Rolul Atentiei In Invatarea Scolara

=== l ===

CUPRINS

Introducere

Atentia-delimitari conceptuale………………………….……..5

Formele atentiei……………………………………………….7

2.1. Atentia involuntara…………………….…………………7

2.2. Atentia voluntara……………….…………………………9

2.3. Atentia post-voluntara………………………….…………12

Distragerea atentiei……………………………………………14

Educarea atentiei………………………………………………16

Atentia – factor conditional al invatarii………………………..17

Atentia si neatentia la lectii a elevilor..………………………..19

Concluzii………….…………………………………………………24

Bibliografie…………………………………………………………26

INTRODUCERE

Atenția este o formă superioară de activare psihofiziologică prin care se asigură desfășurarea optimă a proceselor psihice de cunoaștere și a oricărei activități teoretice sau practice – destinată atingerii unui scop. Ea este una dintre funcțiile psihice extrem de necesară oricărui tip de activitate umană, cu atât mai mult activității de învățare.

Cea mai importantă caracteristică a atenției este, în mod incontestabil în opinia tuturor specialiștilor selectivitatea. Dacă un fapt, o idee, un stimul verbal prezintă interes pentru o persoană, generează trăiri afective, aceste stări motivațional-afective vor orienta și susține atenția cu ușurință și pe perioade lungi de timp. Orientarea atenției spre anumiți stimuli este concomitentă cu inhibarea altor stimuli, realizându-se astfel un fenomen de filtraj senzorial și de organizare, de autoreglare a energiei psihonervoase.

Suntem „bombardați” de milioane de stimuli și totuși, doar unii ne atrag atenția și anume aceia care au legătură cu cele trei întrebari fundamentale din viața noastră, cei care ne agresează securitatea, cei care ne stimulează sexul sau cei care fac parte din dialogul nostru cu Eternitatea. Dar există și stimuli neconștienți care ne atrag atenția involuntar. Întrebarea care se pune este următoarea „Care dintre aceste stimuli ne vor atrage atenția ?”. Răspunsul se poate da cu ajutorul principiului dominației lui Uhtonski, care spune că, dacă sunt mai mulți stimuli cel mai puternic va focaliza atenția noastră.

Deci atenția asigură o funcție de selecție: printre stimulii care ne „bombardează” organismul, unii beneficiază de un tratament prioritar, care se traduce printr-o facilitare a percepției lor, de alegerea și de producerea unor răspunsuri adecvate, alții sunt parțial sau total ignorați.

ATENTIA DELIMITARI CONCEPTUALE

În literatura de specialitate găsim numeroase definiții ale atenției din care reiese că a fi atent înseamnă într-un fel a te închide față de lumea exterioară, spre a te focaliza asupra a ceea ce te interesează.

Def: Atenția este un act de selectare psihică activă prin care se realizează semnificația, importanța și ierarhizarea unor evenimente, obiecte și fenomene care ne influențează existența (acordăm atenție lucrurilor care ne interesează și o menținem prin scopul urmărit).

Def: Este procesul psihic de orientare selectivă, de concentrare a energiei psihonervoase asupra unor obiecte, însușiri sau procese, menite să conducă la sporirea eficienței activității psihice, cu deosebire a proceselor cognitive.

Unii autori însă pun sub semnul întrebării aceste definiții ale atenției sub aspectul ei selectiv, ca focalizare asupra unei activități particulare în detrimentul celorlalte, considerând că atenția este un concept multidimensional.

Atenția îndeplinește următoarele funcții:

de pregătire și orientare(selectivă) a subiectului în vederea efectuării unei acțiuni(mentale sau motorii);

de detectare și relevare a obiectului acțiunii;

de fixare și menținere în câmpul conștiinței a scopului, mijlocului și motivului acțiunii;

de control asupra traiectoriei acțiunii;

de înregistrare și evaluare a rezultatelor acțiunii;

Slăbirea sau tulburarea patologică a atenției atrage după sine dezorganizarea generală a comportamentului, fiind grav afectate finalitatea și eficiența lui.

Atenția este un atribut al celorlalte procese psihice. Dacă se asociază cu percepția, atunci aceasta va fi mai clară, precisă și completă. Dacă se asociază cu memoria, atunci aceasta va fi mai bogată, fidelă, trainică. Dacă se asociază cu gândirea și imaginația, atunci acestea vor fi mai eficiente, profunde și creatoare.

