Psalmii Mesianici Si Implinirea Profetiilor

Introducere

,,Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu si de folos spre învățătură,spre mustrare,spre îndreptare,spre înțelepțirea cea întru dreptate”.(2Tim.3,16) Pentru aceasta a fost scrisă de Duhul Sfânt pentru ca toți oamenii să ia leac pentru suferințele lor.Una ne învață profeții,altele ne învață cărțele istorice,altele Legea și altele Proverbele,dar Cartea Psalmilor cuprinde ce e folositor din toate : profețește cele viitoare,ne aduce aminte de istorii,ne învață cele morale și aduce sănătate sufetelor celor împovărate de patimi.De aceea în biserica noastră Psalmii au reprezentat nu doar cea mai înmiresmată carte din Sfănta Scriptură a Vechiului Testament ci și cea mai iubită carte de rugăciune și laudă aduse de cel credincios lui Dumnezeu,fie în însingurarea cămării sale,fie în mijlocul comunității dreptmăritoare adunate în Sfăntul locaș pentru închinare.Însă motivul forte pentru care ea a fost cea mai iubită carte din Sfânta Scriptură este că ea se folosește de arta versificării și de farmecul melodiei care fac învățăturile cuprinse în ea să fie transmise odată cu sunetul dulce și lin care contribuie nespus de mult la sporirea plăcerii de a primi cuvântul cel cuprins în această carte. Importanța acestei cărți a făcut ca să fie în limba română cartea cea mai tradusă din întreaga Biblie pentru care a fost apreciată și citită de către toți credincioși încăt Nicolaie Iorga obișnuia să spună că „poporul român s-a născut în tinda Biserici,iar abecedarul pe care a învățat să citească a fost Psaltiea”

Comentatori ai psalmilor precum Sfăntul Vasile cel Mare,Sfăntul Chiril al Alexandriei,Sfăntul Niceta de Remesiana,Sfăntul Iustin Martirul și Filosoful,Cuviosul Eftimie Zigabenul , Sfăntul Nicodim Aghioritul și Fericitul Augustin sunt încă un motiv, alături de celelalte amintite mai sus, care m-a determinat să-mi propun a studia această carte.Tema însă pe care am ales-o și anume caracterul hristologic respectiv ideea mesianică din psalmi a fost determinată de faptul că împlinirea profețiilor mesianice denotă caracterul revelat al Sfintei Scripturi precum și adevărul religiei creștine.

Capitolul I

Poezia Vechiului Testament

1.Psalmii in contextul poeziei antice.

Dacă omul dintotdeauna și-a simțit lăuntrul adiat de fiorul sacru, avem toate motivele să credem că nici adierile artei nu i-au fost străine. Cavernele Altamirei ne-au păstrat capodoperele de pictură preistorică, cuneiformele Mesopotamiei ne-au transmis Epopeea lui Ghilgameș, hieroglifele Egiptului s-au rostit în cartea Morților, harpa davidică ne-a dăruit Psalmii. Iar dacă arta i-a fost adusă lui Dumnezeu ca o jertfă bineplăcută din tot ceea ce omul credea că are mai bun, atunci poezia psalmilor nu este altceva decât teologia în starea ei de grație muzicală.

Alături de Psalmi în Vechiul Testament exista o serie de cărți care sunt scrise într-o formă poetică. Acestea sunt: Cartea Proverbelor, Cartea Iov, Cântarea Cântărilor, Ecleziastul și Plângerile lui Ieremia.

Această colecție de cărți se înscrie ca o categorie distinctivă între cărțile Vechiului Testament și este cunoscută sub denumirea de cărți didactico-poetice.

Pe lângă aceste cărți întreg poetice, mai întâlnim și în alte cărți ale Vechiului Testament, fragmente cu formă poetică. Caracterul difuz al poeziei este cauza pentru care o regăsim și în celelalte cărți în afara cărților poetice.

În cărțile istorice, fragmentele poetice sunt următoarele:

Cântarea lui Moise:

„ Să cântăm Domului căci cu slavă S-a preaslăvit!…

Tăria mea și mărirea mea este Domnul, căci El m-a izbăvit.

Acesta este Dumnezeul meu și-L voi preaslăvi

Dumnezeul părintelui meu și-L voi preaînălța!…”(Ieșire:15; 1-19)

Cântarea chivotului:

„Scoală Doamne, și să se risipească vrăjmașii Tăi și să fugă de la fața Ta cei ce te urăsc pe Tine. Întoarce-Te, Doamne la miile și zecile de mii ale lui Israel”(Numeri:10;35-36).

A doua cântare a lui Moise:

„Ia aminte cerule și voi grăi! Ascultă, pământule, cuvintele gurii mele!…

Căci numele Domnului voi preamări…”(Deut:32;1-43).

Cântarea Anei:

„Bucuratu-s-a inima mea întru Domnul, înălțată a fost fruntea mea de Domnul Dumnezeul meu…

Nimeni nu este sfânt ca Domnul, că nu e altul afară de Tine, și nimeni nu e puternic ca Dumnezeul nostru…”(I Regi;2;1-16).

În cărțile profetice fragmentele poetice sunt:

Rugăciunea lui Iona:

„Strigat-am către Domnul în strâmtoarea mea, și El m-a auzit; din pântecele locuinței morților către El am strigat și El a luat aminte la glasul meu!…”(Iona;2,3-10).

Cântarea viei lui Iahve: „Vreau să cânt pentru prietenul meu căntecul lui de drgoste pentru via lui. Prietenul meu avea o vie pe o coastă mănoasă….”(Isaia;5,1 și u.)

Acestea nu sunt decât câteva din numeroasele texte poetice din Vechiul Testament având în vedere că nu mai puțin de o treime din Vechiul Testament este alcătuită din texte poetice întrucât în contextul lumii vechi, evreii au fost poporul cu cea mai bogată înzestrare poetică.

Cât despre Noul Testament, deși poezia nu abundă vom reține splendidele accente lirice din Evanghelia după Luca:

Salutarea Elisabetei: „Binecuvântată ești tu între femei…”(1;42-45)

Imnul Sfintei Fecioare Maria: „Mărește suflete al meu pe Domnul…”(1;46-55).

Rugăciunea dreptului Simeon: „Acum slobozește pe robul Tău Stăpâne…”(2;29-32) la care vom adăuga observația că o seamă dintre învățăturile enunțiative ale Mântuitorul sunt structurate pe paralelismul poeziei ebraice.

2. Arta poetică

Pentru înțelegerea cărților poetice este necesar să fie cunoscută tehnica versificației ebraice. La vechii evrei nu era folosită în arta poetică, rima, adică potrivirea sau cadența sunetelor sau cuvintelor finale din două sau mai multe versuri, ci s-a urmărit o anumită ritmicitate sau succesiune a ideilor. Astfel o idee dintr-un vers spre a fi mai bine pusă în evidență a fost preluată în al doilea, în al treilea sau chiar în al patrulea vers cu cuvinte sinonime sau antitetice.

Tehnica aceasta de construire a poeziei ebraice este cunoscută sub denumirea de „paralelismul membrelor”, adică este tehnica reluării în paralelă sau a repetării ideii în două sau mai multe versuri consecutive. Astfel structurată poezia Vechiului Testament reprezintă un unicat. Unii pun metoda paralelismului sub semnul providenței divine care a orânduit ca acele admirabile poezii cuprinse în scrierile biblice amintite să poată fi mai lesne traduse și în alte limbi păstrându-se structura ritmică a ideilor ceea ce nu s-ar fi putut întâmpla în cazul în care s-ar fi utilizat rima sunetelor sau cuvintelor.

Acest paralelism îmbracă mai multe forme:

1.Paralelismul sinonimic este cel mai frecvent întâlnit și constă în repetarea în a doua parte a versetului a primei părți inversând termenii acestuia:

„Cine se va sui în muntele Domnului și cine va sta în locul cel sfânt al Lui”(Ps 23;3) sau:

„După dorirea inimii lui, i-ai dat lui și de voia buzelor lui nu l-ai lipsit pe el”(Ps 20;2)

Această repetare face mai clară prima idee dar o și amplifică. De exemplu:

„Doamne, nu cu mânia Ta să mă mustri pe mine, nici cu urgia Ta să mă cerți”(Ps 6;1).

„Cerurile spun slava lui Dumnezeu și facerea mâinilor Lui o vestește tăria”(Ps 18;1)

„Cerurile” au echivalent în stihul al doilea „tăria” iar „slava lui Dumnezeu” corespunde cu „lucrarea mâinilor Sale” care în același timp explică în ce constă slava (măreția lui Dumnezeu).

Acestea au fost exemplele de paralelism sinonimie în formă de distih și care sunt foarte numeroase în psalmi.

Mai întâlnim paralelism sinonimic și în formă de trei stihuri.

Ex: „Fericit bărbatul care n-a umblat în sfatul necredincioșilor și în calea păcătoșilor nu a stat și pe scaunul hulitorilor n-a șezut”(Ps 1.1).

Putem întâlni chiar și paralelism sinonimic în formă de patru stihuri.

Ex: „Nu te vei teme de frica de noapte, de săgeata ce zboară ziua,

De lucru ce umblă în întuneric, de molima ce umblă întru amiază”(Ps 90;5-6).

2. Paralelismul antitetic sau opozițonal constituie o tehnică de versificație în care se utilizează sentințe și maxime contrare sau antitetice cu alte cuvinte se pun cele doua stihuri în opoziție sau în contrast de gândire.

Ex: „Că știe domnul calea drepților iar calea necredincioșilor va pieri”(Ps. 1.6) sau:

„Unii se laudă cu căruțele lor, alții cu caii lor, iar noi ne lăudăm cu numele Domnului Dumnezeului nostru.

Aceștia s-au împiedicat și au căzut, iar noi ne-am sculat și ne-am îndreptat.”(Ps 19;8-9)

3.Paralelismul sintetic (progresiv) sau complementar îmbină stihurile care se aseamănă între ele numai cu privire la forma construcției sau cu privire la proporția lungimii. Stihul al doilea dezvoltă ideea exprimată în primul stih. Acest paralelism se apropie de proză.

Ex: „Legea Domnului este fără prihană, întoarce sufletele; mărturia Domnului e credincioasă; înțelepțește pe cel simplu”(Ps 18;8 s.u.) .

Ceea ce putem observa este o oarecare cadență a stihurilor. Un exemplu mai extins de paralelism sintetic avem în Psalmul 46:

„Toate popoarele bateți din palme, strigați lui Dumnezeu cu glas de bucurie.

Că Domnul este Preaînalt, înfricoșător, Împărat mare, peste tot pământul.

Supusu-ne-a nouă popoare și neamuri sub picioarele noastre;

Alesu-ne-a nouă moștenirea Sa frumusețea lui Iacob pe care a iubit-o

Suitu-S-a Dumnezeu întru strigare, Domnul în glas de trâmbiță.

Cântați Dumnezeului nostru, cântați;cântați Împăratului nostru, cântați;

Că Împărat a tot pământul este Dumnezeu; cântați cu înțelegere

Împărățit-a Dumnezeu peste neamuri, Dumnezeu șade pe tronul cel Sfânt al Său.

Mai marii popoarelor s-au adunat cu poporul Dumnezeului lui Avraam;

Că a lui Dumnezeu sunt puternicii pământului, El foarte S-a înălțat”

4.Alte tehnici.

Unii autori vorbesc despre un paralelism „climatic”(de la gr. klimax, „seară”) unde al doilea stih reia o parte din primul subliniindu-l. Această structură apare frecvent în psalmii treptelor:

„Domnul cel tare și puternic, Domnul cel puternic în război”(Ps 23;8 b-c)

Ar mai fi de menționat aici și tehnica acrostihului sau alfabetarismului, adică succesiunea versurilor în ordinea alfabetică. Avem ca exemplu aici psalmul 118/119. Este vorba de o tehnică foarte pretențioasă și ca atare foarte greu de realizat. Din păcate această tehnică poate fi observată doar în textul originar. Acest psalm este una din capodoperele poeziei evreiști întrucât cele 176 de versete sunt grupate în 22 de formațiuni a câte 8 versete fiecare, iar fiecare verset din aceiași grupă începe cu aceiași consoană din alfabetul ebraic (care are 22 de consoane), în formă de acrostih. Psalmul constă în 22 de serii de octete în acrostih. Tocmai de aceea prin traducere se pierde frumusețea și chiar sensul conținutului încât numai originalul poate transmite deosebita bogăție de frumusețe și idei așezate în conținutul psalmilor prin inspirația Duhul Sfânt.

Se mai pot observa și o serie de procedee care țin de construirea imaginii cum ar fi vocabularul poetic, adică folosirea arhaismelor, sinonimelor poetice ale cuvintelor uzuale care subliniază căutarea rădăcinilor, conștientizarea încadrării într-o istorie, asumarea trecutului. Un alt procedeu este caracterul concret al imaginii care are menirea actualizării pentru destinatar a celor relatate. De asemenea se mai folosește metafora și metonimia care oferă limbajului posibilitatea de a se apropia de mister.

Dacă ne referim însă la titlurile sau subtitlurile unor versiuni literare dintre care unele sunt foarte valoroase precum: Psaltirea în versuri sau Psaltirea versificată putem spunem că aceste titluri sunt improprii pentru că Psalmii au fost co nu sunt decât câteva din numeroasele texte poetice din Vechiul Testament având în vedere că nu mai puțin de o treime din Vechiul Testament este alcătuită din texte poetice întrucât în contextul lumii vechi, evreii au fost poporul cu cea mai bogată înzestrare poetică.

Cât despre Noul Testament, deși poezia nu abundă vom reține splendidele accente lirice din Evanghelia după Luca:

Salutarea Elisabetei: „Binecuvântată ești tu între femei…”(1;42-45)

Imnul Sfintei Fecioare Maria: „Mărește suflete al meu pe Domnul…”(1;46-55).

Rugăciunea dreptului Simeon: „Acum slobozește pe robul Tău Stăpâne…”(2;29-32) la care vom adăuga observația că o seamă dintre învățăturile enunțiative ale Mântuitorul sunt structurate pe paralelismul poeziei ebraice.

2. Arta poetică

Pentru înțelegerea cărților poetice este necesar să fie cunoscută tehnica versificației ebraice. La vechii evrei nu era folosită în arta poetică, rima, adică potrivirea sau cadența sunetelor sau cuvintelor finale din două sau mai multe versuri, ci s-a urmărit o anumită ritmicitate sau succesiune a ideilor. Astfel o idee dintr-un vers spre a fi mai bine pusă în evidență a fost preluată în al doilea, în al treilea sau chiar în al patrulea vers cu cuvinte sinonime sau antitetice.

Tehnica aceasta de construire a poeziei ebraice este cunoscută sub denumirea de „paralelismul membrelor”, adică este tehnica reluării în paralelă sau a repetării ideii în două sau mai multe versuri consecutive. Astfel structurată poezia Vechiului Testament reprezintă un unicat. Unii pun metoda paralelismului sub semnul providenței divine care a orânduit ca acele admirabile poezii cuprinse în scrierile biblice amintite să poată fi mai lesne traduse și în alte limbi păstrându-se structura ritmică a ideilor ceea ce nu s-ar fi putut întâmpla în cazul în care s-ar fi utilizat rima sunetelor sau cuvintelor.

Acest paralelism îmbracă mai multe forme:

1.Paralelismul sinonimic este cel mai frecvent întâlnit și constă în repetarea în a doua parte a versetului a primei părți inversând termenii acestuia:

„Cine se va sui în muntele Domnului și cine va sta în locul cel sfânt al Lui”(Ps 23;3) sau:

„După dorirea inimii lui, i-ai dat lui și de voia buzelor lui nu l-ai lipsit pe el”(Ps 20;2)

Această repetare face mai clară prima idee dar o și amplifică. De exemplu:

„Doamne, nu cu mânia Ta să mă mustri pe mine, nici cu urgia Ta să mă cerți”(Ps 6;1).

„Cerurile spun slava lui Dumnezeu și facerea mâinilor Lui o vestește tăria”(Ps 18;1)

„Cerurile” au echivalent în stihul al doilea „tăria” iar „slava lui Dumnezeu” corespunde cu „lucrarea mâinilor Sale” care în același timp explică în ce constă slava (măreția lui Dumnezeu).

Acestea au fost exemplele de paralelism sinonimie în formă de distih și care sunt foarte numeroase în psalmi.

Mai întâlnim paralelism sinonimic și în formă de trei stihuri.

Ex: „Fericit bărbatul care n-a umblat în sfatul necredincioșilor și în calea păcătoșilor nu a stat și pe scaunul hulitorilor n-a șezut”(Ps 1.1).

Putem întâlni chiar și paralelism sinonimic în formă de patru stihuri.

Ex: „Nu te vei teme de frica de noapte, de săgeata ce zboară ziua,

De lucru ce umblă în întuneric, de molima ce umblă întru amiază”(Ps 90;5-6).

