Integrarea Sociala Prin Sport In Zona Somcuta Mare

Integrarea socială prin sport în zona Șomcuta Mare

Cuprins

Introducere

1. Motivarea alegerii temei

2. Obiectivele cercetării

3. Ipotezele lucrării

Capitolul 1. Reflectarea temei în literatura de specialitate

1.1 Efectele practicării sportului

1.2 Funcțiile sociale ale practicării sportului

Capitolul 2. Fundamentarea teoretică a lucrării

2.1 Sportul – mijloc de integrarea vârstnicilor și îmbunătățirea vieții socio-economice

2.1 Sistemul resurse umane specific sportului

2.3 Activismul sportiv

Capitolul 3.Organizarea cercetării

3.1 Orașul Șomcuta Mare, date privind localizare, structură socială și economic

3.2 Studiu de caz. Foști sportivi din Șomcuta Mare: Adrian Arbuzov

3.3 Metodele de cercetare, organizare și desfășurare a cercetării

3.4 Subiecți și durată

Capitolul 4. Analiza și interpretarea rezultatelor

4.1 Analiza și interpretarea datelor de la chestionarul pentru sportivi

4.2 Interpretarea datelor în chestionarul pentru elevi

Concluzii:

Bibliografie

Anexe.

Introducere

Condițiile actuale de maturizare social-economică și legislativă impun o mai atentă observare a societății românești aflată pe o treaptă superioară de dezvoltare și organizare. Progresele realizate în domeniul organizării muncii, dar și al relațiilor interumane a dus la realizarea unui climat favorabil muncii constructive, creative, și al progresului, în general. Acest avânt a dus la aprofundarea și diversificarea domeniilor de activitate, la o întrepătrundere dinamică a sferelor de activitate. Este tot mai greu de abordat un subiect singular, fără a atinge alte subiecte de graniță. Nu se poate investiga un domeniu principal fără a atinge altul secundar. Interdisciplinaritatea este o condiție „sine qua non” a înțelegerii unui concept sau a unei teorii. Acționarea unilaterală favorizează promovarea de informații incomplete, trunchiate, informații care nu pot duce la progres științific.

Urmărind traiectul ascendent al istoriei, exercițiul fizic devine tot mai specializat primind un caracter social, cu diferite grade de importanță, în funcție de perioada istorică în care se încadra. Exercițiul fizic, chiar și sportul, în înțelesul lui agonistic, îmbracă un caracter de masă, respectând trăsăturile societății în care se manifestă. De altfel, dintr-o perspectivă sociologică sportul reprezintă oglindirea, pe terenul de sport, a întregii societăți.

Peisajul activității sportive de performanță presupune încadrarea alături de sportivi, și a conducerii tehnice a acestora, a unui număr tot mai mare de spectatori. Există discipline sportive ale căror regulamente prevăd desfășurarea fazelor finale în incinta unor baze sportive cu un număr ridicat de locuri pentru spectatori (diferite arte marțiale, dans sportiv etc.), dar există și probe sportive care cu toate că nu au locuri special amenajate pentru aceștia se bucură de o mare audiență (schi alpin, sărituri cu schiurile, automobilism, golf etc.)

Sportul, ca și componentă a vieții sociale, evoluează paralel cu aceasta. Contactul permanent al sportului cu celelalte laturi ale vieții dovedește că este extrem de cuprinzător, înglobând în sfera sa miliarde de oameni (consumatori de sport – direcți sau indirecți), tradiție (istorie și cultură), amenajări specifice (baze sportive și aparatură diversă), forme diverse de organizare (aspectul instituțional local, regional și internațional), un număr impresionant de resurse umane, schimburi internaționale (competiții, reuniuni, comunicări), cercetare științifică, activitate legislativă specifică, o largă comunicare, educație, sănătate, divertisment, industrie specifică, publicitate, tranzacții și, nu în ultimul rând, bani. Sub aspectul diversității, sportul apare ca fiind un fenomen fără limite, fără granițe, extrem de deschis, cu o accesibilitate foarte mare. Uriașa amploare a sportului este dată de susținerea socială enormă, de susținerea politică la scară mondială, regională și națională – el fiind perceput ca mijloc important de progres ce conferă atuuri semnificative ca factor globalizator, ca factor de democratizare, ca factor de dezvoltare socio-economic. Probabil că această universalitate a sa, marea varietate de elemente de integrare, justifică dimensiunea sa globală, dovedindu-se unul dintre cele mai spectaculoase fenomene sociale. De la sportul pentru toți la sportul de performanță, de la sportul școlar la cel recreativ, el constituie un suport larg de manifestare cuprinzând la nivel global peste 2,5 miliarde de oameni de pe toate continentele. Sportul își găsește adepți în toate țările lumii.

Practicarea organizată a sportului este influențată de gradul de educație al unei țări, de nivelul de dezvoltare economic care influențează în mod direct cadrul de organizare pe care îl oferă sportul practicanților săi. Universalitatea sportului este dată de latenta existență a sa în conștiința fiecărui om care a cunoscut exercițiul fizic fie sub formă de joc sau de sport și el găsește deschiderea sau primește imboldul afectiv al fiecărui membru al planetei. Sub aspect participativ, în fiecare țară numărul practicanților crește continuu fiindcă sportul oferă individului șansa de a migra de la cognitiv la formativ, înnobilându-l cu noi cunoștințe, noi atitudini, cu noi deprinderi, cu noi sentimente și cu noi aspirații. Activismul său presupune o implicare efectivă și afectivă care îl ajută să-și formeze corpul și personalitatea, oferindu-i calea spre un mod ideal, transformându-l într-un căutător neobosit al perfecțiunii sub toate formele – biologic, mental și moral. Astfel, prin sport, omul capătă un nou rol important, dar dificil în egală măsură, de a deveni un model pentru societatea sa și să încerce să se manifeste plenar la maximul posibilităților sale, cu inteligență superioară care să venereze etica socială. Această formă conceptuală găsește tot mai multă susținere în toate sferele sociale ca o năzuință a fiecăruia de a fi mai sus.

Sportul și exercițiul fizic pot fi considerate instrumente de socializare extrem de importante și de aceea oricărui stat îi revine o mare responsabilitate în a le promova și dezvolta. În societățile moderne sportul reprezintă un fenomen a cărui importanță a crescut foarte mult, fiind „omniprezent“ în preocupările unei largi categorii umane, devenind mult mai practicat și mult mai vizionat (sub aspectul urmăririi evenimentelor sportive). Marea sa forță de atracție a făcut ca tot mai mulți oameni să pășească în arenele sale unde întrecerile sportive de orice gen au devenit veritabile spectacole ocupând un loc important în preocupările moderne ale mass-mediei. Sportul și-a lărgit cadrul de participare de la tineri la vârstnici, de la bărbați la femei, de la activitatea școlară la timpul liber, de la hobby la profesiune, reușind prin intermediul exercițiului fizic să modeleze fizionomia și comportamentul uman. Larga sa reprezentare dovedește că este un fenomen de masă care este capabil să producă modificări fundamentale în peisajul social global. Acest proces evolutiv s-a datorat atenției pe care sportul a acordat-o individului uman indiferent de poziția sa socială, indiferent de vârstă sau de sex, indiferent de etnie sau religie, lăsând de-o parte orice discriminare și a atras în sfera sa toate categoriile sociale – pe unii ca practicanți, pe alții ca spectatori. Acest dualism protagonist – spectator a permis modelarea caracterului și a oferit noi motivații, unele ideatice, altele materiale.

Chiar dacă motivele de a face sport sunt diverse, sportul face loc și celor ce vor performanțe și celor ce vor câștiguri, constituind un mijloc ideal de manifestare a preocupărilor a năzuințelor. Sportul creează destindere, este mijlocul ideal de a avea contact cu alți semeni și de a stabili noi relații, un mijloc de a consuma energia dar care poate să conducă și către un alt simț estetic. Prin marele său caracter integrator el devine un suport ideal de manifestare și exprimare, de descoperire a sine-lui. Dualismul menționat se manifestă și într-un alt mod și anume divertisment și profesionalizare, fiindcă sportul oferă posibilitatea unei largi categorii de practicanți să-și petreacă timpul într-un mod plăcut și util, iar alteia să profeseze în cadrul instituțional sportiv sau adiacent acestuia. Toate aceste aspecte relevă din plin diversitatea sportului și creează în societatea modernă o nouă imagine, de la comportamentul individului la comportamentul grupului, ceea ce poate crea și alte aspecte ale căror efecte sunt și benefice dar și nefaste în funcție de interesele manifestate de protagoniști, care de cele mai multe ori depășesc sfera sportului, căpătând alte dimensiuni. Dintre acestea se disting și integrarea și excluziunea sentimentelor identității locale sau naționale și al integrării internaționale, hemoragia politică și democrația, agresiunea și armonia, degradarea mediului și protecția mediului. Aceste dimensiuni arată că sportul este o componentă importantă a calității vieții și culturii care trebuie susținut primordial de către tot aparatul instituțional. Statul trebuie să fie un factor important în asigurarea unui optim funcțional (tehnic și logic) care să garanteze tuturor cetățenilor dreptul la practicarea exercițiului fizic. Sportul a reușit încă de la apariția sa să aibă o semnificație socială foarte mare și acest lucru s-a realizat doar prin prisma caracterului său mobilizator, a numeroaselor sale pilde și modele, a numeroaselor sale principii care au găsit tot mai mulți adepți. Extinderea ariei sociale a sportului a făcut ca sportul să fie considerat o necesitate pentru stat, în special în țările europene moderne care au căutat să promoveze sportul la scară națională pentru a lărgi participarea și aria de răspândire a unor elemente de specific național (exemplu – oina în România) și lărgirea conotației sportului prin amplul său efect formativ și cultural, prin educația fizică. Este foarte adevărat că există o varietate mare de forme de sprijinire a sportului de către stat, ele diferind de la țară la țară și de la o perioadă la alta în raport cu specificul fiecărei țări.

1. Motivarea alegerii temei

Integrarea socială reprezintă, după U. Șchiopu (1997) procesul de "identificare intensă și activă într-un grup, în mentalitatea, activitățile specifice lucrative, distractive și aspirative ale acestuia". Integrarea socială se realizează prin adaptare, readaptare, modelare (socializare) și interiorizare a condițiilor, cerințelor și trebuințelor sociale.

Sportul ocupă un loc important în viețile multor cetățeni ai acestei țări și joacă un rol pregnant în societate, având un mare potențial în ceea ce privește incluziunea socială în și prin sport, ceea ce înseamnă că participarea la activități sportive și fizice în multe feluri diferite contribuie la includerea în societate; astfel, incluziunea în domeniul sportului implică o combinație între „sportul pentru toți”, accesul egal la sport, egalitatea de șanse în sport și diversele facilități pentru sport și oportunități de a face sport, în funcție de cerere.

Mișcarea sportivă poate aduce o contribuție importantă în ceea ce privește chestiunile de interes public precum incluziunea socială. În acest context, sportivii profesioniști și sportivii amatori, precum și cluburile sportive reprezintă modele pentru societate, în special pentru tineri, iar alte organizații sportive și organizații ale societății civile al căror obiect de activitate este sportul contribuie de asemenea la integrarea în societate în și prin sport.

Faptul că sunt profesor de sport, că am practicat sportul și că prin intermediul sportului am reușit să mă realizez din punct de vedere profesional într-o societate în continuă transformare m-a determinat să efectuez un studiu prin care să descopăr în ce măsură practicarea sportului poate influența major viața unei persoane prin alegerea unei meserii din domeniu sau din alte domenii conexe.

2. Obiectivele cercetării

Gradul de civilizație al societății este în mare măsură determuncție de cerere.

Mișcarea sportivă poate aduce o contribuție importantă în ceea ce privește chestiunile de interes public precum incluziunea socială. În acest context, sportivii profesioniști și sportivii amatori, precum și cluburile sportive reprezintă modele pentru societate, în special pentru tineri, iar alte organizații sportive și organizații ale societății civile al căror obiect de activitate este sportul contribuie de asemenea la integrarea în societate în și prin sport.

Faptul că sunt profesor de sport, că am practicat sportul și că prin intermediul sportului am reușit să mă realizez din punct de vedere profesional într-o societate în continuă transformare m-a determinat să efectuez un studiu prin care să descopăr în ce măsură practicarea sportului poate influența major viața unei persoane prin alegerea unei meserii din domeniu sau din alte domenii conexe.

2. Obiectivele cercetării

Gradul de civilizație al societății este în mare măsură determinat de atitudinea față de persoane. Crearea condițiilor pentru educație și învățământ, adaptare socio-profesională și integrare socială a persoanelor constituie un obiectiv principal al oricărui stat și a comunității mondiale în general.

Din momentul nașterii, copilul este supus unor norme care îi modelează personalitatea. Fiecare cultură determină un set de influențe care variază foarte mult de la societate la societate. Pentru ca o societate să funcționeze eficient, membrii săi trebuie să-și însușească același model cultural. Oamenii sunt controlați în special prin socializare, astfel încât aceștia să-și joace rolul conform modelului impus prin habitudini și preferințe.

Acest proces de socializare începe din copilărie, când se formează o anumită atitudine față de rolurile și statusurile aferente. În procesul de socializare, fiecare individ se raportează la mediul social, la sistemul normativ al societății și, în cursul dezvoltării sale prin mai multe etape ale cunoașterii, interiorizării și transformării propriului comportament, a cerințelor practicii sociale, a regulilor de conduită, precum și a diferitelor valori sociale.

Evoluția societății, ritmul intens al transformărilor din toate domeniile impun ca nivelul cerințelor la care o persoană trebuie să facă față pentru a-și exercita propriile drepturi și responsabilități ce decurg din acestea pentru a se adapta la parametrii optimi, să fie din ce în ce mai crescut.

În vederea elaborării prezentei lucrări am stabilit următoarele obiective:

Studierea cadrului în care se desfășoară cercetarea, adică caracteristicile socio-economice și demografice ale zonei Șomcuta Mare;

Studiul documentelor elaborate de organizații a căror obiect de activitate este integrarea socială;

Elaborarea chestionarelor ce vor fi aplicate subiecților supuși cercetării;

Aplicare și interpretarea chestionarelor pentru a vedea în ce măsură se poate realiza integrarea prin intermediul sportului în zona țintă.

3. Ipotezele lucrării

Pentru elaborarea prezentei lucrări am formulat următoarele ipoteze de lucru:

Practicarea sportului de performanță creează premisele unei specializări într-o viitoare meserie din domeniul sportului.

Capitolul 1. Reflectarea temei în literatura de specialitate

Socializare – proces social fundamental care presupune acomodarea, adică soluționarea conflictelor existente între diferite aspirații și atitudini comportamentale, între indivizi, grupuri, clase.

Termenul de integrare socială este relativ recent și ca orice termen recent este folosit în sensuri diferite. Deseori termenul de adaptare echivalează cu termenul de integrare. J. Piaget, plecând de la termenul primar existent în biologie, definește adaptarea organică ca:

interpenetrația între o oarecare parte a corpului viu și a unui sector din mediul exterior sau

când organismul se transformă în funcție de mediu și când această variație are ca efect o mărire a schimburilor între mediu și condițiile favorabile conversiunii sale.

J. Piaget depășește, introducând termenul în psihologie, limitele biologice și adaugă o altă treaptă de adaptare care este adaptarea mintală sau intelectuală, definită ca „schimburi mediate între subiect și obiect efectuându-se la distanțe spațio-temporale totdeauna mai mari și după traiecte totdeauna mai complexe” sau ca „o punere în echilibru progresiv între un mecanism asimilator și o acomodare complement”. Făcând un pas în profunzimea fenomenului, J. Piaget definește adaptarea ca proces în felul următor: „ca o trecere de la un echilibru mai puțin stabil la un echilibru mai stabil între organism și mediu”. Este ușor de observat că introducerea conceptului de echilibru între organism și mediu creează premisele psihologice necesare extinderii termenului de adaptare ca proces până la nivelul reglărilor reciproce dintre personalitate și societate, ceea ce ne îndreptățește să vorbim de faptul că în fond prin alăturarea termenului de asimilare termenului de adaptare, J. Piaget contrează însuși conținutul noțiunii de integrare . Schimbul care conduce nu doar la un echilibru dinamic, ci la o acțiune reciprocă de transformare se pretează mai degrabă la cuprinderea sub conceptul de integrare socială.

W.S. Landecker (1951), T. Pearson (1965), T. Sorokin (1966) definesc într-o formulă comună și cu puține deosebiri integrarea socială ca fiind procesul prin care un individ asimilează („face să devină ale sale”) normele culturale într-o societate sau într-un grup. Ea poate fi înțeleasă de asemenea ca asamblarea într-o totalitate a elementelor unui sistem social și trăirea lor ca atare de către individ. W.S. Landecker distinge patru tipuri de integrare: culturală, normativă, comunicativă și funcțională .

Procesul integrării constituie o acțiune complexă care pe baza anumitor funcții și anumitor strategii generează o fuziune esențială între elementele sistemului personalității și elementele sistemului social, determinând o dinamică de dezvoltare și de progres simultan și reciproc.

Procesul de integrare socială este bipolar. Contextul social, grupul social, în care apare un individ la un moment dat cunoaște o saturație de valori morale, spirituale, culturale, economice etc. Această configurație extrem de variată captează individul, persoana în câmpul de forțe al ei și determină o deschidere, o receptivitate a individului către valori, exercită prin intermediul unor factori purtători de valori cum sunt instituțiile (familia, școala etc.), mass-media și în genere toată construcția superioară a societății în care s-au depozitat formulele valorice izvorâte din „miracol” ale creației umane. Deci, inserția într-un câmp de forțe valoric a individului generează datorită impactului valorilor asupra cunoașterii o mișcare către valori. Personalitatea copilului se dezvoltă printr-o treaptă de recepție, asimilare și organizarea a valorilor, a normelor existente în societate în jurul eu-lui său. Prima parte a procesului de integrare, poate cea mai importantă și definitorie pentru personalitatea umană interogatorie, este perioada în care personalitatea se formează, se modelează pe baza constelației axiologice pe care societatea i-o pune la dispoziție. Copilul învață să se integreze cucerind pas cu pas lumea complicată și miraculoasă a valorilor umane, sociale, în timp ce fiecare pas îl transformă într-o personalitate și mai complexă și mai cuprinzătoare și mai ales într-o personalitate cu grad mai mare de adecvare față de realitatea valorică.

