Initiativa Comunitara Religioasa de Prevenire a Violentei In Familie. Argument Pro Domo

CAPTATIO BENEVOLENTIAE

Moto: „Dumnezeu nu bate pe nimeni. Dumnezeu nu discrimineazǎ pe nimeni. Dumnezeu ne iubește pe toți” ( Sf. Ioan Gurǎ de Aur, Omilia 26 la Epistola I Corinteni )

Familia, spațiul celor mai profunde relații afective, refugiu din calea adversităților, este și cel mai activ cadru al agresivității, poate și pentru faptul că, în familie, fiecare își poate exprima adevărata personalitate. Se pare că agresivitatea domestică este extrem de puternică, mai puternică decît cea socială. Dar spre deosebire de alte situații, violența intrafamilială rămîne încă un secret, foarte bine păzit și, de cele mai multe ori, mistificat din cauza solidarității de grup privind imaginea pozitivă a familiei.

Violența intrafamilială reprezintă un fenomen social complex care a cunoscut și cunoaște o amploare deosebită și care reclamă, pe lîngă studii științifice susținute privind etiologia și aspectele de conținut și de evoluție ale fenomenului, măsuri legislative și instituționale pentru diminuarea acestui fenomen și protecția victimelor. Din punct de vedere criminologic, violența în familie include orice act săvîrșit de un membru al familiei asupra altuia, ce are drept consecință suferința fizică sau psihică, temporară sau permanentă. Se au astfel în vedere, pe lîngă actele violente propriu-zise (loviri, vătămări corporale) și abuzurile, relele tratamente aplicate minorului ori neacordarea sprijinului material și moral, victimele violenței intrafamiliale fiind, cu precădere, persoanele dependente material și afectiv de agresor.

Preocupările manifestate tot mai intens atât la nivel internațional cât și național privind asigurarea unui cadru legislativ conform realităților sociale, diminuarea riscului nesiguranței provocate prin fenomenul violenței domestice atrag atenția asupra implicațiilor sociale profunde ale faptelor de violență, tensiune, intoleranță, umilință, întîlnite atît de frecvent în cadrul familiei. Dimensiunile acestui fenomen, în România, alarmează prin numărul mare de infracțiuni comise, precum și prin gravitatea și imoralitatea lor, problematica fiind articulată la realitățile internaționale.

Pe baza studiilor realizate la nivel național, în 1993, o anchetă efectuată în județul Iași a relevat 94 de infracțiuni de omor, dintre care 48 erau comise de soț asupra soției, 6 de soție împotriva soțului, 9 de tată asupra fiilor, 5 de fiu asupra tatălui, 3 de mamă asupra fiilor, 7 de fiu asupra mamei, 8 între frați, 3 de ginere împotriva soacrei, două de socru asupra ginerelui și două de nepot împotriva bunicilor. Cel mai frecvent, femeia este văzută ca victimă a infracțiunilor de violență, dar de notat este și situația femeii agresoare. În acest sens relevantă este ancheta criminologică efectuată în perioada 1993-1995 asupra unui eșantion de 875 de femei adulte aflate în executarea unei pedepse privative de libertate și asupra a 137 de minore care se găseau în executarea măsurii educative a internării într-un centru de reeducare, dintre care 31 de femei și-au ucis soțul, 25 concubinul, una fiul și două bunicul.

În cazul violenței intrafamiliale cei mai vulnerabili și incapabili să se apere sunt copiii, repercusiunile actelor de violență intrafamilială fiind, de cele mai multe ori, devastatoare. Studiul realizat în 1996 la Centrul de reeducare Găești asupra unui eșantion de 192 de persoane minore (59 de fete și 133 de băieți) a permis constatarea unui procent de 35,5 fete și 21,5 băieți care proveneau din familii în care părinții se certau frecvent și se comiteau acte de violență, iar un alt studiu realizat în 1997 a evidențiat impactul psihologic negativ al scandalurilor din familie (38,9%) și al despărțirii părinților (16,8%) asupra tinerilor. Un studiu mai recent (din 1999) permite o aceeași concluzie, cei care au fost martori ai violenței între părinți sînt în proporție mai mare ei înșiși victime ale abuzurilor din partea părinților și, de multe ori, așa cum arăta reputatul criminolog francez Raymond Gassin, astfel de familii reprezintă locul de "ucenicie în violență" al copiilor.

INTRODUCERE IN DOMENIUL DE STUDIU

1. DEFINIȚII ALE VIOLENȚEI ÎN FAMILIE

VIOLENȚA este considerată violarea generală a drepturilor ființei umane : dreptul la viață, la securitate, la demnitate și la integritate fizică și mentală.

Violența nu este același lucru cu conflictul, agresivitatea, sau abuzul.

Conflictul este divergența sau diferența de opinii și interese (în varianta cea mai simplă), care are forme diferite de manifestare pe un cuantuum care poate ajunge la extreme dacă nu este rezolvat în stadiile incipiente.

Agresivitatea este instinctul și răspunsul învățat (prin întărire, tolerare și imitație). Apare la multe specii. Are funcții adaptative, de supraviețuire: apărarea teritoriului, obținerea sau menținerea unui anume statut, apărarea puilor, competiția pentru împerechere.

Abuzul este exagerarea unui fapt reprobabil, care se repetă (apare frecvent în violența domestică).

Violența domestică este un act sau un ansamblu de acte la săvârșirea cărora se folosește un anume grad de forță, realizat în cadrul unui grup care îndeplinește funcții familiale. Sunt incluse: violența fizică, violența psihică, emoțională, violența sexuală, violența socială.

Consiliul de Miniștri al Comisiei Europene definește violența în familie ca fiind „orice act sau omisiune comisă în interiorul familiei de către unul din membrii acesteia și care aduce atingere vieții, integrității corporale sau psihologice sau libertății altui membru al acelei familii, și vatămă în mod serios dezvoltarea personalității lui/ei”

În România, conform Legii nr. 217 /2003 – art. 2 (al. 1 și 2) violența în familie este definită ca fiind „orice acțiune fizică sau verbală săvârșită cu intenție de către un membru al familiei împotriva altui membru al aceleași familii, care provoacă o suferință fizică, psihică, sexuală sau un prejudiciu material”. Constituie de asemenea, violență în familie împiedicarea femeii de a-și exercita drepturile și libertățile fundamentale.

În Declarația Națiunilor Unite privind violența împotriva femeilor (1993) violența împotriva femeii a fost definită ca „orice act de violență bazat pe deosebirea de sex din care rezultă sau este posibil să rezulte pentru femei traumatisme sau suferințe fizice, sexuale sau psihologice, inclusiv amenințările cu astfel de acte, constrângerea sau lipsirea arbitrară de libertate, săvârșită fie în viața publică, fie în viața privată”.

2. ORIGINEA VIOLENȚEI, MITURI DESPRE VIOLENȚA ÎN FAMILIE

Diferențele dintre rolurile femeilor și bǎrbaților

Existǎ percepții asupra rolurilor sociale ale femeilor și bărbaților, percepții care vor fi tratate din puncte de vedere diferite:

Mai întâi, din punct de vedere social, bărbatul este văzut ca stăpânul casei și cel care aduce banii în casă, în timp ce femeia este văzută ca cea care face mâncare și are grijă de casă.

Economic vorbind sunt diferențe în accesul femeilor și bărbaților la cariere care implică câștigarea a mulți bani sau controlul unor mari resurse financiare.

Dacǎ privim din perspectiva educației, existǎ diferențe între așteptările și șansele oferite în educație fetelor și băieților: resursele familiei sunt direcționate mai mult către educația băieților decât a fetelor.

Nu în ultimul rând, din punct de vedere politic sunt diferențe între modul în care femeile și bărbații își asumă puterea și își manifestă autoritatea:

bărbații sunt implicați mai ales în politica națională și cea de nivel înalt

femeile sunt mai implicate la nivel local și în activități legate mai mult de rolul lor domestic.

În familie, bărbatul este cel care deține puterea în familie și trebuie să aibă controlul tuturor deciziilor importante; prin tradiție rolul femeii trebuie să fie pasiv, ea având doar obligația de a se supune deciziilor bărbatului.

Referitor la relațiile în cadrul cuplului, bărbatul ia decizii privind inițierea relațiilor sexuale, în legătură cu momentul căsătoriei, când să aibă sau nu copii, etc.; datoria femeii este să se supună deciziilor lui și să se ocupe de îngrijirea și educarea copiilor.

Clișee și realitǎți despre violența familialǎ

Nu este vorba de violență atunci când apar mici certuri în familie. Există o diferență clară între ceartă și violență. În timp ce între doi oameni care se ceartă, raportul de putere rămâne egal, în cazul relației violente victima este submisivă, chiar dacă „dă din gură” ea știe că celălalt poate pune capăt disputei în favoarea lui oricând, cu o lovitură sau numai cu o demonstrație de putere fizică.

Violența apare doar în familiile „cu probleme”. Numeroase studii efectuate în țările cu experiență îndelungată în servicii împotriva violenței domestice și de cercetare, arată că violență familială este un fenomen cu răspândire în toate categoriile sociale, statutul socio-profesional și economic al unei familii/ cuplu poate influența cel mult modalitățile de manifestare, constelația de comportamente abuzive.

Violența domestică este o problemă privată, nimeni nu ar trebui să se amestece Extinderea fenomenului reliefată statistic și complexitatea consecințelor sale asupra femeii, copiilor, relațiilor între adulți și adulți-copii, fac din acest fenomen social o problemă care privește societatea în ansamblul ei. Majoritatea țărilor cu o democrație avansată au făcut din violență domestică o problemă națională, promovând politici adecvate și eficiente (SUA, Marea Britanie, Austria etc.).

Femeile/copiii provoacă violența sau o „merită” în unele cazuri . Violența nu este sub nici o formă o metodă acceptabilă de rezolvare a conflictelor interpersonale. Nimeni nu are dreptul să lovească, să producă vătămarea unui membru al familiei, indiferent de provocare. De fapt, în timp, cele mai multe victime ajung să se conformeze dorințelor, pretențiilor ori solicitărilor agresorilor, fac tot ce le stă în putință pentru a le fi pe plac, nici nu se mai poate vorbi de un conflict între cei doi.

Bărbații violenți au fost maltratați în copilărie ori provin din familii violente – deși un procent semnificativ din bărbații violenți au suferit abuzuri în copilăria lor, nu toate persoanele care au suferit maltratări repetă abuzul în relațiile lor ca adulți.

Bărbații violenți sunt bolnavi psihic – studiile clinice infirmă această supoziție, majoritatea agresorilor sunt persoane care se comportă absolut normal, non-violent, în societate.

Bărbații abuzează femeile pentru că nu cunosc alt mod de a-și exprima trăirile, emoțiile – realitatea invalidează această afirmație -printre altele- cu însăși comportamentul abuzatorului din faza de „miere”, care urmează episodului violent, mai ales la începuturile relației violente. În această perioadă, bărbatul regretă și adesea cere iertare, promițându-i partenerei că a fost pentru prima și ultima dată, căutând explicații pentru „ieșirea” lui; el își reafirmă iubirea, îi face daruri femeii cu care să o convingă de buna lui credință.

Tipuri de abuz- Gama comportamentelor violente / abuzive

Abuz este orice act reprobabil, prin care se produc vătămări corporale, tulburări psihologice emoționale sau expuneri la situații periculoase sau percepute a fi periculoase.

Abuzul fizic reprezintă folosirea forței fizice sau traumatizarea intenționată, neaccidentală.

Abuzul emoțional se referă la orice fel de comportament neadecvat (inclusiv cel verbal) cu efecte negative asupra stării emoționale. Respingerea, izolarea forțată, terorizarea, ignorarea și coruperea reprezintă forme de abuz.

Abuzul sexual constă în forțarea sau determinarea unei persoane să întrețină contacte sexuale sau să-i fie exploatată sexualitatea (expunerea la vizionare de materiale pornografice, seducția, traficul în scopuri sexuale).

Abuzul economic constă în antrenarea victimei în acțiuni menite să aducă profit unei alte persoane: cerșitul, munca forțată etc.

Violul se poate defini prin raportul sexual cu o persoană de r bărbatului.

