Metode Si Tehnici de Predare a Dansului Sportiv la Nevazatori

Cuprins:

Introducere – Cadrul general……………………………………………………………………….3

Capitolul 1 – Sportul – beneficii și importanță……………………………………………….5

1.1 – Dansul – ramură sportivă…………………………………………………………9

1.2 – Sportul la persoanele cu dizabilități…………………………………………11

1.3 – Dansul la persoanele cu dizabilități ………………………………………..19

Capitolul 2 – Demersul metodologic al cercetării………………………………………….21

2.1 – Ipoteze…………………………………………………………………………………21

2.2 – Scop…………………………………………………………………………………….21

2.3 – Obiective……………………………………………………………………………..21

2.4 – Metode de cercetare………………………………………………………………22

Capitolul 3- Proiectarea activității de cercetare…………………………………………….23

3.1 – Restabilirea sau întărirea condiției fizice………………………………….25

3.2 – Nivelul psihologic – stabilirea unei relații de încredere între profesor

și elev…………………………………………………………………………………..40

3.3 – Creșterea orientării în spațiu în condiții de mișcare – limită între

psihologic și fizic……………………………………………………………………42

3.4 – Educarea urechii muzicale ………………………………………………………42

3.5 – Deprinderi fizice de bază necesare în dans: poziții balet………………44

3.6 – Învățarea pașilor de bază pe dansuri………………………………………….45

Concluzii…………………………………………………………………………………………………..59

Lista figurilor

Fig.1: Ridicarea brațelor întins către înainte, cu greutăți…………………………..34

Fig. 2 : Ridicarea brațelor întins către lateral cu îngreuieri………………………..34

Fig. 3 : Flotări pe genunchi………………………………………………………………35

Fig. 4 : Abdomene cu împingerea mâinilor printre picioare…………………………36

Fig. 5 : Abdomene pentru oblicii abdominali…………………………………………36

Fig. 6 : Abdomene în patru timpi………………………………………………………..37

Fig. 7 : Legs up, touch crunch……………………………………………………………37

Fig. 8 : Abdomene cu bratele cruciș, pe piept…………………………………………38

Fig. 9 : Abdomene “de la picior la picior”……………………………………………38

Fig. 10 : Genuflexiuni cu picioarele depărtate la nivelul umerilor…………………39

Fig. 11 : Genuflexiuni depărtat cu ridicarea piciorului în lateral………………….39

Fig. 12 : Sărituri din apropiat în depărtat……………………………………………..40

Fig. 13 : Fandări laterale………………………………………………………………..40

Fig. 14 : Fandări înainte…………………………………………………………………41

Fig. 15 : Ridicarea bazinului din culcat dorsal……………………………………….41

Fig. 16 : Extensii…………………………………………………………………………..42

Fig. 17 : Poziții de bază balet……………………………………………………………46

Lista tabelelor

Tabelul 1 Figura TIME STEP, Cha Cha Cha…………………………………………48

Tabelul 2 Time Step – asociere muzică-pași…………………………………………………..49

Tabelul 3 Figura CLOSE BASIC MOVEMENT, Cha cha cha………………………49

Tabelul 4 Close Basic Movement – asociere muzică-pași…………………………..50

Tabelul 5 Figura NEW YORK, Cha cha cha…………………………………………..51

Tabelul 6 New York – asociere muzică-pași…………………………………………..52

Tabelul 7 Figura HAND TO HAND, Cha cha cha……………………………………53

Tabelul 8 Hand to hand – asociere muzică-pași……………………………………..54

Tabelul 9 Figura CLOSED CHANGE NATURAL TO REVERSE, Vals Lent……..55

Tabelul 10 Closed Change Natural to Reverse – asociere muzică-pași…………….56

Tabelul 11 Figura CLOSED CHANGE REVERSE TO NATURAL, Vals Lent……56

Tabelul 12 Closed Change Reverse to Natural – asociere muzică-pași…………….57

Tabelul 13 Figura NATURAL TURN, Vals Lent…………………………………………….58

Tabelul 14 Natural Turn – asociere muzică-pași……………………………………………59

Tabelul 15 Figura REVERSE TURN, Vals Lent……………………………………………..59

Tabelul 16 Reverse Turn – asociere muzică-pași……………………………………………60

INTRODUCERE – Cadrul general

Cuvinte cheie: sport, condiție fizică, beneficii, dans, lucrul cu nevăzătorii, muzicalitate, integrare, autodepășire.

Sportul este una dintre cele mai utile și, aș putea spune, necesare activități pe care le poate desfășura o persoană. Mișcarea se poate face sub diferite forme și în divese locuri, iar beneficiile acesteia sunt uriașe.

Sportul crează și păstrează o bună condiție fizică, crește încrederea și respectul de sine, realizează un tonus muscular bun, ajută la creșterea capacității mentale, reduce riscurile afecțiunilor cardiovasculare, încetinește îmbătrânirea etc.

Tema prezentei lucrări de licență este reprezentată de modurile în care se poate preda dansul sportiv nevăzătorilor. Motivul alegerii acestei teme îl reprezintă o experiență trăită relativ recent, care mi-a deschis apetitul pentru această activitate și pentru dezvoltarea ei.

În urmă cu aproximativ trei ani, mama unui elev mai vechi de-ai mei, psiholog de profesie, a recomandat unui grup de părinți ai căror copii sunt nevăzători, să încerce dansul ca metodă de mișcare și interacțiune. Încercând să mă informez cu privire la modul de lucru cu nevăzătorii, am constatat cu stupoare că nu există materiale relevante în acest domeniu. Prin urmare, am început să strâng informații cu privire la nevăzători din domenii diverse, încercând să construiesc singur o serie de metode și tehnici de lucru cu persoanele care se confruntă cu această dizabilitate.

Din cercetările făcute, am constatat că la noi în țară nu au fost realizate programe de dans cu nevăzători pe termen lung, eu fiind singurul care a susținut un astfel de program timp de doi ani – niciun program desfășurat pe o perioada scurtă de timp nu poate aduce beneficii și schimbări reale de ordin fizic și emoțional. Totodată, un program desfășurat pe termen lung naște o serie de provocări: stabilirea conexiunilor la nivel emoțional între profesor și elev, educarea urechii muzicale, corectarea pozițiilor viciate.

Pentru toate aceste probleme am creat metode de lucru care să poată fi folosite și aplicate în lucrul cu nevăzătorii.

Tema abordată are o deosebită importanță pentru integrarea și dezvoltarea persoanelor cu dizabilități. Totodată, lucrearea se dorește a fi o deschidere de drumuri către o preocupare ce ar trebui să ia amploare în timp suficient de mult încât să devină o normalitate.

CAPITOLUL 1

Sportul – beneficii și importanță

Lucrul cu nevăzătorii, mai precis dansul la nevăzători, reprezintă o temă relativ nouă, nedocumentată în mod corespunzator. Materialele existente și relevante pe aceasta temă sunt extrem de puține, iar cele care există ating problematica doar parțial. Întreaga cercetare s-a bazat astfel, preponderant, pe metoda observației și pe experimentare. Materiale deja existente au fost utile pentru cercetarea metodelor de corectare a pozițiilor viciate, pentru identificarea unor jocuri de încredere utile în stabilirea unei bune relații între profesor și elev, dar și între partenerii de lucru.

Sportul reprezintă un subiect îndelung tratat și abordat sub extrem de multe forme. Un lucru este clar. Sportul este o activitate necesară oricui, care aduce o serie lungă de beneficii și care se poate realiza în foarte multe feluri, adaptându-se cu destulă ușurință la fiecare persoană, indiferent de nevoile și posibilitățile fiecăreia.

Dacă încercăm o definire a termenului de sport, iată ce găsim în DEX:

“SPORT, sporturi, s. n. Activitate fizică a cărei practică presupune un antrenament metodic, respectarea anumitor reguli și a unei anumite discipline, având la bază elementul competitiv și urmărind obținerea de performanțe; fiecare dintre formele particulare, reglementate ale acestei activități.

SPORT, sporturi, s. n. Complex de exerciții fizice și de jocuri practicate în mod metodic, cu scopul de a dezvolta, de a întări și de a educa voința, curajul, inițiativa și disciplina; fiecare dintre formele particulare, reglementate ale acestei activități.

SPORT s.n. Practică metodică a exercițiilor fizice, făcută pentru întărirea corpului și pentru a educa voința, curajul, inițiativa etc.”

Indiferent de definiția dată, indiferent de tipul de sport practicat, beneficiile acestuia asupra organismului sunt fantastice:

Crează o bună condiție fizică general;

Crește tonusul muscular, așadar contribuie la o bună funcționare a musculaturii, la o creștere a rezistenței fizice pe care o cer activitățile de zi cu zi, oboseala instalându-se mult mai greu;

Metabolismul este mult îmbunătățit, fiind cu mult mai activ decât cel al unei persoane sedentare;

Sistemul imunitar se întarește, crescând astfel rezistența la boli și accelerând totodată refacerea în cazul unor diverse probleme de sănătate;

Sportul crește secreția unor hormoni cu rol foarte important în crearea unei stări de bine, de relaxare și care contribuie la un somn liniștit și odihnitor: serotonina și endorfina. Mai mult decât atât, sportul activează anumiți centri ai creierului responsabili cu starea de bine și cu optimismul. Astfel, sportul poate fi considerat un antidot puternic împotriva anxietății, depresiei sau a stresului datorită eliberării de endorfine, substanțele care acționează precum morfina, crescându-ne gradul de toleranță la durere, dar oferindu-ne și o stare de euforie. Într-un studiu realizat la Arizona State University, http://fitness.gov/mentalhealth.htm , s-a arătat că exercițiile aerobice sunt cele mai potrivite pentru a alunga depresia și anxietatea. Se pare că exercițiile fizice acționează precum medicamentele antidepresive, crescând nivelurile neurotransmițătorilor serotonină, dopamină și norepinefrină;

Sportul impune suficientă rigoare și organizare încât să ne ajute să devenim mai eficienți și mai bine organizați și în viața de zi cu zi;

Este singurul mod sănătos de a slabi și de a menține un corp cu aspect plăcut;

Încetinește îmbătrânirea;

Întărește structura osoasă, prevenind osteoporoza;

Îmbunătățește funcționarea sistemelor respirator și circulator;

Sportul realizat în mod organizat presupune și socializare, creare de noi relații etc;

Îmbunătățește aspectul pielii și doar dându-i un aspect mai ferm, ci și curățâd-o din interior, oferindu-i un aspect proaspăt, revigorat. Explicația e simplă: mișcarea solicită și stimulează toate celulele din organism, sporindu-le capacitatea de regenerare. Acest lucru se întâmplă, desigur, doar dacă se efectuează un program destul de intens încât să apară transpirația. Transpirația conține o enzimă capabilă să lupte cu bacteriile de la suprafața pielii, reducând riscul de eczeme și alte iritații cutanate;

Sportul are asupra imunității cam același efect precum o cură sănătoasa cu fructe, legume sau plante;

Persoanele care fac exerciții de cinci ori pe săptămână se îmbolnăvesc mai rar, chiar și în perioadele cu epidemii gripale, iar când contractează totuși o răceală, simptomele sunt mai blânde și durează puțin.

