Cap. 1: Consideratii generale

Cuprins

Cap. 1: Consideratii generale

1.1 importanta si actualitatea temei

1.2 aspecte moderne ale serviciului

1.3 ilustrarea temei in lucrari de specialitate

Cap. 2: Aspecte tehnico-tactice ale serviciului:

2.1 aspecte tehnice ale serviciului

2.2 aspecte tactice ale serviciului

2.3 aspecte bio mecanice implicate in tehnica loviturilor in tenis

Cap 3: Design experimental:

3.1 Ipoteza

3.2 Sarcinile și obiectivele cercetării

3.3 esantionul cercetarii

3.4 mijloace si metode de cercetare

3.5 desfasurarea experimentului

3.6 prelucrarea si interpretarea datelor

Cap 4: Concluzii

Bibliografie

Capitolul I

Considerații generale

“Tenisul, acest frumos joc sportiv, este îndrăgit astăzi în aproape toate colțurile lumii. Fiind accesibil tuturor vârstelor, el își aduce contribuția atât la întărirea și păstrarea sănătății, cât și la dezvoltarea armonioasă a organismului.

În urma creșterii bazei de masă și a nivelului tehnic al jocului, la noi în țară s-au ridicat în ultimul timp jucători care prin rezultatele lor s-au făcut cunoscuți și apreciați peste hotare, iar terenurile de tenis cunosc o afluență tot mai mare de copii și tineri care învață sistematic acest joc.”

ION ȚIRIAC

Literatura de specialitate ne arata, in ceea ce priveste problema criteriilor de clasificare a loviturilor, ca inca nu s-a fixat un criteriu unic de clasificare. Anumiti autori impart loviturile in functie de caderea sau nu a mingii pe teren inainte de a fi lovita, in timp ce altii clasifica dupa efectul imprimant mingii sau dupa priza pe racheta s.a.m.d.

Tenisul este atat sportul celor mari si mici, al fetelor si al baietilor, unii practicandu-l pt relaxare, altii pentru marea performanta.

Jocul de tenis consta din elemente si procedee tehnice de lovire a mingii cu racheta, utilizate rational in regim de solicitare intensa a calitatilor motrice.

Gratie miscarilor naturale cu care sunt efectuate loviturile, precum si al maleabilitatii jocului la particularitatile unor varste foarte variate, tenisul avantajeaza o mare longevitate in practicarea lui.

Practicarea sistematica a tenisului are o influenta pozitiva asupra organismului uman. Tenisul dezvolta viteza, forta, indemanarea, rezistenta organismului, dandu-i o conformatie atletica placuta.

Constand intr-o disputa darza, tenisul stimuleaza gandirea, hotararea, curajul, perseverenta,atentia.

Tenisul de performanta implica utilizarea in devenirea jucatorilor a unor mijloace complementare din gimnastica, atletism si jocuri sportive care completeaza pregatirea acestuia si odata cu aceasta si influentele pozitive ale tenisului asupra organismului.

Tenisul este un sport individual, dar cu valențe speciale în probele de dublu și dublu mixt.

Nu putem vorbi de o influență directă a adversarului ca în box, lupte, rugbi etc, fileul interpunându-se între cei doi adversari. Totuși, un jucător depinde de adversarul său prin tot ce întreprinde în timpul jocului. Deplasarea pe teren este determinată de felul cum este trimisă mingea ca și de evoluția adoptată. În momentul în care un jucător, prin felul cum a trimis mingea peste fileu, își obligă adversarul să i-o înapoieze într-un anumit loc, unde o așteaptă, dependența de care vorbeam capătă alte nuanțe, ea transformându-se în superioritate atât pe plan tehnic, cât și tactic.

În tenis îmbinarea și condiționarea reciprocă a tehnicii și tacticii sunt evidente mai ales în stadiul performanțelor superioare.

Un dezvoltat spirit de observatie este un avantaj pentru un jucator de tenis. M. Epuran descrie spiritul de observatie ca fiind “capacitatea de a observa fenomene si actiuni ceea ce este mai putin vizibil, dar esential dintr-un anumir punct de vedere”. Acesta se caracterizeaza prin rapidittea cu care se descifreaza, ceea ce este mai putin vizibil.

Percepțiile specializate, de mare importanță în tenis, ca de altfel în majoritatea ramurilor sportive, presupune o îmbunătățire calitativă a percepțiilor și a altor procese psihice care participă la executarea unei mișcări. Vechimea individului în tenis joacă un rol deosebit în perfecționarea acestor percepții și în special a capacității de diferențiere, ducând în final la apariția așa-numitor “simțuri”, termen intrat de mult în vocabularul sportiv.

În tenis putem vorbi de:

– “simțul distanței”- la a cărui formare participă în afara simțului muscular și vederea;

– “simțul plasamentului”: – jucători care “acoperă foarte bine terenul”;

– jocul de fileu la simplu și la dublu.

– “simțul mingii”- se referă la aprecierea exactă a vitezei, direcției, locului unde va cădea, greutății, formei și elasticității ei;

– “simțul rachetei”- prin repetări nenumărate, jucătorul nu se mai uită la rachetă în momentul în care lovește mingea. El îi cunoaște perfect dimensiunile, poziția mânerului, greutatea, elasticitatea corzilor și a materialului din care este confecționată, într-un cuvânt o “simte”.

Acestea reprezintă doar o parte din aspectele practicării jocului de tenis.

Incheiem aceste consideratiunii asupra tenisului subliniind faptul că datorită solicitărilor în joc uc precădere a brațului care ține racheta, acesta va determina hipertrofia musculaturii brațului respectiv și o impresie de asimetri față de celălalt braț. Prin exerciții de compensație executate cu celălalt braț poate fi evitatț aceastî situație.

Elemente si procedee tehnice compun tehnica jocului de tenis.

Elementele tehnice sunt reprezentate de: lovitura de pe partea dreaptă, lovitura de pe partea stângă, serviciul, voleul de dreapta, voleul de stânga, smeciul, lobul, stopul (mingea scurtă), demi-voleul (drop-shot-ul )

Procedeele tehnice constituie modul în care sunt executate elementele tehnice.

Printre specialiștii contemporani sunt unii care includ între elementele tehnice și returul de serviciu, având în vedere rolul deosebit pe care îl are acesta în obținerea victoriei.

O clasificare însă din punct de vedere al importanței loviturilor în tenis ar avea, ca și cap de afiș, lovitura de dreapta, la mare luptă cu serviciul, însă aceasta doar pe terenurile rapide, pe cele de zgură aceasta din urmă pierzându-și din eficacitate. De asemenea și în cadrul jocului la fileu voleul de dreapta se poate spune că primează, însă în acest caz diferențierea între el și voleul de stânga este mult mai mică, iar dacă luăm în considerare și smash-ul, voleul de dreapta va deține doar poziția secundă din punct de vedere al eficacității.

În ceea ce privește clasificarea elementelor tehnice, din punct de vedere al lovirii mingii, după criteriul importanței – în jocul pe zgură – ele se împart astfel:

A . Lovituri de bază, principale :

– 1,2 – lovitura de pe partea dreaptă;

– 1,2 – lovitura de pe partea stângă ;

– 3 – serviciul;

– 4,5 – voleul de dreapta;

– 4,5 – voleul de stânga;

– 6 – smeciul.

B . Lovituri secundare :

– 1 – lobul;

– 2 – stopul (mingea scurtă);

– 3 – demi-voleul (drop-shot);

In activitatea practica in tenis, ca si in celelalte ramuri sportive, apar aspecte specifice care determină ca învățarea elementelor tehnice să nu se poată efectua conform teoriei. Nerespectarea acesteia nu dăunează procesului pregătirii.. concret ne referim la următoarele situații:

– paralel cu învățarea serviciului se pot da primele noțiuni despre smeci, dinamica mișcării fiind asemănătoare, ca și primele noțiuni despre returul de serviciu;

– o dată cu învățarea smeciului se învață și lobul – lovitură mai puțin pretențioasă, dar fără de care nu se poate însuși smeciul etc.

Datorită varietății de lovituri, jocul de tenis este unul dintre cele mai complexe sporturi. Practicarea lui necesită o serie de cunoștințe tehnico-tactice grele și calități fizice si psihice.

Tenisul se desfășoară în partide de simplu sau de dublu (b+f), adică între doi sau patru jucători, și dublu mixt (două echipe: 1b+1f).

Începerea punctului se face prin lovitura de serviciu. Fiecare jucător servește câte un ghem. Conform regulamentului mingea trebuie trimisă în interiorul careurilor din terenul advers, jucătorul trebuie sa îl execute din spatele liniei de fund si lateral, stânga sau dreapta, opus careului în care urmează să trimită mingea. Dacă primea minge trimisă este greșită, jucătorul mai are dreptul la încă un serviciu. Dacă și a doua minge este greșită jucătorul pierde punctul.

La primirea serviciului, mingea trebuie sa atingă terenul înainte de a fi lovită.

În fiecare ghem jucătorul începe să servească din partea dreaptă spre careul stâng a terenului advers, urmând ca apoi careurile să fie schimbate după fiecare punct.

1.1 Importanta si actualitatea temei

Tehnica jocului de tenis a evoluat considerabil datorită mai multor factori, printre care:

– îmbunătățirea metodei de învățare și perfecționare a procedeelor tehnice;

– îmbunătățirea gândirii tactice;

– apariția suprafețelor rapide de joc;

– creșterea capacității de efort a jucătorilor

– participarea la concursuri pe tot parcursul anului.

Relațiile de interdependență existente între tehnica și factorii prezentați mai sus sunt atât de evidente, încât este greu de stabilit care a fost cel care a dat primul impuls spre ridicarea calității jocului de tenis.

Aceleași cauze au schimbat și optica specialiștilor privind ordinea importanței loviturilor. Acum ceva timp serviciul era considerat acea lovitură care pune mingea în joc. Doar atât. În prezent serviciul este inclus în rândul loviturilor de bază, datorită aportului său in consolidarea victoriei.

Un rol deosebit de important este reprezentat de rotația imprimată mingii la serviciu. În funcție de aceasta avem : serviciul liftat, serviciul plat si serviciul tăiat.

Serviciul tăiat sau șlaisat dă mingii o traiectorie deviată, iar săritura va fi joasă.

Serviciul liftat imprimă mingii o traiectorie mai bombată și o săritură înaltă. În situația în care el este prea scurt, poate da adversarului posibilitatea să atace; de aceea el trebuie executat având grijă în special de lungimea traiectoriei.

Serviciul plat este cel mai riscant, deoarece traiectoria lui este foarte razantă, iar marginile de siguranță față de liniile careului de serviciu sunt mai mici. El este recomandat jucătorilor cu o talie înaltă (peste 1.80 m). Se utilizează în special la primul serviciu și atunci sub forma unei surprize. Eficacitatea lui constă în viteza mare a mingii. Folosirea serviciului plat în probele de dublu nu este indicată, nici chiar atunci când jucătorul dorește să vină la plasă.

Tehnica celor trei procedee este foarte asemănătoare. Diferențele majore sunt la mișcarea brațului care manevrează racheta și la răsucirea trunchiului. Acestea sunt influențate de locul unde este lansată mingea.

Lansarea mingii este foarte importantă. Mingea trebuie lansată și nu aruncată. Prin lansare este definit ceva mai controlat. Lansarea mingii trebuie făcută foarte precis, iar lovirea mingii se va face in punctul maxim al ascensiunii mingii. În acest punct mingea nu este incărcată de atracția gravitațională și astfel un procent mai mic din forța serviciului este necesar pentru a o învinge. Lansarea mingii mai sus va conduce la încărcarea acesteia cu atracție gravitațională.

Alte greșeli apărute sunt lansarea prea în față sau prea în spate.

În primul caz, jucătorul va fi pus în situația de a nu-și putea folosi greutatea corpului în lovitură, iar corpul va căpăta un dezechilibru atât de mare în față încât va fi greu de redresat.

În al doilea caz, jucătorii vor fi nevoiți să lovească mingea din spate din care cauză alergarea la plasă, după executarea loviturii, va fi îngreunată.

În funcție de felul serviciului și de efectul cu care el va fi executat (șlaisat, liftat sau plat), aruncarea mingii este diferită. Astfel, pentru serviciul șlaisat, mingea trebuie aruncată spre dreapta. Pentru unul liftat spre stânga și înapoi, iar pentru unul plat, la mijloc și înainte.

Priza rachetei pentru executarea serviciilor cu efect este o priză semiden lovitură, iar corpul va căpăta un dezechilibru atât de mare în față încât va fi greu de redresat.

În al doilea caz, jucătorii vor fi nevoiți să lovească mingea din spate din care cauză alergarea la plasă, după executarea loviturii, va fi îngreunată.

În funcție de felul serviciului și de efectul cu care el va fi executat (șlaisat, liftat sau plat), aruncarea mingii este diferită. Astfel, pentru serviciul șlaisat, mingea trebuie aruncată spre dreapta. Pentru unul liftat spre stânga și înapoi, iar pentru unul plat, la mijloc și înainte.

