Egalitate SAU Subordonare Un Studiu Biblic Si Teologic Asupra Rolului Femeii In Lucrare

Cuprins

Cuprins ……………………………………………………………………..3

Prefață ………………………………………………………………………4

Capitolul I Introducere ………………………………………………….6

Capitolul II Bărbatul și femeia: asemănări și deosebiri ………………….8

Capitolul III Omul – la creație și după cădere ………………………….. 11

Capitolul IV Statutul femeii în Vechiul Testament……………………… 17

Capitolul V Statutul femeii în fața lui Isus Cristos ………………………28

Capitolul VI Statutul femeii în Faptele Apostolilor și în epistolele Noului

Testament …………………………………………………………………41

Capitolul VII Statutul femeii creștine în lucrare în perioada cuprinsă între

Biserica Primară și secolul al XX-lea ……………………………………..61

Capitolul VIII Statutul femeii creștine din secolul al XXI-lea privit

din perspectiva relației de egalitate sau de subordonare față de bărbat …….68

Capitolul IX Concluzii ………………………………………………………77

Bibliografie ………………………………………………………………….80

=== l ===

Cuprins

Cuprins ……………………………………………………………………..3

Prefață ………………………………………………………………………4

Capitolul I Introducere ………………………………………………….6

Capitolul II Bărbatul și femeia: asemănări și deosebiri ………………….8

Capitolul III Omul – la creație și după cădere ………………………….. 11

Capitolul IV Statutul femeii în Vechiul Testament……………………… 17

Capitolul V Statutul femeii în fața lui Isus Cristos ………………………28

Capitolul VI Statutul femeii în Faptele Apostolilor și în epistolele Noului

Testament …………………………………………………………………41

Capitolul VII Statutul femeii creștine în lucrare în perioada cuprinsă între

Biserica Primară și secolul al XX-lea ……………………………………..61

Capitolul VIII Statutul femeii creștine din secolul al XXI-lea privit

din perspectiva relației de egalitate sau de subordonare față de bărbat …….68

Capitolul IX Concluzii ………………………………………………………77

Bibliografie ………………………………………………………………….80

P r e f a ț ă

Lucrarea de față se dorește a fi o pledoarie în favoarea implicării femeii în slujire în cadrul Bisericii lui Cristos. Literatura română este complet lipsită de o abordare de o asemenea manieră și nu se găsesc nici cărți scrise de autori străini traduse în limba română care să ofere o asemenea abordare.

Implicarea femeii în viața socio-culturală din România este acceptată tot mai mult, deși nu este îndeajuns de încurajată. Însă în ceea ce privește zona religioasă, femeia este marginalizată, ea negăsindu-și încă locul în slujirea publică decât într-o foarte mică măsură, în anumite confesiuni și cu multe limitări. Femeia poate, în cel mai bun caz, cânta ( fie în cor fie solo ), poate recita o poezie și atât. Și nici aceste activități nu le poate desfășura în toate confesiunile religioase.

Motivul pentru care situația din România se prezintă astfel poate fi găsit atât în cultura noastră cu profunde influențe estice, cât și în traducerile Bibliei insuficient fundamentate pe textele originale și în lipsa îndelungată de resurse și posibilități de o studia textele originale de către cei care au dorit să o facă.

Privind înspre Occident și mai ales peste Ocean în Statele Unite ale Americii, se vede o altă imagine a femeii, o altă perspectivă a locului ei în societate și în Biserică. Nici în Occident nu sunt toți de acord cu o implicare până la nivelul de păstor a femeii în lucrare, dar acolo implicarea ei este mare în general în lucrare iar în anumite biserici implicarea ei este chiar până la nivelul de păstor principal.

Cât privește literatura creștină occidentală, ea este bogată în lucrări atât “pro“ cât și “contra” implicării plenare a femeii în lucrare, până la cel mai de sus nivel, cel de păstor de biserică.

Lucrarea de față se dorește a fi o provocare sau o lucrare de început în limba română pe acest subiect. Împotriva ei se vor ridica multe critici și se vor aduce contraargumente, însă ea este posibil să provoace și o trezire, să fie o încurajare pentru implicarea mai amplă a femeii în lucrarea din Biserică.

Numărul paginilor lucrării de față fiind limitat, subiectul nu a putut fi îndeajuns dezvoltat, necuprinzându-se toate aspectele din Biblie pe acest subiect, aspecte care ar fi putut fi discutate și analizate, o asemenea abordare amplă necesitând un spațiu de câteva sute de pagini.

Începutul a fost făcut. Subiectul rămân încă deschis.

CAPITOLUL I.

I N T R O D U C E R E

Este o idee cel puțin îndrăzneață să abordezi, ca femeie creștină din România de astăzi, această temă care, în esență, are de a face cu statul femeii pe o perioadă cuprinsă între Creație și secolul actual. Accentul și curiozitatea cad, desigur, pe statutul femeii secolului al XXI-lea, dar, pentru o corectă înțelegere a ceea ce se întâmplă astăzi, este bine și necesar să vedem cum a fost la început, ce ne spune cu adevărat Biblia și ce s-a întâmplat în decursul istoriei.

DEX-ul spune că doi oameni sunt egali dacă sunt la fel și au aceleași drepturi și îndatoriri1. Dicționarul definește subordonarea ca fiind acțiunea de a face ca cineva să depindă de altcineva; a stabili o ordine de dependență de la inferior la superior. Releția este de dependență și presupune o ierarhie2.

Având în vedere modificările survenite în decursul istoriei, privitoare la relațiile de subordonare – egalitate între bărbat și femeie, ținând cont de faptul că dependența femeii de bărbat în secolul al XXI-lea se regăsește doar în anumite zone ale lumii ( în special în lumea arabă ), nu se mai poate vorbi despre o dependență absolută a femeii de bărbat și nici de o ierarhizare absolută. “ Emanciparea femeii “ chiar dacă este o expresie care deranjează pe mulți, ea totuși s-a produs. Mișcarea feministă , chiar dacă are și neajunsuri, atrage atenția asupra rolului și locului femeii în societate.

Lucrarea de față are un mod de abordare pro-egalitate a femeii cu bărbatul în toate sferele, deci și în Biserică. Abordarea pro-subordonare a femeii față de bărbat se găsește din abundență în literatură și practică și ea nu mai are nevoie să fie prezentată și argumentată, tocmai de aceea necesară fiind expunerea celuilalt punct de vedere: egalitatea.

Biblia folosită pentru citatele prezentate este traducerea Dumitru Cornilescu-1923.

Deși unele texte din traducerea Cornilescu par să fie evidente când afirmă ceva, scopul anumitor părți din lucrare este acela de a trece dincolo de ceea ce este scris, dincolo de ceea ce se vede, dincolo de cultura poporului, dincolo de tradiții, mergând până la originea celor scrise.

Modul în care a fost structurată lucrarea urmărește o abordare progresivă a relației bărbat-femeie ( de egalitate sau de subordonare ), natura relației lor de-a lungul istoriei, de la Creație până în secolul al XXI-lea, trecând prin Vechiul Testament, perioada vieții lui Isus, perioada Noului Testament, încheind cu perioada actuală.

Partea cea mai importantă, atunci când se studiază statutul femeii, este analizarea statutului femeii în fața lui Isus, în Faptele Apostolilor și în Epistolele din Noul Testament, deoarece o înțelegere corectă a acestor texte biblice stă la baza construirii statutului femeii creștine de astăzi.

Cititorul este îndemnat să parcurgă materialul până la sfârșit, cu răbdare. El este rugat să tragă concluziile abea la sfârșitul lecturării, să ia propriile decizii și să nu uite că doar cei fără păcat au dreptul să arunce prima piatră în autoarea acestei lucrări.

Aduc mulțumiri domnului Lector universitar Drd. Corneliu Constantineanu, pentru sprijinul deosebit pe care mi l-a acordat. Îi mulțumesc pentru că mi-a sugerat abordarea acestei teme. Îi mulțumesc pentru materialele oferite, pentru sfaturile date, pentru obiecțiile făcute, pentru criticile aduse, pentru încurajarea permanentă și pentru optimismul pe care mi l-a insuflat.

Mulțumesc și doamnei Sheila Hall, care m-a încurajat în redactarea lucrării și mi-a oferit o bună parte din resursele bibliografice care au stat la baza expunerii temei de față, așa cum se prezintă ea acum.

CAPITOLUL II.

BĂRBATUL ȘI FEMEIA :

ASEMĂNĂRI ȘI DEOSEBIRI

Voi începe dezvoltarea temei: “ Egalitate sau subordonare: un studiu biblic și teologic asupra rolului femeii în lucrare “, prin prezentarea personajelor: bărbatul și femeia. Dacă vom cunoaște mai bine ceea ce îi deosebește, vom înțelege ușor atât motivul pentru care anumite pasaje biblice se referă doar la unul sau la celălalt dintre ei, cât locul și rolul fiecăriua dintre ei în familie și societate.

Pentru a analiza tema de față este absolut necesar să avem în vedere faptul că “ egalitatea “ sau “ subordonarea “ sunt termeni care implică relatiile existente între doi oameni sau două categorii de oameni care se află într-o anume comunicare unul cu celălalt sau unii cu alții. Această comunicare se face în funcție de capacitatea fiecăruia de a transmite mesaje celuilalt, felul cum o face și, fundamental în această relație de comunicare, este părerea pe care unul o are despre celălalt.

Așadar, cine sunt cei despre care este necesar să stabilim în ce relații se află : de egalitate sau de subordonare ? Și care sunt trăsăturile specifice fiecăruia dintre ei ?

A vorbi despre asemănări și deosebiri dintre femei și bărbați, înseamnă a privi atât la aspectul lor fizic cât și la cel sufletesc.

Femeia și bărbatul au fost făcuți, amandoi, după chipul și asemănarea lui Dumnezeu. Aici nu se are în vedere aspectul fizic, ci latura interioară a omului. Structura interioară la barbat și femeie este aceeași. Diferențele sunt din punct de vedere fizic și în zona sufletului, unde există anumite aspecte care fac diferențele să existe.

Din punct de vedere fizic, există deosebiri anatomice, atât sexuale cât și în dimensiunile scheletului, a musculaturii și a câtorva organe interne; femeile se maturizează mai repede, au un metabolism mai lent; barbații sunt mai vulnerabili la boli, în general viața lor fiind cu câtiva ani mai scurtă decât cea a femeilor.

Trecând la zona interioară, sufletească, cei ce au studiat această zonă au afirmat urmatoarele: între bărbat și femeie nu sunt diferențe în capacitatea de învațare și memorare, în nivelul inteligenței și creativității. Femeile manifestă mai multă teamă decât bărbații, ele au tendința de a fi extrovertite, bărbații au tendința de a fi introvertiți. In problema moralității, femeile par a fi concentrate mai mult pe responsabilități iar bărbații pe dreptate. Bărbații sunt mai concentrați pe echitate, femeile pe egalitate. Dependența, empatia, paternitatea, altruismul, depind mai mult de situații, de mediu, de educație și de alți factori, manifestându-se diferit în cadrul aceluiași sex. Bărbații sunt mai agresivi din punct de vedere fizic. In ceea ce privesc experiențele sexuale, nu sunt diferențe majore, doar că nevoia sexuală este uneori mai mare la bărbați decăt la femei

Bărbatul și femeia sunt egali în mentalități și demnitate. Ei sunt asemănători în aspectele în care trebuie să meargă împreună înainte și se deosebesc în aspectele în care trebuie să meargă completându-se reciproc. Deosebirile dintre oameni fac omenirea frumoasă, viața palpitantă, provocatoare. Dacă toți oamenii ar fi la fel, viața ar fi extrem de fadă șI monotonă. Provocarea este frumoasă și imprevizibilul este frumos. Suntem diferiți și totuși ne asemănăm; ne asemănăm și totuși suntem diferiți.

Reacțiile în diferite situații sunt în general diferite, tot din cauza diferențelor interioare: femeile plâng și râd mai ușor decât bărbații; bărbații simt o nevoie enormă de a fi respectați; femeile sunt ceva mai vulnerabile, simțind nevoia de a fi protejate și au o mai mare nevoie de a fi iubite. Bărbații nu excelează în citirea sufletelor altora, sunt mai pricepuți la matematică, la lucruri practice, la orientare turistică. Femeile excelează în citirea sufletelor altora, abile în relațiile cu oamenii, sunt bune la limbi străine, dibace în folosirea cuvintelor, sunt orientate spre exprimare verbală. Deci “ sunt mai preocupate de legaturi, sentimente, comunicare, armonie și de modul în care sunt tratați oamenii. Bărbații sunt în general mai preocupați de scopuri, activitați diverse, de construcții, de competiții, etc. “

Femeile în general sunt mai puternic influențate de sentimente în luarea deciziilor, pe când bărbații sunt mai puternic influentați de rațiune. Femeile sunt mai rezistente la eforturi fizice de durată, pe când bărbații sunt mai puternici dar nu sunt așa rezistenți la eforturi fizice prelungite.

Deosebirile dintre bărbat și femeie nu există pentru a-l defini pe unul “ bun “ și pe altul “ rău “, pe unul “ slab “ și pe altul “ tare “. In Isus Cristos, Omul perfect, s-au manifestat atât trăsături mai frecvent întâlnite la femei ( milă, îndurare, har ) cât și trăsături mai frecvent întâlnite la bărbați ( adevărul, mânia ). Așadar, acestea nu sunt slăbiciuni ci manifestări ale unei stări interioare, asezate acolo de Creator. Există contraste între barbați și femei, și atunci când ei sunt împreună, se crează acea unitate perfectă, completare, complementare, pe care Dumnezeu a avut-o în vedere de la creație.

Bărbatul este întreprinzător, energic în acțiunile sale și inventiv. La femeie, calitățile inimii sunt dezvoltate, intuiția morală, profunzimea afectării, sensibilitatea emoțională, capacitatea de a suferii și de a se sacrifica.

Desigur că nu se poate spune: “așa sunt toți bărbații și așa sunt toate femeile”. Acestea sunt niște linii directoare vagi între care se poate “ mișca “ fiecare caracter. Sunt femei la care se găsesc trăsături de caracter “ tipic masculine “ și bărbați la care se gasesc trăsături de caracter “ tipic feminine “.

Așadar, bărbatul și femeia sunt structurați asemănător, existând deosebiri care-i fac o unitate perfectă atunci când sunt împreună. Așa au fost creați: diferiți și totuși după chipul și asemănarea lui Dumnezeu.

Întrebarea rămâne:sunt ei egali sau unul trebuie să fie subordonat celuilalt ?

CAPITOLUL III.

OMUL – LA CREAȚIE ȘI DUPĂ CĂDERE

Pentru a răspunde la întrebarea: “ bărbatul și femeia sunt egali sau unul este subordonat celuilalt ?”, este necesar să ne întoarcem în istorie până la momentul zero al existenței omenirii. Analizând modul în care Dumnezeu i-a creat, destinul pe care Dumnezeu l-a oferit dacă rămân în ascultare de El și verdictul pe care Dumnezeu l-a dat în urma neascultării lor, vom face un pas înainte în găsirea răs-punsului la întrebarea care constituie centrul acestei lucrări.

Apoi Dumnezeu a zis: “ Să facem om după chipul Nostru, după asemanarea Noastră; el să stăpânească peste peștii mării, peste păsările cerului, peste vite, peste tot pământul și peste toate târâtoarele care se mișcă pe pământ. “

Dumnezeu a făcut pe om după chipul Său, l-a făcut după chipul lui Dumnezeu; parte bărbătească și parte femeiască i-a făcut.

Dumnezeu i-a binecuvântat, și Dumnezeu le-a zis: ”creșteți,înmulțiți-vă, umpleți pământul, și supuneți-l; și stăpâniți peste peștii mării, peste păsările cerului, și peste orice viețuitoare care se mișcă pe pământ. “

( Genesa 1: 26-28 )

Domnul Dumnezeu a zis: “ Nu este bine ca omul să fie singur; am să-i fac un ajutor potrivit pentru el. “

Domnul Dumnezeu a făcut din pământ toate fiarele câmpului și toate păsările cerului; și le-a adus la om, ca să vadă cum are să le numească; și orice nume pe care-l dădea omul fiecărei viețuitoare, acela-i era numele.

Și omul a pus nume tuturor vitelor, păsărilor cerului și tuturor fiarelor câmpului; dar, pentru om, nu s-a găsit nici un ajutor, care să i se potrivească.

Atunci Domnul Dumnezeu a trimis un somn adânc peste om și omul a adormit; Domnul Dumnezeu a luat una din coastele lui și a închis carnea la locul ei.

Din coasta pe care o luase din om, Domnul Dumnezeu a făcut o femeie și a adus-o la om.

Și omul a zis: “ Iată în sfârșit aceea care este os din oasele mele și carne din carnea mea ! Ea se va numi < femeie >, pentru că a fost luată din om. “

De aceea va lăsa omul pe tatăl său și pe mama sa, și se va lipi de nevasta sa, și se vor face un singur trup.

Omul și nevasta lui erau goi și nu le era rușine.

( Genesa 2:18-25 )

In primul pasaj citat, Genesa 1:26-28, se poate observa limpede că Dumnezeu, prin cuvântul “ om “ se referă atât la bărbat cât și la femeie. Dumnezeu a făcut omul ( bărbat și femeie ) după chipul Său, după asemănarea Sa și El l-a făcut pe om ( bărbat și femeie ) stăpân peste tot ce mișcă pe pământ, în aer și în apă, l-a făcut stăpân pe pământ și i-a poruncit să facă astfel ca toate viețuitoarele să-i fie supuse. Autoritatea aceasta o au amândoi, și bărbatul și femeia. Este evident că Dumnezeu i-a tratat în mod egal pe Adam și Eva; Dumnezeu i-a considerat egali.

Este interesant faptul că atunci când Dumnezeu a făcut animalele, le-a făcut perechi pentru că altfel nu le putea porunci să se înmulțească. (Genesa 1: 20-22) Când l-a făcut pe om, Dumnezeu a procedat diferit. Intâi l-a făcut pe Adam. L-a lăsat să vadă toată creația pe care El, Dumnezeu, a făcut-o și l-a lăsat să înțeleagă clar,“ pe propria piele “, că el nu este complet, nu este împlinit. Este bine și interesant să ni se spună că am trăi greu fără anumite facilitați, dar cel mai ușor înțelegem acest lucru din propria experiență, când suntem privați de acele facilități. Așa a procedat și Dumnezeu cu Adam. In planul lui Dumnezeu, Eva exista înainte ca Adam să se simtă neîmplinit, pentru că Dumnezeu așa l-a facut pe Adam, să se simtă “ pe jumătate “ om fără Eva. Abia când Adam devine conștient de nevoia sa – nevoie cu care Dumnezeu l-a înzestrat – atunci primește de la Dumnezeu “jumătatea “ care-i lipsea,“ ajutorul potrivit “. Este de asemeni interesant faptul că Dumnezeu nu o face pe Eva așa cum l-a făcut pe Adam, ci, pentru a accentua unitatea genetică ce avea să aibe loc, Dumnezeu a facut-o pe Eva din coasta lui Adam. De ce a ales Dumnezeu coasta ? Henry Matthew ne dă o explicație interesantă : “ Femeia a fost făcută din coasta lui Adam; nu din capul lui ca să nu-l stăpânească, nici din picioarele lui ca să nu fie călcată în picioare, ci din coasta lui ca să-i fie egală, sub brațul lui ca s-o ocrotească, aproape de inima lui ca s-o iubească.” 1 De ce a luat Dumnezeu o parte din trupul lui Adam pentru a o face pe Eva ? Facând-o din coasta lui Adam, Eva avea aceeași structură genetică, (identică) cu a lui Adam. Erau identici, în afara sexului. Aveau aceleași abilități, aceleași însușiri, se completau, aveau aceleași îndatoriri, aceleași capacități, aceleași responsabilități. Erau parteneri perfecți, se înțelegeau perfect, erau într-o relație perfectă unul cu celălalt și cu Dumnezeu. Relația perfectă care funcționa în cadrul Trinitații, funcționa și între ei, pentru că așa au fost creați : ei doi oglindeau asemănarea lui Dumnezeu. Ei aveau puteri egale, capacități sociale și intelectuale egale și drepturi egale.

Sunt unii care fac o interpretare ciudată a pasajului din Genesa 2:18, verset biblic scos complet din context, interpretare care stă la baza unor manifestari masculine greu de înteles. “ Femeia este un ajutor potrivit pentru bărbat “. Ea este considerată ca o “ anexă “, “ o adăugire “, “ un apendice “, inferioară bărbatului, un baston de care te sprijini ca să mergi, etc. Fără valoare, fără personalitate, ea poate fi umilită, bătută, marginalizată, ca orice ajutor de care în anumite momente nu ai nevoie. Este un instrument al plăcerii și un rău necesar dacă bărbatul dorește urmași. Pare incredibil, dar aceste interpretări au fost și încă mai sunt și astăzi în mințile unor bărbați, unii chiar “ creștini “.

Dar, “ la început nu a fost așa. “ “ Ca soț și soție, Adam și Eva au format un nou nucleu, un nou cuplu. Acest cuplu era caracterizat printr-o personalitate proprie. Nu a fost suma a doi indivizi, ci avea propria lui entitate. In planul lui Dumnezeu, cei doi parteneri trebuie să traiască într-o armonie completă, să se simtă bine unul cu celălalt, să fie una prin legatura dragostei și a respectului reciproc “.2

Problemele apar la căderea omului în păcat. Căderea începe prin ispitirea femeii; aceasta cade în ispită; femeia îi oferă și soțului ei șansa căderii și acesta o acceptă. De aici a urmat dezastrul planetar. In relația dintre cei doi schimbarea s-a observat imediat. Nu mai erau ca înainte: inocența a fost pierdută, au constatat că sunt goi, atât unul în fața celuilalt, cât și în fața lui Dumnezeu și apare nevoia de a se ascunde unul de celălalt și de Dumnezeu.3 Atunci au aflat că Dumnezeu avea dreptate și că șarpele era un înșelător. Era prea târziu.

Există unii care doresc să minimalizeze păcatul adamic, susținănd că Adam nu a fost de fată atunci când Eva a luat din fructul oprit. Sugestia lor subtilă este că Adam a luat fructul “ în necunoștință de cauză “. Dar Biblia spune că Eva a mâncat și “ a dat și bărbatului ei care era lânga ea și bărbatul a mâncat și el “. (Genesa 3:6)

Așadar, Adam era lânga ea când ea a mâncat; erau sub “ pomul interzis “. Nu știm dacă Adam a asistat la dialogul dintre Eva și șarpe, dar știm clar că el a luat din fructul oprit știind că era fructul oprit.

