Recuperarea Traumatismelor Sportive In Urma Accidentarilor Suferite de Catre Sportivii Ce Practica Artele Martiale

CAPITOLUL 1. INTRODUCERE ÎN PROBLEMATICA CERCETĂRII

ACTUALITATEA TEMEI

Până în prezent există puține date disponibile în ceea ce privește statisticile de siguranță și prevenire a leziunilor implicit accidentărilor în timpul practicării Artelelor Marțiale precum: Judo, Aikido, Jiujitsu, Kung Fu, Karate, Tae Kwon Do și așa mai departe. În cea mai mare parte, informațiile datează încă din 1943 pe când s-a făcut primul studiu în Japonia. (Nakata și Shirahata)

În ultimii zece ani Artele Marțiale s-au bucurat de o remarcabilă creștere în toată lumea, acest lucru nu poate decât să ne tragă un semnal de alarmă și asupra riscurilor de accidentare la care sunt predispuși practicanții.

Un studiu internațional din 2006 arată că riscul de rănire gravă este mic, mai puțin de 0,2% și faptul că majoritatea leziunilor raportate sunt de la ușor până la moderat și constau din entorse, contuzii, răni minore după cum precizează cercetătorii.

Incidența leziunilor este mai mare în perioada desfășurării unui turneu sau a unei competiții. Au existat unele forme de leziuni la fiecare patru concursuri și o incapacitante a prejudiciului la fiecare zece concursuri.

O gamă largă de traume a fost înregistrată, și rar viața sportivului practicant de Arte Marțiale a fost pusă în pericol de leziuni ce au avut loc la cap, torace și abdomen, puncte vitale ale corpului uman. În scopul elucidării în măsurarea și impactul leziunilor în Artele Marțiale, activitatea desfășurată la antrenamente și în competiții este supravegheată în ultimii ani deoarece se dorește stoparea numărului de accidentări fie pe durata unui turneu, fie la antrenamente prin stabilirea clară a unor strategii de prevenire a lor dar și a unor strategii de recuperare cât mai eficiente pentru reintegrarea în activitatea sportivă a practicanților.

MOTIVAREA ALEGERII TEMEI

În cadrul acestei lucrări vor fi prezentate rolul și importanța tratamentului kinetioterapeutic în afecțiunile și traumatismele specifice din diferite stiluri de Arte Marțiale, se va accentua necesitatea alcătuirii unor programe de recuperare pentru sportivii din acest domeniu.

În cadrul antrenamentelor și competițiilor sportive contemporane, tinerii care practică Artele Marțiale, fiind într-un număr tot mai mare iar prin dorința lor de a realiza performanțe sportive, conduce la o creștere permanentă a numărului de accidentări în timpul practicării și desfășurării unei competiții.

Deoarece studiile realizate în diferite țări au vizat problematica dezvoltării Artelor Marțiale ca metodă de formare a personalității, domeniul se adresează în aceiași măsură corpului și spiritului indiferent de ramura practicată, obiectivul său principal fiind realizarea echilibrului perfect și al complementarității acestora prin formarea și dezvoltarea unei personalități umane echilibrate.

Cercetarea de față pleacă de la premisa că accidentările dintr-un sport de luptă, precum Artele Marțiale și contactul direct, nu pot fi evitate sau eliminate în totalitate, însă cunoașterea modului de producere a acestora poate conduce la stabilirea unor strategii de pregătire, conduită sportivă, recuperare fizică și reducerea considerabilă a numărului de traumatisme și posibile afecțiuni ce pot apărea după încheierea activității sportive.

Această situație implică și generează scopul cercetării: care este rolul și importanța kinetoterapiei în afecțiunile și traumatismele provocate de practicarea Artelor Marțiale?

CAPITOLUL 2. FUNDAMENTAREA TEORETICĂ A PROBLEMEI STUDIATE

2.1. ARTELE MARȚIALE– CARACTERISTICI PSIHO-FIZICE

,,Sportul de performanță contemporan este o activitate de întrecere constituită dintr-un ansamblu de acțiuni motrice, diferențiate pe ramuri de sport, care vizează perfecționarea capacităților morfofuncționale și psihice ale sportivilor, concretizate în performanțele realizate în forme competiționale”.

(Dragnea, A., și colab, 2008)

,,Sportul se adresează în aceeași măsură corpului și spiritului, obiectivul său principal fiind realizarea echilibrului psiho-fizic perfect și al complementarității acestora în scopul dezvoltării unei personalități umane armonioase, integre, orientate spre valorile eterne sociale”. (Șalgău, S. și Mârza, D., 2007)

Atingerea performanțelor în sport este determinată de calitatea procesului de antrenament. Pe parcursul anilor antrenamentul a evoluat continuu, în cadrul lui conturându-se principii, cerințe, metode, mijloace, factori de refacere. Întreg ansamblul de cunoștințe continuă să se îmbogățească de la an la an. Volumul crescut de muncă, depuns în antrenamente și competiții, împreună cu dorința de a obține performanțe într-un timp cât mai scurt, se numără printre factorii ce determină creșterea considerabilă a numărului accidentărilor.

Pregătirea psihologică de bază a luptătorului are o mare importanță pentru formarea unui psihic echilibrat, în stare să obțină performanțe în competiții. Această pregătire include factori educaționali și formativi, de pregătire în mai multe domenii ce țin de psihicul și particularitățile fiecărui practicant.

Aceste domenii ce țin de pregătirea psihicului sunt:

Pregătirea intelectuală ce are ca obiective: educarea spiritului de observație atât generală cât și competitivă; educarea concentrării, stabilitatea și mobilitatea atenției, gândirea rapidă și suplă, inventivitatea (imaginația), educația ideomotorie.

Pregătirea afectivă ce are ca obiective: dezvoltarea rezistenței la emoții negative, dezvoltarea încrederii în forțele proprii.

Pregătirea volitivă ce are ca obiective de bază: educarea inițiativei, hotărârii, perseverenței, stăpânirii de sine și a spiritului de disciplină.

Sportul de performanță, fiind o activitate specifică de limită a posibilităților fizice și psihice ale individului (Epuran, M., 1990), se înțelege faptul că depășirea acestor limite poate duce inevitabil la apariția accidentărilor.

Din cauza scopurilor urmărite de fiecare tip de Artă Marțială, acestea nu sunt în esență sporturi, însă spiritul de competiție prezent în unele dintre ele și pregatirea fizică pe care o presupun au dus la includerea unora (sau a formelor fizice de manifestare a lor) în această categorie.

În realitate, practicarea Artelor Marțiale înseamnă în principal dezvoltarea unei conștiințe superioare, în armonie cu mediul înconjurator și autocontrol realizat prin exerciții fizice și mentale, cunoștiințe extinse de medicină, filosofie orientală, tehnologia materialelor (pentru folosirea armelor), psihologie și așa mai departe.

Foto 1.Masters Camp 2014 Moneasa, Arad – Interstiluri

Nu se poate face referire la Arte Marțiale (Marte – zeul războiului), în acceptul oriental, fără a face referire la celebra lucrare chinezească a lui Sun Tzu în Arta Războiului. La ora actuală, există în lume, sute de stiluri de Arte Marțiale. (Muay Boran – Arta Regilor Thailandezi, Nicu Parlog, Descoper )

TERMENUL DE KARATE

Este o artă marțială Japoneză ce se practică cu mâinile și picioarele goale. KARA care înseamnă gol și TE înseamnă mână. Karate-ul reprezintă deci arta combaterii cu mâna goală a tuturor armelor cât și a tuturor intențiilor rele. În acest sens Karate-ul reprezintă ARTA APĂRĂRII.

ORIGINE

Tehnica practicată în prezent este provenită din cea perfecționată de OKINAWA începând cu secolul al XIII lea în Japonia.

În 1957, când părintele Karate-ului a murit, arta sa a început să trezească interes și în Europa. Din artă a războiului, Artele Marțiale au devenit un sport care poate fi practicat în competiții rămânând, totodată, o metodă violent de auto-apărare.

STILUIRI – ȘCOLI

Există mai multe stiluri de karate, căci după FUNAKOSHI și alți experți ce au trecut prin Japonia pentru a preda metoda lor. Cele mai cunoscute stiluri sunt: SHOTOKAN, WADO-RYU, SHITO-RYU, GOJU-RYU. Deseori diferențele dintre ele sunt minime, aproape nesesizabile.

Gichin Funakoshi în 70 de ani, a câștigat o luptă dificilă pentru a ajuta Arta Marțială – karate să fie recunoscută oficial în Japonia.

SHOTOKAN este unul dintre stilurile de Arte Marțiale cel mai apreciat din lume, până la ora actuală.

Așa cum Martin Luther în 95 de Teze a influențat religia, Funakoshi prin 20 de Principii de Karate a ghidat Artele Marțiale. Deși cele mai multe dintre principiile lui Funakoshi au aplicații spirituale, acestea se referă, de asemenea, la metode și tehnici de auto-apărare.

De exemplu, Principiul 12 spune așa: ,,Nu cred că trebuie să câștige. Gândiți-vă, mai degrabă, că nu trebuie să și piardă”. Principiul 16 recomandă disponibilitatea constant: ,,Imediat ce plecă de acasă pentru muncă, crede că milioane de adversari sunt în așteptare pentru tine”.

Funakoshi spune ce este ideal pentru auto-apărare prin faptul că Arta oferă totală stăpânire de sine, nu doar un sistem mecanic de blocuri, greve de mână și lovituri, adevăratul karate-do pune greutate pe problemele spirituale, mai degrabă decât pe cele fizice a scris el în Karate-do Kyohan.

Adevăratul Karate-do este acesta: În viața de zi cu zi, mintea și corpul să fie instruite și dezvoltate într-un spirit de umilință și că, în momente critice, să fie dedicată în întregime cauzei justiției.

FORȚELE MENTALE INCONȘTIENTE ZEN – PREGĂTIREA PSIHOLOGICĂ SPECIFICĂ

Forțele mentale sunt extrem de necesare în pregătirea practicantului de Arte Marțiale pentru asaltul competițional.

Psihologia specifică ține de tot ce este mai profund, extremul oriental fiind puternic influențată de Budismul ZEN. Rezultă de aici un concept deosebit și anume că spiritual uman poate să acceseze și să-și folosească atât forțele normale – forțele mentale conștiente cât și forțele extraordinare – forțele mintale inconștiente.

Însă după cum spun discipolii Zen, doar vidul este cea mai puternică sursă de eficacitate. Pentru ca un practicant de Arte Marțiale să poată accesa și să poată aplica aceste forțe trebuie mai întâi să își golească spiritul de orice gând.

Spiritul este prin urmare într-o stare de receptivitate totală, gata să reacționeze ca un fulger la primul stimul.

PRINCIPII FUNDAMENTALE

ATEMI – LOVITURA SURPRINZĂTOARE (TRĂSNET)

Aceasta stă la baza Artelor Marțiale, așa cum aruncarea este procedeul principal din judo. În ATEMI toată forța este concentrată pe cea mai mică suprafață de lovire posibilă. Sunt mai importante viteza și precizia loviturii decât forța acesteia. Pasările sau blocările sunt și ele ATEMI-uri pentru brațul sau piciorul care atacă și au rolul să descurajeze adversarul să reia atacul. (KUMITE)

KIME – SPIRITUL DE HOTĂRÂRE SAU CONCENTRAREA ÎN MOMENTUL IMPACTULUI

Acest principiu fizico-psihic se referă la concentrarea întregii energii fizice și psihice a corpului într-o clipă asupra unei ținte date.

Pentru a amplifica KIME se execută HIKITE, adică brațul care atacă este tras puternic în direcția opusă, ceea ce mărește forța de reacție a mâinii care dă lovitura.

În același timp se expiră rapid (scurt și forțat; este vorba de o expirație blocată în momentul impactului) pentru a Foto 2. Blocul și pregătirea contrei în kumite

contracta mai bine mușchii, în special cei abdominali.

O mișcare de karate executată fără concentrare este total ineficace! KIME este imediat urmată de o relaxare fizică și psihică totală până la inițierea unei noi mișcări.

MIZU – NO – KOKORO – UN SPIRIT CA APA

În fața unui adversar este necesar ca spiritul luptătorului să rămână calm precum suprafața unei ape care doarme, nu vă gândiți la nimic, dar fiți receptivi nu fixați privirea asupra unui punct fix, ci străduiți-vă să observați adversarul în ansamblu, în integralitatea sa. În acest fel puteți simți atacuri încă din pornire, înainte de a se declanșa.