2. Paralelismul antitetic sau opozițonal constituie o tehnică de versificație în care se utilizează sentințe și maxime contrare sau antitetice cu alte cuvinte se pun cele doua stihuri în opoziție sau în contrast de gândire.

Ex: „Că știe domnul calea drepților iar calea necredincioșilor va pieri”(Ps. 1.6) sau:

„Unii se laudă cu căruțele lor, alții cu caii lor, iar noi ne lăudăm cu numele Domnului Dumnezeului nostru.

Aceștia s-au împiedicat și au căzut, iar noi ne-am sculat și ne-am îndreptat.”(Ps 19;8-9)

3.Paralelismul sintetic (progresiv) sau complementar îmbină stihurile care se aseamănă între ele numai cu privire la forma construcției sau cu privire la proporția lungimii. Stihul al doilea dezvoltă ideea exprimată în primul stih. Acest paralelism se apropie de proză.

Ex: „Legea Domnului este fără prihană, întoarce sufletele; mărturia Domnului e credincioasă; înțelepțește pe cel simplu”(Ps 18;8 s.u.) .

Ceea ce putem observa este o oarecare cadență a stihurilor. Un exemplu mai extins de paralelism sintetic avem în Psalmul 46:

„Toate popoarele bateți din palme, strigați lui Dumnezeu cu glas de bucurie.

Că Domnul este Preaînalt, înfricoșător, Împărat mare, peste tot pământul.

Supusu-ne-a nouă popoare și neamuri sub picioarele noastre;

Alesu-ne-a nouă moștenirea Sa frumusețea lui Iacob pe care a iubit-o

Suitu-S-a Dumnezeu întru strigare, Domnul în glas de trâmbiță.

Cântați Dumnezeului nostru, cântați;cântați Împăratului nostru, cântați;

Că Împărat a tot pământul este Dumnezeu; cântați cu înțelegere

Împărățit-a Dumnezeu peste neamuri, Dumnezeu șade pe tronul cel Sfânt al Său.

Mai marii popoarelor s-au adunat cu poporul Dumnezeului lui Avraam;

Că a lui Dumnezeu sunt puternicii pământului, El foarte S-a înălțat”

4.Alte tehnici.

Unii autori vorbesc despre un paralelism „climatic”(de la gr. klimax, „seară”) unde al doilea stih reia o parte din primul subliniindu-l. Această structură apare frecvent în psalmii treptelor:

„Domnul cel tare și puternic, Domnul cel puternic în război”(Ps 23;8 b-c)

Ar mai fi de menționat aici și tehnica acrostihului sau alfabetarismului, adică succesiunea versurilor în ordinea alfabetică. Avem ca exemplu aici psalmul 118/119. Este vorba de o tehnică foarte pretențioasă și ca atare foarte greu de realizat. Din păcate această tehnică poate fi observată doar în textul originar. Acest psalm este una din capodoperele poeziei evreiști întrucât cele 176 de versete sunt grupate în 22 de formațiuni a câte 8 versete fiecare, iar fiecare verset din aceiași grupă începe cu aceiași consoană din alfabetul ebraic (care are 22 de consoane), în formă de acrostih. Psalmul constă în 22 de serii de octete în acrostih. Tocmai de aceea prin traducere se pierde frumusețea și chiar sensul conținutului încât numai originalul poate transmite deosebita bogăție de frumusețe și idei așezate în conținutul psalmilor prin inspirația Duhul Sfânt.

Se mai pot observa și o serie de procedee care țin de construirea imaginii cum ar fi vocabularul poetic, adică folosirea arhaismelor, sinonimelor poetice ale cuvintelor uzuale care subliniază căutarea rădăcinilor, conștientizarea încadrării într-o istorie, asumarea trecutului. Un alt procedeu este caracterul concret al imaginii care are menirea actualizării pentru destinatar a celor relatate. De asemenea se mai folosește metafora și metonimia care oferă limbajului posibilitatea de a se apropia de mister.

Dacă ne referim însă la titlurile sau subtitlurile unor versiuni literare dintre care unele sunt foarte valoroase precum: Psaltirea în versuri sau Psaltirea versificată putem spunem că aceste titluri sunt improprii pentru că Psalmii au fost compuși dintru început în versuri.

Toate aceste considerații formulate subliniază valoarea excepțională a Bibliei, nu numai sub raport duhovnicesc ci și din punct de vedere literar artistic. Găsim în paginile ei frumuseți literare de o muzicalitate inegalabilă. Texte precum cele din Psalmii 8 și 103 unde sunt descrise pe de o parte atotputernicia și atotînțelepciunea lui Dumnezeu, iar pe de altă parte măreția și valoarea creației, rămân modele de ingeniozitate și măiestrie poetică.

Trăsătura cea mai caracteristică a poeziei biblice este lirismul. Prin aceasta accesibilitatea ei la sufletul uman în general este de necontestat. Se poate vorbi de o sete neostoită și de un interes mereu susținut după gustarea frumuseților duhovnicesc tăinuite în cuprinsul poemelor didactico-poetice ale Vechiului Testament și în special din Psalmi unde găsim celebrate atributele divine, puterea lui Dumnezeu, bunătatea Sa și intervenția Sa providențială în destinul omului și al lumii.

Capitolul II

Psaltirea

1.Despre Psaltire.

Dintre cărțile poetice ale Vechiului Testament Psaltirea, această grădină de flori care cuprinde în sine fructele celorlalte cărți ale Vechiului Testament după cum zice Sfântul Atanasie, a fost și rămâne cartea cea mai des folosită de Biserică și de crendicioși pentru rugăciune, meditație și zidire sufletească.Ea a rămas ceea ce a fost de la început: o carte a sufletului credincioșilor. Mântuitorul însuși a vorbit despre ea ca despre o scriere reprezentativă, atunci când adresându-se Apostolilor după Înviere le-a adus aminte că se cuvenea să se împlinească toate cele scrise despre El în Legea lui Moise, în Profeți și în Psalmi.(Luca: 24;44) Când suporta chinurile de pe Golgota, Mântuitorul a citat din Psalmi. În ziua Cincizecimii, Petru s-a întors instinctiv la Psalmi pentru a găsi cuvinte prin care să le explice niște adevăruri vitale oamenilor cucernici adunați la Ierusalim. În Vechiul Testament, Iona pe când se afla în vreme de necaz în ceea ce el numește „pântecele chitului” s-a rugat lui Dumnezeu și rugăciunea lui scurtă era impregnată cu citate din Psalmi.

Psaltirea nu a fost numai Evanghelie profetică, ci a rămas precum era firesc și ca o culegere de Psalmi sau cântări religioase, rugăciuni și învățături pe care cei dintâi creștini le întrebuințau nu numai la slujba dumnezeiască ci și în viața de toate zilele. Și cu drept cuvânt, fiindcă Psaltirea ca și toată Scriptura din care și ea face parte „ este de Dumnezeu insuflată și de folos spre învățătură” așa cum ne învață Sfântul Apostol Pavel.

1.Numele de Psaltire este redarea cuvântului grecesc „psaltirion” care a însemnat la început un instrument muzical cu coarde, apoi o cântare acompaniată de un instrument de acest fel. Apoi cuvântul a însemnat colecția Psalmilor. Titlul evreiesc al Psaltirei este „Sefer Tehlim” sau prescurtat „Tilim” adică, cartea laudelor întrucât cuvântul „tehila” înseamnă laudă, cântare de laudă, psalm de laudă.

2.Numărul psalmilor este de 150 și au fost cuprinși într-un volum recunoscut totdeauna atât de evrei cât și de creștini. La acest număr se mai adaugă un psalm cu numărul 151 care se află în traducerea alexandrină însă el nu este canonic. Dar deși acest psalm nu este canonic, totuși el pare a avea ca autor pe David întrucât ne prezintă o serie de evenimente din viața lui David descrise la persoana întâi, importanța psalmului decurgând tocmai din numărul mare de informații pe care ni-l dă.

3.Timpul alcătuirii Psalmilor nu este același cu momentul apariției Psaltirii în canon. Nici o altă carte din Biblie nu are atât de mulți scriitori și nu se extinde pe o așa lungă perioadă de timp ca această carte a psalmilor. Timpul scrierii Psalmilor se identifică cu timpul diferiților autori, Psalmii fiind de origine cântări sau poeme individuale care apoi au fost adunate în mici colecții și în final au format colecția Psalmilor din Sfânta Scriptură.

Scriși în timpuri diferite și de către autori diferiți, toți acești psalmi au fost adunați în colecții succesive și păstrați la templu sfânt , unde erau cântați sau recitați în cultul zilnic sau la sărbători. Cea mai mare parte a fost scrisă și colecționată înainte de exil. După exil preotul Ezdra este acela care reconstituie și completează cu psalmii care s-au scris ulterior colecția anterioară exilului.

În forma care o avem astăzi, cartea Psalmilor exista deja în secolele III-II î. d. Hr. deoarece o avem cuprinsă în întregime în Septuaginta a cărei traducere s-a efectuat în aceste două secole. Destinația cu preponderență cultică a Psaltirii se deduce între altele și din împărțirea ei în cinci cărți în alalogie cu cărțile Pentateuhului, fiecare dintre ele terminându-se cu o doxologie.

4. Cuprinsul psalmilor. Aceștia au fost grupați cu mare greutate pe categorii datorită cuprinsului lor foarte variat, fiecare psalm cuprinzând teme atât de diferite dar și amestecate între ele. Dacă i-am caracteriza din punct de vedere general, am nesocoti trăsăturile specifice și invers. Totuși ținând cont de ideea principală din fiecare psalm putem încerca o clasificare aproximativă precum urmează:

1.Psalmi de laudă.

Sunt acei psalmi în care se cântă slava și puterea lui Dumnezeu și a lucrărilor Lui. Ex ps. 18 și 20:

„Cerurile spun slava lui Dumnezeu și facerea mâinilor Lui o vestește tăria…”(Ps.18;1)

„Doamne, întru puterea Ta se va veseli împăratul și întru mântuirea Ta se va bucura foarte”(Ps.20;1)

Psalmistul își face o bucurie, o plăcere deosebită din a lăuda pe Dumnezeu. Pentru milostivirea lui Dumnezeu, psalmistul zice:

„Mare este Domnul și lăudat foarte în cetatea Dumnezeului nostru în muntele cel Sfânt al Lui”(Ps.47;1) iar în alt loc zice:

„Că mai bună este mila Ta decât viața; buzele mele Te vor lăudă

Așa Te voi binecuvânta în viața mea și în numele Tău voi ridica mâinile mele”(Ps.62;4-6)

Făcând parcă o sinteză a mărețiilor lui Dumnezeu, psalmistul îndeamnă la lăudarea lui Dumnezeu nu numai pe oameni ci și pe îngeri și pe toate făpturile care împodobesc universul, căci parcă toate vorbesc despre Ziditorul lor:

„Lăudați pe Domnul toți îngerii Lui, lăudați-L pe El toate puterile Lui.

Lăudați-L pe El soarele și luna, lăudați-L pe El toate stelele și lumina…

Lăudați pe Domnul toți cei de pe pământ…

Lăuda Lui pe pământ și în cer”(Ps.148;2-13)

2.Psalmi dogmatici sau de adorare.

Acești psalmi sunt adevărate imne închinate lui Dumnezeu în scopul evidențierii atributelor Sale precum:

veșnicia: „Împărăția Ta este împărăția tuturor veacurilor, iar stăpânirea Ta din neam în neam…”(Ps.144 ;13)

măreția: „Și a plecat cerurile și s-a pogorât…De strălucirea feței Lui norii au fugit…”(Ps.17;11,14)

sfințenia: „Cine se va sui în muntele Domnului și cine va sta în locul cel sfânt al Lui”(Ps. 23;3)

preștiința: „Tu ai cunoscut șederea mea și scularea mea, Tu ai priceput gândurile mele de departe”(Ps 138;2)

bunătatea: „Cântați numele Lui, că bun este Domnul, în veac este mila Lui.”(Ps 99;4).

dreptatea: „Că drept este Domnul și dreptatea a iubit și fața Lui spre cel drept privește”(Ps.10;7)

providența: (Ps 104)

3. Psalmi de cuprins moral.

Despre superioritatea Legii Domnului vorbește psalmul 18:

„Legea Domnului este fără prihană, porunca Domnului este strălucitoare…”(8;9) La fel vorbesc și psalmii :23 și 61.

Despre portretul dreptului vorbește psalmul 14:

„Cel ce umblă fără prihană și face dreptate

Cel ce are adevărul în inima sa…nu se va clătina în veac”

Despre portretul păcătosului vorbește psalmul 11:

„Deșertăciuni a grăit fiecare către aproapele său, buze viclene în inimă și în inimă rele au grăit”(2)

Chipul păcătosului pocăit este foarte bine conturat în psalmul 50

„Că fărădelegea mea eu o cunosc…

Ție unui am greșit…”(4;5)

Pedepsele divine sunt expuse în psalmul 51:

„Dumnezeu te va doborî până în sfșârșit, te va smulge și te va muta din locașul tău și rădăcina ta din locașul celor vii”(4)

4. Psalmii de mulțumire și cerere.

Acești psalmi sunt de fapt rugăciuni înălțate către Dumnezeu:

– pentru binefacerile revărsate cu îmbelșugare peste popor:

„Dumnezeu este scăparea și puterea noastră

Ajutor întru necazurile ce ne împresoară”(Ps.45;1)

– pentru mulțumire pentru bogăția roadelor pământului:

„Cercetat-ai pământul și l-ai adăpat pe el și bogățiile lui le-ai înmulțit”(Ps.64;9)

– pentru mulțumire pentru scăparea de necazuri:

„Înălța-Te-voi, Doamne, că m-ai ridicat…

Auzit-a Domnul și m-a miluit, Domnul a fost ajutorul meu”(Ps 29;1;10)

Un mare număr de psalmi sunt prin excelență rugăciuni de cerere ce pot fi folosite în diferite împrejurări. Ex: Ps. 3;4;16;25;40;59;128;142 etc. În unii dintre psalmi se cer haruri speciale Ex: Ps.19;60;119;120;140.

„Zile la zilele împăratului adaugă, anii lui din neam în neam.”(Ps.60;6)

În alți psalmi se cere împlinirea dorinței de a vedea templul lui Dumnezeu.

(Ex: ps.41;62;83;121)

Alți psalmi sunt de încredințare a proniei divine:

„Domnul este luminarea mea și mântuirea mea, de cine mă voi teme?…

Că tatăl meu și mama mea m-au părăsit dar Domnul m-a luat”

(Ps 26;1,16

5. Psalmi de pocăință.

Sunt aceia în care se exprimă zdrobirea inimii pentru păcatele comise și imploră iertarea de la Dumnezeu. Dintre psalmii de pocăință se distinge în chip deosebit Psalmul 50 atât ca formă cât și în ceea ce privește conținutul său. Comentatori din diferite timpuri au spus despre acest psalm că „sunt puține pagini în Biblie care să conțină atâtea adevăruri dogmatice în atât de puține rânduri” sau că este „cel mai frumos dintre toate actele de pocăință”. Este în același timp „rugăciunea de dincolo de cuvinte” un strigăt de suferință și strigăt de bucurie, de dorință, de dragoste față de Dumnezeu. Tot psalm de pocăință este și psalmul 6 în care David cere eliberarea de necazuri:

„Întoarce-Te Doamne, izvorăște sufletul meu….”(4)

La fel și psalmul 142 în care David se abandonează în fața lui Dumnezeu iar în psalmul 129 se cere milostivirea lui Dumnezeu.

6. Psalmi istorici.

În aceștia se vizează momentele mai importante din viața poporului Israel: Psalmul 77 descrie perioada eliberării din robia egipteană și rătăcirea poporului în pustiul Sinai.

Psalmul 104 istoricește binefacerile aduse de Dumnezeu poporului până la așezarea lui în Canaan.

Psalmul 105 descrie necredincioșia poporului și milostivirea lui Dumnezeu față de el.

7. Psalmi liturgici.

Sunt aceia care au fost compuși în mod special pentru ceremoniile religioase sau pentru serviciul de la templu. Dar chiar dacă nu toți psalmii au avut de la început o destinație liturgică până la urmă atât în sinagogă cât și în biserică, ei au căpătat o astfel de întrebuințare. De fapt în titlurile psalmilor erau cuprinse diferite indicii despre întrebuințarea psalmilor respectivi în cultDe asemenea refrenul ori repetarea după fiecare verset al cuvintelor „ că în veac este mila Lui” (Ps. 135) sugerează în mod clar intonarea lor de către un preot sau de către un cor. La fel și psalmii 112-118 care au ca titlu cuvântul „Aliluia” arată caracterul liturgic al acestor psalmi.

8. Psalmi mesianici.

Aceștia sunt psalmii cei mai importanți iar caracterul lor mesianic a fost atestat atât de Mântuitorul cât și de autorii biblici nontestamentari. Fericitul Augustin află aproape fără excepție un caracter mesianic în fiecare psalm. Dintre psalmii cu caracter mesianic, unii se raportează la Mesia în mod direct, iar alții în mod indirect.