Eva a fost amăgită și a păcătuit și Adam a păcătuit în cunoștință de cauză.4

După căderea în păcat a cuplului perfect, pe când erau ei disperați, speriați, dezorientați, Dumnezeu vine să îi ajute, să le întindă o mână, dorind să-i reabiliteze într-o oarecare măsură. Cum au reacționat cei doi atunci când Dumnezeu i-a luat la întrebări ? Dumnezeu știa exact ce s-a întâmplat în Eden și prima întrebare nu a pus-o Evei ci lui Adam: “ Nu cumva ai mâncat din pomul din care îți poruncisem să nu mănânci ? “ (Genesa 3:11) Adam a răspuns, dovedind lipsă de responsabilitate. El a aruncat vina atât pe Eva cât și pe Dumnezeu. Femeia mi-a dat din pom și am mâncat. Deci el a vazut-o că a luat din pom și nu a oprit-o. Dimpotrivă, când a fost invitat să mănânce, nu a ezitat să o facă. A făcut-o deliberat dar alții poartă vina. Dumnezeu era vinovat pentru că i-a dat-o pe Eva care i-a dat fructul. “ Femeia pe care mi-ai dat-o ca să fie lângă mine, ea mi-a dat din pom și am mâncat “.(Genesa 3:13) Dumnezeu a întrebat-o și pe Eva “ Ce-ai făcut ? “ (Genesa 3:13) Eva a răspuns: “ Șarpele m-a amăgit și am mâncat din pom “. (Genesa3:13) Eva se scuză în fața lui Dumnezeu, și admite că, în mod subtil a fost amăgită (înșelată) de către șarpe. Ea nu dă vina pe Dumnezeu așa cum a făcut Adam. Putea și ea să spună: “ șarpele pe care Tu l-ai așezat aici în Eden cu noi să populeze grădina, el m-a înșelat “.Ea se rezumă să descrie faptele așa cum au fost, fără să comenteze evenimentul.

Dumnezeu se adresează șarpelui; cu el nu stă de vorbă, ci doar îi dă sentința: blestemul. Șarpele este blestemat și Dumnezeu face prima profeție despre venirea lui Cristos, despre patima Lui și despre distrugerea de care Satan va avea parte.(Genesa 3:14-15)

Dumnezeu se îndreaptă apoi către Eva și îi spune care va fi situația ei: între ea și șarpe va fi, începând din acel moment, o dușmănie care va sfârși doar când sămânța femeii va zdrobi capul șarpelui iar șarpele va zdrobi călcâiul sămânței femeii.Tot în urma păcatului ei, Eva s-a ales cu hotărârea lui Dumnezeu ca ea să aibă parte de suferințe, să nască în dureri copiii, va fi atrasă de soțul ei și el o va domina. Dr. Katherine Bushnell susține că Genesa 3:16 este un pasaj greșit tradus și înțeles. Ea afirmă că, analizând mai multe texte vechi (versiunea Siriană, Etiopeană, Latină veche și alte versiuni), sensul pe care acest verset trebuie să-l aibă nu este ca o poruncă, ci ca o profeție a ceea ce va urma să vină. Pentru că ea, în loc să privească către Dumnezeu s-a întors către soțul ei, el o va conduce.5

Dumnezeu îi spune lui Adam că, deoarece a preferat mai de grabă să asculte de Eva decât de El, pământul va fi blestemat. Acest blestem asupra pământului avea drept consecințe următoarele: au apărut buruienile și spinii; pământul nu-și mai dă rodul din belșug ci el trebuie lucrat din greu, cu transpirație. Sarcina lui Adam a fost procurarea hranei, obținerea ei, cultivarea pământului, munca trudnică.

Trebuie reținut faptul că ceea ce Dumnezeu afirmă începând cu Genesa 3:15 sunt concluzii ale adevărului că omul ( bărbat și femeie ), a căzut la testul ascultării și supunerii în fața lui Dumnezeu. Înainte de cădere , relațiile și situația dintre ei și Dumnezeu au fost diferite. Relațiile dintre Adam și Eva, până la călcarea poruncii, au fost de dragoste, de egalitate, de conducere și coordonare împreună a tot ceea ce se afla pe pământ.6 Nu exista nimic de ascuns, totul se baza pe sinceritate și pe încredere. Relația lor cu Dumnezeu era de părtășie perfectă. Dumnezeu venea să stea de vorbă cu ei în fiecare dimineață. [ Despre ce vorbeau nu știm, dar sunt convinsă că era sublim].

După călcarea poruncii, relațiile s-au alterat pe trei planuri: relația dintre Dumnezeu și om, relația dintre oameni și relația dintre om și natură.

Relația cu Dumnezeu este alterată astfel: Dumnezeu îi alungă din Eden, din prezența Sa7. Ei devenind impuri, nu-L mai puteau vedea pe Dumnezeu. Aici era moartea despre care Dumnezeu le-a spus: era separarea de Sursa vieții-Dumnezeu. Dumnezeu îi reabilitează oarecum, îi ajută, dar pierderea a fost ireversibilă, până la venirea lui Cristos.

Relația dintre oameni s-a degradat: le este rușine unul de celălalt.8 Ca să-și scape pielea , Adam a dat vina pe Eva. Dumnezeu face acum prima oară diferența între ei, vorbindu-le separat despre problemele pe care fiecare le va avea în viață și făcând femeia dependentă de bărbat într-o anumită măsură. Bărbatul trebuia să fie cel ce va munci pământul și va aduce hrana pentru familie. Femeia se va ocupa de familie si de copii. Dar, “ la început nu a fost așa “.9

Relația dintre om și natură s-a degradat: pământul va fi blestemat și acest blestem se va ridica să îngreuneze munca bărbatului: va întâmpina ostilitate din partea aceleia care a fost creată ca să fie stăpânită de el: planeta Pământ. Vor fi spini, pălămidă, animale sălbatice și alte ostilități naturale.10

Această stare “ alterată “ a relațiilor dintre bărbat și femeie și dintre om și Dumnezeu a continuat până când Sămânța femeii a venit să zdrobească capul șarpelui, redând omului demnitatea avută înainte, dreptul de a sta în fața lui Dumnezeu fără mijlocitor uman (preot), complet reabilitat, atât bărbatul cât și femeia. Atunci relația dintre bărbat și femeie a fost repusă în locul în care era înainte de cădere.

Așadar, inițial bărbatul și femeia au fost egali, desăvârșiți. După cădere, relația lor s-a alterat. Prin venirea lui Cristos, omul poate să dobândească, prin Cristos, locul și statutul – în relația cu Dumnezeu și cu oamenii – pe care le-a avut înainte de cădere. Așadar si egalitatea dintre bărbat și femeie s-a restabilit prin venirea lui Cristos.

CAPITOLUL IV.

STATUTUL FEMEII ÎN VECHIUL TESTAMENT

Înainte de a mă referi la statutul femeii din Vechiul Testament și raportul ei de egalitate sau de subordonare în relațiile din familie și societate, doresc să abordez statutul femeii neevreice, mai exact statutul femeii din Mesopotamia. Voi face aceasta pentru a arăta contextul geografic și social al poporului Israel, mediul de care el putea fi afectat și influențat. De ce Mesopotamia ? Pentru că de acolo a plecat Avraam la chemarea lui Dumnezeu către Țara Sfântă și Mesopotamia reprezenta pentru acea vreme o mare putere, având și o mare influență prin cultura și civilizația ei, care erau recunoscute și răspândite.

Vorbind despre Mesopotamia, mă refer la cultura, civilizația și tradiția Sumeriană, Babiloneană și Asiriană. Sursele de informație descoperite ( lucrări de artă, texte literare și documente oficiale ale vremii ), dezvăluie statutul femeii, atât al celei “ de rând “, cât și al celei “ de rang “ din Mesopotamia.1 Despre femeile “ de rând “ se poate spune că ele nu erau evidențiate în nici un fel în mediul din afara familiei, poziția lor fiind întotdeauna în umbra unui bărbat, fie el tată sau soț.2 Căsătoriile erau oficiate atunci când mirii abea treceau de perioada pubertății, deci de foarte timpuriu, ele fiind aranjate de către părinții ambilor parteneri, aceștia trebuind să-și dea oficial consimțământul, fără de care căsătoria nu putea avea loc. Tații erau cei care trebuiau să-și dea consimțământul iar în situația în care aceștia erau decedați, mamele o puteau face.3

Soțul nu avea libertatea să aibă relații sexuale extraconjugale. Monogamia era o regulă în acea perioadă. Mai existau și excepții, dar regula era aceasta. Uneori, în situația în care soția nu putea avea copii, soțul putea avea o concubină sau o a doua soție, pentru a avea copii. În această situație, postura privilegiată a primei soții putea fi pierdută, aceasta făcându-se printr-un act scris. Contractele de căsătorie se întocmeau obligatoriu în perioada istorică timpurie, însă mai târziu acestea au devenit mai rare.4 Acest fapt denotă degradarea statutului femeii odată cu trecerea timpului. Virginitatea era o condiție de regulă stipulată în contractul marital.

Ambii părinți erau tratați cu respect de către copii. Lipsa de respect a acestora față de părinți se pedepsea. Bărbații puteau divorța, și dacă femeia nu era cauza divorțului, trebuiau să-i plătească acesteia o sumă compensatorie. Femeile puteau divorța de bărbați doar dacă aceștia le maltratau și dacă ele puteau dovedi cu martori aceasta. Era considerat adulter doar acela comis de către soție, soții ( bărbații ) nefiind acuzați de adulter chiar dacă îl comiteau.5

Dacă soțul murea, băiatul cel mai mare îi prelua prerogativele, în sensul că se ocupa de mama sa văduvă și aranla căsătoriile surorilor sale.

Femeile fără avere și fără bărbați în familie care să le ajute, aveau două alternative pentru a putea supraviețui: sclavia sau prostituția.6

În mod obișnuit, femeile erau acelea care aveau grijă de familie și de casă. Chiar dacă aveau sclavi, ele munceau la câmp, făceau pâine, confecționau haine pentru familie sau făceau alte munci în gospodărie. Au existat și câteva femei independente – puține la număr – implicate în afaceri, care constau în deținerea și gestionarea de magazine, taverne sau conduceau un gen de industrie textilă.

Femeile din clasele de jos erau angajate în temple sau palate, unele fiind libere, altele sclave. Ele munceau la bucătărie, în producerea materialelor textile, îmbrăcăminte, etc.

Au existat și femei suficient de educate pentru a fi folosite ca scribi, (în perioadele mai vechi în Sumer și Babilon) și uneori, rar, ca medici. Femeile mai erau și muziciene, cântărețe și dansatoare.

Femeile participau și la ritualurile de la temple. Ele puteau fi preotese cu rang înalt. Unele, cu rang inferior, erau implicate în ritualurile de prostituție din temple, altele interpretau visele, altele profețeau.7

Reginele sau prințesele erau puternic implicate în activitățile publice independente, datorită calităților personale de excepție. Ele erau implicate în administrarea templelor și în politică. Poziția lor înaltă în cadrul cuplului regal se poate deduce și din faptul că statuile ce repreyintă cupluri regale sunt egale în înălțime și la fel de impunătoare.8

În Mesopotamia, scrierile găsite spun că se punea un accent deosebit pe familie ca nucleu, relațiile dintre soț și soție fiind de sprijin reciproc. Ele erau privite bine atunci când își ofereau sfaturile și când își sprijineau soții în atingerea scopurilor acestora, îngrijindu-se de casă, creșterea copiilor, sprijinind familia. Femeile erau iubite de soți, respestate de copii, față de care erau total dedicate.9

Privind acum înspre Biblie, înspre Vechiul Testament, se observă o oarecare modificare de situație referitoare la relația bărbat-femeie și statutul acesteia din urmă.

Deși în Vechiul Testament femeile apar ca personaje secundare, totuși despre ele se relatează ca jucând un rol important în viața spirituală a poporului Israel, prin intervenția lor de mare importanță în câteva pasaje biblice. Aici pot fi amintite: Eva, Rebeca, Sara, Rahela, Maria, Debora, Estera, Rut și altele. Dar în afară de acestea, sunt alte femei, multe la număr, al căror rol, deși în planul doi, a fost foarte important.

Societatea israelită era organizată în mod patriarhal și patriliniar, având economia centrată pe familie. Literatura Vechiului Testament fiind scrisă de către bărbați, care constituiau elita urbană și religioasă, a prezentat femeia -locul si rolul ei- privind tocmai prin prisma unei teologii dominante, în scopul prezentării autorității masculine.10

Nu vreau să spun că relatările sunt deformate, ci doar că femeile din acea perioadă nu au fost prezentate de propria lor voce.

Ceea ce cercetătorii au putut descoperii, privind “ în spatele “ celor scrise în Vechiul Testament și relaționând cu descoperirile arheologice, sunt anumite modele ale relației bărbat-femeie, arătând deosebirea dintre sferele de influență și autoritate. Există două puteri care pot acționa: puterea influenței și autoritatea puterii. Această putere a influenței nu se vede adesea, dar ea este foarte mare și a fost adeseori folosită de femeile din vechime.

Familia israelită a fost, în toată perioada Vechiului Testament, condusă de bărbat, fiind numită “ casa tatălui “, a cărei descendență și transmitere a proprietății s-a făcut prin bărbați. Familia era unitatea de bază din punct de vedere economic și social ( la început și politică, până la instaurarea monarhiei ). Organizarea patriarhală și patriliniară dădea bărbatului ( părintelui ) autoritatea în familie, el ocupându-se de organizarea ei, de căsătorirea copiilor, de locurile de ședere, etc. Descendența se urmărea pe linie strict masculină. O consecință a acestei organizări patriliniare era aceea că statutul femeii era de tranziție ( ca o străină ) în ambele case ale familiilor sale de rezidență. Ca fiică era pregătită încă de la naștere să-și părăsească locuința părintească și să devină loială familiei soțului cu care se va căsători. Ca soție, era fără drepturi în fața soțului și fiilor.11

Căsătoria cu femei străine de poporul Israel era condamnată în Vechiul Testament, deoarece ele puteau pune în primejdie, prin puterea lor de influență cu idei străine, atât sistemul patriarhal și patriliniar, cât și religia familiei, influența credinței sale putând să se răsfrângă asupra educației copiilor.

Fetele nu puteau moșteni averea părinților decât în cazul în care familia nu avea băieți. Grija pentru păstrarea averii în familie se vede și din prevederea existentă că, dacă un bărbat a murit fără să aibă urmași, fratele său trebuia să se căsătorească cu soția primului și copii din această căsătorie erau considerați urmașii celui decedat, pentru a continua “ numele” fratelui decedat.12

Genealogiile redate în Vechiul Testament erau scrise după numele bărbaților, rar fiind amintite numele soțiilor. În manifestările publice, bărbații erau cei care reprezentau familia, ei ocupând și funcțiile publice în societate. Bărbatul avea autoritatea legală asupra soției, atât în societate, cât și în sânul familiei.

Instituțiile religioase erau conduse de bărbați și ele întăreau autoritatea și valoarea acestora. Femeile evreice erau considerate membre în “ familia credinței “ și astfel ele puteau pătrunde în majoritatea locurilor de închinare. Dacă Legea poruncea tuturor bărbaților să se înfățișeze înaintea Domnului de trei ori pe an, acest lucru nu era obligatoriu pentru femei. În calitatea sa de cap al familiei, soțul-tată aducea jertfe și ofrande în numele întregii familii ( Levitic 1:2 ), dar numai femeile puteau să aducă o jertfă lui Dumnezeu după nașterea copilului lor ( Levitic 12:6-7 ). După construirea Templului, accesul femeilor era admis doar într-o zonă specială, numită “curtea femeilor”. În Sinagogă, femeile aveau acces, dar nu aveau dreptul să citească sau să vorbească, ci doar să asculte.

Viața și activitatea femeii israelite era centrată pe casă și îndatoririle familiale. Portretul ideal al femeii era acela de mamă a multor copii, în special băieți.13

Despre viața și activitatea femeii evreice se poate afla din cartea Proverbe 31:10-31 :

Cine poate găsi o femeie cinstită? Ea este mai de preț decât mărgăritarele.

Inima bărbatului se încrede în ea, și nu duce lipsă de venituri.

Ea îi face bine, și nu rău, în toate zilele vieții sale.

Ea face rost de lână și de in, și lucrează cu mâini harnice.

Ea este ca o corabie de negoț; de departe își aduce pâinea.

Ea se scoală când este încă noapte, și dă hrană casei sale, și împarte lucrul de

peste zi slujnicelor sale.

Se gândește la un ogor, și-l cumpără; din rodul muncii ei sădește o vie.

Ea își încinge mijlocul cu putere, și își oțelește brațele.

Vede că munca îi merge bine, lumina ei nu se stinge noaptea.

Ea pune mâna pe furcă, și degetele ei țin fusul.

Ea își întinde mâna către cel nenorocit, își întinde brațul către cel lipsit.

Nu se teme de zăpadă pentru casa ei, căci toată casa ei este îmbrăcată cu cărmiziu.

Ea își face învelitori, are haine de in subțire și purpură.

Bărbatul ei este bine văzut la porți, când șade cu bătrânii țării.

Ea face cămăși, și le vinde, și dă cingători negustorului.

Ea este îmbrăcată cu tărie și slavă, și râde de ziua de mâine.

Ea deschide gura cu înțelepciune, și învățături plăcute îi sunt pe limbă.

Ea veghează asupra celor ce se petrec în casa ei, și nu mănâncă pâinea lenevirii.

Fii ei se scoală, și o numesc fericită; bărbatul ei se scoală, și-i aduce laude zicând:

“ Multe fete au o purtare cinstită, dar tu le întreci pe toate “.

Desmierdările sunt înșelătoare, și frumusețea este deșartă, dar femeia care se teme de Domnul va fi lăudată.

Răsplătiți-o cu rodul muncii ei, și faptele ei s-o laude la porțile cetății.

Femeia care nu avea copii era privită cu dispreț, ea fiind catalogată ca “ pedepsită de Dumnezeu “. Soțul ei putea divorța de ea, putea să o alunge din casa lui, ea putând să moară părăsită. Incapabilă să continue linia urmașilor, ea nu avea drept la moștenire și nu avea fii care să o întrețină la bătrânețe.14

Rolul mamei presupunea grija față de copiii de ambele sexe, educarea lor, disciplinarea lor, asigurarea hranei și a hainelor pentru întreaga familie. Munca ei mai consta în: spălat, curățenie, măcinatul grâului, coacerea pâinii, aducerea apei; ea se ocupa de animale, prepara brânza, cultiva grădina. Femeile erau cele care făceau și vasele din ceramică, țeseau pânze, torceau lâna. Ele se ocupau de cei morți, pregătindu-i pentru îngropare și mergând apoi la mormintele lor.15 Femeile supravegheau și munca celorlalte femei din casă: fiice, surori, servitoare. Cu vârsta, autoritatea femeii creștea.

În afara cadrului familial, unele femei mai în vârstă, erau implicate public ca profetese, mediumuri, femei înțelepte, bocitoare, moașe.

Pentru fetele tinere, idealul, visul lor, era căsătoria. Până la căsătorie, tatăl fetei trebuia să aibe grijă ca ea să fie castă iar după căsătorie, soțul ei era cel ce îi oferea protecție și siguranță. Adulterul era considerat ca cel mai mare păcat pe care o femeie îl putea săvârși și se pedepsea cu moartea ambilor parteneri adulteri. Lipsa castității soției îi permitea soțului să divorțeze de ea. Bărbații aveau dreptul să aibă relații sexuale cu prostituate în cazul în care ei nu încălcau dreptul de autoritate al altui bărbat asupra acelei femei. Prostituatele erau acele femei din afara castelor sociale care au fost alungate de soți sau care au pierdut soțul sau părinții prin moartea acestora. Dacă erau implicate în “procese publice”, femeile erau reprezentate de către soții lor sau tații lor ( în cazul fetelor ) aceștia fiind autoritatea asupra lor. Doar văduvele, femeile divorțate și prostituatele se puteau reprezenta singure.16

Statutul femeii în Vechiul Testament era acela de subordonare. Aceasta însă nu înseamnă că importanța ei a fost mică, sau că Vechiul Testament o neglijează. Au existat femei care au exercitat un rol de conducere în anumite perioade de criză maximă în Israel: Sara a fost cea care a decis soarta Agarei ( cu implicații până în ziua de astăzi ), Rahav a fost cea care a contribuit la cucerirea Ierihonului, Debora, prorociță și judecător în Israel, Hulda, prorociță, la sfatul căreia a apelat si înpăratul Iosia, Estera, curajoasa eliberatoare a poporului.17

Femeia ca simbol joacă un rol important în Vechiul Testament. Ea era folosită fie ca simbol pozitiv ( orașe importante sau națiunea erau reprezentate ca “ fecioara “, “mama “ sau “ mireasa “; înțelepciunea are ipostaza de femeie în Proverbe capitolul 8 )fie ca simbol negativ ( nebunia este reprezentată prin femeie în Proverbe 9:13-18, Israelul apostat sau căzut este reprezentat prin femeia adulteră ).18

Deși statutul femeii in Vechiul Testament era acela de subordonare, bărbatul , având autoritate deplină asupra ei, au existat femei al căror statut nu era de subordonare ci de egalitate sau chiar de autoritate asupra bărbatilor. Dar aceste femei au fost ridicate la acest rang de catre Dumnezeu prin investirea pe care El Însuși le-a oferit-o.

Maria, sora lui Moise și a lui Aaron. Copil fiind, dotată cu inteligență, curaj și ingeniozitate, ea a fost folosită de către Dumnezeu pentru a contribui la salvarea fratelui ei Moise, alături de care urma, împreună cu cel de-al doilea frate, Aaron, să fie în fruntea poporului când Dumnezeu, prin Moise a scos pe Israel din Egipt. Maria a fost nu doar sora lui Moise ci a fost și colaboratoarea lui, implicandu-se cu responsabilitate în conducerea poporului. Maria nu s-a căsătorit și lucrarea la care Dumnezeu a chemat-o a fost specială: ea a fost prima femeie despre care Biblia ne relatează că a fost profet.19

“ În vorbele și faptele ei, a proclamat mărturia lui Dumnezeu. Viața ei a fost focalizată în întregime asupra dragostei ei pentru Dumnezeu și poporul Lui. Darurile și preocuparile ei erau prea multe ca sa fie folosite numai în cercul unei familii. Israelul a avut multe mame și soții, dar numai o Marie. Dumnezeu i-a încredințat o poziție înaltă. O întreagă națiune depindea de ea. A primit satisfacții supreme în viață, deoarece și-a dedicat întreaga ei viață lucrarii.”20

După trecerea Mării Roși, “ Moiose și copiii lui Israel au cântat Domnului “(Exod 15:1 ) un cântec de laudă. Maria, la cei aproape o sută de ani ai săi, a început și ea să cânte un cântec de laudă lui Dumnezeu, cu timpane și a antrenat femeile să cânte și să danseze în onoarea lui Dumnezeu.( Exod 15:20-21 ) Avea talent de conducător și o mare capacitate de a mobiliza, știind să motiveze femeile.

