Invataturi Morale Si Dogmatice In Taina Sfintei Cununii

=== z ===

Cuprins

CAPITOLUL I

CĂSĂTORIA CA INSTITUȚIE PARADISIACĂ

Prima familie…………………………………………………………………….pag.6

Unirea mistică a primei familii…………………………………………………pag.9

Femeia intre intristare și bucurie………………………………………………pag.11

CAPITOLUL II

TAINA CUNUNIEI ÎN CULTUL ORTODOX: învățături, simboluri, semnificații

2.1 Taina cununiei ca lucrare sfântă………………………………………..…………..pag.13

2.2 Rolul materiei în actul liturgic………………………………………………………pag.17

2.3 Slujba Cununiei ; simboluri și semnificatii………………………………….……..pag.18

2.4 Bucuria nunții din Cana –semn al prezenței lui Hristos și a Maicii Domnului..….pag.25

2.5 Petrecerea Nunții……………………………………………………………………pag.28

2.6 Principii spirituale pentru viata sexuala in casatorie………………………………pag.31

CAPITOLUL III

FRĂȚIETATE ȘI PRIETENIE ÎN FAMILIE

3.1 Taina prieteniei ca jertfă continuă……………………………………………..pag.35

3.2 Prietenia ca jertfă continuă a cuplului…………………………………………pag.39

3.3 Mucenicia căsătoriei……………………………………………………………pag.43

3.4. Soții impreună lucrători la mântuire…………………………………………..pag.46

3.5 Alteritatea și reciprocitate în iubirea conjugală………………………………pag.50

CAPITOLUL IV

INDISOLUBILITATEA CĂSĂTORIEI

4.1 Conștiița poporului în unicitatea căsătoriei……………………………………………pag.53

4.2 Indisolubilitatea căsătoriei sub aspect scripturistic, în afară de cazurile de

moarte naturală și moarte morală – adulterul……………………………………………….pag. 55

4.3 . Sfinții Părinți despre divorț……………………………………………………………pag.57

4.4 Cauze și patimi care afectează viața cuplului…………………………………………pag.58

4.5 Casatoria nefericita si destramarea ei -remedii posibile………………………………pag.61

4.6 Suferințele femeii și ale copiilor provocate de despărțire……………………………..pag.66

CAPITOLUL V

FAMILIA CREȘTINĂ .Mediu al comuniunii de viață a părinților și copiilor

Familia – o mică biserică…………………………………………………………..pag.68

5.2. HRISTOS – bucuria familiei…………………………………………………….pag.71

5.3 Educarea copiilor după învățătura Sfinților Părinți………………………………pag.74

5.4 Familia creștina si nasterea de copii………………………………………………pag.77

Concluzii…………………………………………………………….pag.81

BIBLIOGRAFIRE………………………………………………….pag.84

Prefață

Societatea contemporană stă pe o bază morală tot mai șubredă și răul pornește de la esență care este familia, pe care se sprijină viața lumii. Dar felul ușuratic cu care se privește astăzi această instituție sfăntă,familia , a dus lumea la dezechilibru.

Astăzi Căsătoria nu mai este socotită Taină sfântă, ci Ea a ajuns un lucru obișnuit care se poate face și se poate desface în orice zi fără nici un scrupul. Din această cauză apar și eșecurile tot mai multe.

Prin Taina Sfintei Cununii, cei doi miri,bărbat și femeie primesc puterea harului dumnezeiesc de a duce o viețuire minunată și recunoscută de toți ca nemaivăzută.Astfel soții primind această putere pot împlini poruncile Lui Dumnezeu purtându-se unul față de altul în dragoste și curație, crescându-și copii în frica lui Dumnezeu, toate făcându-le în așteptarea Împărăției Lui Dumnezeu.

Cei necununați religios nu sunt cu adevărat o unitate, nici aici în viața aceasta și nici în viața de dincolo chiar dacă trăiesc împreună pe acest pământ.

Mica “biserică” care a întemeiat-o Hristos pe pământ este familia.Familia este celula societații de unde izvoraște tot binele sau răul, frumosul sau urâtul, virtuțiile sau patimile, sfinții sau apostații.

De aceea pentru ca totul să înceapa bine, încă de la început trebuie avut in vedere ca unirea celor doi prin Taina sfanta a Cununiei să nu se piardă iubirea ceea ce va face ca viața Căsătoriei să fie neîntreruptă.

Soții ajungând să cunoască sensurile binecuvântării date prin Taină, vor încerca să ducă la împlinire tot ceea ce li se cere.De aici începutul minunilor, de la Taina unității când cei doi devin una, continuând prin Taina prieteniei prin jertfa continuă a celor doi.

Un alt inceput al minunilor în viața de familie sunt copii care devin rodul iubirii celor doi. Cei căsătoriti e bine să nu se arunce ca orbii în noapte sau ca niște ostași fără armură, fără arme ci să constientizeze responsabilitațile căsătoriei, nevoile, riscurile, ispitele și luptele întâlnite pe drumul vieții.Să înțeleagă că Taina Cununiei e un început al rugăciunilor prin care ei trebuie să construiasca mai departe mântuirea și cu efortul lor.Dumnezeu le dă acest dar al iubirii și al unirii, dar trebuie protejat, prețuit și valorificat.

Cum s-a mai menționat familia este celula, singură care poate clădi o societate organizată situată la un înalt nivel cultural și spiritual.Acolo unde această celulă se destramă acele societați ia bătut ceasul de pe urmă.Familia poate intra în criză numai acolo unde a ajuns în criză morala și în respectarea idealurilor spirituale.Soții, în caz de nereușită nu trebuie să se despartă unul mergând la dreapta și altul la stânga, ci împreună să se întoarcă cu pocăința în smerenie la Hristos.Dacă este “bolnavă” familia atunci este bolnav poporul, statul și cultura.

Numai Dumnezeu poate să refacă familia dându-i puteri noi și întinzându-le

mâna Sa iubitoare și să oprească declinul în care se află viața familiei și să unească într-o singură simțire, cuget și gând sufletele, căci ceea ce Hristos uneste cu adevărat nu se poate desfacede către om.

CAPITOLUL I

CĂSĂTORIA CA INSTITUȚIE PARADISIACĂ

Prima familie

Dumnezeu cel Atotputernic a creat universul cel văzut și nevăzut numai prin gândire și Cuvânt: a zis și s-au făcut toate fiind bune și frumoase.

La sfârșit, ca o încoronare a creației, Dumnezeu l-a făcut pe om; în el a adunat ca intr-un mănunchi perfecțiunea întregii lumi.

Omul era o făptură superioară, deosebită de toate cele inconjurătoare. Numai Lui, Creatorul i-a daruit pecetea „chipului Său”; dorind ca asemănarea s-o dobândească prin ascultare și comuniune. Trupul omului a fost facut din țărâna pământului; apoi Dumnezeu a suflat în fața lui suflare de viața. Era scânteia divină din care s-a născut rațiunea, voința și libertatea- câteva din însușirile Creatorului.

Dumnezeu cel unic în ființă și întreit în trei persoane, privindu-l pe Adam a zis „Nu este bine să fie omul singur; să-i facem un ajutor potrivit pentru el”(Fc.2,18).

Știind că modelul de viață treimic este unitate și comuniune iubitoare de persoane distincte și libere. Adam când a văzut singura ființă asemenea cu el , a îndrăgit-o și a rostit prima declarație : „ Iată aceasta i os din oasele mele și carne din carnea mea.”

In frumusețea și puritatea lor feciorelnică Adam și Eva se bucurau de liniștea și pacea Paradisului, de apropierea, comuniunea și iubirea Creatorului. Asemenea unor copii nevinovați amândoi erau goi și nu se rușinau. Dar această nevinovăție și puritate au pierdut-o alunecând în prăpastia păcatului neascultării.

Dumnezeu i-a dat lui Adam o singură poruncă: „ Iată din pomul cunoștinței binelui și răului să nu mănânci, căci în ziua în care vei mânca din el, vei muri negreșit”(Fc.2,17). Nu era o amenintare , ci un indemn pornit din iubire; din dorința Creatorului de a încerca să-l ferească de primejdia morții dar fără a-i suprima voința și libertatea alegerii.

Miezul păcatului originar a fost neascultarea și nesocotirea poruncii divine: înstrăinarea, pierderea comuniunii și dorința omului de a ajunge la o asemănare cu Creatorul numai prin propriile sale forte. După anunțarea pedepsei, prin alungarea din Rai, Adam si Eva continuă totuși comuniunea dintre ei avându-l pe Dumnezeu Ocrotitor veghind asupra lor. Nu trebuie să uităm că primii oameni au fost creați din Dragostea Lui , și ce e facut de El nu piere, ci încurajează creșterea și înmulțirea omului.

Însăși darul ce i-a dat Dumnezeu omului pe Eva , a fost creată din coasta lui Adam. Aici nu este vorba despre un fel de separare a fiintei femeii din fiinta barbatului. Eva nu e făcută printr-un nou act creator ca Adam ; prin scoaterea ei nu se deranjează ziua de odihnă.Viața Evei nu e original, ea se ascunde în Adam. Ea se află deja în spiritul și trupul lui Adam , fapt pentru care se fundamentează taina căsătoriei:doi uniți într-un singur trup. Ca toate tainele religioase și aceasta reprezintă pentru rațiune o antinomie ce încalcă legea identitatii.

Adam cunoscând lumea prin denumirea creaturilor, și-a simțit singurătatea în această lume unde ii fusese hărăzit să devină împărat, și izolarea lui fața de lume.

Chipul deplin al omului este bărbat și femeie ca ființa biunitară,Adam și Eva- dar și cu multe alte ipostasuri- ca familie,precum se vădește din binecuvântarea lui Dumnezeu: „ cresteti și vă înmulțiți și umpleți pământul”.

Această înmulțire a ipostasurilor potrivit definiției lui Dumnezeu, trebuie săvârșită prin îmbinarea sexelor în coapsele primei perechi omenești care îi leagă într-o singură familie.

Insuși întemeietorul omenirii Adam,tatăl tuturora iar în el e și Eva mama tuturor celor vii, va fi născut fără sămânța unui tată pământean. El l- a avut numai pe Tatăl Ceresc, deși în el însuși se găsea deja sămânța întregului neam omenesc. Ca mamă avea pamintul. Asemenea lui si al 2-lea Adam, Adevăratul fiu al lui Dumnezeu de asemenea. S-a născut fără tată pământesc, nu din sămânță bărbătească. El are și o Mamă pământeană neprihănita Fecioara Preacurata, slava pământului,ceea ce a putut da pământul mai de preț.

Unirea mistică a primei familii

În actul de autocunoastere omul și-a simțit și propria nedeplinătate și nefinalizare, în Adam s-a ivit conștiința singurătății, însetarea de prietenă. Atunci a adus Domnul Dumnezeu asupra lui Adam somn greu (Facere2,21). În vremea acestui somn tainic adus de Însuși Dumnezeu, fără știrea și cunoașterea lui.

Femeia a fost creată de Dumnezeu prin separarea organică a însăși esenței feminine. Pe ea a adus-o Dumnezeu la om evident ca pe o aparentă străină necunoscuta. Și iată că Adam se dovedește atât de înțelept și atât de profund pătruns de taina unității duale a omului încât mărturisește cu clar viziune profetică cine sta în fața sa „Și-a zis omul: iată acesta-i os din oasele mele si carne din carnea mea”(fc. 2,23)

Acest lucru i l-a spus glasul interior, constiinta de sine a barbatului pentru ca el nu stia cum a fost creata Eva. Cu crearea Evei s-a incheiat facerea omului si in lume a aparut omul deplin,barbat si femeie.

Amindoi sunt creati dupa chipul lui Dumnezeu (Facere1,27-28) si chemati la asemănarea cu Dumnezeu. Cu toate că fiecare este o entitate aparte,atât bărbatul ,cât și femeia tind unul către celălalt(Geneza 3,23) în asemenea măsură încât ajung un singur trup(Facere3,24).

Suflând în fața omului suflarea de viață,Dumnezeu i-a dat calitatea de persoană. Ca persoană omul este o ființă rațională și liberă. El este subiect și cauza formală ,ceea cel deosebește de orice altă ființă și cauză, e responsabil fata de faptele sale. Acestea poartă pecetea inteligenței și voinței, a cunoașterii și iubirii omului. A fi o persoană înseamnă a fi o ființă în stare să te gândești,să te exprimi,să te descoperi și pornind de aici să fii în stare să te dăruiești.

Cuplul bărbat femeie, Adam și Eva în paradis a fost un cuplu conjugal.

Despre Adam se spune ca « a cunoscut pe femeia sa și ea a zămislit și a născut » (Facere 4.1) „Cain a cunoscut pe femeia sa care a născut ” (Facere 19,6).

Pentru a intelege mai bine de ce unirea dintre bărbat și femeie este o cunoaștere, trebuie să privim către Dumnezeu,nu spre lumea animală. La acestea din urmă împerecherea satisface exigențele naturii și nevoile biologice. Intre bărbat și femeie în căsătorie nu poate fi vorba de împerechere ca în lumea animală, ci dar total. In măsura în care din Revelație mintea omenească înțelege ceva , din taina cea mare a lui Dumnezeu,ea afirmă că Persoanele Sfintei Treimi se întrepătrund, locuiesc una în alta, fiecare se comunică celeilalte în mod total,rămânând însă ceea ce Tatăl se comunică în întregime Fiului „Eu si Tatăl una suntem” ( Ioan, 10.30) și Duhului. Pentru că oamenii sunt creați după chipul lui Dumnezeu, comuniunea persoanelor omenești în căsătorie se numește «cunoaștere», nu în sensul de „știință” a celuilalt , de exprimare a prezenței ființei celuilalt care i se oferă în dar, însă în dăruirea noastră totală spre el. Dăruindu-se bărbatului care s-o cunoască femeia acceptă să fie gândită descoperită de cel căruia i se dăruiește. La fel soțul dăruindu-se soției ca să fie cunoscut, el este înțeles, priceput, descoperit și exprimat de și prin ea, după cum și ea se exprimă prin el.

Nu numai gesturile trupurilor sunt cele care pun în lumină ceea ce este tainic în om ci ele favorizează descoperirea persoanelor, nu numai în cuvintele pe care le exprimă ele, ci mai ales , în ceea ce este în ele unic.(atât ca desăvârșire cât și ca nedesăvârșire) unicitate pe care o acoperă materia trupului. Mișcările, gesturile trupurilor, apropierea trupească și unirea în căsătorie sunt numite „ cunoaștere” pentru că ele împlinesc ceea ce s-a născut deja din intimitatea minții , a voinței și a simțirii lor.

1.3 FEMEIA INTRE INTRISTARE ȘI BUCURIE

Frumos era Edenul din zilele Genezei, scăldat întotdeauna ca-n soarele amiezii „ cununi și curcubeie și roade-n rourate, și verde și lumina și cântec erau toate….” . Adam, cântând cu Eva își desfătau uimirea, belșugul, pretutindeni, le alinta iubirea, îi legăna lumina și-i fermeca fiorul, când , prin răcoarea zilei umblau cu Creatorul. Iar dulceața dărniciei îi îndestula de oriunde, dar de unde să știe că un șarpe se ascunde și aici în rai, caci ei încă nu aflase că în orice desfătare pândește întotdeauna o ispita trebuind astfel o înfrânare. Dar Eva a ascultat ispita; Adam la fel a ascultat-o încălcând porunca, frumusețea și înfrânarea, și ce a urmat se știe, blestemul și alungarea.

Câte veacuri a trebuit astfel plătită o clipă de cădere și o poftă rea și neoprită. Câte lacrimi și câte jertfe grele, până la suprema jertfă,n-au mai putut s-o spele.

Totuși femeia a fost cinstită de veacuri și va fi în continuare, căci atunci când spui „femeie” spui Mama spui soție, fiica ,sora , și spunem ființa cea mai scumpă și mai iubită tuturora.La fel spunem iubire și căldură și frumusețea fără de care ar fi un pustiu, și fără de care ar fi o durere și o tristețe tot sub soare . Ce gol parcă și singurătate era în cele șase zile, pentru Adam, când nu era în rai femeia, pe toate să le „ lumineze” . Dar când a fost făcută, dulce ca dintr-un vis, ca dintr-o rană de Dumnezeu, ce minunată întregire le-a dat ființa diafană.

Este adevărat că din Femeie a mai venit și întristarea dar fără de ea, nu ar fi nici viața și nici binecuvântarea nu ar fi nici cântarea nici sărut de iubire, nici dor , și nici lacrimă sub stele,și nu știm cum ar arata lumea , și ce ar fi viața fără ele. Căci și cei mai mari sfinți, toți tot de o Mamă au fost crescuti și prin Femeie s-au născut penru viață.

Femeia are un rol esențial în restaurarea neamului românesc și prezentările uneori negative a unor chipuri de femei în revelația divină sunt copleșite imaginile femeilor virtuoase fără de care nu putem înțelege existența. Cea dintâi Evă a putut fi înșelată de diavolul pentru ei candida în fața îngerului rău,dar s-a dovedit după aceea ascultătoare și fidelă prin urmașa ei,a doua Eva,Sfânta Fecioară.A doua întâlnire a femeii cu îngerul face ca puritatea ,ascultarea și fidelitatea să schimbe destinul omenirii pe care o împreunează cu dumnezeirea .Chiar și facerea omului se vede grija minunată a lui Dumnezeu,care a creat pe bărbat și pe femeie nu numai printr-un simplu cuvânt ca pe animale ci prin lucrare. „Să facem pe om după chipul nostru și după asemănarea noastră”(Facere 1,20).

CAPITOLUL II

TAINA CUNUNIEI IN CULTUL ORTODOX: invataturi,simboluri,semnificatii

2.1 Taina Cununiei ca lucrare sfințită

Taina cununiei e o lucrare sfântă, așezată de Domnul Iisus Hristos prin Duhul sfânt în Biserică, prin care se împărtășește credincioșilor în chip nevăzut harul lui Dumnezeu cel nevăzut..

Instituirea ei ca orice taină este întemeiată de jertfa Mantuitorului .

Acesta divină ascensiune pe care harul o realizează în noi, are ca mijloc general pe Hristos, pentru ca el este mijlocitorul de drept ,adevarata cale a vieții.

In ceea ce privește partea externă sau văzută a tainei constă în ceremoniile orânduite de Hristos, săvârșite de episcop sau preot prin care se înfăptuiește nevăzut Sfânta Taină. Biserica Ortodoxa învată corect că este necesară conlucrarea cu harul divin, prin pregătirea înainte și după săvârșirea tainei, cu voință tare și continuă. Harul nu lucrează irezistibil.

Se spune azi din ce în ce mai mult de ce este nevoie de atâtea rugăciuni, atâta ritual în săvârșirea unui act de înțelegere între două persoane diferite; pe când foarte simplu ar putea doar să semneze și să se înscrie intr-o carte în fata ofițerului stării civile căci doar și el este o autoritate, deoarece reprezintă legea.