Atenția este necesară, este o condiție a reflectării conștiente eficiente, este un proces psihic, dar și un proces de cunoaștere.

Formele atenției

În școală, atenția reprezintă un factor esențial care condiționează fidelitatea recepționării cunoștințelor, gradul înțelegerii și asimilării lor de către elevi.

În același timp, procesul instructiv-educativ constituie și cadrul obiectiv cel mai important de dezvoltare a atenției, asigurând trecerea treptată de la forma elementară a atenției involuntare la forma superioară a atenției voluntare, iar de la aceasta la atenția post-voluntară.

În activitatea de învățare atenția acționează prin cele trei forme între care nu se poate face o delimitare strictă.

Clasificarea atenției este foarte vastă și se poate face după numeraose criterii. Cea mai uzuală clasificare este după natura reglajului.

2.1. Atenția involuntară este declanșată de stimuli interni și externi și constă în orientarea, concentrarea neintenționată, declanșată spontan și fără efort voluntar. Atenția involuntară poate fi atrasă de mediul exterior, ca urmare a organizării particulare a câmpului perceptiv în care apare un obiect detașat din ansamblu. Această formă a atenției o întalnim și la animale. Există câteva calități ale stimulilor care pot provoca, pot capta atenția involuntară: intensitatea stimulilor, contrastul, noutatea, apariția sau dispariția bruscă, complexitatea, proprietatea stimulilor de a se adapta interesului etc. Este în general de scurtă durată menținându-se atâta vreme cât durează acțiunea stimulilor care o provoacă.

În viața de toate zilele ni se întâmplă, adeseori, să fim treziți dintr-o activitate fără să dorim acest lucru sau chiar fără să știm. Ex. Să presupunem că citim o carte suntem confundați în lumea minunatelor personaje și peripeții descrise de autor. Nu știm ce se întâmplă în jurul nostru. Deodată o voce ajunge la noi: Nu te uita! Și ne uităm. Nu am vrut să ne uităm, eram absorbit de lectura romanului. Dacă nu ni s-ar fi adresat cuvintele Nu te uita nu ne-am fi uitat. Dar fără să vrem cuvintele ne-au trezit, ne-au făcut se fim atenți la o altă activitate.

Unele obiecte, fenomene se impun atenției noastre, se fac să ne orientăm întreaga activitate psihică asupra lor, ne atrag privirea fără să vrem, fără nici un fel de intenție și efort din parte noastră.

Forma de atenție în care orientarea și concentrarea activității psihice asupra obiectelor și fenomenelor din relaitatea înconjurătoare se realizează fără a se propune dinainte acest lucru, fără a depune un efort special în această direcție este o atenție neintențională, involuntară.

Atenția involuntară are nenumerate cauze care se reduc în esență la modificările survenite în mediul înconjurător. Dar nu orice schimbare și modificare produsă în jurul nostru se pot impune atenției. Multe zgomote care se produc în imediata noastră apropiere sunt, de cele mai multe ori neobservate. Pentru ca obiectele și fenomenele din realitatea înconjurătoare să poate deveni obiectele ale atenției trebuie să aibă o seri de particularitați și însușiri.

Una dintre aceste însușiri este tăria, puterea, intensitatea lor. Nu orice sunet ne va atrage atenția ci acel sunet puternic.

Sosirea într-un oraș a unui circ cu șirul de mașini trezește cu mai multă repeziciune atenția involuntară, de cât trecerea pe stradă a aceluiași autobuz sau troleibuz pe care le vedem zilnic.

Vocea schimbată a profesoruluil (când crescută, când înceată, când oprită brusc ) gesturile care însoțesc explicațiile trezesc mai curând atenția involuntară, decât o voce monotonă sau o plimbare prin clasă.

Contrastul dintre obiecte și fenomene, caracterul său neașteptat al acestora sunt alte însușiri care determină trezirea atenției involuntare.

La caracteristicile de mai sus ale obiectelor și fenomenelor se mai adaugă și o altă acțiunea intervitentă, schimbarea, varierea însușirilor obiectelor. În general acele obiecte care rămân nemișcate în câmăpul atenției mai îndelungat nu reușesc să se intereseze prea mult. Ele devin monotone, plictisitoare, atenția obosește curând.

Apariția atenției involuntare depinde, însă, și de interesele, pasiunile, dorințele, trebuințele e care le au oamenii. Un om pasionat după sport va obseva cu multă ușurintă un afiș privind un meci de fotbal, decât altul care nu este preocupat ce activități sportive.

