Pregatirea Artistica la Nivelul Junioarelor

Pregătirea artistică la nivelul junioarelor

Planul lucrării

CAPITOLUL I – INTRODUCERE

1.1. Motivarea alegerii temei

1.2. Evoluția gimnasticii artistice din cele mai vechi timpuri

1.3. Scopul, ipoteza și sarcinile lucrării

Metode de cercetare folosite în vederea elaborării lucrării

CAPITOLUL II – FUNDAMENTAREA TEORETICĂ A LUCRĂRII

2.1. Componentele antrenamentului sportiv

2.1.2. Factorii procesului de antrenamwent în gimnastică

2.2. Pregătirea artistică – definire conceptuală

2.2.1. Pregătirea coregrafică

2.2.2. Pregătirea ritmico-muzicală la nivelul începătoarelor

2.2.3. Pregătirea de expresie

2.3. Conținutul actual al pregătirii artistice la nivelul junioarelor

2.3.1. Creația artistică- coregrafia

2.3.2. Pregătirea gimnică în gimnastica artistică

2.4. Particularitățile bio-psihice ale gimnastelor începătare (5/6 -9 ani)

2.4.1. Particularități anatomofiziologice

2.4.2. Particularități psihologice

2.4.3. Motricitatea la vârsta gimnastelor începătoare

CAPITOLUL III – ORGANIZAREA ȘI DESFĂȘURAREA STUDIULUI

3.1. Locul desfășurării

3.2. Subiecții studiului

3.3. Periodizarea studiului experimental

3.4. Sistemul mijloacelor aplicate

3.4.1. Conținutul motric al modelelor acționale pentru educarea ținutei și

execuției artistice

3.5. Probe și norme de control

CAPITOLUL IV – RECOLTAREA ȘI INTERPRETAREA DATELOR

4.1. Recoltarea – adunarea datelor

4.2. Analiza și interpretarea datelor studiului

CAPITOLUL V – CONCLUZII ȘI PROPUNERI

BIBLIOGRAFIE

CAPITOLUL I

INTRODUCERE

Gimnastica artistică, sportul care se bucură și ne uimește în același timp datorită performanțelor deosebite la care asistăm astăzi, este în plină transformare (V. Grigore, 2001).

Gimnastica artistică este recunoscută ca fiind un sport al corectitudinii și frumuseții, mișcările de se execută trebuind a se înscrie în diferiți parametri de amplitudine, viteză, ritm și tempo, grad de încordare și relaxare, coordonare, fiind considerat un sport de limită a posibilităților fizice și psihice. Ea este tot mai prezentă în viața omului modern, înlocuind diferite forme, în funcție de scopul propus (V. Grigore, 2001).

Componentă esențială a vieții omului contemporan, gimnastica artistică exercită o influență incontenstabilă asupra formării și perfecționării ființei umane din punct de vedere fizic, moral, estetic, intelectual, contribuind totodată, la promovarea și consolidarea relațiilor dintre oameni, indiferent de origine sau apartenență socială.

Practicarea sistematică a gimnasticii artistice atât pe baza principiilor și cerințelor antrenamentului sportiv, cât și a regulamentului competițional conduce la perfecționarea tehnicii de execuție, atingerea măiestriei sportive și în final la obținerea performanțelor pe plan național și internațional, ca o încununare a talentului individual.

Exercițiile de gimnastică artstice au ca efect dezvoltarea fizică armonioasă, perfecționarea calităților motrice de bază, a simțului echilibrului și a orientării în spațiu, contribuind în egală măsură la educarea voinței, curajului, perseverenței, stăpânirii de sine, la dezvoltarea creativității, a spiritului de disciplină și, nu în ultimul rând a celui de echipă (N. Vieru, 1997).

Prin numărul mare al probelor de concurs, gimnastica artistică de performanță poate fi considerată un poliatlon, depășind prin dificultate chiar și decatlonul atletic.

Probele care alcătuiesc poliatlonul gimnasticii artistice de performanță prin natura lor, prezintă o alternare a efortului. Astfel săriturile, solul și bârna angajează cu precădere trenul inferior, pe când paralele, bara fixă, inelele, calul cu mânere, mai mult pe cel superior.

Prin specificul său al poliatlonului din gimnastica de performanță trebuie să se țină seama și de particularitățile sexelor.

Datorită varietății mari a mijloacelor de care dispune cât și a posibilităților de alternare a efortului asupra diferitelor segmente ale corpului, gimnastica este un sport multilateral, unul din cele mai indicate pentru realizarea dezvoltării fizice generale, armonioase.

Spre deosebire de orice alt sport, în gimnastica artistică de performanță întâlnim o mare varietate a conținutului dehnic. Exercițiile se schimbă nu numai de la o categorie la alta, ci periodic, și în cadrul fiecărei categorii. Între o categorie și alta există deosebiri în privința conținutului. Difcultatea exercițiilor crește în mod gradat, asigurând prin aceasta continuitatea procesului de instruire.

Exercițiile impuse și liber alese în cadrul fiecărei categorii sunt valabile un timp limitat (P. Dungaciu, 1982).

Gimnaștii se pregătesc ritmic mai multe ore tocmai pentru a prezenta în concurs exerciții originale, cu un grad înalt de dificultate și complexitate tehnică și virtuozitate, mișcări elegante, plastice, perfecte, sigure, care să impresioneze arbitrii și spectatorii.

”Frumosul în gimnastică reprezintă un fenomen amplu, realizat prin mai multe forme și momente. În legăturile lui cu natura umană cultura și soietatea, frumosul din gimnastică se impune ca o necesitate de ordin obiectiv, științific și permanent. În acest sens se impune de asemenea eliminarea greșelilor mai vechi și preluarea rezultatelor valabile”.

Ceea ce ni se pare perfect valabil și în domeniul sportului nostru este faptul că prin studiile sale de estetică, T. Vianu extinde sensul noțiunii de frumos artistic, făcând-o să coincidă cu arma de ”izbutit estetic” (V.Grigore, 2001).

Motivarea alegerii temei

Pregătirea în gimnastica artistică urmărește însușirea unor mișcări și o execuție artistică expresivă a acestora, în strânsă legătură cu muzica. Prin însăși conținutul și particularitățile sale asigură mișcărilor continuitate, amplitudine, expresivitate, naturalețe, o coordonare foarte fină a mișcărilor și o înțelegere exactă a muzicii.

Toate acestea la care se adaugă și accesibilitatea fac din pregătirea artistică o parte deosebit de atractivă a lecției de antrenament în gimnastică deoarece corespunde înclinației naturale a copiilor și a tinerilor către dans și mișcare însoțită de muzică (V. Grigore, 2001).

Mișcarea a căpătat multiple valențe trecând spre artă, gestul motric fiind mult schimbat față de începuturile gimnasticii.

Motivul alegerii temei privind, pregătirea artistică a gimnastelor junioare, îl constituie trecerea din ce în ce mai rapidă spre perfecțiune a actului motric fie el simplu dar cu o semnificație artistică deosebită, fie având o valoare ridicată în codul de punctaj.

Menționez că am practicat gimnastica ritmică de performanță la Clubul Sportiv Școlar Dinamo, lucru care m-a determinat să duc mai departe ceea ce am început. În prezent sunt profesor la C.S.Ș. Dinamo din București, unde predau gimnastica artistică, având ca principala preocupare pregătirea coregrafică a gimnastelor junioare. Lucrez aproape de 10 ani în sportul de performanță, având multe rezultate deosebite atât la nivelul concursurilor amicale, cât și la cele Naționale și Școlare. În acest sens în cadrul pregătirii folosesc ansamblul mijloacelor de bază din dansul clasic, cunoscute sub denumirea de ”studiu coregrafic la bara de perete și la centru”.

Consider deosebit de actuale cele menționate mai sus cu privire la pregătirea artistică la nivelul gimnastelor junioarelor, motiv pentru care am ales această temă. În dorința de a acumula informații noi și utile, în vederea unui proces de antrenament complex, sperăm să aducem prin această lucrare un plus de experiență practico-metodică în gimnastica artistică femenină.

Evoluția gimnasticii artistice din cele mai vechi timpuri

În România gimnastica a fost îndrăgită și apreciată datorită influențelor ei multiple, fapt pentru care a fost nelipsită din manifestările artistice și sportive, din programele de pregătire a militarilor, precum și a populației pentru asigurarea sănătății.

Primele mărturii despre practicarea gimnasticii pe teritoriul României de azi, le găsim printre vestigiile de la Histiârea Tomis și Callatis, unde existența gimnaziilor, efebilor a gerusiilor (instituții ale protoistoiei)dezvăluie existența unor amenajări unde erau – organizate diverse manifestări, mai ales jocuri, întreceri atletice și ”gimnastice”.

Dovezile istorice de mai târziu, vorbesc despre amenajări speciale care cuprindeau: palestra pentru exerciții atletice și ”gimnastice”, prevăzută cu cabine, dușuri și anexe pentru echipament; de asemenea mai existau bazine, vestiare, săli de masaj, de lectură și conversație astfel încât activitatea ce se desfășoară într-un astfel de ansamblu era foarte complexă. Din această perioadă datează și dovezile ce fac legătura istorică între gimnastică artistică de azi și cea din antichitate. Astfel la Tomis s-a descoperit o mică statuetă reprezentând un gimnast care execută perfect un ”stând pe mâini”. Astfel de izvoare arhiologice se găsesc peste tot, de la cetățile poutice la altele de dincolo de arcul carpatic, așa cum este, spre exemple, statueta de bronz, descoperită la Napoca, reprezentând un gimnast într-o mișcare de ”cădere în pod” ori plecare în ”salt înapoi”.

Pe măsura trecerii timpului și dezvoltării ei, gimnastica este nelipsită de la manifestările de la curtea domnitorilor români. Astfel, sunt atestate ”jocurile gimnastice, cu participarea domnitorului Aron Vodă, de asemenea sunt stinte exercițiile de forță și mobilitate, echilibristică cățărările.

Dezvoltarea gimnasticii pe plan practic (mai ales a exercițiilor acrobatice și săriturilor îmbinate cu pași de dans) este susținută și în scris de apariția unor lucrări de importanță covărșitoare. Astfel Hieronimus Mercurialis publică la Veneția (1601) prima carte de gimnastică ce va pătrunde și la noi și al, cărei exemplar original se găsește azi la biblioteca UNEFS din București. Dintre alte scrieri referitoare la gimnastică amintim: ”Manual de gimnastică teoretică și practică cu figuri. Pentru clasele a II-a a școlilor militare și civile (V. Negruti, Iași 1882).

”Gimnastica în școlile normale de fete” (F. Setilin, Buc.1885).

Manual de gimnastică la scalele poporale pentru candidații învățătorești” (Dubau, 1886, Cernăuți).

”Gimnastica populară rațională pentru uzul școlilor primare, secundare și superioare” (Gh. Mocianu și N. Velicu, 1887, București).

”Manual complet de gimnastică” (C.D. Gheorghiu, 1888).

”Instrucțiunea gimnasticii în școlile de băieți (Dimitrie Ionescu, 1891, București).

”Memoriile mele asupra istoriei gimnasticii în Romania și asupra călătoriilor mele în întreaga lume” (Gh. Moceanu, 1863-1865, București).

”Exerciții și jocuri de gimnastică” (M. Elian de la Grecia, București, 1864).

”Congresul de gimnastică” (R.S. Corbu, 1894).

”Gimnastica în alcătuirea noilor programe” (D. Ionescu, București, 1895).

Multe lucrări au scos în evidență efectele gimnasticii asupra sănătății și vieții sociale, precum și necesitatea introducerii ei în programele școlare.

Dintre acestea amintim: ”Considerații asupra importanței și necesității gimnasticii din punct de vedere igienic și social” (Dr. C.I. Istrat, 1880, București). ”Exercițiile de gimnastică în școlile elementare române” (Iosif Aron, 1897, Brașov), ”Manual de gimnastică pentru învățători, institutori, elevii și elevele școlilor normale de învățători și învățătoare, institutori și institutoare și pentru elevii gimnaziilor, Mihail I.Ionescu, 1897, Craiova). ”Rapoarte asupra organizării învățământului gimnasticii”, Dr. C.I. Istrati, 1898, București).

Odată cu dezvoltarea și recunoașterea importanței gimnasticii, oamenii inimoși (mai întâi maeștri acrobați străini, italieni îndeosebi și apoi români de mare cultură) au predat aceste exerciții în școli și cluburi punând bazele unei activități organizate. S-au înființat astfel mai multe societăți conduse de personalități de marcă ale României, societăți care au contribuit deosebit de mult la răspândirea gimnasticii în toate zonele țării, la asigurarea unei activități continue și de succes.

Amintim aici ”Asociația de gimnastică – Turseverin – din Midiaș (1822), condusă de renumitul StGrecia, București, 1864).

”Congresul de gimnastică” (R.S. Corbu, 1894).

”Gimnastica în alcătuirea noilor programe” (D. Ionescu, București, 1895).

Multe lucrări au scos în evidență efectele gimnasticii asupra sănătății și vieții sociale, precum și necesitatea introducerii ei în programele școlare.

Dintre acestea amintim: ”Considerații asupra importanței și necesității gimnasticii din punct de vedere igienic și social” (Dr. C.I. Istrat, 1880, București). ”Exercițiile de gimnastică în școlile elementare române” (Iosif Aron, 1897, Brașov), ”Manual de gimnastică pentru învățători, institutori, elevii și elevele școlilor normale de învățători și învățătoare, institutori și institutoare și pentru elevii gimnaziilor, Mihail I.Ionescu, 1897, Craiova). ”Rapoarte asupra organizării învățământului gimnasticii”, Dr. C.I. Istrati, 1898, București).

Odată cu dezvoltarea și recunoașterea importanței gimnasticii, oamenii inimoși (mai întâi maeștri acrobați străini, italieni îndeosebi și apoi români de mare cultură) au predat aceste exerciții în școli și cluburi punând bazele unei activități organizate. S-au înființat astfel mai multe societăți conduse de personalități de marcă ale României, societăți care au contribuit deosebit de mult la răspândirea gimnasticii în toate zonele țării, la asigurarea unei activități continue și de succes.

Amintim aici ”Asociația de gimnastică – Turseverin – din Midiaș (1822), condusă de renumitul Stephan Ludving – Roth, cel care a introdus sistemul german ”Iang” în România.

”Reuniunea Română de gimnastică” (1866) – al cărei președinte era academicianul Nicolae Teche.

Primul for conducător al mișcării sportive este cunoscut a fi ”Societatea Centrală Română de Arme și Dare la Semn (1866).

Se cunosc de asemenea și organizații ale profesorilor, amintind aici ”Societatea profesorilor de gimnastică și arme din România” (1893, al cărei fondatori – C. Constantin, D. Ionescu, V. Negruți și R.S. Corbu erau personalități marcante ale vieții sportive și ștințifice).

Toate aceste manifestări au contribuit la mărirea numărului de practicanți ai gimnasticii în taotă țara, atât în țară și orași, cât și în mediul rural, dar și la stabilirea unor relații de colaborare între asociații și cluburi, precum și la impulsionarea dezvoltării bazei științifice prorpii, deși de multe ori termenul ”gimnastică” înglobează referiri la educație fizică.

Recunoscându-se importanța gimnasticii și aportul unor specialiști încă din 1828, legea fundamentală a Pincipatelor Române – ”Regulamentele organice”, menționează pentru întâia oară ”profesorul de gimnastică” și exercițiile de gimnastică”.

Cu timpul legile ordinale și deciziile ministerelor și autorităților au precizat atât spațiul în care urmau să se execute exercițiile de gimnastică, condițiile de ocupare a cadrelor în școli, precum și reglementările privind organizarea și desfășurarea concursurilor și a serbărilor federale.

Începând cu manifestările de la curtele domnitorilor și apoi mai târziu în școli, apar persoane specializate în exercițiile de gimnastică așa numiții ”maeștrii” (mai ales acrobații, echilibristică și sărituri, dar formați în străinătate, mai ales în Italia. Documentel dotând din 1832 arată că la Colegiul Sfântul Sava din Craiova sunt menționați pentru prima dată profesori de gimnastică, având un salariu de 150 lei, egal cu cel al profesorilor de Matematică, Geografie, Lb. Greacă ș.a.

