Sfanta Liturghie la Sfantul Maxim Marturisitorul

=== Lic_Obreja ===

Introducere

Sf=ntul Maxim M\rturisitorul (†662) este unul dintre cei mai mari P\rin]i ai Bisericii R\s\ritene, fiind considerat ultimul mare teolog patristic `nainte de Sf=ntul Ioan Damaschin. El este unul dintre cei mai de seam\ g=nditori cre[tini din toate timpurile de[i p=n\ nu de mult opera sa a fost foarte pu]in cunoscut\ `n Europa Apusean\ [i America de Nord. Doar `n a doua jum\tate a secolului trecut au ap\rut studii ample, cu prec\dere `n Fran]a [i Germania.

C\lug\r [i ascet, format `n tradi]ia spiritual\ a R\s\ritului prin lectura marilor Sfin]i P\rin]i ai secolului al-IV-lea, mare admirator al scrierilor origeniste, evagriene, comentator al operei lui Dionisie Areopagitul, Sf=ntul Maxim a fost un veritabil ap\r\tor al Ortodoxiei `mpotriva monofizitismului [i a monotelismului, teolog contemplativ, `nspirat de idealismul platonician dar bine ini]iat `n psihologie [i `n doctrina principalilor scriitori mistici ai R\s\ritului. Disputa `mpotriva monotelismului, privind cele dou\ voin]e ale lui Hristos, era de fapt o consecin]\ a ne`n]elegerilor privind cele dou\ naturi sau firi ale M=ntuitorului care f\cuser\ obiectul Sinodului de la Calcedon. Implicarea Sf. Maxim avea ca temei profunda lui experien]\ spiritual\. Pozi]ia sa dyotelit\ (dou\ voin]e `n Hristos – uman\ [i divin\) a fost preg\tit\ cu mult timp `n urm\, `ns\ a ezitat s\ o afirme din respect fa]\ de autoritatea Patriarhului Serghie. Pentru Sf. Maxim doctrina celor dou\ voin]e dep\[e[te consecin]a logic\ a `nv\]\turii despre cele dou\ naturi devenind problema accept\rii `n mod deplin a omenit\]ii lui Hristos ca premis\ a m=ntuirii noastre. Ceea ce formeaz\ taina soteriologic\ `n [i prin Hristos este tocmai coexisten]a dinamic\ a celor dou\ naturi – cu voin]ele lor, potrivit naturii lor specifice. ~n consecin]\, a nega dualitatea voin]elor `nseamn\, pentru Sf. Maxim, a nu `n]elege esen]a lucr\rii m=ntuitoare a lui Hristos.

Teologia Sf=ntului Maxim poate fi privit\ ca un imn `nchinat unit\]ii tuturor lucrurilor, realizat\ prin iubirea creatoare [i m=ntuitoare a lui Dumnezeu – unirea omului cu Dumnezeu [i a lui Dumnezeu cu omul, unirea `ntregii crea]ii `n om, atunci c=nd acesta `[i `mpline[te voca]ia de a fi microcosmos, parte integrant\ a macrocosmosului universal – Dumnezeu `n Treime. Este vorba despre o unitate `n diversitate, unde toate `[i reg\sesc adev\rata lor identitate, individualitate `n momentul `n care realizeaz\ adev\rata comuniune cu Dumnezeu, `ntr-o armonie cu universul, `ntr-o Liturghie Cosmic\.

Aceste concep]ii nu sunt abstracte sau teoretice deoarece `n centrul tuturor lucrurilor se afl\ ~ns\[i persoana [i lucrarea M=ntuitorului Hristos, Cuv=ntul `ntrupat, Om [i Dumnezeu. Prin `ntruparea lui Dumnezeu omul are posibilitatea s\ se `ndumnezeiasc\ – scopul ultim al crea]iei – prin lucrarea proprie liber\ [i responsabil\ c\l\uzit\ de Harul sfin]itor. Pentru Sf. Maxim participarea la bine a omului, la orice nivel, este o participare la Dumnezeu ~nsu[i, care este izvorul oric\riu bine. Toate lucr\rile omului menite s\ realizeze scopul pentru care a fost creat `l determin\ s\ participe din ce `n ce mai profund la via]a divin\. Cu c=t se dep\[e[te pe sine apropiidu-se de Dumnezeu, cu at=t omul devine cu adev\rat “om dup\ chipul [i asem\narea lui Dumnezeu”.

Sf=ntul Maxim a tr\it `ntr-o perioad\ `n care `ntre R\s\rit [i Apus existau anumite tensiuni, care l-au marcat profund, murind chiar pentru integritatea viziunii sale – de a aduce toate lucrurile `n unire, `n Hristos. El este teologul a c\rui oper\ nu a fost deplin apreciat\, poate [i datorit\ faptului c\ nu a fost tradus\ dec\t destul de t=rziu, `ns\ a c\rui teologie este surpinz\tor de actual\, dup\ at=tea secole, d=nd m\rturie realit\]ii puterii unificatoare [i `mp\ciuitoare a Iubirii Divine.

Fie ca Bunul Dumnezeu, prin modesta mea `ncercare de a prezenta unele aspecte din g=ndirea str\lucitului teolog, s\ aduc\ lumin\, pace [i iubire divin\ `n con[tiin]a [i sufletul tuturor celor care caut\ r\spunsuri existen]iale `n alte religii, confesiuni, curente filosofice [i nu `n adev\rata teologie ortodox\ cre[tin\.

Sf=nta Liturghie – sec. I-VII. Scurt istoric. Interpret\ri

Istoria Sf=ntei Liturghii `n primele veacuri cre[tine

a) Instituirea Sfintei Liturghii

Centrul activit\]ii de r\scump\rare a M=ntuitorului Iisus Hristos `l constitue patimile [i moartea Sa pe Cruce urmate de `nviere. Evanghelia de pe Golgota este reactualizat\ `n Sf=nta Liturghie permanent. Liturghia nu este doar o reactualizare a patimilor M=ntuitorului ci [i o sintez\ liturgic\ a `ntregii lucr\ri s\v=r[it\ de Hristos.

M=ntuitorul Hristos `n convorbirea cu samarineanca de la f=nt=na lui Iacob formuleaz\ mai `nt=i principiu fundamental al cultului celui nou: `nchinarea `n duh [i adev\r (In. IV, 23-24), adic\ cinstirea lui Dumnezeu `n sinceritate [i cur\]ia inimii, din care trebuie s\ izvorasc\ formele externe ale cultului. Acest principiu trebuia s\ deosebeasc\, `n chip fundamental, cultul cel nou `nstituit de celelalte culte p\g=ne [i cel iudaic, care puneau mai mult accent pe riturile [i formele externe dec=t pe fondul l\untric, adic\ sim]irea religioas\, evlavia adev\rat\.

~ntemeierea Jertfei celei Noi fusese prevestit\ de M=ntuitorul cu mult `nainte de patima Sa `n cuv=ntarea ]inut\ mul]imii dup\ s\v=r[irea `nmul]irii p=inilor `n pustie: ”Eu sunt P=inea ce vie Care S-a pogor=t din cer. Cine m\n=nc\ din P=inea aceasta, viu va fi `n veci. Iar P=inea pe care Eu o voi da pentru via]a lumii este trupul Meu”(In.VI, 51). ~nstituirea cultului cre[tin [i `n mod deosebit a Sfintei Euharistii din cadrul Liturghiei a fost realizat\ de ~nsu[i M=ntuitorul la Cina cea de tain\, c=nd oficiaz\ un ritual pascal iudaic `mpreun\ cu ucenicii S\i: ”Iar pe c=nd m=ncau ei, Iisus, lu=nd p=ine [i binecuv=nt=nd, a fr=nt [i, d=nd ucenicilor, a zis: Luati, m=nca]i, acesta este Trupul Meu. Lu=nd apoi paharul [i mul]umind, le-a dat, zic=nd: Be]i dintru acesta to]i, c\ acesta este s=ngele Meu, al Legii celei Noi care pentru mul]i se vars\ spre iertarea p\catelor.”(Mt.XXVI, 26-28; Mt.XIV, 22-24; Lc.XXII, 19-20; 1 Cor.XI, 23-25).

Cu ocazia acestei ceremonii solemne Hristos a reformat [i spiritualizat cultul iudaic instituind un nou leg\m=nt pecetluit cu Trupul [i S=ngele S\u, un nou cult: cultul Legii celei Noi adus\ de El [i fundamentat\ pe Legea cea Veche. Reactualizarea liturgic\ a acestei ceremonii are ca temei porunca M=ntuitorului: ”aceasta s\ face]i spre pomenirea Mea”(Lc.XXII, 19; 1Cor.XI, 24), sfin]indu-i astfel pe ucenicii S\i ca arhierei, preo]i slujitori ai Jertfei celei Noi. Pe l=ng\ `ntemeierea cultului cre[tin, prin `nstituirea Sfintei Euharistii, M=ntuitorul fixeaz\ [i materia ei – p=inea [i vinul – instituind totodat\ [i formele principale ale noului cult (ritul euharistic), din care se vor dezvolta mai t=rziu, treptat, toate celelalte forme secundare ale sale.

Av=nd `n vedere str=nsa leg\tur\ care exist\ `ntre ideea sau concep]ia religioas\ [i formele sale de cult, noua credin]\ `n Dumnezeu, revelat `ntr-o form\ superioar\ celei din Vechiul Testament, trebuia s\ se exprime `n forme noi de cinstire a acestui Dumnezeu al iubirii. Sentimentul cel nou care leag\ pe om de Dumnezeu este iubirea dus\ p=n\ suprema ei form\ aceea de jertf\.

Denumirea de Liturghie nu a ap\rut odat\ cu jertfa euharistic\, ci `ni]ial s-au folosit al]i termeni ce defineau scopul, fiin]a sau esen]a acestei sfinte slujbe. Astfel `n perioada apostolic\ g\sim termeni precum “fr=ngerea p=inii” (Fapte II, 42; XX,7), “Cina Domnului” (1 Cor. X, 21; XI, 20), “binecuv=ntare” sau “paharul binecuv=nt\rii” (1 Cor. X, 16), “p=ine” [i “paharul Domnului” (1Cor. XI, 26-27). ~n epoca urm\toare denumirile jertfei liturgice se diversific\: “`n\l]are”, “aducere”, “ofrand\” (Sf. Clement Romanul, Ep.I Cor., cap.40), “euharistie”, “mul]umire” (Sf. Iustin Martirul, Apologia I, cap.65), “mister”, “tain\”, “tain\ sf=nt\” (Sf. Ioan Gur\ de Aur, Despre preo]ie, VI, 4), “jertf\”, “sacrificiu” (Didahia, cap.14).

Termenul de ast\zi care define[te celebrarea Sfintei Jertfe este de origine precre[tin\. ~n limbaj profan “liturghia” are etimologie greac\ [i reprezenta orice serviciu sau slujb\ public\ `n general. ~n cre[tinism termenul cap\t\ conota]ie religioas\ datorit\ Septuagintei care `l folose[te pentru a traduce termenul ebraic abodah `ndic=nd serviciul religios al preo]ilor [i levi]ilor de la templu [i Cortul M\rturiei (Ie[. XXX, 20). ~n Noul Testament `nt=lnim acest termen cu `n]elesul de slujb\, serviciul divin public (Evrei VIII, 2; Fapte XIII, 2; Rom.XV, 16). Ini]ial cuv=ntul “liturghie” avea un sens larg indic=nd totalitatea actelor de cult precum [i administrarea lor (ceea ce se `n]elege ast\zi prin “cult”, “slujire preo]easc\”) `ns\ `ncep=nd cu secolul V `n]elesul lui s-a restr=ns, aplic=ndu-se mai `nt=i la Cina cea de Tain\ (Teodoret de Cir, Epistola CXLVI) apoi la slujba Jertfei celei far\ de s=nge [i a `mp\rt\[irii credincio[ilor cu Sfintele Daruri (Codicele Justinian, Nov.VII).

b) Cultul cre[tin `n perioada apostolic\

Sfin]ii Apostoli au p\strat cu sfin]enie cele primite de M=ntuitorul, dar adaug\ [i forme noi `n func]ie de cerin]ele noii Biserici formate la Cinzecime. La `nceput credincio[ii proveneau `n mare parte din r=ndul iudeilor deci cultul avea [i unele influen]e din ritul vechi testamentar. Cre[tinii se rugau `n anumite momente fixate de cultul iudaic: ceasul al treilea (Fapte II, 5), al [aselea (Fapte X, 9) [i al nou\lea (Fapte III, 1) dar au introdus [i alte momente de adun\ri liturgice care au loc la `nceput `n case particulare. Aceste `ntruniri se desf\[urau `ndeosebi `n foi[orul Cinei din casa Mariei, mama lui Ioan Marcu (Fapte I, 13; XII, 12) socotit\ a fi cel mai vechi loca[ de cult cre[tin.

Sfin]ii Apostoli [i ucenicii lor se adunau `n fiecare duminic\ pentru a comemora “jertfa cea f\r\ de s=nge” imit=ndu-L pe M=ntuitorul Iisus Hristos. Astfel ei aduceau ofrandele (p=inea [i vinul), rosteau o rug\ciune de laud\ [i mul]umire adresat\ Bunului Dumnezeu, aminteau de patimile [i moartea lui Hristos apoi rosteau o rug\ciune de instituire [i anume cuvintele rostite de M=ntuitorul la Cina cea de tain\ dup\ care binecuv=ntau p=inea [i vinul. ~n final fr=ngeau p=inea imit=ndu-L pe Iisus [i `mp\rt\[eau participan]ii. La sf=r[itul acestui ceremonial se f\ceau [i anumite rug\ciuni, mijlociri pentru credincio[i rostite de c=tre liturghisitor iar ace[tia r\spundeau cu termenul ebraic Amin. Pe l=ng\ aceste elemente principale se adaug\ [i altele de-a lungul timpului: “s\rutarea p\cii” (I Tes. II, 6; Rom. XVI, 16; 1 Cor. XVI, 20), “m\rturisirea public\ a credin]ei” (I Tim. VI, 12), “manifest\ri harismatice” (1 Cor. XVI).

~n afar\ de ritualul euharistic propriu-zis, `n cadrul adun\rilor de cult din aceast\ perioad\ mai existau [i alte elemente componente [i anume: lecturi biblice din Vechiul [i Noul Testament (Fapte XIII, 15; I Tes. V, 27; col. VI, 16); predica (omilia) – comentarii asupra textelor citite (Fapte XX, 7, 11; 1 Tim. IV, 13; 1 Cor. XVI, 26); c=nt\ri religioase (psalmi, imne [i c=nt\ri duhovnice[ti) din Noul Testament: al preotului Zaharia, tat\l Sf=ntului Ioan Botez\torul (Lc.I, 68-79), al dreptului Simeon (Lc.II, 29-32) [i al Sfintei Fecioare (Lc. I, 46-54) precum [i unele fragmente de proz\ ritmat\ (Rom. XII, 11-12; Efes. V,14; I Tim. III,16); rug\ciunea care reprezenta principala preocupare a cre[tinilor (Fapte II, 42) cu invocarea frecvent\ a numelui lui Iisus sau cu refrenul “Prin Domnul nostru Iisus Hristos” (Rom. V, 11, 21; IV, 11); colecte pentru s\raci fiind o aplica]ie practic\ la `ndemnurile morale, la iubire [i `ntrajutorare, date `n predic\ (1 Cor. XVI, 1-2).

Legat de serviciul euharistic, `n veacul apostolic, se organizau agape sau “mese fr\]e[ti”, considerate a fi prelungiri sau supravie]uiri ale meselor iudaice care organizau s=mb\ta (1 Cor. XI, 20-22; Didahia celor 12 Apostoli, cap. IX, X). Nu se [tie cu exactitate dac\ aceste manifest\ri se realizau `nainte sau dup\ cina euharistic\ `ns\ ceea ce este o certitudine este faptul c\ `ncep=nd cu secolul II agapele, ca [i harismele, au degenerat `n abuzuri [i excese. Acest fapt a determinat Biserica s\ ia act `mpotriva acestor mese fr\]e[ti `n public [i le va accepta av=nd doar un caracter particular, `n cadrul familial (1 Cor. XI, 21-22). Totu[i `n via]a public\ a Bisericii agapele `[i reg\sesc continuitatea `n forme diverse: mesele pentru s\r\ci; pomenile (ospe]e funerare); mesele oferite la anumite evenimente importante din via]a parohiei (hramuri, sfin]iri, vizita episcopului eparhiot etc.) [i nu `n ultimul r=nd ca “p=inea binecuv=ntat\” – anafora.

Cultul cre[tin a c\p\tat o `ndividualizare mai precis\ `n raport cu cel iudaic `n comunit\]ile diaspor\, unde nu exista templul din Ierusalim, care ]inea lega]i de el pe primii cre[tini de aici recruta]i dintre iudei. Separarea de cultul iudaic s-a realizat treptat [i `n Ierusalim prin persecu]iile evreilor `mpotriva cre[tinilor care s-au soldat cu moartea primilor martiri (Sf. {tefan, Sf. Iacov) [i prin `ntrunirea Sinodului Apostolic din Ierusalim (49-50) care a hot\r=t ca fiind neobligatorie circumciziunea pentru cre[tinii proveni]i din medii neiudaice. Un ultim pas hot\r=tor `n separarea cultului cre[tin de cel iudaic a fost d\r=marea templului din Ierusalim de c\tre romani `n anul 70.

c) Serviciul divin public `n perioada persecu]iilor

~n secolele II [i III cultul cre[tin nu a avut o dezvoltare ampl\ datorit\ prigoanei dezl\n]uit\ asupra Bisericii dar [i datorit\ faptului c\ amintirile despre via]a [i activitatea M=ntuitorului [i a Sfin]ilor Apostoli erau proaspete [i vii `n memoria credincio[ilor. Pe l=ng\ aceste aspecte prima [i n\dejdea venirii din nou a M=ntuitorului, ideea parusiei, fapt ce determina pe credincio[i, Biserica primar\, s\ aib\ a stare de entuziasm tineresc.

Pentru adun\rile liturgice cre[tinii foloseau casele particulare, `nc\peri subterane din catacombe, unde ei `[i `ngroap\ mor]ii [i se refugiaz\ din fa]\ persecutorilor dar `[i construiesc sau achizi]ioneaz\ [i cele dint=i basilici cre[tine de la suprafa]a p\m=ntului.

Cel mai important izvor din secolul II care ne furnizeaz\ informa]ii bogate despre desf\[urarea Sf. Liturghii este Apologia I a Sf. Iustin Martirul scris\ `n jurul anului 150 d.Hs.. ~n capitolele 65-67 autorul descrie sumar ceremonia jertfei euharistice cu scop apologetic, adic\ de a-i ap\ra pe cre[tini de acuza]iile nedrepte [i calomniile care circulau pe seama lor, `n leg\tur\ cu adun\rile lor de cult. Aceste trei capitole contin expuse pe scurt o Liturghie baptismal\ (cap. 65), o interpretare dogmatic\ a ritului euharistic (cap. 66) [i o Liturghie duminical\ obi[nuit\ (cap. 67).

Liturghia duminical\ avea dou\ p\r]i componente distincte [i anume: liturghia catehumenilor, care cuprindea citiri din “memoriile Apostolilor sau din scrierile profe]ilor”, predica sau omilia [i unele imne din psalmi (`ns\ Sf. Iustin nu le men]ioneaz\); a doua parte reprezenta Liturghia euharistic\ care se s\v=r[ea st=nd `n picioare [i avea urm\toarele elemente constitutive: o rug\ciune general\ pentru to]i credincio[ii (ectenia mare de mai t=rziu), s\rutarea p\cii, se aduceau proestosului p=ine [i vin amestecat cu ap\, proestosul `nal]\ rug\ciuni (aminteau de Patimile M=ntuitorului [i cuvintele de instituire la Cina cea de Tain\) [i mul]umiri at=t c=t poate iar poporul r\spunde la sf=r[it cu “Amin”, `mp\rt\[irea credincio[ilor de c\tre diaconi.

~n secolul urm\tor nu `nt=lnim o descrie a Sf. Liturghii at=t de am\nun]it\ ca a Sf. Iustin Martirul fie datorit\ rigorii disciplinei arcane fie datorit\ faptului c\ nu s-a ivit un prilej de expunere sau tratare special\ a cultului cre[tin, care era un lucru familiar [i cunoscut. Izvoarele care ne relateaz\ momente cele mai importante din cultul cre[tin sunt scrierile epigrafe din grupa cunoscut\ sub denumirea colectiv\ “R=nduieli Biserice[ti”, dintre care amintim: R=nduiala bisericeasc\ egiptean\, Constitu]iile Apostolice, Testamentul Domnului nostru Iisus Hristos. Ultimele dou\ scrieri de[i provin din sec. IV-V con]in, folosesc sau transmit materiale mai vechi din secolul III sau chiar de mai `nainte.

Cea mai important\ din punct de vedere liturgic este considerat\ de istorici a fi colec]ia Constitu]iile Apostolice, care `n c\r]ile a doua (cap. 57-59), a [aptea (cap. 33-49) [i a opta (cap. 4-42), prezint\ informa]ii bogate despre loca[ul bisericesc, r=nduielile de cult [i despre func]iile liturgice ale membrilor ierarhiei biserice[ti. ~n cartea a opta (cap. 5-15) g\sim o Liturgie de tip sirian (antiohian), s\v=r[it\ cu prilejul hirotoniei unui episcop, care poart\ numele de Liturghia Clementin\ deoarece se presupune c\ ea ar fi fost transmis\ de `nsu[i Clement Romanul, primit\ fiind de la Sfin]ii Apostoli. Aceast\ Liturghie, ca [i cea descris\ de Sf. Iustin con]ine dou\ p\r]i: una adresat\ catehumenilor – Liturghia catehumenilor [i cealalt\ destinat\ credincio[ilor boteza]i – Liturghia credincio[ilor (euharistic\).

Liturghia catehumenilor con]ine 4, 5 lecturi biblice, din Vechiul [i Noul Testament, av=nd intercalate imne din psalmi; citirea Evangheliei urmat\ de omilia sau predica rostit\ de episcop. ~n final diaconul rostea o serie de patru ectenii – pentru catehumeni, pentru energumeni, pentru candida]ii la botez [i a patra pentru peniten]i. Fiecare ectenie era urmat\ de o rug\ciune rostit\ de episcop, dup\ care fiecare categorie de participan]i ie[eau din biseric\, fiind binecuv=nta]i de episcop.

Dup\ ie[irea peniten]ilor cei r\ma[i se ridicau `n picioare [i `ncepea Liturghia credincio[ilor cu o nou\ ectenie (ectenia mare), o rug\ciune rostit\ de episcop pentru credincio[i, s\rutarea p\cii [i sp\larea m=inilor litughisitorilor. Se luau m\suri pentru asigurarea lini[tii [i ordinii `n biseric\ iar diaconii aduceau apoi episcopului, la Sf=nta Mas\, p=inea [i vinul alese pentru Sf=nta Jertf\. Episcopul rostea o rug\ciune euharistic\ (asem\n\toare cu anaforaua din Liturghia ortodox\ a Sf. Vasile), urma o nou\ ectenie [i o rug\ciune care preg\tea imp\rta[irea, apoi `mp\rt\[irea propriu-zis\ a credincio[ilor `n timpul c\reia se citea psalmul XXXIII. ~n final se rostea o nou\ ectenie [i o rug\ciune de mul]umire dup\ `mp\rt\[ire, dup\ care se f\cea concedierea credincio[ilor dup\ formula: Ie[i]i `n pace!, rostit\ de diacon (asem\n\toare cu rug\ciunea Amvonului).

~n primele trei secole se poate vorbi de o uniformizare general\ a cultului cre[tin dat fiind faptul c\ Sf. Liturghie, `n elementele ei esen]iale, era bine cunoscut\ [i cu stricte]e respectat\ de to]i litughisitorii.

d) Evolu]ia Sf. Liturghii dup\ secolul patru

Dup\ anul 313, c=nd cre[tinismul devine o religie liber\, cultul cre[tin cap\t\ o dezvoltare deosebit\ introduc=ndu-se elemente noi care `nfrumuse]eaz\ [i amplific\ vechile forme existente. Liturghia este influen]at\ diferit `n marile regiuni ale cre[tin\t\]ii, astfel `nt=lnindu-se patru grupe, familii din care vor deriva mai t=rziu toate riturile liturgice. Cele patru surse principale sunt: ritul antiohian (sirian), ritul alexandrin (egiptean), ritul galican, ritul roman.

Ritul antiohian vechi, pur, cunoscut sub numele de “clementin” a fost `nlocuit de timpuriu cu Liturghia Sf. Iacob, fratele Domnului, primul episcop al Ierusalimului. Din aceast\ Liturghiei deriv\ toate liturghiile folosite `n Bisericile r\s\ritene, calcedoniene [i necalcedoniene. Cele care prezint\ interes pentru noi sunt liturghiile bizantine (a Sf. Ioan Gur\ de Aur [i a Sf. Vasile cel Mare), care vor `nlocui treptat liturghiile mai vechi `n toat\ cre[tin\tatea ortodox\, `mbog\]indu-[i `n timp r=nduiala cu rituri [i ceremonii noi.

Liturghia Sf. Marcu a constituit principalul izvor de inspira]ie pentru ritul alexandrin. Ini]ial ea a fost oficiat\ `n limba greac\ dar dup\ sinodul de la Calcedon, c=nd Biserica copt\ s-au desp\r]it de Constantinopol, Liturghia alexandrin\ a fost tradus\ `n limba egiptean\ iar ulterior apare [i o versiune `n limba etiopian\ veche (dialectul gheez).

La Roma [i `n celelalte p\r]i ale Apusului cre[tin a fost oficiat ini]ial ritul uniform, oficial `n `ntreaga Biseric\ cre[tin\. Mai t=rziu, `n secolul V, Roma se separ\ folosind o Liturghie cu caracter aparte, de origine foarte obscur\, deosebit\ de cea r\s\ritean\. Liturghia oficiat\ `n sudul Italiei va r\m=ne fidel\ Orientului [i va purta denumirea de “ritul galican” deoarece a cunoscut la `nceput o mare dezvoltare `n Galia (sudul Fran]ei de azi), r\sp=ndindu-se [i `n Bretania (sec. V-VI), Irlanda, Anglia.