În timp ce structura valorilor acționează asupra formării personalității, personalitatea acționează asupra formării structurii valorilor. Acest proces de comunicare activă definește dinamica procesului de integrare socială.

1.1 Efectele practicării sportului

Practicarea exercițiilor fizice de către individ exprimă, pe lângă o serie întreaga de valențe cu rol integrativ și o formă specifică prin care acesta are posibilitatea directă și empirică să-și autoverifice potențialul bio-fizic, cu alte cuvinte, la încercarea forțelor proprii, oarecum experimental, înainte și în afara organismului social din care face parte sau în care urmează să se integreze. În forme superioare de organizare a exercițiilor fizice, prin fixarea unor scări de valori evidente, comparații și confruntări, individul își dă seama de locul său în raport cu ceilalți semeni, de progresele realizate, de posibilitățile de care dispune, precum si de aprecierea pe care o fac cei din jur referitor la persoana sa.

Procesul complex de interacțiune dintre formele concrete ale practicării exercițiilor fizice și individualitatea umană în planul existenței acesteia ca specie biologică se structurează ca realitate socială și are, în ultimă instanță, efecte cu implicații sociale în privința componentei biologice sau nemijlocit sociale în raport cu celelalte laturi ale personalității umane.

Necesitatea practicării mișcării fizice sau a unui sport a devenit un obiectiv principal al modernității, dezbaterile pe acest subiect fiind destul de aprinse.

Virtual, exercițiul fizic poate reuni, poate apropia orice indivizi: pe cei tineri cu adulți, pe subalterni cu superiori, pe oamenii muncii fizice cu reprezentanți ai muncii intelectuale, pe cel de o naționalitate cu cel de alta. Potrivit din aceasta perspectivă, el apare mai degrabă ca pretext al procesului de socializare.

Cultura fizică îndeplinește așadar un rol complex, acționând convergent spre individ, pe care îl realizează ca membru al unei colectivități, ca subiect care trebuie să acționeze într-o societate dată.

Practicarea exercițiilor fizice de către individ exprimă, pe lângă o serie întreaga de valențe cu rol integrativ și o formă specifică prin care acesta are posibilitatea directă și empirică să-și autoverifice potențialul bio-fizic, cu alte cuvinte, la încercarea forțelor proprii, oarecum experimental, înainte și în afara organismului social din care face parte sau în care urmează să se integreze. În forme superioare de organizare a exercițiilor fizice, prin fixarea unor scări de valori evidente, comparații și confruntări, individul își dă seama de locul său în raport cu ceilalți semeni, de progresele realizate, de posibilitățile de care dispune, precum si de aprecierea pe care o fac cei din jur referitor la persoana sa.

Procesul complex de interacțiune dintre formele concrete ale practicării exercițiilor fizice și individualitatea umană în planul existenței acesteia ca specie biologică se structurează ca realitate socială și are, în ultimă instanță, efecte cu implicații sociale în privința componentei biologice sau nemijlocit sociale în raport cu celelalte laturi ale personalității umane.

Personalitatea copilului se formează în primii șapte ani de viață. Ambianța și atmosfera în care se desfășoară viața familială sunt hotărâtoare pentru concepția pe care copilul și-o formează despre existența și pentru formarea caracterului său. Activitățile pe care le desfășoară împreună cu persoanele semnificative constituie o sursă de experiențe plăcute sau neplăcute care contribuie la formarea personalității copilului. Experiențele fericite îi vor da încredere în viitor, în timp ce cele neplăcute îl vor face să creadă că lumea este rea și neprimitoare.

Programarea unui antrenament sau a unei lecții de educație fizică care să țină cont de particularitățile dezvoltării corpului copilului necesită o serie de cunoștințe detaliate privind evoluția capacităților motrice în decursul vieții. Observațiile efectuate pe această temă de către specialiștii în domeniu, observații bazate pe teoria dezvoltării, bazate pe teoria dezvoltării, se raportează la descrierea, explicarea și prevederea dezvoltării umane.

Clasificarea efectele pe care exercită practicarea exercițiilor fizice asupra organismului ne este dată de I. Drăgan, după cum urmează:

Efectele exercițiilor fizice, după modificările pe care la produc în structură (formă, compoziție) și funcția organelor

Efecte morfogenetice și morfoplastice (stimulează formarea de noi celule și mărirea organelor);

Efecte fiziologice (stimulează funcția diferitelor organe și aparate și aparate. Aici ne referim la efectele pe care exercițiul fizic practicat în mod rațional, după criterii științifice, acționează pentru buna funcționare a aparatului cardio-vascular, al celui respirator, a glandelor cu secreție internă, a aparatului digestiv, a sistemului nervos, contribuind la funcționarea echilibrată a întregului organism;

Efecte educative prin obișnuirea practicantului exercițiilor fizice cu un regim ordonat în care activitatea fizică să se îmbine armonios cu odihna refacerea și cu alte activități cultural-obștești sau cultural educative.

Efectele exercițiilor fizice după criterii medicale

Efecte profilactice. Exercițiile fizice au o acțiune binecunoscută, de prevenire a diferitelor îmbolnăviri sau stări fiziologice anormale a corpului, în prevenirea unor tulburări legate de o activitate sedentară (obezitate, ateromatoză, etc.) și multe altele;

Efecte curative (terapeutice), prin efectele de corectare și vindecare în multe afecțiuni. Așa de exemplu, se poate vorbi de tratarea unor afecțiuni ale aparatului respirator sau circulator, în reeducarea neuromotorie

Efectele exercițiilor fizice după criterii biologice și sociale

Efectele biologice prin creșterea duratei de viață a practicantului de exerciții fizice și creșterea rezistenței la diverșii agenți nefavorabili ai mediului extern;

Efecte economice, prin prevenirea îmbolnăvirilor și însănătoșirea mai rapidă provoacă redarea individului mai rapid producției sau școlii;

Efecte etice prin formarea trăsăturilor de personalitate.

Efectele exercițiilor fizice după criterii metodice

Efecte locale și generale, în funcție de scopurile pe care le urmărește practicarea exercițiilor fizice;

Efecte imediate sau tardive, în funcție de durata în care își fac efectul.

Efecte directe și indirecte, în funcție de tipul exercițiilor fizice și locul în care își exercită efectul acestea;

Efecte specifice și nespecifice,depinzând de organele căruia i se adresează sau organismului în totalitate.

În încercarea de a releva efectele practicării exercițiilor fizice asupra corpului, V. Marcu realizează o taxonomie în domeniul practicării exercițiilor fizice și sportului.

Tabel. 2 Taxonomia obiectivelor educaționale din domeniul practicării exercițiilor fizice și sportului. (Marcu, V. 1994)

1.2 Funcțiile sociale ale practicării sportului

Specialiștii, în încercarea de a afla de ce oamenii dar în special copiii încep să practice un anumit sport. Sportul modern a depășit cu mult imaginea idilică a secolului al XIX-lea, devenind un fenomen social complex, cu puternice dimensiuni economice, politice, ideologice. S-au păstrat (cel puțin în activitățile sportive cotidiene) și semnificațiile tradiționale: distracție, competiție, dârzenie (formare de caracter). În aceste condiții, M. Bernard consideră că este mai adecvată o definiție ca cea oferită de G. Magnane, tocmai pentru că este neutră la judecăți valorice și surprinde mai complex fenomenul sportiv: “O activitate de loisir unde dominant este efortul fizic …, practicată într-un mod competitiv, comportând reguli și instituții specifice și susceptibilă de a se transforma într-o activitate profesională” (Bernard, 1985).

Analiza fenomenului sportiv nu se poate opri, așadar, la experiența trăită de agent, ci ea trebuie să vizeze cu necesitate și alte aspecte, printre care foarte importante apar (Bernard, 1989): “practică socială de loisir, fie ca activitate, fie ca spectacol; o tehnică motrice, cu normele sale de exerciții pentru a dobândi deprinderile necesare și a ajunge la randament, o instituție cu structuri și organizații specifice determinate de profilul societății căreia îi aparțin; în fine, sportul este un mit, în măsura în care societatea respectivă îi conferă o valoare intrinsecă, proiectând asupra lui aspirațiile și nostalgiile sale”

Fenomenul sportiv prezintă o serie de funcții care se află într-o relație de complementaritate, a căror acțiuni vin să întregească imaginea sportului. Între acestea, funcția socială, acoperă foarte multe aspect ale sportului, unele dintre ele reprezentând obiective în sine ale sportului, altele având doar caracter sectorial. Între acestea, specialiștii au identificat câteva funcții cu o specificitate mai mare:

Funcția socio-emoțională.

O mare parte a literaturii se preocupă de studierea sportului ca factor generator al simțului comunității, camaraderiei, simțului de apartenență de prietenie și de companie. În același sens, sportul este văzut ca un mijloc de reducere a distanței sociale dintre indivizi în așa fel încât această trăsătură satisface nevoile emoționale ale indivizilor și contribuie la stabilitatea lor socio-psihologică.

Funcția de socializare. Este abordată foarte des în literatura de specialitate, operând la nivelul individului și se preocupă de imprimarea de moravuri și credințe culturale, precum și cu dezvoltarea caracteristicilor personalității.

Prin sport are loc fenomenul de socializare, proces care se manifestă pe tot parcursul vieții, prin care indivizii obțin anumite atitudini morale, deprinderi comportamentale, având o influență pozitivă asupra sănătății celor care îl practică.

Activitatea sportivă se desfășoară în grup sau individual și facilitează interacțiunea între indivizi, fie că este vorba de conflicte (creșterea adversității față de parteneri sau apariția părerilor contradictorii) fie că este vorba de coeziune între membrii grupului.

Implicarea în activitățile fizice dezvoltă atribute sociale pozitive ale personalității. După Sage (1986), sportul oferă ”…un mediu propice pentru însușirea atitudinilor, valorilor și comportamentelor socio-personale apreciate pe plan cultural și că ceea ce se învață prin activitatea fizică se transferă și în alte sfere ale vieții”.

Abele și Brehm, în 1989 au definit opt obiective în dezvoltarea tineretului în vederea deplinei socializări la vârsta adultă:

Acceptarea propriului corp;

Înțelegerea rolului femeii, respectiv al bărbatului;

Construirea relației cu alți oameni;

Independența emoțională;

Pregătirea în vederea unei profesiuni și a vieții de familie;

Responsabilitatea socială;

Crearea unui sistem de valori;

Comportamentul moral.

Aceiași autori dar și alții au considerat că șansa oferită de situațiile din activitatea sportivă este doar o posibilitate și nu un efect linear direct, deși viața sportivă poate fi astfel condusă încât să se obțină efectul scontat.

Funcția de mobilitate socială. Această funcție tratează în special mișcarea indivizilor între anumite categorii sociale, știut fiind faptul că valorile sportive au fost întotdeauna o sursă de mobilitate socială ascendentă. Mobilitatea indivizilor se referă la mișcarea indivizilor între clase sociale sau în interiorul aceleiași clase. De altfel literatura de specialitate sociologică amintește de o varietate destul de mare de manifestări ale mobilității, cele mai întâlnite fiind:

Mobilitatea socială pe orizontală, de-a lungul claselor sociale, fără a depăși pătura socială (în mod frecvent acest lucru se realizează în termeni economici);

Mobilitatea socială ascendentă (o formă a mobilității sociale pe verticală), spre vârful ierarhiei;

Mobilitatea socială spre obținerea prestigiului social

Sportul este un mijloc foarte eficient pentru facilitarea mobilității sociale pentru categoriile dezavantajate, pentru cei mai puțin norocoși, pentru minoritățile sărace, etnice și rasiale.

Socialul lasă o amprentă tot mai accentuată asupra fenomenului sportiv. Actualmente cercetătorii își concentrează studiile asupra factorilor sociali care facilitează obținerea succesului, a reușitei în sport. În 1962, Ralea M., Hariton T. prezentau succesul ca pe o condiționare socială, fiind o formă de apreciere a publicului, o recunoaștere a sacrificiului depus.

Orice formă de joc dă copiilor posibilitatea de a-și asuma diverse roluri sociale și de a învăța funcții importante în contextul social lărgit. Astfel Sage (1986) arată că jocul poate fi un puternic agent de socializare în viața copilului: copilul ”preia și joacă roluri care există, atât în lumea imediată cât și în lumea socială lărgită și în timp ce întruchipează aceste roluri, el învață să iasă din sine însuși, dezvoltând în felul acesta invocat factorii ”nevoie”, ”motivație” sau ”teoria socializării”. Luați independent, acești factori nu pot să ofere o explicație satisfăcătoare a implicării în sport. Diversele tipuri de nevoi individuale cum ar fi activitatea fizică, nevoia de competiție sau de afiliere, pot face parte din orice teorie care să explice de ce fac oamenii sport. Dificultatea constă însă în explicarea faptului de ce nevoile diverse ale individului se manifestă cu grade variate de intensitate la diverși indivizi și de ce doar unii oameni aleg sportul pentru satisfacerea respectivelor nevoi.

Luați însă în bloc, factorii mai sus amintiți, pot explica de ce diverse nevoi pot, prin intermediul socializării, să devină mai puternice sau mai slabe. Astfel conținutul socializării devine important deoarece determină în mare măsură ariile în care indivizii încearcă să-și satisfacă nevoile: adică dacă sportul devine important sau nu.

Studiile sociologice și psihologice abordează doar anumite părți a ale relației dintre socializare, procesele psihologice infantile și implicarea și motivația în sport.

Această perspectivă a iscat o serie de întrebări. Astfel de întrebări ar fi: cum influențează sportul integrarea în societate a indivizilor?, ce îi determină să practice sportul (sub diferitele sale forme)?, de ce practică anumite discipline sportive și nu altele? – sunt doar câteva dintre întrebările care afectează problematica participării la activități sportive.

Răspunsurile la aceste întrebări se găsesc în figura de mai jos. Sportul reprezintă un mediu socio-cultural în care participanții își adaptează pornirile interioare (motive) normelor impuse de mediul social în care se manifestă. Este vorba de motivele personale ale participării la activități sportive, motive în urma cărora participantul va învăța deprinderile, atitudinile, valorile și comportamentele care îi va permite să se integreze, prin sport, în societatea în care trăiește. Privite din perspectiva sportului, motivația și socializarea se succed, dar se și intercondiționează, fapt ce reiese și din figura de mai jos.

Fig. 1 Mediul cultural și social, după Patriksson Goran în „Impactul sportului asupra socializării”, în Semnificația sportului pentru societate vol. II, , Editura CCPS București 1996

Identificarea motivelor participării la activitățile sportive a fost o preocupare continuă a cercetătorilor. Astfel Michel Bouet, (citat de Epuran 2001), propune următoarele categorii de motive, care-l determină pe individ să practice activități sportive:

Nevoia de mișcare, nevoia cheltuirii energiei, sentimentul puterii, cultul vigorii și al expansiunii;

Afirmarea de sine, dorința de a se cunoaște, nevoia de realizare, nevoia de a primi un rang în societate, nevoia de a fi aprobat, nevoia de prestigiu;

Tendințele sociale: nevoia de afiliere, cooperare, integrare în grup, securitate;

interesul pentru competiții: nevoia de măsurare a valorii, nevoia de a se opune altuia, nevoia de neprevăzut, nevoia de a simți tensiunea întrecerii;

Dorința de a câștiga: dorința de achiziție (primul loc, glorie, bani etc.); dorința de afirmare – realizare (cel mai bun, a se face bun sau remarcat, a se face acceptat), nevoia de dominare a altora; tendințe agresive în raport cu adversarul;

Aspirația de a deveni sportiv de elită: exigență față de propria pregătire, tendința de autoafirmare, interese materiale, dorința de a câștiga pentru club sau țară, copierea modelelor altor campioni;

Agresivitatea și combativitatea;

Gustul riscului;

Atracția aventurii;

Dragostea pentru natură;

Căutarea compensației, pentru echilibrare și completare, pentru compensarea frustrărilor vieții și depășirea inferiorității, sau pentru substituirea unei activități nesatisfăcătoare.

Cu toate acestea în urma unor studii efectuate (Brodkin, Duda), s-a constatat că motivele diferă în funcție de vârstă. Astfel pentru cei mai în vârstă este mai puțin importantă „activitatea în echipă” și „plăcerea competiției” decât la cei mai tineri. Pentru copii este important să participe la activități sportive pentru a „face plăcere celor dragi”, pe adolescenți sau preadolescenți îi motivează „statusul social”, pe tineri și adulți îi stimulează „distracția”, în timp ce adulții peste 40 de ani, mai mult decât la alte categorii de vârstă, exersează din motive de sănătate.

Din această perspectivă putem afirma că în diferite momente ale vieții adeziunea noastră la activități sportive este angrenată de motive diferite, datorate și nivelului nostru de pregătire fizică.

În sport, marii sportivi au fost impulsionați în pregătirea grea și frustrantă pentru marea performanță, de o motivație intrinsecă (dorința de a fi cei mai buni, de a atinge forma sportivă optimă, de a realiza recorduri unice, dobândirea unor categorii de clasificare superioare, satisfacție produsă de caracterul dinamic, emoțional și variat al activității sportive, întărirea prestigiului echipei sau clubului din care face parte etc.) și nu de motivația extrinsecă (faimă, bani, bogăție, spirit de competiție încrâncenat și incorect, a învinge cu orice preț, inclusiv prețul degradării morale etc.).

