Globalizarea Si Societatile Transnationale

CUPRINS

INTRODUCERE

CAPITOLUL 1 – PROCESUL DE GLOBALIZARE ECONOMICĂ

1. NOȚIUNEA DE GLOBALIZARE

1.1. AVANTAJELE GLOBALIZĂRII

1.2. GLOBALIZAREA PRODUCȚIEI

1.2.1. GLOBALIZAREA COMERȚULUI

1.3. GLOBALIZAREA SERVICIILOR

1.4. OPINII PRO ȘI CONTRA GLOBALIZĂRII

1.4.1. PĂRERI PRO GLOBALIZARE

1.4.2. PĂRERI ANTI GLOBALIZARE

CAPITOLUL 2 – SOCIETĂȚILE TRANSNAȚIONALE ȘI GLOBALIZAREA PRODUCȚIEI

2. SOCIETĂȚIILE TRANSNAȚIONALE

2.1. FACTORII PRINCIPALI CARE AU FAVORIZAT APARIȚIA ȘI DEZVOLTAREA SOCIETAȚIILOR TRANSNAȚIONALE

3. REGIMUL JURIDIC AL SOCIETĂȚILOR TRANSNAȚIONALE

3.1. FORȚA ECONOMICĂ A SOCIETĂȚILOR TRANSNAȚIONALE

4. OPORTUNITĂȚILE GLOBALIZĂRII

4.1. ÎNTREPRINDERE GLOBALĂ

4.2. PĂTRUNDEREA COMPANIILOR MULTINAȚIONALE PE NOI PIEȚE

4.2.1. EXPORTUL

4.2.2. ALTE ACORDURI CONTRACTUALE

4.2.3. INVESTIȚIILE STRĂINE DIRECTE (ISD)

4.2.4. FACTORII DE PIAȚĂ

4.3. COMPETITIVITATEA EXTERNĂ

CAPITOLUL 3 – STUDIU DE CAZ COMPANIA DANONE

5. PREZENTAREA COMPANIEI DANONE

5.1.COMPANIA DANONE LA NIVEL MONDIAL

5.1.1. FURNIZORII DE MATERII PRIME DANONE

5.1.2. CONCURENȚII

5.1.3. CLIENȚII

5.2. ANALIZA SITUAȚILOR FINANCIARE

5.3. POLITICA DE DISTRIBUȚIE

CONCLUZII

ANEXE

BIBLIOGRAFIE

INTRODUCERE

Motivarea mea de a alege această temă și realizarea lucrării de licență “Globalizare și Societățile Transnaționale”, a fost din cauza faptului că, procesele globalizării sunt dezbătute ca urmare a faptului că fac parte din viața de zi cu zi, unde multe publicații în care diferiți autori își expun părerile despre globalizare în mod negativ sau pozitiv. Analiza acestui proces este destul de importantă pentru a înțelege natura globalizării și efectele sale asupra lumii. Fiind un proces complex, care se întinde pe o perioadă destul de mare, principalul aspect pe care l-am luat în seamă este: selectarea ariei de analiză a acestui domeniu.

De asemenea societățiile transnaționale sunt o componentă activă a globalizării, iar societatea transnațională reprezintă o mare realitate marcată a peisajului economic contemporan, fiind unul dintre principalii vectori ai procesului de globalizarea a activității economice și astfel se poate face o legătura între societățile transnaționale și globalizare.

Putem spune că globalizarea este destul de pătrunsă în toate domeniile, în diferite forme unde globalizarea a adus multe avantaje, dar totuși, odată cu avantajele au apărut bineînțeles și dezavantajele. Globalizarea este un proces cu o istorie îndelungată, formele sale de început fiind puse în legătură cu constituirea rețelelor de comerț din epoca medievală. Aprovizionarea orașelor, impusă de manifestarea nevoii de lungă durată a localnicilor, a accentuat vocația pentru export a multor târguri regionale.