Formarea specialiștilor în Romania s-a rezolvat cu succes prin atestarea ”Școlii pregătitoare de maeștri și maestre la gimnastică” din Iași.

Dezvoltarea gimnasticii în general, susținerea legislativă și implicarea diferitelor personalități în acest domeniu, publicațiile de specialitate (de exemplu, ”Gimnasticul român” 1864-1946), precum și participările românilor la manifestările științifice internaționale.

Astfel, gimnastica la aparate s-a dezvoltat la început pe baza ideilor la anumiți străini, a influenței suedeze și germane.

Paralel cu dezvoltarea gimnasticii practicate în școli are loc și o dezvoltare a celei de performanță. Primele concursuri au loc în cadrul serbărilor populare, spectacolilor acrobatice, festivalurilor școlare și Serbărilor federale. Documentele prezintă anul 1883 ca fiind cel al primului concurs de gimnastică feminină 1908 anul primei sărbători federale la care au participat 486 gimnaști și 15 societăți de gimnastică.

Inființarea Federației Societăților din Romania, statutul și activitatea acestuia reglementează participarea gimnaștilor noștri la diferite competiții.

România participă la un congres internațional al FIG-ului (1911) la J.O. de la Berlin (1936), la Jocurile Balcanice de la Sofia (1946) și Ljubliana (1947) urmând apoi multe alte competiții importante la care s-au obținut rezultate bune.

Un succes deosebit l-a constituit organizarea la București în 1957 a primei ediții a Cupei Europe la Gimnastica feminină.

Figura centrală în dezvoltarea gimnasticii în România este Gheorghe Moceanu, iar drept recunoștință și apreciere pentru strădaniile sale, Campionatele Internaționale ale României i-au purtat numele.

Astăzi se vorbește de o ”școală românească” de gimnastică. Acesta s-a impus de multă vreme și domină pe plan mondial. Ca o recunoaștere internațională a valorii școlii românești de gimnastică, începând cu anul 1993, Campionatele Internaționale de Gimnastică ale României au fost introduse în circuitul marilor turnee de gimnastică, ele constituind concurs de calificare pentru ”Cupa Mondială” unde sunt admiși doar cei mai valoroși sportivi ai momentului.

România s-a remarcat încă de la primele ei apariții în competițiile internaționale, fiind deținătoarea a numeroase tiluri și medalii olimpice, mondiale, europene și balcanice.

Scopul, ipoteza și sarcinile lucrării

Scopul lucrării constă în elaborarea unui conținut motrico-artistic, constituit din mijloace cât mai variate și aplicarea lor în practică, în vederea formării bazelor generale ale mișcării artistice.

Ipoteza lurării:

Considerăm că prin folosirea unui program motrico-artistic conceput, alcătuit din mijloace specifice pregătirii coregrafice, ritmico-muzicale și de expresie în gimnastica artistică la nivel de începătoare, va dovedi o eficeință crescută în ceea ce privește pregătirea artistică, ca rată de progres și nivel valoric.

Sarcinile lucrării:

– trasarea unor direcții importante privind metodologia realizării pregătirii artistice, în gimnastica artistică – activitatea sportivă de masă;

– educarea ținutei și execuției artistice, a ritmicității și a imaginației artistice, prin aplicarea programului propus;

– verificarea eficienței metodelor de pregătire propuse, prin aplicarea unor probe de control specifice;

– formularea unor concluzii și propuneri pe baza rezultatelor obținute în experiment.

Metode de cercetare folosite în vederea elaborării lucrării

Pentru elaborarea lucrării am utilizat metoda experimentală, metoda observației, metode de prelucrare a datelor, studiul bibliografic.

Metoda experimentală – reprezintă cea mai realistă și cea mai importantă metodă de cercetare, prin care specialiștii pot provoca și manevra desfășurarea unor fenomene proprii activităților motrice.

Experimentul longitudinal efectuat, urmărește să verifice o relație presupusă (dată de ipoteză), între două fenomene, prin provocarea și controlul acestora.

Metoda observației – constă în urmărirea sistematică, cu scop bine precizat, a ctelor, acțiunilor și activităților motrice.

Am avut în vedere progresul și nivelul valoric realizat de sportive, în ceea ce privește pregătirea artistică; execuția tehnică și aspectele artistice specifice mișcărilor, realizate în concordanță cu conținutul acompaniamentului muzical.

Metode de prelucrare și interpretare a datelor – reprezintă etape importante în derularea cercetărilor ce au ca obiect activitățile motrice. Pentru aceste etape există metode ce cuprind procedee care valorifică deplin rezultatele cercetării. Am utilizat:

– procedeele statistico-matematice, ce ne-au permis descrierea și caracterizarea pe baze obiective a diferitelor date. Statistica apare ca un instrument auxiliar, indispensabil oricărei cercetări, în măsura în care fenomenele studiate conțin un anumit grad imprevizibil de probabilitate.

Indicatori statistico-matematici folosiți: media aritmetică, eroarea mediei, abaterea standard, coeficientul de variabilitate. Am calculat semnificația diferențelor dintre mediile obținute la cele două verificări – valoarea lui ”t”, utilizând Tabla lui Fisher pentru interpretarea rezultatelor.

– reprezentarea grafică sau metoda grafică – presupune un sistem de reguli ce trebuie respectate, pentru a vizualiza și a prezenta mai sugestiv, cifre, date sau indicatori calculați. În acest mod recoltate pot oferi sugestii în interpretare, prin compararea datelor obținute.

Metoda bibliografică – cercetarea și consultarea unotr surse bibliografice, în mod deosebit a unor documente și rezultate furnizate de specialiștii domeniului gimnasticii artistice.

CAPITOLUL II

FUNDAMENTAREA TEORETICĂ A LUCRĂRII

2.1. Componentele antrenamentului sportiv

2.1.1. Obiectivele antrenamentului în gimnastica artistică

Ca și în alte disciplinele, în gimnastica artistică întâlnim aceiași factori ai antrenamentului care sunt, practic, într-o strânsă interdependență și numai în mod convențional îi prezentăm separat, într-o ordine a importanței și volumului pe care le ocupă fiecare în contextul de pregătire, și anume: pregătirea tehnică, pregătirea fizică, pregătirea psihologică, pregătirea teoretică și pregătirea tactică.

Fiecare factor se trattează separat din rațiuni teoretice, didactice, deoarece în practica contemporană se recompensează de mai mulți ani abordarea și tratarea simultană a tuturor factorilor antrenamentului în toate etapele de pregătire.

2.1.2. Factorii procesului de antrenamwent în gimnastică

PREGĂTIREA TEHNICĂ

În limba greacă, tehne (tehnică) înseamnă meșteșug, pricepere, artă. În sens restrâns, prin tehnică se înțelege ansamblul de metode, procedee și reguli îmbinate cu o anumită măiestrie personală și aplicate în scopul executării unei lucrări sau, în general, în executarea unei profesii (tehnica prelucrării metalelor, tehnica militară, tehnica cercetării etc.).

Tehnica înseamnă ansamblul de factori materiali, unelte, mijloace, metode și procedee cu ajutorul cărora societatea obține sau prelucrează bunuri (Mic dicționar enciclopedic). Prin tehnică sportivă ar trebui să înțelegem modul de rezolvare, în conformitate cu regulile și mijloacele prevăzute de regulamentele disciplinei respective, a arsenalului de procedee și elemente componente.

Se poate spune că modul de execuție a unui element, a unui procedeu tehnic de către un sportiv reprezintă o tehnică personală sau individuală. Tehnica personală poate fi comparată și analizată în raport cu tehnica rațională a mișcăriirespective. Tehnica rațională reprezintă modalitatea de execuție în conformitate cu cerințele și legile biomecanice. Este denumită tehnica ideală sau perfectă atunci când mișcarea se efectuează cu amplitudine cât mai apropiată de maximum.

Conținutul bogat și variat al gimnasticii artistice se caracterizează prin tehnicitate. Fiecare mișcare are o tehnică specială, astfel că toate mișcările trebuie învățate. Unele au o structură mai simplă, sunt ușor de înțeles, de perceput, de imitat și de învățat, după un număr mic de repetări: ele nu solicită calități deosebite. Alte mișcări sunt mai complexe ca tehnică și au un grad înalt de dificultate, solicită anumite calități spcifice.

Specificul mișcărilor și pozițiilor este determinat tehnic și de caracteristicile aparatelor la care acestea se efectuează.

Analiza și studiul tehnicii exercițiilor au determinat împărțirea elementelor de gimnastică în diferite grupe structurale.

Fiecare grupă structurală are trăsături comune sau părți asemănătoare, poziții de plecare ori finale similare sau acțiuni de bază identice.

Astfel, exercițiile de balans se împart în 8 grupe structurale:

mișcări prin balans înainte;

mișcări prin balans înapoi;

mișcări prin îndreptare de pe loc;

mișcări de îndreptare la balans înainte;

mișcări de îndreptare la balans înapoi;

mișcări de rotare înainte;

mișcări de rotare înapoi;

mișcări de balansare a picioarelor din sprijin.

În cadrul pregătirii tehnice, orice mișcare poate fi descompusă biomecanic în părțile sale componente. Pe baza unei analize, părțile respective pot fipregătite și însușite într-o ordine logică și apoi legate într-un tot unitar la executarea globală a mișcării.

În general, tendința antrenorilor și profesorilor este de a aplica metoda însușirii globale la toate elementele, cu corectarea umediată a greșelilor ce apar. Această cale solicită volum mare de muncă, mult timp și de obicei, ducela însușirea unei tehnici incorecte, la plafonarea pregătirii.

Dacă unele elemente simple pot fi învățate global, la prima vedere, acest lucru nu se poate extinde și asupra mișcărilor mai complexe, mai dificile, cu importante componente psihologice.

Pregătirea tehnică în gimnastică are o mare importanță, deoarece numai o tehnică însușită corect asigură perspective de progres și, deci, posibilitatea de a atinge performanțe înalte. Din aceste motive, pregătirii tehnice în gimnastică trebuie să i se acorde o atenție corespunzătoare și să i se aloce cel mai mare volum de timp și de muncă. De regulă, fiecare element nou care se învață trebuie să se bazeze pe bagajul, deja corect, însușit anterior.

Tehnica a evoluat rapid de-a lungul anilor și de aceea exercițiile și mișcările care se efectuează în prezent se deosebesc foarte mult ca aspect și mod de execuție de cele din trecut. Acest lucru poate fi remarcat cu ușurință dacă comparăm un film sau imagini din anii 1950 cu cele din zilele noastre. De exemplu: stând pe mâini, balansările în sprijin la paralele, roata liberă: giganticile se efectuau cu corpul cambrat (extins) și chiar cu brațele îndoite. Astăzi, aceleași mișcări sau altele se efectuează cu corpul întins, alungit, cu brațele perfect întinse. Dinamismul, estetica mișcărilor au avut foarte mult de câștigat. Toate aceste schimbări în evoluția tehnicii exercițiilor de gimnastică sunt rezultatul aportului științelor ajutătoare în metodologia sportului.

Apariția filmului și mai târziu a videorecordingului a permis studiul și analiza mișcărilor și acontribuit, în același timp, la răspândirea rapidă a noutăților și realizărilor tehnice. În prezent, asocierea computerului cu videoscopul furnizează date privind toți parametrii intimi ai mișcărilor, precum și cei legați de spațiu, timp și forțele ce se dezvoltă sau se exercită asupra aparatelor în timpul lucrului.

Tot mai imperios se simte nevoia ca antrenorul să țină permanent legătura cu cercetătorii, cu psihologii și biochimiștii pentru a colabora și studia toate detaliile tehnice și a descoperi tainele încă nedescifrate ale științei sportului.

Pregătirea tehnică în gimnastică este un proces complicat, care pune extrem de multe probleme antrenorului, dacă luăm în considerare numărul mare de probe, numărul de gimnaste pe care îi are în pregătire, varietatea exercițiilor cu 10-12 elemente și particularitățile fizice, psihice și temperamentele ale sportivilor.

Fiecare lecție de antrenament, fiecare sportiv are sarcini de învățare, corectare sau perfecționare, și toate acestea trebuie ordonate, programate și urmărite de către antrenor.

Numai o bună organizare a procesului de instruire o cunoaștere profundă a legităților învățării, pasiunea și interesul pentru rezolvarea problemelor care apar, angrenarea întregului colectiv în lucru pot determina succesul în munca antrenorului.

În sprijinul unei pregătiri tehnice de nivel superior enumerăm câteva reguli și principii, referitoare la:

Procesul de învățare

Înainte de trece la învățarea unor elemente noi, trebuie să cunoapștem în ce măsură sunt solicitate calitățile motrice care stau la baza mișcărilor respective, precum și disponibilităților executanților.

Se stabilește un program de exerciții individualizat pentru dezvoltarea calităților solicitate la parametrii optimi de execuție a mișcării. Elevii care au un nivel corespunzător de dezvoltare trec la studierea mișcărilor propuse spre învățare.

Însușirea corectă a poziției de plecare.

Exersarea și însușirea corectă a acțiunii de bază (principale), care determină execuția elementului respectiv, tempoul mișcării – în atârnat sau în sprijin, balansări de picioare, sărituri pe ambele picioare (tempoul pentru salt în atârnat la bară, tempoul pentru salt înainte sau înapoi în sprijin la paralele, tempoul pentru salt înainte la sol etc.).

Trecerea cu ajutor (partener sau lonjă) prin mișcare pentru a ajunge la fixarea poziției finale a elementului: completarea cu exerciții specifice destinate stăpânirii poziției finale.

Efectuarea unor mișcări apropiate ca structură cu aceea luată spre învățare (acțiunea poate fi asemănătoare în partea inițială, sau în partea finală cu acțiunea de bază). Astfel, pentru roata liberă la bară se recomandă exersarea roții înapoi în sprijin de pe loc, fără elan.

Pentru urcare în sprijin la bară sau îndreptare din atârnat în sprijin la paralele se poate repeta, din sprijin, cădere înapoi în atârnat îndoit, apoi urcare în sprijin înapoi sau în sprijin (paralele).

Efectuarea mișcării cu ajutor în momentul executării acțiunii de bază sau în partea a doua, spre finalul mișcării, urmărind compensarea insuficiențelor rezultate din acțiunile executantului.

Din practică s-a constatat că pentru însușirea unei mișcări mai complexe sunt necesare între 340-400 repetări ale elementului respectiv în condiții optime.

De asemenea, în procesul învățării mișcărilor globale ale elementului respectiv cu repetări ale structurii de bază a acestora. De exemplu, la săritura prin roată întoarsă și răsturnare înapoi întins cu întoarcere de 360 sau 720° se va reveni la răsturnarea simplă cu corpul întins. Același lucru la saltul întins cu întoarcere la sol – revenire la repetarea saltului întins. Explicația este simplă. Dominanta săriturii sau saltului fiind întoarcere, gimnasta este preocupată de executarea acesteia și nu efectuează complet sau cu intensitate optimă acțiunile de bază pentru salt, sau la răsturnare pentru sprijinul corect pe cal.

Perfecționarea mișcărilor

1. Corectarea și perfecționarea ,ișcărilor însușite cu o tehnică greșită sunt aproape imposibile. Chiar dacă la antrenamente, uneori, gimnastele reușesc să corecteze mișcările, în concurs revin automat la varianta incorectă. Este preferabil să se renunțe la aceste lemente și să se treacă la învățarea altora, diferite ca structură.

2. Legarea și perfecționarea unei combinații sau exercițiu trebuie începute cu coborârea, la care adăugăm treptat elementele ce o preced. Această metodă asigură o execuție corespunzătoare a finalului, care lasă ultima impresie arbitrelor și fiind elementul de încheiere a exrcițiului, condițiile de efectuare a coborârii sunt mai grele și de aceea trebuie să se exerseze ca atare.

3. Perfecționarea elementelor de mare dificultate care sunt și foarte solicitante pentru organism se face cu un număr mai redus de repetări, față de alte elemente (3-5 ori), în schimb se recomandă repetarea de multe ori a structurii de bază a elementului respectiv. De asemenea, se poate repeta mișcarea în condiții ușurate ((aterizarea în groapa cu burete, cu ajutorul lonjei, a plasei elastice etc.).

