Tainele de Initiere. Botez, Mirungere, Euharistie In Traditia Apuseana Si Rasariteana

INTRODUCERE

Între cele șapte taine liturgice se numără și cele trei taine de inițiere care sunt inițiale creștinului: Botez, Mirungere și Euharistie.

Botezul, Mirungerea și Euharistia sunt taine fundamentale ale Bisericii, fără de care mântuirea ar fi imposibilă. Aceste taine de inițiere sunt puncte de referire în viața unui creștin.

Toate momentele importante ale vieții noastre creștinești sunt pecetluite, sfințite și călăuzite de harurile Sfintelor Taine.

Pe Iisus Hristos îl avem ca exemplu, deoarece El a fost Cel care s-a lăsat botezat de Sfântul Ioan Botezătorul în apa Iordanului pentru a arăta lumii că fără botez nu ne putem numi creștini, sau cel ce nu se va naște din apă și din Duh, nu va intra în împărăția cerurilor.

Prin propovăduirea cuvântului Sfintei Evanghelii, Biserica lucrează în numele și cu puterea lui Hristos la opera mântuirii noastre.

„Biserica este întruchipată în Sfintele Taine dar nu în chip simbolic, ci ca mădularele în inimă, ca ramurile în rădăcina plantei sau ca mlădițele în viță”.

Botezul, Mirungerea și Euharistia sunt considerate Taine ale vieții spirituale, deoarece ele sunt foarte importante pentru mântuirea fiecărui om.

Tainele de inițiere, le putem numi temelia vieții noastre religioase, fiind fundamentale pentru mântuire.

Prin Taina Botezului ne unim și ne naștem în Hristos, prin Taina Mirungerii ne întărim în viața duhovnicească, iar prin Sfânta Taină a Euharistiei primim hrana pentru viața de dincolo, numită viața veșnică.

Fiecare taină necesită o taină corespunzătoare care constă în caracterul supranatural al Tainei. Botezul este acea Taină care, prin întreita cufundare în apă sfințită, în numele Sfintei Treimi, cel ce se botează primește harul iertării păcatului strămoșesc.

Cu referire la Sfânta Taină a Botezului, Sfântul Grigorie de Nyssa ne spune un cuvânt foarte frumos: „Botezul este curățirea păcatelor, iertarea greșelilor, cauza înnoirii și a renașterii.”

Lucrarea aceasta este un studiu liturgic și urmărește prezentarea actelor, a rugăciunilor și a ceremoniilor din diferitele rânduieli de inițiere care există în lumea creștină. Vom vedea diferențele și asemănările dintre rânduiala ortodoxă și celelalte rânduieli creștine.

Sub o cercetare mai amănunțită privind Tainele de inițiere în celelalte Biserici și confesiuni creștine, vom scoate în evidență și vom urmări într-un mod special ritualul acestor taine de inițiere. Sunt prezentate rânduielile baptismale ale diferitelor Biserici și confesiuni creștine în modul în care se apropie de rânduiala ortodoxă și de tradiția apostolică, iar cele mai apropiate taine de inițiere de cea ortodoxă sunt rânduielile de inițiere din Bisericile Orientale.

Lucrarea se va încheia cu prezentarea concluziilor rezultate în urma studiului amănunțit asupra semnificației și a evoluției ritualului primar al inițierii creștine.

CAPITOLUL I

Botez, Mirungere și Euharistie în Spațiul Ortodox

Rânduiala și explicarea Botezului și a Mirungerii la Sfinții Părinți: Sfântul Ioan Gură de Aur, Sfântul Vasile cel Mare și Ambrozie al Milanului.

Rânduiala Botezului, Mirungerii în Ortodoxia Contemporană

a) Rânduiala și explicarea Botezului și a Mirungerii la Sfinții Părinți: Sfântul Ioan Gură de Aur, Sfântul Vasile cel Mare și Ambrozie al Milanului.

Sfântul Ioan Gură de Aur

Ioan Hrisostom (Gură de Aur) își merită pe deplin numele pentru puterea și frumusețea cuvântării sale. Sfântul Ioan Gură de Aur s-a născut în Antiohia, capitala Orientului, cam pe la nul 344. În viață a fost îndrumat de mama sa, care i-a vrut tot binele pentru el. Ioan a luat lecții de la cei mai învățați oratori ai timpului, iar cu timpul a devenit mai bun decât îndrumătorii săi.

Sfântul Ioan Gură de Aur în diferitele sale scrieri, a acordat o importanță deosebită explicării ritului Botezului, ca Taină de inițiere, neglijând în catehezele sale baptismale, celelalte două Taine ale inițierii creștine (Mirungerea și Sfânta Euharistie).

În rândurile următoare vom încerca să reconstituim rânduiala slujbei Botezului, așa cum se săvârșea ea la Antiohia în epoca aceea, și cum reiese din informațiile pe care ni le dă în omiliile sale baptismale Sfântul Ioan Gură de Aur.

Am observat că rânduiala, în comparație cu cea de azi din riturile liturgice răsăritene, era mult mai simplă. Riturile baptismale, erau, ca și la Ierusalim, pentru: exorcismare, lepădarea de satana, Unirea cu Hristos și ungerea baptismală.

Exorcismele erau citite de către exorciști, cu mult înainte de săvârșirea botezului propriu-zis și constau în rostirea cuvintelor înfricoșătoare ale conjurării (blestemului), destinate să alunge pe demoni, urmate de o rugăciune de invocare adresată lui Dumnezeu, în care era vorba și de pedeapsa gheenei.

Ceremonia lepădării de satana și unirea cu Hristos avea loc la Sfârșitul pregătirii baptismale, fie în Vinerea Patimilor, la ceasul al IX-lea, fie în Sâmbăta Patimilor după amiază, imediat înainte de săvârșirea Botezului.

În prezența preoților slujitori, în frunte cu episcopul, avea loc ritualul, care apoi conduceau candidații în biserică.

În urma studiilor făcute pe baza materialului, nu știm dacă formula rostită era împărțită în articole sau o singură frază.

De la Sfântul Chiril al Ierusalimului avem o împărțire în fragmente sub formă de articole, a formulei rostită de catehumen.

Sfântul Ioan Gură de Aur nu pomenește de suflare sau scuiparea diavolului de către catehumen, din ritualul actual al botezului în riturile liturgice răsăritene.

După lepădarea de satana, urma jurământul de credință față de Hristos. Sfântul Ioan acordă o mare importanță acestei ceremonii.

Lepădarea de satana și jurământul de credință față de Hristos, erau urmate de ungerea baptismală a catehumenilor. Ungerea baptismală a catehumenilor la Antiohia avea loc în două etape. Prima etapă a ungerii era parțială și se făcea de către episcop sau de către preot. A doua ungere era o ungere completă a trupului cu untdelemn sfințit și se săvârșea în noaptea dinaintea botezului. Ungerea cu ulei sfințit era făcută de către diaconi și clerici inferiori.

Mulți cred că în acele vremuri, candidaților la botez din Antiohia, li se cerea o mărturisire de credință sau mai simplu, într-un cuvânt, o spovedanie sinceră și curată.

După etapele premergătoare botezului, avea loc și botezul propriu-zis. Catehumenul intra în apă și episcopul sau preotul îl afunda de trei ori rostind formula: „Botează-se X în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh”. Formula botezului este asemănătoare cu formula din ritul ortodox din ziua de azi, așa cum îl găsim și în Molitfelnic.

Formula era rostită o singură dată, fiecare afundare cuprinzând cu mărturisirea unei persoane a Sfintei Treimi. Cu privire la Sfințirea apei botezului în prealabil Sfântul Ioan nu menționează nimic în comparație cu Teodor de Mopsuestia care afirmă despre Sfințirea apei în Cateh XIV.

Cu privire la riturile baptismale nu dă o descriere clară. De la Sfântul Ioan aflăm că, îndată după ieșirea din apa Botezului, neofiții rosteau rugăciunea „Tatăl nostru”.

Se crede că împărtășirea neofiților, avea loc în cadrul Liturghiei credincioșilor din noaptea Paștilor, la care ei aveau dreptul să ia parte pentru prima dată, iar în următoarele șapte zile se împărtășeau zilnic.

Sfântul Ioan vorbește, cu o deosebită stăruință, despre efectele Botezului atât în catehezele sale baptismale cât și omiliile sale exegetice, conturând mai mult decât alți Sfinți Părinți, puterea curățitoare a Botezului, care spală în apele lui orice păcat, oricât de mare ar fi el. Botezul poate fi numit o renaștere la viață, așa cum o biserică înnegrită de fumul lumânărilor, i se redă lumina corespunzătoare după un îndelung proces de curățenie.

În finalul acestei prelegeri vom da curs unui îndemn al Sfântului Ioan Gură de Aur (Hrisostom) către neofiți: „Fugiți de toate ispitele diavolului, împodobiți-vă cu zelul pentru virtute, frecventați biserica, petreceți-vă ziua în rugăciune și mulțumire, în conversații spirituale, căci Botezul nu folosește la nimic dacă după Botez continuăm a duce o viață nedemnă”.

Rânduiala și explicarea Botezului și a Mirungerii la

Sfântul Ambrozie al Milanului

Un alt Sfânt Părinte care a acordat o atenție deosebită Sfintelor Taine de Inițiere este Sfântul Ambrozie al Milanului. Sfântul Ambrozie s-a născut în anul 340. Încă din pruncie el a urmat exemplul mamei sale. Scrierile sale rămase mărturie ne arată câte dragoste avea pentru arte. Sfântul Ambrozie al Milanului, este considerat unul dintre cei mai mari exegeți, oratori și poeți creștini din Apus. Neobositul cuvântător bisericesc care era numit Sfântul episcop Ambrozie al Milanului, ținea neofiților din Milan o serie de omilii sau cateheze, în care le explica, în chip magistral, riturile tainelor de inițiere creștină (Botez, Mirungere și Sfânta Euharistie).

De la Sfântul Ambrozie ni s-au păstrat două lucrări care tratează același subiect, dar cu titluri diferite: De mysteüs și De sacramentis. Cele două lucrări (scrieri) ale Sfântului Ambrozie, reprezintă o importanță deosebită atât din punct de vedere dogmatic și mistagogic, cât și pentru istoria cultului creștin din Apus, ele fiind cele mai importante izvoare care ne dau informații prețioase despre rânduiala săvârșirii tainelor creștine de inițiere.

Unii scriitori își pun întrebarea dacă De sacramentis este scrisă chiar de însuși Sfântul Ambrozie sau este o copiere a lucrării. În cele din urmă s-a ajuns la concluzia că lucrarea este scrisă chiar de Sfântul Ambrozie și că îi aparține.

Catehezele mistagogice ale Sfântului Ambrozie au fost ținute în săptămâna luminată a anului 387 și se adresau neofiților care primiseră Botezul în noaptea Paștelui.

Sfântul Ambrozie în scrierile sale nu dă atât de multe amănunte referitor la Botez. El începe cu „ritul deschiderii urechilor”, specific slujbei apusene a Botezului care se păstrează până azi în rânduiala Botezului din ritul liturgic roman (după exorcisme). Ritul era săvârșit de episcop, urmată de ungerea baptismală a candidaților. După ungerea baptismală urmau lepădările, care se aseamănă cu cele din ziua de azi.

Ritul unirii cu Hristos avea loc în încăperea cu pricina a baptisteriului. După ritul unirii cu Hristos, preotul făcea exorcizarea, curățirea și sfințirea apei din colimvitra baptisteriului, printr-o rugăciune care cuprindea, între altele, invocarea Sfintei Treimi, făcând semnul Crucii asupra apei. Botezul în vremea Sfântului Ambrozie să făcea în baptisterii prin întreita cufundare.

După botez neofiții primeau o ungere, făcută de episcop, considerată o întărire și desăvârșire a botezului. Apoi neofiții se îndreptau la Altar pentru a primi Sfânta Împărtășanie, Trupul lui Hristos.

În rândurile următoare vom încerca să explicăm riturile Botezului și Mirungerii la Sfântul Ambrozie al Milanului.

Sfântul Ambrozie ne spune că Botezul creștin a fost preînchipuit în Vechiul Testament de Potopul lui Noe. În apă se îngroapă toată fărădelegea, iar baptisteriul preînchipuie cel de al doilea cort al Templului (Sfânta Sfintelor).

Cei botezați sunt renăscuți la o nouă viață, plină de har și adevăr, sunt îndreptați spre o viață duhovnicească. Cel ce nu este botezat în numele Sfintei Treimi, nu poate dobândi iertare de păcate și darul Sfântului Duh. Prin botez noi murim pentru păcatele noastre și înviem în Dumnezeu prin harul lui Hristos.

Noi suntem botezați în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, fiind mântuiți spre harul vieții.

Sfântul Ambrozie menționează că îndată după botez li se spală neofiților de către arhierei picioarele.

După ce li se spălau picioarele, neofiții se îmbrăcau cu haine albe, pentru a arăta că s-au dezbrăcat de haina păcatelor și s-au îmbrăcat cu haina curăției, a nevinovăției. Haina albă se asemăna cu haina lui Hristos și cu slava Învierii Sale.