Problema practicilor sportive și a reprezentărilor acestora la copii în societatea modernă nu poate fi separată de aceea a formatorilor direcți ai acestora, părinții și profesorii. Astfel, adulții definesc în mod constant situațiile de viață pentru copii, și procedând astfel, ei creează realitatea socială la care trebuie să răspunda copiii. Ceea ce învață copilul în procesul de socializare este transmis in mod explicit de către parinți sau educatori, ori este asimilat în mod implicit prin experiențele proprii ale copilului în cadrul anturajului sau prin expunerea lui la mesajele mass-media.

Motivația pentru sport are multiple aspecte datorită atât faptului că însuși sportul se diferențiază pe niveluri de performanță, cât și faptul că el este practicat de indivizi de diferite vârste, diferite condiții de mediu geografic și cultural. Actualmente sportul nu mai este orientat preponderent în direcția performanței și competiției, astăzi se disting noi componente, cum ar fi auto-exprimarea sau aspectele profesionale ale sportului, de aceea apar forme noi de motivație cum ar fi distracția, experiența corporală, riscul, valorile estetice, comunicarea socială, integrarea socială etc.

Capitolul 2. Fundamentarea teoretică a lucrării

Pentru orice ființă umană, viața dobândește o altă semnificație atunci când este împărtășită cu alții. Cu toții avem nevoie de contacte interpersonale, de recunoaștere din partea semenilor și de un sens al apartenenței. Ca oameni, instinctiv dorim să ne aflăm în locuri în care suntem cunoscuți. Această percepție a identității personale se bazează pe cunoaștere și afirmare în raport cu ceilalți.

Nevoia de afiliere este o trebuință socială, care reprezintă menținerea relațiilor sociale cu alți oameni, dorința de a fi alături de alți oameni, în relații de prietenie și afecțiune, grija pentru stabilirea, menținerea, restaurarea unor relații afective pozitive cu o altă persoană (Pănișoară, 2005).

Nevoia de afiliere o întâlnim în clasificarea piramidală a nevoilor – teorie propusă de psihologul american Abraham Maslow în 1954 în lucrarea „Motivation and Personality”. În teoria sa, Maslow pornește de la ideea că ființele umane au cinci seturi de nevoi așezate într-o ierarhie a importanței (Fig.4).

La baza acestei ierarhii se află ideea că nevoile fiziologice, situate la baza piramidei, trebuie să fie mai mult sau mai puțin satisfăcute, pentru ca persoana să conștientizeze și să fie motivată să satisfacă trebuințele situate mai sus. Prin urmare, satisfacerea unei trebuințe face posibilă apariția și activarea alteia. Astfel, nevoile fiziologice trebuie să fie satisfăcute într-o măsură suficientă, înainte să apară nevoia de securitate, la rândul lor acestea două trebuie iarăși să fie într-o oarecare măsură satisfăcute înainte să apară trebuința de afiliere și dragoste etc.

Psihologii afirmă că motivele de afiliere sunt unele dintre cele mai importante, influențând definitoriu viața oamenilor, în funcție de satisfacerea sau nesatisfacerea nevoilor ce aparțin acestei categorii. Importanța fenomenului se datorează dezvoltării timpurii a nevoii de afiliere: încă din primele zile de viață se creează o legătură emoțională puternică cu mama – persoană percepută ca fiind capabilă să învingă greutățile.

Fig. 2 Piramida nevoilor a lui Maslow

Atât observațiile bazate pe experiența vieții cotidiene, cât și un volum considerabil de cercetări psihosociologice atestă faptul că, în calitate de ființe sociale, oamenii sunt atrași unii de către alții.

Aceasta motivație socială începe cu nevoia de afiliere: dorința de a stabili contacte sociale cu ceilalți. Indivizii diferă în ceea ce privește intensitatea nevoii lor de afiliere, dar se pare că fiecare dintre noi este motivat să stabilească și să păstreze un nivel optim de interacțiune socială – alternând clipele și situațiile în care se dorește prezența celorlalți și momentele de solitudine

Analiza nevoilor este un instrument care vine în ajutorul procesului decizional în planificarea serviciilor sociale. Analiza nevoilor este prima etapă, necesară în procesul de planificare a serviciilor Importanța sa derivă din faptul că o bună analiză a nevoilor are calitatea de a contribui la o alocare eficientă a resurselor pentru programe sociale.

Analiza nevoilor are două componente de bază: identificarea nevoilor și evaluarea nevoilor.

Identificarea nevoilor presupune culegerea de date despre cei aflați în nevoie, mediul lor, problemele cu care se confruntă și soluțiile la aceste probleme.

Evaluarea nevoilor implică sintetizarea informațiilor obținute în etapa de identificare a nevoilor, stabilind priorități pentru decident.

Conceptul de nevoie, care fundamentează programele sociale, este înconjurat de ambiguitate. Detalierea procesului de analiză a nevoilor nu poate începe fără o discuție a acestui termen.

Potrivit lui McKillip (1998) utilizările termenului de nevoie pot fi reduse la două dimensiuni: instrumentalitate și îngrijorare morală.

În accepțiunea instrumentală, nevoia semnifică ceea ce este necesar, ceea ce lipsește, pentru a se realiza o stare-obiectiv de către un actor. Identificarea unei asemenea nevoi nu motivează acțiunea dar o sugerează. În schimb, îngrijorarea morală orientează sau determină acțiunea.

Nevoile trebuie, însă, să fie deosebite de dorințe și preferințe. Doar pentru că cineva are nevoie de ceva, și este dispus să cheltuiască resurse pentru a-și realiza dorința, nu înseamnă că are nevoie de acel lucru. Prin urmare, stările-obiectiv ale actorilor care presupun anumite nevoi trebuie să fie restrânse la anumite clase care determină nevoi legitime. Literatura de specialitate identifică în primul rând unele nevoi fundamentale.

Alți autori vor să reducă stările care determină nevoi la sănătate și supraviețuire.

Reducerea nevoilor la câteva categorii de stări-obiectiv fundamentale poate fi respinsă, însă, cu argumente logice. În primul rând, caracterul „fundamental”, „sănătos”, sau „bun” al multor stări este el însuși ambiguu. În al doilea rând, în condițiile vieții moderne, programele sociale nu se pot mărgini să asigure evitarea stărilor neplăcute sau promovarea supraviețuirii. Dezvoltarea sustenabilă, dezvoltarea comunitară participativă, bunăstarea subiectivă, calitatea vieții de muncă sunt dimensiuni ale programelor sociale care nu ating neapărat probleme fundamentale pentru viața oamenilor. Evident, „fundamental” este utilizat într-o notă ironică. Putem spune că, în identificarea nevoilor, este de evitat căutarea unor stări obiectiv universale care ar justifica acțiunea. Nevoile descriu situații bine delimitate ale beneficiarilor. Cu alte cuvinte, nevoile sunt variabile de la un context la altul.

În consecință, o definiție acceptabilă ar stipula că nevoia este o judecată de valoare potrivit căreia membri unui grup au o problemă care poate fi soluționată.

În identificarea nevoilor intervine un observator care judecă situația beneficiarilor în raport cu o un anumit sistem de valori. Judecata lui poate fi independentă de considerații de utilitate sau greu verificabilă empiric.

Nevoia este a unui grup de persoane, denumit grup țintă, care poate fi identificat prin anumite caracteristici. Descrierea grupului țintă este o etapă importantă a analizei nevoilor. Este posibil ca membri grupului țintă să nu fie de acord cu judecata observatorului, perspectiva acestora fiind ea însăși contextuală.

2.1 Sportul – mijloc de integrarea vârstnicilor și îmbunătățirea vieții socio-economice

Se cunoaște faptul că numărul persoanelor de vârsta a treia este în continuă creștere. Acest aspect este prezent în foarte multe țări europene și devine elocvent din statisticile oficiale. În Europa, o situație dramatică se înregistrează în Germania și Italia unde populația îmbătrânită și în curs de îmbătrânire reprezintă 23,7% și respectiv 22,5%. În România procentul populației îmbătrânite este de 19%. Pornind de la principiile dezvoltării durabile, pentru care nivelul de trai și calitatea vieții devin priorități naționale, sportul trebuie văzut ca o alternativă, o soluție importantă ce trebuie fructificată la maximum. Este binecunoscut faptul că sportul reprezintă un mijloc de creștere a calității vieții, fiind o investiție pe termen lung în creșterea capitalului uman. Dezvoltarea acestor aspecte presupune două rațiuni – o rațiune fizico-biologică și una economică. Componenta fizico- biologică generată de sport relevă din efectele pozitive directe asupra capacității organismului, fiind valoroasă atât pentru individ care se autopotențează dar și pentru societate. Un individ potent contribuie la potențarea activității, colectivității, comunității și implicit a societății. Componenta economică este indisolubil legată de cea fizico-biologică fiindcă sportul s-a dovedit un factor de potențare a resurselor umane, fiind un forum de sănătate, realizare personală și recreere.

Pentru a ajunge la îmbunătățirea vieții socio-economice trebuie să se valorifice la maximum potențialul economic (materiale, servicii) al resurselor umane. Rolul esențial în economie îl are populația în dubla sa ipostază – de consumator și de forță de muncă. Chiar dacă din punct de vedere biologic populația vârstnică nu mai are capacitatea de a se menține ca populație activă, în condițiile în care ea este în creștere trebuie stabilite măsuri de integrare mai activă a acestei categorii de vârstă în activitățile sportive. România are nevoie de un program național de integrare socială și de dezvoltare personală a persoanelor îmbătrânite și în curs de îmbătrânire prin promovarea activităților voluntare în sport în rândul vârstnicilor. Acest lucru ar însemna o participare mai generalizată în sport dar și o implicare a sportului în toate grupurile de vârstă, care vor atrage de la sine profituri sociale și de sănătate.

Putem considera că atragerea vârstnicilor în mișcarea sportivă voluntară trebuie să fie încurajată pentru a putea să-și îndeplinească rolul în societate,. Astfel, pe lângă aspectele etice privind egalitatea genului, sportul ar putea constitui și un mijloc de promovare a egalității vârstelor. Sportul oferă posibilități pentru un contact social excelent pentru toate grupurile de vârstă, inclusiv pentru grupurile cu nevoi speciale. Încurajând persoanele de toate vârstele să se ocupe de o activitate fizică regulată se întărește rolul sportului ca factor de dezvoltare socială.

Din analiza datelor statistice rezultă că în multe țări europene participarea în sport a persoanelor în vârstă este foarte mare. Astfel, în Finlanda, Suedia și Olanda numărul persoanelor implicate în sport depășește net numărul celor neimplicate. În Finlanda numărul persoanelor în vârstă de peste 50 de ani implicate în sport este de peste 70%, nivel aproape constant și în rândul celorlalte categorii de vârstă. Acest lucru dovedește că primul obiectiv stipulat în Legea Sportului din 1980 – favorizarea deprinderilor sportive ale cetățenilor și dezvoltarea unei participări sportive active – a fost minuțios studiat și dezvoltat. Și în cazul Suediei procentul participanților în sport cu vârstă de peste 50 de ani ajunge la o medie de 44%, ceea ce justifică dezvoltarea sistemului sportiv care cuprinde peste 40.000 de cluburi sportive în care activează peste 500.000 de voluntari care produc 140 milioane de ore de muncă neplătită, făcând ca sportul să contribuie cu 2% la formarea PNB. Și Olanda a înregistrat progrese foarte mari privind gradul de implicare în sport. Circa 79% din totalul populației practică o formă de activitate sportivă sau este implicată în sport iar, din rândul persoanelor de peste 50 de ani peste 40% participă în sport. Numărul mare al persoanelor implicate în sport justifică nivelul mare de consum legat de sport – Olanda fiind țara europeană cu cel mai mare consum care reprezenta în 1995 circa 2% din cheltuielile totale de consum. Datele prezentate reprezintă argumente serioase ce dovedesc clar necesitatea adoptării de măsuri privind integrarea mai mare a persoanelor îmbătrânite și în curs de îmbătrânire în sportul românesc.

Dacă ar fi să clasificăm pe trei criterii majore avantajele participării intensive, regulate, organizate, competitive /necompetitive și recreațional a persoanelor îmbătrânite și în curs de îmbătrânire, acestea ar putea fi: de ordin biologic, economic și sportiv.

Avantaje în plan biologic:

contribuie la o stare de sănătate mai bună;

poate contribui la scăderea îmbolnăvirilor;

poate influența potența fizică și intelectuală și contribuie la creșterea longevității;

sporirea entuziasmului și a nivelului de utilitate în plan social.

Avantaje în plan economic:

prin activitățile voluntare valoarea muncii prestate reprezintă un mijloc de combatere a degradării performanței economice;

stimularea activității unor sectoare – în speță cel sportiv, care ar putea beneficia de un aport crescut în organizarea activităților sportive sub aspectul sporirii resurselor umane;

atragerea de specialiști cu o rutină îndelungată din alte domenii conexe sportului și angrenarea lor în promovarea de politici sportive, deficitare în trecut, și eficientizarea activității globale a sportului în România.

Avantaje în plan sportiv:

creșterea numărului practicanților de exerciții fizice și recreative în rândul vârstnicilor

creșterea numărului de servicii sportive adaptate specificului vârstei;

extinderea competiției gen Masters la cât mai multe ramuri sportive și oficializarea lor în vederea atribuirii de titluri și trofee recunoscute.

2.1 Sistemul resurse umane specific sportului

Dinamica, intensitatea și diversitatea sunt aspecte importante în desfășurarea resurselor umane în cadrul activităților fizice, ele constituind resursele cele mai importante care trebuie „gestionate și contabilizate“ asemenea celorlalte resurse. Este de fapt o contabilizare socială întrucât sportul este, pe lângă efectele fiziologice-somatice, și un producător de efecte morale. În sport, ca de altfel în toate domeniile vieții socio-economice, resursele umane necesită investiții importante și reprezintă investiții strategice în dubla lor ipostază de resurse capabile să producă și să reproducă toate celelalte resurse. Prin activismul lor, resursele umane contribuie la creșterea eficienței și eficacității organizației sportive. În cadrul activităților sportive prin procesul de pregătire fizică-antrenament sportiv – resursele umane devin subiect, obiect și scop, reușind să-și dezvolte aptitudinile și calitățile motrice care conduc în cele din urmă la atingerea de performanțe superioare. După modul de implicare și participare în actul sportiv, se disting două categorii de resurse umane: a) conducători și promotori de activități; b) participanții la activități.

În rândul primei categorii putem include: managerul sportiv, profesorul de educație fizică, antrenorul, instructorul sportiv și alte categorii de tehnicieni – persoane specializate în domenii conexe sportului cum ar fi medicii sportivi, masorii, nutriționiștii și alte categorii de specialiști calificați în asistență medicală, precum și psihologi, cercetători științifici, tehnicieni în serviciile adiacente legate de exploatarea bazei materiale sportive.

Din cea de-a doua categorie a participanților la activitățile sportive distingem persoanele care practică sub diverse forme exercițiile fizice. În rândul acestora sunt și categorii de oameni care practică exercițiile sportive neorganizat și neregulat dar și o categorie a celor ce practică organizat și regulat. Prima subgrupă practică sportul în scop recreativ iar cea de-a doua în scopul obținerii unui rezultat. Indivizii care participă în mod regulat și organizat sunt numiți sportivi.

În cadrul activităților sportive cel mai important factor îl reprezintă participanții care, în funcție de condițiile de participare reglementate prin regulamente și instrucțiuni, pot fi: sportivi amatori și sportivi non-amatori. Sportivii amatori sunt considerați cei ce practică activități sportive organizat și sistematic, fără a urmări obținerea unui profit și care nu au relații de muncă sau alte relații contractuale cu organizațiile sportive care i-au legitimat. Sportivii non-amatori sunt practicanții de activități sportive organizate și sistematice ce-și desfășoară activitatea în baza unor contracte individuale sau convenții de prestări de servicii, prin care performanțele conduc la obținerea de venituri pentru sportiv. Participarea sportivilor la competiții se face pe criterii de vârstă, greutate și sex în funcție de specificul ramurii sportive și sunt stabilite de Regulamentele federațiilor sportive. Aceste regulamente mai cuprind referiri la comportamentul sportivilor în competiții (în special de ordin etic), despre efectuarea controlului medical, reguli de transfer de la o organizație sportivă la alta, precum și normele de clasificare în raport cu nivelul performanțelor. Sportivii angajați pe bază de contract sunt considerați sportivi profesioniști. Contractele prevăd drepturile, obligațiile și condițiile de reziliere a înțelegerii celor două părți sportiv-organizație. În România, trecerea unei ramuri sau discipline sportive la profesionism se face la propunerea Federațiilor sportive naționale care solicită forului superior ce trebuie să susțină problema în Guvern, care se stabilește printr-o hotărâre.

Diferențele majore dintre sportul profesionist și cel amator sunt de natură financiară care la rândul ei este o condiție a valorii sportivului, a cotei sale de piață ce reflectă valoarea sau nivelul performanțelor acestuia. În privința efectivelor sportivilor legitimați din România, primele date oficiale provin din anul 1930 când se înregistrau 20.000 sportivi. După cinci ani numărul acestora s-a dublat ajungând la 40.000 sportivi, iar trendul ascendent a culminat în 1937 când s-au înregistrat 160.000 sportivi legitimați. Acest an reprezintă cel mai important reper de dinamică a efectivelor de sportivi legitimați din perioada interbelică. Pe perioada celui de-al II-lea Război Mondial numărul sportivilor a scăzut vertiginos, înregistrându-se cel mai mic număr de sportivi legitimați, circa 15.000 sportivi. În perioada 1947-1959 numărul sportivilor legitimați a cunoscut o creștere rapidă ajungând în anul 1959 la o cifră record de 222.455 sportivi care a fost depășită abia în 1964 când efectivul sportivilor a ajuns la 233.123 sportivi legitimați, constituind cel mai reprezentativ reper al numărului de sportivi din perioada comunistă. După 1990 s-a înregistrat o dinamică ascendentă a efectivelor de sportivi legitimați până în anul 1995 când s-au înregistrat 366.947 sportivi. De altfel, din acest punct de vedere, anul 1995 rămâne ca anul cel mai reprezentativ din istoria sportului românesc. După anul 1995 s-a înregistrat un trend descendent care culminează cu anul 2002 când figurau 181.539 sportivi legitimați, nivel pe care efectivele sportive nu-l mai cunoscuseră din anul 1962.