De reținut faptul că, atât pentru învățarea, cât și perfecționarea mișcărilor, se recomandă ca intervalul dintre antrenamente în care este prevăzută repetarea acestora să nu fie prea mare, iar numărul repetărilor în cadrul unei lecții pentru mișcările de complexitate medie să fie între 15-25.

4. Având în vedere orientarea și tendințele evoluției gimnasticii pe plan mondial, antrenorul trebuie să țină seama de aceste aspecte când alcătuiește programa de studii pentru elevii săi, în perspectivă.

De asemenea, este necesar ca antrenorul să manifeste multă exigență în munca cu elevii săi privind corectitudinea tehnică. Orice repetare cu tehnică greșită sau ținuta incorectăvduce în final la deprinderi greșite, la plafonare și la rezultate slabe.

Învățarea algoritmică

Programarea algoritmică reprezintă o succesiune de exerciții logice, care cuprinde părți componente ale elementului învățat.

Programarea algoritmică contribuie la stabilirea unor sarcini mai concrete în lecții pentru activitatea independentă a elevilor și propune mai mult control din partea profesorului. Metoda dezvoltată la copii experiența motrică. Profesorul trebuie să știe să alcătuiască programe de tip algoritmic și să le utilizeze în lecțiile de antrenament, la baza acestei metodologii aflându-se cunoașterea perfectă a structurii exercițiilor de gimnastică.

Metoda algoritmică înseamnă, de fapt, aplicarea tuturor metodelor și procedeelor existente în gimnastică, unite într-un sistem ordonat.

Toate elementele de gimnastică artistică, săriturile cu sprijin și exercițiile acrobatice pot fi predate sub forma programărilor algoritmice. Fiecare antrenor poate învăța să întocmească programe algoritmice pentru fiecare element de gimnastică și să aplice această metodă în pregătire (redăm un model de programare algoritmică pentru gimnastică), alcătuit de profesorul Petre Dungaciu).

Prin aplicarea unui asemenea sistem de școală se transpun în practică principiile didactice, a căror respectare, după cum se știe, duce la o însușire mai rapidă, mai corectă, mai conștientă a deprinderilor motrice. Totodată, se respectă legea fiziologică a transferului deprinderilor motrice, la baza căreia stă plasticitatea scoarței cerebrale, care asigură posibilitatea stratificării reflexelor condiționate, includerea stereotipului format anterior în stereotipurile formate de curând sau în curs de formare. În același timp se evită posibilitățile de interferență, prin excluderea din lanțul de exerciții a verigilor în care stereotipurile sunt asemănătoare, dar se deosebesc prin părțile care alcătuiesc acțiunea principală. Unul din avantajele acestei școli în tehnică este reducerea considerabilă a posibilităților de plafonare.

SCHEMA PROGRAMĂRII ALGORITMICE ÎN GIMNASTICĂ

ELELVUL

Corectarea greșelilor tehnice

Pe parcursul învățării sau perfecționării mișcărilor din gimnastica artistică pot apărea greșeli. În aceste cazuri, lucrurile nu pot fi lăsate că continue în acest mod. Cunoscând cauzele care au generat greșelile, un antrenor exigent știe cum trebuie să acționeze.

Ceea ce vede antrenorul sau publicul reprezintă, într-adevăr, greșeli, dar acestea apar ca o rezultantă a unor acțiuni care lipsesc sau sunt necorespunzătoare. Astfel, îndoirea brațelor la gigantică este o consecință a acțiunii reflexe a musculaturii la trecerea din atârnat în sprijin, iar extensia mare la salt e urmarea începerii mișcării nepermise cu capul. De asemenea, la sărituri sau acrobatică, lipsa de înălțime se datorează poziției corpului în momentul bătăii și desprinderii de sol etc.

Este deosebit de important ca antrenorul să cunoască bine tehnica mișcărilor forțele care intervin și să-și explice cauzele care conduc la apariția greșelilor pentru a putea acționa cu rezultate bune în momentul corectării.

Unele greșeli pot apărea datorită oboselii sau lipsei de rezistență. Dacă eroarea apare în finalul exercițiului, iar elementul separat este bine executat atunci e vorba de lipsa rezistenței specifice și nu de o greșeală tehnică. În schimb unei greșeli ca unul din elementele de la începutul combinației evidențiază o eroare în execuția tehnică.

Greșeala se va corecta reluând în ordine inversă fiecare fază pe traiectoria mișcării, pentru a descoperi cauza greșelii, trecând gimnasta prin toate fazele, ca la reînvățarea elementului respectiv. Ratarea unui element important din combinație în timpul concursurilor poate avea influență negativă asupra executării acestuia în viitor, mai ales dacă s-a perodus și accidentarea gimnastei. Corectarea și reluarea treptată a mișcării respective se recomandă după o perioadă suficientă de întrerupere a în excutarea acesteia, pentru a se diminua influența negativă a momentului ratării.

Reluarea elementului solicită răbdare, tact și atenție, ca la o nouă învățare. Individualizarea este foarte importantă, deoarece trebuie evitată instalarea sentimentului de teamă față de mișcare în care s-a produs greșeala.

Dacă ratarea unei mișcări nu este asociată și cu o lovire sau accidentare, uneori, se recomandă să se corecteze și să se repete imediat după concurs mișcarea, pentru restabilirea încrederii în sine a gimnastei.

Dacă se repetă ratarea la un element și alte concursuri, atunci este mai înțelept să se renunțe la el în cadrul combinației, cel puțin pentru un an de zile.

PREGĂTIREA FIZICĂ

Generalități

Ca și în alte discipline sportive, obținerea performanțelor superioare este dependentă de posibilitățile motrice, care, la rândul lor, sunt strâns legate de nivelul dezvoltării calităților motrice.

Gimnastica din zilele noastre se caracterizează printr-un arsenal bogat de exerciții, ale căror dificultate și complexitate sunt în continuă creștere.

Pe parcursul anilor, exigențele față de procesul de pregătire în gimnastică au crescut foarte mult.

Pe lângă ceilalți factori ai antrenamentului, pregătirea fizică ocupă un loc determinant în realizarea procesului de formare și perfecționare a gimnastelor.

Exercițiile de gimnastică artistică la aparate, săriturile, acrobatica solicită o dezvoltare corespunzătoare a forței musculaturii brațelor, abdomenului, spatelui, detenta foarte bună. De asemenea, o bună mobilitate și suplețe a coloanei vertebrale, a centurii scapulohumerale, coxofemurale și a gleznelor. O viteză corespunzătoare, au accent pe viteza de reacție și de execuție, o rezistență spăecifică adecvată efortului complex determinat de cerințele concursului și, nu în ultimă instanță, o bună coordonare și îndemânare. Toate acestea se înscriu în sfera calităților motrice și fac obiectul pregătirii fizice.

Dacă avem în vedere că un gimnast de 60 kg în atârnat, la gigantică, la inele sau bară, în trecerea pe la verticala de jos cântărește aprope 180 kg, iar la sărituri și acrobatică, la bătaie șocul suportat de articulații, mai ales de cele ale membrelor inferioare, atinge peste 200 kg, atunci este lesne de înțeles că pentru toate solicitările e nevoie de un suport fizic corespunzător, de o mare dezvoltare a forței musculare și a celei articulare.

Exercițiile specifice, multiple și armonioase din gimnastică, spre deosebire de alte sporturi, prezintă avantajul că asigură o anumită dezvoltare sau menținere a calităților motrice.

Experiența practică avansată și cercetarea științifică au demonstrat însă că acest lucru nu este suficient pentru obținerea de rezultate la nivelul cerințelor actuale, așa cum s-a susținut de către specialiștii într-o anumită perioadă. Astăzi, pregătirea fizică în gimnastică se constituie ca un sistem bine organizat și cu un scop clar conturat, cu sarcini și mijloace precise pe tot parcursul ciclurilor și etapelor de antrenament.

Principalele sarcini ale pregătirii fizice în gimnastică

Formarea și educarea unei ținute corecte, prin asigurarea unei dezvoltări armonioase.

Asigurarea unui nivel corespunzător de dezvoltare și educare a calităților motrice specifice gimnasticii.

Creșterea capacității de efort a organismului în vederea obținerii sau menținerii ormei optime de concurs.

Asigurarea continuă a unui optim al dezvoltării între toate calitățile motrice, având în vedere modificările dinamice determinate de procesul de creștere.

Educarea calităților psihice necesare și a rezistenței la stresul impus de efortul din gimnastică.

Calitățile motrice

În cadrul antrenamentului de dezvoltare a calităților motrice există o interacțiune între acestea, în sensul că acționând asupra unei calități, implicit vom exercita o influență pozitivă asupra alteia.

Se vorbește frecvent, datorită acestui aspect, de metodologia educării calităților motrice combinate. La prezentarea fiecărei calități motrice, realizată în ordinea importanței sale pentru gimnastică, se pornește de la fundamentarea teoretică și apoi se ajunge la metodologia generală a dezvoltării acestor calități.

Pregătirea fizică necesită un volum mare de muncă, continuitate, perseverență și voință, având ca efect dezvoltarea funcțiilor vegetative și motrice ale organismului.

Calitățile motrice specifice gimnasticii artistice, în ordinea importanței lor pentru realizarea conținutului efortului competițional, sunt următoarele: forța musculară – în forma diferite de manifestare, mobilitatea și suplețea, rezistența specială, îndemânarea sub forma coordonării superioare și viteza sub forma vitezei de reacție și execuție segmentară.

Forța – poate fi considerată o calitate motrică fundamentală deoarece orice mișcare presupune contractibilitate musculară. Ea este indispensabilă și în procesul de dezvoltare a celorlalte calități.

Forța musculară este determinată de activitatea sistemului nervos, mai precis de cortex, care reglează activitatea tuturor proceselor, a sistemului muscular și a tuturor organelor, reprezentând factorul central. Al doilea factor este cel periferic în care se încadrează structura mușchiului, numărul și grosimea fibrelor musculare, dispunerea lor, gradul de excitabilitate, activitatea și natura proceselor biochimice.

Forța impulsului nervos primită de către mușchiul în activitate determină într-o mare măsură gradul de contracție a acestuia. Efectuarea corectă a mișcărilor, coordonarea mușchilor flexori, a antagonoștilor și fixatorilor este dirijată de sistemul nervos central. În funcție de frecvența impulsurilor nervoase pot fi angrenate un număr diferit de unități motorii (câteva fibre musculare care au inervare comună), între 15-18 % din numărul total de unități.

O altă particularitate a lucrului unităților motorii rezidă în participarea lor alternativă, dirijată tot de sistemul nervos central, mai ales în efortul prelungit cu o sarcină optimală.

Forța mai depinde și de starea mecanică a mușchiului înainte de contracție, conform principiului bine cunoscut că ”mușchiul se contractă cu mai multă eficacitate dacă în prealabil a fost întins”.

Forța mai depinde de starea de vascularizare sangvină a mușchiului. Există capilare în repaus și numai u număr restrâns de capilare sunt în acțiune. În acest caz, sarcina esențială revine încălzirii la antrenament pentru mobilizarea unui număr mare de capilare.

Se conos trei tipuri sau regimuri de activitate musculară:

Contracția izotonică. Lucrul se efectuează prin contracție, fără ca tonusul să se modifice. Acici se încadrează toate mișcările de elan la diferite aparate.

Contracția izometrică. Lucrul se efectuează prin creșterea tonusului, dar mușchiul nu-și schimbă lungimea. Aici se pot încadra pozițiile statice și de echilibru, acțiunile de susținere a ținutei corpului.

Contracția auxotonică (mixtă) – lucrul în care se întâlnește și creșterea tonului și a contracției musculare. În acest gen se încadrează trecerea de la mișcările statice la cele dinamice și invers.

Un alt gen de contracție este cea excentrică, numită de unii autori ”pliometrică”. Ea este întâlnește la mișcările de cedare, amortizare sau încetinire, cum sunt aterizările etc. Este o trasmitere a contracției prin alungirea mușchiului.

În gimnastică, forța are diferite forme de manifestare, și anume: forța dinamică, forța explozivă și forța statică. Fiecare din aceste forma se educă, folosind metode și mijloace diferite în funcție de caracterul activității musculare de mișcările care se efectuează.

Mobilitatea, suplețea. Amplitudinea mișcărilor reprezintă o particularitate și o cerință a gimnasticii de performanță. Cu cât execuția este mai amplă, mai dehajată, cu atât evoluția gimnastei ne apare mai frumoasă, mai impresionantă.

O bună mobilitate și suplețe a diferitelor articulații permite abordarea unei mai mari varietăți de mișcări în combinațiile liber alese și asigură creșterea longivității sportive.

Prin mobilitate se exprimă capacitatea maximă de deplasare a unui segment legat de o anumită articulație a corpului. O bună mobilitate articulară și elasticitate musculară determină efectul în mișcare (ușurință, lejeritate).

Mobilitatea și suplețea dunt dependente de:

capacitatea anatomică a articulației;

elasticitatea ligamentelor;

forța grupelor musculare care acționează asupra articulației respective.

Mobilitatea depinde de vârstă și sex. Ea scade o dată cu avansarea în vârstă, cu efectuarea unor exerciții de forță necompensate, precum și din cauza sedentarismului.

În gimnastică distingem două feluri de mobilitate: activă și pasivă.

Mobilitatea dinamică depinde, în principal, de elasticitatea ligamentelor și articulațiilor, iar mobilitatea statică de forța grupelor musculare respective.

Pentru îmbunătățirea mobilității este nevoie de o prelucrare sistemelor ligamento-articular și muscular, solicitând excitabilitate și contractibilitate. Dezvoltarea mobilității trebuie să se facă în armonie cu cea a forței. Efectuarea exercițiilor de forță, contracțiile musculare unilaterale, concentrice, cu neglijarea mișcărilor compensatorii de dezvoltare a elasticității musculare duc la scăderea mobilității articulare, la instalarea rigidității, diminuarea supleței și amplitudinii mișcării.

În cazul dezvoltării exagerate a mobilității, fără tonifierea grupelor musculare, se poate ajuge la laxitate articulară, care, la rândul său, creează dificultăți în controlul mișcărilor și menținerea echilibrului.

Rezistența. Alături de celelalte calități motrice, rezistența influențează considerabil randamentul în gimnastica artistică. Ea este strâns legată de celelalte, în special de forță și viteză.

Rezistența reprezintă capacitatea de a desfășura o activitate de durată fără scăderea eficacității acesteia. Durata medie a exercițiilor de gimnastică artistică este, cu excepția solului și bârnei, de 30 -35 sec. Cercetările mai multor specialiști relevă că rezistența în regim de forță este un factor esențial al randamentului. De asemenea, există o strânsă corelare între forța musculară maximă și capacitatea de rezistență.

Rezistența este influențată de caracterul efortului, de mărimea sarcinii, de complexitatea exercițiilor și de durata efortului. În literatura de specialitate se menționează că rezistența are două forme de manifestare: reatența generală și specifică.

Rezistența generală este determinată genetic și reprezintă o condiție a celei specifice.

În gimnastică, rezistența specifică este capacitatea organismului de a desfășura în bune condiții activitatea musculară și neuromusculară, necesare efectuării legărilor, combinațiilor și exercițiilor integrale. Factorul care limitează rezistența este oboseala. Aceasta poate fi întârziată sau diminuată prin antrenament sistematic.

Îndemânarea (capacitatea coordinativă) – este o calitate complexă, strâns legată de celelalte calități motrice. Acesta are o importanță deosebită în gimnastică, deoarece permite coordonarea unor mișcări complicate și asigură însușirea și perfecționarea mai rapidă a deprinderilor, precum și adaptarea la cerințe și situații variate.

Îndemânarea este o calitate dependentă de activitatea proceselor nervoase superioare, are caracter genetic și este mai greu perfectibil.

Activitatea analizatorilor joacă un rol hotărâtor în îndemânare prin prelucrarea informațiilor (repere optice, acustice, chinestezice, tactile și vestibulare).

Informațiile ajută la cunoașterea mai detaliată a desfășurării mișcării, permit analiza amănunțită și însușirea rapidă a acestuia.

În funcție de tipul de activitate nervoasă, de mobilitatea proceselor nervoase, concret de temperament, de intelegență motrică, există oameni mai mult sau mai puțin îndemânatici.

