Optimizarea Initierii In Jocul DE Handbal, LA Clasa a V A, Prin Jocuri Dinamice
OPTIMIZAREA INIȚIERII ÎN JOCUL DE HANDBAL, LA CLASA a V-a, PRIN JOCURI DINAMICE
PLANUL LUCRĂRII
CAPITOLUL I – INTRODUCERE
Handbalul – mijloc al educației fizice
Argumentarea alegerii temei
Scopul, ipoteza și sarcinile lucrării
CAPITOLUL II – FUNDAMENTAREA TEORETICO-ȘTIINȚIFICĂ A LUCRĂRII
2.1. Modelul de joc pentru lecțiile de clasă și de activitate sportivă în școală
2.1.1. Fazele jocului în atac
2.1.2. Fazele jocului în apărare
2.2. Orientarea metodică generală în predarea handbalului în școală în cadrul lecțiilor de clasă
2.3. Obiectivele prioritare și etapizarea procesului de predare a handbalului în ciclul gimnazial
2.4. Conținutul și metodica predării handbalului în cadrul etapelor de instruire
2.5. Caracterizarea generală a preadolescenței
Jocurile dinamice în lecția de educație fizică
CAPITOLUL III – METODE DE CERCETARE
3.1. Studiului materialelor bibliografice
3.2. Metoda observației
3.3 Metoda experimentală
3.4. Metoda statistică
3.5. Metoda reprezentării grafice
CAPITOLUL IV- ORGANIZAREA ȘI DESFĂȘURAREA CERCETĂRII
4.1. Stabilirea locului, perioadei și a subiecțiilor cercetării
4.2. Stabilirea și descrierea probelor de control
4.3. Sistemele de acționare folosite în cadrul cercetării
4.4 Prelucrarea statistico-matematică a rezultatelor cercetării
4.5 Reprezentarea grafică a rezultatelor experimentului
4.6. Interpretarea rezultatelor experimentului
CAPITOLUL V – CONCLUZII ȘI PROPUNERI
BIBLIOGRAFIE
CAPITOLUL I – INTRODUCERE
I.1 HANDBALUL – MIJLOC AL EDUCAȚIEI FIZICE
Teoria și metodica educației fizice și sportului cunosc următoarele mijloace ale educației fizice și sportului: atletismul, gimnastica, jocurile și turismul.
Handbalul este un joc cu mingea, care se desfășoară în cea mai mare parte a timpului în mișcare, în alergare, de foarte multe ori în cea mai mare viteză, ceea ce pretinde din partea subiecților să depună eforturi fizice mari și să participe cu un mare angajament psihic la joc. Se poate afirma, fără rezerve, că handbalul este un mijloc al educației fizice, care contribuie pozitiv la rezolvarea sarcinilor acesteia. Handbalul practicat în mod științific și metodic de către școlari, studenți și alte categorii sociale, contribuie, prin efectele efortului fizic și psihic, la întărirea sănătații și dezvoltarea multilaterală a capacităților fizice, intelectuale, morale și volitive ale oamenilor.
Handbalul, ca mijloc al educației fizice, contribuie la însușirea unor deprinderi motrice de bază și specifice, a unor abilități necesare în viață, a unor cunoștințe speciale de tehnică și tactică sportivă.
O latură extrem de importantă, care nu are voie să fie neglijată, o reprezintă educarea calitățiilor morale, intelectuale, de voință, a simțului estetic legat de gestul motric și întrecerea sportivă. Am arătat că handbalul, ca mijloc al educației fizice, este folosit cu succes în activitatea desfășurată în mod organizat de diferite categorii sociale. În mod pregnant, handbalul ca mijloc al educației își găsește locul în școlile de toate gradele. Astfel, jocul de handbal este prezent în lecțiile de educație fizică începând cu clasa a V-a, când se predau diferite elemente de bază din tehnica și tactica jocului, diferite exerciții pregătitoare pentru învățarea fazelor de joc de atac și apărare, precum și jocul bilateral, la început cu reguli simplificate, mai târziu, în clasele mai mari, în condiții competiționale.
Handbalul își găsește locul și în cadrul orelor de activități sportive ale elevilor care doresc să-și îmbogățească tehnica și tactice jocului, să aprofundeze cunoașterea acestuia.
În cadrul diferitelor activități sportive școlare sunt cuprinși cei mai buni elevi din clasele școlii, care, pe lângă efectele practicării acestui joc sportiv asupra organismului, urmăresc să se pregătească temeinic pentru a fi selecționați și încadrați în eșaloanele bazei de masă a handbalului de performanță.
Cei selecționați în formațiunile acestor eșaloane, participă la instruirea organizată în cadrul cluburilor sportive școlare sau în echipele de copii și juniori ale cluburilor și asociațiilr sportive de performanță.
I.2 ARGUMENTAREA ALEGERII TEMEI
Handbalul este un joc sportiv colectiv, care se desfășoară în alergare, uneori în mare viteză , ceea ce imprimă acestuia un caracter dinamic. El poate fi considerat ca o sinteză fericită a deprinderilor motrice și aplicative, ceea ce oferă handbalului, pe lângă caracteristicile sale de joc de echipă, practicat în competiții și calitate de mijloc al educației fizice și de sport complementar, cu influențe pozitive asupra pregătirii fizice a sportivilor din alte ramuri.
Având în vedere efectele practicării handbalului asupra organismului elevilor din clasele V –VIII, el a fost introdus în programele de educație fizică și de activitățiile sportive. Handbalul poate fi practicat sub forma lui integrală, adică prin jocuri bilaterale, la două porți, cât și sub forma unor structuri de exerciții sau de combinații între mai mulți jucători, care o dată însușite, vor putea fi aplicate în joc, mărind eficiența acțiunilor de atac și apărare.
Fiind un joc complet, care angrenează întreaga musculatură a corpului în activitate și prin aceasta activează marile funcțiuni ale organismului, influențând favorabil ameliorarea calitativă a acestora, handbalul este preferat altor jocuri sportive de către elevi si profesori. Se spune, fără să se exagereze prea mult, că handbalul este “atletismul cu mingea”, deoarece pentru a fi jucat el pretinde din partea celor care-l practică să alerge, să sară și să arunce. În afara acestor caracteristici, trebuie să amintim că jocul de handbal este accesibil, atractiv și spectaculos, atribute care stimulează interesul elevilor pentru educația fizică și sport.
La clasele V-VIII, tehnica și tactica jocului de handbal sunt adaptate la posibilitățiile biomotrice și psihice ale elevilor din diferite clase, care sunt de regulă în vârstă de la 10 la 14-15 ani. Astfel, la început, conținutul tehnico-tactic al jocului practicat de copii este foarte mult simplificat și se limitează la cele mai simple și ușoare procedee de pasare, de aruncare la poartă, de dribling, de așezare în teren și mișcare în teren. Treptat, aria tehnico-tactică se lărgește până la însușirea unui fond de deprinderi motrice specifice, pe baza căruia elevii pot practica un joc bilateral antrenant și care să le dea satisfacții. Totodată, jocul capătă progresiv noi valori educative și formative, contribuind în felul acesta cu tot mai mare eficiență la rezolvarea sarcinilor educației fizice școlare.
În lecțiile de educație fizică la calsele a V-a și a VI-a se recomandă utilizarea unor jocuri dinamice simple, în conținutul cărora sunt incluse unele elemente tehnico-tactice de bază ale jocului de handbal, ca, de exemplu: prinderea și pasarea mingii, driblingul, unele procedee de mișcare în teren etc. Astfel de jocuri obișnuiesc pe elevi cu spiritul de echipă, le dezvoltă simțul mingii și dorința se a se întrece, îi inițiază în tehnica fundamentală a jocului și creează o bună premisă pentru învățarea jocului de handbal în ciclul școlar imediat următor.
Din cele arătate mai sus rezultă, că la clasele mici, tehnica și tactica jocului de handbal sunt simple și se limitează la un fond minim de deprinderi motrice specifice, iar pe măsură ce elevii promovează în clasele superioare jocul devine mai complex, în conținutul său, acțiunile tehnico-tactice fiind mai mumeroase și mai variate. La terminarea școlii, elevii trebuie să fie capabili să practice handbalul în mod corespunzător, potrivit modelului tehnico-tactic de joc, pentru lecțiile de clasă și de activitate sportivă.
În conformitete cu cele prezentate anterior considerăm că tema acestei lucrări “Optimizarea initierii în jocul de handbal la clasa a V-A prin jocuri dInamice” este oportună și de actualitate, deoarece la terminarea școlii, elevii trebuie să fie capabili să practice handbalul în mod corespunzător, potrivit modelului tehnico-tactic prevăzut pentru lecțiile de clasă și de activități sportive din școală.
I.3 SCOPUL, IPOTEZA ȘI SARCINILE LUCRĂRII
Efectele pozitive ale practicării jocului de handbal asupra organismului și personalității elevilor, depind în mare măsură de metodica predării acestui joc sportiv.
În stabilirea metodicii de predare a handbalului în școală, trebuie să se pornească de la ideea potrivit căreia la rezolvarea sarcinilor educației fizice școlare contribuie în mod eficient jocul bilateral și fazele acestuia, iar nu exersarea analitică, izolată de condițiile jocului, a procedeelor tehnice, cuprinse în conținutul acestuia.
Numeroase studii și cercetări din ultima vreme au făcut posibilă apariția și consacrarea unei noi viziuni cu privire la conținutul real al jocului și la metodica instruirii acestuia, prin care se realizează o accelerare a procesului de invătare a jocului și o creștere considerabilă a eficienței acțiunilor individuale și colective ale jucătorilor.
Majoritatea jocurilor pregătitoare se adresează începătorilor, unele pot fi folosite și în lecțiile cu jucătorii avansați, tocmai datorită calitățiilor de a stimula atenția creând astfel condiții optime pentru însușirea deprinderilor de bază necesare în atac și apărare. Elementul de întrecere care le caracterizează contribuie simțitor la realizarea acestei sarcini, în ultimă instanță la reușita procesului de instruire.
Scopul lucrarii
Ca scop general ne-am propus ca prin introducerea unor jocuri dinamice, în cardul lecției de educație fizică cu teme din handbal, procesul instructiv- educativ să înregistreze progrese importante în ceea ce privește însușirea deprinderilor tehnice specifice clasei a V-a.
Ipoteza lucrarii
În stabilirea ipotezei acestei lucrări am pornit de la presupunerea că:
– cu cît vom utiliza, în lecția de educație fizică cu teme din handbal, jocuri dinamice variate și adaptate specificului lecției, cu atât procedeele tehnico – tactice specifice jocului de handbal pot fi însușite mai repede și mai eficient.
– cu cât planificareajocurilor dinamice în lecția de educație fizică este mai judicioasă și adaptată, cu atât vom contribui la dezvoltarea spiritului de întrecere și a celui de echipă, precum și la creșterea atractivității lecțiilor.
Sarcinile lucrării
Sarcinile acestei lucrări sunt următoarele:
documentarea specifică temei;
alegerea eșantioanelor de subiecți pentru cercetare;
periodizarea cercetării;
stabilirea probelor si normelor de control;
stabilirea strategiei de cercetare
identificarea celor mai eficiente jocuri dinamice;
stabilirea metodelor de cercetare;
prelucrarea și interpretarea datelor cercetării;
reprezentarea grafică a rezultatelor cercetării;
formularea de concluzii;
formularea de propuneri.
CAPITOLUL II – FUNDAMENTAREA TEORETICO-ȘTIINȚIFICĂ A LUCRĂRII
II.1 MODELUL DE JOC PENTRU LECȚIILE DE LA CLASĂ ȘI DE ACTIVITATE SPORTIVĂ ÎN ȘCOALĂ
Modelul de joc pentru lecțiie de educație fizică este simplu, accesibil și cuprinde exerciții cu caracter tehnic-tactic de o dificultate ce nu depășește posibilitățiile elevilor.
Practicarea jocului de handbal după modelul preconizat va asigura elevilor o dezvoltare fizică armonioasă, o creștere valorică a indicilor de pregătire fizică, o lărgire a sferei de cunoștințe, deprinderi și priceperi motrice, va contribui la întărirea sănătății și la formarea personalității acestora.
În același timp, pentru cei înzestrați cu calități deosebite, cu aptitudini deosebit pentru această disciplină sportivă, acest model reprezintă o primă treaptă spre performanță, în cazul în care sunt orientați și selecționați în unitățiile sportive școlare, deci cuprinși în eșalonul numit baza de masă a sportului de performanță.