Dumnezeu a încadrat-o pe Maria ca fiind unul dintre cei trei mari conducători care au scos pe Israel din Egipt. ( Mica 6:4 )

Maria L-a iubit pe Dumnezeu, s-a pus în slujba Lui cu toată inima și Dumnezeu a răsplătit-o investind-o cu o slujbă și cu o autoritate cu totul speciale și fără precedent.Era un început. De ce a procedat Dumnezeu așa ? De ce a recurs Dumnezeu la o femeie ? Nu ni se spune. Cum a fost primită inițiativa lui Dumnezeu de către popor ? Nu ni se spune să fie fost proteste, să fie fost nemulțumiri sau obiecții. Personal, consider acțiunea lui Dumnezeu ca o necesitate pentru acea perioadă din istoria poporului Israel. Dumnezeu nu lucrează cu șabloane, așa cum vrem noi uneori să-I impunem. El lucrează cu eficiență. După lunga robie în Egipt, poporul a ieșit cu multe “ moșteniri “. Una dintre ele a fost influența culturală și religioasă pe care egiptenii, într-o măsură mai mică sau mai mare au avut-o asupra evreicelor. Maria, fiind crescută și formată într-o familie specială, cu teama de Dumnezeu, având rădăcinile în leviți, a fost educată din punct de vedere religios, Dumnezeu i-a dat capacitatea de a conduce, de a fi fară teamă, de a avea inițiative. Este interesant faptul că nu era căsătorită – aceasta pentru a rămâne în casa tatălui și pentru a nu avea o autoritate directă sub care să stea, conform obiceiurilor vremii, adică un soț.

Dumnezeu a format-o și la momentul potrivit ea a preluat unul dintre cele trei locuri de conducere în fruntea poporului iar autoritatea ei în fața femeilor era de necontestat. Cât despre faptul că a fost prima femeie proroc despre care ne vorbește Biblia, putem deduce că autoritatea și cuvântul ei erau ascultate și respectate de către tot poporul. Implicarea Mariei era amplă, necesară, poporul fiind extrem de numeros și nevoia de a se spune poporului cum vor trebui să traiască și ceea ce așteaptă Dumnezeu de la ei erau enorme.

Așadar, ridicarea Mariei ca proroc și conducător în Israel, a fost o necesitate pentru momentul respectiv, aceasta chiar dacă regulile societății acelei vremi spuneau altceva.

O altă femeie care a răspuns chemarii Lui Dumnezeu, a acceptat slujba incredințată și a avut curajul să o ducă la îndeplinire, în ciuda tradițiilor vremii, a fost Debora, judecător și proroc. “ Pe vremea aceea judecător în Israel era Debora, prorocița, nevasta lui Lapidot. Ea ședea sub finicul Deborei, între Rama și Betel, în Muntele lui Efraim; și copiii lui Israel se suiau la ea ca să fie judecați “. ( Judecatori 4:4-5 ) Poporul Israel a păcătuit, s-a îndepartat de Dumnezeu și Dumnezeu i-a pedepsit, lăsându-i sub ocupație străină. Fiind sub apăsare, ei au strigat către Dumnezeu ca să le trimită izbavirea. Atunci Dumnezeu a făcut o alegere interesantă, care a dus la schimbarea situației politice și militare din țară: Debora. “De ce a ales-o Dumnezeu pe Debora ? Pentru că a știut că ea are temperamentul, darurile și puterea spirituală pentru a îndeplini această sarcină. Este adevărat că rolul ei nu a fost rolul tradițional al unei femei, dar aceasta nu l-a împiedicat pe Dumnezeu să o cheme pe ea și nici pe Debora nu a împiedicat-o să răspundă chemarii. Debora nu s-a întrebat ce vor spune ceilalți , bărbați și femei. Ea a căutat răspunsurile la Dumnezeu. A fost o “ nonconformistă “, a spart tiparele vremii și, prin puterea lui Dumnezeu, a schimbat cursul istoriei “21

Dintre cei 16 judecători pe care Israel i-a avut, unul singur a fost femeie: Debora.În perioada cuprinsă între Iosua și primul împărat, acești judecători și-au desfășurat activitatea, activitate care a constat în a fi judecători pe timp de război și domnitori pe timp de pace. Ei erau o veriga de tranziție către monarhie. “ Acești <judecători >, însă, au fost mai mult decât niște arbitri juridici; ei au fost < izbăvitori > (Judecători 3:9), împuterniciți în mod carismatic de Duhul Sfânt al lui Dumnezeu pentru izbăvirea și păstrarea Israelului ( cap. 6:34 ) până la instaurarea monarhiei “.22

Debora a fost cea de-a doua femeie proroc, dupa Maria. Dumnezeu a sfătuit-o direct cum trebuie să se procedeze ca Israel să fie izbăvit. Ea a numit un conducător de armată, pe Barac. Barac însă i-a respectat slujba înaltă, supremă în Israel, de judecător și, deoarece conform acestei slujbe judecătorul trebuia să conducă, să însuflețească armata, Barac i-a cerut să-l însoțească la luptă, nedorind să plece fără ea, știind că doar așa victoria va fi de partea lor. Dumnezeu va fi atunci cu ei. Debora l-a însoțit, l-a încurajat, l-a însuflețit și victoria lui Israel a fost zdrobitoare. Interesant este faptul că cel ce conducea armata Canaanului, cu care Israel a luptat, Sisera, a fost ucis tot de o femeie, Iael.

Odată victoria obținută, Debora, omul lui Dumnezeu, a venit și I-a adus laudă Celui ce a dat izbandă: o cântare de biruință a lui Dumnezeu asupra dușmanilor copiilor Lui a cantat Debora, și Barac a venit să o însoțească. Izbânda era a lui Dumnezeu și ei I-au adus Lui glorie.

Un alt personaj feminin din Biblie și ultimul la care doresc să fac referire este Estera. Estera a fost femeia frumoasă, plăcută și curajoasă prin care Dumnezeu a oprit exterminarea poporului evreu aflat în exil. Ea și-a pus în joc viața, dar a înțeles că Dumnezeu i-o cere. Era împărăteasă a Persiei, soția împăratului Ahașveroș, cel care a dat ordin ca prima lui soție , împărăteasa Vasti, să fie alungată cu rușine , deoarece a îndrăznit să nu se supună rigorilor de la curte. Printr-un șiretlic, înaltul demnitar Haman, a obținut actul de exterminare al evreilor. Poporul evreu s-a rugat lui Dumnezeu și a postit. Conform rigorilor de la palat, împărăteasa nu avea acces liber la împărat și, în plus, ea însăși era evreică și putea să cadă sub incidența poruncii împărătești. Estera a decis să meargă la împărat, dar nu a făcut-o încrezătoare în farmecul ei sau în calitățile ei. Ea a dorit să meargă prin puterea lui Dumnezeu. Pentru aceasta, ea a cerut poporului evreu să postească trei zile și trei nopți împreună cu ea. După cele trei zile, ea a declarat : “ voi intra la împărat în ciuda legii; și, dacă va fi să pier, voi pieri “ ( Estera 4:16 ).

“ Acesta este versetul meu favorit care vorbește despre un devotament total. Cuvintele au fost rostite de o femeie care s-a simțit sigură și puternică în Dumnezeu astfel încât, atunci când Dumnezeu i-a cerut să facă un lucru împotriva obiceiurilor vremii și i-a încredințat o sarcină periculoasă și neobișnuită, ea a spus: < o voi face cu orice preț ! > Estera a fost o femeie distinsă, curajoasă, credincioasă. Ea L-a întrebat numai pe Dumnezeu și, pentru a-și îndeplini misiunea, și-a riscat viața “23

Dumnezeu a răspuns rugăciunilor și postului; dușmanul poporului evreu, Haman, a fost ucis iar evreii au scăpat. Dumnezeu a lucrat la inima împăratului, Dumnezeu a pus teama în perșii care trebuiau să-i ucidă pe evrei și ziua groazei s-a preschimbat în zi de bucurie, bucurie pe care și astăzi evreii o trăiesc, ei transformând acea zi într-o zi de sărbătoare care se respectă și astăzi: sărbătoarea Purim. Izbavirea a dat-o Dumnezeu dar El s-a folosit de o femeie credincioasă și curajoasă care a spus “ da “ chemării divine.

Vechiul Testament mai prezintă sporadic și alte femei a căror acțiuni și intervenții au fost deosebit de importante pentru vremea aceea. Unele au fost nominalizate, altele nu, dar faptele lor le-au urmat.

Putem spune oare că în Vechiul Testament femeile au fost personaje neînsemnate și neimplicate în activitățile publice ? Putem spune oare că Vechiul Testament elimina implicarea și influența femeii în viața,activitatea și istoria poporului din Vechiul Testament? Se poate afirma cu tărie faptul că au existat momente relatate în Vechiul Testament în care femeia se afla în postura de “ autoritate “ asupra bărbatului și au fost relatate situații în care puterea de influență asupra acestuia de către femei a fost hotărâtoare ( Eva, Sara, Estera, Rebeca, Rahela și altele )

Așadar, chiar dacă perioada Vechiului Testament este numită a fi de “patriarhat “, rolul, influența și poziția femeii în această perioadă nu pot fi considerate a fi de subordonare absolută, ci de foarte multe ori de egalitate și uneori chiar de autoritate (Debora ).

CAPITOLUL V.

STATUTUL FEMEII ÎN FAȚA LUI ISUS CRISTOS

Am analizat până acum locul și statutul femeii la creație și după cădere. Dumnezeu a promis însă reașezarea lucrurilor dacă omul se întoarce cu fața către El, iubindu-l din toată inima.

Care a fost motivul pentru care Isus Cristos a venit pe pământ ? A venit să răscumpere, prin propriul sânge, omenirea din păcat și a venit să împlinească Genesa 3:15, verset în care Dumnezeu se adreseaz șarpelui: “ Vrăjmășie voi pune între tine și femeie, între sămânța ta și sămânța ei. Aceasta îți va zdrobi capul și tu îi vei zdrobi călcâiul “ Cristos a venit să împlinească acest verset și să reabiliteze omenirea din starea decăzută în care a ajuns din cauza neascultării primei perechi și a urmașilor ei. Satana a fost învins pe Calvar; capul lui a fost zdrobit. Cu un Satan învins, Isus, Cristosul, vine și oferă omenirii în dar puritatea, starea și relația pe care omul le-a avut înainte de cădere. Dumnezeu Duhul Sfant este Cel ce va rămâne de atunci “ cu noi și în noi “, noi putând să stăm de vorbă cu El “ în răcoarea dimineții “. El spune oamenilor despre planul lui Dumnezeu, descopera voia Lui și oferă soluțiile lui Dumnezeu pentru ca omul să poată beneficia de facilitatea pe care a avut-o înainte de cădere: viața. Dumnezeu a spus, în Genesa: “ vei muri “.Și așa a fost. Dumnezeu, prin credința în Cristos, prin Duhul Sfânt, a redat viața pierdută odinioară de către om și sfințenia fără de care nu se poate sta în fața lui Dumnezeu. Așadar, relația dintre Dumnezeu și om s-a refăcut prin Cristos. Relațiile dintre oameni trebuie acum să fie cele de dinainte de cădere, ca o consecință a Vieții pe care omul a primit-o în dar prin Cristos. Relația dintre om și natură va fi restabilită când Satan, acum învins, va fi luat de pe pământ. Atunci leul și mielul vor merge alături și îi va mâna un copilaș.(Isaia 11:6)

Reabilitarea acestor relații ( dintre Dumnezeu și om și între om și om ) s-a realizat (sau trebuie să existe ) între acei care sunt spălați în sângele lui Isus, cred și acceptă jertfa Lui și sunt născuți din nou și înoiți prin Duhul Sfânt : Biserica lui Cristos.

O întrebare se ridică aici: în reabilitarea pe care Cristos și Duhul Sfânt o fac în relațiile dintre oameni în cadrul Bisericii se redă oare femeii statutul pe care ea l-a avut înainte de cădere ?

Isus s-a născut într-o familie de evrei, care se supuneau unor rigori și rânduieli anume, referitoare la poziția femeii în familie și societate. Cum priveșt El femeia, cum o tratează și ce loc îi dă El acesteia în familie și societate ?

Despre statutul femeii în societatea iudaică în general, am vorbit deja. Având în vedere istoria zbuciumată a poporului evreu, exilul în Egipt, deportarea lor de mai târziu, ocupațiile care s-au succedat peste țara Canaanului și interpretările care s-au dat Legii, tradițiile care circulau în paralel cu scrierile sfinte și care aveau aceeași autoritate în fața poporului ( Talmudul ), relațiile din societate au cunoscut anumite modificări în istoria poporului Israel.

Pentru a înțelege mai bine atitudinea lui Isus față de famei și pentru a putea înțelege ceea ce Noul Testament în general ne spune despes această temă, trebuie să vedem statutul femeii evreice din secolul I.

Cultura iudaică a fost cea mai patriarhală din toată zona Mediteranei.1 Sfera generală și de bază în activitatea femeii evreice era casa și familia și aceasta nu datorită faptului că tatăl își manifesta o putere absolută asupra soției și a fiicelor, hotărându-le activitățile și relațiile, ci din cauza legilor levitice care erau astfel interpretate încât femeilor le-a fost interzis să aibe un rol important în Sinagogă, datorită perioadei de “necurăție “ lunară pe care Leviticul o declara. Femeile nu puteau fi numărate când era nevoie să se împlinească numărul necesar pentru a constitui o Sinagogă ( erau necesari zece bărbați pentru a se considera că se poate constitui o Sinagogă ), femeilor nu li se cerea să citească zilnic Shema și nu sunt relatate situații în care femeile să fie citit Torah în Sinagogă în timpul lui Isus. Femeia a primit educația religioasă de bază acasă.2

În țările din jurul Israelului, situația era, în unele puțin diferită, în altele la fel, în ceea ce privește statutul femeii: în Asia Mică, femeia putea dispune de propria avere pe care o putea administra singură; tot așa a fost și în Egipt; în Atena, dreptul de proprietate al femeii a fost mai restrictiv; în Roma, drepturile femeii erau mai mari decât oriunde în Imperiul Roman: și ele aveau dreptul să divorțeze de soții lor și aveau dreptul absolut asupra averilor lor. Este important de reținut faptul că în Roma, educarea femeilor era considerată importantă și de dorit. Chiar și în familiile sărace, atât fetele cât și băieții primeau o educație cel puțin primară. Nu a fost nici un conducător roman care să permită în Imperiu femeii să voteze sau să aibe expuneri în public, în afara zonei din Asia Mică.3

În concluzie, cu privire la drepturile personale, de proprietate și de educație ale femeilor din Roma, Egipt, Asia Mică și Macedonia, acestea au fost mai bune decât ale femeilor din grecia și Iudea, iar în ceea ce priveau drepturile politice ale femeilor, femeile din Roma erau dezavantajate față de cele din Egipt și Macedonia.

Întorcându-ne acum la actuvitatea lui Isus, unii sunt gata să vadă în El un alt apărător al societății patriarhale, deoarece El a ales doisprezece bărbați care să-L urmeze. Dar Isus a fost acela care a acceptat și femeile să Îl urmeze ca însoțitoare în lucrare ( Luca 8:11-3 ). Isus a spus că este preferabil pentru o femeie să Îl asculte și să învețe de la El, așa cum o făceau apostolii, decât să-L servească prin modul tradițional de slujire al femeii din casă ( Luca 10:38-42 ). Se pare că Isus a respins multe legi levitice despre curățire și necurățire, atâta vreme cât El era în tangență cu cei considerați necurați, a lăsat o femeie considerată necurată ( cu hemoragie ) să-L atingă, El s-a atins de cadavre pentru a ajuta o femeie ( Marcu 5:25-34, Luca 7:11-17; 35-50 ). Nicăieri nu ni se relatează că după aceste ocazii Isus a mers să aplice procedurile levitice pentru a se curăți. Unii au gândit că pasajul din Matei 19: 3-12 poate fi o motivație pentru faptul că El Însuși a dus o viață de celibatar dar a și permis ca ambii, femei și bărbați, să rămână necăsătoriți de dragul Împărăției cerurilor. Această învățătură a fost străină nu doar pentru evrei, la care căsătoria și procreerea erau considerate obligatorii, dar și pentru mai multe zone ale Imperiului Roman, precum Grecia și Roma. Această învățătură referitoare la a avea darul celibatului de dragul Impărăției lui Dumnezeu, a deschis ușa pentru femei în a-și asuma roluri în creștinism ( sau în mișcarea pentru Isus ), mai mult decât simpla slujire din cadrul casei și familiei. Nu au fost doar relatări izolate cele care au spus că femeile au fost martore la crucificarea lui Isus, la înmormântarea Lui, la mormântul gol și la învierea Lui. Se vede efectul eliberator al învățăturii și vieții lui Isus cu efecte clare în viața femeilor și loialitatea cu care acestea au răspuns acestui nou mod de viață oferit.

Punând toate materialele din Evanghelii împreună, se poate vedea că Isus a fost un reformator al societății patriarhale, uneori făcând sugestii care au fost considerate radicale în contextul iudaic. Și aceasta atât referitor la rolul femeii în creștinism, cât și referitor la căsătorie, divorț și celibat.4

Care a fost punctul de vedere al lui Isus referitor la statutul femeii ? Cum au răspuns femeile la felul în care Isus le trata ?

Evanghelia lui Luca ne oferă răspunsuri la aceste întrebări. De douăzeci și patru de ori în Luca ni se relatează momente în care Isus fie vorbea despre femei, fie se întâlnea cu femei, fie folosea femei ca personaje în parabole. Toate aceste douăzeci și patru de situații sunt educative și pozitive privind femeia.

Spre deosebire de celelalte Evanghelii, Evanghelia lui Luca descrie cu mare grijă atitudinea emoțională și fizică a femeii în perioada gravidității.El ne relatează în detaliu întâlnirea dintre Elisaveta și Maria, când aceasta era însărcinată cu Isus. Luca scrie despre Elisaveta că: “ I-a săltat pruncul în pântece “ ( Luca 1:41 ). Și răspunsul Mariei: “ Sufletul meu mărește pe Domnul și mi se bucură duhul în Dumnezeul, Mântuitorul meu “ ( Luca 1:46-47 ). În acest cântec se vede darul de profeție pe care Maria îl avea. Ea vorbește despre împlinirea profețiilor pentru Israel și viitorul măreț al acestei națiuni sub conducerea Regelui, Mesia. Maria anunța prin această profeție lumea întreagă despre cel mai important eveniment din istoria omenirii: Întruparea

Luca de asemenea redă grija cu care Maria și-a înfășurat Noul Născut în scutece.

Nu mai există o altă carte în istoria veche care să se ocupe cu atâta grijă de sentimentele femeii și de felul cum ea își îngrijește copii. Dumnezeu dorește ca aceste relatări să fie incluse în Cuvântul Său.5

Nici un învățător ( “rabi “) din zilele lui Isus nu a inclus femei printre ucenicii lor. Dar Luca scrie că Isus a inclus femei în cercul celor ce Îl urmau, chiar femei cu un trecut murdar. Maria Magdalena, din care Isus a scos șapte demoni, Ioana, soția lui Cuza, Suzana și altele ( Luca 8:2-3 ). Profund îndatorate Mântuitorului, ele L-au însoțit și L-au slujit. Ele au fost părtașe aceluiași tratament disprețuitor pe care ucenicii l-au avut din partea cărturarilor și fariseilor. Dar nimic nu le-a putut afecta. Ele au fost mulțumitoare pentru harul primit din mâna Mântuitorului și erau gata să sufere pentru El. Și ele au fost cu El până la sfârșit.6 Casa Mariei și a Martei a fost locul liniștit unde Isus s-a retras din mijlocul mulțimii care aștepta pâine, minuni și vindecare. Luca a scris și despre bocetele femeilor atunci când Isus urca Via Dolorosa. Acele “ fiice ale Ierusalimului “ ( Luca 23:27-28 ) L-au urmat și au plâns pentru El pe când se îndrepta înspre Golgota.

Se spune că exista o lege iudaică ce interzicea orice manifestare de simpatie arătată unui condamnat. Manifestându-se public, prin plânsul lor, bocetul lor, ele încălcau aceste legi dar lor nu le-a păsat. Nu s-au ascuns să-L bocească, ci au făcut-o public, riscând să fie pedepsite pentru fapta lor. În condiția în care era Isus atunci, El s-a ocupat de aceste femei, arătând încă odată preocuparea Sa pentru ele: nu Mă plângeți pe mine, ci pe voi și pe copiii voștri. Prin aceste cuvinte Isus le-a spus că Lui îi pasă de ele și de copiii lor și că le apreciază loialitatea față de El. În toată umblarea Sa pe pământ, nici o femeie nu s-a ridicat împotriva Lui, nu L-a criticat, ci toate L-au iubit, L-au slujit, L-au urmat; chiar dacă soții lor probabil că au fost dintre cei care au strigat “ răstignește-L ! “ ele au plâns pentru El și L-au urmat.7

La crucificare, ucenicii L-au părăsit, dar femeile au rămas la poala crucii privind tăcute. Ce altceva puteau face ? Nimic altceva decât să fie acolo. Atunci când nimic nu se mai poate face în marile probleme ivite în viața celor din jurul nostru, simpla noastră prezență fizică îi poate mângâia, făcându-i să înțeleagă că simțim cu ei și că îi iubim. Așa au stat și femeile lângă crucea lui Isus până când El a murit și L-au îngropat, manifestându-și astfel dragostea lor mare pentru El. Femeile care au fost la cruce și care sunt amintite în Biblie sunt: Maria Magdalena, Maria, mama lui Iacov și Iose, Salome, Maria, mama lui Isus, Maria soția lui Cleopa și alte femei al căror nume nu sunt menționate. Sexul considerat slab și fricos, a devenit curajos și puternic.

Uneori Dumnezeu a ales lucrurile “ mai slabe “ pentru a le ridica și pentru a le coboră pe cele “ tari “. Cei considerați în urmă ajung în față.8 Credința femeilor s-a manifestat puternic aici, la cruce, și dragostea lor pentru Cristos deasemeni. Bărbații erau încuiați în casă, muncindu-se cu îndoielile.

