Variabilitate Individuala Si Invarianti In Expresia Cinematica a Unor Elemente Tehnice de Kata din Arte Martiale

Byadmin

Variabilitate individuală și invarianți în expresia cinematică a unor elemente tehnice de kata din arte marțiale

Glosar de termeni specifici

Pentru început consider că sunt necesare câteva clarificări conceptuale referitoare la titlul tezei mele. Astfel referitor la noțiunea de variabilitate găsim următoarele definiții:

“VARIABILITÁTE ~ăți f. 1) Caracter variabil. ~atea gusturilor. ~atea unei funcții. 2) biol. Proprietate a organismelor vii de a-și modifica caracteristicile morfologice sau fiziologice sub acțiunea unor factori interni sau externi. 3) lingv. Proprietate a unei unități lingvistice de a prezenta mai multe forme de manifestare. /<fr. variabilité ”. (http://dexonline.ro /definitie/variabilitate ).

Categoric variabilitatea conduce la anumite diferențe mai mult sau mai puțin evidente: “Datorită variabilității, în natură nu există două ființe sau două organe perfect identice. Variabilitatea este contrariul eredității, deoarece prin variabilitate urmașii se îndepărtează de înfățișarea părinților (într-o măsură mai mică sau mai mare). Variabilitatea și ereditatea sunt totuși legate între ele prin sistemele de nucleoproteine din celulă”. (http://ro.wikipedia.org/wiki/Variabilitate).

În schimb invarianții sau fenomenele invariabile sunt opusul variabilității și se pot defini astfel: „INVARIÁNȚĂ  s. f. menținere neschimbată a unei mărimi, a unui sistem de numere într-o transformare anumită; stabilitate, fixitate. (< fr.invariance)  ” (http://dexonline.ro/definitie/invarianta). Sau o altă definiție care spune: “În termeni verbali, invarianța în timp a unui sistem presupune nemodificarea proprietăților sale (în esență a funcției de răspuns), cu trecerea timpului”. (http://www.unibuc.ro/prof/niculae_c_m/telecom/sisteme_liniare.htm).

Referitor la cinematică, aceasta are următoarele accepțiuni: “CINEMÁTIC, -Ă, cinematici, -ce, s.f., adj. 1. S.f. Ramură a mecanicii care se ocupă cu studiul mișcării corpurilor, independent de masele lor și de cauzele care produc mișcarea. 2. Adj. Care aparține cinematicii (1), privitor la cinematică. – Din fr. cinématique” (http://dexonline.ro/definitie/cinematică ).

O altă definiție a cinematicii o regăsim la dr. Tudor Sbenghe, care spune: “Analiza teoretică a kinetologiei pleacă de la cele două componente de bază: mișcarea și forța. Studiul mișcarii în sine fără a ține seama de forțele care o produc este denumită “kinematică”, iar studiul forțelor aplicate corpurilor este denumită “kinetică”. (Sbenghe, 2008, p. 225).

În cartea “Modelarea în biomecanică” prof. Doina Drăgulescu folosește termenul de biocinematică și îl definește: “ studiul diferitelor mișcări ale corpului uman sau ale unor părți ale sale, fără a ține seama de factorii ce produc aceste mișcări, este denumit generic Biocinematică. Studiul acesta implică mai multe etape a căror tratare se realizează pornind logic de la cele mai simple aspecte spre altele mai complexe” (Drăgulescu, 2005, p. 7).

În ceea ce privește cuvântul kata redăm mai jos câteva accepțiuni ale acestui cuvânt:

„KATA – 1. Formă. 2. Înlănțuiri. În toate artele marțiale kata sunt lupte imaginare, constituite din mișcările de bază ale unui procedeu tehnic, executate lent sau rapid, dar cu tehnicitate. Ele sunt studiate pentru a înțelege bine natura lor și sunt practicate atât pentru perfecționarea procedeelor tehnice cât și pentru valoarea lor estetică (frumusețea gestului). Kata sunt coregrafia atacului și-a apărării.” (Frederic, 1993, p. 128).

Intr-o altă accepțiune termenul Kata are următorul înțeles: “Kata reprezintă practica formală de kihon (fundamentul disciplinei karate-do) și cuprinde o înlănțuire de mișcări codificate. Pentru un karateka, chiar dacă se antrenează singur, ideea fundamentală în kata este ca el să își imagineze în fața sa unul sau mai mulți adversari, care atacă din direcții diferite. Prin kata se realizează aplicarea formală a tehnicilor de luptă, necesară transmiterii elementelor școlii respective” (Amălinei, 2010, p. 3)

Pe de altă parte maestrul japonez Sugiama S. consideră: “Un kata reprezintă o serie de mișcări ofensive și defensive împotriva atacurilor imaginare din direcții diferite. De asemenea, un kata include multe mișcări pentru exercițiu fizic și pentru a face legătura către mișcări ulterioare, mai degrabă decât pentru aplicații efective” (Sugiama, 2005, p. 10).

Un alt înțeles al cuvântului kata este dat de Sensei Morio Higaonna, fiind citat de către Kane L. și Wilder K., care a spunea : “Karate începe și se termină cu kata. Kata este esența și fundamentul din karate și reprezintă acumularea de mai mult de o mie de ani de cunoștințe. Format de numeroși maeștri de-a lungul veacurilor, prin pregătire dedicată și cercetare, exercițiile kata sunt ca o hartă care să ne ghideze, și ca atare, nu trebuie să fie schimbate sau modificate. După cum sugerează Higaonna, este util să ne gândim la kata ca la un manual, care să reprezinte fundamentul esențial al oricărei arte de luptă”( Kane, 2005, p. 12).

“IDIOSINCRASÍE  s. f. 1. predispoziție a cuiva de a reacționa într-un anumit fel la unele alimente, medicamente. 2. aversiune față de ceva. (< fr.idiosyncrasie)” (http://dexonline.ro/definitie/idiosincrasie). 

Covariabilitate – „COVARIÁȚIE, covariații, s. f. Variație simultană, reciproc condiționată; covarianță. [Pr.: -ri-a-] — Din engl. co-variation” (http:// dexonline.ro / definitie/covaria%C8%9Bie). 

Engrame motorii – „ENGRÁMĂ (‹ fr.) 1. (GENET.) Înscrierea unui caracter în memoria speciei (a genomului respectiv) conform teoriei mnemice a eredității. 2. (FIZIOL.) Totalitatea modificărilor biochimice, biofizice, fiziologice și morfologice din neuroni și căi nervoase, postulate ca premise pentru înmagazinarea (stocarea) experienței de viață. 3. (PSIH.) Conținutul unei urme memoriale” (http://dexonline.ro/definitie/engram%C4%83). 

Mecanisme mnemonice – „MNEMÓNIC, -Ă adj. Care se referă la memorie; care ajută memoria, mnemotehnic. [< fr. mnémonique, cf. gr. mneme – memorie]” (http://dexonline.ro/definitie/mnemonic). 

Coactivarea – coactivitáte f. (d. coactiv). Calitatea de a fi coactiv; coactív, -ă (oa 2 silabe) adj. (mlat. coactivus). Jur. Rar. Coercitiv; COERCITÍV, -Ă adj. Care are puterea sau dreptul de a constrânge; constrângător. [Cf. fr. coercitif] (http://dexonline.ro/ definitie/ coercitiv). 

Percepție kinestezică – „CHINESTEZÍE s. f. Capacitatea de a percepe mișcarea diferitelor părți ale corpului. — Din fr. Kinesthesia” sau “CHINESTEZÍE (‹ fr. {i}; {s} gr. kinein „a se mișca” + aisthesis „percepere”) s. f. Capacitatea organismului uman și animal de a percepe și localiza mișcarea imprimată diferitelor părți ale corpului numai pe baza sensibilității profunde, fără participarea văzului. C. profundă = capacitatea de a percepe și localiza mișcările unor viscera” (http://dexonline.ro/definitie/chinestezie). 

Motto:

“Variability is inherent within and between all

biological systems” (Karl Newell)

Introducere

Pentru început doresc să fac o precizare referitor la modul de citare al surselor bibliografice, pentru a nu creea animozități sau o părere nefavorabilă asupra raportului. Așadar unele texte vor fi spațiate diferit fața de restul textului, fără ghilimele și vor fi aliniate mai în interiorul paginii. Aceasta deoarece ultima ediție a „Manualului de publicare” al Asociației Americane de Psihologie recomandă acest lucru în cazul citărilor care depășesc 40 de cuvinte:

Dacă citatul cuprinde mai mult de 40 de cuvinte, este redactat ca un paragraf de sine stătător, fără ghilimele. Începeți citatul de tip bloc din rând nou și identați-l la aproximativ un centimetru de margine (în aceeași poziție ca pentru un nou paragraf). … Citatul trebuie redactat la rând dublu. La finalul citatului de tip bloc, menționați în paranteze rotunde, după ultimul semn de punctuație, sursa bibliografică și numărul paginii sau al paragrafului. (A.P.A., 2013, p. 171)

În continuare doresc să insist asupra faptului că este necesar să pornim de la premisa că exercițiile de kata nu sunt doar o simplă luptă cu unul sau mai mulți adversari imaginari, ci reprezintă însăși esența și realizarea în forma cea mai pură și perfectă a elementelor tehnice din diferite stiluri de arte marțiale. Cuvantul „kata” în traducere înseamnă de fapt „model sau formă”. Desigur că exercițiile de kata înseamnă mult mai mult, ele sunt de fapt niște sisteme de luptă codificate, dar nu vom detalia aici aceste aspect, ci în capitolele următoare.

Un argument în plus pentru necesitatea studierii în detaliu a mișcărilor și pozițiilor existente și practicate în diferitele arte marțiale, cu scopul de a perfecționa executarea procedeelor tehnice în confruntările directe, găsim încă din vechime, în țările asiatice. Astfel în jurul anilor 1600, un reprezentant de seamă al clasei samurailor din Japonia și specialist desăvârșit în arta mânuirii sabiei, Miyamoto Musashi, lăsa scris în una din consemnările sale anumite regului referitoare la biomecanica executării unui element tehnic:

Țineți gâtul drept, concentrând forța sa în adâncitura cefei, coborâți umerii, mențineți coloana vertebrală dreaptă, nu împingeți fesele în exterior, proiectați forța corpului între genunchi și vârfurile degetelor de la picioare. Abdomenul se împinge puțin în față pentru ca bazinul să nu-și piardă stabilitatea. (Musashi, 2013, p. 54)

Exercitiile de kata fiind de o complexitate ridicată, solicită un echilibru fizic și emoțional dar și o coordonare deosebită. Din competițiile de arte marțiale în care s-au realizat și exerciții de kata, observăm că nu toți sportivii sunt la același nivel de pregătire și ei sunt punctați diferit. Presupunem că există deci diferențe între execuțiile a doi sportivi diferiți, dar și între mai multe exersări ale aceluiași sportiv.

Consider că nu greșesc dacă fac o paralelă între exercițiile de kata din arte marțiale și tehnica exercițiilor din alte ramuri sportive. Așa cum am văzut “kata” se traduce prin “model sau formă” . Profesorul Simion Gheorghe spune despre tehnică: “… cuprinde actele și acțiunile motrice, executate ideal din punct de vedere al execuției lor. … Prin urmare, tehnica presupune efectuarea rațională, economică și cu randament maxim a unui act sau acțiuni motrice specifice unei ramuri de sport” (Simion, 2011, p. 123).

În aceeași ordine de idei, referindu-se la tehnică, profesorul Tudor Bompa clarifică noțiunea, aducând în discuție și termenul de “conținuit” al tehnicii, afirmând:

Cu cât sportivul este mai aproape de perfecțiunea tehnică, cu atât el are nevoie de mai puțină energie pentru a realiza un anumit rezultat. Deducem deci că o tehnică bună va conduce la o eficiență mare. Deseori, tehnica este considerată doar forma unei mișcări fizice, dar forma este mereu legată indestructibil de conținutul ei. Conținutul unui exercițiu este caracterizat prin scop, activitatea SNC, efortul volițional, contracția sau relaxarea mușchilor, forță și inerție. (Bompa, 2001, p. 52)

Vedem deci că o tehnică bună va avea ca rezultat imediat eficiența, ceea ce se întâmplă și în karate. Astfel exercițiile bine însușite în etapa de kihon (în care se învață elementele și procedele tehnice individual), legate între ele și consolidate în etapa de kata (în care se realizează o luptă imaginară), vor avea ca finalitate aplicarea cu maximă eficiență în meciurile de kumite sau în competițiile de kata.

Tot legat de acest subiect profesorul Bompa aduce în discuție și termenul de “stil” și susține că nu este benefică “copierea” tehnicii unui campion.

Stilul evidențiază tiparul individual de execuție, al unui model tehnic. Principala structură a modelului nu s-a schimbat, deși sportivul și antrenorul vin cu personalitatea, caracterul și trăsăturile lor anatomice și fiziologice. Stilul rezultă din imaginatia individului de a rezolva o problemă tehnică sau din modul de a efectua un act motric. (Bompa, 2001, p. 53).

Plecând de la aceste afirmații și în legătura cu tema pe care o dezbat se naște întrebarea dacă nu cumva “stilul” propriu poate duce și la o degradare sau deformare, a mișcarii, la o variabilitate a acesteia ?. De asemenea, dacă respectarea cât mai strictă a “modelului” ar putea creea invarianții care să confere siguranță și precizie mișcării și în final a elementului tehnic executat ?.

Motivarea alegerii temei

Abordez această temă de cercetare, legată de variabilele individuale și de invarianții în expresia cinematică, care pot apărea în exercițiile de kata din arte marțiale, din dorința de a aduce o contribuție la îmbunătățirea și la progresul acestor tehnici care pot fi folosite atât ca sport de performanță, dar și ca variantă de relaxare fizică și psihică sau de dobândire a unui autocontrol personal ridicat. Deși în ultima perioadă unii așa ziși specialiști minimalizează importanța și valoarea exercițiilor de kata, eu doresc să vin cu dovezi si argumente științifice ca să dovedesc faptul că exercițiile kata au un rol extrem de important în formarea completă a unui karateka, lucru enunțat și de marii maeștri fondatori de stiluri.

Unii profesori, în special în școlile mai moderne, au tendința de a vedea toate exercițiile kata pur și simplu ca un catalog de ​​mișcări formalizate [elemente și procedee tehnice – n.a.], pentru a fi efectuate în scopuri istorice sau pentru obținerea de grade la examene numai. Alții vor sublinia într-o măsură mai mare sau mai mică, aplicația reală de apărare (denumită bunkai), din mișcările precise de kata, sau extinderea implicită a unora dintre aceste mișcări în tehnici de kumite nu doar în kata. (Schmeisser, 2007, p. 65).

Autentica valoare a unui kata nu constă numai în faptul că formează un fizic armonios , antrenând reacțiile, conferind un echilibru deosebit, ritm, viteză și precizie, ci mai ales în posibilitatea creării unui autocontrol și a unei discipline riguroase.

Unul alt motiv pentru care am ales această temă de cercetare în cadrul studiilor doctorale este acela că am practicat judo și actualmente practic ju-jitsu, unde am realizat cât este de important un antrenament bazat pe o metodică corectă și în concordanță cu ultimele noutăți și descoperiri privind știința antrenamentului din care să rezulte o îmbunătățire a exersării kata-urilor și succesul implicit în competițiile de kumite.

De asemenea menționez că sunt cadru didactic și predau lucrările practice la disciplina Combat. Cele amintite sunt factori care mă determină să fiu interest de modul în care putem optimiza, sau descoperi noi metode pentru învățarea și consolidarea elementelor tehnice din arte marțiale. În același timp, prin intermediul experimentului pe care îl voi realiza doresc să observ care este efectul variabilității și invarianților care apar în timpul executării unor procedee tehnice și dacă ele (variabilitatea și invarianții), pot fi controlate și dirijate.

Având în vedere cele de mai sus, mi-am îndreptat atenția către o temă despre care nu am găsit multe referințe bibliografice în țară, majoritatea surselor fiind din străinătate. Consider că această zonă, a variabilității și invarianților mișcărilor în arte marțiale, este una încă insuficient abordată și pot avea posibilitatea de a-mi aduce contribuția la îmbogățirea cercetărilor în această direcție. Adică doresc să analizez care sunt diferențele intra și inter individuale, în așa fel încât să evidențiez care sunt variabilele și invarianții în mișcările a doi sportivi și diferențele dintre mișcările mai multor sportivi (karateka) comparați între ei. În urma acestor analize preconizez că se poate decide dacă este oportun să reducem variabilitatea mișcărilor, sau creșterea invarianților, prin aplicarea unor metode de antrenament specifice, deja cunoscute sau găsirea altor metode sau mijloace noi.

