Mijloacele Rationalizate Pentru Invatarea Coborarii cu Triplu Salt In Gimnastica

„Domeniul educației fizice și a sportului de performanță este dinamic prin esența sa, încât evoluția lui grăbită își are o explicație simplă și sigură: în întreaga lume acest fenomen a înregistrat o răspândire impresionantă și o creștere valorică nebănuită”.

Din multitudinea ramurilor sportive pe care acest domeniu le cuprinde, gimnastica sportivă, necesită o pregătire tehnică deosebită. Putem afirma că gimnastica ultimului deceniu a cunoscut o accesiune de-a dreptul vertiginoasă, evoluțiile gimnaștilor și gimnastelor la concursuri constau dintr-o serie de elemente de dificultate diferită.

Examinând elementele din grupa de complexitate superioară așa-zise de risc nu putem să nu remarcăm faptul că introducerea lor în exercițiile gimnaștilor constituie un proces firesc de dezvoltare a gimnasticii sportive.

Tema propusă este de actualitate deoarece încearcă implementarea și perfecționarea elementului tehnic triplu salt înainte la bară fixă în pregătirea juniorilor, chiar dacă tehnica de execuție a acestei mișcării este specifică seniorilor.

În literatura de specialitate este mai puțin abordată această mișcare datorită faptului că acest element este destul de nou în abordarea lui.

Datorită faptului că gimnastica a crescut din punct de vedere al dificultății m-am gândit să studiez și să abordez acest element la juniori. Consider că din punct de vedere teoretic și practic pot să-mi aduc contribuția pentru generațiile următoare, iar lucrarea de cercetare să fie un ghid pentru cei ce vor aborda acest element.

Ipoteza și scopul lucrării

Studiind materialele de specialitate (cod FIG), ținând cont de experiența acumulată și acționând practic în cadrul orelor de antrenament, consider că prin folosirea mijloacelor raționalizate și algoritmizate pentru învățarea coborârii prin triplu salt înainte la bară fixă putem determina însușirea acestui element și la juniori.

Punere în practică a acestui elemen poate aduce un aport în realizarea unor elemente noi și dificile din codul de punctaj.

1.3. Obiective

Studierea literaturii de specialitate în vederea documentării propriu-zise

Consultatea altor surse de informare, cum ar fi internetul

Stabilirea ipotezelor de lucru

Stabilirea programelor de antrenament

Verificarea și confirmarea ipotezelor

Prezentarea, analiza și prelucrarea datelor

CAPITOLUL II FUNDAMENTAREA TEORETICĂ

2.1. Istoricul și evoluția gimnasticii

Gimnastica masculină acumulează valoare odată cu începerea pregătirii la Centrul Olimpic de la Reșița(1984-1996) precum și la cel din București(din 1997). Băieții cuceresc la individual titlul olimpic la cal cu mânere și multe titluri de campion mondial și European, iar la echipe medalii de bronz la Jocurile Olimpice din 2004 și la Campionatele Mondiale de la Sabae din 1995, dar si medalii de aur la Campionatele Europene de la Bremen (2000), de la Patras (2002) și Ljubljana (2004). Sunt de menționat, de asemenea, titlurile europene de la individual compus câștigate de Dan Potra (2002) și Marian Drăgulescu (2004). La realzarea acestui palmares au contribuit antrenorii Dan Grecu, Aurelian Georgescu, Ștefan Gal, Adrian Sandu.

În anul 1994 Federația Română de Gimnastică a organizat, la Brașov, Congresul Uniunii Europene de Gimnastică, eveniment care s-a bucurat de multă apreciere, acesta fiind și anul introducerii oficiale a gimnasticii aerobice în cadrul activităților federației noastre.

Rezultatele constante și remarcabile realizate de gimnastica românească decenii la rând demonstrează existența unui sistem viabil și a unei adevărate școli de gimnastică cu tradiție – care se bucură de recunoaștere pe plan mondial, aceasta constituind și baza succeselor viitoare. Sistemul are la bază munca întregii țări, a antrenorilor și secțiilor din cluburile sportive care au dat sportivi pentru loturile naționale – cărora le datorăm întreaga noastră recunoștință

Examinând elementele din grupa de complexitate superioară așa-zise de risc nu putem să nu remarcăm faptul că introducerea lor în exercițiile gimnaștilor constituie un proces firesc de dezvoltare a gimnasticii sportive.

A.F. Griștein și S.A. Alek-Perov de la Institutul central de cultură fizică și sport din Moscova au subliniat faptul că „actualul nivel de dezvoltare a măiestriei. Bara fixă la Moceaștilor constituie un proces firesc de dezvoltare a gimnasticii sportive.

A.F. Griștein și S.A. Alek – Perov de la Institutul central de cultură fizică și sport din Moscova au subliniat faptul că „actualul nivel de dezvoltare a măiestriei. Bara fixă la Moceântul gigantic” și chiar elemente de coborâre „avântul în îndărătu”. În privința participării gimnaștilor români la competițiile olimpice și mondiale la acest aparat sunt de notat prima participare la Jocurile olimpice de la Berlin 1936. Cei mai gimnaști la bară fixă din toate timpurile au fost Frederic Orendi, Gheorghe Tohănescu, Petre Mihaiciuc, Gheorghe Păunescu, Constantin Petrescu și Dan Grecu. Cei din urmă sunt în principal cei cărora gimnastica românească le datorează cinstea apropierii ei de valoarea gimnasticii mondiale. Urmărind evoluția la bară fixă a celor mia buni gimnaști din lume, dă senzația că s-a ajuns la limitele perfecțiunii, că la acest aparat s-a spus și ultimul cuvânt. Totuși resursele de frumusețe și expresie la acest aparat, rege al aparatelor, sunt infinit de mari și mișcările sau legături inedite se vor găsi, așa cu de fapt și lucrarea prin tematica ei încearcă să pună la dispoziție încă un element foarte spectaculos, dar din păcate prea puțin utilizat în concursurile de mare răspândire și de mare răspundere.

