Studiul Privind Metodica Invatarii Atacului In Lectia DE Educatie Fizica

Sport

Studiul Privind Metodica Invatarii Atacului In Lectia DE Educatie Fizica

Byadmin ianuarie 1, 2024

STUDIUL PRIVIND METODICA ÎNVĂȚĂRII ATACULUI ÎN LECȚIA DE EDUCAȚIE FIZICĂ

Planul lucrării

INTRODUCERE

Formarea individului în contextul socio-cultural actual are ca principal scop integrarea individului în societate și pregătirea acestuia în vederea adaptării la ritmul alert al vieții cotidiene ceea ce conferă noi valențe educației moderne. Raportarea permanentă la condițiile și cerințele actuale ale societății în care trăim, presupune, în general, un caracter progresiv al educației.

Ca parte componentă a educației generale, educația- fizică trebuie să intervină în acest proces continuu de modificare și adaptare a mijloacelor și metodelor utilizate în vederea corelării acestora cu noile cerințe ale societății de consum.

Urmărind viteza de dezvoltare a tehnologiei moderne, de amploarea și rapiditatea cu care aceasta acaparează cât mai multe aspecte ale vieții cotidiene și personale, consider că activitatea fizică se află în real pericol și, de aceea, sunt de părere că educația – fizică școlară are datoria de a se revitaliza și redefini în vederea menținerii sale în sistemul de factori ce converg pentru educarea individului modern.

Baza de pornire a celor interesați către sport ,o reprezintă educația fizică școlară. În cadrul lecției de educație-fizică, elevul adună informații teoretice și practice din diferite sporturi, și astfel acesta ajunge a se iniția într-o anumită ramură sportivă sau joc sportiv. Pornind de la această idee, ajungem să discutăm despre clasele cu profil sportiv din cadrul unităților școlare. În aceste forme de organizare se contopesc doi factori majori care conduc la formarea și dezvoltarea viitorului adult – EDUCAȚIA și SPORTUL, două elemente majore.

Consider , că răspunsul pentru revigorarea sportului românesc în general și a jocului de volei în special, îl reprezintă acest tip de clase prin simplul fapt că programul de pregătire este efectuat în afara orelor de curs de către marea majoritate a sportivilor care sunt elevi. În acest caz, o parte integrantă din educația școlară obligatorie o reprezintă pregătirea sportivă.

Al doilea sport din lume ca și popularitate, voleiul continuă să rămână un joc și să păstreze cel mai bine spiritul sportiv, fiind sportul în care două echipe, separate de un fileu înalt, trebuie să treacă mingea deasupra acestuia folosind doar mâinile, cu scopul ca mingea să atingă terenul advers, fiecărei echipe permițândui-se numai trei lovituri pentru a putea trimite mingea către terenul celeilalte echipe.

Jocul de volei a fost codificat în 1893 de către profesorul W. Morgan de la colegiul din Massachusetts (S.U.A), având la bază un foarte vechi joc italian și așa-numitul “Faustball” german. Datorită ușurinței în practicare, se răspândește rapid și în Europa. La noi este menționat prin anul 1920 fiind numit „Mingea bombă peste plasă”. În anul 1922, , 8 echipe școlare își disputa întâietatea, iar patru ani mai târziu apar echipe de cluburi și în provincie.

Voleiul este unul dintre sporturile cele mai de succes. Este unul dintre cele mai competitive și mai recreative din lume. Este un sport rapid, pasionant, iar acțiunea lui este explozivă. Ba mai mult, voleiul conține câteva elemente principale care, combinate între ele, îi conferă unicitate printre jocurile de echipă.

Oricum, acest sport este unic între sporturile la fileu prin străduința sportivilor de a menține constant mingea în aer – la volei avem o “minge zburătoare” – și prin permiterea unui anumit număr de pase (loviri) ale mingii între jucătorii aceleiași echipe, înainte de retrimiterea ei către adversar. Plăcerea și bucuria practicării jocului se îmbină în mod armonios cu lucrul în echipă, coopererea și întrajutorarea în aceeași măsură cu dorința de mișcare și trăirile afective specifice efortului fizic depus.

La ora actuală, voleiul a devenit din ce în ce mai spectaculos, atingând indici din ce în ce mai ridicați, atât în ceea ce privește tehnica individuală a jucătorilor și tactica colectivă ce este din ce în ce mai puternic susținută de programe statistice de analiză a acțiunilor și fazelor de joc, dar și în ceea ce privește pregătirea fizică a sportivilor. De aceea, pentru a avea o eficiență cât mai ridicată, este necesară o metodologie de pregătire cât mai modernă și mai actualizată în funcție de noile cerințe ale jocului de volei ce este într-o continuă perfecționare. O astfel de metodologie trebuie cunoscută și aplicată încă de la nivelul copiilor și juniorilor, desigur într-o manieră adaptată la nevoile și cerințele jocului în funcție de categoria de vârstă.

VOLEIUL , este un joc sportiv care se bucură de o largă apreciere din partea tuturor categoriilor de practicanți de orice vârstă, un joc de echipă în care jucătorii trebuie să coopereze ,obiectivul lor fiind “obținerea victoriei “, în acest sens fiind necesară o anumită orientare în selecție, în pregătire și în competiția propriu-zisă.

Practicarea jocului de volei îmbracă trăsături, cerințe și scopuri diferite diferențiate de categoriile de vârstă. El este într-o continuă dezvoltatre, atât din punct de vedere al pregătirii sportivilor cât și al dinamicii fazelor propriu-zise, în acest sens progresele fiind însemnate în domenii ca: selecția, metodica, dezvoltarea fizică,pregătirea tehnico-tactică,pregătirea psihică și strategia concursului.

Căile de optimizare a mijloacelor pregătirii sportive, a condus jocul de volei spre un adevărat spectacol sportiv, dar puțini știu câtă inteligență, muncă și dăruire stau în spatele acestuia. Se poate afirma că voleiul este un joc tehnic la cel mai înalt grad, unde este obligatorie o prealabilă pregătire inițială corespunzătoare, jocul de volei constituind o importantă parte a activității sportive. El are o valoare educativă deosebită și un caracter formativ datorat faptului că practicarea jocului colectiv realizează cumulativ influențe și efecte pozitive, educative remarcabile, reprezentând o formă de manifestare a exercițiului fizic și a sportului în general.

Procesul de pregătire al elevilor /tinerilor , trebuie să îndeplinească astăzi noi cerințe, care să se adapteze vieții cotidiene ce reprezintă o sursă nelimitată de stimuli și solicitări.

Consider, că lucrarea de față corespunde acestor necesități, oferind putina informație în ceea ce privește pregătirea voleibaliștilor de la grupele de vocațional volei. De asemenea, mijloacele prezentate pot fi adaptate și modificate în funcție de sarcinile și obiectivele propuse , acestea reprezentând o sursă de inspirație și nu un program de pregătire exact cuantificat.

CAPITOLUL I

FUNDAMENTARE TEORETICĂ

1.1 VOLEIUL ÎN LECȚIA DE EDUCAȚIE FIZICĂ ȘCOLARĂ

În programa școlară jocul de volei este prezent alături de celelalte jocuri sportive ca fiind un mijloc de realizare al obiectivelor educației fizice școlare la nivelul tuturor claselor.

Folosirea în lecția de educație fizică a acțiunilor specifice jocului de volei, precum și a jocului integral trebuie să asigure în primul rând îndeplinirea obiectivelor educației fizice școlare, precum:

dezvoltarea multilaterală a personalității elevilor;

întărirea sănătății și mărirea capacității de efort;

dezvoltarea calităților motrice de bază;

dobândirea unui sistem de deprinderi, priceperi și cunoștințe motrice;

formarea capacității de practicare sistematică și independentă a exercițiilor fizice în timpul liber pe parcursul vieții.

O serie de caracteristici ale jocului de volei, printre care faptul că necesită un spațiu redus, instalații puține și simple, precum și acela că poate fi practicat după însușirea a una sau două dintre acțiunile principale ale jocului (lovirea de sus și de jos), recomandă acest sport ca pe un mijloc al educației fizice școlare dintre cele mai eficiente, el fiind în același timp unul din jocurile sportive care se bucură de mare popularitate în rândul elevilor de toate vârstele.

Sistemele de acționare bazate pe structuri motrice ale jocului de volei pot fi prezente în aproape toate părțile (verigile) lecției de educație fizică. Folosirea lor este benefică pentru elevi, contribuind atât la rezolvarea sarcinilor legate de dezvoltarea fizică armoniosă (tonificarea musculaturii extensoare a spatelui, tonificarea articulațiilor și ligamentelor), dezvoltarea calităților motrice de bază (în special viteza, detența și îndemânarea) cât și la formarea unor deprinderi și priceperi motrice specifice.