Pentru însușirea modelului de joc specific școlii, elevii vor percurge o suită de etape de pregătire, gradate metodic, pentru fiecare fiind elaborat un model de instruire corespunzătoare.
Desfăș eficiente jocuri dinamice;
stabilirea metodelor de cercetare;
prelucrarea și interpretarea datelor cercetării;
reprezentarea grafică a rezultatelor cercetării;
formularea de concluzii;
formularea de propuneri.
CAPITOLUL II – FUNDAMENTAREA TEORETICO-ȘTIINȚIFICĂ A LUCRĂRII
II.1 MODELUL DE JOC PENTRU LECȚIILE DE LA CLASĂ ȘI DE ACTIVITATE SPORTIVĂ ÎN ȘCOALĂ
Modelul de joc pentru lecțiie de educație fizică este simplu, accesibil și cuprinde exerciții cu caracter tehnic-tactic de o dificultate ce nu depășește posibilitățiile elevilor.
Practicarea jocului de handbal după modelul preconizat va asigura elevilor o dezvoltare fizică armonioasă, o creștere valorică a indicilor de pregătire fizică, o lărgire a sferei de cunoștințe, deprinderi și priceperi motrice, va contribui la întărirea sănătății și la formarea personalității acestora.
În același timp, pentru cei înzestrați cu calități deosebite, cu aptitudini deosebit pentru această disciplină sportivă, acest model reprezintă o primă treaptă spre performanță, în cazul în care sunt orientați și selecționați în unitățiile sportive școlare, deci cuprinși în eșalonul numit baza de masă a sportului de performanță.
Pentru însușirea modelului de joc specific școlii, elevii vor percurge o suită de etape de pregătire, gradate metodic, pentru fiecare fiind elaborat un model de instruire corespunzătoare.
Desfășurarea jocului presupune parcurgerea a două faze de atac și a două faze de apărare.
Fazele jocului de atac sunt:
trecerea rapidă din apărare în atac
atacul organizat
Fazele joculu în apărare sunt:
replierea la semicercul propriu
apărarea organizată
II.1.1 Fazele jocului în atac
Faza I: trecerea rapidă din apărare în atac
Spre deosebire de modelul handbalului de performanță, în care prima fază a atacului este contraatacul, cu numeroasele lui forme de desfășurare, faza I-a a modelului de joc pentru școală este reprezentată de trecerea rapidă a jucătorilor de la semicercul propriu la poarta echipei adverse. Ea începe în momentul intrării în posesia mingii și se realizează prin pase executate din alergare susținută între doi, trei sau mai mulți jucători, care încearcă să surprindă apărarea adversă neorganizată încă, prin care un atacant să poată să pătrundă la semicerc și să arunce la poartă.
În această faza a jocului de handbal fiecare elev va fi obligat să alerge pe culoarul lui (stabilit anterior), până la formarea deprinderii corecte de desfășurare a acestei faze de atac, atunci când se poate renunța treptat la restricție, potrivit așezării corecte în dispozitivul de atac, pentru a putea începe un atac organizat.
Conținutul tehnico-tactic al fazei I a atacului
alergare și schimbarea direcției de alergare;
demarcajul față de apărătorii care se repliază;
repunerea mingii în joc de către portar;
pase din alergare între doi, trei sau mai mulți jucători, aflați în același plan și/sau în adâncime (pasarea mingii în lateral, pasarea mingii oblic înainte și oblic înapoi, precum și prinderea mingii venite din lateral și din urmă);
dribling simplu și multiplu;
aruncarea la poartă din alergare;
aruncarea la poartă din săritură.
Faza a II-a a atacului: atacul organizat
În această fază, jucătorii sunt așezați în dispozitiv și atacă apărarea adversă, cu hotărâre și în mod organizat, prin pase laterale cu amenințarea succesivă a porții, prin angajarea jucătorilor de semicerc sau prin depășiri individuale, până la găsirea unei situații favorabile de aruncare la poartă.
Așezarea corectă în dispozitivul de atac este o condiție foarte importantă pentru desfășurarea ordonată a acțiunilor echipei care atacă. În cadrul modelului de joc pentru școală este prevăzută aplicarea sistemului de atac cu un jucător pivot.
Întrucât respectarea așezării pe posturi în timpul jocului este greu de realizat le începători, la clasele mici se recomandă ca, în etapele de inițiere și de învățare a jocului bilateral, să se folosească o așezare mai simplă, și anume în potcoavă.
După o animită perioadă, atunci când profesorul apreciază că este momentul potrivit, se va trece la așezarea în sistemul de atac cu un jucător pivot.
În desfășurarea atacului organizat practicat de elevi, mai ales de către cei începători, se întâlnesc frecvent multe greșeli care trebuie corectate permenent, cu răbdare și perseverență.
Dintre acestea, unele sunt mai importante și le vom menționa în continuare:
elevii prind și pasează mingea pe loc, fără să atace poarta, în felul acesta negăsind niciodată posibilitatea justificată de aruncare la poartă. Ei trebuie să-și însușească temeinic și corect prinderea mingii din alergare spre poarta adversă, amenințarea porții și adoptarea soluției celei mai adecvate situației, cum ar fi aruncarea la poartă, angajarea unui jucător infiltrat la semicerc, depășirea individuală sau pasa laterală la un coechipiei;
abuzul de aruncări la poartă din situații complet nejustificate;
după atacarea porții adverse, cu sau fără minge, jucătorul rămâne foarte aproape de apărători sau chiar printre aceștia, nefiind în situația de demarcaj pentru a putea primi mingea din nou. Elevii trebuie să fie obișnuiți cu retragerea la locul inițial de așezare în teren, imediat după ce au atacat poarta și au pasat mingea unui coechipier;
excesul de încercări de a pasa sau arunca la poartă, majoritatea nereușite, de depășiri individuale.
Aceste ultime două aspecte, tratate cu superficialitate, pot conduce la jocul individualist, fragmentat și la unele aspecte negative asupra dezvoltării personalității copiilor. Elevii trebuie obișnuiți în joc cu răspunderea colectivă, pentru întreaga echipă din care fac parte.
Faza a II-a a atacului se termină, în mod normal, printr-o aruncare la poartă, dar se mai poate încheia și prin greșeli tehnice sau prin greșeli de regulament. Indiferent prin ce se încheie această fază, mingea intră în posesia echipei adverse și din momentul respectiv echipa este nevoită să treacă în situație de apărare, urmând să acționeze după regulile de desfășurare a primei faze de apărare.
Conținutul tehnico-tactic al fazei a II-a a atacului:
așezarea în teren
respectarea posturilor în cadrul sistemului de joc în atac cu un singur pivot;
executarea paselor laterale cu amenințarea succesivă a porții (pasarea mingii în potcoavă);
depășirea individuală
pătrunderea printre apărători;
pasele de angajare a jucătorilor de semicerc;
aruncarea la poartă.
II.1.2 Fazele jocului de apărare
Faza I: replierea la semicercul propriu
Replierea constă în retragerea jucătorilor la semicercul propriu imediat după ce echipa a pierdut posesia mingii. În cadrul replierii, jucătorii trebuie să alerge direct spre locul unde își organizează apărarea, deplasându-se pe drumul cel mai scurt și fără ocoliri inutile, opriri sau încercări nefondate de interceptare a mingii.
Viteza de alergare în repliere depinde de modul în care adversarii repun mingea în joc. Dacă echipa adversă repune mingea în joc foarte repede, replierea se va executa în cea mai mare viteză, iar dacă se întârzie repunerea mingii în joc, se va executa în alergare ușoară.
Greșelile cele mai frecvente pe care le fac cei mai mulți începători sunt acelea că întârzie replierea, se opresc la mijlocul terenului sau se deplasează dezordonat spre locul unde se joacă mingea.
Ca și în cazul fazei I a atacului, elevii trebuie obișnuiți cu retragerea la semicercul propriu, pe culoarele lor, dinainte stabilite.
Pentru realizarea replierii corecte nu este necesară o perioadă lungă de instruire, ci mai degrabă formarea convingerii, la elevi, că trebuie să se replieze pe pozițiile stabilite, renunțând la incercările inutile și hazardate de oprire a atacului advers, la întâmplare, si reintrarea în posesia mingii.
Conținutul tehnico-tactic al fazei I-a a apărării:
opriri, întoarceri, porniri;
alergare de viteză;
alergare cu spatele;
marcajul adversarilor în timpul replierii;
reintrarea in posesia mingii.
Faza a II-a: organizarea apărării
În cadrul apărării organizate, jucătorii sunt așezați la semicercul propriu, la intervale aproximativ egale unul față de celălalt, și încearcă, prin acțiuni specifice jocului de apărare, să împiedice pe adversari să găsească o soluție favorabilă de aruncare la poartă.
Cea mai caracteristică acțiune de apărare în această fază este marcarea adversarului aflat în posesia mingii. Ea se execută, de fiecare apărător, prin deplasarea înainte, în poziție fundamentală, până aproape de semicercul de 9 m, ori de câte ori adversarul din fața lui intră în posesia mingii și atacă poarta sau țintește marcarea golului. După ce atacantul a pasat mingea, apărătorul trebuie să se retragă imediat la semicerc.
Pentru evitarea apariției unor spații prea mari între apărători, elevii trebuie să-și formeze deprinderea de a se retrage la semicerc oblic înapoi în direcția în care adversarul a pasat mingea. În felul acesta, întreaga apărare execută mișcarea de translație, care asigură o aglomerare corespunzătoare pe direcția de atacare a porții de câtre adversar.
Dacă echipa adversă atacă în sistemul cu un jucător pivot, apare o altă acțiune importantă de apărare, și anume marcajul pivotului. Pivotul este marcat de jucătorul în a cărui zonă de apărare s-a plasat.
Dacă pivotul se deplasează în altă zonă, va fi preluat și marcat de apărătorul care acționează în zona respectivă. Fiecare dintre ceilalți apărători va avea grijă să se plaseze în dreptul unuia dintre atacanții adverși, în așa fel încât, nici un moment să nu rămână vreun adversar nesupravegheat. Această acțiune poartă denumirea de repartizarea adversarilor și este foarte importantă în ceea ce privește eficiența apărării organizate.
Elevii începători, ca și cei din clasele mai mari, nu au încă preocupări pentru repartizarea adversarilor. Ca urmare, sistemul lor de apărare are un randament scăzut, ceea ce va trebui să-l determine pe profesorul de educație fizică să acorde o atenție mai mare învățării și consolidării acestei acțiuni acțiuni tehnico-tactice colective.
Conținutul tehnico-tactic al fazei a II-a a apărării:
așezarea în teren și respectarea posturilor;
poziția fundamentală și deplasările în apărare;
atacarea adversarului aflat în posesia mingii și retragerea la semicerc;
blocarea mingilor aruncate la poartă;
marcajul pivotului.
II.2 ORIENTAREA METODICĂ GENERALĂ ÎN PREDAREA HANDBALULUI ÎN ȘCOALĂ ÎN CADRUL LECȚIILOR DE CLASĂ
Datorită atributelor sale de ordin instructiv și educativ, jocul de handbal se înscrie printre cele mai importante mijloace ale educației fizice școlare. Prin conținutul său complex, în care sunt prezente numeroase forme de alergare, de aruncări și sărituri, executate în situații mereu schimbătoare, handbalul aduce o însemnată contribuție la rezolvarea sarcinilor educației fizice școlare.
Practicarea jocului de handbal contribuie și la rezolvarea altor sarcini ale educației fizice școlare, dar în mai mică măsură decât unele discipline sportive ca gimnastica, atletismul și altele, care rezolvă mai eficient deprinderile de ținută corectă și dezvoltare fizică armonioasă.
Etapizarea inițierii, învățarii și perfecționării pregătirii elevilor este o necesitate metodică de prim rang, pentru a se ajunge la practicarea unui joc bilateral de calitate. Pentru a se realiza acest lucru este necesar să se stabilescă, de către profesori, obiectivele care să corespundă dezideratelor majore care stau în fața predării handbalului la nivelul școlii, și anume accelerarea învățării jocului, însușirea temeinică a componentelor lui și perfecționarea continuă a jocului bilateral pentru a se putea participa la diferite competiții școlare, care va spori treptat contribuția la rezolvarea sarcinilor educației fizice școlare.
Dintre aceste sarcini, la realizarea cărora jocul de handbal contribuie cu mare eficiență, pot fi amintite:
întărirea sănătății;
formarea unui fond de cunoștiințe, priceperi și deprinderi motrice de bază și specifice care pot fi aplicate în condiții cât mai variate;
creșterea indicilor de valoare a calitățiilor motrice de bază și specifice;
dezvoltarea calitățiilor morale și de voință: spirit de echipă, responsabilitatea pentru activitatea individuală subordonată intereselor colective, combativitatea, dăruirea, competitivitatea etc;
formarea obișnuinței de practicare independentă în scop recreativ și sanogen.