ZANSHIN – UN SPIRIT ALERT

Nu este de ajuns să ai spiritul clar și capabil să perceapă cea mai mică intenție a adeversarului; spiritul trebuie să rămână în același timp într-o stare de alertă și promtitudine maximă, pentru a canaliza toată energia mentală și fizică în acțiunea care poate să se impună fără întârziere.

Deci ZANSHIN-ul este un spirit alert, totodată liber care trebuie să fie în stare să învăluie adeversarul fără sa aștepte nimic precis de la acesta.

STĂPÂNIREA DE SINE

Luptătorul trebuie să-și păstreze sângele rece. Numai liniștea spiritului (calmul) permite o reacție eficace, căci un om furios (care întrerupe armonia și echilibrul dintre minte – corp – spirit) nu mai dispune de mijloacele sale de apărare și atac decât în mică măsură.

Deci Artele Marțiale – Karate-ul presupun așadar, o severă autodisciplină.

Indiferent în ce categorie se situează performerul, tipul somatic de Karate-ka se prezintă sub aspect morfologic armonios dezvoltat, cu o musculatură suplă și puternică, dotat cu un deosebit simț al echilibrului, cu simțul kinestezic bine dezvoltat și o îndemânare deosebită.

Un practicant de Arte Marțiale este înzestat cu calități psihice și anume:

Nivel de inteligență superior;

Reactivitate psihică generală foarte bună;

Gândire relațională foarte bine dezvoltată;

Simț de observație și de anticipare;

Capacitate mare de concentrare a atenției – de focus;

Viteza de reacție și de execuție.

Din alte surse reese alt punct de vedere al calităților psihice și anume:

Să fie dârjii;

Vigilenți;

Să aibă inițiativă;

Personalitate puternică;

Să dea dovadă de spirit de sacrificiu.

Luând în considerare solicitarea funcțională, tehnica complexă – îndemânare, viteză, forță și cunoștiințele tactice necesare, Artele Marțiale ca și sport de luptă se încadrează în sfera sporturilor complexe.

2.2. IDENTIFICAREA AFECȚIUNILOR ȘI TRAUMATISMELE SPECIFICE ARTELOR MARȚIALE

Cele mai frecvente afecțiuni sunt cele de natură traumatică și de aceea traumatologia sportivă va aborda în special afecțiunile de natură traumatică.

,,Traumatologia sportivă, ocupându-se de studiul afecțiunilor traumatice care se produc în timpul practicării exercițiilor fizice, în general, și al sportului de performanță, în special, ne oferă, pe baza experienței ultimilor ani, o clasificare ce corespunde factorilor patogeni care le generează, orientând atât terapeutica, cât mai ales măsurile profilactice”. (Manole, V., 2005)

În ultimii ani au început să apară cercetări cu privire la factorii traumatizanți în practicarea sporturilor de contact.

Artele Marțiale fac parte din sporturile care se desfășoară pe categorii de greutate și cu contact direct asupra adversarului. Din punct de vedere biomecanic este un sport aciclic-dinamic.

După caracteristicile biomecanice, pentru Artele Marțiale avem în componență sisteme complexe, care antrenează segmente numeroase ale corpului și pot avea aspecte diferite în condiții mecanice identice; sisteme omogene, componentele mișcării sunt strâns legate și dependente unele de altele; sisteme dinamice, caracterizate printr-o modificare continuă; sisteme statice, puțin variabile, cu componente în echilibru. (Drăgan, I.,1974)

În KUMITE – lupta cu adeversar se desfășoară în două moduri: în picioare sau la sol. Sportivul trebuie să cunoască tehnici de bloc, tehnici articulare, imobilizări la sol și tehnici de proiectare a adversarului la sol. Durata normală a luptei este între 1 – 4 minute, timp în care se folosesc tehnicile menționate sub supravegherea unui antrenor sau a unui arbitru în cazul competițiilor.

Solicitarea marcată a sistemului nervos, a analizatorilor, precum și a aparatului osteoarticular, îl situează între sporturile cu dominantă neuropsihică, neuromusculară.

La baza producerii accidentelor în Artele Marțiale avem ca principale cauze:

Încălzirea precară;

Pregătirea tehnică insuficintă;

Indisciplina;

Pregătirea fizică insuficientă;

Condițiile materiale necorespunzătoare;

Pregătirea teoretică precară.

,,Aceste eforturi pot avea uneori, chiar dacă nu imediat, repercursiuni nefavorabile asupra organismului, creând condiții propice pentru apariția și dezvoltarea unor leziuni sau afecțiuni ce pot pune în pericol starea de sănătate a sportivului, motiv pentru care se subliniază tot mai des atenția deosebită ce trebuie acordată stării de sănătate ca factor de selecție a sportivilor. Starea de sănătate perfectă trebuie să fie o condiție obligatorie pentru începerea și continuarea activității sportive de performanță.” (Drăgan, I., 1979)

Conform unui studiu prin analizarea datelor din literatura științifico – metodică reiese că Artele Marțiale expune practicanții la producerea de traumatisme prin contactul direct, manifestarea capacităților de forță, viteză, îndemnâre, mobilitate, precum și a altor manifestări complexe determinate de specificul luptei.

Pregătirea tehnică este, în mare măsură, responsabilă de producerea traumatismelor din acest sport, în interdependență cu ceilalți factori ai antrenamentului sportiv.

Practicanții de Arte Marțiale depun un efort fizic și psihic foarte mare, de aceea, atât în timpul antrenamentelor, cât și al competițiilor se produc accidente de gravitate diferită.

Dintr-un studiu recent reiese faptul că cea mai mare parte a accidentelor 74,66% se întâmplă în timpul desfășurării antrenamentelor și doar 24,44% din traumatisme se produc în competiții. Cele mai des întâlnite traumatisme sunt contuziile, atât la nivelul feței, dar mai ales la nivelul membrelor superioare și inferioare. Cu toate acestea, ele nu sunt și cele mai grave sau cu impotență funcțională mare.

Dintre traumatismele grave, în urma cărora, de cele mai multe ori, rămân sechele, sunt entorsele la nivelul cotului, genunchiului și gleznei, deci prin urmare vedem cel mai ridicat procent de accidente: 43,8% apare la membrele inferioare, 39,62% la membrele superioare, 6,22% la cap, 9,55% și în zona trunchiului.

Depistarea prematură a stresului, suprasolicitării sau depresiei permite intervenția cadrelor de specializate în vederea rezolvării problemelor în timp util. Intervenția psihologică are totodată rolul de a grăbi și de a face mai puțin stresantă recuperarea, în același timp, ea trebuie să-l convingă pe pacient să accepte durerea și regimul sever al terapiei.

(http://www.medicinasportiva.ro/)

Deoarece capaciatea de adaptare a organismului la cerințele efortului fizic și psihic la nivelul performanțelor actuale se apropie de limita superioară, se impune elaborarea unor normative științifice, care să corespundă cerințelor antrenamentului sportiv actual.

Biomecanica exercițiilor fizice și a sportului studiază statica și dinamica corpului omenesc în efortul specific, practicat la diferite vârste și în funcție de particularitățile probei.

O sarcină principală constă în studiul interrelațiilor dintre forțele interne, în primul rând forța musculară, cu forțele externe – gravitația, presiunea atmosferică, curenții de aer, apă și așa mai departe.

Pornind de la aceste interrelații, biomecanica stabilește caracteristicile motricității, eficiența mecanică și pe baza lor, indică metodele practice pentru creșterea randamentului în funcție de scopul urmărit prin antrenament.

Cercetările biomecanice au ca scop descoperirea folosind metode obiective, greșelile care apar în decursul efectuării activităților fizice, cauzele mecanice și biologice ale acestora și stabilirea consecințelor în procesul însușirii mișcărilor.

,,După caracteristicile biomecanice, pentru Artele Marțiale avem în componență sisteme complexe care antrenează segmente numeroase ale corpului și pot avea aspecte diferite în condiții mecanice identice; sisteme omogene, componentele mișcării sunt străns legate și dependente unele de altele; sisteme dinamice, caracterizate printr-o modificare continuă; sisteme statice, puțin variabile, cu componente în echilibru”. (Drăgan, I., 1974)

Acest fapt nu este întâmplător deoarece, în vederea creșterii continue a performanțelor sportive, se crește atât volumul cât și intensitatea efortului, din antrenamente și competiții. Sunt modificați (îmbunătățiți, modernizați) factorii de mediu în care au loc aceste antrenamente și competiții.

Totodată creșterea violenței în sport este, din păcate, o realitate a sportului contemporan, ea mergând uneori la un anume fanatism pentru a fi cel mai bun. Acest fapt justifică pe deplin interesul acordat problematicii de traumatologie sportivă în lumea sportului de competiție, fapt ce face ca la mai toate reuniunile științifice de specialitate, traumatologia sportivă și recuperarea traumatismelor sportive să ocupe cel puțin o sesiune din programul congresului.

Artele Marțiale reprezintă o latură sportivă care poate induce (cauza) variate leziuni traumatice care necesită îngrijire medicală de specialitate, spun unii specialiști.

Numeroasele forme de traumatisme survenite în timpul practicării Artelor Marțiale sunt în general cunoscute, dar în literatura de specialitate nu se întâlnesc prelucrări ale datelor legate de actele medicale, practicate în scopul reintegrării sportivului în activitarea competițională și nici date legate de mijloacele medicinii fizice, folosite în recuperarea acestor sportivi.

Orice proces și metodă de practicare a exercițiilor fizice (bilateral, în mod special sau independent) trebuie să aibă o eficiență maximă, mai ales în raport cu investițiile pe care le presupun (Cîrstea, Gh., 2000). În scopul realizării acestui obiectiv major, se impune ca organizarea și desfășurarea procesului respectiv în concordanță cu anumite normative, reguli, directive.

Aceste evenimente nedorite determină specialiștii să studieze evoluția Artelor Marțiale, impactul pozitiv și consecințele negative transpuse în diverse traumatisme. Între acestea se remarcă urmările suportate de sportivul accidentat, caracterizate prin suferințe, întreruperi temporale ale activităților sportive, cotidiene, sechele de tip fizic și psihic. De aceea sportivul necesită o reabilitare, reintegrare eficientă și rapidă în activitatea sportivă și socială.

,,Reabilitarea reprezintă o formă de asistență medico-socială complexă, dar în același timp unitară în concepție, care se desfășoară continuu și are ca scop final recuperarea deficiențelor în societatea productivă, mijloacele ei de acțiune urmărind obținerea unor valori optimale ale tuturor celor patru parametri vitali ai oricărui individ: capacitatea morfo-funcțională, starea psihică, pregătirea profesională și condiția socială.” (Baciu, Cl., 1981).

Pentru o reabilitare cât mai bună a sportivului se acționează prin anumite mijloace, și anume: recuperarea fizică medicală, readaptarea psihică, educarea-reeducarea profesională și readaptarea socială.

Toate aceste aspecte conferă antrenamentului sportiv o compexitate care trebuie analizată și studiată cu atenție de către cei ce conduc activitatea sportivă de performanță, pentru că instruirea sportivă de performanță este o adevărată știință în care sunt folosite noțiuni de pedagogie, psihologie, fiziologie, biochimie, biomecanică, matematică și chiar de genetică. În acest proces complex se produc uneori greșeli care conduc de cele mai multe ori la scăderea performanței și uneori la apariția unor afecțiuni.

FORME DE TRAUMATISME ÎNTÂLNITE ÎN ARTELE MARȚIALE

Traumatismele capului și gâtului:

Comoția cerebrală – pierderea bruscă a cunoștiinței pe o scurtă durată de timp, total reversibilă, putând fi însoțită sau nu de un puls tahicardic sau bradicardic, apnee sau hiponee, vomă alimentară, scăderea sau anabolirea reflexelor oculo- palpebrale și miotatice.

Contuzia cerebrală – pierderea cunoștinței, mai profundă și mai îndelungată ore – zile, însoțită de apnee, dispnee, vărsături, cianoză și de semen neurologice

Sindromul de compresie cerebral – apariția după un interval mai lung sau mai scurt de timp de la traumatism a cefaleei, grețurilor, vărsăturilor, bradicardiei, midriazei unilaterale, hemideficitului motor sau senzitiv, este expresia existenței unui hematom intracranian sau a unui edem cerebral traumatic.

Fracturile craniene – apar extrem de rar, dar semnele lor trebuie cunoscute, pentru îndrumarea rapidă spre serviciul medical specializat. În cazul unei fracturi craniene, cea mai gravă este fractura osului temporal, cu interesarea arterei meningo-temporale și apariția hematomului extradural.

Leziunile scalpului – plăgi ale țesuturilor moi epicraniene, atingând de mai multe ori doar pielea capului și aponevroza epicraniană și, uneori, favorizând apariția hematomului epicranian.