Cred că pot aduce în discuție, ca și un argument suplimentar pentru alegerea acestei teme de cercetare, sistemul de învățământ, mai exact modul cum se realizează orele de educație fizică în școlile din România prin comparație cu cele din Japonia. Ținând cont de efectele benefice pe care le-ar putea avea practicarea artelor marțiale, pe care le redăm succint mai jos, găsesc oportună sugestia și îndemnul pentru forurile decizionale de a se introduce în sistemul de învățământ obligatoriu, ore de educație fizică cu specific artelor marțiale. Japonia este un exemplu demn de urmat în acest sens unde încă de la începutul sec. XIX-lea s-au introdus, la început în universități, dupa care s-a extins și în școli obligativitatea practicării artelor marțiale de la cele mai fragede vârste. Este posibil că și acest gen de educație, a trupului îmbinată cu cea a spiritului realizată după anumite rigori, să fie unul din factorii de progres pe care îl cunoaște acest popor.

După cum spuneam, procesul de pregătire în artele marțiale, are efecte favorabile pe multiple planuri asupra organismului (somatic, funcțional, psihic, social). Aceste efecte fixează și cadrul obiectivelor acestei categorii de pregătire, care în forma lor cea mai generalizată, au fost formulate de Vasile Vespan astfel:

Menținerea dezvoltării fizice armonioase;

Formarea și perfecționarea priceperilor și deprinderilor de mișcări specifice;

Dezvoltarea calităților motrice de bază;

Menținerea și întărirea sănătății practicanților;

Călirea organismului, datorită mijloacelor folosite în pregătire dar și mediului în care se realizează pregătirea;

Dezvoltarea calităților moral – volitive;

Formarea obișnuinței și a capacității de practicare sistematică și independentă a exeercițiilor fizice și sportului (în special a artelor marțiale), în timpul liber. (Vespan, 2001, p. 7)

De asemenea rolul benefic al antrenamentelor de arte marțiale pot avea rezultate pozitive și asupra populației adulte, atât în ce privește efectul de relaxare fizico-psihică și menținere a sănătății, precum și necesitatea de a acumula un minim bagaj de tehnici de autoapărare, utilizabile de anumite persoane pentru îndeplinirea sarcinilor de serviciu (persoane angajate în structuri de pază și protecție) dar și de celelalte persoane în diverse situații care pot periclita viața de zi cu zi.

În general, artele marțiale sunt sigure, în comparație cu alte sporturi, riscul de producere al accidentărilor fiind diminuat prin folosirea echipamentului adecvat și inițierea treptată a începătorilor. “Școlile tradiționale de arte marțiale includ în antrenamentul lor tehnici mentale sau de meditație pentru a promova transformarea personală pozitivă. Multe comunități din SUA au școli de arte marțiale cu elevi de toate vârstele (în 2007 erau 6,5 mil de practicanți ai artelor marțiale în SUA)” (http/www.doctorinfo.ro/efectele_practicarii_artelor_martiale_asupra_sanatatii.html).

Așa cum afirmam și mai sus, cred că nu greșesc dacă fac o paralelă între nivelul de dezvoltare socio-economică și modul cum se realizează educația fizică în Japonia. Este bine cunoscut faptul că în școlile japoneze karate și judo au început sa se predea încă de la începutul anilor 1900. Au fost introduse mai întâi în universități, după aceea în licee și ulterior la toate ciclurile de învățământ. Dezvoltând o afirmație a unui mare maestru, shihan Hirokazu Kanazava care spunea că: “fără educație nu se poate înțelege arta karate-do”, Neculai Amălinei și Victor Ichim afirmau: “educația care se face în cadrul artelor marțiale, cu referință la Codul Bushido, este în fond o educație universală. Curajul, respectul, politețea, simțul datoriei nu sunt specifice numai japonezilor. Aceste valori morale sunt universale, iar educația în acest spirit trebuie păstrată și atunci când se studiază Karate-do” (Amălinei, Ichim, 2010, p. 8).

Se naște întrebarea firească, dacă nu cumva introducerea unui număr de ore de arte marțiale, care să completeze orele de educație fizică în învățământul românesc, nu ar putea să fie benefice și să revigoreze un sistem educațional „suferind”, să ofere o șansă de afirmare unor generații care par din ce în ce mai blazate și o perspectivă de însănatoșire a unei societăți, care ulterior să se răsfrângă cu efecte pozitive și asupra altor domenii ale vieții sociale (stare economică, stare de sănătate fizică și psihică, stare morală, ș.a.).

Scopul proiectului de cercetare

În primul rând dorim să punem la punct o metodologie pentru verificarea ipotezelor și astfel să putem utiliza concluziile desprinse din cercetare în orientarea și reorientarea pe baze obiective a metodologiei de învățare și perfecționare în artele marțiale, în special în exercițiile de kata, care în ultima perioadă sunt tot mai mult neglijate de către mulți specialiști ai domeniului. Aceasta în condițiile în care marii maeștri ai artelor marțiale, au postulat că un antrenament complet și un karateka este desăvârșit atunci când stăpânește perfect cei trei „K” – kihon, kata, kumite.

De asemenea ne propunem ca rezultatele și concluziile reieșite în urma experimentului să le putem propune spre aplicare și în alte ramuri sportive în care variabilitatea și invarianții în mișcare trebuie să fie permanent controlate (unde se pune un accent deosebit pe precizia mișcării, pe echilibru și coordonare). Putem menționa aici ramuri precum: gimnastică artistică, ritmică, aerobică, unele probe din atletism, judo, ș.a.

Obiectivele raportului I

a) Documentarea și procurarea materialelor necesare studiului bibliografiei. Aceasta a constat în: – carți și reviste de specialitate din biblioteca personala, biblioteca județeană, biblioteca U.A.V., sau achiziționate din librării sau de pe diverse site-uri (ex. Human Kinetics, Amazon.com, Librărie.net, etc); – articole, studii, cercetări efectuate în domeniul artelor marțiale sau alte domenii, preluate din diverse baze de date sau jurnale (Science Direct, Springer Link, Elsevier, Routlege, EJSS (European Journal of Sport Science), HMS (Human Movement Science), JSSM (Journal of Sport Science and Medicine), SB (Sport Biomechanics) etc.); – diverse articole, studii, kinograme, prezentări video, publicate on line, pe site-urile diverselor federații de specialitate, cluburi sau structuri sportive care activează în domeniul artelor marțiale; – participarea la antrenamente și competiții în domeniul artelor marțiale cu atenție deosebită asupra exercițiilor de kata.

b) Studiul bibliografiei procurate, pentru analiza stadiului actual al cercetărilor în domeniul biomecanicii artelor marțiale cu aplecare deosebită spre exercițiile de kata. Am urmărit în special rolul și efectele pe care le are variabilitatea mișcărilor în antrenament dar și în competiție precum și invarianții care intervin în execuțiile tehnice. Menționez că cea mai mare parte a materialelor bibliografice le-am găsit în surse din afara țării (aproximativ 60-70%).

Precizări privind caracteristica cinematică în arte marțiale

Pentru a înțelege mai bine necesitatea și importanța analizei biomecanice a mișcărilor din arte marțiale, facem pentru început o scurtă prezentare a formării și devenirii acestor arte. Tehnicile specifice artelor marțiale la început erau folosite sub formă brută, pentru a caștiga o luptă, un razboi, o încăierare unde de obicei învingătorul trăia iar învinsul deceda sau era grav rănit.

Ulterior, prin influența curentelor religioase și filosofice dar și datorită nevoii omului de a găsi armonia și echilibrul între minte-trup-suflet, tehnicile și antrenamentul în arte marțiale caută să realizeze o pregătire completă a practicantului din punct de vedere fizic, tehnic, spiritual și nu neapărat de a-l transforma pe acesta într-o „mașină” de ucis. „Practicarea unor tehnici ce aveau menirea de a ucide, care pe măsura ce se desavârșesc prin practică, trec de la obiectivul brutal la formarea unei ființe umane cu calități superioare ale minții și trupului, este un paradox exprimat cel mai bine de un proverb chinez: „Cel ce îi învinge pe alții este puternic. Cel care se învinge pe sine este cu adevarat puternic” ” (Lewis, 1996, p.20).

Astfel pâna pe la începutul secolului al XIX-lea diferitele stiluri de arte marțiale reprezentau un set de tehnici secrete care se transmiteau preponderent pe cale verbală și prin practică, descendenților familiilor, sau unor discipoli care dovedeau un real interes și o implicare și dăruire totală. Ulterior acestea au fost structurate, reorganizate și grupate pe diferite componente pentru a fi mai ușor învățate, predate și eventual îmbunătățite. Tot în această perioadă încep să apară mai multe scrieri legate de aceste tehnici, cândva secrete. Poate ca și o consecință a deschiderii, încep să se definească anumite stiluri sau altele să se dividă, dând naștere la variante și stiluri noi.

Este necesar să menționăm faptul că în arte marțiale distingem mai multe grupe de tehnici care se realizează în procesul de pregătire. Acestea sunt:

• poziții fundamentale și deplasări – (baza mișcărilor in karate, care permit executarea mișcărilor specifice. Aici întâlnim și noțiunea de kamae, care îseamnă postură sau atitudine)
• kihon – ( această parte reprezintă o fundație, trecerea prin procedeele tehnice de bază, întâlnite în kata și în kumite, deprinderea lor, toate în respectul pentru valorile morale – curaj, respect, politețe, etc);
• kata – (o suită de tehnici și mișcări codificate, ce alcătuiesc o luptă imaginară cu mai mulți adversari. Practic în kata se folosesc formal, tehnicile de kihon învățate);
• kumite – (lucrul cu partenerul în care există un contact ușor și unde se aplică efectiv tehnicile de kihon învățate).
În funcție de caracterul antrenamentului sau de nivelul de pregătire al sportivului, antrenorul pune accent pe una dintre cele trei părți, dar în general, nu se omite nici una.

Menționăm faptul că în practicarea kihon se evidențiază principiile care stau la baza tehnicilor fundamentale din karate și anume:

“Ate waza (tehnicile de brațe);

Keri waza (tehnicile de picior);

Dachi waza (tehnica pozițiilor);

Uke waza (tehnica blocajelor, apărări);

Shintai waza (tehnica deplasărilor)” (Deliu, 2003, p. 101).

Astfel specialiștii insistă pe necesitatea unui studiu și antrenament aprofundat și sistematic al acestor tehnici pentru a putea evolua și a obține rezultate pozitive. Deci pentru studiul procedeelor tehnice din kihon, Amălinei și Ichim recomandă să se țină cont de : “1- poziții; 2- respirația; 3- concentrarea; 4- echilibrul; 5- poziționarea corectă a corpului; 6- puterea; 7- controlul și flexibilitatea; 8- puterea musculară, relaxarea și contracția; 9- concentrarea puterii; 10- kime; 11- ritmul; 12- timing-ul” (Amălinei, Ichim, 2010, p. 9).

Fig.1. Prezentarea principalelor grupe de procedee tehnice care stau la baza studiului kihon în karate (imagini realizate personal).

Referindu-se la factorii de care am amintit mai sus, N. Amălinei și V. Ichim, fac o descriere biomecanică în amănunt vorbind despre: tensiuni, traiectorii, poziții, greutăți ale corpului, pentru o execuție căt mai corectă, fără consum mare de energie:

Distribuția greutății se referă la poziționarea centrului de greutate. Tensiunea corpului indică modul cum se aplică tensiunea musculară la nivelul picioarelor, pentru a menține astfel corpul ferm și stabil în poziție. Poziționarea corectă a corpului se referă la alinierea corectă a segmentelor acestuia: – capul în poziție verticală, cu bărbia retrasă în piept; – umerii coborâți și relaxați; – spatele vertical; – șoldurile aliniate în acelși plan atât vertical cât și orizontal; – coloana vertebrală în permanență perpendiculară pe sol. ( Amălinei, Ichim, 2010, p.5).

Redăm mai jos o schemă, adaptată și tradusă personal, în care sunt prezentate global toate componentele antrenamentului din karate. Observăm aici ca pozițiile sunt incluse în categoria kihon (unde se parcurg toate tehnicile).

Fig.2. Schema conținând componentele antrenamentului în sistemul de karate tradițional (adaptat si tradus după: https://www.facebook.com /instituteoftraditionalmartialarts/photos/ a. 286 693974705388. 67348.274243515950434/ 454119944629456/?type=1&theater).

După ce karate-do a devenit disciplină de studiu universitară s-au creat premisele studierii stiințifice și sistematice a artelor marțiale. În acest fel se pot pune niște baze tehnico-metodice care vor conduce la dezvoltarea ideilor directoare și formarea principiilor de bază în karate. Astfel se poate dezvolta un cadru coerent care să conducă la asamblarea logică a cunostintelor , clarificarea și ordonarea ideilor folosind un sistem pedagogic bine determinat.

Reputatul sensei de karate-shotokan Masatoshi Nakayama, referindu-se la necesitatea abordării stiințifice a antrenamentului de karate și la tehnicile preluate de la predecesori, spunea:

Antrenamentul nu poate fi considerat stiintific decât în măsura în care el este fondat pe baza principiilor fizice și fiziologice corecte. Pare surprinzător, dar cercetarea tehnicilor de karate create de predecesorii noștri și ameliorate continuu prin practică și studiu, demonstrează că aceste tehnici sunt în accord cu principiile științifice moderne”.(Nakayama, 1977, p. 73)

În rândurile de mai jos vom enumera câteva dintre procedeele tehnice cele mai importante (poziții, blocaje, lovituri) pe care le întâlnim în arte marțiale (aplicabile atât in demonstrațiile de kata cât și în kumite). Menționăm că pozițiile reprezintă baza mișcărilor în karate. Pozițiile corpului sunt importante atât static cât și în deplasare ele fiind strâns legate de conceptual de stabilitate și echilibru. Pentru studierea și învățarea pozițiilor se va ține cont de următorii factori: – distribuția greutății, – tensiunea corpului, – poziționarea corpului. Prin poziții, ne referim de fapt la o corecta aranjare a părții inferioare a corpului.

Această enumerare de procedee o fac și datorită faptului că unele dintre acestea vor fi analizate în activitățile ulterioare de cercetare experimentală care urmează să o realizez.

I.1. Prezentarea celor mai importante poziții, blocaje, lovituri întâlnite în arte marțiale

În acest subcapitol am decis să realizez o prezentare succintă a câtorva dintre cele mai importante elemente sau procedee tehnice care sunt folosite în arte marțiale (poziții, blocaje, lovituri, etc). Aceste elemente, pe care acum le prezint static și individual pe fiecare în parte, vor face obiectul analizelor cinematice ulterioare din rapoartele numărul doi și trei, pentru a observa dacă există diferențe sau nu în efectuarea acestor mișcări. Voi observa deci variabilitatea mișcărilor și invarianții în timpul executării mai multor elemente tehnice succesive, așa numitele exerciții de kata din arte marțiale.

Imaginile prezentate sunt realizate de subsemnatul, împreună cu un student practicant de arte marțiale, în sala de sport a Universității Aurel Vlaicu, unde activez ca și cadru didactic. La unele imagini am marcat traiectorii, unghiuri, direcții, centru general de masă, pentru a fi mai bine înțeleasă mișcarea executată.

Multe mișcări specifice care se execută în arte marțiale sunt posibil de realizat datorită pozițiilor fundamentale prin care se execută acele mișcări. În japoneză pozițiile sunt denumite shisei (shi-formă; sei-forță, putere). Marii maeștri de arte marțiale pun un accent deosebit pe faptul că în poziții, corpul karateka trebuie să fie perfect echilibrat atât fizic cât și mental – zanshin – cele două aspecte fiind inseparabile. Un mare maestru de arte marțiale spunea: “atunci când postura (shi, sei – formă și forță) este perfectă, mișcarea care urmează este de asemenea perfectă” (Amălinei, 2006, p. 110).

Referitor la poziții, în arte marțiale apare și termenul de kamae. Acesta are înțelesul de atitudine sau postură. În antrenament sau în competiție un karateka își va adapta în permanență poziția în funție de atitudinea adversarului. Acest fapt consider că ar putea reprezenta o sursă de variabilitate.

Poziții de bază în karate shotokan

Poziția Heisoku dachi: este o poziție mai puțin utilizată, regăsindu-se în special în unii timpi din kata. Picioarele se unesc, la fel și labele picioarelor, pentru a se pregăti pentru o nouă tehnică.

Fig. 3 . Exemplificarea poziției heisoku dachi.

Poziția Shizentai: reprezintă poziția de așteptare de la începutul unui kata și la sfârșitul unui kata, când practicantul așteaptă comenzile și se pregătește spiritual pentru începerea sau sfârșitul unui kata. În tradiția veche, semnificația acestei așteptări era de a analiza adversarul și de a-l saluta la începutul unei confruntări.

