Metode Si Mijloace Morderne Aplicabile Grupei de Varsta 16 18 Ani In Jocul de Fotbal, la Echipa Gaz Metan Medias

Metode si mijloace morderne aplicabile grupei de varstă 16-18 ani in jocul de fotbal,

la echipa Gaz Metan Mediaș

CUPRINS

Capitolul I – Fundamentarea teoretică

Caracteristicile jocului de fotbal modern și orientările teoretico-metodologice

în antrenamentul sportiv contemporan

1.2. Pregătirea tehnică – factor de bază al antrenamentului sportiv

1.3. Pregătirea tactică – factor de bază al antrenamentului sportiv

1.4. Particularitățile de vârstă și orientările teoretico-metodice privitoare

la procesul de antrenament a juniorilor (17-18 ani

Capitolul II- Ipoteza, scop, sarcini

2.1. Ipoteza cercetării

2.2. Motivarea alegerii temei

2.3. Scopul cercetării

2.4. Sarcinile cercetării

2.5. Metode de cercetare

2.6. Criteriile de evaluare a rezultatelor obținute în experiment

Capitolul III – Organizarea cercetării

3.1. Organizarea și desfășurarea experimentului

3.2. Analiza nivelului pregătirii tehnice a fotbaliștilor juniori I

3.3. Sisteme de acționare pentru dezvoltarea tehnicii la fotbaliștii juniori I

Capitolul IV – Rezultatele cercetării

4.1. Prezentarea rezultatelor finale

4.2. Interpretarea rezultatelor finale la nivel tehnic

4.3. Analiza rezultatelor experimentului pedagogic privind dezvoltarea indicilor

tehnici în condiții de joc ai fotbaliștilor juniori I

Concluzii

Recomandări practico- metodice

Rezumat în limba engleză

Bibliografie

Capitolul I – Fundamentarea teoretică

1.1. Caracteristicile jocului de fotbal modern și orientările teoretico-metodologice în antrenamentul sportiv contemporan

Jocul de fotbal este un fenomen de suprastructură internațională în care în ultimii ani s-au produs mari schimbări și se consideră că în prezent, acest joc se află în epoca sa de maturitate, în ceea ce privește organizarea jocului și posibilitățile de exprimare ale jucătorilor.

La toate marile echipe se produce o adaptare a jocului la cât mai multe variante posibile, dând jocului un caracter tot mai colectiv.

Se observă că în jocul actual dinamica are o mare importanță, vizând zone diferite și raporturi numerice mereu schimbătoare, în atac și apărare, realizate în mare viteză, în vederea acoperirii cât mai judicioase cu jucători a suprafeței în care se acționează.

Referitor la jocul ofensiv, specialiștii consideră că pentru a câștiga competiția trebuie să ai mereu inițiativa, iar spiritul ofensiv este fermentul mentalității de învingător.

Toate acțiunile au la bază o construcție pe posesie lungă, medie sau scurtă, funcție de condițiile concrete de joc, care implicit duc la finalizare – scopul principal al jocului în atac.

O formă de atac foarte folosită este contraatacul, purtat de un grup de jucători în mare viteză, cu joc direct, cursiv, cu putere explozivă, cu tehnică și tranziție rapidă.

Eficacitatea depinde de capacitatea echipelor de a schimba ritmul jocului și de realizarea situațiilor prin care surprinzi adversarul

Trecerea din apărare în atac, se produce aproape instantaneu, odată cu intrarea în posesia mingii, deci cu recuperarea acesteia, indiferent de câți jucători acționează în faza respectivă.

Pentru apărare se urmărește adaptarea la orice situație de joc, cât de neprevăzută ar fi ea, existând tendința de aglomerare în fața porții, chiar în careul de 16 m., cu toate consecințele de întârziere a momentului de trecere din apărare în atac.

În prezent, importantă este impunerea jocului propriu și a ideilor echipei, fără a neglija posibilitățile adversarului, care trebuiesc cunoscute și contracarate pentru a realiza un joc cât mai exact .Trăsăturile jocului modern în viziunea autorilor D. Constantinescu, C. Honceriu, P. Enache (2004) sunt: participarea tuturor jucătorilor la ambele faze ale jocului, angajamentul total și marea mobilizare a jucătorilor.

Tehnica actuală este complexă, rapidă, adecvată situațiilor de joc, orice acțiune tehnică devenind o soluție utilă a jocului.

Tactica liberă are la bază un fond de aptitudini ale jucătorilor, bazate pe muncă și exprimarea liberă a creațiilor personale, pe concepția proprie, precum și pe inventivitatea jucătorilor și pe finețea gândirii tactice.

Se urmărește, în fotbalul contemporan, crearea unui bloc omogen, din apărare-mijloc-atac, care să meargă cu toți cei 11 jucători ai unei echipe spre gol sau invers.

Sunt necesare planuri tactice de joc, minuțios pregătite, activizarea și autoactivizarea jucătorilor în teren, activizarea jocului în apărare.

În general, factorul psihic este foarte important când este împletit cu factorul motric.

Caracteristicile psihomotrice ale jocului de fotbal modern sunt următoarele:

stăpânirea unui număr mare de deprinderi motrice;

trecerea rapidă de la o formă de mișcare la alta;

concentrarea conștientă a atenției;

marea cantitate de stări emoționale;

capacitatea de orientare rapidă în situațiile de joc;

calitățile de voință;

trăsăturile caracterului și ale personalității.

Analiza caracteristicilor jocului de fotbal modern duce la concluzia că solicitările au crescut foarte mult și numai printr-o pregătire științifică la nivel superior, jucătorii pot face față cerințelor jocului actual.

Orientările teoretico-metodologice în antrenamentul sportiv contemporan sunt:

– sistemul tridimensional de pregătire în jocul de fotbal, care presupune câștig în timp și spațiu, eficiență în joc și costuri scăzute în consumul de energie;

– perfecționarea concomitentă a factorilor antrenamentului și a relațiilor dintre aceștia ;

– este inadmisibilă desfășurarea jocurilor sportive, în lipsa prospectării situațiilor și culegerea de informații necesare elaborării deciziilor ;

– antrenamentul modern este metoda prin care se obține un randament sporit cu maxim de efort ;

– victoria este rodul a trei factori: jucătorii, echipa tehnică, antrenorul;

– pentru performanță nu există o formulă magică, ci progresul se obține prin deschiderea spre nou și perfecționarea este bazată pe un corect echilibru între pregătirea fizică, pregătire tehnică, pregătirea tactică și psihologică.

– în sportul actual este necesară găsirea unor soluții pentru compensarea stresului competițional (M. Epuran și colab. 2001);

– sistemele de acționare destinate pregătirii specifice să vizeze două aspecte: dezvoltarea calităților motrice combinate specifice și perfecționarea priceperilor și deprinderilor motrice, a actelor motrice cu și fără minge, care realizează efectuarea eficientă a acțiunilor tehnice și tactice solicitate de joc ;

– componentele factorului fizic să fie educate și dezvoltate, încât să devină părți organice a elementelor tehnico-tactice, fiind suportul și condiția de efectuare a acestora.

Ca notă definitorie referitoare la caracteristicile jocului de fotbal modern, se poate considera, că multiplele cerințe ale fotbalului actual solicită jucătorilor calități deosebite, ce nu se pot realiza decât printr- un proces de antrenament științific și complex mai ales la eșalonul 17-18 ani.

Pregătirea tehnică – factor de bază al antrenamentului sportiv

Tehnica cuprinde un sistem specializat de structuri motrice constituite potrivit regulamentelor fiecărui sport, în vederea obținerii randamentului superior în activitatea competițională. Ea reprezintă un sistem de structuri motrice specifice fiecărei ramuri de sport efectuate rațional și economic, în vederea obținerii unui randament maxim în competiții.

Alți autori susțin că tehnica este reprezentată de ansamblul mijloacelor cu o structură identică sau apropiată de acțiunile motrice prevăzute de regulamentul de concurs, prin care sportivul, echipa sau echipajul, însușindu-le, concretizează performanța diferențiată ca specific. Sau mai simplu spus, totalitatea mijloacelor care prin forma și conținutul lor specific, permit practicarea unei ramuri de sport, în conformitate cu regulamentul concursului alcătuiesc tehnica ramurii de sport respective.

Tehnica unei ramuri de sport, cuprinde totalitatea acțiunilor motrice executate ideal din punct de vedere al eficienței acestora. Cu alte cuvinte, tehnica presupune efectuarea rațională și economică a unui anumit tip de mișcări specifice ramurilor de sport.

Vasilescu I. și colab. (1966) afirma că tehnica presupune următoarele elemente:

finețea simțului picioarelor;

percepție vizuală;

simțul echilibrului;

bagaj variat de mișcări corect executate și creația jucătorilor.

Motroc I. (1989) consideră că tehnica este în principal modalitatea de a te servi de minge în diferitele situații de joc.

Tot același autor, în 1994, afirmă că prin tehnica jocului de fotbal se înțelege ansamblul mijloacelor specifice (structuri motrice specifice) în formă și conținut (efectuate rațional și economic) prin intermediul cărora jucătorul realizează pe de o parte acțiunile cu mingea (controlul, circulația acesteia și marcarea golurilor), iar pe de altă parte acționarea fără minge în relația atacant apărător, în vederea cooperării eficiente și raționale pentru atingerea scopului urmărit (în atac marcarea golului, în apărare împiedicarea adversarului să marcheze și să intre în posesia mingii).

Eficacitatea actului tehnic este asigurată de gândirea și creativitatea jucătorului, de nivelul dezvoltării calităților motrice, de gradul de perfecționare și automatizare a elementelor tehnice, în vederea structurării acțiunilor tehnico-tactice adecvate cerințelor concrete de joc.

Colibaba -Evuleț D., Bota I. (1998) definesc tehnica ca fiind sistemul de mișcări integrate sau o înlănțuire de mișcări parțiale (acte, gesturi, priceperi, deprinderi) specializate și automatizate cu ajutorul cărora se rezolvă scopul și sarcinile de atac și de apărare ale jocului; în esență tehnica conturează structura motrică a fiecărui joc sportiv în parte, eficiența ei fiind legată direct de capacitatea de performanță a fiecărei echipe sau jucător în parte.

Din analiza definițiilor observăm că acestea evidențiază câteva trăsături comune:

existența unui sistem, ansamblu, sistem specializat ;

deprinderile motrice, elementele și procedeele tehnice sunt specifice în formă și conținut și sunt în concordanță cu cerințele regulamentului de joc;

acțiunile motrice specifice permit practicarea jocului rațional, economic, cu maxim de randament;

acțiunile motrice se adresează manevrării mingii și deplasării corespunzătoare a jucătorilor în teren ;

majoritatea acțiunilor sunt automatizate.

In procesul de pregătire este necesar ca fotbalistul să ia contact cu mingea și să se familiarizeze cu acțiunile fundamentale ale jocului.