9. Psalmii treptelor.

Aceștia sunt în număr de 15 de la psalmul 119 până la 133. Ei sunt scurți, uneori foarte scurți scriși gradat, adică dintr-o idee derivă altă idee. Se pare că acești psalmi erau cântați de leviți pe treptele templului care ar fi fost în număr de 15. Într-un sens mai înalt, moral, acești psalmi se pot aplica fiecărui creștin care după o viață trăită departe de Dumnezeu se îndreaptă treptat cu nădejde de iertare și reînnoire către Domnul și către Biserica Sa.

La toate aceste categorii de psalmi se mai adaugă categoria psalmilor ce cuprind un amestec de teme, iar acești psalmi nu au fost tratați cu destulă forță pentru a se vedea în ei unul din genurile literare mai mult sau mai puțin autonome.

2. Autorii psalmilor.

Vorbind depre autorii psalmilor putem spune că celor mai mulți psalmi li se cunosc autorii, altor psalmi le sunt contestați autorii pe care unii comentatori ii consideră ca autori ai lor, iar unii dintre psalmi au rămas cu autori anonimi.

1.Psalmii anonimi.

După titlurile psalmilor cea mai mare parte a psalmilor are ca autor pe David. Rabinii atribuiau întreaga Psaltire lui David, părere cu care erau de acord unii Părinți și scriitori bisericești ca : Sfântul Ioan Hrisostom, Sfântul Ambrozie, Fericitul Augustin, Teodoret de Cir etc. Aceste păreri erau influențate de numele lui David cunoscut ca mare poet,(II Sam 1;3) și om plin de credință.(II Sam. 6) Totodată existența unui curent puternic la iudei, de a atribui scrierile lor, bărbaților de seamă din vremurile de glorie este un alt motiv care a făcut să i se atribuie lui David întrega Psaltire. Astfle bucăți din psalmul 106 care în Psaltire este anonim, în I Cor. 16 apare ca ale lui David.Psalmul 2 este de asemenea anonim, dar în Faptele Apostolilor 4 este dat ca al lui David. După alții, psalmii ar aparține celor care au scris psalmul pus înaintea psalmului anonim. Dar studiul asupra psalmilor a arătat că această părere nu este întemeiată, întrucât mai mulți psalmi anonimi care sunt consecutivi, se poate demonstra pe baza textului că ei aparțin unor epoci diferite și deci imposibil de a aparține unui singur autor. Psalmii anonimi sunt în număr de cincizeci,dintre aceștia o parte sunt atribuiți de anumite opinii lui David așa cum am mai amintit. Restul, deși rămân anonimi totuși ne dau anumite informații despre autori. Astfel psalmul 91 ne informează că autorul este de pe vremea lui Iezechia(sec.VIII î.d.Hr.), psalmul 101 ne spune că autorul era un „necăjit”, psalmul 111 ne sugerează că autorul era de pe vremea lui Neemia, iar psalmii 104-106;112-118,134-136,149-150 pentru că au toți același titlu și anume cuvântul „Aliluia” ne duce la concluzia că au același autor.

Anonimatul acestor psalmi se datorează scopului pentru care ei au fost scriși și anume întrebuințarea în serviciul religios, pentru care nu era atât de important să se cunoască numele autorului, ci ceea ce interesa era cântul și cuprinsul psalmului care scoteau în evidență sentimentele de pietate.

Psalmii ai căror autori se cunosc, dau informații despre numele autorilor chiar în titlurile lor.

2.Moise. Primul psalmist în timp este Moise, lui i se atribuie Psalmul 89/90. De fapt dacă am cerceta cine dintre oameni a descoperit cel dintâi cântarea în psalmi, nu găsim pe altul decât pe Moise care a înălțat lui Dumnezeu o frumoasă cântare când Egiptul fiind lovit de cele 10 plăgi și faraonul fiind înecat, poporul a ieșit spre deșert pe drumul neobișnuit al mării zicând:

„Să cântăm Domnului căci cu slavă S-a preamărit”(Exod, XV:1)

3.David.Următorul psalmist a fost David, psalmistul prin excelență al lui Israel(II Sam:XIII;1). Totodată el a fost și autorul cu cei mai mulți psalmi încât a reușit să cuprindă în ei o bogăție de idei și sentimente pentru care s-a spus despre el că „este cântărețul divin, regele poeților lirici, pentru că niciodată coarda umană nu a răsunat de acorduri așa de intime, așa de pătrunzătoare, așa de grave, niciodată gândul poetului nu s-a adresat așa de sus și n-a strigat așa de drept, niciodată sufletul omului nu s-a dezvăluit în fața omului și în fața lui Dumnezeu în expresii și sentimente așa de tandre, atât de plăcute și atât de sfâșietoare. Sunt mișcat de cuvintele Regelui- Profet care îi vorbește lui Dumnezeu Creatorul ca unui prieten prietenului său care înțelege și laudă minunile lui, care îi admiră dreptatea, care îi imploră iertarea și pare un ecou anticipat al poeziei evanghelice repetând cuvintele dulci ale lui Hristos înainte de a le fi auzit.”

Plecând de la textul ebraic și traducerile vechi care îi atribuie lui David 69 de psalmi, unele traduceri, Septuaginta, Peschitto, Vulgata îi atribuie și alți psalmi anonimi, încât se ajunge să i se atribuie lui David până la 84 de psalmi. Aceștia sunt:1-40;50-75;85;90;92-103;107-109;132,137-144.

Dintre aceștia Psalmul 50 se distinge ca un apogeu al genului poetic ebraic, un capitol deosebit al textului biblic inspirat, o culme a creației psaltice ca o expresie ultimă a îngemănării rugăciunii de laudă, de cerere și de mulțumire, la care se urcă printr-o pocăință sinceră completă și însoțită de o jertfă a inimii, stare pe care o reușește să o trăiască numai omul care dorește prin această pocăință o refacere a legăturii cu Dumnezeu Creatorul de care s-a îndepărtat prin păcat.

4.Solomon. Este următorul autor, împărat foarte cult și înțelept, lui îi sunt atribuiți psalmul 71 și psalmul 126.

5.Asaf. Este un levit contemporan cu David, maestru de cântare la templu ,sub numele lui, sunt atribuiți psalmii:49,72,73,74-82. Acești psalmi au un pronunțat caracter național cuprinzând multe aluzii la istorie. Stilul lor este autoritar, pe alocuri vehement. După unii cercetători sub numele de Asaf s-ar ascunde de fapt o familie de leviți a cărei activitate literară s-ar fi întins asupra mai multor secole.

6.Fii lui Core. Este un alt nume sub patronajul căruia sunt puși mai mulți psalmi. Aceștia erau cântăreți și portari la templul din Ierusalim precum rezultă din II Cronici 20;19. Acestora le sunt atribuiți psalmii 41-48;83-87. Acești psalmi sunt apreciați ca cele mai frumoase piese ale Psaltirii distingându-se prin simplitatea lor.

7.Heman și Etan Ezrahitu. Și aceștia sunt menționați ca autori. Primului îi este atribuit psalmul 87 ,iar celui de-al doilea îi aparține psalmul 88. Aceștia doi au fost leviți rânduiți de David să conducă cântarea la cortul Sfânt(Gen;38;30;I Regi;4;31;Cronici;6;33).

8.Agheu și Zaharia. Și ei apar menționați între numele autorilor psalmilor și li se recunoaște paternitatea asupra psalmilor 145-148

Toți autorii amintiți însemnează la un loc numărul de o sută de psalmi a căror paternitate este sigură.

3.Valoarea doctrinară a psalmilor.

S-a spus pe bună dreptate că Psaltirea este prezentarea întregii Sfinte Scripturi sub cea mai ilustrativă și strălucitore formă. Tematica psalmilor cuprinde marile probleme religioase ale Vechiului Testament: Dumnezeu și lumea creată de El, îngerii, omul și destinul lui pe pământ și după moarte, Legea lui Dumnezeu, Pronia divină, pedeapsă și răsplată, ideea mesianică

Elementele de bază ale teologiei Psalmilor, adică ale învățăturii despre Dumnezeu sunt de origine biblică. Izvorul lor este revelația mozaică. Psaltiștii n-au făcut altceva decât să se inspire din ceea ce Moise a scris în cărțile sale despre Dumnezeu pe baza viziunilor ce le-au avut: revelația din rugul de foc ce nu se mistuia, revelația de pe muntele Sinai sau minunea stâlpului de foc și a norului luminos ce i-au călăuzit pe evrei în vremea rătăcirii lor în pustie.

1.Dumnezeu. Peste tot în psalmi se vorbește despre existența absolută a lui Dumnezeu și despre însușirile Lui.

El este singurul Dumnezeu:

„Dumnezeu cel ce mă încinge cu putere

Acesta este singurul Dumnezeu”(Ps;17;35)

Măreția lui Dumnezeu este vestită de cer și de pământ:

„Cerurile spun slava lui Dumnezeu și facerea mâinilor Lui o vestește tăria”(Ps. 18;1-4)

El este creatorul cerului și al pământului:

„Dintru început Tu Doamne pământul l-ai întemeiat și lucrul mâinilor Tale sunt cerul”(Ps 101;26)

Atotputernicia lui Dumnezeu e pusă în lumină prin cuvintele:

„El a zis și s-a făcut, El a poruncit și s-a zidit”(Ps. 32;9)

Neschimbabilitatea și veșnicia sunt zugrăvite prin cuvintele:

„Împărăția Ta este împărăția tuturor secolelor, iar stăpânirea Ta din neam în neam”(Ps.144;33)

Providența divină față de creaturile neînsuflețite este foarte frumos expusă în psalmii 103 și 104.

„Cel ce adăpi munții din cele mai de deasupra ale Tale, din rodul lucrurilor Tale se va sătura pământul.

Cel ce răsari iarbă dobitoacelor…”(Ps.103;14-15)

Față de oameni purtarea de grijă se arată în special către cei în suferințe:

„Domnul este ajutor la vreme potrivită celor în necazuri”(Ps.9;9)

Cu bunătatea și dreptatea Sa Dumnezeu va da fiecăruia la momentul potrivit după faptele sale:

„Cu cel cuvios, cuvios vei fi…și cu cel îndărătnic, îndărătnic vei fi”(Ps 17;28-29)

2.Îngerii. În psalmi se vorbește de mai multe ori despre îngeri. Ei sunt descriși ca servitori ai lui Dumnezeu care îndeplinesc poruncile Lui. Ei au relații cu oamenii, dar numai ca trmiși ascultători ai lui Dumnezeu.

„Că El va porunci îngerilor Săi să te păzească în toate căile tale”.(Ps.91;11).

3.Omul. El este cununa creației:

„Ce este fiul omului ca să-l bagi în seamă pe el?

Micșoratu-l-ai pe dânsul cu puțin față de îngeri…toate le-ai supus sub picioarele lui”(Ps.8;5-6)

Reversul acestei concepții este caracterul efemer al funcției umane:

„Omul ca iarba, zilele lui ca floarea câmpului, așa va înflori.

Că vânt a trecut peste el și nu va mai fi și nu se va mai cunoaște locul său”(Ps;102;15-16)

Starea de păcătoșenie e moștenită de la părinți.

„Întru fărădelegi m-am zămislit și întru păcate m-a nascut maica mea”(Ps;50;6)

4. Idei morale în Cartea Psalmilor.

1.Datoriile față de Dumnezeu.

Față de Dumnezeu, omul trebuie să arate credință și dragoste căci

„Dumnezeu din cer a privit peste fiii oamenilor să vadă de este cel ce înțelege sau cel ce caută pe Dumnezeu”(Ps.13;2). Iar răsplata credinței și a dragostei este ajutorul divin:

„Bogații a sărăcit și au flămânzit, iar cei ce-L caută pe Domnul nu se vor lipsi de tot binele”(Ps.33;10).

Dragostea pentru Dumnezeu însă trebuie să izvorască din inimă:

„Iubite-voi Doamne, virtutea mea, Domnul este întărirea mea și scăparea mea și izbăvitorul meu”(Ps.17;1).

Omul trebuie să se straduiască să împlinească Legea lui Dumnezeu

„Pururea voit-am să fac voia Ta, o Dumnezeul meu, căci Legea Ta este în inima mea”(Ps.39,11).

2. Datoriile față de aproapele.

Față de aproapele avem datoria să nu-l vătămăm, să nu-i voim răul și să nu-l invidiem căci:

„Cine va locui în muntele cel Sfânt?

Cel ce n-a viclenit cu limba, nici n-a făcut rău împotriva vecinului său și ocară n-a rostit împotriva aproapelui său”(Ps.14,3)

Dragostea față de aproapele trebuie să îmbrace haina faptelor bune.

3. Pacea.

Omul trebuie să caute și să iubească pacea:

„Caută pacea și urmărește-o”(Ps.33;13) căci aceasta este cea mai desăvârșită dintre toate binecuvântările întrucât

„Nu este nimic mai bine și mai frumos, decât numai a locui frații în unire”(Ps.132;1).

4. Psalmii în cultul religios.

Caracterul religios al cuprinsului psalmilor ne arată că scopul scrierii, compunerii și adunării lor la un loc n-a fost în primul rând dragostea de literatură poetică sau satisfacerea unui imbold și talent poetic ci mai mult scopul practic și anume practic religios. De fapt scopul pentru care David a compus primul său psalm a fost acela de a-l da leviților pentru a-l cânta ca să preaslăvească, să-L preaînalțe și să mulțumească lui Dumnezeu cu ocazia aducerii chivotului Legii în Ierusalim. Acest psalm sună astfel:

„Lăudați pe Domnul și chemați numele Lui…”(I Cronici 16;8)

Acest moment arată că David a purces la organizarea cultului, cartea Psalmilor la templu fiind apoi folosită permanent ca o rânduială.”

Conținutul psalmilor pe de altă parte este dominat de un permanent îndemn către manifestarea sentimentului religios prin cântare. Redăm mai jos în mod selectiv câteva exemple din cele foarte multe care sunt cuprinse în psalm:

„Cânta-voi Domnului în viața mea, cânta-voi Dumnezeului meu cât voi fi”(Ps.103;34).

„Cântați Dumnezeului nostru cântați, cântați Împăratului nostru cântați”(Ps.134;3)

„Ție se cuvine cântare Dumnezule”(Ps.64;1)

„Bine este a lăuda pe Domnul și a cânta numele Tău, Preaînalt, a vesti dimineața mila Ta, și adevărul Tău în toată noaptea”(Ps.91;1-2)

„Cânta-voi Domnului Celui ce mi-a făcut bine și voi cânta numele Domnului celui Preaînalt”(Ps. 12;6)

Totodată îndemnul la exprimarea sentimentului religios este însoțit de îndemnul acompanierii cântării de instrumente:

„Cântați psalmi și bateți din timpane, cântați dulce din psaltire și din alăută”(Ps.80;2)

„Lăudați pe El în glas de trâmbiță, în timpane și în horă, în strune și-n organe, în chinvole de strigare”(Ps.150;3-5)

Mai târziu la creștini Psaltirea a ocupat un loc de mare cinste prin folosirea ei în cultul particular și public fiind caracterizată în vreme drept cartea „cea mai cu plăcere citită și de cărturari și de necărturari…” Pătrunderea în cultul creștin a fost facilitată de îndemnul apostolului Pavel care zice efesenilor „vorbiți între voi în psalmi și în cântări duhovnicești”(5;19), iar pe coloseni îi sfătuiește: „Cântați în inimile voastre lui Dumnezeu mulțumindu-i în psalmi, în lăudări și în cântările duhovnicești”(3;16). Însă cel care vorbește cel mai bine de îmbinarea psalmilor cu imnele duhovnicești este Sfântul Apostol Iacob: „Este vre unul dintre voi în suferință? Să se roage. Este cineva cu inimă bună? Să cânte psalmi”(5;13)

În scrierile Noului Testament se poate observa o prezență masivă a psalmilor. Este mai mult decât sugestiv faptul că dintre cele 283 citate din Vechiul Testament 116 sunt luate din psalmi.

Toate cele șapte laude ale cultului divin ortodox , ca număr și importanță a lor își au originea tot în psalmi căci zice psalmistul:

„De șapte ori pe zi te-am lăudat pentru judecățile dreptății Tale”(Ps.118;164).

O privire fugitivă aruncată asupra laudelor ne arată că toate încep cu citirea unui psalm.

1. Vecernia. Cântarea specifică acestei slujbe:

„Fericit bărbatul …”.cu toate cele următoare sunt versete extrase din psalmii 1,2 și 3. De asemenea arhicunoscutele cântări:

„Doamne strigat-am…” și „Să se îndrepteze…” aparțin psalmului 140.1-2 el fiind de fapt în întregime cântat sau citit la slujba vecerniei împreună și cu următorul psalm 141. La fel cântarea la Litie:

„Bogații au sărăcit…” este culeasă tot dintr-un psalm și anume psalmul 33;10.