Având în vedere faptul că din toate calitățile motrice, forța este cea care se dobândește cel mai ușor, dar se pierde tot atât de ușor, preocuparea pentru dezvoltarea și menținerea ei trebuie să fie prezentă în toate antrenamentele voleibaliștilor, indiferent de perioada de pregătire.

Programa școlară prevede la capitolul dedicat dezvoltării calităților motrice folosirea acțiunilor specifice voleiului pentru dezvoltarea vitezei, al unor structuri ale jocului pentru dezvoltarea îndemânării și a jocurilor pregătitoare și sportive pentru dezvoltarea rezistenței.

Prevederile programei școlare actuale cu privire la jocul de volei se referă și însușirea acțiunilor tehnico-tactice de bază ale jocului și formarea capacității de aplicare a acțiunilor de bază în joc cu efectiv redus și reguli simplificate, în clasele a V-a, a VI-a respectiv capacitatea de a desfășura joc bilateral cu efectiv complet și cu respectarea principalelor reguli, începând din clasa a VII-a.

“Specialiștii sunt adepții predării voleiului încă de la vârsta de 9-10 ani, fapt care are drept consecință lărgirea procesului instructive-educativ și a posibilităților de depistare și atragere a copiilor spre practicarea acestui joc”.

Cerințele programei sunt după părerea noastră cerințe minime care pot fi realizate în condițiile oricărei școli, iar în funcție de anumiți factori care țin atât de condițiile materiale cât și priceperea profesorului, însă aceste cerințe pot fi depășite, iar la acțiunile prevăzute în programă se pot adăuga și altele, și anume: serviciul de sus, lovitura de atac pe alte direcții decât cea a elanului, blocajul colectiv, autodublajul.

Structurarea modelelor de joc și raționalizarea conținutului tehnico-tactic, se va face în funcție de condițiile concrete din școală, de timpul avut la dispoziție, numărul de elevi și nivelul lor de pregătire are în vedere simplificarea modelelor și mijloacelor, chiar dacă ele vor fi alese în corespondență cu cele care se folosesc la nivelul echipelor de performanță. Capacitatea tehnico-tactică se află în pregătirea și verificarea execuției acțiunilor de joc izolat la serviciu, preluare din serviciu și pasă, iar global, în joc, virgulă, la toate acțiunile specifice acestuia.

Folosirea pe scara largă a jocurilor pregătitoare și cu efectiv redus pe teren cu dimensiuni reduse oferă posibilitatea exersării timpurii a acțiunilor de bază în condiții de joc, contribuind la creșterea interesului elevilor pentru jocul de volei, la dezvoltarea combativității, a spiritului de echipă, și în ultimă instanță la formarea caracterului și personalității elevilor.

Asigurarea unor condiții optime de exersare în timpul lecției este o necesitate determinată de timpul afectat în lecție pentru realizarea obiectivelor specifice jocului de volei care este limitat la 15-20 de minute și de numărul relativ mare al colectivului de elevi. Din acest motiv se impun măsuri pe linia organizării colectivului în așa fel încât să se realizeze un număr cât mai mare de repetări, condiție a insușirii corespunzătoare a acțiunilor jocului. Se recomandă organizarea pe grupe valorice stabile, stabilirea unor elevi-instructori, exersarea în coloană, folosirea suveicilor, ștafetelor.

Sistemele de acționare vor fi alese în așa fel încât exercițiile simple să fie grupate în structuri care să cuprindă un exercițiu de bază și 2-3 variante, economisindu-se astfel timpul pentru explicare și organizarea colectivului.

Stimularea activității independente, formarea la copii a obișnuinței de a-și extinde exersarea acțiunilor însușite în lecție în activitatea lor independentă se poate realiza dacă în cadrul lecțiilor vom folosi jocuri pregătitoare și de mișcare pe care ei le vor juca cu plăcere și în timpul liber.

Organizarea unor competiții interne stabile la nivelul claselor încă din primul an de instruire vor fi la nivel de jocuri pregătitoare și jocuri cu efectiv redus, cu reguli simplificate. Pe măsura progresului realizat de elevi, jocul se va apropia din ce în ce mai mult de forma lui competițională cu regulile obișnuite. Elevii vor fi instruiți și în privința regulamentului și a organizării competițiilor pentru a fi capabili să-și organizeze și singuri aceste întreceri.

I.2. METODOLOGIA PREDĂRII JOCULUI DE VOLEI ȘI FORMELE DE ORGANIZARE A COLECTIVULUI ÎN LECȚIE

Explicarea și demonstrarea acțiunii se va realiza în condiții cât mai apropiate de cele ale jocului, insistându-se mai ales pe demonstrare, cu accent pe ansamblul acțiunii și sublinierea momentelor “cheie”. Pe parcursul exersării se va reveni cu explicații în funcție de necesitățile concrete ale colectivului.

Acțiunile de bază se vor preda folosindu-se metoda globală, iar mijloacele folosite vor fi alese după criteriul eficienței și a legăturii lor cu structura jocului. Exersarea în condiții ușoare va fi și ea prezentă, mai ales în etapa de învățare, locul ei fiind apoi luat din ce în ce mai mult de exersarea în condiții apropiate de joc în etapa de fixare și consolidare. Lucrul pe părți se folosește mai ales pentru exersarea unor aspecte dominante din tehnica de execuție sau în cazul în care se observă dificultăți de însușire corectă a mecanismului mișcării.

Metoda exersării frontale, cu tot colectivul clasei este recomandată ca fiind cea mai potrivită cu condițiile lecției de educație fizică. Dar pentru ca această metodă să fie eficientă este obligatoriu ca numărul de mingi să fie suficient, mai exct, o minge la 2-4 elevi.

Se poate folosi și lucrul pe ateliere și pe grupe valorice dar numai în cazul în care colectivul este bine instruit și disciplinat.

Circuitul, ca metodă de exersare poate fi utilizat pentru consolidarea unor deprinderi și mai ales pentru dezvoltarea calităților motrice.

În lecția de educație fizică se pot introduce și forme de autopregătire și autoconducere pe fondul unei bune discipline la nivelul clasei și cu ajutorul unor elevi-instructori special pregătiți. De asemenea, se recomandă organizarea clasei pe grupe (echipe) stabile atât pe parcursul lecțiilor cât și a desfășurării unor minicompetitii.

Concluzie: – După părerea mea, faptul ca în programa școlară este adăugat și jocul de volei , este un lucru bun, deoarece acest sport vine în ajutorul tuturor tinerilor atât pentru a-i ajuta să se dezvolte armonios , dar și pentru a-i ajuta să gândească eficent și rapid.

I.3. MODELE DE JOC INTERMEDIARE ȘI FINALE PENTRU CICLUL GIMNAZIAL

Stabilirea clară a modelului de joc constituie o cerință de bază a obținerii performanțelor la orice nivel de pregătire. El trebuie să cuprindă dispozitivele de așezare în teren la primirea și efectuarea serviciului și acțiunile de bază în atac și apărare.

Modelele intermediare trebuie să fie stabilite în concordanță cu modelul final. În pregătire se va acorda atenție mărită acțiunilor de bază, acțiunile introduse suplimentar vor fi folosite pe linia pregătirii individualizate, în cazurile în care colectivul are un bun nivel de pregătire sau pentru anumiți elevi care au un grad de dezvoltare al calităților și al deprinderilor motrice mai dezvoltat, cum ar fi:

model de joc pentru clasa a VI-a – joc 4 x 4 pe teren redus – dispozitivul la primirea serviciului – trei jucători în semicerc, al patrulea la fileu. Serviciu de jos sau prin lovire de sus cu două mâini;

model de joc pentru clasa a VII-a – joc 6 x 6, fără blocaj, preluarea serviciului în formație de semicerc sau “W” cu cinci jucători, jucătorul din zona 3 lângă fileu. ”Serviciul de jos din față și din lateral este ales cu predilecție de copii cu o dezvoltare fizică redusă”. Organizarea celor trei lovituri: preluarea serviciului, ridicarea înainte și peste cap, trecerea mingii peste fileu de către jucătorii din zonele 2 și 4 cu o mână sau două mâini din săritură, constituie pentru jocul competițional de volei, o acțiune de joc proprie jucătorilor specializați pe postul de ridicător. Apărarea, fără blocaj, cu jucătorii din zonele 2 și 4 în urma liniei de trei metri, jucătorul din zona 6 avansat spre mijlocul terenului, extremele din linia a doua mai retrase.

model de joc pentru clasa a VIII-a (model final pentru ciclul gimnazial) – joc 6 x 6 cu blocaj individual la corespondent și dublarea blocajului de către jucătorul cel mai apropiat. Preluarea serviciului în cinci jucători aflați în formație de “W”, cu jucătorul din zona 2 lângă fileu (ridicător). Serviciul de sus din față. Organizarea celor trei lovituri: preluarea serviciului spre ridicător în zona 2, ridicarea înainte scurtă și lungă, trecerea mingii peste fileu de către jucătorii din zonele 2 și 3 cu lovitură de atac sau cu două mâini din săritură. Apărarea cu blocaj individual efectuat de jucătorul corespondent, dublat de jucătorul cel mai apropiat, cu jucătorul din zona 6 retras, jucătorii din zonele 1 și 5 așezați mai înainte și în lateral, la cca. față de fileu. La efectuarea serviciului, jucătorii din linia I așezați lângă fileu pentru blocaj. Toți jucătorii devin ridicători atunci când ajung în zona 2 și atacanți în zonele 2 și 3.