Această casătorie este o „imitare” a celei ceresti care este reprezentată prin săvârșirea tainei, azi în Biserică.Taina reușește să dea căsătoriei o aură ce depășește umanul, legea prin confirmarea veșniciei: „ Ceea ce a unit Dumnezeu, omul să nu despartă”.Matei 19.6

Nu putem lăsa căsătoria la nivelul unui simplu contract social fără a arăta legătura trainică și tainica dintre barbat și femeie.Am tinde să ne asemănăm cu viețuitoarele care deși nu dispun de rațiune ca oamenii sunt un model în ceea ce priveste maternitatea.Orice animal este în stare pentru apărarea puiului sau,să te sfășie numai dacă-l atingi . Câte mame din zilele noastre nu incearca pe toate căile să scape de darul lui Dumnezeu care sunt copiii,care sunt roadele familiei prin sfânta taină. Și astfel reușesc să se îndepărteze de misiunea lor eternă de ceea ce este natural și moral în acelasi timp.

Temelia familiei pentru a-si indeplini scopul ultim, o constituie iubirea, iar iubirea curată și creatoare arde permanent numai acolo unde „suflă duhul sfânt „.

Căsătoria fiind o sfințire a uniunii naturale a bărbatului și a femeii în vederea unei vieți creștine, comune și procreării. Căsătoria care se implinește „în Hristos și în Biserica” pune baza unei mici biserici domestice,care este familia. Prin participarea la nunta din Cana Galileii și prin săvârșirea celei dintâi minuni . La această nuntă, Mântuitorul a arătat că acordă o cinste și prețuire deosebită căsătoriei pe care ulterior avea să o ridice, din ordine a naturii în cea a harului.

Nunta- Cununia este taina prin care un bărbat și o femeie, care s-au hotărât în mod liber prin liberă consimțire să trăiască împreună întrega lor viață în scopul de a se ajuta reciproc conlucrând la mântuirea lor și a copiilor. A naște și a crește copii și a se feri de desfrânare primesc prin rugăciunile preotului și binecuvântarea lui Dumnezeu harul divin care sfințeste legatura lor și ii ajută la împlinirea scopului ei.

Familia bazată pe căsătorie a fost cea mai veche instituție socială, fiind întemeiată de Dumnezeu în Rai, ea corespunzănd pe deplin naturii sociale a omului: „Nu este bine să fie omul singur; să-i facem ajutor pentru el(Facere 2,18)”.

Această hotărâre și necesitate în ajutorarea omului pentru a-l ajuta să iasă din singurătea sa, este făcută de cele trei persoane ale sfintei Treimi. Mântuitorul Iisus Hristos era prezent la aceeastă stare a omului. Și întrega Sfânta Treime ceea ce a inceput cu primul om va continua și cu urmașii lui Adam „ nu este bine ca omul sa fie singur”, binecuvântând unirea lor și prin taina Sfintei Cununii.Harul ce se împărtășește prin aceste taine este necesar pentru transformarea dragostei firesti intre cei doi soți intr-o dragoste spirituală desăvârșită, pentru menținerea bunei înțelegeri intre ei, pentru ingăduintă și ajutorare reciprocă, spre a putea suporta împreună cu curaj și răbdare și a birui toate greutățile vieții de familie, dar și pentru a se împărtăși împreună de toate bucuriile.

Scopul și efectul principal al acestei taine sunt transformarea legaturii dintre cei doi soți este una asemănătoare celei dintre Hristos și Biserica, așa ne arată Sfântul Apostol Pavel în Epistola către Efeseni.(5.22-32).

Primitorii Tainei sunt cei doi crestini ortodocși de sex diferit,necăsătoriți care nu se află într-un grad de rudenie apropiată.Căsătoriile între ortodocși și eterodocsi sunt admise dar copiii să fie crescuți în credința ortodoxă.

Formula rostită de preotul prin care se săvârșește Taina este „Se cunună robul lui Dumnezeu (N)cu roaba lui Dumnezeu (N) în numeleTatălui și Fiului și a sfântului Duh Amin. Prin Jertfa de pe Cruce a Mântuitorului izvorăște o putere nemărginită . Aceasta putere a harului divin, ii indreapta și ii sfințește pe credincioși ridicându-i de la starea lor fireasca la viața suprafirească în Hristos și le dă tăria necesară de a putea progresa în această nouă viață.

Indreptarea sau sfințirea omului prin harul divin se realizează însă în Biserica, trupul tainic a lui Hristos, de regulă așezământ întemeiat de el și înzestrat cu puterea și mijloacele necesare spre a împărtăși credincioșilor sfințirea.

Spre deosebire de protestanți care consideră cuvântul lui Dumnezeu ca purtător a harului divin pe o treaptă cel puțin egală, dacă nu mai înaltă ca tainele Bisericii Ortodoxe deși socotește și ea cuvântul lui Dumnezeu ca purtător sau transmițător al harului, nu o consideră în această funcție sau în acest rol nici în aceeași măsură, nici în același fel ca sfintele taine.

Tainele au fost instituite de Mântuitorul Hristos.

Un autor vechi din secolul IV-V spune: „Cine e autorul Tainelor,dacă nu Domnul Iisus? Din cer au venit aceste taine” (Ps.Ambrozie).

Partea văzută ,sensibilă sau externă, este rânduiala,ritualul sau slujba stabilită de Biserică pentru săvârșirea ei,cuprinzând atât materia ,actele făcute,cât și cuvintele rostite de săvârșitor.

Partea nevazuta,internă este împărtășirea harului divin celor care le primesc. Scopul Tainelor este Sfințirea, harul ce se împărtașește prin ele se numește har Sfinților. Dar harul deși e unul dupa natura sa,totuși se deosebeste de la Taină la Taină în lucrarea lui asupra primitorilor,ceea ce înseamnă că fiecare taină în afara harului Sfinților conferă și haruri speciale,caracteristice fiecăruia dintre ele.

2.2 Rolul materiei in actul liturgic

Ar fi greu de înteles pentru creștinul ortodox,separarea dintre materie și spirit,duh. Duhul lui Dumnezeu de la creație încă, se purta „pe deasupra apelor”(Fac.1,2); iar Domul Insu și ii vestește profetic că: „De nu se va naște cineva din apă și Duh nu va putea să intre în Împărația lui Dumnezeu”(In.3,5). Acestă prevestire avea să se îmlinească atunci când peste Sfinții Apostoli „Mângâietorul,Duhul Adevărului” s-a coborât în chip de limbi de foc” (F. Ap.11,3) pe fiecare dintre ei și „s-au umplut toți de Duhul Sfânt”(F.Ap 11,4). Atunci au înțeles ceea ce le predase Mântuitorul: să meargă în toată lumea și să binevestească Evanghelia la toată zidirea,botezând în numele Tatălui și Fiului și Sfântului Duh(Matei 28,19). Au mai înțeles că Domnul Însuși s-a slujit de apă la Botez (Mateit.1,16) a smuls spice(Mt.XII.I) a înmulțit pâinile și peștii în pustiu(Mt.XV34-35), a cerut apă femeii la fântâna lui Iacob ,a lăsat „pâinea si vinul intru pomenirea sa(Lc.XXII,26-28) a săvârșit frângerea pâinii ca semn al realitații învierii ,in fața celor doi în Emans(Lc. XXIV.30) toate ca semne reale ale venirii Sale pe pământ spre a sfinți viața în plenitudinea ei,oamenii, viețuitoarele și creația.

Din Predania Apostolilor și însăși practica lor în primele comunități creștine, am moștenit în Biserică folosirea Materiei în cultul divin public,cât și-n cel particular,la casele credinciosilor.

Astfel Sfintele Taine ca lucrări prelungite ale lui Hristos prin Sfântul Duh asupra credincioșilor în Biserică,se săvârsesc cu materiile aduse în acest sens: apa la botez; uleiul și mirul la Taina Mirungeri; pâinea și vinul la Euharistie; cununiile,care la început erau din flori la Nuntă; lumânările, untdelemnul și făina la Maslu. Toate acestea devin semne ale legăturii între Duhul Sfânt, sunt materia care se transfigurează, se sfințește și prin ea,întrega creație.

Astfel Boboteaza cosmică a sfințirii apelor prin sfințirea aghezmei celei mari devine cea mai pilduitoare ocazie de împlinire a rostului sacramental al materiei în viața credincioșilor.

SLUJBA CUNUNIEI ; SIMBOLURI ȘI SEMNIFICAȚII

Căsătoria în Biserica Ortodoxă este o taină, doar atunci cănd au fost îndeplinite câteva condiții cu privire la: cei ce primesc taina,rugăciunile și materia Tainei și un preot hirotonit.

Pentru cei ce primesc Sfânta Taină a Cununiei trebuie ca ei să îndeplinească câteva condiții: vârsta minimă legală 18 ani pentru bărbat și 16 pentru femeie; Lipsa unor legături de rudenie între cei doi sau impedimente legale care ar putea să le anuleze calitatea de căsătoriți; Cei doi să-și dea consințământul deplin pentru materia Tainei,fiind suficienți mentali dar și sociali; Pregătirea duhovnicească potrivită,cu pocaință, mărturisirea păcatelor și primirea Sfintei Împărtășanii ; înț

elegerea căsătoriei creștine ca fiind reală.

Materia și rugăciunile reprezintă binecuvântarea pentru că totul „se sfințește prin Cuvintul Lui Dumnezeu și rugăciune” (Timotei 4,5). Ei trebuie să asculte cu atenție ruăciunile, citirile din Epistolele Sfântului Pavel, Psalmii și Evanghelia.

Dintre rugăciuni semnul Intreit reprezintă inima tuturor rugăciunilor. Binecuvintarea este – „în numele Tatălui și Fiului și Sfântului Duh” a căsătoriei celor doi , a legământului de dragoste dintre cei doi.

Preotul hirotonit este esențial ,deoarece el este o autoritate a Bisericii ca să săvârsească Taina,iar această să fie validă. Petru mire și mireasă nu este suficient doar calitatea de părinte,ci în slujirea Tainei trebuie avut în vedere motivarea sirituală a căsătoriei. Taina cuprinde și anumite rituri canonice care depind de autoritatea canonică dăruita preotului.

Ca Sfântă Taină, căsătoria presupune anumite rugăciuni. In aceste rugăciuni invocă Sfântul Duh să binecuvânteze mireasa, mirele și să sfințească unirea lor.

Rugăciunea împreună a cuplului e bazată pe unitatea harismatică a familiei. De aceea e important ca cei doi să aprofundeze teologic natura acestei comuniuni, pentru a-și afla astfel un sprijin cât mai temeinic. „Ce împreunat Dumnezeu omul să nu despartă(Mat.19,6); e porunca pe care Iisus Hristos Însusi ne-a lasat-o cu privire la natura căsătoriei.

Mântuitorul dezvăluie acastă natură ca fiind,în esentă o taină a comuniunii, a unitătii, o unitate pe care Dumnezeu o conferă familiei creștine „ce a împreunat Dumnezeu…..” .Lucrarea lui Dumnezeu se cultivă în comuniunea harismatică a Tainei, În sânul familiei,a căminului. Această realitate mistică e amintită și în rugăciunile pe care preotul, în Biserica Ortodoxă,le rostește în cadrul Sfintei Slujbe săvârșește cu ocazia cununiei: „Insuți și acum Stăpâne,întinde mâna Ta din sfântul Tău locaș și unește pe robul tău (N) cu roaba ta (N) pentru că de către tine se însoțește bărbatul cu femeia. De altfel în aceași slujbă,preotul oficiant rostește la un moment dat și cuvintele Domnului nostru Iisus Hristos: „și pe care i-a unit Domnul nostru ,omul să nu-i despartă”.

În viața spirituală a creștinului ortodox există o lege absolută care oricând poate fi folosită spre cercetare interioară: „după roadele lor îi veți cunoaște” (Matei7,15- 20). Cu alte cuvinte nimeni nu-i poate oferi celuilalt ceva ce nu deține sau nu este el însuși. Iar Dumnezeu singur e Unul. Acest atribut de a fi Unul , nu apartine decat numai si numai lui Dumnezeu,El singur avand puterea de a oferi unitatea celor care cred in El: „ Ca toti sa fii una,dupa cum tu ,Parinte, intru Mine si Eu intru Tine,asa si acestia in noi sa fie una…. Si slava pe care Tu Mi-ai dat-o ,le-ma dat-o lor, ca sa fie una,precum Noi suntem una: „ Eu intru Ei si Tu intru Mine, ca ei sa fie desavarsiti in uniune… (ioan17,22- 23).

Dar dupa cum spune și Biserica scopul Nuntii cel adevărat este ajutorul spre mântuirea reciprocă. Stimularea celuilalt spre mântuire. Pentru că există o forță ascunsă care de multe ori nu se vede; tu nu știi ce te cheamă spre ea,spre casa ta sau spre el. Asta e iubirea, care joacă un rol mântuitor și ceator,întotdeauna.

Părinții Bisericii comentează un alt cuvânt de-al Apostolului: „Femeia nu este stăpână pe trupul său ci bărbatul,deasemenea nici bărbatul nu este stăpân pe trupul său ,ci femeia” .

Prin acest cuvânt,Apostolul îi sfătuiește pe cei căsătoriți să nu-și refuze unul altuia,nici barbatul femeii,și nici femeia bărbatului,bucurii și plăceri care departe de a viza reproducerea,nu au un alt scop decât satisfacerea dorinței de celuilalt, o dorinta fireasca si legitima.Iar legatura care o satisface e chiar dovada fidelitatii dintre cei doi.

In fata Altarului e un prilej de uitarede cele desarte si indreptate in gand unit, pur spre Dumnezeu. Cei doi isi impreuna gandul, cu rugaciunea spre cer de unde asteapta harul lui Dumnezeu si benecuvintarea care se pogoara ca o roua binefacatoare prin puterea sfintei Taine a cununiei.

Ca inelul fără sfârșit să fie și iubirea dintre mire și mireasă. Cu aceasta începe și ritualul cu punerea inelelor ,cu binecuvântarea cerească și „ îngerul Domnului să meargă înaintea lor întru toate zilele vieții lor” .

O altă parte însemnată a slujbei e logodirea prin punerea inelelor de către preot și schimbarea lor de către nași.

Inelele sunt rostul iubirii, al credinței și legăturii trainice pe care o făurește Taina Căsătoriei între viitorii soți.

Slujba logodnei și a Cununiei se face în Naos adică sânul Bisericii înaintea căruia se așează Sfânta Evanghelie, cununiile,Sfânta Cruce,sfeșnice cu lumâmări și inelele de logodnă. Mirele stă în dreapta ca unul care este mai mare și ca,cap al femeii; iar mireasa stă la stânga lui ,lângă inima lui și ca una care este mai mică.

Rostul și datoria nașilor la Cununie este același ca nașii la botez,fiind martori și chezași ai temeiniciei făgăduințelor făcute de viitorii soți unul față de celălalt și ai trăiniciei legăturii pentru tot restul vieții.

Nasii pun mâna pe cununii atât când sunt puse pe capul mirilor cât și atunci când sunt luateAceștia trebuie să fie ortodocși cu bună viețuire creștinească,purtându-se față de miri ca niște părinți sau învătatori ai acestora.

În timpul slujbei nașii țin făclii aprinse,simbol al curățeniei mirilor,al luminării darului de sus și al bucuriei acestora.

Din rânduiala Cununiei mai face parte și punerea cununiilor pe capete plecate ale mirilor rostindu-se la fiecare,de trei ori,cuvintele: „ Se cunună robul Lui Dumnezeu (N) cu roaba Lui Dumnezeu(N) în Numele Tatălui și Fiului și al Sfântului Duh- Amin”. Se pun cununiile pe capul lor,mai întâi mirelui și apoi miresei.

Aceste cununii sunt făcute după asemănarea coroanelor cu care se cununau odată regii și împărații.Ele inchipuie podoaba, cinstea răspalta care se aduc curățeniei sufletești și fecioriei mirilor pentru care aceștia sunt încununati ca niște împărași,înzestrați cu puterea de a da viață ,de a naște copii. De aceea se și cântă pentru dânșii: „Doamne Dumnezeul nostru cu mărire și cu cinste încununeză-i pe dânsii”. După punerea cununiilor urmează Apostolul (de la Efeseni cap5,versetul 20-31) în care sfântul Apostol Pavel aseamănă nunta cu legătura sfânta dintre Hristos și Biserică îndemnându-i pe miri să se iubească unul pe altul. Se citește Evanghelia în care apare istorisirea înfăptuită de Mântuitorul la nunta din Cana Galileii(Ioan2,1-11).

Faptelor acestora le urmează o ectenie,după care preotul binecuvântează paharul de obște, adică un pahar cu vin din care dă mirilor să guste pe rând tot de trei ori, în timp ce se cânta: „Paharul mântuirii voi lua și numele Domnului voi chema”(psalm 115,4).

Paharul înseamnă pe de o parte bucuria și veselia nunții,iar pe de altă parte unirea într-un cuget și menirea comună a viitorilor soți pe care ei o vor împărtăși împreună,de aici înainte, având parte de aceleași bucurii și necazuri.La fel cum fiecare mai intâi il primeste pe celălalt în suflet ,și mai apoi in inimă.Cei doi devin unul pentru altul, așa cum Hristos a purtat pe umeri oaia cea pierdutș ,după care a aflat-o. Fiecare pentru celălalt e crucea, pe care Hristos ne-a poruncit s-o purtăm, lepădându-ne de noi înșine. Din acest moment cununiile devin semne ale prezenței invizibile a lui Hristos,prin Duhul Sfânt. Biserica ortodoxă cântă această bucurie: „Doamne Dumnezeul nostru , cu mărire și cinste încununează-i pe dânșii”.

Slujba Cununiei conține și o semnificație imperială. A fi cununat înseamnă pentru celălalt a-i fi împărat, respectiv împărăteasă. Intotdeauna imperialitatea e înconjurată de o aură de sacralitate. E împodobită cu toate frumusețile așa cum o arată chiar și veșmintele liturgice pe care le poartă suveranii în ziua încoronării lor.

Cununia e semnul duhovnicesc al frumuseții absolute a celuilalt,spre care va trebui să-și îndrepte întreaga viața.

În căsnicie ,războiul duhovnicesc e dublu,de vreme ce fiecare încearcă să se lepede de sine pentru celălalt,pentru a-l ajuta să se nască spiritual din propria-i realitate profundă,pentru a-și găsi propriul ipostas.Cununa care în ritualul ortodox se asează pe capul mirilor,e simbolul împărțirii Sfântului Duh ,dar și semnul martiriului la care sunt chemați cei doi. Atunci când un bărbat și o femeie sunt unișți prin Taina Sfântă săvârșită de preot ,în Biserică, amintește de dubla naștere spirituală. În slujba Cununiei fiecare e cununat în numele celuilalt,arătându-se că fiecare e cununa martirică a celuilalt și, pentru ca semnificația aceasta să fie clară spre sfârșitul slujbei,soții și nașii înconjoară de trei ori Evanghelia,arătând că de aici înainte Hristos va sta în centrul vieții amândurora. În acest timp se cântă în strană: „Sfinților mucenici,care bine v-ați nevoit și v-ați încununat,rugați-vă Domnului să se mântuiască suflete noastre” – făcându-se aluzie la cununile martirice. Dar, între cununie și ritual, cei doi sorb din cupa vieții împreună, mai întâi bărbatul și apoi femeia.