Fracturile de maxilar – evidențiate de întreruperea dicontinuității osoase, durere spontană sau declanșată de mișcarea mandibulei, tumefacții, echimoze, hematoame, tulburări ale raportului de ocluzie.

Fracture ale arcadei temporo-zigomatice – se produc prin cădere directă în cap și față, cu impact pe frunte și tâmplă. În artele marțiale, în lovituri directe pe tâmplă, fractura interesează orbita înainte, iar înapoi arcada temporo-zigomatică.

Traumatismele nazale – după interesarea și direcția agentului vulnerat, ele pot interesa numai partea cartilaginoasă sau numai partea osoasă a piramidei nazale, sau pe amândouă. Apar dureri la nivelul piramidei nazale, deplasări sau deformări, tumefacții.

Traumatisme oculare – apar mai rar la nivelul globului ocular și mai frecvent la nivelul anexelor (orbitelor, pleoapelor, sprâncene) și se manifestă prin echimoze, tumefacții, edeme, fotofobie, dureri oclo-orbitale, scăderea acuității vizuale.

Traumatisme ale pavilionului urechii – mai rare și mai puțin grave, manifestate prin excoriații, hematoame până la rupturi de timpan, în care apar dureri vii.

Traumatismele laringelui – manifestate prin dispnee, durere, disfonie, leziuni tegumentare.

Traumatismele vertebro-medulare:

Sunt rare și extrem de grave, putând duce rapid la exitus (C1- C3) sau la apariția paraplegiilor flasce.

Traumatisme ale organelor interne, cavitare sau parenchimatoase:

Traumatismele renale – frecvente în accidentările abdominale. În Artele Marțiale acestea se produc prin lovituri la spate, paravertebral sau pe torace, lateral, cu fracturi de coaste. Loviturile renale pot produce chiar rupturi renale cu vărsare de sânge și urină în cavitatea abdominală, ceea ce generează o stare foarte gravă pentru accidentat. Se manifestă cinic prin durere lombară, contractură musculară, hematurie, șoc traumatic.

Traumatisme hepatice – extrem de grave, apar în urma loviturilor primite în hipocondrul drept și sunt reprezentate de rupturi ale capsulei sau a pedinculului hepatic. Dureri abdominale mari, pereții abdominali sunt puternic contractați, paloare a feței și a buzelor cu transpirații reci, puls rapid, slab perceptibil și tahicardic.

Traumatismele vezicale – apărute în special la lovituri pe o vezică plină. Se manifestă prin șoc însoțit de hematurie, falsă retenție urinară.

Sincopa:

Reprezintă oprirea bruscă a respirațiilor și a bătăilor cordului și apare în practicarea Artelor Marțiale accidental, ca urmare a unei lovituri într-una din zonele reflexogene ale capului.

Traumatismele aparatului locomotor:

De la simple contuzii reprezentate de edem, echimoză, hematom, durere, și impotență funcțională; leziuni musculare apar în special la suprasolicitare ele pot duce până la rupturi ligamentare și chiar de mușchi; luxații și fracturi complicate.

Periostita traumatică – apărută prin contuzii ale crestelor sau fețelor osoase superficial, local apare o tumefiere, dureri la palpare și uneori creșterea temperaturii locale.

Entorsele – sunt reprezentate de trei grade I, II, III; în funcție de gravitatea ei apar dureri, echimoză, edem, creșterea temperaturii locale. Cele mai frecvent lezate sunt: glezna, genunchiul, cotul, zona scapulo-humerală, zona metacarpo-falangiană, zona metatarso- falangiană.

Fracturile – produse prin contact direct sau indirect, dar pot exista și fracturi de suprasolicitare care pot fi confundate cu ușurință cu periostitele și entorsele. Ele pot fi cel mai frecvent întâlnite la membrele superioare și inferioare, predominant fiind fracturile închise care duc la poziții deformante, mobilitate anormală, contractură musculară, durere, scurtarea tegumentului.

Traumatismele majore și cel mai des întâlnite în timpul practicării Artelor Marțiale sunt:

Periostitele tibiale;

Entezitele;

Miozitele;

Hematomul cvadricepsului;

Entorsele de genunchi, gleznă, cot, gr. II, III;

Luxațiile de umăr, cot și genunchi;

Leziunile de menisc;

Fracturile (cele mai frecvent întâlnite sunt fracturile închse) – atât la membrele superioare, cât și la membrele inferioare.

2.3. ROLUL MIJLOACELOR ȘI METODELOR KINETOTERAPEUTICE ÎN RECUPERAREA AFECȚIUNILOR ȘI TRAUMATISMELOR ARTELOR MARȚIALE

Recuperarea funcțională a sportivilor traumatizați ce practică orice ramură/stil din cadrul Artelor Marțiale, au o importanță majoră pentru a putea fi reintegrați în activitatea sportivă de performanță.

Scopurile kinetoterapiei sunt:

Amelioarea capacității generale de mișcare și a marilor funcții;

Ameliorarea funcției segmentului sau segmentelor interesate direct în acțiune;

Prevenirea instalării deprinderilor compensatorii defectuase și stimularea stării psihice;

Rolul și importanța kinetoterapiei este de a participa la procesul de refacere al sportivilor după perioada competițională, dar și după cea a antrenamentelor îndelungate prin dirijarea acestui proces.

Orice proces și metodă de practicare a exercițiilor fizice trebuie să aibă o eficiență maximă, mai ales în raport cu investițiile pe care le presupun. În scopul realizării acestui obiectiv major, se impune ca organizarea și desfășurarea procesului respectiv să se efectueze în concordanță cu anumite normative, reguli, directive, pe care le impune obligatoriu comanda socială.

Asocierea metodelor de recuperare fizice – kinetoterapie și masaj cu metodele psihopedagogice, prin relaxarea și autosugestie pot avea un efect pozitiv, fapt exprimat prin creșterea procentului recuperator între 5 – 15 % și scăderea cu 16 – 28% a zilelor alocate recuperării sportivilor, potrivit unor studii.

Metodele psihopedagogice sunt:

Antrenamentul mental;

Sugestia și autosugestia;

Gândirea pozitivă;

Relaxarea;

Respirația și relaxare;

Hipnoza;

Autohipnoza;

Vizualizarea.

În actul terapeutic, psihologia ocupă un loc important precum: adaptarea actului terapeutic la personalitatea pacientului; comunicarea sau dialogul terapeut – pacient; individualizarea procedurilor și abordărilor psiho-medicale; reînvățarea actelor motrice; întărirea eu-lui.

Prin urmare, după efectuarea unui sondaj pe un lot experimental de sportivi care practică artele marțiale s-a constatat că metodele de recuperare fizică și anume kinetoterapia 62,8% (cu eficiența cea mai are în procesul de recuperare), masajul 17,1% și fizioterapia 13,8% sunt cele mai utilizate, iar acupunctura 3, 2%, climatoterapia 1,1%, hidroterapia 1% sunt metode mai puțin utilizate în recuperarea sportivilor în momentul actual.

(http://www.medicinasportiva.ro/)

CAPITOLUL 3. ORGANIZAREA ȘI DESFĂȘURAREA CERCETĂRII

3.1. OBIECTIVE, SARCINI ȘI ETAPELE CERCETĂRII

Cercetarea de față constituie procesul de recuperare a traumatismelor sportive ce survin în urma accidentărilor suferite de către sportivii ce practică artele marțiale în timpul desfășurării antrenamentelor și competițiilor din diferite stiluri de arte marțiale.

Obiective elaborate în cadrul desfășurării acestei cercetări care vizează următoarele aspecte:

Studierea literaturii de specialitate și examinarea datelor posesoare de informații în vederea elaborării cercetării.

Emiterea ipotezelor cercetării și a modalitățiilor verificării acestora.

Evidențierea importanței kinetoterapiei în recuperarea sportivilor ce au suferit traumatisme în practicarea artelor marțiale.

Selectarea eșantionului de subiecți, în vederea aplicării programului kinetoterapeutic.

Structurarea unui program kinetoterapeutic corespunzător particularităților traumatismelor suferite de practicanți prin implementarea unor metode, procedee și tehnici specifice afecțiunilor ce trebuiesc tratate în funcție de indicațiile și obiectivele desfășurate în mai multe etape.

Aplicarea corectă a programului cu exercițiile potrivite având în vedere importanța dozării, specificului și a particularităților fiecărei afecțiuni și monitorizarea lor.

Analizarea și interpretarea rezultatelor obținute la evaluarea inițială, intermediară și finală.

Precizarea concluziilor în urma rezultatelor obținute pe parcursul desfășurării programului de recuperare.

Sarcinile cercetării au fost stabilite în vederea achiziționării câtor mai multe date despre fiecare dintre cele două cazuri alese din punct de vedere clinic și totodată pentru a verifica ipotezele stabilite.

Cercetarea de față s-a efectuat în patru etape, după cum urmează:

Etapa I s-a desfășurat în perioada octombrie 2014 – ianuarie 2015 și a cuprins studierea literaturii de specialitate pe problematica traumatismelor specifice întâlnite la practicanții de artele marțiale, care influențează și alegerea metodelor, tehnicilor componente în programul de recuperare prin intervenție kinetoterapeutică.

Etapa a II-a s-a desfășurat în perioada ianuarie – martie 2015 și a cuprins alegerea celor două cazuri de sportivi accidentați, practicanți de arte marțiale de două stiluri diferite și totodată de vârste diferite, la baza cărora s-au realizat fișele individuale prin folosirea mijloacelor specifice de evaluare – evaluarea inițială.

Etapa a III-a s-a defășurat în perioada martie – mai 2015 și a cuprins colectarea datelor obținute în vederea elaborării obiectivelor principale de recuperare și administrarea unui program kinetoterapeutic, de asemenea această etapă v-a cuprinde și evaluarea intermediară.

Etapa IV –a s-a desfășurat în perioada mai – iunie 2015 și a cuprins evaluarea finală a subiecților prin aprecierea evoluției acestora pe toată durata exercitării programului kinetoterapeutic, în organizarea cercetării, prelucrarea și interpretarea științifică a datelor obținute și totodată verificarea eficienței metodicii experimentale propuse prin redactarea acestora.

3.2. IPOTEZELE CERCETĂRII

Luând în considerare obiectivele, sarcinile și etapele cercetării:

Se presupune că prin selectarea corespunzătoare a testelor funcționale specifice putem stabili gradul de disfuncție a segmentului lezat/afectat.

Se presupune că prin selectarea corespunzătoare a mijloacelor, metodelor și tehnicilor kinetoterapeutice putem contribui la redobândirea calităților psiho-fizice în vederea reintegrării în activitatea sportivă și cea competițională.

3.3. EȘANTIONUL DE SUBIECȚI ȘI CONDIȚIILE DE DESFĂȘURARE ALE CERCETĂRII

În cazul cercetării am pus în observație atât conduita sportivilor de performanță (gradul de pregătire fizică generală, tehnică specifică), cât și condițiile materiale a bazelor sportive și echipamentul de protecție al sportivilor precum mănuși, căști, platoșe, tibiere, scoici, proteze dentare, suprafețe de protecție (TATAMI–suprafața de luptă) pe perioada desfășurării unei completiții.

Eșantionul de subiecți s-a constituit din doi sportivi, componenți ai secției de Arte Marțiale, stilurile Shotokan și Godai-Ryu din cadrul Clubului Sportiv KANKU-DAI BACĂU.

3.4. METODELE DE CERCETARE FOLOSITE

3.4.1 METODA DOCUMENTĂRII

„Documentarea este o activitate indispensabilă și de cea mai mare însemnătate pentru cercetarea științifică, întrucât prin intermediul ei se ia cunoștință de experiența socială dobândită în diferite domenii ale realității”, (Epuran, M., 2005: 131).

Metoda documentării m-a ajutat să mă informez cu privire la consolidarea formarea și fundamentarea teoretică a temei alese. Consultarea cărților de specialitate, a studiilor și a articolelor științifice au continuat pe toată durata cercetării în vederea elaborării lucrării de licență cât mai corecte.

3.4.2. METODA OBSERVAȚIEI

Prin metoda observației am reușit înregistrarea datelor cu ajutorul unor mijloace eficiente făcând posibilă adaptarea subiectului la programul kinetoterapeutic în funcție de nevoile sale.

3.4.3. METODA ANCHETEI

În desfășurarea intevenției kinetoterapeutice, prin metoda anchetei am cules informațiile necesare întocmirii/completării anamnezelor subiecților cu date exacte și precise, cât și cauzele și condițiile care au favorizat producerea accidentărilor.

