Studiul Asupra Eficacitatii Jucatoarei DE Handbal Specializata PE Postul DE Extrema

STUDIUL ASUPRA EFICACITĂȚII

JUCĂTOAREI DE HANDBAL

SPECIALIZATĂ PE POSTUL DE

EXTREMĂ

CUPRINS

Capitolul I

1.Introducerea

2.Concepția de joc a jucatorului de handbal pe postul de extremă

3.Caracteristiceile efortului specific în jocul de handbal

Capitolul II

1.Scopul lucrării

2.Ipoteze de lucru

3.Metode și tehnici de cercetare

Capitolul III

1.Caracterul procesual al antrenamentului

2.Organizarea antrenamentului

3.Modelul de pregătire tehnico-tactică a jucatorului de handbal

specializat pe postul de extremă

4.Pregătirea fizică

5.Mijloace de acționare pentru antrenarea extremei

Capitolul IV

1.Desfășurarea cercetării

2.Înregistrarea și interpretarea datelor

3.Concluzii

Bibliografia

CAPITOLUL I

1.INTRODUCERE

Sportul de performanță are un rol determinant în societatea contemporană și aduce cu sine mutații importante în cadrul acesteia.Valoarea pe care o capată îl face să devină un bun național,îl încadrează în cultura națională.Importanța deosebită acordată sportului,mișcarii sportive,constiuie unul din factorii primordiali care au contribuit la creșterea performanței sportive. Acest fapt are implicații multiple în toate sferele mișcării sportive și realizează continuu conexiuni din cele mai variate între sport și noi domenii de activitate.

Concomitent cu reorganizarea pe baze știintifice a activitații sportive a apărut necesitatea unei noi organizări și a procesului de pregătire atât din punct de vedere al conținutului cât și a formei.Astfel volumul pregătirii a cunoscut o curbă ascendentă, pregătirea centralizată nu mai este o noutate,probandu-și eficiența la fel ca și noile forme de planificare.

Elaborarea unei noi metodologii,reactualizarea celei vechi și obiectivizarea lor, au creat posibilitatea unei utilizări mai eficiente a mijloacelor, ceea ce a avut ca rezultat firesc o creștre a randamentului procesului de pregătire.

Conștientizarea antrenamentului a devenit un mijloc eficace de progres, sportivul putând să-și aducă un substanțial aport la o mai buna pregătire a sa. Modelarea în cadrul antrenamentului a creat o noua conceție asupra modului de abordare a obiectivelor și a temelor în procesul de pregătire.

Jocul modern de handbal presupune o viteză de execuție crescută a diferitelor procedee,printr-o mobilitate rapidă a tacticii de joc printr-un atac în general foarte rapid și incisiv,printr-o apărare caracterizată prin agresivitate.În aceste condiții tehnico-tactice jocul de handbal solicită deosebit de interes organismul sportivului.Sistemul nervos,analizatorii,circulația sangelui,respirația,aparatul locomotor,glandele cu secreție internă,sudorația,etc. sunt solicitate foarte intens în numeroasele situații de joc.

Pentru a răspunde acestor solicitări , jucatorul de handbal,trebuie să aibă o înaltă capacitate functională, reglaj neuroendocrin să fie fin și prompt în reechilibrarea devierilor momentane sub efectul tendințelor și solicitărilor perturbatoare ale homeostaziei generale a organismului.

Handbalistul este un sportiv robust,bine proporționat,puternic.El este supus unei pregătiri fizice generale solide, are o pregătire specifică de înalt nivel,stăpanește bine un numar mare de deprinderi motrice și stereotipuri dinamice caracteristice jocului de handbal. Cerințele jocului de handbal impun ca în selecție să se țină seama de criterii morfologice,energogenetice,biomecanice,neuropsihice.

Întrunirea acestor cerinte determină profilul morfofuncțional al jucătorilor de handbal.

Facănd referire la selecție, A.Dragnea, susține că în viitor ”vor trebui depistați indivizii purtători ai unor gene ce favorizează adaptarea specifică,selecția luxuriana –secundar trend – concretizată în creșterea accelerate a unor indici somato-funcționali.”

Jucatorul de handbal pentru a putea să răspundă solicitarilor complexe cerute de jocul modern de handbal trebuie să aibă sigurața o pregatire tehnico-tactică la un înalt nivel,bazată pe o pregătire fizică generală și specifică,la realizarea căreia să fie utilizată o bună refacere și alimentație o pregătire psihologica pentru concurs.

Handbalul de performanță cunoaște o dezvoltare fară precedent,prin lărgire a ariei de practicare, prin noile ’’supremații ’’ care domină handbalul mondial. Nivelul ridicat al performanțelor a impus profesionalismul în handbal,calendarul competițional a devenit tot mai încarcat. Metodologiile de antrenament sunt bazate pe intensitați mari și maxime ale efortului, care duc handbalistul tot mai aproape de limitele sale biologice. Handbalul de performanța nu se poate dezvolta decât printr-o întrepătrundere a factorilor biologici,psihosociali,pedagogici,manageriali.

Cunoașterea exactă a potențialului biopsihomotric individual, prin testări de laborator cu o aparatură tot mai performantă,creează posibilitatea unei stricte individualizări a procesului de pregătire cu rezultanță directă în creșterea valorii sportive,îmbunatațirea performanțelor. Toate acestea se găsesc în strânsă legatură cu un alt factor de progres,baza meterială,al carui aport la ridicarea nivelului performanțelor în handbal este evident.

Performanțele superioare ale handbaliștilor,în general al sportivilor ,sunt rezultate din combinări complexe de mulți factori.BOUCHARD ( 1986 ) consideră că factorul major care determină potențialul de excelența al sportivului este zestrat genetic, care include caracteristici antropometrci, trasături cardiovasculare moștenite , proprii ale tipilor de fibră musculară, capacitatea de progres prin antrenament. La aceasta se adaugă starea de sanătate , statusul nutrițional, cantitatea și calitatea antrenamentului care produce competențe prin găsirea unor strategii de optime de lucru.

Allmer si Paul ( 1972 ) susțin că “ structura sportivului ideal nu este rezultatul unui oarecare proces de formare , ci mai degraba un nemilos proces de selecție în rîndurile sportivilor de talent. Reușita în sportul de mare performanța aparține acestora care au o bună instruire, posedă capacitate intelectuale, capacitate de adaptare.

Obținerea performanțelor sportive în marile competiții-J.O.;C.M;C.E., au evidențiat o serie de aspecte ce caracterizează jocul de handbal actual,practicat de cele mai bune echipe din lume.

Concurență la vârf, mutațiile valorice apărute pe plan European și mondial, impin perfecționari în aspectul jocului și al antrenamentului .

Concepția de joc trebuie să stabilească cele mai portivite mijloace de luptă sportive, modalitați de acționare capabile să valorifice pe deplin disponibilitațile de performanță a sportivilor.

Tendința dominantă a jocului de handbal este rapiditatea tot mai crescută în executarea acțiunilor individuale de joc.

Contraatacul și faza a doua, au devenit pentru toate echipele de valoare una din principalele soluții de a marca goluri.Creșterea rapiditații jocului a adus la folosirea celui de-al treilea val pe contraatac, astfel că într-un timp foarte scurt toți jucătorii din apărare trec în atac. Scurtarea fazei de organizare este o modalitate de a mări viteza de joc, chiar după o combinație tactică nereușită, în scopul asigurării unei presiuni continue și constante asupra apărării.

Creșterea maiestriei tehnico-tactica individuală a jocatorilui este esențiala și în deplină concordanță și întere determinare cu viteză tot mai crescută a jocului.Urmarind ca efect, o creștere a rapiditații jocului va trebui, ca în cadrul pregătirii să dea o noua orientare pregătirii fizice și tehnice.Tehnica perfectă atât în manevrarea mingi căt și a procedeelor de mișcare în teren asigură și determină mărirea vitezei de joc.

Tehnica de simulare – fenta – ca posibilitatea tehnică a atacului de a-și depași apărătorul,trebuie să asigure în general jucatorilor îndemanarea necesară de a executa fente în mai multe direcții sau fente de aruncare.Executarea fentelor trebuie să se realizeze rapid făra să afecteze ritmul atacului.

Pentru toate posturile din echipă s-a dezvoltat și perfecționat un bagaj tehnico-tactic considerabil.Au apărut procedee și acțiuni specifice, a crescut exigența specializarii pe post.

Supraspecializarea pe post trebuie să fie completată cu specializarea aceluiași jucator pe alte 2,3 posturi .Mărirea modalitații jucătorilor pe posturi determină creșterea vitezei de joc, în înceracrea permanentă a acestora de a-și surprinde adversarul și a marca gol.

O tendință în evoluția handbalului actual de mare performanță este și variabilitatea tacticii.S-a perfecționat foarte mult raportul 1:1 cu și fară minge.

Colaborare în timpul jocului,între 2, 3 jucători poate fi decisive în rezolvarea cu succes a unor situații de joc atât pentru fazele de atac cât și pentru cele de apărare, este mult mai fexibilă, cu posibilitați de adaptare rapidă la situații noi.

Relația de colaborare în cuplu, apreciată ca nucleu fundamental a oricărei acțiune tactice,în care blocajul, pleacă din blocaj, paravanul , unu-doi, etc, sunt determinate în obținerea victoriei în jocul de handbal.

Jocul fară minge crește considerabil în importanța atât în acțiunele defavorizare a coechipierilor pentru valorificarea raportului 1:1 ; 2:2 , căt și în “acoperirea” spațiilor temporare lăsate libere de jocul avansat al apărării.

