Jocurile In Educatie Fizica Si Sport

Capitolul 1.

INTRODUCERE

Educația fizică și sportivă

Educația fizică este o activitate motrică, al cărei scop constă în îndeplinirea unor obiective instructiv – educative bine definite. Ea face parte din marea familie a educației, din În învățământul românesc o contribuție deosebită o aduce aria curriculară de la educația fizică, a cărui menire constă în „asigurarea dezvoltării aptitudinilor bio-psiho-motrice și formarea capacității elevilor de a acționa asupra acestora, în vederea menținerii permanente a stării optime de sănătate, asigurarea unei dezvoltări fizice armonioase și manifestarea unei capacități motrice favorabile inserției profesionale și sociale, prezente și viitoare”.

educația generală, alături de educația intelectuală, morală, estetică, tehnico-profesională și se desfășoară după anumite legi, norme și prescripții metodice.

Educația fizică este „activitatea care valorifică sistematic ansamblul formelor de practicare a exercițiilor fizice, în scopul măririi în principal a potențialului biologic al omului în concordanță cu cerințele sociale”. Educația fizică înseamnă efort divers, mereu astfel structurat motric, în cele mai variate atitudini.

Legea educației fizice și sportului apărută în anul 2000 stipulează în art.2 că „prin educație fizică și sport se înțelege toate formele de activitate fizică menite, printr-o participare organizată sau independentă, să exprime sau să amelioreze condiția fizică și confortul spiritual, să stabilească relații sociale civilizate și să conducă la obținerea de rezultate în competiții de orice nivel.” Conform aceleiași legi, atât educația fizică cât și sportul „sunt activități de interes național sprijinite de stat.”

Educația fizică și sportul sunt activități fizice, care ameliorează sau mențin practicanților o bună stare fizică și psihică. Ambele au un caracter ludic și permit subiectului să se exprime sau să se confrunte cu el însuși, sau cu ceilalți participanți.

Parte componentă a educației integrale, disciplina educație fizică își propune să făurească un om armonios dezvoltat, să înarmeze tineretul cu un fond de cunoștințe, priceperi și deprinderi de mișcare într-un cadru organizat. Educația fizică urmărește să le insufle practicanților dorința de mișcare, în scopul integrării acestora în societate la exigențele omului modern. Astfel, o parte dintre aceștia vor fi preocupați de practicarea independentă a exercițiului fizic sau sportului, iar un număr semnificativ vor opta pentru sportul de performanță.

Educația fizică prezintă următoarele caracteristici fundamentale:

– fiziologică, după natura exercițiilor folosite;

– pedagogică, după metodele utilizate;

– biologică, prin efectele pe care le produce asupra organismului uman;

– socială, prin modul de organizare.

Educația fizică vizează organismul uman în general, calitățile motrice ale acestuia, deprinderile și priceperile motrice de bază și utilitar-aplicative, precum și deprinderile și priceperile specifice unor ramuri și probe sportive. Prin modul în care se desfășoară și prin obiectivele pe care le are de îndeplinit, educația fizică are un predominant caracter formativ, pregătind subiecții pentru ancorarea acestora la problemele existenței cotidiene.

Educația fizică este o activitate accesibilă tuturor, indiferent de vârstă sau sex, sănătos sau cu deficiențe fizice. Are obiective generale și obiective specifice fiecărui subsistem al său (ex. educația fizică a tinerei generații, educația fizică militară).

Dintre obiectivele cu caracter general se detașează:

– menținerea unei stări optime de sănătate a celor ce practică exercițiile fizice în mod sistematic și conștient, precum și creșterea potențialului lor de muncă;

– favorizarea proceselor de creștere și optimizare a dezvoltării fizice a organismului, celor ce practică exercițiile fizice în mod sistematic și conștient;

– dezvoltarea și educarea, în principal, a calităților motrice de bază (viteză, forță, rezistență, îndemânare), iar în secundar, a celor specifice unor ramuri și probe sportive;

– formarea și chiar perfecționarea capacității și obișnuinței de practicare corectă, sistematică și conștientă a exercițiilor fizice în timpul liber;

– contribuția eficientă la dezvoltarea unor trăsături și calități intelectuale, moral-volitive, estetice, civice și tehnico-profesionale etc.

Activitatea de educație fizică se desfășoară sub două coordonate. Una de natură organizatorică, în cadrul instituțiilor de învățământ ca proces instructiv educativ și una independentă, ca activitate desfășurată în timpul liber. Forma organizatorică este, fără îndoială, cea mai răspândită. Aceasta se desfășoară după reguli bine stabilite, sub conducerea unui cadru didactic de specialitate, care poartă întreaga responsabilitate, pentru calitatea activității și rezultatele ce se obțin.

Educația fizică a fost, este și va rămâne una din cele mai atractive discipline de învățământ, datorită metodologiei sale de tip euristic și caracterului său emoțional. Multiplele sale efecte asupra organismului uman influențează favorabil creșterea și dezvoltarea ființei umane și îi determină pe elevi și studenți să o plaseze în topul materiilor preferate.

CAPITOLUL II.

Educația fizică în învățământul gimnazial

2.1. Obiectivele educației fizice în învățământul gimnazial

Obiectivele generale ale educației fizice și sportului sunt următoarele:

menținerea stării optime de sănătate;

favorizarea proceselor de creștere și de dezvoltare fizică armonioasă;

dezvoltarea capacității de mișcare, prin formarea deprinderilor motrice și prin optimizarea calităților motrice;

dezvoltarea echilibată a laturilor personalității: cognitivă, afectivă și volitivă;

formarea obișnuinței de practicare sistematică a exercițiilor fizice;

formarea capacității de integrare și acționare în grup;

însușirea cunoștințelor de bază proprii domeniului educației fizice și sportului.

Educația fizică își aduce o contribuție importantă la realizarea finalităților atribuite acestui nivel de învățământ obligatoriu, și anume:

asigurarea pentru toți elevii a unui standard de educație comparabil cu cel european;

formarea la elevi a capacității de a comunica eficient în situații reale folosind limba română, limba maternă, limbile străine și diverse limbaje de specialitate;

formarea capacității și dezvoltarea capacității de adaptare și de integrare în comunitate;  

formarea atitudinilor pozitive în relaționarea cu mediul social (de toleranță, de responsabilitate, de solidaritate, etc.);

asigurarea unei orientari școlare și profesionale optime în raport cu aspirațiile și aptitudinile elevilor;

formarea capacităților și motivațiilor necesare învățării în condițiile unei societăți în shimbare.

Educația fizică și sportivă are de îndeplinit obiective instructiv – educative specifice, în stricta concordanță cu modelele intermediare (specifice fiecărei clase de elevi) și cu modelul final, conform comenzii sociale, exprimată prin programa școlară și alte documente oficiale. Aceste obiective sunt o continuare firească a celor din ciclul primar, cărora li se adaugă elemente noi de ordin cantitativ și calitativ.

Obiectivele cadru (conform Programei de educație fizică și sport pentru învățământul gimnazial) exprimă cunoștințele, capacitățile și atitudinile care trebuie regăsite la sfârșitul clasei a VIII-a la elevii care participă la lecțiile de educație fizică:

dezvoltarea capacității motrice generale a elevilor, necesare desfășurării activităților sportive;

 asimilarea procedeelor tehnice și a acțiunilor tactice specifice practicării diferitelor ramuri de sport de către elevi, la școală și în afara acesteia;

favorizarea întreținerii și îmbunătățirii stării de sănătate conform particularităților de vârstă și sex ale elevilor;

 dezvoltarea trăsăturilor de personalitate favorabile integrării sociale.