3.4.4. METODA EVALUĂRII FOLOSITE

Evaluarea nivelului funcțional ne permite să cunoștem cu relativă precizie, gradul de mobilitate al unei articulații și forța specifică diferitelor grupe musculare.

După T. Sbenghe (2005) evaluarea este necesară, inițial pentru aprecierea deficitului ce urmează a fi recuperat pe care se bazează capacitățile și activitățile subiectului, iar în final evaluarea apreciază rezultatele obținute prin aplicarea programului de recuperare și concluzionează asupra măsurilor care se impun eventual în continuare.

Metodele de evaluare pe care le-am folosit în scopul măsurării diferiților parametri funcționali au fost :

Evaluarea subiectivă

Metoda folosită în vederea evaluării subiective a subiecților prin examinarea structurilor precum: pielea și țesutul subcutanat, țesutul muscular, tendoane, articulații, circulație și sistem nervos, prin purtarea unor conversații cu subiecții ca formă de examinare și decoperirea posibilelor probleme, dar și prin examinarea vizuală și palpatorie.

Evaluarea intensității durerii VAS

Metoda folosită în vederea evaluării intensității durerii a fost scala de evaluarea a durerii. Pacientul evaluează gradarea durerii de la 0 la 10 astfel: 0 – fără durere; 1 – durere simțită foarte rar; 2 – durere simțită rar; 3 – durere foarte ușoară; 4 – durere ușoară; 5 – durere moderată; 6 – durere care produce disconfort ; 7 – durere neplăcută ; 8 – durere foarte neplăcută; 9 – durere groaznică; 10 – durere insuportabilă.

Evaluarea amplitudinii articulare pentru pumn, cot și umăr

Măsurarea gradului de mișcare a unei articulații în toate direcțiile de mișcare permise are rolul de a stabili diagnosticul funcțional în conformitate cu valorile descoperite.

Pentru realizarea măsurătorilor am folosit goniometrul și astfel am înregistrat valorile următoarelor mișcări la nivelul articulațiilor :

Articulația pumnului (valori normale): flexie (90°), extensie (170°), înclinare cubitală (40-45°), înclinare radială (20-30°); cuprinsă din articulațiile: radio-carpiane, medio-carpiane, articulațiile intercarpiene.

Articulația cotului (valori normale): flexie (140-150°), extensie (120-140°), pronație (90°), supinație (90°); cuprinsă din articulațiile: humero-ulnare, humero-radiale, radio-cubitală proximală.

Articulația umărului (valori normale): flexie (180°), extensie (50-60°), ABD-ție (180°), ADD-ție (90°), rotație internă (90-95°), rotație externă (80-90°), ABD-ție orizontală (130°), ADD-ție orizontală (130°).

Evaluarea forței musculare

Testingul muscular sau bilanțul muscular constă în evaluarea forței musculare.

Musculatura pumnului:

Flexorii pumnului: flexor ulnar al carpului, flexor radial al carpului.

Extensorii pumnului: extensor ulnar al carpului extensor scurt al carpului, extensor lung radial al carpului.

Abductorii pumnului (înclinarea radială): flexor radial al carpului, extensor scurt radial al carpului. Extensor lung radial al carpului.

Adducția pumnului (înclinarea cubitală): flexor ulnar al carpului, extensor ulnar al carpului, abductor lung al policelui, extensor scurt al policelui.

Musculatura cotului:

Poziția antebrațului: pronosupinație, supinație, pronație.

Mușchii flexori ai antebrațului: brahioradial, biceps brahial, brahial.

Extensorii antebrațului: triceps brahial, anconeu.

Musculaturea umărului:

Mușchii flexori ai brațului: deltoid anterior, coraco-brahial, biceps (cap lung). Mușchi accesori: pectoral mare.

Mușchii extensori ai brațului: deltoid posterior, rotund mare, marele dorsal. Mușchi accesori: triceps (cap lung).

Mușchii abductori ai brațului: supraspinos, deltoid mijlociu. Mușchi accesori: biceps brachial (capăt lung), deltoid anterior, deltoid posterior.

Mușchii adductori ai brațului: pectoral mare, marele dorsal, rotund mare, subscapular.

Mușchii rotatori externi ai brațului: subspinos, deltoid posterior, rotund mic.

Mușchii rotatori interni ai brațului: pectoral mare, marele dorsal, rotund mare.

Cotarea bilanțului muscular:

Forță 1=10% foarte slabă; Forță 2 = 25% slabă; Forță 3=50% acceptabilă; Forță 4=75% bună; Forță 5 =100% foarte bună.

Teste funcționale specifice pentru pumn:

Testul extensiei degetelor – mâna subiectului în flexie, se execută extensia degetelor contra unei rezistențe. Testul este pozitiv, dacă subiectul prezintă durere.

Testul clapelor de pian – se stabilizează mâna simptomatică a subiectului, cu indexul celelaltei mâini apasă pe partea distală a ulnei, se compară cu mâna sănătoasă. Testul este pozitiv.

Testul ridicării în mâini – subiectul așezat pe un scaun cu mânere, rugăm să își ridice bazinul împingânu-se în mâini. Testul este pozitiv, dacă subiectul prezintă durere.

Teste funcționale specifice pentru cot:

Testul instabilității ligamentare – testarea se face cu cotul subiectului ușor flectat și adresează ligamentului colateral lateral,colateral medial și se observă dacă apare laxitatea excesivă, apariția durerii sau a end-feel-ului moale. În cazul nostru fiind vorba doar de durere.

Testul pentru depistarea epicondilitei mediale – se palpează epicondilul medial al humerusului, antebrațul subiectului este dus pasiv în supinație, mâna în extensie, la fel și cotul.

Teste pentru depistarea epicondilitei laterale – Metoda Cozen –subiectul este rugat să strângă pumnul și să proneze antebrațul, apoi să execute extensia mâinii concomitent cu înclinarea radială a acesteia, împotriva rezistenței aplicate. Testul este pozitiv, subiectul prezintă durere.

Metoda Mill – se execută pasiv flexia mâinii, pronația și extensia antebrațului. Testul este pozitiv, subiectul prezintă durere.

Cotul tenismenului – examinatorul se opune extensiei celui de al III-lea deget, aplicând o rezistență la nivelul falangei distale. Testul este considerat pozitiv dacă apare o durere vie la nivelul epicondilului lateral.

Testarea disfuncției articulare la nivelul cotului – Testarea articulației radio-humerală – cotul este dus în punctul dureros cu înclinarea radială pentru a comprima capul radiusului pe humerus. Testul este pozitiv, subiectul prezintă durere.

Testarea articulației humero-ulnară – cotul este dus în poziție de disconfort și se aplică o deviație ulnară mâinii. Testul este pozitiv, subiectul prezintă durere.

Testul flexiei coatelor – flexia ambelor coate concomitent cu extensia mâinilor și cu o ușoară ABD a brațului, poziție menținută 3-5 minute.

Teste funcționale specifice pentru umăr:

Testul Rockwood – subiectul în poziție șezând. În spatele subiectului, cu brațul lipit de corp. I se duce umărul în rotație externă, se imprimă o abducție a brațului până la 45° unde este repetată rotația externă. Se procedează la fel și la 90 ° și 120°. Testul este pozitiv dacă subiectul, la 90° de abducție simte durere în regiunea posterioară a umărului cu o teamă vădită de a continua mișcarea. La 45° și 120° dă dovadă de o ușoară neliniște și durere moderată. La 0° durerea și teama apar rar.

Testul Dugas – subiectului i se cere să își ducă mâna de partea umărului afectat, la umărul opus și să își aproprie cotul de piept. În cazul unei dislocări anterioare această mișcare nu este posibilă și la nivelul umărului apare o durere vie.

3.4.5. METODA EXPERIMENTALĂ

Cercetarea experimentală este o abordare științifică a realității cu scopul stabilirii unei relații de tip cauză – efect  între două fenomene observabile și măsurabile. Cercetătorul își propune să stabilească această relație păstrând unele condiții nemodificate, controlate și variind altele, în funcție de ipotezele formulate.

Datorită rigurozității sale, experimentul este considerat prototipul metodelor de cercetare științifică (Deaux și Wrightsman, 1988; Christensen, 2001).

În cercetarea desfășurată am folosit metoda experimentală de verificare, prin care am urmarit să stabilesc măsura în care ipotezele cercetării s-au confirmat.

3.4.6. METODE DE PRELUCRARE A DATELOR ȘI DE REPREZENTARE GRAFICĂ A REZULTATELOR

Rezultatele obținute în urma testărilor inițiale, intermediare și finale sunt întabelate în fișa individuală a fiecărui pacient. (anexe)

3.4.7. TEHNICI MODERNE DE ÎNREGISTRARE

Principala metodă de înregistrare a datelor a fost fotografia pentru a putea ilustra eficiența metodelor terapeutice aplicate în timpul intervenției kinetoterapeutice, cât și a rezultatelor obținute în urma testărilor.

3.5. DESFĂȘURAREA CERCETĂRII

Cercetarea propriu-zisă s-a desfășurat în perioada octombrie 2014 – iunie 2015 în timpul căreia asupra subiecților s-au refectuat trei testări: o testare inițială , una intermediară și cea finală.

În cadrul programului am încercat să realizez o prioritizare a funcțiilor ce urmează a fi ameliorate și mai apoi creșterea funcționalității acestora.

Desfășurarea programului de recuperare pe o perioadă de nouă luni cu o frecvență de două ori pe săptămână, cu o întrerupere a intervenției pe o perioadă de 3 săptămâni, iar durata ședinței a fost în medie de 40 – 45 minute din care am alocat 10 minute încălzirea, 25 de minute partea fundamentală și 10 minute de încheiere.

Metodele folosite în desfășurarea programului kinetoterapeutic, având un caracter individualizat, au fost adaptate în funcție de starea subiecților.

Astfel în realizarea exercițiului fizic s-a respectat următoarele indicații metodice precum: intensitatea efortului, durata efortului, ritmul exercițiilor, progresivitatea lor.

Pentru integrarea eficientă și practicarea exercițiilor fizice în condiții de maximă siguranță am luat în vedere câteva indicații ale practicării exercițiului fizic în timpul programului de recuperare respectând:

Poziții cât mai stabile, solide favorabile facilizării lanțului muscular;

Apariția durerii reprezintă simptomul de stopare a orcărei activități;

Cooperarea kinetoterapeut – pacient să fie una foarte bună și totodată foarte importantă.(Sbenghe,1996)

Subiecții având vârsta de 19 diagnosticat clinic de fractură distală radius drept, respectiv 10 ani diagnosticat cu fractură condil extern humerus stâng, de unde au fost luați în evidență încă din luna octombrie 2014. Înregistrarea datelor s-a făcut, pe baza evenimentelor din timpul antrenamentelor și defășurării competițiilor.

Am urmărit evoluția posttraumatică a sportivilor cuprinzându-i într-un program de recuperare în vederea găsirii celor mai eficiente modalități de tratament pentru reîntoarcerea cât mai timpurie a sportivilor la activitatea fizică și cea competițională.

Am realizat evaluarea funcțională a subiecților în urma căreia am întocmit un program de exerciții cu ajutorul metodelor, mijloacelor și tenicilor kinetoterapeutice la care am avut grijă de particularitățiile fiecărei afecțiuni în parte, avute de cei doi subiecți.

Pentru ambii subiecți ședințele de kinetoterapie au avut loc la domiciliile acestora unde am amenajat un loc de desfășurare a programului de recuperare, bine iluminat și aerisit.

Pentru a atinge obiectivele propuse (prezentate în anexă) și a duce la bun sfârșit scopul acestei lucrări, acela de a arăta eficiența kinetoterapiei în tratarea afecțiunilor și traumatismelor specifice Artelor Marțiale, am folosit diverse metode, tehnici și mijloace a căror eficiență s-a dovedit a fi necesară.

Astfel :

Posturarea

Poziționarea corpului reprezintă un mijloc prin care corpul sau anumite segmente ale corpului sunt poziționate prin impunere sau menținute voluntar pentru anumite perioade de timp având scop terapeutic și/sau profilactic. Sunt un mijloc eficient pentru combatera efectelor secundare ce pot apărea în cazul unei imobilizări prelungite.

În cazurile de față, fiind vorba de imobilizare în aparat gipsat a ambilor subiecți, se observă în special la reducerea redorilor articulare prin adoptarea de către ambii subiecți a unor poziții antalgice, acestea combat în special durerea și permite relaxarea menținând în ambele cazuri poziția funcțională, pentru a nu ajunge la instalarea unei anchiloze secundare.

