Taina Sfantului Botez In Prezentarea Liturgica A Lui Nicolae Cabasila Si A Sfantului Simeon AL Tesalonicului

=== 06 – Bibliografie finala ===

BIBLIOGRAFIE

Izvoare

I. Ediții ale Sfintei Scripturi

1. Biblia sau Sfânta Scriptură, Ed. I.B.M.B.O.R., București 1988

II. Cărți de cult

2. Moliftelnicul, Ed. I.B.M.B.O.R. București 1998

III. Scrieri ale Sfinților Părinți

3. Sfântul Ambrozie al Milanului, Despre binefacerile Botezului, trad. de

Prof. Dan Negrescu, în “Altarul Banatului”, II. XLI, (1991), nr.

10-12, pp.115-116

4. Idem, De mysteris (Despre Sfintele Taine), trad. de Pr. Prof. Ene

Braniște și Prof. Gh. Voiusa, în “Studii Teologice”, XVII (1965),

nr. 5-6, p.284-302

5. Idem, De sacramentis, trad. de Pr. Prof. Ene Braniște în “Studii

Teologice” XIX (1967), nr. 9-10, p. 565-599

6. Cabasila Nicolae, Despre viața în Hristos, studiu introductiv și trad. de

Pr. Prof. Dr. Teodor Bodogae, Ed. I.B.M.B.O.R., București

2001

7. Sfântul Chiril al Ierusalimului, Procateheza 16 în Cateheze, trad. de Pr.

Dumitru Fecioru, București 1945 p. 53

8. Sfântul Dionisie-Ariopagitul, Despre ierarhia cerească, trad. de Pr.

Cicerone Iordăchescu, Chișinău 1932

9. Sfântul Gherman al Constantinopulului, Istoria bisericească și teoria

mistică, trad. de Pr. Prof. N. Petrescu în “Mitropolia Olteniei”

XXVII (1976) nr. 1-2, pp. 64-71

70

10. Sfântul Grigorie de Nyssa, Împotriva celor ce amână botezul, trad. de

Pr. Prof. Dr., Teodor Bodogae în “Mitropolia Bantului”, III-

XLII (1992), nr. 7-9

11. Sfântul Ioan Damaschin, Dogmatica, trad. de Pr. Prof. D. Fecioru, ed.

a treia, Ed. Scripta, București 1993, pp. 154-158

12. Învățătura celor 12 Apostoli, trad. de Pr. Prof. D. Fecioru, în vol.

Scrierile Părinților Apostolici., (col. “Părinți și scriitori

bisericești” I), București 1979, pp. 15-36

13. Sfântul Maxim Mărturisitorul, către Talasie, trad. de Pr. Prof.

Dumitru Stăniloae în “Filocalia”, vol. II, București 1977

14. Idem Ambigua, trad. de Dumitru Stăniloae în “Părinți și Scriitori

Bisericești”, 80, pp. 288-290

15. Sfântul Simeon al Tesalonicului, Răspunsurile Fericitului Simoen la

întrebările puse de un cleric în “Tratat asupra tuturor

dogmelor credinței noastre ortodoxe, după principiile puse de

Domnul nostru Iisus Hristos și urmașii săi”, în vol. I, Ed.

Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților 2002 pp. 106-121

Lucrări, studii și articole

16. Bodogae, Pr. Prof. Dr., Toedor, în Trăsături umaniste în

spiritualitatea bizantină în “Studii teologice”, nr. 5-6,

1982

17. Braniște, Pr. Prof. Dr., Ene, Contribuții la istoria literaturii teologice

bizantine: Nicolae Cabasila, Despre viața în Hristos, în

“Studii teologice”, XIV (1962), nr. 1-2, p. 13

71

18. Idem, Deosebiri interconfesionale cu privire la Sfintele Taine în

“Ortodoxia”, XI (1959), nr. 4, pp. 499-517

19. Idem, Explicarea Botezului în Catehezele baptismale ale Sfântului

Ioan Gură de Aur în “Studii teologice”, XXII (1970), nr. 7-8,

pp. 509-527

20. Idem, Explicarea Sfintei Liturghii după Nicolae Cabasila, Ed. I.B.M.

B.O.R., București 1977, pp. 151-172

21. Idem, Liturgica Specială, Ed. I.B.M.B.O.R., București 1980, pp. 372-

374

22. Idem, Omilii la Evanghelie după Ioan în “Studii teologice”, 1970, nr.

7-8, p. 322

23. Idem, Rânduiala Bisericii Ortodoxe cu privire la Taina Botezului și

Mirungerii și explicarea lor, în “Mitropolia Olteniei”, XXI

(1969), nr. 3-4, pp. 187-201

24. Idem, Rolul Botezului, Euharistiei și a Mirungerii în viața creștinilor

după Nicolae Cabasila în “Glasul Bisericii”, XV (1956), nr. 10

pp. 551-555

25. Deheleanu, Pr. P., Botezul ortodox (documentare biblică), în

“Mitropolia Moldovei și Sucevei”, XLVII (1971), nr. 34,

p. 215-246

26. Diaconu, Pr. Drd., Adrian, Catehezele baptismale ale Sfântului Ioan

Gură de Aur în “Biserica Ortodoxă Română”, CVIII (1990),

nr. 5-6

27. Dură, Pr. N., Dispoziții și norme canonice, privind administrarea

Tainei Botezului, în “Ortodoxia”, XXX (1979), nr. 3-4, p. 593-

612

72

28. Galeriu, Pr. Constantin., Jertfă și Răscumpărare, teză de doctorat,

București 1973, p. 133

29. Georgescu, Pr. Mag., Mihai, Sfintele Taine după Catehezele Sfântului

Chiril al Ierusalimului, în “Studii Teologice” XI (1959),

nr. 78, pp. 428-442

30. Ioanicescu, Pr. Lect., Ioan, Tâlcuirea Sfintelor Taine după opera

Sfânului Simeon al Tesalonicului, în “Mitropolia

Olteniei”, XLVII (1995), nr. 1-2

31. Marcu, Pr. Prof. Dr., Grigorie, Botezarea pruncilor în Biserica

primară, în “Mitropolia Olteniei”, 1956, nr. 4-5, p. 182

32. Mihălțan, Episcopul Oradiei, Ioan, Restaurarea chipului lui

Dumnezeu în om prin Taina Sfântului Botez, în “Mitropolia

Bantului”, XXXV (1985), nr. 11-12

33. Mihoc, Pr., Vasile, Botezul lui Ioan și Taina Sfântului Botez., în

“Îndrumări bisericești”, Sibiu, 1976, p. 123

34. Moldovan, Pr. Prof., Ilie, Botezul Domnului sau descoperirea

sensului divin al vieții în “Telegraful român”, 1984, nr. 1-

2, p. 2

35. Munteanu, Al. Arm., Rânduiala și explicarea Botezului și Mirungerii

după scrierile literaturii patristice, în “Glasul Bisericii”,

XIX (1960), nr. 11-12, pp. 952-972

36. Necula, Pr. Asist., Nicolae, Ritualul Botezului creștin și al Mirungerii

în riturile liturgice răsăritene, în “Glasul Bisericii”, XXX

(1971), nr. 9-10, pp. 828-846

37. Nicolae, Mitropolitul Banatului, Pedobaptismul de-a lungul vremii în

“Biserica Ortodoxă Română”, 1975, nr. 1-2, p. 131

73

38. Petcu, Drd., Sorin, Rânduiala și explicarea Botezului și a Mirungerii

după Arhiepiscopul Simeon al Tesalonicului, în “Studii

Teologice”, XXIV (1972), nr. 9-10, pp. 695-710

39. Petreuță, Pr. Dr., Ioan, Botezul Sfântului Duh în “Mitropolia

Bantului”, 1964, nr. 1-3, pp. 35-38

40. Preda, Drd., Constantin, Doctrina și practica botezului după Faptele

Apostolilor în “Ortodoxia”, XLIX (1997), nr. 3-4, pp. 36-65

41. Popa, Drd., Costică, Botezul și unitatea creștină în lumina Sfintelor

canoane în “Ortodoxia”, XXII(1974), nr. 3, pp. 486-497

42. Radu, Pr. Prof. Dr., D., Tainele inițierii în mistica sacramentală a lui

Nicolae Cabasila, în “Ortodoxia”, XLI, 1989, nr. 3

43. Radu, Pr. Dr., Simion, Deosebirea dintre botezul Sfântului Ioan și

Taina Sfântului Botez, în “Telegraful român”, 123, (1975), nr.

25-26, pp. 2-4

44. Saucă, Drd., Ioan, Taina Sfântului Botez, de-a lungul vremii în

“Mitropolia Bantului”, XXXIV (1984), nr. 5-6, pp. 285-306;

nr. 7-8, pp. 428-441

45. Scriban Iuliu, Botezul copiilor, în “Biserica Ortodoxă Română”,

1927, nr. 12, p. 733

46. Stăniloae, Pr. Prof. Dr., Dumitru, Numărul Tainelor, raportul și

problema Tianelor din afara Bisericii în “Ortodoxia” VIII

(1956), nr. 2, pp. 191-215

47. Idem, Sfintele Taine în ierugiile bisericești, în “Ortodoxia”, XXXVII

(1985), nr. 3

48. Idem, Teologia Dogmatică Ortodoxă ed. a doua, Ed. I.B.M.B.O.R.

vol. III, București 1997, p.34

74

49. Streza, Pr. Asist., Liviu, Botezul în diferite rituri litirgice creștine,

teză de doctorat (partea I), în “Ortodoxia”, XXXVII (1985),

pp. 27-186

50. Idem, Slujba Botezului în ritul liturgic ortodox și cel catholic, în

“Studii teologice” XXV (1973), nr. 9-10, pp. 685-697

75

=== 04 – Taina Sfântului Botez ===

Capitolul I

Date biografice despre Nicolae Cabasila și Simeon al Tesalonicului.

1.1.

Personalitatea, viața și opera lui Nicolae Cabasila.

Din nefericire, nu cunoaștem nici prea multe și nici prea importante amănunte despre personalitatea și viața lui Nicolae Cabasila. Izvoarele și datele pe care documnetele istorice ni le transmit în aceasta privință , sunt și puține și laconice.

Nicolae Cabasila s-a născut în Tesalonic, dintr-o familie nobilă, la o dată nesigură care trebuie căutată în preajma anului 13001. Adevăratul său nume de familie după tată era cel de Chamaetos, Cabasila se numea după mamă, care era sora lui Nil Cabasila, arhiepiscopul Tesalonicului. De la cronicarul Gheorghe Frantzes știm că mama lui Nicolae a fost o femeie pioasă, care către sfârșitul vieții sale, s-a retras la mânăstirea tesalonicenă a Sfintei Teodora. Ei i s-a încredințat creșterea și educația preacuvioasei Tomaida2. Amănunte interesnate despre tinerețaea studioasă a lui Nicolae Cabasila găsim în scrisorile scrise de el însuși în acest timp și adresate în cea mai mare parte, tatălui său3. Deși după cum zice Cabasila însuși într-una din aceste scrisori, Tesalonicul orașul său natal era în secolul al XIV – lea un

1 R. Guilland, La correspondance inedite de Nicolas Cabasilas, BZ, vol. XXX 1929/30 p. 97, apud, Pr. Prof. Dr. Ene Braniște, Explicarea Sfintei Liturghii după Nicolae Cabasila, București 1997, p. 164 .

2 Gherghe Frantzes, Anale, cart. II, cap. 5 (P.G.,t,CLVI, col.751 A), apud Pr. Prof. Dr. Ene Braniște, op. cit. p. 165.

3 Ibidem, p.97, apud. Pr. Prof. Dr. Ene Braniște, op.cit.p. 165.

5

focar al artei și al științei grecești. Cabasila pleaca de timpuriu la Bizanț pentru a-și desăvârși studiile4.

După propria sa mărturie, el a fost atras spre capitală de iubirea pentru admirabilul său unchi Nil, care se găsea pe atunci acolo, precum și de pasiunea studiului. De altfel, se pare că însuși tatăl său dorea ca Nicolae să ajungă un mare cărturar, orator și scriitor, căci el se interesează foarte îndeaproape de progresele intelectuale ale fiului său. Cabasila stidia

într – adevăr cu o râvnă care nu de puține ori i-a primejduit sănătatea trupească. După moda timpului Cabasila studiase retorica, științele și teologia. Aici el, scrie, printre altele, “Elogiul Sfântului Dumitru”, patronul Tesalonicului, precum și un comentariu la cartea a III – a din Syntaxa lui Ptolemeu, sintaxă care era autoritatea de căpetenie a vremii în matereie de astronomie. Prin calitățile și prin sârguința sa la învățatură, Nicolae câștigă repede bunăvoința împăraților Andronic al II -lea și Mihail al IX –lea.

Întors la Tesalonic, Cabasila a jucat un rol foarte activ în viața politică și socială a acestui oraș, după cum o dovedesc scrierile lui din acest timp. Este posibil să fi fost investit chiar cu oarecare dregătorie pe care nu le cunoaștem cu precizie. Imperiul Bizantin trecea pe atunci prin mari crize și tulburări interne și externe. Imperiul era tuburat serios pe terenul religios de controversa isihastă, iar politicește, era sfâșiat de războiul civil dintre Ioan Cantacuzen și Ioan al V –lea Paleologul (1341 – 1347).

Cabasila se găsea, ca toți nobilii timpului, alături de Ioan Cantacuzen și nu o data a avut el prilejul să se plângă de abuzurile zeloților, împotriva cărora a și scris. În 1346, răsculații masacrară aristrocrația Tesalonicului; Nicolae Cabasila a fost unul dintre puținii nobili care au scăpat cu viață.

4 Ibidem, p.99, apud. Pr. Prof. Dr. Ene Braniște, op.cit.p. 165.

6

În 1346, când Tesalonicul a fost asediat de Manuel al II –lea, fiul lui Ioan Cantacuzen, tesalonicenii fură siliți să accepte și ei domniacantacuzenilor. În acest scop ei au trimis atunci pe Nicolae Cabasila și pe un oarecare George Farmax ca delegați la Manuel, care se găsea la Bereea și căruia tatăl său îi daduse împuternicirea de trata cu delegații diferitelor orașe și provincii bizantine5. După cum se observă, documentele timpului ni-l înfățișează pe Cabasila, încă de la început, ca partizan al Cantacuzenilor6, de la care va fi pimit poate și unele demnități. Cât de fidel și de statornic a fost atșamentul său față de aceștia o dovedește Elogiul lui Matei Cantacuzen, scris de el în anul 1354. Atașamentul acesta nu s-a coborât însă niciodată până la servilism, cum se afirmă uneori. Cabasila a știut să se mențină într-o atitudine demnă și neschimbătoare, ferindu-se deopotrivă de servilismul josnic, ca și de spiritul de intrigă obișnuit de la curțile bizantine. El a rămas, mai ales, unul dintre puținii amici statornici și intimi ai împăratului Ioan Cantacuzen.

O mărurie a acestei strânse prietenii ne-o dă însuși împăratul – istoric. În Istoria sa, acesta relatează că, în 1349, când proiectase să se retragă vremelnic într-o mânăstire, “erau de aceeași părere cu el pentru retragerea din lume și Nicolae Cabasila și Demetru Kydones7 care atingeau culmea înțelepciunii profane, și ac niște înțelepți îmbrățișaseră viața celibatară, lipsită de necazurile căsătoriei, din care pricină împăratul le acordase onoarea de prieteni și consilieri intimi ai săi”. Într-un act patriarhal din

5 Ioan Cantacuzen, Istoria, cart. III, cap. 94 și cart. IV, cap. 16 și 37(P.G., Z, CLIII, col. 1260 D), apud Pr. Prof. Dr. Ene Braniște, op.cit.p. 167.

6 Pr. Prof. Dumitru Stăniloaie “Viața învățătura Sfântului Grigorie Palama”, cu trei tratate traduse (seria teologică), NR. 10, Sibiu, 1938, pp.7-8, 235, 247, apud Pr. Prof. Dr. Ene Braniște, op.cit.p. 168.

7 Idem, “Correspondance de Nicephone Gregoras”, Paris 1927, pp.325-332, apud Pr. Prof. Dr. Ene Braniște, op.cit.p. 168.

7

septembrie 1350, Nicolae Cabasila e menționat printre intimii împăratului invocați ca martori pentru reabilitarea ieromonahului Nifon, care fusese acuzat de ”messalainism”.

Din felul în care am văzut că vorbește despre el, Simeon al Tesalonicului, putem deduce însă că Nicolae Cabasila s-a retras, către sfârșitul vieții în vreo mânăstire așa cum făcuse și mama sa. Anonimatul tăcut al vieții de mânăstire explică probabil, misteru care învăluie de aici înainte persoana lui Nicolae Cabasila; despre restul vieții sale documentele rămase și cercetate până acum u ne mai dau absolut nici o știre. Doar atât știm sigur, că după moartea unchiului său Nil (+1363), Nicolae a publicat lucrarea postumă a cestuia “Despre purcederea Sfântului Duh”, adăugând și o prefăță proprie ceea ce a determinat pe unii să atribuie lui Nicolae însuși această scriere. Cât timp a mai supraviețuit Nicolae, unchiului său Nil, nu știm, căci din documente nu aflăm nici data și nici locul morții sale. După cum vedem, istoria păstrează puține și palide amintiri despre viața și faptele lui Nicolae Cabasila. Dar din toate aceste date, deși puține și laconice, autorul de care ne vom ocupa, se conturează ca o personalitate de o impunătoare cultură și virtute. Precum se va vedea însă în dată, mai ales opera sa scrisă constituie, prin bogăția și calitatea ei, documentul cel mai autentic și mai de preț, care ne arată cine a fost și ce a însemnat Nicolae Cabasila în viața socială, culturală, politică și bisericească a timpului său.

Mare erudit și admirabil scriitor, temut și respectat adversar al latinilor, teolog subtil și profund, personalitate bisericească cu o bogată și adâncă experiență spirituală, Nicolae Cabasila rămâne “una din luminile Bisericii Grecești din secolul al XIV –lea și una din cele mai proeminente personalități istorice din penultimul veac al Imperiului Bizantin”. Opera scrisă a lui Nicolae Cabasila este destul de vastă și de variată. În totalitatea

8

ei, acestă operă reflectă caracterele generale ale literaturii bizantine din acestă epocă, așa cum le stabilește prof. D. Balanos, adică întoarcerea către antichitatea clasică greacă, folosirea în largă măsură a vechii literaturi patristice și preocuparea polemică antilatină. În afară de aceste note comune, prin care scrisul lui Cabasila se integrează în spiritul și preocupările generale ale vremii sale, unele din lucrearile sale și mai cu seamă cele două capodopere “Despre viața în Hristos și Tâlcuirea dumnezeieștii Liturghii” se disting prin strălucite calități de profunzime șe suptilitate, precum și prin frumusețea formei. Pentru astfel de însușiri, scrisul lui Cabasila a fost prețuit încă din timpul vieții sale, după cum ne încredințeză elogiile istoricilor Cantacuzen și Frantzes, și a fost întotdeauna apreciat cu laude, până în zilele noastre. “Scrierile lui Nicolae Cabasila – declara în secolul al XV –lea Gheorghe Scholarul – sunt o podoabă a Bisericii lui Hristos mai ales paginile sale Despre viața în Hristos. În toate, el se distinge în excelență nu numai prin pietatea și știița sa teologică, ci – ceva mai mult – rivalizează prin arta și farmecul său literar cu cei mai mari de seamă scriitori, chiar greci”.

Pe lângă calitățile de erudiție și cele literare, opera lui Nicolae Cabasila prezintă și o neprețuită valoare documentară. Îndeosebi lucrarile sale neteologice constituie un izvir de mâna întâi pentru cunoașterea istoriei politice și sociale, economice și culturale a Imperiului Bizantin și în special al Tesalonicului din secolul al XIV –lea.

9

1.2.

Viața, activitatea și opera lui Simeon al Tesalonicului.

Printre erarhii și teologii de mare valoare ai Bisericii Ortodoxe din perioada de sfârșit a Imperiului Bizantin, se numără și Simeon, Arhiepiscopul Tesalonicului. Datele biografice cu privire la viața și activitatea lui sunt puține și sărace8.

În istoria Bisericii au existat multe persoane cu numele de Simeon, cu care acest ierarh a putut fi confundat. Adesea este confundat cu Sfântul Simeon Noul Teolog (sceolele X – XI), dar cele câteva secole care-i despart fac o distincție clară între acești doi mari teologi ai Bisericii de Răsărit9.

Mai întâi trebuie să vedem cadrul istoric și bisericesc în care a trăit și a activat Simeon Tesaloniceanul. Numele nu se leagă de Tesalonicul secolelor al XIV –lea și al XV –lea, oraș destul de înfloritor în acea vreme, a doua metropolă a Imperiului Bizantin și cel mai important centru și focar al artei, culturii și teologiei bizantine, după Constantinopol10.

Tesalonicul a dat Ordoxiei pe cei mai ilustri tâlcuitori ai Liturghiei ortodoxe, adică pe Nicolae Cabasila (secolul XIV)11 și pe Simeon, arhiepiscopul acestui oraș.

8 H.G. Beck, Kirche und Thelogische Literatur im bizantin chem Reich Munchen, 1959, p.732, apud Drd. Sorin Petcu, Rânduiala și explicarea Botezului și a Mirungerii după Arhiepiscopul Simeon al Tesalonicului în S.T. NR. 9-10, 1972, București p. 695.

9 Dan Zamfirescu: Probleme Teologice și hageografice legate de supranumele Sf. Simeon Noul Teolog în Ortodoxia X 1958 pp. 395-429; Manuscrise Slave cu trad. din Sf. Simeon Noul Teolog în Ortodoxia XI 1959 NR. 4 pp. 235-266, apud Drd. Sorin Petcu, op.cit. p.695.

10 O. Tafrali, Thessalonique au XIV- eme siecle, Paris 1913, apud Drd. Sorin Petcu, op.cit. p.695.

11 Diac. E. M. Braniște, Expl. Sf. Liturghii după N. Cabasila, Teză de doctorat, București, 1943; N. Cabasila, Tâlcuirea Dumnezeieștii Liturghii trad. de Diac. E. M. Braniște București 1946, apud Drd. Sorin Petcu, op.cit. p.695.

10

În acest timp Tesalonicul excela între toate orașele imperiului prin conservatorismul său în materie de tradiție și de practică liturgică.

El era singurul centru ortodox unde se mai păstrau încă în toată splendoarea lor, unele din vechile rânduieli liturgice bizantine, dispărute chiar în Bizanț, locul lor de origine, cum era de exemplu tipicul constantinopolitan al slujbei cu cântări al celor șapte Laude, înlocuit cu tipicul ierusalimitean12.

O problemă care frământa spiritele în această perioadă în Răsărit, era și curentul isihast, al carui dârz apărător s-a arătat a fi și Simeon al Tesalonicului13. Din punct de vedere politic, la începutul secolului al XV –lea, Tesalonicul era amenințat de pericolul turcesc ceea ce-i determină pe tesaloniceni să predea orașul venețienilor cu speranța de a fi salvat. Arhiepiscopul Simeon militează pentru această predare14, deși opera scrisă are un vădit caracter polemic antilatin.

Câteva informații sumare aflăm din operele lui, din Synodiconul15 Duminicii Ortodoxiei al Bisericii Tesalonicului și din “Narațiunea despre ultima luare a Tesalonicului”16, a lui Ioan Anagnostul sriitor din secolul

al XV –lea.

12 Simeon al Tesalonicului “Despre dumnezeiasca rugăciune”, cap. 301, reprodus de P.G., t, CLV, col. 553 D-556 A; cf. și trad. rom. din vol: “Tractat asupra tuturor dogmelor credinței noastre ortodoxe, după adevăratele principii puse de Domnul nostru Iisus Hristos”, tipărită de Toma Teodorescu, București 1865, p. 198; cf. Diac. E. M. Braniște, op.cit. p. 219, apud Drd. Sorin Petcu, op.cit. p.695.

13 E. Popovici, I.B.U., trad de Anastasie Mironescu, cart. II, ed-II-,București 1927, p.175,apud Drd. Sorin Petcu, op.cit. p.695.

14 I.M. Funtuli: Opera Liturgică a lui S. al Tesalonicului (în grecește) Tesalonic, 1966, p.24 apud Drd. Sorin Petcu, op.cit. p.696.

15 Synodiconul era lista care cuprindea pe tiți episcopii care au păstorit într-o eparhie și care se citea o dată pe an în Biserică la Duminica Ortodoxiei, apud Drd. Sorin Petcu, op.cit. p.696.

16 P.G., t. CLVI, col. 588-637, apud Drd. Sorin Petcu, op.cit. p.696.

11

Simeon s-a născut pe la mijlocul secolului al XIV –lea în Constantinopol, așa cum reiese din slujba alcătuită de el în cinstea lui Simeon Metafrastul (traducăorul), al cărui îl va lua cu ocazia tunderii sale în monahism și pe care-l numește “compatriot și omonim”17.

Synodiconul Bisericii din Tesalonic ne arată că, Simeon a fost călugăr înainte de a deveni episcop18, așa cum se vede dintr-o srisoare către un cunoscut monah, în care se numără pe sine printre ieromonahi19. Nu știm în care mânăstire a fost călugăr, dar cunoașterea amănuțită a tipicului slujei Bisericii din Constantinopol, arată o îndelungată slujire a lui la curtea patriarhlă. De asemenea nu știm din ce famillie, din ce mediu cultural venea și nu știm ce studii înalte a făcut, deși bănuim că a studiat temeinic pentru a elabora o operă așa de variată “scrisă într-o limbă bisericescă formată la umbra bibliotecilor”.

Nu se știe dacă Simeon a ocupat funcții politice sau administrative. Ocupându-se de episcopii de la Tesalonic, Louis Petit scrie despre Simeon, numai că “despre succesorul lui Gavriil, ilustrul Simeon, noi nu știm nimic decât data morții”20. A fost hirotonit ca arhiereu în Constantinopol de unde a venit la Tesalonic, la o dată care nu se poate fixa cu exactitate ci se paote doar presupune pe baza datei morții înaintașului său Gavriil survenită la 25 iulie 142521. În ceea ce privește fixarea datei în care Simeon își începe activitatea ca ierarh, părerile istoricilor sunt împărțite. Majoritatea istoricilor

17 Citat la I.M. Funtuli, op.cit., p.22 apud Drd. Sorin Petcu, op.cit. p.696.

18 L. Allatius, De Symeonibus, P.G., t,CLV, col.9-19, apud Drd. Sorin Petcu, op.cit. p.696.

19 O.Tafrali, Thessalonique, de origines au XIV-e siecle, Paris, 1919, pp. 304-305, apud Drd. Sorin Petcu, op.cit. p.696.

20 L.Petit, Les eveques de Tessalonique, în rev. “Echos d’Orient”, an V, NR. 2 (1901), p.95 apud Drd. Sorin Petcu, op.cit. p.696.

21 I.M. Funtului, op.cit., p.23, apud Drd. Sorin Petcu, op.cit. p.696.

12

încadrează episcopatul său între anii 1410 – 142922. Dacă nu cunoaștem sigur data episcopatului lui Simeon, cunoaștem în schimb, foarte bine data morții sale. Toți istoricii leagă această dată de prima cădere a Tesalonicului sub turci (29 martie 1430)23, când orașul nu a fost distru definitiv24. Cunoscând data sigură a căderii Tesalonicului, stailim cu ușurință data morții sfântului, deoarece, după cum spun documentele, ea are loc “cu șase luni înainte de căderea Tesalonicului”, adică în luna septembrie 142925.

Sophie Anatoniadis, bazându-se pe Ioan Anagnostul, arată că “Dumnezeu n-a vrut să-l facă să sufere marea durere a luării orașului de către turci, ceea ce înseamnă că el murise înainte de această dată, fiind plâns de greci, de latin și de evrei”26. În Synodiconul Tesalonicului, Simeon este numărat ca al 61 –lea ierarh al Tesalonicului, având ca predecesor, pe Gavriil, iar ca urmaș pe Grigore27. Simeon nu a fost cinstit ca sfânt și pomenirea lui nu a fost introdusă nici în calendarul din Tesalonic, probabil din cauza evenimentelor care s-au succedat după moartea sa28, deși de multe ori în unele scrieri românești el e numit “Sfântul Simeon”29.

Dacă despre viața lui Simeon al Tesalonicului nu avem date prea numereoase, în schimb opera sa scrisă n-i s-a păstrat aproape în întregime,

22 S. Antoniadis, Place de la Liturgie dans les tradition des lettres greq ues, Leiden, 1939, p.215 apud Drd. Sorin Petcu, op.cit. p.696.

23 L. Alletius, Diatriba de Symeonibus, Paris 1664, reprodus în P.G., t. CLV, col.14 A, apud Drd. Sorin Petcu, op.cit. p.697.

24 Ibidem, col. 14 A, apud Drd. Sorin Petcu, op.cit. p.697.

25 K. Krumbacher, Geschehte des byzantinischen Literatur, vom Justinian biszum Ende des estramischen Reichs, 572-1453, Munchen, 1897, p.112,apud Drd. Sorin Petcu, op.cit. p.697.

26 S. Antoniadis, op.cit. pp. 215-216, apud Drd. Sorin Petcu, op.cit. p.697.

27 V. Laurent, la List episcopale du Synodicon de Tessalonisque, în “Echos d’Orient”, 36-eme annee, NR.171 Paris, p.303, apud Drd. Sorin Petcu, op.cit. p.697.

28 Ibidem p. 304, apud Drd. Sorin Petcu, op.cit. p.697.

29 Simeon al Tesalonicului op.cit. București 1895, apud Drd. Sorin Petcu, op.cit. p.697.

13

dar n-a fost încă editată complet și nici studiată. Opera sa cuprinde mai multe lucrări cu caracter teologic, în cea mai mare parte editată, prezentându-se ca un tratat format din mai multe părți, fiecare parte având un caracter de sine stătător și un titlu aparte.

Textul original (grecesc) al operi complete a lui Simeon s-a tipărit pentru prima dată la Iași în 1683, sub îngrijirea lui Dositei, patriarhul de atunci al Ierusalimului30. După ediția Principes, tipărită în Moldova, opera lui Simeon s-a retipărit de către abatele J.P.Migne, în P.G., t. CLV, col. 25-1004 în anul 1866. O nouă ediție transpusă în greaca vorbită (modernă) a apărut la Veneția în anul 170231.

Opera lui Simeon a fost tradusă în limba română și tipărită la București în anul 1765 de către Chesarie ecleziarhul Mitropoliei, viitorul episcop de Râmnic. Traducerea s-a intitulat Simeon Arhiepiscopul Tesalonicului, “Voroavă de întrebări și răspunsuri”32. Titlul acesta se explică prin forma de dialog a operei lui Simeon.

O nouă ediție a acestei traduceri a publicat peste o sută de ani, tipograful Toma Teodorescu, sub titlul Sfântul Simeon, Arhiepiscopul Tesalonicului “Tractat asupra tuturor dogmelor credinței noastre ortodoxe, după adevăratele principii puse de Domnul nostru Iisus Hristos și urmașii Săi”, București 1865.

Deși această ediție își propune ca să aducă o îmbunătățire celei dintâi, nu reușește să mai redea cu exactitate textul grecesc; iar “îndreptările în stil” ale lui Toma Teodorescu nu sunt întotdeauna izbutite, încât ediția din 1765

30 Cf. I. Bianu și N. Hodoș, Bibliografia Românească Veche, 1508-1830, ed. Academia Română, vol. I București 1903-1913, pp.273-275, apud Drd. Sorin Petcu, op.cit. p.697.

31 K. Krumbacher, op.cit., loc.cit.; S. Antoniadis, op.cit, p.216, apud Drd. Sorin Petcu, op.cit. p.697.

32 I. Bianu și N. Hodoș, op.cit.,loc. cit., apud Drd. Sorin Petcu, op.cit. p.698.

14

este deseori socotită mai exacta decât cea de-a doua33.

În ansamblul ei, opera teologică a lui Simeon al Tesalonicului, publicată până acum, este concepută ca o operă străbatută de o idee unitară; apărarea credinței ortodoxe și explicarea cultului ortodox, care constituie zestrea cea mai de preț a creștinătății ortodoxe. Iar prin structura ei literară ea se apropie de ”Ierarhia bisericească” a lui Pseudo – Dionisie Ariopagitul, sau chiar “Despre viața în Hristos” a lui Nicolae Cabasila34.

33 N.D. Necula, Arhiepiscopul S. al Tesalonicului, ca tâlcuitor al Liturghiei Ortodoxe, teză de licență, manuscris dactilografiat, București 1968, p.42, apud Drd. Sorin Petcu, op.cit. p.698.

34 R. Bornest, Les Commentaires bizantins de la divine Liturgie du VII-e au XV-e siecle, Paris 1966, p.246, apud Drd. Sorin Petcu, op.cit. p.698.

15

Capitolul II

Taina Sfântului Botez de-a lungul vremii (sec. I – XIV)

Având în vedere importanța ce o prezintă pentru mântuirea creștinului apartenența la Biserică, și știind, din datul revelat, că altoirea în trupul Domnului – Biserica se face prin Sfântul Botez (I Cor.12,13), considerăm ca necesară o prezentare a semnificației ce i s-a dat Tainei Sfântului Botez de-a lungul vremii, de către Biserica cea dreptmăritoare fondată pe temelia învățăturii apostolice.

2.1.

Taina Sfântului Botez în lumina Sfintei Scripturi și a Sfintei Tradiții.

Termenul “botez” este un cuvânt de origine grecească, derivat de la verbul “baptizo”. În greaca clasică, în traducerea grecească a Vechiului Testament – Septuaginta și în Noul Testament, acest termen înseamnă în general “a afunda”35. În Septuaginta de pildă este folosit pentru a reda o acțiune de spălare prin afundare completă (IV Regi 5,14; Iudita 12,7; Levitic 6,28). Cu același înțeles trece și Noul Testament, unde suferă însă transformări profunde. Prin substantivizare, termenul “baptisma” va deveni specific Noului Testament desemnând fie botezul lui Ioan, fie botezul creștin

(Rom. 6,4; Efes. 4,5; Col. 2,12; I Petru 3,21). În paralel, forma de “baptismos” se va folosi pentru spălările rituale iudaice (Marcu 7,4; Evrei 9,10)36.

35 A. Greek – English Lexicon of the New Testament and other aerly crhistin literature Chicago, 1952, p.131, apud Drd. Ioan Saucă, Taina Sfântului Botez de-a lungul vremii în M.B., NR. 5-6, XXXIV, 1984, p.286.

36 The New International of New Testamenr Theology, Erand Rapids, 1975, p.149, apud Drd. Iaon Saucă, op.cit. p.286

16

2.2

Prefigurări ale tainei Sfântului Botez în Vechiul Testament.

a. Spălările rituale. Dorul după comuniunea dintru început cu Creatorul, întreruptă prin păcatul originar, s-a manifestat într-un fel sau altul prin toți urmașii lui Adam. În acest sens, amintim că riturile de curățire exterioară, prin spălare cua apă, s-au întâlnit nu numai la poporul evreu ci și la popoare păgâne, în cultele eleusiene, orfeice, în cel al zeiței Cibela, al lui Isis, Dionisos și Mitra, fiind răspândite și la babilonieni, perși, hinduși și egipteni. Diferența constă în faptul că aceste spălări erau considerate doar ca acte de curățire rituală,pregătitoare pentru inițieri, fără vreo legătură cu starea morală a sufletului. Sfântul Iustin Martirul și Filosoful37 precum și Tertulian le consideră ca fiind “curse ale demonilor, care imitând vor să deruteze pe creștini.”

Spălări rituale cu un profund simbolism al dorinței de transformare interioară se găsesc și la vechii evrei. Acestea erau săvârșite înainte de întâlnirile cu Dumnezeu (II Regi 12,20; Numerii 8,6,21), levitul înainte de a fi sfințit (Ieșire 29,4; 40,12), profeții înainte de a intra în templu (II Cronici 4,2-6; I Regi 7,23-29). Deși exprimau uneori dorința sinceră de renaștere spiritulă (Psalmul 50,11), rămâneau totuși simple acte externe, prefigurând prin ele însele lucrarea mântuitoare a Tainei Sfântului Botez, ca unele ce erau “umbră a celor viitoare” (Col. 2,17).

b. Potopul. Noe împreună cu familia sa este mântuit de la moarte prin intemediul apei. Iar această “mântuire prin apă închipuie botezul care vă mântuiește astăzi și pe voi” (I Petru 3,21).