Efectele pozitive ale practicări jocului de handbal asupra organismului și personalității elevilor depind, în foarte mare măsură, de metodica acestui joc sportiv. În stabilirea metodicii de predare a handbalului în școală, trebuie să se pornească de la ideea potrivit căreia la rezolvarea sarcinilor educației fizice școlare contribuie în mod eficient jocul bilateral și fazele acestuia, și nu exersarea analitică, izolată de condițiile jocului, a procedeelor tehnice cuprinse în conținutul acestuia. Mai mult, numeroase studii și cercetări din ultima vreme au făcut posibile apariția și consacrarea unei noi viziuni cu privire la conținutul real al jocului și la metodica instruirii acestuia, prin care se realizează o accelerare a procesului de învățare și perfecțioanre a jocului și o creștere considerabilă a eficienței acțiunilor individuale și colective ale jucătorilor. Potrivit acestei orientări, predarea handbalului trebuie să se facă pornindu-se de la acțiunile de joc cu ajutorul cărora se realizează fazele de atac și apărare și concomitent, de la jocul bilateral. În felul acesta, asupra celor care învață jocul de handbal se acționează cu mai mult realism, elevii fiind puși în situația să-și însușească, de la început, acele elemente de joc (procedee tehnice integrate în acțiuni tactice individuale și colective) prin care se rezolvă fazele de atac și apărare. Așadar, noua orientare privind predarea handbalului la nivelul școlii recomandă calea globală de instruire. Se apreciază că este depășită calea metodică analitică, prin care învățarea jocului de handbal se face pornindu-se de la învățarea izolată de joc a procedeelor tehnice și a acțiunilor tactice și după cunoașterea acestora, asamblarea lor în cadrul jocului bilateral.
Orientarea metodică generală în predarea handbalului în școală recomandă cu insistență folosirea permanentă a căii globale, dar nu neagă oportunitatea folosirii căii analitice, în anumite situații, momente sau etape ale procesului de instruire. Aplicarea în practică a celor două căi trebuie să aibă o motivare logică din punct de vedere metodic. Dacă, în timpul exersării jocului sau a fazelor de joc, se constată că un anumit procedeu tehnic este insuficent de bine însușit de unul sau mai mulți elevi și prin aceasta se frânează desfășurarea corespunzătoare a jocului sau a fazei respective, se va trece la exersarea analitică a acestuia. Exersarea analitică trebuie făcută prin mijloace bine selecționate, după criteriul eficienței, pentru ca procedeul respectiv să fie însușit cât mai repede și reintegrat în execuția globală.
Rezultă, prin urmare, că predarea handbalului în școală se face prin aplicarea pe scară largă a jocului bilateral și prin exersarea fazelor de atac și apărare ale acestuia. Dar, fără obișnuirea elevilor cu diferite acțiuni în care se manevrează mingea de handbal, fără o inițiere prealabilă în elementele tehnico-tactice fundamentale ale jocului elevii nu pot practica în mod satisfăcător jocul bilateral, oricât de simplificat ar fi conținutul lui tehnic și tactic. Totodată, apare ca necesare inițierea în jocul bilateral și în continuare învățarea și consolidarea deprinderilor motrice de executare a elementelor tehnico-tactice de bază, în vederea perfecționării treptate a jocului bilateral.
Din cele prezentate mai înainte reiese că procesul de predare a handbalului în școală parcurge o suită de etape, în fiecare etapă fiind necesară rezolvarea unor obiective instructive prioritare, cum ar fi:
obișnuirea cu mingea de handbal (simțul mingii),
inițierea în elementele tehnico-tactice fundamentale ale jocului,
inițierea în jocul bilateral,
învățarea și consolidarea deprinderilor motrice specifice conținutului tehnico-tactic de bază.
II.3 OBIECTIVELE PRIORITARE ȘI ETAPIZAREA PROCESULUI DE PREDARE A HANDBALULUI ÎN CICLUL GIMNAZIAL
Clasa a V-a
Etapa I:
Obișnuirea cu mingea de handbal și dezvoltarea simțului mingii;
Inițierea în elementele tehnico-tactice fundamentale ale jocului de handbal.
Etapa a II-a:
Inițierea în jocul bilateral;
Învățarea elementelor tehnico-tactice fundamentale ale jocului de handbal.
Clasa a VI-a
Etapa a III-a:
Învățarea jocului bilateral;
Consolidarea deprinderilor motrice implicate în execuția elementelor tehnico-tactice fundamentale ale jocului de handbal.
Clasele a VII-a și a VIII-a
Etapa a IV-a:
Perfecționarea jocului bilateral;
Învățarea, consolidarea și perfecționarea elementelor tehnico-tactice de bază, în forma de manifestare specifică fazelor de joc, ale modelului prevăzut pentru școală.
2.4. CONȚINUTUL ȘI METODICA PREDĂRII HANDBALULUI ÎN CADRUL ETAPELOR DE INSTRUIRE
Etapa a I-a
În această etapă elevii iau un prim contact cu cele mai simple activități motrice specifice jocului de handbal.
În cadrul acestei etape se realizează inițierea practică în elementele de conținut ale jocului.
Durata acestei perioade poate să difer de al o școală la alta, sau chiar de la o clasă la alta, în funcție de baza materială, de tradiția din școală și de experiența motrică a colectivelor de elevi.
În general, se apreciază că obiectivele acestei etape pot fi îndeplinite pe parcursul primului semestru din clasa a V-a.
Obișnuirea cu mingea de handbal
Îndeplinirea acestui obiectiv conduce la familiarizarea elevilor cu mingea de handbal, la căpătarea așa-numitului “simț al mingii” și constituie o bună premisă pentru activitatea următoare.
Mijloacele cele mai indicate pentru realizarea acestui scop sunt anumite jocuri dinamice, de mișcare și ștafete simple, în care mingea nu este pasată sau aruncată, ci doar purtată sau transmisă din mână în mână de către elevii care participă la activitate.
Dintre acestea amintim:
mingea peste pod;
mingea prin tunel;
mingea prin lateral;
combinări diferite ale acestor jocuri amintite;
semănatul și culesul cartofilor;
diferite ștafete cu transportul mingii sau cu rostogolirea mingii.
Inițierea în elementele tehnico-tactice fundamentale ale jocului de handbal
Prin elementele tehnico-tactice fundamentale înțelegem acel fond minim de procedee tehnice și acțiuni tactice simple ce intră în conținutul jocului simplificat și pe baza căruia se poate desfășura cea mai simplă formă de joc bilateral.
Execuțiile lor sunt simple, se bazează pe mișcări naturale și prin urmare, sunt însușite cu destulă ușurință de catre elevi.
Ele constau din prinderea și pasarea mingii, aruncarea mingii, driblinguri și unele procedee de mișcare în teren (variante de alergare, opriri și porniri, schimbări de direcție, întoarceri, sărituri etc.).
Pentru realizarea acestui obiectiv, ponderea cea mai mare trebuie s-o aibă următoarele categorii de mijloace:
jocuri de mișcare, în conținutul cărora se găsește unul sau mai multe dintre elementele tehnico-tactice de bază;
ștafete, pe parcursul cărora sunt introduse execuții ale unuia sau mai multor elemente tehnico-tactice, în diferite combinații;
exerciții sub formă de întrecere, executate de regulă cu mingea de handbal.
Enumerăm câteva mijloace de inițiere în elementele tehnico-tactice fundamentale ale jocului de handbal:
“ferește capul”;
“apărarea cetății”;
“ziua și noaptea”;
“prinde cel strigat”;
“leapșa” (în diferite variante);
“cine pasează mai mult”;
“ștafetă cu mingea în dribbling”: sub formă de suveică, șerpuind printre jaloane, dribling în alergare în linie dreaptă, cu ocolirea unui obstacol situat la 10-15 m de linia de plecare și întoarcere în dribling la locul de start;
“ștafetă cu dribling și pasă”;
diferite concursuri de aruncare a mingii la țintă sau la distanță.
Etapa a II-a
Etapa a II-a se caracterizează prin aceea că elevii iau contact practic cu jocul de handbal la două porți, bineînțeles cu un conținut tehnico-tactic minim, în care au fost inițiați în prima etapă.
Îndeplinirea obiectivelor și conținutului folosit pentru acesta au o importanță deosebită în procesul de însușire a jocului de către elevi.
Se apreciază că scopul urmărit în cadrul etapei a II-a poate fi realizat în semestrul II al clasei a V-a.
Obiectivele instructive prioritare
Inițierea în jocul bilateral
Oricât de simplificat ar fi jocul de handbal pe care încep să-l practice elevii, inițierea acestora constituie un obiectiv ceva mai pretențios. Dificultatea constă în faptul că, în cadrul jocului, elevii trebuie să respecte anumite relații față de coechipieri și de adversari, cerute de cea mai elementară tactică colectivă și totodată să se încadreze in unele reguli de joc. Dintre problemele care se pun în realizarea acestui obiectiv și care trebuie să stea în atenția profesorului se detașează ca importanță, următoarele:
formarea deprinderilor de așezare în teren în atac și apărare și mai cu seamă, respectarea locurilor de acționare pentru fiecare jucător;
aplicarea calsică a regulamentului de joc, o oarecare strictețe fiind necesară în aplicarea acelor reguli care, dacă nu sunt respectate, pot conduce la denaturarea jocului;
intervenții active și permanete cu noi indicații și cu corectarea inerentelor greșeli individuale și colective în derularea jocului bilateral.
Prezentăm în continuare câteva mijloace cu care se acționează în etapa inițierii în jocul bilateral:
suveică cu pase executate din elergare între 6 jucători pe lungimea terenului;
aceeași suveică, cu replierea celor 6 jucători care au executat pasele din alergare, imediat după ce mingea a fost pasată grupei din față. Indicație metodică – elevii care se repliază nu vor încerca interceptarea mingii;
elevii sunt așezați în potcoavă în fața celor două porți. Mingea va fi pasată din om în om de la extrema stângă până la extrema dreaptă care rostogolește mingea, prin semicerc, înapoi la extrema stângă. Exercițiul se execută în ambele sensuri;
elevii sunt așezați în potcoavă în fața semicercului de la 9 m și vor executa pase din om în om de la o extremă la cealaltă și înapoi, de mai multe ori;
același exercițiu, cu 6 apărători la semicerc. Fiecare apărător va executa ieșirea la atacantul din fața lui, când acesta are mingea, apoi se retrage la semicerc;
joc la două porți.
Indicații metodice privind inițierea in jocul bilateral:
în cadrul fazei de trecere din apărare în atac, elevii vor alerga pe un front larg, fiecare pe culoarul propriu postului său. Elevii din echipa care se repliază din atac în apărare se vor deplasa pe drumul cel mai scurt spre semicercul propriu, încercând să-și ocupe posturile care le-au fost repartizate de professor;
în atacul și apărarea care se desfășoară în fața semicercului, fiecare elev se retrage la locul inițial de așezare, imediat după terminarea acțiunii pe care a întreprins-o.
Învățarea elementelor tehnico-tactice fundamentale ale jocului de handbal
Dacă în prima etapă s-a realizat inițierea în elementele tehnico-tactice de bază, în această etapă se va urmării învățarea acestora.
Învățarea lor se face prin exerciții a căror structură se aseamănă cu secvențe situaționale de joc.
O atenție deosebită trebuie acordată accesibilității si mai ales atractivității acestor exerciții, în vederea cultivării interesului și a dragostei pentru handbal în rândul elevilor. Jocurile dinamice corespund atât nivelului de dezvoltare a capacității motrice (calități condoționale, coordinative, deprinderi și priceperi motrice de bază și utilitar-aplicative si specifice diferitelor ramuri de sport) și spiritului ludic manifestat de elevi la această vârstă.
Pentru indeplinirea acestui obiectiv se recomandă următorarele categorii de mijloace:
jocuri dimanice cu grad mai mare de complexitate, în conținutul cărora se găsesc mai multe elemente tehnico-tactice executate în structuri mereu schimbătoare și având o oarecare similitudine cu părți de joc;
ștafete și exerciții sub formă de concurs, ale căror structuri să aibă o oarecare analogie cu jocul simplificat în care se inițiază elevii;
exerciții elaborate după structurile prevăzute în programa școlară, ținând seamă de realitatea jocului.