2.2. Lecția de educație fizică în învățământul gimnazial

2.2.1. Tipologie

Există mai multe criterii de stabilire a tipurilor de lecții în educație fizică și sport. Am sistematizat în felul următor criteriile și tipologiile respective.

a. După componenta tematică abordată:

a. 1. lecții cu teme din deprinderile și /sau priceperile motrice;

a. 2. lecții cu teme din calitățile motrice;

a. 3. lecții mixte, cu teme atât din deprinderile si sau priceperile motrice, cât și din calitățile motrice;

b. După felul deprinderilor și /sau priceperilor motrice abordate tematic:

b.1. lecții monosport;

b.2. lecții bisport;

b.3. lecții polisport;

c. După etapele învățării deprinderilor și sau priceperilor motrice abordate tematic:

c.1. lecții de însușire învățare;

c.2. lecții de consolidare;

c.3. lecții de perfecționare;

c.4. lecții de verificare;

c.5. lecții mixte combinate care rezultă din combinarea celor patru etape ale învățării, luate cel puțin câte două consolidare cu perfecționare, consolidare cu verificare etc.

d. După plasamentul în structura anului de învățământ:

d.1. lecții de organizare( la început de an și semestre, în care se susțin de către elevi și unele probe de control, constituindu-se pe baza rezultatelor, grupele de nivel valorific);

d.2. lecții curente;

d.3. lecții bilanț (de regulă, ultimele din fiecare semestru, un tip special de lecție bilanț pote fi considerată și cea „demonstrativă” sau „deschisă”, desfășurată în scop metodic pentru a prezenta colegilor de specialitate nivelul care poate fi atins cu un colectiv de subiecți, dacă se lucrează conform unei planificări realiste.)

e. După locul și condițiile de desfășurare:

e.1. lecții în aer liber, condiții atmosferice și climaterice normale;

e.2. lecții în are liber pe timp friguros;

e.3. lecții în interior, condiții normale sală de educație;

e.4. lecții în intrerior pe spații improvizate (culoar, coridor, hol, sală de clasă cu bănci etc.)și pe timp friguros.

f. După numărul de teme abordate:

f.1. lecții cu o temă;

f.2. lecții cu două teme;

f.3. lecții cu trei teme.

CAPITOLUL III. Jocurile în educație fizică și sport

3.1. Considerații generale

Jocurile de mișcare, practicate independent sau organizat, angrenează un număr mare de copii și tineri, băieți și fete, în activitățile de educație fizică și sportive.

Marea majoritate a acestor jocuri se pot desfășura pe spații restrânse, fără amenajări speciale, costisitoare, fapt ce le face și din acest punct de vedere deosebit de accesibile. Incluse în lecția de educație fizică, asigură realizarea unei densități crescute, atât motrice cât și funcționale.

De asemenea, întrecerea între parteneri creează un cadru favorabil de desfășurare a lecțiilor de educație fizică în școală. Ca mijloace ale activității de educație fizică și sportivă, jocurile de mișcare prezintă numeroase avantaje. Dintre acestea, pot fi menționate:

▪ contribuie la dezvoltarea armonioasă a organismului, la menținerea unei stări optime de sănătate; ▪ creează stări emoționale pozitive;

▪ contribuie eficient la dezvoltarea calităților motrice, la formarea deprinderilor și priceperilor motrice de bază, utilitar-aplicative și specifice unor ramuri și probe sportive;

▪ stimulează colaborarea cu partenerii de joc, armonizarea intereselor, a motivelor, acțiunilor și eforturilor personale cu cele ale colectivului;

▪ facilitează integrarea în colectiv, acceptarea și recunoașterea conducătorului, a liderului, precum și asumarea unor responsabilități personale;

▪ contribuie la educarea calităților morale și de voință;

▪ permite manifestarea inițiativei și independenței în acțiuni;

▪ contribuie la dezvoltarea gândirii, a creativității, inițiativei, a capacității de anticipare și a deciziei;

▪ stimulează competitivitatea participanților;

▪ sporește interesul copiilor, al tinerilor pentru activitate prestată, le mobilizează forțele și îi stimulează;

▪ contribuie la educarea atenției, a percepției și reacției motrice;

▪ reprezintă mijloace importante în activitatea de kinetoterapie, de corectare a unor deficiențe fizice prin mișcare.

În perioada preșcolară, în colectivitățile din grădinițe, jocurile de mișcare ocupă locul central în activitatea zilnică a copilului.

Prezente în școală, în toate ciclurile de învățământ, lecțiile de educație fizică pot cuprinde jocuri de mișcare, care asigură, într-un mod plăcut și eficient, realizarea obiectivelor educației fizice și sportive școlare. De asemenea, utilizate în aproape toate „momentele, verigile” lecției de educație fizică (excepție făcând momentul „încălzirii” sau al influențării selective a aparatului locomotor), jocurile imprimă orei de educație fizică o densitate crescută, atât motrică cât și funcțională.

În jocurile de mișcare, întrecerea între parteneri (copii, tineri) oferă un cadru favorabil, deosebit de plăcut de desfășurare a activității extrașcolare, de petrecere a timpului liber.

În învățământul primar, jocurile de mișcare contribuie la însușirea deprinderilor motrice de bază și utilitar-aplicative, în condiții variate. În primele clase, se recomandă ca jocurile de mișcare selectate să fie cât mai simple, accesibile vârstei copiilor, să nu aibă mai mult de 3-4 reguli.

La clasele mici (I-II), întrucât copiii sunt deficitari la capitolul forță, rezistență și atenție, este recomandabil ca la alegerea jocurilor de mișcare să se opteze pentru acelea care conțin alergări scurte, sărituri, prinderi și aruncări (în special la țintă), fără împărțirea colectivului pe echipe. La această vârstă a școlarului aflat în învățământul primar, copiii trebuie învățați să se joace, la fel cum sunt învățați să citească, să scrie, să înoate sau să meargă cu bicicleta.

Jocurile de mișcare la această vârstă se organizează mai mult bilateral (1×1) și mai puțin pe echipe, deoarece spiritul cooperării este insuficient dezvoltat.

Jocul, după cum spunea P.F. Lesgaf, „este cea mai potrivită ocupație pentru copii…, prin intermediul lui ei își însușesc deprinderile ce stau la baza activității vitale, având o satisfacție deosebită”.

Prin folosirea jocurilor de mișcare se urmărește învățarea coordonării mișcărilor în mers și alergare, în timpul efectuării săriturilor, a aruncărilor sau a prinderii mingii sau a altor obiecte. O atenție specială trebuie acordată dezvoltării calității motrice de bază, viteza și îndemânarea.

Începând cu clasele a III-a și a IV-a, se recomandă să se utilizeze și jocurile de forță și rezistență. La această vârstă, se dezvoltă memoria, iar atenția devine mai stabilă, ceea ce le permite copiilor să rezolve ac- țiuni mai complexe și mai dificile. Elevii posedă capacitatea de coordonare a mișcărilor mai complexe și încep să se încadreze mai ușor în 19 colectivele de joc. De aceea, se recomandă ca organizatorii acestor activități (învățători, profesori sau chiar copii) să aibă în atenție jocurile de mișcare cu caracter de întrecere, cu combinații de alergări, sărituri, prinderi și aruncări de mingi sau alte obiecte, ștafete simple. Cu acești copii se organizează și jocuri cu elemente de forță și rezistență, dar de scurtă durată. Durata acestor jocuri: 12-15 minute. Regulile jocului pot fi mai numeroase, 4-5, și mai complicate decât la vârsta primelor două clase primare. Jocurile de mișcare, întrecerile organizate cu elevii din învățământul primar vor căpăta, treptat, dificultăți sporite, care au și rolul de a dezvolta capacitatea de adaptare psiho-motorie.