2.2. Atenția voluntară se caracterizează prin prezența intenției de a fi atent și a efortului voluntar de a-l menține. Deci această formă de atenție depinde în mare măsură de individ și de motivațiile sale. Fiind autoreglată în mod conștient atenția voluntară este superioară atât prin mecanismele verbale de producere, cât și prin implicațiile ei pentru activitatea omului. Autoreglajul voluntar se realizează prin orientarea intenționată spre obiectul atenției, selectivitate în funcție de scop și creșterea efortului psihic. Atenția voluntară este esențială pentru desfășurarea activității, dar datorită consumului energetic sporit, a intervenției oboselii se poate menține pe o perioadă relativ scurtă de timp.

Mobilizarea și concentrarea atenției voluntare se poate menține cu ajutorul cuvântului care mărește valoarea semnalizării unor stimuli, cuvântul orientează atenția.

Aceste două forme ale atenției sunt conexate între ele, existând grade de trecere a uneia în cealaltă. De exemplu învățarea începe cu atenția voluntară, apoi apare interesul, plăcerea de a învăța, atenția treptat devenind involuntară.

Atenția involuntară este, în general, de scurtă durată și de aceea ea nu se poate ajuta prea mult în cunoașterea obiectelor și fenomenelor cu care venim în contact. Pentru a realiza o cunoaștere adecvată a acestora este necesar să stăruim mai mult asupra lor. Sunt situații în care este necesar să depunem un efort de voință pentru realizarea unor activități mai puțin plăcute, renunțând pentru un moment la alte activități, mai plăcute. Desigur că pentru un elev din clasele mai mici jocul este mai plăcut, mai atrăgător decât învățătura. Pentru a lăsa jocul la o parte și a trece la învățătură, elevul mic face un mare efort, își propune în mod conștient, intenționat să învețe.

Atenția ce se manifestă de ei nu mai este o atenție involuntară, neintenționată ci dimpotrivă, una voluntară, intenționată.

Prezența scopului și a efortului voluntar în vederea realizării diverselor activități caracterizează această formă de atenție.

Atenția voluntară are o mare importanță în procesul învățării. Această stimulează și mobilizează omul în vederea realizării cu succes a variatelor sale activități. Atenția voluntară este ce atât mai necesară în procesul muncii, învățăturii, cu cât acesta ridică uneori în fața oamenilor o serie de dificultăți, momente grele, plictisitoare, cărora trebuie să li se facă față, să fie depășite. Acesta se poate realiza numai prin inteția și efortul omului, prin orientarea conștientă a întregii activități psihice asupra lor.

În legătură cu atenția voluntară o problemă care se ridică este acea a menținerii ei asupra obiectelor și fenomenelor. În cadrul procesului de menținere a atenției voluntare, un rol deosebit de important revine însuși omului.

Când scopul unei activități este bine stabilit, când știm că activitatea desfășurată este utilă, atunci ne putem mobiliza cu mai multă ușurință în vederea realizării ei, atenția noastră fiind atrasă și menținută de tot ceea ce duce spre realizarea corespunzătoare a activității respective. În afara de stabilirea clară a scopului și de corelarea lui cu interesele și treburile, omul își poate impune să fie atent, se poate mibiliza în această direcție, mai ales în momentele dificile, critice ale muncii sau atunci când se face trecerea de la o activitate la alta.

Un rol important în menținerea atenției voluntare îl are organizarea mediului înconjurător în care desfășoară activitatea. Dacă știu că nu pot lucra cu radioul deschis atunci îl închid. Dacă luminea prea slabă sau prea puternică precum și anumite zgomote mă deranjează fac în așa fel ca acești excitanți să nu mai acționeze asupra mea. La majoritatea oamenilor atenția voluntară se menține pentru o perioadă mai lungă în condiții de liniște.

Nu trebuie să rămânem însă cu ideea că în toate cazurile și la toți oameni crearea unei atmosfere de liniște favorizează concentrarea atenției asupra obiectelor. Sunt oameni care nu pot lucra, decât cu radioul deschis, diverse sunete emise de acesta fiind un stimulator și un întăritor al atenției voluntare.

De mule ori omul folosește diferite procedee care îl ajută în menținerea atenției voluntare. Astfel, uneori, citim ținându-ne capul în mâinile pentru a orienta câmpul vizual numai asupra textului din față, alteori vorbim cu voce tare, ne plimbăm, subliniem idei prin gesturi.