Referitor la relațiile în cadrul cuplului, bărbatul ia decizii privind inițierea relațiilor sexuale, în legătură cu momentul căsătoriei, când să aibă sau nu copii, etc.; datoria femeii este să se supună deciziilor lui și să se ocupe de îngrijirea și educarea copiilor.

Clișee și realitǎți despre violența familialǎ

Nu este vorba de violență atunci când apar mici certuri în familie. Există o diferență clară între ceartă și violență. În timp ce între doi oameni care se ceartă, raportul de putere rămâne egal, în cazul relației violente victima este submisivă, chiar dacă „dă din gură” ea știe că celălalt poate pune capăt disputei în favoarea lui oricând, cu o lovitură sau numai cu o demonstrație de putere fizică.

Violența apare doar în familiile „cu probleme”. Numeroase studii efectuate în țările cu experiență îndelungată în servicii împotriva violenței domestice și de cercetare, arată că violență familială este un fenomen cu răspândire în toate categoriile sociale, statutul socio-profesional și economic al unei familii/ cuplu poate influența cel mult modalitățile de manifestare, constelația de comportamente abuzive.

Violența domestică este o problemă privată, nimeni nu ar trebui să se amestece Extinderea fenomenului reliefată statistic și complexitatea consecințelor sale asupra femeii, copiilor, relațiilor între adulți și adulți-copii, fac din acest fenomen social o problemă care privește societatea în ansamblul ei. Majoritatea țărilor cu o democrație avansată au făcut din violență domestică o problemă națională, promovând politici adecvate și eficiente (SUA, Marea Britanie, Austria etc.).

Femeile/copiii provoacă violența sau o „merită” în unele cazuri . Violența nu este sub nici o formă o metodă acceptabilă de rezolvare a conflictelor interpersonale. Nimeni nu are dreptul să lovească, să producă vătămarea unui membru al familiei, indiferent de provocare. De fapt, în timp, cele mai multe victime ajung să se conformeze dorințelor, pretențiilor ori solicitărilor agresorilor, fac tot ce le stă în putință pentru a le fi pe plac, nici nu se mai poate vorbi de un conflict între cei doi.

Bărbații violenți au fost maltratați în copilărie ori provin din familii violente – deși un procent semnificativ din bărbații violenți au suferit abuzuri în copilăria lor, nu toate persoanele care au suferit maltratări repetă abuzul în relațiile lor ca adulți.

Bărbații violenți sunt bolnavi psihic – studiile clinice infirmă această supoziție, majoritatea agresorilor sunt persoane care se comportă absolut normal, non-violent, în societate.

Bărbații abuzează femeile pentru că nu cunosc alt mod de a-și exprima trăirile, emoțiile – realitatea invalidează această afirmație -printre altele- cu însăși comportamentul abuzatorului din faza de „miere”, care urmează episodului violent, mai ales la începuturile relației violente. În această perioadă, bărbatul regretă și adesea cere iertare, promițându-i partenerei că a fost pentru prima și ultima dată, căutând explicații pentru „ieșirea” lui; el își reafirmă iubirea, îi face daruri femeii cu care să o convingă de buna lui credință.

Tipuri de abuz- Gama comportamentelor violente / abuzive

Abuz este orice act reprobabil, prin care se produc vătămări corporale, tulburări psihologice emoționale sau expuneri la situații periculoase sau percepute a fi periculoase.

Abuzul fizic reprezintă folosirea forței fizice sau traumatizarea intenționată, neaccidentală.

Abuzul emoțional se referă la orice fel de comportament neadecvat (inclusiv cel verbal) cu efecte negative asupra stării emoționale. Respingerea, izolarea forțată, terorizarea, ignorarea și coruperea reprezintă forme de abuz.

Abuzul sexual constă în forțarea sau determinarea unei persoane să întrețină contacte sexuale sau să-i fie exploatată sexualitatea (expunerea la vizionare de materiale pornografice, seducția, traficul în scopuri sexuale).

Abuzul economic constă în antrenarea victimei în acțiuni menite să aducă profit unei alte persoane: cerșitul, munca forțată etc.

Violul se poate defini prin raportul sexual cu o persoană de sex feminin, prin constrângerea acesteia sau profitând de imposibilitatea sa de a se apăra sau de a-și exprima voința.

Prin hărțuire sexuală înțelegem acele propuneri sau solicitări sexuale adresate unei persoane în mod repetat și după ce aceasta a exprimat clar că nu le dorește și nu le agreează.

Violența împotriva femeii – orice act de violență bazată pe deosebirea de sex din care rezultă sau este posibil să rezulte pentru femei traumatisme sau suferințe fizice, sexuale sau psihologice, inclusiv amenințările cu astfel de acte, constrângerea sau lipsirea arbitrară de libertate, săvârșite fie în viața publică, fie în viața privată.

3. VIOLENȚA İNTRAFAMILIALÃ

Familia, spațiul celor mai profunde relații afective, dar și refugiu din calea adversităților, este și cel mai activ cadru al agresivității, poate și pentru faptul că, în familie, fiecare își poate exprima adevărata personalitate. Se pare că agresivitatea domestică este extrem de puternică, mai puternică decât cea socială. Dar spre deosebire de alte situații, violența intrafamilială rămâne încă un secret, foarte bine păzit și, de cele mai multe ori, mistificat din cauza solidarității de grup privind imaginea pozitivă a familiei.

Violența intrafamilială reprezintă un fenomen social complex care a cunoscut și cunoaște o amploare deosebită și care reclamă măsuri legislative și instituționale pentru diminuarea acestui fenomen și pentru protecția victimelor.

Din punct de vedere criminologic, violența în familie include orice act săvârșit de un membru al familiei asupra altuia, ce are drept consecință suferința fizică sau psihică, temporară sau permanentă. Se au astfel în vedere, pe lîngă actele violente propriu-zise (loviri, vătămări corporale) și abuzurile, inclusiv orice rele tratamente aplicate minorului ori neacordarea sprijinului material și moral, victimele violenței intrafamiliale fiind, cu precădere, persoanele dependente material și afectiv de agresor.

Orice analiză a unui fenomen trebuie pornită de la realitățile sociale pe care acesta se grefează, la un moment dat. Departe de a fi o cauză în sine a violenței familiale (se cunosc de altfel foarte multe cazuri de violență în familii înstărite), sărăcia și excluziunea socială determină dezorganizarea individuală, condiție favorizantă apariției frustrărilor, detensionarea realizîndu-se acolo unde relațiile sociale par a avea o fisură, respectiv în familie.

Identificată drept un fenomen global, violența intrafamilială exprimă o îngrijorare profundă care a generat preocupări legislative, nuanțări, înființarea de organisme și instituții, urmărindu-se ca, în timp, să se producă o schimbare a atitudinii sociale față de acest fenomen.

Preocupările manifestate tot mai intens privind asigurarea unui cadru legislativ conform realităților sociale, diminuarea riscului nesiguranței provocate prin fenomenul violenței domestice atrag atenția asupra implicațiilor sociale profunde ale faptelor de violență, tensiune, intoleranță, umilință, întâlnite atât de frecvent în cadrul familiei.

În cazul violenței intrafamiliale cei mai vulnerabili și incapabili să se apere sunt copiii, repercusiunile actelor de violență intrafamilială fiind, de cele mai multe ori, devastatoare: mulți dintre minorii internați în centrele de reeducare provin din familii în care părinții se ceartă frecvent și în care se comit acte de violență; de asemenea, psihosociologii au evidențiat impactul psihologic negativ al scandalurilor din familie și al despărțirii părinților asupra tinerilor; cei care au fost martori ai violenței între părinți sunt, în proporție mai mare, ei înșiși victime ale abuzurilor din partea părinților și, de multe ori, astfel de familii reprezintă locul de "ucenicie în violență" al copiilor.

Deși fenomenul violenței familiale nu este cunoscut în totalitate în special ca urmare a caracterului său de "uși închise", statisticile Institutului pentru Cercetarea și Prevenirea Criminalității din Inspectoratul General al Poliției Române arată o violență crescută în concubinaje față de familiile legal constituite și, pe fondul unei aparente stagnări cantitative a fenomenului, creșterea în intensitate a violenței orientate în special asupra copiilor sub 14 ani și a victimelor vîrstnice (îndeosebi femei peste 60 de ani); victimele-copii provin mai ales din concubinaje, familii monoparentale sau familii destructurate.

Minorii abuzați provin, în egală măsură, din familii sărace sau familii înstărite; părinții lor sînt în proporție covârșitoare cel puțin absolvenți de liceu (nivelul ridicat de instrucție al părinților nu este o garanție a bunei tratări a copilului în familie).

În condițiile în care familia a devenit pentru copil un mediu chiar mai periculos decît strada – consideră sociologii –, o formă extremă de manifestare a apărării în fața violenței a reprezentat-o fuga de acasă – cauză invocată maximal de copiii străzii. Aceștia au suferit toate formele de abuz, de la neglijare la bătaie, iar alegerea străzii ca refugiu este un act disperat de protejare și supraviețuire. Drogurile ilicite pot deveni o realitate permanentă în producerea violențelor domestice, în dublu sens: o dată în calitate de condiție favorizantă și a doua oară ca formă de refugiu și de reorientare a suferinței – în special la copii – produse de violență, separarea sau divorțul părinților și chiar ca formă de șantaj afectiv asupra acestora.

Urmărind diminuarea actelor de violență domestică, precum și punerea la dispoziția victimelor a unor instrumente juridice eficiente pentru protejarea lor, procedura legislativă a presupus:

28 noiembrie 2001 – propunerea legislativă prin care se dorește asigurarea instrumentelor juridice de tragere la răspundere a agresorilor numiți ,,consumatori de violență domestică";

8 martie 2002 – propunerea legislativă privind protecția victimelor violenței în familie și conștientizarea gradului ridicat de violență intrafamilială în societatea românească;

21 martie 2002 și 25 martie 2003, Senatul și, apoi, Camera Deputaților adoptă proiectul de lege pentru prevenirea și combaterea violenței în familie; Se îmbunătățește astfel cadrul legislativ în materie, referitor la extinderea noțiunii de familie, respectiv membru de familie la toate persoanele care locuiesc și gospodăresc împreună, la îndrumarea victimelor către serviciile de mediere, la înființarea Comisiei de Prevenire și Combatere a Violenței în Familie (alcătuită din reprezentanți ai mai multor ministere – Sănătate, Educație, Interne, a cărei activitate este susținută de o Coaliție alcătuită din circa 30 de ONG-uri cu activitate în domeniul respectării drepturilor omului, protecției copilului și femeii), la instituirea unui Serviciu public de acțiune socială, pluridisciplinar, cu reprezentare națională și locală, cu o dublă subordonare, a Ministerului Sănătății, precum și a consiliilor locale, la colaborarea organismelor statului cu organizațiile private. Se propune, de asemenea, incriminarea distinctă a abuzului marital și, respectiv, a hărțuirii psihologice, înființarea Agenției Naționale pentru Protecția Familiei ca organ de specialitate în subordinea Ministerului Sănătății, avînd o paletă largă de atribuții și îndatoriri, înființarea Consiliului de familie, asociație fără personalitate juridică și fără scop patrimonial, organizarea și funcționarea adăposturilor publice pentru victimele violenței intrafamiliale, precum și îndrituirea Serviciului de reintegrare socială și supraveghere a infractorilor de a pregăti personalul specializat, capabil să desfășoare programe de terapie și de consiliere a agresorilor.

Se urmărește așadar un sistem unitar de protecție a victimelor. Pentru o intervenție eficientă, se poate recurge la următoarele forme juridice de protecție:

ordin de restricționare a agresorului, care dă posibilitatea poliției de a interveni prin scoaterea acestuia din mediul familial, pe o perioadă determinată, fapt care conduce la un plus de siguranță individuală

interdicția revenirii agresorului în locuința familiei începând chiar din faza de început a urmăririi penale

transformarea din contravenție în infracțiune a faptei de alungare a victimei din locuință

posibilitatea intrării prin forță a organelor de ordine atunci cînd victima se află în imposibilitatea de a-și exprima voința

Creșterea cuantumului sancțiunilor nu este o soluție. Se discută despre sancțiunile alternative: cele neprivative de libertate (libertatea sub supraveghere sau munca în folosul comunității), cu obligarea prin lege a agresorului să participe la cursuri de resocializare.