Jocul în apărare se dezvoltă atât pe plan individual cât și ca variante tactice colective.Sistemele de apărare ofensive domină tactica în apărare.

Majoritatea echipelor folosesc sistemul 3+2+1, sistem pe care îl adaptează în funcție de adversar.Sistemul 6:0 a devenit un sistem ofensiv prin acțiunile aparătorilor centrali și intermediar, de a întrerupt continuarea fazei de atac.

Adversarul trebuie urmărit,surprins și oprit să acționeze , printr-o tehnică avansată.Jocul de picioare , îmbunatațirea tehnici de alergare pe distanțe scurte va permite apăratorului să exercite o apărare agresivă și să oprească actiunile jucatorilor cu sau făra minge.O caracteristică a jocului de handbal apare și din modificarea foarte rapidă a sistemului de apărare, în funcție de situațiile de joc , scor, timp de joc, chiar și în cadrul aceleiași faze de atac al adversarului.

Suprafața de acționare și mișcarea fiecarui aparator s-a mărit considerabil.

Contactul direct cu adversarul este aproape permanent , suficient de aspru și în forță, la limitele premise de regulament.Bagajul de cunoștințe tehnico-tactice a crescutarul și a marca gol.

O tendință în evoluția handbalului actual de mare performanță este și variabilitatea tacticii.S-a perfecționat foarte mult raportul 1:1 cu și fară minge.

Colaborare în timpul jocului,între 2, 3 jucători poate fi decisive în rezolvarea cu succes a unor situații de joc atât pentru fazele de atac cât și pentru cele de apărare, este mult mai fexibilă, cu posibilitați de adaptare rapidă la situații noi.

Relația de colaborare în cuplu, apreciată ca nucleu fundamental a oricărei acțiune tactice,în care blocajul, pleacă din blocaj, paravanul , unu-doi, etc, sunt determinate în obținerea victoriei în jocul de handbal.

Jocul fară minge crește considerabil în importanța atât în acțiunele defavorizare a coechipierilor pentru valorificarea raportului 1:1 ; 2:2 , căt și în “acoperirea” spațiilor temporare lăsate libere de jocul avansat al apărării.

Jocul în apărare se dezvoltă atât pe plan individual cât și ca variante tactice colective.Sistemele de apărare ofensive domină tactica în apărare.

Majoritatea echipelor folosesc sistemul 3+2+1, sistem pe care îl adaptează în funcție de adversar.Sistemul 6:0 a devenit un sistem ofensiv prin acțiunile aparătorilor centrali și intermediar, de a întrerupt continuarea fazei de atac.

Adversarul trebuie urmărit,surprins și oprit să acționeze , printr-o tehnică avansată.Jocul de picioare , îmbunatațirea tehnici de alergare pe distanțe scurte va permite apăratorului să exercite o apărare agresivă și să oprească actiunile jucatorilor cu sau făra minge.O caracteristică a jocului de handbal apare și din modificarea foarte rapidă a sistemului de apărare, în funcție de situațiile de joc , scor, timp de joc, chiar și în cadrul aceleiași faze de atac al adversarului.

Suprafața de acționare și mișcarea fiecarui aparator s-a mărit considerabil.

Contactul direct cu adversarul este aproape permanent , suficient de aspru și în forță, la limitele premise de regulament.Bagajul de cunoștințe tehnico-tactice a crescut foarte mult. Apăratorii sunt în permanență mișcare, luptă ,solicitați fizic și psihic, efortul depus de aceștia în timpul jocului a crescut considerabil.

Jucatorul în apărare trebuie să-și păstreze în mod activ poziția în sistemul defensiv și să îndeplinească cu exactitate sarcinile colective.El trebuie să acopere distanțele care pot servi drept traiectorii ale mingii între jucătorii din atac.

În fața atacantului aflat în posesia mingi , în zonă , într-o situație periculoasă pentru apărare,trebuie realizată superioritatea numerică .

Jocul din apărare trebuie să se bazeze pe intenție și varietate de acțiune, în funcție de situațiile de joc.

Varietatea apărarii determină creativitatea atacului și ambele contribuie la progresul și tendințele în dezvoltarea jocului modern de handbal.

Pregătirea teoretică și pregătirea psihică a jucatorilor sunt factori ai antrenamentului care trebuie reconsiderați în pregatirea actuala a jucatorilor de handbal.

2.CONCEPȚIA DE JOC A JUCATORILORULUI DE HANDBAL PE POSTUL DE EXTREMĂ

Jocul modern de handbal presupune biotipuri somatice deosebite care actionează într-un ritm rapid atac-apărare, unde să impună din punct de vedere motric viteză-forța cu apartenență, cu îndemanarea și forța de aruncare la poartă.

Pentru a face față unor asemenea cerințe biologice , jocul de handbal solicită jucatorilor de handbal calitați fizice ( viteză, forță , anduranță,detentă etc.) și psihic deosebit ( capacitate de concentrare. Rezistență la stres, coordonare vizuală de decizie rapidă și eficiență în situații neprevazute, integrare psiho-afectivă și socială în echipă .

În jocul de handbal extrema are un rol bine determinat în cadrul atacului.

Ea trebuie să fie un jucator rapid cu o bună îndemanare în mânuirea mingii, să poată executa în condiții de viteză și siguranță conducerea mingii să participe la combinații cu interul,pivotal sau centrul.El trebuie să cunoască diferite procedee de aruncare la poartă ,să aiba un aport de 25-30 % din golurile marcate de propria echipă.

În concepția actuala de joc , rolul extremei s-a mărit considerabil prin creșterea eficacității pe acest post , datorită creșterii vitezei de joc, a perfecționarii aruncărilor la poartă și a apariției unor procedee și acțiuni specifice.

Extremele de evaluare cunoscute și executate foarte bine pe langă procedele de aruncare așa zise și unele specifice:

aruncarea cu mărire foarte mare a unghiului de aruncare și aterizarea așa zise și unele specifice;

aruncare cu bolta peste portar;

aruncare cu pămantul și efecte de ocolire;

aruncări din plutire pe contră –fentă;

aruncări liftate;

aruncări “ aeriene” ( prinderea și aruncarea din săritura de deasupra semicercului .

Majoritatea jucatorilor de pe extremă, vin la învaluire și aruncă de la 9- , sau pătrund la semicerc și acționează ca un veritabil pivot.De asemenea extremele și-au perfecționat în bună masură jocul fără minge, mai ales prin pătrunderi fără minge , în spațiul dintre apăratorii lateral și intermediate și centru.

Cu prioritate pentru extreme revine sarcina rezolvării contraatacului și participarei active la desfășurarea fazei a II-a.

Pentru postul de extremă Federatia Română de Handbal a stabilit modul somatic și modelul motric.

Profilul morfofuncțional al jucatorului extremă

Profilul motric al jucatorului pe postul de extremă

2.CARACTERISTICILE EFORTULUI ÎN JOCUL DE HANDBAL

Dinamica efortului este dată de raportul stabilit între volumul, intensitatea și complexitatea efortului, la care este supus sportivul în activitatea de pregătire și competiție.

Conducerea controlată a dinamicii efortului începe cu analiza gradului de complexitate a stării motrice a jocului care provoacă diferite tipuri de solicitare a organismului sportivului .Se continuă cu indentificarea volumului și a intensitații acestor solicitări.Acești parametrii de solicitare sunt dirijați pe traseul ciclu-antrenament,competiție refacere.

Indicatorii de volum ai efortului ajută la stabilirea “ salutului colectiv”, formarea reprezentărilor și stereotipurilor dinamice , supraînvațarea deprinderilor tehnico-tactice, analogie și modularea procesului de pregătire, avându-se în vedere modelul de joc.

Cunoașterea, aplicarea stimulilor de intensitate optimă, măsurarea acestei intensitați și modificarea acesteia, este obligatoriu în cadrul procesului de pregătire.Aceste opțiuni sunt astazi controlate cu ajutorul aprobării electronice-telemetrice, video.Majoritatea antrenorilor măsoara, realizează și dirijază intensitatea efortului cu ajutorul fregvenței cardiace și respiratorii.

Valoarea acestor parametri funcționali ne dă posibilitatea de a aprecia corect intensitatea și de a aprecia indirect natura efortului,durata efortului,, densitatea efortului, durata refacerii.

Compexitatea efortului este determinată de structura mortică a jocului și de solicitarea polivalentă a organismului.

În acest mod ce trei parametrii ai efortului devin pârghii de reglare a dinamici efortului.

Metoda exercițiilor standardizate presupune cunoașterea prealabilă a mărimii solicitării fiecărui exercițiu de pregătire în parte raportat la un anumit nivel de pregătire a sportivului.Mărimea solicitării este apreciată cu ajutorul valorii FC pe care o transformă în puncte după formula: S=(Te x L )/T unde Te= durata unui exercițiu E=suma punctelor T= durata antrenamentului.

Standardizarea mijloacelor de antrenament și transformarea intensitații solicitărilor în puncte este o alta metoda de conducere controlată a dinamicii efortului.

Scara de evaluare trebuie să țină seama de numarul exercițiilor , de numarul punctelor , durata antrenamentului, dar și de raportul dintre timpul de lucru efectiv și timpul didactic acordat solictării-densitatea antrenamentului.

Influența efortului fizic depinde de natura exercitiilor folosite, de intensitatea cu care sunt executate , de durata lor , de timpul, de numarul de repetări și de timpul de odihnă dintre serii.

Numarul mai mare sau mai mic care participă la exerciții,schimbă , de asemenea, timpul legat de prelungirea sau scurtarea pauzelor dintre repetări.