Secolele V-VI reprezint\ o perioad\ crucial\ pentru formarea riturilor r\s\ritene dar [i pentru Bisericile necalcedoniene, constituite pe criterii na]ionale, care se vor dezvolta separat una de alta cre=ndu-[i fiecare propriul rit liturgic.

Erminii liturgice p=n\ la Sf=ntul Maxim M\rturisitorul

a) Clasificarea comentariilor liturgice

Pentru a putea creea mediul necesar unei comuniuni mistice a omului cu Dumnezeu, liturghia este nevoit\ s\ apeleze la sensurile simbolico-istorice [i mistico-divine ale riturilor sale. Aceste rituri, dincolo de partea v\zut\, au [i un `n]eles tainic legat de evenimente din istoria m=ntuirii noastre sau de realit\]i de ordin spiritual, transcendent. Pentru a explica Sf. Litughie s-au realizat erminii, comentarii mai mult sau mai pu]in elaborate metodic, prin care se expun `n]elesul tainic, l\untric al sfintei slujbe, precum [i semnifica]ia actelor sau lucrurilor ce stau `n str=ns\ leg\tur\ cu ea.

Literatura cre[tin\ veche ne-a l\sat c=teva t=lcuiri liturgice pre]ioase [i care se deosebesc `ntre ele dup\ scopul urm\rit de autor, dup\ punctul de vedere care predomin\ `n preocup\rile sale, dup\ metoda folosit\ sau dup\ felul de expunere.

Astfel, dup\ obiectul interpret\rii, unele comentarii se ocup\ de explicarea textului liturgic – comentariiile verbale (literale), al c\ror tip reprezentativ poate fi socotit comentariul din omiliile catehetice ale lui Teodor de Mopsuestia. Altele se eviden]iaz\ prin explicarea doctrinelor, ideilor care se desprind din r=nduiala sau din textul Liturghiei – comentarii doctrinare (dogmatice), cum este comentariul lui Teodor de Andida. Din aceast\ categorie fac parte [i comentariile mistico-simbolice, care pun accent pe sensul simbolic, mistic al ritului cre[tin. Acestea sunt cele mai des `nt=lnite iar modelul lor des\v=r[it este comentariul Sf. Gherman I, patriarhul Constantinopolului.

Din punct de vedere al scopului imediat, avut `n vedere de autor, unele comentarii urm\resc instruirea sau catehizarea credincio[ilor – comentariile catehetice, caracteristice epocii de aur a literaturii patristice, iar prototipul lor este comentariul din catehezele mistagogice ale Sf. Chiril al Ierusalimului. Comentariile ascetico-morale, care t=lcuiesc Sf. Liturghie pentru o aprofundare mai ad=nc\ a sensurilor spirituale , moralizatoare, sunt reg\site mai ales la Sf. Ioan Gur\ de Aur [i Sf. Atanasie Sinaitul. Unii comentatori, precum Dionisie Areopagitul `n Ierarhia bisericeasc\, fac din explicarea Liturghiei un obiect de [tiin]\ sau de specula]ie teologic\.

Totu[i o `mp\r]ire riguroas\ [i exhaustiv\ a comentariilor liturgice dup\ criteriile men]ionate mai sus nu se poate realiza deoarece sunt cazuri c=nd aceea[i t=lcuire se poate `ncadra `n mai multe din aceste caractere sau preocup\ri, sau le cuprinde pe toate laolalt\.

b) Explicarea Sf. Liturghii `n primele trei secole

Odat\ cu s\v=r[irea comemor\rii euharistice de c\tre Sf. Apostoli a ap\rut [i necesitatea explic\rii actelor ritualice pentru a-i `nt\ri pe neofi]i `n dreapta credin]\ dar [i pentru a se ap\ra de atacurile agresive, care veneau din partea p\g=nilor [i iudeilor. ~ntr-o form\ sumar\ t=cuirea Cinei euharistice apare pentru prima oar\ la Sf Apostol Pavel, care le aminte[te corintenilor: “de c=te ori ve]i m=nca aceast\ p=ine [i ve]i bea acest pahar, moartea Domnului vesti]i p=n\ c=nd va veni. Astfel oricine va m=nca p=inea aceasta sau va bea paharul Domnului cu nevrednicie, va fi vinovat fa]\ de Trupul [i de S=ngele Domnului” (1 Cor. XI, 26-27).

~ns\ o explicare integral\ [i sistematic\ a Sf. Liturghiei nu g\sim `n literatura cre[tin\ a primelor trei secole, a[a cum de altfel, nu ne-au r\mas nici scrieri `n care s\ g\sim r=nduiala ei expres\ [i am\nun]it\ din acest timp. Aceast\ lips\ se explic\ [i datorit\ faptului c\ `n antichitatea cre[tin\ nu s-a sim]it a[a de mult nevoia unei explic\ri a liturghiei, ca `n timpul de mai t=rziu. C\ci, pe de o parte limba de cult era `nc\ limba curent\ din uzul zilnic, iar pe de alt\ parte, ceremoniile care `nso]eau cuv=ntul se g\seau `n stadiu incipient de dezvoltare [i erau destul de explicite prin ele `nsele. Explicarea Sf. Liturghii devine imperios necesar\ atunci c=nd ritul se va dezvolta [i vor apare elemente noi pe l=ng\ Anaforaua primar\.

Ini]ierea `n misterul liturgic era [i unul din scopurile principale ale catehumenatului. Interpretarea Sf. Liturghii constituia una din preocup\rile de baz\ ale primilor dasc\li cre[tini [i alc\tuia un element sau obiect fundamental al catehezei, al\turi de Sf=nta Scriptur\ [i de `nv\]\tura dogmatic\ de credin]\.

~n astfel de `mprejur\ri, se `n]elege c\ necesitatea unor tratate speciale de explicare a Sf. Liturghii era limitat\. A[a se explic\, probabil, absen]a unor comentarii ale cultului divin public `n primele veacuri cre[tine. Uneori pentru motivarea acestui lucru este `nvocat\, de unii liturgi[ti, disciplina arcan\, care impunea reguli severe [i stricte. ~ns\, aceasta, nu pare a fi o motiva]ie destul de elocvent\ deoarece `n acea epoc\ a fost scris\ Apologia I, de Sf. Iustin Martirul [i Filosoful, care expune sumar din punct de vedere doctrinar ritul euharistic. Aceast\ expunere poate fi considerat\ ca fiind cea dint=i `ncercare de explicare elementar\ a liturghiei cre[tine din epoca primar\ a Bisericii. Explicarea Sf. Iustin Martirul are `ns\ un scop [i un caracter pur apologetic, f\c=nd parte dintr-o apologie general\ a cre[tinismului `mpotriva p\g=nismului persecutor.

c) Comentarii liturgice sub form\ catehetic\ [i omiletic\ `n sec.IV-V

Odat\ cu libertatea de exprimare a Bisericii cre[tine apar `n literatura patristic\ bogate [i pre]ioase studii ce abordeaz\ t=lcuiri ale Sf. Liturghii. Cultul cre[tin cap\t\ o ampl\ dezvoltare [i liturghia se `mbog\]e[te cu forme [i ceremonii noi, care nu mai sunt a[a de accesibile publicului larg [i, drept urmare se cerea o l\murire mai am=nun]it\.

Cunoa[terea Liturghiei era un lucru pe care credincio[ii [i-l `nsu[eau `nc\ din timpul catehumenatului, de aceea primele comentarii liturgice au un scop [i caracter catehetic [i provin din epoca de “aur”, din sec. IV-V. Ele sunt opera marilor catehe]i din acel timp, fiind alc\tuite `n vederea instruirii [i ini]ierii catehumenilor, care erau pe punctul de a primi botezul cre[tin, sau a neofi]ilor, care-l primiser\ deja. Comentariile din acest\ categorie au, `n general, un caracter de popularizare [i form\ de expunere omiletic\. ~nainte de a fi scrise, ele au fost rostite ca predici, [i fac parte dintr-un curs sistematic [i complet de instruc]ie mistagogic\ `n care t=lcuiau mai ales cele trei taine majore ale `ni]ierii cre[tine: Botezul, Mirungerea [i Euharistia. Erau explicate `ntr-un mod simplu, pe `n]elesul tuturor, ceremoniile liturghiei, semnifica]ia lor dogmatic\, simbolic\ [i mistic\, precum [i efectele lor supranaturale, insist=nd `ndeosebi asupra obliga]iilor morale, impuse celor ce vor primi sau au primit tainele ini]ierii cre[tine.

Primul comentariu al Liturghiei, av=nd o forma de expunere omiletic\, este considerat a fi al Sf. Chiril al Ierusalimului `n ultimele dou\ din Catehezele mistagogice, care au fost rostite `n S\pt\m=na Luminat\ a anului 348 neofi]ilor care primiser\ Sf. Botez. ~n cateheza a patra mistagogic\ se vorbe[te despre Euharistie, st\ruind, mai ales, asupra prefacerii p=inii [i a vinului euharistic `n Sf. Trup [i S=nge, precum [i asupra roadelor `mp\rt\[irii, cit=nd `n acest scop mai multe pre`nchipuiri sau tipuri ale Cinei euharistice din Vechiul Testament. Ultima catehez\ mistagogig\, a cincea, explic\ Liturghia euharistic\ sau a credincio[ilor, care era atunci `n uz la Ierusalim (a Sf. Iacob, fratele Domnului). Aceast\ t=lcuire prezint\ aspecte foarte importante privind epicleza euharistic\, prezen]a real\ a M=ntuitorului `n Euharistie, caracterul de Jertf\ al Sf. Liturghii [i efectele ei binef\c\toare asupra viilor [i mor]ilor, sfin]irea prin `mp\rt\[ire, precum [i o frumoas\ interpretare a Rug\ciunii Domne[ti. La aceste aspecte de profunzime se adaug\ [i o form\ sobr\, simpl\ [i clar\ a expunerii ceea ce confer\ scrieriilor Sf. Chiril o mare frumuse]e.

Datorit\ acestor calit\]i, interpretarea Sf. Liturghii din catehezele Sf. Chiril al Ierusalimului va avea o cov=r[itoare influen]\ asupra t=lcuitorilor de mai t=rziu, at=t `n R\s\rit c=t [i `n Apus.

O prezentare destul de am=nun]it\ a ritului euharistic, av=nd o importan]\ la fel de mare ca cea a Sf. Chiril, este cea a lui Teodor de Mopsuestia († 428). Acesta, fost coleg cu Sf. Ioan Gur\ de Aur la [coala din Antiohia, interpreteaz\ o Liturghie de tip sirian (a Sf. Iacob), la fel ca [i Sf. Chiril. La Teodor de Mopsuestia g\sim cea mai ampl\ explicare a p\r]ii centrale din r=nduiala Liturghiei [i anume ritul euharistic. C=tre sf=r[it se pune accent pe `mp\rt\[irea cu Sfintele Taine, completate cu sfaturi privitoare la cur\]ia sufleteasc\ cerut\ celor ce vor s\ se `mp\rt\[easc\.

Explicarea dat\ de Teodor se caracterizeaz\ prin bog\]ia elementului doctrinar [i a avut o mare apreciere `n r=ndul nestorienilor. Liturgi[tii ortodoc[i nu au mai `ntrebuin]at-o `n lucr\rile lor datorit\ condamn\rii postume a scrierilor lui Teodor la Sinodul V Ecumenic (553). Trebuie remarcat faptul c\ `n comentariul lui Teodor se g\sesc formulate pentru prima dat\ c=teva idei fundamentale `n istoria interpret\rii Liturghiei. Putem exemplifica concep]ia despre rolul de reprezentant al M=ntuitorului, ce se atribuie preotului sau arhiereului liturghisitor, ideea c\ diaconii slujitori sunt imagini ale `ngerilor care s\v=r[esc slujba f\r\ de materie `n jurul tronului Celui Prea`nalt. Aceste idei le vom g\si dezvoltate [i `n Despre ierarhia bisericeasc\ a lui Dionisie Areopagitul [i vor trece ca un bun comun [i anomim, de larg\ circula]ie, `n interpretarea liturghiilor r\s\ritene.

~n Apus, reprezentantul t=lcuirii liturgice de form\ catehetico-omiletic este Sf. Ambrozie al Milanului (†397) cu lucrarea De mysteriis (unii `I atribuie [i lucrarea De sacramentis).

d) Interpret\ri liturgice cu scop ascetico-moral

Aceste interpret\ri formeaz\ o categorie aparte deoarece explicarea Sf. Liturghii nu este un scop `n sine ci un motiv pentru transmiterea unor sfaturi, `ndemnuri, care s\ duc\ la edificarea moral\ a credincio[ilor sau la purificarea moravurilor lor.

Una dintre personalit\]ile marcante ale sec. IV, Sf. Ioan Gur\ de Aur (†407), c\ruia tradi]ia `i atribuie paternitatea mai multor liturghii r\s\ritene, nu ne-a l\sat o lucrare anume consacrat\ interpret\rii Sf. Liturghii. ~n schimb, avem de la el o mul]ime de pasaje pre]ioase, `n care explic\ diferite momente, acte [i texte liturgice, citate [i folosite `n imensa lui oper\, mai ales `n omiliile exegetice [i catehetice rostite `n Antiohia [i Constantinopol. Analiz=nd aceste lucr\ri putem remarca faptul c\ Sf. Ioan a fost unul dintre cei mai mai interpre]i ai cultului divin ortodox, un des\v=r[it teoretician al doctrinei despre jertfa euharistic\. El insist\ mai ales asupra prezen]ei reale a M=ntuitorului `n Sf=nta Euharistie, lucru ce va intriga mai t=rziu pe protestan]i, subliniind caracterul de jertf\ a acestei sfinte taine, precum [i identitatea jertfei de cruce cu cea liturgic\.

~n tratatul Despre preo]ie, Sf. Ioan Hrisostom, spune c\ Liturghia Bisericii nu este altceva dec=t chipul slavei `ngere[ti, pe care muritorii o anticipeaz\ astfel, fiind `nc\ `n trup, [i pe care ~nsu[i Sf=ntul Duh le-a inspirat-o: ”C\ci nu vreun om, nici vreun arhanghel, nici o alt\ putere creat\, ci `nsu[i M=ntuitorul a or=nduit acest\ slujb\ [i a insuflat pe cei ce sunt `n trup s\ n\scoceasc\ aceast\ slujire a `ngerilor”. Se afirm\ `n multe locuri c\ exist\ o participare misterioas\, dar real\, a `ngerilor la Liturghie, mai ales `n momentul prefacerii: “Mas\ `mp\r\teasc\ st\ de fa]\, `ngerii slujind mesei, ~nsu[i ~mp\ratul este de fa]\…” (Omil. III, 5 la Efes.); “Ce faci omule ?! C=nd Hristos este de fa]\, c=nd `ngerii sunt prezen]i, c=nd aceast\ `nfrico[\toare mas\ este pus\ `nainte, c=nd fra]ii t\i `nc\ mai particip\ la mistere, tu pleci, fugind?”(Cuv=nt `mpotriva celor ce pleac\ de la Sf=nta Liturghie).

Erminiile liturgice ale Sf. Ioan se disting printr-o accentuat\ preocupare moralizatoare, tr\s\tur\ ce caracterizeaz\, de altfel, `ntreaga oper\ a acestui genial p\rinte bisericesc. Acest lucru este lesne de `n]eles, dac\ avem `n vedere c\ omiliile sale nu au ca scop principal explicarea Liturghiei ci textele comentate sunt de fapt argumente `n sprijinul ideilor exegetico-morale, care constitue tema de baz\ a operei sale.

Sf=ntul Atanasie Sinaitul este considerat de liturgi[tii moderni (ex: Pr. Prof. Dr. Ene Brani[te) ca fac=nd parte tot din acest\ categorie a interpre]ilor Sf. Liturghii av=nd ca scop transmiterea `nv\]\turilor ascetico-morale pentru credincio[i. Ca stare] a unei m=n\stiri din Muntele Atos (630-700), Sf. Atanasie scrie lucrarea Cuv=nt despre sf=nta adunare (Liturghie), care nu este at=t un comentariu liturgic de ordin ascetic ci mai degrab\ o mustrare aspr\ adresat\ celor ce vin numai de form\ la Sf. Liturghie. Aceast\ scriere, prin severitatea ei, aminte[te de stilul Sf. Ioan Gur\ de Aur cu privire la caracterul `nfrico[\tor al misterul prefacerii [i al `mp\rt\[irii.

Sf. Atanasie `[i `ncepe lucrarea ar\t=nd influen]a binef\c\toare a citirilor [i c=nt\rilor din prima parte a Sf. Liturghii, mustr=nd cu asprime ner\bdarea [i plictiseala manifestate de unii participan]i. Este condamnat\ atitudinea necuviincioas\ a celor ce intr\ `n sf=ntul altar, nesocotind maestatea misteriului `nfrico[\tor care are loc sub ochii lor. Cu acest prilej, sf=ntul atonit explic\ unele `ndemnuri [i formule semnificative din aceast\ parte a Sf. Liturghii: “S\ st\m bine, s\ st\m cu fric\…”, “Sus s\ avem inimile”, “Sfintele, sfin]ilor” etc., d=nd sfaturi pentru participarea cu vrednicie la jertfa euharistic\ adus\ de preot. Lucrarea Sf. Atanasie are ca filon principal `ndreptarea [i aten]ionarea participan]ilor la Liturghie asupra importan]ei [i semnifica]iei fiec\rui moment al cultului euharistic.

e) Interpretarea simbolic\ – o nou\ etap\ teologic\

De la sf=r[itul secolului V `nainte, odat\ cu dispari]ia disciplinei catehumenatului, comentariile liturgice de gen catehetic sunt `nlocuite cu erminii cu scop [i caracter teologico-scolastic. Acestea nu mai corespund unei necesit\]i de ordin practic, aceea de a instrui sau catehiza, ci sunt tratate cu specula]ie [i erudi]ie teologic\.

Autorii lor caut\ s\ expun\ `n mod mai mult sau mai pu]in savant, r=nduiala Liturghiei, sensul [i rostul ceremoniilor ei, iar uneori, [i semnifica]ia mistico-simbolic\ a obiectelor, a vaselor [i a ve[mintelor liturgice sau a sf=ntului loca[, dar mai ales ideile de doctrin\ pe care se bazeaz\ sau care se desprind din r=nduiala [i din textul sau formularul Liturghiei. Spre deosebire de comentariile de gen catehetico-omiletic, care nu sunt de fapt dec=t fragmente sau p\r]i ale unor cursuri catehetice, comentariile teologice vor avea `nf=]i[area unor tratate unitare [i de sine st\t\toare.

Cel dint=i tratat teologico-scolastic privind interpretarea Sf. Liturghii este considerat\ a fi lucrarea Despre ierarhia bisericeasc\, privit\ de obicei ca cea mai veche Liturgic\ cre[tin\. Ea face parte din grupul scrierilor cunoscute sub denumirea de “pseodo-areopagite”, deoarece sunt redactate de un autor neidentificat, care se d\ drept Sf. Dionisie Areopagitul (cel care dup\ tradi]ie a fost primul episcop al Atenei), probabil `n Siria, pe la sf=r[itul secolului V sau `nceputul secolului VI.

~ntregul tratat este un curs complet de instruc]ie mistagogic\ deoarece se ocup\ de toate cele trei taine majore ale ini]ierii cre[tine: Botezul – “iluminarea” (cap. II), Euharistia – “taina `mp\rt\[irii sau comuniunii” (cap. III) [i Mirungerea – “taina sfin]irii mirului” (cap. IV). Am putea considera c\ aceast\ lucrare s-ar putea `ncadra [i `n categoria comentariilor catehetico-omiletice, `ns\ datorit\ caracterului profund speculativ denot\ faptul c\ nu a fost scris pentru uzul catehe]ilor. Din aceast\ perioad\ toate comentariile liturgice nu mai sunt destinate catehumenilor `nv\]\cei sau neofi]i, ci unor elite intelectuale, unor avansa]i `n tainele teologiei cre[tine, astfel aceast\ lucrare este privit\ ca f\c=nd parte din tratatele liturgice de tip speculativ.

Cel dint=i admirator, comentator, [i popularizator al scrierilor pseudo-areopagite este Sf. Maxim M\rturisitorul (†662), mare lupt\tor `mpotriva eresului monotelit. El purific\ sistemul pseudo-dionisian de reminiscen]e neoplatonice, pun=ndu-l de acord cu doctrina strict cre[tin\. C=teva elemente interesante pentru explicarea liturghiei ne-a l\sat Sf. Maxim `n Scoliile sau comentariile sale (cap. III), din Despre ierarhia bisericeasc\.

Lucrarea sa principal\ [i original\ `n aceast\ materie este `ns\ Mystagogia. Acesta cuprinde o explicare mistico-simbolic\ a sf=ntului loca[ [i a Liturghiei, `nrudit\ cu cea din Despre ierarhia bisericeasc\. Comentatorii anteriori `[i m\rginise erminiile lor doar la Liturghia credincio[ilor iar Liturghia catehumenilor era men]ionat\ doar sporadic. Astfel Mystagogia Sf. Maxim este cel dint=i comentariu care expune r=nduiala complet\ a Liturghiei din acea vreme (sec. VII). Dar tratarea critic\ [i sistematic\ a interpret\rii liturgice din aceast\ oper\ remarcabil\ constitue de fapt obiectul acestei lucr\ri [i drept urmare o voi dezvolta `n capitolele urm\toare, nu `nainte de a prezenta c=teva aspecte despre via]a [i opera acestui mare scriitor cre[tin ortodox.

~ncep=nd cu Dionisie pseodo-Areopagitul [i Sf. Maxim M\rturisitorul interpretarea simbolic\ a Sf. Liturghii cap\t\ noi orizonturi datorit\ specula]iilor teologico-mistice. Acestor promotori li s-au ad\ugat `n secolele urm\toare [i al]ii care au p\strat [i ad\ugat `n studiile lor elemente mistico-simbolice de o frumuse]e remarcabil\ complet=nd patrimoniul cultural cre[tin. Printre lucr\rile cele mai reprezentative amintim:

– Despre Dumnezeiasc\ Liturghie, atribuit\ Sf. Ioan Postitorul, patriarhul Constantinopolului. Este o foarte scurt\ interpret\re alegoric\, uneori cam st=ngace, a c=torva din actele [i momentele cele mai reprezentative din r=nduiala Liturghiei (antifoane, intrarea, Trisaghion etc.), precum [i a loca[ului bisericesc, a unor ve[minte, obiecte [i vase liturgice (disc, potir, aer, tam=ie, linguri]\). ~mp\rt\[irea cu linguri]a a fost intrat\ `n uz dup\ sinodul de la Trulan (692), la un secol dup\ Sf. Ioan Postitorul, fapt ce pune la `ndoial\ autenticitatea autorului acestei lucr\ri. Se poate ca aceast\ men]iune s\ fie inserat\ mai t=rziu `n lucrare sau originea autorului trebuie c\utat\ probabil `n ob[tile monahale de la Sf. Munte `ntr-o epoc\ mult mai t=rzie;

– Istorie bisericeasc\ [i teorie mistic\, av=nd ca autor pe patriarhul Constantinopolului, Sf.Gherman I, de la `nceputul secolului VIII (715-729). Textul grec original a fost interpolat [i amplificat ulterior p=n\ `n sec. XII, de c=nd dateaz\ redactarea cea mai dezvoltat\ [i mai cunoscut\, care este tip\rit\ `n colec]ia Migne. Tratatul cuprinde o explicare mistico-simbolic\ a sf=ntului loca[ [i a diferitelor lui p\r]i, a unor rituri [i ceremonii, a ve[mintelor, vaselor [i a Sf. Liturghii. Liturghia Bisericii este `nf\]i[at\ at=t ca imita]ie sau imagine v\zut\ a Liturghiei `ngere[ti, c=t [i ca mijloc de comemorare a istoriei m=ntuirii. Este u[or de recunoscut, `n acest\ lucrare, influen]a lui Dionisie pseudo-Areopagitul dar mai ales a Sf. Maxim M\rturisitorul; Sf. Gherman are comune c=teva expresii [i interpret\ri, cum este cea privitoare la sf=ntul loca[. Meritul comentariului lui Gherman const\ `n faptul c\ este primul tratat grecesc `n care g\sim o explicare mistico-simbolic\ a ve[mintelor, vaselor [i obiectelor liturgice. Ceea ce scade `ns\ valoarea acestei redact\ri este lipsa spiritului critic, ceea ce face ca interpretarea Liturghiei s\ fie exagerat de alegoric\;

– T=lciure a Dumnezeie[tii Liturghii a celor mai `nainte sfin]ite, scris\ de Sf. Teodor Studitul (†826), reprezent=nd o scurt\ prezentare a Liturghiei darurilor mai `nainte sfin]ite (a Sf. Grigorie Teologul), `nso]it\ de c=teva scurte preciz\ri. Autorul face unele observa]ii pre]ioase asupra notei mistice, care este mai accentuat\ `n aceast\ Liturghie dec=t `n celelalte dou\ Liturghii ale ritului bizantin (a Sf. Ioan Gur\ de Aur [i a Sf. Vasile cel Mare);

– Cuv=nt cuprinz=nd toat\ istoria bisericeasc\ [i descriere am\nun]it\ a tuturor ce se s\v=r[esc `n dumnezeiasca slujb\, atribuit Sf. Sofronie al Ierusalimului (664), dar care dateaz\ abia din sec. XI sau XII sau chiar mai t=rziu, dup\ cum afirm\ unii liturgi[ti. Aceast\ lucrare con]ine `n capitolele sale reproduceri ale comentariilor lui Teodor de Andida [i ale Sf. Gherman, fiind cel dint=i [i cel mai cunoscut tratat cu caracter de compila]ie.