La vârsta claselor V-VI, preocuparea pentru dezvoltarea fizică armonioasă, în special a musculaturii, face posibilă practicarea jocurilor de mișcare, sub formă de întrecere și cu exerciții de forță. Aceste jocuri se desfășoară cu împărțirea elevilor pe echipe, au o durată mai lungă și reguli mai numeroase. Pe lângă deprinderi motrice de bază, exersate în învățământul primar, în primele clase gimnaziale se introduc și elemente din gimnastica acrobatică (sărituri, rostogoliri) și diverse deprinderi utilitar-aplicative (târâri, cățărări, escaladări, transport de greutăți etc.). Începând cu clasa a IV-a, se recomandă predarea noțiunilor și elementelor pregătitoare pentru însușirea tehnicii de bază a jocurilor sportive. De asemenea, la întrecerile și jocurile organizate pe echipe trebuie să se acorde fiecărui copil, pe rând, rolul de conducător. Această măsură are darul să-i mobilizeze, să contribuie la creșterea gradului de răspundere pentru activitatea desfășurată, constituind deopotrivă o recompensă pentru munca prestată și un stimulent pentru activitatea viitoare.

La ultimele clase din învățământul gimnazial (clasele a VII-a și a VIII-a), jocurile de mișcare se desfășoară, de regulă, pe echipe, având un caracter de întrecere. Profesorul de educație fizică are sarcina să dozeze cu multă atenție, cu prudență, efortul elevilor, întrucât, la această vârstă, capacitatea de coordonare a mișcărilor scade datorită disproporției dintre membre și trunchi și slabei dezvoltări musculare în raport cu intensa creștere osoasă.

Urmare a creșterii relativ rapide și a profundelor transformări fiziologice, specifice vârstei pubertare, elevii (băieți și fete) sunt neîndemânatici și stângaci în mișcări. Rezistența generală a acestora este scăzută, iar forța deficitară. La această vârstă, interesul copiilor este tot mai mult orientat spre jocurile sportive, spre caracterul de întrecere, cu dorința de a ieși învingători în competiții.

3.2. Cerințele metodice generale

 Jocurile de mișcare prezintă, așa cum am văzut, numeroase atribute, pentru care sunt recomandate în activitatea zilnică a copiilor și a tinerilor. În scopul obținerii unei eficiențe maxime și pe planul instructiv-educativ, este necesar să se aibă în vedere judicioasa, corecta alegere, organizare, desfășurare și conducere a jocurilor de mișcare. Acest lucru este posibil în condițiile cunoașterii temeinice a subiecților, a celor care participă la acest gen de activități. În primul rând, trebuie cunoscute de către profesorii de educație fizică, organizatorii acestor activități, starea de sănătate a participanților la jocurile de mișcare, particularitățile de vârstă și sex, nivelul de pregătire fizică generală, sub aspectul dezvoltării calităților motrice și al gradului de stăpânire al deprinderilor și priceperilor motrice de bază, utilitar-aplicative și specifice unor probe sau ramuri sportive. De asemenea, se ține seamă de condițiile materiale (spații, terenuri, materiale, obiecte sportive etc.), care, la rândul lor, determină, într-o bună măsură, conținutul și nivelul activităților de educație fizică și sport

Pentru realizarea obiectivelor stabilite în activitatea de educație fizică și sport, se impune, de la bun început, acordarea unei atenții deosebite alegerii jocului de mișcare. În acest scop, se va urmări ca jocul de mișcare ales să întrunească următoarele cerințe:

▪ să asigure o temeinică pregătire multilaterală, fizică și moral-volitivă;

▪ să țină seama de vârsta participanților, de sex, nivelul de dezvoltare, de pregătirea fizică;

▪ să țină seama de dorințele participanților la joc;

▪ să fie atractive, să trezească interesul participanților;

▪ să se desfășoare într-un cadru și condiții cât mai igienice;

▪ să se desfășoare într-o ambianță educativă;

▪ să evite accidentarea participanților, afectarea stării optime de sănătate;

▪ să fie în concordanță cu posibilitățile participanților;

▪ să se țină seama de numărul celor dornici să participe la joc;

▪ să se desfășoare în condiții atmosferice favorabile, în cazul în care jocurile sunt programate în aer liber;

▪ să se aibă în vedere condițiile materiale, inventarul de obiecte și echipamente sportive, care să permită organizarea și desfășurarea corespunzătoare a jocurilor.

Desfășurarea jocului de mișcare

Începerea jocului este determinată de natura acestuia. Astfel, semnalul dat de conducător marchează începutul jocului la cele în care se desfășoară fără împărțirea pe echipe a participanților. La jocurile de mișcare la care participanții sunt împărțiți pe echipe, începerea desfășurării jocului poate fi realizată astfel:

▪ conducătorul nominalizează echipa care începe prima. Pentru aceasta se poate aprecia, de exemplu, disciplina din timpul pregătirilor pentru joc;

▪ prin tragere la sorți;

▪ câștigarea de către căpitanul echipei a unei întreceri cu celălalt/ ceilalți căpitan (i) de echipă.

Desfășurarea jocului impune conducătorului ca pe tot timpul cât concurenții participă la joc acesta va trebui să țină seama de următoarele:

▪ să fie atent la evoluția tuturor participanților;

▪ să fie imparțial în stabilirea rezultatelor;

▪ să evite producerea de accidente;

▪ să asigure un cadru de disciplină, dar să și creeze o atmosferă destinsă, de bună dispoziție și de angajare a tuturor participanților la joc.

Pe timpul desfășurării jocurilor, ținând seamă de faptul că majoritatea concurenților participă la acestea fără menajamente, conducă- torul trebuie să aibă în atenție dozarea efortului participanților.

Pentru realizarea unei judicioase dozări, se poate recurge la următoarele:

▪ modificarea dimensiunilor suprafețelor de joc, prin mărirea sau micșorarea acestora;

▪ mărirea sau diminuarea duratei jocului, a numărului de repetări, a numărului de obstacole;

▪ micșorarea sau mărirea numărului de participanți, de echipe, schimbarea formațiilor de exersare;

▪ complicarea sau simplificarea regulilor de joc etc.

De asemenea, conducătorul jocului va căuta să asigure ca durata sau numărul de repetări să permită participarea egală a jucătorilor și, totodată, să ofere satisfacție deplină echipelor (pentru afirmare sau revanșă).

La jocurile de mișcare desfășurate sub formă de ștafete, este recomandabil ca numărul de repetări să fie cel puțin egal cu numărul de echipe, iar la jocurile limitate în timp ca durată de desfășurare, aceasta trebuie să fie aceeași pentru toate echipele participante.

Durata unui joc pentru participanții având vârsta de 7-8 ani (clasele I-II) poate fi de 5-15 minute, iar pentru vârsta de 9-10 ani (clasele III-IV), între 10-25 minute.

Încheierea jocului este bine să fie precedată de anunțarea, cu ceva timp înainte, a duratei care a mai rămas din desfășurarea acestuia, ori a numărului de repetări sau execuții pe care participanții, echipele le mai au de efectuat.