Cu totul altceva se întâmplă atunci începem să citim o carte la care la început nu se trezește nici un fel de interes, nu ne pasionează deloc, parcurgerea ei necesitând depunerea unor eforturi serioase.Atenția involuntară ne este stimulată pe loc și intră în funcțiune atenția voluntară. Noul, neobișnuitul, interesantul trezește atenția involuntară.. Pentru un moment locul atenției voluntare este luat de atenția involuntară, o stare psihică a fost înlocuită cu alta. Apoi se poate reveni la vechea stare. Prin această alterări repetate înlocuiri permanente, asistăm la apariția unui efect cu totul deosebit. Ne obișnuim să fim atenți un timp mai îndelungat fără a depune eforturi prea mari, chiar și atunci când activitatea este la început dificilă.

Este vorba evident de o altă formă a atenției care se deosebește de formele precedente. Ea are unele caracteristici care o aseamănă cu atenția voluntară, prezența scopului fixat – și cu cea involuntară – diminuarea sau eliminarea efectului voluntar, este denumită atenție postvoluntară.

Între cele trei tipuri ale atenției involuntară, voluntară, postvoluntară – nu există o graniță rigidă ci dinpotrivă o impletirea a lor. Înlocuirea uneia prin alta ușurează desfășurarea activității umane, o face pe aceasta din urmă plăcută.

2.3. Atenția post-voluntară este o formă superioară de manifestare a atenției, fiind o atenție specializată, bazată pe obișniunțe și se formează prin educație, pentru că atenția se poate educa. Această formă a atenției servește cel mai bine învățării.

Pe parcursul unei activități de învățare (o lecție de 50 de minute) atenția elevilor se modifică. În primele 5 minute întră în funcțiune atenția involuntară și crește capacitatea de concentrare, apoi scade atenția involuntară datorită reducerii gradului de noutate și intră în funcțiune atenția voluntară bazată pe efort conștient, voluntar. Atenția crește treptat, atingând cota maximă după 25-35 de minute. După 34-45 de minute de activitate intensă, atenția începe să scadă, manifestându-se oboseala intelectuală.

Atenția are o serie de însușiri ( pozitive și negative) care pot facilita sau perturba activitatea de învățare a elevilor.Stabilitatea atenției constă în menținerea de durată a orientării și concentrării asupra aceluiași obiect sau asupra aceleiași activități. Stabilitate nu înseamnă încremenirea atenției, ci manifestarea ei cu anumite fluctuații, care nu-și întrerup orientarea.

Volumul atenției reprezintă cantitatea de obiecte sau fenomene care pot fi cuprinse simultan în câmpul reflectării clare. Această cantitate este în funcție de gradul de asemănare al obiectelor, de posibilitatea de a le reuni într-un tot, într-un ansamblu, printr-o semnificație comună, de vârsta subiectului, de starea lui de sănătate sau de oboseală, de gradul de dezvoltare a cunoștințelor lui.

Flexibilitatea atenției înseamnă posibilitatea comutării ei de la un obiect la altul, de la o activitate la alta. Ea este influențată de particularitățile activităților în cadrul cărora ea se manifestă, de profunzimea intereselor, de bogăția cunoștințelor, de gradul de dezvoltare psihică generală a individului.

Distribuția atenției este capacitatea de a cuprinde în câmpul ei două sau mai multe activități deodată. Ea este posibilă numai dacă una din activități este automatizată, transformată în deprindere. Elevul poate să ia notițe și, în același timp, să fie atent la conținutul și sensul celor expuse de profesor.

3. distragerea atenției

Distragerea atenției este opusul concentrării. Distragerea atenției este rezultatul acțiunii diferitelor stimuli, care determină interesele persoanei într-o altă direcție, de exemplu: apariția și instalarea oboselii, diminuarea interesului și apariției plictiselii etc.

Distragerea atenției se mai poate întâmpla și în cazul reactualizării de către un stimul direct, a unor interese legate de cele trei capitole ale vieții.

Problema atenției a facut obiectul unor cercetări în laboratoarele de psihologie experimentală deoarece este un proces psihic relativ ușor de măsurat.

Au fost elaborate importante studii și cercetări științifice pentru a fi identificați factorii care intervin în scăderea vigilenței concentrației și în descoperirea mijloacelor ce pot întreține atenția concentrată la un nivel cât mai înalt. Rezultatele au arătat că mai ales în cazul unor operații monotone, atenția scade rapid, dincolo de o durată de 20 de minute se instalează oboseala.

