Noul Legamant In Scrierile Noului Testament

Teologie

Noul Legamant In Scrierile Noului Testament

Byadmin ianuarie 1, 2024

CUPRINS

INTRODUCERE

Înțelegerea Noului Legământ este de o importanță vitală pentru Biserica de astăzi, într-un timp în care suntem invadați de concepțiile din lume care încearcă să ne fure binecuvântarea Noului Legământ pe care am primit-o prin Cristos. Lucrarea de față își propune să abordeze subiectul Noului Legământ din perspectivă biblică (exegetică) și practică.

Este Noul Legământ un subiect de actualitate? În ce măsură poate fi acest subiect unul de importanță vitală pentru creștinul zilelor noastre? Cine este inițiatorul acestui legământ? Ce prevede el? Se poate bucura oricine de binecuvântările promise prin acest legământ? Care sunt condițiile prevăzute? Lucrarea de față își propune să răspundă la toate aceste întrebări.

Primul capitol prezintă diverse definiții ale termenului legământ, termenii folosiți în limbile greacă și ebraică pentru acest cuvânt, precum și prevederile Noului Legământ, participanții Noului Legământ, finalizarea și binecuvântările acestuia.

Capitolul al doilea prezintă un studiu comparativ al elementelor care compun Noul Legământ în lumina Vechiului Legământ. Deamenea vor fi prezentați inițiatorii legămintelor și mediatorii acestora. Va fi prezentat și sistemul jertfelor din Vechiul Testament, care prefigurau jertfirea lui Christos pe cruce. În continuare vor fi prezentate legământul avraamic, cel davidic și cel nou.

Capitolul trei își propune să prezinte Noul Legământ în Evanghelii și în cartea Faptele Apostolilor. Vom vedea în ce măsură tratează evangheliștii acest concept al noului legământ. Luca face referire în cartea sa despre multe aspecte ale Noului Legământ.

Capitolul patru propune analiza Noului Legământ în epistolele pauline: Romani, 1 Corinteni, 2 Corinteni, Galateni, Efeseni, Filipeni, Coloseni, 1 Tesaloniceni, 2 Tesaloniceni, epistolele pastorale, Evrei. Vom observa diferitele aspecte surprinse de Pavel vis-a-vis de Noul Legământ. Imaginile prezentate de el în epistolele lui se completează pentru a completa imaginea de ansamblu. Vom vedea cum autorul epistolei către Evrei prezintă în detaliu Noul Legământ.

Capitolul cinci va prezenta Noul Legământ în celălalte epistole din Noul Testament, respectiv: Iacov, 1 Petru, 2 Petru, epistolele lui Ioan, Iuda, Apocalipsa. Vom analiza aceste epistole pentru a vedea ce aspecte specifice din lucrarea lui Christos au surprins scriitorii lor.

Acestă lucrare își propune să evidențieze importanța majoră pe care o are Noul Legământ în trăirea de zi cu zi a fiecărui credincios. Noul Legământ vorbește despre caracterul lui Dumnezeu, despre credincioșia cu care El își împlinește cuvântul și promisiunile.

CAPITOLUL 1

PROBLEMATICA NOULUI LEGĂMÂNT ASTĂZI

Definirea termenului

Cuvântul de „legământ” este definit în Dicționarul Explicativ al Limbii Române ca și „LEGĂM//ÂNT ~ínte n. 1) Promisiune solemnă, prin care cineva se obligă să realizeze ceva. 2) Situație dintre persoane sau dintre comunități care ajung să se înțeleagă asupra unui lucru; înțelegere; învoială. /<lat. Ligamentum” / „LEGĂMÂNT s. 1. v. angajament. 2. v. jurământ. 3. v. înțelegere.” În greacă este folosit termenul καινός (kainos – kahee-nos') διαθήκη (diatheke –dee-ath-ay'-kay) (Evrei 8:8, etc.); iar în ebraică este folosit termenul de בְּרִ֥ית חֲדָשָֽׁה (חדשׁ – chadash khaw-dawsh';בּרית beriyth – ber-eeth'; ex. Ieremia 31:31).

Termenul din limba greacă, ca de altfel și cel din ebraică, pentru nou, are un sens mai accentuat de proaspăt (fresh). Cuvântul proaspăt înseamnă, conform DEX’98, „care își păstrează noutatea, viu, actual”. Cu alte cuvinte, Noul Legământ nu se învechește niciodată, este mereu nou, ca o apă proaspătă într-un râu curgător, veșnic nou.

Concordanța Strong’s definește termenul din greacă ca și dispoziție, care este (specific) un contract, legământ, testament.

Termenul din greacă pentru legământ este diatheke, unul dintre cele mai obișnuite cuvinte din LXX. El este folosit în Iosua 9:6 (gabaoniții), Judecători 2:2 (interzicerea legămintelor cu neamurile), 1 Samuel 23:18 (David și Ionatan) – ca și legământ între om și om. Mult mai frecvent este folosit pentru a descrie relația dintre Dumnezeu și om (Genesa 9:12-17 – noul legământ cu Noe; Geneza 17:4-9 – legământul avraamic, Deuteronom 4:13, 23, etc. – relația dintre Israel și Dumnezeu, Fapte 3:25, 7:8, Romani 9:4, etc.). Adevărata problemă este că, de fapt, cuvântul grec pentru un legământ dintre doi oameni este de obicei suntheke (inclusiv pentru legământul conjugal sau dintre persoane/state. În toate textele obișnuite din limba greacă din toate timpurile, diatheke înseamnă testament, și nu legământ. Cuvântul suntheke descrie „un acord în condiții de egalitate”, pe care oricare din părți poate să-l modifice; pe când diatheke este deosebit. Dumnezeu și omul nu se întâlnesc în condiții de egalitate: Dumnezeu în suveranitatea Lui și în harul Său i-a acordat omului această relație pe care omul nu poate să o modifice, să o schimbe sau să o anuleze, ci poate doar să o accepte sau să o refuze. „Exemplul suprem al unui astfel de acord este «un testament». Condițiile unui testament nu se fac în conjuncturi de egalitate. Ele sunt formulate de o persoană și acceptate de către cealaltă, care nu poate să le modifice și care nu ar fi putut să le re-formuleze”.

Termenul din ebraică, însă, de data aceasta este definit diferit, pe baza rădăcinii cuvântului bereeth (din barah), care provine de la tăiere. O altă posibilă origine a cuvântului este rădăcina unui cuvânt asirian care înseamnă verigă sau legătură. Această posibilă etimologie ar putea accentua aspectul de legătură al legământului. Personal, consider că, din moment ce acest cuvânt este folosit de Dumnezeu în conversația Sa cu Noe (Genesa 6:18), rezultă că acest cuvânt are la origine limba ebraică. Această etimologie provine de la ritualul vechi inițial în care, în legămintele antice, înțelegerile erau finalizate printr-o jertfă și un jurământ special. Cele două parți implicate în legământ tăiau un animal în doua și trecea printre cele două jumătăți (Genesa 15:9-10; Ieremia 34:18-20). Cele două persoane participante la ritual își schimbau locurile între ele, trecând prin părțile unui animal. Practic, aceasta semnifica faptul că fiecare persoană lua locul celeilalte persoane. Termenii promisiunilor legământului au fost exprimate și oral și în scrIsaia Jurământul ratificării a fost, fie ca să fiu dezmembrat ca acest animal, dacă nu îmi țin promisiunile.

Legământul, în vechime, avea o valoare mult mai mare decât în zilele de astăzi; chiar mai mult decât valoarea unui contract din zilele noastre. Legământul avea și o puternică parte intimă, stabilind între persoanele participante un fel de relație familială. Spre exemplu, legământul dintre Isaac și Abimelec – Genesa 26; Iacov și Laban – Genesa 31:44-55 – „Iacov a adus o jertfă pe munte, și a poftit pe frații lui să mănânce”, v.54; legământul cu Gabaoniții – Iosua 9.

În perioada dinaintea întrupării Domnului nostru Isus Christos, legământul avea o dimensiune mult mai reală și mai practică, având o semnificație și aplicabilitate continuă; într-un anume sens – veșnică. Într-un legământ, persoanele implicate își dădeau cuvântul ca să împlinească termenii legământului. Cuvântul unei persoane avea mult mai mare valoare în trecut, când nu prea existau legi scrise. Avea caracter de lege. Spre exemplu, termenul grec pentru noțiunea de cuvânt este logos. Acesta semnifica o realitate expusă, fiind legătura dintre realitate și persoanele cărora le era transmis logosul. Termenul ebraic pentru cuvânt este davar (דְבַר). Acesta semnifică materia, substanța, realitatea unui lucru, pe lângă semnificațiile de cuvânt, motiv (al realității, al unui lucru), lucrare (muncă, realizarea unui lucru, a unei realități). Cu alte cuvinte, davar înseamnă lucru real.

Cu alte cuvinte, când era rostit un cuvânt, aceasta implica existența unei realități trecute, prezente și viitoare!… Spre deosebire de semnificația noțiunii de cuvânt din zilele noastre, care și-a pierdut atât de puternic din însemnătate, încât noțiunile de realitate și cuvânt s-au „abstractizat” – devenind nenecesar identice, adesea chiar extrem de diferite, sensul acestuia fiind pervertit de existența în zilele noastre a unei mulțimi inumerabile de minciuni cu care suntem înconjurați.

În trecut, deci, unui legământ se dădea valoarea unei realități sigure, neîndoielnice, care trebuia respectată cu însuși prețul vieții.

Totodată, o altă utilizare a legământului era cea între regii vasali și suverani. Și atunci între ei se stabilea o relație intimă, ca și în familie, motiv din care ei se numeau între ei fie tată și fiu, fie rege și vasal, sau chiar rege mai mare și rege mai mic.

Dr. David Gooding spunea în cartea sa O împărăție ce nu poate fi clătinată, următoarele: „Vechiul Legământ era un tratat între Dumnezeu și israeliți ce definea relația dintre El, ca Suveran al lor, și ei, ca supuși ai Săi. Legământul specifica în zece porunci mari și în zeci de alte porunci mai mici comportamentul pe care Dumnezeu i-l cerea lui Israel, după care detalia blestemele ce urmau să se abată asupra lor dacă încălcau termenii legământului și binecuvântările ce aveau să și le atragă dacă îl respectau.”

Sintagma Noul Legământ are o semnificație deci foarte vastă și completă în Sfânta Scriptură, de un mare folos pentru Biserica de astăzi. David Wilkerson, în cartea sa Dezvăluirea Noului Legământ, spunea: „Trupul lui Isus Christos de azi are nevoie disperată de o dezvăluire proaspătă a Noului Legământ.” Expresia Noul Legământ, deci, înseamnă ceva mereu proaspăt, un legământ mereu proaspăt, un legământ real, nealterabil, veșnic, dintre Dumnezeu și om. El a fost încheiat de Isus Christos – „Dar acum Hristos a căpătat o slujbă cu atât mai înaltă, cu cât legământul al cărui mijlocitor este El e mai bun, căci este așezat pe făgăduințe mai bune.” (Evrei 8:6) – El fiind Mijlocitorul, Mediatorul, reprezentantul nostru în Legământ, încheiind un legământ veșnic între om și Dumnezeu. Acest legământ este neschimbabil și veșnic, deoarece cele două Persoane între care este încheiat Legământul sunt neschimbabile și veșnice.

Existența adjectivului nou lângă substantivul legământ sugerează noutatea și prospețimea veșnică a legământului. Dacă în Evrei se spune despre Vechiul Legământ că „ce este vechi, este aproape de pieire”, atunci despre Noul Legământ înțelegem – prin însuși termenul de nou – actualitatea și prospețimea veșnică a Legământului.

Existența unui legământ veșnic

Termenii Noului Legământ

„Termenii legământului anunță doar, fiecare, ceea ce va face Dumnezeu. El face totul! Și deoarece Dumnezeu va îndeplini toți termenii pe care a promis că-i va îndeplini, legământul nu va fi niciodată rupt, iar poporul lui Dumnezeu nu va fi niciodată părăsit sau abandonat.”

Termenii Noului Legământ sunt enumerați în Evrei 8:10-12 „Dar iatã legãmântul, pe care-l voi face cu casa lui Israel, dupã acele zile, zice Domnul: voi pune legile Mele în mintea lor și le voi scrie în inimile lor; Eu voi fi Dumnezeul lor, și ei vor fi poporul Meu. Și nu vor mai învãța fiecare pe vecinul sau pe fratele sãu, zicând: „Cunoaște pe Domnul!” Cãci toți Mã vor cunoaște, de la cel mai mic pânã la cel mai mare dintre ei. Pentru cã le voi ierta nelegiuirile, și nu-Mi voi mai aduce aminte de pãcatele și fãrãdelegile lor”. Se poate vedea că nu există nici un lucru pe care Dumnezeu să îl ceară, nici o condiție de îndeplinit, în acest nou legământ.

Numele special al Dumnezeului legământului, așa cum este el revelat în Biblie, este Yahweh (tradus ca „domn"; Genesa 2:4). Inerentă în acest nume legat de legământ, este bunătatea iubitoare a lui Dumnezeu, grija Lui mântuitoare pentru neamul omenesc, prezența Sa loială plină de credincioșie alături de poporul Său, și dorința Sa de a fi în părtășie cu ei și de a fi Domnul lor.

Promisiunea fundamentală a legământului este făgăduința Domnului: Eu voi fi Dumnezeul tău și Dumnezeul seminței tale după tine (Genesa 17:7).a 17:7). Pe această făgăduință se bazează toate celelalte promisiuni care reprezintă o parte a legământului. Aceasta înseamnă că Dumnezeu se leagă cu fermitate fată de cei din poporul Său credincios să fie Dumnezeul lor și că harul, ocrotirea, bunătatea și binecuvântarea Sa sunt date în dragoste (Ieremia 11:4; 24:7; 30:22; 32:38; Ezechiel 11:20; 36:28; Zaharia 8:8).

Ultimul scop al legământului lui Dumnezeu cu omenirea a fost să aducă mântuirea nu numai unei singure națiuni (Israel), ci întregului neam omenesc. Dumnezeu îi făgăduise deja lui Avraam că în el toate familiile pământului vor fi binecuvântate (Genesa 12:3; 18:18; 22:18; 26:4). Dumnezeu a extins harul legământului Său la poporul lui Israel ca ei să poată fi Lumina neamurilor (Isaia 49:6; 42:6). Acest legământ a fost împlinit prin venirea Domnului Isus Hristos ca Răscumpărător, în momentul când creștinii au început să răspândească mesajul Evangheliei în toată lumea (Luca 2:32; Fapte 13:46,47; Galateni 3:8-14).

„Următoarea clauză din legământ prevede că fiecare credincios se va bucura, prin experimentare directă, de o cunoaștere intimă a lui Dumnezeu.”

Participanții Noului Legământ

„Angajamentul lui Dumnezeu de a scrie Legea Sa în inimile noastre înseamnă mult mai mult decât a ne ajuta să ne-o amintim așa încât să putem, la o adică, să o repetăm pe de rost. Înseamnă nimic altceva decât sădirea în noi a unei noi naturi, de fapt a înseși naturii lui Dumnezeu (2 Petru 1:3-4). Apostolul Ioan denumește procesul prin care se întâmplă acest lucru nașterea din nou; Noul Legământ îl denumește scrierea legii lui Dumnezeu în inimile noastre.”

Relația lui Dumnezeu cu poporul Său este descrisă peste tot în Biblie în termenii unui „legământ". Cuvântul „legământ" apare prima oară în Genesa . 6:18 și se extinde în Noul Testament, unde Dumnezeu a făcut un Nou Legământ cu omenirea în Isus Hristos. Înțelegând legământul lui Dumnezeu cu patriarhii (Avraam, Isaac si Iacov), învățăm despre felul în care Dumnezeu dorește să trăim relația noastră cu El în cadrul legământului.