Mișcarea tehnică se va exprima variind modalitățile sale de execuție în funcție de următorii parametrii:

solicitarea forței;

direcția de unde vine mingea și în care aceasta este transmisă;

diferențele de viteză, ritmul, frecvența, echilibrul;

prezența coechipierilor și a adversarilor;

acuritatea vizuală, anticipație, solicitare mentală și motivație.

Tehnica de joc este numită pe drept cuvânt partea de aur a fotbalului, constituind fundamentul pe care se dezvoltă și se perfecționează jocul și solicitând jucători polivalenți sub aspect tehnic.

Importanța tehnicii se reflectă și în influența pe care o exercită asupra celorlalți factori ai antrenamentului, mai ales asupra celui tactic, pentru a aplica o tactică superioară fiind necesare în primul rând execuții tehnice superioare (Colibaba Evuleț D., Bota I. 1996).

In realizarea unei pregătiri tehnice superioare, considerăm că trebuie să se asigure toate condițiile pentru ca sportivii să – și însușească această tehnică în condiții similare competițiilor.

Aceasta implică modelarea permanentă a exercițiilor folosite, începându-se cu exerciții efectuate liber, cu intensitate scăzută, continuându-se cu apariția adversarului semiactiv și activ și încheindu-se cu execuții efectuate în condiții de criză de timp, criză de spațiu și adversitate. In acest scop, sistematizarea tehnicii reprezintă o condiție pentru elaborarea unor sisteme de acționare care să vizeze perfecționarea pregătirii tehnice.

a) Sistematizarea tehnicii în litmul, frecvența, echilibrul;

prezența coechipierilor și a adversarilor;

acuritatea vizuală, anticipație, solicitare mentală și motivație.

Tehnica de joc este numită pe drept cuvânt partea de aur a fotbalului, constituind fundamentul pe care se dezvoltă și se perfecționează jocul și solicitând jucători polivalenți sub aspect tehnic.

Importanța tehnicii se reflectă și în influența pe care o exercită asupra celorlalți factori ai antrenamentului, mai ales asupra celui tactic, pentru a aplica o tactică superioară fiind necesare în primul rând execuții tehnice superioare (Colibaba Evuleț D., Bota I. 1996).

In realizarea unei pregătiri tehnice superioare, considerăm că trebuie să se asigure toate condițiile pentru ca sportivii să – și însușească această tehnică în condiții similare competițiilor.

Aceasta implică modelarea permanentă a exercițiilor folosite, începându-se cu exerciții efectuate liber, cu intensitate scăzută, continuându-se cu apariția adversarului semiactiv și activ și încheindu-se cu execuții efectuate în condiții de criză de timp, criză de spațiu și adversitate. In acest scop, sistematizarea tehnicii reprezintă o condiție pentru elaborarea unor sisteme de acționare care să vizeze perfecționarea pregătirii tehnice.

a) Sistematizarea tehnicii în literatura de specialitate

Majoritatea specialiștilor operează în cadrul pregătirii tehnice cu următoarele concepte: elementele tehnice și procedeele tehnice.

Elementele tehnice sunt definite diferit :

– forme generale ale mișcării care se referă la mecanismul de bază, Oancea V. (1996);

– gesturile motrice specifice jocului, Motroc I. (1989);

– structuri fundamentale, cele care compun țesătura concursului și care constituie obiectivul procesului de învățare și perfecționare, Alexe N. (1993);

– structura motrică fundamentală ce stă la baza practicării unei ramuri de sport, Dragnea A. (1996);

– categorii generale de mișcări care facilitează rezolvarea scopului și sarcinilor globale ale jocului, Colibaba-Evuleț D., Bota I. (1998).

In literatura de specialitate întâlnim mai multe modalități de sistematizare a tehnicii:

Stănculescu V. (2003) susține că există o tehnică a jocului de fotbal, o tehnică pentru o anumită concepție de joc și o tehnică individuală a jucătorilor.

Motroc I., Motroc F. Motroc A. (1999). Conform acestora sistematizarea tehnicii arată astfel:

1. Elemente tehnice fără minge: alergări și variante de alergări, schimbări de direcție, căderi și ridicări, porniri și opriri, sărituri și rostogoliri.

2. Elemente tehnice cu mingea:

a. elemente tehnice de intrare în posesia mingii:

– preluarea mingii;

– deposedarea adversarului de minge;

b. elemente tehnice de păstrare a posesiei mingii:

– protejarea mingii;

– conducerea mingii;

– mișcarea înșelătoare .

c. elemente tehnice de transmitere a mingii :

– lovirea mingii cu piciorul;

– lovirea mingii cu capul;

– aruncarea mingii de la margine.

3. Elemente tehnice ale portarului: poziția fundamentală, deplasarea în teren, prinderea mingii, boxarea mingii, devierea mingii, blocarea mingii, repunerea mingii în joc cu mâna, repunerea mingii în joc cu piciorul.

Colibaba-Evuleț D., Bota I. (1998) sistematizează tehnica în :

tehnica lentă;

tehnica în regim de viteză.

b) Referitor la caracteristicile tehnicii o serie de autori susțin că acestea sunt științifice, evolutive, perfectibile, perceptibile și accesibile.

Cernăianu C. (1998) referitor la caracteristicile tehnicii susține că tehnica se aplică pe suprafețe mici, tehnica trebuie să fie mascată, acțiunile trebuie să fie tacticizate, efortul trebuie să se realizeze în mod economic iar amplitudinea mișcărilor să fie micșorată.

Motroc A. și Motroc F. (1999) adaugă la caracteristicile de mai sus următoarele: pregătirea trebuie începută de timpuriu, tehnica de bază trebuie să fie învățată absolut corect, pregătirea trebuie să se realizeze în condiții diverse de anotimp și de starea terenului și procedeele tehnice să se realizeze variat.

Putem afirma că tehnica modernă se caracterizează prin: precizie, suplețe, finețe, viteză, ușurință în execuție, varietate, utilitate, aplicativitate și spectaculozitate.

c) Stilul tehnic, măiestria tehnică și tendințele tehnicii

Definițiile specialiștilor pentru stilul tehnic înregistrează atât puncte comune cât și păreri diferite:

– maniera proprie de a efectua un procedeu tehnic cu eficiență, accesibilitate, expresivitate și randament sporite, Alexe N. (1993);

– modul particular (amprenta personală) de efectuare a unui procedeu tehnic; mecanismul de bază al procedeului este respectat, dar particularită țile morfologice, funcționale, psihice se întipăresc asupra execuției, Dragnea A. (1996);

Conform unor autori (Stănculescu V. 2004) tendințele jocului conduc către presupunerea că tehnica jocului va continua să se dezvolte datorită următoarelor aspecte:

– creșterea utilizării mișcărilor înșelătoare;

– manevrarea mingii în funcție de anumite planuri;

– manevrarea și transmiterea mingii în condiții de criză de timp și de spațiu (micșorarea amplitudinii mișcărilor);

– creșterea numărului procedeelor de finalizare;

– creșterea stabilității tehnice în momentele de decizie ale jocului;

– evoluția către “tehnica totală” fără minimalizarea importanței sarcinilor pe posturi;

– ridicarea continuă a măiestriei tehnice individuale și subordonarea ei echipei;

– însușirea și aplicarea unui număr sporit de procedee tehnice în

funcție de particularitățile sportivilor.

Tinând cont de cele prezentate mai sus se poate afirma că pregătirea tehnică trebuie să fie adaptată prin raționalizarea și standardizarea mijloacelor în funcție de particularitățile jucătorilor, de stilurile personale și de măiestria acestora. Toate acestea sunt subordonate ideii de joc și tacticii echipei.

1.3. Pregătirea tactică – factor de bază al antrenamentului sportiv

Mulți autori au definit noțiunea de tactică și vom menționa în continuare opiniile considerate mai elocvente:

– pregătirea tactică este considerată ca fiind arta desfășurării luptei sportive (L.P.Matveev, A. Novicov, 1980);

– I. Motroc, (1989) afirmă că tactica reprezintă totalitatea acțiunilor individuale și colective, organizate și coordonate unitar și rațional, atât în atac cât și în apărare, în limitele regulamentului de joc și al eticii sportive, în scopul obținerii victoriei, valorificând calitățile și particularitățile jucătorilor proprii, precum și lipsurile din pregătirea adversarilor;

– A. Dragnea, (1966) înțelege prin tactică un sistem de principii, idei și reguli de abordare a competițiilor de către sportiv, prin care își valorifică toate capacitățile tehnice, fizice, psihologice în vederea rezolvării situațiilor problematice create de adversari, coechipieri și ambianță, pentru obținerea succesului;

a) Cerințele tacticii

Autorii I. Motroc, și colab. (1999); C. Ionescu, (2004), evidențiază următoarele cerințe:

– să fie accesibilă, armonizată cu nivelul pregătirii jucătorilor;

– să fie maleabilă, permițând manifestarea unor intervenții de adaptare din partea jucătorilor; să facă față situațiilor variate apărute în joc;

– să fie evolutivă, să țină cont de tendințele tacticii pe plan mondial, valorificând optim cuceririle realizate pe plan fizic și tehnic.

b) Componentele tacticii în viziunea autorilor A. Nicu, (1993) și A. Dragnea, (1996) sunt: concepția tactică, principiile tactice, planul tactic, sistemul de joc și acțiunea tactică.

– Concepția tactică reprezintă un sistem de principii, idei, reguli și norme relativ stabile, elaborate în vederea participării cu succes la competiții (A. Dragnea, 1996), iar concepția de joc include planul de joc elaborat pentru o situație concretă A. Nicu, (1993).

– Principiile tactice reprezintă un factor de organizare a jocului cu conținut psihologic, educativ și tactic însușite în procesul de antrenament, care definesc, în final, calitatea și randamentul competițional. Principiile tactice prezintă o mare importanță în organizarea jocului deoarece, însușite asemănător de către toți jucătorii pot ordona și sincroniza acțiunile acestora

(I. Motroc, 1989; V. Stănculescu, 2004).

Principiile tactice mai importante sunt următoarele:

– principiul stării de permanentă alertă;

– principiul jocului total (toată lumea atacă, toată lumea se apără);

– principiul reducerii numărului de greșeli;

– principiul efectuării tuturor acțiunilor în timp util;

– principiul susținerii posesorului mingii;

– principiul asigurării superiorității numerice;

– principiul colaborării între compartimente;

– principiul determinării adversarului să greșească;

– principiul sprijinului reciproc.

Planul tactic poate fi definit ca ansamblul măsurilor stabilite, în vederea rezolvării problemelor tactice ridicate de pregătirea și desfășurarea acțiunilor de atac și apărare (V. Cojocaru, 1995; A. Dragnea, 1996).

Referitor la acțiunea tactică în literatura de specialitate există diferite opinii.

Astfel, A. Nicu, (1993) afirmă că acțiunea tactică este componenta de bază a factorului tactic, care se manifestă într-o formă combinată, întrucât, este alcătuită în egală măsură din calități fizice, psihice și deprinderi motrice și include un system de structuri, care se rezolvă mai întâi mental și apoi motric; deprinderea tactică reprezintă ansamblul mișcărilor automatizate, structurate într-o anumită succesiune, prin care se rezolvă o sarcină tactică și se caracterizează prin precizie, ritmicitate și similititudine.