Coroborând răspunsul dat de diverse și sisteme la examinări în repaus și mai ales în efort, se poate aprecia gradul în care sportivul a determinat acumulări fiziologice. Se determină astfel măsura în care stimulii reprezentați de solicitările etapei precedente au fost utili, optimali sau dimpotrivă indiferenți,permițând medicului să facă recomandari metodice de optimizare a viitoarelor antrenamente.

Pregătirea sportivă reprezintă de fapt un lung proces de acumulari cantitative și calitative ale organismului, în urma căruia sportivul poate să realize cele mai înalte preformanțe fizice.Este știut că nu orice stimul poate produce modificările necesare editării formei sportive, precum nu toți sportivii răspund în același mod la același stimuli.În planificarea efortului se va ține seama de planificarea judicioasă și strict individuală a volumului și intensitații efortului în diferite etape de pregătire.

La examinări succesive, pe întreg parcursul unui plan de pregătire anual, se poate aprecia efectele antrenamentului asupra capacitații de efort a sportivului,care se raportează neaparat la etapa respectivă de pregatire și la data obiectivului principal competiționala al sezonului.Pe baza probelor funcționale cardiorespiratorii , examenul EKG , de răspuns și de efort, curba greutații și compoziția corporală, calitațile psihomotrice, simptomele subiective, se pot aprecia dacă sportivul se găsește în stare de antrenament superioră sau chiar în formă sportivă.Se poate observa eventualele stări de oboseala acută,suprasolicitare, surmenaj,supraantrenament, se pot face prognoze asupra rezultatelor biologice de performanță.În cazul în care puterea aeroba este scazută , se va pune accentul pe creșterea acesteia prin pregătire fizică generală cu volum mare, la fegvența cardiacă de 150-170b/min.

Când puterea aerobă este bună ,dar însoțită de o putere anaerobă slabă, existând însă suportul funcțional necesar,se indică creșterea puterii anaerobe prin mărirea intensitații efortului și reducerea selectivă a volumului.Acest lucru se realizează prin antenament cu intervale.Dacă atât puterea aerobă , cât și cea anaerobă sunt slabe, se recomandă în primul rând să se sporească volumul efortului în vedera creșterii puterii aerobe,după care,să se sporească volumul efortului în vedera creșterii puterii aerobe,după care , într-un stadium ulterior,când puterea aerobă ajunge la nivelul cerințelor,se scade treptat volumul și se crește intensitatea , pentru a se realiza o mărire consecutivă a puteri anaerobe.Când obiectivul pentru care ne pregătim este apropiat se isistă creșterea intensitații,în felul acesta se obține o putere aerobă, o creștere oarecare a capacitații aerobe și se grăbește o intrare în forțată în forme sportive.

Când atât puterea aerobă,cât și cea anaerobă sunt bune, la nivelul parametrilor urmărți, ceilalți indicatori de semenea buni, se poate aprecia că s-a instalat forma sportivă și că randamentul sportivului să fi foarte bun. O atenție deosebita trebuie să acorde refacerii și mijloacelor de reface, între cheltuielile de energie din efort ,între refacere și antremanent trebuie să existe un echilibru optim.

Orientarea efortului și dezvoltarea capacitații de efort sunt determinate de capacitațiile ce urmează a fi dezvoltate:forță,viteză,rezistență,disponibilități anaerobe sau aerobe.

Volumul și intensitatea efortului ca și durată și densitate să joace un rol deosebit de important în creșterea capacitații de efort în antrenament . Pentru stabilirea valorii și limitele volumului efortului în creșterea capacitații de efort aerob, cercetările efectuate au arătat ca un volum mai mare de efort nu crește semnificativ capacitatea de efort aerob.VO2 max. și volumul cardiac, parametrii expresivi ai acestei capacitate, nu se modifică prea mult prin antrenamentele cu un volum mai mare de lucreu,deoarece intensitatea este mică. În cadrul acestor antrenamente , valorea medie a consumului energetic rămane sub 50% din VO2 max. al sportivului, iar fregvența cardiacă nu depasește în genral 120-130p/min.

În cea ce privește capacitatea de efort anaerob,volumul mare de efort scade capacitatea de efort anaerob.

În antrenamentele în care nu se realizează un efort de volum mare și intensitate mica ,nu se obțin creșteri marcate ale capacități de efort aerob.Un astfel de antrenament caracterizează perioada pregătitoare.Micșorând volumul efortului și crescând intensitatea s-au obținut rezultate foarte bune.

Efortul care reprezintă o solicitare de 90% din posibilitațile maxime ale subiectului determină creșteri ale capacitații de efort de 3,5 ori mai mare decât cele obținute prin solicitari de 60 % . Efortul cu solicitare de 60% a crescut capacitatea de efort aerob de 5,4 ori mai mult decât cele cu solicitare 30%.

Antrenamentul cu solicitari de 90% din posibilitatea maximă a dus la cele mai mari creșteri ale capacitații de efort aerob,deși timpul de lucreu a fost cu 1/3 mai mic decât antrenamentul cu 60% și de doua ori mai scurt decât în antrenamentul cu solicitare de 30 %.

Holmann susține că eforturile care ridică fregvența cardiacă pânâ la 120-130p/min., nu determină creșteri ale capacitații de efort aerob, fregvența cardiacă optimă pentru obținerea creșterii semnificative ale VO2 max. și a volumului cardiac este de 15-160p/min.,cu limita superioară 180p/min.

Totuși intensitatea efortului nu trebuie să fie prea ridicată ( efort maximal ) deoarece atunci efortul se desfașoară în condiții anaerobe și nu produce modificării morfo-funcționale care să ducă la creșterea capacitații de efort aerob.Practica și cercetarile experiment ele au dovedit că intensitatea optimă a eforturilor pentru creșterea capacitații de efort aerob este aceea care ridică VO2 în jurul la 70% din VO2 max. al subiectuilui , fregvența cardiacă la 160p/min si lactacidemia la 4 mmol-pragul aerob-anaerob.

Pentru eforturile aerobe, mai ales cele alacticide, obținerea performanțelor este corectă direct cu intensitatea efortului depus.Creșterea forței musculară , nu se obține decat lucrând cu intensitați de 50% și peste din forța maximă.

Intensitatea optimă de lucru în antrenament este de cca . 70% din posibilitațile maxime aerobe ale subiectului pentru creșterea capacitații de efort aerob și de 70-100% din posibilitațile maxime anaerobe ale subiectului pentru creșterea capacitații de efort anaerob.

Durata efortului are multiple implicații în creșterea capacitații de efort.

Pentru însușirea unor deprinderi tehnice sau tactice,executând cu viteză ridicată este nevoie de un numar mare de repetări, și de o durata mică a efortului.În caz contrar oboseala survine repede și împiedică efectuarea numarului de repetări necesare însușirii optime a deprinderilor.La fixarea tacticii de joc fragmentarea eforturilor în serii scurte permite menținerea unui ritm de joc foarte intens fără să se resimtă oboseala.În cadrul antrenamentului cu inerevale este indicată folosirea unor intervale scurte, cu durată de 60 sec în probele de lungă durată.Repetările de intervale cu durată de 2-3 min determină solocitari cardio respiratorii la fel de mari ca și eforturile de aceeași intensitate ,dar cu durata mai lungă.Pauzele de după fiecare repetare diminuează oboseala.

Creșterea densitații efortului este necesară deoarece s-a constatat că la valori constante ale volumului, intensitații și duratei efortului ,efectele sale diferă dacă se modifică densitatea.Prin modificarea densitații efortului se pot obține solicitări diferite ale organismului și perfecționări morfofuncțonale de diverse grade,fără modificarea celorlalți indici ai efortului.

Lecțiile de antrenament în sportul de performanță urmaresc creșterea continuă a capacitații de efort, pentru a se asigura atât posibilitatea suportării în bune condiții a unei cantitați mari de lucru la anatrenament cât mai ales realizarea și menținerea la un nivel cât mai înalt al efortului în timpul competițiilor.

Antrenamentul este orientat spre o modificare activă,planificată și sitematică care urmarește creșterea performanței sportivului.Încarcarea , solicitarea și refacerea organismului sportivului constituie factori importanți de orientare și reglare în cadrul lecțiilor de antrenament.

CAPITOLUL II

1.SCOPUL LUCRĂRII

Studiul de față își propune să analizeze importanța pregătirii sportivilor în special din punct de vedere fizic și tehnico-tactic.De asemenea își propune să evidențieze câteva din mijloacele de acționare folosite în lecțiile de antrenament și să analizeze eficiența acestora prin înregistrarea unui numar de acțiuni reușite și nereușite se poate face o apreciere obiectivă a gradului de pregătire fizică, tehnico-tactica a sportivilor.

Prin înregistrarea numarului de acțiuni nereușite și prin repetarea acestora în diferite meciuri,în condiții de adversitate, se poate interveni mai bine și mai eficient în lecțiile de antrenament prin exerciții specifice pentru ameliorarea sau chiar eliminarea acestor carențe.

2.IPOTEZELE DE LUCRU

Dacă pregatirea individuală tehnico-tactică a jucatoarelor specializate pe posturile de extremă, corespunde nivelului general de pregătire al echipei.

Dacă prin nivelul de pregătire al jucatorelor specializate pe postul de extremă se poate aprecia capacitatea de performanță a echipei.

3. METODE ȘI TEHNICI DE CERCETARE

Pentru elaborarea acestei lucrari am folosit urmatoarele metode și tehnici de cercetare:

Metoda obserției constă în urmarirea sistematică cu scopul bine precizat,

a actelor,acțiunilor și activitaților motrice ( Dragnea.A.1999 ).