Nu a fost nici o femeie care să-L vândă pe Isus pentru treizeci de arginți; nu a fost nici o femeie care să-L abandoneze pe Isus în grădină; nu a fost nici o femeie care să se lepede de El de trei ori în casa marelui preot. Dar au fost femei care L-au urmat pe Isus plăngănd și bocindu-se până la crucificarea Lui; au fost femei care au stat la picioarele crucii Lui până la sfârșit; au fost femei care s-au dus primele la mormântul Domnului.9

După moartea lui Isus, pe când ucenicii stăteau ascunși după uși încuiate temându-se ca romanii să nu-i găsească și să-i crucifice și pe ei, femeile preparau miresme și miruri pentru a îmbălsăma trupul lui Isus, conform obiceiurulor. Ele au dus mirodeniile la mormânt, frământându-se cine le va da piatra mormântului la o parte pentru a intra și a-L îmbălsăma pe Isus. Au făcut-o căt se putea mai curând după Sabat, dis de dimineață. De la nașterea Sa și până la moartea Sa, femeile L-au slujit pe Isus Și El a acceptat acest dar al dragostei nu pentru că acesta era privilegiul pe care Dumnezeu I l-a dat ca bărbat ci El a acceptat pentru că erau darurile slujirii cu inteligență și credincioșie pentru Tatăl Ceresc.10

Isus a fost sensibil la handicapurile sociale și religioase cu care femeile se confruntau. El a manifestat compasiune și grijă față de ele. Atunci când l-a vizitat pe Petru, la el acasă era soacra lui bolnavă. În Orientul Mijlociu, chiar dacă o femeie din casă era bolnavă, ea trebiua să se scoale și să se ocupe de musafirii bărbatului. Isus nu era un oaspete obișnuit. El era învățătorul Legii lui Dumnezeu. El avea dreptul să intre în casă, să se așeze la masă și să întrebe: “ unde îmi este cafeaua ? “ Dar Isus nu a procedat așa. El nu s-a folosit de privilegiul de a fi musafir. Cum a intrat în casă S-a dus direct la soacra lui Petru și Și-a pus mâinile peste ea. Întâi El a slujit-o pe ea și apoi ea L-a slujit pe El.11

Altădată Isus a înviat pe fiul unei văduve din Nain ( Luca 7: 11-17 ). Situația văduvelor în cultura Orientului era tragică dacă ele nu aveau un bărbat în familie care să aibe grijă de ele. Isus, privind cortegiul funerar venind dinspre cetatea Nain, a văzut o singură femeie mergând plângând în spatele sicriului. El știa că nu mai sunt bărbați în familia femeii, bărbați care să îi poarte de grijă și, din compasiune pentru ea, El i-a înviat băiatul.

Într-o zi de Sabat, în Sinagoga din Capernaum, Isus a vindecat o femeie (Luca 13) Sinagoga din Capernaum avea 20 de metri lațime și 40 de metri lungime. În ea se găsea locul bărbaților în partea din față a încăperii. În ziua de Sabat sinagoga era plină de bărbați, deoarece Isus, Învățatorul era acolo. El a început să expună Cuvântul lui Dumnezeu. Toți așteptau să audă lucruri mari și interesante prin autoritatea pe care Isus o avea. Pe când le vorbea, Isus a văzut, în partea din spate, o femeie gârbovă. De mulți ani ea era prizoniera unui duh de neputință. Atunci, Isus a făcut cinci lucruri care au produs mari tulburări, deoarece au lovit în sistemul cultural al vremii. În primul rând, El a chemat femeia gârbovă să vină din spatele încăperii, din zona femeilor, în zona bărbaților, în partea din față a camerei. Isus a întrerupt predicarea din Cuvântul lui Dumnezeu, timpul considerat cel mai sfânt din viața iudeului, pentru a sluji unei femei.12 În al doilea rând, Isus a rupt bariera culturală, vorbind cu femeia. Scriitorul evreu Alfred Eidersheim, a scris că au fost rabini care se rugau în fiecare zi astfel: “ Îți multumesc Dumnezeule pentru că nu m-am născut neevreu, câine sau femeie “. Pare a fi o rugaciune mareață! De reținut este ordinea în care a așezat alternativele.13 Așadar este clar de ce auditorul a fost șocat pentru faptul că Isus vorbea cu o femeie. A treia oară, Isus rupe barierele culturale: “și-a întins mâinile peste ea “ ( Luca 13:13 ). A existat în acea perioadă o grupare a fariseilor care erau așa de stricți încât interziceau chiar și a privi la o femeie. Daca le ieșea o femeie în cale, se întorceau cu spatele la ea, până aceasta trecea.14 În contrast cu ei, Isus își pune mâinile peste femeie. A patra rupere a barierelor culturale pe care Isus a făcut-o a fost că El a declarat în public adevarata valoare a femeii în societate. În sinagogă, probabil că erau bărbați care gândeau așa: “ ce cauta ea aici ? Ce face El ? Isus a atins-o ! Ia te uită ce face acest om în locul sfânt al lui Dumnezeu “. Isus le-a cunoscut inimile. “ Fățarnicilor, i-a răspuns Domnul; oare în ziua Sabatului nu-și dezleagă fiecare din voi boul sau măgarul de la iesle și-l duce de-l adapă? “( Luca 13:15) Ei știau că și ei călcau Sabatul prin faptul că își îngrijeau animalele. Isus le-a spus că acea femeie este mult mai importantă decât orice animal pe care ei îl aveau. Acea femeie nu este un animal; ea “ este o fiică a lui Avram “( Luca 13:16 ). Și spunând aceasta, Isus a restaurat femeia, punând-o la locul pe care ea trebuie să stea.15 Acest episod este foarte important, deoarece Isus și-a riscat chiar viața din cauza unei femei. El și-a umilit oponenții în propria lor sinagogă, arătând bunătate și milă pentru o femeie. În întreaga Sa viață, Isus niciodată nu a “pus la punct“ o femeie, “să-și vadă de treaba ei“, ci întotdeauna a avut față de femei o atitudine încurajatoare, ocupandu-se de nevoile lor.

În multe țări, tradiția spune că un nounăscut băiat este produsul natural al tăriei tatălui său, dar o fată este greșeala mamei ei. Dar la nașterea lui Isus, Maria a primit manifestarea recunoștinței, aprecierii, cel puțin la fel cu Iosif, dacă nu chiar mai mult. Maria a fost în centrul atenției atunci.

Când Isus a fost dus la Templu pentru a fi închinat Domnului, Ana profetesa a fost în centrul atenției. Ana este considerată acum prima femeie misionar care și-a exercitat darul profeției în Noul Testament. În acele vremuri Ana nu putea profeți în sinagogă pentru că acolo nimeni nu permitea unei femei să vorbească. În Templu însa ea se putea manifesta liber. Profeția pe care ea a rostit-o a fost publică, astfel că toți – bărbați și femei – o puteau asculta.16 Cuvântul lui Dumnezeu ne vorbește despre viața Anei dedicată lui Dumnezeu, postind și rugându-se în Templu ( Luca 2:36-38 )

În Evanghelia lui Luca 7:30-50 ne este prezentată vizita pe care Isus a făcut-o în casa lui Simon Leprosul. La masa din mijlocul casei erau toți adunați să mănânce. Dar Isus s-a așezat la masx fără să-și fie spălat mâinile și picioarele și, conform legilor vremii, ar fi facut mâncarea necurată dacă ar fi mâncat așa. Deodată a intrat o femeie păcătoasă în acea încăpere. Ea s-a așezat la picioarele lui Isus, și-a lăsat părul să-i cadă pe picioarele Lui; plângea și lacrimile ei udau picioarele lui Isus; apoi ea le-a șters cu părul ei și le-a sărutat. Era o scenă șocantă. Toți cei care erau la masa aceea știau ce fel de femeie era aceea care stătea lângă Isus. Toți au privit scena cu dispreț și așteptau să vadă cum va proceda El ca să iasă bine din acea situație dificilă. Simon gândea în sinea lui: “ Femeia aceasta s-a atins de Isus. Eu L-am chemat ca să vedem dacă El este cu adevărat un Învățător de la Dumnezeu. Acum știu sigur că nu este un Învățător veritabil pentru că dacă ar fi fost veritabil, ar fi știut ce fel de femeie este aceasta și nu ar fi lăsat-o să facă ceea ce ea a făcut.”17

Pentru cultura din vremea aceea, această scenă era inadmisibilă. S-au petrecut acolo două lucruri de netolerat: primul este că gazda, Simon, L-a insultat în mod deliberat pe oaspetele său. El L-a lăsat pe Isus să se aseze la masă în postura de “necurăție“, pentru a-L umili și pentru a-și arăta superioritatea. Gazdele din acea vreme și din acea zonă niciodată nu-și insultau musafirii neoferindu-le condiții să-și spele mâinile și picioarele, deci nu i-ar fi lăsat în condiții de necurăție.18

Al doilea lucru inadmisibil care s-a petrecut în acea scenă era că El și-a criticat gazda. Acesta era un alt lucru care în acea vreme, în acel loc, niciodată nu se putea întâmpla. Isus a privit cu compasiune către femeia păcătoasă și a criticat bărbatul gazdă: “Tu nu m-ai tratat cum se cuvine de când am intrat în casa ta. Nu ai trimis o servitoare să îmi spele picioarele și mâinile; nici măcar nu mi-ai dat apă ca să mă pot spăla singur. Dar această femeie mi-a spălat picioarele cu lacrimile ei de cum a intrat. Ea a făcut ceea ce trebuia tu să faci și ea – nu tu – va pleca de aici mântuită ” ( Luca 7:44-50 ).19

În Luca 10 ne este relatată vizita pe care Isus a făcut-o în casa Mariei și a Martei pentru a se odihni. Marta era o femeie tipică a Orientului Mijlociu. Ea a dorit să pregătească și să aranjeze cea mai bună masă pentru Isus. Fiind foarte solicitată și obosită, ea a venit supărată la sora ei, Maria, care stătea să-L asculte pe Isus. Mesajul lui Isus pentru Marta a fost: ”vino și așează-te câteva minute. Cel mai important lucru în viața ta nu trebuie să fie bucătăria. Dumnezeu nu te-a creat doar ca să muncești în jurul mesei de bucătărie. Nu doar cărturarii și fariseii trebuie să cunoască Cuvântul lui Dumnezeu. Tu, Marta, și orice femeie ca tine are acest drept “. ( Luca 10:41-42 )

În câteva pilde Isus a vorbit despre femei și întotdeauna cu intenția de a le ridica.

În Luca 15 avem pilda femeii care a pierdut un leu de argint din cei zece. Ce fel de femeie era aceea ? Era o femeie nesăbuită care nu putea avea grijă de bani, o risipitoare ? Nu. Ea era o femeie inteligentă care nu s-a lăsat învinsă. Ea a făcut lumină în casă și a căutat în fiecare colțișor al casei până a găsit banul, pentru că acesta făcea parte din zestrea ei.20

În Luca 18 ne este prezentată o văduvă care a venit mereu și mereu la un judecător nedrept, cerându-i să-i facă dreptate. Ce fel de femeie era aceasta ? O femeie fără înțelepciune care nu și-a dat seama că trebuie să renunțe ? Nu. Ea a fost o femeie perseverentă care a știut că are dreptate în fața legii și nu a renunțat până când nu a văzut că acea dreptate a triumfat.

În Luca 21, Isus și ucenicii erau în Templu. Ucenicii priveau oamenii bogați care își vărsau pungile în visteria Templului. La un moment dat Isus i-a întrebat: “ați văzut? “ Ei L-au întrebat: “ce să vedem ? A fost cineva care a pus bani mulți și noi nu am observat?” El le-a răspuns că era acolo o femeie bătrână. Ea a pus doar doi bănuți ca dar pentru Templu. Toți ceilalți au dat din ceea ce aveau din abundență, dar ea a dat tot ceea ce a avut. Și o femeie anonimă a devenit un exemplu de generozitate pe care Dumnezeu îl așteaptă de la toți.21

În Evanghelia lui Ioan ne este relatată întâlnirea lui Isus cu o femeie din Samaria. Samariteanca era o străină, ignorantă, păcătoasă, cu o reputație foarte proastă, o femeie ocolită de toată lumea. Ea s-a transformat, după întâlnirea cu Isus, într-o femeie religioasă. “Mulți oameni din cetatea aceea au crezut în Isus din pricina mărturiei femeii” ( Ioan 4:39 ).

Ucenicii lui Isus erau plecați să aducă ceva de mâncare și, când s-au întors “ se mirau că vorbea cu o femeie “ ( Ioan 4:27 ). Acest gest al lui Isus era în contradicție cu tradiția iudaică. Ucenicii puteau constata că Isus a călcat această tradiție în mai multe puncte ale ei: în primul rând pentru că El vorbea cu cineva care nu era decât femeie; în al doilea rând pentru că acea femeie era samariteancă, cu samaritenii evreii ne având voie să aibă nimic de a face; în al treilea rând pentru că ea era o păcătoasă. Această femeie samariteancă, dupa ce a vorbit cu Isus și El a convins-o de nevoia ei de a avea apa vie, a lăsat apa ei la fântână și a plecat imediat în cetate spunând oamenilor: “ Veniți de vedeți un om , care mi-a spus tot ce-am făcut; nu cumva este acesta Cristosul ? “ ( Ioan 4:29 ). Deja din inima ei curgea apa vie. A lăsat galețile cu apă la fântână pentru că a primit apa vie. Ea nu a putut păstra pantru ea această bogăție și a mers să-i cheme și pe alții și chemarea ei a dat rezultate: mulți oameni din cetate au crezut în Isus. Mărturia ei, chemarea ei, a dus la întoarcerea multor oameni la Cristos. (Ioan 4:39) Isus s-a folosit de o femeie ca să evanghelizeze o cetate.22

Prima persoană martoră a învierii lui Isus a fost Maria Magdalena. Pe ea El a trimis-o să vestească învierea Sa. Ea a fost trimisă să ducă cea mai mare știre care a fost vreodată: “ du-te la frații Mei și spune-le că Mă duc la Tatăl Meu și Tatăl vostru, la Dumnezeul Meu și Dumnezeul vostru “ ( Ioan 20:17 ). Cât de repede a putut ea s-a întors în cetate ca să spună primul mesaj al Domnului înviat. Este de remarcat faptul că Isus Cristos a onorat femeia prin faptul că ei i s-a arătat prima dată după învierea Sa și ei i-a spus să ducă primul mesaj al învierii Lui pentru ucenici. Ea a fost primul martor al învierii Lui și primul trimis cu vestea bună. Maria s-a dus să spună aceasta ucenicilor, dar reacția lor a fost ciudată: “ Ea s-a dus și a dat de știre celor ce fuseseră împreună cu El, care plângeau și se tânguiau. Când au auzit ei că este viu și că a fost văzut de ea, n-au crezut-o “ ( Marcu 16:10-11 ). Atunci când Isus s-a arătat celor unsprezece, în Marcu 16:14, ni se spune: “ și i-a mustrat pentru necredința și împietrirea inimii lor, pentru că nu crezuseră pe cei ce-L văzuseră înviat “.

De ce a binecuvântat astfel Isus pe femeile care L-au urmat? Pentru că le-a găsit gata să creadă și să proclame mesajul învierii; au fost primii predicaturi care au vestit învierea lui Cristos.

La mormântul lui Isus, mesajul îngerilor către Maria Magdalena și Maria, mama lui Iacov a fost: “ duceți-vă repede și spuneți ucenicilor Lui că a înviat dintre cei morți. Iată că El merge înaintea voastră în Galileia, acolo Îl veți vedea “ ( Matei 28:7 ).23

Mai târziu, înainte ca Isus să se înalțe la cer, El a rostit Marea Însărcinare: mandatarea pentru evanghelizarea lumii întregi: “ Duceți-vă și faceți ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui, și al Fiului și al Sfântului Duh. Și învățați-i să păzească tot ce v-am poruncit. Și iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârșitul veacului “ ( Matei 28:19-20 ).

Se ridică o întrebare: femeile au fost incluse în această Mare Însărcinare ? Răspunsul este “ da “, deoarece în Faptele Apostolilor 8:3, scrie despre Saul că: “ intra prin case, lua cu sila pe bărbați și femei și-i arunca în temniță “. Fapte 9:1-2 ne relatează: “ Dar Saul sufla încă amenințare și uciderea împotriva ucenicilor Domnului. S-a dus la marele preot și i-a cerut scrisori către Sinagogile din Damasc, ca, dacă va găsi pe unii umblând pe calea credinței, atât bărbați cât și femei, să-i aducă legați la Ierusalim “. Mai târziu, în Fapte 22:4 găsim relatarea lui Pavel despre activitatea sa anterioară, pe când era “ Saul “: “ Am prigonit până la moarte această Cale, am legat și am pus în temniță bărbați și femei “. Oare Saul ar fi persecutat “ până la moarte “ femei care erau persoane tăcute și care nu vesteau nimănui “Calea” pentru care au fost întemnițate ? 24

Mă întorc la întrebarea pe care am pus-o ceva mai înainte: Femeile din Biserica primară s-au comportat ca și când Marea Trimitere a lui Isus înainte de înălțare a fost și pentru ele ? Dacă nu, pentru ce au fost arestate și ucise ? Dacă da, să le urmăm exemplul!

După moartea lui Isus și înălțarea Sa, au mai fost toate lucrurile așa cum erau înainte în Israel ? Nu au mai fost toate la fel, deoarece tot Israelul a fost marcat de ceea ce Isus le-a spus și le-a făcut. Este adevărat că L-au răstignit, dar cuvintele Lui le-au rămas, i-au marcat.

Cât despre cei ce L-au urmat, ei sunt acei care au simțit că Isus a venit să aducă omul la locul din care căzuse: în prezența nemijlocită a lui Dumnezeu, având relația cu Dumnezeu restabilită, aflându-se mereu în prezența lui Dumnezeu și cu Dumnezeu în ei prin Duhul Sfânt. Acei ce L-au urmat au înțeles că omul a fost readus la relațiile interumane în care a trăit înainte de cădere: dragoste perfectă, unitate perfectă, colaborare, făcând toate lucrurile împreună, în relații nu de subordonare, ci de egalitate, egalitate care trebuie să existe între oameni atât de diferiți. Pentru că diversitatea nu înseamnă inferioritate ci diversitatea înseamnă frumusețea complexității. Și dacă bărbatul și femeia au fost făcuți diferiți, au fost făcuți nu pentru a fi înjosit unul în raport cu celălalt, nu pentru a fi considerat unul perfect și celălalt imperfect, nu pentru a fi considerat bărbatul 1 și femeia 0 și împreună 1+0=1. Nu aceasta a fost matematica lui Dumnezeu. Ci matematica lui Dumnezeu este diferită. Așa cum în Dumnezeire 1+1+1=1, tot așa între bărbat și femeie, 1+1=1.

CAPITOLUL VI

STATUTUL FEMEII ÎN FAPTELE APOSTOLILOR ȘI ÎN EPISTOLELE

NOULUI TESTAMENT

După Înălțarea lui Isus, ucenicii și femeile s-au adunat în camera de sus pentru a se ruga, așteptând coborârea Duhului Sfânt.

"Erau: Petru, Iacov, Ioan, Andrei, Filip, Toma, Bartholomeu, Matei, Iacov fiul lui Alfeu, Simon, Zilotul și Iuda fiul lui Iacov.Toți aceștia stăruiau cu un cuget în rugăciune și în cereri, împreună cu femeile, și cu Maria, mama lui Isus, și cu frații lui." (Faptele 1: 13b-14).

Cu siguranță că femeile despre care se vorbește aici, sunt cele care L-au urmat pe Isus. Așadar, acestea, împreună cu ucenicii, se rugau.

În Faptele 2:1, se spune: "În ziua Cincizecimii, erau toți împreună în același loc".

Și în Faptele 2:4, se spune: "Și toți s-au umplut de Duh Sfânt și au început să vorbească în alte limbi, după cum le da Duhul să vorbească". Evreii aflați în Ierusalim, veniți din toate colțurile Imperiului Roman, au venit și i-au auzit pe toți, bărbați și femei vorbind în alte limbi și s-au întrebat ce este aceasta? I-au acuzat pe ucenici că sunt beți. Atunci, Petru s-a ridicat și a vorbit tuturor ceea ce se întâmplase.

"Atunci Petru s-a sculat în picioare cu cei unsprezece, a ridicat glasul și le-a zis: "Bărbați Iudei și voi toți ce locuiți în Ierusalim, să știți lucrul acesta, și ascultați cuvintele mele!Oamenii aceștia nu sunt beți, cum vă închipuiți voi, căci nu este decât al treilea ceas din zi.Ci aceasta este ce a fost spus prin proorocul Ioel: <În zilele din urmă, zice Dumnezeu, voi turma din Duhul Meu peste orice făptură; feciorii voștri și fetele voastre vor prooroci, tinerii voștri vor avea vedenii, și bătrânii voștri vor visa visuri! Da, chiar și peste robii Mei și peste roabele Mele voi turna, în zilele acelea, Duhul Meu, și vor prooroci>. Atunci oricine va chema Numele Domnului, va fi mântuit" (Faptele 2:14-18, 21).

În expunerea lui, Petru nu afirmă că ziua Cinzecimii a fost ultima împlinire a profeției lui Ioel, pentru că împlinirea completă este așteptată să vină "în zilele de pe urmă", culminând cu "ziua Domnului, ziua cea mare și strălucită".

Petru spune că revărsarea de la Cincizecimi a Duhului Sfânt, s-a făcut fără restricții și fără deosebiri de rasă sau sex. Din versetele 17 și 18, se vede clar că Duhul unge fete și roabe la fel cu fii și robi, pentru ca aceștia să proclame Cuvântul lui Dumnezeu, așa cum Duhul Sfânt le va da să vorbească.

Întrebarea care se ridică este: oare după toate cele ce s-au întâmplat, femeile au tăcut (au păstrat tăcerea) în zilele de început ale bisericii? Părerea mea este că nu. Predicarea Evangheliei după Cincizecime nu a mai fost făcută doar de apostoli, ci și de către alți membrii ai Bisericii. Aceasta a fost prima "mișcare laică" a Bisericii. Dacă femeile au fost oprite să vorbească, dacă nu ar fi fost lăsate să-și mărturisească public credința, dacă nu s-ar fi afirmat în sinagogi în acele zile, ele nu ar fi fost persecutate. Cu siguranță, că și femeile au predicat Evanghelia, din moment ce ele au fost persecutate și aruncate în temnițe, la fel ca și bărbații.

În cartea Faptele Apostolilor sunt prezentate treizeci și trei de femei devotate ale Bisericii primare. În Ierusalim, Samaria, Iope, Damasc, Filipi, Tesalonic, Berea și Atena, femei ucenici au fost printre primele membre ale bisericilor și ele au participat la activitățile cele mai importante din biserici. Femeile, la fel cu bărbații, au fost vase ale darurilor carismatice ale creștinătății; salutările apostolilor din epistole, dau femeilor locuri de cinste. Scriind Bisericii din Roma, Pavel trimite salutări pentru opt femei implicate în activitatea creștină. (Rom. 16: 1, 3, 12, 15) Multe dintre femeile bisericii primare au fost persecutate (chiar și de Saul din Tars) și au suferit mult pentru credința lor. Câteva dintre cele menționate în Noul Testament după Cincizecime sunt: Dorca, Lidia, Evochia, Sintichia, Fivi, etc.

Dorca a locuit în Iope și ea era o uceniță. Ea s-a afirmat prin implicarea sa pentru cei săraci și în nevoi. În ziua morții ei, femeile care o plângeau, au arătat tot cea ce ea făcut, lui Petru, pe care ucenicii din Iope l-au chemat la moartea Dorcăi. Atunci Dumnezeu prin Petru a înviat-o și mulți au crezut în Dumnezeu (Faptele 9:36-42).1

Lidia a fost o femeie de afaceri de succes și membru fondator al bisericii din Filipi. În Fapte 16:13-15, ne este relatat începutul bisericii de aici:

"În ziua Sabatului am ieșit afară pe poarta cetății, lângă un râu, unde credeam că se află un loc de rugăciune. Am șezut jos., și am vorbit femeilor, cari erau adunate laolaltă. Una din ele, numită Lidia, vânzătoare de purpură, din cetatea Tiatira, era o femeie temătoare de Dumnezeu, și asculta. Domnul i-a deschis inima , ca să ia aminte la cele ce spunea Pavel. După ce a fost botezată, ea și casa ei, ne-a rugat și ne-a zis: <Dacă mă socotiți credincioasă Domului, intrați și rămâneți în casa mea.> Și ne-a silit să intrăm".