Intervențiile trebuie orientate atît spre femei cît și spre bărbați. Modificarea comportamentului bărbatului poate antrena și modificarea comportamentului femeii (reciproca fiind și ea valabilă). Completarea educației sanitare cu alte forme de educație, în special cea religioasă, realizate de o rețea largă de servicii specializate sau organizații. Folosirea constantă a mijloacelor de comunicare în masă și, în principal, a televiziunii pentru informarea populației asupra posibilităților oferite de politicile sociale.

II. DINAMICA RELAȚIILOR VIOLENTE

Uneori este dificil de recunoscut caracterul violent al unei manifestări, mai ales datorită faptului că unele forme de violență sunt manifestate în societate și tolerate social, fapt care induce idea de „normalitate”. Gradul de toleranță față de actele violente depinde și de normele sociale.

Modelul non-violent are la bază relații bazate pe egalitate și respect între partenerii de cuplu; modelul violent se bazează pe o relație de tipul putere-control, în care victima este cea care pierde întodeauna.

Responsabilitatea revine exclusiv celui care deține puterea și controlul în relație; agresorul are posibilitatea de a opta pentru un alt tip de comportament.

Iatǎ și câteva exemple de violențǎ, care sunt frecvent manifestate în societate

Izolarea femeilor – atitudini de tipul “femeile aparțin bărbaților”, restricționarea libertății de mișcare a femeilor datorită responsabilităților casnice.

Suprasolicitarea femeilor – ele sunt considerate responsabile pentru familie și casă, având însă și obligații profesionale, ceea ce conduce la așteptări și cereri excesive.

Abuzarea de privilegii masculine – se așteaptă de la femei să facă cafeaua la servici pentru colegi, atitudinea de genul ”curățenia aparține femeilor” și aprecierea scăzută a acestui gen de muncă.

Control economic și social – bărbatul este considerat “pater familias”: el comandă și plătește la restaurant, conduce mașina, se bucură de privilegiul de a fi servit acasă, nu are responsabilități privind munca din casă.

Denigrarea, discriminarea – lipsa de respect care se reflectă în atitudinea publică față de femei (glume, aluzii sexuale, fotografii sau reclame care folosesc femeile ca pe niște obiecte sexuale); acordarea unor salarii mai mici; nivel redus de reprezentare a acestora în politică și/sau poziții înalte.

Există o serie de manifestări violente pe care aproape nici nu le mai percepem ca atare – cum ar fi de exemplu, manifestările sportive (box, karate), în care actul de violență este chiar reglementat de o serie de reguli care vizează integritatea fizică a sportivilor. Există însă acte de violență care sunt intolerabile, ele reprezentînd un abuz sau o încălcare flagrantă a drepturilor sau libertăților unei persoane. Astfel, lovirea unei persoane care se află în imposibilitatea de apărare, privarea abuzivă de libertate, munca forțată, reprezintă acte de violență.

CICLUL VIOLENȚEI

Studiile psihologice au demonstrat că o relație violentă trece prin mai multe stadii alcătuind un așa numit „ciclu al violenței”.

Va urma acum un exercițiu care va demonstra dinamica relației dintre cei doi parteneri în cadrul violenței domestice.

Există o anumită dinamică a relației de violență

In timp, unele din fazele ciclului violenței se modifică: faza „lunii de miere” se scurtează, iar intensitatea manifestărilor violente tinde să crească

Cea mai potrivită perioadă pentru ca victima să iasă din relație, este faza de relaxare, pentru că atunci agresorul este mai puțin vigilent

De regulă, orice încercare a victimei de a-l părăsi declanșează fie exarcerbarea violenței (agresorul considerând victima ca fiind proprietatea lui și percepând plecarea ca o insultă inadmisibilă), fie folosirea șantajului sentimental (amenințări de sinucidere).

Anexa nr. 1: ROATA VIOLENȚEI DOMESTICE

TACTICI DE PUTERE ȘI CONTROL

Aplicarea indimidării, coercițiunii și amenințărilor. Femeia se află sub presiunea unor gesturi, priviri care o sperie. Bărbatul aruncă obiectele din casă, distruge obiectele femeii, chinuie animalele. Amenință cu diverse arme. Pune în aplicare amenințări diverse: că o va lovi, părăsi, că se va sinucide, că o va reclama la fisc, etc.

Recursul la arma economică. Bărbatul împiedică femeia să primească sau să păstreze o slujbă, să își exercite meseria, obligând-o astfel să ceară bani de la el, sau îi ia banii, refuzându-i accesul la bugetul familiei.

Asumarea privilegiilor acordate în mod tradițional bărbaților. Femeia este tratată ca servitoare. Bărbatul ia toate deciziile importante. Bărbatul se erijează în stăpânul castelului. El decide care este rolul fiecărui membru al familiei.

Folosirea copiilor ca argument. Inducerea sentimentului de culpabilitate față de copii. Bărbatul folosește copiii pentru a transmite mesaje de amenințare. Agresează femeia în legătură cu dreptul de a sta cu copiii, amenință că îi va lua.

Escrocherie sentimentală. Manifestarea disprețului la adresa femeii, pe care o determină să nu mai aibă încredere în sine, o face să creadă că nu este în toate mințile, o pune la încercare prin jocuri mentale, provocându-i sentimentul vinovăției.

Izolarea. Bărbatul exercită control asupra tot ceea ce face femeia. El vrea să știe pe cine întâlnește, cu cine stă de vorbă, ce citește, unde se duce, limitându-i manifestările exterioare. Justificarea acestor acțiuni este gelozia.

Minimalizarea, negarea abuzului și învinovățirea femeii. Abuzarea este acceptată de către bărbat, dar nu și gravitatea invocată de femeie. El transferă responsabilitatea pentru comportarea abuzivă asupra femeii.

Hărțuirea, urmărirea . Dacă femeia decide să plece din locuința conjugală și să-și părăsească partenerul (luând de cele mai multe ori și copiii cu ea), agresorul continuă să o caute, s-o „recupereze”, deoarece, paradoxal, “îi lipsește obiectul muncii”.

Anexa nr. 2 : ROATA NON – VIOLENȚEI

CICLUL VIOLENȚEI (descriere)

FAZA EXPLOZIEI – are loc un acces de violență (bătaia); aceste accese își pot spori intensitatea de-a lungul timpului.

FAZA DE REMUȘCĂRI – este faza în care agresorul se simte rușinat sau vinovat pentru actul de violență comis. De obicei nu-și asumă responsabilitatea pentru comiterea violenței, afirmând că a fost provocat de victimă, sau nu și-a dat seama ce face datorită consumului de alcool. Promite că astfel de lucruri nu se vor mai întâmpla.

FAZA DE URMĂRIRE – dacă femeia îl părăsește imediat după incident, bărbatul va încerca din răsputeri să-i „cumpere” bunăvoința, să-i amăgească vigilența prin cadouri, comportament ireproșabil, atent, iubitor. Mai există varianta în care el se declară neajutorat fără ea, sau amenință că se va sinucide. Astfel cuplul intră în următoarea fază.

FAZA DE RELAXARE (A „LUNII DE MIERE”) – este o fază de falsă acalmie, în care agresorul devine mai comunicativ, mai atent cu nevoile victimei, iar ea speră ca el s-a schimbat. Dacă cei doi se împacă, nici unul nu mai vrea să-și amintescă durerea resimțită după episodul violent. Din nefericire, în majoritatea cazurilor ciclul o ia de la capăt, până când victima își pierde încrederea în sine, în propriile sentimente și propria judecată.

FAZA DE AȘTEPTARE – femeia se simte dominată de partener, pentru că acesta exercită controlul asupra ei și din cauza faptului că i-a slăbit încrederea în forțele ei, iar acum are o imagine de sine scăzută.

FAZA DE ACUMULARE A AGRESIVITĂȚII – agresorul acumulează tensiune. Aceasta este motivată de diferiți factori: stres de la serviciu, obligații familiale. Comportamentul său devine din ce în ce mai agresiv și nu contează deloc că cei din jur încearcă să-l detensioneze. Această stare există și la cuplurile nonconflictuale, dar la cele în care există violență, se trece în faza 1.

Anexa nr. 3: CICLUL VIOLENȚEI DOMESTICE

VIOLENȚA ASUPRA FEMEILOR

ATITUDINEA AGRESORULUI ȘI A VICTIMEI ÎN FAȚA VIOLENȚEI

De-a lungul „construirii” relației violente într-un cuplu, jocul puterii și al controlului determină atitudini specifice ale fiecărui partener (agresor, respectiv victimă). Aceste atitudini tind să se repete ca un mecanism de apărare, în orice situație care are caracteristicile unui conflict deschis între partenerii de cuplu. Adoptarea acestor atitudini dă roade de ambele părți: pe de-o parte, agresorul deține puterea prin forță și astfel poate să controleze situația și să-și domine victima; pe de altă parte, victima poate să mențină un control precar al situației, care-i asigură un pseudoconfort, printr-un comportament de supunere.

Este important să cunoaștem aceste lucruri pentru a putea recunoște victimele violenței și potențialii agresori. Care ar putea fi indiciile că o femeie trăiește într-o relație abuzivă? Ne dǎm seama dacǎ urmǎrim urmǎtorul portret:Portretul femeii victimă:

Și-a pierdut încrederea de sine (ca o confirmare a părerii bătăușului că "nu este bună de nimic").

Se auto-acuză pentru existența violenței

Lipsa de control asupra situatiei

Neglijarea propriei persoane sub aspectul igienei și nutriției

Stimă de sine scăzută sau pierdută

Confuzie, indecizie (nu știe ce să facă, să plece sau să rămână)

Sentimente negative: frică, teroare, disperare

Minimalizează sau neagă existența vreunei probleme

Este adesea izolată de familie, prieteni și de orice sisteme de sprijin

Se simte rușinată și vinovată

Iși asumă responsabilitatea acțiunilor bătăușului, crede că merită pedeapsa primită

Alternative pe care le are femeia victimă a violenței domestice sunt: să rămână în situația abuzivă care se va agrava tot mai mult însǎ; să divorțeze /să se despartă de partener, să moară, ca urmare a violenței tot mai accentuate, sau să dezvolte la rândul ei comportamente abuzive, copiindu-și „călăul”

Trebuie sǎ concluzionǎm că este important să încercăm să „ne punem în pielea victimei”, fără să o judecăm; trebuie să avem în vedere că relația dintre cei doi este bazată pe putere și control, și nu pe egalitate și cǎ este dificil de înțeles universul întunecat și fără speranță în care trăiesc victimele.

Subliniez faptul că datorită abuzului emoțional, femeia are de depășit în primul rând obstacolele interioare, de ordin emoțional, psihologic, care o împiedică să aibă perspectiva și încrederea neceasară pentru a ieși din relația violentă.

VIOLENȚA ASUPRA COPIILOR

Vorbim despre abuzul sexual sau exploatare sexuală, atunci când un adult (bărbat sau femeie) se folosește de încrederea, inocența, dependența sau imposibilitatea de apărare a unui copil sau adolescent pentru a-și satisface dorințele sexuale. Elementele necesare pentru a declara existența unui abuz sexual asupra copilului:

folosirea greșită a puterii și a autorității – combinată cu forța sau constrângerea.

obținerea plăcerii prin activitate de natură sexuală – prin folosirea copiilor de către adulți sau copii mai mari nu există consimțământ din partea copilului – datorită stadiului de dezvoltare în care se află, copilul nu înțelege activitățile în care este implicat și pentru care nu este pregătit, la care nu poate consimți în cunoștință de cauză.

Formele de abuz sexual asupra copiilor sunt urmǎtoarele:

expunerea la exprimări verbale obscene

obligarea copilului la a privi persoane dezbrăcatate

abuz sexual deplin, cu penetrare

• vânzarea copiilor pentru prostituție, traficul cu copii în vederea exploatării lor sexuale

Trebuie sǎ știm cǎ abuzul sexual poate fi precedat de amenințări și violență, sau de seducție blândă și îndelungată a copilului, poate să se desfășoare o singură dată, sau se poate repeta de mai multe ori, iar victimele pot fi copii de orice vârstă, atât fetițe cât și băieți, din orice pătură socială, etnie și religie.