Observația poate fi facută direct și indirect , prin utilizarea unor tehnici, dispozitive, aparențe.Pentru ca observarea să se facă în bune condiții se va stabili clar obiectivele în funcție de care să se elaboreze întregul program de desfășurare .Trebuie să circumscriem precis actele sau acțiunile motrice pe care presupunem că le vom întâlni.Observația se va efectua în condiții reale, normale , în lecțiile de antrenament,competiții, refacere, făcând posibilă compararea acestora cu alte date recoltate în condiții asemanatoare . Când se realizează observația formularele pe care se realizează înregistrarile trebuie să faciliteze consemnarea rapidă a acestora, dar și posibilitatea de prelucrare.

Metoda anchetei utilizează interviuri ( convorbiri ) , chestionare.Prin această metodă se vor cunoaște opiniile,motivele ,interesele, și opțiunile sportivilor.Chestionarele au o succesiune de întrebări la care subiectul va trebui să raspundă.

În aplicarea acestor metode vor trebui respectate câteva etape :

precizarea temei anchetei

alegerea subiecților

elaborarea instrumentelor de anchetă

aplicarea chestionarului

prelucrarea detelor,interpretarea rezultatelor și formarea concluziilor.

Interviul poate fi formulat cu întrebări la care subiecții răspund din timp și înformai , cu întrebări la care subiecții răspund la prima vedere sau la întrebări pe care le pune cercetatorul în funcție de răspunsurile anterioare.

Metoda calcului statistico- matematice pentru interpretarea datelor culese și calcularea indicilor urmariți

Metodele de prelucarare și interpretare a datelor cuprind procedee care valorifică rezultatele cercetării.Procedeele statistice permit deschiderea și caracterizarea pe baze obiective a diferitelor date ce reprezintă indicatorii masurați ( timpi,numar de repetări , indicatori fiziologici ).Aceste favorizează extragerea esențialului dintr-un șir de date ,dar și generalizarea la grupul care a fost investigat.Se poate calcula urmatoarele grupe de indicatori :

– parametrii de tendință care evidențiază valorile centrale și tendința acestora de a se deplasa în cadrul șirurilor ( media aritmetică, mediana, modulul )

– parametrii de dispersie sau de împrăștiere, pe baza cărora pot fi apreciat gradul de omogenitate al grupului de subiect ( abaterea medie, abaterea standard , coeficientul de variabilitate )

– evidențierea diferențelor dintre grupuri și dintre variabile prin teste de semnificație .

– procedee multifactoriale care oferă posibilitatea unor multiple analize factoriale și modelarea de structură.

– tehnici nonparametrice care nu implică nici un fel de condiții privind distribuția rezultatelor.Acestea sunt multilaterale deoarece pot fi aplicate și în cazul în care variabilele nu sunt măsurate cu precizie , cum sunt caracteristicile calitative ale mișcarilor.

Metoda grafică presupune un sistem de regului ce trebuie respectate pentru a vizualiza și a prezenta mai sugestiv cifre, date sau indicatori calculate.Datele recoltate pot oferi sugestii în interpretare , mai ales în ceea ce privește comparațiile , desfășurarea fenomenelor în timp, analize procentuale.

Investigarea capacitatii motrice s-a realizat prin parcurgerea urmatoarelor probe de control:

alergarea de viteză 5x30m

probă tehnică – alergare 3x200m

pentasalt

aruncarea mingii de handbal

CAPITOLUL III

1.CARACTERUL PROCESUAL ANTRENAMENTULUI

Antrenamentul este un proces pedagogic desfașiurat sistematic și în continuu, gradat, de adaptare a organismului sportivului la eforturi fizice și psihice intense, determinat de participarea în competiții.

– Antrenamentul ca proces de transformare.Antrenamentul este în primul rând un proces de transformare, care se desfașoară orientat planificat,sistematic și pe termen lung. Această transformare are doua componente: performanța și structura performanței.Transformarea performanței conține îmbunatațirea- preponderant cantitativă – a potențialului individual de performanță sportivă; produsul antrenamentului și performanța sportive complexă, care de regulă , se manifestă în competiție.Antrenamentul provoacă,în multe moduri acest proces de transformare, de care el terbuie să țină cont.Intervențiile din antrenament acționează diferențiat pe diferite niveluri valorice- trebuind astfel să fie adaptate la performanța transformată.Transformarea structurii performanței înseamnă că factorii,elementele determinate ale performanței ( cei 4A ai performanței M.Epuran- 20, pag .38) , “componentele performanței sportive “ ( Letzelterl 978) sunt cântarite diferențiat pe durata creșterii rezultatelor.Prin structura se întelege “ totalitatea relațiilor între elementele unui sistem , ca organizare internă a parților unui întreg “ ( Schnabell986 ). Această structură este o unitate dinamică, la care performanța sportivă complexă este determinată nu numai prin suma parților individuale , ci și prin conlucrarea optimă între acestea.

– Antrenamentul ca proces de adaptare , conține, ca o legitate importantă în dezvoltarea spre măiestria sportivă, “fenomenul reacție complexe ale organismului “ (Vercoshanski 1985). Noțiunea de adaptare se folosește, de regulă, la procesele din sistemul biologic al organelor,din rândul cărora,cel mai important principiu este cel al supercompesației.Într-un sens mai larg , adaptarea este valabilă pentru toate situațiile și realitațile care sunt în relație cu antrenamentul și cu competiția.În sens mai restrâns, “adaptarea condiționată de mișcare determină o schimbare conformă cu cerințele, pe termen mediu sau scurt, oricând reversibilă în structura și funcționare fiziologică , și unde poate fi diferențiată o formă acută reglatoare și o formă epigenetică de durată (Israel 1988).

În ultimul timp “ aspectele biologice” deci și adaptarea au dobândit o importanță deosebită, cea ce i-a determinat pe Tschiene (1991) sa afirme: “ Acțiunea sportivă,împreună cu rezultatul ei, este percepută ca un sistem funcțional de mișcare,prin care se întărește aspectul biologic al antrenamentului.

Prin această, adaptare ajunge în primul plan al tuturor reflecțiilor, ceea ce poate fi explicat și prin avantajul ei ca prognoză de măsuri și procese.În centrul atenției stau, în special:scopurile adaptării, viteza și perfecționarea tehnică dar și creșterea potențialului motric în cadrul adaptării pe termen lung în concordanță cu legitățile biologice ( Tschiene 1993).

-Antrenamentul ca proces de specializare.Antrenamentul sportiv, se caracterizează printr-o mare specificitate, de “ specializare morfo-funcțională a organismului “(Vercoshanski 1985 )Principiul specializării face trimitere și asupra obiectului exercițiului sportiv, este o condiție obiectivă necesară, care este efectuată ținandu-se cont de aptitudinea individuală” și care permite sportivului dezvoltarea deplină a potențialului sau prin antrenament (Matveev 1981)Specializarea este în relație cu principiul individualizării,neexcluzând nici principiul generalitații,unitate a pregătirii generale și speciale a sportivului și nici pe cel al multilateritații.(Joch 1993).Multilateralitatea și specializarea aprofundată sunt determinate în obținerea performanței sportive.

-Antrenamentul ca proces de comandă.Calea spre performanță sportivă maximă este acea spre îmbunatațirea conformă cu scopul propus al performanței este un proces planificat denumit și “proces de comandă a antrenamentului sau a performanței ( Grosserl986).Prin comandă întelegându-se planificarea pe termen lung a performanței.În cea mai generală formulare comanda, în antrenamentul sportiv,se referă la transformarile active planificate și orientate spre scop,prin care un sportiv trece din “ starea în “starea .În acest sens dirijarea antrenamentului trebuie să se bazeze pe un model interactiv,”care permite cunoașterea practică, decizia intuitivă și acționarea orientate în funcție de structurile regulamentului” (Hangedorn,1987).Strategia antrenamentului sportiv de performanță pornește de la modul competiției de mare amploare pentru care vor fi pregătiți sportivi selectionați pe baza programelor și planurilor special elaborate.Procesul de pregătire se prezintă ca un sistem complet,a cărui perfecționare logică este condiționată de strânsa legatura cu activitatea competițională și de refacere a capacitații de efort.

Abordarea antrenamentului ca un sistem didactic creează condiții adecvate de analizare,precizeare ,intervenție asupra factorilor care condiționează performanța sportivă.Elementele sistemului sunt diferite ca structură și funcții,sunt legate de substanța,energie și informații,depind unele de altele și funcționează în vederea realizării unui obiectiv comun.Sistemul are capacitatea de a fi reglat și a se autoregleză pentru a menține starea de echilibru dinamic și de funcționare optimă pe baza de feed-back.Expresia generală a antrenamentului sportiv tratată ca sistem didactic cuprinde elementele:

antrenor și echipă de specialiști

programul-exerciții,mijloace metode tehnologii de lucru

sportivul,echipa

rezultatele verificate periodic

cotele modelului de referință ( conținut-indicatori pe componentele pregătirii și de rezultatul competițional )

rezultatul obținut de sportive la ieșirea din sistem, care poate fi egal sau peste cotele modelului etalon

program nou decorecție

Elementele A,B,C,D,E,F, din sistemul dinamic pot fi supuse unei asemenea analize în urma căreia se poate localiza,în structura proprie fiecarui element,natural și influențele factorilor frenatori.Se obțin diagrame critice pe elemente ,iar prin însemnarea lor se poate realiza o diagrama de mare precizie și eficiență.

Cele mai complete diagrame de eficiență se obțin în urma analizei prestației sportivului sau echipei în competiție.

2.ORGANIZAREA ANTRENAMENTULUI

Antrenamentul sportiv este un proces linear al creșterii performanței.

