Sporturile Acvatice O Alternativa de Petrecere a Timpului Liber

Motto:Cele mai mari performanțe în sport vin atunci

când mintea este calmă ca un lac de sticlă

Timothy Gallwey

INTRODUCERE

Plecând de la ideea că omul,această,ființă sensibilă și delicată,care gândește și îndeplinește minunile zilelor noastre și pe care un filozof de talia lui Pascal o considera fragilă prin subțirimea și delicatețea mecanimelor sale vitale,dar dominantă de o gândire și voință care se vor fără limite, se confruntă și astăzi cu două din maarile sale limite ce par antagoniste: slăbiciunea și rezistența sa , am considerat că este important să pun în lumină importanța pe care o are petrecerea și practicarea sportului în timpul liber.

Tentația pătrunderii în sfera relativ dificilă,dar arzătoare a practicii educative în lumea sportului de performanță,a formăriiunor puternice personalități sportive prezintă,pe lângă capcanele-i inerente, și multiple satisfacții.

Prin detalierea unor experiențe,prin aderențe și autoobservație,prin dezvăluirea laturilor văzute și nevăzute ale relației antrenor /educator-sportiv /educativ,lucrarea constituie,în fond, o detaliere a tot ceea ce conține viața unui sportiv,și în mod special dacă acesta își îndreaptă atenția spre sporturile acvatice , care sunt multe și variate.

Fundamentul teoretic al acestei lucrări este revendicat nu atât printr-o teorie bazată pe cercetări constatativ-ameliorative,cât și din reguli educative,dintr-o filosofie a vieții simple ,și cel mai adesea,plină de verificări în timp.

Dialectica evoluției ființei umane în mișcarea de depășire a limitelor înseamnă cunoașterea legității la nivelul unității dintre corp și minte ,înseamnă controlul atent al jocului dintre necesitate și întâmplare,cunoașterea formelor de manifestare a zestrei genetice ,a transformărilor ce au loc la nivelul capacităților umane de a regla presiunile multiple ale mediului ,mergând până la formele subtile ale psihocronobiologiei și conduitei inteligente adaptative.

Cunoașterea și stăpânirea tuturor acestor dimensiuni particulare ale ființei vor servi omului însuși,tânăr sau adult- pentru intrarea în cultură,pentru asimilarea înțelepciunii generale de experiența și trăirea conștiinței propriului corp.

O cunoaștere și stăpânire fondate pe practică rațională, științifică a domeniului educației fizice și sportive își proopune să mărească bugetul sau capitalul de energie al organismului uman,nu totdeauna suficient de bine cunoscut,exersat și valorificat.

Și aceasta pentru că educația fizică și sportivă nu a fost și încă nu este înscrisă puternic în circuitul conștiinței comune a vieții reale ,în ciuda faptului că ea devine tot mai mult un punct de contact direct între om,forțele și structurile care i-au generat evoluția sa și a socialului .

Și când fac aceste afirmații , am în vedere ,în primul rând,educația fizică și sportul proiectate și realizate în special la tineri.

Lucrarea de față se adrsează ,în primul rând,antrenorilor,profesorilor de educație fizică și instructorilor deoarece aceștia trebuie să aducă la cunoștință publicului larg, , că practicarea unui sport acvatic,indiferent de vârstă , este o plăcere incomensurabilă de a petrece cât mai mult timp liber la aer.

În egală măsură ,prezenta lucrare se adresează și maselor largi de sportivi,colectivelor și cluburilor sportive,conținând atât elemente de tehnică, instruire și antrenament cât și indicații asupra felului în care trebuie organizate concursurile care se practică pe apă.

Țin să precizez faptul că la întocmirea prezentei lucrări ,au fost folosite surse din literatura de specialitate,care pun în evidență importanța practicării sporturilor acvatice ,și în general, importanța de a petrece cât mai mult timp în aer liber .

Așadar ,bibliografia este de actualitate , și conferă acestei lucrări calitatea de a fi prezentată

CAPITOLUL 1

FACTORII MOTIVAȚIONALI-ATITUDINALI ȘI GENEZA

REUȘITEI SPORTIVE

1.1.Sport ,sănătate ,dezvoltare armonioasă

Stilul de viață ca rădăcină a sănătății,reprezintă în esență modul de a fi a unui individ sau al unei echipe,prin care sunt transpuse în practică valori fundamentale incorporate ceea ce face ca practicarea sporturilor acvatice să ridice valoarea calitativă a mișcării de cultură fizică .

Pregărirea sportivilor se face astăzi printr-un proces educativ bine organizat și printr-p planificare justă a antrenamentelor,urmărindu-se însișirea tehnicii celei mai avansate. Săriturile în apă ,skiul nautic, înotul,mersul cu barca pe apă,jocul de poloetc. fac parte din natație,ca o ramură apăarte a acestui sport.

O reconsiderare care trebuie să țină seama atât de originalitatea sa psihofiziologică esențială,cât și de transformările profunde și de considerabilele schimbări de proporție care au intervenit în plan social.

O reconsiderare făcută pe temeiul faptului că,,deși valoarea educativă a educației fizice și sportului ,și în mod deosebit pentru sporturile acvatice ,este de mult recunoscută,nu au exploatate toate posibilitățile pe care ele le oferă în această privință.

Așadar se pune întrebarea :în ce sens se poate vorbi de o insuficientă valorificare?

În primul rând,al integrării educației fizice și sportului ca domeniu distinct,dar intim corelat celorlalte domenii ce își aduc contribuția la formarea personalității,al absenței unor legături mai profunde între esența activităților sportive și a celorlalte activități.

În al doilea rând,suntem încă departe de constituirea disciplinelor psihopedagogice cu logică internă centrată pe mecanimele educației fizice și sportului și de lenta lor asimilare de către specialiștii în educație fizică și sport.1

1.Alexandru Lascu-Sportul-izvor de sănătate,pg.40,2000

În al treilea ,rând consider că,una dintre virtuțiile centrale ale ale educației fizice și

sportului ,cea de recreare-compensare,asociată conceptului de timp liber,nu-i suficient conturată la nivel de consum și trăire în timp liber ,nu-ui suficient conturată la nivel de consum și trăire individuală și socială.

Nu trebuie uitat faptul că influența exercițiilor fizice practicate în apă își pune amprenta asupra organismului.Astfel :

Sistemul nervos se pefecționează.Se dezvoltă abilitatea,rapiditatea și forța mișcărilor corpului;se perfecționează dirijarea mișcărilor de către sistemul nervos central.

Ocupându-se cu exercițiile fizice , se formează permanent noi și noi reflexe condiționate,care se fixează și se dispun în rânduri lungi.

Datorită acestui fapt,organismul dob’ndește capacitatea de a se adapta tot mai bine la minci fizice mai grele și mai complexe.

În urma antrenamentului se înbunătățesc activitatea și structura atât a tuturor organelor corpului căt și a segmentelor superioare ale sistemului nervos central.

Crește mobilitatea proceselor nervoase de excitație și inhibiție în scoarța cerebrală și în celelalte segmente ale sistemului nervos,adică procesul de excitație trece mai ușor în procesul de inhibiție și invers.

De aceea,organismul reacșionează mai repede la diversele excitații din mediul extern sau intern,inclusiv la excitațiile care vin la creier din mușchii care se contractă și ca urmare mișcările corpului devin mai rapide și mai îndemânatice .

La sportivi,sistemul nervos se adaptează mai ușor la mișcări noi ți la condiții noi de activitate a aparatului locomotor.

Crește volumul și forța mușchilor.În urma exercițiilor fizice se intensifică procesele de excitație și inhibiție din scoarța cerebrală,datorită cărui fapt crește intensitatea contracției musculare.În legătură cu aceasta se modifică structura fibrelor musculare:ele devin mai groase și astfel volumul mușchilor crește.

Se menține o înfățișare plăcută.Antenramentul sporturilor acvatice se refletă favorabil nu numai asupra mușchilor.Se întărește întreg aparatul locomotor- oasele,ligamentele și tendoanele devin mai solide.

Practicarea sistematică a exercițiilor în apă are o influență vizibilă asupra formei exterioare a corpului,favorizează dezvoltarea sa proporțională în copilărie și adolescență,iar la adulți și indivizii în vârstă permite menținerea îndelungată a frumuseții și înfățișarea zveltă.Dimpotrivă,modul de viață sedentar,fără mișcare,îmbătrânește omul înainte de vreme.

Se îmbunătățește activitatea inimii.Individul antrenat devine mai rezistent,el poate efectua mișcări mai intense și îndeplini o muncă musculară grea timp îndelungat.

Aceasta depinde în măsură însemnată de faptul că aparatele sale ,circulator,respirator și excretor,lucrează mai bine.

Crește mult și capacitatea acestora de a-și intensifica mult activitatea și de a se adapta la condițiile care apar în organism în cazul unui efort fizic intens.

Mușchii care lucrează intens au nevoie de o cantitate mai mare de oxigen și substanțe nutritive,ca și o îndepărtare mai rapidă a produselor de metabolism.

Ambele se realizează datorită faptului că afluxul de sânge în mușchi este mai mare ,iar viteza de circulație a sângelui în capilare crește .Pe lângă aceasta ,sângele se saturează mai bine în plămâni cu oxigen.2

Toate acestea sunt posibile numai pentru că munca inimii și plămânilor se intensifică foarte mult.

La sportivii antrenați,inima se adaptează mai ușor la condiții noi de lucru,iar după terminarea exercițiilor fizice revine mai repede la o activitate normală.

Numărul contracțiilor inimii antrenate este mai mic și țin prin urmare pulsul este mai rar,dar cu toate acestea la fiecare contracție inima expulzează mai mult sânge în artere.

În urma antrenamentului,munca inimii și vaselor sanguine devine mai economică și este mai bine reglată de sistemul nervos.

Respirația devine mai profundă.în timpul efortului fizic,datorită creșterii necesității în oxigen a mușchilor,respirația devine mai fregventă și mai profundă.Volumul ventilației pulmonare,adică cantitatea de aer care trece prin plămâni în timp de 1 minut,crește intens

Am dorit să susțin cele menționate mai sus din varii motive .Unul din ele este acela că sportul ,indiferent de clasa din care face parte ,și mișcarea în general, are un rol bine determinat pentru viața și sănătatea fiecărui individ.3

2. Alexandru Lascu-Sportul-izvor de sănătate,pg.42,2000

3.Virgil Ludu-Ritmul și performanța,pg.25,1999

Sporturile acvatice contribuie la pregătirea fizică a sportivilor,la întărirea sănătății lor,având totodată și un caracter aplicativ.

Pentru a practica un sport acvatic,trebuie să se stăpânească ,în prim plan,arta înotului,dar în același timp mai trebuie dezvoltate o serie de calități fizice care sunt apropiate mai mult de gimnastică.

Sporturi acvatice

Chiar pregătirea săriturilor se face prin exerciții de gimnastică ,înotul folosindu-se ca un sport ajutător în pregătirea fizică generală.Sporturile acvatice dezvoltă calități fizice ca :

●îndemânarea și simțul de echilibru în conducerea corpului în aer;

●viteza de execuție a mișcărilor în timpul zborului ;

●forța necesară în momentul bătăii pe trambulină sau pe platformă ( în cazul în care este vorba de sărituri de pe trambulină sau de la înălțime );

●simțul de a stăpâni orice fibră musculară în timpul sborului și intrării în apă.ca și în gimnastică, săriturile acvatice trebuie executate cu corectitudine;prin varietatea mișcărilor ,ele sunt atractive și se caracterizează printr-o suplețe și eleganță deosebită.

Pentru a ajunge însă să fie bine executate sporturile acvatice,este necesar o corectă însușire a mișcărilor ,un antrenament continuu ,curaj ,perseverență și încredere în forțele proprii.

Drumul spre atingerea performanțelor de valoare este destul de greu de atins;pentru a practica sporturi acvatice vor fi învățate respectând principiul gradării ,deoarece o săritură sau o scufundare greșită poate să desurajeze un începător , sau să-i pună în pericol viața.

Atunci când se fac sărituri în apă, trebuie ținut cont de faptul că săritorii trec de la temperatura aerului la temperatura apei,prin numeroasele sărituri pe care le execută într-o ședință de antrenament,organismul den general, are un rol bine determinat pentru viața și sănătatea fiecărui individ.3

2. Alexandru Lascu-Sportul-izvor de sănătate,pg.42,2000

3.Virgil Ludu-Ritmul și performanța,pg.25,1999

Sporturile acvatice contribuie la pregătirea fizică a sportivilor,la întărirea sănătății lor,având totodată și un caracter aplicativ.

Pentru a practica un sport acvatic,trebuie să se stăpânească ,în prim plan,arta înotului,dar în același timp mai trebuie dezvoltate o serie de calități fizice care sunt apropiate mai mult de gimnastică.

Sporturi acvatice

Chiar pregătirea săriturilor se face prin exerciții de gimnastică ,înotul folosindu-se ca un sport ajutător în pregătirea fizică generală.Sporturile acvatice dezvoltă calități fizice ca :

●îndemânarea și simțul de echilibru în conducerea corpului în aer;

●viteza de execuție a mișcărilor în timpul zborului ;

●forța necesară în momentul bătăii pe trambulină sau pe platformă ( în cazul în care este vorba de sărituri de pe trambulină sau de la înălțime );

●simțul de a stăpâni orice fibră musculară în timpul sborului și intrării în apă.ca și în gimnastică, săriturile acvatice trebuie executate cu corectitudine;prin varietatea mișcărilor ,ele sunt atractive și se caracterizează printr-o suplețe și eleganță deosebită.

Pentru a ajunge însă să fie bine executate sporturile acvatice,este necesar o corectă însușire a mișcărilor ,un antrenament continuu ,curaj ,perseverență și încredere în forțele proprii.

Drumul spre atingerea performanțelor de valoare este destul de greu de atins;pentru a practica sporturi acvatice vor fi învățate respectând principiul gradării ,deoarece o săritură sau o scufundare greșită poate să desurajeze un începător , sau să-i pună în pericol viața.

Atunci când se fac sărituri în apă, trebuie ținut cont de faptul că săritorii trec de la temperatura aerului la temperatura apei,prin numeroasele sărituri pe care le execută într-o ședință de antrenament,organismul devine mai rezitent la variațiile de temperatură.

Cercetările științifice au arătat că sporturile acvatice contribuie la călirea organismului,cu toate că influența lor asupra pulsului,tensiunii arteriale și frecvenței respirației este mică; sporturilre acvatice ajută la eliminarea produselor rezultate din desasimilație; prin mișcările pe care le fac cei care practică sporturi acvatice,se dezvoltă o musculatură puternică și o ținută frumoasă.

Sporturile acvatice au o mare valoare aplicativă,putându-se întrebuința cu mult folos în salvarea de la înec.

Plăcerea de a face scufundări

Structurată ca fenomen social distinct,cu o determinare calitativă proprie,această formă specifică de acțiune umană reprezintă o componentă necesară și permanentă a vieții sociale.

În mișcarea sa istorică,fenomenul nu a cunoscut însă o asemnenea amploare,nu a atins o culme atât de înaltă ca în zilele noastre.

Mase tot mai largi și mai diverse sunt antrenate direct sau indirect,activ sau nu,dar progresiv,în procesul de practicare a exercițiilor fizice.

Potrivit conținutului său,fenomenul de practicare a sporturilor acvatice se prezintă ca un complex de elemente foarte variate și aparent eterogene.

Aceste elemente presupun un cadru în care se realizează,forme organizatorice și instituții specializate precum și o anumită bază tehnico-materială.

Analiza caracterului complex al fenomenului nu se rezumă numai la dezvăluirea conținutului său variat și a diversității formelor de organizare.

Procesul se caracterizează,pe de o parte ,printr-o latură practică, manifestată în special în realizarea nemijlocită exercițiilor fizice practicate în apă,iar pe de alta ,printr-o latură teoretică,conforme și prescripții tehnice și tactice.

Ca și în alte ramuri sportive,antrenamentul în practicarea sporturilor acvatice este un proces de educație fizică care are drept scop realizarea celor mai bune rezultate tehnice.