Abuzatorul poate fi bărbat sau femeie, tânăr sau vârstic, din anturajul copilului sau un străin. De cele mai multe ori este o persoană pe care copilul o cunoaște și are încredere în ea (părinte, frate, vecin, unchi, coleg, educator, medic etc).

Situația de abuz se dezvoltă treptat. La început poate să fie doar un comportament ușor nepotrivit sau neplăcut pentru copil (atingerea unor părți specifice erogene ale corpului, sau chiar ale organelor genitale, de multe ori apărând ca atingere “accidentală” în timpul jocului). In asemenea situații copilul conștientizează doar un sentiment vag de disconfort. Acest comportament poate să se transforme în comportament evident sexual. Copii mici nu au limbajul suficient de dezvoltat pentru a relata și dezvălui ceea ce se întâmplă. Pot considera că abuzul sexual este o parte firească a copilăriei.

Copii pot fi cu ușurință convinși sau atrași și păcăliți pentru a participa la activități sexuale, mai ales daca abuzatorul este un adult cunoscut și „de încredere”. Pot fi amenințați în legătură cu ce s-ar întâmpla dacă ar vorbi despre abuzul sexual comis asupra lor și astfel sunt reduși la tăcere.

Le este teamă și rușine sau se simt neputincioși să vorbească despre experiențele trăite, mai ales dacă nu sunt crezuți de către cei din jur.

Repetarea abuzului sexual asupra copiilor depinde de păstrarea de către copil a secretului asupra abuzului comis împotriva sa. Tocmai de aceea este important ca adulții care se ocupă de copil să poată identifica semnele unui eventual abuz și să câștige încrederea copilului, pentru afla adevărul.

TIPURI DE ABUZ ASUPRA COPIILOR

Abuz asupra copilului este orice act prin care se produc vătămări corporale, tulburări psihologice emoționale sau expuneri la situații periculoase sau percepute a fi periculoase de către copil. Este vorba de abuz atunci cînd o persoană adultă se folosește de încrederea, inocența, dependența sau imposibilitatea de apărare a unui copil (fată sau băiat) sau adolescent:

Abuzul fizic reprezintă folosirea forței fizice asupra copilului sau traumatizarea neaccidentală a unui copil, indiferent de motivul acesteia, provocată sau îngăduită de către persoane ce au în îngrijire copilul.

Abuzul emoțional (inclusiv cel verbal) se referă la comportamentul neadecvat al adultului cu efecte negative asupra personalității în formare a copilului. Respingerea, izolarea forțată, terorizarea, ignorarea și coruperea copilului reprezintă forme de abuz.

Abuzul sexual constă în forțarea sau determinarea unui minor să întrețină contacte sexuale sau să-i fie exploatată sexualitatea. Aceasta include expunerea copilului la vizionare de materiale pornografice, seducția (avansuri, mângâieri, promisiuni), sau implicarea sa în acte sexuale.

Abuzul economic constă în antrenarea copilului în acțiuni menite să aducă profit unei alte persoane: cerșitul, munca forțată etc.

Neglijarea constă în abandonul copilului, asigurarea unei alimentații inadecvate, dezinteres față de starea de sănătate, supraveghere insuficientă.

STRATEGII DE ADAPTARE A COPIILOR ABUZAȚI

Strategia exagerat de bine adaptată

Copilul se străduiește “să fie bun”.

Performanțe școlare foarte bune

Iși asumă roluri ce presupun o maturitate necorespunzătoare vârstei

Comportament social de excepție în dorința lor de a obține aprobarea părintelui

Poate dezvolta capacități empatice deosebite, fiind atent permanent la nevoile părintelui abuzator.

Între copiii care adoptă această strategie pot fi identificați :

elevii-model, care își îndeplinesc cu bine sarcinile, sunt luptători activi, care nu se lasă copleșiți de maltratare

îngrijitorii părinților

copii care tind să treacă neobservați, fiind retrași și pasivi.

2. Strategia hiperactiv-agresivă

Copiii abuzați pot fi copleșiți de furie și, neavând abilitățile verbale și sociale necesare pentru rezolvarea conflictelor, pot reacționa prin agresivitate și atacuri ostile. De obicei, ei se descarcă departe de sursa adevărată a furiei lor, ceea ce le crește sentimentul de răutate interioară.

Între copiii care adoptă această strategie, Killen identifică următoarele tipuri: copilul agresiv, copilul distructiv, copilul neobosit și copilul măscărici.

Strategiile adoptate de copii pot varia în funcție de situație și de starea emoțională a copilului. Un copil de obicei liniștit și retras poată să prezinte crize de furie împotriva colegilor, copilul calm, retras, poată să aibă comportamente autoagresive la un moment dat sau să aibă tentative de suicid, copilul creativ, ambițios, poate să renunțe la planurile lui de autorealizare și să prezinte comportamente antisociale.

TRAFICUL DE FIINȚE UMANE (TFU)

Traficul de ființe umane (TFU) este, astăzi, un fenomen social, care produce îngrijorare la nivel global. Conform estimărilor Organizației Națiunilor Unite, OSCE și Comisiei Europene, aproximativ 500.000-700.000 de femei și copii devin victime ale unor rețele criminale internaționale în fiecare an. În prezent atrag atenția în mod deosebit țările din centrul și estul Europei, unde este în creștere numărul de femei și copii traficați către vestul Europei, număr estimat la aproximativ 120.000 anual. Definit ca ”recrutare, transportare, transferare, îmbarcare sau primire de persoane, prin folosirea amenințării sau a forței ori altei forme de coerciție, răpire, fraudă, înșelăciune, abuz de putere ori a poziției de vulnerabilitate sau de dare ori primire de bani sau foloase pentru a obține consimțământul unei persoane de a avea control asupra altei persoane, în scopul exploatării”, traficul de persoane (TP), alături de traficul de droguri sunt forme moderne de o mare răspândire și complexitate, care necesită eforturi conjugate de timp, resurse umane și materiale, energie și abilități pentru a putea fi controlat și ameliorat. TP are drept concept central exploatarea. Prin factorii care determină vulnerabilitatea unei persoane la trafic – nivelul de educație, istoria abuzurilor în familie, gradul de instrucție -, TP este un fenomen social, o expresie a patologiei sociale. Prin aspectul de izolare și exploatare a muncii persoanelor traficate, el este un fenomen de sclavie modernă. TP poate fi considerat și ca o formă de comerț global ilegal, o formă de încălcare gravă a drepturilor omului.

Iatǎ și câteva dintre tendințele traficului de ființe umane:

(1) Deplasarea prostituției și proxenetismului din aria infracțiunilor organizate în plan intern în cea a criminalității trans-frontaliere; România a devenit o zonă de recrutare și de tranzit;

(2) Asocierea acestor forme de infracționalitate cu alte forme: droguri, arme, jaf, monedă falsă, tâlhării, contrabanda de mărfuri, spălarea banilor, conform ideii de versatilitate folosită în criminologie în studiul personalității infractorului; asocierea privește nu numai personalitatea infractorului, ci și dimensiunea sociologică a infracționalității de grup (rețele, organizare, reguli spectacol, dans), servicii (baby-sitter, ajutor menaj, însoțirea și îngrijirea persoanelor în dificultate), acțiuni caritabile în beneficiul persoanelor cu grad mare de vulnerabilitate, agenții matrimoniale; excluderea socială, consecutivă șomajului și lipsei locurilor de muncă, determină pe cei interesați să apeleze la mica publicitate pentru a se informa, acordându-i acesteia credibilitate. TFU, ca orice formă de crimă organizată se consumă printr-un lanț de infracțiuni (amenințări și intimidare, șantaj, sechestrare, răpire, munca în regim de sclavie, prostituție, fals și uz de fals, dare și luare de mită, trecerea frauduloasă a frontierei, înșelăciune, lovire, vătămare corporală, viol, omor).

(3) Mascarea infracțiunii prin aparența de legalitate (ascunderea motivației reale);

(4) Oportunitatea: dezvoltarea pieței muncii, prin proliferarea și diversificarea ofertei private: agenții de impresariat artistic (modelling și foto-modele, animație etc.

(5) Structurarea unei tipologii a mijloacelor utilizate pentru deplasare: pașaport colectiv, pașaport cu indicii false (vârstă, nume, înlocuirea fotografiei), fraudă;

(6) Relativa simetrie sau corelare între strategiile autorităților pentru combaterea fenomenului și cele folosite de infractori: cu cât sunt mai eficiente acțiunile de combatere, cu atât sunt mai sofisticate strategiile folosite de infractori.

Lumea victimelor

Victimele pot fi victime primare – fără istorie – și victime deja practicante, care pot fi considerate ca intrând în categoria victimizării multiple. Victimele fără istorie sunt mai degrabă cele care doresc un loc de muncă: mână de lucru la restaurante, baruri etc., hoteluri, ajutor menajer privat, supraveghere copii (baby-sitter), dansatoare, cântărețe, animatoare, căsătorii albe. Victimele cu istorie sunt cele vândute și revândute, care reprezintă o ofertă mai atractivă din punct de vedere financiar sau ca seriozitate (săli de masaj, cluburi private).

Recrutarea se face prin cunoștințe, dar și prin anunțuri de publicitate (adesea având în mod eronat o credibilitate mai mare).

Scoaterea din țară se face fie în mod legal, cu pașaport normal- individual sau colectiv-, fie aparent legal, prin înșelăciune sau aranjamente – uz de fals (nume, vârstă, fotografie), forme fictive (căsătorie, vizite particulare, loc de muncă, turism), fie prin trecere frauduloasă, folosind călăuze.

Victimele au un nivel de instrucție și de educație scăzut, fie prin ne-școlarizare, fie prin abandon școlar.

Motivația opțiunii victimelor reflectă sărăcia și lipsurile materiale în cea mai mare parte, dar și dorința de aventură și plăcere de a duce o viață ”așa cum se vede în filme”. Victimele provin din familii disfuncționale, unele dintre ele suferind traume in copilărie de tipul abandon, exploatare de către părinți, maltratare prin suferință fizică, viol. Opțiunea victimei pentru prostituție se face prin constrângere (înșelăciune și promisiune mincinoasă a unui loc de muncă) sau prin alegere liberă

Victimele pot trece de la statutul de libere profesioniste (parcări, benzinării, șosele, baruri, discoteci) pe teritoriul României la statutul de persoană traficată. Majoritatea victimelor sunt liber profesioniste.

Formele victimizării cuprind un registru larg de acte infracționale: confiscarea documentelor, specularea nivelului redus de instrucție (necunoașterea limbii, frica de organele de urmărire penală), privarea de libertate, privarea de hrană, obligarea la consumul de droguri, amenințări, șantaj, violență, omor.

Riscul de a fi victimă a TP determină, având în vedere caracteristicile personale, profesionale și sociale ,trei tipuri de categorii: risc redus, risc mediu și risc mare al unei persoane de a fi expusă la victimizare.

Lumea proxeneților

Proxeneții , conform definiției penale din codul penal românesc, sunt cei care ”îndeamnă ori înlesnesc practicarea prostituției sau tragerea de foloase de pe urma practicării prostituției de către o persoană”. Recrutarea unei persoane pentru prostituție ori traficul de persoane în acest scop, precum și constrângerea la prostituție se pedepsește conform codului penal.

Contrabanda umană este procurarea de intrare ilegală sau de rezidență ilegală a unei persoane într-un stat străin sau în care persoana nu este rezidentă pentru a obține, direct sau indirect, un beneficiu financiar sau alt beneficiu material. În cazurile în care este vorba atât de trafic, cât și de contrabandă de persoane, ne referim la copii când persoanele sunt sub 18 ani.

Selecția victimei ca proces de luarea deciziei

Selecția victimei este una dintre componentele cele mai importante ale activității traficanților, ea fiind esențială pentru asigurarea în condiții eficiente a exploatării ulterioare a potențialei victime. Selecția victimei este procesul prin care traficantul alege intențional o țintă drept victimă.

Selecția victimei, ca proces de luarea deciziei, include disponibilitatea victimei: accesibilitate și loc ( ambele se constituie în riscul infractorului); relația: racolatorul poate cunoaște personal sau apela la o cunoștință comună pentru a accesa victima potențială; vulnerabilitatea: elementul central al personalității victimei prin care se stabilesc notele de identificare a categoriei de persoane la care victima aparține: tinere (eventual minore), nivel de instrucție și educație ( uneori, de informare) scăzut, stare materială precară (șomaj sau un loc la munca de jos), familia de origine disfuncțională.