37 Apologia I, 6-2, în “Apologeți de limbă greacă”, București 1980 p.67, apud Drd. Iaon Saucă, op.cit. p.286

17

c. Trecerea prin Marea Roșie. “Părinții noștri au fost toți sub nor și toți au trecut prin mare. Și toți prin Moise s-au botezat în nor și în mare”

(I Cor. 10,1-2).

d. Tăierea împrejur, fiind actul de introducere în poporul lui Israel, semnul Vechiului Legământ, preînchipuia Taina Botezului, poartă de intrare în Biserică, în Împărăția Noului Legământ (Col. 2,11-12; Rom. 2,25-29).

e. Vindecarea lui Naam prin spălare în apa Iordanului (IV Regi 5,14), prefigurează puterea sfințitoare a apei Botezului creștin. Sfinții Părinți insită în operele lor, asupra fiecăruia din aceste prefigurări, arătând măreția și puterea mântuitoare a Tainei Sfântului Botez în raport cu ele.

f. Botezul prozeliților. Ceremonie iudaică de proveniență târzie, neîntâlnită în Vechiul Testament, în scrierile lui Iosif Flaviu și ale lui Filo38, botezul prozeliților consta în spălarea completă prin afundarea unui păgân care adesea de religie iudaică, după ce, în prealabil fusese tăiat împrejur39. Deși ritualul propriuzis era întocmit pentru prozeliții adulți, date sigure confirmă și faptul că acest botez era administrat și copiilor lor40. Întrucât în secolul I d.Hristos era foarte răspândit și din cauză că punea mare accent și pe o înoire lăuntrică41, mulți cercetători au tras concluzia că botezul Sfâtului Ioan ar fi avut mare legătură cu acesta, desăvârșidu-i

38 Art. “Baptist în the interpreters dictionary of the Bible Nashvule” 1980, p.348, apud Drd. Ioan Saucă op.cit. p.287.

39 Art. “Proselytes în Encyclopaedia Judaică”, vol. 13, Ierusalim 1972 col. 569, 1183, și art. “Ablution” în ibidem, vol. I, col.82, apud Drd. Ioan Saucă op.cit. p.287.

40 R. T. Beckwith “Infant baptism its back ground and theology”, în The New International Dictionary op.cit.p. 155, apud Drd. Ioan Saucă op.cit. p.287.

41 Oracolele sibiene 4,165-167, apud R.T. Backwith, art. cit. p. 155, apud Drd. Ioan Saucă op.cit. p.287.

18

caracterul spiritual, de convertire a inimii.

g. Botezul Sfântului Ioan. Puncte de legătură între Vechiul și Noul Testament, Sfântul Ioan Botezătorul fusese ales din pântecele maicii sale pentru a fi Înaintemergătorul Celui ce avea să aducă Împărăția lui Dumnezeu în mijlocul omenirii (Luca 17,21). În acest sens trebuie văzut și botezul pocăinței pe care-l predica și îl administra Sfântul Ioan Botezătorul42. Sfântul Ioan Gură de Aur, referindu-se la acest aspect spune : “Așadar Ioan a venit din cauza acestor rele, fără să facă altceva decât să-i aducă pe aceia la cunoștința păcatelor lor; de aceea botezul era format din pocăință și marturisire”43. Aceasta demonstra și prdica sa, căci nu spunea altceva decât: “Faceți roade vrednice de pocăință” (Luca 3,8). Având conștiința păcatelor, vei căuta mântuitor și vei dori iertarea lor: în acest scop a venit Ioan, pentru a pregăti și a-i îndemna să se pocăiască44.

Botezul Sfântului Ioan având un caracter simbolic și profetic, nu acorda iertarea reală a păcatelor ci pregătea doar sufletele oamnenilor, prin pocăință, pentru primirea lui Hristos, pentru că numai Hristos este “Mielul lui Dumnezeu Cel ce ridică păcatele lumii” (Ioan 1,29)45.

2.3.

Lucrarea mântuitoare a Tainei Sfântului Botez în raport cu simbolismul botezului lui Ioan.

Vechiul Testament, cu toate dispozițiile legale și practicile sale, fiind doar un pedagog spre Hristos (Gal. 3,24), trebuia la primirea vremii

42 Pr.Vasile Mihoc,“Botezul lui Ioan și Taina Sfântului Botez”în Îndrumătorul bisericesc,Sibiu 1976,p. 123

43 Ibidem, pp. 123-124.

44 Omilii la Evangheli după Matei, 10, P.G., t. 5-7, col. 185, apud Drd. Ioan Saucă op.cit. p.288.

45 Ibidem, apud Drd. Ioan Saucă op.cit. p.288.

19

(Gal. 4,4), să-și vadă împlinirea în Cel ce n-a venit să strice Legea ci s-o împilnească (Matei 5,17). Însuși Sfântul Ioan Botezătorul afirmase cătreunul din ucenicii săi “Acesta trebuie să crească, iar eu să mă micșorez” (Ioan 3,30) și “că doar El va boteza cu Duh Sfânt și cu foc” (Matei 3,11). Întrucât carcteristica centrală a botezului creștin consta, în împărtășirea Sfântului Duh, instituirea Sa nu putea avea loc decât după Înviere “Mergând învățați toate neamurile botezându-le în numele Tatălui al Fiului și al Sfântului Duh” (Matei 28,19), când Hristos fusese preaslăvit.

Sfântul evanghelist Ioan spune clar că : “Duhul nu era încă dat, pentru că Hristos nu fusese încă preaslăvit” (Ioan 7,39). Așadar, considerăm opinia celor ce socotesc instituirea botezului creștin la Botezul Domnului în Iordan sau la convorbirea Sa cu Nicodim, voind prin acesta să asimileze botezul creștin cu botezul lui Ioan, ca neavând bază reală46.

Tradiția Bisericii confirmă aceata din plin. Sfăntul Leon cel Mare spune că porunca Botezului a fost dată după Înviere : “Deși ar fi putut, nu i-a învățat înainte de patimă pentru că a voit să arate, în mod deosebit că harul reînoirii, a început din Învierea Sa ”. La fel și Sfântul Ioan Gură de Aur leagă Taina Sfântului Botez de Patimă și Înviere, “Cum însă jertfa nu fusese încă adusă, nici Duhul nu coborâse, nici păcatele nu fusese iertate, nici dușmănia răpusă, cum să fie iertarea păcatelor”.

Pentru că deosebirea între botezul lui Ioan și cel creștin constă tocmai în împărtășirea harului Sfântului Duh, al iertării păcatelor, al renașterii și învierii. Sfântul Vasile cel Mare precizeaază că “Ioan a predicat botezul pocăinței, iar Domnul a predicat Botezul învierii”. Botezul lui Ioan avea puterea de început (iesagogikon), iar acest de desăvârșire. Acela era pentru

46 Petru Lombardul, In Libros sentintiarum, I, V dist. IV, P-L, +192 col. 845; Bernard, Tratat despre botez, P-L., +182, col. 1031, apud Drd. Ioan Saucă op.cit. p.289.

20

despărțirea de păcat, iar acesta pentru unirea cu Dumnezeu47. Ceea ce profeții Vechiuli Testament au profețit (Isaia 12,3; Ezechil 16,5,8-10; 36,25-27; Zaharia 13,1), ceea ce ritualurile de curățire iudaică în general și botezul lui Ioan în special au simbolizat, s-a împlinit, în mod desăvârșit, prin Iisus Hristos, în Duhul Sfânt prin Taina Sfântului Botez.
Botezul este naștere din nou (Ioan 3,5; Tit 3,5); nimicirea trupului păcatului și eliberarea din robia lui(Rom. 6,6-7); Viața adevărată în Hristos pentru Dumnezeu (Rom. 6,10; Gal. 2,20); îmbrăcarea în Hristos (Gal. 3,27); iertarea de păcate (Faptele Apostolilor 2,38; 22,16); primirea Sfântului Duh (Faptele Apostolilor 2,38; I Cor.12,13); intrarea în Trupul lui Hristos (I Cor. 12,13 și 27), mântuirea reală și nu simbolică.

Apa potopului “închipuia botezul care vă mântuiește astăzi și pe voi”48, nu ca ștergere a necurăției trupului, ci ca deschidere a cugetului bun către Dumnezeu, prin Învierea lui Iisus Hristos – ne asigură Sfântul Apostol Pavel în (I Petru 3,21). Cel ce este în Hristos prin Botez, (Gal. 3,27) este o făptură nouă în mod real și nu simbolic, pentru că “cele vechi au trecut și iată toate s-au făcut noi” (II Cor. 5,17). Credința mântuitoare a Tainei Sfântului Botez străbate ca un fir roșu de-a lungul istoriei Bisericii, fiind mărturisită, de nenumărate ori, de slujitorii Bisericii din timpurile primare, ucenici ai apostolilor sau foarte apropiați de Sfinții Părinți. Astfel în Epistola lui Barnaba, scrisă prin secolul II d.Hristos se spune: “ Noi ne coborâm în apă plini de păcate și murdării și ne ridicăm plin de roade în inimă având în Duhul frica și nădejdea lui Iisus”49.

47 Pr. Prof. Ilie Moldovan, Botezul Domnului sau descoperirea sensului divin al vieții în Telegraful Român, Nr. 1-2, Ianuarie 1984, p.2.

48 Pr. Asist. Liviu Streza, Botezul în diferite rituri liturgice creștine în Ortodoxia NR. 1, anul 1985, p.33.

49 Sf. Ignatie “Către Efeseni” 18,2 în “Scrierile Părinților Apostolici” București 1979, p. 129, apud Drd. Ioan Saucă op.cit. p.291.

21

Păstorul lui Herma (secolul II) spune deasemenea, că “nu este altă pocăință decât aceea când ne-am coborât în apă și am primit iertarea păcatelor de mai

înainte”50.

Sfântul Iustin Martirul și Filosoful (+165) completează numai botezul “apa vieții singura care poate curăți pe cei ce se pocăiesc”51. Puțin mai târziu Tertulian (+240) numește Botezul “fericita taină a apei noastre, prin care sunt spălate grșelile orbirii din trecut și suntem făcuți liberi pentru viața veșnică”52. Pentru efectul să mântuitor Sfântul Chiril al Ierusalimului (+386) îl consideră “vechiul vehicul către cer, pricinuitor al Împărăției harisma a Învierii”53, iar Sfântul Ioan Gură de Aur (+407) mărturisește aceeași credință despre eficacitatea Botezului spunând : “Chiar dacă cineva ar fi desfrânat sau idolatru ori altceva rău ar fi făcut, sau ar fi plin de toate ticăloșiile omeneștim, dacă întră în apa botezului va ieși din dumnezeieștile ape mai curat decât razele soarelui”54. La fel se exprimă și Fricitul Augustin (+430) “Botezul așadar spală păcatele cele cu lucrul, cu cuvântul sau cu gândul, cele cu știința și cu neștiință”55. Botezul deschide mântuirea pentru că “Viața noastră prin apă a fost mântuită și se va mântui” – spune Păstorul lui Herma și Fericitul Augustin. Este “luminare și renaștere” într-o făptură cu totul nouă. Cei botezați primesc puterea sfântului Duh ca semn al apartenenței ontologice la Hristos.

50 Porunca IV,3, după “Scrierile Părinților Apostolici” op.cit. p.251, apud Drd. Ioan Saucă op.cit. p.291.

51 Sf. Iustin Martirul “Dialogul cu iudeul Trifon”, 14 în “Apologeți de limbă greacă”, București 1980, p.251, apud Drd. Ioan Saucă op.cit. p.291.

52 De Baptisma I, P.L., t.1, col. 1305, apud Drd. Ioan Saucă op.cit. p.291.

53 Sf. Chiril al Ierusalimului, Procateheza 16, în Catehezele, trad. de Pr. D. Fecioru, București, 1943, p.53 apud Drd. Ioan Saucă op.cit. p.291.

54 Către cei ce vin spre luminare I,3, P.G., t. 49, col. 226, apud Drd. Ioan Saucă op.cit. p.291.

55 Contra duas epistolas pelagianorum III, n 4, P.L., t, 44,col. 589, apud Drd. Ioan Saucă op. cit. p.291

22

Aceasta este credința despre lucrarea mântuitoare a botezului cuprinsă în Sfânta Scriptură și mărturisită întotdeauna de către credincioșii Bisericii

Universale. Păreri contrare, care dezaprobau lucrarea mântuitoare a tainelor, în general, deci și a botezului și-au făcut apariția încă din secolul II, în sectele gnostice, continuîndu-și exiustența abia sesizată de-a lungul vremii, până în timpul Reformei, secoul XVI, când a izbucnit din nou, fiind profesate și dezvoltate apoi de către mișcările baptismale contemporane.

2.4

Săvârșirea Tainei Sfântului Botez de-a lungul vremii până la Simeon al Tesalonicului.

Actele de cult sunt expresia fidelă a credinței propovăduite și se săvârșește în conformitate cu aceasta. Prin fiecare gest sau rugăciune făcută se exprimă un adevăr de credință. Așa se explică faptul că de-a lungul vremii pirzându-se unitatea de credință, s-a pierdut și unitatea modului de săvârșire a Tainei Sfântului Botez. Săvârșirea corectă a Tainei Botezului așa cum au săvârșit-o Sfinții Apostoli și Biserica primară, este însă condiția păstrării temeliei apostolice. În acest scop ne propunem o prezentare a modului de săvârșire a Tainei Botezului de-a lungul vremii până la Simeon arhiepiscopul Tesalonicului.

Materia.

Sfânta Scriptură prezintă ca unic elemnt de săvârșire a Tainei Botezului apa (Ioan 3,5; Faptele Apostolilor 8,36; 10,47; Evrei 5,25 și 10,22). Memoria vie a Bisericii adică Sfânta Tradiție printr-o mulțime de documente, ne încredințează că și Biserica primară a continuat să mărturi –

23

sească că materia primă a Botezului este apa (Păstorul lui Herma).

Învățătura Sfinților Apostoli prin secolul II cerea, de asemenea ca botezul să fie săvârșit în apă proaspătă, iar dacă nu ai apă proaspătă, botează în altă apă, iar dacă nu poți în apă rece, în apă caldă56. O dovadă asemănătoare ne-o dă Sfântul Iustin Martirul și Filosoful și puțin mai târziu, Sfântul Ipolit.

Începând din secolul IV avem informații din abundență. Sfânta Scriptură ne amintește de existența unei rugăciuni de sfințire a apelor înainte de botez. Constituțiile Apostolilor păstrează chiar și o astfel de rugăciune de sfințire a apelor baptismale din veacurile primare57.

Modul administrării.

Din Sfânta Scriptură aflăm că botezul se săvârșea prin afundarea în apă (Ioan 3,23; Matei 3,16; Marcu 1,10; Faptele Apostolilor 8,38-39), în numele Sfintei Treimi, (Matei 28,19). Istoria Botezului probează faptul că timp de XIV secole afundarea era considerată atât în Răsărit cât și în Apus ca singura formă obișnuită de săvărșire în condiții normale a Tainei Sfântului Botez.

Sfinții Părinți arată în mod lămurit că Botezul reface printr-o întreită afundare, desemnând fie cele trei ipostasuri ale Sfintei Treimi, fie cele trei zile cât a stat Mântuitorul în mormânt. Semnificațiile celor trei afundări în numele Sfintei Treimi sunt explicate de: Sfântul Vasile cel Mare58,

56 După “Scrierile Părinților Apostolici” op.cit., p. 28, apud Drd. Ioan Saucă op.cit. p.293.

57 Constituțiile Apostolice VII, 43, după “Scrierile Părinților Apostolici dimpreună cu așezămintele și canoanele apostolice” trad. de Pr. Ioan Mihălcescu – Matei Pâslaru – G.I.Niță, Chișinău 1928, p.212, apud Drd. Ioan Saucă op.cit. p.293.

58 Sf. Vasile cel Mare, despre Duhul Sfânt, 15 P.G., t.32, col. 132 și 129, apud Drd. Ioan Saucă op.cit. p.294.

24

Sfântul Ambrozie59, Sfântul Ioan Gură de Aur60, Sfântul Damaschin61 și alții. Canonul 50 apostolic consideră pe cei ce nu săvârșesc botezul prin afundare de trei ori că nu sunt mărturisitori ai Sfintei Treimi62.

c. Săvârșitorii.

Primul botez creștin a fost săvârșit de Sfinții Apostoli în Ziua Cincizecimii (Faptele Apostolilor 2,41). Sunt referiri apoi că au mai botezat Sfinții Apostoli Petru și Pavel (I Cor. 1,12 și 14), diaconul Filip (Faptele Apostolilor 8,5) și unii mireni ca Anania (Faptele Apostolior 9,10). De aceea nici Biserica primară nu făcea nimic fără prezența sau consimțamântul episcopului ca urmaș direct al Sfinților Apostoli – cum ne asigură Sfântul Ignatie : “Fără episcop nu este îngăduit, nuci a boteza nici a face agapă”.

Tertulian scrie că “dreptul de a administra botezul îl are slujitorul cel mai mare care este episcopul. Apoi preotul și diaconul, însă nu fără autoritatea episcopului.” Aceleași date ni le oferă canoanele 46-50 apostolice, Constituțiile Apostolice cap III,9-11, iar Sfântul Epifanie și Sfântul Ipolit descriind modul de săvârșire al botezului, arată atribuțiile fiecăruia dintre cei trei săvârșitori63.

59 Sf. Ambrozie, “De sacramentis” II, VII, 20, P.L., t.16, col.448-450, apud Drd. Ioan Saucă op.cit. p.294.

60 Sf. Ioan Gură de Aur “Omilii la Evanghelia după Ioan”, 25,2, P.G., t.59, col. 151, apud Drd. Ioan Saucă op.cit. p.294.

61 Sf. Ioan Damaschin, “Despre credința ortodoxă” IV,9, P.G. t.94, col.1117, apud Drd. Ioan Saucă op.cit. p.294.

62 Nicodim Milaș, “Canoanele Bisericii Ortodoxe, însoțite de comentarii”, vol. I, p.1, Arad 1930, p.264, apud Drd. Ioan Saucă op.cit. p.294.

63 Omilii la Evanghelia după Ioan 25, P.G., t.59, col. 150, după Pr. Prof. Ene Braniște în S.T., NR. 7-8, 1970, p.322.

25

d. Primitorii

Adulții. Întrucât în Sfânta Scriptură Botezul este condiționat în mod clar de credința și pocăința convertiților, este și firesc că botezul viza în primul rând pe adulți (Marcu 16,16; Faptele Apostolilor 2,39; 8,37), pentru ca era strâns legat de propovăduirea Evangheliei și de convertirea lor la Hristos. Dar acest lucru nu exclude posibilitatea de a boteza și pe copii, deși nu se poate spune că îndeplineau cele două condiții cerute. Noul Testament, Tradiția Bisericii din primele veacuri și arheologia ne dovedesc acest lucru cu prisosință. Copiii. Noul Testamant nu oferă date directe despre botezul copiilor în sensul de a recomanda sau de a descrie în mod clar botezarea lor. Indirect însă analizând temeinic cazurile descrise în Noul Testament, când au fost botezate “case întregi”, reiese cu foarte mare claritate că botezul era adresat și administrat și copiilor: casa Lidiei (Faptele Apostolilor 16,15), casa temnicerului din Filip (Faptele Apostolilor 16,33), casa lui Ștefana (I Cor. 1,16). Sfânta Scriptura leagă clar botezul de circumciziunea iudaică, priu botez, realizându-se în mod real toate cele prefigurate de circumciziune.

Botezul este “tăierea împrejur a lui Hristos” (Col. 2,11-12). Circumciziunea ca semn al Legământului cel Vechi dintre Dumnezeu și Avraam cu toți urmașii lui (Facerea 17,10-14; Faptele Apostolilor 7,8), i se atibuie prefigurativ pocăința (Deuteronom 10,16; Ieremia 4,4)și tăierea împrejur respectiv renașterea(Deuteronom 30,6).

Toate aceste caracteristici în lumina Noului Testament sunt specifice și realizate în mod real doar de Noul Legământ (Matei 26,28; IICor.3.6; Evrei 8,6-14; 10,15-18) prin Taina Sfântului Botez : iertarea de păcate (Faptele Apostolilor 2,38; 28,16; Evrei 10,15-18), nașterea din nou (Ioan 3,5; Tit 3,5)64. Reiese clar din coincidența perfectă a caracteristicelor că

64 Nicolae Mitropolitul Banatului “Pedobaptismul”, dea lungul vremii în rev. B.O.R. NR. 1-2, 1975, p. 131.

26

botezul este semnul Noului Legământ, ca circumciziune a celui vechi. Făgăduitnțele Vechiului Legământ nu i s-au dat însă numai lui Avraam ca persoană singulară ci și copiilor lui și tuturor celor ce vor urma după ei (Facerea 17,9-14).

Descoperirile arheologiei dovedesc autenticitatea mărturiilor scrise prezentate. O mulțiem de inscripții de pe mormintele unor copii morți în fragedă pruncie, îi numesc pe aceștia “neophitus” și “fidelis”, unele precizând chiar vârsta la care au fost botezați65.

Prezența nașilor la botezul copiilor este atestată foarte de timputiu. Sfântul Ipolit ne relatează că la început părinții își prezentau la botez proprii lor copii, și abia mai târziu s-a obișnuit ca să fie alții decât părinții trupești.

Fericitul Augustin a fost cel care a explicat rolul pe care îl au nașii la Botez.

Punerea numelui ne arată documentele – că era legată tot de primirea Sfântului Botez, ca semn al morții omului vechi și al renașterii într-o făptură nouă. Erau preferate nume din Sfânta Scriptură sau de sfinți, îcredințându-se astfel ca sunt sub purtarea de grija a sfinților respectivi.

Alte feluri de botez.

Pentru că în primel veacuri creștine, fiind condițiile extrem de grele din cauza persecuțiilor, mulți catehumeni mureau fără să primescă botezul. Din acest motiv Biserica le-a considerat martiriul, fie dorință arzătoare după botezul creștin echivalnt pentru Taina Sfântului Botez.

1. Botezul sângelui sau martiriul. Sfinții părinții îl asimilează cu botezul, ba îl numesc chiar “mai mare în har, mai sublim în putere, mai prețios în cinste, botez după care nu se mai poate păcătui”. Acesta a fost

65 Iuliu Sriban, Botezul Copiilor în B.O.R. NR. 12 1927, p.733; Pr. Prof. Dr. Grigorie T. Marcu, Botezarea Pruncilor în Biserica Primară, în rev. M.O., Nr. 5-4, 1956, p.182.

27

botezul tâlharului de pe cruce prin care Mântuitorul l-a lut în rai. Aceleași păreri le împărtășesc și unii Sfinți Părinți ca : Origen, Sfântul Chiril al Ierusalimului, Sfântul Ambrozie, Sfântul Ioan Gură de Aur și alții.

2. Botezul dorinței acceptat de unii dascăli ai Bisericii cum ar fi Sfântul Ambrozie, Fericitul Augustin și respins de Sfântul Chiril al Ierusalimului, Sfântul Grigorie de Nazianz și alții.

3. Botezul lacrimilor sau al pocăinței consemnat de Sfântul Grigorie Teologul și Sfântul Ioan Damaschin. Poate fi însă asimilat spun Sfinții Părinți cu botezul dorinței.

4. Botezul cu Duh Sfânt și foc, astfel este denumit în Sfânta Scriptură de către Sfântul Ioan Botezătorul, Botez ce-l va da Mântuitorul Hristos,

întrucât, așa cum am constatat deja, darul Duhului Sfânt se dă celui botezat prin taina botezului(Faptele Apostolilor 2,38; I Cor.12.13)66.

5. Botezul pentru cei morți. Prin canoul 18 al sinodului de la Cartagina (419) se interzice ase da morților Euharistia sau Botezul, iar Fulgențiu de Ruspe spune foarte precis : “noi nu botezăm morții … trupul fără suflet nu poate fi botezat și nici să primească iertarea păcatelor … pentru că sufletul care a voit să se boteze și a crezut a plecat di trup.” “Dați alt botez, dați altă credință ; dacă dați altă credința, dați și alt Hristos; daca dați alt Hristos dați și alt Dumnezeu” – spunea Optat de Mileve.

66 Pr. Dr. Ioan Petreuță “Botezul Sfântului Duh” în M.B. NR. 13, 1964, pp.35-38.

28

Capitolul III

Rânduiala Tainei Botezului în secolul XIV – XV după srierile lui Simeon al Tesalonicului.

Un tâlcuitor al cultului bizantin din epoca imedeat următoare lui Nicolae Cabasila a fost Simeon arhiepiscopul Tesalonicului (+1429). În lucrarea sa intitulată “Despre Sfintele Taine”67, Sfâtul Simeon prezintă spre deosebire de Cabsila, partea văzută a Sfintelor Taine, adică rânduiala acestora, explică înțelesul simbolic al fiecărui act din aceste rânduieli. Înaintea prezentării și explicării rânduielii botezului68, autorul motivează și explică rostul erurgiilor legate de botez. Apoi, atrage atenția asupra obligației fiecărui preot de săvârși taina botezului în orice vreme, în caz de necesitate. În cazuri obișnuite recomandă a se administra această taină după Sfânta Liturghie, împărtășindu-l îndată pe neofit cu Sfânta Euharistie.

3.1.

Părerile Arhiepiscopului Simeon în legătură cu istoricul tainei și timpul săvârșirii ei.

Mântuitorul însuși a primit tainele pe care le-a dat Sfinților Săi Apostoli, iar aceștia la rândul lor credincioșilor, făcând să se pogoare asupra lor darurile Duhului Sfânt. El a primit taina boteului în aple Iordanului din mâna Înaintemergătorului Său Ioan, iar aceasta nu pentru că avea nevoie de botez, căci era curat ci pentru ca noi oamenii să ne curățim de întinăciunea care a venit asupra noastră prin păcatul strămoșesc69.

67 Pr. Asist. Liviu Streza “Botezul în diferite rituri liturgice”, teză de doctorat (partea I)în Ortodoxia, NR. 1, ianuarie-martie 1985, București p.93

68 Ibidem p.93

69 Drd. Sorin Petcu op.cit. p. 702

29

Cât privește timpul săvârșirii tainei, Simeon spune că: “Nu există zile sau ceasuri hotărâte pentru ca să nu se întâmple să moară pruncul nebotezat70. Iar de va fi pericol de moarte, îndată ce s-a nascut pruncul, poate fi botezat, iar de nu, să se boteze după liturghie pentru a se împărtăși cu Sfintele Taine, căci toate Tainele ne sfințesc pe noi prin Sfânta Împărtășanie, care este sfârșitul tuturor tainelor”. Deși Simeon în cuprinsul explicării sale nu dă Și o rânduială a botezului totuși, se poate face o reconstituire a rânduielii tipiconale a acestei slujbe din vremea lui și o comparație între rânduiala de atunci și cea de astăzi, pe care o găsim în Evhologhionul grecesc și cel românesc.

3.2.

Slujba botezului.

Riturile Catehumenatului.

Cel chemat la botez, dacă este vârstnic vine singur, iar dacă este prunc este adus de mama sa sau de nași. La intrarea în Biserică sunt întâmpinați de preot care dezleagă brâul cu care este încins candidatul și îl dezbracă de haine. Acesta rămâne îmbrăcat cu cămașa, desculț și cu capul descoperit, cu fața spre Răsărit. Preotul suflă de trei ori în fața lui și îl însemnează cu semnul Sfintei Cruci la frunte, la gură și la piept, zicând de fiecare dată: “Mâine Tale m-au făcut și m-au zidit” (Psalmul 108). Ținând mâna dreaptă pe capul candidatului, citește rugăciunea: “În numele Tău Doamne Dumnezeule Adevărule … ” prin care roagă pe Dumnezeu să primească pe candidat printre catehumeni. Prin această rugăciune candidatul primește calitatea de catehumen, adică starea intermediară dintre creștin și necre –

70 Ibidem p. 702

30

știn71. Preotul citește rugăciunile de exorcizare sau lepădare de robia vrăjmașului diavol. Rugăciunile de exorcizare se citeau pe vremea lui Simeon de trei ori, dar Simeon amintește și de obiceiul vechi al bisericii când exorciții citeau de opt sau chiar de zece ori, “Și era și un obicei vechi al Bisericii a se zice acestea de către preoții cei chemători în fiecare zi, adică în cele șapte zile ale săptămânii celor ce se botează, și a opta zi iarăși a se zice de arhieru sau de preotul cel ce vrea să boteze, și într-acest chip se boteza de la arhiereu sau de la preot”72. Preotul suflă de trei ori peste capul candidatului, îl însemnează sin nou cu semnul Sfintei Cruci și îl întoarce cu fătă către Apus, oficiind riturile lepădării de satana și al împreunării cu Hristos.

La îndemnul preotului candidatul sta cu mâinile ridicate și rostește formula lepădării: “Mă lepăd de satana și de toate lucrurile lui … ”(de trei ori). Preotul îi adresează întreita întrbare: “Te-ai lepădat de satana ?” iar candidatul dă întreitul răspuns: “M-am lepădat și l-am gonit pe viclenul de la mine”. Candidatul suflă de trei ori spre Apus și se întoarce spre Răsărit rostind formula: “Si mă împreunez cu Hristos”, continuând cu rostirea întreitei mărurisiri de credință (Crezul). Apoi candidatul este întrebat: “Împreunatu-te-ai cu Hristos?” iar el răspunde: “M-am împreunat cu El”, “Și te închini Lui ?”, iar acesta face de trei ori semnul Sfintei Cruci.

Simeon nu amintește de răspunsul candidatului, adică despre formula: “Mă închin Tatălui și Fiului …”, așa cum este în rânduiala noastră. Cu fața

71 Pr. Prof. Ene Braniște Le devoulement de l’offis de I’imitation dans le Eglise de Rite Bizantine et son interpretation, extras din revista “Ostkischliche Studiem” hefl 2/3 september, 1971, 20 Band Augustinus- Veslag Wierzbung, p.119, apud Drd. Sorin Petcu op.cit. p.702.

72 Sfântul Simeon Arhiepiscopul Tesalonicului “Tratat asupra tuturor dogmelor credinței noastre ortodoxe după principii puse de Domnul nostru Iisus Hristos și urmașii Săi” vol. I, editura Arhip. Sucevei și Rădăuților 2002.

31

spre Răsărit, preotul citește o rugăciune, care era probabil cea de la sfârșitul rânduielii catehumenatului de astăzi: “Stăpâne Doamne Dumnezeul nostru, cheamă pe robul Tău”.Candidatul este dus de către preot în Biserică, iar cântăreții cântă: “Bucură-te ce plină de dar”, cântare care nu mai figurează în în rânduiala de astăzi a botezului. Preotul așează pruncul în fața sfintelor uși, apoi nașul după o întreită închinăciune, îl ridică de acolo sau îl ia de mână, dacă este vârstnic și îl duce către scăldătoare (cristelniță). În rânduiala de astăzi depunerea pruncului în fața sfintelor uși nu mai are loc în cadrul slujbei botezului, ci numai în rânduiala de la patruzeci de zile de după naștere.

Rânduila botezului.

Cristelnița este umplută cu apă, se aprind lumânări, preotul se închină, cădește cristelnița, dă binecuvântarea mare iar diaconii dacă sunt rostesc ecteniile. Preotul citește partea I a rugăciunii pentru sfințirea apei, rugându-se mai întâi în taină, pentru sine, iar apoi rostește de trei ori cu glas tare: “Mare ești Doamne și minunate sunt lucrurile Tale!”. Citește apoi cu glas tare, rugăciunea de sfințire a apei și făcând semnul crucii peste apă și suflând de trei ori în formă de cruce asupra ei rostește întreita formulă: “Să se sfărâme sub chipul Crucii Tale puterile cele potrivnice”, continuân cu rugăciunea “Să se depărteze de la noi”, prin care cere ca apa să capete puterea de a îndepărta pe vrăsmașul și de a sfinți pe cel ce se va boteza. Apoi preotul binecuvintează poporul cu formula “Pace tuturor” și citește rugăciunea “Tu cel ce ai venit la Iordan și ai sfințit apele, primește-ne pre noi și să fie întru sănătatea sufletului și a trupului.”73

Preotul binecuvintează untuldelemn, suflă de trei ori asupra lui, îl sfințește print-o rugăciune și-l toarnă în apă în chipul Crucii, cântând întreita

73 Drd. Sorin Petcu op.cit. p. 703.

32

cântare “Aliluia”. Preotul unge pe candidat cu untelemn la cap, rostind formula: “Unge-se (N) cu untdelemnul bucuriei în numele Tatălui …”; diaconul sau alte persoane bisericești continuă ungerea pe tot corpul74. După ungere preotul săvârșește botezul propriu-zis, prin întreita afundare în apă în numele Sfintei Treimi, rostind formula: “Botează-se robul lui Dumnezeu în numele Tatălui (prima afundare), al Fiului (a doua afundare) și al Sfântului Duh (a treia afundare ), Amin”. După întreita afundare, preotul pecetluiește pe cel botezat cu Sfântul și Marele Mir, rostind formula: “Pecetea darului Duhului Sfânt”, și îl unge pe el la părțile principale ale corpului. Sfârșind aceasta, se roagă pentru cel botezat ca să se împărtășească cu Sfintele Taine, și să nu mai fie rob trupului, ci fiu al Împărăției lui Dumnezeu.

După mirungere, nolului botezat i se face tunderea părului capului în forma de cruce: “Simeon nu amintește de formulele dinainte de spălare și de tundere”75. Noul botezat este îmbrăcat în haină albă76. “În ritul actual îmbrăcarea se face înadată după afundare, înainte de mirungere, iar Simeon o pune după tunderea post baptismală, pe cap îi pune o scufie iar în mâna lui sau a nașului se pune o făclie aprinsă”77. În rânduiala de astăzi făclia se da nașului îndată după afundarea pruncului în apă când se când se cântă: “Dă-mi mie haină luminoasă”.După ce preotul a rostit o rugăciune pentru întrarmarea celui botezat cu virtuțile creștine înconjoară cu pruncul și cu nașul masa și cristelnița cântând “Câți în Hristos v-ați botezat …”.78

În Moliftelnic românesc, înconjurarea cristelniței este prevăzută după

74 Ibidem p. 703.

75 Ibidem p. 703.

76 Ibidem p. 703.

77 Ibidem p. 704.

78 Cf. Moliftelnic, ed. I.B.M.B.O.R., București 1998, p.33.

33

mirungere, după care se citește Apostolul și Evanghelia79. “Despre aceste două pericope Simeon nu amintește, ceea ce nu înseamnă că nu se citea în biserica din Tesalonic. Probabil că autorul nostru le-a socotit prea cunoscute și le-a trecut cu vederea.” Cel botezat este condus apoi spre Sfântul Altar unde este împărtășit cu Sfânta Euharstie și pleacă acasă, însoțit fiind de nași și de ceilalți credincioși care care poartă lumini și cântă “Câți în Hristos v-ți botezat …”.

La opt zile de la botez revine la biserică pentru a fi șters de către preot cu apă și cu burete la locurile unde a fost uns cu Sfântul și Marele Mir și să fie închinat pe la sfintele icoane, dacă nu cumva acest lucru s-a făcut la patruzeci de zile după naștere80. Spălarea pruncului care odinioară se făcea la opt zile după botez, a fost integrată astăzi în însăși rânduiala botezului, făcându-se spre sfârșitul slujbei81.

79 Ibidem p. 34.

80 Pr. Prof. Ene Braniște, Manual unic de Liturgică și Tipic, (curs dactilgrafiat) fasc.IV, p. 510 apud Drd. Sorin Petcu op.cit. p. 704.

81 Idem. Rânduielile Bisericii Ortodoxe cu privire la Taina Botezului și mirungerii și explicarea lor, în M.O., (XXI), 1969, NR. 34, p. 187-210.

34

Capitolul IV

Explicarea Slujbei Botezului după Simeon al Tesalonicului.

Rânduiala catehumnatului.

Candidatul vine la botez adus de mama sa, iar de este vârstinc vine singur de față fiind și nașul căci acesta îi este lui chezaș la Hristos cum că va păzi credința și va viețui creștinește; însuși cuvântul naș înseamnă pe grecește “primitor”, arătând ca nașul primește și ia asupra lui pe finul său.

Privitor la nași Simeon spune: “Cu toate acestea, eu am auzit ceva foarte greu și fără cale, că pe gonacii, pe vrășmașii credinței pe cei fără de Dumnezeu și pe eretici, unii îi fac nași fiilor lor pentru vreo pricină omenească nădăjduind într-înșii ceva din cele lumești. Aceștia taina nu o primesc și pe copiii lor nu-i luminează, ci mai mult îi întunecă. Iar preotul ce slujește se face părtaș celor depărtați de Dumnezeu. Căci cum cel ce hulește pe Dumnezeu ar putea să învețe dreptslăvitoarea credință”82.