Amândoi trebuie să guste și din bucata de pâine care se dă mirilor, pâinea, închipuind aceleași lucruri(uniunea și mântuirea).

Cununa martirică simbolizează,deci, atât povara imperfecțiunilor celuilalt, cât și descoperirea propiilor imperfecțiuni. Numai purtând această cunună,fiecare progresează. Fără cunună nimeni nu poate intra în cer, cununa fiind aceea care ne intoduce în viața dumnezeiască. Prin această Taină fiecare îl sprijină pe celălalt să se nască din nou, în adevăratu-i ipostas spiritual; căci o cunună mai întâi se primește și apoi se poartă.

Înconjurarea mesei în chip de horă redă bucuria prilejuită de nuntă; deoarece nunta se face în scopul nașterii de prunci. Biserica ne duce cu gândul la nașterea minunată a Dumnezeescului Prunc din Sfânta Fecioară, naștere pe care a prezis-o proorocul Isaia(7,14). Acum Biserica il îndeamna pe acesta prin cântare să danseze împreuna cu ei, de bucurie că i s-a împlinit prorocirea : „Isaiie dănțuiește! Fecioara a avut în pântece….”; se mai cânta de asemenea alte două cântări de la slujba Hirotoniei „Sfinții Mucenici” și „Slavă ție ,Hristoase Dumnezeule”… care ne arată că mirii trebuie să se facă părtași ai lui Hristos și ai sfințeniei Lui prin viața curată pe care o vor duce și-n căsnicie.

Rugăciunile de la sfârșit cere: „Binecuvântează intrările și ieșirile lor”. Cel ce știe să intre și să iasă „cu vrednicie” este stăpân pe propiul său destin.

Rugăciunea finală coboară în timp, și dă binecuvântarea pentru o viață lungă și mulți urmași „ să vă binecuvinteze pe voi. Să vă dea vouă viață lungă, naștere de prunci buni spor în viață și în credință…”

Bucuria nunții din Cana –semn al prezenței lui Hristos

Și a Maicii Domnului

La nunta din CANA Galilei are loc prima minune a Mântuitorului Hristos.El a venit în lume pentru a restabili adevărul condiției omului.Trebuia schimbată direcția greșită a cugetării omului dinspre rău înspre bine înspre adevăr.El trebuia să înceapă activitatea Sa prin însăși refacerea demnității persoanei umane și prin reintegrarea acesteia în starea sa adevărată.Astfel,El își începe minunileprin recre erea unității primordiale prin recentrarea omului bărbat și femeie în adevărata sa natură ființială.Căci nu există om adevărat în singurătate în singurătate în dezbinare,ci doar unire în armonie.

Nu este vorba la Nunta din Cana Galileii și la orice Sfântă Cununie de o simplă reuniune a bărbatului cu femeia ,ci de o repunere a omului ,în adevărata sa natură .Materia minunii ,apa și vinul,apa și sângele ce urmau să se verse pe Cruce, pentru întemeierea Bisericii. 18

Prin însăși folosirea apei și a vinului se descoperă o legătură foarte intimă între cele două planuri: intim, familiar, conjugal și societal, comunitar eclesial,

Prezența Mântuitorului la Nunta dim Cana conferă celor doi miri,un dar sfințitor ,dar haric.Sub acțiunea acestui har sfințitor ,apa pasiunilor naturale se transformă în vinul nobil al dragostei ce unește,ce îi duce pe cei doi spre recâștigarea unei stări pierdute ,spre Împărăția Cerurilor.Acest vin nobil este de fapt dragostea.Maica Domnului adresându se Fiului ei îi spune:;;Mu mai au vin’’(Ioan 2,3).Prin aceste cuvinta Sfinta Maică a Domnului se referă de fapt la integritatea cuplului uman care era distrusă de păcat .Chiar vasele de purificare ale poporului ales nu mai sunt suficiente ,folositoare pentru curățirea spirituală a oamenilor.Ele vor fi umplute cu vin nou ,căci lucrurile vechi au trecut.Purificarea naturii umane prin legea veche ,nu mai era suficientă.Este necesar ca oamenii să asculte de îndemnul Feciarei;;;Faceti orice vă va spune’’(Ioan 2,5). 19

Adică să asculte toți de Legea Lui cea nouă,ce recreează unitatea ființei umane.Vinul adică dragostea, unei nunți sociale lipsită de har se epizează repede iar la sfârșit mirii beau un vin slab.Dragoste între miri slăbește, se subtiază, asemenea unui vin lipsit de calitate.Aceasta este ordinea naturală a unei vieți lipsite de har, de unitate și de armonie.

La Nunta din Cana Galileii eceasta ordine este răsturnata.”Tu ai păstrat vinul cel bun până acum” (Ioan 2,10).Aceste cuvinte vor să arate ca o Cununie în Hristos, păstrează până la sfârșit un vin bun adică o dragoste plină de har ce nu se subțiază și nu se pierde.Cu cât cei doi miri se unesc în Hristos cu atât mai mult cupa vieții lor comune, măsura vieții lor, se umple de vin din Cana, devine o minune Dumnezeiască.La Nunta din Cana este prezent atât Cuvântul Întrupat, cât și Duhul Sfânt.Nunta din Cana este Nunta celor doi miri în Hristos.El prezidează la această nuntă și la toate nunțile creștine.Domnul vine la fiecare nuntă pentru a face întodeauna aceiași minune.Spre Domnul Hristos trebuie să se îndrepte iubirea cuplului conjugal.Cununia este prefigurarea unirii sufletului cu Hristos.Cei doi sunt biserica cea mica, familială, modelată după chipul Bisericii celei Mari, care este Mireasă a lui Hristos. 20

Iubindu-se unul pe altul cei doi iubesc pe Dumnezeu.Fiecare clipă a vieții lor se transformă într-o doxologie într-un cântec liturgic neîncetat.

Prin Taina Sfintei Cununii cei doi redobândesc integritatea lor spirituală de fapt starea lor naturală.

Tinerii care l-au chemat pe Mântuitorul Iisus Hristos la nuntă au avut un gând fericit. Fiind credincioși ai Domnului, ei au dorit ca la însoțirea lor, la sărbătoarea și bucuria nunții lor, să fie nelipsit Domnul Iisus Hristos. 21

18 Sfăntul Ioan Gura de Aur, Epistola I către Corinteni Omilia XXXIII, P.G.LXI, col.280, Epistola către Coloseni,P.G. LXII, col.387

19 Ibidem, in epistola catre Coloseni,P.G LXII, col.380 și Sfântul Grigorie de Nazianz, Epistola CCXXXI, col.373

Cât de însemnat lucru în viața omului și a familiei este căsătoria! Este poate cel mai însemnat, căci toată bucuria și tihna omului sau toată amărăciunea și nenorocirea vieții lui și a urmașilor săi se trag adeseori din căsătorie. Totuși cât de puțini oameni cheamă pe Domnul in acest pas al vieții lor.Daca se apropie de ziua nuntii lor trebuie asezat numele Domnului Iisus Hristos si al Maicii Sale in fruntea listei lor, in fruntea vietii lor.

La Nunta din Cana s-a intamplat un moment penibil: se terminase vinul înainte de a se termina nunta.Ce situație neplacută pentru acești miri? 22Totuși la rugăciunea Maicii Domnului Mântuitorul intervine.De aceea nu trebuie să nesocotim rugăciunile Maicii Domnului căci pe Ea care a făcut voia lui Dumnezeu, todeauna o ascultă domnul (Ioan 9,31).Câte nunți se mai făcuseră până atunci în Cana Galileii și totuși nimeni n-a scris nicăieri nici un cuvânt despre ele, fiindcă la nunțile acelea nu se întâmplase nimic vrednic de luat în seamă și nimic neobișnuit.Dar nunta aceasta este o nuntă deosebită pentru că era Mama lui Iisus și a fost chemat și Domnul nostru Iisus Hristos cu ucenicii Săi, iar unde se află Domnul cu Mama Sa și cu unenicii Săi acolo nu este ceva obișnuit și rămâne însemnat pe todeauna.

Prima minune scrisă in Sfânta Evanghelie este un răspuns dat de Domnul Iisus la mijlocirea Mamei Sale (Ioan 2,11).Căci Maica Sa L-a cunoscut pe Hristos dinaintea oricărei alte ființe de pe pământ.Ea a crezut în El mai înainte de a fi făcut nici o minune (Luca 1,45).

La nunta din Cana El a adus vinul cel bun iar in ziua de astăzi a adus vinul cel bun al dragostei care va continua în Împaratia lui Dumnezeu.

20 Sfantul Cyril al Alexandriei, Evanghelia dupa Ioan, Lib.II, P.G. LXXXIII, col.224

21 Paul Evdochimov, op. cit.; p.170

22 Traian Dorz ,Hristos – Sfințitorul Nostru,, Editura “Oastea Domnului” Sibiu 1998, pag.58

2.5 Petrecerea Nunții

Sfântul Ioan Hrisostom ne arată idealul întâlnirii în taină a mirilor dar și ospățul tainic al nunții.Învață cum trebuie să fie nunțile ca prezența Domnului Hristos să fie statornică în viețile nuntașilor. Îdeamnă deasemenea să fie îndepărtate de la nunți dansurile, râsetele, cuvintele de rușine, fluierele, alaiul zgomotos și pe toate celelalte la fel cu acestea, rugând pe Dumnezeu să fie mijlocitor în tot ce se face.Dacă se rânduiește așa viața nu se va ajunge nici la divorț, nu se va avea nici tulburare în casă, pace în casă și bucurie.

O astfel de nuntă nu există menționat în Noul Testament ci singura este nunta din Cana Galileii la care Hristos săvârșește prima din minunile sale, preschimbarea apei în vin.Dar și această nuntă are un deznodământ foarte interesant.Simon Cananitul I-si va lăsa mireasa și va deveni unul din cei doisprezece ucenici ai Domnului.El va avea să moară în cele din urmă ca mucenic în orașul Snonis.Sfântul Ioan Gură de Aur, printre alții spune vorbind despre petrecerile scandaloase de la unele nunți.”Toate acestea trebuiesc inlăturate”.Trebuie ca tânara să se deprindă de la început cu sentimentul rușinii, să cheme pe preoți să încheie legătura conjugală prin rugăciuni și binecuvântări, pentru ca dragostea mirelui să meargă crescând iar mireasa și ea să rămână curată.Pentru ca în sfârșit soții să ducă o viață fericită fiind uniți prin Harul lui Dumnezeu. 23

Sfântul Apostol Pavel îndemnând pe creștinii din Corint să se ferească de slujirea jocurilor le aduce ca pildă pe Israelții care au păcătuit greu înaintea lui Dumnezeu zicându-le: “Nu vă faceți slujitori idolilor precum unii dintrânșii după cum este scris:sezuta norodul de a mancat și a băut, și s-a sculat de a juca”.(1 Corinteni.10,7).

Iar Dumnezeiescul Apostol zice:”Nu vă îmbătați de vin în care este destrăbălare ci vă umpleți de Duhul, vorbind între voi în psalmi, în laude și în cântări duhovnicești, lăudând și cântând în inimile voastre Domnului!”(Efeseni 5-18-19).

Invață astfel,dacă vrem să ne bucurăm și să ne veselim să fugim a ne umple pântecele de băuturi și iubind sufletul umplându-l de Duhul Sfânt. 24

Pentru că cei ce cântă cântări duhovnicești se umplu de Duh Sfânt iar cei ce cântă cântari de cântări lumești se umple de duhul cel lumesc și astfel în loc de a intra Duhul Sfânt în inima lor intra diavolescul Duh rău.Și astăzi nu trebuie să se continuie Sfânta Taina a Cununiei și bucuriei nunții cu cântece zgomotoase ci cu cântece inspirate de Duhul care a Călăuzit și Binecuvântat Sfânta Taină a Cununiei. 25Sfinții Parinți ai Bisericii spun:”Devreme ce nunta se cuvine a fi cinstit și neprihănită nu se cade să se cânte la nunți și să se danseze pentru ca jocurile și dansurile pricinuiesc cinstitei nunți necinste”.Sfântul Sinod al VII-lea Ecumenic prin Canonul 22 zice:”Ca pe la mese nunți ori praznice toate să le facem spre slava lui Dumnezeu și nu prin oarecare răsfrângeri desfrânate de jocuri, ori prin răcnete și chiote”. 26

Sfântul Sinod din Laodiceia Canonul 53 zice:”nu se cade creștinilor ca mergând la nunți să joace ci cu cinste să cineze ori să prânzească precum se cuvine creștinilor”.

La fel Cazania care se citește în Sfânta Biserică ne vorbește la sărbătoarea tuturor sfinților jocurile se fac spre necinstirea lui Dumnezeu.

Hristos la nunta din Cana Galileii a Binecuvântat Nunta dar nu și jocul, vinul dar nu și beția unirea mirilor și nu petrecerea.

Dacă cândva s-ar propovădui post, priveghere, rugăciune și fapte bune se sperie toți și se tânguiesc și ca niște morți se fac iar când se vestesc pereceri, cumătrii, nunți toți se fac veseli și treji.Aceasta trezire se face posibile numai de cel ce stăruie în bine neincetat.Fără deprinderea în bine și fără luarea aminte în privința vieții noastre e înduplecat de cugetarea lui cea rea ca de o Evă amăgită de șarpele

23 Proloage, volumul II, Editura Mitropoliei Olteniei,Craiova 1991 P.747

24 Prof N.Chitescu ”Sfintele Taine” (temeiuri biblice si patristice),în revista ‘’Studii Teologice” Parohia Sfantul Lazar,1996,p.747

cel vechi gândindu-se la dulceața plăcerii ca Adam și împărtășindu-se de ea ca bună; și astfel se va vedea pe sine gol de Harul lui Dumnezeu se va afla șezând afară din Rai ca unul ce are mintea acoperită de frunze de smochin. 27

Astfel pentru cei ce iubesc astfel de gânduri deșarte î-și fac privirile din afară întunecoase și posomorâte, limba lor este mută pentru laudele Dumnezeiești și deschisă pentru laudele lumești.Dacă jocurile și tulburările se fac din patimă atunci cea mai mică patimă desfiintează puterea virtuților.Chiar dacă “mica” patima a jocurilor există se pierde frumusețea sa.Căci muștele “murind împuțesc vasul cu undelemn”(Eclesiastul 10,1).

Răniții sufletești de pe urma acestor atacuri ale diavolului sunt mai mulți iar prăpădul venit de pe urma războaielor este mai mic față de “războiul ” și prăpădul cel înfiorat pe care îl face diavolul și moartea cu ajutorul alcoolului și a jocurilor.Cu acest “razboi” aprinde diavolul satele și orasele și face cumplite pustiuri rămân raniți și morți sufletește.

Tot ceea ce clădeste Biserica, Școala și societatea le dărâma jocurile și cârciumile iar dacă nunțile vor începe cu pace și bucurie din Duhul Sfânt având binecuvântarea și prezența Lui Hristos și viața de familie va fi în continuare binecuvântată.Soția plină de virtuți negreșit î-și va putea crește familia și pe copii. Iar soțul și soția dacă îl vor atrage pe Dumnezeu iar când prezența Sa este alături

de această gospodărie atunci în acea casă nu vor fi lucruri necinstite ci va domni acolo fericirea și astfel se vor mântui.

25 Protosinghel Nicodim Măndita”Creștini ori păgâni”, Editura Lumină din lumina, Bucuresti 1993, pagina 49.

26 Prof.Dr.Badea Cireseanu “Tezaurul Liturgic” Editura Sfantului Sinod, 1910 , Tomul I Pag.40

27 Episcop Calinic Botosăneanu ,“Biblia In Filocalie”Ed.Trinitas, Iasi 1995, pag.14

Principii spirituale pentru viata

sexuală in căsătorie

Împreunarea trupeasca intre barbat si femeie este cu totul partea integranta a tainei Casatoriei.”Da-le lor Doamne o bună intelegere sufleteasca si trupeasca, se roaga lui Dumnezeu preotul chiar in timpul savarsirei primei taine”.Unirea trupeasca o pecetluieste pe cea sufleteasca pentru care cel mai adesea e ca o oglinda vorbitoare. 28 Acelasi lucru il lasa si Apostolul sa se inteleaga si atunci cand scrie “cinstita sa fie nunta intr’u toate si patul nespurcat.Iar pe desfranati ii va judeca Dumnezeu”(Evrei 13,4).

Cuvintelele Apostolului subliniaza sfiintenia absoluta a casatoriei.Patul nespurcat este fara pata si cast in sine.Dupa invatatura Bisericii Ortodoxe unirea trupeasca intre barbat si femeie face parte in mod firesc din taina sfanta.Dar nu trebuie sa fie restransa exclusiv la reproducere.Aceasta conceptie conform careia barbatul si femeia n-ar fi, atunci cand se cunosc trupeste decat niste reproducatori este foarte gresita.O greseala pentru ca ne socoteste comuniunea dintre suflet si trup de aceea spune Apostolul ca nunta e cinstita iar patul e spurcat.De asemenea parintii bisericii la randul lor arata in atatea locuri ca nu doar pentru perpatuarea speciei umane a fost introdusa casatoria.Apostolul Pavel indeamna ca fiecare barbat sa-si aibe femeia sa. 29 (1 Corinteni 7,2).

Potrivit Sfintilor Parinti sexualitatea nu este rea in sine odata ce ne nastem astfel, dar conteaza modul in care o folosim;voluptos si doar in vederea procurarii placerii sau conducand spre unirea Duhovniceasca.

Sotii daca vor sa descopere taina mare pe care o reprezinta familia trebuie sa vegheze, sa nu se lase stapaniti de placere sa nu i se asocieze si chiar sa nu o caute

in mod totalitar. 30 Aceasta nu inseamna insa refuzul si excluderea placerii naturale legate de unirea lor trupeasca, ci detasarea de a o considera ceva absolut.Placerea nu trebuie sa fie mobilul sau scopul principal al unirii ci rodul ei subordonandu-se celorlante doua: iubirea si procreerea.

Sotul reprezinta pentru sotie binecuvantarea pe care a dat-o Dumnezeu in viata ei, fiinta alaturi de care Ea este chemata sa-si afle linistea, fericirea si mantuirea.

Pe buna dreptate se poate spune ca in familie si in legatura adevarata sinormala dintre sot si sotie se descopera in toata amploarea, Taina minunata a trupului.Corpul acela de care se apropie barbatul devine ca si cum ar fi trup din trupul lui provocand in el o stare de atentie delicata de iubire adanca dar si un sentiment de pietate in care se presimte taina nasterii unei vieti noi ca urmare a apropierii trupesti. 31 Familia reprezinta unicul cadru de implinire a vocatie a omului si a scopului real al realizarii sale trupasti.