Priza rachetei pentru executarea serviciilor cu efect este o priză semideschisă, în care unghiul format de degetul mare și cel arătător se plasează pe muchia superioară și din stânga a mânerului rachetei.

Pentru serviciul plat se folosește în special priza continentală (de mijloc).

Este important să adaptăm serviciul la particulartățile morfo-funcționale ale jucătorului. Serviciul plat este de preferat să fie adoptat de jucătorii de peste 1.80 m intrucât pot aborda traiectoria maximei agresivități. Aceasta presupune ca mingea sa parcurga de cand paraseste racheta o linie dreapta pana in careul advers. Cu cat juactorul este mai inalt cu atat vede mai mult din careul advers. Serviciului trebuie sa i se acorde o imprtanta mare intrucat poate face diferenta intr-un meci. Poti castiga foarte usor ghemuri in care servesti 2-3 sau chiar 4 asi.

1.2 ASPECTE MODERNE ÎN ABORDAREA TEMEI

Importanța serviciului a crescut considerabil în ultimii ani datorită schimbării radicale a concepției de joc. Și în trecut au existat jucători care s-au preocupat de creșterea eficacității serviciului, dar aceste preocupări erau orientate mai mult în două direcții:

– una spre găsirea unor efecte care să deruteze adversarii;

– cealaltă spre mărirea forței serviciului, în speranța că vor putea realiza puncte directe(“ași”);

Rolul serviciului a crescut enorm in ultimii ani prin aparitia terenurilor rapide si a rachetelor si racordajelor din diverse materiale, ajungandu-se lejer la servicii de peste 200 km/h chiar si la fete!

Mari jucatori opteaza pentru loviturile care le aduc sigur puncte – serviciu, vole si smeci- decat pentru loviturile din spatele terenului, dar avand in vedere ca se joaca si pe terenuri lente invatarea corecta a tuturor loviturilor este obligatorie.

În jocul de tenis de astăzi, jucătorul care servește se află în ofensivă atât pe plan tehnico-tactic, cât și sub aspect psihologic, lucru dovedit de întâlnirile dintre marii jucători, întâlniri care s-au transformat în adevărate demonstrații de virtuozitate în ceea ce privește execuția serviciului, voleului și smeciului.

Obtinerea unui break este de multe ori suficienta pentru victoria in setul respectiv. De aceea scolile cu traditie in tenis pun accentul in mod special pe serviciu si returul de serviciu.

Jocul ofensiv reprezinta viitorul in tenis, bazat pe un control perfect al elementelor si actiunilor tehnice.

In jocul modern de tenis se incearca o tactica privind mascarea intentiilor reale, pentru care este nevoie ca la calitatile cunoscute ale executiei sa se adauge un element de mare valoare tactica, surpriza. Pana acum era necesar ca lansarea mingii sa fie executata in anumite puncte pentru a lovi serviciul pe cros si in alte puncte pentru a servi in T. Surpriza se poate referi la:

– forta serviciului

– plasarea serviciului

– efectul imprimat mingii

Folosirea elementului surpriza in situatiile limita poate schimba soarta meciului in favoarea jucatorului aflat la serviciu, dand dovada de o o stabilitate emotionala foarte puternica.

1.3. ILUSTRAREA TEMEI ÎN LUCRĂRILE DE SPECIALITATE

“În ultimii 20 de ani, jocul de tenis a evoluat datorită mai multor factori, printre care enumerăm: perfecționarea procedeelor tehnice, îmbunătățirea gândirii tactice, apariția suprafețelor rapide de joc, participarea la concursuri pe tot parcursul anului și nu în ultimul rând, faptul că turneele de tenis au devenit importanți vectori de publicitate, ceea ce a determinat atragerea unor importante surse financiare.”

“Importanța serviciului a crescut considerabil în ultimii ani, datorită schimbării radicale a concepției de joc. Acum preocupările sunt orientate spre perfecționarea serviciului cu scopul de a finaliza acțiunea prin vole sau smeci.

Subliniem că serviciile eficiente sunt nu numai acelea puternice, ci și acelea trimise în zona cea mai indicată sau cărora li s-a imprimat un efect bun. Serviciul se poate executa prin trei procedee și anume:

– procedeul kick

– procedeul tăiat;

– procedeul liftat;

Înainte de a executa serviciul este bine să se bată mingea pe sol de 2-3 ori, pentru ca în acest timp jucătorul să-și stabilească procedeul de lovire.”

GHEORGHE VIZIRU

“Serviciul este una dintre cele mai importante lovituri în tenis: în primele stadii de pregătire, deoarece fără acesta nu se poate începe jocul; mai târziu, pentru că fără un serviciu bun este foarte greu de terminat meciul ca învingător. Viteza mingii la serviciu a crescut considerabil în ultimii ani, motivul principal constituindu-l calitățile deosebite ale rachetelor moderne.”

“De asemenea, tenisul se joacă tot mai mult pe suprafețe rapide. Un serviciu puternic și bine plasat pune jucătorul de la început într-o poziție favorabilă; un serviciu slab devine un handicap, adică un avantaj pentru adversar.

În plus serviciul este lovitura cel mai puțin influențată de factorii externi; practic serviciul depinde numai de jucătorul care o execută. Este practic imposibil să urci treptele performanței fără un serviciu redutabil. Cu alte cuvinte, se regăsește pe terenul de tenis situația de zi cu zi: ai un serviciu bun, o duci bine. “

“Serviciul este o lovitură complexă (poate cea mai complexă). Urmărind jucătorii din elita tenisului mondial, observăm o diversitate de variante de execuție legată de cele trei faze ale serviciului: elan, lovire și final. Această diversitate estedată de particularitățile jucătorilor: înălțime, forță, temperament, stil de joc. Un serviciu bun are trei calități: viteză, precizie, constanță.”

SILVIU ZANCU

“Datorită complexității și importanței lui, serviciul trebuie exersat la fiecare antrenament. Drumul către un serviciu bun este de regulă mai lung decât la celelalte lovituri.”

“Din cauza complexității serviciului, mulți antrenori cu experiență recomandă învățarea acestei lovituri exersând separat etapele de pregătire și lovire sau începând cu o mișcare mai simplă, care ulterior trebuie schimbată. Nu este rău, și în majoritatea cazurilor așa trebuie procedat. Un serviciu mai simplu permite copilului să poată pune mingea în joc și deci să aibă bucuria de a juca tenis. Din punct de vedere al învățării, ca proces psihic, mulți cercetători au ajuns la concluzia că descompunerea mișcărilor complexe pe bucăți, în vederea asamblării ulterioare, poate fi mai păguboasă decât învățarea mișcării în întregime încă de la început. În ceea ce privește lovitura de serviciu, recomand ca mai întâi să se încerce învățarea mișcării în întregime, iar dacă se întâmpină dificultăți, să se treacă la învățarea serviciului începătorului (descompunerea mișcărilor complexe pe bucăți).”

SILVIU ZANCU

“Importanța serviciului a crescut considerabil în ultimii 25 de ani datorită, în principal, schimbării radicale a concepției de joc.” Consultând cărți de tenis mai vechi, am constatat că serviciul era definit ca: lovitura care pune mingea în joc, definiție exactă pentru acea perioadă, deoarece la atât se rezumă aportul lui în jocul de tenis. Aceasta nu înseamnă că în trecut nu au existat jucători care au obținut mai mult de la lovitura de serviciu, dar în funcție de posibilitățile lui fizice, tehnice și intelectuale. Preocupările lor erau îndreptate în principal în două direcții, și anume ei căutau:

a) – să execute serviciul cât mai puternic, în ideea că vor putea realiza puncte directe (ași); sau

b) – să efectueze serviciul cu un efect cât mai pronunțat cu scopul de a pune adversarul în dificultate la retur.

Etapa următoare, care a însemnat un real salt calitativ, a fost marcată de apariția în tenisul mondial a unor jucători care, ajutați de o tehnică completă, au intuit că viitorul aparține acelui joc de tenis în care acțiunile decisive se desfășoară în zona fileului, astfel în afara loviturilor de pe partea dreaptă și de pe partea stângă, au găsit că serviciul îi ajută să ajungă “primii la fileu, adică în zona de finalizare. Astfel serviciul s-a perfecționat continuu, căpătând valențe noi, moderne. Rolul serviciului a crescut enorm în ultimii ani, ca urmare a apariției terenurilor rapide și a rachetelor deosebit de elastice, care catapultează practic mingea în careul advers, cu o viteză foarte mare, aproximativ 227-230 km/oră…”.

“Serviciul este una dintre loviturile de bază ale jocului de tenis.”

Serviciul este singura lovitură care nu depinde de felul cum a fost trimisă mingea de către adversar. Din acest motiv nu există nici un fel de justificare pentru un serviciu slab. Calitatea unui serviciu depinde de puterea de muncă a fiecărui jucător în parte, aceștia putând să exerseze la infinit serviciul, fără a avea nevoie de parteneri sau condiții speciale. “

“Serviciul, ca element tehnic al jocului de tenis, se poate executa prin mai multe procedee: tăiat, liftat, plat twist etc…”.

“Antrenorul trebuie să explice și să demonstreze serviciul, la început pe părți, apoi integral, ca , în final, să conducă la o mișcare naturală, firească continuă, corectă și eficientă. “

AUREL SEGĂRCEANU

“Serviciul este lovitura cu care se începe disputarea unui punct. În funcție de rotația pe care o primește mingea în urma executării unei lovituri de serviciu, deosebim mai multe servicii, și anume: plat, tăiat și liftat.

Serviciile cu efect sunt mai puțin riscante, creând mai multă siguranță în trimiterea mingii și de aceea ele sunt cele mai utilizate. Ele se folosesc în special pentru serviciul al doilea și în probele de dublu, unde jucătorul urmărește să trimită mingea plasat și să vină la fileu.”

“Însușirea serviciului prezintă avantajul că nu este legată de valoarea adversarului.

Ca metodă de învățare și perfecționare a serviciului se recomandă metoda globală, pentru a se evita unele perturbări în ritmul execuției. Numai în prima fază de formare a imaginii motrice se utilizează exerciții fragmentate, în special pentru corecta reprezentare a mișcării brațului.

Învățarea serviciului începe cu explicarea, din partea antrenorului, a importanței serviciului, în jocul modern, arătându-se în același timp necesitatea urmării lui la plasă, în diferite momente ale jocului. Explicarea trebuie făcută la nivelul de înțelegere a colectivului.”

ȘTEFAN GEORGESCU

“Importanța serviciului a crescut considerabil în ultimii ani, datorită schimbării radicale a concepției de joc.”

“Astăzi, când tehnica, tactica și metodica au evoluat atât de mult, când se joacă pe suprafețe care nu permit rămânerea jucătorului pe fundul terenului și când se încearcă totul pentru a se câștiga o poziție avansată la fileu, vechiul rol al serviciului a fost depășit, astăzi fiind inclus, pe drept cuvânt, în categoria loviturilor de bază ale jocului de tenis.”

“…pentru începători, serviciile eficace nu sunt numai acelea puternice, ci și acelea care sunt trimise în zona cea mai indicată sau cărora li s-a imprimat un efect bun.”

“Serviciul ca element tehnic al jocului de tenis, se poate executa prin trei procedee, și anume: – procedeul tăiat;

– procedeul liftat;

– procedeul plat.”

EUGEN CRISTEA

ILIE NĂSTASE

Capitolul II

Aspecte tehnico-tactice ale serviciului

2.1 Aspecte tehnice:

Elementele importante în dezvoltarea serviciului sunt: – acțiune simplă

– acțiune continuă

– echilibru bun și plasarea mingii

– priză corectă

În primele faze ale dezvoltării serviciului trebuie predate priza si poziția corectă, asociate învățării balansului de pe piciorul din spate pe cel din față, care determină transferul centrului de greutate.

Odată cu dezvoltarea jucătorului, serviciul primește elemente noi care ajută la dobândirea unui serviciu mai precis și eficient: – schimbarea prizei

– folosirea încheieturii pentru controlul plasamentului

– se adaugă slice-ul și topspin-ul

Oricum, este importantă înțelegerea biomecanicii serviciului, pot fi folosite avantajele tehnicii serviciului astfel încât serviciul să devină o armă puternică.

Părțile corpului acționează ca un sistem de verigi ale unui lanț prin care energia (sau forța) generată de o verigă (sau parte a corpului) este transferată succesiv către următoarea verigă. Aplicațiile acestui sistem la serviciu sunt următoarele:

Trebuie să se înțeleagă că forța nu este dezolvată de trunchi sau braț. Principala sursă a forței este forța de reacție cu pământul.

Principala sursă a puterii unui jucător aflat la serviciu rezultă din acțiunea picioarelor (flexia și extensia genunchilor). Această mișcare a picioarelor este trasnferată prin sistemul înlănțuit.