În ceea ce privește originea gimnasticii la acest aparat ave numeroase documente ce atestă într-o formă sau alta prezența barei și a mișcărilor la acest aparat, prezență ce se pierde în negura vremii. Adevăratul sens al acestui aparat l-a dat întemeietorul gimnasticii germane L. Jahn creatorul ți inventatorul reku-lui cum l-a denumit Jahn (în jurul anului 1810). În această perioadă elevii lui Jahn executau simple atârnări sau rotări la bara de lemn. Odată cu scurgerea timpului evoluează și construcția barei perfecționându-se și fiind înlocuită cu cea de fier urmând, ca saltul calitativ să se facă în jurul anului 1850, când bara a fost confecționată din oțel. De asemenea bara își câștigă locul meritat și în sală, fiind montată la mijlocul sălii. Timpul a dovedit că nu i s-a acordat în mod întâmplător cinstea de a încheia, întotdeauna întrecerile de gimnastică, deoarece exercițiile la acest aparat sunt foarte complexe, riscante și de o rară frumusețe. În privința progresului în executarea unor exerciții cât mai dificile a plecat chiar de la întemeietorul ei, Jahn. Așa cum s-a amintit elevii săi executau simple atârnări, iar după anul 1852 se executa chiar și gigantici. În anul 1852 la școala de gimnastică condusă de maiorul d.Argy urmaș al lui Amoros de la Jainville Pont, se executau mișcări destul de complexe pentru acea vreme, printre care și Grande Soleil, mișcare foarte dificilă dar executată cu o tehnică deficitară. „Bara fixă călătorind prin lume, a găsit adepți pretutindeni fiind îndrăgită de toți cei care au cunoscut-o”. Ea aste prezentă la prima confruntare olimpică 1896 și la primele campionate mondiale 1903, nelipsind de atunci niciodată de la jocurile olimpice. Jahn Latte ne vorbește de exercițiile la acest aparat, a campionului olimpic la individual compus la acea vreme Sandras (1900), spune Latte executa la bară fixă exerciții de o corectitudine puțin obișnuită, printre care și „Grande tour” care în terminologia de azi este cunoscută sub, gigantica înainte și înapoi. Începând cu prima olimpiadă și chiar primele campionate mondiale 1903 de la Anvers, gimnaștii executau la bară exerciții din forță ce cuprindeau, planșe înainte, stând pe mâini planșat, planșe laterale, de asemenea exerciții de elan, care cuprindeau o îndreptare semigigantică cu schimb cruciș. Dintre cei mai de seamă campioni ai acestui aparat, istoria nea lăsat pe: Martinez, campion mondial în 1903 și 1909; Czada campion mondial în 1911 și 1913; Stukeli campion olimpic în 192 și campion mondial în 1926. În perioada 1936 – 1952 titlurile olimpice și mondiale au fost cucerite de elvețieni și finlandezi, începând cu anul 1954 pe arena mondială la acest aparat se impun gimnaștii sovietici și cei japonezi, de a căror confruntare și rivalitate exercițiile de la bară fixă au ajuns pe culmi nebănuite. În privința dificultății exercițiilor cerințe precise s-au stabilit doar în 1914 cu prilejul campionatului mondial de la Roma de către F.I.G. Evoluția tehnicii și a exercițiilor la bară fixă a fost foarte rapidă după campionatele mondiale de la Bassel – 1950. încă din 1952 la jocurile olimpice de la Helsinki, germanii și elvețienii executau mișcări prin biciuire, care pretindeau o alternare a stării de încordare cu cea de relaxare, lăsând impresia de ușurință tehnică. În acest timp sunt lăsate deoparte exercițiile cu caracter de forță și statice, ele fiind eliminate treptat fiind înlocuite doar cu elemente exclusiv de balans fără opriri. Cu prilejul campionatelor mondiale de la Praga 1962, elementele care până atunci erau o raritate au început să facă parte din domeniul obișnuitilui. Astfel coborârile prin dublu salt înapoi și salt întins cu întoarcere 360 erau executate cu eleganță de foarte mulți gimnaști. La jocurile olimpice de la Tokio 1964 încep să fie limitate giganticile intermediare, iar exercițiile gimnaștilor câștigă 7n tehnică și fiind presărate cu o cascadă de elemente de risc și originale. Iată câteva aspecte ale exercițiului lui Nakayama A. campion olimpic. Exercițiul său cuprinde pe lângă alte elemente valoroase: adler cu întoarcere 360, dublă aruncare, stalder înapoi, și coborâre prin hect cu 360. De atunci a început să apară o mulțime de elemente originale. Voroin marea stea a gimnasticii sovietice și mondiale introduce în exercițiul său, hect cu închidere și deschidere în echer și întoarcere cu reapucarea barei în atârnat, element original. Evoluția coborârilor de la acest aparat începe să crească în dificultate, apar coborârile prin dublu salt cu dublă înșurubare. Se remarcă cu tot obstacolul tehnicii ridicate la acest aparat. Valorile gimnasticii sunt apropiate, Tsukahara gimnast japonez care a revoluționat lumea gimnasticii, aducând nedumiriri chiar și în rândul specialiștilor la jocurile olimpice de la Műnchen 1972, prin coborârea ce-i poartă numele. Astăzi acest element și chiar valoarea sa în general este atinsă de mulți gimnaști dintre care se remarcă, germanul Gginger Eberhard, francezul Henri Boerio iar de la noi din țară Dan Grecu /vezi anexa/.

În țara noastră prezența barei este făcută prin intermediul studenților ce se aflau la studii în străinătate și în special în Germania. Cu toate că prezența ei în țara noastră datează din jurul anului 1810 adevăratul sens al barei fixe îl dă Gheorghe Moceanu, părintele gimnasticii românești. În cartea sa „Cartea de gimnastică cu figuri, textul explicatoriu și un tablou de aparate” apărută în 1869 pe lângă o serie de exerciții tehnice de gimnastică întâlnim și exerciții la bară fixă. Bara fixă la moceanu este numită „Salu” sau „Fuscelu”. Dintre elementele descrise de Moceanu sunt cele cu caracter static mai mult executate din forță și mai puțin din elan. Sunt descrise poziții ale prizei, poziții pe aparat elemente ca: suirea, proptirea, avântul, avântul prin sulu, avântul gigantic și chiar elemente de coborâre, „avântul în îndărătu”. În privința participării gimnasticii românești la competițiile olimpice și mondiale la acest aparat sunt de notat prima participare la jocurile olimpice de la Berlin 1936. Cei mai buni gimnaști la bară fixă din toate timpurile au fost Frederic Orendi, Gheorghe Tohăneanu, Petre Mihaiuc, Gheorghe Păunescu, Constantin Petrescu și Dan Grecu. Cei din urmă sunt principali cei cărora gimnastica românească le datorează cinstea apropierii ei de valoarea gimnasticii mondiale. Urmând evoluția la bară fixă a celor mai buni gimnaști din lume, dă senzația că s-a ajuns la limitele perfecționării, că la acest aparat s-a spus și ultimul cuvânt. Totuși resursele de frumusețe și expresie la acest aparat, sunt infinit de mari și mișcările sau legări inedite vor găsi, așa cum de fapt și lucrarea prin tematica ei încearcă să pună la dispoziție încă un element foarte spectaculos dar din păcate prea puțin utilizat în concursurile de mare răspundere.

2.2. Particularitățile anatomo-fiziologice și psihologice specifice gimnaștilor

Activitatea sportivă implică în gimnastica sportivă, obținerea de performanțe înalte, implică după cum ne arată experiența o pregătire psihologică atât în continuare cât și la antrenamente, deoarece gimnastul este nevoit să rezolve în permanență probleme psihologice mai mult sau mai puțin dificile, totodată ținând seama de faptul că activitatea de performanță nu poate fi concepută fără luptă cu adversarul și implicit cu tine însuți.