(https://kinetogym.wordpress.com/)

Masajul

Este considerat astăzi „o metodă de sine stătătoare cu valențe profilactice, terapeutice și recuperatorii” (Mârza, D., 2014). Efectele masajului sunt multiple și sunt clasificate după mai multe criterii în funcție de scopul urmărit cu rolul de drenare, de stimulare a circulației locale, rol trofic, antalgic, decontracturant și de refacere cu menținerea elasticității musculare. Pacienții au resimțit imediat efectele benefice ale masajului precum senzația de căldură corespunzătoare regiunii masate , starea de relaxare și ușurare, detensionare a mișcărilor.

Prin urmare asupra pacienților am realizat masaj relaxator la nivelul brațelor, antebrațelor și mâinilor în primele trei săptămâni ca formă de încălzire în procesul de recuperare.

Pentru efectuarea masajului au fost poziționați cât mai confortabil posibil și în funcție de zona interesată. Poziția subiecților a fost cea de decubit dorsal cu brațul lezat pe lângă corp.

Masajul s-a execut de la distal spre proxial, astfel s-a început cu masajul degetelor și a mâinii, prin neteziri și fricțiuni pe întreaga lungime a fiecărei falangă, pe fața dorsală și palmară a mâinii, frământatul se realizează pe mușchii tenari și hipotenari, asociat cu procedeul numit scuturarea spațiilor interosoase. Spre sfârșit se fac tracțiuni și scuturături ale degetelor.

Masajul antebrațului începe cu neteziri plecând de la nivelul pumnului până deasupra cotului. Fricțiunea se executa cu degetele și palmele. Frământatul se efectuează în cerc, șerpuit sau în cută. La nivelul brațului s-a făcut efleuraj executat cu ambele mâini, prin alunecări lungi și lente. Fricțiunea se adaptează segmentul de masat, s-au folosit mișcări circulare executate cu palmele, degetele, margina cubitală a mâinii și pumnului. Frământatul s-a execut în cută sau șerpuit. Masajul s-a încheiat cu neteziri ușoare. (Mârza D., Mârț C., 2009: 10)

Mobilizările pasive

Mobiliizarea pasivă este cea mai des utilizată metodă deoarece permite relaxarea voluntară a pacientului în timp ce kinetoterapeutul, inițiază și încheie mișcarea pentru a putea obține amplitudinea dorită, a diminua contracturile musculare, a facilita circulația venoasă și limfatică și pentru a menține troficitatea țesuturilor. Efectele mobilizării constau în stimularea sistemului endocrin, măresc schimburile gazoase, au efecte pozitive asupra psihicului, mențin imaginea kinestezică a segmentului interesat. Prizele și contraprizele conferă stabilitate și capacitatea de mobilizare cât mai corectă a segmentului în timpul mișcări. Priza se află la distanță de articulația mobilizată în timp ce contrapriza este în aproprierea acestea asigurând o mai bună fixare. Forța este ghidată de apariția durerii. Mobilizarea se fectuează pe toată amplitudinea mișcării existente, fiind o mișcare progresivă. Pozițiile subiecților în vederea folosirii mobilizării pasive au fost decubit dorsal sau șezând. S-a efectuat mobilizarea: umărului; cotului; mâinii și pumnului;

Mobilizări active libere

Precum am descris la mobilizările pasive cele active libere le execută subiecții în vederea măririi amplitudinii de mișcare a segmentelor lezate. Principalele efecte pe care le prezintă constau în amplificarea mobilității, realizarea coordonării, relaxării și în recuperarea forței musculare mai ales fiind vorba de două cazuri după o imobilizare în aparat gipsat a două componente diferite mâna dreaptă și cot stâng.

Stretchingul

Pentru a obține mobilitatea articulară dorită folosim una dintre cele mai eficinte metode și anume strechingul, el se menține 15 – 30 de secunde pentru a obține efectul dorit. Fiind o metodă controlată pasiv sau activ în vederea întinderii unor grupe musculare având ca rezultat relaxarea lor la final.

Eficiența stretchingului este datorată realizării unor tehnici de relaxare generală, înaintea efectuării stretchingului precum masajul, pozițiile realizăii stretchingului să fie cât mai confortabile și stabile, evitarea realizării stretchingului pe mai multe grupe musculare simultan, realizarea cât mai lentă a tehnici fără mișcări bruște pe perioada întinderii.

Efectele stretchingului asupra organismului sunt: de a îmbunătăți mobilitatea articulară, previne deformările musculare, previne anchilozarea articulațiilor, previnerea accindentărilor și durerilor musculare, contribuie la dezvoltarea fizică și armonioasă a corpului.

Tehnicile de facilitare neuropropioceptivă – FNP

Printre principalele efecte ale tehnicilor de facilitare sunt: creșterea amplitudinii articulare, diminuarea durerii, creșterea forței musculare, inițierea mișcărilor deci menținerea imaginii kinestezice, reeducarea schemelor în cadrul mișcării, au un rol deosebit de important în îmbunătățirea abilității, stabilității și inducerea relaxării.

În cadrul cercetării de față tehnicile FNP folosite au fost:

Inițiere ritmică (I.R.) Realizarea în cadrul unei scheme de mișcare a unor mișcări lente, ritmice, mai întâi pasive progresând la activ cu rezistență. Efecte: inducerea relaxării; îmbunătățirea coordonării; creșteea amplitudinii de mișcare.

Rotații ritmice (R.R.) Reprezintă adaptarea mișcării pasive de rotare a unei articulații. Efecte: inducerea relaxării; creșterea amplitudinii articulare.

Relaxare–opunere (R.O.) Realizarea de contracției izometrice la nivelul tuturor componentelor în cadrul unei scheme de mișcare urmată de relaxare. Efecte: inducerea relaxării; ameliorarea durerii; facilitarea amplitudini de mișcare.

Izometrie alternantă (I.Z.A) Fără a se schimba poziția segmentului interesat se execută izometrie pe antagoniști și agoniști. Efecte: reeducarea musculară; facilitarea stabilității.

Stabilizare ritmică (S.R.) Se execută contracții izometrice aplicate simultan și alternativ pe antagoniști și agoniști. Efecte: creșterea forței musculare; promovarea stabilității și abilității.

Progresia cu rezistență (P.R.) Reprezintă opoziția pe care kinetoterapeutul o face împotriva mișcării inițiate de subiect. Efecte: câștigarea abilității; promovarea coordonării.

Inversare lentă (I.L.) Constă în realizarea contracțiilor izotone încadrate într-o schemă de mișcare ale antagoniștilor și agoniștilor fără pauză între repetări. Efecte: induceerea relaxării; inițierea mișcării.

Inversare lentă cu opunere (I.L.O.) Constă în realizarea contracțiilor izotone încadrate într-o schemă de mișcare ale antagoniștilor și agoniștilor iar la sfârșitul mișcării se adaugă o contracție izomtrică.

Contracții izometrice În medie durata unei contracții izometrice nu trebuie sa depășească 12 secunde pentru a putea evita eventualele perturbări ce pot să apară. (http://www.recuperaremedicala.com/)

Metoda Kabat

Este o metodă de facilitare, ce presupune realizarea unor exerciții terapeutice după scheme de mișcare ce tind să se apropie cât mai mult de modelul mișcării fiziologice. Metoda este aplicabilă pentru segmentele cap, gât, trunchi superior, pelvis, membrul superior, membrul inferior.

Apropierea de mișcarea fiziologică constă în faptul că exercițiile utilizează mobilizarea articulară în care se combină flexia sau extensia cu ABD sau ADD. Mișcarea se desfățoară pe direcții diagonale în sens spiralat. Ca efect avem stimularea creșterii forței musculare.

Diagonala 1 de extensie se realizează astfel: scapula în ABD cu flexie, rotație externă ADD din articulția gleno-humerală, cot în rectitudine, antebraț în supinație, pumn în flexie și înclinare ulnară, degete în flexie – pivot principal cot.

Diagonala 2 de extensie se realizează astefl: scapula în ADD cu flexie, rotație externă ADB din articulația gleno-humerală, cot în rectitudine, antebraț în supinație, pumn în extensie și înclinare radială, degete în extense – pivot principal cot.(Manole, L., 2009-2010)

Mișcări active cu rezistență

Reprezintă o contracție dinamică în urma căreia se produce modificarea lungimii mușchiului, tensiunea de contracție fiind aceeași pe toată cursa mișcării produsă la nivel articular. Această contracție se realizează concentric (agoniștii înving rezistența externă) și excentric (agoniștii sunt învinși de rezistența exernă).

Mișcările concentrice:

cursa internă – mușchiul inițiază mișcarea în sens fiziologic pornind din punctul anatomic.

cursa externă – reprezintă întoarcerea fiziologică a mușchiului scurtat.

Mișcările excentrice:

cursa internă – mișcarea este inițiată din diverse unghiuri desfășurate în sens opus celui fiziologic oprindu-se la punctul 0 anatomic.

cursa externă – mișcarea inițiată din punctul 0 anatomic se desfășoară în sens opus celui fiziologic ajungând la valori negative mult mai mari.

Efectele mișcărilor active cu rezistență folosite asupra celor doi subiecți cresc amplitudinea articulară; cresc elaticitatea musculară; cresc forța musculară; cresc rezistența musculară; îmbunătățesc coordonarea.

Exerciții împotriva uneii rezistențe

Presiunile exercitate asupra organismului au ca și scop creșterea forței musculare. Rezistența pusă pe mișcare respectivă trebuie să fie progresivă începnd de la o forță mică, medie și ajungând la o forță maximă.

Ca și efect creșterea forței musculare mai rapidă decât la celelalte mijloace ce nu solicită articulațiile și necesită un timp foarte scurt de aplicare.

Pe parcursul desfășurării programului de recuparare folosind aceste mijloace, metode și tehnici enumerate mai sus am încercat implementarea lor cât mai eficinentă asupra celor doi subiecți.

CAPITOLUL 4. REZULTATELE CERCETĂRII ȘI INTERPRETAREA REZULTATELOR

4.1. PREZENTAREA ȘI ANALIZA REZULTATELOR

Pentru a prezenta și analiza datele culese în timpul evaluărilor inițiale, intermediare și finale, consider necesar să amintesc că cercetarea de față s-a desfășurat pe doi subiecți cu vârsta de 10 și 19 ani. Având în vedere aspectele legate de datele clinice și cele funcționale descoperite dar mai ales a datelor culese în timpul evaluărilor efectuate, pentru fiecare subiect în parte, s-au concretizat în realizarea unor tabele și grafice în care am apreciat gradul de disfuncționalitate.

Prezentarea și analiza datelor pentru subiectul nr. 1

Tabelul nr.1 Evaluarea durerii pumnului

Graficul nr.1 Dinamica evoluției durerii

În graficul nr. 1 s-au evidențiat rezultatele obținute de subiectul nr.1 la cele trei testări pentru durere.

Tabelul nr.2 Testingul articular asupra amplitudinii de mișcare a pumnului

Graficul nr. 2 Dinamica evoluției amplitudinii de mișcare a pumului

În graficul nr. 2 s-au evidențiat rezultatele obținute de subiectul nr. 1 la toate cele trei testări pentru amplitudinea de mișcare a pumnului.

Tabelul nr.3 Evaluarea forței musculare a pumnului

Graficul nr.3 Dinamica evoluției forței musculare a pumului

În graficul nr. 3 s-au evidențiat rezultatele obținute de subiectul nr. 1 la toate cele trei testări pentru evoluția forței musculare a pumnului.

Prezentarea și analiza datelor pentru subiectul nr. 2

Tabelul nr.4 Evaluarea durerii din articulația cotului

Graficul nr.4 Dinamica evoluției durerii din articulația cotului

În graficul nr. 4 s-au evidențiat rezultatele obținute de subiectul nr. 2 la toate cele trei testări pentru durere.

Tabelul nr.5 Testingul articular asupra amplitudinii de mișcare din articulația cotului

Graficul nr. 5 Dinamica evoluției amplitudinii de mișcare din articulația cotului

În graficul nr. 5 s-au evidențiat rezultatele obținute de subiectul nr. 2 la toate cele trei testări pentru amplitudinea de mișcare a cotului.

Tabelul nr.6 Evaluarea forței musculare a cotului

Graficul nr. 6 Dinamica evoluției forței musculare a cotului

În graficul nr. 6 s-au evidențiat rezultatele obținute de subiectul nr. 2 la toate cele trei testări pentru evoluția forței musculare a cotului.

Tabelul nr.7 Testingul articular asupra amplitudinii de mișcare din articulația umărului

Graficul nr. 7 Dinamica evoluției amplitudinii de mișcare din articulația umărului

În graficul nr. 7 s-au evidențiat rezultatele obținute de subiectul nr. 2 la toate cele trei testări pentru evoluția amplitudinii de mișcare a umărului.

