Apostolul Pavel

INTRODUCERE

Despre apostolul Pavel s-a spus că a fost omul care a trăit atât de aproape de Dumnezeu, încât viața și lucrarea lui au devenit o binecuvântare pentru mulți. El a fost, așa cum afirmă Trandafir Sandru: ,,una dintre cele mai proeminente personalități ale Noului Testament, atât din punct de vedere al capacității sale intelectuale – lăsându-ne prin scrierile sale, o treime din cuprinsul Noului Testament – cât și din punct de vedere al activității sale neobosite, întreprinse în cele trei călătorii misionare” 1

Viața și lucrarea acestui mare apostol stă ca o mărturie despre ceea ce poate face un om care a înțeles să stea la dispoziția lui Dumnezeu, chiar dacă pentru aceasta a fost necesar adeseori să renunțe la tot ceea ce înseamnă împlinire, pentru societate. Probabil aici este secretul unei vieți atât de rodnice.

Creștinii de astăzi au mult mai multe posibilități pentru misiune, decât a avut apostolul Pavel, și totuși rezultatele reale sunt incomparabile. Avem literatură creștină evanghelistică, avem posturi creștine de radio și televiziune, avem coruri care “interpretează” profesionist repertorii selecte, și predicatori erudiți; avem programe alcătuite minuțios, și strategii de perspectivă.

Niciodată în istoria ei, Biserica nu a avut condiții mai prielnice pentru a-și împlini misiunea încredințată ei de Domnul Isus.

Parafrazându-l pe J.I. Packer, putem spune că un creștin sănătos nu poate trăi din punct de vedere spiritual fără să aibe pasiune pentru evanghelizare. Un copil al lui Dumnezeu nu poate să își dorească cerul doar pentru sine. A-L prezenta pe Dumnezeu semenilor noștri trebuie să fie considerat un privilegiu și o responsabilitate esențială prin care să ne exprimăm dragostea pentru cei din jur. Aceasta este dovada că ne iubim semenii.

Evanghelizarea este comunicarea uni mesaj, este Vestea Bună despre Isus Hristos ca sursă a vieții și a speranțri pentru omenii pierduți în păcat. Atunci când apostolul Pavel s-a declarat pe sine dator lumii, fiecăruia datorând Evanghelia, el s-a identificat ca fiind un evanghelist, un om care s-a dedicat lucrării de împărțire a Veștii Bune cât mai des posibil și cât mai departe în Imperiul Roman. Apostolul Pavel a fost unic în multe privințe, dar fiecare creștin este chemat să fie un evanghelist.

Pe de altă parte omenii înțeleg că cea mai plăcută Biserică este aceea în care se spune despre Dumnezeu.

Dar, dacă există această dorință

Care este motivul pentru care Bisrica se închide în ea din ce în ce mai mult?

Ce consecințe poate avea pentru biserica în sine, pentru dezvoltarea ei, pentru viața ei, dar mai ales pentru relația ei cu Dumnezeu, pentru felul în care o privește?

Lucrarea de față își propune să dea răspunsul la aceste întrebări analizând și evaluând pasajele Noului Testament în care este prezentată viața și activitatea misionară a apostolului Pavel – cel mai mare misionar din toate timpurile, care este singurul ce a îndrăznit să spună ,,călcați pe urmele mele, întrucât și eu calc pe urmele lui Hristos!” (1Cor. 11:1).

Există o tendință în comunitățile creștine de astăzi de a se organiza mai bine, de a avea servicii de închinare și de a prinde spiritulitatea misionarismului. Se vorbește foarte des despre misiune, însă cu toate acestea tot mai puțini sunt aceaia care merg misionari. Aceasta e posibil și pentru că, așa după cum spune James D.Kennedy ,,Sunt sigur că în mintea marii majorități a Bisericii creștine s-a înrădăcinat foarte bine ideea că este în primul rând datoria pastorului să poarte bătălia pentru Hristos – în special bătăliile pentru sufletele oamenilor. În mintea celor mai mulți, lucrarea de evanghelizare este o lucrare efectuată de profesioniști. / În definitiv / , spu ei, / eu nu sunt decât un măcelar, sau brutar … și ce știu eu despre teologie? Nu am fost niciodată la seminar; lasă aceasta pe seama generalilor din tagma eclesiastică!/ cred că aceasta este cea mai mare tragedie care a lovit Biserica lui Isus Hristos. Rezultatele ei se răsfrâng atât de departe, au o amploare atât de vastă, înât nu suntem în stare să ne dăm seama ce pagube enorme s-au înregistrat.” 2 James D. Kenedy, Evanghelizare masivă, ediția a treia, Wheaton Ilinois, Tyndale House Publishers, SMR, 1990, p. 3

2. CADRUL ISTORIC AL ACTIVITĂȚII MISIONARE A APOSTOLULUI PAVEL

2.1. CONTEXTUL ISTORIC

În perioada scrierii Noului Testament lumea civilizată se afla sub ocupația Imperiului Roman, care era unul dintre cele mai întinse imperii ce au existat pe pământ. Armatele romane au unificat statele existente pe atunci, care se luptau între ele, și întreaga lume cunoscută în vremea aceea a format acest mare Imperiu, astfel toți oamenii erau uniți în același sistem de legi. Poporul roman, „care a urmat calea idolatriei, a religiilor misterelor și adorarea împăratului, a fost astfel folosit de Dumnezeul pe care ei nu-L cunoșteau, ca să contribuie la împlinirea voii Sale.” 1

Cu toate că romanii au devenit cuceritorii politici, ei au fost cuceriți din punct de vedere cultural de greci. Limba greacă era răspândită peste tot cu atâta putere, încât chiar în Roma a ajuns să se vorbească limba greacă.

„Cuceririle lui Alexandru cel Mare au deschis toate căile pentru pătrunderea limbii și culturii grecești în întreaga lume … Principiul după care fiecare cetate era independentă a fost înlocuit cu un principiu al unității lumii.” 2

Împăratul roman Augustus a exterminat pirații de pe mări și bandiții de drumul mare și astfel s-a asigurat o protecție a călătorilor și comercianților care transportau mărfurile din loc în loc. Totodată au fost protejați și creștinii care străbăteau Imperiul ducând „vestea bună“ a Evangheliei, care s-a răspândit foarte repede în tot Imperiul Roman.

2.2. CONTEXTUL RELIGIOS.

Creștinismul a avut de înfruntat religiile care de veacuri s-au înrădăcinat în sufletele oamenilor. În Imperiul Roman a avut loc o mare decădere spirituală.

„La un moment dat nici nu se mai știa care era adevăratul zeu. Împărații romani nu s-au sfiit să se așeze pe ei înșiși între zei și, pentru că n-au avut răbdare să

aștepte să fie zeificați după moarte, au pretins onoruri divine încă din timpul vieții lor. Această pretenție va face mulți martiri între creștinii care vor refuza să se închine unui om, chiar dacă el era cezarul.” 3

2.2.1. RELIGIA ROMEI SI GRECIEI.

La început fiecare se închina la zeii casei sau ai stăpânului la care lucra. Acești zei erau considerați forțele cu care aveau de-a face zilnic. Astfel ei venerau zeii câmpului, zeii pădurilor, zeii semănatului, zeii anotimpurilor, zeii recoltatului – cărora le aduceau jertfe la momentul potrivit.

Cu timpul statul roman s-a dezvoltat și astfel: „s-a petrecut o fuziune a zeităților sub influența dominantă a Panteonului grec. Jupiter, zeul cerului, a fost identificat cu zeul grec Zeus; Juno, soția lui cu Hera; Neptun, zeul mării, cu Poseidon; Pluto, zeul lumii subpământene, cu Hades ș.a.m.d.” 4

Zeus era considerat zeul care poruncea nu numai oamenilor, ci și zeilor. El s-a luptat cu zeii pentru a-i putea doborî și pentru a deveni el suveranul. Au urmat apoi o serie de căsătorii ale lui Zeus. Printre soțiile sale se număra și Hera.

Oamenii se închinau zeului care patrona orașul în care se aflau, dar după cucerirea orașelor de către romani oamenii se întrebau „de ce divinitatea nu ne-a apărat?” Astfel cei învinși tindeau să renunțe la credința lor și la a mai venera vechii zei, ce nu i-au apărat. Totuși unii se mai închinau și zeităților locale (ex. Artemis, numită Diana în Efes). O altă zeiță locală, ce era venerată în acele timpuri, a fost Atena, care după zeița Hera, era cea mai importantă zeiță greacă. „Numele său nu a putut fi explicat prin greacă. Cât privește originea sa, ipoteza lui Nillson, admisă de majoritatea savanților, pare destul de convingătoare: Atena ar fi fost o stăpână a Palatului, protectoare a palatelor întărite ale regilor mycenieni; deși zeiță domestică, în legătură cu meseriile femeiești ori bărbătești, prezența sa în citadelă în timp de războaie și jafuri i-a conferit atributele și prestigiile unei zeițe războinice. Ea iese din capul lui Zeus îmbrăcată în armură, fluturându-și lancea și scoțând strigătul ei de război. Numeroase titluri ale sale îi proclamă acest caracter marțial: Promachoo (Luptătoarea), Sthenias (Puternica), Areia (Războinica) etc.” 5

Cu toate acestea oamenii se închinau și statului. Acest cult imperial s-a dezvoltat treptat și împărații erau zeificați. Aceasta a dus la declanșarea prigoanei împotriva creștinilor care refuzau o astfel de închinare. „Nu încape îndoiala însă că închinarea adusă împăratului a avut o mare importanță pentru stat. Ea a unit patriotismul și închinarea, făcând din sprijinirea statului o îndatorire religioasă.”6

Însă toate acestea au fost insuficiente pentru oamenii care doreau o consolare la necaz și, doreau să ajungă în contact personal cu zeitatea. Astfel s-a dat naștere la „Religiile Misterelor”, care aveau în centru un zeu care a murit și apoi a înviat. Religiile misterelor s-au înrudit cu ocultismul. Astfel oamenii puteau invoca sau porunci spiritelor și demonilor dacă știau corect formulele și ritualurile. Pentru magie erau interesați nu numai neevreii, ci și evreii. Interesul pentru magie al evreilor poate fi observat din faptul că fariseii scoteau demoni, că erau mulți vrăjitori printre ei, care concurau și se împotriveau apostolilor. În F.Ap.19:19, aflăm că în Efes erau mulți vrăjitori care s-au întors la Domnul și și-au ars cărțile de vrăjitorie.

În Imperiul Roman, după cuceririle în urma cărora s-a făcut contact între lumea răsăriteană și cea apuseană, grecii au învățat astrologia, care era originară din Babilon. „Teoria astrologiei se baza pe presupunerea că puterile suverane ale universului, care controlau universul și viețile oamenilor, acționau simultan în ambele, și deseori prevesteau destinele oamenilor potrivit cu cursul planetelor sub spectrul cărora s-au născut. Aceste date au fost organizate într-un tabel numit horoscop.” 7

Creștinii respingeau categoric astrologia, de aceea ea nu a pătruns în creștinism. Astrologia era folosită nu numai de oamenii de rând, ci și de aristocrați. Chiar și împărații Imperiului recurgeau la ea. Cu timpul însă astrologia și-a pierdut importanța.

2.2.2. IUDAISMUL.

În Imperiul Roman printre religii era numărat și iudaismul. Această religie a evreilor nu se limita numai la evrei, pe vremea aceea fiind convertiți la iudaism și neevrei, care după circumcizie erau numiți prozeliți. Iudaismul este o religie monoteistă și interzicea adepților ei să creadă sau să se închine altor zeități. Iudeii puneau un accent deosebit pe calitatea de Tată a lui Iehova, căruia I se închinau și Îi aduceau jertfe.

Principalul loc de rugăciune al Iudeilor era Templul, iar evreii împrăștiați printre neamuri au format sinagogi în fiecare oraș din Imperiu unde erau suficienți evrei (minim 10). În sinagogă evreii se întâlneau în fiecare zi de Sabat și aici citeau Legea și învățau copiii în credința străbună. Conducătorii sinagogilor se numeau „fruntașii sinagogii”. Sinagoga a fost locul unde Apostolul Pavel predica în cetățile unde intra pentru prima dată.

Cu toate acestea, Iudaismul nu este o excepție în ce privește tendința umană de sectarism în religie, deși coeziunea lui a fost mai mare decât a celorlalte religii din lumea romană. Deși toate sectele din iudaism erau devotate Legii, ele aveau o varietate de orientări, de la liberalism până la raționalism și de la misticism la oportunism politic.” 8

2.2.2.1. Hasideenii – nu sunt menționați în Biblie și „nu era o sectă organizată. Este denumirea dată acelor evrei care s-au opus invaziei culturii grecești (elene) în viața și cultura iudaică.” 9

Termenul în limba română înseamnă „cei sfinți ”.

2.2.2.2. Fariseii – „cei separați” – sunt cei mai mulți la număr și cei mai influenți. Majoritatea fariseilor erau evrei obișnuiți. „Ei erau separatiștii sau puritanii iudaismului, care se fereau de orice asocieri rele și căutau să dea ascultare deplină fiecărui precept din Legea scrisă sau orală.” 10

Din această partidă a făcut parte și Apostolul Pavel înainte de convertirea sa la creștinism. Mulți dintre farisei erau foarte religioși și îi disprețuiau pe aceia care nu puteau împlini legile puse de ei, care adeseori erau împovărătoare. Dar cu toate acestea a fost singura sectă care a supraviețuit „ devenind temelia iudaismului ortodox modern, care urmează modelul moralității, ceremonialismului și legalismului fariseic.” 11

Fariseii credeau în existența îngerilor și în nemurirea sufletului (F.Ap.23:8). Fariseii

„ 1. Alături de Torra, ei considerau la fel de inspirat și de plin de autoritate tot materialul conținut în tradiția orală.

2. Cu privire la relația dintre voința liberă, ei aveau o poziție de mijloc, fapt ce făcea ca nici voința liberă, nici suveranitatea lui Dumnezeu să nu o poată exclude pe cealaltă.

3. Ei acceptau o ierarhie dezvoltată a îngerilor și demonilor.

4. Ei învățau că există un viitor pentru cei morți.

5. Ei credeau în nemurirea sufletului și răsplătirea după moarte.

6. Ei era adepții egalității umane.

7. Accentul învățăturii lor era mai de grabă etic decât teologic.” 12

2.2.2.3. Saducheii – erau mai puțini la număr decât fariseii, dar dețineau puterea politică. Ei negau existența îngerilor, a duhurilor și existența vieții după moarte (F.Ap.23:8). Erau de acord să se alieze cu puterea dominantă, făceau orice doar să aibă putere și prestigiu. „Ei erau din această cauză serios suspectați de către colaboratorii lor din popor în vederea legăturii lor cu puterea păgână, ocupantă … ei pierduseră orice influență asupra poporului.” 13

Saducheii „ 1. Negau că legea orală avea autoritate și obligativitate.

2. Ei interpretau Legea mozaică mai literal decât fariseii.

3. Ei erau foarte exigenți în privința purității levitice.

4. Ei puneau toate pe seama voinței libere.

5. Ei susțineau ideea că nu este nici înviere din morți și nici viață veșnică.

6. Ei respingeau credința în îngeri și demoni.

7. Ei respingeau ideea unei lumi spirituale.

8. Ei acceptau ca fiind canonice doar cărțile lui Moise.” 14

2.2.2.4. Esenienii – erau mai riguroși, chiar și decât fariseii, în împlinirea și respectarea Legii. „Ei nu se căsătoreau și își recrutau membrii prin adoptare sau prin primirea de convertiți. Comunitățile lor dețineau toată proprietatea în comun, așa încât nimeni nu era bogat și nimeni nu era sărac. Ei își asigurau singuri cele necesare traiului, prin munca manuală. Mâncau hrana cea mai simplă și se îmbrăcau de obicei în veștminte albe atunci când nu lucrau.” 15

Respectau cu multă strictețe sabatul și erau foarte atenți la curăția rituală personală. În urma săpăturilor arheologice ce s-au efectuat al Qumram, se pare că comunitatea ce a scris sulurile descoperite în peșteră, ar fi aparținut acestei secte. „Unii autori au sugerat că Ioan Botezătorul și Isus au fost esenieni și ca atare creștinismul ar fi produs al mișcării eseniene” 16

Pare interesant că această sectă nu apare în paginile Sfintelor Scripturi, însă despre ei avem informații că „ … ar fi apărut în sec. II î.Hr. și se pare că ar fi dispărut odată cu distrugerea Ierusalimului de către romani.” 17

Esenienii nu aveau sclavi, considerând că toți oamenii sunt egali din punct de vedere social, însă totuși făceau deosebire între oameni din punct de vedere moral, astfel oamenii erau curați și necurați.

2.2.2.4. Zeloții – era o sectă extremistă „Ei refuzau să plătească impozite romanilor și erau gata în orice moment să pornească războiul care i-ar fi putut duce în Împărăția lui Dumnezeu.” 18 Și acest motiv a contribuit la declanșarea războiului dintre romani și iudei.

Se caracterizau prin violență și au pus la cale unele revolte împotriva romanilor. „Prezentați adesea ca bandiți de drumul mare, ei erau mai degrabă fanatici religioși ireductibil opuși oricărei forme de autoritate, care nu provenea direct din Lege. Ei nu ezitau din această rațiune să pedepsească cu moartea pe cei care în ochii lor se făceau vinovați de grozave abateri de la Lege, și îndeosebi pe cei care colaborau cu puterea ocupanților păgâni.” 19

Din aceasta partidă făcea parte și ucenicul lui Isus numit Simon (Luca 6:15; F.Ap.1:13).

2.2.2.5. Cărturarii, scribii, secretarii logofeții – nu erau o sectă sau o grupare politică, dar aveau vaste cunoștințe a Sfintelor Scripturi și a Legii, interpretând și aplicând Legea în viața de toate zilele. Erau numiți învățători (rabini). „Cărturarii erau experți în studierea Legii lui Moise (Torra) … Cărturarii au fost cei care au organizat serviciile la sinagogă. Unii dintre ei erau membrii cu drepturi depline în Sinedriu (Mat. 16:21; 26:3) ” 20

2.2.2.6. Ebraiștii – erau evreii din diaspora, care cunoșteau nu numai Legea și credința iudaică, ci și limba aramaică sau ebraică. Dintre aceștia făcea parte și Apostolul Pavel (Fil.3:5; F.Ap.23:3; 21:39; 22:25-29). Fiecare cărturar renumit își avea ucenicii săi.

2.2.2.7. Eleniștii – sunt evreii care au acceptat cultura greco-romană, renunțând la a mai vorbi limba ebraică. Ei vorbeau limba greacă sau limba țării în care locuiau. Aceste categorii de evrei sunt menționate în F.Ap.6, când din cauza diferențelor este pusă în primejdie unitatea Bisericii. Dintre eleniști probabil au făcut parte diaconii: Ștefan și Filip. „În persecuția care a izbucnit după moartea lui Ștefan, eleniștii au fost în principal cei care s-au împrăștiat, propovăduind Evanghelia pretutindeni pe unde au mers.” 21 Evreii nu erau prea agreați în Imperiul Roman, uneori erau chiar turbulenți. Împăratul Claudiu a dat ordin ca din Roma să fie expulzați toți evreii.

2.2.2.8. Sanhedrinul – era format din 71 de membri, printre care erau și farisei, cărturari și saduchei. Își avea sediul la Ierusalim, la Templu și judeca marile delicte supreme, fiind ca un fel de curte supremă. „Sanhedrinul exercita conducerea iudeilor.” 22 Sanhedrinul reprezenta națiunea Israel. „Probabil că stabilirea cifrei de 70 tindea să reproducă numărul bătrânilor desemnați să colaboreze cu Moise. Al 71-lea membru era marele preot, care deținea funcția de președinte. Sanhedrinul avea dreptul de viață și de moarte asupra israeliților. … Sanhedrinul avea o poliție proprie și dreptul de a opera arestări. ” 23 Astfel și Domnul Isus a fost judecat de membrii Sanhedrinului ( Mat.26:59; Marc.14:55; 15:1; Luc.22:66; Ioan 11:47). De asemenea și apostolii Petru și Ioan au fost duși în fața Soborului (F.Ap.4:5-6;15:5,21). Diaconul Ștefan a fost și el dus în fața Sinedriului (F.Ap.6:12); la fel și Apostolul Pavel (F.Ap.22:30; 23:15; 24:26). Sinedriul și-a încetat existența din momentul distrugerii Ierusalimului de către romani.

2.2.3.FILOSOFIILE.

Oamenii au simțit că unele religii nu puteau umple golul din sufletul uman și încercau să coreleze toate cunoștințele cu privire la univers. Unele filosofii recunoșteau existența divinității, altele o respingeau. Filozofiile nu au avut ca bază relația cu Dumnezeu.

2.2.3.1. Platonismul – susținea că: „lumea constă dintr-un număr infinit de lucruri particulare și fiecare dintre acestea este o copie mai mult sau mai puțin imperfectă a unei idei reale.” 24 Cu alte cuvinte lumea materială este umbra lumii reale, care de fapt este lumea ideilor.

2.2.3.2. Gnosticismul – își trage numele de la verbul grec „gnosis”, care înseamnă „cunoaștere”. Considera că omul poate fi mântuit decât numai prin cunoaștere, considerând că omul trebuie să caute lumea invizibilă și să renunțe la cea materială. Nu credea că Dumnezeu ar fi creat o lume atât de coruptă, deoarece El este atât de mare și Sfânt. „Se pare că această erezie nega deplina dumnezeire a lui Hristos și poate că Îl considera una dintre emanațiile sau manifestările lui Dumnezeu. În afara de aceasta s-ar putea ca ascetismul pe care l-au promovat în anumite forme de gnosticism să fie ecoul atitudinii de a „ nu lua, nu gusta, nu atinge” (Col.2:21), pe care a condamnat-o Pavel cu atâta vehemență.” 25

Apostolul Pavel în activitatea sa misionară a avut de lucru destul de mult cu cei care erau adepți ai gnosticismului, proclamând suficiența credinței pentru mântuire.

Autorii care au scris Noul Testament combat gnosticismul. „Deși ei folosesc adesea terminologia gnostică când combat gnosticismul, ei arată clar ca nu acceptă nuanțele gnostice ale oamenilor.” 26

2.3.3.3. Neoplatonismul – avea principii care se bazau pe dualismul lui Platon cu privire la idealul universal și la lucrurile particulare; se baza și pe dualismul persan al întunericului și luminii. Neoplatoniștii considerau că trupul este rău, iar duhul (spiritul) întotdeauna este bun. Considerau că pentru a fi mântuit e necesar să renunți la orice dorință a trupului. „Neoplatoniștii consecvenți ar socoti pur și simplu de neconceput unirea lui Dumnezeu cu omul, unirea dumnezeirii cu materia. Ispășirea nu ar fi necesară, întrucât nici un fapt care s-a petrecut în lumea aceasta nu poate avea vre-un efect asupra lumii reale a spirtului. Învierea ar fi o greșeală hidoasă, întrucât nu ar face decât să perpetueze răul existenței materiale.” 27

Influenta rea a trupului, considerau ei, poate fi eliminată prin dependența de simțuri, lucru ce va fi realizat cu adevărat abia la moarte.

2.3.3.4. Epicurismul – „Îți trage numele de la Epicur (342-247 î.Hr.). Propovăduia ca țel în viață atingerea fericirii prin satisfacerea plăcerilor. Ei negau existența zeilor.” 28

Prin aceasta nu înseamnă ca au propovăduit o viață plină de plăceri, deoarece ei susțineau că dacă pentru a ajunge la fericire o persoană ar fi satisfăcută dacă se abține de la ceva, atunci acelei persoane îi recomandau abstinența. „Epicurienii nu acceptau doctrina despre nemurirea sufletului, pe care îl considerau ca fiind o substanță materială. Este aproape sigur că, auzind pe Pavel propovăduind despre nemurire și despre învierea morților, (in Atena), epicurienii au taxat spusele acestuia drept palavrageli.” 29

Iar „Rabinii evrei au folosit cuvântul apiqoros pentru a indica pe cineva care tăgăduiește viața după moarte, iar mai târziu ca sinonim pentru „necredincios” 30

2.3.3.5. Stoicismul – își trage numele de la filosoful Zeno (cca.336- 260 î.Hr.), care era originar din Cipru. Zeno a admis că universul este sub controlul unei divinități. „Ei (stoicii) admiteau existența zeilor, pe care, însă, îi credeau departe și lipsiți de interes pentru soarta oamenilor, afacerile oamenilor fiind guvernate de destin.” 31

Stoicii considerau ca nu e voie ca lucrurile să fie schimbate (în bine sau rău), ci universul să fie acceptat așa cum este. „Stoicii învățau că Dumnezeu este imanent în toate lucrurile create și că, după moarte, sufletul omului se întoarce în marele suflet divin. Ei erau panteiști și, pentru ei, nu exista o altă viață după moarte.“ 32

2.3.3.6. Cinismul – propovăduia că omul poate atinge maximul virtuții în care nu mai are nici o nevoie. Pentru a nu mai depinde de dorințe, ei au căutat să le desființeze, să le anuleze, devenind individualiști și doreau să arate prin ceea ce făceau că sunt altfel decât ceilalți oameni.

2.3.3.7. Scepticismul. Concepția lor era că experiența oamenilor se deosebește de la un individ la altul. Un lucru care era considerat bun într-o țară, era probabil considerat rău în alta. „Dacă ar fi să meargă înainte pe baza propriei lor logici, scepticii nu ar putea face nici o afirmație, întrucât ei nu ar putea dovedi nimic pe baza unor premise acceptabile.“ 33

Filozofiile nu au satisfăcut sufletul uman, fiind prea greu de înțeles pentru oamenii simpli și pentru că nu aveau nici o finalitate. Prin filozofie nu s-a ajuns la cunoașterea adevărului.

2.3. CONTEXTUL SOCIAL.

Lumea socială și economică din vremea Apostolului Pavel se asemăna mult cu cea de astăzi. Oamenii săraci, bogații și criminalii, oamenii liberi și morali trăiau împreună. Sclavia era în floare pe vremea aceea. „În Imperiul Roman existau la un moment dat 60 de milioane de sclavi, oameni considerați simple unelte vorbitoare. Ei erau complet la dispoziția stăpânilor lor, care dispuneau de viața și de moartea lor, după bunul lor plac. “ 34

Majoritatea oamenilor erau săraci. În iudaism nu se practica pe scară largă sclavia. Aceasta probabil, datorită Legii date de Moise, care interzicea acest lucru, în schimb, în lumea păgână existau oameni foarte bogați, care trăiau în lux. Cei mai numeroși erau săracii; unii erau țărani, alții meșteșugari și mai puțini dintre ei erau comercianți. Evreii considerau că cei bogați aveau parte mai mare de harul lui Dumnezeu și îi considerau mai evlavioși decât pe alții.

În societatea păgână lumea era delimitată astfel:

2.3.1. Aristocrația – proprietarii de pământuri, care profitând de sărăcia oamenilor în urma războaielor, au cumpărat ieftin de la ei pământurile pentru că aceștia nu câștigau suficient ca să întrețină o mică fermă, acum dețineau controlul pământurilor și și-au adunat averi mari.

2.3.2. Clasa mijlocie – aproape că a dispărut în Imperiul Roman, mulți dintre ei au murit în războaie sau au fost exilați. Cu timpul n-au mai putut face față sărăciei și mulți dintre ei au ajuns flămânzi și fără adăpost.

2.3.3. Plebea – (săracii) – erau cei mai numeroși. „Erau într-o stare mai rea decât sclavii, care aveau asigurată cel puțin mâncarea și îmbrăcămintea.“ 35

2.3.4. Sclavii – erau destul de mulți la număr, care creștea mereu în urma războaielor și datoriilor. „Nu toți sclavii erau neștiutori de carte. De fapt mulți dintre ei erau medici, contabili, învățători și meșteșugari de orice fel.“ 36

Sclavii erau puși la lucru pe moșii, în casă, în întreprinderi. Unora prin lingușire și ascultare prefăcută li s-au încredințat copiii stăpânilor spre îngrijire. Acest lucru a dăunat mult, deoarece sclavii îi învățau toate lucrurile rele, viciile și păcatele pe care le cunoșteau și astfel corupția s-a întins foarte repede.

Au fost și stăpâni care s-au purtat cu amabilitate cu slujitorii lor, care văzând lucrul acesta își îndeplineau îndatoririle cu seriozitate. Mulți sclavi au fost eliberați de stăpânii lor încă în timpul vieții acestora, sau la moartea lor. Alții fiind mai înțelepți și mai economicoși și-au adunat bănuții pentru a-și putea cumpăra libertatea. Mulți dintre ei au devenit oameni cu personalitate proeminentă. Apostolul Pavel îi îndemna în scrierile sale pe stăpâni ca să se poarte blând cu slujitorii lor, iar slujitorii la rândul lor trebuiau să slujească cu credință.