Din cei 181.539 sportivi legitimați în anul 2002 figurau ca fiind clasificați 137.951. În anul 2003 s-a realizat un trend ușor ascendent cu 0,01% figurând 183.100 sportivi legitimați din care 145.571 figurau clasificați. Distribuția pe sexe a sportivilor legitimați în anul 2003 arată o discrepanță uriașă între bărbați, care reprezintă 82,4%, și femei care reprezintă doar 17,6%.

Interesul pentru practicarea sportului a întrat pe o curbă ascendentă astfel că, conform datelor comunicate în 23 iunie 2009 de Autoritatea Națională pentru Sport și Tineret, prin Direcția Generală Programe și Proiecte pentru Structuri Sportive, la acea dată erau 239.434 sportivi legitimați la nivelul întregii țări, pentru 61 de sporturi.

Distribuția pe vârste a sportivilor din România în anul 2012 arată că ponderea cea mai mare o au sportivii juniori care reprezintă 38,8%, sportivii seniori reprezintă 35,2% și copii doar 26%.

După un alt criteriu de clasificare, resursele umane din domeniul sportului pot fi formate din personalul salariat și personalul voluntar. Din punct de vedere numeric, în sport personalul salariat este inferior celui voluntar. Personalul salariat reprezintă principalul factor al resurselor umane ce-și desfășoară activitatea în cadrul organizațiilor sportive, ocupând diferite funcții în raport cu specializarea și nivelul de pregătire.

În activitatea sportivă personalul este compus din: antrenori, tehnicieni și personal auxiliar. Antrenorii sunt persoanele care coordonează în mod direct activitățile sportive (pregătirea fizică și competiția) în cadrul formelor organizate care sunt atestate într-o anumită ramură de sport pe baza diplomei de licență, diplomă de absolvire sau a certificatului de absolvire – după caz, în baza legii. În România formarea și funcționarea antrenorilor se face în conformitate cu statutul antrenorului aprobat prin Hotărâre de guvern (255/04.03.2003). Formarea antrenorilor se realizează în cadrul instituțiilor specializate și autorizate în condițiile legii. Ocupația de antrenor, potrivit Statutului Antrenorului, se atestă cu carnet de antrenor. Ocupația de antrenor se clasifică în cinci categorii iar promovarea de la o categorie la alta se face în funcție de criteriile specifice fiecărei categorii prin susținerea de examene în instituții autorizate în condițiile legii. Potrivit Statutului Antrenorului – formarea continuă a antrenorilor se face prin cursuri de perfecționare și stagii de pregătire, organizate de federațiile sportive naționale, împreună cu instituțiile de învățământ superior acreditate sau autorizate în condițiile legii. Evaluarea și aprecierea activității antrenorului se face de către angajator și, în funcție de rezultatele obținute în activitatea sportivă, acesta poate primi recompense sau sancțiuni în funcție de caz.

În ceea ce privește clasificările MTS observăm existența a 589 Antrenori Emeriți, 546 Maeștrii Emeriți ai sportului precum și 1250 Maeștri ai sportului. Personalul voluntar reprezintă o categorie de persoane care din dorința de a fi utilă se implică plenar în activitatea sportivă din pasiune față de o ramură sportivă sau de sport în general oferindu-și calitățile și aptitudinile, ca ajutor necondiționat unei organizații sportive. Ei sunt integrați, de către manageri, în colectivul organizației unde desfășoară activități în echipă cu personalul angajat. Prin activitatea pe care o depun voluntarii contribuie la realizarea obiectivelor organizației sportive. Atribuțiile și sarcinile lor sunt stabilite de către manager și pot activa ca: arbitrii, instructori sportivi, antrenori sau în organizarea diferitelor activități sportive în funcție de calendarul sportiv al organizației din care fac parte.

Arbitrii reprezintă o categorie de persoane care sunt desemnate oficial să conducă concursurile sau întrecerile sportive. Rolul lor este să urmărească respectarea regulamentelor sportive specifice disciplinei sportive la care aderă având capacitatea de a sancționa abaterile disciplinare și încălcările regulilor de joc. Arbitrii sunt calificați pe categorii în funcție de criteriile stabilite de Federațiile sportive. În ultimii 14 ani efectivele de arbitrii din România au înregistrat cel mai mare număr în anul 1993 când figurau 15.596 arbitrii, confirmați de către federațiile pe ramură de sport. Cel mai mare efectiv de arbitrii din sportul românesc a fost înregistrat în anul 1963 când figurau 19.672. În anul 2000 efectivele arbitrilor s-au redus cu 21,5% față de anul 1993, înregistrându-se 12.836 arbitrii. Trendul descendent a continuat în anul 2001 când figurau 11.563 arbitrii, iar în anul 2002 numărul acestora s-a redus cu 21,6% față de anul precedent, figurând 9.512 arbitrii. În anul 2003 numărul arbitrilor a scăzut vertiginos înregistrându-se doar 8780 arbitrii, fiind cel mai mic efectiv din ultimii 14 ani, justificat de reducerea activităților competiționale. Dinamica efectivelor de arbitrii este prezentată în graficul următor:

În cadrul structurilor sportive își desfășoară activitatea personalul salariat și voluntar care asigură condiții optime de dezvoltare a activităților sportive și a activității proprii a organizației în care activează. Personalul salariat reprezintă principalul factor al resurselor umane care-și desfășoară activitatea în cadrul structurilor sportive, ocupând diferite funcții în raport cu specialitatea și nivelul de pregătire. Funcția reprezintă ansamblul sarcinilor specializate pe care salariatul trebuie să le îndeplinească în mod regulat și organizat. Funcția include competențele și responsabilitățile ce-i revin salariatului. În structurile sportive sunt întâlnite două tipuri de funcții și anume: funcții de conducere și funcții de execuție. Funcția de conducere – este caracterizată de un număr mare de competențe, responsabilități și autoritate în legătură cu obiectivele unității sau colectivității conduse. Funcției de conducere îi sunt specifice atribuții de coordonare a activității unui număr de executanți, de organizare, dispoziție, control. Funcția de execuție – se caracterizează prin obiective individuale, printr-o sferă restrânsă a competenței titularului, printr-o reducere a responsabilităților pentru activitatea altor persoane și printr-o creștere a auto-responsabilității față de activitatea proprie. Sarcinile specifice funcției de execuție țin de producerea unor acțiuni, servicii, sarcini care nu implică luarea de decizii privind munca altor persoane, ci doar asupra propriei activități. Între funcțiile de conducere și execuție există o interdependență reciprocă determinată de natura relațiilor care există între centrele de decizie ale organizației sportive și centrele efective ale acesteia. În cadrul structurilor sportive ponderea ierarhică depinde de: natura și complexitatea sarcinilor, nivelul de pregătire al cadrelor, experiența și capacitatea cadrelor de conducere, aptitudini personale. Ponderea ierarhică reprezintă numărul de persoane conduse nemijlocit de un cadru de conducere.

Pentru ca activitatea să fie mai bine condusă, la nivelul structurii sportive se realizează o compartimentare. Compartimentele sunt componente cantitative ale structurii sportive formate dintr-un grup de persoane reunite sub o singură autoritate. Acestea pot fi secții sportive pe ramuri de sport, servicii (contabilitate, juridic), birouri. La rândul lor, compartimentele pot avea două niveluri – unul de conducere și altul de execuție. Între subdiviziunile organizatorice și organul de conducere se stabilesc nivele ierarhice. Numărul acestora este dependent de dimensiunea structurii sportive și numărul activităților sportive pe care le promovează. Într-o structură sportivă de tip club sportiv sau asociație sportivă ființează o serie de funcții ca: președintele,vicepreședintele, secretarul și contabilul șef,. Secțiile sportive se constituie la fiecare ramură sportivă și se ocupă strict de activitatea și specificul acesteia.

Secțiile sportive sunt conduse de un responsabil tehnic (Director tehnic), un antrenor principal și unul secund precum și de un preparator fizic. Acest colectiv tehnic asigură direct pregătirea sportivilor, potrivit programelor și planurilor de antrenament. În cadrul organizațiilor sportive se regăsesc și alte funcții ca: medic sportiv, asistent medical, maseur sportiv, kinetoterapeut, psiholog, jurist, contabil, metodolog, biochimist sau nutriționist, magaziner echipament și material sportiv, mecanici, îngrijitori, paznici și alții .

Sportul și resursele umane în Europa

Sub aspect social, sportul este o expresie a coexistenței și interacțiunii umane ce are în „geocentria“ sa omul. Prin sport omul se autoproduce în sensul că munca pe care o depune îl face mai puternic, ajutându-l să obțină o importantă modelare corporală. Sportul reprezintă un mijloc bun de adaptare a cererii la ofertă în ceea ce privește forța de muncă. Din multitudinea problemelor economice și sociale care suscită cooperare ca reacție a interacțiunii economice, la nivel internațional distingem: internaționalizarea producției, creșterea acerbă a comerțului internațional, apariția piețelor globale a capitalului financiar, polarizarea bogăției și sărăciei, degradarea mediului înconjurător precum și folosirea ineficientă a forței de muncă. Puternicele tendințe actuale de eliminare a barierelor frontaliere, de internaționalizare și integrare economică internațională, impun o analiză lucidă și rapidă, pe măsura dinamicii lor, a găsirii unor politici comune bazate pe cooperare și parteneriat egal. Din acest punct de vedere, globalizarea și integrarea economică ar putea conferi o coeziune mult mai mare economiei mondiale și astfel, prin activitate comună, prin conlucrare, să se găsească rezolvarea problemelor globale.

În acest context au crescut foarte mult interdependențele dintre piețele naționale ale muncii iar în ultimele cinci decenii s-a putut observa o creștere a fluxurilor internaționale ale forței de muncă. Chiar dacă aceste fluxuri au crescut ca mărime absolută, sub raportul creșterii demografice rapide, ele nu mai pot fi atât de mari. Mobilitatea forței de muncă este și o consecință a diviziunii internaționale a muncii. Dimensiunea forței de muncă mobile nu este foarte mare raportată la totalul forței de muncă mondiale. Fenomenul este foarte activ în Europa (circa 6 milioane muncitori străini), în SUA (5 milioane de muncitori străini), fiind urmate îndeaproape de Orientul Mijlociu. În structura forței de muncă s-a manifestat o deplasare spre sectorul terțiar, al serviciilor, iar sub raport temporal s-au manifestat: o creștere sub aspect numeric a locurilor de muncă cu timp parțial, munci temporare (pe terasament). În sport acest lucru este frecvent pe perioadele de pregătire a marilor competiții în care pregătirile de organizare și amenajare se fac cu puțin timp înainte, iar numărul factorului uman implicat este influențat de factorul economic, de finanțarea obiectului respectiv precum și de valoarea evenimentului (competiție europeană, mondială sau Jocuri Olimpice).

Creșterea numărului de practicanți de sport, creșterea numărului participanților la sport (consumatori de sport – nesportivi), pătrunderea economiei în sport și comercializarea acestuia, dezvoltarea industriei timpului liber sunt factori care au determinat o dezvoltare a forței de muncă în sport. În Europa media ocupării în muncă în domeniul sportului variază de la 0,5% la 2%. Astfel, în Marea Britanie la o populație totală de 58,65 milioane locuitori, în 1998, numărul peroanelor ocupate în sectorul sportiv era de 221.449 persoane, înregistrând creștere de 100% față de 1990 când figurau 110.748 persoane. Tot o creștere majoră de 100% a înregistrat și Spania care în 1998 avea 56.300 specialiști la o populație totală de 39,37 milioane locuitori. O dinamică semnificativă a resurselor umane în sport a înregistrat și Belgia care în 1998 figura cu 14.524 specialiști la o populație de 10,21 milioane locuitori, în creștere cu 58% față de 1990 când figurau 9.210 63 specialiști. În Franța existau în 1998 circa 94.747 specialiști (58,85 milioane locuitori) în creștere cu 53% față de 1990 când figurau 61.854 specialiști. În alte țări europene resursele umane au avut o creștere cuprinsă între 13 – 49% astfel (pentru anul 1998): Italia – 54.978 specialiști (13%), Germania – 95.000 specialiști, Portugalia – 14.300 (49%), Olanda – 24.000 (33%), Luxemburg – 241 (33%), Danemarca – 12.582 (17%). Această dinamică nu a fost înregistrată în toate țările europene. Astfel, Elveția, o țară mică cu doar 7,11 milioane locuitori, în 1998 avea 25.469 lucrători în sectorul sportiv, neînregistrând creștere față de 1990 când figurau 25.414 (0%) angajați. Pe un trend negativ s-au plasat Austria și Finlanda, țări cu un potențial redus în plan sportiv. Finlanda figura cu 6.967 lucrători în sectorul sportiv în 1998, mai puțin cu 7% față de 1990 când figurau 7.516 angajați la o populație totală de 5,15 milioane de locuitori. O involuție și mai pronunțată s-a înregistrat în Austria care, de la 9378 angajați în 1990, a ajuns la 7.790 în 1998 la o populație totală de 8,08 milioane locuitori.

În România resursele umane ocupate în sport, specialiști care activează în sistemul național, sunt de circa 8681 persoane, la nivelul anului 2003, cu 3,7% mai mulți ca în anul precedent. La nivelul Europei numărul persoanelor ocupate în sport era în 1998 de 628.347 angajați, cu 57% mai mulți ca în 1990 când sectorul sportiv avea doar 339.648 angajați. Această situație nu vizează decât angajații permanenți. Acestora li se adaugă angajații sezonieri precum și forța de muncă voluntară. Un alt aspect în sfera ocupării în muncă este dezvoltarea sectorului voluntar (munca nemonetizată) care contribuie semnificativ la reducerea costurilor de practicare a sportului dar contribuie, prin munca neremunerată, la finanțarea sportului. Munca voluntară reprezintă în statele europene circa 30–40% din bugetele publice. În Germania aproape 1/3 din populația masculină în vârstă de muncă este angajată în munca onorifică preponderent în domeniul sportului. În Marea Britanie, în anul 1987 activau în cadrul instituțional și al consumului de servicii de sport 580.000 de voluntari care activau în circa 150.000 de cluburi. Această formă de muncă reprezintă un aspect complementar al personalității și care chiar dacă nu contribuie direct la partea monetizată a economiei, ea are un rol deosebit la sporirea avuției și bunăstării populației. Ea creează posibilitatea de activare pe o perioadă foarte lungă în cadrul organizațional sportiv și este îmbucurător că și cei care nu mai pot practica în mod direct sport participă sub această formă la dezvoltarea continuă a sportului. Nici în sectorul muncii voluntare România nu cunoaște o evoluție pozitivă în condițiile în care sportul este pus în imposibilitatea îndeplinirii prevederilor programelor de pregătire și participare în competiții a loturilor naționale și olimpice, la standardele impuse de practica internațională, a imposibilității asigurării unui program de pregătire a loturilor prin reducerea indicatorilor programați prin abordarea competițiilor fără oferirea de concursuri de verificare.

2.3 Activismul sportiv

Participarea activă și voluntară la sport este dependent de o serie de factori socio-economici, fiind influențat de gradul de cultură și educație a populației, de imaginea promovată în rândul maselor, de nivelul talentului, de posibilitățile și de recompensare promovate în sport și multe altele, care dacă sunt corect promovate asigură în rândul maselor un suport puternic pentru sport.

În statele europene activitatea în sport este foarte mare. Acest lucru este susținut de numeroasele statistici care evidențiază aspecte pozitive. Aceste rezultate (participarea largă în sport și rezultatele sportive excepționale) sunt un efect al susținerii pe care sportul o are în Europa atât în cadrul Comunității Europene cât și în cadrul fiecărei națiuni. Astfel, din analiza celor 40 de structuri sportive naționale, se observă o masivă susținere financiară din partea autorităților locale care reprezintă 76%. Finanțarea de la bugetul statului reprezintă 2%. Finanțarea privată a sportului nu este foarte mare, ea reprezentând circa 16%, iar Loteriile Naționale aduc o completare de 6%. Numărul sportivilor în Franța este de circa 13 milioane, în Germania de 25 milioane, în Anglia 23 de milioane. Instituționalizarea sportului a determinat, spre exemplu în Europa (în 1985), ca un procent foarte mare din populație să practice sportul în cadrul cluburilor: în Danemarca și Finlanda circa 43% din populație, în Olanda 29%, în Belgia 26%, în Germania 34%. În Anglia existau 150.000 de cluburi din care 373 de organizații recunoscute de Consilii ale sportului; în Germania circa 80.000 de organizații sportive.

Astfel se poate observa o creștere a interesului pentru sport, care în ultimii 50 de ani a avut o dinamică foarte mare în Europa, el devenind un element de coeziune care se manifestă plenar pe scena vieții internaționale ca fenomen ce influențează evoluția societății, cu implicații majore în calitatea vieții și în cultură. Acest profil european al activității sportive denotă că organizarea și structurarea activităților sportive au făcut pași importanți care au influențat pozitiv procesul de dezvoltare a acestui domeniu.

Din studiile efectuate, situația activității sportive în România arată că numărul persoanelor implicate în practicarea sportului este unul mediu. Numărul practicanților de exerciții fizice este de aproximativ 5.500.000 persoane, ceea ce reprezintă aproximativ 25% din populația totală a României.