Metodoca învățării amintește faptul că învățarea acestui element de mare risc este condiționată pe lângă o serie de particularități de ordin tehnic și de o serie de factori psihici. Ele sunt legate de faptul că în general gimnaștii au predilecție în finalul execuțiilor să efectueze coborârea din gigantic înainte fapt ce duce la unele dificultăți de ordin tehnic, precum și dificultăți legate de învățarea acestor coborâri, deoarece „Vestibulul” este mai puțin „educat” în acest sens, de asemenea gimnastul în timpul fazei de zbor după efectuarea celor două rotații nu are posibilitatea să se orienteze pentru aterizare (nu vede locul de aterizare). Acest lucru îi implică o serie de dificultăți dacă sportivul nu respectă tehnica corectă, dificultățile ce îl pot duce la nesiguranță, la aterizare, accident.

Cum putem elimina acestea în antrenament și concurs ?

Pentru acestea ne vom limita la aspectul siguranței și unor factori psihici de mare importanță. Executarea acestui element și care cere concentrare maximă a atenției, determină o anumită oboseală psihică.

De asemenea un anumit rol îl joacă și micșorarea siguranței energetice, oboseala fizică (avem în vedere că până la execuția coborârii gimnastul execută încă o complexitate de elemente foarte dificile ce fac să acumuleze oboseală). Chiar dacă aceasta este totuși rezolvată printr-o pregătire fizică bună, rolul deciziei revine atenției. Pentru evitarea acestui obstacol, vom lua măsuri în vederea evitării mișcării intensității atenției în primul rând prin antrenamente cu menținerea de durata atenției concentrată. Acest lucru înseamnă învățarea conducerii atenției, pe măsura necesității, posibilitatea concentrării și a clădirii ei rapide, în funcție de situație. Acestea presupun și mărirea gradului de autoanaliză a deprinderilor.

Oboseala psihică este condiționată de felul cum prevenim emoțiile negative. În învățarea acestui element desigur întâlnim foarte frecvent acest lucru. Profilaxia oboselii psihice ca urmare a aceste acțiuni emoționale negative sau exploziilor emoționale, constă în mișcarea conștientă, a nivelului emoției precum și prevenirea emoțiilor bruște, prin pregătirea psihicului în vederea apariției lor.

Oboseala psihică se manifestă prin: micșorarea volumului și a intensității atenției, instabilirea ei, micșorarea tonusului de voință și a operațiilor memoriei. Ca urmare suferă siguranța, din cauza supra încordărilor locale ale aparatului locomotor legate de denaturarea tehnicii raționale de execuție. Gimnastul va trebui să respecte acestea și să acționeze conștient pentru combaterea manifestărilor anunțate.

În continuare ne vom ocupa de problema conducerii stării emoționale atât în concurs cât și la antrenament.

Cum poate gimnastul să-și controleze cu succes stările emoționale în vederea asigurării siguranței execuției ?.

Acest lucru este posibil fiindcă gimnastul are posibilitatea ca prin efortul de voință și procedee psihologice speciale să schimbe nivelul încordării emoționale. Totodată gimnastul nu poate să le conducă din cauză că nu-i stă în putere să conducă emoțiile, cu ajutorul unui sistem organizat și precis după dorința sau necesitatea din cauza nerespectării tehnicii și metodicii raționale în antrenament iar în concurs din cauza nerespectării unor acțiuni importante ale coborârii.

Acest lucru îl obligă pe gimnast să se agite să fie năpădit de o serie de emoții negative, teamă cel pot expune la ratarea coborârii chiar la accident. De aceea vom acorda importanță priceperii de a diminua excitațiile excesive ale startului, utilizând câteva reguli simple.

Prima va fi aceea în care gimnastul trebuie să învețe să nu se agite să nu exteriorizeze emoțiile, să fie liniștit, natural, să nu fie speriat, sigur pe forțele sale iar printr-un efort de voință să-și impună o gândire moderată, sistematică și selectivă în momentul efectuării coborârii ca de altfel în întregul exercițiu.

Un alt factor ce pot determina execuția, siguranța ei, îl constituie apatia de stat. Cu toate că o întâlnim mai rar, gimnastul o poate înlătura printr-o autostimulare, printr-un efort de voință, să nu se lase copleșit de greutățile execuției iar la antrenament gimnastul trebuie să se acomodeze cu atmosfera, să lase dincolo de ușa sălii grijile, necazurile, impresiile puternice. El trebuie să comute atenția printr-un efort de voință, să aibă capacitatea de a înlătura eșecurile rezultate din repetările anterioare nereușite, să-și mențină tonusul psihic în direcția atingerii scopului „reușita execuției și eliminarea fricii, teama de accident”. în urna unor încercări nereușite fie la concurs fie la antrenament un microtraumatism sau senzație neplăcută în timpul zborului și efectuării celor două rotații pot strica dispoziția, ele ducând la scăderea bruscă a siguranței.

Gimnastul în urma acestor lucruri nu trebuie să se lase, să acționeze cu calm să elimine neplăcerile chiar din momentul trecerii la o nouă încercare. Faptul că gimnastul nu a reușit să învețe elementul într-un timp mai scurt nu constituie o tragedie. Prin creșterea a autoâncrederii în forțele sale, prin răbdare și voință la antrenament bazată pe o apreciere reală a posibilităților lui putem asigura în timp eficacitatea execuției. De asemenea în poziție cu cele arătate nu trebuie să confundăm, încrederea în sine cu autoîncredera, bazată pe exagerarea sistematică a propriilor posibilități într-o anumită fază de învățare, aceasta având influență negativă asupra siguranței execuției și pot expune gimnastul la accident.

Neîncrederea în forțele proprii scade întotdeauna siguranța execuției. Încătușarea mișcărilor, resimțirea eșecurilor, ezitarea atunci când gimnastul începe coborârea, pot avea consecințe serioase. Acest gen de gimnastică trebuie să se străduiască ajutați de colegi și antrenor să scape de sentimentul neîncrederii, presimțirea nereușitei, frica, deoarece o ratare prin această coborâre îi pot periclita poziția în clasament sau expune accidentului.

O altă problemă de mare importanță dat fiind complexitatea acțiunilor necesare executării acestui element dublu salt înainte la bară fixă îl reprezintă depășirea reflexului de apărare.

Dacă gimnastului nu-i educi voința pentru a neutraliza reflexul de apărare , curajul scade. De aceea nu trebuie să evităm elementele de metodică diversificată descrise în capitolul IV de-a a căror învățare este legată înlăturarea sentimentului de frică (la ele adăugându-se alte elemente secundare). Capacitatea de a învinge reflexul de apărare este necesară atunci când trecem la învățarea acestui element de mare risc, cât și în vederea asigurării siguranței în diferite stadii de învățare. În cursul învățării, diferite greșeli de tehnică nu pot fi evitate în totalitate, aceste greșeli tehnice determină gimnastul să păstreze capacitatea de conducere optimă a mișcării, fără a ține seama de pericolul căderii, accidentului. Pentru învingerea reflexului de apărare o importanță deosebită o are asigurarea în timp a execuției. De eficacitatea ei v-a depinde învingerea fricii. Acest lucru se poate realiza numai respectând tehnica și metodica prezentată precum și prin ajutorul direct dat de antrenor sau cu ajutorul unor instalații speciale (groapă cu bureți, lonjă, saltele, etc.). siguranța execuției depinde și de dispoziția executantului.