I..4. JOCURI PREGĂTITOARE

Fiecare acțiune de joc este o unitate funcțională distinct subordonată numai sarcinii parțiale de joc respective, în care toate aspectele de conținut și structură (momente de execuție) se manifestă într-un tot unitar. Jocurile pregătitoare pot fi:

– joc cu mingi aruncate peste fileu între două echipe de câte 6 jucători : se începe cu două mingi care se aruncă cu o mână sau două, concomitent din cele două terenuri. Mingea căzută în teren înseamnă punct pentru adversar. Se joacă 2-3 seturi până la 15 puncte. După fiecare set se mai introduce o minge.

– jucătorii așezați câte 6 în triunghiuri legate între ele, fiecare grupă cu trei mingi. Primul executant trimite pe rând mingile cu două mâini de sus spre jucătorul următor, imediat ce acesta a efectuat pasa anterioară. Când mingea ajunge la ultimul executant, acesta o trimite lung spre primul jucător, care continuă circuitul. Dacă se greșește nu se întrerupe exercițiul ci se continuă cu mingile care au rămas. Se poate executa și sub formă de concurs.

– joc în echipe de câte doi elevi peste fileu improvizat, pe lungimea sălii, numai cu lovire de sus a mingii, obligatoriu cu pasarea mingii între cei doi coechipieri și apoi trimiterea peste fileu. La început se pot acorda diferite derogări de la regulile jocului competițional: jucarea mingii de două ori consecutiv de același jucător, fără ca această lovitură să conteze la cele trei obligatorii sau permisiunea de a juca mingea și dacă ea a căzut odată de sol. Aspectele cheie în jocul competițional de volei reies din situațiile concrete cu care se confruntă permanent echipele și jucătorii în timpul unui joc oficial, al cărui scop este câștigarea jocului, respectiv câștigarea seturilor.

– joc în echipe de câte trei în aceleași condiții, pe lungimea sălii. La început mingea se pune în joc prin lovire cu două mâini, apoi se poate introduce serviciul de la distanța de 5 – față de fileu. Este obligatorie organizarea celor trei lovituri. Trimiterea mingii peste fileu cu două mâini, la început simplu apoi din săritură. Se punctează acțiunile care respectă aceste condiții. Se poate juca și în condiții ușurate, prin acordarea derogărilor descrise anterior.

– joc în echipe de câte trei pe jumătatea în lungime a terenului, cu serviciu, preluare, ridicare și trimiterea mingii peste fileu obligatoriu din săritură (lovitura de atac sau plasat). Se joacă contratimp, seturi de câte 4 – 5 minute.

– joc în echipe de câte patru jucîtori pe teren cu dimensiuni mai reduse, cu trei jucători pe linia de atac, fără blocaj. Nu sunt luate în considerare mingile căzute în spațiul de trei metri. La început cu mingi oferite (aruncate) din afara terenului, apoi cu serviciu.

– joc în echipe de câte șase jucători cu mingi oferite din afara terenului, cu obligativitatea organizării celor trei acțiuni: preluarea spre jucătorul din zona 2, ridicare pentru jucătorul din zona 3 sau 4, trimitere peste fileu cu lovitură de atac. La început fără blocaj, apoi se introduce blocajul individual și dublarea blocajului de către jucătorul cel mai apropiat. Rotația jucătorilor se face după 5 acțiuni.

– joc în echipe de câte șase jucători cu serviciu. Echipa care servește este dispusă în teren cu jucătorii din linia I pregătiți pentru blocaj, iar cea din apărare în dispozitiv cu cinci jucători la preluare dispuși în semicerc sau în “W” și jucătorul din zona 2 la fileu pentru a asigura ridicarea pentru atac. Fiecare echipă are dreptul la cinci servicii consecutive, indiferent de evoluția scorului. Se punctează doar acțiunile care se incadrează în modelul impus: preluarea spre jucătorul din zona 2, ridicare pentru atac, lovitura de atac din zona 3 sau 4. În apărare: blocaj individual la correspondent, dublarea blocajului de către jucătorul cel mai apropiat de aceiași linie, preluarea atacului de către jucătorii din linia a II-a, jucătorul din zona 6 retras în spatele jucătorilor din zonele 1 și 5.

CAPITOLUL II

1.2. ATACUL CA ACTIUNE A JOCULUI DE VOLEI: TEHNIC , TEORETIC , PSIHOLOGIC .

Din punctul de vedere al autorilor Croitoru Doina, Șerban Marcel și Eugen Scarlat obiectivele de referință ale atacului sunt:

realizarea acțiunilor motrice cu structuri și eforturi diferite;

integrarea procedeelor tehnice învățate în acțiunile tactice simple;

aplicarea eficientă a cunoștințelor și deprinderilor însușite în proiectarea globală a ramurilor și probelor sportive cu respectarea principalelor reguli.

Scopul principal al jocului de volei este ca jucătorii unei echipe să reușească trimiterea mingii peste fileu, în terenul de joc advers în așa fel încât adversarii să nu mai poată retrimite. Ținând seama de obiectivele de mai sus, mijlocul principal prin care se poate realiza acest lucru este elementul tehnic – lovitura de atac. Aceasta se învață și se perfecționează după o perioadă mai lungă de timp de la începerea pregătirii, fiind legată de calitățile fizice specifice și de particularitățile jucătorului. Constituie în același timp cel mai complex element în procesul de instruire și antrenament. Datorită acestui lucru, va trebui să se țină seama de părțile sale component, procesul de învățare și perfecționare fiind legat direct de acestea.

Atacul poate fi executat din prima lovitură, atunci când mingea vine direct de la adversar, peste fileu, bună de atac; din a doua lovitură din primul pas, sau pas direct și din a treia lovitură de cele mai multe ori. Toate procedeele de atac se pot executa fără elan, de pe loc și cu elan.

Lovitura de atac este cel mai complicat element tehnic din jocul de volei, care se învață după însușirea celorlalte elemente, pentru același considerent, predarea și însușiea loviturii de atac făcându-se fragmentat.

Lovitura de atac, reprezintă elementul tehnic care se perfecționează într-o anumită perioadă de timp, aflându-se în legătură strânsă cu calitățile fizice specifice fiecărui jucător. Totodată, lovitura de atac este și cel mai amplu element în procesul de instruire. În acestă situație, atacul poate fi executat din prima lovitură, în momentul în care mingea este primită direct de la adversar, bună de atac, din a doua lovitură, din pas direct sau din primul pas și din a treia lovitură, de cele mai multe ori.

Conform mișcărilor necesare executării loviturii de atac, se deosebesc mai multe componente ale acesteia: elanul, bătaia, lovirea mingii și aterizarea.

Elanul este o parte componentă a loviturii de atac și modul în care este efectuat influențează direct asupra celorlalte componente, determinându-le corectitudinea și eficacitatea. Pentru executarea loviturii de atac, avântul constă într-o succesiune de 1 – 5 pași alergători. El poate începe și din poziție fundamentală de bază. La un elan de 1-3-5 pași, înaintarea poate începe cu piciorul opus brațului îndemânatic. La un elan de 2-4 pași, înaintarea începe cu piciorul care corespunde brațului îndemânatic. Elanul trebuie făcut perpendicular sau puțin oblic față de fileu, uniform accelerat și mai energic.