În diversele prevederi ale legămintelor pe care Dumnezeu le-a făcut cu oamenii pe parcursul întregii Scripturi, sunt prezente două principii:

a. Dumnezeu singur a stabilit făgăduințele și obligațiile acestui legământ;

b. oamenii trebuie să le accepte în credință plină de supunere.

În câteva cazuri Dumnezeu a conturat chiar de la început făgăduințele și responsabilitățile pentru ambele părți; n-a existat însă nici un moment în care oamenii să poată negocia cu Dumnezeu asupra prevederilor legământului.

Finalizarea Noului Legământ

Cele două probleme care îi separă pe oameni de Dumnezeu sunt rezolvate în Noul Legământ: prima problemă este aceea a vinovăției din cauza păcatului – pe care Isus o rezolvă prin vărsarea sângelui Său pentru purtarea vinei noastre asupra Lui – „Eu le voi ierta nelegiuirile” – „acest pahar este noul legământ în sângele Meu”; a doua problemă este aceea a răzvrătirii – tendința noastră să fugim de Dumnezeu și să urmăm sugestiile distructive ale lumii – Dumnezeu o rezolvă scriind legea Lui în inimile noastre, astfel încât voia Lui nu ne este impusă din exterior, ci este experimentată din interior, devenind voia noastră.

Wathcman Nee spune că „omul este mântuit prin credință, și nu prin dragoste. Unii cred că în Biblie există versete evidente care dovedesc că omul este mântuit dacă-L iubește pe Dumnezeu, și că, dacă nu-L iubește pe Dumnezeu, el nu poate fi mântuit. Atunci când le este predicată Evanghelia mântuirii prin credință, unii păcătoși spun că nu pot fi mântuiți, deoarece nu-L iubesc deloc pe Dumnezeu. Ei cred că, dacă într-adevăr L-ar iubi pe Dumnezeu și ar fi atrași de Dumnezeu, atunci Dumnezeu i-ar mântui. […] Ei nu înțeleg că omul nu este mântuit pentru că Îl iubește pe Dumnezeu, ci pentru că Dumnezeu îl iubește pe om. […] De partea lui Dumnezeu este dragostea. De partea noastră este credința.” El merge până acolo, încât afirmă că omul nu este mântuit nici măcar prin botez. Singurul „act” al nostru, deci, prin care suntem mântuiți, este credința. Participarea noastră, deci, la acest Nou Legământ, este doar prin aceea de a primi și a crede Legământul pe care Dumnezeu, în bunătatea Lui, L-a încheiat deja cu Isus Christos. Noul Legământ, deci, a fost finalizat în jertfa lui Isus Christos, pe cruce, între Dumnezeu și Fiul Său Isus Christos. Noi suntem parte a acestui Nou Legământ, împreună cu toate binecuvântările lui, doar prin credința totală, orice ar fi, în Isus Christos.

Binecuvântările Noului Legământ

Vasile Tofan spune: „Cine crede în Iisus, în sângele ce-a curs pe crucea din Golgota primește în dar patru mari binecuvântări: este iertat de tot păcatul săvârșit vreodată, sufletul îi este mântuit, devine copil al lui Dumnezeu și primește în dar viața veșnică.”

Timothy George spune despre Calvin că acesta susține că „sarcina teologiei adevărate este să restaureze doctrina despre Hristos, întocmai cum este El, cu toate binecuvântările Sale.”

Dr. Harold L. Willmington, în cartea sa Doctrine of the Salvation, scrie despre aceste binecuvântări ale Sale, pe care le primim prin credința deplină în Christos:

adopția – noua familie în Christos (Romani 8:14-23);

răscumpărarea (redemption) – noua libertate primită și împlinită în Christos (Romani 3:24-25; Efeseni 1:23);

ispășirea – noua (și singura) acoperire a păcatelor (Romani 4:7);

harul – noua favoare în ochii lui Dumnezeu (Romani 5:1-2);

atribuirea (neprihănirii Lui) – noi răsplătiri în cer (Romani 4:1-11);

împăcarea – noua unitate, noua unire în Christos (Romani 5:10; Ioan 17);

substituția – noul sacrificiu – Christos (Romani 4:3-25);

înfierea – nașterea din nou (Ioan 1:12);

moștenirea – noua moștenire (Romani 8:17);

neprihănirea – noul statut legal (Romani 3:21-4:25);

retribuirea – noua atitudine a lui Dumnezeu față de noi (Evrei 10:30-39);

răscumpărarea (ransom) – noua eliberare de sub robia morții (Matei 20-28);

îndepărtarea vinovăției – noul verdict (Romani 8:1);

iertare – noua abandonare a păcatelor (în marea uitării) (Matei 26:28);

sfințirea – noua poziție în Christos, în Împărăția Cerurilor (1 Corinteni 6:11);

justificarea – noua echitare (1 Corinteni 6:11);

spălarea – noua curățare (1 Corinteni 6:11);

păstrarea – noua siguranță/protecție;

providența – noua aprovizionare și purtare de grijă a Tatălui și a lui Dumnezeu (Filipeni 4:19; Ioan 10);

privilegiul apărării – noul Apărător (Mijlocitor, lawyer) al nostru (1 Ioan 2:1; Galateni 5:22-23);

rugăciunile Marelui Preot (pentru noi) – noul Mijlocitor (intercessor);

acceptare în ochii lui Dumnezeu – noua părtășie (Efeseni 1:6);

desăvârșire – noi standarde (Evrei 10:14; etc.);

„potrivirea” noastră după chipul și inima Lui – noua calificare (calificare = mai înseamnă și „a atribui calități cuiva”);

strămutarea – în noua împărăție (Coloseni 1:13);

moștenirea – o nouă proprietate (Efeseni 1:18);

preaiubit al Domnului – o nouă iubire (Romani 1:7);

îmbogățirea – o nouă comoară (Efeseni 1:3);

predestinarea – împlinind planul lui Dumnezeu (Romani 8:28-30);

cunoscut de mai dinainte – astfel împlinindu-se dragostea lui Dumnezeu (Romani 8:29);

punerea deoparte – astfel împlinindu-se lucrarea lui Dumnezeu (1 Petru 1:20);

alegerea – astfel împlinindu-se alegerea lui Dumnezeu (Efeseni 1:4);

chemarea – împlinind invitația lui Dumnezeu (Fapte 2:38-39);

restaurare – viață nouă (Tit 3:5);

ștergerea păcatelor și a poverilor – o nouă conștiință (Efeseni 1:7);

eliberare de sub puterea demonică – o nouă libertate (Coloseni 1:13);

eliberare de sub puterea ego-ului – o nouă libertate (Romani 6);

eliberare de sub Lege – o nouă libertate (Romani 6:14);

credința – o nouă speranță și o nouă realitate, optimism și viață (Romani 12:3);

simțământul de copil al lui Dumnezeu – o nouă relație (Romani 8:15-16);

moștenitor – o nouă bogăție (1 Corinteni 3:21-22);

acces la Dumnezeu – noi rugăciuni (Romani 5:2);

siguranță – nouă încredere (1 Ioan 5:13);

înțelepciune – o nouă perspectivă (1 Corinteni 1:30);

descoperire – noua cunoaștere (Efeseni 1:15-18);

Duhul Sfânt – un nou Mângâietor (Ioan 14:16-17; Romani 5:5);

roada Duhului – un nou caracter (Galateni 5:22-23);

darurile Duhului – un nou echipament (1 Corinteni 7:7; 1 Corinteni 12:7-11);

viață veșnică – un nou destin (1 Ioan 4:11-12);

promisiuni – noi revendicări (2 Corinteni 1:20; 2 Petru 1:3-4);

făcut a fi lumină – o nouă mărturie (Efeseni 5:18);

făcut frate – o nouă familie (1 Ioan 3:14-18);

făcut copil al lui Avraam – un nou popor (Galateni 3:7,29);

făcut copil al zilei – o nouă protecție (1 Tesaloniceni 5:5);

făcut copil al învierii – o nouă eternitate (Luca 20:36);

desemnarea de a fi creștin – un nou angajament (Fapte 11:26);

făcuți epistole ale lui Christos – un nou antet (2 Corinteni 3:3);

membru al națiunii sfinte – o nouă naționalitate (1 Petru 2:9);

transformat în oiță în turma lui Christos – un nou Păstor (Ioan 10:1-16);

făcut o piatră vie – un nou rol (1 Petru 2:5);

făcut sare – un nou condiment (Matei 5:13);

făcut slujitor – o nouă slujbă (1 Corinteni 7:22);

făcut vas de cinste – o nouă întrebuințare (2 Timotei 2:21);

făcut vas de îndurare – o nouă favoare (Romani 9:23);

făcut mlădiță – un nou altoi (Ioan 15:1-8,16);

făcut un ambasador – o nouă misiune (2 Corinteni 5:20).

Watchman Nee, în cartea Viața creștină normală, dă o ilustrație foarte interesantă cu privire la jertfa lui Christos:

„Adeseori, când predicăm în satele Chinei, trebuie să folosim ilustrații foarte simple pentru a explica adevărurile divine profunde. Îmi amintesc că am luat odată o cărticică și am pus în ea o foaie de hârtie, apoi am spus acelor oameni foarte simpli: «Acum, fiți atenți. Am luat o foaie de hârtie. Ea își are identitatea ei proprie, independentă în întregime de această carte. Cum nu știu ce să fac cu ea pe moment, o pun în carte. Apoi cartea o trimit prin poștă la Shangai. Eu nu pun la poștă hârtia, dar hârtia a fost pusă în carte. Ce i se va întâmpla hârtiei? Poate să meargă cartea la Shangai, iar hârtia să rămână aici? Poate să aibă hârtia o soartă decât de cea a cărții? Nu! Unde va merge cartea, va merge și hârtia. Dacă las să cadă cartea în râu, ajunge și hârtia în apă, și dacă o scot imediat, voi salva și hârtia. Tot ce i se întâmplă cărții, i se va întâmpla și hârtiei, pentru că ea este acolo în carte».

«Din El sunteți voi în Hristos Isus». Domnul Dumnezeu Însuși ne-a așezat în Cristos, și ceea ce El I-a făcut lui Cristos, a făcut întregului neam omenesc. Destinul nostru este legat de al Lui. Prin ceea ce a trecut El, am trecut și noi, căci a fi „în Christos” înseamnă a fi identificat cu El în moartea Sa, cât și în învierea Sa.”

Totodată, se poate observa că toate referirile care se referă la crucificarea noastră sunt la aorist (care exprimă o acțiune terminată odată pentru totdeauna – Romani 6:6; Galateni 2:20; 5:24; 6:14). „Și întocmai cum un om nu se poate sinucide prin crucificare, pentru că ar fi o imposibilitate fizică să facă așa, Dumnezeu nu ne cere, din punct de vedere spiritual, să ne crucificăm pe noi înșine. Noi am fost crucificați atunci când Christosa fost crucificat. Faptul că noi am murit în Christosnu este numai o poziție doctrinară, ci o realitate eternă incontestabilă.”

În același timp, noi, fiind ascunși în Christos, prin credință, avem acum parte – tot prin credință – de toate binecuvântările pe care Tatăl le dă Fiului, în El. Când oamenii își bat joc de Christos sau de Numele Lui, își bat joc și de noi – în același timp. Când citim că Christos este acum la dreapta Tatălui, trimițându-ne astfel puterea Duhului – prin credință – putem înțelege că noi suntem, împreună cu El – în El – acolo, la dreapta Tatălui, având acces direct la Tatăl – în Christos –, conform Ioan 16:26-27, și, de fapt, tot Ioan 14-16.

William Barclay, în cartea sa The mind of St. Paul, scrie despre binecuvântările Noului Legământ pe care noi azi le putem experimenta prin credință, în Christos Isus: cunoașterea lui Dumnezeu (Ioan 14:9), a gloriei Lui; harul lui Dumnezeu (Evrei 4:15-16); „Dumnezeu, spune Pavel într-o frază impresionantă, îl îndreptățește pe cel fără Dumnezeu (Romani 4:5)”, experimentând astfel îndreptățirea perfectă înaintea ochilor lui Dumnezeu, urmată necesarmente de sfințire; împăcarea, pacea cu (în) Dumnezeu; „adopția” în familia lui Dumnezeu (din rob, trăind sub blestemul Legii, prin credința în Isus Christos primim înfierea și brațele calde de Tată ale unui Dumnezeu Suveran).

Chris B. McKinney scrie despre Promisiunile Noului Legământ:

Desființarea păcatelor pentru credincioși

Ieremia 31:34 – Nici unul nu va mai învăța pe aproapele sau pe fratele său, zicând: „Cunoaște pe Domnul!” Ci toți Mă vor cunoaște, de la cel mai mic până la cel mai mare, zice Domnul; căci le voi ierta nelegiuirea, și nu-Mi voi mai aduce aminte de păcatul lor.

Fapte 2:38 – „Pocăiți-vă” le-a zis Petru „și fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre; apoi veți primi darul Sfântului Duh.

Fapte 3:26 – Dumnezeu, după ce a ridicat pe Robul Său Isus, L-a trimis mai întâi vouă, ca să vă binecuvânteze, întorcând pe fiecare din voi de la fărădelegile sale.”

Darurile Duhului Sfânt

Fapte 2:38 – „Pocăiți-vă” le-a zis Petru „și fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre; apoi veți primi darul Sfântului Duh.

Efeseni 1:13 – Și voi, după ce ați auzit cuvântul adevărului (Evanghelia mântuirii voastre), ați crezut în El, și ați fost pecetluiți cu Duhul Sfânt, care fusese făgăduit.

Fapte 5:32 – Noi suntem martori ai acestor lucruri, ca și Duhul Sfânt pe care L-a dat Dumnezeu celor ce ascultă de El.

Romani 8:9 – Voi însă nu mai Sunteți pământești, ci duhovnicești, dacă Duhul lui Dumnezeu locuiește într-adevăr în voi. Dacă n-are cineva Duhul lui Hristos, nu este al Lui.

Învierea din morți (Viața Veșnică)

Romani 6:3-11 – Nu știți că toți cîți am fost botezați în Isus Hristos, am fost botezați în moartea Lui? Noi deci, prin botezul în moartea Lui, am fost îngropați împreună cu El, pentruca, după cum Hristos a înviat din morți, prin slava Tatălui, tot așa și noi să trăim o viață nouă. În adevăr, dacă ne-am făcut una cu El, printr-o moarte asemănătoare cu a Lui, vom fi una cu El și printr-o înviere asemănătoare cu a Lui. Știm bine că omul nostru cel vechi a fost răstignit împreună cu El, pentru ca trupul păcatului să fie desbrăcat de puterea lui, în așa fel ca să nu mai fim robi ai păcatului; căci cine a murit, de drept, este izbăvit de păcat. Acum, dacă am murit împreună cu Hristos, credem că vom și trăi împreună cu El, întrucît știm că Hristosul înviat din morți, nu mai moare: moartea nu mai are nici o stăpânire asupra Lui. Fiindcă prin moartea de care a murit, El a murit pentru păcat, odată pentru totdeauna; iar prin viața pe care o trăiește, trăiește pentru Dumnezeu. Tot așa și voi înșivă, socotiți-vă morți față de păcat, și vii pentru Dumnezeu, în Isus Hristos, Domnul nostru.