Candidatul la botez este întâmpinat de către preot la intrarea în Biserică, și aceata vrea să arate că pruncul încă nu este fiul Bisericii și nici nu este eliberat de păcatul originar83. “A se descinge și a se dezbrăca stând încins numai cu fața, însemnează că leapădă toată răutatea, venind către Hristos gol de înșelăciune și de stricăciune și că prin înșelăciune a rămas gol pierzând veșmântul cel dintâi, și astfel vine ca mai luminat să îmbrace prin botez, pentru asta stă gol”84, iar asta pentru că gol s-a făcut omul cu păcatul și a pierdut îmbrăcămintea cea țesută de Dumnezeu, aceasta mărturisește chipul goliciunii.

82 Sf. Simeon Arhip. al Tesalonicului op.cit. cap.62, p.109.

83 Despre Sfântul Botez, P.G., t. CLV, col. 360; trad. rom. cit., p.129; Pr. Prof. Ene Braniște Le desoulement de l’Office de I’imitation, p.118, apud Drd. Sorin Petcu op.cit. p. 704.

84 Ibidem cap.62 pp.110 –111.

35

Prin dezbrăcarea hainelor, cel ce vine la botez vrea să arate că leapădă îmbrăcămintea păcatului și devine supus lui Dumnezeu. Se uită spre Răsărit, căutând Lumina cea Adevărată care este Sfânta Treime Unul Hristos Care S-a întrupat venind de la Răsărit. Însă căutarea spre Răsărit mai înseamnă și raiul cel sădit la Răsărit din care au căzut85 primii oameni. Preotul care botează simbolizează pe singurul Dumnezeu, care face toate întru toți fiind a Domnului putere, care mai înainte a zidit și acum din nou zidește. Iar cel ce se botează închipuie pe Adam cel căzut, arătând cum că de bună voie a venit către botez86. Preotul suflă de trei ori asupra lui în chipul Crucii în numele Sfintei Treimi, suflare de viață, prin care reaprinde acea suflare ce s-a dat lui Adam, pentru că unul din Treime, Hristos care s-a întrupat pentru noi, a pătimit cu trupul și cu Crucea a biruit. Așadar, chipul Crucii înseamnă jertfirea, smrenia și biruința, pentru că prin trânsa a sfărâmat legătura morții și arupt împotrivirile viclenelor puteri, iar Crucea este semnul Mântuitorului pecete și biruință87.

Preotul însemnează pe candidat cu semnul Crucii mai întâi la frunte, pentru ca să se sfințească la minte, fugind înșelăciunea, la gură pentru sfințirea cuvântului și mărturisirea adevărului și la piept pentru ca să fie cuart cu inima, ca să vadă pe Dumnezeu și nimic să nu ascundă și să viețuiască întru Domnul. Preotul pune mâna dreaptă pe capul pruncului și binecuvintează pe Dumnezeu, pentru că se cuvine a lăuda pe El pentru aflarea și mântuirea celui pierit88.

Prin rugăciunile de exorcizare care se citesc se aduce pruncul ca un dar lui Dumnezeu și preotul se roagă ca acesta întotdeauna să mărturisească

85 Ibidem cap.62, p.111

86 Ibidem cap.62, p.110

87 Ibidem cap.62, p.110

88 Drd. Sorin Petcu op.cit. p.705.

36

numele Treimii și prin aceasta să se sfințească prin dumnezeuiescul botez și să se desăvârșească prin Sfânta Împărtășanie, ca astfel să se întărească în dreapta credință. Candidatul este întors cu fața spre Apus, unde este întunericul în care sălășluiește diavolului (Luca 22,53; Efeseni 6,12; Coloseni 1,13) și stă cu mâinile ridicate, arătând prin aceasta că nu au întru sine ceva de la diavol și că acum începe a urma Celui răstignit pentru noi.

Prin întreita lepădare de satana, candidatul mărturisește, lepădarea de vicleanul și fuga de la el cu tot sufletul în cinstea Sfintei Treimi. Suflă spre vicleanul pentru ca să-l gonească din inimă și să-l rușineze pe el și o face de trei ori, ca să fie întreită lepădarea, întru slava unuia în Treime Dumnezeu. Întoarcerea candidatului cu fața spre Răsărit, Înseamnă că el trece la lumină de la întuneric și de la minciună la adevăr. După întreita unire cu Hristos, face întreita mărturisire de credință în cinstea Sfintei Treimi, pe care să o mărturisească în fața îngerilor și să o propovăduiască în fața oamenilor.

Preotul îl ține de mână ca și cum ar fi aflat pe cel pierdut, îl bagă în Biserică precum l-ar băga în cer sau în rai și-l aduce Stăpânului celui ce l-a pierdut. Cântă: “Bucură-te cea plină de dar” ca și îngerii care se bucură pentru păcătosul care se pocăiește. Ca oarecând dreptul și bătrânul Simeon, preotul aduce pe cel ce se botează înaintea altarului și se închină de trei ori căci s-a împăcat cu Dumnezeu prin întoarcere, ca și cel desfrânat oarecând iar prin botez se face fiu al lui Dumnezeu îmbrăcându-se cu nestricăciunea hainei celei dintâi a duhului. Luându-l nașul din fața altarului ca din mâna lui Hristos și făcându-se chezaș pentru el, îl duce la scăldătoare aratand că acesta de voie și nu de silă vine la botez. Prin Sfântul Botez preotul încredințează pe candidat îngerului să păzitor, și acesta va fi pururea cu el, păzindu-l pe el de toată amenințarea diavolului89.

89 Sf. Simeon Arhip. Tesalonicului op.cit. cap. 62, p.113.

37

b. Botezul.

Cristelnița în care se afundă pruncul închipuie Iordanul, iar apa din ea simbolizează apele potopului care au curățit pământul de nelegiuirile oamenilor (I Petru 3,21). Se cădește cristelnița împrejur arătând mireasma și sfințenia duhului, iar luminile care se aprind arată luminarea duhului pentru că cel ce se botează vine de la întuneric la lumină și se face fiul luminii. Prin formele de binecuvântare pentru începutul slujbei “Binecuvântată este Împărăția Tatălui …” preotul binecuvintează împărăția Treimei, pentru că Treimea izbăvește de la viclenul pe cel ce se naște acum a doua oară, iar credincioșii răspund la cerere “Doamne miluiește” pentru că cu adevărat se dă prin botez mila cea mare a lui Dumnezeu.

La rugăciunea pentru sfințirea apei, care urmează, preotul se roagă cu capul plecat și cere în rugăciunea sa mai întâi curățire și iertare pentru sine, ca nu cumva, curățind pe alții el să fie necurat90. Preotul roagă pe Dumnezeu prin pogorârea Duhului Sfânt să sfințească apa, căci nedespărțit este tatăl de fiul și de obște darul lor. El suflă și binecuvinteză apa în semnul Crucii, dându-i dumnezeiescul dar și o face izvor de nestricăciune, pentru că după cum citim în Sfânta Scriptură botezul a fost de la început preaînchipuit de către “Duhul lui Dumnezeu Care se purta pe deasupra apelor” (Facerea 1,2).

Untdelemnul ungerii postbaptismale simbolizează mila cea dumneze- iască și blândețea bunătății lui care se dă și celor răniți și betejiți de vrăjmașul cel de obște precum zice Hristos la Evanghelie91. Această milă s-a arătat și făță de Noe când i s-a trimis lui și celor ce erau cu el în corabie, porumbelul pe Duhul Sfânt, iar ramura de măslin, mila și bunătatea luiDumnezeu. Preotul sfințește acest untdelemn prin darul Duhului Sfânt

90 Ibidem cap.62,p.15.

91 Ibidem cap.62,p.15

38

pe care l-a primit de la Hristos. Acest untdelemn s-a dat și în Legea Veche (Psalmul 49,8; I Regi 2,35; Isaia 61,1 și Evrei 1,9; Luca 4,18; Faptele Apostolilor 4,27).

Cântarea “Aleluia” o cântau proorocii cei insuflați de Duhul Sfânt în așteptarea venirii lui Mesia. Dioniesie Ariopagitul artă că acum se toarnă mirul în scăldătoare, iar Sfântul Simeon spune ca țurnăm untdelemn, care este închipuirea Mirului, după cum învață același Dionisie, că prin untdelemn pruncul ia începătură de sfințire și mai pe urmă se întărește mai desăvârșit prin dumnezeieștile lupte92. Preotul zice: “Unge-se (N) cu untdelemnul bucuriei, în numele Treimii”; pentru că bucuria este a duhului care ne mântuiește cu blândețe după cum David zice: “Dă-mi mie bucuria mântuirii Tale și cu Duh stăpânitor mă întărește”. Prin ungere candidatul se pregătește pentru dumnezeieștile lupte, căci n-a venit la botez ca să viețuiască în odihnă, ci pentru a urma lui Hristos, cu Care se îmbracă. Candidatul intră gol în apă, pentru că la început a avut acel dumnezeiesc veșmânt și gol fiind nu se rușina, iar acum născându-se gol poartă rușinea călcării de poruncă. Intrând în apă sfințită leapădă rușinea păcatului, luând îmbrăcămintea și slava nestricăciunii. Se afundă de trei ori în numele Sfintei Treimi și se ridică desăvârșit cu dumnezeiescul botez. Se zidește a doua oară

prin Sfânta Treime, propovăduind cele trei ipostasuri într-o singură dumnezeire. “În numele” arată unitatea dumnezeirii, nedespărțite și neamestecate, iar prin cele trei afundări și ridicări se arată îngroparea cea de trei zile și Învierea Celui ce s-a răstignit cu trupul și a înviat93.

Născându-se a doua oară, cel ce se botează iese din apa cristelniței cu totul curat și fiu al lui Dumnezeu; cristelnița este mama noastră

92 Simeon citează aici din Pseudo-Dionisie Ariopagitul despre “Ierarhia bisericească” , II,3 în P.G., t.III, col.401D; cf. trad. rom. de Pr. Cicerone Iordăchescu, 1932 p.5, apud. Drd. Sorin petcu op.cit.p.706.

93 Sf. Simeon arhip. Tesalonicului op.cit. cap.63, p.116.

39

duhovnicească care ține locul pântecelui celui fecioresc și curat.“Precum Hristos s-a născut din Fecioară pentru ca să curățească nașterea ce spurcată, tot așa și noi ieșim din baia cea curată a botezului. După cum acolo sângele și pântecele cel curat al Fecioarei au lucrat prin Duhul Sfânt, întruparea Cuvântului, tot așa apa curată a cristelniței și duhul dumenzeiesc au săvârșit între noi curată naștere de a două oară”94.

4.1.

Combaterea inovațiilor catolice în săvârșirea botezului din vremea arhiepiscopului Simeon al Tesalonicului

Pe vremea lui Simeon al Tesalonicului viața religioasă în Biserica de Apus era atinsă de numeroase inovații, ivite atât în rânduiala cultului, cât și în formularea dogmelor. Aceste inovații au constituit subiecte de îndelungată și aprigă polemică între teologii răsăriteni și cei apuseni. Preocuparea polemico-apologetică se resimte puternic și în opera Arhiepiscopului Simeon. El expune în opera sa riturile și învățătura de credință a Bisericii Ortodoxe, pe care caută să le explice, să le justifice, și săle apere față de neortodocși și în special față de catolici. Însuși titlul primei sale lucrări din opera completă și anume: “Împotriva tuturor erezeiilor”, arată această preocupare a lui Simeon.

Alți teologi au afirmat că Simeon ascris opera sa și din dorința de a combate punerea în scenă a reprezentațiilor teatrale cu subiecte din Noul Testament95. Cu privire la inovațiile întroduse în rânduiala tainei botezului, el se oprește asupra formulei sacramentale a botezului, accentuând că forma corectă este cea ortodoxă: “Se botează… ”, și nu “Botez eu”, cum zic latinii.

94 Ibidem cap. 64, p.117.

95 S. Antoniadis, op.cit., p.215-216, apud Drd. Sorin Petcu, op.cit. p.708.

40

Din formula ortodoxă reiese că pruncul se botează de către Mântuitorul prin mijlocirea preotului sau arhiereului, care săvârșește lucrarea lui Dumnezeu (I Cor. 4,1). Din formula Romano-Catolică reiese că cel ce se botează și se pecetluiște cu Sfântul Mir nu face aceasta de bună voie.

Simeon accentuiază deosebirea dintre Biserica Răsăritenă și cea Apuseană, din acest punct de vedere. Preotul ortodox se ascunde sub Taina pe care o săvârșește, lăsând deci să se înțeleagă, că lucrarea supranaturală o săvârșește o putere mai mare ca a lui “puterea harului Duhului Sfânt”.

La apuseni, datorită separației puternice a clerului de popor, preotul se prezintă ca fiind el însuși săvârșitorul și transmițătorul harului, în chip direct prin formula rostită la persoana I – a “eu te botez”, “eu te ung”96. În legătură cu practica latina de a săvârși atât ungerea cu Sfântul Mir cât și împărtășirea copiilor doar la vârsta de 12 ani sau la nevoie la 7 ani, Simeon spune că acest lucru este contrar învățăturii Bisericii Sobornicești, pentru că însuși Mântuitorul a spus: “De nu se va naște cineva a doua oară din apă și din Duh Sfânt nu va intra în Împărăția cerurilor” (Ioan 3,5). Și tot el a spus că “cel ce nu va mâncă Trupul Lui și nu va bea Sângele Lui nu va vea viață veșnică” (Ioan 6,53). De aceea se dă pruncilor atât ungerea cu Sfântul Mir, cât și împărtășirea îndată după botez97.

96 Hr. Andrutos, Simbolica, trad. de prof Iustin Moisescu, Craiova 1955, p.270, comp.și Teologia Dogmatică și Simbolică, Manual pentru Institutele Teologice vol. II, p.847-848, apud. Drd. Sorin Petcu op.cit. p.709.

97 Despre Sfintele Taine cap. 69, P.G., CLV, col. 235C; trad. rom. cit. p.82; comp. și Manualul citat de Dogmatică și Simbolică, vol.II, p.864. apud. Drd. Sorin Petcu op.cit. p.709.

41

4.2.

Explicarea Tainei Botezului după Simeon al Tesalonicului în raport cu explicarile similare din primele veacuri creștine.

Făcând o comparație între operalui Simeona la Tesalonicului și operele similare ale marilor cateheți din epoca de aur a literaturii patristice, cum sunt cele ale Sfântului Chiril al Ierusalimuli (+386); Sfântul Ioan Gură de Aur (+407); Sfântul Ambrozie episcopul Milanului (+397); Episcopul Teodor de Mopsuestia (+428), observăm că explicarea lui Simeon se situează pe o poziție cu totul deosebită.

Cu câteva secole înainte (secolul XI), în Biserică s-a produs marea schismă, care a divizat lumea creștină și a accentuat și mai mult controversele și discuțiile dogmatice și rituale de până aici, dintre răsăriteni și apuseni. Prin expansiunea ei sub pretextu Cruciadelor, Biserica Romano-Catolică intensificate prozelitismul în rândul creștinilor din Răsărit, formulase dogme noi deosebite de învățătura de credință a Bisericii Vechi, accentuând prin aceasta și mai mult deosebirile dintre cele doua Biserici98.

De la epoca marilor cateheți din perioada patristică până la Simeon, cultul ortodox evoluase mult în râduiala lui formală și era mult mai greu de explicat decât în epoca de înflorire a catehumenatului. La mulți dintre vechii cateheți, ca de exemplu: Sfântul Chiril și Sfântul Ambrozie, întâlnim tendințe de a găsi în Vechiul Testament cât mai multe simboluri ale teinelor de inițiere. La Simeon intenția aceasta este abia observată și el o face doar atât cât este necesar pentru a da un fundament biblic ideilor expuse în explicarea sa. Nu întâlnim nicăieri în opera lui Simeon excesul de eforturi de a găsi cât mai multe simboluri ale botezului în Vechiul Tesatment, cum face

98 Pr. Prof. Ene Braniște, Explicarea tainelor de inițiere (Botezul, Mirungerea, și Sfânta Euharistie) în literatura creștină (manuscris), apud. Drd. Sorin Petcu op.cit. p. 709.

42

de exemplu Sfântul Ambrozie în scrierile sale “De mysteriis” și “De sacramentis”99. Interpretări rămase clasice pentru exegeza botezului, cum sunt acele ale lepădărilor sau al ritului afundării, din explicarea Sfântului Chiril le întâlnim și la Simeon însoțite însă de considerațiuni teologice mai profunde, vădind o îndelungată preocupare a autorului de a fundamenta dogmatic explicarea sa liturgică. Simeon nu se rezumă doar la strictul necesar în materie de cunoștințe religioase, cum face Sfântul Chiril, ci caută să pătrundă pe cât posibil în miezul problemelor.

De asemenea marii cateheți din epoca de aur a literaturii creștine ca Sfântul Chiril al Ierusalimului și Sfântul Ioan Gură de Aur caută să facă din ascultătorii lor, foști păgâni, în primul rând buni creștini, adică împlinitori ai legilor morale creștine, trasându-le un model și un dreptar de viață creștină100. Simeom năzuia să facă din cititorii săi buni apărători ai credinței și Bisericii Ortodoxe, amenințată de prozelitismul catolic. De accea pe când în omiliile baptismale ale Sfântului Ioan Gură de Aur elementul moralizator depășește pe cel didactic-instructiv, la Simeon elementul didactic predomină pretutindeni.

Opera liturgică a Arhiepiscopului Simeon poartă pecetea personalității sale, fiind un iscusit interpret al cultului divin și un profund cunoscător al dreptei credinței și un înfocat apărător al Bisericii Ortodoxe împotriva atacurilor nortodoxilor din acel timp. De aceea spiritul apologetic polemic, este unul din caracterele specifice ale operei dogmatice și liturgice a Arhiepiscopului Simeon.

Din punct de vedere al metodei de lucru și al sitemului de expunere, Simeon se apropie însă de Sfântul Ambrozie, explicarea lui fiind lipsită

99 Sf. Ambrozie al Milanului Explicarea Botezului și Mirungerii, la Pr. Prof. Ene Braniște, cursul cit., p. 97-115, apud Drd. Sorin Petcu op.cit. p. 709.

100 Ibidem p.116, apud Drd. Sorin Petcu op.cit. p. 709.

43

în general de cursivitate. De multe ori tratează probleme asupra cărora revine mai târziu, făcând digresiuni care nu sunt întotdeauna în legătură cu problema tratată. De multe ori îl întâlnim isistând asupra unor amănunte care nu merită importanță sau revine asupra unor probleme pe care le-a tratat mai înainte101.

În ceea ce privește stilul în care scrie Simeon, trebuie să recunoaștem că el nu se ridică la înălțimea stilului lui Nicolae Cabasila, celălalt mare interpret al cultului de origine tesaloniceană, care trăise cu puțin înaintea lui Simeon102. Accentuând mai mult sensul simbolic al riturilor liturgice și căutând să le explice cât mai amănunțit opera lui Simeon pierde din cursivitatea și frumusețea unei expuneri în care se respectă sensul istoric și firesc al riturilor respective. Totuși limba în care scrie el nu este lipsită cu totul de unele calități, el fiind un erarh cult, după cum afirmă S. Antoniadis, “Această limbă bisericească formată la umbra bibliotecilor, nu este aceea pe care o înțelege poporul”103.

În ciuda micilor insuficiențe care privesc mai mult metoda și forma de expunere a operei sale Arhiepiscopul Simeon rămâne în istoria teologiei bizantine un tâlcuitor al cultului de ovaloare încontestabilă. El este singurul interpret care a dat explicarea întregului cult ortodox fiind totodată ultimul mare reprezentant original al teologiei mistagogice în răsărit104.

101 Diac. Ene Braniște, Explicarea Sfintei Liturghii după Nicolae Cabasila, Ed. I.B.M.B.O.R., București 1977, pp. 151-157

102 Ibidem p. 160

103 S. Antoniadis, op.cit. p.221, apud Drd. Sorin Petcu op.cit. p. 710.

104 K. Krumbacher, op.cit. p. 113, Pr. Prof. Ene Braniște, op.cit. p.220.

44

4.3.

În raport cu efectele sacramantale ale Botezului în prezentarea lui Nicolae Cabasila.

În teologia bizantină a sec. al XIV – lea la un mileniu de la epoca marilor cateheți și mistagogi creștini a strălucit marele teolog și mistagog tesalonicean Nicolae Cabasila105. Spre deosebire de primii cateheți, procupați de interpretarea simbolică a riturilor baptismale și de aplicațiile morale care decurg din ele, Nicolae Cabsila tratează mai mult efectele sacramentale ale tainelor inițierii creștine în viața religioasă a credincioșilor. În lucrarea sa “Despre viața în Hristos” unică în felul ei în toată literatura creștină, autorul ne prezintă viața harică care ni se împărtășește nouă prin Botez, Mirungere și Euharistie, tainele inițierii creștine, prin care ne unim cu Hristos, “ca în timp ce El coboară, noi să urcăm”.106Viața în Hristos începe și se dezvoltă prin viața pământească, însă desăvârșirea ei se atinge abia când ajungem în cea viitoare. Viața în Hristos este mai mult decât o simplă imitare a lui Hristos, este trăirea în Hristos, viața supranaturală dăruită de Dumnezeu prin harul Sfintelor Taine, pus la dispoziția Bisericii, dar ea cere o colaborare sau stăruință din partea omului.107

Procesul încreștinării și al desăvârșirii noastre în viața duhovnicească cuprinde trei faze, prin care noi trăim în chip tainic și simbolic momentele principale ale vieții pământești a Mântuitorului: întruparea, moartea și

105 Diac. Ene Braniște Explicarea Sfintei Liturghii după Nicolae Cabasila, Ed. I.B.M.B.O.R., București 1997, pp., 151-172

106 Sfântul Atanasie Despre întruparea cuvântului 54,3 (Migne P.G., 25, col. 192), apud Pr. Prof. Dr. Teodor Bodogae “Despre viața în Hristos”, Ed. I.B.M.B.O.R., București 2001, p. 49

107 Pr. Prof. Ene Braniște, Contribuții la Istoria literaturii telogice bizantine, Nicolae Cabasila: “Depre viața în Hristos, în S.T. XIV, 1962, nr.1-2, p.13”

45

învierea.108 Prin botez noi ne naștem pentru viața în Hristos, punând început și temelie acestei vieți, “a primi botezul – spune Cabasila – înseamnă să te naști întru Hristos, să incepi o viață nouă sau să fii adus la viață din nimic”.109Acest lucru ni- l dovedește mai întâi însuși faptul că botezul este prima taină pe care o primim, ca una care înaintea celorlalte, ne sădește în suflet viața cea nouă.110 În al doilea rând, din numirile care se dau acestei Taine: naștere, renaștere, creare din nou, pecete, baie, haină, ungere, dar al lui Dumnezeu, luminare, cuvinte care toate vor să spună unul și același lucru și anume că primirea botezului este prima condiție pentru cei ce se află cuprinși de dorința de a duce o viață în Hristos. Și de fapt cuvântul naștere111 nici nu pare a însemna alt lucru decât tocmai aceasta. Cât despre cuvintele “naștere din nou” și “creare din nou”, ele ne spun că cei care prin mijlocirea Botezului au fost născuți și aduși la o nouă viață avuseseră această viață încă de mai înainte, dar au pierdut- o și o regăsesc prin această Taină – întocmai ca și marmura unei statui stricate, pe care meșterul o cioplește din nou ca să i se dea frumusețea cea de la început.112

Dar și în ce privește roada spălării prin Botez, ea dă omului o formă și înfățișare nouă și anume pune pe sufletele omenești o pecete, un chip care le leagă de moartea și de Învierea Mântuitorului.113 De aceea chipul acesta se și numește “pecete”, pentru că le însemnează cu chipul împăratului și întru

108Idem, Rolul Botezului al Mirungerii și al Sf. Euharistii în viața creștină după Nicolae Cabasila, în G.B. XV 1956, nr. 10 p.551

109Pr. Prof. Dr. Teodor Bodogae “Despre viața în Hristos” Ed. I.B.M.B.O.R., București 2001 p. 49

110Ibidem, op. cit. p.50

111Sf. Grigorie de Nazianz, Orațio XII, 3 Migne P.G., 36, col. 361, apud Pr. Prof. Dr. Teodor Bodogae op.cit. p. 50

112 Idem , Orațio catehetica magna 25, Migne P.G., 45 col. 92, apud Pr. Prof. Dr. Teodor Bodogae op.cit. p. 50

113 Pr. Prof. Dr. Teodor Bodogae op.cit. p. 51

46

asemănare cu Dumnezeu. Și întrucât forma îmbracă, tot tupul și anume părțile mai urâte, atunci îi spunem botez, “baie” și “haină”, tocmai pentru a arăta că acesta este rostul “hainei” și al “pecetei”.114 Sfântul apostol Pavel vorbește câte odată că Hristos lasă în sufletele oamenilor tiparu înfățișării și al formei Sale, iar altă dată îi îmbracă pe creștini precum ca o haină. Astfel se zice despre cel trecut la legea creștină că “s- a îmbrăcat întru Hristos” și s- a botezat: “Fiii mei, pentru care din nou sufăr durerile nașterii, până în clipa în care Hristos va lua chip în noi”115(Gal. 4,19), iar în alt loc: “Iisus Hristos s- a înscris înlăuntrul sufletelor voastre, și încă sub forma de om răstignit”116(Gal. 3,1). Tot Sfântul apostol Pavel scrie către Galateni următoarele: “Câți în Hristos v- ați botezat, în Hristos v- ați și îmbrăcat”117 (Gal. 3,27).

Fericita zi a Botezului este socotită de creștini ca “zi a numelui”, deoarece, tocmai în această zi suntem născuți din nou și pecetluiți pentru o nouă viețuire, iar sufletul nostru care până atunci n- avea nici o formă și nici o rânduiala, își ia acum forma și conținutul. De altfel, în ziua aceea noi suntem cunoscuți ca “ai Lui”, noi care “am cunoscut pe Dumnezeu sau mai degrabă am fost cunoscuți de El” – după cum spune Sfântul apostol Pavel, căci în acea zi auzim pentru prima oară că ni se spune pe nume, ca și când întradevăr abia atunci am fost “cunoscuți”(Gal. 4,9).118 Si “a fi cunoscut” înseamnă a fi cunoscut de către Dumnezeu ca a Lui. Din acestă pricină spune David despre cei care n- au nici o legătură cu viața duhovnicească:

114 Pr. Prof. Dr. Teodor Bodogae op.cit. p. 51

115Ibidem p.51

116Ibidem p.51

117 Ibidem p.51

118Sf. Grigorie de Nazians (Orațio XL, Migne P.G., 36, col. 260), apud. Pr. Prof. Dr. Teodor Bodogae op.cit. p. 52

47

“Nici nu voi pomeni numele lor pe buzele mele”119(Ps. 15,4), caci cei ce fug de această lumină rămân necunoscuți și nebăgați în seamă.

Botezul se mai numește și “luminare”, pentru că ne aduce viața cea adevărată și ne face să fim cunoscuți de Dumnezeu; El ne apropie de lumină și de îndreptează de răutățile întunericului. Întrucât e și lumină, botezul ne scaldă în baia strălucirii celei duhovnicești și după ce ne- a curățit pe deplin, ne dă puterea să gustăm lumina, iar pe deasupra alungă de la noi toată întunecimea păcatului, care ca și o negură oprea raza ajutorului dumnezeiesc să cadă asupra noastră.120

Aducându- ne nașterea cea după Duh, Botezul este întradevăr de la Dumnezeu o “harismă”, pentru că ce ar putea aduce ca al să omul până nu s- a născut? dar întocmai ca și la nașterea trupească înainte de a fi primit Botezul, omul nici nu știa ce să dorească, înturcât nu putea pofti decât lucruri de care ne aducem aminte. Și dacă nici o dorință nu s- a suit încă la înima noastră până atunci și n- am ajuns să putem judeca înaite de a fi început vârsta priceperii, atunci sigur că nu poate fi vorba că Taina Botezului ar fi un dar, pe care noi nu- l alegem. Auzim vorbindu- se despre libertate și despre strălucirea împărătească a Botezului și ne ducem cu gândul al o viață fericită, așa cum numai omul și- ar putea- o închipui: ori, botezul trebuie să ne facă să ne gândim la cu totul altceva, ceva care covârșește și înțelegerea și dorința noastră.121

Botezului i se mai zice și “ungere”, pentru că el zugravește pe sufletul noubotezaților chipul lui Hristos, Care s- a uns pentru noi; Taina Botezului întipărește în noi pecetea lui Hristos, fiindcă ungerea făcută cu îngijire

119 Pr. Prof. Dr. Teodor Bodogae op.cit. p. 52

120Dionisie Pseudo-Ariopagitul, Ierarhia III, 1, Migne P.G., 3 col. 425, apud Pr. Prof. Dr. Teodor Bodogae op.cit. p. 52

121 Pr. Prof. Dr. Teodor Bodogae op.cit. p. 53

48

asupra tuturor părților trupului arată pe alesul Domnului, pe care îl face asemenea lui Hristos, îi dă o formă creștină, și îi rămâne ca o pecete adevărată.

Din cele spuse până aici se vede lamurit că “pecetea” vrea să spună același lucru ca și “nașterea”, iar “haina” și “baia”, la fel; pe de altă parte, fiincă darul, luminarea și baia Botezului ne duc cu gândul la o naștere sau o nouă plăsmuire duhovnicescă, urmează în chip lămurit că baia în duh însemnează unul și același lucru cu nașterea, iar Botezul este în acest caz începutul viețuirii noastre în Hristos. Dar și slujbele și cuvintele care însoțesc săvârșirea Sfântului Botez ne spun același lucru și anume, deoarece credinciosul care se apropie de această Taină nu este încă împăcat cu Dumnezeu și nici desfăcut de vechea rușine păcatului, atunci preotul se roagă întâi lui Dumnezeu să- l slobozească de muncile necuratului.122 Dar nu numai că preotul se roagă pentru el lui Dumnezeu, ci îl mai și ia deoparte și strigă să iasă din el tot necuratul,123 pe care- l biciuiește și- l alungă, cu “un nume care e mai presus decât orice nume”124(Filipeni 2,10). Așa că mult trebuie celui chemat până când să ajungă la viață, până să se facă fiu și moștean, el care de atâta vreme se afla tot su stăpânirea celui rău. Din această cauză preotul suflă peste fața celui ce se apropie de Botez, ca și cum înaintea acesteia n- ar fi avut viață125(Fac. 2,7), chemându- l la viața cea nouă, căci “suflarea în toate vremurile a însemnat viață”126. Lucrarea aceasta înseamnă ceva cu totul nou anume că catehumenul leapădă moștenirea trecutului, întorcându- și privirile spre o lume cu totul nouă, al cărui început

122 Pr. Asist. Liviu Streza, Botezul în duferite rituri liturgice creștine, în “Ortodoxia”, nr.1, 1915 p.89

123Dr. V. Coman Exorciștii în dreptul bisericesc, Brașov 1945.

124 Pr. Prof. Dr. Teodor Bodogae op.cit. p. 54

125Ibidem p. 54

126Pr. Asist Liviu Streza op.cit. p. 89

49

îl dobândește prin botez.127 Cel ce vrea să îmbrățișeze legea creștină simte în sufletul său scârbă pentru cele din lumea aceasta, și în schimb, preamărește pe alta, pe cea viitoare; se leapădă de o viață, ca să o dobândească pe cealaltă, ocolește cu orice preț pe stăpânul vieții de pe pământ, ca să caute cu înflăcărere pe adevăratul Stăpân al vieții. Și fiincă se leapădă și de trecut și de prezent, omul vrea să ne arate că nu- i mulțumit de nimic, și acum dorește altceva, iar prin aceea că în locul trecutului el premărește ceea ce- i va da Taina aceasta, înseamnă că prin Botez omul începe o viață nouă, așa cum vom vedea mai departe.

Întradevăr, când a intrat în casa cea sfințită a lui Dumnezeu(Biserica), omul și- a lepădat hainele și a scos încălțamintea, care sunt folositoare traialui pe pământ, și care închipuie viață trecută128 de care acesta se leapădă, spre a se întoarce la haina împărătească, pe care a avut- o omul înaintea căderii lui Adam. După aceasta, cel ce se botează se întoarce spre Apus, suflă odată lung prin buzele sale, “suflarec care parcă vine din străfundurile întunericului său lăuntric”; în același timp dă cu mâinile pe dinaintea feții sale ca și cum ar vrea să alunge pe duhul cel rău, care parcă ar zăbovi undeva prin apropiere, și în cele din urmă îl scuipă în față “pe acest părinte al fărădelegii și al necurăției”129. Aceata înseamnă că de acum încolo a rupt pentru totdeauna cu această prietenie plină de amărăciune și de aici înainte față de ea nu va avea decât ură și dispreț.

Cel care se botează, fugind de întuneric întoarce spatele celui rău și privește spre Răsărit130, ochii lui caută Soarele; după ce a zdrobit cătușele

127 Pr. Asist Liviu Streza op.cit. p. 89

128Sf. Chiril al Ierusalimului, Cateheza II mistagogică, ed. cit., p. 549, apud Pr. Prof. Teodor Bodogae op.cit p. 55

129Idem, Cateheza I mistagogică, p. 541-546, apud Pr. Prof. Teodor Bodogae op.cit p. 55

130Idem op.cit. p.547, apud. Pr. Prof. Teodor Bodogae op.cit p. 55

50

tiranului celui rău el se prostemnează în față Împăratului lumii; întorcând spatele vicleanului diavol, își recunoaște de acum adevăratul stăpân, îi făgăduiește supunere și slujire din tot sufletul și mai presus de toate se leagă că va crede în El și- L va recunoaște de adevărat și singur Dumnezeu. Dar adevărata cunoaștere a lui Dumnezeu înseamnă chiar începutul acestei vieți fericite, căci bine spune Solomon Înțeleptul: “a Te cunoaște pe tine este rădăcina nemuririi”(Înțelepciunea lui Solomon 15,3)131, după cum și la început necunoașterea lui Dumnezeu a dus la moarte.

Si fiindcă e vorba să pășim pe drumul care duce la rai, nu trebuie să ma zăbovim ci să aruncăm și să lepădăm chiar și hainele de pe noi, ca astfel să rupem întrutotul cu viața de aici. Căci numai Adam, lipindu- se de haina aceea a rușinii și văzându- se în deplină goliciune, a ajuns să- și piardă toate. Cât despre noi, dezbrăcându- ne de aceste haine de piele132 ca să ne întoarcem la o goliciune deplină, facem cu totul altceva decât a făcut Adam, însemnând prin aceasta să ne întoarcem iar la haina împărătească133 pe care oa aveam de la început.

Ungerea cu untdelemn sfințit, ne duce cu gândul la stâlpul de piatră de la Betel, închinat lui Dumnezeu de către patriarhul Iacob după ce l- a uns cu untdelemn(Fac. 28,18-23). Această ungere ne amintește și de ungerea împăraților și a preoților din Vechiul Legământ, în urma căreia cel uns nu mai trăia pentru sine ci pentru Dumnezeu și pentru cei încredințați Lui. Tot așa și noi, “după spălarea Botezului ne lepădăm de noi îșine și chiar și de viața noastră, ca să devenim numai a lui Dumnezeu”. Pe lângă acesta, ungerea e și o icoană potrivită cu numele de creștin, nume care vine tocmai

131Pr. Prof. Teodor Bodogae op.cit p. 55

132Sf. Grigorie de Nyssa, Marea cuvântare catehetică VI, IV, apoi Despre suflet și înviere, Migne P.G., 46, col. 148, apud Pr. Prof. Teodor Bodogae op.cit p. 56

133Pr. Prof. Teodor Bodogae op.cit p. 56

51

de la cuvântul grecesc “a unge”.134 Când suntem unși “ne facem și noi asemenea Unsului Domnului” care “a uns” cu dumnezeirea sa întreaga omenire, făcându- ne astfel și pe noi părtași la această ungere. Și chiar această ungere duhovnicească o închipuie Taina Botezului, și cel ce săvârșește asupra credinciosului o astfel de lucrare sfințitoare, ne- o lamurește foarte bine prin acee că vorbele pe care le spune la Botez ne aduce aminte de acelea prin care proorocul David vorbește despre ungere și despre împărăție. Cuvintele rostite de preot când săvârșește această ungere: “Unge-se robul lui Dumnezeu (N) cu untdelemnul bucuriei”, iar David preamărea cu sute de ani înainte pe Mântuitorul lumii zicând: “Domnul însuși, Dumnezeul Tău te- a uns pe Tine cu untdelemn al bucuriei, alegându- te pe tine dintre toți părtașii tăi”(Ps. 44,9)135, înțelegându- ne pe noi, pe care, prin marea Lui iubire de oameni ne- a făcut acum părtași la împărăția Lui.