Se pare că acolo nu a fost nici o sinagogă, pentru că nu erau suficienți bărbați ca să formeze una. În ziua de Sabat, Pavel a mers la "locul de rugăciune" și a vorbit "femeilor care erau adunate laolaltă". Femeia care conducea grupul, a fost Lidia, "o femeie temătoare de Dumnezeu". Ea era prozelită a credinței iudaice. Dumnezeu i-a deschis inima, ea l-a ascultat pe Pavel predicând, l-a crezut și a devenit slujitoarea "cheie" în Filipi pentru lucrarea Domnului.

Filipi era primul oraș din Macedonia, deci din Europa evanghelizat de Pavel. Oare nu a fost acesta un mod ciudat de pătrundere a Evangheliei în Europa? Pavel a fost fariseu, care în tinerețea lui a repetat și el aceste cuvinte: "O Dumnezeule, îți mulțumesc că nu sunt dintre neamuri, nici sclav și nici femeie". Acestea le-a spus cu mult timp înainte de a scrie galatenilor că în Cristos "nu mai este nici parte bărbătească, nici parte femeiască, fiindcă toți sunteți una în Cristos Isus". (Gal. 3:28).2

Mai târziu, în scrisoarea către Filipeni, Pavel a menționat alte femei importante din acea biserică. El sfătuiește pe Evochia și pe Sintichia "să fie cu un gând în Domnul" (Filipeni 4:2), apoi Pavel îndeamnă: "să vii în ajutorul femeilor acestea care au lucrat împreună cu mine pentru Evanghelie, cu Clement și cu ceilalți tovarăși…" (Fil.4:3). Dacă aceste femei au lucrat cu Pavel pentru Evanghelie ce au făcut ele dacă nu au predicat, nu au învățat, nu au vorbit? Ele doar au gătit, pentru Pavel? Eu cred că "a lucra pentru Evanghelie", presupune a spune ceva, a transmite Vestea Bună cu privire la moartea, îngroparea și învierea Domnului Isus Cristos.

La Cezarea, Pavel a găzduit la Filip evanghelistul. El avea patru fete care prooroceau (Fapte 21:8-9). Se vede împlinirea imediată a profeției din Ioel pe care Petru a citat-o la Cincizecime. Duhul Sfânt s-a coborât peste ele și ele prooroceau. Probabil că Filip și fetele lui au fost la Ierusalim în ziua Cinzecimii, experimentând acea mare revărsare a Duhului Sfânt. Cele patru fete ale lui Filip, sunt menționate deoarece erau un lucru neobișnuit ca într-o familie patru fete să proorocească. Menționarea acestor fete care prooroceau constituie o problemă pentru aceia care cred că Biserica interzice orice slujire a femeii în public. Întrebarea la care aceștia trebuie să răspundă, este: ce făceau aceste fete? Unii au spus că ele au slujit doar în întâlniri ale femeilor, alții că și-au exercitat darul în mod particular, individual, în întâlniri în care bărbații nu erau prezenți. Dar, în Biblie, nu este relatat despre anumite restricții care să fi fost impuse acestora. Și în nici un loc din Noul Testament, nu găsim scris despre "întâlnirea femeilor". Suntem nevoiți să acceptăm că fetele lui Filip, au folosit darul profetic pe care l-au avut atât în prezența femeilor, cât și a bărbaților. Duhul Sfânt este cel care a dat darul și El le-a folosit după plăcerea Lui. Oare astăzi Duhul Sfânt nu poate face la fel?3

Fivi este prezentată ca diaconiță a Bisericii din Chencrea. Ea este singura femeie care ne este prezentată sub acest titlul de "diaconiță", dar aceasta nu înseamnă că ea a fost singura femeie diacon. Sunt uni care doresc s-o trimită cu șorțul în față la servitul mâncărurilor pe Fivi. Dar, același termen este folosit în original și pentru Pavel și Apolo în 1Corinteni 3:5, tradus de Dumitru Cornilescu în Biblia din limba română prin "slujitorii" și nu cred că și Pavel este imaginat de către aceștia cu șorțul în față servind pe la mese. Dar, dacă este scris în Biblie că Fivi era diacon, de ce oare nu trebuie să o așezăm pe banca pe care au stat și alții numiți "diaconi"? Și mă gândesc la Ștefan sau la Filip, care au fost diaconi.

O altă referire la femei-diaconi o găsim în 1 Timotei 3:11 “ Femeile, de asemenea, trebuie să fie cinstite, neclevetitoare, cumpătate, credincioase în toate lucrurile.” Sunt uni care vor să impună sensul de "soție de diacon" în acest pasaj pentru cuvântul "femeie" dar este o interpretare eronată. Capitolul 3:1-13 vorbește despre comportamentul și atitudinea pe care trebuie să le aibă cei care sunt implicați în slujbe în Biserică fie ca episcop, fie ca diacon. Versetul care vorbește doar despre femei atinge tocmai aspecte ale unor trăsături specifice femeii. Femeile pe lângă cuvintele spuse în general pentru slujbele amintite femeile diacni trebuie să fie atente la pericolele care le pasc pe ele mai mult. De aceea li se cere să fie cuvioase, cumpătate și să fie cinstite. Așadar versetul 11 pune în față unele ispite în care unele femei pot cădea și acest verset este o cerință suplimentară pentru femeile slujitoare în biserică, pe lângă celelalte cerințe prezentate în cele 13 versete din 1Timotei, capitolul 3 .

Pliniu cel Tânăr (62-113 d.C.) a fost guvernator al provinciei Bitinia. El a scris împăratului roman Traian despre persecuțiile creștinilor, spunând că mulți oameni, din toate clasele sociale s-au întors la Cristos. El îi aduce la cunoștință împăratului că au fost torturate două femei sclave, care au fost numite "diaconi" cu privire la care el nu poate spune că au făptuit ceva rău, decât că au o superstiție pentru care au fost întemnițate. Pliniu îl întreabă pe împărat despre felul în care trebuie el să acționeze, spunându-i că sunt sub aceiași acuzație persoane de diferite vârste, din toate clasele sociale și de ambele sexe.

Nu a ales Pliniu aceste două "femei sclave" să fie torturate deoarece ele, ca și Fivi, au deținut poziții oficiale de diacon în Biserică?4

Despre Fivi, Pavel spune: "S-o primiți în Domnul într-un chip vrednic de sfinți și să o ajutați în orice ar avea trebuință de voi; căci și ea s-a arătat de ajutor multora și îndeosebi mie" (Romani 16:2).

Pavel cere creștinilor din Roma, bărbați și femei, să se pună la dispoziția ei în orice aceasta le va cere. Se pare că autoritatea cu care Pavel "o încarcă" pe această femeie trimițând-o la Roma este cu totul specială.5

Cuvântul pe care Pavel îl folosește referitor la slujba pe care Fivi o face este "prostatis" (tradus de Dumitru Cornilescu "de ajutor"), cu înțelesul de "ocrotitoare", "sprijinitoare"6 sau "protectoare".7 Așadar, sensul cuvântului este de conducător, lider, rădăcina cuvântului fiind folosită pentru verbul din 1 Tesaloniceni 5:12 și 1 Timotei 5:17 "proisteimi" care are sensul în original de "a conduce", "a sta sau a merge înaintea cuiva", "a purta de grijă".

Pasajele din 1 Tesaloniceni. și 1 Timotei sunt traduse de Dumitru Cornilescu astfel: "vă rugăm fraților să priviți bine pe cei ce se ostenesc între noi, care vă cârmuiesc în Domnul și care vă sfătuiesc". "Presbiterii care cârmuiesc bine, să fie învredniciți de îndoită cinste, mai ales cei care se ostenesc cu propovăduirea și învățătura, pe care o dau altora".

Așadar, sensul pe care îl găsim în aceste pasaje este de conducători ai poporului. De ce oare același cuvânt care descrie activitatea unei femei este înțeles într-un fel și când descrie activitatea unui bărbat, este înțeles în alt fel?

Faptul că Pavel trimite această importantă scrisoare la Roma printr-o femeie-diacon, este un lucru care trebuie luat în seamă. Să nu uităm că nu era deloc ușor să pleci din Corint către Roma și să ajungi bine la Roma în sec. I d.C.

Dacă dorești ca un lucru important, de valoare să ajungă într-un loc anume, trimiți pe cineva în care ai deplină încredere. Și aceea a fost Fivi pentru Pavel.8

După Fivi, în Rom. 16:3, Pavel transmite salutări "Priscilei și lui Acuila, tovarășii mei de lucru în Cristos Isus." Este importantă ordinea din text: întâi apare numele femeii și apoi al bărbatului. Aceasta arată atât respectul pe care Pavel îl arată pentru femei, cât și faptul că Pavel o așează pe Priscila pe primul loc datorită capacităților ei și slujirii ei. Amândoi soți au fost numiți "tovarăși de lucru" și sensul pe care-l avem aici este că ei amândoi au fost angajați în lucrarea spirituală, sensul fiind mai larg decât <predicare în public>.9

În Rom. 16:4 Pavel mărturisește despre ei că "și-au pus capul în joc ca să îmi scape viața". Toate bisericile dintre neamuri aduc mulțumire acestor doi soți și le apreciază lucrarea.

Expresia "tovarăș de lucru", este folosită de Pavel în Rom. 16:21 și ea îl descrie pe Timotei. Sensul în limba greacă este de evanghelist și învățător profesionist.

În Rom. 16. în continuare Pavel transmite salutări Mariei "care s-a ostenit mult pentru voi, "(Rom. 16:6) apoi “Andronic și Iunia rudele mele și tovarășii mei de temniță, care sunt cu vază între apostoli" (Rom. 16:7).

Crisostom un părinte al bisericii a lăudat devoțiunea pe care Iunia a avut-o atâta vreme cât Pavel o numește apostol. Dacă Fivi a fost numită diacon să nu fim surprinși că Iunia a fost menționată printre apostoli.

Trifosa și Trifena, care se pare că au fost sclave, sunt lăudate de Pavel că "se ostenesc pentru Domnul". Persida, de asemenea, se spune că "s-a ostenit mult pentru Domnul", și o numește "prea iubită" arătând aprecierea pe care el o are pentru această femeie.10

Pavel în Rom. 16:13-15, mai menționează pe mama lui Ruf, "care s-a arătat și mama mea", pe Iunia și pe sora lui Nereu.

Numărul femeilor pe care Pavel le menționează în această listă arată marea onoare pe care el o acordă acestor femei și locul proeminent pe care femeile l-au avut în Biserica primară11.

Noul Testament ne vorbește despre femei lucrând pentru evanghelizare, găzduind biserica în casa lor, profețind, vorbind în limbi și acționând ca diaconi. Aceste moduri de implicare ale femeilor, au continuat și în secolul al II-lea, fie prin vorbiri în public, fie prin martiraje. Putem spune că femeile nu au proclamat vestea bună? Au fost ele oare tăcute?12

Trecând acum la celelalte epistole din Noul Testament, se pare, la o citire superficială, că poziția femeii a revenit la locul în care fusese înainte de venirea Domnului Isus. Atitudinea lui Pavel cu privire la femei, pare a fi radical diferită. Dar oare este așa?

Voi lua câteva texte din epistolele Noului Testament care ridică mai multe probleme deoarece înțelegerea lor presupune o analiză mai profundă a textelor.

1 Corinteni 11: 3-15

Dar vreau să știți că Cristos este Capul oricărui bărbat; că bărbatul este capul femeii, și că Dumnezeu este capul lui Cristos. Orice bărbat, care se roagă sau proorocește cu capul acoperit, își necinstește Capul său.Dimpotrivă, orice femeie, care se roagă sau proorocește cu capul desvălit, își necinstește capul ei pentru că este ca una care ar fi rasă.Dacă o femeie nu se învălește, să se și tundă! Iar, dacă este rușine pentru o femeie să fie tunsă ori rasă, să se învălească. Bărbatul este dator să își acopere capul, pentru că el este chipul și slava lui Dumnezeu, pe când femeia este slava bărbatului. În adevăr, nu bărbatul a fost luat din femeie, ci femeia din bărbat;și nu bărbatul a fost făcut pentru femeie, ci femeia pentru bărbat.De aceea femeia, din pricina îngerilor, trebuie să aibă pe cap un semn al stăpânirii ei. Totuși în Domnul, femeia nu este fără bărbat, nici bărbatul fără femeie. Căci dacă femeia este din bărbat, tot așa și bărbatul prin femeie, si toate sunt de la Dumnezeu. Judecați voi singuri: este cuviincios ca o femeie să se roage lui Dumnezeu desvălită? Nu vă învață chiar și firea că este rușine pentru un bărbat să poarte părul lung, pe când pentru o femeie este o podoabă să poarte părul lung? Pentru că părul i-a fost dat ca învălitoare a capului."

Înainte de a parcurge părțile sensibile ale acestui pasaj din Biblie, doresc să analizez verbul "a profeți". A profeți, nu înseamnă doar a vesti anumite evenimente înainte ca acestea să aibă loc, ci a comunica adevărul lui Dumnezeu prin inspirație divină. Așadar, nu putem limita profeția doar la revelarea viitorului, ci ea proclamă voia lui Dumnezeu și scopurile Lui.

Un profet adevărat, este acela care comunică cu Dumnezeu și este capabil să proclame gândurile lui Dumnezeu și voia Sa altora.

Prorocița Ana a făcut o mărturisire publică cu ocazia ducerii la Templu a lui Isus, "a început să laude pe Dumnezeu și să vorbească despre Isus tuturor celor ce așteptau mântuirea Ierusalimului! (Luca 2: 38). Așadar, ea ca prorociță, a vorbit despre Isus acelora care se aflau în Templu.

În 1Corinteni 11: 4 Pavel vorbește despre rugăciunea și profeția în public. Pavel nu interzice femeii să se roage și să profețească în public. El se referă la modul în care ea este bine să o facă. Și pentru a înțelege exact care a fost scopul lui Pavel, când a vorbit despre modul în care femeia trebuie să se roage și să profețească, atunci când slujește în public, trebuie să cunoaștem câte ceva despre contextul social, cultural și religios în care au trăit aceia cărora li se adresează autorul.

Pavel se adresează corintenilor, spunându-le că ținuta femeilor care se roagă sau profețesc, trebuie să fie cu capul acoperit.

În zilele lui Pavel femeile obișnuiau să poarte un voal sau capul acoperit, atunci când apăreau în public, în prezența unui bărbat. Dar, acest lucru era valabil pentru toate femeile – creștine sau păgâne – în acea perioadă, pentru aceea zonă, ne fiind un obicei universal și valabil pentru secolele ce vor urma. Pavel se referă aici la tradiție, natură și obiceiurile vremii și acestea se pot vedea și din modul în care el se exprimă: "judecați voi singuri: este cuviincios ca o femeie să se roage lui Dumnezeu dezvelită? Nu vă învață chiar și firea că este rușinos?” (1Corinteni 11: 13-14). Cuvintele lui, tocmai pentru faptul că se referă la o cultură anume, nu constituie obligații pentru toți credincioșii din toate timpurile. Purtarea vălului la greci și la alte popoare din zonă, făcea parte dintr-un ritual al căsătoriei, vălul acela arătând că soțul ei este capul ei. Să reținem că era un obicei al lumii necreștine. Femeile creștine din Corint au fost tentate să-și ducă "libertatea" lor mai departe și Pavel le atenționează să aibă grijă "ca nu cumva această slobozenie a noastră să ajungă o piatră de poticnire pentru cei slabi". (1Corinteni 8: 9).

Biserica primară se ferea ca în sânul ei să nu se creeze tensiuni suplimentare sau scandaluri care să zdruncine comunitățile abia închegate, "Emanciparea femeii", care a avut loc în timpul lui Isus nu s-a realizat fără incidente și fără crearea dezordinii. Faptul că femeile se rugau și profețeau în public, a fost acceptat deoarece se temeau să se opună lucrării Duhului Sfânt. Pentru ei aceasta a constituit o schimbare radicală din punctul de vedere al statutului femeii în societate. Dar, nu puteau duce mai mult decât atât, le era de ajuns pentru moment. Oricum schimbarea a fost "șocantă". Pentru moment, lucrurile trebuiau oprite aici. Femeile trebuiau să-și păstreze voalul pe cap. Se pare că unele femei din Corint, au pretins egalitatea absolută cu bărbații și au pretins să apară și să lucreze în public, exact ca ei. Pavel răspunde acestor cereri și dorința lui este ca toate lucrurile să se facă astfel încât în Biserică să nu se producă tulburări mari. Pavel nu interzice femeii să lucreze în Biserică, ci îi cere să se supună perceptelor sociale. Pavel însă vorbește despre egalitatea spirituală dintre bărbat și femeie, ceea ce este cu mult mai important decât niște reguli sociale. Și pacea în Biserică este importantă, de aceea el le cere ca regulile sociale să fie respectate și în Biserică.

Pentru a arăta mai clar faptul că acest pasaj este legat strict de contextul socio-cultural, trebuie să facem o comparație între ceea ce era un obicei la bărbații greci când se rugau – să aibă capul descoperit – și care era obiceiul la bărbații evrei din aceeași perioadă, atunci când se rugau – capul acoperit cu un văl – în Sinagogă. Evreii bărbați și femei aveau capul acoperit când se rugau, ca un semn al faptului că sunt vinovați și condamnați în fața lui Dumnezeu. Scopul cu care Pavel scrie 1Corinteni 11: 4 este ca bărbații evrei care au devenit creștini, atunci când vin înaintea lui Dumnezeu, în rugăciune să nu mai vină cu vălul pe cap, așa cum au obișnuit să facă în Sinagogă, ci să vină așa cum bărbații greci o fac, cu capul descoperit. Și aceasta pentru că în Cristos nu mai există condamnare și vină.

Restricția la femei rămâne – vălul pe cap – atunci când se roagă și profețesc, datorită faptului că, în conformitate cu legea ebraică (tradiția), femeia era considerată păcătoasă, dacă ea apărea în public cu capul neacoperit; ea putea fi acuzată și de adulter și repudiată, dacă apărea așa în locuri publice. Era o rușine pentru femei să apară în public cu capul descoperit, ele fiind identificate ca femei adultere. Obiceiul a fost și încă se mai păstrează și astăzi în Orient, ca doar prostituatele să meargă pe stradă sau în alte locuri publice fără văl pe cap. Apărând fără văl, femeia își dezonorează capul ei, soțul ei.

Ținuta, în general, este ceva convențional. Niște haine care sunt considerate adecvate și sunt acceptate într-o zonă a lumii, într-o țară, pot fi considerate indezirabile în altă țară.

Principiul pe care Pavel îl introduce aici, este că femeile trebuie să se conformeze, în ceea ce privește ținuta, standardelor pe care societatea în care ele trăiesc le cere. Vălul, în toate țările orientului a fost și încă mai este un simbol al modestiei și supunerii. Pentru femeia din Corint, din timpul lui Pavel, a renunța la văl, însemna să renunțe la modestie și la supunere. Și aceasta ar fi creat probleme suplimentare, de nedorit în societate și implicit în Biserică.

În pasajul acesta, Pavel spune că "Cristos este capul oricărui bărbat [creștin]; că bărbatul este capul femeii și că Dumnezeu, este capul lui Cristos" (1 Corinteni 11: 3). Aceste cuvinte "este capul", nu presupun superioritate, ci mai degrabă responsabilitate și ordine. Această ordine se vede în Trinitate: Tată, Fiul și Duhul Sfânt. Toți sunt egali în esență, natură și demnitate. Este necesară însă o ordine. La început femeia și bărbatul au avut statut de egali, fiecare completând pe celălalt, respectându-se unul pe celălalt și respectând ordinea creației și responsabilității fiecăruia.

Cuvântul "cap" în acest context, arată o relație de ordine și supunere.

Avem în față poziția femeii și bărbatului în relațiile în care sunt unul cu celălalt. În ceea ce privește subordonarea, bărbatul se subordonează direct lui Cristos și femeia se subordonează bărbatului și lui Cristos. Întregul pasaj, ne dezvăluie principiul acesta: capul bărbatului creștin, este Cristos; capul lui Cristos este Dumnezeu; capul femeii este bărbatul și Cristos. Faptul că bărbatul este capul femeii, nu presupune superioritate și inferioritate, așa cum faptul că Dumnezeu este capul lui Cristos, nu se referă la superioritate și inferioritate. Dumnezeu (Tatăl) și Cristos (Fiul), sunt una și de aceeași esență, dar în opera mântuirii, Cristos s-a supus Tatălui. Această subordonare nu este în contradicție cu faptul că Ei au aceeași substanță și sunt egali, fiind Persoane diferite. Prin natura Sa, Fiul este egal cu Tatăl și în actul mântuirii Fiul se supune Tatălui.

Care este relația dintre Cristos și credincios? Acesta este un membru al Trupului lui Cristos, subordonat Capului. Subordonarea femeii este socială și nu spirituală. Ca persoane, ei sunt egali, dar social există subordonare.

Versetul 12 spune: "dacă femeia este din bărbat, tot așa și bărbatul prin femeie și toate sunt de la Dumnezeu". Și unul și celălalt, sunt de la Dumnezeu.

Deosebirile dintre cei ce au diferite poziții religioase sau sociale sau chiar deosebirile dintre sexe, trebuie alungate. O inimă bate în toți, o minte ne ghidează pe toți, o viață trăiește în toți. Noi suntem toți "un om" pentru că suntem "mădulare" ale lui Cristos.13

Dacă, în mod tradițional, se consideră că Dumnezeu, încă din Genesa consideră femeia o ființă inferioară, Pavel face niște afirmații care vin să dărâme convingerile tradiționale. El spune că "femeia este slava bărbatului”. Ea nu este un obiect al distracției bărbatului cum pretindeau unii, nici un obiect necesar și care poate fi utilizat cum credeau alții din vremea aceea (grecii), ci ea este salva bărbatului. În versetul 9, Pavel amintește cititorilor săi că femeia a fost creată deoarece bărbatul avea nevoie de femeie. Femeia nu a fost creată doar cu scopul de a naște și a crește copii. Femeia nu este doar mijlocul prin care bărbatul să se reproducă pe sine însuși. La început, la creație, bărbatul avea nevoie de femeie. Dumnezeu a spus: "Nu este bine ca omul să fie singur" (Genesa 2: 18).

