Studiu Privind Dezvoltarea Fizica Armonioasa In Ciclul Gimnazial Clasa a V a cu Ajutorul Obiectelor Elastice

Cuprins

Introducere

Capitolul I. Dezvoltarea fizică armonioasă

Definiție, Obiective, Caracteristici

Metode în dezvoltarea fizică armonioasă

Capitolul II. Exerciții cu obiecte elastice

2.1. Sistematizarea exercițiilor de dezvoltare fizică cu ajutorul obiectelor elastice

2.2. Obiective, Caracteristici

Capitolul III. Caracteristicile vârstei studiate

Capitolul IV. Organizarea și desfășurarea studiului

4.1. Obiective, Sarcini

4.2. Documentare bibliografică

4.3. Elaborarea sistemului de exerciții și a metodologiei de lucru

4.4. Selectarea eșantionului de studiu

4.5. Probe de control

Capitolul V. Analiza datelor

Concluzii

Bibliografie

Anexe

Introducere

Pe lângă sarcinile oricarei școli, materia educație fizică este inclusă în programul de promovare a personalității omului. Una din principalele sarcini ale școlii este aceea de a instrui elevii atât cu cunoștințe, cât și să îi ajute să se integreze. Una din funcțiile majore ale educației fizice, pe lângă dezvoltarea calităților motrice, este de dezvoltare a gândirii asupra sistemului motric uman.

Elevilor trebuie să li se insufle încă de mici cunoștințele tehnice și fundamentale despre volumul activității fizice și despre formele acesteia, principii folositoare pe tot parcursul vieții. Educația fizică îi ajută pe elevi să observe cât de importantă este utilitatea exercițiilor în dezvoltarea personalității sale și în activitățile desfășurate în viața de fiecare zi. De asemenea, orele de educație fizică trebuie să aprindă în elevi dorința de a face mișcare.

În cercetarea de față am pornit de la ideea că utilizând obiectele elastice în timpul orelor de educație fizică se va putea observa o îmbunătățire majoră a calităților condiționale și coordonative a elevilor din clasele gimnaziale a V-a. Dat fiind faptul că scopul educației fizice este acela de a întări sănătatea și de a asigura dezvoltarea fizică armonioasă a elevilor, mi-am propus să introduc în timpul orelor de educație fizică obiectele elastice ca mijloace de atingere a acestor obiective.

M-am oprit asupra obiectelor elastice deoarece acestea fac parte din grupa activităților în cadrul cărora se aplică deprinderile coordonative și care valorifică cunoștințele dobândite de elevi în lecțiile precedente. Astfel, am organizat și am desfășurat acet tip de aactivitati, experimantandu-le la clasa a V-a. Parte din conținutul activității corporale, obiectele elastice ajută elevii să își dirijeze în mod conștient mișcările corpului, dezvoltându-i calitățile coordonative. Aceste calități, întărite de dezvoltarea fizică armonioasă influențează dezvoltarea personalității elevilor.

Prin introducerea obiectelor elastice în lecția de eductaie fizică am urmărit înlăturarea monotoniei și utilizarea timpului de o manieră cât mai plăcută pentru elevi. De asemenea, am urmărit să trezesc în elevi dorința de a avea un corp sănătos și dezvoltat armonios. În plus, prin utilizarea acestor metode în timpul lecțiilor se pot observa posibilitățile elevilor din perspectivă fizică.

Perfecționarea calităților condiționale și coordonative în orele de educație fizică la clasa generală a V-a, utilizandu-se ajutorul obiectelor elastice, este o temă foarte plăcută, aceasta având multiple sarcini. Sarcinile unei cercetări fac referire la studierea și rezolvarea obiectivelor care duc la realizarea eficientă a temei date. Sarcinile lucrării de față au fost:

– Experimentarea utilizării obiectelor elastice în timpul orelor de educație fizică;

– Alegerea eșantionului pentru cercetare;

– Stabilirea strategiei de cercetare și a metodelor acesteia;

– Analiza datelor experimentului;

– Formularea de concluzii și aducerea aportului personal prin propuneri;

Capitolul I. Dezvoltarea fizică armonioasă

Definiție, Obiective, Caracteristici

“Educația fizică reprezintă activitatea care valorifică sistematic ansamblul formelor de practicare a exercițiilor fizice, în scopul măririi, în principal, a potențialului biologic a omului, în concordanță cu cerințele sociale.

Educația fizică este o activitate ce se desfășoară în scopul perfecționării dezvoltării fizice și a capacității motrice, în funcție de următoarele caracteristici: vârstă, sex, profesii etc.” Educația fizică are următoarele caracteristici:

– este fiziologică prin natura exercițiilor

– este pedagogică prin metodă

– este biologică prin efecte

– este socială prin organizare

Educația fizică este reprezentată de măsurile aplicate în mod sistematic ce au drept scop dezvoltarea omului și dezvoltarea tuturor însușirilor acestuia de natură intelectuală, morală și fizică. Prin dezvoltare fizică înțelegem atât rezultatul, dar și acțiunea orientată spre creșterea corectă și armonioasă a organismului, creștere care se concretizează în indici morfologici și funcționali proporționali apropiați valorilor atribuite unui organism sănătos. Deși de multe ori este confundată cu pregătirea sau cu condiția fizică, acesteia atribuindu-se în mod eronat și calitățile motrice, dezvoltarea fizică face se bazează pe perfecționarea dezvoltării corpului uman. Astfel, aceasta presupune două categorii de indici: somatici sau morfologici (aceștia pot fi vizibili cu ochiul liber sau pot fi măsurați: înălțimea, greutatea) și funcționali sau fiziologici (nu sunt vizibili cu ochiul liber, dar reprezintă motorul corpului: tensiune).

Obiectivele dezvoltării fizice armonioase sunt:

– Armonia între indicii morfologici și cei funcționali;

– Proporționalitatea între indicii somatici;

– Proporționalitatea între indicii funcționali.

Nivelul dezvoltării fizice este un rezultat care cumulează factorii ereditari și de mediu. Deoarece organismul uman se dezvoltă până la o anumită vârstă, această poate fi influențată pozitiv, fiind accelerată de practicarea exercițiilor fizice. În acest scop se folosește expresia de Dezvoltare Fizică Armonioasă. Pentru a realiza obiectivele ce au în vedere dezvoltarea fizică armonioasă trebuie ca organismul uman să fie acționat în sens preventiv sau terapeutic. Evaluarea dezvoltării fizice este importantă pentru:

– diagnosticul de sănătate

– selecția pentru diverse ramuri sportive

– organizarea antrenamentului sportiv.

“Dezvoltarea fizică este un proces de proportionalizare care produce apariția unor relații noi între segmente și părți și include diversificarea, perfecționarea și specializarea.” Dezvoltarea fizică este foarte importantă, în sport, pentru selecție deoarece există sporturi care necesită o dezvoltare fizică armonioasă, în cazul altor sporturi necesită o dezvoltare fizică specifică, dar există și sporturi în care dezvoltarea fizică are doar rolul de a menține o stare bună de sănătate.

Evaluarea dezvoltării fizice se face pe bază:

– anamnezei:

– examenului somatoscopic

– global și segmentar;

– examenului somatometric – măsurarea și calcularea unor indici antropometrici;

– evaluarea stării de nutriție.

Apreciarea dezvoltării fizice se realizează prin:

– calificative valorice generale;

– calificative valorice specifice.

Exercițiul fizic reprezintă un model operațional cu care se lucrează pentru a realiza obiectivele educației fizice. Acestea structurează influențele instructiv-educative care sunt programate de coordonatorul activității. Astfel, prin exercițiu se înțelege o repetare sistematică și conștientă a unei acțiuni ce are drept scop formarea unei deprinderi. Dacă exercițiul fizic se repetă, se obține eficientă optimă și se îndeplinesc obiectivele educației fizice. Prin urmare, aceasta repetare trebuie însoțită de reguli metodologice stricte în funcție de scopurile propuse.

Funcțiile, destinațiile constante ale unui fenomen, derivă din ideal și se subordonează acestuia. Prin funcții se atinge idealul educației fizice și acestea se dovedesc a fi eficiente numai dacă sunt îndeplinite în sistem, completându-se reciproc. Acestea pot fi de două feluri: specifice și asociate.

Funcțiile specifice vizează dezvoltarea fizică și capacitatea motrică, în timp ce funcțiile asociate întregesc efectele practicării exercițiilor fizice asupra ființei umane. Funcția de perfecționare a dezvoltării fizice are rol prioritar în educația fizică a tinerei generații. Rolul dezvoltării fizice armonioase pentru viață și activitatea oamenilor de toate vârstele este prea binecunoscut și nu este negat sau contestat.

Funcția de perfecționare a capacității motrice vizează două elemente componente ale capacității motrice: calitatiile motrice, deprinderile și priceperile motrice. Rolul capacității motrice pentru un randament sporit pe toate planurile vieții și în întregirea personalității umane nu mai trebuie argumentat.

Funcția igienică face parte din categoria celor asociate și vizează cerința fundamentală de menținere a unei stări optime de sănătate a oamenilor. Prin educația fizică se acționează prioritar preventiv pe acest plan. Se poate, cu ajutorul exercițiilor fizice să se acționeze și pentru corectarea unor deficiențe pe planul sănătății.

Funcția recreativă este o altă funcție asociată pentru educația fizică. Ea trebuie înțeleasă cel puțin în următoarele două sensuri:

– asigurarea deprinderilor și priceperilor motrice necesare ca oamenii de diferite vârste să poată petrece în mod util și plăcut timpul lor liber.

– asigurarea condițiilor și dezvoltarea interesului pentru urmărirea, tot în timpul liber, direct sau prin mass-media, a întrecerilor motrice de bună calitate sau a unor activității motrice desfășurate necompetitiv.