A. Dragnea, (1996); V. Cojocaru, (2002), consideră acțiunile tactice instrumentele de realizare a planului tactic și concepției tactice; cu alte cuvinte sunt componentele concrete ale tacticii; acțiunile tactice se prezintă ca structuri înlănțuite, denumite combinații, scheme și inițiative individuale, efectuate în scopuri tactice bine determinate.

Sistemul de joc este forma generală de așezare, organizare și coordonare a tuturor acțiunilor pe timpul jocului, a celor unsprezece jucători care compun echipa.( I. Motroc, 1999).

Sistematizarea tacticii

D. Evuleț Colibaba și I. Bota, (1998) consideră că cel mai important criteriu de sistematizare a tacticii de joc este cel care-i desemnează structura și funcționalitatea în joc, pregătind-o pentru a fi preluată de procesul de instruire; în acest sens elementele importante sunt:

– compartimentele de joc (atac și apărare);

– caracterul acțiunilor (individuale, colective și de echipă);

– grupele de acțiuni (fără minge, cu minge, între 2-3 jucători și cu întreaga echipă);

– varianta de acționare și regim de solicitare

O sistematizare a tacticii apropiată de specificul jocului de fotbal a alcătuit-o I. Motroc și colab. (1999) și se prezintă astfel:

A. Principiile tactice generale și speciale pentru atac și apărare.

B. Concepția de joc pentru atac și apărare.

C. Tactica colectivă în atac:

– fazele atacului

1. lupta pentru intrarea în posesia mingii și trecerea din apărare în atac;

2. pregătirea și desfășurarea atacului;

3. finalizarea atacului;

– formele atacului:

1. contraatacul;

2. atacul rapid;

3. atacul pozițional;

4. atacul în circulație de minge și jucători;

D. Tactica colectivă în apărare:

– fazele apărării:

1. pierderea posesiei mingii și lupta pentru recuperare;

2. replierea rapidă, organizarea apărării și lupta pentru recuperare;

3. organizarea apărării imediate, lupta pentru recuperare și apărarea porții;

– formele apărării :

1. apărarea om la om;

2. apărarea în zonă;

3. apărarea combinată;

E. Sistemele de joc

F. Tactica la momentele fixe

G. Acțiuni tactice colective:

a) în atac: pasa, schimbul de locuri, combinația tactică;

– tactici speciale în atac: circulații tactice de bază, circulații tactice pentru destramarea diferitelor forme și sisteme de apărare, evitarea jocului la offside;

b) în apărare: marcaj dublu, schimb de adversari, presing, colaborarea dintre portar și jucătorii de câmp;

– tactici speciale: apărarea aglomerată, apărarea cu libero, apărări speciale împotriva diferitelor forme și sisteme de atac, jocul la ofsaid;

H. Tactica individuală:

a) în atac: depășirea, demarcarea, deplasarea pe poziție viitoare, loviturile libere;

b) în apărare: marcajul, tatonarea, recuperarea, replierea.

Privitor la interrelația dintre factorii antrenamentului se poate afirma că toți autorii scot în evidență sub diferite forme această interrelație.

Ca notă definitorie referitoare la factorii antrenamentului, se poate afirma că în orice acțiune de joc, oricât de simplă, apar și sunt prezenți toți factorii antrenamentului și ai jocului, chiar dacă la una dintre faze, se evidențiază unul sau altul dintre aceștia. Ținând cont de strânsa interdependență dintre factorii antrenamentului, trebuie evidențiată necesitatea abordării lor simultane în cadrul procesului de pregătire, cu ponderea specifică a fiecărei perioade a antrenamentului sportiv, deoarece deficiențele sau absența unui factor nu poate fi suplinită.

1.4. Particularitățile de vârstă și orientările teoretico-metodice privitoare la procesul de antrenament a juniorilor (17-18 ani)

Pentru orice activitate de performanță este absolut necesar cunoașterea dezvoltării biologice și fizice, starea de sănătate, posibilitățile organismului de a se adapta la eforturile solicitate etc.

Se știe că între vârsta biologică și cea cronologică există unele discrepanțe, ceea ce solicită o serie de investigații pentru stabilirea vârstei biologice, singura în măsură să permită individualizarea eficientă a antrenamentului sportiv.

In ceea ce privește aparatul locomotor legea Mark – Jansen referitoare la fragilitatea și sensibilitatea țesutului muscular evidențiază riscurile la care este supus copilul în cazul unui antrenament anti-fiziologic cu încărcătură care îi depășesc posibilitățile și care pot avea drept consecință leziuni sau traumatisme la nivel osos, cartilaginos, tendinos și ligamentar. Aparatul locomotor al copilului nu are încă rezistența adultului ceea ce impune introducerea gradată a exercițiilor cu îngreuieri.

Optimizarea antrenamentului sportiv la juniori impune cunoștințe referitoare la particularitățile de creștere a acestora în diferite etape. Numai pe baza lor se poate elabora un proces de pregătire sportivă adecvat vârstei și nivelului de dezvoltare, dar și nevoilor și dorințelor manifestate de copii și juniori.

a) Perioada de vârstă școlară mare (postpubertară)

Această perioadă este cuprinsă între 13-17 ani la fete și 14 -18 ani la băieți. In perioada postpubertară se constată o încetinire a ritmului dezvoltării somatice. Oasele se apropie de structura și rezistența celor ale adultului, cartilajele de conjugare se subțiază marcând începutul osificării și încetarea creșterii în înălțime. Toracele se dezvoltă ca volum și mai mult decât membrele ceea ce determină creșterea indicelui de proporționalitate (Eurismann). La rândul lor mușchii cresc în volum. Prin mărirea suprafeței secțiunii fiziologice forța se dezvoltă proporțional cu valoarea acestei suprafețe. Perioada postpubertară poate fi considerată ca un stadiu de consolidare morfologică și funcțională care durează unul sau doi ani.

Datorită creșterii diametrelor și perimetrelor, corpul se apropie de dimensiunile omului tânăr, proporțiile între segmente fixându-se, rămân definitiv. Faza critică a marilor disocieri și contraste a trecut iar cauzele tulburărilor au încetat.

b) Date privind dezvoltarea motricității

Dezvoltarea motricității este condiționată atât de factori interni cât și externi care acționează cu intensitate sporită atât în copilărie cât și la adolescență. Factorii interni se întâlnesc în caracterele ereditare și în acțiunile marilor funcțiuni ale organismului, iar factorii externi acționează în viața socială, în procesul de educație, în mediul înconjurător, precum și în activitățile la care este solicitat organismul.

Modul în care caracterele ereditare răspund solicitărilor factorilor de mediu este diferit, unele trăsături pot fi mai greu modificate și în limite reduse, altele, dimpotrivă, cedează sub influența acestor factori.

Trăsăturile care se modifică mai greu sub influența factorilor de mediu fac parte din grupa caracterelor stabile, pe când celelalte, ușor influențabile constituie grupa trăsăturilor labile, perfectibile.

In funcție de caracterul perfectibil sau mai puțin perfectibil al calităților, se va ține cont în efectuarea selecției în jocul de fotbal.

Calitățile stabile – ce nu pot fi influențate de mediu sunt:

dimensiunile longitudinale ale corpului și ale segmentelor sale;

calitățile motrice :viteza și îndemânarea;

Calitățile labile – perfectibile, ușor influențate de mediu, sunt:

perimetrele corpului;

greutatea corpului;

calitățile motrice: forța și rezistența;

Nivelul performanțelor în perioada de creștere este strâns legată de gradul de maturizare al substratului morfo – funcțional al calităților pe care le reclamă sportivul, maturizare care se termină la vârste diferite în funcție de caracterul ereditar al calităților cerute.

Viteza: are ca substrat morfo-funcțional scoarța cerebrală cu centrii nervoși respectivi a căror structură și funcție se maturizează în jurul vârstei de 14 ani. Aceasta demonstrează că selecția definitivă a celor ce vor să practice un sport de performanță trebuie să reclame o viteză (de reacție, de execuție și de repetiție) optimă.

Selecția trebuie să înceapă încă de la vârsta de 10-12 ani când se prezintă un nivel ridicat al calității motrice -viteza – (circa 75% din viteza pe care o poate dezvolta la sfârșitul creșterii și dezvoltării lor somato-funcționale), deci un procent destul de ridicat pentru a permite o predicție întemeiată.

Intre vârsta de 14 -17 ani, viteza evoluează astfel:

– băieții dezvoltă la 14 ani 89% din viteza pe care o vor avea la 17 ani;

– la 15 ani 95% din viteza pe care o vor avea la 17 ani;

– la 17 ani 100% din viteză;

Indemânarea – are ca substrat morfo-funcțional aria motrică a scoarței cerebrale și analizatorul chinestezic. La 12 ani structura ariei motrice are același aspect ca adult, iar analizatorul chinestezic la 14 ani este asemănător cu cel al adulților.

Indemânarea se manifestă sub două forme: generală și specifică.

Cea generală este înnăscută și constituie baza celei speciale, care poate fi dezvoltată numai în condiții specifice jocului de fotbal.

Dezvoltarea îndemânării se poate începe încă de la vârstă fragedă, deoarece mijloacele ce se folosesc duc la modificări calitative, ca efect al colaborării dintre exteroreceptori și proprioreceptori de o parte și celulele scoarței cerebrale pe de altă parte.

Știind că această calitate -îndemânarea- scade pronunțat în perioada pubertății, este necesar să se insiste mult în perioada optimă influențării sale, pentru a forma indicii superiori de îndemânare, ce se vor păstra prin steriotipul dinamic format.

Forța – are ca substrat morfo- funcțional sistemul neuromuscular. Acordând forței desfășurate un procent de 100% la vârsta adultă, evoluția sa între 14 și 20 de ani se prezintă astfel:

– între 14-16 ani, băieții dezvoltă 68% din forța de la vârsta adultă;

– între 16-18 ani băieții dezvoltă 80% din forța de la vârsta adultă;

– între 18-20 ani băieții dezvoltă 92% din forța de la vârsta adultă;

Din cele prezentate, rezultă că băieții vor face față cerințelor de forță după vârsta de 18 ani. Totuși, băieții dezvoltă la vârsta de 16 ani, 4/5 din forța pe care o vor avea la maturitate, aceasta permițând începerea antrenamentelor pentru dezvoltarea forței, fără nici o restricție. In perioada 14-18 ani, forța va rămâne în urmă ca valoare față de viteză și coordonare motrică, dacă nu se efectuează un antrenament adecvat.

Tonusul muscular și capacitatea de rezistență la efortul static înregistrează valori crescute.

Rezistența este influențată de stadiul de dezvoltare al aparatului cardio – vascular și apreciată din punct de vedere biologic prin consum maxim de oxigen /minut. Inima atinge volumul ei maxim de dezvoltare și nivelul cel mai înalt al consumului maxim de oxigen după 19 ani, vârstă la care substratul morfo – funcțional al rezistenței organice generale poate fi considerat maturizat și capabil să răspundă solicitărilor specifice.