Pavel reamintește cititorilor săi evrei că, înainte ca Dumnezeu să-i spună Evei că dorințele ei vor fi pentru soțul ei, Adam avea nevoie de Eva. Și Pavel reamintește cititorilor dintre neamuri că disprețul stoic pentru femei este nerealist și nenatural. În versetul 11 Pavel spune: "Totuși, în Domnul, femeia nu este fără bărbat, nici bărbatul fără femeie". Fiecare are nevoie de celălalt. Pavel a scris acestea în contextul închinării în public. Cuvintele sale sunt opuse practicilor păgâne de a exclude femeia din închinare și practicile din Sinagogi, unde femeile stăteau într-o parte izolată a încăperii sau la balcon, ca observatori tăcuți ai închinări bărbaților.

În versetul 12 Pavel aduce contraargument statutului femeii inferioare bazat pe faptul că ea este din Adam. Pavel observă că fiecare bărbat vine la viață din femeie. Dacă Eva a fost inferioară lui Adam datorită faptului că a fost făcută din trupul lui, atunci fiecare bărbat, prin același raționament, este inferior mamei sale.14

Așadar prin Cristos învățăturile care spuneau că femeia este inferioară bărbatului au fost anulate, problemele de ținută în adunare, fiind dependente de țara și cultura în care Biserica funcționează.

În aceeași scrisoare 1 Corinteni, în cap. 14, Pavel face o afirmație care la prima citire pare a fi în contradicție cu pasajul pe care l-am analizat până aici referitor la închinarea femeii în Biserică: "Femeile să tacă în adunări, căci lor nu le este îngăduit să ia cuvântul în ele, ci să fie supuse, cum zice și Legea. Dacă voiesc să capete învățătură asupra unui lucru, să întrebe pe bărbații lor acasă; căci este rușine pentru o femeie să vorbească în Biserică." (versetele 34-35).

Textul luat în mod literal și analizat cu strictețe, ne spune că femeia nu trebuie să scoată nici un sunet în tot timpul închinării în adunare. Ea nu are voie să cânte nici cu toată adunarea, nici în cor, nu are voie să se roage cu voce tare și nu are voie să recite. Interpretarea tradițională a acestui pasaj, interzice femeii să predice, să conducă închinarea în Biserică sau să servească Cina Domnului (chiar și atunci când în acea acțiune nu trebuie să scoată nici un cuvânt). Dar, oare Pavel aceasta a vrut să spună?

Contextul pasajului este închinarea în Biserică. Tema centrală a lui Pavel este aceea că " Dumnezeu nu este un Dumnezeu al neorânduielii, ci al păcii" (1. Corinteni 14: 33). Cuvântul tradus prin "neorânduială" este "akatastasia" (tulburare, neorânduială, dezordine).15 Pavel a scris în 2 Corinteni 6: 4-5, cum "akatastasia", a fost aceea care a adus suferință pentru aceia care au slujit cu vrednicie pe Dumnezeu, răbdând în necazuri, în strâmtorări, în nevoi, în închisori, etc., în acest pasaj "akatastasia" este tradusă prin "răscoale". Același cuvânt, în limba greacă, tradus tot prin "răscoale" se află și în Luca 21: 9, atunci când Domnul Isus a vorbit despre vremurile grele care vor veni.

Așadar, Pavel scrie bisericii în Corinteni, că el nu dorește "akatastasia" în închinarea din biserică, deoarece Dumnezeu este un Dumnezeu al păcii. Și pentru a stabilii ordine în închinarea în biserică, Pavel a dat câteva indicații: doar două persoane sau cel mult trei pot să vorbească în limbi și doar atunci când unul dintre aceștia va și tălmăci ceea ce spune (1 Corinteni 14: 27-28); doar doi sau trei pot să profețească și aceștia pe rând (vers. 29-32); și femeile să tacă în biserică (vers. 34).

Se ridică întrebarea: de ce Pavel în capitolul 11 al aceleiași scrisori a dat dreptul femeilor să se roage și să profețească în public și în capitolul 14, câteva pagini mai târziu, a scris că femeile trebuie să tacă în închinarea publică?

Pentru a lămuri aceste contradicții apărute, este necesar să vedem dacă nu cumva termenii folosiți și cei traduși într-un mod anume introduc contradicția.

Spre exemplu, în limba greacă, există cuvântul "fimoo", care are sensul de "a astupa gura cuiva", "a reduce la tăcere". 16 Acest cuvânt a fost folosit în Matei 22:34, pasaj care arată cum Isus "a astupat gura saducheilor". În același capitol din Matei la versetul 12, este folosit în ebraică tot termenul "fimoo", tradus în limba română prin "a amuțit" poruncind duhului necurat să iasă din om (Marcu 1: 25, Luca 4: 35 ) și atunci când a poruncit mării: "Taci! Fără gură!" (Marcu 4: 39) "Fimoo", înseamnă să forțezi pe cineva să tacă.

Atunci când Pavel a scris că femeia să tacă, el nu a folosit "fimoo", chiar dacă sensul în limba română, pare a fi ca o poruncă de forțare, de supunere.

Cuvântul pe care Pavel îl folosește în pasajul din 1 Corinteni 14 este "sigao" care înseamnă: a tăcea, a sta în liniște, a păstra secret, a nu spune (ceva).17

Sensul cuvântului "sigao", este o tăcere voluntară și nu impusă. Acest termen a fost folosit pentru a descrie decizia ucenicilor de rămâne tăcuți cu privire la schimbarea la față a lui Isus, la care ei au fost martori (Luca 9: 36) și atunci când Isus a spus fariseilor că dacă ucenicii lui vor tăcea, atunci pietrele vor striga (Luca 19: 40). Termenul "sigao" este folosit și atunci când ne este relatată tăcerea lui Isus înaintea lui Pilat (Marcu 14: 61) și tăcerea apostolilor și a bătrânilor, când au ascultat pe Pavel și Baraba, la întoarcerea acestora din misiune (Fapte 15: 12).

"Sigao" este acel fel de "tăcere" care se impune în mijlocul dezordinii (tulburării) și zgomotului, vociferării.

Pavel a cerut femeilor din Biserică să păstreze acest gen de tăcere. Pavel a adăugat: "este rușinos pentru o femeie să vorbească în Biserică" (1 Corinteni 14: 35). Așadar, cum putea Pavel să sfătuiască femeile care profețeau și se rugau alături de bărbați în Biserică și apoi să acuze femeile că vorbeau în Biserică? Răspunsul se află, dacă avem în vedere termenii pe care Pavel i-a folosit și nu cei folosiți în traducerile noastre.

În limba greacă, sunt multe cuvinte care pot fi traduse prin "a vorbi". Cinci dintre ele au înțelesul de "a predica" sau "a proclama" și douăzeci și cinci care pot fi traduse prin "a zice", "a spune" sau "a învăța". Unele dintre acestea pot avea nuanțe de interpretare care se pot reflecta în traduceri, dar altele nu.

Când Pavel a scris că "este rușinos pentru o femeie să vorbească în Biserică", înțelesul clar a ceea ce el a vrut să spună, poate fi găsit doar atunci când căutăm să vedem care dintre cele treizeci de cuvinte din greacă a fost folosit de el. El nu a scris că femeile nu trebuie să predice sau să învețe pe alții sau să țină un discurs sau să afirme ceva sau să vorbească despre ceva sau orice alt înțeles care se poate găsi în acel vorbe, ci Pavel a scris că femeia să nu "laleo". "Laleo" înseamnă a spune ceva important, dar mai poate fi tradus și prin "a vorbi", "a spune", "a rosti", "a anunța", "a expune".18 Dacă, cineva dorește să scrie în greacă propoziția: "Te rog să nu vorbești în timpul rugăciunii", verbul pe care va trebui să-l folosească, va fi "laleo". Și, atâta timp cât Pavel a dat sfaturile sale unei adunări marcată de gălăgie și dezordine (neînțelegere) privitoare la închinarea în timpul serviciilor religioase, el a spus femeilor să nu "laleo", aceasta însemnând să nu stea la discuții. Pavel le-a spus femeilor că este rușinos pentru ele să continue să vorbească în timpul serviciului religios.

De ce a dat Pavel aceste sfaturi doar femeilor, din moment ce acolo erau și bărbați și femei?

Am vorbit în capitolul doi despre una din caracteristicile femeilor: aceea de a fi extrovertită; este nevoia mai mare a femeii de a-și manifesta impresiile, sentimentele, etc. prin viu grai. Bărbații sunt în general introvertiți, ei putându-se ușor abține de la vorbă multă. Am vorbit în capitolul anterior și despre rolul și locul femeii căsătorite și atitudinea ei când a avut acces liber în sinagogă. Acestea pot fi răspunsuri la faptul că Pavel atenționează doar femeile să nu vorbească în Biserică.

Pavel este de acord ca femeile să se roage și să profețească în timpul serviciilor divine. El insistă asupra faptului că bărbații și femeile trebuie să fie împreună și că în Cristos ei sunt una. Dar, această învățătură era bună atât pentru iudei cât și pentru neamuri. În mod concret, egalitatea dintre sexe, în cadrul Bisericii, a dus la o neorânduială în timpul serviciilor religioase, în special datorită femeilor, care nu au fost obișnuite să asculte în public expuneri sau să participe la servicii de închinare. De aceea, Pavel le-a spus "să tacă". Pavel a spus de asemenea, femeii să fie supusă în timpul serviciului de închinare. El a folosit același cuvânt ca și în faimosul său discurs despre relația dintre soț și soție (Efeseni 5: 21-22), “hupotassomai”. El a folosit acest cuvânt în două situații. Întâi când Pavel a sfătuit pe cei care profețesc să aștepte profețind pe rând și nu mai mulți odată. El a anticipat replica pe care unii i-ar fi putut-o da: "Dacă Duhul Sfânt mă inspiră să vorbesc, cum pot să stau la rând până când altul termină de vorbit? Răspunsul lui Pavel a fost simplu: trebuie să se vorbească pe rând, pentru ca toți să audă ce se spune, pentru ca toți să învețe și să fie încurajați (1 Corinteni 14: 31). În plus, duhurile proorocilor sunt supus proorocilor (vers. 32).

Atunci când Pavel spune femeilor să nu vorbească în timpul serviciilor religioase, el adaugă: "să fie supuse cum zice și legea". (vers. 34) Această frază, a dat multă bătaie de cap acelora care au studiat Biblia. Unele traduceri (ca și cea a lui Cornilescu) scriu "legea" cu "L", ca și când cuvântul se referă la Legea lui Moise. Dar, nicăieri în Noul Testament nu există vreo poruncă pentru femei, ca să fie tăcute în timpul serviciilor religioase. Nici în Corint sau în alte orașe păgâne nu se cunoaște să fi existat o asemenea poruncă (lege). Unele Biblii, au trimitere de la acest pasaj la 1 Timotei 2: 11, dar Pavel nu face referire la acel pasaj, din moment ce el scrie corintenilor și nu lui Timotei. Există o lege la care Pavel ar putea să facă referire și pe care cititorii săi ar fi putut-o recunoaște. Hupotassomai, este o atitudine voluntară de a răspunde nevoilor altora. Duhurile proorocilor sunt "supuse" voinței profeților, pentru a-și aștepta rândul ca să vorbească. Așadar, femeia să fie tăcută, "supusă" nevoilor tuturor, de a asculta pe cei care conduc închinarea. Legea la care Pavel a făcut referire, este legea dragostei (agape) și codul este Regula de Aur.

În situația în care închinarea era însoțită de vorbăria femeilor neobișnuite să asculte în liniște pe alții, Pavel a aplicat doar principiul scris în Epistola sa către Efeseni "Supuneți-vă (hupotassomai) unii altora în frica lui Cristos" (Efeseni 5: 21)19

Să privim acum o altă scrisoare a apostolului Pavel, scrisoare care ridică multe probleme, naște multe discuții și ridică multe semne de întrebare referitoare atât la statutul femeii în Biserică, cât și la modul în care femeia poate sluji lui Dumnezeu: prima Epistolă a lui Pavel către Timotei.

Această scrisoare, este o scrisoare cu caracter personal, adresată unui slujitor tânăr al lui Cristos, pe care Pavel cu dragoste îl numește "adevăratul meu copil în credință" (1 Timotei 1: 2). Atât 1 Timotei cât și 2 Timotei și Tit, sunt scrisori în care Pavel vorbește unor anumiți creștini și se referă al anumite situații cu care Biserica lor s-a confruntat. Pavel îi cere lui Timotei să rămână în biserica din Efes, deoarece Pavel este deosebit de interesat de acea Biserică (era una din bisericile fondate de el și în care el a stat cel mai mult în decursul călătoriilor sale misionare). Acolo în Efes, au apărut anumite probleme. Problemele existente erau cunoscute atât de către Pavel, cât și de către Timotei, motiv pentru care Pavel nu descrie în detaliu situația bisericii. Și el și Timotei o cunoșteau bine . dar, pentru cititorul de astăzi, înțelegerea corectă a acestor pasaje, este o problemă; el nu înțelege clar ceea ce Pavel a vrut să spună și la ce se referea el. Este ca și când cineva ajunge la sfârșitul discuției dintre două persoane și se străduiește să înțeleagă ceea ce aude vorbindu-se.

Referitor la modul de învățare al femeii, Pavel a instituit ca o practică, în bisericile pe care el le-a înființat, ca femeile să fie educate în aspectele legate de credință.

El începe acest pasaj din 1 Timotei, prin cuvintele: "vreau ca femeile să învețe", așadar, dorința lui Pavel a fost ca femeile să învețe, el adaptându-și sfaturile la modul în care ele trebuie să învețe, în funcție de obiceiurile celor cărora le vorbea: fie evrei, fie neamuri.

Femeile evreice, nu erau incluse în sistemul educațional. Doar bărbaților le era permis să învețe atât pe băieți, cât și pe fete din Scriptură. Femeilor nu le era permis să învețe nici chiar pe cei mai mici copii în școli. Femeile au fost educate, doar în ceea ce privește treburile gospodărești. Aceeași soartă au avut-o și femeile din Grecia. De aceea, dorința lui Pavel ca femeia să fie educată în credință, a fost radicală în gândire și dificilă în împlinire. Femeile nu erau obișnuite să asculte, să citească sau să gândească asupra conceptelor teologice. Ele fiind oarecum izolate de societate și închise în carapacea familiei, au primit dreptul de a se implica în viața bisericii, la început prin a asculta și a învăța. De aceea, Pavel le sfătuiește pe femei, să învețe, dar: "în tăcere, cu toată supunerea"(1 Timotei 2: 11). Cuvântul folosit pentru "supunere", este "hupotassomai", care după cum am mai spus, înseamnă acceptarea voluntară de a fi responsabilă pentru nevoile altora (nevoia de a asculta, atât a celor din jur, cât și a lor însele și nevoia învățătorilor de a-și transmite învățătura). Așa cum au fost sfătuite să procedeze în închinare (1 Cornteni 14), tot așa sunt sfătuite să procedeze și în studierea Cuvântului lui Dumnezeu. Cuvântul folosit pentru "tăcere" este "hesuchia", care nu înseamnă simpla abținere de a vorbi, ci înseamnă a sta tăcută în meditație sau în studiu. Pavel a folosit același cuvânt pentru a descrie "o viață pașnică și liniștită" (1 Timotei 2: 2), modul de viață pe care Pavel dorește să îl vadă la toți creștinii. Pavel cere femeilor să învețe și făcând așa, ele trebuie să fie liniștite și respectoase.

Educarea femeii creștine, a provocat critici mari din partea membrilor familiilor lor și din partea conducătorilor din afara Bisericii. Orice schimbare, naște rezistență, iar educarea femeii creștine a dat naștere unei cenzuri morale din partea ne-creștinilor. În primul rând, învățătorii trebuiau să fie bărbați, deoarece numai bărbații puteau da învățături în ceea ce privește credința. Obiceiurile iudaice, interziceau femeilor să stea de vorbă cu alți bărbați, în afară de soții lor. Așadar, orice bărbat care vorbea cu o femeie evreică în biserică, putea fi acuzat de soțul acesteia, că vrea să rupă căsnicia lor.

Pavel interzice femeilor să-i învețe pe bărbați (situație care realmente ar fi înfuriat pe bărbații, din acea vreme) și nici nu le-a permis să-și exercite autoritatea asupra lor. Cuvântul folosit pentru "autoritate" aici este "authento". Acest cuvânt, nu se mai găsește în altă parte a Noului Testament. Cuvântul are două sensuri în limba greacă: un sens este folosit pentru a descrie pe cineva care ucide cu propriile mâini (pe sine însuși sau pe altcineva); un alt sens este întâlnit pentru a descrie modul în care cineva poate acționa ca o autoritate asupra altora, dominându-i în mod antocratic. Cea mai bună traducere pentru "authento", este "despotism" sau "tiranie".

Acest mod de a se comporta, este în contradicție cu sfaturile pe care Pavel le-a dat tuturor creștinilor. El i-a sfătuit să se comporte, având în primul rând, în vedere dragostea și respectul. Pavel a îndemnat femeile să învețe în liniște, fără a fi necivilizate sau despotice.

În versetele 13 și 14, din 1 Timotei, Pavel face referire la Adam și Eva, la ordinea în care ei au fost făcuți și ordinea în care ei au păcătuit. Acest pasaj, se pare că a fost scris aici ca o replică la învățăturile false care circulau în acea vreme în Grecia și care au afectat și Biserica din Efes. Este vorba de gnosticism. Gnosticii au afirmat că primul om a fost androgin (atât bărbat cât și femeie) și apoi, a fost tăiat în două, rezultând Adam și Eva, doi indivizi separați. Pavel specifică modul în care Dumnezeu a creat omul și modul în care ei au căzut în păcat, prin aceasta intenționând să contracareze învățăturile gnosticilor din biserică.

Versetul 15, care încheie capitolul 2 din Timotei, a ridicat și mai ridică încă multe probleme: "Totuși ea va fi mântuită prin nașterea de fii, dacă stăruiesc cu smerenie în credință, în dragoste și în sfințenie".

În acest verset, cine este "ea" și cine sunt cei ce stăruiesc? Există câteva posibilități de interpretare ale acestui pasaj.

"Ea" se poate referi la Eva. Dacă este așa, atunci Pavel a afirmat că Eva, mama întregii umanități, va fi salvată nu prin credință și neprihănire (ea păcătuise), ci numai prin naștere de copii, dacă aceștia (descendenții ei) vor rămâne în credință, dragoste și în sfințenie (aici avem înțelesul pe care Pavel l-a dat mântuirii prin Cristos).

"Ea" se poate referi și la femei în general. Dacă este așa, atunci ce a vrut Pavel să spună referindu-se la nașterea de copii și la faptul că "ei vor stărui"? Oare Pavel vrea să spună că femeia va fi mântuită prin marele dar de a fi mamă? Dar această afirmație este contrară Evangheliei lui Pavel, care spune: "prin har ați fost mântuiți, prin credință. Și aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui Dumnezeu. Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni" (Efeseni 2: 8-9).

Este foarte greu de crezut că Pavel, în 1 Timotei 2: 15, vrea să spună că mântuirea femeii depinde de credința copiilor ei, lucru care în nici un caz, ea nu îl poate impune sau controla.

Un alt înțeles, al versetului 15, poate fi acela că femeia va fi salvată în timpul nașterii copiilor ei (nu era ceva neobișnuit ca o femeie să moară în timpul nașterii), dacă ea și soțul ei vor rămâne în credință, dragoste și sfințenie.

Un ultim înțeles al acestui verset este acela că "ea", se referă la femei în general, iar nașterea de copii nu vorbește despre a da naștere în general, ci este vorba de o naștere anume: nașterea pruncului Cristos. Dacă, este așa, atunci Pavel a dorit să spună astfel: "Voi care priviți femeile ca inferioare, din punct de vedere spiritual, din cauza Evei, amintiți-vă că atunci când Dumnezeu a făcut planul de salvare pentru omenire, El l-a făcut prin colaborare cu o femeie, Maria. Și voi, gnosticilor, care priviți fizicul ca fiind rău, Evanghelia mea spune că Răscumpărătorul meu s-a născut dintr-o femeie, în trup uman și aceasta presupune că vestea bună a salvării a fost oferită tuturor acelora care au credință, dragoste și sfințenie."

Care dintre aceste interpretări ale pasajului 1 Timotei 2: 15, este apropiată de ceea ce Pavel avea în minte, atunci când a scris versetul? Nu putem ști cu certitudine. Câteva idei, totuși, se pot desprinde ca fiind evidente. În primul rând, Pavel a fost “pentru” educarea femeilor, privind cu atenție la toate problemele care s-au ridicat din această acțiune. În al doilea rând, Pavel spune că mântuirea, este pentru femei și că prin nașterea de copii mântuirea rămâne posibilă – fie că este vorba de nașterea lui Cristos, fie că este vorba de nașterea acelora care vor învăța să-L primească pe Cristos, prin credință. Așadar, femeia este esențială pentru Darul lui Dumnezeu: viața și viața veșnică. În al treilea rând, Pavel încheie cu elementele de bază ale mântuirii: credința, dragostea și sfințirea. Sfințirea (a fi pus deoparte în dragostea lui Dumnezeu), înseamnă să fi însoțit de “sophrosune”, adică o judecată dreaptă, în special în luarea deciziilor morale, calitate pe care Eva a nesocotit-o și Pavel vine acum să poruncească femeilor și acelora născuți din femei, să trăiască în credință.20

Este necesar să concluzionăm, aruncând o privire generală asupra Epistolelor lui Pavel și analizând cu mare grijă textele cu înțeles ascuns, că Pavel a dorit să continue acțiunea începută de Mântuitorul său privitoare la femei. Pavel a dorit să contribuie la reașezarea femeii în locul și postura din care căzuse. Dar, el a știut bine că este vorba de un proces de lungă durată și că trebuie să se țină seama de contextul socio-cultural al omenirii, pentru a nu se produce tulburări mari în societate, tulburări care să nu contribuie la glorificare lui Cristos și la întărirea Bisericii lui, ci care dimpotrivă, ar putea duce la fărâmițarea sau chiar eliminarea fizică a bisericii, de către cei din afara ei.

Folosind tactica pașilor mărunți, din textele de până acum, se poate vedea că egalitatea sau subordonarea în relațiile dintre bărbat și femeie, întăresc pe primul în defavoarea celui de al doilea.

CAPITOLUL VII

IMPLICAREA FEMEII CREȘTINE ÎN LUCRARE ÎN PERIOADA CUPRINSĂ ÎNTRE BISERICA PRIMARĂ ȘI SECOLUL AL XX-LEA

Am prezentat în capitolele precedente femei despre care Biblia ne spune că au refuzat să se supună regulilor din societate, luându-și libertatea de a urma chemarea pe care Dumnezeu le-a făcut-o, fără a se justifica pentru acțiunile lor (Debra, Estera, Priscila, Maria, mama lui Isus și altele).

Perioada imediat următoare celei relatate în Noul Testament a fost marcată de persecuții. În această perioadă sunt consemnate în documentele vremii nume de femei importante din Biserică, femei care s-au remarcat prin lucrarea lor de propovăduire a Evangheliei și de încurajare a celor care erau persecutați și martirizați, ele însele având privilegiul de a fi persecutate și chiar martirizate.