Toate aceste acte descrise până acum sunt numai “icoane, chipuri și pregătire pentru adevărata viață”. Îndată ce catehumenul “se îmbracă în glasul cântării Treimei celei Sfinte” și este afundat de trei ori în apa botezului “se naște pentru viața cea nouă și vine la lumina și la zidirea cea adevărată”, devenind fiu al lui Dumnezeu. Așa după cum arată Sfântul apostol Petru celor ce doreau să părăsească întunericul pentru a deveni fii ai luminii și fii ai zilei (I Tes. 5,4-5) “Pocaiți- vă și să se boteze fiecare dintre voi în numele lui Iisus Hristos spre iertarea păcatelor și veți primi darul Duhului Sfânt”(Faptele Apostolilor 2,38). Iar după cum “Biserica este

134Pr. Prof. Teodor Bodogae op.cit p. 56

135Ibidem p. 56

52

Hristos după trup”136, înseamnă că botezul este totodată și ușa de intrare în Biserică. Afundându- te în apă – spune Cabasila – te lipsești de viața de întâi adică mori pentru această viață, iar ieșind din apă la lumină, dorești o altă viață. Căci afundându- te în apă, îți pierzi urma și lași să se înțeleagă că ai ajuns să te lipsești de viața din aer. Iar a te lipsi de viață, e tot una cu a muri. Când peste câteva clipe, te- ai ridicat iarăși la suprafața apei, ajungând din nou la lumină, înseamnă că însetezi fierbinte după altă viață, iar după ce ai dobândit- o trăiești numai pentru ea. Din această cauză și cerem în slujba Botezului ajutorul Făcătorului a toate, fiincă acum dobândim din nou viața, iar o creare din nou e cu mult mai însemnată decât cea dintâi. Într- adevăr când preoții săvârșesc Taina nașterii din nou prin baia Botezului și cheamă prin cântări ajutorul Sfintei Treimi, – nu spune atunci numai singur numele lui Dumnezeu – căci atunci lucrurile n- ar fi destul de lămurit și de clar spuse – ci cântă totodată cu mai deplină lamurire și desăvârșire numele separat al fiecărei Persoane din Sfânta Treime, atât numele Tatălui, cât și al Fiului și al Sfântului Duh137. Căci la urma urmei, de ce n- am scoate la iveală chiar în slujba Botezului însuși planul tainic de mântuire al lumii?. Dar oricum, chiar dacă cu gura nu- l spunem, cu brațele tot îl săvârșim, căci întreita afundare și întreita ridicare închipuie – cine nu știe? – moartea cea de trei zile și scularea din morți a Mântuitorului, care și una și alta sunt tocmai împlinirea iconomiei dumnezeiești. Doar nu în zadar cred că trâmbițăm sus și tare teologhisirea noastră despre Sfânta Treime, arătând și cu brațele noastre – deși pe tăcute – planul iconomiei de mântuire. Din această pricină Sfântul Ioan Evanghelistul, cunoscând cele două firi ale Mântuitorului a zis: “ceea

136Sf. Grigorie de Nazianz, Dialogue, P.G. XXXVIII, 124; la Pr. C. Galeriu, Zertfă și Răscumpărare, teză de doctorat, București 1973, p. 133

137Sf. Chiril al Ierusalimului, Cateheza II mistagogică, trad. rom. P.557; Sf. Grigorie de Nyssa Orațio catehetica 35, Migne P.G., 45, col. 92, apud Pr. Prof. Teodor Bodogae op.cit p. 60

53

ce era dintru început, aceea am auzit”, ca pe urmă să adauge: “ceea ce am văzut cu ochii noștri și mâinile noastre au pipăit, aceea vă vestim, adică despre Cuvântul vieții de veci”138(I Ioan 1,1). Dacă despre învățătura Sfintei Treimi pare că este de ajuns să credem și s- o mărturisim cu cuvântul “căci ceea ce cu inima se crede spre dreptate, aceea se și mărturisește cu gura spre mântuire”139(Rom. 10,10). În schimb învățătura despre iconomie sau despre planul mântuirii trebuie să o împrospătăm adeseori și s- o arătăm în afară și prin fapte căci stă scris că trebuie să pășim pe urmele Celui ce a murit și a înviat pentru noi140.

Iată deci cauza pentru care pe de o parte învățatura despre Sfânta Treime o mărturisim cu gura iar pe de alta patima și moartea Mântuitorului le împlinim prin apa Botezului asupra trupului nostru, întipărind astfel asupra vieții noastre chipul și forma dumnezeirii.

Se vede așadar în urma celor spuse înainte – conchide autorul – că oricum am privi și ca rânduială, ca numire sau ca slujbă și cântări bisericești botezul formează începutul vieții celei întru Hristos141. Iar ce anume este această naștere la viață, vom vedea în curând. Căci când de unele ne lepădăm, iar pe altele le dobândim, pe unele le aruncăm, pentru ca pe altele să le câștigăm, când vom putea lămuri ce înseamnă aceste treceri, atunci vom ști cu toată siguranță ce înseamnă a trăi în Hristos.

Se vede așadar, în urma celor spuse mai înainte, spune Cabasila că oricum l- am privi și ca rânduilă, ca numire sau ca slujbă și cântări bisericești Botezul formează începutul vieții celei întru Hristos142. Pentru a

138Sf. Ioan Damaschin, Dogmatica, trad. rom. III, 17, p.248

139 Pr. Prof. Teodor Bodogae op.cit p. 60

140Ibidem p. 60

141Pr. Asist. Liviu Streza, op.cit. p. 90

142Pr. Prof. Ene Braniște op. cit. p. 38

54

arăta în ce constă viețuirea în Hristos, Cabasila descrie mai întâi “starea o,omului vechi”, care se schimbă prin botez în “viața cea nouă”. În continuare este descris păcatul care are două fețe și el pune stăpânire cu amândouă: una constă în fapte, cealaltă în obișnuință. Fapta păcătoasă nu durează mult, ci se termină de îndată ce a fost săvârșită. Întocmai ca o săgeată care după ce a străpuns, trece dincolo, bineînțeles lăsând în urmă o rană în cei păcătoși, ca o mărturie a răutății și a stricăciunii și ca un glas care cere judecată.

Obișnuința păcatului este în schimb tocmai repetarea deasă a faptelor rele143. Acesta este “omul vechi” sămânța răutății părinților noștri dintâi sădită în noi în clipa zămislirii noastre. Căci o singură zi din viața noastră nu știm să fi fost lipsită de păcat, ba încă nici înainte de a avea în noi suflarea vieții n- am fost fără de răutate după cum a zis Proorocul: “stricați am fost de când ne- am zămislit, rătăciți am fost din pântecele maicilor noastre”(Ps. 57,5). Păcatul acesta temei al răutății s- a zidit comoară fărădelegilor, încât răutatea de- a doua întrece pe cea dintâi, pentru că nu i s- a pus nici o piedică144. De aceea neamului omenesc i- a fost cu neputință să- și dobândească singur mântuirea. Prin moartea Sa, Însuși Domnul Hristos ne- a dat puterea să nimicim păcatul, iar prin învierea Sa din morți ne- a făcut părtași la viața cea nouă. Căci moartea prin Botez, întocmai ca și cea a Mântuitorului, omoară viața cea plină de răutăți și prin puterea ei de răscumpărare ne slobozește de orice pedeapsă pentru păcat de care toți eram vinovați în urma nașterii și a viețuirii noastre păcătoase.

Așadar Botezul, ne scapă de păcat și de obișnuința lui, făcându- ne în același timp și părtași la binefacerile morții celei de viață făcătoare a lui Iisus

143Etica nicomahică I,8, 1098, IV, II, I, 1120 (trad. rom. Tr. Brăileanu, București 1944, p.42, 119-120)

144Pr. Asist. Liviu Streza, op.cit. p. 91

55

Hristos. Și fiincă prin Botez ajungem să avem parte și de înviere, Domnul nostru ne dă și o viață nouă, să lucrăm în această nouă viață și care ne ajute să dobândim și pe cea viitoare145. Prin botez se sădesc în noi “germenii noii vieți”146 ai unei puteri care va deveni lucrătoare în viața cea nouă, această viață se potrivește firii noastre, pentru că ea a fost trăită de Fiul lui Dumnezeu întrupat. De aceea după Botez “mădularele noastre tânjesc după viața în Hristos”147. De acum se revarsă asupra noastră nesfârșite bunătăți, atât de mult încât dacă s- ar întâmpla să murim îndată după botez “neducând cu noi decât pecetea darului primit prin el, chiar și atunci ne- ar încununa Mântuitorul cu laurii biruinței, întocmai ca și când noi înșine ne- am fi luptat pentru împărăția cerească”148, așa după cum spune și Sfântul Ioan Gură de Aur: “când te- ai botezat ți s- a deschis cerul, și ți s- a deschis ca să te poți urca la cer, mai mult încă: ți s- a deschis cerul nu atât ca să urci tu singur, ci ca să urci și pe alții cu tine, atât de mare îndrăznire și putere ți- a dat ție Dumnezeu în toate cele ale Lui”149. Dar Botezul mai este o naștere și în alt înțeles. Dacă e adevărat că Hristos se naște în noi prin Botez, apoi tot așa e de adevărat că odată cu El ne naștem și noi. Ori este un lucru prea lămurit că cel ce dă naștere cuiva îi împărtășește tocmai viața sa proprie. În viața de dincolo cei ce s- au botezat vor primi trupuri înnoite și înviate întru nestricăciune, învierea însemnează “reînoirea sau restaurarea în satrea cea dintâi a firii omenești”150, ori așa ceva nu poate fi decât un dar al lui

145Pr. Prof. Teodor Bodogae op.cit p. 63

146Pr. Asist. Liviu Streza, op.cit. p. 91

147Ibidem p. 91

148Ibidem p. 91

149Sf. Ioan Gură de Aur, Omilii la Botezul Domnului, trad. de Pr. D. Fecioru; în G.B. XXVII (1968), nr. 1-2, p.22

150Sf. Maxim Mărturisitorul, Către Talasie, Filocalia vol. II, p. 120.

56

Dumnezeu. Căci după cum ne- a zidit fără voia noastră, tot așa ne și învie fără să ceară ajutorul nostru. Căci o astfel de bucurie n- o dă Dumnezeu decât celor care au voit-o, au iubit- o și au dorit- o fierbinte151. Căci darurile și chemarea pe care ni le- a făcut Dumnezeu, nu ni le ia înapoi, El ca noian al bunătății ne vrea numai binele, pe care ni- l dăruiește fără a aduce cea mai mică știrbire libertății noastre152. Ei bine, așa lucrează în noi și Taina Botezului, dar fără a face vreo silă asupra voinței noastre și fără a o robi, ci deși stă ca o putere ascunsă în noi, totuși nu poate opri de la rău pe cei ce stau sub puterea ei. Căci nici ochiul cel mai sănătos nu poate lumina pe cel ce vrea cu tot dinadinsul să zacă în întuneric. Că așa stau lucrurile, ne arată credincioși care după ce au primit Botezul și toate binefacerile ce decurg din el, totuși se lasă duși în cea mai adâncă necredință și fărădelege. Aceasta este pricina pentru care preotul nicicând nu botează a doua oară153.

Se vede, așadar, lămurit din cele spuse până aici, că cei ce s- au renăscut prin Botez, trăiesc din însăși viața în Hristos. Dar ce este, de fapt, viața aceasta a lui Hristos? După cum zice Sfântul Pavel(Evrei 6,5), această viață este “o putere a veacului ce va veni”, o pregătire pentru viața cealaltă. Și după cum, fără să ne fi pregătit fără să ne fi apropiat de lumină nu ne putem da seama de minunata putere a ochilor și de strălucirea culorilor și după cum dacă nu te scuturi din toropeala somnului nu poți să ai ochii ageri precum cel ce a fost treaz tot timpul, tot așa e peste puterile noastre să cunoaștem încă de aici de jos ce sunt mădularele cele noi și puterile de care ne vom folosi numai în viața veacului viitor, de aceea nu le putem cunoaște frumusețea atâta vreme cât trăim aici pe pământ. Pentru a putea înțelege așa ceva ar trebui să avem alături o frumusețe asemănătoare și o lumină

151Sf. Maxim Mărturisitorul op. cit. p. 310

152Pr. Prof. Dr. Teodor Bodogae, op. cit. p. 72

153Pr.Prof.Dr. D-tru Stăniloae, “Teologia Dogmatică Ortodoxă” Ed. I.B.M.B.O.R., vol. III, Buc. 1997 p. 34

57

inedită154.Prin botez, noi devenim mădulare a lui Hristos, făcând parte din Organismul spiritual – Sfânta Biserică – al cărui Cap este nevăzut în această lume, dar va fi cunoscut deplin în lumea viitoare. Facultățile și posibilitățile noi, create în ființa noastră prin botez, lucrează în mod tainic, încât uneori nu le percepem, pentru că Însuși Capul Bisericii este nevăzut155 așa cum arată Sfântul Apostol Pavel când zice: “voi ați murit și viața voastră e ascunsă cu Hristos în Dumnezeu, când însă Hristos, Care este viața voastră, Se va arăta atunci și voi împreună cu El vă veți arăta întru mărire”(Col. 3.3-4). De aceea, în viața de acum, noi nu putem înțelege cum vom trăi dincolo și nici cum vor viețui sfinții, dar în cea mai mare parte ei au mărturisit cu toții că nici ei nu știu sau că și ei cunosc cel mult “ca prin oglindă, în ghicitură, în parte”, iar puținul ce se poate cunoaște nu se poate lămuri în cuvinte. Firește că cei curați la inimă cunosc ceva mai mult din tainele viitoare(I Cor. 13,12), mai bine zis simt cumva, dar nici ei nu găsesc cuvântul sau vorba potrivită ca să arate și altora ce este această taină mare a vieții viitoare. Cam așa ceva va fi auzit și Apostolul, când a fost răpit până la al treilea cer: “auzit- am cuvinte nespuse, pe care nici nu este îngăduit omului a le grăi”(II Cor. 12,4). Acestea se pot urmări cu prisosință în vița sfinților și martirilor, pe care suferințele și chinuril i- au apropiat mai mult de Hristos, unii primind chiar botezul sângelui156.

Botezul sădește în sufletul nostru o anumită cunoaștere și simțire a lui Dumnezeu pe care o realizăm în înșine și care trezește în noi iubirea nemărginită fața de mântuitorul lumii, temelia vieții creștine. “O astfel de cunoaștere rodește Sfântul Botez în sufletele celor ce l- au primit: pe

154 Pr. Prof. Dr. Teodor Bodogae, op. cit. p. 73

155Pr. Asist. Liviu Streza op. cit. p. 91

156 Pr. Prof. Dr. Teodor Bodogae, op. cit. p. 76

58

Făcătorul îl face cunoscut făpturii, pe Cel ce e însuși Adevărul îl arată minții, iar inimii îl dă pe Cel ce singur e vrednic să fie dorit. De aceea mare e dorința, nespus farmecul și nesfârșită dragostea pe care le trezește această taină în noi”. O dragoste profundă generează o bucurie fără margini, așa încât în sufletul creștinului ia ființă o nesfârșită putere de a iubi și de a se bucura157. Această luminare și această bucurie sunt închipuite de toate actele botezului, “căci toată slujba Botezului e o sărbătoare a luminilor: făclii, cântări … nimic ce n- ar fi bucurie”. Hainele celui care se botează strălucesc prin curăția lor, iar vălul care i se pune pe cap închipuiește pe Duhul Sfânt158.

Duhul se unește cu omul în apa Botezului nu numai pentru că apa e principiul fundamental al vieții în planul creației ci și pentru că ea este mijlocul universal de spălare, adică de scoatere la iveală a chipului adevărat al existențelor definite, din care fiecare își are frumusețea sa proprie159.

Dumnezeu a pus în adâncul sufletelor dorința de a atinge tot binele pe care ele îl doresc, de a cunoaște tot adevărul pe care- l caută, bineînțeles un adevăr lipsit de rătăcire160, căci nimeni nu se bucură când se vede înșelat după cum nimeni nu- i vesel când se rătăcește sau când află numai rău în loc de bine. Dar cu toată această puternică dorință din noi, încă nu ni s-a intâmplat să gustăm vreodată binele și adevărul în toată curăția. Mai mult, ceea ce socotim noi că e bine și adevărat nu-i întradevăr așa cum le socotim, ci de cele mai multe ori e chiar dimpotrivă. Așa că nici măcar nu ne-am putea închipui de ce e atât de mare puterea dragostei dorirea bucuriei, mrejele dorinței după Dumnezeu și flacăra acestei dorințe, dacă ceea ce ar ar

157 Pr. Asist. Liviu Streza op. cit. p. 91

158Ibidem p. 91

159Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae op. cit. p. 35

160Sf. M. Marturisitorul, Mistagogia 1,5, ed. Stăniloae, 1973, p. 100, apud. Pr. Prof. Dr. T. Bodogae op. cit. p. 86

59

fi trebuit să ne fie drag și să ne aducă bucurie ar lipsi cu desăvârșire161.

Întradevăr ceea ce dorim noi pe pământ nu ni se împlinește deplin nicicând și nicăieri. Pentru aceia, însă care au gustat din trupul Mântuitorului ceea ce au dorit, li s-a împlinit, căci parcă și inima omenească așa a fost zidită dintr-u început, mare și largă ca un rezervor, ca să poată cuprinde întrânsa pe Însuși Dumnezeu. Aceasta este pricina pentru care nimic din cele de jos nu ne poate sătura162, nici nu ne poate pune capăt dorințelor noastre, ci veșnic rămânem însetați, ca și când nu ni s-ar împlini nici una din dorințele care ne mistuie. Toate acestea pentru că sufletul omenesc este însetat după desăvârșire, după apa cea veșnică, și atunci cum ar putea să-l sature această lume a noastră, trecătoare.

La acest lucru se gândea Domnul când spunea femeii samarinence: “oricine va bea din această apă va înseta din nou; cel ce va bea din apa pe care Eu îi voi da-o acela nu va mai înseta în veac”. (I Iaon 4,13-14) Singură apa aceasta pune capăt dorințelor sufletului omenesc după cum zice și Psalmistul: “Sătura-mă-voi, când se va arăta slava Ta” (Ps. 15,15)163. Dacă ochiul a fost făcut anume ca să caute lumina și să se sature de ea, iar urechea pentru sunete și toate celelalte după rostul lor, atunci dorința sufletului se împlinește numai când îl găsește pe Dumnezeu. Se vede că așa este sortit sufletului să nu-și afle liniștea decât în Hristos, căci singur El este și Binele și Adevărul și tot ceea ce poate bucura pe om. Se vede așadar din însăși mărturiile acestea că Taina Botezului este un adânc adevăr și că cei ce se botează în felul acesta, ajung să cunoască pe Dumnezeu. Iar dacă se mai simte lipsa aducem și mărturii mai multe și mai întăritoare din viața mucenicilor, martirilor care au adus drepte mărturii lui Dumnezeu, în ce

161Pr. Prof. T. Bodogae op. cit. p. 86

162Sf. Grigorie de Nyssa În viața lui Moise și în Cânatarea Cântărilor, (P.S.B., 29,20, 94-95; 117, 126-7)

163 Pr. Prof. T. Bodogae op. cit. p. 87

60

privește botezul, apoi ne- am putea opri înainte de toate la acel Sfânt Evanghelist Ioan al cărui suflet e străveziu ca o rază de soare, iar gura mai strălucitoare decât aurul (Sf. Ioan Gură de Aur)164. Se cu vine să cităm aceste vorbe spuse de minunata lui limbă: “privind ca într- o oglindă mărirea Domnului ne schimbăm în însuși chipul Lui”(II Cor. 3,18)165.Aceasta înseamnă că dacă ni s- ar fi dat puterea de a face minuni, atunci așa ceva ar fi fost mai ușor de înțeles. Ori ceea ce se petrece în noi nu- i greu de înțeles pentru cel ce are ochiul luminat al credinței. Căci din clipa în care ne- am botezat sufletul nostru curățat prin Duhul Sfânt stralucește, mai tare decât chiar lumina soarelui, iar mărirea lui Dumnezeu nu numai că o privim, ci ajungem chiar să primim și din strălucirea ei; “după cum argintul curat așezat în razele soarelui strălucește nu numai de la sine, ci și din cauza strălucirii luminii solare, tot așa și sufletul nostru după ce s- a curățat și s- a lămurit și mai tare decât argintul, atunci primește din Însuși Duhul Sfânt o nouă rază de mărire, încât dobândește o strălucire proprie atât de mare, pe cât i- o poate da duhul lui Dumnezeu”.Acest lucru se poate arăta și mai bine prin mărturiile apostolilor, dacă ne gândim la hainele Sfântului Pavel prin a căror atingere se făceau minuni, și la umbra Sfântului Petru care avea puteri vindecătoare(Faptele Apostolilor 5,15; 19,12)166. Ori nici hainele și nici umbra lor n- ar fi avut atâta putere, dacă apostolii înșiși n- ar fi purtat în ei chipul Împăratului veșnic și dacă strălucirea lor n- ar fi împrumutat- o din mărirea lui cea neajunsă. Iar cumstrălucește această lumină prin trupul celor botezați ne arată Sfânta Scriptură: “ațintindu- și privirile spre Stefan au văzut fața lui strălucind ca o față de înger”(Fapte 6,15)167. Cu toate acestea, o astfel

164Ibidem p. 89

165Ibidem p. 89

166Ibidem p. 90

167Sf.G.Palama,(În apărarea isihaștilor, ed.Meyndolff 1959, p.177),apud. Pr.Prof.Dr.T.Bodogae op.cit. p.90

61

de lumină e nimic pelângă lumina care fulgeră din lăuntrul nostru. Așadar, din apa Botezului, creștinii nu culeg numai o simplă cunoaștere a lui Dumnezeu, ci această cunoaștere e mult mai desăvârșită și mai vie. Se înțelege că tot așa am lua în bătaie de joc lucrurile, dacă am crede că această lumină vârâtă în sufletul nostru de Dumnezeu ca printr- un fulger ne dă doar o cunoaștere obișnuită a lui Dumnezeu, după cum tot atât de mull am greși dacă am vedea în Botez o luminare continuă a cugetului. O astfel de lumină s- ar stinge în decurs de două – trei zile în mijlocul zgomotului și al mulțimii, în timp ce despre credință nu există om care să nu vadă că și cel mai mic fapt tot cu ea îl facem și de toate avem cunoștință.

Se vede lămurit, că dobândim cunoașterea noastră despre Dumnezeu prin legătura nemijlocită cu El, din clipa când raza dumnezeiască a atins sufletul nostru168. Toate obiectele și mișcările care însoțesc săvârșirea Tainei Botezului închipuie tocmai această luminare, căci toată slujba botezului e o sărbătoare a Luminilor169. Cât despre vălul tainic de la botez el ne duce cu gândul la acea minune, la acea pomenire și zi binecuvântată în care s- a făcut prima pogorâre a Duhului, pentru a ne face să înțelegem că cei ce au primit prima dată botezul Duhului Sfânt l- au trecut și asupra urmașilor lor iar aceștia celor de după ei și așa până azi170. Și sigur acest dar nu va înceta a ni se transmite până în ziua când va veni Însuși Dătătorul lui. Atunci Domnul, după ce va îndepărta orice văl, va învrednici pe cei drepți să- L vadă în toată plinătatea iar nu numai ca acum, când nu- L putem vedea decât în măsura ce ne lasă să vedem vălul cel gros al trupului.

Roada acestei cunoștințe a lui Dumnezeu este o bucurie negrăită și o dragoste nesfârșită. Sigur, acestor puternice simțăminte se datoresc apoi

168Sf. G. Palama ed. cit. p. 161

169Pr. Prof. T. Bodogae op. cit. p. 92

170Pr. Prof. Dr. E.Braniște, Liturgica Specială, Ed. I.B.M.B.O.R., București 1980, p. 372-374

62

toate lucrările mari, toate faptele însemnate, precum și orice trecere biruitoare și plină de triumf peste orice piedici. Pe cei înarmați cu astfel de arme nu- i pot doborî nici greutățile și nici ispitele plăcerii, pentru că o bucurie ca aceea covârșește orice necaz; dar nici plăcerile nu pot atrage și nici înlănțui pe cei ce se lasă stăpâniți și cuprinși de o dragoste atât de mare171. Iată, dar pe scurt care sunt roadele Botezului: ștergerea păcatelor, împăcarea omului cu Dumnezeu, sălășluirea sau prezența lui Dumnezeu în om, deschiderea ochilor sufletului în fața razei celei dumnezeiești, cu un cuvânt, ordonarea vieții în așa fel încât să privească numai spre viața viitoare. De aceea când numim Botezul “o nouă naștere”, o facem cu tot dreptul, fiincă prin el răsare în sufletul credinciosului o adevărată cunoaștere a lui Dumnezeu172. Ori, tocmai în aceasta constă și viața cea adevărată, izvorul și rădăcina ei, după cum Însuși Mântuitorul a zis: “aceasta este viața veșnică: a Te cunoaște pe Tine, Dumnezeul cel adevărat și pe Iisus Hristos pe Care L- ai trimis”(Ioan 17,3). Și tot așa adresându- Se lui Dumnezeu Solomon a zis: “A Te cunoaște pe Tine, iată rădăcina nemuririi”(Înțel. Solomon 15,3). Și daca ar mai fi necesară încă o mărturie a minții omenești, cine nu știe că adevărata viață a oamenilor și rostul ei mai înalt stă mai ales în puterea minții și a cunoașterii? Iar dacă în judecată și în cunoaștere stă tot rostul omului173, apoi sigur că această cunoaștere va trebui să fie cea mai desăvârșită și mai lipsită de greșeli. Și atunci, există oare o cunoaștere mai deplină și mai bine ferită de greșeli decât aceia care duce la Dumnezeu la Acela care El însuși deschide ochiul sufletului și- l îndreaptă spre Sine? Ei bine tocmai aceasta este roada botezului174.

171 Pr. Prof. T. Bodogae op. cit. p. 93

172Ibidem p. 93

173Ibidem p. 93

174Ibidem p. 94

63

Îndată după botez, cel născut pentru viața în Hristos, în sufletul căruia s- au să dit germenii unei activități și ai unor energii care trebuie puse în lucrare, primește taina Mirungerii, care- i împărtășește aceste energii punându- le în lucrare, pe una sau pe alta sau pe mai multe laolaltă, după caz. Efectul ungerii cu Sfântul Mir este același pe care îl avea la început punerea mâinilor Sfinților Apostoli peste neofiți, și anume împărtășirea darurilor Sfântului Duh(Fapte 8,17)175. Mântuitorul a înlăturat întreita barieră care despărțea pe om de Dumnezeu: natura(firea), păcatul și moartea, dând omului puterea să- L aibă deplin și să se unească cu El în chip nemijlocit. Luând trup omenesc prin întrupare și îndumnezeindu- l, Mântuitorul a pus o punte de legătură și de unire între cele două firi, dumnezeiască și omenească, dând posibilitatea conlucrării noastre cu harul. Prin patima Sa pe cruce ne- a mântuit de păcat, dispărând și a doua barieră dintre om și Dumnezeu. Iată de ce spune Cabasila după botez, care are puterea Crucii și a morții lui Hristos primim ungerea cu Sfântul Mir prin care nu se împărtășește Sfântul Duh, fiindcă cele două piedici sunt înlăturate și nimic nu mai oprește “revărsarea Duhului celui Sfânt peste tot trupul”(cf. Ioil 2,28; Fapte 2,17)176.Pentru a intra însă în comuniune directă cu Dumnezeu mai avem o ultimă barieră, moartea, a cărei tiranie a zdrobit- o Hristos prin învierea Sa, dându- ne posibilitatea vederii nemijlocite, față către față a lui Dumnezeu.

Taina Mirungerii împărtășea odinioară celor botezați harismele vindecării, profețieie, glosolaliei, acte extraordinare necesare pe vremea întemeierii Bisericii, care dovedeau puterea supranaturală a lui Hristos. Mirungerea împărtășește primitorului darurile folositoare sufletului, ca: darul evlaviei, al rugăciunii, al carității, al curăției și altele. Ea

175Pr. Asist. Liviu Streza op. cit. p. 91

176Ibidem p. 92

64

produce roadele sale în toți cei care a primit- o, numai că nu toți au conștiința prezenței în ei a acestor daruri și nu- și manifestă nici o preocupare de a conlucra cu ele. În acest sens, Sfântul Apostol Pavel scria ucenicului său Timotei: “Nu fi nepăsător cu darul care este în tine”(I Tim. 4,14)177.

Cel născut în Hristos prin botez și întărit în viața cea nouă prin darurile Duhului Sfânt primite prin ungerea cu Sfântul mir, se unește cu Hristos, ținta vieții noastre, prin Taina Sfintei Euharistii. În acestă taină nu este vorba de o participare la moartea și învierea Sa, ci la împărtășirea cu Însuși Cel înviat. Nu primim doar darurile Sfantului Duh, cât de multe or fi ele, ci pe Binefăcătorul în persoană. El devine oaspetele nostru, dar și gazda noastra, dupa cuvantul Său: “Cel ce mănâncă trupul Meu si bea sângele Meu rămâne întru Mine si Eu întru el”. (Ioan 6,56) Hristos euharistic rămâne cu noi, însoțindu-ne până la mormânt178.

Prin Sfânta Împărtașanie “Iisus Hristos ne umple sufletul, străbătându-ne adâncurile și toate ieșirile, invăluindu-ne din toate părțile”, așa încât putem spune cu Sfântul Apostol Pavel: “nu eu mai trăiesc, ci Hristos trăiește în mine”(Gal. 2,20)179.

Viața în Hristos este o filiație divină, prin sfânta euharistie noi devenim fiii Aceluia care ne-a devenit Părinte prin Întruparea Sa. Participarea la masa euharistica este garanția ca trupul nostru, reînviat și luminat, va străluci la judecata de obște. De aceea pentru a putea menține legătura continuă și vie cu Hristos, Capul și Inima trupului tainic ale cărui mădulare suntem, trebuie să ne împărtășim des cu Trupul și Sângele Lui180.

177Ibidem p. 92

179 Ibidem p. 92

179 Ibidem p. 92

180 Ibidem p. 92

65

Interpretările pe care ni le ofera marele teolog răsăritean Nicolae Cabasila ridică vălul ce s-a așezat în cursul vremii peste rânduiala botezului, descoperindu-ne din semnificațiile spirituale proprii acestei Sfinte Taine, așa cum de fapt ne-au fost transmise de către Sfinții Apostoli si Sfinții Părinți181.

Din tot ce am spus deci până aici, se vede lămurit că Taina Botezului este începătura vieții în Hristos, că ea dă viață și trăire oamenilor și anume singura viețuire adevărată182. Dacă această taină nu lucreaza în toți cei botezați, aceleasi roade acest lucru nu ne dă dreptul să o învinuim că ar fi neputinciaosă: greseala stă în oamenii care nu s-au pregătit bine pentru primirea harului sau au risipit comoara. De aceea, mai curând se cade să învinovățim de acest lucru pe cei care nu se apropie de ea cu vrednicia cerută, iar nu să zicem că lucrarea botezului e neputincioasă, câtă vreme ea este aceeasi în toți și pentru toți. Căci nu mai e nici o îndoială ca revărsarea aceasta de daruri nu-i nici urcarea firii omenești, nici a strădaniei personale, ci numai și numai a botezului183. Astfel cum s-ar putea admite că aceeasi putere să lumineze și in același timp să întunece, pe unii să-i facă locuitori ai cerului, iar pe alții să nu-i poată nici măcar înălța deasupra pământului? Avem dreptul oare să învinuim soarele și să nu-i recunoaștem strălucirea pentru că nu toți îi văd razele? Tot așa de amarnic am greși dacă am zice că luminarea dă alte roade decât o arată însuși numele184.

181Pr. Prof. Dr. T. Bodogae p. 93

182 Ibidem p.94

183 Ibidem p.94

184 Ibidem p.94

66

=== 05 – Concluzii ===

CONCLUZII

Înfățișând, în lucrarea de față, “Taina Sfântului Botez în prezentarea liturgică a lui Nicolae Cabasila și a Arhiepiscopului Simeon al Tesalonicului”, am urmărit pe de o parte să evidențiem fidelitatea Ortodoxiei față de tradiția apostolică așa cum este ea consemnată de Arhiepiscopul Simeon al Tesalonicului, iar pe de altă parte să vedem care sunt efectele sacramentale ale Tainei Botezului în viața credincioșilor după teologul tesalonicean Nicolae Cabsila.

Formulate pe scurt principalele idei ale acestei lucrări sunt următoarele:

Sfânta Taină a Botezului creștin, instituită de Mântuitorul Hristos (Matei 28,19) este taina nbașterii din nou, din apă și din Duh (Ioan 3,3), prin care participăm la moartea și învierea lui Hristos (Rom. 6,3-5). Prin întreita afundare în apa baptismală, ne unim cu fiecare din cele trei personae ale Sfintei Treimi, în numele cărora suntem botezați. Botezul restabilește chipul lui Dumnezeu din om, conferindu-i calitatea de fiu al lui Dumnezeu după har și de membru al Trupului tainic al Domnului, Sfânta Biserică. Nașterea la o nouă viață în Hristos implică nu numai o moarte fără de păcat ci o adevărată curățire de păcatul strămoșesc (la prunci) și de toate păcatele personale săvârșite până în acel moment (la adulți).

Vechiul Testament ne oferă prefigurări ale Botezului creștin, care are rolul de a clarifica și de a întări semnificațiile acestei Sfinte Taine.

Noul Testament cuprinde bogate mărturii privind originea divină a Botezului, atestând în același timp elementele esențiale ale rânduielii baptismale, care existau, deci din epoca apostolică.

67

De la epoca marilor cateheți din perioada patristică până la Simeon, cultul ortodox a evoluat mult în râduiala lui formală și era mult mai greu de explicat decât în epoca de înflorire a catehumenatului.

Dacă la unii dintre vechii cateheți întâlnim tendințe de a găsi în Vechiul Testament cât mai multe simboluri ale Tainei Sfântului Botez, la Simeon intenția aceasta este abia observată și face doar atât cât este necesar pentru a da un fundament biblic ideilor expuse în explicarea sa.

Interpretările rămase clasice pentru exegeza Tainei Sfântului Botez întâlnite și la Simeon al Tesalonicului sunt însoțite însă de considerațiuni teologice mai profunde vădind o îndelungată preocupare a autorului de a fundamenta dogmatic explicarea tainei.

Spre deosebire de Simeon al Tesalonicului, Nicolae Cabasila nu intră în amănunte și în descrierea sitematică a tainei botezului ci se preocupă doar de latura practice-bisericească a problemei, de măsura în care lucrarea ei contribuie la sporirea vieții duhovnicești și la îndumnezeirea omului. Mai presus de toate Nicolae Cabasila ne prezintă efectele sacramentale ale Tainei Sfântului Botez în viața religioasă a credincioșilor numind această taină fereastră sau poartă prin care Soarele dreptății pătrunde în împărăția firii. Botezul – spune Cabasila – e începutul existenței, descoperirea chipului divin sădit în noi și răspândirea dorului după Dumnezeu, un fel de repetarea a actului creației.

Mai interesant Nicolae Cabasila ne arată roadele Botezului, îndeosebi cunoașterea directă pe care o dobândește sufletul în momentul atingerii de apă a Duhului Sfânt. Această cunoaștere duce la o reactivare a dragostei și a dorului nostru după Dumnezeu, încât “răniți

68

la sufler”, de atingerea dragotei divine, martirii de pildă, dau curs unei iubiri atât de mari încât din puterea ei înțeleg și rabdă dincolo de ce poate grăi limba omenească. Sigur că dăruirea noii vieți se face fără meritul nostrum, gustarea și bucuria ei se obține numai prin încordarea voinței și ajungând la colaborarea cu harul, singurul deliciu și farmec al năzuințelor omenești.

Unitatea Trupului lui Hristos și unitatea Duhului în care am fost botezați (I Cor. 12,13) implică unitatea credinței, mărturisirii și practicii Sfântului Botez, așa cum a fost el propovăduit și săvârșit de la început și până astăzi, confirmând cuvântul Apostolului: “Un Domn, o credință, un botez” (Efes 4,5).