Funcția de emulație face parte tot din categoria celor asociate pentru educația fizică. Această funcție trebuie să se materializeze prin dezvlotarea spiritului competitiv care caracterizează în general ființa umană, a dorinței permanenței de "depășire" și "autodepășire", dar numai în limitele regulamentare corecte și cu atitudine de fair-play. În acest sens se impune promovarea frecventă în educația fizică a întrecerii prin jocuri de mișcare sau jocuri sportive, ștafete, parcursuri aplicative, concursuri, etc. Prin această modalitate se dezvoltă și creativitatea subiecților, dorința de a câștiga, de a obține victoria, de a se situa pe primele locuri, etc., aspecte deosebit de importante mai ales pentru elevi.

Funcția educativă este tot o funcție asociată a educației fizice dar este considerată ca fiind mai complexă prin prisma influențelor asupra dezvoltării personalității umane în integritatea sa. Influența educației fizice este evidentă pe planul dezvoltării laturii "fizice" a personalității. În același timp sunt influențe deosebite pe care le poate avea educația fizică, bine concepută și realizată asupra dezvoltării celorlate laturi ale personalității umane: intelectuală, morală, estetică și tehnico-profesională.

Pe plan intelectal se pot desprinde cel puțin următoarele două direcții evidente:

– înarmarea subiecțiilor cu cunoștințe de bază din domeniul fiziologiei și igiena efortului fizic, al biomecanicii de execuție a actelor și acțiunilor motrice, psihologiei activităților motrice, metodicii, etc., toate aceste cunostiinte, transmise conform și cerințelor principiului accesabilitatii, asigură fondul de bază pentru cunoașterea științifică a practicării exercițiilor fizice pentru conștientizarea acesteia.

– contribuie în procesul direct de practicare a exercițiilor fizice la dezvoltarea unor trăsături și calități intelectuale foarte importante cum sunt: atenția, memoria, spiritul de observație, imaginația, rapiditatea gândirii, etc.

Pe plan moral se poate realiza, de asemenea, o acționare eficientă prin toate activitatiile de educație fizică. Accentul trebuie pus pe formarea unor deprinderi și obiceiuri de comportament corect în întreceri și competiții, în spiritul respectării adversarilor și partenerilor de întrecere, al acceptării deciziilor arbitrilor, a disciplinei în muncă.

Pe plan estetic, prin exercițiile tehnice și tactice, situate uneori la nivelul de măiestrie, se contribuie cu eficiență la educarea gustului pentru frumos. Practicarea exercițiilor fizice pe fond muzical, atât în lecțiile de educație fizică cât și în alte forme de organizare, sporește evident influențele educației fizice asupra unor calități și trăsături de ordin estetic (ritm, armonie, grație, etc.).

Pe plan tehnico-profesional, contribuția educației fizice este de asemenea evidentă. În primul rând este expresiv aportul la creșterea indicilor unor calități motrice necesare exercițiului cu eficiență a profesiilor social-economice. De asemenea, același aport este vizibil și în sensul asigurării unor indici superiori de dezvoltare morfo-funcțională și de capacitate cu temeinice deprinderi motrice de bază și utilitar-aplicative implicate în desfășurarea eficientă a majorității profesiilor.

Idealul este un model prospectiv spre care trebuie să se intrepte întreaga activitate teoretică și practică specifică. El depășește întotdeauna cerințele prezentului și vizează perspectiva. Se referă nu numai la educația fizică ci și la toate activitățile motrice din domeniu.

Idealul este determinat de comandă socială, deci și de nivelul acestuia, de concepția factorilor de decizie pe plan național în privința practicări exercițiilor fizice. Teoretic există în legi, decrete guvernamentale, intructiuni și alte acte normative, ideile fundamentale care definesc concepția pe plan național privind acest fenomen.

Metode în dezvoltarea fizică armonioasă

În predarea exercițiilor de dezvoltare fizică specială se folosesc mai multe metode în funcție de structura și scopul exercițiilor, dotarea materială, numărul executanților:

Metoda frontală, care reprezintă execuția simultană de către întregul colectiv a exercițiului comandat. Această metodă presupune folosirea unor structuri de exerciții simple executate liber sau cu partener (structurile executate cu partener fiind concepute astfel încât ambii executanți să fie activi simultan). Dozarea se face prin lucru contra timp sau prin număr de repetări, oferind o bună densitate. Trebuie acordată atenție altenării în efort a diferitelor grupe musculare și articulații.

Metoda circuitului, presupune dispunerea (împărțirea colectivului de executanți pe stații de lucru, fiecare stație reprezentând o structură de exercițiu prestabilită. Prin această metodă se pot folosi structuri complexe de exerciții din categoria lucrului pe aparate speciale și cu obiecte portative. Prezintă avantajul lucrului complex pe fondul unei densități mari pentru colective numeroase. Concret activitatea se desfășoară prin împărțirea numărului de executanți la numărul de “stații” (numărul stațiilor fiind cuprins între4-8). Se face prezentarea globală a structurilor corespunzătoare fiecărei stații și se repartizează executanții la stațiile unde vor începe circuitul.

Metoda lucrului pe ateliere, reprezintă metoda eficientă de lucru individualizat. Se aseamănă cu metoda circuitului doar prin împărțirea executanților pe ateliere (numărul atelierelor poate fi egal cu numărul executanților), dar aceștia nu vor trece la alt atelier. Atelierele reprezintă structuri de exerciții prestabilite, fiind adresate individualizat executanților pentru prelucrarea unor calități mai puțin dezoltate ale acestora. Astfel cei care au forța diferitelor segmente insuficient dezvoltată sunt repartizați la atelierele corespunzătoare fiecăruia (exerciții pentru forța extensorilor, flexorilor brațelor, trunchiului etc.) desfășurându-și activitatea numai la atelierul respectiv. Avantajul acestei metode este densitatea mare pe care o oferă lucrului individualizat pentru colectivele cu număr mare de executanți. Dozarea se face strict individualizat.

Aceste metode sunt recomandate atât activității de educație fizică, cât și activității sportive. În activitatea sportivă sunt folosite și alte metode: metoda contracțiilor izometrice, metoda contracțiilor izokinetice, metoda repetărilor, metoda body-building, metoda power training, metoda halterofilului etc.

Locul în lecție al exercițiilor de dezvoltare fizică specială este în partea fundamentală (lecție de pregătire fizică), imediat după încălzire (pentru exercițiile adresate calităților motrice care depind de procesele cerebrale) și în partea finală a lecției.

In scopul dezvoltarii forței trebuie să se ia in considerare următoarele aspecte:

mobilizarea simultană a numărului maxim de unități funcționale (neuro-musculare);

manifestarea maximă a eforturilor de voință și de concentrare a atenției asupra lucrului ce se efectuează;

mărirea secțiunii fiziologice a mușchilor.

Metodele diferite de antrenament care se utilizeaza în pregătirea elevilor au o mare influenta asupra caracterului contracției musculare. “În funcțiea de încărcătură, număra de repetări și număr de serii, în interiorul mușchilor care efectuează contracția se produce lucrul simultanasau alternativ al diferitelor grupe de fibreamusculare.”

Pentru dezvoltarea calității motrice forță se înțelege procesul de transformare a acesteia în timpul vieții. Astfel, se observă o creștere treptatăaa forței până la 25 – 30 ani, apoi o perioadăade stabilizare după care urmeazăascăderea ei. Deci, dezvoltareaaforței presupune producerea unei modificări firești odată cu dezvoltareaaorganismului.

Prin educarea forței se înțelege procesul pedagogic de dirijare a dezvoltării ei pentru a obține modificări în direcția dorită.

Metoda eforturilor maximale și supramaximale

Această metodă presupune ca executantul sa depuna un efort maximal și supramaximal, în funcție de cat de mult poate in acel moment, la un exercițiu oarecare. “Aceste eforturi care produc o excitație maximă la nivelul sistemului nervos central antrenează de fapt componentele neuro-psihice care, împreună cu masă musculară, formează elemente esențiale pentru creșterea indicilor de forță.” Exercițiile cuprind greutati între 100 – 120% în raport cu posibilitățile maximale ale executantului, din acea zi. Se repeta de minim o data, iar ca număr de serii intre 1 si 3.

“Particularitatea de bază a acestei metode constă în faptul că nu se aplică niciodată singură în procesul de antrenament ci numai combinată cu alte metode care asigură în același timp și hipertrofia fibrei musculare.”

B. Metoda eforturilor mari

“In scopul dezvoltării forței pure, se efectuează încărcături cuprinse între 80 – 100% din posibilitățile maximale la un moment dat. Principiul acestei metode este următorul: realizarea unor eforturi maxime prin ridicarea unor greutăți până la 100% din posibilități (în ziua respectivă), revenirea la încărcături de 90% dinaposibilități unde se efectuează 1 – 2 serii și, înasfârșit, lucrulacu 80% din posibilități unde se efectuează 3 – 6 exerciții cu 1 – 3 repetări în 6 – 9 serii.”

Volumul lecțiilor de antrenament este mic, cu o duratăade circa 2 ore și se efectuează de 2 – 6 ori într-un ciclu săptămânal, în funcție de cerințele pregătirii.

C. Metoda eforturilor izometrice

“Izometria se caracterizează prin faptul că executantul depune eforturi de 80 – 100% din posibilități; se efectuează 3 exerciții la aparate sau obiecte fixe, timp de 6 -12 secunde în 6 – 9 serii.” Acest efort constă în încordarea maxima a musculaturii în diverse poziții, fără a avea loc modificarea pe lungime a mușchiului.

“Scopul principal al acestei metode este de a antrena elementele neuro-musculare necesare dezvoltării forței. De aceea, metoda aceasta se folosește în combinație cu altele care au în vedere și lucrul pentru hipertrofia grupelor musculare.”

După fiecare repetare și după fiecare exercițiu, este recomandataao pauză de aproape un minut jumatate. “Fiind necesară o pauză totală de 30 minute între încordările efectuate în 6 serii și 45 minute între cele efectuate în 9 serii adăugând și circa 30 minute pentru exercițiile libere, în scopul încălzirii tuturor grupelor musculare care se efectuează în mod obligatoriu înaintea încordărilor, timpul total necesar antrenamentelor cu eforturi izometrice este de 1– 1.30 ore și se efectuează de 2-6 ori într-un ciclu săptămânal, în funcție de scopul lecțiilor de antrenament.”