Puternica dragoste și loialitate pe care femeile I-au arătat-o lui Isus, fiind alături de El până la cruce și răstignire (despre care am vorbit în capitolele anterioare) a fost continuată de femeile din perioada bisericii primare. Printre femeile care au călătorit prin Asia Mică predicând, despre Tecla se face referire ca fiind prima martiră. Conform scrierilor vremii, ea i-a condus pe mulți la Cristos și i-a botezat. În urma persecuțiilor severe, ea a construit un centru de studiu al Bibliei într-o peșteră, lângă Seleucia. Multe femei din primele două secole au fost martirizate, asemeni Teclei, datorită dragostei lor pentru Cristos, deoarece în acea perioadă, cine vorbea deschis despre Cristos își asuma un mare risc1.

În perioada care a urmat, până în sec. al IV-lea d.C., tot mai multe femei au fost atrase de viața ascetică, în meditație asupra Cuvântului lui Dumnezeu și în rugăciune. Viața acestor femei a fost una liberă, dedicată slujirii Împărăției lui Dumnezeu, ele renunțând la a se căsători și la responsabilitățile pe care o familie le impunea. Viața ascetică oferea femeilor libertatea de a-și găsi identitatea în relația lor cu Cristos, le oferea oportunitatea de a trăi o viață de devoțiune totală pentru Cristos și posibilitatea de a aprofunda Cuvântul lui Dumnezeu.

O femeie cunoscută pentru viața sa ascetică și pentru activitatea sa în sec. al IV-lea d.C. a fost Macrina. Ea a locuit în Capodocia (pe teritoriul Turciei de astăzi). Adolescentă fiind, ea a respins eforturile făcute de familia sa de a o căsători, dedicându-se slujirii lui Dumnezeu. După moartea tatălui său, ea a condus-o și pe mama sa pe același drum cu ea și a transformat casa lor într-un loc de rugăciune și diferite activități caritabile. Macrina a fondat o comunitate pentru femei. Ioan Crisostom, marele părinte al Bisericii a scris că Macrina a fost o mare organizatoare, o femeie foarte educată și o gânditoare independentă. În comunitatea ei pentru femei ea învăța Scripturile pe toți aceia care doreau să vină și să o asculte. Ea a făcut și un spital unde se făceau vindecări divine. La comunitatea ei veneau mulți, atât cu probleme psihice cât și cu nevoi spirituale. Macrina și-a stabilit casa în regiunea muntoasă Pont.

În același timp, la Roma, Marcela a fondat prima comunitate pentru femei din Biserica vestică, casa ei devenind un centru de rugăciune, studiu biblic și acțiuni de caritate. Activitatea sa a fost extrem de bogată, iar moartea ei a fost pentru gloria lui Cristos, în urma unor bătăi primite atunci când Goții au invadat Roma.

Au mai fost și alte femei care au dovedit același devotament pentru Cristos în perioada respectivă și datorită cărora stindardul creștinismului a fost dus mai departe2.

În perioada Evului Mediu există relatări despre femei care s-au implicat în viața creștină, ele remarcându-se prin activități speciale.

În Anglia, Hilda de Whitby (614-680) a fost solicitată de către rege să ajute la ridicarea primei mănăstiri din regat. Sfaturile ei au fost ascultate, ea devenind o femeie cu autoritate în cadrul bisericii. Dintre discipolii săi, patru au devenit episcopi. Ea a fost cea care a încurajat preoții să-și exprime credința în versuri, poezia devenind de atunci un mijloc de comunicare a Evangheliei către popor. Hilda în cadrul bisericii din punct de vedere ierarhic era sub autoritatea directă a papei.

La începutul mileniului doi, Clara, în cadrul ordinului franciscan, în Italia, s-a dedicat ajutorării săracilor. Mai târziu s-a remarcat în aceiași slujire Agnes, fiica regelui Boemiei, apoi Elisabeta de Ungaria a devenit (1228) prima femeie din Ordinul Franciscan din Germania. Ea s-a împlicat în slujirea leproșilor și săracilor, fiind într-o relație foarte strânsă cu Dumnezeu. A murit la douăzeci și patru de ani dar activitatea ei a fost mobilizatoare pentru mulți.3

Perioada reformei a fost una de regres în ceea ce privește implicarea femeii în lucrarea lui Dumnezeu. Activitatea femeilor a fost interzisă, ele fiind "trimise" la viața de familie.4

Quatierii din Anglia aveau însă un alt punct de vedere asupra locului și rolului femeii în lucrare: egalitatea cu bărbatul. În 1653, Mary Fisher și Elisabeth Williams au mers la Universitatea Cambridge și au vorbit despre lucrarea lui Dumnezeu cu tinerii teologi. Pentru fapta lor ele au fost dezbrăcate complet și biciuite. În timp ce erau pedepsite ele au cântat spre lauda lui Dumnezeu pentru că le-a fost dat privilegiul de a suferi pentru Numele Lui. Georje Fox a încurajat femeile să predice. Chiar soția sa, Margaret Fell Fox a fost arestată datorită faptului că nu s-a supus Commonwealthului, să nu mai predice. Într-o scrisoare a sa din închisoare ea a relatat: “se susține că Pavel a ordonat femeii să tacă dar acest mesaj Pavel l-a avut pentru femeile recent convertite de la păgânism, neobișnuite cu atmosfera din biserică. Femeilor mature în Cristos Pavel le-a dat instrucțiuni pentru rugăciune și profeție în public”5.

Mary Fisher, Elisabeth Hooten, Ann Austin au fost femei misionare în Massachussetts (1656), Turcia, Grecia, alături de alte femei dedicate acestei lucrări. Împotriva persecuțiilor, în primejdii de moarte, ele nu au renunțat, mergând înainte. Activitatea lor a stat la baza mișcărilor misionare moderne.6

Cea mai mare oportunitate a femeilor de a proclama Evanghelia a fost în cadrul mișcării Wesleyniene, în Anglia secolului al XVIII-lea. Mama lui Charles și lui John Wesley, Susannah Wesley a fost chemată la o slujire specială. Deși avea optsprezece copii, ea a avut în fiecare zi un timp de două ore de relație personală cu Dumnezeu. Copiii săi nu au putut uita predicile pe care mama lor le-a rostit membrilor familiei și vecinilor.

John Wesley, crescând într-un asemenea climat, a urmat învățăturile mamei sale și a încurajat femeile să predice și să fie implicate în slujire. Sarah Millett a predicat la trei mii de oameni.7

Ideea egalității dintre sexe și a inexistenței barierelor dintre clase nu a fost acceptată cu ușurință și nu a fost acceptată de toată lumea.

Lady Huntington a fost o prietenă din clasa înaltă a lui John Wesley. Ea și-a dedicat timpul și banii pentru slujirea lui Dumnezeu. Ea a luptat pentru unitatea creștinilor și ea i-a unit pe John Wesley și pe George Whitefield motivându-i pentru unitatea lor doctrinară. Mai târziu, Lady Huntington, cei doi frați Wesley și Whitefield au format "Quadrupla Alianță" pentru a promova armonia creștină.

Lady Huntington a inițiat înființarea unei școli teologice de trei ani în care studenților li se oferea hrană, casă și îmbrăcăminte. La terminarea studiilor, absolvenții aveau libertatea să slujească în ce denominație doreau ei fiind îndemnați să meargă să misioneze. La sfârșitul vieții această femeie a lui Dumnezeu și-a vândut toate bijuteriile pentru a susține financiar lucrarea lui Dumnezeu, ea trăind în condiții extrem de modeste. Se estimează că o sută de mii de oameni au auzit Evanghelia predicându-se în cele șaizeci de capele pe care ea le-a susținut financiar. Lucrarea ei nu a fost doar de predicare a Cuvântului lui Dumnezeu ci și de a coordona și susține răspândirea Cuvântului divin în toată Anglia și America. A fost creat cadrul prielnic pentru ca, bărbați și femei, bogați și săraci să vină la crucea lui Cristos și să fie acceptați în unitate frățească, având parte de harul divin. Multe femei au fost implicate în lucrare dar curând această acțiune a fost din nou anihilată. Bătălia a trebuit să fie reluată cu fiecare nouă generație8

În secolul al XIX-lea, mișcarea Wesleyniană a fost preluată și dusă peste ocean în America.

Phoebe Palmer a fost una dintre femeile care au simțit o dragoste profundă pentru Cristos și a simțit un imbold puternic de a împărtăși și altora despre relația ei cu Cristos. Încurajată de soțul ei, Phoebe a călătorit pe coasta de Est a Americii și în Canada, predicând Evanghelia. În anii 1857-1858 a fost cea mai importantă persoană care a luptat pentru trezirea "holiness" care a cuprins întreaga țară. Desigur că nu toate bisericile au fost deschise mesajului acestei femei și nu puține au fost criticile care i-au fost aduse. Phoebe Palmer și-a argumentat acțiunea spunând în lucrarea sa "The Promise of the Father" (1859), că Duhul Sfânt a fost pus în fiii Săi și în fiicele Sale, El așteptând de la aceștia să se roage, să predice și să profețească, în conformitate cu cele scrise în Ioel 2:28-29. Atât bărbații cât și femeile.9

În aceeași perioadă, Charles Finney a încurajat femeile să se roage și să depună mărturii publice. El a luptat pentru a se accepta ca la întâlniri mixte -bărbați și femei – să fie acceptate și femeile să predice. În Bisericile Prezbiteriene, datorită lui Finney, ușile erau deschise femeilor care aveau daruri de slujire, ele predicând liber Evanghelia.

Nu este de mirare faptul că multe dintre femeile pe care Dumnezeu le-a întors la El prin mișcarea de trezire a lui Finney, au devenit conducătoarele feministe ale secolului al XIX-lea: Elisabeth Cady Stanton, Caroline Severance, Antoinette Brown, Pauline Kellogg Wright Davis.

Prima convenție a drepturilor femeii a avut loc în Biserica Metodistă Wesleyniană din New York în 1848. Preocuparea pentru drepturile sclavilor și a femeilor a crescut tot mai mult.10

Frances Willard a fost președintele național al Women's Christian Temperance Union, o mobilizatoare a femeilor pentru implicarea acestora în lucrarea creștină. Anna Howard Shaw a fost ordinată și implicată în conducerea Bisericii Metodiste Protestante. Hannah Whitall Smith a fost un lider proeminent în mișcarea holiness. Evanghelista Amanda Smith a fost o altă femeie care a combinat mișcarea holiness cu libertatea de a predica a femeilor. Născută sclavă, ea s-a ridicat împotriva prejudecăților oamenilor referitoare la negrii și la femei evangheliste.Activitatea sa misionară s-a extins din Anglia până în Africa și apoi în India. Mișcarea holiness a crescut, ea dând femeilor oportunitatea de a predica Evanghelia. Pe o listă făcută în 1902 și care cuprindea nume cunoscute în lumea creștină a vremii, din cele două sute de nume publicate, cincizeci erau nume de lideri femei.11

În secolul al XIX-lea au mai fost remarcate și alte femei implicate în predicarea Evangheliei: Hulda Rees, Sadie Hart, Jennie Fowler Willing. Pentecostul a fost privit ca începutul unei ere noi, care a oferit posibilitatea de a sluji pentru femei, ca un semn al revărsării Duhului Sfânt înainte de cea de-a doua venire a lui Cristos. Predicarea nu a fost privită ca fiind rezultatul pregătirii prin eforturi umane, ci ca o influență a Duhului Sfânt.

Mișcarea holiness a continuat și în secolul al XX-lea dar egalitarismul radical, predicat înainte a fost abandonat. Libertatea femeilor de a predica a fost încet, încet anulată. Una din cauzele acestei schimbări este aceea că liderii mișcării carismatice au început să "profesionalizeze" conducerea mișcării, formând instituții bisericești. Așadar, mișcarea holiness, care a acoperit două sute de ani (din perioada lui Wesley și Whitefield până în prima parte a secolului al XX-lea) și care a fost puternic influențată de către femei s-a transformat într-o altă mișcare ce promova nu egalitarismul ci diferențierea, excluzând implicarea femeilor în conducere și predicare13.

În secolele al XIX-lea și al XX-lea, au mai fost și alte femei în lumea occidentală care au avut libertatea să predice în public sub binecuvântarea lui Dumnezeu, activitatea lor dovedind că lui Dumnezeu îi face plăcere să binecuvânteze slujirea făcută de femei. Să trecem în revistă numele câtorva femei a căror lucrare și implicare au fost cu totul speciale: Corrie ten Boom (1892-1983), Catherine Booth (1829-1890), Jessie Penn-Lewis (1861-1927), Henrietta Mears (1890-1963), Emma Dryer, Maxime Hancock, Dorothy Ruth Miller (1873-1944), Amy Lee Stockton; femei misionare: Ann Hasseltine Judson (1789-1826), Amy Carmichael (1867-1951), Pandita Ramabal (1858-1922), Luisa Vaughan, Mildred Cable, Francesca French, Irene Webster – Smith (1888-1971), Mary Taft, Gladys Dylward (1902-1970), Mary Slessor (1848-1915), Malla Moe, Joy Ridderhof (1903-1984), Helen Roseveare14

Femeile misionare au constituit o adevărată forță misionară în lume. Din punct de vedere a ponderii, mai multe femei s-au oferit voluntar în implicarea ca misionare decât bărbații. Munca femeilor misionare este diversă atât în natura ei cât și în varietatea ei. Ele au făcut muncă de pionierat, ducând Cuvântul lui Dumnezeu în locuri în care El nu a pătruns. În unele culturi, doar femeile pot duce Evanghelia la femeile de acolo, bărbaților fiindu-le interzis să le abordeze. Prin vocea femeilor misionare, mii de oameni au auzit Evanghelia.

În ciuda libertății de manifestare a puterii Evangheliei împotriva slujirii publice a femeilor au fost exercitate mari presiuni, opoziție puternică și chiar prigoniri, în diferite perioade ale istoriei bisericii. Misionare, evangheliste și învățătoare ale Cuvântului lui Dumnezeu au trecut prin momente foarte grele, dorind să-L slujească pe Dumnezeu conform darului spiritual pe care Duhul Sfânt li l-a dat.

Datorită faptului că bărbatul, încă din perioada foarte timpurie și-a pervertit poziția, el și-a pierdut și dreptul de a conduce. El s-a considerat stăpân și a privit la femeie nu ca la o parteneră de viață ci ca la o servitoare aflată în subordinea sa. El s-a considerat superior și suveran, femeia fiind supusă și servitoare.

Planul lui Dumnezeu a fost însă diferit: bărbatul și femeia să se completeze unul pe celălalt în toate activitățile lor, inclusiv în serviciul religios. Acest deziderat a putut deveni o realitate doar în anumite perioade istorice și în anumite culturi. Și aceasta pentru că Duhul Sfânt nu a fost lăsat să lucreze în viețile creștinilor așa după cum El a dorit, creștinii fiind aceia care i-au spus Duhului Sfânt ce să facă și cum să o facă.

Totuși mai este o speranță privind către secolul al XXI-lea.

CAPITOLUL VIII

STATUTUL FEMEII CREȘTINE DIN SECOLUL AL XXI-LEA PRIVIT DIN PERSPECTIVA RELAȚIEI DE EGALITATE SAU DE SUBORDONARE FAȚĂ DE BĂRBAT

Dacă vorbim de statutul femeii creștine din secolul al XXI-lea va trebui să stabilim zona geografică la care ne referim, deoarece dacă în decursul secolelor statutul femeii s-a modificat, putem spune că, rotind globul pământesc în mâini, se poate arăta o plajă largă în ceea ce privește statutul femeii de astăzi în funcție de țara pe care o urmărim pe glob.

Putem trece de la "femeia, un obiect de necesitate", complet dependentă și subordonată soțului ei, acesta putând face orice dorește cu ea, până la femeia puternică independentă complet egală cu bărbatul având toate drepturile pe care bărbatul le are, atât în societate cât și în Biserică. Între aceste două extreme, găsim fazele intermediare în majoritatea zonelor geografice ale globului.

Ce se întâmplă în România? Din perspectivă socială, teoretic femeia este egala bărbatului, independentă de el. Practic însă există mentalități mai greu de depășit și există prejudecăți. Unei femei îi este foarte greu să se ridice la un anumit nivel în societate, să se mențină acolo și să fie privită cu aceiași ochi cu care ar fi privit un bărbat aflat în aceeași poziție. De asemeni este greu ca o femeie care efectuează o muncă similară unui bărbat să fie plătită la fel cu bărbatul respectiv.

Privind înspre Biserică, situația implicării femeii în vreo activitate a Bisericii ridică multe proteste acest fapt fiind imposibil de realizat deoacamdată.

Bisericile tradiționale nu dau loc femeii în slujire, bisericile protestante la fel iar bisericile neoprotestante oferă posibilitatea femeii doar să recite poezii, să cânte sau să se roage cu voce tare în biserică (și aceasta nu în toate confesiunile). În rest femeile, trebuie să se abțină de la orice implicare. Ele nu au voie să consilieze, nu au acces în comitetele bisericești sau în vreun for de conducere din biserici, nu au voie să țină studii biblice decât cu copiii și cu femeile (și aceasta în foarte puține confesiuni și chiar în foarte puține biserici din cadrul unei confesiuni, în funcție de opțiunea păstorului bisericii respective). Deși femeile constituie în toate bisericile, majoritatea absolută, ele nu au dreptul să-și aducă aportul în vreun fel. Ele nu-și pot exprima părerea și trebuie să tacă în biserică.

Problema darurilor spirituale nu este luată în considerare. Dacă cumva Dumnezeu dă vreun dar special unei femei, ea trebuie să-l înăbușe, limitându-se la regulile și barierele umane impuse lor de către bărbații care conduc bunul mers al lucrurilor în biserici.

Ce se întâmplă însă în Occident? Ce se întâmplă în S.U.A.? Acolo sunt și biserici care mențin punctul de vedere prezentat până aici dar sunt și biserici care au o altă viziune și alte strategii. Mă voi referi la felul în care femeile se implică în lucrare în acele biserici, în nădejdea că va veni o vreme când Îi vom dezlega lanțurile lui Dumnezeu și în România și-L vom lăsa să se miște și să lucreze cum dorește El și cum Îi place Lui. Sperăm să vină vremea când Îl vom scoate pe Dumnezeu din șabloanele minții noastre în care L-am obligat să stea și Îl vom lăsa ca El să fie Domnul și noi robii supuși și ascultători și nu invers, precum facem acum.

Este Cristos suveran peste Biserica Sa? Este Biserica a lui Cristos? Dacă răspunsul la ambele întrebări este "da", atunci poate El să facă ce dorește în Biserică? După Înălțarea lui Cristos, Duhul Sfânt a venit să ducă mai departe lucrarea începută de Cristos, dând daruri spirituale creștinilor, atât femei cât și bărbați. A coborât Duhul Sfânt la Cincizecime doar peste bărbați? Nu. Predica lui Petru face referire clară la bărbați și femei (Fapte 2:17-18). Darurile spirituale la care Pavel face referire (Corinteni 12 și 14, Romani 12:3-13, Efeseni 4:11-14) au fost ele date doar pentru bărbați sau și pentru femei? Afirmă Biblia că unele dintre aceste daruri sunt în exclusivitate pentru bărbați iar altele din ele pot fi întâlnite și la femei? Este Duhul Sfânt suveran peste lucrarea Sa? Poate că cineva gândește: Duhul Sfânt nu acționează în dezacord cu Biblia pe care El Însuși a inspirat-o. Așa este. Dar înțelegem noi Biblia așa cum Duhul Sfânt a inspirat-o? Sau îi dăm Bibliei o înțelegere conform cu gândirea noastră? Oare nu impunem noi Bibliei să spună ceea ce noi gândim în loc să fie invers? Desigur există probleme în traducerea Bibliei și cei care au făcut traducerile au preluat din gama de sensuri ale cuvintelor originare pe acelea care au fost în concordanță cu gândirea lor. Tocmai de aceea este necesară o întoarcere la textele originare și o studiere a factorilor culturali și sociali ai vremii la care autorul face referire.

Atunci când vorbește despre darurile spirituale, Pavel ne învață că darurile Duhului Sfânt sunt date pentru fiecare creștin, fără deosebire de rasă, poziție socială și situație financiară. Toate darurile au fost date pentru binele comun, pentru zidirea trupului lui Cristos. Toate darurile sunt necesare pentru trup ca el să funcționeze și să crească. În pasajele despre daruri din epistolele Pauline, Pavel nu face niciodată deosebire între "darurile bărbaților" și "darurile femeilor" și nici nu a sugerat deosebiri referitoare la faptul că darurile acestea trebuie să se manifeste diferențiat.1 De ce oare astăzi femeile sunt obligate să se supună în manifestarea darurilor lor spirituale, liniilor directoare date de autoritatea bărbaților? În istoria Bisericii nu ne este relatat faptul că femeile trebuie să-și exercite darurile spirituale, inclusiv darul conducerii cu o libertate relativă, începând din Biserica Primară.

Restricțiile pentru femei au început din secolul al II-lea devenind tot mai proeminente în secolele al III-lea și al IV-lea. Schimbarea radicală a apărut cu împăratul Constantin, atunci când el a declarat creștinismul ca religie oficială a Imperiului Roman. Constantin a impus în întreg imperiul conceptul păgân "patria potestas". Acest concept presupunea că toții aveau autoritate absolută peste orice persoană aflată în casa și proprietatea pe care o deținea: soție, copii, sclavi.2

Creștinii au preluat acest concept pentru casele lor și s-au justificat alegând câteva versete din scrierile lui Pavel, fără a privi cu seriozitate la contextul literar și istoric, și punând aceste pasaje "idealuri înalte", înlocuind acele standarde pe care Isus le-a dat: să fi slujitorul tuturor și să te dăruiești pe tine însuți în slujba celorlalți3.

Am văzut așadar momentul în care lucrurile reașezate de Cristos s-au stricat.

Ne întoarcem acum la Biserica secolului al XXI-lea care are menirea să reașeze principiile pe care Cristos le-a dat, pregătindu-I venirea.

Din Vest a venit către noi un cuvânt care ne-a speriat "mișcarea feministă". Am auzit persoane care au etichetat-o drept "mișcarea anticristică" deoarece răstoarnă "buna orânduială" de la noi.

Cu aproximativ treizeci de ani în urmă a luat naștere mișcarea feministă cu scopul de a reconsidera locul și rolul femeii în cămin și în societate. "Feministele" se împart în mai multe grupări, în funcție de idealurile pe care le au: feministele seculare (sunt cele care nu acceptă Biblia ca autoritate), feministele religioase (nu se identifică cu creștinismul, dar au anumite preocupări religioase), feministele creștine (acceptă credința creștină dar consideră autoritatea Bibliei ca fiind limitată) și feministele evanghelice (care cred că Biblia este autoritatea lui Dumnezeu și ele consideră că Biblia vorbește despre o egalitate deplină dintre bărbați și femei)4.