Fig. 4 . Exemplificarea poziției shizentai.

Poziția Zenkutsu dachi: este poziția principală în kata și se caracterizează printr-o poziționare joasă, cu genunchiul din față îndoit astfel încât să fie pe aceeași axă cu vârful labei piciorului, piciorul din spate este întins cu laba piciorului la 45 de grade. Lățimea picioarelor nu trebuie să depășească lățimea umerilor, iar în lungime trebuie să măsoare trei pași . Centrul de greutate trebuie să fie în față. Privirea și trunchiul sunt îndreptate spre înainte. Deplasarea se face la același nivel, fără a se ridica din poziție, formând arcuri de cerc între piciorul stâng și drept.

Fig. 5 . Exemplificarea poziției zenkutsu dachi.

Poziția Kokutsu dachi: în shotokan, această poziție nu apare exact ca în imaginea de mai jos. Piciorul din fața este îndreptat spre înainte, centrul de greutate este spre înapoi, lungimea poziției având tot trei pași. Privirea este îndreptată spre înainte, trunchiul este îndreptat spre lateral. Fesierii sunt foarte bine încordați, astfel încât bazinul și spatele să fie drepte. Deplasarea se face picior pe lângă picior, apărând corpul pe mijloc.

Fig. 6. Exemplificarea poziției kokutsu dachi. 　

Poziția Kibadachi: cea de-a treia poziție principală se caracterizează printr-o lungime de trei pași, centrul de greutate fiind exact pe mijloc. Trunchiul și picioarele sunt orientate spre lateral. Labele picioarelor sunt paralele, iar deplasarea picioarelor se face pe lateral pe aceeași linie. Această poziție se folosește, în special pentru loviturile de picior în lateral, yoko geri.

Fig. 7. Exemplificarea poziției kibadachi.

Legendă: x – proiecția genunchilor pe sol;

x – proiecția centrului de greutate pe sol;

– orientarea privirii sportivului.

Pozițiile corpului în arte marțiale sunt asigurate de contracția statică a mușchilor care fixează trunchiul și segmentele, unde mai intervin ligamentele articulare dar și alte formațiuni care ajută susținerea. Observăm că o mare parte dintre pozițiile din arte marțiale sunt unele largi, deschise, ceea ce are ca efect o bună stabilitate în executarea procedeelor tehnice.

Vorbim în această situație despre unghiul de stabilitate. Acesta se formează între verticala care coboară din CGM și dreapta ce unește CGM cu marginea bazei de susținere. Cu cât acest unghi este mai mare cu atât stabilitatea sportivului crește. De asemenea daca CGM este foarte înalt iar perimetrul bazei de susținere este mic, avem stabilitate slabă, iar efortul depus de sportiv pentru echilibrare este suplimentar. (Ifrim, 1986, p. 377).

Fig. 8. Exemplificarea unghiului de stabilitate într-o poziție de karate.

Observăm că pozițiile din arte marțiale au fost bine studiate din punct de vedere biomecanic și al eficienței lor, înainte de a fi aplicate în practică, stabilitatea fiind cu atât mai mare cu cât centrul de masă se află la o înalțime cât mai mică față de baza de susținere și cu cât această bază are o suprafață mai mare.

Lovituri de braț de bază în karate shotokan

Oi zuki : lovitură de braț, la nivel jodan (superior) sau chudan (torace), cu mâna de pe aceeași parte cu piciorul care înaintează.

Fig. 9 . Exemplificarea loviturii de braț – oi zuki.

Gyaku zuki : lovitură de atac, cu brațul opus piciorului care înaintează. Se poate executa de pe loc sau din deplasare. Este important ca la acest procedeu, pe lângă rotația bazinului (șoldurilor), să se producă și o translație a corpului înainte (mișcare rectilinie), pentru eficacitate maximă a tehnicii.

Fig. 10 . Exemplificarea loviturii de braț – gyaku zuki.

Blocaje de braț de bază în shotokan

Gedan barai: blocaj la nivelul bazinului sau genunchiului gedan cu armare de la umăr peste brațul care revine în hikite (la nivelul coastelor flotante). Se folosește pentru a bloca loviturile la nivel gedan sau loviturile de picior. Marcăm cu săgeată traiectoria brațului.

Fig. 11 . Exemplificarea blocajului gedan barai.

Age uke: blocaj la nivel jodan, pentru loviturile de braț. Armarea se face pe mijlocul axului anterior brațului care se retrage în hikite.

Fig. 12 . Exemplificarea blocajului age uke.

Sōtō uke: blocaj la nivel chudan, armat din exterior spre interior pentru a para lovituri la nivel chudan, mae geri chudan, oi tsuki, gyaku tsuki, mawashi geri, yoko geri. Săgeata indica traiectoria mișcării.

Fig. 13. Exemplificarea blocajului sōtō uke.

Uchi uke: blocaj similar cu soto uke, dar armat din interior în exterior, așa cum indică și traiectoria săgețtii.

Fig. 14 . Exemplificarea blocajului uchi uke.

Shuto uke: blocaj la nivel chudan, cu tăișul palmei, pentru a para lovituri la nivel chudan. Este folosit în special cu poziția kokutsu dachi. Avem marcat cu săgeată modalitatea de realizare a elementului tehnic.

Fig. 15 . Exemplificarea blocajului shuto uke.

Lovituri de picior de bază în shotokan

Mae geri: lovitură de picior la nivel jodan (sus), chudan (mediu), gedan (jos), înainte , cu perinița tălpii în koshi, după cum se observă din figura de mai jos.

Fig. 16 . Exemplificarea loviturii de picior – mae geri.

Mawashi geri: lovitură de picior circulară la nivel jodan, chudan. Lovitură trebuie să fie pe cât posibil perpendiculară cu solul, nu ascendentă. De asemenea, nu trebuie depășită axa de mijloc în aplicarea loviturii pe țintă. Săgeata indică traiectoria miscarii.

Fig. 17 . Exemplificarea loviturii de picior – mawashi geri.

Yoko geri keage: lovitură de picior laterală, cu armare de la nivelul genunchiului, se lovește cu tăișul piciorului. Lovitura este biciuită, iar în cazul loviturii kekomi fiind de împingere. Săgeata ne indică traiectoria membrului inferior.

Fig. 18 . Exemplificarea loviturii de picior – yoko geri keage

Este bine cunoscut faptul că în arte marțiale este esențial ca sportivul să se folosească de de toate segmentele corpului pentru o reușită în acțiunile sale. Aceasta înseamnă că toată puterea pe care ar fi capabil un karateka să o producă în diverse segmente, începând de la membrele inferioare, șolduri, coloana vertebrală, umeri și brațe, toate să funcționeze ca un sistem mecanic coordonat și să fie capabil să le mobilizeze într-o singură direcție, producând o forță deosebită care în arte marțiale se numește kime. Se întâmplă aceasta atunci când viteza de lovire se transformă în putere, iar în momentul atingerii țintei toți mușchii să fie tensionați.

Referitor la forța și viteza care se regăsesc în tehnicile din arte marțiale profesorul Dan Deliu, realizează o analiză biomecanică complexă prin care demonstrează modul cum se creează forțele la o lovitură:

Oferind un exemplu, lovitura gyaku zuki (care se execută cu brațul corespunzător piciorului retras), are următorul algoritm: – piciorul din spate împinge puternic în sol (fiind folosită forța de impulsie a triplei extensii conform principiului acțiunii și reacțiunii, solul acționând cu o forța egală și de sens contrar – conform legii a III-a a lui Newton), iar din extensia sa rezultă rotația șoldului, respectiv a trunchiului către înainte, obținându-se astfel conversia forței de reacție a solului într-o mișcare de rotație a șoldului și trunchiului, transferând astfel forța umerilor la care se adaugă forța de contracție a mușchilor oblici și drepți abdominali. Simultan cu această rotație, brațul corespunzător șoldului pornește relaxat și cu viteză foarte mare spre înainte, transferându-se forța de impact prin contracția corectă a mușchilor marele dorsal și pectoral. Concomitent cu lansarea brațului spre înainte, se retrage brațul opus creând astfel un cuplu de forțe a cărui rezultantă repreprezintă suma celor două forțe. Forța finală este rezultanta tuturor forțelor lanțurilor musculare implicate cât și suma forțelor mușchilor brațului care lovește (bicepsul, tricepsul, flexorii antebratului si ai pumnului). (Deliu, 2002, p. 135 )

Observăm deci că această lovitură este foarte complexă și implică multe segmente, ceea ce ar putea reprezenta o sursă de variabilitate excesivă în mișcarea sportivului.

Fig. 19. Exemplificarea loviturii gyaku zuki și compunerea forțelor care contribuie la relizarea acesteia –sugestive sunt săgețile de pe ultima imagine, unde observăm mișcarea de răsucire a segmentelor ( fotografiată cu aparat profesional în modul “frame by frame”).

Tot în sprijinul acestei idei de mobilizare a tuturor segmentelor atunci când se realizează un element tehnic vine și afirmația lui N. Amălinei, care include și noțiunea de ki sau energía vitală: “atât timp cât energía se transferă corect pe traseul fiecărei secțiuni (tălpi, picioare, șolduri, coapse, trunchi, etc), corpul rămâne echilibrat și relaxat, iar ki-ul se va deplasa liber” (Amălinei, 2006, 74).

Deci un aspect foarte important în practica antrenamentului de karate este ca tălpile să fie în permanență în contact cu solul. Astfel prin împingere, se obține, pe lângă forța de propulsie și reacția sprijinului. Un alt motiv pentru care tălpile trebuie să fie în contact cu solul este acela care privește echilibrul, centrul de masă al corpului nu mai este egal repartizat, ceea ce poate duce la execuția unui element tehnic ineficient sau provoacă o vulnerabilitate în fața unui adversar.

În acest context putem aduce în discuție principiul “Peng Jing” care s-ar traduce prin formularea – expansiunea puterii. Adică un mod de aliniere și rotație corectă a încheieturilor corpului în poziția lor naturală și relaxată.

Privit din punct de vedere biomecanic, principiul peng jing duce la o răsucire a tendoanelor care conectează articulțiile cu mușchii, pentru a roti articulația respectivă. Când un tendon se răsucește acesta se scurtează, ceea ce duce la o alungire și automat la o contracție a mușchiului care se conectează. (Amălinei, Ichim, 2010, p. 31)

Un argument suplimentar în susținerea celor spuse mai sus, regăsim într-o cercetare realizată de doi cercetători americani de la Massachusetts Institute of Technology, Michael Feld și Ronald McNair, care au studiat modul de efectuare al procedeelor tehnice în cadrul testelor de spargeri de obiecte (tameshiwari). Din punct de vedere al realizării mișcărilor aceștia au tras următoarele concluzii: – mișcările trebuie să fie generate de mușchii lenți dar puternici, localizați în jurul centrului de greutate; – mișcarea va continua cu ajutorul mușchilor trunchiului și al coapselor; – iar finalizarea acțiunii va fi realizată de mușchii cei mai ușori și mai rapizi ai membrelor superioare (http://discovermagazine.com /2000/may/ featphysics#.UxHG8ON_v40).

Același lucru privind rotația șoldurilor, a fost susținut și de către Masatoshi Nakayama în lucrarea Dynamic karate, dar acesta afirmă că se poate obține o accelerație suplimentară dacă pumnul este împins înainte întinzând cotul, impactul cu ținta fiind astfel la viteză maximă.

De asemenea, grație activității desfășurate de-a lungul multor ani în domeniul analizei mișcării, Patrick Cherveny prezintă într-un articol argumentele sale prin care susține că orice mișcare a corpului uman are originea în centrul acestuia, contrazicând părerile altor specialiști care susțin că mișcarea este produsă la nivelul membrelor inferioare, pentru că sunt în contact cu solul. Acest cercetător își numește teoria „Move the midlle” și prezintă și trei cauze pentru care orice mișcare își are originea în centrul corpului: – cinematica angulară a articulațiilor; – forța mușchilor glutei; – mușchiul transvers abdominal, care acționează ca o centură de greutate în zona lombară. Demonstrațiile pe care acesta le face sunt în special pe jucătorii de baseball, golf, ș.a. (Cherveny, 2013).

Fig. 20. Exemplificarea teoriei “Move the midlle” a lui Patrick Cherveny. ( http://bestperformancegroup.com/?page_id=595).

Observăm deci importanța atribuită mișcării din articulația coxofemurala (șoldul), care corect executată, va antrena și mișcarea umerilor în timp ce viceversa nu este valabil (adică umerii nu produc mișcarea șoldurilor). Putem spune că mișcarea de bazin (șolduri) este una specifică în arte marțiale și cu precădere în karate, atât în exercițiile de kata cât și în competițiile de kumite. Astfel în diversele procedee tehnice vom întâlni împingerea, rotația, flexia sau bascularea șoldurilor cu scopul de a crește viteza și puterea în execuția tehnicilor de karate.

I.2. Noțiuni de biomecanică cu aplicabilitate în arte marțiale

Biomecanica este știința care studiază mișcările ființelor vii, ținând seama de caracteristicile lor mecanice. Ea poate fi considerată o mecanică aplicată la statica și dinamica viețuitoarelor în general și a omului în special. Are un domeniu de cercetare apropiat de al anatomiei, fiziologiei și mecanicii.

După cum se înțelege din denumirea disciplinei aceasta are o aplicabilitate interdisciplinară. În domeniul sportiv aceasta are o importanță foarte mare deoarece oferă sprijin specialiștilor, în special pentru o mai bună interpretare și înțelegere a elementelor tehnice din diverse ramuri sportive. Argumentăm această afirmație prin ceea ce spunea dr. Herețiu și dr. Miuța:

Biomecanica studiază sistemele de mișcări, selectarea mișcărilor perfecționate, legile fenomenelor motrice, particularitățile de execuție. Conținutul biomecanicii se bazează pe cunoașterea proprietăților morfofiziologice ale corpului uman, pe evoluția lui ca sistem biomecanic. Este o știință interdisciplinară care are multe zone de întrepătrundere cu mecanica, biofizica, biochimia, fiziologia, biologia, medicina clinică, teoria educației fizice și cu cibernetica. (Herețiu, Miuța, 2007, p.10)

Cu referire directă la tema lucrării de față, în care dorim să evidențiem variabilele și invarianții mișcărilor din arte marțiale, dr. Ardelean G. și Filipaș I. spuneau:

Biomecanica trebuie să țină o legătură strânsă cu practica sportivă, cu metodica exercițiilor fizice și să descopere greșelile care apar în timpul desfășurării acestora. În consecință, biomecanica să poată indica măsurile ce trebuie luate pentru însușirea unei tehnici corespunzătoare, să formuleze indicații metodice, utile în procesul de antrenament. (Ardelean, Filipaș, 2003, p. 7)

Centrul general de masă (greutate) și echilibrul. În statica exercițiilor fizice se studiază condițiile în care acționează forțele care asigură pozițiile corpului sau ale segmentelor lui. Aceste forțe pot să fie exterioare (gravitația și reazemul) sau interioare (musculatura corpului), ele realizând o acțiune de echilibrare reciprocă.

Forțele care acționează asupra corpului, se concentrează într-un punct numit centrul de masa, CGM (care se mai numește centru general de greutate, de gravitație de inerție etc.). Determinarea CGM este necesară pentru studiul echilibrului corpului sau a segmentelor sale. Practic atunci când sportivul își simte și controlează foarte bine CGM, atunci corpul său este în echilibru.

Herețiu și Miuța consideră că, spre deosebire de corpurile inerte, unde CGG are poziție clară, la viețuitoare și la om acesta are o poziție variabilă. El poate varia în funcție de: vârstă, sex, poziția membrelor, conformația corpului, ș.a. (vezi fig. ….). De exemplu un adult în poziția stand cu brațele pe lângă corp va avea CGG la nivelul vertebrei I-a sacrate.

În arte marțiale controlul și cunoașterea noțiunilor referitoare la CGG are o importanță covârșitoare în reușita unui exercițiu de kata sau în câștigarea unei lupte din kumite.

Fig. 21 . Prezentarea centrului general de masă / greutate și modificarea acestuia în funcție de poziția corpului .

În statica corpului omenesc putem distinge două tipuri de echilibre, în funcție de așezarea centrului de greutate in comparație cu baza de sprijin, și anume:

Echilibrul stabil (atunci când CGM este sub baza de sprijin – ex. atârnat la bara fixă sau inele);

Echilibru instabil (când CGM este deasupra bazei de sprijin – ex. orice activitate realizată din poziția stând). Cu cât avem CGM mai aproape de baza de sprijin cu atât echilibrul este mai stabil.