Scrierile Sfântului Ambrozie, De Mysterüs și De sacramentis reprezintă o mărturie de valoare a tradiției creștine apusene din veacul al IV-lea. Lucrările menționate cuprind sau mai bine zir baptisteriul preînchipuie cel de al doilea cort al Templului (Sfânta Sfintelor).

Cei botezați sunt renăscuți la o nouă viață, plină de har și adevăr, sunt îndreptați spre o viață duhovnicească. Cel ce nu este botezat în numele Sfintei Treimi, nu poate dobândi iertare de păcate și darul Sfântului Duh. Prin botez noi murim pentru păcatele noastre și înviem în Dumnezeu prin harul lui Hristos.

Noi suntem botezați în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, fiind mântuiți spre harul vieții.

Sfântul Ambrozie menționează că îndată după botez li se spală neofiților de către arhierei picioarele.

După ce li se spălau picioarele, neofiții se îmbrăcau cu haine albe, pentru a arăta că s-au dezbrăcat de haina păcatelor și s-au îmbrăcat cu haina curăției, a nevinovăției. Haina albă se asemăna cu haina lui Hristos și cu slava Învierii Sale.

Scrierile Sfântului Ambrozie, De Mysterüs și De sacramentis reprezintă o mărturie de valoare a tradiției creștine apusene din veacul al IV-lea. Lucrările menționate cuprind sau mai bine zis conțin elemente de o însemnătate deosebită cu privire la rânduiala și explicarea Sfintelor Taine de inițiere din acea vreme.

Sfântul Ambrozie rămâne unui dintre cei mai străluciți episcopi, care au ilustrat în Biserica Veche Scaunul episcopal de la Milan.

Trăitor în epoca de aur a creștinismului, el a lăsat scrieri de o valoare deosebită cu privire la perioada de înflorire a catehumenatului.

Personalitatea Sfântului Ambrozie își găsește locul alături de cei mai mari mistagogi ai acelei epoci, cum ar fi: Sfântul Chiril al Ierusalimului, Sfântul Ioan Hrisostom și alții.

Rânduiala și explicarea Botezului și a Mirungerii la Sfântul Chiril al Ierusalimului

Chiril al Ierusalimului s-a născut pe la anul 315 la Ierusalim, sau prin împrejurările lui. De timpuriu se ocupă cu studiul Sfintei Scripturi și scrierile filosofilor păgâni. Sfântul Chiril a participat la lucrările celui de al doilea Sinod ecumenic din anul 381, care a avut loc la Constantinopol. În anul 386 Sfântul Chiril al Ierusalimului își găsește sfârșitul, iar pentru viața sa aleasă și curată a fost trecut în rândul Sfinților, prăznuirea având loc în fiecare an în ziua de 18 martie.

Dintre lucrările sale, cea mai importantă tâlcuire completă, amănunțită și sistematică a Taineilor inițierii creștine (Botezul, Mirungerea și Sfânta Euharistie) o aflăm din cele cinci Cateheze Mystologice ale Sfântului Chiril al Ierusalimului.

În primele două cateheze Sfântul Chiril ne explică slujba Botezului, în a treia Cateheză, ne explică Mirungerea, în a patra Cateheză Sfânta Euharistie, iar în ultima, adică cea de a cincea, rânduiala Sfintei Liturghii.

În vremea Sfântului Chiril al Ierusalimului Botezul se săvârșea, pentru oameni în vârstă, maturi, de ambele sexe și avea loc de obicei în încăperi numite baptisterii.

Înainte de botez au loc lepădările, iar Sfântul Chiril explică cum formulele sacramentale rostite la lepădări de către candidații la botez, formule care sunt aproape identice cu cele din rânduiala ortodoxă de azi a Botezului.

Ne lepădăm de satana, pentru că el este pricinuitorul și urzitorul tuturor răutăților, începând cu ispitirea și căderea protopărinților neamului omenesc; ne lepădăm de el pentru că puterea lui a surpat-o Hristos. „Acesta a luat sângele și trupul meu, pentru ca prin sângele și trupul meu să surpe prin moarte moartea, ca să nu mai fie pururi supus robiei”.

Prin baia sfintei renașteri, Dumnezeu șterge toată lacrima de la toată fața. Ungerea candidatului cu „untdelemn exorcizat” peste tot trupul, simbolizează că el a ajuns părtaș măslinului celui bun, al lui Iisus Hristos.

„După suflările sfinților și invocarea numelui lui Dumnezeu arde ca o flacără foarte puternică și alungă pe demoni, tot așa și acest untdelemn exorcizat, prin invocarea lui Dumnezeu și prin rugăciune, capătă o atât de mare putere, încât nu numai că prin ardere curățește toate urmele păcatelor, dar alungă și toate puterile cele nevăzute ale vicleanului.

Ne punem întrebarea de ce Harul Botezului se dă prin apă și de ce nu prin alt element? Apa este unul din elementele primordiale ale universului. Făcând o paranteză, Pământul este numit Planeta Albastră. Apa exista înainte de creația lumii, iar Iordanul este începutul Evangheliilor.

Prin mare Israel se eliberează din mâna lui Faraon, și tot prin apă lumea se eliberează de păcate. Botezul este sfârșitul Vechiului Testament și începutul Noului Testament (Marcu I, 1-14).

Prin botez s-a distrus boldul morții.

„Iisus Hristos a murit luând păcatele lumii, ca să învie întru dreptate, omorând păcatul, tot așa și tu când te cobori în apă și ești îngropat în apă, ca și Acela în mormânt de piatră, te scoli iarăși umblând întru înnoirea vieții”.

Sfântul Chiril al Ierusalimului spune că ungerea cu Sfântul Mir a neofiților este antitipul sau simbolul ungerii primită de Hristos după botez, prin Sfântul Duh.

Trupul se unge cu mir material, dar sufletul se sfințește prin Sfântul și de viață făcătorul Sfântul Duh. După ce cei botezați au fost unși cu Sfântul Mir, sunt considerați pe deplin noi membrii ai Bisericii.

În Vechiul Testament, ungerea cu Sfântul Mir a fost preînchipuită prin ungerea lui Aaron de către Moise ca arhiereu, după ce fusese spălat în apă.

Sfânta Taină a Botezului a luat ființă o dată cu botezarea lui Iisus Hristos de către Sfântul Ioan Botezătorul în apa Iordanului. „Mântuitorul a botezat pe Apostoli cu Duhul Sfânt și cu foc”, când Duhul Sfânt S-a coborât peste ei în chipul limbilor de foc, la Cincizecime”.

În a patra cateheză a Sfântului Chiril al Ierusalimului se află explicarea Sfintei Euharistii. Prin împărtășire, ajungem, uniți într-un singur trup și sânge cu Hristos. Trupul lui Hristos îl luăm sub forma pâinii, iar sângele sub chipul vinului. Împărtășania primită, luată, devenim purtători de Hristos sau părtași firii dumnezeiești pentru că trupul și sângele Domnului se împarte în mădularele noastre.

Sfântul Chiril al Ierusalimului ne arată în Catehezele sale lăsate mărturie cât de importante sunt Sfintele Taine de Inițiere (Botez, Mirungere și Sfânta Euharistie) în viața fiecărui creștin. Catehezele sale sunt un izvor de informații care îl situează alături de alți Sfinți Părinți.

Am observat cum Sfântul Chiril al Ierusalimului a găsit multe preînchipuiri ale Botezului, Mirungerii și Euharistiei în Vechiul Testament.

Sfântul Chiril al Ierusalimului nu va fi detronat și nu i se va lua locul care i se cuvine în literatura creștină patristică.

„Catehezele” Sfântului Chiril al Ierusalimului, în special cele mistagogice, sunt o chemare duhovnicească care ne arată drumul pe care trebuie să mergem, ele înfățișându-ne posibilitățile în devenire ale sufletului omenesc în lumina creștinismului”.

b) Rânduiala Botezului, Mirungerii, Euharistiei în Ortodoxia Contemporană

Rânduiala Botezului

Pentru început vom da etimologia cuvântului BOTEZ: în limba greacă = baptisma, limba latină baptis, baptismum = afundare. Botezul este una din Tainele instituite direct de Iisus Hristos. Botezul este una din Tainele instituite direct de Iisus și practicate de apostoli, ca fiind actul de inițiere în istoria mântuirii.

Ca orice taină și Sfânta Taină a Botezului, partea văzută este săvârșită de preot, iar partea nevăzută este săvârșită de Dumnezeu. Referitor la aceasta Sfântul Ioan Gură de Aur ne spune un cuvânt foarte frumos: „Când te botează preotul, Dumnezeu este cel care-ți ține capul cu putere nevăzută; El te naște prin baia botezului iar darul este numai al Lui”.

După cum ne-a spus Sfântul Ioan Gură de Aur, știm că partea văzută o săvârșește preotul și tot preotul este cel care are voie a boteza candidatul la Botez. Vom încerca să explicăm rânduiala Sfintei Taine a Botezului pe care trebuie să o săvârșească preotul.

Săvârșitorii botezului sunt doar episcopii și preoții, iar în lipsă de preot, poate boteza și monahul simplu sau diaconul, iar la caz de mare nevoie, exemplu (când pruncul e în primejdie să moară nebotezat) poate să-l boteze orice creștin ortodox, bărbat sau femeie sau chiar părinții pruncului, de trei ori în apă curată (în lipsa apei, numai stropindu-l) și rostind de fiecare dată formula sacramentală: „Botează-se robul (roaba) lui Dumnezeu X, în numele Tatălui, Amin…”. În cazul în care cel botezat supraviețuiește, preotul va completa restul slujbei botezului.

Primitorul botezului poate fi orice om, indiferent de vârstă, cu condiția să nu fi fost vreodată botezat creștin. Foștii apostați de la Ortodoxie (cei care s-au lepădat de numele lui Hristos), precum și membrii sectelor care recunosc botezul ca taină și îl săvârșesc în numele Sfintei Treimi dacă revin la dreapta credință, sunt reprimiți numai prin ungerea cu Sfântul Mir. Drept urmare Taina Botezului este unică.

Adulții lipsiți de minte, dacă sunt așa din naștere, sunt considerați ca niște prunci în vârstă și pot fi botezați, iar dacă au devenit așa la o vârstă înaintată, pot fi de asemenea botezați, dacă în momentele de luciditate sau înainte de nebunie și-au exprimat dorința de a primi botezul.

Pruncii născuți morți nu se botează, dar se dă mamelor lor canon de pocăință, dacă lucrul s-a întâmplat din vina lor.

Pruncilor, despre care nu se poate ști cu certitudine dacă au fost botezați, li se administrează botezul „condiționat”, a cărui formulă a fost recomandată de Petru Movilă în Trebnicul sau cum i se mai spunea molitfelnicul său, împrumutată din practica Bisericii latine după un decret al papei Alexandru al III-lea (secolul XII).

Orice prunc sau om matur care se botează trebuie însoțit de o persoană care va fi garant la botez. Acesta este nașul sau nașa. După cum am mai spus, ei își iau angajamentul solemn, înaintea lui Dumnezeu și a Bisericii, că pruncul (finul) va fi crescut ca un adevărat creștin și că va fi un bun credincios al Bisericii lui Hristos. Nașii devin părinții spirituali ai pruncului născându-l pentru viața cea nouă în Hristos, fapt pentru care trebuie să fie buni credincioși.

Nașul trebuie să fie creștin ortodocs, un bun credincios, în vârstă și de același sex cu cel ce se botează. Mai trebuie spus că, călugării nu pot fi nași și de asemenea nici părinții copilului nu pot fi nași.

Nașul este dator să îngrijească de viața religioasă-morală a finului său și să-l învețe adevărurile credinței creștine, iar finul la rândul său este dator să-l asculte pe naș și să-l respecte, la fel ca pe părinții săi după trup.

Botezul se poate săvârși oricând, dar atunci când se botează un adult, se poate respecta tradiția veche, administrându-se această Taină în unul din marile praznice din timpul anului bisericesc, cum sunt: Sfintele Paști, Rusaliile, Nașterea Domnului, Botezul Domnului, … . Botezul se săvârșește înaintea Sfintei Liturghii, în cadrul căreia va fi împărtășit neofitul.

Luând în considerare Botezul pruncilor, orice timp este potrivit, pentru a nu se întâmpla ca aceștia să moară nebotezați. În mod obișnuit, Botezul pruncilor se săvârșește duminica, înainte sau după Sfânta Liturghie, după 40 de zile de la naștere, îndeplinindu-se perioada de curățire sau (lehuzie) a mamei, pentru a putea participa și ea la Botezul fiului său.

Locul obișnuit al săvârșirii Tainelor de inițiere este locașul bisericii, deoarece Biserica Ortodoxă este păstrătoarea fidelă a tradițiilor primare în privința slujbei Botezului. Trebuie știut că în vechime botezul se săvârșea la început în orice apă curgătoare, iar în cazuri de nevoie (ca de exemplu frig, pericol de moarte pentru prunc) sau vremuri excepționale (vreme de război, lipsă de preoți) se acceptă săvârșirea botezului în case.