2.1.1. Priza

În ultimii ani s-a observat că anumiți jucători folosesc o priză aflată între cea estică pentru forehand și cea continentală acest lucru conferindu-le mai multă putere.

În schimb, priza normală folosită la serviciu este cea continentală. Aceasta se obține atunci când vârful osului metacarpian II (ce aparține degetului arătător) este plasat pe latura 2 a mânerului rachetei.

Figura 2.1 Priza Continentală

2.1.2 Dezvoltarea forței primare la serviciu

De puterea și coordonarea jucătorului aflat la serviciu depinde îndoirea optimă a genunchilor, un element foarte individualizat în tenis. Două probleme apar odată cu folosirea incorectă a genunchilor: – îndoire insuficientă sau exagerată a genunchilor

– pentru ca sistemul înlănțuit să fie eficient este necesară o bună coordonare. Dacă indoirea și împingerea (flexia și extensia) genunchilor nu este coordonată cu restul verigilor din mișcarea de la serviciu, atunci puterea serviciului va fi impedimentată.

Din punct de vedere metodologic mai sunt importante:

– mâna care manevrează racheta, cu mâna care lansează mingea și genunchiul drept trebuie să fie foarte bine coordonate.

– mâna care lansează mingea rămâne sus până în momentul loviturii.

2.1.3. Rotația șoldurilor

șoldurile reprezintă a doua parte din acest lanț, jucătorul avansat folosindu-se de șolduri pentru a transmite forța generată de genunchi către trunchi.

În ordinea în care au loc avem: îndoirea genunchilor, rotația șoldurilor și îndreptarea mijlocului. Această acțiune de ridicare direcționează umărul în sus, racheta ajungând astfel în jos la spatele jucătorului.

2.1.4. Rotația trunchiului

Trunchiul este rotit odată ce forța a fost transferată de la pământ prin picioare și șolduri, iar acestea din urmă ajung la o viteză de rotație maximă.

Odată cu rotația trunchiului brațul stâng este îndoit, această acțiune încetinind rotația și permițând brațului cu racheta să accelereze către minge.

2.1.5. Rotația brațului în umăr

Rotația umărului în braț este următoarea acțiune după rotația trunchiului. Ajuns la rotația externă a umărului brațul este la capătul balansului, pe parcursului căruia antebrațul se rotește intern foarte rapid.

2.1.6. Extensia cotului – pronația antebrațului

Cotul este următoare parte și acționează în 2 moduri:

– acesta se extinde

– apare pronația antebrațului.

În vederea evitării accidentărilor trebuie luată în calcul viteza acestor acțiuni.

2.1.7. Flexia încheieturii

Pe parcursul balansului încheietura mâinii este superextinsă. Pe parcursul accelerării brațului cu racheta, mâna flexează din încheietură până în momentul impactului cand aceasta este în prelungirea antebrațului.

Stagiul final al serviciului este reprezentat de acțiunea încheieturii (pornind din superextinsă, trecând printr-o poziție dreaptă și terminând flexată).

2.1.8 Încheierea loviturii și piciorul de aterizare

Corpul intră în teren odată cu încheierea trasnferului centrului de greutate. Racheta se răsucește spre afară, reducând tensiunea din articulația umărului.

2.2 Aspecte tactice

2.2.1 Serviciul cu topspin

2.2.1.1 Introducere

Din cercetările efectuate s-a demonstrat că jucătorii avansați lovesc rar un serviciu plat. Ei realizează de cele mai multe ori un serviciu rapid cu o acțiune în sus și în afară imediat anterioară și posterioară impactului (adică există o rotație distribuită).

Serviciul cu topspin acorda jucătorului o toleranta mai convenabilă la erori, deoarece acesta depășește fileul pe o traiectorie mai înaltă și sare mai înalt după ce lovește terenul. Eficienta sa este dovedita pe terenurile de zgură, cu cât suprafața este mai aspră, cu atât săritura este mai înaltă.

2.2.1.2 Pregătire și balans

– In executarea servicului cu topspin mingea este lansată uzual deasupra sau în spatele capului și deasupra umărului stâng (pentru un jucător dreptaci). Pentru a facilita mascarea, lansarea se va executa in acelasi mod si pentru jucatorii avansati.

– Partea superioară a corpului este întoarsă ușor spre lateral și se arcuiește pe spate

– Partea superioară a corpului se înclină progresiv pe spate

2.2.1.3 Contactul

– Corpul se rotește în sus și în față în direcția loviturii

– Mingea este lovită din spate și în stânga capului servantului, iar traiectoria capului rachetei este de jos în sus pe diagonală și deasupra mingii

– Mingea este întâlnită puțin mai spre stânga decât în serviciul de bază pentru a-i putea imprima efectul.

2.2.1.4 Încheierea loviturii

– Prima parte a încheierii loviturii este direcționată mai mult spre dreapta

– Partea superioară a corpului se inclină ușor spre stânga și apoi revine pe direcția loviturii

– Piciorul stâng este cel care aterizează și preia greutatea corpului , în timp ce piciorul drept pleacă în sus în baza principiului acțiunii și reacțiunii.

2.2.2 Serviciul cu slice

2.2.2.1 Introducere

Serviciul cu slice oferă posibilitatea jucătorului de a trage adversarul în afara terenului pentru că depășește fileul și sare în lateral după ce lovește terenul. Efectul este mai pronunțat cu cât este mai netedă suprafața.. De aceea se folosește pe terenurile hard sau pe iarbă.

La serviciul cu slice, racheta capătă o traiectorie plată cauzând mai mult efect lateral decât înainte.

2.2.2.2 Pregătire și balans

– La serviciul slice mingea este în mod obișnuit lansată în față și usor spre partea cu mâna care manevrează racheta. Oricum, pentru jucătorii avansați lansarea este în mare aceeași pentru a facilita mascarea.

– Partea superioară a corpului este rotită ușor în lateral și în spate si în acleași timp se inclină pe spate

2.2.2.3 Contactul

– Mingea este lovită lângă centrul ei și în spate, iar racheta se mișcă în sus de-a lungul mingii

– Corpul se rotește în sus și în față în direcția loviturii

– Partea superioară a corpului se rotește brusc înainte

– Racheta este adusă la punctul de impact pe un unghi în lateral

– Mingea este întâlnită puțin mai spre dreapta decât în serviciul de bază.

2.2.2.4 Incheierea loviturii

– Partea superioara a corpului urmează traiectoria mingii în direcția loviturii

– Piciorul drept este cel care aterizează și preia greutatea corpului jucătorului.

2.2.3 Serviciul plat

2.2.3.1 Introducere

Acest serviciu este folosit de jucătorii care au un serviciu puternic si decisiv. Pe suprafețele netede, ca iarba, viteza mingii va crește odată cu contactul cu suprafața de joc.

2.2.3.2 Pregătire și balans

– În cazul serviciului plat mingea este aruncată în fața jucătorului. Oricum pentru jucătorii avansați lansarea este in mare aceeași la toate serviciile pentru a facilita mascarea.

O serva plata este lovita cu priza Eastern sau Continentala. Jucatorii profesionisti adesea lovesc cu viteze ce depasesc 200 km/h. O serva plata are o marja mica de eroare, deoarece ea trece pe deasupra fileului la o distanta foarte mica de acesta. Prin urmare, serviciile plate sunt adesea lovite catre centru terenului, acolo unde fileul are cea mai joasa inaltime, si sunt de obicei lovite la primul servici, atunci cand jucatorul care serveste isi poate asuma un risc.

2.2.4 Tactica la serviciu in jocul de simplu

Componenta tactică la serviciu reprezintă acea acțiune tehnico-tactică în care jucătorul, pe baza unei gândiri strategice, reușește să descifreze foarte rapid variantele tactice optime și să decidă ofensiva maximă ce trebuie dată adversarului, în vederea anihilării parțiale sau totale a returnantului, în vederea impunerii condițiilor de evoluție a punctului de joc sau a derulării tacticii ulterioare.

Pentru o prezentare cât mai cuprinzătoare a conținutului tehnico-tactic a serviciului 1, ne vom referi la următoarele aspecte ce dețin o arie prioritară a conceptului tactic de joc, și anume:

– Plasamentul jucătorului la efectuarea serviciului 1

Plasamentul corect al servantului în spațiul de joc trebuie să se facă în primul rând cu respectarea regulamentului de joc privitor la serviciu, iar în cel de-al doilea rând să ofere servantului maximul de eficiență la direcționarea mingii în terenul advers, precum și de a controla cu privirea spațiul geometric al terenului, în cadrul derulării fazelor ce pot succede serviciului.

În mod obișnuit, lăsând de o parte excepțiile tactice de joc, servantul se plasează în spațiile liniei de fund a terenului, la o distanță de aprcximativ 0,80-1 m de o parte sau de alta a semnului de centru (respectiv în terenul de egalitate și avantaj).

Ocuparea de către servant a acestui spațiu la efectuarea serviciului oferă în plan tactic mai multe avantaje:

– jucătorul se gasește la o distanță egală de acoperit față de liniile laterale alevterenului de simplu, precum și față de zona centrală și de cea a fileului;

– oferă jucătorului posibilitatea de a acoperi cu privirea zona careului de serviciu spre care se îndreaptă mingea, precum și toate amănuntele de ordin tactic legate de plasamentul și eventual de intențiile tactice ale returnantului;

– datorită plasamentului la serviciu, precum și a altor aspecte legate de măiestria tehnică și psihomotrică a servantului, el încearcă să deschidă unghiuri de atac, pe care apoi să le foloseasca în avantaj propriu;

– oferă șanse egale pentru ofensiva ultenioară, specifică diferitelor tipologii de jucători (ofensivi, defensivi sau combinativi);

– poate crea și situații de derută pentru adversari prin focalizarea privirii spre o direcție anume de teren și a unei gestici ce precede lovirea mingii sau chiar în conținutul execuției pot apare surprize pentru returnant.

– Serviciul solicită în totalitate personalitatea jucătorului de tenis

Jucătorul de tenis, pentru a dovedi personalitate în general și la serviciu în special, este necesar mai întai să își formeze în procesul de pregătire și după aceea să o manifeste atât la serviciu cât și în întreaga desfășurare a jocului competițional.

Personalitatea jucătorului la serviciu este vizibilă dacă acesta respectă regulamentul jocului și al competiței, dovedeșe sigunanță și măiestrie în etalarea arsenalului tehnico-tactic specific acestui procedeu tehnic, posedă variante tactice eficiente și le aplică cu pricepere. Dacă prin întreaga preparație la serviciu și a argumentelor de eficiența, creează adversarului derută și ineficiență în suslinerea ansamblului nidicat de adversitate, atunci în felul acesta, jucătorul servant poate impune regulile jocului.

În cadrul prestației bune a jucătorului la serviciu se mai pot include și modul cum reușește să nu irosească timpul și forța pentru a realiza cu fiecare serviciu punct direct “Ace”.

Alternarea loviturilor în forța-viteza cu cele plasate și surprinzătoare pot crea pentru adversar o mare derută în realizarea eficientă a returului de serviciu.

Pentru confirmarea personalității la serviciu, jucătorul trebuie să asigure execuțiilor tehnice un procentaj crescut de eficiență, precum și o economie a efortului fizic și psihic propriu.

La serviciu, ca de altfel și în toate acțiunile de joc, tenismenul trebuie să dea dovadă de o mare inteligență pentru utilizarea corectă și eficientă a calităților proprii.

– Rolul și gradul de eficiență a primului și a celui de al doilea serviciu

În cadrul evoluției serviciului în joc, jucătorul are dreptul regulamentar la două încercări denumite generic, primul și cel de al doilea serviciu.

Scopul primului serviciu urmărește în primul rând să pună returnantul sub presiune, făcând cât mai dificilă returnarea mingii și de a-l pune în același timp pe servant într-o situație favorabilă pentru următoarea acțiune de joc.

Din punct de vedere teoretic și în mod deosebit practic, primul serviciu se execută cu maximum de forță -viteză, precizie și este direcționat către zonele cele mai favorabile pentru servant de a realiza punctul direct sau a-i mijloci acestuia șansele pentru următoarele acțiunilor de joc.

Cel mai frecvent, la nivelul începătorilor serviciul se orientează spre partea mai slabă a adversarului sau în zona mai deschisă. Acest aspect la nivelul marii performanțe este mai putin utilizat, deoarece în acest caz jucătorii la retur dovedesc o eficiență sensibil egală a tehnicii procedeelor de dreapta și stânga.

Deși cu primul serviciu se urmărește ofensiva totală, exprimată prin dorința jucătorului de a realiza maximul (punctul direct), totuși, procentajul de reușite și de punct direct este destul de redus.