Insuccesele precedente, încordările nervoase, oboseala, accidentele precedente pot influența execuția. Siguranța execuției este legată totodată și de capacitatea gimnastului de-a lua decizii corecte și rapide în situații dificile, dacă de pildă în urma giganticii pregătitoare nu a reușit să efectueze acțiunile necesare înscrierii pe o traiectorie ce-i pot asigura efectuarea celor două rotații, dacă gimnastul crede că nu are viteza necesară efectuării rotațiilor și înălțimea optimă, dacă sportivul nu a deschis la timp, pericolul siguranței, sau aterizarea improprie, el va lua deciziile foarte rapid în vederea redresării situației. În aceste situații în primul rând gimnastul trebuie să-și impună păstrarea calmului, să nu intre în panică. În al doilea rând să nu-și concentreze atenția unei anume situații acute, să mediteze asupra lor și să pregătească pentru fiecare caz soluții tip, pe care să le poată folosi în vederea asigurării ieșirii din impas și prevenirea accidentului.

Ultima problemă pe care o punem în discuție o constituie comportamentul față de insucces în antrenament și concurs. Este bine cunoscut faptul că învățarea acestui element necesită o muncă îndelungată plină de greutăți și satisfacții tardive.

„Nimeni, nici cel mai bun gimnast nu poate pretinde că posedă o siguranță absolută, într-o execuție”. Putem afirma cu certitudine că insuccesele pe lângă o seri de factori tehnico-metodici inadecvati la învățare, sunt cauza pregătirii de voință insuficientă. Pregătirea de voință insuficientă o putem întâlni în următoarele situații: gimnastul recunoaște comportarea și aspectul lui exterior în timpul execuției, dovedesc că nervii i-au cedat, când comportamentul și aspectul exterior, înainte de începerea exercițiului ne indică o nervozitate neobișnuită (cauza – teama de nereușită, frica), ultima când insuccesele din antrenament sunt frecvente. Gimnastul trebuie să înțeleagă că nu poate evita complet eșecurile, să nu se lase copleșit de o stare deprimată cauzată de o eventuală nereușită.

Eventualele nereușite printr-un antrenament de voință crescut, prin repetări noi sistematice prin luarea lucrului de la capăt (mijloace metodice adecvate) duc cu siguranță la reușita execuției. Când gimnastul are impresia că succesul este aproape, trebuie să se sugestioneze să se mobilizeze mai activ în vederea creării fondului emoțional și de voință care să-i asigure „cheia reușitei”. Acest moment al reușitei trebuie întărit cu noi repetări deoarece oricând un moment de neatenție, ezitare sau chiar încredere prea mare pot aduce gimnastul într-o situație dificilă.

Aceste câteva aspecte generale pe lângă altele pe care nu am reușit să le cuprindem trebuie să stea în atenția tuturor antrenorilor specialiștilor având în vedere complexitatea acestei coborâri ce necesită o educație psihologică a sportivului printr-o planificare a pregătirii psihologice, repartizarea rațională, a sarcinilor și mijloacelor, metodelor, evidenței și folosirea particularităților psihice în mod armonios în vederea asigurării succesului, evitării accidentului pe parcursul procesului de învățare în antrenament și concurs.

Vezi anexa (ponderea factorilor psihici în vederea efectuării coborârii cu dublu salt înainte la bară fixă).

Aspecte fiziologice generale

În acest capitol vom încerca să surprindem câteva aspecte generale legate de unele modificări cauzate de mișcarea de rotație și sub acțiunile necesare efectuării coborârii prin dublu salt înainte, modificări asupra respirației, circulației.

Cercetările făcute până în prezent au arătat că în timpul efectuării combinațiile la diferite aparate, ritmul respirator se caracterizează printr-o serie de particularități legate de specificul mișcării efectuate, de particularitățile constructive ale aparatelor și însușirile individuale ale organismului gimnastului. Având în vedere acestea ne-am propus pe baza cercetărilor din literatura de specialitate s studiem ritmul respirator în cazul nostru la bară fixă.

În urma datelor din tabelul 1 putem observa că fiecărui ciclu de rotație în jurul axului aparatului corespund 2-3 cicluri respiratorii. Având în vedere faptul că execuția coborârii propriu-zise presupune execuția a două gigantici pregătitoare ritmul respirator pentru aceasta va fi : de la verticala de sus până la un unghi de 40 de grade avem expirație în continuare inspirație cea mai complectă și de lungă durată o observăm în faza acțiunilor pregătitoare (faza deplasării libere a corpului de sus în jos sub acțiunea gravitației).

Momentul trecerii corpului prin planul vertical inferior la aparatului coincide de regulă cu menținerea respirației datorită presiunii din interiorul cutiei toracice ceea ce după mecanismul reflexului preomuscular poate intensifica impulsul centrifugal al musculaturii scheletice și prin aceasta se contribuie la mobilizarea posibilităților de forță în fața acțiunilor de bază a gimnastului.

Fiind un element dinamic, efectuat cu o mare viteză tulburarea cea mai expresivă a ritmului respirator este următoarea:

În prima fază a desprinderii se pare că gimnastul are un moment de inspirație urmat de expirație (foarte scurt) urmând reținerea respirației odată cu efectuarea grupării, acest moment se menține până să efectueze cele două rotații după care urmează un ciclu de inspirație (datorat deconectării musculaturii ventrale a toracelui)momentul coincide cu deschiderea și pregătirea aterizării. La aterizarea după efectuarea exercițiului având în vedere timpul scurt de 30-40 s. cât durează execuția la acest aparat și 2-3 s. coborârea, deci efort anaerob lactacit datoria de oxigen este mare, F.C. ridicându-se la 170-180 pulsații/minut.

Se constată în general că există o legătură reciprocă între respirație și mișcările gimnastului care se perfecționează necontenit pe măsura creșterii măiestriei și stagiului de antrenament (respirația este adaptată, fiind legată de activitatea musculară ca o consecință a acestei activități).

Prin urmare modificări substanțiale nu se produc. Eventualele modificări neraționale ale respirației sunt propice numai gimnaștilor cu pregătire și valoarea mai slabă. Gimnaștii cu înalte calificări ce trec printr-o serie de etape de perfecționare sportivă, primesc o anumită experiență de armonizarea respirației odată cu cele mai diverse mișcări. Acești gimnaști își însușesc mai bine deprinderile unei respirații corecte fără prea multe modificări.

În privința circulației este cunoscut faptul că mișcarea de rotație datorită forțelor (centrifugală, acțiunea gravitației produce unele modificări asupra circulației). Execuția acestui element datorită și cauzelor arătate mai înainte dar și altora legate schimbarea permanentă a accelerației precum și a diverselor active la prima vedere am fi tentat să spunem că toate acestea aduc modificări esențiale asupra circulației.