1 Corinteni 15:20-54 – Dar acum, Hristos a înviat din morți, pîrga celor adormiți. Căci dacă moartea a venit prin om, tot prin om a venit și învierea morților. Și după cum toți mor în Adam, tot așa, toți vor învia în Hristos; dar fiecare la rândul cetei lui. Hristos este cel dintâi rod; apoi, la venirea Lui, cei ce Sunt ai lui Hristos. În urmă, va veni sfârșitul, când El va da Împărăția în mâinile lui Dumnezeu Tatăl, după ce va fi nimicit orice domnie, orice stăpânire și orice putere. Căci trebuie ca El să împărățească până va pune pe toți vrăjmașii sub picioarele Sale. Vrăjmașul cel din urmă, care va fi nimicit, va fi moartea. Dumnezeu, într-adevăr „a pus totul sub picioarele Lui”. Dar când zice că totul I-a fost supus, se înțelege că în afară de Cel ce I-a supus totul. Și când toate lucrurile Îi vor fi supuse, atunci chiar și Fiul Se va supune Celui ce I-a supus toate lucrurile, pentru ca Dumnezeu să fie totul în toți. Altfel, ce ar face cei ce se botează pentru cei morți? Dacă nu înviază morții nicidecum, de ce se mai botează ei pentru cei morți? Și de ce Suntem noi în primejdie în orice clipă? În fiecare zi eu Sunt în primejdie de moarte; atât este de adevărat lucrul acesta, fraților, cât este de adevărat că am de ce să mă laud cu voi în Hristos Isus, Domnul nostru. Dacă nu înviază morții, atunci „să mâncăm și să bem, căci mâine vom muri”. Dar va zice cineva: „Cum înviază morții? Și cu ce trup se vor întoarce?” Nebun ce ești! Ce semeni tu, nu înviază, dacă nu moare mai întâi. Și când sameni, semeni nu trupul care va fi, ci doar un grăunte, cum se întâmplă: fie de grâu, fie de altă sămânță. Apoi Dumnezeu îi dă un trup, după cum voiește; și fiecărei semințe îi dă un trup al ei. De aceea este scris: „Omul dintâi Adam a fost făcut un suflet viu.” Al doilea Adam a fost făcut un duh dătător de viață. Dar întâi vine nu ce este duhovnicesc, ci ce este firesc; ce este duhovnicesc, vine pe urmă. Omul dintâi este din pământ, pământesc; omul al doilea este din cer. Cum este cel pământesc, așa Sunt și cei pământești; cum este Cel ceresc, așa Sunt și cei cerești. Și după cum am purtat chipul celui pământesc, tot așa vom purta și chipul Celui ceresc. Ce spun eu, fraților, este că nu poate carnea și sângele să moștenească Împărăția lui Dumnezeu; și că, putrezirea nu poate moșteni neputrezirea. Iată, vă spun o taină: nu vom adormi toți, dar toți vom fi schimbați, într-o clipă, într-o clipeală din ochi, la cea din urmă trâmbiță. Trâmbița va suna, morții vor învia nesupuși putrezirii, și noi vom fi schimbați. Căci trebuie ca trupul acesta, supus putrezirii, să se îmbrace în neputrezire, și trupul acesta muritor să se îmbrace în nemurire. Când trupul acesta supus putrezirii, se va îmbrăca în neputrezire, și trupul acesta muritor se va îmbrăca în nemurire, atunci se va împlini cuvântul care este scris: „Moartea a fost înghițită de biruință.

Ioan 3:16 – Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viața veșnică.

Apocalipsa 20:12-13 – Și am văzut pe morți, mari și mici, stând în picioare înaintea scaunului de domnie. Niște cărți au fost deschise. Și a fost deschisă o altă carte, care este cartea vieții. Și morții au fost judecați după faptele lor, după cele ce erau scrise în cărțile acelea. Marea a dat înapoi pe morții care erau în ea; Moartea și Locuința morților au dat înapoi pe morții care erau în ele. Fiecare a fost judecat după faptele lui.

1 Tesaloniceni 4:13-18 – Nu voim, fraților, să fiți în necunoștință despre cei ce au adormit, ca să nu vă întristați ca ceilalți, care n-au nădejde. Căci dacă credem că Isus a murit și a înviat, credem și că Dumnezeu va aduce înapoi împreună cu Isus pe cei ce au adormit în El. Iată, în adevăr, ce vă spunem, prin Cuvântul Domnului: noi cei vii, care vom rămânea până la venirea Domnului, nu vom lua-o înaintea celor adormiți. Căci însuși Domnul, cu un strigăt, cu glasul unui arhanghel și cu trâmbița lui Dumnezeu, Se va pogorâ din cer, și întâi vor învia cei morți în Hristos. Apoi, noi cei vii, care vom fi rămas, vom fi răpiți toți împreună cu ei, în nori, ca să întâmpinăm pe Domnul în văzduh; și astfel vom fi totdeauna cu Domnul. Mângîiați-vă, deci, unii pe alții cu aceste cuvinte.

Cerul

Ioan 14:1-6 – Să nu vi se tulbure inima. Aveți credință în Dumnezeu, și aveți credință în Mine. În casa Tatălui Meu Sunt multe locașuri. Dacă n-ar fi așa, v-aș fi spus. Eu Mă duc să vă pregătesc un loc. Și după ce Mă voi duce și vă voi pregăti un loc, Mă voi întoarce și vă voi lua cu Mine, ca acolo unde Sunt Eu, să fiți și voi. Știți unde Mă duc, și știți și calea într-acolo.” „Doamne” I-a zis Toma „nu știm unde Te duci; cum putem să știm calea într-acolo?” Isus i-a zis: „Eu Sunt calea, adevărul și viața. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine.

Apocalipsa 21-22

Slujirea (asemenea lui Cristos)

Filipeni 1:12-30 – Mă aștept și nădăjduiesc cu tărie că nu voi fi dat de rușine cu nimic; ci că acum, ca totdeauna, Hristos va fi proslăvit cu îndrăzneală în trupul meu, fie prin viața mea, fie prin moartea mea.Căci pentru mine a trăi este Hristos și a muri este un câștig.

Maturitate spirituală (asemenea lui Cristos)

1 Ioan 3:1-3 – Între Farisei era un om cu numele Nicodim, un fruntaș al Iudeilor. Acesta a venit la Isus, noaptea, și I-a zis: „Învățătorule, știm că ești un Învățător, venit de la Dumnezeu; căci nimeni nu poate face semnele pe care le faci Tu, dacă nu este Dumnezeu cu el.” Drept răspuns, Isus i-a zis: „Adevărat, adevărat îți spun că, dacă un om nu se naște din nou, nu poate vedea Împărăția lui Dumnezeu.”

Filipeni 3:10-16 – Și să-L cunosc pe El și puterea învierii Lui și părtășia suferințelor Lui, și să mă fac asemenea cu moartea Lui; ca să ajung cu orice chip, dacă voi putea, la învierea din morți. Nu că am și câștigat premiul sau că am și ajuns desăvârșit; dar alerg înainte, căutând să-l apuc, întrucît și eu am fost apucat de Hristos Isus. Fraților, eu nu cred că l-am apucat încă; dar fac un singur lucru: uitând ce este în urma mea, și aruncându-mă spre ce este înainte, alerg spre țintă, pentru premiul chemării cerești a lui Dumnezeu, în Hristos Isus. … Dar cetățenia noastră este în ceruri, de unde și așteptăm ca mântuitor pe Domnul Isus Hristos. El va schimba trupul stării noastre smerite, și-l va face asemenea trupului slavei Sale, prin lucrarea puterii pe care o are de a-Și supune toate lucrurile.

Romani 8:28-29 – De altă parte, știm că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, și anume, spre binele celor ce Sunt chemați după planul Său. Căci pe aceia pe care i-a cunoscut mai dinainte, i-a și Hotărât mai dinainte să fie asemenea chipului Fiului Său, pentru ca El să fie cel întâi-născut dintre mai mulți frați.

Efeseni 4:11-16 – Și El a dat pe unii apostoli; pe alții, prooroci; pe alții, evangheliști; pe alții, păstori și învățători, pentru desăvârșirea sfinților, în vederea lucrării de slujire, pentru zidirea trupului lui Hristos, până vom ajunge toți la unirea credinței și a cunoștinței Fiului lui Dumnezeu, la starea de om mare, la înălțimea staturii plinătății lui Hristos; ca să nu mai fim copii, plutind încoace și încolo, purtați de orice vânt de învățătură, prin viclenia oamenilor și prin șiretenia lor în mijloacele de amăgire; ci, credincioși adevărului, în dragoste, să creștem în toate privințele, ca să ajungem la Cel ce este Capul, Hristos. Din El tot trupul, bine închegat și strâns legat, prin ceiace dă fiecare încheitură, își primește creșterea, potrivit cu lucrarea fiecărei părți în măsura ei, și se zidește în dragoste.

Suferința

Isus a fost făcut desăvârșit prin suferință (Evrei 5:7-9; 2:10).

Suferința nu este neapărat un semn că cineva a păcătuit (Ioan 9:1-3).

Christosa suferit pentru a împlini voia (legământul) lui Dumnezeu. Așa facem și noi. Christoseste exemplul nostru.

Ioan 15:18-24, Ioan16:1-4, Ioan 17:13-15, Romani8:17, Romani 8:35-39, 2 Corinteni 11:23-28, Filipeni 2:5-11, Coloseni 1:24, 2 Timotei 2:8-13, 1 Petru 1:6-9; 2:21; 3:17; 4:1-2, Apocalipsa 6:9-11,

Promisiunile Noului Legământ sunt: asemenea lui Cristos. Noi trebuie să ne așteptăm să suferim datorită mesajului și scopurilor lui Dumnezeu.

CAPITOLUL 2

NOUL LEGĂMÂNT ÎN LUMINA VECHIULUI LEGĂMÂNT

Studiu comparativ al elementelor care compun Noul Legământ în lumina Vechiului Legământ

„Vechiul Legământ era un legământ între două părți, Dumnezeu Își avea rolul și condițiile Lui de îndeplinit, iar israeliții și le aveau pe ale lor. Așa că era clar de la început că dacă israeliții își încălcau partea lor de legământ și nu îndeplineau cerințele acestuia, nu numai că pierdeau binecuvântările pe care Dumnezeu li le promisese, dar și stricau relația lor cu Dumnezeu și își atrăgeau blestemele legământului.”

„… cel ce vrea să facă astăzi voia Domnului trebuie să studieze cu mare atenție toată Biblia, comparând cu grijă Vechiul Testament cu Noul Testament și, în caz de contrazicere, preferând întotdeauna învățătura Noului Testament ca normă finală de etică și teologie. Cititorul Bibliei va constata că majoritatea conținutului Vechiului Testament corespunde și astăzi normelor mai înalte ale Noului Testament.”

Dr. Mihai Handaric, în cartea sa Tratat de istoria interpretării Teologiei Vechiului Testament, îl citează pe teologul Evans când vorbește despre influența Vechiului Testament asupra Noului Testament: „Vechiul Testament a avut trei roluri principale în scrierea Noului Testament, și anume: funcția legală – în sensul că Vechiul Testament oferă cadrul legal, preluat în mare parte de Noul Testament – scriitorului Noului Testament influențați de Vechiul Testament au stabilit imperativele pe care trebuie să le respecte cel care are credință în Dumnezeu sau în Isus; funcția profetică – Noul Testament preaia dimensiunea profetică formulată în Vechiul Testament, în special referitoare la împlinirea promisiunilor veniriilui Christos; funcția analogică – Vechiul Testament a modelat mesajul Noului Testament, ultimul încercând să interpreteze prin analogie anumite evenimente din Vechiul Testament – un mod important de interpretare analogică întâlnit în Vechiul Testament este tipologia (ritualul închinării de la Templu, care este comparat în cartea Evrei cu lucrarea lui Christos). Noul Testament se regăsește în contextul Vechiului Testament, iar ca scop istoric, Noul Testament revelează înțelesul complet al Vechiului Testament. Continuitatea dintre testamente este realizată în persoana lui Christos.

„Dumnezeu Însuși a lepădat Vechiul Legământ și toate încercările de a întemeia o relație cu ființele omenești pe baza lui. Nu este vorba despre o idee nouă, născocită de creștini. Dumnezeu Și-a anunțat intenția de a face acest lucru cu secole în urmă, prin profetul evreu Ieremia. A vestit că, într-o zi, va încheia un legământ nou cu poporul Său. Și însuși faptul că a trebuit să încheie un legământ nou arată că exista ceva imperfect la primul.”

„Așa că Noul Legământ trebuia să fie diferit, radical diferit de cel vechi: «Nu ca legământul, pe care l-am făcut cu părinții lor, în ziua când i-am apucat de mână, ca să-i scot din țara Egiptului».”

Noul Legământ nu este un legământ încheiat între două părți. Exact aceasta a fost problema celui vechi; deoarece, atunci când Israel nu și-a putut respecta partea sa, întregul legământ s-a năruit, Israel și-a pierdut binecuvântările și a avut parte de blestemele lui. Așa că Noul Legământ nu va fi la fel. El este legământul unei singure părți, nu a două părți.

Dr. D. Gooding susține următoarele aspecte în legătură cu diferențele dintre cele două legăminte:

„Noul Legământ este radical diferit și în alte privințe. Priviți care este primul lucru pe care Dumnezeu Se leagă să-l facă: <<Voi pune legile Mele în mintea lor și le voi scrie în inimile lor.>> (Evrei 8:10). Sensul acestei promisiuni poate fi înțeles dacă ne amintim că cele zece porunci ale Vechiului Legământ fuseseră scrise pe două table de piatră. De aceea au fost ele atât de lipsite de eficacitate în a-i ajuta pe oameni să facă voia lui Dumnezeu. Erau doar niște porunci exterioare, scrise în piatră. Îi spuneau omului ce să facă, dar nu îi puteau da și puterea de a face. Îi spuneau ce să nu facă, dar nu îi puteau da puterea de a se abține să facă lucrurile respective. În ele însele, erau porunci foarte bune și rezonabile și, dacă oamenii le-ar fi putut respecta, ar fi produs în ei cele mai nobile caractere. Dar nimeni nu le-a putut respecta. Inimile noastre sunt slabe și păcătoase, mai înșelătoare decât orice, cum zice Vechiul Testament (Ieremia 17:9).”

Vechiul și Noul Testament proclamă același mesaj. Există oricum o diferență în felul în care este prezentat mesajul. Putem găsi Găsim trei aspecte principale prin care se arată că felul în care i-a tratat Dumnezeu pe Israeliți este același cu cel al credincioșilor de astăzi. … Cu toate că Vechiul și Noul Testament sunt amândouă revelația harului lui Dumnezeu, există câteva diferențe între ele. Aceste diferențe constau în modul în care Dumnezeu Și-a administrat harul Său.

Dr. Roy Zuck spune că diferența dintre cele două legăminte nu constă atât de mult în prevederile lor, cât constă în capacitatea oamenilor de a-l împlini. Sub Vechiul Legământ, Dumnezeu, ca și soț al lui Israel cerea de la poporul Său loialitate, însă Israel s-a răzvrătit împotriva autorității lui Dumnezeu. În Noul Legământ, Domnul va ierta păcatele poporului Israel. El le va cere devoțiunea și închinarea lor, însă de data aceasta El va pune în ei dorința și abilitatea de a rămâne loiali lui Dumnezeu.

Georges Andre, în cartea sa Moise omul lui Dumnezeu, spune despre această diferență scriind despre Moise, Isaia, Ilie, etc., arătând cum ei au cunoscut harul lui Dumnezeu în sensul plinătății în care-l experimentăm noi astăzi, însă nu la mod continuu și general. Spre exemplu, el scrie despre Moise că „acum fața lui este strălucitoare, reflectând bunătatea și îndurarea pe care le-a văzut. El a vorbit cu Dumnezeu. … dar Moise își pune o mahramă pe față, ca dovadă că încă nu sosise timpul ca slava harului să poată fi pe deplin revelată la nivel național.”