2.Utrenia. Aici troparul ce deschide slujba Utreniei din duminici și de peste an este:

„Dumnezeu este Domnul …”care își are originea în psalmul1117,27

.Minunatul stih „Bine ești cuvăntat Doamne…”care se cântă nu numai la utrenie ci și la slujba înmormântării și la parastase, provine din psalmul 118,12. Troparul praznicului Înălțării Sfintei Cruci:

„Mântuiește Doamne poporul Tău…” este unul dintre cele mai cunoscute tropare ce se cântă și la Sfințirea apei, și a caselor credincioșilor. El este inspirat din psalmul 27,12.Stihoavna:

„Spuneți întru neamuri că Domnul a împărățit…”este preluată din psalmul 95,9-10.

Vecerniile și utreniile, dar nu numai, mai utilizează psalmii și în alcătuirea lor în catisme sau șezânde. Aceste catisme care sunt în număr de 20 sunt de fapt cei 150 de psalmi pe care biserica i-a împărțit astfel pentru a fi utilizați în cult. Aceste catisme sunt repartizate vecerniei și utreniei pentru fiecare zi a săptămânii începând cu vecernia de sâmbătă seara.

3.Slujba Învierii. Este cel mai cunoscut serviciu religios din Ortodoxie care are și ea adânci rădăcini în Psaltire. Astfel stihurile rostite de preot:

„Înviază Dumnezeule…

Precum se împrăștie fumul și nu mai este…

Așa pier păcătoșii…” sunt preluate din psalmul 67;1-3 iar stihul:

„Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul…” aparține psalmului 117;24.

4.Sfintele Taine. La Sfânta taină a Botezului preotul la momentul ungerii cu untdelemn zice:

„Mâinile Tale m-au făcut și m-au zidit”(Ps. 118;73) iar la Sfânta Taină a Cununiei prochimenul glasului 8:

„Pus-ai pe capetele lor cununi de pietre scumpe…” aparține psalmului 20;3.

5.Ierurgiile. La înmormântare când preotul toarnă pe trupul mortului untdelemn zice:

„Stropi-mă-vei cu isop și mă voi curăți,

Spăla-mă-vei și mai vârtos decât zăpada mă voi albi” Ps.50,8. Acest psalm este totodată și cel mai întrebuințat psalm din cultul ortodox. Iar la momentul când preotul aruncă puțin pământ în mormânt zice:

„Al Domnului este pământul și plinirea lui, lumea și toți cei ce locuiesc într-însa”(Ps.23;1)

6. Rugăciunea de la masa de seară:

„Mânca-vor săracii și se vor sătura și vor lăuda pe Domnul, iar cei ce-L caută pe Domnul vi vor fi inimile lor în veacul veacului” este luată din psalmul 21;30.

7. Sfânta Liturghie. Textul:

„Binecuvintează suflete al meu pe Domnul și toate cele din lăuntrul meu numele cel Sfânt al Lui” care alcătuiește antifonul I este luat din psalmul 102;1. Cuvintele:

„Fie numele Domnului binecuvântat de acum și până-n veac” care se cântă la sfârșitul Sfintei Liturghii aparțin psalmului 112;2.

La Liturghia arhierească binecuvântarea:

„Doamne, Doamne caută din cer și vezi” e inspirată din Psalmul 79;15-16.

Cele prezentate până aici nu sunt decât cele mai semnificative și mai esențiale preluări din psalmi în cultul ortodox, suficiente exemple pentru a ne face o imagine vie asupra cultului divin ortodox, Psaltirea fiind unul dintre cele mai puternice mijloace pentru a duce pe credincioși la pășunea mântuirii.Marele și nenumăratele foloase pe care ni le aduc psalmii au făcut pe Sfântul Ioan Gură de Aur să spună despre Psaltire: „Mai bine să înceteze soarele în călătoria sa, decât să înceteze citirea Psaltirei.

Capitolul III

Profețiile mesianice în Psalmi și împlinirea lor.

1.Ideea mesianică în general.

Potrivit Sfintei Scripturi, Dumnezeu a făcut pe primii oameni „după chipul și asemănarea Sa”(Fac.I. 26) și i-a așezat în gradina raiului unde li s-a dat poruncă să nu mănânce din pomul cunoașterii binelui și răului(Fac.2,17). Porunca divină a fost încălcată de protopărinții noștri din cauza ispitei diavolului, dar o dată cu căderea lor, Dumnezeu nu-i părăsește, ci din dragostea Sa nemăsurată și din bunătatea nesfârșită le promite un mântuitor care luând chip de om să șteargă păcatul neascultării și să-i împace cu Ziditorul lor. Acest împăciuitor va fi Hristos. El este numit în Vechiul Testament Mesia, după textul ebraic și Hristos după textul grecesc al Septuagintei.

Planul mântuirii omenirii de sub osânda păcatului strămoșesc, rânduit de Dumnezeu, stă în strânsă legătură cu Întruparea Mântuitorului Hristos despre a cărui venire în lume povestesc aghiografii Vechiului Testament începând cu Moise și încheind cu proorocul Maleahii. Pentru ca oamenii să înțeleagă și să recunoască această misiune a lui Mesia Dumnezeu le-a descoperit, pe cale supranaturală prin profeții Vechiului Testament, câteva trăsături privind persoana și lucrare Lui în lume.: „Dumnezeu în multe rânduri și în multe chipuri a vorbit părinților noștri prin prooroci”(Evrei 1,1).

În cărțile Vechiului Testament toate textele care vorbesc despre persoane și lucrare lui Mesia poartă numele de profeții mesianice. Profeția este deci precizarea întâmplărilor viitoare făcută prin insuflarea Dumnezeiască.

Una dintre dovezile cele mai importante despre divinitatea religiei creștine este și împlinirea profețiilor făcute atât în legea veche cât și în cea nouă. Profețiile și minunile sunt cele două criterii principale care demonstrează divinitatea misiunii Mântuitorului nostru căci El zice:

„Lucrurile pe care mi le-a dat Tatăl ca să le săvârșesc, aceste lucruri care le fac, mărturisesc despre Mine că Tatăl M-a trimis”(Ioan 5,36). Și îndată adaugă: „Ispitiți Scripturile, că socotiți că în ele aveți viață veșnică. Și acelea sunt care mărturisesc despre Mine.” „Că de ați crede lui Moise, ați crede și Mie că el despre Mine a scris.”(39,46)

Profețiile mesianice au avut rolul de a pregăti poporul pentru venirea Mântuitorului. Această pregătire constă în păstrarea credinței celei adevărate ceea ce s-a făcut prin legislația mozaică și prin diferitele instituții cu caracter religios și moral-social.

1.Sensuri în profeții.

În profeții deosebim trei feluri de înțelesuri sau sensuri:literal, metaforic și mistic.

Înțelesul literal este acela ce prezintă spiritului expresiunile imediat în însemnarea lor ordinară și naturală. Așa era prezicerea lui Iosif către Faraon că vor veni șapte ani de îmbelșugare care vor fi urmați de alți șapte ani de secetă.

Înțelesul metaforic este acela ce exprimă cuvintele că Iuda va fi un leu culcat pe prada sa, că Venianim va fi un lup răpitor, este evident că vorbește metaforic.

Înțelesul mistic este acela pe care textul îl prezintă spiritului nu imediat și direct ci mediat și indirect.În psalmul 71 sunt relatate niște lucruri și atribuite lui Solomon care neputând să se facă de acest principe sunt atribuite altei persoane pe care o figura Solomon.

Numeroasele profeții pe care le conține Sfânta Scriptură pot să fie divizate în trei clase:

2. Profeții care s-au îndeplinit înainte de Hristos.

Aceste profeții au avut scopul să fortifice credința în profețiile ce aveau să se împlinească în persoana lui Hristos. A nega existența acestor profeții înseamnă a nega existența Sfintei Scripturi. Astfel luarea Babilonului de Cyr este amintită de Isaia și de Ieremia cu cele mai intime circumstanțe. Profetul a văzut totul până și mijlocul pe care învingătorul îl va întrebuința pentru a se face stăpânul acestui oraș superb.(Ieremia 50;35-38.51;36) Cyrus însuși,pe care Isaia îl chemase pe nume 200 de ani înainte de a se fi născut.(Isaia.44,28;45,1 și u) recunoștea învederata împlinire a cuvântului divin și „răpit de oracolele care prezic victoriile sale, el mărturisește că datorește imperiul său Dumnezeului cerului(II Paralepomena.36;23;Ezdra.7,2) pe care iudeii îl serveau.

Aceste profeții sunt suficiente pentru a asigura că tot ceea ce s-a prezis este adevărat căci îndeplinirea incontestabilă a unei singure profeții adeverită, probează inspirația autorului său. Aceste profeții care sunt numeroase în Sfânta Scriptură au scopul de a întări credința în profețiile care se vor împlini în persoana lui Hristos, efect realizat de fapt, căci în momentul când Hristos a apărut pe pământ, el era așteptat nu numai de iudei ci de tot genul uman întreg.

3. Profețiile împlinite în persoana lui Isus*

Prima profeție mesianică s-a numit Protoevanghelie (Fac.3,15) și are în vedere nașterea lui Iisus Hristos dintr-o urmașă a Evei. Datele generale despre persoana lui Mesia se întregesc prin grupul de texte vechitestamentare care conțin făgăduințe făcute de Dumnezeu patriarhului evreu Avraam.(Fac.12,2-3;18,18;22,17-18). Promisiunea făcută lui Avraam se referea la prosperitatea materială și spirituală a urmașilor săi întrucât din familia sa se va naște Mesia.

Moise prevestește cu 13 secole înainte, momentul întrupării Fiului lui Dumnezeu a cărui împărăție va cuprinde toate neamurile pământului. Acesta va fi cel mai Mare Profet al viitorului și El este superior chiar și lui Moise deoarece va da o nouă Lege și un nou Legământ.(Deut. 18;15,18). Valoarea și importanța viitorului Profet a fost subliniată de Moise prin îndemnul făcut poporului său de a asculta de persoana lui Mesia.

Profețiile vechitestamentare vor cunoaște o intensificare deosebită în timpul regilor David și Solomon . După sfințirea templului din Ierusalim mergând pentru a doua oară în localitatea Ghibeon, regele Solomon s-a învrednicit din nou de arătarea Domnului care-i spune că va întări în veci scaunul său de domnie și din el nu va lipsi niciodată bărbat din Israel(III,Regi.9,5). Sensul profetic al cuvintelor pun în lumină rolul de conducător al lui Mesia a Cărui împărăție va dăinui de-a pururi.

Perioada de vârf în care ideea mesianică despre persoana și lucrarea lui Mesia a cunoscut o mare dezvoltare a fost cea a profeților(sec. IX-V î.d.Hr.). Fiind chemați direct de Dumnezeu la misiunea lor profeții au păstrat curată credința în Dumnezeul cel adevărat și au prevestit conaționalilor lor date importante în care se subliniază persoana și lucrarea lui Mesia în lume.

Texte vechitestamentare socotite ca profeții mesianice sunt într-un număr impresionant ele făcând obiectul exegezei și lămuririi exegeților din toate timpurile. Vorbind de profeții Vechiului Testament vom zice că ei au fost marii interpreți ai voii și planurilor lui Dumnezeu către poporul ales al evreilor de dinainte de venirea lui Mesia.

Profetul Isaia este numit evanghelistul Vechiului Testament și asta pentru că aduce foarte multe date referitoare la persoana și lucrarea lui Mesia. Aceste profeții s-au împlinit întocmai după cum urmează: Nașterea din fecioară(Isaia 7,14;Luca 1,26-35);Mesia va fi din neamul lui David (Isaia 9,6-7;Luca 3;23,31) Va sta în Egipt (Isaia 9,1-2 Matei 4,15); la Nazaret (Isaia 2,1 Matei 2,23). Venirea lui va fi vestită printr-un prooroc asemănător lui Ilie (Isaia 40;3-5 Matei 3;3)Misiunea Lui va avea în vedere toate neamurile (Isaia 42,1-4 Matei 12,18-21) Va învăța pe oameni în pilde (Isaia 6, 9-10;Matei 13,14) Va muri alături de răufăcători(Isaia 53;9,12;Luca 22;37) Va fi îngropat de un om bogat(Isaia 53,9; Matei 27;57-60).

Profetul Ieremia aduce și el noi date profetice despre Mesia. Ca și Isaia, profetul Ieremia și-a desfășurat activitatea înainte de dărâmarea Ierusalimului(sec. VI) iar profețiile sale s-au împlinit și ele astfel: Venirea Lui va fi însoțită de masacrul copiilor din Betleem(Ieremia 31,15;Matei 2:18) Se va naște din neamul lui David (Ieremia 23,5 Matei 9;10) Va împărăți cu dreptate(Ieremia 23,5;33,15; Ioan 5,30)

Profetul Iezechel își desfășoară activitatea profetică în exilul neobabilonean (sec.VI) într-o perioadă de mare criză religioasă El profețește că domnia Lui Mesia se va instaura în momentul când a ajuns în ruină dinastia davidică.(Iez.21,32)

Profetul Daniel chemat la misiunea profetică tot în timpul exilului babilonean aduce un aport substanțial la dezvoltarea ideii mesianice. Profețiile lui s-au împlinit astfel: despre timpul nașterii lui Mesia(Dan.9,24-25; Matei 2,1) Că va fi uns de la Duhul Sfânt(Dan. 9,24 Matei 1,10).El va fi mijlocitorul Noului Testament(Dan. 9,27;Evr.7,22)El va suferi până la moarte pentru păcatele poporului (Dan.9,26 Matei 20;28)Împărăția lui va fi veșnică(Dan.7,14 Luca 1;32)

În scrierile celor 12 profeți mici ideea mesianică se îmbogățește cu noi mărturii despre persoana și lucrarea lui Mesia. Proorocul Oseia vorbește de Învierea Domnului cea de a treia zi(Oseia 6,2 Luca 24,46) Proorocii Amos și Ioil prezic minunile de la moartea Mântuitorului(Am. 8,9; Ioil.2,30; Matei 27,45) Profetul Miheia prezice că nașterea va avea loc în Betleemul Iudeii(Miheia 5,2; Luca 2;4-6) Tot el mai prezice că Mesia va fi lovit peste față și scuipat (Miheia 5,1 Mt 26,67)

Unul dintre proorocii mici care a contribuit foarte mult la majorarea numărului profețiilor despre Mesia este profetul Zaharia. El a prezis Intrarea triumfală în Ierusalim(Zaharia 9,9 Matei 21,4-9) părăsirea Lui de către ucenici(Zaharia 13,7 Mt. 26,56), că va fi vândut cu 30 de arginți(Zaharia 11,12 Mt. 26,14), că, cu prețul sângelui Său se va cumpăra țarina olarului (Zah. 11,13 Mt.27,6-10), că mâinile și picioarele Lui vor fi pironite(Zah. 13,6 Mt.27,35), că va fi împuns(Zah. 12,11;Ioan 19;34,37).

Iată un fapt uimitor: istoria completă a vieții lui Iisus până în amănuntele cele mai mici este prezisă în Vechiul Testament.

4. Profețiile lui Iisus Hristos.

În ceea ce privește profețiile Mântuitorului Iisus Hristos, El a prezis atât despre Sine cât și despre Apostolii Săi și misiunea lor, dar și despre viitorul Ierusalimului și al Evangheliei Sale. A prezis atât lucruri ce aveau să se întâmple după puțină vreme,dar și lucruri ce aveau să se întămple în timp. El a prezis: apropierea ieșirii Sale din această lume(Luca 17,23), împrejurările pregătirii pentru Paști(Marcu 14,13-16), Vinderea Sa de către Iuda (Mt. 26,2), lepădarea lui Petru(Mt. 26;34,61), ucenicilor că se vor scandaliza și-L vor părăsi(Mt.26, 31), suferințele Sale(Mt. 16,21), judecata și osândirea Sa(Mt.20,18) moartea Sa(Mt.17,13), felul morții Sale(Mt. 20,19), șederea în mormânt timp de trei zile(Mt.12,39), învierea în ziua a treia(Mt. 16,21;17,23) arătarea în Galileea(Mt. 26,82), prigonirea și martirizarea apostolilor(Marcu 13,9-13), felul morții lui Petru(Ioan 21,18), dărâmarea Ierusalimului (Mt. 24,2), ivirea de hristoși mincinoși(Mt.24,4), propovăduirea Evangheliei la toate neamurile (Mt.24,14), venirea Sa(Mt. 16,24), judecata de pe urmă(Mt.11,21)

Deși Vechiul Testament are un caracter tipic, fiind umbra celor viitoare(Coloseni 2,17) și îndrumător spre Hristos (Galateni 3,24) și cu toate că acest rol a încetat după cum arată Sfântul Apostol Pavel (Evrei 9,9;Galateni 3,23), totuși el își are rolul său, autoritatea, demnitatea și valoarea sa pentru creștini. Aruncând o privire de ansamblu putem spune că ideea mesianică este specifică Vechiului Testament ea se dezvoltă treptat de la general la particularpentru că nu era necesar primilor părinți a cunoaște semnele precise ale unui Mesia pe care ei nu trebuiau să-L vadă, dar cunoștința acestor semne era indispensabilă acelora care trebuiau să fie martori ai venirii Sale.