“In procesul de pregatire al multorasportivi sunt incluse următoarele varianteaale metodei: contracția izometrică cu mișcare limitată:efortul dinamic se efectueazăanumai în primaasau în ultimaaparte a mișcării; contracții izometrice intermediare – efortul dinamic este întrerupt de 2-3 ori pe traiectoria mișcării, de eforturi izometrice cu o durată de 6-12 secunde.”

D. Metoda Power – Training (eforturilor explozive)

Se utilizează pentru dezvoltarea forței în regim de viteză și se efectuează cu încărcături cuprinse între 75-95% din posibilități, folosindu-se 3-6 repetări în 6-9 serii, pentru fiecare exercițiu. “Se întrebuințează 3 grupe de exerciții: exerciții cu halteră, exerciții cu mingi medicinale (aruncări) și exerciții acrobatice (sărituri). Pentru fiecare grupă de exerciții se aleg câte 3 exerciții (total 9 exerciții) în conformitate cu cerințele sportului respectiv.”

Cele 9 exerciții se efectuează pe rând, iar apoi se ia o pauza, reluându-se efectuareaacelor 9 exerciții încăade 2 ori. Între exerciții seeface o pauză de 1-3 minute, iar dupăacele 9 exerciții, de 3-5 minute. Înainte de efectuarea primei serii de 9 exerciții, se execută încălzirea tuturor grupelor musculare cu ajutorul exercițiilor libere, cu halteră, cu mingea medicinală, precum și diferite sărituri.

Programul unui sportiv care lucrează după această metodă va fi următorul: după încălzirea tuturor grupelor musculare care vor fi solicitate în lecție conform încărcăturilor indicate, se va odihni 3 – 5 minute și va executa împinsul culcat cu 75% în 3 repetări și 4 serii, apoi mersul fără fandare cu 75% în 3 repetări și 4 serii ș.a.m.d. După efectuarea celor 9 exerciții și a unei pauze de 3 – 5 minute se vor executa cele 9 exerciții, cu încărcături de 85% și în sfârșit pe cele de 95%.

Volumul antrenamentelor este mijlociu, circa 2-3 ore și se execută de 2–6 ori într-un ciclu săptămânal, în funcție de cerințele antrenamentelor. În scopul eficienței metodei se urmărește executarea tuturor exercițiilor cu maximum de viteză. Când viteza de execuție a devenit maximă la majoritatea exercițiilor se vor urmări periodic: încărcătura la exercițiile cu halteră, distanțele de aruncare a mingilor medicinale și lungimea sau înălțimea săriturilor.

E. Metoda eforturilor mijlocii

Eforturile mijlocii permit dezvoltarea forței musculare în regim de viteză dar și în regim de rezistență, în funcție de încărcăturile folosite și de numărul de repetări cu care se lucrează. În funcție de particularitățile specifice ramurilor de sport, aplicarea acestei metode se diferențiază astfel: pentru sporturile orientate spre forța în regim de viteză, metoda are următoarele aspecte: când se folosesc încărcături cuprinse între 30 – 50% din posibilitățile maxime, efectuate cu maximum de viteză, în 3 – 6 repetări și 6 – 9 serii, se dezvoltă forța în regim de viteză; când se execută cu aceleași încărcături și același număr de serii într-un număr mai mare de repetări (maxim), caracterul exercițiului se comută spre dezvoltarea forței în regim de rezistență. pentru sporturile orientate spre forță în regim de rezistență, apar de asemenea cele două situații: când se folosesc încărcături cuprinse între 50 – 80% din posibilitățile maxime, executate în 3 – 6 repetări și 6 – 9 serii, se dezvoltă forța în regim de viteză; dacă aceleași încărcături și număr de serii se execută un număr mai mare de repetări (maxim), se va dezvolta forța în regim de rezistență.

Volumul lecțiilor de antrenament efectuate cu această metodă este mijlociu, revenind 3 – 6 ore pentru fiecare lecție, de 2 – 6 ori într-un ciclu săptămânal, în funcție de cerințele pregătirii.

F. Metoda Body-Building (eforturilor segmentare)

Această metodă este folosită și chiar preferată de culturiști.Ea se caracterizează prin lucrul analitic al grupelor musculare, în scopul creșterii masei musculare și implicit a forței în regim de rezistență. În sporturile orientate spre forță în regim de viteză, se folosesc încărcături cuprinse între 30-50% din posibilități, cu 6-12 repetări în 6-9 serii, iar în cele orientate spre forță în regim de rezistență, încărcături de 50 – 80% cu 6-12 repetări în 6-9 serii.

În funcție de necesitatea dezvoltării forței în anumite segmente și de cerințele tehnice ale sportului respectiv, se aleg 9-12 exerciții care să angreneze principalele grupe musculare. Încărcăturile se măresc din 3 în 3 luni în raport cu posibilitățile individuale ale sportivilor.

Metoda body-building necesită un volum mare de muncă, fiind necesare 3-6 ore de antrenament, de 2-6 ori pe săptămână, în funcție de scopul pregătirii și de perioadele de antrenament. Metoda body-building trebuie corelată cu alte metode capabile să solicite și componentele neuro-psihice, necesare obținerii unor indici de forță măriți.

G. Metoda "Heavy Duty"

Metoda HIT constă în antrenamente foarte intense, scurte ca durată în timp și cu frecvență redusă. Obiectivul principal este creșterea încărcăturii la fiecare antrenament. Fiecare serie este efectuă până la epuizare. Fanii sistemului HIT recomandă de obicei o singură serie pentru fiecare parte a corpului. Cel mai obișnuit program Heavy Duty este compus din antrenamente în care se lucrează tot corpul de două sau de trei ori pe săptămână, constând din 8-10 exerciții (sau chiar mai puține), fiecare alcătuit doar dintr-o sinură serie care se efectuează până la epuizare (înainte de fiecare serie se face încălzire).

Nu sunt recomandate seriile multiple sau împărțirea grupelor musculare pe antrenamente.

HIT este o metodă eficientă pentru dezvoltarea forței și totodată a masei musculare. Unii sunt de părere că se pot lucra și câte două seturi pentru fiecare parte a corpului, fie folosind același exercițiu, fie introducând exerciții diferite.

Metoda HIT nu trebuie folosită permanent, deoarece supune sportivul la un risc destul de ridicat la accidentare. Este de preferat să se introducă de câteva ori de-a lungul anului în cadrul schemei generale de antrenament, alternând cu antrenamentul convențional. Organismul se adaptează la acest gen de solicitare dacă este menținută prea mult timp.

HIT nu este "cea mai bună metodă", ci este doar una dintre sutele de metode de antrenament. Este bine să o încercați, totuși o recomand numai celor care au trecut de etapa de începător. Este tentant pentru un începător care își dorește să crească cel puțin cât Ronnie Coleman în aproximați două luni de zile, să încerce metoda Heavy Duty, totuși lipsa de experiență își poate spune cuvântul și respectivul se expune riscului de accidentare, care uneori poate pune capăt foarte rapid "carierei" sportive.

Capitolul II. Exerciții cu obiecte elastice

2.1. Sistematizarea exercițiilor de dezvoltare fizică cu ajutorul obiectelor elastice

Exercițiile de dezvoltare fizică cu ajutorul obiectelor elastice, datorită conținutului lor foarte variat, au fost sistematizate în scop didactic în funcție de mai multe criterii:

1. Criteriul activității musculare:

a) exerciții pentru dezvoltarea forței musculare;

b) exerciții pentru dezvoltarea elasticității musculare și mobilității articulare;

c) exerciții cu caracter de relaxare.

2. Criteriul pozițiilor de plecare:

a) exerciții din stând;

b) exerciții din pe genunchi;

c) exerciții din așezat;

d) exerciții din culcat;

e) exerciții din atârnat.

3. După modul cum se execută, pot fi:

a) individuale;

b) pe perechi;

c) în grup;

d) pe loc;

e) din deplasare.

Exercițiile de dezvoltare fizică generală constituie mijloace eficiente pentru realizarea unei încălziri adecvate a corpului și segmentelor sale, asigurând dezvoltarea calităților condiționale, coordinative și crearea suportului fizic practicării diferitelor ramuri sportive.

Vom prezenta, în continuare, sistematizarea exercițiilor de dezvoltare fizică generală după criteriul activității musculare, coroborat cu criteriul formelor de practicare

În cadrul acestor structuri de exerciții întâlnim diferite obiecte care se caracterizaezǎ prin elasticitate, dar care au funcții diverse din punct de vedere al caracterului contracției musculare :

– cabluri, benzi elastice – reprezintă opusul aparatelor pa bază de scripeți, caracteristic acestor structuri de exerciții fiind faptul că momentul maxim al sarcinii este la finalul mișcării (când tensiunea este maximă în cablu, bandǎ).

Exemple de exerciții:

– arcuri metalice, care pot fi îndoite, răsucite, trase, împinse – caracterul efortului muscular este asemănător lucrului cu benzi sau corzi elastice, diferența constând în intensitatea mult mai mare a efortului solicitată în cazul exercițiilor cu arcuri (intensitatea poate varia de la mare până la contracții de tip izometric).

– mingi gonflabile, de diferite dimensiuni (denumite și “minge elvețianǎ, minge anti-stress, minge fitness) – caracteristic acestor structuri de exerciții este atractivitatea. Acest obiect este o “găselniță” grozavă pentru a face o multitudine de structuri de exerciții de dezvoltare fizică generală, dealtfel anoste și plictisitoare, deosebit de atractive și plăcute. Mingea gonflabilă este, din acest punct de vedere, foarte necesară în practicarea exercițiilor de tip fitness.