Putem observa o diferență interesantă în privința păcatului originar, între teologia Vechiului Testament și teologia din zilele noastre a Noului Testament. Pe când evreii nu credeau în păcatul originar – deoarece fiecare copil se năștea fără de păcat înaintea lui Dumnezeu –, astăzi există „credința” generală că noi ne naștem cu păcat – de care, chiar dacă nu l-am făcut, trebuie să fim iertați. Chiar dacă blestemul păcatului încă se manifestă asupra noastră, aceasta nu implică existența unui păcat fără săvârșirea lui. Cu alte cuvinte, noi care suntem întocmiți de la naștere de Dumnezeu, ne naștem fără vreun păcat spiritual, dar sub un blestem edenic.

Dr. Harold L. Willmington, în cartea sa Doctrine of the Sin, prezintă patru poziții asupra păcatului:

poziția liberală – întreaga poveste afirmă că este o simplă legendă ebraică;

poziția pelagiană – Pelagius a fost un călugăr britanic care susținea că păcatul lui Adam l-a afectat numai pe el, pentru că Dumnezeu impută oamenilor doar acele păcate pe care ei personal și în mod conștient le-au făcut; Pelagius a spus că singurul efect al păcatului adamic asupra posterității, este acela al unui exemplu negativ; doctrina pelagianistă a fost condamnată de Conciliul de la Cartagina în 418 A.D.;

poziția arminiană – Arminius (1560-1609) a fost un profesor care a trăit și a predat în Olanda; păcatul lui Adam a slăbit puterea voinței posterității lui de a rămâne fără păcat, dar totuși, nu au fost distruse toate posibilitățile;

poziția augustiniană – Augustin a fost unul dintre cei mai mari părinți ai bisericii primare; el a susținut că, din cauza unirii rasei umane în Adam, păcatul lui este imputat posterității; astfel că, o natură coruptă, dă naștere tot unei naturi corupte.

„Prin Evanghelie vom înțelege vestea bună că Hristos a murit pentru cei păcătoși, așa încât cei condamnați de legea lui Dumnezeu pot fi salvați acum prin credința în Domnul Isus Hristos. Unii oamenii cred ca în Vechiul Testament se găsește numai legea, iar în Noul Testament se găsește numai evanghelia. Este adevărat că Vechiul Testament se preocupă mai mult de legea lui Dumnezeu, căutând să-l facă pe om să recunoscă păcătoșenia și nevoia lui de salvare. Dar Vechiul Testament este și locul în care este anunțată venirea evangheliei lui Hristos. Calea de mântuire recomandată în Vechiul Testament este mai mult sau mai puțin aceeasi ca și astăzi, și anume: Justificarea prin credință.”

John F. MacArthur scrie, criticând cartea Dispensationalism Today, de Charles Ryrie, care spune: „O enunțare simplă a Evangheliei nu poate fi găsită în Predică” (Predica de pe munte), că Predica de pe munte nu este Lege, un simplu discurs de etică, ci „Evanghelia pură, cu un apel cât se poate de direct.” Astfel, MacArthur spune că există doar două căi, după cum au existat și mai demult (Deuteronom 30:19). Deci, „singura alegere este cea dintre multitudinea de religii care se bazează pe realizările umane și religia care se bazează pe realizarea divină.” El afirmă, un pic mai înainte, că nici „chiar legea lui Moise nu i-a făcut pe oameni neprihăniți; ea fiind dată ca să vedem cât de păcătoși și de neascultători suntem în realitate (Romani 3:20).” Aceasta confirmă faptul că Vechiul Legământ nu a fost dat pentru mântuirea oamenilor, ci ca o pildă a adevăratei mântuiri – pe care o găsim în credința adevărată, în harul lui Isus Christos (care a venit numai prin Christos – Ioan 1:17), deci în Noul Legământ. Cu alte cuvinte, diferența dintre Noul și Vechiul Legământ este, într-un anume sens, diferența dintre realitate și, respectiv, povestirea realității.

Deci, chiar și în Vechiul Legământ, putem afirma că oamenii erau mântuiți numai prin credință, adică în Christos, în promisiunea Noului Legământ, care, ca și eveniment încadrat în timpul uman – nu se întâmplase încă – dar, ca și răscumpărare – era existent încă din clipa când Dumnezeu, prin Cuvântul Lui, a rostit – după Planul pe care-L alcătuise în Sine Însuși (Efeseni 1) răscumpărarea noastră prin jertfa Lui.

Inițiatorii Legămintelor

Pe când inițiatorul Noului Legământ este Dumnezeu Tatăl – care, conform Efeseni 1, a plănuit întreaga creație, istorie, etc, inclusiv înfierea – El fiind Promotorul, Cel care are și a avut inițiativa în planul glorificării Lui, inițiatorul Vechiului Legământ, chiar dacă pare a fi Iehovah (cu care Se autoidentifică Isus Christos în Evanghelii), este de fapt tot Dumnezeu Tatăl, observându-se că Îngerul Domnului și/sau Iehovah mai mult spune ceea ce Dumnezeu Tatăl deja discutase cu Avraam (deci deja plănuise demult), și deja hotărâse, transmițând de fapt prin Îngerul Domnului acel Cuvânt al Său în virtutea Căruia a fost făcut legământul. Deci, de fapt, inițiatorul real, în ambele legăminte, este Dumnezeu Tatăl. Dr. Harold L. Willmington afirmă despre El (despre Dumnezeu Tatăl) că El este Tatăl credincioșilor (și numai ai credincioșilor – ceilalți avându-l ca tată pe diavolul), cel care l-a cunoscut mai dinainte pe credincios (Romani 8:29; 1 Petru 1:2), l-a predestinat pe credincios (Efeseni 1:5-11); l-a ales (Luca 18:7; Romani 8:33; Efeseni 1:4; Coloseni 3:12; 1 Tesaloniceni 1:4; 2 Tesaloniceni 2:13; Tit 1:1; 1 Petru 1:1-2; 1 Petru 2:9); i-a dăruit (pe cei credincioși) Fiului (Ioan 6:37,44; 10:29; 13:3); l-a chemat pe credincios (Romani 8:28; Romani 8:30a; 1 Corinteni 1:9) – după planul Său –; l-a răscumpărat (pe credincios) (Efeseni 1:3-10); l-a îndreptățit (Romani 8:33); îl locuiește (Ioan 14.23); l-a pecetluit pe credincios cu Duhul Sfânt (Efeseni 1:13; 4:30; Ioan 14:16; Ioan 15:26); îl păstrează pe cel credincios (Ioan 10:29; 17:11); El îl onorează pe credincios (Ioan 12:26); îl binecuvintează pe credincios (Efeseni 1:3); îl iubește pe credincios (2 Tesaloniceni 2:16; Ioan 14:21; Ioan 17:23); îl mângâie (2 Corinteni 1:23 îl sfințește pe credincios (Ioan 17:17); revarsă pace asupra credinciosului Ioan (14:27); este glorificat când credinciosul aduce roadă (Ioan 15:8); revelează adevărul credinciosului (Matei 11:25).; caută închinarea credinciosului (Ioan 4:23); îl mustră pe credincios (Evrei 12:5-11); îl restaurează pe credincios (Psalmul 23:3; 51:12; Luca 15:21-24) El îi va aduna – într-o zi – pe toți credincioșii în Christos (Efeseni 1:10); El îi va răsplăti într-o zi pe credincioși (Matei 6:1; Evrei 11:6); El (Dumnezeu Tatăl) îi va glorifica într-o zi pe credincioși (Romani 8:30).

Manuscrisele de la Qumran spun despre doi Mesia: Mesia de Aaron și Mesia de Israel. Mesia de Aaron este Marele Preot care va revela adevăratul sens al Cuvântului lui Dumnezeu și care, probabil, va promulga Legea cea Nouă.” Totuși, în anumite texte aflate în grota a patra, el este asociat cu Vlăstarul lui David. „Mesia de Israel corespunde lui Mesia de Iuda, cel tradițional, ieșit din linia regală a lui David, că se vorbește de mlădița lui David (semah David) în câteva texte din grota a patra […]. Dar rolul lui era numai acela al unui șef politic.”

Prof. Dr. Trandafir Sandru, în cartea sa, Viața și învățătura Apostolului Pavel, spune că „în persoana Domnului Isus Hristos își găsește întâlnirea trei oficii: de profet, preot și rege”, fiecare în parte și toate împreună. Oficiul de preot este prezentat mai detaliat în Noul Testament, în epistola către Evrei – caracteristic slujbei de preot erau aducerea de jertfe, mijlocirea înaintea lui Dumnezeu și oferirea de ajutor celor ce se aflau în încercarea – despre Christos se spune în Evrei ca „El Însuși a fost ispitit în ceea ce a suferit, și poate să vină în ajutorul celor ce sunt ispitiți.”

Beniamin Fărăgău spune că Legământul s-a constituit în cadrul legal al relației dintre Yahweh și poporul Său, iar cortul întâlnirii urma să se constituie în cadrul ceremonial al acestei relații.

Mediatorii Legămintelor

Pe când Mediatorul Noului Legământ este Isus Christos, mediatorul Vechiului Legământ este Moise. Totuși, Moise nu poate fi un mijlocitor real între Dumnezeu și Israel. Spre exemplu, în Exod 32, Moise se oferă pe sine în schimbul poporului. Dar Dumnezeu îi răspunde că aceasta este imposibil – „pe cel ce a păcătuit împotriva mea, pe acela îl voi șterge din cartea Mea.” (Exod 32:33). Cu toate acestea, Dumnezeu iartă pe Israel. „Și dacă Dumnezeu trece cu vederea păcatul copiilor lui Israel o face din pricina Aceluia care avea să vină și să se aducă jertfă pe Sine Însuși. … Păcatele dinainte comise de Israel în tot cursul Vechiului Testament au putut fi trecute cu vederea … datorită jertfei unice si perfecte ce avea să fie adusă la împlinirea vremii. Așa că Dumnezeu rămâne credincios făgăduințelor Sale și drept (Exod 33:1) acordând iertare poporului.”

Timothy George spune că „tema care domină hristologia lui Calvin nu este cunoașterea despre Hristos în esența sa, ci în rolul Său mântuitor de Mediator.” Chiar și asupra lui Ioan 14:10 („Eu sunt în Tatăl și Tatăl este în Mine”) – Calvin afirmă că „Hristos nu vorbește aici despre ceea ce este El în Sine, ci ceea ce este El pentru noi, este o chestiune de putere, nu de esență.”

Dr. Harold L. Willmington spune despre Hristos că El îndeplinește trei funcții: cel de Profet – cel care Îl reprezintă pe Dumnezeu înaintea omului; cel de Preot – cel care Îl reprezintă pe om înaintea lui Dumnezeu; și cel de rege – cel care guvernează și conduce pentru Dumnezeu.

Jertfele

„Gândul central este că jertfele Levitice au fost modelate după exemplarul ceresc, și de aceea ele sunt numite chipuri sau copii ale lucrurilor care sunt în ceruri (Evrei 9:23). […] Necestitatea vărsării sângelui în ceremoniile Levitice, este, simplu, o necesitate care se ridica din necesitatea vărsării sângelui cerută în Împărăția cerurilor.”

„Dumnezeu e centrul și inima vieții poporului lui Israel. Oricare ar fi fost complicațiile și aplicațiile lor imediate pentru evrei, jertfele nesfârșite de animale și flacăra neîntreruptă a focului de pe altare au fost negreșit rânduite de Dumnezeu, pentru a imprima cu litere de foc în conștiința oamenilor sentimentul adânc și pentru a constitui o imagine peste veacuri a jertfei pe care Hristos avea s-o depună, spre care erau îndreptate toate acestea și în care au fost toate împlinite”.

Ispășirea nu câștigă sau constrânge dragostea lui Dumnezeu, ci dragostea lui Dumnezeu constrânge ispășirea, care este un mijloc de atingere al scopului determinat de dragoste.

Millard J. Erickson, în cartea sa Teologie Creștină, vol.2, spune, referindu-se la Evrei 10:5-18, că „aici apare din nou ideea că în locul arderilor de tot a fost jertfit trupul lui Christos(v. 5). Aceasta a fost o jertfă oferită odată și pentru totdeauna (v. 10). În locul jertfei zilnice aduse de preot (v. 11) Christos«a adus o singură jertfă pentru păcate» (v. 12). În capitolul 13 scriitorul aseamănă moartea lui Christoscu jertfa pentru păcat din Vechiul Testament. … Ceea ce este unic la jertfa lui Christosși foarte important de reținut este faptul că Christoseste atât victima, cât și preotul care aduce jertfa.”

John Murray spune că „nici un studiu al ispășirii nu poate fi corect orientat, dacă nu își are originea în dragostea neconstrânsă și suverană a lui Dumnezeu.”

Legământul avraamic

„Revelația lui Dumnezeu pe care o avem în Noul Testament nu este ruptă de aceea primită prin Vechiul Testament, ci derivă din ea, ca o continuitate firească. Aproximativ cu două mii de ani înainte de Hristos, Dumnezeu l-a chemat pe Avraam și l-a ales pentru a-l transforma într-un popor numeros prin care să dăruiască lumii cele două mari binecuvântări ale Sale: Scripturile și pe Mesia.”

Când Dumnezeu a încheiat legământul de părtășie cu Avraam (Genesa 15), El i-a făcut în mod explicit câteva promisiuni: Dumnezeu va fi pentru Avraam scut si răsplată (Genesa 15:1), el va avea mulți descendenți (Genesa 15:5) și țara Canaanului va fi moștenirea lui (Genesa 15:7; Genesa 15:6; 17:8).

Dumnezeu i-a cerut lui Avraam să răspundă cu credință la aceste promisiuni, să le accepte și să se încreadă în Dumnezeu ca Domn al său. Fiindcă el a făcut așa, Avraam a fost acceptat de Dumnezeu si toate acestea i s-au socotit ca neprihănire (Genesa 15:6) și a fost întărit într-o părtășie personală cu El.

Credința nu numai că a fost necesară pentru a primi legământul, ci Dumnezeu a cerut, de asemenea, ca Avraam să facă un sincer efort de a fi plăcut Lui printr-o viață de ascultare, aceasta fiind o condiție a continuării binecuvântărilor legământului,

Dumnezeu a cerut ca Avraam să umble înaintea Lui si „sa fie fără prihană" (Genesa 17:1). Cu alte cuvinte, dacă credința sa nu ar fi fost însoțită de ascultare (Romani 1:5), Avraam n-ar mai fi fost apt să participe la scopurile veșnice ale lui Dumnezeu. Într-o anumită împrejurare, Dumnezeu 1-a încercat pe Avraam poruncindu-i să-1 jertfească pe fiul său Isaac. Avraam a trecut testul și, prin urmare, Dumnezeu a promis să mențină legământul Său cu el (Genesa 22:18.

Dumnezeu i-a spus lui Isaac în termeni preciși că binecuvântările legământului erau încă în vigoare și vor fi trecute asupra lui, pentru că Avraam a ascultat de El și a păzit poruncile Sale (Genesa 26:4, 5).

Dumnezeu a poruncit, în mod explicit, lui Avraam și urmașilor săi să aibă grijă ca fiecare nou-născut de parte bărbătească din casa să să fie tăiat împrejur (Genesa 17:9-13). Dumnezeu a arătat și în continuare că orice bărbat care nu a fost tăiat împrejur va fi îndepărtat din mijlocul poporului lui Dumnezeu (Genesa 17:14), deoarece el a călcat legământul. Cu alte cuvinte, refuzul de a asculta de Dumnezeu va conduce la încetarea binecuvântărilor legământului.