Principiul progresului,raportat la indicii efortului,prin intensitate ,densitate,volum, complexitate și durata stimulului cuprinde mai mult o permanență adaptare dinamică, pe de o parte, performanța și potențialul de performanță și pe de alta parte, efortul de antrenament și capacitatea de a suporta acest efort.

Structura antrenamentului constă în integrarea diferitelor sale componente într-un proces coerent care îi asigură unitatea.Complexitatea adaptătilor și necesitatea alternării fazelor de lucru intens, cu fazele de refacere oblige la organizarea antrenamentului în unitațile înlănțuite și în grupe de unitați care să respecte etapele cele mai importante ale adaptării.Se ajunge astfel să se deosebească mai multe perioade de pregătire cu durată diferită în programare și periodizarea antrenamentului.Colibaba.d.e. și Bota.T.-8,pag 222- consideră că sunt cinci cicluri de pregătire și concurs determinate de calendarul competițional,sistemul competițional,nivelul de pregătire al sportivilor ,etc.

Acestea sunt: ciclul foarte lung de antrenament cu durată de 8-12 ani care implică 2-3 cicluri olimpice:ciclul lung de antrenament de 2-4 ani; macrociclul, mezociclul si microciclu.

Macrociclul este alcătuit în mod obijnuit din trei perioade distincte: pregătirea ,competițională, tranziție.Perioada pregătitoare are drept obiectiv dezvoltarea capacitaților sportivului,de a suporta încărcări mari de lucru pentru a-i permite să facă față exigențelor antrenamentului și competiției .

Ea se împarte în doua mari etape :

– o etapa de pregătire fundamentală

– o etapa de pregătire specifică.

Etapa de pregătire fundamentală se caracterizează printr-o predominanță netă a exercițiilor cu caracțe general,cu o creștere progresivă a cantitații de lucru.Intensitatea efortului nu este foarte mare, numarul exercițiilor este redus, exercițiile tehnico-tactice păstrează un rol important în raport cu celelalte,chiar dacă au forme mai degrabă sintetice decât analitice.Toate aceste elemente vor fi accentuate în cursul etapei de pregătire specifică.În acestă perioadă se va urmari stabilirea unei legături mai stranse între calitațile fizice și cele tehnice,pentru a creea o baza stabilită a tehnici sportive.

Perioada competițională are ca obiectiv obținerea unui randament maxim prin tot ceea ce s-a construit în timpul perioadei pregătitoare,urmând apoi optimizarea prin intermediul unor exerciții intense și specifice.În această perioadă trebuie mobilizate toate energiile psihice, pe care numai competiția le poate dezvolta , o perfecționare a tehnicii, adaptare permanentă a tehnicii de joc.

Raportul dintre volumul și intensitatea efortului în antrenament ,în cele 3 perioade.

Mezociclul poate cuprinde organizarea a 2-6 săptamani de antrenament și are mai multe microcicluri.

După Berzer mezociclul este orientate spre:

o creștere relativă a încarcăturii de lucru, de la perioada de pregătire pâna la cea competițională.

o creștere relativă a încarcării specifice în raport cu încarcatura generală

o încarcatură relativă predominantă intensivă

o tehnică tot mai complicată și definită

Mulți specialiști (Colibaba.D.E., Bota.L,Dragnea.A.,N. Alexe etc.) consideră că în practică se operează cu urmatoarele tipuri de mezocicluri:

Mezociclul de angrenare, are drept scop recomandarea cu efortul relativ înterupt.

Mezociclul de bază urmarește îndeplinirea obiectivelor fundamentale și parcurgerea programului de antrenament.

Mezociclul de șlefuire are drept scop supraînvațarea unor acțiuni de joc,înlaturarea unor greșeli, dobândirea deplină a capacități de concurs.

Mezociclurile precompetiționale modelează sistemul de disputare a competiției.

Mezociclurile intermediare sunt programate între două turnee sau două meciuri.

Microciclurile reprezintă una din unitațile fundamentale ale antrenamentului.Numarul unitaților de antrenament ale unui microciclu în cazul performanței de mare nivel poate ajunge la 18-20 lecții (Matveev 1980 ).

Microciclurile lungi sunt ansambluri de mai multe lecții ( 5-9 ) a caror rațiune este alternarea efortului cu refacerea,astfel încat să evite în performanță starea de oboseala fizică și psihică.

Microciclurile scurte sunt ansambluri de 3-4 antrenamente cu obiective diferite.

În practică mai sunt utilizate urmatoarele tipuri de microcicluri:

microciclul ordinar:volum mare;intensitate mică-mijlocie

microciclurile de pregătire propriu –zisă

microciclurile de apropiere: modeleză regimul de concurs

microciclurile de concurs:asigură starea optimă de concurs

microciclurile de șoc : intensitate foarte mare,volum mic

microciclurile de contrast:schimbă dominanța ciclului;face cu totul altceva decât ceea ce s-a programat

microciclurile de refacere:după concursuri țări,după microcicluri foarte puternice sau ori de câte ori sportivi dau semen de mare oboseală;preîntampină oboseala cronică

microcucluri de degrevare:scade treptat dinamica efortului; se schimbă condițiile de lucru:obiectivul instrucțional

Lecția de antrenament este unitatea de timp didactic de sine statătoare cu obiective și sarcini operaționale bine definite ca unitate ciclică diurnal (2-3 antrenamente/zi), ca parte constitutivă a unui șir de lecții cu aceeași temă, dar cu obiective și sarcini diferite.

3.MODELUL DE PREGĂTIRE TEHNICO-TACTICĂ A JUCATORULUI DE HANDBAL SPECIALIZAT PE POSTUL DE EXTREMĂ

Faza a I-a

start rapid și alergare de viteză ( anticiparea acțiunilor adversarilor, anticiparea intrării în posesia mingii).

prinderea mingii venite din urmă;

dribling în alergare de viteză;

pasarea mingii din alergare;

aruncarea la poarta : din săritură,din alergare, din plonjon,cu boltă peste portar.

Faza a II-a

alergarea de viteză cu schimburi de direcție;

pasarea mingii către jucatorii din linia a doua;

demarcarea sau obținerea prim-planului;

prinderea mingii la semicerc în lupta cu adversarului;

pașii pivotului;

aruncarea la poartă din plonjon,cu cădere pe partea brațului de aruncare sau rostogolire;cu bătaie pe picior din partea brațiului de aruncare.

Faza a III-a

ocuparea postului de extremă;

pasarea mingii în potcoavă;

Faza a IV-a

prinderea mingii și pasarea ei în patrundere succesivă ( de pe loc, din saritură sau alergare );

angajarea pivotului la semicerc sau deasupra semicercului;

depașirea cu schimbare simplă de direcție, cu patrundere în interior sau exterior;

schimbarea simplă de direcție spre interior,pivotare spre exterior;ieșire spre inter ( prim plan la apăratorul mai avansat ) și pivotare spre exterior; ieșire spre inter, schimbare de direcție spre exterior,rotare de braț spre exterior ( fața spre inter , umarul spre poartă );

învaluirea interioară și exterioară;

blocajul exterior cu și fără minge plecarea din blocaj;

paravanul, la aruncarile la poartă de la sau în timpul jocului;

combinații tactice;

aruncarea la poartă:din saritură,zvârlită pe deasupra umărului,lateral pe langă umar, cu boltă peste portar; cu aterizare pe partea brațului de aruncare,pe partea opusa brațului de aruncare;cu bătaie pe un picior opus brațului de aruncare;pe piciorul opus brațului de aruncare;din săritura , la învăluire;din plonjon cu prinderea mingii deasupra semicercului.

Extrema dreaptă , dreptace , are același conținut al pregătirii, la care se mai adaugă aruncarea cu evitare, din saritură și din plonjonul sărit.

4. PREGATIREA FIZICĂ

Pregatirea fizică generală are ca mijloc de realizare atât grupa mijloacelor specifice handbalului, cât și grupa celor nespecifice ( exerciții preluate din procesul de pregătire a altor ramuri sportive ).

Obiective: ridicarea nivelului de dezvoltare și de mobilizare a capacitaților funcționale ale organismului ( pregătire funcțională ).

Grupe de exerciții.

Exercițiile uniforme, prelungite, cu intensitate moderată care se adresează posibilitaților funcționale ale grupelor musculare mari:

cros pe teren variat, 2000-;

alergări pe distanțe lungi în tempo moderat, 25-35;

mers pe bicicletă, 10-;

canotaj popular,60-120m;

mers pe schiuri, 1000-2000m;

excursii lungi ca durată, 10-12h;

pedalat la hidrobicicletă, 30-40;

Exerciții succesive de alergare și deplasare cu tempouri variabile:

alergare ușoară în tempo2/4, 10-;

alergare în tempo susținut ¾, 5-;

mers pe teren plat sau variat, 8-;

sprinturi pe distanțe 50-100m,alternate cu mers rapid;

alergare ușoară,10-;

Alergări repetate parcurse cu viteză medie;

5x200m,cu pauză activă, ;

4×400, cu pauză activă,3’+gimnastică;

2×800,cu pauză activă ;

Antrenament cu intervale,cu eforturi de înaltă solicitare,cu pauze de odihnă

(10-15’’ solicitare maximă -30’’ pauză;30-40’’ solicitare submaximală-1,5’’ pauză )

– 6×30 sprint pe o pantă înclinată,30’’pauză;

– 4×20 alergare pe scări,30’’ pauză;

– 4×30 sprint pe nisip,30’’ pauză;

– 3×200 sprint, 30-40’’ pauză;

– 4×150 sprint, 30-40’’ pauză;

– 8×20 sarituri peste o bancă, 30-60’’ pauză active;

Obiective: dezvoltarea musculaturii membrelor inferioare, a spatelui, a abdomenului, a centurii scapulo-humerale și a membrelor superioare.