Cerințe metodice:

– în cazul lucrului cu obiecte elastice este necesară verificarea periodică a integrității structurale a acestora în scopul evitării accidentǎrilor,

– structurile de exerciții să fie alese astfel încât să pună în valoare caracteristică lucrului cu obiecte elastice

Complex de exerciții cu minge mare:

Așezat încrucișat, mingea înainte apucat;

Ridicarea brațelor, extensia capului, cu aruncarea mingii sus și reapucare

Sprijin dorsal stând cu genunchii îndoiți, cu mâinile pe minge;

Îndoirea și întinderea brațelor.

Sprijin culcat costal cu trunchiul pe minge, picioarele încrucișate, mâinile la ceafă;

Răsuciri de trunchi.

Culcat dorsal pe minge;

Extensia trunchiului și menținere

Culcat, mingea la nivelul gleznelor apucat;

Ridicarea și coborârea picioarelor.

Sprijin pe genunchi pe minge;

Extensia alternativǎ a unui picior.

Așezat pe minge;

Întinderea alternativǎ a unui picior înainte.

Stând dorsal la perete, mingea la nivelul trunchiului de perete sprijinit;

Îndoirea și întiderea alternativǎ a unui picior cu ridicarea înainte și coborârea celuilalt.

2.2. Obiective, Caracteristici

Termenul de dezvoltare fizică generală a suportat numeroase modificări de-a lungul timpului în funcție de ponderea acordată sensului acestuia: obiectiv al educației fizice sau mijloc de realizare a acestui obiectiv, purtând denumiri ca : exerciții formative, exerciții de bază pentru pregătirea aparatului locomotor, exerciții de pregătire fizică generală, exerciții de bază pentru pregătirea aparatului locomotor, exerciții de dezvoltare corectă și armonioasă, exerciții de dezvoltare fizică.

Termenul de dezvoltare fizică generală este, considerăm, cel mai potrivit, deoarece se referă atât la aspectul somatic, cât și la cel funcțional: indicii somatici (morfologici) se referă la înălțime, greutate, perimetre, diametre, lungimea segmentelor – sunt indici care se văd cu ochiul liber –, iar indicii funcționali (fiziologici) se referă la frecvența cardiacă, respiratorie, capacitate vitală, tensiune arterială – sunt indici care nu se văd, dar care constituie motorul întregului organism (Cârstea Gh., 1999).

Dezvoltarea fizică reprezintă astfel rezultatul acționării directe asupra organismului, prin intermediul exercițiilor fizice simple și compuse ce pot fi precis localizate la nivelul segmentelor, articulațiilor, grupelor musculare, stimulând și perfecționând indicii morfologici și funcționali ai acestuia.

Exercițiile de dezvoltare fizică care utilizează obiectele elastice vizează următoarele obiective:

• asigurarea suportului fizic și psihic pentru desfășurarea diferitelor activități;

• realizarea încălzirii generale a organismului;

• dezvoltare fizică armonioasă (armonie între indicii somatici și funcționali);

• formarea și menținerea reflexului de postură (ținuta corect a corpului);

• prevenirea instalării deficiențelor fizice;

• dezvoltarea aptitudinilor condiționale (V.R.F) și coordinative (îndemânare);

• formarea priceperii de a alterna încordarea cu relaxarea;

• îmbunătățirea tonicității, troficității și elasticității musculare și mobilității articulare;

• formarea bazelor generale ale mișcării;

• educarea simțului estetic, a controlului și acțiunii gesturilor.

Realizarea acestor obiective duce în final la optimizarea stării de sănătate a populației. Exercițiile de dezvoltare fizică prezintă următoarele caracteristici:

• sunt accesibile, oferind posibilități multiple de combinare;

• sunt variate din punctul de vedere al influenței asupra corpului uman;

• sunt exerciții create ce permit modificarea structurii mișcărilor și a efortului solicitat;

• sunt mișcări analitice ce influențează capacitatea de contracție și relaxare a aparatului locomotor, mărind mobilitatea articulațiilor, suplețea și elasticitatea musculaturii segmentelor;

• ajută la perfecționarea proceselor nervoase care dirijează aparatul locomotor, conducând la stăpânirea mișcărilor corpului și a segmentelor sale într-o acțiune coordonată;

• acționând asupra tonicității și troficității musculare măresc capacitatea sistemului cardiovascular, respirator, întărind reflexul de atitudine corectă;

• permit dirijarea segmentelor corpului, asigurând executarea mișcărilor cu precizie, amplitudine și ritm corespunzător;

• executate sistematic, obișnuiesc executanții cu alternarea încordării cu relaxarea, având o influență multilaterală asupra organismului;

• influențează favorabil latura psihică a executanților, solicitând concentrarea atenției, dezvoltarea spiritului de observație, de disciplină, de ordine, memorie motrică;

• exercițiile de dezvoltare fizică generală constituie conținutul de bază al gimnasticii aplicate în alte domenii;

• permit gradarea precisă a efortului (atât din punct de vedere al volumului, cât și al complexității), în funcție de vârstă, sex, nivel de pregătire.

În executarea exercițiilor de dezvoltare fizică cu ajutorul obiectelor elastice, dozarea efortului se realizează prin:

• alegerea adecvată a exercițiilor;

• numărul de repetări și pauzele între exerciții;

• modificarea tempoului de execuție;

• schimbarea pozițiilor inițiale.

Folosirea sistematică a exercițiilor de dezvoltare fizică generală are următoarele influențe (efecte) asupra organismului:

• prelucrarea selectivă și calitativă a musculaturii și a articulațiilor, realizând încălzirea generală a organismului;

• dezvoltarea forței și vitezei de contracție musculară precum și dezvoltarea mobilității articulare și a elasticității musculare;

• formarea priceperii de a dirija mișcările segmentelor corpului și de a alterna încordarea cu relaxarea musculară;

• formarea ținutei corecte, prevenirea și corectarea atitudinilor deficiențe;

• educarea simțului estetic;

• crearea condițiilor inițiale practicării diferitelor ramuri sportive.

Un rol important în folosirea eficientă a exercițiilor de dezvoltare fizică cu ajtuorul obiectelor elastice îl are poziția de plecare (inițială), aleasă în funcție de scopul, structura și conținutul exercițiului.

Pozițiile de plecare urmăresc:

• asigurarea condițiilor optime de execuție;

• ușurarea execuției;

• îngreunarea execuției;

• izolarea anumitor articulații sau segmente în timpul execuției;

• angrenează în efort simultan mai multe segmente.

Capitolul III. Caracteristicile vârstei studiate

Preadolescența (etapă școlarității mijlocii) etapă ontogenetică cuprinsă între 10/11 și 14/15 ani, se caracterizează în mod esențial prin faptul că marchează încheierea copilăriei și începutul fazei de maturizare. Pubertatea este o perioadă de impetuase și profunde modificări biosomatice și psihologice

În această perioadă de vârstă școlarul încetează de a mai fi copil, dar nici nu poate fi considerat matur, deși el începe să creadă aceasta și chiar să se impună printr-un comportament pozitiv.

Dezvoltarea biofiziologica

Procesul de creștere intră într-o fază de puseu: în perioada de vârf – 13 ani la fete, 15 ani la băieți – creșterea taliei este de 8-10 cm pe an, iar a greutății corpului de 5-6 kg pe an. Creșterea intensă în înălțime este însă însoțită de unele stări de disconfort. Datorită creșterii mai intense a membrelor inferioare și celor superioare, în raport cu trunchiul a cărui creștere se produce în timpul pubertății propriu-zise și ulterior în ajunul pubertății, are loc o modificare a segmentelor și particularităților siluetei.

În această perioadă de vârstă se desăvârșește osificarea coloanei vertebrale, se accelerează procesul sudării oaselor bazinului, se încheie în mare procesul de osificare a oaselor mâinii, de aici apariția unor stângăcii ale mișcărilor fine ale mâinii.

Creșterea mai intensă a unor segmente ale organismului precum și dezvoltarea într-un ritm diferit – mai lentă și mai târzie a musculaturii decât a scheletului – modifică parțial sistemul de coordonare a mișcărilor, de unde iarăși o stângăcie în mișcări. Aceste stângăcii dispar la sfârșitul pubertății.

Schimbări importante se produc în această perioadă și în structură și funcțiile aparatului cardio-vascular. Masa și volumul inimii se amplifică, dar mușchiul cardiac nu se dezvoltă în același ritm; pe de altă parte diametrul vaselor sanguine crește mai lent decât volumul inimii. Ca efect, mai ales în condiții de efort susținut, ritmul inimii sporește considerabil, crește presiunea sanguină, apar uneori fenomene de tulburare a circulației și activității inimii: palpitații, ritm neregulat, dispnee, precum și unele tulburări ale activității nervoase: amețeli, dureri de cap, oboseală. Aceste fenomene impun necesitatea evitării factorilor suprasolicitanti.

Perioadei preadolescenței îi este caracterizată și intensificarea dezvoltării plămânilor: crește sensibilitatea pulmonară.

În ceea ce privește sistemul nervos, masa creierului nu mai crește. În schimb, au loc o complicare a structurii cerebrale interne și o evidența dezvoltare a plasticității funcționale a activităților nervoase superioare.

Modificări complexe se produc la nivelul sistemului endocrin. Locul central în restructurarea generală a organismului preadolescentului îl ocupă procesul maturizării sexuale, care își pune amprenta atât pe dezvoltarea fiziologică cât și pe cea psihică.

Se înregistrează acum numeroase momente de instabilitate nervoasă, o relativă slăbire a forței inhibiției, exprimată prin izbucniri zgomotoase, cu caracter exuberant, prin reacții nervoase și prin prezența unei iritabilități generale. Prin evidențierea caracterelor sexuale secundare se manifestă semnele maturizării fizice a individului.

Dezvoltarea psihică

Concomitent cu dezvoltarea biofiziologica în pubertate se desfășoară intens și procesul de evoluție psihică.

O puternică influența asupra dezvoltării psihice la această vârstă o exercită conținutul mai complex și formele lor variate ale activității pe care o desfășoară copii de vârstă școlară mijlocie.

Pe plan senzorial, perceptiv se constată o evidența intensificare a dezvoltării mai ales a capacităților vizuale și auditive; se dezvoltă orientarea spațio-temporală, spiritul de observație, etc., iar percepțiile îmbrăca accentuate forme analitice.