69

=== l ===

Capitolul I

Date biografice despre Nicolae Cabasila și Simeon al Tesalonicului.

1.1.

Personalitatea, viața și opera lui Nicolae Cabasila.

Din nefericire, nu cunoaștem nici prea multe și nici prea importante amănunte despre personalitatea și viața lui Nicolae Cabasila. Izvoarele și datele pe care documnetele istorice ni le transmit în aceasta privință , sunt și puține și laconice.

Nicolae Cabasila s-a născut în Tesalonic, dintr-o familie nobilă, la o dată nesigură care trebuie căutată în preajma anului 13001. Adevăratul său nume de familie după tată era cel de Chamaetos, Cabasila se numea după mamă, care era sora lui Nil Cabasila, arhiepiscopul Tesalonicului. De la cronicarul Gheorghe Frantzes știm că mama lui Nicolae a fost o femeie pioasă, care către sfârșitul vieții sale, s-a retras la mânăstirea tesalonicenă a Sfintei Teodora. Ei i s-a încredințat creșterea și educația preacuvioasei Tomaida2. Amănunte interesnate despre tinerețaea studioasă a lui Nicolae Cabasila găsim în scrisorile scrise de el însuși în acest timp și adresate în cea mai mare parte, tatălui său3. Deși după cum zice Cabasila însuși într-una din aceste scrisori, Tesalonicul orașul său natal era în secolul al XIV – lea un

1 R. Guilland, La correspondance inedite de Nicolas Cabasilas, BZ, vol. XXX 1929/30 p. 97, apud, Pr. Prof. Dr. Ene Braniște, Explicarea Sfintei Liturghii după Nicolae Cabasila, București 1997, p. 164 .

2 Gherghe Frantzes, Anale, cart. II, cap. 5 (P.G.,t,CLVI, col.751 A), apud Pr. Prof. Dr. Ene Braniște, op. cit. p. 165.

3 Ibidem, p.97, apud. Pr. Prof. Dr. Ene Braniște, op.cit.p. 165.

5

focar al artei și al științei grecești. Cabasila pleaca de timpuriu la Bizanț pentru a-și desăvârși studiile4.

După propria sa mărturie, el a fost atras spre capitală de iubirea pentru admirabilul său unchi Nil, care se găsea pe atunci acolo, precum și de pasiunea studiului. De altfel, se pare că însuși tatăl său dorea ca Nicolae să ajungă un mare cărturar, orator și scriitor, căci el se interesează foarte îndeaproape de progresele intelectuale ale fiului său. Cabasila stidia

într – adevăr cu o râvnă care nu de puține ori i-a primejduit sănătatea trupească. După moda timpului Cabasila studiase retorica, științele și teologia. Aici el, scrie, printre altele, “Elogiul Sfântului Dumitru”, patronul Tesalonicului, precum și un comentariu la cartea a III – a din Syntaxa lui Ptolemeu, sintaxă care era autoritatea de căpetenie a vremii în matereie de astronomie. Prin calitățile și prin sârguința sa la învățatură, Nicolae câștigă repede bunăvoința împăraților Andronic al II -lea și Mihail al IX –lea.

Întors la Tesalonic, Cabasila a jucat un rol foarte activ în viața politică și socială a acestui oraș, după cum o dovedesc scrierile lui din acest timp. Este posibil să fi fost investit chiar cu oarecare dregătorie pe care nu le cunoaștem cu precizie. Imperiul Bizantin trecea pe atunci prin mari crize și tulburări interne și externe. Imperiul era tuburat serios pe terenul religios de controversa isihastă, iar politicește, era sfâșiat de războiul civil dintre Ioan Cantacuzen și Ioan al V –lea Paleologul (1341 – 1347).

Cabasila se găsea, ca toți nobilii timpului, alături de Ioan Cantacuzen și nu o data a avut el prilejul să se plângă de abuzurile zeloților, împotriva cărora a și scris. În 1346, răsculații masacrară aristrocrația Tesalonicului; Nicolae Cabasila a fost unul dintre puținii nobili care au scăpat cu viață.

4 Ibidem, p.99, apud. Pr. Prof. Dr. Ene Braniște, op.cit.p. 165.

6

În 1346, când Tesalonicul a fost asediat de Manuel al II –lea, fiul lui Ioan Cantacuzen, tesalonicenii fură siliți să accepte și ei domniacantacuzenilor. În acest scop ei au trimis atunci pe Nicolae Cabasila și pe un oarecare George Farmax ca delegați la Manuel, care se găsea la Bereea și căruia tatăl său îi daduse împuternicirea de trata cu delegații diferitelor orașe și provincii bizantine5. După cum se observă, documentele timpului ni-l înfățișează pe Cabasila, încă de la început, ca partizan al Cantacuzenilor6, de la care va fi pimit poate și unele demnități. Cât de fidel și de statornic a fost atșamentul său față de aceștia o dovedește Elogiul lui Matei Cantacuzen, scris de el în anul 1354. Atașamentul acesta nu s-a coborât însă niciodată până la servilism, cum se afirmă uneori. Cabasila a știut să se mențină într-o atitudine demnă și neschimbătoare, ferindu-se deopotrivă de servilismul josnic, ca și de spiritul de intrigă obișnuit de la curțile bizantine. El a rămas, mai ales, unul dintre puținii amici statornici și intimi ai împăratului Ioan Cantacuzen.

O mărurie a acestei strânse prietenii ne-o dă însuși împăratul – istoric. În Istoria sa, acesta relatează că, în 1349, când proiectase să se retragă vremelnic într-o mânăstire, “erau de aceeași părere cu el pentru retragerea din lume și Nicolae Cabasila și Demetru Kydones7 care atingeau culmea înțelepciunii profane, și ac niște înțelepți îmbrățișaseră viața celibatară, lipsită de necazurile căsătoriei, din care pricină împăratul le acordase onoarea de prieteni și consilieri intimi ai săi”. Într-un act patriarhal din

5 Ioan Cantacuzen, Istoria, cart. III, cap. 94 și cart. IV, cap. 16 și 37(P.G., Z, CLIII, col. 1260 D), apud Pr. Prof. Dr. Ene Braniște, op.cit.p. 167.

6 Pr. Prof. Dumitru Stăniloaie “Viața învățătura Sfântului Grigorie Palama”, cu trei tratate traduse (seria teologică), NR. 10, Sibiu, 1938, pp.7-8, 235, 247, apud Pr. Prof. Dr. Ene Braniște, op.cit.p. 168.

7 Idem, “Correspondance de Nicephone Gregoras”, Paris 1927, pp.325-332, apud Pr. Prof. Dr. Ene Braniște, op.cit.p. 168.

7

septembrie 1350, Nicolae Cabasila e menționat printre intimii împăratului invocați ca martori pentru reabilitarea ieromonahului Nifon, care fusese acuzat de ”messalainism”.

Din felul în care am văzut că vorbește despre el, Simeon al Tesalonicului, putem deduce însă că Nicolae Cabasila s-a retras, către sfârșitul vieții în vreo mânăstire așa cum făcuse și mama sa. Anonimatul tăcut al vieții de mânăstire explică probabil, misteru care învăluie de aici înainte persoana lui Nicolae Cabasila; despre restul vieții sale documentele rămase și cercetate până acum u ne mai dau absolut nici o știre. Doar atât știm sigur, că după moartea unchiului său Nil (+1363), Nicolae a publicat lucrarea postumă a cestuia “Despre purcederea Sfântului Duh”, adăugând și o prefăță proprie ceea ce a determinat pe unii să atribuie lui Nicolae însuși această scriere. Cât timp a mai supraviețuit Nicolae, unchiului său Nil, nu știm, căci din documente nu aflăm nici data și nici locul morții sale. După cum vedem, istoria păstrează puține și palide amintiri despre viața și faptele lui Nicolae Cabasila. Dar din toate aceste date, deși puține și laconice, autorul de care ne vom ocupa, se conturează ca o personalitate de o impunătoare cultură și virtute. Precum se va vedea însă în dată, mai ales opera sa scrisă constituie, prin bogăția și calitatea ei, documentul cel mai autentic și mai de preț, care ne arată cine a fost și ce a însemnat Nicolae Cabasila în viața socială, culturală, politică și bisericească a timpului său.

Mare erudit și admirabil scriitor, temut și respectat adversar al latinilor, teolog subtil și profund, personalitate bisericească cu o bogată și adâncă experiență spirituală, Nicolae Cabasila rămâne “una din luminile Bisericii Grecești din secolul al XIV –lea și una din cele mai proeminente personalități istorice din penultimul veac al Imperiului Bizantin”. Opera scrisă a lui Nicolae Cabasila este destul de vastă și de variată. În totalitatea

8

ei, acestă operă reflectă caracterele generale ale literaturii bizantine din acestă epocă, așa cum le stabilește prof. D. Balanos, adică întoarcerea către antichitatea clasică greacă, folosirea în largă măsură a vechii literaturi patristice și preocuparea polemică antilatină. În afară de aceste note comune, prin care scrisul lui Cabasila se integrează în spiritul și preocupările generale ale vremii sale, unele din lucrearile sale și mai cu seamă cele două capodopere “Despre viața în Hristos și Tâlcuirea dumnezeieștii Liturghii” se disting prin strălucite calități de profunzime șe suptilitate, precum și prin frumusețea formei. Pentru astfel de însușiri, scrisul lui Cabasila a fost prețuit încă din timpul vieții sale, după cum ne încredințeză elogiile istoricilor Cantacuzen și Frantzes, și a fost întotdeauna apreciat cu laude, până în zilele noastre. “Scrierile lui Nicolae Cabasila – declara în secolul al XV –lea Gheorghe Scholarul – sunt o podoabă a Bisericii lui Hristos mai ales paginile sale Despre viața în Hristos. În toate, el se distinge în excelență nu numai prin pietatea și știița sa teologică, ci – ceva mai mult – rivalizează prin arta și farmecul său literar cu cei mai mari de seamă scriitori, chiar greci”.

Pe lângă calitățile de erudiție și cele literare, opera lui Nicolae Cabasila prezintă și o neprețuită valoare documentară. Îndeosebi lucrarile sale neteologice constituie un izvir de mâna întâi pentru cunoașterea istoriei politice și sociale, economice și culturale a Imperiului Bizantin și în special al Tesalonicului din secolul al XIV –lea.

9

1.2.

Viața, activitatea și opera lui Simeon al Tesalonicului.

Printre erarhii și teologii de mare valoare ai Bisericii Ortodoxe din perioada de sfârșit a Imperiului Bizantin, se numără și Simeon, Arhiepiscopul Tesalonicului. Datele biografice cu privire la viața și activitatea lui sunt puține și sărace8.

În istoria Bisericii au existat multe persoane cu numele de Simeon, cu care acest ierarh a putut fi confundat. Adesea este confundat cu Sfântul Simeon Noul Teolog (sceolele X – XI), dar cele câteva secole care-i despart fac o distincție clară între acești doi mari teologi ai Bisericii de Răsărit9.

Mai întâi trebuie să vedem cadrul istoric și bisericesc în care a trăit și a activat Simeon Tesaloniceanul. Numele nu se leagă de Tesalonicul secolelor al XIV –lea și al XV –lea, oraș destul de înfloritor în acea vreme, a doua metropolă a Imperiului Bizantin și cel mai important centru și focar al artei, culturii și teologiei bizantine, după Constantinopol10.

Tesalonicul a dat Ordoxiei pe cei mai ilustri tâlcuitori ai Liturghiei ortodoxe, adică pe Nicolae Cabasila (secolul XIV)11 și pe Simeon, arhiepiscopul acestui oraș.

8 H.G. Beck, Kirche und Thelogische Literatur im bizantin chem Reich Munchen, 1959, p.732, apud Drd. Sorin Petcu, Rânduiala și explicarea Botezului și a Mirungerii după Arhiepiscopul Simeon al Tesalonicului în S.T. NR. 9-10, 1972, București p. 695.

9 Dan Zamfirescu: Probleme Teologice și hageografice legate de supranumele Sf. Simeon Noul Teolog în Ortodoxia X 1958 pp. 395-429; Manuscrise Slave cu trad. din Sf. Simeon Noul Teolog în Ortodoxia XI 1959 NR. 4 pp. 235-266, apud Drd. Sorin Petcu, op.cit. p.695.

10 O. Tafrali, Thessalonique au XIV- eme siecle, Paris 1913, apud Drd. Sorin Petcu, op.cit. p.695.

11 Diac. E. M. Braniște, Expl. Sf. Liturghii după N. Cabasila, Teză de doctorat, București, 1943; N. Cabasila, Tâlcuirea Dumnezeieștii Liturghii trad. de Diac. E. M. Braniște București 1946, apud Drd. Sorin Petcu, op.cit. p.695.

10

În acest timp Tesalonicul excela între toate orașele imperiului prin conservatorismul său în materie de tradiție și de practică liturgică.

El era singurul centru ortodox unde se mai păstrau încă în toată splendoarea lor, unele din vechile rânduieli liturgice bizantine, dispărute chiar în Bizanț, locul lor de origine, cum era de exemplu tipicul constantinopolitan al slujbei cu cântări al celor șapte Laude, înlocuit cu tipicul ierusalimitean12.

O problemă care frământa spiritele în această perioadă în Răsărit, era și curentul isihast, al carui dârz apărător s-a arătat a fi și Simeon al Tesalonicului13. Din punct de vedere politic, la începutul secolului al XV –lea, Tesalonicul era amenințat de pericolul turcesc ceea ce-i determină pe tesaloniceni să predea orașul venețienilor cu speranța de a fi salvat. Arhiepiscopul Simeon militează pentru această predare14, deși opera scrisă are un vădit caracter polemic antilatin.

Câteva informații sumare aflăm din operele lui, din Synodiconul15 Duminicii Ortodoxiei al Bisericii Tesalonicului și din “Narațiunea despre ultima luare a Tesalonicului”16, a lui Ioan Anagnostul sriitor din secolul

al XV –lea.

12 Simeon al Tesalonicului “Despre dumnezeiasca rugăciune”, cap. 301, reprodus de P.G., t, CLV, col. 553 D-556 A; cf. și trad. rom. din vol: “Tractat asupra tuturor dogmelor credinței noastre ortodoxe, după adevăratele principii puse de Domnul nostru Iisus Hristos”, tipărită de Toma Teodorescu, București 1865, p. 198; cf. Diac. E. M. Braniște, op.cit. p. 219, apud Drd. Sorin Petcu, op.cit. p.695.

13 E. Popovici, I.B.U., trad de Anastasie Mironescu, cart. II, ed-II-,București 1927, p.175,apud Drd. Sorin Petcu, op.cit. p.695.

14 I.M. Funtuli: Opera Liturgică a lui S. al Tesalonicului (în grecește) Tesalonic, 1966, p.24 apud Drd. Sorin Petcu, op.cit. p.696.

15 Synodiconul era lista care cuprindea pe tiți episcopii care au păstorit într-o eparhie și care se citea o dată pe an în Biserică la Duminica Ortodoxiei, apud Drd. Sorin Petcu, op.cit. p.696.

16 P.G., t. CLVI, col. 588-637, apud Drd. Sorin Petcu, op.cit. p.696.

11

Simeon s-a născut pe la mijlocul secolului al XIV –lea în Constantinopol, așa cum reiese din slujba alcătuită de el în cinstea lui Simeon Metafrastul (traducăorul), al cărui îl va lua cu ocazia tunderii sale în monahism și pe care-l numește “compatriot și omonim”17.

Synodiconul Bisericii din Tesalonic ne arată că, Simeon a fost călugăr înainte de a deveni episcop18, așa cum se vede dintr-o srisoare către un cunoscut monah, în care se numără pe sine printre ieromonahi19. Nu știm în care mânăstire a fost călugăr, dar cunoașterea amănuțită a tipicului slujei Bisericii din Constantinopol, arată o îndelungată slujire a lui la curtea patriarhlă. De asemenea nu știm din ce famillie, din ce mediu cultural venea și nu știm ce studii înalte a făcut, deși bănuim că a studiat temeinic pentru a elabora o operă așa de variată “scrisă într-o limbă bisericescă formată la umbra bibliotecilor”.

Nu se știe dacă Simeon a ocupat funcții politice sau administrative. Ocupându-se de episcopii de la Tesalonic, Louis Petit scrie despre Simeon, numai că “despre succesorul lui Gavriil, ilustrul Simeon, noi nu știm nimic decât data morții”20. A fost hirotonit ca arhiereu în Constantinopol de unde a venit la Tesalonic, la o dată care nu se poate fixa cu exactitate ci se paote doar presupune pe baza datei morții înaintașului său Gavriil survenită la 25 iulie 142521. În ceea ce privește fixarea datei în care Simeon își începe activitatea ca ierarh, părerile istoricilor sunt împărțite. Majoritatea istoricilor

17 Citat la I.M. Funtuli, op.cit., p.22 apud Drd. Sorin Petcu, op.cit. p.696.

18 L. Allatius, De Symeonibus, P.G., t,CLV, col.9-19, apud Drd. Sorin Petcu, op.cit. p.696.

19 O.Tafrali, Thessalonique, de origines au XIV-e siecle, Paris, 1919, pp. 304-305, apud Drd. Sorin Petcu, op.cit. p.696.

20 L.Petit, Les eveques de Tessalonique, în rev. “Echos d’Orient”, an V, NR. 2 (1901), p.95 apud Drd. Sorin Petcu, op.cit. p.696.

21 I.M. Funtului, op.cit., p.23, apud Drd. Sorin Petcu, op.cit. p.696.

12

încadrează episcopatul său între anii 1410 – 142922. Dacă nu cunoaștem sigur data episcopatului lui Simeon, cunoaștem în schimb, foarte bine data morții sale. Toți istoricii leagă această dată de prima cădere a Tesalonicului sub turci (29 martie 1430)23, când orașul nu a fost distru definitiv24. Cunoscând data sigură a căderii Tesalonicului, stailim cu ușurință data morții sfântului, deoarece, după cum spun documentele, ea are loc “cu șase luni înainte de căderea Tesalonicului”, adică în luna septembrie 142925.

Sophie Anatoniadis, bazându-se pe Ioan Anagnostul, arată că “Dumnezeu n-a vrut să-l facă să sufere marea durere a luării orașului de către turci, ceea ce înseamnă că el murise înainte de această dată, fiind plâns de greci, de latin și de evrei”26. În Synodiconul Tesalonicului, Simeon este numărat ca al 61 –lea ierarh al Tesalonicului, având ca predecesor, pe Gavriil, iar ca urmaș pe Grigore27. Simeon nu a fost cinstit ca sfânt și pomenirea lui nu a fost introdusă nici în calendarul din Tesalonic, probabil din cauza evenimentelor care s-au succedat după moartea sa28, deși de multe ori în unele scrieri românești el e numit “Sfântul Simeon”29.

Dacă despre viața lui Simeon al Tesalonicului nu avem date prea numereoase, în schimb opera sa scrisă n-i s-a păstrat aproape în întregime,

22 S. Antoniadis, Place de la Liturgie dans les tradition des lettres greq ues, Leiden, 1939, p.215 apud Drd. Sorin Petcu, op.cit. p.696.

23 L. Alletius, Diatriba de Symeonibus, Paris 1664, reprodus în P.G., t. CLV, col.14 A, apud Drd. Sorin Petcu, op.cit. p.697.

24 Ibidem, col. 14 A, apud Drd. Sorin Petcu, op.cit. p.697.

25 K. Krumbacher, Geschehte des byzantinischen Literatur, vom Justinian biszum Ende des estramischen Reichs, 572-1453, Munchen, 1897, p.112,apud Drd. Sorin Petcu, op.cit. p.697.

26 S. Antoniadis, op.cit. pp. 215-216, apud Drd. Sorin Petcu, op.cit. p.697.

27 V. Laurent, la List episcopale du Synodicon de Tessalonisque, în “Echos d’Orient”, 36-eme annee, NR.171 Paris, p.303, apud Drd. Sorin Petcu, op.cit. p.697.

28 Ibidem p. 304, apud Drd. Sorin Petcu, op.cit. p.697.

29 Simeon al Tesalonicului op.cit. București 1895, apud Drd. Sorin Petcu, op.cit. p.697.

13

dar n-a fost încă editată complet și nici studiată. Opera sa cuprinde mai multe lucrări cu caracter teologic, în cea mai mare parte editată, prezentându-se ca un tratat format din mai multe părți, fiecare parte având un caracter de sine stătător și un titlu aparte.

Textul original (grecesc) al operi complete a lui Simeon s-a tipărit pentru prima dată la Iași în 1683, sub îngrijirea lui Dositei, patriarhul de atunci al Ierusalimului30. După ediția Principes, tipărită în Moldova, opera lui Simeon s-a retipărit de către abatele J.P.Migne, în P.G., t. CLV, col. 25-1004 în anul 1866. O nouă ediție transpusă în greaca vorbită (modernă) a apărut la Veneția în anul 170231.

Opera lui Simeon a fost tradusă în limba română și tipărită la București în anul 1765 de către Chesarie ecleziarhul Mitropoliei, viitorul episcop de Râmnic. Traducerea s-a intitulat Simeon Arhiepiscopul Tesalonicului, “Voroavă de întrebări și răspunsuri”32. Titlul acesta se explică prin forma de dialog a operei lui Simeon.

O nouă ediție a acestei traduceri a publicat peste o sută de ani, tipograful Toma Teodorescu, sub titlul Sfântul Simeon, Arhiepiscopul Tesalonicului “Tractat asupra tuturor dogmelor credinței noastre ortodoxe, după adevăratele principii puse de Domnul nostru Iisus Hristos și urmașii Săi”, București 1865.

Deși această ediție își propune ca să aducă o îmbunătățire celei dintâi, nu reușește să mai redea cu exactitate textul grecesc; iar “îndreptările în stil” ale lui Toma Teodorescu nu sunt întotdeauna izbutite, încât ediția din 1765

30 Cf. I. Bianu și N. Hodoș, Bibliografia Românească Veche, 1508-1830, ed. Academia Română, vol. I București 1903-1913, pp.273-275, apud Drd. Sorin Petcu, op.cit. p.697.

31 K. Krumbacher, op.cit., loc.cit.; S. Antoniadis, op.cit, p.216, apud Drd. Sorin Petcu, op.cit. p.697.

32 I. Bianu și N. Hodoș, op.cit.,loc. cit., apud Drd. Sorin Petcu, op.cit. p.698.

14

este deseori socotită mai exacta decât cea de-a doua33.

În ansamblul ei, opera teologică a lui Simeon al Tesalonicului, publicată până acum, este concepută ca o operă străbatută de o idee unitară; apărarea credinței ortodoxe și explicarea cultului ortodox, care constituie zestrea cea mai de preț a creștinătății ortodoxe. Iar prin structura ei literară ea se apropie de ”Ierarhia bisericească” a lui Pseudo – Dionisie Ariopagitul, sau chiar “Despre viața în Hristos” a lui Nicolae Cabasila34.

33 N.D. Necula, Arhiepiscopul S. al Tesalonicului, ca tâlcuitor al Liturghiei Ortodoxe, teză de licență, manuscris dactilografiat, București 1968, p.42, apud Drd. Sorin Petcu, op.cit. p.698.

34 R. Bornest, Les Commentaires bizantins de la divine Liturgie du VII-e au XV-e siecle, Paris 1966, p.246, apud Drd. Sorin Petcu, op.cit. p.698.

15

Capitolul II

Taina Sfântului Botez de-a lungul vremii (sec. I – XIV)

Având în vedere importanța ce o prezintă pentru mântuirea creștinului apartenența la Biserică, și știind, din datul revelat, că altoirea în trupul Domnului – Biserica se face prin Sfântul Botez (I Cor.12,13), considerăm ca necesară o prezentare a semnificației ce i s-a dat Tainei Sfântului Botez de-a lungul vremii, de către Biserica cea dreptmăritoare fondată pe temelia învățăturii apostolice.

2.1.

Taina Sfântului Botez în lumina Sfintei Scripturi și a Sfintei Tradiții.

Termenul “botez” este un cuvânt de origine grecească, derivat de la verbul “baptizo”. În greaca clasică, în traducerea grecească a Vechiului Testament – Septuaginta și în Noul Testament, acest termen înseamnă în general “a afunda”35. În Septuaginta de pildă este folosit pentru a reda o acțiune de spălare prin afundare completă (IV Regi 5,14; Iudita 12,7; Levitic 6,28). Cu același înțeles trece și Noul Testament, unde suferă însă transformări profunde. Prin substantivizare, termenul “baptisma” va deveni specific Noului Testament desemnând fie botezul lui Ioan, fie botezul creștin

(Rom. 6,4; Efes. 4,5; Col. 2,12; I Petru 3,21). În paralel, forma de “baptismos” se va folosi pentru spălările rituale iudaice (Marcu 7,4; Evrei 9,10)36.

35 A. Greek – English Lexicon of the New Testament and other aerly crhistin literature Chicago, 1952, p.131, apud Drd. Ioan Saucă, Taina Sfântului Botez de-a lungul vremii în M.B., NR. 5-6, XXXIV, 1984, p.286.

36 The New International of New Testamenr Theology, Erand Rapids, 1975, p.149, apud Drd. Iaon Saucă, op.cit. p.286

16

2.2

Prefigurări ale tainei Sfântului Botez în Vechiul Testament.

a. Spălările rituale. Dorul după comuniunea dintru început cu Creatorul, întreruptă prin păcatul originar, s-a manifestat într-un fel sau altul prin toți urmașii lui Adam. În acest sens, amintim că riturile de curățire exterioară, prin spălare cua apă, s-au întâlnit nu numai la poporul evreu ci și la popoare păgâne, în cultele eleusiene, orfeice, în cel al zeiței Cibela, al lui Isis, Dionisos și Mitra, fiind răspândite și la babilonieni, perși, hinduși și egipteni. Diferența constă în faptul că aceste spălări erau considerate doar ca acte de curățire rituală,pregătitoare pentru inițieri, fără vreo legătură cu starea morală a sufletului. Sfântul Iustin Martirul și Filosoful37 precum și Tertulian le consideră ca fiind “curse ale demonilor, care imitând vor să deruteze pe creștini.”

Spălări rituale cu un profund simbolism al dorinței de transformare interioară se găsesc și la vechii evrei. Acestea erau săvârșite înainte de întâlnirile cu Dumnezeu (II Regi 12,20; Numerii 8,6,21), levitul înainte de a fi sfințit (Ieșire 29,4; 40,12), profeții înainte de a intra în templu (II Cronici 4,2-6; I Regi 7,23-29). Deși exprimau uneori dorința sinceră de renaștere spiritulă (Psalmul 50,11), rămâneau totuși simple acte externe, prefigurând prin ele însele lucrarea mântuitoare a Tainei Sfântului Botez, ca unele ce erau “umbră a celor viitoare” (Col. 2,17).

b. Potopul. Noe împreună cu familia sa este mântuit de la moarte prin intemediul apei. Iar această “mântuire prin apă închipuie botezul care vă mântuiește astăzi și pe voi” (I Petru 3,21).

37 Apologia I, 6-2, în “Apologeți de limbă greacă”, București 1980 p.67, apud Drd. Iaon Saucă, op.cit. p.286

17

c. Trecerea prin Marea Roșie. “Părinții noștri au fost toți sub nor și toți au trecut prin mare. Și toți prin Moise s-au botezat în nor și în mare”

(I Cor. 10,1-2).

d. Tăierea împrejur, fiind actul de introducere în poporul lui Israel, semnul Vechiului Legământ, preînchipuia Taina Botezului, poartă de intrare în Biserică, în Împărăția Noului Legământ (Col. 2,11-12; Rom. 2,25-29).

e. Vindecarea lui Naam prin spălare în apa Iordanului (IV Regi 5,14), prefigurează puterea sfințitoare a apei Botezului creștin. Sfinții Părinți insită în operele lor, asupra fiecăruia din aceste prefigurări, arătând măreția și puterea mântuitoare a Tainei Sfântului Botez în raport cu ele.

f. Botezul prozeliților. Ceremonie iudaică de proveniență târzie, neîntâlnită în Vechiul Testament, în scrierile lui Iosif Flaviu și ale lui Filo38, botezul prozeliților consta în spălarea completă prin afundarea unui păgân care adesea de religie iudaică, după ce, în prealabil fusese tăiat împrejur39. Deși ritualul propriuzis era întocmit pentru prozeliții adulți, date sigure confirmă și faptul că acest botez era administrat și copiilor lor40. Întrucât în secolul I d.Hristos era foarte răspândit și din cauză că punea mare accent și pe o înoire lăuntrică41, mulți cercetători au tras concluzia că botezul Sfâtului Ioan ar fi avut mare legătură cu acesta, desăvârșidu-i

38 Art. “Baptist în the interpreters dictionary of the Bible Nashvule” 1980, p.348, apud Drd. Ioan Saucă op.cit. p.287.

39 Art. “Proselytes în Encyclopaedia Judaică”, vol. 13, Ierusalim 1972 col. 569, 1183, și art. “Ablution” în ibidem, vol. I, col.82, apud Drd. Ioan Saucă op.cit. p.287.

40 R. T. Beckwith “Infant baptism its back ground and theology”, în The New International Dictionary op.cit.p. 155, apud Drd. Ioan Saucă op.cit. p.287.

41 Oracolele sibiene 4,165-167, apud R.T. Backwith, art. cit. p. 155, apud Drd. Ioan Saucă op.cit. p.287.

18

caracterul spiritual, de convertire a inimii.

g. Botezul Sfântului Ioan. Puncte de legătură între Vechiul și Noul Testament, Sfântul Ioan Botezătorul fusese ales din pântecele maicii sale pentru a fi Înaintemergătorul Celui ce avea să aducă Împărăția lui Dumnezeu în mijlocul omenirii (Luca 17,21). În acest sens trebuie văzut și botezul pocăinței pe care-l predica și îl administra Sfântul Ioan Botezătorul42. Sfântul Ioan Gură de Aur, referindu-se la acest aspect spune : “Așadar Ioan a venit din cauza acestor rele, fără să facă altceva decât să-i aducă pe aceia la cunoștința păcatelor lor; de aceea botezul era format din pocăință și marturisire”43. Aceasta demonstra și prdica sa, căci nu spunea altceva decât: “Faceți roade vrednice de pocăință” (Luca 3,8). Având conștiința păcatelor, vei căuta mântuitor și vei dori iertarea lor: în acest scop a venit Ioan, pentru a pregăti și a-i îndemna să se pocăiască44.

Botezul Sfântului Ioan având un caracter simbolic și profetic, nu acorda iertarea reală a păcatelor ci pregătea doar sufletele oamnenilor, prin pocăință, pentru primirea lui Hristos, pentru că numai Hristos este “Mielul lui Dumnezeu Cel ce ridică păcatele lumii” (Ioan 1,29)45.

2.3.

Lucrarea mântuitoare a Tainei Sfântului Botez în raport cu simbolismul botezului lui Ioan.

Vechiul Testament, cu toate dispozițiile legale și practicile sale, fiind doar un pedagog spre Hristos (Gal. 3,24), trebuia la primirea vremii

42 Pr.Vasile Mihoc,“Botezul lui Ioan și Taina Sfântului Botez”în Îndrumătorul bisericesc,Sibiu 1976,p. 123

43 Ibidem, pp. 123-124.

44 Omilii la Evangheli după Matei, 10, P.G., t. 5-7, col. 185, apud Drd. Ioan Saucă op.cit. p.288.

45 Ibidem, apud Drd. Ioan Saucă op.cit. p.288.

19

(Gal. 4,4), să-și vadă împlinirea în Cel ce n-a venit să strice Legea ci s-o împilnească (Matei 5,17). Însuși Sfântul Ioan Botezătorul afirmase cătreunul din ucenicii săi “Acesta trebuie să crească, iar eu să mă micșorez” (Ioan 3,30) și “că doar El va boteza cu Duh Sfânt și cu foc” (Matei 3,11). Întrucât carcteristica centrală a botezului creștin consta, în împărtășirea Sfântului Duh, instituirea Sa nu putea avea loc decât după Înviere “Mergând învățați toate neamurile botezându-le în numele Tatălui al Fiului și al Sfântului Duh” (Matei 28,19), când Hristos fusese preaslăvit.

Sfântul evanghelist Ioan spune clar că : “Duhul nu era încă dat, pentru că Hristos nu fusese încă preaslăvit” (Ioan 7,39). Așadar, considerăm opinia celor ce socotesc instituirea botezului creștin la Botezul Domnului în Iordan sau la convorbirea Sa cu Nicodim, voind prin acesta să asimileze botezul creștin cu botezul lui Ioan, ca neavând bază reală46.

Tradiția Bisericii confirmă aceata din plin. Sfăntul Leon cel Mare spune că porunca Botezului a fost dată după Înviere : “Deși ar fi putut, nu i-a învățat înainte de patimă pentru că a voit să arate, în mod deosebit că harul reînoirii, a început din Învierea Sa ”. La fel și Sfântul Ioan Gură de Aur leagă Taina Sfântului Botez de Patimă și Înviere, “Cum însă jertfa nu fusese încă adusă, nici Duhul nu coborâse, nici păcatele nu fusese iertate, nici dușmănia răpusă, cum să fie iertarea păcatelor”.

Pentru că deosebirea între botezul lui Ioan și cel creștin constă tocmai în împărtășirea harului Sfântului Duh, al iertării păcatelor, al renașterii și învierii. Sfântul Vasile cel Mare precizeaază că “Ioan a predicat botezul pocăinței, iar Domnul a predicat Botezul învierii”. Botezul lui Ioan avea puterea de început (iesagogikon), iar acest de desăvârșire. Acela era pentru

46 Petru Lombardul, In Libros sentintiarum, I, V dist. IV, P-L, +192 col. 845; Bernard, Tratat despre botez, P-L., +182, col. 1031, apud Drd. Ioan Saucă op.cit. p.289.

20

despărțirea de păcat, iar acesta pentru unirea cu Dumnezeu47. Ceea ce profeții Vechiuli Testament au profețit (Isaia 12,3; Ezechil 16,5,8-10; 36,25-27; Zaharia 13,1), ceea ce ritualurile de curățire iudaică în general și botezul lui Ioan în special au simbolizat, s-a împlinit, în mod desăvârșit, prin Iisus Hristos, în Duhul Sfânt prin Taina Sfântului Botez.
Botezul este naștere din nou (Ioan 3,5; Tit 3,5); nimicirea trupului păcatului și eliberarea din robia lui(Rom. 6,6-7); Viața adevărată în Hristos pentru Dumnezeu (Rom. 6,10; Gal. 2,20); îmbrăcarea în Hristos (Gal. 3,27); iertarea de păcate (Faptele Apostolilor 2,38; 22,16); primirea Sfântului Duh (Faptele Apostolilor 2,38; I Cor.12,13); intrarea în Trupul lui Hristos (I Cor. 12,13 și 27), mântuirea reală și nu simbolică.

Apa potopului “închipuia botezul care vă mântuiește astăzi și pe voi”48, nu ca ștergere a necurăției trupului, ci ca deschidere a cugetului bun către Dumnezeu, prin Învierea lui Iisus Hristos – ne asigură Sfântul Apostol Pavel în (I Petru 3,21). Cel ce este în Hristos prin Botez, (Gal. 3,27) este o făptură nouă în mod real și nu simbolic, pentru că “cele vechi au trecut și iată toate s-au făcut noi” (II Cor. 5,17). Credința mântuitoare a Tainei Sfântului Botez străbate ca un fir roșu de-a lungul istoriei Bisericii, fiind mărturisită, de nenumărate ori, de slujitorii Bisericii din timpurile primare, ucenici ai apostolilor sau foarte apropiați de Sfinții Părinți. Astfel în Epistola lui Barnaba, scrisă prin secolul II d.Hristos se spune: “ Noi ne coborâm în apă plini de păcate și murdării și ne ridicăm plin de roade în inimă având în Duhul frica și nădejdea lui Iisus”49.

47 Pr. Prof. Ilie Moldovan, Botezul Domnului sau descoperirea sensului divin al vieții în Telegraful Român, Nr. 1-2, Ianuarie 1984, p.2.

48 Pr. Asist. Liviu Streza, Botezul în diferite rituri liturgice creștine în Ortodoxia NR. 1, anul 1985, p.33.

49 Sf. Ignatie “Către Efeseni” 18,2 în “Scrierile Părinților Apostolici” București 1979, p. 129, apud Drd. Ioan Saucă op.cit. p.291.