Rezistența musculară locală și generală depind foarte mult de forță. Sportivul care posedă un indice de forță superior, poate executa cu ușurință un exercițiu de rezistență musculară. Dependența se observă însă numai în cazul în care valoarea încordării este suficient de mare și în orice caz nu mai mică de 20-30% din forța maximă a principalelor grupe musculare care iau parte la efort.

Detenta este o calitate motrică combinată (viteza – forța) fiind expresia puterii musculare maxime , dezvoltată în minimum de timp, puterea musculară fiind acea calitate care permite mușchiului sau lanțului muscular să producă un travaliu în mod exploziv.

Nivelul detentei depinde de numărul și viteza cu care sunt antrenate în lucru unitățile neuromusculare. Cercetările arată că băieții prezintă între 14 -16 ani o adevărată explozie a ritmului de dezvoltare a acestei calități combinate, permițându-ne să concluzionăm că la această vârstă se poate preciza dacă sportivii respectivi vor obține sau nu indici ridicați ai acestei calități.

Mobilitatea articulară – are ca substrat morfo- funcțional sistemul osteo – articular și musculo – ligamentar și reprezintă capacitatea de a efectua mișcări cu amplitudine mare. Gradul ei de dezvoltare face posibilă valorificarea celorlalte calități și deprinderi necesare practicării jocului de fotbal.

Depinzând foarte mult de elasticitatea mușchilor și ligamentelor, mobilitatea se poate modifica în funcție de factorii interni și externi care acționează asupra acestora (temperatură, oboseală, grad de antrenament).

Deși mobilitatea atinge valori maxime abia între 15-16 ani, ea poate fi obținută cu mult mai ușor la vârsta copilăriei, de ceea educarea ei se începe încă de la vârsta de 11-14 ani.

Dezvoltarea excesivă a mobilității articulare influențează negativ perfecționarea celorlalte calități motrice și duce uneori la instalarea unor deficiențe de postură și alte fenomene neplăcute.

c) Caracteristicile funcționale la sportivi între 16 și 18 ani

Echilibrul ce se constată pe plan somatic se manifestă și pe plan funcțional.

Sistemul nervos – își continuă dezvoltarea prin permeabilizarea sinapselor. Există un echilibru între excitație și inhibiție, între iradiere și concentrare. Plasticitatea și receptivitatea sunt mari, engramele fixându-se cu ușurință, ceea ce explică facilitatea însușirii deprinderilor motrice în această perioadă.

Pe plan morfologic analizatorii înregistrează un grad de maturizare apropiat de acela al adulților, dar sub aspect funcțional nivelul este inferior. Se definitivează funcțiile sistemului nervos și se perfecționează scoarța cerebrală și funcțiile psihice.

Memoria și atenția sprijină gândirea și judecata. Imaginația este controlată de rațiune. Voința devine mai fermă, iar caracterul se întărește. Emotivitatea și impulsivitatea sunt controlate prin puterea stăpânirii de sine și prin răspunderea față de comportarea proprie. Independența, originalitatea și consecvența în atitudini și manifestări sunt atribuie unei personalități consolidate, ceea ce permite manifestarea originalității și creativității în joc și nu numai.

Sistemul cardiovascular – își accelerează dezvoltarea. Cresc volumul și greutatea miocardului, mai ales al cordului stâng. Suprafața de secțiune a fibrelor miocardice sporește și în consecință crește și amplitudinea de contracție. Frecvența cardiacă și tensiunea arterială au valori apropiate celor ale adultului. In efortul fizic maximal indicele oxigen – puls maxim – înregistrează o îmbunătățire netă.

Aparatul respirator – deși în plan morfologic se apropie de cel al adultului, în plan funcțional continuă să se dezvolte, parametrii ventilației pulmonare se îmbunătățesc, frecvența respiratorie scade, în timp ce amplitudinea mișcărilor respiratorii crește, capacitatea vitală sporește iar volumul de oxigen maxim se ridică în mod considerabil.

Etapa postpubertară este favorabilă efortului de rezistență. In această perioadă are loc stabilizarea secreției endocrine și reglărilor vegetative simpatice și parasimpatice. In medie greutatea corporală înregistrează o creștere anuală de 4-5 kg, față de cele 9,5-10 kg. din perioada anterioară , iar creșterea în înălțime se reduce la 1-2 cm față de 10 cm.

Caracteristicile psihice – se înregistrează în această perioadă o evoluție a proceselor cognitive și afective. Se dezvoltă gândirea și operativitatea ei, se formează raționamentul logic,se dezvoltă capacitatea de analiză, sinteză și diferențiere, se manifestă spiritul de inițiativă, de afirmare.

Interesul pentru activitatea sportivă scade în această perioadă (18-19 ani), trecând de la practicantul de sport, la consumatorul de spectacol sportiv, deci cu atât mai mult trebuie cultivat și întreținut simțul pentru mișcare.

Se constată de asemeni, la această vârstă dorința de libertate (prost înțeleasă), de a ieși de sub tutela părinților, de a brava prin diferite acte mai puțin docile (droguri, alcool, fumat, violuri etc.).

d) Particularitățile fiziologice caracteristice adolescenței

16 –18 ani

Denumită a doua fază a pubertății, adolescența începe la fete la 14-15 ani și durează până la 17-18 ani, iar la băieți este cuprinsă între 14-15 și 18-19 ani. Ea reprezintă finalul de creștere. Musculatura bine reprezentată, acompaniată de o bună coordonare neuromotorie și o capacitate crescută de învățare, asimilare și fixare, constituie baze ale ameliorării capacității de performanță la această vârstă. Această fază este o a doua etapă (după cel de-al doilea stadiu școlar) de ameliorare a performanței motrice, când accentul se poate pune pe volum și intensitate. Acest lucru este dictat și de stabilizarea secrețiilor hormonale și, în principal, a axului hipotalamo – hipofizar implicat în eficiența reglărilor corespunzătoare.

Adolescența este perioada de perfecționare a tehnicii și de dobândire a tuturor calităților fizice, specifice unei discipline sportive. Echilibrul proporțiilor corpului, atingerea nivelului de la adult a parametrilor biologici și funcționali, stabilitatea psihică și nivelul intelectual, fac ca această etapă să fie considerată „a doua vârstă de aur a învățării”.

e) Particularități psihice ale adolescenței 16 -18 ani

In adolescență, erotizarea senzorială continuă și6apare în plus o intelectualizare a acestei dimensiuni. Se stabilizează câmpul vizual și cromatic, individul dobândind o capacitate suplimentară în a denumi culorile. La fete apare și o acuitate odorifică specifică. Interesul pentru activitatea școlară este fluctuant, nu de puține ori apărând perioade când aceasta i se pare anostă, devitalizantă și, în compensație, se activează deschiderea sa culturală.

Pe plan intelectual, în adolescență, specific este stadiul operațiilor formale care, în opinia lui Piaget, semnifică punctul terminus în evoluția gândirii și inteligenței. Apare un nou tip de gândire: logic, dialectic, cauzal. Altfel spus, gândirea individului evadează din perimetrul lui „aici și acum” dominând cu pertinență și dezinvoltură probleme complexe, ipotetice și, în general, lumea abstacțiunilor. De asemenea, în această perioadă se dobândesc câteva abilități noi:

– distincția dintre real și posibil;

– utilizarea de simboluri secundare (adică acelea care pot desemna alte simboluri);

– coordonarea unor variabile multiple;

Tipul de memorie caracteristic acestei perioade este cel de lungă durată, iar în adolescența prelungită, atât memoria de lungă durată, cât și cea de scurtă durată.

Limbajul prezintă următoarele caracteristici:

-vocabularul continuă să se nuanțeze, fiind prezente și numeroase expresii tehnice;

-se consolidează corectitudinea gramaticală a limbii materne;

-se stabilizează caracteristicile scrisului și ale semnăturii;

-apare plăcerea discuțiilor în contradictoriu;

-apare o deschidere spre limbile străine;

Viața afectivă se nuanțează și ea în perioada adolescenței. Emotivitatea devine mai echilibrată. Apar sentimente superioare (intelectuale, estetice, morale).

Apare motivația, trebuințele sinelui (de cunoaștere și estetice). S-a constatat că mai importante sunt recompensele stimulative decât insuccesul sau pedeapsa. Nu se pedepsește un eșec pentru că se accentuează sentimentul de insecuritate. Dacă pedeapsa este supradimensionată apare revolta, iar dacă este subdimensionată apare culpabilitatea. Pentru cei slabi se recomandă metodele stimulative (încurajarea), iar pentru cei buni reproșul discret.

f) Consecințe pentru antrenament

Perioada postpubertară este considerată „a doua vârstă de aur pentru învățare”, datorită stabilității psihice, armonizării proporțiilor corporale, un nivel intelectual ridicat, o capacitate de observare bună.

Acum se pot desfășura antrenamente la parametrii optimi, pentru că se pot obține performanțe maxime la toate ramurile de sport. Tot acum se poate constata o manifestare optimă a rezistenței aerobe.

De asemeni, perfecționările adaptive neuropsihice și metabolice se fac cu mare cheltuială de energie, însă cu o putere mare de refacere și de revenire a organismului cu mult superioară adultului sportiv.

g) Deprinderi tehnico – tactice

– consolidarea și perfecționarea deprinderilor tehnico – tactice însușite la nivelul avansați;

– să aibă însușite mecanismele de bază ale tuturor procedeelor tehnice și a acțiunilor tactice individuale și colective pentru atac și apărare în condiții de adversitate;

– jucătorii talentați și de excepție trebuie să aibă dobândită la perfecțiune procedee tehnice de finețe și precizie, precum și acțiuni tactice individuale sau de grup, derutante, executate în navetă, surprinzătoare, pe spații reduse și în timp foarte scurt;

– să îndeplinească cerințele jucătorului independent, capabil să efectueze sarcini aferente pe posturi apropiate postului de bază;

Capitolul II- Ipoteza, scop, sarcini

2.1. Ipoteza cercetării

S-a presupus că dacă se optimizează pregătirea la nivelul tehnico-tactic al jucătorilor, va crește randamentul acestora în jocurile competiționale.

2.2. Motivarea alegerii temei

În ansamblul activității de educație fizică și sport, pregătirea sportivă a juniorilor, constituie unul din sectoarele hotărâtoare, atât pentru sportul de masă, cât și pentru cel de performanță.

Pentru a deveni jucători de performanță, juniorii trebuie să fie pregătiți la nivelul standardelor internaționale moderne.

Orientarea metodică a procesului de pregătire actual, solicită perfecționarea concomitentă a factorilor antrenamentului și a relațiilor dintre aceștia.

Prezenta cercetare este de actualitate, deoarece, demonstrează în mod practico-științific, eficiența metodelor și mijloacelor actuale în optimizarea randamentului tehnico-tactic al fotbaliștilor juniori.