Dar din pacate societatea contemporana sta pe o baza morala subreda si raul porneste de la fundament.Fundamentul este familia pe care se sprijina viata lumii dar felul usuratic care se priveste astazi aceasta institutie a adus lumea la dezechilibru.Astazi nu mai este socotita taina sfanta ci casatoria a ajuns un lucru obisnuit care se poate face si desface in orice zi, fara nici un scrupul de constiinta si de aici apar divorturile. 32

Exista pericolul alunecarii pe o panta in care familia este o unire numai pentru sexualitate.In functie de uzul pe care il dam acestei functii umane sexualitatea poate deveni blestem si cauza a unor nenumarate boli sufletesti si trupesti, izvor de tragedie in viata dar si izvorul celor mai inalte si frumoase bucurii care poate deschide sufletul posibilitatea infloririi si realizarii tuturor puterilor lui sau poate sa devina un principiu de transfigurate creatoare.Omul e liber sa aleaga o

30 Pr. Cristinel Tesu “Din iadul patimilor spre raiul virtutiilor” Editura Cristiana, Bucuresti 2000,p162

Dezlegarea adevarata a acestor probleme o poate constitui familia si casatoria caci in afara de viata de familie nu exista o vita si o exprimare normala a sexualitatii.Viata de familie poate da dezlegarea tuturor acestor intrebari si framantari intrucat si familia este miezul cel mai prielnic si cel mai normal al vietii sexuale care numai in casatorie I-si gaseste dezlegarea sanatoasa si vitala.

In familie dispare egoismul sentimentul eului propriu, nascandu-se si intarindu-se constiinta solidariattii la bine si la greu al sotilor.

Aceasta e armonioasa atata vreme cateste trecuta prin Dumnezeu, cum ar trece curentul electric prin transformator pentru a nu arde sigurantele.Sotii trebuie sa faca exces in adorarea celuilalt.Adoratia bolnava pentru faptura este periculoasa pentru ca strica relatia cu Dumnezeu aparand suferinta. 34

Prin taina cununiei sotii primesc puterea harului dumnezeiesc de a aduce ”o vietuire minunata si recunoscuta de toti ca nemaivazuta”.Ei pot implini poruncile Domnului purtandu-se unul fata de altul in dragoste si curatie, crescandu-si copii in frica de Dumnezeu 35 ;toate facandu-le in asteptarea imparatiei lui Dumnezeu 36 .

31 Pr.Dr.Sabin Darzan “Date asupra sfintei scripturi in studii teologice”,seria II anul XLIV,3-4, mai-august 1992

32 Herma Pastorul “Epistola catre diognet”,V, 4,8 P.S.B, p340

33 Sfantul Ioan Gura de Aur “Omilia a patra ”scrieri partea apatra,Omili la Matei, traducere de Pr. Dr. Feciorul ; Editura Institutului Biblic al Bisericii Ortodoxe Romane Bucuresti 1994,p78

34 Profesor.V. V ZenKovsky Op. Citat pag 21

35 Sfantul Policar al Smirnei “Epistola catre Filipeni” , IV, 2 in P.S.B.,p209-210

36 Sfantul Clement Romanul “Epistola către Corinteni”,IV,2,în P.S.B,p.393

CAPITOLUL III

Frățietate și prietenie în familie

Taina prieteniei ca jertfă continuă

Moto:Nu-i aur mai de pret decât iubirea

Ce-nvăluie-n lumină veșnicia

Ea dă putere-n suflet și-n simțire

Lăsând o bucurie fără margini”

Prietenia este legatura tainica dintre doi oameni, intemeiata pe dragoste, sinceritate si pe oarecare asemanari. Prietenia adevarata are un caracter de permanenta. Ea nu poate fi comparata si sfaramata. Ea se compune din catea elemente: o anumita potrivire de ganduri si idei, o oarecare dragoste sau simpatie de ambele parti, o dorita sincera si fierbinte de apropiere; de asimilare, de intelegere reciproca37, impartasirea gandurilor cele mai ascunse in perfecta sinceritate in vederea unui sprijin moral sau material reciproc. Dar mai mult decat ‘simpla’ prietenie este cea din cadrul familiei dintre cei doi soti. Dragostea si prietenia adevarata seamana cu flacara lumanarii, oricate lumanari se aprinde, flacara de la inceput ramane intreaga, nu se imputineaza deloc38. Iar fiecare lumanare noua are aceeasi flacara ca si celelalte. Dar flacara sau scanteia avuta cand cei doi s-au unit prin Taina Sfintei Cununii nu trebuie sa scada ci sa creasca fiecare putand sa contribuie in mod reciproc cu aceeasi intensitate in iubire. Sotii sa fie atenti ca legatura pe orizontala dintre ei sa nu fie perturbata prin conflicte pentru ca si legatura pe verticala cu Cel care i-a binecuvantat sa scada si rugaciunile sa nu fie impiedicate39.

Uniunea mistica ce se releva in constiinta prietenilor impregneaza toate aspectele vietii lor, le polieste in aur zi de zi. Ajutorul prietenului capata o nuanta tainica si draga inimii, avantajul adus de el este sfant40.

”Mai fericiti doi laolalta decat unul, fiindca au rasplata buna pentru munca lor; caci daca unul cade, il scoate tovarasul lui. Dar vai de cel singur care cade si n

u este cel de-al doilea ca sa-l ridice! Asemenea cand doi se culca se incalzesc, iar 41unul cum s-ar putea incalzi? Si daca unul este luat fara veste, cel de-al doilea sare pentru el; caci sfoara pusa in trei nu se rupe degraba” (Eclesiastul 4:9-12).

Insusi prezenta prietenului este un motiv de bucurie. ‘Untdelemnul si mirezmele inveselesc inima dar tot asa de dulci sunt sfaturile unui prieten care pornesc din suflet’ (Pilde 27:9).

Prietenul este un sprijin si un tovaras in viata. ‘Prietenul credincios este acoperamant tare; si cel ce l-a aflat pe el, a flat o comoara. Ca prietenul credincios nimic nu se poate asemana si nu este masura a bunatatii lui. Prietenul credincios este leacul vietii si cei ce se tin de Domnul il vor afla pe el. (Sirah 6:14-17).

Prietenul adevarat doar la nevoie se cunoaste. ‘Prietenul iubste in orice vreme, iar in nenorocire el e ca un frate’ (Pilde 17:17).

Solomon invata ca trebuie sa fim credinciosi prietenului. ‘Pe prietenul tau nu-l parasi (Pilde 27:10); iar Fiul lui Sirah exprima si mai complet aceasta idee: ‘Nu parasi un prieten vechi, caci cel nou nu este asemenea lui. Prieten nou vin nou; lasa-l sa se invecheasca si-l bea cu placere’ (Sirah 9:10).

Aceste afirmatii vin sa intareasca si sa ajute intr-un fel unitatea celor doi si sa ramana nedezlipiti prin toate ispitele si incercarile de a o desparti.

Prietenii sunt legati prin cea mai intima unitate: ‘este si cate un prieten mai apropiat ca un frate’ (Pilde 18:24) si de aceea prietenia nu poate fi distrusa decat prin ceea ce este indreptat impotriva unitatii divinie dintre prieteni, prin ceea ce loveste in inima prietenului, prin tradare, batjocorire a prieteniei, a sfinteniei ei41.

Cea mai inalta incredere care se poate acorda unui om in pofida judecatilor defavorabile, in profida argumentelor care ii sunt impotriva, impotriva unei activitati care il acuza este sa crezi totusi in el, adica sa se tina cont de judecata propriei lui constiinte, de propriile lui cuvinte42. Iar adevarata iertare este de a se accepta totul, purtandu-se ca si cum nu s-ar fi intamplat nimic, uitand totul. De aceea prietenul sot trebuie sa fie cel mai apropiat inimii, mai mult decat altii din familie sau ceilalti din jur.

Si astfel aceasta unitate in iubire si comuniune intre dansii le da dreptul sa mijloceasca pentru un lucru sau persoana, caci “daca doi se vor invoi pe pamant in privinta unui lucru pe care il vor cere, se va da lor de catre Tatal Meu, care este in Ceruri. Caci unde sunt doi sau trei adunati in numele Meu, acolo sunt si Eu in mijlocul lor.” ( Matei 18, 19-20)

Vazand in persoana iubita vindecarea de singuratate, in prieten, in acest alt eu al celui ce iubeste, el gaseste o sursa de speranta in victorie si un simbol a ceea ce va sa vina.

Pe aceasta culme a sentimentului uman coboara harul ceresc al acelei iubiri si ea este un sentiment calm si constant, altfel in profunzimea celui care iubeste, recunoscand ca obiectul dragostei sale ii apartine intim, fiind strans legat de el si in aceasta recunoastere isi capata pacea sufleteasca care nici raul nu o poate desface.

Asa este dragostea calma, tandra si sigura a parintilor pentru copii, a sotului pentru sotie, a cetateanului pentru patrie.

In persoana partenerului iubit suntem binedispusi. Prietenul sot, daca putem numi si asa, e un tovaras fidel pana la sfarsit si in toate. De aceea a-i pune pe prieteni la incercare este un semn de neincredere si de prietenie insuficienta43.

Dar daca dragostea scade printr-o intamplare neprevazuta, trebuie recastigata increderea prietenului, printr-o noua sansa. Pentru cel care iubeste, pamantul se transforma in Rai pentru ca el insusi poarta raiul in el, intr-o statornica impartasire cu Dumnezeu44.

Inviat prin intrebarea Sa repetata, Dumnezeu ii arata lui Petru ca a incalcat iubirea prieteneasca pentru El si ca acum nu i se poate pretinde decat dragostea general umana pe care fiecare ucenic al lui Hristos le-o poarta in mod necesar tuturor, chiar si dusmanilor. Dar Petru pierduse dragostea prieteneasca si de aceea este intrebat de trei ori daca il iubeste.

Astfel sotii decazand de la dragostea prieteneasca trebuie sa se ridice cat mai repede cu putinta inapoi la ea, caci pe culmile iubirii prietenesti nu bat vanturile si nu sunt beznele intunecoase ale intristarii.

Astfel este nevoie de dragostea sentimentului unita cu cea a bunavointei, a dorintei, a respectului, fiind unite de dragostea spirituala.

Prietenia ca jertfa continua a cuplului

La temelia existentei umane sta dorinta de intimitate si de a fi iubit de

cineva. Casnicia ar trebui sa satisfaca nevoia de intimitate si iubire. Ceva in firea noastra incearca cu disperare sa obtina iubirea celuilalt45. Izolarea este distrugatoare pentru sufletul omenesc. De aceea una dintre cele mai cumplite pedepse este sa fii inchis undeva de unul singur. Casnicia este aceea care ar trebui sa satisfaca nevoia de intimitate si de iubire46. Chiar si sentimentele religioase cele mai inalte se pot stinge daca le traim mereu singuri.

Telul iubirii nu este sa obtii ceea ce doresti, ci sa faci ceva spre binele celui pe care il iubesti.

Iubirea nu tine socoteala greselilor. Ea nu scoate mereu la iveala neajunsurile trecutului. Nimeni nu-i perfect. In casnicie nu facem totdeauna ceea ce e mai bine sau ceea ce s-ar cuveni. Nu putem sterge trecutul cu buretele, putem cere iertare si putem incerca sa actionam altfel pe viitor.

Unii isi strica ziua de azi pentru ziua de ieri. Ei insista sa readuca in discutie neajunsurile zilei de ieri si in felul acesta distrug si ziua minunata care ar putea fi azi47.

Unii nu reusesc sa fie agreabili din cauza atitudinii lor defensive, se tem tot timpul de ceva. Prin atitudinea defensiva intelegem nevoia de a demonstra ca noi avem intotdeauna dreptate si celalalt greseste. Sunt asa zisii vanatori de greseli care cauta punctele slabe ale unei persoane. Sunt foarte zgarciti la laude si incurajari dar darnici la sanctionari48.

O persoana deschisa, nedefensiva, este interesata mai curand sa mentina o relatie in termeni buni, decat sa aiba intotdeauna dreptate. Daca un sot face o afirmatie cu care sotia nu este de acord, ea nu trebuie sa ezite sa-l corecteze. Daca insa el nu-i accepta punctul de vedere ea e datoare sa-i spuna ca totusi crede ca are dreptate, dar ca nu este exclus sa se fi inselat, dupa care nu trebuie sa mai insiste. Ea si-a spus parerea, dar nu continua discutia, considerand ca nu merita sa se angajeze intr-un duel verbal.

Nu punem adevarul si dreptatea noastra mai presus de dragoste si de sot49.

Asemenea persoane sunt, cu siguranta agreate, pentru ca nu-i ‘pun la podea’ pe cei ce au alta parere, ci ii trateaza cu ingaduinta, oferindu-le posibilitatea de a se indoi.

Asta nu inseamna ca sunt slabi cei care cedeaza in permanenta in fata altora. Dimpotriva, isi exprima clar convigerile, dar cand isi dau seama ca celalalt s-ar putea simti lezat daca nu i se da dreptate, se retrage, in afara de cazul cand este vorba despre niste lucruri esentiale50. Omul deschis nu este neaparat las51.

Nu trebuie considerat ca daca iti place foarte mult ceva, trebuie neaparat sa-i placa si celuilalt.

Dar daca cineva este politicos, atent, tandru, va fi ca o raza de soare care topeste gheata celuilalt.

O relatie deschisa intre cei doi se poate realiza dupa sfatul Sfintei Scripturi: “ce-ti doresti sa-ti faca aproapele fa-i si tu la fel”.

Unora le este foarte greu sa spuna: “Te iubesc”. Totusi aceasta formula scurta are o putere. Auzind aceste “doua vorbulite” spuse din inima, cu sinceritate, avem un sentiment de siguranta, de caldura, de bunavointa, greu de obtinut pe alte cai.

Pe cat de negativ este impactul unor cuvinte urate sau triviale, pe atat de favorabil este efectul celor pline de dragalasenie si gentilete. Tipetele provoaca senzatii neplacute si iritare, care se pot transforma usor in furie.

De ce oare toti cei la care se tipa sunt constienti de acest pericol, in timp ce acei care tipa nu? Ei par sa nu-si dea seama ca ii inspaimanta atat de mult pe ceilalti, incat acestia isi pierd increderea in sine si pot deveni anxiosi, timorati sau chiar panicati.

Dar folosita inteligent si cu argumente intelepte, cicaleala poate actiona ca indemnul unei zane bune care ne arata drumul cel drept. Daca se exagereaza, situatia va fi total diferita.

Si nici sotul sa nu urmareasca defectele sotiei ci sa il doara rugandu-se.

Cine se instraineaza pentru pacate straine spune Sfantul Ioan Hrisostoru, da dovada ca are inima de apostol, ca merge pe urmele sfantului aceluia ce spune ‘Cine este slab si eu sa nu fiu slab? Cine se sminteste si sa nu ard?’ 2 Corinteni 11:29.

O casa subreda de este cumparata, se poate vinde din nou, dar femeia luata nu se poate da inapoi parintilor ei, trebuie vrand nevrand sa fie tinuta toata viata, iar de este alungata ca este rea, acesta este vinovat dupa legile lui Dumnezeu de adulter52. Sfantul Pavel ne invata cum sa iubim cu adevarat nevestele ‘Barbati, iubiti-va femeile voastre’ Efeseni 5:25 si nu s-a marginit la atata, ci ne-a dat si masura dragostei, ‘precum si Hristos a iubit Biserica’.

Daca Stapanul a iubit roaba sa, incat S-a dat pe Sine pentru ea apoi cu cat mi mult trebuie sa-si iubeasca barbatii tovarasa de viata.

Dar oare frumusetea miresei sau virtutea sufletului ei a atras pe Mire? Nu! Mireasa lui Hristos era urata la fata si necurata. Iar Sfantul Pavel spune mai departe ‘S-a dat pe Sine pentru ea’, a adaugat: ‘Ca sa o sfinteasca, curatind-o cu baia apei’ Efeseni 5:26. Iar cand a spus ‘curatind-o’ a aratat cam mai inainte era necurata si pangarita; si nu o necuratenie oarecare, ci cea mai grozava necuratenie; era murdarita de fumul si mirosul jertfelor de sange amestecat cu praf si de mi si mii de alte pete ca acestea. Totusi Mirele nu s-a ingretosat de uratenia ei, ci i-a dat alt chip, i-a prefacut viata si i-a iertat pacatele53. La el si sotul va reusi astfel imitandu-l pe Mirele Hristos.

De ar gresi sotia de mii de ori, sa treaca cu vederea totul iertand-o. daca se casatoreste cu o femeie rea de fire sa-i schimbe firea, sa o faca buna, blanda, cum afacut si Hristos cu Biserica Sa. Hristos nu i-a sters numai necuratia ei, ci a facut sa-i piara batranetea, dezbracand-o de omul cel vechi alcatuit din pacate. La aceasta se gandeste iarasi Sfantul Pavel cand spune: ‘Ca sa o infatiseze Biserica slavita, neavand pata sau zbarcitura’ (Efeseni 5:27). Nu a facut-o numai frumoasa, ci si tanara; nu la trup, ci la suflet. Nu-i de mirare numai aceasta ca a luat-o fara chip si fara frumusete, urata si batrana si nu s-a ingretosat de ea; ci si aceea ca S-a dat pe sine mortii si schimbat-o, dandu-i o frumusete fara de egal; iar mai pe urma, desi a vazut-o murdara si patata, nu a lasat-o, nu a rupt-o de langa El, ci a continuat sa o ingrijeasca si sa o indrepte54. Chiar daca sotia are cusururi ce nu pot fi indreptate, ca ramane tot rea cu toata sarguinta, tot nu trebuie lasata.

3.3 Mucenicia căsătoriei

O stare grea a sufletului este cand un partener isi pierde din temperatura dragostei, aparand un fel de indiferenta. Aceasta stare este asemanata cu temperatura crestinilor din Laodicea, mentionata in Apocolipsa 3:15, Mantuitorul indemnandu-i sa revina la dragostea dintai. O dragoste si o inima impartita nu este pe plac Domnului. ‘Stiu faptele tale, ca nu esti nici rece, nici fierbinte. O de ai fi rece sau fierbinte!’ (Apocalipsa 3:15). Aceasta stare de goliciune a sufletului se poate umple prin biruinta asupra indiferentei, prin vindecare de patima aceasta se poate realiza comuniunea dinainte55. Acest lucru se poate realiza prin efortul propriu dar si prin chemarea si invocarea prin rugaciune a Celui ce sta la usa si bate (Apocalipsa 3:20). Chiar daca unele carti si romane indeamna pe cititori sa nu aiba remuscari in acest sens, este totusi un regres si o decadere, intai de toate pe plan spiritual. Casatoria nefiind pentru interes, ci pentru a-l face fericit pe celalalt, iubindu-l pana la jertfa, calauzit de cuvantul scripturii. ‘Nu exista dragoste mai mare decat ca cineva sa-si dea viata pentru aproapele sau’.