Prezentăm în continuare o de mijloace pentru învățarea elementelor tehnico-tactice fundamentale ale jocului de handbal:
“Ține terenul curat” – acesta este un joc dinamic mult gustat de elevi și cu efecte apreciabile asupra dezvoltării spiritului de întrecere. Elevii sunt împărțiți în două echipă, fiecare echipă fiind plasată pe câte o jumătate de teren și având un număr egal de mingi. Elevii aruncă mingile din jumătatea proprie de teren în terenul echipei adverse, străduindu-se să culeagă cât mai repede mingiile aruncate de adversar și să le returneze în terenul acestora. La semnalul de încetare a jocului (30”), se declară câștigătoare echipa care are mai puține mingi în terenul propriu.
“Între două focuri sau partizanii”
“Cine ține mingea mai mult”
Ștafetă cu culegerea și conducerea mingii printre jaloane și așezarea acesteia în locul de unde a fost ridicată;
Ștafetă cu dribling și pasă.
Ștafetă cu dribling, aruncare la țintă într-un perete, recupararea mingii și întoarcere tot în dribling la locul de plecare;
Etapa a III-a
Inițierea în jocul bilateral și învățarea elementelor tehnico-tactice fundamentale, obiective realizate în etapa precedentă, au creat o bază corespunzătoare pentru învățarea jocului bilateral.
Etapele a treia se desfășoară pe parcursul semestrului I și II ale clasei a VI-a.
Sub aspectul conținutului tehnico-tactic jocul ramâne tot simplificat, dar elevi trebuie să dobândească mai multă siguranță în joc și să se încadreze în regulile de bază ale jocului.
Obiective instructive prioritare
Învățarea jocului bilateral
Pentru accelerarea însușirii jocului de către elevi, este necesar să se evite sau să se elimine, cât mai repede cu putință, principalele greșeli care frânează desfășurarea ordonată și organizată a jocului. Prima dintre aceste greșeli este aglomerarea jucătorilor pe locul sau în zona unde se joacă mingea, fapt care oprește cursivitatea jocului și îl transformă intr-un gen de “huștiuluc”. Pentru evitarea greșelii, jucătorii care se repliază trebuie obișnuiți, sau obligați să alerge repede și direct spre semicercul propriu, iar cei care atacă, să-și paseze mingea alergând pe un front larg pe toată lățimea terenului. Cea de a doua greșeală mare constă în rămânerea jucătorilor, atât a celor care atacă, cât și a celor care se apără, în locul unde au încheiat o acțiune individuală. Prin comiterea acestor greșeli, jocul devine dezorganizat, se depărtează de zona din fața semicercului și apare din nou pericolul că majoritatea jucătorilor să se aglomereze în locul unde se joacă mingea.
Soluția pentru rezolvarea acestor probleme constă în corectarea permanentă cu răbdare și perseverență și prin exersarea separată a fazelor de atac și apărare.
Consolidarea deprinderilor motrice implicate în execuția elementelor tehnico-tactice fundamentale ale jocului de handbal
Învățarea corectă și temeinică, precum și accelerarea procesului de însușire a jocului bilateral depind, în mare măsură, de siguranța, precizia și corectitudinea executării de către elevi a elementelor tehnice fundamentale cuprinse în conținutul jocului de handbal.
Iată de ce este necesar ca, în această etapă de instruire, să se urmărească atingerea unui nivel superior în executarea elementelor tehnice de bază ale jocului de handbal.
Pentru aceasta, în conținutul lecțiilor de educație fizică trebuie incluse mijloace corespunzătoare, cu o eficiență mare și care fac posibilă, înlesnesc, consolidarea deprinderilor motrice specifice jocului de handbal, învățate deja în etapa precedentă.
Sistemul de mijloace prin care se acționează în această etapă.
Între obiectivele de instruire ale etapei precedente și celei ale etapei a III-a nu sunt diferențe decât de ordin calitativ. Se trece în mod firesc și logic, din punct de vedere metodic la un stadiu mai avansat de instruire, accesibil elevilor din aceste clase. De la inițierea în jocul bilateral se trece la învățarea acestuia și de la învățarea elementelor tehnice de bază ale jocului la consolidarea deprinderilor motrice specifice acestora. În consecință, apreciem că nu este necesară prezentarea, ca la celelalte etape, a unui set de mijloace, ci numai a câtorva considerații de ordin tehnico-metodic privind mijloacele ce pot fi utilizate.
Întrucât etapa a III-a se desfășoară pe parcursul clasei a VI-a, se impune asigurarea, în continuare, a unui caracter cât mai atractiv și antrenant a conținutului lecțiilor.
De aceea se recomandă selecționarea unor jocuri dinamice
și pregătitoare, în conținutul cărora se găsesc acțiuni de joc cu complexitate mare și care să aibă similitudine cu acțiunile din jocul de handbal.
Se recomandă de asemenea, utilizarea ștafetelor și a exercițiilor sub formă de întrecere.
Acestea trebuie să aibă structuri apropiate, cât mai mult posibil de realitatea acțiunilor din jocul de handbal în care sunt legate, în mod variat și analog jocului, procedeele tehnice de bază.
Dacă unele execuții tehnice se însușesc mai greu și devin factori de perturbație în desfășurarea cursivă a unor structuri de joc mai complexe, se va apela la exerciții simple prin care să se instruiască analitic procedeele respective. Analiza analitică a acestora se va face fie cu toată clasa, dacă majoritatea elevilor dovedesc stângăcie și nesiguranță în execuție, fie numai cu un grup de elevi la care se simte nevoia repetării în condiții ușurate, deci izolate de joc.
Apreciem că, pentru însușirea temeinică a jocului de handbal, deci pentru îndeplinirea obiectivelor instructive ale acestei etape se pot planifica 2-3 lecții de tip mono-handbal în fiecare trimestru când se predă acest joc sportiv, bineînțeles, fără a se afecta celelalte discipline prevăzute în programa de educație fizică școlară.
Etapa a IV-a
În clasele a VII-a și a VIII-a pe parcursul cărora se desfășoară etapa a IV-a, elevii își vor îmbogății treptat, fondul de cunoștințe, priceperi și deprinderi motrice specifice, își vor însuși integral de joc pentru școală și se va perfecționa jocul bilateral. În aceste condiții, jocul lor va fi caracterizat prin mai multă siguranță prin aplicarea unei game mai largi de acțiuni individuale și colective prin creșterea randamentului în joc. Toate acestea stimulează interesul elevilor în practicarea handbalului și oferă acestora satisfacții deosebite, formându-se astfel obișnuința de a juca handbal în scop recreativ și sanotrof în ciclurile superioare de învățământ sau după terminarea școlarizării.
În stadiile de inițiere și învățare a jocului bilateral, conținutul tehnico-tactic a fost limitat la acțiuni și execuții simple, ușoare și accesibile, la un fond minim de procedee și acțiuni, pe baza căruia să se poată desfășura un joc de handbal. În etapa a IV-a se va urmării, cu consecvență pedagogică, însușirea integrală a modelului de joc prevăzut pentru școală. Acesta se va realiza pas cu pas fiind programate și exersate, treptat, noi și noi elemente de joc ce intră în conținutul tehnico-tactic al modelului, până la învățarea, consolidarea și chiar până la perfecționarea componentelor prevăzute în model. Ținând seamă de faptul că, în clasele a VII-a și a VIII-a, elevii au un potențial biologic și motric mai mare, că au acumulat o oarecare motricitate și experiență motrică, însușirea noilor elemente tehnico-tactice se va face în contextul fazelor de joc, deci prin exersare globală. La lucrul analitic se va apela numai în cazul în care dificultatea execuției depășește capacitatea majorității elevilor de ași însușii execuția respectivă prin exersare globală a fazei de joc.
Elevii care au disponibilități deosebite pentru handbal, vor depăși cadrul limitat al modelului de joc, însușindu-și și aplicând și alte execuții cu un grad de dificultate mai mare.
Obiective instructive prioritare
Perfecționarea jocului bilateral
În etapa a IV-a se va lărgi, treptat, fondul de cunoștințe, priceperi și deprinderi motrice specifice handbalului și ca urmare, jocul va avea un nivel calitativ superior, cu acțiuni individuale și colective mai numeroase și diversificate. Totodată, elevii își vor consolida și perfecționa execuțiile tehnico-tactice și vor dobândi capacitatea de aplicare a acestora în joc cu oarecare siguranță și cu randament sporit. Astfel jocul la două porți se va perfecționa mereu, va fi mai bine organizat și desfășurarea fazelor lui va fi oportună și elastică.
Învățarea, consolidarea și perfecționarea elementelor tehnico-tactice de bază, în forma de manifestare specifică fazelor de joc ale modelului prevăzut pentru școală
Pentru îndeplinirea acestui obiectiv și totodată, pentru ușurarea învățării corecte și perfecționării jocului bilateral, se recomandă folosirea exercițiilor și formațiilor de lucru a căror structură să aibă analogie cu fazele de joc din atac și apărare.
Este indicat să nu lipsească elementul de întrecere în cadrul exercițiilor folosite în lecție, precum și jocul bilateral. Forma de concurs în care se pot desfășura diferitele exerciții le apropie de realitatea jocului. Ne referim la tempoul de execuție și la cadrul psihologic creat de aceste întreceri. Prin aceste exerciții de întrecere se dezvoltă și se cultivă spiritul de învingător.
Elementele tehnico-tactice de bază vor fi exersate în structuri și condiții mereu schimbătoare, așa cum se întâmplă și în jocul bilateral.
Sistemul de mijloace prin care se acționează pentru învățarea, consolidarea și perfecționarea elementelor tehnico-tactice ale modelului prevăzut pentru handbalul în școală
Pase în trei din alergare pe lungimea terenului. Jucătorii aleargă în același plan și pasează mingea din om în om.
Pase în trei din alergare pe lungimea terenului. Jucătorii aleargă în scară și își pasează mingea din om în om, oblic înainte și oblic înapoi.
Pase în trei din alergare pe lungimea terenului. Jucătorii aleargă în formație de cocor, cu cel din mijloc mai avansat, iar cei din lateral mai retrași, pasând mingea din om în om.
Pase în trei din alergare pe lungimea terenului. Jucătorii aleargă în formație de cocor cu cel din mijloc este retras, iar cei din lateral mai avansați, pasând mingea din om în om.
Câte trei jucători așezați în șir înapoia semicercului de la 9 m. În fața fiecărui șir la semicercul de la 6 m este plasat câte un distribuitor cu minge. Primul jucător din șir aleargă spre poată primește mingea de la distribuitor, execută un elan de trei pași, pasează mingea distribuitorului și se retrage cu spatele la urma șirului propriu. Când distribuitorul a primit mingea începe aceeași acțiune cel de al doilea jucător din șir, apoi al treilea s.a.m.d.
Câte trei jucători așezați în șir înapoia semicercului de la 9 m. În fața fiecărui șir la semicercul așezat lateral este plasat câte un distribuitor cu minge. Primul jucător din șir aleargă spre poată primește mingea de la distribuitor, execută un elan de trei pași, pasează mingea distribuitorului și se retrage cu spatele la urma șirului propriu. Când distribuitorul a primit mingea începe aceeași acțiune cel de al doilea jucător din șir, apoi al treilea s.a.m.d.
Câte trei jucători așezați în șir înapoia semicercului de la 9 m. În fața fiecărui șir, la semicercul de la 6 m este plasat câte un distribuitor cu minge. La care se adaugă câte doi apărători semiactivi la semicercul de la 6 m în fața fiecărui șir. Primul jucător din șir aleargă spre poată primește mingea de la distribuitor, execută un elan de trei pași, pasează mingea distribuitorului și se retrage cu spatele la urma șirului propriu. Când distribuitorul a primit mingea începe aceeași acțiune cel de al doilea jucător din șir, apoi al treilea, al patrulea s.a.m.d.
Suveică cu pase laterale între două șiruri plasate între două posturi pe linia aruncătorilor la poartă de la distanță. Fiecare jucător execută acțiunile următoare: alergare spre poartă, prinderea mingii venite din lateral, elan de trei pași, pasă laterală la un jucător din celălalt șir și retragere cu spatele la urma șirului propriu.
Aceeași suveică cu pase laterale executate între trei șiruri pe cele trei posturi de la 9 m.
Aceeași suveică cu pase laterale executate între trei șiruri pe cele trei posturi de la 9 m la care se adaugă trei apărători plasați în fata fiecărui șir la semicercul de la 6 m.