Astfel, din observațiile noastre făcute la o serie de competiții oficiale, se constată că la jocurile de la nivelul marii performanțe primul serviciu are ca procentaj aproximativ pentru punct direct în jurul a 10-15 %, iar serviciile reușite se cifrează la un procentaj aproximativ de 46-52 %. Desigur, ne întrebăm dacă acest lucru este favorabil jucătorului de la serviciu și de ce nu se poate un procentaj superior. Aici răspunsul ar fi simplu, deoarece jucătorii de la acest nivel de măiestrie nu sunt legați de maxima care circulă în lumea tenisului “Servește primul serviciu că nu îl ai pe cel de al doilea”.În acest caz, jucătorii, pe lângă dorința de a tranșa cât mai repede punctul de joc în favoarea lor, încearcă în majoritatea situațiilor superlativul specific performanței, și anume asumarea riscului. Tocmai această superbă acțiune de dăruire dă măsura și calitatea jocului modern de tenis.

Pentru a sintetiza mai bine aspectele legate de serviciu, ne vom referi la factorii de eficiență (direcția, viteza, lungimea, traiectoria și efectul).

– Cu privire la direcția mingii la primul serviciu, în jocul de tenis se pot stabili trei direcții de bază și anume:

– în diagonal spre linia laterală a spațiului de serviciu (teren de egalitate sau avantaj);

– în interiorul careului de serviciu, la linia mediană (intersecția liniei careului de serviciu cu linia mediană);

– sau pe mijlocul careului de serviciu (atat la egalitate, cât și la avantaj).

Avantaje și dezavantaje cu privire la plasarea primului serviciu în cele trei situații prezentate:

prima situație la direcționarea serviciului pe diagonală

Direcționarea mingii pe diagonal a spațiilor de serviciu este cea mai des folosită în jocul de tenis, iar printre jucătorii care excelează sunt: A. Agassi, C. Moya, M. Chang, A. Coretja, A. Pavel. ca variante tactice de bază reținem:

– dacă se servește în terenul de egalitate sau avantaj;

– dacă la serviciu se găsește un jucător dreptaci sau stângaci;

– dacă la retur se gasește un jucător dreptaci sau stângaci;

În cazul în care se servește în terenul de egalitate și ambii jucători (de la serviciu și retur) sunt dreptaci, atunci relația tactică poate fi avantajoasă pentru servant, dacă acesta realizează o viteză foarte mare la lovirea mingii, deschide un unghi mărit spre partea laterală a spațiului de serviciu, iar efectul tăiat la lovirea mingii face să crească dificultatea de returnare a mingii.

Ca dezavantaj ar fi și faptul că serviciul repetat în condițiile prezentate poate conduce la măsuri tactice luate de jucătorul de la retur, care, printr-un plasament specific și cu direcționarea mingii în terenul advers, poate crea dificultăți servantului.

Dacă la serviciu se găsește un jucător stângaci, iar la retur un dreptaci, relația tactică poate fi dezavantajoasă pentru returnant, deoarece acesta va trebui să schimbe efectul la returnarea mingii din tăiat în liftat, care se poate face cu unele dificultăți.

Dacă la serviciu se găsește un jucător dreptaci și la retur un jucător stângaci (teren egalitate), atunci relația tactică este avantajoasă pentru servant, deoarece acesta, prin direcționarea mingii spre linia laterală și cu imprimarea unui efect tăiat, va declanșa dificultăti mărite pentru returnant, având puține șanse de realizare a punctului.

În cazul când se servește în terenul de avantaj, iar la serviciu și la retur se găsesc jucători dreptaci, atunci relația tactică este foarte avantajoasă pentru servant, deoarece poate deschide unghiuri mari de atac, iar efectul la lovirea mingii poate fi o combinație între tăiat și liftat sau între tăiat și plat. Mai mult, jucătorul de la retur va fi scos mult din spațiul de joc și va returna mingea numai cu lovitură de stânga.

cea de a doua situație de direcționare a serviciului este în interiorul careului de serviciu, la linia mediană (intersecția liniei careului de serviciu cu linia mediană)

În jocul actual de tenis se poate sesiza cu ușurință faptul că dirijarea mingii în spațiul median al careurilor de serviciu reprezintă o tactică eficientă, care este utilizată de principiu de către jucătorii cu o tipologie ofensivă sau combinativă. Exemplu: B. Becker, P. Sampras, J. Bjorkman, R. Krajicek, M. Philippoussis, P. Rafter, G. Rusedski.

Variantele tactice de bază sunt următoarele:

– dacă se servește în terenul de egalitate sau avantaj;

– dacă la serviciu se găsește un jucător dreptaci sau stângaci;

– dacă la retur se găsește un jucător dreptaci sau stângaci;

De remarcat că serviciul în zona mediană, cu cele trei variante mai sus amintite, prezintă multe deosebiri din punct de vedere tehnico-tactic față de direcționarea mingii în diagonal a careului de serviciu.

Un prim element de reținut s-ar datora faptului că fileul are în zona de centru înălțimea cea mai mica (0,914 in), iar tehnica serviciului nu solicită o rotare exagerată a trunchiului în momentul lovirii mingii.Totuși, aceste elemente pot fi minore pe lângă relația tactică ce se creează în acest context între servant și jucătorul de la retur.

Serviciul 1 pe mediana careurilor de serviciu prezintă câteva avantaje demne de reținut:

– un prim avantaj se datorează capacității servantului de a imprima mingii o forță și viteză deosebită (210-230 km/h), cu o lungime maximă și precizie — spațiul de cădere a mingii în terenul advers trebuie să aibă un diametru de 20 cm, plasat în interiorul careului de serviciu, iar mingii să i se imprime efectul plat sau a combinație de două efecte (tăiat și liftat);

– limitează posibilitățile jucătorului de la retur de a deschide unghiuri mari de atac, obligându-l să returneze mingea de principiu pe mijlocul terenului, acolo unde se găsește servantul;

– datorită vitezei mari a mingii realizate de către servant, jucătorul de la retur trebuie să execute o mică deplasare laterală, iar retragerea redusă a rachetei poate limita forța de contraatac;

– serviciul, cu toate valențele sale ofensive în totalitate, limitează posibilitățile returnantului de a avansa la fileu;

– obligă pe returnant la alegerea unor variante tactice pripite, mai ales dacă servantul este de o tipologie ofensivă sau combinativă;

– de multe ori direcția mediană a serviciului țintuiește pe returnant pe linia de fund a terenului, obligându-l să-și desfășoare tactica în acest context.

La aceste avantaje ale primului serviciu cu direcție mediană, tactica la serviciu se poate diversifica dacă se mai iau în considerație și următoarele situații:

– dacă se servește în terenul de egalitate, iar la serviciu și retur se găsesc jucători dreptaci, atunci cel de la retur va efectua returnarea mingii cu lovitură de stânga, deci cu unele dificultăți tehnico-tactice,

– dacă servantul este stângaci, iar returnantul dreptaci, aspectele tehnico-tactice pentru returnant se complică și devin costisitoare pentru un contraatac riguros;

– dacă la serviciu se găsește un dreptaci și la retur un stângaci, atunci se creează avantaje pentru returnant, atât tehnic cât și tactic;

– dacă la serviciu se găsește un stângaci și la retur tot un stângaci, atunci avantajul este mai mult de partea returnantului. în cazul când servantul imprimă mingii un efect tăiat foarte accentuat, atunci se mărește zona de cuprindere a returnantului și se pot complica acțiunile tactice ulterioare.

De menționat că în terenul de avantaj aspectele tehnico-tactice se vor derula invers decât în terenul de egalitate.

Cea de a treia direcție de bază la serviciul 1 este orientarea mingii pe mijlocul careului de serviciu

În contextul acestei tactici, la serviciul 1 se pot preciza următoarele:

– serviciul 1 în forță, cu efect în general plat, pe zona de mijloc a careului de serviciu va reduce posibilitatea adversarului de a deschide unghiuri mari de atac;

– serviciul 1 pe direcția mai sus amintită va îngreuia decizia returnantului de a alege și utiliza în timp util procedeul tehnic cel mai eficient;

– serviciul 1 puternic, cu efect plat-tăiat, obligă pe returnant să orienteze mingea pe mijlocul terenului advers;

– serviciul 1 în forță și cu efect plat este utilizat împotriva jucătorilor de la retur care, la retragerea rachetei, efectuează o buclă mare, deci i se reduce timpul de pregătire pentru a acționa optim;

– serviciul 1 foarte puternic în zona amintită mai sus reduce posibilitățile returnantului de a ataca la fileu.

Ca regulă de aur în toate aceste situații la care se adaugă pe lângă direcția mingii și a celorialți factori de eflciență, respectiv tactica specifică acestei faze de joc nu este limitată, ci dîmpotrivă se diversifică și se amplifică în funcție de tipologia de jucători (asemănătoare sau diferită), care pot decide asupra evoluției punctului de joc.

– Un alt factor definitoriu privind tactica serviciului 1 se referă la efectele imprimate mingii.

Efectul imprimat mingii reprezintă, după opinia noastră, valoarea și complexitatea tacticii abordate de către jucător, deoarece efectul la lovirea mingii amplifică, diversifică și combină ideea tactică a fiecărui procedeu tehnic în parte.

În jocul actual de tenis, rar întâlnim acțiuni de joc în care lovirea mingii să nu fie însoțită de un efect anume. Realizarea acestor efecte face obiectul tehnicii, iar utilizarea lor în joc face obiectul tacticii, ajutând la o exprimare substanțială a servantului în depășirea adversarului.

În cazul serviciului 1 întâlnim ca variante ale efectului la lovirea mingii următoarele:

dacă la serviciu și retur se găsesc jucători dreptaci, atunci efectele vor fi:

– în terenul de egalitate se vor imprima mingii efectul tăiat în exterior și liftat-plat în interior (intersecția liniei mediane cu linia careurilor de serviciu, aceieași efecte se vor realiza și pe mijlocul careului de serviciu);

– în terenul de avantaj se vor imprima efectele liftat-plat în exterior, iar pe mediana careului de serviciu efectul tăiat.

dacă la serviciu se găsește un jucător dreptaci iar la retur un jucător stângaci, efectele la minge vor fi:

– în terenul de egalitate se va imprima mingii efectul tăiat, cu accent pe deschiderea de unghiuri mari de atac. Relația tactică este cert în favoarea servantului;

– în cea de-a doua variantă de serviciu în zona mediană a careului de serviciu se va imprima efectul liftat, cu reale avantaje totuși pentru returnant;

– în terenul de avantaj, aspectele tactice cu privire la direcția și efectul imprimat mingii vor fi liftat în exterior și tăiat în zona mediană a careului de serviciu.

dacă la serviciu se găsește un jucător stângaci iar la retur un jucător dreptaci, atunci relația tactică privind efectul imprimat mingii de servant va fi următoarea:

– în terenul de egalitate se va imprima mingii efectul liftat în exterior, iar median se va imprima efectul tăiat, acesta din urmă îl avantajează pe servant;

– în terenul de avantaj se va imprima mingii efectul tăiat în exterior, avantaj mărit pentru servant, iar median se va imprima efectul liftat, cu avantaj la returnant;

dacă la serviciu se găsește un jucător stângaci iar la retur tot un jucător stângaci, relația tactică va fi următoarea:

– în terenul de egalitate, serviciul va fi orientat în exterior și se va imprima mingii efectul liftat, avantajos totuși pentru servant, iar median se va imprima efectul tăiat, necesitând deplasarea laterală a returnantului;

– în terenul de avantaj, serviciul în exterior va imprima mingii efectul tăiat, iar median efectul liftat, desigur în avantajul returnantului;

După cum este știut din practică, calitatea fundamentală a serviciului 1 este aceea de a forța jucătorul de la retur să nu intercepteze mingea, să greșească sau să returneze mingea pe direcția dorită de către servant.

-Un alt factor esențial al tacticii la serviciu ar fi lungimea mingii, dar și alternarea acesteia cu reducerea ei.

Dacă în celelalte faze de joc (alternativ, decisiv sau de trecere), imprimarea unei lungimi maxime mingii în terenul advers reprezintă o condiție și o cerință a tacticii de joc, în cazul tacticii la serviciu această orientare a lungimii mingii se potrivește numai în anumite situații de adversitate. Alternarea acestui factor de eficiență prin reducerea sau amplificarea lungimii mingii în contextul evoluției tacticii de joc, va contribui substanțial la complexitatea și eficiența acțiunilor intneprinse de către jucător.

Dirijarea mingii în terenul advers cu lungime maximă sau redusă (trimiterea mingii pe linia laterală a careurilori de serviciu, cât mai în apropierea fileului), precum și alternarea lor tactică, creează pentru servant posibilități multiple de schimbare a ritmului de joc, precum și a celor de surprindere a returnantului.