Bătaia reprezintă contactul picioarelor cu solul, realizându-se astfel desprinderea și înălțarea întregului corp pe verticală. Bătaia poate fi realizată pe unul sau pe ambele picioare. Ultimul pas al elanului este puțin mai mare decât ceilalți și foarte energic, având rolul de a opri viteza de înaintare, primul contact cu solul făcându-se pe călcâi. Astfel, centrul de greutate este înapoi, brațele se duc în jos și înapoi pe lângă trunchi, acesta fiind ușor aplecat înainte. Prin flexia genunchiului piciorului de sprijin și rularea lui pe talpă, centrul de greutate se deplasează înainte (la verticală) astfel, piciorul din urmă (piciorul pendulant) se duce lângă piciorul din față, la o jumătate de talpă (bătaie prin pășire). În acest moment, se accentuează și mai mult flexia ambilor genunchi și aplecarea trunchiului în față, centrul de greutate coborând mult. În continuare se realizează extensia energică a articulațiilor, rularea pe vârfurile ambelor picioare, după care urmează desprinderea în sus, pe verticală. Din datele ce le deținem, reiese că efectuarea ultimului impuls piciorul care corespunde brațului îndemânatic, scade punctul maxim de lovire cu 6- și contribuie, totodată, la întârzierea loviturii de atac cu câteva fracțiuni de secundă.

Zborul este realizat prin întinderea energică a articulațiilor picioarelor. Este ajutat mult de mișcarea puternică și rapidă a brațelor, dinapoi-înainte-sus deasupra capului, ușor flexate din articulația coatelor. Brațul de lovire se duce mai mult în sus și înapoi, odată cu extensia ușoară a trunchiului și răsucirea lui spre partea brațului îndemânatic. În timpul zborului, picioarele se flexează ușor din articulația genunchilor favorizând ridicarea întregului corp pe vertical, menținând un echilibru favorabil. Când trăgătorul se află în punctul maxim al înălțării (săriturii), începe executarea următoarei componente, lovirea mingii.

Lovirea mingii se execută prin lovirea acesteia deasupra fileului, contactul cu mingea făcându-se scurt și rapid. Puțin timp înaintea lovirii sau concomitent cu lovirea acesteia, brațul neîndemânatic, flexat din articulația cotului, execută o tracțiune puternică de sus în jos pe lângă corp, ajutând în acest fel ca mișcarea de răsucire a trunchiului să fie mai energică, iar forța de lovire a acesteia să crească. În drumul sau spre lovirea mingii, brațul îndemânatic este întins sau ușor flexat din articulația cotului. Palma brațului îndemânatic lovește puternic mingea, aceasta lovindu-se cu o suprafață cât mai mare a palmei având degetele într-o ușoară flexie care în afară de lovire prin diferite mișcări de răsucire a articulației pumnului sau a întregului braț, imprimă acesteia direcția de zbor dorită.

Aterizarea se produce atunci când are loc contactul cu solul, acesta realizându-se succesiv: vârf, talpă, călcâi, pe ambele picioare odată, apropiate sau ușor depărtate. După contactul complet cu solul, articulațiile picioarelor se flexează ușor, făcând ca aterizarea să fie cât mai elastică. Brațele sunt relaxate pe lângă trunchi, jucătorul luând imediat poziția fundamentală de bază, intrând astfel mai repede în joc.

În afara acestor cerințe, valabile pentru toate procedeele tehnice ale loviturii de atac, mai sunt de specificat pentru fiecare procedeu tehnic în parte, următoarele elemente:

a. lovitura de atac prin rotarea brațului;

b. lovitura de atac pe culoar;

c. lovitura de atac din blocaj afară;

d. lovitura de atac pe diagonală;

e. lovitura de atac plasată;

f. lovitura de atac din pasă în urcare;

g. lovitura de atac din pasă întinsă.

Orice acțiune care direcționează mingea înspre spațiul de joc advers, cu excepția serviciului și blocajului, este considerată o lovitură de atac. În timpul loviturii de atac este permisă “plasarea” mingii numai dacă execuția este clară și mingea nu este prinsă sau aruncată.

O lovitură de atac este efectivă în momentul când mingea a depășit în întregime planul vertical al fileului sau a fost atinsă de un adversar.

RESTRICȚII ALE LOVITURII DE ATAC

Un jucător din linia întâi poate efectua o lovitură de atac la orice înălțime, cu condiția ca acel contact cu mingea să fi avut loc în interiorul propriului său spațiu de joc.

Un jucător din linia a doua, aflat în spatele liniei de atac, poate efectua o lovitură de atac de la orie înălțime: în momentul săriturii sale, talpa piciorului (picioarelor) jucătorului nu trebuie nici să atingă și nici să depășească linia de atac; după ce a lovit mingea, el poate să revină pe sol în interiorul zonei de atac.

Un jucător din linia a doua, aflat în zona de atac, poate de asemenea realiza un atac efectiv dacă, în momentul contactgului, mingea nu se află în totalitate deasupra marginii superioare a fileului. Nici unui jucător nu i se permite să realizeze un atac efectiv asupra serviciului advers, atunci când mingea este în zona de atac și în întregime deasupra marginii superioare a fileului.

GREȘELI ALE LOVITURII DE ATAC

“Vorbind de greșelile care survin în procesul învățării loviturii de atac, acestea îmbracă două aspecte, și anume: greșeli de ordin general (elanul este terminat cu piciorul care corespunde brațului de lovire, de exemplu, pentru dreptaci, ultimul este piciorul drept), care se comit indiferent de procedeul executat sau situația de joc și greșeli specifice unui anumit procedeu sau moment al loviturii de atac.”

Un jucător lovește mingea în spațiul de joc al echipei adverse.

Un jucător trimite mingea afară, iar un jucător din linia a doua, aflat în zona de atac, execută un atac efectiv atunci când mingea este situată în întregime deasupra marginii superioare a fileului.

Un jucător execută un atac efectiv asupra serviciului advers, când mingea este în zona de atac și în întregime desupra marginii superioare a fileului.

Un jucător execută un atac efectiv asupra unei mingi aflată în totalitate deasupra marginii superioare a fileului, iar ea este provenită dintr-un pas în degete al libero-ului aflat în zona de atac.

I.3 ASPECTE BIOLOGICE, PSIHOLOGICE ȘI SOCIALE ALE ELEVILOR DE CICLU GIMNAZIAL

Pregătirea psihologică reprezintă un important proces ritmic și continuu în cadrul orelor de educație fizică și sport. Acestă pregătire constă în punerea în aplicare a unor mijloace și metode cu privire la antrenarea unor funcții psihice interesând specificul voleiului. În ceea ce privește elevii, această componentă psihologică este efectuată de către un profesor, putându-se vorbi mai degrabă de o pregătire psiho-pedagogică decât de una psihologică.

În cadrul lecțiilor, pregărirea psihologică este esențială, rolul acesteia constând în acumularea deprinderilor, a conduitelor psihice transferabile în sistemul competițional și social. Din punctul de vedere al autorilor Croitoru Doina și Șerban Marcel aceasta implică respectarea unor cerințe de bază, precum:

respectarea particularităților psihopedagogice de vârstă și individuale;

subordonarea tipului propriu-zis de personalitate a profesorului cerințelor impuse de lecțiile de educație fizică.

Respectarea acestor particularități individuale presupune și cunoașterea unor aspecte importante, precum:

tipul temperamental al fiecărui elev;

gradul de rezistență nervoasă;

calitatea și limitele atenției;

gradul de dezvoltare al inteligenței;

climatul familial;

gradul de adaptare socială, în general, dar și la grupul sportiv;

motivația dominantă pentru acest sport.

Pentru o participare activă și conștientă, pentru o cunoaștere mai bună a colectivului de elevi, cât și pentru crearea unui climat de colaborare între profesor și clasă este de preferat ca elevii să-și spună punctul de vedere în ceea ce privește desfășurarea activităților specifice.

În cazul copiilor care provin din medii traumatizante, prezentând un dezechilibru afectiv care poate fi amplificat pe fondul stresant al activității școlare, profesorul trebuie să cunoască cât mai în amănunt relațiile afective dintre membrii unei clase, pentru a înțelege că unele eșecuri pot apărea datorită unei stări conflictuale acute sau de dată mai recentă, dar care este permanentizată.

În cadrul jocului de volei, ca urmare a efortului de concentrare a atenției în condiții de mare mobilitate și rezistență nervoasă, există fluctuații ale randamentului psihic, care pot fi: individuale sau de grup. Aceste fluctuații duc la conflicte psihice care se manifestă, de cele mai multe ori prin impulsivitate, agitație, nervozitate și risipă de energie. În aceste condiții echipa poate ceda datorită acestor fenomene psihice generate de: blocarea concentrării atenției, reducerea creativității și a clarității gândirii, slăbirea autocontrolului, alterarea tehnicii de lovire a mingii.

În ciuda acestui fapt este recomandabil ca pregătirea psihologică în cazul unei competiții să nu fie prea intensă, deoarece elevul va manifesta preocupare, atât în mod conștient cât și subconștient, iar pe de altă parte mobilizarea precompetițională prea intensă îl va determina pe acesta să treacă printr-o stare de supraîncordare, care îi va submina potențialul.