Prin scaderea dragostei fata de partener, scade si iubirea fata de propriul trup, pentru ca nu-si mai apartine. De aceea nu poate fi vorba de un divort sau o recasatorire decat cu mari dureri sufletesti lasand urme adanci in structura sufletului. De aceea trebuie inteleasa aceasta legatura tainica si unirea celor doi prin stoparea divorturilor care sunt azi intalnite la scara larga56.

Viata de casatorie nu este numai bucurie, ci si intristare. Viata de casatorie poate fi asemuita cu marea, care nu este tot timpul calma, ci sunt si momente in care este agitata de furtuni. Dar, daca la carma corabiei vietii lor este Hristos Domnul, vor trece biruitori prin toate.

Atractia sincera a unuia fata de celalalt nu trebuie sa slabeasca nici in zilelegrele, iar pentru ca disponibilitatea de a se sacrifica unul pentru celalalt sa nu

se epuizeze, Dumnezeu a randuit sa fie chemati inaintea altarului pentru sfanta taina a casatoriei, innobiland57 si inaltand relatia dintre ei.

Prin ea pazeste relatia de circumstantele schimbatoare ale anilor trecatori. Pe de alta parte deschide izvoarele de har cu ajutorul carora vor fi capabili sa indeplineasca indatoririle vietii de casnicie58.

Acestia intinzandu-si mana unul altuia pentru a porni impreuna pelerinajul vietii, privindu-se reciproc in ochii scanteietori si dincolo de ochii sclipind de focul fericirii sa-si vada unul altuia sufletul si sa-l iubeasca. Dar sa nu se opreasca numai la statura fermecatoare si numai aceasta sa ii opreasca. Sa nu iubeasca numai obrajii trandafirii si privirea zambitoare caci cu dragostea aceasta trebuie sa se iubeasca si atunci cand greutatile vietii vor frange statura tanara, fermecatoare, cand grijile vor sapa riduri adanci pe fata zambitoare, iar anii trecatori vor ofili trandafirii din obraji. Focul dragostei sentimentale se stinge incetul cu incetul, dar iubirea puternica entuziasta, disponibila de sacrificiu nu are voie sa scada, in casnicie, niciodata59. Acestia sa-si iubeasca fara schimbarea ceea ce sigur are valoare dincolo de frumusetea trecatoare, iubindu-se reciproc, gandirea nobila, virtutile, nazuintele, sufletul. Dar pentru ca ea sa reuseasca acest lucru trebuie mai intai sa-L iubeasca pe Hristos care locuieste in sufletele lor.

Un proverb spune ‘Casnicia buna este o permanenta logodna’. Insa numai Hristos poate extinde bucuria fermecatoare a lunilor de logodna asupra continutului intregii vieti de casnicie.

Conceptia Bisericii nu poate suporta acea forma usuratica a Casatoriei pe care o propune si nu contenesc a o propaga si a o raspandi prin carti si foiletoane, romane si filme, anumiti indivizi care declara ca aduc lumii fericirea; acolo unde Casatoria se incheie pentru un timp determinat pentru a se renunta la ea; unde femeile se marita pentru a se putea desparti si se despart pentru a se marita cu altul.

Dar in astfel de asa-zise casatorii nu exista binecuvantare pentru ca nu este fidelitate in asa ceva. Nu exista acea iubire in inima pe care Domnul Hristos intarind-o cu harul Sfintei Taine, ii va scoate orecum de sub nestatornicia timpurilor pentru ca ei sa tina unul la altul cu iubire, inseparabila, imposibila de destramat chiar si atunci cand clipele grele ale vietii isi imprima adanc pe frunte cutele grijilor. Aceasta fidelitate aprinde flacara fericirii pe vatra familiei creand un camin fericit. Acest altar nu propovaduieste amorul liber, ci iubirea fidela, nu va indemna la despartire ci la statornicie.

Amandoi sotii vor putea sa faca fata astfel cresterii copiilor imputerniciti de Harul divin.

Iar primul copil va aprinde primul foc al iubirii parintesti precum si elanul de munca si sarguinta.

Dar exista perioade, uneori luni de zile, poate chiar ani, cand sotii trebuie sa traiasca o viata atat de infranata ca si cand nu ar fi soti; astfel de pilda, este bolnava cealalta parte sau datoriile ii cheama pentru un timp indelungat departe de celalalt sau din cauza unor lipsuri materiale, nu pot primi de la Dumnezeu mai multi copii. Daca in atfel de cazuri exista infranarea necesara, religioasa, pacatul este ca si facut, dar si fericirea familiei e compromisa60.

De aceea ei vor incerca sa nu pacatuiasca impotriva lui Dumnezeu pentru ca nici legatura dintre ei sa nu se altereze si astfel sa-si primejduiasca viata spre mantuire. Cel mai frumos, cel mai maret rol pentru soti este sa se framante reciproc nu numai pentru destinul vietii pamantesti al celuilalt ci si pentru viata vesnica spre mantuire.

3.4. Soții impreună lucrători la mântuire

Casatoria in Biserica Ortodoxa este o unitate pentru a ajunge la Hristos25. Astfel ajungand la aceasta unitate vor incepe impreuna Drumul Mantuirii prin iubirea celor doi soti.

Din iubire suntem in stare sa excaladam munti, sa traversam mari si oceane, sa trecem prin desert si sa induram chinuri de neimaginat. Fara iubire muntii devin de neescaladat, marile de netraversat61.

Sfantul Apostol Pavel era plin de iubire atunci cand sponea ca orice reusita omeneasca nemotivata prin iubire este in cele din urma zadarnica. Noul Testament compara istoria vietii cu o perioada de pregatire a lumii viitoare ‘o lupta care ne sta inainte’ (Evrei 12:1).

Rolul crestinului este acela de a crea deschideri si structuri in viata oamenilor care sa faca posibila venirea imediata a Imparatiei lui Dumnezeu. In acelasi timp el trebuie sa se lupte sa ‘cucereasca viata vesnica’ (1 Tim 6:1,2) la care a fost chemat. Aceasta lupta este62 comparata cu chinul nasterii (Romania 8:22). Iisus vorbeste de ‘femeia cand este sa nasca’ (Ioan 16:20-23) si de grauntele cazut in pamant care daca nu va muri, nu va da roada (Ioan 12:24).

La fel si in familie trebuie sa caute sa se mantuiasca unul prin altul. Sotia iubindu-l pana la jertfa, pana la uitarea de sine pentru sotul si copiii sai dar si invers, ‘caci ceea ce se castiga cu truda este durabil’63. Familia crestina e locul unde se intemeiaza randuiala unei Patrii statornice29. Este sursa de unde se alimenteaza binele si raul din societate si daca societatea se poate salva, se poate prin familia crestina.

Mariajul este bun chiar o cale de acces in Imparatia lui Dumnezeu si ca scopurile casatoriei de procreatie si unitate sunt instituite de Dumnezeu64.

Datoria intelegerii puterii sfintitoare a casatoriei este o recunoastere a acelor care au pastrat adevarul ca mirii pot spera sa intre i imparatia lui Dumnezeu intocmai ca martirii. Casatoria devine o cale de intrare in Imparatia lui Dumnezeu, atunci cand ea este inaltata la forma unde iubirea este sfintita.

Nenorocirea survine abia atunci cand unul dintre cei doi se izbeste de o rezistenta greu de trecut la gandul de a se ruga impreuna cu celalalt. Dar e o ispita careia nu trebuie sa i se cedeze sub nici o forma. In fond lucrarea vrajmasului a celui care mereu tinde sa ne desparta, sta in faptul ca infierbanta sufletele si le ridica la lupta unul impotriva celuilalt. ‘N-ai facut asta. Ai facut asta. Uite ce mi-ai facut. Vezi ce se intampla din cauza ta’ etc. Dar prin rugaciune poate fi restabilita si o unitate deja stricata, uitata chiar65.

Orice ruptura in cuplu e deosebit de periculoasa, pentru ca indeparteaza comuniunea harismatica a familiei, care e insusi Iisus Hristos66. Acela care in sanul familiei, a cuplului, se rupe de celalalt, refuzandu-i iertarea, ajunge sa-si atrofieze propria fiinta duhovniceasca, pentru ca spun Sfintii Parinti ai Bisericii, cel care nu e unit prni Sfanta Taina a Cununiei, nu are in sine decat jumatate din plenitudinea fiintei.

Cununia e asemena talantului din parabola; poate fi cultivata si inmultita sau poate fi ingropata. Viata duhovniceasca nu e statica; daca nu e progres, merge inapoi. Tocmai de aceea, chiar primul sfat care ar trebui dat unui cuplu e acela de a se ruga cat mai mult impreuna si nu oricum ci avand constiinta darului unitatii pe care il aduce cu sine Casnicia.

Sotii vor sluji unul altuia cu dragoste. Notiunea de slujire comporta doua dimensiuni; una verticala, indreptata spre Dumnezeu si alta orizontala indreptata catre semeni, intre ele existand un raport de interconditionare67. Adevaratul crestin concepe slujirea semenului si ca pe o slujire adusa implicit lui Dumnezeu. Aceasta slujire duce la impacare. Impacarea este fundamentul innoirii. Omul impacat cu sine, cu aproapele si cu Dumnezeu este un om nou, un om al pacii, un facator de pace. In crestinism el este un alt Hristos dupa har pentru ca este refacut sau nascut din nou prin nasterea mantuirii prin nasterea pacii68.

Parintii Biericii arata ca doar iubirea dumnezeiasca poate face ca doua fiinte sa devina una. Aceste preliminarii sunt utile pentru a intelege necesitatea ca cei doi sa se iubeasca unul pe celalalt asa cum Dumnezeu ne iubeste pe fiecare adica sa se priveasca asa cum Dumnezeu ne priveste, sa se ierte asa cum Dumnezeu ne iarta, sa lucreze cu nadejde la schimbarea in bine asa cum Dumnezeu lucreaza cu fiecare in parte. Sentimentele omenesti nu sunt suficiente pentru toate acestea. Judecata aspra, nerabdarea, intoleranta, egoismul – cu usurinta fac ravagii intr-un camin, care nu treieste dimensiunea harismatica a iubirii dumnezeiesti.

Intotdeauna cuplul trebuie sa-si aminteasca faptul ca familia este o experienta duhovniceasca si ascetica, cladita pe iubirea lui Hristos care ne-a spuns ca nu este iubire mai mare decat aceea ca cineva sa-si dea viata pentru cel pe care-l iubeste.

Concluzionand vedem ca rugaciunea impreuna e una dintre cele mai mari porunci pe care Biserica le ofera in sprijinul celor casatoriti 69. Lipsit de rugaciune, cuplul e sortit dezagregarii.

Despre sfintenia in casatorie ne este atrasa atentia asupra unui text din Apophhegmata a lui Macarie Egipteanul caruia i s-a descoperit ca nu atinsese sfintenia la care ajunsesera doua femei care aveau o viata sexuala normala impreuna cu sotii lor dar care niciodata nu se certasera. Concluzia desprinsa ca Dumnezeu da Duhul Sfant tuturor dupa scopul fiecaruia.

Dar sunt cupluri in care neintelegerile le pun pe seama lui Dumnezeu care la fel ca in cazul primului cuplu Adam si Eva care nu au vrut sa se pocaiasca si sa cada inaintea Stapanului, sau sa ceara iertare, Dumnezeu ii alunga si-i scoate din Rai, ca dintr-un palat imparatesc ca sa vietuiasca pe acest pamant ca niste exilati si scosi peste granita70. Astfel sotii vor ajunge sa se inteleaga numai cand vor ajunge sa manance painea nestricacioasa a cunoasterii lui Dumnezeu, care e singura paine a vietii si singura care sustine intru nestricaciune faptura celor ce o mananca71.

3.5 Alteritatea si reciprocitatea in iubirea conjugala

Alteritatea se bazeaza pe credinta si iubire. Vorbind despre credinta Parintele Staniloaie afirma ca ‘inima credintei este certitudinea’72. Primind in sine iubirea lui Dumnezeu omul devine subiect actual al acestei iubiri. Dupa o expresie patristica, omul devine ‘Dumnezeu prin har’73.

Constiinta si libertatea care inseamna capacitatea de activitate liber decisa a omului, formeaza doua laturi esentiale ale alteritatii74 caci Dumnezeu este libertate si spre asemanarea cu Dumnezeu a fost facut omul’75.

Pe cruce Dumnezeu a luat partea omului. El se prezinta si isi declara iubirea, iar daca e respins, El ne asteapta afara la usa. Pentru tot binele pe care ni l-a facut, El nu ne cere in schimb decat iubirea noastra’ si ne iarta de toate datoriile. Hristos este un cersetor al iubirii la poarta inimii. ‘Iata eu stau la usa si bat’ (Apocalipsa 3:20)42. Fiul lui Dumnezeu a venit pe pamant pentru a sta la masa pacatosilor.

Dar oare iubirea vizata, e dragostea dintre sot si sotie. Doar dragostea divina e acea putere din om care descoperind pe celalalt e scos din singuratate. Mai mult iubirea e suprema raspundere pentru altul. Iubirea in sine presupune alteritatea, adica doi termeni si o atractie reciproca. Atractia presupune, o regasire, o valoare morala, iar nu interes sau placere. Din atractie decurge o regasire a celor doua euri, pe un plan superior: reciproca daruire de sine, iesire din sine si revarsare in altul. Ea este mai mult decat unitate de gandire, de viata si sentiment. E o unitate ontologica spirituala. Astfel ‘odata ce a cucerit pasunile inimii, el domneste pestetoate … si peste toate gandurile76. Iar harul iubirii se revarsa in toata fiinta omului, angajand toate puterile sufletesti; ratiune, vointa, sentiment, dupa cum angajeaza si faptura trupeasca a omului.

Cel ce iubeste isi sculpteaza in suflet chipul celui iubit. Astfel sufletul celui ce iubeste devine oglinda in care sclipeste imaginea celui iubit77. Cel ce iubeste incredinteaza constiinta sa altei constiinte cu care se afla in comuniune. Cealalta constiinta devine dupa o expresie a F. Augustin, ‘jumatatea sufletului meu’78. Iubirea adevarata nu este egoista, nu este numai dorinta79. Iubirea … inainte de a deveni si conjugala isi are originea intr-un singur act de decizie personala si inraurire providentiala, act creator si eliberator iluminator si revelator. E vorba de momentul indragostirii. Aceasta decizie apare in urma unei alegeri pe care o infaptuieste eul personal intr-un moment unic al vietii. Asa cum lumina strapunge intunericul, indragostitul se vede pe el insusi in iubita ca intr-o oglinda. In aceasta libertate a alegerii se revarsa o forta creatoare pozitiva80. Iar libertatea adevarata este expresia unei stari cosmice81. Disparitia concupiscentei cat si a interesului poate constitui unicul criteriu de identificare a adevaratei iubiri82. Iubirea pentru iubire, daca aceasta se poate numi cumva iubire, este de fapt motivatie interna a sufletului erotismului, contrafacerea adevaratei iubiri83.

Sensul daruiriii in iubire nu atarna decat de principiul exclusivitatii, care asigura fiintei conjugale integritate, iar persoanei umane castitatea84. Patima desfranarii roade sufletul instrainandu-l de Dumnezeu.

Sfantul Ioan Gura de Aur considera ca fascinatia ce o trezeste in oameni patima desfranarii este o posedare din partea spiritelor rele. Aceasta patima are un caracter de nesaturare, de insatiabilitate. Sfantul Vasile cel Mare il pune in legatura cu mitul ‘hidrei’ cea cu mai multe capete, careia taindu-se unul alte trei i se ivesc in loc85.

Dar aceasta inlantuire din acest preludiu al mortii poate fi biruita numai prin Hristos. Cercul de fier al placerii si al durerii este strans unit cu voluptatea86. Tragedia acestei iubiri patimase nu este insa fara iesire87. Cultul Maicii Domnului poate insemna un remediu al degenerarii eului conjugal. Constiinta savarsirii unei minuni in ceasul Buneivestiri, de care s-a bucurat Maica Domnului, se transmite la soti in simtirea tainica a harului ce-i leaga intr-un mod divin pe amandoi88.

Ca atare noul divin care ii impreuna pe soti cu stramosii, dupa cu ii impreuna si pe uramsii lor implicandu-i in toate consecintele actului procreator, este si izvolrul din care purcede, cu fiecare casatorie crestina restaurarea si transfigurarea cosmica universala89.

CAPITOLUL IV

Indisolubilitatea căsătoriei

4.1 Conștiița poporului în unicitatea căsătoriei

Populația de jos, modestă și cu frica lui Dumnezeu, este pătruns de acest adevăr, fără multe cuvinte. Încă de la leagăn a trecut tămâie din cădelnița răspândind mireasma sfințeniei aruncând sămânța binecuvântată. Dar din păcate neghina ce a căzut în urmă i-a înrourat strălucirea dar nu i-a sters-o.

Mama care suspina lângă odor și se ruga Născătoarei, stropii de lacrimi picurau pe obrajii rumeni având nădejdea că îngerașul stă de pază. Tatăl pleca, cu Dumnezeu la drum și se întorcea la focul din vatră, unde bunica torcând fiorul și bunicul cu nepoțeii mulți pe genunchi și soția cu unul pe pernă îl asteptau. Îngenuncheau și deși săraci erau fericiți… că aveau pe Dumenezeu.

Și astfel e începutul formării conștiiței creștine. Cu ea deodată, credința în trăirea cea mare a nunții, ce-o caută-n versurile sale.

Pentru el taina aceasta este așa de mare și sfântă, că apucat o dată pe aceasta cale nimeni nu te mai poate despărți fără numai Bunul Dumnezeu prin moarte. Dacă timpurile mai noi cu toate neghiobiile lui nu ar fi infectat și pătura țărănească ar fi rămas un blazon neveștejit de viață creștină.

Deși lumea modernă de azi are alte principii de viață, standardul biblic în privința căsătoriei a rămas neschimbat. Iată exprimată această credință în graiul lin al poporului. O femeie se duce necăjită c-o prea bate bărbatul și-l roagă pe duhovnicul soțului cu lacrimi în ochi s-o despartă de bărbat. Dar acesta calm, ca un bun cunoscător de pravili, nici nu vrea să audă și răspunde rar și apăsat, pentru ca să țină minte pentru totdeauna.

“Mergi femeie la bărbat

Bărbatul ți-i împărat

De te-ar bate, cât te-ar bate

Nimeni nu te poate scoate

Numai șireata de moarte”90

Câtă adâncime în gândire la poporul simplu față de unele concepții moderne cu privire la obligativitatea Sf. Taine. El știe scurt.

…”Iar acum dacă mă-nsor

Una iubesc până mor

Ori imi place, ori că ba

O iubesc că îi a mea”

Taina aceasta este mare. Bărbatul e cap femeii. “Bărbatul ți-i împărat”

Ce-i legat “nimeni nu poate strica”, “Numai moartea”.