– realizarea cea mai reu[it\ a comentariul liturgic original, de tip teologic-speculativ, o reprezint\ T=lcuirea Dumnezeie[tii Liturghii, a ilustrului teolog bizantin Nicolae Cabasila, din secolul XIV. Autorul prezint\ la `nceputul lucr\rii, `n primul capitol, scopul [i planul erminiei [i anume sensul sau t=lcul `ntregii Liturghii. Pentru aceasta Cabasila caut\ s\ explice scopul, mijloacele [i modul `n care se s\v=r[e[te Sf. Liturghie. R=nduiala Liturghiei este expus\ din punct de vedere al lucr\rii ei sfin]itoare asupra darurilor [i a credincio[ilor [i din punct de vedere al semnifica]iei ei simbolice prin reprezentare [i actualizare a iconomiei M=ntuitorului. Spre deosebire de interpre]ii anteriori ai Liturghiei, care st\ruie aproape exclusiv asupra semnifica]iei mistico-simbolice a ei, neglij=nd func]ia harismatic\ [i sfin]itoare, Cabasila caut\ s\ expun\ mai `nt=i utilitatea, rostul unui act sau moment liturgic ca mijloc de sfin]ire [i abia `n al doilea r=nd abordeaz\ `nsemnarea sau semnifica]ia lui simbolic\ `n leg\tur\ cu istoria m=ntuirii. Erminia lui Cabasila dep\[e[te cu mult nivelul unei simple t=lcuiri liturgice deoarece apar expuse [i unele probleme polemice de doctrin\ `n direct\ leg\tur\ cu Liturghia. ~ndeosebi sunt abordate trei probleme asupra c\rora Cabasila aloc\ mai mult de o treime din cuprinsul `ntregii lucr\ri, [i anume: – liturghia nu este numai o jertf\ de cerere, ci [i de mul]umire; – participarea celor mor]i la roadele jertfei euharistice; – epicleza. Explic=nd Liturghia, autorul ridic\ [i trateaz\ astfel o mul]ime de idei cu caracter dogmatic sau doctrinar `n leg\tur\ cu ea, d=ndu-ne astfel cea mai reu[it\ erminie liturgic\ de tip teologico-speculativ;

– Despre via]a `n Hristos, scris\ tot de Nicolae Cabasila, care, `n cele [apte c\r]i ale sale, prezint\ via]a haric\ sau spiritual\ ce ni se `mp\rt\[e[te prin Sfintele Taine [i ne une[te progresiv cu Hristos. Aceast\ lucrare este, f\r\ `ndoial\, cea mai celebr\ [i cea mai studiat\ dintre lucr\rile lui Cabasila [i totodat\ cea mai pre]ioas\ lucrare de mistic\ liturgic\ sau sacramental\ din `ntreaga teologie ortodox\;

– la pu]in timp dup\ Cabasila, Sf. Simeon, arhiepiscopul Tesalonicului (†1429), scrie cea mai bogat\ [i mai complet\ t=lcuire liturgic\ ortodox\. Cu excep]ia doar a trei din tratatele sale, care au cuprins dogmatic sau polemic, celelate lucr\ri se ocup\ cu explicarea cultului ortodox. T=lcuirea Liturghiei propriu-zise se afl\ `n dou\ din aceste lucr\ri, [i anume Despre Sf=nta Liturghie [i T=lcuire despre dumnezeiescul loca[. Cea din urm\ este destinat\ cre[tinilor din Creta, `n care Sf. Simion explic\ loca[ul bisericesc [i slujba sfin]irii lui, ve[mintele [i vasele liturgice, persoanele liturgice, cu hirotonia [i func]iile lor etc. Lucrarea se deosebe[te de cea a lui Cabasila `n explicarea multor locuri din Liturghie (ex: instituirea p=inii ca materie a jertfei euharistice) dar are [i puncte comune cu aceasta (explicarea epiclezei). Sf. Simeon al Tesalonicului este cel din urm\ t=lcuitor original al Liturghiei ortodoxe. Dup\ el comentariile grece[ti nu mai aduc nimic nou, ci toate sunt simple [i mai adesea palide compila]ii, ce reproduc din t=lcuitorii anteriori, mai ales din Gherman, Cabasila [i Sf. Simeon.

2.3. Dionisie pseudo Areopagitul premerg\torul lui Maxim M\rturisitorul `n interpretarea simbolic\ a Sfintei Liturghii

a) Personalitatea autorului

Predica Sf=ntului Apostol Pavel din Areopagul Atenei a cucerit la cre[tinism printre al]ii pe unul dintre filosofii atenieni, Dionisie, zis Areopagul deoarece f\cea parte din consiliul Areopagului, fiind un membru de vaz\. Episodul c=[tig\rii lui Dionisie la `nv\]\tura cre[tin\ este redat `n Faptele Apostolilor XVII, 18-34: “Iar unii dintre filosofii epicurieni [i stoici discutau cu el, [i unii ziceau: Ce voie[te oare s\ ne spun\ acest sem\n\tor de cuvinte? Iar al]ii ziceau: Se pare c\ este vestitor de dumnezei str\ini, fiindc\ bine veste[te pe Iisus [i ~nvierea. {i lu=ndu-l cu ei, l-au dus `n Areopag, zic=nd: Putem s\ cunoa[tem [i noi ce este aceast\ `nv\]\tur\ nou\, gr\it\ de tine?…Iar unii b\rba]i alipindu-se de el, au crezut, `ntre care [i Dionisie Areopagitul [i o femeie cu numele Damaris, [i al]ii `mpreun\ cu ei”.

Astfel Dionisie Areopagitul devine ucenic apropiat al Sf. Apostol Pavel, primind botezul cre[tin de la `nsu[i Sf. Pavel. Despre via]a lui Dionisie nu se cunosc alte am\nunte certe, `ns\ se [tie c\ a avut o via]\ sf=nt\ pe care a `ncununant-o ca martir pentru Hristos. Aceast\ zi `n care a fost martirizat este considerat\ 3 octombrie, c=nd se face [i pomenirea lui `n calendarul cre[tin.

Sub numele Sf. Dionisie Areopagitul au ap\rut mai multe scrieri, dintre care unele s-au p\strat, iar altele sunt doar amintite `n lucr\rile Sf=ntului care s-au p\strat. Operele care se cunosc sunt: Despre Numele Divine, Despre Teologia Mistic\, Despre Ierarhia Cereasc\, Despre Ierarhia Bisericeasc\ [i c=teva Epistole.

Taina autorului tratatelor dionisiene nu a putut fi `nc\ dezlegat\, `ns\ opera p\strat\ sub numele Sf. Dionisie este cunoscut\ `n toat\ lumea cre[tin\ [i a avut un mare rol `n formarea misticii cre[tine. Autorul areopagitelor, probabil sirian de origine, datat cu aproxima]ie pe la sf=r[itul secolului V a cunoscut `nv\]\turile neoplatonice [i a c\utat s\ fac\ o leg\tur\ `ntre ele [i dogmele cre[tine. {i pentru a le face mult mai autoritare, accesibile, populare, le-a atribuit Sf. Dionisie, lucru care nu era privit ca o `mpietate pe vremea aceea, mai ales `n Siria.

Cu toate c\ nu se cunoa[te via]a adev\ratului autor al scrierilor areopagite, acest fapt nu scade cu nimic valoarea operei sale. “Dac\ critica modern\ `i contest\ autenticitatea ca persoan\, opera lui, prin cea mai vast\ influen]\ pe care a exercitat-o asupra dezvolt\rii ulterioare a teologiei, r\m=ne consacrat\ [i `ncorporat\ pentru totdeauna patrimoniului nostru `ntelectual”.

Cel care explic\ `nv\]\turile lui Dionisie `n adev\rata lor lumin\ este Sf. Maxim M\rturisitorul, care clarific\ `n sens ortodox ceea ce p\rea confuz `n cugetarea dionisian\. De la aceste comentarii dateaz\ prestigiul extrordinar [i mereu cresc=nd al marelui mistic `n lumea cre[tin\. Sf. Maxim prin comentariile sale, prin ortodoxia explica]iilor, care dau siguran]\ pasajelor nesigure, a f\cut ca Dionisie pseudo-Areopagitul s\ fie definitiv adoptat de Biseric\, astfel `nc=t “Dionisie a devenit pentru Sf. Ioan Damaschin unul dintre st=lpii pe care se reaz\m\ << expunerea credin]ei ortodoxe >> “.

b) limbajul filosofico – religios al scrierilor pseudo – areopagite

Stilul pseudo-areopagitelor este unul destul de greoi, `nc\rcat cu fraze nesf=r[ite, cu repet\ri dese [i cu `ntors\turi de fraze care te pot dezorienta u[or, dac\ nu te conduci dup\ firul logic al con]inutului lor [i nu ai lua ca ajutor pe al]i interpre]i care au studiat `ndelung aceast\ oper\.

~n lucr\rile sale, Dionisie, a folosit g=ndirea neoplatonic\ cu scopul de a pune `ntr-o lumin\ c=t mai puternic\ doctrina cre[tin\. El a fost convertit la neoplatonism `n primii ani ai form\rii sale intelectuale, dar cuno[tea foarte bine [i literatura cre[tin\ din acea epoc\.

Toate scrierile pseudo-areopagite polemizeaz\ `mpotriva ideilor antropomorfe despre Dumnezeu. Pe m\sura ce renun]\m cu totul la noi, ne apropiem de Dumnezeu, spune autorul nostru, [i “mintea noastr\ omeneasc\ are facultatea de a `n]elege [i prin aceast\ facultate ea prinde adev\rurile cele inteligibile; dar actul prin care ea comunic\ cu lucruri ce sunt mai presus de d=nsa dep\[e[te natura ei. Deci cele divine trebuiesc `n]elese dup\ acest criteriu, nu dup\ puterile noastre”. Aceast\ concep]ie despre imposibilitatea cunoa[terii divinit\]ii, care e mai presus de categoriile mentale cu care construim noi lumea cuno[tin]elor noastre este preluat\ `ntrutotul din filosofia neoplatonic\ a lui Proclus.

Ideea fundamental\ ce se desprinde din acest pasaj este aceea c\ Dumnezeu este supra-categorial, adic\ `n]elegerea lui Dumnezeu este mai presus de categoriile obi[nuite, [i nici una dintre aceste categorii nu ne poate da nici pe departe ceea ce este Dumnezeu. Aceat\ idee este una dintre marile p=rghii ale atitudinii mistice fa]\ de adev\rul religios, care este c\utat, nu at=t `n con[tiin]\, c=t mai ales `ntr-un fel de intui]ie. Pentru Dionisie Dumnezeu este ]inta cea mai `nalt\ la care se ridic\ contemplarea mistic\, prin forma sa cea mai sublim\, extazul. Condi]ia acestei st\ri, dup\ pseudo-areopagite, este cur\]enia sufleteasc\ cu cele trei trepte ale sale: cur\]ia, iluminarea, unirea.

Dumnezeu fiind ceea ce este mai presus de fiin]\ [i de `n]elegere, ceea ce este necunoscut, cum `l concepeau [i neoplatonicii, po]i ajunge la El numai pe cele trei c\i: via purgativa, via illuminativa [i via unitiva. Pseudo-Areopagitul a descris mai de aproape aceste trei momente, f\r\ s\ `ntrebuin]eze no]iunea de cale.

Mistica lui Dionisie culmineaz\ `n metafizic, `n contemplarea lui Dumnezeu cel necuprins [i unul, ea duce p=n\ la contopirea sufletului cu divinitatea. Lumea este prezentat\ ca un sistem ce duce `n sus, prin cele duhovnice[ti p=n\ la Dumnezeu, care din dragostea [i bun\tatea Lui poart\ omului de grij\ prin pronia Sa. Printr-o `ntui]ie mistic\ pseudo-Areopagitul concepe ca un tot organizat nu numai lumea duhurilor cere[ti [i a Bisericii lui Dumnezeu, ci `ntreaga crea]iune cu toate fiin]ele ei, ca o scar\ ce urc\ spre cer. Treapta cea mai de sus, corul `ngeresc al serafimilor, heruvimilor [i tronurilor, ajunge p=n\ la cea mai ultim\ obscuritate, `nconjoar\ pe Dumnezeu, iar treptele cele mai de jos p\trund p=n\ `n imperiul lucrurilor ira]ionale [i f\r\ via]\. “Plin\tatea luminii dumnezeie[ti, care umple `n primul r=nd [i `n chipul cel mai `mbel[ugat pe `ngerii cei mai de sus str\bate prin toate treptele intermediare `ntr-o progresiv\ descre[tere, p=n\ se r\sfr=nge, `ntr-un slab reflex, de lucruri ale lumii materiale. C\ci fiecare lucru ia din ea numai at=t c=t `i `ng\duie firea sa individual\.”.

Dumnezeirea absolut\ este numit\ de Dionisie Supra-esen]\, adic\ ceea ce dep\[e[te orice putin]\ de `n]elegere, pentru c\ mintea omeneasc\, `n maximul func]iunii sale de cunoa[tere a lumii experimentale, nu se poate ridica dec=t numai p=n\ la esen]ele lucrurilor, cum ar spune Aristotel. Esen]ele formeaz\ ultimele etape ale existen]ei omene[ti. Dumnezeu este supra-esen]\, supra-unitate, cum pot fi toate superlativele ce se adaug\ ultimelor forme de cunoa[tere ale min]ii noastre. Divinitatea, `n aspectul ei creator [i ve[nic, este Treimea, cum afirm\ [i Dionisie `n scrierile sale.

Mintea noastr\ omeneasc\, `n exerci]iul func]iunii sale fundamentale care este cunoa[terea, nu se poate ridica cu propriile ei mijloace p=n\ la misterul existen]ei supreme – supra-esen]a. Ea are nevoie de un ajutor autorizat, [i anume: Sf. Scriptur\ [i Sf. Tradi]ie. Sunt `ns\ clipe `n care sufletul cap\t\ un fel de inspira]ie, un fel de iluminare, ceea ce dep\[e[te experien]a noastr\ limitat\, c=nd el are o viziune `n supra sensibil. Dionisie arat\ c\ aceste st\ri `n care sufletul se uit\ pe sine [i se transpune `ntr-un adev\r religios, cu care aproape se confund\ sunt numite st\ri de extaz.

~n aceste momente de extaz spiritul uman se sile[te s\ ias\ din sine din fiin]a creat\, s\ dep\[easc\ oarecum [i s\ treac\ `n obiectul necreat al contempl\rii sale pentru a se contopi cu el. ~n acest fel el se uita pe sine, `nceteaz\ de a mai dori fiin]a proprie, se leap\d\ de egoismul s\u [i se str\duie[te s\ se `nal]e spre adev\rata lui ob=r[ie, spre supra-esen]\. Aceasta din urm\ are o tendin]\ ve[nic\ de a ie[i din ea printr-un fel de ex-staz divin (“emana]ie”-cum o nume[te Dionisie), precum crearea lumii, a spiritelor etc. Treimea este un fel de transpunere `n afara Sa a unit\]ii celei mai presus de unitate a supra-esen]ei. Pe c=nd deci, `n divinitate, unitatea suprem\, realitatea cea mai presus de realitate, st\ `n supra-esen]a cea nediferen]at\; la creaturi, dimpotriv\, adev\rata realitate nu st\ `n\untru, ci `n afara lor, `n tendin]a de a se apropia de originea din care au ie[it. Prin extaz, prin punerea `n afara fiin]ei lor subiective, prin apropierea de divinitate, creaturile `[i afirm\ realitatea lor adev\rat\! Acest proces de extaz se vede [i `n intercomuniunea dintre oameni: `n via]a social\; `n dragostea reciproc\, unde oamenii se caut\ unii pe al]ii [i nu r\m=n `nchi[i `n eul lor propriu.

Misticii v\d `n extaz punctul culminant pe care-l poate atinge sufletul omenesc `n c\utarea cauzei a toate, a dumnezeirii. El este un fel de viziunea de betitudine, `n care spiritul poate percepe direct divinitatea, f\r\ intermediul unei creaturi sau idei. Dar nu to]i muritorii se pot bucura de acest har, dar divin, `ns\ locul s\u `l ]ine credin]a, prin care Dumnezeu este cunoscut f\r\ a fi v\zut.

Dionisie pseudo-Areopagitul, sub influen]a c\r]ilor sfinte [i a filosofiei neoplatonice, a deschis pentru ochiul cre[tin, cercet\tor, perspective ce continuu au fost revelate de marii mistici de dup\ d=nsul. Scrierile lui au fost obiect de inspira]ie [i de g=ndire, av=nd un ad=nc r\sunet nu numai `n lumea cuget\rii cre[tine, ci [i `n cea a cuget\rii laice, astfel filosofia german\ a secolului XIX se inspir\ `n metafizica sa.

c) Sf. Euharistie – des\v=r[irea tuturor tainelor

~n studiul de fa]\ vom aborda doar capitolul trei din lucrarea Despre Ierarhia Bisericeasc\ a lui Dionisie pseudo-Areopagitul, deoarece aici se vorbe[te despre Sf=nta Tain\ a Euharistiei, care este centrul `ntregii Liturghii ortodoxe.

~n prima parte a acestui capitol, ce poarta titlul: Despre cei ce se des\v=r[esc `n `mp\rt\[anie, se spune c\ “taina venerabil\ a euharistiei este des\v=r[irea celorlalte taine” [i `mp\rt\[ania este denumit\ “comuniune, pentru c\ ne leag\ [i ne une[te cu Dumnezeu”. Sf. Euharistie `n viziunea lui Dionisie este “Taina Tainelor”, “comuniune [i unire”, “adev\rul lucrurilor” [i “luminare”, pentru c\ ea este prima care ne comunic\ [i ne c\l\uze[te pa[ii spre lumina divin\.

Partea a doua descrie ritualul euharistic, adic\ partea care formeaz\ miezul Liturghiei credincio[ilor, cu `mp\rt\[irea final\ a credincio[ilor. Prin aceasta se realizeaz\ comuniunea, leg\tura dintre s\v=r[itorul jertfei euharistice, participan]i [i M=ntuitorul Iisus Hristos.

Contemplarea reprezint\ ultima parte a capitolului, care este cea mai dezvoltat\, `n care se explic\ sensul ritualului euharistic printr-o interpretare mistico-simbolic. Autorul consider\ c\ ritualul Liturghiei oficiat\ de ierarhia bisericeasc\ nu este dec=t o imagine sensibil\, o imitare a Liturghiei cere[ti pe care `ngerii, spiritele pure, o s\v=r[esc ne`ncetat `n fa]a lui Dumnezeu. Dionisie pseudo-Areopagitul vorbe[te despre efectele `mp\rt\[irii prin care dob=ndim “des\v=r[irea” vie]ii spirituale [i despre purificarea ce trebuie s\ precead\ primirea Sfintei ~mp\rt\[\nii.

Caracteristic pentru explicarea liturgic\ a lui Dionisie este nota mistico-speculativ\ a sistemului s\u filosofic. Se [tie c\ acest autor este cel dint=i mare teoretician al misticii cre[tine `ncerc=nd s\ `ncadreze at=t mistica pur\ sau contemplativ\ c=t [i pe cea liturgic\ `ntr-un sistem filosofic lu=nd ca model pe cel al lui Proclu. De aceea acest comentariul liturgic este unul mai savant, mai speculativ, mai arid, aceesibil doar unei categorii aparte de credincio[i `nzestra]i cu o preg\tire filosofic\.

Cu toate aceste considera]ii lucrarea Despre ierarhia bisericeasc\, al\turi de scrierile Sf. Ioan Gur\ de Aur au avut o mare influen]\ asupra tratatelor liturgice, inspir=nd chiar [i unele texte liturgice de mai t=rziu.

Sf=ntului Maxim M\rturisitorul – personalitate marcant\ a sec. VII

3.1. Via]a

Sf=ntul Maxim M\rturisitorul s-a n\scut `n jurul anului 580 `ntr-o familie nobil\. P=n\ nu de mult se credea c\ locul de origine ar fi capitala imperiului bizantin, Constantinopol, dar `n anul 1973 a fost publicat\ “Via]a” lui `n limba siriac\ care vine cu o alt\ versiune, demn\ de luat `n seam\. Conform acesteia Sf=ntul Maxim s-a n\scut `n satul Hesfin din Golan, la est de lacul Tiberiadei. Tat\l lui, Abna, era negustor samarinean din Sychar, iar mama sa, Sndh, era sclav\ persan\ a unui evreu, Zadoc, din ora[ul Tiberias. ~n urma iubirii dintre cei doi Sndh r\m=ne `ns\rcinat\, Abna o r\scump\r\ de la st\p=nul ei plec=nd apoi `mpreun\ in Sychar. Aici se retrag `n satul Hesfin la preotul Martyrios, care `i boteaz\ [i `i g\zduie[te timp de doi ani. Abna prime[te la botez numele de Theonas, iar Sndh este numit\ Maria. Copilul n\scut de Maria este b\iat [i este botezat Moschion. Theonas [i Maria vor mai avea `nc\ doi copii: un b\iat [i o fat\.

C=nd Moschion avea 9 ani tat\l s\u moare [i un an mai t=rziu moare [i Maria. Nu peste mult\ vreme se stinge din via]\ [i sora sa. Preotul Martyrios `l `ncredin]eaz\ pe Moschion m=n\stirii Palaia Lavra din Palestina, unde egumen era Pantoleon. Aici predomina o g=ndire origenist\ [i evagrian\. Fratele mai mic al lui Moschion este omor=t de o c\mil\ la 3 ani de la intrarea sa `n m=n\stire. ~n perioada c=t a stat `n m=n\stire Pantoleon i-a fost primul profesor. Acestuia `i murise un nepot, pe nume Maxim, [i `n amintirea lui `l nume[te pe Moschion Maxim.

P=n\ la v=rsta de 30 de ani `nforma]iile despre via]a [i preg\tirea Sf=ntului Maxim lipsesc `ns\ se presupune c\ a avut prilejul s\ studieze retorica, filozofia [i nu `n ultimul r=nd teologia fapt ce reiese [i din scrierile sale. Educa]ia sa a fost apreciat\ [i de `mp\ratul Heraclie care, `n anul 610, `l invit\ la curte pentru a deveni prim secretar imperial. Este posibil ca `n acele cercuri s\-l fi cunoscut pe Anastasie, care era secretarul particular al `mp\r\tesei, ca ucenic al s\u. C=]iva ani mai t=rziu p\r\se[te curtea imperial\ probabil pentru a se dedica vie]ii monahale. Astfel `n jurul anului 614 ajunge la m=n\stirea Filipic (Skutari de azi) din Chrysopolis, suburbia asiatic\ a Constantinopolului. Rela]ia `nceput\ la curte cu Anastasie continu\ `n acest\ m=n\stire, Sf=ntul Maxim fiindu-i credincios toat\ via]a.

~n anul 624 Sf=ntul Maxim se mut\ la m=n\stirea Sf=ntul Gheorghe din Cyzic `ns\ doi ani mai t=rziu este nevoit s\ se refugieze datorit\ unei `nvazii persane. ~n urm\torii ani c\l\tore[te mult `n Grecia, unde are discu]ii cu episcopii severieni din Creta, `n Cipru, unde se `mprietene[te cu episcopul Marinos [i probabil se `nt=lne[te [i cu episcopul Arcadius. La `nceputul anului 632 ajunge `n Cartagina Egiptului la m=n\stirea Euchratas, unde stare] era Sofronie, viitorul patriarh al Ierusalimului. Aici lupt\ `mpotriva monotelismului al\turi de Sofronie, noua erezie care se prefigura `n cercurile teologice [i mai ales la Constantinopol. Dup\ moartea patriarhului Sofronie `n anul 638, Sf=ntul Maxim devine conduc\torul luptei `mpotriva monotelismului [i `ntre anii 642-645 dezvolt\ `n Africa o activitate intens\ pentru `nt\rirea episcopilor de acolo `mpotriva ereziei. ~n luna iulie 645 are loc la Cartagina renumita disput\ dintre Sf=ntul Maxim [i Pyrrus, fostul [i viitorul patriarh monotelit al Constantinopolului., `n prezen]a guvernatorului regiunii [i a numero[i episcopi. ~n urma acestei `ntrevederi Sf=ntul Maxim a avut c=[tig de cauz\, d=nd o grea lovitur\ monotelismului promovat de Pyrrus.

Urmeaz\ o perioad\ `n care Sf=ntul Maxim are dispute [i particip\ la multe sinoade pentru a combate aceast\ erezie. ~n anul 646 se afl\ `n Africa de Nord [i un an mai t=rziu merge la Roma, unde `l convinge pe papa Martin I s\ convoace un sinod la Lateran. Acest sinod a vut loc `n anul 649 [i a comb\tut monotelismul, Ektesis-ul lui Heraclie din 638 [i Tiposul lui Constantin II din 648 (dou\ decrete emise pentru a opri sub grea pedeaps\ discutarea problemei privind cele dou\ voin]e ale M=ntuitorului).

~n urma acestui sinod `mp\ratul Constantin II dispune arestarea Sf=ntului Maxim, a monahului Anastasie [i a papei Martin I, fiind adu[i la Constantinopol `n anul 653. ~n semptembrie 654 – mai 655 are loc primul proces intentat Sf=ntului Maxim, care a fost judecat ca du[man [i criminal al statului, ca unul care submina pacea bisericeasc\ [i civil\. ~n timpul procesului Sf=ntul, ca un adev\rat ap\r\tor al ortodoxiei, nu s-a l\sat intimidat de amenin]\rile `mp\ratului [i a spus f\r\ team\: ”Eu nu trebuie s\ abandonez credin]a cea adev\rat\. Este preocuparea preo]ilor, nu a `mp\ra]ilor, s\ cerceteze [i s\ defineasc\ dogmele m=ntuitoare ale Bisericii Universale. Un `mp\rat al cre[tinilor nu este preot, nu st\ `n fa]a Sfintei Mese, nu s\v=r[e[te Sfinte Taine, nu poart\ `nsemnele preo]e[ti”. Ca urmare a acestui proces Sf=ntul Maxim este condamnat `n anul 655 [i exilat `n Byzia din Tracia iar Anastasie este exilat `n Perberis. Noul patriarh, Petru, trimite `n urm\torul an o delega]ie la Byzia pentru a `ncerca reconcilierea `ns\ Sf=ntul Maxim nu-[i schimb\ atitudinea. Este mutat la m=n\stirea Sf=nta Theodora din Tracia unde, timp de [ase ani, `[i continu\ activitatea de combatere a monotelismului prin coresponden]a sa.