Motivarea alegerii studiului de caz despre compania Danone a fost din cauza că Danone este lider de piață în categoria produselor lactate din întreaga lume și mai ales în România unde continuă să înregistreze cifre de afaceri în continuă creștere, dar și faptul că este un brand foarte recunoscut și folosit de noi toți probabil în fiecare zi.

Structura lucrării se întinde pe trei capitole cu un total de 55 de pagini.

Primun capitol este: Procesul de globalizare economică;

Al doilea capitol este: Societățile transnaționale și globalizarea producției;

Al treilea capitol este: Compania Danone, expunerea procesului de globalizare.

CAP.1 – PROCESUL DE GLOBALIZARE ECONOMICĂ

1. NOȚIUNEA DE GLOBALIZARE

De o jumătate de secol omenirea a fost înpărțită în trei categorii: țări dezvoltate, țări în dezvoltare și țări cu o economie hipercentralizată. În momentul de față diferențele dintre aceste categorii s-au redus, aproape au dispărut, economiile acestor țări fiind strâns legate în cadrul sistemului economic internațional.

În prezent elementul esențial este reprezentat de interdependența economică dintre țări, omenirea îndreptându-se spre un nou sistem economic mondial.

Globalizarea este cel mai important proces economic al acestui sfârșit de secol și mileniu și constă în întrepătrunderea între economiile naționale și realizarea unei piețe la nivel mondial. Se poate spune că globalizarea este un fenomen nou care a luat naștere datorită vitezei de propagare a informațiilor și noilor tehnologii.

O altă definiție a globalizării ne este dată de Friedman, un infocat susținător al acestui fenomen, care afirma că: ’’Globalizarea nu este o simplă tendință sau o fantezie, ci este mai degrabă un sistem internațional. Este sistemul care acum a luat loc sistemului Războiului Rece și la fel ca acesta, globalizarea are propriile ei legi și propria ei logică de natură să influențeze direct sau indirect politica, mediul înconjurător, geopolitica și economia fiecarei țări de pe glob.’’

Din punct de vedere teoretic, globalizarea poate fi definită ca : ’’un proces de amploare, de integrare la nivel planetar a fluxurilor materiale(atât cele de resurse energetice, materii prime și materiale, cât și cele de produse finite), financiare, monetare, în cadrul unor piețe specializate de mari dimensiuni, de liberalizare în toate sensurile a fluxurilor de persoane și populații, fără a mai întâmpina restricții de nici o natură și sub nici un pretext, democratizarea fluxurilor de informații, inclusiv de informați științifice și tehnologice la care să se asigure un acces mai ușor și mai puțin costisitor tuturor țăriilor lumii, ca la un patrimoniu comul al umanității în paralel cu procesul de integrare politică în structuri flexibile, care să nu aducă atingere caracterului specific național în climatul mondial de securitate garantat de ONU.’’

Fiind un concept des întâlnit în caracterizarea stării economice mondiale, el este înțeles diferit: unii îl consideră o uniformizare completă, alții îl văd ca pe o diversificare de proporții care are la bază un set de reguli și principii comune. Singurul punct în care toată lumea este de accord în ceea ce privește globalizarea este acela că fenomenele complexe nu pot fi explicate decât dacă avem în vedere mai multe cauze. Aceste cauze pot fi de natură tehnologică, politică și economică.

Rolul cel mai important îl au toate inovațiile de ordin ethic, în special cele in domeniul informaticii și cel al comunicațiilor. Așadar, putem spune că internetul reprezintă emblema globalizării. Evoluția acestui domeniu are ca rezultat un proces în care distanța nu mai reprezintă un factor în stabilirea legăturilor transfrontaliere, economice și socio-culturale. Toate rețelele relațiilor dintre oameni și state au devenit mondiale din punct de vedere virtual.

Un alt element definitoriu al globalizării economice este avântul pe care l-a cunoscut comerțul și se datorează scăderii rapide a cheltuielilor de transport, marfurile putând circula mult mai repede dintr-un capăt în celălalt al lumii, spre exemplu : produsele din mediul virtual.