III. STRATEGIA NAȚIONALǍ A BISERICII ORTODOXE ROMÂNE Și A ORGANIZAȚIEI INTERNAȚIONALE PENTRU CARITATEA CREȘTIN ORTODOXǍ

1. Valorile familiei

Valorile se referă la stări sau moduri de acțiune considerate a fi dezirabile. Ele reprezintă expresia subiectivă, individuală și colectivă a modului de organizare a sistemelor social-umane, a condițiilor lor de funcționare.

Astfel, conceptul de ”familie” nu se poate explica prin valorile care stau la baza ei, ci prin particularitățile umane și sociale, inclusiv prin particularitățile demografice, care au impus, spre exemplu, monogamia ca formă de organizare a familiei în cea mai mare parte a societății umane.

Valorile, inclusiv cele ale familiei, tind să se constituie într-un sistem ierarhizat de preferințe, alături de valori fiind incluse și preferințele între valori. Prin chiar caracterul lor de dezirabilitate, valorile tind să ia o formă normativă, să fie exprimate prin norme de acțiune. De aceea, pentru a desemna complexele de valori și norme care reglementează un sistem de activități se utilizează termenul de ”sistem valorico-normativ”. Însă, sistemul este fundamental contradictoriu întrucât exprimă contradicțiile reale ale orientărilor diferite ale subsistemelor vieții sociale, a grupurilor și claselor sociale.

Revenind la problema valorilor familiei, chestiunea este în plină dezbatere la nivel mondial. Acest fapt este cauzat de schimbările majore în trăsăturile vieții de familie din ultimele decenii, începând cu perioada postbelică: un mare procentaj de femei care sunt salariate, o atitudine mai liberală și mai deschisă față de sexualitate, o rată a divorțurilor explozivă și o căutare generală a fericirii personale în dauna vechilor concepții despre datoria față de familie. Pe de o parte unii specialiști în psihosociologia familiei consideră că trebuie luptat pentru recâștigarea sensului moral al vieții de familie, trebuie reinstalată familia tradițională, care era mult mai stabilă și mai ordonată decât sunt astăzi relațiile partenerial-familiale. Criticii acestor păreri explică, pe de altă parte, că instituția familiei nu este pe cale de dispariție, ci că ea se diversifică, și, firesc ar fi să încurajăm activ diferitele forme de familie și viață sexuală, în loc să ne străduim să comprimăm pe toată lumea în aceleași tipare.

Rudenia, familia și căsătoria sunt termeni îndeaproape legați, cu o semnificație centrală pentru sociologie și antropologie. Rudenia cuprinde atât legături genetice, cât și unele inițiate prin căsătorie. Familia este un grup de persoane constituit, care au responsabilitatea creșterii copiilor. Căsătoria reprezintă o legătură acceptată social între două persoane care locuiesc împreună, având o relație sexuală. O mare parte din populație este compusă fie din familii cu un singur părinte, fie din copii care locuiesc cu părinți vitregi. O familie vitregă este creată atunci când un părinte care are unul sau mai mulți copii se recăsătorește sau trăiește în concubinaj cu un partener nou. Concubinajul (în care un cuplu locuiește împreună, având o relație sexuală în afara căsătoriei) a devenit un fapt obișnuit în multe țări. Viața de familie este departe de a fi întotdeauna un tablou al fericirii și armoniei. Abuzurile sexuale (care adeseori sunt imputate bărbaților și par să fie legate de unele tipuri de comportament violent de care unii bărbați se fac răspunzători) și violența în familie sunt doar două din tarele care afectează echilibrul familiei.

În fapt o întoarcere la familia tradițională nu este posibilă, fie pentru că familia tradițională așa cum era ea considerată de obicei, nu a existat niciodată, fie pentru că familiile din trecut aveau prea multe fațete opresive ca să mai poată fi un model în prezent.

Analizele sociologice ale căsătoriei și familiei sugerează cu fermitate că nu ne putem rezolva problemele privind către trecut. Va trebui în schimb să armonizăm libertățile individuale pe care am ajuns să le prețuim în viața noastră personală cu nevoia de a forma relații stabile și de durată cu alți oameni.

Așadar, căsătoria și familia rămân instituții bine determinate, dar care trec prin frământări și presiuni majore.

Reglementând valorile familiei, Biserica nu trebuie înțeleasă ca fiind un factor de îndoctrinare al omului și a îngrădirii libertății acestuia, ci ca instituție cu caracter moralizator, un dascăl ce îl poate conduce pe om pe drumul cel mai lesnicios și luminos al vieții sale.

Pentru a asigura unitatea și fericirea familiei, Biserica vine în sprijinul oamenilor cu o serie de norme prevăzute în Pravila Bisericească care antrenează atât soții, cât și copiii:

soții nu trebuie să-și uite datoria pe care o au unul față de celălalt: ei trebuie să se iubească, să se respecte, să fie împreună la bucuriile și la încercările vieții. Pentru înlăturarea îndoielilor și a suspiciunilor care se pot ivi pe parcursul vieții de cuplu, soților le este recomandat să fie fideli unul celuilalt. Chiar și atunci când soții nu se află împreună, din diferite motive, aceștia trebuie să-și rămână reciproc fideli, fiindcă numai astfel pot să păstreze o căsătorie rodnică și fericită. Orice încălcare a granițelor familiei în căutarea unei mulțumiri extraconjugale este oprită și pedepsită, conform legilor fundamentale ale familiei elaborate de către Biserică;

soțul trebuie să se bucure de sprijinul soției, iar aceasta de cel al soțului. Nici unul dintre ei nu are dreptul să-și folosească puterea fizică, devenind un despot în familie. Puterea fizică, alături de capacitățile intelectuale vor fi folosite la ajutorarea soțului/soției. Este recomandabil ca soții să se urmeze în cazul schimbării domiciliului dintr-o localitate în alta în scopul asigurării unor condiții de viață mai bune. Dacă unul dintre soți se îmbolnăvește, celălalt este dator să se îngrijească de cel bolnav;

nașterea și creșterea copiilor este porunca divină mereu actualizată pentru fiecare familie. Copiii sunt aceia care fac indisolubilă legătura părinților, fiind expresia cea mai concretă a prezenței divine în familie. Prezența copiilor exercită o cenzură morală dintre cele mai eficiente asupra condiției părinților, drept pentru care aceștia din urmă au obligația de a le oferi copiilor pilde morale cât mai bune.

Toate aceste norme ale familiei, bazate pe dragoste, respect și recunoștință, au ca scop formarea unei societăți morale.

Taina Nunții este un act sfânt de origine Dumnezeiască, în care, prin preot, se împărtășește harul Sfântului Duh, unui bărbat și unei femei care se unesc liber în căsătorie, care sfințește și înalță legătura naturală a căsătoriei la demnitatea reprezentării unirii duhovnicești dintre Hristos și Biserică. Familia demonstrează faptul că persoana nu se realizează decât în comuniune, că persoana și comuniunea sunt doi poli inseparabili. Numai în cadrul familiei putem vedea pe Dumnezeu prin altul, că cei doi privesc pe Hristos privindu-se unul pe altul.

Căsătoria se întemeiază pe faptul că bărbatul și femeia alcătuiesc umanitatea completă numai împreună. Geneza spune că Dumnezeu a făcut pe Eva pentru că a văzut că ”nu e bine să fie omul singur” (Facere 2, 18). Nu numai ca să-l ajute pe Adam a creat-o Dumenzeu pe Eva ci și pentru ca să-l ferească de singurătate, căci numai pentru că se completează reciproc, ei sunt omul deplin. ”Bărbat și femeie i-a făcut pe ei și i-a binecuvântat; și a chemat numele lui om (Adam), în ziua în care i-a făcut pe ei” (Facere 5,2). Omul este o unitate completă, deci chip al lui Dumnezeu, pentru că unitatea sa de om se realizează în dualitatea personală neuniformă și complementară de bărbat și femeie. Sfântul Ioan Gură de Aur afirmă: ”Vorbind de doi, Dumnezeu vorbește de unul singur”.

Căsătoria e în același timp dragoste și ajutor, bucurie de celălalt și răbdare a lui. Viața în doi este complexă, având parte și de bucurii procurate de dragostea și de dăruirea reciprocă, care are în ea o anumită infinitate, dar și de greutăți și de neputințe legate paradoxal cu indefinitul tainic al persoanei umane.

Biserica învață despre căsătorie că are ca finalitate mântuirea atunci când iubirea este oferită liber partenerului și copiilor. Prin urmare puterea de a uni a căsătoriei este legată de potențialul ei creator. Dacă un soț și soția sa nu pot avea copii dintr-un motiv anume, unirea lor conjugală nu este diminuată.

Căsătoria trebuie precedată de slujba logodnei. Cei logodiți au îndatoriri reciproce și sunt promiși unul celuilalt, dar nu în sensul modern-superficial al unui astfel de angajament (căsătorie de probă), ci printr-o legătură care nu poate fi ruptă și care le deschide calea către drepturile și bucuriile căsătoriei. Ambiguitatea creată pentru cei căsătoriți în cadrul ceremoniilor profane, cu mult înainte de primirea binecuvântării și de încununarea sacramentală, generează un stres puternic și produce tentația de a consuma unirea matrimonială care a apărut într-un cadru legal, dar în absența harului sfințitor. Logodna rămâne incompletă fără încununarea din cadrul cununiei, bucuriile intimității sexuale nefiind permise celor care sunt numai logodiți. Unirea sexuală nu poate fi permisă de Biserică înainte de oficierea Sfintei Taine a Căsătoriei. Caracterul sacru al Logodnei și al Cununiei a determinat ca acestea două să aibă loc împreună.

IMPLICAREA BISERICII ORTODOXE ROMÂNE ÎN CADRUL PROIECTULUI

Biserica Ortodoxǎ Românǎ dorește declanșarea unui proces de schimbare a atitudinii tolerante față de fenomen și de agresori, formarea unui comportament asertiv în situații care pot escalada în violență, inclusiv în cea de tip familial, și deasemeneni, promovarea modelului creștin de familie în care armonia căminului se construiește pe dragoste, comunicare, respect reciproc și nu pe teamă. Promovăm ideea că violența, în general, nu este o soluție pentru rezolvarea conflictelor în familie sau în afara ei.

Modul de interacțiune cu alte organizații în domeniul prevenirii este colaborarea cu orice organizație care promovează aceleași metode. Biserica nu concureazǎ alte organizații ci completeazǎ oferta de metode de prevenire și efortul comun de prevenire.Totuși va scoate în evidență avantajele metodelor promovate de BOR: eficacitatea mai mare și concordanța cu valorile și etosul creștin.

Rolul partenerilor în proiect:

Proiectul este gestionat și coordonat în comun de BOR și IOCC, cu participarea Ministerului Educației și Cercetării;

a) Patriarhia Română coordonează implementarea activităților proiectului prin Coordonatorul de Proiect numit de Sfântul Sinod și prin Consilierii Sociali de la nivel central și local;  instruiește și asistă preoții și profesorii implicați prin echipele locale de proiect formate din coordonatorii  angajați în eparhiile implicate. 

Tot prin Patriarhie se implementează activitățile de prevenire, formare și informare a comunității prin preoții și profesorii implicați. 

b) International Organization for Christian Cherities ( IOCC )

În calitate de organizație americană, eligibilă astfel pentru obținerea finanțării, va purta responsabilitatea formală pentru managementul proiectului;

În colaborare cu BOR, va elabora strategia de implementare a proiectului

Aceastǎ organizatie colaborează la coordonarea activităților, monitorizează activitățile și evaluează rezultatele și întocmește rapoartele de activitate către USAID.

c) Ministerul Educației șiCercetării ( MEC )

Facilitează participarea profesorilor de religie la activitățile proiectului, desfășurarea activităților proiectului în cadrul școlii și totodatǎ facilitează procesul de modificare a programei de religie.