~n anul 662 Sf=ntul Maxim este adus la Constantinopol `mpreun\ cu doi ucenici ai lui: Atanasie Apocrisiarul [i Atanasie Monahul pentru a fi audiat din nou. Sinodul convocat, av=nd tendin]e monoteliste, `i condamn\ [i sunt biciui]i, li se taie limba [i m=na dreapt\ “pentru a nu putea r\sp=ndi astfel prin viu grai [i prin scris `nv\]\tura cea dreapt\”. Apoi sunt purta]i prin cartierele Constantinopolului [i exila]i pe via]\ la Lazika, pe ]\rmul r\s\ritean al M\rii Negre. ~n acela[i an Sf=ntul Maxim M\rturisitorul trece `n r=ndul celor adormi]i `ntru Domnul la data de 13 august, av=nd v=rsta de 82 ani, epuizat de torturi [i b\tr=ne]e. El a r\mas toat\ via]a monah, din smerenie, de[i i se propusese scaunul de patriarh, dac\ va renun]a s\ lupta sa `mpotriva monotelismului. Pe drept cuv=nt el poart\ apelativul de “M\rturisitorul”, fiind unul dintre cei mai mari teologi [i, `n acela[i timp un martir al dreptei `nv\]\turi despre Hristos.

~mp\ratul Constantin II nu s-a bucurat prea mult de rodul cruzimii sale deoarece, fiind refugiat din Constantinopol la Siracuza, unde `[i avea sediul cartierului general al luptei contra arabilor, a fost asasinat `n 668 de un soldat de-al s\u. La mai pu]in 20 de ani de la moartea Sf=ntului Maxim M\rturisitorul, al-VI-lea Sinod Ecumenic (Constantinopol, 680-681) [i `mp\ratul Constantin Pogonat au condamnat definitiv erezia monotelit\ [i au consacrat `n triumf gloria martirului.

3.2. Opera

Cronologia operei Sf=ntului Maxim nu a fost precis fixat\ de cercet\torii care s-au ocupat de acest subiect `ns\, spa]iile temporale mai largi ale scrierile lui a `ncercat s\ le fixeze cu aproxima]ie Hans Urs von Balthasar `n studiul s\u: Die “Ghostischen Centurien” des Maximus Confessor (Fr.i. Br., Herder, 1941, p. 149-156).

Una dintre cele mai timpurii scrieri este Cuv=nt Ascetic [i face parte din prima grup\ a scrierilor sale `n timpul c=t a stat la Cyzic. Aceasta este adresat\ lui Elpidie [i este o pledoarie scurt\ [i simpl\ pentru nevoin]ele ascetice, scris\ ca pentru ni[te `ncep\tori. Tot `n aceea[i perioad\ este datat\ scrierea Cele 400 capete despre dragoste, care con]ine un cuv=nt `nainte c\tre Elpidie. Sf=ntul Maxim `i m\rturise[te c\: ”acestea nu sunt roadele cuget\rii mele, ci str\b\t=nd Scrierile Sfin]ilor P\rin]i [i culeg=nd de acolo cele ce stau `n leg\tur\ cu tema noastr\, am `ndesat lucruri multe `n cuvinte pu]ine, ca s\ fie u[oare de ]inut minte”. Balthasar consider\ c\ scrierile Quaestiones et Dubia [i T`lcuirea Psalmului 59 dateaz\ tot din perioada c`t Sf=ntul Maxim a stat la Cyzic deoarece nu se observ\ nici o urm\ din disputele hristologice. ~ns\, Cele 100 capete gnostice editate de Epiphanovici `n Materiale la via]a [i operele lui Maxim M\rturisitorul (Kiev, 1917, 33-36), dup\ un manuscris din Moscova, par a fi mai vechi dec=t primele scrieri amintite, deoarece n-ar tr\da nici o `nfluen]\ a scrierilor areopagite. Aceast\ prim\ grup\ de scrieri a Sf=ntului Maxim trateaz\ cu prec\dere despre via]a duhovniceasc\, av=nd ca model pe scriitorii s\i anteriori: Evagrie Ponticul, Marcu Ascetul, Diadoh al Foticeii.

~n perioada anilor 626 [i 632, c=nd se afl\ cu Sofronie `n Africa, a alc\tuit a doua grup\ de scrieri duhovnice[ti [i aprofundeaz\ bazele teologice ale acestei vie]i. Acum sunt redactate cele patru epistole c\tre Ioan, episcop al Cyzicului, prin care `l roag\ s\ adune la sine pe monahii `mpr\[tia]i din m=n\stirea sa [i pe fostul egumen George. Se poate ca ceva `nainte de aceste epistole s\ fi scris partea a doua a operei Despre diferite locuri cu multe [i ad=nci `n]elesuri din Sfin]ii Dionisie [i Grigorie (Ambigua), la rug\mintea episcopului Ioan al Cyzicului. Aceasta are o extindere mult mai mare dec=t prima parte [i, av=nd un caracter exclusiv ascetic-mistic, se consider\ c\ a fost conceput\ pe la anul 630, `nainte de `zbucnirea disputei monoteliste. Prima parte din Ambigua, scris\ mai t=rziu, dup\ anul 634, este adresat\ egumenului Toma, prieten al lui Talasie [i dezbate problema celor dou\ lucr\ri, voin]e din Iisus Hristos. Acum Sf=ntul Maxim d\ o explica]ie ortodox\ expresiei “lucrare teandric\” a M=ntuitorului, folosit\ de Dionisie Areopagitul, `mpotriva interpret\rii ei de c\tre erezia monotelist\, care ap\ruse de cur=nd. Dup\ unii cercet\torii aceast\ prim\ parte din Ambigua ar fi fost redactat\ dup\ anul 638 c=nd a ap\rut decretul imperial Ecthesis, emis de Heraclie, ca un contra r\spuns la acesta. ~ntre anii 630 [i 638 se pare c\ au fost elaborate [i alte opere de mare valoare pentru cre[tinismul ortodox ale Sf=ntului Maxim. Aceast\ periodizare se face pe considerentul c\ `n cuprinsul acestor scrieri nu se g\sesc referiri la disputele monoteliste ap\rute dup\ anul 634.

O scriere de mare `ntindere este [i R\spunsuri c\tre Talasie (Quaestiones ad Thalasium), `n care l\mure[te `n sens mistic-ascetic 65 de locuri grele, pe care i le trimisese prietenul s\u egumenul Talasie. “Con]inutul acestei lucr\ri este”, dup\ cum precizeaz\ p\rintele D. St\niloae, “at=t de bogat, `nc=t cu greu poate fi rezumat. Opera aceasta s-ar cere mai degrab\ l\rgit\ prin t=lcuri, dec=t comprimat\ `ntr-un rezumat. Rezumarea este cu at=t mai grea, cu c=t ea nu desf\[oar\ `n form\ sistematic\ con]inutul ei de idei, ci-l prezint\ `mpr\[tiat [i cu reveniri, din prilejul t=lcuirii unor pasaje obscure din Sf=nta Scriptur\, `n a c\ror `n[irare nu se poate constata vreo ordine oarecare”.

Cele 200 capete despre cunoa[terea lui Dumnezeu [i iconomia `ntrup\rii Fiului lui Dumnezeu sau cum este intitulat\ `n alte manuscrise: Capete gnostice sunt considerate de Balthasar ca fiind alc\tuite `nainte `nainte de 634. Ele dezvolt\ anumite teme din celelalte dou\ opere mari ale Sf=ntului Maxim: Ambigua [i Quaestiones ad Thalasium, dar tr\deaz\ [i o anumit\ influen]\ origenist\, ceea ce denot\ c\ ar fi fost scrise `n timpul c=t a stat la Alexandria, c=nd va fi recitit operele lui Origen. Despre acest\ oper\ Balthasar spune c\ e una “din cele mai ad=nci [i mai importante din c=te a produs teologia mistic\ a Grecilor peste tot”.

Dou\ lucr\ri de o deosebit\ `mportan]\ sunt [i Scurt\ t=lcuire la Tat\l Nostru [i Mystagogia sau explicare a Bisericii [i a Sfintei Liturghii care sunt `ncadrate `ntre anii 631 [i 634. Prima are stilul asem\n\tor cu cel din Ambigua [i R\spunsuri c\tre Talasie [i a fost adresat\ unei personalit\]i pentru care Sf=ntul Maxim avea un mare respect, probabil egumen, episcop sau dreg\tor civil deoarece `n multe epistole adresantul era numit “st\p=n”. Mystagogia este, dup\ cum denot\ din titlu, o explicare mistagogic\, simbolic\ a Bisericii, a rolului ei `n cre[tinism [i a Sfintei Liturgii cu momentele ei cele mai semnificative.

Tot Sf=ntului Maxim `i este atribuit\ [i scurta scriere Ad Theopemptum Scholasticum, deoarece dou\ din cele trei locuri evanghelice explicate de ea sunt explicate [i `n alte scrieri ale Sf=ntului Maxim – “celui ce te love[te peste obrazul drept…” (`n Quastiones et Dubia, Inter.24; P.G. 90, 804) [i “Nu m\ atinge” (`n Capete gnostice, II, 45; P.G. 90, 1145).

Celelalte opere `n form\ de sentin]\ care circul\ sub numele Sf=ntului Maxim nu sunt autentice. Amintim aici: Loci communes, Capita alia, De trinitate, De anima, Capita Practica, etc.

Sf=ntul Maxim a scris [i tratate dogmatic-polemice, adresate `mpotriva monofizitismului sau `mpotriva monotelismului. Ultimele au fost scrise dup\ anul 640 [i au fost editate sub titlul Opuscula theologica et polemica. Una dintre cele mai titrate scrieri este Discu]ia cu Pyrrus – desf\[urat\ `n anul 645 la Cartagina c=nd Sf=ntul Maxim a luat pozi]ie ferm\ `mpotriva monotelismului. Nu `n ultimul r=nd trebuie amintit\ [i colec]ia de scrisori p\strate `n num\r de 45 care ne prezint\ un important con]inut dogmatic sau ascetico-mistic.

Opera Sf=ntului Maxim este o sintez\ grandioas\ [i personal\ a marilor curente filozofice ale antichitit\]ii [i a principalelor idei patristice. Elemente acceptate din platonism [i din aristotelism se `nt=lnesc cu g=ndirea origenist\ [i cea evagrian\, `n ceea ce au irepro[abil, [i cu teologia sfin]ilor: Dionisie Areopagitul, Grigorie de Nyssa [i de Nazianz. ~n aceast\ sintez\ tema preponderent abordat\ este urcu[ul omului spre `ndumnezeire, realizat prin cur\]irea de patimi, prin cunoa[terea `n duh a ra]iunilor lumii [i `n final prin unirea cu Dumnezeu [i contemplarea `n lumina Lui direct\ a ra]iunilor tuturor lucrurilor.

Mistica `n opera Sf. Maxim

~n opera sa Sf. Maxim M\rturisitorul d\ o importan]\ deosebit\ omului, lumii [i lui Dumnezeu. Tema principal\ este urcu[ul (anabasiz) omului spre `ndumnezeire prin cur\]irea de patimi [i prin cunoa[terea `n duh a ra]iunilor lumii, care sunt primele dou\ trepte ce anticipeaz\ pe ultima: unirea cu Dumnezeu [i contemplarea direct\ a ra]iunilor tuturor lucrurilor.

Omul are at=ta valoare la Sf. Maxim, `nc=t toate sensurile Scripturii sunt raportate la via]a l\untric\ a insului, neab\t=du-se nici o clip\ de la t=lcuirea antropologic\ sau ascetico-mistic\ a ei. El revine necontenit la descrierea facult\]ilor suflete[ti ale omului, a func]iunilor conforme sau contrare firii, a ispitelor de la duhurile rele [i a sugestiilor bune de la Dumnezeu. Via]a omului nu se desf\[oar\ izolat ci `n contact permanent [i necontenit cu lumea `nconjur\toare. ~n func]ie de atitudinea fa]\ de aceasta, omul `[i modific\ st\rile suflete[ti, l\untrice, care vor manifesta `n atitudinile lui ulterioare.

Exist\ o str=ns\ leg\tur\ `ntre concep]ia de lume [i Dumnezeu, c\ci aceasta, lumea `nconjur\toare, este o reflec]ie a lumii nev\zute. C=nd omul se limiteaz\ `n contemplare lumii doar la partea ei v\zut\ [i material\ atunci el nu mai sesizeaz\ ra]iunile divine din lucruri, nu mai simte prezen]a lui Dumnezeu `n crea]ie. Deci ansamblul lume-Dumnezeu se reduce pentru om [i cu c=t neglijeaz\ mai mult lumea cu at=t se s\r\ce[te [i se denatureaz\ [i via]a omului. Astfel p\catul este o diminuare a omului [i o `ngustare a lumii.

Ridicarea omului din p\cat trebuie s\ trec\ prin faza unei reveniri ai lui la starea natural\, sim]irea trebuie s\ devin\ pur\ percep]ie sensibil\ [i ra]iunea trebuie s\-[i recapete fermitatea ei obiectiv\. P\catul provine totdeauna dintr-o desp\r]ire a voii de ra]iunea firii, iar virtutea din restabilirea acordului `ntre voie [i ra]iunea firii. ~ndat\ ce voia se hot\r\[te s\ lucreze conform cu ra]iunea firii, nu mai este singur\, ci are harul dumnezeiesc `n ajutor. De aceea o stare a naturii pure, separat\ de harul divin, nu exist\ `n concep]ia ortodox\, deoarece odat\ ce ra]iunile firii sunt de origine divin\ [i lucrurile sunt purtate `n mi[carea lor natural\ de energiile proniatoare ale lui Dumnezeu.

Prin eliberarea de patimi [i practicarea virtu]iilor omul se `nal]\ spre treapta cea mai `nalt\ a existen]ei, spre `ndumnezeire. Acest lucru nu se poate realiza dec=t prin Logosul divin – M=ntuitorul Hristos, care este substan]a sau t\ria ce lucreaz\ `n virtu]i, care este u[a care deschide lumea cuno[tin]ei celor ce au str\b\tut bine calea virtu]ilor. Pe m\sur\ ce omul progreseaz\, prin purificare, `n cunoa[terea ra]iunilor tot mai generale ale lumii, el se simte `ntr-o armonie tot mai deplin\ cu ansamblul Universului.

Sf. Maxim afirm\, `n acord cu toat\ mistica r\s\ritean\, c\ mintea trebuie s\ devin\ “goal\” de toate v\lurile impresiilor [i ideilor din lume, pentru a vedea pe Logosul “gol”, neacoperit de v\lurile simbolurilor create. Contemplarea lui Dumnezeu se realizeaz\, `ntr-o prim\ faz\, `n mod indirect prin ra]iunile lumii, prin puterile naturale ale min]ii [i voin]ei omene[ti, ajutate de har. ~n faz\ urm\toare contemplarea Sf. Treimi se realizeaz\ `n mod direct prin ajutorul exclusiv divin, prin energiile sale necreate, atunci c=nd toate puterile omene[ti p\lesc `n fa]a Puterii divine supreme. Aceasta este `ndumnezeirea omului dup\ moartea mistic\ a puterilor lui naturale.

~n acest moment activitatea noastr\ creat\ se opre[te [i primim activitatea necreat\ divin\, fiind `nso]i]i de numai de Logosul divin `ntrupat. Astfel omul trece `ntr-o stare de odihn\, care este privit\ a fi o “Duminic\ a vie]ii `ndumnezeite, dup\ S=mb\ta odihnei de puterile naturale [i dup\ cele [ase zile de lucrare natural\ a vie]ii de aici”. Prin trecerea noastr\ `n ziua a [aptea a odihnei de puterile naturale, ~nsu[i Dumnezeu se odihne[te de activitatea creat\ pe care o sus]ine `n noi, de lucrarea proniatoare, ca sus]in\toare [i c\l\uzitoare a activit\]ii naturale a lumii create. Iar prin ridicarea noastr\ la activitatea necreat\, ale c\rei subiecte devenim, Dumnezeu revine la activitatea Sa exclusiv necreat\ dinainte a de a fi lumea.

Mistica Sf. Maxim este hristocentric\, f\r\ s\ `nceteze a fi un sistem atotcuprinz\tor, `n care lumea intr\ [i se valorific\ `n veci `n toat\ amploarea ei.

Simbol [i tain\ la Sf=ntul Maxim

Termenul de simbol nu are pentru Sf. Maxim o conota]ie concret\, deosebit\, deoarece, `n cele mai multe cazuri este `nlocuit cu no]iuni asem\n\toare, cum ar fi: tip sau icoan\. Termenul tip este deseori mai legat de oameni [i este folosit `n perspectiva icomoniei m=ntuirii, dar mai are [i un corespondent determinat: arhetip. Alte sinonime sunt de asemenea revelante, de exemplu: umbr\ (skia) [i enigm\ (ainigma), cu corespondentul lor adev\r (aletheia), [i, `ntr-un sens mult mai general, pluralitate cu corespondentul ei simplitate, care pare a fi un semn c\ Sf. Maxim adopt\ o perspectiv\ dionisiac\ asupra lumii.

Termenul icoan\ este unul special care ne duce la problema diferen]elor de grad. Exist\ o diferen]\ `ntre icoan\ [i tip `n modul `n care Sf. Maxim `n]elege Sf. Scriptur\. Astfel, tipurile se reg\sesc `n special `n Vechiul Testament, pe c=nd Evangelia din Noul Testament con]ine icoana lucrurilor adev\rate (simbolon fiind aici mai mult un echivalent al tipului). ~n interpretarea pe care o d\ Sf. Maxim ritualurilor Sf. Liturghii simbolul ia locul icoanei, deoarece el este cel care ]ine, acolo, tainele m=ntuirii noastre.

Cu toate acestea, ceea ce ne intereseaz\ `n mod special este rela]ia dintre simbol (cu toate sininimele lui) [i tain\. La Sf. Maxim simbolul este `ntotdeauna un vas `n care este ascuns un adev\r ([i poate fi v\zut, ca atare, ca expresie a `ntrup\rii m=ntuitoare a Logosului), un vas a c\rui func]ie este s\ devin\ transparent pentru con]inutul s\u. Acela[i adev\r r\m=ne totu[i o tain\. Caracterul lui de mysterion (adev\r divin care, `n mod natural, nu este accesibil omului) are nevoie de reprezentarea lui simbolic\. Pentru ca aceast\ tain\ s\ fie comunicat\, ea trebuie revelat\. Nu este suficient ca Logosul s\ fie asculs `n logoi-i tainici ai Sf. Scripturi ci trebuie s\ fie activ `n revelarea lor. Acest lucru are loc prin `conomia m=ntuirii. Prin urmare exist\ o diferen]\ de grad `ntre Vechiul Testament [i Evanghelie.

~n Capete gnostice, II, 46 Sf. Maxim arat\, `n mod admirabil, lucrarea lui Hristos ca leg\tur\ `ntre simboluri [i taina lor. A[a cum Sf. Apostoli, de teama iudeilor, au stat cu u[ile `ncuiate dup\ mortea lui Hristos, `ns\ l-au primit pe Domnul `nviat `n mijlocul lor, la fel [i Logosul este activ `n mod tainic `n spatele u[ilor sim]urilor, salut=ndu-le cu s\rutarea p\cii cum este apatheia, sufl=nd asupra lor Duhul S\u [i ar\t=ndu-le lor “simbolurile propriilor Sale taine”.

Astfel, Hristos trebuie s\ deschid\ El `nsu[i tainele Scripturii [i ale simbolurilor ei. Ele sunt simboluri ale tainelor Lui, iar leg\tura dintre ele se efectueaz\ numai prin lucrarea spiritual\ a Domnului `nsu[i. ~ntruparea istoric\ [i `mplinirea ei prin prin pream\rirea lui Hristos ([i mai apoi prin lucr\rile Duhului `n Biseric\) sunt cele care dau via]\ con]inutului [i realit\]ii simbolurilor. Din acest motiv Sf. Maxim subliniaz\ [i ideea c\ Hristos este propriul S\u tip, sau propriul S\u `naintemerg\tor.

Acest lucru ne duce la c=teva considera]ii fundamentale asupra modului `n care Sf. Maxim folose[te termenul de mysterion. ~ntr-adev\r, acesta este un termen foarte larg r\sp=ndit, dar exist\ un sens fundamental al acestui cuv=nt, care este decisiv pentru toate modurile `n care este `ntrebuin]at. ~n R\spunsuri c\tre Talasie 61, este numit\ `ntruparea `n om a dumnezeirii “taina cea mare” iar `n R\spunsuri c\tre Talasie 60 `ntregul cre[tinism este prezentat ca fiind “taina cea nou\”. ~ntruparea este centrul acestei mari taine, care apar]ine, dup\ Sf. Maxim, at=t Sf. Scripturi, c=t [i Sf. Liturghii [i, ca atare, putem vorbi despre `ntreaga tain\ a iconomiei divine.

Astfel, termenii de simbol [i tain\ au o coresponden]\ `ntre ei. “~nsu[i Hristos Domnul este Cel care, prin `ntruparea Sa istoric\, prin pream\rirea Sa [i celelalte lucr\ri ale sale `n Biseric\ [i `n credincio[i, stabile[te leg\tura vie `ntre ei [i efectele m=ntuitoare c\rora acelea le slujesc ca parte din iconomia divin\, rezumat al tuturor tainelor”.

Sf=nta Liturghie la Sf=ntul Maxim M\rturisitorul. “Mystagogia. Cosmosul [i sufletul, chipuri ale Bisericii”

Mystagogia – scurt\ prezentare

Dintre numeroasele sale scrieri, foarte variate dup\ con]inut (exegetice, dogmatice [i polemice, morale [i ascetice, disciplinare [i liturgice, scrisori etc.), cea care poart\ titlul Mystagogia (adic\: ini]iere `n tainele cultului liturgic) este caracteristic\ pentru g=ndirea autorului [i se `ncadreaz\ `ntre cele mai reprezentative comentarii liturgice ortodoxe. Oper\ de tinere]e a Sf=ntului Maxim, ea a fost scris\ probabil `ntre anii 628-634 `n Africa, `nainte de angajarea mai profund\ a autorului `n discu]iile asupra monotelismului, care i-au [i cauzat, `n cele din urm\, suferin]ele de m\rturisitor [i apoi moartea `n surghiun (13 august 662).

~n acest\ oper\, autorul, dore[te s\ prezinte simbolismul sau semnifica]ia spiritual\ mai `nalt\ a ceea ce se s\v=r[e[te `n sf=nta biseric\ (“sf=nta adunare” – cum o nume[te Sf. Maxim) `n timpul dumnezeie[tii Liturghii. Dintre toate t=lcuirile liturgice care ni s-au p\strat din epoca literaturii patristice, Mystagogia este cel mai vechi comentariu al Liturghiei bizantine (ortodoxe), `n etapa dezvolt\rii ei de atunci (sec. VII).

Opera este `mp\r]it\ `n dou\zeci [i patru de capitole de m\rime [i valoare inegal\, precedate de o introducere sub forma unei scrisoare adresat\ unui venerabil p\rinte duhovnicesc. Numele acestuia nu este indicat `n text `ns\ unii cercet\tori l-au identificat cu “ilustrul domn Theoharistos”, men]ionat `n Epistola 44 a Sf. Maxim, care intervine `n favoarea Sf=ntului, c=nd acesta se afl\ `n exil; dar dup\ al]ii ar fi vorba de Sf. Sofronie al Ierusalimului, prieten din tinere]e [i maestru iubit [i venerat al Sf. Maxim.

Folosind un artificiu literar, frecvent folosit `n vremea sa, Sf. Maxim pretinde c\ reproduce `n scris ceea ce auzise el `nsu[i despre dumnezeiasca Liturghie de la un “b\tr=n mare [i `n]elept `n cele dumnezeie[ti”, filosof [i me[ter `n toat\ `nv\]\tura, prin bog\]ia virtu]ilor [i s=rguin]a constant\ `n aprofundarea celor dumnezeie[ti, `n a[a m\sur\ `nc=t “se f\cuse slobod de lan]urile materiei [i de `nchipuirile ei”. Autorul precizeaz\ c\ nu va repeta ceea ce se scrisese deja `n Ierarhia Bisericeasc\ de c\tre Dionisie pseudo-Areopagitul, “preasf=ntul [i cu adev\rat descoperitorul celor dumnezeie[ti”, care “potrivit cu `nalta lui `n]elegere a l\murit simbolurile ce se s\v=r[esc `n timpul Sfintei Liturghii”. Dar Sf. Maxim adaug\, cu mult\ modestie, c\, dac\ se va ocupa el `ns\[i de acela[i lucruri, n-ar izbuti niciodat\ s\ le spun\ a[a de frumos [i de ad=nc precum Dionisie.

~n primele [ase capitole Sf. Maxim expune sistemul s\u de eclesiologie liturgic\, sau concep]ia sa despre lumea material\ (cosmos sau univers) [i despre sufletul omenesc, care sunt considerate ca o biseric\, menit\ s\ cuprind\ [i s\ conduc\ pe om ca [i `ntrega natur\ ne`nsufle]it\ la unirea [i la unitatea ultim\ cu Dumnezeu. Aceast\ unire [i unitate se realizeaz\ printr-un proces de purificare [i sfin]ire progresiv\, care se efectueaz\ pentru cei credincio[i mai ales prin participarea la Liturghia s\v=r[it\ `n Biseric\. Sf. Maxim, `n aceste prime capitole, nume[te biserica simbolic ca fiind: chip [i icoana lui Dumnezeu; icoan\ a cosmosului, alc\tuit din fiin]e v\zute [i nev\zute; icoan\ a lumii sensibile; icoan\ [i chip ale sufletului luat `n sine.