În ceea ce privește efortul competitiv, practica dovedește că latura cea mai descoperită în planul biologic al elevului este cea subiectivă, neuropsihică, latură insificient înțeleasă și modelată de elevi și profesori.

În domeniul afectiv, pregătirea psihică înseamnă dezvoltarea motivației pentru performanță, a deprinderilor de control a emoțiilor negative și anxietății, a capacității de a acționa corect în situații dificile și în condiții de stres, a capacității de cooperare și ajutor reciproc cu colegii de echipă; cultivarea conceptului de fair-play; dezvoltarea sentimentelor de atașament și respect față de echipă, club, țară.

În domeniul psihomotor și sociomotor, această pregătire psihică face referire la dezvoltarea imaginii și conștiinței de sine, a ambianței spațiale și sociale, a capacității de acceptare a responsabilităților și asumare a riscului, a capacității de autoreglare a conduitelor motrice și sociomotrice.

Domeniile în care se acționează pentru pregătirea psihologică sunt constituite din componentele sistemului psihic uman. În accepțiune sistemică această pregătire trebuie să asigure o bună funcționare a subsistemelor psihice informaționale, decizionale, reglatorii, activatoare și efectorii.

CAPITOLUL III – ORGANIZAREA CERCETĂRII

3.1. SCOPUL ȘI OBIECTIVELE STUDIULUI

Prin lucrarea de față mi-am propus să studiez atent procedeul tehnic “lovitura de atac”, atât prin cunoașterea procedeelor tehnice din jocul de volei, cât și prin cunoașterea mecanismului de bază al loviturii de atac , dar și cunoașterea aspectului dominant de bază al fiecărui procedeu tehnic învățat.

3.2. IPOTEZĂ

Presupun că nivelul tehnic și de eficacitate al acțiunilor loviturii de atac în lecția de educație fizică se poate îmbunătății prin exersarea unui program de pregătire specializat care vizează această tehnică de joc.

3.3. SARCINILE STUDIULUI

Pentru realizarea studiului propus, dar și pentru a demonstra ipoteza acestei lucrări, am stabilit câteva sarcini pe care aș vrea să le îndeplinesc :

documentarea bibliografică si studierea literaturii de specialitate;

stabilirea grupei de subiecti;

probele aplicate de către subiecți în cadrul studiului de caz

înregistrarea datelor obtinute

verificarea îndeplinirii obiectivelor;

verificarea confirmării sau infirmării ipotezei;

tehno-redactarea lucrării.

3.4. LOCUL ȘI PERIOADA DESFĂȘURĂRII STUDIULUI

Pentru desfășurarea studiului de caz ,care are ca scop lovitura de atac, am ales ca și locație Liceul Voievodul Mircea din Târgoviște, fiind găzduit și îndrumat, prin bunăvoința fostului meu diriginte. Această locație cuprinde în structura sa, atât clase cu profilul vocațional –sportiv de la ciclul gimnazial, clasa a V-a, până la ciclul liceal, clasa a XII-a. Studiul lucrării de față, l-am îndreptat către clasele gimnaziale, ce au în componență două grupe:

Grupa I -“Speranțe” – Clasa a VII- a și clasa a VIII-a

Grupa II -“Minivolei” – Clasa a V- a și clasa a VI-a

Studiul efectuat s-a desfășurat în cursul anului școlar 2014-2015

S-a urmărit, atât progresul fiecărui elev în învățarea procedeului cât și consolidarea procedeului tehnic “lovitura de atac”.

3.5.METODE DE STUDIU UTILIZATE

Prima metodă de studiu ,o constituie informarea bibliografică utilizată pentru realizarea acestei lucrări. Ca in orice domeniu de activitate, si în cadrul orelor de educatie-fizica si sport , cercetarea știintifică trebuie să se afle pe primul loc, deoarece aceasta are rolul de a crește performanțele elevilor, contribuind în mod esențial la perfecționarea mijloacelor și metodelor de instruire si invatare .

Pentru alegerea temei am studiat atât materiale cu privire la pregătirea fizică în jocul de volei, precum si materiale în care erau dezbătute probleme cu privire la dezvoltarea psiho-motrică si morfo-functională a elevilor din ciclul gimnazial.

În acest sens , studierea literaturii de specialitate, dar și documentarea a reprezentat o condiție obligatorie pentru realizarea acestei lucrări .

De asemenea, am folosit Observația , o alta metodă de studiu, care a reprezentat contemplarea intenționată a unor grupe de elevi din ciclul gimnazial .

Capacitatea de observație este obligatorie în executarea acțiunilor motrice deoarece aici se recurge permanent la demonstrație prin diferite mijloace (demonstrație directă, cu mijloace intuitive).

Observația ca metodă de învațământ urmărește să le dezvolte elevilor posibilitatea de a aprecia, pe baza celor văzute, particularitățile execuției model, propriile execuții si rezultate.

În timpul observației, un rol important l-a avut atenția, posibilitatea concentrării ei asupra a ceea ce trebuie observat si a putut fi efectuata în condițiile unei atenții stabile. Deseori, dirijarea observației în funcție de obiectivul urmărit a impus concentrarea sau distribuirea atenției, de atfel specialiștii apreciind metoda , ca reprezentând o "veritabilă gimnastică a minții ".

Metoda observației mi-a fost de mare folos, deoarece mi-a permis înregistrarea elementelor generale si specifice în dinamica lor. Aceasta metodă însoteste toate celelalte metode, desfăsurându-se cu ajutorul unor instrumente de măsură să obiectiveze rezultatele găsite.

Metoda anchetei, tehnica conversației se realizează prin limbaj și se referă la dialogul permanent dintre profesor , ca și conducător al procesului instructiv-educativ și subiecți, în cazul de față elevi. Ea trebuie să se bazeze numai pe probleme specifice instruirii și presupune răspunsul subiecților/elevilor la întrebarea profesorului, un răspuns care să reflecte gradul de înțelegere a fenomenului.

Prin această metodă elevul este ajutat de către profesor nu numai să cunoască, dar si să înțeleagă, nu numai să-și fixeze un scop, dar să fie convins că-l poate atinge. Convorbirile, exemplele, conștientizarea activității, sensibilitatea afectivă prin apelul la emoții și sentimente pozitive sunt mijloace de bază ale convingerii. Un rol mare îl joacă autoritatea profesorului , priceperea și experiența pe care le are și care-l impun în ochii elevului, făcându-l să fie crezut și urmat în ceea ce recomandă.

Asistand in cadrul lectiilor la derularea acestei metode , am realizat importanta si rolul ei in educatiei .

3.6 ETAPELE ȘI ORGANIZAREA STUDIULUI

Studiul s-a desfășurat pe parcursul a două lecții, unde s-a urmărit atât pregătirea fizică a elevilor, cât și cea tehnică și tactică.

Jocul de volei în lecție și educație fizică și sport, are locul bine definit alături de celelalte jocuri sportive ca :baschet, fotbal, handbal , fiind încadrat în planificarea tematică anuală a profesorului în concordanță cu programa școlară aflată în vigoare.

Aceste lecții vor avea loc în funcție de dotarea specifică școlii (sală sport), cât și în funcție de anotimp (lipsă sală).

În cadrul lecțiilor la care am participat s-a urmărit cunoașterea și învățarea principalelor elemente și procedee tehnice din structura jocului de volei, în mod special, lovitura de atac, cât și instruirea elevilor cu noțiuni elementare ale regulamentului de joc.

În concluzie, în cadrul acestor lecții de educație fizică – volei (6-12 ore), am urmărit: învățarea fiecărui element și procedeu tehnic de bază al jocului de volei. de fiecare elev in parte si in mod special a loviturii de atac .

3.7 REZULTATE OBȚINUTE ÎN URMA STUDIULUI

Rezultate obținute în urma asistenței la lecții

Lecția I

Pregătirea fizică

dezvoltarea fizică armonioasă și creșterea capacitășii motrice generale;

dezvoltarea calităților motrice specifice cu accent atât pe viteza de reacție cât și cea de execuție;

Pregătirea tehnică

consolidarea procedeelor tehnice de bază cu accent pe deplasarea în teren;

Lecția II

Pregătirea fizică

dezvoltarea calităților motrice;

forța – viteza la membrele inferioare și superioare

dezvoltarea calităților motrice specific jocului de volei :serviciul, preluare, pasa și atacul;

Pregătirea tehnică

consolidarea atacului;

Pregătirea tactică

învățarea individuală pe posturi ale execuțiilor acțiunilor de joc în structuri specifice fiecărei acțiuni de joc în parte;

Știind că, scopul principal al jocului de volei este acela ca jucătorii unei echipe să reușească trimiterea mingii peste fileu, în terenul advers, astfel încât adversarii să nu o mai poată retrimite, mijlocul principal în realizarea acestui lucru îl reprezintă elementul tehnic lovitura de atac. Legată de calitățile fizice și de particularitățile fiecărui jucător/elev acest element tehnic se învață și se perfecționează după o perioadă mai lungă de timp de la începerea pregătirii, acesta fiind cel mai complex element de instruire și antrenament.