2.3. Scopul cercetării

Scopul cercetării constă în perfecționarea sistemului de pregătire a fotbaliștilor juniori și optimizarea randamentului tehnico-tactic, prin utilizarea metodelor și mijloacelor actuale, specifice jocului de fotbal.

2.4. Sarcinile cercetării

– documentarea științifică prin consultarea literaturii de specialitate;

– stabilirea etapelor cercetării și a eșantionului cuprins în experiment;

– cunoașterea orientărilor și tendințelor jocului de fotbal pe plan mondial;

– stabilirea metodelor de cercetare ce vor fi utilizate de-a lungul experimentului;

– elaborarea modelului de pregătire și a mijloacelor operaționale;

– evaluarea finală a eșantionului, în urma aplicării modelelor de instruire;

– prelucrarea și interpretarea rezultatelor inițiale și finale și analiza comparativă a rezultatelor;

– validarea ipotezei, concluzii, propuneri;

2.5. Metode de cercetare

Pe perioada experimentului s-au utilizat următoarele metode de cercetare:

– metoda de documentare bibliografică – a constat în studierea literaturii de specialitate, consultarea unor lucrări științifice, a programelor școlare, a rezultatelor obținute în diferite competiții naționale și internaționale, analiza unor jocuri susținute, a modelelor de pregătire, urmând apoi selectarea, consemnarea, fișarea, prelucrarea și interpretarea informațiilor necesare experimentului. In etapele următoare s-au comparat faptele cu teoriile existente, pornind astfel demersul creator în cercetare;

– observația – este metoda care a stat la baza observării subiecților în timpul experimentului, contribuind astfel la stabilirea nivelului de dezvoltare somatică și motrică a lor, la însușirea modelului de joc cerut în competițiile de mare anvergură. Totodată s-a putut observa adaptabilitatea fiecărui jucător la cerințele programului de pregătire, atitudinea, comportamentul, interesul fiecăruia de a-și însuși cele cerute într-un timp cât mai scurt, ceea ce a permis adunarea unui material faptic destul de bogat;

– metoda testelor motrice – a constat în aplicarea testelor motrice, inițial și final, în vederea stabilirii profilului motric al fotbalistului junior A, comparativ cu cel stabilit de F.R.F.

– metoda matematico – statistică – a constat în prelucrarea statistică a rezultatelor obținute de subiecți, calculându-se:

media aritmetică la proba respectivă ( X);

abaterea standard (As), care este egală cu radical din Σ (X-x)2/ n-1;

coeficientul de variabilitate (C.V.) care este egal cu Asx100/X;

abaterea de la medie – S.100/n

– metoda grafică – a constat în reprezentarea grafică a tuturor rezultatelor obținute la testele inițiale și finale a testelor motrice, evidențiind comparativ rezultatele obținute de subiecți precum și progresul lor.

2.6. Criteriile de evaluare a rezultatelor obținute în experiment

1. Conducere, șut la poartă (sec) – punctul de plecare este la 10m față de linia ce marchează suprafața de 16m, se pleacă în viteză și se trage la poartă, mingea nu trebuie să atingă solul după ce a fost șutată, din 5 încercări se va face media timpului realizat din momentul startului până când mingea a depășit linia porții. – norma F.R.F. – 8,7”

2. Jonglerie (nr. mențineri) –menținerea mingii în aer fără să cadă, cu laba aceluiași picior. –norma F.R.F. – 25 jonglări.

3. Proba complexă (sec) – se pleacă în dribling printre jaloane așezate ca în figura ce urmează și se termină cu șut la poartă, se execută traseul de două ori și se ia cel mai bun timp în considerare. –norma F.R.F. 6,6”

4. Finalizare din 10 centrări (nr. reușite) –un jucător la marginea careului de 16m centrează din poziție statică unui alt jucător care pleacă din centrul careului spre poartă, se consideră gol valabil dacă mingea depășește cu toată circumferința linia de poartă. –norma F.R.F. -8 reușite;

5. Ocolire printre jaloane, șut la poartă (sec) – 5 jaloane așezate din 2 în 2m, plecând de la linia careului de 16m spre centru, se ocolesc jaloanele prin conducere și se șutează la poartă, cronometrul oprindu-se când a fost lovită mingea; din două încercări se notează cel mai bun timp. –norma F.R.F. -5,2”

6. 1×1 (reușite din 10 acțiuni) – acțiuni reușite de depășire a adversarului din 10 situații. – norma F.R.F. – 7 acțiuni reușite;

7. Pe cuplu un-doi cu finalizare din afara careului (nr. reușite) – doi jucători efectuează un-doi cu șut la poartă din afara careului, luându-se în considerare din 10 acțiuni numărul de șuturi reușite. – norma F.R.F. 7 reușite.

8. Joc bilateral cu urmărirea acțiunilor tehnico-tactice.

Capitolul III – Organizarea cercetării

3.1. Organizarea și desfășurarea experimentului

Experimentul pedagogic a fost organizat în scopul verificării ipotezei teoretico-științifice, privind documentele de planificare a programului de instruire pe perioada unui an competițional al fotbaliștilor juniori I.

Experimentul pedagogic a avut la bază verificarea unei ipoteze de lucru privind îmbunătățirea indicilor pregătirii tehnico-tactice a fotbaliștilor juniori I, prin folosirea de metode și mijloace de acționare eficiente în programul de pregătire.

Deși pregătirea jucătorilor de fotbal vizează toate componentele antrenamentului, în această lucrare experimentul va viza doar pregătirea tehnico-tactică și testele de evaluare ce vor fi aplicate jucătorilor, vor fi specifice acestor componente.

Testările au fost realizate pe o grupă de 17 jucători de la LPS Medias, care a constituit ca și grupa experiment și o grupă de 17 jucători de la Gaz Metan Medias, care a constituit grupa martor, cu scopul de a afla nivelul pregătirii tehnico-tactice a acestora.

Testările inițiale au fost efectuate în luna octombrie 2014, iar cele finale în mai 2015.

Rezultatele experimentului sunt prezentate în capitolul IV și au fost raportate atât la nivelul inițial, cât și la modelul F.R.F.

3.2. Analiza inițială a nivelului pregătirii tehnice a fotbaliștilor juniori I

Deși cele două echipe cuprinse în experiment (LPS Medias – grupa experiment și Gaz Metan Medias – grupa martor) au o experiență destul de bogată în competiții, probele de control aplicate nu au atins așteptările noastre, ceea ce ne-a determinat să ne gândim foarte bine la obiectivele ce trebuiesc atinse la finele etapei de pregătire, precum și la metodele și mijloacele de realizare a acestora.

Criteriile de evaluare vizează procedeele tehnico-tactice executate individual și pe cuplu, precum și cuantificarea parametrilor tehnici utilizați în cadrul jocurilor.

Au fost aplicate probele:

conducere, preluare, șut la poartă;

jonglerie (nr. mențineri);

proba complexă

finalizare din 10 centrări

ocolire printre jaloane, șut la poartă;

1×1 (reușite din 10 acțiuni);

un-doi cu finalizare din afara careului (nr. realizări);

In joc – s-au cuantificat parametrii tehnici: preluarea, fentele, conducerea în viteză, deplasarea, protejarea mingii, lovirea mingii cu capul, cu piciorul. Evaluarea s-a făcut în note.

Tabel nr. 1. Rezultatele inițiale la testele tehnice ale grupei experiment

Tabel nr. 2. Rezultatele inițiale la testele tehnice ale grupei martor

Tabel nr.3 Cuantificarea inițială a parametrilor tehnici în condiții de joc la grupa experiment

Tabel nr. 4. Cuantificarea inițială a parametrilor tehnici în condiții de joc la grupa martor

Tabel nr.5.Compararea rezultatelor inițiale grupei experiment cu modelul FRF

Tabel nr.5.Compararea rezultatelor inițiale grupei martor cu modelul FRF

Tabel nr. 6 Cuantificarea parametrilor tehnici în condiții de joc

Tabel nr. 7. Cuantificarea parametrilor tehnici în condiții de joc

Tabel nr.8.Compararea rezultatelor inițiale obținute de cele două echipe

Tabel nr. 9. Cuantificarea parametrilor tehnici în condiții de joc

Histograma nr.2. Prezentarea grafică a rezultatelor inițiale a parametrilor tehnici în condiții de joc

3.3.Sisteme de acționare pentru dezvoltarea tehnicii la fotbaliștii juniori I

a) pregătirea tehnică – obiective

-perfecționarea procedeelor tehnice consolidate la grupa de avansați;

-consolidarea și perfecționarea procedeelor tehnico – tactice sub presiunea adversarului;

-perfecționarea loviturilor fixe;

-perfecționarea finalizării;

-consolidarea și perfecționarea fentei de pasă și șut;

-consolidarea și perfecționare tehnicii cu conținut predominant tactic:

-fundașii și portarii:

– degajări precise;

– deposedări cu rămânere în posesie;

mijlocașii:

– lansări, deschideri, schimbări ale direcției de joc;

atacanții:

– centrări din alergare, pasa înapoi, devieri, șut la poartă, cu adversitate, în criză de spațiu și timp;

– perfecționarea tehnicii deplasărilor, din atac în apărare;

– perfecționarea până la măiestrie a tehnicii efectuării presingului, a deposedărilor și a jocului la intercepție;

– perfecționarea dublajului;

– consolidarea schimbului de jucători la marcaj în apărare;

– perfecționarea jocului cu capul;

b. pregătirea tactică – obiective

consolidarea și perfecționarea acțiunilor tactice învățate și aplicate la nivelul grupei de avansați;

pentru atac:

– utilizarea în joc a combinațiilor și a traseelor în vederea eficienței finalizării din atac rapid, pozițional sau contraatac;

– adaptarea mijloacelor tehnico – tactice la specificul echipei adverse;

pentru apărare:

– marcajul dublu, triplu în vederea realizării „triunghiului de forță” pentru deposedarea și anihilarea adversarului pătruns pe diferite culoare;

3.3.1. Structuri de procedee tehnice

Jucătorii stau în șir, cu fața la zid la 30m unul de altul și execută următoarele variante:

– lovire puternică- alergare în întâmpinarea mingii – preluare;

– conducerea mingii 8-10m – lovire- preluare;

– conducere cu schimbări de direcție 8-10m – lovire- alergare în întâmpinarea mingii – lovire – preluare.

Indicație metodică: După fiecare execuție, jucătorii trimit mingea următorului și se deplasează la coada șirului.

Un jucător execută aruncare de la margine unui partener care aleargă spre minge de la 25m, o preia cu pieptul și o retrimite lovind-o din vole.