2.Psalmii direct mesianici.

Am văzut că ideea mesianică este specifică Vechiului Testament. Ea este prezentă într-un mod foarte bogat și în Cartea Psalmilor. După modul în care sunt făcute profețiile mesianice ele se împart în profeții mesianice directe și profeții mesianice indirecte sau tipic mesianice. Profețiile mesianice directe sunt acelea care se referă direct la Mesia astfel încât altă explicație decât cea mesianică nu se poate admite. Psalmii în cuprinsul cărora apar astfel de profeții mesianice directe se numesc psalmi direct mesianici și imediat mesianici.

După mărturiile Noului Testament cât și după convingerea comună a evreilor și a creștinilor, a Sfinților Părinți și a teologilor ortodocși sunt socotiți psalmi direct mesianici următorii psalmi: 2,15,21,44,71,109.

1.Psalmul 2

Acest psalm este primul psalm mesianic din Psaltire. Deși nu ne este prezentat autorul, în Noul Testament(Fapte 4,25) psalmul este atribuit lui David. Este un psalm al încoronării fiului împăratului. Pe când din punct de vedere istoric se putea referi la încoronarea lui Solomon, conținutul depășește limitele umane dezvăluind adevăruri despre Dumnezeul și Mesia.

Vers. 1-2: „Pentru ce s-au întărâtat neamurile și popoarele au cugetat deșertăciuni?

S-au ridicat împărații pământului și căpeteniile s-au adunat împreună împotriva Domnului și a Unsului Său”.

David a prevăzut cu ochii proorocești ai minții sale turbarea ce o vor arăta cei ce L-au omorât pe Hristos. Acest lucru este arătat prin cuvintele „s-au întărâtat”. Deci „neamuri” sunt ostașii romani, cei de pe lângă Pilat iar „popoare” sunt evreii de pe lângă Ana și Caiafa, „împărații” se referă la Irod iar „căpeteniile” se referă la Pilat. Cuvintele „Domn” și „Uns” se referă la Dumnezeu Tatăl și la Fiul Său căci Tatăl a uns Împărat pe Fiul Său peste toate popoarele. Unii comentatori explică acest text prin textul din Fapte 4,25-27 unde după ce citează textul acesta din psalmul 2 continuă: „căci asupra Sfântului Tău Fiu Iisus pe care Tu L-ai uns s-au adunat laolaltă cu adevărat în cetatea aceasta și Irod și Pontius Pilat cu păgânii și cu popoarele lui Israel”

Vers. 3: „Să rupem legăturile lor și să lepădăm de la noi jugul lor”.

Se prezintă scopul complotului adică ruperea legăturii cu Dumnezeu prin lepădarea credinței și a obligațiilor impuse de ea. Plini de furie voiesc să rupă legăturile ce-i țin și aruncându-le să devie liberi. Dorința de libertate îi roade însă libertatea pe care o voiesc este contrară voinței și ordinei divine.

Vers.4: „Cel ce locuiește în ceruri va râde de dânșii și Domnul îi va batjocori pe ei!”

Și aici sunt indicate cele două Persoane: cea dintâi este a celui ce „locuiește în ceruri” adică Dumnezeu Părintele conform formulei de rugăciune ce Iisus Hristos ne-a învățat: Tatăl nostru care ești în ceruri. Cea de a doua este a Domnului sau Dumnezeu Fiul, Cuvântul lui Dumnezeu. Cuvintele „va râde de dânșii” nu trebuie luate în sensul propriu ci sensul este că Dumnezeu nu se teme de complotul inamicilor Săi și că are putere a se răzgândi când va voi. Cuvintele „îi va batjocorii pe ei” vor să arate întoarcerea de la ei a feței lui Dumnezeu și ura Sa împotriva acestora.

Vers. 5: „Atunci va grăi către ei întru urgia Lui și întru mânia Lui îi va tulbura pe ei”.

Aici aceste cuvinte se referă la mustrările pe care le va adresa Mântuitorul față de iudei pentru răutățile lor: „Vai vouă cărturarilor și fariseilor fățarnici!”(Mt 23,13) și iarăși: „De aceea vă spun că împărăția lui Dumnezeu se va lua de la voi și se va da neamului care face roadele ei”(Mt.21,43) Și alții socotesc că „tulburare” se referea poate la frica pe care au suferit-o mai târziu iudeii de la înconjurarea și risipirea ce au făcut-o romanii Ierusalimului. Se înțelege însă zicerea aceasta și pentru judecata viitoare când are să-i osândească Domnul pe iudeii și să-i muncească zicându-le: „ Duceți-vă de la Mine blestemaților în focul cel veșnic”(Mt.25,41)

Vers. 6: „ Iar Eu sunt pus împărat de El peste Sion, numele cel sfânt al Lui, vestind porunca Domnului.”

În alte traduceri textul este „ Eu am uns pe regele Meu peste Sion”. Sion este un nume poetic și profetic pentru Ierusalim care este menționat în Psalmi de 38 de ori. David nu poate să fie obiectul acestui Psalm pentru că n-a fost uns de rege pe muntele Sionului ci în Hebron cum se dovedește din cartea regilor și cea întâi Paralipomena. De altfel nu s-a zis nicăieri despre David că a domnit pe muntele Sionului. „Sion, muntele Său cel sfânt”, „muntele lui Dumnezeu” era la început muntele Sinai unde Dumnezeu a încheiat legământ cu poporul Său și i-a dat Legea; după ce Solomon construiește templul pe colina Sionului, acesta devine „muntele sfânt” al prezenței lui Dumnezeu spre care vor „urca” toate popoarele. „Sion” este și prefigurare a „Ierusalimului ceresc”. (Apoc. 21,10) În acest verset din psalm se arată că Fiul a fost pus de Tatăl să vestească și altora porunca Lui în Sion adică în Ierusalim așa cum a spus Hristos: „ N-am fost trimis decât la oile pierdute ale casei lui Israel”(Mt.15,24 )

Vers. 7: „Domnul a zis către Mine:Fiul meu ești Tu, Eu astăzi te-am născut”.

Acest verset a fost aplicat prin excelență lui Iisus Hristos începând cu Fapte 13,30-33 unde Pavel îl citează ca pe o profeție despre învierea lui Iisus.Același verset este citat și în Evr. 1,5 și 5,5 despre preoția lui Hristos derivând din filiația lui divină. Acest verset arată și nașterea lui Hristos dinainte de veci zicând „Fiul Meu ești Tu”, căci a fost pururi Fiu. Însă arată și nașterea după trup adăugând: „Eu astăzi Te-am născut” pentru că astăzi aparține timpului. Expresia „Te-am născut” indică divinitatea pruncului regal iar cuvăntul „astăzi”nu se referă la nașterea din veci din Tatăl căci despre aceasta Sfântul Pavel spune: „Iisus Hristos , ieri și azi și în veci este același”(Evrei 13,8)

Vers.8: „Cere de la Mine și-Ți voi da neamurile moștenirea Ta și stăpânirea Ta marginile pământului.”

Cererea adresată de Dumnezeu noului Rege „cere de la Mine” făcea probabil parte din ritualul înscăunării. Însă această cerere se poate observa că nu se referă la David sau la alt rege cum consideră unii comentatori căci acești regi nu au avut națiunile de moștenire nici n-au întins dominația până la marginile pământului. Cuvintele se referă la Mesia care s-a pus ca om moștenitor al tuturor ca să mântuiască, ca pe propria moștenire ,pe cei răpiți de puterile vrăjmașe căci Hristos a zis: „ Pe care Mi i-ai dat Mie ai Tăi erau și Mie Mi i-ai dat”(Ioan 17,6). Iar dacă erau ai Tatălui sunt și ai celui ce împărățește împreună cu El după fire. Iar dacă se spune că a luat și a fost pus moștenitor se spune despre umanitate căci despre firea divină proprie se spune:” Toate ale Mele ale Tale sunt, și ale Tale ale Mele”(Ioan 12,10) , Hristos ca om primește de la Tatăl cele ce are prin fire ca Dumnezeu. Din starea de Fiu și Tată ce reiese din versetul 7 rezultă stăpânirea ce i se cuvine asupra lumii întregi. Această stăpânire este domnia universală datorită răspândirii Evangheliei care s-a întins până la marginile lumii.Această expresie „marginile pământului” a fost înțeleasă de creștini ca referindu-se și la misiunea Bisericii de a vesti tuturor popoarelor Evanghelia.(Mt. 28,19)

Vers. 9: „Le vei paște pe ele cu toiag de fier; ca pe vasul olarului le vei zdrobi.”

„Toiagul de fier” adică mână tare, este simbol al puterii stăpânitoare și prin urmare și al puterii de a pedepsi care se îndreaptă către cei păcătoși pe care Mesia îi va distruge cu ușurință cum distruge olarul vasele sale. Și-i va distruge pe aceștia nu ca să-i nimicească ci ca să-i refacă. Acesta este scopul olarului care-și zdrobește vasele când nu se păstrează întregi și nici nu s-au întâlnit cu focul. După alți Sfinți acest text s-ar referi la păstorirea păcătoșilor de către Hristos cu toiagul Cruci. În alte locuri acestui text i se dă interpretare eshatologică fiind citat de Apoc. 2,27;12,5;19,15

Vers. 10,11,12: „Și acum împărați înțelegeți! Învățați-vă toți care judecați pământul!

Slujiți Domnului cu frică și vă bucurați de El cu cutremur.

Luați învățătură ca nu cumva să se mânie Domnul și să pieriți din calea cea dreaptă când se va aprinde mânia Lui! Fericiți toți cei ce nădăjduiesc în El”

Se pare că aici profetul începe vorbirea. De la al 6-lea verset a vorbit Dumnezeu sau Mesia. Textul nu se referă nicidecum la timpurile lui David căci se adresează în general tuturor conducătorilor pământului. Se dau sfaturi ca să fie slujit Dumnezeu cu temere amestecată cu încredere după cum îndeamnă și Apostolul Pavel pe filipeni „lucrați mântuirea cu frică și cu cutremur și vă bucurați pururea întru Domnul”(Filipeni 4,4) Cuvintele „luați învățătură” se referă la Evanghelia Domnului pe care nu trebuie să o lăsăm din inimile noastre încât „să se mânie Domnul și să pierim din calea cea dreaptă”, adică să cădem în ispite și să pierdem calea faptelor bune. Fericirea nădejdii în Dumnezeu o au cei ce fac fapte bune și în viața aceasta dar mai ales în ziua aceea de pe urmă.

2. Psalmul 15

Meditând cu atenție la ideile cuprinse în acest psalm vom recunoaște imediat că se găsesc unele care nu pot fi aplicate nici lui David, autorul psalmului, nici altei persoane. Dacă toate versurile se pot interpreta, și direct și indirect aplica lui David, nu este posibil a zice aceasta despre cele cuprinse în versetul 10. Aici se zice că Iahve nu-l va lăsa să moară sau murind, nu-l va da putrezirii. De aceea Biserica, bazată pe mărturiile apostolilor a recunoscut că subiectul acestui psalm este Mesia. El este persoana care vorbește prin gura proorocului David.

Vers. 1: „Păzește-mă Doamne că spre Tine am nădăjduit”

Acest verset scoate în evidență chipul de rob al lui Hristos. El se roagă nu atât pentru Sine cât pentru noi. Cere să fie păzită Biserica Sa. Cuvintele acesta sunt spuse de Fiul lui Dumnezeu ca om asumându-și atârnarea Sa omenească de Dumnezeu Tatăl așa cum a făcut când era pe cruce și a zis: „Dumnezeule, Dumnezeul meu pentru ce M-ai părăsit”(Mt. 27,46)

Vers. 2: „Zis-am Domnului: Domnul meu ești Tu, că bunătățile mele nu-ți trebuie”

Și aici se continuă adresarea către Tatăl a Fiului ca om, iar despre bunătățile care nu-i trebuie Tatălui vrea să spună că nu-i trebuie în sensul că nu are trebuință de ele. El le primește că sunt o dovadă a socotinței mulțumitoare a oamenilor și spre a ne dărui bunurile cerești.

Vers. 3 „Pentru sfinții care sunt pe pământul Lui minunată a făcut Domnul toată voia întru ei”

Locul central pe care L-a ocupat Dumnezeu în viața lui Mesia nu exclude adânca considerație pentru sfinții Săi. De fapt cele două laturi sunt vital interconectate: a-L iubi pe Dumnezeu înseamnă a iubi pe ai Săi.(1Ioan 5;1-2) Domnul Iisus ii consideră pe Sfinții Săi drept nobilii pământului cei în care El își găsește plăcerea.

Vers. 4: „Înmulțitu-s-au slăbiciunile celor care aleargă după alți dumnezei. Nu voi lua parte la adunările lor cu jertfe de sânge, nici nu voi pomeni numele lor pe buzele mele”

Sensul acestui verset este lămurit și simplu, slăbiciunea oamenilor era extremă înainte de venire lui Mesia, dar apoi după ce a venit în lume, au prins la putere și s-au grăbit a merge pe calea mântuirii. Iisus Hristos chemând pe iudei și pe neamuri la credință nu-i va aduna spre a aduce sacrificii sângeroase așa cum se aduceau în legea mozaică. El le va preda tuturor taina cea nouă și jertfa nesângeroasă nemaiprimind aducerile după legea veche.

Vers. 5: „Domnul este partea moștenirii mele și paharul meu;

Tu ești cel care îmi așezi mie iarăși moștenirea mea” Moștenirea este un dar gratuit ce se dă cuiva.Prin aceste cuvinte „Domnul este parte moștenirii mele” vrea să spună că firea omenească n-a meritat în nici un chip Întruparea și că a fost chemată gratuit la unire ipostatică care a fost izvorul tuturor meritelor. Iar „pahar” numește Scriptura moartea precum a zis și Domnul în Evanghelie: „ Puteți să beți paharul pe care-L beau Eu?”(Mt.15,38). Și iarăși: „Părinte de este cu putință, treacă de la Mine paharul acesta”(Mt. 26,30) adică Tatăl a îngăduit moartea Fiului după umanitate pentru a chema neamurile de la rătăcire la credință.

Vers. 6: „Sorții mi-au căzut între cei puternici că moștenirea mea este puternică”

După ce iudeii au fost lepădați, Hristos a luat în locul acelora o altă moștenire nouă, o împărăție a neamurilor pe care aici o numește puternică ca pe o mai aleasă și mai iubită decât cea veche a iudeilor și care este Biserica Sa.

Vers. 7 „Binecuvânta-voi pe Domnul, cel ce m-a înțelepțit; la aceasta și noaptea mă îndeamnă inima mea.”

Dacă moștenirea dată de Iahve, adică Biserica lui Hristos, îi aduce bucurie Fiului, urmează că El trebuie să fie recunoscător. Bucuria pentru dar se răsfrânge asupra dăruitorului de aceia inima lui Hristos ca om și noaptea îl îndeamnă la mulțumire și recunoștință.

Vers. 8 „Văzut-am mai înainte pe Domnul înaintea mea pururea, că de-a dreapta mea este ca să nu mă clatin.”

Acesta este primul dintre cele patru versuri ce căpetenia apostolilor aduce ca fiind zis despre Iisus Hristos sau mai bine zis de Iisus Hristos. Este un cuvânt asemănător cu spusa din Evanghelia care zice: „Nu sunt singur pentru că Tatăl Meu este cu Mine” (Ioan XVI,32). Întrucât Hristos s-a făcut om îi este potrivit și să spună că are la dreapta pe Domnul ca să nu se clatine. Această prezență îi dă siguranța că nu va cădea, că nu se va clăti.