Mergând mai departe cu importanța sportului, este clară legătura între sport și obezitate, în condițiile în care mișcarea este esențială pentru menținerea unei forme fizice bune.

Mai puțin cunoscut este însă faptul că exercițiile fizice reduc în medie cu 40% predispoziția genetică pentru obezitate, potrivit unui studiu realizat de cercetătorii britanici de la Universitatea Cambridge.

Cercetãtorii au confirmat teoria potrivit cãreia un mod de viațã activ atenueazã influența geneticã asupra indicelui de masã corporală și a riscului de obezitate.
Ei au descoperit în cadrul studiului cã aceia care fãceau sport și aveau gena obezitãții au luat în greutate 379 de grame, iar sedentarii – 592 de grame.

Mai mult decât atât,sportul afectează hormonii apetitului – anumite ședințe (de exercițiu aerobic mai degrabă decât de cel non-aerobic) declanșează eliberarea peptidei YY, hormon care suprimă apetitul.

De asemenea, exercițiile fizice “repară” senzitivitatea neuronilor implicați în controlul sațietății. Automat, asta duce la mai puține alimente consumate și pierdere în greutate.

Există în acest moment un val de studii care vorbesc despre exercițiile fizice ca despre niște bune ajutoare ale memoriei. Multe merg și mai departe și numesc sportul un protector în lupta cu Alzheimer-ul. Mai exact, plimbãrile pe o distanțã de cel puțin 10 kilometri pe sãptãmânã ar putea fi singurul lucru pe care oamenii îl pot face pentru a preveni micșorarea creierului și apariția demenței, potrivit unui studiu american.

Cã sportul face niște lucruri incredibil de bune cu creierul aflãm și din urmãtoarea cercetare, care vizeazã dependenții de droguri. Medicii fac studii intense pe consumatori înrãiți de marijuana ca sã înțeleagã posibilul ajutor pe care îl poate da sportul în cazul acestor dependenți. Se presupune cã mișcarea fizicã și schimbãrile pe care le produce la nivelul creierului pot determina folosirea exercițiilor ca o modalitate de prevenire și tratament.

Participanții au spus deja cã au sesizat o scãdere a “poftei” și a consumului zilnic dupã câteva ture pe bandã. Pe de altă parte, cercetătorii de la Harvard ne anunță că exercițiile fizice făcute cu regularitate, dar și o anumită restricție calorică întârzie îmbătrânirea în cazul șoarecilor de laborator. Mai precis, “reîntineresc” conexiunile dintre nervi și mușchi.

“Această cercetare ne dă un indiciu despre cât de puternică este influența stilului de viață asupra declinului sinapselor noastre”, sunt de părere medicii.

Cu privire la alte laude medicale, se pare că sportul este considerat de către medicii americani un leac natural pentru artrită. Cercetarea arată că persoanele care suferă de artrită și fac mișcare scapă de durere și de oboseală și își îmbunătățesc funcțiile extremităților.

Chiar și o schimbare cât de mică în stilul de viață – cum ar fi o plimbare de 10 minute de 3 ori pe zi – poate reduce impactul artritei asupra activităților zilnice și scădea dependența de medicamente. La fel de important este și faptul că un studiu realizat pe baza a 20 de cercetãri anterioare și publicat în British Journal of Cancer a evidențiat faptul cã persoanele foarte active din punct de vedere fizic se confruntã cu un risc de 3 ori mai mic de a face polipi intestinali, formațiuni considerate precursoare ale cancerului.

“Exercițiile fizice au numeroase beneficii: stimuleazã sistemul imunitar, reduc inflamațiile intestinale și contribuie la reducerea nivelului de insulinã", spune principala autoare. Pentru cã am auzit de cazuri tot mai dese, vã spun și cã femeile sedentare prezintã un risc de peste 2 ori mai mare de a suferi de embolie pulmonarã – o afecțiune ce constã în formarea de cheaguri sangvine în plãmâni –, potrivit unui studiu publicat în British Medical Journal.

Sedentarismul este de mult timp asociat cu apariția unor boli grave – diabet, tulburãri cardiace, colesterol ridicat, însã acesta este primul studiu care indicã o creștere considerabilã a riscului de apariție a emboliei pulmonare, aflatã adeseori la originea atacurilor de cord.
Cercetãtorii din Maryland și Baltimore au descoperit și ei cã bolnavii de Parkinson care au mers pe banda de alergare la o vitezã confortabilã, pentru o perioadã mãricicã (exercițiu de intensitate micã) și-au îmbunãtãțit capacitatea de a merge. Suedezii sar și ei cu dovada științifică potrivit căreia mișcarea este la fel de bună ca pilulele prescrise în caz de migrenă. Studiul axat pe 91 de pacienți migrenați a arătat că 40 de minute de exerciții de 3 ori pe săptămână fac miracole. Iar oftalmologii ne-ar putea prescrie liniștiți abonamente la sală ca să nu facem vreodată glaucom. Potrivit unui studiu, mișcarea fizică ține sub control inclusiv presiunea oculară, care, dată peste cap, poate cauza maladii din cele mai grave. Trebuie însă să ne ținem de antrenament, nu glumă: cifrele studiului arată că sportul practicat regulat aproximativ 15 ani scade riscul cu 25%. “

1.1. Dansul – ramură sportivă

Unul dintre cele mai frumoase și complexe sporturi este dansul. Acesta îmbină în mod armonios muzica și mișcarea dând naștere unui sport-artă.

Beneficiile acestuia sunt numeroase.

Ajută în procesul de slăbire sau pur și simplu în efortul de menținere în formă în cel mai plăcut mod. Dansul pune în mișcare foarte multe grupe de mușchi simultan, crește mobilitatea articulațiilor și, în plus, este un foarte eficient antrenament cardio, conținând mișcări intense, rapide, care ajută și la îmbunătățirea funcționării sistemelor cardiovascular și respirator.

Dansul înseamnă FERICIRE. 
Sportul de orice fel ajuă la eliberarea rapidă de endorfine. Aceastea sunt hormonii care au în grijă relaxarea noastră, starea de bine, favorizarea procesului de însănătoșire, întărirea sistemului imunitar, estomparea durerii etc. Din această cauza, sportul este din ce în ce mai folosit in tratarea depresiei.
Muzica la rândul său este considerată ca fiind o foarte bună sursă de emoții vindecătoare. Iată de ce muzica este utilizată in salile de operație, în cabinetele medicale, dar și ca metodă de terapie.
Dansul este combinația perfectă între muzică și sport, cumulând beneficiile acestora. Este o foarte plăcută formă de mișcare, însoțită de ritmuri muzicale, presupune și multă socializare, creează relații plăcute între oameni, crescând încrederea în sine, eliminând inhibiții și limitări și dând naștere unor emoții positive.

Dansul energizează și relaxează după o zi plină și stresantă la muncă.
Viața de zi cu zi conține foarte mulți factori stresanți, programul e din ce în ce mai aglomerat, iar găsirea de timp liber pentru propriile persoane în mijlocul acestui vârtej pare imposibilă. Cu toate acestea, nu trebuie neglijată activitatea fizică, fără de care sănătatea ar avea de suferit.

Dansul este un mod bun și la îndemână pentru deconectarea de la grijile cotidiene, pentru eliberarea de stress și pentru o pauză de relaxare.

Dansul implică socializare și comunicare dincolo de cuvinte. Dezvoltă latura socială, elimină inhibițiile, depresia, stările de anxietate. Oferă posibilitatea interacționării într-un cadru plăcut și relaxat a unui grup de persoane cu caractere dintre cele mai variate, cu preocupări, vieți și activități cât se poate de diferite.

Prin toate beneficiile sale, dansul mai capătă un rol foarte important: încetinește îmbătrânirea. Stresul de zi cu zi influențează toate procesele organismului, fapt care duce în final la accelerarea îmbătrânirii. Dansul ajută la eliminarea stresului si la obținerea unui tonus bun, iar acest lucru, realizat chiar și pentru câteva ore periodic, duce la menținerea tinereții, atât fizice cât și psihice.

O concluzie mai neașteptată în ceea ce privește beneficiile dansului o reprezintă îmbunătățirea capacității de memorare. Se pare că dansatorii își provoacă în permanență memoria prin învățarea de noi pași sau de noi combinații de figuri. Mai mult decât atât, ei sunt nevoiți să se deprindă cu a reproduce mișcările pe care le văd la antrenori sau care pur și simplu le sunt explicate în cuvinte. Deseori, dansatorii repetă în cuvinte coregrafiile, le vizualizează, apoi le transpun în pași. Toate aceste abilități căpătate în timp sunt utile atât în sala de dans, cât și în afara ei.

1.2.Sportul la persoanele cu dizabilități

Sportul poate fi adaptat la o uriașă varietate de nevoi și este recomandat pentru toate persoanele. Atunci când vorbim însă de persoanele cu diferite dizabilități, lucrurile se complică întrucât devine necesară adaptarea diverselor forme de sport la fiecare tip de dizabilitate în parte.

Persoanele cu diferite dizabilități au, ca toată lumea, nevoie de mișcare pentru a putea duce un trai cât mai sănătos, dar și pentru o bună intregrare socială. Indiferent de tipul de dizabilitate, se poate găsi o variantă pentru a face mișcare.

În cele ce urmează, vor fi prezentate tipurile de sport dedicate persoanelor cu dizabilități, organismele care se ocupă de organizarea lor și evoluția în timp a acestei probleme.

“Istoria competițiilor pentru atleții cu handicap începe încă din 1948. În acest an, în Stoke Mandeville, în Anglia, se desfășoară primele competiții sportive pentru atleții cu handicap, în aceeași zi în care s-a desfășurat și ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice care a avut loc în acel an la Londra.