Șase atacanți așezați în potcoavă și șase apărători plasați la semicercul de la 6 m. Atacanții își pasează mingea din om în om cu atacarea succesivă a porți și retragerea cu spatele la locul inițial de așezare, iar apărătorii execută ieșirea la adversarul direct când acesta se află în posesia mingii, retrăgându-se apoi la semicerc, oblic înapoi în direcția în care a fost pasată mingea. Exercițiul se execută de la o extremă la cealaltă de mai multe ori, după care se schimbă rolurile între atacanți și apărători.
Să nu se uite jocul bilateral din instruirea elevilor. Acesta devine un mijloc de instruire absolut necesar.
Joc bilateral cu temă.
Joc bilateral pe teren redus.
Joc bilateral pe o jumătate de teren etc.
II.5 CARACTERIZAREA GENERALĂ A PREADOLESCENȚEI
Preadolescența (etapa scolarității mijlocii), etapa ontogenetică cuprinsă între 10/11 si 14/15 ani, se caracterizează în mod esențial prin faptul că marchează încheierea copilăriei și începutul fazei de maturizare.
Pubertatea este o perioadă de impetuoase și profunde modificari biosomatice și psihologice
În această perioadă de vârsta școlarul încetează de a mai fi copil, dar nici nu poate fi considerat matur, deși el începe să creadă aceasta și chiar să se impună printr-un comportament opozitiv.
Dezvoltarea biofiziologică
Procesul de creștere intră într-o fază de puseu: în perioada de vârf – 13 ani la fete, 15 ani la băieți – creșterea taliei este de 8-10 cm pe an, iar a greutății corpului de 5-6 kg pe an.
Creșterea intensă în înălțime este însă însoțită de unele stări de disconfort.
Datorită creșterii mai intense a membrele inferioare și a celor superioare, în raport cu trunchiul a cărui creștere se produce în timpul pubertății propriu-zise și ulterior în ajunul pubertății, are loc o modificare a segmentelor și particularităților siluetei.
In această perioadă de vârstă se desăvârșește osificarea coloanei vertebrale, se accelerează procesul sudării oaselor bazinului, se încheie în mare procesul de osificare a oaselor mâinii, de aici apariția unor stângăcii ale mișcărilor fine ale mâinii.
Creșterea mai intensă a unor segmente ale organismului precum și dezvoltarea într-un ritm diferit – mai lentă și mai târzie a musculaturii decât a scheletului – modifică parțial sistemul de coordonare a mișcărilor, de unde iarași o stângăcie în mișcări.
Aceste stângăcii dispar la sfârșitul pubertății.
Schimbări importante se produc în această perioadă și în structura și funcțiile aparatului cardio – vascular. Masa și volumul inimii se amplifică, dar muschiul cardiac nu se dezvoltă în același ritm, pe de altă parte, diametrul vaselor sanguine crește mai lent decât volumul inimii.
Ca efect, mai ales în condiții de efort susținut, ritmul inimii sporește considerabil, astfel crește presiunea sanguină, apar uneori fenomene de tulburare a circulației și activității inimii: palpitații, ritm neregulat, dispnee, precum și unele tulburări ale activității nervoare: amețeli, dureri de cap, oboseală.
Aceste fenomene impun necesitatea evitării factorilor suprasolicitanți în procesul psihoeducațional.
Perioadei preadolescenței îi este caracterizată și intensificarea dezvoltării plămânilor, de creșterea capacității pulmonare și sensibilității pulmonare.
În ceea ce privește sistemul nervos, masa creierului nu mai crește. În schimb, au loc o complicare a structurii cerebrale interne și o evidentă dezvoltare a plasticității funcționale a activităților nervoase superioare.
Modificări complexe se produc la în special la nivelul sistemului endocrin.
Locul central în restructurarea generală a organismului preadolescentului îl ocupă procesul maturizării sexuale, care își pune amprenta atât pe dezvoltarea anatomo – fiziologică, cât și pe cea psihică.
Se înregistrează acum numeroase momente de instabilitate nervoasă, o relativă slăbire a forței inhibiției, exprimată prin izbucniri zgomotoase, cu caracter exuberant, prin reacții nervoase și prin prezența unei iritabilități generale.
Prin evidențierea caracterelor sexuale secundare se manifestă semnele maturizării fizice a individului.
Dezvoltarea psihică
Concomitent cu dezvoltarea biofiziologică în pubertate se desfășoară intens și procesul de evoluție psihică. O puternică influență asupra dezvoltării psihice la această vârstă o exercită conținutul mai complex și formele lor variate ale activității pe care o desfașoară copii de vârsta școlară mijlocie.
Pe plan senzorial – perceptiv se constată o evidentă intensificare a dezvoltării mai ales a capacităților vizuale și auditive, se dezvoltă orientarea spațio – temporală, spiritul de observație etc., iar percepțiile îmbracă accentuate forme analitice.
Memoria înregistrază transformări calitative, procesele sale până acum mecanice, dobândesc treptat caracteristice logice, fixând, păstrând, reproducând esențialul.
Gândirea, în prima parte a preadolescenței, are încă un caracter concret, utilizând preponderent imagini intuitive.
Conținutul procesului de învațământ, devenit mai complex, exprimând cerințele care solicită capacitățile interpretative și creatoare, determină însă un salt calitativ în manifestările gândirii, care devine mai abstractă, logică, generalizată etc.
Structura vocabularului se îmbogățește cu noi termeni științifici și tehnici; debitul verbal crește; relatările verbale sau scrise devin mai consistente, mai bogate și mai facile.
Preadolescentul este deosebit de sensibil la manifestările afective ale familiei, prietenilor, grupului social, fiind la rândul său capabil de o bogată și intensă afecțiune.
Preadolescentului îi este specifică afirmarea intensă a aspirațiilor, idealurilor, ca și a posibilităților, fenomen ce marchează începutul constituirii liniilor de perspective ale vieții.
Se constată uneori o concordanță între aspirații, dorințe și posibilitățile de realizare .
Dezvoltarea motricității
Datorită dezvoltării organismului pe mai multe planuri mai ales mărirea plasticității scoarței cerebrale și a mobilității proceselor nervoase excitația și inhibiția, sporesc și posibilitățile de educare/dezvoltare a tuturor calitaților motrice.
Ca urmare a dezvoltării aparatului locomotor îndemânarea progresează evident, fapt pentru care pubertatea mai este denumită “vârsta îndemânării“.
Prin îmbunătățirea calităților mușchilor, sporește capacitatea de forță în regim de viteză sub forma detentei.
În privința motricității, la vârsta învățământului gimnazial, nu sunt deosebiri esențiale între băieți și fete, ci numai unele particularități de care trebuie ținut cont pentru a se face o judicioasă tratare diferentială, particularități care se referă la gradul de maturitate al mișcărilor, cursivitate, tempoul, expresivitatea.
În această perioadă băieții au înclinații spre exercițiile de forță, în timp ce fetele preferă exercițiile expresive.
Din cercetările făcute, alergarea este deprinderea cel mai larg utilizată, însă volumul alergării scade odată cu înaintarea în vârstă, fapt care trebuie împiedicat printr-o buna aplicare a alergării în lecție de către profesorul de educție fizică. Aruncările sunt realizate mult mai bine și mai corect de către băieți, fetele având tendința de împingere a mingii în loc să folosească procedeul de azvârlire.
Datorită dezvoltării morfologice din această perioadă și săriturile au de suferit din punct de vedere calitativ, impunându-se în acest caz, o atentă îndrumare a profesorului în ceea ce priește coordonarea mișcărilor segmentelor corpului, dezvoltarea musculaturii membrelor inferioare, însușirea corectă a componentelor săriturilor. Pe parcursul ciclului gimnazial există mari disponibilități privind însușirea unor procedee specifice jocurilor sportive.
II.6. JOCURILE DINAMICE ÎN LECȚIA DE EDUCAȚIE FIZICĂ
Pentru a contribuii cât mai eficient la realizarea obiectivelor educației fizice scolare, jocurile de mișcare pot fi organizate și desfășurate în forme foarte variate. Folosirea lor în lecție este utilă, însă numai atunci când conțin acțiuni care conduc nemijlocit la realizarea anumitor obiective instructiv – educative, la perfecționarea capacității motrice a elevilor.
Jocul de mișcare sportivă reprezintă o variantă a activității ludice în care rolul mișcărilor este foarte important.
Prezentăm în continuare particularitățile specifice jocurilor de mișcare:
jocurile de mișcare au un caracter complex ce permite perfecționarea simultană a capacităților motrice;
jocurile de mișcare favorizează dezvoltarea simultană a deprinderilor motrice de baza sau specifice, a calităților motrice, precum și a însușirilor și deprinderilor moral –volitive;
în cadrul lor se formează și se consolidează deprinderile motrice utilitare și de bază, fiind favorizate în același timp și dezvoltarea unor calități motrice ca:
capacitățile condiționale, cuprinzând dezvoltarea următoarelor calități motrice:
viteza în multiplele sale forme de manifestare;
rezistența;
forța;
capacitățiile cooordinative: îndemânarea, ambidextria, lateralitatea etc.;
concomitent cu perfecționarea simțului echilibrului și a activității senzorio – motrice.
priceperile și deprinderile motrice se perfecționează în timpul jocului, ca urmare a legăturilor noi și complexe care se stabilesc între ele și datorită relațiilor de condiționare ce pot favoriză transferul pozitiv între cunoștințe, priceperi, deprinderi și calități motrice;
jocului îi este specifică activitatea în colectiv, ce presupune valoare, cooperare cu partenerii de joc, armonizarea intereselor, a motivelor, a acțiunilor și eforturilor personale cu cele ale colectivului, încadrarea în colectiv, asumarea unor responsabilitati etc. In joc, foarte importante sunt relațile de grup ce apar, coeziunea acestora, unitatea în acțiune și efortul conjugat al tuturor componenților echipei, toate acestea asigurând și condiționând reusita;
jocurile de mișcare permit manifestarea initiativei și independenței în acțiune. Aceasta este posibilă numai în cazul în care elevii stăpânesc un bagaj larg de deprinderi, au calități motrice dezvoltate corespunzător și au fost instruiți să acționeze în limitele unor reguli precise. Pentru că participanții sunt obligați sa aplice ceea ce cunosc în situații mereu noi, ei reacționează rapid și găsesc soluții potrivite. Se dezvoltă astfel gândirea, creativitatea, inițiativa, capacitatea de anticipare și decizie;
jocurile au ca element caracteristic de desfășurare: întrecerea, competitivitatea care necesită un bagaj de deprinderi și calități motrice temeinic consolidate. Întrecerea sporește interesul elevilor pentru activitate, le mobilizeaza forțele și îi stimulează;
jocurile nu permit o dozare precisă a efortului și nici o reglementare strictă a execuților tehnice. Participarea elevilor este inegală datorită nivelului diferit de pregătire și datorită insușirilor temperamentale;
In cadrul activității de educație fizică școlară, jocurile de mișcare au următoarele sarcini:
dezvoltarea fizică generală și întărirea sănătății;
perfecționarea capacității motrice a elevilor (dezvoltarea deprinderilor, priceperilor și calităților motrice);
formarea unor cunoștinte utile, prin lărgirea sferei reprezentărilor despre lume;
formarea unor cunoștințe despre tehnică și tactică specifice anumitor ramuri de sport;
dezvoltarea spiritului de prietenie și a calităților moral – volitive.
Jocurile de mișcare se folosesc în toate ciclurile de învățământ, la toate clasele, alegerea și metodica predării lor fiind dependentă de sarcinile procesului instructiv – educativ și de particularitățile individuale: de vârstă, sex, grad de dezvoltare.
In funcție de obiectivul urmărit, jocul de mișcare poate fi folosit cu succes în aproape toate momentele lecției, excepție facând verigile de influențare selectiva a aparatului locomotor și în ultima verigă – aprecieri și recomandări.
Introducerea lor în primele verigi au drept consecință creșterea gradului de concentrare a atenției pentru activitatea din lecție. In acest scop este recomandată alegerea jocurilor de scurtă durată, variate și atractive.
In celelalte verigi ale lecției poate fi folosită o gamă largă de jocuri de miscare specifice, care solicită unele calități motrice sau grupe de calități, unele deprinderi motrice, creând totodată o stare emoțonală corespunzătoare, mai ales în lecțiile care pretind un efort fizic susținut.
La orice vârstă jocurile de mișcare dinamizează activitatea, captează interesul elevilor.
La clasele V – VI datorită dezvoltării musculaturii, se pot practica jocurile de mișcare cu exerciții de fortă.