Cetățenii romani aveau unele beneficii în Imperiu. Acest titlu putea fi cumpărat cu aur, sau putea fi moștenit de la părinți, ca în cazul lui Pavel. Uneori acest drept era dat de către stat ca recompensă pentru unele fapte. Una din beneficiile cetățenilor romani în Imperiu era că: „Cetățeanul roman era scutit de pedepse corporale și dezonorante, cu îngăduința de a uza de apel la împărat. “ 37

2.4. CONTEXTUL CULTURAL

2.4.1. LITERATURA, ARTA, MUZICA

În acea vreme a avut loc o renaștere literara. S-au scris poezii, drame, lucrări de istorie etc.

Arta a cunoscut o mare înflorire. S-au construit multe drumuri, poduri, teatre. Au înălțat multe statui care reprezentau persoane proeminente.

În Imperiu s-a răspândit muzica de orice gen. Se foloseau instrumente de suflat, alăute, instrumente cu coarde, tobe și țimbale. Mulți dintre sclavi știau să cânte. Prin aceasta îi înveseleau pe stăpâni și musafirii acestora.

2.4.2. LIMBILE.

În Imperiul Roman se vorbeau cel mai mult: latina, greaca, aramaica și ebraica.

2.4.2.1. Limba latină – era limba cuceritorilor romani și se vorbea la curtea imperială și în cea mai mare parte a lumii apusene.

2.4.2.2. Limba greacă – era limba cultă a Imperiului. Era vorbită curent în orice parte a Imperiului. Limba greacă „a devenit limba negustorilor, limba navigatorilor și limba filozofiei. Limba greacă cu posibilitățile ei de exprimare exactă, ca o adevărată matematică, a ajuns să fie cunoscută pretutindeni și folosirea ei s-a extins pretutindeni în Imperiul Roman, chiar și după căderea epocii elenistice. “ 38

Limba greacă a favorizat răspândirea creștinismului în tot Imperiul Roman.

Se spune că „Toate epistolele au fost compuse în limba greacă, dar numai evangheliile și Faptele Apostolilor au supraviețuit în forma greacă, chiar dacă acceptăm faptul că anumite culegeri de învățături ale lui Isus în limba aramaică existau la jumătatea primului veac.“ 39

2.4.2.3. Limba aramaică – predomina în Orientul Apropiat. Multe expresii din aramaică le găsim în Noul Testament, cum ar fi: „Ava“ (Rom. 8:15), „Maranata” (1Cor.16:22). Aramaica este limba în care s-a adresat Apostolul Pavel celor din Ierusalim atunci când a fost prins și dus de soldați spre cetățuie (F.Ap.22:2).

2.4.2.4. Limba ebraică – era înrudită cu aramaica, în schimb era o limbă moartă, cunoscută doar de unii dintre rabini.

Datorită faptului că limba latină, greacă și aramaică erau răspândite în Imperiu, s-a scris în fiecare din ele inscripția de deasupra Mântuitorului în timp ce era răstignit pe cruce (Ioan 19:20). Apostolul Pavel a fost omul potrivit la locul potrivit. Cunoștea cultura ebraică, greacă și romană; precum și limbile lor. „ … a fost omul capabil să discute cele mai subtile principii teologice cu rabinii iudei și cele mai adânci probleme filozofice cu filozofii greci: stoici și epicurieni. El a fost omul înzestrat cu o mare pasiune pentru suflete, fie Iudei, fie Greci. El se simțea dator să vestească mântuirea deopotrivă și unora și altora.” 40

2.4.3. MONEDELE.

În Imperiul Roman se foloseau dinarii, în traducerea românească „leu“, sau „ban“. Avea putere mare de cumpărare și era salariul unui om pentru o zi de lucru (12ore). Se mai folosea și o monedă din aur (aureus), în limba româna denumită „pol“, care valora 40 dinari. Monezile țărilor cucerite nu erau scoase din circulație, puteau fi folosite în țara respectivă, deși era folosit și dinarul sau polul.

2.4.4. CĂLĂTORIILE ȘI TRANSPORTUL

Romanii au construit drumuri de calitate superioară, care legau provinciile Imperiului de Roma, dar nu și între ele, tocmai de aceea se spunea: „Toate drumurile duc la Roma“.

Acest lucru a asigurat unitatea Imperiului și transportarea rapidă a mărfurilor și trimiterea rapidă a mesajelor, precum și deplasarea trupelor. Au încercat să le construiască cât mai drept, făcând viaducte peste râuri și văi și tăind în dealuri. Drumurile în puține locuri erau mai late de 5m, dar erau durabile și netede. Împăratul Augustus a exterminat pirații de pe mare și bandiții de drumul mare. Din loc în loc de-a lungul drumurilor erau hanuri, unele din ele asigurau masă și cazare, altele doar loc pentru dormit.

Călătoriile se făceau de obicei pe jos. Puțini oameni aveau cai sau asini. Negustorii călătoreau în caravane.

Granițele statelor cucerite erau anulate. Și acest lucru a ușurat nespus de mult deplasarea în tot Imperiul. Apostolul Pavel a profitat de dreptul de cetățean roman și de ușurința transportului și a dus vestea buna a Evangheliei până la mari depărtări. Se pare că creștinismul s-a răspândit mai întâi de-a lungul drumurilor principale care duceau la Roma și mai apoi în celelalte părți ale Imperiului. Unii istorici creștini sunt de părere că apostolul Pavel a folosit din plin aceste facilități, creând adevărate centre pentru misionarism creștin, în marile orașe strategice ale Imperiului Roman.

Transportul pe apă era cu ceva mai dificil decât cel pe uscat. Apostolul Pavel în călătoriile sale misionare a călătorit nu numai pe uscat, ci și pe mare. Transportul comercial se făcea cel mai mult pe apă. Vântul facilita transportul în timpul sezonului.

Răspândirea creștinismului a fost facilitată nu numai de stârpirea piraților de pe Mediterana, a tâlharilor ce atacau călătorii pe uscat și asigurarea protecției armatelor romane pe drumurile Asiei, Europei și Africii, ci și de „Legea romană cu accentul ei pe demnitatea individului și pe dreptul lui la justiție și la cetățenie romană și cu tendința ei de a contopi oameni de diferite rase într-o singură organizație politică, a anticipat o Evanghelie care proclama unitatea rasei prin faptul că făcut cunoscută atât pedeapsa pentru păcat, cât și pe Cel care îi va salva pe oameni din păcat.“ 42

În răspândirea Evangheliei un rol important l-a avut și armata romană. Mulți dintre soldați s-au convertit la creștinism și au răspândit mesajul Domnului acolo unde au fost trimiși să-și satisfacă stagiul militar cu ajutorul limbii universale: greaca. Și „Este posibil ca introducerea cea mai timpurie a creștinismului în Bitinia și în Dacia să fi fost un rezultat al lucrării soldaților creștini staționați acolo.“ 43

Un alt factor de răspândire a creștinismului a fost faptul că în urma cuceririlor de către romani, oamenii nu se mai închinau la zeii locali, care au fost atât de slabi și nu i-au ajutat, creându-le astfel un gol spiritual, care trebuia umplut cu prezența divină. Și cultura greacă a facilitat mult răspândirea creștinismului, prin faptul că limba universală de atunci era greaca, prin dialectul omului de rând: koine.

Apoi filozofia greacă a contribuit la distrugerea religiilor vechi (politeiste), dar nici filozofia nu împlinea nevoile spirituale, ci numai creștinismul a fost capabil să facă acest lucru. „Prin intermediul acestei culturi, a fost răspândită Evanghelia lui Hristos în cadrul primelor acțiuni misionare. Având o Biblie în limba greacă din care să predice și având limba greacă ca mijloc de comunicare, Evanghelia a ajuns în scurt timp până la cele mai îndepărtate colțuri ale lumii civilizate.“ 44

Limba universal folosită între granițele marelui Imperiu,a ajutat misionarismul prin faptul că altfel misionarii ar fi fost puși în situația de a învăța o limbă nouă ori de câteori își extindeau aria de acțiune. Pavel a putut să predice Evanghelia în toate ținuturile, folosind aceeași limbă, pe care o stăpânea suficient de bine.

Cu toate acestea „Iudaismul poate fi considerat ca tulpina pe care urma să înflorească trandafirul creștinismului.“ 45 Evreii Îl cunoșteau pe Dumnezeul care li s-a revelat în istorie. Ei credeau doar într-un singur Dumnezeu și erau în așteptarea venirii lui Mesia, care aducea pacea și dreptatea pe pământ. Pe lângă aceasta evreii aveau cele 10 porunci, care erau la un standard ridicat față de sistemul etic al păgânilor. Evreii au înființat sinagogile, unde se adunau pentru studiul Scripturilor. „Aceste realizări vor asigura Evangheliei drum liber pretutindeni.“ 46

Ca o concluzie preliminară la tot ceea ce s-a discutat până aici, putem spune că misionarismul nu a avut condiții mai bune de extindere, în nici o altă perioadă din istoria sa, ca perioada celei de a doua jumătăți a primului veac creștin.

Note

Earle E. Cairns „Creștinismul de-a lungul secolelor” p.29

Prof. Dr. T. Sandru „Biserica creștină” p.19-20

Idem „Evanghelogie” p.18

M. Tenney„Studiu al Noului Testament” p.59

Op. Cit. p 59

Ibidem p.61

Ibidem p.65

Ibidem p.96

Enciclopedia Bibliei ed. Logos, Cluj 1996 p.133

Ibidem p.97

Ibidem p.98

„Biblia de studiu pentru o viată deplină “ p.31

E. Bulgăr „Țara Sfântă” p.222

Biblia de studiu pentru o viață deplină p.31

M. Tenney „Studiu al N. T.” p.98

Ibidem p.39

Dicționar biblic, ed. Stephanus, vol.I p.206

Enciclopedia Bibliei p.134

E. Bulgăr „Țara Sfântă” p.223

Dicționar biblic, ed. Cartea creștină, p.206

Ibidem p.389

E. Bulgăr „Țara Sfântă” p.228

Dicționar biblic, ed. Stephanus, vol. III, p.291

M. Tenney „Studiu al N. T.” P.66

Ibidem p.68

Dicționar biblic, ed. Cartea Creștină, p.501

M. Tenney „Studiu al N. T.” P.68

prof. Dr. T. Sandru „Biserica creștină” p.94

preot Dr. Sabin Verzan „Sfântul Apostol Pavel” p.130

Dicționar biblic, ed. Cartea Creștină, p.396

prof. Dr. T. Sandru „Viața și învățătura apostolului Pavel” p.52

preot. Dr. S. Verzan „Sf. Ap. Pavel” p.130

M. Tenney „Studiu al N. T.” p.77

prof. Dr. T. Sandru „Evangheologie” p.18

M. Tenney „Studiu al N. T.” p.44-45

Op. Cit. p.45

E. Bulgăr „Țara Sfântă” p.225

prof. Dr. T. Sandru „Evangheologie” p.24

M. Tenney „Studiu al N. T.” p.49-50

prof. Dr. T. Sandru „Viața și învățătura apostolului Pavel” p.6

cf. Dicționar biblic, ed. Cartea Creștină, p.202

E. E. Cairns „Creștinismul de-a lungul secolelor” p.30

Ibidem p.31

M. Tenney „Studiu al N. T.” p.18

E. E. Cairns „Creștinismul de-a lungul secolelor” p.35

prof. Dr. T. Sandru „Evangheologie” p.24

3. VIAȚA APOSTOLULUI PAVEL PÂNĂ

LA ÎNCEPEREA ACTIVITĂȚII SALE MISIONARE

3.1. NAȘTEREA, NUMELE, COPILĂRIA.

Pavel a fost cel mai mare misionar al neamurilor din toate timpurile.

Înainte de convertirea lui la creștinism, Apostolul Pavel este cunoscut sub numele de Saul din Tars. Despre acest oraș el va vorbi în F.Ap.21:39, cu aceasta ocazie descriindu-se sși pe sine: „Eu sunt iudeu din Tarsul din Cilicia, cetățean al unei cetăți nu fără însemnătate.“ Cam prin anul 72 î.Hr. orașul Tars a devenit capitala Ciliciei. Cilicia era un ținut important în Imperiul Roman deoarece pe aici trecea drumul care lega o parte a Asiei de cealaltă. Astăzi Tarsul este un orășel din sudul Turciei și este cunoscut sub denumirea de Taraso, dar în vremea apostolului Pavel a cunoscut o mare înflorire atât din punct de vedere economic, cât și din punct de vedere cultural.

Din punct de vedere cultural Tarsul era pe locul al III-lea, pe locul I fiind Atena, iar locul al II-lea îl ocupa Alexandria.

„Saul din Tars era iudeu din seminția lui Beniamin și a văzut lumina zilei aproximativ în aceeași perioadă cu Domnul Isus în Betleem și cu filosoful Seneca în Roma.” 1 Dar „Anul nașterii Sfântului Apostol Pavel este data cea mai controversată din cronologia paulină. … În general se admite că cel ce avea să devină Apostolul neamurilor s-a născut într-unul din anii cuprinși între 10 și 15 d.Hr.“ 2

Orașul Tars este renumit prin universitatea unde se țineau cursurile de filozofie și medicină.

Pe paginile Sfintelor Scripturi Saul din Tars apare pentru prima dată în cartea Faptele Apostolilor 7:58, fiind prezentat ca un tânăr la picioarele căruia au fost puse hainele celor care îl împroșcau cu pietre pe martirul Ștefan.

Saul a avut o copilărie fericită. „Probabil părinții săi l-au cerut și l-au așteptat de la Dumnezeu, motiv pentru care i-au pus numele Saul.” 3

Potrivit Legii lui Moise, Saul a fost circumcis în ziua a opta. Se presupune că „Familia lui Saul își avea originea în Giscaia, localitate din Galileea, acea provincie a Palestinei în care a crescut și și-a desfășurat cea mai mare parte a activității Sale, Însuși Isus. Părinții lui Saul au părăsit Giscaia înainte de a-l naște pe acesta pentru a se stabili în Tarsul Ciliciei. Știm ca Saul avea o sora măritata la Ierusalim. Fiul acesteia l-a vestit pe Pavel despre intenția unor iudei fanatici de a-l ucide și tot el a dezvăluit comandantului fortăreței din Ierusalim, unde Sfântul Pavel se afla în captivitate (F.Ap.23:12-31), aceasta intenție criminală a fanaticilor iudei.“ 4

Din partea tatălui său Saul a primit cetățenia romană, drept care avea o mare valoare în Imperiul Roman, deoarece cetățenii romani formau pretutindeni în lume un fel de aristocrație cu rang de onoare. Cetățenilor romani li se confereau în special bunăvoința și protecția autorităților romane. Cetățenia romană era un fel de pașaport și astfel se putea circula liber în întreg Imperiul Roman. De acest drept Pavel se va folosi de mai multe ori (F.Ap.16:37-40; 21:25-29). Dar evident oricine ar fi îndrăznit în mod fals să pretindă că este cetățean roman ar fi putut fi pedepsit cu moartea.

Saul de mic a frecventat Sinagoga, unde la școala ei a putut învăța și studia Scripturile Vechiului Testament. A învățat și limba greacă ( koine ), care pe vremea aceea era limba de circulație internațională.

După obiceiul rabinic Saul trebuia să învețe o meserie. Rabinii aveau un proverb: „Cel ce nu învăța pe fiul său o meserie, dorește ca fiul său să devină un hoț.“ 5 Astfel după obiceiul rabinic Saul a fost învățat o meserie, și anume „meseria facerii de corturi”, iar „ La atingerea vârstei de 10 ani, Saul a început să învețe așa-numita „ Lege orală “, care consta în memorizarea a numeroase precepte și reglementări, interpretări formale și adesea abuzive ale Legii mozaice, cele mai multe condamnate de Mântuitorul.“ 6

Copilăria lui Saul posibil să fi fost influențată și de stadionul sportiv care era în orașul Tars, de unde putea fi auzit, probabil zilnic, vuietul mulțimii prinsă de iureșul întrecerilor sportive. Pentru a ilustra lupta creștinului, mai târziu, Saul o va compara cu o competiție sportivă (1Cor.9:24-25 ).

Caracterul lui posibil să fi fost influențat de cultura elenistică cu care era în contact. De multe ori în timpul copilăriei a observat cerul înroșit datorită flăcărilor de la serviciile religioase ale păgânilor. Mai târziu el a înțeles că fiecare om simte un imbold sufletesc să caute pe Dumnezeu și să I se închine după înțelesul lui. Astfel el va scrie în Epistola către Romani 2:14-15 „Când Neamurile, măcar ca n-au lege, fac din fire lucrurile Legii, prin aceasta ei, care n-au lege,, își sunt singuri lege; și ei dovedesc că lucrarea Legii este scrisă în inimile lor; fiindcă despre lucrarea aceasta mărturisește cugetul lor, care sau se învinovățesc sau se dezvinovățesc între ele.“

3.2. EDUCAȚIA LUI SAUL.

Făcând parte dintr-o familie înstărită, Saul va fi trimis la vârsta de 12 ani să își continue studiile rabinice la Ierusalim, unde va învăța în vestita școală a lui Hillel, care era acum condusa de nepotul său numit „Raban Gamaliel, Bătrânul“ 7

„Gamaliel dovedește, într-adevăr, o remarcabila înălțime de cuget. În judecata pe care o aplica evenimentelor având caracter religios, el aplica ferm principiul intervenției divine, al providenței, care se afla la obârșia oricărei lucrări, care urmărește descoperirea voii lui Dumnezeu. Ceea ce rămâne remarcabil în intervenția lui Gamaliel este faptul ca el nu exclude originea divină a învățăturii creștine și nici asistența supraomenească de care puteau să se bucure, în acțiunile lor de propovăduire, Sfinții Apostoli.“ 8

Aici, la școala lui Gamaliel, Saul a progresat mult în studiile sale și era un evreu zelos. Potrivit cu mărturisirea lui din Epistola scrisă către Filipeni în cap.3:5, Saul se declara ca făcând parte din partida fariseilor, în care Saul era un membru activ.

3.3. SAUL PRIGONITOR AL CREȘTINILOR

La vârsta maturității Saul a ajuns un lider în cadrul partidei fariseilor. Lui I s-a încredințat campania de prigonire a creștinilor; lucru în care s-a dovedit înflăcărat prin intensitatea cu care prigonea și lichida Biserica Creștina. Potrivit mărturisirii sale din F.Ap. 26:10, posibil ca Saul să fi fost membru al Sanhedrinului.

Aceasta însemna că el avea cel puțin 30 de ani, deoarece nu se putea ajunge membru în acest grup decât după ce se atingea vârsta maturității. Saul a fost un înverșunat prigonitor al lui Isus și al ucenicilor Lui, pe care îi considera eretici și a făcut tot ce i-a stat în putință pentru a pune capăt acestei mișcări. Dar creștinii s-au răspândit în toată Iudea, în Samaria și au ajuns până în Damasc. Saul cunoscând prea bine Scriptura Vechiului Testament, în felul rabinilor, s-a înfuriat la gândul că cineva se pretindea a fi Mesia și totuși Imperiul Roman mai stăpânea peste ei. Evreii se așteptau ca Mesia să scuture jugul roman, dar scopul venirii Domnului Isus Hristos în lume a fost să caute și să mântuiască ce era pierdut, nu să înlăture stăpânirea romană.

Saul și înainte de convertire credea în singurul Dumnezeu adevărat, I se închina, Îi aducea jertfe și se ruga Lui, dar ceea ce îl făcea să prigonească mai mult pe creștini era faptul că aceștia se închinau lui Dumnezeu, dar chemau și Numele lui Isus și I se rugau Lui ca unui Dumnezeu, iar Saul Îl considera pe Isus ca un „impostor”. Astfel Saul s-a hotărât să stopeze și să lichideze cu credința în Isus și, astfel și el și-a dat votul împotriva martirului Ștefan, în felul acesta declanșându-se persecuția împotriva celor ce chemau Numele lui Isus, Saul crezând că prin arestarea și întemnițarea creștinilor „aducea o slujbă lui Dumnezeu“ (Ioan 16:2).

Saul a pornit campania de prigonire nu numai la Ierusalim, ci și în Siria, ajungând până la Damasc, la o distanta de cca. 220 de km de Ierusalim. Om fiind, Saul nu era fără păcat, astfel, apăsat fiind de această conștiința a păcatului și-a dat seama că nu putea evita răul pe care nu a vrut să-l facă.

Aceasta descriere a fostei lui vieți lăuntrice, Saul o va face mai târziu în Epistola scrisă celor din Roma (Rom.7:19), iar pentru a putea compensa acest rău înaintea lui Dumnezeu, Saul pornește lupta împotriva creștinilor. A asistat la uciderea lui Ștefan cu pietre, care după felul lui atunci de gândire era un hulitor și era condamnat pe drept. Desigur, chiar dacă păzea hainele celor ce-l împroșcau cu pietre pe Ștefan, Saul era suficient de aproape de el, atunci când acesta, plin de dragoste, se ruga pentru cei care-l loveau cu pietre. Posibil ca această rugăciune să-l fi urmărit pe Saul zi și noapte. Moartea lui Ștefan s-a fixat ca un ghimpe în memoria lui Saul (F. Ap. 22:20). Iar „ Într-o frescă bizantină realizată prin anii 1980-1983, în icoană reprezentând uciderea cu pietre a Sfântului Arhidiacon Ștefan asupra tânărului Saul, care păzește hainele martorilor mincinoși, reprezentați în timp ce loveau cu pietre, este îndreptat un fascicol luminos, coborând din înălțime. Un alt fascicol de raze coboară asupra lui Ștefan reprezentat cu aureola de sfânt. Pictorul a năzuit, desigur, să atragă atenția asupra viitorului destin creștin al lui Saul și să marcheze pe acela care din crunt persecutor va deveni devotat slujitor al Evangheliei.“ 9

3.4. CONVERTIREA LUI SAUL.

Este posibil ca Saul să nu se fi întors niciodată la Domnul, dacă Ștefan nu s-ar fi rugat: „Doamne, nu le ținea în seama păcatul acesta.“ (F. Ap. 7:60)

În loc ca uciderea lui Ștefan să-i potolească pe fruntașii iudei, aceasta i-a pornit și mai mult, i-a îndârjit. Saul cu scrisori de împuternicire de la Marele Preot se îndrepta către cetatea Damasc, de unde dorea să aducă pe credincioși la Ierusalim pentru a fi judecați și condamnați. Saul s-a decis să pornească spre locul acesta, deoarece știa ca mulți creștini din Ierusalim s-au strecurat printre cele vreo 30-40 de sinagogi ce se aflau în Damasc.

Cetatea Damasc era una din cele mai vechi cetăți. Ea exista încă de pe vremea lui Avraam și la un moment dat a devenit capitala Siriei. Damasc în limba româna înseamnă „Portul Deșertului“ 10 Acest oraș era așezat într-un loc roditor și era străbătut de râurile Abana și Parpar. Întrebarea ce se poate naște pentru cititorii cărții Faptele Apostolilor în momentul acesta este: „Oare va îngădui Dumnezeu ca planurile lui Saul să fie duse la îndeplinire? Oare va reuși Saul cel fanatic și îndârjit să își ducă la bun sfârșit campania de prigonire?“ Să urmărim în continuare relatarea lui Luca și vom observa că planurile Domnului erau cu totul altele față de planurile prigonitorului.

De la Ierusalim la Damasc lui Saul i-au trebuit mai multe zile. În ultima zi a călătoriei, pe când Saul și însoțitorii săi se apropiau de Damasc, pe la amiază, în calea prigonitorului iese Dumnezeu. Astfel „În aceste circumstanțe, se produce cea dintâi intervenție a lui Isus în destinul istoric al Bisericii prin curmarea activității lui Saul de persecutor al creștinilor.“ 11 De data aceasta Saul va înțelege de pe Cine prigonea și de fapt împotriva Cui lupta.

În F. Ap. 9:3 aflăm scris că în jurul lui Saul a strălucit o lumină puternică. Oricât de tare s-a ținut Saul, de data aceasta n-a putut rezista și a căzut cu fața la pământ. Din relatarea lui Saul de mai târziu, în F. Ap. 22, aflăm că acest eveniment s-a petrecut pe la amiază, când soarele în Orientul Mijlociu lumina puternic. Ne putem da seama cât de puternică trebuie să fi fost lumina din cer ca s-o întreacă pe cea a soarelui. Cei care îl însoțeau pe Saul au văzut și ei această lumină. Orice teorie care ar încerca să pună aceasta întâmplare pe seama unei boli sau halucinații nu este adevarată. O voce s-a auzit din cer care vorbea cu Saul, chiar dacă nu toți cei ce-l însoțeau o înțelegeau, dar Saul a înțeles-o perfect și trebuie să fi fost tare uimit când și-a auzit numele strigat în limba evreiască. Această strigare era însoțită și de întrebarea: „Saule, Saule pentru ce Mă prigonești?“

Evident, acest glas era al Domnului Isus Hristos. Din această întrebare adresată lui Saul ne dăm ușor seama că Hristos este una cu urmașii Săi. La întrebarea pusă de Domnul Isus, Saul răspunde cu o întrebare: „Cine ești Doamne?“ Nu știm sigur dacă Saul a înțeles imediat de unde venea lumina și Cine era Cel care îi vorbea, sau s-a adresat doar instinctiv cu cuvântul „Doamne“. Domnul Isus nu a lăsat fără răspuns întrebarea lui, astfel Saul a putut înțelege că de fapt Isus era Cel pe care Îl prigonea și nu creștinii.

A prigoni pe urmașii Săi înseamnă a-L prigoni direct pe El. Domnul Isus înainte de înălțarea la cer a vorbit de judecata viitoare în Matei 25:31-46, de unde reiese clar că El va răsplăti orice faptă bună, sau va pedepsi orice faptă rea făcută unuia dintre urmașii Săi, considerând că Lui I-au făcut-o. Glasul s-a auzit limpede: „Eu sunt Isus pe care-L prigonești.“ Posibil ca Saul să-și fi dat seama de greșeala lui și aceasta l-a dus la o supunere față de Domnul Isus. Așa se explica faptul ca el a adresat și întrebarea: „Doamne ce vrei să fac?“

Acum când Saul era gata să facă voia Domnului, când inima lui a fost mișcată de aceasta întâmplare, acum când și-a dat seama de greșeala lui de a prigoni creștinii, Isus îi spune: „Scoală-te, intră în cetate și ți se va spune ce trebuie să faci.“(F.Ap.9:6). Cu alte cuvinte îi spunea: „Poți să-ți continui călătoria, dar cu alte planuri față de cele cu care ai venit până aici.“ Prin aceasta nu i-a dezvăluit încă planul de viitor ce-l avea ce el, ci i-a spus doar următorul pas: „În cetate ți se va spune ce trebuie să faci.“ Cei care-l însoțeau pe Saul au rămas încremeniți. Saul s-a ridicat de jos, din praf, unde a căzut însă el acum era orb, slab și neputincios. Tot impulsul și elanul său au dispărut și acum smerit, era dus de mâini în cetatea Damasc, unde I se vor acorda instrucțiunile din partea lui Dumnezeu.

Și „Din acest moment viata lui Saul dobândește cu totul alt curs. El nu va mai căuta „bunăvoința oamenilor”, ci pe cea a lui Dumnezeu“ 12

Întrebarea pe care Saul a pus-o cu privire la voia lui Isus, a fost una dintre cele mai semnificative întrebări ce s-au pus vreodată. Mulți creștini sunt gata să facă pentru Domnul, o mulțime de lucruri înainte de a întreba ceea ce a întrebat Saul. Această întrebare denotă renunțarea viitorului apostol la toate planurile lui, și disponibilitatea de a sta la dispoziția Celui ce îi vorbea din cer. Această disponibilitate îl va însoți mereu, până la sfârșitul vieții.

Ajuns în cetate, timp de 3 zile, Saul a postit și a stat în părtășie cu Dumnezeu, în profundă căință. Probabil că în timpul acesta Saul medita adânc la Sfintele Scripturi, înțelegând ca profețiile care au fost cu privire la Mesia s-au împlinit întocmai în Persoana Domnului Isus. Acum a avut loc convertirea celui mai mare misionar al Neamurilor din toate timpurile.

Cu siguranța că Saul și-a adus aminte de martirizarea lui Ștefan, care se poate să fi fost: „Temelia transformatoare ce a avut loc pe drumul Damascului.“ 13 Ne dăm ușor seama că, convertirea lui Saul nu a fost ceva obișnuit, deoarece pentru ca ea să se realizeze Însuși Domnul Isus a venit să-i despietrească inima și să i-o prelucreze.