Partea a doua a Mystagogiei, care `ncepe cu capitolul VIII [i se termin\ cu capitolul XXIV, reprezint\ t=lcuirea mistic\ [i simbolic\ a Sfintei Liturghii. Aici Sf. Maxim dezvolt\ ideea transform\rii progresive a sufletului prin `nfluen]e purificatoare, sfin]itoare [i divinizatoare exercitat\ asupra lui de slujba dumnezeie[tii Liturghii. Ideea fundamental\ a `ntregii lucr\ri este aceea c\ `ntreg cultul sacramental al Bisericii este simbolul eficace al Liturghiei transcendente, universale, cosmice, pe care `ntreaga crea]ie, `n frunte cu `ngerii [i cu sfin]ii din ceruri, o s\v=r[e[te necontenit spre lauda Creatorului. Ini]ierea `n misteriul liturgic se realizeaz\ prin contemplare, adic\ prin efortul permanent al g=ndirii [i al inimii spre descoperirea sensului spiritual al Bisericii [i al Liturghiei.

Expresie a mentalit\]ii teologice [i liturgice a Bisericii bizantine, Mystagogia r\m=ne una dintre numeroasele opere celebre ale teologiei patristice care au f\cut s\ circule [i `n Apus idei teologice grece[ti [i bizantine, curente de g=ndire, valori [i experien]e ale vie]ii spirituale r\s\ritene, `nlesnind prin aceasta apropierea, cunoa[terea reciproc\ [i `n]elegerea dintre R\s\rit [i Apus.

Biserica – chip [i icoan\

Biserica, at=t `n `n]elesul ei de institu]ie sau societate (comunitate) a credincio[ilor, c=t [i `n cel de loca[ de adunare [i de rug\ciune, este `ntr-o prim\ accep]iune spiritual\, chip [i icoan\ a lui Dumnezeu, desf\[ur=nd aceea[i ac]iune divinizatoare ca [i El, prin imitare. Dumnezeu fiind cauza, principiul [i creatorul `ntregului univers, este mai presus de toate lucrurile, dar `n acela[i timp El este totul `n toate [i unific\ totul cu Sine prin rela]ia fireasc\ dintre Creator [i crea]ie sau dintre `ntreg [i parte.

~ntr-o prim\ interpretare Sf. Maxim ia `n considerare prezen]a cauzal\ a lui Dumnezeu `n crea]ie sub aspectul constitutiv al logosului, principiul fondator `n g=ndirea divin\. ~n El, care este creatorul fiin]elor, `ntr-o simplicitate [i form\ unice `[i au existen]a [i subsisten]a toate ra]iunile fiin]elor. Dumnezeu este centrul universului, termenul final al istoriei [i `n acela[i timp scopul ultim al na[terii [i al dezvolt\rii oric\rui lucru; de aceea El va putea fi v\zut numai de c\tre cei ce sunt des\v=r[i]i `n `n]elegere, c=nd spiritul, prin contemplarea lucrurilor, va ajunge la Dumnezeu ~nsu[i.

Biserica este imaginea (chipul) lui Dumnezeu; ea imit\ pe modelul s\u. Ea adun\ pe oameni de diferite rase, na]ionalit\]i, caractere, v=rste, niveluri, profesiuni etc. `n unitate, prin rela]ia lor cu Hristos, prin credin]\, prin harul unic, prin unitatea inimii [i a sufletului (cf. Fapte IV, 32). Aceasta se realizeaz\ prin unitatea Capului la care ne integr\m ca membre `n trup [i `n care “nu mai este elin [i iudeu, t\iere `mprejur [i net\iere `mprejur, barbar, scit, rob ori liber, ci toate `ntru to]i, Hristos” (Col. III, 11).

Dup\ un alt `n]eles spiritual, sf=nta Biseric\ a lui Dumnezeu este expresia [i imaginea universului `ntreg, compus din fiin]e vizibile [i invizibile. Ca loca[ ea este `mp\r]it\ `n altar (ieration) pentru sfin]ii slujitori (cler) [i naos pentru credicio[i (laici), dar dup\ `nf\]i[are (trup) este una. Naosul este un altar `n devenire, ini]iat [i sfin]it prin Sfintele Taine, iar altarul este un naos actualizat, ajuns la cap\tul ac]iunii de ini]iere [i de sfin]ire.

Cosmosul este [i el `mp\r]it `n dou\: de o parte, lumea celor inteligibile, a fiin]elor spirituale [i necorporale [i pe de alt\ parte, lumea celor sensibile [i corporale, de firi [i forme diferite. ~n totalitatea sa, cosmosul este ca o “biseric\ a lui Dumnezeu, nef\cut\ de m=n\ omeneasc\”, spre deosebire de biserica lumii vizibile zidit\ de m=inile omului. Altarul este lumea superioar\ a ingerilor [i sfin]ilor, iar naosul este lumea fiin]elor corporale legate de sim]uri.

Sf=nta Biseric\ este privit\ [i ca o icoan\ a lumii sensibile (a universului vizibil), av=nd drept “cer dumnezeiescul altar [i ca p\m=nt frumuse]ea naosului”. De asemenea [i lumea este biseric\, av=nd cerul ca ieraticon, iar podoaba p\m=ntului, ca naos.

Sf. Maxim `n capitolul IV ne d\ o alt\ `nterpretare a bisericii, [i anume ea `ntruchipeaz\ simbolic pe om, av=nd ca suflet ieraticonul, ca minte dumnezeiescul altar, iar naosul este trupul. Astfel Biserica devine chip [i asem\nare a omului f\cut dup\ chipul [i asem\narea lui Dumnezeu. Dar [i invers: omul este ca o biseric\ tainic\: prin trupul s\u el `ndepline[te poruncile dumnezeie[ti ca printr-un naos; prin sufletul s\u, ca printr-un ieraticon, el aduce la Dumnezeu `n]elesurile deduse prin lucruri prin ra]iune. Prin acest mod Biserica este v\zt\ ca un “om duhovnicesc”, iar omul `nchipuie o “Biseric\ tainic\”.

Sf=nta Biseric\ a lui Dumnezeu poate fi considerat\ a fi nu numai chipul omului `n `ntregimea sa (trup [i suflet), ci [i chipul al sufletului omenesc, deoarece el activeaz\ pe de o parte prin activitatea intelectual\, care se mi[c\ liber prin voin]\, pe de alta prin facultatea vital\, care se desf\[oar\ dup\ natur\.

~n capitolul VI autorul l\rge[te t=lcuirea sa spiritual\ la Sf=nta Scriptur\, care este privit\ toat\ deodat\ ca un om `ntreg, trup [i suflet. Astfel Vechiul Testament prefigureaz\ trupul omenesc iar Noul Testament pre`nchipuie sufletul omului, care este compus din duh [i minte. O alt\ asem\nare f\cut\ de Sf. Maxim este aceea c\ istoria literal\ a intregii Sfintei Scripturi (Vechiul [i Noul Testament) reprezint\ trupul omului, iar sensul celor scrise [i scopul spre care tinde acest sens, `l constitue sufletul omenesc. Precum omul este muritor dup\ ceea ce a v\zut, [i nemuritor dup\ ceea ce nu a v\zut, la fel [i Scriptura are litera trec\toare, iar duhul ascuns `n litera ei niciodat\ nu `nceteaz\ a fi. Sf. Apostol Pavel spune: ”dac\ omul nostru cel din afar\ se trece, cel din\untru se `nnoie[te din zi `n zi” (II Cor. IV, 16). Medit=nd la acest lucru putem spune c\ a[a cum omul, st\p=nind prin `n]elepciune dorin]a [i pornirea p\tima[\, vesteje[te trupul, la fel [i Sf=nta Scriptur\, `n]eleas\ dudovnice[te, taie de la sine litera.

~n `ncheierea acestei prime p\r]i, `n care Sf. Maxim descrie sensurile simbolice ale Bisericii, omul este comparat cu `ntregul univers (cosmos), alc\tuit din cele v\zute [i nev\zute. Precum `n om sufletul nemuritor r\m=ne `n trupul pieritor, tot a[a exist\ un cosmos inteligibil (spiritual), v\zut cu ochii inteligen]ei (min]ii) `n cosmosul sensibil (perceptibil cu ochii trupe[ti). C=nd va veni sf=r[itul lumii, pe care `l n\d\jduim, lumea lucrurilor v\zute va pieri, ca [i trupul omului, [i va re`nvia sub forma unei lumi noi, ren\scut\ din cea veche; trupul nu va dispare `n neant, ci va deveni asemenea sufletului, spiritual, duhovnicesc.

Spiritualizarea, purificarea, sfin]irea progresiv\ a sufletului se efectueaz\ prin integrarea omului `n Biseric\, prin participarea credincio[ilor la Liturghia euharistic\. De aici decurge datoria adev\ratului cre[tin s\ frecventeze sf=nta biseric\ a lui Dumnezeu [i s\ nu se dep\rteze niciodat\ de sf=nta adunare (Liturghie), care se s\v=r[e[te `n ea. {i aceasta mai `nt=i din cauza sfin]ilor `ngeri, care sunt prezen]i `n ea [i `nseamn\ de fiecare dat\ pe cei ce intr\ [i se `nf\]i[eaz\ lui Dumnezeu, f\c=nd rug\ciuni de mijlocire pentru ei; apoi, din pricina harului Sf=ntului Duh, care este totdeuna prezent `n chip nev\zut, mai ales `ntr-un fel deosebit `n timpul Sfintei Liturghii. Acest har are puterea de a schimba [i transforma pe fiecare dintre cei ce se afl\ acolo, “rezidindu-l `n chip mai dumnezeiesc potrivit cu `nsu[irile lui, [i `n\l]=ndu-l spre ceea ce se indic\ prin tainele care se s\v=r[esc…”.

Urcu[ul spiritual spre dumnezeire [i unitatea cu Dumnezeu, dup\ Sf. Maxim, sunt cele dou\ coordonate ale oric\rei realit\]i create. Exist\ o unitate primordial\ a lumii [i a omului, dar aceast\ unitate se dezvolt\ ca o mi[care c\tre Dumnezeu [i se `mpline[te ca unitate `n El. Ea este rezultatul ac]iunii lui Dumnezeu [i al ac]unii Bisericii `n lume. Aceast\ ac]iune coordonat\ este cea care promoveaz\ comuniunea credincio[ilor. Biserica este `n lume [i lumea este `n Biseric\, ca realitate [i ca devenire sau for]\ dinamic\, transformatoare.

Harul divin [i libertatea omului sunt cele “dou\ aripi” care coopereaz\ printr-o adev\rat\ simbioz\-sinergie [i care ridic\ fiin]a uman\ p=n\ la dumnezeirea dup\ har. Biserica nu este o realitate static\, ci una dinamic\, `n `n]elesul ei de loca[ de cult, ea poart\ `n ea `ns\[i ideea [i puterea cre[terii care duce la unitate, transform=nd naosul (spa]iul credincio[ilor) `ntr-un altar (spa]iul clericilor) `n devenire, c\ci aici `ncepe actul de sfin]ire.

Sf=nta Liturghie – unirea mistic\ cu Dumnezeu

a) Introducere

Biserica v\zut\ (loca[ul de cult) reproduce diviziunea binar\ (bipartit\) a universului [i a Sfintei Scripturi: naosul orientat spre altar, este imaginea lumii v\zute, care reflect\ lumea nev\zut\ [i totodat\ este chipul trupului omenesc care exprim\ sufletul. ~n Sf=nta Scriptur\ naosul este chipul Vechiului Testament, care s-a des\v=r[it `n Noul Testament. Exist\ la Sf. Maxim o `ntreag\ re]ea de rela]ii `ntre crea]ie (lumea zidit\), Sf=nta Scriptur\, om [i Biseric\, `n care se oficiaz\ Sf=nta Liturghie. Prin aparen]a lor vizibil\, aceste patru elemente converg spre un mister invizibil.

Liturghia (cultul Bisericii) nu este dec=t mi[carea de eleva]ie a Bisericii c\tre Dumnezeu [i mersul spre `mplinirea unit\]ii cu El. De aceea, Biserica nu poate fi conceput\ [i nici `n]eleas\ f\r\ Sf=nta Liturghie, dar nici Liturghia nu poate fi conceput\ f\r\ cadrul ei spa]ial [i comunitar, adic\ f\r\ Biserica vazut\ `n cadrul c\reia ea se s\v=r[e[te. Prin urmare, Biserica este cuprins\ (`n]eleas\) `n Liturghie [i Liturghia `n Biseric\.

Biserica p\m=nteasc\, mi[cat\ de ierarhiile descendente, se manifest\ aici jos ca imaginea sau icoana Bisericii cere[ti. Aceste dou\ Biserici pre`nchipuie Cosmosul alc\tuit din lucrurile nev\zute [i v\zute. Astfel, lumea creeat\ formeaz\ o scar\ a creaturilor, pe care se scurge [i se transmite, de sus `n jos, influxul vital al energiilor sfin]itoare.

Sf. Maxim d\ Bisericii o interpretare universal\, cosmic\ [i totodat\ eshatologic\. Destinul pozitiv al umanit\]ii nu se poate realiza integral `n afara Liturghiei; `n acest sens lumea `ntreag\ este destinat\ s\ constitue o Liturghie – “Liturghia cosmic\”- [i cei ce nu pot sau nu vor s\ se integreze `n ea compromit realizarea integral\ a destinului lor. Liturghia descoper\ astfel sensul eshatologic al `ntregii lumi [i duce mersul istoriei universale c\tre finalul ei `n Dumnezeu. Acum (`n aceast\ lume) ea treze[te `n cei credincio[i con[tiin]a acestei tendin]e. Cele trei categorii de membrii ai Bisericii, conform `mp\r]irii pe care o g\sim la Origen [i la Evagrie, adic\ credincio[i simpli, practican]ii virtu]ii [i contemplativii (gnosticii), sunt toate antrenate `n aceast\ mi[care spre Dumnezeu. Dar la c\p\tul drumului nu to]i oamenii g\sesc pe Dumnezeu, pentru c\ nu to]i au avut con[tiin]a direc]iei acestui drum [i nu se vor afla preg\ti]i pentru `nt\lnirea cu El. De aceea, `n timpul Liturghiei “cobor=rea arhiereului de pe tron [i scoaterea catehumenilor afar\ `nseamn\ `n general a doua venire din cer a marelui Dumnezeu [i M=ntuitor Iisus Hristos”.

b) Liturghia catehumenilor

Cu cap. VIII al operei Mistagogia Sf. Maxim M\rturisitorul `ncepe interpretarea mistic\ [i simbolic\ a Sf. Liturghii din timpul s\u. Liturghia `ncepea `n vechime odat\ cu venirea episcopului `n biseric\ [i cu intrarea lui `n altar. Intrarea arhiereul `n sf=nta biserica reprezint\ “chipul [i icoana primei veniri `n lume a Fiului lui Dumnezeu [i M=ntuitorului nostru Hristos prin trup. Prin aceasta, El a eliberat [i r\scump\rat firea oamenilor, robit\ stric\ciunii [i v=ndut\ prin ea `ns\[i mor]ii, `n urma p\catului, [i st\p=nit\ de diavol, pl\tind toat\ datoria pentru ea ca un vinovat Cel nevinovat [i f\r\ de p\cat”. Astfel firea omeneasc\ este readus\ la “harul `mp\r\]iei” din starea primordial\, fiind r\scump\rat\ prin patima lui Hristos, cea de via]\ f\c\toare [i mijlocitoare spre m=ntuire.

Episcopul reprezent=nd `ntotdeauna `n persoana sa pe ~nsu[i M=ntuitorul, venirea `n biseric\ simbolizeaz\ `nceperea activit\]ii Fiului lui Dumnezeu `n lume. ~ntrarea `n altar [i urcarea pe tronul preo]esc pre`nchipuie “`n\l]area [i rea[ezarea lui Hristos `n ceruri, pe tronul mai presus de ceruri, dup\ petrecerea `n lume”.

~n veacurile primare episcopul statea `n Biseric\ a[ezat `n scaunul arhieresc, situat `n centrul absidei de r\s\rit al altarului, `n\l]at cu una sau dou\ trepte fa]\ de scaunele din dreapta [i din st=nga lui, destinate preo]ilor slujitori; acest ansamblu de locuri de [edere pentru liturghisitori poart\ numele de “sintron”. Arhiereul, st=nd `n mijloc, era conduc\torul `ntregii ceremonii euharistice [i reprezenta [ederea lui Hristos cea de dreapta P\rintelui cresc. Preo]ii coliturghisitori, ce [edeau de o parte [i de alta a episcopului `nchipuiau pe Sfin]ii Apostoli st=nd pe cele 12 scaune pentru judecata celor 12 semin]ii ale lui Israel (Mt. XIX, 28; Lc. XXII, 30).

Odat\ cu cre[terea num\rului bisericilor arhiereul nu mai putea participa la toate Liturghiile oficiate de clerici. ~n aceste condi]ii prezen]a episcopului a fost `nlocuit\ de purtarea solemn\ a Evangheliei, “cu at=t mai mult cu c=t poate c\ atunci, ca [i ast\zi, ierarhul era `nt=mpinat de cler cu Evanghelia, la venirea lui `n Biseric\, a[a c\ ceea ce se f\cea p=n\ aici `n prezen]a episcopului a putut s\ continue [i `n lipsa lui”. M=ntuitorul este reprezentat prin aceast\ carte sf=nt\, ca una `n care se cuprind `nv\]\tura [i faptele Sale, adic\ via]a [i activitatea Sa de la na[tere p=n\ la `n\l]are. Pe filele ei se afl\ `nscris de nenum\rate ori numele Fiului lui Dumnezeu, iar fa]a copertei de deasupra este `mpodobit\ de obicei cu icoana `nvierii Lui.

Intrarea ierarhului `n Biseric\ se f\cea odat\ cu intrarea poporului, care simboliza “`ntoarcerea necredincio[ilor de la ne[tiin]\ [i r\t\cire la cunoa[terea lui Dumnezeu [i mutarea credincio[ilor de la p\cat [i necuno[tiin]\ la virtute [i cuno[tin]\”. Aceast\ intrare `n sf=ntul l\ca[ este privit\ de Sf. Maxim M\rturisitorul ca fiind [i o `ndreptare prin poc\in]\ a fiec\ruia dintre noi, cei care avem credin]\, dar nesocotim poruncile Domnului printr-o via]\ necuviincioas\. Orice om, care particip\ la sf=nta adunare (Liturghie), fiind st\p=nit de p\cat, `[i schimb\ via]a spre bine, aleg=nd virtutea `n locul patimei. “Orice astfel de om are s\ fie socotit c\ `ntr\ `ntr-adev\r cu Hristos Domnul [i Arhiereul nostru la virtute, care, `n]eleas\ figurat, este Biserica”.

Al\turi de arhiereu poporul bine credincios particip\ la comemorarea tuturor momentelor tr\ite de Hristos pe p\m=nt, `n lucrarea Sa m=ntuitoare. C\ci, f\r\ participarea credinco[ilor, Liturghia nu este complet\ [i scopul ei, `ndumnezeirea omenirii prin unirea cu Hristos, cu ajutorul Sfintei Euharistii, nu este atins. Prin actul de `nso]irea a arhiereului, care-l reprezint\ pe Hristos, c\tre altar credincio[ii coparticip\ [i sunt al\turi de M=ntuitorul la patimile Sale, pentru omor=rea p\catului [i `nvierea `n virtu]i.

Dup\ intrarea episcopului `n Biserica primar\ `ncepea propriu-zis Liturghia catehumenilor cu “citirile dumnezeie[ti ale presfintelor c\r]i”. Acestea indic\ “voile [i sfaturile dumnezeie[ti [i fericite ale atotsf=ntului Dumnezeu”. Prin ele afl\m `ndatoriile ce le avem de `ndeplinit fiecare dup\ puterea sa [i `nv\]\m “legile luptelor dumnezeie[ti [i fericite, dup\ care r\zboindu-ne ne `nvrednicim de cununile biruin]ei din `mp\r\]ia lui Hristos”. Al\turi de aceste lecturi biblice sunt interpretate [i anumite “c=nt\ri dumnezeie[ti”, ce simbolizeaz\ “bucuria care v\de[te `mp\rt\[irea de bun\t\]ile dumnezeie[ti”. Aceast\ bucurie mi[c\ sufletele spre o dragoste curat\ [i fericit\ a lui Dumnezeu [i alung\ p\catele ce `ntineaz\ lumina divin\ din interiorul omului.

Conform Sfintei Tradi]ii, `nainte de lecturile biblice, era obiceiul ca episcopul s\ se a[eze pe “scaunul cel de sus”, pentru a putea s\ supravegheze adunarea `n timpul citirii pericopelor din Vechiul Testement [i din Apostol. Cu acest\ ocazie el spunea “Rug\ciunea scaunului celui de sus”. Caracterul de circumstan]\ al acestei rug\ciuni reiese clar din textul ei mai vechi pe care `l d\ Codicele Barberini 336: “St\p=ne Doamne Dumnezeul Puterilor, m=ntuie[te poporul t\u [i-l lini[te[te, cu puterea Sf=ntului T\u Duh prin semnul cinstitei cruci a Unuia-N\scut Fiului T\u, cu Care binecuv=ntat e[ti `n vecii vecilor”.

Printre c=nt\rile dumnezeie[ti `n acea perioad\ se pare c\ s-a introdus [i c=ntarea Sfinte Dumnezeule (Imnul Trisaghion). ~n Liturghia primelor secole, dup\ lecturile sfinte se citeau psalmii profetici, care `n timp au disp\rut [i `n locul lor Trisaghionul a c\p\tat o solemnitate deosebit\, mai ales la s\rb\torile mari [i c=nd Sf=nta Liturghie se s\v=r[e[te `n sobor. Tema simbolic\ despre cobor=rea lui Dumnezeu `n lume prin Fiul S\u este subliniat\ de acest imn, care m\rturise[te credin]a “c\ ve[nica prezen]\ a lui Dumnezeu cuprinde `n sine ve[nica prezen]\ a Sfintei Treimi [i c\ nu a fost nici o vreme `n care Cuv=ntul s\ nu fi fost `n Dumnezeu [i `n care s\ fi lipsit Cuv=ntului Duhul Sf=nt”.

~n capitolul XII din Mystagogia Sf=ntul Maxim interpreteaz\ simbolic “strig\rile p\cii” s\v=r[ite dinl\untrul ieraticonului la porunca arhiereului, la fiecare lectur\ biblic\. Aceste “strig\ri” nu erau altceva dec=t rug\ciunile de cerere ce vor alc\tui mai t=rziu ectenia mare (“Cu pace Domnului s\ ne rug\m”, “Pentru pacea de sus…”, “Pentru pacea a toat\ lumea”), [i care era rostit\ de c\tre preo]i sau diaconi. Locul acesteia, `n biserica primar\, era diferit fa]\ de cel din Liturghia actual\, [i anume `nainte de citirea Sfintei Evanghelii. Sf. Maxim spune c\ aceste “strig\ri” indic\ bucuria [i laudele dumnezeie[ti aduse de sfin]ii `ngeri. Prin ele Dumnezeu pune hotar luptelor purtate pentru adev\r `mpotriva puterilor du[mane, “`mpr\[tiind nev\zutele `ngr\m\diri, d\ruind pace prin desfiin]area trupului p\catului [i d=nd sfin]ilor harul nep\timirii, drept cunun\ a ostenelilor pentru virtute, ca, p\r\sind lupta s\-[i `ndrepte puterile sufletului spre cultivarea duhovniceasc\, adic\ spre dezvoltarea virtu]ilor.” Aceste rug\ciuni alung\ “o[tile duhurilor rele”, av=nd drept ajutor pe Bunul Dumnezeu, care “risipe[te me[te[ugirile du[m\noase [i greu de ocolit ale diavolului”.

~n Liturghierele grece[ti ectenia mare poart\ denumirea de (`n slavon\ – miroame), adic\ cele de pace sau privitoare la pace, amintind astfel leg\tura direct\ cu “strig\rile p\cii” din Liturghia primelor secole. Se mai `ntrebuin]eaz\ de asemenea [i titlul de diaconale, deoarece ele sunt rostite de obicei de diaconi.

Aceast\ form\ primar\ de rug\ciune o g\sim recomandat\ de `nsu[i Sf. Apostol Pavel “V\ `ndemn s\ face]i cereri, rug\ciuni, mijlociri, mul]umiri pentru to]i oamenii…”(I Tim. II, 1-2), iar `ntrebuin]area ei se afl\ confirmat\ `n cele mai vechi rug\ciuni liturghice (Sf. Iustin Martirul `n Apologia I, Tertulian `n Apologeticum). Ectenia este conceput\ [i `ntocmit\ `n spiritul comunitar [i eclesiologic, caracteristic vie]ii cre[tine [i prive[te toate categoriile de credincio[i, toate trebuin]ele [i situa]iile lor de ordin spiritual [i material.

“Strig\rile p\cii”, cum sunt numite de Sf. Maxim, sunt rostite pentru a aduce `n sufletul omului pacea deplin\, condi]ie psihologic\ [i moral\ primordial\ [i esen]ial\ pentru apropierea noastr\ de Dumnezeu prin rug\ciune. Un suflet divizat `n el `nsu[i sau `mpr\[tiat prin tot ceea ce `nseamn\ tulburare, nu numai `n sensul moral ci [i intelectual, nu se poate concentra [i nu are `ndr\zneal\ `n rug\ciunea sa. “Dac\ inima noastr\ nu ne os=nde[te, avem `ndr\znire c\tre Dumnezeu [i orice cerem primim de la El, pentru c\ p\zim poruncile Lui [i cele pl\cute `naintea Lui facem” (I In III, 20-21). De aceea ne-a poruncit M=ntuitorul: “c=nd sta]i de v\ ruga]i, ierta]i orice ave]i `mpotriva cuiva, ca [i Tat\l vostru Cel din ceruri s\ v\ ierte [i vou\ gre[alele voastre” (Mc. XI, 25; Mt. V, 23-24). Cu alte cuvinte, pentru rug\ciune trebuie s\ ne g\sim `n stare de pace cu noi `n[ine, cu Dumnezeu [i cu aproapele nostru. O astfel de pace nu izvor\[te dec=t dintr-o con[tiin]\ curat\, lini[tit\: pe de o parte, adic\ netulburat\ de p\cate [i deci `mp\cat\ cu Dumnezeu, iar pe de alta, degajat\ `n acele clipe de fr\m=nt\ri sau preocup\ri `n leg\tur\ cu diferitele aspecte ale vie]ii cotidiene [i, totodat\, ner\scolit\ de resentimente fa]\ de semenii no[tri.