În artele marțiale inclusiv în exercițiile de kata, toate procedeele tehnice se realizează din starea de echilibru instabil . Constatăm deci că cei care au inițiat aceste tehnici au avut cunostințe solide de biomecanică, statică și dinamică a corpului. Referindu-se la echilibru Bruce Lee spune:

Echilibrul este controlul centrului de greutate, la care se adaugă controlul și folosirea dezechilibrărilor și a echilibrului instabil, și de asemenea, folosirea forței gravitaționale pentru a înlesni mișcarea. Echilibrul înseamnă deci să îți poți proiecta centrul de greutate sub baza de susținere, să poată fi urmărit constant fără a se pierde nici un moment controlul asupra sa. (Lee, 1992, p 34)

Aducem în discuție și noțiunea de inerție care după cum se știe reprezintă capacitatea unui corp de a-și păstra starea de mișcare sau repaos relativ atunci când asupra sa nu acționează forțe externe. Referitor la aceasta oferind un exemplu susține că: “atunci când se studiază, de exemplu, blocjele, se lucrează cu mișcarea din exterior și forța corpului adversarului. Pentru a opri sau a redirecționa această forță un karateka trebuie să folosească inerția ca rezistență la mișcare, distribuind corect greutatea corpului în jurul centrului de greutate și astfel va pune în valoare momentul de inerție” (Amălinei, 2006, p. 84).

Putem vorbi de o stare de echilibru static atunci când corpul este perfect aliniat. Aceasta înseamnă că, capul, trunchiul, șoldurile și picioarele sunt segmente importante în realizarea și menținerea echilibrului, ceea ce duce și la transmiterea forței corpului. În poziția de gardă, echilibrul este cel mai important element pe care un karateka trebuie să îl stapânească.

Echilibrul dinamic reprezintă capacitatea sportivului de a controla punctele de susținere ale corpului în funcție de deplasare, practic avem un echilibru în dezechilibru. De aceea în momentul deplasărilor este de preferat să se realizeze pași scurți și razanți cu solul, pentru controlul CGM în mișcare, în pofida deplasărilor prin pași încrucișați sau săritură. Referitor la echilibrul dinamic Timothy Akland și partenerii pun accent pe o bună dezvoltare musculară și coordonare: „Sunt necesare ajustări de postură a unui sportiv de-a lungul executării de abilități dinamice deoarece forțele externe variază în mărime și direcție. Răspunsul rapid necesar pentru a menține echilibrul dinamic și stabilitatea este dependent de un sistem musculo-scheletic foarte bine dezvoltat și coordonat” (Ackland, Elliot, Bloomfield, 2009, p. 212).

Din puctul de vedere al efectuării mișcărilor trebuie să spunem că în corp acționează mai multe forțe. Aceste forțe au la bază lucrul mecanic produs de mușchi. Astfel avem în execuția unei mișcări mușchi sau grupe de mușchi sinergici – agoniști (care efectuează o mișcare principală) sau antagoniști (care se opun, realizând controlul mișcării). De asemenea mai există mușchi de fixare (care susțin segmentul în poziția cea mai utilă) sau mușchi neutralizatori (care suprimă mișcarea secundară a agoniștilor).

“Din jocul sinergismelor și antagonismelor musculare rezultă precizia și finețea mișcărilor, care se stabilesc treptat pe parcursul repetării mișcărilor” (Ardelean G., Filipaș I., 2003, p. 18). Aceste acțiuni efectuate cu mare precizie sunt foarte utile și le putem ușor observa în exercițiile de kata din arte marțiale. Deci o importanță deosebită o are și “simțul” muscular, adică un control perfect atât al mușchilor agoniști, antagoniști, cei de fixare sau neutralizatori.

Tot în sprijinul celor afirmate mai sus, Bruce Lee aduce în discuție conceptul de percepție kinestezică și spune despre aceasta că reprezintă abilitatea de a simți contracția și relaxarea musculară (adică sportivul să fie în măsură să știe în orice moment cum acționează un mușchi), cităm: “percepția kinestezică trebuie dezvoltată în asemenea măsură, încât corpul să simtă un discomfort dacă nu execută o mișcare cu minim de efort pentru a produce rezultate maxime – ceea ce se aplică de asemenea și pozițiilor” (Lee B., 1992, p. 45).

Pârghiile, cuplurile și lanțurile cinematice. În realizarea mișcărilor o mare importanță o are și acțiunea pârghiilor osoase. Prin contracție musculară se produce sau nu, o deplasare a segmentelor, iar energia musculară devine o enrgie mecanică.

Fig. 22. Exemple de pârghii întâlnite în corpul uman (http://optional11b2.wikispaces.com/Parghiile+in+organismul+uman).

Așa cum se observă și din figura 22 , la pârghii avem trei puncte unde se aplică forțele: – punctul de sprijin; – punctul sau forța rezistentă; – punctul sau forța activă (motorie). În funcție de raportul dintre aceste puncte, pârghiile sunt:

“Pârghii de gradul I (de echilibru) – unde avem sprijinul la mijloc (Fr/Ps/Fa);

Pârghii de gradul II (de forță) – unde avem rezistența la mijloc (Ps/Fr/Fa);

Pârghii de gradul III (de viteză) – unde avem forța la mijloc (Ps/Fa/Fr)” (Herețiu, Miuța, 2007, p.46).

Referitor la pârghii, trebuie menționat faptul că, în corp aceeași pârghie poate să-și schimbe gradul în funcție de poziția în care acționează segmentele (de exemplu o pârghie de grad III să devină o pârghie de grad I).

În artele marțiale, studiul noțiunilor referitoare la pârghii sunt foarte importante în special în categoria de kumite (lupta cu adversar), unde, în anumite stiluri se uzează de acțiuni dureroase (presiuni contraarticulare), asupra pârghiilor care pot duce pâna la fisuri,fracturi sau dizlocări de segmente osoase.

Atunci când corpul efectuează diverse mișcări, intră în acțiune atât forțele active cât și forțele contrarii, care alcătuiesc cuplurile de forță. “Un cuplu de forțe este format din două forțe paralele dar contrare, care acționează asupra pârghiilor în direcții opuse”. (Herețiu D., Miuța C., 2007, p. 51). Spre exemplu la articulația cotului, în flexie, mușchii flexori sunt agoniști iar extensorii antagoniști și avem pârghie de gradul III, de viteză. În schimb în extensie avem opusul, extensorii agoniști și flexorii antagoniști, formând pârghie de gradul I, de sprijin, cotul devine punct de sprijin. În arte marțiale se întâlnesc foarte frecvent cuplurile de forțe, mai ales cele realizate la nivelul membrelor superioare, în blocaje sau lovituri. Ele au rolul de a oferi un plus de eficiență forței active.

Cuplurile cinematice se formează atunci când avem două segmente mobile apropiate (exemplu: gamba cu laba piciorului). Cuplurile cinematice realizează mișcări de rotație preponderent și mai rar mișcări elicoidale.

Lanțurile cinematice se realizează prin legătura dintre cuplurile cinematice. Lanțurile cinematice pot să fie deschise sau închise (vezi fig. 2).

Lanțurile cinematice deschise – cel puțin un capăt se termină liber. În arte marțiale, în aproape toate acțiunile, membrele superioare sunt lanțuri cinematice deschise. În diverse lovituri de picior și membrele inferioare sunt lanțuri deschise.

Lanțurile cinematice închise – în care ambele capete sunt fixate. De exemplu membrele inferioare în pozițiile de gardă (musubi dachi) , de atac (zenkutsu dachi) sau apărare (kokutsu dachi), din arte marțiale sunt lanțuri cinematice închise.

Fig. 23 . Prezentarea lanțurilor cinematice deschise sau închise care se pot regăsi în arte marțiale, atât în exercițiile de kata dar și în kumite.

Principalele tipuri de lanțuri cinematice ale corpului omenesc sunt: – lanțul cinematic al trunchiului, gâtului și capului; – lanțul cinematic al membrului superior; – lanțul cinematic al membrului inferior.

Mușchii sau grupele musculare care se află pe traiectul unui lanț cinematic se numesc lanțuri musculare. La membrele superioare aceste lanțuri realizează mișcări de amplitudine, de finețe și precizie. La membrele inferioare lanțurile musculare sunt foarte bine dezvoltate și au rol în special de sprijin și susținere. Datorită dispunerii flexorilor și extensorilor, la membrele inferioare mai întâlnim și denumirea de lanțul muscular al triplei flexii sau al triplei extensii.

In arte marțiale, în special în exercițiile de kata predomină lanțurile cinematice deschise. Aceasta deoarece, așa cum afirmam și în primul capitol, în aceste exerciții nu există adversar direct, solicitând totuși practicantului să-și imagineze impactul efectiv cu ținta, lucru nu tocmai ușor, care poate conduce spre anumite variabile excesive ale mișcării sau la invarianți inacceptabili.

Referindu-se la modalități de dezvoltare a puterii de lovire a unui karateka, N.Link și L. Chou, aduc în discuție noțiunea de lanț kinetic (prin care mai multe grupe de mușchi lucrează împreună, pentru a produce o anumită linie de putere a corpului). Aceștia descriu șase dintre cele mai importante lanțuri kinetice și anume:

>> Lanț kinetic posterior (în care se realizează și o împingere din zona pelvisului); >> Lanț kinetic cu extensia piciorului; >> Lanț kinetic cu rotirea de șold; >> Lanț kinetic lateral (implică răsucirea corpului într-o parte); >> Lanț kinetic cu rotirea umărului; >> Lanț kinetic cu extensia brațului. O bază de susținere puternică pentru fiecare lanț kinetic este esențială pentru transferul eficient de energie într-un adversar. Astfel, lanțurile kinetice se bazează pe grupe de mușchi care împing în sens contrar, o parte neclintită a corpului sau ceva solid, cum ar fi solul. (Link & Chou, 2011, pp. 8-10)

Această afirmație ne confirmă convingerea că o importanță majoră în practica artelor marțiale o are baza de susținere, adică mișcarea de picioare prin care se realizează deplasările. Dacă această bază nu este bine însușită poate conduce la situații de variabilitate a mișcărilor, care în exercițiile de kata cel puțin nu este de dorit, putând fi depunctată de arbitri. În figura 24 exemplificăm o posibilitate de a se însuși deplasările și mișcarea de picioare, păstrându-se linia directoare (embusen).

Fig. nr. 24 . Exemplificarea modului în care un începător poate învăța deplasarea shiho (în cele patru direcții) și mișcarea de picioare mawari ashi (întoarceri), care sunt foarte utile în kata, reprezentând baza de susținere. (http://www.shitokai.com/shihouke.php).

I.3. Noțiuni despre mișcare și tipuri ale acesteia

Vorbim despre mișcare atunci când observăm că un obiect și-a modificat poziția sa în spațiu. Această schimbare de poziție trebuie să aibe un punct de plecare și altul de sosire. În exercițiile de kata din arte marțiale aceste elemente sunt foarte importante în desfășurarea exercițiului și în notarea finală. Deci într-o analiză cinematică a mișcării vom avea de abordat noțiunile de: timp-spațiu, viteză și velocitate.

Referitor la termenii enunțați mai sus, Sbenghe în 2008 încearcă să delimiteze aceste noțiuni:

– poziția – ne spune care este raportul unui obiect față de locul lui în spațiu (față de alte obiecte), – viteza – prin care aflăm cât de repede se deplasează obiectul, dar nu și direcția acestuia (este o mărime scalară a velocității), – velocitatea – ne indică cât de repede și direcția în care se deplasează obiectele (este o mărime vectorială). În acest context mai întâlnim și noțiunea de accelerație – care reprezintă raportul dintre variația velocității și variația timpului (de exemplu caderea liberă a unui obiect este una accelerată datorită gravitației). Astfel putem întâlni mișcare uniformă (când accelerația este =0) sau mișcare variată (când accelerația nu este = 0). (Sbenghe, 2008, p. 227).

În exercițiile de kata noțiunile prezentate mai sus au o aplicabilitate concretă, stipulate chiar în regulament. Pozițiile trebuie să fie bine marcate, viteza de execuție poate să varieze în funcție de kata-ul prezentat, direcția – “embusen” (linia imaginară a desfășurării acțiunilor) trebuie respectată cu strictețe, accelerația trebuie controlată atent, funcție de procedeul efectuat.

În ceea ce privește mișcarea produsă de sistemului muscular și scheletic ca urmare a unei comenzi nervoase, domnul profesor Mihai Epuran distinge trei categorii:

Mișcări reflexe – forme de mișcare elementare și rapide datorită unor stimuli dureroși (împunsătura de ac, care provoacă contracție musculară);

Mișcări automate – mișcări care implică și o componentă senzorio-motrică ceva mai complexă, rudimentare, care se efectuează la nivel de trunchi cerebral sau ganglioni bazali (suptul la nou-născuți);

Mișcări voluntare – sunt produse de comenzi de la nivelul cortexului, și mai sunt numite telecinetice, atunci când sunt rezultatul intențiilor individului. Datorită capacității cognitive aceste mișcări voluntare pot lua forme ca: – mișcări topocinetice care sunt orientate spațial (ex. apucarea obiectelor cu mâna); – mișcări morfocinetice prin care se realizează o acțiune motrică (dans, lupte, desen, etc). (Epuran, 2011, p.33)

În arte marțiale putem întâlni toate cele trei tipuri de mișcări. La competițiile de kumite de exemplu, vor avea o pondere însemnată și mișcările reflexe și cele autonome (datorită instinctului de conservare al individului), pe când în competițiile de kata vor predomina mișcările voluntare, telecinetice.

Este bine știut faptul că acțiunile motrice voluntare au la bază procesele de conducere și funcționale, indispensabile pentru rezultate motrice sau sportive, ele fiind susținute de automatisme programate genetic dar și de automatisme învățate (stereotipuri, capacități și abilități motrice, etc). Citându-l pe Colet, 2002, Mihai Epuran spune: “Pornind de la programele genetice, transmise și de la cele învățate, se poate face distincția între motricitatea înnăscută și motricitatea învățată; dar și între motricitatea vieții cotidiene, motricitatea expresivă și motricitatea sportivă, ultimele fiind de neconceput fără determinări voluntare-motivaționale-socioculturale”. (Epuran M., 2011, p. 33).

Cele afirmate mai sus sunt de o importanță majoră în sport dar mai ales în arte marțiale, în special în exercițiile de kata unde se solicită răbdare, atenție, voință, rezistență, îndemânare, ș.a. . Fără a avea un bagaj minim de motricitate înnăscută și ulterior susținută voluntar și motivat de motricitatea învățată, performanțele nu vor apărea deloc sau vor apărea foarte târziu, la un nivel care nu va satisface solicitările din competițiile majore.

De asemenea mișcările mai pot fi clasificate în: > mișcări lineare (translarea) – când toate părțile unui obiect deplasat au aceeași deplasare ca mărime. Se măsoară în metri; > mișcări angulare (rotarea) – când fiecare parte a unui obiect parcurge o distanță de deplasare proprie, realizându-se unghiuri între poziția inițială și finala a unui segment. Se masoară în radiani. (Sbenghe, 2008, p. 227).

Metode și mijloace de analiză cinematică în mișcarea liberă din exercițiile de kata

Kata este un subiect destul de controversat în Karate cât și în sistemele marțiale derivate din această complexă arta , transmisă din către Japonia, după un popas destul de lung în insula .

Vom debuta în aventura înțelegerii unui Kata pornind chiar de la ceea ce înseamnă acest cuvânt. În limba japoneză Kata se traduce prin model sau formă (Frederic, 1993). Chiar dacă din exterior forma unui kata, seamănă cu o luptă imaginară, ea de fapt este o formă de luptă codificată. Este nevoie de un expert cu vechime care să poată explica în detaliu finețea fiecărui set de mișcări ce alcătuiesc un kata, dintre care, unele pot servi ca tehnici foarte bune de luptă. O definitie concisa ne ofera maestrul Tokitsu, referindu-se la kata: “o secvență de mișcări formale și codificate care decurg dintr-o stare de spirit, care este orientată spre a atinge calea (do). În cultura japoneză "a atinge calea" reprezinta a atinge perfecțiunea tehnică – perfecțiunea unui om desăvârșit.” (Tokitsu K., 2010, p. 16)

Este nevoie de antrenament susținut, de răbdare, deschidere și nu în ultimul rând de un instructor care să știe ceea ce predă, semnificațiile multiple ale fiecărui gest dintr-un kata. Astfel un simplu blocaj aparent, poate fi de fapt o priză sau o degajare dintr-o priză, o dizlocare de braț sau chiar o lovitură dintr-un unghi neașteptat. La alte nivele apar de asemenea atacuri în puncte vitale și nu vorbim de o singură mișcare ci este o întreagă strategie ce permite penetrarea atacului advers pentru a atinge în final și acel punct vital. Tot Kenji Tokitsu spunea: “În primul rând, un practicant trebuie să facă o serie de mișcări tehnice, care se desfășoară în mod automat. Scopul este de a obține o execuție perfectă în formă și în mișcare. În plus, un practicant trebuie să ofere mișcărilor un dinamism și o forță, care sunt factori ce contribuie la eficiența kata-ului”. (Tokitsu, 2010, p. 17).