Gimnastica, sport al unei îndemânări speciale, reclamă acordarea unei atenții deosebite acestei calități motrice, mai ales la selecție, precum și în toate etapele de pregătire.

Se vorbește în sport de două forme de manifestare a îndemânării: generală și specială.

Îndemânarea specială este strâns legată de factorii care determină performanța într-o anumită ramură. Dezvoltarea îndemânării înseamnă crearea unei activități reflex-condiționate și a unei plasticități crescute a proceselor nervoase fundamentale la nivelul scoarței cerebrale, care asigură posibilități de trecere rapidă de la unele reacții la altele, reproducerea de noi legături temporale. Educarea îndemânării este indicat să se înceapă de la o vârstă cât mai mică, astfel ca la pubertateea să atingă nivelul optim de dezvoltare.

Viteza. Prin termenul viteză se definește capacitatea de deplasare cu cea mai mare rapiditate. Mășcările efectuate cu rapiditate abundă și în gimnastică, ele fiind condiționate de mobilizarea forței maxime, a forței explozive și a tuturor capacităților organismului. Comparativ cu alte calități motrice, viteza este mai puțin perfectibilă, ea făcând parte din ”zestrea” ereditară a sportivului. Antrenamentul metodic judicios organizat poate duce la ameliorarea acestei calități.

În gimnastica artistică, mișcările sunt executate cu rapiditate, iar cea mai importantă formă de manifestare a vitezei este cea de reacție și de deplasare a segmentelor în efectuarea unor acțiuni speciale care determină realizarea unei mișcări.

Mobilitatea proceselor nervoase, viteza de reacție, mobilitate, elasticitatea, capacitatea de relaxare a mușchilor, calitățile de voință sunt condițiile esențiale pentru obținerea vitezei. Viteza mai depinde și de o serie de factori biochimici, psihici, morfologici privind calitatea fibrei musculare, de nivelul celorlalte calități motrice, de tipul somato – morfologic (lungimea segmentelor, mobilitate, suplețe, etc.) (Vieru N. 1997).

Pentru dezvoltarea capacității de viteză a gimnastelor trebuie să se tină seama de următoarele reguli generale:

respectarea din punct de vedere a execuției a asemănărilot structurale ale mișcărilor;

întreruperea temporară a execuției mișcării, atunci când se observă scăderea vitezei de execuție, aceasta reluându-se după refacerea totală;

utilizarea exercițiilor de viteză după pauză, în cadrul unui ciclu săptămânal.

PREGĂTIREA PSIHOLOGICĂ

Problema pregătirii psihologice în sport, în gimnastică în special, este de mare actualitate în condițiile amplificării sistemului competițional internațional și mai ales ale luptei sportive acerbe. Pregătirea psihică determină prim mijloacele antrenamentuluiși ale acțiunilor educaționale, creșterea capacității psihice, pentru a-I permite sportivului desfășurarea unor acțiuni (Epuran M., Horghidan V., 1996).

În timpul antrenamentului și în timpul competițiilor, sportivul este supus stresului căruia trebuie să îi facă față. Pentru a trece pestea cest stres sportivul trebuie să fie pregătit corespunzător parcurgând următoarele etape:

Pregătirea psihică de bază – cuprinde ansamblul metodelor și mijloacelor necesare formării personalității sportivului, a trăsăturilor sale atitudinale;

Pregătirea psihică specifică – cuprinde dezvoltarea și perfecționarea acelor calități psihice care condiționează direct performanța (Nicu A., 1993), motivația, voința, dârzenia, atenția, perseverența, dorința de victorie, capacitatea de concentrare, memoria, imaginația, capacitatea de reprezentare motrică. Aceasta se desfășoară în paralel cu pregătirea fizică și tehnică;

Pregătirea psihologică pentru concurs cuprinde: (Epuran M., 1990)

Pregătirea pentru concurs sub aspect general;

Pregătirea pentru un anumit concurs.

Pregătirea psihică de bază constituie suportul de la care pleacă întregul process și pe care se sprijină, în permanent, indiferent de vârsta și valoarea competițională a sportivului.

Conform lui Epuran N., 1990, principalele componente ale pregătirii psihice sunt:

Pregătirea psihologică – schema corporală, lateralitatea, chinestezia, percepțiile spațio-temporale, viteza de execuție și repetitive, etc.;

Pregătirea intelectuală sau cognitivă – cuprinde dezvoltarea funcțiilor și mecanismelor de cunoaștere, apreciere, decizie, atenție, dezvoltarea creativității și imaginației în compoziția exercițiilor, a memoriei;

Pregătirea afectivă – este alcătuită din dispoziții, emoții, sentimente, pasiuni care pot fi activatoare sau frenatoare, dinamizatoare sau inhibatoare;

Pregătirea volitivă – performanța în gimnastică se realizează prin eforturi mari și foarte mari, ce solicită puternice calități de voință (dorința de afirmare);

Formarea componentelor personalității – reprezintă preocuparea centrală a tuturor factorilor educativi, inclusiv a antrenorului (concepția despre lume, interesele, motivația, atitudinile, trăsăturile temperamentale, aptitudinile specific, trăsăturile de caracter, conștiința de sine).

PREGĂTIREA TACTICĂ

Pregătirea tactic reprezintă una din cele mai dinamice component ale antrenamentului, prin care sportive își însușește modalitățile organizării, pregătirii și desfășurării acțiunilor specific în conformitate cu cerințele participării în concursuri, în vederea realizării unor rezultate remarcabile.

Prin pregătirea tactică înțelegem ansamblul de măsuri care se iau ănainte și în timpul concursului în vederea creării unor situații optime pentru sportiv, în scopul obținerii randamantului maxim.

Pregătirea tactic este legată și de ceilalți factori ai antrenamentului și în mod deosebit de pregătirea tehnică, teoretică și chiar de cea psihologică. Instruirea tactic a sportivilor trebuie să se facă atât theoretic cât și practic. Pregătirea teoretico-tactică trebuie să se efectueze concomitant cu instruirea tehnică din timpul antrenamentelor, acesta contrinuind la conștientizarea, dar și dezvoltarea personalității sportivului, trăsături de mare importanță pentru comportarea lui în competiții și în întreaga carieră sportivă.

Conținutul pregătirii tactice în gimnastica artistică poate fi abordat din două puncte de vedere (N. Vieru, 1997; V. Grioge, 2001):

Pregătirea tactică înaintea competiției – impune cunoașterea obiectivului propus pentru concurs, cunoașterea condițiilor legate de locul de desfășurare a concursului, cunoașterea regulamentului de concurs, etc.;

Pregătirea tactică în timpul competiției – presupune măsuri rapide ce apar în timpul concursului atât din partea sportivului cât și din partea antrenorului (elemente și combinații bine pregătite, evidența notelor, executarea elementelor originale atunci când este cazul, etc.).

PREGĂTIREA TEORETICĂ

În gimnastică, pregătirea teoretică are o importanță deosebită datorită complexității tehnicii, varietății probelor și mișcărilor, precum și multiplelor cerințe ale regulamentului de concurs și codului de punctaj (arbitraj).

Pregătirea teoretică se împletește foarte strâns cu toți ceilalți factori ai antrenamentului și este prezentă la toate nivelurile de pregătire și clasificare sportivă, în toate perioadele și etapele ciclului anual de antrenament. Preocesul complicat de însușire a tehnicii, dezvoltarea calităților necesare gimnasticii de performață solicită permanența conștientizării tututor acțiunilor ce concură la formarea și educarea sportivilor.

Pregătirea teoretică este prezentă în fiecare lecție, iar antrenorul are datoria să împărtășească gimnaștilor din cunoștințele sale în următoarele direcții:

metodica dezvoltării calităților biomotrice;

bazele teoretice ale tehnicii exercițiilor din gimnastică (biomecanica exercițiilor);

adaptarea fiziologică în antrenament;

cunoașterea codului de punctaj;

procedeele de asigurare în gimnastică;

cerințele periodizării și planificării antrenamentului;

cauzele, prevenirea și tratarea accidentelor etc.

Antrenorul trebuie permanent să stimuleze gândirea teoretică a gimnaștilor, să discute cu ei înainte și după antrenamente, în timpul deplasărilor, în cantonamente, să asculte cu atenție opiniile gimnaștilor și să găsească cele mai indicate soluții de acționare în viitor, să dezvolte un comportament moral corect.

2.2. Pregătirea artistică – definire conceptuală

Teoria generală a antrenamentului sportiv nominalizează pentru sporturile tehnico-combinatorii următorii factori: pregătirea tehnică, artistică, fizică, psihică, teoretică, tactică și biologică (pentru concurs).

Pregătirea artistică este mai recent nominalizată și capătă un rol din ce în ce mai important. Această componentă a antrenamentulu sportiv este prezentă numai la acele ramuri de sport, la care stabilirea întâietății se realizează în principal pe baza măiestriei execuției procedeelor tehnice specifice și a gradului lor de dificultate.

Pregătirea artistică necesită utilizarea unor mijloace coregrafice (elemente de dans clasic și modern), muzicale, de stimulare a creativității și expresivității motrice. Rezultatele pregătirii artistice se concretizează în efectuarea deprinderilor motrice (tehnice) cu un înalt grad de expresivitate, capabile să transmită un mesaj spectatorilor și juriilor de arbitri.

În vedereavefectuării de către sportiveva exercițiilor cu indici superiori de măiestrie, se caută alegerea unor piese muzicale și costume adecvate structurii motrice respective. În gimnastica artistică concurentele evoluează pe piese muzicale alese în concordanță cu conținutul (compoziția) exercițiului, dar și cu personalitatea sportivei respective, astfel încât să se evidențieze nu numai măiestria execuției, dar și valorile estetice cum sunt grația, trăirea sufletească a mișcării, exprimarea unei idei coregrafice.

În gimnastica artistică legătura între factorul tehnic și cel artistic este atât de strânsă încât adesea cele două forme depregătire trebuie privită ca un factor complex, alcătuit din mai multe componente. Fiecare din aceste componente prezintă particularități și modalități de lucru specifice, care contribuie în proporții bine precizate la realizarea măiestriei tehnice.

În funcție de obiectivele stabilite, de perioadele de pregătire, de tipul lecției de antrenament și de sarcinile concrete, selectarea metodelor și a mijloacelor, ponderea și organizarea exercițiilor, se particularizează prin aspecte specifice pe fiecare factor de pregătire.

Astfel pregătirea tehnică se concretizează în:

Pregătirea tehnică

(factor complex)

Pregătire tehnică efectivă Pregătire artistică

– coregrafică

– ritmico-muzicală

– expresie

Componentele pregătirii artistice sunt deci: pregătirea coregrafică, pregătirea ritmico-muzicală și pregătirea de expresie.

Etapa de inițiere în activitatea de gimnastică artistică de masă este deosebit de importantă, iar în pregătire avem în vedere referirile și orientprile metodice oferite de antrenamentul specific gimnasticii artistice de performanță.

2.2.1. Pregătirea coregrafică

După cum am văzut, unul din obiectivele principale ale gimnasticii artistice, este educarea esteticii mișcării (ținuta și execuție artistică) și rafinarea execuției tehnice, conform standardelor artistice specifice dansului.

Obiectivul privește în principal pregătirea coregrafică și folosește o serie de mijloace împrumutate din dansul clasic, tradițional (folcloric) și modern.

Obiectivele intermediare urmăresc:

– formarea ținutei și execuției artistice;

– formarea stilului gimnic în execuția motrică;

– educarea capacității de a armoniza mișcările cu muzica și de a le executa expresiv (referirile privesc și pregătirea ritmico-muzicală);

– însușirea de deprinderi și priceperi specifice dansului.

Pregătirea tehnică deoarece între acestea există o strânsă legătură, ele completându-se reciproc. Pregătirea artistică trebuie să se realizeze în strânsă concordanță cu educația estetică.

În procesul de educație estetico-motrică, dansul poate juca un rol foarte important, deoarece este o artă complexă care îmbină trei forme separate de artă: muzica, artele plastice și teatrul.

Practicarea sistematică și organizată a dansului influențează în mod pozitiv dezvoltarea armonioasă, multilaterală și sănătoasă a corpului și a psihicului uman.

Pentru a realiza o bună pregătire coregrafică trebuiesc utilizate următoarele căi și mijloace:

– vizionarea unui număr cât mai mare de evoluții competiționale, prin participarea la concursuri (concurent și spectator) și prin vizionarea înregistrărilor video;

– învățarea întregii game de exerciții cu caracter coregrafic și repetarea acestora în grup și independent, pe fondul unor fazele muzicale diferite;

– organizarea de audiții muzicale variate, cu punctarea unor fraze din piesele muzicale audiate, care se potrivesc pe anumite secvențe ale exercițiilor;

– participarea la spectacole de operă și balet, concrete cu diferite genuri de muzică;

– efectuarea de ”studii individuale”, pe muzică, care să stimuleze creativitatea sportivelor, ce au ca rezultat realizarea unei noi mișcări sau legări originale de elemente.

Din trecerea în revistă a câteva idei privind pregătirea coregrafică, deducem rolul important al acesteia, cu atât mai mult cu cât se recunoaște că valoarea sportului ca spectacol a crescut foarte mult.

2.2.1.1. Educarea esteticii mișcării

Caracteristicile ținutei și execuției artistice

Estetica mișcării reprezintă aea manieră specifică de execuție a acțiunilor motrice în toate activitățile fizice cu componentă artistică (gimnastica artistică, gimnastica ritmică, patinaj artistic, înot sincron, dans). Atitudinea corporală în mișcări este asemănătoare celei din dans și se raportează atât la aspectele de ținută și execuție, cât și cele de interpretare stilistică și de comunicare.

Estetica mișcării este o îmbinare reușită între ținuta și execuția artistică, acompaniamentul muzical, trăirea afectivă și capacitatea de realizare plastică a mișcărilor. Toate acestea creează expresivitatea mișcării.

În educarea mișcării, bazele tehnice sunt puse de ținuta și execuția artistică, care prezintă următoarele caracteristici generale:

Caracteristicile ținutei artistice

La nivelul întregului corp:

– atitudine corporală elegantă, în care trunchiul are o permanentă tendință de înălțare;

– curburi normale ale coloanei vertebrale;

– capul ridicat cu bărbia la nivelul unei linii imaginare paralelă cu solul;

– umerii coborâți cu omoplații strânși, pentru a degaja linia gâtului;

– mușchii abdominali se mențin permanent într-un tonus controlat;

– mușchii fesieri în contracție, bazinul proiectat ușor înainte.

La nivelul membrelor inferioare:

– musculatura este strânsă în jurul axului vertical și înălțată;

– picioarele răsucite în exterior din articulațiile coxo-femurale;

– glezna este bine întinsă, în flexie plantară, când piciorul se află în poziții menținute (când nu staționează pe sol).

La nivelul membrelor superioare:

– ținuta brațelor în diferite poziții creează o imagine de plutire și lejeritate;

– brațele rotunjite și plasate sub linia umerilor în pozițiile menținute; mâna în prelungirea antebrațelor, iar palma privește spre interior;

– degetele relaxate dar controlate, au o ținută specifică cu policele alăturat palmei spre interior și arătătorul ușor ridicat față de celelalte degete.

Caracteristicile execuției artistice

Execuția artistică – implică umătoarele cerințe în efectuarea tuturor acțiunilor motrice:

brațele rotunjite în realizarea acțiunilor libere, cu întârzierea mâinilor în mișcare pentru a oferi impresia de prelungire a mișcărilor în spațiu;

urmărirea cu privirea prin mișcări estetice ale capului a tuturor acțiunilor brațelor, pentru întregirea expresiei artistice;

întârzierea capului în acțiunile trunchiului pentru a realiza prelungirea mișcărilor în spațiu;

efectuarea acțiunilor motrice ce implică membrele inferioare cu vârful piciorului răsucit în exterior și care se desprinde ultimul de pe sol, revenind primul ((cu excepția situațiilor în caremișcărilor impune altă poziție a vârfului piciorului);

plasarea corectă a segmentelor corpului în planuri și direcții precise;

plasarea și trasmiterea corectă a greutății corpului pe suprafețele de sprijin;

execuția liberă naturală a tuturor acțiunilor motrice și în concordanță cu toate particularitățile acompaniamentului muzical (trăirea emoțională).