Jucătorul A pasează lui B care, din viteză, preia, conduce și lovește mingea (cu exteriorul piciorului drept) cu effect lui A, trimițându-i-o pe poziția viitoare; jucătorul A conduce mingea la sfârșitul șirului iar în locul lui trece B. (fig.1)

fig.1

Jucătorii stau în formație pe un șir, cu un partener situate la 25m, cu mai multe mingi; cei din șir, pe rand, aleargă, primesc mingea din lateral, o preiau prin contralovitură și o trimit precis spre un alt partener situate la 20m, în continuare, aleargă, reprimesc și conduc mingea la jucătorul de la care a început exercițiul. (fig.2)

fig.2

Două șiruri a câte 3 jucători fiecare stau față în față la 20m; la mijlocul distanței se află, de o parte și de alta, la 5m, doi jucători D și C, A conduce, pasează lui C, reprimește, conduce în continuare și lasă mingea lui B; acesta preia, conduce, pasează lui D, reprimește, conduce ș.a.m.d.(fig.3)

Indicație metodică:

După pasarea mingii jucătorului din lateral, se mărește brusc viteza de deplasare

fig.3

Un jucător situat în afara careului de 16m lovește mingea cu capul in săritură, aceasta fiind aruncată de un coechipier, apoi aleargă în viteză și șutează de la 16m într-o altă minge pasată de la colțul careului mic. (fig.4)

Indicație metodică: partenerul trimite mingea pentru finalizare, în clipa în care jucătorul care vat rage la poartă lovește cu capul, forțându-l în acest fel să printeze.

fig.4

Doi jucători stau față în față la 30m distanță. Fiecare cu minge; ambii pornesc în același timp, unul spre celălalt, conduc mingea 6-8m, își pasează reciproc și se deplasează la locurile inițiale. (fig.5)

fig.5

4 jucători (A,B,C,D) stau în dreptul câte unui jalon plasat în colțurile unui pătrat cu latura de 20m, în mijlocul suprafeței se mai află câte un jalon; jucătorii execută alternative lovirea mingii unui partener, astfel: A conduce mingea, ocolește jalonul din mijloc, pasează lui B și aleargă în locul acestuia; între timp, C și D se apropie la 5-6m unul de celălalt și pasează între ei cu o altă minge, jucătorul B preia, conduce, ocolește jalonul și pasează lui D; din momentul în care D a preluat mingea, C se apropie de A și pasează cu el direct ș.a.m.d.(fig.6)

fig.6

3.3.2. Precizia execuțiilor, formarea simțului porții

5 jucători sunt plasați pe o jumătate de teren astfel: 4 în cele 4 colțuri ale terenului și unul la mijlocul acestei suprafețe; 2 jucători au fiecare câte 3 mingi și degajează alternative spre cel din mijloc, de aici, mingea circulă pe traseul marcat ca în figura nr 8. După ce mingile ajung la locurile inițiale, jucătorul din mijloc este schimbat cu altul. (fig.8)

fig.8

2 jucători, fiecare cu câte o minge, stau la colțurile careului de 16m, de unde execută conducerea mingii pe latura mare a careului până la jumătatea ei; de aici degajează spre suprafețele în formă de pătrat cu latura de 4m, trasate la intersecțiile liniilor de centru cu cele de margine.(fig.9)

fig.9

2 jucători așezați pe cele două linii ale careurilor de 16m, efectuează conducerea mingii până în dreptul unui jalon plasat în fața lor la 15-18m, apoi degajează, trimițând-o spre interiorul careului opus;(fig.10)

Indicație metodică: exercițiul se poate efectua și sub formă de întrecere între 2 sau mai mulți jucători, ținându-se evidența degajărilor reușite.

fig.10

Individual, jucătorii execută lovirea mingii într-o bancă de gimnastică, alergare, preluare, conducere, după care o pasează unui partener care parcurge același traseu. (fig.11)

fig.11

Un jucător plasat la un colț al careului de 16m, cu mai multe mingi, trimite la semiînălțime pase la 3 jucători care aleargă în cerc, ocolind un jalon plasat la celălalt colț al careului, aceștia pe rand, preiau scurt, trag la poartă și continuă alergarea. (fig.12)

Variantă : pasarea mingii.

fig.12

Jucătorii stau așezați pe două șiruri, la 30m de poartă; lateral, la 19m, în fața fiecărui șir se mai află câte un jucător; primii din formații pasează direct celor din lateral, care lovesc mingea precis, printr-o portiță, trimițând –o pe poziția viitoare celor din șir, aceștia preiau în viteză, conduc și trag la poartă. (fig.13)

fig.13

3.3.3. Executarea procedeelor tehnice în condițiile opoziției active a adversarului

Un jucător plasat la mijlocul terenului lansează pe rând, pe una din părțile laterale, câte doi parteneri, spre linia de fund; ei pleacă cu handicap de 2m și urmăresc: primul să centreze în fața porții, al doilea să deposedeze; jucătorul care urmărește centrarea nu are voie să preia.(fig.14).

fig.14

Jucătorii sunt împărțiți în trei șiruri, două dintre ele sunt plasate la 30m de poartă, cu fața spre centrul terenului; primul din șirul lateral conduce mingea spre marginea careului de 16m și centrează în interiorul lui; la minge aleargă primii jucători din celelalte două șiruri, cel cu fața spre poartă, cu scopul de a finaliza, celălalt cu rol de apărător, de a intercepta mingea și a o trimite celor din șirul din lateral. (fig.15).

fig.15

Un jucător care conduce mingea 5-6m, (fig.16), în condițiile opoziției active a unui apărător și încearcă să paseze precis unui partener, la 20m, situat într-un cerc cu raza de 2m. (fig.16)

3.3.4. Exerciții pentru însușirea principalelor deprinderi tactice

a) marcaj și demarcaj

Un jucător A, pasează, aleargă și reprimește pe rând de la 3 parteneri, B,C, și D, după care se așază în linie cu ei; jucătorul B se deplasează între timp în fața lui C, primește mingea de la A și continuă exercițiul. (fig.17)

fig.17

– Jucătorul A1 se demarcă în direcția jalonului, primește mingea de la C și pasează în direct lui B1; după execuție A1 și B1, se deplasează fiecare la coada șirului opus.(fig.18)

Indicație metodică: jucătorii din șiruri trebuie să pornească spre minge cât mai rapid și să execute o schimbare bruscă de direcție.

fig.18

A conduce mingea, (fig.19) și pasează mingea unuia dintre cei doi parteneri B sau C, care reușește să se demarce mai bine de apărătorii pasivi D și E.

fig.19

Doi jucători A și B, așezați la 20 m de poartă, pasează între ei; alți doi sprintează alternativ din lateral, ocolind un jalon, primesc mingea de la A și trag la poartă. (fig.20).

Indicație metodică: jucătorii din lateral pornesc în viteză maximă, oblic spre poartă; jucătorul A trebuie să transmită rapid și precis mingea spre direcția porții.

fig.20

Doi atacanți A și B situați la marginea careului de 16m, încearcă să se demarce permanent, pentru a scăpa de supravegherea a doi apărători semiactivi; alți doi jucători C și D , plasați la 35-40m de poartă, pasează între ei din deplasare și trimit mingea unuia din cei doi atacanți, care reușește să se demarce mai bine. (fig.21).

fig.21

Jucătorii sunt dispuși pe două șiruri paralele, la 20m distanță unul de celălalt; în fața șirurilor, la 15m, se plasează un partener care trimite mingea între cele două șiruri; primul dintr-un șir aleargă, pasează direct primului din celălalt șir, iar acesta jucătorului din față; după execuție, jucătorii se deplasează fiecare în coada șirului și exercițiul continuă. (fig.22).

fig.22

Patru jucători A,B,C, și D, sunt așezați în formație de dreptunghi, la distanță de 10m (latura mică) și 15m pentru cea mare; A și B pasează direct cu C și D și, după fiecare lovire a mingii, schimbă rapid locurile între ei; A cu B și C cu D. (fig.23)

fig.23

Două grupe de câte 4 jucători, aleargă fiecare, ocolind două jaloane, plasate la distanța de 30m între ele; în timpul alergării, jucătorii dintr-o grupă pasează o minge celor din cealaltă grupă; cel care primește pasează pe poziție viitoare unui partener din grupa sa, care transmite mingea celeilalte grupe. (fig.24).

Indicație metodică: în timpul alergării, jucătorii vor menține distanțe egale între ei; după un număr de repetări se poate schimba sensul alergării.

fig.24

b) combinații

Doi jucători A și B, stau la 25-30m de poartă; B pasează lui A, care sprintează, reprimește mingea în adâncime, simulează lovirea ei și o trimite cu călcâiul înapoi lui A, care trage la poartă.(fig.25).

Indicație metodică: întreaga combinație se execută în cea mai mare viteză.

fig.25

Pasă în triunghi, finalizată cu tras la poartă, în jumătatea opusă locului de unde șutează (fig.26).

fig.26

Două șiruri de jucători sunt plasate la 30m de poartă, ca în fig. 32, cei dintr-un șir execută alternativ pasă în triunghi cu un partener plasat lateral înainte, după care transmit mingea jucătorilor din celălalt șir, care șutează la poartă în viteză.(fig.27).

fig.27

Trei jucători A,B și C, la 35 m de poartă și la 5m unul de latul; C pasează înainte și aleargă oblic spre poartă, prin spatele lui B, B lovește mingea încă o dată și încrucișează în același mod cu A, care conduce mingea spre marginea careului de 16m, pasează pe jos lui C, care trage la poartă.(fig.28).

fig.28

Inaintașul central IC, pasează extremei, care conduce mingea oblic spre poartă; ambii se întâlnesc la colțul careului de 16m, extrema lasă mingea înaintașului central, care preia scurt și o retrimite, din întoarcere, extremei, care intră în interiorul careului și șutează la poartă; cei doi atacanți sunt marcați în permanență de trei apărători.(fig.29).

fig.29

c) Scheme tactice

c.1. Aruncări de la margine

Jucătorul A aruncă mingea lui B, care simulează preluarea și lasă mingea lui C, pentru a-l deschide în adâncime pe A, care sprintează paralel cu linia de margine.(fig.30).

fig.30

Jucătorul A aruncă mingea lui B, B îi retrimite lui A, casre sprintează paralel cu linia de margine, reprimește mingea și, din întoarcere, pasează unui al treilea jucător, C. (fig.31).

fig.31

c.2. Lovituri libere

Jucătorul A se îndreaptă spre minge, simulează trimiterea spre B, însă transmite mingea unui al treilea jucător C, care din viteză, trage la poartă (fig.32).

Indicație metodică: A trebuie să-și mascheze bine intenția, alergând spre minge orientat spre jucătorul B; lovirea mingii se efectuează scurt, prin întoarcere sau cu călcâiul.

fig.32

A, B și C aleargă unul după celălalt, cu intenția de a executa lovitura, urmărind însă dezorganizarea zidului și crearea unei poziții favorabile de șut, adevăratului șuteur D. (fig. 33).

Indicație metodică: Deplasările spre minge se fac în viteză; jucătorii, inclusiv cel care șutează, trebuie să se succeadă imediat după cel din față.

fig.33

Jucătorul A își ia elan, simulând că șutează cu efect la colțul lung pe lângă zid, însă pasează pe jos, pe lângă apărători, lui B, iar acesta pasează, la rândul lui, prin fața porții lui C, care finalizează (fig.34).