Legământul lui Dumnezeu cu Avraam a fost numit un „legământ veșnic" (Genesa 17:7). Dumnezeu a intenționat ca legământul să fie permanent. Totuși, el va fi rupt de urmașii lui Avraam, astfel că Dumnezeu nu va mai fi legat de promisiunile Sale. De exemplu, promisiunea Sa că țara Canaanului va fi o posesiune veșnică pentru Avraam și urmașii săi (Genesa 17:8) a fost încălcată prin apostazia lui Israel și necredincioșia lui Iuda, cât și prin refuzul lor de a asculta de legea lui Dumnezeu (Isaia 24:5; Ieremia 31:32); astfel Israel a fost dus în robie în Asiria (2 Împărați 17), în timp ce Iuda a fost dus mai târziu captiv în Babilon (2 Împărați 25; 2 Cronici 36; Ieremia 11:1-17; Ezechiel 17:16-21).

Dumnezeu a urmărit să stabilească legământul avraamic cu fiecare generație care i-a succedat, începând cu fiul lui Avraam, Isaac (Genesa 17:21). Cu alte cuvinte, nu era suficient faptul că Isaac a avut ca tată pe Avraam; el trebuia de asemenea să accepte promisiunile lui Dumnezeu, prin credință. Numai după aceea putea Dumnezeu să spună: „Eu sunt cu tine; te voi binecuvânta, și îți voi înmulți sămânța" (Gen. 26:24).

Cu privire la legământul avraamic, John Phillips spune că „este o înțelegere absolută, necondiționată, irevocabilă, în care toată inițiativa, toată intenția și insistența aparțin lui Dumnezeu. Nici un faliment din partea lui Avraam, nici o abatere, nici o uitare din partea urmașilor lui, nu pot anula hotărârea lui Dumnezeu. Dumnezeu Și-a făgăduit Lui Însuși ….” Phillips mai spune că „contractul este veșnic”.

Unii teologi merg până acolo încât afirmă că Biserica a început odată cu Avraam (Genesa 12). Dr. Harold L. Willmington scrie despre această poziție, în cartea sa Doctrine of the Church, „Aceasta este poziția majorității teologilor legământului. Logica din spatele acestei poziții este credința că, așa cum Israel a funcționat odată ca Biserică a lui Dumnezeu în Vechiul Testament, așa funcționează acum Biserica ca și Israelul lui Dumnezeu în Noul Testament.”

Legământul davidic

În 2 Samuel 7:11-16 ne întâlnim cu legământul davidic. Importanța lui se extinde nu numai asupra istoriei familiei lui David, ci și asupra istoriei întregii omeniri, mai ales în partea ei viitoare. Legământul davidic este cheia divină pentru înțelegerea planului lui Dumnezeu în istorie. Din momentul încheierii lui, evreii au știut că Mesia va veni din linia genealogică a lui David. Ei păstrează aceeași convingere și astăzi (Isaia 11:1; Ieremia 23:5; Ezechiel 37:25; Luca 1:30-33).

Legământul în sine conține câteva elemente distincte: 1. confirmarea tronului lui Israel; până la acest pasaj, monarhia fusese o dorință vinovată a evreilor, însă de acum înainte, tronul lui Israel intră în istorie ca o instituție divină; 2. consacrarea familiei lui David ca familie împărătească; lui David i se promit trei lucruri: o casă cu semnificația unei linii continue de descendenți, un tron cu semnificația autorității împărătești și o impărăție cu semnificația unui domeniu de exercitare a autorități;. 2 Samuel 7:16 ne declară că promisiunea acestor trei elemente este pe vecie; 3. anuntarea programului mesianic; caracterul veșnic al celor trei promisiuni făcute lui David implica implinirea lor finală în viața lui Mesia (Isaia 9:7).

Legământul davidic marchează cea de-a patra treaptă de dezvoltare a promisiunilor mesianice. Lui Adam i s-a făcut o promisiune care privea rasa umană în general; lui Avraam i s-a făcut o promisiune care privea Israelul ca națiune; prin Iacov s-a făcut o promisiune specială seminției lui Iuda, iar acum se identifica o familie din seminția lui Iuda: casa lui David. Rămâne doar ca Isaia să mai adauge că sămânța femeii, fiul lui Avraam, Leul din seminția lui Iuda și odrasla lui David va fi născut dintr-o fecioara (Isaia 7:14)

Dick Iverson spune, în cartea sa, O Teologie Autentică pentru o Biserică Puternică, că „Dumnezeu nu a promis să restaureze cortul lui Moise, ci promisiunea Lui este de a restaura cortul lui David. El ne spuse că nu trebuie să mergem la muntele Sinai (cortul lui Moise), ci noi venim la muntele Sion (cortul lui David – Biserica), care este Biserica celor întâi născuți (Evrei 12:18-23).”

„Legământul Davidic a ajuns să fie necesar datorită modului în care s-au desfășurat evenimentele istorice. Regele israelit era de-acum mediatorul între Dumnezeu și popor. Iar legământul cu regele devea astfel o necesitate. … În 2 Samuel 7 legământul este îmbrăcat într-o formă narativă, dar anumiți termeni folosiți ne arată fundalul pe care s-a făcut legământul, de exemplu: Dumnezeu îi va fi tată fiului lui David, iar regele va fi un fiu al lui Dumnezeu. Domnia veșnică a urmașilor lui David poate fi comparată cu promisiunea făcută sub forma unei binecuvântări în tratatele vasale hetite, că fiii regelui vasal care vor fi ascultători vor domni veșnic pe acel tron. Legământul Davidic, așa cum este clar arătat în Psalmii 2 și 10, a avut o influență puternică asupra așteptărilor din Vechiul și apoi din Noul Testament. … Atunci când David și-a exprimat dorința de a-I construi lui Dumnezeu o casă, Dumnezeu i-a răspuns că El îi va construi lui David o casă. Dumnezeu a promis că va exista mereu un urmaș al lui David vrednic să stea pe tronul lui Israel până când, în cele din urmă, unul din această linie va fi numit Rege pentru veșnicie (2 Samuel 7). Urma să vină un Răscumpărător pentru Israel și pentru omenire din linia davidică. Într-o zi acest Răscumpărător ar fi urmat să ocupe tronul părinților lui nu numai ca Rege peste Israel, dar și peste întreaga lume. În vremea Lui va fi pace – o pace care nu va putea fi distrusă.”

Legământul cel Nou

Legământul cel Nou a existat, deci, ca promisiune și ca suport al credinței pentru mântuire – din momentul în care a fost hotărât și rostit de Dumnezeu; dar faptic, în timpul și spațiul nostru, a fost împlinit numai prin crucea lui Hristos.

Ieremia este primul care vorbește despre Noul Legământ în profeția sa cu privire la măreața lucrarea de mântuire pe care o va împlini Dumnezeu cândva în viitor (Ieremia 31:31-34 – „Iată, vin zile, zice Domnul, când voi face cu casa lui Israel și cu casa lui Iuda un legământ nou. Nu ca legământul pe care l-am încheiat cu părinții lor, în ziua când i-am apucat de mână, să-i scot din țara Egiptului, legământ pe care l-au călcat, măcarcă aveam drepturi de soț asupra lor, zice Domnul. Ci iată legământul, pe care-l voi face cu casa lui Israel, după zilele acelea, zice Domnul: Voi pune Legea Mea înăuntrul lor, o voi scrie în inima lor; și Eu voi fi Dumnezeul lor, iar ei vor fi poporul Meu. Nici unul nu va mai învăța pe aproapele sau pe fratele său, zicând: «Cunoaște pe Domnul!» Ci toți Mă vor cunoaște, de la cel mai mic până la cel mai mare, zice Domnul; căci le voi ierta nelegiuirea, și nu-Mi voi mai aduce aminte de păcatul lor.”).

În esență, profeția lui Ieremia despre Noul Legământ se asemănă cu alte texte profetice care descriu biruința și împlinirea împărăției lui Dumnezeu în lume (Isaia 11:6-9; 54:11-15; 59:20-21; Ieremia 32:36-41; 33:14-26; Ezechiel 16:59-63). Termenul este folosit de șase ori în Noul Testament (1 Corinteni 11:25; 2 Corinteni 3:6; Evrei 8:8; 9:15; 12:24; Luca 22:20), însă ideea Noului Legământ se găsește și în alte texte (Romani 11:27; Galateni 4:21-31). În 2 Corinteni 3:4-18, Noul Legământ este pus în contrast cu Vechiul Legământ, în contextul în care lucrarea lui Pavel este pusă în contrast cu lucrarea lui Moise. În teologia creștină, în general, Noul Legământ a fost identificat cu dispensația creștină, structura religio-istorică introdusă de Christosși de apostoli. Noul Legământ reprezintă împlinirea promisiunilor Vechiului Legământ – și este mai bun datorită faptului că oferă o perspectivă mai clară a lui Christosși a mântuirii, oferă o experiență mai bogată a Duhului Sfânt și oferă credincioșilor o libertate mai mare.

CAPITOLUL 3

NOUL LEGĂMÂNT ÎN EVANGHELII ȘI FAPTELE APOSTOLILOR

Noul Legământ în Evangheliile sinoptice

În Evangheliile sinoptice (Matei, Marcu și Luca) – cuvântul „legământ” (diatheke) nu apare foarte des. El apare doar la oficierea Cinei cea de taină de Isus Christos, cu excepția Evangheliei după Luca, unde apare și în proorocia lui Zaharia, tatăl lui Ioan Botezătorul. Totuși, Noul Legământ este descris puternic în aceste Evanghelii, fără a se folosi necesarmente numele de „Noul Legământ”. Spre exemplu, el este folosit peste tot unde este vorba de mântuire, despre jertfa lui Isus Christos și despre a-L urma pe Christos.

Spre exemplu, când Christos spune „Luați jugul Meu asupra voastră, și învățați de la Mine” (Matei 11:29), sau când spune „Dacă voiește cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea în fiecare zi, și să Mă urmeze” (Luca 9:23), ori când spune pilda cu via arendată unor vieri (Marcu 12:1-11), sau chiar când făcea vindecări, și chiar când rostea simplele cuvinte „Vino după Mine!” (Matei 8:22, etc), El, de fapt, vestește Evanghelia, după cum o vestea de fapt în fiecare zi norodului (Matei 9:35), vestind, deci, Noul Legământ (Luca 5:37-38).

Versetele din Evangheliile sinoptice care conțin specific cuvântul diatheke, cu referire la Noul Legământ, sunt:

cel din Luca 1:72 – care arată puternica legătură dintre Vechiul și Noul Legământ (Vechiul Legământ este doar o pildă a mântuirii, a Noului Legământ, o proorocie a lui, Noul Legământ fiind deci împlinirea Vechiului Legământ):

cele referitoare la Cina cea de taină, ca simbol veșnic (care va exista chiar și în ceruri) al Noului Legământ:

Luca 1:72 Astfel Își arată El îndurarea față de părinții noștri, și Își aduce aminte de legământul Lui cel Sfânt,

Luca 1:72 ποιῆσαι ἔλεος μετὰ τῶν πατέρων ἡμῶν καὶ μνησθῆναι διαθήκης ἁγίας αὐτοῦ,

Matei 26:28 căci acesta este sângele Meu, sângele legământului celui nou, care se varsă pentru mulți, spre iertarea păcatelor.

Matei 26:28 τοῦτο γάρ ἐστι τὸ αἶμά μου τὸ τῆς καινῆς διαθήκης τὸ περὶ πολλῶν ἐκχυνόμενον εἰς ἄφεσιν ἁμαρτιῶν.

Marcu 14:24 Și le-a zis: „Acesta este sângele Meu, sângele legământului celui nou, care se varsă pentru mulți.

Marcu 14:24 καὶ εἶπεν αὐτοῖς· τοῦτό ἐστι τὸ αἷμά μου τὸ τῆς καινῆς διαθήκης τὸ περὶ πολλῶν ἐκχυννόμενον.

Luca 22:20 Tot astfel, după ce au mâncat, a luat paharul, și li l-a dat, zicând: „Acest pahar este legământul cel nou, făcut în sângele Meu, care se varsă pentru voi.”

Luca 22:20 ὡσαύτως καὶ τὸ ποτήριον μετὰ τὸ δειπνῆσαι λέγων· τοῦτο τὸ ποτήριον ἡ καινὴ διαθήκη ἐν τῷ αἵματί μου, τὸ ὑπὲρ ὑμῶν ἐκχυνόμενον.

Așa cum sângele fusese vărsat de Paște, sângele lui Christosavea să se verse pentru mulți. Ucenicii trebuiau să bea din acel pahar ca expresie a comuniunii lor cu El și a părtășiei la tot ceea ce avea să facă El pentru ei în încheierea acestui legământ cu Dumnezeu. Cu alte cuvinte, cina cea de taină, și toate reprezentările simbolice ale Noului Legământ, în afară de jertfa lui Isus Christos în Sine, prin care ne-a împăcat în credință cu Dumnezeu, toate aceste celălalte – sunt doar simboluri, doar pilde ale Noului Legământ, încheiat între Dumnezeu și om, între Dumnezeu și Isus Christos, care este reprezentantul celor care se încred în El, pe crucea din Golgota.

După intrarea în Noul Legământ, toți cei mulți care se încred în Christos sunt deja popor al Lui, după cum este scris: „Voi numi «popor al Meu» pe cel ce nu era poporul Meu, și «prea iubită» pe cea care nu era prea iubită.” (Romani 9:25).

Noul Legământ în Ioan

În Evanghelia după Ioan, spre deosebire de Evangheliile sinoptice, nu apare cuvântul legământ (diatheke). Chiar dacă în Evanghelia lui Ioan nu este surprins momentul de la ultima cină a Domnului Isus cu ucenicii Săi, și astfel nu apare termenul diatheke, totuși conceptul despre legământul cel nou prin Christoseste prezent și în această Evanghelie. Domnul Isus, după ce a încheiat legământul în seara Cinei, rostește o predică (Ioan 14-16) în care comentează și completează poruncile noului legământ. Predica se încheie cu rugăciunea finală a Domnului Isus (Ioan 17).

În Ioan 14:6, Christosafirmă despre Sine că este Mediatorul legământului dintre Dumnezeu și om: Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine. Calea către Tatăl ceresc este prin Cristos, prin credința în lucrarea Lui de mântuire încheiată prin sângele Lui la Golgota. Aceasta este singura cale pe care Dumnezeu a pregătit-o pentru oameni. Christoseste singurul Mediator între om și Dumnezeu.

Noul Legământ în Faptele Apostolilor

Faptele Apostolilor 3:25 Voi sunteți fiii proorocilor și ai legământului pe care l-a făcut Dumnezeu cu părinții noștri, când i-a zis lui Avraam: „Toate neamurile pământului vor fi binecuvântate în sămânța ta.”

Fapte 3:25 ὑμεῖς ἐστε οἱ υἱοὶ τῶν προφητῶν καὶ τῆς διαθήκης ἧς διέθετο ὁ Θεὸς πρὸς τοὺς πατέρας ὑμῶν, λέγων πρὸς ᾿Αβραάμ· καὶ ἐν τῷ σπέρματί σου ἐνευλογηθήσονται πᾶσαι αἱ πατριαὶ τῆς γῆς.

Petru le amintește aici evreilor despre legământul pe care Dumnezeu l-a făcut strămoșilor lor. Evrei credeau profețiile făcute de părinții și profeții lor din vechime. Aceste profeții erau promisiuni ale binecuvântărilor care aveau să se reverse asupra lor prin legământul promis. Pentru a intra în posesia acestor binecuvântări minunate de la Dumnezeu, este necesară credința și punerea încrederii în lucrarea exhaustivă de mântuire realizată în și prin Isus Cristos.

Faptele Apostolilor 7:8 Apoi i-a dat legământul tăierii împrejur; și astfel Avraam, când a născut pe Isaac, l-a tăiat împrejur în ziua a opta; Isaac a născut și a tăiat împrejur pe Iacov, și Iacov pe cei doisprezece patriarhi.