Convertirea lui Saul ocupă un loc important în cartea Faptele Apostolilor, deoarece: „Ea este povestită în detaliu de trei ori în Fapte, odată aici (în cap.9), apoi în cuvântarea lui Pavel pe treptele ce duceau la cetățuie (cap.26:1-23). Dacă ne gândim la restricțiile impuse unui scriitor antic de posibila lungime a sulului și de costul materialului de scris, această repetiție are o semnificație importantă.“ 14

În Noul Testament convertirea lui Saul ocupa un spațiu mare și este clasificată ca: „ … cel mai mare eveniment după moartea, învierea și înălțarea la cer a Domnului Isus Hristos “ 15

Dumnezeu are un plan cu Saul și planul Lui primează întotdeauna. Ca să îi arate lui Saul cât de mult se ocupa de el, Dumnezeu a îngăduit ca acesta să rămână orb după întâmplarea de pe drumul Damascului, iar acum aflându-se în cetate și rugându-se, Dumnezeu i-a arătat lui Saul într-o vedenie pe proorocul Anania, care va veni și își va pune mâinile peste el ca să-și recapete vederea.

Nu știm prea multe lucruri despre Anania, cine era el și ce misiune avea în Damasc. Cunoaștem doar faptul că era creștin și că era la dispoziția lui Dumnezeu. Se pare ca Anania știa cine era Saul și scopul cu care venise la Damasc, tocmai de aceea a încercat parcă să se scuze înaintea Domnului spunând: „Doamne, am auzit de la mulți despre toate relele, pe care le-a făcut omul acesta sfinților Tăi în Ierusalim; ba și aici are puteri din partea preoților celor mai de seamă, ca să lege pe toți care cheamă Numele Tău.“ (F. Ap. 9:13-14).

Să urmărim acum felul în care l-a descris Dumnezeu lui Anania pe Saul: „ este un vas pe care l-am ales, ca să ducă Numele Meu înaintea Neamurilor, înaintea împăraților și înaintea fiilor lui Israel; și îi voi arăta tot ce trebuie să sufere pentru Numele Meu.“ (Fapte. 9:15-16).

Am putea spune că această alegere este de fapt secretul, cheia succesului Apostolului Pavel în lucrarea de misiune. Dumnezeu l-a ales din pântecele mamei sale ca să fie apostolul Neamurilor. Apoi Dumnezeu spune că Saul va duce vestea bună a Evangheliei în tot Imperiul, chiar și în fața împăraților și, îi va arăta ce trebuie să sufere pentru Cel pe care L-a prigonit. Cât de minunat este Dumnezeu! El știa chiar și adresa unde se afla Saul și știa ce făcea în acele momente, se ruga. Anania a plecat și și-a pus mâinile peste Saul, iar acesta și-a recăpătat vederea și apoi a fost botezat cu Duhul Sfânt.

Pe drumul înspre Damasc Dumnezeu s-a arătat lui Saul, dar acum a trimis pe altcineva ca să-l boteze, să își recapete vederea și să fie umplut cu Duhul Sfânt. Aceasta, pentru ca să se poată dovedi pocăința lui sinceră. Când Anania și-a pus mâinile peste Saul a spus: „frate Saule“ și apoi în continuare a spus ce de fapt l-a transformat pe Saul într-un frate: „Domnul Isus care ți s-a arătat pe drumul Damascului m-a trimis ca să-ți capeți vederea și să te umpli de Duhul Sfânt.“ (F.Ap.9:17).

Cât de mare era contrastul între felul în care a pornit Saul din Ierusalim și felul în care se afla acum în Damasc! Pavel și-a început lucrarea din Damasc. Acum el era gata să arate tuturor ca Domnul Isus era cu adevărat Fiul lui Dumnezeu, Mesia cel promis de atâta vreme. Saul era gata de acum chiar și să sufere pentru Numele Domnului Isus Hristos.

Pavel se va folosi mai târziu de experiența convertirii sale, ori de câte ori va simți nevoia că mărturia lui ar întoarce pe cineva la Hristos, dar și pentru a se apăra înaintea iudeilor și a romanilor (F.Ap.26:1-19). Din declarația lui Apostolului Pavel din Epistola către Galateni 1:17 „nici nu m-am suit la Ierusalim la cei ce au fost apostoli înainte de mine, ci m-am dus în Arabia. Apoi m-am întors din nou la Damasc.“, ne dăm seama ca acesta a făcut o călătorie în Arabia și probabil după aceea a depus mărturia în sinagogile din Damasc: „Saul se întărea din ce în ce mai mult și, făcea de rușine pe iudeii, care locuiau în Damasc, dovedind ca Isus este Hristosul. “ (F. Ap. 9:22). Posibil ca Saul să se fi dus în Arabia din mai multe motive:

-probabil fiind șocat de ceea ce s-a întâmplat și avea nevoie de meditație, rugăciune și studiu a Sfintelor Scripturi;

-probabil s-a dus pentru ca să caute în Scripturi dovezi pentru a înțelege și a arăta altora ca Isus este Hristosul;

-dacă privim în Biblie toți marii oameni ai lui Dumnezeu au avut o Arabie a lor. De exemplu Moise, a stat 40 de ani în pustie și Dumnezeu l-a pregătit pentru misiunea ce-l aștepta, de a scoate pe poporul Israel din țara robiei. Un alt exemplu este Ilie, care a stat 40 de zile și 40 de nopți pe Muntele Sinai, timp în care Dumnezeu l-a pregătit pentru a-l trimite să ungă pe împăratul Siriei, pe împăratul lui Israel și pe Elisei ca profet în locul său.

-posibil ca Saul să se fi dus ca să stea în părtășie cu Isus, pe care acum dorea să-L cunoască mai bine. „Durata acestei pregătiri a tânărului Saul în vederea primirii sale în rândul Apostolilor Domnului a fost de trei ani petrecuți, fără îndoială, în cea mai mare parte, în Arabia (cf. Gal.1:18). Tot în trei ani au fost pregătiți și cei doisprezece pentru a deveni Apostoli (cf. Fapte 1:21-22). Învățătura primită de tânărul Saul în acest răstimp a fost absolut identică celei primite de Sfinții Apostoli, cum se va putea constata atunci când Pavel va veni la Ierusalim și le va arăta lui Iacov, Petru (Chifa) și Ioan Evanghelia pe care el o propovăduia la neamuri (Gal.2:2,6).” 16

Credința nouă a lui Saul, în mesianitatea Domnului Isus Hristos, l-a adus acum în conflict cu cei care colabora înainte de convertirea sa și cu a căror ajutor a dus campania de prigonire a creștinilor. Iudeii au rămas uimiți de cele ce s-au petrecut, de felul în care lucrurile s-au schimbat și au luat o întorsătura de 180º. Presiunile din partea iudeilor care doreau să-l ucidă l-au făcut pe Saul să fugă noaptea la Ierusalim, unde a crezut că va fi primit bine de creștini și de apostoli, dar a fost primit cu răceală, deoarece creștinii îl suspectau că ar fi un lup îmbrăcat în haine de oaie pentru a-i putea ataca mai bine. Dar până la urmă s-a dovedit că nu este așa. Dumnezeu s-a folosit de Barnaba, care a avut îndrăzneala să-l prezinte ucenicilor și datorită faptului că a girat pentru el, Saul a fost integrat în cercul apostolic.

Nici în Ierusalim nu s-a putut bucura prea mult timp de pace, deoarece niște iudei au căutat să îl omoare și el a fost nevoit să fuga în Tars, orașul său natal, unde se pare că va fi în mai bună siguranță și, unde va sta destul de mult timp ( aproximativ 10 ani ).17

Saul, care odinioară prigonea, a ajuns acum el însuși să fie prigonit. De acum se împlinesc cuvintele spuse de Dumnezeu lui Anania: „ … îi voi arăta ce trebuie să sufere pentru Numele Meu. “ ( F.Ap. 9: 15-16 ).

Note

N. Moldoveanu „ Dicționar de nume proprii “ p.280

Preot. Dr. S. Verzan „ Sf. Ap. Pavel ” p.13

N. Moldoveanu „ Dicționar de nume proprii “ p.313

Preot Dr. S. Verzan „Sf. Ap. Pavel “ p.16-17

Prof. Dr. T. Sandru „ Viața și învățătura ap. Pavel “ p.13

Preot. Dr. S. Verzan „ Sf. Ap. Pavel “ p.23

Dicționar biblic, ed. Cartea Creștină, p.975

Preot. Dr. S. Verzan „ Sf. Ap. Pavel “ p.23

Ibidem p.31-32

E. Bulgăr „ Țara Sf. “ p.75

Preot. Dr. S. Verzan „ Sf. Ap. Pavel” p.33

Ibidem p.34

M. Tenney „ Studiu al N. T. “ p.222

Studii biblice pt. Școala duminicală vol.3 p.306

dr. L. Sezonov „ Apostolul Pavel “ p.25

Preot. Dr. S. Verzan „ Sf. Ap. Pavel” p.42

Cf. Manual biblic p.568, Dicționar biblic, Cartea Creștină, p.975, M. Tenney „ Studiu al N. T. “ p.230

4. PRIMA CĂLĂTORIE MISIONARĂ A

APOSTOLULUI PAVEL ( FAPTE 13:1-15:35 )

4.1. LUCRAREA MISIONARĂ DIN ANTIOHIA.

Creștinii care au fost prigoniți în Ierusalim s-au refugiat în Samaria, Damasc și mulți dintre ei au ajuns până în Antiohia Siriei. Aici au avut ocazia să vestească Evanghelia nu numai cu vorbe, ci și prin fapte, lucru care a făcut ca un număr considerabil de evrei și greci să se întoarcă la Dumnezeu și să creadă în singurul Său Fiu, Isus, pe care L-a trimis să răscumpere omenirea din păcat.

Aici, în Antiohia Siriei, „mâna Domnului era cu ei și un mare număr de oameni au crezut și s-au întors la Domnul.” (Fapte 11:21). Astfel aici s-a format o Biserica creștină și ne dăm seama că: „ prima mare revărsare a Evangheliei către Neamuri și întemeierea primei Biserici predominant a Neamurilor nu a fost condusa de Petru, nici de vreunul dintre Apostoli. Nici nu a fost inițiată și după aceea controlată de Biserica din Ierusalim.” 1, ci s-a format prin vestirea Evangheliei de către cei care au venit aici.

Întemeierea Bisericii creștine de aici nu a însemnat „…întemeierea … unei sinagogi iudeo-creștine, în care neamurile să fie admise dacă devin iudei, ci întemeierea unei comunități în care credincioșii iudei și cei dintre neamuri să se întâlnească în condiții egale – astfel că un nou nume: „creștin” (11:26), a fost inventat pentru a fi aplicat membrilor comunității.” 2

Când a auzit Biserica din Ierusalim aceasta veste din Antiohia, le-a trimis acolo pe Barnaba, care a rămas uimit și când „a văzut Harul lui Dumnezeu, s-a bucurat și i-a îndemnat pe toți să rămână cu o inimă hotărâtă alipiți de Domnul.”(11:21).

Despre Barnaba ni se spune că „…era un om de bine, plin de Duhul Sfânt și de credință …” (11:24). El a lucrat în Biserica din Antiohia o perioadă, după care a simțit îndemnul să meargă la Tars și să-i ceară lui Saul să fie colaboratorul său în lucrare (11:25-26). Dumnezeu l-a folosit pe Barnaba pentru a-l scoate pe Saul, vasul ales, la lucru și împreuna au lucrat în Antiohia cel puțin un an. Saul și Barnaba erau vechi prieteni. Barnaba „ … a crezut în Pavel atunci când alții n-au crezut. El l-a căutat acum, când alții l-au neglijat.” 3

În Biserica din Antiohia au venit câțiva prooroci din Ierusalim, iar unul dintre ei numit Agab „ … a vestit prin Duhul ca va fi o foamete mare în toată lumea.”(11:28). Acest lucru s-a împlinit, iar „ucenicii au hotărât să trimită fiecare după puterea lui un ajutor fraților care locuiau în Iudea.” (11:29).

Acesta ajutoare au fost trimise la „ … prezbiterii bisericii din Ierusalim prin mâna lui Barnaba și a lui Saul.” (11:30). „Sa vedem în acesta fapta de dărnicie a ucenicilor din Antiohia nu numai un sentiment de milă, ci o lucrare a harului lui Dumnezeu, o lumină a marelui adevăr, ca toți cei ce au primit credința, sunt o unitate desavârșită.” 4

Aceasta a fost probabil prima misiune ce i s-a încredințat lui Saul din partea bisericii creștine după convertirea sa. Șederea lor în Ierusalim nu a fost prea lungă, deoarece Irod a declanșat o prigoană împotriva creștinilor, timp în care a fost martirizat apostolul Iacov, fratele lui Ioan, fiul lui Zebedei (12:1-2). După ce și-au împlinit misiunea Barnaba și Saul s-au întors în Antiohia.

Biserica din Antiohia a avut un rol important în istoria creștinismului, deoarece „ … ea a fost mama tuturor bisericilor dintre neamuri … Din biserica din Antiohia prima misiune recunoscută la lumea neevanghelizată. La Antiohia a început prima controversă cu privire la statutul creștinilor neevrei. A fost un centru unde s-au întâlnit liderii Bisericii.” 5

Aici era un grup de prooroci și învățători (13:1), în rândul cărora erau numărați și Barnaba cu Saul. Ei posteau și se rugau; în timpul acesta „Duhul Sfânt le-a zis: «Puneți-Mi deoparte pe Barnaba și pe Saul pentru lucrarea la care i-am chemat.»” (13:2).

Au trecut aproximativ 14 ani de la convertirea lui Saul de pe drumul Damascului și abia acum era pregătit pentru lucrarea la care l-a chemat Domnul. Împreună cu Barnaba au fost consacrați pentru lucrarea de misiune și aceasta „ … a deschis o nouă pagină în istoria vieții lui Saul. De aici înainte începe o nouă perioadă în viata lui.” 6

De acum înainte Saul va calatori și va duce vestea buna a Evangheliei în locuri primejdioase și „secetoase” și va întemeia biserici.

4.2. BARNABA ȘI SAUL ÎN LUCRAREA DE MISIUNE

După rugăciunea de consacrare, cu punerea mâinilor, Barnaba și Saul n-au zăbovit prea mult prin Antiohia, ci călăuziți de Duhul Sfânt au început prima lor călătorie misionară. Saul va fi întotdeauna sensibil la vocea Duhului Sfânt și se va lăsa călăuzit, dirijat de El în lucrare.

De fapt, toata misiunea apostolului Pavel, ocupa un loc important în scrierea lui Luca (Faptele Apostolilor), este făcută sub directa călăuzire a Duhului Sfânt. Lucrarea lui misionara a fost însoțită de un rod bogat.

4.2.1. SELEUCIA, SALAMINA ȘI PAFOS.

Luca scrie: „Barnaba și Saul trimiși de Duhul Sfânt s-au coborât la Seleucia și de acolo au plecat cu corabia la Cipru.” (13:4). Cipru era patria lui Barnaba și a fost locul unde au propovăduit pentru prima dată Evanghelia în timpul acestei călătorii misionare. Au predicat în sinagogile iudaice din Salamina, oraș care „…în tălmăcire însemna „orașul prieteniei”. Mai însemna și: Lovit, Bătut, Scuturat (Zgâlțâit).” 7

Au străbătut toată insula predicând Evanghelia, fiind însoțiți și de Ioan Marcu până ce au ajuns la Pafos unde „…învățătura lui Pavel despre mântuire a cunoscut împotrivirea unui fals prooroc.” 8

Aici, în Pafos, își avea reședința proconsulul roman Sergius Paulus, despre care Luca scrie că era „ … un om înțelept … și și-a arătat dorința să audă Cuvântul lui Dumnezeu.” (13:7). Dar în anturajul proconsulului era un fals prooroc evreu cu numele de Bar-Isus, care încerca să facă tot posibilul pentru ca să îl împiedice pe proconsul de a primi Cuvântul Domnului. După cum scrie Luca „ … căuta să abată pe dregător de la credință.”(13:8), asta însemna că dorea să-l abată de la totalitatea adevărului revelat al lui Dumnezeu.

Văzând lucrul acesta „ … Saul, care se mai numește și Pavel, fiind plin de Duhul Sfânt s-a uitat țintă la el și a zis: «om plin de toată viclenia și de toată răutatea, fiul dracului, vrăjmaș al oricărei neprihăniri, nu mai încetezi tu să strâmbi căile drepte ale Domnului? Acum iată că mâna Domnului este împotriva ta, vei fi orb și nu vei mai vedea soarele până la o vreme.»” ( F. Ap. 13:9-11 ).

Acesta este momentul în care Saul preia numele de Pavel și de acum înainte va renunța la vechiul nume, care probabil că îi amintea o perioadă tristă din viata lui, perioadă în care prigonea Biserica Domnului. Numele de Saul l-a purtat în îndelungata sa ucenicie spirituală de 14 ani.

Ceea ce a spus Pavel s-a împlinit întocmai. Elima, vrăjitorul, a rămas orb, iar dregătorul „ … când a văzut ce se întâmplase, a crezut și a rămas uimit de învățătura Domnului.” ( F. A. 13:12 ). Confruntarea cu vrăjitorul Elima a arătat că Pavel a făcut proba înzestrării sale cu Duhul Sfânt, ceea ce echivala cu dovedirea unei înalte puteri spirituale primite prin voia și darul lui Dumnezeu.

Tot din acest moment „Barnaba a trebuit să recunoască superioritatea lui Pavel și să-i cedeze întâietatea.” 9 Astfel de acum vom citi în cartea Faptele Apostolilor începând cu capitolul 13:13: „Pavel cu tovarășii lui … ”

4.2.2. PERGA ȘI ANTIOHIA PISIDIEI

Din Pafos echipa misionara s-a îmbarcat și a călătorit pe mare până la Perga în Pamfilia ( Asia Mica), de unde Ioan Marcu se în toarce la Ierusalim. Totuși Marcu va reveni și va fi din nou colaboratorul lui Pavel (2 Tim. 4:11: Col. 4:10: Filim. 24).

De aici Pavel și Barnaba și-au continuat călătoria și au ajuns în Antiohia din Pisidia, unde în ziua Sabatului au intrat în Sinagogă, unde misionarilor li s-a cerut să spună „ … un cuvânt de îndemn pentru norod … ” (13:15). Pavel s-a ridicat în picioare și a ținut o cuvântare, care „prin stilul ei general, ea este foarte asemănătoare cu cuvântarea lui Ștefan, deoarece consta dintr-o trecere în revista a istoriei lucrării lui Dumnezeu cu poporul Israel.” 10 , după care a trecut la tema centrală: „Din seminția lui David, Dumnezeu după făgăduința Sa, a ridicat lui Israel un Mântuitor, care este Isus.” (13:23). Pavel a arătat că oamenii pot fi mântuiți pe baza credinței lor în jertfa Domnului Isus Hristos, dând astfel siguranța mântuirii, care de fapt nu era o noutate pentru ei, ci este arătată de Lege și Prooroci. Le-a mai făcut de cunoscut celor prezenți, că aceasta mântuire le era oferită chiar lor, spunându-le: „ Fraților … și cei ce vă temeți de Dumnezeu, vouă v-a fost trimis Cuvântul acestei mântuiri.” (13:26). În cuvântarea sa „Pavel a dat trei exemple de mântuire din Istoria lui Israel, care erau la un nivel inferior de mântuire … față de mântuirea care ni se oferă în Hristos.” 11

-În primul exemplu este prezentată întreaga istorie a alegerii poporului Israel și călăuzirea lui în țara promisă, aceasta nu datorită meritelor lor, ci datorită credinței lui Avraam.

-În al doilea exemplu ne este prezentată perioada judecătorilor, în care poporul Israel în loc să slujească Domnului s-a depărtat de El, iar Dumnezeu l-a dat pe mâna dușmanilor lor, dar în urma pocăinței lor, prin harul lui Dumnezeu, ei au primit izbăvitori, arătându-le că i-a iertat.

-Apoi, în cel de-al treilea exemplu de mântuire, Pavel arată că aceasta s-a făcut prin Mântuitorul trimis din seminția lui Iuda, prin urmașii lui David care nu a fost perfect și din care totuși descindea Mesia. În felul acesta Pavel ajunge să-L prezinte pe Domnul Isus – Răscumpărătorul. Predica lui Pavel a fost primită de neamuri, care le-a făcut invitația de a predica și în următorul Sabat (13:42).

Acest lucru a trezit pizma iudeilor, care au început să batjocorească pe Pavel și să vorbească împotriva celor spuse de el (13:45), la un moment dat chiar „ … au stârnit o prigonire împotriva lui Pavel și Barnaba și i-au izgonit din hotarele lor.” (13:50). Predica lui Pavel Antiohia Pisidiei este prima lui predică pe care o prezintă în detaliu evanghelistul Luca și am mai putea spune că: „ … este o predică model.” 12

Desigur că lucrarea lui Pavel și Barnaba nu a fost zadarnică în Antiohia Pisidiei, deoarece au fost și oameni care L-au primit pe Domnul Isus Hristos ca Mântuitor al lor personal și au devenit ucenici, pe care la despărțire i-au îmbărbătat și ei au fost „ … plini de bucurie și de Duhul Sfânt.” ( F. Ap.13:52 ).

Izgoniți fiind, Pavel și Barnaba n-au făcut altceva decât să împlinească ceea ce a spus Domnul Isus „ Dacă nu vă va primi cineva … să scuturați praful de pe picioarele voastre ( împotriva lor).” (Mat. 10:14).

4.2.3. ICONIA, LISTRA ȘI DERBE.

Din Antiohia Pisidiei, Pavel și Barnaba au călătorit spre Iconia, „ … oraș din Asia Mica, așezat în regiunea fertilă a platourilor înalte ale Licaoniei, la granița cu Capadocia.” 13

Aici „ … au intrat în sinagoga iudeilor și au vorbit în așa fel ca o mare mulțime de Iudei și Greci au crezut. ” (F. Ap.14:1). Dar și aici, la fel ca în Antiohia Pisidiei, „ … Iudeii care n-au crezut au întărâtat și au răzvrătit sufletele Neamurilor împotriva fraților.” (F. Ap.14:2).

Ne dăm seama cât de greu trebuie să fi fost pentru creștinii din acele timpuri și putem observa cum cuvântul Domnului spus proorocului Anania cu privire la apostolul Pavel „ … îi voi arăta tot ce trebuie să sufere pentru Numele Meu.” ( F. Ap.9:16 ), se împlinește întocmai. Însă în ciuda presiunilor, Pavel și Barnaba „ … au rămas destul de multă vreme în Iconia și vorbeau cu îndrăzneală în Domnul, care adeverea Cuvântul privitor la harul Său și îngăduia să se facă semne și minuni prin mâinile lor.” (F. Ap.14:3). Aici a luat ființă o Biserica înfloritoare, însă a avut loc o dezbinare, cărui fapt viața apostolilor a fost în primejdie și ei s-au refugiat „ … în cetățile Licaoniei: Listra și Derbe … ” ( F. Aaap.14:6 ).

Orașul „ Licaonia ( în tălmăcire „ Ținutul Lupilor ”), era provincie romană în interiorul Asiei Mici, care se marginea la nord de Galatia și la sud de Cilicia.” 14

Însă și aici echipa misionară a vestit Cuvântul Domnului și Dumnezeu i-a însoțit cu semne și minuni. Aici nu exista o sinagogă a Iudeilor, deși erau câțiva locuitori evrei (probabil mai putini de 10, care era numărul necesar pentru întemeierea sinagogii) și din acest motiv ei au vestit Evanghelia într-o piață sau un loc probabil înaintea porților (F.Ap.14:13).

Pavel a vindecat un olog care niciodată nu a umblat. Văzând lucrul acesta păgânii au zis unul către altul în limba lor: „… zeii s-au coborât la noi în chip omenesc ” (F. Ap.14:11) și „Hotărând că Barnaba era Zeus și Pavel Hermes, conduși de preotul local al lui Zeus, ei au adus boi și ghirlande la porțile orașului, oferindu-se să aducă jertfe acestor „zei în chip omenesc”(F.Ap.14:8-13)”15

Ne putem da ușor seama ce ar fi făcut Simon Magul (8:18-19), dacă ar fi fost în locul apostolilor, dar Pavel și Barnaba nu au vrut să atragă atenția asupra lor și au încercat să-i împiedice „… folosind orice gest pe care-l știau pentru a-i împiedeca.”16 strigând: „Oamenilor, de ce faceți lucrul acesta? Și noi suntem oameni din aceeași fire cu voi; noi vă aducem o veste bună, ca să vă întoarceți de la aceste lucruri deșarte la Dumnezeul Cel Viu, care a făcut cerul, pământul și marea și tot ce este în ele.”(F.Ap.14:15).

Pe neașteptate au venit câțiva Iudei din Antiohia și Iconia, care au întărâtat norodul împotriva apostolilor și pe Pavel l-au împroșcat cu pietre, după care, crezând ca este mort, l-au scos afară din cetate, dar atunci când frații l-au înconjurat ca să-l ducă să-l îngroape, Pavel s-a ridicat și a intrat împreună cu ei în cetate (F.Ap.14:19-20).

Observăm cât de repede s-au schimbat lucrurile, la fel ca la Ierusalim cu Domnul Isus (Ioan 12:12-19 și Luca 23:13-43). Când Isus a intrat în Ierusalim tot poporul a strigat: „OSANA”, dar foarte curând (după o săptămână), au strigat „RĂSTIGNEȘTE-L ”.

4.3. ÎNTOARCEREA DIN LUCRAREA DE MISIUNE

După ce Pavel și-a revenit și a intrat în cetate, a doua zi au plecat la Derbe, unde se pare ca au stat câtva timp propovăduind Evanghelia și făceau ucenici.

La întoarcere Pavel și Barnaba au vizitat în ordine inversă bisericile din Listra, Iconia și Antiohia Pisidiei, îmbărbătând ucenicii, încurajându-i să trăiască în credință și spunându-le că „… în Împărăția lui Dumnezeu trebuie să intrăm prin multe necazuri.”(14:22) și „au rânduit prezbiteri în fiecare biserica …” (F.Ap.14:23).

Din Pisidia au trecut în Pamfilia, iar după ce au vestit Evanghelia în Perga, s-au dus la Atalia, unde s-au îmbarcat spre Antiohia Siriei, baza de unde au pornit în această călătorie misionară. Aici au raportat Bisericii ce a făcut Dumnezeu prin ei (F. Ap.14:27). Prin aceasta înțelegem ca orice lucrare spirituala trebuie să se desfășoare în bune relații cu Biserica.

În aceasta călătorie Dumnezeu a călăuzit pe apostoli cu semne și minuni, pentru a confirma mesajul pe care ei l-au vestit. Desigur nu de puține ori Pavel a fost descurajat, dar suntem îndreptățiți să credem ca Barnaba, al cărui nume însemnează „Fiul Mângâierii”18 l-a mângâiat și l-a încurajat. „Ne cutremurăm numai la gândul ce s-ar fi putu întâmpla cu Pavel dacă nu ar fi avut cu sine un tovarăș care să-l încurajeze în acea prima călătorie ” 19

Aici, în Antiohia Siriei „ … au rămas destul de multa vreme cu ucenicii. ” (F.Ap.14:28).

4.4. CONCILIUL DE LA IERUSALIM

La un moment dat în Biserica din Antiohia erau „câțiva oameni, veniți din Ierusalim … ”(15:1). Aceștia învățau pe frați și ziceau: „Dacă nu sunteți tăiați împrejur după obiceiul lui Moise, nu puteți fi mântuiți ” (F.ap.15:1).

Biserica lui Hristos întotdeauna s-a confruntat cu probleme. De multe ori aveau de luptat împotriva fariseilor și păgânilor, dar uneori împotrivirile și ispitele veneau din interior. Așa de exemplu Biserica primară s-a confruntat cu această învățătura falsă, care amenința să dezbine biserica. Această învățătura cerea ca să fie respectată cu strictețe Legea lui Moise și de către convertiții dintre Neamuri. Acești învățători falși susțineau că tăierea împrejur era un lucru necesar pentru ca cineva să fie mântuit.

Observăm prin aceasta cum dușmanul lui Dumnezeu, Diavolul, este la lucru și cum încearcă să-i dezbine pe frați. Pavel și Barnaba li s-au opus imediat, s-au împotrivit acestei încercări a Diavolului de a-i dezbina, nu au putut sta nepăsători față de acești oameni ce învățau o altă „Evanghelie”, care dacă ar fi așa ar însemna că tot sacrificiul și Jertfa Domnului Isus Hristos nu ar mai avea nici o valoare și oamenii nu erau dezrobiți, ci împovărați cu un jug pe care nu-l puteau purta.