În prima fază, la începutul lecțiilor, lovitura de atac este un element greu de realizat, astfel s-a încercat găsirea unor mijloace de pregătire și stimulare mai eficiente, cum ar fi: exerciții fără fileu, exerciții și jocuri cu fileu mai jos.

În cadrul lecțiilor la care am participat, respectiv clasele a V –a si a VI-a / clasele a VII-a si a VIII -am urmărit ca atacul să fie executat cât mai corect, din prima lovitură, atingere, venind direct de la adversar, peste fileu, bună de atac, iar din a doua lovitură, din primul pas sau pas direct și din a treia lovitură de cele mai multe ori.

Procedeele de atac au fost executate: fără elan, de pe loc și cu elan.În mișcările de atac, necesare loviturii de atac s-au observat componentele: elanul, bătaia, zborul, lovirea mingii și aterizarea.

Din poziția fundamentală și de bază s-a executat elanul, care a constat într-o succesiune de 1-5 pași alergători. Elanul a fost făcut perpendicular față de fileu și, totodată, uniform energic și accelerat.

După executarea elanului, s-a produs bătaia , mai exact contactul pe care elevul l-a făcut cu solul. Aceasta s-a realizat atât pe unul, cât și pe ambele picioare.Centrul de greutate este astfel înapoi, iar prin flexia genunchiului piciorului de sprijin, centrul de greutate se deplasează înainte, astfel piciorul din urmă se duce la piciorul din față și se produce contacul pe toată talpa ( bătaie prin pășire).

O altă variantă a fost bătaia precedată de un pas sărit care este cea mai eficientă și corespunzătoare în executarea loviturii de atac. Am putut observa că ultimul impuls pe sol a fost realizat cu piciorul opus brațului de lovire, realizându-se astfel o înălțare și o poziționare corespunzătoare față de fileu pentru lovirea mingii. Conform datelor obținute, efectuarea ultimului impuls pe piciorul corespunzător brațului îndemânatic, scade punctul maxim de lovire cu 6-, contribuind la întârzierea loviturii de atac cu câteva secunde.

Un alt element important în realizarea jocului de volei , a fost reprezentat de zbor. În timpul zborului, un rol important l-a avut ridicarea întregului corp pe verticală și menținerea unui echilibru favorabil cu ajutorul picioarelor și a articulașiei genunchilor.

Zborul , a reprezentat întinderea energică a articulațiilor picioarelor, precum și cea a brațelor pe direcția: dinapoi – înainte- sus deasupra capului. Lovirea mingii s-a facut scurt și rapid , inainte de lovirea mingii, brațul îndemânatic a fost întins si ușor flexat din articulația cotului. În timpul lovirii, palma brațului îndemânatic a lovit puternic mingea, trunchiul a executat o flexie energică pe bazin, iar cotul s-a ridicat între cele două puncte ale pârghiei. Lovirea mingii s-a facut cu o suprafață cât mai mare a palmei, cu degetele desfăcute, acestea fiind într-o ușoară flexie si a imprimat direcția de zbor favorabilă. După lovirea mingii, s-a produs contactul cu solul, care s-a facut succesiv: vârf, talpă, călcâi. La contactul cu solul brațele cad relaxat pe lângă trunchi, iar articulațiile picioarelor se flexează ușor, astfel aterizarea fiind mai elastică, iar elevul în acest fel își ia poziția fundamentală de bază.

ÎNVĂȚAREA ȘI PERFECȚIONAREA TACTICII DE JOC

O bună desășurare a jocului de atac este determinată în primul rând de faza concretă de apărare premergătoare atacului, dar și de coordonarea și organizarea acțiunilor jucătorilor unei echipe. Astfel, organizarea atacului în cadrul lectiei jocului de volei depinde în mod direct de posibilitatea de apărare ( atât preluări din atac, cât și din serviciu). În acest mod, învățarea acestor acțiuni de atac trebuie să se afle în corelație cu învățarea acțiunilor de apărare.

În cazul în care, la învățarea combinațiilor tactice în atac se va pleca de la preluare, din atac sau din serviciu, acest considerent nu va fi greșit, această abordare fiind chiar indicată. Astfel, cea mai importantă în organizarea și continuarea jocului de volei este prima lovire a mingii.

În cazul elevilor începători, a fost necesar a se introduce în procesul de învățare unele cerințe tactice în atac, care să fie legate de organizarea jocului pe bază de trei lovituri, chiar dacă ultima nu a putut fi considerată o lovitură de atac. În acest fel, elevii, urmărind punctajul, au putut trimite mingea peste fileu din prima sau din a doua lovitură.

Primele jocuri fiind organizate în funcție de satisfacția elevilor pe baza cerințelor instruirii, au trebuit să corespundă cu posibilitățile concrete ale colectivului respectiv, ținând cont de faptul că pe diferite nivele ale instruirii pot fi organizate diferite jocuri pregătitoare, cum ar fi: cu efectiv normal sau redus, pe teren normal sau redus etc.

În organizarea jocului în atac la începători, s-a urmărit folosirea celor trei lovituri, pe terenuri normale și cu efective normale, putându-se organiza jocuri cu diferite derogări de la regulament, cum ar fi:

– executarea serviciului din teren (5- de la fileu);

– jocul cu 4-5 lovituri;

– înlocuirea serviciului printr-o pasă executată de jucătorul din zona 6 către jucătorul din zona 3;

– neaprecierea calitativă sau regulamentară a unor execuții tehnice (preluare, pasă etc.);

-înlocuirea serviciului cu aruncarea mingii peste fileu din spatele liniei de fund sau din teren;

Odată cu însușirea acestor procedee și variante, au putut fi soluționate și alte probleme legate de organizarea jocului în atac, pentru a ajunge mai târziu la învățarea primei, dar și celei mai simple combinații tactice în atac, mai exact, combinația cu pasa scurtă înainte.

Fiind orientate să soluționeze organizarea jocului în atac, aceste combinații tactice au presupus o pregătire specială a elevilor , atât în ridicători, cât și în trăgători. Această pregătire a fost necesară in obtinerea randamentului maxim al tuturor jucătorilor/ elevilor echipei . O astfel de combinație tactică în atac a fost pregătită cu întreaga echipă, inclusiv cu jucătorii/ elevii de schimb.

La început, în cazul jocului de volei, nu se recomandă învățarea multor combinații tactice, însă acelea care se învață trebuie să fie perfecționate prin însușirea unui număr cât mai mare de posibilități și variante de finalizare în condiții cât mai diferite. Numărul posibilităților și variantelor asigură combinației tactice o eficaciate maximă și o constantă ridicată a reușitelor.

Siguranța fiecărei combinații tactice poate fi mărită substanțial, din punct de vedere al ariei de aplicabilitate, prin perfecționarea continuă a tuturor aspectelor (fizic, tehnic, tactic), dar și prin cele trei lovituri care o compun: preluarea, pasa și lovitura de atac.

Pentru finalizarea tuturor paselor în jocul bilateral, jucătorii/elevii au trebuit să fie pregătiți să rezolve atacul în orice condiție. Odată cu perfecționarea loviturii de atac din pase diferite, s-a perfecționa și combinația în atac, aceasta bazandu-se strict pe aceste pase.

Procesul de învățare al unei combinații tactice a ținut seama de particularitățile fiecărui jucător/elev în parte (viteză, detentă, talie, braț îndemânatic etc.), bazându-se pe posibilitățile în perspectivă ale jucătorilor/elevilor . Astfel, învățarea unei combinații tactice solicită în afară de timp și folosirea cât mai rațională a metodelor și mijloacelor adecvate particularităților fiecărui colectiv.

Datorită acestui motiv, învățarea și perfecționarea combinațiilor tactice în atac au fost prezente în mai multe etape, cum urmează:

-repetarea și perfecționarea combinației tactice în condițiile de joc;

-pregătirea separată a procedeelor și variantelor tehnice care concură la combinația tactică respectivă;

-asamblarea procedeelor și variantelor în cadrul combinației tactice și pregătirea acesteia în condițiile apropiate jocului;

3.7.2 EXERCIȚII PENTRU ÎNVĂȚAREA LOVITURII DE ATAC APLICATE ÎN CADRUL LECȚIEI

Învățarea procedeelor de atac se face destul de greu având în vedere faptul că predarea lor trebuie să înceapă încă din primele lecții. Metodele utilizate în procesul de instruire sunt: metoda parțială și metoda globală alcătuită din : elan, bătaie, zbor și aterizare.