După încetarea jocului de mișcare, conducătorul anunță câștigătorii sau rezultatul (punctaj obținut) și, urmărind scopul educativ, va face o scurtă analiză a comportării participanților la jocul de mișcare respectiv.

La analiza jocului de mișcare, se impune evidențierea greșelilor și a rezultatelor obținute de participanți, precum și a modului în care s-au respectat regulile, menționându-se echipa care le-a respectat în cea mai mare măsură, concurenții care s-au remarcat în mod deosebit.

Recomandări metodice privind organizarea și desfășurarea jocurilor de mișcare

Pentru asigurarea unei eficiențe crescute a jocurilor de mișcare, cadrul didactic sau conducătorul jocului va trebui să țină seama de următoarele cerințe metodice, pedagogice:

▪ alegerea jocului trebuie să fie în funcție de vârsta și sexul participanților, de particularitățile somato-funcționale și psihice ale elevilor, de nivelul lor de pregătire, de dezvoltare;

▪ regulile jocului trebuie înțelese și reținute de către toți participanții la jocul de mișcare;

▪ să se aibă în vedere condițiile materiale și climaterice în care se desfășoară;

▪ echipele să fie de valori apropiate sau egale ca număr al participanților;

▪ în situațiile în care desfășurarea jocului de mișcare reclamă existența mai multor arbitri, aceștia vor fi nominalizați de către conducător din rândul elevilor scutiți de la ora de educație fizică, sau a altor participanți la aceste activități și care nu participă la jocul de mișcare respectiv;

▪ stimulare în permanență a spiritului competitiv în întrecerea dintre parteneri sau dintre grupurile aflate în joc;

▪ urmărirea dezvoltării spiritului sportiv, a fair-play-ului.

3.3. Locul, rolul și importanța jocurilor motrice în lecția de educație fizică

Înclinația oamenilor către joc se află la baza sintagmei „homo ludens”. O serie de specialiști din domeniul educației fizice, a psihologiei, pedagogiei, printre care: Emil Planchard, A.Rey, E. Claparede, consideră că jocul este o formă exclusivă de exprimare a comportamentului copiilor.

În literatura de specialitate, sunt prezentate mai multe „teorii" care încearcă să explice factorii biologici ce determină natura și rolul jocului. Astfel, cele mai frecvent enunțate sunt următoarele:

teoria surplusului de energie – susține că prin joc se consumă surplusul de energie, care a rămas neutilizată în regimul zilei;

teoria atavismului – înfățișează jocurile ca fiind reflectarea unei însușiri moștenite, copilul fiind considerat o „recapitulare" a filogeniei;

teoria exercițiului pregătitor – arată că jocurile corespund diferitelor instincte: de luptă, erotice etc;

teoria catartică – se întemeiază pe ideea că jocul constituie un mijloc de înnobilare a unor instincte înnăscute.

Prin jocurile de ficțiune, de achiziție, de construcție, copilul va anticipa viitoarea sa viață de adult, folosind mijloacele de care dispune și în limitele impuse de mediu. Jocurile copiilor și, ulterior, ale adulților contribuie la formarea și dezvoltarea personalității. Jocul nu exclude efortul, oboseala, caracterul serios. Un copil care nu se joacă nu este un copil normal, iar viața sa ulterioară, de adult, va avea de suferit. Dimpotrivă, a folosi jocul, adaptat formelor sale exterioare la scopuri educative precise, înseamnă a canaliza în scopuri benefice una din energiile cele mai profunde ale copilăriei.

Activitatea ludică constituie o bună parte, dacă nu totalitatea activității diurne a copilului. Jocul reprezintă o forță puternică, o formă spontană de pregătire pentru viața matură și fixează multe achiziții pe care le creează. El este, astfel, folosit ca factor educativ, iar utilizarea jocului în scopuri educative aparține lui Platon.

Prin joc, se perfecționează și activitatea de învățare a diverselor ramuri și probe sportive. Dintre numeroasele criterii de clasificare a jocurilor existente, prezentăm, în continuare, pe acelea care, în planul motricitatii, au în vedere obiectivele și particularitățile de organizare ale acestora:

a. Jocurile de mișcare (dinamice)

Jocurile sunt activități plăcute, atractive și benefice. Jocurile de mișcare au o tematică precisă, aleasă cu discernământ. Ele se desfășoară, de regulă, pe un spațiu redus, după reguli simple. Sunt folosite, în special, la vârsta copilăriei, iar la vârste mici, în asociere cu muzica și cântecele.

Prin organizarea jocurilor de mișcare, se urmărește:

menținerea unei stări optime de sănătate;

dezvoltarea fizică armonioasă și perfecționarea capacității motrice;

formarea deprinderilor și priceperilor motrice de bază și utilitar-aplicative;

formarea și dezvoltarea unor calități moral-volitive.

Jocurile de mișcare se organizează în strictă concordanță cu particularitățile fizice și psihice ale copiilor. Alegerea acestor jocuri de mișcare se face în funcție de mai mulți factori, ca, de exemplu:

obiectivele ce urmează să fie realizate;

vârsta și sexul participanților;

preferințele participanților la joc;

numărul participanților;

condițiile materiale (locul de desfășurare și materialele folosite);

condițiile atmosferice etc.

b. Jocurile de întrecere – reprezintă o finalitate a practicării exercițiilor fizice.

În Grecia antică, după cum am văzut, jocurile erau organizate pe sistemul concursului, al luptei {agonistica, agon = întrecere), întrecerile nu se reduceau doar la exercițiile de gimnastică, ci cumulau tot ce putea „înălța" valoarea fizică și spirituală. Agonistica promova totalitatea jocurilor de întrecere: muzicale, poetice și gimnastice.

Jocurile pregătitoare se axează pe însușirea unor deprinderi și
priceperi motrice de bază și utilitar-aplicative și pe formarea și
perfecționarea unor deprinderi și priceperi motrice specifice diferitelor
ramuri și probe sportive.

Jocurile ajutătoare urmăresc învățarea și perfecționarea unor
elemente, exerciții de tehnică și tactică, dezvoltarea calităților motrice
specifice diferitelor ramuri și probe sportive.

Jocurile sportive, ca formă a jocului, se caracterizează prin
caracterul complex, superior organizat și unitar. Prezența unor reguli
stabilite prin regulamentele elaborate de federațiile de specialitate asigură un cadru strict de desfășurare. Ele favorizează afirmarea
talentelor sportivilor. De asemenea, tot mai mult întrecerile sportive au
devenit adevărate spectacole de măiestrie urmărite direct de un număr
impresionant de spectatori și, indirect, transmise prin multi-media.

Jocurile de mișcare, formă de activitate umană

Jocul de mișcare prin conținut, formă și efecte, prezintă unele avantaje față de alte mijloace ale educației fizice, oferind condiții favorabile de dezvoltare simultană a deprinderilor și priceperilor motrice de bază sau specifice a calităților motrice, ca și a proceselor psihice si a trăsăturilor de personalitate.

Multiplele sale valențe instructiv-educative explică includerea jocului de mișcare, ca mijloc al educației fizice în conținutul tuturor lecțiilor, la toate clasele și la toate vârstele.

El este totodată mijloc și metodă de educație.

Conceptul de joc

Prin joc înțelegem o situație în care acționează o mulțime de jucători care, în mod succesiv și independent, aleg câte o decizie (acțiune) dintr-o mulțime de alternative. Această decizie constă în alegerea în fiecare din momentele precizate prin regulile jocului, a unei soluții în funcție de capacitate motrica precun si de gradul de informație a jucătorului și de acțiunile tuturor jucătorilor participanti la joc.