Această problemă atingea Ființa, care de drept este Temelia creștinismului. Luca ne relatează că „Pavel și Barnaba au avut … un viu schimb de vorbe și păreri diferite”(F.Ap.15:2) cu cei care propovăduiau această învățătură falsă.

Biserica din Antiohia a hotărât ca să trimită pe Pavel și Barnaba, împreună cu alți credincioși, să se consulte în aceasta privință cu apostolii din Ierusalim. Deși apostolii Pavel și Barnaba ar fi putut fi îndreptățiți pe baza alegerii lor direct de către Domnul Isus, Capul Bisericii, să decidă ei singuri ce să facă, totuși s-au comportat ca niște umili slujitori și s-au dus la Ierusalim pentru a lua decizia împreună cu ceilalți și mai ales pentru ca învățătorii falși ce au venit din Iudea au pretins că apostolii și bătrânii din Ierusalim erau în asentimentul lor.

Ne dăm seama de acest lucru din scrisoarea scrisă către biserica din Antiohia, în care era prezentată hotărârea consiliului bisericesc, care începea cu: „ fiindcă am auzit ca unii plecați dintre noi fără vreo însărcinare din partea noastră, v-au tulburat prin vorbirile lor și v-au zdruncinat sufletele, zicând să vă tăiați împrejur și să păziți Legea … ”(F.Ap15:24).

Apostolii călătorind spre Ierusalim și trecând prin Fenicia și Samaria, au înviorat sufletele celor mântuiți cu adevărat, „ … istorisind întoarcerea Neamurilor la Dumnezeu.” (F.Ap.15:3). Au fost unii din Ierusalim care n-au fost încântați de aceasta lucrare și „s-au ridicat și au zis că Neamurile trebuie să fie tăiate împrejur și să li se ceară să păzească Legea lui Moise.” (F.Ap.15:5). Acest lucru posibil să-i fi șocat pe cei dintre neamuri, care din momentul întoarcerii lor la Domnul au putut simți despovărarea sufletului lor, iar acum erau puși în situația de a lua un alt jug. Iudaizatorii aveau câteva dovezi prin care arătau că tăierea împrejur a fost poruncită de Dumnezeu prin Legea lui Moise ca un semn al legământului făcut cu poporul ales, de fapt acest lucru Dumnezeu l-a cerut lui Avraam (Gen. 17:9-14).

Aceasta chestiune nu a fost simpla pentru creștini. Ea punea la îndoiala mântuirea celor neevrei, care erau netăiați împrejur. Se pare că acest subiect a dat naștere la multe discuții, după care apostolul Petru s-a ridicat și a arătat cum a lucrat Dumnezeu și cum a arătat El deja ce hotărâre trebuie luată. Petru era singurul care avea această autoritate de a prezenta acest subiect, deoarece Dumnezeu prin el a făcut ca primii dintre neevrei să-L cunoască pe Hristos și puterea Învierii Lui.

Înainte de a merge în casa sutașului Corneliu, Petru a avut o revelație specială prin care Dumnezeu i-a arătat ca și Neamurile nu erau necurate înaintea Domnului și a dovedit aceasta prin faptul că atunci când au crezut i-a Botezat cu Duhul Sfânt. Acest lucru s-a dovedit prin faptul ca au vorbit în alte limbi, deși ei nu erau tăiați împrejur și nici botezați ( Fp.Ap.10). Prin aceasta Domnul „ n-a făcut nici o deosebire … ”(F.Ap.15:9) între evrei și neamuri. Apoi Petru rostește unele cuvinte grele pentru cei care susțineau această învățătură: „Acum dar de ce ispitiți pe Dumnezeu și puneți pe grumazul ucenicilor un jug, pe care nici părinții noștri, nici noi nu l-am putut purta? ” (F.Ap.15:10).

Ținerea Legii nu a fost posibilă și nici nu a putut curăța cugetul care era apăsat de sentimentul vinovăției. Mântuirea este izbăvirea din robie și nu cerința de a face ceva mai mult. Apostolul Pavel spune „rămâneți dar tari și nu vă plecați iarăși sub jugul robiei.”(Gal. 5:1).

Luca în Fapte 15:11 ne citează ultimele cuvinte ale lui Petru în cartea Faptele Apostolilor scriind: „credem ca noi, ca și ei (neamurile), suntem mântuiți prin harul Domnului Isus.”

Petru a vorbit cu autoritate și cuvintele lui au avut un efect puternic asupra învățătorilor falși și a adunării, astfel după ce el s-a așezat „toată adunarea a tăcut…”(F.Ap.15:12). Urmează apoi raportul lui Pavel și Barnaba istorisind ceea ce Domnul a lucrat prin ei, punând accent pe „ semnele și minunile ” prin care Dumnezeu a confirmat Evanghelia vestită de ei. Prin aceasta au vrut să arate ca Dumnezeu a acceptat neamurile chiar dacă nu au respectat Legea și nu au fost tăiate împrejur.

Cel care a pronunțat verdictul a fost Iacov. El a fost în asentimentul lui Petru, Pavel și Barnaba. Iacov acesta este fratele Domnului Isus (Gal. 1:19), căruia I S-a arătat Domnul după Înviere (1Cor. 15:7). Posibil ca el să fi deținut funcția de președinte al adunării, de aceea i-a revenit sarcina de a încheia dezbaterea conciliului. Iacov a arătat că ceea ce a spus Petru era alegerea lui Dumnezeu a unui popor dintre neamuri pentru Numele Lui. Apoi citează Amos 9:11-12 pentru a arăta chemarea neamurilor.

Metafora „cortul lui David ”, nu se referă nici la poporul Israel, nici la Templul Domnului din Ierusalim, ambele existând încă în timpul lui Iacov și nefiind câtuși de puțin în ruine. Este o metaforă pentru casa și dinastia regală a lui David. Aceasta fusese în dărâmături sau în ruine de când Nebucadnețar îi pusese capăt prin exil. Ceea ce spusese Iacov era că acum sosise timpul ca Dumnezeu să înalțe din nou „cortul lui David” „adică dinastia și casa regală, așa cum a promis prin profeți.”19

Iacov continua spunând: „ … să nu se pună greutăți acelora dintre Neamuri care se întorc la Dumnezeu; ci să se ferească doar de pângăririle idolilor, de curvie, de dobitoace sugrumate și de sânge.”(F.Ap.15:19-20). Iacov a mai arătat că dacă oricine dintre Neamuri dorea să devină adept al Iudaismului, existau sinagogi în cetățile importante din Imperiu unde este citită Legea lui Moise și se putea atașa Iudeilor (F.Ap.15:21). Totuși credincioșilor dintre Neamuri li se cere să respecte anumite lucruri, care ar fi întinat conștiința Iudeilor creștini:

-să se ferească de lucrurile jertfite idolilor;

-să nu mănânce carnea animalelor sugrumate;

-să nu mănânce sânge;

-să se ferească de imoralitate.

Apostolii, bătrânii și toată Biserica din Ierusalim au ales doi bărbați care să însoțească pe Pavel și Barnaba, prin care au trimis scrisoarea către Biserica din Antiohia; scrisoare ce conținea decizia luată în conciliu. Această hotărâre nu a fost luată doar de apostoli și prezbiteri, ci a fost chiar inițiativa Duhului Sfânt (F.Ap.15:28). Iuda și Sila au fost însoțitorii lui Pavel și Barnaba, însoțitori trimiși de Biserica din Ierusalim.

Frații din Antiohia au avut o mare bucurie când li s-a citit aceasta hotărâre și astfel s-a pus capăt intenției diavolului de a dezbina Biserica.

4.5. EPISTOLA CĂTRE GALATENI.

Această scriere a luat naștere din „… controversa generala cu privire la respectarea Legii … ”20 și a fost scrisă unui grup de biserici creștine ce se aflau în

Galatia, Asia Mica, mai precis către cei din orașele din regiunea de sud a Galatiei: Antiohia Pisidiei, Iconia, Listra, Derbe; orașe ce au fost evanghelizate în prima călătorie misionară, călătorie terminată în jurul anilor 48-49 d. Hr.

Scopul scrierii acestei epistole este acela de a păstra unitatea bisericii, care era în primejdie, datorită unor învățători evrei ce au venit și au încercat să iudaizeze Neamurile, totodată predicând și o altă Evanghelie. Pavel își apăra apostolia sa și Evanghelia pe care a vestit-o. El a scris aceasta epistolă înainte de Conciliul ce a avut loc la Ierusalim. Probabil Antiohia a fost locul scrierii, cam prin anii 48-49 d. Hr. (p. Ioiachim Țunea „ Studiu exegetic asupra epistolei către galateni” p. 12; Tenney „Studiu al Noului Testament” p. 243; Biblia de studiu pentru o viață deplină p. 410; J. R. V. Stott p. 12).

Acest argument se bazează pe lipsa totală în cuprinsul epistolei a hotărârii Conciliului de la Ierusalim.

Sunt unii teologi însă, care sunt de părere că această epistolă s-ar fi scris cu mult timp mai târziu, dar aceste argumente sunt mai slabe. Ei susțin că epistola ar fi fost scrisa la începutul celei de a treia călătorii misionare (anii 53-56 d. Hr.) și că ar fi fost scrisă și trimisă din Corint în anul 56 d. Hr. (p. Ioiachim Țunea, Studiu exegetic asupra epistolei către galateni p.18); alții cred că epistola ar fi fost scrisă în timpul șederii în Efes, anul 54 d. Hr. (E. Aebi „Scurtă introducere biblică” p. 1810).

Totuși cel mai plauzibil argument este acela că a fost scrisă la sfârșitul primei călătorii misionare a Apostolului Pavel, în timpul șederii la Antiohia Siriei, înainte de Conciliul din Ierusalim.

4.6. REZUMATUL PRIMEI CĂLĂTORII MISIONARE

LOCUL EVENIMENTE TEXTUL BIBLIC

Antiohia Saul și Barnaba învăța poporul,

sunt însărcinați să plece în lucrare 13:1-3

Seleucia îmbarcarea spre Cipru 13:4

Salamina predica în Sinagoga 13:5

Pafos întâlnirea cu vrăjitorul Elima, convertirea

dregătorului, numele lui Saul schimbat 13:6-12 în Pavel

Perga Ioan Marcu îi părăsește 13:13

Antiohia Pisidiei predica în Sinagoga, prigoana

din partea Iudeilor 13:14-50

Iconia predica și disputa 13:51-14:6

Listra vindecarea slăbănogului, Pavel

împroșcat cu pietre 14:7-19

Derbe a făcut mulți ucenici 14:20-21

Listra, Iconia și încurajarea ucenicilor și

Antiohia Pisidiei rânduirea prezbiterilor 14:21-24

Perga predicare 14:24-25

Atalia s-au îmbarcat pentru Siria 14:25-26

Antiohia Siriei au raportat bisericii, posibil să fi scris

epistola către Galateni, disputa cu 15:1-2

iudaizatorii

Ierusalim participarea la conciliu 15:3-29

Antiohia Siriei aducerea hotărârii Bisericii din

Ierusalim, au rămas și au predicat 15:30-35

Note

D. Gooding „Credincioși adevărului” vol.1 p.217

Op. Cit. p.217

Studii biblice pentru școala duminicală, vol.2 p.558

N. Moldoveanu „Hristos lucrarea “ vol.2 p.111

M. Tenney „Studiu al N. T.” p.230

Prof. Dr. T. Sandru „Viața și învățătura ap. Pavel” p.42

N. Moldoveanu „Hristos lucrarea” vol.2 p.133

D. Gooding „Credincioși adevărului” vol.2 p.13

Prof. Dr. T. Sandru „Viața și învățătura ap. Pavel” p.45

M. Tenney „Studiu al N. T.” p.232

D. Gooding „Credincioși adevărului” vol.2 p.16

Preot Dr. S. Verzan „Sf. Ap. Pavel” p.59

Ibidem p.61

N. Moldoveanu „Hristos lucrarea” vol.2 p.227

D. Gooding „Credincioși adevărului” vol.2 p.28

Op. Cit. p.28

N. Moldoveanu „Dicționar de nume proprii” p.63

Studii biblice pentru școala duminicală, vol.3 p.330

D. Gooding „Credincioși adevărului” vol.2 p.41

M. Tenney „Studiu al N. T.” p.240

5. A DOUA CĂLĂTORIE MISIONARĂ A

APOSTOLULUI PAVEL (FAPTE 15:36-18:22)

5.1. DISPUTA DINTRE PAVEL ȘI BARNABA

După întoarcerea de la Ierusalim, Pavel și Barnaba au stat un timp scurt în Antiohia, unde împreună cu mulți frați, au predicat Cuvântul Domnului. Apostolul Pavel a avut pe inimă să cerceteze Bisericile formate în urma vestirii Evangheliei prin cetățile în care au propovăduit în timpul primei călătorii misionare și, i-a propus lui Barnaba: „Să ne întoarcem și, să mergem pe la frații din toate cetățile, în care am vestit Cuvântul Domnului, ca să vedem ce mai fac.” (Fapte.15:36).

Această propunere a scos în evidență concepția lui Pavel în lucrarea de misiune; care era că: vestirea Evangheliei trebuie să fie urmată de consolidare, învățând, instruind și organizând pe cei care s-au convertit. Pavel a fost cel care a luat inițiativa. Nu a fost îndemnat nici de Barnaba și nici de Biserica din Antiohia, ci Duhul Sfânt i-a pus pe inimă îndemnul de a-i vizita pe frați și de a-i întări; așa cum de altfel face și plugarul după ce a semănat ogorul, se mai duce din când în când să vadă cum au răsărit plantele și, dacă e cazul, să smulgă buruienile ce împiedică creșterea plantelor.

Din păcate între cei doi colaboratori s-a iscat o neînțelegere. Cei doi au stat tare în disputa împotriva acelora care încercau să iudaizeze pe neamuri, iar acum nu s-au putut înțelege.

În viața creștină, uneori marile biruințe sunt urmate de înfrângeri mici, dar care, totuși sunt triste și dureroase. Din cauza neînțelegerii, Pavel și Barnaba au trebuit să se despartă. Pentru o vreme relațiile de colaborare între cei doi au fost întrerupte. Neînțelegerea a fost datorită faptului că Barnaba a vrut să-l ia cu ei pe vărul său Ioan Marcu, lucru cu care Pavel nu a fost de acord, deoarece Ioan în prima călătorie misionară i-a părăsit în Pamfilia și s-a întors la Ierusalim. Pavel și Barnaba au fost puternic uniți până acum, au făcut față ereziei iudaizatorilor, iar acum nu au putut face față acestei mici neînțelegeri. În privința aceasta Nicolae Moldoveanu spune: „Păgubitoare sunt neînțelegerile dintre frați și mai ales între lucrătorii deosebiți de pe ogorul Evangheliei. Lucrarea lui Dumnezeu întotdeauna pierde. Neînțelegerile duc la despărțire și despărțirea e scopul Diavolului.”1.

Aceasta neînțelegere între ei nu era legată de doctrinele credinței creștine. Probabil că Pavel îl considera pe Ioan Marcu incompetent pentru a face parte din echipa misionara, deoarece nu a fost perseverent în lucrare. Să nu credem că Pavel prin acesta punea la îndoială mântuirea lui Ioan; ci, considera doar că acesta nu putea face față lucrării misionare.

Barnaba, de partea lui, era mai indulgent și se pare că a vrut să-i dea o a doua șansă lui Ioan, de a se putea califica ca membru al echipei de misiune. Mai târziu, în mai multe rânduri, s-a dovedit că Marcu s-a reabilitat și s-a conformat cerințelor lui Pavel, deoarece atunci când Pavel era în temniță a cerut ca Marcu să-i fie trimis, deoarece, spunea el: „îmi este de folos pentru slujbă ”(2 Tim. 4:11).

Totuși, disputa între Pavel și Barnaba a dus la despărțirea lor. Probabil în acele condiții a fost cea mai bună soluție. Unul dintre rezultatele despărțirii a fost că de acum erau două echipe misionare, în fruntea fiecăreia fiind oameni competenți și încercați. Despărțirea lor nu a provocat separări în Biserică, sau diviziuni, nici nu au făcut ca prin aceasta să fie luat Numele Domnului în deșert. Ei au format doar biserici de care s-au ocupat și, în general, nu s-a știut nimic de neînțelegerea lor. Barnaba a plecat împreună cu Ioan Marcu spre Cipru, iar Pavel și-a ales ca asistent pe Sila.

Neînțelegerea celor doi se pare că nu a ținut prea mult. Deși nu au mai misionat împreună, totuși Pavel l-a privit pe Barnaba cu respect, „pomenindu-l în scrierile sale epistolare (1Cor. 9:6; Gal.2:9).”2

Cipru a fost ținutul natal al lui Barnaba, aici Ioan Marcu era scutit de presiuni mari și dacă ar fi dat înapoi și ar fi renunțat la lucrare, aici nu ar fi produs atât de mult rău. Cu acest episod Barnaba este amintit pentru ultima dată în cartea Faptelor Apostolilor. De acum înainte, Pavel, vasul ales de Dumnezeu, va fi în fruntea lucrării de vestire a Evangheliei în Imperiul Roman.

5.2. PAVEL ȘI SILA ÎN MISIUNE

5.2.1.MISIUNEA ÎN LISTRA ȘI DERBE. ÎNTÂLNIREA CU TIMOTEI

Sila, însoțitorul lui Pavel, a fost unul din delegații trimiși de Biserica din Ierusalim cu hotărârea Consiliului, în Biserica din Antiohia.

„Sila era, probabil, un slujitor creștin provenit din rândul eleniților, acei iudei care, trăind în diaspora, foloseau ca mijloc de comunicare limba greacă. El avea, desigur, vederi și convingeri liberale, opuse celor ale iudaizanților proveniți din rândul fariseilor, care doreau să impună respectarea prescripțiunilor Legii creștinilor proveniți din rândul păgânilor. Acesta va fi fost motivul principal pentru care va fi ales, alături de Iuda, să explice creștinilor din Antiohia sensul hotărârilor Sinodului din Ierusalim (F.Ap.15:22,27,32). Aceasta explica, de asemenea, pentru ce Sfântul Apostol Pavel îl alege pentru a-i fi însoțitor și colaborator în cea de a doua călătorie misionară, care se va desfășura, în totalitate, sub semnul și înrâurirea hotărârilor Sinodului de la Ierusalim.”3

Pavel și Sila au plecat pe uscat înspre nord, străbătând Siria, Cilicia, înspre granițele Asiei Mici, fără îndoiala ducând și decizia Conciliului din Ierusalim. În călătoria lor, Pavel și Sila au ajuns la Derbe și Listra, „Cetățile Derbe și Listra în care au ajuns Pavel și Sila au o însemnătate deosebită în planul lui Dumnezeu. După tălmăcirea numelor: Derbe=Tufă de ienuper, (o tufă totdeauna verde, adică vie); Listra=orașul liberării, s-a văzut și rolul lucrării făcută în prima călătorie misionară (Fapte.14:8-23)”4

De data aceasta Pavel întâlnește aici un ucenic numit Timotei, probabil rodul duhovnicesc din prima călătorie misionară, care a răsărit abia acum. Aici apare pentru prima dată în Biblie numele lui Timotei. El va fi amintit de mai multe de Pavel, în introducerea epistolelor pe care le trimitea bisericilor, din care reiese că Timotei este colaboratorul său în lucrare. Timotei era fiul unei iudeice credincioase și al unui tată grec.

Căsătoriile mixte erau obișnuite la evreii din diaspora. Din copilărie Timotei a fost educat de către mama și bunica lui, învățându-l Sfintele Scripturi (2 Tim.3:14-15). Pavel l-a îndrăgit mult, încât în prima să epistolă pe care i-o scrie îl numește: „adevăratul meu copil în credință” (1 Tim. 1:2,18). Timotei era apreciat de frații din Listra și Iconia, iar Pavel și-a dat seama că i-ar fi de folos dacă l-ar lua ca însoțitor în lucrarea de misiune, astfel Timotei a fost recrutat în echipa misionară. Cu toate ca Pavel s-a împotrivit cu înverșunare concepției ca toți credincioșii dintre neamuri să fie tăiați împrejur, totuși pare interesant faptul că acum Pavel l-a tăiat împrejur pe Timotei.

Observăm aici o aparentă inconsecvență a felului în care s-a purtat Pavel. El s-a opus iudaizatorilor datorită faptului că aceștia pretindeau că tăierea împrejur este o necesitate în vederea mântuirii, dar faptul că Timotei a fost circumcis nu înseamnă că acest lucru a fost făcut pentru ca el să fie mântuit.

Pavel a procedat în felul acesta pentru că Timotei era fiul unei iudeice și el putea fi folositor în lucrarea de vestire a Evangheliei printre evrei, dar dacă nu ar fi fost tăiat împrejur nu ar fi putut intra în Sinagogă. Deci de data aceasta Pavel a fost de acord ca Timotei să fie circumcis tocmai pentru ca să nu fie afectată conștiința iudeilor creștini și necreștini.

De acum echipa misionară era formată din Pavel, Sila, Timotei și probabil că și Luca. Ei mergeau prin cetăți și-i îmbărbătau pe frați, iar „Bisericile se întăreau în credința și sporeau în număr din zi în zi ” (Fapte.16:4-5).

Pavel și însoțitorii săi au vrut să meargă pe drumul care duce spre Asia, dar fiind călăuzit de Duhul Sfânt să nu intre în Asia, Pavel și echipa misionară s-au îndreptat spre nord, spre Misia și Bitinia, dar și aceste locuri erau închise pentru ei, astfel neștiind ce să facă s-au îndreptat spre Troa, orașul cel mai apusean al Asiei. Înțelegem din experiența lui Pavel că nu în orice vreme și nu în orice loc se poate vesti Cuvântul Domnului. Pavel a stat sub călăuzirea Duhului Sfânt clipă de clipă și în felul acesta nu a dat greș.

Iar, „Cât privește modul întrebuințat de Duhul Sfânt de a opri pe Pavel să vestească cuvântul în Asia și Bitinia, au putut exista mai multe mijloace, printre care și un îndemn puternic imprimat în duhul personal al lui Pavel în sensul arătat. Călăuzirea Duhului Sfânt (Rom. 8:14) în tot adevărul (Ioan 16:13) se face prin imprimarea în duhul nostru, a unei sensibilități capabile să capete îndemnurile și interdicțiile Duhului Sfânt. Această călăuzire e dulce și plină de pace.”5

În viata lui Pavel planul și călăuzirea Duhului Sfânt primează întotdeauna. Omul trebuie să fie întotdeauna sensibil și deschis călăuzirii Duhului Sfânt. Dumnezeu închide și deschide uși. Pavel nu a mers întotdeauna unde a vrut el.

„Să nu o luăm înainte, dar nici să nu rămânem în urmă, ci să mergem la pas cu voia Domnului, să ascultăm vocea Duhului Sfânt, ca să nu greșim. De multe ori putem face rău chiar cu adevărul, dacă nu-l vestim la timp și la loc potrivit.” 6

Dumnezeu dorește ca slujitorii Evangheliei să renunțe la planurile lor, care li se par bune și să accepte planurile Domnului, care s-ar părea a fi mai rele și sunt uneori neînțelese, deoarece „ … voia Domnului este singurul bine în cer și pe pământ.”7

5.2.2.MISIUNEA ÎN TROA, MACEDONIA: SAMTROCIA ȘI NEAPOLI

Apostolul Pavel a trebuit să renunțe la planul său și, tocmai în momentul în care pare să fie debusolat și nu mai știe în ce parte să o apuce, a intervenit Dumnezeu, iar noaptea Pavel a primit lumina Domnului. Nu este pentru prima dată în Sfânta Scriptură, când Dumnezeu folosește noaptea ca timp de comunicare cu slujitorii Săi și să le destăinuie planurile Sale. Exemplu Avraam (Gen.15:4-5), Lot (Gen.19:1), Iacov (Gen. 28:11-16; 32:24-26), Iosif (Gen.37:5-6), Ghedeon, David, Daniel, etc.

Deci în timpul nopții petrecute în Troa, Pavel are o vedenie de la Dumnezeu, în care un om macedonean îi face rugămintea: „Treci în Macedonia și ajută-ne”(Fapte 16:9). Prin aceasta Pavel înțelege că Dumnezeu îl cheamă și îl trimite în Macedonia, în Europa pentru a duce vestea bună a Evangheliei.

Macedonia era o provincie din Grecia, iar Pavel cu însoțitorii săi, după vedenia avută s-a grăbit să se ducă acolo cu mesajul Evangheliei. Astfel din Troa au pornit cu corabia spre Samatrocia, unde au debarcat, iar a doua zi au plecat spre Neapoli (Fapte 16:11), iar de acolo s-au dus la Filipi, cetate ce purta numele lui Filip, tatăl lui Alexandru cel Mare.

5.2.3. LUCRAREA MISIONARĂ ÎN FILIPI

Aceasta a fost prima cetate din Europa unde Pavel a vestit Evanghelia. Pavel a ajuns aici datorită planului lui Dumnezeu. Când și-a început a doua călătorie misionară el nu a avut aceasta intenție. El a pornit cu scopul de a-i vizita pe frați și de a-i îmbărbăta, dar datorită călăuzirii Duhului Sfânt au ajuns aici, unde au stat câteva zile. Putem observa că în viata lui Pavel rugăciunea ocupa un loc important, astfel Luca scrie: „în ziua Sabatului am ieșit pe poarta cetății, lângă un râu, unde credeam că se afla un loc de rugăciune. Am șezut jos și am vorbit femeilor care erau adunate laolaltă.”(F.Ap.16:13).

Evreii în vremea aceea, dacă nu aveau o sinagogă unde să se poată aduna în ziua Sabatului, se rugau undeva în afara cetății, în locuri liniștite pe malurile unui râu, sau într-o pădure. Se pare că evreii din Filipi erau mai puțini de 10 la număr și n-au avut dreptul să-și construiască o Sinagogă.

Observăm și de data aceasta călăuzirea Duhului Sfânt în viața lui Pavel, care îl conduce împreună cu însoțitorii săi în locul unde se afla o mică adunare de femei, cărora le vestește Evanghelia, iar ele o primesc cu bucurie. „În acest loc de rugăciune, Sfântul Apostol Pavel se va afla într-o situație oarecum deosebită; înaintea sa se aflau ca ascultătoare numai femei. Este foarte probabil ca aceste femei să fi fost iudee căsătorite cu păgâni, dar mai ales femei prozelite ca Lidia, vânzătoarea de purpură (F.Ap.16:14). Femeile deveneau mai ușor prozelite decât bărbații pe care-i îndepărta de iudaism mai cu seamă practica circumciziunii. În orice caz în cetățile Macedoniei, spre deosebire de acelea ale Greciei propriu-zis, femeia se bucura de o situație mult mai bună, având un rol important în societate. Lidia … avea o foarte înaltă poziție în Filipi.”8

În timpul propovăduirii Lidia primește Cuvântul vestit de Pavel. Ea era originară din Tiatira, oraș ce era vestit prin fabricarea purpurei, iar Lidia posibil să se fi mutat aici în Filipi cu scopul de a întemeia și aici un atelier, însă Dumnezeu a cuprins-o și pe ea în planul Său.

Lidia a fost botezată, iar Luca ne spune în versetul 15 că și cei din casa ei au devenit creștini și au fost botezați, înțelegând prin aceasta că doar cei adulți, nu și copiii au fost botezați. Lidia datorită providenței divine a ajuns din Tiatira în Filipi. Dumnezeu a vegheat asupra ei și ea a început să se închine Adevăratului Dumnezeu și aici în Filipi ea frecventa locul unde se ținea rugăciunea. „Prin iudei ea descoperă adevărul, că există un singur Dumnezeu, și nu numai că descopere acest lucru ca o realitate: ea hotărîse în inima ei ca să-L caute în mod personal pe Adevăratul Dumnezeu, pe Dumnezeul cel Viu, așa cum vedem din faptul că frecventa cu regularitate acest umil loc de rugăciune.”9

Lidia și-a dat seama după convertire, că tot ce câștigase prin comerț, în special casa ei toate sunt darul Domnului și ea a considerat că trebuiesc dăruite Lui. Nu a îndemnat-o nici Pavel și nici Sila, ci ea a fost aceea care a insistat: „Dacă mă socotiți credincioasă Domnului intrați și rămâneți în casa mea.”(F.Ap.16:15). În felul acesta a silit ea echipa misionară să accepte invitația și oferta ei. „Cel mai important rămâne faptul că , pentru întâia oară în istoria răspândirii Evangheliei de către Sfântul Apostol Pavel, apare și e descris rolul deosebit de important al femeii în această lucrare de propovăduire a Creștinismului.”10

În vremea aceea de obicei bărbatul era capul familiei. Dacă în unele locuri în Biblie se spune: „casa Mariei”, „casa Lidiei”, se înțelege că în acea casă nu era bărbat.