Prezentăm câteva variante ale tacticii cu privire la lungimea mingii a serviciul 1:

– dacă jucătorul de la retur se plasează pe sau în interiorul liniei de fund a terenului, atât în terenul de egalitate cât și în cel de avantaj, atunci se va servi cu lungime maximă spre colțurile careurilor de serviciu, unde sunt zone rămase libere;

– serviciul lung pe linia careurilor de serviciu va forța retragerea în spate a returnantului pentru a acționa asupra mingii, în felul acesta scade posibilitatea deschiderii de unghiuri da atac, precum și a ofensivei la fileu de către acesta;

– Un alt factor pentru creșterea eficienței serviciului 1 ar fi luarea în calcul de către jucător a tuturor factorilor favorizanți și defavorizanți, cum ar fi:

– condițiile meteo (vântul și soarele), care pot favoriza sau îngreuia serviciul. Dar învingerea acestor condiții prin adaptarea unor tactici speciale pot să se constituie în factorii favorizanți;

– suprafețele de joc (zgură, parchet, covor plastic, ciment, iarbă), prin diversitatea lor, pot să conducă la tactici speciale pentru serviciul 1;

– adversari cu o tehnică defectuoasă la lovitura de dreapta sau de stânga, în cadrul returului de serviciu, precum și cu o experiență competițională slabă impun prevederi ale adoptării unei tactici speciale la serviciu.

-Un alt factor esențial al tacticii serviciului 1 ar fi avansarea la fileu, urmată de voleu.

În tenisul actual se cunosc trei modalități de bază de avansare a jucătorului la fileu, și anume:

– serviciul 1, unmat de voleu;

– returul, urmat de voleu;

– alternanea lovituri lor de pe linia de fund a terenului, urmată de voleu.

Ne vom referi în cele ce urmează la prima situație, și anume: serviciul urmat de voleu.

O condiție esențială a reușitei acestei acțiuni tehnico-tactice o reprezintă viteza și direcționarea serviciului 1, după care avansarea la fileu trebuie făcută foarte rapid în zona strategică 2, până când mingea nu a căzut în suprafața de serviciu. Stația în aceastâ zonă constă într-o percuție ușoară pe pingeaua ambelor picioare, după care jucătorul la serviciu se deplasează pe bisectoarea unghiului format de posibilitățile de atac ale adversarului.

Cea de-a doua situație este asemanatoane cu cea precedentă numai că jucătorul de la retur va pleca dîntr-o zonă mai îndepărtată de centrul terenului, dar în traseul spre fileu va trece prin zona strategică 2.

Cea de-a treia situație este mai dificil de realizat, deoarece jucătorul, după retrimiterea mingii în terenul advers, va trebui să revină de principiu în zona strategică 1, după care se va deplasa în zona strategică 2, când mingea nu a căzut încă pe sol în terenul advers, iar traseul până la fileu se va face tot prin zona strategică 2. Avansarea din zona strategică 2 la fileu pentru executarea voleului se va face pe bisectoarea unghiului format de posibilitățile adversarului de a contracara.

– Un alt factor ce trebuie luat în considerație la serviciul 1 ar fi evoluțipa scorului din games.

În acest sens, un lucru este bine de precizat, și anume că indifenent de evoluția scorului, jucătorul de tenis care se respectă trebuie să încerce cu fiecare serviciu 1 maximum de eficiență, fără a lăsa speranțe adversarului, încercând ca în majoritatea situațiilor de serviciu 1 să-și asume riscul.

Prezentăm câteva reguli de care jucătorul de la serviciu trebuie să țină seamă, după cum urmează:

– la scorul de 0-0, 15-0, 30-0, 40-0, 40-15 pe serviciul propriu, jucătorul poate forța realizarea punctului cu primul serviciu, deci va încerca totul pentru adjudecarea punctului de joc, deci asumarea riscului va fi unul dintre aspectele esentiale, dar trebuie dublat și de avansarea la fileu dacă jucătorul este de tipologie ofensiv sau combinativ;

– la situația în care scorul este de egalitate la 40-40 și chiar avantaj la adversar, se va încerca cu mult calm și cu echilibru psihic serviciul de punct direct, deci de asumare și de data aceasta a riscului.

Conchidem aceste considerente referitoare la tactica serviciului arătând că primul serviciu în jocul de simplu este cea mai ofensivă armă tactică din jocul de tenis. De accea, serviciului 1 trebuie să i se acorde o mare atenție în procesul de antrenament, începând de la primele lecții de tehnică și tactică de bază, până la înalta măiestrie.

Se poate afirma cu certitudine că jucătorul de performanță în tenis, fără un serviciu 1 de excepție nu poate progresa în tenisul de elită.

CONSIDERAȚII TEHNICO-TACTICE PRIVITOARE LA SERVICIUL 2

Ca o regulă generală și demnă de luat în considerare în procesul de antrenament și joc ar fi și zicala care circulă în rândul tehnicienilor și a sportivilor cu privire la serviciul 1, potrivit căreia: “Servește primul serviciu ca nu îl ai pe cel de-al doilea”. Această maximă din tenis reprezintă o cerința și o atenționare în plus, ce trebuie acordată la primul serviciu. Deși, conform regulamentului de joc, este bine știut că jucătorul are dreptul la două încercari (respectiv serviciul 1 și serviciul 2). Ceea ce însă atrage atenția zicala de mai sus se referă la faptul de a nu irosi efortul și ideea tactică de joc cu fiecare încercare la serviciu, deoarece primul serviciu are o tactică specială, de maximă ofensivă, față de cel de al doilea serviciu.

În cele ce urmează vom încerca să precizăm unele aspecte legate de cel de-al doilea serviciu și să încercam în felul acesta să conturăm conținutul tehnico-tactic și cantribuția acestuia la declanșarea și finalizarea punctului de joc.

Dorim să facem cunoscut faptul că jucătorul de performanță, care are o tactică bine consolidată de joc, nu manifestă și nici nu trebuie să manifeste reținere la efectuarea primului serviciu, gândindu-se că îl poate greși. Dar condițiile specifice de joc pot genera greșeli și situații în care jucătorul apeleaza la cel de-al doilea serviciu.

Din observațiile și datele culese la jocurile oficiale de nivel superior, s-au putut desprinde o serie de reguli și cerințe prin care jucătorul înțelept, inteligent și bine pregătit reușește să transfere forțele psihomotrice și tehnico-tactice la cel de-al doilea serviciu. De remarcat ca această idee tactică este vizibilă din modul de preparație a jucătorului pentru cea de a doua încercare, ce se conturează în modul de fixare a privirii și a unei gestici general specifice.

Între primul serviciu și cel de-al doilea serviciu, jucătorul face o mica pauză de reîncărcare a bateriilor, de schimbare totală a tacticii serviciului, dar și a ideii de derulare a acțiunilor de joc ce vor succede serviciul.

Putem preciza că din punct de vedere tactic cel de-al doilea serviciu are ca prima cerință și anume: evitarea greșelilor tehnice, dar și a declanșării unor presiuni asupra adversarului pe plan tactic, ce constau din:

– realizarea unui efect liftat accentuat;

– direcționarea mingii pe partea mai slabă a adversarului;

– imprimarea unei viteze foarte mari de rotație și de lovire a mingii;

– realizarea cu mare risc a unui serviciu cu toate caracteristicile specifice serviciului 1;

– deoarece la serviciul 2 jucătorul de la retur înaintează în interiorul terenului, atunci se va încerca și factorul de eficiență a lovirea mingii — lungimea;

– procentajul de reușite la serviciul 2 trebuie să fie între 90-96% iar de punct direct aproximativ 20-40%.

În jocul marilor campioni se poate observa un lucru deosebit, și anume atunci când greșesc primul serviciu, prin întregul lor comportament nu afișeaza supărare, revoltă sau scădere a capacității de concentrare, ci din contră se remontează pentru cel de-al doilea serviciu. Acest aspect considerăm că trebuie să devină o preocupare pentru formarea tinerilor tenismeni atât în procesul de instruire, cât și în modul de abordare a serviciului 2 în competilia oficială.

În cadrul analizei tehnico-tactice a serviciului 2, menționăm că rămân valabili toți factorii de eficiență prezentați la serviciul 1. În cele ce urmează vom insista numai asupra modului diferențiat de tratare tactică a lor, în vederea creșterii eficienței la serviciul 2.

După cum știm, plasamentul pentru serviciul 2 nu diferă de cel al serviciului 1, precum și capacitatea jucătorului de a se impune pe planul tactic față de returnant.

Cu privire la utilizarea celor cinci factori de eficiență la serviciul 2, vom face următoarele referiri:

– direcția imprimată mingii a serviciul 2 este orientată de principiu în partea centrală a careului de serviciu, către linia ce delimitează lungimea spațiului de serviciu. De obicei, această direcție este orientată spre partea mai slabă a returnantului;

– viteza imprimată mingii este adresată într-un procentaj mai mare rotației mingii;

– lungimea imprimată mingii este a condiție și o cerință a serviciului 2, deoarece la aceasta se adaugă viteza și efectul liftat care, combinate corect, scot returnantul din dispozitiv și îl obligă să se retragă și în felul acesta să lovească mingea mai de sus, la nivelul trunchiului;

– efectul liftat imprimat mingii reprezintă caracteristica serviciului 2 și dă măsura lui;

– traiectoria la serviciul 2 este puțin schimbată față de serviciul 1, datorită boltei ce o capătă mingea în partea a doua a traseului, dar nu aceasta este partea esențială, deoarece efectul mingii în contact cu solul face ca săritura mingii să fie mult spre în sus, aceasta este vizibilă în special pe suprafețele de zgură.

Față de primul serviciu, unde jucătorul poate avansa la fileu, nu același lucru se poate face și în cazul serviciului 2, situație mai puțin avantajoasă, deoarece jucătorul nu poate avansa la fileu datorită tocmai faptului că returnantul nu este scos în lateral din spațiul de retur, lungimea este redusă, ceea ce oferă șansa celui de retur să avanseze la fileu.

Dacă la primul serviciu jucătorul poate încerca realizarea punctului prin asumarea riscului (în cazurile de scor 0-40 sau 40-0), nu același lucru se poate încerca și cu servidiul 2.

Desigur, pot fi situații când jucătorul cu serviciul 2 poate risca, dar în majoritatea situațiilor jucătorii încearcă să se asigure cu acest procedeu tehnic să finalizeze punctul cu acțiunile ulterioare serviciului 2.

În concluzie, se poate preciza că serviciul 2, la care se apelează într-un procentaj crescut de către marii jucătorii, reprezintă o ultimă șansă a servantului pe care nu dorește să o rateze din considerente tactice, dar mai ales cu consecințe pe planul performanței de joc.

2.3 Aspecte biomecanice implicate în thenica loviturilor din tenis

Biomecanica este studiul structurii și funcționării sistemelor biologice pe baza metodelor mecanicii. În centrul observațiilor se află mișcarea și sarcina corpului uman, care se încearcă a fi explicate cu ajutorul modelelor tehnice biomecanice. “Modelele tehnice biomecanice dau viață modelelor mecanice, luând în considerare condițiile biologice ca factori limitați ai mecanicii” (Lehnertz, 1996)

Principiile biomecanice permit evaluarea utilității mișcărilor. Ele reprezintă, pe de o parte, legi deja cunoscute, general valabile, iar pe de altă parte constituie doar în anumite condiții linii directoare pentru elaborarea avantajoasă a tehnicii mișcării.

Principiile biomecanii sunt:

– Principiul forței inițiale

– Principiul reacțiunii

– Principiul coordonării temporale a impulsurilor parțiale

– Principiul conservării impulsului

– Principiul traseului optim de accelerare.

2.3.1 Principiul forței inițiale

Pentru ca un mușchi să paotă obține o contracție optimă dorită în timpul procesului de lucru (mișcarea de lovire, de exemplu), acest mușchi trebuie să fie în mod optim pre-întins (pre-comprimat). Pentru aceasta, mușchiul activ trebuie să fie prelungit dincolo de lungimea sa de repaus. În cazul majoriății absolute a mișcărilor sportive și la aproape toate procesele de mișcare din tenis nu are însă sens și nu este necesar ca mușchiul să fie întins la maxim. Dimpotrivă, prin aceasta s-ar limita puterea și rapiditatea contracției. Valoarea maximă a forței este atinsă la o alungire cu 20% față de lungime de repaus.

Corpul uman este un sistem poliarticulat.

Aceasta înseamnă că segmentele individuale alea cestui sistem sunt întinse unul după altul sub forma unei reacții în lanț într-o anumită direcție și sunt inervate în direcția opusă.

Mișcarea de backswing (ce corespunde cua lungirea) începe cu mișcarea înspre înapoi a centurii scapulare (nu cu ducerea în spate a brațului). Ea se continuă apoi cu rotația înspre înapoi a șoldurilor (musculatura oblică a abdomenlui și musculatura feselor), mai departe prin musculatura coapselor până la mușchii pulpelor care răspund de glezne. Cam în ultima treime a acestui proces de rotație înspre înapoi este antrenat și brațul.