Deciziile sunt adoptate în situații de competiție care înglobează atât elementele de conflict, cât și cele de cooperare.

Jocul desemnează o activitate „fizică sau mintală”, spontană generatoare de distracție, de plăcere și de reconfortare. El depășește limitele unei activități pur biologice sau fizice esența sa fiind intelectuală.

Este o activitate efectuată de bunăvoie între niște limite de timp și spațiu, după reguli absolut obligatorii.

Ca formă de activitate, jocul are o structură și o funcție socială. El înfrumusețează și completează viața, fiind indispensabil atât individului cât si societății, ca funcție culturală.

Jocul creează și impune ordine. Orice abatere de la reguli îi denaturează caracterul si îi suprimă valoarea.

Jucătorul care se răzvrătește împotriva regulilor sau li se sustrage, strică jocul.

Prin reguli se stabilesc elementele cele mai importante ale jocului: organizarea și efectivul jucătorilor, drepturile și obligațiile acestora, mijloacele de conducere ale jocului, modul de stabilire a rezultatelor.

În lecția de educație fizică jocul se poate folosi în fiecare din verigile acestuia mai puțin în influențarea selectivă a aparatului locomotor, iar la preșcolari și la școlarii mici se pot alcătui lecții numai din jocuri de mișcare.

De remarcat, faptul că același joc poate fi folosit la clase diferite, pentru rezolvarea unor obiective diferite.

Pentru aceasta profesorul trebuie sa cunoască influențele pe care jocul le exercită asupra elevilor și să schimbe în funcție de obiectivele propuse, distanțele, complexitatea, încărcătura, număr de repetări, etc.

3. Clasificarea jocurilor

Este greu de realizat o clasificare datorită dificultăților reale de încadrare într-o schemă după niște parametri unanimi acceptați. Criterii de clasificare:

a) Sarcini de rezolvat;

jocuri pentru formarea și consolidarea deprinderilor și priceperilor motrice

jocuri pentru dezvoltarea calităților motrice.

După efectiv;

individuale;

colective.

c) După relațiile reciproce:

fără împărțirea pe echipe;

cu împărțirea pe echipe;

După caracterul relațiilor dintre participanți:

jocuri fără contact direct cu adversarul;

jocuri cu contact direct cu adversarul;

e) Locul de desfășurare:

în interior : sală, hol, clasă;

în aer liber;

la munte;

la mare.

f) Mediul ambiant:

în apă;

pe zăpadă;

pe nisip;

pe gheață.

g) Materialul folosit;

fără obiecte;

cu obiecte.

Ghe.Mitra și Alex.Mogos clasifică jocurile după conținut, formă de organizare și număr de participanți în:

jocuri de mișcare (dinamice, motrice, de bază, elementare);

jocuri pregătitoare pentru diferite ramuri de sport;

jocuri sportive.

Cea mai completă clasificare o reprezintă criteriul sarcinilor de rezolvat:

1. Jocuri pentru formarea și perfecționarea deprinderilor motrice de bază și aplicativ-utilitare:

pentru alergări;

pentru sărituri;

pentru aruncări;

pentru cățărări;

pentru escaladări;

pentru târâri.

2. Jocuri pentru formarea și perfecționarea deprinderilor motrice specifice diverselor ramuri de sport:

jocuri pregătitoare pentru atletism;

jocuri pregătitoare pentru jocurile sportive: (baschet, fotbal, volei, handbal, rugby, oină);

jocuri pregătitoare pentru gimnastica: (la aparate; sărituri, acrobatice, ritmice);

3. Jocuri pentru educarea sensibilității motrice;

pentru dezvoltarea simțului ritmului;

pentru dezvoltarea simțului orientării in spațiu;

pentru dezvoltarea simțului temporal;

pentru dezvoltarea simțului echilibrului.

4. Jocuri pentru dezvoltarea calităților motrice:

pentru dezvoltarea vitezei;

pentru dezvoltarea îndemânării;

pentru dezvoltarea forței;

pentru dezvoltarea rezistenței;

pentru calități combinate.

5.Jocuri pentru educarea atenției;

6.Jocuri folosite în activitatea extrașcolară.

3.4. Jocuri sportive

După E. Bayer (1987) în definirea noțiunii de joc sportiv trebuie să luăm în considerație trei elemente distincte: activitatea jucătorului; ideea de joc; regulamentul de concurs.

a) Activitatea jucătorului poate fi prezentată urmărind cu atenție "Ce face ?" și "Cum se comportă ?" un sportiv în timpul meciului.

b) Ideea de joc apare, mai întâi, în momentul apariției, iar apoi în vederea găsiri celor mai optime procedee de a realiza scopul pe care și-1 propune fiecare joc în parte. În jocurile sportive ideile de joc sunt întrunite sub denumirea de concepție de joc. Concepția de joc trebuie considerată ca un sistem abstract de planificare și aplicare în practică a comportamentului jucătorilor(echipei). Ideile de joc capătă la un moment dat un statut "standardizat" de acționare pe care-l respectă cu strictețe toți jucătorii

c) Regulamentul de joc (de concurs) – este un act normativ, oficial elaborat pentru fiecare disciplină sportivă în parte. El precizează toate detaliile necesare privind organizarea și desfășurarea jocului. În același timp, el este documentul prin care se reglează comportamentul sportivilor (echipei), antrenorilor și a tuturor persoanelor care ajută sau participă la buna desfășurare a competiției. Regulamentul de joc are un caracter dinamic. În general, modificările lui sunt determinate fie de apariția unor fenomene negative în desfășurarea lui, fie din lipsa unor precizări pentru situații nou apărute, fie pjntru stimularea unor caracteristici sau unei tendințe de dezvoltare. Scopul acestor schimbări de regulament este perfecționarea, activizarea și creșterea spectaculozității jocului. Regulile de joc sunt strâns legate de structura metrică a fiecărui joc sportiv în parte.

Carcteristicile Jocurilor Sportive

Jocurile sportive își au originea în exercițiile de întrecere (în general) și în jocurile de mișcare (în special) cărora li s-a imprimat un pronunțat caracter sportiv. Principalele caracteristici sunt: existența unui obiect de joc; caracterul de întrecere complex; reguli de joc unitare și obligatorii; arbitraj oficial – neutru; delimitarea duratei de joc; precizarea criteriilor de apreciere; standardizarea inventarului de joc a aparaturii tehnice și a dimensiunilor terenului; tehnica și tactica specifică pentru fiecare joc sportiv în parte; sistem competițional bine determinat; frumusețea spectacolului sportiv; management sportiv specific, s.a.

Sistematizarea Jocurilor Sportive

a. După criteriul asocierilor regulilor de joc

Prima sistematizare a jocurilor sportive a fost realizată de Buhler (1921), după criteriul asocierii regulilor de joc.

O altă clasificare reușită o face L. Teodorescu care sistematizează jocurile sportive după următoarele criterii generale: – caracterul acțiunilor: individuale, colective; – segmentul cu care se joacă: cu mâna (direct), volei, baschet, handbal etc.; (cu instrument): tenis, hochei, cu piciorul: fotbal, mixte: rugby. – cu deplasare: aparatul locomotor, mijloace de locomoție. – cu luptă pentru minge: cu contact direct cu adversarul; cu contact indirect (volei, tenis. Cea mai reușită sistematizare a jocurilor sportive o realizează H. Dobler care are în vedere 4 criterii, după cum urmează:

1. Jocuri sportive cu tragere la țintă (poartă, coș, but, găuri ș.a.) care presupune analiza elementelor tehnico-tactice de lovire a țintei, respectiv oprirea (deranjarea adversarului) să lovească ținta. Aceasta se produce în următoarele conjuncturi:

a) cu contact corporal permis: fotbal american (S.U.A.). hochei pe gheață, fotbal, handbal, hurling (Irlanda), la crosse (Canada. S.U.A.). rugby, polo de apă;

b) fără contact corporal: baschet, hochei în sala bandy (hochei pe gheață cu mingea – Rusia și Peninsula Scandinavă) polo călare, hochei pe patine cu rotile.