Lumea sportului pentru cei cu handicap îi este consacrată lui Sir Ludwig Guttman, neurochirurg englez care în timpul celui de al doilea Razboi Mondial, pe lângă activitatea de îngrijire a răniților, a început să-i pună pe aceștia la întrecere prin diferite modalități, cu scopul de a le întări constituția fizică, dar mai ales pentru a le antrena starea de spirit.

Patru ani mai târziu, o altă competiție pentru atleții cu handicap este organizată în Olanda, competiție care a stat la originea mișcării Paraolimpice.

De atunci, manifestări de asemenea gen au luat amploare tot mai des, referindu-se fie la numărul de participanți fie la desciplinele practicate. Atleții paraolimpici au început să se bucure de o considerație și de o credibilitate diferită în raport cu trecutul.

La început, publicul i-a primit cu sentimente de compasiune, dar imediat lucrurile au luat un curs nou. Atleții cu dizabilități au început să transmită emoții adevărate care țin de suspansul competiției și de plăcerea divertismentului.

După un moment de ezitare, chiar și sponsorii au început să privească cu o mai mare atenție lumea competiției persoanelor cu handicap. În cele din urmă, competițiile Paraolimpice au început să fie considerate a fi în egală măsură asemenea celor Olimpice.

Astăzi, atleții cu dizabilități vin apreciați în primul rând pentru calitățile lor atletice și de abia în plan secund pentru că sunt indivizi cu handicap, însă doar în sensul strict al termenului. În teorie – persoane poate puțin mai ghinioniste sub aspect fizic dar fără îndoială un exemplu de forță, tenacitate și determinare, în practică – o sinteză a tot ceea ce trebuie să ne învețe sportul înainte de a fi o simplă competiție sportivă în care se măsoară abilitățile personale din diferite discipline.

Una dintre ultimele figuri ale acestui fenomen este Oscar Pistorius, sud-african de naționalitate și deținător al recordului în lume pentru cei cu handicap pe 100, 200 și 400 de metri. Pe când avea mai puțin de un an, lui Oscar i s-au amputat ambele picioare din cauza unei malformații congenitale, fiind născut fără oasele gambei.

Când vorbește despre el însuși, Oscar nu se definește ca fiind o persoană cu handicap, ci o persoană fără picioare.
În ultimii ani, odată cu disciplinele clasice, a început să aibă căutare printre atleții paraolimpici la ridicarea de greutăți, o activitate deschisă celor aflați în scaun cu rotile cât și celor amputați sau celor cu afecțiuni la nivelul capului.

Când se suferă de oarecare dizabilitate fizică, unul dintre aspectele negative este debutul bolii, secundar handicapului, și anume depresia psihică care lasă subiectul total astenic, demotivat și lipsit de voință.

Din această cauză, activitatea fizică îndeplinește un rol fundamental în vindecarea și îngrijirea persoanei, permițând recâștigarea încrederii în sine însuși și reîncadrarea în mediul social comunitar.

Bineînțeles, în acest scop este nevoie de un mediu adecvat, un ambient favorabil care să ofere stimuli și adevărata motivație pentru recuperare.

Mulțumită programelor și tehnicilor de antrenament speciale, persoana cu dizabilități poate să-și recâștige propria viață prin intermediul antrenamentului dur cu greutăți. Obiectivul este accentuarea potențialului rămas, dezvoltând spre exemplu musculatura brațelor și a trunchiului, pentru a obține rezultate superioare celor oferite de fizioterapia regulată.

Pe lângă sporturile clasice precum înotul, alergatul, tragerea cu arcul, este acceptat și chiar indicat lucrul în sala de forță pentru îmbunătățirea condiției fizice și psihice generale.

Pentru practica culturismului este nevoie de tenacitate, perseverență și răbdare, toate aceste calități pe care o persoana cu handicap trebuie să le potențeze pentru a putea înfrunta încercările permanente pe care viața i le va oferi.

Activitatea desfășurată în sală, se adresează tuturor acelor persoane care nu-și doresc neapărat participarea la concursuri sau manifestări sportive ci acelora care vor să practice un sport care să-i ajute într-un mod fizic sau psihic.

Când se vorbește despre persoane cu handicap se face referire la toate categoriile, incluzând și pe nevăzători.”

Activitatea fizică la persoanele cu dizabilitati este așadar necesară pentru întărirea musculaturii și menținerea, în consecință, a unei condiții fizice cât mai bună, dar și pentru remotivarea persoanei și integrarea socială a acesteia.

În mod evident, înainte de a începe lucrul cu o persoană cu handicap, trebuie să se țină cont de tipul de dizabilitate și gradul acesteia, pentru a putea pregăti un program în funcție de posibilitățile individuale ale fiecărei persoane în parte.

“Alegerea va ține cont doar de tipul de handicap. Indivizii cu amputații ale membrelor inferioare vor putea efectua exercițiul fie la bară, fie la scripete, cât pentru persoanele afectate de paralizia șirei spinării va fi mai simplă inițierea cu scipetele și abia apoi, în baza cazului specific, se poate încerca la bară.

Genuflexiunile și îndreptările cu haltera nu sunt exerciții miraculoase însă sunt cele mai bune mișcări care pe lângă faptul că antrenează mușchii coapselor și ai spatelui, declanșează un extraordinar efect metabolic realizând astfel o adevărată creștere generală asupra întregului corp. Acest lucru se întâmplă deoarece coapsele sunt mușchii cei mai voluminoși ai corpului, iar în ordine descrescătoare în ceea ce privește mărimea, este spatele ( 2/3 din greutatea corporală este distribuită pe coapse și spate).

În cazul persoanelor care nu se pot folosi de picioare, posteriorul este partea corpului cu cea mai mare musculatură.

În caz de imobilitate, capacitatea respiratorie este adeseori compromisă. Astfel, pentru a crește capacitatea respiratorie se poate practica împins cu gantere sau la aparat cu bara culisantă, din culcat.

Activitățile aerobe sunt mult mai dificil de executat. Din această cauză, exerciții precum împinsul devin și mai importante, atâta timp cât realizează o stimulare generală bună asupra trunchiului și simultan extind cutia toracică.

Pentru nevăzători, situația este cu siguranță mult mai simplă. O dată familiarizat cu mediul de lucru, aceștia au liber la efectuarea tuturor exercițiilor, atâta timp cât îndeplinesc cerința de menținere a condiției de echilibru fizic, fundamental pentru siguranța tuturor mișcărilor din picioare.

În locul genuflexiunilor cu bară se va prefera antrenamentul la presă pentru picioare, precum și împins de la ceafă cu bara.
Pentru nevăzători, culturismul este poate una dintre activitățile fizice cele mai simple de practicat sub aspect practic. Chiar dacă culturismul se prezintă sub forma unui sport individual, în cazul nevăzătorilor este chiar indicată alegerea unui coleg de antrenament. Acest lucru va garanta pe lângă impulsul motivației și o mai mare siguranță în timpul antrenamentului.”

În cazul nevăzătorilor, “dificultatea constă în rigiditatea mișcărilor și în nesiguranța gesturilor, cauzate de teama de a nu se lovi de obiectele din jur sau de posibilitatea de a cădea. Totuși, mulți dintre nevăzători dezvoltă un al șaselea simț, manifestat printr-o bună orientare în spațiu, de aceea, sporturile cele mai potrivite pentru aceștia sunt cele de câmp, dar și cele care se desfășoară pe pistă.

Nevăzătorii pot experimenta sporturi bazate pe aruncare, tir cu arcul, pot să practice săriturile în lungime și în înălțime sau să alerge. De asemenea, variante de luat în seamă sunt și sporturile cu bile și chiar înotul.

Pot fi practicate și sporturi de echipă, precum goalball-ul, special destinat persoanelor fără simțul văzului. Goalball-ul este un sport de interior care se joacă în șase oameni și este bazat pe atac și apărare, asemănător, ca principiu, fotbalului. Pentru a se putea orienta în spațiu, marcajele sunt prevăzute cu stimuli tactili. De asemenea, pentru ca jucătorii să poată sesiza mișcarea mingii în teren, aceasta conține în interior niște clopoței care fac zgomot la fiecare atingere”

Lipsa auzului, deși una dintre deficiențele care îngreunează cel mai mult viața socială, nu reprezintă o piedică majoră în activitatea sportivă. “Persoanele cu deficiențe de auz sunt cele cu cel mai mare grad de participare la activitățile fizice dintre toate categoriile de dizabilități.”

În principiu, persoanele cu deficiențe de auz pot participa la mai toate sporturile obișnuite. Este totuși recomandat să fie evitate cele care necesită o comunicare bună între participanți. De asemenea, acestea au probleme cu echilibrul, lucru ce poate fi îmbunătățit prin practicare de gimnastică sau chiar dans.

Regula conform căreia o serie de analize și investigații medicale sunt necesare înainte de începerea unui program de exerciții fizice se păstrează și pentru persoanele cu dizabilități. Principiul de bază al exercițiilor fizice este acela că ele nu trebuie să facă sub nicio formă rău. Urmărirea unor rezultate trebuie să plece de la această idee.

Un alt punct dificil în lucrul cu persoanele cu dizabiltăți este faptul că se cere o legătură bazată pe încredere între instructor și respectiva persoană, iar în cazul unor dizabilități fizice puternice, e necesară o foarte bună comunicare între medic și instructor.

Pentru a căpăta încredere este foarte important ca antrenamentul să nu lase în urmă dureri severe, ci doar oboseala specifică ce apare după o activitate fizică.
Precauția și intuiția sunt elemente esențiale pentru un antrenament în siguranță.

Cu privire la nevăzători, un articol menționează:

“Pe lângă lucrul desfășurat în sala cu greutăți, va fi util a se rezerva câteva ore activităților de grup, precum Pilates sau Yoga deoarece astfel de activități prevăd o puternică componentă psihologică. Mușchii se mișcă pentru a da substanță exercițiilor, însă doar în cazul în care este atins un nivel înalt de concentrare. De cele mai multe ori, subiecții nevăzători sunt mai predispuși la acest tip de lucru deoarece reușesc să mențină un nivel de concentrare mult mai înalt pe parcursul lecției, exercițiile Pilates venind în primul rând vizualizate și în cele din urmă executate.