Sfârșitul Războiului Rece a fost indicat ca fiind una dintre principalele cauze politice ale globalizării. Dacă la sfârșitul mileniului trecut exista un conflict între Est și Vest, iar între state aproape că nu mai existau nici un fel de relații, după 1989-1990, statele foste comuniste s-au deschis în direcția pieței mondiale, astfel că tot mai multe state își pun bazele în democrație și economia de piață.

Definițiile ale Globalizării cele mai des utilizate sunt:

Globalizarea se referă la procesul prin care relațiile sociale devin relative, lipsite de factorii distanță și granițe, în așa fel încât viața umană se desfășoară din ce în ce mai mult în largul unei lumi văzute ca loc unic;

Globalizarea este rețeaua globală care a adunat laolaltă comunități de pe această planetă, altădată dispersate și izolate, într-o dependență mutală și o unitate ale unei singure lumi;

Globalizarea este reprezentată de extinderea unor legături și relații de comunicare și acțiune la scară planetară, ceea ce înseamnă înscrierea tuturor societăților(statelor) într-un trend istoric;

Proces prin care înteprinderile cele mai internaționalizate tind să redefinească în folosul lor regulile jocului impuse anterior de statele națiunii;

Integrarea mai puternică a țărilor și a populațiilor acestora ca urmare a reducerii semnificative a costurilor de transport și comunicare, a eliminării barierelor artificiale din calea circulației a tuturor bunurilor, serviciilor, capitalului, cunoștințelor(într-o mai mică măsură) a oamenilor între state.

AVANTAJELE GLOBALIZĂRII

Fenomenul de globalizare a luat o mare amploare la nivel mondial și se regăsește deopotrivă în toate domeniile de activitate: politic, economic, cultural, social și juridic.

Termenul de globalizare care descrie de fapt totalitatea schimburilor în societăți și în economia mondială, creșterea comerțului și a investiților datoriă eliminării granițelor dintre state, iar în context economic se referă îndeosebi la efectele comerțului și mai exact la liberalizarea comerțului sau a liberului schimb.

Acest fenomen oferă o multitudine de avantaje cum ar fi: lărgirea piețelor de desfacere la produse și servicii, reducerea costurilor datorată creșterii producției, flexibilitatea de a produce în diferite țări, utilizând la maxim forța de muncă disponibilă și resursele existente, posibilitatea de a investii și a muta diferite activități în orice stat al lumii, astfel încât produsul final să fie mai bun, mai competitiv din punct de vedere al prețului și al calității, iar din punct de vedere al consumatorului produsele să fie livrate mai repede și de o calitate superioară.

Un alt avantaj este mobilitatea forței de muncă, ceea ce înseamnă că oamenii cu o pregătire superioară pot muncii acolo unde este nevoie de ei, nemaifiind constrânși de granițe. În întâmpinarea acestei tendințe vin și progresele tehnologice din transporturi și comunicații, expansiunea sistemelor de operare prin internet, și amplificarea cooperării internaționale în procesul de liberalizare.

1.2. GLOBALIZAREA PRODUCȚIEI

Transformările importante ale globalizării la nivel mondial în ceea ce privește nivelul producției atât la nivel național cât și la nivel internațional.

O companie națională care își desfășoară producția aproape în totalitate în țara respectivă, iar piața de desfacere este exclusiv internă, datorită globalizării se transformă într-o rețea ce realizează produsul finit din o multitudine de componente ce pot fi fabricate în diferite state ale lumii.

În înterprinderea globală, subansamblele unui produs se pot fabrica în diferite locuri și de asemenea produsele se pot vinde în alte țări ale lumii, altele decât cele în care au fost realizate.

Globalizarea producției presupune că o companie nu mai poate susține costurile mereu în creștere, acest proces ducând inevitabil la globalizarea piețelor. Companiile mari își extind activitatea în afara granițelor naționale în căutare de costuri mai mici în domeniul inovației, producției și desfacerii.

O companie parcurge procesul de internaționalizare care va trece prin diferite etape ale procesului respectiv până la stadiul de organizație globală sau corporație multinațională.