2. Jocuri cu retur – care impun disputarea mingii peste un fileu, linie sfoară. Se joacă ll (individual), 22 (dublu), 33 (triplu) și pe echipe alcătuite din mai mulți jucători (formații) 44, 55, 66, 77 … 1515.

a) simplu și dublu: badminton. tenis de masă. tenis Squash (Marea Britanie, S.U.A.), indiaca (America de Sud), pelota (Pirinei);

b) pe echipe de trei: tenis cu piciorul, volei, beach volley (S.U.A.).

3. Jocuri cu lovirea (percutarea) mingii – care implică uneori și prinderea mingii după ce este lovită. Din această categorie fac parte următoarele jocuri: baseball (S.U.A., Cuba, Japonia) .

4. Jocuri de conducere a mingii la țintă prin percutări, împingeri și loviri: biliardul, golful.

3.5. Jocuri folosite pentru consolidarea și perfecționarea deprinderilor de bază

1. Alergare

Stafeta în zig-zag

Condiții:

-Teren sau sală mare

-20-30 jucatori

-2- 4 ștafete

Descriere

Jucătorii se impart in două sau patru echipe egale ca număr; așezați pe două linii față in față la distanță de 10 metri.

Se va face numărarea in continuare așa incat pe o linie să avem numerele cu soț , iar pe cealaltă, numerele fără soț.

Alergare in cerc

Condiții:

-Sală mare sau teren;

-20-30elevi.

Descriere

Se formează o echipă de 4-6 jucători și se așeaza inapoia unei linii de plecare,in formație de cerc cu lanț de brațe, cu fața spre direcția de alergare .

La o distanță de 10-15 m de la linia de plecare se marchează cea de intrecere.

La semnal echipa aleargă pănă la linia din față și inapoi.

Reguli:

In alergare să nu se desfacă lanțul de brațe;

Linia de intoarcere trebuie depășită ca și linia de plecare la inapoiere;

Indicații metodice:

La cercuri să fie așezați cei mai buni elevi in față.

2.Săritura

Cursa in trei picioare

Condiții:

-Teren, sală;

-Batiste sfoară in număr egal cu jumătate din numărul total de jucători;

-Număr nelimitat de jucători.

Descriere

Jucătorii se impart pe perechi, iși leagă piciorul din interior de al perechii.

La 10-20 m in fața liniei de plecare se trasează o linie de intoarcere.

La semnal, jucătorii aleargă pănă la linia de sosire, desfac legătura de la picioare și

se intorc atingănd perechea următoare.

Reguli:

Perechea care urmează nu pleacă pănă ce nu a fost atinsă de ambii jucători din perechea anterioară.

Jucătorii care au ajuns la linia de intoarcere se intorc unul prin stănga și celălalt prin dreapta șirului.

Indicații metodice:

Jocul se poate complica mărind distanța sau păstrănd picioarele legale și la intoarcere.

Cursa intr-un picior

Condiții:

-Sală sau teren;

-Număr nelimitat de jucători.

Descriere:

Ștafetă- parcurgerea distanței prin sărituri pe un picior pănă la un punct fix, intoarcerea prin

Săritură pe celălalt picior, sau prin alergare.

Reguli:

Să nu pună piciorul jos.

Indicații metodice:

Distanța și varianta in funcție de colectiv.

Atenție asupra modului de a executa săriturile

3.Aruncare

Rațele și vanătorii

Condiții:

-Sală mare sau teren

-Număr nelimitat de jucatori

-O minge

Descriere

Pe teren se marchează doua cercuri concentrice, unul cu raza de 3-4m, iar celălalt de 6-7m.

Jucătorii impărțiți in două echipe egale oechipă stă in cercul mic și reprezintă ,,rațele iar cealaltă echipă ,,vănătorii stă in afara cercului mare.

Echipa vănătorilor are mingea pe care o aruncă de la unul la celălalt, iar cănd socotește

Momentul prielnic aruncă in ,,rațe . ,,Rațele se apără prin deplasări repezi sau prin Sărituri in interiorul cercului.

O ,,rață lovită se socotește un punct pentru echipa ,,vănătorilor. După căteva minute se

schimbă rolurile echipelor-se notează: punctele marcate și jocul continuă. Invinge echipa care are cel mai mare număr de puncte.

Reguli:

,,Vănătorii nu au voie să depășească limitele cercului. O minge ricoșată din pămănt sau de la un alt elev, nu se socotește punct.

Indicații metodice:

Reprizele de joc trebuie să aibă aceeași durată.

Atacul cetății

Condiții:

-Teren sau sală mare

-Număr nelimitat de jucători

-O minge mare și cate o minge mică pentru fiecare elev, sau bulgări de zăpadă.

Descriere

Jucătorii impărțiți in două echipe egale ca număr, fiecare avand cate o minge in mană, se aliniază față in față, la distanță de 50- 60 pași. In fața fiecărei echipe, se

trasează cate o linie. Mijlocul terenului se marchează printr-un cerc, iar diametrul cercului se trasează cu o linie paralelă cu celelalte două. In centrul cercului se așează mingea mare. La semnal, fiecare jucător aruncă cu mingea mică in cea din centrul cercului cautand să o deplaseze sub "ploaia de mingi" in terenul advers.

După aruncare jucătorii iși reiau mingiile.

Echipa care reușește caștigă un punct.

Reguli:

Jucătorii, cand aruncă mingea, nu au voie să depășească linia.

Dacă mingea din centru nu a fost mișcată, se repetă atacul.

Pentru fiecare minge deplasată in terenul advers, echipa caștigă un punct.

Indicații metodice:

Jocul se va continua pentru a da satisfacție ambelor echipe.

4.Escaladare

Parcursuri cu obstacole

Condiții:

-Sală, teren

-Număr nelimitat de jucători

-Aparate și obiecte.

Descriere

Urcare pe un plan incl nat cu obiecte in mina, ( borire prin saritura. in i dincime, sarituri intr-ui picior, aruncare, rostogclire cu obiecte in brate

Variantă:

Deplasare pe banca de gimnastică, fixată cu un pat la scara fixă, avand mingi in brațe, deplasare laterală, la 3-4 șipci, pe scări apropiate și saritură in adancime ( de la 50- 60 cm ) sărituri intr-un picior pe distanța și rostogolire inainte in ghemuit pe salteaua in lungime (avand mingiile in brațe) de la o distanță de 4m se aruncă mingiile succesiv partenerului din echipă, care efectuează același traseu.

Reguli:

Jucătorii nu au voie să plece inainte de a primi mingiile.

Indicații metodice:

Se pot combina mai simplu, sau pot fi folosite obstacolele in alt mod.