Tabelul nr.8 Evaluarea forței musculare a umărului

Graficul nr. 8 Dinamica evoluției forței musculare a umărului

În graficul nr. 8 s-au evidențiat rezultatele obținute de subiectul nr. 2 la toate cele trei testări pentru evoluția forței musculare a umărului.

4.2. INTERPRETAREA REZULTATELOR

În urma evaluărilor inițiale, intermediare și finale precum și a efectuării prezentărilor și analiza rezultatelor, putem realiza interpretarea acestor date astfel:

Pentru subiectul numărul 1

Conform evaluării durerii subiectul nr. 1 a primit nota 6 care denotă o durere ce provoacă disconfort la testarea inițială, pe parcurs aceasta a scăzut la nota 3 la testarea intermediară iar subiectul a primit nota 1 la testarea finală, ceea ce demonstrează o diminuare a durerii pe parcursul intervenției kinetoterapeutice cu 5 procente.

Conform testării evoluției amplitudinii de mișcare a pumnului drept valorile măsurate ne arată o evoluție a mișcării cu 9º pe flexie (de la 40º la 49º), la extensiei a crescut cu 6º (de la 24º la 30º), la înclinarea cubitală cu 8º (de la 30º la 38º), înclinarea radială cu 8º (de la 10º la 18º) însumând aceste valori constatăm o evoluție favorabilă.

Conform testării evoluției forței musculare a pumnului drept am observat că valorile flexorilor pumnului și abductorii pumnului, trecând prin testarea inițială, intermediară și finală, au avut o evoluție pozitivă chiar bună. Extensorii pumnului și adductorii pumnului deasemeni au crescut ca valoare a forței de la testarea inițială, intermediară și finală observăm progresia favorabilă a forței musculare a pumnului drept. Valorile finale înregistrate fiind pentru flexorii și abductorii pumnului de F5, iar pentru extensorii și adductorii pumnului de F4+++.

Conform testărilor specifice funcționalității pumnului drept avem:

Testul extensiei degetelor – poziționând mâna subiectului în flexie, se execută extensia degetelor contra unei rezistențe, de aici observăm că testul este pozitiv, subiectul prezintând durere.

Testul clapelor de pian – se stabilizează mâna simtomatică a subiectului, cu indexul celelaltei mâini apasă pe partea distală a ulnei, se compară cu mâna sănătoasă, rezultatul fiind pozitiv.

Testul ridicării în mâini – subiectul este așezat pe un scaun cu mânere, rugăm să își ridice bazinul împingânu-se în mâini. Testul este pozitiv, subiectul prezintă durere.

Cotul tenismenului – examinatorul se opune extensiei celui de al III-lea deget, aplicând o rezistență la nivelul falangei distale. Testul este considerat pozitiv.

Deci măsurătorile efectuate până în prezent sunt constante ca evoluție.

Pentru subiectul numărul 2

Conform evaluării durerii subiectul nr. 2 a primit nota 10 care denotă o durere insuportabilă, probabil accentuată de teama la testare, acordată durerii la testarea inițială, după care aceasta a scăzut la nota 4 reprezentată de o durere ușoară la testarea intermediară și subiectul a primit nota 1 la testarea finală, ceea ce demonstrează o diminuare a durerii pe parcursul intervenției kinetoterapeutice cu 9 procente.

Conform testării evoluției amplitudinii de mișcare a cotului stâng, valorile măsurate ne arată evoluția amplitudinii de mișcare a cotului și că valoarea flexiei a crescut cu 12º (de la 128 º la 140º), a extensiei a crescut cu 12º (de la 128º la 140º), valoarea supinației cu 13º (de la 37º la 50º) și cea a pronației cu 12º (de la 58º la 70º) însumând aceste valori constatăm o evoluție favorabilă a amplitudinii de mișcare a articulației cotului stâng.

Conform testării evoluției forței musculare se arată că valorile mușchilor flexori ai antebrațului – brahioradial, biceps brachial, brachial au fost înregistrați trecând prin testarea inițială, intermediară și finală cu valori positive ca evoluție a forței muscular ajungând la un F5. Extensorii antebrațului – triceps brachial, anconeu au înregistrat deasemeni valori crescute a forței de la testarea inițială, intermediară și finală observăm progresia favorabilă a forței musculare a cotului stâng ajungând la un F4+++.

Conform testărilor specifice funcționalității cotului stâng avem:

Testul instabilității ligamentare – testarea se face cu cotul subiectului ușor flectat și adresează ligamentului colateral lateral, colateral medial și se observă dacă apare laxitatea excesivă, apariția durerii sau a end-feel-ului moale. În cazul nostru fiind vorba doar de durere.

Testul pentru depistarea epicondilitei mediale – se palpează epicondilul medial al humerusului, antebrațul subiectului este dus pasiv în supinație, mâna în extensie, la fel și cotul. Testul este negativ.

Teste pentru depistarea epicondilitei laterale

Metoda Cozen –subiectul este rugat să stângă pumnul și să proneze antebrațul, apoi să execute extensia mâinii concomitent cu înclinarea radială a acesteia, împotriva rezistenței aplicate. Testul este pozitiv, subiectul prezintă durere.

Metoda Mill – se execută pasiv flexia mâinii, pronația și extensia antebrațului. Testul este pozitiv, subiectul prezintă durere.

Testarea disfuncției articulare la nivelul cotului

Testarea articulației radio-humerală – cotul este dus în punctul dureros cu înclinarea radială pentru a comprima capul radiusului pe humerus. Testul este pozitiv, subiectul prezintă durere.

Ttestarea articulației humero- ulnară – cotul este dus în poziție de disconfort și se aplică o deviație ulnară mâinii. Testul este pozitiv, subiectul prezintă durere.

Testul flexiei coatelor – flexia ambelor coate concomitant cu extensia mâinilor și cu o ușoară ABD a brațului, poziție menținută 3-5 minute. Testul este pozitiv, subiectul prezentând disconfort.

Conform testării evoluției amplitudinii de mișcare a umărului stâng, valorile măsurate ne arată evoluția amplitudinii de mișcare a umărului și că valoarea flexiei a crescut cu 0º (de la 180 º la 180º), a extensiei a crescut cu 12º (de la 48º la 60º), valoarea ABD-ției cu 0º (de la 180º la 180º) și cea a ADD-ției cu 0º (de la 90º la 90º), valoarea rotației interne cu 5º (de la 85 º la 90º), valoarea rotației externe 15º (de la 65º la 80º), ABD-ția orizontală cu 6º (de la 124º la 130º), valoarea ADD-ției cu 8º (de la 122º la 130º) însumând aceste valori constatăm o evoluție favorabilă a amplitudinii de mișcare a articulației umărului stâng.

Conform testării evoluției forței musculare se arată că valorile mușchilor flexori ai brațului – deltoid anterior, coraco-brahial, biceps au fost înregistrați trecând prin testarea inițială cu F3+, intermediară F4 și finală cu valori positive ca evoluție a forței muscular ajungând la un F5. Extensorii antebrațului – deltoid posterior, rotund mare, marele dorsal au înregistrat deasemeni valori crescute a forței de la testarea inițială F2, intermediară F3 și finală observăm progresia favorabilă a forței musculare a umărului stâng ajungând la un F4+. Abductorii brațului – supraspinos, deltoid mijlociu au înregistrat valori positive precum F2 la testarea inițială, F3 la cea intermediară și F4 la cea finală. Adductorii brațului – pectoral mare, marele dorsal, rotund mare, subscapular au înregistrat valori positive precum F2++ la testarea inițială, F3 la testarea intermediară, F5 la ce cea finală. Rotatorii externi ai brațului – subspinos, deltoid posterior, rotund mic au înregistrat valori positive precum F2 la testarea inițială, F3 la testarea intermediară, F4+ la cea finală. Rotatorii interni ai brațului au înregistrat valori positive precum F3+ la testarea inițială, F4 la testarea intermediară și la testarea finală un F5.

Conform testărilor specifice funcționalității umărului stâng avem:

Testul Rockwood – subiectul în poziție șezând. În spatele subiectului, cu brațul lipit de corp. I se duce umărul în rotație externă, se imprimă o abducție a brațului până la 45° unde este repetată rotația externă. Se procedează la fel și la 90 ° și 120°. Testul este pozitiv dacă subiectul, la 90° de abducție simte durere în regiunea posterioară a umărului cu o teamă vădită de a continua mișcarea. La 45° și 120° dă dovadă de o ușoară neliniște și durere moderată. La 0° durerea și teama apar rar.

Testul Dugas – subiectului i se cere să își ducă mâna de partea umărului afectat, la umărul opus și să își aproprie cotul de piept. În cazul unei dislocări anterioare această mișcare nu este posibilă și la nivelul umărului apare o durere vie.

Deci măsurătorile efectuate până în prezent sunt constante ca evoluție.

Analiza datelor obținute evidențiază o evoluție a indicilor testați iar rezultatele favorabile sunt direct proporționale cu aplicarea programului de recuperare kinetoterapeutic.

CAPITOLUL 5. CONCLUZII

Luând în considerare ipotezele stabilite la începutul acestei cercetări am constat următoarele:

Ipoteza 1 Se presupune că prin selectarea corespunzătoare a testelor funcționale specifice putem stabili gradul de disfuncție a segmentului lezat/afectat.

În primul rând am dedus că prin alegerea corespunzătoare a testelor funcționale specifice segmentului lezat/afectat precum testarea durerii, testarea amplitudinii de mișcare articulară, testarea forței musulare, testarea funcționalității segmentului lezat am putut stabili concret diagnosticul funcțional.

Pe baza căreia putem spune că în urma rezultatelor obținute la cele trei intervale de testare adică la testarea inițială, testarea intermediară și testarea finală că indicii măsurați au demonstrat constant o creștere a acestor valori.

Deci o evaluare efectuată corect pornind de la diagnosticul clinic și descoperirea punctelor problemă ajungem la stabilirea diagnosticului funcțional și ne îndrumă către orientarea primelor obiective de recuperare kinetoterapeutice care să îmbunătățească funcționalitatea aflată în deficit.

Ipoteza 2 Se presupune că prin selectarea corespunzătoare a mijloacelor, metodelor și tehnicilor kinetoterapeutice putem contribui la redobândirea calităților psiho-fizice în vederea reintegrării în activitatea sportivă și cea competițională.

În cea de-a doua ipoteză putem spune că prin asocierea mijloacelor, metodelor și tehnicilor de recuperare kinetoterapeutice ce ne-au demonstrat un impact pozitiv asupra sportivului traumatizat.

Totodată programul de recuperare trebuie să fie conceput în funcție de vârstă, sex, posibilitățile fizice și psihice ale sportivului implicat în process, pentru a aduce sportivul în parametrii optimi desfășurării activității fizice.

Am constatat că găsirea celor mai eficiente mijloace, metode și tehnici kinetoterapeutice precum posturări, masaj, mobilizări, strething, FNP-uri, exerciții, nu influențează doar recuperarea fizică, ci și cea psihică în paralel.

Iar pentru a duce la bun sfârșit recuperarea sportivului traumatizat avem nevoie să avem în vedere și ca importanță substanțială în modalitățile eficiente de punere în aplicarea cum sunt: buna stare de sănătate, echilibrul psiho afectiv și motivația continuării activității competiționale, echipament adecvat, pregătire generală, specifică și încălzire adaptată la condițiile locale, regim de viață sportivă, refacere optimă după efort.

Ca o concluzie generală a rezultatelor obținute în urma aplicării metodelor de recuperare kinetoterapeutice, ele pot avea o progresie substanțială și un impact benefic asupra sportivului traumatizat, dar mai ales cu privire la relația dintre medic – sportiv – kinetoterapeut – antrenor, care vor colabora spre interesul sportivului prin conceperea după reintegrarea sportivă a unui program de întreținere profilactic.

BIBLIOGRAFIE

AMĂLINEI, N., 1996, Shotokan Karate – do Kumite, Edit. A92, Iași.

BACIU, C. CLEMENT, 1981, Kinetologia pre și post operatorie, Edit. Sport Turism, București.

CHARLES, M.TERRY, 2006, The Martial Arts. Physical Medicine and Rehabilitation Clinics of North America.

DORGAN, V., SLĂVILĂ M., 2003, Studiu privind dezvoltarea Artelor Marțiale de la origine până în perioada actuală, Ed. INEFS, Chișinău.

DRĂGAN, I., 2002, Medicina sportivă, Edit. Medicală, București.