Și memoria înregistrează transformări calitative: procesele sale, până acum mecanice, dobândesc treptat caracteristice logice, fixând, păstrând, reproducând esențialul.

Gândirea, în prima parte a preadolescenței, are încă un caracter concret, utilizând preponderent imagini intuitive.

Conținutul procesului de învățământ, devenit mai complex, exprimând cerințele care solicita capacitățile interpretative și creatoare, determină însă un salt calitativ în manifestările gândirii, care devine abstractă, logică, categorială, etc..

Structura vocabularului se îmbogățește cu noi termeni științifici și tehnici; debitul verbal crește; relatările verbale sau scrise devin mai consistente, mai bogate și mai facile.

Preadolescentul este deosebit de sensibil la manifestările afective ale familiei prietenilor, grupului social, fiind la rândul său capabil de o bogată și intensă afecțiune.

Preadolescentului îi este specifică afirmarea intensă a aspirațiilor, idealurilor, ca și a posibilităților, fenomen ce marchează începutul constituirii liniilor de perspective ale vieții. Se constată uneori o dispoziție între aspirații, dorințe și posibilitățile de realizare.

Dezvoltarea calităților coordonative

Datorită dezvoltării organismului pe mai multe planuri mai ales mărirea plasticității scoarței cerebrale și a mobilității proceselor nervoase excitația și inhibiția, sporesc și posibilitățile de dezvoltare a tuturor calităților coordonative.

Ca urmare a dezvoltării aparatului locomotor îndemânarea progresează evident, fapt pentru care pubertatea mai este denumită "vârsta îndemânării".

Prin îmbunătățirea calităților mușchilor, sporește capacitatea de forță în regim de viteză sub formă detentei.

La vârsta învățământului gimnazial, nu prezintă deosebiri esențiale între băieți și fețe, ci numai unele particularități de care trebuie ținut cont pentru a se face o judicioasă tratare diferențială, particularități care se referă la gradul de maturitate al mișcărilor, cursivitatea, tempoul, expresivitatea.

În această perioadă băieții au înclinații spre exercițiile de forță, în timp ce fetele preferă exercițiile expresive.Pe parcursul ciclului gimnazial există mari disponibilități în ceea ce privește însușirea unor procedee specifice jocurilor sportive.

Indiferent de faptul că dezvolatrea tuturor calităților coordonative începe concomitent, trebuie respectată legea creșterii gradate a volumului, în diferite exerciții.

Redam în tabelul următor modul de reparizare al volumelor de dezvoltare a calităților coordonative în perioada pubertății.

Tabel 3.1. Lecția de educație fizică  scolară – forma de bază: concept, tipologie, structură, perspective

Capitolul IV. Organizarea și desfășurarea studiului

4.1. Obiective, sarcini, ipoteza

Obiectuvul studiului il reprezinta verificarea efectului exercitiilor cu obiecte elastice, asupra dezvoltarii fizice armonioase a elevilor de clasa a V a.

Sarcini:

– documentare bibliografica

– elaborarea sistemului de exercitii si a metodologiei de lucru

– selectarea esantionului de studiu

– stabilirea probelor de control

– analiza si interpretarea datelor

– redactarea lucrarii

Ipoteza: selectarea și implementarea unui program de funcțional training cu obiecte elastice, adaptat eleviilor clasei a V-a, reliefat prin teste motrice, va determina îmbunătățirea nivelului de fitness a elevilor.

4.2. Documentare bibliografica

Înacadrul sistemuluiaformelor de activitate, din considerente de ordin pedagogic cunoscute, lecția reprezintăaforma de bază a organizării procesului instructiv – educativ. Ea rămâne, în viziunea didacticii moderne, principala formă de organizare, suplă, cu mobilitate structurală și cu un grad crescutade adaptabilitate la condițiile concrete, prezentând următoarele caracteristici:

1. Se desfășoară cuacolective de subiecți (clase, echipe sau grupe) relativ constante (ca număr), omogene (ca vârstă sau de pregătire). Fiind prevăzută în plan (de învățământ sau antrenament) este obligatorie (pentru educator și educat).

2. Are o durată stabilă (50a, 90a, 100a, 120a în antrenamentul sportiv), fiind inclusă într-un orar sau plan. Areaun volum precizat săptămânal, de la preșcolari până la învățământul superior.

3. Este condusă de un „specialist ” cu oapregătire corespunzătoare. Conducerea nu presupune întotdeauna o îndrumare nemijlocită (mai ales când se lucrează pe ateliere).

4. Se desfășoară peabaza unei programe elaborată pe plan național (de Minister sau federații) asigurând o îndeplinire unitară a obiectivelor educației fizice și sportului.

5. În ea se respectă – ca urmare a pregătirii de specialitate a celor care conduc a€“ cerințele generale sau fundamentale careastau la bază conceperii, organizării și desfășurării sale.

Lecția reprezintă unitatea structurală de bază a procesului instructiv – educativ, instituindu-se în sisteme sau cicluri de lecții. În educația fizică școlară se întâlnește o mare varietate de tipuri de lecții, determinată de specificul învățământului și în mod special de teme și obiective.

Teoretic, pornindu-se deala etapele învățării care vizează deprinderile și priceperile motrice, s-au stabilit următoarele tipuri de lecții:

– de învățare

– de consolidare (fixare)

– de perfecționare

– de verificare

– mixte, rezultând din combinația celor 4 tipuri

În realitate, din punct de vedereaal subiectului nu există decât lecții mixte (pornind de la faptul că în orice lecție sunt 2 sau 3 teme). Din punctulade vedere al celui care conduce (profesor) putem avea și lecții „ pure ” (de exemplu verificare), dar lecția trebuie privită ca unitate.

Din alte puncte de vedere, lecția mai poate fi:

a) monosport – când are o temă sau două din aceeași ramură de sport sau bisport – când are teme din două ramuri de sport;

b) de pregătire fizică generală (cu teme numai din calitățile motrice) întâlnită în special în antrenamentul sportiv;

c) introductivă sau de organizare (la început de trimestru) sau bilanț (la sfârșit de trimestru sau an școlar)

Lecția prezintă un conținut și o structură. Conținutul, impus de tipologie este constituit din ansamblul mijloacelor, metodelor și procedeelor metodice, al altor măsuri didactice, fiind structurat într-un anumit mod.

Structura lecției este reprezentată de succesiunea, în timpul alocat, a unor „parti”, „verigi” necesare pentru îndeplinirea temelor și obiectivelor.

Prezentarea structurii depinde de criteriul principal luat în seamă (biologic, metodic, psiho-pedagogic), de orientările specifice în diferite perioade și nu în ultimul rând de „viziunea” fiecărui specialist.

În timp, evoluția structurii lecției a fost:

– pe patru părți (organizare, pregătire, fundamentală, încheiere)

– pe trei părți (pregătire,fundamentală,încheiere)

– pe verigi

Toate acestea sunt secvențe între care nu există o delimitare strictă, ci o interdependență, o unitate.

În prezent se acceptă structura pe verigi, care, din punct de vedere teoretic, deci în totalitatea lecției, sunt:

1. Organizarea colectivului (de elevi, studenți, etc.)

2. Pregătirea organismului pentru efort.

3. Influențarea selectivă a aparatului locomotor.

4. Dezvoltarea (educarea) calităților coordonative, viteză/îndemânare.

5. Învățarea, consolidarea, perfecționarea sau verificarea deprinderilor sau/și priceperilor coordonative.

6. Dezvoltarea (educarea) calităților coordonative.

7. Revenirea organismului după efort.

8. Aprecieri si recomandari.

În realitate, în nici o lecție nu pot exista practic toate aceste verigi. Caracter permanent au, indiferent de tipuri de lecție, verigile 1,2,3,7 și 8. Celelalte sunt prezente în funcție de natura temelor și obiectivelor.

În fiecare verigă se folosesc anumite grupaje de exerciții, se stabililesc o dozare medie a efortului, s-au consacrat unele formații de lucru. Toate sunt subordonate rezolvării temelor și obiectivelor lecției.

Privind în perspectivă, în „perimetrul”alecției ar apărea o serie de noutăți vizând, de exemplu, conducereaaunor verigi, nu de către specialist, ci de către elevi, în sensul acceptării autonomiei elevilor în cadrul lecției. Tot de principiul autonomiei se leagă o eventuală „rupere” de cadrul național unitar reprezentat de programa de educație fizică. În privința structurii, s-ar putea renunța la verigile în care se vizează „educarea” calităților coordonative, acestea urmaand a constitui teme pentru acasă.

În lecția de educație fizică, dezvoltarea organismului elevilor se poate face prin varietatea de mijloace și metode pe care le folosește profesorul în funcție de nivelul clasei, pe tot parcursul anului școlar. Un loc aparte îl ocupă deprinderile coordonative aplicative cum sunt exercițiile in care sunt utilizate obiectele elastice.

Omul în viața de zi cu zi este supus celor mai diverse influențe ale mediului în care trăiește și muncește, de aceea elevii trebuie informați astfel încât să poată face față tuturor solicitărilor și în special celor de ordin fizic.

            Exercitiile cu ajutorul obiectelor elastice fac parte din grupa activitatilor globale in cadrul carora se aplica priceperile si deprinderile utilitare. Acestea valorifica in conditii noi, nestudiate in prealabil, cunostinte, priceperiasi deprinderi, insusite in lectiile anterioare sau chiar in lectia respectiva.

In cadrul exercitiilor cu ajutorul obiectelor elastice vor fi incluse deprinderi cunoscute si accesibile intregului efectiv de elevi tinand cont de cerintele metodice.

Cerinteametodice:

– în cazul lucrului cu obiecte elastice este necesarǎ verificarea periodicǎ a integritǎții structurale a acestora în scopul evitǎrii accidentǎrilor,

– structurile de exerciții sǎ fie alese astfel încât sǎ punǎ în valoare caracteristica lucrului cu obiecte elastice

Exercitiile cu ajutorul obiectelor elastice sunt atractive prin caracterul spectaculos, prin ineditul lor precum si prin starea de emulatie pe care o confera. In executia acestora pot fi folosite cabluri, benzi elastice, mingi gonflabile, saltele, parteneri.