Acest obiectiv este subordonat sarcvinii generale- educarea sportivilor într-un mediu sănătos.

Potivit principiului –întărirea sănătății și pregătirea fizică generală este absolut necesară pentru viața individului-se pleacă de la premiza că aceste sarcini reprezintă o preocupare permanentă pentru fiecare sportiv,deoarece numai printr-o pregătire fizică generală și prin fortificarea organismului se pot realiza rezultate și performanțe satisfăcătoare. Organismul unui sportiv nu trebuie supus la eforturi care să-i depășească posibilitățile .

Practicarea sporturilor acvatice,trebuie să-i ajute la întărirea sănătății,să nu-i surmeneze și nici să-i îmbolnăvească.

Un sistem planificat de antrenament va ține cont de condițiile principale ,adică:alimentația, somnul,timpul de lucru și de repaus,băile masajul și călirea organismului.

Dezvoltarea calităților fizice cum ar fi forța,viteza,rezistența,îndemânarea și suplețea are un rol bine determinat în viața individului.

Atunci când se practică sporturi acvatice,metodele de antrenament trebuie să fie strâns legate de metodele de instruire pentru perfecționarea tehnicilor săriturilor.

Problema perfecționării tehnicilor preocupă nu numai pe începători sau pe avansați,ci și pe cei avansați.

Nu se poate spune că există un sportiv avansat care a atins o tehnică perfectă.această afirmație este confirmată de rezultatele obținute în concursuri de cei mai valoroși sportivi.

Perfecționarea tehnicii trebuie să-i preocupe mereu pe sportivi,iar pentru menținerea performanțelor este nevoie de un antrenament continuu deoarece atingerea celor mai bune rezultate sportive a fost dintotdeauna o preocupare primordială.

Cei care practică sportul acvatic , și în general sportivii,trebuie să-și ridice gradul de antrenament și să atingă o formă sportivă superioară,printr-un antrenament bine sistematizat

Menținerea formei sportive se poate face printr-o dozare corectă ,alternând în mod just antrenamentele cu repausul,și respectând regulile de igienă.

Petrecerea timpului liber cu prietenii la adâncime

Atingerea formei sportive se obține, în primul rând,prin exercițiile fizice generale și speciale pentru practicarea sporturilor acvatice.Practicarea lor regulaată,sub formă de lecții ,întărește sănătatea,dezvltă calitățile fizice și , în același timp,educă calitățile volitive (curaj, voință,încredere);totodată se capătă și o deosebită experiență sportivă.

Deasemenea, pentru ridicarea formei sportive trebuie să se analizeze minuțios tehnica fiecărei sărituri în apă.

Astfel, săritorul se va gândi la săritura pe care o va executa;această metodă de reprezentare,în gând,a săriturii este foarte importantă.

Forma săriturilor se poate controla pe două căi.

Primul indice ăl constituie rezultatele sportive.

Aprecierea lor trebuie să se facă de către antrenor și de către arbitri,deoarece este o apreciere care nu poate fi controlată cu cronometrul sau cu metrul.

Rolul principal în determinarea formei sportive revine controlului medical.

Vizita medicală periodică arată foarte bine gradul modificărilor survenite în organism,prin antrenament.

Obișnuit,toți indicii formei sportive care arată influența antrenamentului asupra musculaturii,respirației,circulației,esupra efortului depus, sunt trecuți în fișa medicală sportivă.

Este foarte bine ca înșiși sportivi să se observe în mod sistematic , adică să-și facă autocontrolul.

Observațiile cuprinse într-o fișă de autocontrol trebuie să conțină:greutatea vitală, somn,odihnă,alimentație,precum și observații asupra stării generale a organismului.

Ridicarea formei sportive se realizează prin însușirea tehnicii săriturilor,prin dezvoltarea calităților fizice și moral volitive,prin întărirea sănătății și prin mărirea treptată a intensitții lucrului în ședințele de antrenament.

În practicarea sporturilor acvatice ,însușirea tehnicilor și perfecționarea lor continuă,constituie drumul principal în atingerea rezultatelor înalte.

Fiecare sportiv sau persoană care practică sporturi acvatice, trebuie să eexcute la perioade scurte de timp,săriturile de bază.

Gradarea efortului (prin intensitate și durată) ridică capacitatea de muncă a organismului.Minimum de antrenament pentru aa atinge o performanță de valoare este 3-4 ședințe săptămânale.

Fără să țină seama de calitatea săriturilor,un săritor trebuie să se obișnuiască să lucreze,la început 15 min. Fără oprire (numai sărituri),încălzirea și încheierea fiind calculate separat.

În antrenamentele următoare,se va acorda o atenție mai mare felului de execuție al săriturilor,până ce elevul a învățat să sară,timp de 15 minute,sărituri corecte .

Treptat ,timpul de lucru al săriturilor propriu zise,după aceeași metodă,se ridică la 30 minute ,și apoi la 60 minute.4

Pentru a se obține o călire cât mai bună a organismului, antrenamentul va putea fi făcut și pe timp nefavorabil (ploi, vânt ,timp răcoros).

Multiplele concursuri din timpul verii,necesită ca săritorul să-și mențină un timp mai îndelungatforma sportivă.

În acest timp, nu este bine ca antrenamentul să se facă cu intensitate maximă, deoarece poate să aibă o influență negativă asupra organismului și mai ales,asupra sitemului nervos,determinând o oboseală accentuată sau o criză de supra-antrenament.

Nici antrenamentele prea ușoare și rare nu sunt recomandabile ,deoarece săritorul nu își va putea păstra forma sportivă.

O justă planificare a antrenamentului,în vederea,în vederea menținerii formei sportive,prevede un repaus proporțional cu efortul depus în ședința de antrenament.Cu cât erfortul de antrenament este mai mare,cu atât repausul trebuie să fie mai lung.

Ședințele de antrenament executate în mod regulat,cu o gradare justă a intensității efortului,reprezintă mijlocul cel mai sigur pentru menținerea sănătății.5

4. Alexandru Lascu-Sportul-izvor de sănătate,pg.45,,2000

5.Ioan Neacșu, Marian Ene-Educație și autoeducație în informarea personalității sportive,pg.24,2005

1.2.Dimensiunea psihologică a în practicarea sporturilor acvatice

Unul din demersurile prioritare în analiza factorilor de context care condiționează lungul proces al formării și dezvoltării personalității sportivului ,se impune a fi situat la nivelul rolului valoric jucat de dimensiunea psihologică a activităților fizice și sportive desfășurate.

Această modalitate de analiză științifică ,cu largi semnificații educative, se relevă a fi cu atât mai necesară cu cât condițiile actuale ale revoluției științifico-tehnice obiectivele vizând dezvoltarea spportivilor ,aceștia devenind nu numai o posibilitate reală,dar și o condiție indispensabilă.o astfel de analiză are ca principal scop relevarea acelor dimensiuni privitoare la funcțiile pe care le îndeplinesc sporturile acvatice influențează mecanismele și condițiile existenței cotidiene- în grup sau în familie.O formulare didactică a problemei sus –amintite s-ar putea concentra pe trei planuri.

În primul rând ,pe planul sociologiei generale,unde practicarea sporturilor acvatice sunt considerte drept fenomene sociale multideterminare.

În al doilea rând,pe planul psihologiei sociale,unde subiectul sau grupul sportiv este considerat drept o parte constitutivă a entităților sociale,medii în care sporturile acvatie sunt practicate din cele mai variate motive și pentru cele mai diverse scopuri.

În al treilea rând,pe planul psihologiei individuale,deci al zonelor intime ale subiectului ,în care influența sporturilor acvatice asupra personalității se definește cel mai direct și mai nuanțat.

Sporturi acvatice în timul liber

Este evident că fiecare din aceste planuri ar merita o discuție de fond, cu argumente din variate domenii.

Punctul de plecare este desigur unul social și el se poate situa la nivelul următoarelor enunțuri cadru:

●practicarea sporturilor acvatice se fondează pe categoriile de performanță,competiție și cooperare;

●competiția și cooperarea se instituie tot mai mult ca raporturi fenomenale dominante în sporturile acvatice;

●scara socială a vslorilor sportive ce permite ierarhii cu recunoașteri și consacrări bazate pe ideologia foarte pronunțată a selfului ,explicită de ideea că ,,omul ajunge prin sine ,prin voința sa , prin spiritul și eforturile sale proprii,,;

● universul creează și devine el însuși obiectul unei mitologii colective bazate pe comparații,iar campionul operează cu forța unui model;mecanismul identificării apare însă ca insuficient valorificat în strategille promovate de sport .

●prestigiul social al unei ramuri din domeniul sportului acvatic crește sau scade și în funcție de prestigiul campionului ,ca mediator simbolic între cel care îl practică,autoritatea antrenorului și personificarea faptului cotidian.

Practicarea sporturilor acvatice ,presupune o ideologie a progresului corporal și mental al celor care îl practică.

O perspectivă interesantă va fi situată la nivelul zonei de intersecție a problemei în ceea ce prtivește sporturile acvatice comparativ cu un alt fenomen social:creșterea coeficientului de solicitare la nivel psihic(cognitiv, motivațional, atitudinal și aptitudinal).

Apare,astfel,o primă întrebare:solicitările,unele neechilibrate și necompensate prin strategii raționale ,nu conduc oare la o scădere a capacității de efort a tinerilor aflați în procesul formării,la scăderea unora dintre parametrii ce țin de stabilitatea conduitei cotidiene,la diminuarea tonusului general în sfera activităților profesionale ,culturale ,sociale ,familiale ?

Indubitabil,rezolvarea problemei în favoarea asimilării din sfera sporturilor acvatice ca valoare a sinelui ni se pare a fi una dintre soluțiile pozitive.

Și aceasta chiar dacă se invocă virtuțiile generale acceptate ale sporturilor acvatice ,virtuții sugerate de simpla reprezentare a lui Homo ludens care se regăsește în orice Homo sapiens și Homo afectivus.

O reprezentare circulară deschisă,spiralată ,în care nodurile rețelei sunt reprezentate de funcțiile tangibile ale umanului:

●omul este purtător de inteligență și creație;

● omul este purtător de sensibilitate și afectivitate;

●omul este purtător de mișcare, de comunicare cvasimbolică și gestică.

Prin toate acestea ,elevul ,tânărul ,adultul fie că este sportiv sau nu se prezintă ca ființe apte să comunice cu sinele și cu lumea celorlalți.

Omul nu poate fi unidimensional,afirma H.Marcuse.iar .Mc Luhan o sublinia și el într-o manieră metaforică:,,mișcarea în aer liber este un mesaj,,.

Privin într-o altă perspectivă,sporturile acvatice oferă și imaginea de spectacol,dar un alt fel de spectacol decât cel obișnuit și care înseamnă o victorie asupra naturii,prin utilizarea mișcării voluntar pregătite,atent structurate și conștient dirijate prin eforturi educative.

Sensul practic al sporturilor acvatice este , desigur,mai adânc decât simpla respirare a plăcerii ,deoarece este altceva când spunem că prin practicarea acestor sporturi ajungem să căutăm un adevăr fără să rănim pe nimeni, chiar dacă este departe de mal.

O filizofie care examinează mișcarea pentru a da forță raționalității,pentru a învinge frica de sine,pentru a lărgi universul trăirilor afective și , nu în ultimul rând ,pentru a contacta voința de mișcare printr-o conduită civilizată ,neasfixiată de explozia violenței.

Din perspectivă sociologică,sensurile conceptului de sporturi acvatice pot fi mai ușor surprinse din analiza a trei dimensiuni principale ale sportului văzut ca dimensiune extensivă și performanțială a educației fizice.În primul rând, sporturile acvatice sunt fapte sociale.

Un alt aport adus sporturilor acvatice au și o dimensiune interindividuală sau de grup,rezultantă a interacțiunii activităților și practicilor individuale.

În contextul literaturii de specialitate , sporturile acvatice, apar astfel ca o experiență trăită interpersonal,simbolizând interacțiuni configurate de interacțiuni configurate de eforturi,de aspirații și dorințe,de motivații și percepții uneori extrem de personal,altfel greu disociabile,calități și răspunsuri psihomotrice ale conștiinței și conduitei de grup.

Din perspectiva valorii de grup ,analizele se focalizează pe fondul activității,pe dimensiunile perceptivo-motrice ale acțiunilor grupului,pe interacțiunile spațio-temporale și psihosociale ale ,membrilor grupului sportiv.

Sporturile acvatice pot conduce la autentice valori sociale dacă este conceput și situat în contexte adecvate .Spre exemplu ,se poate afirma că sporturile acvatice oferă situații propice educării sociabilității,însă numai dacă se acționează în acest sens. Mai exact spus,dacă sunt create condiții optime de practicare a acestor sporturi.6

1.3.Principii psihologice în practicarea sporturilor acvatice

Practicarea sporturile acvatice,indiferent de natura lor, urmăresc să producă,prin intermediul mișcării, acele schimbări de natură,să dezvolte la sportivi sau la cei care le practică ,moduri specifice și personale de acțiune eficientă în plan psihofizic.

Ea se definește drept educație pentru că îi angajează ăe sportivi sau pe cei care le practică,într-un,,sistematic proces de dezvoltare a capacităților lor de acțiune ,proces care duce la formarea conștiinței de sine,la afirmarea eului și la exprimarea cu totul deosebită a personalității.

Situația actuală a sporturilor acvatice a condus pe unul din specialiștii domeniului ,E.Zeigler,la afirmația că acești termeni definesc o întreagă mulțime de noțiuni.

Unii autori susțin că s-ar putea vorbi,pe de o parte,de o țtiință a sportului,alții consideră că este o știință sintetică,dar aplicată,bazată pe o abordare interdisciplinară iar alții că s-ar putea vorbi de științe ale educației fizice .

Pornind de la înțelegerea naurii umane în toată complexitatea sa, practicarea sporturilor acvatice,ca o perspectivă explicit operațională a acesteia,angajează factori și conduite emoționale,relații personale și interpersonale,comportamente de grup,structuri de învățare intelectuală,socială,emoțională și estetică,experiențele mai mult sau mai puțin conștientizate.

6.Ioan Neacșu, Marian Ene-Educație și autoeducație în informarea personalității sportive,pg.35,2005

Propedeutica principiilor pe care le propun pentru avansare în cele ce urmează vizează tocmai să creeze o priză mai puternică a conștiinței în rândul sportivilor și antrenorilor,a profesorilor de specialitate cu privire la încrederea în forțele educației fizice spre a influența pozitiv conduita sportivă, personalitatea viitorilor sportivi.

Precizez de la început că principiile pe care le voi prezenta au un caracter general,particularizările fiind de competența fiecărui sportiv,iar valoarea lor regăsindu-se în orientările valorice intrinsece ființei umane educabile.

Principiul dezvoltării personale.Toate persoanele,indiferent de vârstă,sex și condiție,ar trebuie să aibă posibilitatea să-și dezvolte propriile (și chiar unicele) calități.Recunoașterea unicității și integrității individualității înseamnă:

●acceptarea sinelui,fiecare subiect putând participa liber,democratic la propria dezvoltare;

●acceptarea deficitelor între subiecți, fiecare subiect trebuind să recunoască și să aprecieze la justa lor valoare calitățile și competențele altora nu atât în sensul complementarității,cât al concurenței;

●acceptarea altora, în sensul schimbului de valori afective,fiecare subiect putând să-și exerseze capacitățile empatice,generatoare de conduită simpatetică ,de înțelegere și cooperare eficientă.

Acceptarea principiului dezvoltării personale implică autoexprimarea și lărgirea experienței ,înțelese ca acte creative.

Totodată,conținutul și orientarea activităților sportive ar trebui concepute pentru a ameliora situațiile de autoexprimare,subiectul trebuind să acorde timp și să depună efort pentru realizarea obiectivelor propuse.

Principiul autorealizării.În afară de sportivi,toate persoanele care practică sporturi acvatice ar trebui să conștientizeze și să reflecte în conduita lor înaltele valori și standarde ale întrecerii umane,dar în primul rând ale întrecerii cu sinele.