Prin urmare primul semn a Tainei Nunți: înseamnă legătura indisolubilă. Iubirea este aceea care menține unitatea dintre bărbat și femeie, iar ei i se adaugă harul asupra cărora Dumnezeu veghează și lucrează neîncetat.

Nu există alt izvor de iubire adevărată fără de Dumezeu, așa încât unde este această iubire acolo se sesizează prezența și maifestarea lui Dumnezeu.

4.2 Indisolubilitatea căsătoriei sub aspect scripturistic, în afară de cazurile de moarte naturală și moarte morală (adulterul).

După Scriptură nu există posibilitatea de despărțire între doi căsătoriți, pentru că ceea ce s-a desăvârșit o dată în fața lui Dumnezeu și de către Dumnezeu: unirea deplină dintre bărbat și femeie, omul nu mai poate desface. Ci numai pervertirea inimii omenești l-a hotarât pe Moise să dea carte de slobozenie, dar dintru început nu a fost așa (Fac 19,6-8).

Moartea e o desfacere automata si fara îndoiala iar adulterul fiind o moarte morala, legatura se desface iarasi de la sine.

La iudei era obiceiul cărții de despărțire (Deut 24,1; Mat19,7; Mc10,4) prin care bărbatul era liber să-și înlăture femeia când ar fi găsit la aceasta ceva urât. Dar aceasta măsură a fost luată de Moise pentru că el era îngrijorat și probabil sătul de ușurința cu care se despărțeau soții unul de altul. Și aatunci pentru a stăvili într-o măsură oarecare această stare anormală de lucruri a hotărât ca nimeni să nu-și mai lase soția decât în virtutea acestei “cărți de despărțire”. A emite o astfel de carte pe timpurile acelea, nu era un lucru prea ușor, dată fiind și puțina știință de carte.

Așa că ușor își poate închipui oricine greutatea cu care cineva putea să ajungă a da o carte de despărțire.

Astfel acesta descuraja în a face o carte de despărțire, dar dacă era foarte împietrit la inimă recurgea la acest lucru.

De aceea Mântuitorul ne face să înțelegem că “Moise pentru învârtoșarea inimii voastre, v-a dat vouă să lăsați pe femeile voastre, dar din început nu a fost așa”(Mat 19,8; Maleahi 2,15 ). Și cu toate că Moise prin măsura luată a stăvilit într-un mod destul de simplu și într-o măsură destul de mare divorțurile. Mâtuitorul nu vrea să vadă cotinuând mai departe această stare, ci vrea să readucă legătura dintre bărbat și femeie, căsătoria la starea ei primordială, la înălțimea pentru care a fost creată.

4.3 . Sfinții Părinți despre divorț

În omilia a VII la Hexaemerou istorisirea biblică despre crearea târâtoarelor îi inspiră Sfântului Vasile un îndemn moralizator în ce privește căsătoria: “Bărbaților iubiți-vă nevestele voastre”(Efes 5,25). Jugul primit prin binecuvântare să ajungă legătură a firii, să fie unire a celor care au stat până atunci departe unul de altul.

Sfântul Grigore de Nazianz ne oferă un text important asupra acestei teme. El prevede în primul rând, egalitatea soților în ce privește îndatoririle conjugale și afirmă că nu acceptă legislația discriminatorie în vigoare, în această privință ei sut egali prin creație, cât și prin faptul că Hristos a murit deopotrivă pentru mâtuirea bărbatului și a femeii. În plus prin taina cea “mare” a nunții soțul și soția au devenit “un singur trup”. Apoi respinge hotarât căsătoria a doua și cu atât mai mult pe a treia. “Prima zice el, este lege, a doua concesie, iar a treia călcare a legii”. În ceea ce privește motivele de divorț, el zice: “ Legea permite repudierea petru orice motiv. Hristos însă nu face același lucru; El îngăduie numai despărțirea de cea desfrânată, toate celelalte motive El cere să le suporte toți cei care să le suporte toți cei care și-au asumat jugul căsătoriei. În Pidalion se spune că omului i s-a dat de la Dumnezeu o singură ajutătoare, iar femeii un singur cap.

Sfântul Ioan Gură de Aur oferă și el o serie importantă de texte referitoare la indisolubilitatea căsătoriei și la divorț. Pornind de la învățătura Apostolului Pavel cu privire la unitatea dintre bărbat și femeie prefigurată în unitatea dintre Hristos și Biserică, Sfântul Ioan arată: “ După cum Eva este născută din coasta lui Adam, tot așa și noi suntem născuți din coasta lui Hristos. Și după cum Adam dormind, femeia s-a format, tot așa Hristos murind, Biserica s-a format din coasta Lui”. Și de asemenea: “După cum soțul părăsește pe tatăl său și iși caută femeie, tot așa Hristos a părăsit tronul părintesc și a venit la mireasă”.

Așadar unirea celor doi soți este reală și legătura dintre ei indisolubilă, temeiurile acestei unități fiind demonstrate cu exemple înalte.

Concepția Sfinților Părinți în legătură cu indisolubilitatea și unicitatea căsătoriei, ca și neacceptarea divorțului rezultă și din rezerva cu care ei privesc și admit nunta a doua a soțului rămas văduv prin decesul celuilalt.

4.4 CAUZE ȘI PATIMI CARE AFECTEAZĂ VIAȚA CUPLULUI

a.Gelozia

Aceasta este printre cele dintâi cauze .. Ea merge până la epuizare, până la uciderea totală a dragostei și ca urmare, la destrămarea căsniciei, la divorț. Gelozia se naște din iubire; dar o iubire exagerată, la maximum. Italienii spun: “Nu este iubire fără gelozie”; la fel francezii91. Fericitul Augustin a scris că: “Cine nu este gelos, nu iubește”.

Soțul gelos se teme de pierderea soției iubite; pentru aceasta suferă, o învinovște o tortureaz în fel și chip, încât viața familială devine iad, adeverindu-se astfel afirmația lui Solomon: “Ca iadul de grozavă-i gelozia”(Cântarea Cântărilor 8,6).

“Gelozia este tiranul regatului iubirii” scrie renumitul Cervantes92. Tiranie sau exagerare a iubirii, oricum s-ar numi, gelozia este o boală – cancerul dragostei conjugale.

Spre deosebire de cancer, este însă o boală sufletească și ca toate bolile sufletești, se vindecă numai prin vointă93. Boileau sfătuiește: “Fugiți întotdeauna de gelozie / a firilor vulgare urâtă frenezie.”

b.Trădarea

Prin semnarea actului de căsătorie la oficiul stării civile, prin punerea cununiilor pe cap și binecuvântările preoților la Sfânta Taină a Nunții, bărbatul și femeia fac rugăciuni înaintea lui Dumnezeu că se vor uni, “vor fi amândoi un trup”(Efeseni 5,31), că vor fi credincioși unul altuia toată viața, că nu se vor trăda.

Pentru prevenirea trădării dintre soți s-a spus: “Orice soție trebuie să știe săși înfrâneze limba, sexul și inima” iar moralistul român Iordache Golescu sfătuiește: “întoarceți capul când vezi femeie frumoasă, că îndată te săgetează”94. “Cu femeia măritată nici să glumești, nici în pilde să grăiești ca să nu te încurci în mai mari necazuri.”95

c.Certurile

Unele femei sunt certărețe. Ele se gată să pornească la ceartă cu soțul din orice lucru mărunt întîmplat la bucătărie ori în gospodărie, socotit ca o greșeală, ca o pagubă sau jignire personală. ~ntre proverbele lui Solomonse se găsește și aceasta: “Mai bine să locuiești în pustiu, decât cu o femeie certăreață și care îți face necaz”(Pilde 21,19).

Certurile n-ar fi așa de supărătoare dacă unul sau altul dintre soți n-ar întrebuința cuvinte grele, cuvinte de insultă ori sudalme. “Mai bine pâine neagră cu dragoste curată”- zice un proverb –“decât albă ca zăpada plină de sudalme”; “Nu vă certați între voi”- sfătuiește Sfântul Ioan Guru de Aur – “căci nimic nu poate fi mai amar ca cearta, nimic nu poate fi mai supărător ca zâzania dintre bărbat și femeie, căci certurile și luptele pe tăcute contra persoanelor iubite sunt pline de amărăciune.”95

d.Mânia

Urmarea imediată a cerții dintre soți este supărarea, mânia. În cazuri ca acestea, înțelepții din popor sfătuiesc:”Femeia se înduplecă cu mângâieri, dragoste și cu plăcere.”; “Nimic altceva nu supune pe femeie ca mângâierea.”

e.Loviturile

De la ceartă, adesea se ajunge la bătaie. Sfântul Ioan Gură de Aur scrie: “Nu spun ca bărbatul să-și bată femeia, căci este cea mai de pe urmă batjocură, nu pentru cea bătută ci pe cel ce a bătut-o96. Femeia să nu spună bărbatului: “prostule, fricosule, trândavule”. Iar bărbatul când aude astfel de mustrări, să nu alerge la insulte și bătăi, ci s-o sfătuiască, s-o mângâie, ca pe una ce este imperfectă, s-o convingă prin raționamente și niciodată să nu întindă mâna asupra ei.”97

Bătrînii înțelepți spuneau: “Femeia și bărbatul, un trup fiind, când unul pe altul bate, se bate însuși pe el98.” Francezii spun: “Cel care își bate soția este ca acel care bate un sac cu făină; tot ce este bun se duce și ce este rău rămâne.”

Bătaia nu slăbește dragostea dintre soți, ci o distruge; căci în cele mai multe cazuri se ajunge la divorț, la destrămarea căsătoriei.

e.Beția

Viciul, patima care slăbește, distruge nu numai dragostea dintre soți, dar și armonia dintre toți membrii familiei este beția. În marea majoritate bărbatul se îmbată . Dimitrie Cantemir scrie în “Descrierea Modovei”: “în adunări rar vezi o fată beată”99. Dar când fata se îmbată familia are mai mult de suferit decât de pe urma beției bărbatului. Acest lucru ni-l spune și proverbul rusesc: “Dacă bărbatul bea, jumătate de casă arde,dar când bea femeia arde toată casa.”100

4.5 Casatoria nefericita si destramarea

ei -remedii posibile

Diminuare asfinteniei si a iubirii in casatorie este o cauza a aparitiei nefericirii dintre soti.Sfintenia este una din finalitatile casatoriei crestine.Virtutiile ce cresc in rasadnita casatoriei sunt consecintele sigure ale sfinteniei si ale frumusetii spirituale.Taina Nuntii mai ales ingemanarea intre acestea doua.Impreunarea lor ne dezvaluie in ce consta fericirea in casatorie, a carei temelie este iubirea.Iubirea cere ca frumusetea sa lumineze in tot timpul vietii si sa sustina in inimile celor doi soti aspiratia de a descoperi in ei si prin ei darurile imparatiei lui Dumnezeu.O antinomie insa staruie la confruluenta dintre iubire si frumusete.Numai frumusetea spirituala se cuvine a fi iubita caci numai ea este manifestarea Sensibila a Sfantului Duh, scopul vietii fiind tocmai dobandirea Acestuia101.Dar frumusetea cereasca poate fi umbrita si intunecata de cea pamanteasca iar sotii pot astfel uita de destinul lor vesnic.In aceasta situatie adevarul divin se degradeaza si poate sa dispara.Avand frumusetea spirituala in centru vietii sale casatoria Crestina nu poate da nastere decat la roade fericite.Ea va satisface deopotriva nazuintele sfinte ale celor doi soti ca si trebuintele tot atat de sfinte ale copiilor lor.Vor fi lipsiti insa de aceste roade cand sfintenia se va pierde, iar dragostea dintre ei va uita de calea frumusetii spirituale.

E un fapt de constatare curenta ca sunt multe casatorii nefericite vorbind in termeni accesibili intelegerii comune ele au drept cauza principala uitarea, la unul sau la altul dintre soti daca nu la amandoi, a obligatiilor lor sfinte uitare ce se traduce adesea prin nesocotirea devotamentului, fidelitatii, bunavointei, intelegerii si a respectului reciproc.

Altarul vietii conjugale trezeste in soti vocatia unei vieti Duhovnicesti.dragostea insa mai ales la inceputul casatoriei, impotriva aparentelo chiar ramane intre soti fragila.Daca sotii nu iau bine seama absorbiti de insasi nevoile vietii casatoriale, vor fi incapabili sa accepte sacrificiile cerute de traiul in comun.Ei vor lasa sa creasca si sa se dezvolte capriciile lor individuale si va veni o zi cand aceste capricii vor ucide dragostea102.Daca sotii stiu de obligatiile ce revin iubirii curate, ei vor evita tentatiile, neintelegerile, vor cauta sa potoleasca disensiunile si astfel se vor exercita mutual in blandete si iertare.In masura dezvoltarii unei vieti spirituale in caminul conjugal sporeste si intimitatea dintre cei doi soti.Iubirea autentica privaleaza asupra oricaror conflicte si rezulta modul cel mai fericit multe din probl;emele relatiilor dintre ei.Lipsa aceste iubiri dimpotriva ii face pe fiecare dintre ei sa mearga pana la capatul resentimentului si nemultumirilor lor.Dimpotriva aspiratiile spre frumusete si curatire obliga pe cei ce se iubesc sa lucreze asupra lor sasubstituie prezenta resentimentelor cu efortul de a se smulge din lanturile realitatii pamantesti.Divortul este definit in general cadrept cadere din har.Probleme divortului dintre soti au constituit o preocupare speciala de teologie morala, fiind mai mult un subiect de drept bisericesc.Dupa cum se stie singura exceptie admisa in Evanghelie pentru desfacerea casatoriei este “pacatul adulterului”.Prin urmare adulterul este mentionat ca nu a fost realizata casatoria, ca legea sfinteniei nu a fost implinita103.Dragostea si adulterul se exclude reciproc, de aceea si Taina Casatoriei e incompatibila cu infideliatea conjugala.Temeiul iubirii este credinta.biserica nu “dezleaga” casatoria, devreme ce comuniunea in iubire nici nu exista fiindca nu mai are loc.Biserica canstata caderea din har a unor soti ce s-au casatorit.Adulterul distruge esenta tainica a casatoriei, el devine semnul evident al faptului ca din casatorie a disparut iubirea, viata conjugala si-a pirdut sfiintenia.Intrucat iubirea intre soti este Materia Tainei Casatoriei, intr-o novele a Imparatului Justinian se afirma ca “o casatorie nu este reala decat pri iubire”(Nov. 74)104.Dar acesta afirmatie nu contrazice ideea nedesfacerii casatoriei asa cum este conceputa in casatorie.

Adulterul este moartea morala.Prin acest pacat casatoria intra in disolutia ei interioara.in suportarea poverii pe care o procura partea ce a comis perjurul sotul nevinovat ajunge in situatia de a indura un adevarat martiriu devenind o victima a unei casatorii nefericite.Desi adesea mai putin remarcate casatoria nefericita prezinta si alte victime tot atat de grave: copiii care sufera si a caror educatie e mai mult decat compromisa.Este trist fara indoiala ca o femeie nevinovata sa fie condamnata a ispasi intr-o vaduvie greseli care nu sunt ale sale.Dar suferinta acestei femei care va evita orice complicitate cu barbatul cazut este o kjertfa care asigura viitorul caminului fericirea si linistea generala.Inainte de orice tentativa de despartire sotul care a ramas nevinovat se cuvine a fi aplicat spre iertarea celui vinovat105.Venirea in lume a Mantuitorului a pus intr-o noua lumina valoarea omului si a deschis un drum nou pentru nimcirea raului, drum care consta intr-o raspundere vie a omului pentru semenii sai mai ales cand acesta este un sot intr-o dorinta aprinsa pentru salvarea sufletului lui, cu orice pret ar fi platita.Iubirea face ca iertarea sa nu fie o simpla trecere cu vederea si o nesocotire a greselii pe care a savarsit-o un sot ci sa fie o iertare ca atare.pacatul se opune harului si dragostei deopotriva.La temelia desfiintarii lui impreuna cu puterea cunoasterii tainelor sfinte se afla nimicirea egocentrismului.Dumnezeu comunica harul iertarii acolo unde este prezenta iubirea106.

Intre remediile casatoriei nefericitese pot numi acelea care vor incerca sa suprime, sa atenueze si sa paralizeze cauzele prezente ale casatoriilor nefericite actuale.Aplicarea lor, apartine artei duhovnicesti respectiv scaunului marturisirii.De cele mai multe ori cauzele acutale provin din neglijarea indatoririlor morale ce le revin sotilor in viata conjugala.Fara delegea trebuie sa fie iertata de Dumnezeu insusi.Astfel sotii vinovati se cuvine sa-si restabileasca relatia lor cu Dumnezeu, pe drumul stramt al inaltarii care edifica si reuneste.prin interventia duhovnicului in scaunul marturisirii sotii ajung sa-si apartina din nou lor insisi, sa se bucure de libertatea pe care o regasesc pe drumul refacerii spirituale, sa fie persoana care traiesc pentru sfintenie si adevar.Nimeni nu ajunge la stare de har daca nu-si supune vointa sa naturala vointei divine.Sotii cei mai recalcitranti vor afla impacarea intr-o vointa sincera si eficace de a fi unul fata de altul respactori, fideli, iubitori si devotati.E vorba de principiul si garantia unei impacari sincere.Fortele care le sunt necesare pentru a se ierta mutul;a si ainaugura o viata noua de uniune perfecta le sunt garantate de catre harul divin izbavitor107.Divotul cuprinde foarte multe rele in sine.Sunt insa rele care nu apartin propriu-zis divortului ci vietii conjugale lipsita de substanta sacramentala si care nu mai este o profanare perpetua a casatoriei crestine: lagaturile dintre soti devin schimbatoare, slabeste increderea mutuala, apar stimulente periculoase pentru infideliate, se pun in primejdie cu inceperea si cresterea copiilor, scade si se depreciaza demnitatea sotilor.

Condamnarea divortului in gandirea ortodoxa in numele binelui obstesc dar si al iubirii conjugale, si prin urmare a libertatii sotilor, de care trebuie sa se tina seama orice morala sociala.Oricum, divortul trebuie privit ca un ferment care este in masura sa distruga viata familiala si conjugala.Adevarul este ca ideea legaturii conjugale de nedesfacut forteaza intr-un fel pe soti cel putin sa se suporte reciproc in vreme ce simpla posibilitate a despartirii ajunge pentru a face sa se nasca in ei, adesea in momente neprielnice bunei intelegeri, nadejdea rupturii, sa dezlantuie in camin banuiala, ruina, ijuriile, razbunarea si orice fel de tulburare.Barbatul nu se uneste doar cu trupul femeii ci si cu sufletul ei.Daca acest suflet este pierdut pentru barbat, barbatul a pirtdut cea mai pretioasa parte din femeiea sa, am putea spune ca a pirdut totul108.