Indicație metodică: A trebuie să-și mascheze cât mai bine intenția; pentru finalizare se vor demarca 2-3 jucători.

fig.34

c.3.) Lovituri de colț

A pasează puternic lui B pe jos, care vine în întâmpinare, atrăgându-l după el pe apărătorul D și lasă mingea lui C care, din viteză, șutează spre poartă (fig.35).

Fig.35

Apărarea este masată în întregime în interiorul careului, concentrată numai asupra marcajului strict, iar fundașul lateral de partea de pe care se execută lovitura, țâșnește, primește mingea paralel cu linia de fund și centrează puternic pe jos sau pasează înapoi unui coechipier demarcat, care trage la poartă (fig.36).

fig.36

B aleargă spre A, cu intenția de a primi mingea, atrăgându-l pe apărătorul D; A trimite mingea peste cei doi, săltând-o cu vârful piciorului sau imprimându-I boltă, lui C, care sprintează de la marginea careului de 16m spre linia de fund și centrează (fig.37).

fig.37

d) Exerciții sub forma acțiunilor de joc

d.1. Pregătirea atacului

Jucătorii sunt dispuși la centrul terenului, câte 2 pe fiecare post al liniei de atac și câte 2 pentru linia de mijloc; din propria jumătate de teren, mijlocașii trimit alternativ mingi în diagonală, înaintașilor centrali, aceștia conduc 4-5m, lansează extremele pe partea lor, aleargă spre poartă și finalizează din centrare (fig.38).

fig.38

Suveica pe linia care marchează centrul terenului, între două grupe a câte 3 jucători, situate la 20 m una de alta, se excută preluare, conducere cu intenția de a ataca poarta adversă și pasă jucătorului din celălalt șir.(fig.39).

Indicație metodică: conducerea se execută cu schimbare de ritm și de direcție spre poarta adversă, pe o porțiune de 10-15m; mingea se transmite printr-o lovitură scurtă, cât mai mascată.

fig.39

d.2. Finalizarea

4 jucători, fiecare cu o minge, sunt plasați pe linia de fund; alți 4 stau la aproximativ 30m de poartă; cei cu minge pasează partenerilor din față și vin în întâmpinarea lor, acționând ca apărători activi, ceilalți preiau, conduc, încercând să-și depășească apărătorii din față și să marcheze gol. (fig.40).

Indicație metodică: pentru reușita exercițiului, nu toate perechile vor executa în același timp; în acest sens, pot lucra alternativ câte două perechi, una pe o latură a terenului și alta pe cealaltă.

fig.40

Doi jucători A și B, stau față în față, la 10m unul de celălalt și la 25m de poartă; A pasează lui B, se întoarce și aleargă spre poartă; B pasează lateral la 10m unui al 3-lea partener, C, care trimite mingea spre careul de 16m, de unde A trage direct la poartă. (fig.41).

Indicație metodică: pasele se execută puternic și precis, pentru ca mingea să ajungă la marginea careului de 16m, înaintea jucătorului A.

fig.41

Jucătorii sunt dispuși astfel: unul cu mingea pe linia careului de 16m, cu fața spre centrul terenului. Iar celălalt, înaintea lui, ușor oblic, la 10m; primul conduce mingea în viteză spre centrul terenului, o pasează din întoarcere în direcția porții, pe poziția viitoare a partenerului, iar acesta șutează din alergare.(fig.42).

fig.42

Câte doi jucătorii stau față în față, la 8 m unul de altul și la 25m de poartă, ca în fig.43. Cei care sunt cu fața spre poartă pasează celorlalți, aceștia aleargă spre minge, o retrimit, schimbă direcția de alergare, primesc mingea pe poziție viitoare și trag de la 16m.

Indicație metodică: perechile nu execută toate în același timp, ci alternativ.

fig.43

d.3.Contraatacul

Un fundaș lateral sau extremă pleacă în viteză din propria jumătate de teren până în apropierea careului de 16m advers, unde pasează pentru finalizare, unui înaintaș central; asupra jucătorului cu mingea acționează un fundaș lateral activ.

De la centrul terenului pleacă alternativ, câte un înaintaș, conducând mingea în viteză maximă spre poartă, cu finalizare, ei sunt urmăriți îndeaproape de câte un apărător activ, la o distanță aproximativ de 3m.

Portarul aruncă mingea cu mâna unei extreme E, care se demarcă, (fig.44). E pasează unui înaintaș central retras, IC, reprimește în adâncime, sprintează, primește mingea de la IC, căutând să depășească fundașul lateral, aflat pe poziție de apărător și recentrează aceluiași înaintaș central care s-a apropiat mult de poartă și care finalizează, trăgând spre poartă.

fig.44

Inaintașii stau în formație pe un șir, pe partea laterală a terenului, iar apărătorii tot pe un șir, înspre centru; înaintașii ăși trimit mingea spre careul de 16m și sprintează odată cu un apărător din centru; în funcție de rapiditatea cu care ajunge la minge, cei doi rezolvă situația cu șut sau deposedare.

d.4. Tatonarea și atacul direct pentru deposedare

6 jucători sunt plasați într-o jumătate de teren, cei din colțuri centrează alternativ spre jucătorul cel mai apropiat din interiorul careului, acesta respinge direct, cu capul sau cu piciorul, partenerului său care se demarcă printr-o țâșnire pe po porțiune de 5-6m; în continuare mingea este transmisă printr-o pasă lungă unuia intre jucătorii de la mijlocul terenului și de la aceștia la jucătorii care au început exercițiul.(fig.45).

fig.45

Jucătorii sunt dispuși în formație pe două șiruri, în apropierea mijlocului terenului, pe părțile laterale; 2 partenri se află, unul în careul de 16m, celălalt cu mai multe mingi la centrul terenului, acesta trimite mingile alternativ, în stânga și în dreapta, pe poziții viitoare, jucătorilor din cele două șiruri; aceștia preiau și conduc până în apropierea liniei de fund, apoi centrează la jucătorul din careu, care, cu capul sau cu piciorul, respinge direct spre centrul terenului; asupra jucătorului care lovește cu piciorul sau cu capul direct acționează un atacant semiactiv (fig.46).

fig.46

CAPITOLUL IV

REZULTATELE CERCETĂRII

4.1. Prezentarea rezultatelor finale

Unul din obiectivele de bază ale cercetării noastre a fost argumentarea teoretică și experimentală a eficacității programului de pregătire din punct de vedere tehnico-tactic, a fotbaliștilor juniori I, pe parcursul unui an competițional.

Analizând rezultatele finale obținute de cele două echipe cuprinse în experiment, constatăm că LPS Mediaș (grupa experiment) a obținut valori mai ridicate decât grupa martor, dar nu a atins standardele de performanță stabilite de FRF, decât la proba „conducere, preluare, șut la poartă” unde a obținut același timp (8,05”). Diferența cea mai mare s-a înregistrat la proba „Jonglerie- număr mențineri”, (cu 6,9 mențineri mai puține).

Grupa martor (Gaz Metan Mediaș) a înregistrat rezultate mai slabe comparativ atât cu grupa experiment, cât și standardele FRF (tabel nr.14 și 15). In ceea ce privește cuantificarea parametrilor tehnici în condiții de joc, grupa experiment are o diferență destul de mică față de FRF, în schimb la grupa martor diferențele sunt mai mari atât față de grupa experiment cât și față de FRF (tabele nr.16 și 17). In tabelele nr.18 și 19 sunt prezentate rezultatele finale ale celor două grupe și diferențele dintre acestea.

Tabel nr. 10. Teste tehnice finale ale grupei experimentale

Tabel nr.11. Rezultatele finale la testele tehnice ale grupei martor

Tabel nr.12. Cuantificarea finală a parametrilor tehnici în condiții de joc la grupa experiment

Tabel nr.13. Cuantificarea finală a parametrilor tehnici în condiții de joc la grupa martor

Tabel nr.14.Compararea rezultatelor finale grupei experiment cu modelul FRF

Tabel nr.15.Compararea rezultatelor finale grupei martor cu modelul FRF

Tabel nr. 16. Cuantificarea parametrilor tehnici în condiții de joc – final

Tabel nr. 17. Cuantificarea parametrilor tehnici în condiții de joc

4.2. Interpretarea rezultatelor finale la nivel tehnic

In urma aplicării testelor finale, rezultatele comparative între cele două grupe cuprinse în experiment se prezintă astfel (tabel 18 și histograma nr. 3):

La proba Conducere, preluare, șut la poartă, echipa experiment a obținut un timp de 8,5”, cu 0,1 secunde mai puțin față de grupa martor, care a scos un timp de 8,6”. Abaterea standard (As) la grupa experiment este de 0,02, la grupa martor As este de 0,12, CV la grupa experiment este de 0,23, în timp ce la grupa martor este de 1,38, iar Am la grupa experiment este de 0,007, în timp ce la grupa martor este de 0,01.

La proba Jonglerie, echipa experiment a avut 19,05 mențineri cu 2,98 mențineri mai mult față de grupa martor, care a avut 16,523 mențineri. Abaterea standard (As) la grupa experiment este de 1,68, la grupa martor As este de 1,13, CV la grupa experiment este de 8,81, în timp ce la grupa martor este de 6,8, iar Am la grupa experiment este de 0,09, în timp ce la grupa martor este de 0,06.

La Proba complexă, echipa experiment a obținut un timp de 6,6”, cu 1 secundă mai puțin față de grupa martor, care a scos un timp de 7,6”. Abaterea standard (As) la grupa experiment este de 0,006, la grupa martor As este de 0,09, CV la grupa experiment este de 0,09, în timp ce la grupa martor este de1,18, iar Am la grupa experiment este de 0,0003, în timp ce la grupa martor este de 0,005.

La proba Finalizare din 10 centrări, echipa experiment a avut 7,64 reușite, cu 1,12 reușite mai mult față de grupa martor, care a avut 6,52 reușite. Abaterea standard (As) la grupa experiment este de 1,36, la grupa martor As este de 0,63, CV la grupa experiment este de17,80, în timp ce la grupa martor este de 9,66, iar Am la grupa experiment este de 0,08, în timp ce la grupa martor este de 0,03.

La proba Ocolire printre jaloane, echipa experiment a obținut un timp de 5,14”, cu 2,06 secunde mai puțin față de grupa martor, care a scos un timp de 7,2”. Abaterea standard (As) la grupa experiment este de 0,002, la grupa martor As este de 0,38, CV la grupa experiment este de 0,03, în timp ce la grupa martor este de 5,24, iar Am la grupa experiment este de 0,0001, în timp ce la grupa martor este de 0,022.

La proba1x1 din 10 acțiuni, echipa experiment a avut 7,41 reușite, cu 0,94 reușite mai mult față de grupa martor, care a avut 6,47 reușite. Abaterea standard (As) la grupa experiment este de 1,38, la grupa martor As este de 1,01 , CV la grupa experiment este de 18,62, în timp ce la grupa martor este de 15,61, iar Am la grupa experiment este de 0,08, în timp ce la grupa martor este de 0,59.