Conduitele de competiție pot fi modificate prin educație,ele fiind prin natura lor activități umane naturale.

Suprimarea ar însemna,cum afirmă filozoful B.Russel,însăși distrugerea personalității.

Se acceptă ideea conform căreia competiția ar trebui să ajute înțelegerea și menținerea principiului că lupta,confruntarea și autoconfruntarea sunt uneori definitorii în afirmarea personalității.

Această viziune se opune ideologiei care promovează o imagine statică asupra naturii umane și se declară de acord cu proiectarea unor programe care disciplinează între limite raționale corpul și mintea.

Cooperarea,ca formă dialetică generală a realizării acțiunilor în practicarea sporturilor acvatice,afirmă ideea că existența și muna în grup sau individual,reprezintă o cale afectivă de atingere a succesului, precum și convingerea că emergența grupului în cadrul acțiunilor concrete are valoare strategico-tactică pe linia acceptării regulii potrivit căreia îndeosebi majoritatea este o relație,dar,totodată,se impune și protejarea opiniilor minoritare.

Principiul deschiderii la experiența pozitivă,la obiectivele și imperativele societății în care trăim.

Aceasta înseamnă că practicarea sporturilor acvatice trebuie să aibă drept finalizări următoarele acțiuni formative:

●să stabilizeze generațiile tinere de sportivi;să pregătească tinerii sportivi a pentru a veni în întâmpinarea programelor de satisfacere a nevoilor generale de civilizație;

●să faciliteze transmiterea și însușirea deprinderilor și obișnuințelor fundamentale de viață;

●să asigure copiilor,tinerilor,adulților și nu în ultimul rând sportivilor ,suficiente activității motrice care să le permită dezvoltarea armonioasă a organismului și în care ,totodată ,subiecții să poată găsi satisfacții,să orienteze trebuințele de joc spre acele tipuri de activități care pot funcționa ca jocuri libere;

●să asigure oamenilor accesul neândrăgit la realizarea componentelor fizice ce definesc noțiunea de ideal de viață;

●să formeze convingeri ferme cu privire la responsabilități raportate la ceea ce numim cotidian eficiență în sfera practicii sociale și individuale ;

●sportivii care practică sporturile acvatice trebuie să promoveze idea potrivit căreia omul educat este pregătit și fizic,că fizicul este unul din aspectele esențiale ale existenței ființei libere ,că relațiile dintre fizic,intelectual și moral se întăresc prin intermediul activităților sportive.

1.4.Vocație și interes pentru sporturile acvatice

Ansamblul trăsăturilor analizate până acum,de la dispoziții și tendințe primare până la formele superioare ale motivației sportiv,se poate subordona unui concept de largă cuprindere în semnificații,și anume vocația pentru sporturile acvatice.

Experiența sportivilor care au parcurs întregul traiect al formării și reușitei sportive,în special a marilor campioni,ne arată că la nivelul personalității lor există un vector,o stare,o forță care își urmează drumul,la niveluri diferite,indiferent de obstacolele întâlnite.

Așadar ,raportul între vocație și multiplele realizări socio-umane particulare,modelul piramidal al lui Maslow fiind unul din cel care nu și-au pierdut încă valoarea metodologic-aplicativă (la bază stau trebuințele fundamentale,primare,apoi cele de securitate, sociale sau de stimă și dragoste ale eului și sinelui până la formele superioare ale necesităților exprimate prin necesitățile cognitive,estetice și de autorealizare),nu este liniar.Vectorul vocație ,,îndeplinește funcția unui indicator magnetic,care mereu se reglează în raport de multiplicarea condițiilor în care trăiește sportivul,, .

Am în vedere caracteristicile conduitei ludice,adică acea plăcere de a practica un sport,indiferent de dificultăți întâmpinate, ce se obiectează atât sub forma unui flux energetic de origine individuală,dar și ca emanație a unui for colectiv,rezultat al unei presiune exterioare.

Vocația este rezultanta sui-generis a unității dintre structurile interioare ale sportivului și mecanismele sociale.Rămâne de subliniat totuși în acest context dominanța forței interne a disponibilității și chemării spre afirmare puternică a sinelui

Vocația de a practica un anume sport ,este și va rămâ ne o convergență a tuturor puterilor omului (C.Narly),exteriorizarea sa creatoare,dispoziția prin care sportivul are capacitatea de a intui că se poate realiza pe sine prin sport,acest univers în care prin care sportivul trăiește sentimentul propriei libertăți,al propriei afirmări.

Vocația pentru sporturile acvatice reprezintă o modelare de un tip aparte a întregii zestre genetice și sociale ,o modelare care aspiră să se finalizeze printr-o stabilizare optimă a conduitei în contextul social dat.

O stabilizare și o cristalizare în virtutea cărora se va putea orienta și dirija întreaga dinamică a personalității sportivului în strânsă conexiune cu ceea literatura de specialitate definește ca fiind interes fundamental.O asemenea dirijare urmărește ca orice persoană ,,stăpânită,, de vocația pentru marea performanță sportivă să se realizeze,să-și afirme sinele,să-și satisfacă prin sport tensiunile și potențialitățile specifice.

Vocația unui sportiv, indiferent de sportul pe care îl practică,este aceea care face ca planul intern al acestuia să-i orienteze comportamentul într-o anumită direcție,să-i creeze valențe într-un câmp preferențial de aderență cognitiv-afectivă,să-l asigure un statut specific de selectivitate a motivațiilor convenabile,în special de natură intrinsecă,să-i inducă un câmp plin de rezonanță în raport cu valorile fundamentale asociate sportului practicat.

Vocația pentru sporturile acvatice reprezintă,așadar,factorul activator și dinamicii specifice personalității sportivului.Prin dirijarea competentă și adecvată a acesteia spre anumite scopuri obiective și valori se crează premisele favorabile realizării aspirațiilor și idealurilor acesteia,se asigură consistența modelului intern de acțiune,autenticitatea,forța și combativitatea conduitei.

Vocația unui sportiv care practică sporturi acvatice ,se manifestă ca o opțiune,ca o alegere a tipurilor specifice de activitate ,ca o focalizare a conștiinței în plan obiectiv ( coincidența dintre opțiune și obiectul opțiunii în sport) ca o corespondență firească între trebuințe,valențe și interese între capacitățile personale și exigențele sportului practicat.

Există posibilitatea de de a investiga vocația dintr-o perspectivă strict emotivațională.

Interesele sunt , în esență,forme ale motivației umane caracterizate prin orientarea specifică a cunoașterii spre anumite domenii ale realității.Ele se disting printr-omarcată coloratură afectivă care însoțește cunoașterea și acțiunea.

Atunci când devin stabile și persistente ,interesele caracterizează personalitatea unui subiect, fiind considerate de unii autori drept trăsături de personalitate, legate atât de procesele de cunoaștere,cât și de afectivitate și voință.În afectivitatea sportivă,influențele educative au un rol deosebit în formarea și dezvoltarea intereselor.

Acestea evoluează de la calitatea de interes situativ pentru activitatea propriu-zisă la cea de interes pentru ramură (manifestat prin tendința de a cunoaște fie valorile performanțelor,fie pe cei care le-au realizat sau prevederile regulamentelor de concurs) ,trecând apoi în cea de interes pentru cunoașterea aprofundată a caracteristicilor tehnico-tactice și strategice.

7.Dumitru Popescu Colibași-O viață pentru sport,pg.33,2001

1.5. Obținerea performanței în sporturile acvatice

Ținând cont de faptul că în rândulsportivilor se poate vorbi de așa-numita obținere a performanței este absolut necesar ca în acest subcapitol să evidențiez ,ce înseamnă de fapt performanța ,pentru un sportiv care practică sporturi de performanță.

Pe lângă unele caracteristici de ordin general la cei ce practică sporturile acvatice se observă anumite diferențe individuale în stabilirea acestuia.Astfel , unii sportivi care practică sporturile acvatice se simt constant atrași spre atingerea unor obiective dificile.

Din punct de vedere prihologic , prin nevoia de a obține performanță se înțelege,în general,acea forță de acțiune ce orientează subiectul uman spre un anumit scop sau obiect necesar lui.Ea poate fi de natură fiziologică (foame,sete) sau psihosocială (reflex de orientare,stare de curiozitate) sau psihosocială (de securitate, de afecțiune,de recunoaștere a valorii personale).

Nevoia de performanță este de natură psihosocială și desemnează dorința puternică a unei persoane de a obține succese,de a se autodepăși și de a depăși pe alții .În activitatea sportivă acvatică se manifestă foarte frecvent nevoia de performanță.Îmi este greu să îmi imaginez o întrecere sportivă în apă,fără prezența dorinței de succes,de câștig,de depășire și autodepășire.

Performanțele sportive trebuie analizate în lumina teoriei trebuinței de performanță,deoarece valorile se pot determina,măsura și interpreta cu mult mai multă precizie.

Sportul posedă certe virtuții necesare educării nevoii de performanță:

●permite stabilirea de standarde;

●performanțele se pot înbunătăți prin exercițiu și repetări;

●există posibilitatea determinării progreselor prin compararea cu propriile performanțe anterioare sau în raport cu standardele sociale.

În studierea priorităților de ordin psihologic ce determinăatingerea performanțelor sportive se pune un accent deosebit pe aspectele motivaționale ale conduitei sportivului.

Trebuie subliniat de la început că antrenorul este porsoana ce realizează contactul direct cu posibilitățile și registrul de motive ale sportivului și poate interveni pozitiv în acțiunea de pregătire și atingere a succesului.

De aceea,se impune și o tactică adecvată de cunoaștere,pregătire și intervenție care să țină seama de principalele constatări pe viu ale nevoiei de a atinge performanța.

Astfel,pentru început,este bine să se construiască o imagine schematică a factorilor de bază conexați performanței sportiv.Această schemă urmărește :

● talentul-exprimă totalitatea condițiilor și factorilor indispensabili și performanțelor cu bază ereditară sau formații,având prin aceasta un rol determinat în obținerea rezultatelor cu o cotă ridicată în domeniu sportiv care vizează în mod deosebit sporturile acvatice:

●tehnica-reflectă ansamblul condițiilor sau factorilor inerenți performanței care sunt aproape în întregime rezultatul proceselor de instruire și de învățare;

●starea de antrenament-exprimă sinteza capacităților adaptative ale sportivului în lumea exterioară a sarcinilor incluse în programul de antrenament;

●motivația sau impulsorii psiho-acționali-reprezintă ansamblul proceselor psihice care declanșează,susțin și orientează activitatea sportivului pe o anumită perioadă de timp,într-un domeniu sportiv corect.

Succesiunea factorilor menționați mai dus nu indică și ierarhia acestora ,ea stabilinu-se concret în funcție de modul real în care cei patru factori influențează performanța.Toți acești factori au o contribuție semnificativă,și numai țesătura relațiilor dintre ei,efectul compensator al relației comune în care se manifestă ,sunt de natură a explica întregul sistem mediator ce funcționează cu valoare motivațională.

În condițiile actuale,când pregătirea pentru marea performanță sportivă impune respectarea unor programe normative tehnico-tactice,talent și strategii complexe de antrenament,fără de care nu s-ar putea ține pasul în drumul ascendent al recordurilor ,se poate avansa ipoteza potrivit căreia primii trei factori enumerați mai sus sunt relativi constanți.

Se apreciează în lumea specialiștilor că performanța sportivă impune un anumit nivel și o anume echilibrare a celor trei factori.

O primă concluzie pe marginea celor relatate în acest capitol,o constituie nevoia unor cercetări extensive și intensive asupra sferei motivațiilor sportivului,care practică sporturi,antrenorului și responsabilităților pe care acest sport le implică.

CAPITOLUL 2

STRUCTURA FENOMENULUI DE PRACTICARE A

SPORTURILOR ACVATICE

2.1.Înotul

Dacă în capitolul anterior am dezbătut pe larg sporturile acvatice la modul general ,nu putem ignora faptul că nici un sport acvatic saz extrem ,nu se poate practica fără a știi elementele de bază ale înotului.Înotul ocupă un loc deosebit de important în exitența cotidiană a omului contemporan.

Există o serie de oameni,chiar mai vârstnici,care n-au înțeles necesitatea înotului,deși unii dintre ei și-au petrecut viața pe malul apelor.

În schimb,alții au resimțit în diverse ocazii lips cunoștințelor elementare de înot,asociată cu regretul că, la momentul potrivit,nu au învățat să înoate.

Dintre aceștia,unii ar fi reușit să-și salveze înotând,iar alții ar fi putut să favorizează,prin înot ,desfășurarea proceselor de creștere și dezvoltare.Născut odată cu omul,înotul a constituit încă de la început o necesitate vitală.

Stabilindu-se de-a lungul cursurilor de apă din considerente utilitare,omul a fost împins de curiozitatea sa caracteristică să cerceteze malul opus în căutarea hranei,cu mult înainte de a învăța să construiască poduri.

Aceasta l-a obligat să înoate, cu atât mai mult cu cât instabilitatea și fragilitatea primelor ambarcațiuni a dovedit,prin victimele înregistrate,obligativitatea cunoașterii activității respective.

Printre alte sporturi acvatice petrecute în aer liber ,înotul reprezintă unul din mijloacele educației fizice;locul său în ierarhizarea mijloacelor educației fizice va depinde de utilitatea și rezultatele care derivă din aplicarea sa,ca mijloc educatic și de relaxare.

Rezolvarea problemei stabilirii locului și importanței înotului în sistemul de educație fizică depinde de răspunsul obiectiv și diferențiat la următoarele două întrebări:

●Este necesar să știm să înotăm?

●Este de dorit să știm să înotăm ?

Diferența de nuanță între aceste două întrebări constă în faptul că în cazul primei întrebări apare factorul necesității (desigur ,nu în accepția de necesitatre absolută ),care accentuează obligativitatea practicării înotului,în timp ce a doua întrebare evidențiează un factor motivațional subiectiv ,de nuanță afectivă,neobligatorie.

Răspunsul cel mai adecvat ar fi că practicarea înotului este în același timp necesară și dezirabilă,cu atât mai mult cu cât se știe că atunci când factorul necesitate este însoțit de un element motivațional cu tentă afectiv-pozitivă,realizarea lui este mai ușoară și mai rapidă.

Cauzele care determină necesitatea cunoașterii acestei ramuri de sport sunt următoarele:

a.Înotul reprezintă un sport complet,în sensul că utilizarea lui ca mijloc al procesului de educație fizică va da rezultate bune în realizarea unei dezvoltări fizice optime și armonioase.Desigur,aici fac referire la utilizarea înotului,alkături de celelalte mijloace ale educației fizice ,pornind de la premisa că un proces educațional complex nu poate fi realizat printr-un mijloc unic.

b.Mediul în care se practică înotul este apa;apa face parte însă din trepiedul fundamental al călirii organismului :aer,apă,soare.Prin urmare, în mod indirect ,înotul este un factor important al călirii organismului,contribuind astfel la creșterea rezistenței generale și menținerea sănătății.

c.Înotul prezintă un aspect utilitar direct,care lipsește complet altor ramuri de sport. Există o serie de profesiuni (marinari,scafandri,constructori de poduri și baraje,pescare,constructori de nave,militari,sporturi extreme,etc) pentru care cunoașterea înotului este o condiție esențială.

d.Mediul fizic este format din trei componente de bază,uscatul ,aerul și apa;evident,nerecunoașterea înotului se traduce printr-o integrare incompletă în mediu.

e.Din punct de vedere recreativ ,înotul reprezintă unul din cele mai importante mijloace,îndeosebi pentru realizarea odihnei active.

f.Practicarea înotului de cei care vor să-și petreacă cât mai mult timp în aer liber ,contribuie substanțial la formarea și dezvoltarea unor importante calități moral-volative,și anume :curajul,voința,perseverența , hotărârea.

Procedee tehnice de înot

Înotul Brass.De la începutul primei mișcări de brațe după start și întoarceri,corpul trebuie menținut continuu cu pieptul pe apă și cu umerii paraleli cu linia apei.