Este adevărat că datorită acestor fapte circulația este îngreunată din cauza contracției musculare ce nu permite irigarea suficientă a mușchiului, o altă cauză oxigenarea insuficientă transportul și schimbul de gaze suferă, precum și faptul că în permanență atunci când acțiunile au loc folosind axul fix al barei din cauza rotației ample, sângele este trimis în mare cantitate spre extremități la verticala de jos și spre creier la verticala de sus. În faza de zbor aceste anomalii putem spune cu certitudine că sunt diminuate datorită faptului că gimnastul se rotește în jurul C.G.G. al propriului corp într-o poziție grupată și în acest caz circulația sangvină nu suferă modificări însemnate. Toate aceste aspecte nu au nici o consecință asupra sportivului datorită faptului că circulația în urma stagiului crescut de antrenament se adaptează ca fiind legată de activitatea musculară.

Prin urmare modificările substanțiale nu se produc, gimnastul fiind adaptat și de asemenea timpul foarte scurt necesar efectuării coborârii nu poate produce modificări substanțiale.

2.3. Descrierea tehnică a mișcării triplu salt înainte la bară fixă

Construcția barei fixe determină în mare măsură caracterul mișcărilor posibile la acest aparat. Bara fixă oferă o axă în jurul căreia se pot executa în special mișcări de rotație și semirotație cu un caracter dinamic cu apropierea sau depărtarea centrului de greutate de axa de rotație. În ceea ce ne privește coborârea prin dublu salt înainte este o mișcare de rotație din categoria rotărilor mari, rotare care în funcție de acțiunile gimnastului, pregătitoare de bază și finale sunt: rotare în jurul axei proprii a barei și de rotație în jurul axului liber al centrului de greutate când sportivul se află în faza de zbor.

Pentru o descriere cât mai clară a mișcărilor vom apela la chinogramă descriind fazele mișcării pe cadrane /cadre / în funcție de cele două perioade pentru faza de sprijin cât și cea de zbor.

Descrierea tehnicii

Executarea saltului triplu înainte presupune executarea unei gigantici adaptate care permite accelerarea vitezei de rotație și efectuarea în succesiune a celor mai favorabile mișcări necesare pentru realizarea acțiunilor de bază și crearea celor mai favorabile condiții de finalizare a mișcării.

În vederea sistematizării descrierilor se va respecta următoarea succesiune în prezentarea structurii mișcării.

I Perioada de sprijin (faza de rotație în jurul axei barei)

1.Faza acțiunilor pregătitoare.

2.Faza acțiunilor de bază.

3.Faza acțiunilor finale.

II. Perioada fără sprijin de zbor (faza de rotație în jurul axului liber)

1.Faza acțiunilor de bază

Faza de încheiere a ritmului mișcării

III. Aterizarea.

Perioada de sprijin

Faza acțiunilor pregătitoare (cadranul II, III.)

După o gigantică premergătoare accelerată gimnastul trece prin stând pe mâini într-o poziție ușor închisă, spatele rotunjit (cu un unghi mic între brațe și trunchi, fig. 1.).

După această trecere prin verticală de sus gimnastul execută o extindere a corpului în vederea menținerii vitezei de rotație și a îndepărtării centrului general de greutate de axa de rotație (cadrul II fig. 2,3.). Fiind vorba de o mișcare în val cu succesiune perfectă urmează în continuare îndoirea din articulația șoldului, acțiune la care articulația umărului rămâne deschisă (fig. 3).

După orizontală corpul continuă rotația în poziție ușor închisă din articulația coxo femurală (fig. 4, 5.) menținând astfel atât viteza optimă de rotație cât și poziția cea mai favorabilă pentru efectuarea acțiunii de bază, mișcare care continuă până la verticală unde corpul este închis datorită faptului că trunchiul precede mișcarea trenului interior (fig. 7) – verticală de jos.

Faza acțiunilor de bază (cadrul IV)

Trecerea prin verticală este urmată de extensia din articulația coxo femurală reprezentată ca o mișcare de măturare – biciuire a picioarelor înapoi, acțiune ce se realizează grație acumulării energiei cinetice și a acțiunii gravitaționale. În această situație viteza de deplasare a vârfurilor picioarelor este maximă (fig. 7, 8.). Astfel corpul continuă rotația în această poziție cu viteză maximă mai mare a trenului inferior până la nivelul orizontalei (fig.9). La orizontală se execută frânarea mișcării picioarelor prin efectuarea acțiunii de corbetare realizată cu apăsare pe bară. Astfel se ajunge la o echilibrare a vitezei segmentelor (fig. 10) iar corpul semiîndoit ușor din articulația coxo femurală se ridică deasupra orizontalei (cadrul I, fig. 10).

Acțiuni finale (cadrul I)

Din această poziție gimnastul părăsește printr-o împingere puternică bara trecând în faza de zbor cu o traiectorie ascendentă (fig. 11).

II. Perioada fără sprijin.

Acțiunile de bază.

Odată cu aceasta se realizează și gruparea energică. Astfel gimnastul continuă mișcarea de rotație în jurul unui ax liber al propriului centru general de greutate efectuând primul salt o traiectorie ascendentă. Saltul al doilea se execută pe o linie orizontală realizabil datorită mișcării de corbetare care permite depărtarea centrului general de greutate de bază odată cu mișcarea de rotație în jurul axului liber (fig. 12, 13.).

Faza de încheiere a mișcării.

De la al doilea salt (fig. 14) executantul schimbă caracterul mișcării ceea ce se realizează prin deschidere, acțiune ce se execută după o rotație de 270 (fig. 15), deschiderea va trebui să fie o mișcare controlată cu frânare în final (fig. 16) care să asigure condiții optime de repartizare a vitezei segmentelor de frânare a corpului într-o poziție înclinată pregătită pentru aterizare la aproximativ 20 de grade de verticală.

La această echilibrare (de urmărire a momentului cinetic) participă pentru aterizare și brațele care sunt ridicate (fig. 17).

III. Aterizarea

La aterizare gimnastul va trebui să controleze căderea liberă a corpului precum și componenta de rotație în jurul axei transversale. Astfel lucrul se realizează prin păstrarea unui unghi de aterizare de aproximativ 20 de grade (fig. 18), precum și o încărcare corespunzătoare a solului cu lansare pe toată talpa, îndoirea din articulația genunchiului la aproximativ 90 grade ;i îndoirea din articulația șoldului. Brațele vor face o mișcare de balansare înainte jos și înapoi (fig. 20, 21). În poziția (fig. 22) gimnastul încheie mișcarea în stând cu brațele ridicate ușor în extensie deasupra capului.