„„Casa Lidiei”, după cum spune istoria, era un atelier unde se făcea purpura; deci toate lucrătoarele de acolo, cu care ea se aduna și vorbeau împreună despre lucruri religioase. Dacă au fost copii în casa aceea n-o știe sigur nimeni. Pe presupuneri nu ne putem întemeia niciodată credința noastră. Botezul copiilor nu era practicat în primele trei secole ale erei noastre.”11

Nu știm exact cât a stat Pavel și însoțitorii săi în cetatea Filipi, știm doar că au stat destul de mult, vestind Evanghelia și astfel s-a format o biserică, de unde nu lipsea timpul de rugăciune. „Oricât era de ocupat cu vestirea Evangheliei (Ap. Pavel), își făcea timp și își căuta un loc potrivit pentru rugăciune.”12

În timp ce credincioșii mergeau la locul de rugăciune, o roaba ghicitoare s-a luat după Pavel și însoțitorii săi și striga: „Oamenii aceștia sunt robii Dumnezeului Celui Prea Înalt și ei vă vestesc calea mântuirii.” (F.Ap.16:17). „Roaba aceea avea un duh pitonic. După mitologia greacă, zeul Apolo ar fi ucis un șarpe uriaș numit Piton, fiind supranumit pentru aceasta ispravă Apolo Pitius. În cinstea lui s-au instituit serbări, din patru în patru ani în localitatea Delfi din Grecia. Locul acesta a devenit sediul unui oracol, unde cuvintele neînțelese rostite de preoteasa Pitia, erau tălmăcite de preoții păgâni pentru a prevesti viitorul. Prin urmare roaba din Filipi avea un duh de ghicire.”13 Prin ghicire această roabă aducea un mare venit stăpânilor ei. Ea prin sfaturile și informațiile ce le dădea pretindea că poate salva pe oameni din necazurile ce le-ar întâmpina. Mulți oameni o credeau și o apreciau. Bineînțeles că profețiile ei emanau de la duhul pitonic.

Ceea ce spunea ea la adresa lui Pavel și a celor ce erau cu el nu era un neadevăr și nu ar trebui să ne uimească, deoarece Diavolul folosește uneori adevărul pentru a-și putea împlini planurile sale. Probabil prin aceasta Satan ar fi încercat ca oamenii să aibă și mai multă încredere în ghicitoare, sau poate Satan spera că prin aceasta Pavel se va mândri și se va îngâmfa. Ea făcea reclama Cuvântului și lucrătorilor lui Dumnezeu timp de mai multe zile, până ce Pavel necăjit că înălța pe om și nu pe Dumnezeu, a alungat acest duh pitonic.

Oare de ce a ales Pavel să stârnească acest „cuib de viespi” alungând duhul din roabă? Oricum ea nu a rostit un neadevăr și parcă ajuta la răspândirea Evangheliei încurajând pe oameni să creadă spusele lui Pavel și totuși el a fost nemulțumit. Așa a fost și Domnul Isus când duhurile rele Îl recunoșteau și strigau: „… Te știu Cine Ești: Sfântul lui Dumnezeu … ” (Luca 4:34). Isus i-a făcut pe toți să tacă, exorcitând duhurile rele. Deși spuneau adevărul totuși nu o făceau ca urmare a pocăinței, iar dacă Isus ar fi acceptat mărturia lor, El ar fi apărut în ochii oamenilor ca și cum ar fi de acord cu spiritismul. La fel a făcut și Apostolul Pavel, el nu avea nimic comun cu duhul de ghicire, „ … deși spusele ei (ale ghicitoarei) au fost intenționate ca adevăr, deși exista o îndoială în privința aceasta, spiritismul este prin definiție incompatibil cu creștinișmul, iar duhul care vorbea prin ea era de fapt vrăjmaș Domnului Isus.”14

Evreii foloseau frecvent termenul „Dumnezeul Cel Prea Înalt”, înțelegând prin aceasta „Dumnezeul Cel Adevărat”, dar Neamurile și preoții păgâni prin acest termen se refereau la zeul pe care oamenii dintr-un anume loc îl considerau cel mai mare zeu. Probabil acest lucru l-au înțeles locuitorii din Filipi, atunci când roaba aceasta a încercat să facă reclamă lui Pavel. Ea recomanda oamenilor să creadă cuvintele lui Pavel, deoarece el vestește „ … calea mântuirii … ”, prin aceasta „femeia s-ar fi putut să nu recomande Evanghelia ca singura cale a mântuirii, ci doar o cale printre altele, inclusiv a ei. Nici nu este sigur că prin „mântuire” ea vroia să spună ceea ce înțelege Evanghelia prin acest termen.”15

Din aceste motive Pavel a exorcitat demonul, arătând prin aceasta că nu este de acord cu spiritismul. Această minune făcută de Pavel a fost văzută de cei ce au fost acolo. Roaba ce fusese stăpânită de duhul de ghicire de acum nu mai era de folos stăpânilor ei, care „ … au văzut … ca s-a dus nădejdea câștigului lor … ”(F.Ap.16:19).

Ei i-au luat pe Pavel și pe Sila și i-au târât în fața dregătorilor, dar ceea ce este interesant este faptul că „s-au înfățișat nu cu plângerea lor personală, nu pomenesc nimic de ea, ci au venit în numele cetății, ca și cum cetatea ar fi fost păgubită de slujitorii Domnului Isus. Deci sunt apărătorii cetății.”16 În felul acesta au provocat pe locuitori să îi prigonească pe misionari. Acuzația adusă împotriva lor a fost falsă, ei nu au făcut nimic împotriva legii, dar au fost aspru torturați „ … aceasta este prima confruntare a misionarilor creștini cu autoritatea romană, care asigura păstrarea ordinii într-un oraș ca Filipi, o colonie romană (F.Ap.16:12). Această autoritate se afla de partea celor care aduceau învinuiri Apostolului neamurilor și însoțitorilor săi că ei vestesc obiceiuri care nu erau îngăduite unor cetățeni romani. Această autoritate reacționează cu brutalitate împotriva propovăduitorilor creștini, considerând că activitatea lor era primejdioasă pentru ordinea care trebuia să domnească în cetate. În orice caz, evenimentele în centrul cărora s-au aflat la Filipi Pavel și Sila confirmă, o dată mai mult, proorociile Mântuitorului potrivit cărora trimișii Săi vor scoate demoni în Numele Său (Marcu 16:17) și că vor fi duși pentru Numele Său „la dregători” și în temnițe (Matei 10:18; Luca 21:12).”17

Posibil ca Pavel și Sila să se fi întrebat dacă au înțeles bine vedenia ce a avut-o Pavel la Troa, sau nu. Oare a fost cu adevărat planul Domnului ca ei să ajungă în Filipi? Să nu uităm că Dumnezeu are un plan măreț și minunat cu slujitorii Săi și că planul Său primează întotdeauna. A fost voia Domnului ca echipa misionară să ajungă aici și le-a deschis o ușă de cuvânt și Lidia împreună cu cei din casa ei s-au convertit. Dumnezeu avea însă în vedere și mântuirea temnicerului. Numai în felul acesta ar fi putut ajunge Cuvântul Domnului și la inima lui, de aceea Dumnezeu a îngăduit ca ei să ajungă în închisoare.

Dacă Pavel ar fi acceptat compromisul cu spiritismul ei ar fi putut fi liberi acum și puteau vesti în continuare Cuvântul Domnului. Probabil cu această ispită a venit Diavolul la cei doi slujitori credincioși ai Domnului care erau în închisoare. „Apostolii sufereau dureri îngrozitoare din cauza stării jalnice în care ei fuseseră lăsați, dar ei nu murmurau. Din contră ei se îmbărbătau unul pe altul, în cel mai des întuneric și între zidurile carcerii, prin cuvintele rugăciunii și lăudau și preamăreau pe Dumnezeu pentru că fuseseră găsiți vrednici să sufere batjocura pentru lucrarea Sa.”18

Dumnezeu a intervenit și a dovedit că El este Dumnezeul Atotputernic, așa cum vestea și Pavel, prin faptul că s-a produs un cutremur de pământ, astfel încât s-au clătinat temeliile temniței, ușile s-au deschis, iar lanțurile și butucii au căzut de pe mâinile și picioarele întemnițaților.

Când s-a produs cutremurul de pământ temnicerul „ … s-a deșteptat … ” (F.Ap.16:27) și și-a dat seama cât de neputincios este în fața puterii Creatorului. „Această deșteptare a lui n-a semănat cu nici una din cele care le-a trăit până acum, ci a fost o deșteptare spre viața veșnică, pentru că următorul somn a fost într-o stare nouă, stare de om mântuit, prin credința în Domnul Isus Hristos.”19

La început temnicerul a crezut că cei închiși au evadat și a vrut să se omoare, dar a fost oprit de Pavel care a strigat: „să nu-ți faci nici un rău, căci toți suntem aici.” (F.Ap.16:28). Apoi temnicerul a sărit înăuntru cu o lumină și plin de frică a întrebat: „domnilor, ce trebuie să fac ca să fiu mântuit? ”(F.Ap.16:30), la care el a primit din partea apostolilor un răspuns simplu: „crede în Domnul Isus și vei fi mântuit tu și casa ta.”(F.ap.16:31) și apoi i-au vestit cuvântul Domnului.

Temnicerul a crezut și s-a convertit, dovedind aceasta prin amabilitatea și ospitalitatea cu care s-a purtat cu misionarii; chiar în noaptea aceea a fost botezat împreună cu toată casa lui (F.Ap.16:33), înțelegând prin aceasta că doar cei maturi au fost botezați, nu și copiii. A doua zi fiind eliberați de dregători, Pavel și Sila i-au îmbărbătat pe creștini și apoi au pornit spre Tesalonic, încheindu-și misiunea în Filipi și lăsând în urmă o biserică creștină, pe care probabil au încredințat-o tânărului Timotei și „călătorind pe șoseaua Egnatiană de la Filipi, Pavel și însoțitorii lui au trecut prin Amfipolis și Apolonia, în drum spre Tesalonic, orașul modern Salonic.”20

5.2.4.EVANGHELIZARE ÎN TESALONIC

În Tesalonic erau veniți mulți iudei, unde erau mai în siguranță. Mulți dintre ei, dar și dintre greci au crezut Cuvântul Domnului pe care Pavel și echipa misionară l-au vestit în timpul scurt în care au stat aici. „Dacă luăm în considerare textul de la Fapte 17:2, se pare că Pavel a stat acolo trei săptămâni. Dar textele de la Filipeni 4:16; 1Tes. 2:9; 2Tes. 3:8 lasă să se înțeleagă că a stat mai mult. S-ar putea ca el să fi predicat în Sinagogă trei Sabaturi la rând, iar mai târziu și în alte locuri.”21

„Tesalonicul a fost primul loc unde Pavel a început propovăduirea și a atras numeroși urmași și cu poziții sociale proeminente (17:4)”22

Apostolul Pavel în discuțiile purtate cu ideii a căutat să-i convingă cu ajutorul profețiilor din Vechiul Testament că Isus este Hristosul. „În vremea Domnului nostru, ideea larg răspândită era că Împărăția Mesianică va fi instaurată de Dumnezeu prin ridicarea unei personalități politice și militare, care va conduce poporul lui Israel în revolta armată împotriva imperialiștilor romani, punând astfel capăt tiraniei lor, impozitelor și nedreptății eliberându-l politic și economic pe Israel. Ideea aceasta fusese deja izvorul câtorva insurecții împotriva Romei în trecut.”23

Chiar și ucenicii Domnului Isus la început au crezut că El va fi un astfel de Mesia. Domnul Isus mereu i-a învățat pe ucenici că Mesia va trebui să sufere, așa după cum este prevestit în Scripturi. „Mai mult încă, insistența Sa că Mesia trebuie să sufere nu a însemnat că, deocamdată, El se va supune dușmanilor Lui, va suferi, va muri și după aceea va conduce Israelul într-o luptă politică și militară împotriva împăratului roman Tiberiu și a succesorilor săi. El a arătat în mod explicit că, în prima etapă, Împărăția Lui va fi instaurată prin propovăduirea Cuvântului în lumea aceasta. Cât despre „neghina” răului El nu avea nici o intenție de a-și folosi capacitatea de executor al judecății lui Dumnezeu pentru a o smulge din rădăcini și a o distruge înainte de sfârșitul veacului (Mat. 13:24-29; 37-43).”24

Acest lucru a încercat și apostolul Pavel să-l dovedească propovăduind în Tesalonic. Mulți iudei au fost astfel convertiți, chiar și dintre greci și unele femei cu vază au primit Cuvântul și s-au convertit. Cu toate acestea au fost unii care au adunat mulțimea și au provocat o revoltă. Îi căutau pe Pavel și Sila, dar nu i-au găsit, așa că l-au luat pe Iason și l-au târât în fața dregătorilor cetății strigând: „oamenii aceștia care au răscolit lumea, au venit și aici și Iason i-a găzduit. Ei toți lucrează împotriva poruncilor Cezarului și spun că este un alt împărat: Isus.”(F.Ap.17:6-7). În felul acesta s-a tulburat cetatea, iar Pavel și Sila au fost nevoiți să plece de aici pe ascuns, în timpul nopții.

5.2.5.EVANGHELIZARE ÎN BEREA

Ei s-au îndreptat spre Berea, unde iarăși au propovăduit Evanghelia în Sinagoga iudaică; „În Berea, Pavel a găsit iudei care erau voioși să cerceteze adevărurile pe care el le propovăduia.”25

Această atitudine a celor din Berea este un exemplu și pentru noi cei de astăzi, care ascultăm Cuvântul Domnului vestit prin mesagerii Lui, dar sunt și mulți învățători falși, de aceea orice doctrină„ … trebuie examinată cu grijă prin studiul personal al Scripturilor … ”26

Și aici, mulți dintre iudei, greci, chiar și femeile cu vază au devenit creștini. Însă pe neașteptate au venit unii iudei din Tesalonic, care au tulburat și ațâțat noroadele. De ce au făcut toate acestea? „Luca ne spune că au făcut-o din gelozie (F.Ap.17:5). Ei au văzut cum s-au convertit unii dintre iudei și un mare număr de simpatizanți dintre neamuri din Sinagoga din Tesalonic. Adevărul său ceea ce propovăduia Pavel nu avea nici o importanță pentru ei. Religia lor era atacată.”27

Frații au fost nevoiți să-l trimită pe apostolul Pavel spre mare, dar în loc să se îmbarce pe o corabie, el s-a îndreptat pe uscat spre Atena, iar Sila și Timotei au rămas la Berea pentru a finaliza lucrarea începută, pe care nu a mai putut s-o termine Pavel.

5.2.6. PREDICA LUI PAVEL ÎN ATENA

De la Atena Pavel a trimis prin cei din Berea care l-au însoțit, lui Sila și lui Timotei porunca de a veni cât mai curând acolo.

Atena, pe atunci capitala Greciei, era cel mai renumit oraș dintre cele trei orașe universitare: Atena, Tars și Alexandria. Aici s-au născut marii dramaturgi și marii filosofi, ca de exemplu: Aristotel, Demostene, Socrate și Pericle. Atena a fost și centrul artei, literaturii și științei. Atena era locul unde se întâlneau intelectualii din lumea antică și era dedată la idolatrie. Atenienii nu-L cunoșteau pe Adevăratul Dumnezeu și orașul le era plin de idoli, la vederea cărora duhul lui Pavel se întărâta și se irita și era cuprins de durere și tristețe. „În Atena Pavel are niște experiențe unice și fără pereche …Ceea ce l-a impresionat adânc a fost descoperirea unui altar pe care era scris: „unui Dumnezeu necunoscut” ”28

Văzând nevoia acută a atenienilor de a-L cunoaște pe Dumnezeul cel Viu, în timp ce îi aștepta pe tovarășii săi de lucru (Sila și Timotei), apostolul Pavel se dedică lucrării de vestire a Evangheliei. „Îi erau deschise două sfere de activitate: sinagoga, unde întâlnea adunarea obișnuită de evrei și prozeliți; și piața publică, unde era confruntat cu gânditorii păgâni.”29

Mesajul lui Pavel s-a axat de obicei pe moartea și învierea Domnului Isus Hristos, care a fost rânduit de Dumnezeu pentru a judeca lumea după dreptate. Unii dintre cei care-l ascultau erau filosofi stoici, iar alții epicurieni.

Filosofii epicurieni își trăgeau numele de la Epicur (342-279 î.Hr.), care a fost născut în insula Samos și s-a stabilit în Atena prin anul 306 î.Hr. Ei în viața lor urmăreau fericirea prin satisfacerea poftelor și nu credeau în existența zeilor. Filosofii stoici își trăgeau „ … numele de a Stoa Poichile, porticul din Atena unde Zenon din Citicum (335-263 î.Hr.) a predat pentru prima dată doctrinele ei caracteristie.” 30

Ei considerau că omul poate fi fericit dacă se mulțumește așa cum este și ca universul nu poate fi mai bun decât cum este. Stoicii propovăduiau moralitatea și se străduiau să trăiască în mod virtuos, pe care-l considerau a acționa după îndemnul rațiunii. Ei admiteau existența zeilor, dar credeau că aceștia trăiesc undeva departe și nu sunt interesați de soarta oamenilor. Credeau în nemurirea sufletului, deși nu erau de acord. În mijlocul oamenilor din Atena Pavel a încercat să facă lumină, propovăduind Cuvântul Domnului, deși risca să-și pună viața în primejdie la fel ca și Socrate, care a fost condamnat la moarte pentru că a proclamat existența uni zeu străin. Propovăduirea lui Pavel a stârnit curiozitatea localnicilor, care l-au dus în Areopag ca să-l asculte în această privință. „Areopagul, al cărui nume înseamnă literal „Colina lui Marte”, era o mică colină pietroasă din Atena, unde era loc suficient pentru o conferință publică.”31

Atenienii erau deranjați de faptul că Pavel folosea frecvent cuvintele: „Isus” și „înviere”, iar Pavel a fost nevoit ca să explice că Isus nu era un zeu, în sensul păgân și că nici învierea nu era un zeu, ci era un eveniment ce urmează să aibă loc. Pavel a mai arătat că ceea ce propovăduia el nu era ceva străin, ci era „Dumnezeu care a făcut lumea și tot ce este în ea, este Domnul cerului și al pământului, și nu locuiește în temple făcute de mâini. El nu este slujit de mâini omenești ca și când ar avea trebuință de ceva, El, care dă tuturor viața, suflarea și toate lucrurile.” (F.Ap.17:24-25).

Acest Dumnezeu a făcut lumea, la început făcându-l pe un singur om (17:26) și Dumnezeu se îngrijește de fiecare persoană și „în El avem mișcarea și ființa”(F.Ap.17:28)

Dumnezeu, Stăpânul universului poruncește tuturor oamenilor să se pocăiască și El este gata să ofere iertarea păcatelor făcute în neștiința. Dumnezeu va judeca întreaga lume după dreptate și fără părtinire (F.Ap.17:30-31). Această judecată Dumnezeu o va face prin Isus, Omul care a fost omorât și care a înviat a treia zi după Scripturi. „Însă tocmai învierea, acest adevăr important, îl lepădau grecii.” 32

Pavel a fost întrerupt cu obrăznicie de către oamenii ce-l ascultau și astfel el nu a mai reușit să finalizeze predica începută. Posibil ca Pavel să fi fost dezamăgit de lucrarea făcută aici și de rezultatul avut, însă totuși au fost și câteva suflete convertite (F.Ap.17:34).

,,Rezutatul a fost decepționant: gândirea greacă – ale cărei tradiții, deși aflată în declin, Atena continua să le păstreze – se arăta impermeabilă la mesajul lui Pavel, care, fără a insista, pleacă spre Corint.” 249 Marcel Simon, Primii Creștini, București, ed. Polimark, 1993, p. 61-62. Misiunea lui Pavel în Atena, deși nu a fost ușoară, nu a rămas fără rezultate.

Aici, la Atena „a fost cea mai slabă primire ce i s-a făcut lui Pavel vreodată, dar și cea mai grea sarcină de îndeplinit pentru el. Faptul a scos în evidență vastele cunoștințe de cultură greacă pe care le-a avut Pavel … ”33

5.2.7. EVANGHELIA ÎN CORINT

Din Atena Apostolul Pavel a plecat la Corint, unde va sta un an și jumătate. „Corintul era un oraș strălucitor, capitala provinciei senatoriale Ahaia, care cuprindea Peloponezul, Grecia centrală și insulele învecinate. Aici își avea reședința proconsulul roman.”34

Aici în Corint, pe lângă greci erau și mulți romani și emigranți din toate țările, mai ales evrei. Poziția geografică a Corintului, atrăgea tot mai mulți străini. Corintul ce era așezat între marea Egee și cea Adriatică, făcea legătura între Orient și Occident. Locuitorii Corintului căutau luxul, sportul, parada și „ din punct de vedere moral, erau socotiți inferiori chiar și potrivit standardelor scăzute ale păgânismului.”35

Aici a venit Pavel, deprimat și descurajat în urma nereușitei din Atena. Era singur, Sila, Timotei și Luca nu au sosit încă din Macedonia, iar el a început să practice vechea lui meserie de făcător de corturi, fără a neglija însă misiunea evanghelistică. Aici Pavel face cunoștință cu o familie de evrei: Acuila și Priscila, ce în urma decretului dat de împăratul Claudiu, au fost expulzați din Roma. La ei Pavel găsește adăpost și „ … având aceeași meserie, lucrează împreună cu ei, întreținându-se în acest mod … ”36

Nu suntem siguri dacă Acuila și Priscila erau creștini înainte de a veni în Corint, sau au devenit doar după întâlnirea lor cu Apostolul Pavel, știm însă că au devenit colaboratorii lui în lucrare.

Pavel vestea Evanghelia în fiecare zi de Sabat în Sinagoga Iudaică, unde participau nu numai evrei ci „ … și greci evlavioși … ”37

După un timp au sosit și însoțitorii lui Pavel: Sila și Timotei, iar de acum Pavel s-a putut dedica cu totul lucrării de vestire a Cuvântului, dovedind tuturor că Mesia este Isus (F.Ap.18:5).

Iudeii însă I s-au împotrivit batjocorindu-l, iar Pavel a fost nevoit să părăsească Sinagoga și „ într-un gest simbolic învățat de la Domnul său (Matei 10:14), el „și-a scuturat hainele” și le-a spus «Sângele vostru să cadă asupra capului vostru».”38

De acum înainte el va ținea întrunirile în casa lui Iust și numărul creștinilor creștea mereu. Chiar și fruntașul Sinagogii: Crisp, „ … a crezut în Domnul împreună cu toată casa lui.”(18:8).

Probabil Apostolul Pavel era pus în situația de a părăsi Corintul, la fel ca în Tesalonic, datorită tensiunilor ce s-au iscat, dar Dumnezeu intervine printr-o vedenie în care îi spune: „Nu te teme; ci vorbește și nu tăcea, căci Eu sunt cu tine și nimeni nu va pune mâna pe tine ca să-ți facă rău: vorbește, fiindcă am mult norod în această cetate.”(F.Ap.18:9-10). Aceste cuvinte au adus mângâiere și îmbărbătare pentru Pavel, care a rămas în Corint 18 luni, predicând Cuvântul Domnului (F.Ap.18:11). Această predicare „ … nu stătea în vorbirile înduplecătoare ale înțelepciunii, ci într-o dovadă dată de Duhul și de putere… ” (1Cor. 2:4). Iudeii însă „ … s-au ridicat cu un gând împotriva lui Pavel … ” (18:12), pentru ca să-l ducă în fața proconsulului Ahaiei numit Galion, și crezând că acesta va interveni au spus acuzațiile ce le aveau împotriva lui Pavel, dar Galion le-a spus: „ Dacă ar fi vorba de vre-o faptă rea, sau de vre-o blestemăție, v-aș asculta după cuviința, Iudeilor! Dar … nu vreau să fiu judecător peste aceste lucruri.”(F.Ap.18:14, 15).

„Izbăvirea lui Pavel de asaltul Iudeilor a dovedit veridicitatea promisiunii pe care i-o dădu-se Dumnezeu în vedenie.”39

5.3. ÎNTOARCEREA, ÎNCHEIEREA CĂLĂTORIEI

După un timp, Pavel încheindu-și misiunea în Corint, însoțit de familia Acuila și Priscila se îmbarcă spre Siria. În drumul lor se opresc însă la Efes „…unde Acuila și Priscila și-au stabilit noua reședință și au început lucrarea.”40

Și aici Pavel a predicat în Sinagoga Iudaică, iar Iudeii l-au rugat să mai rămână la ei, dorind să afle mai multe de la Pavel despre ceea ce propovăduia el. Pavel însă n-a vrut să rămână, fiind dornic să ajungă în Palestina cât mai curând. Dar le-a promis celor din Efes: „Dacă va voi Dumnezeu, mă voi întoarce iarăși la voi.”(F.Ap.18:21) și după ce și-a luat rămas bun de la ei a plecat la Cezarea și de acolo la Ierusalim. Nu ne sunt date alte detalii despre călătorie și evenimentele petrecute.

După ce a salutat Biserica (nu e sigur dacă cea din Cezarea sau cea din Ierusalim), Pavel s-a îndreptat spre Antiohia, locul de unde a pornit în prima călătorie misionară. Se spune că a fost „ … ultima să vizită la Biserica de care a fost trimis la început ca misionar.”41

Aici, în Antiohia „ … Sfântul Apostol Pavel, a înfățișat, firește, pe larg, activitatea desfășurată de el în cea de a doua călătorie misionară (cf. Fapte 14:27).”42

5.4. EPISTOLE SCRISE ÎN A DOUA CĂLĂTORIE MISIONARĂ

După alungarea lui Pavel din Tesalonic, Acesta s-a dus în Atena, de unde a trimis după Sila și Timotei (F.Ap.17:15). Îngrijorat fiind de tânăra biserică din Tesalonic, îl trimite acolo pe Timotei, iar pe Sila îl va trimite în Macedonia. Dar după un timp Pavel a fost nevoit să părăsească Atena și s-a dus la Corint. Aici lucra, la vechea lui meserie de facere a corturilor, în casa lui Acuila, având și el această meserie și probabil avea un mic atelier. În timpul șederii lui în Corint Apostolul Pavel va scrie creștinilor din Tesalonic două epistole, care au fost trimise una după alta, la un interval de câteva luni.

5.4.1. Întâia epistolă către Tesaloniceni

Prima epistolă către Tesaloniceni a scris-o în urma întâlnirii cu Timotei, cam pe la începutul anului 51 d. Hr., care i-a adus vești despre creștinii din Tesalonic, care „… sufereau persecuțiile prin care treceau cu curaj, dar unii din ei au murit, iar alții nu știu cum vor mai beneficia aceștia de venirea Domnului … ”43

Pavel a fost nevoit să le explice Tesalonicenilor că cei care au trecut din viața nu vor fi dezavantajați cu nimic la venirea Domnului.

„Intenția lui (Pavel) este triplă:

-îmbărbătarea credincioșilor care au trecut deja prin persecuții (1Tes. 3:2-5)

-îndemnarea credincioșilor de a progresa în putere și sfințenie (1Tes. 4:1-8, 10; 5:11-21)

-explicarea învățăturii despre venirea Domnului Isus Hristos și adevărata așteptare și pregătire în vederea răpirii.”44

Iar în încheierea acestei epistole Apostolul Pavel îi roagă fierbinte: „ … ca epistola aceasta să fie citită tuturor fraților.”(1Tes. 5:27).