Înainte de a merge mai departe, vom prezenta ierurgiile care constituie în Ortodoxie pregătirea slujbei baptismale în cazul botezului pruncilor. Aceste sunt:

– În ziua întâi, după nașterea pruncului, se săvârșește o scurtă rânduială de sfințire a apei;

– În a opta zi de la naștere, preotul, la casa pruncului, săvârșește o rânduială care cuprinde trei molifte pentru femeia lăuză, o moliftă pentru moașă și una pentru femeile care au ajutat la naștere;

– Urmează rânduiala punerii numelui celui botezat, tot în a opta zi, care cuprinde o rugăciune pentru punerea numelui pruncului.

– Rânduiala pentru îmbisericarea pruncului și pentru încheierea perioadei de lehuzie, la 40 de zile după naștere, se săvârșește în biserică și cuprinde două rugăciuni pentru mamă și alte trei rugăciuni pentru binecuvântarea pruncului. Dacă pruncul este băiat și a primit deja Botezul este introdus în Sfântul Altar, ocolindu-se Sfânta Masă.

Rânduiala baptismală ortodoxă cuprinde următoarele părți: rânduiala catehumenatului, slujba botezului propriu-zis, ungerea cu Sfântul Mir, actele baptismale și împărtășirea cu Sfânta Euharistie.

Preotul, cu epitrahil, îl întâmpină pe prunc care este adus de naș. Nașul stă cu fața spre răsărit, iar preotul suflă peste fața pruncului de trei ori în chipul Sfintei Cruci, făcând semnul crucii asupra pruncului cu mâna dreaptă.

Tot preotul este cel care citește apoi cele patru rugăciuni de exorcizare. Două rugăciuni sunt adresate diavolului, iar celelalte rugăciuni sunt adresate lui Dumnezeu. Preotul suflă din nou peste fața pruncului, de trei ori (în chipul Sfintei Cruci) și-i face apoi cu dreapta semnul crucii la frunte, la gură și la piept.

După sfârșitul rugăciunii care a fost spusă, în timpul când preotul a suflat peste prunc, nașul se întoarce cu pruncul cu fața spre răsărit unde se face unirea cu Hristos și mărturisirea credinței.

Imediat după unirea cu Hristos, preotul citește rugăciunea de primire a candidatului la botez: „Stăpâne, Doamne, Dumnezeul nostru, cheamă pe robul Tău (roaba Ta) X către Lumina Ta cea Sfântă și-l învrednicește pe dânsul de acest dar mare al Sfântului Botez. Dezbracă-l pe dânsul de cele vechi și-l înnoiește pentru viața de veci. Și-l umple de puterea Sfântului Duh, spre unirea cu Hristos, ca să nu mai fie el de acum fiu al trupului, ci fiul al împărăției Tale. Cu bunăvrerea și cu harul Unuia-Născut Fiului Tău, cu Care binecuvântat ești cu Preasfântul și bunul și de-viață-făcătorul Tău Duh, acum și pururi și în vecii vecilor. Amin.”

Vom arăta că rânduiala Botezului și a Mirungerii, se poate împărți în următoarele etape, după cum urmează:

– sfințirea apei de botez;

– binecuvântarea untdelemnului bucuriei și ungerea pruncului;

– afundarea în apă (considerată parte principală în botez);

– ungerea pruncului cu Sfântul Mir;

– ritualul înconjurării mesei și a cristelniței;

– citirea Apostolului și a Evangheliei;

– ritualul spălării pruncului;

– tunderea părului pruncului;

– ectenia întreită și otpustul;

Pentru slujbă preotul îmbracă veșmintele preoțești, dascălul aprinde lumânările de pe masă, iar preotul cădește împrejurul cădelniței și al mesei pe care sunt așezate cele necesare botezului, adică:

– Sfânta Evanghelie

– un sfeșnic cu lumânări aprinse

– vasul cu Sfântul Mir

– vasul sau sticla cu untdelemn

– cutiuța cu cele necesare pentru ungere (miruitor), o foarfece pentru tundere, un prosop și săpun.

Sfânta Taină a Botezului începe cu binecunoscuta formulă de binecuvântare dată de preot, continuând cu ectenia și rugăciunea pentru sfințirea apei.

Preotul toarnă cruciș de trei ori, din untdelemnul binecuvântat în apa sfințită din cristelniță. În acest timp pruncul este dezbrăcat și pregătit pentru ungere și botez. După ce a fost rostită rugăciunea pentru ungere și preotul a uns pruncul, urmează pregătirea pentru a-l boteza. Pruncul este luat de preot și ținându-l cu fața spre răsărit, îl afundă repede de trei ori în apa din cristelniță, zicând la prima afundare: „Botează-se robul (roaba) lui Dumnezeu (X), în numele Tatălui, Amin”; la a doua: „și al Fiului, Amin”, iar la a treia „și al Sfântului Duh, Amin, acum și pururi și în vecii vecilor, Amin”.

Pruncul după ce a fost scos din cristelniță este dus în brațele nașului, care ține în mâini o pânză albă, zicând: „Îmbracă-se robul lui Dumnezeu (X) în haina dreptății, în numele Tatălui…”.

Nașul îl așează pe prunc pe masă, unde au fost întinse celelalte scutece, cu care va fi înfășat.

Apoi preotul va citi rugăciunea pentru primirea neofitului la a doua și a treia taină, adică ungerea cu Sfântul Mir și Sfânta Euharistie. Pruncul este uns cu Sfântul Mir, în chipul Crucii: la frunte, la ochi, la nări, la gură, la amândouă urechile, la piept, pe spate, la mâini și la picioare (genunchi). Pentru fiecare parte a corpului, preotul zice formula: „Pecetea darului Sfântului Duh, Amin”.

După ce pruncul este înfășat, este luat în brațe de către naș. Preotul ia cădelnița cu dreapta și dând stânga nașului, înconjoară masa și cristelnița, de trei ori, căduind și cântând de fiecare dată, împreună cu cântăreții: „Câți în Hristos v-ați botezat în Hristos v-ați și îmbrăcat.”

Imediat după cădire, dascălul citește Apostolul, urmat de citirea Sfintei Evanghelii.

După aceasta preotul citește cele trei rugăciuni numite la spălarea pruncului. Pruncul este udat de preot cu fașa, care are la un capăt un fir de busuioc.

Urmează cele două rugăciuni la tunderea părului, când preotul luând foarfeca taie câteva fire de păr din creștetul pruncului în formă de cruce, zicând: „Tunde-se robul lui Dumnezeu (x) în numele Tatălui…” și le pune în apa din colimvitră.

După ce pruncul a fost tuns, preotul zice ectenia întreită în care îi pomenește pe noul botezat și pe nașii lui. La sfârșitul ecteniei: „Cel ce în Iordan de la Ioan a binevoit a se boteza pentru a noastră mântuire, Hristos…”, pruncul este împărtășit cu Sfânta Euharistie, în fața ușilor împărătești.

Sfânta Împărtășanie este sfârșitul și coroana tainelor, prin ea neofitul se unește pe deplin cu Hristos, devenind membru adevărat al trupului Său mistic, adică al Bisericii creștine.

Botezul, Mirungerea și Împărtășirea sunt deci cele trei taine de căpetenie ale încreștinării.

CAPITOLUL II. Legătura dintre Botez, Mirungere, Euharistie ca taine de inițiere

Botez

Mirungere

Euharistie

Legătura dintre ele

În înțeles larg și religios, taine sau mistere sunt lucrurile și actele sfinte care reprezintă sau simbolizează idei și sensuri nepătrunse în esența lor de mintea noastră.

Tot taine sunt numai acele lucrări sau acte sfinte vizibile, întemeiate de Hristos și săvârșite de Biserică prin episcopul și preoții Săi, prin care se comunică celor ce se împărtășesc cu ele harul dumnezeiesc, nevăzut, mântuitor. Semnificația cuvântului se păstrează și aici, căci esența Tainei, care este harul dumnezeiesc, care se împărtășește, rămâne ascunsă, nevăzută și necuprinsă cu mintea, dar se comunică prin forme văzute, act și materie.

Biserica Ortodoxă numără șapte Sfinte Taine, dar noi ne vom ocupa doar de trei Sfinte Taine cum ar fi: Botez, Mirungere și Euharistie.

a) Botezul este Taina în care prin întreita cufundare în apă, în numele Sfintei Treimi, cel ce se botează se curățește de păcatul strămoșesc și de toate păcatele făcute până la botez, se naște la viața cea nouă, spirituală, în Hristos și devine membru al Bisericii, Trupul tainic al Domnului.

Botezul este întâia dintre Tainele Bisericii, fiind „ușa” prin care omul intră în Biserică, pentru a se uni mai deplin cu Hristos prin celelalte Taine (Mirungerea și Euharistia).

Autorii cărților Noului Testament și sfinții părinți, vorbind despre sfânta Taină a Botezului, dau mai multe numiri având în vedere partea văzută și partea nevăzută.

Sfinții părinți numesc botezul: baie, izvor sfânt.

Taina botezului a fost instituită de Mântuitorul Hristos însuși îndată după învierea Sa din morți, odată cu trimiterea apostolilor la propovăduirea Evangheliei către neamuri: „Mergând învățați toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, învățându-le să păzească toate câte Eu v-am poruncit vouă, și iată Eu cu voi sunt în toate zilele până la sfârșitul veacului”, și „Cel ce va crede și se va boteza se va mântui; iar cel ce nu va crede se va osândi”.

Se vede clar din cuvintele mai sus că botezul creștin este instituit de Hristos pentru toți oamenii pentru toate timpurile și că este necesar pentru mântuire.

Referitor la materia botezului, apa, Sfântul Apostol Petru zice: „Poate, oare, cineva să oprească apa, ca să nu fie botezați aceștia care au primit Duhul Sfânt ca și noi? Și a poruncit el ca aceștia să fie botezați în numele lui Iisus Hristos”.

Necesitatea apei pentru botez o arată sfinții părinți și scriitori bisericești.

Sfântul Ioan Damaschin scrie că: „Mântuitorul ne-a dat porunci ca să ne renaștem prin apă și prin Duh, deoarece prin rugăciune și invocare Sfântul Duh se coboară asupra apei. Pentru că omul este din trup și suflet, de aceea ne-a dat și o dublă curățire, prin apă și prin Duh”.

Pentru săvârșirea botezului se întrebuințează apă naturală de izvor, de râu, de lac, de mare, de ploaie, de gheață sau apă curgătoare. Botezul săvârșit cu alt lichid decât apa nu este valid.

Cele trei cufundări și ridicări din apă semnifică cele trei zile petrecute de Hristos în mormânt și învierea Sa a treia zi din morți.

Botezul șterge vina și pedeapsa pentru păcate, dar nu nimicește și urmările păcatului strămoșesc.

Cel renăscut prin botez devine fiu după har al lui Dumnezeu, încorporându-se în Hristos ca mădular al Trupului Său, Biserica.

Botezul fiind instituit pentru iertarea păcatului strămoșesc, el nu se repetă.

Din robia păcatului strămoșesc omul nu poate ieși decât prin Taina botezului, care îi dă posibilitatea să intre în împărăția cerurilor: „De nu se va naște cineva din apă și din Duh nu va putea intra în împărăția lui Dumnezeu, Căci ce este născut din trup, trup este, iar ceea ce este născut din Duh, duh este”. (Ioan 3, 5-6).

Și botezul copiilor este o necesitate, ei nu pot fi respinși de la botez pe motiv că nu-și pot exprima credința în Hristos și Biserica Sa. Pentru credința lor dau mărturie părinții și nașii care îi aduc la biserică pentru a fi botezați.

Greșesc cei care amână botezul copiilor lor, ca și când aceștia nu ar avea nevoie de harul dumnezeiesc pentru mântuire, căci botezul este începutul tuturor Tainelor și deci al mântuirii personale înseși. Greșesc de asemenea, cei care își lasă copiii, în caz de pericol de moarte, să moară nebotezați, făcându-se vinovați pentru pierderea mântuirii acestora, căci în caz de necesitate se administrează botezul de urgență de către orice creștin, cu pronunțarea corectă a formulei botezului, odată cu întreita cufundare, turnare sau chiar stropire cu apă a pruncului.

Mai trebuie știut că nimeni nu are voie să boteze a doua oară pe cei botezați în numele Sfintei Treimi, după rânduiala Sfintei noastre Biserici Ortodoxe, având în vedere cuvintele Sfântului Apostol Pavel care spune: „Un somn, o credință, un botez” (Efeseni 4, 5).

b) Mirungerea

Taina Mirungerii este acea lucrare sfântă, instituită de Mântuitorul Hristos, prin care, ungându-se de către episcop sau preot cu Sfântul Mir membrele celui botezat, odată cu pronunțarea cuvintelor: „Pecetea darului Sfântului Duh, Amin”, se împărtășește primitorului harul întăririi, creșterii și desăvârșirii duhovnicești începute prin botez.

În Sfânta Scriptură și la Sfinții Părinți, Taina mirungerii are diferite numiri, fie după partea văzută, fie după partea nevăzută, adică după efectele Tainei, fie după ambele părți, fiind numită: punerea mâinilor; ungere, ungere tainică, Taina ungerii, Taina Duhului, pecete, pecetea Domnului. Plecând de la legătura foarte strânsă care există între ele, se spune uneori că Botezul și Mirungerea formează un singur tot cu două părți distincte, mirungerea fiind un fel de continuare sau completare a botezului.