21

Păstorul lui Herma (secolul II) spune deasemenea, că “nu este altă pocăință decât aceea când ne-am coborât în apă și am primit iertarea păcatelor de mai

înainte”50.

Sfântul Iustin Martirul și Filosoful (+165) completează numai botezul “apa vieții singura care poate curăți pe cei ce se pocăiesc”51. Puțin mai târziu Tertulian (+240) numește Botezul “fericita taină a apei noastre, prin care sunt spălate grșelile orbirii din trecut și suntem făcuți liberi pentru viața veșnică”52. Pentru efectul să mântuitor Sfântul Chiril al Ierusalimului (+386) îl consideră “vechiul vehicul către cer, pricinuitor al Împărăției harisma a Învierii”53, iar Sfântul Ioan Gură de Aur (+407) mărturisește aceeași credință despre eficacitatea Botezului spunând : “Chiar dacă cineva ar fi desfrânat sau idolatru ori altceva rău ar fi făcut, sau ar fi plin de toate ticăloșiile omeneștim, dacă întră în apa botezului va ieși din dumnezeieștile ape mai curat decât razele soarelui”54. La fel se exprimă și Fricitul Augustin (+430) “Botezul așadar spală păcatele cele cu lucrul, cu cuvântul sau cu gândul, cele cu știința și cu neștiință”55. Botezul deschide mântuirea pentru că “Viața noastră prin apă a fost mântuită și se va mântui” – spune Păstorul lui Herma și Fericitul Augustin. Este “luminare și renaștere” într-o făptură cu totul nouă. Cei botezați primesc puterea sfântului Duh ca semn al apartenenței ontologice la Hristos.

50 Porunca IV,3, după “Scrierile Părinților Apostolici” op.cit. p.251, apud Drd. Ioan Saucă op.cit. p.291.

51 Sf. Iustin Martirul “Dialogul cu iudeul Trifon”, 14 în “Apologeți de limbă greacă”, București 1980, p.251, apud Drd. Ioan Saucă op.cit. p.291.

52 De Baptisma I, P.L., t.1, col. 1305, apud Drd. Ioan Saucă op.cit. p.291.

53 Sf. Chiril al Ierusalimului, Procateheza 16, în Catehezele, trad. de Pr. D. Fecioru, București, 1943, p.53 apud Drd. Ioan Saucă op.cit. p.291.

54 Către cei ce vin spre luminare I,3, P.G., t. 49, col. 226, apud Drd. Ioan Saucă op.cit. p.291.

55 Contra duas epistolas pelagianorum III, n 4, P.L., t, 44,col. 589, apud Drd. Ioan Saucă op. cit. p.291

22

Aceasta este credința despre lucrarea mântuitoare a botezului cuprinsă în Sfânta Scriptură și mărturisită întotdeauna de către credincioșii Bisericii

Universale. Păreri contrare, care dezaprobau lucrarea mântuitoare a tainelor, în general, deci și a botezului și-au făcut apariția încă din secolul II, în sectele gnostice, continuîndu-și exiustența abia sesizată de-a lungul vremii, până în timpul Reformei, secoul XVI, când a izbucnit din nou, fiind profesate și dezvoltate apoi de către mișcările baptismale contemporane.

2.4

Săvârșirea Tainei Sfântului Botez de-a lungul vremii până la Simeon al Tesalonicului.

Actele de cult sunt expresia fidelă a credinței propovăduite și se săvârșește în conformitate cu aceasta. Prin fiecare gest sau rugăciune făcută se exprimă un adevăr de credință. Așa se explică faptul că de-a lungul vremii pirzându-se unitatea de credință, s-a pierdut și unitatea modului de săvârșire a Tainei Sfântului Botez. Săvârșirea corectă a Tainei Botezului așa cum au săvârșit-o Sfinții Apostoli și Biserica primară, este însă condiția păstrării temeliei apostolice. În acest scop ne propunem o prezentare a modului de săvârșire a Tainei Botezului de-a lungul vremii până la Simeon arhiepiscopul Tesalonicului.

Materia.

Sfânta Scriptură prezintă ca unic elemnt de săvârșire a Tainei Botezului apa (Ioan 3,5; Faptele Apostolilor 8,36; 10,47; Evrei 5,25 și 10,22). Memoria vie a Bisericii adică Sfânta Tradiție printr-o mulțime de documente, ne încredințează că și Biserica primară a continuat să mărturi –

23

sească că materia primă a Botezului este apa (Păstorul lui Herma).

Învățătura Sfinților Apostoli prin secolul II cerea, de asemenea ca botezul să fie săvârșit în apă proaspătă, iar dacă nu ai apă proaspătă, botează în altă apă, iar dacă nu poți în apă rece, în apă caldă56. O dovadă asemănătoare ne-o dă Sfântul Iustin Martirul și Filosoful și puțin mai târziu, Sfântul Ipolit.

Începând din secolul IV avem informații din abundență. Sfânta Scriptură ne amintește de existența unei rugăciuni de sfințire a apelor înainte de botez. Constituțiile Apostolilor păstrează chiar și o astfel de rugăciune de sfințire a apelor baptismale din veacurile primare57.

Modul administrării.

Din Sfânta Scriptură aflăm că botezul se săvârșea prin afundarea în apă (Ioan 3,23; Matei 3,16; Marcu 1,10; Faptele Apostolilor 8,38-39), în numele Sfintei Treimi, (Matei 28,19). Istoria Botezului probează faptul că timp de XIV secole afundarea era considerată atât în Răsărit cât și în Apus ca singura formă obișnuită de săvărșire în condiții normale a Tainei Sfântului Botez.

Sfinții Părinți arată în mod lămurit că Botezul reface printr-o întreită afundare, desemnând fie cele trei ipostasuri ale Sfintei Treimi, fie cele trei zile cât a stat Mântuitorul în mormânt. Semnificațiile celor trei afundări în numele Sfintei Treimi sunt explicate de: Sfântul Vasile cel Mare58,

56 După “Scrierile Părinților Apostolici” op.cit., p. 28, apud Drd. Ioan Saucă op.cit. p.293.

57 Constituțiile Apostolice VII, 43, după “Scrierile Părinților Apostolici dimpreună cu așezămintele și canoanele apostolice” trad. de Pr. Ioan Mihălcescu – Matei Pâslaru – G.I.Niță, Chișinău 1928, p.212, apud Drd. Ioan Saucă op.cit. p.293.

58 Sf. Vasile cel Mare, despre Duhul Sfânt, 15 P.G., t.32, col. 132 și 129, apud Drd. Ioan Saucă op.cit. p.294.

24

Sfântul Ambrozie59, Sfântul Ioan Gură de Aur60, Sfântul Damaschin61 și alții. Canonul 50 apostolic consideră pe cei ce nu săvârșesc botezul prin afundare de trei ori că nu sunt mărturisitori ai Sfintei Treimi62.

c. Săvârșitorii.

Primul botez creștin a fost săvârșit de Sfinții Apostoli în Ziua Cincizecimii (Faptele Apostolilor 2,41). Sunt referiri apoi că au mai botezat Sfinții Apostoli Petru și Pavel (I Cor. 1,12 și 14), diaconul Filip (Faptele Apostolilor 8,5) și unii mireni ca Anania (Faptele Apostolior 9,10). De aceea nici Biserica primară nu făcea nimic fără prezența sau consimțamântul episcopului ca urmaș direct al Sfinților Apostoli – cum ne asigură Sfântul Ignatie : “Fără episcop nu este îngăduit, nuci a boteza nici a face agapă”.

Tertulian scrie că “dreptul de a administra botezul îl are slujitorul cel mai mare care este episcopul. Apoi preotul și diaconul, însă nu fără autoritatea episcopului.” Aceleași date ni le oferă canoanele 46-50 apostolice, Constituțiile Apostolice cap III,9-11, iar Sfântul Epifanie și Sfântul Ipolit descriind modul de săvârșire al botezului, arată atribuțiile fiecăruia dintre cei trei săvârșitori63.

59 Sf. Ambrozie, “De sacramentis” II, VII, 20, P.L., t.16, col.448-450, apud Drd. Ioan Saucă op.cit. p.294.

60 Sf. Ioan Gură de Aur “Omilii la Evanghelia după Ioan”, 25,2, P.G., t.59, col. 151, apud Drd. Ioan Saucă op.cit. p.294.

61 Sf. Ioan Damaschin, “Despre credința ortodoxă” IV,9, P.G. t.94, col.1117, apud Drd. Ioan Saucă op.cit. p.294.

62 Nicodim Milaș, “Canoanele Bisericii Ortodoxe, însoțite de comentarii”, vol. I, p.1, Arad 1930, p.264, apud Drd. Ioan Saucă op.cit. p.294.

63 Omilii la Evanghelia după Ioan 25, P.G., t.59, col. 150, după Pr. Prof. Ene Braniște în S.T., NR. 7-8, 1970, p.322.

25

d. Primitorii

Adulții. Întrucât în Sfânta Scriptură Botezul este condiționat în mod clar de credința și pocăința convertiților, este și firesc că botezul viza în primul rând pe adulți (Marcu 16,16; Faptele Apostolilor 2,39; 8,37), pentru ca era strâns legat de propovăduirea Evangheliei și de convertirea lor la Hristos. Dar acest lucru nu exclude posibilitatea de a boteza și pe copii, deși nu se poate spune că îndeplineau cele două condiții cerute. Noul Testament, Tradiția Bisericii din primele veacuri și arheologia ne dovedesc acest lucru cu prisosință. Copiii. Noul Testamant nu oferă date directe despre botezul copiilor în sensul de a recomanda sau de a descrie în mod clar botezarea lor. Indirect însă analizând temeinic cazurile descrise în Noul Testament, când au fost botezate “case întregi”, reiese cu foarte mare claritate că botezul era adresat și administrat și copiilor: casa Lidiei (Faptele Apostolilor 16,15), casa temnicerului din Filip (Faptele Apostolilor 16,33), casa lui Ștefana (I Cor. 1,16). Sfânta Scriptura leagă clar botezul de circumciziunea iudaică, priu botez, realizându-se în mod real toate cele prefigurate de circumciziune.

Botezul este “tăierea împrejur a lui Hristos” (Col. 2,11-12). Circumciziunea ca semn al Legământului cel Vechi dintre Dumnezeu și Avraam cu toți urmașii lui (Facerea 17,10-14; Faptele Apostolilor 7,8), i se atibuie prefigurativ pocăința (Deuteronom 10,16; Ieremia 4,4)și tăierea împrejur respectiv renașterea(Deuteronom 30,6).

Toate aceste caracteristici în lumina Noului Testament sunt specifice și realizate în mod real doar de Noul Legământ (Matei 26,28; IICor.3.6; Evrei 8,6-14; 10,15-18) prin Taina Sfântului Botez : iertarea de păcate (Faptele Apostolilor 2,38; 28,16; Evrei 10,15-18), nașterea din nou (Ioan 3,5; Tit 3,5)64. Reiese clar din coincidența perfectă a caracteristicelor că

64 Nicolae Mitropolitul Banatului “Pedobaptismul”, dea lungul vremii în rev. B.O.R. NR. 1-2, 1975, p. 131.

26

botezul este semnul Noului Legământ, ca circumciziune a celui vechi. Făgăduitnțele Vechiului Legământ nu i s-au dat însă numai lui Avraam ca persoană singulară ci și copiilor lui și tuturor celor ce vor urma după ei (Facerea 17,9-14).

Descoperirile arheologiei dovedesc autenticitatea mărturiilor scrise prezentate. O mulțiem de inscripții de pe mormintele unor copii morți în fragedă pruncie, îi numesc pe aceștia “neophitus” și “fidelis”, unele precizând chiar vârsta la care au fost botezați65.

Prezența nașilor la botezul copiilor este atestată foarte de timputiu. Sfântul Ipolit ne relatează că la început părinții își prezentau la botez proprii lor copii, și abia mai târziu s-a obișnuit ca să fie alții decât părinții trupești.

Fericitul Augustin a fost cel care a explicat rolul pe care îl au nașii la Botez.

Punerea numelui ne arată documentele – că era legată tot de primirea Sfântului Botez, ca semn al morții omului vechi și al renașterii într-o făptură nouă. Erau preferate nume din Sfânta Scriptură sau de sfinți, îcredințându-se astfel ca sunt sub purtarea de grija a sfinților respectivi.

Alte feluri de botez.

Pentru că în primel veacuri creștine, fiind condițiile extrem de grele din cauza persecuțiilor, mulți catehumeni mureau fără să primescă botezul. Din acest motiv Biserica le-a considerat martiriul, fie dorință arzătoare după botezul creștin echivalnt pentru Taina Sfântului Botez.

1. Botezul sângelui sau martiriul. Sfinții părinții îl asimilează cu botezul, ba îl numesc chiar “mai mare în har, mai sublim în putere, mai prețios în cinste, botez după care nu se mai poate păcătui”. Acesta a fost

65 Iuliu Sriban, Botezul Copiilor în B.O.R. NR. 12 1927, p.733; Pr. Prof. Dr. Grigorie T. Marcu, Botezarea Pruncilor în Biserica Primară, în rev. M.O., Nr. 5-4, 1956, p.182.

27

botezul tâlharului de pe cruce prin care Mântuitorul l-a lut în rai. Aceleași păreri le împărtășesc și unii Sfinți Părinți ca : Origen, Sfântul Chiril al Ierusalimului, Sfântul Ambrozie, Sfântul Ioan Gură de Aur și alții.

2. Botezul dorinței acceptat de unii dascăli ai Bisericii cum ar fi Sfântul Ambrozie, Fericitul Augustin și respins de Sfântul Chiril al Ierusalimului, Sfântul Grigorie de Nazianz și alții.

3. Botezul lacrimilor sau al pocăinței consemnat de Sfântul Grigorie Teologul și Sfântul Ioan Damaschin. Poate fi însă asimilat spun Sfinții Părinți cu botezul dorinței.

4. Botezul cu Duh Sfânt și foc, astfel este denumit în Sfânta Scriptură de către Sfântul Ioan Botezătorul, Botez ce-l va da Mântuitorul Hristos,

întrucât, așa cum am constatat deja, darul Duhului Sfânt se dă celui botezat prin taina botezului(Faptele Apostolilor 2,38; I Cor.12.13)66.

5. Botezul pentru cei morți. Prin canoul 18 al sinodului de la Cartagina (419) se interzice ase da morților Euharistia sau Botezul, iar Fulgențiu de Ruspe spune foarte precis : “noi nu botezăm morții … trupul fără suflet nu poate fi botezat și nici să primească iertarea păcatelor … pentru că sufletul care a voit să se boteze și a crezut a plecat di trup.” “Dați alt botez, dați altă credință ; dacă dați altă credința, dați și alt Hristos; daca dați alt Hristos dați și alt Dumnezeu” – spunea Optat de Mileve.

66 Pr. Dr. Ioan Petreuță “Botezul Sfântului Duh” în M.B. NR. 13, 1964, pp.35-38.

28

Capitolul III

Rânduiala Tainei Botezului în secolul XIV – XV după srierile lui Simeon al Tesalonicului.

Un tâlcuitor al cultului bizantin din epoca imedeat următoare lui Nicolae Cabasila a fost Simeon arhiepiscopul Tesalonicului (+1429). În lucrarea sa intitulată “Despre Sfintele Taine”67, Sfâtul Simeon prezintă spre deosebire de Cabsila, partea văzută a Sfintelor Taine, adică rânduiala acestora, explică înțelesul simbolic al fiecărui act din aceste rânduieli. Înaintea prezentării și explicării rânduielii botezului68, autorul motivează și explică rostul erurgiilor legate de botez. Apoi, atrage atenția asupra obligației fiecărui preot de săvârși taina botezului în orice vreme, în caz de necesitate. În cazuri obișnuite recomandă a se administra această taină după Sfânta Liturghie, împărtășindu-l îndată pe neofit cu Sfânta Euharistie.

3.1.

Părerile Arhiepiscopului Simeon în legătură cu istoricul tainei și timpul săvârșirii ei.

Mântuitorul însuși a primit tainele pe care le-a dat Sfinților Săi Apostoli, iar aceștia la rândul lor credincioșilor, făcând să se pogoare asupra lor darurile Duhului Sfânt. El a primit taina boteului în aple Iordanului din mâna Înaintemergătorului Său Ioan, iar aceasta nu pentru că avea nevoie de botez, căci era curat ci pentru ca noi oamenii să ne curățim de întinăciunea care a venit asupra noastră prin păcatul strămoșesc69.

67 Pr. Asist. Liviu Streza “Botezul în diferite rituri liturgice”, teză de doctorat (partea I)în Ortodoxia, NR. 1, ianuarie-martie 1985, București p.93

68 Ibidem p.93

69 Drd. Sorin Petcu op.cit. p. 702

29

Cât privește timpul săvârșirii tainei, Simeon spune că: “Nu există zile sau ceasuri hotărâte pentru ca să nu se întâmple să moară pruncul nebotezat70. Iar de va fi pericol de moarte, îndată ce s-a nascut pruncul, poate fi botezat, iar de nu, să se boteze după liturghie pentru a se împărtăși cu Sfintele Taine, căci toate Tainele ne sfințesc pe noi prin Sfânta Împărtășanie, care este sfârșitul tuturor tainelor”. Deși Simeon în cuprinsul explicării sale nu dă Și o rânduială a botezului totuși, se poate face o reconstituire a rânduielii tipiconale a acestei slujbe din vremea lui și o comparație între rânduiala de atunci și cea de astăzi, pe care o găsim în Evhologhionul grecesc și cel românesc.

3.2.

Slujba botezului.

Riturile Catehumenatului.

Cel chemat la botez, dacă este vârstnic vine singur, iar dacă este prunc este adus de mama sa sau de nași. La intrarea în Biserică sunt întâmpinați de preot care dezleagă brâul cu care este încins candidatul și îl dezbracă de haine. Acesta rămâne îmbrăcat cu cămașa, desculț și cu capul descoperit, cu fața spre Răsărit. Preotul suflă de trei ori în fața lui și îl însemnează cu semnul Sfintei Cruci la frunte, la gură și la piept, zicând de fiecare dată: “Mâine Tale m-au făcut și m-au zidit” (Psalmul 108). Ținând mâna dreaptă pe capul candidatului, citește rugăciunea: “În numele Tău Doamne Dumnezeule Adevărule … ” prin care roagă pe Dumnezeu să primească pe candidat printre catehumeni. Prin această rugăciune candidatul primește calitatea de catehumen, adică starea intermediară dintre creștin și necre –

70 Ibidem p. 702

30

știn71. Preotul citește rugăciunile de exorcizare sau lepădare de robia vrăjmașului diavol. Rugăciunile de exorcizare se citeau pe vremea lui Simeon de trei ori, dar Simeon amintește și de obiceiul vechi al bisericii când exorciții citeau de opt sau chiar de zece ori, “Și era și un obicei vechi al Bisericii a se zice acestea de către preoții cei chemători în fiecare zi, adică în cele șapte zile ale săptămânii celor ce se botează, și a opta zi iarăși a se zice de arhieru sau de preotul cel ce vrea să boteze, și într-acest chip se boteza de la arhiereu sau de la preot”72. Preotul suflă de trei ori peste capul candidatului, îl însemnează sin nou cu semnul Sfintei Cruci și îl întoarce cu fătă către Apus, oficiind riturile lepădării de satana și al împreunării cu Hristos.

La îndemnul preotului candidatul sta cu mâinile ridicate și rostește formula lepădării: “Mă lepăd de satana și de toate lucrurile lui … ”(de trei ori). Preotul îi adresează întreita întrbare: “Te-ai lepădat de satana ?” iar candidatul dă întreitul răspuns: “M-am lepădat și l-am gonit pe viclenul de la mine”. Candidatul suflă de trei ori spre Apus și se întoarce spre Răsărit rostind formula: “Si mă împreunez cu Hristos”, continuând cu rostirea întreitei mărurisiri de credință (Crezul). Apoi candidatul este întrebat: “Împreunatu-te-ai cu Hristos?” iar el răspunde: “M-am împreunat cu El”, “Și te închini Lui ?”, iar acesta face de trei ori semnul Sfintei Cruci.

Simeon nu amintește de răspunsul candidatului, adică despre formula: “Mă închin Tatălui și Fiului …”, așa cum este în rânduiala noastră. Cu fața

71 Pr. Prof. Ene Braniște Le devoulement de l’offis de I’imitation dans le Eglise de Rite Bizantine et son interpretation, extras din revista “Ostkischliche Studiem” hefl 2/3 september, 1971, 20 Band Augustinus- Veslag Wierzbung, p.119, apud Drd. Sorin Petcu op.cit. p.702.

72 Sfântul Simeon Arhiepiscopul Tesalonicului “Tratat asupra tuturor dogmelor credinței noastre ortodoxe după principii puse de Domnul nostru Iisus Hristos și urmașii Săi” vol. I, editura Arhip. Sucevei și Rădăuților 2002.

31

spre Răsărit, preotul citește o rugăciune, care era probabil cea de la sfârșitul rânduielii catehumenatului de astăzi: “Stăpâne Doamne Dumnezeul nostru, cheamă pe robul Tău”.Candidatul este dus de către preot în Biserică, iar cântăreții cântă: “Bucură-te ce plină de dar”, cântare care nu mai figurează în în rânduiala de astăzi a botezului. Preotul așează pruncul în fața sfintelor uși, apoi nașul după o întreită închinăciune, îl ridică de acolo sau îl ia de mână, dacă este vârstnic și îl duce către scăldătoare (cristelniță). În rânduiala de astăzi depunerea pruncului în fața sfintelor uși nu mai are loc în cadrul slujbei botezului, ci numai în rânduiala de la patruzeci de zile de după naștere.

Rânduila botezului.

Cristelnița este umplută cu apă, se aprind lumânări, preotul se închină, cădește cristelnița, dă binecuvântarea mare iar diaconii dacă sunt rostesc ecteniile. Preotul citește partea I a rugăciunii pentru sfințirea apei, rugându-se mai întâi în taină, pentru sine, iar apoi rostește de trei ori cu glas tare: “Mare ești Doamne și minunate sunt lucrurile Tale!”. Citește apoi cu glas tare, rugăciunea de sfințire a apei și făcând semnul crucii peste apă și suflând de trei ori în formă de cruce asupra ei rostește întreita formulă: “Să se sfărâme sub chipul Crucii Tale puterile cele potrivnice”, continuân cu rugăciunea “Să se depărteze de la noi”, prin care cere ca apa să capete puterea de a îndepărta pe vrăsmașul și de a sfinți pe cel ce se va boteza. Apoi preotul binecuvintează poporul cu formula “Pace tuturor” și citește rugăciunea “Tu cel ce ai venit la Iordan și ai sfințit apele, primește-ne pre noi și să fie întru sănătatea sufletului și a trupului.”73

Preotul binecuvintează untuldelemn, suflă de trei ori asupra lui, îl sfințește print-o rugăciune și-l toarnă în apă în chipul Crucii, cântând întreita

73 Drd. Sorin Petcu op.cit. p. 703.

32

cântare “Aliluia”. Preotul unge pe candidat cu untelemn la cap, rostind formula: “Unge-se (N) cu untdelemnul bucuriei în numele Tatălui …”; diaconul sau alte persoane bisericești continuă ungerea pe tot corpul74. După ungere preotul săvârșește botezul propriu-zis, prin întreita afundare în apă în numele Sfintei Treimi, rostind formula: “Botează-se robul lui Dumnezeu în numele Tatălui (prima afundare), al Fiului (a doua afundare) și al Sfântului Duh (a treia afundare ), Amin”. După întreita afundare, preotul pecetluiește pe cel botezat cu Sfântul și Marele Mir, rostind formula: “Pecetea darului Duhului Sfânt”, și îl unge pe el la părțile principale ale corpului. Sfârșind aceasta, se roagă pentru cel botezat ca să se împărtășească cu Sfintele Taine, și să nu mai fie rob trupului, ci fiu al Împărăției lui Dumnezeu.

După mirungere, nolului botezat i se face tunderea părului capului în forma de cruce: “Simeon nu amintește de formulele dinainte de spălare și de tundere”75. Noul botezat este îmbrăcat în haină albă76. “În ritul actual îmbrăcarea se face înadată după afundare, înainte de mirungere, iar Simeon o pune după tunderea post baptismală, pe cap îi pune o scufie iar în mâna lui sau a nașului se pune o făclie aprinsă”77. În rânduiala de astăzi făclia se da nașului îndată după afundarea pruncului în apă când se când se cântă: “Dă-mi mie haină luminoasă”.După ce preotul a rostit o rugăciune pentru întrarmarea celui botezat cu virtuțile creștine înconjoară cu pruncul și cu nașul masa și cristelnița cântând “Câți în Hristos v-ați botezat …”.78

În Moliftelnic românesc, înconjurarea cristelniței este prevăzută după

74 Ibidem p. 703.

75 Ibidem p. 703.

76 Ibidem p. 703.

77 Ibidem p. 704.

78 Cf. Moliftelnic, ed. I.B.M.B.O.R., București 1998, p.33.

33

mirungere, după care se citește Apostolul și Evanghelia79. “Despre aceste două pericope Simeon nu amintește, ceea ce nu înseamnă că nu se citea în biserica din Tesalonic. Probabil că autorul nostru le-a socotit prea cunoscute și le-a trecut cu vederea.” Cel botezat este condus apoi spre Sfântul Altar unde este împărtășit cu Sfânta Euharstie și pleacă acasă, însoțit fiind de nași și de ceilalți credincioși care care poartă lumini și cântă “Câți în Hristos v-ți botezat …”.

La opt zile de la botez revine la biserică pentru a fi șters de către preot cu apă și cu burete la locurile unde a fost uns cu Sfântul și Marele Mir și să fie închinat pe la sfintele icoane, dacă nu cumva acest lucru s-a făcut la patruzeci de zile după naștere80. Spălarea pruncului care odinioară se făcea la opt zile după botez, a fost integrată astăzi în însăși rânduiala botezului, făcându-se spre sfârșitul slujbei81.

79 Ibidem p. 34.

80 Pr. Prof. Ene Braniște, Manual unic de Liturgică și Tipic, (curs dactilgrafiat) fasc.IV, p. 510 apud Drd. Sorin Petcu op.cit. p. 704.

81 Idem. Rânduielile Bisericii Ortodoxe cu privire la Taina Botezului și mirungerii și explicarea lor, în M.O., (XXI), 1969, NR. 34, p. 187-210.

34

Capitolul IV

Explicarea Slujbei Botezului după Simeon al Tesalonicului.

Rânduiala catehumnatului.

Candidatul vine la botez adus de mama sa, iar de este vârstinc vine singur de față fiind și nașul căci acesta îi este lui chezaș la Hristos cum că va păzi credința și va viețui creștinește; însuși cuvântul naș înseamnă pe grecește “primitor”, arătând ca nașul primește și ia asupra lui pe finul său.

Privitor la nași Simeon spune: “Cu toate acestea, eu am auzit ceva foarte greu și fără cale, că pe gonacii, pe vrășmașii credinței pe cei fără de Dumnezeu și pe eretici, unii îi fac nași fiilor lor pentru vreo pricină omenească nădăjduind într-înșii ceva din cele lumești. Aceștia taina nu o primesc și pe copiii lor nu-i luminează, ci mai mult îi întunecă. Iar preotul ce slujește se face părtaș celor depărtați de Dumnezeu. Căci cum cel ce hulește pe Dumnezeu ar putea să învețe dreptslăvitoarea credință”82.

Candidatul la botez este întâmpinat de către preot la intrarea în Biserică, și aceata vrea să arate că pruncul încă nu este fiul Bisericii și nici nu este eliberat de păcatul originar83. “A se descinge și a se dezbrăca stând încins numai cu fața, însemnează că leapădă toată răutatea, venind către Hristos gol de înșelăciune și de stricăciune și că prin înșelăciune a rămas gol pierzând veșmântul cel dintâi, și astfel vine ca mai luminat să îmbrace prin botez, pentru asta stă gol”84, iar asta pentru că gol s-a făcut omul cu păcatul și a pierdut îmbrăcămintea cea țesută de Dumnezeu, aceasta mărturisește chipul goliciunii.

82 Sf. Simeon Arhip. al Tesalonicului op.cit. cap.62, p.109.

83 Despre Sfântul Botez, P.G., t. CLV, col. 360; trad. rom. cit., p.129; Pr. Prof. Ene Braniște Le desoulement de l’Office de I’imitation, p.118, apud Drd. Sorin Petcu op.cit. p. 704.

84 Ibidem cap.62 pp.110 –111.

35

Prin dezbrăcarea hainelor, cel ce vine la botez vrea să arate că leapădă îmbrăcămintea păcatului și devine supus lui Dumnezeu. Se uită spre Răsărit, căutând Lumina cea Adevărată care este Sfânta Treime Unul Hristos Care S-a întrupat venind de la Răsărit. Însă căutarea spre Răsărit mai înseamnă și raiul cel sădit la Răsărit din care au căzut85 primii oameni. Preotul care botează simbolizează pe singurul Dumnezeu, care face toate întru toți fiind a Domnului putere, care mai înainte a zidit și acum din nou zidește. Iar cel ce se botează închipuie pe Adam cel căzut, arătând cum că de bună voie a venit către botez86. Preotul suflă de trei ori asupra lui în chipul Crucii în numele Sfintei Treimi, suflare de viață, prin care reaprinde acea suflare ce s-a dat lui Adam, pentru că unul din Treime, Hristos care s-a întrupat pentru noi, a pătimit cu trupul și cu Crucea a biruit. Așadar, chipul Crucii înseamnă jertfirea, smrenia și biruința, pentru că prin trânsa a sfărâmat legătura morții și arupt împotrivirile viclenelor puteri, iar Crucea este semnul Mântuitorului pecete și biruință87.

Preotul însemnează pe candidat cu semnul Crucii mai întâi la frunte, pentru ca să se sfințească la minte, fugind înșelăciunea, la gură pentru sfințirea cuvântului și mărturisirea adevărului și la piept pentru ca să fie cuart cu inima, ca să vadă pe Dumnezeu și nimic să nu ascundă și să viețuiască întru Domnul. Preotul pune mâna dreaptă pe capul pruncului și binecuvintează pe Dumnezeu, pentru că se cuvine a lăuda pe El pentru aflarea și mântuirea celui pierit88.

Prin rugăciunile de exorcizare care se citesc se aduce pruncul ca un dar lui Dumnezeu și preotul se roagă ca acesta întotdeauna să mărturisească

85 Ibidem cap.62, p.111

86 Ibidem cap.62, p.110

87 Ibidem cap.62, p.110

88 Drd. Sorin Petcu op.cit. p.705.

36

numele Treimii și prin aceasta să se sfințească prin dumnezeuiescul botez și să se desăvârșească prin Sfânta Împărtășanie, ca astfel să se întărească în dreapta credință. Candidatul este întors cu fața spre Apus, unde este întunericul în care sălășluiește diavolului (Luca 22,53; Efeseni 6,12; Coloseni 1,13) și stă cu mâinile ridicate, arătând prin aceasta că nu au întru sine ceva de la diavol și că acum începe a urma Celui răstignit pentru noi.

Prin întreita lepădare de satana, candidatul mărturisește, lepădarea de vicleanul și fuga de la el cu tot sufletul în cinstea Sfintei Treimi. Suflă spre vicleanul pentru ca să-l gonească din inimă și să-l rușineze pe el și o face de trei ori, ca să fie întreită lepădarea, întru slava unuia în Treime Dumnezeu. Întoarcerea candidatului cu fața spre Răsărit, Înseamnă că el trece la lumină de la întuneric și de la minciună la adevăr. După întreita unire cu Hristos, face întreita mărturisire de credință în cinstea Sfintei Treimi, pe care să o mărturisească în fața îngerilor și să o propovăduiască în fața oamenilor.

Preotul îl ține de mână ca și cum ar fi aflat pe cel pierdut, îl bagă în Biserică precum l-ar băga în cer sau în rai și-l aduce Stăpânului celui ce l-a pierdut. Cântă: “Bucură-te cea plină de dar” ca și îngerii care se bucură pentru păcătosul care se pocăiește. Ca oarecând dreptul și bătrânul Simeon, preotul aduce pe cel ce se botează înaintea altarului și se închină de trei ori căci s-a împăcat cu Dumnezeu prin întoarcere, ca și cel desfrânat oarecând iar prin botez se face fiu al lui Dumnezeu îmbrăcându-se cu nestricăciunea hainei celei dintâi a duhului. Luându-l nașul din fața altarului ca din mâna lui Hristos și făcându-se chezaș pentru el, îl duce la scăldătoare aratand că acesta de voie și nu de silă vine la botez. Prin Sfântul Botez preotul încredințează pe candidat îngerului să păzitor, și acesta va fi pururea cu el, păzindu-l pe el de toată amenințarea diavolului89.

89 Sf. Simeon Arhip. Tesalonicului op.cit. cap. 62, p.113.

37

b. Botezul.

Cristelnița în care se afundă pruncul închipuie Iordanul, iar apa din ea simbolizează apele potopului care au curățit pământul de nelegiuirile oamenilor (I Petru 3,21). Se cădește cristelnița împrejur arătând mireasma și sfințenia duhului, iar luminile care se aprind arată luminarea duhului pentru că cel ce se botează vine de la întuneric la lumină și se face fiul luminii. Prin formele de binecuvântare pentru începutul slujbei “Binecuvântată este Împărăția Tatălui …” preotul binecuvintează împărăția Treimei, pentru că Treimea izbăvește de la viclenul pe cel ce se naște acum a doua oară, iar credincioșii răspund la cerere “Doamne miluiește” pentru că cu adevărat se dă prin botez mila cea mare a lui Dumnezeu.

La rugăciunea pentru sfințirea apei, care urmează, preotul se roagă cu capul plecat și cere în rugăciunea sa mai întâi curățire și iertare pentru sine, ca nu cumva, curățind pe alții el să fie necurat90. Preotul roagă pe Dumnezeu prin pogorârea Duhului Sfânt să sfințească apa, căci nedespărțit este tatăl de fiul și de obște darul lor. El suflă și binecuvinteză apa în semnul Crucii, dându-i dumnezeiescul dar și o face izvor de nestricăciune, pentru că după cum citim în Sfânta Scriptură botezul a fost de la început preaînchipuit de către “Duhul lui Dumnezeu Care se purta pe deasupra apelor” (Facerea 1,2).

Untdelemnul ungerii postbaptismale simbolizează mila cea dumneze- iască și blândețea bunătății lui care se dă și celor răniți și betejiți de vrăjmașul cel de obște precum zice Hristos la Evanghelie91. Această milă s-a arătat și făță de Noe când i s-a trimis lui și celor ce erau cu el în corabie, porumbelul pe Duhul Sfânt, iar ramura de măslin, mila și bunătatea luiDumnezeu. Preotul sfințește acest untdelemn prin darul Duhului Sfânt

90 Ibidem cap.62,p.15.

91 Ibidem cap.62,p.15

38

pe care l-a primit de la Hristos. Acest untdelemn s-a dat și în Legea Veche (Psalmul 49,8; I Regi 2,35; Isaia 61,1 și Evrei 1,9; Luca 4,18; Faptele Apostolilor 4,27).

Cântarea “Aleluia” o cântau proorocii cei insuflați de Duhul Sfânt în așteptarea venirii lui Mesia. Dioniesie Ariopagitul artă că acum se toarnă mirul în scăldătoare, iar Sfântul Simeon spune ca țurnăm untdelemn, care este închipuirea Mirului, după cum învață același Dionisie, că prin untdelemn pruncul ia începătură de sfințire și mai pe urmă se întărește mai desăvârșit prin dumnezeieștile lupte92. Preotul zice: “Unge-se (N) cu untdelemnul bucuriei, în numele Treimii”; pentru că bucuria este a duhului care ne mântuiește cu blândețe după cum David zice: “Dă-mi mie bucuria mântuirii Tale și cu Duh stăpânitor mă întărește”. Prin ungere candidatul se pregătește pentru dumnezeieștile lupte, căci n-a venit la botez ca să viețuiască în odihnă, ci pentru a urma lui Hristos, cu Care se îmbracă. Candidatul intră gol în apă, pentru că la început a avut acel dumnezeiesc veșmânt și gol fiind nu se rușina, iar acum născându-se gol poartă rușinea călcării de poruncă. Intrând în apă sfințită leapădă rușinea păcatului, luând îmbrăcămintea și slava nestricăciunii. Se afundă de trei ori în numele Sfintei Treimi și se ridică desăvârșit cu dumnezeiescul botez. Se zidește a doua oară

prin Sfânta Treime, propovăduind cele trei ipostasuri într-o singură dumnezeire. “În numele” arată unitatea dumnezeirii, nedespărțite și neamestecate, iar prin cele trei afundări și ridicări se arată îngroparea cea de trei zile și Învierea Celui ce s-a răstignit cu trupul și a înviat93.