La această vârstă au un pronuntat caracter de întrecere, o durată mai lungă și reguli mult mai numeroase. Conținutul lor se diversifică incluzându-se și elemente de gimnastică acrobatică (rostogoliri, sărituri), precum și deprinderi aplicative. La aceste clase se folosesc aproape exclusiv jocuri cu împărțirea elevilor pe echipe.
La clasele VII – VIII jocurile de mișcare sunt asemănătoare cu cele de la clasele V-VI, ne referim la jocurile de echipă, cu caracter de întrecere, care trebuie să fie dozate cu multă prudență, deoarece capacitatea de coordonare a mișcărilor scade față de cea a elevilor din clasele V – VI, datorită disproporției dintre membre și trunchi și a slabei dezvoltări musculare în raport cu intensa creștere a oaselor.
In clasele VII – VIII interesul elevilor este orientate cu precădere spre jocurile sportive (fotbal, handbal, baschet, volei) care capătă un pronunțat caracter de întrecere.
Astăzi jocul este apreciat ca o importană metodă de învățământ. Jocul are menirea de a-i conștientiza pe elevi de faptul că se află într-o situație de învățare, în care primează aspectul cognitiv.
In cadrul jocurilor de mișcare vor fi incluse deprinderi cunoscute și accesibile intregului efectiv de elevi, ținându-se cont de mai multe cerințe de ordin metodologic, pe care le prezentăm în continuare:
jocurile să aibă reguli simple, să fie accesibile, să nu pericliteze corecta însușire a unor deprinderi;
în întrecerile și jocurile pe echipe să se acorde fiecărui copil, pe rând, rolul de conducător. Această măsură are darul să-i stimuleze, să-i mobilizeze, constituind în același timp o recompensă pentru activitatea desfășurată;
întrecerile și jocurile să prezinte dificultăți sporite de la o etapă la alta, pentru a dezvolta capacitatea psihomotrică;
jocurile de mișcare sunt condiționate de temele lecției;
jocurile de mișcare se aleg în funcție de sarcinile pe care urmăm să le realizăm în cadrul lecției respective;
locul jocurilor de mișcare în lecția de educație fizică și anume partea în care urmează să fie folosite;
vârsta jucătorilor, deci particularitățile morfofuncționale și psihice ale elevilor cu care se lucrează este importanta în alegerea jocurilor;
jocurile de mișcare se aleg in funcție de nivelul dezvoltării și pregătirii fizice a elevilor, starea lor de sănătate;
jocurile de mișcare trebuie să respecte particularitățile de sex;
trebuie respectate condițiile materiale și condițiile atmosferice.
Prin respectarea acestor cerințe se asigură accesibilitatea și atractivitatea jocului. Un joc neadaptat la posibilitatile elevilor sau lipsit de elemente noi nu trezeste interesul elevilor ș deci nu poate avea efectele dorite.
Explicația și demonstrația jocului difera în funcție de nivelul dezvoltării fizice di motrice a elevilor.
In planul explicației se recomandă următoarea succesiune:
să se explice jocul și să se demonstreze;
să se precizeze denumirea jocului;
descrierea succintș a acțiunilor jocului;
să se evidențieze principalele reguli de joc;
să se stabilească condițiile de câștigare a jocului și de punctaj;
să se stabilească semnalele de începere și terminare a jocului.
Dozarea și gradarea efortului în jocurile de mișcare.
Poate fi realizată prin:
mărirea sau micșorarea suprafeței terenului de joc, în funcție de numărul participanților, de vârsta și sexul acestora;
mărirea duratei jocului;
accelerarea ritmului de joc;
mărirea numărului de repetări;
mărirea numărului de obstacole sau a sarcinilor de îndeplinit pe parcursul jocului;
simplificarea sau complicarea regulilor de joc;
mărirea numărului de repetări.
Cerinte pedagogico – metodice, care condiționeaza eficienta jocurilor de mișcare:
conținutul jocului trebuie să corespundă particularităților somato-funcționale și psihice ale elevilor. Interesul elevilor scade dacă jocul este prea complicat sau dificil ca structură sau efort. Regulile jocului trebuie să fie ințeleseșsi reținute de toți elevii, elementele care-l compun să fie cunoscute, durata efortului și solicitarea organismului corespunzătoare vârstei și nivelului de pregătire;
prin conținutul jocului trebuie să fie realizate obiectivele de instruire prevăzute de profesor în lecția de educație fizică respectivă (dezvoltarea capacității motrice generale);
este necesar ca la alegerea jocului să se aibă în vedere condițiile materiale și climaterice în care se desfășoară activitatea;
paralel cu reducerea regulilor jocului, trebuie să se urmărească rolul de stimulator în realizarea obiectivelor propuse;
este necesar ca echipele să fie de valoare apropiată și egale ca număr;
posturile trebuie astfel distribuite în joc, încât fiecare jucător să fie ocupat și să se poată manifesta în mod activ;
este necesar ca jocul să fie explicat și demonstrat cu claritate și precizie, integral și pe etape, dacă este chiar cazul “încetinit“;
în desfășurarea jocului se impune atenție deosebită în ceea ce privește dozarea efortului, aprecierea și dirijarea comportării elevilor, stabilirea rezultatului, prevenirea accidentelor. Jocul trebuie să se încheie prin mișcări de liniștire și revenire a marilor funcțiuni ale organismului, urmate de comunicarea și explicarea rezultatelor;
respecarea strictă a regulilor.
CAPITOLUL III – METODE DE CERCETARE
Metodele de cercetare folosite în această lucrare sunt :
studiul materialelor bibliografice;
metoda observației;
metoda conversației;
metoda experimentală;
metoda statistică;
metoda reprezentării grafice.
III.1 STUDIUL MATERIALELOR BIBLIOGRAFICE
Toate lucrările de cercetare au la bază cunoașterea rezultatelor și a informațiilor obținute în domeniul respectiv de cercetare, în decursul timpului, ceea ce permite surprinderea principalelor probleme, a tendințelor.
De asemenea, permite formularea unor noi ipoteze, a unor îndoieli pe care le formulează cei ce au de studiat tema respectivă.
Pentru a obține rezultate obiective științifice este nevoie de o bună documentare a autorului, care duce la o cunoaștere reală a fondului de bază a disciplinei pe care o studiază, a problemei, cât și datele noi, recente și în continuă dinamică.
Cel ce-și propune o tema de studiu, de cercetare, trebuie să stăpânească tehnicile actuale ale documentării.
In ceea ce privește tema lucrării de față, studiul materialelor bibliografice, a constat din culegera datelor din foarte multe lucrări de specialitate publicate în cărți, cursuri de specialitate, volume, reviste de specialitate, publicații periodice, site-uri, reviste on-line ce au avut tema din educația fizică școlară, dar și din sportul de performanță.
III.2 METODA OBSERVAȚIEI
Observația ca proces psihic de cunoaștere activă, intenționată, planificată, sistematică are la baza un sistem de referințe, idei, ipoteze, postulate furnizate de experiență și știință.
Observația este considerată de Paul Fraisse primul moment al cercetării experimentale. Este contemplarea intenționată al unui obiect, document, fenomen și proces.
Observația este un rezultat al raportului dintre cercetator și natura studiată.
Scopul observației este culegerea de date concrete a căror analiză științifica să permită generalizare. In observarea științifică participă atât procesele senzoriale, cât și procese logice, intelectuale.
In această lucrare observația s-a facut astfel:
preliminar observând:
componența clasei;
omogenitatea clasei;
nivelul de dezvoltare fizică;
nivelul capacității motrice;
nivelul calității motrice;
frecvența participării individuale;
interesul de participare la lectie;
calitatea lecției de educație fizică.
în timpul cercetării:
modul de execuție al comenzilor;
receptivitatea elevilor;
influența efortului specific asupra subiecților;
evoluția grupei control și a celei experimentale;
sesizarea factorilor perturbatori.
în cadrul orei de educație fizică se urmărește:
felul în care elevul abordează situația: cu ușurință, cu încredere etc.;
modul cum stabilețte contactul uman cu ceilalți profesori, cu colegi și cu persoanele neutre;
comportamentul: deschis, ușuratic sau cu familiarism;
felul cum se organizeaza acțiunea: cu atenție, lipsit de control;
necesitând permanent imbold;
felul cum se exprimă prin cuvânt, mimică, gest;
felul cum subiectul iși conduce propria organizare motrică;
cum reacționează la sarcinile propuse;
reacțiile subiectului la propriul comportament, la randamentul său în fața dificultăților, a succesului;
evoluția raportului cu examinatorul;
preocuperi și opinii mărturisite de subiect.
III.3 METODA EXPERIMENTALĂ
Această metodă este un sistem complex de cunoaștere a realității, caracterizat prin utilizarea raționamentului experimental. Metoda experimentală verifică o ipoteză și stabilește relații cauzale între fenomene, fapte etc.
Experimentul s-a desfășurat pe parcursul unui an școlar, cuprinzând două grupe participante și două testări.
Ipoteza unei cercetări se verifică atunci când diferența dintre rezultatele grupelor, între cele două testări este semnificativă.
In cadrul acestei lucrări am utilizat experimentul cu o singură variabila independentă, constituită din mijoacele de acționare folosite și anume jocurile de mișcare în vederea inițierii in jocul de handbal, iar variabila dependentă a fost constituită din rezultatele înregistrate de componenții celor două grupe, la testarea inițiala, precum și la cea finală.
III.4 METODA STATISTICĂ
Pentru o abordare mai concretă, științifică a metodei experimentale rezultatele acesteia au fost prelucrate statistico-matematic.
Pentru depășirea fazelor discriptive pline de termeni de comparație subiectivi, în activitatea sportivă s-au introdus calculele matematice.
Această metodă conferă o descriere mai precisă a fenomenelor, permite extragerea unor cocluzii generale în funcție de anumite reguli bine conturate, precum și însumarea rezultatelor cercetării într-o formă semnificativă.
Datele statistice permit cercetătorului să determine gradului de omogenitate al fenomenului sau al populatiilor cercetate, tendința centrală și deviațiile de la aceasta, gradul de corelație dintre fenomene, ca și gradul de încredere, de semnificatie pe care-l reprezintă rezultatele cercetării
In cadrul experimentului și a datelor înregistrate am calculat următorii indici statistici, considerati ca fiind reprezentativi pentru scopul cercetării:
Media aritmetica
S-a calculat cu scopul de a servii ca indicator comparativ si cu scopul de a fi introdusa in formula de calcul a semnificatiei dintre medii .
S-a calculat dupa formula :
Unde : X = media aritmetică
xi = valoarea cazurilor individuale
Σ xi = suma valorilor individuale
N = numărul subiecților
Abaterea standard
Abaterea standard (s) are întotdeauna înainte semnul “+” și reprezintă standardul cu care se poate abate de la media aritmetică fiecare din valorile individuale. Abaterea standard (s) este indicatorul dispersiei care se folosește cel mai des în practicarea cercetării științifice. Se calculează după formula:
S-a calculat în scopul studierii omogenității grupurilor și în vederea calculării coeficientului de variabilitate, folosindu-se următoarea formulă:
În care : S = abaterea standard
xi – x = abaterea valorilor individuale față de medie (abaterea
centrală)
n = numărul subiecților
Coeficientul de variabilitate
Reprezintă raportul dintre abaterea tip și media aritmetica. S-a calculat după formula:
Coeficientul de variabilitate poate să ne dea indicații asupra gradului de împraștiere în două cazuri:
atunci când vrem să apreciem gradul de omogenitate al observației prin colectivul cercetat;
când vrem să comparăm valoarea a doua abateri tip, a doua șiruri de observație, ale căror elemente au valori diferite sau însușiri diferite.
In primul caz, când ne intereseaza gradul de omogenitate al observației se considera că valoarea coeficientului de variabilitate cuprinsă între:
0,1 – 10 % indică o dispersie mică, deci omogenitate mare;
10,1- 20 % indică o dispersie medie, deci colectivitatea este mai puțin omogenă;
peste 20 % indică lipsă de omogenitate, datorita unei dispersii foarte mari a colectivului sau a unui mic număr de cazuri observate.
III.5 METODA REPREZENTĂRII GRAFICE
Vizualizarea datelor prin folosirea metodei grafice permite o înțelegere mai ușoară a dinamicii fenomenelor urmărite, precum și a raportului dintre ele.
Aceste grafice, fie sub forma histogramelor sau poligoanelor de frecvență, permit perceperea concomitentă a unei grupe sau clase supuse experimentului față de altă grupă control.
Acestă metodă este strâns legată și folosită întotdeauna împreună cu metoda statistico-matematică.