Aceste componente se formează prin exersarea unor structuri motrice executate izolat și în combinații la nivelul tuturor segmentelor corporale (preluate din dansul clasic și cel modern).

La nivelul brațelor. Din pozițiile inițiale: stând, stând depărtat, așezat încucișat, pe genunchi, etc.sau simultan cu deplasări variate, se execută:

– mișcări conduse reprezentate prin: ridicări, coborâri, circumducții ale brațelor în toate planurile și direcțiile, efectuate cu un braț și cu ambele: simultan, succesiv, alternativ, sometric și asimetric;

– arcuiri ale brațelor, cu unul și cu ambele: înainte, lateral, în jos, în sus; simetrice și asimetrice;

– mișcări executate din inerție: în arc, cerc și opt realizate cu un braț sau cu ambele, în toate cele trei planuri: sagital, frontal, orizontal.

Aceste acțiuni trebuie însoțite de mișcări ale capului și trunchiului. Înainte de a executa aceste mișcări trebuie însușite pozițiile de brațe.

La nivelul trunchiului. Din pozițiile inițiale: stând, așezat sau cu mici deplasări se execută aplecări, îndoiri (cambré-uri) ale trunchiului în toate direcțiile și cu amplitudine variată simultan cu mișcarea întârziată a capului; fără sau coordonate cu diferite mișcări ale brațelor.

La nivelul membrelor inferioare exerciții preluate din dansul clasic (adaptate din punct de vedere al pozițiilor de bază ale picioarelor) și executate cu sprijin la bara de perete sau ”la centru”.

Înlănțuiri de exerciții, cu durată diferită, alcătuite din elemente însușite izolat.

Toate aceste exerciții trebuie efectuate cu acompaniament muzical adecvat.

Se utilizează structuri de mișcări în care alternează contracția cu relaxarea musculară, alternarea mișcărilor conduse cu mișcări de balans în toate planurile, cu opriri în diferite poziții, cu contracția grupelor musculare, în scopul formării capacității sportivelor de a avea o finalitate în execuția oricărei mișcări. Este necesar ca forță, suplețea să se dezvolte în raport cu funcția fiecărui segment și a fiecărei regiuni. Trebuie să învățăm sportivele să-și încordeze și relaxeze conștient marile grupe musculare ale spatelui și abdomenului, membrelor superioare și inferioare. Numai în felul acesta putem crea baza pentru realizarea tonicității musculare specifice gimnasticii ritmice, a autocontrolului și autodirijării corpului în exercițiile tehnice.

Sistematizarea mijloacelor:

structuri analitice de mișcare;

exerciții preluate din dansul clasic (la ”bara” de perete adaptate particularităților gimnasticii artistice și exercițiile executate ”la centru”);

combinații variate de dans (diferite genuri) executate cu exigență crescută din punct de vedere al expresivității impusă de caracterul muzicii;

exerciții libere sau cu obiecte portative cu respectarea strictă a trăsăturilor ținutei și execuției artistice, atât la trenul superior cât și la trenul inferior, însoțite de acompaniamentul muzical și variat.

2.2.1.2. Noțiuni fundamentale privind tehnica exercițiilor de bază specifice dansului clasic

În dansul clasic exercițiile de bază se execută cu sprijin la bara de perete, fiind numite ”studiul la bară”. Ele se pot relua înfazele de consolidare și perfecționare, prin execuție liberă la centrul sălii, intrând în conținutul ”studiului la centru”.

Sprijinul la bară este indicat pentru primele exerciții în timpul cărora mușchii nu sunt încălziți, iar centrul de greutate al corpului nu este suficient de stabil (bara va ajuta să crească deschiderea picioarelor).

La ”centru” se efectuează exerciții fără sprijin (cu fața la oglindă), după ce grupele musculare au fost încălzite prin exercițiile la bară.

Descrierea punctelor de orientare sau în sală – Atitudini de bază ale corpului

Spațiul în care se desfășoară mișcările este împărțit în 8 direcții principale (înainte, înapoi, lateral dreapta și stânga, diagonalele din față – dreapta și stânga și diagonalele din spate – dreapta și stânga). În timpul lucrului, corpul are anumite orientări ale pozițiilor sale, care se raportează la direcția principală a sălii.

În dans se descriu mai multe atitudini ale corpului, care sunt recomandate în gimnastica artistică, ele intrând în conținutul motric al pregătirii coregrafice. Pentru activitatea sportivă de masă, se recomandă doar următoarele atitudini de orientare corporală:

cu fața – corpul este orientat cu fața spre un punct al sălii;

cu spatele – corpul este orientat cu spatele spre un punct al sălii;

de profil (dreapta sau stânga) – corpul este orientat cu o latură spre punctul sălii.

Celelalte poziții ale corpului și segmentelor sale sunt preluate identic din gimnastica de bază.

În dans se descriu poziții și mișcări de bază, care sunt utilizate și în gimnastica artistică, cu adaptări și orientări în funcție de nivelul activității (de bază sau de performanță).

Pozițiile de bază din dansul clasic, recomandate pentru procesul instructiv din activitatea sportivă sunt:

Pozițiile de bază ale membrelor superioare

– poziția I-a: brațele sunt înainte jos (”coroană”), fără să fie lipite de corp și sunt ușor curbate de la umăr până la vârful degetelor, distanța între degete este de 2-4 cm (la fel și la poziția a II-a și a III-a). Mâna nu este frântă din poigné (articulația pumnului) ci curbată în continuarea antebrațului, degetele sunt grupate lejer.

– poziția a II-a: din poziția anterioară brațele se ridică înainte rotunjite, cu mâinile în dreptul apendicelui zxifoid, palmele orientate spre corp.

– poziția a III-a: din poziția anterioară brațele se ridică înainte sus ușor rotunjite formând o ”coroană”, palmele îndreptate în jos.

– poziția a IV-a: din poziția anterioară brațul drept (stâng) coboară rotunjit înainte: un braț sus, celălalt înainte.

– poziția a V-a: din poziția a IV-a brațul drept (stâng) se deschide lateral: un braț sus, celălalt lateral.

– poziția a VI-a: din poziția a V-a brațul stâng (drept) coboară înainte: un braț înainte, celălalt lateral.

– poziția a VII-a: din poziția a VI-a brațul stâng (drept) se deschide lateral, astfel că la această ultimă poziție brațele sunt lateral rotunjite, palmele orientate înainte.

Din poziția a VII-a brațele coboară lângă corp în poziția a I-a.

Poziții de bază ale trenului inferior

În dansul clasic, rotarea în exterior a piciorului este completă – 90° față de axul median sagital. În dansul modern, s-a urmărit o paropiere de poziții și mișcările naturale, propunându-se rotarea externă la un unghi de 45° (sau chiar utilizarea pozițiilor închise – picioarele orientate spre interior).

– poziția a I-a: – ”en dohors” – stând cu călcâile apropiate, vârfurile picioarelor orientate în exterior la 45° sau 90°;

– paralelă – stând cu labele picioarelor apropiate, în plan sagital.

– poziția a II-a: idem poziția a I-a, dar picioarele depărtate la o lungime de talpă.

– poziția a III-a: este o poziție intermediară între poziția a I-a și poziția a V-a, fiind cea mai recomandată pentru începători, deoarece etse destul de stabilă. Picioarele apropiate se petrec la jumătate, astfel încât călcâiul piciorului din față să fie în dreptul boltei plantare a piciorului dinapoi, vârfurile orientate în exterior.

– poziția a IV-a: este o poziție în care picioarele sunt depărtat în plan sagital la distanță de un pas. Dansul clasic impune ca vârful piciorului din înainte să fie pe linia piciorului din înapoi și invers.

– poziția a V-a: tălpile sunt paralele, aperopiate și orientate în exterior, având vârful unui picior în dreptul călâiul celuilalt picior.

Din conținutul specific de exerciții se utilizează o serie de procedee. Exercițiile se exercită cu sprijin la bara de perete și la ”centru”, într-o varietate infinită de combinații, care printr-o execuție tehnică foarte corectă și în mare număr de repetări asigură tehnica de bază, tehnica ce constituie fundamentul, punctul de plecare indispensabil pentru gimnastica artistică. Se recomandă pentru activitatea sportivă următoarele exerciții:

– Plié-uri: demi-plié – îndoirea mică a genunchilor;

– Battement-uri – întinderi ale labei piciorului pe direcții diferite, însoțite de ridicări și/sau flexii la nivelul piciorului de bază sau activ:

– battement tendu – întinderea piciorului activ pe vârf, pe direcțiile înainte, înapoi, lateral;

– battement tendu jetté – întinderea energică a piciorului liber îndiferite direcții, simultan cu ridicarea la 20°;

– battement tendu soutenue plié – întinderea piciorului ca la battement tendu pe diferite direcții, simultan cu demi-plié pe piciorul de bază. La revenirea în poziția inițială. Mișcările se execută tot simultan;

– battement frappé – din poziția battement tendu lateral, piciorul activ se îndoaie, lovind cu laba piciorului gamba la nivelul gleznei în poziția ”sur le cou de pied” și se întinde energetic pe direcția de lucru;

– battement fondu – din poziția a V-a sau a II-a, se trece greutatea pe piciorul din înapoi. Piciorul activ se îndoaie în poziția ”sur le cou de pied”, simultan cu demi-plié pe piciorul de bază. Urmează întinderea simultană a piciorului, cel activ orientându-se spre direcția de lucru, pe sol sau ridicat;

– battement relevé lent – ridicarea piciorului lent la 45° sau 90°;

– battement développé – ridicarea piciorului activ printr-o mișcare de îndoire, trecere prin poziția passé și întinderea lentă pe direcția dorită;

– grand battement jetté – ridicarea piciorului prin battement tendu la 90° și revenire.

– Ronde de jambe – execuția unei mișcări circulare pe sol cu piciorul liber, în ambele sensuri;

– Temps-lié – reprezintă trecerea greutății corpului de pe ambele picioare pe unul și de pe un picior pe celălalt; mișcarea de legătură utilizată în diferite combinații. Se execută: înainte, înapoi, lateral.

– Relevé-uri – ridicări pe vârf, cu sau fără trecere prin demi-plié la revenirea pe talpă.

– Sauté-uri – săltări mici, executate din diferite poziții.

2.2.2. Pregătirea ritmico-muzicală la nivelul începătoarelor

Caracteristicile acompaniamentului muzical

Rolul muzicii în arta dansului ca și în activitățile gimnice este foarte impotrant, datorită legăturii organice dintre acțiunile metrico-artistice și particularitățile acompaniamentului muzical. ”Adevărata muzicalitate în activitățile fizice de expresie nu constă prin manifestarea unui simț ritmic de bună calitate, ci și în înțelegerea profundă a piesei muzicale, melodiei, armoniei, dinamicii, stilului și conținutului său emoțional. Coordonarea mișcărilor cu muzica, impune subordonarea conștientă a activității motrice particularităților de formă și conținut ale pieselor muzicale utilizate. Deci prezența acompaniamentului muzical este înțelesea metodico-estetic specific, cu multiple valențe, care asigură precizie, coeziune, organizare spațio-temporală și nu în mod deosebit expresivitatea actului motric, ca rezultat al concordanței între mijloacele de expresivitate ale muzicii și cele ale mișcării” (A. Vișan, 1997).

Muzica permite caracterizarea mișcărilor: periodicitatea definește organizarea spațială, tempoul oindică energia, climatul sonor sugerează expresia.

Muzica în acompanierea mișcărilor artistice, ocupă un loc deosebit de important, deoarece prezența ei înseamnă varietate de ritm și tempo, ceea ce influențează implicit caracteristicile de ritm și formă ale mișcării, suplimentând calitățile artistice ale acesteia. De aceea mișcările în gimnastica artistică, după cum apreciază și G. Stroenescu (1978), au particularitățile de a fi: ”unduioase, fluente, curgătoare sau bruște, accentuate, sacadate, lente sau dinamice, încordate sau relaxate, etc., într-o relație de intimă corespondență cu caracterul muzicii de acompaniament”.

Din punct de vedere estetic, muzica provoacă executanților emoții plăcute, îmbogățindu-se totodată cultura generală și asigurându-le dezvoltarea expresivității în mișcare. Muzica în mijloc de dezvoltare a creativității, imaginației.

Concordanța muzicii cu mișcarea se manifestă sub două aspecte:: unul din punct de vedere al caracterului muzicii și al doilea din punct de vedere al mijloacelor de expresivitate ale muzicii.

”Pregătirea muzicală specifică începătoarelor, se încadrează în obiectivele generală al pregătirii la această vârstă, referirile făcându-se la educarea capacității de percepere și redare a particularităților de formă și conținut ale acompaniamentului muzical, la nivelul elementelor de bază. Astfel, se urmărește formarea bazelor generale ale ritmicității și muzicalității motrice (S. Macovei, 1999).

Ritmicitatea motrică este o calitate nativă, perfectibilă, ce constă în capacitatea de a executa diferite acțiuni motrice repetabile la anumite intervale organizate precis în timp și spațiu. În dans și gimnastica artistică, ritmicitatea motrică reprezintăcapacitatea de a percepe și reda (transmite) prin intermediul mișcărilor, particularitățile acompaniamentului muzical din punct de vedere al succesiunii timpilor forte dintr-o frază muzicală și de a executa mișcările cu durată corespunzătoare valorilor notelor muzicale.

Muzicalitatea motrică este capacitatea de a percepe și de a reda prin intermediul acțiunilor motrice particularitățile acompaniamentului muzical din punct de vedere al: dimensiunii măsurilor muzicale, duratei și particularităților frazei muzicale, variațiilor de tempo; intensitate; înălțime a sunetelor și al caracterului diferit al pieselor muzicale.

”Pregătirea de bază cuprinde totalitatea cunoștințelor practico-metodice, care intervin în procesul de învățare motrică din gimnastica artistică, prin care gimnasta este educată pentru a putea recunoaște și reproduce prin mișcare, noțiunile elementare legate de teoria muzicii:

Ritm, tempo, caracteristici ale sunetelor, măsurilor și frazelor muzicale;

Particularități ale numărătorii timpilor;

Particularități ale mijloacelor de expresie muzicală” (S. Maovei, 1999).

Pentru educarea ritmicității și muzicalității motrice, metodica predării cuprinde o serie de sisteme de acționare, sistematizarea pentru fiecare compartiment.

Mijloacele sunt reprezentate prin:

Jocuri muzicale și teme ritmice;

Înlănțuiri de mișcări;

Combinații de dans.

2.2.3. Pregătirea de expresie

”Pregătirea ce vizează în mod deosebit expresia corporală reprezintă o componentă importantă a pregătirii artistice, ce pune accent pe dimensiunea expresivă a mișcării, pe formarea și educarea conștientă a expresiei corporale, pe comunicarea unor stări, atitudini, sentimente, diferite mesaje, prin intermediul limbajului corporal sugestiv, plastic și expresiv” (A. Vișan, 1999).

Potrivit ipotezei că la vârstele mici capacitatea de expresivitate artistică se manifestă cu mai multă vigoare și originalitate, întrucât intervenția unor canoane și restricții de creație este mai redusă, se subliniază necesitatea includerii aspectelor de expresie corporală în pregătirea artistică, chiar de la nivelul grupelor de inițiere în gimnastica artistică, în vederea educării expresivității corporale.

În contextul Codului de Punctaj- FIG, 2013, se precizează că ”expresia motrică a gimnastei trebuie să ofere posibilitatea de întelegere a discursului motor, dezvoltat prin mișcări gimnice care să nu devină însă expresii teatrale”.

Expresivitatea motrică (aptitudinea specială) se dezvoltă prin exersare. Existența unei predispoziții indispensabile formării aptitudinii, urmează să fie actualizată și dezvoltată în procesul pregătirii, proces în care este antrenată personalitatea în ansamblulei. Prin pregătirea specifică, urmărind pe de-o parte depistarea acestia, iar pe de altă parte asigurăm condițiile și mijloacele necesare pentru educarea ei.