La proba Pe cuplu, un-doi, finalizare din afara careului, echipa experiment a avut 7,47 reușite, cu 1,24 reușite mai mult față de grupa martor, care a avut 6,23 reușite. Abaterea standard (As) la grupa experiment este de 0,51, la grupa martor As este de 0,81, CV la grupa experiment este de 8,18, în timp ce la grupa martor este de 13,001, iar Am la grupa experiment este de 0,03, în timp ce la grupa martor este de 0,04.

Tabel nr.18.Compararea rezultatelor finale obținute de cele două echipe

Hstograma 3. cu prezentarea grafică a rezultatelor finale la nivel tehnic a celor două grupe

4.3. Analiza rezultatelor experimentului pedagogic privind dezvoltarea indicilor tehnici în condiții de joc ai fotbaliștilor juniori I

In urma cuantificării finale a parametrilor tehnici în condiții de joc, rezultatele se prezintă astfel (tabel nr.19 și histograma nr.4):

La proba Preluare, echipa experiment a avut 8,05 reușite, cu 0,7 reușite mai mult față de grupa martor, care a avut 7,88 reușite. Abaterea standard (As) la grupa experiment este de 0,8, la grupa martor As este de 0,86 , CV la grupa experiment este de 9,93, în timp ce la grupa martor este de10,91, iar Am la grupa experiment este de 0,04, în timp ce la grupa martor este de 0,05.

La proba Fentele, echipa experiment a avut 8,05 reușite, cu 0,29 reușite mai mult față de grupa martor, care a avut 7,76 reușite. Abaterea standard (As) la grupa experiment este de 0,93, la grupa martor As este de 1,22, CV la grupa experiment este de11,55, în timp ce la grupa martor este de15,15, iar Am la grupa experiment este de 0,05 în timp ce la grupa martor este de 0,07.

La proba Conducere în viteză, echipa experiment a avut 8,58 reușite, cu 0,58 reușite mai mult față de grupa martor, care a avut 8,0 reușite. Abaterea standard (As) la grupa experiment este de 0,63, la grupa martor As este de 1,00, CV la grupa experiment este de 7,34, în timp ce la grupa martor este de 12,5, iar Am la grupa experiment este de 0,03, în timp ce la grupa martor este de 0,73.

La proba Deplasare, echipa experiment a avut 8,17 reușite, cu 0,41reușite mai mult față de grupa martor, care a avut 7,76 reușite. Abaterea standard (As) la grupa experiment este de 0,77, la grupa martor As este de 0,94, CV la grupa experiment este de 9,42, în timp ce la grupa martor este de 12,11, iar Am la grupa experiment este de 0,04, în timp ce la grupa martor este de 0,05.

La proba Protejare a balonului, echipa experiment a avut 8,23 reușite, cu 0,18 reușite mai mult față de grupa martor, care a avut 8,05 reușite. Abaterea standard (As) la grupa experiment este de 0,94, la grupa martor As este de 1,18, CV la grupa experiment este de 11,42, în timp ce la grupa martor este de 14,33, iar Am la grupa experiment este de 0,05, în timp ce la grupa martor este de 0,06.

La proba Lovirea mingii în condiții de joc, cu piciorul, echipa experiment a avut 8,58 reușite, cu 0,64 reușite mai mult față de grupa martor, care a avut 7,94 reușite. Abaterea standard (As) la grupa experiment este de 0,38, la grupa martor As este de 1,73, CV la grupa experiment este de 4,42, în timp ce la grupa martor este de 21,95, iar Am la grupa experiment este de 0,02 în timp ce la grupa martor este de 0,10.

La proba Lovirea mingii în condiții de joc, cu capul, echipa experiment a avut 8,94 reușite, cu 0,71 reușite mai mult față de grupa martor, care a avut 8,23 reușite. Abaterea standard (As) la grupa experiment este de 1,71, la grupa martor As este de 1,69, CV la grupa experiment este de 19,12. în timp ce la grupa martor este de 20,53, iar Am la grupa experiment este de 0,10, în timp ce la grupa martor este de 0,09.

Analizând cele două tabele cu rezultatele obținute de cele două grupe cuprinse în cercetare se constată un progres vizibil a grupei experiment la toate probele tehnice susținute, precum și la aplicarea acestora în joc, ceea ce demonstrează că sistemele de acționare utilizate pentru pregătirea tehnico-tactică a juniorilor I au avut valoare formativă, reușind astfel să confirmăm și să validăm ipoteza cercetării.

Tabel nr. 19. Cuantificarea parametrilor tehnici în condiții de joc

Histograma 4. cu prezentarea grafică cu rezultatele finale ale cuantificării parametrilor tehnici în joc -final, a celor două echipe.

CONCLUZII

Experimentul pedagogic a demonstrat că sistemele de acționare aplicate la fotbaliștii juniori I din grupa experimentală, a avut un transfer pozitiv destul de evidențiat la însușirea elementelor și procedeelor tehnice la majoritatea indicatorilor testați, lucru ce nu se poate confirma la sportivii din grupa martor, unde rata creșterii acestora la sfârșitul experimentului a fost mult mai mică comparativ cu rezultatele grupei experimentale.

O influență destul de mare a sistemului de acționare a avut loc la nivelul tehnic în condiții de joc în grupa experimentală, demonstrând o creștere semnificativă la probele de „preluare”, „fente”, „conducere în viteză”, „protejare”, și o creștere destul de mare la proba „deposedare”. În grupa martor, această creștere a fost mult mai mică.

Rezultatele experimentului pedagogic au demonstrat o superioritate evidentă a fotbaliștilor din grupa experimentală față de cei din grupa martor la însușirea acțiunilor tactice în condiții de joc.

Rezultatele obținute de fotbaliștii juniori din grupele martor au fost mult inferioare față de cele realizate de fotbaliștii din grupa experimentală, înregistrând la sfârșitul experimentului pedagogic diferențe cuprinse între 1,77 și 2,24, față de grupa experiment.

RECOMANDĂRI PRACTICO-METODICE

– planificarea și programarea conținutului antrenamentului sportiv în pregătirea fotbaliștilor juniori I, trebuie să țină cont de particularitățile morfo-funcționale ale acestei vârste;

– pentru îmbunătățirea metodologiei, pentru obiectivizarea și optimizarea procesului de antrenament, una din căile cele mai sigure este modelarea pregătirii. Aceasta presupune ca pregătirea să se efectueze într-un raport mai mare prin acțiuni de joc, în detrimentul atacării factorilor antrenamentului separat;

– în cadrul volumului pregătirii, structura ponderilor factorilor antrenamentului sportiv este în următoarea manieră: 35% pregătire fizică; 25 % pregătire tehnică; 30 % pregătire tactică (în raportul 50% apărare, 50 % atac); 10% pregătire teoretică;

– ca metodă de lucru, antrenamentul la ore diferite cu grupe mici de sportivi va contribui la efectuarea unui număr mare de repetări, plecând de la individ la grupe de factori (omogenitate prin automatisme repetate în pregătire și structuri de exerciții calitative eficiente);

– alcătuirea modelului de joc va ține cont de calitățile jucătorilor adaptate la structura jocului competițional modern (cerințe individuale, de grup, de echipă);

– la această vârstă se ține cont de faptul ca tot circuitul pregătirii să fie bine conceput, în cadrul său „calitatea” procesului instructiv-educativ depinzând de simbioza relației antrenor-jucător.

Rezumat în limba engleză

Bibliografie

Alexe, N -„Antrenamentul sportiv modern”, Editura Dicatică și Pedagogică, București, 1993;

Avram, S- Fotbal- exerciții pentru pregătirea fizică și tactică, Sport-Turism- București, 1980, 36-42.

Cernăianu, C -Fotbal modern –Sport-Turism- București 1978, p.41-49.

Cojocaru, V, Mircescu L – Individualizarea antrenamentului sportiv, CNEFS- București, 1980, p.32-35.

Cojocaru, V – Curs de fotbal, vol I, București, 1994;

Colibaba Evuleț, D- Regândirea și reactualizarea conceptului de antrenament individual în pregătirea echipelor de jocuri sportive colective, Galați, 2004, p.86-90.

Constantinescu D, Honceriu C, Enache, P- Fotbal. Teoria jocului – Editura Cantes, Iași, 2004, p.141.

Dragnea, A -Antrenamentul sportiv –Didactică și pedagogică- București, 2002, p.429.

Dragnea, A – Teoria și metodica dezvoltării calităților motrice, București, 2002, p.429.

Iancu, A –Modelul de joc în atac și apărare, în handbalul actual, Editura Universității Transilvania, Brașov, 2004p.103-105;

Ionescu, M Dinu, C – Fotbal, concepția de joc, Editura Sport-Turism, București, 1982, p.209.

Lucescu, M –Fotbalul la juniori, Antrenorul nr.2 F.R.F., Școala Națională de Antrenori, București, 2004, p.48-53.

Motroc, F, Motroc, A Fotbal. Tehnic și tactica. Univ. Pitești, 1999, p.15.

Motroc, I -Probleme ale teoriei și metodicii antrenamentului în fotbal, CNEFS- București, 1999, p.205.

Nicu, A –Antrenamentul sportiv modern – Editura Editis, București, 1993, p.530.

Șiclovan, I -Teoria antrenamentului sportiv, Sport-Turism –București, 1972, p.120.

Bibliografie

Alexe, N -„Antrenamentul sportiv modern”, Editura Dicatică și Pedagogică, București, 1993;

Avram, S- Fotbal- exerciții pentru pregătirea fizică și tactică, Sport-Turism- București, 1980, 36-42.

Cernăianu, C -Fotbal modern –Sport-Turism- București 1978, p.41-49.

Cojocaru, V, Mircescu L – Individualizarea antrenamentului sportiv, CNEFS- București, 1980, p.32-35.

Cojocaru, V – Curs de fotbal, vol I, București, 1994;

Colibaba Evuleț, D- Regândirea și reactualizarea conceptului de antrenament individual în pregătirea echipelor de jocuri sportive colective, Galați, 2004, p.86-90.

Constantinescu D, Honceriu C, Enache, P- Fotbal. Teoria jocului – Editura Cantes, Iași, 2004, p.141.

Dragnea, A -Antrenamentul sportiv –Didactică și pedagogică- București, 2002, p.429.

Dragnea, A – Teoria și metodica dezvoltării calităților motrice, București, 2002, p.429.

Iancu, A –Modelul de joc în atac și apărare, în handbalul actual, Editura Universității Transilvania, Brașov, 2004p.103-105;

Ionescu, M Dinu, C – Fotbal, concepția de joc, Editura Sport-Turism, București, 1982, p.209.

Lucescu, M –Fotbalul la juniori, Antrenorul nr.2 F.R.F., Școala Națională de Antrenori, București, 2004, p.48-53.

Motroc, F, Motroc, A Fotbal. Tehnic și tactica. Univ. Pitești, 1999, p.15.

Motroc, I -Probleme ale teoriei și metodicii antrenamentului în fotbal, CNEFS- București, 1999, p.205.

Nicu, A –Antrenamentul sportiv modern – Editura Editis, București, 1993, p.530.

Șiclovan, I -Teoria antrenamentului sportiv, Sport-Turism –București, 1972, p.120.