Vers.9 „Pentru aceasta s-a veselit inima mea și s-a bucurat limba mea dar încă și trupul meu va sălășlui întru nădejde”

Iisus Hristos zice că din cauza prezenței lui Dumnezeu inima Sa s-a veselit și limba Sa a mărturisit bucuria, încă și trupul său se va sălășlui întru nădejdea învierii. Prin această nădejde arată cât de sigur era sufletul său că se va reuni cu corpul său care s-a pogorât în mormânt. Iar Hristos cunoscând mai dinainte acestea de multe ori a zis către ucenicii Săi: „ După trei zile Mă voi scula” (Mt. 27,63)

Vers. 10: „Că nu vei lăsa sufletul meu în iad nici nu vei da pe cel cuvios al Tău să vadă stricăciunea”

Când a spus Mântuitorul: „Tu nu vei lăsa sufletul meu în iad”, el a dezvăluit prealabilă taina conform căreia Dumnezeu nu va îngădui ca El să rămână în starea despărțită de trup. Deși a intrat în iad El nu a rămas acolo. Prin a doua parte a versetului vrea să spună că Dumnezeu nu a permis procesului natural al descompunerii să aibă loc. Printr-un miracol al conservării, trupul fără viață al lui Hristos a fost împiedicat să putrezească timp de trei zile și trei nopți. Apostolul Petru în cuvântarea ținută înaintea mulțimii în ziua Cincizecimii spune că Dumnezeu Tatăl a sculat pe Iisus din morți după ce a stricat puterile morții.(Fapte 2,24) iar pentru a distruge părerea iudeilor că versetul 10 din aceste psalm s-ar reduce la David le zice: „Cade a se grăi cu îndrăzneală către voi pentru Patriarhul David că a și murit și s-a și îngropat și mormântul este între noi până în ziua aceasta”(ibidem V.29) adăugând că ei nu trebuie să creadă că „David s-a suit la ceruri.”(ib.V.34) Iar Apostolul Pavel după ce citează partea a II-a a versetului 10 din acest psalm(Fapte 13,34) zice:„ Pentru că David în neamul său slujind sfatului lui Dumnezeu a adormit și s-a adăugat lângă părinții săi și a văzut stricăciune,dar Acela pe care Dumnezeu L-a înviat n-a văzut stricăciune”(Fapte 13, 36-37) Aceste cuvinte ale Apostolilor Petru și Pavel trebuie a înlătura orice îndoială cu privire la mesianitatea acestui psalm.

Vers. 11: „Cunoscute mi-a făcut căile vieții, umplea-mă-vei de veselie cu fața Ta și la dreapta Ta de frumuseți veșnice mă vei sătura”.

Dacă în versetul 10 se prezintă partea negativă a păstrării divine în versetul 11 ni se prezintă partea pozitivă. Dumnezeu i-a făcut cunoscute virtuțile ca pe niște căi care povățuiesc către viața cea nemuritoare pe care Hristos mai întâi umblând, îi va face drumeți și pe creștini. După Înviere Hristos va ajunge să se sature de mulțimea bucuriilor lui Dumnezeu, va ajunge să guste plăcerile, dulcețile pe care El le împrăștie și al căror izvor nesfârșit este căci dreapta Lui este întotdeauna plină de daruri și de milostivire.

3.Psalmul 21

Acest psalm deși a fost scris cu vreo mie de ani înainte de nașterea Domnului Iisus Hristos conține 33 de profeții distincte care s-au împlinit la calvar. Psalmul acesta este cel mai convingător argument privind inspirația divină a Scripturilor, pentru că numai Dumnezeu poate prooroci cu o acuratețe atât de perfectă. Psalmul face până la versetul 21 o descriere mai vie a suferințelor lui Iisus Hristos de pe Golgota chiar decât autorii Evangheliilor, iar de la versetul 22 psalmul ia o turnură optimistă propovăduind Învierea.

Vers. 1: „Dumnezeul meu Dumnezeul meu, ia aminte la mine, pentru ce m-ai părăsit? Departe sunt de mântuirea mea cuvintele greșelilor mele.”

Aceste cuvinte „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce m-ai părăsit?” s-au împlinit fără distincție căci ele sunt cuvintele pe care le-a rostit Iisus pe cruce(Mt. 27,46; Marcu 15,34). De altfel toți Evangheliștii vor menționa că suferințele lui Iisus nu sunt altceva decât plinirea spuselor psalmistului(V. 7 în Marcu 15,29;V.8 în Marcu 27,43; V.18; Luca 23,34; Ioan 19, 23-24)

Aceste cuvinte încredințează încă și adevărata înomenire a lui Hristos, că era om desăvârșit și prin urmare avea temeri firești. Particula „pentru ce” exprimă dorul după Dumnezeu și nu neîncredere sau disperare iar cuvintele „departe sunt de mântuirea mea, cuvintele greșelilor mele ” spun că nu-i opresc mântuirea căci păcate nu găsesc întru El.

Vers. 2: „ Dumnezeul meu striga-voi ziua și nu vei auzi și noaptea și nu te vei gândi la mine”

Și aceste cuvinte s-au împlinit căci în ziua în care avea să fie răstignit luând pe trei dintre ucenici pe Muntele Măslinilor s-a rugat: „Părinte de este cu putință treacă de la Mine paharul acesta”(Mt. 26,39)

Vers. 3 : „Iar Tu întru cele sfinte locuiești, lauda lui Israel”

Aceste cuvinte arată că Hristos va face un lucru pentru care va fi vrednic și se referă la patimile Sale. Mesia este aici lauda lui Israel.

Vers. 4-5: „Întru Tine au nădăjduit părinții noștri nădăjduit-au în Tine și i-ai izbăvit pe ei

Către Tine au strigat și s-au mântuit, în Tine au nădăjduit și s-au rușinat”

Iisus Hristos vorbește aici ca descendent din patriarhi și legat prin sânge de toată națiunea sfântă.

Vers. 6: „Iar eu sunt vierme și nu om ocara oamenilor și defăimarea poporului ”

Iudeii n-au înțeles cuvintele acestea ca referindu-se la Hristos care avea să fie defăimat și de aceea văzându-L pe Hristos răstignit au dedus că El nu este Fiul lui Dumnezeu.

Vers. 7-8: „Toți cei ce m-au văzut, m-au batjocorit, grăit-au cu buzele , clătinat-au capul zicând: Nădăjduit-a spre Domnul, izbăvească-l pe el, mântuiască-l pe el că-l voiește pe el.”

Hristos a cunoscut amărăciunea batjocurilor și respingerea manifestată chiar de cei pe care venise să-i mântuiască. Profeția s-a împlinit întocmai: „Iar trecătorii îl huleau clătinându-și capetele… S-a încrezut în Dumnezeu să-L scape acum dacă-L vrea pe El!(Mt. 27,39;43)”

Vers. 9-10: „Căci Tu ești cel ce m-ai scos din pântece, nădejdea mea, de la sânul maicii mele,

Spre tine m-am aruncat de la naștere din pântecele maicii mele, Dumnezeul meu ești Tu”

La nașterea Mântuitorului, Dumnezeu a tras pe prunc în chip negrăit fără a se deschide și a se strica cheile fecioriei Maicii Domnului. Numai Iisus putea spera în Dumnezeu încă din pântecele Maicii Sale, alți copii incapabili la această etate de lucrări spirituale nu sunt în stare a se întoarce către Dumnezeu și a nădăjdui în El.

Vers. 11-12: „Nu te depărta de la mine că necazul este aproape și nu este cine să-mi ajute

Înconjuratu-m-au viței mulți, tauri grași m-au împresurat.”

Despre acestea zic Evangheliștii Marcu și Matei: „Iisus a început a se întrista și a se mâhni”(Mt. 26,33;Marcu 14,33) Și iarăși: „Atunci toți ucenicii lăsându-L au fugit”(Mt. 26,56) „Viței” numește aici pe poporul cel simplu al iudeilor iar „tauri grași” numește pe arhierei, pe cărturari și bătrânii poporului datorită vârstei lor și pentru că erau cei mai mari.

Vers. 13: „Deschis-au asupra mea gura lor, ca un leu ce răpește și răcnește”

Iudeii au deschis atunci gura și strigau către Pilat: „ Ia-L, ia-L, răstignește-L”(Ioan 19,15)

Vers. 14: „Ca apa m-au vărsat și s-au risipit oasele mele”

Suferințele fizice ale lui Hristos au fost atât de cumplite încât nu se pot descrie. În primul rând El era sfârșit și sleit de orice puteri, complet epuizat a fost vărsat „ca apa”. Apoi suferea agonia dislocării închieturilor datorită atârnării pe cruce. Toate oasele i-au ieșit din închieturi.

Vers. 15: „Făcutu-s-a inima mea ca ceara ce se topește în mijlocul pântecelui meu”

Precum se topește ceara în mijlocul pântecelui unde este mare căldură tot așa se topește și inima Sa când vede pe cei născuți din El suferind vreun necaz, îi compătimește.

Vers. 16: „Uscatu-s-a ca un vas de lut tăria mea și limba mea s-a lipit de cerul gurii mele și în țărâna morții m-ai coborât”

David n-a uitat acea sete înspăimântătoare ce se întâmplă acelora care sunt condamnați la supliciul crucii într-un corp lipsit de sânge și membrele ca dislocate printr-o tortură și o suspensiune violentă. De aici vine acea sete arzătoare, poate munca cea mai mare a celor răstigniți. Profeția s-a împlinit căci fiind pe cruce Măntuitorul a zis: „Mi-e sete”(Ioan 19,28) Cel ce a plăsmuit pe om din țărână avea să fie coborât în „țărâna morții”

Vers. 17: „căci m-au înconjurat câini mulți, adunarea celor vicleni m-a împresurat”

Aici e profețită moartea la care avea să fie condamnat de adunarea celor răi pe care îi numește „câini”, dar îi arată și vânători căci se luptau cu El ca să fie răstignit. (Mt. 26,57; Marcu 14,53)

Vers. 18: „Străpuns-au mâinile mele și picioarele mele”

Iată o profeție făcută cu mii de ani înainte de Hristos care convine numai lui, pentru că acest fapt este cu totul străin de David. Profeția s-a împlinit întocmai.(Mt. 27,35;Ioan 20,25-27)

Vers. 19: „Numărat-au toate oasele mele, iar ei priveau și se uitau la mine”

Fiind răstignit gol pe cruce și așa de tare întins încât se vedeau și articulațiile și închieturile oaselor era cu putință să-i numere coastele cei ce erau de față și „priveau” căci au zis „De ești Fiul lui Dumnezeu coboară-te de pe Cruce”(Mt. 26,40) iar Evanghelistul Matei zice: „Iar sutașul și cei ce erau cu el păzind pe Hristos dacă au văzut cutremurul și cele ce se făcuseră s-au înfricoșat tare zicând: Cu adevărat acesta era Fiul lui Dumnezeu” (Mt. 27,54)

Vers.20: „Împărțit-au hainele mele loruși și pentru cămașa mea au aruncat sorți”

Această zicere a tâlcuit-o arătat Evanghelistul Ioan zicând: „După ce au răstignit pe Hristos ostașii au luat hainele Lui și le-au făcut patru părți fiecărui ostaș câte o parte și cămașa. Dar cămașa era fără cusătură de sus țesută în întregime. Deci au zis unii către alții să n-o sfâșiem ci să aruncăm sorți pentru ea, a cui să fie; ca să se împlinească Scriptura. ”(Ioan 23,24) Ruperea hainelor a făcut din ele lucruri nu de mult preț, dar ei au făcut acest lucru în batjocură.

Vers. 21-23: „Iar Tu Doamne nu depărta ajutorul Tău de la mine spre sprijinul meu ia aminte.

Izbăvește de sabie sufletul meu și din gheara câinelui viața mea.

Izbăvește-mă din gura leului și din coarnele taurilor smerenia mea.”

Cuvintele acestea lasă să se înțeleagă patimile prin care avea să moară Hristos. „Coarnele taurilor” sunt o figură a crucii iar „gura leului ” simbolizează puterile demonice în mâinile cărora Hristos roagă pe Tatăl să nu-i lase sufletul așa cum și noi va trebui să cerem.

Vers. 24: „Spune-voi numele Tău fraților mei în mijlocul adunării Te voi lăuda”

Hristos cel înviat și înălțat de-a dreapta Tatălui aduce aici o mulțime de oameni pe care îi numește „frații ,mei”. „Adunarea” în mijlocul căreia laudă pe Domnul este Biserica Sa.

Vers. 25-28: „Cei ce vă temeți de Domnul, lăudați-L pe El, taotă seminția lui Iacov, slăviți-L pe El

Să se teamă de Dânsul toate semințiile lui Israel

Că n-a defăimat nici n-a lepădat ruga săracului

Nici n-a întors fața Lui de la mine și când am strigat către Dânsul m-a auzit”

Hristos îndeamnă să fie Domnul lăudat și să se teamă de El toate semințiile lui Iacov referindu-se la popoarele care au credința lui Iacov nu neapărat la iudei.

Vers. 29: „De la Tine este lauda mea în adunare mare rugăciunile mele le voi face înaintea celor ce se tem de El”

Lauda Fiului de la Părintele S-a făcut atunci când a venit glas din ceruri zicând: „Tu ești Fiul Meu cel iubit întru care am binevoit”(Mt. 3,17) și când Părintele a strigat din cer „Și L-am preaslăvit și iarăși îl voi preaslăvi”(Ioan 12,28)

Vers. 30: „Mânca-vor săracii și se vor sătura și vor lăuda pe Domnul iar cei ce-L caută pe Dânsul vii vor fi inimile lor în veacul veacului”

Hristos vestește cultul Bisericii în care oamenii săraci adică oamenii buni se vor folosi de mâncarea Euharistie pentru a se sătura.

Vers. 31-33: „Își vor aduce aminte și se vor întoarce la Domnul toate marginile pământului

Și se vor închina înaintea Lui toate semințiile neamurilor.

Că a Domnului este împărăția și El stăpânește peste neamuri”

Acestea sunt efectele sacrificiului lui Hristos și cultul pe care îl vor da toate părțile pământului adevăratului Dumnezeu.

Vers. 34: „Mâncat-au și s-au închinat toți groșii pământului, înaintea Lui vor cădea toți cei ce se coboară în pământ.”

„Groșii” numește aici pe cei îmbogățiți cu buna cinstire de Dumnezeu, săraci fiind mai înainte.

Vers. 35-36: „Și sufletul meu în El viază și seminția mea va sluji Lui

Se va vesti Domnului neamul ce va să vină și vor vesti dreptatea lui poporului ce se va naște și ce a făcut Domnul.”

Poporul ce se va naște adică Biserica lui Hristos va vesti mai departe toate câte a făcut Hristos și va mărturisi dreptatea Lui.

4.Psalmul 44

Acest psalm poartă titlu „Al fiilor lui Core” pentru că a fost alcătuit și dat de David acestora pentru a fi cântat. În Septuaginta titlul acestui psalm mai cuprindea și alte indicații printre care „cântare despre cel iubit.” Iar aceste cuvinte ne arată clar că acest psalm privește pe Mesia căci în Evanghelie Tatăl a zis: „Acesta este Fiul Meu cel iubit întru care am binevoit de El să ascultați”(Mt. 17,5)

Vers. 1: „Cuvânt bun a răspuns inima mea, grăi-voi cântarea mea Împăratului”

În aceste cuvinte Tatăl vorbește despre Fiul pe care L-a născut din inima Sa adică se referă la nașterea Fiului din Tatăl, iar cuvintele „grăi-voi cântarea mea, Împăratului”, spun că Tatăl care îl numește pe Mesia Împărat i-a dat Acestuia învățătura cu care să ne învețe pe noi căci a zis Mântuitorul: „Nu fac de la Mine nimic căci Tatăl care M-a trimis a dat poruncă ce să spun”(Ioan 12,49). Și iarăși: „cuvintele pe care le grăiesc nu sunt ale Mele ci ale Celui ce M-a trimis”(Ioan 12,16)

Vers. 2: „Limba mea este trestie de scriitor ce scrie iscusit”

Poetul voiește să spună că limba sa e condusă cu grăbire de Duhul Sfânt care-l luminează și-l conduce.

Vers. 3: „Împodobit ești cu frumusețea mai mult decât fiii oamenilor, revărsatu-s-a har pe buzele tale.

Pentru aceasta te-a binecuvântat pe tine Dumnezeu în veac”

Poetul laudă frumusețea spirituală a dragostei dumnezeiești a lui Hristos.Iar „harul de pe buzele Sale” este belșugul harului din cuvintele Mântuitorului căci zice Evanghelia: „Se mirau de cuvintele harului ce ieșeau din gura Lui”(Luca 4,22) Iar binecuvântarea se îndreaptă spre firea omenească a lui Iisus căci El „sporea cu înțelepciunea cu vârsta și cu harul” (Luca 2,52).

Vers. 4: „Încinge-te cu sabia ta peste coapsa ta puternice”

Iisus Hristos a venit înarmat de o sabie, dar nu cea a cuceritorilor pământului ci sabia cuvântului Său care e mai ascuțită decât sabia cu două tăișuri după cum zice apostolul.

Vers.5-6: „Cu frumusețea ta și cu strălucirea ta încordează-ți arcul propășește și împărățește

Pentru adevăr, blândețe și dreptate și te va povățui minunat drepta ta”

Însuși Mântuitorul a zis: „Eu sunt Calea și Adevărul…”(Ioan 14,6) și „Învățați-vă de la Mine că sunt blând…”(Mt.11,29) și că „Așa de cuviință este a se plini de noi toată dreptatea”(Mt. 3,15)

Vers. 7: „Săgețile tale ascuțite sunt puternice în inima dușmanilor împăratului, popoarele sub tine vor cădea…”

Prin „săgeți ascuțite” se înțelege pe cei trimiși în toată lumea să vestească Evanghelia care vor împăca pe oameni cu Dumnezeu.