Antrenament – program de bază pentru nevăzători :

� Bicicleta, 10 minute de încălzire

� Presa pentru picioare, 2 serii a câte 15 repetari, pauză 120 sec

� Tracțiuni la scripete, 2 serii a câte 10 repetări, pauză 90

� Împins de la piept, 2 serii a câte 10 repetari , pauză 90

� Împins cu gantere din șezând, 2 serii a câte 10 repetări, pauză 60

� Extensia brațelor la scripete, 2 serii a câte 10 repetări, pauză 60

� Crunch, 3 serii a câte 15 repetări, pauză 60

� Bicicleta, 8 minute de relaxare”

Aceeași sursă recomandă pentru persoanele cu probleme de deplasare următoarele exerciții:

“Exerciții obișnuite de mișcare pentru membrele superioare, 5 minute de încălzire

Tracțiuni la scripete sau la bara, 3 serii a câte 15 repetări, pauză 90, variind priza la fiecare sesiune

Împins de la umeri cu gantere sau la aparat din așezat, 2 serii a câte 10 repetări, pauză 90 – un exercițiu extraordinar pentru cutia toracică și pentru creșterea capacității respiratorii

Întindere la cablu din șezând, 3 serii a câte 10 repetări, pauză 90

Flexii ușoare cu ganterele din așezat, 2 serii a câte 8 repetări, pauză 90

Împins de la piept/umeri/ceafă la bară din așezat, 2 serii a câte 8 repetări, pauză 60

Împins franțuzesc cu ganterele, 2 serii a câte 8 repetări, pauză 60

Crunch la cabluri din așezat, 3 serii a câte 15 repetări, pauză 60

Stretching și exerciții obișnuite de mobilitate, 8 minute de relaxare”

În timp au aparut și organisme care să se ocupe, în mod organizat, de ramurile sportive dedicate persoanelor cu dizabilități.

În 1990 ia naștere Federația Româna a Sportului pentru Handicapați. În anul 1992 a căpătat oficializare, Guvernul dorind ca România să aibă reprezentare la primele Jocuri Paralimpice dedicate persoanelor cu handicap mintal, ce urmau să aibă loc în Madrid. Au fost obținute atunci 23 de medalii: 10 aur, 6 argint, 7 bronz la atletism, fotbal redus, natație, tenis de masă.

În 2001, Federația își schimbă denumirea devenind FEDERAȚIA ROMÂNĂ A SPORTULUI PENTRU PERSOANE CU HANDICAP, așa cum de altfel a și rămas.

Deși scopul principal al FRSPH nu este unul de obținere a performanțelor, este de remarcat că din anul 1992 până în prezent sportivii cu handicap diferit, reprezentanți ai României la competiții internaționale oficiale au obținut rezultate remarcabile.

Misiunea Comitetului Național Paralimpic este următoarea:

“Comitetul Național Paralimpic este dedicat promovării și progresului mișcării paralimpice din România.
Principalele sale obiective sunt:

Promovează sportul paralimpic fără nici o discriminare în România, pentru a oferi o lume mai bună persoanelor cu dizabilități sau dezavantajate;

Crește nivelul de conștientizare a mișcării paralimpice în România, asigurară șanse și sprijin financiar egale între sportivii cu dizabilități și cei fără dizabilități;

Încurajează tinerii cu dizabilități de a practica un sport, precum și popularizează sportul paralimpic ca provocare, motivație și mod de integrare socială, îmbunătățește starea de sănătate prin antrenarea reflexelor, a forței corpului și puterii de concentrare;

Crează o echipă paralimpică cu care România să se mândrească;

Pune la dispoziție facilitățile accesibile pentru toți sportivii cu dizabilități din România.

Dezvoltă și protejează sportul pentru persoane cu handicap în România și mișcarea paralimpică națională, în concordanță cu principiile definite de Pierre de Coubertin, enunțate în Charta Olimpică prin promovarea și propagarea olimpismului în programele de inițiere până la cele de elită pentru sportivii paralimpici.

Acționează împotriva tuturor formelor de discriminare politică, rasială, religioasă, economică, de sex, de orientare sexuală sau rasială.

Promovează principiile de bază ale eticii de fairplay și de violență în sport, se asigură de aplicarea unui control ridicat al riscului de afectare a sănătății sportivilor.

Asigură un mediu înconjurător de sport curat pentru toți sportivii paralimpici în corelație cu Agenția Mondială Antidoping (WADA) și Agenția Națională Antidoping (ANAD).

Dezvoltă programe și oportunități pentru sportivi cu dizabilități severe în sport la toate nivelurile și toate structurile.

Sprijină și încurajează activități educaționale, culturale, de cercetare științifică pentru a contribui la dezvoltarea și promovarea Mișcării Paralimpice.”

Sporturile aflate sub aripa Comitetului sunt: tenis de masa, atletism, baschet în fotoliul rulant, ciclism, fotbal redus, futsal (fotbal pentru nevăzători), înot, global, judo (pentru nevăzători), para-canoe, para-triatlon, popice (pentru nevăzători), powerlifting, șah, ski alpin, tenis de camp.

1.3. Dansul la persoanele cu dizabilități

Așa cum am menționat și mai sus, dansul este un sport cu foarte multe beneficii, atât la nivel fizic, cât și psihic. Dansul implică socializare, comunicare, muzică, o bună condiție fizică etc.

Este lesne de ințeles de ce dansul este considerat și o bună formă de terapie pentru extrem de multe probleme. Pentru persoanele cu dizabilități dansul reprezintă o excelentă ocazie de a face mișcare, de reintegrare socială, de relaxare și o minunată sursă de bună dispoziție.

Spre deosebire de alte sporturi, acesta nu are o reprezentare oficială la noi, un organism sub egida căruia să se desfășoare competiții de dans pentru persoane cu dizabilități. În alte state, acesta este un fenomen relative răspândit. Cu toate acestea, nu este un domeniu lipsit de activitate nici la noi în țară.

O inițiativa lăudabilă a fost demararea unui proiect, la Cluj, prin care persoanele cu dizabilități să poată învața tehnici și mișcari de dans. A fost un proiect care a durat 6 zile, timp în care atât persoane cu dizabilități, cât și fără, au participat la o serie de ateliere de dans, susținute de instructori din România, Albania și Bulgaria.

De asemenea, la noi se organizează spectacole care au în centru trupe de dansatori cu dizabilități, dar și competiții speciale pentru aceasă categorie.

Cursurile de dans pentru oamenii cu dizabilități au început în 1968 în Suedia. Pe atunci dansul sportiv nici nu își făcuse apariția în România și nu avea să-și facă pentru încă vreo 25 de ani! Primul concurs a fost în 1975 și primul campionat în 1991 în Germania.

Dansul sportiv în scaunul cu rotile este susținut de IPWDSC (International Paralympic Wheelchair Dance Sport Comitee) și are în principiu aceleași reguli ca un concurs susținut de IDSF (International Dance Sport Federation).

Materialele de specialitate ce privesc modul de lucru cu persoanele cu dizabilități, în special cu nevăzătorii, sunt așadar extreme de puține. Singurul lucru care rămâne de făcut în această direcție constă în experimentare, exploatare pe cont propriu și formarea unui algoritm personal de lucru cu aceștia.

CAPITOLUL 2

Demersul metodologic al cercetării

2.1. Ipoteze

Persoanele cu deficiențe de vedere pot învața să danseze dacă metodele de predare și tipul antrenamentului sunt adaptate handicapului acestora. Ei ar putea avea astfel acces la o mai bună integrare socială, formându-și totodată o condiție fizică superioară și stabilind un nou plan de comunicare cu ceilalți participanți prin asocierea mișcării cu muzica.

2.2. Scop

Scopul acestei lucrări este de a pune bazele unui set de metode și tehnici de predare a dansului la persoanele cu dizabilități de vedere, metode care nu se vor a fi limitate la predarea pașilor în sine. Acestea își propun crearea unei bune condiții fizice odată cu corectarea pozițiilor viciate, formarea urechii muzicale, socializarea și integrarea socială.

2.3. Obiective

Pentru îndeplinirea scopului mai sus menționat, este necesară parcurgerea unor etape și atingerea obiectivelor corespunzătoare fiecăreia dintre ele. Deși se suprapun la un anumit nivel, putem distinge următoarele etape și obiective:

1. Observarea problemelor de ordin fizic asociate în general persoanelor cu deficiențe de vedere, stabilirea și urmarea unui program de corectare a acestora.

2. Stabilirea unei relații bazate pe încredere, atât cu instructorul, cât și cu partenerul de lucru.

3. Formarea urechii muzicale și a ritmului

4. Conștientizarea poziției membrelor și a corpului.

5. Găsirea unor metode adecvate de explicare a pașilor de dans și însușirea acestora de către elevi.

2.4. Metode de cercetare

După cum am menționat și în Introducere, această temă este una relativ nouă, nedocumentată în mod corespunzator. Materialele existente și relevante pe aceasta temă sunt extrem de puține, iar cele care există ating problematica doar parțial. Întreaga cercetare s-a bazat astfel, preponderant, pe metoda observației și pe experimentare.

Metoda studiului bibliografic a fost utilă pentru cercetarea metodelor de corectare a pozițiilor viciate, pentru identificarea unor jocuri de încredere utile în stabilirea unei bune relații între profesor și elev, dar și între partenerii de lucru.

Fiind un domeniu relativ nou, totul a trebuit început cu notarea tuturor elementelor observate, căutarea de metode pentru realizarea unor diverse obiective, fie ele generale sau doar intermediare, și apoi experimentarea fiecăreia dintre ele pentru a putea concluziona care are cea mai bună aplicabilitare și eficiență.

Pentru corectarea pozițiilor deficitare, pentru a-i aduce pe elevi la o condiție fizică potrivită și pentru partea de tehnică de predare a pașilor de dans am folosit, firește, și date din literatura de specialitate.

CAPITOLUL 3

Dansul la nevăzători

Proiectarea activității de cercetare

La noi în țară, dansul pentru orbi este un subiect rar discutat și evident, și mai rar practicat. Acest lucru reprezintă o dovadă a faptului că mai avem multe de învățat despre lucrul cu persoanele cu dizabilități, despre voința și perseverența pe care o cere acest fapt, dar și despre satisfacția obținută în urma derulării unor astfel de proiecte. În alte țări însă, nevăzătorii au acces la astfel de servicii și profiă de ele din plin.