Mișcările brațelor vor fi simultane și se vor executa în același plan orizontal,fără mișcări alternative.

Mișcările picioarelor trebuie să fie simultane,simetrice și executate în același plan orizontal,fără mișcări alternative.

După start și întoarceri,ca de altfel pe întregul parcurs,nu se permit mișcări în sus sau în jos ale membrelor inferioare sau ale labelor piciorelor.

Mâinile trebuie întinse înainte împreună,de la piept și apoi readuse la piept sau sub suprafața apei.Cu excepția startului și întoarcerilor,mâinile nu vor depăși linia șoldurilor la mișcarea spre înapoi.

La proba de mixt individual atingerea peretelui la terminarea procedeului bras se consideră ca întoarcere și deci palmele pot atinge peretele asimetric,dar simultan.

În ștafeta de mixt terminarea procesului bras se consideră sfârșit după cursă și deci palmele se pun pe perete .

Înotul Brass

Înotul fluture.Ambele brațe trebuie să fie duse înainte,pe deasupra apei și aduse înapoi simultan.corpul trebuie să fie menținut cu pieptul pe apă și amândoi umerii paraleli cu suprafața apei, de la începutul primei mișcări de brațe,după start și la întoarceri.

Toate mișcările picioarelor trebuie să fie executate simultan.

Sunt permise mișcări de ridicare și coborâre în plan vertical și simultan ale membrelor inferioare .

Nu este obligatoriu ca labele picioarelor să fie menținute la același nivel,însă nu se permit mișcări alternative ale picioarelor.

Atingerea peretelui la întoarceri și la terminarea unei curse trebuie să se facă cu amândouă mîinile simultan și cu umerii în poziție orizontală față de suprafața apei.

Înotul fluture

Înotul spate.În momentul startului,sportivul trebuie să stea în apă cu fața spre peretele de plecare și mâinile plasate pe mânerele de start.

Labele picioarelor,inclusiv degetele mari, trebuie să fie sub suprafața apei.Este interzis să se sprijine picioarele în sau pe marginea ,, prea plinului ,,.

La semnalul de start și în momentul executării întoarcerii,sportivul trebuie să se împingă de la perete și să înoate pe spate pe tot parcursul distanței.

Înotătorul ,care își părăsește poziția normală pe spare înainte ca cea mai avansată mână,braț sau capul să fi atins peretele,în scopul efectuării întoarcerii sau sosirii din cursă ,va fi descalificat.

Precizări în privința întoarcerii.Este permis înotătorului să se răstoarne trecând prin plan vertical-adică un plan perpendicular pe orizontala apei și paralel cu peretele de capăt al bazinului –însă numai după ce cu cea mai avansată parte a corpului a atins peretele bazinului .

Înotul spate

Înotul liber înseamnă că într-o probă,astfel denumită,un înotător poate să înoate orice procedeu tehnic, cu condiția să mențină acest procedeu tot timpul cursei,de la start până la sosire.

Se exceptează de la aceasta probele de ștafete mixt individual,în care distanța de liber poate fi parcursă în oricare procedeu,în afară de bras,fluture și spate.

La întoarcerile și sosirile în procedeul liber,înotătorul poate să atingă peretele cu oricare parte a corpului său,nefiind obligatoriu să atingă cu mâna.

Întrebați ce simt în timp ce practică sporturi acvatice în general,cei mai mulțirăspundeau:Senzația că sunetul apei te împinge,te obligă să înoți contra curentului apei ,chiar și atunci când sportul este practicat de plăcere.

În nenumărate articole și cercetări, plăcerea de a înota este apreciat ca hotărâtor pentru sporirea șanselor în obținerea marilor rezultate.

Efortul înotătorului presupune un ritm foarte precis de execuție,cu timpi anumiți,bine precizați și diferențiați,tocmai pentru combinația optimă a calităților de viteză.

Înotul liber

Înotul,ca manifestare motrică utilitară,a cunoscut în decursul timpului perioade de înflorire și de stagnare, în funcție de interesele,aspirațiile și gradul de civilizațiea poparelor.

Înotul se deosebește de toate celelalte ramuri de sport prin faptul că se desfășoară în apă.Deoarece apa este un mediu străin omului,practicarea înotului va avea o dublă influență asupra organismului.

Primul aspect,cu un înalt grad de specificitate,se datorește apei în care se desfășoară efortul,iar al doilea este determinat de modificările imediate și tardive,care apar în plan morfologic și funcțional,ca urmare a efortului de înot.

Pentru a înțelege cauzal modul în care înotul influențează organismul uman este necesară cunoașterea unor parametri mecanici,specifici motricității în mediul acvatic.

Mecanica deplasării corpului în mediul acvatic.Pentru a se putea deplasa în mediul acvatic,omul realizează prin mișcările membrelor o forță de propulsie cu care învinge rezistența opusă de apă.

Cu cât această forță de propulsie este mai mare și rezitența apei este mai redusă,cu atât viteza de deplasare a înotătorului va fi mai mare .

Departe de a pune problema antrenamentului pentru obținerea unor performanțe înalte la înot,acest capitol încearcă să elucideze unele aspecte care fac referire la munca depusă cu persoanele de diferite vârste,posibilitățile de efort ale acestora,eventualele suprasolicitări și modalitățile de a fi evitate,probleme care sunt încă insuficient lămurite,pentru mulți dintre cei care activează în acest domeniu.

Așadar ,se poate spune că înotul ocupă un loc deosebit de important în existența cotidiană a omului contemporan.

Există o serie de oameni,chiar mai vârstnici,care nu au înțeles necesitatea practicării înotului,deși unii dintre ei și-au petrecut viața pe malul apelor.

De altfel,sănătatea perfectă și menținerea ei un timp cât mai îndelungat a fost și va rămâne o cerință instinctuală a omului

Este de la sine înțeles că nu se poate vorbi despre performanță la nivelul sportivilor sau copiilor începători,pornind de la premisa că numărul celor ce acceptă să se antreneze va fi același cu cel al viitorilor campioni sau performeri.

Rezultatele sportive înalte se datorează prestării unui mare volum de muncă,grefată pe un fond fizic și psihic corespunzător înclinațiilor naturale și unei orientări judicioase a procesului de antrenament.

Persoanele înzestrate cu calități necesare practicării înotului fac obiectul căutăriloe antrenorilor din toate ramurile de sport,deoarece aceste calități pot fi dezvoltate în orice direcție.Modul în care se efectueayă deplasarea în apă se materialiyeayă în procedeul tehnic de înot.

Cunoscute și sub denumirea improprie de stiluri de înot,cele patru procedee folosite în înotul sportiv și care sunt practicate sub diferite variante de cei care se deplasează în apă prin forțe proprii,sunt următoarele:

●procedeul craul sau craul pe piept;

●procedeul spate sau craul pe spate ;

●procedeul delfin;

● procedeul bras.

Consider improprie accepția de stil,echivalent cu aceste moduri de deplasare în apă, pentru că adevăratul sens al acestui cuvânt constă în felul în care fiecare înotător interpretează și aplică caracteristicile de bază ale tehnici procedeului respectiv.Rezultatul aplicării acestor reguli de bază poartă denumirea de stil și variază de la un individ la altul.

Stilul personal se formează în cadrul procesului de antrenament,ținând seama de corectitudinea maximă și respectarea principiilor de bază ale procedeului,de particularitățile fizice,biologice și temperamentale ale fiecărui înotător.Cele cinci elemente caracteristice fiecărui procedeu sunt aplicate în mod diferit de alți înotători.

Antrenamentul sportiv este un proces instructiv-educativ care urmărește,pe lângă dezvoltarea deprinderilor și calităților psiho-motrice la un nivel superior,obținerea performanței sportive.

Dacă facem referire la înotul de performanță ,trebuie menționat că este de la sine înțeles că nu se poate vorbi despre performanță la nivelul sportivilor sau copiilor începători,pornind de la premisa că numărul celor ce acceptă să se antreneze va fi același cu cel al viitorilor campioni sau performeri.rezultatele sportive înalte se datorează prestării unui mare volum de muncă,grefată pe un fond fizic și psihic corespunzător înclinațiilor naturale și unei orientări judicioase a procesului de antrenament.

Copiii înzestrați cu calități necesare prcticării înotului fac obiectul căutărilor antrenorilor din toate ramurilor de sport ,întrucât aceste calități pot fi dezvoltate în orice direcție.Pentru includerea în cadrul secțiilor de performanță a celor mai dotați trebuie verificat un număr cât mai mare de copii .

În această cerință obiectivă rezidă însăși necesitatea creerării bazei de masă a înotului,utilă atât specialiștilor,permițându-le recrutarea elementelor necesare,cât și copiilor.Baza de masă nu înseamnă numai totalitatea copiilor și tinerilor care se scaldă sau își petrec timpul liber și vacanțele școlare în ștrandurile sau lacuri.Adevărata bază a înotului de performanță o formează totalitatea copiilor între 5-10 ani incluși într-un sistem organizat de inițiere și perfecționare.

Centrele de inițiere în înot trebuie astfel organizate încât, alături de instructorii de înot,să funcționeze antrenori care să supravegheze și să îndrume activitatea de inițiere,urmărind progresele realizate de copii pe parcursul ciclurilor de inițiere .

La sfârșitul cursurilor de lecții,ei îi vor recruta pe cei mai talentați,respectând anumite criterii obiective,care vor sta la baza constituirii grupelor cu reale posibilități de progres.Importanța stabilirii unor criterii obiective de selecție este deosebită atât în înotul de performanță,cât și în cazul grupelor de copii .

Obiectivele urmărite în stabilirea criteriilor de selecție ar putea fi astfel enunțate :

1.Să contribuie la o mai bună orientare a specialiștilor care lucrează cu loturile naționale sau secții de performanță,în selecționarea elementelor care dispun de cele mai mari posibilități în obținerea performanțelor înalte (cerința privește în special selecția echipelor naționale).

2.Să pună la dispoziția antrenorilor norme de control care să permită orientarea înotătorilor spre diferite procedee sau probe adecvate aptitudinilor și calităților individuale,evitând aprecierile subiective (cerința privește orientarea înotătorilor spre probele de viteză semifond,fond,în funcție de calitățile esențiale cu care sunt dotați).

3.Să se preântâmpine prestarea unui volum mare de muncă și alocarea unor fonduri considerabile în comparație cu posibilitățile modeste de obținere a unor rezultate superioare.

4.Să urmărească dozarea efortului în concordanță cui concepția modernă de antrenament.

5.Să stimuleze profesorii și antrenorii în preocuprea de a promova în cadrul secțiilor de performanță elemente capabile să obțină rapid rezultate superioare și de a menține longevitatea lor sportivă.

6.Să creeze premisele necesare formării,prin selecție,la toate nivelele,a grupelor omogene,sub aspectul gradului de ptegătire,vârstei și posibilităților de progres.

Pentru realizarea acestor deziderate sunt necesare criterii obiective de selecție,stabilite în conformitate cu necesitățile și specificul fiecărei ramuri de sport.La înotători,selecția se împarte,pe parcursul creșterii și pregătirii,în câteva etape succesive.

Recrutarea este realizată de către antrenori,pe baza unor criterii de selecție mai puțin riguroase .În această etapă ,se depistează din cadrul centrelor de inițiere ,un număr mare de copii ,aflați la vârsta optimă începoerii perfecționării ,care corespund,în linii mari ,criteriilor de selecție.

Selecția incipientă se efectuează după un an de antrenamente organizate și are drept scop menținerea elementelor cu perspective de îmbunătățire a performanțelor,care au reușit să îndeplinească criteriile de selecție cerute la această vârstă.

Unul din aspectele păcute ale sporturilor acvatice îl constituie educația motrică generală a omului,care se desfășoară cu maximum de eficiență în timpul perioadei de creștere și dezvoltare;aici fac referire la educația sportivă.La rândul său,procesul de educație sportivă se realizează concret printr-o serie de mijloace,a căror aplicare are un dublu rezultat .

Primul ordin general constă în realizarea unei dezvoltări fizice armonioase pe plan morfo-funcțional și ,în același timp,optime din punct de vedere calitativ și cantitativ.

Cel de-al doilea rezultat face referire la bogăția schemelor motrice stocate în memoria fiecărui om care își petrece timpul practic’nd sportui acvatice ,scheme motrice care reflectă concret și specific mijloacele utilizate în procesul educativ.În plus,unele dintre aceste scheme prezintă o aplicativitate directă în procesul de adaptare și integrare a organismului uman în mediul înconjurător.

Ținând cont de argumentația acestui capitol ,consider că înotul este deosebit de important atât ca mijloc concret al petrecerii cât mai mult a timpului liber în aer ,cât și ca manifestare motrică.

De aceea ,locul pe pe care îl ocupă în sistemul de educație sportivă trebuie să fie pe măsura acestei duble importanțe.

În loc de concluzie pentru acest capitol,care este în fond o pledoarie pentru sport,și în special pentru înot,voi reproduce un scurt paragraf din Montaigne,care ar putea constituii ,de fapt mottoul acestor pagini.

Acesta,în lucrarea sa ,,Instituția copiilor,, scria :,, cpliți-i la frig,la vânt,la soare.Obișnuiții cu toate.Să nu fie un băiat frumos și molâu,ci un băiat fruumos și puternic.Să nu fie o fată care cașteaptă ajutor ca să nu se înece , ci să știe să se se ajute singură,înotând până la mal.

2.2.Canotaj

Prin tradiție,canotajul a fost și continuă să rămână să fie socotit un sport bărbătesc.

Literatura de specialitate de pe toate meridianele și paralelele,mai veche sau mai nouă,pune problema sub o formă sau alta plecând de la această idee,transmisă din generație în generație,până în zilele noastre.

Din datele informative la care am avut acces,nimic nu contrazice,nici măcar nu îmi permite să pun sub semnul întrebării această idee.

În ultimii ani,prin dezvoltarea și răspândirea canotajului practicat de ,,sexul slab,,- ca urmare a includerii lui în programul Jocurilor Olimpice și,de aici,creșterea interesului pentru această specialitate-s-a acumulat o bogăție de informații cantificate,care în mod normal ar fi trebuit să ducă revederea conceptului de sport bărbătesc.

Dacă această problemă s-ar limita doar la schimbare de etichetă,adăugând o nouă victorie în lupta dusă de femei pentru drepturi egale,ea nu s-ar justifica abordată în această lucrare ,care are altă menire.

Comparând cu minuțiozitate numeroase date și observații privind principalii factori:somatici,funcționali,tehnici ,de muncă,etc,care se află în spatele performanțelor competiționale ale bărbaților și femeilor,am ajuns la o concluzie aproape contrarie,care , dacă este adevărată,atrage după sine revederea unor concepte esențiale ale procesului de pregătire a canotorilor.

Această ipoteză, are relevanță , datorită faptelor incontestabile pe care se sprijină,precum și informațiile implicate în acest capitol.

Cred că este potrivit să încep acest subcapitol cu clarificarea alternativelor:

1.Canotajul este prin excelență un sport masculin ?

2. Canotajul este un sport masculin ,care poate fi practicat și de femei ?

3. Canotajul este un sport care poate fi practicat în egală măsură atât pentru bărbați,cât și pentru femei ?

4. Canotajul este un sport feminin care poate fi practicat și de bărbați ?

Obținerea pentru una dintre cele patru alternative (sper că am prezentat variantele tipice cele mai importante) este prima problemă față de care cel ce se avântă mai departe trebuie să-și dea un răspuns echivoc.

Eu , consider canotajul drept un sport încadrat undeva între tipurile 3 și 4 dintre altenativele sus-menționate.

Odată poziția declarată,datorită căruia cred că voi intra,fără îndoială,în conflict pe plan concepțional cu probabil marea majoritate a specialiștilor din domeniul canotajului ( care sunt bărbații),voi încerca să argumentez afirmația.

Să vedem însă ce conținut are fiecare alternativă.Mai întâi, deci,conceptul cel mai tradițional ,,canotajul este prin excelență un sport masculin,,.