La sfârșitul mișcării de backswing, jucătorul ar trebui să fie îndreptat aproape cu tot spatele către fileu. Bineînțeles, din forma întinderii se conturează variații și diferențe specifice loviturii (serviciu sau minge de voleu), în funcție de situație (lovitura în spatele liniei de fund sau loviturră pe linia T) sau individuale. Ordinea ar trebui însă respectată întotdeauna, iar mișcarea de rotație înspre înapoi trebuie să aibă loc.

Prin procesul de alungire (adică întindere) în forma rotației în jurul axei corpului se obține o tensiune elastică și totodată o acumulare de energie pe întregul lanț cinematic, care este indispensabilă pentru o lovitură optimă economică și corectă din punct de vedere biomecanic.

Alungirea ar trebui să treacă imediat în faza de contracție a mușchilor (mișcarea de lovire). În cazul unei pauze prelungite între alungire și contracție, se ajunge la o pierdere din ce în ce mai mare a energiei potențiale înmagazinate, care este consumată în acest timp pentru efortul de menținere ce ia naștere prin această pauză de mișcare. Astfel este ratat (compromis) scopul efectiv al alungirii, iar potențialul de energie cinetică necesar și care trebuie produs prin mișcarea de lovire ulterioară este diminuat.

Pentru funcționalitatea optimă a musculaturii în cadrul proceselor de alungire este necesară o elasticitate excepțională a mușchilor.

Printre altele, și din acest motiv ar trebui ca în programul zilnic să fie incluse exerciții de întindere (stretching, flexibilitate) pentru întreaga musculatura a corpului. Acest lucru se va face conform celor mai moderne teorii care, în parte, se deosebesc în mod esențial de cele convenționale.

Când mușchii trebuie să realizeze o muncă de accelerație, nu pot începe lucrul imediat cu forța maximă deoarece este nevoie de ceva timp înainte ca forțele acceleratoare ale mușchilor să-și atingă valoarea maximă sau optimă.

Când vrem să dăm unui mușchi o tensiune mare, trebuie să încercăm să frânăm mișcarea de alungire (mișcarea de backswing). Acest procedeu este numit lucru negativ, dar și de cedare, de frânare, cel mai des excentric al mușchilor.

Combinația de lucru excentric si concentric al mușchilor se numește forță reactivă. Aceasta generează în cadrul ciclului de alungire-scurtare un impuls mai mare al forței, însă în doar 200 milisecunde.

2.3.2 Principiul reacțiunii

Acest principiu ne arată importanța și efectul răsucirii și deplasării temporale a începutului fazei.

În acest context se vorbește despre o așa-numită mișcare de fierăstrău. Prin aceasta se face referire la asemănarea dintre mișcarea fierăstrăului și mișcarea sportivă a unei aruncări sau lovituri.

“O întârziere a revenirii brațului are efect pozitiv asupra tendinței de maximizare a vitezei unghiulare a respectivei încheieturi, deoarece această întârziere permite pe de o parte brațului, ca pârghie centrală, să atingă valori mai mari ale accelerației, iar pe de altă parte însumează acclerația rachetei ca pârghie periferică la ccelerația unghiulară existentă și mărită a unghiului brațului” (Lehnertz, 1996).

În decursul loviturii, ce trebuie privită întotdeauna ca un act al întregului corp, mușchii puternici ai trunchiului și ai picioarelor preiau sarcina de a produce energie cinetică necesară pentru realizarea loviturii. Această sarcină se numește cinetica mișcării, iar mușchii implicati se numesc cinetici.

Mușchii trunchiului și ai încheieturilor șoldului și genunchiului dețin o forță inițială, respectiv un impuls inițial mult mai mare.

Spre deosebire de aceștia, atât musculatura umărului cât și cea a brațului este relativ slabă, dar în schimb foarte rapidă și capabilă de performanțe din punctul de vedere al motricității fine. În faza inițială a mișcării de lovire aceasta ar fi suprasolicitată și ar da un lucru de accelerație mic. Tocmai de aceea, în cazul mișcărilor întregului corp are în special sarcina să preia energia cinetică produsă în musculatura trunchiului pe parcursul derulării în continuare a mișcării și de a modula structura fină a loviturii.

În cazul unei lovituri de forehand răsucirea este aproape cu totul absentă. În cazul poziției închise a picioarelor, partea de sus a corpului se află automat într-o poziție laterală, iar umărul drept este astfel orientat înspre înapoi, chiar și fără vreo mișcare de backswing. Musculatura corespunzătoare a șoldului și pieptului rămâne practic și pe timpul mișcării de backswing a brațului aproape fără a fi pretensionată. Datorită acestui fapt, potențialul necesar de energie înmagazinată în mușchii cinetici este relativ mică, iar lovitura va fi realizată în mod obligatoriu prin energia umărului și a brațului.

Cu totul diferită este situașia în cazul unei poziții deschise a picioarelor. Acum și partea de sus a corpului se află într-o situație frontală. La backswing, partea de sus a corpului trebuie rotită în mod obligatoriu puternic spre înapoi (răsucire). Această mișcare are drept urmare faptul că musculatura corespunzătoare a coapsei, șoldului și pieptului este în mod optim alungită și activată.

2.3.3 Principiul coordonării temporale a impulsurilor parțiale

Conform celor descris în faza de backswing, aceasta decurge prin alungirea musculaturii de sus în jos.

Drept urmare, declanșarea și derularea fazei de lovire trebuie să se desfășoare, în mod logic, în direcție inversă, și anume de jos în sus.

Aici este vorba de un așa-numit transfer de impuls prin mai multe părți (verigi individuale ale lanțului cinematic) sau de însumarea de impulsuri parțiale.

Mai întâi trebuie explicat termenul “impulsul forței”. Din fizică se știe că forța reprezintă produsul dintre masă și accelerație: F = m*a.

Astfel se exprimă faptul că forța este cauza accelerației. În mod obișnuit, corpurile opun rezistență înainte să poată fi accelerate. Această calitate se numește inerție. Mărimea acestei inerții este determinată de massa acestui corp, deci de greutatea sa. Tocmai de aceea formula de mai sus paote fi exprimată și astfel: forța F depășeșete rezistența inerției m, prin care corpului îi este imprimată o accelerație a.

Rezultatul este denumit impuls al forței. Acesta ia în considerare atât forța cât și timpul. Impulsul se exprimă prin produsul dintre masă și viteză: p = m*v.

Aceasta înseamnă că impulsul poate fi desemnat și ca mărime a mișcării. Doar un impuls face posibilă o mișcare.

Este indicată concentrarea pe un optim biomecanic, aceasta însemnând încercarea de a atinge un transfer ideal de impuls prin întregul lanț cinematic.

Iar acesta începe jos, adică pe sol.

Asupra corpului jucătorului acționează o forță exterioară- forța de greutate, care ia naștere prin forța de atracție a pământului.

Conform celei de-a 3-a lege a lui Newton, acțiunea este egală cu reacțiunea, aceastea fiind întotdeauna egale și de sens contrar, rezultă că greutatea jucătorului (acțiunea) acționează cu o forță asupra suprafeței pământului, numită forță de acțiune. Suprafața pământului reacționează însă cu aceeași forță, dar de sens contrar (reacțiunea), asupra jucătorului. În acest caz se vorbește despre forța de reacțiune a pământului.

Acțiunea și reacțiunea au mereu aceeași mărime și direcții opuse. Când două corpuri identice din acelați material, cu aceeași greutate și cu aceeași viteză, dar având sensuri opuse, se ciocnesc, acest impact are efect asupra ambelor corpuri cu aceeași accelerație, în direcții opuse.

2.3.4 Principiul conservării impulsului

Prima lege a lui Newton spune că un corp își păstrează starea de repaus sau de mișcare uniformă dacă asupra lui nu acționează nici o forță.

În tenis, în punctul de impact forțele rachetei acționează asupra mingii, ceea ce determină mingea să își modifice direcția și viteza de mișcare. Datorită faptulu că racheta are o masă mult mai mare decât mingea (6:1), iar în punctul de impact racheta are, în majoritatea covârșitoare a loviturilor, o viteză mai mare decât mingea, are loc influența accelerației în raport invers cu masa lor.

Pentru obținerea unui efect optim al elanului rachetei asupra mingii este necesar ca mingea să lovească nu doar așa-numitul “sweetspot” al rachetei, ci să lovească acest punct în așa fel încât vectorul impulsului loviturii să aibă direcția și înălțimea dorite. Însă deoarece în practică nu există așa-numita lovitură dreapță, iar mingii i se imprimă rotația intenționată (rotație înainte, înapoi sau lateral), prin impulsul înainte-sus, înainte-jos sau înainte-lateral al rachetei vectorul nu va trece prin centrul mingiei, ci pe lângă acesta, deoarece în urma impactului iau naștere două forțe care acționează asupra mingii: una verticală, prin mijlocul mingiei, iar cealaltă tangențială.

Centrul de greutate al corpului își modifică poziția odată cu tipul mișcării corpului. În cazul unei poziții a corpului ridicate, centrul de greutate al corpului se află cam la 4-5 cm deasupra axei transversale duse prin încheieturile șoldurilor. De exemplu, la o întindere verticală a corpului (serviciul) el urcă, pe când în cazul unei îndoiri puternice înapoi se află chiar în spatele corpului.

Premisa necesară pentru un trasfer optim de impuls în acest context este ca înainte de declanșarea unei mișcări de lovire, centrul de greutate al corpului să fie, pe cât posibil, înapoia mâinii care lovește, iar corpul să nu se miște în punctul de impact înapoi sau lateral, ci, în funcție de situație și intenție, să rămână într-o poziție stabilă, să se încline sau chiar să se miște către minge în direcția de lovire dorită. În acest scop trebuie luate anumite măsuri de precauție.

În primul rând, atingerea punctului de impact trebuie realizată astfel încât, mai ales la viteze mari de alergare, să se ajungă în punctul de impact nu din lateral, ci din spate, pentru a stabiliza astfel corpul în timpul mișcării de lovire. Aceasta înseamnă că, de regulă, trebuie urmarită o viteză mai mare decât cea care să fie suficientă doar pentru atingerea mingiei. Jucătorul ar trebui să fie din timp bine poziționat pentru a putea reduce la momentul oportun viteza și a stabiliză astfel corpul încă înainte de mișcarea de lovire.

Astfel pot fi îndreptate în direcția de lovire dorită atât mișcarea de alunecare a corpului spre punctul de impact, cât și mișcarea de elan.

Studiile făcute în tenisul de performanță pentru tineret au dus la concluzia (Schonborg, 1991) că aproximativ 80% toate greșelile sunt provocate de pierderea echilibrului în timpul loviturii.

Poziția centrului de greutatea al corpului este într-o strânsă corelație cu echilibrul.

De menținerea echilibrului sunt răspunzători, înainte de toate, 3 factori principali:

1 – poziția capului

2 – poziția părții superioare a corpului

3 – poziția piciorului

1) La cap (mai exact în urechea internă) se află organul echilibrului (vestibulum). Cele mai bune premise pentru o mare stabilitate a corpului sunt asigurate printr-o poziție ridicată și liniștită a capului. Cu cât capul este înclinat mai mult într-o anumită direcție, cu atât poziția corpului devine mai instabilă. Aceasta înseamnă că jucătorul ar trebui să încerce, pe cât posibil, la toate loviturile (la mingii joase în vole), să-și țină capul drept

2) Partea superioară a corpului este cea mai grea parte a corpului omenesc. De regulă, ea reprezintă 43,46% din greutatea totală a corpului. Capului îi revin 6,94%, brațelor câte 4,94%, iar picioarelor câte 19,86%.

Această proporție a greutăților indică faptul că orice înclinare puternică a părții superioare a corpului, pe lângă depalsarea centrului de greutate al corpului, trebuie să ducă la o instabilitate a poziției. Astfel se poate spune că, în acest context, capul și partea superioară a corpului formează o unitate. În această idee, jucătorul ar trebui să acorde atenție faptului că în timpul loviturii, și partea superioară a corpului, atât cât permite situația, este necesar să fie menținută în poziție ridicată.

3) Menținerea echilibrului este puternic dependentă, din două puncte de vedere, de poziția spațială a centrului de greutate al corpului: pe de o parte de poziția sa față de suprafața de sprijin, iar pe de altă parte de distanța sa față de aceasta.

Ca suprafață de sprijin este desemnată o suprafață delimitată de punctele de sprijin. În jocul de tenis punctele de sprijin sunt reperezentate întotdeauna de picioarele jucătorului. Cu cât acestea sunt mai apropiate, cu atât suprafața de sprijin este mai mică și cu atât mai ușor și mai des centrul de greutate al corpului poate ajunge în afara acestei suprafețe de sprijin. Într-un astfel de caz, echilibrul este imediat pierdut.