Numărul jucătorilor in echipa sa nu va fi mai mare de 6-8 jucători

CAPITOLUL 4

METODOLOGIA CERCETĂRII

3.1. Locul, subiecții și etapele cercetării

3.1.1. Delimitarea eșantionului investigat

Trebuie să precizez faptul că experimentul a avut loc în cadrul Școlii Generale cu clasele I-VIII „Axente Sever” din cadrul municipiului Aiud, județul Alba, pentru ambele grupe de clasa a VIII-a în perioada noiembriie 2014 – aprilie 2015.

Experimentul s-a desfășurat în procesul instructiv-educativ, în cadrul lecțiilor de educație fizică la clasa a VIII-a respectând structura anului școlar, urmărind ipotezele de lucru propuse.

Școala cu clasele I-VIII „Axente Sever” Aiud, județul Alba nu dispune de o sală de sport special amenajată, toate activitățile sportive având loc într-o sală improvizată pentru această disciplina.

Unitatea școlară are o dotare materială precară, nu dispune de un număr suficient de mingi care are putea satisface necesitatea de instruire în aceste discipline sportive.

3.2.2. Etapele cercetării

Am efectuat studiul în perioada noiembrie 2014 – aprilie 2015 iar pentru îndeplinirea obiectivelor și sarcinilor lucrării precum și pentru verificarea ipotezelor a fost necesară aplicarea unor probe de control asupra subiecților din clasele experiment și martor, în două etape distincte:

Etapele cercetării:

Etapa I

În luna noiembrie 2014 am efectuat măsurarea greutății, înălțimii și anvergurii elevilor din cele două clase (experiment și martor).

Am efectuat testarea inițială prin aplicarea celor 5 probe, ambelor grupe și G.M.) în luna decembrie a anului 2014.

Etapa a Il-a

Lunile martie – aprilie din anul 2015, a avut următoarele obiective:

aplicarea grupului de exerciții la sfârșitul perioadei experimentale, testarea finală; în luna martie atât grupei experimentale cât și grupei martor;

Iar în luna aprilie am avut următoarele obiective:

înregistrarea, ordonarea și analiza datelor obținute;

prelucrarea statistico-matematică a rezultatelor obținute și prezentarea lor grafică;

formularea concluziilor și propunerilor

În lucrare am ținut cont de specificul activității școlare de educație fizică într-un grup școlar cu efectiv redus de elevi și de nivelul de pregătire al elevilor. Pornind de la aceste deziderate generale, câteva aspecte sau sarcini care trebuie respectate:

Prima se referă la apropierea metodologiei de acționare de particularitățile individuale ale acestei categorii de vârstă ținând cont de :

– inventarul bibliografic de specialitate legat de temă;

– creșterea și dezvoltarea acestor elevi și particularitățile lor;

– dezvoltarea unor calități moral – volitive și de caracter, perfecționând totodată activitatea senzomotrică și simțul echilibrului;

– relația dintre nivelul de pregătire al elevilor și sistemul de teste aplicat;

– motivația elevilor față de lecția de educație fizică.

Al doilea aspect vizează sisteme de acționare model propuse de mine, considerate ca variabilă independentă introdusă în experiment. Pornind de la anumite sisteme, cunoștințe și legități pe care le-am aplicat în alcătuirea sistemelor de acționare model și a algoritmilor (dozare, norme, număr de repetări, durata și conținutul pauzelor, etc.) am conturat variabila independentă.

Al treilea aspect încearcă să scoată în evidență rolul și eficiența acestor sisteme de acționare în lecția de educație fizică. Totodată, am urmărit, ca prin conținutul întregii lucrări să aduc aportul la formarea unei concepții de ansamblu asupra dezvoltării calităților motrice, în special a îndemânării.

3.3 Metode și mijloace folosite în vederea realizării cercetării

Dintre metodele utilizate în testarea subiecților, amintesc:

a) Metoda istorică (cunoașterea istoriei, ca fond de cultură generală și în plus istoria foarte amănunțită a temelor pe care le abordezi);

b) Metoda expunerii verbale (explicații);

c) Metoda intuiției;

metoda demonstrării (propriu-zise sau a unor elevi din clasă);

d) Metoda practică (exersarea);

e) Metoda observației (dintre care exemplific câteva):

felul cum elevii abordează situația;

cum stabilesc contactul uman cu ceilalți;

cum reacționează la sarcinile propuse;

felul cum își organizează acțiunea;

felul cum se exprimă;

felul cum subiectul își conduce propria organizare metodică;

reacțiile subiectului la propriul comportament.

f) Metoda experimentului:

Aceată metodă are 3 etape:

aplicarea grupului atât experimental cât și martor a unor testări inițiale pentru verificarea îndemânării (cele 4 probe specifice)

efectuarea de către grupa experiment a unor exerciții legate de jocurile sportive

aplicarea grupului de exerciții la sfârșitul perioadei experimentale, testarea finală; (T.F.) atât grupei experimentale cât și grupei martor; pentru a vedea progresul realizat.

g) Metoda statistico-matematică ca metodă de prelucrare și interpretare a datelor recoltate în cercetare, statistica s-a impus în ultimele decenii, cunoașterea ei fiind indispensabilă oricărui cercetător și specialist.

înregistrarea, ordonarea și analiza datelor obținute;

prelucrarea statistico-matematică a rezultatelor obținute și prezentarea lor grafică;

formularea concluziilor și propunerilor.

În desfășurarea cercetării au fost alese ca elemente de testare următoarele tipuri de teste. Acestea au fost selecționate din conținuturile Programei de educație fizică pentru învățământul gimnazial, vizând în special clasa a VIII-a.

Grupa experimentală a fost antrenată mai intens, la sfârșitul fiecărei ore s-au alocat câte 20 de minute pentru aplicarea unor probe incluse în jocurile sportive. Grupa martor, însă a respectat programa școlară pentru educație fizică.

Ambele grupe au fost supusa la două testari, o testare finală și una inițială, constituite din aceleași probe, iar elevii din ambele grupe au fost măsurați antropometric atât în etapa inițială cât și în etapa finală.

Flotări

– din poziția culcat facial sprijinit pe palme și pe vârful picioarelor, corpul întins, privirea înainte

– îndoirea brațelor până la apropierea pieptului de sol și revenire în poziția inițială

– se înregistrează numărul de execuții

Săritura în lungime de pe loc

Din poziția stând înapoia unei linii, picioarele depărtate la nivelul umerilor, avântare prin îndoirea și extensia picioarelor simultan cu balansarea brațelor;

Impulsie puternică, energică, săritura în lungime și aterizare pe ambele picioare;

S-a măsurat lungimea săriturii de la linie până la călcâie.

Naveta 5×10 m

s-au trasat două linii paralele la distanța de 10 m;

executantul s-a dispus înapoia uneia din linii, iar la semnal a pornit în alergare până la linia opusă, a depășit-o cu ambele picioare și a revenit la linia de plecare, parcurgând de cinci ori distanța de 10 m;

s-a înregistrat timpul realizat în secunde și fracțiuni de secundă

Aruncarea cu mingea de oină

-se execută cu elan, cu o mână, prin azvârlire, pe deasupra umărului

-se aruncă pe un spațiu marcat

-se înregistrează lungimea aruncării, în metri

CAPITOLUL 5. Interpretarea rezultatelor obținute

Ca o reliefare a diferențelor antropometrice între cele două clase se prezintă în continuare următoarele tabele:

Grupa experiment a fost alcătuită din elevii clasei a VIII-a A este formata dintr-un efectiv de 17 elevi, 9 băieți și 8 fete

Tabelul 1. – Grupa experiment (băieți)

Tabelul 2. – Fete grupa experiment

Grupa martor a fost alcătuită din elevii clasei a VIII-a B cu un efectiv format din 16 elevi, 8 băieți și 8 fete

Tabelul 2. Grupa martor (băieți)

Tabelul 4. – Fete grupa martor

Prezentăm în continuare datele statistice, media aritmetică băieți și fete a celor două clase, clasa martor și clasa experimentală, supuse sistemului de probe și norme de control.