Pentru aceasta trebuie să fac o incursiune în istoria modernă a acestui sport,care se întinde pe o perioadă de peste un secol.

Fără a avea date obiective precise din acele vremuri de început,cu putință imaginație pot reconstitui acele elemnte care duc la o singură concluzie,anume că acest sport este prin excelență masculin:

-poziția femeii în societatea timpului;

-greutatea mare a ambarcațiunilor,care nu le permitea femeilor să le manevreze ;

-pudoarea de a apărea în public într-un echipament indecent în raport cu mentalitatea vremurilot.

Au trecut anii,lucrurile au evoluat și în unele țări în care cemanciparea femeii a avut o dinamică mai accentuată,dublată și de progresul realizat în construcția ambarcațiunilor,au apărut și echipe feminine ,mai mult cu caracter ,,decorativ,,.

Evenimentul echivala cu ceea ce ,în zilele noastre ,ar apărea la rubrica ,, incredibi dar adevărat ,,…..

Potrivit cu condițiile locale,baza sportivă pentru canotaj este amplasată în imediata apropiere a unui lac,râu,canal,.

Ea poate constitui fie o unitate independentă ,fie încadrată într-un complex polisportiv,care prezintă unele avantaje pe plan organizatoric și administrativ și suficiente dezavantaje pe plan tehnic.

Trebuie menționat faptul că exigențele față de materialu uman supus selecției în vederea integrării lui într-un proces intensiv de pregătire pentru marea performanță sunt,și în canotaj,în continuă creștere.

Trebuie înțeles că pentru fiecare aptitudine individuală există o limită superioară de adaptabilitate genetică ce nu poate fi depășită.

Antrenamentul este calea de a atinge aceste limite și , dacă nu putem încrimina greșeli în pregătire sau alte cauze,fenomenul de plafonare a performanțelor constă tocmai în atingerea acestor limite de adaptabilitate genetică.

Trebuie înțeles că pentru fiecare aptitudine individuală există o limită superioară de adaptabilitate genetică ce nu poate fi depășită.

Antrenamentul este calea de a atinge aceste limite și , dacă nu se poate încrimina greșeli în pregătire sau alte cauze,fenomenul de plafonare a performanțelor constă tocmai în atingerea acestor limite de adaptabilitate genetică.

În mod empiric de multă vreme s-a observat că unele aptitudini se dezvoltă mai ușor,iar altele mai puțin sau chiar deloc,sub influențele mediului.

Astfel ,talia și dimensiunile segmentelor corpului,culoarea ochilor,forma capului,nasului,etc sunt strict controlate genetic,ceea ce înseamnă că nu pot fi modificate nici în cele mai favorabile condiții de mediu.

În schimb,de exemplu , greutatea corporală este dependentă de mediu:starea de sănătate și de nutriție.

Cu alte cuvinte , exercițiul fizic ,în timpul canotajului este o structură psiho-motrică efectuttă sistematic și repetat, ce presupune deplasare a corpului omenesc și ale segmentelor lui în diferite sau aceleași planuri și axe în scopul adaptării organismului la efortul fizic si menținerea unui stil de viață sănătos bazat pe mișcare.

Practicând canotajul ,se va ține cont de faptul că face parte din grupa eforturilor ciclice de tip rezistență de forță ,prestat într-un regim mixt (aerob -anaerob),în proporții diferite în funcție de durata –distanța- probelor.

Performanța la canotaj,exprimată în viteza medie imprimată ambarcației menționate,este dependentă de foarte mulți factori,a căror importanță relativă,în faza actuală de cunoaștere,nu este din păcate suficient clarificată.

Fără a intra în amănunte,cei mai importanți factori at putea fi considerați următorii:

-aptitudinile somatice în legăturile cu cerințele și posibilitățile oferite de instalația de vâslit (talie,greutate,raportul dintre pârghii,etc);

-aptitudinile de coordonare în legătură cu nivelul de tehnicitate al actului motric vâslit;

-capacitatea funcțională a unor sisteme și organe (inima și sistemul circulator,metabolismul muscular,sistemul circulator,metabolismul muscular,sistemul endocrin,apa și electroliții,termoreglarea,sistemul neuromuscular, sistemul nervos central,cu componentele sale psihice:voința și motivația),de care depinde nivelul prestației motrice specifice.

2.3.Sporturile extreme

Sporturile extreme, ( schi nautic,schijet,etc ) efectute sistematic și repetat , prezintă o deosebită importanță cu scopul de a petrece cât mai mult timp liber în aer în vederea menținereii unui stil de viață sănătos bazat pe mișcare.

Pe lângă plăcerea de a petrece timpul liber în mod plăcut ,practicarea sistematică a sporturilor extreme contribuie la profilaxia primară alături de autocontrolul permanent al dietei, stresului, greutății pentru prezența unei stări generale de bine.

Forma de aplicare a sporturilor extreme este rezistența și reprezintă un stimul adaptativ complex al organismului.

Se cracterizează printr-o rată metabolică și nevoi energetice crescute pentru a face față solicitărilor condiționate de capacitățile morfo-funcționale, mușchii scheletici, sistemele energetice și mobilizărilor proceselor psihice.

Contribuția sporturilor extreme la dezvoltarea performanțelor. Astăzi tot mai mulți oameni devin conștienți de binefacerile mișcării. Propaganda făcută cu toate mijloacele posibile ,determină omul modern să acționeze în această direcție și astfel vedem tot mai des omeni practicând sporturi extreme.

Este demonstrat că oamenii activi cu vieți mai împlinite sunt mai puternici, mai rezistenți la îmbolnăviri și sunt permanent într-o bună formă fizică; sunt mult mai încrezători în propriile forțe, mult mai puțin deprimați și, adeseori, chiar și la vârste înaintate sunt foarte energici, cu poftă de viață și dornici în realizarea de proiecte noi.

Cercetările ultimei perioade din domeniul medical au arătăt că lipsa unei sănătăți depline este corelată cu absența activității fizice.

Ar fi extraordinar dacă prin absolut toate mijloacele posibile s-ar face o promovare la scară largă a promovării mișcării, oricărui tip de activitate fizică astfel încât să se facă conștientizarea faptului că sănătatea este darul cel mai de preț și că îngrijirea sănătății ar trebui să fie unul din obiectivele principale ale vieții mondene.

Se pare că entuziasmul actual față de practicarea sporturilor extreme nu este numai o problemă de modă, dar tot mai mulți omeni au realizat faptul că pot preveni instalarea unui număr foarte mare de afecțiuni induse sau favorizate de inactivitate (sedentarism), căutând să fie cât mai activi și aceasta nu doar pentru o perioadă, ci pentru tot restul vieții.

Plăcerea de a practica sporturi extreme în timpul liber ,revigorează organismul, menține un tonus fizic și psihic ridicat, ne face mai stăpâni pe forțele proprii și creează un climat cald și prietenos între cei cu aceleași preocupări.

Literatura de specialita demonstrează faptul că practicarea sporturilor extreme în ae timpul liber capătă relevanță atât prin volumul său, cât și prin varietatea acestora.

Această experiență, limitată ca esență, se poate manifesta ca o exigență în plan personal și social, desemnând astăzi statutul cultural al unui practicant.

Delimitărea între aspectul psihointelectual și cel corporal, între a gândi și a face, între cultura spiritului și cultura fizică, nu mai este în prezent atât de radicală, deoarece activitățile cotidiene reclamă o conduită ambivalentă, cu solicitări deopotrivă fizice și psihice.

Astfel, corpul uman nu mai este de mult considerat o structură inertă, un ambalaj, ci o condiție a însăși existenței, un instrument eficient sau rafinat, al cărui potențial motric reprezintă condiția esențială a funcționalității sale

În aceste condiții, misiunea specialiștilor din domeniu este aceea de a instrui, orienta și consilia interesul tineretului către diferite forme de învățare și exersare fizică în consonanță cu opțiunile, necesitățile sau motivația acesteia.

Marea varietate a mijloacelor de lucru rezultate din activitățile motrice atunci când se practică sporturi extreme în timpul liber ,poate asigura trasee personalizate, conduse atent, astfel încât satisfacției de moment să i se asocieze beneficii pe termen lung, în ceea ce privește starea de sănătate, eficiența în plan profesional, reușita socială, împlinirea în plan personal etc.

Sporturile extreme sunt activități care urmăreac în principal, modelarea și fortificarea întregului sistem.

Scopul este plăcerea de a petrece timpul liber , adrenalina ,care este implicată în mod evident ,în practicarea acestor sporturi ,dezvoltarea unui corp sănătos, viguros, puternic, estetic și armonios, cu o musculatură bine conturată și reliefată.

Atunci când se practică sporturi extreme , nu trebuie omis faptul că, se pune un accent deosebit pe:

alternarea efortului muscular cu odihna

alimentație rațională;

un regim de viață cumpătat;

păstrarea riguroasă a igienei personale.

Plecând de la conceptul că forța este determinată de contracția musculară este incontestabil faptul că practicarea sporturilor extreme în timpul liber ,devine o componentă esențială actului motric, indispensabilă prestării eforturilor sau solicitărilor.

Prin intermediul sporturilor extreme, , se obțin modificări progresive semnificative și în planul dezvoltării funcției psihice, sportivii având capacitătea de a analiza situații, de a rezolva anumite probleme, de a lua decizii și de a acționa.

Astfel, se constată că planul dezvoltării cognitive (atenție, gândire, memorie, creativitate) și planul dezvoltării afective (interese, motivații, atitudini, valori) sunt influențate în egală măsură.

Datorită practicării sporturilor extreme se dezvoltă sentimentul de apartenență la o echipă, se oferă valorizări acțiunilor personale, a recunoașterii valorii sportivului și a capacității de apreciere și autoapreciere, toate acestea fiind elemente importante pentru structurarea imaginii de sine.

Practicarea sporturilor extreme în timpul liber au rol de descărcăre a tensiunilor musculare și psihice în controlul anxietății, stresului și al emotivității; un control suplimentar asupra trăirilor, stăpânirea emoțiilor sunt câteva din punctele nevralgice ce devin atuuri .

2.4.Sărituri în apă

Practicarea sportului pe baze științifice,prin folosirea experienței celui mai înaintat sport din lume,săritura în apă ridică valoarea calitativă a mișcării de cultură fizică.

Pregătirea sportivilor se face printr-un proces educativ organizat temeinic și printr-o planificare concretă a antrenamentelor,urmărindu-se însușirea tehnicii celei mai avansate.

Săriturile în apă fac parte din natație,ca o ramură aparte a acestui sport.Alături de înotul sportiv și de jocul de polo pe apă,săriturile și de jocul de polo pe apă, săriturile în apă contribuie la pregătirea sportivilor,la întărirea sănătății,având totodată și un caracter aplicativ.

Pentru a deveni un bun săritore în apă ,trebuie în primul rând să stăpânească bine tehnica înotului,în același timp,mai trebuie dezvoltate o serie de calități fizice care sunt apropiate mai mult de gimnastică.

Chiar pregătirea săriturilor se face prin exerciții de gimnastică,înotul folosindu-se ca un sport ajutător în pregătirea gfizică generală.

Săriturile în apă dezvoltă calități fizice ca:îndemânarea și simțiul de echilibru în conducerea corpului în aer,viteza de execuție a mișcărilor în timpul ,,sborului ,,, forța necesară în momentul,,bătăii,, pe trambulină sau npe platformă,simțul de a stăpâni orice fibră musculară în tiimpul ,,sborului ,, și intrării în apă.

Ca și în gimnastică ,săriturile trebuie executate cu corectitudine; prin varietatea mișcărilor,ele sunt atractive și se caracterizează printr-o suplețe și eleganță deosebită.

Pentru a ajunge însă să fie bine executate cele mai simple sărituri ,este necesară o corectă însușire a mișcărilor,un antrenament continuu,curaj,perseverență și încredere în forțele proprii.

Drumul spre atingerea performanțelor de valoare este destul de greu; săriturile vor fi învățate respectând principiul gradării , deoarece o săritură greșită poate să descurajeze pe începător.

Perseverența în muncă trebuie să fie mereu stimulată de către antrenor,care , prin dezvoltarea calităților fizice și moral- volitive ,să dea începătorului încredere în forțele sale proprii.

Din punct de vedere igienic,săriturile în apă ajută la întărirea sănătății din plin influența binefăcătoare a aerului , apei și razelor solare.

Datorită faptului că săritorii trec de la temperatura aerului la temperatura apei,prin numeroasele sărituri pe care le execută într-o ședință de antrenament,organismul devine mai rezistent la variațiile de temperatură.

Cercetările științifice au arătat că săriturile în apă contribuie la călirea organismului,cu toate că influența lor asupra pulsului,tensiunii arteriale și frecvenței respirației este mică; săriturile ajută la eliminarea produselor rezultate din desasimilație;prin mișcările și o ținută frumoasă.

Săriturile în apă au o mare valoare aplicativă,putându-se întrebuința cu mult folos în salvarea de la înec. Săriturile în apă folosesc, deasemeni,la trecerea cursurilor de apă care au malurile înalte.

Introducerea săriturilor în apă contribuie ,în mare măsură ,la dezvoltarea sporturilor extreme practicate în aer liber.

Cei care asistă la săriturile în apă,admit desigur mișcările corecte,suplețea și siguranța cu care sportivii execută mișcările în aer.

Drumul spre perfecțiunea sportivă necesită o corectă însușire a mișcărilor săriturilor,o pregătire aprofundată și continuă.

Săriturile sportive sunt cele care se execută după anumite reguli. Ele pot fi făcute de la:

-trambulină elastică 1 m și 3 m

-platformă 5m și 10 m

Săriturile de la trambulină elastică se împart în 5 grupe:

-grupa I-Sărituri înainte, cu fața la apă

-grupa II-Sărituri înapoi,cu spatele la apă

-grupa III-Sărituri cu plecare înainte,cădere înapoi

-grupa IV-Sărituri contra trambulinei

-grupa V-Sărituri cu șurub

Săriturile de la platformă cuprind 6 grupe:

Primele patru grupe sunt la fel cu cele de la trambulina elastică; grupa V-a cuprinde sărituri din echilibru,iar grupa VI-a cuprinde sărituri cu șurub.

Săriturile din grupele:I,III și V de la trambulina elastică și I,III și VI de la platformă se pot executa de pe loc sau cu elan.

Cele din grupele: II și IV de la trambulina elastică și din grupele II,IV și V de la platformă,se execută numai de pe loc.

În timpul ,,sborului,, ,poziția corpului poate di dreaptă ,în echer sau grupată,după felul săriturii:

a.Dreaptă :corpul trebuie să fie întins fără a fi îndoit din șolduri sau genunchi,cu brațele întinse,picioarele lipite , vârfurile picioarelor întinse.

b.Echer:corpul trebuie să fie îndoit din șold (mijloc) picioarele trebuie să rămână întinse,fără îndoirea genunchilor;vârful picioarelor și degetelor mâinilor rămân întinse.

Paralel cu învățarea înotului și cu pregătirea pentru trecerea normelor ,se poate introduce și învățarea săriturilor în apă.deprinderea de a sări în apă se formează în mod treptat și necesită un timp mai îndelungat pentru însușirea tehnicii respective; pentru aceasta , se începe cu cele mai simple sărituri în apă.

Antrenorul va arăta și va explica săritura în așa fel ,încât sportivii începători să înțeleagă ce au de făcut și să fie conștienți de felul în care trebuie să lucreze,după aceea sportivii începători vor executa sărituri în apă.

Primele sărituri nu vor fi prea reușite,însă antrenorul trebuie să trezească în ei dorința de a lucra și conștiința că numai în mod sistematizat și gradat vor ajunge să-și însușească tehnica corectă a săriturilor.

Pentru aceasta sportivii începători trebuie să învețe elementele tehnice de bază ale săriturilor:poziția de plecare,elanu,bătaia,în trambulină,,,, sborul ,intrarea în apă,etc.