Vers.8: „Scaunul Tău Dumnezeule în veacul veacului toiag de dreptate toiagul împărăției Tale”

Împărăția lui Mesia este Împărăție veșnică în care va dăinui dreptatea.

Vers. 9: „Iubit-ai dreptatea și ai urât fărădelegea pentru aceasta Te-a uns pe Tine, Dumnezeul Tău cu untdelemnul bucuriei mai mult decât pe părinții tăi.”

Hristos nu a fost uns în mod material de oameni ci Tatăl rânduindu-L Mântuitor al lumii întregi, L-a uns cu Duhul Sfânt după cum spune Petru: „Iisus din Nazaret pe care Dumnezeu L-a uns cu Duhul Sfânt…”(Fapte 10,38), iar această ungere se referă la Pogorârea Sfântului Duh peste Hristos în ziua botezului de la Iordan.

Vers. 10: „Smirna și aloia îmbălsămează veșmintele tale din palate de fildeși, cântări de laudă te veselesc, fiice de împărat întru cinstea Ta.”

„Veșmintele” reprezintă aici pe cei apropiați lui Hristos prin credință și sfințenie și mireasmă duhovnicească. „Palatele” sunt bisericile în care se cântă lui Hristos, se numesc „de fildeș” pentru că sunt preafrumoase și cinstite. Iar „fiicele” de împărat reprezintă deci biserica pentru că și ucenicii fiind fii ai împărăției se numesc împărați.

Vers. 11: „Stătut-a împărăteasa de-a dreapta Ta îmbrăcată în haină aurită și prea înfrumusețată.”

Psalmistul vorbește aici despre Biserica care este singura porumbiță a lui Hristos(Cânt.6,8) care așează în locul din dreapta lui Hristos pe cei cunoscuți pentru faptele lor bune.

Vers. 12-13: „Ascultă fiică și vezi și pleacă urechea ta și uită poporul tău și casa părintelui tău

Că a poftit Împăratul frumusețea ta, că El este Domnul tău”

„Fiică” este Biserica pe care Hristos o cheamă la ascultare și păzirea poruncilor. „Uitarea poporului…” înseamnă să uite obiceiurile cele rele ale păgânilor. Dacă va șterge învățăturile cele rele va fi dorită de Mire căruia trebuie să se închine după cuvântul apostolului: „În numele lui Iisus Hristos, tot genunchiul să se plece și al celor cerești și al cele pământești și al celor dedesubt. ” (Filipeni2, 10)

Vers. 14: „Și se vor închina lui fiicele Tirului cu daruri, feței Tale se vor ruga mai marii poporului. ”

Religia lui Mesia va fi îmbrățișată de regii vechiului care se vor bucura să îmbrățișeze Biserica Sa. Psalmistul face referire la tirieni pentru că ei erau foarte renumiți la acea perioadă.

Vers. 15: „Toată slava fiicei Împăratului este înăuntru îmbrăcată cu țesături de aur și prea înfrumusețată.”

Podoaba Bisericii adică mulțimea virtuților sfinților e ascunsă minții și înțelegerii.

Vers. 16-18: „Aduce-se-va Împăratului fecioare în urma ei, prietenele ei se vor aduce ție.

Aduce-se-vor întru veselie și bucurie

Aduce-se-vor în palatul Împărtului.”

Aici arată psalmistul că în urma întăririi Bisericii se va arăta ceata fecioarelor, în viețuire ca monahism organizat și ele vor fi aduse de Biserică și vor fi aduse în „veselie și bucurie”, adică cele ce-și vor păstra fecioria din dragoste pentru Mire nu din alte cauze iar acestea se vor aduce de îngeri în Biserica cea cerească.

Vers. 19: „În locul părinților tăi s-au născut ție fii; pune-i-vei pe ei căpetenii peste tot pământul.”

Versetul spune că odinioară au împărățit peste Ierusalim cei din seminția lui Iuda dar odată ce s-a retras umbra și a strălucit slujirea în Duh au fost chemați la această slujire, să judece lume, dumnezeieștii ucenici. Iar ei au avut datoria să grăiască taina lui Hristos.

Vers. 20-21: „Pomeni-voi numele Tău în tot neamul

Pentru aceasta popoarele te vor lăuda în veac și în veacul veacului.”

Marele Vasile zice că Biserica este cea care spune aceste cuvinte către Hristos. Și pe drept cuvânt Biserica pomenește numele Lui pentru care se numește creștină.

Rezumând acest imn frumos se vede că el conține două părți una care se raportă la Iisus Hristos ca fondatorul și mirele bisericii și alta care privește biserica Sa scăpată de observările legii și unită nedespărțit de Iisus Hristos pentru al face cunoscut pe pământ și pentru a guverna cu El în veac în cer.

5.Psalmul 71

Psalmul acesta este unul din capodoperele Psaltirii, un strălucit psalm mesianic. Psalmul este atribuit lui Solomon și conține ultimele cuvinte ale lui David înainte de moartea sa, cu privire la doamnia fiului său.(V.20). În multe privințe cuvintele depășesc sfera personalității și împărăției pământești ale lui Solomon. E clar Sfântul Duh descoperă aici aspecte din personalitatea și domnia regelui Mesia.

Vers.1-2: „Dumnezeule, judecata Ta dă-o împăratului și dreptatea Ta fiului împăratului

Ca să judece pe poporul tău cu dreptate și pe săracii Tăi cu judecată.”

Unii autori consideră că este o asociație voită între exprimarea unei dorințe-urări și precizarea profetică. „Regele” și „fiul regelui” este una și aceeași persoană Regele Hristos. În Noul Testament Hristos spune că „Dumnezeu nu judecă pe nimeni căci toată judecata a dat-o Fiului”(Ioan 5,22). El le va da celor nevoiași partea ce li se cuvine după dreptatea lui Dumnezeu.

Vers. 3: „Să aducă munții pace poporului Tău și dealurile dreptate”

„Atunci” virtuțile nu mai constituie o excepție ci devin parte intimă și ceva nedespărțit de lume.

Vers. 4: „Judeca-va pe săracii poporului și va milui pe fiii săracilor si va umili pe clevetitor.”

De-a lungul veacurilor săracii și nevoiașii au fost asupriți, prost plătiți, persecutați și chiar omorâți. În Împărăția Sa însuși Regele va fi avocatul lor. El îi va emancipa o dată pentru totdeauna pedepsindu-i pe cei care au profitat de ei.

Vers. 5: „Și se vor teme de Tine cât va fi soarele și cât va fi luna din neam în neam.”

Împărăția lui Mesia nu se va mărgini la durata soarelui și a lunii. Atributul divin al veșniciei se răsfrânge aici asupra regelui și e clar că nu este vorba de vreun rege pământesc ci de Mesia.

Vers. 6: „Pogorâ-se-va ca ploaia pe lână și ca picăturile ce cad pe pământ.”

Acest rege binefăcător revarsă din cer darurile milostivirii sale care se succed ca picăturile de apă. Rugăciunea și Sfânta Cuminecătură sunt cele două izvoare de unde curg neîncetat favoruri noi.

Vers. 7: „Răsări-va în zilele lui dreptatea și mulțimea păcii, cât va fi lună.”

Aceste cuvinte se aplică perfect lui Mesia care a venit să aducă dreptate și pacea pe pământ. Ele nu se pot aplica lui Solomon care n-a putut fi cât a existat luna.

Vers. 8: „Și va domni de la o mare până la o alta și de la râu până la marginile pământului.”

Întâi ne arată că va domni „de la o mare la alta”, adică peste hotarele țării iudeilor dar va împărăți și până la marginile pământului care reprezintă lumea întreagă.

Vers. 9: „Înaintea lui vor îngenunchia etiopienii și vrăjmașii lui țărână vor linge.”

Pentru Augustin, etiopienii erau locuitorii pustiului, cum folosesc alte traduceri, ei reprezintă toate popoarele pământului care i se vor închina lui Mesia, iar cei ce se vor împotrivi, „vor linge” țărâna adică vor fi umiliți.

Vers. 10: „Împărații Tarsisului și insulele daruri vor aduce, împărații arabilor și ai reginei Saba prinoase vor aduce.”

Faptul că Regelui i se vor aduce daruri de către împărații insulelor arată că stăpânirea Regelui nu e mărginită pe continent, iar faptul că se aduc și prinoase, în alte traduceri jertfe, arată că Regele este Mesia că nu se putea aduce jertfe lui Solomon.

Vers. 11: „Și se vor închina Lui toți împărații pământului, toate neamurile vor sluji Lui.”

Domnitorul viitorului va izbuti să supună ascultării sale pe toți.

Vers. 12-14: „Că a izbăvit pe sărac din mâna celui puternic și pe sărmanul care n-avea ajutor

Va avea milă de sărac și de sărman și sufletele săracilor va mântui.

De camătă și de asuprire va scăpa sufletele lor și scump va fi numele lor înaintea lui.”

Solomon contemplă un Împărat dedicat în totalitate celor săraci. Prin cuvântul „sărac”folosit aici se poate înțelege și cei bolnavi, și câți bolnavi nu a vindecat Mântuitorul.

Vers. 15: „Și va fi viu și se va da lui din aurul Arabiei și se vor ruga pentru el pururi.”

Face referire aici la aurul care i s-a adus la nașterea Sa.(Mt. 2,11)

Vers. 16: „Fi-va belșug de pâine pe pământ până-n vârful munților; pomii roditori se vor înălța ca cedrii Libanului și vor înflori cei din cetate ca iarba pământului.”

Cârmuirea împăratului desăvârșit va aduce alese binecuvântări : bogății materiale și spirituale.

Vers. 17-18: „Numele lui va dăinui pe vecie, cât va fi soarele va fi pomenit numele Lui”

„Și se vor binecuvânta întru el toate semințiile pământului, toate neamurile îl vor ferici pe el.”

Aceste profeții s-au împlinit în Noul Testament: „Și se va propovădui această Evanghelie a împărăției în toată lumea”(Mt. 24,14) „Toate neamurile vor veni și se vor închina înaintea Ta”(Apoc. 15,4) „Binecuvântat este Domnul Dumnezeul lui Israel”(Luca I,68)

Vers. 19-21: „Binecuvântat este Domnul Dumnezeu, Dumnezeu lui Israel, singurul care face minuni

Binecuvântat este numele slavei Lui în veac și în veacul veacului. Amin. Amin.”

Psalmul se încheie cu o prelegere care slăvește Numele lui Dumnezeu. Se întrevede perspectiva mesianică când tot pământul va fi plin de slava Lui. I se pleacă lui tot genunchiul și, slăvit fiind se veselește împreună cu El și cel ce L-a născut căci spune că Fiul este slava Tatălui. Fiindcă vorbind către Tatăl ca Fiu Acesta zice: „Părinte slăvește pe Fiul Tău ca și Fiul Tău să te slăvească pe Tine.”(Ioan 17,1) Deci acest nume, adică Fiul Său Iisus Hristos va fi binecuvântat în veci.

6. Psalmul 109

Acest psalm este un minunat poem mesianic, o veritabilă profeție despre ungerea Regelui-Preot Mesia. Chiar înainte de Domnul Iisus evreii au considerat acest psalm ca fiind mesianic. De asemenea în noul Testament, Domnul Iisus însuși (Mt.22,43-45; Marcu 12,36-37;Luca 20,42-44) și apostolul Petru (Fapte 2,34-36) au interpretat acest psalm ca fiind profetic cu privire la Domnul nostru. Iisus este prezentat în modul cel mai sclipitor ca Rege, Preot și Domn biruitor.

Vers. 1: „Zis-a Domnul Domnului Meu: Șezi de-a dreapta Mea până ce voi pune pe vrăjmașii Tăi așternut picioarelor Tale”

David numește aici pe Tatăl „Domn”, iar pe Fiul „Domnul meu”. Faptul că zice „Zis-a Domnul Domnului meu” arată că între Tatăl și Fiul era o conversație. Zicând „șezi de-a dreapta Mea” se arată egalitatea dintre cele două Persoane. Expresia înseamnă ia parte la onoarea Mea, la puterea Mea, stăpânește împreună cu Mine. Aceste lucruri arată că aici este vorba de Mesia căci nimeni altcineva nu putea sta de-a dreapta lui Dumnezeu. A pune vrăjmași așternut picioarelor lui este un fel vechi de vorbire ce se folosea la încheierea păcii. Cel învins se prosterna cu fața la pământ, învingătorul punând piciorul pe grumazul învinsului. Aici „vrășmașul” este diavolul împreună cu cei răi pe care Mesia îi va stârpi. Acest text este interpretat de Iisus(Mt.22,41-46) lăsând să se înțeleagă că deși David îl numește în psalm „Domnul meu” și poporul îl consideră pe Mesia, Fiul lui David, acestea sunt adevărate pentru că Mesia este și Dumnezeu este și om. Aceste cuvinte din versetul 1 pot fi cuvintele pe care Dumnezeu Tatăl le-a spus Fiului când s-a înălțat la cer după cum socotește și Petru.(Fapte 2,34)

Vers. 2: „Toiagul puterii Tale Ți-l va trimite Domnul din Sion: Stăpânește în mijlocul vrăjmașilor tăi”

„Toiagul de fier” simbolizează puterea pe care Dumnezeu Tatăl o dă Fiului „din Sion”, adică din cer și pe care Fiul o ține acum în mâinile Sale străpunse. Totodată toiagul este și simbolul autorității regale. Hristos primește autoritatea de a domni peste tot pământul în mijlocul dușmanilor Săi. Domnia asupra vrășmașilor nu înseamnă atât nimicirea lor cât supunerea lor de bună voie devenind prietenii Săi.

Vers. 3: „Cu Tine este poporul Tău în ziua puterii Tale întru strălucirile Sfinților Tăi. Din pântece mai înainte de luceafăr Te-am născut.”

Numește zi a puterii lui Dumnezeu, ziua în care va judeca Hristos lumea și „va răsplăti fiecăruia după faptele lui”(Mt. 16,27) Această judecată va avea loc întru adunarea Sfinților. Cât privește ultima parte a versetului majoritatea Părinților spun că se referă la nașterea din veșnicie a Fiului. Expresia „din pântece” arată unitatea de natură cu Tatăl. Totuși în Noul Testament versetul nu e folosit hristologic.

Vers. 4: „Juratu-S-a Domnul și nu-i va părea rău: Tu ești preot în veac după rânduiala lui Melchisedec.”

Din acest verset aflăm patru lucruri cu privire la Mesia. El a fost făcut preot printr-un jurământ al lui Dumnezeu. Această numire a fost irevocabilă. Preoția Sa este eternă. Ea este „după rânduiala lui Melchisedec” al cărui nume înseamnă „Regele meu este neprihănit.” Misteriosul rege al Salemului și preot al Dumnezeului celui Preaînalt în timpul patriarhului Avraam, a fost un tip reprezentativ al Domnului Iisus.În legea veche Dumnezeu a desemnat ca bărbații din tribul lui Levi și din familia lui Aaron să fie preoți. Melchisedec a exercitat preoția fără să fie din neamul lui Aaron așa și Hristos și-a exercitat preoția fără să fie din tribul lui Levi. De asemenea preoția lor a fost fără început și fără sfârșit. Preoția lui Hristos este combinată cu oficiul de Rege ca și în cazul lui Melchisedec (Geneză 14,18;Evrei 7,1). Și la fel ca și la Melchisedec, preoția lui Hristos nu are de a face cu altă jertfă decât pâinea și vinul.

Vers. 5: „Domnul este de-a dreapta Ta; sfărâmat-a în ziua mâniei Sale împărați.”

Hristos șezând de-a dreapta Tatălui va trebui să exercite într-o zi o judecată aspră asupra tuturor inamicilor numelui Săi și nu va cruța nici pe cei mari nici pe cei mici.

Vers. 6: „Judeca-va între neamuri; va umple totul de ruini va zdrobi capetele multora pe pământ.”

Este o aluzie la pierzarea omului păcătos „ pe care Domnul îl va mistui cu suflarea gurii lui și-l va distruge cu strălucirea venirii Sale.” (2 Tes.2,8)

Vers. 7: „Din pârâu pe cale va bea, pentru aceasta va înălța capul”

„Va bea din pârâu” exprimă umilința prin care a trecut Mesia așa cum spune și Apostolul Petru: „S-a smerit și S-a făcut ascultător până la moarte și încă moarte pe cruce. De aceea și Dumnezeu L-a înălțat nespus de mult.”(Filipeni 2,8-9). „Capul” care este înălțat este foarte clar Domnul Iisus Hristos, Capul Bisericii.

Acest psalm reprezintă cea mai veritabilă profeție mesianică în care Mesia este prezentat ca Mare Preot, sclipitor Rege și Domn Atotbiruitor.(Evrei 8,1-2)

3.Psalmii indirect mesianici.