In cadrul lectiilor de volei l-a care am participat , pe parcursul desfasurarii acestora , elevii participanti au invatat si executat pe rand elementele componente ale loviturii de atac ,dupa cum urmeaza :

– Elanul: – S-a executat cu 2-5 pași în direcția mingii;

Acesta a fost accelerat, executat cu viteză maximă, transformând elanul orizontal în săritură pe verticală, primul pas a fost de apropiere, iar ultimul mai mare;

În timpul deplasării s-a observat cum corpul se pregătește pentru următoarea componentă: bătaia.

– Bătaia: S-a executat pe ambele picioare ,deoarece majoritatea elevilor erau începători.

Ultimul pas s-a realizat pe călcâiul opus brațului îndemânatic, fiind precedat de pasul sărit;

La contactul cu solul, am observat trunchiul aplecat înainte, piciorul opus brațului îndemânatic înainte, picioarele semiflexate, iar brațele erau duse mult înapoi;

Când a fost execută bătaia, brațele au tras energic înainte și în sus, iar picioarele împingeau cu forță în sol.

– Zborul: – Corpul și brațele elevilor erau relaxate;

S-a executat pe verticală și destu;l de înalt.

– Lovirea mingii: – Mingea a fost loveșta de sus în jos, pe direcția înainte, brațul fiind întins sau puțin flexat din articulația cotului. Umărul a ajutat la ridicarea cotului în sus și învăluirea mingii cu palma;

În momentul in care a avut loc lovirea, mingea s-a aflat deasupra capului, puțin înainte și spre brațul de lovire.

– Aterizarea: – A fost execută pe vârfurile ambelor picioare, corpul a fost orientat pe direcția atacului, si a fost echilibrată.

Pentru fiecare procedeu tehnic în parte, în afara acestor procedee tehnice ale loviturii de atac, mai sunt specifice si alte elemente .

S- a încercat pe parcursul lecțiilor și învățarea și execuția lor , astfel:

Lovitura de atac prin rotirea brațului:

Brațul elevilor executanti a fost semirelaxat în timpul rotării, iar în momentul lovirii ușor flexat;

Elanul a fost executat oblic față de fileu;

Mingea fiind lovișta prin rotarea brațului;

Acest procedeu a fost aplicat pentru mingea aflata la o distanță mai mare de fileu.

Lovitura de atac pe culoar:

Cand mingea era prea aproape de fileu, a fost lovita printr-o mișcare rapidă, din articulația pumnului, avand grija totodata ca brațul sa fie retras pentru a nu atinge fileul;

In acest caz ,elanul a fost executat perpendicular pe fileu.

Lovitura de atac din blocaj afară:

Mișcarea in cazul acestei lovituri a fost executată scurt și în viteză, din interior spre exterior si s-a urmărit “ștergerea” blocajului;

La lovirea mingii, elevii executanti au articulația pumnului semirelaxată.

Lovitura de atac pe diagonală:

Corpul este orientat pe diagonala terenului, în aer;

Cu cât mingea este mai apropiată de fileu, cu atât palma este orientată mai mult spre terenul propriu;

După executarea lovirii, brațul cade liber în jos.

Lovitura de atac plasată:

Mingea se lovește scurt, având brațul ușor flexat;
S-a urmărit cu atenție zona unde urmează să plasăm mingea;

Lovitura de atac din pasă în urcare:

Traiectoria pasei este mică și joasă;

Săritura se execută înaintea primirii pasei.

Lovitura de atac din pasă întinsă:

Traiectoria pasei este lungă și întinsă, astfel mingea se întâlnește cu jucătorul care execută atacul, în momentul săriturii maxime.

3.7.3 SUBIECȚII STUDIULUI DE CAZ

Ca subiecți ai studiului, am ales elevii claselor a VII-a și a VIII-a din grupa „Speranțe”, cât și elevii claselor a V-a și a VI-a din grupa “Minivolei” din anul școlar 2014-2015 ai Liceului Voievodul Mircea din Târgoviște.

3.7.4 PROBELE

Proba nr.1

Alergarea de viteză – s-a efectuat pe distanța de . Pentru compararea rezultatelor s-a utilizat viteza de deplasare exprimată în m/s.

Proba nr.2

Săritura în lungime de pe loc – evidențiază forța membrelor inferioare și coordonarea membrelor superioare cu cele inferioare. S-au executat două sărituri , luandu-se în considerare cea mai bună.

Proba nr.3

Mobilitatea – constă într-o îndoire a trunchiului înainte din stand pe scaun, cu brațele și genunchii întinși. Proba a testat mobilitatea articulațiilor coxo-femurale și cele ale coloanei vertebrale, ca și elasticitatea musculaturii posterioare.

Lovitura de atac reprezintă acea acțiune din jocul de volei ce se învață cu toți jucătorii din grupă. În cadrul lecției la care am participat, s-a urmărit exersarea loviturii de atac, care s-a desfășurat în paralel cu învățarea și exersarea pasei de către ridicători. Astfel, am putut observa că într-un exercițiu, când învățarea devine dominantă, ca de altfel și exersarea loviturii de atac, pasa trece pe planul secund, fiind percepută ca o preocupare în cadrul lecției.

Într-o astfel de situație, s-au stabilit câteva cerințe obligatorii pentru elevi , acestea fiind legate de execuția loviturii de atac, cerințe care au putut fi concretizate în: elan, bătaie, lovirea mingii în forță, lovirea mingii în punct maxim desupra plasei, lovirea mingii pe anumite direcții, lovirea mingii în prezența blocajului, lovirea mingii din anumite pase: scurte, înalte, joase lungi, aproape de plasă, departe de plasă etc.

Participând la lecție, am observat că trecerea la exersarea loviturii de atac peste plasă, nu permite elevilor să refuze pasa sau să trimită pasa intenționat în plasă sau afară. Astfel s-a cerut elevilor încă de la începutul lecției să încerce să trimită mingea peste plasă, fără să greșească intenționat atacul. În cadrul lecției, succesiv s-a introdus prezența blocajului pasiv .

3.7.5 Exercițiile aplicate în cadrul lecției la care am fost prezent, au fost:

-exerciții analitice simple fără minge, ce au ajutat la învățarea elanului, bătăii, zborului și imitarea lovirii mingii cu o mână de sus;

-lovirea mingii autoaruncate în sol, perete, de la 4- pentru exerciții fără prinderea mingii;

-pasă –atac-preluare, în formație de triunghi (3 la minge), accentul fiind pus pe atac;

-elan 3 pași, bătaie și lovirea mingii ținută de profesor deasupra plasei sau a mingii suspendate, pentru învățarea loviturii de atac peste plasă;

-tot pentru învățarea loviturii de atac peste plasă este exercițiul anterior, numai că mingea este aruncată de profesor;

-pentru exersarea loviturii de atac peste plasă s-au folosit exercițiile de la învățarea pasei. În aceste exerciții s-a pus accentul pe lovitura de atac, atât cerințe, cât și corectări. Nu s-au folosit exerciții în care cel care execută lovitura de atac dă, totodată și pasa

În cadrul acestor exercții, elevii atacanți s-au aflat în coloană în zona respectivă . Astfel, ridicătorul s-a află în zona sa, așa cum reiese din exercițiu, un alt elev fiind la preluare spre ridicător, iar un altul la blocaj în celalalt teren. Un elev din terenul celalalt a aruncat mingea peste plasă .

Elevii sunt dispuși 4 la 4 pe ambele părți ale terenului, doi dintre ei aflându-se în linia I și doi în linia a II-a. În prima linie, în partea dreaptă se află ridicătorul, în timp ce în linia a II-a doi elevi din fiecare teren au mai multe mingii (câte 3-4). Alternativ, pasează câte o minge spre ridicătorul de la plasă, care ridică celui de al treilea , care executa lovitura de atac în forță spre adversarul din linia a II-a. Acesta preia spre ridicătorul său, si execuția fiind reușită, continuă. În cazul unei nereușite, coechipierul din linia a II-a trimite o altă minge în joc. Astfel, se rotează după 10 execuții, inclusiv jucătorul care a trimis mingea în joc. Acest exercițiu, a fost adoptat atât pentru exersarea atacului din toate zonele, cât și pentru atac din pase diferite, ridicătorul a putut executa atât blocajul pasiv, semiactiv, cât și activ.