2.4. Analiza fizico-matematică – considerații mecanice, calcule

În vederea elaborării analizei biomecanice în cele ce vor urma voi prezenta câteva considerații mecanice cu calcule fizico matematice a segmentelor care i-au parte la efectuarea mișcării, în special în partea acțiunilor folosind axul fix al barei. În funcție de perioada pe care am descris-o în capitolul al II-lea, putem observa o serie de modificări ale vitezelor segmentelor ce i-au parte la efectuarea mișcării și anume a articulației gleznei și ale C.G.G. în acțiunile folosind axul fix al bazei, modificări ale vitezei (omega) și cele ale vitezei liniare. De asemenea în vederea punerii bazei mecanice și biomecanice a acestui element de mare risc și virtuozitate avem nevoie de a stabili în diferite momente importante ale acțiunii gimnastului de energia cinetică, putem stabili cu precizie traiectoria și momentul maxim al înălțimii după părăsirea axului fix al barei. Momentul de desprindere fiind de o mare importanță, de el depinde în final înscrierea într-o traiectorie care să asigure efectuarea cu succes a celor două rotații în jurul axului propriu al C.G.G., de asemenea să asigure și efectuarea cu succes a aterizării.

În continuare apelând la conturogramă voi prezenta felul cum am procedat la stabilirea vitezelor principalelor articulații cea a șoldului (C.G.G.) mai precis și a gleznei, articulații ce i-au parte mai pronunțat la acțiunile mișcării.

Apelând la formula:

putem determina în funcție de cadre viteza unghiului

Se cunoaște faptul că s-a filmat cu 1/16 imagini pe secundă deci raportul 1/16 ne dă :T (0,0625) pentru fiecare cadru deoarece aparatul în acest interval a cuprins un spațiu egal, diferă doar numărul de cadre datorită creșterii vitezei unghiulare și pe baza acesteia și a celei liniare. Determinarea vitezei () unghiulare se face apelând la formula de sus, unde:

„ a ” – deplasarea corpului între cadrele învecinate exprimat în grade și se poate afla măsurând unghiurile dintre cadre

( ) Vom determina pe „ L” (alfa) pentru articulația gleznei și cea a C.G.G.

„” – 3,14/6…….

K-1 –numărul de cadre filmate într-o secundă. În urma măsurătorilor de pe conturogramă valorile unghiulare pentru articulația gleznei și a C.G.G. sunt cele din tabelul de mai jos.

Menționăm că aceste valori sunt pentru cele mai importante ale acțiunii gimnastului pe bară. Din tabel lipsesc valorile lui pentru 4 cadre din cadranul II și una pentru cea din cadranul IV.

Înlocuim valorile lui alfa (a) în formula prezentată și vom obține următoarele valori ale lui ( ):

Exemplu: – L = 39 grade

– = 3,14/6…

K-1 = (16-1)

=

Având în vedere că mișcarea pe care o efectuează gimnastul este o mișcare circulară pentru a determina viteza liniară exprimată în m/s vom apela la formula vitezei în mișcare circulară (viteza liniată). y v

Având valorile lui (omega) putem determina viteza liniară înlocuind pe

( ) din tabelul de mai sus în formula și pe R care reprezintă înălțimea gimnastului de la bară până la articulația gleznei = 2m și până la C.G.G. = 1,05m.

Exemplu: V = 9,66 rad./s

R = 2m

Pentru C.G.G. și articulația gleznei valorile lui (v) vor fi:

În vederea stabilirii energiei cinetice vom apela la calcule matematice superioare din relațiile cărora vom stabili (v2) în mișcarea circulară (având în vedere faptul că energia cinetică are mișcarea de rotație în jurul unei axe este egală cu fiind foarte dificil de a stabili pe I (momentul inerției) vom apela la următoarele calcule:

pe arc coord. Intriseci

prin integrare

parabolă după părăsire

dacă

Deci adunând L – (înălțimea bazei) plus cea după desprindere 2R=2,10m +2,5 rezultă că gimnastul se află la punctul maxim al fazei de zbor la 4,60m de la sol. În realitate prin egalarea energiilor cinetice și celei potențiale după desprindere această valoare nu este respectată datorită forțelor negative.

În baza acestor considerente mecanice și calcule efectuate putem trece la analiza biomecanică (a acțiunilor musculare)

Analiza biomecanică – acțiuni musculare

Saltul dublu înainte din gimnastică este o mișcare de rotație având în prima fază un ax fix – bara –iar în faza a doua un ax liber care trece prin centrul de greutate dinamic al corpului.

Analiza biomecanică a mișcării va respecta următoarele sistematizări:

Analiza acțiunilor efectuate în gimnastica adaptată mișcării (adică rotația în jurul axei fixe);

Analiza execuției saltului dublu propriu-zis.

Mișcarea începe în stând pe mâini (pe verticală deasupra barei) prin care corpul trece într-o poziție cu spatele rotunjit asigurată de contracția mai accentuată a musculaturii ventrală asigurând prin aceasta menținerea vitezei de rotație.

Ajuns la un unghi de 39 de grade (cadru 2 conturogramă) se execută o mișcare de întindere (extensie) cu accentuare din articulația șoldului asigurată de lanțurile musculare ale extensiei totale a corpului –acțiune dinamică –care asigură mărirea vitezei de rotație odată cu îndepărtarea centrului de greutate de bară (viteza picioarelor de 10.2 rad./s. cea a C.G. de 9,42 rad./s.). urmează apoi în succesiune acțiunea de flexie realizată de către lanțurile musculare ventrale și condiționată de anteducția brațelor (apăsare pe bază) mișcare concepută la un unghi de 62 de grade (cadru 3 conturogramă)ceea ce determină și o nouă repartizare a vitezelor: picioare – C.G.G.-.

În continuare la deplasarea prin orizontală, corpul menține poziția îndoită iar efortul muscular al lanțurilor ventrale și dorsale aste în ansamblu cu caracter static (consolidare).

Cu dominația flexie și anteducției. Repartizarea vitezelor de deplasare se prezintă de : =7,85 rad./s. pentru picioare și =9,68 rad./s. pentru C.G.general (cadru 4 conturogramă).

În rotație spre verticală corpul își menține în linii generale poziția datorită accentuării efortului static al lanțurilor flexii și anteducție chiar dacă unghiul între triunghi și picioare se mărește ușor (cedare). Astfel la un unghi de 134 grade viteza picioarelor este de =5,24 rad./s. iar la C.G. general =3,92 rad./s. Se manifestă acum creșterea energiei cinetice care pentru această poziție (cadrul 6 din conturogramă este de 219,5 kg.).

Trecerea prin verticală este anticipată de trunchi (spate) după care urmează bătaia picioarelor înapoi ce se realizează prin acțiunea lanțului extensie generalizată a corpului mișcarea fiind favorizată totodată de accelerația gravitațională și forța centrifugă. Astfel și energia cinetică atinge o valoare considerabilă fiind de 96,5 kg f. Referitor la viteza de deplasare a diferitelor segmente picioarele ating o viteză de =9,66 rad./s. iar C.G. de greutate =9,14 rad./s.