Pacea sufleteasc\, `n triplul ei aspect: cu Dumnezeu, cu noi `n[ine [i cu aproapele, este o pace care st\ `n puterea noastr\ ca rod al tuturor virtu]ilor [i al unei `n]elepciuni des\v=r[ite, o pace pe o putem c=[tiga noi `n[ine. Dar adev\rata pace, cea des\v=r[it\, este “pacea de sus”, “pacea lui Dumnezeu” (Filip. IV, 7), adus\, d\ruit\ [i l\sat\ de `nsu[i M=ntuitorul Hristos (In XIV, 27), Care, prin jerfa Sa, a surpat zidul desp\r]itor al vrajbei (Efes. II, 14-16), `mp\c=ndu-ne cu Dumnezeu. Aceast\ pace este un dar de sus, este un dar al m=ntuirii, pentru care ne rug\m s\ fim f\cu]i p\rta[i prin fiecare Liturghie. Astfel suntem `ndemna]i s\ ne rug\m “pentru pacea se sus” [i “pentru m=ntuirea sufletelor noastre”.

Un alt moment important din r=nduiala Liturghiei catehumenilor este men]ionat de Sf=ntul Maxim M\rturisitorul, [i anume “citirea dumnezeiasc\ a sfintei Evanghelii”. Aceasta arat\ `n particular celor ce se str\duiesc s\ `ndeplineasc\ cuvintele M=ntuitorului greut\]ile pe care le va `nt=mpina fiecare credincios `n urcu[ul s\u pe calea virtu]ilor. “Cuv=ntul contempla]iei [i al cuno[tin]ei, care vine din cer spre ajutorul credincio[ilor, `nl\tur\ ca pe o lume sensibil\ cugetul trupului, dep\rteaz\ g=ndurile `ntunecate [i duce spre privirea celor spirituale, prin `nchiderea u[ilor [i prin intrarea sfintelor taine, dup\ ce [i-au `nchis sim]urile de c\tre cuvinte [i lucruri”.

Odat\ ce p\trunde `n sufletul [i mintea omului cugetul curat al Ra]iunii divine, acesta poate s\ `n]eleag\ sensurile ascunse [i tainice transmise de Cuv=ntul lui Dumnezeu, Hristos, prin sf=nta Sa Evanghelie. Prin acest\ stare de cunoa[tere Dumnezeu ne a[eaz\ al\turi de `ngeri, care au aceea[i [tiin]\ a teologiei sfin]itoare, [i ne aduce `mpreun\ cu ace[tia “lui Dumnezeu [i Tat\l, `nfiindu-ne `n Duhul prin rug\ciunea prin care ne-am `nvrednicit s\-l numim pe Dumnezeu Tat\”.

Lecturile biblice au fost introduse `n Liturghie cu scopul de a informa [i explica `nv\]\tura lui Hristos [i asupra datoriilor lor de cre[tini. Citirile din Sf=nta Scriptur\, care ne `nva]\ at=t bun\tatea [i iubirea de oameni a lui Dumnezeu, c=t [i dreptatea [i judecata Lui, s\desc [i aprind `n sufletele noastre nu numai iubirea ci [i teama de El, f\c=ndu-ne mai s=rguincio[i `ntru p\zirea poruncilor Sale. Iar toate la un loc (rug\ciuni [i c=nt\ri) `mbun\t\]esc sufletul [i apropie de Dumnezeu at=t pe preot c=t [i pe credincio[i.

~n Biserica primar\ lecturile din Sf. Scriptur\ erau mult mai numeroase `n Liturghia catehumenilor [i erau `ncadrate sau alternau cu c=nt\ri de psalmi. Din ace[ti psalmi, al c\ror versete s-au `mpu]inat `n treptat, ca [i la psalmii antifonici, au r\mas p=n\ ast\zi numai c=te un stih sau dou\, dintre care unele preced pericopa din Apostol – prochimen, iar altele urmeaz\ dup\ aceast\ pericop\. Acestea din urm\ f\ceau parte de obicei din psalmii alelluiatici, al c\ror versete erau `nso]ite de refrenul Alleluia (“L\uda]i pe Domnul!”), c=ntat de popor dup\ fiecare stih sau verset.

Citirea Evangheliei ne preg\te[te [i ne cur\]e[te mai dinainte, pentru sfin]irea cea mare a Sfintelor Taine [i `nchipuiesc ar\tarea `n lume a Domnului prin care El s-a f\cut cunoscut, treptat, dup\ `nvierea Sa. “De aceea, mai `nt=i ni se arat\ Sf. Evanghelie `nchis\, `nchipuind prima ar\tare (epifania). Tat\l a m\rturisit pe Fiul, Care era `nc\ necunoscut, c=nd Fiul ne gr\ind nimic despre Sine, avea nevoie de glasul unui vestitor”.

O alt\ `nterpretare a acestor lecturi, men]ionat\ de N. Cabasila este aceea c\ ele `nchipuiesc ar\tarea mai v\dit\ a M=ntuitorului, c=nd El vorbea tuturor, `n public, [i s-a f\cut cunoscut nu numai prin cele ce a gr\it El `nsu[i, ci prin ce a `nv\]\t pe Apostoli s\ propov\duiasc\, trimi]=ndu-i c\tre oile cele pierdute ale casei lui Israel (Mt. X, 6). De aceea se cite[te at=t din c\r]ile Sf. Apostoli, c=t [i din Evanghelie `ns\[i.

Lecturile biblice reprezint\ principalul izvor al credin]ei [i piet\]ii noastre [i, `n acela[i timp, este unul dintre mijloacele prin care Liturghia ne preg\te[te, pe de o parte s\ ne apropiem [i s\ primim cu vrednicie sfin]irea cu Sfintele Taine, iar pe de alta, ca s\ putem p\stra [i s\ r\m=nem `ntr-`nsa. Cuv=ntul Domnului `n Sf=nta Evanghelie este dat deci `n Liturghie ca o lumin\ pentru mintea, sufletul [i inima noastr\, a[a precum Sf=ntul S\u Trup ni se d\ spre `nt\rirea [i t\m\duirea sufletului [i a trupului.

~n prim\ etap\ Sf=ntul Maxim vorbe[te despre simbolistica citirii Sfintei Evanghelii `n `n]elesul ei particular, pentru ca apoi s\ expun\ interpretarea lecturii dumnezeie[tii Scripturi `n `n]elesul ei general. Astfel ea reprezezint\ “`n aplicare general\ sf=r[itul lumii acesteia”, deoarece dup\ citirea Sf. Evanghelii arhiereul coboar\ de pe tron [i face slobozirea [i scoatere afar\ prin slujitori a catehumenilor [i a celorlal]i ce nu sunt vrednici de vederea dumnezeiasc\ a tainelor ce se vor ar\ta. “Dup\ ce se va vesti “Evanghelia `mp\r\]iei, precum s-a scris, `n toat\ lumea, spre m\rturia tuturor popoarelor, va sosi sf=r[itul, venind a doua oar\ din cer cu slav\ mult\ marele Dumnezeu [i M=ntuitorul nostru Iisus Hristos; pentru c\ ~nsu[i Domnul `ntru porunc\, la glasul arhanghelului [i `ntru tr=mbi]a lui Dumnezeu, se va pogor` din cer, [i cei mor]i `ntru Hristos vor `nvia `nt=i (I Tes. IV, 16), zice dumnezeiescul Apostol”.

La a doua venire M=ntuitorul se va r\zbuna `mpotriva vr\jma[ilor [i va desp\r]i prin sfin]ii `ngeri pe cei credincio[i de cei necredincio[i, pe cei nedrep]i de cei drep]i, pe cei tic\lo[i de cei sfin]i, d=nd fiec\ruia dintre cei ce au tr\it pe p\m=nt plata ce dreapt\, dup\ vrednicia lor, cum spune adev\rul cuvintelor dumnezeie[ti.

Dup\ citirea Evangheliei urma `n biserica primar\ predica sau omilia, av=nd un rol foarte important `n r=nduiala Sf. Liturghii, mai ales `n perioada disciplinei arcane a catehumenatului. Aceasta, predica, `mpreun\ cu psalmii [i cu lecturile, reprezenta o mo[tenire a practicii veterotestamentare din r\nduial\ serviciului divin public de s=mb\t\ diminea]a de la sinagog\ (Lc. IV, 16-30; Fapte XIII, 15). Acest am\nunt nu a fost precizat `n lucrarea Sf. Maxim posibil datorit\ faptului c\ aceast\ practic\ era foarte cunoscut\ `n r=ndul credincio[ilor [i o interpretare simbolic\ nu ar fi fost imperios necesar\.

Un alt aspect omis de Sf. Maxim este momentul rostirii ecteniilor speciale de slobozire a credincio[ilor neboteza]i care trebuiau s\ p\r\seasc\ biserica. Aceste rug\ciuni vizau patru categorii sau clase de asisten]i: catehumeni, energumeni, candida]ii la botez [i peniten]ii. Pentru fiecare din aceste clase diaconul rostea mai `nt=i o ectenie, la finele c\reia episcopul rostea o rug\ciune specific\ ascultat\ cu capetele plecate [i apoi fiecare categorie p\r\sea Biserica la invita]ia diaconului.

O t=lcuire deosebit de frumoas\ o d\ autorul nostru momentului din Sf. Liturghie c=nd se `nchid u[ile sfintei biserici, dup\ p\r\sirea loca[ului de cult a tuturor categoriilor de catehumeni. Acest moment reprezint\ de fapt sf=r[itul Liturghiei catehumenilor [i preg\te[te pe credincio[ii r\ma[i `n Biseric\ pentru celebarea Liturghiei euharistice (a credincio[ilor). Sf. Maxim ne prezint\ `nchiderea u[ilor Bisericii ca fiind “trecerea celor p\m=nte[ti [i intrarea viitoare a celor vrednici `n lumea inteligibil\ sau la osp\]ul de nunt\ al lui Hristos, dup\ acea desp\r]ire `nfrico[\t\ [i sentin]\ [i mai `nfrico[at\; de asemenea, lep\darea des\v=r[it\ a lucr\rii r\t\cite din sim]iri”.

Separarea celor ce urmeaz\ s\ fie boteza]i de cei boteza]i este privit\ ca o trecere de la necunoa[tere la cuno[tin]a Adev\rului divin, de la o stare de poc\in]\, de smerenie, de lupt\ `mpotriva patimilor la o alt\ stare minunat\, de bucurie, tr\it\ prin practicarea virtu]ilor [i `n final prin unirea deplin\ cu divinitatea, `n via]a viitoare. Cei preg\ti]i, catehiza]i [i apoi boteza]i `n numele Sfintei Treimi au bucuria de a participa `n continuare la ritualul euharistic ce `nlesne[te unirea cu Dumnezeu-Cuv=ntul prin Sf. Euharistie. U[ile Bisericii fiind `nchise reprezint\ [i o protejare a celor nevrednici, necunosc\tori, neini]ia]i, `n taina “osp\]ului” divin, care ar putea pricinui chiar moartea celor ce se apropie de Sf=nta Euharistie cu nevrednicie, c\ci potrivit Sf. Ioan Hrisostom: “sufletul [i m=na celui care va atinge Trupul precurat a lui Hristos, trebuie s\ fie mai curate dec=t razele soarelui” (Despre preo]ie, cartea a IV-a, cap. 2 [i 4).

c) Liturghia credincio[ilor

Dup\ ie[irea catehumenilor, `n sf=ntul loca[ r\m=neau `n vechime numai cei boteza]i sau credincio[i, iar dintre ace[tia, numai cei `mp\ca]i cu Biserica. De aici provine [i numele acestei Liturghii. C=t timp s-a aflat `n vigoare disciplina peniten]ei publice, erau tolera]i s\ asiste [i peniten]ii din clasa cea mai `nalt\ (gradul IV), adic\ a[a numi]ii `mpreun\-[ez\tori. Nu erau primi]i `ns\ s\ aduc\ daruri [i nici s\ se `mp\rt\[easc\ [i st\teau `n picioare ascult=nd slujba divin\.

O prim\ etap\ `n ritualul euharistic, care avea loc `n biserica primar\, la `nceputul Liturghiei credincio[ilor, era preg\tirea materiei [i aducerea darurilor Sfintei Jertfe. Diaconii luau ofrandele (p=inea [i vinul) aduse de credincio[i [i le prezentau episcopului sau preotului, care le primea [i le depunea pe altar, oferindu-le ca daruri, printr-o rug\ciune. ~n aceast\ rug\ciune erau men]ionate [i numele persoanelor care au adus ofrandele, c=t [i a celor pentru care erau aduse. Cu timpul momentul Proscomidiei a fost mutat `naintea Liturghiei catehumenilor iar locul ini]ial al acesteia a fost luat de ritualul Vohodului cel mare (“Intrarea cea mare”, “Ie[irea cu sfintele daruri”).

~n timpul Sf. Maxim Proscomidia avea locul ini]ial `n Liturghia euharistic\, [i era numit\ “Ie[irea cu sfintele [i cinstitele daruri” fiind interpretat\ ca fiind “`nceputul [i sf=r[itul `nv\]\turii celei noi, care ni se va `mp\rt\[i `n cer, cu privire la iconomia lui Dumnezeu cea c\tre noi [i descoperirea tainei m=ntuirii noastre, care se afl\ `n ad=ncurile nep\trunse ale tainei dumnezeie[ti.” Acest lucru este men]ionat de ~ns\[i M=ntuitorul, Dumnezeu [i Cuv=ntul, c\tre ucenicii S\i la Cina cea de tain\ dup\ instituirea Sf. Euharistii: “{i v\ spun vou\ c\ nu voi mai bea de acum din acest rod al vi]ei p=n\ `n ziua aceea c=nd `l voi bea cu voi, nou, `n ~mp\r\]ia Tat\lui Meu” (Mt. XXVI, 29, Mc. XIV, 25; Lc. XXII, 18).

Dup\ unii comentatori liturgici, Vohodul cu cinstitele daruri este considerat ca o reprezentare simbolic\ a lu\rii de pe cruce a Trupului Domnului [i a `nmorm=nt\rii Lui. Precum cei doi ucenici ai M=ntuitorului, Iosif [i Nicodim, au luat trupul S\u [i l-au dus `n gr\dina unde se afla morm=ntul preg\tit, tot a[a preotul [i diaconul iau sfintele vase cu simbolurile materiale ale Trupului [i S=ngele Domnului, pe care le duce `n procesiune solemn\ pe Sf=nta Mas\, privit\ ca simbol al morm=ntului.

Actele [i obiectele liturghice care intr\ `n componen]a ritualului pentru depunerea darurilor pe Sf=nta Mas\ cap\t\ acum un sens simbolic-mistic corespunz\tor momentului. ~n primul r=nd a[ezarea darurilor peste antimis `nchipuie[te punerea trupului Domnului `n morm=nt, adic\ `ngroparea Lui: ”Sf=nta Mas\ este antitipul acelui sf=nt morm=nt, jertfelnicul [i, desigur, depozitul `n care a fost a[ezat sf=ntul [i preacuratul trup”. Discul mai `nseamn\ acum [i “locul m=inilor Lui Iosif [i Nicodim, care au `ngropat pe Hristos”, procove]ele – p=nzele cu care a fost `nf\[urat trupul lui Iisus la a[ezarea `n morm=nt.

O alt\ explicare a Vohodului cel mare este oferit\ de Nicolae Cabasila, care prezint\ acest moment solemn ca simboliz=nd “ar\tarea cea din urm\ a lui Hristos, prin care mai ales a aprins ura iudeilor, c=nd a f\cut drumul din patrie (Galileea) la Ierusalim, unde trebuia s\ Se jertfeasc\, `ntr=nd c\lare pe asin `n ora[, escortat [i aclamat de mul]imi”.

Cele dou\ interpret\ri, ale Sf. Gherman [i Nicolae Cabasila, nu prezint\ contradic]ii, deoarece ele corespund cadrului mai extins ori numai par]ial al evenimentului simbolizat `n ceremonialul Intr\rii celei mari. Acest fapt este men]ionat [i de Sf. Maxim, care prezint\ momentul Vohodului cel mare ca fiind un `nceput [i, `n acela[i timp, un sf=r[it a `nv\]\turii celei noi propov\duit\ de Hristos pe p\m=nt [i `mp\rt\[it\ deplin `n ~mp\r\tia cereasc\.

Primirea triumfal\ a M=ntuitorului `n Ierusalim, cu ocazia intr\rii Lui pentru ultima oar\ `n acest ora[, se `ncadreaz\ `n episodul istoric al Patimilor Sale, `ntruc=t acest\ demonstra]ie entuziat\ a mul]imii pentru profetul din Nazaret a m\rit [i mai mult ura [i invidia c\peteniilor religioase din Ierusalim, precipit=nd m\surile care au dus la uciderea Lui. Prima interpretare a Sf. German `mbr\]i[eaz\ `n obiectivul ei momente dramatice ce au decurs `n urma acestei ultime veniri a lui Iisus `n Ierusalim, iar `n t=lcuirea lui Nicolae Cabasila este cuprins\ m\re]ia manifest\rii entuziasmului curat al celor mul]i pentru Mesia. ~ntr-un tablou apar deci antecedentele, iar `n cel\lalt, urm\rile sau consecin]ele faptului.

“Simbolizarea intr\rii triumfale ar putea fi circumscris\ ca atare la partea procesiunii cu cinstitele daruri, din mijlocului naosului p=n\ `n momentul intr\rii `n altar, c=nd corul ori credincio[ii `nso]esc acest tip al ac]iunii cu intonarea p\r]ii finale a Heruvicului”.

Acest simbolism, `nf\]i[at `n cele dou\ variante, `[i are sensul s\u logic `n leg\tur\ cu Intrarea cea mare din Liturghiile Sf. Vasile cel Mare [i Sf. Ioan Gur\ de Aur. ~n Liturghia darurilor mai `nainte sfin]ite `ns\, c=nd darurile purtate `n procesiune nu mai sunt simple simboluri, ci Sfinte Taine, adic\ `nsu[i Trupul [i S=ngele euharistic al Domnului, `nf=]i[ate ambele `n Sf=ntul Agne] deja sfin]it la o Liturghie anterioar\, semnifica]iile de mai sus apar aici f\r\ o aplica]ie temeinic\.

~n Liturghia primelor veacuri, proaducerea darurilor era precedat\ de un act cu ad=nc sens duhovnicesc pentru preg\tirea spiritual\ a credincio[ilor participan]i. Spiritul unei str=nse leg\turi de familie sau de corp a lui Hristos, schi]at deja prin re]inerea `n Biseric\ numai a celor boteza]i, era sensibilizat acum prin s\rutarea p\cii, sau s\rutarea sf=nt\ (Rom. XVI, 16; I Cor. XVI, 20), ori s\rutarea dragostei (I Petru V, 14), cum este numit\ `n Noul Testament. Sf. Maxim o nume[te “s\rutarea dumnezeiasc\, duhovniceasc\” [i interpreteaz\ acest act ca fiind “unirea `n cuget [i m\rturisirea `ntr-un g=nd [i identitatea pe care o vor avea cu to]i `ntreolalt\ prin credin]\ [i iubire, c=nd se face descoperirea bunurilor viitoare negr\ite”. Prin s\rutarea p\cii cei vrednici vor primi unirea cu Dumnezeu-Cuv=ntul, c\ci “gura este simbolul cuv=ntului [i al ra]iunii, prin care to]i cei p\rta[i de cuv=nt [i de ra]iune, ca fiin]e ra]ionale, vor deveni una cu to]ii [i cu Cuv=ntul prim [i unic [i cauz\ a tot cuv=ntul [i ra]iunea.”

Fixarea momentului pentru s\rutarea fr\]easc\ a fost sugerat\ de interpretarea cuvintelor M=ntuitorului: “dac\ `]i vei aduce darul t\u la altar [i acolo `]i vei aduce aminte c\ fratele t\u are ceva `mpotriva ta, las\ darul t\u acolo, `naintea altarului, [i mergi `nt=i [i `mpac\-te cu fratele t\u [i apoi, venind, adu darul t\u” (Mt. V, 23-24). “S\rutarea aceasta une[te sufletele unele cu altele [i `ndep\rteaz\ din ele orice vr\jm\[ie, fiind o `mp\care; pentru aceasta este sf=nt\”. Prin s\rutarea p\cii ceea ce m\rturisesc buzele trebuie s\ treac\ `n con[tiin]\, constiuind astfel un act de `mp\care, o manifestare a iert\rii izvor=te din iubirea care anim\ `n acea clip\, inimile, sufletele semenilor no[tri.

“Din iubirea noastr\ unii f\]\ de al]ii decurge [i iubirea fa]\ de Dumnezeu, iar de iubirea c\tre Dumnezeu este str=ns legat\ credin]a des\v=r[it\ [i vie `n El”. De aceea dup\ s\rutarea p\cii preotul ne `ndeamn\ s\ m\rturisim aceast\ credin]\ [i poporul bine-credincios participant la Sf. Liturghie roste[te cu evlavie [i tr\ire intens\ simbolul de credin]\.

~n pragul aducerii Jertfei euharistice, ceremonialul Liturghiei urm\re[te deci s\ promoveze pe o nou\ treapt\ dispozi]ia religios moral\ a participan]ilor la oficiul ei, [i anume printr-un act simbolic de manifestare a iubirii reciproce [i printr-un act demonstrativ de m\rturie a dreptei credin]e. F\r\ comuniunea dragostei [i a credin]ei, tr\ite sincer `n inim\ [i dovedite prin fapte, ei nu pot fi una cu dumnezeirea [i nu pot intra `n unitatea mistic\ a trupului lui Hristos, prin `mp\rt\[ire.

Sf=ntul Maxim interpreteaz\ m\rturisirea simbolului de credin]\ ca fiind “mul]umirea tainic\ pentru ra]iunile [i modurile `n]eleptei providen]e dumnezeie[ti cu privire la noi, prin care ne-am m=ntuit, mul]umire care va avea loc `n veacul viitor”. Prin ea, cei vrednici `[i vor ar\ta “recuno[tin]a pentru binefacerea dumnezeiasc\, neav=nd, afar\ de ea, nimic altceva ce s\ dea pentru bun\t\]ile dumnezeie[ti f\r\ de margini, care li s-au h\r\zit”.

~n toat\ lucrarea sa Sf. Maxim ne prezint\ Sf. Liturghie ca fiind o preg\tire [i o anticipare a lumii de dincolo, a “veacului ce va s\ vie”. Ritualul euharistic este o comemorare a evenimentelor tr\ite de Dumnezeu-Omul pe p\m=nt, o recuno[tin]\ [i o mul]umire adresat\ providen]ei divine pentru toate c=te ne-au fost d\ruite, dar `n acela[i timp este [i o prefigurare a st\rii deosebite de comuniune `n iubirea divin\ `mp\rt\[it\ de `nsu[i Hristos la a doua venire a Sa pe p\m=nt.

Recitarea Crezului este un moment de medita]ie, de pietate ad=nc\ `n leg\tur\ cu actul m=ntuirii noastre, care va fi reactualizat `n ritualul Sfintei Jertfe euharistice. Simbolul de credin]\ este o m\rturisire a participan]ilor la Sf. Liturghie a “ceea ce au `nv\]at s\ cread\ despre Dumnezeu, adic\ `n]elepciunea cea adev\rat\, a celor des\v=r[i]i (I Cor. II, 6-7), pe care nu a cunoscut-o lumea, adic\ `n]elep]ilor lumii, care nici nu cunosc [i nici nu cred c\ exist\ ceva mai de pre] [i mai presus dec=t cunoa[terea lucrurilor sensibile”.

Odat\ cu rostirea Simbolului de credin]\ se termin\ prima parte a Liturghiei credincio[ilor, urm=nd `n continuare ritualul porpriu-zis pentru aducerea Sfintei Jerfe euharistice sau, cum mai este numit, Anaforaua (gr. ridicare, `n\l]are, ofrand\). Ea reprezint\ punctul culminant al Liturghiei cre[tine, deoarece `n cursul acestui ritual se atinge obiectul c\tre care tinde `ntreaga slujb\, [i anume prefacerea darurilor `n dumnezeiescul Trup [i S=nge al M=ntuitorului nostru Iisus Hristos, realiz=ndu-se `n acela[i timp [i scopul Liturghiei, care este sl\virea lui Dumnezeu [i sfin]irea credincio[ilor.

La `nceput, adic\ p=n\ `n secolele V-VI, Anaforaua forma o singur\ rug\ciune, de `ntindere destul de mare, pe care arhiereul sau preotul proestos o rostea `n `ntregime cu glas tare, de la `nceput p=n\ la sf=r[it, `n auzul credincio[ilor. Ace[tia ascultau `n t\cere f\r\ s\-l `ntrerup\ pe liturghisitor [i `n final se i al\turau la ultimul ecfonis cu r\spunsul afirmativ “Amin”. Dup\ secolul VI Anaforaua `ncepe s\ fie citit\ `n tain\ de s\v=r[itorii Sf. Euharistii, cu excep]ia unor mici fragmente, care continu\ s\ fie rostite [i mai departe cu glas tare, purt=nd numele de ecfonise.

Ecfonisul “C=ntarea de biruin]\ c=nt=nd, strig=nd, glas `n\l]=nd [i gr\ind” introduce imnul `ngeresc, ce poart\ numele de trisaghion, c=ntat de serafimi, `n viziunea marelui prooroc: ”Sf=nt, Sf=nt, Sf=nt este Domnul Savaot! Plin este tot p\m=ntul de slava Lui” (Is. VI, 3). O c=ntare `ndreptat\ deci c\tre “Domnul Dumnezeu, Atot]iitorul, Cel care era [i Cel ce este [i Cel ce vine” (Apoc. IV, 8; I, 8). Acest imn este unul dintre cele mai vechi c=nt\ri introduse `n Liturghia cre[tin\, care, dup\ cum ne precizeaz\ Sfin]ii P\rin]i, era integrat la `nceput `n textul rug\ciunii rostite de preot cu glas tare `n timpul anaforalei liturgice, transform=ndu-se mai t=rziu `ntr-un imn interpretat de credincio[i.