EPURAN, M., 2001, Psihologia sportului de performanță, teorie și practică, Edit. Fest, București.

KISS, IAROSLOV, 2002, Fizio-kinetoterapia și recuperarea medicală în afectiunile aparatului locomotor, Edit. Medicală, București.

MANOLE, V., 2005, Kinetoterapia în activitatea sportivă I și II,- Note de curs, Universitatea din Bacău;

MANOLE, V., 2009, Kinetoterapia în afecțiunile din activitatea sportivă, Edit. PIM, Iași.

MÂRZA-DĂNILĂ, D., 2012, Bazele generale ale kinetoterapiei, Edit.Alma Mater, Bacău.

MÂRZA-DĂNILĂ, D., POPA, C., 2015, Masaj și tehnici complementare, Curs, Universitatea Vasile Alescandri din Bacău.

NICOLESCU, M., RAVEICA, G., OJOGA, F., 2008, Tratamentul ortopedico-chirurgical și kinetoterapeutic în afecțiunile aparatului locomotor, partea I., Edit. Alma Mater, Bacău.

RAȚĂ, M., 2014, Anatomia funcțională și biomecanică, Edit. Alma Mater, Bacău.

SBENGHE, T., 2002, Kineziologie – Știința mișcării, Ed. Medicală, București.

Pagini web:

http://www.wikihow.com/Prepare-for-Martial-Arts-Training

http://linkinghub.elsevier.com/retrieve/pii/S1047965106000271?via=sd

http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/9154740

http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/16247253

http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/16914371

http://www.amsciepub.com/doi/abs/10.2466/pms.1990.70.2.459

Mijloacele Kinetoterapiei moderne

http://ro.wikipedia.org/wiki/Art%C4%83_mar%C8%9Bial%C4%83

https://archive.org/stream/Dan_DeliuIncalzirea_La_Grupele_De_Incepatori_In_S/Dan_DeliuIncalzirea_La_Grupele_De_Incepatori_In_Stilul_Shotokan_04___djvu.txt

http://www.recuperaremedicala.com

https://ro.wikipedia.org/wiki/Art%C4%83_mar%C8%9Bial%C4%83

http://www.scritub.com/medicina/ROLUL-MIJLOACELOR-KINETICE-IN-62614.php

ANEXE

FIȘĂ INDIVIDUALĂ NR.1

I. DATE PERSONALE

Nume și prenume: C.R.

Vârsta: 19 ani

Sex: F

Ocupația: elev/sportiv de performanță

Data luării în evidență: 21/10/2014

Diagnosticul clinic: Fractură distală radius drept

II. ANAMNEZA

Istoricul bolii: în timpul desfășurării probei de kumite (lupta cu adversar) subiectul a fost secerat de către adversar și proiectat la podea, impactul a avut ca și consecință fracturarea extremității distale a radiusului (Pouteau Colles).

Mecanismul de producere a accidentării: hiperextenisia pumnului în contact cu o suprafață dură.

Perioada de imobilizare: 5 – 6 săptămâni

III. EXAMENUL CLINICO-FUNCȚIONAL

Tabelul nr.1 Examenul subiectiv al subiectului C.R.

Tabelul nr.2 Evaluarea durerii

Tabelul nr.3 Testingul articular asupra amplitudinii de mișcare a pumnului

Tabelul nr.4 Evaluarea forței musculare a pumnului

Tabelul nr.5 Testarea funcționalității pumnului

IV. DIAGNOSTICUL FUNCȚIONAL

Durere la nivelul segmentului lezat;

Diminuarea amplitudinii de mișcare a pumnului drept pe flexie pumn cu 50°, extensie pumn 40°, înclinare radială pumn 16°, înclinare cubitală pumn 10°;

Diminuarea forței musculare pe flexori, extensori, abductori și adductori pumn drept.

V. OBIECTIVE DE RECUPERARE

Combaterea durerii la nivelul antebrațului și a mâinii drepte;

Diminuarea edemului la nivelul mâinii, pumnului drept;

Refacerea mobilității la nivelul articulației pumnului drept;

Refacerea și creșterea forței muscular a segmentului lezat;

Refacerea stabilității, abilității și coordonării;

Reintegrarea în activitatea sportivă.

VI. PROGRAM DE RECUPARARE

Pentru eficientizarea recuperării cât mai rapide a sportivului și reintegrarea în activitatea sportivă am elaborate un program de recuperare împărțit în două etape. Fiecare etapă fiind structurată astfel: obiective urmate de metode, mijloace și tehnici kinetoterapeutice.

Etapa I

În perioada de imobilizare ne-am propus câteva obiective.

Obiective :

diminuarea proceselor inflamatorii;

întreținerea tonusului muscular pe membrul superior afectat drept.

Metode, mijloace și tehnici folosite:

Deși nu este de competența noastră să recomandăm administrarea medicamentoasă, acest lucru este în subordinea medicului specialist. Pentru desfășurarea recuperării putem sugera administrarea de antiiflamatoare cu cel puțin două ore înaintea începerii programului.

Pentru început deschidem ședința de recuperare cu explicarea pașilor cei vom urma în următoarea perioadă asupra sa.

Începem cu poziționarea antideclivă a membrului superior afectat cu ajutorul unor perne și rulouri, acest lucru favorizează circulația de întoarcere și relaxare timp de 5 – 10 minute după care trecem la masarea degetelor și mâinii rămase libere cât și a brațului.

Datorită metodei de inducție reciprocă începem masajul membrului superior sănătos pentru a influența membrul afectat.

Masajul s-a executat de la distal spre proxial, astfel s-a început cu masajul degetelor și a mâinii prin neteziri și fricțiuni pe întreaga lungime a fiecărei falangă, pe fața dorsală și palmară a mâinii, frământatul se realizează pe mușchii tenari și hipotenari asociat cu procedeul numit scuturarea spațiilor interosoase. Spre sfârșit se fac tracțiuni și scuturături ale degetelor.

Masajul brațului se începe supra-adiacent aparatului gipsat cu neteziri, fricțiune – se execută cu mișcări circulare executate cu degetele și palmele, marginea cubitală a mâinii și a pumnului. Frământatul se efectuează în cerc cu priza în brățară, șerpuit și în cută mică, prin alunecări lungi și lente. Masajul încheindu-se cu neteziri ușoare cu rol de drenare, stimularea circulației locale, rol trofic, antalgic, decontracturant și de refacere și menținere a elasticității musculare.

Mobilizarea degetelor libere cât de ușor posibil.

Etapa II

În perioada postimobilizare ne-am propus câteva obiective.

Obiective

Refacerea sensibilității;

Îmbunătățirea circulației de întoarcere;

Refacearea și creșterea mobilității articulare a pumnului drept;

Refacerea și creșterea forței musculare a pumnului drept;

Refacerea prehensiunii și a propiocepției;

Refacerea și creșterea stabilității, abilității și coordonării articulației pumnului drept;

Reintegrarea în activiatatea sportivă.

Metoade, tehnici, mijoace folosite:

Pentru a reface sensibilitatea am folosit pensulări pe partea radială a mâinii și degeteor 1, 2, 3-4 urmat de masajul cu gheață ca mai apoi efectuând ușoare ciupituri.

Masaj terapeutic asociat cu mobilizarea degetelor, mâinii și pumnului drept.

Refacerea și creșterea mobilității pumnului drept

Mobilizări passive

Ex.1.Se efectuează mobilizări pe mișcările de flexie/extensie, ABD-ADD- ție a degetelor, flexie/extensie, înclinare radială /cubitală din articulația pumnului și mișcările de pronație/supinație.

Mobilizari active

Ex.2.Așezat cu antebrațul în pronație și fața palmară a mâinii pe masă, pacientul execută ABD-ADD-ția degetelor, înclinare radial/cubitală a mâinii, extensia degetelor și a mâinii de 5-8 ori pe fiecare mișcare.

Ex.3.Așezat cu antebrațul în supinație și fața dorsală a mâinii pe masă, pacientul execută ABD-ADD-ția degetelor, înclinare radial/cubitală a mâinii, flexia degetelor și a mâinii de 5-8 ori pe fiecare mișcare.

Ex.4.Așezat, cu antebrațul în sprijin pe suprafața mesei cu mâna în afara planului mesei execută flexia/extenia degetelor, înclinare radial/cubitală, circumducții pumn, pronație/supinație de 5-8 ori pe fiecare mișcare.

Mobilizari autopasive

Tehnnici FNP – I.R. (F1-F2)

I.R. Pacientul în așezat, cu antebrațul în pronație, kinetoterapeutul pune prize la nivelul articulației metacarpofalangiane și contrapriza la nivelul antebrațului. Comnada dată este – Relaxează-te și lasă-mă pe mine să-ți mișc mâna –

Se execută pasiv, pasivo-activ și activ pe mișcarea de flexie/extensie și pe înclinare laterală stânga/dreapta.

Din patrupedie:

Ex.5.Membrele superioare în rotație externă, palmele privesc înapoi, pacientul se așează cu fesele pe călcâie și menține câteva secunde. (foto 1)

Ex.6.Cu palmele orinentate spre înainte: pacientul execută o ușoară deplasare spre înainte a trunchiului și menține câteva secunde. (foto 2)

Ex.7.Cu palmele în lateral, pacientul flectează coatele și menține câteva secunde. (foto 3)

Foto 1 Foto 2 Foto 3

Din șezând:

Ex.8.Pacientul în șezând, mâna se introduce sub coapsă, cu palma în contact cu aceasta; extensia cotului apropie antebrațul de corp accentuând flexia/extensia pumnului.

Ex.9.Cu ajutorul membrului superior sănătos se efectuează stretching pe musculatura extensoare și flexoare. (foto 4-5)

Foto 4 Stretching pe extensie Foto 5 Stretching pe flexie

Refacera /creșterea forței musculare a pumnului drept

Ex.10.Așezat cu antebrațul în supinație și fața dorsală a mâinii pe masă, subiectul efectuază ABD-ADD degete, înclinare radială-cubitală a mâinii, flexia degetelor și a mâinii cu rezistență.

Ex.11.Antebrațul flectat, pacientul execută toate mișcările din articuția metacarpofalangiană, articulația pumnului și mișcările de supinație și pronație împotriva rezistenței pusă de kinetoterapeut.

Mișcări active cu rezistență

Ex.12.Cotul flectat, antebrațul în supinație/pronație, se pune rezistența pe mișcarea de flexie/extensie cu izometrie 5 secunde la finalul cursei de mișcare – F4-5. (foto 6-7)

Foto 6 Izometrie pe extensie Foto 7 Izometrie pe flexie

Ex.9.Cotul flectat antebratul în pronosupinație, se pune rezistență pe mișcarea de înclinare radial/cubitală cu izometrie 5 secunde pe finalul cursei de mișcare F3-4. (foto 8-9,10-11)

Foto 8 Poziția inițială Foto 9 Izometrie înclinare radială F3-4

Foto 10 Inițierea mișcării Foto 11 Izometrie înclinare ulnară F3-4

Ex.10.Din ortostatism, pacientul cu mâna la perete împinge cu degetele în perete ținând izometrie. (foto 12)

Foto 12 Izometrie la perete

Ex.11.În ortostatism, pacientul aruncă o minge în perete și o prinde cu mâna afectată, 10 repetări a câte 3serii, pauze de 1 minut.

Ex.12.În ortostatism, cu un baston la spate; pacientul execută flexii/extensii ale pumnului, 10 repetări a câte 3 serii, pauze de 1 minut.

Ex.13. În ortostatism, pacientul execută flexii/extensii ale pumnului cu o ganteră de 1 kg la început urmând a crește greutatea ganterei treptat, 8 repetări a câte 4 serii pauze de 1 minut.

Ex.14.În ortostatism cu banda elastică prinsă pe sub picioare; pacientul execută flexia /extensia pumnului – la finalul cursei rugăm pacientul să mențină poziția timp de 3-4 secunde după care lent să revină în poziția inițială, 8 repetări a câte 4 serii, pauze de 1 minut.

Ex.15.Cu o banandă elastică pusă la nivelul ambelor mâini mai exact la nivelul articulației metacarpofalangiene, pacietul execută înclinarea radial, 8 repetări a câte 4 serii pauze de 1 minut.

Refacerea prehensiunii

Ex.18. Flexia și extensia fiecărui deget;

Ex.19.Circumducția fiecărui deget; 

Ex.20.Apucarea obiectelor cu ajutorul degetelor minge, baston, un pix, o foaie, o cană etc.

Ex.21.Mișcări de pronație-supinație cu ochii închiși și deschiși.

Refacerea stabilității, abilității

Ex.22.Așezat, cotul flectat, antebrațul în pronație, IZA și IR, la fel și în pronosupinație și supinație, la fel și cu cotul extins.