Sarcini. Exercițiile de expresie corporală sunt deosebit de variate, iar prin aplicarea lor urmărim:

stimularea dorinței pentru expresie;

expresia corporală ca mijloc de comunicare;

însușirea unui conținut motrico-artistic cu valoare comunicativă;

educarea esteticii corporale, concretizează prin ținută și execuție artistică, atitudine corpăorală corectă, dezvoltarea expresivității corporale;

formarea capacității de realizare a dialogului dintre corp și muzică;

dezvoltarea capacității motrice;

dezvoltarea spiritului creator și a aptitudinilor artistice.

Tipuri de exerciții:

– deplasări variate, cu diferite semnificații și interpretări;

– exerciții de imitare cu partener și în grup;

– exerciții bazate pe improvizația pe diferite teme, improvizația pe fragmente muzicale cât mai variate;

– exerciții pentru elaborarea dirijată, liberă și improvizată a expresiei mimice și corporale;

– jocuri și exerciții realizate cu diferite obiecte;

– exerciții ce solicită capacitățile cordinative etc.

2.3. Conținutul actual al pregătirii artistice la nivelul junioarelor

Pregătirea artistică, compnentă a antrenamentului, prezintă numai la acele ramuri de sport la care se apreciază în concursuri prin puncte, măiestria execuției procedeelor tehnice specifice și gradul lor de dificultate.

Pregătirea artistică în gimnastică este o componentă specifică și complexă a antrenamentului sportiv, ce asigură suport psihic și fizic pentru realizarea mișcărilor într-un stil personal, la indici de tehnicitate, plasticitate, sugestibilitate și expresivitate ceruți de specificul sportului (V. Grigore, 2000).

Luând în considerare obiectivele ce trebuie îndeplinite și efectele pe care trebuie să le inducă asupra personalității gimnastei, dar și a spectatorilor, considerăm că din conținutul pregătirii artistice fac parte următoarele componente (V. Grigore, 2000):

pregătirea de dans,

creația artistică,

educația muzicală,

educația plastică,

pregătirea pentru expresie-comunicare.

pregătirea specifică gimnasticii de performanță – pregătirea gimnică (V. Grigore, 2000).

Pregătirea artistică incubă folosirea unor mijloace coregrafice (elemente de dans clasic și modern), muzicale, de stimulare a creativității și altele. Rezultatele pregătirii artistice se concretizează în exersarea deprinderilor motrice și tehnice, a căror execuție să se facă ca un înalt grad de expresivitate, în care să trasmită un mesaj spectatorilor și juriilor de arbitri (grația, trăirea sufletească a mișcărilor, exprimarea unei mișcări coregrafice).

Printre multiplele mijloace ale pregătirii artistice amintim câteva ca fiind indispensabile ”educației” tinerei generații și nu numai:

– vizionarea unui număr cât mai mare de evoluții competiționale specifice gimnasticii, prin participarea la concurs;

– învățarea întregii game de exerciții cu caracter coregrafic și repetarea acestora în grup și independent pe fornd muzical și fraze muzicale diferite;

– organizarea de audiții muzicale variate cu punctarea unor fraze din bucățile muzicale autiate care se potrivesc cu anumite secvențe ale exercițiului etc.

Toate acestea precum și altele nu se pot realiza fără strânsa colaborare între sportiv, antrenorul și antrenaorea de specialitate, maestrul coregraf, pianistul – compozitorul și apoi, dar nu în cele din ultimă psihologul și medicul.

Antrenorul sau profesorul de specialitate asigură pregătirea elementelor de dificultate și mare risc, conlucrează cu antrenaorea sau profesoarea de specialitate la compunerea exercițiilor la toate aparatele și maestrul coregraf la alcătuirea exerițiilor la sol și bârnă.

Antrenorul sau profesoară de specialitate asigură caracterul de grație și feminitate a întregului proces de antrenament, coloborează cu antrenorul și maestrul coregraf la compunerea exercițiilor la toate probele, mai cu seamă la cele la sol și bârnă, conlucrează cu maestrul coregraf în realizarea pregătirii artistice, în desfășurarea întregului proces de pregătire.

Maestrul coregraf prin exercițiile la bara de perete și centru și prin elementele de dans clasic, modern și popular asigură pregătirea artistică a întregului proces de antrenament, coloborează cu antrenorii în alcătuirea exercițiilor la sol și bârnă.

Pianistul – compozitorul asigură acompaniamentul muzical în toate părțile lecției de antrenament (încălzire, pregătire coregrafică și artistică), contribuind la alegerea muzicii pentru exercițiile la sol și a altor demonstrații specifice gimnasticii artistice.

2.3.1. Creația artistică- coregrafia

Pentru realizarea unui exercițiu, valoarea tehnică capătă o importanță majoră numai alături de o înaltă valoare artistică. În conținutul valorii artistice se disting următoarele aspecte:

coregrafia, înțeleasă în sensul sau clasic, folosită ca organizare și armonizare a cerințelor proprii vsalori tehnice, în interiorul unui ”discurs motor” uniutar și semnificativ.

Acompaniamentul muzical, care trebuie să sublinieze semnificația exercițiului și să ghideze gimnastele în execuția lor.

Reguli generale de alcătuire a unei compoziții:

– individualizarea compoției;

– concordanța și înlănțuirea logică a lelementelor;

– originalitatea construcției coregrafice;

– transmiterea unei stări emoționale;

– corespondența conținutului cu cerințele regulamentului;

– corespondența între mesajul emotiv al muzicii, conținutul motric, nivelul de pregătire al gimnastei și personalității ei;

– încadrarea mișcărilor în legea contrastelor etc.

Alegerea piesei muzicale de acompaniament este o primă etapă foarte importantă, întru-cât muzica reprezintă suportul artistic, temporal și afectiv care stă la baza compoziției. Este necesară respectarea câtorva condiții:

– muzica să corespundă capacităților perceptive ale gimnastelor sub raport tehnic și emoțional;

– să se țină cont de particulaeritățile de vârstă, educația sportivă și pregătirea motrică a elevilor;

– muzica să fie adecvată scopului: exerciții de concurs, exerciții demonstrative, etc.

2.3.2. Pregătirea gimnică în gimnastica artistică

Necesitatea pregătirii artistice în gimnastică pornește de la caracteristica acestei ramuri sportive în care ”forma” execuției contează pentru atingerea înaltei performanțe, mai mult decât dificultatea acesteia.

Succesele din gimnastica artistică, precum și dezvoltarea și perfecționarea mijloacelor, ametodelor de antrenament, practica și experiența acumulată, au făcut din pregătirea gimnică mijloc de bază al antrenamentului gimnastelor, întru-cât prin conținutul și caracteristicile ei contribuie la:

– pregătirea fizică multilaterală (generală și specifică);

– dezvoltarea fizică armonioasă și corectă a organismului;

– perfecționarea calităților motrice;

– perfecționarea tehnico-gimnică;

– educarea estetică și artistico-motrică;

– dezvoltarea capacității de a transmite prin intermediul mișcării o anumită stare emoțională, determinată de conținutul muzicii și de înțelegerea ei exactă, de frumusețea și expresivitatea mișcării etc.

Pregătirea gimnică urmărește însușirea unui bagaj de mișcări și o execuție artistică și expresivă a acestora în strânsă legătură cu muzica.

Mijloacele pregătirii gimnice se deosebesc de cele din gimnastica de bază prin faptul că au un aspect artistic de execuție și au ca obiectiv suplimentar dezvoltarea coordonării motrice în concordanță cu muzica.

În gimnastica artistică pentru probele de sol și bârnă, pregătirea gimnică se impune tot mai mult. Gimnastele trebuie să aibă un bogat bagaj de deprinderi motrice specfice dansului clasic, folcloric, și de caracter pentru îmbunătățirea exercițiilor liber alese la sol și bârnă.

În cadrul mijloacelor pregătitoare, pentru sol și bârnă , se introduc elemente din baletul clasic, dansul folcloric, de caracter și contemporan, dance Jazz, gimnastica rtimică adptate, desigur, ca manieră de execuție la specificul și cerințele gimnasticii artistice. Dintre acestea amintim:

– exerciții pentru pregătirea organismului pentru efort, în care pot intra și pașii speiali de mers și alergare;

– exerciții pentru optimizarea dezvoltării fizice care în acest sens primesc un aspect artistic de execuție;

– exerciții la bara de perete (studii la bară);

– exerciții la centru.

Studii la bară sunt necesare pentru:

– încălzirea aparatului locomotor;

– formarea ținutei specifice, corecte;

– dezvoltarea și perfecționarea calităților motrice și psiho-motrice;

– dezvoltarea bazelor generale ale mișcării;

– pregătirea tehnică inițială privind elementele gimnice necesare compozițiilor la sol și bârnă.

Pregătirea ginică își regăsește valorificarea în exerciții de concurs, pentru care atât pe plan național, cât și internațional, sunt exigențe clare. Cerințele speciale privind elementele gimnice în cadrul exercițiilor la sol și bârnă sunt legate de dificultatea acestor elemente și de necesitatea legării, combinării lor armonios și logic, atât între ele cât și cu elementele acrobatice.

Reguli de compoziție a exrcițiilor:

Acoperirea întregii suprafețe a covorului ori alungimii bârnei;

Schimbări de ritm și tempo;

Elemente cu structuri diferite;

Schimbări din poziții înalte în poziții joase și invers;

Utilizarea schimbărilor de direcții și sensuri de deplasare și de rotație;

Combinarea logică și unitară a lementelor acrobatice cu cele gimnice, precum și a lementelor de dificultate mică și medie cu cele de dificultate superioară;

Plasarea elementelor originale și surpriză în locuri bine vizibile, după alte elemente care să le pună în valoare și să ofere efectul scontat;

Asigurarea unității dintre mișcare, costumație, coafură, machiaj și calitățile individuale ale gimnastelor.

Compozițiile exercițiilor la bârnă reprezintă o sumă de linii sau deplasări mai scurte sau mai lungi, de-a lungul bârnei. Ea include procedee din gimnastica ritmică respectiv: poziții statice de echilibru și de mobiliutate, variante de mers și diferiți pași, întoarceri, piruete, sărituri artistice , etc. Precum și elemente acrobatice (rulări, rostogoliri, variante de stând pe mâini, îndreptări, răsturnări, salturi de pe loc și din elan – cu coeficient mare de transfer din acrobatică.

Pregătirea artistică a dus la creșetrea și perfecționarea simțului estetic în gimnastica artistică femimină ca efect al următoarilor factori:

Perfecționarea execuției tehnice a procedeelor artistice;

Perfecționarea amplitudinii generale a mișcărilor;

Creșterea dinamismului în efectuarea elementelor;

Creșeterea preciziei de execuție;

Dezvoltarea și stimularea forței de interpretare a mișcărilor artistice.

De aici rezultă clar că valoarea exercițiilor la sol și bârnă este determinată de gradul de dificultate al elementelor acrobatice și artistice, de modul cum acestea sunt selectate, de originalitatea înlănțuirilor și de manierea în care sunt interpretate.

2.4. Particularitățile bio-psihice ale gimnastelor începătare (5/6 -9 ani)

2.4.1. Particularități anatomofiziologice

Cea mai mare creștere a capacității motrice la copiii antepubertari are loc la etatea de 5 ani. Excitantul motric la această vârstă are un rol deosebit de important în vederea perfecționării dezvoltării fizice a copiilor, fapt ce determină începerea pregătirii încă de la această vârstă în vederea obținerii de rezultate deosebite.

Sistemul osteomuscular

Ordinea de apariție a centrilor de osificare este determinată de zestrea ereditară, dar data apariției și rapiditatea dezvoltării sunt condiționate de mai mulți factori, dintre care aportului de vitamine și săruri minerale, modul de viață privind gradul și intensitatea solicitării funcționale a oaselor în general prin efort fizic bine dozat poate influența pozitiv asupra rapidității dezvoltării oaselor.

Între 1-7 ani procesul de osificare și creștere este foarte accelerat în comparație cu etapele care urmează. Astfel, etapa cuprinsă între 7-9 ani, este caracterizată de scăderea ritmului de osificare și creștere.

Mobilitatea activă și pasivă se dezvoltă neuniform la această vârstă. Astfel, mobilitatea activă crește mult în această perioadă la nivelul segmentelor toracic inferior și a celui lombar. La nivelul segmentului cervical creșterea anuală a mobilității active este de 5°.

Procesul accentuat de osificare necesită un bun echilibru funcțional al întregului organism, un aport suficient de calciu și fosfor, precum și reglarea hormonală eficientă a depunerii sărurilor de calciu în soase.

Tonusul muscular este mai scăzut la copii, fapt ce favorizează efectuarea mai amplă a mișcărilor în articulații, dar îngreuiază realizarea unor mișcări fine, diferențiate de precizie.

Excitabilitatea neuro-musculară este mai scăzută la această vârstă , dar se observă o diferență între valorile înregistrate la 5 ani și cele înregistrate la 6 ani, aceasta din urmă apropiindu-se de cele ale vârstei de 7 ani.

Forța musculară este redusă, dar sub efectul activității fizice, se poate dezvolta treptat, fără a putea face față însă încordărilor musculare mari.

Menținerea echilibrului corpului constituie o altă problemă în antrenmanetul de gimnastică artistică. La acestă vârstă se solicită un efort destul de mare din partea fetițelor, deoarece centrul de greutate este relativ mai depărtat de sol, iar baza de susținere este mai redusă.

Sistemele cardio-vasculare și repirator

La acestă vârstă aparatul cadrio-vascular este relativ mult mai solicitat chiar în repaus, datorită iminenței satisfacerii nevoilor de irigație cu sânge a diferitelor țesuri al căror metabolism este mai crescut în comparație cu al adulților. Principalii indici cardiovasculari acestei vârste sunt: frecvența cardiacă ridicată, viteza crescută a sângelui circulant, volumul sistolic mic, tensiunea arterială mică, elasticitatea vaselor mari. În efort intensificarea circulație este limtată, reglarea neuromusculară a homeostazei circulatorii fiind deficitară.

Aparatul respirator este anatomic slab dezvoltat, dar în repaus satisface cerințele oxigenării organismului în creștere fără doificultăți.

Analizatorii se dezvoltă intens în această etapă, domeniunile, precum și capacitatea lor funcținală, fiind cu mici excepții, apropiate de cele constatate la adulți.

La vârsta de 6 ani se încheie procesul de diferențiere a neuronilor corticali și perifectici, precum și mielinizarea tuturor fibrelor aferente și eferente.

Plasticitatea accentuată a sistemului nervos cetral la această vârstă asigură o receptivitate deosebită, dar slaba dezvoltare a inhibiției de diferențiere îngreuiază fixarea stabilită a noțiunilor noi.

Particularitățile morfo-funcționale ale copiilor de vârsta antepubertară, impun anumite cerințe privind dozarea efortului fizic.

2.4.2. Particularități psihologice

Intrarea în școală marchează o schimbare esențială a poziției sociale a copilului și a relațiilor lui cu ceilalți. Plusul de răspundere pe care o are față de pregătirea școlară, intrarea într-o nouă colectivitate, noile relații, structural deosebește de cele de la grădiniță și familie, îi creează copilului de 6 ani un omplex de condiții care acționează stimulator asupra dezvoltării psihice.

Copilul de 6 ani nu este suficient de matur psihic pentru activitatea sistematică școlară, dar are toate premisele (capacitățile)) pentru a se adapta rapid noilor condiții.

Din punct de vedere intelectual curiozitatea copiilor este foarte vie, putând fi menținută mai mult timp în activități interesante. Vocabularul bogat și posibilitățile de exprimare sunt premise pentru o bună activitate școlară, la care concură și o serie de motive stimulatoare. Copilul de 6 ani are deja formate o serie de deprinderi de conduită care-l fac apt pentru activitatea în cplectiv, deși sentimentele de prietenie față de colegi se dezvoltă abia după primul an de școală. La vârsta aceasta jocul nu-și pierde însemnătatea, el rămânând – alături de învățătura – un factor important de influență educativă și formativă.