Orice săritor trebuie să se concentreze asupra săriturii pe care urmează să o execute.Chiar după ce mișcarea săriturii s-a automatizat ,spre deosebire de alte sporturi,săritorul trebuie să se gândească,înainte de plecarea de la trambulină,la mișcările pe care le va avea de executat în aer

Sportivii,în cea mai mare parte,dacă nu au pornit cu o pregătire fizică bună,se opresc la un anumit grad de însușire.De aceea , înainte de a începe învățarea săriturilor în apă,ei trebuie să fie pregătiți prin gimnastică și mai ales,prin exerciții de gimnastică specială și sporturi ajutătoare.

Pentru învățarea săriturilor în apă,antrenorul se folosește în egală măsură,atât de metoda sintetică,cât și de cea analitică.

Săritura în apă fiind un exercițiu care se execută într-un timp scurt,pare a fi destul de simplă.Aceasta ar putea fi părerea unui spectator care nu a încercat niciodată să sară în apă.

Doarece elementele săriturilor trebuie legate între ele într-un timp scurt,acestea sunt cu atât mai greu de executat,cu cât numărul de mișcări,pe care îl conțin,este mai mare și mai variat.

Pentru ca învățarea și antrenamentul,la săriturile în apă,să se desfășoare în bune condiții,trebuie ca instalațiile respective să fie amenajate cât se poate de bine.

Trambulinele vor fi elastice,cu dimensiuni reglementare.A dâncimea apei trebuie să fie suficientă,pentru a nu produce accidente;echipamentul sportivilor va fi corespunzător.antrenorul trebuie să alcătuiască lecția în așa fel, încât sportivii începători să lucreze în tot timpul ședinței și să învețe cu plăcere ceva nou.

O altă condiție,care necesită a fi respectată în timpul instruirii ,este păstrarea continuă a regulilor de igienă la locul de învățare .

În tot acest timp ,antrenorul se va avea grijă de sănătatea sportivilor .Când apa este prea rece sau când este frig afară,se va face un număr mai mic de sărituri,iar sportivii își vor acoperi corpul cu un halat ,după fiecare săritură.

Săritorii experimentați,care ating o înaltă măestrie sportivă,execută săriturile cele mai grele în mod natural și simplu fără mișcări de prisos.

Studierea săriturilor în apă,prin metode științifice a permis constatarea unor caracteristici comune tuturor săriturilor ,din care au rezultat opt reguli principale,care stau la baza învățării săriturilor.

Respectând aceste reguli ,trebuie să ținem connt de particularitățile individuale ale fiecărui săritor în parte, fără să-i îngrădim posibilitățile de execuție ale mișcărilor ,adică felul în care execută mersul pe trambulină,bătaia în trambulină ,,sborul,felul în care la una din cele trei poziții în aer.

La toate săriturile în apă, musculatura ,de la linia umerilor în jos ,până la vârful picioarelor,rămâne complet încordată,atât în timpul sborului,cât și în timpul intrării complete sub apă;musculatura umerilor,a gâtului și a brațelor este relaxată,în timpul sborului,până în momentul intrării în apă,când și acești mușchi trebuie încordați.

La săriturile înainte,din momentul plecării de pe trambulină și până la intrarea sub apă,abdomenul trebuie retras (

mai ales la săriturile întinse.

Aceste două reguli pot fi înțelese prin următoarele exemple:

-la saltul înapoi întins observăm că săritorul cade adeseori foarte aproape de scândură.

Această poziție este cauzată de o extensie prea mare a spatelui.

Pentru corectare,antrenorul îi va spune sportivului să-și încordeze musculatura abdomenului în timpul sborului.

Alt exemplu: la jumătate șurub înainte sau la săritura cu plecare înainte cădere înapoi cu jumătate șurub,observăm că săritorul nu este sigur de execuția săriturii și deseori îi este imposibil să o execute,din cauza unei extensii prea mari a spatelui.

Pentru corectare,antrenorul îi va spune să-și retragă abdomenul în timpul sborului.

La toate săriturile cu elan sau de pe loc,din momentul plecării de pe trambulină,brațele sunt duse,,oblic –sus,, sau oblic-înainte,, .

În tot timpul elanului și mai ales la plecarea de pe trambulină,brațele ținute complet întinse,însă cu musculatura relaxată.

În timpul execuției săriuturii,antrenorul obișnuiește să indice săritorului,pe scurt,poziția brațelor,spunându-i:,,brațele sus,, sau ,, brațele lateral,, .

Se poatre vedea ,cum această regulă își găsește aplicația,din următoarele exemple:

-la o săriutură în picioare înainte,dacă săritorul rotește brațele prin înapoi,cade pe spate își pierde echilibrul înspre înapoi.

La aceeași săritură,dacă săritorul își rotește brațele prin înainte,cade în față din cauză că își pierde echilibrul înainte.

Ca și în alte ramuri sportive antrenamentul săriturilor în apă este un proces de educație fizică care are drept scop realizarea celor mai bune rezultate tehnice.

Menținerea formei sportive se poate face printr-o dozare corectă,alternând în mod just antrenamentele cu repaosul,și respectând regulile de igienă.

2.5.Polo-un sport mereu actual

Grupările (asociații sau cluburi) organizatoare ale meciurilor de polo pe apă,sunt responsabile de dimensiunile și marcajele corecte ale terenului de joc,de organizare materială regulamentară,precum și de tot materialul și accesoriile necesare .

Terenurile de joc. .Distanța dintre cele două linii de poartă trebuie să fie de 30 m,lățimea câmpului de joc,de 20 m.Adâncimea apei nu trebuie să fie nicăieri mai mică de 1,80 m.

La competiții în cadrul jocurilor olimpice și campiuonatlor mondiale,precum și în întâlniri internaționale,câmpul de joc trebuie să aibă dimensiuni bine stabilite.

Pentru meciurile feminine,dimensiunile maxime ale terenului sunt de 25/17 m.

Semnele distinctive (marcaje) trebuie să fie prevăzute pe ambele laturi ale terenului de joc,pentru a delimita linia de poartă,liniile de 2 m și 4 m,ca și linia de centru.

Aceste marcaje trebuie să fie clare,vizibile în timpul jocului;pentru aceasta sunt recomandate următoarele culori :

linia de poartă și centru-alb;

linia de 2 m-roșu;

linia de 4 m-galben.

Spațiul dintre linia de poartă,la ambele capete ale terenului ,și linia de fund este de 0,30 m.

Pe linia de fund,pe o distanță de 2 m de la colțul câmpului de joc,pe partea arbitrului de poartă,culoarul este marcat cu culoarea roșie,sau cu alt marcaj vizibil.

Numai pe această porțiune marcată,jucătorul eliminat are voie să intre în juc după consumarea timpului de eliminare.

Un spațiu suficient trebuie să fie prevăzut pentru a permite arbitrilor să aibă drum liber (culoar de acces) de la un capăt la altul al terenului.

De asemenea,trebuie prevăzut un spațiu pentru arbitrii de poartă,la linia de gol.

Porțile..Stâlpii porții și bara transversală trebuie să fie din lemn, material sintetic (plastic),sau metal,având secțiune dreptunghiulară cu lățimea de 7,5 cm și vopsiți în alb.

Stâlpii porții trebuie să fie fixați rigid și perpendicular pe linia de poartă la o distanță egală de cele 2 laturi și la minimum 30 cm de orice obstacol.

Este interzis pentru portar orice loc de sprijin,în afară de fundul bazinului. Distanța (interioară) între barele verticale ale porților trebuie să fie de 3 m.

Latura interioară a barei transversale trebuie să fie la înălțimea de 0,90 m de la suprafața apei,când aceasta are o adâncime de 1,50 m sau mai mult și la 2,40 m de la fundul bazinului ,când adâncimea apei este mai mică de 1,50 m.

Plasele trebuie să fie prinse de stâlpii porții și de bara transversală,astfel încât să închidă solid și complet spațiul porții ,lăsând în același timp între linia porții și plasa din spate,un spațiu de cel puțin 30 cm.

Mingea .Trebuie să fie rotundă,bine umflată și cu o cameră de aer cu valvă de închidere automată.

Circumferința va fi de minimum 68 cm și maximum 71 cm.

Mingea trebuie să fie impermeabilă, fără cusături sau asperități exterioare și să nu fie acoperită cu grăsime sau substanțe similare.

Greutatea ei trebuie să fie de 400-450 grame.

Căștile.Jucătorii uneia din echipe poartă căști de culoare albastru închis,iar cei din echipa adversă căști albe,cu excepția portarilor care au căști roșii.

Căștile trebuie să fie legate cu șiret sub bărbie.

Dacă un jucător își pierde casca,el o va repune pe cap la prima oprire a jocului .

Căștile au protecții maleabile pentru urechi.

Căștile se numerotează în lateral pe ambele părți:numerele trebuie să fie de 10 cm lungime.

Portarul poartă casca nr.1,iar celelalte caschete vor fi numerotate de la 2 până la 13 .Înlocuitorul portarului va purta tot casca nr.1.

Fără încuviințarea arbitrului principal,nici un jucător nu are voie să-și schimbe numărul de pe caschetă.

Echipele.Fiecare echipă se compune din 7 jucători ( unul dintre ei trebuie să fie portar și să poarte cascheta de portar roșie) și 6 reterve ,care pot fi folosiți ca înlocuitori.

Înainte de a intra în joc ,jucătorii trebuie să-și scoată toate obiectele care ar putea cauza accidente.

Arbitrii să se convingă personal că jucătorii respectă această obligație.

Un jucător care încalcă această regulă nu este admis în joc.

Jucătorii trebuie să poarte slip și chilot peste slip.

Jucătorilor nu le este permis să se ungă pe corp cu grăsimi ,uleiuri sau alte substanțe asemănătoare.

Dacă arbitrii observă aceasta înainte de joc,ei trebuie să ceară jucătorului respectiv îndepărtarea imediată a unsorii.

Dacă această greșeală este observată după ce jocul a început,jucătorul vinovat va fi eliminat din joc definitiv (pe toată durata jocului) și un înlocuitor poate să intre imediat pe la linia propriei porți (în spațiul de 2 m de la lungimea bazinului),la cel mai apropiat punct de arbitrul de poartă ,sau în partea opusă secretariatului,dacă nu există arbitri de poartă.

Căpitanii trebuie să fie membri ai echipei și sunt responsabili de buna purtare și disciplină a echipei sale.

Înainte de începerea jocului,căpitanii trebuie,în prezența arbitrilor principali ,să tragă la sorți alegerea terenului de joc sau a culorii căștilor .Câștigătorul poate alege terenul sau culoarea căștilor.

Înlocuirile .În cazul în care un jucător părăsește jocul din cauză de accidentare sau rănire,arbitrul poate permite înlocuirea sa, imediată,cu o rezervă.

Arbitrul poate interzice înlocuirea dacă o consideră nejustificată.Jucătorul astfel retras nu mai poate reveni în joc.

Alte cazuri în care un jucător poate fi înlocuit:

în timpul pauzei dintre reprize;

după înscrierea unui gol;

De la începutul prelungirilor.

Notă: În timpul prelungirilor,se vor aplica anumite prevederi.

O rezervă nu poate înlocui un jucător care a fost eliminat conform regulilor.

Un jucător de rezervă trebuie să fie pregătit să înlocuiască un coechipier ,fără întârziere :dacă întârzie arbitrul poate relua jocul fără el ,și va putea intra în teren numai la prima oprire a jocului .

Interpretare :în caz de accidentare,îmbolnăvirile sau rănire ,înlocuitorul ocupă poziție în apă ,în locul în care s-a produs accidentul,rănirea sau îmbolnăvirea,și va executa lovitura liberă sau cornerul care a fost acordată jucătorului rănit;dacă nu există înlocuitor ,un alt jucător va executa lovitura liberă sau cornerul.

Căpitanul ,antrenorul sau conducătorul echipei trebuie să aducă la cunoștință arbitrului toate înlocuirile .

Prelungirile.Dacă un joc în care se cere un rezultat definitiv se termină la egalitate,după o pauză de 5 minute de la expirarea timpului de joc ,se vor acorda prelungiri de 2 reprize a 3 minute ,cu o pauză de un minut între ele ,pentru schimbarea câmpului de joc.

Acest sistem de prelungiri va continua până ce se va ajunge la un rezultat decisiv.

Un jucător eliminat definitiv nu poate reintra nici în prelungiri ; un jucător eliminat temporar (45 secunde) va reintra după scurgerea acestui timp sau după înscrierea unui gol.

Am dorit să scriu acest subcapitol din simplu fapt ,că poate pune în valoare importanța acestui joc ,care poate constitui un mod de relaxare .

2.6.Skijet un sport de agrement

Voi începe acest subcapitol cu mențiunea că trăim,fără îndoială într-o societate de tip nou în care se impune treptat un cult al omului armonios dezvoltat,al unui om care se înscrie și el progresiv în imperativul: mereu mai bine și mai mult pentru semenii săi.

Ințelegerea interacțiunilor necesare dintre componentele obiective și subiective,dintre actiunile interne și extreme ,dintre dezvoltare și autodezvoltare,dintre învățare și experiența, toate situate direct,toate situate direct pe axa grupului va fi mai eficientă, iar cei care se ocupă cu instruirea sportivilor vor pleca de la un anumit proiect sau model operațional al personalității .

Lucru ni se pare extrem de important pentru că după opinia mea , educația fizică și sportul devin adesea unul din punctele de contast cele mai percutante asupra constiintei puterilor omului in confruntarea cu fortele,structurile si limitele ce comanda autoreglarea lui.

Una din intrebarile care se pun frecvent celor ce practica un plimbările cu skijetul mai ales sportivilor consacrati,este aceea privitoare la universul cauzelor reusitelor si conduitei lor in sport.

Raspunsul la intrebarea ,,de ce ,, nu se confunda,desigur, cu raspunsul la intrebarea ,, pentru ce ,,.

In fapt,atunci cand se cere sportivilor sau antrenorilor, sa raspunda cum isi explica ei propriile performante sportive apar, in general, raspunsuri de detasate de realitate si atat de intim legate de performanta,incat orice analiza mai profunda ne surprinde oarecum nepregatiti.Indoiala ,vizeaza in special pertinenta raspunsului.

Spre exemplu,dacă ne-am întreba de ce din doi sportivi relativ egal dotati din punct de vedere psihometric pentru marea performanță,care doresc cu ardoare să se relaxeze prin plimbarea cu skijetul ,numai unul a ajuns să se exprime puternic , prin sport,răspunsul de principiu cu valoare explicativă nu poate să nu fie situat la nivelul fondului motivațional-atitudinal sau volitiv al sportivului .Dar campionii ?

Campionul,metaforic vorbind,este, cum spun sociologii,un miracol al naturii.Si fiecare dintre noi stie ca principala caracteristica a unui miracol este aceea de a fi până la un punct inexplicabilă.

De ce am tinut sa fac aceste afirmatii?Simplu ,pentru ca sporturile extreme in aer liber nu inseamna numai inotul , canotajul sau plimbarile lungi cu skijetul. Sporturile extreme sunt reprezentate si de sariturile de la inaltime,pentru care iti trebuie multa adrenalina si curaj.

Efortul fizic,impus de folosirea skijet-ului, este o structură psiho-motrică efectuată sistematic și repetat, ce presupune deplasarea corpului omenesc și ale segmentelor lui în diferite sau aceleași planuri și axe în scopul adaptării organismului și menținerea unui stil de viață sănătos bazată pe mișcare.

În cadrul plimbărilor cu sckijetul,sportivul este în stare să obțină performanțe pe care alte activități,exterioare ,nu le poate atinge .

Studiul comportamentului în grup relevă faptul că odată cu plimbările cu skijetul ,numărul apropierilor ,,prietenoase ,, între indivizi (indiferent dacă sunt sau nu sportivi) crește ,iar numărul apropierilor ,, ostile ,,descrește .

Practicând plimbările cu sckijetul, omul este pus în fața unor condiții de viață și a unor cerințe noi,mult mai deosebite față de alte ramuri sportive,fapt ce relevă că influențele sunt mult mai complexe și mai bine organizate.