Fapte 7:8 καὶ ἔδωκεν αὐτῷ διαθήκην περιτομῆς· καὶ οὕτως ἐγέννησεν τὸν ᾿Ισαὰκ καὶ περιέτεμεν αὐτὸν τῇ ἡμέρᾳ τῇ ὀγδόῃ, καὶ ὁ ᾿Ισαὰκ τὸν ᾿Ιακώβ, καὶ ὁ ᾿Ιακὼβ τοὺς δώδεκα πατριάρχας.

În acest verset este amintit legământul lui Dumnezeu făcut lui Avraam, de a binecuvânta toate neamurile în sămânța lui. Cânt Dumnezeu a încheiat legământ cu Avraam, i-a dat și un semn al legământului prin care aceia care respectau acest legământ puteau să obțină binecuvântarea lui Dumnezeu. Atâta timp cât descendenții lui Avraam respectau termenii legământului, erau binecuvântați.

Concluzii

Evangheliile conțin relatarea împlinirii Noului Legământ, promis de Dumnezeu din vechime prin profeți, și împlinit complet prin lucrarea și jertfa de mântuire a lui Cristos, Mielul fără pată, care Și-a dat viața de bună voie pentru ca cei care cred în El să aibă viață veșnică și iertarea păcatelor în sângele Lui.

Astfel, Dumnezeu arată încă o dată cât de credincios este promisiunilor Sale. Tot ce promite Dumnezeu să facă, va face, la împlinirea vremurilor stabilite de El. Prin Cristos, El se apropie de fiecare om pentru a încheia un legământ veșnic de pace și binecuvântare.

CAPITOLUL 4

NOUL LEGĂMÂNT ÎN EPISTOLELE PAULINE

Noul Legământ în Romani

Romani 9:4 Ei Sunt Israeliți, au înfierea, slava, legămintele, darea Legii, slujba dumnezeiască, făgăduințele,

Romani 9:4 οἵτινές εἰσιν ᾿Ισραηλῖται, ὧν ἡ υἱοθεσία καὶ ἡ δόξα καὶ αἱ διαθῆκαι καὶ ἡ νομοθεσία καὶ ἡ λατρεία καὶ αἱ ἐπαγγελίαι,

În acest verset sunt enumerate mai mutle binecuvântări pe care Dumnezeu le-a revărsat asupra poporului Israel. Printre aceste binecuvântări este enumerată și aceea a legămintelor, dintre care cel mai important este Noul Legământ încheiat la cruce prin Isus Cristos. Dumnezeu a binecuvântat întreaga lume prin poporul Israel, prin acest popor Dumnezeu a incheiat legământ cu toate neamurile. Prin Duhul Sfânt Dumnezeu lucrează mântuire și biniecuvântarea Sa în inimile oamenilor din orice popor. Chiar dacă prin Israel a intrat în lume legământul lui Dumnezeu, totuși orice om din orice națiune este chemat să încheie legământ cu Dumnezeul lui Avraam, Isaac și Iacov. Duhul Sfânt care este prezent în viața și în inima fiecărui creștin este cel care dă siguranța înfierii noastre și ne asigură zilnic despre aceasta.

Romani 11:27 Acesta va fi legământul, pe care-l voi face cu ei, când le voi șterge păcatele.”

Romani 11:27 καὶ αὕτη αὐτοῖς ἡ παρ᾿ ἐμοῦ διαθήκη, ὅταν ἀφέλωμαι τὰς ἁμαρτίας αὐτῶν.

Legământul lui Dumnezeu este dătător de speranță vie. Problema centrală a omului este păcatul din viața lui, înrobirea pe care acest păcat o lucrează zilnic în viața omului. Prin Noul Legământ, Dumnezeu promite să rezolve această problemă a omului, să îi șteargă păcatul și să-l elibereze de sub jugul nelegiuirii. Dumnezeu promite să dea speranța iertării de care omul are nevoie disperată. Promisiunea aceasta, a ștergerii păcatelor este esențială pentru mântuirea omului. În Cristos, Dumnezeu Și-a împlinit această promisiune, acest legământ pe care a promis să-l incheie cu aceia care Îl primesc și cred în El.

Noul Legământ în 1 Corinteni

1 Corinteni 11:25 Tot astfel, după cină, a luat paharul și a zis: „Acest pahar este legământul cel nou în sângele Meu; să faceți lucrul acesta spre pomenirea Mea, oridecâte ori veți bea din el.”

1 Corinteni 11:25 ὡσαύτως καὶ τὸ ποτήριον μετὰ τὸ δειπνῆσαι λέγων· τοῦτο τὸ ποτήριον ἡ καινὴ διαθήκη ἐστὶν ἐν τῷ ἐμῷ αἵματι· τοῦτο ποιεῖτε, ὁσάκις ἐὰν πίνητε, εἰς τὴν ἐμὴν ἀνάμνησιν.

Prin Domnul Isus Cristos, Dumnezeu Și-a împlinit legământul Său promis prin profetul Ieremia. Înainte de jertfirea Sa pe cruce, pe când era la cină cu ucenicii Săi, Christosamintește despre noul legământ pe care Dumnezeu îl face prin Cristos, în sângele jertfit de El. Legământul cel nou este încheiat prin sângele lui Cristos. Dumnezeu este foarte serios în promisiunea pe care o face, de a încheia un nou legământ cu oamenii, și permite vărsarea sângelui unicului Său Fiu, pentru ca acest legământ să poată fi încheiat, pentru ca binecuvântarea multor oameni să fie posibilă.

Noul Legământ în 2 Corinteni

2 Corinteni 3:6 care ne-a și făcut în stare să fim slujitori ai unui legământ nou, nu al slovei, ci al Duhului; căci slova omoară, dar Duhul dă viața.

2 Corinteni 3:6 ὃς καὶ ἱκάνωσεν ἡμᾶς διακόνους καινῆς διαθήκης, οὐ γράμματος, ἀλλὰ πνεύματος· τὸ γὰρ γράμμα ἀποκτέννει, τὸ δὲ πνεῦμα ζῳοποιεῖ.

Duhul Sfânt este Acela care dă viață cuvintelor pe care Dumnezeu le-a dat prin profeții Lui. Cuvintele, promisiunile, profețiile acestora fără lucrarea activă a Duhului Sfânt nu erau în stare să dea viață, să schimbe, să transforme inimile oamenilor. Prin Duhul Său, Dumnezeu restaurează și împlinește promisiunile Sale. Noul Legământ este înscris în inimile oamenilor, nu pe niște table de piatră, ci în niște inimi de carne, transformate de Duhul Sfânt.

Noul Legământ în Galateni

Galateni 3:15 Fraților, (vorbesc în felul oamenilor), un testament, chiar al unui om, odată întărit, totuși nimeni nu-l desființează, nici nu-i mai adaugă ceva. (în greacă apare termenul legământ, adică diatheke)

Galateni 3:15 ᾿Αδελφοί, κατὰ ανθρωπον λέγω· ὅμως ἀνθρώπου κεκυρωμένην διαθήκην οὐδεὶς ἀθετεῖ ἢ ἐπιδιατάσσεται.

Promisiunile pe care Dumnezeu le-a făcut oamenilor prin legămintele Sale, se împlinesc întotdeauna cu siguranță. Promisiunile lui Dumnezeu atrag după sine binecuvântări, care odată promise de Dumnezeu nu pot fi niciodată desființate. El nu-și ia cuvântul înapoi. Această imagine a testamentului-legământului este una foarte puternică, prin care Dumnezeu întărește solemnitatea promisiunilor Sale.

Galateni 3:17 Iată ce vreau să zic: un testament pe care l-a întărit Dumnezeu mai înainte, nu poate fi desființat, așa ca făgăduința să fie nimicită, de Legea venită după patru sute treizeci de ani. (în greacă apare termenul legământ, adică diatheke)

Galateni 3:17 τοῦτο δὲ λέγω· διαθήκην προκεκυρωμένην ὑπὸ τοῦ Θεοῦ εἰς Χριστὸν ὁ μετὰ ἔτη τετρακόσια καὶ τριάκοντα γεγονὼς νόμος οὐκ ἀκυροῖ, εἰς τὸ καταργῆσαι τὴν ἐπαγγελίαν.

Dumnezeu a promis să binecuvânteze cu mult timp înainte de împlinirea faptică a legământului Său. Cei care așteaptă și cred în promisiunile lui Dumnezeu, nu sunt niciodată dezamăgiți, pentru că Inițiatorul legământului este credincios, drept, iubitor și întotdeauna Își ține cuvăntul dat. Acest verset fortifică încrederea în promisiunile date de Dumnezeu, în făgăduințele care nu pot fi nimicite.

Galateni 4:24 Lucrurile acestea trebuiesc luate într-alt înțeles: acestea Sunt două legăminte: unul de pe muntele Sinai naște pentru robie și este Agar,

Gal 4:24 ατινα εστιν αλληγορουμενα αυται γαρ εισιν αι δυο διαθηκαι μια μεν απο ορους σινα εις δουλειαν γεννωσα ητις εστιν αγαρ.

Acest verset face referire la cele două legăminte făcute de Dumnezeu cu poporul Său. Legământul cel vechi încheiat pe muntele Sinai duce cu gândul la robia prin care a trecut poporul Israle, însă legământul cel nou vorbește despre slobozenia pe care orice om o primește prin Cristos.

Noul Legământ în Efeseni

Efeseni 2:12 aduceți-vă aminte că în vremea aceea erați fără Hristos, fără drept de cetățenie în Israel, străini de legămintele făgăduinței, fără nădejde și fără Dumnezeu în lume.

Efeseni 2:12 ὅτι ἦτε ἐν τῷ καιρῷ ἐκείνῳ χωρὶς Χριστοῦ, ἀπηλλοτριωμένοι τῆς πολιτείας τοῦ ᾿Ισραὴλ καὶ ξένοι τῶν διαθηκῶν τῆς ἐπαγγελίας, ἐλπίδα μὴ ἔχοντες καὶ ἄθεοι ἐν τῷ κόσμῳ.

În acest verset, Pavel amintește creștinilor din Efes, despre statutul lor fără Cristos: erau străini de legămintele făgăduinței. Doar prin Christosorice om este înfiat în familia lui Dumnezeu, și din străin de legământul cu Dumnezeu, devine participant activ în relația cu Dumnezeu. Prin Christosprimim nădejdea vieții veșnice și iertarea păcatelor și suntem acceptați să încheiem legământ cu Dumnezeu. Prin Cristos, Dumnezeu realizează aducerea fiilor risipitori acasă la Tatăl ceresc. Cine trăiește fără Christoseste străin de legământul cu Dumnezeu și de binecuvântările pe care El promite să le reverse prin acest legământ. Doar cei care cred și se încred în Christosau parte de toate binecuvântările și făgăduințele legământului.

Noul Legământ în Filipeni

În Filipeni nu apare termenul legământ, însă găsim anumite aspecte ale Noului Legământ, cum ar fi aspecte legate de Mediatorul acestui legământ, Isus Cristos. În capitolul 2, Pavel Îl descrie pe Christoscel intrupat, venit pe pământ tocmai ca să împlinească Noul Legământ. Christoseste agentul prin care Dumnezeu îndeplinește legământul Său. Pavel Îl descrie pe Christoscare S-a dezbrăcat de Sine și S-a făcut asemenea oamenilor, a fost ascultător până la moarte de cruce, Și-a dat sângele pentru ca cei vinovați să fie prezentați ca neprihăniți înaintea lui Dumnezeu.

Noul Legământ în Coloseni

În Coloseni nu apare termenul legământ, însă în capitolul 1, Pavel prezintă multe imagini ale lui Christosca Mijlocit al Noului Legământ. Christoseste acela care ne-a izbăvit de sub puterea întunericului și ne-a mutat în împărăția Fiului dragostei Lui, doar în Christosomul are răscumpărarea și iertarea păcatelor prin sângele Lui (Coloseni 1:13-14). Aceste lucruri reprezintă împliniri ale promisiunilor Noului Legământ făcute de Dumnezeu prin profeții lui. Christosne înfățișează fără prihană și fără vină înaintea lui Dumnezeu. El a trăit o viață de om fără vină, ca și noi să putem trăi prin viața Lui. Christosne-a împăcat cu Tatăl (Coloseni 1:20), a făcut posibilă apropierea dintre om și Dumnezeu.

Noul Legământ în 1 Tesaloniceni

În 1 Tesaloniceni nu apare termenul legământ, totuși, Pavel face referire la câteva aspecte ale vieții noi pe care omul o primește și o trăiește prin Cristos, prin acceptarea Noului Legământ. Pavel vorbește despre viața trăită în lumină, viață primită de la Cristos, viață la care ne-a rânduit Dumnezeu în Cristos. (1 Tesaloniceni 5:5-10). Cei care trăiesc în Noul Legământ, trăiesc prin Duhul Sfânt al lui Dumnezeu care dă viață și lumină. În El nu este întuneric, El transformă viața oamenilor în lumină.

Noul Legământ în 2 Tesaloniceni

În 2 Tesaloniceni nu apare termenul legământ, totuși, Pavel vorbește despre dragostea, harul, mângâierea veșnică și nădejdea mai bună, pe care creștinii le-au primit prin lucrarea lui Christos(2 Tesaloniceni 2:15). Din contextul Bibliei, înțelegem că toate acestea sunt binecuvântări ale Noului Legământ, care sunt revărsate asupra acelora care manifestă credință în Cristos, care răspund chemării lui Dumnezeu de a încheia legământ veșnic cu El.

Noul Legământ în epistolele pastorale

În epistolele pastorale nu apare termenul legământ, însă în 1 Timotei 1:15 găsim scris despre lucrarea lui Christosde salvare a oamenilor: Hristos Isus a venit în lume ca să mântuiască pe cei păcătoși. Acest mesaj nu este altceva decât relatarea împlinirii Noului Legământ, promis de Dumnezeu în vechime. Dumnezeu a promis să îi mântuiască pe cei vinovați, El a promis această binecuvântare a salvării, iar în Christosvedem împlinirea acestei promisiuni mărețe.

1 Timotei 2:5 vorbește foarte clar despre Omul Isus Hristos, singurul mijlocitor între singurul Dumnezeu și om. Christoseste mijlocitorul Noului Legământ, prin El oamenii au cale liberă la Tatăl. Acest Mijlocitor, S-a dat pe Sine Însuși ca preț de răscumpărare pentru toți (1 Timotei 2:6), prin El s-a împlinit Noul Legământ.

Noul Legământ în Evrei

Legătura dintre Noul Legământ, moartea lui Christos și lucrarea lui Dumnezeu în inimile copiiilor Lui – lucrare prin care îi determină să meargă pe calea Lui, este explicată detaliat în Evrei 13:20-21:

Evrei 7:22 prin chiar faptul acesta, El s-a făcut chezășul unui legământ mai bun.

Evrei 7:22 κατὰ τοσοῦτον κρείττονος διαθήκης γέγονεν ἔγγυος ᾿Ιησοῦς.

Aici descoperim sângele lui Isus Christos, legământul veșnic – și Dumnezeu împlinind făgăduința Noului Legământ – aceea de a lucra în noi voia Lui, ce este plăcut în ochii Lui.

Evrei 8:6 Dar acum Hristos a căpătat o slujbă cu atât mai înaltă cu cât legământul al cărui mijlocitor este El, e mai bun, căci este așezat pe făgăduințe mai bune.

Evrei 8:6 νυνὶ δὲ διαφορωτέρας τέτευχε λειτουργίας, ὅσῳ καὶ κρείττονός ἐστι διαθήκης μεσίτης, ἥτις ἐπὶ κρείττοσιν ἐπαγγελίαις νενομοθέτηται.