Activitatea sportiva și opțiunea pentru o ramură sportivă este influențată de mai mulți factori cum ar fi: pasiunea personală, gradul de mediatizare, nivelul de popularitate, accesibilitatea bio-psiho-fiziologică și reprezentarea infrastructurii, nivelul de cultură, nivelul competitivității, timpul liber, nivelul bugetului familial și altele.

Capitolul 3.Organizarea cercetării

În acest capitol am ales să efectuez cercetarea propriu-zisă privind integrarea prin sport în zona Șomcuta Mare. Am considerat că este necesar la începutul acestui capitol să furnizăm câteva date concreta cu privire la zona la care face referire cercetare pentru a ne face mai bine o imagine de ansamblu a fenomenului

3.1 Orașul Șomcuta Mare, date privind localizare, structură socială și economic

3.1.1 Importanța istorică și localizare

Atestată documentar în anul 1358, localitatea Șomcuta Mare, veche vatră de civilizație și cultură din zona Chioarului, este situată în partea de sud-vest a județului Maramureș, la 25 km de Baia Mare pe șoseaua națională ce leagă municipiul Baia Mare de municipiul Cluj-Napoca la o distanță de 8 km de calea ferată Baia Mare – Dej – București.

Teritoriul localității Șomcuta Mare ocupă o suprafață de 120 km2, având un relief de deal cu nuanțe domoale. Localitățile aparținătoare sunt: Buciumi, Vălenii Șomcutei, Finteușu Mare, Ciolt, Hovrila, Buteasa, Codru Butesii.

Șomcuta Mare, este încă de la primele atestări documentare cu o populație preponderent românească. Acest lucru este dovedit de toate documentele care s-au păstrat în acest sens despre „Domeniul Chioar”.

Din punct de vedere juridic, aparținea de stăpânirea „Cetății de Piatră”, care este menționată pentru prima dată în anul 1319.

În perioada anului 1738 Șomcuta Mare începe să capete un rol tot mai important în Chioar, în scurt timp devenind cea mai importantă localitate a districtului.

La sfârșitul secolului al XIX-lea, datorită poziției centrale față de satele înconjurătoare, în Șomcuta Mare târgurile săptămânale ajung să aibă un caracter regulat.

Așezarea geografică și condițiile naturale prielnice au favorizat creșterea animalelor, cultivarea cerealelor și a pomilor fructiferi, dar și producția industrială, meșteșugărească, prestările de serviciu și comerțul.

3.1.1.2. Importanța economică

Localitatea Șomcuta Mare, în aprilie 2004 a trecut de la statutul de comună la cel de oraș, unde, în prezent funcționează aproximativ 120 agenți economici, 300 asociații familiale și persoane fizice autorizate, care desfășoară activități economice și care au o cifră de afaceri de aproximativ 78.000.000 lei RON anual

Primăria orașului Șomcuta Mare are organizate servicii publice de: apă-canal, colectare și transport reziduuri menajere, serviciul public situații de urgență, serviciul public poliție comunitară, serviciul public comunitar local de evidență a persoanelor, serviciul public financiar contabil, secretariat relații cu publicul, compartiment asistență socială, compartiment cadastru și agricultură, compartiment juridic, o piață agroalimentară cu activitate săptămânală, compartiment urbanism, compartiment poliție comunitară, birou integrare europeană.

3.1.1.3. Importanța culturală și educativă

În orașul Șomcuta Mare au funcționat 24 de unități școlare și preșcolare, un liceu, un club al elevilor, cinci cămine culturale, o casă de cultură, două biblioteci, o librărie. Dintre școlile funcționale, cele din Văleni și Hovrila au fost închise din cauza numărului redus de copii din zona, elevii rămași frecventând școlile din localitățile adiacente. Chiar și așa, unitățile școlare din Buciumi, Buteasa și Ciolt au doar clasele I-IV iar cele din Finteușul Mare și Codul Butesii au clase I-VIII dar în regim de clase comasate.

Pentru desfășurarea activităților sportive pe teritoriul administrativ al orașului Șomcuta Mare există: un stadion, o sală de sport modernă cu o capacitate de 150 de locuri, două terenuri cu suprafață de iarbă sintetică (unul în localitatea Buciumi și unul în Șomcuta Mare), miniterenuri de fotbal-handbal acoperite cu bitum la școlile din oraș, precum și o sală de Fitness-Aerobic, unde populația din oraș poate să-și petreacă timpul liber

3.1.2 Suprafața totală a localității –12.040 ha

3.1.3 Populația

Conform recensământului efectuat în anul 2011, populația orașului Șomcuta Mare se ridică la 7.565 de locuitori, în scădere față de recensământul anterior din 2002, când se înregistraseră 7.708 locuitori. Majoritatea locuitorilor sunt români (80,67%). Principalele minorități sunt cele de romi (13,97%) și maghiari (1,47%). Pentru 3,67% din populație, apartenența etnică nu este cunoscută. Din punct de vedere confesional, majoritatea locuitorilor sunt ortodocși (82,21%), dar există și minorități de greco-catolici (5,37%), penticostali (3,9%) și martori ai lui Iehova (1,96%). Pentru 4,07% din populație, nu este cunoscută apartenența confesională.

3.1.4 infrastructura localității

Transport rutier

drumuri locale 70 km.

drumuri județene 18 km.

drumuri naționale 7 km.

Telefonie: un număr mare de utilizatori de telefonie mobilă, Orange și Vodafone având reprezentanțe în cadru localității.

3.1.5. Forța de muncă din localitate

Populația activă – total 3870

Forța de muncă calificată – procent din total populație activă 45%

Bărbați – 45% 5.2.2.

Femei – 55%

Forța de muncă necalificată – 55%

Distribuția forței de muncă pe principalele ramuri economice:

Număr de salariați în industria alimentară – 65;

Număr de salariați în industria extractivă – 15;

Număr de salariați în industria prelucrătoare – 238;

Număr de salariați în activ. energie electrică și termică, gaze și apă – 45;

Număr de salariați în activitatea de comerț reperarea și întreținerea autovehiculelor și motocicletelor, a bunurilor personale și casnice – 215;

Număr de salariați în activitatea de transport, depozitare și comunicații – 35;

Număr de salariați în administrația publică și apărare, asistență socială obligatorie, învățământ și sănătate – 290;

Număr de salariați în agricultură – 15;

Atitudinea față de muncă a localnicilor – este una corectă, cetățenii orașului Șomcuta Mare sunt oameni harnici, gospodari, se preocupă pentru ridicarea nivelului de trai.

3.1.6. Șomajul (în procente) declarat – 59 de șomeri ~ 1.5%.

Ajutorul de șomaj – total beneficiari 530 persoane (majoritatea romi).

3.1.7. Materia primă, materialele aflate în stare naturală în zona localității

Produse minerale, minereuri;

Materiale de construcții – piatră brută și prelucrată, marmură;

Produse silvice – lemn, fructe de pădure, ciuperci;

Produse agro-alimentare – cereale, legume, fructe, produse animaliere;

3.1.8. Activități economice existente în localitate

În funcțiune: în industria alimentară și prelucrătoare, în comerț, alimentație publică și activitate de cazare, în transport de marfă, prestări de servicii în diverse domenii, activități bancare, etc.

Activități care nu mai funcționează: activitatea de prelucrare a fructelor și legumelor.

3.1.9. Oportunități locale în domeniu

Industrie – prelucrarea fructelor și legumelor, prelucrarea produselor animaliere, prelucrarea lemnului până la obținere de produse finite;

Agricultură – înființarea de microferme și ferme mai mari atât în sectorul vegetal cât și în zootehnie;

Silvicultură – înființarea unui centru pentru prelucrarea ciupercilor și valorificarea acestora și pentru prelucrarea fructelor de pădure și prelucrarea lor, localitatea dispunând de o suprafață de 3177 ha păduri;

Turism, agroturism: dezvoltarea zonei turistice Buteasa, Codru Butesii cu valorificarea peisajului natural pe care îl oferă râul Lăpuș, apoi Cetatea Chioarului cu împrejurimile, de asemenea punerea în valoare a zonei de la Vălenii Șomcutei unde este peștera.

unități de cazare – (total) număr 4;

locuri în unități de cazare – 60, pensiuni de 2 și 3 margarete;

Servicii– în domeniul serviciilor de la nivelul localității noastre ar fi oportună înființarea unui serviciu de transport în comun.

3.1.10. Facilități locale

Terenuri – autoritatea locală dispune de o suprafață de 40 ha teren compact din domeniul privat al localității pe care îl poate pune la dispoziție investitorilor, în condițiile legii;

Spații construite – 1000 mp de suprafață construită cu 1 ha teren aferent în domeniul privat, care pot fi concesionate sau închiriate;

Taxe și impozite locale – cu aprobarea Consiliului Local se pot hotărî facilități la taxe și impozite locale;

Autoritatea locală poate să facă asocieri cu agenți economici, în condițiile legii;

3.1.11. Proiecte finalizate sau în derulare in localitatea de referință

Reabilitarea și modernizarea rețelelor de apă potabilă,

Stație de epurare în orașul Șomcuta Mare, proiectul este finalizat și a beneficiat de finanțare din Fonduri nerambursabile Rețeaua de canalizare menajeră, proiect demarat în 2008 și finanțat prin Bugetul de stat (HG 1250/2007);

Proiect pentru realizarea de locuințe

Sala de sport cu o capacitate de 150 de locuri, în valoare de 3.326 mii lei, dotată cu teren de volei, baschet, handbal, teren de tenis de câmp, finanțată din fonduri MLPAT și buget local, proiect finalizat;

Modernizarea clădirii Grupului Școlar Ioan Buteanu, proiect în valoare de 5000 mii lei, finanțat integral de Ministerul Învățământului.

3.2 Studiu de caz. Foști sportivi din Șomcuta Mare: Adrian Arbuzov

Toți cei care își dezvolta niște aptitudini pe baza unor vocații descoperite personal sau de altcineva ar trebui să reprezinte modele pentru cei din jur. Sunt modele, în primul rând, din punct de vedere al calităților pe care le au pentru a face performanta: perseverenta, ambiție, curaj, determinare, chiar și anumite renunțări la tentațiile unei vieți libere de orice presiuni și constrângeri.

Sportivii sunt de admirat, în primul rând, pentru ca își pun în valoare niște aptitudini și intra într-un sistem concurențial extrem de dur, pe de o parte, dar care îi și pune în situația să devină la un moment dat niște persoane admirate pe tot globul daca sunt campioni olimpici, mondiali sau chiar naționali.

Din păcate, aspectul spectaculos este mai puțin vizibil în activitatea curentă a unui sportiv. Aspectul vizibil pentru toți apare după momentul urcării pe podium, când obține medalia.

În Romania, există foarte multe modele sportive, din păcate, mai puțin vizualizate. Există și ramuri sportive mai puțin vizibile la televizor, unde sunt sportivi care nu sunt cunoscuți pentru că nu au fost mediatizați suficient. Îi întâlnești însă pe stradă și îi vezi cum se comportă, cum vorbesc, cum se îmbracă, ce atitudini au în anumite situații limită.

Copii din ziua de azi au din ce în ce mai puține modele în ultimii ani și ne raportăm, din păcate, la modele de peste mări și țări. Modelul apare atunci când obține performanță, iar în Romania performanțele sunt din ce în ce mai puține. Numărul de titluri mondiale, europene sau olimpice obținute în ultima vreme ne fac să înțelegem de ce avem în acest moment mai puține modele. Apare tot mai des întrebarea de ce să îi avem modele azi pe Hagi, pe Nadia sau pe Năstase. E o uzura care apare prin supra-vizibilitate în situația în care nu apare nimeni demn să le ia locul.

Sportivii au fost, sunt și vor fi modele. Pentru că indiferent de ceea ce se întâmpla în spate sau de accidente precum dopajul, sportivul este privit ca un om care ajunge unde ajunge prin munca lui, prin mijloace curate și își pune cununa de lauri prin abnegația, dăruirea și perseverența puse în slujba visului de a ajunge cel mai bun din lume.

ADRIAN ARBUZOV este actualmente director tehnic al echipei Știința Explorări Baia Mare. S-a născut la 25 septembrie 1950, în Satu Mare. Căsătorit. Soția: Anca-Maria. Are doi băieți: Marius și Paul. O fată: Oana.

Absolvent al IEFS București (1973).

A debutat în echipa Liceului din Șomcuta Mare (1965).

Primul antrenor: Dumitru Chiver. 1965-1968: Progresul Șomcuta Mare. Antrenor: Coriolan Mureșan și Gheorghe Constandici.

1969-1973: IEFS București. Din 1973: Explorări Baia Mare. Palmares intern.

A jucat aproximativ 500 de meciuri în divizia A. A fost prezent la patru promovări din divizia B în A: Explorări Baia Mare (1969, 2003), IEFS București (1970), Silvania Șimleu Silvaniei (1970).

Medalii de bronz, peste zece, cu Explorări Baia Mare, una cu IEFS București. Vicecampion cu Explorări (1974, 1994, 2011). Cîștigător al Cupei României (1979, 1980). Campion al României cu “U” Explorări (1993), ca antrenor secund.

Este maestru emerit al sportului și Cetățean de onoare al municipiului Baia Mare. 

Palmares internațional. Sub culorile naționalei României (tineret, seniori), a disputat peste 140 de jocuri.

Campion balcanic (1973, 1977, 1978).

Locul patru la Campionatul European (Iugoslavia – 1975). Medalie de bronz la CE (Finlanda 1977).

Locul șase la Campionatul Mondial din Mexic (1974). Trei cupe balcanice cu Explorări Baia Mare. Participări în Cupa Confederației Europene de Volei și Cupa Cupelor.

În momentul de față, sportul de performanță și de mare performanță este caracterizat prin alocarea unui mare buget de timp necesar pregătirii specifice. Neacordându-se suficientă atenție problemelor educative în ceea ce privește alegerea unei profesii în afara sportului, poate duce la serioase probleme privind integrarea socială.

Cu toate că dezvoltarea aptitudinilor motrice este recunoscută ca fiind benefică din mai multe puncte de vedere, în special al dezvoltării potențialului biomotric, ea comportă deopotrivă și multe riscuri. Aceste riscuri pot fi expuse sub forma unui principiu care prevede că scopul selecției să nu constea doar în căutarea excelenței ci în dezvoltarea ei fără a afecta dezvoltarea ulterioară a copilului.

Ca și contraargument la cele spuse anterior, se poate spune că practicarea sportului de către copii poate determina inițiative și impulsuri care să-i ajute la formarea și dezvoltarea anumitor comportamente necesare în viață. Practicarea sportului de performanță nu aduce nici un prejudiciu cu condiția ca ea să se facă sub supraveghere și îndrumare corespunzătoare..

De pe urma practicării sportului, copilul profită mai mult decât daca nu ar face nimic sau s-ar limita la sportul pentru toți. Copilul își poate crea un avantaj prin experiența pe care o capătă prin practicarea sportului de performanță și se dezvoltă într-o lume dură a muncii și competiției iar antrenamentul sportiv constituie pentru el un bun mijloc de adaptare în societate.

Tot în favoarea practicării sportului de performanță se poate spune că sportivii de performanță, după ce abandonează practicarea sportului și se consacră profesiei, obțin bune rezultate profesionale. Aceasta se datorește faptului că sportivii de performanță posedă calități moral-volitive net superioare și în acest fel sunt capabili să compenseze decalajul profesional inițial.

Faptul că un copil ajunge să fie cooptat în rândul unei echipe sportive, nu are, prin prisma celor spuse mai sus, cum să îi dăuneze acestuia. Dimpotrivă, sportul este deseori considerat un mediu ce contribuie la procesul de socializare a indivizilor, așa cum sunt și familia, colegii și prietenii, școala, comunitățile și mass-media iar acest lucru ar duce la lărgirea orizontului de cunoștințe priceperi și deprinderi pe care tânărul instituționalizat le posedă la un moment dat.

Pentru studierea modului de implicare a copiilor în sport, specialiștii au folosit două tipuri de cercetări: studii retrospective asupra elitei sportivilor adulți, și studii despre copii și tineret, în general. Astfel în investigațiile retrospective asupra sportivilor s-a constatat o vârstă fragedă de începere a participării în sport (6-8 ani), și faptul că mulți sportivi s-au lansat în alte sporturi decât cele în care sau specializat. O observație importantă este că performerii de elită au fost încurajați de timpuriu de mai multe persoane semnificative , în diverse contexte sociale: familie (mai ales tatăl), școala, club sportiv, prietenii.

Studiile efectuate pe copii arată tendințe asemănătoare, însă o observație importantă este că nu trebuie subliniată exagerat importanța agenților singulari de socializare. Efectul combinat, pozitiv și negativ al mai multor persoane semnificative este mult mai important în a explica de ce se implică sau nu copii în sport.

3.3 Metodele de cercetare, organizare și desfășurare a cercetării

În vederea organizării, desfășurării și cercetării științifice privind integrarea socială prin sport în zona Șomcuta Mare am utilizat următoarele metode de cercetare:

Metoda analizei și generalizării datelor literaturii de specialitate În vederea cunoașterii opiniilor specialiștilor români și străini în direcția temei abordate, în lucrarea de față, s-a recurs la investigarea bibliografică a literaturii retrospective și curente. A fost consultat un număr corespunzător de titluri, care au format bibliografia selectivă a lucrării. Autorii studiați au tratat în lucrările lor probleme legate de dimensiunea socială a practicării sportului, efectele acestuia precum și despre ce înseamnă fenomenul de socializare în general.

Metoda studierii materialelor documentare Au fost cercetate materialele documentare, privind situația statistică a fenomenului sportiv la nivel național și internațional astfel încât să ne putem raporta cu studiul nostru. De asemenea au fost studiate actele normative formulate de către organizații ce au ca domeniu activitatea de integrarea socială Prin studiul bibliografiei și materialelor documentare am reușit să acumulăm un volum corespunzător de cunoștințe teoretice legate de tema cercetării să poziționăm și să stabilim datele preliminare ale cercetării și să formulăm ipoteza de lucru.