Mai presus de orice, Casatoria este sacrificiul vietii conjugale, este o taina de nedesfacut.Intradevar prin Taina Nuntii eternul este introdus in existenta omeneasca efemera.Ceea ce da sotilor sentimentul care s-au angajat la o opera de valoare vesnica este iubirea.De aici rezulta atat certitudinea daruirii eterne a legaturii intre soti cat si imperativul unei fidelitati absolute.De fapt aceste doua sunt continuturile interioare ale principiului nedesfacerii casatoriei in Ortodoxie109.

4.6 Suferințele femeii și ale copiilor

provocate de despărțire

Se spune in general ca acela care sufera cel mai mult de pe urma divortului este sotia iar sotul mai putin.E drept ca de sot depind mai intai mijloacele de trai ale familiei.Forta sa fizica si productivitatea materiala de sustinere a familiei dureaza la el pana la o varsta inaintata.Tot el se va putea descurca mai usor fara femeie, decat femeia fara el.Se intelege ca barbatul va iesi din societatea conjugala, care se dezorganizeaza, cu toate avantajele fortei si autoritatii salepentru a se a angaja in alte legaturi.Cu femeia insalucrurile stau altfel:”Femeia iese din casatorie cu demnitatea si integritatea stirbita.Parasind caminul ea lasa aici drumurile sale cele mai elase, laura cinstai sale, farmecele tineretii sale, idealurile si bucuriile visate.In urma divortului este ca o planta vestejita din care o sita necurata i-a scos vlaga”.

Neajunsurile divortului pentru copii sunt tot atat de mari ca si pentru femeie ba chiar mai mari.Caci legatura dintre soti trebuie sa fie permanenta nu numai din motivele care privesc nemijlocit pe sot ci si din cauza copiilor.Copii pentru a fi crescuti au nevoie de tata si de mama.

Odata casatoria desfacuta un tata oarecare va da copii pe seama unei mame vitrege, iar o mama ii va impune unui alt sot pentru care ei vor fi o sarcina insuportabila.Impartirea copiilor intre mama si tata propaga mai departe discordia dintre parinti, ivindu-se in acest fel generatii desirate si vieti otravite si lovite de pacat.

Preocuparile morale contemporane, in special, cele din domeniu eticii sociale, destul de numeroase, se concentreaza in jurul apararii familiei si a copilului nascut.Nu acelasi lucru se intampla cu copilul nenascut.Oricum, ocrotind familia, teologii si sociologi de astazi vor sa ne demonstreze ca apara societatea insasi.

Divortul degenereaza si distruge societatea ca si familiile pe care o compun.Ca marturie istorica ne este data decadenta societatii romanein care femeile ”socoteau anii lor dupa numarul sotilor lor iar nu dupa consuli”.Departe de a vindeca relele casatoriei de astazi, mai mari decat cele de alta data, divortul le consacra, le legitimeaza, le amplifica si le inmulteste110.Toate aceste afirmatii ne fac sa intelegem felul in care se infiripa stransa dependenta a pruncuciderii de divort.Caci daca unirile rau intocmite par a chema divortul ca remediul lor, divortul se cheama mai sigur unirile prost incheiate ca justificare a lui.Pe de alta parte avortul apare si el ca justificare a divortului111.Chiar si numai perspectiva posibilitatii divortului inclina pe cei ce-l doresc spre adultere, certuri si neintelegere, dar mai ales spre avort, care il fac inevitabil.

Combaterea divortului constituie astfel un mijloc de seama in combaterea avortului, ca si a practicilor contraceptive.In natiunile unde se introduce divortul el creste print-un dinamism inexplicabil.

Morala ortodoxa condamna categoric divortul propriu zis accepatand doar primirea la casatorie a partii ramase nevinovate, in cazul adulterului.Acceparea aceasta vine in urma identificarii celui nevinovat cu un vaduv din deces.In esenta aceasta morala ramane sa-si marturiseasca respectul sau infinit fata de fiinta umana ca si fata de taina iubirii creatoare.

Crucea femeii ramasa singura cu copii ei este foarte grea dar cu sprijinul primit prin sfatul duhovnicului si intarirea lui Dumnezeu isi va recapata puterile de a duce singura viata de familie educatia copiilor, cresterea lor si tot ce include partea materiala.

CAPITOLUL V

FAMILIA CREȘTINĂ

Mediu al comuniunii de viață a părinților și copiilor

Familia – o mică biserică

Despre familie nu se poate vorbi decât numai cu sfială, pentru că ea este un sanctuar, căminul sfânt al tuturor virtuților creștine112. Sfântul Ioan Gură de Aur o și numește, spre deosebire de Biserica mare, “biserica mică.”

Familia este comunitatea formată din părinți și copii. Ea este celula din care s-a născut și pe care se bazează societatea și biserica. Scopul ei: lărgimea împărăției lui Dumnezeu.Desigur, aspectele vieții familiale sunt multiple. Există o relație strânsă între familie și creștinism: Sufletul familiei e iubirea, inima creștinismului este iubirea113.

Daca familia creștină vrea să fie “o biserică mică”, ea trebuie să participe la darurile îmbelșugate ale Bisericii. Ea ține toate poruncile și datinile adevărate bisericești, ea postește, se împărtășește nu numai fizic ci și duhovnicește, umplându-și sufletul de puterea divină ce se revarsă din stânca Jertfelnicului sfânt.

Iubirea de Hristos se manifestă și prin rugăciunea comună. Dimineața la prânz și seara, toată familia îngenunchează în fața icoanei și sub lumina tremurândă a candelei, se roagă. Rugăciunea în comun, prin care sufletele tuturor se înalță pe aripi nevăzute spre cer, în care se topesc toate grijile pământești, ca în locul lor să se altoiască mlădițe cerești, în care toți intr o comuniune cu Dumnezeu, cu Hristos, cu Maica Domnului și cu sfinții, este unul din cele mai puternice mijloace de întărire a unității familiale, de purificare a sufletelor, de modelare a lor după chipul sfinților, de intensificare a iubirii dintre soți și dintre părinți și copii.

Iubirea de Hristos se arată și prin locul central pe care-l ocupă în meditația și lectura familei a Sfintei Scripturi și alte cărți ale Bisericii. Lectura în comun și meditația cărților cu miresme divine, adâncește unitatea gândirii, simțirii și voinței, intensifică comuniunea cu Hristos. Prin astfel de lecturi s-a format sufletul familei creștine.

Cea mai frumoasă manifestare în afară a iubirii familiei, este milostenia: să îmbraci pe cel gol, să saturi pe cel flămând, să adăpostești pe cel străin, să cercetezi pe cei bolnavi, să îngrijești de văduve și orfani, etc.

Familia creșltină a fost focarul care a dăruit creștinismului în general și ortodoxiei îndeosebi, forțe noi de viață în Hristos. În secolul al IV-lea au strălucit pe firmamentul Bisericii atâtea mari personalități: Sfântul . Atanasie cel Mare, Sfântul Vasile cel Mare, Sfântul Grigorie de Nissa, ș.a.m.d. Toți aceștia sunt roada minunată a familiei creștine din acel veac. Putem să privim în familia copilăriei Sfântului. Vasile. Este o famile de sfinți. Tatăl, Vasile, este un vestit retor în Cezareea Capadociei. Pe cât de savant în știința sa, pe atât de adâncit în pietatea creștină. Știința îi credința constituie în el o unitate în care credința plămădește sufletul și viața după chipul lui Hristos. Mama lui, Emilia, fusese o fecioară foarte frumoasă care însă întrecea cu frumusețea sufletească, frumusețea cea din afară. Căsătoria lor, în care respira duhul sfințeniei lui Hristos, a fost binecuvântată de Dumnezeu cu zece copii, între care, Vasile, viitorul episcop de , Sevasta îi Macrina fecioară închinată Domnului, care a atins piscurile sfințeniei.

Educația copiilor era opera bunicii, a mamei și a tatălui. Tatăl le dădea știința, mama evlavia, bunica înțelepciunea și bunătatea; tatăl le forma o cugetare creștină, mama le plămădea o inimă creștină, bunica le pecetluia pe amândouă prin neprihănirea ei. Sfânta Scriptură era cartea de căpătâi a educației lor. Psalmii erau cântarea lor. Rugăciunea era hrana sufletului și munca disciplina trupului. Aceasta era familia în care stăpânea duhul evlaviei lui Hristos și dintre ai cărei membri, cinci au fost canonizați ca sfinți. Astfel de familii ar putea exista și azi114.

În lumea mică a familiei, lucrarea harului pune toate puterile omului în activitate. În familie mai mult decât în oricare altă comunitate, prezența harului unește și strânge pe membrii casei laolaltă.

În familie cresc vlăstarele tinere ce vor fi fala sau nenorocirea unui neam întreg. Obiceiuri, credință, firea liniștită sau zvăpăiată aici se formează.

5.2 HRISTOS – bucuria familiei

Temelia unei vieți sănătoase familiale fericite, este Mântuitorul Iisus Hristos și Cuvântul Lui. Este viața celor doi tineri trăită cu El și Sfântul Cuvânt al Evangheliei Lui115.

Se crede în general că greutățile și datoriile familiale sunt o piedică pentru cele sufletești. Un tată și o mamă pot sluji Domnului mai mult decât alții, aducând la Dumnezeu pe copiii lor, priveghind și fie căsușa lor totdeauna plină de rugăciune și purtări curate.

Binecuvântate sunt casa și familia unde soții trăiesc o viață de credință și rugăciune.

Bărbatul nu trebuie să-și chinuiască soția sub cuvânt că el este bărbat. Nici un bărbat nu are să-și disprețuiască soția sa pentru că ea este femeie, iar el este bărbat.

Căci înaintea lui Dumnezeu amândoi sunt la fel, după cum este scris: “Dacă femeia este din bărbat, tot așa bărbatul este prin femeie – și toate sunt de la Dumnezeu…”(1Cor.11,12).

Dar soția credincioasă îl va ajuta pe soțul care e necredincios prin rugăciune, iar soțul pentru soția sa. Puterea căsniciei este rugăciunea celor doi împreună116.

Creșterea cea bună și mântuirea tinerilor din ispitele pierzării nu stau numai în aceea de a închide pe copii în casă oprindu-i de a merge într-o parte sau în alta117. Ochii părinților trebuie să se îndrepteze mai ales într-acolo ca odraslele lor să-L afle cu adevărat pe Mântuitorul după cum însuși El a spus: ”Lăsați copiii să vină la Mine.”

Dar ca să-L poată afla pe Domnul și Mantuitorul Iisus Hristos, trebuie mai întâi ca părinții să-L trăiască în faptă Cuvântul Mântuitorului. Pilda vieții e predica și învățătura cea mai bună – sau cea mai rea – pentru copiii părinților118.

Azi mulți tați și multe mame dorm liniștiși de seara până dimineața, în timp ce copiii lor umblă drumurile rele, îmbătându-se și pierzându-și sufletul.

Bună este grija părinților. Bune sunt mustrarea și cearta lor. De lipsă este câteodată și nuiaua. Dar când copilul este adus la o viață creștină autentică, când copilul L-a aflat cu adevărat pe Mântuitorul, atunci părinții pot rupe varga, de sfânta ceartă se pot lipsi. Atunci părinții se pot liniști dormind, căci copiii au cea mai bună zestre și moștenire care nu se va lua de la ei, așezată fiind pe Temelia cea statornică.

Părinții trebuie să se îngrijească de învierea sufletească a copiilor lor. Pe tânărul din Nain, Domnul l-a înviat datorită lacrimilor mamei sale. La învierea celor trei morți, din Evanghelie, Domnul a ținut seama de lacrimile celor ce se rugau pentru ei. Mama Sfântului Augustin, Monica, a fost aceea care prin rugăciunile ei, a ajutat ca fiul ei să se facă dintr-un păcătos, un sfânt. Mult foc lacrimile și rugăciunile părinților pentru copiii lor căzuți. Câți însă din părinții de azi care folosesc lacrimile și genunchii pentru copiii lor, vor vedea rezultatele?

Părinții au datoria să-și apere pruncii de “Irod”ucigătorul de suflete. Părinții din Evanghelie au plâns cu mare tânguire, moartea pruncilor lor.

O mamă religioasă și plină de dragoste către copiii ei s-a bucurat întotdeauna de binecuvântarea fiilor ei. În frământările cumplite ale vieții, în care bărbații își pierd adeseori cumpătul și se învrăjbesc, cât bine aduc femeile cu sfatul lor cumpătat, cu vorba lor domoa lă cu dragostea lor de soții credincioase. Se poate oare ca un bărbat să nu asculte cuvântul soției sale, chiar în treburile gospodărești, de la biserică, de la orice alte îndeletniciri dacă el știe că îngerul păzitor al casei sale este un suflet al lui Dumnezeu?

Bărbații nu erau așa de învățați ca nepoții lor de azi, dar, în schimb aveau mai multă înțelepciune de viață. Numele de casă era la bătrânii noîtri un nume sfînt pe care-l apărau cu ochii de vultur și mână de fier. În vremea bătrânilor de demult, tata din casă era acela care susținea toate și fără voia și știrea lui nu se putea mișca nici unul dintre copii. Mama, la rândul ei, asigura educația. Moștenirea mamei e mai scumpă ca toate. Învățătura mamei apasă urma credinței în ceara tânără a sufletului iar mai târziu învățătura a întărit numai ceea ce a lăsat credinșa mamei.

5.3 Educarea copiilor după învățătura Sfinților Părinți

Educarea i a preocupat pe creștini încă de la început.Părinții Bisericii se ocupă de educația copiilor ca de un factor important în viața familiei și a societății.Între Părinții veacului al IV lea un rol deosebit de important în această privință îl au în special Sfinții Părinți Vasile cel Mare și Ioan Gură de Aur 119.Sfântul Vasile cel Mare pornește de la concepția că orice om care iubeăte pe Dumnezeu are în mod firesc înclinația spre educație,spre studiu.

Acceptarea învățăturii la o vârstă timpurie a copiilor este de dorit,fiindcă ,după cum spune Sfăntul Vasile ‘’sufletul trebuie să fie îndrumat spre practicarea faptelor bune ,îndată și încă de la început când este ușor deformat și fraged120.Iar firea fiind moale ca ceara va primi cu ușurință formele care imprimă asupra lui121.

Pentru atitudini și fapte necorespunzătoare erau pedepsele dar nu cu severitate,ci urmărindu se permanent scopul care era îndreptarea122.

De asemeni Sfântul Ioan Gură de Aur este cea mai de seamă personalitate creștină care face din educația copiilor o preocupare majoră a vieții sale.În viziunea Sfinților Părinți ,educația arta de a forma sufletul copilului și mintea tânărului .

Părinții trebuie să acorde o mare atenție educației copiilor lor,și să nu facă acest lucru oricum ci cu multă băgare de seamă,crescându i în învățătura Domnului.căci cel mai mare păcat care depășește pe celelalte este lipsa de educație a copiilor.

Nașterea de prunci neînsoțită de o educație cu multă responsabilitate nu numai că nu oferă părinților și în special mamei răsplată ,ci dimpotrivă .

Educația se cuvine să fie făcută nu mai întâi din afara familiei ci primii educatori trebuie să fie părinții.Sfântul Ioan Hrisostom sfătuiește pe părinți ‘’Toate să vă fie secundare pe lângă creșterea copiilor și mai ales datoria de a i crește întru învățătura Domnului și certarea Sa123. ‘’.Dar dacă părinții nu-si fac datoria de educatori copii vor fi educati dupa legile civile.Lipsa cresterii copiilor in frica lui Dumnezeu atrage dupa sine grave consecinte intre acestea Sfantul Ioan aminteste;mortile timpurii, bolile grave care stapanesc pe parinti si pa copii iar de aici pagubele tulburarile si miile de rele.De asemenea din aceasta pricina copii sunt tarati in fata judecatorilor si condamnati, iar parintii facuti de rusina si aratati cu degetul.

Din lipsa de educatie toate s-au intors cu susul in jos,spune Sfantul Ioan,iar copilul care ar trebui sa asigura viitorul societatii devine dusman si vrajmas comun al tuturora, al lui Dumnezeu si al naturii, al vietii de obste si a noastra a tuturora.

Daca Sfantul Ioan recomanda mănăstirile pentru o buna educatie pentru puterea exemplului personal care este traita acolo124.Esta sigur ca o face din convingerea ca acolo Dumnezeu insoțeste mai cu folos sfartarile noastre pentru crestere copiilor.

Din asemanarea sufletului copilului cu un oras Sfantul Ioan distinge parti ale acestuia: corpul(zidul), simturile (porti) prin care ies si intra gandurile si interiorul in care apare mănia(partea irascibila a sufletului), pofta si ratiunea cu locuintelor lor aparte; mănia in inima pofta in ficat, iar ratiunea in creier.Fiecare parte are virtuti si vicii125.

Plecand de aici Sfantul Ioan da legi pantru acest “oras” complex prin care se vor educa simturile , interiorul cat si extariorul.

Pentru educarea simturilor trebuie educate: limba inaintea tuturor, auzul, mirosul, vazul, simtul tactil.Educatorul nu trebuie sa se multumeasca spunand; aceasta nu-i nimic sau sa le spuna numai “nu copii, nu face-ti aceasta;ca de aici vin toate relele”126.Pentru a ajunge la virtute prescrie sadirea copilului in frica lui Dumnezeu, potrivit cuvintelor Scripturii: “frica de Dumnezeu este inceputul intelepciunii” (proverbe capI.vers.7).

De o extraordinara acuitete a obwservatiei se dovedeste a fi mijloacele de educatie prescrise de Sfantul Ioan.Prima este pedeapsa la care recomanda bataia si asprimea in comportarea fata de copii, dar adauga:”nu-l bate pe copil mereu ca sa nu-l obisnuiesti sa fie instruit astfel.Caci daca va invata sa fie instruit mereu prin bataie va fi invațat să o și dispretuiasca127.Iar daca a invatat sa o dispretuiasca, totul s-a stricat”.De asemenea recomanda pedeapsa reala ca stimulent educativ, reprosul, admonestarea, dojana.

Cea de-a doua categorie sunt stimulentele psihice.S-ai rasplatim pe copii cu daruri, alintari si laude pentru faptele bune, sa-l ducam la preot, apoi ca sa-l laude, la randul sau recomanda Sfantul Ioan.

Crearea obisnuintei in cele bune este un alt puternic mijloc de educatie in pedagogia Sfantului Ioan:”daca din primii ani i-l indepartam pe copil de la rau si-l conducem pe calea binelui vom statornici in el aceasta deprindere ca o lage naturala” caci obisnuinta e o a doua natura a omului.Recomanda de asemenea supravegherea continua, postul si rugaciunea, catehizarea copilului.