Legătura strânsă dintre acestea se arată și prin aceea că în slujba Bisericii Taina Mirungerii nu are introducere ca celelalte Taine, ci după botezarea celui ce a primit botezul, preotul citește o rugăciune prin care cere lui Dumnezeu să dăruiască prin el, celui „nou luminat prin apă și prin Duh”.

Nicolae Cabasila spune că: „prin Sfântul Mir se pun în lucrare puterile date omului prin botez (Înnoirea în Duh și reînvierea prin botez aduc cu ele, cum am văzut, putere și energii lăuntrice înrudite. Sfântul Mir este acela care pune în lucrare una sau alta din puterile duhovnicești sau chiar mai multe deodată, după cât e de simțitor sufletul în lucrarea Tainei”.

Mirungerea înseamnă revărsarea darurilor Duhului Sfânt de către Hristos asupra celor botezați, prin punerea mâinilor, precum L-au împărtășit apostolii Petru și Ioan celor botezați de diaconul Filip din Samaria (Fapte 8, 15-17).

Practica ungerii cu Sfântul Mir s-a generalizat în Răsărit, fiind săvârșită nu numai de episcopi, ci și de preot îndată după botez, așa cum se săvârșește până astăzi, iar în Apus, adică în Biserica Romano-Catolică, practica punerii mâinilor (confirmațiunea) săvârșită de episcop nu îndată după botez, ci după un oarecare timp, între vârsta de 7-14 ani.

Referitor la originea dumnezeiască a acestei Taine o dovedesc numeroasele mărturii ale părinților și scriitorilor bisericești din care îl vom da exemplu pe Teofil al Antiohiei care zice: „Noi de aceea ne și numim creștini, pentru că am fost unși cu dumnezeiescul Mir”. O altă mărturie o avem de la Sfântul Ciprian: „Cel botezat trebuie să fie uns, spre a putea deveni prin Mir, adică prin ungere, unsul lui Dumnezeu și a dobândi harul lui Hristos”.

Sfântul Chiril al Ierusalimului vorbește de ungerea cu Sfântul Mir la fruntea Celui botezat astfel: „Mai întâi ați fost unși pe frunte ca să fiți slobozi de rușinea pe care primul om călcător de poruncă o purta pretutindeni și ca să priviți cu fața descoperită slava Domnului”.

Părinții leagă de harul Tainei mirungerii pregătirea și înarmarea creștinului pentru lupta cu ispitele de tot felul.

Pentru săvârșirea Tainei mirungerii se cere în primul rând Sfântul Mir, care ține locul punerii mâinilor. Sfântul Mir se prepară din untdelemn, vin și 35 diferite aromate, sfințindu-se numai de către episcopi (după can.6 al Sinodului din Cartagia, 418, și pe temeiul Sfintei Scripturi).

Sfântul Mir este sfințit de episcopii respectivei Biserici Ortodoxe Autocefale, în frunte cu întâistătătorul ei (patriarh, arhiepiscop, mitropolit). Ceremonia sfințirii se face în altar după Sfânta Liturghie, în Joia Patimilor, după ce amestecul a fost fiert, fierberea fiind însoțită de citirea Evangheliei. Amestecul acestor aromate simbolizează bogăția și felurimea darurilor Sfântului Duh, de care se împărtășesc primitorii Tainei.

Săvârșitorul Tainei mirungerii este episcopul și preotul. Primitorii Tainei mirungerii sunt toți cei botezați în numele Sfintei Treimi și de aceea, această Taină nu se repetă.

Întrucât prin Taina ungerii cu Sfântul Mir se inaugurează pentru creștini o continuă și tot mai sporită conlucrare a lor cu Duhul Sfânt pentru dezvoltarea vieții celei noi primite la botez, Taina Mirungerii este o continuă Cincizecime în unanimitatea răscumpărată de Hristos prin Cruce și Învierea Sa.

c) Taina Sfintei Euharistii (Împărtășanii)

Sfânta Euharistie este Taina în care sub chipul pâinii și al vinului se împărtășește credincioșilor însuși Trupul și Sângele lui Hristos, spre iertarea păcatelor și spre viața de veci, înfățișându-se real și nesângeros jertfa de pe Cruce a Mântuitorului, prin prefacerea pâinii și a vinului în însuși Trupul și Sângele Mântuitorului, cu puterea Duhului Sfânt invocată de episcop sau preot.

Numele de Euharistie vine din cuvântul grecesc (Eùχαρστια = mulțumire, recunoștință), fiindcă la instituirea ei la Cina de Taină, Mântuitorul a mulțumit lui Dumnezeu Tatăl, înainte de a frânge pâinea și de a o da apostolilor și pentru că este jertfă de mulțumire adusă de Biserică, mai precis de Hristos însuși împreună cu Biserica, pentru Biserică și pentru credincioșii acesteia; Cina Domnului, Cina cea de Taină și dumnezeiască, Masa Domnului, Pâinea Domnului, Pâinea lui Dumnezeu, Paharul vieții, Paharul mântuirii, Trupul lui Hristos, Trupul Domnului, Trupul Sfânt, Sângele lui Hristos, Sânge prețios, Sfintele și dumnezeieștile și înfricoșătoarele Taine.

Este cea mai mare și cea mai însemnată Taină a Bisericii.

Despre prefacerea lor în mod real în însuși Trupul și Sângele Său ne asigură Hristos însuși când zice apostolilor la Cina cea de Taină: „Luați, mâncați, acesta este Trupul Meu” și „Beți dintru acesta toți, că acesta este Sângele Meu, al Legii celei noi, care pentru mulți se varsă spre iertarea păcatelor” (Matei 26, 26-28).

Sfânta Euharistie actualizează până la sfârșitul veacurilor Jertfa mântuitoare a lui Hristos, unind tot mai strâns pe oameni cu Hristos, Dumnezeu-întrupat, îndumnezeindu-i.

– Dacă prin celelalte Taine ni se împărtășește harul dumnezeiesc în Sfânta Euharistie ni se dă însuși izvorul harului, adică Hristos însuși prin Trupul și Sângele Său pline de Duhul Sfânt. Sfânta Euharistie nu este numai Taină, ci și Jertfă reală, este Jertfa Trupului și Sângelui lui Hristos în Biserică, prin mâna și gura episcopului sau a preotului, cu puterea Duhului.

Euharistia este săvârșită în Biserică, de către apostoli și prin ei, de către urmașii lor, episcopii și preoții, investiți spre aceasta cu puterea Duhului Sfânt de către Hristos însuși, în Taina hirotoniei.

Partea văzută a Sfintei Euharistii este pâinea și vinul curat. Pâinea trebuie să fie din grâu curat și dospită, iar vinul, din struguri, curat și amestecat la timpul potrivit cu puțină apă.

Sfânta Euharistie a fost orânduită pentru toți oamenii, având să se împărtășească, nu numai la Paști. Sfinții părinți și scriitori bisericești ne oferă bogate mărturii despre folosirea pâinii dospite și a vinului curat din struguri.

Darurile de pâine și vin care vor servi ca materie sau parte văzută pentru Sfânta Euharistie se pregătește de către preot în cadrul unei slujbe speciale, numită Proscomidia. Sfânta Euharistie se săvârșește exclusiv în cadrul Sfintei Liturghii, constituind momentul cel mai înalt al întregii Liturghii. Momentul culminant este cel al sfințirii, adică al prefacerii cinstitelor daruri de pâine și de vin în însuși Trupul și Sângele lui Hristos, prin puterea Duhului Sfânt care coboară asupra lor.

Prin Taine, Dumnezeu ne împărtășește lucrarea Sa ca dar care trebuie să întâlnească în om o anumită stare de deschidere și acceptare.

Caracterul de jertfă al Euharistiei el arată mai întâi modul și cuvintele instituirii Euharistiei la Cina cea de Taină. Jertfa euharistică se aduce cu scopul însușirii personale a roadelor răscumpărării, adică ale Crucii și Învierii din morți a lui Hristos.

Diaconii nu pot săvârși Sfânta Euharistie, dar li se poate permite numai să-i împărtășească pe laici în caz de nevoie și aceasta numai cu învoirea episcopului sau preotului, și când aceștia nu pot merge la credincioși.

Primitorii Sfintei Euharistii sunt toți cei scoși din sânul Bisericii pentru motive de erezie și schismă.

Împărtășirea cu Sfânta Euharistie este necesară pentru unirea tot mai deplină cu Hristos, creșterea în Hristos și dobândirea vieții veșnice (Ioan 6, 53-54).

Copiii primesc Sfânta Împărtășanie chiar la botez, după ce au fost unși cu Sfântul Mir (Taina mirungerii). Și ei trebuie împărtășiți cât mai des până la vârsta de 7 ani, urmând ca de la această vârstă să se spovedească la preotul duhovnic, adică să-și mărturisească păcatele și să ia iertare pentru ele.

Euharistia este hrana sufletului. Există o legătură strânsă între Botez și Euharistie, dar și între Botez, Mirungere și Euharistie.

Referitor la legătura dintre Botez și Euharistie, Sfântul Maxim Mărturisitorul spune: „prin amândouă se comunică omului dinamismul sau puterea transformatoare a morții lui Hristos, dar în măsuri diferite, prin botez dobândim puterea omorârii voinței noastre pentru păcat. Prin Euharistie dobândim viața, căci chiar ființa noastră moare tainic pentru Dumnezeu, ca să ne umplem de viața Lui în viața aceasta pământească.

Legătura dintre botez și Euharistie este însă de continuitate, adică de adâncire și desăvârșire a încorporării noastre în Hristos, sau de creștere a lui Hristos în noi și a comuniunii noastre cu El.

Euharistia este a Bisericii și numai a Bisericii, căci aici în Biserică, Hristos Se aduce pe Sine jertfă Tatălui împreună cu noi oamenii.

CAPITOLUL III.

Botez, Mirungere, Euharistie în Bisericile Vechi Orientale

Botez, Mirungere, Euharistie în Biserica Armeană

Botez, Mirungere, Euharistie în Biserica Ortodoxă Siriană din India

Botez, Mirungere, Euharistie în Biserica Etiopiană

După cum am mai vorbit și în alte capitole, Botezul, Mirungerea și Euharistia sunt tainele care stau la temelia vieții creștine. Prin Botez orice creștin este curățit de păcatul strămoșesc și cel personal, renăscut la o nouă viață, iar prin mirungere i se împărtășește harul sfințitor care dezvoltă și desăvârșește această viață nouă, începută prin botez.

Botezul și Mirungerea au fost și rămân nedespărțite una de alta de la începuturile creștinismului. Botezul creștin instituit de Mântuitorul Hristos și practicat de Sfinții Apostoli și de ucenicii lor, chiar din primele zile ale existenței Bisericii, se caracteriza în Biserica Veche, prin simplitatea formelor și ceremoniilor, lăsând să se întrevadă la cei botezați o trăire mai intensă și mai sporită decât în veacurile următoare.

Începând cu secolul al IV-lea și al V-lea, asistăm la un fenomen de mare însemnătate pentru cult, adică apariția riturilor liturgice, moduri diferite de a săvârși botezul și sfintele slujbe. Prin separarea de Biserica mamă, Bisericile Vechi Orientale vor rămâne fidele tradiției Bisericii primare, iar Biserica Ortodoxă, își dezvoltă cultul în strânsa legătură cu evoluția formulării dogmelor ei.

Din această cauză vom vedea unele deosebiri în săvârșirea tainei Botezului în diferitele Biserici răsăritene și mai precis în Biserica Armeană, Biserica Ortodoxă Siriană din India și Biserica Etiopiană.

Botez, Mirungere, Euharistie în Biserica Armeană.

În Biserica Armeană, ca și în Biserica Ortodoxă, săvârșitorul botezului și al mirungerii este episcopul și preotul, iar în caz de pericol de moarte și diaconul. Biserica Armeană asemenea Bisericii Etiopiene, nu admite botezul din necesitate săvârșit de un laic.

Pruncii sunt botezați a opta zi după naștere dându-li-se numele sfântului Prăznuit în ziua respectivă sau a sfântului a cărui sărbătoare este mai apropiată. Pruncii sunt aduși la biserică de nașii lor.

Slujba botezului la armeni este mai dezvoltată decât în ritul bizantin, prin mulțimea rugăciunilor, ecteniilor și a lecturilor biblice din Vechiul și Noul Testament, inexistente în ritualul botezului altor Biserici. În desfășurarea ei, această slujbă cuprinde următoarele părți:

Rânduiala introductivă săvârșită în pridvorul bisericii

Botezul

Mirungerea

Actele baptismale

Împărtășirea cu Sfânta Euharistie

Preotul îmbrăcat în veșminte, însoțit de diaconi și de cântăreți întâmpină în pridvorul bisericii pe pruncul adus de naș, după care va începe slujba cu rugăciunea „Tatăl nostru”, urmată de: „Binecuvântat este Duhul Sfânt, Dumnezeul adevărat!” Diaconul va citi psalmul 50.

După ce preotul va rosti câteva rugăciuni și diaconul va rosti câteva ectenii urmează lepădarea de satana.