S-a constatat că stările afective au un rol important în stabilirea atenției și că ea este un act adaptiv ce poate fi dezvoltat prin procedeul de învățare. De asemenea, interesul este tendința de a da atenție unor obiecte, persoane sau situații, de care suntem atrași și în care găsim satisfacții. Tot el stimulează dorința de a continua o experiență începută, în timp ce aversiunea duce la abandonare și respingere.

Cercetările psihologice experimentale analizează, pe lângă stabilitatea atenției, și fenomenele de distragere, distribuție și comutare a acesteia. Pentru a înțelege capacitatea de menținere a atenției în condiții perturbatoare, (zgomot, surse de lumină, monotonie, oboseală, stări emoționale etc.), trebuie să știm că orice act de atenție constă în forma unei dominante prin concentrarea excitației într-un anumit focar și inhibării altor centri subdominanți.

Astfel, dacă în timpul desfășurării unei activități unilaterale, monotone, procesele mobilizatoare se sting, un excitant colateral le poate dezhiba, periodic intensificând concentrarea atenției. De aici recomandarea psihologilor ca în anumite situații să nu se lucreze în liniște absolută: o muzică în surdină melodioasă (stimulent complementar) nu stânjenește munca, ci o favorizează. Dar stimulii complementari puternici sunt inhibitori și perturbatori în menținerea atenției, ei reduc energia activității dominante și determină apariția unei noi reacții de orientare , a unei noi dominante (muzica puternică, stridentă, însoțită de un text care ne antrenează emoțional distrage atenția).

Gradul de distragere a atenției depinde de motivația, de interesul pe care îl avem pentru activitatea desfășurată și de noutatea și varietatea acesteia.

Atenția concentrată poate fi menținută și în cazul în care activitatea este automatizată, deprinderile sunt bine consolidate sau când suntem obișnuiți, adaptați să lucrăm în prezența unor excitanți perturbatori specifici locului de muncă.

Distragerea atenției trebuie combătută pentru că generează superficialitate și carențe în pregătirea elevului.

4. EDUCAREA ATENTIEI

Importanța majoră a atenției în procesul de învățare școlară impune necesitatea dezvoltării și educării ei.

Educarea atenției se face, în primul rând, prin educarea formelor și însușirilor ei.

În educarea atenției involuntare un rol important îl are formarea unor interese largi, stabile și profunde. Elevul trebuie orientat spre activități utile pentru care să manifeste dorința de a cunoaște.

Formarea și dezvoltarea intereselor are rol important și în educarea atenției voluntare, în legătură directă cu educarea voinței.

În procesul de predare-învățare educarea atenției și dezvoltarea însușirilor ei presupun:

trezirea interesului pentru problema/tema de studiat

dinamizarea permanentă a procesului de gândire și implicare acțională în activitate ( să întrebăm, să răspundem, să cerem explicații, să experimentăm, să comparăm etc.)

legarea faptelor vechi de cele noi, dar și de cele proiectate pentru a se înfăptui în viitor reprezintă o bună modalitate pentru a menține mai mult timp atenția trează.

îndeplinirea conștientă a activității bazată pe înțelegerea diferitelor ei faze dă posibilitatea atenției să se mențină asupra tuturor componentelor activității.

activitatea organizată, planificată, desfășurată metodic, contribuie la concentrarea, stabilitatea și distribuția atenției.

5. Atenția – FACTOR CONDITIONAL AL INVATARII

În orice act de învățare intervine de fapt întreg psihismul, dar dacă în anumite momente domină un proces, într-o altă fază intervine mai evident altul. Într-un act de cunoaștere elementară se distinge îndeosebi rolul atenției, percepției și memoriei.

Nu poate exista un act de cunoaștere eficientă fără o focalizare a conștiinței elevului, fără câștigarea atenției sale. Atenția realizează o optimizare a cunoașterii: ea selectează o anumită porțiune din câmpul perceptiv, intensificând impresia, asigurându-i și mai multă claritate. Atenția concentrată implică și rapiditatea sesizării unui eveniment așteptat. Este puternic influențat de motivație, de stările afective și este însoțit de caracteristici bine cunoscute ale posturii și mimicii.