Folosirea mingilor gonflabile in lectia de educatie fizica pune in evidenta caracterul formativ al acestui sistem de lucru, capacitatea de analiza a deprinderilor insusite, nivelul calitatilor si capacitatilor coordonative ale elevilor.

In experimentul pe care l-am efectuat la clasele a V- a am selectionat cateva tipuri de exercitii in care se utilizeaza mingea gonflabila si benzile elastice, in functie de:

·       scopul urmarit;

·       calitatile si deprinderile coordonative dominante la aceasta varsta;

·       concordanta cu particularitatile de sex;

·       tema si veriga lectiei;

·       preferinta elevilor.

In lectia de educatie fizica folosim obiectele elastice in functie de o calitate dominanta pe care dorim sa o dezvoltam: Capacitatea de combinare și înlănțuire a mișcărilor; Capacitatea de orientare spațio-temporală; Capacitatea de diferențiere kinestezică; Capacitatea de echilibru; Capacitatea de reacție motrică; Capacitatea de transformare a mișcărilor; Capacitatea ritmică.

Pentru dezvoltarea acestor capacitati vom folosi benzile elastice. Utilizarea unei astfel de mingi stimuleaza musculatura corpului intr-un grad mai mare decat atunci cand se lucreaza grupele respective pe un plan fix, datorita miscarilor de rotatie si intindere. Mai mult decat atat, executia anumitor exercitii pe mingea gonflabila implica mai multi muschi decat in mod obisnuit, datorita faptului ca ea induce un grad de instabilitate, iar corpul raspunde prin contractia suplimentara a unor muschi cu rol stabilizator.

In continuare voi exemplifica cateva grupuri de exercitii care pot fi incluse in componenta orelor de aducatie fizica a clasei a V-a:

– Rotiri ale brațelor pentru încălzirea bicepșilor. Elevii trebuie sa se pozitioneze cu ambele picioare pe banda, apropiate si sa ina mainile sus, pana in jurul taliei. Fara ca acestea sa fie ridicate mai sus, cu palmele spre exterior, acestia trebuie sa faca 25 de cerculete in sensul acelor de ceasornic. La finalul seriei trebuie sa schimbe sensul si sa repete rotarile.

– Rotiri laterale pentru întãrirea bicepºilor. Elevii trebuie sa aseze banda sub bolta picioarelor, acestea fiind apropiate. Cu mainile pe langa corp, trebuie sa apuce manerele benzii cu palmele in asa fel incat degetele sa fie cat mai intinse posibil. Pozitia trebuie mentinuta si mainile trebuie ridicate de 25 de ori. Coatele trebuie obligatoriu tinute in lateral.

– Extensii laterale pentru întărirea tricepșilor. Elevii trebuie sa infasoare un capăt al benzii de mâna stângă și sa tina celălalt capăt în mâna dreaptă. Acestia trebuie sa extinda ambele brațe la nivelul umerilor și sa mențina. Din această poziție, trebuie sa duca mâna dreaptă (cu palma orientată spre înainte) spre piept de 25 de ori, fără să miște cotul. Ulterior, acestia trebuie sa schimbe si sa înfășoare banda peste mâna dreaptă și sa faca 25 de repetări cu cea stângă.

– Încleștarea brațelor, pentru încălzirea și întărirea musculaturii pieptului și brațelor. Se ia fiecare maner si se infasoara banda in jurul mainii pentru a o scurta. Apoi trebuie intoarsa banda la spate pana cand aceasta este fixata exact sub omoplati. Apoi se aduc abratele din extins lateral la nivelul umerilor, in fata, ca si cum ar acorda o imbratisare. Pe aceasta miscare se expira, iar pe cea de intoarcere la pozitie se inspira. Exercitiul trebuie repetat de 25 de ori.

– Ridicările brațelor la piept pentru întărirea acestor mușchi. Se sta cu picioarele departate pe banda (la nivelul soldurilor) si se tin manerele jos, pe langa corp. Se ridica usor mana dreapta cu manerul, in fata, spre dreapta pieptului, iar apoi se revine la pozitia initiala. Acelasi exercitiu trebuie repetat si cu mana stanga. Pentru fiecare brat trebuie efectuate 25 de repetari.

– Ridicările laterale din cot pentru întărirea umerilor. Se aseaza banda elastica sub bolta palatina si se apuca manerele cu mainile apropiate de corp, palmele orientate in jos si bratele ridicate in lateral. Acest exercitiu trebuie repetat de 25 de ori. Elevii trebuie sa fie atenti sa nu porneasca niciodata cu incheieturile in lateral. Miscarea se face doar din cot.

– Coborâri laterale de la nivelul umerilor pentru întărirea spatelui (omoplaților) și a brațelor. Din pozitia de drept, cu picioarele apropiate, se infasoara ambele capete ale benzii in jurul palmelor de cate trei ori si se ridica mainile deasupra capului, avand grija ca palmele sa fie orientate in jos. Cu bratele intinse, trebuie sa se traga de maini in lateral de cate 25 de ori, fara ca banda sa se slabeasca.

– Pasul Pinguinului pentru întărirea feselor și a piciorului. Se sta cu picioarele apropiate pe banda si cu manerele in maini. Se ridica mainile la nivelul coatelor avand grija ca palmele sa fie deschise si fara sa se stranga banda. Cu piciorul drept trebuie sa se paseasca spre dreapta si sa se mantina pozitia, aducand ulterior si piciorul stang. Dupa aceea se muta piciorul stang spre stanga si se apropie cel drept. Exercitiul trebuie repetat de 25 de ori.

Principalele efecte care vizeaza dezvoltarea capacitatii coordonative, pot fi tratate foarte pe larg, dar voi prezenta urmatoarele cerinte ale dezvoltarii acesteia astfel:

–        Stabilirea sistemelor de actionare in diferite etape;

–        Aplicarea cu mai mare consecventa si continuitate a sistemelor de actionare in lectia de educatie fizica pe perioada planificata;

–        Stabilirea unui numar optim de repetari a volumului si intensitatii corespunzatoare efortului;

–        Incadrarea exercitiilor selectionate pentru dezvoltarea fiecarei calitati coordoonative in sisteme precise de actionare;

–        Timpul si ritmul de executie, valoarea incarcaturilor si durata exercitiilor, distanta si durata pauzelor sunt elemente de baza cu care se apreciaza progresul;

4.3. Elaborarea sistemului de exercitii si a metodologiei de lucru

Pe lângă tradiționalele materiale (hârtie, creion, pix, fise de observație, protocoale) am folosit în cadrul cercetării și suporturi video (casete video și DVD-uri).

Aparatura utilizată în scopul cercetării a fost: camera video, camera de fotografiat, DVD player, video recorder.

Metodele de cercetare folosite în această lucrare sunt:

·       metoda observației;

·       metoda conversației;

·       metoda experimentală;

·       metodă statistică;

·       metoda reprezentării grafice.

În continuare aceste metode sunt descrise pe larg.

Pentru a obține rezultate obiective științifice este nevoie de o bună documentare care duce la o cunoaștere reală a fondului de bază a disciplinei pe care o studiază cât și datele noi, recente și în continuă dinamică.

Cel ce-și propune o temă de studiu, de cercetare, trebuie să stăpânească tehnicile actuale ale documentarii.

În ceea ce privește tema lucrării de față, studiul materialului bibliografic a constat din culegerea datelor din foarte multe lucrări publicate în manuale, volume, reviste de specialitete, publicații periodice ce au avut aceeași temă ca cea de fată.

Metoda observației

Observația că proces psihic de cunoaștere activă, intenționată, planificată, sistematică are la bază un sistem de referințe, idei, ipoteze, postulate  furnizate de experiența și știință. Observația este considerată de Paul Fraisse primul moment al cercetării experimentale. Este contemplarea intenționată a unui obiect, documet, fenomen, proces. Observația este un rezultat al raportului dintre cercetător și natura.

Scopul observației este culegerea de date concrete a căror analiza științifică să permită generalizare. În observarea științifică participa atât procesele senzoriale cât și procese logice, intelectuale.

Observația științifică este caracterizată de:

·       caracterul fundamental teoretic și metodologic;

·       scopuri precis formulate;

·       sarcini precis delimitate;

·       înregistrarea sistematică a datelor;

·       publicarea și interpretarea datelor;

·       o bună pregătire a celui ce face observația.

În această lucrare observația s-a făcut astfel;

Preliminar observând:

– componenta clasei;

– omogenitatea clasei;

– nivelul de dezvoltare fizică;

– nivelul capacității motrice;

– nivelul calității motrice;

– frecventa participării individuale;

– interesul de participare la lecție;

– calitatea lecției de educație fizică.

În timpul cercetării:

–  modul de execuție al comenzilor;

–  receptivitatea elevilor;

–  influenta efortului specific asupra subiecților;

–  evoluția grupei martor și a celei de experiment;

–  sesizarea factorilor perturbatori.

În cadrul orei de educație fizică se urmărește:

a. felul în care elevul abandonează situația cu ușurință, încredere;

b cum stabilește contactul uman cu ceilalți profesori, colegi, neutrii: deschis, ușuratic sau cu familiarism;

c. felul cum se organizează acțiunea: cu atenție, lipsit de control, necesitând permanent imbold;

d. felul cum se exprimă prin cuvânt, mimică, gest;

e. felul cum subiectul își conduce propria organizare motrică;

f. cum reacționează la sarcinile propuse;

g. reacțiile subiectului la propriul comportament, la rendamentul sau în față dificultăților, succesului;

h. evoluția raportului cu examinatorul;

i. preocuperi și opinii mărturisite de subiect.

Metoda conversației

Conversația sau interviul consta în discuția tematică dintre cercetător și subiect. Se face pe baza unor întrebări tematice, puse într-o anumită ordine, raportate la clasă în care se afla subiectul sau clasa respectivă.