CAPITOLUL IV – ORGANIZAREA ȘI DESFĂȘURAREA CERCETĂRII
IV.1 STABILIREA LOCULUI, PERIOADEI ȘI A SUBIECȚILOR CERCETĂRII
Scopul general al experimentului a constat în introducerea unor jocuri dinamice, în cardul lecției de educație fizică cu teme din handbal, astfel încât procesul instructiv – educativ să înregistreze progrese importante în ceea ce privește însușirea deprinderilor tehnice specifice clasei a V-a.
Cercetarea a fost efectuată la Scoala Generala Nr. 21 din Ploiești, școală cu clase mixte (fete si baieți).
Cercetarea s-a desfășurat pe parcursul anului școlar 2009-2010, mai precis în perioada 20 septembrie 2009, pâna la 15 mai 2010. Cercetarea a cuprins două testări: una inițială desfașurată în perioada 20 – 25 septembrie 2009 si o testare finală efectuată în perioada 05 – 15 mai 2010.
In cadrul experimentului au fost cuprinși un număr de 36 de elevi. Elevii au fost împărțiți în două grupe si anume: componenții clasei a V-a A au constituit grupa de control a experimentului, iar elevii clasei a V-a B grupa experimentală.
Trebuie făcută mențiunea ca ambele clase au doar câte 23 de elevi, din care în fiecare clasa sunt câte 5 scutiți medicali de educație fizică pe primul semestru școlar, iar aceștia nu au putut fi cuprinși în cadrul cercetării noastre.
Menționăm faptul că numai asupra elevilor care au format grupa experimentală a fost aplicată variabila independentă a experimentului, în cazul celeilalte grupe acționându-se prin mijloacele clasice de inițiere in jocul de handbal.
Prezint în continuare componența celor două grupe (experimentală si de control) participante la experiment.
IV.2 STABILIREA ȘI DESCRIEREA
PROBELOR DE CONTROL
Cercetarea pe care am efectuat-o a cuprins o măsurătoare antropometrică – talia și trei probe tehnice.
Talia a fost măsurată în cm.
Cercetarea a cuprins trei probe: două tresee tehnice cu elemente specifice jocului de handbal, iar a treia probă constă in desfășurarea unui joc bilateral la două porți conform regulamentlui de minihandbal.
Traseul tehnic 1
Descriere: se pornește de la linia de fund în dribling multiplu până la linia de 9 m, pasă la un coleg, reprimire, drigling până în apropierea celeilalte linii de 9 m și aruncare la poartă din alergare. Se apreciază cu note de la 1 la 10. Traseul se execută de două ori, notându-se cea mai bună execuție.
Traseul tehnic 2
Descriere: elevul se plasează pe centrul demicercului de 6 m, deplasare laterală spre stânga și spre dreapta pe semicercul de 6 m, la semnal alerga spre centrul terenului, primește mingea de la un coechipier, execută dribling pâna la celălalt semicerc de 6 m, pasează mingea portarului, după care se deplasează în colțul terenului, aleargă pe contratac, primește mingea lansată de către portar și aruncă la poartă printr-un procedeu la alegere. Se notează cu note de la 1 la 10. Traseul se execută de două ori, notându-se cea mai bună execuție.
Joc bilateral
Se joacă la două porți conform regulamentului de minihandbal. Minihandbalul este specific, ca formă de organizare și desfășurare, nivelului de vârstă cuprins între 11-12 ani. Se apreciază cu note de la 1 la 10. Se nbotează modul de execuție a acțiunilor tehnico-tactice de bază, precum si modul de angrenare în cadrul jocului, a echipei, atât în atac, cât și în apărare.
IV.3 SISTEME DE ACȚIONARE FOLOSITE ÎN CADRUL CERCETĂRII
Jocuri dinamice pentru ținerea mingii:
Jocul “Automobilele” – elevii sunt dispuși după înălțime, pe două linii față in față, la un interval de 3-6 m între linii. În fața celor două grupe de elevi se trasează o linie care reprezintă garajul. Elevii sunt șoferi în automobile și au în mână câte o minge de handbal, ținută corect, mingea fiint volanul automobilului. La semnal, automobilele părăsesc garajul dar nu au voie să se atingă, iar la semnal automobilele revin în garaj.
Elevii care s-au ciocnit părăsesc jocul.
Șoferii cei mai buni câștigă jocul.
În timpul jocului elevii fac multe mișcări cu mingea, la semnale vizuale se accelerează sau se micșorează viteza.
“Ștafetă cu mingi de handbal”- elevii sunt așezați pe două, trei, patru șiruri după o linie trasată pe sol înaintea șirului.
Primi elevi din fiecare echipă au câte o minge de handbal pe care o țin corect cu două mâini. La semnal primii elevi aleargă din fiecare șir, ocolesc o minge medicinală și apoi revin spre echipa proprie, predau mingea următorului coechipier (care reia traseul), după care se așează la coada șirului propriu.
Jocul se termină în momentul în care primul elev ajunge la locul inițial ridicând mingea deasupra capului.
Câștigă echipa care termină prima.
Jocuri dinamice pentru invățarea culegerii mingii:
“Jocul culesul și semănatul cartofilor” – elevii sunt dispuși în echipe în spatele unei linii trasate. În fața fiecărei echipe la o distanță de 10-15 m se desenează un cerc și se pune o minge de handbal în interior. La semnal, primul jucător din fiecare echipă aleargă și culege mingea de handbal din cercul din fața echipei lui, după care o predă următorului jucător care are sarcina să o așeze înapoi în cerc.
Jocul se termină după ce ultimul jucător rezolvă sarcina.
Câștigă echipa care termină prima.
Jocuri dinamice pentru învățarea mișcării în teren:
“Oglinda” – câte doi față în față, mișcări în teren specifice atacului și apărării efectuate de atacanți și apărători.
“Prinde-l pe cel cu mingea” – pe un loc delimitat jucătorii se răspândesc în voie. Se alege un pizioner și un urmărit. Urmăritul aleargă cu o minge în mână și scapă de urmărire prin transmiterea ei altui jucător. Căștigă jucătorul care reușește să scape de cele mai multe ori de cel care-l urmărește.
Jocuri dinamice pentru invățarea prinderii mingii:
“Jocul culorilor” – jucătorii sunt împărțiți în mai multe grupe, formate de câte 4, 5, 6 jucători așezați în cerc. Fiecare jucător al cercului își alege o culoare. Un elev din grupă are o minge pe care o aruncă în sus strigând o culoare din grupă. Elevul care își aude culoarea strigată, trebuie să prindă mingea înainte ca ea să atingă solul. Dacă a reușit, el este cel care continuă jocul, dacă nu a reușit, jocul se reia cu același elev.
Cei care reușesc să reia jocul de mai multe ori sunt câștigători.
“Cine execută mai multe prinderi în 30 secunde” – fiecare jucător are câte o minge de handbal, la semnal o aruncă în sus cam la 1 m înălțime și o prinde. Valabilă este mingea prinsă fără să atingă solul.
Câștigă cine are un număr mai mare de prinderi.
Jocuri dinamice pentru învățarea pasării mingii:
“Care cerc ține mingea mai mult” – jucătorii sunt așezați în cerc, pasează mingea spre dreapta și la semnal spre stânga. Sunt formate trei, patru cercuri care concurează între ele. Câștigă cercul unde nu a căzut mingea sau unde a căzut de mai puține ori.
“Suveică fără schimb de locuri” – elevii sunt dispuși față în față, la o distanță de 3-4 m. Primul jucător dintr-un șir are mingea pe care o pasează la cel din fața lui și aleargă la coada șirului propriu. Câștigă echipa a cărui prim jucător ajunge primul la locul inițial.
Jocuri dinamice pentru învățarea aruncării mingii:
“Stafetă”- alergare printre jaloane, culegerea mingii, pasarea și reprimirea mingii. Elevii se împat pe două sau mai multe șiruri, dispuși după o linie de plecare. Înaintea fiecărei echipe se așează cinci jaloane la o diatanță de 5 m între ele. Lângă ultimul jalon se pune o minge de handbal. La o distanță de 4 m de ultimul jalon este un coechipier. La semnal, primul jucător din echipă aleargă printre jaloane, culege mingea, o pasează coechipierului, o reprimește și o pune înapoi la locul inițial, aleargă înapoi între jaloane și atinge palma următorului jucător predând ștafeta. Câștigă echipa care termină prima.
“Mingea la turn” – jucătorii sunt dispuși în formație de cerc. În mijlocul cercului se pune un scaun (turnul) lângă care stă un elev care-l apără. Se joacă cu o singură minge. Ca să fie mai atractiv cercul este format din cinci, șase elevi maximum. Jucătorii de pe cerc pasează mingea între ei pentru al deruta pe păzitorul turnului și pentru a-și creea situații favorabile pentru ochire. Când turnul a fost atins se schimbă păzitorul. Câștigă elevii care au fost de cele mai multe ori păzitori.
“Mingea în cerc” – elevii sunt așezați în cerc. La mijlocul fiecărui cerc se află un jucător cu mingea, care la semnal, pasează unuia dintre jucătorii de pe cerc, considerat primul. Din acest moment cercul intră în mișcare. Jucătorul din cerc pasează și primește de la cei de pe cerc. Jocul se termină când căpitanul (jucătorul din cerc) primește mingea de la ultimul jucător de pe cerc. Câștigă echipa care termină mai repede.
“Cine pasează mai mult” – două echipe, egale numeric, luptă pentru cîștigarea mingii și menținerea ei cît mai mult timp în posesia jucătorilor echipei proprii. Jocul începe cu aruncarea mingii de către profesor în sus între doi jucători adverși. Fiecare pasă înseamnă un punct. Câștigă echipa cu cele mai multe puncte. Jocul se desfățoară într-un spațiu delinitat, stabilit de către profesor în funcție de numărul elevilor și de nivelul tehnic, astfel pentru începători acest spațiu este mai mare.
“Ochește bara porții de handbal” – efectivul clasei se împarte în patru echipe, câte două la fiecare poartă. Întrecerea constă în ochirea barelor de handbal. Primul jucător la semnal ochește bara, apoi recuperează mingea și o pasează următorului jucător din echipa sa și trece la sfârșitul șirului. Câștigă echipa care realizează prima 10 puncte. Punctele se numără de către căpitanul echipei adverse.
Jocuri dinamice pentru învățarea conducerii mingii:
“Ziua și noaptea” – două echipe stau față în față la 5 m distanță în spatele celor două linii de plecare. În fața fiecărui jucător se află o minge. Una dintre echipe poartă denumirea de “ziua”, iar cealaltă “noaptea”. La semnalul porfesorului jucătorii din echipa anunțată ridică mingiile și pornesc în dribling spre linia de fund a terenului propriu. Cei fără minge caută să ajungă din urmă și să atingă cât mai mulți jucători din echipa adversă. Pentru fiecare jucător atins acumulează câte un punct. Câștigă echipa care realizează mai multe puncte.
”Prinde cel strigat” – jucătorii sunt numerotați și fiecare echipă execută dribling din deplasare liberă în teren. Profesorul strigă un număr care va deveni prinzător. Acesta aleargă după cei care driblează și încearcă să-i atingă. Schimbarea prinzătorului se face după atingerea unui jucător.
“Stafetă cu dribling” – elevii sunt așezați pe echipe înapoia liniei de margine a terenului de handbal. Mingiiile sunt așezate într-un cerc desenat în linie la un interval de 3-4 m. Primul jucător la semnal aleargă, culege mingea din cerc urmat de dribling până la marginea de vis-a–vis a terenului, revenirea spre echipă se face cu dribling, așezarea mingii în cerc și atingerea palmei următorului jucător. Câștigă echipa care a terminat prima.
“Ștafetă cu dribling și pasă” – elevii sunt așezați în coloană în spatele unei linii de plecare. Se execută dribling până la o linie aflată la distanța de 10 m, urmează pasă la un elev aflat la 3-4 m, reprimirea mingii și întoarcerea în dribling la prima coloană. Câștigă echipa cere a terminat prima.
“Ștafeta cu aruncare la țintă” – împărțiți pe echipe de 5-6 jucători, elevii sunt așezați în coloană la linia de centru. La semnal primii din fiecare coloană pornesc în alergare până la linia de 9 m, ridică mingea așezată pe sol, o aruncă de la linia de 6 m, la țintă (mingea medicinală așezată în cadrul porții dar mai mult în spate), se recuperează mingea, se așează pe 9 m și se aleargă spre echipa proprie așezându-se la coada șirului propriu.