Cele trei forme principale ale atenției (involuntară, voluntară și post-voluntară) sunt absolut necesare în procesul învățării sistematice. Ca exemplu amintim copilul, care este obligat să facă exerciții la un anumit instrument muzical, are nevoie de voință la început, dar treptat, muzica îl va atrage și nu va mai cere efort voluntar. Astfel atenția voluntară se transformă în atenție post-voluntară.

Din punct de vedere al desfășurării și organizării procesului didactic sunt importante condițiile care favorizează concentrarea involuntară a atenției. Condițiile externe sunt:

Noutatea obiectelor, fenomenelor, situațiilor le atrage elevilor imediat atenția. Deci numai dacă avem certitudinea unui aspect important, dar de obicei nesesizat, are rost să expunem ceva familiar copiilor.

Intensitatea stimulilor de asemenea este foarte importantă. O lumină, un sunet puternic trezesc atenția, obiectele mari sunt observate mai repede decât cele mici, și mai ales culorile vii, ținând desigur cont de realitate și de contrast.

Mișcarea, schimbarea, variația atrag ușor atenția. De exemplu filmul este mai interesant și util decât prezentarea unor imagini statice cu ajutorul unor planșe sau fotografii.

Dintre factorii interni cel mai important este interesul. Cultivarea interesului elevilor este una dintre sarcinile principale ale școlii, ele influențând puternic viața psihică.

6.ATENTIA SI NEATENTIA LA LECTII A ELEVILOR

Prima conditie a desfasurarii unei lectii, a unui proces de invatare este atentia, care presupune orientarea selectiva a activitatii psihice, asu-

pra unui obiect, fenomen etc. paralel cu asigurarea unui tonus celebral optim. Din multimea de stimulari care actioneaza asupra receptorilor, su-

biectul alege si raspunde in mod corespunzator numai la o mica parte:cir-

ca 1% din aceste influente parcurg- dupa D.E.Berlyne- sistemul nervos pentru a iesi sub forma de comportamente. Filtrajul si selectia mesajelor are loc nu numai la nivelul scoartei celebrale, ci si in etajele inferioare ale sistemului nervos.

Concentrarea atentiei determina cresterea eficientei activitatii cog-

nitive si motorii. Cercetarile arata ca un optimum de atentie corespunde unui grad de excitabilitate medie, unui nivel medie de activare cerebrala, care faciliteaza integrarea mesajelor (10) si ca sub acest nivel nu are loc reactia de orientarea, in timp ce depasirea nivelului optim produce mai curand o reactie de alarma, de neliniste, care distorsioneaza perceptia sau caracterul adaptiv al reactiei.

Focarul de excitabilitate optima corespunzator atentiei concentrate atat in sfera senzoriala, intelectuala, cat si in cea motrica determina-prin inductie negativa- inhibitia celorlalte zone corticale. In consecinta, atentia comporta doua laturi solidare: concentratie asupra unui fapt, asupra unei idei sau activitati si detasarea simultana fata de rest. Rezistenta fata de stimulii perturbatori, distractivi, constituie indirect o masura a gradului de concentrare.

Elevul isi poate mentine atentia concentrata asupra unui fapt sau obiect in medie 15-20 de minute, eventual si mai mult daca il observa, il examineaza etc. Evident, exista variatii in gradul de concentrare, anumite oscilatii usoare, fara a se intrerupe directia, orientarea de baza a atentiei. Dificultatea la lectii consta in a mentine stabila concentrarea activitatii.

De asemenea, volumul atentiei, adica numarul de obiecte sau feno-

mene care pot fi cuprinse simultan si cu suficienta claritate in campul a-

tentiei, are un caracter limitat. Dupa unele estimari campul nostru percep-

tiv nu depaseste, intr-un domeniu senzorial dat, 4-7 elemente diferite pre-

zentate simultan. In centrul atentiei se afla desigur, la un moment dat, un numar mai mic de date discrete. La scolarii din primele clase volumul atentiei este mai restrans. De aceea anumite dificultati de invatare pot sa provina din supraincarcarea campului de aprehensiune al elevului. De exemplu, tabla este prea incarcata, sau se cer corelate la lectie prea multe

elemente, eventual distantate in spatiu ori timp. Alternarea focarului de excitabilitate optima presupune, de asemenea, o anumita mobilitate a pro-

ceselor nervoase.