Tocmai de aceea este util și neapărat necesar ca picioarele să fie într-o poziție cât mai depărtată nu doar în poziția de bază, respectiv în cea de pornire, ci și la fiecare lovitură. Astfel suprafața de sprijin este mărită, iar centrul de greutate al corpului se poate deplasa în cursul loviturii destul de larg în interiorul acestei suprafețe, fără să iasă în afara ei, astfel stabilitatea corpului fiind menținută practic în orice situațioe de joc. Distanța dintre piciaore ar trebui să fie, în principiu, cel puțin egală cu lățimea umerilor.

2.3.5 Principiul traseului optim de accelerare

Dacă se dorește obținerea unei accelerații și a unei viteze mari a rachetei în punctul de impact racheta trebuie dusă mai întâi în direcția opusă (mișcare de backswing), pentru ca în timpul mișcării de lovire să existe suficient timp și spațiu la dispoziție pentru ca forța mușchilor să aibă efect asupra rachetei.

Din punct de vedere fizic, cu cât este mai lung timpul (t) în care forța (F) acționează asupra corpului, cu atât mai mare ca fi impactul (F*t), care va putea transmite corpului un impuls al forței (m*v) cât mai mare până la sfărșitul impactului.

Zona de impact este cea mai importantă parte a întregii lovituri. În această zonă este decisă soarta traiectoriei mingii.

O priză optimă trebuie să asigure pentru lovitura respectivă premise pentru un trasnfer optim al impulsului într-un punct de impact.

Un transfer optim de impuls este dat însă numai atunci când încheietura mâinii opune o rezistență mare mingii lovite, când vârful rachetei și mâna care lovește se află la o distanță și pe o direcție corectă față de corp și când corpul se află în echilibru.

Deoarece punctul de impact ideal este stabilit pentru toate loviturile ca fiind în fața bazei de sprijin este de recomandat ca la stabilirea prizei corecte racheta să fie adusă mai întâi ăn această poziție cu mâna carenu joacă.

Astfel, vârful rachetei la forehand va fi adus, în cazul unui cot îndoit oarecum lateral față de centrul de greutate al corpului, într-o poziție verticală. Racheta poziționată astfel este prinsă apoi cu mâna care lovește, și una dintre prizele optime pentru această lovitură este perfectă.

Priza corectă joacă un rol esențial în acest principiu biomecanic. Desigur, ar fi complet fals să-l învățăm pe fiecare jucător același tip de priză. Dar ar trebui să oferim jucătorului pe parcursul timpului posibilitatea, prin echilibrarea pe baza propriului simț, să-și găsească priza ideală pentru fiecare lovitură. Este totuși de recomandat să supraveghem adaptarea individuală, pentru ca jucătorul să nu alunece în tipuri de prize extreme sau chiar greșite. Prizele extreme duc la tehnici extreme de lovire și îngrădesc variabilitatea situativă și calitatea loviturii, dar și repertoriul de lovituri.

Un subiect controversat este încă priza la voleu. De cele mai multe ori se recomandă priza continentală ca și priză unitară pentru ambele mingi de vole. Acest lucru este justificat de lipsa de timp pentru a schimba priza la fileu.

Pentru a înțelege însă cum se poate atinge o viteză mare a rachetei, de exemplu la un forehand drive sau forehand topspin, este necesar să explicăm corelația dintre momentul de inerție al masei și viteza unghiulară.

Exact ca în cazul unei mișcări de translație (la sprint, de exemplu), și la o mișcare de rotație este valabilă prima lege a lui Newton. Rezistența inerției se numește aici rezistență de rotație, respectiv moment de inerție. Această noțiune conține corelația dintre rezistența de rotație și distribuția masei.

Biomecanica ne dă indicii destul de clare referitoare la ceea ce contează în mod deosebit la învățarea și antrenarea tehnicii și ceea ce respectă în mod unitar cei mai performanți sportivi de talie mondială, altminteri nu s-ar mai putea numi astfel.

Capitolul 3 Design experimental

3.1 Ipoteza

Îmbunătățirea serviciului în tenis la nivel de juniori poate fi realizată prin perfecționarea lansării și localizarea punctului din care poate fi obținută traiectoria maximei agresivități.

Prin stabilirea punctului traiectoriei maximei agresivități individualizat pe fiecare jucător putem modela pregătirea individuală.

3.2 Sarcinile și obiectivele cercetării

Sarcinile acestei cercetări au urmărit:

– stabilirea punctului maximei agresivități

– stabilirea tehnicii corecte pentru abordarea punctului maximei agresivități

–

3.3 Eșantionul cercetării

Cercetarea s-a efectuat pe terenurile clubului Sportul Studențesc din Parcul Herăstrău. Subiecții care au luat parte au fost 10 băieți și fete cu vârstele cuprinse între 15-16 ani.

3.4 Mijloace și metode de cercetare

Lansarea corectă a mingii la serviciu este partea cea mai importantă, de aceea la jucătorii care au învățat să-și arunce mingea mai sus decât este necesar trebuie lucrat pe perfecționarea lansări.

Așezarea corectă a picioarelor pentru a facilita transferul greutății este de asemenea foarte importantă avaând un rol major în lansarea corectă a mingii. Transferul greutății ajută și la creșterea cantității de energie pe care jucătorul o imprimă mingii la serviciu.

Mutarea piciorului din spate langă ce ldin față poate fi considerată o greșeală, întrucât se anulează plusul de energie rezultat din transferul greutății. De asemenea jucătorul va rămâne după serviciu într-o poziție defensivă deoarece avansarea spre fileu presupune o pășire spre fileu distinctă de săritura pe verticală și aterizarea în aceeași zonă.

3.4.1 Metode de cercetare

3.4.1.1 Metoda analizei și generalizării teoretice a datelor literaturii de specialitate

Analiza datelor literaturii s-a folosit în scopul cunoașterii opiniilor specialiștilor atât din România cât și din alte țări, privind problema pregătirii tehnice în tenisul de câmp, caracteristicile biomecanice ale mișcărilor, metodele de analiză a imaginii video existente cât și achiziționarea unui program software adecvat. Documentarea s-a realizat prin consultarea resurselor bibliotecilor Centrului de Cercetări pentru Problemele Sportului București , cât și prin utilizarea internetului și studierea „on-line” a revistelor de specialitate și a lucrărilor cuprinse în volumele Congreselor internaționale de biomecanică în sport.

3.4.1.2 Metoda tabelară și grafică

Exprimarea judicioasă, intuitivă a cifrelor ce exprimă rezultatele activității de cercetare este una dintre condițiile de bază ale folosirii cu succes a metodelor de prelucrare a datelor. Tabelarea se folosește în vederea organizării și centralizării rezultatelor pentru o prelucrare eficientă. Metoda grafică sau prezentarea grafică este rezultatul prelucrării și constă din construirea unor imagini spațiale cu caracter convențional ce prezintă tendințele datelor culese, a fenomenelor studiate în cercetare.

3.4.1.3 Metode de analiză biomecanică

„Analiza biomecanică este un studiu complex asupra factorilor somato-viscerali și de mediu care intervin în realizarea acțiunilor motrice. Se studiază interelațiile dintre acești factori, modul lor de participare și efectele pe care aceștia le produc asupra organismului privit ca un tot unitar”.(M.Ifrim, 1986, B. Prilutki, 1999, I. Stupineanu,1998). Tehnica modelării biomecanice este o metodă modernă de cercetare și investigare a organismului uman privit ca o suprapunere de sisteme, aparate, organe, funcții etc., care sunt bine delimitate fizic și funcțional, fiind interconectate complex, după legi bine determinate.În acest mod s-au diferențiat în aparatul locomotor sistemul osteo-articular, sistemul muscular, sistemul nervos etc.

La rândul său,fiecare sistem sau subsistem este analizat din punct de vedere anatomic și fiziologic, în condiții normale sau patologice, unghiulare, forțe, momente, energii etc., fiind necesare sub două aspecte:

– cu ajutorul lor putem clasifica mișcarea corpului ca una sau o combinație a mișcărilor mecanice simple și cunoaștem, în plus, condițiile inițiale ale acesteia, necesare în integrarea ecuațiilor diferențiale ce se va stabili ulterior;

– odată integrate aceste ecuații (analitic, când este posibil, sau numeric, în cele mai multe cazuri), valorile obținute pot fi comparate astfel cu cele reale, verificându-se prin aceasta modelul biomecanic construit, în ansamblul său.

În ceea ce privește modelarea aparatului locomotor, distingem două mari etape, realizarea fiecăreia necesitând o abordare specifică și astfel tehnici de analiză și modelare proprii:

a. modelarea propriu-zisă a aparatului locomotor (a sistemului biomecanic): În cadrul acestei etape este necesar ca, pe baza unor măsurători experimentale directe, să se determine proprietățile mecanice ale fiecărei componente independente ale aparatului locomotor, precum și interacțiunile mecanice dintre acestea. Se construiește astfel modelul biomecanic al aparatului locomotor, ca o structură spațială deformabilă, având o complexitate apreciabilă în ceea ce privește geometria, proprietățile elastice și plastice ori sarcinile.

b. modelarea repausului sau mișcării organismului uman (a fenomenului biomecanic): Odată realizat modelul necesar al aparatului locomotor, în cadrul acestei etape se urmărește determinarea caracteristicilor acestuia în mișcarea (sau repausul) considerată: coordonate carteziene sau unghiulare, viteze, accelerații, viteze .Scopul analizei este stabilirea acțiunilor celor mai eficiente și momentelor de acțiune a mișcărilor astfel încât să se poată obține un randament sportiv maxim.

4.4.1.4. Metoda video-cantitativă de analiză a tehnicii de executie, de măsurare și înregistrare a datelor privind caracteristicile cinematice și dinamice ale mișcării

În cadrul primei etape a studiului biomecanic propus, s-a urmărit achiziția de date experimentale și culegerea lor prin filmare video,urmată de analiza imaginii video pe calculator. În acest fel observația devine obiectivă, iar imaginea devine mărturie, dovadă a unui anumit nivel tehnic atins la un moment dat, repetabilă și purtătoare de informație biomecanică în stare latentă (care poate fi folosită oricând și pentru alte tipuri de prelucrări). Analiza se face cu ajutorul calculatorului, prin intermediul unui soft specializat, ce presupune extragerea din imagine a informațiilor cinematice și dinamice (viteze, unghiuri, traiectorii, poziții unghiulare, forțe, accelerații), caracterizând prin mărimi cantitative fiecare execuție în parte.

Filmarea – S-au înregistrat imagini cu o cameră de filmat clasică. Câmpul vizual (aproximativ 25 m²) s-a selectat printr-un zoom corespunzător care facilitează cuprinderea întregii lovituri, fără panoramare. Captura – Reprezintă operația prin care cu ajutorul unei interfețe (placă de captură) și software special (Adobe Premierre) s-a trecut semnalul video, analogic, în sistem digital, recunoscut de computer (format .avi), putând fi rulat ca clip video cu Media Player-ul existent în sistemul de operare Windows (în orice calculator care are instalat acest sistem).

Procesarea – Reprezintă operația de prelucrare informațiilor digitizate; ea presupune totalitatea transformărilor de formă și conținut necesare:.

– Generare

– Selectare

– codificare

– conversie pe suport CD

– copiere

– multiplicare

– verificare

Prelucrarea – În scopul obținerii rezultatelor urmărite s-a făcut sortarea, clasificarea, compararea și analiza datelor pe baza îndeplinirii unor cerințe, sintetizarea și stabilirea unor caracteristici esențiale generale și calcul.

Furnizare datelor – S-a stabilit clar forma dorită de utilizator ca rezultat.

Păstrarea datelor – S-au alcătuit colecții (arhive) alcătuite după reguli bine definite, pentru prelucrare ulterioară sau reprelucrare în scopul verificării. Asupra unei colecții de date se pot produce validări ale datelor, regăsirea datelor cu ușurință, prin grupări, denumiri, codificări, dar și modificări și distrugeri în vederea păstrării esențialului.

Comunicarea – A constituit procesul continuu de transmitere a datelor de la o etapă la alta și a rezultatelor prelucrării în formă sintetică intuitivă.

Prin vizionarea filmărilor sportivii au înteles mai bine unde ar trebui să lanseze mingea pentru a putea aborda punctul maximei agresivități.

3.4.2 Mijloace folosite în cercetare

3.4.2.1 Studiu matematic privind înălțimea minimă de la care poate fi abordată „traiectoria maximei agresivități” la serviciu

Pentru a putea urma „traiectoria maximei agresivități” centrul de greutate al mingii trebuie să treacă la nivelul fileului la o înălțime de 95 cm: 91,4 cm (înălțimea fileului) + 3,6 cm (jumătate din diametrul mingii) + extensia materialului exterior din care este făcut învelișul mingii.

Înățimea minimă la care trebuie lovită mingea la serviciu pentru a obține un serviciu direct spre careul advers reiese din formula:

→ →x = 2,716 m

Intervalul X-X’ este zona de lansare: cu cât este mai apropiată de X se poate incărca cu mai mult efect, X’ fiind limita de eliberare a mingii într-un serviciu lovind mingea în centrul de greutate.