Pentru efectuarea acestor exerciții se vor respecta câteva recomandări:

Pentru creșterea rezistenței musculare generale,exercițiile se

execută pâna la refuz,viteza de execuțe trebuie să fie lentă iar încărcatura să

reprezinte 30-60 % din posibilitațile maxime.

Pentru creșterea rezistenței în regim de viteză,numarul mediu de

repetări de 3-6 se vor executa într-un timp scurt, viteza de execuție va fi

maximă iar încarcatura,70-80% din posibilitațile maxime;

Când se lucrează pentru dezvoltarea rezistenței în regim de forță se vor executa un numar mare de repetări, viteza de execuție va fi mică iar încarcatura va crește gradul până la 60-80% din posibilitațile maxime;

Grupe de exerciții:

Pentru membrele inferioare: cu haltere pe umeri, ridicarea pe vârfuri sprijinit pe o sipcă înaltă de ; genoflexiuni cu haltera pe umeri; fandări cu haltera pe umeri.

Pentru musculature spatelui: extensi libere și cu îngreuiere ; îndoiri laterale și în stînd departat,fără îngreuire și cu halterele ținute cu brațele întinse desaupra capului.

Pentru musculature abdomenului:

Culcat pe spate, picioarle sau brațele sprijinite;ridicarea membrelor inferioare spre cap sau a trunchiului spre picioare;

Pe perechi , un jucator culcat pe spate, apucarea de gleznele partenerului, executantul ridică picioarele peste verticală, iar partenerul le împinge puternic spre pozoția de plecare,după care reia exercițiul.

Executantul frîneaza mișcarea până revine în poziția de plecare,după care reia exercițiul.

Din culcat pe spate: ridicarea bruscă a mâinilor și a picioarelor, în așa fel încât acestea să se întâlnească pe verticală.

Pe perechi sezând spate în spate, cu brațele prinse la nivelul antebrațului,picioarele întinse, unul dintre parteneri îndoaie picioarele și execută o extensie a trunchiului peste celalalt partener care îndoaie trunchiul peste coapse, aceeași mișcare este executată invers.

Câte patru sezând,apucat de maini, sprijinit talpă în talpă:numerele 1 și 3 se vor lăsa pe spate în poziția culcat,iar 2 și 4 vor îndoi trunchiul peste coapse, alternând mișcarile.

Banca de gimnastică sprijinită la un cap pe lada de gimnastcă sau scara fixă;jucatorul culcat pe spate apucă banca cu brațele întinse deasupra capului:ridicarea picioarelor întinse

Cu labele deasupra capului,apoi poziția se schimbă fixându-se picioarele în partea de sus și ridicarea trunchiului cu brațele întinse deasupra capului.

d) Pentru musculatura scapulo-humerala:

Cu hantelă de 300- în mâini;rotări de brațe în plan lateral,abductii,extensii,etc

Stând atîrnat la inele cu picioarele mult depărtat,brațele sunt îndoite;lasarea trunghiului și a bazinului înainte, capul peste ,în atârnat, extensia picioarelor sprijinite pe sol, tragerea bărbiei în piept, elan și prin depărtarea brațelor trecere înapoi în atârnat îndoit, cu spatele rotunjit,picioarele apropiate și sprijinite pe sol.

Stînd atârnat la inele cu brațele îndoite:picioarelor și lasarea corpului în extensie cu vârfurile fixate pe sol,rotarea trunchiului din articulația umerilor.

Stând cu fața la scara fixă,la distanță de un pas: aplecarea trunchiului înainte și apropierea spatelui de scară ,apucat cu brațele răsucite din articulația umarului,ridicarea picioarelor întinse pe lângă scara fixă și lăsarea lor pe sol se vor executa 4-5 ridicări și coborâri.

Obiective: creșterea indicilor de forță extensorilor membrelor inferioare, a extensorilor spatelui,a musculaturii toracelui, a flexorilor și extensorilor membrelor superioare, a musculaturii abdomenului.

Se vor respecta urmatoarele regului:

Număr mic de repetări (3-4)

Viteza de execuție lentă

Încarcătură 90-100% din posibilitatile maxime

Grupe de exercitii:

a) Pentru extensorii membrelor inferioare:

Ridicari pe vârfuri cu îngreuiri de 70-80% din posibilitațile maxime;6-7 serii a 4-5 repetări ,cu pauză de 3-4 min

Culcat pe spate:împingerea barei cu picioarele, cu 100-11- % din posibilitățile maxime;6 serii a 3-4 repetări,cu pauză de 3-4 minute

Genoflexiuni cu 80-90% din posibilitățile maxime;4-5×3-4 serii , cu 3 minute pauză

b) Pentru musculature spatelui:

Aplecarea la orizontală cu bara în greutatea de 30- și îndreptarea trunchiului ;4 serii a 6-7 aplecări;

Răsucirea trunchiului cu bara de haltere de 25kg pe umeri, până aproape de limita posibilitaților;5 serii a 8-10 repetări;

Înclinari laterale cu haltera pe umeri;5-6 înclinari a 4-5 serii.

c) Exerciții cu efect general:

– ridicarea halterei prin procedeul smuls cu 80-90 % din posibilitățile;7- 2-3 repetări,cu pause 3-4 minute.

Obiective: întărirea articulațiilor gleznelor și genunchilor,dezvoltarea mobilitații în articulațiile coxo-femurală,scapulo-humerală,pumnului și a perfecționarea supleței musculare.

Exercițiile care solicită articulațiile,ligamentelor și musculatura trebuie să folosească la limitele extreme amplitudinea mișcării ( sau chiar peste aceaste elasticității a musculaturii,funcțiunii organelor, supleței , elasticității.

a) Exerciții pentru articulațiile gleznei genunchiului:

Apăsarea cu palmele spre interior și exterior a articulației genunchiului, 8-10 s;

Stând cu picioarele încrucișate cu sprijinirea tălpilor pe partea exterioară:genoflexiuni lente până în sezând și revenire în poziția de plecare ;10-12 ori

Stând pe un picor:ridicarea celuilalt la piept;menținere în această poziție 15-20s

Stînd într-un picior: ridicarea celuilalt la piept; menținerea în această poziție 15-20 s

b) Exerciții pentru articulațiile coxo-femurale și ale coloanei vertebrale

Treceri lente de pe un picior pe celalalt prin fandări laterale; 10-15 ori;

Stând cu fața la scara fixă , pe un picior sprijinit pe șipcă la nivelul soldului: aplecarea trunchiului peste piciorul de sprijin spre sol și peste piciorul sprijinit pe sacara fixă;

Stând cu o latură spre scara fixă, cu un picior sprijinit pe scară , celalalt picior pe sol:aplecări alternative la un picior și la celalalt; 8-10 aplecări la fiecare picior;

Fandat înainte:răsucire trunchiului spre înapoi pe piciorul din față,menținerea poziției 10-20s.;

Sezând:apucarea labei piciorului și tracțiunea ei spre cap,menținere 10-30s;

Atârnat la bara fixă,menținerea poziției 20-30s;

Stând pe omoplați,cu picioarele la verticală sau peste cap,30-50s;

c) Pentru articulațiile scapulo-humerale ,cot,pumn,deget:

Rotări ample ale brațelor,15-20 ori;

Rotări din articulația pumului în amplele sensuri,cu închiderea și deschiderea lor,20-30 ori;

Brațele întinse deasupra capului încrucișate:apărea palmelor spre exterior,20-30s;

Presiunea palmelor și a degetelor pe diferite suprafețe plane până la limita mobilității;20 s.

Obiective:creșterea indicilor de forță și lansărilor motrice specifice

a) Pentru elementele de mișcare în teren se folosesc:

Dribling în viteză maximă,20-25m,cu aruncarea la poartă;6-8 lungimi,cu pauză 1-2 min

Pase pe lungimea terenului, cu 1-2 jucatori statici plasați pe laturile terenului;executantul se deplasează în mare viteză pasează și aruncă la poartă

Aruncarea mingii de la linia de fund până la linia de centru, sprint pentru prinderea mingii care zboară (fără cădere ) prinderea dribling și aruncare la poartă

Dribling de la linia de fund până la centrul terenului,lasarea mingi pe sol,alergare cu spatele până la linia de plecare,oprire,sprint cu fața,ridicarea mingii,dribling pănă la semicercul opus aruncare la poartă,culegerea mingii și deplasare în sprint până la locul de plecare;de 3 ori,cu pauză eficientă.

Jucatorii,câte trei , plasați la distanță de 4-, execută pase urmate de sprint până la partea opusă, cu schimbarea locurilor ( suveica ); 6-7 sprinturi fiecare jucator.

b) Pentru executarea paselor și aruncărilor la poartă se folosesc:

Pase cu mâna între jucatori cu 2 mingi ( în triunghi )

Pase cu o mâna între doi jucatori cu 2 mingi,de pe loc și din deplasare

Câte doi jucatori plasați la cele două semicercuri, la semn alergare până la semicercul din partea opusă,aruncarea la poartă ( procedeu fixat de antrenor ),întoarcere, aruncare la poartă;I aruncări a 2-3 serii.

Aruncări la poartă de la semicer, cu pasă de la coechipier plasați pe cele 5 posturi;5 aruncări X4 serii.

Obiective: dezvoltarea detentei prin componentele ei de forță.Pentru detentă se folosesc cu predilecție trei grupe de exerciții,după cum urmează:

Grupa I , exerciții pentru dezvoltarea musculaturii terenului

inferior și a mobilitații articulare.Această grupă trebuie să preceadă lucrul specific pentru dezvoltarea detentei și durează minimum patru saptămani a cîte trei antrenamente.Ea poate fi aplicate apoi în continuare de doua ori pe saptămâna.