5.4.3. A doua epistolă către tesaloniceni

A doua epistolă către Tesaloniceni a fost scrisă la un timp scurt după trimiterea primei epistole, la câteva săptămâni sau luni, probabil pe la sfârșitul anului 51 d. Hr., sau începutul anului 52 d. Hr. Aceasta epistolă a fost scrisă pentru a elimina înțelesul greșit cu privire la venirea Domnului. Unii susțineau că „ … ziua Domnului a și venit chiar.” (2Tes. 2:2). „Pavel vorbise despre faptul că venirea Domnului va fi deodată, pe neașteptate, dar acum el explica fraților că ea nu va avea loc decât după apariția apostaziei.”45

Acum Biserica nu se mai îngrijora de starea celor adormiți înainte de răpire, ci în centrul atenției era răpirea ca atare, lucru care pe unii i-a determinat să ducă o viață dezordonată și să neglijeze „ … cele mai elementare datorii.”46

Probabil că unii învățători falși „ profitând de faptul că Pavel nu-și scria el însuși corespondența din cauza bolii lui de ochi, ci o dicta altora (Rom. 16:22; 1Cor. 16:21), … ”47 să fi scris o epistolă plină cu erezii privitoare la venirea Domnului și să o fi trimis în numele lui Pavel. Tocmai de aceea Pavel s-a grăbit să le scrie această a doua epistolă și i-a îndemnat: „Să nu vă lăsați clătinați așa de repede în mintea voastră și să nu vă tulburați de vre-un duh, nici de vre-o vorbă, nici de vre-o epistolă, ca venind de la noi.”(2Tes. 2:2) și a încercat să-i facă să-și dea seama și să recunoască care sunt epistolele trimise de: „Urarea de sănătate este scrisă cu mâna mea. Acesta este semnul în fiecare epistolă. Așa scriu eu.”(2Tes. 3:17).

Și în cea de a doua epistola către Tesaloniceni, la fel ca în prima Apostolul Pavel a urmărit: „ … să încurajeze pe tinerii săi convertiți, să-i îndemne să trăiască în orânduială, … și să corecteze unele păreri greșite despre evenimentele de la sfârșitul vremurilor legate de Ziua Domnului.”48

Iar în capitolul 3 al acestei epistole „ … recomandă fraților din Tesalonic să fie statornici în credință și să-și vadă liniștiți de treburi … zicând: «îndemnăm pe oamenii aceștia și-i sfătuim, în Domnul nostru Isus Hristos, să-și mănânce pâinea lucrând în liniște.»”49

5.5. REZUMATUL CELEI DE A DOUA CĂLĂTORII MISIONARE

LOCUL EVENIMENTELE TEXTUL BIBLIC

Antiohia disputa între Pavel și Barnaba 15:36-40

Siria și Cilicia au încurajat bisericile 15:41

Derbe și Listra li se alătură Timotei, tăierea lui

împrejur 16:1-3

Iconia au dus decizia Conciliului 16:4-5

Antiohia Pisidiei au dus decizia Conciliului 16:6-10

Samatrocia și Neapoli au debarcat 16:11

Filipi Lidia și temnicerul 16:12-40

Amfipoli si Apolonia au trecut prin oraș 17:1

Tesalonic au vestit Cuvântul în Sinagogă

și au plantat o Biserică 17:1-9

Berea predici și dispute 17:10-14

Atena discursul din Areopag

(colina lui Marte) 17:15-34

Corint întâlnirea cu Acuila și Priscila,

au stat 18 luni, au plantat o Biserica, a 18:1-19

scris cele doua epistole către Tesaloniceni

Efes Acuila și Priscila rămân aici 18:18-21

Cezarea au debarcat 18:22

Ierusalim au salutat Biserica 18:22

Antiohia Siriei au petrecut câtva timp 18:22-23

Note

N. Moldoveanu „Hristos lucrarea” vol.2 p.325

Op. Cit. p.325

Preot. Dr. S. Verzan „Sf. Ap. Pavel” p.95-96

N. Moldoveanu „Hristos lucrarea” vol.2 p.329

Prof. Dr. T. Sandru „Biserica creștină” p.93

N. Moldoveanu „Hristos lucrarea” vol.2 p.338

Ibidem p.339

Preot. Dr. S. Verzan „Sf. Ap. Pavel” p.107

D. Gooding „Credincioși adevărului” vol.2 p.72

Preot. Dr. S. Verzan „Sf. Ap. Pavel” p.111

N. Moldoveanu „Hristos lucrarea” vol.2 p.353

Ibidem p.355

Prof. Dr. T. Sandru „Viața și învățătura apostolului Pavel” p.51

D. Gooding „Credincioși adevărului” vol.2 p.78

Ibidem p.79

N. Moldoveanu „Hristos lucrarea” vol.2 p.362

Preot. Dr. S. Verzan „Sf. Ap. Pavel” p.112

E. G. White „Faptele apostolilor” p.166

N. Moldoveanu „Hristos lucrarea” vol.2 p.374

M. Tenney „Studiu al N. T.” p.252

Henri H, Halley„Manual biblic” p.625

Dicționar biblic, ed.Cartea Creștină, p.1268

D. Gooding „Credincioși adevărului” vol.2 p.93

Ibidem p.94

E. G. White „Faptele apostolilor” p.179

Biblia de studiu pentru o viață deplină, (Noul Testament), p.286

D. Gooding „Credincioși adevărului” vol.2 p.94

Dr. L. Sezonov „Apostolul Pavel” p.52

M. Tenney „Studiu al N. T.” p.259

Dicționar biblic, ed.Cartea Creștină, p.1232

M. Tenney „Studiu al N. T.” p.259

Dr. Donges/Kunze „Ghid pentru studiul biblic” p.575

Henri H, Halley„Manual biblic” p.575

Preot. Dr. S. Verzan „Sf. Ap. Pavel” p.139

M. Tenney „Studiu al N. T.” p.261-262

Biblia de studiu pentru o viață deplină, (Noul Testament), p.287

Studii biblice pentru școala duminicală vol.2 p.565

Studii biblice pentru școala duminicală vol.3 p.355-356

Ibidem p.358

M. Tenney „Studiu al N. T.” p.263

Ibidem p.264

Preot. Dr. S. Verzan „Sf. Ap. Pavel” p.149

Henri H, Halley„Manual biblic” p.625

E. Aebi „Scurtă introducere biblică” p.201

Henri H, Halley„Manual biblic” p.629

E. Aebi „Scurtă introducere biblică” p.205

Biblia cu explicații. Ediția a IV-a, p.112

Biblia de studiu pentru o viață deplină, (Noul Testament), p.473

49.Prof. Dr. T. Sandru „Viața și învățătura apostolului Pavel” p.106

6. A TREIA CĂLĂTORIE MISIONARĂ A

APOSTOLULUI PAVEL (18:23-21:16)

6.1. LUCRAREA LUI PAVEL ÎN EFES

În Antiohia Apostolul Pavel nu a zăbovit prea mult, deoarece dorința de a vizita bisericile întemeiate îl îndemna să plece. Astfel el a făcut o vizită bisericilor din Galatia și Frigia, care nu a durat prea mult și apoi s-a îndreptat spre Efes, unde a început cea mai lungă misiune dintre toate și posibil ca să fi fost și cea mai frumoasă.

Vizitarea bisericilor este „ … menită să ofere Apostolului întemeietor prilejul unor constatări privind starea bisericilor înființate anterior și a întăririi creștinilor în credința lor, dovedindu-le astfel că ei se bucură de toată atenția și purtarea de grijă a celui care le-a propovăduit întâi Evanghelia … ”1

Si acum iată-l ajuns pe Pavel în Efes, orașul cel mai vechi din partea apuseană a Asiei Mici și era și capitala Asiei Procunsolare. Aici în Efes era construit și marele templu al zeiței Artemis „Statuia ei prezenta o femeie cu mulți sâni având în loc de picioare o piatra masivă.”2

Aici Pavel i-a lăsat pe colaboratorii săi: Acuila și Priscila, la sfârșitul celei de a doua călătorii misionare. În timpul cât Pavel a călătorit la Ierusalim și a stat în Antiohia, în Efes „ … a venit un Iudeu numit Apolo, de neam din Alexandria, … avea darul vorbirii și era tare în Scripturi.”(F.Ap.18:24) și singurul botez pe care îl cunoștea era botezul lui Ioan. El știa că trebuie să vină Mesia și cunoștea unele lucruri cu privire la aceasta. Acuila și Priscila l-au luat în casa lor și au discutat despre Domnul Isus și lucrarea făcută de El pentru a putea răscumpăra omenirea din păcat, ajutându-l să cunoască mai cu deamănuntul Calea Domnului. Apolo a dorit să meargă în Ahaia. Și aici vestea Evanghelia cu îndrăzneală și „…înfrunta cu putere pe Iudei înaintea norodului și le dovedea din Scripturi că Isus este Hristosul.”(18:28).

Când Pavel a ajuns la Efes el a întâlnit câțiva ucenici, dar nu ne este specificat nici un anume, presupunem că la fel ca în alte locuri în cartea Faptele Apostolilor cuvântul ucenici se referă la cei care susțineau că sunt ucenicii lui Isus. Acești ucenici „ … erau deficitari în ceea ce privește experiența spirituală personală.”3

Când i-a întâlnit Apostolul Pavel pe acești ucenici i-a întrebat: „Ați primit voi Duhul Sfânt când ați crezut?”(F.Ap.19:2), la care ei răspund: „Nici n-am auzit măcar ca a fost dat Duhul Sfânt”(F.Ap.19:2) și au spus că ei au fost botezați cu botezul lui Ioan, care era un botez al pocăinței. Apostolul Pavel a explicat acest lucru spunând: „Ioan a botezat cu botezul pocăinței și spunea norodului să creadă în Cel ce venea după el, adică în Isus.”(19:4). Apoi Luca ne scrie că ei „ … au fost botezați în Numele Domnului.” (19:5), iar cu această ocazie Pavel și-a pus mâinile peste ei și „ … Duhul Sfânt s-a coborât peste ei și vorbeau în alte limbi și prooroceau.”(F.Ap.19:6). Cei care au fost botezați erau cam 12 bărbați.

Ceea ce pare interesant este motivul pentru care a insistat Pavel ca ei să mai fie botezați din nou, din moment ce ei erau botezați cu botezul lui Ioan. „Putem fi siguri că nu din motive mărginite, legaliste sau ritualiste. Trebuia arătat un lucru necesar și binevenit: oamenii care n-au crezut în mod personal în Domnul Isus nu sunt încă creștini în sensul deplin al cuvântului. Când pentru prima dată ei au făcut bucuros acest pas și au devenit credincioși, atunci și numai atunci este semnificativ pentru ei să fie botezați în Numele Domnului Isus. Ar fi fost o tristă abatere de la datorie din partea lui Pavel să îngăduie lumii să considere că experiența deficitară și lipsită de Duhul a doisprezece oameni înainte de a crede constituia creștinismul pur-sânge.”4

Apostolul Pavel a ținut și aici primele sale predici, ca de obicei când intra într-o cetate, în Sinagoga Iudaică timp de 3 luni, dar când unii din Iudei „ … au rămas împietriți … ”(19:8) și au început să ponegrească Calea Domnului, Apostolul Pavel împreună cu ucenicii au plecat în altă parte și se adunau zilnic, iar Pavel îi învăța, timp de aproape 2 ani, în casa unui oarecare Tiran, timp în care și „ … toți cei ce locuiau în Asia, Iudei și Greci, au auzit Cuvântul Domnului.”(F.Ap.19:10). În felul acesta s-au întemeiat și alte biserici unde au propovăduit Cuvântul cei convertiți; ca de exemplu Biserica din Colose a fost fondată de Epafrodit – convertitul lui Pavel.

Dumnezeu l-a însoțit pe mesagerul Său, Pavel, cu „…semne nemaipomenite…” (F.Ap.19:11), care, evident nu erau magie, ci Dumnezeu a fost Cel care a făcut aceste lucrări (minuni) prin mâinile lui Pavel, care nu a fost altceva decât instrumentul în mâna Domnului. Luca arată că aceste minuni s-au făcut prin metode neobișnuite, mergând „ … până acolo că peste cei bolnavi se puneau basmale și șorturi care fuseseră atinse de trupul lui și-i lăsau boalele și ieșeau afară din ei duhurile rele.”(19:12). În toate aceste basmale sau șorțuri nu se afla nici o magie, Dumnezeu este Acela care și-a arătat puterea și a făcut minunile.

Câțiva „ … exorciști Iudei care umblau din loc în loc … ”(F.Ap.19:13), au încercat și ei să-l imite pe Pavel și să săvârșească minuni chemând Numele Domnului Isus și spunând în fața unui demonizat: „Vă jur pe Isus pe care Îl propovăduiește Pavel, să ieșiți afară.”(F.Ap.19:13). Luca ne spune că cei ce făceau lucrul acesta erau 7 fii ai lui Sceva „ … un preot Iudeu din cei mai de seamă.” F.Ap.(19:14).

Noi „Nu avem de unde ști dacă era un titlu fals pe care omul și-l atribuia ca să-și creeze un prestigiu profesional, sau dacă era într-adevăr fiul cuiva dintr-o familie Iudaică de preoți de seamă.”5

Faptul că ei au chemat Numele Domnului Isus atunci când au vrut să alunge duhul cel rău, nu înseamnă neapărat că ei credeau în Domnul Isus, deoarece „O parte a tehnicii exorciștilor păgâni era să includă de pilda, printre multele nume pe care le foloseau ca vrăji și incantații, și Numele lui Dumnezeu din Vechiul Testament.”6

Dacă era folosit Numele lui Dumnezeu în felul Acesta, ne este clar că asta nu era o credință sinceră în Dumnezeu, ci numele Lui era considerat ca un nume cu putere, folosindu-l împreună cu alte nume pe care le invocau.

La fel erau și feciorii lui Sceva, ei nu-l cunoșteau pe Domnul Isus, ei nu erau creștini, au văzut doar că Pavel a făcut minuni și au crezut ca Numele lui Isus ar putea să le folosească în vrăjile lor.

În loc ca duhul rău, ce fost alungat de fiii lui Sceva, să fie exorcitat, acesta s-a opus spunând: „Pe Isus Îl cunosc și pe Pavel îl știu, dar voi cine sunteți?”(F.Ap.19:15), iar omul ce era stăpânit de aceste duhuri a sărit asupra lor, i-a rănit și ei au trebuit să fugă goi. Luca ne spune că lucrul acesta a ajuns să fie cunoscut de toți locuitorii Efesului, care au fost cuprinși de frică și au proslăvit Numele Domnului (F.Ap.19:17). Acestea au avut un efect deosebit asupra celor care au crezut în Numele Domnului, care L-au vestit și L-au mărturisit. Mulți din cei ce practicaseră ocultismul „ … și-au adus cărțile și le-au ars înaintea tuturor…” (F.Ap.19:19).

„Creșterea bisericii din Efes a neliniștit atât pe meseriașii care confecționau suvenirurile legate de cultul zeiței Artemis, cât și pe Iudeii care vedeau cum li se golește Sinagoga.”7

Evanghelia s-a răspândit în toată Asia, iar Pavel mulțumit, a considerat că ar trebui să plece și în altă parte și a planificat să viziteze Roma, după ce va trece prin Macedonia, Ahaia și Ierusalim.

„Îl atrăgea Roma pentru că el era cetățean al Imperiului. Dacă ar fi putut duce Evanghelia la Roma, de acolo Evanghelia ar fi putut fi răspândită mai ușor în toate părțile Imperiului, pentru că toate drumurile duc la Roma.”8

Evident că planurile lui Pavel au fost făcute în dependență totală de Duhul Sfânt. Pentru el avea o mare valoare călăuzirea divină.

Pavel a trimis înainte în Macedonia pe Timotei și Erast, iar el a mai zăbovit în Asia, timp în care s-a produs o tulburare iscată de un meșteșugar numit Dimitrie, care a invocat pe ceilalți argintari din Efes la o întâlnire în care el le-a arătat că au de pierdut mult dacă îl mai tolerează pe Pavel, care vestea că idolii nu sunt nici măcar câtuși de puțin zei. Dimitrie nu a prezentat doar interesul lor pentru bani, ci a spus ca „ … templul marei zeițe Diana este socotit ca o nimica și chiar măreția aceleia, care este cinstită în toata Asia și în toată lumea este nimicită.”(F.Ap.19:27).

Acest lucru a întărâtat pe argintari, care au început să strige: „Mare este Diana Efesenilor.”(F.Ap.19:28). Toată cetatea a fost pusă în mișcare și toți se năpusteau spre teatru, luându-i cu ei și pe „ … Macedonenii Gaiu și Aristarh, tovarășii de călătorie ai lui Pavel. ”(F.Ap.19:29). Pavel a vrut să se înfățișeze înaintea lor în teatru, dar a fost oprit de frați și de „ … unii din mai marii Asie … ” (F.Ap.19:31), care erau prietenii lui Pavel și care și-au dat seama că mulțimea înfuriată l-ar fi făcut bucăți dacă l-ar fi văzut.

Iudeii probabil au încercat să arate ca nu iau apărarea creștinilor și au împins înainte pe un anume Alexandru ca să îi apere rostind câteva cuvinte (F.Ap.19:33). Acest lucru nu a făcut altceva, decât să incite și mai mult mulțimea, care recunoscându-l ca este Iudeu a strigat „…timp de aproape două ceasuri: «Mare este Diana Efesenilor.»”(F.Ap.19:34).

Logofătul cetății a încercat să-i potolească pe cei adunați, arătând că Efesul era păzitorul templului Dianei și al Chipului acesteia căzut din cer (F.Ap.19:35) și că toți știu lucrul acesta, iar creștinii nu au încercat să atace acest lucru și nici nu au jefuit templul, nici nu au hulit zeița (F.Ap.19:36-37). Logofătul le-a adus aminte că locul unde trebuia rezolvată problema argintarilor împotriva creștinilor era tribunalul (F.Ap.19:38-39). În situația în care se aflau acum, ei ar fi putu fi acuzați de către administrația romană că au organizat o răscoală. După această cuvântare cei incitați de Dimitrie s-au împrăștiat.

„Nu încape nici o îndoială că Sfântul Apostol Pavel nu a trăit cu o intensitate aparte toate aceste evenimente și întâmplări, care puneau în cauză întreaga sa lucrare misionară la Efes și în urma cărora mulți creștini efeseni ar fi putut să aibă de îndurat suferințe și persecuții. Acesta este motivul pentru care Apostolul neamurilor a rămas la Efes până după încetarea tulburării.”9

6.2. MISIUNEA ÎN MACEDONIA ȘI GRECIA

Pavel după ce a stat de vorbă cu ucenicii din Efes și i-a îndemnat să rămână neclintiți în credință, a plecat în Macedonia (F.Ap.20:1). Aici a îmbărbătat ucenicii și le-a dat multe sfaturi, după care s-a îndreptat spre Grecia. Aici va sta trei luni, după care a dorit să plece spre Siria, dar a aflat ca Iudeii i-au întins curse, așa ca s-a întors prin Macedonia și au ajuns la Troa, unde au făcut un popas de 7 zile (F.Ap.20:6).

6.3. EVANGHELIA ÎN TROA

Pavel în timpul cât a stat aici i-a îmbărbătat pe frați, iar în ultima zi a șederii lui în Troa, fiind adunați la un loc „ … Pavel a oficiat Cina Domnului.”10, și pentru că nu se mai aștepta să se mai întâlnească vreodată cu frații de aici și-a lungit vorbirea până la miezul nopții. Ei erau adunați într-o casă cu trei etaje și Eutih stătea pe fereastră și „ … a adormit de-a binelea … ”(F.Ap.21:9), aceasta probabil din cauza căldurii emanată de lămpile cu ulei și de înghesuiala din odaie, iar predica se tot lungea și natura umană și-a urmat cursul. Tânărul Eutih a căzut de pe fereastră și „…a fost ridicat mort.”(F.Ap.20:9), dar Pavel „ … s-a pogorât, s-a repezit spre el, l-a luat în brațe și a zis: «Nu vă tulburați căci sufletul lui este în el.»”(F.Ap.20:10).

Întrebarea ce se ridică pentru cititorul cărții „Faptele Apostolilor” poate fi: „A fost acest lucru cu adevărat o minune sau nu? ”

„Unii spun că da; fiindcă Luca, medic fiind, relatează că băiatul a fost mort, acesta trebuie să fi fost mort. Revenirea să la viață trebuie să fi fost miraculoasă. Alții nu sunt atât de siguri. Ei subliniază comentariul lui Pavel pe care l-au înțeles ca însemnând: «viața nu l-a părăsit încă». Ei cred că tânărul s-a lovit și a rămas inconștient, că I s-a oprit respirația când Luca și Pavel au ajuns la el, dar că îmbrățișarea lui Pavel i-a redat respirația. Ar fi greu de hotărât pe care din cele două interpretări s-o alegem, fiindcă, în acele zile îndepărtate, încetarea respirației ar fi fost luată probabil drept semn al morții, iar reluarea respirației, prin urmare, ar fi fost un miracol.”11

Ceea ce este de remarcat este faptul că ce s-a întâmplat este tratat ca o scurta întrerupere a predicii lui Pavel, iar după aceea au continuat actul împărtășirii și Pavel „ … a frânt pâinea, a cinat și a mai vorbit multă vreme până la ziuă.”(F.Ap.20:11)

De aici însoțitorii lui Pavel și-au continuat drumul pe mare până la Asos, iar el a călătorit până acolo pe uscat și de aici se va îmbarca și el pe corabie și vor călători spre Milet.

6.4. EVANGHELIA ÎN MILET

Miletul era un port important de pe coasta apuseană a Asiei Mici. Pavel „Din motive de precauție și să-i ocolească pe iudeii care căutau să-l ucidă, decide să nu se oprească în orașul Efes, ci să-l ocolească. Totuși trimise vorbă bisericii ca prezbiterii sau bătrânii ei, să vină să-l întâlnească … la Milet”12

Când aceștia au venit, Pavel le-a ținut o cuvântare din care ne dăm seama ce înseamnă într-adevăr o slujire Domnului în smerenie, Deseori ajungând să plângă „…în mijlocul încercărilor …”(F.Ap.20:19) și a uneltirilor din partea Iudeilor.

Din această cuvântare reiese și generozitatea și curajul moral al Apostolului Pavel „ … n-am ascuns nimic din ce vă era de folos, și nu m-am temut să vă propovăduiesc și să va învăț înaintea norodului și în case. Căci nu m-am ferit să vă vestesc tot planul lui Dumnezeu.”(F.Ap.20:20, 27). Iar acum Pavel știind, fiind înștiințat de Duhul Sfânt, de necazurile ce I se vor întâmpla la Ierusalim își ia rămas bun de la prezbiterii din Efes, îmbărbătându-i și îndemnându-i la veghere. „Două lucruri le pune înainte:

-să fie atenți la ei înșiși

-și la toată turma.”13, deoarece „ … după plecarea mea se vor vârî între voi lupi răpitori care nu vor cruța turma; și se vor scula din mijlocul vostru oameni, care vor învăța lucruri stricăcioase, ca să atragă pe ucenici de partea lor.”(F.ap.20:29-30).

Toți frații s-au întristat și au plâns când s-au despărțit de Pavel, deoarece acesta le-a spus: „ … Duhul mă înștiințează din cetate în cetate că mă așteaptă lanțuri și necazuri … știu că nu-mi veți mai vedea fața, voi toți aceia, în mijlocul cărora am umblat propovăduind Împărăția lui Dumnezeu.”(F.Ap.20:23, 25).

Pavel era îndemnat de Duhul Sfânt să meargă în Ierusalim, unde va avea de suferit, dar „ … el nu este împins într-o necunoaștere oarbă în privința rezultatului. Același Duh care l-a constrâns să meargă înainte îl avertizează în mod explicit cu privire la suferințele dinaintea sa.”14

Chiar dacă Pavel nu avea să se mai întâlnească cu cei din Efes pe pământ, se va întâlni cu ei în veșnicie.

6.5.PĂRTĂȘIA CU UCENICII DIN TIR

Din Milet, Pavel cu însoțitorii lui și-au continuat călătoria pe mare până la Tir, unde corabia a trebuit să fie descărcată și ei au putut să stea împreună cu frații o săptămână (F.Ap.21:1-3). Și aici Pavel a fost avertizat de ucenici, care-i spuneau prin Duhul Sfânt să nu meargă la Ierusalim, însă el a hotărât să-și continue călătoria.

Și despărțirea de ucenicii din Tir a fost emoționantă: „ … ne-au petrecut toți, cu nevestele lor și copiii, până afară din cetate. Am îngenuncheat pe mal și ne-am rugat.”(F.Ap.21:5).

6.6. PTOLEMAIDA ȘI CEZAREA

Din Tir Pavel a plecat spre Ptolemaida, unde au stat o zi, apoi, după ce au „…urat de bine fraților…”(F.Ap.21:7) și-au continuat drumul și au ajuns la Cezarea. Aici au fost cazați în casa lui Filip, unul din cei 7 diaconi (F.Ap.6:5) și „el avea patru fete fecioare care prooroceau.”(F.Ap.21:9). A venit și un prooroc numit Agab (probabil cel care în F. Ap.11:28 a vestit că va fi o foamete în toată țara), care a arătat ce se va întâmpla lui Pavel, luând brâul acestuia și legându-și picioarele și mâinile spunând: „Așa vor lega Iudeii în Ierusalim pe omul acela al cui este brâul acesta și-l vor da în mâinile Neamurilor.” (F.Ap.21:11), dar Pavel nu s-a lăsat înduplecat de stăruința fraților care-i spuneau să nu se ducă la Ierusalim, ci și-a continuat călătoria.

Acest lucru i-a făcut pe unii să conchidă că Pavel „ … hiperîncrezător și dintr-un exces de zel, a refuzat cu nesăbuință să asculte glasul Domnului și nu I s-a supus, cu rezultatul că și-a pierdut libertatea, când ar fi putut să și-o păstreze și astfel să-și prezinte mai eficient mărturia despre Domnul.”15

Dar să nu uităm că Pavel întotdeauna s-a supus îndemnului Duhului Sfânt. Dacă în fiecare cetate, prin care a trecut în călătoria lui spre Ierusalim, i s-a spus că va avea de suferit din partea Iudeilor, asta nu înseamnă că Duhul Sfânt îi interzicea lui Pavel să meargă acolo, iar el a luat toate acestea drept un îndemn din partea Duhului Sfânt de a merge până la capăt, deoarece Dumnezeu Suveranul, a hotărât tot ceea ce I se va întâmpla în viață. Pavel i-a mustrat pe aceia care-l implorau să nu meargă la Ierusalim, spunând că el trebuie să poarte și lanțurile: „Eu sunt gata nu numai să fiu legat, dar chiar și să mor în Ierusalim pentru Numele Domnului Isus.”(F.Ap.21:13), iar frații văzând ca nu-l pot convinge să-și schimbe hotărârea au zis „Facă-se voia Domnului.”(F.Ap.21:14).

Duhul Sfânt l-a îndemnat pe Pavel să meargă la Ierusalim, i-a arătat ceea ce avea de suferit, dar nu l-a obligat să meargă dacă el nu voia. Noi dacă am fi fost în locul lui poate că am fi ales să mergem în altă parte, dar el a ales liber să sufere pentru Evanghelia lui Hristos. Noi am considera că Duhul Sfânt ne călăuzește numai atunci când suntem scutiți de suferinți și punem la îndoială călăuzirea Lui atunci când avem necazuri.

6.7. EPISTOLELE SCRISE ÎN TIMPUL ACESTEI CĂLĂTORII MISIONARE

6.7.1. Întâia epistolă către Corinteni

Pavel întotdeauna a menținut relații strânse cu bisericile întemeiate, chiar și după plecarea lui în altă parte. În timpul cât se afla în Efes, datorită instabilității ei, Biserica din Corint a dat mult de furcă Apostolului Pavel. Frământat de ceea ce se întâmpla acolo, Pavel a scris o scrisoare pe care le-a trimis-o și la care face aluzie în 1Cor. 5:9, dar care se pare că s-a pierdut. Nu știm care a fost conținutul ei total, dar rezultatul se pare că nu a fost îmbucurător.

Despre ce întâmpla în Biserica din Corint, Pavel a fost informat și de sclavii Cloiei din Corint, care se aflau la Efes probabil în interes de afaceri.

În Biserica din Corint erau unele nelămuriri și i-au trimis lui Pavel o scrisoare prin care i-au cerut sfatul cu privire la căsătorie și cu privire la carnea rămasă de la jertfele păgâne. Pavel primește această scrisoare prin trei membrii ai bisericii: Ștefana, Fortunat și Ahaic (1Cor. 16:17-18). Pavel a dat răspuns acestei scrisori, scriind cea de „a doua epistolă ” și prima cunoscută de noi, în care a clarificat nu numai lucrurile despre i-au cerut lămurire, ci și despre „ … combaterea și corectarea tuturor relelor despre care aflase.”16

Această epistolă Pavel a scris-o, se pare, spre sfârșitul șederii lui în Efes, cam pe la începutul anului 55 d. Hr.

6.7.2. A doua epistolă către Corinteni

Din Efes Pavel a plecat în Macedonia. Aici primește raportul lui Tit, care se pare să fi fost ceva mai îmbucurător pentru Apostol. Așa că s-a pus să scrie cea de a doua epistolă către Corinteni (pe care o cunoaștem noi), pe care a expediat-o prin Tit probabil la sfârșitul anului 55 d. Hr., sau începutul anului 56 d. Hr. și probabil din Troa sau Filipi.