Dintre particularitățile psihice ale vârstei școlare mici atenția este atrasă în mod deosebit de cele intelectuale, care condiționează procesul de învățământ și de care sunt în același timp determinate. Procesele senzoriale ale cunoașterii – senzațiile și percepțiile – sunt bine dezvoltate din punct de vedere al receptivității, al disponibilității perceptive. Copii sunt atrași de dinamica și însușirile exterioare (culorile, mai ales) ale obiectelor. Se poate afirma că, în cea mai mare parte, cunoașterea realității decătre școlar se face pe cale intuitivă concretă, prin contactul direct cu acesta. Procesele de diferențiere nu sunt încă suficient de evoluate, copilul făcând ușor confuzii între litere și cuvinte. Această caracteristică subliniază importanța pe care o are intuiția la această vârstă, deoarece copilul nu numai că simte nevoia să obiectele descrise, dar imaginea lor trebuie să fie astfel aleasă încât să exercite o influență pozitivă asupra minții copilului, stimulându-i observația și gândire.

Atenția copilului de 6-7 ani are nevoia de mai mare pauze în decursul unei ore. Activitățile de joc sau construcții îl țin mai mult timp concentrat, dar produc și ele oboseală. Acestea se manifestă în primul rând prin agitație, neastâmpăr și apoi prin reverie și somnolență. Atenția copilului de 6-7 ani are nevoie de mai multe pauze în decursul unei ore. Activitățile de joc sau construcții îl țin mai mult timp concentrat, dar produc ți ele oboseală. Acestea se manifestă în primul rând prin agitație, neastâmpăr și apoi prin reverie și somnolență. Atenția școlarului mic este de tip involntară, ea evoluând treptat spre cea voluntară odată cu modificarea motivelor învățării și a sentimentelor morale. De aceea în pregătire am alternat exercițiile grele, care necesită o bună concentrare și un efort susținut, cu cele realizate sub formă de joc.

Memoria este determinată de natura elementelor înregistrate; cum acestea sunt intuitive, memoria va fi preponderent concretă, atorită și faptul că al doilea sistem de semnalizare este încă puțin dezvoltat la această vârstă. Copilul din primele clase reproduc evenimentele așa cum le-am înregistrat, pentru că nu știe cum să-și organizeze procesul memorizării și nu este încă capabil să desprindă esențialul de neesențial, ceea ce conduce la unele confuzii, erori, impreciziuni. În clasele mari memorarea se face și după unele repere, punct de sprijin, pregîtind strategiile mnemotehnice de mai târziu. Între capacitatea de memorare și învățare există o strânsă legătură, de calitățile primei depinzând eficiența celei de a doua; tot așa de adevîrat este că învățarea influențează dezvotarea memoriei, întărind-o. Caracterul conștient și voluntar al învățării produce restructurări esențiale în memoria școlarului mic.

Mai matură decât în perioada precedentă, imaginația școlarului mic este încă necritică și insuficient organizată. În procesului învățământului, sub influența cunoștințelor dobândite și prin lectură, se dezvoltă imaginația reproductivă. Imaginația creatoare conține multe elemente fantastice, împrumutate din povestirile pe care le citește și le ascultă cu deosebită plăcere. În creațiile artistice se găsesc elemente ale experienței personale, descrise cu tehnici încă rudimentate. În vederea stimulării imaginației am utilizat o serie de exerciții specifice pregătirii de expresie.

Gândirea copilului de 6-10 ani prezintă o serie de particularități importante, care fac trecerea de la concret la logic, la gândirea simbolică. În această perioadă se realizează structurile operatorii ale gândirii care se vor desăvârși în etapa următoare. Elementele operatorii ale gândirii copilului de 7-8 ani constau în detașarea de concret, renunțarea la punctul de vedere propriu.

Limbajul școlarilor mici se dezvoltă intens în această perioadă sub influența procesului învățării scris-cititului. Apreciem în acest context și importanța limbajului corpului. Prin activitatea sportivă specifică gimnasticii artistice, contribuim la formarea capacității de a comunica prin mipșcare, gest, atitudine.

Afectivitatea marchează acum o oarecare maturitate, copilul fiind capabil să-și controleze voluntar unele manifestări ale emoțiilor și chiar să simuleze anumite stări. Mijloacle pregătirii artistice urmăresc obținerea unor mișcări capabile să transmită emoție, sensibilitate.

Copilul devine în general mai sociabil și mai sensibil al aprecierii celor din jur și la succesul sau eșecul școlar. Complicarea activității și dezvoltării voinței vor produce acele tensiuni specifice luptei motivelor, luptei dintre tentație și sentimentul răspunderii, al datoriei. Copilul are tot mai mult tendința de a se manifesta curajos, răbdător, de a dovedi că nu mai este mic. Pe plan moral, la această vârstă apar și se dezvoltă sentimente intelectuale, susținute de o curiozitate multilaterală, sentimente estetice și patriotice.

Voința școlarului mic într-un proces de dezvoltare activă, datorită faptului că elementul conștient, devine preponderent în conduita lui și că dobândește tot mai multe priceperi și deprinderi de comportament. Activitățile voluntare ale copilului se caracterizează prin anticipare, organizare prealabilă a operațiilor și durată mare de urmărire a realizării scopului. De multe ori această activitate nu este suficient de rațională, fiind declanșată de motive de ordin afectiv; de asemenea, școlarul mic nu rezistă diferitelor tentații care se interpun finalizării lucrului început. În perioada mișcii școlarități se formează principalele deprinderi intelectuale și practice, alături de deprinderile de autoservire și de comportare civilizată.

Personalitatea micului școlar este dominată de dinamismul intereselor și atitudinilor față de realitatea externă. Activitățile școlare și extrașcolare stimulează dezvoltarea diferitelor aptitudini și înclinații ale copiilor. Acestea nu se manifestă deplin și eficient decât în ,ăsura în care sunt cultivate prin muncă perseverentă, iar activitatea sportivă specifică gimnasticii artistice, oferă cadrul necesar. Caracterial, copilul se dezvoltă sub influența preponderentă a școlii, care contribuie esențial la formarea sentimentelor și noțiunilor morale, pretinzând respectarea unor anumite cerințe și regim de viață. Spre sfâșitul perioadei se cristalizează concepția despre lume ți viață a școlarului.

2.4.3. Motricitatea la vârsta gimnastelor începătoare

Influențat deintegrarea în mediul școlar cu rezonanțe largi în plan psihic, de personalitate, afectiv, școlarul mic este supus unor solicitări net crescute, resimțite diferit în funcție de dezvoltarea sa biologică. În această perioadă creșterea și dezvoltarea morfo-funcțională a școlarilor sunt mai rapide și în general mai uniforme decât în etapele anterioare.

După cum am văzut masa musculară se dezvoltă relativ lent, tonusul muscular are valori mai reduse, ceea ce favorizează efectuarea unor mișcări cu amplitudine în diferite articulații. Forța musculară este relativ redusă, iar menținerea echilibrului necesită un efort suplimentar. Deoarece acțiunile motrice în gimnastica artistică necesită și o bună suplețe, putem deci prin mijloace adecvate să dezvoltăm mobilitate la nivelul articulațiilor mari. Totodată exercițiile specifice dansului clasic, contribuie la dezvoltarea forței de susținere a segmentelor în diferite poziții și la menținerea echilibrului în aceste poziții.

Activitățile cognitive favorizează o dezvoltare itelectuală evidentă, influențată și de o plasticitate deosebită a sistemului nervos – avantaj funcțional ce conferă copilului o mare receptivitate în comparație cu adulții. În acest sens, am utilizat în pregătire un conținut cât maibogat în mijloace.

De mare utilitate este la această vârstă prezentarea noțiunilor noi, inclusiv a structurilor motrice prin intermediul ambelor sisteme de semnalizare.

Predominanța excitației corticale face ca stimulii externi să producă reacții motrice exagerate, insuficient coordonate, explicabile și printr-o slabă inhibiție de diferențiere. Exercițiile propuwse vizează educarea unor componente ale capacității coordinative.

Motricitatea în această etapă este deobordantă, capacitatea de învățare motrică-remarcabilă, dar posibilitățile de fixare a mișcărilor noi sunt reduse. În consecință, doar repetarea sistematică integrează structura nouă în repetoriul motric al copilului. În acest sens pentru mișcările noi, dificile, am acordat un timp mai mare pentru învățare.

Caracteristicile psiho-fizice extrem de favorabile achiziționării de structuri motrice, trebuie exploatente în mod just în vederea ănvățării tehnicilor fundamentale coordonate grosier la început, dar consolidate ulterior. În probele sportive ce necesită o însușire precoce a tehnicii (înot, gimnastică), copiii își perfecționează chiar repertoriul gestual specific.

Dozarea corectă a efortului la grupele de începătoare, cu evitarea suprasolicitării sau subsolicitării, trebuie săasigure o valorificare completă a capacității reale de efort și posibilități crescute de progres.

CAPITOLUL III

ORGANIZAREA ȘI DESFĂȘURAREA STUDIULUI

3.1. Locul desfășurării

În vederea verificării ipotezelor lucrării am elaborat un studiu pentru a vedea nivelul potențialului biomotric al subiecților testați, ținând cont că marele concursuri internaționale ale zilelor noastre se câștigă de sportivi talentați și supratalentați, posesori au unui înalt potențial biomotric și a unei valoroase zestre ereditare.

Studiul experimental a avut loc în cadrul secției de gimnastică a Clubului Sportiv Dinamo București.

3.2. Subiecții studiului

Subiecții testați sunt componente ale Clubului Sportiv Dinamo și ale Clubului Sportiv Școlar Dinamo București. Gimnastele în număr de 7, cu vârste cuprinse între 7-8 ani s-au antrenat sub îndrumarea antrenoare / profesor Drăghici Anca, Dan Potra și Tudorache Alexandra.

Cele 7 gimnaste se antrenează 6 zile pe săptămână (cu excepția zilelor de duminică), 4 ore / zi de la 14.00 – 18.00.

Tabelul 3.1. Subiecții studiului

3.3. Periodizarea studiului experimental

Studiul s-a desfășurat în perioada octombrie 2013 – martie 2014. Cele 6 luni de pregătire în cadrul studiului experimental au cuprins:

Mezociclul de acomodare: octombrie 2013;

– jocuri și teme ritmice pentru educarea ritmicității și muzicalității motrice;

– structuri de exerciții realizate la bară și/sau ”centru”, specifice baletului clasic, cu accent pe educarea ținutei și execuției artistice;

– combinație cu pași de dans;

Mezociclul de bază: noiembrie 2013 – 20 martie 2014;

– structuri de exerciții realizate la bară și/sau la ”centru”, specifice baletului clasic, cu accent pe educarea ținutei și execuției artistice;

– exerciții specifice pregătirii de expresie, având ca obiectiv dezvoltarea expresivității corporale țo faciale și a imaginației artistice;

– combinație cu pași de dans.

Mezociclul de pregătire și control – 21 – 31 martie 2014

– structuri de exerciții realizate la bară și/sau la ”centru”;

– exerciții specifice pregătirii de expresie;

– combinație cu pași de dans.

3.4. Sistemul mijloacelor aplicate

Conținutul motric al modelelor acționale pentru educarea ținutei și execuției artistice (pregătirea coregrafică)

Nodel nr.1

Structuri de execuții efectuate la nivelul trenului inferior, cu fața la bară, cu ambele mâini sprijinite (≈ 20 min)

Măsura muzicală 2/4 Poziția I-a

Structura 1

M I T1-2 – Demi-plié (îndoirea genunchilor);

M II T3-4 – Revenire în poziția inițială (întinderea genunchilor);

M III T5-6 – Relevé;

M IV T7-8 – Revenire pe talpă;

Exercițiul se execută de 2×8.

Structura 2

M I T1-2 – Battement tendu înainte;

M II T3-4 – Revenire în poziția I-a;

M III-IV T5-8 – Idem M I-II;

M V T1-2 – Battement tendu lateral;

M VI T3-4 – Revenire în poziția I-a;

M VII T5-6 – Battement tendu lateral;

M VIII T7-8 – Așezarea tălpii piciorului deschis lateral pe sol – poziția a II-a.

M IX T1-2 – Demi-plié în poziția a II-a;

M X T3-4 – Revenire;

M XI T5-6 – Ridicarea căcâiului (piciorului deschis lateral) de pe sol;

M XII T7-8 – Revenire în poziția inițială

M XIII – XVI – Idem M I-IV, dar battement tendu înapoi;

M XVII-XXIV – Idem M V-XII

Structura 3

M I T1-2 – Battement jetté înainte;

M II T3-4 – revenire în poziția a I-a;

M III-IV T5-6 – Idem M I-II, dar lateral;

M V-VI T1-4 – Idem M I-II, dar înapoi;

M VII-VIII T5-8 – Idem M III-IV

Structura 4 se execută structura întâi cu piciorul drept, apoi cu stângul

M I T1-2 – Battement soutenue înainte;

M II T3-4 – Revenire în poziția inițială;

M III-IV T5-8 – Idem M I-II;

M V-VIII T1-8 – Idem M I-IV, dar lateral;

M IX T1-2 – Battement soutenue înapoi, simultan cu ridicarea brațului (de aceeași

parte cu piciorul care alunecă înapoi) sus;

M X T3-4 – Cambré (înapoi);

M XI T5-6 – Revenirea trunchiului la verticală;

M XII T7-8 – Revenire în poziția a I-a, mâinile pe bară;

M XIII-XVI T1-8 – Idem M V-VIII

Structură motrică la nivelul trenului superior, executată la ”centru”, fregment muzical în măsura 2/4, tempo moderat (≈ 10 min)

M I T1-2 – Ridicarea brațelor înainte;

M II T3 – Ridicarea brațului drept sus;

T4 – Ridicarea brațului stâng sus;

M III T5-6 – Coborârea brațelor lateral, cu arcuire;

M IV T7 – Ducerea brațului drept înainte;

T8 – Ducerea brațului stâng înainte;

M V T1-2 – Ridicarea brațelor sus;

M VI T3 – Coborârea brațului drept lateral;

T4 – Coborârea brațului stâng lateral;

M VII T5-6 – Ducerea brațelor înainte cu arcuire;

M VIII T7 – Coborârea brațului drept prin înainte jos;

T8 – Coborârea brațului stâng prin înainte jos;

Structuri de exerciții efectuate ”la centru”, cu mâiile pe șolduri, poziția I-a, în măsurile muzicale 2/4 și 3/4

Structura 1 (2/4)

T1-2 – Battement tendu înainte cu piciorul drept;

T3-4 – Revenire în poziția inițială;

T5-6 – Demi-plié;

T7-8 – Revenire;

T1-2 – Battement tendu lateral cu piciorul drept;

T3-4 – Revenire;

T5-6 – Démi-plié;

T7-8 – Revenire;

T1-2 – Battement tendu înapoi cu piciorul drept;

T3-4 – Revenire;

T5-8 – Idem T5-8.

Se reia exercițiul cu piciorul stâng.

Structura 2

T1 – Battemnt tendu înainte cu piciorul drept;

T2 – Ridicarea piciorului drept înainte (battement jetté);

T3 – Revenire pe sol;

T4 – Închiderea poziției a I-a;

T5-8 – Idem T1-4.

Se continuă exercițiul pe direcția lateral și apoi se reia cu piciorul stâng.

Structuri de exerciții efectuate simultan la nivelul membrelor inferioare și superioare – la ”centru” (măsura muzicală 2/4)

(Poziția inițială: Poziția I-a, brațele poziția a I-a):

Structura 1

M I T1 – Battement tendu înainte cu piciorul drept simultan braț stâng se ridică

înainte, dreptul lateral;

T2 – Revenire în poziția inițială;

M II T3, 4 – Idem M I;

M III T5-6 – Démi- plié;

M IV T7-8 – Revenire în poziția inițială

Același exercițiu se execută cu piciorul drept și direcțiile: lateral, înapoi și din nou lateral, urmând repetarea structurii cu piciorul stâng. Când se execută battement tendu lateral brațele sunt lateral, iar la demi-plie se ridică prin înainte sus.

Indicații metodice:

În primele două săptămâni, structurile se însușesc separat (izolat), în tempo lent, cu explicarea, demonstrarea și corectarea acțiunilor motrice; cu un număr de repetări care să asigure execuția tehnică corectă. După însușire, în următoarele două săptămâni ale lunii, structurile se execută legat, fără pauze. Fiecare exercițiu este alcătuit astfel, încât, în final, ansamblul lor să realizeze un complex unitar, în care structurile se vor executa în succesiunea lor fără pauze. Acest lucru este valabil pentru toate structurile motrice.