“A dance teacher with a blind student can figure out what works best based on the student's strengths. Talk about what works most smoothly. Don't be afraid to try out several ideas before you figure out what works. Try to be as verbally expressive as possible while you teach. Plan one-on-one time to work with the blind student outside of class. “

Partea cea mai dificilă în a reuși să transformi un nevăzător într-un potențial dansator, o reprezintă toata etapa de pregătire a lor, atât din punct de vedere fizic, cât și psihic, pentru practicarea unui sport, în general. Așadar, înainte de a-ți face planuri cu privire la modul de predare a pașilor de dans în sine, trebuie să existe preocuparea pentru crearea unei condiții fizice care să permită executarea lor. Sărirea acestei etape face foarte dificilă, daca nu imposibilă, orice încercare ce urmează. Mai mult decât atât, se va crea și un discofort psihic sporit la nivelul elevului, dar și la nivelul relației profesor-elev, deoarece, în lipsa pregătirii fizice, acesta va întâmpina dificultăți destul de mari în procesul de învățare încât să se simtă descurajat și să își dorească să renunțe la orice încercare.

Pentru eficientizarea procesului de învățare, care este unul relativ greoi la început, se recomandă în partea de predare a pașilor de dans, lucrul cu un partener văzător. Acest lucru nu doar că va ușura învățarea, dar va contribui la o bună orientare în spațiu, la evitarea posibilelor accidentări cauzate de lipsa văzului etc.

Iată așadar o etapizare a modului de predare a dansului la nevăzători. Trebuie menționat faptul că aceasta este orientativă, iar deciziile trebuiesc luate, în practică, doar în funcție de subiecții cu care se lucrează. Totodată, trebuie știut că ele nu sunt etape complet diferite, ci se suprapun la un anumit nivel și se lucrează concomitent.

1.     Restabilirea sau întărirea condiției fizice (având în vedere deficiența pe care o au, nevăzătorii pleacă în general pleaca cu un bagaj fizic sărac sau foarte sărac, cu postura viciată etc)

2.     Psihologic –  stabilirea unei relații de  încredere între profesor și elev

3.     Creșterea orientării în spațiu în condiții de mișcare (dans) –limită între psihologic și fizic

4.     Formarea urechii muzicale și deprindrea ritmului

5.     Deprinderi fizice de bază necesare în dans: poziții balet, poziții mâini,

 6.     Învățarea pașilor de bază  pe dansuri cu explicație – folosirea imaginației elevului ca adjuvant în predare.

3.1. Restabilirea sau întărirea condiției fizice

Având în vedere deficiența cu care au venit în sală, cursanții au musculatura slab sau insuficient dezvoltată, generând astfel poziții defectuase și capacitate de mișcare redusă. Prin urmare, este necesară întocmirea unui program care să îi aducă din acest punct de vedere la un minim necesar.

“Pe planul motricității globale se înregistrează lipsă de coordonare și mișcări aritmice. Deficiența de vedere influențează și eficiența pe planul manualității, dat fiind faptul că nu se poate realize sau se evită conducerea vizuală a mișcărilor mâinilor.Mersul nevăzătorilor este rigid, nesigur, ezitant. Membrele inferioare sunt ușor flexate, pășirea se realizează fără rularea labei piciorului, în felul acesta asigurându-se o suprafață mai mare de contact și de sprijin. De asemenea, se constată că brațele nu se mișcă pe lângă corp, că rămân inerte de-a lungul corpului sau orientate spre înainte în vederea depistării eventualelor obstacole.”

Pe plan neurofiziologic, se constată că la copiii cu deficiențe vizuale se înregistrează o scădere a vitezei de formare a reflexelor condiționate și a mobilității lor. Pe planul dezvoltării fizice, lipsa vederii nu cauzează direct tulburări, dar tendința către sedentarism, care însoțește de multe ori deficiența, este responsabilă de acestea.

Motricitatea scăzută este cea care conduce la apariția unor atitudini posturale deficiente sau deficiențe fizice:

– cap, gât aplecate către înainte sau lateral

– umeri căzuți

– cifoze

– scolioze

– spate rotund

– umeri și torace înfundat

1. ÎNCĂLZIREA – Pentru început se vor executa exerciții ușoare de incalzire, de intensitate redusă completând cu exerciții pentru creșterea mobilității.

Rotiri ale capului

Apleacăm în față capul și îl rotim încet spre dreapta, continuând mișcarea pe spate și pe partea stângă, până ajungem în poziția inițială. Continuăm de câteva ori. Repetăm rotirile și spre stânga.

Rotiri de brațe

Ținem brațele perfect întinse și le rotim în față, simultan, numărând de 2 ori până la 8 (2×8 timpi). Repetăm în același fel, rotind mâinile în celălalt sens, spre spate. Apoi, le rotim simultan, înainte și înapoi, ca o morișcă.

Rotiri de bazin circulare

Menținem picioarele drepte și tălpile fixe pe sol. Ținem mâinile pe șolduri. Rotim bazinul spre dreapta, 2×8 timpi. Repetăm și spre stânga.

Aplecări înspre vârfurile picioarelor

Cu picioarele și brațele bine întinse, ne aplecăm spre vârfurile picioarelor, cu mâna stânga spre piciorul drept, apoi cu mâna dreaptă spre piciorul stâng. Repetăm alternativ, 2×8 timpi.

Fandări laterale

Îndoim genunchiul drept si intinde lateral piciorul stang, mentinandu-l tot timpul drept. Lasa-ti greutatea pe piciorul drept. Alternativ, ridica-te si apoi fandeaza din nou pe genunchiul drept, 2×8 timpi. Repeta si pe celalalt picior.

Fandări în față

La fel ca la exercițiul precedent, doar că piciorul se întinde în spate, iar pe parcursul fandării, trupul se lasă in față.

Stretching al picioarelor

Ne sprijinim de un perete dacă este nevoie. Îndoim genunchiul stâng și îl ridicăm spre spate, așa încât talpa să ajungă pe șold. O ținem fixă cu mana și împingem ușor genunchiul înapoi. Menținem așa 15-20 de secunde, apoi ne relaxeazăm. Repetăm și pe celălalt picior.

Abdomene

Încearcăm să facem 20-30 de abdomene la încălzire, pentru a pregăti și mușchii abdominali pentru exerciții.

Se vor executa de asemenea și alergări ușoare.

2. MOBILITATE ȘI STRETCHING – Tot în această etapă trebuie să asigurăm dezvoltarea mobilității, care este în cele mai multe cazuri extreme de redusă la persoanele cu deficiențe de vedere.

“Stretchingul reprezintă o modalitate de prelucrare analitică a aparatului locomotor care implică întinderea riguros controlată, de natură pasivă sau activă, a unor lanțuri sau grupe musculare. Ea se exprimă în mișcare prin menținerea unor poziții, pe durate bine determinate, timp în care o parte a musculaturii este întinsă, alta lucrează în regim de contracție pentru a stabiliza și fixa plasamentul diferitelor segmente, iar alta este relaxată.”

Îmbunătățirea flexibilității și mobilității fac mișcarea mai liberă, mai ușoară. Pentru asta sunt necesare sesiuni de stretching, care trebuiesc începute cu efectuarea unor exerciții ușoare, care să solicite musculatura și ligamentele treptat și nu brusc.

“Stretchingul este mult mai eficient dacă se efectuează după o prealabilă încălzire generală, efectele fiind doar temporare dacă se realizează pe o musculatură rece și flască. Exercițiile de stretching trebuie efectuate cu răbdare, lent, până la obținerea unei tensiuni care să confere efectul scontat. Fibrele musculare antrenate în exercițiul de stretching trebuie să rămână întinse pentru aproximativ 15-30 de secunde, fiind urmate apoi de o relaxare totală a regiunii respective.”

Pentru fiecare grupă musculară există mai multe tipuri de exerciții de stretching. Exercițiile de stretching sunt considerarte a fi eficiente atunci când se obține o tensiune plăcută, nedureroasă la nivelul grupei musculare antrenate. În cazul în care apare durerea sau disconfortul local, trebuie întrerupt exercițiul respectiv și încercat un altul mai puțin solicitant asupra regiunii respective.

Stretchingul gambei 

Pentru întinderea musculaturii gambelor se indică pentru început găsirea unei poziții confortabile în care persoana stă in picioare cu mâinile pe șolduri sau întinse în față (palmele sprijină peretele). Se îndoaie ușor ambii genunchi și se așează piciorul stâng în fața celui drept, cu menținerea contactului întregii tălpi cu podeaua. Se trece apoi întreaga greutate a corpului pe piciorul stâng (se mută centrul de greutate în față) și se coboară apoi treptat bazinul până în momentul în care se simte o ușoară tensiune la nivelul gambei. Se menține această poziție pentru 15-30 de secunde și apoi se schimbă piciorul pentru a întinde musculatura gambei drepte.

Stretchingul coapsei 

Se așeaza piciorul stâng înaintea celui drept (la o distanță de aproximativ 50 de centimetri). Se îndoaie apoi genunchiul drept (se îngenunghează), degetele de la piciorul drept și genunchiul drept mențin contactul cu podeaua pe tot parcursul exercițiului. Se coboară apoi bazinul (centrul de greutate) până ce se simte o tensiune la nivelul coapsei drepte. Se menține poziția pentru câteva secunde apoi se schimbă piciorul pentru a întinde și coapsa stângă.

Stretchingul popliteului și genunchiului 

Persoana trebuie să se așeze confortabil pe podea, cu un picior întins în față și celălalt îndoit în lateral (regiunea posterioară a coapsei și gambei formează un unghi de 90 de grade). Persoana în cauză își apleacă apoi toracele (pieptul) peste piciorul întins până în momentul în care reușește să-și atingă cu mâna degetele piciorului. Se menține această poziție pentru câteva secunde (15-30 de secunde), apoi se schimbă poziția pentru a se întinde musculatura celuilalt picior. Exercițiul este eficient în momentul în care se simte o tensiune a musculaturii periarticulare a genunchiului).

Stretchingul umerilor 

Pentru acest exercițiu de stretching se împreunează mâinile la spate (palmă în palmă, cu degetele în poziție verticală pe podea). Persoana se apleacă ușor în față, menținându-și spatele și gâtul drepte, în același timp ridicându-și brațele până în momentul în care acestea formează cu toracele posterior un unghi de aproximativ 90 de grade. În acest moment se simte o ușoară tensiune la nivelul musculaturii laterale a pieptului. Poziția se menține de asemenea pentru 20-30 de secunde și se încearcă apoi un alt exercițiu de stretching.