În această epistolă Apostolul Pavel a urmărit:

„-încheierea discuțiilor și clasarea greșelilor comise …

-pregătirea colectei pentru săracii Bisericii din Ierusalim (2Cor. 8:6, 9:1-15) -apărarea slujbei de apostol care a fost atacată de dușmanii lui Pavel (2Cor. 1-12)

-anunțarea vizitei (a treia) (2Cor. 13:1-10).”17

6.7.3. Epistola către Romani

Probabil că dorind ca din Roma să facă o bază pentru evanghelizarea Occidentului, Pavel a planificat să călătorească acolo, iar după aceea să treacă în Spania. Astfel în timp ce făcea a treia vizită în Corint, Pavel a dictat lui Terțiu o epistolă, ce o va expedia spre Roma cam prin anul 56 d. Hr. Ne dăm seama că ea a fost trimisă în această perioadă, deoarece amintește că tocmai a încheiat colectă pentru cei din Ierusalim (Rom. 15:25-33). O soră, Fivi, a fost cea care a dus epistola fraților din Roma. Această biserică nu se știe cine a fondat-o. Se presupune că întemeietorii ei ar fi fost unii din cei care se aflau la Ierusalim în timpul pogorârii Duhului Sfânt la Rusalii (F. Ap. 2:10), sau unii dintre convertiții lui Pavel care au emigrat la Roma.

6.8.REZUMATUL CELEI DE A TREIA CĂLĂTORII MISIONARE

LOCUL EVENIMENTE TEXTUL BIBLIC

Antiohia au plecat în misiune 18:3

Galatia, Frigia îmbărbătează ucenicii 18:23

Asia în treacăt 19:1

Efes a stat doi ani și trei luni, a

făcut ucenici, răscoala lui 19:1-41

Dimitrie, a scris prima epistolă

către Corinteni

Macedonia a dat sfaturi ucenicilor, a scris

cea de doua epistolă către Corinteni 20:1-2

Grecia a stat trei luni 20:3

Asia, Troa a ajuns aici întorcându-se prin

Macedonia, învierea lui Eutih 20:4-12

Asos, Mitilene și

Troghilion în treacăt 20:13-15

Milet își ia rămas bun de la prezbiteri 20:16-38

Cos, Rodos și în treacăt și îmbarcarea spre

Patara Fenicia 21:1-2

Tir au stat șapte zile 21:3-6

Ptolemaida au stat o zi 21:7

Cezarea fiicele lui Filip și Agab proorocesc, 2121:8-14

plecarea spre Ierusalim.

Note

1. Preot Dr. S. Verzan „Sfântul Apostol Pavel” p. 151

2. M. Tenney „Studiu al Noului Testament” p. 264

3. Ibidem p.266

4. D. Gooding „Credincioși adevărului” vol.2 p.137

5. Ibidem p.139

6. Ibidem p.140

7. Prof. Dr. T. Sandru „Viața Apostolului și învățătura Pavel” p.59

8. M. Tenney „Studiu al Noului Testament” p.274

9. Preot Dr. S. Verzan „Sfântul Apostol Pavel” p.166

10. Prof. Dr. T. Sandru „Viața Apostolului și învățătura Pavel” p.59

11. D. Gooding „Credincioși adevărului” vol.2 p.165

12. Dr. L. Sezonov „Apostolul Pavel” p.68

13. Dr. Donges/Kunze „Ghid pentru studiul biblic” p.415

14. D. Gooding „Credincioși adevărului” vol.2 p.168

15. Ibidem p.172

16. Biblia cu explicații ediția a IV-a p.97

17. E. Aebi „Scurtă introducere biblică” p.176

7. SFÂRȘITUL VIEȚII LUI PAVEL

7.1. ARESTAREA LUI PAVEL ÎN IERUSALIM

Ajunși în Ierusalim, Pavel și însoțitorii lui au fost găzduiți „ … la unul numit Mnason, din Cipru, vechi ucenic … ” (F. Ap. 21:16), iar a doua zi s-au dus la casa lui Iacov, unde s-au adunat și prezbiterii din Ierusalim și l-au primit pe Pavel cu toată inima. După ce Pavel le-a povestit despre tot ce a făcut Dumnezeu prin el în mijlocul Neamurilor, frații „ … au proslăvit pe Dumnezeu.” (F. Ap. 21:20).

Datorită faptului că printre iudei s-a zvonit despre Pavel că învăța pe Iudeii dintre Neamuri să nu mai respecte Legea lui Moise și că îi îndemna să nu-și mai taie împrejur copiii (lucru pe care Pavel nu l-a făcut), Apostolul Iacov îl sfătuiește pe Pavel să „ … arate Iudeilor că el considera Legea valabilă și o ține.”1, prin faptul că va cheltui costul jertfei pentru patru frați iudei creștini, care au făcut un jurământ de Nazireat (F. Ap. 21:23-24).

Chiar și Pavel a făcut anterior acest jurământ (F. Ap. 18:18). Apostolul Pavel a acceptat acest sfat și „ acțiunea era deja în curs de desfășurare când a avut loc ciocnirea inevitabilă”2 între Pavel și Iudeii din Asia, care au pretins că Pavel a profanat Templul vârând înăuntru pe niște Greci.

Legea lui Moise interzicea pătrunderea în curtea interioară a Templului a oricărui om dintre Neamuri, iar dacă a intrat trebuia omorât cu pietre. Chiar și Romanii au acceptat această interdicție, tocmai pentru a se da bine cu Iudeii.

La fel ca cei din Efes, Iudeii au provocat o răzmeriță pentru a apăra Templul, Casa lui Dumnezeu (F. Ap. 21:27-28, 30). „Este de la sine înțeles că cei ce erau scandalizați de predica lui Pavel în fața păgânilor și chiar a Iudeilor din diaspora nu primiseră credința. Nemulțumirea lor era provocată de faptul că predica apostolică atrăgea numeroși Iudei la credința creștină, fapt care-i nemulțumea profund pentru că era pentru prima dată când etnici Iudei părăseau iudaismul pentru a îmbrățișa o altă credință, o altă religie.”3

Vestea despre răzmerița Iudeilor a ajuns repede la căpitanul oastei romane din Ierusalim, care împreună cu un detașament de soldați a alergat la locul cu pricina și l-a scăpat pe Pavel din mâinile celor ce căutau să-l omoare și a cerut lămurire celor adunați cu privire la el, dar pentru că nu a primit nici un răspuns coerent fiindcă „…unii strigau într-un fel, alții într-alt fel … ”(F. Ap. 21:34), căpitanul a poruncit să-l ducă în cetățuie.

Ajuns pe scările cetățuii, Pavel l-a rugat pe căpitan să-i dea voie să vorbească mulțimii. Văzând că știe grecește, căpitanul l-a confundat cu un Egiptean, care cu câtva timp în urmă a instigat poporul la o răscoală, promițând că va scutura jugul roman, dar n-a fost așa. Pavel însă a răspuns: „Eu sunt Iudeu … din tarsul din Cilicia; cetățean al unei cetăți nu fără însemnătate.”(F. Ap. 21:39). Primind permisiunea de a vorbi mulțimii, Pavel le-a făcut semn cu mâna și după ce s-a făcut liniște li s-a adresat în limba aramaică, lucru care i-a făcut să dea și mai mare atenție cuvintelor lui.

Fără îndoială că Apostolul Pavel și-a amintit de felul cum s-a purtat și el cu creștinii, crezând că dacă îi persecută face un serviciu lui Dumnezeu. În aceeași situație se aflau acum și Iudeii din Ierusalim. Dacă l-ar fi ucis pe Pavel ei ar fi fost mulțumiți că ar fi făcut o slujbă pentru Dumnezeu. Așa că în prima parte a cuvântării sale, Pavel a făcut referire la perioada în care s-a format ca fariseu la picioarele lui Gamaliel, la râvna lui cu care prigonea Biserica și la felul în care s-a convertit pe drumul Damascului. La tot ceea ce a vorbit până acum, Iudeii nu a avut nimic de obiectat „Dar când Pavel a menționat chemarea de a propovădui la neevrei, ura mulțimii a izbucnit și el a trebuit să fie dus în castel ca să fie în siguranță.”4

Căpitanul, chiar dacă a ascultat cuvântarea de apărare a lui Pavel în fața mulțimii, nu era dumirit cu privire la cine era el și ce a făcut cu adevărat, așa că a dat porunca „ … să ducă pe Pavel în cetățuie și să-l cerceteze, bătându-l cu biciul, ca să afle din ce pricina strigau așa împotriva lui.”(F. Ap. 22:24). Pavel însă de data aceasta și-a dezvăluit cetățenia, iar când au aflat că este cetățean roman a refuzat să-l mai bată (F. Ap. 22:25-26).

Dorind totuși să afle de ce este acuzat, comandantul armatei romane „ … a poruncit să adune laolaltă preoții cei mai de seamă și tot Soborul … ”(F. Ap. 22:30) și l-a înfățișat pe Pavel înaintea lor.

Pavel și-a început cuvântarea de apărare arătându-și nevinovăția „ … am viețuit cu toata curăția cugetului meu înaintea lui Dumnezeu, până în ziua aceasta…”(23:1). Pavel a fost întrerupt de marele preot Anania (nu este același cu cel din vremea Mântuitorului), care a spus „ … celor ce stăteau lângă el să-l lovească peste gură.” (F. Ap. 23:2), la care Pavel a replicat imediat: „Te va bate Dumnezeu perete văruit ”(F. Ap. 23:3).

Aflând ulterior, că cel ce a poruncit să-l lovească, era marele preot, „ … Pavel și-a cerut scuze pentru că a călcat fără să vrea Legea pe care apoi a citat-o: «să nu blestemi pe mai marele poporului tău» (Exod 22:28).”5

Pavel și-a dat seama că cei care stăteau în fața lui „ … aveau în comun doar antipatia lor … ”6 față de el și a spus un lucru, care pentru ei a fost de-a dreptul șocantă: „Fraților, eu sunt Fariseu, fiu de Fariseu, din pricina nădejdii învierii morților sunt dat în judecată.”(F. Ap. 23:6). Acest lucru a făcut ca tabăra formată din Farisei și Saduchei, să se împartă în două și au început să se certe. Luca explică în v:8 de ce se certau: „căci Saducheii zic că nu este înviere, nici înger, nici duh, pe când Fariseii le mărturisesc pe amândouă.” Și peste toată gălăgia ce se făcea, se auzea glasul unor cărturari farisei, care strigau: „noi nu găsim nici o vină în omul acesta … ”(F. Ap. 23:9).

Agitația a devenit atât de puternică, încât căpitanul, de frică să nu-l omoare pe Pavel, „ … a poruncit ostașilor să se pogoare să-l smulgă din mijlocul lor și să-l ducă în cetățuie.”(F. Ap. 23:10).

În timpul nopții Pavel a avut o vedenie, în care Domnul I s-a arătat și l-a informat spunându-i: „Îndrăznește Pavele, căci după cum ai mărturisit despre Mine în Ierusalim, tot așa trebuie să mărturisești și în Roma.”(F. Ap. 23:11).

Pavel a avut pentru a doua oară o astfel de vedenie a Domnului Isus, în care a fost îmbărbătat și încurajat. Prima vedenie a avut-o în Corint (F. Ap. 18:9-10), iar cea de a doua a avut-o acum. „Aceste vedenii i-au fost date lui Pavel atunci când avea nevoie să fie încurajat în momente critice a vieții sale. Aici Domnul i-a dat lui Pavel o promisiune … «Trebuie să mărturisești și în Roma» … ”7

Iudeii nu au vrut să renunțe la lupta împotriva lui Pavel și peste patruzeci de Iudei „ … s-au legat cu blestem că nu vor mânca, nici nu vor bea, până nu vor omorî pe Pavel.”(F. Ap. 23:12). Acest lucru scoate în evidență ura adâncă și mare ce o aveau Iudeii față de Apostolul Neamurilor. Însă Pavel se afla sub paza și ocrotirea providenței divine.

Pavel avea în Ierusalim o soră, al cărei fiu a aflat despre uneltirea Iudeilor și l-a înștiințat, iar Pavel l-a trimis la căpitan (F. Ap. 23:16-18).

Dându-și seama că nu putea face față acestei uneltiri împotriva lui Pavel și fiindcă el răspundea de viața acestuia (fiind cetățean roman), căpitanul a hotărât să-l trimită sub escortă până la Cezarea, la guvernatorul provinciei, trimițând și o scrisoare explicativă, în care explica în detaliu ce s-a petrecut până atunci (F. Ap. 23:25-30).

Plecând noaptea spre Cezarea, prima oprire au făcut-o în Antipatira, de unde soldații s-au întors la Ierusalim, iar Pavel a fost dus mai departe de călăreți și predat procuratorului Felix.

7.2. PAVEL ÎN CEZAREA

Procuratorul Felix l-a interogat pe Pavel ca să afle din ce ținut este, iar aflând că este din părțile Ciliciei s-a gândit că ar fi mai potrivit să-l interogheze în prezenta pârâșilor săi.

7.2.1. Pavel înaintea lui Felix

După cinci zile au sosit din Ierusalim, marele preot Anania însoțit de unii din bătrâni, „împreună cu ei a venit și un orator, numit Tertul, pentru ca să fie prezentat în termeni convenționali retorici cazul lui Pavel. Luca citează cuvântarea lui Tertul, cuvântare ce conține un exemplu elocvent de „captatio benevolente” folosit în adresarea oficială (F. Ap. 24:2-4).”8 După această introducere a urmat lansarea celor mai grave acuzații împotriva lui Pavel: „Am găsit pe omul acesta care este o ciumă, pune la cale răzvrătiri printre toți Iudeii de pe tot pământul, este mai marele partidei Nazarinenilor și a încercat să spurce chiar și Templul … ”(F. Ap. 24:5-6).

Desigur că aceste acuzații nu erau deloc adevărate. Pavel nu a fost găsit că ar sta de vorbă cu cineva provocând o răscoală, de fapt acest lucru îl arată și Pavel în cuvântarea să de apărare în fața lui Felix: „ … nu m-au găsit nici în Templu, nici în Sinagogi, nici în cetate, stând de vorbă cu cineva, sau făcând răscoală de norod, așa că n-ar putea dovedi lucrurile de care mă pârăsc acum … ”(F. Ap. 24:12-13). Apoi Pavel a arătat felul în care Îl slujește pe Dumnezeu: „ … mă silesc să am totdeauna un cuget curat înaintea lui Dumnezeu și înaintea oamenilor … ”(F. Ap.24:16).

După ce l-a ascultat și pe Pavel, Felix a amânat ancheta până ce va veni și căpitanul din Ierusalim (Lisias Claudius).

Pavel a fost reținut în continuare la Cezarea, dar I s-au mai permis unele libertăți și favoruri considerabile.

După câteva zile Felix și soția lui Drusila, l-au chemat pe Pavel și și-au exprimat dorința de a cunoaște mai multe despre credința în Isus Hristos. Nu ne este relatat ce anume le-a spus Pavel, dar „se pare însă că discuția s-a învârtit în jurul subiectului despre „neprihănire, despre înfrânare și despre judecata viitoare”(F. Ap. 24:25)”9

Aceste lucruri l-au îngrozit pe Felix, care avea conștiința încărcată și a amânat discuția spunând: „ … când voi mai avea prilej te voi mai chema.”(F. Ap. 24:25). L-a mai chemat, într-adevăr de multe ori, dar niciodată nu au mai mers cu discuția până în acest punct și aștepta ca Pavel să-i dea bani pentru ca să fie eliberat, dar Pavel nu i-a dat nimic, așa că a rămas reținut în continuare în închisoare. Aceasta și datorită faptului că Felix dorea să-și atragă simpatia Iudeilor. Pavel a zăcut în închisoarea din Cezarea doi ani, după care Felix a fost destituit, iar locul lui îl va lua Porcius Festus.

7.2.2. Pavel înaintea lui Festus

La trei zile de la instalarea să, Festus a vizitat Ierusalimul, ocazie cu care, marii preoți și fruntașii „ … l-au rugat cu stăruință … să trimeată să-l aducă la Ierusalim … îi întindea o cursa ca să-l omoare pe drum.”(25:1,2,3). Dar Festus le-a cerut să vina ei în Cezarea și să-l acuze acolo (25:5).

Iudeii au venit în Cezarea și dându-și seama ca nu vor obține condamnarea lui Pavel doar pe baza acuzațiilor ce au fost aduse și în fața lui Felix, aceștia și-au lărgit domeniile de acuzare, dar nu le puteau dovedi.

Festus dorind să facă pe placul Iudeilor l-a întrebat pe Pavel dacă dorește să meargă la Ierusalim ca să fie judecat acolo. Pavel însă a cerut să fie judecat de Cezar (F. Ap. 25:10-12).

7.2.3. Pavel înaintea împăratului Agripa

Împăratul Agripa și Berenice au venit în Cezarea într-o vizită de curtenie, iar Festus s-a consultat cu el asupra acestei probleme a lui Pavel. Festus le-a arătat motivele pentru care era întemnițat Pavel (F. Ap. 25:14-21), iar împăratul Agripa și-a exprimat dorința de a-l audia (F. Ap. 25:22).

Pavel a fost adus în fața împăratului. Acum se împlinește ceea ce i-a spus Dumnezeu lui Anania despre Apostolul Pavel: „ … este un vas pe care l-am ales, ca să ducă Numele Meu înaintea Neamurilor, înaintea împăraților și înaintea fiilor lui Israel … ”(F. Ap, 9:15). Pavel a avut ocazia acum de a se apăra, dar și de a-l vesti pe Domnul Isus Hristos înaintea împăratului Agripa. I-a relatat și istoria convertirii lui, arătând puterea de transformare a Cuvântului lui Dumnezeu. Festus însă l-a întrerupt spunând: „Pavele ești nebun! Învățătura ta cea multă te face să dai în nebunie.”(F. Ap. 26:24). Agripa însă cunoștea ce cuprind scrierile profeților și înțelegea că profețiile cu privire la Mesia s-au împlinit în Persoana Domnului Isus Hristos.

Împăratul, dregătorul și Berenice au conchis că Pavel nu era vrednic să fie condamnat și că dacă n-ar fi cerut să fie judecat de Cezar i s-ar fi putut da drumul.

7.3. cĂlătoria lui pavel spre roma

Procuratorul Festus a hotărât să-l trimită pe Pavel și câțiva deținuți la Roma, sub paza unui sutaș „ .. al cetei de ostași Augusta.”(F. Ap. 27:1), care se numea Iuliu.

S-au îmbarcat din orașul port Adramita și au ajuns până la Sidon, unde lui Pavel I s-a îngăduit să fie găzduit de prietenii săi pentru perioada în care se va descărca corabia, după care și-au continuat călătoria până în Mira Liciei, de unde s-au îmbarcat spre Italia (F. Ap. 27:2-6).

Pavel a intervenit și a avertizat pe sutaș și pe căpitanul corabiei spunând: „ … călătoria văd că nu se va face fără primejdie și fără multă pagubă … ”(F. Ap. 27:10), datorită faptului că sezonul de navigare a trecut și timpul acum era nefavorabil. Dar echipajul a hotărât că ar fi mai bine să pornească spre un alt port (Fenix), unde ar fi fost un loc mai bun pentru iernat, însă după un timp s-a dezlănțuit o furtună care i-a pus în mare primejdie și au fost nevoiți să ia toate măsurile de precauție, aruncând și încărcătura în mare (F. Ap. 27:18-19).

În aceste situații, când toți și-au pierdut speranța și nădejdea de salvare, pentru Pavel „promisiunea a fost reînnoită în mijlocul pericolului legat de naufragiu, când un înger al lui Dumnezeu i-a spus: «Nu te teme, Pavele, tu trebuie să stai înaintea Cezarului» (F. Ap. 27:14), iar răspunsul lui Pavel a fost caracteristic: «Am încredere în Dumnezeu» (F. Ap. 27:25)”10

După câteva zile, echipajul corabiei, dându-și seama că se apropie de un ostrov, de frică de a nu se izbi de stânci, au ancorat corabia. Dar marinarii aveau de gând să fugă pe furiș, gândindu-se numai la viata lor, nu și la cea a călătorilor. Pavel însă și-a dat seama de acest lucru, l-a înștiințat pe sutaș și a insistat ca aceștia să rămână la bord spunând: „dacă oamenii aceștia nu vor rămâne în corabie, nu puteți fi scăpați.”(F. Ap. 27:31).

Apoi Pavel i-a îndemnat pe fiecare să mănânce, deoarece, spunea el „Sunt patrusprezece zile de când stați mereu de veghe și n-ați luat nimic de mâncare în gură. De aceea vă rog să mâncați, căci lucrul acesta este pentru scăparea voastră; și nu vi se va pierde nici măcar un fir de păr din cap.”(F. Ap.27:33).

Când s-a luminat de ziuă, au zărit un țărm și au hotărât să tragă corabia într-acolo, însă au dat peste o limbă de nisip, unde partea din față a corabiei s-a înfipt. Soldații au fost de părere să ucidă toți deținuții ca să nu scape vreunul, deoarece „dacă prizonierii ar fi scăpat, soldații ar fi urmat să fie pedepsiți cu moartea.”11, dar sutașul, din cauză că dorea să-l scape pe Apostolul Pavel, i-a oprit să facă lucrul acesta și fiecare a putut ajunge la mal teafăr și nevătămat. Aici au aflat că insula se numește Malta.

7.3.1.Evanghelizare în insula Malta

Băștinașii de pe insulă au aprins un foc. Pavel a pus și el câteva vreascuri pe foc, dar „ … o năpârcă a ieșit afară din pricina căldurii și s-a lipit de mâna lui.”(F. Ap. 28:3). Repede băștinașii s-au grăbit să interpreteze acest lucru spunând: „Cu adevărat omul acesta este un ucigaș, căci „Dreptatea” nu vrea să-l lase să trăiască, măcar că a fost scăpat din mare.”(F. Ap. 28:4), dar pentru că mai târziu au văzut că Pavel n-a pățit nimic, s-au grăbit să tragă concluzia opusă: „ … ziceau că este zeu.”(F. Ap. 28:6).

„Pavel nu era nici Dumnezeu, nici supra om, dar prezența sa era o binecuvântare pentru insulari, în timpul iernii, chiar dacă era acum prizonier exista un pericol prea mic ca el, sau alt prizonier să poată evada din Malta înainte de începerea noului sezon de navigat. El l-a vindecat pe tatăl lui Publius, „primul om” din Malta, care suferea de febră și dizenterie, precum și pe alți maltezi care sufereau de diverse boli și care au venit la el și la Luca pentru a căuta tratament, astfel încât în momentul în care erau gata să navigheze spre Italia, Pavel și Luca erau deja încărcați cu daruri primite de la pacienții recunoscători.”12

7.3.2. De la Malta spre Roma

După trei luni de ședere în Malta s-au îmbarcat și au pornit spre Italia. În timpul călătoriei s-au oprit la Puzole, unde au stat șapte zile (F. Ap. 28:13, 14), după care și-au continuat drumul spre Roma.

Pe când se apropiau de capitala Imperiului, frații din Roma i-au ieșit în întâmpinare în Forul lui Apiu, iar Pavel „ … când i-a văzut, a mulțumit lui Dumnezeu și s-a îmbărbătat.”(F. Ap. 28:15).

7.4. PAVEL ÎN ROMA

Pavel, „îndată ajuns la Roma, i-a invitat pe liderii comunității Iudaice să se întâlnească cu el (F. Ap. 28:17) … Ei s-ar fi putut să primească un raport din Ierusalim, de la marele preot și de al Sanhedrin … Pavel dorea să-i liniștească spunându-le cum stau lucrurile.”13

Însă conducătorii comunității din Roma n-au primit nici un raport până acum din Ierusalim cu privire la Pavel (F. Ap. 28:21).

Pavel s-a reîntâlnit cu Iudeii care au venit în număr mare să-l asculte cu privire la credința în Domnul Isus Hristos, iar Pavel le-a dovedit prin Legea lui Moise și prin Prooroci că Isus este Mesia. Unii au crezut cele arătate de Pavel, iar alții erau de altă părere, „dar înainte de a pleca, Pavel, a pronunțat un avertisment foarte solemn, nu în cuvintele lui, ci în cele ale Duhului Sfânt rostite de Isaia pentru vechiul Israel.”14

Pavel a fost încarcerat timp de doi ani în Cezarea și alți doi ani în Roma. Știm prea puține lucruri despre ceea ce a făcut el în această perioadă. Chiar dacă nu era liber să călătorească, credem că el îi învăța pe oamenii din Roma și scria scrisori către bisericile întemeiate. „În timpul acestor doi ani totuși – și acest lucru era considerat important în ochii lui Luca – Evanghelia era proclamată liber în Roma prim mesageri. Valoarea apologetică a acestui lucru nu era deosebită. Luca considera a fi puțin probabil ca Evanghelia să fi fost propagată ilegal și subversivă, aceasta fiind proclamată timp de doi ani în plin centru al Imperiului de către Pavel, care aștepta sub pază ca situația sa să fie ascultată. Deși autoritățile trebuie că știau de aceasta, tot timpul, totuși nu i-au pus nici un obstacol.”15

Deși era încarcerat în Roma, am observat că Apostolul Pavel „ … propovăduia Împărăția lui Dumnezeu și învăța pe oameni cu toată îndrăzneala și fără nici o piedică, cele privitoare la Domnul Isus Hristos.”(F. Ap. 28:31). Cu aceste cuvinte se încheie carte Faptele Apostolilor. „Cartea Faptele Apostolilor, care descrie evenimentele până când Pavel ajunge la Roma, se încheie brusc, fără să mai spună ce s-a întâmplat cu Pavel.”16

Posibil să fi rămas neterminată, ca un simbol că ea va continua să se scrie până în zilele noastre și până la venirea Domnului Isus, de către Biserica Lui universală.

Râvna apostolului Pavel pentru Evanghelie poate constitui pentru noi, un exemplu. Adeseori atunci când întâmpinăm dificultăți, suntem gata să abandonăm pe motivul că “nu există uși deschise“ pentru misiune. Pe Pavel nu l-au oprit nici amenințările, nici împroșcările cu pietre, nici disprețul celor din neamul său, nici detenția. În orice vreme, în orice loc și în orice împrejurări, el rămâne un misionar neobosit, care și-a pus viața în slujba Evangheliei.

7.5. MISIUNEA CONTINUĂ DIN ÎNCHISOARE

După cum am văzut, cei doi ani în care Pavel a fost încarcerat în Roma (60-62 d. Hr.), n-au fost lipsiți de activitate și Pavel purta încă grija de bisericile întemeiate, lucru pe care-l putem observa din scrierile sale. Astfel, în aceeași împrejurare, el va scrie epistolele către: Efeseni, Coloseni, Filipeni și cea către Filimon.

Este mai credibil ca Pavel a scris aceste patru epistole pe când se afla întemnițat la Roma și nu la Cezarea, deoarece în cuprinsul lor aflăm despre cei de la curtea împărătească (Fil. 1:13), despre cei din casa Cezarului (Fil. 4:22). Pavel a expediat epistolele către Efeseni, Coloseni și Filimon prin Tihic, care a fost însoțit de Onisim (sclavul lui Filimon).

7.5.1. Epistola către Efeseni

Este cert că Pavel este autorul acestei epistole, lucru ce reiese din cuprinsul ei (Efes. 1:1; 4:1; 6:20).

În Efes, biserica a fost întemeiată de Apostolul Pavel, care a lucrat aici aproximativ trei ani. Acum, fiind încarcerat la Roma, Pavel, care dorea ca evreii și neamurile să formeze o singură biserică și nu două (una a evreilor și una a neamurilor), a scris această epistolă în care îi îndemna la unitate. Chiar dacă nu reiese din conținutul epistolei care a fost cauza redactării ei, noi credem că ea nu a fost scrisă la voia întâmplării. Epistola către Efeseni este considerată „ … unul din vârfurile revelației biblice … ”17, „ … cea mai profundă scriere a lui Pavel, „regina tuturor epistolelor” lui”18

Aceasta epistolă seamănă mult în conținut cu cea adresată Colosenilor și ambele au în centrul lor pe Domnul Isus Hristos.