La practicanții de sporturi ,în special la cei care folosesc cu preponderență skijetul,toate măsurile caracteristice acestui sport se manifestă,se întăresc și se dezvoltă în activitatea sportivă pe care acesta o desfășoară.

Nu trebuie uitat faptul că mulți sportivi , practicanți de sportul cu skijetul în aer liber descoperă o parte din realitatea socială; ei se inițiează în rolul de consucător și de condus, acceptă o mulțime de norme de conduită socială,care să nu le pună viața în pericol.Și așa cum s-a observat ,o primă condiție este să fie un bun înotător pentru a evita eventualele accidente sau incidente.

Antrenamentul pentru plimbarea cu skijetul și dezvoltarea forței reprezintă una

dintre componentele pregătirii unui sportiv sau a unui grup de sportivi, sub aspect fizic.

Indiferent de metodele sau de formele de organizare a acestui gen de antrenamente, scopul final îl constituie îmbunătățirea randamentului în realizarea gesturilor specifice disciplinei căreia i se adresează și, evident, materialului uman cu care se realizează.

Atât timp cât activitatea de dezvoltare a calităților motrice, în special dezvoltarea forței, reprezintă un scop în sine, nu putem vorbi decât despre o pregătire fizică generală, deoarece activitatea sportivă pe care o necesită mânuirea skijetului presupune, în mod obligatoriu, și alte forme ale pregătirii fizice, pentru ca în final să se ajungă la ameliorarea expresiilor tehnice specifice unei discipline sportive.

În acest sens, într-o etapă superioară, putem vorbi despre o pregătire fizică orientată, al cărei conținut, structurată și adaptat dezvoltării generale a unei anumite sau unor anumite aptitudini motrice specifice activității sportive luate în discuție, va face o trecere către ultimul tip de pregătire fizică, și anume, pregătirea fizică specifică.

Aceasta, după cum o arată și denumirea, semnifică un lucru în totală dependență și concordanță cu exigențele de ordin fizic ale unui sport.

Prin practicarea sportului cu skijet, antrenamentul, chiar dacă este structurat în conformitate cu exigențele pregătirii fizice generale, orientate sau specifice, trebuie să respecte o serie de?principii care îi pot asigura un conținut adecvat și eficient.

Voi insista asupra acestui aspect al organizării antrenamentului, deoarece mi se pare rațională stabilirea prioritară a cadrului de?desfășurare a activității și abia ulterior a conținutului.

In concluzie trebuie mentionat,motivatia actiunii sportive ce se impune ca o expresie logica a dinamicii conduitei si personalitatii sportivului cu skijet

Motivele practicării sporturilor cu skijet sunt complexe,multinivelare si exprima diversitatea personalitatii fie ,de faima,de glorie,fie de recompense materiale,

Cu alte cuvinte ceea ce-l face pe un sportiv sa practice sportul cu skijet in aer liber este dorinta de a fi tot atat de bun ca ceilalti;aspiratia de a se realiza,de a se descoperi.

CAPITOLUL 3

SURFINGUL UN FENOMEN CULTURAL

În capitolele și subcapitolele anterioare am pornit de la constatarea marii varietăți a formelor de manifestare în timpul sporturilor extreme pentru ca,în ultimă instanță,să încerc conceperea în unele moduri distincte de practicare a surfingului.

Rămânând la această înțelegere,se pune în mod firesc problema dacă avem în față un fenomen unitar sau realitatea unor moduri de acțiune în practicarea surfingului.

În ciuda diversității formelor particulare de manifestare a sportivilor în timpul surfingului,a unor granițe reale care le despart în grupe distincte ,a unor limite calitative interioare ,fenomenul de practicare a surfingului se prezintă totuși unitar cu esența sa,deoarece modalitățile sale concrete prezintă și dimensiuni axiologice specifice .

Această formă de acțiune intră ,în anumite privințe,în coordonatele culturii,se prezintă ca realitate și se cere studiată ca atare .

Abordarea fenomenului din această perspectivă implică în primul rând,departajarea față de teoriile biologice,teorii care reduc această lume produsă de om și specifică vieții sale sociale la natural,la polul opus culturii.

Voi preciza mai întîi faptul că la prima vedere fenomenul de practicare a surfingului,nu se reduce doar la un simplu sport pe o placă,acesta reprezintă nucleul său,stăpânirea emoțiilor și adrenalină la maximă când vine vorba de valuri mari și agitate.

Noțiunea de practicarea surfingului poate exprima și o realitate pulverizată în acte individuale.,în forme concrete și specifice de acțiuni exercitate izolat în timp și spațiu.

Practicara surfingului se prezintă ca un sistem,cu o anumită ordine de desfășurare,cu anumite corelții între părțile constituitive .

Ele conferă plăcerea de prcticare a surfingului,nu prin acțiuni autonome ci prin interacțiunea indivizilor,prin practicarea lor în grupuri,față de care satisfac neceități determinate , și plăcere de a petrece cât mai mult timp în aer liber .

Acțiunea filozofică a diferențierii calitative a formelor concrete de existență materială dezvăluie faptul că în trecerea de la o realitate inferioară la alta superioară,în saltul calitativ de la o formă de mișcare la alta nu apare nici un dram de materie în plus.

Deosebirea este datorată modului de reorganizare a acelorași elemente prezente și în formele inferioare,interacțiunii de un tip superior.

Presupunând că practicarea surfingului,nu este altceva decât un comportament pur biologic și că ele constituie elemente de construcție a unui sistem determinat de mișcare și plăcerea de a petrece timpul liber în aer.Structura specifică sistemului integrează elementele manifestate ca exerciții fizice.

Acțiunea indivizilor care practică surfing,este de fapt o interacțiune ,și anume o interacțiune de tip uman.

Indivizii respectivi se manifestă și în acest caz în mod specific uman,în funcție de grupurile sociale sau comunitățile din care fac parte,de educația primită.

Surfingul poate fi desfășurat numai dacă există un cadru construit și,în primul rând,dacă realizatorii lui sunt ființe umane ,cu capacități și aptitudini .

Cu alte cuvinte, se acordă caracter pozitiv nu numai fenomenului de ansamblu ,ci și exercițiul fizic.

Prin acțiunea de integrare a individului mișcarea fizică în toate ipostazele sale specifice de a practica surfing are și anumite valențe.

Contracția musculară,articulațiile funcționale ale sistemului osteo- muscular,inervația la nivelul fibrei musculare rămân fenomene pur biologice atât în cazul muncii,cât și al surfingului.

Practicarea surfingului ,ca activitate de sine stătătoare,cu trăsături proprii,diferențiată și relativ independentă față de restul fenomenelor sociale,a apărut mult mai târziu.

Cititorul atent ar putea obiecta ,după ce a parcurs rândurile de mai sus ,că a fost omisă din analiza făcută tânăra generație.

Viața acesteia este oarecum diferită de cea a restului societății.

Nu este vorba așadar de influențarea suferită de societate din partea activităților desfășurate de către copii ,așa cum părea la început și cum ne lasă să înțelegem adepții acestor sporturi.

Elementele realității nou create se găsesc în mișcarea naturală,dar sunt reorganizate ,ca act de cultură,și capătă un subiect în funcție de care se desfășoară,se ierarhizată,după anumite criterii,se realizează într-o ordine reglementată de reguli speciale,sunt însoțite de reacții psihice specifice ,deci diferă calitativ față de originalul lor.

Surfingul nu are o existență în genere,ci concretă;el se manifestă ca o formă educațională,ca în trecere reglementată de anumite reguli,ca expresie a libertății umane de a se bucura de efectele pozitive ale mișcării,etc ,deci el este integrat înotdeauna unei structuri cu multitudinea implicațiilor omenescului.

Așa cum am arătat cu alt priliej,practicarea surfingului ca modalitate educațională apare de îndată ce munca devine un ,,mentor,, insuficient pentru pregătirea fizică a indivului în vederea propriei împliniri.

Surfingul constituie un răspuns la această situație ,răspuns care presupune o necesitate și un anumit nivel de reflexie,care înainte de a se manifesta ca realitate ,trece prin psihicul omului dacă are sau nu curaj de a se urca pe placă.

În realitatea lui nemijlocită, surfingul este un sport în aer liber care necesită în primul rând controlul și menținerea echilibrului pe placă..Ca atare,analiza fenomenală nu va constata existența momentului spiritual în structura sa.

Dar ca formă a acțiunii practice,surfingul ,exprimă o anumită experiență umană,sintetizează un bagaj de idei constatative și proiective,el este un rezultat al abstragerii logice a unor elemente din mișcarea naturală,a comparării efectelor lui cu efectele mișcării spontane pentru dezvoltarea organismului.

Construit în funcție de anumite cerințe constatate ,surfingul se desfășoară în cadrul unor reguli și norme , care s-au constituit pe baza cunoașterii esenței sale,a particularităților și valorilor care apar în raport cu organismul,pentru psihologia individului sau a colectivităților ,etc.

Încă în formele de început ale mișcărilor fizice cu structuri educaționale sau ca momente recreative,ele au fost necondiționat însoțite de anumite scopuri- e drept,elementare,difuze,nemijlocit legate de imperative economice sau de alte necesități-care demonstrează marea deosebire a esenței lor.Inventarea scopului și proiectarea lui în fața acțiunii fizice este dovada pasului făcut în trecerea de la natural spre cultural.

Practicarea surfingului este una din formele de acțiune prin care ființa umană încearcă să scape constrângerii exterioare sau realității rămase în urmă față de momentul concret al devenirii sale , ca formă prin care se realizează ca ființă liberă,care nu se mulțumește cu ceea ce a moștenit și de aceea își construiește o altă lume,corespunzătoare esenței sale multidirecționale și mereu perfectibile.

În această lume , individul care practică surfingul,acționează și reacționează prin modelele noi de comportament ,prin noi forme de atitudine,care se adaugă celor vechi și prin care tinde spre altele.Interacțiunea dintre mișcarea naturală și viața spirituală a individului se realizează în planuri tot mai elevate.

Mișcarea fizică își dezvăluie profiluri semnificative numai în raport cu un spirit cultivat pentru aceasta , valoarea ei apare numai în raport cu un asemenea spirit,iar ființa umană,la rândul ei,își exprimă esențialitatea socială.

Valorile specifice fenomenului de practicare a surfingului,născute în coordonate spațio-temporale determinate se revarsă peste limitele individualităților și colectivităților generatoare ,devenind bunuri culturale pentru mase tot mai largi de practicanți.

Procesul de asimilare de către un număr mai mare de oameni reprezintă,alături de creație și conjugată cu acestea ,cea de-a doua direcție care participă la făurirea istoriei culturale a exercițiilor fizice.

Generalizarea sporturilor structurate în anumite forme și în special ca sporturi în aer liber practicate de tot mai mulți tineri demonstrează marea lor viabilitate ,putere de atracție și dinamizare ,faptul că răspund nevoii universale de perfecționare a omului în planul său biologic .Ele satisfac necesitatea omului contemporan de a se regăsi pe sine în vârful civilizației moderne și răspund dorinței sale,aspirațiilor de a depăși realitățile pe care le trăiește.

CAPITOLUL 4

MODUL GENERAL ȘI ROLUL SPORTURILOR ÎN AER LIBER

Pentru a contura în linii mari imaginea fenomenului de practicare a sporturilor acvatice nu este suficient să ne oprim numai asupra originilor sale,a raporturilor complexe pe care le realizează cu celelalte fenomene sociale,la natura sa internă.

Esența lui profundă,variată și contradictorie,bogată și în permanent dezvoltare,poate și trebuie să fie analizată și prin prisma rolului său social,a funcțiilor pe care le îndeplinește.

Sporturile acvatice reprezintă o componentă a organismului,un fenomen fără de care societatea contemporană nu poate fi concepută.Tot mai mulți oameni sunt atrași în sfera sa de acțiune.

Ea intervine tot mai activ în forme variate în viața oamenilor.Relațiile dintre fenomenul de practicare a sporturilor acvatice și componenta biologică a omului sunt deosebit de complexe

Realitatea nemijlocită prin care ființează aceste relații , sporturile acvatice,îmbracă cele mai variate forme.Ele pot fi practicate în diverse modalități.

Poate fi structurat ca mijloc pentru dezvoltarea personalității,sau în vederea recâștigării sănătății,pot fi realizate din pură gratuitate sau pentru obținerea performanței sau pur și simplu pentru distracție și recreere.

Urmând o asemenea linie,lucrările de specialitate vorbesc despre importanța sporturilor acvatice practicate în timpul liber;relația concretă dintr-un anumit domeniu al fenomenului de practicare a sporturilor acvatice și individualitatea umană ca realitate biologică determinată ,specific ,se manifestă în mod diferențiat.

Ea se structurează în funcție de scopul imediat urmărit,sau ținta finală,de situația concretă în care se găsește organismul uman,de mijloacele de acțiune de care dispun sporturile practicate în aer liber.

Sfera de manifestare a sporturilor acvatice nu se reduce însă la relația cu tânăra generație.Ea își continuă acțiunea în tot restul vieții individului,când se va realize în forme speciale.

Practicarea sporturilor acvatice în timpul liber se poate orienta și spre cazurile care se abat de la manifestarea și dezvoltarea normal a organismului.

În consecință,spre deosebire celelalte forme la care prevalează elemental constructive-întărirea sănătății –pe baza căreia se brodează valorile specific trebuie să reconstruiască ,contribuind la recâștigarea sănătății .

Sporturile acvatice în timpul liber cunosc o varietate nesfârșită de forme și mijloace de realizare.

Este ,am putea spune,compartimentul cel mai diversificat al fenomenului,foarte eterogen în ceea ce privește elementele sale și centrifug prin influența realizată.

De aceea este greu să procedăm,cel puțin în stadiul actual,la o analiză minuțioasă a sarcinilor sale variate.

Ca atare, mă voi rezuma lafaptul că sporturile acvatice practicate în timpul liber au menirea de a-I atrage tot mai mult pe oameni, indiferent de vârstă sau sex.

Competiția-scopul și rezultatul direct al antrenamentului-răspunde unor cerințe formate la sportive,care își desfășoară măiestria și talentul în acest context.

Ea este mijlocul de verificare și valorificare a valorilor construite.

În același timp,ea este modalitatea prin care se stimulează depășirea valorilor existente.

Punând accentul asupra specificului care caracterizează acțiunea fiecărei forme de sport acvatic , practicat în timpul liber,nu am urmărit opunerea sau separarea lor printr-un zid de netrecut .O asemenea concluzie ar fi sortită eșecului de la bun început.

În realitate,fiecare formă concretă de practicare a sporturilor acvatice participă mai mult sau mai puțin efficient și în mod direct la recreearea fizică și psihică a omului .

Practicarea sporturilor acvatice poate acționa asupra tinerei generații indifferent de poziția de clasă a oamenilor;antrenamentul sportive , urmărește atingerea măiestriei și într-o formațiune și în alta.

Activitățile specifice sporturilor acvatice nu se pot desfășura ,însă, izolat de ansamblul vieții sociale;ele sunt produsul acestui ansamblu.

Cu alte cuvinte sporturile acvatice au devenit în ultimii ani un fenomen practicat de tot mai mulți.

Și când spun toate acestea ,mă refer la faptul că prin natural or ,sporturile acvatice ar putea exercita influența pozitivă asupra oricărui copil,tânăr sau adult indifferent de naționalitate , clasă sau sex.

După cum s-a constatat,formele particulare ale fenomenului răspund unor cerințe special,fapt pentru care sarcinile lor sunt diferențiate.

Sporturile acvatice reprezintă corolarul celorlalți doi factori-cel natural și cel social.Prin modalitățile concrete de practicare a sporturilor acvatice.

Prin natura originii și a esenței lor, sporturile acvatice satisfac o funcție mult mai profundă,mult mai general,care acționează în permanență și pentru majoritatea omenirii:ele contribuie la formarea gustului specific pentru mișcare,pentru exercițiul fizic indifferent de modalitățile concrete pe care le îmbracă acesta.