Jocuri dinamice pentru învățarea jocului bilateral:
“Ține terenul curat” – elevii sunt împărțiți în două echipe, fiecare echipă fiind plasată pe câte o jumătate de teren și având un număr egal de mingii. Elevii aruncă mingiile din jumătatea proprie de teren, în terenul echipei adverse, străduindu-se să culeagă cât mai repede mingiile aruncate de adversar. La semanlul de încetare a jocului (2 minute) se declară câștigătoare echipa care are mai puține mingi în terenul propriu.
“Cine execută mai repede un număr de pase” – colectivul clasei se împarte în trei. Jucătorii numerotați cu 1 și 3 au câte o minge și alternativ vor pasa și reprimi mingea de la jucătorul numărul 2. Cîștigă echipa care execută mai repede câte 20-30-40 de pase. După un anumit număr de pase jucătorul din mijloc se schimbă.
“Huștiuluc” – în sală se așează saltele pe linia de fund, iar la centru o minge. Prin pase și dribling se așează mingea pe salteaua de pe linia de fund adversă reprezentând un punct. Câștigă echipa care acumulează mai multe puncte.
“Lupta pentru minge” – colectivul este împărțit pe echipe de câte 6 jucători, se pasează mingea și se încearcă să fie ținită mai mult decât adversarii, care încearcă înterceptarea mingii. Căștigă echipa care înregistrează o posesie a mingi mai mare.
“Pase în potcoavă” – elevii sunt așezați pe semicercul de 9 m și pasează de la unul la altul, iar când se ajunge la extrema dreaptă acesta pasează la extrema stângă. Se execută în amble sensuri.
“Mingea la căpitan”(cu ghemuire) – colectivul este împărțit în două sau mai multe echipe dispuse în coloană inapoia unei linii trasate, iar la 1 m se află un căpitan. Căpitanul are o minge. Jocul începe la semnal și căpitanul pasează primului jucător acesta trimite îmapoi și se ghemuiește. Jocul se termină când căpitanul primește mingea de la ultimul jucător. Câștigă echipa care termină prima.
“Șoarecele și pisica” – pe un spațiu limitat (dreptunghi, cerc) doi elevi pasesează mingea între ei. Un alt elev încearcă să întercepteze mingea. Dacă elevul reușește să intre în posesia mingii, rolul din mijloc va fi preluat de elevul care a greșit pasa. Câștigă elevul care a fost de cele mai puține ori pisică (la mijloc).
“Cercurile mișcătoare” – jucătorii sunt dispuși în două cercuri concentrice. Cei din cercul interior au câte o minge de handbal. La semnal cercurile intră în mișcare cel interior spre dreapta și cel exterior spre stânga, pasând între jucătorii din interior cu cei din exterior.
“Pase în triunghi” – Elevii sunt împărțiți în 6 grupe. Fiecare echipă are 3 grupe așezate în triunghi la distanța de 4-5 m între ale. Mingea pornește de la o grupă, de la primul elev. Acesta pasează la primul elev de la grupa din dreapta și aleargă la coada șirului la care a pasat. Jocul se termină când primul elev a ajuns la locul inițial și primește mingea.
“Fuga prin tunel” – elevii sunt dispuși pe șiruri înapoia unei lini de plecare. La 6 m de linia de plecare se află un elev cu picioarele depărtate (tunel). După el se află un alt elev cu mingea în mână. La semnal primii de la fiecare echipă execută dribling până la tunel unde așează jos mingea, trec tunelul, primesc mingea pasată de la al doilea coechipier și o pasează înapoi. Se întorc prin tunel, culeg mingea, execută dribling înapoi la jucătorul următor predându-i mingea. Jocul se termină când primul jucător primește din nou mingea și câștigă echipa care termină prima.
Joc de minihandbal bilateral: 3 la 3
Joc de minihandbal bilateral: 4 la 4
Joc de minihandbal bilateral: 5 la 5
Joc de minihandbal cu aplicarea paravanului și zidului.
IV.4 RELUCRAREA STATISTICO-MATEMATICĂ A REZULTATELOR EXPERIMENTULUI
Măsurători antropometrice – talia
Măsurători antropometrice – talia
Proba 1 – traseul tehnic 1:
Proba 1 – traseul tehnic 1:
Proba 2 – traseul tehnic 2:
Proba 2 – traseu tehnic 2:
Proba 3 – joc bilateral:
Proba 3 – joc bilateral:
Centralizarea rezultatelor experimentului
Traseul tehnic 1
Traseul tehnic 2
Joc bilateral
IV.5 REPREZENTAREA GRAFICĂ A REZULTATELOR EXPERIMENTULUI
Proba 1. – traseul tehnic I:
Grupa experimentală:
testarea inițială – X=7
testarea finală – X=9,05
diferența – X=2,05
Grupa control:
testarea inițială –X= 6,72
testarea finală –X= 7,61
diferența –X= 0,89
Proba 2. – traseul aplicativ II:
Grupa experimentală:
testarea inițială –X=6,88
testarea finală – X=9,11
diferența – X=2,23
Grupa control:
testarea inițială – X=6,38
testarea finală – X=7,26
diferența – X=0,88
Proba 3. – joc bilateral:
Grupa experimentală:
testarea inițială – X=7
testarea finală – X=9,27
diferența – X=2,27
Grupa control:
testarea inițială – X=6,83
testarea finală – X=7,55
diferența – X=0,72
IV.6 INTERPRETAREA REZULTATELOR EXPERIMENTULUI
In cadrul acestui experiment ambele grupe au fost apreciate la trei probe (cu note de la 1 la 10), dintre care doua trasee tehnice, cea de a treia probă constă în aprecierea comportamentului tehnic in cadrul unui joc bilateral de minihandbal, la care se adaugă masurarea taliei, care considerăm că este un indicator important al dezvoltării fizice pentru eșalonul de vârstă ales.
Experimentul a vizat două testări: una inițilă și una finală. Experimentul efectuat s-a desfășurat pe parcursul anului școlar 2005-2006.
Datele culese la aceste două testări au fost întabelate și prelucrate din punct de vedere statistico-matematic.
Principalii indicatori statistici calculați au fost:
media aritmetică,
abaterea standard,
coeficientul de variabilitate.
Acesti indicatori statistici ne-au permis aprecierea mediei celor două grupe, a progresului inregistrat pe parcursul experimentului, precum și gradul de omogenitate al celor două grupe participante la experiment.â
Pentru o mai bună reflectare și înțelegere a rezultatelor experimentului, am folosit metoda grafică, care ne permite o vizualizare a rezultatelor cu ajutorul histogramelor
Masurătoarea antropometrică – talia
La această măsurătoare toti elevii celor două grupe se încadrează în limitele stabilite pentru această vârstă.
Datele înregistrate la această masurătoare antropometrică demonstrează că dezvoltarea fizică a participanților la experiment este armonioasă și în limitele normalității.
Traseul tehnic 1
La primul traseu tehnic, grupa experimentală a inregistrat o medie aritmetică la testarea inițială de 7, iar la cea finală de 9,05, ceea ce ne dă un progres de 2,05, în timp ce grupa control a avut la testarea inițială o medie de 6,72, la cea finală de 7,61, progresul fiind de numai 0,89.
În ceea ce privește gradul de omogenitate a celor două grupe, apreciem ca ambele grupe au o omogenitate foarte buna, care se încadrează în limitele 0 – 10%. Astfel, coeficientul de variabilitate al grupei experimentale a fost de 9,7 % la trstarea inițială și de 8 % la cea finală, iar a grupei de control a fost de 8,5 % la testarea inițială și de 7,3 % la cea finală.
Traseul tehnic 2
Media obținută de grupa experimentală la testarea inițială a fost de 6,88, iar la testarea finală de 9,11. Grupa control a obținut o medie de 6,38 la testarea inițială și de 7,26 la testarea finală. Comparând aceste rezultate putem aprecia că progresul înregistrat de grupa experimentală a fost mai mare decât cel realizat de grupa control. Progresul realizat de elevii grupei experimentale a fost de 2,29, în timp ce elevii grupei control au progresat cu doar 0,88, ceea ce reflectă faptul ca mijloacele de acționare selectate și folosite au fost eficiente, în cazul acestui experiment variabila independentă fiind constituită din jocuri de mișcare specifice inițierii în jocul de handbal la clasa a V-a.
În ceea ce privește gradul de omogenitate al elevilor din cele două grupe participante la experiment trebuie să apreciem că la testarea inițială acesta a fost doar bun fiind de 11% pentru grupa experimentală și de 12 % pentru cea de control.
Ca urmare a desfășurării experimentului gradul de omogenitate s-a imbunătățit, la testarea finală omogenitatea ambele grupe încadrându-se în limitele 0-10 %.
Considerăm că omogenitatea mai scazută înregistrată la testarea inițială de datorează faptului ca elevii claselor a V-a nu au un bagaj motric (calități motrice, deprinderi motrice de bază si utilitar – aplicative si specifice diferitelor ramuri de sport: minihandbal, minibaschet, minivolei si fotbal) suficient dezvoltat, la care se adaugă si lipsa unei preocupă deosebite a cadrelor de specialitate din învățământul primar în ceea ce privește predarea disciplinei – educație fizică și sport.
Joc bilateral – minihandbal
La această probă rezultatele obținute de elevii grupei experimentale au fost superioare celor obținute de elevii grupei control. La testarea inițială elevii grupei experimentale a inregistrat o medie de 7, iar cea de control de 6,83. La testarea finală grupa experimentală a avut un progres de 2,27, având o medie aritmetică de 9,27, în timp ce grupa de control a avut o medie de 7,55, ceea ce ne indică un progres de numai 0,72.
La această probă omogenitatea celor două grupe a fost foarte bună, grupa experimentală înregistând la testarea inițială un coeficient de variabilitate de 6,9 %, iar la cea finală de 4,9 %, în timp ce grupa de control a avut un coeficient de variabilitate de 8,9 % la testarea inițială și de 8 % la cea finală.
Analizând rezultatele obținute pe parcursul desfășurării acestei cercetări putem aprecia că jocul de handbal poate fi învățat mai repede și mai eficient prin jocuri dinamice specifice, deoarece acestea corespund spiritului ludic al elevilor la această vârstă.
De asemenea emulația elevilor pe parcursul experimentului a fost apreciabilă ca urmarte a numărului mare și variat de jocuri dinamice specifice învățării jocului de handbal.
CAPITOLUL V – CONCLUZII ȘI PROPUNERI
CONCLUZII:
Analizând rezultatele cercetării putem afirma ca ipoteza stabilită la începutul experimentului este confirmată și anume că jocul de handbal poate fi învățat cu maximă eficiență prin jocuri dinamice specifice;
Jocurile dinamice cu caracter de intrecere constituie sisteme de acționare deosebit de eficiente pentru învățarea rapidă și corectă a acțiunilor tehnico-tactice de bază specifice jocului de handbal;
Învățarea acțiunilor tehnico-tactice de bază cu ajutorul jocurilor dinamice corespunde și spiritului ludic manifestat pregnant la această vârstă;
Folosirea jocurilor dinamice în cadrul lecțiilor de educație fizică cu teme din handbal, dă lecției o formă dinamică, plăcută, și atractivă prin mobilizarea și angrenarea tuturor elevilor;
De asemenea, folosirea jocurilor dinamice determină o emulație deosebită a tuturor elevilor în cadrul lecților, precum si a relațiilor de colaborare și întrajutorare în cadrul echipei;
Învățarea handbalului prin jocuri dinamice contribuie și la dezvoltarea spiritului de echipă, a curajului, a perseverenței, a stăpânirii de sine, fiind un mijloc ideal și foarte eficient de educare atât a fizicului, cât și a psihicului elevilor
PROPUNERI
Toate rezultatele cercetării ne determină să considerăm că inițierea în jocul de handbal se poate realiza cu eficientă sporită prin folosirea, ca sisteme de acționare, a jocurilor dinamice specifice, ceeea ce ne determină să propunem folosirea mai frecventă a acestora în cadrul lecțiilor cu teme din handbal;
Consider că este oportună propunerea de folosire a jocurilor dinamice specifice învățării jocului de handbal în special în etapa de inițiere (clasele a V-a și a VI-a), deoarece acestea corespund spiritului ludic specific la aceste vârste, iar lecțiile ar putea câștiga foarte mult în atractivitate, densitate, dinamism și atractivitate.
Propunem cadrelor de specialitate selectarea cu atenție a jocurilor dinamice în vederea inițierii în jocurile sportive.
BIBLIOGRAFIE
BIBLIOGRAFIE
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Optimizarea Initierii In Jocul DE Handbal, LA Clasa a V A, Prin Jocuri Dinamice (ID: 166844)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.