Familia Creștină și nașterea de copii

Legătura dintre bărbat și femeie, sfințită în Hristos, este binecuvântată cu nastere de prunci și atunci cuplul devine familie ,care într-un mod cu totul aparte este imaginea pământească a Sfintei Treimi.Bărbatul fiul și soția imită pe Cel care este pentru todeauna Dumnezeu Tatăl, Fiul și Sfântul Duh.Copilul se naște și crește din dragostea celor doi încât în familie “întâlnirea” bărbatului și femeii, cunoașterea și iubirea care transfigurează îi unește în cea de-a treia persoană pe care o doresc părtași dialogului lor.Relația lor personală are astfel ceva din revelația plină de iubire a lui Dumnezeu.Familia creștină este așadar comunitatea de viață și iubire și chip și parte a Bisericii.Cei doi privesc pe Hristos privindu-se unul pe altul și pe copiii pe care I-au facut partasi “dialogului” lor iubirea Lui.In copii iubirea lor este intarita in unitatea ei comunitară128.Acum s-a pus temeiul unor noi oameni chipuri ale lui Hristos Cel întrupat.Cei ce se vor naște din această căsătorie vor fi si ei membri și candidați ai Impărăției eterne a lui Dumnezeu.Cerul Însuși se bucură pentru această sporire a Impărăției lui Dumnezeu, dar pentru nașterea de noi membri ai Impărăției lui Dumnezeu pentru creșterea lor viitoare familia creștină nu e lipsită de eforturile înfrânării, ale răbdării și ale strădaniilor.129

Familia de aceea este un santuar sfânt căminul sfânt al tuturor virtuților crestina, cea dintai scoala a sfinteniei; ea este celula viatala a bisericii.Iubirea care este centrul vital rasfrange indatoriri si responsabilitati tuturor membrilor ei care se straduiesc sa traiasca dupa voia lui Dumnezeu.130

Sfantul Clement Alexandrinul subliniaza ca familia, casatoria crestina are functiile si slujirile ei specifice,care sunt de pret in fata Domnului.Astfel Apostolul spune ca trebuie pusi in fruntea Bisericiioameni care sunt deprinsi sa-si chiverniseasca propra lor casa131.Daca sfântul Apostol Pavel spune că fiecare să și îndeplinească slujirea în starea în care a fost chemat .I Corinteni 7,24),în cazul căsătoriei creștine se referă desigur la aceea că bărbatul să dea femeii bunavointa datorata, asemenea si femeia barbatului (I Corinteni 7,3), ca astfel neliopsindu-se unul pe altul (I Corinteni 7,5), sa implineasca slujirea la care au fost chemati132.

Cel care nu are grija de ai sai este “ca un lepadat de credinta” (I Timotei 5,8) pentru ca nun implineste slujirea la care a fost chemat .Iar pentru parinti ca rod al casatoriei lor binecuvantate de Hristos, sfanta este nasterea pentru ca prin ea s-a alcatuit lumea, prin ea fiintele ,prin ea firile, prin ea ingerii, prin ea puterile, prin ea sufletele, poruncile, legea, prin ea Evanghelia si cunoasterea lui Dumnezeu si a fapturilor si fiintelor spirituale.

Prin nasterea de prunci sotii iau parte la taina creatiei dar si la cunosterea lui Dumnezeu in imparatia cerestilor: ce cinste pentru oameni si cat de onorati sint sotii ca Dumnezeu care voieste sa imulteasca sufletele care sa-Lpremareasca in veci si sa populeze lumea i-a ales sa-i fie colaboratori la o astfel de mareata lucrare si astfel ei primesc binecuvantarea creatiei dupa cum potirul unei flori primeste sarutul razei de soare.

Prin nasterea de copii familia este icoana cea mai fidela a bisericii, care este bogata in urmasi prin vigoarea ei de a naste, noi ne nastem din ea traim din laptele ei si suntem insufletiti de duhul ei asa cum ne spune si Sfantul Ciprian.133Ca parte a bisericii insa-si familia ia parte la viata, la slava si la bogatia ei de har.Daca Biserica este mireasa lui Hristos fiecare familie intrucat face parte din biserica poate fi socotita tot mireasa lui Hristos care ca Mire ceresc al ei o uneste cu sine, o umple de viata divina o incadreaza in organismul cel mare al bisericii, o lumineaza, o intareste si o sfiinteste.Prezenta lui Hristos face din familie un organism in care pulseaza vesnicia.

Prin copii, care devin noi membri ai imparatii lui Dumnezeu familia crestina urca pe piscul de taina unde se impreuna cerul cu pamantul, Dumnezeu cu omenirea, Hristos cu Biserica, caci prin ei stralucirile iubirii Dumnezeiesti se rastrang in gingasia si curatirea sufleteasca a acestora, “darul” prin care bunul Dumnezeu binecuvanteaza cununia si caminele, pentrun ca odata cu ei creste si li se desavarseste viata trensfigurandu-se in Dumnezeu134.

In acest sens copii sunt nu numai coroana oricarei familii ci si implinirea si sensul ei de mica biserica.

Aici in Betleemul cel din nauntrul nostru pruncul nou nascut deschzandu-I larg usile sufletului si pregatindu-ne dupa cuviinta camara inimii va salaslui ajutandu-ne ca noi insine sa-L slujim cu toate gandurile si faptele noastre.Nasterea de copii este o taina “a intruparii” fiului lui Dumnezeu pentru fiecare din noi intr-un mod aparte taina la care participa sufltul dar si trupul135.

Pruncii sunt scara lui Iacob care leaga pamantul de cer unde sunt doi sau trei adunati in numele lui Hristos acolo este si Hristos in mijlocul lor.Domunul vorbeste prin cei trei de barbat, de femeie si copil pentru ca prin Dumnezeu este unita femeia cu barbatul.

Iubirea creste din exercitiul responsabilitatii reciproce si responsabilitatea creste din iubire.Responsabiliatea aceasta se manifesta in fapte in mijlocul societatii caci familia proprie nu poate fi slujita fara implinitea unor indatoriri in societate.Harul dat celor casatoriti are astfel efecte in societate si in Biserica136.Aceasta responsabilitate se vadeste in primul rand printr-o dorinta necurmata ca intraega familie sa se impartaseasca de harul lui Hristos, prin Sfintele Taine si slujbele Bisericii.Ca implinire este porunca Mantuitorului:”Lasati copii sa vina la Mine”.Primele rugaciuni care se tin minte toata viata casi prima catiheza, semnul Sfintei Cruci, cinstirea icoanelor, a Sfintilor si a Maicii Domnului, primele norne de conduita crestina si primul indemn spre exerciatrea virtutiilor crestine sunt primite in familie, de la sanul ocrotitor al mamei.Modelarea celor mici este facuta in familie dupa modelul sfintilor, prin rabdarea in primul rand a mamei, fiintial legata de nasterea lui Hristos in sufletul copilului. Ne stau tuturor marturie intr’u chemarea nobila pe care o are mama pentru inceputul vietii noastre crestine.

Cele mai alese pagini din istoria Bisericii sunt legate de chipul acestor mame dupa cum exclama marele Libanius: “Ah! Ce femei si ce mame minunate au cerstinii“.prin mama crestina ca si prin Sfanta Fecioara Maria, prin care s-a innoit lumea intrupandu-se Hristos lumea veche s-a transfigurat137.

Pastrarea credintei drept slavitoare este strans legata de evlavia mamelor crestine de sfiintenia familiei crestine.Nici una nici cealalta nu poate sa ajunga la desavarsire intre ele existand o legatura tainica.Cu cat creste sfintenia familiei creste si slava Bisericii.Cea dintai liturghie se inalta pe altarul “martirilor” familiei crestine, prelungind intr-o cununa a rugaciunii atotcuprinzatoare jertfa dragostei familiale.In familie toti crestinii inalta o rugaciune Tatalui Ceresc in acelasi duh de fratietate.Rugaciunea in comun practicata in familie a rodit intr-un fel cultul Bisericii ridicand pe fii bisericii la manifestarea constiintei crestine insa fiecare crestin vorbeste cu Dumnezeu in numele univeraliatatii crestine, ridicandu-se de la rugaciunea individuala la comuniunea frateasca prin Sfanta Liturgie138.Faptul ca dupa doua milenii Biserica crestina impune o noua considerare a rolului familiei in greaua dar posibila refacere a unitartii tuturor celor ce marturisesc pe Hristos, nu uitandu-se ca familia daca si-a mentinut demnitatea , unitatea, misiunea,sfintenia, aceasta se datoreste familiei139.

Familia a fost sanctuarul in care s-au pastrat comorile traditiei ortodoxe si s-au cultivat virtutiile crestine.Familia a fost focarul care a daruit crestinismului in general si ortodoxiei indeosebi fortei noi de lupta, energii mereu proaspate pe baricadele credintei.

Familia in slujba li Hristos si a bisericii a fost sio este una dintre cele mai frumoase capitole ale istoriei universale140.Prin familie este nadejdea salvarii din dezechilibru a societatii in care traim a intregului popor dar si facerea de noi candidati ai Imparatirei lui Dumnezeu.

Concluzii

Casătoria este întemeiată de Dumnezeu chiar de la începutul creării omului ca barbăt și femeie,(Facere 1,27) așa încât de la început, Dumnezeu i-a făcut pur si simplu o familie.Scopul suprem al omului pe pământ îl constituie mântuirea și îndumnezeirea, toate celelalte între care și îmuțtirea biologică sunt secundare.Atmosfera de dragoste și de jertfă pe care o presupune familia nu va fi deplină dacă dragostea și jertfa nu va fi după modelul iubirii lui Hristos pentru om.De aceea Dumnezeu binecuvântează nunta în cadrul comunitătii eclesiale, dăruind soților harul Său în vederea împlinirii celor ce, prin puterile lor nu le-ar putea împlini.

Omul aflat sub povara păcatului strămosesc, ne învață Sfântul Apostol Pavel, nu e în stare să săvârșească actele dreptății dar pe toate acestea le va savărși totuși credinciosul renăscut în Hristos împlinind astfel toate poruncile Divine.

Prin Sfintele Taine Dumnezeu se coboară dăruind Viața.”Eu am venit ca lumea Viață să aibă și din belșug s-o aibă”(Ioan 10,10).Mântuitorul nu a dat o simplă învatătură, un adevăr nou, ci însăsi Viața.El însusi devine viața noastră prin însușirea Sfintelor Taine.Ce avem noi mai bun în noi care ne pătrunde și ne transfornă mereu este harul divin, este viața lui Hristos în noi care ni se dă prin Sfintele Taine.Prin ele trăim o viață nouă într’u Hristos fară de care nu suntem și nu putem fi cu adevărat creștini.Sfintele Taine prin care se revarsă în noi harul Dumnezeiesc zidindu-ne pentru a doua oară, sunt fântânile prin care curge viața ceea nouă.Una din aceste fântâni este taina căsătoriei.Problema căsătoriei este una de viată, iar privită prin prisma scopului inițial I-și va afla adevărata valoare.Prin căsătorie omul trebuia să stăpânească pământul și toate cele făcute de Dumnezeu (Facere 1,28) iar femeia trebuie să fie ajutorul omului spre acest scop.

Originea Dumnezeiască a nunții ,existența ei încă din rai, se găsește simplu enunțată în motivul pentru care n-a lăsat omul singur, ci I a făcut consoață de viață.Iar Adam a recunoscând darul Dumnezeiesc marturisind :”aceasta este os din oasele mele și trup din trupul meu și ”De aceea va lăsa omul pe tatăl său și pe mama sa și se va lipi de femeia sa și vor fi amândoi un trup (Facerea 2,23-24) ”.Iar Dumnezeu spune astfel:”Ceea ce a împreunat Dumnezeu omul să nu despartă”(Facerea 19,6).

Taina căsătoriei este atât de mare încât este în stare să facă din bărbat și femeie un singur trup și este în același timp o legătură atât de puternică încât cei căsătoriți se vor transpune și peste legătura dintre parinți și fii.

În toate rugăciunile care însoțesc Taina Nunții se cere pogorâre de har ,unitate de gândire ,de simțire, de voință iar mai presus de toate se cere sfințenie și iubire.Iar izvorul de iubire și chiar însăși iubirea este Dumnezeu.Odată ce taina nunții a fost împlinită , aceștia nu se mai pot despărți niciodată apărând indisolubilitatea.

Indisolubilitatea despărtirii dintre bărbat și femeie atunci când ei stau întradevăr sub această taină, provine din faptul că doi oameni legați prin taina nunții , nu sunt numai două ființe omenești ci una singură spirituală și s a creat un fel de fiintă nouă.

Bărbatul și femeia ce s-au hotărat să duca traiul împreuna îndeplinesc prin aceasta cele ce Dumnezeu a orânduit când a zis:”Nu este bine ca omul să fie singur pe pământ” și ca orice orânduire Dumnezeiască familia revarsă din belsug asupra celor ce o urmează binefaceri nepretuițe.

S au văzut oameni care prin Căsătorie și-au croit un drum în viață scăpând de robia unei destrăbălări ruinătoare, căci îndatoririle pe care familia le impune, strămută gândurile oricărui om căsătorit spre alte îndeletniciri sănătoase.

Astfel în familie cresc tinerele vlăstare care vor fi fala sau nenorocirea unei generații întregi.

Lucrarea de față este alcătuită din cinci capitole iar acestea la rândul lor sunt împărțite în subcapitole, iar firul roșu ce o strabate este ideea în puterea Sfintei Taine a Cununiei care dă putere vieții de familie în rezolvarea problemelor cu care se confruntă.În capitolul întâi este descrisă imaginea primei familii din rai și necesitatea unei puteri care să-l ridice pe om din slăbiciunea moștenită prin greșeala protopărinților noștrii.Aflând cauza slabirii voinței se poate găsi și recuperarea și restaurarea vieții în Hristos și numai “bând din fântanile” Sfintelor Taine.

În capitolul al doilea este prezentat ritualul tainei;pregătirea pentru primirea tainei, și petrecerea de nuntă și care este adevărata nuntă creștină.În capitolul al treilea este prezentată viața de familie sub mai multe aspecte.Lupta pentru păstrarea iubirii între soți care este comparată cu o mucenicie continuă, dar sursa iubirii și biruinței lor nu stă în puterea lor ci numai cerând ajutorul ca Dumnezeu să coboare peste slăbiciunile lor umplând astfel golurile sufletești.

În capitolul al patrulea Căsătoria este prezentată ca o legatură neîntreruptă ea este unică și pentru veșnicie.Unele abateri grave de la rânduiala lui Dumnezeu duc la ruperea relației spirituale cu Dumnezeu dar și dintre soți existând pericolul divorțului.

Familia este formată însă nu numai dintre barbați și femei ci și din copiii care trebuie crescuți întru frica lui Dumnezeu, și astfel împreună cu rodul iubirii, care sunt copiii, vor incerca să treacă biruitori peste toate încercările vieții pentru ca împreună să ajungă în impărășia Lui Dumnezeu.

BIBLIOGRAFIE

Biblia sau Sfânta Scriptură, tipărită cu binecuvăntarea și cu purtarea de grijă a Prea Fericitului Parinte Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române cu aprobarea Sfăntului Sinod, Ediția Institutului Biblic si de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucuresti 1991.

Noul Testament cu Psalmi, tipărit sub îndrumarea si cu purtarea de grijă a Prea Fericitului Parinte Iustin, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, cu aprobarea Sfăntului Sinod, Editura Institutului Biblic si de Misiune a Bisericii Ortodoxe Româna Bucuresti 1979.

Alexandrinul,Sf. Clement “Cuvant de indemn pentru Elini”,VI,72,5traducere introducere note de Pr. D. Feciorul, P.S.B.,4,IBM, Bucuresti 1982

Andreicuț,Episcop Andrei, “Dragoste si libertate si sex responsabil ”,Editura Reintregirea Alba Iulia, 2001

Alexandru Ioan, “Iubirea de Patrie”,Bucuresti, Editura Reintregirea, 1991

Alexe, Pr. Prof. Dr. Stefan “Taina Nuntii”,în Ortodoxia, XL{1998),nr1,p.64

Agiazmatar,”Slujba Cununiei”, Editia a II-a, Bucuresti, Editura Institutului Biblic si de Misiunea Ortodoxa,1971

Bastavoi, Ieromonah Savatie “Despre Curaj si Libertate prin Ortodoxie”, Bucuresti 2001

Bria, Pr. Prof. Dr.Ioan Bria “Ortodoxia in Europa. Locul Spiritualitatii Romane”, Editura Mitropoliei si a Bucovinei, Iasi, 199

Cireseanul, Prof.Dr. Badea,”Tezaurul Liturgic”, Editura Sfantului Sinod, 1910, Tomul I

Calenic,Episcop Botosaneanu, “Biblia in Filocalie”, Editura Trinitas, Iasi,1995

Dorz Traian, “Dreptarul Invataturii Sanatoase”, Sibiu 2001, Editura Oastea Domnului Editia a II-a

Evdochimov, Paul “Taina Iubirii”, Christiana, Bucuresti, 1999

Evliologiu Bobat, Ed. Bucuresti, Editia V, Filiala Cernica 1926

Epifanie “Crampee de Viata”, Schitul Romanesc Lacu, Sfantul Munte Athos, 2000

Florinski,Paul“Stalpulsi Temenia Adevarului”, Editura Polirom,1999,Scrisoarea a XI-a, cap.Prietenie

Grigoras Pr.Lect.Costachi,”Educatia Religioasa la Treapta de Sacerdotiu crestin in Pedagogia Patristică”, Editura Trinitas, 1995

Ilie, Arhimandrit Cleopa, Calauza in Credinta Ortodoxa, Editia a IV-a, Editura Episcopiei Romanului, 2000

Kierkergard Sorin, “Legitimitate Estetica a Casatoriei”, Editura Masina de Scris

Larchet, Jean Cleaude, “Terapeutica Bolilor Spirituale”, Edirtura Sofia Bucuresti 2001

Laroche Michel Philippe,”Un singur trup- aventura mistica a cuplului”, Editura Amarcord, 1999

Moldovan, Prof. Ilie “In Teologia Iubirii I”, Alba Iulia, 1926

Mihalcescu Preot Ioan, “Dogmatica Iubirii”, Romania Crestina, 1988

Mitrofan Dr. Vasile, “Prelegeri Academice”, Editura cernauti, 1909

Măndiță, Protosinghel Nicodim, “Creștini ori Păgâni”, Editura Lumină din Lumină, Bucuresti, 1993

Moldovan Pr.Ilie, “In Hristos si in Biserica”, Alba Iulia, 1996

Mladin Nicolaie, Mirtropolit al Ardealului, “Biserica si Problemele Vremii”, Sibiu, 1947,Mitropolia Ardealului

Radu Pr.Prof.Dumitru “Caracterul Eclisiologic al Sfintelor Taine in Biserica Ortodoxa Romana”, XXX, 1978, numarul 1-2

Teșu, Pr. Ioan Cristinel,”Din Iadul Patimilor Spre Raiul Virtutiilor”, Bucuresti 2000

Trifa, Pr.Iosif, “Alcoolul duhul Diavolului”, Editura Oastea Domnului, Editia a II-a, 1992

Idem “Talcuirea Evangheliilor ”, Ed.Oaste Domnului, 2000, Editia a V-a

Tihamer, Toth, “Casatoria Crestina”, Editura Presa Buna Iasi , 2002