Fenomenul atentiei se exteriorizeaza intr-un tablou de comportare usor de identificat de profesorul cu experienta: o motricitate redusa a cor-

pului si a mainilor, privirea atintita asupra sursei de stimuli, orientarea a-

paratului auditiv pe traiectoria undelor sonore , o mimica aprobativa sau dezaprobatoare (dupa caz), dupa caz reactii spontane -in expresia fetei- in momentele de neintelegere a materialului etc. In schimb, elevul neatent are o privire absenta, distrata, se preocupa de lucruri straine de lectie, este mereu agitat, da semne de plictiseala, parca numara minutele pana la pau-

za. Cand atentia este centrata unui punct oarecare, ochii privesc parca in gol.

Se intampla insa ca expresia sa nu redea fidel starea reala a atentiei. Spre exemplu, un elev poate sa stea nemiscat si cu privirea atintita spre profesor, dar cand este intrebat in legatura cu cele predate sa dea raspun-

suri cu totul straine de lectie;dimpotriva, un alt copil mai vioi, nu tocmai linistit in banca si cu tendinte de a antrena vecinii la vorba, surprinde prin raspunsul corect la o intrebare adresata de profesor pe neasteptate. Prin urmare, asupra atentiei copiilor, ca si asupra reusitei lectiei ca atare, nu se poate conchide numai pe baza expresiei, ci trebuie puse intrebari de son-

daj sau prevazute fixari partiale. Pe de alta parte, trebuie mentionat ca li-

nistea ideala, pozitia riguroasa de ascultare, stare completa de nemiscare– prin faptul ca silesc copiii sa-si inhibe prea mult miscarile, reactivitatea – duc mai repede la oboseala, indeosebi la clasele mici si mijlocii.

Abaterea sau distrugerea atentiei apare uneori ca efect al inhibitiei externe. Un stimul nou, neobisnuit sau mai intens, provoaca prin inductie negativa in scoarta cerebrala un focar puternic de excitatie, care pune in umbra, inhiba pe cele existente. In consecinta, atentia se va indrepta spre noua sursa de stimulari. In cazul lectiilor orale, stimulii sonori colaterali exercita obisnuit o influenta perturbanta mai mare decat cei vizuali.

Desigur in baza fenomenului neatentiei stau, de asemenea, nume-

roase surse interne: lipsa de interes, de motivatie, preocupari laterale, starea de oboseala, lacune in educatia vointei si altele. Dupa cum se stie, in clasele mari intervine o diferentiere a intereselor, care se accentueaza evident catre sfarsitul scolaritatii, datorita mai ales supraincarcarii.Anche

tele efectuate in randul elevilor atesta disocierea neta a mecanismelor energetice, repartizarea eforturilor in clasele terminale ale scolii medii in-

deosebi asupra domeniului de optiune profesionala. In consecinta atentia va fi prin definitie selectiva.

Nu trebuie ignorat la lectii nici fluxul liber al asociatiilor, orientat mai ales pe directia preocuparilor laterale. O parte din elevi abia asteapta sa fie chemati altii la raspuns sau sa inceapa explicarea noii teme, pentru ca in timpul acesta sa poata visa. O asociatie provocata de o intamplare sau o preocupare exterioara lectiei pot avea ca efect indeosebi la preado-

lescenti, o distragere indelungata si constanta. Pe fondul monotoniei se intaleaza usor saturatia psihica.

Exista diferente individuale relativ stabile in ceea ce priveste mani-

festarea neatentiei, fapt care a dus chiar la schitarea unei tipologii. Astfel unii elevi prezinta o atentie extrem de fluctuanta, manifesta nerabdare la lectii, nevoie de variatie in activitate si in décor, sunt mereu agitati sau ocupati cu ceva strain de ora, intreaba ceva pe vecini, rasfoiesc cartea, intorc capul la cel mai mic zgomot. Este tipul excitabil nestapanit, la care neatentia se contureaza intr-un tablou de indisciplina.

La alti elevi, lipsa de atentie apare sub forma unei pasivitati, care se asociaza cu o stare exterioara de nemiscare, deci cu o concentrare aparen-

ta; in fond ei fixeaza privirea mult timp asupra obiectului fara sa-l urma-

reasca in fapt, sunt inerti, nu-si pot comuta atentia de la un obiect la altul.