Lepădarea de satana este urmată de alte rugăciuni. Preotul continuă, rostind mai întâi Simbolul de credință niceo-constantinopolitan urmat de o scurtă rugăciune de preamărire, a Sfântului Grigorie Luminătorul: „Iar noi să preaslăvim pe Cel mai înainte de veci, închinându-ne Sfintei Treimi și Unei Dumnezeiri, Tatăl, Fiul și Sfântul Duh, acum și pururi și în vecii vecilor. Amin”.

Diaconul rostește acum o ectenie cu mai multe cereri, unele fiind asemănătoare celor din ritul bizantin. Tot diaconul va fi cel care va încheia rânduiala săvârșită în pridvor cu Psalmul CXVII, 1-20 precedat de „Aliluia”, după care se intră în biserică cântându-se imnul: „Doamne deschide nouă ușa milostivirii Tale…”.

Slujba continuă în naosul bisericii cu Psalmul XC, 1-4: „Strigați Domnului tot pământul…”.

Urmează rugăciunea: „în acest sfânt locaș… cu frică ne închinăm…”, după care, intonându-se un nou imn închinat lui Hristos, Soarele Dreptății, toți se îndreaptă către altar.

După ce se sfințește apa din colimvitră cu formula de sfințire: „Să se binecuvânteze și să se sfințească apa aceasta, prin semnul sfintei cruci…, se va cânta un imn de trei strofe închinat Duhului Sfânt.

Înaintea actului botezului, la fel ca în rânduiala prezentată de Pseudo Dionisie Areopagitul, preotul întreabă pe nași, de trei ori, zicând: „Ce cere pruncul?” la care nașul răspunde de fiecare dată: „Credință, nădejde, dragoste și Botez…”.

Preotul ia, apoi, pruncul în mâini și afundându-l în apă, zice: „Robul (roaba) lui Dumnezeu (X), venit de la catehumeni la botez, se botează în numele Tatălui (prima afundare) și al Fiului (a doua afundare) și al Sfântului Duh (a treia afundare). Pruncul după ce a fost botezat este dat nașului, iar preotul zice: „Câți în Hristos v-ați botezat, în Hristos v-ați și îmbrăcat, Aliluia. Câți în Tatăl v-ați luminat, Duhul Sfânt să se bucure între voi”. După ce au fost spuse alte rugăciuni, diaconul cântă un imn din trei strofe. Fiecare strofă este închinată unei persoane a Sfintei Treimi și cere revărsarea harului ceresc pentru untdelemnul sfințit (mai precis Sfântul Mir).

Urmează actul ungerii cu Sfântul Mir.

Preotul unge pruncul cu Sfântul Mir, în chipul crucii zicând:

La frunte: „Untdelemn dulce, în numele lui Iisus Hristos se revarsă asupra ta, pecetea darurilor cerești nestricăcioase”,;

La ochi: „Pecetea aceasta, în numele lui Iisus Hristos să lumineze ochii tăi, ca să nu adormi niciodată în moarte”;

La urechi: „Mirungerea sfințită să-ți fie spre ascultarea poruncilor dumnezeiești”;

La nas: „Pecetea aceasta, în numele lui Iisus Hristos să-ți fie ție miros dulce de viață spre moarte”;

La gură: „Pecetea aceasta, în numele lui Iisus Hristos să-ți fie ție pază gurii și ușă de îngrădire buzelor tale” (Ps. CXL, 3);

La mâini: „Pecetea aceasta, în numele lui Iisus Hristos să-ți fie îndemn spre fapte bune, spre virtute și viețuire creștină”;

La piept: „Pecetea aceasta dumnezeiască să zidească în tine inimă curată și duh drept să înnoiască întru cele dintru ale tale” (Ps. L, 11);

La spate: „Pecetea aceasta, în numele lui Iisus Hristos să-ți fie pavăză ocrotitoare, cu care să poți stinge săgețile și focul cel rău”;

La picioare: „Pecetea aceasta dumnezeiască să îndrepteze căile tale spre viață de veci, ca să nu te abați de la drumul cel drept”.

Actele baptismale, împărtășirea cu Sfânta Euharistie și predarea pruncului, mamei sale, încheie rânduiala baptismală. Cele trei taine creștine sunt administrate în cadrul aceleiași rânduieli.

Botez, Mirungere, Euharistie în Biserica Ortodoxă

Siriană din India

Ca și în celelalte Biserici răsăritene, botezul este administrat, în general, copiilor de curând născuți. Biserica Sirienilor Orientali din India administrează Taina Botezului împreună cu Taina Mirungerii. Botezul poate fi săvârșit numai de episcop sau preot, diaconilor ridicându-li-se acest drept pe care l-au avut în vechime.

În prezent, această Biserică a renunțat la botezul prin afundare, administrându-l numai prin turnare, pe baza preocupării de „a se evita o oarecare primejdie legată de afundare”.

Rânduiala Botezului sirienilor răsăriteni din India a fost alcătuită de Barhebraeus, Mafriama (catolicosul) de Răsărit (+1286). Taina Sfântului Botez se săvârșește în timpul de 40 de zile după naștere. Slujba are loc, în biserică. După Sfânta Liturghie, copii sunt însoțiți de nașii lor. Preotul îmbrăcat în veșminte, începe slujba cu formula de binecuvântare întâlnită la sirieni: „Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh.”

Primul moment al slujbei începe cu însemnarea pruncului, când preotul face, de trei ori semnul crucii, pe fruntea copilului, ea fiind precedată de o serie de rugăciuni și cântări rostite de preot și diacon.

Urmează lepădarea de satana cu formula: „Mă lepăd de Satana eu, cel ce mă botez…”, iar preotul va citi o rugăciune de mulțumire după ce a fost lepădarea. Partea a doua a slujbei constă din trei momente principale: ungerea candidatului cu untdelemnul catehumenilor, sfințirea apei și botezul propriu-zis. Preotul va rosti alte câteva rugăciuni după care ia cornul cu Sfântul Mir și toarnă în apă, de trei ori zicând: „Turna-vom Sfântul Mir…”.

Apoi primitorul este așezat în cristelniță cu fața spre răsărit și preotul pune mâna cea dreaptă pe capul lui și toarnă apă cu mâna stângă pe cap de trei ori, apoi spală tot corpul pruncului zicând:

„ (N) se botează în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh pentru viața veșnică și nădejdea iertării păcatelor”.

Preotul ridică pruncul din cristelniță și îl dă nașului pe pânza albă, după care tot preotul începe să miruiască pruncul pe tot corpul, de la frunte până în vârful picioarelor, rostind formula: „Se însemnează (X) cu Sfântul Mir, cu mirosul dulce al lui Hristos, semnul adevăratei credințe, plinirea darului Sfântului Duh, în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh spre viața de veci, Amin”.

Copilul este îmbrăcat într-o pânză albă, curată și i se pune pe cap o cunună Klilo, făcută din mătase sau alt material, această cunună se întâlnește și în rânduiala Botezului în Biserica Armeană.

Dacă este de parte bărbătească, noul botezat este dus în altar, unde preotul înconjoară cu el de trei ori Sfânta Masă, iar dacă este de parte femeiască, pruncul este numai închinat în fața altarului. Acest act îl întâlnim și în ritualul ortodox la îmbisericirea pruncului, la 40 de zile de la naștere.

Acum cel botezat și miruit este împărtășit cu Sfânta Euharistie dovedindu-se aceeași unitate indisolubilă dintre aceste trei Taine.

Bisericile Vechi Orientale sunt, și prin Taina Mirungerii, cele mai apropiate de Biserica Ortodoxă, datorită păstrării tradiției apostolice.

Botez, Mirungere, Euharistie în Biserica Etiopiană

Din cauza izolării de lumea creștină, Biserica Etiopiană și-a păstrat particularitățile proprii în administrarea Sfintelor Taine menținând unele practici din Vechiul Testament, care n-au fost acceptate în cultul altor Biserici creștine. Și în ziua de azi creștinii etiopieni practică unele obiceiuri iudaice, cum ar fi: curățirea femeii lehuze, circumciziunea în a opta zi după naștere, abținerea de la unele mâncăruri socotite necurate, etc.…

Biserica Etiopiană, asemenea tuturor Bisericilor Orientale, are în uz o rânduială baptismală mai amplă decât cea a ritului bizantin. Săvârșitorul Botezului este episcopul sau preotul, iar în caz de necesitate poate boteza numai diaconul, rostind formula baptismală, iar restul rânduielii, dacă pruncul trăiește, va fi săvârșită de episcop sau preot.

În privința timpului săvârșirii Botezului, Biserica Etiopiană, îl oficiază la 40 de zile după naștere pentru băieți și la 80 de zile pentru fete. Biserica Etiopiană administrează Sfânta Taină a Botezului în biserică sau în curtea bisericii, pruncul fiind adus de mama sa, însoțit de naș sau nașă.

În cursul a două săptămâni de la naștere, preotul săvârșește la casa pruncului, rânduiala curățirii femeii lehuze; iar în ajunul Botezului, acasă, fără nici un ritual, pruncului i se tunde părul capului.

Rânduiala baptismală cuprinde următoarele părți:

Rânduiala catehumenatului

Botezul propriu-zis

Mirungerea

Actele baptismale

Împărtășirea neofitului

Slujba începe din pronaos sau curtea bisericii, lângă cristelniță, unde mama ține pruncul în brațe, însoțită de nași și rudele apropiate, care iau parte la sărbătoare.

Lângă cristelniță se află o masă pe care sunt așezate: Sfânta Evanghelie, Sfânta Cruce, vasele cu untdelemn, Sfântul Mir și lumânări aprinse. Preotul va tămâia, înconjurând masa și cristelnița, urmat de diacon și mama cu pruncul în brațe. Tot preotul va rosti câteva rugăciuni prin care cere har pentru candidatul la botez și două rugăciuni cu caracter de exorcism.

– Preotul ia apoi vasul cu untdelemn și rostește două rugăciuni pentru sfințirea acestuia, zicând mai întâi: „O, Dumnezeule Tată, trimite de la Tine puterea Sfântului Duh asupra acestui untdelemn ca să fie curat, potrivnic ereziei, necurăției, idolatriei și răufăcătorilor”.

– După sfințirea untdelemnului, preotul unge fruntea, pieptul, umerii, mâinile și spatele pruncului, zicând: „Te ung cu untdelemn în numele Bisericii lui Dumnezeu, într-una sfântă, sobornicească și apostolească. Amin”. Preotul după ungere va rosti alte rugăciuni, încheind prin punerea mâinii peste prunc.

– Urmează lepădarea de satana, iar apoi catehumenul sau nașul rostește Simbolul de credință și rugăciunea „Tatăl nostru”. După ce se vor citi alte rugăciuni atât pentru pruncul care urmează a fi botezat cât și de cinstire a Maicii Domnului, preotul va sfinți apa din cristelniță cu sfânta cruce.

– Diaconul ia pruncul din brațele mamei și îl închină spre cele patru puncte cardinale (apus, răsărit, nord, sud); zicând: „Te închin lui Dumnezeu-Tatăl, te închin lui Dumnezeu Fiul, te închin lui Dumnezeu-Duhul Sfânt”.

– Înaintea actului botezului, părinții împreună cu nașii hotărăsc ce nume vor da pruncului și apoi îl transmit preotului slujitor, care îl afundă de trei ori în cristelniță, rostind la fiecare afundare formula întreagă: „(N) te botez pe tine în numele Tatălui și al Fiul și al Sfântului Duh.”

După botezarea pruncului, preotul și diaconul, vor cânta un imn de bucurie, urmând apoi administrarea Tainei Mirungerii.

Preotul unge apoi cu Sfântul Mir, în chipul crucii, principalele părți ale trupului, rostind următoarele șase formule:

Unge la frunte și la ochi, zicând: „Te ung cu ungerea Sfântului Mir și cu ungerea Sfântului Duh”;

Unge nările și gura, zicând: „Te ung cu pecetea Împărăției cerului”;

Unge urechile, zicând: „Te ung cu ungerea sfântă, ca să fii în unire și viața veșnică”;

Unge palmele și brațele, zicând: „Te ung cu ungerea aleasă a lui Mesia, care este pecetea veșnică”;

Unge la piept, zicând: „Te ung cu ungerea Sfântului Duh, care este ultimul dar în credință și în adevăr”;

Unge apoi genunchii, picioarele, spatele și obrajii, zicând: „Te ung în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, cu ungerea sfântă, care este Duhul Sfânt, Mângâietorul”, „nașul răspunzând: Amin”.

Rânduiala Mirungerii continuă cu o nouă rugăciune, în timpul căreia preotul pune mâinile peste neofit și-l binecuvintează.

După ce pruncul a fost botezat și uns cu Sfântul Mir, preotul îi va administra Sfânta Euharistie. Sfânta Euharistie este administrată în timpul Liturghiei euharistice. Ca toate rânduielile baptismale orientale și cea etiopiană cuprinde o mulțime de acte și rugăciuni împrumutate din Liturghie, arătând strânsa legătură a acesteia cu Sfânta Taină a Botezului.