Pentru o mai bună informare, în afara subiecților cercetați s-au purtat discuții cu diriginții clasei, cu cadrele didactice și cu cadrele medicale ale școlii.

Metoda experimentală

Această metodă este un sistem complex de cunoaștere a realității, caracterizat prin utilizarea raționamentului experimental. Metoda experimentală verifica o ipoteză și stabilește relații cauzale intre fenomene, fapte, etc..

Claude Bernard definește experimentul “drept o observație provocată cu scopul de a defini un control”.

Metodă statistică

Pentru depășirea fazelor descriptive pline de termeni de comparație subiectivi, în activitatea sportivă s-au introdus calculele matematice.

Această metodă conferă o descriere mai precisă a fenomenelor, permite extragerea unor cocluzii generale în funcție de anumite reguli bine conturate precum și însumarea rezultatelor cerceterii într-o formă semnificativă.

Datele statistice permit cercetătorului să determine gradului de omogenitate al fenomenului sau populațiilor cercetate, tendința centrală și deviațiile de la aceasta, gradul de corelație, gradul de corelație dintre fenomene, ca și gradul de încredere, semnificație pe care-l reprezintă rezultatele cercetării.

Metoda reprezentării grafice

Vizualizarea datelor prin folosirea metodei grafice permite o înțelegere mai ușoară a dinamicii fenomenelor urmărite precum și raportului dintre ele.

            Cercetarea s-a efectuat la Școala Generală nr.13 din Târgoviște, timp de un an școlar, la clasa a V a A. Orele de educație fizică cu acești elevi s-au desfășurat conform orarului claselor, săptămânal 2 ore, atât în sala de sport, cât și pe terenul de sport din incinta școlii. Clasa a V a A este formată din 10 băieți și 9 fete.

Banda elastică are la bază un principiu simplu și eficient: pentru a lucra, mușchii au nevoie de acțiunea unei forțe de rezistență. În funcție de rezistență, banda elastică prezintă un cod al culorilor:

– roz: de o rezistență mică, este utilizată în cazurile de recuperare post-traumatica;

– verde: rezistenta medie, adresată majorității persoanelor, care nu urmează un program sportiv regulat;

– mov: pentru sportivii amatori, cei ce au o activitate fizică regulată;

– argintiu: de o rezistență mare, este utilizată preponderent de sportivi de performanță.

Beneficiile benzii elastice sunt:

– Banda e utilizată pentru a corecta și modela în siguranță șoldul, copsele, talia, brațele și abdomenul.

– Utilizând banda elastică, începătorii se pot obișnui cu exercițiile centrate pe rezistenta, putând varia dificultatea datorită versatilității acesteia.

Programul conceput pentru elevii clasei a V-a cuprinde următoarele exerciții:

1. Stând depărtat, banda elastica inainte jos, de capete apucat; rotarea bratelor inapoi.

Elevii trebuie să se poziționeze cu ambele picioare pe bandă, apropiate și să țină mâinile sus, până în jurul taliei. Fără ca acestea să fie ridicate mai sus, cu palmele spre exterior, aceștia trebuie să facă 25 de cerculețe în sensul acelor de ceasornic. La finalul seriei trebuie să schimbe sensul și să repete rotările.

2. Picioarele apropiate, banda elastica inainte jos, de capete apucat; ridicarea bratelor si mentinerea pozitiei.

Elevii trebuie să așeze banda sub bolta picioarelor, acestea fiind apropiate. Cu mâinile pe lângă corp, trebuie să apuce mânerele benzii cu palmele în așa fel încât degetele să fie cât mai întinse posibil. Poziția trebuie menținută și mâinile trebuie ridicate de 25 de ori. Coatele trebuie obligatoriu ținute în lateral.

3. Stând depărtat, mâna stângă infasurata, celalalt capat al benzii in mana dreapta; extinderea ambelor brate la nivelul umerilor si mentinerea pozitiei.

Elevii trebuie să înfășoare un capăt al benzii de mâna stângă și să țină celălalt capăt în mâna dreaptă. Aceștia trebuie să extindă ambele brațe la nivelul umerilor și să mențină. Din această poziție, trebuie să ducă mâna dreaptă (cu palma orientată spre înainte) spre piept de 25 de ori, fără să miște cotul. Ulterior, aceștia trebuie să schimbe și să înfășoare banda peste mâna dreaptă și să facă 25 de repetări cu cea stângă.

4. Stând depărtat, ambele maini infasurate, banda intoarsa la spate si fixata sub omoplati, din extins lateral se aduc bratele la nivelul umerilor.

Se ia fiecare mâner și se înfășoară bandă în jurul mâinii pentru a o scurta. Apoi trebuie întoarsă banda la spate până când aceasta este fixată exact sub omoplați. Apoi se aduc bratele din extins lateral la nivelul umerilor, în față, ca și cum ar acorda o îmbrățișare. Pe această mișcare se expiră, iar pe cea de întoarcere la poziție se inspiră. Exercițiul trebuie repetat de 25 de ori.

5. Stând depărtat, banda elastica inainte jos, de capete apucat; ridicarea mainilor.

Se sta cu picioarele depărtate pe bandă (la nivelul șoldurilor) și se țin mânerele jos, pe lângă corp. Se ridica ușor mâna dreaptă cu mânerul, în față, spre dreapta pieptului, iar apoi se revine la poziția inițială. Același exercițiu trebuie repetat și cu mâna stângă. Pentru fiecare braț trebuie efectuate 25 de repetări.

6. Stând depărtat, banda sub bolta palatina, de capete apucat; ridicarea bratelor in lateral.

Se așează banda elastică sub bolta palatină și se apucă mânerele cu mâinile apropiate de corp, palmele orientate în jos și brațele ridicate în lateral. Acest exercițiu trebuie repetat de 25 de ori. Elevii trebuie să fie atenți să nu pornească niciodată cu încheieturile în lateral. Mișcarea se face doar din cot.

7. Stând depărtat, banda infasurata in jurul palmelor; ridicarea palmelor deasupra capului.

Din poziția de drept, cu picioarele apropiate, se înfășoară ambele capete ale benzii în jurul palmelor de câte trei ori și se ridică mâinile deasupra capului, având grijă ca palmele să fie orientate în jos. Cu brațele întinse, trebuie să se tragă de mâini în lateral de câte 25 de ori, fără că banda sa se slăbească.

8. Pasul Pinguinului pentru întărirea feselor și a piciorului.

Se sta cu picioarele apropiate pe banda și cu mânerele în mâini. Se ridică mâinile la nivelul coatelor având grijă ca palmele să fie deschise și fără să se strângă banda. Cu piciorul drept trebuie să se pășească spre dreapta și să se mantina poziția, aducând ulterior și piciorul stâng. După aceea se mută piciorul stâng spre stânga și se apropie cel drept. Exercițiul trebuie repetat de 25 de ori.

4.4. Selectarea esantionului de studiu

Experimentul s-a desfășurat pe parcursul anului școlar 2014-2015, și a presupus îndeplinirea următoarelor sarcini:

·       selectarea subiecților;

·       stabilirea probelor de control;

·       selectarea celor mai eficiente mijloace pentru dezvoltarea calităților coordonative cu ajutorul obiectelor elastice;

·       efectuarea testărilor inițiale și finale

·       analizarea statistico-matematica a datelor rezultate în urma desfășurării experimentului

·       formularea unor concluzii și propuneri

Prima sarcină a cercetării am reușit să o analizez repede, cea de a stabili subiecții celor două grupe participante la experiment.

4.5. Probe de control

Evaluarea elevilor consta în susținerea probelor la:

1. Din culcat facial extensii ale trunchiului:

• executantul adoptă poziția culcat facial cu palmele la ceafă, fixat la glezne de un partener;

• extensia trunchiului cu ridicarea capului peste înălțimea băncii de gimnastică, revenire în poziția inițială;

• se înregistrează numărul maxim de repetări.

2. Din poziția așezat cu sprijin pe mâini oblic înapoi extensii ale trunchiului:

• ridicarea bazinului în extensie și revenire la poziția inițială;

• se înregistrează numărul maxim de repetări.

3. Din culcat dorsal ridicări de trunchi:

• executantul adoptă poziția culcat dorsal cu palmele la ceafă, genunchii îndoiți și tălpile fixate pe sol de către un partener;

• ridicarea trunchiului până la atingerea genunchilor cu coatele și revenire în poziția inițială;

• se înregistrează numărul maxim de repetări.

4. Din culcat dorsal ridicări ale picioarelor:

• se adoptă poziția culcat dorsal cu palmele la ceafă;

• se execută îndoirea genunchilor la piept, întinderea picioarelor pe verticală, revenire cu genunchii la piept și întinderea picioarelor pe sol;

• se înregistrează numărul maxim de repetări.

5. Tracțiuni pe banca de gimnastică:

• se adoptă poziția culcat facial pe banca de gimnastică (picioarele înafara acesteia) cu brațele în prelungirea corpului apucând cu mâinile marginile acesteia;

• deplasarea corpului pe bancă prin tracțiuni simultane cu ambele brațe;

• se înregistrează distanța parcursă.

6. Săritura în lungime de pe loc:

• din poziția stând înapoi a unei linii, tălpile depărtate la nivelul umerilor, avântate prin îndoirea și extensia picioarelor simultan cu balansarea brațelor;

• impulsie energică, săritură în lungime și aterizare pe ambele picioare;

• se măsoară lungimea săriturii de la linie până la călcâie.

7. Structura complexă de forță:

• poziția inițială stând;

• trecere în sprijin ghemuit, săritura în sprijin culcat, revenire în sprijin ghemuit, ridicare în stând;

• se înregistrează numărul maxim de execuții.

Probele enumerate mai sus au rolul de a verifica performanțele elevilor clasei a V-a A în urma unui an în care, în cadrul orelor de educație fizică, au fost utilizate ca obiecte de lucru obiectele elastice.