Observația pedagogică În studiul întreprins de cercetarea noastră am folosit permanent ca metodă de cercetare observația pedagogică. Cu ajutorul acestei metode au fost culese date concrete, prin care s-a realizat analiza științifică detaliată a fenomenelor studiate. Ca metodă directă de investigare științifică a realității, observația realizată sistematic a însoțit activitatea desfășurată, în vederea stabilirii ipotezei experimentale, a problematicii lucrării, precum și ca modalitate de recoltare a datelor pe toată durata cercetării.

Metoda anchetei de tip chestionar O altă metodă de cercetare ce s-a aplicat în vederea realizării scopului și sarcinilor cercetării, a fost metoda anchetei, prin care s-a înlocuit observarea condițiilor reale cu experiența respondenților . Am utilizat această metodă pentru a obține un volum de informații privitoare la:În acest scop am formulat un set de xx întrebări, cu 3-4 de variante de răspuns, la care au răspuns practicanți sau nepracticanți ai sportului din zona ce a fost supusă studiului. Modelul chestionarului este prezentat în anexa 1, iar analiza răspunsurilor se află la capitolul 4.

Metoda convorbirii (interviului). Am utilizat această metodă sub forma unor discuții purtate cu antrenori, jucători, instructori sportivi, profesori de sport, studenți, elevi, spectatori. Menționăm că persoanele cu care s-au purtat discuțiile activează în diferite eșaloane ale sportului de performanță sau de masă. Discuțiile au avut subiecte legate de tema cercetării. Constatările reieșite din folosirea metodei convorbirii sunt menționate la capitolul 3.

Metoda reprezentării grafice Pentru a scoate în evidență rezultatele cercetării precum și analizarea acestora au fost folosite grafice și diagrame.

3.4 Subiecți și durată

Cercetarea s-a desfășurat pe durata a două luni de zile din 1 Martie 2013 și până în 1 Mai 2013 și a vizat sportivi, practicanți ai sportului de performanță cât și elevi ai Liceului Teoretic ”Ioan Buteanu” din Șomcuta Mare practicanți sau nepracticanți ai sportului.

Cercetarea a constat în aplicarea unor chestionare –anchete sociale ce au cuprins o serie de întrebări ce vizează aspecte ale practicării sportului și care sunt prezentate în anexele prezentei lucrări.

Rezultatele cercetării și interpretarea lor au fost tratate pe larg în capitolul 3

Trebuie menționat că categoria sportivilor de performanță ce au fost intervievați este alcătuită în exclusivitate de către practicanții fotbalului de la echipa de Liga a IV-a Progresul Șomcuta Mare din localitate. Acestora le-a fost adresat un prim chestionar care să scoată în evidență aspectele privitoare la protecția socială a practicantului de sport.

Am ales să aplicăm acest chestionar doar echipei de fotbal seniori deoarece este singura de acest tip din zona Șomcuta Mare, practicarea sportului de performanță la toate nivelele fiind destul de slabă, situație pe care am să o prezint succint mai jos.

Practicarea sportului de performanță în zona Șomcuta Mare.

Fotbal. În prezent în Șomcuta Mare activează o echipă de fotbal de seniori în Liga a IV-a a campionatului național sub titulatura FC Progresul Șomcuta Mare. Sportivii legitimați sunt în număr de 16 peroane având vârste cuprinse între 16 și 28 de ani. Pe lângă grupa de seniori care conține în componența sa și câțiva juniori ce activează la grupa mare conform prevederilor competiției, echipa Progresul Șomcuta Mare mai are și o grupă de copii care sunt în număr destul de ridicat (aproximativ 30) și care au domiciliul stabil în zona Șomcuta mare. Trebuie menționat faptul că echipa este susținută financiar de la bugetul Consiliului Local iar practicarea sportului de performanță de către copii nu este condiționată de nicio taxă.

În afară de această formațiune, începând cu acest an, 2014, au mai fost puse bazele a două grupe de copii care au în componență aproximativ 15 sportivi fiecare pe două categorii de vârstă: 2004-2005 și2006-2007. Inițiatorii acestui proiect sunt doi foști practicanți ai sportului de performanță dintre care unul dintre ei este originar din Vălenii Șomcutei. Copii au început pregătirea sub îndrumarea celor doi specialiști fără să fie încă afiliați la vre-o structură sportivă.

Handbal. Chiar dacă în trecut handbalul a fost bine reprezentat în cadrul comunității locale, în prezent practicarea lui se face doar la echipele de club din Baia Mare. Două cluburi și-au desfășurat activitate în această zonă participând la campionatele adresate juniorilor III. Acestea au fost Extrem Baia Mare care a activat în perioada 2010-2012 cu grupe de fete și băieți și Ascorn Șomcuta Mare care a avut o grupă de fete junioare III în perioada 2012-2014. Din păcate, activitatea acestor cluburi se desfășoară pe baza cotizațiilor lunare pe care le plătesc sportivii, ceea ce a creat un impediment în menținerea unui număr suficient de mare de sportivi care dacă nu să rentabilizeze, măcar să susțină financiar activitate. Prin urmare, cluburile și-au închis activitatea iar sportivii au fost îndrumați spre cluburi similare din Baia Mare, unde unii au și ajuns.

Arte Marțiale. Pe parcursul anului 2013 a existat o tentativă de organizare a unor antrenamente de pregătire în Taekwon-do ITF dar care s-au dovedit un eșec datorită numărului mic de doritori (2-3 copii la o ședință).

Al doilea chestionar a fost adresat elevilor de la Liceul Teoretic Ioan Buteanu, liceu la care activez ca profesor de educație fizică și sport și care are în componență clase de la ciclul primar până la cel liceal.

Acest al doilea chestionar a încercat să afle în ce măsură copiii din zona Șomcuta Mare practică un sport și cu văd aceștia beneficiile practicării sportului.

În acest scop am alcătuit și o situație a elevilor de la școala în cauză în care am scos în evidență pe cei care practică în mod organizat un sport de performanță

Tabel. Situația elevilor de la Liceul teoretic Ioan Buteanu pe anul 2013

Se observă din datele centralizate că școala are un număr de 709 elevi grupați pe 28 de clase dintre care practicanți declarați ai sportului sunt în număr de 119 (16,8%) pe un număr limitat de ramuri de sport: fotbal, handbal, natație, arte marțiale. Numărul mare de practicanți ai fotbalului este explicat de faptul că, așa cum spuneam anterior, în zonă s-au înființat două grupe de copii destinate inițierii în tainele fotbalului iar grupa de juniori a clubului Progresul Șomcuta Mare are un număr considerabil de practicanți în special datorită faptului că participarea la activitățile sportive nu este condiționată de costuri.

Numărul relativ crescut al practicanților de handbal este explicat prin existența celor două cluburi de handbal juvenil menționate mai sus, dar care și-au încheiat activitate în prezent.

De asemenea, practicarea înotului este făcută de copii de vârstă școlară mică (clasele I-IV), lucru explicat prin programele de inițiere în înot din orașul Baia Mare la care copiii participă contracost în mod organizat sau individual. Se observă și o practicantă de vârstă mai mare a natației (clasa a VII-a) care practică înotul de performanță la CSM Baia Mare cu rezultate notabile.

Artele marțiale sunt reprezentate de două persoane, amândouă practicante ale Karate Shotokan și desfășurându-și activitate la un club din municipiul Baia Mare.

Diagrama reprezentând practicanți ai sportului la Liceul teoretic Ioan Buteanu Șomcuta Mare

Capitolul 4. Analiza și interpretarea rezultatelor

Pentru a participa la competițiile sportive oficiale, locale sau naționale, un sportiv trebuie să fi e legitimat la un club sportiv. Sportivii de performanță pot fi amatori și non-amatori, conform prevederilor cuprinse în statutele și regulamentele federațiilor sportive naționale, în condițiile legii. Sportivii amatori sunt cei care, pentru practicarea sportului respectiv, nu au relații contractuale de muncă cu cluburile sau cu asociațiile sportive la care sunt legitimați. Sportivii non-amatori sunt cei care, pentru practicarea sportului respectiv, încheie, în condițiile legii, cu cluburile sau cu asociațiile sportive la care sunt legitimați, convenție civilă de prestări servicii sau contract individual de muncă. Pe această bază se acordă licența de sportiv profesionist care conferă statutul de sportiv profesionist.

Datorită faptului că echipa de fotbal din Șomcuta Mare este susținută financiar de către Consiliul Local al orașului pe baza unui acord între consiliul Local și echipă, jucătorii evoluează sub culorile clubului pe baza unor convenții civile.

Convenția civilă vizează activități ocazionale, conjuncturale, și care nu sunt prevăzute prin posturile din statul de funcțiuni al unității, pe când contractul individual de muncă are ca obiect o activitate permanentă, căreia îi corespunde un post bine definit prin fișa postului aferentă.

Activitățile vizate prin convenția civilă exclud subordonarea dintre părți, nici una neputând să dea instrucțiuni, indicații sau directive cu privire la modul de îndeplinire a activității respective, pe când, în cazul contractului individual de muncă, subordonarea salariatului față de angajator reprezintă unul dintre elementele esențiale, și constă în dreptul exclusiv al angajatorului de a organiza, în condițiile legii, munca salariatului în colectivul său, iar pentru nerespectarea sarcinilor trasate dispune de prerogativa disciplinară.

Activitățile vizate de convenția civilă se realizează ”uno ictu”, adică dintr-o dată, excluzându-se caracterul repetativ, caracter repetativ care se regăsește însă în obiectul contractelor individuale de muncă, împreună cu modul succesiv de îndeplinire a activității ce formează obiectul contractului și caracterul de continuitate, în cadrul unui număr minim de ore pe zi, într-o perioadă determinată.

Spre deosebire de persoana ce încheie un contract individual de muncă, persoanele care desfășoară activități pe bază de convenție civilă nu dobândesc calitatea de salariat, nu beneficiază de vechime în muncă, nu au funcție și nici funcție de bază, nu contribuie la fondurile de asigurări sociale și nu beneficiază de nici una dintre protecțiile oferite de legislația muncii. La încheierea contractului individual de muncă este obligatorie prezentarea unui cetifi cat medical care să ateste că salariatul este apt de muncă, pe când în cazul convenției civile de prestări servicii starea de sănătate a prestatorului nu prezintă importanță pentru beneficiar.

4.1 Analiza și interpretarea datelor de la chestionarul pentru sportivi

În vederea identificării interesului sportivilor aflați în timpul carierei sportive sau la finalul acesteia pentru formare profesională, ocupare a unui loc de muncă și dezvoltare personală am aplicat un chestionar membrilor echipei de fotbal seniori ce activează în liga a IV-a Progresul Șomcuta Mare. Numărul de chestionare a fost de 15 și au fost aplicate la club și la locul de desfășurare al antrenamentelor.

Chestionarul a fost unul cu 24 de itemi având întrebări deschise și închise dihotomice sau la alegere și au fost completate de către cei chestionați după un scurt instructaj .

La prima întrebare care vizează vechimea în activitatea sportivă, cei mai mulți dintre cei chestionați se încadrează în a doua categorie între 5 și 10 ani – 8 (53.3%), urmați de categoria peste 10 ani – 6 (40%) și cei între 1 și 5 ani – 1 respondent(6,6%). Explicația distribuției experienței este dată de faptul că echipa are în componență 4 juniori la care se adaugă tineri trecuți de vârsta junioratului și câțiva sportivi care se află la finalul carierei de fotbaliști.

Referitoare la vârsta preconizată pentru a se retragerea din activitate, toți au picat de acord că vârsta de 35-37 de ani este cea mai probabilă pentru încheierea activității de performanță.

Cel mai mare număr de cluburi/echipe la care au activat a fost de 6 la doi dintre componenții mai în vârstă ai echipei iar cel mai mic număr a fost de 1.

La întrebarea 5, toți respondenții au ales varianta convenției civile. Răspunsurile la întrebarea nr.6 din chestionar (Știți care este diferența dintre un contract de muncă și o convenție civilă sau alte contracte?) arată că numai 60% dintre cei chestionați cunosc diferențele între tipurile de contracte, iar pentru 40 % diferența este necunoscută și, în aceste condiții, expunerea acestor sportivi la dezavantajele legate de convențiile civile nu sunt clare și, în consecință, gradul lor de responsabilitate în propria asigurare de securitate socială este redus.

La întrebarea privitoare la deținerea unui exemplar din contract, lipsa de cunoaștere iese în evidență cu o dominanță pentru sportivii tineri, dovedindu-se că sunt mai expuși factorilor ce diminuează securitatea socială prin lipsa informațiilor necesare unor decizii corecte.

Întrebarea privitoare la existența impresariatului în activitatea sportivă a adunat răspunsuri negative, la nivelul ligii a IV-a acest lucru fiind cu adevărat o raritate.

Întrebarea nr. 9 (Vă asigură clubul servicii de cazare și masă?) duce la răspunsuri pozitive în proporție de 100% lucru normal atâta vreme cât în activitatea de amatori obligațiile ca și libertățile financiare legal constituite prevăd acest lucru, iar pentru sportivii amatori, deci un statut oficial de voluntari, chiar dacă el nu este reglementat într-o formă scrisă, obligația clubului este unul dintre factorii determinanți ai motivării sportivilor.

În ce privește drepturile de imagine, răspunsul este identic cu întrebarea privind impresariatul sportiv iar motivele aceleași.

Un set de răspunsuri surprinzătoare îl constituie cel referitor la existența unui alt loc de muncă plătit la care o importantă pondere (9 răspunsuri pozitive) este cea a sportivilor care declară că au un astfel de loc de muncă ceea ce denotă un nivel ridicat de incertitudine de susținere financiară de pe urma practicării sportului. Răspunsurile negative au venit din partea celor care sunt faza de studii, fiind elevi în anii terminali sau studenți și pentru care susținerea financiară vine din partea tutorilor legali.

La întrebarea nr. 12, privitoare la plata la timp din partea clubului, dintre cei chestionați, 60 % declară că nu sunt plătiți la timp, iar 40% declară că nu știu dacă sunt sau nu plătiți la timp. Privitor la informarea asupra obligațiilor fiscale situația se prezintă similar cu alte răspunsuri privitoare la gradul de informare asupra unora dintre elementele importante în asigurarea securității sociale a sportivilor, respectiv 6o% dintre respondenți neavând habar despre obligațiile fiscale.

Veniturile realizate din activitatea sportivă este în cazul majorității celor intervievați, 73%, se situează 5000 Ron pe an și considerăm că, această marjă pornind de la zero, realitatea este cu mult mai jos decât valoarea amintită mai sus. Valoarea mică a sumelor câștigate din sport se explică prin convențiile pe care aceștia le-au încheiat în care majoritatea veniturilor provin din prime de joc, remunerația lunară fiind la limita salariului mediu pe economie.

În ceea ce privește planurile de viitor la încheierea carierei de sportiv (întrebarea 15), răspunsurile au fost eterogene așa cum se poate vede și din diagrama de mai jos. Doar patru dintre ei au declarat că ar vrea să lucreze în domeniul sportului, deși și celelalte domenii de activitate ar putea avea tangență cu acesta.

Sportivii reprezintă o categorie de populație care, din punct de vedere formal cel puțin, este mai bine educată decât media populației. La nivelul eșantionului, 80% dintre sportivii seniori au cel puțin liceul, în timp ce mai mult de jumătate dintre aceștia au studii superioare. Aceste date sunt superioare nivelului de instruire înregistrat la nivel național sau european. Explicația constă, pe de o parte, în legătura puternică ce se manifestă între educație și sport, subliniată în prima parte a raportului, iar pe de altă parte, în măsurile de promovare a sportului și sportivilor din România. Din realitatea existentă, putem spune că una dintre grijile structurilor care se ocupă de pregătirea sportivilor a fost, aproape permanent ajutarea acestora să își asigure viitorul cel puțin din punctul de vedere al parcurgerii unui traseu școlar cât mai complet chiar dacă în unele situații conflictul între timpul afectat școlii și cel afectat pregătirii sportive a fost puternic acuzat de către antrenori.

La nivelul cunoștințelor de limbi străine, majoritatea sportivilor declară că vorbesc engleza (53%) iar o bună parte engleza și franceza (33,3%) iar restul s-au încadrat la altele. Comparativ cu instruirea asigurată de sistemul de educație națională, superior mediei europene la învățarea limbii engleze în învățământul (post)liceal (96% România, față de 83,5% UE 27, în 2007), situația nu este una pozitivă.

Un fapt îmbucurător este acela că majoritatea covârșitoare a sportivilor folosesc calculatorul. Astfel, aproape 85% dintre cei intervievați declară că dețin competențe medii și avansate în utilizarea calculatorului, în timp ce 93% dintre sportivii intervievați au declarat că folosesc internetul. Reținerile în utilizarea calculatorului și internetului se înregistrează preponderent în rândul sportivilor cu peste 10 ani de vechime în sport.

În ce privește asistența medicală asigurată de club, ea este prezentă doar în cadrul întâlnirilor oficiale când conform regulamentelor, echipa gazdă este obligată să asigure cadrul medical care să acorde primul ajutor în caz de nevoie.

Asigurarea medicală de accidente a sportivilor, reglementată prin lege, se regăsește insuficient în rândul sportivilor intervievați. Astfel, de ea beneficiază numai 30% dintre sportivi. Nivelul general redus de asigurare de accidente ridică serioase semne de întrebare cu privire la șansele sportivilor de a face față cu bine riscurilor pe care practicarea sportului, antrenamente și competiții, le presupune.