Născându-se a doua oară, cel ce se botează iese din apa cristelniței cu totul curat și fiu al lui Dumnezeu; cristelnița este mama noastră

92 Simeon citează aici din Pseudo-Dionisie Ariopagitul despre “Ierarhia bisericească” , II,3 în P.G., t.III, col.401D; cf. trad. rom. de Pr. Cicerone Iordăchescu, 1932 p.5, apud. Drd. Sorin petcu op.cit.p.706.

93 Sf. Simeon arhip. Tesalonicului op.cit. cap.63, p.116.

39

duhovnicească care ține locul pântecelui celui fecioresc și curat.“Precum Hristos s-a născut din Fecioară pentru ca să curățească nașterea ce spurcată, tot așa și noi ieșim din baia cea curată a botezului. După cum acolo sângele și pântecele cel curat al Fecioarei au lucrat prin Duhul Sfânt, întruparea Cuvântului, tot așa apa curată a cristelniței și duhul dumenzeiesc au săvârșit între noi curată naștere de a două oară”94.

4.1.

Combaterea inovațiilor catolice în săvârșirea botezului din vremea arhiepiscopului Simeon al Tesalonicului

Pe vremea lui Simeon al Tesalonicului viața religioasă în Biserica de Apus era atinsă de numeroase inovații, ivite atât în rânduiala cultului, cât și în formularea dogmelor. Aceste inovații au constituit subiecte de îndelungată și aprigă polemică între teologii răsăriteni și cei apuseni. Preocuparea polemico-apologetică se resimte puternic și în opera Arhiepiscopului Simeon. El expune în opera sa riturile și învățătura de credință a Bisericii Ortodoxe, pe care caută să le explice, să le justifice, și săle apere față de neortodocși și în special față de catolici. Însuși titlul primei sale lucrări din opera completă și anume: “Împotriva tuturor erezeiilor”, arată această preocupare a lui Simeon.

Alți teologi au afirmat că Simeon ascris opera sa și din dorința de a combate punerea în scenă a reprezentațiilor teatrale cu subiecte din Noul Testament95. Cu privire la inovațiile întroduse în rânduiala tainei botezului, el se oprește asupra formulei sacramentale a botezului, accentuând că forma corectă este cea ortodoxă: “Se botează… ”, și nu “Botez eu”, cum zic latinii.

94 Ibidem cap. 64, p.117.

95 S. Antoniadis, op.cit., p.215-216, apud Drd. Sorin Petcu, op.cit. p.708.

40

Din formula ortodoxă reiese că pruncul se botează de către Mântuitorul prin mijlocirea preotului sau arhiereului, care săvârșește lucrarea lui Dumnezeu (I Cor. 4,1). Din formula Romano-Catolică reiese că cel ce se botează și se pecetluiște cu Sfântul Mir nu face aceasta de bună voie.

Simeon accentuiază deosebirea dintre Biserica Răsăritenă și cea Apuseană, din acest punct de vedere. Preotul ortodox se ascunde sub Taina pe care o săvârșește, lăsând deci să se înțeleagă, că lucrarea supranaturală o săvârșește o putere mai mare ca a lui “puterea harului Duhului Sfânt”.

La apuseni, datorită separației puternice a clerului de popor, preotul se prezintă ca fiind el însuși săvârșitorul și transmițătorul harului, în chip direct prin formula rostită la persoana I – a “eu te botez”, “eu te ung”96. În legătură cu practica latina de a săvârși atât ungerea cu Sfântul Mir cât și împărtășirea copiilor doar la vârsta de 12 ani sau la nevoie la 7 ani, Simeon spune că acest lucru este contrar învățăturii Bisericii Sobornicești, pentru că însuși Mântuitorul a spus: “De nu se va naște cineva a doua oară din apă și din Duh Sfânt nu va intra în Împărăția cerurilor” (Ioan 3,5). Și tot el a spus că “cel ce nu va mâncă Trupul Lui și nu va bea Sângele Lui nu va vea viață veșnică” (Ioan 6,53). De aceea se dă pruncilor atât ungerea cu Sfântul Mir, cât și împărtășirea îndată după botez97.

96 Hr. Andrutos, Simbolica, trad. de prof Iustin Moisescu, Craiova 1955, p.270, comp.și Teologia Dogmatică și Simbolică, Manual pentru Institutele Teologice vol. II, p.847-848, apud. Drd. Sorin Petcu op.cit. p.709.

97 Despre Sfintele Taine cap. 69, P.G., CLV, col. 235C; trad. rom. cit. p.82; comp. și Manualul citat de Dogmatică și Simbolică, vol.II, p.864. apud. Drd. Sorin Petcu op.cit. p.709.

41

4.2.

Explicarea Tainei Botezului după Simeon al Tesalonicului în raport cu explicarile similare din primele veacuri creștine.

Făcând o comparație între operalui Simeona la Tesalonicului și operele similare ale marilor cateheți din epoca de aur a literaturii patristice, cum sunt cele ale Sfântului Chiril al Ierusalimuli (+386); Sfântul Ioan Gură de Aur (+407); Sfântul Ambrozie episcopul Milanului (+397); Episcopul Teodor de Mopsuestia (+428), observăm că explicarea lui Simeon se situează pe o poziție cu totul deosebită.

Cu câteva secole înainte (secolul XI), în Biserică s-a produs marea schismă, care a divizat lumea creștină și a accentuat și mai mult controversele și discuțiile dogmatice și rituale de până aici, dintre răsăriteni și apuseni. Prin expansiunea ei sub pretextu Cruciadelor, Biserica Romano-Catolică intensificate prozelitismul în rândul creștinilor din Răsărit, formulase dogme noi deosebite de învățătura de credință a Bisericii Vechi, accentuând prin aceasta și mai mult deosebirile dintre cele doua Biserici98.

De la epoca marilor cateheți din perioada patristică până la Simeon, cultul ortodox evoluase mult în râduiala lui formală și era mult mai greu de explicat decât în epoca de înflorire a catehumenatului. La mulți dintre vechii cateheți, ca de exemplu: Sfântul Chiril și Sfântul Ambrozie, întâlnim tendințe de a găsi în Vechiul Testament cât mai multe simboluri ale teinelor de inițiere. La Simeon intenția aceasta este abia observată și el o face doar atât cât este necesar pentru a da un fundament biblic ideilor expuse în explicarea sa. Nu întâlnim nicăieri în opera lui Simeon excesul de eforturi de a găsi cât mai multe simboluri ale botezului în Vechiul Tesatment, cum face

98 Pr. Prof. Ene Braniște, Explicarea tainelor de inițiere (Botezul, Mirungerea, și Sfânta Euharistie) în literatura creștină (manuscris), apud. Drd. Sorin Petcu op.cit. p. 709.

42

de exemplu Sfântul Ambrozie în scrierile sale “De mysteriis” și “De sacramentis”99. Interpretări rămase clasice pentru exegeza botezului, cum sunt acele ale lepădărilor sau al ritului afundării, din explicarea Sfântului Chiril le întâlnim și la Simeon însoțite însă de considerațiuni teologice mai profunde, vădind o îndelungată preocupare a autorului de a fundamenta dogmatic explicarea sa liturgică. Simeon nu se rezumă doar la strictul necesar în materie de cunoștințe religioase, cum face Sfântul Chiril, ci caută să pătrundă pe cât posibil în miezul problemelor.

De asemenea marii cateheți din epoca de aur a literaturii creștine ca Sfântul Chiril al Ierusalimului și Sfântul Ioan Gură de Aur caută să facă din ascultătorii lor, foști păgâni, în primul rând buni creștini, adică împlinitori ai legilor morale creștine, trasându-le un model și un dreptar de viață creștină100. Simeom năzuia să facă din cititorii săi buni apărători ai credinței și Bisericii Ortodoxe, amenințată de prozelitismul catolic. De accea pe când în omiliile baptismale ale Sfântului Ioan Gură de Aur elementul moralizator depășește pe cel didactic-instructiv, la Simeon elementul didactic predomină pretutindeni.

Opera liturgică a Arhiepiscopului Simeon poartă pecetea personalității sale, fiind un iscusit interpret al cultului divin și un profund cunoscător al dreptei credinței și un înfocat apărător al Bisericii Ortodoxe împotriva atacurilor nortodoxilor din acel timp. De aceea spiritul apologetic polemic, este unul din caracterele specifice ale operei dogmatice și liturgice a Arhiepiscopului Simeon.

Din punct de vedere al metodei de lucru și al sitemului de expunere, Simeon se apropie însă de Sfântul Ambrozie, explicarea lui fiind lipsită

99 Sf. Ambrozie al Milanului Explicarea Botezului și Mirungerii, la Pr. Prof. Ene Braniște, cursul cit., p. 97-115, apud Drd. Sorin Petcu op.cit. p. 709.

100 Ibidem p.116, apud Drd. Sorin Petcu op.cit. p. 709.

43

în general de cursivitate. De multe ori tratează probleme asupra cărora revine mai târziu, făcând digresiuni care nu sunt întotdeauna în legătură cu problema tratată. De multe ori îl întâlnim isistând asupra unor amănunte care nu merită importanță sau revine asupra unor probleme pe care le-a tratat mai înainte101.

În ceea ce privește stilul în care scrie Simeon, trebuie să recunoaștem că el nu se ridică la înălțimea stilului lui Nicolae Cabasila, celălalt mare interpret al cultului de origine tesaloniceană, care trăise cu puțin înaintea lui Simeon102. Accentuând mai mult sensul simbolic al riturilor liturgice și căutând să le explice cât mai amănunțit opera lui Simeon pierde din cursivitatea și frumusețea unei expuneri în care se respectă sensul istoric și firesc al riturilor respective. Totuși limba în care scrie el nu este lipsită cu totul de unele calități, el fiind un erarh cult, după cum afirmă S. Antoniadis, “Această limbă bisericească formată la umbra bibliotecilor, nu este aceea pe care o înțelege poporul”103.

În ciuda micilor insuficiențe care privesc mai mult metoda și forma de expunere a operei sale Arhiepiscopul Simeon rămâne în istoria teologiei bizantine un tâlcuitor al cultului de ovaloare încontestabilă. El este singurul interpret care a dat explicarea întregului cult ortodox fiind totodată ultimul mare reprezentant original al teologiei mistagogice în răsărit104.

101 Diac. Ene Braniște, Explicarea Sfintei Liturghii după Nicolae Cabasila, Ed. I.B.M.B.O.R., București 1977, pp. 151-157

102 Ibidem p. 160

103 S. Antoniadis, op.cit. p.221, apud Drd. Sorin Petcu op.cit. p. 710.

104 K. Krumbacher, op.cit. p. 113, Pr. Prof. Ene Braniște, op.cit. p.220.

44

4.3.

În raport cu efectele sacramantale ale Botezului în prezentarea lui Nicolae Cabasila.

În teologia bizantină a sec. al XIV – lea la un mileniu de la epoca marilor cateheți și mistagogi creștini a strălucit marele teolog și mistagog tesalonicean Nicolae Cabasila105. Spre deosebire de primii cateheți, procupați de interpretarea simbolică a riturilor baptismale și de aplicațiile morale care decurg din ele, Nicolae Cabsila tratează mai mult efectele sacramentale ale tainelor inițierii creștine în viața religioasă a credincioșilor. În lucrarea sa “Despre viața în Hristos” unică în felul ei în toată literatura creștină, autorul ne prezintă viața harică care ni se împărtășește nouă prin Botez, Mirungere și Euharistie, tainele inițierii creștine, prin care ne unim cu Hristos, “ca în timp ce El coboară, noi să urcăm”.106Viața în Hristos începe și se dezvoltă prin viața pământească, însă desăvârșirea ei se atinge abia când ajungem în cea viitoare. Viața în Hristos este mai mult decât o simplă imitare a lui Hristos, este trăirea în Hristos, viața supranaturală dăruită de Dumnezeu prin harul Sfintelor Taine, pus la dispoziția Bisericii, dar ea cere o colaborare sau stăruință din partea omului.107

Procesul încreștinării și al desăvârșirii noastre în viața duhovnicească cuprinde trei faze, prin care noi trăim în chip tainic și simbolic momentele principale ale vieții pământești a Mântuitorului: întruparea, moartea și

105 Diac. Ene Braniște Explicarea Sfintei Liturghii după Nicolae Cabasila, Ed. I.B.M.B.O.R., București 1997, pp., 151-172

106 Sfântul Atanasie Despre întruparea cuvântului 54,3 (Migne P.G., 25, col. 192), apud Pr. Prof. Dr. Teodor Bodogae “Despre viața în Hristos”, Ed. I.B.M.B.O.R., București 2001, p. 49

107 Pr. Prof. Ene Braniște, Contribuții la Istoria literaturii telogice bizantine, Nicolae Cabasila: “Depre viața în Hristos, în S.T. XIV, 1962, nr.1-2, p.13”

45

învierea.108 Prin botez noi ne naștem pentru viața în Hristos, punând început și temelie acestei vieți, “a primi botezul – spune Cabasila – înseamnă să te naști întru Hristos, să incepi o viață nouă sau să fii adus la viață din nimic”.109Acest lucru ni- l dovedește mai întâi însuși faptul că botezul este prima taină pe care o primim, ca una care înaintea celorlalte, ne sădește în suflet viața cea nouă.110 În al doilea rând, din numirile care se dau acestei Taine: naștere, renaștere, creare din nou, pecete, baie, haină, ungere, dar al lui Dumnezeu, luminare, cuvinte care toate vor să spună unul și același lucru și anume că primirea botezului este prima condiție pentru cei ce se află cuprinși de dorința de a duce o viață în Hristos. Și de fapt cuvântul naștere111 nici nu pare a însemna alt lucru decât tocmai aceasta. Cât despre cuvintele “naștere din nou” și “creare din nou”, ele ne spun că cei care prin mijlocirea Botezului au fost născuți și aduși la o nouă viață avuseseră această viață încă de mai înainte, dar au pierdut- o și o regăsesc prin această Taină – întocmai ca și marmura unei statui stricate, pe care meșterul o cioplește din nou ca să i se dea frumusețea cea de la început.112

Dar și în ce privește roada spălării prin Botez, ea dă omului o formă și înfățișare nouă și anume pune pe sufletele omenești o pecete, un chip care le leagă de moartea și de Învierea Mântuitorului.113 De aceea chipul acesta se și numește “pecete”, pentru că le însemnează cu chipul împăratului și întru

108Idem, Rolul Botezului al Mirungerii și al Sf. Euharistii în viața creștină după Nicolae Cabasila, în G.B. XV 1956, nr. 10 p.551

109Pr. Prof. Dr. Teodor Bodogae “Despre viața în Hristos” Ed. I.B.M.B.O.R., București 2001 p. 49

110Ibidem, op. cit. p.50

111Sf. Grigorie de Nazianz, Orațio XII, 3 Migne P.G., 36, col. 361, apud Pr. Prof. Dr. Teodor Bodogae op.cit. p. 50

112 Idem , Orațio catehetica magna 25, Migne P.G., 45 col. 92, apud Pr. Prof. Dr. Teodor Bodogae op.cit. p. 50

113 Pr. Prof. Dr. Teodor Bodogae op.cit. p. 51

46

asemănare cu Dumnezeu. Și întrucât forma îmbracă, tot tupul și anume părțile mai urâte, atunci îi spunem botez, “baie” și “haină”, tocmai pentru a arăta că acesta este rostul “hainei” și al “pecetei”.114 Sfântul apostol Pavel vorbește câte odată că Hristos lasă în sufletele oamenilor tiparu înfățișării și al formei Sale, iar altă dată îi îmbracă pe creștini precum ca o haină. Astfel se zice despre cel trecut la legea creștină că “s- a îmbrăcat întru Hristos” și s- a botezat: “Fiii mei, pentru care din nou sufăr durerile nașterii, până în clipa în care Hristos va lua chip în noi”115(Gal. 4,19), iar în alt loc: “Iisus Hristos s- a înscris înlăuntrul sufletelor voastre, și încă sub forma de om răstignit”116(Gal. 3,1). Tot Sfântul apostol Pavel scrie către Galateni următoarele: “Câți în Hristos v- ați botezat, în Hristos v- ați și îmbrăcat”117 (Gal. 3,27).

Fericita zi a Botezului este socotită de creștini ca “zi a numelui”, deoarece, tocmai în această zi suntem născuți din nou și pecetluiți pentru o nouă viețuire, iar sufletul nostru care până atunci n- avea nici o formă și nici o rânduiala, își ia acum forma și conținutul. De altfel, în ziua aceea noi suntem cunoscuți ca “ai Lui”, noi care “am cunoscut pe Dumnezeu sau mai degrabă am fost cunoscuți de El” – după cum spune Sfântul apostol Pavel, căci în acea zi auzim pentru prima oară că ni se spune pe nume, ca și când întradevăr abia atunci am fost “cunoscuți”(Gal. 4,9).118 Si “a fi cunoscut” înseamnă a fi cunoscut de către Dumnezeu ca a Lui. Din acestă pricină spune David despre cei care n- au nici o legătură cu viața duhovnicească:

114 Pr. Prof. Dr. Teodor Bodogae op.cit. p. 51

115Ibidem p.51

116Ibidem p.51

117 Ibidem p.51

118Sf. Grigorie de Nazians (Orațio XL, Migne P.G., 36, col. 260), apud. Pr. Prof. Dr. Teodor Bodogae op.cit. p. 52

47

“Nici nu voi pomeni numele lor pe buzele mele”119(Ps. 15,4), caci cei ce fug de această lumină rămân necunoscuți și nebăgați în seamă.

Botezul se mai numește și “luminare”, pentru că ne aduce viața cea adevărată și ne face să fim cunoscuți de Dumnezeu; El ne apropie de lumină și de îndreptează de răutățile întunericului. Întrucât e și lumină, botezul ne scaldă în baia strălucirii celei duhovnicești și după ce ne- a curățit pe deplin, ne dă puterea să gustăm lumina, iar pe deasupra alungă de la noi toată întunecimea păcatului, care ca și o negură oprea raza ajutorului dumnezeiesc să cadă asupra noastră.120

Aducându- ne nașterea cea după Duh, Botezul este întradevăr de la Dumnezeu o “harismă”, pentru că ce ar putea aduce ca al să omul până nu s- a născut? dar întocmai ca și la nașterea trupească înainte de a fi primit Botezul, omul nici nu știa ce să dorească, înturcât nu putea pofti decât lucruri de care ne aducem aminte. Și dacă nici o dorință nu s- a suit încă la înima noastră până atunci și n- am ajuns să putem judeca înaite de a fi început vârsta priceperii, atunci sigur că nu poate fi vorba că Taina Botezului ar fi un dar, pe care noi nu- l alegem. Auzim vorbindu- se despre libertate și despre strălucirea împărătească a Botezului și ne ducem cu gândul al o viață fericită, așa cum numai omul și- ar putea- o închipui: ori, botezul trebuie să ne facă să ne gândim la cu totul altceva, ceva care covârșește și înțelegerea și dorința noastră.121

Botezului i se mai zice și “ungere”, pentru că el zugravește pe sufletul noubotezaților chipul lui Hristos, Care s- a uns pentru noi; Taina Botezului întipărește în noi pecetea lui Hristos, fiindcă ungerea făcută cu îngijire

119 Pr. Prof. Dr. Teodor Bodogae op.cit. p. 52

120Dionisie Pseudo-Ariopagitul, Ierarhia III, 1, Migne P.G., 3 col. 425, apud Pr. Prof. Dr. Teodor Bodogae op.cit. p. 52

121 Pr. Prof. Dr. Teodor Bodogae op.cit. p. 53

48

asupra tuturor părților trupului arată pe alesul Domnului, pe care îl face asemenea lui Hristos, îi dă o formă creștină, și îi rămâne ca o pecete adevărată.

Din cele spuse până aici se vede lamurit că “pecetea” vrea să spună același lucru ca și “nașterea”, iar “haina” și “baia”, la fel; pe de altă parte, fiincă darul, luminarea și baia Botezului ne duc cu gândul la o naștere sau o nouă plăsmuire duhovnicescă, urmează în chip lămurit că baia în duh însemnează unul și același lucru cu nașterea, iar Botezul este în acest caz începutul viețuirii noastre în Hristos. Dar și slujbele și cuvintele care însoțesc săvârșirea Sfântului Botez ne spun același lucru și anume, deoarece credinciosul care se apropie de această Taină nu este încă împăcat cu Dumnezeu și nici desfăcut de vechea rușine păcatului, atunci preotul se roagă întâi lui Dumnezeu să- l slobozească de muncile necuratului.122 Dar nu numai că preotul se roagă pentru el lui Dumnezeu, ci îl mai și ia deoparte și strigă să iasă din el tot necuratul,123 pe care- l biciuiește și- l alungă, cu “un nume care e mai presus decât orice nume”124(Filipeni 2,10). Așa că mult trebuie celui chemat până când să ajungă la viață, până să se facă fiu și moștean, el care de atâta vreme se afla tot su stăpânirea celui rău. Din această cauză preotul suflă peste fața celui ce se apropie de Botez, ca și cum înaintea acesteia n- ar fi avut viață125(Fac. 2,7), chemându- l la viața cea nouă, căci “suflarea în toate vremurile a însemnat viață”126. Lucrarea aceasta înseamnă ceva cu totul nou anume că catehumenul leapădă moștenirea trecutului, întorcându- și privirile spre o lume cu totul nouă, al cărui început

122 Pr. Asist. Liviu Streza, Botezul în duferite rituri liturgice creștine, în “Ortodoxia”, nr.1, 1915 p.89

123Dr. V. Coman Exorciștii în dreptul bisericesc, Brașov 1945.

124 Pr. Prof. Dr. Teodor Bodogae op.cit. p. 54

125Ibidem p. 54

126Pr. Asist Liviu Streza op.cit. p. 89

49

îl dobândește prin botez.127 Cel ce vrea să îmbrățișeze legea creștină simte în sufletul său scârbă pentru cele din lumea aceasta, și în schimb, preamărește pe alta, pe cea viitoare; se leapădă de o viață, ca să o dobândească pe cealaltă, ocolește cu orice preț pe stăpânul vieții de pe pământ, ca să caute cu înflăcărere pe adevăratul Stăpân al vieții. Și fiincă se leapădă și de trecut și de prezent, omul vrea să ne arate că nu- i mulțumit de nimic, și acum dorește altceva, iar prin aceea că în locul trecutului el premărește ceea ce- i va da Taina aceasta, înseamnă că prin Botez omul începe o viață nouă, așa cum vom vedea mai departe.

Întradevăr, când a intrat în casa cea sfințită a lui Dumnezeu(Biserica), omul și- a lepădat hainele și a scos încălțamintea, care sunt folositoare traialui pe pământ, și care închipuie viață trecută128 de care acesta se leapădă, spre a se întoarce la haina împărătească, pe care a avut- o omul înaintea căderii lui Adam. După aceasta, cel ce se botează se întoarce spre Apus, suflă odată lung prin buzele sale, “suflarec care parcă vine din străfundurile întunericului său lăuntric”; în același timp dă cu mâinile pe dinaintea feții sale ca și cum ar vrea să alunge pe duhul cel rău, care parcă ar zăbovi undeva prin apropiere, și în cele din urmă îl scuipă în față “pe acest părinte al fărădelegii și al necurăției”129. Aceata înseamnă că de acum încolo a rupt pentru totdeauna cu această prietenie plină de amărăciune și de aici înainte față de ea nu va avea decât ură și dispreț.

Cel care se botează, fugind de întuneric întoarce spatele celui rău și privește spre Răsărit130, ochii lui caută Soarele; după ce a zdrobit cătușele

127 Pr. Asist Liviu Streza op.cit. p. 89

128Sf. Chiril al Ierusalimului, Cateheza II mistagogică, ed. cit., p. 549, apud Pr. Prof. Teodor Bodogae op.cit p. 55

129Idem, Cateheza I mistagogică, p. 541-546, apud Pr. Prof. Teodor Bodogae op.cit p. 55

130Idem op.cit. p.547, apud. Pr. Prof. Teodor Bodogae op.cit p. 55

50

tiranului celui rău el se prostemnează în față Împăratului lumii; întorcând spatele vicleanului diavol, își recunoaște de acum adevăratul stăpân, îi făgăduiește supunere și slujire din tot sufletul și mai presus de toate se leagă că va crede în El și- L va recunoaște de adevărat și singur Dumnezeu. Dar adevărata cunoaștere a lui Dumnezeu înseamnă chiar începutul acestei vieți fericite, căci bine spune Solomon Înțeleptul: “a Te cunoaște pe tine este rădăcina nemuririi”(Înțelepciunea lui Solomon 15,3)131, după cum și la început necunoașterea lui Dumnezeu a dus la moarte.

Si fiindcă e vorba să pășim pe drumul care duce la rai, nu trebuie să ma zăbovim ci să aruncăm și să lepădăm chiar și hainele de pe noi, ca astfel să rupem întrutotul cu viața de aici. Căci numai Adam, lipindu- se de haina aceea a rușinii și văzându- se în deplină goliciune, a ajuns să- și piardă toate. Cât despre noi, dezbrăcându- ne de aceste haine de piele132 ca să ne întoarcem la o goliciune deplină, facem cu totul altceva decât a făcut Adam, însemnând prin aceasta să ne întoarcem iar la haina împărătească133 pe care oa aveam de la început.

Ungerea cu untdelemn sfințit, ne duce cu gândul la stâlpul de piatră de la Betel, închinat lui Dumnezeu de către patriarhul Iacob după ce l- a uns cu untdelemn(Fac. 28,18-23). Această ungere ne amintește și de ungerea împăraților și a preoților din Vechiul Legământ, în urma căreia cel uns nu mai trăia pentru sine ci pentru Dumnezeu și pentru cei încredințați Lui. Tot așa și noi, “după spălarea Botezului ne lepădăm de noi îșine și chiar și de viața noastră, ca să devenim numai a lui Dumnezeu”. Pe lângă acesta, ungerea e și o icoană potrivită cu numele de creștin, nume care vine tocmai

131Pr. Prof. Teodor Bodogae op.cit p. 55

132Sf. Grigorie de Nyssa, Marea cuvântare catehetică VI, IV, apoi Despre suflet și înviere, Migne P.G., 46, col. 148, apud Pr. Prof. Teodor Bodogae op.cit p. 56

133Pr. Prof. Teodor Bodogae op.cit p. 56

51

de la cuvântul grecesc “a unge”.134 Când suntem unși “ne facem și noi asemenea Unsului Domnului” care “a uns” cu dumnezeirea sa întreaga omenire, făcându- ne astfel și pe noi părtași la această ungere. Și chiar această ungere duhovnicească o închipuie Taina Botezului, și cel ce săvârșește asupra credinciosului o astfel de lucrare sfințitoare, ne- o lamurește foarte bine prin acee că vorbele pe care le spune la Botez ne aduce aminte de acelea prin care proorocul David vorbește despre ungere și despre împărăție. Cuvintele rostite de preot când săvârșește această ungere: “Unge-se robul lui Dumnezeu (N) cu untdelemnul bucuriei”, iar David preamărea cu sute de ani înainte pe Mântuitorul lumii zicând: “Domnul însuși, Dumnezeul Tău te- a uns pe Tine cu untdelemn al bucuriei, alegându- te pe tine dintre toți părtașii tăi”(Ps. 44,9)135, înțelegându- ne pe noi, pe care, prin marea Lui iubire de oameni ne- a făcut acum părtași la împărăția Lui.

Toate aceste acte descrise până acum sunt numai “icoane, chipuri și pregătire pentru adevărata viață”. Îndată ce catehumenul “se îmbracă în glasul cântării Treimei celei Sfinte” și este afundat de trei ori în apa botezului “se naște pentru viața cea nouă și vine la lumina și la zidirea cea adevărată”, devenind fiu al lui Dumnezeu. Așa după cum arată Sfântul apostol Petru celor ce doreau să părăsească întunericul pentru a deveni fii ai luminii și fii ai zilei (I Tes. 5,4-5) “Pocaiți- vă și să se boteze fiecare dintre voi în numele lui Iisus Hristos spre iertarea păcatelor și veți primi darul Duhului Sfânt”(Faptele Apostolilor 2,38). Iar după cum “Biserica este

134Pr. Prof. Teodor Bodogae op.cit p. 56

135Ibidem p. 56

52

Hristos după trup”136, înseamnă că botezul este totodată și ușa de intrare în Biserică. Afundându- te în apă – spune Cabasila – te lipsești de viața de întâi adică mori pentru această viață, iar ieșind din apă la lumină, dorești o altă viață. Căci afundându- te în apă, îți pierzi urma și lași să se înțeleagă că ai ajuns să te lipsești de viața din aer. Iar a te lipsi de viață, e tot una cu a muri. Când peste câteva clipe, te- ai ridicat iarăși la suprafața apei, ajungând din nou la lumină, înseamnă că însetezi fierbinte după altă viață, iar după ce ai dobândit- o trăiești numai pentru ea. Din această cauză și cerem în slujba Botezului ajutorul Făcătorului a toate, fiincă acum dobândim din nou viața, iar o creare din nou e cu mult mai însemnată decât cea dintâi. Într- adevăr când preoții săvârșesc Taina nașterii din nou prin baia Botezului și cheamă prin cântări ajutorul Sfintei Treimi, – nu spune atunci numai singur numele lui Dumnezeu – căci atunci lucrurile n- ar fi destul de lămurit și de clar spuse – ci cântă totodată cu mai deplină lamurire și desăvârșire numele separat al fiecărei Persoane din Sfânta Treime, atât numele Tatălui, cât și al Fiului și al Sfântului Duh137. Căci la urma urmei, de ce n- am scoate la iveală chiar în slujba Botezului însuși planul tainic de mântuire al lumii?. Dar oricum, chiar dacă cu gura nu- l spunem, cu brațele tot îl săvârșim, căci întreita afundare și întreita ridicare închipuie – cine nu știe? – moartea cea de trei zile și scularea din morți a Mântuitorului, care și una și alta sunt tocmai împlinirea iconomiei dumnezeiești. Doar nu în zadar cred că trâmbițăm sus și tare teologhisirea noastră despre Sfânta Treime, arătând și cu brațele noastre – deși pe tăcute – planul iconomiei de mântuire. Din această pricină Sfântul Ioan Evanghelistul, cunoscând cele două firi ale Mântuitorului a zis: “ceea

136Sf. Grigorie de Nazianz, Dialogue, P.G. XXXVIII, 124; la Pr. C. Galeriu, Zertfă și Răscumpărare, teză de doctorat, București 1973, p. 133

137Sf. Chiril al Ierusalimului, Cateheza II mistagogică, trad. rom. P.557; Sf. Grigorie de Nyssa Orațio catehetica 35, Migne P.G., 45, col. 92, apud Pr. Prof. Teodor Bodogae op.cit p. 60

53

ce era dintru început, aceea am auzit”, ca pe urmă să adauge: “ceea ce am văzut cu ochii noștri și mâinile noastre au pipăit, aceea vă vestim, adică despre Cuvântul vieții de veci”138(I Ioan 1,1). Dacă despre învățătura Sfintei Treimi pare că este de ajuns să credem și s- o mărturisim cu cuvântul “căci ceea ce cu inima se crede spre dreptate, aceea se și mărturisește cu gura spre mântuire”139(Rom. 10,10). În schimb învățătura despre iconomie sau despre planul mântuirii trebuie să o împrospătăm adeseori și s- o arătăm în afară și prin fapte căci stă scris că trebuie să pășim pe urmele Celui ce a murit și a înviat pentru noi140.

Iată deci cauza pentru care pe de o parte învățatura despre Sfânta Treime o mărturisim cu gura iar pe de alta patima și moartea Mântuitorului le împlinim prin apa Botezului asupra trupului nostru, întipărind astfel asupra vieții noastre chipul și forma dumnezeirii.

Se vede așadar în urma celor spuse înainte – conchide autorul – că oricum am privi și ca rânduială, ca numire sau ca slujbă și cântări bisericești botezul formează începutul vieții celei întru Hristos141. Iar ce anume este această naștere la viață, vom vedea în curând. Căci când de unele ne lepădăm, iar pe altele le dobândim, pe unele le aruncăm, pentru ca pe altele să le câștigăm, când vom putea lămuri ce înseamnă aceste treceri, atunci vom ști cu toată siguranță ce înseamnă a trăi în Hristos.

Se vede așadar, în urma celor spuse mai înainte, spune Cabasila că oricum l- am privi și ca rânduilă, ca numire sau ca slujbă și cântări bisericești Botezul formează începutul vieții celei întru Hristos142. Pentru a

138Sf. Ioan Damaschin, Dogmatica, trad. rom. III, 17, p.248

139 Pr. Prof. Teodor Bodogae op.cit p. 60

140Ibidem p. 60

141Pr. Asist. Liviu Streza, op.cit. p. 90

142Pr. Prof. Ene Braniște op. cit. p. 38

54

arăta în ce constă viețuirea în Hristos, Cabasila descrie mai întâi “starea o,omului vechi”, care se schimbă prin botez în “viața cea nouă”. În continuare este descris păcatul care are două fețe și el pune stăpânire cu amândouă: una constă în fapte, cealaltă în obișnuință. Fapta păcătoasă nu durează mult, ci se termină de îndată ce a fost săvârșită. Întocmai ca o săgeată care după ce a străpuns, trece dincolo, bineînțeles lăsând în urmă o rană în cei păcătoși, ca o mărturie a răutății și a stricăciunii și ca un glas care cere judecată.

Obișnuința păcatului este în schimb tocmai repetarea deasă a faptelor rele143. Acesta este “omul vechi” sămânța răutății părinților noștri dintâi sădită în noi în clipa zămislirii noastre. Căci o singură zi din viața noastră nu știm să fi fost lipsită de păcat, ba încă nici înainte de a avea în noi suflarea vieții n- am fost fără de răutate după cum a zis Proorocul: “stricați am fost de când ne- am zămislit, rătăciți am fost din pântecele maicilor noastre”(Ps. 57,5). Păcatul acesta temei al răutății s- a zidit comoară fărădelegilor, încât răutatea de- a doua întrece pe cea dintâi, pentru că nu i s- a pus nici o piedică144. De aceea neamului omenesc i- a fost cu neputință să- și dobândească singur mântuirea. Prin moartea Sa, Însuși Domnul Hristos ne- a dat puterea să nimicim păcatul, iar prin învierea Sa din morți ne- a făcut părtași la viața cea nouă. Căci moartea prin Botez, întocmai ca și cea a Mântuitorului, omoară viața cea plină de răutăți și prin puterea ei de răscumpărare ne slobozește de orice pedeapsă pentru păcat de care toți eram vinovați în urma nașterii și a viețuirii noastre păcătoase.

Așadar Botezul, ne scapă de păcat și de obișnuința lui, făcându- ne în același timp și părtași la binefacerile morții celei de viață făcătoare a lui Iisus

143Etica nicomahică I,8, 1098, IV, II, I, 1120 (trad. rom. Tr. Brăileanu, București 1944, p.42, 119-120)

144Pr. Asist. Liviu Streza, op.cit. p. 91

55

Hristos. Și fiincă prin Botez ajungem să avem parte și de înviere, Domnul nostru ne dă și o viață nouă, să lucrăm în această nouă viață și care ne ajute să dobândim și pe cea viitoare145. Prin botez se sădesc în noi “germenii noii vieți”146 ai unei puteri care va deveni lucrătoare în viața cea nouă, această viață se potrivește firii noastre, pentru că ea a fost trăită de Fiul lui Dumnezeu întrupat. De aceea după Botez “mădularele noastre tânjesc după viața în Hristos”147. De acum se revarsă asupra noastră nesfârșite bunătăți, atât de mult încât dacă s- ar întâmpla să murim îndată după botez “neducând cu noi decât pecetea darului primit prin el, chiar și atunci ne- ar încununa Mântuitorul cu laurii biruinței, întocmai ca și când noi înșine ne- am fi luptat pentru împărăția cerească”148, așa după cum spune și Sfântul Ioan Gură de Aur: “când te- ai botezat ți s- a deschis cerul, și ți s- a deschis ca să te poți urca la cer, mai mult încă: ți s- a deschis cerul nu atât ca să urci tu singur, ci ca să urci și pe alții cu tine, atât de mare îndrăznire și putere ți- a dat ție Dumnezeu în toate cele ale Lui”149. Dar Botezul mai este o naștere și în alt înțeles. Dacă e adevărat că Hristos se naște în noi prin Botez, apoi tot așa e de adevărat că odată cu El ne naștem și noi. Ori este un lucru prea lămurit că cel ce dă naștere cuiva îi împărtășește tocmai viața sa proprie. În viața de dincolo cei ce s- au botezat vor primi trupuri înnoite și înviate întru nestricăciune, învierea însemnează “reînoirea sau restaurarea în satrea cea dintâi a firii omenești”150, ori așa ceva nu poate fi decât un dar al lui

145Pr. Prof. Teodor Bodogae op.cit p. 63

146Pr. Asist. Liviu Streza, op.cit. p. 91

147Ibidem p. 91

148Ibidem p. 91

149Sf. Ioan Gură de Aur, Omilii la Botezul Domnului, trad. de Pr. D. Fecioru; în G.B. XXVII (1968), nr. 1-2, p.22

150Sf. Maxim Mărturisitorul, Către Talasie, Filocalia vol. II, p. 120.