Trebuie să precizăm că exercițiile de kata cuprind toate elementele și procedeele tehnice pe care le-am menționat în capitolul anterior – poziții, lovituri de braț sau de picior, blocaje – dar o influență deosebită au și: deplasările, concentrarea, echilibrul, puterea musculară, relaxarea, ritmul, etc, adică o practică formală a elementelor tehnice din grupa kihon.

Gichin Funakosi fondatorul karate-do, citat de Amălinei în 2010, consideră importante următoarele caracteristici pentru a realiza un kata cât mai corect și pentru a avea control asupra variabilelor și invarianților care pot interveni :

Efectuarea impecabilă a tehnicilor, atât din punct de vedere static cât și în evoluție. Pentru aceasta, pozițiile vor fi bine marcate, iar mișcările trebuie să se înlănțuie fără ezitare;

Energia sau forța în acțiune va fi gradată, controlată, degajată în totalitate și exprimată prin kime;

Ritmul corect, urmărindu-se atent execuția rapidă sau lentă a tehnicilor;

Respirația – trebuie să țină cont de cele douăcaracteristici anterioare;

Spiritul, trebuie să exprime rigurozitate mentală, determinare, voință – ca și într-o luptă, karateka trebuind să dovedească stăpânirea kataului executat. (Amălinei, 2010, p. 3)

Specialiștii consideră că scopurile de bază urmărite în practica kata sunt: – formarea corpului, care include aspectul fizic și spiritual, – antrenamentul reflexelor, prin care se formează un corp puternic și se îmbunătățește viteza. Cele două împreună vor conduce spre dezvoltarea ritmului și a coordonării.

Referitor la acest aspect sensei Masatoshi Nakayama, care a avut un rol hotărâtor în perfecționarea și îmbunătățirea kata din shotokan, spunea:

În fiecare kata, există un număr de poziții și un număr de tehnici. Pozițiile exprimă posturile corpului, iar tehnicile redau acțiunile sale. Pozițiile indică transferul centrului de greutate și schimbarea plasamentului picioarelor în diferitele puncte ale unui kata. Tehnicile sunt ofensive sau defensive, în funcție de aplicațiile în care sunt folosite. (Nakayama, 1977, p. 58).

Maestrul Nakayama , citat de Amălinei în 2010, scoate în evidență câteva puncte esențiale în desfășurarea unui kata. Aceste aspecte sunt foarte importante deoarece pot contribui la creșterea sau descreșterea variabilității sau la fluctuații ale invarianților mișcării, în timpul exersării unui kata. Mai jos enumerăm aceste puncte esențiale:

Un kata este executat corect atunci când karateka efectuează fiecare mișcare în ordinea corectă, fără greșeli. Numărul și secvența mișcărilor sunt fixe iar karateka trebuie să le execute pe toate;

Este necesară o practică intensivă pentru a ne asigura ca fiecare kata să înceapă și să se sfârșească în același loc. Embusen (linia de efecturare a unui kata) reprezintă ghidul, atâta timp cât toate mișcările derivă din această linie. Pașii greșiți sau diferențele de lungime vor cauza erori.

Fiecare student va înțelege clar și va exprima pe deplin semnificația fiecărei mișcări, atât ofensivă cât și defensivă. Fiecare kata are caracteristicile sale iar acestea vor fi interpretate și evidențiate în executarea acelui kata.

Conștientizarea unei ținte este esențială. Fără a pierde din vedere acest lucru, un karateka trebuie să considere de asemenea și alte surse de atac.

Ritmul corect, conform celor trei reguli ale ritmului, este o condiție sinequanon pentru dezvoltarea unui kata până la zanshin (sau sfârșitul perfect). Aceste reguli ar fi: > aplicarea puterii la momentul oportun; > fluența mișcării; > flexibilitatea corpului. Toate mișcările sunt legate integral una de cealaltă. Ritmul trebuie să fie specific fiecărui kata, fără a fi prea rapid sau prea lent.

Numărătoarea în fiecare kata corespunde fiecărei poziții și fiecărei acțiuni. Aceasta se face de către instructor, care poate diviza un kata în mișcări individuale. Anumite poziții vor fi prelungite, până când tehnica respectivă este aprofundată. După unele poziții, se va face o pauză, iar timpul pentru efectuarea unui kata variază, în funcție de kata.

Respirația adecvată este importantă. Cel care execută kata expiră atunci când a efectuat mișcarea și inspiră la începutul următoarei mișcări. Aici putem aminti de kiai, care este un sunet ce reprezintă o expirație executată foarte repede, prin tensionarea abdomenului, ducând la suplimentarea puterii corpului.

Atunci când se execută un kata, trebuie să ne păstrăm calmul și să fim conștienți de timing-ul fiecărei mișcări. (Amălinei, 2010, pp. 6-8)

De asemenea alți specialiști susțin că în executarea exercițiilor de kata trebuie să se țină seama și de alte aspecte următoarele recomandări: – elementele tehnice trebuie realizate cu o cantitate minimă de energie; – pozițiile sunt foarte importante și trebuie adoptate lin, astfel încât să existe un echilibru permanent și o distribuție corectă a greutății; – toate mișcările își au originea în “hara” (zona ombilicală) și greutatea acesteia trebuie păstrată mereu în jos; – elementele tehnice trebuie aplicate folosind întreg crpul, cu acuratețe țintind punctele sensibile ale adversarului (chiar imaginar); – este necesară o scurtă tensionare a mușchilor la sfârșitul fiecărui element tehnic; – loviturile de pumn și de picior trebuie să fie trimise cu viteză; – totuși un kata nu trebuie executat cu grabă, fără a finaliza mișcările; – respirația este de asemenea un lucru important în kata. (Abernety, 2002, p. 20).

Dorim să amintim și de energia care intervine la realizarea mișcărilor. Aceasta este definită în mecanică ca și capacitatea de a realiza sarcina. Există mai multe tipuri de energie, dar în mecanică didtingem două, după cum afirmă și McGinnis: “Energia mecanică cuprinde două aspecte: energie cinetică, care este energie datorată unei mișcări și energie potențială, care este energie datorată poziției corpului” (McGinnis, 2005, p.105).

Analizând informațiile prezentate până acum, date prezentate de experți și maeștri în arte marțiale, putem afirma că echilibrul reprezintă unul din factorii cheie în atitudinea și poziția unui practicant. Fără un echilibru permanent, nu poți fi niciodată eficient. Cum se poate obține o poziție stabilă? … picioarele, trunchiul, capul sunt importante în crearea și menținerea unei poziții echilibrate. O poziție prea largă asigură un echilibru bun, dar prin ea se pierde din forță și viteză. Secretul unui echilibru judicios, în poziția de luptă, este de a păstra picioarele în interiorul perimetrului bazei de susținere, obținute prin proiecția circumferinței bazinului pe sol.

Ceea ce este de reținut este că echilibrul înseamnă un permanent autocontrol al centrului de masă (greutate). Acest aspect este întărit și de către unii specialiști: “Dificultăți în păstrarea echilibrului sunt determinate de către mărimea bazei de sprijin și capacitatea de a produce momentul mușchilor” (Chapman, 2008, p. 60). Cele afirmate, le putem observa și în figura 25 , unde sunt prezentate toate mișcările necesare în exercițiul de kata Heian Nidan.

II.1. Exerciții de kata și posibilități de aplicare a lor

Dacă urmărim atent o demonstrație de kata, ne dăm seama că acele exerciții codificate, nu sunt chiar la îndemâna oricui precum elementele tehnice din alte ramuri sportive. O cauză ar putea fi lipsa adversarului din fața practicantului, ceea ce poate conduce la o nesiguranță a mișcării, intervenind variabilitatea în mișcare. Desigur că prin multă muncă și studiu susținut se poate tinde spre perfecțiune. Unii autori descriu variabilele unui kata și constantele (sau invarianții).

Constantele kata sunt: – începutul, – procedeele tehnice, – înlănțuirile de procedee; – traseul, – finalul, – spiritul vigilent. Variabilele unui kata sunt: – ritmul, – viteza de execuție, – tehnica respirației. Marii maeștri apreciază valoarea execuției după criterii ce vizează variabilele: naturalețea ritmului, a vitezei și a respirației dar și constanța spiritului vigilent. Perfecțiunea este atinsă atunci când respectând toate constantele și armonizând variabilele, starea fizică și psihică la încheierea exercițiului este aceeași ca la început. Se poate afirmă deci că un kata este un tipar prin constantele sale și este rodul creativității artistice prin variabilele sale. (Dima, Chihai, 1994, p. 62)

De asemenea este foarte important să se țină seama de prevederile regulamentare care impun patru criterii principale, de importanță egală, atunci când se apreciază un sportiv care execută un kata. Aceste criterii principale ar fi: „(1) conformitate (cu forma și standardele fiecărei școli); (2) prestație tehnică (prin: poziții, tehnici, mișcări tranzitorii, timing, sincronizare, respirație corectă, concentrare – kime); (3) prestație atletică (emanând: forță, viteză, echilibru, ritm); (4) dificultatea tehnică a kata-ului executat”. (W.K.F. , 2013, pp. 24-25).

Ceea ce am afirmat anterior este prezentat foarte sugestiv în imaginile de mai jos, unde este prezentat un exercițiu de kata complet, heian nidan, cu toate elementele tehnice care îl compun. Sunt evidențiate clar aici pozițiile, tranziția de la o mișcare la alta, sincronizarea, forța cu care sunt realizate anumite elemente, echilibrul pe care trebuie să îl aibe sportivul. De asemenea din felul cum sunt executate elementele tehnice și numărul lor ne dăm seama de școala din care provine sportivul (sau kata-ul executat) și de dificultatea acestuia.

Fig. 25 . Exemplificarea mișcărilor și pozițiilor care se execută in kata heian-nidan (http://www.sainteskarateclub.com/web_acappella/crbst_3_m.html).

Un lucru foarte important, este ca practicantul să înțeleagă mișcările care cuprind un kata. De exemplu, procedeele tehnice executate cu mâna sunt adesea expediate catre partea superioară a corpului, în timp ce loviturile de picior sunt de obicei inferioare. Loviturile acționează împotriva forței unui adversar, în timp ce proiectările se folosesc de aceasta (folosind forța unui adversar împotriva lui îsuși). În acest context Wilder și Kane afirmau: “Kata demonstrează unghiul și direcția de atac (înainte, înapoi, lateral), la care practicantul răspunde. De asemenea, oferă indicii despre tipul de atac (ex. un pumn, lovitura de picior, prindere, sau impingere) și care ar putea fi contraatacul adecvat” (Kane & Wilder, 2005, p. 24).

Așa cum am mai spus un kata poate să conțină diferite procedee și un anumit număr de mișcări care și ele pot să fie variabile. Pentru o corectă învățare, la început, instructorul va trebui să numere fiecare mișcare pe care karateka o execută sau poate chiar să fragmentze un kata în secvențe mai mici pentru a putea controla variabilitatea și invarianții mișcărilor.

Fig. 26. Reprezentarea schematica a numărului de mișcări în kata heian-nidan și a liniei de desfășurare (embusen),(http://karate.shotokan.45.free.fr/katas/heian_nidan.htm).

În realizarea cu eficiență a exercițiilor de kata, consideră trei elemente foarte importante:

– pozițiile corpului, – contrabalansul sau reechilibrarea (în special la loviturile de picior), – deplasările”. Pentru o înțelegere mai ușoară a importanței celor trei elemente prezentate, propune “regula celor trei cutii”, vezi figura 27. Adică karateka își imaginează că are corpul introdus în trei cutii de dimensiuni egale suprapuse perfect, una peste alta. Atunci când adversarul reușește să miște vizibil una dintre aceste cutii atunci se pierde echilibrul, generând erori în execuție sau pierderea luptei. În cea ce privește deplasările același autor recomandă practicanților: “să realizeze deplasările ca și cum ar păși pe gheață. (Anderson, 2005, p. 23)

Fig. 27 . Posibilitați de pierdere a echilibrului conform regulii celor 3 cutii (, 2005).

Pentru o mai bună înțelegere și pentru o învățare mai facilă a exercițiilor de kata există așa numitul sistem: bunkai kata. Aceasta înseamnă că elementele se vor desfășura cu un adversar semi activ, adică se va realiza transpunerea în practică și analizarea elementelor tehnice de kata. De asemenea în competițiile pe echipe s-a introdus ca probă de concurs și probele de bunkai kata.

În cele ce urmează vom enumera câteva din regulile (cele care au legătură cu tema noastră), pe care Abernety le consideră importante pentru efectuarea și descifrarea mișcărilor din exercițiile de bunkai kata:

Toate părțile unei mișcări sunt semnificative;

Unghiurile în care sunt efectuate tehnicile sunt importante;

Pozițiile sunt o componentă vitală a elementelor tehnice;

Este nevoie de aptitudini și pregătire la fiecare nivel;

Nu există tehnici de Kata care se bazează pe acțiuni imprevizibile din partea adversarului; atunci răspunsurile previzibile, ar trebui să fie recunoscute;

Există multe aplicații eficiente pentru fiecare mișcare;

Toate aplicațiile trebuie să fie viabile în situații reale. (Abernety, 2002, pp. 29-46).

Fig. 28 . Câteva elemente tehnice din kata Pinan Shodan, în partea superioară a imaginii și aplicarea lor prin bunkai kata, intr-o eventuală luptă reală, în partea inferioară a imaginii (Abernety, 2002).

Așa cum descifrarea mișcărilor dintr-un exercițiu de kata și înțelegerea acestuia este mult ușurată, de exercițiile bunkai, tot așa aceste bunkai kata, pe lângă faptul că sunt probe în competițiile de kata pe echipe, ele fac mult mai ușoară trecere către aplicabilitatea efectivă a elementelor tehnice în kumite – lupta reală, competițională, conform regulamentului. În figurile 28 și 29 prezentăm câteva elemente de kata, executate inițial fără adversar după care cu adversar semiactiv prin sistemul bunkai.

Fig. 29 . Demonstrarea unor elemente tehnice din kata “Bassai-dai”, în partea superioară a imaginii și aplicabilitatea lor în lupta reală prin bunkai kata în partea inferioară (,2005).

II.2. Metode de analiza a mișcării in arte marțiale

A) În ceea ce privește energia cinetică eliberată în momentul unor lovituri de karate, Alessandro Timmi și colaboratorii au realizat un soft de analiză biomecanică a datelor denumit Virtual Sensei. După creearea acestui soft s-au realizat mai multe studii. Voi prezenta succint rezultatele unuia dintre ele. După colectarea datelor prin intermediul a 8 camere cu infraroșu de mare viteză, sportivul având un costum cu 34 de markeri, acestea au fost exportate într-un fișier C3D (sistem de coordonate cartesiene absolut) și prelucrate cu softul Virtual Sensei (www.virtualsensei.it).

Fig. 30 . Momentele cheie ale executării loviturii gyaku tsuki, fiind prezentată atât vederea lateral cât și de sus (http://www.virtualsensei.it/wp- content/gallery/screenshots/viviana_bottaro _ gyaku_skeleton.png).

Sportivul este reprezentat de un schelet virtual compus din 15 segmente articulare (cum este prezentat și în figur 30), fiecare descriind părți rigide ale corpului. Softul de care am amintit analizează: – poziția și orientarea, – velocitatea liniară și angulară, – accelerații liniare și angulare, – parametri antropometrici, precum și energia cinetică totală și de translație sau de rotație. În timpul experimentului sportiva (membră a lotului italian de karate), a relizat 6 serii de câte 22 de lovituri (11 gyaku tsuki și 11 oi tsuki). Autorii au propus ca aceste serii sa fie împărțite astfel (Timmi, et all, 2012):

3 serii s-au executat cu rotirea șoldurilor în jurul unui ax, imaginar vertical care trece prin centrul pelvisului;

3 serii s-au executat rotind șoldurile în jurul unui ax imaginar, lateral, paralel cu primul dar care trece prin articulația șoldului stâng.