Testarea inițială (T I)și finală (T F), clasa martor

Testarea inițială și finală, clasa experimentală

În graficele ce vor urma sunt prezentate în paralele rezultatele pe fiecare probă pentru observarea diferențelor dintre cele două grupe studiate.

Graficele probelor de flotări

Grafic 1. Rezultatele fetelor la flotări

Grafic 2. Rezultatele băieților la flotări

Graficele rezultatelor probelor de săritura în lungime de pe loc

După cum se poate observa din graficele 1 și 2 pentru proba flotărilor se văd diferențe semnificative la mediile rezultatelor obținute atât de fete cât și de băieți

Graficul 3 Rezultatele fetelor la SLL

Graficul 4. Rezultatele băieților la SLL

După cum se poate observa din graficele 3 și 4 pentru proba săriturilor în lungime de pe loc, la fel ca și în cazul flotărilor se văd diferențe semnificative la mediile rezultatelor obținute atât de fete cât și de băieți.

Graficele rezultatelor la proba Navete 5×10 m

Grafic 5. Rezultatele fetelor la proba Navete 5×10

Grafic 6. Rezultatele băieților la proba Navete 5×10

Foarte clară este diferența între rezultatele testelor inițiale și rezultatele testelor finale, dar și diferențele dintre proba martor și cea experimentală, după cum se poate vedea pe graficele 5,6 .

Graficele rezultatelor la proba aruncarea cu mingea de oină

Grafic 7. Rezultatele fetelor la proba aruncării cu mingea de oină

Grafic 8. Rezultatele băieților la proba aruncării cu mingea de oină

După cum se poate observa din graficele 7 și 8 pentru proba aruncării cu mingea de oină, la fel ca și în cazul flotărilor se văd diferențe semnificative la mediile rezultatelor obținute atât de fete cât și de băieți.

CONCLUZII

În urma analizei rezultatelor s-a ajuns la următoarele concluzii:

la proba de viteză, Navete 5x10m, diferențele de timp sunt semnificative.

la flotări, diferențele sunt de asemenea semnificative;

de asemenea, la proba săritura în lungime de pe loc diferențele dintre rezultate a fost tot semnificativă

diferențe nesemnificative s-au obținut în cadrul rezultatelor probei de aruncare cu mingea de oină

jocurile sportive cresc eficiență orelor de educație fizică.

Probele propuse și evaluate care fac obiectul curriculumului național de evaluare și evaluare la standardele superioare fac dovada marii disponibilități a elevilor. Aceasta dovedește faptul că la o ofertă amplă și diversificată cu un conținut minim de cunoștințe, elevii fac față cerințelor.Prin experiența cuantifivată și relevată prin date statistice dovedește faptul că important este ceea ce ști să ceri elevilor prin raportare la bagajul lor motric, știință ce impune cunoaștere și perspectivă, dar și raport la atribute competitive.

PROPUNERI

Practicarea educației fizice la clasele V-VIII strict sub supravegherea profesorului de educație fizică.O formă aparte ar putea să o constituie și lecția cuplu profesor – învățător, lecția ca număr de ore să intre în catedra ambelor cadre.

Diversificarea conținuturilor programei de educație fizică școlară.

Accentul să se pună pe minimul de cunoștințe care poate fi însușit de elev, cunoștințe care să-i ofere un anumit grad de independență în alegerea viitoare a conținutului de instruire.

Accentul în instruire să mizeze pe latura sociabilă și sociabilizatoare a exercițiului fizic, și anume conținuturi ce pot fi regăsite cu ușurință în activitățile de zi cu zi ale elevului și a viitorului factor al societății – volei, handbal, baschet, atletism.

Planificarea activității de educație fizică să purceadă de la modele educaționale, modele ce trebuie să dezvolte prin însăși conținutul lor latura competitivă și ludică a personalității.

Predarea conținuturilor să fie orientată spre jocuri, jocuri sub toate aspectele lor – ștafete, parcursuri aplicative.

Diversificarea exercițiilor fizice impune introducerea gimnasticii ritmice, gimnasticii aerobice, a dansului clasic, a dansului modern, a muzicii populare.Antrenarea elevilor prin muzică și ritm, prin dispoziție și imaginație dau conținuturilor lecției personalitate și în același timp o personalitate ce înglobează personalitate și personalitatea elevilor.

Utilizarea pe scară largă a concursului în cadrul lecției, concurs ce evidențiază personalități, caractere și calități ce se impun ca factori de coagulare a colectivului.

Explicarea și practicarea în cadrul lecțiilor a principiilor olimpismului, principii ce fac din conduită o filozofie și o morală a existenței.

Utilizarea elementelor de pluridisciplinaritate și transdisciplinaritate în cadrul lecției.Aceasta conferă dascălului personalitate, măsura cunoștinței, respect, ținută și rigoare intelectuală.

Utilizarea informației ca sursă de comunicare. Din experiența acumulată am constatat că relația profesor – elev suferă principial din lipsă de comunicare. Experiența atât pe clasa martor cât cât și pe cea experimentală a dovedit că în multe situații comuncarea este deosebit de importantă.A-i manifesta trăirile, a ți le spune ciuva care dorește să le înțelegă este un fapt care stimulează, care mobilizează și care se reîntoarece spre tine nu neapărat ca o recompensă ci mai degrabă ca un stimul.

BIBLIOGRAFIE

Bota, Aura, (2007), Kinetologie, Note de curs, editată de ANEFS, București.

Cârțu, Gheorghe, Claudia; Năpruiu, Maria, Metodica predării educației fizice și sportului în ciclul primar, Ed. Gheorghe Alexandru.

Costea, V.; Câmpean M.; Câmpean I.; Brândușe, D.; Educația fizică la clasele I-IV- proiectare didactică, Ed. Aeternitas, Alba Iulia, 2003.

Demeter, A.; Bazele fiziologice ale educației fizice școlare, București, Ed. Stadion, 1974.

Drăgulin, Ileana, Să facem sport, Ed. Sport – Turism, 1987.

Epuran, M.; Psihologia educației fizice, București, Ed. Sport – Turism, 1976.

Gandelsman, A.B.; Smirnov, K.M.; Fundamentarea fiziologica a antrenamentului, Bucuresti, Ed. Stadion 1973.

Ghid metodologic de aplicare a programei de Educație fizică și sport învătământ prinar, Ministerul Educației și Cercetării, Consiliul Național pentru curriculum, București, 2001.

Matveev, L.P., Novikov, A.D., (1980), Teoria și metodica educației fizice , Ed. Sport-turism, București.

Mătrean I.P.; Novilov, A.D.; Teoria și metodica educației fizice, Ed. Sport – Turism, 1980.

Mitra, Gheorghe; Mogoș, Alexandru; Metodica educației fizice șolare, Ed. Sport – Turism, Bucuresti, 1980.

Șiclovan, I.; Teoria educației fizice și sportului, Ed. Stadion, 1973.

Tudor, E. Gheorghe; Ghera, Anastasia; Cojocaru, Nicolae; Pelea, C. Mircea; Jocuri și ștafete, forme fundamentale ale lecței de educație fizică în ciclul primar, Ed. Gheorghe Alexandri, Craiova, 2003.