Grupa II, exerciții pentru dezvoltarea forței musculaturii

membrelor superioare și a spatelui

Grupa III, exerciții pentru perfecționarea stării prin care se

urmarește dezvoltarea coordonării și mobilizarea forței maxime în efectuarea săriturii ( sărituri maxime în înaltime ).

În afara grupelor de exercții mai sus citate se mai pot folosi urmatoarele mijloace:

Urcarea și coborarea alternativă cu fiecare picior, pe corpul unei lăzi cu înalțime de 50-.

Serii de 10-15 sărituri,ținând o minge medicinală de ;

Sărituri în adâncime, de la înalțimea de 60-, până a 110-.

Obiective: creșterea indicilor de forță la grupele și lanțurilor musculare angrenate în efectuarea deprinderilor motrice specifice.

Pentru detenta în regim de rezistență și săritură se recomandă urmatoarele exerciții:

Pas sărit cu două mingi medicinale susținute sub braț

Pas săltat cu ducerea mingii deasupra capului

Sărituri succesive pe un picior

Pași cu elan pentru aruncarea la poartă,cu mingea medicinală ținută în mână

Pași de aruncare la poartă din saritură,cu mingea medicinală ținută deasupra capului

Paș adaugat și săritură, cu mingea medicinală ținută sub braț.

Pentru efecuarea paselor și aruncărilor la poartă se folosesc:

Pase în deplasare cu mingea medicinală ;pauză 20-30 s;

Simularea aruncărilor la poartă din săritura la perete;serii de 8-10 aruncări;

Șezând, pase cu mingea medicinală;serii 8-10 pase; se va mări treptat distanța de pasare;

Aruncări cu mingea grea peste un fileu sau stachetă,la perete;serii de 8-10 aruncări

Aruncarea unei mingi grele la puncte fixe.

Pentru elementele de mișcare în teren se recomandă:

Schimbarea locului celor doua mingi așezate la o distanță de 8-; 5 schimbari X3 serii

Parcurgerea în viteză a lungimii terenului,prin deplasare cu pași adugați cu fața și cu spatele; opriri și plecări bruște; 3-4 lungimi de teren

Efectuarea unor elemente de deplasare în teren purtând în spate un coechipier, mingi medicinale,rucsac greu, etc.

Obiectiv:formarea capacitații de a suporta efortul specific caracterizat prin solicitări de natura statică ( pentru menținerea poziției fundamentale cu brațele sus ), de efort prelungit, pentru apărarea porții ( 30-40 s, joc de brațe și picioare ), de efort specific forței-viteză ( în luptă pentru câstigarea mingii ), de efort în viteză și îndemanare în desfășurarea contraatacului,atacului rapid și atacului pozițional, cât și pentru replierea în apărare.

Toate aceste eforturi apar în joc instantaneu, concomitant, succesiv sau alternativ și sunt înterpătrunse de scurte pause,marcate de momentele de întrerupere a jocului, când efectele solicitarilor anterioare sunt parțial compensate.

Acest model de efort specific necesită aplicarea în practică a unor exerciții care modelează atât conținutul jocului,cât și natura solicitarilor menționate mai înainte.

Plecând de la modalitațile de rezolvare al problematicii pe care o aduce pregătirea tehnico-tactică în practica antrenamentului, distingem două aspecte: primul se refera la potențialuil individual , iar al doilea la posibilitațile de corelare a potențialului tehnico-tactice ale mai multor jucatori, în diferite faze de joc, secvențe de joc sau sisteme de joc, pentru atac și apărare.Aceste doua aspecte distincte ( metodologic) dau de fapt conținutul factorului de pregătire tehnico-tactică.Se impun astfel necesitatea specializării jucatorilor pe posturi și posibilitațile de rezolvare a fazelor de joc pentru atac și apărare.

Posibilitațile practice de pregătire sunt legate de individualizare și de pregătirea echipei în ansamblui ei, ca unitate de acțiune.

Obiectivele și sarcinile de pregătire pentru fiecare gen de pregătire se stabilesc în funcție de conținutul lecției, respective de modelele lucrativ folosite.

Modelul odată stabilit, capătă un dublu rol:sistem de referință pentru selecție și orientarea ( reorientarea ) pe posturi și model lucrativ pentru pregătirea tehnico-tactică a jucatorilor.

Corelarea modelului de pregatire cu cel somatic și motric este obligatorie, în funcție de aceasta realizandu-se o buna așezare pe posturi a jucatorilor.

5.MIJLOACE DE ACȚIONARE PENTRU ANTRENAREA EXTREMEI

Urmărind antrenamentele echipei SCM, Craiova am reținut opt exerciții pentru antrenarea extremei și care au urmărit trei sarcini principale: rezolvarea situației 1:1; colaborarea cu C;I și E; participarea la contraatac.

1.Extrema stangă primește mingea de la interul stânga și aruncă la poartă prin dreapta aparatorului lateral dreapta și încerca să-și marească cât mai mult unghiul de aruncare la poartă.După aruncare aterizează pe piciorul brațului de aruncare.

2.Extrema primește mingea de la interul stânga executând o schimbare de direcție și patrunde prin stânga apăratorului lateral dreapta și aruncă la poartă.

3.Interul stânga încrucisază cu extrema stângă care primește mingea de la centru și aruncă la poartă pe pătrundere pe culoarul doi.Pivotul blochează aparatorul intermediar dreapta iar centrul atacă pe partea stanga a aparatorului central dreapta.

4.Extrema dreaptă primește mingea de la interul drept, pătrunde la semicerc prin stânga aparatorului lateral dreapta și din săritura pasează la extrema stânga peste semicerc, aceasta aruncăre la poartă prin dreapta aparatorului lateral dreapta mărindu-și cât mai mult unghiul de aruncare.

5.Centrul pasează la interul stânga și patrunde pe direcția aparatorului central dreapta.Interul stânga patrunde în dreapta aparatorului lateral dreapta și pasează extrema stangă cu care încrucișază și care aruncă la poartă din saritură peste blocajul realizat de pivot și centru.Pivotul blochează apăratorul intermediar dreapta.

6.Din poziția aparatorului lateral dreapta extrema primește mingea de la portar, după acea execută o schimbare de direcție pleacă în dribling și aruncă la poartă din alergare.

7.Din poziția apăratorului lateral dreapta,extrema stânga pleacă pe contraatac.Centrul cu extrema dreaptă execută pase în doi.Extrema dreapta atrage spre partea dreaptă un aparator central.Centrul după acea pasează la extrema dreaptă blochează pe cel de-al doilea apărator central.Extrema stângă execută o schimbare de direcție, primește mingea de la extrema dreaptă și aruncă la poartă din poziție centrală.

8.Centrul primește mingea de la portar și pasează la extrema dreaptă, după care se îndreaptă spre poarta adversă.Extrema dreaptă care se îndreaptă în mare viteză spre poarta adversă, pasează la extrema stângă și patrunde la semicerc atragând pe unul din cei doi apăratori.Extrema stângă după ce a primit mingea de la extrema dreaptă patrunde în dribling la semicerc atrăgând spre el pe cel de al doilea apărator și pasează la centru care aruncă la poartă.

CAPITOLUL IV

1.DEȘFĂSURAREA CERCETĂRII

Studiul s-a desfășurat în perioada septembrie 2011-martie 2012.Am urmărit echipa SCM Craiova în perioada de pregătire la antrenament, la meciuri amicale și oficiale în trurl Campionatului Național.

Echipa a jucat în tur 12 etape și a obținut urmatoarele rezultate:

Am urmărit și observat în mod special patru jucatoare pe postul de extremă :două jucatoare stanga,CM si RR ;o jucatoare extremă dreapta, BE și pe jucatoarea IA care a jucat pe postul de extremă dreapta și inter drept.

Pentru fiecare jucatoare am întocmit o “fișă” în care am trecut numărul acțiunilor reușite și nereușite și locul în care s-a aruncat la poartă.

Am considerat că cele mai representative acțiuni reușite pentru extremă sunt depașirea, pătrunderea,contraatacul, pasul decisive de angajare,procedeul de aruncare la poartă și ,bineînțeles, numarul de goluri marcate.

Acțunile nereușite pe care le-am reținut și care influențează negativ comportamentul tehnico-tactic al unei extreme sunt:greșala de prindere,pas la adversar,ratarea la semicerc,contraatacul ratat și comiterea pașilor.

Pentru fiecare jucatoare am înregistrat și timpul de joc.

Pentru fiecare jucatoare am întocmit o fișă pentru înregistrarea acțiunilor reușite și nereușite la fiecare din meciurile urmărite.

Acțiuni reușite

Procedeele de aruncare la poartă pe care le-am reținut au fost”

Aruncarea la poartă cu mărirea unghiului de aruncare.

Aruncare la poartă cu bătaie pe piciorul opus brațului de aruncare.

Aruncare la poartă din plonjon.

Aruncare la poartă din aruncare.

Locul de aruncare la poartă

Acțiuni nereușite

La antrenament am urmărit în special încalzirea specifică, pregătirea fizică specifică și mijloacele de acționare pentru antrenarea jucatoarelor pe postul de extremă propuse de antrenor.

2.ÎNREGISRAREA ȘI INTERPRETAREA DATELOR

Cele 4 jucatoare au în cele 12 etape un număr diferit de meciuri și au stat în teren un numar diferit de minute.

Jucatoarea CM a jucat 380 de minute în 10 meceuri, a marcat 14 goluri , o medie de 1,4 goluri pe meci.