Astfel (cu corpul în extensie) se continuă rotația și la un unghi de 221 grade (41 grade după verticală de jos viteza de rotație a segmentelor se prezintă astfel: =11,18 pentru picioare și =6,21 pentru centrul general de greutate (cadrul 8, conturogramă). Efortul muscular este static în vederea întreținerii extinse rezultată datorită acțiunii dinamice de la verticală. Lanțul extensiei domină în continuare, acum prin efort static.

În continuare rotația se realizează într-o poziție aproape identică, se remarcă însă o repartizare nouă a vitezelor de rotație a diferitelor segmente hotărâtoare pentru realizarea poziției optime de părăsire a barei. Astfel picioarele ating o viteză de =6,78 iar centrul general de greutate =5,74 rad./s. energia cinetică fiind de 209,5 kg/f. Efortul muscular se remarcă prin aceleași acțiuni statice cu mici variații în cadrul lanțului flexiei și extensiei (cadru 9, conturogramă).

O dată cu apropierea de poziția orizontală au loc o succesiune de acțiuni în vederea părăsirii axului de rotație fix.

Astfel, se produce o flexie energică din articulația șoldului realizată în prima instanță de lanțul flexiei coapsei pe bazin însoțită de o acțiune pe bară-anteducție, (cadru conturogramă). Datorită acestor acțiuni se creează condiții optime de părăsire a barei, acum viteza de deplasare =5,23 rad./s. pentru C.G.G. și 3,15 rad./s. pentru picioare.

În succesiune are loc părăsirea barei printr-o acțiune de împingere (impuls) lucru care determină totodată și mici variații din articulația coxo -femurală (deschidere) și a genunchilor (flexie). În această fază acțiunile musculare trebuie să mențină pe de o parte prin efort predominant static poziția corpului în limitele parametrilor din momentul părăsirii iar pe de altă parte să introducă mișcarea de grupare. Deci în prima instanță lanțurile ventrale și dorsale depun efort static, care trece apoi într-unul dinamic de cedare de mică amplitudine (spate-cadrul 11).

În traiectoria zborului corpul se ridică rotunjindu-se în jurul unui ax liber cu deplasare în afară iar această mișcare este însoțită de gruparea energică respectiv menținerea acesteia. Bazat pe valorile energiilor de mișcare centrul general de greutate se ridică cu 2 r peste înălțimea barei (aproximativ 2,10m). În această fază efortul muscular este dinamic în prima instanță, realizat de lanțurile flexie generalizate ale corpului (grupare)și apoi static realizat tot de lanțul flexărilor pentru întreținerea grupării.

Astfel efectuarea saltului dublu se realizează deasupra nivelului barei.

Degruparea este începută după ce rotația a efectuat 270 grade. Acțiunea este realizată de lanțurile extensiei generale ale corpului. Pentru asigurarea condițiilor optime de aterizare degruparea este mișcarea controlată (cadrul 16,17).

Aterizarea se face sub unghi de 20 grade față de sol.

În ceea ce privește efortul static realizat de flexorii degetelor, ai mușchilor extensivi din articulația corpului și al lanțurilor musculare ale centurii scapulare care mențin poziția barelor sus, efortul depus este static de consolidare și prezintă variațiile cunoscute având maxima la trecerea prin verticală sub bară.

CAPITOLUL III SISTEMUL ALGORITMIC ÎN METODICA ÎNVĂȚĂRII

3.1. Conținutul și succesiunea exercițiilor în învățare

Învățarea acestui element de mare risc datorită faptului că gimnaștii au mai mult predilecția pentru coborârile din gigantică înapoi este condiționată pe lângă o serie de particularități de ordin psihologic și de faptul că gimnaștii trebuie să aibă la bază în afara unei tehnici foarte bune în ceea ce privește giganticele înainte dar și cunoașterea saltului simplu întins din gigantică înainte.

De asemenea gimnaștii trebuie să aibă același simț pentru coborârile înainte, în acest sens trebuie să aibă noțiunile de dublă grupare înainte la trambulina elastică, plasă elastică, groapă etc.

Această coborâre cu dublu salt înainte este o mișcare care creează așa cum s-a amintit dificultăți în învățare datorită complexității ei. Pentru eliminarea acestor neajunsuri și pentru ca sportivul să-și însușească corespunzător tehnica execuției conform descrierii tehnice din capitolul al doilea, de asemenea să respecte aspectele biomecanice descrise în capitolul al treilea, metodica de învățare o vom împărții după cum urmează :

Înainte de a se trece la însușirea mișcării se va explica gimnastului mișcarea globală pentru formarea unei imagini cât mai reale și pentru precizarea acțiunilor principale apelând la film, kinogramă (vezi anexa).

ETAPA I.

Însușirea giganticii specializate : mărirea vitezei giganticii adaptate pozițiilor favorabile pentru acțiune.

Repetarea și perfecționarea saltului dublu înainte în condiții ușurate la groapă sau trambulină elastică – cădere pe saltele suprapuse.

În funcție de tehnica de execuție individuală se va pune accent pe acțiuni parțiale (grupare, pregătirea aterizării).

ETAPA II

Această etapă corespunde în principal, asamblarea acțiunilor efectuate în gigantică adaptată cu executarea saltului dublu înainte.

1. Se execută saltul dublu înainte cu ajutorul lonjei.

2. Accentuarea acțiunilor de bază sau deficitare în cadrul execuției integrale cu lonja.

Folosirea elementelor din etapa I în funcție de greșelile apărute în efectuarea mișcării globale (care nu pot fi corectate în cadrul acțiunilor globale).

ETAPA III – ATERIZAREA

În raport cu etapele propuse recomandăm următoarele exerciții.

3.2. ROLUL AJUTORULUI ȘI ASIGURĂRII ÎN ÎNVĂȚAREA CORECTĂ A TEHNICII

ETAPA I

Gigantici înainte cu mărirea vitezei de rotație prin accentuarea trecerii rotunjite prin verticală de sus și întinderea corpului după trecere.

Gigantici adaptate cu efectuarea acțiunilor pentru salt fără părăsirea barei.

Salt dublu înainte în condiții ușurate la groapă, cu folosirea trambulinei elastice, la plasă elastică.

ETAPA II

Executarea saltului cu lonjă pentru formarea mecanismului de bază.

Efectuarea saltului în lonjă cu accentuarea acțiunilor de îndepărtare a barei, de pregătire și acționare înainte și după verticală, de efectuare a mișcării de frânare (-măturare-) înainte de părăsirea de asigurare a rotației de zbor și aterizării.

În acest context antrenorul poate folosi și saltul înainte simplu corpul întins.

3.Acest element parțial ale structurii globale se folosesc când sportivul nu reușește să corecteze acțiunile în cadrul execuției globale (Etapa I)

numărul repetărilor în cadrul etapelor descrise este în funcție de necesitățile practice fiind la latitudinea antrenorului și depinzând în mare măsură de gradul de însușire în aceste etape a sportivului.

ETAPA III – ATERIZARE

Având în vedere că rotarea dublă înainte, pune gimnastul în condiții dificile în ceea ce privește posibilitățile de aterizare (gimnastul nu vede locul de aterizare), pentru finalizarea mișcării este necesar să se lucreze în mod deosebit.