Rezultatele au arătat că : – energia cinetică a fost cu 3% mai mare la varianta cu blocarea șoldului în axul lateral, – o creștere a vitezei brațului cu 9% în aceeași variantă de lovire, – cea mai mare viteza unghiulara a bazinului în jurul axei verticale locală și prin urmare, cea mai mare rată de repetiție observată în seria de lovituri în varianta din axa centrală (Timmi A., et all, 2012).

Fig. 31 . Energia cinetică (totală, de translație și de rotație) eliberată de sportiv în timpul executării elementului tehnic gyaku tsuki (http://www.virtualsensei.it/wp-content/gallery/ screenshot /viviana_bottaro_gyaku_kinetic_energy.png).

Observăm în figura de mai sus că la mijlocul fazei de rotație a bazinului energia cinetică de rotație atinge pragul maxim (11,37J) iar vârful corespunzător de viteză unghiulară a bazinului atinge (11,96 rad/sec). Energia acestui pumn provine din combinația dintre rotirea șoldurilor cu forța de împingere a brațului; prin urmare, prima acțiune trebuie să o anticipeze puțin pe a doua.

Se mai observă ca un punct maxim al energiei cinetice se regăsește la mijlocul traiectoriei de lovire cu pumnul, având o valoare (56.84 J în 4.42 s) valoare care este foarte apropiată de viteza de lovire a brațului (5.81 m/s).

Fig. 32 . Graficele care reprezintă viteza mâinii (stânga) și velocitatea unghiulară a pelvisului (dreapta) în timpul executării elemntului gyaku tsuki (http://www.virtualsensei.it/wp-content / gallery /screenshots/viviana_bottaro_gyaku_pelvis_angular_velocity.png).

B) Într-un alt studiu de amploare realizat de specialiști de la Universitatea Central Lancashire din Marea Britanie , se evidențiază aplicarea potențială a variabilității mișcarii ca un instrument de a informa procesul de luare a deciziilor unui antrenor atunci când implementează abordări sistematice pentru perfecționarea tehnică. De interes deosebit este structura de co-variabilitate între gradele de libertate (DoF) mecanice (de exemplu, articulații) împreuna cu totalitatea sistemului de mișcare atunci când trece printr-o fază de tranziție a priceperilor.

Autorii au realizat experimentul cu jucători de golf, folosind un costum Moven XSens, prin care să demonstreze legătura dintre variabilitatea mișcarii și efortul mental, ca o caracteristică importantă de automatism și astfel, designul intervenției pe parcursul diferitelor etape de perfecționare tehnică. Variabilitatea mișcării a fost demonstrat că se reduce, atunci când un efort mental consistent este orientat către un aspect individual al priceperii (variabila țintă). Modelul opus a fost evident pentru variabilele fără legătură cu perfecționarea tehnică. Prin urmare, doi indicatori alăturați, variabilitatea mișcării și efortul mental, sunt oferiți ca o bază prin care se poate face evaluarea automatismului în timpul îmbunătățirilor tehnice (Carson H. J., et al., 2013).

Fig. 33 . O reprezentare idealizată a co-variabilității prin procesul de îmbunătățire care prezintă inițial niveluri stabile și coerente de variabilitate pentru cele două componente ale unei mișcări (variabilitatea funcțională). După cum știm, una dintre aceste componente este conștientă (se impune un control mental) aparținând la (variabila țintă), variabilitatea mișcarii scade pentru acea componentă, fiind asociată cu o creștere a variabilității pentru componenta non-țintă (variabilitatea disfuncțională). Automatizarea treptată a noii tehnici este dovedită a avea loc printr-o revenire stabilă a gândirii în mare parte subconștientă și a variabilității funcționale pe ambele componente ale mișcării (, et al., 2013).

Fig. 34. Mișcarea de co-variație pentru cinematica supusa la o creștere a controlului conștient cu privire la membrul drept (variabilă țintă) și variabilele mai puțin asociate, cu privire la membrul stâng (variabilă non-țintă), realizate cu un costum Moven Xsens Tech. pe jucatorii de golf în mai multe repetări a exercițiului. ( H. J., et al., 2013).

Prin adoptarea punctului de vedere teoretic oferit de ipoteza UCM [n.a. – uncontrolled manifold – necunoscute multiple], este clar că atenția în măsurare trebuie acordată către structura variabilității mișcării, sau cu alte cuvinte, a co – variabilitatii în diferite componente ale unei priceperi atunci când se abordează perfecționarea tehnică. In utilizarea acestei abordări, s-a realizat o examinare cu privire la efectele associate focarelor atenției pe cinematica mișcării în timpul procesului de perfecționare (, et al., 2013).

Unele cercetari au sugerat că răspunsul poate fi găsit prin luarea în considerare a două tipuri diferite , dar aspecte la fel de importante ale mișcării , stabilitatea și flexibilitatea . O sinergie este redefinită ca o unitate structurală ( de stabilizare) , care este capabilă de corectare a erorilor și de asemenea de adaptare ( flexibilitate ) .

C) Un alt studiu scoate în evidența faptul că în karate, este foarte important să existe o coordonare intermusculară optimă pentru ca tehnica să posede eficiență maximă. La acest studiu s-au folosit suprafață EMG, sistem cu infraroșu de analiză a mișcării, cameră de filmat de mare viteză și sensor de accelerație.

Fig. 35 .Prezentarea diagramei cinematice și electromiografice pentru subiectul 2 (stânga) și subiectul 1 (dreapta), testați în timpul efectuarii loviturii gyaku tsuki (Witte K., et al., 2008).

Se poate observa că mușchiul triceps este activat peste faza de întindere a brațului. Spre deosebire de subiectul 1 (diagrama din dreapta) mușchiul biceps brahial ca antagonist nu are activitate. Acest lucru poate fi interpretat drept o mai bună coordonare intermusculară. În general, subiectul 2 prezintă activități musculare scurte și bine definite decât subiectul 1. Este posibil ca acest lucru să ducă la o performanță mai bună (durata de întindere medie: subiect 1: 147.5 ms și subiect 2: 138.5 ms) (Witte, et al., 2008).

D) Într-un studiu în care s-au testat 6 karateka, un expert și cinci începători, care au realizat tehnici pentru începători de arte marțiale, s-au observat de asemenea anumite variabile dar și invarianți. Sportivii au fost monitorizați cu ajutorul a 16 senzori electro magnetici (Polhemus). Tehnicile executate au fost directe și circulare, și anume: – lovitură directă scurtă, – lovitură directă lungă (transversală), – croșeu și – upercut. Torres (2011), observă în cazul loviturilor circulare curbura brațului țintă ramâne relativ constantă [n.a. invarianții] indiferent de viteza de execuție, în schimb se constată o variabilitate mare în ceea ce privește viteza maximă a brațelor între repetări, la fiecare participant. De asemenea mișcarea principală de lovire nu suferă modificări mari, chiar dacă viteza crește în schimb traiectoria brațului se modifică în funcție de viteză, în momentul de revenire a acestuia după efectuarea loviturii (Tores, 2011).

Fig.36. Efectele produse de schimbări în viteza de executare a loviturii și în retragerea brațului. (A-D) Destinația mișcării din porțiunile aranjate ale tehnicii nu se modifică odată cu schimbarea vitezei, în schimb la revenire se observă modificări ale traiectoriilor la schimbarea vitezei. (E-H) Profilul vitezei pe fiecare porțiune de tehnică. Adaptat din “Two clases of movements in motor control,” de Tores B. E., 2011, Experimental Brain Research, 215, p. 278.

E) Într-un studiu recent Preatoni și colab. (2013) realizează o recenzie asupra lucrărilor privind variabilitatea mișcării. În acest studiu autorii consideră că variabilitatea mișcării (VM) trebuie atent studiată și este necesar a se aborda din două perspective: – ca o eroare nedorită care împiedică o descriere a poziției individuale efective prin metode standard sau – VM poate să reflecte caracteristici funcționale inerente ale sistemului neuromuscular. În același studiu se afirmă că pe lângă VM nu trebuie neglijată variabilitatea coordonării (VC) (Preatoni et. al., 2013).

În studiul despre care am menționat autorii analizează câteva metode de măsurare a VM și VC. Dintre aceste metode amintim: (i) măsuri de entropie, (ii) DST (dynamical system theory), (iii) f-PCA (functional principal component analysis), ș.a. (Preatoni et. al., 2013). Prezentăm mai jos și două grafice.

Fig. 37. Schema de identificare iterativă [n.a.- repetată] și renunțare la curbele nereprezentative prin utilizarea ICC (intra-class correlation coefficient) și exemplu de aplicare a lui la alergătorii de marș (Preatoni et. al., et al. 2013 ).

Realizând un studiu pe atleți de performanță, și analizând 15 variabile continue, Preatoni (2007) a sugerat de asemenea, o procedură iterativă (figura 37), pe baza calculului ICC [n.a. – coeficientul de corelație intraclase ], care poate fi utilizată pentru a identifica rapid și elimina curbele cele mai nereprezentative ale unui subiect, până când curbele rămase au o repetabilitate care este egală sau mai mare decât pragul predeterminat (Preatoni et. al., 2013).

Altă metodă folosită pentru evidențierea VM este f-PCA [n.a. analiza componentei principale funcționale], pentru a distinge diferențele în tiparele cinematice de săritură și coordonare pe un grup de copii având diferite stadii de dezvoltare. La analiza acestor date a arătat că în primele stadii de dezvoltare în salt vertical, tiparele de mișcare la majoritatea subiecților au fost caracterizate de prima componentă principală funcțională (f-PC) (fig. 38) și prin urmare au afișat niveluri mai ridicate ale variabilității decât cele găsite în etapele ulterioare de dezvoltare. Scorurile înalte în f-PC3 au fost de obicei descrise ca fiind la executanți mai maturi, iar aceștia au fost subiecți care au afișat un control fin al mișcării și repeziciune, care este tipic ciclului de performanță de întindere – scurtare mult mai eficient (Preatoni et. al., 2013).

Fig. 38. Exemplu de analiză prin metoda f-PC (functional principal component) la săritura pe verticală cu un grup de copii, unde se observă îmbunătățirea VM pe cele 3 grafice (Preatoni et. al., 2013).

F) Lebiedowska intr-un studiu din 2008 realizat pe 20 copii cu vârste între 6 și 18 ani a încercat să determine următoarele: – dacă creșterea umană afectează dinamica la nivelul membrelor inferioare (ex. frecvența naturală a membrului inferior); – să observe velocitățile maxime ale genunchiului în timpul sarcinilor motorii selectate.

Autoarea pleacă de la premisa că frecvența naturală a segmentelor este invariantă în timpul creșterii umane, lucru afirmat anterior de alți autori, dar folosind metode de măsurare indirecte.

În studiul său autoarea folosește metode directe de masurare, astfel: electrogoniometru, electromiograma, markeri relfletorizanți atașați pe anumite puncte ale corpului și un sistem de camere video 3D -Vicon. De asemena datele au fost prelucrate cu programe specifice ca MATLAB sau AMASS. Subiecții au fost testați atât în fază activă (în mers) cât și în fază pasivă (mișcări ale membrelor din poziția șezând).

S-a constatat că velocitățile în mișcările voluntare (statice), au fost cu 22% mai mari iar velocitățile din timpul mersului au fost cu 25% mai mici decât cele anticipate de la modelul dinamic propus. În urma prelucrării datelor obținute, studiul a constatat că proprietățile dinamice ale segmentelor , precum cinematica selectată, pot fi considerate invariante în timpul creșterii umane. (Lebiedowska intr-un studiu din 2008).

Posibilități de caracterizare sau de control al variabilității și invarianților în mișcare

In aceasta lucrare ne propunem sa analizam si sa observam care sunt variabilele intra si interindividuale si invariantii ce apar in executiile tehnice din arte martiale si in special in exercitiile de kata.

“Variabilitatea naturală a geometriei și a proprietăților mecanice ale sistemului osteoarticular, de la individ la individ este unul dintre aspectele care generează dificultăți suplimentare apreciabile în realizarea cercetărilor de biomecanică și care trebuie luat în considerare întotdeauna” (Drăgulescu D., 2005, p. 13).

Punctul de vedere prin care se sustine ca zgomotul inerent sistemelor motorii si care conduc la variabilitate sunt omniprezente si inevitabile, putand reprezenta o problemă aparenta de control pentru toate sistemele de inalta complexitate. “Cu toate acestea, a devenit clar faptul că variabilitatea este adesea funcționala, producătoare de adaptabilitate în modelele de coordonare necesare pentru a asigura rezultate stabile în performanțele dinamice” (Davids, K., Bennet, S., Newell, K., 2006).

De asemenea Roger Bartlett evidențiază două paradigme în ceea ce privește variabilitatea mișcării din punct de vedere al controlului motor.

Prima ar fi cea emisă de școala cognitivă, care consideră variabilitatea ca un zgomot de sistem nedorit (eroare) și vede reducerea variabilității o dată cu învățarea, în așa fel încât cel care învață să controleze gradele de libertate din lanțul cinematic. A doua paradigmă, cea a școlii ecologice privește variabilitatea ca având un rol funcțional în mișcarea umană, contribuind la schimbări coordonate oferind flexibilitate pentru adaptarea funcțională la schimbările din mediul exterior. (Bartlet, 2004)

Variabilitatea mișcării a fost privită din ambele perspective, ca factor dăunător dar și benefic pentru mișcarea coordonată calificată. Un punct de vedere asupra variabilității este că ea reprezintă eroare în planul de mișcare , execuție si rezultat. N. Stergiou consideră că această perspectivă provine din inginerie și propune trei surse de variabilitate a impulsului (erori): “-eroare în alegerea programului motor adecvat pentru sarcina dată (erori de comandă centrală); -erori de scalare în stabilirea parametrilor responsabili pentru executarea programului (eroare centrală, eroare periferică, sau ambele); -zgomotul aleator în sistem ca și cum programul este executat (eroare periferică).” (Stergiou, 2004, p. 30).

Refreitor la variabilitatea care poate apărea în arte marțiale, în exersarea kata, renumitul sensei M. Nakayama spunea:

Inamici potențiali înconjoară un karateka în timp ce acesta execută cele patru mișcări fundamentale ale unui kata: – uke (blocaje), – zuki (tehnici de pumn), – uchi (lovituri), – keri (tehnici de picior). Deși variabile atât din punct de vedere al complexității cât și al timpului în care se execută, fiecare mișcare are semnificația și funcția ei. Nici o tehnică nu este inclusă în kata pentru a încărca structura sa. (Nakayama, 1977, p. 73)

Mișcările umane sunt deosebit de complexe, aparând inevitabil și variabilitatea mișcarilor. Calea prin care conștiința volițională reușește să se concretizeze în activitate motorie nu este sufficient detaliată. Dr. T. Sbenghe citându-l pe Penfield spune:

Existența unui sistem centrencefalic în partea superioară a trunchiului cerebral, cuprinzând porțiuni mezencefalice, diencefalice și talamice. Acest sistem centrencefalic ar fi sursa impulsurilor voliționale pe care le conduce spre cortex și de aici, prin centrii subcorticali, spre sistemul efector, sau direct fără implicarea cortexului. Această ultimă posibilitate este justificată de mișcările sugarului mic. (Sbenghe, 2008, p. 349)

Presupunem deci că și și în mișcările solicitate în arte marțiale, care unele sunt foarte complicate, pot apărea unele deviații sau deformări de la forma corectă a exercițiului sau acțiunii realizate.

În viața de zi cu zi a individului, mișcările realizate, mai simple sau mai complexe se pot descompune în grupaje sau scheme de mișcare. Ele, tiparele sau schemele de mișcare, fiind repetate de sute de mii de ori de la momentul învățării devin tot mai exacte și chiar automatizate – ex. mersul sau alergarea. Specialiștii spun că aceste scheme se nasc pe baza învățării din greșeli. Astfel :

S-a dovedit că rezultatul acestor învățări se memorizează în aria sensitivo-sensorială, sub forma [engramelor sensitivo-sensoriale] ale mișcărilor motorii. Când dorim să executăm un act motor (volițional), se face apel direct sau prin intermediul cortexului la engrama respectivă, știut fiind faptul că aria corticală sensitivă somatică și ariile corticale motorii sunt într-o relație anatomică strânsă – practic se întrepătrund. (Sbenghe, T., 2008, p. 349)

În procesul învățării elementelor tehnice din diferite sporturi se recurge la aceste engrame sensitivo-sensoriale pentru perfecționarea tehnicii, care după multe repetări devin automatism.