7.5.2. Epistola către Filipeni

A fost trimisă de Apostolul Pavel tot din Roma, în timpul primei sale întemnițări și este considerată „ … cea mai personală dintre toate epistolele lui Pavel care nu a fost adresată unor indivizi.”19

Pavel a ajuns în cetatea Filipi, prima cetate în care a predicat în Europa, datorită călăuzirii providenței divine. După o suferință din partea prigonitorilor, s-a format o biserică creștină în casa Lidiei, prima convertită din Filipi. Creștinii din Filipi au aflat că Pavel este încarcerat în Roma și s-au decis să-i trimită un ajutor financiar prin Epafrodit (Fil. 2:25). Se pare că această epistolă a fost scrisă după ce au fost trimise epistolele către Efeseni, Coloseni și Filimon, deoarece Luca și Aristarh, colaboratorii lui Pavel amintiți în celelalte trei epistole, nu sunt amintiți acum, lipsesc de lângă Pavel.

Această scriere este o epistolă de mulțumire pentru darul trimis prin Epafrodit; o epistolă prin care îi informează pe Filipeni de starea trimisului lor, care s-a îmbolnăvit în timpul șederii lui în Roma și care acum se reîntoarce; o epistolă prin care îi îndeamnă pe toți să trăiască în unitate; epistola în care Pavel încurajează pe creștini să nu-și piardă nădejdea în fața valului de persecuție care s-a pornit împotriva lor.

7.5.3. Epistola către Coloseni

Biserica din Colose nu a fost întemeiată de Pavel, care deși a trecut prin Asia Mică, totuși nu s-a oprit în Colose. Se pare că întemeietorul ei a fost Epafra, colaboratorul lui Pavel (Col. 2:1; 1:6-7).

Epistolele către Efeseni și Coloseni „ …sunt atât de asemănătoare încât au fost numite „epistole gemene”. Sunt foarte asemănătoare, dar nu sunt identice. Efeseni se concentrează asupra bisericii, în timp ce Coloseni asupra lui Hristos.”20

Niște învățători falși s-au infiltrat în biserica din Colose, care atacau Persoana Domnului Isus Hristos și considerau că nu este suficientă lucrarea făcută de El pentru mântuirea omenirii, adăugând la Evanghelie învățături greșite (eretice).

Pastorul bisericii din Colose era Arhip (Col. 4:17) și se presupune că acesta ar fi fiul lui Filimon (Filimon 2). Epafras l-a informat pe Pavel despre învățătorii ce s-au strecurat în biserică cu ereziile lor, iar Apostolul a scris această scrisoare pe care a încredințat-o lui Tihic s-o ducă bisericii din Colose, odată cu epistola trimisă lui Filimon.

În această epistolă Pavel a căutat „ … să combată pericolul învățăturii false din Colose, care înlocuia centralitatea și supremația lui Isus Hristos în creație, revelație, răscumpărare și în Biserică; … să insiste asupra adevăratei naturi a vieții noi în Hristos și a cerințelor impuse de aceasta credinciosului.”21

Dacă în Galatia creștinii se confruntau cu iudaizatorii, iar cei din Corint cu un curent imoral, credincioșii din Colose se confruntau cu învățătorii care puneau accent pe rațiune și nu pe revelație, pe o poziție legalistă și au încercat să introducă și închinarea la îngeri.

Dar „ … Pavel înfrânge erezia din capul locului prin prezentarea Persoanei și a lucrării Biruitorului Hristos … ”22 „Parcă nicăieri în Biblie nu se prezintă mai bine și în chip mai luminos Dumnezeirea Domnului Isus Hristos și ideea că Jertfa Lui a fost un sacrificiu al întregii Dumnezeiri (Col. 1:15, 18-20).”23

7.5.4. Epistola către Filimon

Filimon era un creștin bogat din Colose. Sclavul acestuia, numit Onisim, l-a înșelat furând o sumă de bani și a fugit la Roma, cu gândul să se piardă prin mulțime. Nu se știe în ce împrejurări a ajuns în contact cu Apostolul Pavel, care l-a convertit la creștinism. Pavel îl trimite pe Onisim înapoi la stăpânul său și îi scrie acestuia o scrisoare în care pledează pentru iertarea lui Onisim, cerându-i lui Filimon să-l primească ca pe un frate, deoarece de acum îi putea fi de mai mult folos decât înainte.

Această epistolă a fost scrisă chiar de mâna lui Pavel și „ … este mai scurtă și mai personală decât oricare alta scriere a lui Pavel. Ea nu tratează probleme de credință, ci caută să rezolve o criză apărută în relația dintre doi membri ai bisericii lui Hristos.”24

Am putea spune că și călătoria Apostolului Pavel la Roma a fost o călătorie misionară. Și aici, Chiar dacă era întemnițat, n-a încetat să vestească Evanghelia. Chiar dacă el a vrut să ajungă la Roma trecând prin Spania, se pare că planul Domnului a fost altul, lucrurile au fost altfel aranjate de providența divină și în felul acesta au putut auzi Cuvântul Domnului și cei din casa Cezarului.

7.6. ELIBERAREA LUI PAVEL

Din perspectivă umană cântărind lucrurile, ne-am aștepta ca acum apostolul Pavel să dea dovadă de mai multă prudență și să evite a mai stârni alte antipatii sau chiar adversități. Este însă remarcabil devotamentul pe care el îl dovedește pentru misiunea care i-a fost încredințată chiar de Domnul Isus.

Nu se știe sigur, dar se presupune că Pavel a fost eliberat, după ce timp de doi ani a stat la Roma în libertate supravegheată. Acest lucru reiese din mai multe motive:

-Pavel a fost găsit nevinovat de autoritățile romane, de procuratorul Festus, de împăratul Agripa (F. Ap. 23:29; 25:25; 26:31-32) și „era uzanța la romani, ca un întemnițat după doi ani, în lipsă de dovezi să fie eliberat.”25

-Din scrierile Apostolului Pavel reiese că el se aștepta ca să fie eliberat (Filipeni 2:23-30; 2:24; Filimon 22).

-Clement din Roma, în epistola să către Corinteni, scria că Pavel a ajuns să întreprindă o călătorie misionară în Spania, așa cum a planificat înainte de plecarea lui din Efes.

7.7. EPISTOLE SCRISE ÎN TIMPUL LIBERTĂȚII SALE (ÎNAINTE DE CEA DE A DOUA SA ÎNTEMNIȚARE)

Posibil ca în timpul acesta, Pavel să fi făcut o călătorie în Asia și Macedonia, pentru a revizita bisericile. Așa cum am amintit, conform afirmației lui Clement din Roma pe la sfârșitul secului I, Pavel să fi făcut o călătorie în Spania.

Din textul epistolelor pastorale reiese că Pavel „ … a mai vizitat … bisericile din Orient încă o dată.”26

În timp ce Pavel se afla în Macedonia a scris prima epistolă adresata lui Timotei și cea adresată lui Tit.

7.7.1. Epistola către Timotei

Scopul pentru care Pavel a scris această epistola lui Timotei, care se afla la Efes, a fost:

„ -să sfătuiască pe Timotei cu privire la slujba sa și la viața sa personală

-să sfătuiască pe Timotei să apere curăția Evangheliei și a exigențelor ei sfinte împotriva denaturărilor provocate de învățătorii falși și

-să-i dea lui Timotei învățături privitor la diverse probleme ale bisericii din Efes.”27

7.7.2. Epistola către Tit

Tot în perioada în care a scris epistola către Timotei, Pavel a trimis epistola către Tit, care se afla în Creta și căruia i-a dat „ … directive clare în privința organizării bisericilor din Creta (1:5; 2:1-15; 3:1-2).”28

Un alt motiv pentru care Pavel i-a scris lui Tit a fost că el a dorit să se întâlnească cu Tit în Nicopole.

7.7.3. Epistola către Evrei

Aceasta este unica epistolă a Noului Testament în care nu este pomenit autorul ei, de aceea multă vreme a fost considerată anonimă. Unii cercetători au fost de părere că nu Pavel a redactat această carte; ca de exemplu Tertulian presupune că autorul ei ar fi Barnaba, iar Luther că ar fi Apolo. „ Probabil că și noi va trebui să ne oprim la faimoasa remarcă a lui Origen: «Numai Dumnezeu Însuși știe cine este autorul anonim al epistolei».”29

Această epistolă a fost scrisă în principal evreilor, care în urma persecuției ce s-a dezlănțuit, renunțau la creștinism și se întorceau la vechiul sistem iudaic. Autorul epistolei căuta să întărească credința în Hristos Isus, explicând superioritatea răscumpărării oferite de El și îi îndeamnă pe cititorii săi

„-să țină mărturisirea lor pentru Hristos cu fermitate până la sfârșit;

-să-și sporească maturitatea spirituală și

-să nu se întoarcă înapoi la osândă prin părăsirea credinței în Isus Hristos.”30

7.8. A DOUA ÎNTEMNIȚARE A APOSTOLULUI PAVEL LA ROMA, EPISTOLE SCRISE ȘI MARTIRAJUL SĂU

Perioada de libertate a apostolului Pavel a fost scurtă. Împăratul Romei în acea vreme era Nero (a domnit între anii 54-68 d. Hr.), care la început părea a fi blând, dar cu timpul s-a dovedit a fi unul din cei mai cruzi împărați pe care i-a avut Imperiul Roman. El se pretindea a fi un cântăreț genial și un mare artist, astfel pentru a putea reedita incendierea Troei, Nero a dat ordin ca Roma să fie incendiată. „Timp de șase zile au ars două treimi din capitala Imperiului. Atunci când se pare că nenorocirea a încetat, după zece zile și zece nopți de groază, după o mică pauză, a reînceput și timp de trei zile a adus și mai mari pagube…”31

Peste tot s-a răspândit vestea că incendiul s-a produs din ordinul lui Nero. Locuitorii Romei, crunt loviți de acest dezastru, au fost foarte indignați și au început să se agite. Atunci Nero, ca o soluție salvatoare, a dat vina pe creștini învinuindu-i pe ei de dezastrul incendiului. Astfel s-a pornit o aprigă prigoană împotriva creștinilor și Apostolii care au mai rămas în viata au fost și ei măcelăriți în acest val de persecuție. Se spune că tot acum a fost martirizat și Apostolul Petru.

Apostolul Pavel a fost din nou arestat. El, care de multe ori a fost în primejdii, dar de fiecare dată a fost scăpat pentru că Dumnezeu avea un plan cu el și planul Domnului primează întotdeauna, dar se pare că acum se apropia sfârșitul alergării sale. „După tradiție Sfântul Apostol Pavel și-a petrecut ultimele zile ale vieții sale pământești în închisoarea Mamertină, unde, după aceeași tradiție, era încarcerat și Sfântul Apostol Petru.”32

7.8.1. a doua epistolă a lui Pavel către Timotei

Din închisoarea Mamertină, Pavel va scrie cea de a doua epistolă adresată lui Timotei, care este cea mai duioasă dintre toate epistolele sale. Pavel aștepta dintr-un moment în altul „ … clipa plecării … ”(2Tim. 4:6) din viața aceasta.

În această epistolă Pavel sfătuiește pe Timotei să aibă grijă că învățătorii falși ce au apărut să nu strice lucrarea Domnului, să propovăduiască Cuvântul Domnului, să reziste în încercări și să-și împlinească bine sarcina.

Câtă tărie a avut apostolul Pavel, care asemenea Mântuitorului său, în vremurile cele mai grele a fost părăsit de prieteni! Însă cu toate acestea, încrezător în Cel pe care L-a slujit cu credincioșie, spune „ … eu sunt gata să fiu turnat ca o jertfă de băutură … m-am luptat lupta cea bună, mi-am isprăvit alergarea, am păzit credința. De acum mă așteaptă cununa neprihănirii pe care mi-o va da în ziua aceea, Domnul, Judecătorul cel drept … “ (2 Tim. 4:6-8).

Poate că erau două motive principale pentru care Pavel a fost părăsit în momentele grele prin care a trecut:

Pe vremea aceea, când o persoană era judecată, era periculos pentru cineva să depună în favoarea acelei persoane. De obicei cel care-I lua apărarea, era privit ca un complice, de un fel sau altul.

Alt motiv pentru care apostolul Pavel posibil să fi fost părăsit de prieteni în momentele grele, este faptul că prietenii lui considerau că Pavel, cel ce a avut mari experiențe cu Dumnezeu se va descurca, că-I un uriaș spiritual și Dumnezeu îl va păzi, însă să nu uităm că și Pavel a fost om și avea nevoie de cineva care să-I spună o vorbă bună atunci când disperarea încerca să cuprindă sufletul său.

7.8.2. Martirajul lui Pavel

După ce a fost judecat, Pavel a fost condamnat la moarte prin decapitare, deoarece era cetățean roman.

Apostolul Pavel a fost un lucrător neobosit în via Domnului și timp de aproape 35 de ani de la convertirea să a vestit Evanghelia Mântuirii, iar acum, în final a putut spune: „M-am luptat lupta cea buna, mi-am sfârșit alergarea, am păzit credința. De acum mă așteaptă cununa neprihănirii, pe care mi-o va da, „în ziua aceea”, Domnul, Judecătorul cel drept. Si nu numai mie, ci și tuturor celor ce vor fi iubit venirea Lui.”(2Tim. 4:7-8).

7.9. REZUMATUL CĂLĂTORIEI LUI PAVEL LA ROMA

LOCUL EVENIMENTELE TEXTUL BIBLIC

Ierusalim -arestarea lui Pavel

-cuvântarea în limba ebraică 21:18-23:33

-cuvântarea în fața Sanhedrinului

-iudeii vor să-l ucidă

Cezarea -înaintea lui Felix și Drusila

-înaintea lui Festus, face apel la Cezar 24:1-26:32

-înaintea lui Agripa și a Berenicei

-stă în închisoare doi ani

Sidon -în grija sutașului Iuliu 27:1-4

Mira -au schimbat corabiile 27:5-7

„Limanuri bune” -avertismentul lui Pavel 27:8-13

Pe Marea Adriatică -naufragiul

-salvarea pe Malta 27:14-44

Malta -Pavel face minuni

-tatăl lui Publius e vindecat 28:1-11

-stau aici trei luni

Siracusa -au stat trei zile 28:12

Regio și -au găsit frați 28:13-14

Puzole

Forul lui Apiu și -s-au întâlnit cu frații din Roma 28:15

Cele Trei Cârciumi

Roma -stă de vorbă cu Iudeii

-a vestit Cuvântul Domnului doi ani

într-o casă închiriată, 28:16-31

-scrie epistolele către Timotei (1 și 2),

cea către Tit și cea către Evrei,

-decapitarea lui Pavel

Note

Dőnges/Kunze,Ghid pentru studiul biblic, p.417

M. Tenney,Studiu al Noului Testament, p.282

S. Verzan, Sfântul apostol Pavel, p.190

M. Tenney,Studiu al Noului Testament, p.282

D. Gooding,Credincioși adevărului, vol.2 p.192

Studii biblice pentru școala duminicală vol.3 p.377

Ibidem p.379

F. F. Bruce, Paul apostle of the heartset free, Wm. B. Eerdmans Publishing Co. Grand rapids p.356

D. Gooding, Credincioși adevărului, vol.2 p.203

M. Tenney, Studiu al Noului Testament, p.28

D. Gooding, Credincioși adevărului, vol.2 p.224

F. F. Bruce, Paul apostle of the heartset free, Wm. B. Eerdmans Publishing Co. Grand Rapids p.373

D. Gooding, Credincioși adevărului, vol.2 p.227-228

Ibidem p.229

F. F. Bruce, The book of Acts, Wm. B. Eerdmans Publishing Co. Grand Rapids p.511

T. Sandru,Viața și învățătura apostolului Pavel, p.75

Biblia de studiu pentru o viață deplină p.424

Biblia cu explicații ediția a III-a, 1994 p.104

M. Tenney „Studiu al Noului Testament” p.293

„Epistolele din închisoare” Christian Life College Oradea 1994 p.63

Biblia de studiu pentru o viață deplină p.453

E. Aebi „Scurtă introducere biblică” p.198

Prof. Dr. T. Sandru „Viața și învățătura apostolului Pavel” p.103

Biblia cu explicații ediția a III-a, 1994 p.118

Prof. Dr. T. Sandru „Viața și învățătura apostolului Pavel” p.76

E. Aebi „Scurtă introducere biblică” p.208

Biblia de studiu pentru o viață deplină p.483

E. Aebi „Scurtă introducere biblică” p.

Biblia cu explicații ediția a IV-a p.119

Biblia de studiu pentru o viață deplină p.517

Prof. Dr. T. Sandru „Viața și învățătura apostolului Pavel” p.103

Preot Dr. S. Verzan „Sfântul apostol Pavel” p.301

8. REZULTATELE STUDIULUI NOSTRU

Privind în ansamblu viața și lucrarea acestui mare apostol al Neamurilor, putem trage câteva concluzii preliminare. Din momentul convertirii lui la creștinism, lucrarea lui Pavel a avut trei coordonate majore:

Lucrarea lui a fost pusă în sujba lui Dumnezeu, în sensul deplin al cuvântului.

Lucrarea lui a fost pusă în slujba celor mîntuiți prin vestirea Evangheliei: lucrare de pionierat

Lucrarea lui a fost pusă în slujba sfinților

Trăsăturile caracteristice ale lucrării sale au fost: altruismul, dragostea, conștiinciozitatea, zelul, clarviziunea (în sensul înțelegerii prirităților), profunzimea etc. probabil numai în veșnicie vom putea evalua așa cum se cuvine importanța și dimensiunea spirituală a lucrării de misiune desfășurate de apostolul Pavel. Până atunci, sunt potrivite cuvintele pe care le-a scris Chearles C.Ryrie despre apostol: ,,Viața acestui bărbat este de o importanță particulară, pentru următoarele trei motive:

Convertirea lui este una din cele mai puternice dovezi în apărarea adevărului mesajului creștin. Puterea Mântuitorului înălțat de a transforma o viață imperfectă și rebelă, probabil, nicăieri nu este văzută mai bine decât în viața lui Pavel.

Activitatea lui scolastică este de o maximă importanță pentru fundamentarea doctrinară a Creștinismului. Anii petrecuți în instruirea rabinică, anii de solitudine în Arabia, descoperirile pe care le-a primit prin scrisorile care le-a scris, toate au fost de folos în formarea doctrinei Bisericii Creștine pentru totdeauna.

Activitea sa misionară s-a răspândit în tot uprinsul lumii ciilizate. Pavel a fost întotdeauna preoupat de locurile ne-evanghelizate și fiind în mod particular, misionarul Neamurilor, de dragul Mântuitorului el a a atins intangibilul … “ 250 Ryrie C. Charles, Biblical Theology of the New Twstament, Chicago, ed. Moody Press, 1976, pg. 152

În cursul celor trei călătorii misionare dar și în timpul cât s-a aflat încarcerat în Cezarea și Roma, Apostolul Pavel a fost un lucrător neobosit în vestirea Evangheliei. El s-a dăruit total și fără nici o rezervă slujirii Domnului Isus Hristos și răspândirii Evangheliei Sale. Din momentul în care el a fost chemat la apostolat el a devenit alt om, după cum spune: „Am fost răstignit împreună cu Hristos … dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăiește în mine.” (Gal. 2:20).

Lucrarea sa misionară a durat vreo 35 de ani, timp în care Dumnezeu l-a însoțit prin semne și minuni, dar de multe ori a avut parte și de persecuții, după cum afirmă chiar el în 1Cor. 11:23-28 „În osteneli și mai mult; în temnițe și mai mult; în lovituri fără număr; de multe ori în primejdii de moarte! De cinci ori am căpătat de la Iudei patruzeci de lovituri fără una; de trei ori am fost bătut cu nuiele; o dată am fost împroșcat cu pietre; de trei ori s-a sfărâmat corabia cu mine; o zi și o noapte am fost în adâncul mării. Deseori am fost în călătorii în primejdii din partea tâlharilor, în primejdii din partea celor din neamul meu, în primejdii din partea păgânilor, în primejdii în cetăți, în primejdii în pustie, în primejdii pe mare, în primejdii între frații mincinoși. În osteneli și necazuri, în priveghiuri adesea, în foame și sete, în posturi adesea, în frig și lipsă de îmbrăcăminte! Și pe lângă lucrurile de afară în fiecare zi mă apasă grija pentru toate Bisericile.” Însă prin toate acestea Dumnezeu a fost Acela care l-a întărit și l-a sprijinit, încât Apostolul a putut spune: „Pot totul în Hristos care mă întărește” (Fil. 4:13).

Chiar și atunci când era încarcerat lucrarea lui nu s-a sfârșit, ci trimitea epistole bisericilor și colaboratorilor săi și ori de câte ori a avut ocazia L-a vestit pe Isus Hristos Cel Viu și a avut mai mult timp pentru rugăciune și meditație.

În urma necazurilor ce le-a avut Apostolul Pavel ne învață că este un scop divin pentru fiecare necaz, pentru fiecare încercare. De exemplu și în viața lui Dumnezeu a îngăduit necazul, o suferință pe care o purta mereu în trup, o purta când predica, când era în închisoare și totuși el nu a cerut nimănui să se roage pentru el, însă cu toate acestea vorbește despre biruință, explicând lucrul acesta în 2 Cor. 12:7 „și ca să nu mă umflu de3 mândrie din pricina strălucirii acestor descoperiri, mi-a fost pus un țepuș în carne, un sol al Satanei ca să mă pălmuiască și să mă împiedice ca să mă îngâmf.” Apostolul Pavel ne învață deci că Satan este uneori agentul prin care vine necazul. Agentul poate fi și unul din familie, un coleg, dar indiferent prin cine vine Diavolul, să fim veghetori, deoarece el știe cum să incite duhurile, spiritele.

Apostolul Pavel, omul încercat de care s-a folosit Dumnezeu, este cel care ne mângâie prin scrierile sale. Când trecem prin necazuri, oare ale cui cuvinte ne mângâie și ne îmbărbătează? –Desigur cele ale Apostolului Pavel, care în 2 Cor. 12:10 a spus: „ … simt plăcere în slăbiciuni, în defăimări, în nevoi, în prigoniri, în strâmtorări, pentru Hristos; căci când sunt slab atunci sunt tare”

Călătoriile sale misionare au avut un rol important în răspândirea creștinismului în Imperiul Roman. Educația lui a facilitat lucrarea de misiune indiferent în ce regiune mergea.

Prin învățăturile sale Biserica Domnului a crescut nu numai din punct de vedere numeric, ci și din punct de vedere spiritual și a pregătit-o pentru a face față prigoanelor ce urmau să vină scriind: „Căci întristările noastre ușoare de o clipă lucrează pentru noi tot mai mult o greutate veșnică de slavă. Pentru că noi nu ne uităm la lucrurile care se văd, ci la cele ce nu se văd; căci lucrurile care se văd sunt trecătoare, pe când cele ce nu se văd sunt veșnice.” (2Cor. 4:17-18).

BIBLIOGRAFIE

1. Aebi Ernst, Scurtă introducere biblică, ed. Lumina Lumii, nedatată

2. Biblia sau Sfânta Scriptură, traducerea Cornilescu

3. Biblia cu Explicații, ediția a III-a, T.G.S. Internațional SUA, 1994

4. Biblia cu Explicații, ediția a IV-a, Organizația Christian Aid Ministries, Berlin, Ohio, SUA, 1996

5. Biblia sau Sfânta Scriptură, Tipărită sub îndrumarea și purtarea de grijă a Preafericitutului Părinte Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, cu aprobarea Sfântului Sinod, Societatea Biblică Interconfesională din România

6. Biblia de studiu pentru o viață deplină, (Noul Testament), ed. Vida, București, 1994

7. Bruce F. F., The book of Acts, by Wm. B. Eerdmans Publishing Co., Grand Rapids, Reprinted september 1990, SUA

8. Bruce F. F., Paul apostle of the heart se free, Reprinted 1996, by Wm. B. Eerdmans Publishing Co. Grand Rapids

9. Dr. theol. Brunner Emil, Epistola Către Romani, ed. Lumina Lumii, 1992

10. Bulgăr Emil, Țara Sfântă, Seminarul Teologic Penticostal, București, 1981

11. Cairns E. arle, Creștinismul de-a lungul secolelor, SMR, by BEE Internațional, Dalas TN, 1992

12. Christian Life College, Epistolele din închisoare, IEF, Oradea, 1994

13. Dr. Dönges E./Kunze Otto, Ghid pentru studiul biblic, GBV, Dillenburg, Germany, 1991

14. Dicționar biblic, ed. Cartea Creștină, Oradea, 1995

15. Dicționar biblic, ed. Stephanus, vol.1 București, 1995

16. Dicționar biblic, ed. Stephanus, vol.2 București 1996

17. Dicționar biblic, ed. Stephanus, vol.3 București 1998

18. Drummond, A.Lewis, Mesajul curcii, Oradea, ed. Institului Biblic ,,Emanuel”, 2001

Eliade Mircea, Istoria credințelor și ideilor religioase, ed. Științifică, București, 1991, Traducere de Cezar Baltag, vol.1

19. Eliade Mircea, Istoria credințelor și ideilor religioase, ed. Științifică, București, 1991, vol.2

20. Eliade Mircea, Istoria credințelor și ideilor religioase, ed. Științifică, București, 1991, vol.3

21. Enciclopedia Bibliei, ed. Logos, Cluj, 1996

22. Fărăgau Beniamin, Efeseni, ed. Logos, Cluj, 1994

23. Gooding David, Credincioși Adevărului, ed. Logos, Cluj, 1995, vol.1

24. Gooding David, Credincioși Adevărului, ed. Logos, Cluj, 1995, vol.2

25. Halley H. Henri, Manual Biblic, Door of Hope, 1983

26. Merril Daryl, Faptele Apostolilor, IEF, 1993, Christian Life College

27. Moldoveanu Nicolae, Dicționar biblic de nume proprii și cuvinte rare, ed. Casa Școalelor, București, 1995, ediția a doua

28. Moldovenu Nicolae, Hristos Lucrarea, ed. Comorile Harului, Deva, [1996], vol.2

29. Moldoveanu Nicolae, Hristos Marele Preot, ed. Stephanus, București, 1993

Peterson, Jim, Evanghelizarea ca mod de viață, Sine loco, 1992

Popescu Teodor, Note din Epistolele 1 și 2 Tesaloniceni, GBV, București, 1994

31. Ramsay William, St. Paul The Traveler and the Roman citizen, New York, G. R. Putnamss Sons, 1909

Ryrie C. Charles, Biblical Theology of the New Twstament, Chicago, ed. Moody Press, 1976, pg. 152

32. Robertson A. T., Practical and social aspect of Christianity, ediția a doua, New York, Geo H. Doran Co, nedatată

33. Rossier H., Cugetări asupra Epistolei către Galateni, GBV, 1992

34. Rossier H., Note asupra Epistolei către Coloseni, GBV, 1992

35. Rossier H., Studiu asupra celei de a doua Epistole către Timotei, GBV, Dillenburg, 1992

36. Prof. dr. Sandru Trandafir, Biserica Creștină, ed. Institutului Teologic Penticostal, București, 1995

37. Prof. dr. Sandru Trandafir, Evanghelogie, ed. Institutului Teologic Penticostal, București, 1994, ediția a doua

38. Prof. dr. Sandru Trandafir, Viața și învățătura Apstolului Pavel, ed. Cultului Penticostal-biserica lui Dumnezeu Apostolică, București, 1977

39.Sezonov Luca, Apostolul Pavel, SMR, SUA, 1993

40. Smith David, Life and letters of st. Paul, New York, G. H. Doran Co., nedatată

41. Dr. Stange Erich, Epistolele 1 și 2 către Corinteni, ed. Lumina Lumii, 1992

42. Stott R. W. John, Noua societate a lui Dumnezeu, SMR, 1987

43. Stott R. W. John, Galateni-o singură cale, ed. Logos, Cluj, 1993

44. Street H. Burnett, The four Gaspels, New York, Macmillan Compani, 1925

45. Studii Biblice pentru școala duminicală, editor William Carrey Moore, SMR, 1987, vol.1

46. Studii Biblice pentru școala duminicală, SMR, 1987, vol.2

47. Studii Biblice pentru școala duminicală, SMR, 1988, vol.3

48. Studii Biblice pentru școala duminicală, SMR, 1988, vol.4

49. Studii Biblice pentru școala duminicală, SMR, 1989, vol.5

50. Studii Biblice pentru școala duminicală, SMR, 1990, vol.6

51.Tenney C. Merrill, Studiu al Noului Testament, Wm B Eerdmans Publishing Co, tradusă în 1986

52. Pastor Țunea Ioachim, Studiu exegetic asupra Epistolei către Galateni, București, 1990

53. White E. G., Istoria Faptelor Apostolilor, Uniunea Adventiștilor De Ziua a Șaptea Reformiști, Făgăraș, Brașov, nedatată

54. Preot dr. Verzan Sabin, Sfântul Apostol Pavel, ed. Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1996