CAPITOLUL IV. Tradiția apuseană privind

cele trei taine

Botez, Mirungere, Euharistie în Tradiția Catolică

Botez, Mirungere, Euharistie în Tradiția Protestantă

Botez, Mirungere, Euharistie în Tradiția Catolică

Tainele sunt lucrări sfinte instituite de Hristos, care, sub o formă vizibilă ne împărtășesc harul invizibil al lui Hristos sau pe Hristos însuși în acțiunile Sale mântuitoare pentru a ne face părtași de desăvârșirea umanității Sale. Ele nu pot fi separate decât prin cugetare, deci ele formează un întreg, așa cum trupul și sufletul formează un întreg unitar.

Catolicii pentru denumirea tainelor folosesc termenul de sacramentul (sfânt, sacru), punând accent pe legătura ceremonială. În ceea ce privește legătura dintre materie și har în ființa tainelor, la catolici au fost două concepții: una formulată de Duns Scotus, după care tainele nu conțin, ci numai aduc, provoacă sau mijlocesc coborârea Harului în om.

În general, toți cei care acceptă tainele ca organe ale Harului afirmă că Harul din taine provine din instituirea dumnezeiască, și pentru primirea lor, trebuie îndeplinite unele condiții pentru ca Harul să lucreze spre mântuire.

Catolicii cred că botezul este un organ al renașterii omului și mijloc de mântuire, necesar tuturor. Cu privire la materia botezului și la catolici, ea este apa curată și sfințită. Apa botezului se sfințește numai o singură dată pe an și anume în ajunul Paștelui sau al Rusaliilor.

Botezul copiilor

Din pietate față de Sfânta Taină, preotul își spală mâinile, îmbracă superpeliciul și stola violetă și se îndreaptă spre ușa bisericii sau tindă, unde se săvârșește prima parte a rânduielii botezului. Copilul este adus la biserică de către naș. Preotul pune întrebarea: „Ce ceri de la Biserica lui Dumnezeu?, răspunsul este: „Credința”.

Pentru a rupe legăturile satanei cu cel ce se botează, preotul suflă de trei ori peste fața lui rostind cuvintele: „Ieși din el, duh necurat, și fă loc Sfântului Duh Mângâietorul”.

Candidatul primește „semnul măririi și biruinței” prin însemnarea crucii, cu degetul, pe frunte, pe piept de către preot zicând: „Primește semnul crucii, atât pe frunte cât și în inimă, primește credința poruncilor cerești și așa să te porți de acum înainte, încât să poți deveni templu al lui Dumnezeu”.

Actul însemnării este urmat de o rugăciune către Dumnezeu ca să-l înzestreze pe candidat cu harul necesar păstrării cu credință, în toată viața, a învățăturii creștine în care a fost introdus.

Preotul pune apoi mâna pe capul candidatului, simbolizând cuprinderea lui în stăpânirea Bisericii și se roagă ca această stăpânire să fie de durată, invocând harul lui Dumnezeu în ajutor, spre a-l scoate din legăturile satanei și urmările păcatului.

Ultimul act din ritualul catehumenatului este oferirea sării binecuvântate celui care se botează. Sarea, prin importanța sa naturală, simbolizează efectele harului care se primește la botez. Punerea și în gura catehumenului arată în chip vădit că el va dobândi, prin învățătura credinței și prin darul harului, să fie izbăvit de putreziciunea păcatului.

Prin exorcismul rostit la binecuvântarea sării: „Alung de la tine pe satana substanța sării…”, preotul alungă puterea vrăjmașului, dar se roagă ca Dumnezeu să sfințească sarea și să devină ea însăși „un sacrament tămăduitor spre alungarea dușmanului rău”, un leac desăvârșit, care să rămână mereu lucrător în inima creștinului.

La 28 octombrie 1931 reprezentanții ortodocși și catolici au discutat problema Sfintelor Taine și au ajuns la un acord deplin cu privire la noțiunea de „sacrament” recunoscând numărul de 7 taine, fără deosebire, evidențiind însă un chip deosebit două Sfinte Taine pentru rolul lor preponderent.

Preotul începe cu: „În numele Tatălui (+) și al Fiului și al Sfântului Duh, Amin”. Nașul este obligat să răspundă în locul pruncului, apoi suflă peste fața pruncului.

După o scurtă rugăciune, preotul însemnează fruntea și pieptul pruncului cu semnul crucii, iar partea următoare a slujbei se va oficia în naos.

Urmează lepădarea de satana și unirea cu Hristos, într-o formă asemănătoare cu cea din ritul ortodox. Copilul va fi uns cu untdelemnul catehumenilor numai pe piept, continuând apoi cu botezul propriu-zis, turnând preotul apă dinainte sfințită de trei ori peste capul copilului, în formă de cruce, cu formula: „(X)…, te botez în numele Tatălui (+) și al Fiului (+) și al Sfântului Duh (+), Amin”.

După botez, preotul unge creștetul pruncului cu Chrisma (Sfântul Mir) zicând: „Dumnezeu atotțiitorul, Tatăl Domnului nostru Iisus Hristos, care te-a născut din noi din apă și din Duh Sfânt, te unge (+) cu Mirul mântuirii întru același Iisus Hristos, Domnul nostru”.

După ce dă nașilor o lumânare aprinsă, rostind formula potrivită, preotul binecuvântează pe prunc: „ X… mergi în pace, Domnul fie cu tine!” și astfel slujba ia sfârșit.

Vechii catolici admit că săvârșirea cea mai corectă a Botezului este prin afundare în apa sfințită, dar până la urmă au rămas fideli uzului stropirii sau al turnării.

Dintre ierurgiile în legătură cu Botezul, vechii catolici au păstrat în uz numai Rânduiala de mulțumire și binecuvântare a lehuzei.

Taina Mirungerii se administrează tinerilor în vârstă de șapte sau 12-14 ani de către episcop, care poate delega pentru aceasta și pe un preot. Ungerea e redusă numai la frunte și unită cu punerea mâinilor episcopului cu cuvintele: „Te însemn cu semnul crucii și te confirm cu ungerea mântuirii în numele Tatălui…”.

Mirul este sfințit în Joia săptămânii Patimilor, dar nu de soborul arhiereilor, ci de fiecare episcop în eparhia lui.

După ce s-a făcut mirungerea tuturor candidaților, un preot sau un mirean șterge cu o bucată de vată urma Mirului de pe frunțile confirmaților; episcopul își spală mâinile, își lasă din nou mitra și rostește o frumoasă rugăciune pentru păstrarea darurilor Sfântului Duh în cei confirmați. Apoi îi binecuvintează cu semnul crucii, zicând: „Să vă binecuvinteze (+) Domnul Dumnezeul nostru ca să vedeți mântuirea Lui în toate zilele vieții voastre și să aveți viață veșnică. Cu răspunsul Amin al confirmațiilor se încheie ceremonia.

Pentru catolici, Sfânta Euharistie este nu numai o taină, ci și jertfă ispășitoare adusă de Biserică pentru vii și pentru morți.

Teologia veche-catolică admite prezența reală a Mântuitorului în elementele euharistice, atât timp cât acesta își păstrează forma exterioară, vizibilă de pâine și vin. Sfințirea și prefacerea darurilor are loc în urma unei invocări a Sfântului Duh în timpul epiclezei.

Administrarea Tainei, adică împărtășirea, se face în cadrul missei. Biserica catolică refuză împărtășirea pruncilor, acordând prima împărtășanie numai după confirmare, după ce copii au împlinit vârsta de 7-12 ani.

După teoria catolică ar exista trei feluri de împărtășire, de a beneficia de roadele Sfintei Jertfe (Împărtășanii), și anume:

– sacramentaliter = împărtășirea reală, cu trupul și sângele Domnului, dar în stare de nevrednicie (cu păcate);

– spiritualiter = împărtășire pur spirituală, prin dorință, dar în neputință de a te apropia de Sfintele Taine;

– sacramentaliter et spiritualiter = adevărata împărtășire prin participarea în stare de vrednicie la Sfântul Trup și Sânge.

La catolici se pot oficia mai multe liturghii (misse) în aceeași zi, în o singură biserică și pe același altar sau de către același preot.

Privitor la materia Trupului, Biserica catolică folosește pentru hostia azemă, pâine nedospită.

Cât privește materia Sângelui, Biserica catolică folosește vin amestecat cu apă.

La catolici numai clericii care slujesc se împărtășesc și din Sfântul Trup și din Sfântul Sânge, pe când clericii care nu slujesc și credincioșii mireni sunt împărtășiți numai cu Sfântul Trup.

Papa îngăduie împărtășirea sub ambele forme numai Maromiților și Uniților și o acordă, în chip excepțional, ca o favoare, catolicilor din anumite regiuni sau țări, mai ales înainte de moarte.

Elementele sfințite sunt păstrate cu tot respectul, în chivotul (tabernacolul) de pe Sfânta Masă spre a fi date, la nevoie, bolnavilor.

Euharistia e cea care dintr-o simplă adunare zidește Biserica, „Euharistia face Biserica”.

Momentul epicleziei și folosirea azimei pentru jertfă, pot fi luate ca uzanțe istorico liturgice și considerare ca datini locale, dar în realitate, ele tulbură reprezentarea normală a vieții Domnului.

Efectele Euharistiei ca taină sunt, după catolici, următoarele: Prin împărtășire, Hristos se dă credincioșilor spre mâncare și băutură duhovnicească. Ceea ce este mâncarea și băutura pământească pentru trup, aceea este Euharistia pentru suflet.

Mâncarea trupească nu se dă unui mort, ci unuia viu ca să trăiască, tot așa și euharistia nu e destinată să trezească pe cineva din moarte la viață, ci să susțină viața existentă și s-o hrănească.

Întrucât Euharistia e un ospăț ceresc ea umple sufletul de dulceața cerească, de mângâiere și pace, de entuziasm sfânt și de plăcere pentru tot binele. Deoarece Trupul lui Hristos e priit în trupul nostru, Euharistia are un efect mântuitor nu numai indirect, ci și direct asupra trupului nostru. După ce a intrat în contact cu Trupul Domnului, trupul nostru a dobândit o anumită demnitate și sfințenie, un fel de înrudire cu Trupul lui Hristos.

În urma unirii cu Hristos, trupul ia forma după chipul Trupului Său, odată prin slăbirea poftelor pe de altă parte prin primirea unui drept special la învierea întru slavă. Toate aceste roade se dau în măsuri diferite, după gradul de pregătire și de progres duhovnicesc al celor ce se împărtășesc.

b) Botez, Mirungere, Euharistie în Tradiția Protestantă.

După toate confesiunile creștine, mijloacele Harului sunt cuvântul dumnezeiesc și tainele. Protestanții pun pe primul plan cuvântul sau învățătura.

Cu privire la numărul tainelor, protestanții au șovăit la început, ei admițând când numai două, când trei, când cinci. Dar întrucât după ei condițiile esențiale ale tainei sunt instituirea dumnezeiască și materia, s-au fixat în cele din urmă două taine propriu-zise (numită în general „Cina Domnului”), singurele socotite de ei ca întemeiate de către Mântuitorul și ca indispensabile tuturor creștinilor.

În sistemul protestant singura taină propriu-zisă e botezul, întrucât el acordă iertarea păcatelor atât de dinainte cât și după el.

Euharistia garantează comuniunea lui Hristos cu păcătoșii din care trăiește comunitatea. Deci Euharistia alcătuiește nu numai punctul culminant al vieții creștinului singular, ci și punctul central al vieții Bisericii ca comunitate.

Protestanții învață că însuși botezul lui Ioan Botezătorul a fost valabil și că botezul creștin nu se deosebește esențial de acela.

Tot protestanții sunt cei care cred că botezul este un organ al renașterii omului și mijloc de mântuire necesar tuturor.

Sectele protestante extremiste (Menomiții, Arminienii) socotesc botezul o simplă ceremonie care nu aduce nici-un har sau un simbol al făgăduințelor dumnezeiești.

Pentru protestanți în general materia botezului este tot apa, cu deosebirea că, după ei, nu e necesar să fie sfințită; ceva mai mult, Luther și Calvin admiteau ca materie a botezului nu numai apa, ci și orice lichid.

Cu privire la persoana primitorului, protestanții sunt de acord că botezul se poate acorda oricărui necreștin care încă nu face parte din Biserică și care îndeplinește condițiile pentru primirea tainei.

Cu privire la modul de săvârșire, protestanții spun că botezul trebuie făcut în numele Sfintei Treimi. Protestanții oficiază botezul prin turnare sau stropire, o dată sau de trei ori.

După părerea protestanților, botezul nu șterge păcatul originar, ci numai vina lui și a păcatelor personale, el nu îndreptează și nu sfințește pe om, ci numai întărește credința și slăvește păcatul. Tot referitor la botez și protestanții sunt de acord în ceea ce privește caracterul indelebil al botezului (el nu se repetă la aceeași persoană).

Ungerea cu Sfântul Mir este practicată și la protestanți sub numele de confirmatio, dar nu ca taină, ci ca o ceremonie care nu e necesară pentru mântuire, ca o rânduială pentru intrarea oficială în Biserică a copiilor botezați.

Sfânta Euharistie este admisă ca taină de protestanți, ea este misterul trupului și al sângelui Domnului.