Punctele forte ale Bisericii Ortodoxe Române care au atras guvernul SUA să propună Patriarhiei Române implicarea și coordonarea acestui proiect au fost tradiția, experiența și capacitatea în diseminarea informației la nivel individual și comunitar cât și forța de a mobiliza comunitatea și individul pentru activități filantropice;

La aceastǎ propunere a contribuit și rețeaua dezvoltată de preoți și profesori de religie, care nu este deloc de neglijat. Utilǎ în acest scop a fost și calitatea BOR de formator și leader de opinie, dar și nivelul de încredere a populației în Biserică;

Finanțarea proiectului

Proiectul este finanțat de guvernul Statelor Unite ale Americii prin Agenția Statelor Unite pentru Dezvoltare Internaținoală (USAID). Suma acordată este de 2.000.000 USD. O contribuție în natură la proiect, estimată la 3.390.000 USD s-au angajat să aducă BOR, MEC și IOCC.

Din acest total, valoarea evaluată a contribuției în natură, a BOR, va fi de 2.150.000 USD.
Proiectul a început oficial în 14 aprilie 2005 și se va desfășura până în martie 2008.

Anexa nr. 4 : Harta derulării proiectului BOR-IOCC

Proiectul se implementeazǎ pe etape și regiuni, astfel: Regiunea 1 cuprinde Municipiul București (sect. 1), Iași (jud. Iași), Timișoara (jud. Timișoara), Craiova (jud. Dolj), Tomis (jud. Constanța), Roman (mun. Bacău și com. Stănița), Slobozia (jud. Ialomița), Severin (jud. Mehedinți)

În Regiunea a 2-a, activitățile vor demara în vara anului 2006 și vor dura 12 luni de la data începerii, și aceasta cuprinde: Municipiul București ((extindere în sect. 4), Roman (extindere în întreaga eparhie), Huși, Dunărea de Jos (jud. Galați), Sibiu (jud. Brașov), Alba Iulia (jud. Alba), Cluj (jud. Cluj și Mun. Bistrița)

Selecția și instruirea participanților la proiect

a) Selecția și instruirea membrilor echipei de proiect 

În lunile mai-iunie 2005 au fost angajați membrii echipei centrale a proiectului formată din un manager de proiect din partea IOCC și un coordonator de proiect din partea BOR care colaborează pe procesul de dezvoltare a strategiei. Coordonatorul de proiect supervizează activitatea a doi coordonatori naționali pentru lucrul în comunitate și, respectiv, în școală, care lucrează cu echipele din teritoriu. Această echipă este supervizată de către Coordonatorul de Programe al IOCC Romania, în calitate de reprezentant al organizației contractante.

În luna iulie 2005 a fost efectuată selecția membrilor echipelor locale din regiunea 1. Au fost selectate 32 de persoane cu experiență fie în domeniul social fie în cel educațional. Procesul de selecție a fost efectuat de echipa centrală de proiect, în colaborare de sectoarele sociale și culturale ale eparhiilor   

Aceștia au fost deja instruiți printr-o serie de sesiuni de formare de formatori;

În primăvara anului 2006 începe selecția pentru pentru încă 20 de membri ai echipelor locale din regiunea 2. Și aceștia vor trece mai întâi printr-o serie de sesiuni de formare de formatori, înainte de a începe ei înșiși să instruiască preoții și profesorii participanți la proiect. 

 
b) Selecția și instruirea preoților și profesorilor de religie care vor participa la proiect  

În luna septembrie 2005, echipele locale de proiect din Reg. 1 au început selecția pentru preoții și profesorii de Religie care au dorit să se implice voluntar.

În luna aprilie 2006, fiecare coordonator local va începe seminariile de instruire cu grupa de preoți sau profesori pe care a selectat-o. Fiecare grupă are până la 50 de persoane, împărțite pe două sau trei subgrupe pe timpul sesiunilor de instruire.

Fiecare preot și profesor a trecut printr-o serie de 5 seminarii de informare și formare de abilități care sǎ-i permită să elaboreze mini-proiecte, activități și acțiuni comunitare sau școlare, în vederea prevenirii celor două flageluri și să mobilizeze în acest sens, comunitatea sau elevii.

Coordonatorii i-au asistat apoi, în comunitatea sau în școala unde aceștia activează, în implemenarea activităților proiectului;

Coordonatorii le-au facilitat conectarea la resursele sau oportunitățile de colaborare de pe plan local sau național;

Același proces a fost repetat în Regiunea 2, începând cu luna septembrie 2006,  au fost selectați aproximativ o treime din numărul total de preoți și profesori de religie din  eparhiile participante, adică un total estimat de 1.200 de preoți și 1.200 de profesori.

De asemenea, au fost selectate aproximativ 700 de preotese dintre soțiile preoților care vor fi selectați. Ele vor beneficia de asemeneni, de instruire. Se estimează că un număr de aproape 350.000 de elevi vor fi informați despre SIDA și Violența în familie, în cadrul orelor de religie, de către profesorii participanți. 

Sesiunile de instruire se desfășoarǎ la nivel local, de preferat, în spații puse la dispoziție de eparhie;

c)Subiectele seminariilor de instruire pentru preoți și  profesori
Problematica violenței în familie

-mituri și realități referitor la violența în familie, în România

-modalități de prevenire și combatere a atitudinii tolerante a comunității;

-modalități de relaționare cu victima și cu agresorul;

-drepturile persoanelor victime ale violenței; -modalități de referire către asistență specializată pentru victimă;

-metode de conștientizare, sensibilizare a membrilor comunității referitor la problemele cu care se confruntă persoanele victime ale violenței;

-metode de mobilizare a comunității (parohie și școală) pentru activități de prevenire;

-moduri de interacțiune cu actorii comunitari relevanți în domeniu, în spiritul cooperării în interesul comun al celor afectați; 

d) Obiectivele seminariilor de instruire

Aceste seminarii de instruire despre care am amintit mai inainte au obiective foarte precise, și anume: completarea cunoștințelor participanților referitor la cele două problematici îmbunătățirea nivelului de conștientizare și sensibilizare asupra problemelor create de violența în familie și de SIDA și asupra nevoilor vicimelor; îmbunățățirea abilităților de organizare de activități de prevenire în comunitate/școală; și nu în ultimul rând, îmbunățățirea abilităților de motivare și de mobilizare a membrilor comunității.

Activitatea practicǎ a preoților și profesorilor de religie

1. Moduri practice de implicare a preoților

Preotul, indiferent dacǎ își desfǎșoarǎ activitatea în mediul rural sau urban, trebuie sǎ aibǎ luari de poziție publice referitoare la cele două problematici. Totodatǎ, trebuie sǎ informeze și sǎ sensibilizeze membrii comunității, individual sau împreună cu alți lideri de opinie din comunitate

Elaborarea și derularea de acțiuni și activități legate de cele două problematici, împreună cu membrii comunității/parohiei constiutuie tot un mod practic de implicare a acestora, care trebuie sǎ alǎture și preotesele lor în aceste activitǎți.

Reactivarea sau impulsionarea activității grupurilor de suport comunitar (comitetele parohiale – comitetele filantropice) în parohii, și colaborarea cu ceilalți actori comunitari relevanți în domeniu; 

Cercetarea resurselor de asistență intra și extra comunitare de interes pentru victime și facilitarea accesului acestora la ele;

Pentru elaborarea și implemetarea activităților pe care preoții le concep pentru parohia lor, aceștia vor beneficia de asistența tehnică a coordonatorilor comunitari din echipa locală de proiect.

2. Moduri practice de implicare a profesorilor de Religie

Informarea și sensibilizarea elevilor prin intermediul orelor de religie;

Organizarea de acțiuni de informare și prevenire, individual sau în comun cu alți profesori din școală;

Organizarea de activități comune cu preoții și cu alți leaderi de opinie din comunitate;

Organizarea de activități extra-curriculare care să aibă ca temă problematicile proiectului;

Implicarea diriginților și a celorlalți profesori interesațim în activități intra și extracurriculare care au ca subiect proiectul. Pentru elaborarea și implemetarea activităților pe care profesorii le concep pentru elevii lor, aceștia vor beneficia de asistența tehnică a coordonatorilor școlari din echipa locală de proiect.

3. Moduri practice de implicare a comunității

Participarea la activitățile proiectului, alături de preot și/sau profesor, individual sau în cadrul comitetelor filantropice parohiale;

Abordarea membrilor comunității, în discuții private, cu scopul de a-i informa, conștientiza și sensibiliza referitor la problematică;

Participarea la activitățile grupurilor de suport comunitar (comitetele parohiale – comitetele filantropice) în parohii, inițiate sau reactivate de preot;

Inițierea de activtăți la nivel comunitar sau colabora cu preotul și/sau cu profesorul, în dezvoltarea unor astfel de acțiuni;

Distribuirea de materiale informative.

4. Obiectivele specifice și generale urmărite prin atragerea preoților, profesorilor și a membrilor comunității (enoriași, elevi etc) în activitățile practice în ceea ce privește preoții și profesorii sunt urmǎtoarele:

Creșterea numărului de acțiuni de prevenire, informare și sensibilizare referitor la problematici, în comunitate și în școală;

Creșterea capacității profesionale a participanților la proiect de se implica sau a iniția și derula cu succes asemenea activități, prin acumulare de experiență și informație;

Creșterea capacității instituționale a BOR de a interveni în tratarea problemelor create de cele două problematici, prin potențarea și folosirea eficientă a resurselor de care dispune;

Creșterea gradului de informare și sensibilizare a membrilor comunității asupra pericolelor reprezentate de cele două flageluri;  

Îmbunătățirea imaginii BOR ca Biserică ancorată în prezent și care se implică activ în problemele de actualtate cu care se confruntă societatea românească;

Creșterea gradului de relevanță a BOR pentru societatea românească;

În ceea ce privește membrii comunității, obiectivele specifice în acest sens sunt conștientizarea și sensibilizarea lor referitor la problemele reale dar uneori invizibile ale victimelor; conștientizarea lor referitor la rolul pe care îl pot juca în agravarea sau atenuarea acestor probleme; 

Demararea unui proces de schimbare de atitudine a individului și a comunității față de victime și de problemele cu care se confruntă, revigorarea și consolidarea spiritului filantropic și comunitar, dar și potențarea impactului implicării preotului și a profesorului de religie în activitățile proiectului, fac parte tot din sfera obictivelor precise și generale, care urmǎresc atragerea preoților, profesorilor și a membrilor comunității în activitățile practice în ceea ce privește membrii comunitǎții.

Evaluarea impactului activităților pe proiect ale preoților și profesorilor.
       Contribuția „în natură” a BOR

Proiectul are nevoie de o astfel de fișă pentru a putea cuantifica contribuția „în natură” angajată de BOR față de finanțator. Fișa va conține întrebări referitoare la: activitățile desfășurate, Cuantumul de timp alocat de preot și de enoriași activităților programului, numărul de beneficiari, resursele folosite, partenerii locali, dificultățile întâmpinate, lecțiile învățate, planul viitoarelor intervenții;

Fișa va fi completată lunar de fiecare preot și profesor participant la proiect, asistat de coordonatorul local din echipa de proiect, va fi centralizată la nivel de centru eparhial și va fi pusă la dispoziția coordonatorilor din echipa locală de proiect spre analiză iar rezultatele vor fi comunicate echipei centrale pentru raportările către BOR și către donator.

Hotărârea Sf. Sinod nr. 2271/1998 specifică faptul că evaluarea anuală a activității preotului va ține cont și de componenta social-filantropică a acesteia. Această hotărâre a fost de curând întărită prin Regulamentul de Asistență Socială în cadrul structurilor BOR, aprobat de Sfântul Sinod în anul 2005. De asemenea, această fișă va contribui la evaluarea anuală a preotului, care ia acum în considerație și activitatea lui filantropică din parohie.

În baza hotărârii Sf. Sinod, echipa de proiect va elabora o astfel de fișă rezervată exclusiv activitățior proiectului. Fișa va fi popularizată și explicată preoților, în cadrul seminariilor de instruire.

În sistemul școlar există deja evaluări ale activității extracurriculare ale profesorilor. Fișele lor de raportare se vor folosi de acest suport legal.