Stretchingul mușchilor triceps 

Se îndoaie brațul drept la nivelul cefei, astfel încât cotul drept să fie îndreptat către tavan. Se trage apoi cotul drept cu mâna stângă, încet, până se simte o tensiune la nivelul mușchiului triceps al mâinii drepte. Se menține contracția câteva secunde apoi se schimbă brațul pentru a repeta exercițiul.

Stretchingul regiunii lombare inferioare 

Persoana care efectuează exercițiul trebuie să se întindă pe spate pe o suprafață dreaptă mai tare (nu pe o saltea moale). Se îndoaie membrul inferior drept și se prinde genunchiul cu ambele brațe, apoi coapsa este adusă către toracele anterior pănă se simte o tensiune la nivelul musculaturii posterioare a coapsei și fesei de aceeași parte. 
În cazul în care apare disconfortul sau durerea locală, acest exercițiu trebuie întrerupt pentru a evita apariția unor complicații.

Stretchingul musculaturii spatelui (poziția "pisicii nebune") 

Persoana se așează pe podea în genunchi și mâini (în "patru labe"), cu spatele drept și privirea înainte. Se expiră ușor și se contractă musculatura abdominală, se apleacă capul în jos și în final se încovoaie spatele (se formează în dom). Se pastrează poziția pentru câteva secunde (10-15 secunde), apoi se revine la poziția inițială și se inspiră profund. După o relaxare corespunzătoare a musculaturii abdomenului, se repetă exercițiul (pentru o eficiență superioară se repetă de 5-10 ori).

Stretchingul spatelui (exerciții de extensie a spatelui) 

Acest exercițiu poate fi realizat după întinderea pe burtă (recomandabil pe o saltea specială de stretching). Persoana se sprijină apoi pe antebrațe, astfel încât coatele se găsesc exact sub umeri. Se menține poziția cât mai mult timp. Este recomandabil ca pe tot parcursul extensiei să se mențină expirul prelungit.

3. FORȚA – Este necesară de la început și dezvoltarea musculaturii pentru a putea face față ideii de sport, cu atât mai mult cu cât nevăzătorii vin în general cu o musculatură slab către foarte slab dezvoltată

Reprezintă una dintre calitățile motrice foarte mult solicitate în educația fizică, în general. “Ea stă la baza celor mai simple deprinderi și importanța ei crește în raport direct cu scopul urmărit în procesul de formare și perfecționare a deprinderilor motrice de bază sau a celor specifice diferitelor ramuri de sport.”

În cazul persoanelor cu deficiențe de vedere, constatăm că un procent foarte mare dintre ei au musculatura foarte slab dezvoltată din pricina imposibilității de a face mișcare neasistați.

Din această cauză, pentru ei este necesară organizarea activității fizice individualizat, în funcșie de nivelul de dezvoltare musculară al fiecăruia. (principiul individualizării)

Nu se urmărește în primă fază altceva decât atingerea unui nivel minim de dezvoltare musculară care să permită executarea figurilor de dans de bază. Pe parcurs se va urmări aducerea tipului de antrenament către un tip de antrenament normal – similar celor realizate cu văzătorii.

Nu trebuie uitat faptul că nevăzătorilor le lipsește un simț, ei neavând probleme la nivelul sistemului locomotor și nici probleme de natură morfofuncțională.

Dezvoltarea lor fizică poate fi așadar una normală.

Iată o serie de exerciții ce pot fi folosite pentru dezvoltarea musculară a nevăzătorilor.

I. Dezvoltarea brațelor. La început se poate lucra asistat dacă este necesar, urmând ca pe parcurs elevii să lucreze singuri și cu îngreuieri ceva mai mari.

Flexia antebrațului pe braț (pentru dezvoltarea bicepsului brahial)

Ridicarea brațelor întins către înainte cu îngreuieri mici (0,5 – 1 Kg)

Fig.1 Ridicarea brațelor întins către înainte, cu greutăți

Forfecarea brațelor înainte cu îngreuieri mici (0,5 – 1 Kg)

Ridicarea brațelor întins către lateral cu îngreuieri mici (0,5 – 1 Kg)

Fig. 2 Ridicarea brațelor întins către lateral cu îngreuieri

http://wefollowpics.com/quick-easy-arm-workout-to-tone-your-arms-www-lifeofthefarmerswife-com/

Tracțiuni asistate

Flotări de pe genunchi (asistate)

Fig. 3 Flotări pe genunchi

http://wefollowpics.com/quick-easy-arm-workout-to-tone-your-arms-www-lifeofthefarmerswife-com/

Flotări la bancă

II. Dezvoltarea forței musculaturii abdominale

Abdomene. Menționez că la început se vor executa exercițiile ușoare, dacă este nevoie asistate, urmând ca pe măsură ce se înregistrează progres să se introducă și exercițiile ceva mai dificile.

Variante:

a) Din poziția decubit dorsal, cu picioarele îndoite și ușor depărtate, tălpile pe podea, elevul încearcă să împingă mâinile printre picioare către înainte.

Fig. 4 Abdomene cu împingerea mâinilor printre picioare

b) Din poziția decubit dorsal, cu picioarele îndoite și ușor depărtate, tălpile pe podea, se încearcă apropierea cotului stâng de genunchiul drept (și invers), prin ridicarea ambelor. Se va executa o ușoară ridicare a trunchiului, cu răsucire către dreapta.

Fig. 5 Abdomene pentru oblicii abdominali

c) Din poziția decubit dorsal, cu picioarele întinse, mâinile la ceafă, se ridică piciorul stâng, apoi dreptul, și se coboară în aceeași ordine.

Fig. 6 Abdomene în patru timpi

d) Din poziția decubit dorsal, cu picioarele lipite și întinse către în sus și brațele întinse lateral, se încearcă atingerea gleznelor cu mainile, prin ridicarea trunchiului, concomitent cu ducerea brațelor către glezne.

Fig. 7 Legs up, touch crunch

e) Din poziția decubit dorsal, cu picioarele îndoite și ușor depărtate, tălpile pe podea, brațele încrucișate pe piept, se execută ridicări ușoare ale trunchiului.

Fig. 8 Abdomene cu bratele cruciș, pe piept

f) Din poziția decubit dorsal, cu picioarele îndoite și ușor depărtate, tălpile pe podea, brațele pe lângă corp, trunchiul ușor ridicat, se efectuează aplecări stânga-dreapta ale trunchiului, atingând alternative călcâiele.

Fig. 9 Abdomene “de la picior la picior”

III. Dezvoltarea forței musculaturii membrelor inferioare

Genuflexiuni cu picioarele depărtate la nivelul umerilor

Fig. 10 Genuflexiuni cu picioarele depărtate la nivelul umerilor

Genuflexiuni cu picioarele depărtate la nivelul umerilor, cu ridicarea alternativă a picioarelor în lateral la finalul fazei pozitive

Fig. 11 Genuflexiuni depărtat cu ridicarea piciorului în lateral

Sărituri din apropiat în depărtat

Fig. 12 Sărituri din apropiat în depărtat

Fandări laterale

Fig. 13 Fandări laterale

Fandări către înainte

Fig. 14 Fandări înainte

Exerciții pentru fesieri și biceps femural. Din decubit dorsal, cu brațele pe lângă corp, picioarele îndoite și depărtate, tălpile pe podea, se execută ridicări ale bazinului, păstrând umerii și brațele pe podea.

Fig. 15 Ridicarea bazinului din culcat dorsal

IV. Exerciții pentru spate

Extensii

Fig. 16 Extensii

3.2. Nivelul psihologic –  stabilirea unei relații de 

încredere între profesor și elev

Lucrul cu persoanele cu dizabilități presupune, în primul rând, crearea unei relații de încredere între elev și profesor. Profesorul trebuie să depășească nivelul de “instructor” și să încerce să devină formator, educator și prieten în același timp.

“Comunicarea este aptitudinea care nu trebuie să lipsească unui educator: comunicarea verbală, nonverbală și afectivă, capacitatea de a ,,citi” conduita neverbală a elevilor ține de ceea ce se numește ,,empatie”, definită ca aptitudine specifică didactică de a te transpune în psihologia copilului, de a deprinde intuitiv atitudinile și gesturile sale”.

Cea mai mare importanță în transmiterea corectă a informațiilor, a mesajului educativ, o are calitatea comunicării. Aceasta se formează în timp, odată cu experiența.

Din păcate însă, realizarea acestor lucruri este relativ dificilă, greoaie, întrucât nevăzătorii sunt în general neîncrezători și cu probleme la nivelul comunicării.

“Se consideră că trăsăturile negative ale deficientului vizual sunt în primul rând consecința condițiilor social-educative în care s-a dezvoltat, a unei educații inadecvate, oferite de persoane cu o pregătire insuficientă, în sens de necunoaștere sau abordare necorespunzătoare a nevoilor lui. Toate acestea duc la eșecuri de comunicare cu ceilalți, a excluderii de la jocurile altor copii, evitării sau chiar izolării lor. Astfel se explică o serie de reacții de apărare ale copilului, manifestate prin stări depresive, nesiguranță, atitudine inhibată sau, dimpotrivă, arogantă, insolentă, neîncredere în cei din jur.”

La nivelul capacității de a învăța, nevăzătorii dovedesc a avea capacități deosebite.

“Între procesele psihice, memoria cunoaște o dezvoltare deosebită datorită solicitării ei intense. Copiii nevăzători sau slab văzători folosesc memoria cu scop compensator, susținând cunoașterea mediului înconjurător.

O intensă solicitare cunoaște și atenția a cărei stabilitate atinge performanțe deosebite, depășindu-le adesea pe cele ale copiilor normali.”

Răbdarea este așadar absolut necesară pentru realizarea unei bune conxiuni profesor-elev, de care va depinde mai apoi buna desfășurare a lecțiilor.

3.3     Creșterea orientării în

spațiu în condiții de mișcare (dans) –

limită între psihologic și fizic

După cum am mai menționat, în lucrul cu nevăzătorii se vor folosi în general parteneri văzători pentru eficientizarea procesului de învățare. Aceștia vor fi, evident, principalii răspunzători pentru orientarea în spațiu. Chiar și așa, elevilor nevăzători va trebui să le fie prezentat spațiul, să se obișnuiască cu limitele sale și cu posibilele zone de risc.

Acest lucru se va realiza prin plimbarea în spațiul de lucru, astfel încât să ii cunoască și să îi învețe limitele și obstacolele existente. În următoarea fază, vor fi lăsați să exploreze singuri, fiind observați.