Psalmii indirect mesianici sau tipici mesianici privesc pe David sau alt rege davidic și regalitatea lui în așa fel că prefigurează pe Hristos și împărăția Lui. După interpretarea ortodoxă indirect se raportează la Hristos psalmii 8, 23, 33, 68, 117.

1.Psalmul 8:

Vers. 2: „Din gura pruncilor și a celor ce sug ai săvârșit laudă”

Din mulțimea de semne și minuni pe care le-a făcut Hristos în acest psalm s-a scris despre una și anume pe aceea cu pruncii care au glăsuit către Hristos: „Osana bine este cuvântat cel ce vine întru numele Domnului! Osana întru cei dintru înălțime.”(Mt. 21,9)

Această profeție a fost dezvăluită de însuși Mântuitorul Iisus: „Au n-ați citit că din gura celor ce sug ți-ai săvârșit lauda?”(Mt. 21,16), iar în alt loc zice: „Căci ai ascuns acestea de cei înțelepți și le-ai descoperit pruncilor.”(Mt.11,25)

Vers. 5: „Micșoratu-l-ai pe dânsul cu puțin față de îngeri”

Această mare idee despre demnitatea omului, Sfântul Pavel o aplică lui Hristos.(Evrei 2,6-8) făptura în care se întâlnește desăvârșirea omenească în cel mai înalt grad. Se spune deci și că s-a micșorat Hristos față de îngeri pentru pătimirea morții. Căci a poruncit să pătimească cu trupul propriu deși a rămas nepătimitor în firea dumnezeiască. S-a micșorat pentru noi ca noi să ne îmbogățim mai presus de fire întru El.

2.Psalmul 23

Vers. 7: „Ridicați căpetenii porțile voastre și vă ridicați porțile cele veșnice că va intra Împăratul slavei.”

David proorocește de aici Înălțarea Domnului la ceruri căci aduce în prim plan pe îngerii care slujeau pe Hristos atunci când El se afla pe pământ: „Căci aceștia suindu-se la ceruri cu Hristos, Care se înălța, au poruncit celor ce păzeau intrarea cerurilor să ridice porțile. Dar cei ce păzeau intrarea erau nedumeriți și întrebă(vers.8): Cine este Împăratul Slavei? ” Acesta pentru că Fiul s-a suit la Tatăl din ceruri împreună cu trupul unit cu El iar cei ce păzeau intrarea nerecunoscându-L așa s-au uimit de noutatea neobișnuită a acestui fapt.

3.Psalmul 33

Vers. 19: „Domnul păzește toate oasele lor (ale drepților), nici unul din ele nu se va zdrobi.”

Pe vremea lui Iisus Hristos cei condamnați la moarte prin răstignire trebuiau înmormântați în aceeași zi. Pentru a se grăbi sfârșitul celui condamnat i se zdrobeau fluierele picioarelor. De la aplicarea acestei urgii a fost exclus Mântuitorul(Ioan 19,33), moartea fiindu-i constatată și altfel. Nu este exclus ca psalmistul inspirat de Duhul Sfânt să fi cugetat la această minunată excepție. Fericitul Augustin vede în acest verset profeția referitoare la Hristos căci spune el că Hristos fiind pe cruce în mâna călăilor, aceștia nu au îndrăznit să-i zdrobească fluierele picioarelor căci trupul lui Hristos nu trebuia împărțit, însă trupul Biserici nu a rămas întreg în mâinile creștinilor.

4.Psalmul 68

Vers. 25: „Și mi-am dat spre mâncarea mea fiere și în setea mea m-au adăpat cu oțet”

Este una dintre cele mai uimitoare profeții rostite de David dar împlinite numai în Iisus Hristos după cum au spus și fericiții Evangheliști: „După aceea știind Iisus că toate s-au săvârșit acum ca să împlinească Scriptura a zis: „Mi-e sete.” Și era acolo un vas plin cu oțet, iar cei care îl loviseră punând în vârful unei trestii de isop un burete înmuiat în oțet, l-au dat la gura lui.” (Ioan 19,28-29) Oțetul avea rolul de a spori setea decât a o potoli și aceasta pentru ca suferința să fie mai mare.

5.Psalmul 117

Vers. 22: „Piatra pe care n-au băgat-o în seamă ziditorii aceasta s-a făcut în capul unghiului.”

„Piatra” lepădată de ziditorii iudaismului rabinic, privită cu dispreț de conducătorii evrei când L-au respins pe Iisus din Nazaret este acum piatra prețuită cu dragoste. Noul Testament conține 6 aluzii la această declarație dintre care trei sunt făcute de Însuși Domnul Iisus. Psalmistul numește pe Hristos „piatra din capul unghiului” căci El avea să unească atât pe iudei, cât și popoarele păgâne, cele două mari părți constitutive ale omenirii, într-o unică zidire mare a lui Dumnezeu, într-o biserică.

Astfel în Noul Testament „Piatra cea din capul unghiului” este Hristos (Mt.21,42;Marcu 12,10; Luca 20;17; Fapte 4,11; I Petru 2,4-7; Efeseni 2,20)

CONCLUZII

Am încercat în lucrarea de față să cuprind diferitele comentarii, păreri și interpretări ale mai multor comentatori ai cărții Psalmilor cu privire la caracterul hristologic al acestei cărți biblice. În cea mai mare parte autorii au păreri comune însă în ceea ce privește atât grupul psalmilor direct mesianici cât și grupul psalmilor indirect mesianici ei nu au cuprins în exclusivitate aceiași psalmi. Dar dacă am ține cont de părerea Fericitului Augustin care spune că aproape fără excepție în fiecare psalm găsim și un caracter mesianic,am putea spune că acesta este motivul pentru care nu găsim o perfectă concordanță în ceea ce privește numărul psalmilor direct și indirect mesianici și care anume psalmi sunt direct mesianici și indirect mesianici.

Dintre psalmii socotiți direct mesianici, primul și anume psalmul 2 este absolut un psalm mesianic și toți autorii îl consideră așa. În versetul 7 al acestui psalm: „Zis-a Domnul către Mine: Fiul Meu ești Tu, Eu astăzi Te-am născut” se poate observa foarte clar chiar și după text pentru că pronumele sunt scrise cu majusculă, că persoana care vorbește aici este însuși Fiul lui Dumnzeu. Psalmul 15 este și el socotit direct mesianic deși o interpretare absolut mesianică se poate aplica numai versetului 10 unde se spune că „nu vei da pe cel cuvios al tău să vadă stricăciunea.” Dintre psalmii mesianici cel mai în măsură să fie socotit mesianic cred că ar trebui să fie psalmul 21. Este fascinant cum psalmistul a putut să rostească cuvinte precum: v.1 „Dumnezeule, Dumnezeul meu, pentru ce m-ai părăsit?” sau v.16„Uscatu-s-a limba mea” sau v.18 „Străpuns-au mâinile mele și picioarele mele” sau v.20 „Împărțit-au hainele mele loruși și pentru cămașa mea au aruncat sorți”, cuvinte care fie aveau să fie rostite de Mântuitorul,fie că arată patimile ce avea să le suporte Măntuitorul ele s-au împlinit și s-au petrecut întocmai după cum au fost profețite de psalmist.

Referitor la următorul psalm, psalmul 44 socotit și el direct mesianic, pot spune că ar putea fi socotit mai degrabă indirect mesianic, întrucât nu cuprinde profeții mesianice absolute împlinite cu exactitate în Noul Testament. La fel și psalmul 71 socotit și el un psalm direct mesianic cuprinde idei care se pot referi mai degrabă direct la Solomon, autorul psalmului și indirect la Mesia. Psalmul 109 ultimul din șirul psalmilor direct mesianici scoate în evidență foarte clar caracterul său mesianic întrucât ne prezintă o convorbire care are loc între Dumnezeu Tatăl și Dumnezeu Fiul, asemănător din acest punct de vedere cu psalmul 2. Iată și cuvintele acestui psalm: v.1„Zis-a Domnul Domnului Meu: Șezi de-a dreapta Mea până ce voi pune pe vrăjmașii Tăi așternut picioarelor Tale.” v. 3: „Din pântece mai înainte de luceafăr Te-am născut.”v.4: „Tu ești preot în veac după rânduiala lui Melchisedec”

Cât privește psalmii indirect mesianici profeții precum aducerea de laude Mântuitorului la Intrarea în Ierusalim (8,2) sau profețirea că nu i se va zdrobi nici un os Mântuitorului (33,19) sau prevestirea suferinței de a fi adăpat cu fiere și oțet (Ps. 68,25) sau profețirea că Mântuitorul nu va fi crezut chiar de către cei care îl așteptau cel mai mult și anume iudeii(Ps.117,22), sunt tot atâtea profeții împlinite exact în Persoana Mântuitorului Hristos.

Iată că deși psalmii au fost scriși cu un scop bine definit și anume de a se aduce prin ei laudă lui Dumnezeu, prin cântarea lor la templu aceștia au cuprins totodată în ei prin inspirația autorilor lor de către Duhul Sfânt, și adevărurile cele mai importante ale religiei creștine, Întruparea lui Mesia, Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul lumii.

Declarație:

Subsemnatul, Cioboată Lucian Liviu , absolvent al Facultății de Teologie Ortodoxă din Craiova, secția pastorală, declar pe propria răspundere că lucrarea de licență, cu titlul: „Psalmii mesianici și împlinirea profețiilor”, îmi aparține în întregime, nu este plagiat și la alcătuirea ei nu am utilizat altă bibliografie decât cea menționată în notele bibliografice și în lista bibliografică generală.

Semnătura:

Curriculum Vitae

Bibliografie

Ediții biblice:

1.Biblia sau Sfânta Scriptură tipărită sub îndrumarea Prea Fericitului Patriarh Teoctist , Ed. IBMBOR, Buc 1991.

2.Biblia sau Sfânta Scritură a lui Bartolomeu Valeriu Anania. Ediție jubiliară a Sfântului Sinod, Ed. IBMBOR, Buc. 2001.

3.Psaltirea proorocului și împăratului David, Ediția a 8−a, Ed. IBMBOR, Buc. 1992.

4.Septuaginta vol. 4/1. Psalmi, Odele, Proverbele, Ecleziastul, Cântarea Cântărilor”, Colegiul Noua Europă Polirom 2006

Lucrări:

5.Abrudan Pr. Prof. Dr. Dumitru , „Carțile didactico-poetice”, Ed. Univ „Lucian Blaga”, Sibiu 2001.

6.Braniște Pr. Prof. Dr. Ene și Braniște Prof. Ecaterina, „Dicționar enciclopedic de cunostințe religioase”, Ed. Dicezană, Caransebeș 2001.

7.Chiricescu Pr. Dr. Constantin și Iconomul C. Nazarie, „Călăuza predicatorului”, Buc 1901-1902.

8.Sfântul Chiril al Alexandriei, „Tâlcuirea Psalmilor”, trad. De Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloaie în revista „Mitropolia Olteniei” nr. 4/1989, nr5/1989, nr6/1989, nr. 4-6/1990, nr.3/1991, nr. 1-6/1993.

9.Donald Mac Wiliam, „Comentariu biblic al credinciosului. Vechiul Testament”, traducere din engleză de Doru Motz, Oradea 2002.

10.Edmond Jacob, „Vechiul Testament”, trad. de Cristina Preda, ed. Humanitas, Buc.1993.

11.Isvoranu Pr.Prof.Dr. Alexandru, „Comentariu la Psalmul 50”, ed. Sitech, Craiova 1993.

12.Sfântul Iustin Martirul și Filozoful, „Dialogul cu iudeul Tryfon”, taducere de Pr. Prof. Teodor Bodogoe, Pr. Prof. Olimp Căciulă și Pr. Prof. Dumitru Fecioru în colecția „Părinți și scriitori bisericești” vol. 2, Ed. IBMBOR, Buc. 1980.

13.Neaga Prof. Dr. Nicolae, „Hristos în Vechiul Testament”, Cluj-Napoca 2004.

14.Sfântul Niceta de Remesiana, „Despre folosul cântării în Psalmi”, traducere de Pr. Conf. Ștefan Alexe în revista „Mitropolia Olteniei” an XXVI, nr.7-8 iulie-august 1974

15.Phillips John, „Comentariu asupra psalmilor”, vol I, vol II, vol III. Ed. Stephanus, Buc.2001.

16.Popescu Pr.Petre,„Despre profeți”,Teză de licență.Univ.din Buc.Fac.de Teol.Tipografia cărților.Buc.1905.

17.Prelipeceanu Pr. Prof. Vladimir, Pr.Prof. Nicolae Neaga, Pr. Prof. Bârna, Pr. Prof. Mircea Chialda, „Studiul Vechiului Testament pentru Institutele teologice”, Ed. IBMBOR, Buc 1985.

18.Taploș Vasile, „Studiu introductiv în Legea , Istoria și poezia Vechiului Testament” ed. Didactica și Pedagogică R.A. Buc 1999.

19.Timuș Ep. Dr. Gherasim, „Note și meditații asupra psalmilor”, vol I, vol III, Buc.1896

20.Sfântul Vasile cel Mare, „Tâlcuri la Psalmi”, trad. și note Pr. Dumitru Fecioru, Ed. Sophia, Buc 2004.

21.Cuviosul Zigabenul Eftimie și Sfântul Nicodim Agheoritul, „Psaltirea în tâlcuirea Sfintilor Părinți”, traducere în românește de Mitr. Veniamin, Ed. Cartea Ortodoxă, Galați 2006.

Studii:

22.Abrudan Pr. Prof. Dr. Dumitru, „Cartea Psalmilor în Spiritualitatea Ortodoxă”, în revista „Studii Teologice”, an.XXXVII, nr. 7-8, 1985

23.Idem, „Dreptatea și pacea în cartea Psalmilor”, în revista „Studii Teologice”,an XV, nr. 7-8, 1963.

24.Bindiu Protos Olivian, „Psalmii și legătura lor cu cultul divin ortodox”, în revista „Biserica Ortodoxă Română” , an CV, nr. 9-10, 1987.

25.Chiricescu Dr. Constantin, „Despre Psaltire”, în revista „Biserica Ortodoxă Română”, an XXXIX, nr.1, apr.1915.

26.Cornițescu Diac. Prof. Dr. Emilian, „Persoana lui Mesia și lucrarea Sa în lumea profețiilor Vechiului Testament”, în revista „Studii Teologice”, nr. 9-10, 1985.

27.Georgescu Pr. Magistrand Mihai, „Idei morale și sociale în Comentarii la Psalmi al Sfântului Vasile cel Mare”, în revista „Studii Teologice”, nr. 7-8, an. X, 1985.

28.Isvoranu Pr.Prof. Dr.Alexandru, „Introducere la Psalmul 50”, în revista „ Mitropolia Olteniei” , an. XLVI, nr. 1-6, ian-dec 1994.

29.Idem, „Profetul Natan și regele David”, în revista „Mitropolia Olteniei”, an XLVII, nr.1-2, ian-feb. 1995.

30.Idem, „Plinirea Legii și Proorociilor în Iisus Hristos”, în revista „Mitropolia Olteniei” an. XLIX, nr. 3-6, iul-dec. 1997.

31.Idem, „Muzica Psalmilor Bibliei”, în revista „Mitropolia Olteniei”, nr.3-4, 1999.

32.Jărpălău Pr. Dr. Gheorghe, „Psalmul 120 Introducere(traducere și comentariu)” în revista „Mitropolia Olteniei”, an XLII, nr.1-3, 1990.

33.Petrescu Dr. Macedon, „Despre rugăciune în Cartea Psalmilor”, în revista „Studii Teologice”, an XXXVI, NR.9-10, 1940.

34.Piteșteanu Gherasim, „Profețiile mesianice”, în revista „Biserica Ortodoxă Română”, an. X 1887, an.XV 1887-1888.

35.Popescu Magistrand Gabriel, „Psalmii în predica Fericitului Augustin”, în revista „Studii Teologice”, seria a II a, an XV, nr.3-4, mar-apr. 1963.

36.Popescu Prof. Mălăești, „Psalmi”, în revista „Biserica Ortodoxă Română”, an. XXVIII, nr.12, martie, 1905, nr. 6 sept. 1904.

37.Idem, „Scurte studii introductive în literatura biblică a Vechiului Testament”, an XLII, nr.4, apr.1924, nr. 6 iunie 1924.

38.Idem, „Studii și comentarii Psaltirea în versuri”, în revista „Raze de lumină”, nr.3 , 1934.

39.Șlevoacă Pr. Prof. Ștefan, „Aspecte actuale ale predicii profetilor Vechiului Testament”, în revista „Studii teologice”, an XXXII, nr 1-2, 1980.

40.Todoran Doctorand Simion, „Genurile literale și aspecte doctrinare în psalmi”, în revista „Mitropolia Olteniei” , an. XXXV, nr.7-8, iul-aug. 1983