Jucatoarea RR a jucat 230 de minute tot în 10 meciuri ,a marcat 10 goluri, cu o medie de un gol pe meci.

Jucatoarea,BE pe extremă dreaptă , în 10 jocuri ,în 550 de minute a reușit să marcheze numai 5 goluri, media fiind de 0,5 goluri pe meci.

Jucatoarea IA a marcat tot în 10 meciuri jucate 28 de goluri jucând inter dreapta și extremă dreapta .Pe postul de extremă , în 6 jocuri, însemând 120 de minute a marcat de 5 ori, media fiind de sub un gol pe meci ( 0,83 ).

CM-extrema dreaptă

Total 10 jocuri ( 380 min jucate )

Total 14 goluri- media 1,4 goluri pe meci

RR-extrema stangă

Total 10 jocuri ( 320 min jucate );

Total 10 goluri- media 1 gol pe meci.

BE-extrema dreaptă

Total 10 jocuri ( 550 min jucate )

Total 5 goluri-media 0,5 goluri pe meci.

IA-Extrema dreaptă

Total 6 jocuri ( 120 min jucate );

Total 5 goluri – media 0,83 goluri pe meci.

Fisa nr.1

CM-extrema stangă

Acțuni reușite

Locul de aruncare la poartă

Acțiuni nereușite

Jucatoarea CM, titulară pe postul de extremă, a marcat cele mai multe goluri de pe acest post – 14 folosind numai două procedee de aruncare la poartă. Deși a marcat 14 goluri a ratat în situați clare ( aruncări de la semicerc + 8 contraatacuri ) – de 17 ori,iar la adversar, în cele 12 jocuri urmărite, a pasat de 9 ori.

Numarul mare de depașiri și pătrunderi arată că sportiva are o pregătire tehnică bună din acest punct de vedere,dar nu întodeuna acestea sunt urmate și de acțiuni care ar aduce echipa în avantaj ( gol ,pase decisive etc ).

Numarul relative mic de ,, pași “ – 3- facuți în cele 12 etape dovedesc faptul că în condiții de efort și stres greșelile elementare de joc pot să apară

Faptul că a marcat 10 goluri în deplasare față de 9 acasă mă determină să o consider o jucatoare utilă echipei și care are o pregătire fizică și psihică bună.

Media de 1,5 goluri pe meci este media mică de goluri marcate din extremă, în condițiile în care viteza de joc a crescut iar extremele sunt cele care ar trebui să marce mai mult pe contraatac.

Aruncările la poartă , pe spațiul porții,consider că au fost bine plasate.

Numarul acțiunilor reușite este de doua ori mai mare decât cele ale acțiunilor nereușite.

Fisa nr.2

Jucatoarea RR- extremă stangă

Acțiuni reușite

Locul de aruncare la poartă

Acțiuni nereușite

Jucatoarea RR a jucat tot pe postul de extremă stangă.În cele 10 meciuri în tur a jucat 320 de minute și a marcat 10 goluri.

La aruncările la poartă a folosit două procedee de aruncare.Numarul contraatacurilor reușite a fost de doua ori mai mare decat al celor ratate.

A pasat decisive de 4 ori, dar a pasat de trei ori la adversar.Numarul ratărilor-14- este mai mare decât cel al golurilor marcate – 10.

Locul de aruncare la poartă a fost bun, din cele 10 goluri marcate numai 4 au fost plasate într-un singur loc – colț lung.

A facut ,,pași” de două ori,a depoșit și a păstruns spre poartă de 38 de ori, reușind să paseze decisive de 8 ori.

Numarul acțiunilor reușite și nereușite este aproximativ egal, atât în jocurile din deplasare cât și acasă.Din acest punct de vedere, putem considera că jucatoarea are un randament constant.

Fișa nr .3

Jucatoarea BE-extremă dreapta

Acțiuni reușite

Locul de aruncare la poartă

Acțuni nereușite

Jucatoarea BE a jucat pe postul de extremă dreapta.În cele 10 jocuri a totalizat 550 de minute de joc efectiv, a marcat 5 goluri, 3 în deplasare și 2 acasă.

A depășit adversarul și a pătruns pe lângă el de 22 de ori și a pasat decisive de 5 ori.Pentru a arunca la poartă a folosit 2 procedee de aruncare la poartă.

De 13 ori nu a reușit să prindă mingea iar de 9 ori a pasat la adversar.

Numarul contraatacurilor reușite este aproximativ egal cu cel al celor nereușite.

Ceea ce mă face să consider ca jucatoarea prezintă o mare lipsă în pregătirea sa, este numarul ratărilor ( contraatac + aruncari de la semicerc) care însumează o cifră de aproximativ 4 ori mai mare decât a golurilor marcate.

La jucatoarea BE numarul acțiunilor reușite este aproximativ egal cu cel al acțiunilor nereușite.

Fișa nr.4

Jucatoarea I.A – extremă dreapta

Acțiuni reușite

Locul de aruncare la poartă

Acțiuni nereușite

joaca titulară pe postul de inter dreapta.

În cele 12 etape din tur, în 10 meciuri jucate și extremă dreapta 120 de minute și a marcat 5 goluri.Numarul acțiunilor reușite a fost aproximativ de 6 ori mai mare decât celor nereușite.

A pasat decisive de 8 ori și a folosit trei procedee de aruncare la poartă.

Are o tehnică bună , este utilă în joc și ca inter dreapta , și ca extremă.A avut 7 acțiuni individuale reușite.

Din extremă preferă să arunce la colțul scurt , sus sau jos.

3.CONCLIZII

Analizând cele prezentate pot spune că majoritatea acțiunilor tehnico-tactice reușite sunt depașirile și pătrunderile.Ceea ce consider că pot fi remediat printr-o mai bună pregătire,este ca nu întodeuna aceste acțiuni sunt urmate de un pas decisiv, de o inițiere a unei combinații tehnico-tactice sau de marcarea unui gol.

Acestea sunt acțiuni tehnico-tactice care aduc sportivul în avantaj ( poziție față de adversar , minge etc ), dar așa cum se observă și din înregistrări ele nu sunt valorificate în toate situațiile.Lipsa pregătirii fizice specifice,deficiente de tehnica în mânuirea mingii,neurmărirea fazei de joc etc.Toate aceste sunt lipsuri în pregătirea care împiedică sportivu să continue acțiunea începută, sau să inițieze o alta acțiune individuală sau colectivă.

Greșeli individuale de prindere, pas la adversar sau ,,pași” întalnim la toate cele patru sportive.

Carențele din pregătirea de bază ( ca junioare sau chiar la antremanentele zilnice ) împiedică jucatoarele să participe la un joc rapid,eficient prin care poate să-și surprindă adversarul.

Numarul limitat de procedee de aruncare la poartă , patru regăsite la cele patru jucatoare,limitează jucatoarele în momentul finalizării.Din cele patru procedee descries o singură jucatoare folosește trei în timpul unui meci.

Media de cel mult 1,5 goluri pe meci marcate de către o singură jucatoare este foarte mică.Consider ca o medie de 3-4 goluri pe meci pentru extremă,la acest nivel de performanță, ar fi de preferat.

Numarul mare de contraatacuri ratate, la care se adaugă numarul aruncărilor la poartă de la semicerc ( 55 ), depășește numarul golurilor marcate ( 39 ).

Pregătirea sportivilor pentru aceasta fază a atacului trebuie să se facă cu mai multă atenție, pregătirea orientindu-se mai mult spre tehnica execuției și concentrarea atenției în momentul finalizării.

Locul ocupat de echipă în campionat este un loc care reflectă nivelul actual al pregătirii sportivelor și valoarea individuală a acestora la acest moment.

BIBLIOGRAFIE

1.Bota Ioan,Bota Maria Handbal,Ed.Sport-turism,București 1989

2.Cătaneanu S. Teoria antrenamentului sportive

3.Dragnea A. Antrenamentul sportiv,Ed.Didactică și

pedagogie,București,1996

4.Dragnea A.,Bota A. Teoria activitaților motrice,Ed. Didactică și

pedagogie,București, 1999

5.Dragnea A. Teoria educației fizice și sportului,Ed.Cartea

Școlii,București,2000

6.Ghermănescu,Ioan-Kunst Teoria și metodica handbalului,Ed.Didactica

Si colab și pedagogie,București,1983

7.Orțănescu Cornelui Handbal de performanță teorie și practică,editura

Universitaria,Craiova,2002

8.Orțănescu Corneliu Handbal la copii,Editura Universitaria,Craiova,2002

9.Orțănescu Corneliu Handbal-Instruirea tehnico-tactica de bază,Editura

Universitaria,Craiova,2006

BIBLIOGRAFIE

1.Bota Ioan,Bota Maria Handbal,Ed.Sport-turism,București 1989

2.Cătaneanu S. Teoria antrenamentului sportive

3.Dragnea A. Antrenamentul sportiv,Ed.Didactică și

pedagogie,București,1996

4.Dragnea A.,Bota A. Teoria activitaților motrice,Ed. Didactică și

pedagogie,București, 1999

5.Dragnea A. Teoria educației fizice și sportului,Ed.Cartea

Școlii,București,2000

6.Ghermănescu,Ioan-Kunst Teoria și metodica handbalului,Ed.Didactica

Si colab și pedagogie,București,1983

7.Orțănescu Cornelui Handbal de performanță teorie și practică,editura

Universitaria,Craiova,2002

8.Orțănescu Corneliu Handbal la copii,Editura Universitaria,Craiova,2002

9.Orțănescu Corneliu Handbal-Instruirea tehnico-tactica de bază,Editura

Universitaria,Craiova,2006