3.4. Educarea urechii muzicale

Educarea urechii muzicale nu este o provocare cu mult mai mare în cazul nevăzătorilor decât în cazul elevilor care nu au această deficiență. Asta pentru că, se pare că lipsa unui simț este compensată de ascuțirea celorlalte simțuri. Așadar, pentru a duce la bun final și această misiune, folosim finețea auzului lor și simțul tactil.

Pentru început, pe diverse melodii, profesorul bate ușor ritmul, împreună cu numărătoarea adecvată, pe umărul elevului. Încetul cu încetul acesta va face conexiunea între ritmul bătut de profesor și muzică, începând să înțeleagă ce anume trebuie urmărit atunci când ascultă o piesă pentru a-i identifica ritmul corect. Urmează apoi explicațiile teoretice cu privire la ideea de măsură muzicală și de timpi întregi, accente etc, limitând discursul la lucrurile esențiale și evitând detaliile tehnice care nu fac obiect principal al discuției și care doar ar îngreuna înțelegerea esențialului. Totodată, discuția trebuie să se limiteze pentru început la măsuri simple, clare: 2/4, ¾, 4/4.

Apoi, i se cere elevului să bată ritmul în locul profesorului.

Pentru evitarea plictiselii și pentru înțelegerea diferenței dintre timpi, putem face diverse jocuri de atenție – “bate doar pe timpul 1 sau pe 2 sau pe 3” etc.   În condițiile în care sunt mai mulți elevi se pot aloca timpii bătuți… primul elelv bate timpul 1 al 2-lea timpul 2 etc..

După ce elevii au insușit ideea de măsură muzicală  2/4, 3/4, 4/4 trecem la învățarea genurilor muzicale și la diferențele dintre ele. Vom explica spre exemplu că la dansul Cha-Cha ultimul timp din fiecare măsura muzicală se împarte în două, dând astfel naștere la două jumătăți de timp care se vor număra cha-cha în loc de 4 prin urmare în loc să numărăm 1,2,3,4  vom număra 1,2,3, cha-cha,1,2,3cha-cha…urmează apoi familiarizarea cu această idee și repeterea numărătorii pe mai mult melodii, făcând de fiecare dată precizări și corectând eventualele greșeli fie bătând ritmul pe umărul elevului, fie verbal. După ce elevul deprinde numărătoarea și este capabil să bată ritmul cu mâna, trecem la bătaia ritmului cu piciorul. Mai întâi cu cel îndemânatic apoi alternăm stâng – drept.

Tot un mijloc al educării muzicale este jocul recunoaște genul muzical. Acesta se poate juca după familiarizarea elevilor cu tipurile de genuri muzicale specifice dansului sportiv. Se vor pune diverse melodii, aparținând unor stiluri diferite de dans, elevii încercând să recunoască genul. Aceste exerciții vor continua periodic, până când elevii își acomodează urechea cu ceea ce trebuie să audă din muzică. După ce vor fi deprins și pașii, se va trece la încercarea de asociere a lor cu ritmul muzicii.

3.5.     Deprinderi fizice de bază necesare în dans:

poziții balet

Înainte de predarea propriu-zisă a pașilor de dans, este utilă deprinderea pozițiilor de bază ale picioarelor din balet. Cunoașterea acestora facilitează explicarea ulterioară a pașilor de dans, a pozițiilor de pornire etc și ajută totodată la conștientizarea propriului corp.

Cele 6 poziții de bază sunt:

Poziția I: tălpile sunt pe aceeași linie, cu călcâiele apropiate, vârfurile în afară la 180 de grade;

Poziția a II-a: tălpile sunt pe aceeași linie, cu călcâiele depărtate la o talpă și jumătate, vârfurile în afară la 180 de grade;

Poziția a III-a: tălpile sunt pe jumătate suprapuse (fiind pe sol), păstrând vârfurile răsucite în afară;

Poziția a IV-a: tălpile sunt depărtate înainte la o talpă și jumătate și răsucite astfel ca vârful piciorului din față orientat în afară să fie în dreptul călcâiului piciorului din spate;

Poziția a V-a: tălpile sunt paralele, apropiate și răsucite în afară, având vârful unui picior la călcâiul celuilalt;

Poziția a VI-a: picioarele apropiate, cu vârfurile puțin răsucite în afară.

Primele 5 poziții sunt descrise în figura ce urmează:

Fig. 17 Poziții de bază balet

http://cnx.org/contents/5adae112-625b-41c2-814e-e6fff785c5dc@1/Dance:_Ballet

3.6 – Învățarea pașilor de bază  pe

dansuri

În final, se poate trece la predarea prorpiu-zisă a pașilor de dans. Metodele de explicare sunt, evident, diferite pentru fiecare tip de dans , pentru fiecare pas în parte și pentru fiecare elev.

Pentru exemplificarea modului de explicare, mă voi opri asupra câtorva figuri de dans, aparținând mai multor stiluri. Pentru realizarea pasului este necesară o descriere verbală cât mai bună, pe înțelesul fiecărui subiect în parte (pe ideea antrenamentului ideomotor). Apoi, pe măsura ce repetăm explicația, se lucrează, pe rând, cu fiecare elev în parte, conducându-i fiecare mișcare. Explicațiile de mai jos vor fi însoțite de tabele, dar și de imagini sugestive. Tabelele prezentate în cele ce urmează sunt cele standard, specifice dansului sportiv, din materialele de specialitate.

În practică, nu trebuie uitat faptul că sportul adaptat este “o ramură a sportului care utilizează structuri motrice, reguli specifice, condiții materiale și organizatorice modificate și adecvate cerințelor proprii diferitelor tipuri de deficiențe.”

Sportul adaptat poate fi privit și din perspectiva sportului de performanță, însă eu am ales, cel puțin pentru început, abordarea sa din perspectiva terapeutică.

Dat fiind faptul că scopul final al predării dansului la nevăzători nu este pregătirea competițională, explicațiile și cerințele au fost adaptate la specificul lucrului cu nevăzătorii. Astfel, elementele tehnice au fost pe cât posibil simplificate, apelând la mici abateri de la tehnica standard pentru a eficientiza procesul de învățare.

În continuare, voi prezenta câteva dintre figurile de bază aparținând dansurilor CHA CHA CHA și VALS LENT.

CHA CHA CHA

Tabelul 1 Figura TIME STEP, Cha Cha Cha

Năstase D.V., “Dans sportiv”, Editura Universității din Pitești, 2002, pag. 117

Explicație adaptată: se pleacă cu piciorul drept lateral, aducem piciorul stâng lângă piciorul drept și trasferăm greutatea pe piciorul stâng. Schimbam greutatea pe piciorul drept ramanand pe loc. Plecam lateral cu piciorul stang, aducem piciorul drept langa piciorul stang, pe varf (varful piciorului drept este in scobiura piciorului stang). Pasim cu piciorul stand lateral, împingând în vârful piciorului drept. Apropiem piciorul drept și schimbăm greutatea pe acesta. Schimbăm greutatea pe piciorul stang.

Plecam lateral cu piciorul drept, aducem piciorul stâng lângă piciorul drept, pe vârf (vârful piciorului stâng este în scobiura piciorului drept). Pășim cu piciorul drept lateral, împingând în vârful piciorului stâng. Apropiem piciorul stâng și schimbăm greutatea pe acesta. Schimbăm greutatea pe piciorul drept.

Apoi asociem pașii cu timpii muzicali.

Tabelul 2 Time Step – asociere muzică-pași

Tabelul 3 Figura CLOSE BASIC MOVEMENT, Cha cha cha

Năstase D.V., “Dans sportiv”, Editura Universității din Pitești, 2002, pag. 117

Explicație adaptată: Pășim cu piciorul stâng în față, transferăm greutatea pe piciorul drept. Pășim leteral cu piciorul stâng, trecând pe lângă piciorul drept. Aducem piciorul drept lângă piciorul stâng, pe vârf (vârful piciorului drept este în scobiura piciorului stâng). Pășim cu piciorul stâng lateral, împingând în vârful piciorului drept. Pășim cu piciorul drept în spate, trecând pe lângă piciorul stâng. Schimbăm greutatea pe piciorul stâng.

Pășim leteral cu piciorul drept, trecând pe lângă piciorul stâng. Aducem piciorul stâng lângă piciorul drept, pe vârf (vârful piciorului stâng este în scobiura piciorului drept). Pășim cu piciorul drept lateral, împingând în vârful piciorului stâng.

Asociere pași – muzică

Tabelul 4 Close Basic Movement – asociere muzică-pași

Tabelul 5 Figura NEW YORK, Cha cha cha

NEW YORK

Năstase D.V., “Dans sportiv”, Editura Universității din Pitești, 2002, pag. 120

Explicație adaptată: Pășim leteral cu piciorul drept. Aducem piciorul stâng lângă piciorul drept, pe vârf (vârful piciorului stâng este în scobiura piciorului drept). Pășim cu piciorul drept lateral, împingând în vârful piciorului stâng. Apropiem piciorul stâng, dar nu transferăm greutatea încă. Ne întoarcem 90 de grade către dreapta și pășim cu piciorul stâng în față. Revenim cu greutatea pe piciorul drept, apropiem piciorul stâng, ne întoarcem 90 de grade către stânga.

Pășim leteral cu piciorul stâng. Aducem piciorul drept lângă piciorul stâng, pe vârf (vârful piciorului drept este în scobiura piciorului stâng). Pășim cu piciorul stâng lateral, împingând în vârful piciorului drept. Apropiem piciorul drept, dar nu transferăm greutatea încă. Ne întoarcem 90 de grade către stânga și pășim cu piciorul drept în față. Revenim cu greutatea pe piciorul stâng, apropiem piciorul drept, ne întoarcem 90 de grade către dreapta.

Asociere pași – muzică

Tabelul 6 New York – asociere muzică-pași

Tabelul 7 Figura HAND TO HAND, Cha cha cha

Năstase D.V., “Dans sportiv”, Editura Universității din Pitești, 2002, pag. 124

Explicație adaptată: Pășim leteral cu piciorul drept. Aducem piciorul stâng lângă piciorul drept, pe vârf (vârful piciorului stâng este în scobiura piciorului drept). Pășim cu piciorul drept lateral, împingând în vârful piciorului stâng. Apropiem piciorul stâng, dar nu transferăm greutatea încă. Ne întoarcem 90 de grade către stânga și pășim cu piciorul stâng în spate. Revenim cu greutatea pe piciorul drept, apropiem piciorul stâng, ne întoarcem 90 de grade către dreapta.