Protestanții nu admit caracterul de jertfă al Sfintei Euharistii. După ei, „Cina” nu este o jertfă. Singura jertfă este cea adusă de Mântuitorul pe Golgota.

Privitor la materia Trupului, Biserica protestantă folosește pentru săvârșirea Sfintei Euharistii bastia azimă, pâine nedospită, iar cât privește materia sângelui, folosesc vin simplu cât și vin amestecat cu apă.

Cât privește primitorul tainei, protestanții nu acordă împărtășania copiilor, decât celor vârstnici.

Sfânta Euharistie este administrată credincioșilor laici sub două forme: Sfântul Trup și Sfântul Sânge.

Tot protestanții spun că fiecare credincios trebuie să se împărtășească sub ambele chipuri, după porunca Domnului (Luca 22, 19).

Euharistia alcătuiește nu numai punctul culminant al vieții creștinului singular, ci și punctul central al vieții Bisericii ca comunitate.

Deci, după părerea mea, tainele la protestanți nu mai sunt mijloace de legătură a credincioșilor cu Dumnezeu, și nu mai sunt încheieturile mădularelor trupului tainic al Domnului.

CAPITOLUL V.

Reforma Conciliului II Vatican privind tainele de inițiere

Botezul, Mirungerea, Euharistia în Constituția „De Sacra Liturgia”

Reforma postconciliară și Tainele de Inițiere

a) Conciliul II Vatican a însemnat un moment de cotitură în viața Bisericii Catolice. Conciliul s-a desfășurat între anii 1961-1965 și a urmărit aducerea la zi a învățăturii de credință a Bisericii Catolice.

Reforma liturgică a însemnat un aspect important al activității conciliare, acestui document fiindu-i dedicată o constituție intitulată De Sacro Liturgia.

De la început, au existat persoane care au încercat să lămurească opinia nou creată că respectiva Constituție este insuficientă pentru a rezolva problema pietății liturgice. În ciuda insuccesului ei ulterior. Constituția „De Sacro Liturgia” a constituit un real progres în evoluția liturgică din Biserica Romano-Catolică, deschizând posibilitatea de apropiere a acesteia cu Biserica primară și concomitent, de Bisericile răsăritene.

Constituția are 130 de articole, fiind împărțită într-o introducere și șapte capitole tratând despre principiile generale ale reformei, Euharistie, celelalte Taine și ierurgii…

Sfânta Taină a Euharistiei a constituit întotdeauna punctul central, ea fiind săvârșită, spre deosebire de celelalte Taine în mod regulat și nu ocazional. Însă ea nu a fost niciodată separată de Sfintele Taine, credinciosul neputând beneficia de roadele ei fără ca în prealabil să fi primit celelalte două Taine de încreștinare sau inițiere Botezul și Mirungerea.

Întregul capitol al II-lea al Constituției conciliare se ocupă de Euharistie, ca parte centrală a Missei. Inițial în cadrul Comisiei pregătitoare, capitolul al II-lea avea două titluri: „De Missa” și „De concelebratione sacramentali”, respectivele teme fiind tratate de două subcomisii.

Spre deosebire de dispozițiile Sinodului tridentin referitoare la Euharistie, Constituția nu se ocupă decât tangențial de probleme teologico-dogmatice, abordând Missa în primul rând din punct de vedere pastoral. Articolul 47, oferă cinci denumiri pentru taina Sfintei Euharistii, fără însă a le explica.

În articolul următor, preocupările dogmatico-teologice cu privire la Euharistie sunt înlocuite de îndrumări liturgico-pastorale: „Astfel, Biserica se îngrijește ca la acest mister al credinței credincioșii să nu participe ca spectatori străini și tăcuți, ci pentru ca, înțelegând mai bine riturile și rugăciunile acestuia, să participe conștient, cu pietate și activ la acțiunea sfântă, să fie învățați prin cuvântul lui Dumnezeu, să fie întăriți în masa Trupului Domnului” (art.48). Participarea activă a credincioșilor la cultul euharistic este necesară pentru realizarea scopului didactic al Tainei.

Participarea activă a credincioșilor la rânduiala Missei este scopul central al vieții spirituale creștine. Conciliul își propune o reformă a Missei care să aibă drept obiectiv principal crearea posibilității prin restaurarea tradiției Bisericii primare, ca această participare să devină o realitate (art.49).

De o importanța deosebită se arată a fi articolul 53, care prevede reintroducerea, după omilie, a „rugăciunii comune” sau a „rugăciunii credincioșilor”, care, „cu participarea poporului, să cuprindă cereri pentru Sfânta Biserică, pentru conducători, pentru cei ce sunt în diferite nevoi și pentru toți oamenii și pentru bunăstarea întregii lumi”.

Articolul 54 ne explică folosirea limbilor naționale la săvârșirea Missei. Constituția găsește necesar să atragă atenția că este bine ca și credincioșii să învețe, să cânte sau să recite părți din Missă în limba latină.

Articolul 55 prezintă, pentru practica romano-catolică, o noutate absolută. În prima parte se recomandă împărtășirea deasă a credincioșilor, Constituția prevede posibilitatea împărtășirii laicilor sub ambele aspecte (pâine și vin), în situații speciale prevăzute de papă.

Începând din secolul al XIII-lea, Biserica Romano-catolică a părăsit practica dintotdeauna a creștinătății, recurgând la separația categorică între clerici și laici în ce privește modul de împărtășire. Învinuită pe drept de celelalte Biserici pentru această inovație, Roma a recurs la cunoscuta teorie a impanației pe care Sinodul tridentin a legalizat-o și a impus-o.

Capitolul al II-lea se încheie cu instrucțiuni referitoare la concelebrare, care înainte de Conciliu nu era admisă decât la hirotonirea preoților. Practica Misselor particulare a făcut ca și în cazul sărbătorilor mari fiecare preot participant să săvârșească Liturghia separat, la unul din numeroasele altare existente în bisericile romano-catolice. În dorința de a îndrepta cumva această situație care reducea foarte mult caracterul comunitar al jertfei euharistice, în unele cercuri, sprijinite uneori chiar și de mișcarea liturgică, s-a recurs la o soluție bizară, tot atât de îndepărtată de tradiția liturgică și spiritul comunitar euharistic: fiecare preot săvârșea în particular rânduiala Missei, ca apoi, la altarul central să concelebreze cu ceilalți preoți, fără însă să se împărtășească. Singurul care se împărtășea era unul din preoți care nu săvârșise în prealabil Missa particulară. Fără să rezolve cu totul această problemă prin aprobarea absolută a concelebrării, Conciliul extinde dreptul pentru unele cazuri: săvârșirea Missei din Joia Patimilor, săvârșirea Missei cu ocazia conciliilor, întrunirilor episcopale. Episcopul poate să dea aprobarea pentru concelebrare și în alte cazuri, în special cu prilejuri festive. Fără să interzică total practica Misselor particulare, Constituția interzice totuși aceasta în Joia Patimilor și atunci când în aceeași biserică și în același timp mai este săvârșită o Missă (art.57).

În introducerea capitolului al III-lea, Constituția definește pe scurt rolul Sfintelor Taine. Nu s-au dat definiții propriu-zise, care să scoată în evidență esența acestora, așa cum făcuse cu patru secole în urmă Sinodul tridentin. „Tainele au ca scop sfințirea oamenilor, edificarea Trupului lui Hristos și oferirea cultului de adorare lui Dumnezeu; ca semn, ele au însă și rolul de a învăța. Tainele nu numai că presupun credința, dar prin cuvânt și acte o și hrănesc, o fortifică” (art.59).

Cu privire la limba de săvârșire a Tainelor, Constituția nu a fost pe placul tuturor. Comisia pregătitoare a propus săvârșirea slujbelor respective numai în limba națională, excepție făcând formulele consacratorii. 650 de membri ai Congregației s-au exprimat împotrivă, dar Consiliul hotărăște rezolvarea problemei în conformitate cu articolul 36 care spune următoarele:

„În administrarea Tainelor, se poate folosi limba maternă”.

Conform vechii tradiții bisericești este restaurat catehumenatul pentru adulți, împărțit pe mai multe etape. Ca măsuri concrete privind reforma rânduielii Botezului, Conciliul prevede revizuirea acesteia atât referitor la slujba obișnuită cât și la cea completată cu rânduiala catehumenatului. Pentru realizarea unei legături mai intime a Botezului cu Euharistia se va introduce și o rânduială a Missei în cadrul căreia să se săvârșească slujba Botezului (art.66).

Rânduiala Botezului copiilor trebuie revizuită pentru a se vedea că este proprie acestora și pentru a scoate în evidență rolul nașilor și al părinților în ce privește educația spiritual creștină a celui botezat. (art.67).

Conform Constituției, trebuie stabilite rânduieli speciale pentru botezarea concomitentă a mai multor persoane precum și pentru botezul de necesitate (art.68). În rânduiala de completare a Botezului de necesitate, trebuie pus în evidență faptul că neofitul este deja membru al Bisericii.

Constituția prevede stabilirea unei rânduieli speciale pentru cei care, având Botezul valid, trec la confesiunea romano-catolică (art.69). În ce privește sfințirea apei la Botez, aceasta se poate face în afară de perioada pascală, în cadrul rânduielii Botezului, printr-o formulă specială prevăzută (art.70).

Înainte de apariția Constituției, rânduiala Botezului nu prevedea ca formulă specială de sfințire a apei, așa că era folosită apa sfințită cu mult timp în urmă. În cele din urmă, Consiliul s-a orientat către tradiția Bisericii vechi și a Bisericilor răsăritene care folosea la Botez apă vie sau apă curgătoare.

Constituția își exprimă părerea și în ceea ce privește Taina Mirungerii. Nu mai există nici o îndoială că aceasta, împreună cu Botezul și Euharistia, au constituit în antichitatea creștină așa numita inițiere creștină, fiind administrate în succesiunea imediată, Consiliul nu a renunțat la practica încetățenită în Apus, de a nu acorda copiilor Mirungerea imediat după Botez, ci abia la o vărstă anume.

Realizarea unei legături reale între cele trei taine de inițiere este îngreunată în Biserica Romano-Catolică și de practica conform căreia numai episcopul este în măsură să acorde taina Mirungerii.

Reforma postconciliară și Tainele de Inițiere

În cele ce urmează, vom prezenta principalele contribuții ale reformei postconciliare în ce privește Sfintele Taine, insistând asupra acelor aspecte care interesează în mod deosebit Biserica Ortodoxă.

Botezul, Mirungerea și Euharistia, Tainele de inițiere sunt pentru prima dată tratate în teologia romano-catolică.

Este bine de știut că până în secolul al IV-lea Biserica Răsăriteană și Biserica Apuseană, administrau Botezul, Mirungerea și Euharistia împreună. Începând cu secolul al IV-lea comunitățile creștine ajung la ideea ca episcopul să nu mai fie prezent la toate cazurile de Botez. Se punea întrebarea că dacă episcopul nu era prezent la botez, cum se administra Mirungerea.

În Răsărit s-a păstrat legătura dintre cele trei Taine.

În Apus, începând cu secolul al IV-lea, Botezul pe de-o parte, Mirungerea și Euharistia pe de altă parte se separă. Ca rezultat al separării, Biserica Apuseană a modificat practica generală în Biserica Veche, cât și teologia încreștinării.

La 15 mai 1969, Congregația Cultului promulgă decretul pentru noua rânduială a Botezului Copiilor. După noua rânduială a Botezului copiilor, structura este următoarea: salutarea părinților și a nașilor, sfaturi adresate acestora, citirile biblice, botezarea propriu-zisă care cuprindea sfințirea apei, lepădarea de satana, mărturisirea de credință și actul propriu-zis) și partea finală care cuprindea ungerea postbaptismală, oferirea veșmântului de Botez și a lumânării și câteva rugăciuni. Un rol deosebit îl dețin nașii și părinții. Mai trebuie reținut că apa de Botez trebuie atunci sfințită și Botezul să se săvârșească în cadrul Missei.

La data de 22 august 1971 apare „Ordo Confirmationis”, precedat la 25 august de decretul „Divinae consortium naturae” în care sunt tratate aspecte doctrinare cu privire la Confirmare. În cadrul rânduielii confirmării se recomandă ca, nașii de la botez să fie și nași la Confirmare, pentru a puncta legătura dintre cele două Taine (conform art.5-6).

Cât privește săvârșitorul Tainei, a fost problema care i-a preocupat și pe membrii mișcării liturgice, iar acesta rămâne mai departe episcopul. Făcând excepție Taina poate fi săvârșită și de administratorii apostolici care nu sunt episcopi, prelații și stareții.

Și preoții pot săvârși Confirmarea în cazul adulților sau al copiilor ce au depășit vârsta Confirmării. În cazul episcopului care are foarte mulți copii de confirmat el poate fi ajutat de orice preot, care este îndreptățit să săvârșească toată rânduiala (conform art.7-8).

La 6 ianuarie 1972, apare altă rânduială. Noua rânduială a fost terminată în cadrul comisiilor de lucru încă în anul 1966, dar oficializarea ei s-a făcut abia cu șase ani mai târziu. Rânduiala încearcă să răspundă dorințelor conciliare de reactualizare a instituției catehumenatului pentru adulți. Ca și în vechime, documentul indică trei trepte ale catehumenatului clasic.