În această ordine de idei exercițiile pregătitoare din etapa I precum și realizarea corectă a acțiunilor finale și sesizarea momentului deschiderii la a doua rotare neterminată (270 grade) li se vor acorda o atenție deosebită. În momentul când se va trece la execuția normală (globală) se va asigura în mod deosebit aterizarea.

În cazul când nu se lucrează la groapă este bine ca pe lângă așezarea de saltele moi în zona aterizării să se facă asigurarea de către două persoane așezate lateral, care să ajute prompt în cazul unei alternative: dacă gimnastul deschide gruparea prea devreme riscă să aterizeze pe spate sau dacă menține gruparea mai mult intră într-o nouă rotație.

CAPITOLUL IV MATERIAL ȘI METODE

4.1. Durata și locul desfășurării cercetării

Cercetarea a avut loc la Bistrița, procesul de pregătire și antrenamentele desfășurându-se la Centrul Olimpic de Juniori.

Experimentul s-a desfășurat pe parcusul a șase luni de zile, în intervalul septembrie 2011 – februarie 2012.

Tabel nr.1

4.2. Eșantionul studiat

Grupa experimentală a fost selecționată din cadrul Centrului Olimpic de juniori din Bistrița dintr-un număr de 15 sportivi, în urma unor baterii de teste aplicate am stabilit un eșantion de șase spotivi, ei având cunoștințele tehnice și calitățile motrice necesare însușirii elementului tehnic triplu sal înainte la bară fixă.

Tabel nr.2

4.3. Metodele de cercetare folosite

Metoda observației

Cu ajutorul acestei metode am putut să obțin informații despre limita pregătirii psihologice deoarece elementul tehnic triplu salt înainte la bară fixă presupune un curaj deosebit. Pentru aceasta mi-am propus anumite sarcini precise privind modalitatea gimnastului de a se convinge că deși dificultatea este mare va putea să-l execute după o metodă specială convenită de comun acord. Ca să mă conving de posibilitățile lui de abordare a acestui element de dificultate superioară am rugat și pe alți colegi să observe anumite detalii privind comportamentul lui.

Metoda experimentului

A constat într-un experiment metodic printr-o raționalizare și algoritmizare a tuturor exercițiilor pregătitoare pentru însușirea acestui element.

Metoda sociometrică

Această metodă am folosit-o pentru a vedea capacitatea sportivului de a fi sociabil și care sunt motivele acestei sociabilități (jocul, învățătura, antrenamentul, distracția) sau care este puterea lui de a simpatiza antrenorul sau nu și totodată cât este de stabil în relațiile sociale și cât este de receptiv la lucrurile noi. Consider că această metodă este foarte mult folosită la sportivi.

Metoda grafică

Se regăsește în lucrare în partea de prezentare și interpretare a rezultatelor și în evidențierea analizei biomecanice.

CAPITOLUL V REZULTATE OBȚINUTE

Tabel nr.3

Tabel nr.4

Graficul nr. 1

Graficul nr.2

CAPITOLUL VI CONCLUZII

În urma rezultatatelor obținute și a observării evoluției sportivilor, ipoteza formulată se confirmă. Elementul tehic triplu salt înainte la bară fixă poate fi întrodus în planul de pregătire al juniorilor la gimnastică, deoarece pe baza selectării mijloacelor optimale și corespunzătoare sportivii selecționați au reușit să parcurgă etapele de învățare ale mișcării dar și să o perfecționeze.

Stabilirea datelor obiective specifice mecanicii și biomecanicii de execuție a saltului triplu înainte poate duce la completarea procesului de instruire și astfel va crea condiții de grăbire a învățării și valorificării în executarea acestei mișcări.

Bazat pe tehnica cea mai rațională va fi posibil ca în viitor să se facă adoptarea la structura generală a unor acțiuni suplimentare, adică înșurubări în timpul saltului.

Precizia parametrilor stabiliți prin calcul și apoi folosiți în analiza biomecanică prezintă în ansamblu baza tehnică cea mai rațională. Ea poate deveni însă variabilă în anumite limite prin particularitățile morfo-funcționale. De altfel această afirmație a fost verificată în practică în cadrul lotului olimpic prin gimnastul Borș Mihai.

Dacă la aceste elemente finalizarea mișcării nu prezintă dificultăți deosebite saltul dublu înainte se dovedește foarte pretențios în acest sens.

Astfel această fază va trebui bine pregătită atât în cadrul exercițiilor legate de efectuarea saltului în condițiile specifice (groapă, plasă elastică, trambulină elastică) precum și în efectuarea acestuia la bară în lonjă sau alte condiții ușurate. Totodată se remarcă necesitatea intensificării preocupărilor, executarea saltului înainte în cadrul exercițiilor acrobatice unde acest element prezintă încă multe posibilități de diversificare.

Învățarea acestui element de mare risc este condiționată pe lângă o serie de factori tehnico-metodici și de factori psihici ce constituie izvorul realizării execuției.

BIBLIOGRAFIE

ANEXE



CALUCULUL ENERGIEI CINETICE

TEORIA ENERGIEI CINETICE

EcA – EcB = WBA, EcB = 0 EcA =

A= 4gR pentru punctul A

=3mg

În minim pentru cos 0 = 0,

N= 2mg N= 0 pentru 3 cos 0 +2=0; 0 =

0= aproximativ

Deci înlocuim pentru în

Și pentru a determina energia cinetică în orice punct.

Determinarea înălțimii maxime după desprindere este de mare importanță, după calculele matematice gimnastul se desprinde de bară la deci cu puțin sub orizontală, înscriindu-se pe o traiectorie sub formă de paralelă cu punctul maxim egal cu de 2R (raza până la C.G.G.)

J max.; ;

parabula după părăsire –

dacă

Deci adunând L (înălțimea bazei) plus cea după deprindere 2R =2,10 m +2,50 rezultă că gimnastul se află la punctul maxim al fazei de zbor la 4,60 m de sol.

GRAFICUL VARIAȚIEI

VITEZEI – OMEGA ȘI LINIARE

CALCULUL VITEZEI LINIARE

și valorile vitezei liniare pentru articulațiile gleznei și c.g.g.

m/s m/s

V = R W

CALCULUL VITEZEI UNGHIULARE

și valorile vitezei omega pentru articulația gleznei

și C.G.G.

rad./s rad./s

„a” – deplasarea între cadrele învecinate

„ „ –3,16 14

„K-1” – numărul de Kadre într-o secundă

pentru articulația glezeni și C.G.G.

CICLOGRAMA

„CONTUROGRAMA”

COBORÂREA CU TRIPLU SALT

ÎNAINTE LA BARĂ FIXĂ

AGENDA:

articulația: scapulo humerală – roșu /punct

coxo femurală – albastru

glezna – verde

genunchiul – galben

acțiunile pe bară cu albastru

acțiunile în zborul liber cu roșu, albastru, verde.

Aterizarea cu linie – – – –