Sf=ntul Maxim M\rturisitorul ne prezint\ imnul Trisaghion ca fiind o doxologie `ntreit sf=nt\. Aceast\ rostire `ntreit sf=nt\ a sfin]eniei dumnezeie[ti de c\tre tot poporul bine credincios pre`nchipuie[te “unirea [i deopotriva cinste pe care o vom avea, `n veacul viitor, cu puterile netrupe[ti [i spirituale.” ~n acea stare, fiind `ntr-un cuget cu puterile de sus, firea omeneasc\ “va fi `nv\]at\ s\ laude [i s\ sfin]easc\ prin trei sfin]iri Dumnezeirea treiipostatic\ cea una”.

La `nceput, adic\ `n Vechiul Testament, acest imn nu a fost c=ntat dec=t `n cer, acum el este at=t al nostru, c=t [i al serafimilor, deoarece Hristos a `nl\turat zidul care desp\r]ea cele dou\ lumi. Rostind deci acest\ laud\ sf=nt\, ne facem p\rta[i la c=ntarea imnelor, cu o[tile cere[ti, `ncep=nd astfel s\ facem de aici ceea ce n\d\jduim s\ facem ve[nic `n ceruri. Unirea credincio[ilor `n chip spiritual cu sfin]ii `ngeri, armoniile aceluia[i imn `ntreit sf=nt, este deci un fapt actual `n Liturghie, iar nu numai `n veacul viitor, dup\ cum expunea Sf. Maxim.

~n Liturghia Bisericii primare forma Trisaghionului se limita doar la textul proorocului Isaia, `ns\ mai t=rziu el a fost completat cu expresia care marca primirea triumfal\ a M=ntuitorului `n Ierusalim, `nainte de Sfintele Patimi: “Binecuv=ntat este Cel ce vine `ntru numele Domnului! Osana `ntru cei de sus!” (Mt. XXI, 9; Mc. XI, 9; Lc. XIX, 38; In. XII, 13). ~n `ntrebuin]area sa liturgic\ imnul serafimic a devenit `n primul r=nd un imn de slav\ `n cinstea unicului Dumnezeu `n trei ipostasuri, a[a cum ni se `nf\]i[eaz\ `n textele biblice [i `n interpret\rile Sfin]ilor P\rin]i. Astfel Sf. Ioan Damaschin spunea: “sfin]ii Serafimi ne indic\ `n chip precis prin repetarea cuv=ntului sf=nt de trei ori, pe cele trei ipostase ale Dumnzeirii suprafiin]iale. Printr-o singur\ Domnie, ei indic\ o singur\ fiin]\ [i `mp\r\]ie a Sfintei Treimi”.

Pe de alt\ parte Trisaghionul serafimic este [i un imn de slav\ adus `n cinstea Fiului, Care a venit pe p\m=nt `n numele Domnului, adic\ al Tat\lui. El continu\ s\ vin\ `ns\ `n chip mistic, pentru a perpetua `n Liturghie, prin Trupul [i S=ngele S\u euharistic, misiunea de mijlocitor, pe care o `ndepline[te `n ceruri, `ntre Dumnezeu [i oameni, deoarece ei ajung cu anevoie a fi “mor]i p\catului” (Rom. V, 11).

~n forma sa liturgic\ imnul serafimic este expresia unei sublime emo]ii, `n care vibreaz\ bucuria [i entuziasmul izvor=te din credin]a [i presentimentul momentului apropiat al prezen]ei reale a Domnului. A[a cum este numit `n ecfonisul rostit de preot, acest imn este o “c=ntare de biruin]\”, adic\ un imn triumfal, pentru c\, pe de o parte, este `n\l]at spre slava Domnului Savaot, Dumnezeul puterilor, al o[tilor cere[ti, iar pe de alt\ parte, pentru c\ prin el se `nt=mpin\ totodat\ venirea M=ntuitorului `n Sf=nta Liturghie, biruitorul mor]ii [i al p\catului, `nso]it de cetele cere[ti.

Sfinta Euharistie la Sf. Maxim M\rturisitorul

Anaforaua liturgic\, pe l=ng\ imnul serafimic, se continu\ cu Anamneza – aducerea aminte, pomenirea a tot ce a f\cut M=ntuitorul pentru m=ntuirea lumii (cf. Lc. XXII, 19), Epicleza – rug\ciunea de chemare, de invocare a Sf=ntului Duh asupra darurilor aduse, pentru a fi transformate `n Trupul [i S=ngele lui Iisus [i Rug\ciunile de mijlocire [i de mul]umire aduse lui Hristos, Fiul lui Dumnezeu, prezent `n Sf=nta Euharistie.

Aceste trei etape din Anaforaua liturgic\ sunt omise `n Mystagogia Sf. Maxim M\rturisitorul, deoarece, dup\ cum precizeaz\ autorul `n Precuv=ntarea lucr\rii, nu dore[te s\ repete interpretarea lui Dionisie pseudo-Areopagitul din Ierarhia bisericeasc\, de[i `n realitate, Sf. Maxim comenteaz\ totu[i diverse lucruri pe care Areopagitul le trateaz\ pe larg. Mul]i cercet\tori, printre care Hans Urs von Balthasar, nu au fost mul]umi]i cu aceast\ explica]ie [i s-au referit mai degrab\ la o disciplin\ a t\cerii, relevant\ at=t `n cazul Euharistiei, c=t [i a Sf. Maxim, `n calitatea sa de c\lug\r nehirotonit.

Pentru a p\trunde mai ad=nc `n `n]elegerea concep]iei despre Sf=nta Tain\ a Euharistiei a Sf. Maxim trebuie s\ analiz\m c=teva texte care se refer\ la aceast\ tain\, privit\ sub aspectul ei de prezen]\ [i `mp\rt\[ire reale. Cele mai concludente texte sunt cuprinse `n capitolele XXI [i XXIV din Mystagogia, care leag\ `mp\rt\[irea euharistic\ de `ndumnezeire.

Disciplina t\cerii, fa]\ de care Sf. Maxim se simte obligat, implic\ ideea c\ el adopt\ ca punct de pornire momentul liturgic care precede imediat `mp\rt\[irea. Elementele `mp\rt\[irii sunt numite simboluri, [i sunt puse `n direct\ leg\tur\ cu ceea ce se `mp\rt\[e[te ca tain\. Astfel se stabile[te o leg\tur\ `ntre reprezent\rile simbolice [i tainele `nse[i. ~n cap. XXI, Sf. Maxim afirm\ c\ `mp\rt\[irea tainei “preface `n chipul ei” [i `i arat\ pe cei ce iau parte la ea cum se cuvine, prin har [i participare, [i ca atare nimic nu lipse[te pentru ei din prezen]a divin\. Putem vedea c\ `n acest loc `mp\rt\[irea este pus\ `n leg\tur\ cu des\v=r[irea vie]ii spirituale [i `ndumnezeirea omului. Terminologia prefacerii euharistice nu este folosit\ `n leg\tur\ cu elementele ei ci cu credicio[ii. Astfel puterea demonstrativ\ a Sfintei Euharistii este transferat\ c\tre primitor [i c\tre primirea darurilor. Prezen]a este `n continuare pus\ `n aceea[i leg\tur\: este o prezen]\ care nu are nevoie s\ fie des\v=r[it\ ulterior, deoarece este demonstrat\ `n primitori, pe care `i preg\te[te pentru `ndumnezeire.

Acest lucru este dezvoltat mai departe `n celelalte texte din cap. XXIV, `n care este descris\ `mp\rt\[irea, participarea la Taine, ca av=nd puterea de a s\v=r[i comuniunea [i identitatea, care sunt realizate prin asem\narea cu Dumnezeu, asem\nare prin care omul este f\cut vrednic de a se `ndumnezei. Sf. Maxim arat\ c\ `mp\rt\[irea euharistic\ face din oameni, dac\ ace[tia se `mp\rt\[esc `n mod vrednic, persoane care pot primi harul `ndumnezeirii datorit\ asem\n\rii lor cu Dumnezeu. Deci Sf=nta Tain\ a Euharistiei nu are numai un caracter demonstrativ [i de chemare, ea este efectiv\, fiind cauza a ceea ce este scopul ei final, indumnezeirea. Efectul este dezvoltat mai departe, la sf=r[itul aceluia[i capitol, spun=ndu-se c\ Hristos ne transform\ `mp\t\[indu-ne Tainele con]inute `n simboluri [i arhetipuri sensibile, prezente aici.

~n epilogul Mystagogiei, Sf. Maxim demonstreaz\ punerea `n practic\ a “filia]iei” noastre cu Dumnezeu [i a unirii, afinit\]ii, asem\n\rii [i `ndumnezeirii noastre, prin care Dumnezeu pote fi unul `n to]i. A[adar se poate observa c\ Sf. Maxim, prin indica]iile sale atente [i smerite pe marginea clarific\rii celorlalte momente ale Sfintei Liturghii, apropiate de actul `mp\rt\[irii, dezvolt\ o adev\rat\ teologie a `mp\rt\[irii euharistice, legat\ de `ndumnezeire, ultimul stadiu al dezvolt\rii cre[tine, `n `ntregime dependent de harul divin.

~n opera sa, Mystagogia, Sf. Maxim se ocup\ `n primul r=nd de efectul `mp\rt\[irii euharistice, de partea ei subiectiv\ [i primitoare (probabil, datorit\ pozitiei sale de c\lug\r nehirotonit). El presupune [i o parte obiectiv\ [i efectiv\ a Lucr\rii lui Hristos, care are o similitudine stabil\ cu realitatea divino-uman\ a Logosului `ntrupat, drepr cauz\ necesar\ a roadelor `mp\rt\[irii. El p\strez\ “disciplina t\cerii” `n func]ie de acest aspect. Astfel, Sf. Maxim dezv\luie `n mod clar o teologie propriu-zis\ a Sfintei Euharistii, care nu coincide cu cea a lui Dionisie pseodo-Areopagitul, de[i depinde de modul de prezentare a acestuia din urm\.

*************

Liturghia credincio[ilor se `ncheie `n Mystagogia Sf. Maxim cu interpretarea rug\ciunii “Tat\l nostru” [i a c=nt\rii “Unul Sf=nt, Unul Domn”, redate `n capitolele XX [i respectiv XXI.

Rug\ciunea Domneasc\, care este numit\ de Sf. Maxim “chemarea atotsf=nt\ [i preacinstit\ a marelui [i fericitului Dumnezeu [i Tat\”, este interpretat\ ca fiind “simbolul `nfierii adev\rate [i reale, care ni se va da prin darul [i harul Duhului Sf=nt”. Astfel este biruit\ `nsu[irea omeneasc\, prin cobor=rea harului asupra ei, lumin=ndu-se `nc\ din acest\ lume cu “frumuse]ea dumnezeiasc\ a bun\t\]ii”.

Dup\ Rug\ciunile de mijlocire [i de mul]umire de la sf=r[itul Anaforalei euharistice, care `i `nt\resc pe credincio[i [i `i `ndeamn\ `n diferite moduri spre `nf\ptuirea numai a lucrurilor bune, preotul roag\ pe Dumnezeu s\-i `nvredniceasc\ a zice “cu `ndr\znire, f\r\ de os=nd\” rug\ciunea `n care cutez\m a-L chema pe El “Tat\”, ca unii ce suntem des\v=r[i]i [i am ajuns vrednici de `nfierea cea dumnezeiasc\.

“Tat\l nostru” sau “Rug\ciunea Domneasc\” a fost transmis\ de ~nsu[i Domnul nostru Iisus Hristos, ucenicilor S\i, c=nd ace[tia L-au rugat cum trebuie s\ se roage (Lc. XI, 1 [.u.). ~n Liturghiile Bizantine aceast\ rug\ciune este reprodus\ `n forma textului din Evanghelia dup\ Matei VI, 9-13 [i con]inutul ei este brodat `n jurul a [apte motive, constituind astfel ceea ce se nume[te `n general cele [apte cereri ale rug\ciunii “Tat\l nostru”. Primele trei cereri se refer\ la Dumnezeu `nsu[i [i sunt expresia iubirii, respectului [i supunerii filiale fa]\ de El, iar celelalte patru cuprind cereri privitoare la trebuin]ele noastre temporale [i `n leg\tur\ cu m=ntuirea sufleteasc\.

Dup\ ce preotul se apropie de Masa euharistic\ [i ia Sf=ntul Trup cu am=ndou\ m=inile, `n\l]=ndu-L `n semnul Sfintei Cruci deasupra sf=ntului disc, zice: “Sfintele, sfin]ilor”, chem=nd astfel la `mp\rt\[ire numai pe cei ce sunt vrednici s\ primeasc\ P=inea vie]ii (In. VI, 35, 48 ). Prin sfin]i `n]elegem nu numai pe cei des\v=r[i]i `n virtute, ci pe to]i care se str\duiesc spre des\v=r[ire, chiar dac\ nu au ajuns `nc\ la ea; nimic nu-i `mpiedic\ pe ace[tia s\ se sfin]easc\ [i ei prin `mp\rt\[irea cu Sfintele Taine, s\ devin\ sfin]i, a[a cum Biserica `ntreag\ se nume[te sf=nt\ [i cum spune Sf. Ap. Pavel: “Fra]i sfin]i, p\rta[i ai chem\rii cere[ti” (Evr. III, 1). Credincio[ii se numesc sfin]i din pricina Sf=ntului (Iisus) la Care ei particip\ [i din al C\rui Trup [i S=nge se `mp\rt\[esc. C\ci ei sunt m\dulare ale aceluia[i Trup, carne din carnea Lui [i oase din oasele Lui.

Atunci c=nd preotul spune “Sfintele, sfintelor”, credincio[ii r\spund: “Unul (este) Sf=nt, unul (este) Domn: Iisus Hristos `ntru slava lui Dumnezeu Tat\l. Amin” (cf. Fil. II, 11). Aceasta `nseamn\ c\ nimeni nu are de la sine `nsu[i sfin]enia, deoarece aceasta este rezultatul virtu]ii omene[ti, ci to]i o avem de la Hristos [i prin Hristos. “Atunci c=nd pui sub soare mai multe oglinzi, toate str\lucesc [i r\sfr=ng raze de ai crede c\ se v\d mai mul]i sori, dar `n realitate unul este soarele care se r\sfr=nge `n toate; tot a[a [i Cel ce singul este sf=nt, r\sfr=ng=ndu-se `n credincio[i, str\luce[te `n multe suflete [i pe mul]i `i arat\ sfin]i, de[i Cel cu adev\rat sf=nt este unul [i singur, `ntru nimic mai prejos `n slav\ dec=t Tat\l”.

Sf=ntul Maxim M\rturisitorul interpreteaz\ c=ntarea “Unul Sf=nt” ca fiind “adunarea [i unirea mai presus de ra]iune [i de minte a celor ini]ia]i tainic [i `n]elept `n unitatea cea ascuns\ a simplit\]ii dumnezeie[ti, `n veacul nestric\cios al celor inteligibile, c=nd, privind la lumina slavei celei nev\zute [i mai presus de grai, vor ajunge [i ei `n stare s\ primeasc\, `mpreun\ cu puterile de sus, fericita puritate”.

Aceast\ fericit\ puritate este preg\tit\ din acest\ lume prin `mp\rt\[irea euharistic\, care schimb\ firea p\c\toas\ omeneasc\ `ntr-o fire nou\ `ndumnezeit\, dup\ har [i participare. Astfel credincio[ii pot deveni prin lucrarea voin]ei [i dup\ har “dumnezei, `n urma faptului c\ Dumnezeu `ntreg `i umple deplin [i nu las\ nimic din ei gol de prezen]a Lui”. Noi putem deveni sfin]i nu prin firea omeneasc\, care este neputincioas\ [i p\c\toas\, ci prin participare la comuniunea haric\ cu Sf=nta Treime [i prin rug\ciunea sincer\ [i curat\ adresat\ Bunului Dumnezeu, Domnului nostru Iisus Hristos, Cel ce este sf=nt prin natura Lui [i Care se afl\ `ntru slava lui Dumnezeu Tat\ [i pe to]i ne sfin]e[te, din marea Sa iubire de oameni.

d) Des\v=r[irea sufletului omenesc

Capitolul XXIII din Mystagogia Sf. Maxim M\rturisitorul prezint\ o recapitulare a interpret\rii tuturor momentelor cele mai semnificative din Sf=nta Liturghie cu referire la sufletul omenesc, care este purtat cu ajutorul Duhului Sf=nt spre des\v=r[irea lui prin “cuno[tin]\ adev\rat\ [i efectiv\”. Dup\ ce credincio[ii au “c\p\tat adev\rata iubire a `n]elepciunii lui Hristos” sunt invita]i s\ priveasc\ cu ochii min]ii prima intrare a sfintei adun\ri de la “r\t\cirea [i tulburarea din afar\ a celor p\m=nte[ti”. Prin acea intrare sufletul vine `n biseric\ “ca `ntr-un azil al p\cii, la contemplarea natural\ `n duh, `n care nu se afl\ nici r\zboire nici tulburare, `mpreun\ cu Cuv=ntul [i condus de Cuv=ntul”.

De la dumnezeie[tile lecturi biblice sufletul `nva]\ ra]iunile lucrurilor [i “marea [i minunata tain\ a Providen]ei dumnezeie[ti, ar\tat\ prin Lege [i Prooroci”. Dup\ aceasta se `ng\duie ochilor min]ii, iubitori de Dumnezeu [i netulbura]i, s\ priveasc\ printr-o sim]ire dumnezeiasc\ pe `nsu[i Cuv=ntul [i Dumnezeu, care coboar\ `n suflet din cer (cobor=rea arhiereului de pe tronul sacerdotal) [i dep\rteaz\ “ca pe ni[te catehumeni cuget\rile care sunt legate `nc\ prin fantezie de sim]uri [i de diviziunea lor”. Apoi sufletul deta[at de cele sensibile este purtat de Cuv=nt spre a `n]elege `nchiderea u[ilor Bisericii, “spre [tiin]a imaterial\, simpl\, neschimbat\, dumnezeiasc\, liber\ de orice chip [i figur\ a celor inteligibile, indicat\ prin intrarea cu tainele negr\ite”. Ajuns `n acest moment sufletul `[i concentreaz\ `n sine puterile sale [i pe sine `n Cuv=ntul, “unind prin s\rutarea duhovniceasc\ ra]iunile [i chipurile negr\ite referitoare la m=ntuirea sa”. Iar Cuv=ntul `l `nva]\, prin Simbolul credin]ei, s\ m\rturiseasc\ aceasta cu mul]umire.

~n aceast\ stare sufletul este preg\tit s\-L cunoasc\ [i s\-L recunoasc\ pe Dumnezeu ca fiind unul, o singur\ fiin]\, dar `n trei ipostasuri, ca o singur\ raz\ a unei lumini de `ntreit\ str\lucire, care lumineaz\ `n chip unitar. Prin aceast\ lumin\ sufletul prime[te “ra]iunile despre Dumnezeu, care pot fi cunoscute de crea]ie [i `nv\]=nd s\ laude `mpreun\ cu aceia f\r\ cuvinte `n chip `ntreit Dumnezeirea cea una, e dus spre `nfierea dup\ har, prin cea mai accentuat\ asem\nare”. Astfel sufletul va spori `n experierea [i `n cunoa[terea celor dumnezeie[ti `nc=t “nu va mai vrea s\ fie al s\u `nsu[i [i nu va mai putea s\ se cunoasc\ din sine, de c\tre sine sau din altcineva, ci numai din [i de c\tre Dumnezeu, care `ntreg l-a primit `n `ntregime cu bun\tate [i s-a s\l\[luit `ntreg `n `ntregimea lui, f\r\ p\timire [i `n chip cuvenit cu Dumnezeu, [i l-a `ndumnezeit `ntreg”.

Deci, cum spune Dionisie pseudo-Areopagitul, sufletul va deveni chip [i asem\nare a luminii ascunse, “oglind\ curat\, atotstr\vezie, ne[tirbit\, nep\tat\, neprih\nit\, ce prinde, dac\ se poate spune, `ntreaga frumuse]e a arhetipului binelui, care str\luce[te `n el `n chip dumnezeiesc [i nemic[orat, precum este, cu bun\tatea negr\it\ a celor nep\trunse” .

Pe parcursul `ntregii Liturghii credinciosul tr\ie[te o anumit\ stare sufleteasc\ evolutiv\ de la r\t\cirea [i tulburarea, pe care o simte `n momentul `ntr\rii `n Biseric\, la o pace l\untric\, o reg\sire a adev\ratelor sensuri ale vie]ii, de a urma calea [i pov=]uirile lui Hristos. Punctul culminant `l atinge `n momentul `mp\rt\[irii cu `nsu[i Trupul [i S=ngele M=ntuitorului nostru Iisus Hristos, atunci c=nd se des\v=r[e[te, unindu-se cu dumnezeirea, cu `nsu[i Iisus Hristos, “Calea, Adev\rul [i Via]a” (In. XIV, 6), atunci c=nd sufletul devine lumin\ a Luminii divine [i credinciosul se poate numi “dumnezeu prin lucrarea voin]ei [i dup\ har”.

e) Lucrarea Duhului Sf=nt prezent `n Sf=nta Liturghie

Sf=ntul Maxim `[i `ncheie memorabila oper\ cu o prezentare a tainelor, minunilor ce se `nf\ptuiesc la Sf=nta Liturghie, pentru participan]i aduna]i cu credin]\, prin lucrarea harului Duhului Sf=nt omniprezent `n Biseric\, mai ales `n timpul s\v=r[irii Sf=ntei Euharistii.

Primul `ndemn adresat cre[tinilor este acela de a se str\dui s\ fie prezen]i `ntotdeuna la Sf=nta Liturghie deoarece sfin]ii `ngeri, care sunt de fa]\ [i se roag\ pentru ei [i `mpreun\ cu ei, scriu de fiecare dat\ pe cei ce intr\ [i se `nf\]i[eaz\ `n fa]a lui Dumnezeu. Astfel de c=te ori a lipsit un credincios este marcat `n cer [i Liturghia nu este complet\ dac\ lipse[te un “m\dular” de-al s\u.

Un argument mai profund pentru determinarea credincio[ilor s\ participe la Liturghie este faptul c\ `n acele momente c=nd se s\v=r[e[te aceast\ Sf=nt\ slujb\, harul Duhului Sf=nt este mai pregnant prezent dec=t `n alte momente ale cultului divin public. Acesta preface [i schimb\ pe fiecare dintre cei care se afl\ de fa]\, “rezidindu-i `n chip mai dumnezeiesc, potrivit cu `nsu[irile lui, [i `n\l]=ndu-l spre ceea ce se indic\ prin tainele ce se s\v=r[esc, chiar dac\ acela nu simte, `n cazul c\ este `nc\ dintre copiii `n cele dup\ Hristos [i nu poate vedea `n ad=ncul celor ce se petrec”. El activeaz\ `n acela harul m=ntuirii, “indicat prin fiecare dintre dumnezeie[tile simboluri ce se s\v=r[esc, conduc=ndu-l pe r=nd [i dup\ o ordine de la cele mai apropiate p=n\ la cap\tul final al tuturor”.

Prin intrarea `n Biseric\ ne lep\d\m de necredin]\ [i de p\c\to[enie [i cre[tem `n credin]\ [i virtute. Ascult=nd Sf=nta Evanghelie se “`nt\resc deprinderile [i dispozi]iile `n cele spuse, adic\ `n credin]\, virtute [i cuno]tin]\”. Prin c=nt\rile dumnezeie[ti “se indic\ consim]\m=ntul de bun\ voie al sufletului cu virtu]iile [i pl\cerea [i desf\tarea mintal\ ce se na[te `n suflet din pricina lor”. La `nchiderea sfintelor u[i sufletul `[i `nchide sim]urile din acest\ lume p\c\toas\ [i se mut\ la lumea inteligibil\ cereasc\, iar prin ie[irea cu Sfintele Daruri se indic\ “`nv\]\tura [i cuno[tin]a mai des\v=r[it\, mai tainic\ [i nou\ cu privire la iconomia lui Dumnezeu fa]\ de noi”. Prin “s\rutarea p\cii” credincio[ii se identific\ aceluia[i cuget, a aceleia[i sim]iri [i a iubirii reciproce a unora fa]\ de al]ii, a fiec\ruia fa]\ de sine [i fa]\ de Dumnezeu. Simbolul de credin]\ aduce lui Dumnezeu “mul]umirea cuvenit\ pentru chipurile minunate ale m=ntuirii noastre” [i Trisaghionul serafimic arat\ “unirea [i deopotriva cinste cu sfin]ii `ngeri [i ne`ncetata [i `mpreuna l\udare a lui Dumnezeu”. Rug\ciunea Domneasc\ `ndic\ cea mai adev\rat\ `nfiere `n harul Duhului Sf=nt, pe c=nd intonarea c=nt\rii “Unul Sf=nt” ne arat\ [i leg\tura unificatoare a Harului cu Dumnezeu, Iisus Hristos, R\scump\r\torul [i M=ntuitorul nostru.

~n finalul Sfintei Liturghii, prin dumnezeiasca `mp\rt\[ire cu preacuratele [i de via]\-f\c\toare taine, credincio[ii se identific\ dup\ asem\nare [i `ntr\ `n comuniune cu Dumnezeu, at=t c=t este `ng\tuit s\ primeasc\ firea omeneasc\. Caci, spune Sf. Maxim, “darurile Duhului Sf=nt de care credem c\ ne `mp\rt\[im `n aceast\ via]\ prin har `ntru credin]\, credem c\ le vom primi `n veacul viitor cu adev\rat `n ipostasul lor, potrivit cu n\dejdea neclintit\ a credin]ei noastre [i cu f\g\dui]a sigur\ [i nemincinoas\ a Celui ce le-a f\g\duit, dac\ vom p\zi cu toat\ puterea noastr\ poruncile”.