Prima treaptă a catehumenatului și cea mai importantă din punct de vedere didactic începe cu o primire solemnă, în cadrul unei slujbe religioase, a candidatului, derulându-se pe o perioadă nedefinită, chiar și câțiva ani, timp în care acesta primește întreaga învățătură necesară unui creștin (art.68-105).

Prima treaptă a catehumenatului și cea mai importantă din punct de vedere didactic începe cu o primire solemnă, în cadrul unei slujbe religioase, a candidatului, derulându-se pe o perioadă nedefinită, chiar și câțiva ani, timp în care acesta primește întreaga învățătură necesară unui creștin (art.68-105).

A doua treaptă este cea de pregătire apropiată a catehumenatului în vederea Botezului. Ea începe cu alegerea, în prima duminică din postul Sfintelor Paști, a celor „competenți” pentru a deveni creștini. Alegerea se face tot în cadrul unei rânduieli liturgice. Până în noaptea de Paști candidații sunt catehizați cu privire specială la Tainele Botezului, Mirungerii și Euharistiei, pe care candidații le vor primi în curând.

A treia și ultima are loc în noaptea de Paști, după Liturghia cuvântului, prin botezarea, confirmarea și împărtășirea candidaților. Din acest moment și până la Rusalii, urmează o perioadă de acomodare a neofiților cu noua lor situație (art.108-239).

Este interesant faptul cum în chip deosebit este prezența în cadrul unei singure rânduieli a celor trei Taine de inițiere. Iată cum apare respectiva rânduială:

Alocuțiunea preotului

Ectenie

Sfințirea Apei

Lepădarea de Satana și de păcate

Ungerea prebaptismală

Mărturisirea credinței

Botezarea propriu-zisă

Oferirea hainei de botez

Oferirea lumânării de botez

Confirmarea

Împărtășirea

În consecință ritul roman acceptă acum practic două teorii și metode de inițiere creștină, fiecare având desigur istoria sa: prima interpretare este veche și răsăriteană, iar a doua își are izvorul în Evul mediu.

CONCLUZII

În lucrarea de față, prin prezentarea originii și dezvoltării ritualului și a doctrinei Tainelor de inițiere, am urmărit să evidențiem fidelitatea Ortodoxiei față de tradiția apostolică, iar pe de altă parte originea comună și asemănările dintre rânduielile baptismale răsăritene.

Formulate pe scurt, principalele rezultate ale acestei cercetări sunt următoarele:

1. Sfânta Taină a Botezului creștin, instituită de Mântuitorul Hristos (Matei XXVIII, 19) este Taina nașterii din nou, „din apă și din Duh” (Ioan III, 3), prin care participăm la moartea și învierea lui Hristos. Prin întreita afundare în apa baptismală, ne unim cu fiecare din cele trei Persoane ale Sfintei Treimi, în numele cărora suntem botezați. Botezul restabilește chipul lui Dumnezeu din om, conferindu-i calitatea de fiu al lui Dumnezeu după har și de membru al Trupului tainic al Domnului, Sfânta Biserică. Nașterea la o nouă viață în Hristos implică nu numai moartea fără de păcat, ci o adevărată curățire de păcatul strămoșesc (la prunci) și de toate păcatele personale săvârșite până în acel moment.

Taina Mirungerii conferă celui născut din nou, în viața în Hristos, întărire în această viață, prin pecetluirea cu Sfântul Mir a principalelor organe ale simțurilor. Noul botezat și miruit, primind Sfânta Euharistie, ne unește cu Hristos, devenind purtător de Hristos – „hristofor”.

2. Rânduiala baptismală actuală din Ortodoxie este o continuare fidelă a ritualului primar, atestat încă din Noul Testament, care s-a dezvoltat în epoca patristică. În Ortodoxie s-a păstrat, de asemenea, întreaga semnificație teologică și mistică a Tainelor de inițiere, exprimată în operele patristice.

Actele baptismale concentrează întreaga rânduială a catehumenatului cuprinzând: patru exorcisme, formulele lepădării de satana, cele ale unirii cu Hristos, mărturisirea credinței prin rostirea Crezului.

Rânduiala propriu-zisă a Botezului cuprinde: sfințirea apei, sfințirea untdelemnului, ungerea baptismală și actul întreitei afundări. Urmează Taina Mirungerii, în legătura indisolubilă cu Botezul.

Actele post baptismale, oferirea lumânării aprinse și a veșmântului alb, spălarea și tunderea, încheie rânduiala, urmând împărtășirea cu Sfânta Euharistie.

Botezul este o Taină a Bisericii, prin care primitorul devine membru al acestei instituții mântuitoare.

3. Prima parte a slujbelor baptismale orientale, rânduiala catehumenatului, este mult mai amplă decât cea din ritualul ortodox, dezvoltându-se după structura Liturghiei catehumenilor. La principalele acte baptismale din Biserica-Veche, păstrate în rânduiala ortodoxă, cum sunt: exorcizarea catehumenilor, lepădarea de satana, unirea cu Hristos și mărturisirea credinței, s-au adăugat și alte rugăciuni pentru catehumen, psalmi, cântări…

4. Rânduiala propriu-zisă a botezului începe la orientali la fel ca la ortodocși cu sfințirea apei baptismale. Apa este sfințită și exorcizată prin mai multe rugăciuni, cuprinzând formule de invocare sau exorcizare, însoțite de acte corespunzătoare. Semnificația acestei structuri constă în faptul că prin Botez li se deschide neofiților calea spre Sfânta Euharistie.

5. Mirungerea se administrează îndată după actul botezului și este însoțită de actul punerii mâinilor.

6. Actele baptismale sunt în parte aceleași ca în rânduiala ortodoxă. Apare în plus punerea coroanei, act care poate fi interpretat ca un simbol al legăturii acestei slujbe cu slujba cununiei.

7. Cel botezat și miruit este primit întotdeauna la Sfânta Euharistie, dovedindu-se unitatea indisolubilă între Botez, Mirungere și Euharistie.

8. Instituția nașilor și participarea părinților sunt necesare la botez.

9. După învățătura Ortodoxă apa se desacralizează de la sine, după consumarea actului botezului, în cadrul căruia ea își împlinește finalitatea primită prin sfințire. De aceea nu se poate săvârși Botezul cu apă sfințită dinainte. Se boteza însă, mai multe persoane în aceeași apă, în cadrul aceluiași ritual, pentru că botezul lor constituie un singur act.

10. Aceste rânduieli baptismale confirmă originea apostolică a rânduielii ortodoxe.

Bibliografie selectivă

Biblia sau Sfânta Scriptură, Ediția Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1994.

Noul Testament, versiune revizuită, redactată și comentată de Arhimandritul Bartolomeu V.Anania, Editura I.B.M.B.O.R., București, 1993.

Molitfelnic, Editura I.B.M.B.O.R., ediția a V-a, București, 1992.

Sfântul Ambrozie, De Sacramentis, Paris, 1961.

Miron, Arhim.Lector Univ.Dr.Vasile, Sfintele Taine și Ierurgii în ritul liturgic și ortodox, Editura I.B.M.B.O.R., București, 2002.

Dicționar aghiografic, de Gheorghe Băbuț, Editura Pelerinul Român, Oradea, 1998.

Răducă, Preot Dr.Vasile, Antropologia Sfântului Grigore de Nyssa, Editura I.B.M.B.O.R., București, 1996.

Îndrumări Misionare, Editura I.B.M.B.O.R., București, 1986.

Bria, Preot Profesor Dr.Ion, Dicționar de Teologie Ortodoxă A-Z, Editura I.B.M.B.O.R., București 1994.

Credința Ortodoxă, Editura Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, Iași, 1999.

Braniște, Preot Profesor Dr.Ene, Explicarea Sfintelor Taine de Inițiere (Botez, Mirungere, Euharistie în Literatura creștină, Editura Arhiepiscopiei Bucureștilor, 1990.

Braniște, Preot Profesor Dr.Ene, Liturgică Specială pentru facultățile de teologie, ediția a III-a, Editura Nemira, 2002.

Streza, P.S. Dr.Laurențiu, Tainele de inițiere creștină în Bisericile Răsăritene, TRINITAS, Editura Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, Iași, 2002.

Colotelo, Preot Dumitru, Mișcarea Liturgică în Creștinismul Apusean, în „Studii Teologice”, seria a II-a, anul XXXVII, nr.3-4, Martie-Aprilie, București, 1985.

Colotelo, Preot Dumitru, Mișcarea Liturgică în Creștinismul Apusean, în „Studii Teologice”, seria a II-a, anul XXXVII, nr.1-2, Ianuarie-Februarie, București, 1985.

Cateheza I a Sfântului Chiril al Ierusalimului.

„Studii Teologice” nr.7-8/1968.

Cireșanu, Badea, Cercetări asupra baptisteriilor, în „Vocea Bisericii”, nr.2, 3, 4, 5, București, 1894.

Sfântul Chiril al Ierusalimului, Cateheza XIV, 4.

Sfântul Chiril al Ierusalimului, Cateheza XX, 3.

Sfântul Chiril al Ierusalimului, Cateheza III, 12.

Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, traducere în limba română de Pr.Dumitru Fecioru în col. „PSB”, vol.23, București, 1994.

Sfântul Chiril al Ierusalimului, Cateheza XXI, 1.

Ioniță, Pr.doctorand Alexandru M., Taina Sfintei Euharistii la Sfântul Chiril al Ierusalimului, în G.B. anul XXXVIII, nr.7-8, iulie-septembrie, anul 1979.

Arhim.Dincă, Atanasie, Cuvintele Sfântului Teodor Studitul, București, 1940.

Bodogae, dr.Teodor, Despre viața în Hristos, Sibiu, 1946.

Radu, Pr.Prof.Dr.Dumitru, Caracterul ecleziologic al Sfintelor Taine și problema intercomuniunii, teză de doctorat, în Ortodoxia, an XXX, 1978, nr.1-2, București.

Stăniloae, Pr.Dumitru, Dogmatica Ortodoxă, vol.3, București, Editura I.B.M.B.O.R., 1997.

Stăniloae, Pr.Dumitru, Ființa Tainelor în cele trei confesiuni, în „Ortodoxia”, an VIII, 1956, nr.1, București.

Nicolae, Pr.Drd.Necula, Ritualul Botezului Creștin și al Mirungerii în riturile liturgice răsăritene, în „Glasul Bisericii”, anul XXX, nr.9-10, septembrie-octombrie, 1971.

BaNONIAN, Dr. Arhim. Zareh, Slujba Botezului și a mirungerii în Biserica Armeană, în Mitropolia Banatului, an XIX, nr.4-6, 1969.

Wolde Kirkos, Drd. Gârma, Slujba Mirungerii în ritul liturgic etiopian și în cel bizantin, în „Ortodoxia”, XXIV, nr.4, 1972.

Braniște, Pr.Prof.Ene, Deosebiri interconfesionale cu privire la Sfintele Taine, „Ortodoxia”, XI, nr.4, octombrie-decembrie, București, 1959.

Streza, Pr.Doctorand Liviu, Slujba Botezului în ritul liturgic ortodox și cel catolic, în „Studii Teologice”, an XXV, nr.9-10, noiembrie – decembrie, București, 1973.

David, Doctorand Petru I., Succesiunea apostolică și unitatea de credință la vechii catolici, în „Ortodoxia”, an XIX, nr.2, aprilie-iunie, 1967, București.

Braniște, Pr.Prof.Ene, Cultul Bisericilor Vechi-Catolice în comparație cu cel ortodox și cu cel catolic, în „Ortodoxia”, anul XX, nr.1, ianuarie-martie 1968, București.

„Mitropolia Olteniei”, an XVIII, nr.7-8, 1966.

Streza, Pr.Doctorand Liviu, Slujba Botezului în ritul liturgic ortodox și cel catolic, în „Studii Teologice”, anul XXV, nr.9-10, noiembrie-decembrie, 1974, București.

Braniște, Pr.Prof.Ene, Deosebiri interconfesionale cu privire la Sfintele Taine, în „Ortodoxia”, an XI, nr.4, octombrie-decembrie 1959, București.

Vintilescu, Pr.P., ……..Liturghiei, în „Studii Teologice”, nr.3-6, an II, 1950.

Braniște, Pr.Prof.Ene, Schisma și cultul creștin în „Ortodoxia”, anul VI, nr.2-3, aprilie-septembrie, 1954, București.

David, Drd.Petru, Succesiunea apostolică și unitatea de credință la vechii catolici, în „Ortodoxia”, XIX, nr.2, aprilie-iunie, 1967, București.

Stăniloae, Pr.Prof.Dumitru, Dumnezeiasca Euharistie în cele trei Confesiuni, în „Ortodoxia”, an V, nr.1, ianuarie-martie, București.

Angelescu, Praschiv, Dogma Euharistică, București, 1936.

Cabasila, Nicolae, Explicarea Sfintei Liturghii, București, 1943.

Popoviciu, Nicolae, Epicleza Euharistică, Sibiu, 1933.