Ex.23.Așezat, cu o minge pe masă, pacientul se sprijină de minge cu vârful degetelor în timp ce destabilizăm mingea în toate direcțiile, pacientul trebuie să mențină poziția inițială.

FIȘĂ INDIVIDUALĂ NR.2

I. DATE PERSONALE

Nume și prenume: O. A-M.

Vârsta: 10

Sex: F

Ocupația: elev/sportiv de performanță

Data luării în evidență: 04/10/2014

Diagnosticul clinic: Fractură condil extern humerus stâng

II. ANAMNEZA

Istoricul bolii: în timpul desfășurării probei de kumite (lupta cu adversar) subiectul a fost secerat de către adversar și proiectat la podea.

Mecanismul de producere a accidentării: fractura s-a produs prin căderea pe cot cu antebrațul flectat la 90º și a antebrațului în adducție, prezentând durere și tumefacție.

Perioada de imobilizare: 3 săptămâni

Diagnosticul clinic: Fractură condil extern humerus stâng.

III. EXAMENUL CLINICO-FUNCTIONAL

Examenul subiectiv:

Tabelul nr.1 Examenul subiectiv al subiectului O A-M.

Examenul radiologic al pacientei O.A-M.

Fișa medicală a pacientului O. A-M.

Tabelul nr.2 Evaluarea durerii

Tabelul nr.3 Testingul articular asupra amplitudinii de mișcare din articulația cotului

Tabelul nr.4 Evaluarea forței musculare a cotului

Tabelul nr.5 Testarea funcționalității cotului

Tabelul nr.7 Testingul articular asupra amplitudinii de mișcare din articulația umărului

Tabelul nr.8 Evaluarea forței musculare a umărului

IV. DIAGNOSTICUL FUNCȚIONAL

Durere la nivelul segmentului lezat;

Diminuarea amplitudinii de mișcare a cotului stâng pe flexie cu 100°, extensie cot 96°, supinație 60°, pronație 80°;

Diminuarea forței musculare pe flexorii și extensorii brațului.

V. OBIECTIVELE RECUPERĂRII

Combaterea durerii și prevenirea edemului;

Creșterea mobilității la nivelul cotului, menținerea și creșterea mobilității în articulațiile supra- și sub-adiacente;

Creșterea forței musculare periarticulare;

Refacerea stabilității, a mișcărilor controlate și abilității;

Reintegrarea în activitatea sportivă.

VI. PROGRAM DE RECUPERARE

Masajul brațului se începe cu neteziri cu ambele mâini, cu o mână, alunecări lungi și lente, simultane și alternative. Se trece la netezirea mai scurtă și mai profundă pe mușchii biceps, triceps, deltoid. Fricțiunea se execută cu palmele, cu degetele, cu marginea cubitală, cu rădăcina mâinii. Cernutul și rulatul alunecând de o parte și de alta a acestui segment – antebrațul fiind sprijinit pe genunchiul kinetoterapeutului Pe braț se mai aplică frământatul circular, în brățară, șerpuit și în cută. Tapotamentul tocat cu partea cubito-dorsală a mâinii, în lungul brațului. Masajul brațului se încheie cu neteziri ușoare.

Masajul umărului se execută astfel: alunecări ascendente aplicate pe partea anterioară, laterală și posterioară a segmentului, urmează fricțiuni cu degetele,palma întreagă, rădăcina mâinii, pumnul și frământat al mușchiului deltoid. Se încheie cu efleuraj executat lent.

Masajul a fost realizat în perioada postimobilizare pentru a induce un efect relaxant a segmentului afectat și pregătirea pentru aplicarea programului de recuperare.

Ex. cu membrul superior afectat din articulația subiacentă cu scopul îmbunătățirii circulației sanguine – Pozițiile din care se execută aceste exerciții sunt decubit dorsal sau așezat și se va realiza cu închiderea și deschiderea pumnului.

Ex. cu membrul superior afectat din articulația supradiacentă – Din poziția decubit dorsal sau așezat se execută următoarele exerciții: ABD-ția lentă a brațului, antepulsia brațului și ADD-ția orizontală a brațului.

Ex. pentru flexori:

Din poziția așezat, cotul fiind imobilizat în aparatul gipsat se execută menținerea poziției inițiale urmată de relaxare.

Urmează izometria pe bicepsul brahial iar în timpul doi relaxarea mușchiului.

Ex. pentru extensori:

Din poziția de așezat, cotul fiind imobilizat în aparatul gipsat, flectat la 90º se execută menținerea poziției urmată de relaxare. Urmează apoi izometria pe tricepsul brahial iar apoi relaxarea mușchiului.

Recâștigarea amplitudinii de mișcare în articulația cotului

Creșterea forței musculare

Ex.1.Din poziția de așezat, priza kinetoterapeutului pe partea anterioară a antebrațului în treimea distală, contrapriza pe partea posterioară a brațului în treimea distală, se execută flexia brațului din cot cu revine la poziția inițială. La comanda verbală: Îndoaie bratul! se realizează o contracție concentrică a bicepsului brahial iar la comanda verbală: Întinde bratul! se va realiza o contracție excentrică a bicepsului brahial. Inversarea agosnistică realizată se dozează cu 6 repetări a câte 2 serii, pauza de 1 minut.

Ex.2.Din poziția de decubit dorsal, priza la nivelul treimii distale a antebrațului, contrapriza kinetoterapeutului pe umăr. I se cere pacientului să execute flexia antebratului pe brat, contra unei rezistențe opuse de kinetoterapeut, se menține, cu revenire la poziția inițială, contra unei rezistențe opuse de terapeut. În continuarea se execută contracția concentrică a bicepsului, urmată de izometrie iar se execută contracția excentrică a bicepsului. Tehnica ILO se dozează cu 6 repetări a câte 2 serii, pauză de 1 minut.(foto 13-14)

Foto 13 ILO concentric Foto 14 ILO excentric

Ex.3. Tehnica I.A. se dozează astfel: 8 repetări a câte 2 serii, pauză de 30 secunde.Din poziția de așezat, kinetoterapeutul homolateral de pacient realizează priza în treimea distală a antebrațului, pe fata anterioară, contrapriza pe fața posterioară a brațului. Se realizează menținere pe flexie, menținere pe extensie.Urmează izometrie pe flexorii cotului, izometrie pe extensorii cotului.

Ex.4. Tehnica hold-relax, varianta antagonistică pentru bicepsul brahial se dozează cu 8 repetări a câte 2 serii, pauză de 30 secunde. Din poziția de decubit dorsal, brațul în flexie la 90º, priza kinetoterapeutului la nivelul 1/3 distale, fața posterioară a antebrațului, contrapriza în 1/3 distală, fața posterioară a brațului. Se cere pacientului să execute o contracție izometrică pentru extensorii brațului din cot, după care relaxare, urmată de flexia brațului din cot. Se realizează astfel izometrie pe mușchiul triceps, relaxare, iar apoi contracție concentrică a bicepsului brahial.

Foto 15 Tehnica Hold-Relax bicepsbrahial antagonistică extensori

Ex.5.Din poziția așezat, brațul flectat din cot, antebraț în pronatie, mâna pe minge, se execută extensia antebrațului pe braț, extensia brațului cu rostogolirea mingii. Se realizează astfel o contracție concentrică a tricepsului brahial și a marelui dorsal iar apoi o contracție excentrică tricepsului brahial și a marelui dorsal. Dozajul este de 8 repetări a câte 2 serii, pauza de 30 secunde.

Ex.6.Din poziția decubit dorsal, kinetoterapeutul homolateral de pacient, se realizează priza pe partea anterioară a antebrațului în treimea distală și contrapriza la nivelul brațului. Se execută flexia brațului din cot, urmată de extensia brațului din cot contra unei rezistențe manuale, relaxare iar apoi extensia brațului din cot. Se realizează astfel o contracție concentrică a bicepsului brahial, o contracție concentrică tricepsului brahial, relaxare iar la final o contracție excentrică a bicepsului brahial.

Tehnica hold-relax varianta antagonistă pentru bicepsul brahial se dozează cu 8 repetări a câte 2 serii, 1 minut pauză.

Ex.7.Din poziția de decubit dorsal brațul în flexie de 90º, priza în treimea distală pe fața anterioară a antebrațului, contrapriza la nivelul treimii distale pe fața posterioară a brațului. Se execută contracție izometrică pentru flexorii brațului din cot, urmată de relaxare iar apoi extensia brațului din cot. Se realizează astfel izometria bicepsului brahial, relaxare, iar contracția concentrică a tricepsului brahial.

Tehnica hold-relax, varianta antagonistă pentru bicepsul brahial se dozează cu 8 repetări a câte 2 serii, pauză de 30 secunde.

Foto 13 Tehnica Hold-Relax biceps brahial antagonistică flexie

Ex.8. Tehnica SI pentru flexie se execută cu 8 repetări a câte 3 serii cu pauză de 1 minut. Din poziția de decubit dorsal, antebrațul flectat la 90º, priza kinetoterapeutului pe fața palmară a mâinii, contrapriza la nivelul treimii distale a brațului. Se cere pacientului să execute supinația antebrațului contra rezistenței opuse de terapeut, menținere, iar apoi flexia antebrațului pe braț contra rezistenței opuse de terapeut.

Ex.9. Tehnica SI pentru extensie se execută în 8 repetări a câte 3 serii cu pauză de 1 minut. Din poziția de decubit dorsal, antebrațul flectat la 90º, priza kinetoterapeutului pe fața palmară a mâinii, contrapriza la nivelul treimii distale a brațului. Se cere pacientului să execute pronația antebrațului contra unei rezistențe opuse de terapeut, menținere, apoi extensia antebrațului pe braț contra rezistenței opuse de terapeut. Astfel se realizează o contracție concentrică a pronatorilor, izometrie și o contracție concentrică tricepsului brahial.

Ex.10.Din poziția de decubit dorsal, brațele pe lângă corp, antebrațul în supinație, cotul extins, pacientul ține în mână capătul unui elastic, celălalt capăt fiind fixat în podea. Din acestă poziție se execută flexia bratului din cot, și extensia cotului. Se realizează astfel, o contracție concentrică a bicepsului brahial iar o contracție excentrică a bicepsului. Dozarea este de 8 repetări a câte 2 serii cu pauză de 30 de secunde .

Ex.11.Din poziția de așezat, palmele în sprijin pe lângă corp, se execută extensia cotului, menținerea poziție, revenirea la poziția inițială.Tehnicile folosite sunt contracția concentrică a tricepsului brahial, izometria tricepsului iar apoi contracția concentrică a tricepsului brahial, acestea au utilizate în cadrul tehnicii de facilitare IA cu 8 repetări a câte 2 serii cu pauză de 30 de secunde.

Ex12.1.Tehnica Kabat – D2E a membrului superior – scapula în ADD cu flexie, rotație externă ADB din articulația gleno-humerală, cot în rectitudine, antebraț în supinație, pumn în extensie și înclinare radială, degete în extense – pivot principal cot. (foto 14)

Ex.12.2.Tehnica Kabat – D1E a membrului superior – scapula în ABD cu flexie, rotație externă ADD din articulția gleno-humerală, cot în rectitudine, antebraț în supinație, pumn în flexie și înclinare ulnară, degete în flexie – pivot principal cot. (foto 15)

Foto 14 D2E Foto 15 D1E

Refacerea stabilității, miscărilor controlate, abilității

Ex.12.Din poziția așezat, kinetoterapeutul homolateral de pacient, realizează priza în treimea distală a antebrațului cu o mână pe fața anterioară și cu cealaltă pe fața posterioară. Se realizează menținerea flexiei antebrațului pe braț urmată de comanda verbală Flectează antebrațul pe braț!, se realizează menținerea extensiei antebrațului pe braț, urmată de comanda verbală Extinde antebrațul pe braț!, se trece într-un alt punct al arcului de mișcare și se repetă tehnica. Tehnica IzA, se execută de 8ori cu câte 5 serii cu pauză de 1 minut.

Ex.13.Din poziția de patrupedie, se execută mutarea centrului de greutate pe membrele superioare, menținând cotul stabil, apoi trecerea centrului de greutate spre membrele inferioare, menținând cotul stabil.

Tehnica folosită în cadrul acestui exercițiu este cocontracția musculaturii abdominale și a membrelor superioare. Elementele folosite sunt comanda verbală și greutatea corpului iar dozarea este de 10 repetări a câte 5 serii cu pauză de 1 minut. (foto 16-17)

Foto 16 Menținerea stabilității cotului poziție inițială Foto 17 Mutare centrului de greutate