Lansarea mingii la serviciu, ne interesează în mod deosebit, pentru că valoarea pragului de diferențiere al analizatorului kinetico-vestibular va da dimensiunea erorilor „acceptate” la lansare, și de aici, pe suportul unei “loviri” corect construite și constante la serviciu, dimensiunea erorilor la administrare.

Pentru obiecte aflate între 60-300 gr ca și greutate sensibilitatea pragului kinestezico-vestibular poate acționa în interiorul a 20% din greutatea obiectului și de aceea transferat la nivelul diametrului mingii trebuie să acceptăm că, la lansare, în limitele potențialului psiho-fiziologic eroarea acceptată este de 1-2 cm. Cu alte cuvinte, punctul mort devine o sferă cu diametrul de aproximativ 8-9 cm, în mod surprinzător, dar plăcut, aproximativ egală cu diametrul centrului activ al planului corzilor.

Din calcule rezultă că viteza minimă necesară pentru a obține o traiectorie rectilinie la serviciu este de 156 km/h, comparabilă de altfel cu cele mai înalte viteze ale loviturilor de bază (forehand si backhand).

3.4.2.2 Aparate folosite în cercetare

-Aparatul pentru măsurarea înălțimii real-active a jucătorului:

– este construit dintr-o tijă metalică cu diametrul de 5 cm și cu găuri din 10 în 10 cm, marcată din jumătate în jumătate de metru și fixată pe un cadru de susținere cât mai ferm, pe care poate culisa o structură formată din suprapunerea a 30 de piese din lemn cu grosimea de 1 cm, lățimea de 2 cm și lungimea variabilă cu creșteri constante de la o piesă la alta (cea mai scurtă 20 cm, cea mai lungă 50 cm) și manevrate pentru a fi aduse în plan de 2 aripioare lungi de 40 cm fiecare montate pe același suport cu piesele.

– avantajul construirii unei astfel de instalații în club îl reprezintă posibilitatea de a determina riguros înălțimea jucătorului în toate variantele:

– înălțime statică cu racheta în mână, lovind pachetul de piese: prima piesă rămasă nemișcată stabilește înălțimea;

– înălțimea cu detentă de pe loc;

– inălțimea cu detentă din săritură.

– Aparatul de măsurat viteza la serviciu de tip pistol-radar: cu ajutorul acestuia am putut măsura atât viteza inițială a serviciului la subiecți cât și viteză la finalul cercetării.

3.5 Desfășurarea experimentului:

În primă etapă sportivii au efectuat serviciul în mod liber, fiecare cum a învățat. Țin să precizez că sportivii sunt de la diferite cluburi și au învățat serviciul în alt mod de când cel predat de mine.

Sportivii au fost așezati lângă gardul terenului pe care marcasem din 5 in 5 cm pentru a vedea diferența de înălțime la care își lansau mingea față de înălțimea ideală la care putea fi abordată traiectoria maximei agresivități. Rezultatele sunt afișate în tabelul de mai jos:

Tabelul 3.1 Înălțimea mingii la serviciu

Lansând mingile la o înalțime mai mare decât cea ideală, în momentul în care începeau să coboare accelarația gravitațională le atrăgea cu 9,80 m/s. Jucătorii aveau de învins această forță gravitațională pentru a putea efectua serviciul, astfel o parte din energia loviturii era atribuită învingerii atracției gravitaționale.

De asemenea am verificat cu ajutorul pistolului-radar viteza serviciilor în prima etapă. Am verificat și viteza serviciului pentru a demonstra că lovind mingea în “punctul mort” (momentul în care mingea atingea înălțimea maximă si pentru câteva fracțiuni de secundă plutește) putem servi mai puternic. Vitezele medii la serviciu sunt trecute în tabelul de mai jos:

Tabelul 3.2 Viteza medie a serviciului

Exerciții pentru determinare preciziei serviciului:

1) serviciu pe cros într-o zonă delimitată de antrenor. Zona delimitată este reprezentată de un pătrat cu latura de 1 m.

2) serviciu în T într-o zonă delimitată de antrenor. Zona delimitată este reprezentată de un pătrat cu lungimea de 1,5 m iar lățimea de 1m.

3) Serviciu spre cros într-o zonă delimitată de antrenor. Această zonă va fi reprezentată printr-un pătrat cu latura de 1m situat în interiorul careului de serviciu la o distanta de 1 m față de linia careului de serviciu.

Important din punct de vedere biomecanic este ca în toate cele 3 articulații implicate direct în transportul rachetei către zona de impact să existe raporturi de dispoziție din care ssă rezulte atât un trasnport precis în interiorul planului de lovire cât și unul exploviz sub raport energetic.

Lungimea traseului de transport nu este în sine un criteriu de evaluare al corectitudinii întrucât importantă nu este forța brută ci detenta.

– în articulația umărului dispunerea brațului trebuie să pretensioneze marele pectoral, principalul adductor al brațului în planul de lovire. Dacă luăm în calcul poziționarea corectă a trunchiului, participarea prin răsucire-extensie a acestuia mărește forța de adductție a marelui pectoral.

– la nivelul cotului trebuie pornit transportul din cea mai adapatată poziție de flexie care să îngăduie obținerea celei mai explozive detente în extensia antebrațului pe braț.

– în articulația pumnului trebuie obținută o extensie maximă care să permită la impact obținerea flexiei cele mai ample și mai intense.

La serviciul cu efect trebuie menționat faptul că simultan cu flexia în articulația pumnului se produce adducția și din cauza aceasta cu cât vrem o mișcare mai amplă, pentru a obține un efect de cea mai mare calitate, trrebuie create condițiile unei abducții funcționale și cu înalta participare a sportivului în evaluarea ei.

Toate elementele de pretensionare propuse a fi create pe parcursul transportului până la faza exploziei propriu-zise în serviciu trebuie sa aibă întregul accept al sportivului, întrucât, ca trăire este cel mai în măsură să realizeze dacă corpul său înainte de impact exprimă structura de tensiune optimă a unui arc bine întins.

Am corectat la fiecare sportiv ca brațul care manevrează racheta să urmeze traseul cel mai scurt până aceasta ajunge în poziția din care va fi inițiat serviciul. De asemenea au fost corectate și flexiile la nivelul cotului și pumnului ca jucătorul să poată beneficia la maximum de extensia din timpul serviciului.

În medie a durat cam 10 ore până ce sportivii au asimilat informațiile privind biomecanica celor 3 articulații implicate direct în serviciu.

Rezolvând partea de biomecanică a loviturii am trecut la perfecționarea lansării mingiei. După ce am aflat “punctul mort” al fiecărui jucător a urmat o perioadă în care ei trebuiau să-și coordoneze brațul care lansa mingea cu transferul greutății de pe piciorul din spate pe piciorul din față.

Venind de la antrenori diferiți, fiecare cu stilul său de a preda serviciul, am pus accentul pe îmbunătățirea lucrului brațului care manevrează racheta. Pot spune că sportivii au fost receptivi la propunerile mele și au fost încântați când au observat că indicațiile mele dădeau roade.

3.6 Prelucrarea și interpretarea datelor

Tabelul 3.3 Înălțimea mingii la serviciu

Se poate observa o îmbunătățire la lansarea mingii, toți sportivii lansând mingea acum în apropierea punctului mort, intr-o marjă de 0-8 cm. Din această zona se poate aborda traiectoria maximei agresivități.

Tabelul 3.4 Viteza medie a serviciului

Datorită eliminării diferenței de înălțime dintre punctul optim si locul unde mingea își începe coborârea am eliminat si energia necesară învingerii forței gravitaționale și astfel jucătorul poate canaliza un procentaj mai mare din forța serviciului asupra obținerii unei viteze mai mari la serviciu.

Tabelul 3.5 Rezultatele probei de control 1

Tabelul 3.6 Rezultatele probei de control 2

Tabelul 3.7 Rezultatele probei de control 3

Grafic 3.1 Proba de control 1

Grafic 3.2 Proba de control 2

Grafic 3.3 Proba de control 3

Grafic 3.4 Viteza medie la serviciu

Interpretarea rezultatelor

1. Proba de control 1: rezultatele indică o creștere cu cel puțin 15% la precizia serviciului la toți sportivii. Media la testarea inițială a fost de 58,2%, iar la testarea finală 75,3%.

2. Proba de control 2: rezultatele îndică o creștere cu cel puțin 17% la precizia serviciului la toțo sportivii. Media la tesatrea inițială a fost de 51,6%, iar la testarea finală 72,4%.

3. Proba de control 3: rezultatele indică o creștere cu cel puțin 15% la precizia serviciului la toți sportivii. Media la testarea inițială a fost de 50,3%, iar la testarea finală 68,7%.

4. Viteza serviciului: rezultatele indică o creștere a vitezei serviciului cu cel puțin 8 km/h. Media la testarea inițială a fost de 166,4 km/h, iar la testarea finală 177 km/h.

Capitolul IV

Concluzii

Exercițiile propuse în interiorul acestei metode experimentale au rolul de a perfecționa serviciul jucătorilor si de a descoperi ce anume din tehnica serviciului poate fi imbunătățit ăentru a avea un serviciu decisiv.

Testarea nivelului de start a sportivilor incluși în acest experiment a avut un caracter constatativ, orientativ, pentru a avea o mai bună vizualizare asupra nivelului de pregătire a sportivilor din acel moment și a putea observa din punct de vedere tehnic ce putem perfecționa.

BIBLIOGRAFIE

1. Baciu A., Moise D. (2008) – Metodologia instruirii în tenisul de câmp, Editura Napoca Star, Cluj Napoca

2. Baciu A., (2008) – Antrenamentul în tenisul de câmp, Editura Napoca Star, Cluj-Napoca

3.Crespo M., Miley D. (1998) – ITF Manualul antrenorilor avansați, Federația Internațională de Tenis

4. Cristea E., Năstase I. (1979) – Tenis, Editura Sport-Turism, București

5. Cristea E. (1972) – Tenis, Editura Stadion, București

6. Epuran M. (1986) – Psihologia educației fizice, București

7. F.R.T. (1986) – Modelul de joc și metodica unitară de pregătire, București

8. Georgescu Șt. (1967) – Tenis, tehnică, tactică, metodică, Editura C.N.E.F.S.

9. Golu M., Dicu A. (1972) – Introducere în psihologie, Editura științifică

10. Moise Gh., Lăzărescu Al. (1986) – Tenis – curs, Institutul de Educație fizică și sport, București

11. Schonborn Richard (2008) – Tenisul – metodologia instruirii, Editura Casa, Oradea

12. Segărceanu A., (1998) – Tehnică, tactică, metodică, Editura Quasar, București

13. Teodorescu Leon (1973) – Regulamentul jocului de tenis, Editura Stadion, București

14. Teușdea Claudiu (2004) – Tenis – Noțiuni de bază, Editura Fundației România de Mâine, București

15. Voia Radu (1979) – Tenis – mica eciclopedie, editura Sport-Turism, București

16. Wilimcyik, K. (1991) – Antrenamentul Tehnicii, Editura Hoffmann

17. www.tenis.info.ro

BIBLIOGRAFIE

1. Baciu A., Moise D. (2008) – Metodologia instruirii în tenisul de câmp, Editura Napoca Star, Cluj Napoca

2. Baciu A., (2008) – Antrenamentul în tenisul de câmp, Editura Napoca Star, Cluj-Napoca

3.Crespo M., Miley D. (1998) – ITF Manualul antrenorilor avansați, Federația Internațională de Tenis

4. Cristea E., Năstase I. (1979) – Tenis, Editura Sport-Turism, București

5. Cristea E. (1972) – Tenis, Editura Stadion, București

6. Epuran M. (1986) – Psihologia educației fizice, București

7. F.R.T. (1986) – Modelul de joc și metodica unitară de pregătire, București

8. Georgescu Șt. (1967) – Tenis, tehnică, tactică, metodică, Editura C.N.E.F.S.

9. Golu M., Dicu A. (1972) – Introducere în psihologie, Editura științifică

10. Moise Gh., Lăzărescu Al. (1986) – Tenis – curs, Institutul de Educație fizică și sport, București

11. Schonborn Richard (2008) – Tenisul – metodologia instruirii, Editura Casa, Oradea

12. Segărceanu A., (1998) – Tehnică, tactică, metodică, Editura Quasar, București

13. Teodorescu Leon (1973) – Regulamentul jocului de tenis, Editura Stadion, București

14. Teușdea Claudiu (2004) – Tenis – Noțiuni de bază, Editura Fundației România de Mâine, București

15. Voia Radu (1979) – Tenis – mica eciclopedie, editura Sport-Turism, București

16. Wilimcyik, K. (1991) – Antrenamentul Tehnicii, Editura Hoffmann

17. www.tenis.info.ro