Vorbind despre mișcarea feministă putem accepta că unele din grupări sunt "anticristice" dar, cât privește ultima grupare prezentată, ea nu poate fi considerată la fel.

În America femeile sunt acceptate să își manifeste darurile spirituale în Biserică dar atunci când este vorba de a fi pastor părerile se împart. Southern Baptists (Baptiștii Sudici) sunt de părere că doar bărbații sunt calificați pentru a fi păstori. Assemblies of God (Adunările lui Dumnezeu) sunt de părere că femeile pot fi înzestrate de către Dumnezeu cu toate darurile Duhului Sfânt, ele putând fi ordinate și ca pastori.5

Se ridică aici întrebarea: au renunțat Assemblies of God la prevederile pe care Biblia le dă referitor la femei? Oare gândirea liberală a influențat așa de puternic această mișcare încât din 32.304 lucrători ordinați 5225 să fie femei (16,17 procente) și din cele 12.055 biserici 387 să aibe păstori femei (3,21 procente)? Care sunt argumentele lui Assemblies of God în favoarea acestui mod plenar de slujire al femeilor în Biserică?6

Ca penticostali, abordarea Bibliei se consideră a fi făcut în mod diferit decât nepenticostalii. Penticostalii au în vedere și experiența și aceasta influențează modul de abordare a Bibliei. Nu experiența singură este cea care enunță doctrine teologice ci experiența este o prismă necesară prin care noi înțelegem și ne însușim Cuvântul lui Dumnezeu.7 Pentru a înțelege acest lucru mai ușor să privim la o situație din Biblie, edificatoare.

În Fapte 10 ne este prezentată o abordare hermeneutică pentru a rezolva o problemă dificilă. Trei oameni au plecat din casa lui Corneliu la Iope pentru a-l invita pe Petru în Cezarea. În acest timp Petru se afla pe acoperișul casei așteptând să servească prânzul. El "a căzut într-o răpire sufletească" și a avut o vedenie în care o față de masă se cobora din cer cu tot felul de animale necurate (ne-kosher) pe ea. I s-a spus lui Petru să le ucidă și să le mănânce. Este de reținut răspunsul lui Petru: "Nicidecum, Doamne" "Căci niciodată n-am mâncat ceva spurcat sau necurat" (Fapte 10:14). A fost oare Petru absent atunci când Isus a vorbit despre mâncăruri curate și necurate? Marcu 7:18-19 : "El le-a zis: «Și voi sunteți așa de nepricepuți? Nu înțelegeți că nimic din ce intră în om de afară, nu-l poate spurca? Fiindcă nu intră în inima lui, ci în pântece și apoi este dat afară în hazna?» A zis astfel, făcând toate bucatele curate".

Timp de ani de zile, după cele spuse de Isus, Petru a trăit cu convingerea că nu are libertatea să mănânce animale necurate. Doar când Dumnezeu i-a vorbit personal prin acea vedenie, Petru a acceptat să-și schimbe modul de a se alimenta. Așadar experiența personală a lui Petru l-a determinat să înțeleagă mai clar ceea ce Isus i-a învățat cu ani în urmă. Privind în Fapte 11 în continuare găsim explicațiile pe care Petru le-a dat bisericii din Ierusalim atunci când a relatat despre cele întâmplate în casa lui Corneliu, când Dumnezeu a dat mântuirea și când Duhul Sfânt s-a coborât acolo peste cei prezenți. Petru s-a ridicat împotriva interpretării tradiționale a Vechiului Testament, text pe care el i l-a explica lui Corneliu când a intrat în casa acestuia: "nu este îngăduit de Lege unui iudeu să se însoțească împreună cu unul de alt neam sau să vină la el; dar Dumnezeu mi-a arătat să nu numesc pe nici un om spurcat sau necurat" (Fapte 10:28).

În fața bisericii din Ierusalim Petru și-a motivat acțiunea prin două moduri: experiența personală (Fapte 11:4-15) și textul biblic "Și mi-am adus aminte de vorba Domnului cum a zis: «Ioan a botezat cu apă, dar voi veți fi botezați cu Duhul Sfânt»" (Fapte 11:16).

Bazându-se pe experiența avută și pe Cuvântul lui Dumnezeu Petru a tras concluzia: "cine eram eu să mă împotrivesc lui Dumnezeu?" (Fapte 11:17) iar biserica din Ierusalim a acceptat decizia lui Dumnezeu (Fapte 11:18).

Dumnezeu a lăsat Biserica Primară să se angajeze în dezbateri teologice cu privire la pasajele din Vechiul Testament referitoare la relațiile dintre familiile evreilor și cele ale neamurilor și cele referitoare la necesitatea circumciziei pentru a deveni creștin. Dar Duhul Sfânt a intervenit făcând lucrurile clare, într-un mod în care să fie înțeles și acceptat.8

Având aceste lucruri în minte, să ne întoarcem la implicarea femeii în slujire. Este cu putință ca, pe lângă faptul că analizăm un text biblic, să putem căuta cum acționează Duhul Sfânt în experiența poporului Său? Ce ne învață Biblia despre modul în care Biserica Primară și-a rezolvat problemele doctrinare? Aceasta ar trebui să fie și abordarea noastră hermeneutică a textelor biblice. Înțelegerea textelor biblice trebuie să fie influențată de experiențele în Duhul Sfânt.

Atunci când ne sunt aduse în față texte aparent împotriva implicării femeii în slujire (1 Corinteni 14:34-35 și 1 Timotei 2:11-15), experiența noastră ne spune că aceste texte trebuie interpretate în lumina pasajelor din Ioel 2, Fapte 2 și Galateni 3:28: "Nu mai este nici iudeu, nici grec; nu mai este nici rob, nici slobod; nu mai este nici parte bărbătească, nici parte femeiască, fiindcă toți sunteți una în Cristos Isus".9

În cele prezentate în Fapte 11 dezbaterea în vederea luării unei decizii a bisericii din Ierusalim, s-a făcut după ce Petru și-a relatat experiența avută, experiență care a ajutat Biserica Primară să înțeleagă în mod limpede textele Scripturii.

Privind la trezirea Penticostală din perioada din urmă, în 1901 Duhul Sfânt s-a revărsat atât peste femei cât și peste bărbați. Șase din cei doisprece prezbiteri ("bătrâni") din misiunea din Azusa Street au fost femei. Ei au avut dreptul de a-și pune nevoile peste credincioși pentru a-i trimite ca misionari și evangheliști.

În 1914, Assemblies of God a dat dreptul femeilor să fie ordinate ca evangheliste și misionare dar nu ca prezbiteri. La început, acestor femei ordinate nu li s-a dat permis să voteze în Consiliul General deoarece acolo puteau vota doar prezbiterii.10 Însă în anul 1920 ele au primit dreptul de a vota în Consiliul General, în același an, ceva mai târziu, femeile din Statele Unite primind dreptul de a vota.

Femeile ordinate, neavând calitatea de prezbiteri, nu puteau sluji ca pastori nu puteau oficia căsătorii, botezuri și nu puteau oficia Cina Domnului!

Doar în anul 1935 Consiliul General a permis femeilor ordinate să fie pastori și să fie implicate în toate laturile slujirii din Biserică.11

Au fost necesari câțiva ani pentru Biserica din Ierusalim ca să accepte și neamurile pe picior de egalitate în închinarea și slujirea din Biserica lui Cristos.

Tot așa, au fost necesari câțiva ani ca Biserica botezaților cu Duhul Sfânt să accepte slujirea femeii în Biserică asemeni slujirii bărbaților. După o sută de ani de experiență se poate spune fără nici o ezitare că Dumnezeu cheamă, echipează și folosește femei în lucrare tot atât de eficient precum o face cu bărbații12

Unii oameni s-au întrebat dacă poate femeia lua locul bărbatului. Nu este necesar ca acest lucru să se întâmple. Femeia nu trebuie să ia locul bărbatului, ea poate lua locul alături de el. De multe ori Dumnezeu a folosit o femeie atunci când un bărbat nu a fost disponibil. Sunt astăzi mulți oameni în cer datorită faptului că au fost femei care au răspuns chemării lui Dumnezeu de a-L sluji. Multe femei au sensibilitatea și intuiția pe care bărbații nu o au, ele au dedicarea și angajarea pe care bărbații nu le au.

În cadrul lui Assemblies of God, la ora actuală femeile pot fi întâlnite ca păstori de biserici, pastori asociați, misionare și evangheliste.

Într-un interviu acordat, Superintendent General Thomas E. Trask a răspuns la întrebarea "Cum pot păstorii să încurajeze femeile să își dezvolte darul de lider?" astfel: "Păstorii au nevoie să fie deschiși lucrării și călăuziți de Duhul Sfânt cu privire la implicarea femeilor în lucrare. Dacă păstorii au mintea închisă și prejudecăți în această problemă, ei vor avea o perioadă foarte dificilă dacă vor accepta femeile în slujire. Dar dacă păstorii își vor deschide inimile, Dumnezeu îi va conduce. Atunci ei vor simți ca o necesitate să dea femeilor posibilitatea să se implice în slujire. Când eu am fost păstor, a fost responsabilitatea mea să creez posibilitatea ca femeile să slujească" … "Rolul păstorului este să ajute bărbați și femei să-și descopere darurile spirituale și să creeze oportunitatea ca acele daruri să se dezvolte iar oamenii să fie folosiți de către Dumnezeu".

Întorcându-ne fața din nou către Europa de Est, putem vedea contrastul izbitor atât în societate cât și în Biserică.

În Vest: sentimentul de libertate, de angajare, de bunăstare materială și împlinire a nevoilor. În Est: prejudecăți, legalism, frânare în orice inițiativă, sărăcie (economică), neîmpliniri.

Libertatea femeii în Vest și implicarea ei în slujire este acceptată în aproape toate confesiunile creștine chiar dacă această acceptare nu este în toate confesiunile până la nivelul de păstor; ea există totuși și slujirea de păstor nu este totul în lucrarea din Biserică. Există nivelele inferioare la care femeile au acces.

În România slujirea femeii este încurajată a se face în cadrul familiei. Există femei care organizează periodic întâlniri cu femeile din biserici dar aceste întâlniri nu sunt încurajate de către majoritatea păstorilor, femeile nu sunt încurajate de la amvoane să participe la asemenea întruniri și păstorii urmăresc îndeaproape ce se întâmplă la aceste întruniri “tolerate”. A fost o situație în care un păstor a sfătuit organizatoarea unei astfel de întâlniri: "vă puteți aduna dar să nu predicați, să nu aveți studiu biblic. Să vorbiți de-ale voastre". Cum o întâlnire a femeilor creștine fără un mesaj din Biblie nu putea avea loc, păstorul s-a abținut să mai facă obiecții.

Un altul a sistat asemenea întâlniri pentru că la ele veneau mai multe femei decât la serviciul religios la care el predica. Și soluția cea mai eficientă pe care el a găsit-o cea mai eficientă a fost să sisteze întrunirea care era mai căutată decât a lui.

Alți păstori nici nu doresc să audă despre întruniri ale femeilor. Le consideră un pericol care trebuie stârpit.

Cât de departe este predicarea femeilor în fața unei biserici mixte? Foarte departe. Deocamdată luptăm cu predicarea femeilor în fața femeilor.

Implicarea femeilor în lucrarea din România se mai face simțită și prin evanghelizările pe care ele le fac în închisori și în spitale. Nici în această lucrare nu sunt încurajate și sprijinite financiar și foarte rar sunt sprijinite prin rugăciune.

Tot femeile sunt cele care au dreptul să învețe copiii în școlile duminicale, dar doar pe cei până la vârsta adolescenței. Pentru tineri, bărbații sunt gata pregătiți ca să-i sfătuiască și să-i învețe din Cuvânt, femeile ne mai având acces la acel nivel. Și asta chiar dacă sunt fete acolo, tinere, care probabil s-ar simți mai libere să se deschidă cu problemele lor unor femei decât bărbaților.

Pentru consiliere spirituală păstorii sunt cei autorizați să o facă. Cum pot ei înțelege și sfătui femeile care vin cu probleme sensibile nu putem ști. Și cât curaj și deschidere poate avea o femeie frământată de probleme, pentru a-ți deschide inima și a o deșerta în fața unui păstor bărbat?

În comitetele bisericești nu este loc pentru femei deși ele constituie majoritatea în toate confesiunile creștine din România. Femeile din România au dreptul să studieze în Institute Teologice dar nu au dreptul decât într-o arie foarte restrânsă să-și folosească toate cunoștințele asimilate și să lase Duhul Sfânt să lucreze prin ele. Oricum, nu se pot dedica plenar slujirii, deoarece ele au nevoie de mijloace de subzistență, pentru lucrarea lor limitată neputând fi susținute financiar.

Totuși, este foarte important la cine ne raportăm. Dacă privim către Occident, ne simțim marginalizate. Dacă privim către Orient, ne simțim privilegiate.

Important este ca puținul care ne este permis să-l facem, să-l facem cu credincioșie în fața Marelui Stăpân care cunoaște toate lucrurile.

CAPITOLUL IX

CONCLUZII

Egalitate sau subordonare ? Este femeia egală bărbatului în slujire sau trebuie să i se subordoneze? Răspunsul la această întrebare am dorit să îl găsim după citirea acestei lucrări. Dar nu răspunsul nostru, răspunsul pe care îl știm sau cel care ne place, ci răspunsul pe care Dumnezeu îl are pentru noi. Pentru a înțelege ceea ce Dumnezeu dorește să ne spună, trebuie să eliminăm din gândirea noastră toate tradițiile, toate prejudecățile, toate părerile personale. Cu mintea astfel golită, să căutăm să înțelegem, să acceptăm și să asimilăm pentru viața noastră ceea ce Dumnezeu dorește pentru fiecare dintre noi.

Am expus ceea ce așteaptă Dumnezeu de la noi, atunci când am prezentat modul în care a creat Dumnezeu omul și destinația pe care El a dat-o omului (bărbat și femeie). Suntem egali în fața Lui, am fost creați egali. Pervertirea omului, prin neascultarea poruncii date în Eden, a produs pervertirea relației dintre bărbat și femeie. Cel mai tare a pretins supunerea celui mai slab. Porunca și ordinea pe care Dumnezeu a creat-o la început a fost călcată în picioare. Dumnezeu nu a dorit să vadă stăpân și sclavă! El a dorit să vadă doi oameni – un bărbat și o femeie – mergând alături pe cale, ținându-se de mână, iubindu-se.

Lucrarea de față constituie o abordare generală a subiectului, avându-se în vedere faptul că literatura noastră duce lipsă de o abordare pe această temă.

Pașii pe care am dorit să-i arăt că s-au făcut de-a lungul istoriei omenirii, au fost următorii: Dumnezeu la Creație, a făcut femeia și bărbatul egali în relații și în atribuții. A urmat căderea în păcat, pervertirea omenirii și a relațiilor interumane. Venirea lui Cristos a avut ca o consecință și reabilitarea stării și a relațiilor care au fost la începutul creației. În istoria Bisericii a urmat o perioadă de apostazie astfel ca, la sfârșitul mileniului doi, Duhul Sfânt să revină cu chemarea dragostei lui Dumnezeu, chemare la refacerea relației omului cu Dumnezeu și a omului cu semenul său. Duhul Sfânt a venit prin <ploaia târzie> și pentru a restaura starea omului la nivelul aceleia avute înainte de cădere.

În Psalmul 68:11-12, David spune: “Un cuvânt spune Domnul, și femeile aducătoare de vești bune sunt o mare oștire: împărații oștirilor fug, fug, și cea care rămâne acasă, împarte prada”.

Libertatea adevărată implică responsabilitate. Dumnezeu ne-a dat libertatea să facem ceea ce El dorește să facem, să fim ceea ce El dorește să fim. Dumnezeu a lansat chemarea pentru unele femei să Îl slujească în public iar pentru altele chemarea Lui este să îl slujească în medii restrânse, printre prieteni, vecini și în familie. Este libertatea pe care El o are să cheme la slujirea pe care El o dorește pe aceia pe care El îi dorește și care răspund chemării. Chemarea la slujire Dumnezeu a lansat-o tuturor femeilor creștine. Puține sunt acelea care slujesc ca păstori sau ca predicatori, din cauza statutului pe care femeile îl au în Biserică și a barierelor care le stau în față. Dar oportunitățile pentru slujire le au toate femeile. În primul rând în cadrul familiei, prin evanghelizarea copiilor, a celorlalți membrii ai familiei, a vecinilor, a colegilor. Femeia poate sluji prin rugăciune, prin ospitalitate, încurajând pe ceilalți, întâmpinând nevoile celor din jur. Marea însărcinare a lui Cristos pentru Biserica sa este: “ duceti-vă în toată lumea și propovăduiți Evanghelia la orice făptură”(Marcu 16:15). Nu avem însă pentru femei porunca:”stați acasă, în tăcere”. Fiecare copil al lui Dumnezeu trebuie să discearnă voia lui Dumnezeu pentru sine însuși, indiferent dacă aceasta este ca să stea acasă sau să meargă și să vestească Evanghelia prin feluritele metode care stau la îndemână (cântând, evanghelizând de la om la om, predând în școli duminicale, etc.). Dumnezeu va răspunde dorinței sincere pe care creștinul o are privitoare la căutarea voii lui Dumnezeu și a slujirii Lui.

Dr. J.G. Morrison a spus: “Venirea lui Isus Cristos a salvat condiția femeii. Nu este vorba doar de salvarea sufletului, ci este vorba de faptul că locul femeii nu este la picioarele bărbatului ci alături de el. Femeile creștine nu trebuie sa-și uite chemarea. Ele au descendente spirituale pe Sara, Debora, Ana din Vechiul Testament și din Noul Testament pe Maria, mama lui Isus, Elisaveta, Maria din Betania, Maria Magdalena (care a stat până la sfârșit la picioarele crucii lui Isus și a fost prima la mormântul lui) și alte femei din zilele de început ale predicării Evangheliei, care L-au slujit și L-au însoțit pe Isus. De asemeni, în decursul istoriei au fost femei care au arătat credincioșie, devotament, eroism, au suferit martirajul, și toate acestea pentru a fi pe placul Domnului lor, Isus Cristos. Ele au mers pe cale predicând Evanghelia și predând cauza Evangheliei generatiei care le urma…Amintiți-vă, surorilor că voi aveți o minunată moștenire și o extraordinară responsabilitate”1

Ceea ce trebuie ca femeile creștine să facă la acest început de mileniu trei, este să se întoarcă la dragostea dintâi în relația lor cu Isus Cristos, întoarcere care face o schimbare radicală în interiorul lor. Apoi, prin darurile spirituale pe care Duhul Sfănt le dă, fiecare trebuie să-și identifice darul și să-l folosească pentru zidirea Bisericii lui Cristos. Chiar dacă sunt limitări și bariere, dorința de slujire va aduce și oportunitățile de a o face.2

Privind înspre Biblie, concluzia care se poate trage este că femeia este egală cu bărbatul în fața lui Dumnezeu, atât din punct de vedere spiritual cât și în slujire. Diferența care există în ceea ce privește admiterea femeilor în lucrare la diferite nivele din cadrul bisericii este cauzată de cultura popoarelor, de contextele sociale și istorice și de deschiderea pe care creștinii o au în fața libertății de acțiune a Duhului Sfânt.

Egalitate sau subordonare ?

Egalitate. Totuși, “Dumnezeu ne-a chemat să trăim în pace” (1 Corinteni 7:15b) și

“Noi care suntem tari, suntem datori să răbdăm slăbiciunile celor slabi, și să nu ne plăcem nouă înșine. Fiecare din noi să placă aproapelui, în ce este bine, în vederea zidirii altora” (Romani 15:1-2)

Așadar, subordonarea față de Dumnezeu și Cuvântul Său.

Acele femei care pot să slujească lui Dumnezeu predicând Evanghe

lia public și au acest dar din partea lui Dumnezeu, să o facă. Celelalte să slujească lui Dumnezeu în dorința de a zidi Biserica și în dragoste.

Bibliografie

Academia Română, Institutul de Lingvistică “ Iorgu Iordan “, Dicționar Explicativ al Limbii Române, Univers Enciclopedic, 1997

…The Anchor Bible Dictionary, vol.6, Doubleday, New York, 1992

Attias, Jean-Christophe, Esther Benbassa, Dicționar de civilizație iudaică, Larousse, Bordas, 1997

…Bibilia de studiu pentru o viață deplină, Life Publishers International, 1992

…Dicționar Biblic, Stephanus, București, 1995

…Dicționar Biblic, Cartea Creștină,Oradea, 1995

…Enciclopedia Biblică, Logos-Cluj Napoca, 1996

…Novum Testamentum Graece, Deutche Bibelgesellschaft, Stuttgart, 1993

…Women in ministry-four views, Bonnidell Clouse, Robert G. Clouse, 1989

Barclay, William, Analiză semsntică a unor termeni din Noul Testament, Societatea Misionară Română, Wheaton, Illinois, 1992

Bărnuț, Daniel, Emeric Hubert, Jozsef Kovacs, Dicționar grec-român pentru studiul cuvintelor Noului Testament, Teologos-Cluj Napoca, 1999

Bristow, John Temple, What Paul really said about women, Harper San Francisco, 1991

Carrez, Maurice, Francois Morel, Dicționar grec-român al Noului Testament, Societatea Biblică Interconfesională Română, 1999

Clark, Doug, Foreign Missions, “ Jesus and women “, Spring, 2001

Dowley, Tim, Ghid Biblic al studentului, Three’s Company, 1993

Felix, Paul W., M.S.J., vol.5, nr.2, “ The Hermeneutics of Evangelical Feminism “

France, R. T., Women in the Church’s Ministry, William B. Eerdmans Publishing Company, 1997

Halley, H., Manual biblic, Door of Hope, 1983

Hanes, Richard a., Dumnezeu I-a creat …bărbat și femeie, Lampadarul de Aur, 1996

Hartman, Kristina, Femei ca mine și cs tine

Hubbard, Gay M., Women: the misunderstood majority, Word Publishing, 1992

Hybels, Bill, Onest cu Dumnezeu?, Noua Speranță, 2000

Karssen, Gien, Numele ei este femeie, Stichting Antwoord,

The Netherlands

MacDonald, Williams, Comentar la Noul Testamant, C L V, 1998

Malcom, Kari Torjesen, Women at the crossroads, Inter Varsity Cristian Fellowship on the United States of America, 1982

Maxwell, Leslie E., Women in ministry, Ruth C. Dearing, 1987

Oglice, Mia, Femeile Bibliei, 1999

Schultz, Samuel J., Călătorie prin Vechiul Testament, Harper and Row Publishers, 1980

Tenney, Merril C., Studiu al Noului Testament, Wm. B. Eerdmans Publishing, 1961

Tenney, Merril C., James I. Pacher, Wiliam White, Viața cotidiană în vremurile biblice, Agape, 1997

Trask, Thomas, Foreign Missions, “ Ask the supperintendent-A woman’s place in ministry”, Spring 2001

Wood, George O., Foreign Missions, “ Exploring why we think the way we do about <Women in ministry>, Spring 2001

Similar Posts