Astfel vom trece de la harul `ntru credin]\ la harul dup\ vedere, “~nsu[i Dumnezeul [i M=ntuitorul nostru Iisus Hristos pref\c=ndu-se `ntru Sine, `nl\tur=nd atributele noastre stric\cioase [i d\ruindu-ne tainele arhetipice, indicate prin simbolurile sensibile de aici”.

~n concluzie trebuie re]inut faptul c\ nu trebuie s\ lipsim de la sf=nta Biseric\ a lui Dumnezeu, care cuprinde at=tea taine folositoare pentru m=ntuirea sufletelor noastre [i cu toat\ puterea [i s=rguin]a s\ ne `nf\]i[\m pe noi vrednici de darurile dumnezeie[ti, f\c=ndu-ne binepl\cu]i lui Dumnezeu prin fapte bune. S\ nu umbl\m “ca nemurile care nu cunosc pe Dumnezeu, `n patima poftei” (I Tes. IV, 9), ci s\ omor=m m\dulare noastre, “ale omului p\m=ntesc: desfr=narea, necur\]ia, patima, pofta cea rea, l\comia, … [i toat\ m=nia, iu]imea, r\utatea, def\imarea…” (Col. III, 5-8). Lep\d=nd omul cel vechi `mpreun\ cu faptele [i poftele lui, s\ umbl\m cu vrednicie `n fa]a lui Dumnezeu, `mbr\c=nd mila, bun\tatea, smerenia, bl=nde]ea, `ndelunga r\bdare, `ng\duindu-ne unii pe al]ii `n iubire pentru a p\zi unitatea Duhului, `ntru leg\tura p\cii(Efes. IV, 2).

Tr\ind `ntr-o astfel de stare vom putea ajunge la “]inta f\g\duin]elor dumnezeie[ti [i ne vom putea umple cu bun\ n\dejde de cuno[tin]a voii Lui, rodind `n toat\ `n]elepciunea [i `n]elegerea duhovniceasc\ [i cresc=nd `n cuno[tin]a Domnului”. “{i `nt\ri]i fiind cu toat\ puterea, dup\ puterea slavei Lui, spre toat\ st\ruin]a [i `ndelunga r\bdare, mul]umind cu bucurie Tat\lui Celui ne-a `nvrednicit pe noi s\ lu\m parte la mo[tenirea sfin]ilor, `ntru lumin\” (Col. I, 11-12).

Interpretarea Sf. Maxim M\rturisitorul

`n teologia contemporan\

Interpretarea simbolic\ a Sfintei Liturghii scris\ de Sf=ntul Maxim M\rturisitorul reprezint\ o lucrare de valoare deosebit\ nu numai pentru epoca `n care a ap\rut (sec. VII), ci [i pentru zilele noastre. Ea nu are numai o valoare istoric\ [i documentar\, ci reprezint\ un mare interes de actualitate, ca izvor pentru studiul doctrinei [i simbolisticii liturgice ortodoxe. La aceast\ oper\ se apeleaz\ [i ast\zi `ntr-o larg\ m\sur\ [i cu mult folos, c\ci multe din r\spunsurile [i solu]iile date de Sf. Maxim anumitor probleme subtile de interpretare liturgic\ n-au fos egalate [i nici dep\[ite p=n\ `n prezent.

Opera Sf. Maxim este adeseori foarte greu de p\truns datorit\ stilului s\u care pare a fi destul de tehnic, prin cuvintele folosite cu mare exactitate. Aceast\ dificultate nu izvor\[te `ns\ din confuzie, ci din dorin]a de a face dreptate at=t unit\]ii, c=t [i diversi]\]ii lucrurilor, de a p\stra cu sfin]enie aspectul pluriform al tainei lui Dumnezeu, pe care el o sesizeaz\ `n om, `n univers, `n Scripturi [i, mai presus de toate, `n revela]ia lui Dumnezeu ~nsu[i, s\v=r[it\ `n Iisus Hristos.

Sf=ntul Maxim M\rturisitorul este unul dintre cei mai subtili teoreticieni r\s\riteni `n ceea ce prive[te direc]ia misticii liturgice, culturale sau hristocentrice. El vede posibilitatea unirii plenare cu Dumnezeu ca fiind limita suprem\ a vie]ii spirituale, care poate fi atins\ `n condi]iile vie]ii p\m=nte[ti, pe calea integr\rii noastre `n Biseric\ [i prin participarea la sfintele taine. ~n aceast\ privin]\ el merge pe urmele marelui s\u predecesor Dionisie pseodo-Areopagitul, care a expus cel dint=i o astfel de viziune eclesial\ a lumii [i a omului, `n opera sa Ierarhia Bisericeasc\, precum [i sistemul misticii liturgice, pe care `l va duce mai t=rziu la des\v=r[ire marele teolog tesalonicean Nicolae Cabasila din sec. XIV, mai ales `n celebra sa lucrare Despre via]a `n Hristos. Este meritul acestor mari teologi `ndeosebi a Sf. Maxim, de a fi readus mistica la izvoarele sacre [i inepuizabile ale misterului lui Hristos, c\ci Acesta este “suprema sintez\ `ntre Dumnezeu [i lume” [i El singur “a putut s\ umple abisul infinit dintre Dumnezeu [i fiin]a creat\, f\r\ a amesteca firile”.

~n Mystagogia, Sf. Maxim impune pecetea liturgic\ tradi]iilor ascetice [i mistice, venite din mediile siha[trilor tr\itori `n singur\tatea pustiului. El propune at=t c\lug\rilor [i clericilor c=t [i laicilor cultul bisericesc, mai ales tainele [i Liturghia, ca fundament valabil al ascensiunii mistice. Astfel opera sa este o sintez\ `ntre isihasmul evagrian [i sacramentalismul dionisian.

Unele idei din Mystagogia sunt dezvolate sau numai schi]ate `n alte scrieri ale Sf. Maxim, ca de exemplu `n R\spunsurile c\tre Talasie (mai ales `n `ntrebarea 60) [i `n Ambigua, dar ele apar `n Mystagogia reunite sistematic, ca `ntr-un fel de sintez\ eclesial\. Punctul s\u de plecare este Biserica v\zut\, compus\ fiind din altar [i naos, ce pune `n relief distinc]ia dintre cler [i credincio[i. ~n aspectul s\u dublu de loca[ de cult [i de comunitate a credincio[ilor, Biserica este locul sau mediul `n care Dumnezeu coboar\ pentru a `nt=lni pe om [i unde, `n acela[i timp, omul, prin efortul s\u personal [i prin ajutorul harului dumnezeiesc, se `nal]\ spre a-L g\si pe Dumnezeu. Prezen]\ a lui Dumnezeu printre oameni, continuare a crea]iei, prelungire a `ntrup\rii, realitate vestit\ prin Sf=nta Scriptur\, Biserica rezum\ astfel diferite faze ale istoriei m=ntuirii. Ea este supus\ legii universale; aspectul ei v\zut este destinat s\ dispar\ la sf=r[itul lumii, iar cultul temporal oficiat `n ea (Sf=nta Liturghie) va fi, dup\ sf=r[itul veacurilor, absorbit de cultul etern [i spiritual (Liturghia cereasc\).

Prin Sf=nta Liturghie Hristos leag\ cerul cu p\m=ntul [i ne duce de-a lungul istoriei, pe to]i cei ce vrem, spre Tat\l, unde S-a `n\l]at El. Noi nu putem intra la Tat\l dec=t `n stare de jertf\ curat\, dar cum noi nu putem realiza singuri aceast\ stare, Iisus Hristos, care I se ofer\ Tat\lui ca o jertf\ ne`ncetat, ne d\ putere s\ ne unim cu El. Aceast\ unire se `nf\ptuie[te `n starea lui Hristos de jertf\ curat\, ca s\ ne putem ridica [i noi `mpreun\ cu El la Tat\l, asimila]i cu El ca jertfe curate.

Dar dac\ to]i intr\m la Tat\l prin Fiul S\u Cel `ntrupat [i jertfit, to]i g\sim `n acela[i timp unitatea noastr\ `n unirea cu El `n stare de jertf\. ~n felul acesta to]i cei ce se `mp\rt\[esc de El `n toate bisericile de aceea[i dreapt\ credin]\ formeaz\ unitatea Bisericii ca [i comuniune universal\ a celor ce cred astfel `n El.

Dintre premerg\torii s\i, Sf=ntul Maxim folose[te `ndeosebi pe evagrie Ponticul, Orgen [i Dionisie pseudo-Areopagitul, dar tr\deaz\ [i `nfluen]a din tinere]e a Sf=ntului Sofronie, patriarhul Ierusalimului, pe care l-a iubit [i l-a admirat mult. La Dionisie Sf. Maxim se refer\ de dou\ ori `n Mystagogia [i odat\ `n mod expres la opera Ierarhia bisericeasc\. Aceast\ `nfluen]\ nu numai din curentul de idei, ci [i din forma literar\, `n care vede `mprumuturi de termeni [i de expresii comune.

Felul `n care Sf. Maxim descrie des\v=r[irea spiritual\ la care ajunsese “b\tr=nul” de la care el pretinde c\ de]ine gnoz\ mystagogiei liturgice, las\ s\ se `ntrevad\ procesul dionisian-gnoseologic [i `n acela[i timp de `ndumnezeire, de purificare [i de iluminare, al c\rui rezultat final este unirea cu Dumnezeu, a[a cum le g\sim `nf\]i[ate `n scrierile pseudo-dionisiene.

La fel se poate spune despre reprezentarea crea]iei universale ca un vast cerc al c\rui centru este Dumnezeu ~nsu[i. Aceast\ “viziune fascinant\ a lumii”, cu ritmul s\u sacru [i liturgic, ca [i existen]a `ntreag\ privit\ ca act liturgic, este o idee a lui pseudo-Areopagitul. De altfel, tema lumii ca Biseric\ (templu) era comun\ `n filosofia greac\, reluat\ de scriitori cre[tini. “Universul `ntreg este un templu al lui Dumnezeu”, spunea Origen `n lucrarea sa Contra Celsum.

Toate aceste `mprumuturi de idei, de termeni [i de expresii poart\, totu[i amprenta geniului personal al Sf. Maxim [i nu discrediteaz\ cu nimic originalitatea operei sale. Nu este contestat faptul c\ el s-a `nspirat de la Evagrie [i de la Dionisie, dar concep]ia sa aristotelic\ despre natur\ [i despre mi[care, doctrina sa hristologic\ despre distinc]ia firilor `i puneau la `ndem=n\ mijlocul de a construi, plec=nd de la aceste elemente de `mprumut, o sintez\ nou\ [i personal\.

Fiind prima interpretare mystagogic\ a Liturghiei bizantine, Mystagogia a contribuit la inaugurarea acestui gen literar `n literatura religioas\ a Bizan]ului [i a formulat o modalitate de `n]elegere [i de a tr\i Liturghia, care, `n limitele ei mari, va deveni tradi]ional\.

~nfluen]a sa a ajuns [i `n Apus prin traducerea latin\ a extraselor din opera lui, f\cut\ de Anastasie Bibliotecarul, la sf=r[itul secolului IX [i trimis\ lui Carol II Ple[uvul, iar mai t=rziu (sec. XVI-XVII) prin editarea textului original [i prin traducerea lui integral\ `n latin\. ~ncep=nd cu secolul trecut aceast\ oper\ se bucur\ de o mare aten]ie din partea teologilor apuseni, cum reiese din numeroasele traduceri realizate.

Expresie a mentalit\]ii teologice [i liturgice a Bisericii bizantine, Mystagogia r\m=ne una dintre cele mai numeroase opere celebre ale teologiei patristice care au f\cut s\ circule [i `n Apus idei teologice grece[ti [i bizantine, curente de g=ndire, valori [i experien]e ale vie]ii spirituale r\s\ritene, `nlesnind prin aceasta apropierea, cunoa[terea reciproc\ [i `n]elegerea dintre R\s\rit [i Apus.

“Sf=ntul Maxim M\rturisitorul a fost unul dintre a[trii cei mai lumino[i care au str\lucit pe cerul g=ndirii [i al teologiei din epoca patristic\ [i a c\rui lumin\ se reflect\ `nc\ puternic peste veacuri, trezind interesul [i admira]ia contemporanilor no[tri”.

“~n teologia ortodox\ acest uria[ al cuget\rii cre[tine – poate cel mai mare dintre to]i – nu [i-a g\sit `nc\ o prezentare demn\ de el. G`ndul de a `ncerca o asemenea intreprindere st=rne[te un sentument aproape paralizant. Sentimentul pe care `l treze[te un masiv alpin la g=ndul de a-l `mbr\]i[a. Astfel tot ce-ai spune despre el, ]i se pare o impietate, o prezentare a muntelui prin c=teva f\r=mituri de piatr\ zg=riate din el, sau printr-un desen st=ngaci care deformeaz\ [i coboar\ majestatea cov=r[itoare a lui”.

Bibliografie

*** Luna ianuarie. Ziua a dou\zeci[iuna. Via]a Cuviosului p\rintelui nostru Maxim M\rturisitorul [i Mucenicul, `n “Vie]ile Sfin]ilor pe luna ianuarie”, Editura Episcopiei Romanului [i Hu[ilor, Roman,1993, p. 418-442.

*** Luna ianuarie `n 21 de zile: pomenirea Preacuviosului P\rintelui nostru Maxim M\rturisitorul (662), `n “Proloagele”, vol. I, Editura Buna Vestire, Craiova, 1993, p. 441-442.

ANGHELESCU, Lect. Gheorghe F., Sensul eshatologic al timpului `n scrierile Sf=ntului Maxim M\rturisitorul, `n “Mitropolia Olteniei”, XLVII(1995), nr. 1-2, p. 65-76.

B|BU{, Arhim., Grigore, Agapa [i Liturghia `n Biserica primar\, `n “Studii Teologice”, VI(1954), nr. 7-8, pp.458-472.

IDEM, Constitu]iile Apostolice ca izvor pentru studiul liturghiei cre[tine, `n “Studii Teologice”, VII(1955), nr. 9-10, pp.612-626.

B~RL|NESCU, Pr. , Ioan, Sensul cosmic al Liturghiei ortodoxe [i al l\ca[ului de cult, `n “Mitropolia Banatului” III-XLII(1992), nr. 4-6, pp. 41-46.

BRANI{TE, Pr. prof., Ene, Biseric\ [i Liturghie `n lucrarea «Mystagogia» a Sf=ntului Maxim M\rturisitorul, `n “Ortodoxia”, XXXIII (1981), nr. 1,pp. 13-22.

IDEM, Liturgica special\ pentru facult\]ile de teologie, Editura Nemira, Bucure[ti, 2002, 400 p.

IDEM, Liturgica teoretic\ – Manual pentru seminariile teologice, Editura Institutului Biblic [i de Misiune al Bisericii Ortodoxe Rom=ne, Bucure[ti, 2002, 252 p.

CABASILA, Nicolae, T=lcuirea dumnezeie[tii Liturghii [i despre via]a `n Hristos, traducere Pr. Prof. Dr. Ene Brani[te [i Pr. Prof. Dr. Teodor Bodogae, Bucure[ti, 1989.

CIULEI, Pr. Dr. Marian D., ~nv\]\tura despre suflet [i trup la Sf=ntul Maxim M\rturisitorul, `n “Biserica Ortodox\”, I(1996-1999), nr. 1, p. 81-103.

CRAINIC, Nichifor, Sfin]enia – ~mplinirea umanului (Curs de Teologie mistic\ 1935-1936), Editura Trinitas, Ia[i, 1993.

Idem, Nostalgia Paradisului, Editura Trinitas, Ia[i, 1994.

COMAN, Pr. Prof. Dr. Ioan G., Patrologie – Manual pentru uzul studen]ilor Institutelor Teologice, Editura Institutului Biblic [i de Misiune Ortodox\, Bucure[ti, 1956, p. 279-282.

COSMA, Ioan, Raportul dintre ~ntrupare [i R\scump\rare `n viziunea Sf=ntului Maxim M\rturisitorul, `n “Credin]a Ortodox\”, IV(1999) nr. 2, p. 163-187.

DALMAIS, Irénée H., Via]a Sf=ntului Maxim M\rturisitorul reconsiderat\ ? traducere [i note de Drd. Ioan I. IC|, `n “Mitropolia Ardealului”,XXXII(1987) nr. 5, p. 26-30.

DIONISIE pseudo AREOPAGITUL, Despre numele divine.Teologia mistic\, Editura Institutului European, Ia[i, 1993, 190 p.

DIONISIE pseudo AREOPAGITUL, Ierarhia Cereasc\ [i Ierarhia Bisericeasc\, Editura Institutului European, Ia[i,1994,166 p.

DOBRA, Pr. {tefan, Sf=ntul Maxim M\rturisitorul `n Apus, Extras din “Biserica Ortodox\ Rom=n\”,LVII(1939), nr. 5-6, p. 299-314.

EVDOKIMOV, Paul, Sf=ntul Maxim M\rturisitorul, `n volumul: Cunoa[terea lui Dumnezeu `n tradi]ia r\s\ritean\. ~nv\]\tura patristic\, liturgic\ [i iconografic\, traducere, prefa]\ [i note de Lect. Pr. Dr. Vasile R|DUC|, Asocia]ia filantropic\ medical\ cre[tin\ Christiana, Bucure[ti, 1995, p. 64-65.

FARAHAT, Drd. Kamal, Har [i libertate `n `nv\]\tura Sf=ntului Maxim M\rturisitorul, `n “Studii Teologice”, XXXIX(1987), nr. 6, p. 100-114.

FLOREA, Petru, Opera exegetic\ a Sf=ntului Maxim M\rturisitorul sau Sf=ntul Maxim M\rturisitorul ca interpret al Sfin]ilor Dionisie Areopagitul [i Grigorie Teologul, Edituta Academos, T=rgu-Mure[, 1998, 196 p.

GEORGESCU, M., Teologia iubirii `n teologia Sf=ntului Maxim M\rturisitorul, `n “Studii Teologice”, X(1958), nr. 9-10, p. 600-609.

GOLITZIN, Ierom. Alexander, Scriitorii duhovnice[ti bizantini: De la Maxim M\rturisitorul (†662) la Nicolae Cabasila (1390), `n volumul: Mistagogia. Experien]a lui Dumnezeu `n Ortodoxie. Studii de teologie mistic\, traducere de Diac. Ioan I. IC| jr., Editura Deisis, Col. Mistica, Sibiu, 1998, p. 74-76.

IC|, Magistr. Ioan I., O aniversare patristic\:. 1300 de ani de la moartea Sf=ntului Maxim M\rturisitorul, `n “Mitropolia Ardealului”, VII(1962), nr. 1-2, p. 71-75.

IC|, Pr. Prof. Ioan I., O nou\ introducere `n Teologia Sf=ntului Maxim M\rturisitorul, `n ”Mitropolia Ardealului”, (1988), nr. 5, p. 105-117.

IC| jr., Diac. Lect. Ioan I., Actele procesului [i martiriului Sf=ntului Maxim M\rturisitorul [i ucenicilor lui, `n “Revista Teologic\”, VLXXVII(1995), nr. 1, p. 5-8.

Idem, Mystagogia Trinitatis. Probleme ale teologiei trinitare patristice [i moderne cu referire special\ la triadologia Sf=ntului Maxim M\rturisitorul, `n “Altarul Banatului”, XLVIII(1998), nr. 10-12, p. 13-29.

JURAVLE, Pr.drd., Vasile, Liturghia cre[tin\ descris\ `n Constitu]iile Apostolice `n compara]ie cu Liturghiile ortodoxe de azi, `n “Teologie [i Via]\”, IX(LXXV)(1999), nr. 1-6, pp. 142-156.

MEYENDORF, John, Doctrina `ndumnezeirii: Grigorie de Nyssa [i Mazim M\rturisitorul, `n volumul: Sf=ntul Grigorie Palama [i mistica ortodox\, traducere de Angela PAGU, Editura Enciclopedic\, Colec]ia «Orizonturi spirituale», Bucure[ti, 1995, p. 32-38.

MEYENDORF, John, Dimensiunea cosmic\ a m=ntuirii: Sf=ntul Maxim M\rturisitorul, `n volumul: Hristos `n g=ndirea cre[tin\ r\s\ritean\, traducere din limba greac\ de Pr. Prof. Nicolai BUGA, Bucure[ti, 1997, p. 139-162.

MOLDOVAN, Lect. Sebastian, Sensuri morale ale hranei euharistice dup\ o lectur\ la Sf=ntul Maxim M\rturisitorul, `n “Revista Teologic\”, LXXXIV(2002), nr. 1, p. 20-35.

PETCU, Drd., Sorin, Rug\ciunea domneasc\ `n cultul cre[tin [i explicarea ei `n literatura patristic\ din primele trei secole, `n “Studii Teologice”, XXXVI(1974), nr. 1-2, pp. 66-78.

PETRARU, Drd. Gheorghe, Des\v=r[irea omului `n Hristos la Sf=ntul Maxim M\rturisitorul, `n “Mitropolia Moldovei [i Sucevei”, LIX(1983), nr. 7-9, p. 360-374.

PETRESCU, Pr. prof., Nicolae, Comentariul liturgic al lui Sofronie, patriarhul Ierusalimului, `n “Mitropolia Olteniei”,XVI(1964), nr. 5-6, pp.551-572.

PINTEA, Pr.prof., Dumitru, P\r]ile principale ale Sfintei Liturghii [i simbolismul lor, `n “~ndrum\tor Bisericesc”, Cluj, XI(1988), pp.83-86.

POPESCU-FIERBIN}I, Prof., Ioan, Comentariul liturgic al Sf\ntului Gherman I, arhiepiscopul Constantinopolului, LXVI(1948), nr. 3-4, pp. 1-153.

SAVA, Pr.conf.,dr., Viorel, Ostenitori [i rodiri `n ogorul Teologiei Practice, Editura Erota, Ia[i, 2003, 380 p.

SF+NTUL MAXIM M|RTURISITORUL, Mystagogia. Cosmosul [i sufletul, chipuri ale Bisericii, Editura Institutului Biblic [i de Misiune al Bisericii Ortodoxe Rom=ne, Bucure[ti, 2000, 114 p.

ST|NILOAE, Pr. Prof. Dr. Dumitru, Sf=ntul Maxim M\rturisitorul. Via]a [i opera, `n “Filocalia”, vol. II, edi]ia a II-a, Editura Harisma, Bucure[ti, 1993, p. 9-24.

IDEM, Cuv=nt `nainte la: Sf=ntul Maxim M\rturisitorul, Despre diferite locuri grele din dumnezeiasca Scriptur\, `n “Filocalia”, vol. III, edi]ia a II-a, Editura Harisma, Bucure[ti, 1994, p. 9-23.

STREZA, Lect. Drd., Ciprian, Evolu]ia anaforei euharistice `n opera apostolic\ [i postapostolic\, `n “Revista Teologic\”, XI(2001), nr.4, pp.54-62.

STOICA, Pr.magistr., Liturghia cre[tin\ din secolul II, descris\ de Sf=ntul Iustin Martirul [i Filozoful, `n raport cu Liturghia Ortodox\ de azi, `n “Ortodoxia”, XII(1960), nr.1, pp. 74-95.

THUNBERG, Lars, Omul [i cosmosul `n viziunea Sf=ntului Maxim M\rturisitorul, traducere de Prof. Dr. Remus RUS, Editura Institutului Biblic [i de Misiune al Bisericii Ortodoxe Rom=ne, Bucure[ti, 1999, 181 p.

VINTILESCU, Pr.prof.dr., Petre, Liturghierul explicat, Editura Institutului Biblic [i de Misiune al Bisericii Ortodoxe Rom=ne, Bucure[ti, 1998, 380 p.

VL|DUCEANU, Pr. Dr. Victor, Sfin]ii – c\l\uze spre des\v=r[ire, `n ~ndrum\tor bisericesc, misionar [i patriotic, Arhiepiscopia Bucure[tilor, 1985, p. 108-111. (Sf=ntul Maxim M\rturisitorul, p. 109).

VOICU, Diac. Constantin, Sf=ntul Maxim M\rturisitorul, `n “Telegraful Rom=n”, anul 1968, p. 31-32.

Idem, Hristologia cosmic\ dup\ `nv\]\tura Sf=ntului Maxim M\rturisitorul, `n “Studii Teologice”, seria a II-a, anul XLI, 1989, nr. 4 (iulie-august), p. 3-19.

Cuprins

Introducere

Sf=nta Liturghie – sec. I-VII. Scurt istoric

Sf=nta Liturghie `n primele veacuri cre[tine

Instituirea Sf. Liturghii

Cultul cre[tin `n perioada apostolic\

Serviciul divin public `n perioada persecu]iilor

Evolu]ia Sf. Liturghii dup\ sec. IV

Erminii liturgice p=n\ la Sf=ntul Maxim M\rturisitorul

Clasificarea comentariilor liturgice

Explicarea Sf. Liturghii `n primele trei secole

Comnetarii liturgice sub form\ catehetic\ [i omiletic\ `n sec. IV-V

Interpret\ri liturgice cu scop ascetico-moral

Interpretarea simbolic\ – o nou\ etap\ teologic\

Dionisie pseudo Areopagitul premerg\torul lui Maxim Marturisitorul `n interpretarea simbolic\ a Sfintei Liturghii

Personalitatea autorului

Limbajul filosofico-religios al scrierilor pseudo-areopagite

Sf. Euharistie – des\v=r[irea tuturor tainelor

Via]a [i opera Sf=ntului Maxim M\rturisitorul

Via]a

Opera

Mistica `n opera Sf. Maxim

Simbol [i tain\ la Sf. Maxim

Sf=nta Liturghie `n scrierile Sf=ntului Maxim M\rturisitorul. “Mystagogia. Cosmosul [i sufletul, chipuri ale Bisericii”

Mystagogia-scurt\ prezentare

4.2. Biserica-chip [i icoan\

4.3. Sf=nta Liturghie – unirea mistic\ cu Dumnezeu

Introducere

Liturghia catehumenilor

Liturghia credincio[ilor

Des\v=r[irea a sufletului omenesc

Lucrarea Duhului Sf=nt `n Sf. Liturghie

5. Interpretarea Sf. Maxim `n teologia contemporan\

Bibliografie

Cuprins