Preoția și lucrarea lui Christossunt superioare și împlinite într-un legământ mai bun. Lucrarea Sa este mai bună, fiind ales de Dumnezeu în planul Său veșnic. Lucrarea inaugurata de Moise a fost bună. Lucrarea lui Isus a fost desăvârșita. Mijlocirea Sa este mult mai bună, bazată pe un legământ veșnic legat de promisiuni mai bune. El este un Mijlocitor perfect.

Lucrarea lui Christosca Preot este superioară preoților din vechime, așa cum și legământul al cărui mediator este Cristos, este mai bun și bazat pe promisiuni mai bune.

Evrei 8:7 În adevăr, dacă legământul dintâi ar fi fost fără cusur, n-ar mai fi fost vorba să fie înlocuit cu un al doilea.

Evrei 8:7 Εἰ γὰρ ἡ πρώτη ἐκείνη ἦν ἄμεμπτος, οὐκ ἂν δευτέρας ἐζητεῖτο τόπος.

Înlocuirea a fost de la Dumnezeu, nu de la oameni. Primul legământ a fost preliminar, nu permanent. Legământul lui Moise a fost ineficient. Legământul lui Moise nu a fost intenționat pentru a fi permanent. Dumnezeu a anunțat ca EI îl va înlocui.

Evrei 8:8 Căci ca o mustrare a zis Dumnezeu lui Israel: „Iată, vin zile, zice Domnul, când voi face cu casa lui Israel și cu casa lui Iuda un legământ nou;

Evrei 8:8 μεμφόμενος γὰρ αὐτοῖς λέγει· ἰδοὺ ἡμέραι ἔρχονται, λέγει Κύριος, καὶ συντελέσω ἐπὶ τὸν οἶκον ᾿Ισραὴλ καὶ ἐπὶ τὸν οἶκον ᾿Ιούδα διαθήκην καινήν,

Națiunea nu a ținut standardele lui Dumnezeu. Ei au avut defecte și deficiențe. Dumnezeu Însuși a declarat ca El va face un nou legământ (Ieremia 31:31-32), aducând împreună nordul și sudul (Zaharia 11:14), o manifestare viitoare și măreață a planului Său veșnic. Acesta a fost parțial la Rusalii, dar nou (Fapte 2:16-21).

Evrei 8:9 nu ca legământul pe care l-am făcut cu părinții lor, în ziua când i-am apucat de mână, ca să-i scot din țara Egiptului. Pentru că n-au rămas în legământul Meu, și nici Mie nu Mi-a păsat de ei, zice Domnul.

Evrei 8:9 οὐ κατὰ τὴν διαθήκην, ἣν ἐποίησα τοῖς πατράσιν αὐτῶν ἐν ἡμέρᾳ ἐπιλαβομένου μου τῆς χειρὸς αὐτῶν ἐξαγαγεῖν αὐτοὺς ἐκ γῆς Αἰγύπτου· ὅτι αὐτοὶ οὐκ ἐνέμειναν ἐν τῇ διαθήκῃ μου, κἀγὼ ἠμέλησα αὐτῶν, λέγει Κύριος.

Noul Legământ este diferit de legământul lui Moise în pustie, diferit de legământul pe care Israel nu I-a ținut, și diferit de legământul de la care Dumnezeu s-a retras, Dumnezeu i-a lăsat pe cei neacultători și necredincioși să moară în pustie.

Evrei 8:10 Dar iată legământul, pe care-l voi face cu casa lui Israel, după acele zile, zice Domnul: voi pune legile Mele în mintea lor și le voi scrie în inimile lor; Eu voi fi Dumnezeul lor, și ei vor fi poporul Meu.

Evrei 8:10 ὅτι αὕτη ἡ διαθήκη ἣν διαθήσομαι τῷ οἴκῳ ᾿Ισραὴλ μετὰ τὰς ἡμέρας ἐκείνας, λέγει Κύριος· διδοὺς νόμους μου εἰς τὴν διάνοιαν αὐτῶν, καὶ ἐπὶ καρδίας αὐτῶν ἐπιγράψω αὐτούς, καὶ ἔσομαι αὐτοῖς εἰς Θεὸν, καὶ αὐτοὶ ἔσονταί μοι εἰς λαόν.

Noul Legământ va aduce o transformare interioară (spirituală), o lucrare divină de regenerare. Noul Legământ va stabili o relație personală intimă. Dumnezeu va fi mândru de copii Lui, iar cei răscumpărați vor fi mândri de Dumnezeul lor.

Evrei 8:13 Prin faptul că zice: „Un nou legământ” a mărturisit că cel dintâi este vechi; iar ce este vechi, ce a îmbătrânit, este aproape de peire.

Evrei 9:1 Legământul dintâi avea și el porunci privitoare la slujba dumnezeiască și la un locaș pământesc de închinare.

Regulile primului legământ: modelele au fost alese de Dumnezeu, nu de oameni. Au fost didactice, nu eficace (Evrei 9:9-10). Cortul/templul a fost un loc adevărat de închinare pe pământ.

Evrei 9:4 El avea un altar din aur pentru tămâie, și chivotul legământului, ferecat peste tot cu aur. În chivot era un vas din aur cu mană, toiagul lui Aaron, care înfrunzise, și tablele legământului.

Evrei 9:4 χρυσοῦν ἔχουσα θυμιατήριον καὶ τὴν κιβωτὸν τῆς διαθήκης περικεκαλυμμένην πάντοθεν χρυσίῳ, ἐν ᾗ στάμνος χρυσῆ ἔχουσα τὸ μάννα καὶ ἡ ῥάβδος ᾿Ααρὼν ἡ βλαστήσασα καὶ αἱ πλάκες τῆς διαθήκης,

Al doilea templu n-a avut toate lucrurile acestea. Cortul original a conținut toate lucrurile menționate. Lucrurile au fost importante datorită uzului lor simbolic. Absența obiectelor n-a schimbat învățătura. Procedurile n-au fost greșite chiar dacă unele obiecte lipseau.

Evrei 9:15 Și tocmai de aceea este El mijlocitorul unui legământ nou, pentru ca, prin moartea Lui pentru răscumpărarea din abaterile făptuite sub legământul dintâi, cei ce au fost chemați, să capete veșnica moștenire, care le-a fost făgăduită.

Evrei 9:16 În adevăr, acolo unde este un testament, trebuie neapărat să aibă loc moartea celui ce l-a făcut. (în greacă apare termenul legământ, adică diatheke)

Evrei 9:17 Pentru că un testament nu capătă putere decât după moarte. N-are nici o putere câtă vreme trăiește cel ce l-a făcut. (în greacă apare termenul legământ, adică diatheke)

Evrei 9:15 Καὶ διὰ τοῦτο διαθήκης καινῆς μεσίτης ἐστίν, ὅπως, θανάτου γενομένου εἰς ἀπολύτρωσιν τῶν ἐπὶ τῇ πρώτῃ διαθήκῃ παραβάσεων, τὴν ἐπαγγελίαν λάβωσιν οἱ κεκλημένοι τῆς αἰωνίου κληρονομίας.

Evrei 9:16 ὅπου γὰρ διαθήκη, θάνατον ἀνάγκη φέρεσθαι τοῦ διαθεμένου·

Evrei 9:17 διαθήκη γὰρ ἐπὶ νεκροῖς βεβαία, ἐπεὶ μήποτε ἰσχύει ὅτε ζῇ ὁ διαθέμενος.

Poziția, ca mijlocitor (Evrei 8:6; 12:24), Unul care poate comunica cu ambele părți și să Ie aducă împreună. EI a fost eficient pentru că a putut veni înaintea lui Dumnezeu datorită neprihănirii Lui. Provizia, pentru îndepărtarea condamnării credincioșilor din primul legământ. Sângele Său vărsat în moarte, a plătit întreaga plată pentru păcat înaintea lui Dumnezeu. Scopul, ca toți credincioșii să primească promisiunea moștenirii veșnice. În primul legământ o rămășiță a fost chemată și au primit înnoirea vieții (Romani 3:25-26). Moștenirea tuturor credincioșilor este sigură, veșnică și nu poate fi distrusă. Provizia răscumpărătoare a lui Dumnezeu, să ne elibereze din robia păcatului, odată pentru toate dispensațiile. Moartea lui Hristos a validat acest nou legământ ca ultima dorință și testament, învățând siguranță și finalitate. Înainte de moarte, un testament poate fi retras sau schimbat. După moarte nu poate ti schimbat.

Evrei 9:18 De aceea și întâiul legământ n-a fost sfințit fără sânge.

Evrei 9:19 Și într-adevăr, Moise, după ce a rostit înaintea întregului norod toate poruncile Legii, a luat sânge de viței și de țapi, cu apă, lînă stacojie și isop, a stropit cartea și tot norodul,

Evrei 9:20 și a zis: „Acesta este sângele legământului, care a poruncit Dumnezeu să fie făcut cu voi.”

Evrei 9:20 λέγων· τοῦτο τὸ αἷμα τῆς διαθήκης ἧς ἐνετείλατο πρὸς ὑμᾶς ὁ Θεός·

Realizarea: în legămintele antice, înțelegerile erau finalizate printr-o jertfă și un jurământ special. Cele două parți implicate în legământ tăiau un animal în doua și trecea printre cele două jumătăți (Geneza 15:9-10; Ieremia 34:18-20), Termenii promisiunilor legământului au fost exprimate și oral și în scris. Jurământul ratificării a fost, fie ca să fiu dezmembrat ca acest animal, dacă nu îmi țin promisiunile.

Evrei 10:16 „Iată legământul pe care-l voi face cu ei după acele zile, zice Domnul: voi pune legile Mele în inimile lor, și le voi scrie în mintea lor”

Evrei 10:16 αὕτη ἡ διαθήκη ἣν διαθήσομαι πρὸς αὐτοὺς μετὰ τὰς ἡμέρας ἐκείνας, λέγει Κύριος· διδοὺς νόμους μου ἐπὶ καρδίας αὐτῶν καὶ ἐπὶ τὴν διάνοιαν αὐτῶν ἐπιγράψω αὐτούς,

Noul Legământ, o lucrare divină în inima și mintea celor ce îl ascultă pe EI (Ieremia 31 :33-34). Noua făptura, o noua abilitate, prin regenerare, experimentată în mod personal de majoritatea celor care o primesc. Un nou Rezident, prezența Duhului Sfânt în inimi, mărturisește (timpul prezent) în mod activ în cuvintele din Scriptură pe care Ie auzim.

Evrei 10:29 Cu cât mai aspră pedeapsă credeți că va lua cel ce va călca în picioare pe Fiul lui Dumnezeu, va pângări sângele legământului, cu care a fost sfințit, și va batjocori pe Duhul harului?

Evrei 10:29 πόσῳ δοκεῖτε χείρονος ἀξιωθήσεται τιμωρίας ὁ τὸν υἱὸν τοῦ Θεοῦ καταπατήσας καὶ τὸ αἷμα τῆς διαθήκης κοινὸν ἡγησάμενος, ἐν ᾧ ἡγιάσθη, καὶ τὸ Πνεῦμα τῆς χάριτος ἐνυβρίσας;

Evrei 12:24 de Isus, Mijlocitorul legământului celui nou, și de sângele stropirii, care vorbește mai bine decât sângele lui Abel.

Evrei 12:24 καὶ διαθήκης νέας μεσίτῃ ᾿Ιησοῦ, καὶ αἵματι ῥαντισμοῦ κρεῖττον λαλοῦντι παρὰ τὸν ῎Αβελ.

Christos este acela prin care Dumnezeu încheie legământul cel nou. El este singura cale. Doar sângele Lui poate curăța orice păcat pentru veșnicie.

Evrei 13:20-21 Dumnezeul păcii, care, prin sângele legământului celui veșnic, a sculat din morți pe Domnul nostru Isus, marele Păstor al oilor, să vă facă desăvârșiți în orice lucru bun, ca să faceți voia Lui, și să lucreze în noi ce-I este plăcut, prin Isus Hristos. A Lui să fie slava în vecii vecilor! Amin.

Evrei 13:20-21 ῾Ο δὲ Θεὸς τῆς εἰρήνης, ὁ ἀναγαγὼν ἐκ νεκρῶν τὸν ποιμένα τῶν προβάτων τὸν μέγαν ἐν αἵματι διαθήκης αἰωνίου, τὸν Κύριον ἡμῶν ᾿Ιησοῦν, καταρτίσαι ὑμᾶς ἐν παντὶ ἔργῳ ἀγαθῷ εἰς τὸ ποιῆσαι τὸ θέλημα αὐτοῦ, ποιῶν ἐν ἡμῖν τὸ εὐάρεστον ἐνώπιον αὐτοῦ διὰ ᾿Ιησοῦ Χριστοῦ, ᾧ ἡ δόξα εἰς τοὺς αἰῶνας τῶν αἰώνων· ἀμήν.

În Christos avem și promisiunea și binecuvântarea învierii. Dumnezeu revarsă binecuvântări nesfârșite prin Fiul Său. Toate aceste binecuvântări se primesc garantat prin credința în Christos.

„Capitolul 8 ne va arăta, de asemenea, că lucrarea Sa este mai bună decât a lor în ce privește legământul pe care, ca Preot, îl mediază. Preoția lui Aaron exista pentru a pune în aplicare termenii Vechiului Legământ. În preoția Sa, Domnul Isus pune în aplicare termenii Noului Legământ (Evrei 8:6-13).”

„Lucrarea Sa, după cum vom vedea în capitolul 9, este mai bună în ce privește locul în care se desfășoară. Preoții lui Aaron își îndeplineau slujba în Cort, iar Cortul era doar o umbră a realității. Domnul nostru Isus Își îndeplinește slujba în adevăratul Cort, pe care l-a ridicat nu un om, ci Domnul. Capitolul 10 va arăta că lucrarea Sa este mai bună decât a preoților din Vechiul Testament în ce privește jertfa Sa. Ei aduceau jertfe animale; El a adus jertfa trupului Său. Ei aduceau multe jertfe, El a trebuit să aducă una singură. Jertfele lor trebuiau aduse în mod constant; jertfa Lui a terminat ceea ce trebuia îndeplinit și nu mai este nevoie să fie repetată sau adusă din nou.”

Concluzii

Subiectul central al scrierilor lui Pavel este Christos. El relatează despre binecuvântările pe care Dumnezeu le revarsă în Christos peste toți aceia care cred în lucrarea Lui, și care acceptă jertfa Lui mântuitoare. În fiecare din epistolele sale, Pavel a surprins aspecte importante despre Christos și împlinirea promisiunilor pe care Dumnezeu le-a făcut și le-a împlinit prin Fiul Său. De binecuvântările legământului cel nou se pot bucura atât evreii, cei care au primit făgăduința legământului, cât și neamurile, de care Dumnezeu promite să se îndure prin Christos. Înaintea lui Dumnezeu sunt acceptați toți aceia care vin smeriți și plini de credință în Christos.

CAPITOLUL 5

NOUL LEGĂMÂNT ÎN CELĂLALTE EPISTOLE

Noul Legământ în epistola lui Iacov

În Iacov nu apare termenul legământ. Iacov vorbește foarte mult despre importanța credinței în Dumnezeu și a împlinirii cuvintelor Lui. Credința în promisiunile lui Dumnezeu este esențială pentru înțelegerea jertfei lui Christos.

Noul Legământ în 1 Petru

În 1 Petru nu apare termenul legământ, totuși, Petru vorbește despre profeții care așteptau împlinirea făgăduinței lui Dumnezeu, căutau să înțeleagă timpurile, să vadă când avea Dumnezeu să împlinească promisiunea Lui cu privire la Cristos (1 Petru 1:10-12). Aici, Petru vorbește despre Evanghelia lui Christos, despre vestea bună a împlinirii legământului promis de Dumnezeu prin profeții Lui.