Deși asigurarea medicală este plătită de regulă de către cluburi, toți cei care au declarat că au asigurare au își suportă singuri costurile aferente. Ce este mai îngrijorător că cei care au asigurare medicală sunt sportivi aflați la mijlocul carierei sportive sau către finalul ei , ridicând astfel un semnal de alarmă asupra pericolelor sociale la care se expun jucătorii tineri. Și aceasta cu toate că conform întrebării 23, mai mult de jumătate dintre respondenți au declarat că au avut accidentări ce i-au făcut indisponibili pentru mai mult de 6 săptămâni.

În ceea ce privește gradul de satisfacție al condițiilor de antrenament oferite de club, 60% din respondenți nu s-au arătat satisfăcuți, acuzând în principal suprafețele de antrenament și echipamentul, iar restul de 40% s-au arătat mulțumiți.

4.2 Interpretarea datelor în chestionarul pentru elevi

Deși, așa cum se știe, starea sportului promovat prin intermediul sistemului de învățământ românesc nu este una dintre cele mai bune, deoarece în chestionar nu au fost puse întrebări care să vizeze aspecte legate de infrastructura educației fizice autohtone, aceste inconveniente de ordin macrostructural nu se regăsesc în cercetarea noastră.

Interesându-ne în primul rând climatul, „atmosfera” referitoare la sport în rândul adolescenților și percepția sportului ca și componentă a stilului de viață, oportunitățile/posibilitățile oferite de sport în vederea unei viitoare profesii, am încercat să detașăm, pe baza declarațiilor subiecților, unele diferențe înregistrate în gradul de satisfacție al celor vizați cu privire la aceste teme. Eșantionul anchetat a fost compus din elevii Liceului teoretic ”Ioan Buteanu” din Șomcuta Mare alcătuit din 709 elevi grupate în 28 de clase începând de la clasa I până la clasa terminal de liceu a XII-a.

Deoarece am considerat că clasele I și a II-a nu se nu se încadrează în categoria chestionată fiind prea mică ca vârstă pentru practicarea unui sport și pentru înțelegerea fenomenului sportive în ansamblul lui, am luat în calcul doar clasele III-XII pentru aplicarea chestionarului, astfel că au rămas valide un număr de 589 chestionare, reprezentând 83% din totalul elevilor școlii.

Chestionarul a urmărit în special să descopere modalitatea în care elevii privesc practicarea sportului de performanță și care este viziunea lor vizavi de acesta.

El a conținut 12 întrebări, prin urmare a putut fi aplicat în timpul procesului didactic la începutul orelor e educație fizică la care elevii au participat.

Prima întrebare a chestionarului a vizat activismul sportiv al elevilor de la Liceul teoretic ”Ioan Buteanu” din Șomcuta Mare. Rezultatele au fost așa cu le-am prezenta în capitolul anterior, din totalul de 589 chestionare aplicate, 110 reprezentând 18,6% au declarat că practică sau au practicat un sport de performanță.

În ceea ce privește vechimea în sportul de performanță, cea mai mare pondere au avut cei care au declarat o vechime de 1-3 ani – 76 de respondenți (reprezentând 69%) urmată de categoria 3-5 ani în număr de 20 (18%) și cei cu peste 5 ani vechime în practicarea sportului în număr de 14 ( 13%);

La întrebarea 3 ”de ce nu ați practicat un sport pană acum?”, răspunsurile au fost dintre cele mai diverse, de la dificultăți de ordin material până la dezinteres din partea celor chestionați.

Întrebarea 4 a dezvăluit faptul că elevii care nu practică sportul ar avea în topul preferințelor pentru eventualitatea practicării unui sport următoarele: Fotbal în proporție de 57%, gimnastică, 21%, tenis 15%, altele 7%.. Această întrebare este similară și cu întrebarea 11 în care în topul personalităților enunțate de către elevi au fost fotbaliști dintre cei mai mediatizați, gen Cristiano Ronaldo sau Lionel Messi.

Cu toate că la întrebarea anterioară, respondenții au nominalizat o serie de sporturi pe care le-ar dori să le practice, punerea acestor planuri în lucru în viitorul apropiat, nu se va realiza decât pentru 41% dintre elevi. Acest lucru este unul îmbucurător, considerând că este o cifră destul de mare pentru eșantionul studiat.

Motivele abandonării activității sportive pentru fost practicanți sunt foarte variate: pe prima poziție cu un procentaj de 31% s-au situat problemele de ordin financiar-material, lipsa timpului necesar pentru activitățile sportive organizate (27%). O altă cauză majoră a abandonului practicării sportului este distanța mare dintre domiciliul respondenților și locul de desfășurare a pregătirii sportive, acest lucru fiind valabil în condițiile pe care le-am prezentat în capitolul anterior în care enumeram și localitățile care aparțin de zona Șomcuta Mare dar care sunt relative izolate de centru orașului sau bazele sportive în lipsa unui mijloc de transport în comun cu un program regulat.

O altă cauză a încetări activității este desființarea echipei sau a secției sportive la care elevii au aderat. Aceasta se leagă oarecum de dificultățile financiare prezentate anterior și vine ca o reacție în lanț, neputința de a se autosusține financiar, ducând la desființarea secției și implicit forțarea întreruperii activității și pentru cei care ar putea să o facă. Așa s-a întâmplat și cu secțiile de Handbal sau arte marțiale care și-au sistat activitatea mult prea devreme.

Pe ultima poziție în ce privește abandonul activității au fost o serie de motive pe care le-am inclus în categoria ”altele”, cum ar fi: interzicerea practicării sportului de performanță de către tutorii legali, (”nu m-au mai lăsat părinții”), pierderea interesului pentru sport (”nu mi-a mai plăcut”) sau apariția unor diferende între colegii de echipă sau între sportiv și antrenor.

Întrebarea nr. 7 s-a adresat oarecum celor care practică sportul de performanță dintre elevi și s-a identificat în mare parte cu vârsta biologică de abandonare a practicii sportive la final de carieră care este în jurul 35-40 ani (72 respondenți reprezentând 65%) – considerat a fi un număr bun pentru cei care doresc continuarea carierei sportive și după încheierea studiilor (vârsta de 20-25 ani reprezentând 25%). Pentru restul de 10% a apărut un moment de incertitudine în prognozarea perioadei de practicare a sportului declarând că nu știu.

Întrebarea (9) care dorește să afle care sunt planurile de viitor ale elevilor de la ”Liceul teoretic Ioan Buteanu Șomcuta Mare” este prezentată cel mai bine în imaginea de jos. Contrar cu întrebarea anterioară ”credeți că vi s-ar potrivi o carieră în domeniul sportului?” la care 40% din respondenți au răspuns afirmativ, numai 14,4% (85) au declarat că și-ar dori să lucreze în sport după încheierea ciclurilor de studii, dar care pe de altă parte se justifică dacă luăm ca răspunsuri date de practicanții sportului.

Deși cel mai mare număr de respondenți ai optat pentru o carieră în afaceri, răspunsul poate fi dat de un anumit grad de nesinceritate din partea elevilor sau din dorința de a brava, îmbucurător este faptul că un număr semnificativ (28%) a ales să treacă la opțiuni alte domenii, unde intra categoria industriei și a agriculturii, fapt ce denotă din partea acestora un anumit grad de maturitate în gândire pentru orientarea profesională.

Întrebarea 10 vine la fel ca și întrebarea 11 să verifice gradul de cultură în domeniul sportului pe care îl au elevii în ziua de azi. Din păcate imaginile și știrile prezentate de mass-media nu ajută în educarea tineretului, accentul punându-se pe știri de senzație și cancanuri. Totuși printre meseriile enunțate de către elevi, pe lângă fotbalist profesionist și impresar sportiv, și-au făcut loc și cele de profesor de sport, antrenor, preparator fizic sau medic sportiv. Acest lucru vine să ne demonstreze că fenomenul sportiv în ansamblul său este înțeles diferit de către cei chestionați.

Ultima întrebare vine să verifice în ce măsură activitățile fizice și nu doar sportul de performanță își fac loc în viața copilului pe lângă activitățile cotidiene specifice vârstei (studiu, joacă sau treburi gospodărești). Îmbucurător este faptul că majoritatea covârșitoare a respondenților (95%) au declarat că alocă minim o oră pe zi activităților fizice, timpul alocat studiului variind în funcție de nivelul de studii în care se află fiecare dintre cei chestionați.

Ultima parte a cercetării viza chestionarea sportivilor cu domiciliul în Șomcuta Mare dar care activează la cluburi sau secții sportive în alte localități, în special în municipiul Baia Mare. Datorită faptului că aceștia sunt într-un număr redus am considerat că aplicarea unui chestionar pentru aceștia este irelevant și am procedat la intervievarea lor, trăgând următoarele concluzii:

Practicarea sportului în altă localitate decât cea de domiciliu a fost o soluție de necesitate datorată dorinței de a face performanță în sporturi care nu se mai regăseau în zona Șomcuta Mare. Așa vorbim despre T.G. elev care practică handbalul la clubul Extrem din Baia Mare, club cu care în ediția de campionat 2013-2014 a reușit să se plaseze pe locul I la nivel de juniori II. Reamintim că Clubul Extrem a avut o tentativă de a crea o grupă de performanță în handbal în orașul Șomcuta care s-a desființat după doi ani de activitate din motive pe care le-am mai amintit. În situația dată a rămas la latitudinea susținătorilor legali ai copiilor dacă doresc să susțină activitatea sportiv-performanțială și să îi transfere la echipe din Baia Mare cu costurile aferente deplasării și pregătirii specifice.

Aproximativ aceeași situație se regăsește la alți trei elevi ai liceului Teoretic Ioan Buteanu care practică natația respectiv artele marțiale în orașul Baia Mare. Este vorba de L. A. din clasa VII-a și G.D. din clasa a X-a ce practică Karate Shotokan la clubul Condor din Baia Mare și de o elevă din clasa a VII-a care practică natația cu rezultate bune.

Concluzii:

Analiza informațiilor culese din chestionarele aplicate celor două categorii sociale elevi și sportivi de performanță, pune în lumină o serie de aspecte, unele îmbucurătoare, altele dimpotrivă, îngrijorătoare, după cum urmează:

1. Nivelul superior de instruire a persoanelor care practică sportul este confirmat. Educația sportivilor cuprinși în eșantion este superioară celei înregistrate la nivel național sau european. În același timp, nivelul de cunoaștere a limbilor străine nu pare a corespunde cerințelor sistemului de educație națională; Există o deschidere generală a sportivilor, într-o proporție covârșitoare, față de utilizarea computerelor și a internetului; c.

2. Asigurarea medicală de accidente a sportivilor, reglementată prin lege, se regăsește la numai 30% dintre sportivii intervievați. Necesitatea acesteia este cu atât mai stringentă cu cât accidentările afectează o mare parte dintre sportivi (53% dintre sportivi au stat pe tușă din cauza accidentărilor cel puțin șase săptămâni). Nivelul general redus de asigurare de accidente ridică serioase semne de întrebare cu privire la șansele sportivilor de a face față cu bine riscurilor pe care practicarea sportului, antrenamente și competiții, le presupune; b

3. Unul din doi sportivi chestionați nu consideră că este în relații contractuale cu clubul la care activează, fapt ce se poate repercuta negativ asupra modului de îndeplinire a drepturilor și obligațiilor părților în practicarea sportului și, respectiv, asigurarea condițiilor pentru aceasta;

4. Informarea sportivilor este puternic deficitară și contrastează puternic cu nivelul lor de instruire. Acest lucru se reflectă în răspunsurile privind diferențierea tipurilor de contracte (necunoscută pentru 40% dintre cei intervievați), relația dintre activitatea desfășurată și un loc de muncă plătit (necunoscută de 49%), obligațiile fiscale pe care le au. Ca urmare, sportivii se transformă în potențiale victime ale unui sistem de reglementare imperfect, cu aplicare neclară, ce antrenează consecințe, cu un larg orizont de timp, cu privire la protecția sănătății, carieră, nivel de trai și pensie;

5. O mare parte dintre cluburile sportive din România, confruntate cu probleme financiare accentuate de criza economică și financiară, aleg soluții la îndemână, prevăzute de regulamente permisive și neadaptate reglementărilor în vigoare și încheie convenții civile cu sportivii în locul contractelor individuale de muncă. În condițiile lipsei de informare a sportivilor, astfel de practici îi transformă pe sportivi în veritabile victime. Pe lângă absența beneficiilor unor minime forme de protecție socială, prevăzute de lege, sportivii se expun la plata unor eventuale penalități, constând în diferențe de impozit pe venit, contribuții sociale obligatorii și majorări de întârziere;

6. Sportivii chestionați manifestă o puternică dorință de a-și continua activitatea în sport la finalul carierei sportive. Acest fapt este un factor deosebit de atenționare pentru managementul sportului care trebuie fi e să înceapă să lărgească aria de ocupații în sport pentru a putea satisface o astfel de orientare a ocupării forței de muncă, fie să se preocupe către schimbarea acestei ponderi de opțiuni pregătindu-i pe actualii sportivi spre alte arii de activitate post-performanțială. Tendințele sunt apropiate indiferent de grupa de vârstă.

Sintetizând răspunsurile date în chestionare putem trage următoarele concluzii cu privire la activitatea sportivă în cadrul elevilor de la Liceul teoretic Ioan Buteanu din Șomcuta Mare:

7. Practicarea sportului se face în forme organizate dar nu la nivelul la care s-ar dori de către elevi care sunt puși în situația de a deplasa în alte orașe pentru a putea participa la discipline sportive ce nu se regăsesc în orașul Șomcuta Mare. Așa este vorba de handbal sau natație, unde părinții își duc copiii la cursuri de inițiere, ceea ce reprezintă prima etapă a selecției sportive de performanță.

8. Abandonarea practicării sportului de către elevii din Șomcuta Mare s-a făcut din cauze mai mult sau mai puțin obiective, motivele pecuniare fiind pe primul loc, în situația în care multe cluburi se autosusțin din cotizația lunară a copiilor. De asemenea distanțele prea mari dintre domiciliu și bazele sportive a fost una din cauze, lucru ce ar putea fi remediat prin punerea la punct a unui sistem de transport în comun la nivel de localitate.

8. Faptul că mulți dintre copii văd ca posibilă o viitoare carieră în domeniul sportului este un lucru îmbucurător chiar dacă în topul preferințelor se află alte domenii de activitate. O cultură a sportului și explicarea fenomenului sportiv precum și oportunitățile pe care le oferă meseriile sportului le-ar putea veni în ajutor în alegerea unei cariere, aici intervenind consilierea din partea cadrelor didactice, mai ales la clasele superioare.

Ca și concluzii generale, putem spune că integrarea prin sport este posibilă în zona Șomcuta Mare, acest lucru depinzând însă de o serie de factori printre care și cei decizionali la nivel de Consiliu Local care sar putea implica mai mult în sprijinirea activității sportive la nivel de localitate. Nu putem spune că acest lucru nu se întâmplă, echipa Progresul Șomcuta fiind sprijinita financiar de la bugetul local dar unele facilități acordate specialiștilor care doresc să înceapă un proiect sportiv ar face să se revigoreze sportul din Șomcuta Mare.

Ca o dovadă că integrarea socială și implicit crearea unui statut în societate este posibilă, este studiul de caz prezentat în lucrare precum și faptul că la nivelul localității există specialiști în sport care sunt originari din zona Șomcuta Mare și își desfășoară activitatea în arealul studiat. Aici vorbim despre profesorii de sport de la liceul Ioan Buteanu sau despre unul dintre cei care se ocupă de inițierea în fotbal la nivel de copii, proiect prezentat în cursul lucrării.

În momentul de față, sportul de performanță și de mare performanță este caracterizat prin alocarea unui mare buget de timp necesar pregătirii specifice. Neacordându-se suficientă atenție problemelor educative în ceea ce privește alegerea unei profesii în afara sportului, poate duce la serioase probleme privind integrarea socială.

Cu toate că dezvoltarea aptitudinilor motrice este recunoscută ca fiind benefică din mai multe puncte de vedere, în special al dezvoltării potențialului biomotric, ea comportă deopotrivă și multe riscuri. Aceste riscuri pot fi expuse sub forma unui principiu care prevede că scopul selecției să nu constea doar în căutarea excelenței ci în dezvoltarea ei fără a afecta dezvoltarea ulterioară a copilului.

Ca și contraargument la cele spuse anterior, se poate spune că practicarea sportului de către copii poate determina inițiative și impulsuri care să-i ajute la formarea și dezvoltarea anumitor comportamente necesare în viață. Practicarea sportului de performanță nu aduce nici un prejudiciu cu condiția ca ea să se facă sub supraveghere și îndrumare corespunzătoare..

De pe urma practicării sportului, copilul profită mai mult decât daca nu ar face nimic sau s-ar limita la sportul pentru toți. Copilul își poate crea un avantaj prin experiența pe care o capătă prin practicarea sportului de performanță și se dezvoltă într-o lume dură a muncii și competiției iar antrenamentul sportiv constituie pentru el un bun mijloc de adaptare în societate.

Tot în favoarea practicării sportului de performanță se poate spune că sportivii de performanță, după ce abandonează practicarea sportului și se consacră profesiei, obțin bune rezultate profesionale. Aceasta se datorește faptului că sportivii de performanță posedă calități moral-volitive net superioare și în acest fel sunt capabili să compenseze decalajul profesional inițial.

Bibliografie

Albu, C. (coord.) (1977) – Educația fizică la clasele V-VIII, Editura Sport-Turism, București

Abraham, D., (1991) – Introducere în sociologia urbană, Editura Științifică, București

Alexandrescu, I. (1988) – Persoană, personalitate, personaj, Editura Junimea, Iași

Bogdan, T., (2010) – Sociologie sportivă, vol I-II, Editura GMI, Cluj-Napoca

Bocu, T., Tache, S. (1997) – Selecția în sport, Editura Dacia, Cluj-Napoca

Chelcea, S., (2004), Metodologia cercetării sociologice-metode cantitative și calitative – ediția a-II-a, Editura Economică, București

Cochinescu, L. (2008) – Probleme actuale ale psihologiei sociale, Editura Paralela 45, Pitești

Cristea, S. (1998) – Dicționar de termeni pedagogici, Editura didactică și pedagogică, București

Cucoș, C., (1998) – Psiho-pedagogie pentru examenele de definitivat și grade didactice, Editura Polirom, București

Dobrot, L., (2008) – Pedagogie socială, Editura Didactică și Pedagogică, București

Dragnea, A.; Teodorescu, Silvia-Mate (2002) – Teoria Sportului, Editura Fest, București.