Tipuri de exerciții specifice pregătirii de expresie utilizate în lecții:

Deplasări variate, realizate individual, pe perechi, cu tot grupul, ca răspuns la diferite teme propuse de profesor sau chiar de fetițe; deplasări cu valoare semnificativă;

Improvizația – se realizează cu acțiuni motrice utilizate ca punct de plecare diferite cuvinte ce sugerează povești sau subiecte variate; improvizația pe diferite fragmente muzicale;

Mijloace utilizate în vederea dezvoltării ritmicităii și muzicalității motrice: jocuri muzicale, înlănțuiri de mișcări.

Modele care cuprind combinații cu diferiți pași de dans

Împrumutați din diferite forme de dans, utilizați și în gimnastica artistică, cu scopul de a dezvolta executantelor coordonarea și precizia mișcărilor, pașii de dans constituie totodată un mijloc de educare a mișcării expresive, elegante, executată în strânsă legătură cu muzica și într-o manieră specifică. Pașii de dans stilizați pot fi de asemenea incluși în compoziția exercițiilor, pentru a sublinia caracterul muzicii utilizate.

3.5. Probe și norme de control

Probele de control au fost aplicate pregătirii verificării inițială (V.I.) și după parcurgerea acesteia verificării finale (V.F.).

PROBA NR.1

Aprecierea: – ținutei și execuției artistice la nivelul trenului superior

– coordonării membrelor superioare în mișcări variate.

Structură de 16 timpi, cuprinzând mișcări la nivelul brațelor, variate ca direcție, plan, durată, amplitudine, executate cu respectarea particularităților estetice. Demonstrația s-a realizat de douîă ori, cu acompaniament muzical în măsura 4/4 tempo moderat și a fost urmată de redarea de către gimnaste a structurii stabilite.

Subiecții care au redat mișcările corect din prima încercare, au fost notați cu nota 10; redarea din a doua încercare, cu nota 8; din a treia cu 6; iar sub cea de-a treia încercare → 0.

Descrierea structurii: Poziția inițială – stând

T 1-2 – ridicarea brațelor prin înainte sus

T 3-4 – coborârea brațelor lateral

T 5 – ducerea brațelor înainte

T 6 – ridicarea brațului stâng prin lateral sus

T 7 – coborârea brațului stâng înainte

T 8 – ducerea (deschiderea) brațelor lateral

T 1-4 – circumducția brațelor în plan frontal, cu încrucișarea brațelor prin înainte sus

T 5 – arcuirea simltană a brațelor lateral

T 6 – ridicarea brațelor prin lateral sus

T 7-8 – coborârea brațelor prin înainte jos.

PROBA NR.2

Aprecierea: – proba de ritmicitate motrică și execuție artistică a mișcărilor executate la nivelul trenului inferior

Tema ritmică în măsura 2/4

Se demonstrează de două ori: percuția adecvată temei și acțiuni la nivelul trenului inferior (variante de pași), corespunzătoare duratei valorilor notelor muzicale. Cele două secvențe trebuie să se execute fără oprire.

Execuție:

Percuția se realizează cu bătăi din palme TT1-7, T8 bătaie pe sol cu piciorul drept, simultan cu mâinile pe șolduri; percuțiile se realizează din stând;

Acțiuni la nivelul trenului inferior (poziția inițială stând, mâinile pe șolduri):

T1 – pas înainte cu piciorul drept;

T2 – apropierea piciorului stâng;

T3 – săritură dreaptă;

T4 – aterizare;

T5-6 – săritură cu întoarcere 180°;

T7 – bătaie din palme;

T8 – bătaie cu piciorul drept în podea simultan cu mâinile pe șold

PROBA NR.3

Aprecierea – capacității de încadrare a acțiunilor motrice în tempoul muzical

Acompaniament sonor: S-a alcătuit o structură cu diferite elemente corporale (variante de deplasare, săltări, întoarceri, balansări, val). Aceasta a fost însușită de subiecți fără muzică, pe numărătoare.

La audiția muzicii (unul din cele trei fragmente muzicale) în funcție de tempoul perceput, se execută structura (aceeași structură motrică trebuie executată pe tempo-uri diferite).

Se notează cu nota 10 execuția structurii motrice, realizată în conformitate cu cele trei tempo-uri alese; cu nota 8 execuția corectă doar pe două variante de tempo; cu nota 6 execuția corectă pe o singură variantă de tempo; și cu nota 4 lipsa concordanței execuției cu tempo-urile alese.

T1-2 – prind piciorul drept 180° cu mâna

T3-4 – revenire

T5-6 – săritură casaque

T7-8 – pas de galop cu piciorul drept

T1-2 – pod cu rulare

T3-4 – trecere prin sfoară laterală

T5-6 – ridicare în pod

T7-8 – piruetă passé

PROBA NR.4

Apreciere – probă specifică de determinare a expresivității și muzicalității motrice, ca modalitate de comunicare a emoțiilor provocate de caracterul muzicii

S-au utilizat fragmente muzicale în prima audiție (improvizație), diferite din punct de vedere al caracterului, necesitând un anumit stil de mișcare și expresie, funcție de genul de dans pe care îl sugerează. S-a urmărit determinarea capacității de transpunere în plan motric a impresiei, emoției, provocate de atmosfera muzicală la prima audiție.

S-a cordat nota 10 pentru răspunsul artistico-motric bun; nota 8 pentru răspuns mediu; nota 6 pentru răspuns slab; nota 4 în cazul lipsei de concordanță dintre mijloacele de expresie corporală și cele ale acompaniamentului muzical.

PROBA NR.5

Apreciare – orientare spațio-temporală și echilibru

S-a executat proba pe bârnă următoarele acțiuni motrice:

T1-2 – întoarcere 180° + întoarcere 180°;

T3-4 – săritura developpé;

T5-6 – săritură cu piciorul stg/dr. La orizontală

T7-8 – cumpănă

Se vor acorda note: nota 10 execuție corectă; iar execuțiile cu penalizări vor fi depunctate de la 1-10.

Fig.3.1.

Fig.3.2.

Fig.3.3.

Fig.3.4.

CAPITOLUL IV

RECOLTAREA ȘI INTERPRETAREA DATELOR

4.1. Recoltarea – adunarea datelor

Tabelul nr.4.1. Rezultatele probei de control nr.1

Tabelul nr.4.2. Rezultatele probei de control nr.2

Tabelul nr.4.3. Rezultatele probei de control nr.3

Tabelul nr.4.4. Rezultatele probei de control nr.4

Tabelul nr.4.5. Rezultatele probei de control nr.5

4.2. Analiza și interpretarea datelor studiului

Tabelul nr.4.6. Rezultatele calculelor statistice la proba nr.1

Fig.4.1. Rezultatele probei nr.1

Tabelul nr.4.7. Rezultatele calculelor statistice la proba nr.2

Fig.4.2. Rezultatele probei nr.2

Tabelul nr.4.8. Rezultatele calculelor statistice la proba nr.3

Fig. 4.3. Rezultatele probei nr.3

Tabelul nr.4.9. Rezultatele calculelor statistice la proba nr.4

Fig.4.4. Rezultatele probei nr.4

Tabelul nr.4.10. Rezultatele calculelor statistice la proba nr.5

Fig. 4.5. Rezultatele probei nr.5

Proba nr. 1 (tabelul 4.1 și 4.6 și fig.4.1), a urmărit evaluarea ținutei și execuției artistice la nivelul trenului superior, privind coordonarea membrelor superioare în mișcări variate. Rezultatele calculelor statistice la testarea inițială prezintă o medie de 2.14 încercări, obținând o medie a notei de 7.14 puncte cu omogenitate slabă, iar la testarea finală gimnastele au îmbunătățit numărul de încercări reușite cu o medie de 1.43 și o medie la notei de 9.14 punte cu o omogenitate mare de 11.7%.

Privind rezultatele individuale se evidențiază la testarea inițială că 3 gimnaste a executat din prinma încercare, obținând nota 10, o gimnastă din a doua încercare, a obținuta – 8 puncte, două gimnaste din a trei încercare, obținut- 6 puncte și o gimnastă – din a patra încercare a obținut nota 4 puncte, iar testarea finală rezultatele individuale s-au îmbunătățit prin reducerea numărului de încercări nereușite, adică 4 gimnaste au executat din prima încercare, obținând nota 10 puncte și trei – din a doua încercare, obținând nota 8 puncte.

Apreciem că diferența mediilor dintre testări afirmă că execuția artistică s-a îmbunătățit considerabil, completarea pregătirii cu noi mijloace a determinat obținerea unor rezultate suprioare calitative, privind ținuta și execuția artistică în cadrul perioadei de pregătire.

Proba nr.2 (tabelul 4.2 și 4.7 și fig.4.2), a urmărit ritmicitatea motrică și execuția artistică a mișcărilor executate la nivelul trenului inferior. Rezultatele calculelor statistice la testarea inițială prezintă o medie de 2.71 încercări, obținând o medie a notei de 8.29 puncte cu omogenitate slabă, iar la testarea finală media încercărilor reușite s-a îmbunătățit la 1.28 cu o media notei de 9.71 puncte cu omogenitate mare de 5.02%.

Privind rezultatele individuale se evidențiază la testarea inițială că o gimnastă a executat din prinma încercare, obținând nota 10 puncte, două gimnastă au executat din a doua încercare, obținând nota 9 puncte, două gimnaste executat din a trei încercare, obținând nota 8 puncte și două gimnaste din a patra încercare – nota 7 puncte, iar testarea finală rezultatele individuale s-au îmbunătățit prin reducerea numărului de încercări nereușite, adică 5 gimnaste au executat din prima încercare, obținând nota 10 puncte și trei – din a doua încercare – nota 9 puncte.

Apreciem că diferențele dintre testări a gimnastelor, privind estetica corporală și ritmicitatea muzicală, se datorează abordări în pregătire mai multe și mai variate mijloace specifice pregătirii muzicale.

Proba nr.3 (tabelul 4.3 și 4.8 și fig.4.3), a urmărit capacitatea de încadrare a acțiunilor motrice în tempoul muzical. Rezultatele calculelor statistice prezintă la testarea inițială o medie de 1 execuție în tempo moderat și lent și o medie de 4.33 încercări în tempo rapid cu o omogenitate slabă, obținând o medie a notei de execuție de 6.28 puncte cu omogenitate moderată, iar la testarea finală s-a executat o medie din prima încercare la toate tempourile propuse spre testare, obținând o medie a execuției de 8 puncte cu omogenitate mare de 2.04%.

Privind rezultatele individual la testarea inițială 2 gimnaste au executat în tempo rapid, obținând nota 8 puncte, 4 gimnaste au executat în tempo moderat, lent și rapid și o gimnastă n-a reușit să execute sarcina propusă, obținând nota 4 puncte, iar la testarea finală rezultatele finală scot în evidență că două gimnaste au executat toate cele trei tempo-uri, trei gimnaste au executat cele două tempouri, obținând nota 8 puncte și două gimnaste au executat un singur tempo, obținând nota de 6 puncte.

Putem aprecia că programul propus pentru pregătirea artistică a determinat îmbunătățirea capacității de a reda prin mișcare diferite particularități ale acompaniamentului muzical, rezultatele finale atestă și îmbunătățirea tehnicii corporale.

Proba nr.4 (tabelul 4.4 și 4.9 și fig.4.4) a urmărit determinarea expresivității și muzicalității motrice, ca modalitate de comunicare a emoțiilor provocate de caracterul muzicii. Rezultatele calculelor statistice prezintă la testarea inițială o medie de 6.28 puncte cu o mogenitate slabă de 28.6%, iar la testarea finală se evidențiază o medie de 8.86 puncte cu omogenitate mare de 12.06%. Privind diferențele dintre medii între testări se observă că valoarea lui t calculat este mai mare decât t statistic la P˂ 0.01, adică diferențele sunt semnificative.

Privind rezultatele individuale se evidențiază 3 gimnaste au obținut nota 8 puncte, două gimnate – nota 6 puncte și două gimnaste nota 4 puncte, iar la testarea finală valoare execuției s-a îmbunătățit 3 gimnaste au obținut nota 10 puncte, 4 gimnaste – nota 8 puncte.

Subliem faptul că, gimnastele au utilizat variația programului de pregătire îmbogățind bagajul motrico-artistic, gimnastele fiind capabile să răspundă unor situații de genul improvizații, îmbunătățirea capacității de a executa mișcările în concordanță cu particularitățile acompaniamentului muzical.

Proba nr.5 (tabelul 4.5 și 4.10 și fig.4.5) a urmărit evaluarea orientării spațio-temporale și echilibru. Rezultatele calculelor statistice scot în evidență la testarea inițială o medie a execuției 7.86 puncte și o omogenitate moderată, iar la testarea finală media execuție este 9.14 puncte cu omogenitate mare de 11.7%. în ceea ce privește diferențele dintre medii între testări, valoare lui t calculat este de 3.57 mai mare decât t statistic la p˂0.05, adică diferențele sunt semnificative cu o probabilitate de 95%.

Privind rezultatele individuale la testarea inițială două gimnaste au obținut nota 10 puncte, o gimnastă nota 9 puncte, o gimnastă- 8 puncte și trei gimnaste nota 6 puncte, iar la testarea finală rezultatele individuale s-au îmbunătățit 4 gimnaste au obținut nota 10 puncte, și trei gimnaste 8 puncte.

Apreciem că anumite componente ale coordonării și viteza de execuție, s-a îmbunătățit și atestă pregătirea corporală mai bună, concretizată prin tehnica de execuție corectă și eficientă.

CAPITOLUL V

CONCLUZII ȘI PROPUNERI

O serie de concluzii și aprecieri au fost subliniate în capitolele anterioare.

Rezultatele obținute ne confirmă ipoteza cercetării. Programul propus în lucrarea de față, a fost conceput astfel încât să surprindă în pregătire, atât mijloace specifice pregătirii coregrafice, dar și cei ritmico-muzicale și de expresie. Aplicarea lui în activitatea sportivă la grupa de începătoare, a dovedit o eficiență crescută privind pregătirea artistică, ca rată de progres și nivel valoric.

Datele cercetării ne-au confirmat ideea, potrivit căreia, un conținut ritmico-artistic caracterizat prin varietatea mijloacelor și originalitatea în abordare, contribuie la educarea ținutei și execuției artistice, la dezvoltarea expresivității corporale, ritmicității și muzicalității motrice, stimulează comunicarea prin expresie corporală și sugestivă și totodată imaginația artistică a gimnastelor.

Programul aplicat a fost variat și bogat, rezultatele obținute la probele de control la cele două testări (verificări), demonstrează eficiența crescută a mijloacelor propuse.

Pregătirea coregrafică realizată cu exerciții specifice atât dansului clasic, și altor genuri de dans, contribuie la însușirea rapidă și corectă a tehnicii corporale și la dezvoltarea coordonării.

Capacitatea de memorare și reproducere a sportivelor s-a îmbunătățit, în urma pregătirii realizate.

Însușirea unei ținute corecte, influențează timpul de execuție al mișcărilor. Astfel tehnica de execuție bună, determină și creșterea vitezei de execuție. Totodată efectul artistic a sporit, deoarece varietatea privind dinamismul mișcării reprezintă aspecte ce concură la realizarea expresivă a acțiunilor motrice.

Pregătirea ritmico-muzicală trebuie să se realizeze cu mijloace cât mai variate, atractive și accesibile nivelului începătoarelor. De asemenea ritmicitatea și muzicalitatea motrică s educă prin utilizarea în pregătire a unor genuri variate de muzică.

Pregătirea coregrafică și cea ritmico-muzicală trebuie completate și cu mijloace ce vizează în mod special expresia corporală, în vederea realizării unei complete pregătiri tehnico-artistice.

Propunem în vederea realizării obiectivelor pregătirii artistice la nivelul gimnastelor începătoare – gimnastica artistică – utilizarea în pregătire a unui coținut motrico-artistic variat, bogat în mijloace, accesibil vârstei fetițelor. Această abordare a pregătirii, dovedește o eficiență crescută privind pregătirea artistică a micilor gimnaste.

BIBLIOGRAFIE

BIBLIOGRAFIE