Capitolul V. Analiza datelor

1.Din culcat facial extensii ale trunchiului

Tabel Nr. 4.1. – Din culcat facial extensii ale trunchiului

Grafic 1 – Media aritmetica a rezultatelor pe sexe

În urma aplicării programelor adaptate de exerciții utilizându-se banda elastică, în cadrul grupei, se remarcă faptul că elevii au înregistrat o evoluție foarte bună între cele două testări, conform datelor din tabelul nr. 1. La testarea inițială media aritmetică a fost de 10.11 execuții pentru fete și 12.2 execuții pentru băieți, iar la testarea finală a fost de 13.22 execuții pentru fete și 17.2 execuții pentru băieți, progres datorat exercițiilor efectuate pentru îmbunătățirea și creșterea forței musculaturii spatelui.

2. Din poziția așezat cu sprijin pe mâini oblic înapoi extensii ale trunchiului

Tabel Nr. 4.2. – Din poziția așezat cu sprijin pe mâini oblic înapoi extensii ale trunchiului

Grafic 2 – Media aritmetica a rezultatelor pe sexe

Conform graficului de mai sus se poate observa o îmbunătățire a rezultatelor testului final comparativ cu cel inițial. Fetele au obținut o medie demnă de puncatj maxim și în testul inițial, însă în cel final acesta a fost depășit, individual, fiecare din ele obținând nota 10. Aceeași situație se prezintă și în cazul băieților care au obținut o medie de 16.4 execuții.

În cazul ridicărilor de trunchi din culcat dorsal sau a ridicărilor picioarelor din culcat dorsal, în urma demersului de cercetare, privind forța musculaturii abdominale, elevii au realizat progrese între cele două testări, așa cum se poate observa din graficul 3.

Grafic 3 – Media aritmetica a rezultatelor pe sexe

Mijloacele folosite în cadrul pregătirii grupei experiment în vederea dezvoltării forței abdominale s-au dovedit a fi mai eficiente decât mijlloacele clasice de antrenament. Indicele stabilit de FRV la proba ridicări ale picioarelor din culcst dorsal este de 0,10 (10 execuții) pentru fete și 0,12 pentru băieți.

6. Săritura în lungime de pe loc

În cadrul acestei probe combinate în care se poate testă atât echilibrul cât și forța musculaturii brațelor, sportivele grupei experiment au reușit un progres al valorii mediei aritmetice între cele două testări de 4,08 execuții, conform datelor din tabelul nr.4. Evoluțiile jucătoarelor din această grupă se datorează folosirii, în cadrul pregătirii, a exercițiilor cu mingea de gimnastică, fitball, cu ajutorul cărora s-a îmbunătățit echilibrul, dar și a exercițiilor cu trx.

forței musculaturii brațelor elevilor din această grupă.

Elevii clasei a V-a au realizat un progres al mediei artimetice de 1,58 execuții, rezultată din valoarea mediei inițiale (16,83) și valoarea mediei finale (17,83). Elevii din această grupă nu au reușit să-și îmbunătățească mult forța brațelor și echilibrul datorită faptului că au folosit în pregătire doar .

7. Structura complexă de forță

În cadrul acestei testări au putut fi evidențiate diferențe între testările inițiale și finale la ambele sexe. Datorită programului funcțional training adaptat care a fost folosit în cadrul pregătirii, s-a înregistrat o creștere a valorii mediei aritmetice între cele două de testări de 0,08 cm, rezultată dintre valoarea mediei inițiale de 2,26m și a testării finale de 2,34m. Mijloacele folosite pentru dezvoltarea detentei au avut un aport major în obținerea rezultatelor superioare în cadrul acestei testări.

La testarea inițială valoarea indicelui fiind la ambele grupe de 0,65, pentru ca în urmă.

testării finale, sportivele grupei experiment să înregistreze valoarea de 0,70, diferență de 0,05 între cele două testări.

Concluzii

În urma desfășurării demersului operațional principala concluzie desprinsă este aceea că ipoteza a fost confirmată și anume selectarea și implementarea unui program de funcțional training cu obiecte elastice, adaptat eleviilor clasei a V-a, reliefat prin teste motrice, va determina îmbunătățirea nivelului de fitness a elevilor, oglindit in dezvoltarea fizica armonioasa a acestora.

În urma analizării datelor obținute în cadrul testărilor preliminare s-a confirmat și ipoteza specifică a acestei cercetări: selecționarea și adaptarea unor metode și mijloace de îmbunătățire a pregătirii fizice integrate în cadrul unui program de instruire coerent, la nivelul elevilor clasei a V-a A influențează pozitiv capacitatea motrică și funcțională a acestora, în mai mare măsură decât printr-un poces de instruire tradițional.

Instrumentele de testare au fost validate, dar acestea necesită utilizarea, în cadrul cercetării propriu-zise, și a altor teste care să verifice și să evidențieze influențele motrice și funcționale pe care le u antrenamentul funcțional și gimnastică aerobică.

Varietatea metodelor, mijloacelor și materialelor specifice antrenamentului funcțional va determina optimizarea capacității motrice și funcționale a elevilor. Programele adaptate de funcțional training, precum și cele de gimnastică aerobică, vor determina și insufla în rândul elevilor clasei a V-a, o participare mult mai activă, datorită varietății foate mări a mijloacelor de acționare, precum și a gradului de atractivitate a acestora.

Testele aplicate în cadrul cercetării preliminare au scos în evidență următoarele aspecte:

– La proba de săritură pe verticală, elevii au înregistrat un progres de 2,83 cm, față de doar 0,33cm înregistrați în cadrul testului inițial. Acest lucru demonstrează eficiența exercițiilor folosite în cadrul antrenamentelor efectuate de elevi.

– Rezultatele de la proba de mobilitate a trunchiului au crescut la testul final în medie cu 2,25 cm. Prin pregătirea elevilor clasei a V-a s-a urmărit îmbunătățirea mobilității elevilor, în acest scop au fost folosite exercițiile cu obiectele elastice. Aceste exerciții au avut un efect benefic asupra dezvoltării mobilității elevilor.

Progresele superioare ale clasei a V-a se datorează programului elaborat, adaptat și implementat de funcțional training și gimnastică aerobică cu ajutorul obiectelor elastice pe care l-am conceput pentru această cercetare. Programul de pregătire fizică a fost conceput în acord cu tendințele moderne și pe baza cercetărilor recente care au evidențiat eficacitatea programelor de funcțional training.și gimnastică aerobică comparativ cu metodele clasice, unele depășite din punct de vedere metodologic și al eficienței.

Programul folosește materiale didactice novative și moderne determinând modernizarea procesului de pregătire fizică. În acest scop, prin argumente, calcule și analize statistice concrete, am desprins următoarele concluzii:

1. Se confirmă ipoteza de lucru, conform căreia implementarea, în cadrul pregătirii fizice a elevilor clasei a V-a a unui program de antrenament funcțional și gimnastică aerobică în cadrul cărora se utilizează obiectele elastice, va determina îmbunătățirea pe termen a nivelului de fitness a acestora, reflectat inclusiv în rezultatele obținute în cadrul testului final.

2. În urma antrenamentului, elevii au înregistrat progrese superioare, acest fapt fiind dovedit de rezultatele testelor inițial și final.

Bibliografie

1. Alexe, N. – Terminologia educației fizice și a sportului, București, Editura Stadion, 1974, pg. 148

2. Alexe N. Antrenamentul sportiv modern, Editura Editis 1993, pg.47

3. Apostol I., Ergofiziologie. Editura Universității ,,Al.I.Cuza’’ Iași, 1998. pg. 48

4. Atanasiu C. Particularități de creștere la copii și juniori și valorificarea lor în antrenament.:

E.F.S., București, 1988, pg. 19-60

5. Avramoff E., Probleme de fiziologie a antrenamentului ANEFS, București, 1980

6. L. Baroga, Forța în sportul de performanță (Force în advanced sports), Bucureti-Ed. Sport-Turism, 1980 96

7. Bompa T., Teoria și metodologia antrenamentului, Editură. Ex. Ponto, C.N.F.P.A. București, 2002 pg. 410-420

8. Bota C., Fiziologia efortului fizic și sportului, Editura ANEFS, 1993, pg. 133-284

9. Cârstea G., Teoria și metodica educației fizice, Editura An-Da, București, 2000

10. Cerghit.I.,,Metode de învățământ”, EDP, București 1997, p.155

11. Corbin C., Lindsey R., The ultimate fitness book, Leisure, New York, 1984

12. Demeter A., Fiziologia efortului sportiv în ,,Medicina sportivă aplicată. Editura Editis București, 1994.

13. Dobrescu T., Gimnastică aerobică – o alternativă pentru un nou stil de viață al adolescentelor. Iași: Prim, 2008. pg. 133

14. Epuran M., Metodologia cercetării activităților corporale, Editura Fest, București, 2005, pg.131

15. Ganciu M. Gimnastică aerobică. București:Bren, 2002, pg. 90-148.

16. Ivan C. Raționalizare și standardizare în antrenamentul sportiv. București: Moroșan, 2009, pg. 120-141.

17. Teodorescu S., Antrenament și competiție – Ed. a-2ª, rev. , Buzău, Alpha MDN,2009, pg.148, 150

18. TUDOR, V. , Capacitățile condiționale și coordinative – componente ale capacității

motrice, Editura Rai Coresi, București, 1999.

19. DEX 1964, 1978

Bibliografie WEB

http://www.gymsante.eu/functional-training/les-principes-generaux-du-functional-training-613/ – accesat 2.06.2015

www.fivb.org – accesat 5.06.2015

Culturism Fitness & Fight – accesat 12. 06.2015

Anexe:

Anexa 1. Sistemul de evaluare la Ed. Fizica – Clasa a V-a

Anexa 2 – Fișa individuala pentru înregistrarea rezultatelor obținute la susținerea probelor de evaluare

ELEV : ……………………………………………………………………………….

DATA NAȘTERII: ………………………………………………

Anexa 3 – Fotografii din timpul orelor de educatie fizica la clasa a V-a A