O organizarea corecta a lectiei poate preveni sau elimina in buna masura toate aceste forme de neatentie. Printre procedeele eficace in aceasta privinta se mentioneaza grija de a da sarcini concrete , de a face ca fiecare elev sa fie ocupat, apoi asigurarea unui continut si a unor meto-

de variate in cadrul lectiei, si desfasurarea activitatii in ritm optim

CONCLUZII

Atentia presupune activarea selectiva, concentrarea si orientarea energiei psihonervoase in vederea desfasurarii optime a activitatii psihice, in special a proceselor cognitive.Se disting mai multe forme de atentie, in functie de natura reglajului implicat- atentia involuntara, voluntara si postvoluntara. Acestea se dezvolta treptat, ca urmare a maturizarii structural-functionale a creierului si antrenarii in activitate (mai intai in cea de joc, apoi in cea scolara si profesionala).

Selectivitatea atentiei este posibila prin activarea mecanismelor de filtrare, care blocheaza trecerea informatiei nerelevante, permitand accesul doar a celei semnificative. Astfel spus, atentia este focalizata asupra stimulilor principali, ceilalti fiind ignorati.

Concentrarea optima a atentiei presupune investirea energiei psihonervoase asupra unui stimul care reprezinta obiectul atentiei. Stimulii periferici sau chiar din afara campului atentiei sunt vag receptinati sau ignorati.

Orientarea atentiei consta in directionarea acesteia asupra unui obiect sau fenomen legat de sarcina care trebuie indeplinita. Este necesara pe tot parcursul invatarii scolare in perspectiva asigurarii eficientei acesteia.

Dezvoltarea calitatilor atentiei ( volum, stabilitate, concentrare, distribuitate, mobilitate) trebuie sa realizeze tinandu-se cont de particularitatile de varsta. Este cunoscut faptul ca in primii ani de scoala volumul atentiei este relativ redus, numarul de elemente asupra carora se poate focaliza atentia simultan nefiind foarte mare. Elevilor le este dificil sa se concentreze simultan asupra explicatiilor verbale, aspectelor intuitive, raspunsurilor date de colegi, desfasurarii propriu-zise a activitatii-distributivitatea atentiei. Stabilitatea atentiei( persistenta cat mai indelungata ) se dezvolta odata cu varsta.Daca cei de clasa intai isi pot mentine atentia intr-o activitate maxim douazeci-douazeci si cinci de minute, in clasa a patra-in jur de patruzeci si cinci de minute, la sfarsitul liceului- pauza poate veni si dupa mai mult de o ora. Concentrarea atentiei (intensitatea optima a explicatiei anumitor centrii corticali, raspunzatori de prelucrarea informatiei implicata in sarcina respectiva) poate fi afectata in cazul suprasolicitarii (prea multe sarcini)., dar si datorita pasivitatii (plictiseala duce in mod inevitabil la neatentie). De aceea se recomanda:

alternanta activitatii in plan mental cu aplicatiile practice, manipularea de obiecte, pentru accesibilizarea intelegerii unor notiuni complexe ( particularitatile stadiului operatiilor concrete);

asigurarea unui tempou adecvat al lectiei, eliminandu-se „timpii morti”, dar si graba;

modularea tonului folosit de cadrul didactic, astfel sa se evite monotonia;

modificarea pozitiei cadrului didactic in clasa, astfel incat sa nu le fie distrasa atentia de sarcinile in care sunt implicati.

BIBLIOGRAFIE

Cretu, Tinca, Psihologia educatiei, Editura Credis, Bucuresti, 2004

Jude, Ioan – Psihologie școlară și optim educațional, E.D.P., București, 2002.

Kulcsar, Tiberiu, Factorii psihologici ai reușitei școlare, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1978

Miroiu, Adrian – Învățământul românesc azi, Ed. Polirom, Iași, 1998.

Neacșu, Ioan – Motivație și învățare, E.D.P., București, 1978

Nicola, Ioan – Tratat de Pedagogie școlară, Ed. Aramis, București, 2000.

Niculescu, Rodica Mariana – Pedagogie generală, Ed. Scorpion, București, 1996.

Piaget, J. – Psihologia inteligenței, Ed. Științifică, București, 1991.

Popescu, V. Vasile – Strategii la nivelul unității de învățământ pentru promovarea succesului școlar în Revista de Pedagogie nr. 1 – 2

Radu Floru, Atenția, Revista de psihologie, Nr 19, 1973

Roșca, Alexandru, Psihologie generală, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1975

Salavastru, Dorina, Psihologia educatiei, Editura Polirom, Iasi, 2004

Vrabie, Dumitru – Psihologia atitudinii elevului față de aprecierea școlară, Ed. Porto – Franco, Galați, 1994