În ceea ce privește modul de realizare al mișcărilor complexe, există specialiști care susțin existența unor scheme preinstalate care ajută la efectuarea mișcărilor complexe sau nu. Mișcările musculare foarte iuți sunt controlate chiar în sistemul motor – aria corticală premotorie, în ganglionii bazali sau în cerebel, astfel:

Vorbim deci de [engrame motorii] care au fost denumite “scheme ale funcției motorii de abilitate”, care controlează mișcările pe aceleași principii ca și engramele sensitivo-senzoriale. … Cu cât engramele sunt mai bine fixate, cu atât activitățile musculare capătă viteză de execuție, intensitate și complexitate. În fond, engramele nu numai că vor realiza mișcările dorite dar vor inhiba și sinapsele care nu este necesar să intre în schema mișcărilor dorite. (Sbenghe, 2008, p. 350).

Unele cercetări au evidențiat faptul că: “pentru a a se putea vorbi despre începerea formării unei engrame este nevoie de aprox. 20.000 – 30.000 de repetări voluntare corecte, iar pentru a atinge marea performanță este nevoie de milioane de repetări” (Sbenghe, 2008, p. 366). Cosiderăm că și în timpul învățării elementelor tehnice din arte marțiale (kihon), precum și îvățarea succesiunii logice a unor exerciții de kata, sportivului i se formează de fapt niște engrame, niște scheme divizate, pentru a ușura învățarea, urmând ca practicantul, prin repetiție, să fie în măsură să le stăpânească foarte bine și să relizeze legarea lor în așa fel încât să rezulte exercițiul final. În arte marțiale, se folosește expresia “practicantul trebuie să devină una cu tehnica” (Tokitsu, 2010, p. 25).

De asemenea un reputat practicant de arte marțiale, Patrick McCarthy, care a trăit 15 ani în Japonia, unde a încercat să deslușească secretele din spatele exercițiilor de kata, crede că în zilele noastre, kata își pierde din efectul imediat pe care îl avea, în autoapărarea contra unei agresiuni, devenind mai mult exerciții de gimnastică. Aprofundând tehnicile de kata, McCarthy susține că: „pentru a putea păstra eficiența exercițiilor de kata, mecanismele mnemonice [n.a. șabloanele care ajută memoria], abstracte, să fie metodic legate de circumstanțele de luptă din viața reală”. (McCarthy, 2005).

Din păcate, majoritatea oamenilor nu sunt în măsură să ajungă vreodată la acea combinație de îndemânare și talent nativ, care le permite să dețină 26 de kata în memorie cu o atenție minimă. Cei mai mulți oameni trebuie să practice fiecare kata-ul pe care doresc să îl reamintească, în mod constant, în scopul de a reține cunoștințele lor despre acesta.

Referindu-se la capacitatea practicanților de arte marțiale de a memora aceste elemente tehnice din kata, Redmond recunoaște că nu este un lucru tocmai facil, dar vine și cu propuneri:

Majoritatea dintre noi nu putem progresa cu un kata, dacă exersăm toate cele 26 de kata de fiecare dată când ne antrenăm. Unii karateka limitează numărului de kata pe care le învăță vreodată. Alții învață conceptul japonez de tokui: specializare. Ei aleg kata tokui, probabil unul sau două și se concentrează asupra lor, cu excluderea altora. (Redmond, 2008, p. 50)

Totuși un karateka nu se poate rezuma doar la una, două kata-uri învățate, deoarece în competiție, sau cel mai frecvent la examenele de grad, există și așa zisele shitei kata care sunt de fapt un set de kata impuse, obligatorii.

Fiind la acest capitol referitor la variabilitatea mișcărilor acordăm atenție și fenomenului de erori în controlul motor. Aceasta deoarece în majoritatea sporturilor, printre care și karate, este foarte important să nu apară erori în mișcările realizate sau în execuția procedeelor, sau acestea să poată fi controlate cât mai judicios. Altfel se poate pierde punctul sau chiar meciul. Adică, în desfășurarea acțiunilor sale, sportivul poate avea anumite inadvertențe în comportamentul său motor, între ceea ce intenționează să facă și ce realizează efectiv. Sbenghe identifică mai multe erori, iar câteva le enumerăm mai jos:

Selectarea greșită a strategiei mișcării (ex. dezechilibrare și cădere dupa o îmbrănceală – lovitură);

Selectare corectă de program dar utilizare inadecvată a parametrilor (ex. – apreciere incorectă a greutății unui obiect care trebuie ridicat);

Factori neprevăzuți pot perturba executarea programului unei acțiuni (ex.- trecerea bruscă de pe o bandă de alergare pe sol, putând duce la dezechilibrare);

Erorile în selecția programelor, în selecția parametrilor necesari, ca și erori în execuția mișcărilor (acestea de obicei sunt cauzate de boli ale SNC). (Sbenghe, 2008, p. 351)

III.1. Factori care pot influența variabilitatea mișcărilor – coordonarea, echilibrul și coactivarea

Sunt numeroase ramurile sportive în care coordonarea și echilibrul au un rol foarte important, cu atât mai mult în arte marțiale. Însa în exercițiile de kata aceste calități au un rol hotărâtor. De aceea, nu de puține ori observăm că apar mișcări variabile în exprimarea unor karateka.

Definim [coordonarea] ca fiind: “procesul ce rezultă din activarea unor scheme de contracții ale mai multor mușchi cu forțe, combinări și secvențe apropiate și cu inhibiții simultane ale tuturor celorlalți mușchi în scopul de a realiza acțiunea dorită” (Sbenghe, 2008, p. 365). Controlul și echilibrul nu pot fi disociate de o mișcare coordonată. În acest tip de mișcare mușchii agoniști se contractă, concomitent cei antagoniști se relaxează, iar mușchii sinergiști cu cei stabilizatori realizează de asemenea o contrcție.

Activitățile cotidiene ale unei persoane, inclusiv anumite activități sportive, sunt presetate de acele engrame de care am amintit mai sus, care au fost perfecționate datorită numărului mare de repetiții, astfel putând fi utilizate automat, la nevoie.

În orice alt sport, inclusiv în karate, dar în special în cele ciclice, apar aceste scheme sau engrame, perfecționate prin repetările nenumărate din cadrul antrenamentelor și utilizate automat atunci când situația sau activitatea sportivă face apel la ele. Cât despre volumul de antrenament necesar pentru dobândirea acestor automatisme putem aminti faptul afirmat anterior că pentru marea performanță sunt necesare milioane de repetări. Cu siguranță o cauză a variabilității mișcărilor, dacă aceasta produce erori în execuțiile tehnice, este și numărul insuficient de repetări, astfel că engramele motorii pentru acel kata nu sunt suficient de bine automatizate, apărând greșeli, depunctări și ulterior înfrângeri. Prin intermediul antrenamentului susținut, bine organizat, folosind metode și mijloace noi și eficiente, rezultate ale cercetărilor în domeniu, se poate reduce variabilitatea mișcărilor sau se poate crește sau stabiliza numărul invarianților.

O altă cauză ce poate afecta variabilitatea și invarianții în timpul desfășurării activităților este echilibrul. Acesta poate fi enunțat ca fiind:

Procesul complex ce interesează recepția și organizarea inputului senzorial ca și programul și execuția mișcărilor, elemente ce asigură postura dreaptă adică menținerea permanentă a centrului de gravitate [n.a. gravitație] în cadrul bazei de susținere, sau pe scurt abilitatea de a menține sau a mobiliza corpul fără a cădea. (Sbenghe, 2008, p. 375)

Așadar în arte marțiale și mai cu seamă în exercițiile de kata vorbim despre necesitatea unui echilibru foarte bun. Asta deoarece există pozițiile specifice, unele mai lungi altele mai adunate, sprijin preponderent pe piciorul dinainte (în acțiunile de atac) sau pe cel dinapoi (în acțiunile de apărare) sau chiar pe un singur picior, toate acestea putând duce foarte ușor la dezechilibrări sau chiar căderi ceea ce conduce automat la depunctare sau la pirderea luptei.

O completare se impune însă, adică trebuie făcută diferența între echilibru și stabilitate. “Echilibrul reprezintă menținerea liniei gravitaționale a corpului în interiorul poligonului de sprijin iar stabilitatea reprezintă proprietatea unui corp de a-și recâștiga echilibrul fără să cadă, atunci când acesta este perturbat” (Sbenghe, 2008, p. 375).

În dobândirea echilibrului intervine sistemul musculo-scheletal, iar stabilitatea are un raport invers proporțional cu înălțimea centrului de gravitație al organismului și direct proporțional cu mărimea bazei de susținere.

Coactivarea musculară este un alt factor care poate avea o influență deosebită în desfășurarea mișcărilor din arte marțiale, cu precădere în exercițiile de kata. Aceasta deoarece sunt necesare o serie de poziții specifice, cum ar fi: zenkutsu dachi (cu greutatea distribuită pe piciorul dinainte), kiba dachi (poziție largă cu greutatea egal distribuită), kokutsu dachi (cu greutatea pe piciorul dinapoi), ș.a., imitarea unor lovituri sau blocaje, fără a avea un adversar direct în față, toate aceste mișcări necesitând să fie cât se poate de precise și reale, pentru a dovedi că bagajul tehnic este corect însușit. Aceste elemente se realizează sub comanda SNC de către mușchii efectori. Felul în care acestea răspund comenzilor este foarte important.

Prin coactivare se realizează o mobilizare, în același timp, a grupelor de mușchi agonist-antagonist care intervin în desfășurarea unei mișcări. Ca rezultat al coactivării avem cocontracția care realizează o rigidizare a unei articulații, producând o stabilitate și o rezistență crescută a acesteia.

În argumentarea celor susținute mai sus, referitor la coactivare,Tudor Sbenghe afirma:

Coactivarea este importantă nu numai pentru rezistența articulară (așa cum avem nevoie în eforturi mai mari, cum ar fi mutarea sau transportul unor greutăți), ci este necesară și în mișcările de abilitate sau de performanță care cer schimbări de direcție (ex. flexie-extensie). În aceste situații, coactivarea devine mai economică, scade efortul de execuție al activității de performanță (cum se întâmplă la sportivi). (Sbenghe, 2008, p. 257)

Acest process de coactivare observăm că are o importanță deosebită, intervenind și în procesul de coordonare neuromusculară, care ajută la realizarea cu precizie și viteză a elementelor tehnice din kata sau kumite. În acest sens profesorul Dan Deliu afirmă că:

Lanțurile și grupele musculare solicitate într-o tehnică specifică de budo vor trebui astfel coordonate, ca lucrând sinergic sau din contră asincronic, să realizeze mișcarea respectivă, fie pentru a tensiona unele articulații implicate în tehnică, fie pentru a realiza echilibrul și stabilitatea necesare corpului, factori hotărâtori în eficientizarea acesteia. (Deliu, 2002, p. 136)

Cauzele care pot conduce la deficiențe în executarea procedeelor tehnice, care la rândul lor pot produce variabilitate a execuțiilor, după cum se observă și din cele przentate mai sus sunt numeroase. Profesorul Magill, căutând cauze ale inconstanței tehnice a unor sportivi implicați într-un studiu afirmă:

Deosebirile dintre diferitele versiuni ‘bune’ a unor priceperi [n.a. în cazul de față – blocajul cu încrucișarea brațelor], sunt un produs al câtorva grupuri de factori. Primul ar fi idiosincrasiile individuale [n.a. aversiunea față de ceva]. Doi luptători care au relativ aceleași proporții corporale și atribute fiziologice, pot finaliza cu două sisteme diferite de transmitere a încrucișării. Acest lucru ar putea fi cauzat de disfuncții idiosincratice și unele încordări, din diferite procese coordinative, sau datorită însumării experiențelor lor diferite și nivelului relativ de priceperi și aptitudini. (Magill, 2011, p. 128).

În schimb alți autori susțin că sunt normale variații care se încadrează în anumite limite, în timpul executării unui exercițiu de kata. Aceste variații pot apărea de la un stil la altul, de la un instructor la altul sau chiar practicanții sunt diferiți între ei. Această afirmație nu poate fi o scuză însă, pentru acele variații datorate uitării mișcărilor, a unor cunoștințe tehnice slabe, a comodității etc, care sunt evident de nedorit. În susținerea celor precizate mai sus, Abernety spune: “Suntem cu toții individualități cu atribute diferite, deci unele variații sunt inevitabile. Atâta timp cât aceste variații nu afectează înțelegerea principiilor de bază ale unui kata, și sunt realizate prin shuhari, atunci aceste variații pot fi acceptabile, poate chiar de dorit. (Abernety I., 2002, p. 18)

Discuții și concluzii

A) Referitor la modul cum abordează variabilitatea specialiștii din domeniu, distingem două direcții importante:

– unii autori consideră variabilitatea ca fiind o reacție negativă (un zgomot nedorit) a individului la diverse situații sau stimuli interni sau externi care produc o deviere sau o imprecizie în executarea mișcarii;

– alți autori consideră variabilitatea ca fiind o situație pozitivă care poate apărea în efectuarea diverselor acțiuni motrice, care poate duce la îmbunătățirea performanțelor datorită faptului că apar noțiuni precum stabilitatea (privită ca unitate structurală) și flexibilitatea (prin care se realizează corectarea erorilor și adaptarea).

B) Referitor la invarianți ce apar în efectuarea mișcărilor majoritatea specialiștilor sunt de acord că aceștia pot contribui la o execuție eficientă conferind stabilitate și siguranță elementelor executate.

C) O altă concluzie pe care o putem desprinde în urma studiului referințelor bibliografice este aceea că cei mai mulți specialiști care activează în domeniu, consideră că o variabilitate mare nu este benefică în arte marțiale și în special în exercițiile de kata. Deși în confruntarea directă (în kumite) sportivul trebuie să se adapteze permanent la acțiunile neprevăzute care vin de la adversar. Totuși o variabilitate mare poate avea ca efect ratarea unei demonstrații, pierderea unei reprize, sau a meciului, poate conduce la accidentări, etc.

D) Din nefericire în exercițiile de kata aprecierea și notarea este făcută de către arbitri, deci de om, care pot fi subiectivi atunci când apreciază care este gradul convenabil și acceptail de variabilitate al unei mișcări sau al unui element tehnic. Sportivul trebuie să fie foarte bine pregătit astfel încât execuția sa să nu lase loc la interpretări. Prin această lucrare ne propunem să depistăm în urma testărilor, care sunt variabilele intra și inter individuale majore, să observăm invarianții în exercițiile de kata. În cele din urmă urmărim să gasim mijloacele prin care putem ține sub control variabilitatea mișcărilor (intra și inter individuale) precum și stabilitatea și sporirea invarianților în mișcare.

E) In funcție de rezultatele datelor experimentale în urma testărilor din rapoartele II și III, dacă acestea se vor dovedi pozitive, îmi propun să le extrapolez și să propun aplicarea lor și în alte ramuri sportive.