Dragnea, A., Stănescu, M., (2002) – Educația fizică și sportul – factori de integrare socială. Note de curs. ANEFS, București

Epuran, M. (1976) – Psihologia educației fizice, Ed. Sport-Turism, București

Epuran, M. (1990) – Modelarea conduitei sportive, Editura Sport-Turism, București

Georgescu, F. (1971) – Educația fizică și sportul – fenomen social, Editura Stadion, București

Lozincă, I.; Marcu, V. (2005) – Psihologia și activitățile motrice, Editura Universității din Oradea

Georgescu, F., (1979), Îndrumar pentru cercetarea sociologică în cultura fizică, Editura Sport-Turism, București

Iluț, P., (2004), Valori, atitudini și comportamente sociale, Editura Polirom, Iași

Marcu, V. și colab. (2007) – Psihopedagogie pentru formarea profesorilor – ediția a III-a revizuită și adăugită, Ed. Universității din Oradea

Mărginean, I., (2004), Proiectarea cercetării sociologice, Editura Polirom, Iași

Mihu, A., (2002), Sociologie generală-volumul 1, Editura Napoca Star, Cluj-Napoca

Mureșan A., (2005), Cunoașterea și conducerea grupurilor sociale, Editura Accent, Cluj-Napoca,

Mureșan, C., (2007), Proiectarea și analiza bazelor de date sociale-curs Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca

Monteil, Jean, Marc (1997) – Educație și formare, Editura Polirom, Iași

Morgan, W, Meier, K. (1995) – Philosophic inquiry în sport, Secon Edition, Human Kinetiks, Champaigne

Neculau, A.; Boncu, Ș. (1998) – Perspective psihosociale în educarea tinerilor, Editura didactică și pedagogică, București

Raț C., (2010), Stratificarea socială. Curs UBB, Facultatea de sociologie și asistență socială

Rotariu T, (2007), Demografie socială, Editura Polirom, Iași

Rotariu, T., Iluț, P., (1996), Sociologie – ediția a-II-a, Editura Mesagerul, Cluj-Napoca

Piaget, J. (1972) – Psihologie și pedagogie, Editura Didactica și Pedagogica, București

Radu, I., Iluț, P.,. Matei, L. (1994) – Psihologie sociala, Edtura Exe, Cluj Napoca

Stănciulescu, E., (1996), – Teorii sociologice ale educației, Editura Polirom, Iași

Ștefan, I. (2006) – Introducere în sociologia educației fizice și a sportului, Editura Universității Transilvania Brașov

Teodorescu, S., Bota, A., Stănescu, M.,( 2003) – Educație fizică și sport adaptat pentru copii cu deficiențe senzoriale, mintale și defavorizați social. Editura Semne, București

Zanc, I. (2006) – Elemente de psihosociologie organizațională, Editura RISOPRINT, Cluj-Napoca

*** (1996) – Semnificația sportului pentru societate. Vol I. Impactul sportului asupra sănătății, CCPS, București

*** (mai-iulie 1996)- Impactul sportului asupra socializării. Semnificația sportului pentru societate (Vol. II), Ministerul Tineretului și Sportului, Buletin Informativ

*** (2000) – Talentul sportiv. Seria: Sportul la copii și juniori (nr 120-121), CCPS, București

*** (2001) – Capacitățile motrice Seria: Sportul la copii și juniori, CCPS, București

*** (2001) – Sportul de mare performanță la copii și juniori. Consecințe biomedicale, CCPS, București

*** (1995) – Coeziunea și intenția sportivilor de a se integra într-o echipă, Journal of Sports & ExercisePsychology: Official publication of NASPSPA

Anexe.

CHESTIONAR PENTRU SPORTIVI

I. Informații personale

Nume: ______________________________ Prenume: _________________________

Sex: F □ M □ Vârstă: ________ Cetățenia: __________________________

Starea civilă: Casătorit/ă □ Necăsătorit/ă Sportul practicat: __________________

Numele Clubului: ________________________ Liga/categoria:

1. Vechimea totală în sportul de performanță:

Până la 1 an □ Între 1-5 ani □ Între 5-10 ani □ Peste 10 ani □

2. La ce vârstă estimați că terminați cariera sportivă? ___________________

3. La câte cluburi ați activat până în prezent ? ___________________

4. De la ce vârstă practicați sportul de performanță? ___________________

5. Tipul de contract pe care-l aveți:

Contract de muncă □ Convenție civilă □ Alt tip de contract : ………………………

6. Știți care este diferența dintre un contract de muncă și o convenție civilă sau alte contracte? (ex. de sponsorizare , de colaborare): DA □ NU □

7. Aveți un exemplar al contractului semnat cu clubul? DA □ NU □

8. Aveți un agent (impresar) care vă reprezintă? DA □ NU □

9. Vă asigură clubul servicii de cazare și masă (când e cazul)? DA □ NU □

10. Aveți un contract separat pentru drepturile de imagine? DA □ NU □

11. Aveți, în afară de sport, alt loc de muncă plătit? DA □ NU □

12. Sunteți plătit/ă la timp de club? DA □ NU □

13. Ce venit realizați pe an ?

0–5.000 RON □ 5.000 RON-10.000 RON □ 10.000 RON-50000 RON □

14. Sunteți informat/ă de către Club ce impozite, taxe și contribuții sociale, aferente veniturilor obținute de dvs. din activitatea sportivă, trebuie plătite și de către cine?

DA □ NU □

15. În ce domeniu v-ar interesa să lucrați după sfârșitul carierei sportive?

Sport □ Educație □ Sănătate □ Afaceri □ Turism □ Mass Media □ Publicitate □ Marketing □ Alt domeniu ____________________

16. Nivelul de instruire:

Superior: universitar de lunga durata □ masterat □ universitar de scurta durata □ Mediu: liceu □ școala profesionala □ școala de antrenori □ Scăzut: gimnazial □ primar □ fără școală absolvită □

17. Ce limbi străine vorbiți?

Engleza □ Franceza □ Germana □ Spaniola □ Altele __________

18. Cât de bine știți să utilizați calculatorul? Începător □ Mediu □ Avansat □

19. Cât de des utilizați internetul? Deloc □ Rar □ Des □

20. Vă asigură clubul servicii medicale? DA □ NU □

21. Aveți asigurare medicală în caz de accidentări? DA □ NU □

22. Cine suportă costul acestei asigurări? Clubul □ Eu □

23. Ați avut vreo accidentare din cauza căreia nu ați făcut antrenamente mai mult de 6 săptămâni? DA □ NU □

24. Sunteți mulțumit/ă de condițiile de antrenament oferite de club? DA □ NU

CHESTIONAR PENTRU ELEVI

I. Informații personale

Nume: ______________________________ Prenume: ______________________________

Sex: F □ M □ Vârstă: ________ Cetățenia: __________________________

1. Practicați sau ați practicat un sport de performanță?

DA □ NU □

2. Dacă practicați sau ați practicat un sport, care este vechimea totală în sportul de performanță:

Până la 1 an □ Între 1-3 ani □ Între 3-5 ani □ Peste 5 ani □

3. Dacă nu practicați un sport de performanță de ce nu ați făcut-o până acum?

________________________________________________

4. Dacă nu practicați un sport de performanță, ce sport v-ar place să practicați? ____________

5. Dacă nu practicați un sport, aveți de gând ca în viitorul apropiat să practicați un anumit sport de performanță? Care este acesta?

DA □ NU □ _________________________

6. Dacă ați practicat în trecut un sport, ce v-a determinat să abandonați activitatea?

________________________________________________

7. La ce vârstă estimați că veți termina cariera sportivă? ___________________

8. Credeți că o carieră în domeniul sportului vi s-ar potrivi?

DA □ NU □

9. În ce domeniu v-ar interesa să lucrați când veți termina studiile?

Sport □ Educație □ Sănătate □ Afaceri □ Turism □ Mass Media □ Publicitate □ Marketing □ Alt domeniu ____________________

10. Enumerați vă rog trei meserii din domeniul sportului.

________________________________________________

11. Enumerați vă rog trei personalități din lumea sportului

________________________________________________

12. Câte ore alocați zilnic? studiilor _________, sportului (activităților sportive)_________

Bibliografie

Albu, C. (coord.) (1977) – Educația fizică la clasele V-VIII, Editura Sport-Turism, București

Abraham, D., (1991) – Introducere în sociologia urbană, Editura Științifică, București

Alexandrescu, I. (1988) – Persoană, personalitate, personaj, Editura Junimea, Iași

Bogdan, T., (2010) – Sociologie sportivă, vol I-II, Editura GMI, Cluj-Napoca

Bocu, T., Tache, S. (1997) – Selecția în sport, Editura Dacia, Cluj-Napoca

Chelcea, S., (2004), Metodologia cercetării sociologice-metode cantitative și calitative – ediția a-II-a, Editura Economică, București

Cochinescu, L. (2008) – Probleme actuale ale psihologiei sociale, Editura Paralela 45, Pitești

Cristea, S. (1998) – Dicționar de termeni pedagogici, Editura didactică și pedagogică, București

Cucoș, C., (1998) – Psiho-pedagogie pentru examenele de definitivat și grade didactice, Editura Polirom, București

Dobrot, L., (2008) – Pedagogie socială, Editura Didactică și Pedagogică, București

Dragnea, A.; Teodorescu, Silvia-Mate (2002) – Teoria Sportului, Editura Fest, București.

Dragnea, A., Stănescu, M., (2002) – Educația fizică și sportul – factori de integrare socială. Note de curs. ANEFS, București

Epuran, M. (1976) – Psihologia educației fizice, Ed. Sport-Turism, București

Epuran, M. (1990) – Modelarea conduitei sportive, Editura Sport-Turism, București

Georgescu, F. (1971) – Educația fizică și sportul – fenomen social, Editura Stadion, București

Lozincă, I.; Marcu, V. (2005) – Psihologia și activitățile motrice, Editura Universității din Oradea

Georgescu, F., (1979), Îndrumar pentru cercetarea sociologică în cultura fizică, Editura Sport-Turism, București

Iluț, P., (2004), Valori, atitudini și comportamente sociale, Editura Polirom, Iași

Marcu, V. și colab. (2007) – Psihopedagogie pentru formarea profesorilor – ediția a III-a revizuită și adăugită, Ed. Universității din Oradea

Mărginean, I., (2004), Proiectarea cercetării sociologice, Editura Polirom, Iași

Mihu, A., (2002), Sociologie generală-volumul 1, Editura Napoca Star, Cluj-Napoca

Mureșan A., (2005), Cunoașterea și conducerea grupurilor sociale, Editura Accent, Cluj-Napoca,

Mureșan, C., (2007), Proiectarea și analiza bazelor de date sociale-curs Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca

Monteil, Jean, Marc (1997) – Educație și formare, Editura Polirom, Iași

Morgan, W, Meier, K. (1995) – Philosophic inquiry în sport, Secon Edition, Human Kinetiks, Champaigne

Neculau, A.; Boncu, Ș. (1998) – Perspective psihosociale în educarea tinerilor, Editura didactică și pedagogică, București

Raț C., (2010), Stratificarea socială. Curs UBB, Facultatea de sociologie și asistență socială

Rotariu T, (2007), Demografie socială, Editura Polirom, Iași

Rotariu, T., Iluț, P., (1996), Sociologie – ediția a-II-a, Editura Mesagerul, Cluj-Napoca

Piaget, J. (1972) – Psihologie și pedagogie, Editura Didactica și Pedagogica, București

Radu, I., Iluț, P.,. Matei, L. (1994) – Psihologie sociala, Edtura Exe, Cluj Napoca

Stănciulescu, E., (1996), – Teorii sociologice ale educației, Editura Polirom, Iași

Ștefan, I. (2006) – Introducere în sociologia educației fizice și a sportului, Editura Universității Transilvania Brașov

Teodorescu, S., Bota, A., Stănescu, M.,( 2003) – Educație fizică și sport adaptat pentru copii cu deficiențe senzoriale, mintale și defavorizați social. Editura Semne, București

Zanc, I. (2006) – Elemente de psihosociologie organizațională, Editura RISOPRINT, Cluj-Napoca

*** (1996) – Semnificația sportului pentru societate. Vol I. Impactul sportului asupra sănătății, CCPS, București

*** (mai-iulie 1996)- Impactul sportului asupra socializării. Semnificația sportului pentru societate (Vol. II), Ministerul Tineretului și Sportului, Buletin Informativ

*** (2000) – Talentul sportiv. Seria: Sportul la copii și juniori (nr 120-121), CCPS, București

*** (2001) – Capacitățile motrice Seria: Sportul la copii și juniori, CCPS, București

*** (2001) – Sportul de mare performanță la copii și juniori. Consecințe biomedicale, CCPS, București

*** (1995) – Coeziunea și intenția sportivilor de a se integra într-o echipă, Journal of Sports & ExercisePsychology: Official publication of NASPSPA

Anexe.

CHESTIONAR PENTRU SPORTIVI

I. Informații personale

Nume: ______________________________ Prenume: _________________________

Sex: F □ M □ Vârstă: ________ Cetățenia: __________________________

Starea civilă: Casătorit/ă □ Necăsătorit/ă Sportul practicat: __________________

Numele Clubului: ________________________ Liga/categoria:

1. Vechimea totală în sportul de performanță:

Până la 1 an □ Între 1-5 ani □ Între 5-10 ani □ Peste 10 ani □

2. La ce vârstă estimați că terminați cariera sportivă? ___________________

3. La câte cluburi ați activat până în prezent ? ___________________

4. De la ce vârstă practicați sportul de performanță? ___________________

5. Tipul de contract pe care-l aveți:

Contract de muncă □ Convenție civilă □ Alt tip de contract : ………………………

6. Știți care este diferența dintre un contract de muncă și o convenție civilă sau alte contracte? (ex. de sponsorizare , de colaborare): DA □ NU □

7. Aveți un exemplar al contractului semnat cu clubul? DA □ NU □

8. Aveți un agent (impresar) care vă reprezintă? DA □ NU □

9. Vă asigură clubul servicii de cazare și masă (când e cazul)? DA □ NU □

10. Aveți un contract separat pentru drepturile de imagine? DA □ NU □

11. Aveți, în afară de sport, alt loc de muncă plătit? DA □ NU □

12. Sunteți plătit/ă la timp de club? DA □ NU □

13. Ce venit realizați pe an ?

0–5.000 RON □ 5.000 RON-10.000 RON □ 10.000 RON-50000 RON □

14. Sunteți informat/ă de către Club ce impozite, taxe și contribuții sociale, aferente veniturilor obținute de dvs. din activitatea sportivă, trebuie plătite și de către cine?

DA □ NU □

15. În ce domeniu v-ar interesa să lucrați după sfârșitul carierei sportive?

Sport □ Educație □ Sănătate □ Afaceri □ Turism □ Mass Media □ Publicitate □ Marketing □ Alt domeniu ____________________

16. Nivelul de instruire:

Superior: universitar de lunga durata □ masterat □ universitar de scurta durata □ Mediu: liceu □ școala profesionala □ școala de antrenori □ Scăzut: gimnazial □ primar □ fără școală absolvită □

17. Ce limbi străine vorbiți?

Engleza □ Franceza □ Germana □ Spaniola □ Altele __________

18. Cât de bine știți să utilizați calculatorul? Începător □ Mediu □ Avansat □

19. Cât de des utilizați internetul? Deloc □ Rar □ Des □

20. Vă asigură clubul servicii medicale? DA □ NU □

21. Aveți asigurare medicală în caz de accidentări? DA □ NU □

22. Cine suportă costul acestei asigurări? Clubul □ Eu □

23. Ați avut vreo accidentare din cauza căreia nu ați făcut antrenamente mai mult de 6 săptămâni? DA □ NU □

24. Sunteți mulțumit/ă de condițiile de antrenament oferite de club? DA □ NU

CHESTIONAR PENTRU ELEVI

I. Informații personale

Nume: ______________________________ Prenume: ______________________________

Sex: F □ M □ Vârstă: ________ Cetățenia: __________________________

1. Practicați sau ați practicat un sport de performanță?

DA □ NU □

2. Dacă practicați sau ați practicat un sport, care este vechimea totală în sportul de performanță:

Până la 1 an □ Între 1-3 ani □ Între 3-5 ani □ Peste 5 ani □

3. Dacă nu practicați un sport de performanță de ce nu ați făcut-o până acum?

________________________________________________

4. Dacă nu practicați un sport de performanță, ce sport v-ar place să practicați? ____________

5. Dacă nu practicați un sport, aveți de gând ca în viitorul apropiat să practicați un anumit sport de performanță? Care este acesta?

DA □ NU □ _________________________

6. Dacă ați practicat în trecut un sport, ce v-a determinat să abandonați activitatea?

________________________________________________

7. La ce vârstă estimați că veți termina cariera sportivă? ___________________

8. Credeți că o carieră în domeniul sportului vi s-ar potrivi?

DA □ NU □

9. În ce domeniu v-ar interesa să lucrați când veți termina studiile?

Sport □ Educație □ Sănătate □ Afaceri □ Turism □ Mass Media □ Publicitate □ Marketing □ Alt domeniu ____________________

10. Enumerați vă rog trei meserii din domeniul sportului.

________________________________________________

11. Enumerați vă rog trei personalități din lumea sportului

________________________________________________

12. Câte ore alocați zilnic? studiilor _________, sportului (activităților sportive)_________