Pășim leteral cu piciorul stâng. Aducem piciorul drept lângă piciorul stâng, pe vârf (vârful piciorului drept este în scobiura piciorului stâng). Pășim cu piciorul stâng lateral, împingând în vârful piciorului drept. Apropiem piciorul drept, dar nu transferăm greutatea încă. Ne întoarcem 90 de grade către dreapta și pășim cu piciorul drept în spate. Revenim cu greutatea pe piciorul stâng, apropiem piciorul drept, ne întoarcem 90 de grade către stânga.

Asociere pași-muzică

Tabelul 8 Hand to hand – asociere muzică-pași

VALS LENT

Tabelul 9 Figura CLOSED CHANGE NATURAL TO REVERSE, Vals Lent

Năstase D.V., “Dans sportiv”, Editura Universității din Pitești, 2002, pag. 50

Explicație adaptată: Plecăm cu genunchii ușor flexați. Pășim cu piciorul drept în față, pe călcâi, trecem cu piciorul stâng pe lângă piciorul drept și apoi pășim în lateral, pe vârf și ne ridicăm, apropiem picioarele și apoi coborâm. Pășim în spate cu piciorul stâng, trecem cu piciorul drept pe lângă piciorul stâng și apoi pășim în lateral, pe vârf și ne ridicăm, apropiem picioarele și apoi coborâm.

Tabelul 10 Closed Change Natural to Reverse – asociere muzică-pași

Tabelul 11 Figura CLOSED CHANGE REVERSE TO NATURAL, Vals Lent

Năstase D.V., “Dans sportiv”, Editura Universității din Pitești, 2002, pag. 50

Explicație adaptată: Plecăm cu genunchii ușor flexați. Pășim cu piciorul stâng în față, pe călcâi, trecem cu piciorul drept pe lângă piciorul stâng și apoi pășim în lateral, pe vârf și ne ridicăm, apropiem picioarele și apoi coborâm. Pășim în spate cu piciorul drept, trecem cu piciorul stâng pe lângă piciorul drept și apoi pășim în lateral, pe vârf și ne ridicăm, apropiem picioarele și apoi coborâm.

Tabelul 12 Closed Change Reverse to Natural – asociere muzică-pași

Tabelul 13 Figura NATURAL TURN, Vals Lent

Năstase D.V., “Dans sportiv”, Editura Universității din Pitești, 2002, pag. 51

Explicație adaptată: Pășim în față cu piciorul drept. Preluând impulsul de la pasul în față și păstrând direcția, pășim cu stângul lateral, cu o întoarcere de 90 de grade către dreapta. Ne ridicăm, apropiem picioarele și apoi coborâm.

Apoi, pășim în spate cu piciorul stâng. Preluând impulsul de la pasul în spate și păstrând direcția, pășim cu dreptul lateral, cu o întoarcere de 90 de grade către dreapta. Ne ridicăm, apropiem picioarele și apoi coborâm.

Pentru a veni în sprijinul elevului, explicăm că întoarcerea dreapta presupune acceași pași ca și închiderea dreapta, la care se adaugă o întoarcere.

Tabelul 14 Natural Turn – asociere muzică-pași

Tabelul 15 Figura REVERSE TURN, Vals Lent

Năstase D.V., “Dans sportiv”, Editura Universității din Pitești, 2002, pag. 5

Explicație adaptată: Pășim în față cu piciorul stâng. Preluând impulsul de la pasul în față și păstrând direcția, pășim cu dreptul lateral, cu o întoarcere de 90 de grade către stânga. Ne ridicăm, apropiem picioarele și apoi coborâm.

Apoi, pășim în spate cu piciorul drept. Preluând impulsul de la pasul în spate și păstrând direcția, pășim cu stângul în lateral, cu o întoarcere de 90 de grade către stânga. Ne ridicăm, apropiem picioarele și apoi coborâm.

Pentru a veni în sprijinul elevului, explicăm că întoarcerea stânga presupune acceași pași ca și închiderea stânga, la care se adaugă o întoarcere.

Tabelul 16 Reverse Turn – asociere muzică-pași

CONCLUZII

Mișcarea este așadar esențială pentru a duce o viață sănătoasă. Acest lucru este general valabil, ea fiind la fel de importantă și pentru persoanele cu diferite dizabilități. Sporturile trebuiesc așadar adaptate pentru a oferi tuturor accesul la mișcare, la recreere, la socializare în cadrul unui astfel de mediu.

Dansul este unul dintre cele mai complexe sporturi, aducând nenumărate beneficii prin practicarea sa. Pentru nevăzători, reprezintă o manieră fantastică de a se descoperi pe ei înșiși, de a-și cunoaște și conștientiza propriul corp, de a căpăta o condiție fizică mai bună și, în consecință, o calitate a vieții superioară.

Momentul în care mi s-a propus să lucrez cu nevăzători a reprezentat un punct de start către înțelegerea modului în care dansul poate fi adaptat la o multitudine de variante și nevoi.

Primele ore s-au desfășurat cu oarecare dificultate pentru că fiecare dintre copii cerea atenție dedicată, însa am început să descopăr faptul că auzul, simțul tactil și imaginația acestor copii compensează mult din lipsa văzului . Astfel am început să dezvolt pe baza descoperirior făcute noi metode de lucru.

O problemă la care a trebuit să găsesc rezolvare a fost cea de natură fizică pentru că, fiind nevăzători, gradul de sedentarism era foarte ridicat, prin urmare mă confruntam cu o musculatură insuficient dezvoltată și cu poziții ale corpului foarte defectuoase . Am pornit astfel partea fizică a antrenmentelor cu încălziri ușoare și mișcări fără o inensitate mărită, astfel încât să aduc nivelul musculaturii la un minim cu care să îmi permit să încep mișcări de bază din dansul sportiv. Această etapă a durat diferențiat de la caz la caz, în funcție de nivelul de pornire al fiecărui copil .

Am continuat prin a pune la punct conceptul de muzică și timpi muzicali. Pocedeul folosit a fost pe cât de simplu, pe atât de eficient.

A urmat etapa pe care o așteptam încă de la început, etapa în care în sfârșit puteam să lucrăm mișcări mai complexe și de o intensitate satisfăcătoare astfel încât am introdus primele mișcări de dans în antrenamente. Acest început s-a dovedit mai greu decât toate, fiind nevoit să mișc cu mâna fiecare membru al fiecărui copil în pozițiile necesare, descriind în aceleși timp mișcarea. Odată începută această etapă, am căutat o varianată pentru a grabi procesul de învățare și deprindere a mișcărilor, astfel am folosit copii văzători din grupele de performanță ca parteneri pentru copii nevăzători. Ideea s-a dovedit a fi bună, după câteva încercări în care copiii nevăzători au început să se încreadă în partenerii lor văzători pentru orientarea în spațiu. Am decis apoi popularizarea acestui fapt, dorindu-mi ca astfel de acțiuni să ia amploare și dorindu-mi ca și în alte colțuri ale țării să înceapă derularea unor astfel de proiecte. Una dintre fetele nevăzătoare, Raluca, a evoluat în numeroase spectacole ce au culminat cu apariția în emisiunea pentru copii “Next Star”, emisiune ce a beneficiat de un feedback foarte bun.

După aproximativ un an de încercări, de experimentat metode, de căutat soluții și explicații, am ajuns la concluzia că, deși nevăzători, acești copii merită o șansă în sport , dansul sportiv fiind unul dintre sporturile ce pot fi practicate cu success de aceștia.

Practicarea dansului de către nevăzători se dovedește a fi posibilă prin adaptarea metodelor și tehnicilor de lucru. Nu trebuie uitat faptul că, atunci când vorbim de persoane cu dizabilități, trebuie acordată foarte multă atenție nevoilor fiecărui individ în parte, fiind imposibilă stabilirea unei metode clare, standard de lucru, care să poată fi aplicată în toate situațiile.

Sunt convins că nu am inventat apa caldă și că nu sunt primul și nici ultimul care a lucrat cu persoane cu dizabilități, însă pentru mine a reprezentat o experiență marcantă și din care am avut foarte multe lucruri de învățat cu privire la metode de lucru aplicabile la modul general, nu doar în cazuri speciale. Acesta este și motivul pentru care am ales să elaborez lucrarea de licență pe această temă. În cadrul acesteia voi încerca să traduc această experiență în termeni mai tehnici, aducând în sprijinul celor afirmate opinii ale unor specialiști atât din domeniul sportiv, cât și din domenii cum ar fi cel medical, psihologic, educațional, științific, social etc.

BIBLIOGRAFIE

1. Badea, E., (1997), Caracterizarea dinamică a copilului și adolescentului ( de la 3 la 17/18 ani), Edit. Tehnică, București.

2. Epuran, M., (1976), Psihologia Educației Fizice, Edit. Sport- Turism, București.

3. Franklin, E., (2004), Conditioning for Dance, Edit. Human Kinetics, United States

4. Hearn, G., (2004), A Tehnique of Advanced Latin-American Figures, Petra Matschullat-horn, Germany

5. Năstase, V. D., (2011), Metodologia Performanței, Edit. Paralela 45, Pitești.

6. Năstase, V.D., (2002), Inițiere în dansul sportiv, Edit. Paralela 45, Pitești.

7. Năstase, V.D., (2002), Tehnica în dansurile latine, Edit. Paralela 45, Pitești.

8. Năstase, V.D., (2005), Counicare în dansul sportiv, Edit. Universității din Pitești.

9. Sbenghe, T., (1987), KINETOLOGIE profilactică, terapeutică și de recuperare, Edit. Medicală, București

10. Verza, E., (2000), Psihologia Vârstelor, Edit. Pro Humanitas, București.

11. Maria Paduraru, “ACTIVITATEA FIZICA LA PERSOANELE CU DIZABILITATI”, articol supervizat de Dr. Serban DAMIAN, nutritionist sportiv, Centrul de nutritie Superfit, disponibil pe http://www.doctor.info.ro/activitatea_fizica_la_persoanele_cu_dizabilitati.html

12 . Asiminii Georgiana, “Activitatea fizică a persoanelor cu dizabilități”, 2014, disponibil pe

http://www.romedic.ro/activitatea-fizica-a-persoanelor-cu-dizabilitati-0P32457