Pe de o parte,are loc formarea gustului pentru practicarea sporturilor acvatice,iar pe de alta,formarea gustului pentru a participa ca spectator la desfășurarea activităților sportive și,în primul rând,la competițiile de înaltă măiestrie sportivă.

Pentru a contura și mai bine această funcție,trebuie să precizez că educând ,formând gustul pentru mișcare ,sporturile acvatice ,răspund cerinței spirituale formate de însăși această activitate .

Tocmai acest fapt eExplică atractivitatea,natura reconfortantă a elementelor de practicare a sporturilor acvatice,fie că sunt practicate sau privite.

Datorită acestei funcții pot explica marea popularitate a unora din formele de practicare a sporturilor acvatice,atracția pe care o exercită asupra oamenilor ca,,interpreți,, sau ,,spectatori,,.Ea adduce aici acel,,ceva ,, în plus care îi dinamizează pe cei integrați în sfera fenomenului .

Gustul superior și specializat pentru mișcarea fizică ,cu ajutorul sporturilor acvatice nu este înnăscut.El se formează o dată cu practica concretă și evoluția educației fizice și sportului.

Practicarea sporturilor acvatice,a întrecerilor a dus la desxoperirea laturilor estetice,morale ale acestora, a format spiritul uman capabil să sesizeze măiestria mișcării,perfecțiunea ei.

Afirmându-și esența și în activitatea specific fenomenul de practicare a sporturilor acvatice,omul se autodezvoltă,se perfecționează și totodată se autocunoaște,își descoperă noi attribute,noi posibilități.

Atunci când se manifestă în cadrul sporturilor acvatice ,el dezvăluie noi trăsături ale mișcării;acesta nu este numai un mijloc de satisfacere a trebuințelor materiale,nu are numai un character utilitar,ci și unul plăcut,atractiv,emoțional,nu mai presupune effort chinuitor,ci relaxare,nu mai este supusă legilor de fier ale procesului de muncă,necesității exterioare ,ci reprezintă o expresie a libertății de acțiune,se realizează ca act integral,voluntar ,deliberat.

Descoperind aceste noi însușiri,pe care elementele sporturilor acvatice le evidențiează,le pune în lumină și le amplifică,omul își educă și simțul pentru a fi capabil să le aurprindă în toată bogăția lor.

Capacitatea de percepție a omului devine,așadar,mai largă ,mai rafinată,mai pretențioasă o dată cu dezvoltarea obiectului,cu îmbogățirea acestuia.

În mișcarea istorică de practicare a sporturilor acvatice se găsește originea psihologică a jocului.

Plăcerea provocată de sporturile acvatice nu poate anticipa realitatea acestora,și nu există fără obiectul ei.

Chiar mai mult ,ea nu poate fi format fără acțiunea exercitată de practicarea jocurilor,întrecerilor asupra subiectivității umane.

Funcția privind dezvoltarea fizicului își are originea în afara educației fizice și sportului;ea a apărut în contextul și mișcarea pe care o necesită efortul fizic.

În marea majoritate a timpului sportivul care practică sporturi acvatice este considerat un specialist.El apare pentru spectator ca un mijloc pentru satisfacerea plăcerii sale de privitor.

Publicul apreciează nu atât omul care evoluează în fața sa,ci pe executants și ,purtătorul taletului sportive.

Contradicția aceasta ,nesesizabilă la prima vedere,nu este decât un caz particular al contradicției dintre individ și societate.

Problema rolului activităților fizice desfășurate în cadrul fenomenului de sport acvatic pe liniamentele procesului de integrare a individualității umane este ,în mare măsură trecută cu vederea,iar în cazuil unor abordări exprese,unanimitatea de vederi rămâne undeva departe,ca un deziderat.

În fapt există opinii care afirmă valoarea deosebită a actului de practicare a sporturilor acvatice,în timp ce altele , dimpotrivă,direct sau implicit,neagă o acțiune.

Procesul complex de interacțiune dintre formele concrete ale practicării sporturilor acvatice și individualitatea umană în planul existenței acesteia se structurează ca realitate și are , în ultimă instanță,efecte cu implicații sociale în privința componentei biologice sau nemijlocit sociale în raport cu celelalte laturi ale personalității umane.

Practicarea sporturilor acvatice de către individ exprimă,pe lângă o serie întreagă de valențe cu rol integrative aminitite,și o formă specific prin care acesta are posibilitatea direct și empirică să-și autoverifice potențele biofizice,să procedeze,cu alte cuvinte,la încercarea forțelor proprii,oarecum experimental, înainte și în afara organismului din care face parte.

În forme de organizare a sporturile acvatice ,prin fixarea unor scări de valori evidente,comparații și confruntări,individual își dă seama de locul său în raport cu ceilalți emeni,de progresele realizate,de posibilitățile de care dispune,precum și de aprecierea pe care o fac cei din jur referitor la persoana sa…,,Sportul devine un instrument și o metodă a comunicațiilor de masă care permite fiecăruia să supună unui examen propria sa identificare cu colectivitatea prezentă din care face parte,cât și poziția acestei colectivități,,

Deși actul de practicare a sporturilor acvatice se îndeplinește ca activitate biologic,el este integrat într-un fenomen social,este un moment al edificiului educației fizice și sportului .

Manifestându-se în acest domeniu,omul ia contact cu valorile umane specific acestuia,se integrează în universal acestor valori,le asimilează,le trăiește ca pe propiile sale valori.

Antrenant în sfera sporturilor acvatice,domeniu al culturii,subiectul este smuls din zidurile,,eului,,,individualitatea sa fiind determinată să acționeze într-un plan supraindividual,cu alte cuvinte,ea își afirmă și își continuă esențialitatea.

În cazul în care sunt structurate în cadrul sporturilor acvatice,eforturile fizice relevă unele particularități în realizarea procesuluzi de integrare.

Se pare că,dat fiind natura competițională a fenomenului,pe baza căreia se realizează și promovarea unor individualități representative,am avea de-a face cu consecințe negative în raport cu problema discutată.

Performanțele care sunt individuale sau ,în orice caz,pentru grupuri restrânse-ar duce implicit la soluția grupurilor.

Întru totul de accord cu manifestarea unor asemenea potențialități ,nu voi uita însă că sporturile acvatice organizate reprezintă un domeniu al universului valorilor specific acestui fenomen cultural.

Ca atare,pornind de la această coordonată,voi constata faptul contradictoriu că cu cât rivalitățile sunt mai mari și deci în mod normal ar trebui să fie însoțite de manifestarea unor tendințe de excludere reciprocă ,cu efecte negative pentru integrare,cu cât integrarea este mai bine asigurată,pentru că rivalitățile nu pot persista decât prin unitatea competitorilor,prin cunoașterea și completarea lor reciprocă.Rivalitatea în domeniul sporturilor acvatice diferențiează fără a duce însă la izolare.

Diferențierea la rândul ei ,este un pas spre integrare ,deoarece ea reprezintă momentul de trecere de la amorf ,neorganizat ,spre un stadiu superior al unui system dat ,în care începe să lucreze o anumită structură.

Odată delimitate ,grupurile încep să acționeze reciproc unele asupra altora,adică funcționează pe o direcție opusă față de izolare.

Sporturile acvatice au devenit un mijloc de comunicare cu o sferă foarte largă de acțiune care polarizează în jurul comunitățile cele mai deosebite.

Oprindu-mă asupra performanței ,voi constata,evident,că recordmanul se rupe prin realizările sale de grupul concurrent- format din parteneri sau adversary.

Dar nu voi uita să amintesc faptul că,în cazul sporturilor acvatice ,sportivul nu este o persoană privată,ci reprezentantul unei colectivități ,că victoria sa este a acesteia ,că prin recordul său se afirmă pe un plan mai larg ,comunitatea pe care o exprimă și a cărei viață cotidiană nu permite acesteia un asemenea prilej de afirmare.

Ca fenomen social, practicarea sporturilor acvatice presupune în structura ei o serie de laturi și moment pe care le voi întâlni pentru orice altă activitate umană.

Practicând sporturile acvatice ,individual desfășoară această activitate în genere în anumite grupuri (echipă sau prieteni),interacționează ca ființă social și deci este conștientă (relații interpsihologice),capătă un anumit statut ,joacă un rol determinat,etc;el își pune în valoare esența sa social.

Acțiunile specific sporturilor acvatice trebuie private ca mijloace ale acțiunii generale prin care se urmărește realizarea unei personalități.

Sporturile acvaticepot fi private ca realitate cu o dublă legătură de succesiune ,ca moment intermediar ,și anume în raport cu educația ,careîl precede-și care îl pregătește pe individ pentru a acționa în cadrul lui –iar,pe de altă parte ,în raport cu activitatea ce va fi desfășurată de sportive după ce va fi desfășurată de sportive după ce va depăși cadrele sportului .

Așa cum am arătat de-a lungul acestor pagini,dacă în perioada practicării sporturilor acvatice ,se poate remarca faptul că există un anume echilibru între individ ca persoană social și ca sportive,de îndată ce această etapă este depășită,când deci se pune problema realizării persoanei sociale în structure extra-sportive,dezechilibrul se realizează ca fapt firesc.

Caracterul de sistem ,pe care se întâlnesc în cazul sporturilor acvatice,conferind noi valențe;voi constata,pe de o parte,efecte positive în procesul integrării sociale a sportivului ,iar pe de altă parte ,prin natura reprezentativă a sportului de performanță,apropierea progresivă dintre comunitățile umane,începând cu cele locale și terminând cu cele naționale și chiar internaționale.

Semnalând amplitudinea procesului de integralizare prin lărgirea și adâncirea contactelor,nu voi omite și faptul că fenomenul pozitiv este însoțit și de efecte negative,precum manifestările și încercările de soluționare a unor problem de ordin sportiv.

Așadar sporturile acvatice împlinesc un rol complex,acționând convergent spre individ,dar pe care îl realizează ca membru al unei colectivități,ca subiect care trebuie să acțineze în societatea contemporană.

CAPITOLUL 5

ÎN LOC DE CONCLUZIE

Sporturile acvatice sunt cuceriri ale geniului uman,produs al unui effort istoric prin care omul s-a înălțat pe o anumită direcție a esențialității sale,a cunoscut în evoluția sa un drum sinuos,pe care nu a pășit necondiționat.

Lucrarea SPORTURILE ACVATICE –O ALTERNATIVĂ DE PETRECERE A TIMPULUI LIBER readuce în fața cititorului problematica diversă a învățării de a petrece timpul liber într-un mod cât mai plăcut.

Pe parcursul lucrării am încercat să pun în lumină familiarizarea unor noi concept în care se poate petrece timpul liber ,deoarece în ultimii ani ,practicarea sporturilor acvatice au luat tot mai mult amploare , în rândul oamenilor , dornici de recreere , adrenalină, indifferent de clasă, vârstă sau sex .

Tot în dorința de a obișnui cadrele de specialiști cu un regim de lucru autentic științific în lucrare au fost dezbătute problem legate de organizarea și desfășurarea selecției,diferite formule de apreciere a randamentului motric necesar în practicarea sporturilor acvatice,în care viitorul va deschide un front larg de lucru ,precum și monografia metodelor de învățare.

Integrat funcțional în mișcarea societăților ,el a urmat făgașul general al deveirii ,cu consecințele negative sau positive ale acesteia în raport cu ființa umană .Creând și trăind în lumea produsă de el, omul s-a întrecut mereu pe sine .

Dar,deși în fiecare caz concret de activitate imediată ,el s-a manifestat ca ființă conștientă-având în față anumite scopuri ,urmărând mobiluri determinate și,necondiționat ,ținând seama de cunoștințele pe care le avea despre realitățile asupra cărora acționa-omul ,nu a fost conștient

Sporturile acvatice s-au născut ca formă particulară de pregătire a omului pentru viață,pentru muncă,în esență ca instrument util în lupta sa cu natura.

Apărute ca o expresie a acțiunii contradictorii a procesului de producție față de dezvoltarea fizică a omului muncitor, sporturile acvatice sunt subordinate în noile împrejurări procesului de perfecționare fizică.

Cu alte cuvinte fenomenul de practicare a sporturilor acvatice este un domeniu al creației umane prin care omul se realizează și se dezvoltă încontinuu.

Analiza teoretică presupune atât evidențierea progresului ,a rolului pozitiv jucat în societate de practicarea sporturilor acvatice ,cât și a efectelor sale negative ce apar ca expresie a fenomenului de înstrăinare.

Sporturile acvatice se manifestă în anumite privințe într-un plan răsturnat,pentru că relațiile reale dintre oameni sunt răsturnate.

Puterea crescândă a omului împotriva naturii nu este în același timp puterea omenirii,ci cristalizată sub forma propietății private,ea devine puterea unor persoane care nu au contribuit cu nimic la realizarea ei.Prin propietate , prin bogăție,posesorii devin forțe reale care domină pe cei din jur.

Prin natura sa , societatea contemporană creează un drum nou pentru mișcarea fenomenului de practicare a sporturilor acvatice.

Idealul de a practica sporturi acvatice are de data aceasta în centrul atenției sale omul creator de valori material și spiritual.

Ele sunt îndreptate spre cel care are nevoie de efectele binefăcătoare ale efortului fizic pe care îl necesită sporturile acvatice.

Prin funcția dezvoltării fizice ,acestea vin în întâmpinarea menținerii condiției fizice,contribuie la eliminarea și prevenirea efectelor negative rezultate în urma anumitor factor stresanți sau de ce nu în urma efortului fizic și psihic de la locul de muncă.

În concluzie practicarea sporturilor acvatice reprezintă o cucerire a genului uman,o realitate culturală datorită căreia,alături de alte domenii ale culturii,ale vieții omul pășește treaptă cu treaptă spre perfecțiune.

BIBLIOGRAFIE

Florian Georgescu- Educația Fizică și sportul acvatic-fenomen social,Editura Stadion,București 1991

Horia Alexandrescu –Secretele lui Patzaichin,Editura Sport-turism, București 1988

Dumitru Popescu Colibași-O viață pentru sport, Editura Sport-turism, București 1990

Ioan Neacșu,Marian Ene-Educație și autoeducație în formarea personalității sportive, Editura Sport-turism, București 1992

Corneliu Florescu ,Victor Mociani-Canotaj, Editura Sport-turism, București 1993

Corneliu Ciobanu,Mihai Cerchez -Înotul pe înțelesul tuturor, Editura Station, București 1990

Federația Română de natație –Polo, Editura Sport-turism, București 1996

Alexandru Lascu- Sărituri în apă, Editura Culturăm Fizică și sport , București,1988

Tiberiu Munteanu -Plăcerea sporturilor de apă, Editura Sport-turism, București 1991

Virgiliu Ludu –Sporturile acvatice ,bucuria tinerilor , Editura Sport-turism, București 1994

Mircea Olaru –Să nu ne temem de apă – Editura Sport-turism, București 1988

BIBLIOGRAFIE

Florian Georgescu- Educația Fizică și sportul acvatic-fenomen social,Editura Stadion,București 1991

Horia Alexandrescu –Secretele lui Patzaichin,Editura Sport-turism, București 1988

Dumitru Popescu Colibași-O viață pentru sport, Editura Sport-turism, București 1990

Ioan Neacșu,Marian Ene-Educație și autoeducație în formarea personalității sportive, Editura Sport-turism, București 1992

Corneliu Florescu ,Victor Mociani-Canotaj, Editura Sport-turism, București 1993

Corneliu Ciobanu,Mihai Cerchez -Înotul pe înțelesul tuturor, Editura Station, București 1990

Federația Română de natație –Polo, Editura Sport-turism, București 1996

Alexandru Lascu- Sărituri în apă, Editura Culturăm Fizică și sport , București,1988

Tiberiu Munteanu -Plăcerea sporturilor de apă, Editura Sport-turism, București 1991

Virgiliu Ludu –Sporturile acvatice ,bucuria tinerilor , Editura Sport-turism, București 1994

Mircea Olaru –Să nu ne temem de apă – Editura Sport-turism, București 1988