56

Dumnezeu. Căci după cum ne- a zidit fără voia noastră, tot așa ne și învie fără să ceară ajutorul nostru. Căci o astfel de bucurie n- o dă Dumnezeu decât celor care au voit-o, au iubit- o și au dorit- o fierbinte151. Căci darurile și chemarea pe care ni le- a făcut Dumnezeu, nu ni le ia înapoi, El ca noian al bunătății ne vrea numai binele, pe care ni- l dăruiește fără a aduce cea mai mică știrbire libertății noastre152. Ei bine, așa lucrează în noi și Taina Botezului, dar fără a face vreo silă asupra voinței noastre și fără a o robi, ci deși stă ca o putere ascunsă în noi, totuși nu poate opri de la rău pe cei ce stau sub puterea ei. Căci nici ochiul cel mai sănătos nu poate lumina pe cel ce vrea cu tot dinadinsul să zacă în întuneric. Că așa stau lucrurile, ne arată credincioși care după ce au primit Botezul și toate binefacerile ce decurg din el, totuși se lasă duși în cea mai adâncă necredință și fărădelege. Aceasta este pricina pentru care preotul nicicând nu botează a doua oară153.

Se vede, așadar, lămurit din cele spuse până aici, că cei ce s- au renăscut prin Botez, trăiesc din însăși viața în Hristos. Dar ce este, de fapt, viața aceasta a lui Hristos? După cum zice Sfântul Pavel(Evrei 6,5), această viață este “o putere a veacului ce va veni”, o pregătire pentru viața cealaltă. Și după cum, fără să ne fi pregătit fără să ne fi apropiat de lumină nu ne putem da seama de minunata putere a ochilor și de strălucirea culorilor și după cum dacă nu te scuturi din toropeala somnului nu poți să ai ochii ageri precum cel ce a fost treaz tot timpul, tot așa e peste puterile noastre să cunoaștem încă de aici de jos ce sunt mădularele cele noi și puterile de care ne vom folosi numai în viața veacului viitor, de aceea nu le putem cunoaște frumusețea atâta vreme cât trăim aici pe pământ. Pentru a putea înțelege așa ceva ar trebui să avem alături o frumusețe asemănătoare și o lumină

151Sf. Maxim Mărturisitorul op. cit. p. 310

152Pr. Prof. Dr. Teodor Bodogae, op. cit. p. 72

153Pr.Prof.Dr. D-tru Stăniloae, “Teologia Dogmatică Ortodoxă” Ed. I.B.M.B.O.R., vol. III, Buc. 1997 p. 34

57

inedită154.Prin botez, noi devenim mădulare a lui Hristos, făcând parte din Organismul spiritual – Sfânta Biserică – al cărui Cap este nevăzut în această lume, dar va fi cunoscut deplin în lumea viitoare. Facultățile și posibilitățile noi, create în ființa noastră prin botez, lucrează în mod tainic, încât uneori nu le percepem, pentru că Însuși Capul Bisericii este nevăzut155 așa cum arată Sfântul Apostol Pavel când zice: “voi ați murit și viața voastră e ascunsă cu Hristos în Dumnezeu, când însă Hristos, Care este viața voastră, Se va arăta atunci și voi împreună cu El vă veți arăta întru mărire”(Col. 3.3-4). De aceea, în viața de acum, noi nu putem înțelege cum vom trăi dincolo și nici cum vor viețui sfinții, dar în cea mai mare parte ei au mărturisit cu toții că nici ei nu știu sau că și ei cunosc cel mult “ca prin oglindă, în ghicitură, în parte”, iar puținul ce se poate cunoaște nu se poate lămuri în cuvinte. Firește că cei curați la inimă cunosc ceva mai mult din tainele viitoare(I Cor. 13,12), mai bine zis simt cumva, dar nici ei nu găsesc cuvântul sau vorba potrivită ca să arate și altora ce este această taină mare a vieții viitoare. Cam așa ceva va fi auzit și Apostolul, când a fost răpit până la al treilea cer: “auzit- am cuvinte nespuse, pe care nici nu este îngăduit omului a le grăi”(II Cor. 12,4). Acestea se pot urmări cu prisosință în vița sfinților și martirilor, pe care suferințele și chinuril i- au apropiat mai mult de Hristos, unii primind chiar botezul sângelui156.

Botezul sădește în sufletul nostru o anumită cunoaștere și simțire a lui Dumnezeu pe care o realizăm în înșine și care trezește în noi iubirea nemărginită fața de mântuitorul lumii, temelia vieții creștine. “O astfel de cunoaștere rodește Sfântul Botez în sufletele celor ce l- au primit: pe

154 Pr. Prof. Dr. Teodor Bodogae, op. cit. p. 73

155Pr. Asist. Liviu Streza op. cit. p. 91

156 Pr. Prof. Dr. Teodor Bodogae, op. cit. p. 76

58

Făcătorul îl face cunoscut făpturii, pe Cel ce e însuși Adevărul îl arată minții, iar inimii îl dă pe Cel ce singur e vrednic să fie dorit. De aceea mare e dorința, nespus farmecul și nesfârșită dragostea pe care le trezește această taină în noi”. O dragoste profundă generează o bucurie fără margini, așa încât în sufletul creștinului ia ființă o nesfârșită putere de a iubi și de a se bucura157. Această luminare și această bucurie sunt închipuite de toate actele botezului, “căci toată slujba Botezului e o sărbătoare a luminilor: făclii, cântări … nimic ce n- ar fi bucurie”. Hainele celui care se botează strălucesc prin curăția lor, iar vălul care i se pune pe cap închipuiește pe Duhul Sfânt158.

Duhul se unește cu omul în apa Botezului nu numai pentru că apa e principiul fundamental al vieții în planul creației ci și pentru că ea este mijlocul universal de spălare, adică de scoatere la iveală a chipului adevărat al existențelor definite, din care fiecare își are frumusețea sa proprie159.

Dumnezeu a pus în adâncul sufletelor dorința de a atinge tot binele pe care ele îl doresc, de a cunoaște tot adevărul pe care- l caută, bineînțeles un adevăr lipsit de rătăcire160, căci nimeni nu se bucură când se vede înșelat după cum nimeni nu- i vesel când se rătăcește sau când află numai rău în loc de bine. Dar cu toată această puternică dorință din noi, încă nu ni s-a intâmplat să gustăm vreodată binele și adevărul în toată curăția. Mai mult, ceea ce socotim noi că e bine și adevărat nu-i întradevăr așa cum le socotim, ci de cele mai multe ori e chiar dimpotrivă. Așa că nici măcar nu ne-am putea închipui de ce e atât de mare puterea dragostei dorirea bucuriei, mrejele dorinței după Dumnezeu și flacăra acestei dorințe, dacă ceea ce ar ar

157 Pr. Asist. Liviu Streza op. cit. p. 91

158Ibidem p. 91

159Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae op. cit. p. 35

160Sf. M. Marturisitorul, Mistagogia 1,5, ed. Stăniloae, 1973, p. 100, apud. Pr. Prof. Dr. T. Bodogae op. cit. p. 86

59

fi trebuit să ne fie drag și să ne aducă bucurie ar lipsi cu desăvârșire161.

Întradevăr ceea ce dorim noi pe pământ nu ni se împlinește deplin nicicând și nicăieri. Pentru aceia, însă care au gustat din trupul Mântuitorului ceea ce au dorit, li s-a împlinit, căci parcă și inima omenească așa a fost zidită dintr-u început, mare și largă ca un rezervor, ca să poată cuprinde întrânsa pe Însuși Dumnezeu. Aceasta este pricina pentru care nimic din cele de jos nu ne poate sătura162, nici nu ne poate pune capăt dorințelor noastre, ci veșnic rămânem însetați, ca și când nu ni s-ar împlini nici una din dorințele care ne mistuie. Toate acestea pentru că sufletul omenesc este însetat după desăvârșire, după apa cea veșnică, și atunci cum ar putea să-l sature această lume a noastră, trecătoare.

La acest lucru se gândea Domnul când spunea femeii samarinence: “oricine va bea din această apă va înseta din nou; cel ce va bea din apa pe care Eu îi voi da-o acela nu va mai înseta în veac”. (I Iaon 4,13-14) Singură apa aceasta pune capăt dorințelor sufletului omenesc după cum zice și Psalmistul: “Sătura-mă-voi, când se va arăta slava Ta” (Ps. 15,15)163. Dacă ochiul a fost făcut anume ca să caute lumina și să se sature de ea, iar urechea pentru sunete și toate celelalte după rostul lor, atunci dorința sufletului se împlinește numai când îl găsește pe Dumnezeu. Se vede că așa este sortit sufletului să nu-și afle liniștea decât în Hristos, căci singur El este și Binele și Adevărul și tot ceea ce poate bucura pe om. Se vede așadar din însăși mărturiile acestea că Taina Botezului este un adânc adevăr și că cei ce se botează în felul acesta, ajung să cunoască pe Dumnezeu. Iar dacă se mai simte lipsa aducem și mărturii mai multe și mai întăritoare din viața mucenicilor, martirilor care au adus drepte mărturii lui Dumnezeu, în ce

161Pr. Prof. T. Bodogae op. cit. p. 86

162Sf. Grigorie de Nyssa În viața lui Moise și în Cânatarea Cântărilor, (P.S.B., 29,20, 94-95; 117, 126-7)

163 Pr. Prof. T. Bodogae op. cit. p. 87

60

privește botezul, apoi ne- am putea opri înainte de toate la acel Sfânt Evanghelist Ioan al cărui suflet e străveziu ca o rază de soare, iar gura mai strălucitoare decât aurul (Sf. Ioan Gură de Aur)164. Se cu vine să cităm aceste vorbe spuse de minunata lui limbă: “privind ca într- o oglindă mărirea Domnului ne schimbăm în însuși chipul Lui”(II Cor. 3,18)165.Aceasta înseamnă că dacă ni s- ar fi dat puterea de a face minuni, atunci așa ceva ar fi fost mai ușor de înțeles. Ori ceea ce se petrece în noi nu- i greu de înțeles pentru cel ce are ochiul luminat al credinței. Căci din clipa în care ne- am botezat sufletul nostru curățat prin Duhul Sfânt stralucește, mai tare decât chiar lumina soarelui, iar mărirea lui Dumnezeu nu numai că o privim, ci ajungem chiar să primim și din strălucirea ei; “după cum argintul curat așezat în razele soarelui strălucește nu numai de la sine, ci și din cauza strălucirii luminii solare, tot așa și sufletul nostru după ce s- a curățat și s- a lămurit și mai tare decât argintul, atunci primește din Însuși Duhul Sfânt o nouă rază de mărire, încât dobândește o strălucire proprie atât de mare, pe cât i- o poate da duhul lui Dumnezeu”.Acest lucru se poate arăta și mai bine prin mărturiile apostolilor, dacă ne gândim la hainele Sfântului Pavel prin a căror atingere se făceau minuni, și la umbra Sfântului Petru care avea puteri vindecătoare(Faptele Apostolilor 5,15; 19,12)166. Ori nici hainele și nici umbra lor n- ar fi avut atâta putere, dacă apostolii înșiși n- ar fi purtat în ei chipul Împăratului veșnic și dacă strălucirea lor n- ar fi împrumutat- o din mărirea lui cea neajunsă. Iar cumstrălucește această lumină prin trupul celor botezați ne arată Sfânta Scriptură: “ațintindu- și privirile spre Stefan au văzut fața lui strălucind ca o față de înger”(Fapte 6,15)167. Cu toate acestea, o astfel

164Ibidem p. 89

165Ibidem p. 89

166Ibidem p. 90

167Sf.G.Palama,(În apărarea isihaștilor, ed.Meyndolff 1959, p.177),apud. Pr.Prof.Dr.T.Bodogae op.cit. p.90

61

de lumină e nimic pelângă lumina care fulgeră din lăuntrul nostru. Așadar, din apa Botezului, creștinii nu culeg numai o simplă cunoaștere a lui Dumnezeu, ci această cunoaștere e mult mai desăvârșită și mai vie. Se înțelege că tot așa am lua în bătaie de joc lucrurile, dacă am crede că această lumină vârâtă în sufletul nostru de Dumnezeu ca printr- un fulger ne dă doar o cunoaștere obișnuită a lui Dumnezeu, după cum tot atât de mull am greși dacă am vedea în Botez o luminare continuă a cugetului. O astfel de lumină s- ar stinge în decurs de două – trei zile în mijlocul zgomotului și al mulțimii, în timp ce despre credință nu există om care să nu vadă că și cel mai mic fapt tot cu ea îl facem și de toate avem cunoștință.

Se vede lămurit, că dobândim cunoașterea noastră despre Dumnezeu prin legătura nemijlocită cu El, din clipa când raza dumnezeiască a atins sufletul nostru168. Toate obiectele și mișcările care însoțesc săvârșirea Tainei Botezului închipuie tocmai această luminare, căci toată slujba botezului e o sărbătoare a Luminilor169. Cât despre vălul tainic de la botez el ne duce cu gândul la acea minune, la acea pomenire și zi binecuvântată în care s- a făcut prima pogorâre a Duhului, pentru a ne face să înțelegem că cei ce au primit prima dată botezul Duhului Sfânt l- au trecut și asupra urmașilor lor iar aceștia celor de după ei și așa până azi170. Și sigur acest dar nu va înceta a ni se transmite până în ziua când va veni Însuși Dătătorul lui. Atunci Domnul, după ce va îndepărta orice văl, va învrednici pe cei drepți să- L vadă în toată plinătatea iar nu numai ca acum, când nu- L putem vedea decât în măsura ce ne lasă să vedem vălul cel gros al trupului.

Roada acestei cunoștințe a lui Dumnezeu este o bucurie negrăită și o dragoste nesfârșită. Sigur, acestor puternice simțăminte se datoresc apoi

168Sf. G. Palama ed. cit. p. 161

169Pr. Prof. T. Bodogae op. cit. p. 92

170Pr. Prof. Dr. E.Braniște, Liturgica Specială, Ed. I.B.M.B.O.R., București 1980, p. 372-374

62

toate lucrările mari, toate faptele însemnate, precum și orice trecere biruitoare și plină de triumf peste orice piedici. Pe cei înarmați cu astfel de arme nu- i pot doborî nici greutățile și nici ispitele plăcerii, pentru că o bucurie ca aceea covârșește orice necaz; dar nici plăcerile nu pot atrage și nici înlănțui pe cei ce se lasă stăpâniți și cuprinși de o dragoste atât de mare171. Iată, dar pe scurt care sunt roadele Botezului: ștergerea păcatelor, împăcarea omului cu Dumnezeu, sălășluirea sau prezența lui Dumnezeu în om, deschiderea ochilor sufletului în fața razei celei dumnezeiești, cu un cuvânt, ordonarea vieții în așa fel încât să privească numai spre viața viitoare. De aceea când numim Botezul “o nouă naștere”, o facem cu tot dreptul, fiincă prin el răsare în sufletul credinciosului o adevărată cunoaștere a lui Dumnezeu172. Ori, tocmai în aceasta constă și viața cea adevărată, izvorul și rădăcina ei, după cum Însuși Mântuitorul a zis: “aceasta este viața veșnică: a Te cunoaște pe Tine, Dumnezeul cel adevărat și pe Iisus Hristos pe Care L- ai trimis”(Ioan 17,3). Și tot așa adresându- Se lui Dumnezeu Solomon a zis: “A Te cunoaște pe Tine, iată rădăcina nemuririi”(Înțel. Solomon 15,3). Și daca ar mai fi necesară încă o mărturie a minții omenești, cine nu știe că adevărata viață a oamenilor și rostul ei mai înalt stă mai ales în puterea minții și a cunoașterii? Iar dacă în judecată și în cunoaștere stă tot rostul omului173, apoi sigur că această cunoaștere va trebui să fie cea mai desăvârșită și mai lipsită de greșeli. Și atunci, există oare o cunoaștere mai deplină și mai bine ferită de greșeli decât aceia care duce la Dumnezeu la Acela care El însuși deschide ochiul sufletului și- l îndreaptă spre Sine? Ei bine tocmai aceasta este roada botezului174.

171 Pr. Prof. T. Bodogae op. cit. p. 93

172Ibidem p. 93

173Ibidem p. 93

174Ibidem p. 94

63

Îndată după botez, cel născut pentru viața în Hristos, în sufletul căruia s- au să dit germenii unei activități și ai unor energii care trebuie puse în lucrare, primește taina Mirungerii, care- i împărtășește aceste energii punându- le în lucrare, pe una sau pe alta sau pe mai multe laolaltă, după caz. Efectul ungerii cu Sfântul Mir este același pe care îl avea la început punerea mâinilor Sfinților Apostoli peste neofiți, și anume împărtășirea darurilor Sfântului Duh(Fapte 8,17)175. Mântuitorul a înlăturat întreita barieră care despărțea pe om de Dumnezeu: natura(firea), păcatul și moartea, dând omului puterea să- L aibă deplin și să se unească cu El în chip nemijlocit. Luând trup omenesc prin întrupare și îndumnezeindu- l, Mântuitorul a pus o punte de legătură și de unire între cele două firi, dumnezeiască și omenească, dând posibilitatea conlucrării noastre cu harul. Prin patima Sa pe cruce ne- a mântuit de păcat, dispărând și a doua barieră dintre om și Dumnezeu. Iată de ce spune Cabasila după botez, care are puterea Crucii și a morții lui Hristos primim ungerea cu Sfântul Mir prin care nu se împărtășește Sfântul Duh, fiindcă cele două piedici sunt înlăturate și nimic nu mai oprește “revărsarea Duhului celui Sfânt peste tot trupul”(cf. Ioil 2,28; Fapte 2,17)176.Pentru a intra însă în comuniune directă cu Dumnezeu mai avem o ultimă barieră, moartea, a cărei tiranie a zdrobit- o Hristos prin învierea Sa, dându- ne posibilitatea vederii nemijlocite, față către față a lui Dumnezeu.

Taina Mirungerii împărtășea odinioară celor botezați harismele vindecării, profețieie, glosolaliei, acte extraordinare necesare pe vremea întemeierii Bisericii, care dovedeau puterea supranaturală a lui Hristos. Mirungerea împărtășește primitorului darurile folositoare sufletului, ca: darul evlaviei, al rugăciunii, al carității, al curăției și altele. Ea

175Pr. Asist. Liviu Streza op. cit. p. 91

176Ibidem p. 92

64

produce roadele sale în toți cei care a primit- o, numai că nu toți au conștiința prezenței în ei a acestor daruri și nu- și manifestă nici o preocupare de a conlucra cu ele. În acest sens, Sfântul Apostol Pavel scria ucenicului său Timotei: “Nu fi nepăsător cu darul care este în tine”(I Tim. 4,14)177.

Cel născut în Hristos prin botez și întărit în viața cea nouă prin darurile Duhului Sfânt primite prin ungerea cu Sfântul mir, se unește cu Hristos, ținta vieții noastre, prin Taina Sfintei Euharistii. În acestă taină nu este vorba de o participare la moartea și învierea Sa, ci la împărtășirea cu Însuși Cel înviat. Nu primim doar darurile Sfantului Duh, cât de multe or fi ele, ci pe Binefăcătorul în persoană. El devine oaspetele nostru, dar și gazda noastra, dupa cuvantul Său: “Cel ce mănâncă trupul Meu si bea sângele Meu rămâne întru Mine si Eu întru el”. (Ioan 6,56) Hristos euharistic rămâne cu noi, însoțindu-ne până la mormânt178.

Prin Sfânta Împărtașanie “Iisus Hristos ne umple sufletul, străbătându-ne adâncurile și toate ieșirile, invăluindu-ne din toate părțile”, așa încât putem spune cu Sfântul Apostol Pavel: “nu eu mai trăiesc, ci Hristos trăiește în mine”(Gal. 2,20)179.

Viața în Hristos este o filiație divină, prin sfânta euharistie noi devenim fiii Aceluia care ne-a devenit Părinte prin Întruparea Sa. Participarea la masa euharistica este garanția ca trupul nostru, reînviat și luminat, va străluci la judecata de obște. De aceea pentru a putea menține legătura continuă și vie cu Hristos, Capul și Inima trupului tainic ale cărui mădulare suntem, trebuie să ne împărtășim des cu Trupul și Sângele Lui180.

177Ibidem p. 92

179 Ibidem p. 92

179 Ibidem p. 92

180 Ibidem p. 92

65

Interpretările pe care ni le ofera marele teolog răsăritean Nicolae Cabasila ridică vălul ce s-a așezat în cursul vremii peste rânduiala botezului, descoperindu-ne din semnificațiile spirituale proprii acestei Sfinte Taine, așa cum de fapt ne-au fost transmise de către Sfinții Apostoli si Sfinții Părinți181.

Din tot ce am spus deci până aici, se vede lămurit că Taina Botezului este începătura vieții în Hristos, că ea dă viață și trăire oamenilor și anume singura viețuire adevărată182. Dacă această taină nu lucreaza în toți cei botezați, aceleasi roade acest lucru nu ne dă dreptul să o învinuim că ar fi neputinciaosă: greseala stă în oamenii care nu s-au pregătit bine pentru primirea harului sau au risipit comoara. De aceea, mai curând se cade să învinovățim de acest lucru pe cei care nu se apropie de ea cu vrednicia cerută, iar nu să zicem că lucrarea botezului e neputincioasă, câtă vreme ea este aceeasi în toți și pentru toți. Căci nu mai e nici o îndoială ca revărsarea aceasta de daruri nu-i nici urcarea firii omenești, nici a strădaniei personale, ci numai și numai a botezului183. Astfel cum s-ar putea admite că aceeasi putere să lumineze și in același timp să întunece, pe unii să-i facă locuitori ai cerului, iar pe alții să nu-i poată nici măcar înălța deasupra pământului? Avem dreptul oare să învinuim soarele și să nu-i recunoaștem strălucirea pentru că nu toți îi văd razele? Tot așa de amarnic am greși dacă am zice că luminarea dă alte roade decât o arată însuși numele184.

181Pr. Prof. Dr. T. Bodogae p. 93

182 Ibidem p.94

183 Ibidem p.94

184 Ibidem p.94

CONCLUZII

Înfățișând, în lucrarea de față, “Taina Sfântului Botez în prezentarea liturgică a lui Nicolae Cabasila și a Arhiepiscopului Simeon al Tesalonicului”, am urmărit pe de o parte să evidențiem fidelitatea Ortodoxiei față de tradiția apostolică așa cum este ea consemnată de Arhiepiscopul Simeon al Tesalonicului, iar pe de altă parte să vedem care sunt efectele sacramentale ale Tainei Botezului în viața credincioșilor după teologul tesalonicean Nicolae Cabsila.

Formulate pe scurt principalele idei ale acestei lucrări sunt următoarele:

Sfânta Taină a Botezului creștin, instituită de Mântuitorul Hristos (Matei 28,19) este taina nbașterii din nou, din apă și din Duh (Ioan 3,3), prin care participăm la moartea și învierea lui Hristos (Rom. 6,3-5). Prin întreita afundare în apa baptismală, ne unim cu fiecare din cele trei personae ale Sfintei Treimi, în numele cărora suntem botezați. Botezul restabilește chipul lui Dumnezeu din om, conferindu-i calitatea de fiu al lui Dumnezeu după har și de membru al Trupului tainic al Domnului, Sfânta Biserică. Nașterea la o nouă viață în Hristos implică nu numai o moarte fără de păcat ci o adevărată curățire de păcatul strămoșesc (la prunci) și de toate păcatele personale săvârșite până în acel moment (la adulți).

Vechiul Testament ne oferă prefigurări ale Botezului creștin, care are rolul de a clarifica și de a întări semnificațiile acestei Sfinte Taine.

Noul Testament cuprinde bogate mărturii privind originea divină a Botezului, atestând în același timp elementele esențiale ale rânduielii baptismale, care existau, deci din epoca apostolică.

67

De la epoca marilor cateheți din perioada patristică până la Simeon, cultul ortodox a evoluat mult în râduiala lui formală și era mult mai greu de explicat decât în epoca de înflorire a catehumenatului.

Dacă la unii dintre vechii cateheți întâlnim tendințe de a găsi în Vechiul Testament cât mai multe simboluri ale Tainei Sfântului Botez, la Simeon intenția aceasta este abia observată și face doar atât cât este necesar pentru a da un fundament biblic ideilor expuse în explicarea sa.

Interpretările rămase clasice pentru exegeza Tainei Sfântului Botez întâlnite și la Simeon al Tesalonicului sunt însoțite însă de considerațiuni teologice mai profunde vădind o îndelungată preocupare a autorului de a fundamenta dogmatic explicarea tainei.

Spre deosebire de Simeon al Tesalonicului, Nicolae Cabasila nu intră în amănunte și în descrierea sitematică a tainei botezului ci se preocupă doar de latura practice-bisericească a problemei, de măsura în care lucrarea ei contribuie la sporirea vieții duhovnicești și la îndumnezeirea omului. Mai presus de toate Nicolae Cabasila ne prezintă efectele sacramentale ale Tainei Sfântului Botez în viața religioasă a credincioșilor numind această taină fereastră sau poartă prin care Soarele dreptății pătrunde în împărăția firii. Botezul – spune Cabasila – e începutul existenței, descoperirea chipului divin sădit în noi și răspândirea dorului după Dumnezeu, un fel de repetarea a actului creației.

Mai interesant Nicolae Cabasila ne arată roadele Botezului, îndeosebi cunoașterea directă pe care o dobândește sufletul în momentul atingerii de apă a Duhului Sfânt. Această cunoaștere duce la o reactivare a dragostei și a dorului nostru după Dumnezeu, încât “răniți

68

la sufler”, de atingerea dragotei divine, martirii de pildă, dau curs unei iubiri atât de mari încât din puterea ei înțeleg și rabdă dincolo de ce poate grăi limba omenească. Sigur că dăruirea noii vieți se face fără meritul nostrum, gustarea și bucuria ei se obține numai prin încordarea voinței și ajungând la colaborarea cu harul, singurul deliciu și farmec al năzuințelor omenești.

Unitatea Trupului lui Hristos și unitatea Duhului în care am fost botezați (I Cor. 12,13) implică unitatea credinței, mărturisirii și practicii Sfântului Botez, așa cum a fost el propovăduit și săvârșit de la început și până astăzi, confirmând cuvântul Apostolului: “Un Domn, o credință, un botez” (Efes 4,5).

69

BIBLIOGRAFIE

Izvoare

I. Ediții ale Sfintei Scripturi

1. Biblia sau Sfânta Scriptură, Ed. I.B.M.B.O.R., București 1988

II. Cărți de cult

2. Moliftelnicul, Ed. I.B.M.B.O.R. București 1998

III. Scrieri ale Sfinților Părinți

3. Sfântul Ambrozie al Milanului, Despre binefacerile Botezului, trad. de

Prof. Dan Negrescu, în “Altarul Banatului”, II. XLI, (1991), nr.

10-12, pp.115-116

4. Idem, De mysteris (Despre Sfintele Taine), trad. de Pr. Prof. Ene

Braniște și Prof. Gh. Voiusa, în “Studii Teologice”, XVII (1965),

nr. 5-6, p.284-302

5. Idem, De sacramentis, trad. de Pr. Prof. Ene Braniște în “Studii

Teologice” XIX (1967), nr. 9-10, p. 565-599

6. Cabasila Nicolae, Despre viața în Hristos, studiu introductiv și trad. de

Pr. Prof. Dr. Teodor Bodogae, Ed. I.B.M.B.O.R., București

2001

7. Sfântul Chiril al Ierusalimului, Procateheza 16 în Cateheze, trad. de Pr.

Dumitru Fecioru, București 1945 p. 53

8. Sfântul Dionisie-Ariopagitul, Despre ierarhia cerească, trad. de Pr.

Cicerone Iordăchescu, Chișinău 1932

9. Sfântul Gherman al Constantinopulului, Istoria bisericească și teoria

mistică, trad. de Pr. Prof. N. Petrescu în “Mitropolia Olteniei”

XXVII (1976) nr. 1-2, pp. 64-71

70

10. Sfântul Grigorie de Nyssa, Împotriva celor ce amână botezul, trad. de

Pr. Prof. Dr., Teodor Bodogae în “Mitropolia Bantului”, III-

XLII (1992), nr. 7-9

11. Sfântul Ioan Damaschin, Dogmatica, trad. de Pr. Prof. D. Fecioru, ed.

a treia, Ed. Scripta, București 1993, pp. 154-158

12. Învățătura celor 12 Apostoli, trad. de Pr. Prof. D. Fecioru, în vol.

Scrierile Părinților Apostolici., (col. “Părinți și scriitori

bisericești” I), București 1979, pp. 15-36

13. Sfântul Maxim Mărturisitorul, către Talasie, trad. de Pr. Prof.

Dumitru Stăniloae în “Filocalia”, vol. II, București 1977

14. Idem Ambigua, trad. de Dumitru Stăniloae în “Părinți și Scriitori

Bisericești”, 80, pp. 288-290

15. Sfântul Simeon al Tesalonicului, Răspunsurile Fericitului Simoen la

întrebările puse de un cleric în “Tratat asupra tuturor

dogmelor credinței noastre ortodoxe, după principiile puse de

Domnul nostru Iisus Hristos și urmașii săi”, în vol. I, Ed.

Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților 2002 pp. 106-121

Lucrări, studii și articole

16. Bodogae, Pr. Prof. Dr., Toedor, în Trăsături umaniste în

spiritualitatea bizantină în “Studii teologice”, nr. 5-6,

1982

17. Braniște, Pr. Prof. Dr., Ene, Contribuții la istoria literaturii teologice

bizantine: Nicolae Cabasila, Despre viața în Hristos, în

“Studii teologice”, XIV (1962), nr. 1-2, p. 13

71

18. Idem, Deosebiri interconfesionale cu privire la Sfintele Taine în

“Ortodoxia”, XI (1959), nr. 4, pp. 499-517

19. Idem, Explicarea Botezului în Catehezele baptismale ale Sfântului

Ioan Gură de Aur în “Studii teologice”, XXII (1970), nr. 7-8,

pp. 509-527

20. Idem, Explicarea Sfintei Liturghii după Nicolae Cabasila, Ed. I.B.M.

B.O.R., București 1977, pp. 151-172

21. Idem, Liturgica Specială, Ed. I.B.M.B.O.R., București 1980, pp. 372-

374

22. Idem, Omilii la Evanghelie după Ioan în “Studii teologice”, 1970, nr.

7-8, p. 322

23. Idem, Rânduiala Bisericii Ortodoxe cu privire la Taina Botezului și

Mirungerii și explicarea lor, în “Mitropolia Olteniei”, XXI

(1969), nr. 3-4, pp. 187-201

24. Idem, Rolul Botezului, Euharistiei și a Mirungerii în viața creștinilor

după Nicolae Cabasila în “Glasul Bisericii”, XV (1956), nr. 10

pp. 551-555

25. Deheleanu, Pr. P., Botezul ortodox (documentare biblică), în

“Mitropolia Moldovei și Sucevei”, XLVII (1971), nr. 34,

p. 215-246

26. Diaconu, Pr. Drd., Adrian, Catehezele baptismale ale Sfântului Ioan

Gură de Aur în “Biserica Ortodoxă Română”, CVIII (1990),

nr. 5-6

27. Dură, Pr. N., Dispoziții și norme canonice, privind administrarea

Tainei Botezului, în “Ortodoxia”, XXX (1979), nr. 3-4, p. 593-

612

72

28. Galeriu, Pr. Constantin., Jertfă și Răscumpărare, teză de doctorat,

București 1973, p. 133

29. Georgescu, Pr. Mag., Mihai, Sfintele Taine după Catehezele Sfântului

Chiril al Ierusalimului, în “Studii Teologice” XI (1959),

nr. 78, pp. 428-442

30. Ioanicescu, Pr. Lect., Ioan, Tâlcuirea Sfintelor Taine după opera

Sfânului Simeon al Tesalonicului, în “Mitropolia

Olteniei”, XLVII (1995), nr. 1-2

31. Marcu, Pr. Prof. Dr., Grigorie, Botezarea pruncilor în Biserica

primară, în “Mitropolia Olteniei”, 1956, nr. 4-5, p. 182

32. Mihălțan, Episcopul Oradiei, Ioan, Restaurarea chipului lui

Dumnezeu în om prin Taina Sfântului Botez, în “Mitropolia

Bantului”, XXXV (1985), nr. 11-12

33. Mihoc, Pr., Vasile, Botezul lui Ioan și Taina Sfântului Botez., în

“Îndrumări bisericești”, Sibiu, 1976, p. 123

34. Moldovan, Pr. Prof., Ilie, Botezul Domnului sau descoperirea

sensului divin al vieții în “Telegraful român”, 1984, nr. 1-

2, p. 2

35. Munteanu, Al. Arm., Rânduiala și explicarea Botezului și Mirungerii

după scrierile literaturii patristice, în “Glasul Bisericii”,

XIX (1960), nr. 11-12, pp. 952-972

36. Necula, Pr. Asist., Nicolae, Ritualul Botezului creștin și al Mirungerii

în riturile liturgice răsăritene, în “Glasul Bisericii”, XXX

(1971), nr. 9-10, pp. 828-846

37. Nicolae, Mitropolitul Banatului, Pedobaptismul de-a lungul vremii în

“Biserica Ortodoxă Română”, 1975, nr. 1-2, p. 131

73

38. Petcu, Drd., Sorin, Rânduiala și explicarea Botezului și a Mirungerii

după Arhiepiscopul Simeon al Tesalonicului, în “Studii

Teologice”, XXIV (1972), nr. 9-10, pp. 695-710

39. Petreuță, Pr. Dr., Ioan, Botezul Sfântului Duh în “Mitropolia

Bantului”, 1964, nr. 1-3, pp. 35-38

40. Preda, Drd., Constantin, Doctrina și practica botezului după Faptele

Apostolilor în “Ortodoxia”, XLIX (1997), nr. 3-4, pp. 36-65

41. Popa, Drd., Costică, Botezul și unitatea creștină în lumina Sfintelor

canoane în “Ortodoxia”, XXII(1974), nr. 3, pp. 486-497

42. Radu, Pr. Prof. Dr., D., Tainele inițierii în mistica sacramentală a lui

Nicolae Cabasila, în “Ortodoxia”, XLI, 1989, nr. 3

43. Radu, Pr. Dr., Simion, Deosebirea dintre botezul Sfântului Ioan și

Taina Sfântului Botez, în “Telegraful român”, 123, (1975), nr.

25-26, pp. 2-4

44. Saucă, Drd., Ioan, Taina Sfântului Botez, de-a lungul vremii în

“Mitropolia Bantului”, XXXIV (1984), nr. 5-6, pp. 285-306;

nr. 7-8, pp. 428-441

45. Scriban Iuliu, Botezul copiilor, în “Biserica Ortodoxă Română”,

1927, nr. 12, p. 733

46. Stăniloae, Pr. Prof. Dr., Dumitru, Numărul Tainelor, raportul și

problema Tianelor din afara Bisericii în “Ortodoxia” VIII

(1956), nr. 2, pp. 191-215

47. Idem, Sfintele Taine în ierugiile bisericești, în “Ortodoxia”, XXXVII

(1985), nr. 3

48. Idem, Teologia Dogmatică Ortodoxă ed. a doua, Ed. I.B.M.B.O.R.

vol. III, București 1997, p.34

74

49. Streza, Pr. Asist., Liviu, Botezul în diferite rituri litirgice creștine,

teză de doctorat (partea I), în “Ortodoxia”, XXXVII (1985),

pp. 27-186

50. Idem, Slujba Botezului în ritul liturgic ortodox și cel catholic, în

“Studii teologice” XXV (1973), nr. 9-10, pp. 685-697

75