În lecție , au fost organizate și jocuri școală 3 la 3 și 4 la 4 pe teren redus în lățime, cât și jocuri 6 la 6 pe teren normal. Prin serviciu, mingea este pusă în joc, fiind urmărită execuția loviturii de atac după preluarea pasei și a serviciului.

Astfel, accentul a fost transferat în aceste jocuri pe lovitura de atac, fiind asemanătoare jocurilor școală de la învățarea pasei. S-a corectat în special execuția și încadrarea loviturii de atac în fazele de joc. Pentru repetarea și favorizarea loviturii de atac, profesorul dorește să se construiască faze cu lovitura de atac, aruncând în joc a doua sau a treia minge. Astfel, s-a introdus blocajul semiactiv, individual pasiv sau activ.

Pe lângă jocurile școală, au fost organizate și jocuri cu temă, 3 la 3 sau 4 la 4, pe teren redus în lățime și 6 la 6 pe teren normal. Temele obligatorii au fost: trecerea mingii peste plasă din a treia lovitură, cu o mână de sus.

S-au fixat cerințe , percepute ca teme obligatorii, în funcție de necesitățile loviturii de atac.

Atacarea numai din pase lungi, din pase scurte, sau numai din pase peste cap;

Lovitura de atac executată numai pe diagonală, pe o anumită direcție sau numai “întors”.

Blocajul obligatoriu, dar semiactiv, pasiv sau activ;

Din săritură, mingea fiind lovită numai cu palma;

Din săritură obligatorie;

Din săritură, mingea lovită cu palma sau cu degetele (minge pusă);

Fără săritură.

Profesorul le-a oferit elevilor indicații, în urma aplicării exercițiilor:

În aceleași antrenamente, repetarea loviturii de atac în exerciții complexe, precum și în jocuri, a fost i însoțită și de execuții individuale, precum și de exerciții analitice pentru corectări. În același interval, unii elevi au exersat individual, iar alții au jucat , punându-se accent pe bătaia energică, după elan, orientarea brațelor în sus, cât și de lovirea mingii din punctul maxim, în funcție de posibilitățile fiecărui elev.

Au fost precizate soluții de rezolvare, în ceea ce privește jucarea mingii, în situațiile în care aceasta este ridicată greșit: departe de palsă, sub plasă etc. Nu au fost admise greșelile intenționate sau refuzul de atac pe motivul pasei greșite. Astfel, a fost introdusă exersarea loviturii de atac, precum și obținerea și informarea atacului cu prezența blocajului advers, soluțiile de rezolvare fiind: “întors” sau diagonală.

Pregătirea fizică a fost realizata cu accent pe forța-viteză, punându-se accent pe membrele inferioare și superioare.

Pasa și atacul au fost rezolvate integral la câștigarea serviciului, fiind introdus treptat în joc schimbul de zone cu ridicători în zona 2, iar ceilalți în zonele 3 și 4.

Exercițiile folosite pentru învățarea atacului au fost :

Lovirea mingii cu mâna îndemânatică spre partener – 2 elevi, față în față paralel cu fileul- ;

Lovirea mingii din săritură cu mâna îndemânatică spre partener – 2 elevi, față în față paralel cu fileul-;

Aruncarea mingii – elan – săritură – lovirea mingii peste fileu – 2 elevi de o parte și de alta a fileului- , pe toată lungimea acestuia;

Același lucru din zonele 2, 3 și 4

Atac din zonele 2, 3 și 4 cu minge aruncată de profesor;

Elan – săritură – aruncarea mingii peste fileu – formație de lucru: 2 elevi, de o parte și de cealaltă a fileului, minge de tenis-;

Același lucru, numai că utilizăm minge medicinală de diferite mărimi;

Joc 2 x 2 pe jumătate de teren cu accent pe lovitura de atac – formație de lucru: 4 elevi (2 și 2) de-o parte și de cealaltă a fileului- ;

Joc 3 x 3 pe jumătate de teren;

Atac din zonele 2, 3 ,4 din minge ridicată de profesor cu finalizare în zonele 1 și 5 ale terenului advers – atac din zona 2 spre zona 1 adversă, atac din zona 2 spre zona 5 adversă – .

3.7.6 CONCLUZII

Concluziile în urma studiului efectuat, sunt menite a aduce o modestă contribuție la generalizarea și aprofundarea acestuia, în vederea însușirii unitare și eficiente a tehnicii de joc.

Ca primă concluzie, atunci când dorești realizarea unor performanțe ridicate foarte importantă este elaborarea cât mai corectă a ipotezelor și îmbunătățirea lor continuă.

Importanța obiectivizării, raționalizării și standardizării mijloacelor de antrenament în sensul perfecționării practice a acestui proces în toate ciclurile, etapele și perioadele de pregătire.

Orientarea metodică a întregii pregătiri, importanța dezvoltării calităților motrice prin jocuri de mișcare sunt factori determinanți în sensul realizării performanțelor voleibalistelor începătoare.

Pregătirea fizică are cea mai mare importanță în realizarea performanțelor sportive și trebuie să se facă pe tot parcursul pregătirii, paralel cu învățarea, consolidarea și perfecționarea tehnicii și tacticii de joc.

Prin sport ne dobândim valori și atitudini, cum ar fi:

– responsabilitatea pentru propria sănătate și dezvoltare fizică;

– formarea spiritului competitiv;

– impunerea respectului față de reguli, parteneri, adversari, spectatori;

– disponibilitatea în vederea colaborării, inițierii și menținerii relațiilor interumane;

– optarea pentru o viață sănătoasă și echilibrată, învățând astfel să îmbinăm armonios efortul fizic cu cel intelectual, iar timpul liber să fie folosit în scop util.

BIBLIOGRAFIE

Bengeanu Constantin, Rusu Flavia, Braicu Florin (2000), Volei – teorie și metodică, Casa Cărții de Știință Cluj-Napoca

Bompa (2001), T., Teoria și metodologia antrenamentului sportive – CNFPA, București,

Colibaba-Evulet, D., Bota, I. (1998), Jocuri sportive. Teorie și metodică, Editura Aldin, București, 1998

Croitoru, Doina (2000), Volei -Editura ANEFS, București

Croitoru Doina, Șerban Marcel (2000), Volei în școală, (Editura Semne, București

Dragnea, A., Bota Aura (1999), Teoria activităților motrice-Editura Didactică și Pedagogică, București

Dragnea, A., Silvia Mate-Teodorescu (2002), Teoria sportului, Editura FEST, București

Drăgan, I.(coord) (1989), Selecția și orientarea medico-sportivă, Editura Sport-Turism, București

Epuran Mihai (2001), Psihologia sportului de performanță, Editura FEST, București

Epuran Mihai (1964), Pregătirea psihologică a sportivului,Editura U.C.F.S.

Epuran Mihai(1997), Relația dintre obiectivele pregătirii psihice a sportivilor și metodele specifice de realizare a lor, Revista Știința Sportului, nr.6

Epuran Mihai (1990)- Modelarea conduitei sportive, Editura Sport-Turism, București

Ghenadi Vasile (1984) Volei – Modelarea instruirii copiilor și juniorilor, Editura Sport-Turism, București

Ghenadi Vasile (1999), Optimizarea instruirii în Volei, Editura Plumb, Bacău

Ghenadi Vasile, Grapă Florin , Mârza Dan (1998), Volei în învățământ, Editura Plumb, Bacău

Păcuraru, A. (2002), Volei – tehnică și tactică, Editura Fundației Universitare, Galați

Pascu, D., Cojocaru, D. (2003), ,,Volei, priorități metodice, Editura Universitaria, Craiova

Rusu Flavia (2009), Jocul de volei în școală, Editura Napoca Star, Cluj-Napoca

Rusu Flavia (2004), Volei – aspecte psiho-pedagogice ale antrenamentului sportiv, Editura Napoca Star, Cluj-Napoca

Scarlat, Eugen (1976), Volei – pregătirea echipelor școlare, Editura Sport-Turism, București

Solomonov, O., Solomonov, D. (2000), Curs de metodica predării jocului de volei, Editura FRM, București

Șerban, M. (1997), Volei curs de specializare, ANEFS București

Șerban, Marcel, Hillerin, Pierre (1984), Volei. Strategie și tactică, Editura Sport-Turism, București

Balaiș Florin, Păcuraru Alexandru (1997), De la selecție la performanță, Editura Academică, Galați

Ghenadi Vasile (1984), Volei – modelarea instruirii copiilor și juniorilor, Editura Sport -Turism, București

Săvescu Iulian (2005), Proiectarea demersului didactic ție Fizică pentru clasele de liceu, Editura Aius Print, Craiova