O prima componentǎ a contribuției Bisericii este timpul dedicat activităților proiectului de preoții selectați spre participare și de personalul administrativ epahial (consilieri și inspectori epahiali);

O a doua o constituie contribuția parțială la plata salariilor coordonatorilor comunitari (cu referire expresǎ la acei coordonatori care, la momentul angajării, sunt deja încadrați ca preoți misionari, având un salariu plătit de BOR. Pe lângă acest salariu, pe proiect, acestia vor primi 75% din salariul pe care-l primesc ceilalți colegi care nu au un alt salariu. Diferența de 25% se consideră a fi acoperită din salariul pe care-l primesc ca preoți); 

Biserica Ortodoxǎ din eparhiile unde se desfǎșoarǎ programul, pune la dispoziție spații de birou pentru membrii echipei de proiect de la nivel local, vehicule pentru transportul acestora în teritoriu, în scopuri legate de proiect, acolo unde acestea există în dotarea eparhiilor și sunt disponibile (costurile de carburant și întreținere urmând a fi acoperite din fondurile proiectului); săli pentru seminariile de instruire din cadrul proiectului, dar și reduceri aplicate la costurile de masă și cazare pentru participanți, în mânăstiri sau alte locații aparținătoare BOR unde se vor desfășura seminariile de instruire;

Activități post-proiect. Sustenabilitatea.

O importanțǎ deosebitǎ o constituie angajarea unui număr de cel puțin 75% din membrii echipei de proiect de către structurile eparhiale în cadrul cărora să continue activitățile începute. În al doilea rând, identificarea de noi surse de a finanța continuarea activităților proiectului, pentru a desăvârși procesul de schimbare de atitudine urmărit.  

Urmǎtorul pas este încurajarea preoților și a profesorilor participanți la proiect, de a își asuma rolul de “agenți de schimbare” pentru grupul lor profesional și în comunitate, atragerea colegilor lor neparticipanți la proiect, alături de ei, în activități specifice, în timpul proiectului și după, cât și implicarea preoților și profesorilor și în alte problematici sociale din comunitate folosind tehnicile învățate și experiența acumulată.

La sfârșitul instruirii, profesionalizarea participanților în elaborarea și derularea de activități de informare, sensibilizare și prevenire este un rezultat așteptat.

La fel, îmbunățățirea gradului de implicare voluntară și a motivației participanților: preoți, profesori, membri ai comunității, elevi, cât și scăderea nivelului de toleranță față de violența în familie, și a discriminării față de victimele SIDA, consolideazǎ relevanța BOR pentru societatea românească.

IV. ASISTENȚA SOCIALÃ ÎN VIOLENȚA FAMILIALÃ

TIPURI DE INTERVENȚII ÎN VIOLENȚA FAMILIALĂ

Componentele unui program împotriva violenței domestice sunt urmǎtoarele:

Hotline (serviciu telefonic de urgență)

Intervenție în criză și planuri de securizare

Informare și referire

Transport de urgență

Adăpostire temporară de urgență

Consiliere de sprijin

Coordonarea serviciilor

Consultanță juridică

Servicii pentru copii

Program pentru voluntari

Educație comunitară și conștientizarea opiniei publice

Îmbunătățirea răspunsului comunitar/consolidarea rețelei comunitare

Administrația programului

Servicii extinse

Sunt necesare câteva schimbări, atât în plan individual, cât și în cadrul comunității, pentru inițierea acestor programe, și anume:

Sensibilizarea

Violența este o experiență cotidiană. Chiar dacă nu dăm atenție acestei realități, fiecare dintre noi venim în contact cu victime ale violenței în familie. Poate că suntem afectați de violență noi înșine în diferite feluri, uneori fără să ne dăm seama de acest lucru.

Acordarea importanței cuvenite fenomenului violenței – reconsiderare

Deși a fost pusă în atenția publică problema violenței în familie și au fost promovate politici de combatere a ei, continuă să rămână o problemă în mare parte îngropată sub tăcere și indiferență. Multe victime evită să vorbească despre ceea ce li se întâmplă, fie din sentimente de rușine ori vinovăție pe care și le asumă, pe fondul tiparelor tradiționale de gîndire, fie că sunt intimidate, amenințate, pentru a păstra secretul, tăcerea. Ele mențin bariera de tăcere, făcînd și mai dificilă soluționarea problemei.

Asistarea eficientă a victimelor violenței

Violența domestică este una dintre cele mai frecvente și, în același timp, cel mai puțin cunoscute, infracțiuni în societatea noastră. Persoana abuzată și abuzatorul sunt legați printr-o legătură foarte strînsă. Impactul acestei forme de violență este astfel în mod particular/special devastatoare și orice asistență oferită din afară trebuie să fie extrem de precaută și sensibilă.

Asigurarea protecției și ajutorului în situații critice; evaluarea pericolului

Acte de violență pot avea loc în timpul primelor întîlniri ale unui cuplu. Pot apărea încă din primele faze ale unei relații sau numai după ani de conviețuire. În multe cazuri există perioade de “pace” între episoadele de violență. Pentru a asigura o protecție și asistență eficientă victimelor violenței este important ca pericolele la care sunt expuse acestea să fie recunoscute ca atare și tratate cu seriozitate, să se ia măsurile necesare protecției și securității lor.

Reconsiderarea propriei atitudini față de violență

Asistența profesionistă pentru victimele violenței solicită o revizuire a propriilor atitudini față de acest subiect. Cel mai important lucru este conștientizarea propriilor prejudecăți, preconcepții, stereotipii de gândire, acestea putând afecta negativ calitatea muncii cu victimele violenței.

Obiectivele serviciilor pentru femei-victime sunt:

Creșterea siguranței, securității personale

Îmbunătățirea stării de sănătate, înțeleasă în sensul ei larg

Întărirea resurselor personale pentru schimbare, reîmputernicirea femeilor în a lua propriile decizii și a avea control asupra vieții lor

Transmiterea de mesaje clare despre violența în familie, cauzele și factorii de risc

Promovarea unor așteptări realiste în legătură cu soluționarea situației

În ceea ce privește urmǎtoarea categorie, Copii-victime, se urmǎresc obiectivele:

Asigurarea securității fizice și emoționale a copiilor într-un mediu care le poate oferi și acoperirea nevoilor de bază

Creșterea bunăstării fizice, mentale și emoționale a copiilor.

Suport oferit copiilor pentru a recâștiga dreptul de a se bucura de copilăria lor.

Modalitățile prin care poate fi prevenită violența în familie sunt: informarea, consilierea (psihologică, juridică, socială), suportul social, crearea și menținerea unor surse de informare (la nivelul ONG-urilor, centrelor de informare a cetățenilor, materiale prin Internet, pliante, cărți și broșuri etc.);

Alte cǎi de prevenție a violenței în familie sunt influențarea politicilor publice, conștientizarea populației prin campanii de informare și sensibilizare, și nu în ultimul rând referirile între instituții, cu adresare către serviciile locale existente și întărirea colaborării comunitare pentru protejarea victimelor de abuzuri ulterioare, crearea unor rețele locale.

ÎN LOC DE CONCLUZIE

Urmărind diminuarea actelor de violență domestică, precum și punerea la dispoziția victimelor a unor instrumente juridice eficiente pentru protejarea lor, s-a început derularea procedurii legislative, la Camera Deputaților, privind proiectul de lege pentru prevenirea și combaterea violenței în familie. La 28 noiembrie 2001 a fost inițiată o propunere legislativă prin care se dorea asigurarea instrumentelor juridice de tragere la răspundere a agresorilor numiți ,,consumatori de violență domestică". La 8 martie 2002 a fost înregistrată pentru dezbatere propunerea legislativă privind protecția victimelor violenței în familie și conștientizarea gradului ridicat de violență intrafamilială în societatea românească.

Toate aceste aspecte, alături de principiile stabilite prin Platforma de Acțiune adoptată în cadrul Conferinței Națiunilor Unite pentru Femei (Beijing 1995), au fost preluate de noul proiect de lege pentru prevenirea și combaterea violenței în familie, adoptat de Senat la 21 martie 2002 și de Camera Deputaților, cu modificări, la 25 martie 2003, vizând îmbunătățirea cadrului legislativ în materie, referitor la extinderea noțiunii de familie, respectiv membru de familie la toate persoanele care locuiesc și gospodăresc împreună, la îndrumarea victimelor către serviciile de mediere, la înființarea Comisiei de Prevenire și Combatere a Violenței în Familie, la instituirea unui Serviciu public de acțiune socială, pluridisciplinar, cu reprezentare națională și locală, cu o dublă subordonare, a Ministerului Sănătății și Familiei, precum și a consiliilor locale, la colaborarea organismelor statului cu organizațiile private. Se propune, de asemenea, incriminarea distinctă a abuzului marital și, respectiv, a hărțuirii psihologice, înființarea Agenției Naționale pentru Protecția Familiei ca organ de specialitate în subordinea Ministerului Sănătății și al Familiei, avînd o paletă largă de atribuții și îndatoriri, înființarea Consiliului de familie, asociație fără personalitate juridică și fără scop patrimonial, organizarea și funcționarea adăposturilor publice pentru victimele violenței intrafamiliale, precum și îndrituirea Serviciului de reintegrare socială și supraveghere a infractorilor de a pregăti personalul specializat, capabil să desfășoare programe de terapie și de consiliere a agresorilor.

Identificată drept un fenomen global, violența intrafamilială exprimă o îngrijorare profundă care a generat, după cum s-a putut observa, preocupări legislative, nuanțări, înființarea de organisme și instituții noi, urmărindu-se ca, în timp, să se producă o schimbare a atitudinii sociale față de acest fenomen.

Orice analiză a unui fenomen trebuie pornită de la realitățile sociale pe care acesta se grefează, la un moment dat. Suntem în România mileniului trei, o Românie dornică să se integreze în marea familie a Uniunii Europene, o Românie care face oarecum din mers schimbările dictate de democrație, transformări adeseori de substanță privind legislația, instituțiile statului, relațiile interinstituționale. Faptul că nu suntem o națiune izolată este demonstrat și de alinierea tendințelor generale ale criminalității caracteristicilor europene. Deși rata criminalității în țara noastră se păstrează la cele mai scăzute cote din Europa, crima organizată, drogurile, violența de grup și chiar violența domestică sunt astăzi subiecte de interes pentru toate țările europene și nu numai.

România, după peste 13 ani de tranziție, se confruntă cu greutăți privind adaptarea sistemului de protecție socială minimală ratei crescânde de sărăcire a populației. Peste jumătate din populație trăiește astăzi sub nivelul minim de subzistență, lipsa locuințelor, șomajul, creșterea prețurilor determinînd căderea în sărăcie a noi categorii de persoane. Departe de a fi o cauză în sine a violenței familiale (se cunosc de altfel foarte multe cazuri de violență în familii înstărite), sărăcia și excluziunea socială determină dezorganizarea individuală, condiție favorizantă apariției frustrărilor, detensionarea realizîndu-se acolo unde relațiile sociale par a avea o fisură, respectiv în familie.

Familia românească a cunoscut în ultimul secol mutații importante de valori. Încurajarea migrației sat-oraș a condus la o nuclearizare accentuată (astăzi circa 92% dintre familiile românești fiind alcătuite din părinți și copii) urmată de o scădere a calității relațiilor cu familia extinsă; permisivitatea divorțului din ultimul deceniu a condus la creșterea numărului familiilor monoparentale (alcătuite în principal din mamă și copii), acestea reprezentînd circa 10% din totalul familiilor cu copii, familii incomplete, cu venituri minimale, care fac cu greu față necesităților de zi cu zi; insuficiența veniturilor a determinat multe femei să muncească în afara familiei, copiii au primit un deficit de socializare, rolurile sociale tradiționale au cunoscut mutații importante, criza de autoritate s-a făcut simțită în cele mai importante instituții de educare a copilului: familie și școală. Raporturile de putere în familie s-au destabilizat, controlul a slăbit. Ca o contrapondere la această evoluție, sistemul social și cel familial au încercat să păstreze echilibrul, puterea și controlul au fost impuse cu forța pumnului și a palmei, adeseori ca o supapă de detensionare relativ la stresul cotidian.