Bibliografie:

, 2002, Bunkai – Jutsu: The Practical Aplication of Karate Kata, NETH Publishing, ;

Ackland T., Elliot B. C., Bloomfield J., 2009, Applied anatomy and biomechanics in sport, Human Kinetics, ;

Amălinei N., 2010, Shotokan Karate- do no kata, Editura Shogun center, Iași;

Amălinei. N., 2006, Curs practic de Karate do – Shotokan, Editura Polirom, Iași;

Amălinei N., Ichim V., 2010, Shotokan Karate do – kumite, Editura Shogun center, Iași;

Anderson D., 2005, The Anatomy of Motion – combat applications of traditional karate kata, Create Space Independent Publishing Platform, ;

A.P.A., 2013, Manual de publicare al Asociației Americane de Psihologie, Ediția a 6-a, Editura Rentrop și Straton, București;

Ardelean, G., Filipaș, , 2003, Biomecanica exercițiilor fizice și sportului, Editura Daia, Satu Mare;

Bantaș, A., 2005, Dicționar Englez-Român, Român- Englez, Editura Teora, București;

Bartlett R., 2004, Is movement variability important for sports biomechanists?, International simposium of biomechanics in sport, 521-525, Otawa;

Bompa T., 2001, Periodizarea: teoria și metodologia antrenamentului, Ediția a IV-a, Editura Tana, București;

Carson H. J., Collins D., Richards J., European Journal of Sport Science (2013): Intraindividual movement variability during skill transitions: A useful marker?, European Journal of Sport Science, DOI: 10.1080/17461391.2013.814714;

Chapman A. E., 2008, Biomechanical analysis of fundamental human movements, Human Kinetics, ;

Cherveny P., 2013, Move the midlle, http://bestperformancegroup.com/ ? page id = 475;

Davids, K.,   Bennett, S., Newell, K., et al., 2006, Movement System Variability , Human Kinetics, ;

Deliu, D., 2002, Cursuri teorético – metodice de arte marțiale, Editura Studențească, București;

Dima. M., Chihai. M., 1994, Arta marțială de la război la armonie, Editura Universul, București;

Drăgulescu D., 2005, Modelarea în biomecanică, Editura didactică și pedagogică, București;

Epuran M., 2011, Motricitate și psihism în activitățile corporale, Vol. I, Editura FEST, București;

Frederic L., 1993, Dicționar de arte marțiale, Editura Enciclopedică, București;

Herețiu, D., Miuța, C., 2007, Elemente de biomecanică ale aparatului locomotor, Editura „Universității Aurel Vlaicu”, Arad;

Ifrim M., 1986, Antropologie motrică, Editura Științifică și Enciclopedică, București;

Kane L. A., Wilder K., 2005, “The way of kata: a comprehensive guide to deciphering martial applications” , YMAA Publication Center, Inc., ;

Lebiedowska M. K., (2008)The kinematic consequences of invariant dynamics in children 6–18 years of age, Journal of Biomechanics 41 (2008) 2458–2464, doi:10.1016/j.jbiomech.2008.05.009;

Lee Bruce, 1992, Tao of jet kune do, Ohara Publications Inc., ;

Lewis, P., 1996, Introducere in arte martiale – origini, filosofie, practica. Editura Teora, Bucuresti;

Link N., Chou L., 2011, The anatomy of martial arts, Ulisses press, Berkeley;

Magill, R.A., 2011, Motor Learning and Control (9th ed., international version), ;

McCarthy P., 2005, Sometimes you don't know how to fit in until you break out, http://www.koryu-uchinadi.org/KU_HAPV.pdf;

McGinnis P. M., 2005, Biomechanics of sport and exercise, 2-nd edition, Human Kinetics, ;

Musashi M., 2013, Carte acelor cinci cercuri, Gorin No Sho, Ediția a II-a, Editura Polirom,

Nakayama M., 1977, Best karate, Editura Kodansha Int. Ltd., Tokyo;

Preatoni E., Hamill J., Harrison A.J., Hayes K., Van Emmerik R.E.A., Wilson C., Rodano R., (2013) Movement variability and skills monitoring in sports, Sports Biomechanics, 12:2, 69-92, DOI: 10.1080/14763141.2012.738700;

Sbenghe T., 2008, Kinesiologie: știința mișcării, Editura medicală, București;

Redmond R., 2008, KATA – The folk dances of shotokan, US Library of Congress, ;

Schmeisser, E.T., 2007, Advanced karate-do: concepts, techniques and training methods, Tamashii Press, ;

Simion. G., Stănculescu. G., Mihăila. I., 2011, Antrenament sportiv: concept sistemic, Ovidius University Press, ;

Stergiou N., 2004, Inovative analyses of human movement, Human kinetics, Champaign, IL;

Sugiama, S., 2005, 25 Shoto-Kan Kata , J. Toguri Mercantile Co., Chicago, Illinois;

Timmi A., Pennestrì E., Valentini P., Aschieri P., 2012, Biomechanical analysis of karate techniques based on the evaluation of the body kinetic energy from 3D mocap data, IMACSSS International Conference – "Game, Drama, Ritual in Martial Arts and Combat Sports", Genova, IT;

Tokitsu K., 2010, The katas: the meaning behind the movements, Inner traditions international, ;

Torres B. E., 2011, Two clases of movements in motor control, Experimental Brain Research, 215:269-283, DOI 10.1007/s00221-011-2892-8;

Vespan, V., 2001, Anihilarea agresorilor prin tehnici de autoaparare. Editura didactica si pedagogica, Bucuresti;

Witte K., Emmermacher P., Lessau M., 2008, Biomechanical measuring stations to solve practical problems in karate sport, International simposium of biomechanics in sport, 565-568, Seoul;

W.K.F. , 2013, Regulamentul de competiție kata și kumite, versiunea 8.0, World Karate Federation;

http://bestperformancegroup.com/?page_id=595 (10.11.2013);

http://karate.shotokan.45.free.fr/katas/heian_nidan.htm (04.09.2013);

http://www.doctor.info.ro/efectele_practicarii_artelor_martiale_asupra_sanatatii.html (25.04.2012);

http://discovermagazine.com/2000/may/featphysics#.UxHG8ON_v40 (11.12.2013);

http://optional11b2.wikispaces.com/Parghiile+in+organismul+uman (10.10.2013);

http://www.dynamic-karate.com/jka-karate.html (25.11.2013);

http://karatecoaching.com/part-foot-use-turn/ (23.08.2013);

http://www.webdex.ro/online/dictionar/variabilitate (23.02.2012);

http://ro.wikipedia.org/wiki/Variabilitate (23.02.2012);

http://www.unibuc.ro/prof/niculae_c_m/telecom/sisteme_liniare.htm (23.02.2013);

http://www.virtualsensei.it/database/bibliography-database/ (20.09.2012);

http://www.sainteskarateclub.com/web_acappella/crbst_3_m.html (15.08.2013);

http://www.shitokai.com/shihouke.php (10.01.2014);

http://www.tkri.net/a-brief-discussion-on-the-relativity-of-skills/ (15.12.2013);

http://www.japanculture.ro/kata-in-practicarea-artelor-martiale/ #ixzz 1nMhrlq2B (15.06.2012);

Alte surse bibliografice consultate:

Thomas J. R., Nelson J. K., Silverman S. J., 2011, Research methods in physical activity, 6th edition, Human kinetics, Champaign, IL;

Nazim Ashraf N., Shen Y., Cao X., Foroosh H., (2013), View invariant action recognition using weighted fundamental ratios, Computer Vision and Image Understanding 117 (2013) 587–602, doi.org/10.1016/j.cviu.2013.01.006

Epuran M., 2013, Motricitate și psihism în activitățile corporale, Vol. II, Editura FEST, București;

Ifrim M., Iliescu A., 1978, Anatomia și biomecanica educației fizice și sportului, editura didactică și pedagogică, București;

Lim Y.P., Lin Yi-C., Pandy M.G., (2013), Muscle function during gait is invariant to age when walking speed is controlled, Gait & Posture 38 (2013) 253–259, doi:10.1016/j.gaitpost.2012.11.020

Takahashi M., et al., 2005, Mastering judo, Human kinetics, ;

Morin Y., – coord., 2011, Sănătatea oaselor, mușchilor și pielii, din colecția LAROUSSE – Enciclopedia Medicală a familiei, Editura Rao, București;

Machado S. M., Osorio R. A. L., Silva N. S., Magini M., 2010, Biomechanical analysis of the muscular power of martial arts athletes, Med. Biol. Eng. Comput, 48:573-577;

Johnson W., Musick N., 2001, The complete martial artist, Human kinetics, Champaign, IL;

Osmar Pinto Neto, Ana Carolina De Miranda Marzullo, Richard P. Bolander & Cynthia A. Bir (2013) Martial arts striking hand peak acceleration, accuracy and consistency, European Journal of Sport Science, 13:6, 653-658, DOI: 10.1080/17461391.2013.775350

Tareq Farouq (2011) Qualitative Analysis of Fault Backward Balance (Kokutsu Detchi) as a Base Support for Attack and Defense in Kata Heian Group in Karate , World Journal of Sport Sciences 5 (4): 249-255,

http://www.descopera.org/miyamoto-musashi-samurai-artist-filozof/ (07.11.2013)

http://www.koryu-uchinadi.com/ (20.07.1013)

http://www.shotokai.com/index.html (26.01.2013).

Bibliografie:

, 2002, Bunkai – Jutsu: The Practical Aplication of Karate Kata, NETH Publishing, ;

Ackland T., Elliot B. C., Bloomfield J., 2009, Applied anatomy and biomechanics in sport, Human Kinetics, ;

Amălinei N., 2010, Shotokan Karate- do no kata, Editura Shogun center, Iași;

Amălinei. N., 2006, Curs practic de Karate do – Shotokan, Editura Polirom, Iași;

Amălinei N., Ichim V., 2010, Shotokan Karate do – kumite, Editura Shogun center, Iași;

Anderson D., 2005, The Anatomy of Motion – combat applications of traditional karate kata, Create Space Independent Publishing Platform, ;

A.P.A., 2013, Manual de publicare al Asociației Americane de Psihologie, Ediția a 6-a, Editura Rentrop și Straton, București;

Ardelean, G., Filipaș, , 2003, Biomecanica exercițiilor fizice și sportului, Editura Daia, Satu Mare;

Bantaș, A., 2005, Dicționar Englez-Român, Român- Englez, Editura Teora, București;

Bartlett R., 2004, Is movement variability important for sports biomechanists?, International simposium of biomechanics in sport, 521-525, Otawa;

Bompa T., 2001, Periodizarea: teoria și metodologia antrenamentului, Ediția a IV-a, Editura Tana, București;

Carson H. J., Collins D., Richards J., European Journal of Sport Science (2013): Intraindividual movement variability during skill transitions: A useful marker?, European Journal of Sport Science, DOI: 10.1080/17461391.2013.814714;

Chapman A. E., 2008, Biomechanical analysis of fundamental human movements, Human Kinetics, ;

Cherveny P., 2013, Move the midlle, http://bestperformancegroup.com/ ? page id = 475;

Davids, K.,   Bennett, S., Newell, K., et al., 2006, Movement System Variability , Human Kinetics, ;

Deliu, D., 2002, Cursuri teorético – metodice de arte marțiale, Editura Studențească, București;

Dima. M., Chihai. M., 1994, Arta marțială de la război la armonie, Editura Universul, București;

Drăgulescu D., 2005, Modelarea în biomecanică, Editura didactică și pedagogică, București;

Epuran M., 2011, Motricitate și psihism în activitățile corporale, Vol. I, Editura FEST, București;

Frederic L., 1993, Dicționar de arte marțiale, Editura Enciclopedică, București;

Herețiu, D., Miuța, C., 2007, Elemente de biomecanică ale aparatului locomotor, Editura „Universității Aurel Vlaicu”, Arad;

Ifrim M., 1986, Antropologie motrică, Editura Științifică și Enciclopedică, București;

Kane L. A., Wilder K., 2005, “The way of kata: a comprehensive guide to deciphering martial applications” , YMAA Publication Center, Inc., ;

Lebiedowska M. K., (2008)The kinematic consequences of invariant dynamics in children 6–18 years of age, Journal of Biomechanics 41 (2008) 2458–2464, doi:10.1016/j.jbiomech.2008.05.009;

Lee Bruce, 1992, Tao of jet kune do, Ohara Publications Inc., ;

Lewis, P., 1996, Introducere in arte martiale – origini, filosofie, practica. Editura Teora, Bucuresti;

Link N., Chou L., 2011, The anatomy of martial arts, Ulisses press, Berkeley;

Magill, R.A., 2011, Motor Learning and Control (9th ed., international version), ;

McCarthy P., 2005, Sometimes you don't know how to fit in until you break out, http://www.koryu-uchinadi.org/KU_HAPV.pdf;

McGinnis P. M., 2005, Biomechanics of sport and exercise, 2-nd edition, Human Kinetics, ;

Musashi M., 2013, Carte acelor cinci cercuri, Gorin No Sho, Ediția a II-a, Editura Polirom,

Nakayama M., 1977, Best karate, Editura Kodansha Int. Ltd., Tokyo;

Preatoni E., Hamill J., Harrison A.J., Hayes K., Van Emmerik R.E.A., Wilson C., Rodano R., (2013) Movement variability and skills monitoring in sports, Sports Biomechanics, 12:2, 69-92, DOI: 10.1080/14763141.2012.738700;

Sbenghe T., 2008, Kinesiologie: știința mișcării, Editura medicală, București;

Redmond R., 2008, KATA – The folk dances of shotokan, US Library of Congress, ;

Schmeisser, E.T., 2007, Advanced karate-do: concepts, techniques and training methods, Tamashii Press, ;

Simion. G., Stănculescu. G., Mihăila. I., 2011, Antrenament sportiv: concept sistemic, Ovidius University Press, ;

Stergiou N., 2004, Inovative analyses of human movement, Human kinetics, Champaign, IL;

Sugiama, S., 2005, 25 Shoto-Kan Kata , J. Toguri Mercantile Co., Chicago, Illinois;

Timmi A., Pennestrì E., Valentini P., Aschieri P., 2012, Biomechanical analysis of karate techniques based on the evaluation of the body kinetic energy from 3D mocap data, IMACSSS International Conference – "Game, Drama, Ritual in Martial Arts and Combat Sports", Genova, IT;

Tokitsu K., 2010, The katas: the meaning behind the movements, Inner traditions international, ;

Torres B. E., 2011, Two clases of movements in motor control, Experimental Brain Research, 215:269-283, DOI 10.1007/s00221-011-2892-8;

Vespan, V., 2001, Anihilarea agresorilor prin tehnici de autoaparare. Editura didactica si pedagogica, Bucuresti;

Witte K., Emmermacher P., Lessau M., 2008, Biomechanical measuring stations to solve practical problems in karate sport, International simposium of biomechanics in sport, 565-568, Seoul;

W.K.F. , 2013, Regulamentul de competiție kata și kumite, versiunea 8.0, World Karate Federation;

http://bestperformancegroup.com/?page_id=595 (10.11.2013);

http://karate.shotokan.45.free.fr/katas/heian_nidan.htm (04.09.2013);

http://www.doctor.info.ro/efectele_practicarii_artelor_martiale_asupra_sanatatii.html (25.04.2012);

http://discovermagazine.com/2000/may/featphysics#.UxHG8ON_v40 (11.12.2013);

http://optional11b2.wikispaces.com/Parghiile+in+organismul+uman (10.10.2013);

http://www.dynamic-karate.com/jka-karate.html (25.11.2013);

http://karatecoaching.com/part-foot-use-turn/ (23.08.2013);

http://www.webdex.ro/online/dictionar/variabilitate (23.02.2012);

http://ro.wikipedia.org/wiki/Variabilitate (23.02.2012);

http://www.unibuc.ro/prof/niculae_c_m/telecom/sisteme_liniare.htm (23.02.2013);

http://www.virtualsensei.it/database/bibliography-database/ (20.09.2012);

http://www.sainteskarateclub.com/web_acappella/crbst_3_m.html (15.08.2013);

http://www.shitokai.com/shihouke.php (10.01.2014);

http://www.tkri.net/a-brief-discussion-on-the-relativity-of-skills/ (15.12.2013);

http://www.japanculture.ro/kata-in-practicarea-artelor-martiale/ #ixzz 1nMhrlq2B (15.06.2012);

Alte surse bibliografice consultate:

Thomas J. R., Nelson J. K., Silverman S. J., 2011, Research methods in physical activity, 6th edition, Human kinetics, Champaign, IL;

Nazim Ashraf N., Shen Y., Cao X., Foroosh H., (2013), View invariant action recognition using weighted fundamental ratios, Computer Vision and Image Understanding 117 (2013) 587–602, doi.org/10.1016/j.cviu.2013.01.006

Epuran M., 2013, Motricitate și psihism în activitățile corporale, Vol. II, Editura FEST, București;

Ifrim M., Iliescu A., 1978, Anatomia și biomecanica educației fizice și sportului, editura didactică și pedagogică, București;

Lim Y.P., Lin Yi-C., Pandy M.G., (2013), Muscle function during gait is invariant to age when walking speed is controlled, Gait & Posture 38 (2013) 253–259, doi:10.1016/j.gaitpost.2012.11.020

Takahashi M., et al., 2005, Mastering judo, Human kinetics, ;

Morin Y., – coord., 2011, Sănătatea oaselor, mușchilor și pielii, din colecția LAROUSSE – Enciclopedia Medicală a familiei, Editura Rao, București;

Machado S. M., Osorio R. A. L., Silva N. S., Magini M., 2010, Biomechanical analysis of the muscular power of martial arts athletes, Med. Biol. Eng. Comput, 48:573-577;

Johnson W., Musick N., 2001, The complete martial artist, Human kinetics, Champaign, IL;

Osmar Pinto Neto, Ana Carolina De Miranda Marzullo, Richard P. Bolander & Cynthia A. Bir (2013) Martial arts striking hand peak acceleration, accuracy and consistency, European Journal of Sport Science, 13:6, 653-658, DOI: 10.1080/17461391.2013.775350

Tareq Farouq (2011) Qualitative Analysis of Fault Backward Balance (Kokutsu Detchi) as a Base Support for Attack and Defense in Kata Heian Group in Karate , World Journal of Sport Sciences 5 (4): 249-255,

http://www.descopera.org/miyamoto-musashi-samurai-artist-filozof/ (07.11.2013)

http://www.koryu-uchinadi.com/ (20.07.1013)

http://www.shotokai.com/index.html (26.01.2013).

Copyright Notice

© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.

Acest articol: Variabilitate Individuala Si Invarianti In Expresia Cinematica a Unor Elemente Tehnice de Kata din Arte Martiale (ID: 166944)

Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.

Similar Posts