Noul Legământ în 2 Petru

În 2 Petru nu apare termenul legământ, însă Petru spune despre puterea și venirea lui Christos, despre care au existat profeții în vechime (2 Petru 1:16). În 2 Petru 3:9, Petru spune că Dumnezeu nu întârzie niciodată în împlinirea făgăduințelor Lui. Petru vorbește despre Christos, Mesia cel așteptat în lume prin care Dumnezeu dăduse promisiunea salvării și binecuvântării.

Noul Legământ în epistolele lui Ioan

În epistolele lui Ioan nu apare termenul legământ, totuși Ioan vorbește foarte mult despre Christos și despre viața pe care o trăiesc cei care cred în lucrarea Lui de salvare. Ioan spune că doar cei care îl au pe Christos, pe Fiul, au viața, cei care nu cred în Christos nu au viața (1 Ioan 5:12). Christos a venit în lume ca să ne dea viața adevărată, omul doar prin Christos trăiește cu adevărat, liber și în ascultare de Dumnezeu. Din nou înțelegem de aici că Christos este Singurul care poate da viața veșnică. El este singura salvare pentru păcătos.

Noul Legământ în epistola lui Iuda

În Iuda nu apare termenul legământ. Iuda vorbește despre Christos, ca fiind singurul nostru Stăpân și Domn (v.4). Iuda îi îndeamnă pe cititorii lui să aștepte îndurarea Domnului nostru Isus Christos pentru viața veșnică (v.21) – vedem acest concept al evangheliei, al făgăduinței lui Dumnezeu că în Christos ne dă viața, ne acceptă înaintea Lui prin legământ.

Noul Legământ în Apocalipsa

Apocalipsa 11:19 Și Templul lui Dumnezeu, care este în cer, a fost deschis: și s-a văzut chivotul legământului Său, în Templul Său. Și au fost fulgere, glasuri, tunete, un cutremur de pământ, și o grindină mare.

Rev 11:19 καὶ ἠνοίγη ὁ ναὸς τοῦ Θεοῦ ὁ ἐν τῷ οὐρανῷ, καὶ ὤφθη ἡ κιβωτὸς τῆς διαθήκης αὐτοῦ ἐν τῷ ναῷ αὐτοῦ, καὶ ἐγένοντο ἀστραπαὶ καὶ φωναὶ καὶ βρονταὶ καὶ σεισμὸς καὶ χάλαζα μεγάλη.

Această viziune a chivotului ca tron al suveranului universului este foarte semnificativă, deoarece se știe că chivotul era un scrin din lemn de salcâm, acoperit cu aur pur, care adăpostea tablele de piatră cu cele zece porunci scrise cu degetul lui Dumnezeu (Dt 4:13). Cele zece porunci ne amintesc de manifestările supranaturale de la Sinai, evocate în Apocalipsă când se face referire la chivotul legământului lui Dumnezeu și la tronul lui Dumnezeu (Ap 4:5; 11:19).

Potrivit Apocalipsei, prezența chivotului într-o viziune a templului creștin, ceresc (Ap 11:19) arată că decalogul „iudaic” rămâne până la urmă, criteriul judecății divine – ca și capacul ispășirii, de deasupra lui, care simbolizează Crucea lui Isus. Fără îndoială, „mila biruie judecata" (Iac 2:12-13) și „dragostea acoperă o sumedenie de păcate" (Iac 5:20; 1Pt 4:8). Capacul este pus deasupra, acoperind efectul răzbunător al dreptății Legii.

„Descrierea femeii îmbrăcată cu soarele și luna Apocalipsa este o aluzie la textul din Geneza 37:9-11, unde aceste corpuri cerești îi reprezintă pe Iacov și Rahela, femeia fiind astfel împlinirea legământului avraamic.”

Concluzii

Toți autorii Noului Testament au scris despre Christos, despre Acela prin care Dumnezeu a promis să împlinească legământul Său cu fiecare dintre cei care cred și așteaptă promisiunile Lui. Autorii Scripturii au surprins diferite aspecte ale lucrării lui Christos, însă toți l-au pus pe Christos în centrul scrierilor lor. Prin Christos, doar prin El, omul se bucură de toate binecuvântările Noului Legământ.

CONCLUZII FINALE

Noul Testament se bazează pe făgăduința lui Dumnezeu, mai bună și mai sigură decât cea a omului. A fost ratificat cu sângele lui Hristos: Luca 22:20; Evrei 7:22. Temeiul lui a fost Legea, ca și în cazul vechiului legamant: Evrei 8:10 (un Dumnezeu neschimbător nu putea schimba temeiul și condițiile legământului). Dacă temeiul celor două legăminte a fost aceeași lege morală, unde este diferența între cele două legăminte? Diferența este următoarea: în vechiul legământ Legea a fost scrisă pe lespezi de piatră, în timp ce în noul legământ aceeași Lege este scrisă de Dumnezeu în inima omului: Ieremia 31:31-34.

Primul capitol a căutat să definească Noul Legământ, prin prezentarea terminologiei folosite în limbile greacă și ebraică. În greacă este folosit termenul διαθήκη (diatheke –dee-ath-ay'-kay) (Evrei 8:8, etc.); iar în ebraică este folosit termenul de בְּרִ֥ית חֲדָשָֽׁה (בּרית beriyth – ber-eeth'; ex. Ieremia 31:31). Termenul legământ înseamnă angajament, jurământ, înțelegere. Am văzut că legământul, în vechime, avea o valoare mult mai mare decât în zilele de astăzi, el stabilea între persoanele participante un fel de relație familială. Am văzut deasemenea că termenii Noului Legământ sunt enumerați în Evrei 8:10-12. În acest nou legământ nu există nici o condiție pe care Dumnezeu să o ceară omului, ci El promite să scrie legea Lui în inimile oamenilor și să le ierte păcatele. Dumnezeu a conturat chiar de la început făgăduințele și responsabilitățile pentru ambele părți, oamenii nu au negociat cu Dumnezeu asupra prevederilor legământului. Scriptura prezintă mai multe binecuvântări de care au parte cei care fac legământul cu Dumnezeu: desființarea păcatelor pentru credincioși, darurile Duhului Sfânt, învierea din morți, cerul, slujirea (asemenea lui Cristos), maturitate spirituală, suferința. Jertfele din Vechiul Testament erau o prefigurare a jertfei lui Christos prin care urma să curețe păcatele întregii lumi.

Al doilea capitol s-a ocupat de prezentarea studiului comparativ al elementelor care compun Noul Legământ în lumina Vechiului Legământ. Există diferențe majore între cele două legăminte. Revelația lui Dumnezeu pe care o avem în Noul Testament nu este ruptă de aceea primită prin Vechiul Testament, ci derivă din ea, ca o continuitate firească. Scriptura afirmă că cel nou este superior celui vechi. Noul Legământ nu este un legământ încheiat între două părți – aceasta a fost problema celui vechi – atunci când Israel nu și-a putut respecta partea sa, și-a pierdut binecuvântările. Am văzut că Christos este mediatorul Noului Legământ, El este singurul mediator între om și Dumnezeu. Legământul avraamic este o înțelegere absolută, necondiționată, irevocabilă, în care toată inițiativa aparține lui Dumnezeu. Legământul davidic este cheia divină pentru înțelegerea planului lui Dumnezeu în istorie. Din momentul încheierii lui, evreii au știut că Mesia va veni din linia genealogică a lui David. Noul Legământ a apărut prin moartea lui Isus Hristos (Luca 22:20 – Tot astfel, după ce au mâncat, a luat paharul și li l-a dat, zicând: Acest pahar este legământul cel nou, făcut în sângele Meu, care se varsă pentru voi). Noul Legământ înseamnă că noi putem merge direct la Dumnezeu prin Hristos (Evrei 7:22 – Prin chiar faptul acesta, El S-a făcut chezașul unui legământ mai bun). Iertarea păcatelor există numai prin Noul Legământ (Evrei 9:14-15 – Cu cât mai mult sângele lui Hristos, care, prin Duhul cel veșnic, S-a adus pe Sine Însuși jertfă fără pată lui Dumnezeu, vă va curăți cugetul vostru de faptele moarte, ca să slujiți Dumnezeului celui viu! Și tocmai deeacea este El mijlocitorul unui legământ nou, pentru ca, prin moartea Lui pentru răscumpărarea din abaterile făptuite sub legământul dintâi, cei ce au fost chemați, să capete veșnica moștenire, care le-a fost făgăduită).

În al treilea capitol a fost prezentat conceptul Noului Testament, așa cum este el întâlnit în Evanghelii și în Faptele Apostolilor. În evangheliile sinoptice termenul este tratat mai ales cu ocazia ultimei cine a Domnului Isus cu ucenicii Săi, în care Christos le spune despre legământul cel nou în sângele Lui, care urma să se împlinească prin jertfirea Sa pe cruce. În Faptele Apostolilor, Noul Legământ apare în diverse contexte, fie Petru le amintește evreilor despre legământul pe care Dumnezeu l-a promis, fie le prezintă pe Christos ca Mediator și împlinitor al legământului dintre Dumnezeu și om.

Al patrulea capitol a căutat să trateze Noul Legământ așa cum este el întâlnit în epistolele pauline. Pavel vorbește foarte mult despre Christos în epistolele sale, analizând lucrarea Lui și binecuvântările pe care le revarsă Dumnezeu asupra copiiilor Lui prin Christos. Epistola către Evrei este cea care conține cele mai multe referiri la Noul Legământ, prezentând superioritatea Noului Legământ asupra celui vechi.

Al cincilea capitol prezintă Noul Legământ în celălalte epistole din Noul Testament. Am observat că toți autorii scrierilor din Noul Testament au ca punct central pe Christos și viața credinciosului alături de Dumnezeu în Noul Legământ.

În concluzie, putem afirma că Dumnezeu este Acela care a inițiat și a împlinit Noul Legământ prin persoana și lucrarea lui Christos. De-a lungul timpului Dumnezeu s-a raportat la oameni prin intermediul legămintelor pe care le-a făcut cu ei. Legământul cel nou este cel mai bun, este legământul încheiat la cruce, prin sângele Fiului Său, Isus Christos, prin care promite să reverse binecuvântările Sale asupra tuturor celor care cred și se încred în Christos ca unic Salvator.

BIBLIOGRAFIE

Andre, G., Moise Omul lui Dumnezeu, București: Editura Stephanus, 1994

Barclay, William, The mind of St. Paul, New York: Publishers Harper & Row, 1975

Barclay, William., Analiza Semantică a unor Termeni din Noul Testament, Illinois: Societatea Misionară Română, 1992

Berar,Ioan, Cortul întâlnirii, Oradea: S.C. Pam Grup SRL, 2001

Calvin, J., Creștinism Biblic, Oradea: Editura Făclia, 1997

Calvin, J., Commentaries, f.e., f.a.

Elwell, Walter, Evangelical Dictionarz of Theology, Grand Rapids: Baker Academic, 2006

Erickson, M. J., Teologie Creștină vol. 2, Oradea: Editura Cartea Creștină, 1998

Evans, C.A., New Testament Use of the Old Testament, în New Dictionary of Biblical Theology, editori T. Desmond Alexander, Brian S. Rosner, Leicester, England și Downers Grove, Illinois, USA: Inter-Varsity Press, 2000

Fărăgău, Beniamin, Exodul, Cluj: Logos, 1992

Ferguson, Sinclair B., Să studiem Marcu, Oradea: Făclia, 2000

George, Timothy, Teologia Reformatorilor, Oradea: Editura Institutului Biblic „Emanuel”, 1998

Gooding, D., O Împărăție ce nu poate fi clătinată, Arad: Editura Logos, 1995

Handaric, Mihai, Tratat de istoria interpretării Teologiei Vechiului Testament, Arad: Carmel Print, 2007

Iverson, D., O Teologie Autentică pentru o Biserică Puternică, București: Stephanus, 1995

Kline, Meredith, Suzerain Treaties & The Covenant Documents the Bible, http://www.aracnet.com/~wing/suzerain.htm, accesat la 15.06.08

MacArthur, J. F. Jr., Evanghelia după Isus, Illinois: Societatea Misionară Română, 1992

Martin, H., The Atonement: in its Relations to the Covenant, the Priesthood, the Intercession of our Lord, Edinburgh, 1887

McKinney, Chris B., New Covenant Theology, http://chris.mckinney.net/newcovt/part_5.html

Mendenhall, G. E., Law and Covenant in Israel and the Ancient Near East, Pittsburgh: The Biblical Colloquium, 1955

Moț, Ghiocel & Moroshan, Anca, Bazele Biblice ale Dogmaticii Penticostale, Arad: Multimedia, 2005

Murray, J., Răscumpărarea realizată și aplicată, Oradea: RomFlair Press, f.a.

Nee, Watchman, Evanghelia lui Dumnezeu, Anaheim, California: Living Stream Ministry, 1999

Negoiță, A., Noul Testament și Manuscrisele de la Qumran, București: Editura Stephanus, 1993

Sandru, Trandafir, Viața și învățătura Apostolului Pavel, București: Editura Institutului Teologic Penticostal, 1996

Phillips, J., Comentarii asupra Genezei, București: Stephanus, f.a.

Piper, John, The New Covenant and the New Covenanat People, http://www.desiringgod.org/resourcelibrary/Sermons/ByDate/1993

Runes, Dagobert, Dicționar de Iudaism, București, 1997

Ryrie, C., Dispensationalism Today, Chicago: Moody, 1965

Sos, Stefan, Binecuvântările Legământului, Oradea: Societatea Penticostatlă de Misiune Creștină, 2007

Strong's Concise Concordance And Vine's Concise Dictionary Of The Bible Two Bible, Nashville, Thomas Nelson Publishers, 1999

Tofan, V., Eram orb și acum văd, Galați: Editura Emanuel, 2002

Walvoord, John F., Apocalipsa, Arad: Editura Multimedia, 2001

Wenger, J. C., Introducere în Teologie, f.e., f.a.

Wilkerson, David, Dezvăluirea Noului Legământ, Oradea: Editura Eben Ezer, 2000

Willmington, Harold L., Doctrine of the Son, Lynchburg, VA: Liberty Home Bible Institute, 1985

Willmington, Harold L., Doctrine of the Father, Lynchburg, VA: Liberty Home Bible Institute, 1987

Willmington, Harold L., Doctrine of the Sin, Lynchburg, VA: Liberty Home Bible Institute, 1987

Willmington, Harold L., Doctrine of the Church, Lynchburg, VA: Liberty Home Bible Institute, 1988

Willmington, Harold L., Doctrine of the Salvation, Lynchburg, VA: Liberty Home Bible Institute, 1988

Zuck, Roy B., A Theology of Jeremiah and Lamentations, Chicago, IL: Moody Press, 1991

Zuck, Roy B., A Theology of Paul’s Missionry Epistle, Chicago: Moody Press, 1994

Sfânta Scriptură, ediția a 3-a Cornilescu, Ohio: T.G.S. International, 1994

http://dexonline.ro

Copyright Notice

© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.

Acest articol: Noul Legamant In Scrierile Noului Testament (ID: 167363)

Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.

Noul Legamant In Scrierile Noului Testament

Copyright Notice

Familia Crestina

Prefigurare Si Continuitate. Corespondente Formale Si Teologice Intre Cultul Iudaic Si Cel Crestin

Preocupări Patristice și Postpatristice în Țara Românească în Timpul Domnitorului Constantin Brâncoveanu

Kerigma sau Invatatura Bisericii Privitoare la Duhovnic Si Ucenic

Hristologia Sfantului Maxim Marturisitorul

Misterul Euharistic

Copyright Notice

Similar Posts