Deși fenomenul violenței familiale nu este cunoscut în totalitate în special ca urmare a caracterului său de "uși închise", statisticile Institutului pentru Cercetarea și Prevenirea Criminalității din Inspectoratul General al Poliției Române arată o violență crescută în concubinaje față de familiile legal constituite și, pe fondul unei aparente stagnări cantitative a fenomenului, creșterea în intensitate a violenței orientate în special asupra copiilor sub 14 ani (în 2002, copiii victime ale violenței în familie reprezentînd circa 57% din totalul copiilor agresați) și a victimelor vîrstnice (îndeosebi femei peste 60 de ani); victimele-copii provin mai ales din concubinaje, familii monoparentale sau familii destructurate (69%).

Minorii abuzați provin, în egală măsură, din familii sărace sau familii înstărite; părinții lor sînt în proporție covîrșitoare cel puțin absolvenți de liceu (nivelul ridicat de instrucție al părinților nu este o garanție a bunei tratări a copilului în familie). În condițiile în care familia a devenit un mediu mai periculos pentru copil decît strada, o formă extremă de manifestare a apărării în fața violenței a reprezentat-o fuga de acasă – cauză invocată maximal de copiii străzii. Aceștia au suferit toate formele de abuz, de la neglijare la bătaie, iar alegerea străzii ca refugiu este un act disperat de protejare și supraviețuire.

Ceea ce este important de semnalat este faptul că peste 30% dintre aceste infracțiuni s-au comis în 2002 pe fondul consumului de alcool, poliția înregistrînd și un număr de șapte asemenea infracțiuni, ca urmare a consumului ilicit de droguri. Prognozăm că drogurile ilicite pot deveni o realitate permanentă în producerea violențelor domestice, în dublu sens: o dată în calitate de condiție favorizantă și a doua oară ca formă de refugiu și de reorientare a suferinței – în special la copii – produse de violență, separarea sau divorțul părinților și chiar ca formă de șantaj afectiv asupra acestora. Numărul mic al agresorilor diagnosticați ca bolnavi psihic înainte de producerea agresiunilor (puțin peste 1% din 2002) poate ridica semne de întrebare asupra eficienței sistemului actual de diagnosticare și tratare a bolilor psihice, în condițiile în care există o metodologie foarte greoaie de testare psihiatrică a unei persoane (aproape imposibilă fără acordul acesteia), chiar dacă aceasta dă semne de devianță comportamentală.

Creșterea numărului infracțiunilor comise cu violență de cîteva ori față de 1989 în totalul infracțiunilor judiciare și creșterea cu peste 10% – doar în ultimii trei ani – a numărului infracțiunilor finalizate cu moartea victimelor au determinat reorientarea practicilor preventive în domeniu.

Prin promulgarea Legii pentru prevenirea și combaterea violenței în familie va fi creat un sistem unitar de protecție a victimelor, ordinul de restricționare a agresorului dînd posibilitatea poliției de a interveni prin scoaterea acestuia din mediul familial, pe o perioadă determinată, ceea ce va duce la un plus de siguranță individuală, cunoscut fiind faptul că majoritatea omorurilor în familie se produc în faza de separare sau de divorț a cuplului.

Pentru o intervenție eficientă, această lege trebuie urmată de modificarea și completarea Codului Penal și a Codului de procedură penală, în sensul:

– Interdicției agresorului de a reveni în locuința familiei chiar în faza de începere a urmăririi penale.

– Alungarea din locuință a victimei (art. 305, lit. a) să nu mai fie contravenție ci infracțiune (practica amenzilor menține și chiar încurajează violența în familie).

– Stipularea în clar în CPP a posibilității intrării prin forță a organelor de ordine atunci cînd victima se află în imposibilitate de a-și exprima voința.

– Creșterea cuantumului sancțiunilor nu este o soluție. Pentru art. 180-1 CP ar fi mai eficiente sancțiuni neprivative de libertate (libertatea sub supraveghere sau munca în folosul comunității), cu obligarea prin lege a agresorului să participe la cursuri de resocializare (alternativa fiind închisoarea).

În plus, intervențiile trebuie orientate atît spre femei cît și spre bărbați. Modificarea comportamentului bărbatului poate antrena și modificarea comportamentului femeii (reciproca fiind și ea valabilă).

– Completarea educației sanitare cu alte forme de educație, realizate de o rețea largă de servicii specializate sau organizații economice, culturale, religioase.

– Folosirea constantă a mijloacelor de comunicare în masă și, în principal, a televiziunii pentru informarea populației asupra posibilităților oferite de politicile sociale.

– Integrarea diverselor măsuri într-o strategie unitară privind politicile în domeniul populației și familiei.

– Și nu în ultimul rînd: Punerea în aplicare a Legii 705/2001 privind înființarea sistemului național de asistență socială coroborată cu un sistem eficient de ajutor social pentru persoanele aflate în dificultate (expertiza medico-legală gratuită poate constitui un astfel de ajutor pentru copii, pensionari, șomeri).

În toate cazurile violența produce victime și lasǎ urme greu de vindecat atât asupra lor, cât și asupra celui violent. Cazurile atât de numeroase de violențǎ în familie și consecințele ei atat de grave obligǎ la luarea unor decizii serioase pentru a veni în sprijinul familiilor cu astfel de probleme și a crea un climat social normal, pentru ca familia sǎ fie respectatǎ, iar integritatea și demnitatea membrilor ei sǎ fie protejatǎ.
Cea mai sigurǎ armǎ împotriva violenței în familie este educarea mentalitǎților pentru prevenirea ei. Este ceea ce Biserica face prin predici și prin materiale tipǎrite, menite sǎ atragǎ atenția asupra pericolelor la care violența expune ființa umanǎ.
Educarea deopotrivǎ a parinților și copiilor în spiritul responsabilitǎții, iubirii și pǎcii este cea mai mare șansǎ pe care o are societatea în fața frǎmântǎrilor care izbucnesc sub forma violenței de orice tip. Este nevoie însǎ și de acțiuni concrete de asistențǎ materialǎ și spiritualǎ a celor afectați și amenințați de violențǎ. Din acest motiv, Biserica a demarat mai multe programe de ajutorare a persoanelor aflate în dificultate prin opera de caritate, și prin Biroul pentru Asistențǎ Socialǎ.
Pregatirea în Facultǎțile de Teologie a asistenților sociali, derularea unor programe de recuperare și integrare socialǎ a copiilor proveniți din familii cu probleme sau victimele abandonului total din partea pǎrintilor, precum și înființarea unor centre de asistențǎ socialǎ pentru persoanele aflate în dificultate sunt tot atâtea încercǎri de a sta în ajutorul celor afectați de violența intrafamilialǎ, dar și o tentativǎ de a opune agresivitǎții iraționale calea dumnezeiascǎ a iubirii.

Anexa 5: LISTA DREPTURILOR PERSONALE

Am dreptul să solicit ceea ce doresc.

Am dreptul să refuz solicitările cărora nu le pot face față.

Am dreptul să-mi exprim sentimentele, pozitive sau negative.

Am dreptul să-mi schimb opiniile.

Am dreptul să comit greșeli și să nu fiu totdeauna perfect.

Am dreptul să mă conformez propriilor mele sisteme de valori.

Am dreptul să spun „nu” la tot ceea ce mi se pare că nu sunt pregătit să fac, este periculos sau îmi calcă sistemele de norme și valori.

Am dreptul să-mi stabilesc propriile priorități.

Am dreptul să nu mă simt responsabil pentru comportamentele, acțiunile, sentimentele și problemele celorlalți.

Am dreptul să solicit onestitate din partea celorlalți.

Am dreptul să mă supăr pe o persoană la care țin.

Am dreptul să fiu eu însumi.

Am dreptul să mă simt speriat și să spun acest lucru celorlalți.

Am dreptul să spun „nu știu”.

Am dreptul să nu prezint scuze și să nu-mi motivez comportamentul.

Am dreptul să iau decizii bazate pe propriile sentimente.

Am dreptul să-mi satisfac propriile nevoi în momentele și în locurile pe care le consider potrivite.

Am dreptul să mă distrez și să fiu uneori frivol.

Am dreptul să fiu mai sănătos decât cei din jurul meu.

Am dreptul să mă aflu într-o ambianță în care nu se abuzează de persoana mea.

Am dreptul să-mi fac prieteni și să mă simt bine în preajma celorlalți.

Am dreptul să mă schimb și să evoluez.

Am dreptul la respect față de nevoile și dorințele personale din partea celorlalți.

Am dreptul să fiu tratat ca o persoană demnă și plină de respect.

Am dreptul să fiu fericit.

BIBLIOGRAFIE

1. Ancuța, Monica, Cǎmila, Andreea, Stop violența în familie, Lumen, 2005

2. David, Ford, Bǎrbatul și femeia în viziunea Sf. Ioan Gurǎ de Aur, Sophia, 2000

3. Eysenck H.; Eysenck M. , Descifrarea comportamentului uman, Ed. Teora, 1998 București

4. Hancheș, Dumitru, Sfântul Ioan Gurǎ de Aur, Cuvântǎri despre viața de familie, Învierea, 2005

5. Holdevici, Irina, Psihoterapia cazurilor dificile – abordari cognitiv-comportamentale, Ed. DuAl Tech , 2003 București

6. Iancu, D,Beldianu, A. Breazu, S. A. Mihalache și S. Spineanu-Dobrotă în Consolidarea inițiativelor comunitare de prevenire a HIV/SIDA și violenței familiale – manual de instruire, JSI Research and Training Institute Inc., București, 2006

7. Killen,Kary, Copilul maltrat, Eurobit, 1998

8. Pr. prof. Moldovan, Ilie In Hristos și în Bisericǎ, Adevǎrul și frumusețea cǎsǎtoriei, Teologia iubirii II, Alba Iulia, 1996

9. Muntean, Ana , Violența domestică și maltratarea copilului, Ed. Eurostampa, 2000 Timișoara

10. Muntean, Diana, Fața nevăzută a violenței domestice-considerații etologice și efecte psihologice, în Revista de Securitate Comunitară, an I, nr. 2, pg. 16-21 , 2001

11. Muntean, Diana , Premise ale identificării și evaluării violenței domestice, în Revista de Securitate Comunitară, an II, nr. 5, 2002

12. Muntean, Diana , Violența domesticǎ: ghid de recunoastere și asistare , Iași , (2003) CMSC

13. Shepard, Melanie; Pence, Ellen, Coordinating Community Response to Domestic Vioelnce. Lessons from Duluth and Beyond , Sage Publ. 1999

14. Pr. Prof. Dr. Stăniloae, Dumitru, Teologia Dogmatică Ortodoxă, vol. III, E.I.B.M.B.O.R., București 1997, p. 119-134

15. Roman Marina, Văduva Grațiela, Ghid practic de prevenire și intervenție în violențele intrafamiliale , Institutul pentru Cercetarea și Prevenirea Criminalității și CMSC, 2002

16. Roth, Maria s.a. Asistarea copiilor care au suferit traume, program Leonardo da Vinci, Universitatea Babes Bolyai, Cluj –Napoca , 2005

17. Șpaiuc, Raluca , Echipele multidisciplinare, Iasi, 2001, CMSC

Alte surse:

Asociația Femeilor împotriva Violenței „Artemis”

Ghidul de lucru pentru interventie in violența domesticǎ – Cluj Napoca, 2001

Ghidul de indentificare și prevenire a abuzului asupra copiilor – Cluj Napoca, 2003

Indrumar de lucru cu abuzatorii „alternativa la violențǎ” – Cluj Napoca , 20023

AIDROM

Ghidul crestinului „Bisericile spun NU violenței la adresa femeilor” , Geneva, 2002

Ghid metodologic destinat activitǎților de prevenire și combatare a violenței, ed. Blueprint international, 2004

UNICEF. Training of Trainers on Gender-Based Violence: Focusing on Sexual exploitation and Abuse. 2003

UNFPA. Combating Gender-Based Violence: A Key to Achieving the MDGS. 2005

UNFPA. A Practical Approach to Gender-Based Violence: A Programme Guide for Health Care Providers & Managers. 2001

WHO. Preventing Violence. A Guide to implementing the recommendations of the World Report on Violence and Health, 2004

Resurse web

American Academy of Pediatrics

www.pediatrics.org

JSI R&T Institute

www.jsi.com

Fight Hate and Promote Tolerance

www.tolerance.org

UNICEF

www.unicef.org/teachers/protection/violence.htm

World Health Organization (WHO) – Reproductive Health Publications www.who.int/reproductive-health/publications

Patriarhia Românǎ

www.Patriarhia.ro