Principalele mecanisme de internaționalizare și globalizare a producției sunt reprezentate de valorificarea productivă a unei tehnologii în străinătate prin licențiere sau alte forme de transfer de tehnologie către societățiile mixte, filiale sau sucursale din alte țări, crearea unui sistem productiv internațional, încheierea de alianțe strategice și cooperări la scară mondială.

Prin realizarea de alianțe, fuzionări, înființarea de societăți mixte, cesionare reciprocă de licențe, producerea în comun de noi produse, cât și desfășurarea în comun a acestora, marile corporații reușesc să împartă riscul dezvoltării produselor destinate piețelor internaționale și de asemenea să împartă și beneficiile ce revin de pe urma extinderii.

O rețea mondială de producție oferă firmelor posibilitatea de a alege sursele de aprovizionare și piețele de desfacere diminuând în același timp și riscurile la car piețelor. Companiile mari își extind activitatea în afara granițelor naționale în căutare de costuri mai mici în domeniul inovației, producției și desfacerii.

O companie parcurge procesul de internaționalizare care va trece prin diferite etape ale procesului respectiv până la stadiul de organizație globală sau corporație multinațională.

Principalele mecanisme de internaționalizare și globalizare a producției sunt reprezentate de valorificarea productivă a unei tehnologii în străinătate prin licențiere sau alte forme de transfer de tehnologie către societățiile mixte, filiale sau sucursale din alte țări, crearea unui sistem productiv internațional, încheierea de alianțe strategice și cooperări la scară mondială.

Prin realizarea de alianțe, fuzionări, înființarea de societăți mixte, cesionare reciprocă de licențe, producerea în comun de noi produse, cât și desfășurarea în comun a acestora, marile corporații reușesc să împartă riscul dezvoltării produselor destinate piețelor internaționale și de asemenea să împartă și beneficiile ce revin de pe urma extinderii.

O rețea mondială de producție oferă firmelor posibilitatea de a alege sursele de aprovizionare și piețele de desfacere diminuând în același timp și riscurile la care sunt supuse.

Încă din anii 1980 cercetări referitoare la dimensiunea globalizării producției indică un nivel crescut de globalizare în numeroase domenii de activitate cum ar fi: industria automobilelor și industria produselor electronice cât și cea textilă și a confecțiilor.

1.2.1. Globalizarea comerțului

Globalizarea depinde și de dezvoltarea interdependentă a comerțului mondial și a investițiilor străine. În prezent marile societăți multinaționale adoptă strategii de afaceri care țintesc piața mondială.

Globalizarea piețelor este stimulată și de efectele de creare de comerț, pe care le generează diferite grupări integraționiste regionale sau diferitele aranjamente instituționale bilaterale și multilaterale.

Organizația Mondială a Comerțului (OMC) susține rolul comerțului internațional ca accelerator al creșterii economiei globale și este cea mai dezvoltată instituție internațională care supervizează un număr mare de acorduri care definesc regulile comerciale dintre statele membre. Această organizație are ca scop reducerea și înlăturarea barierelor comerciale internaționale, este un forum de negocieri pentru discuții asupra regulilor comerciale noi dar și deja existente, dar și un mediator în eventualele dispute.

Organizația Mondială a Comerțului cuprindea la înființare 76 de țări urmând ca pe parcurs alte 74 să adere la această organizație. Misiunea OMC este liberalizarea întemeiată pe reguli a comerțului internațional, misiune ce o îndeplinește cu succes. Liberalizarea comerțului are ca urmare crearea unui organism de reglementare care favorizează relațiile economice dintre țări și permite folosirea noilor tehnologii pe piața mondială. OMG afirmă că în perioada actuală economia mondială se confruntă cu o situație de nesiguranță ceea ce duce la o stagnare a ritmului de creștere. Economia va putea fi relansată prin liberalizarea comerțului internațional, prin eliminarea barierelor comerciale de către țările dezvoltate cât și de cele în curs de dezvoltare.

Chiar dacă la început activitatea OMC era limitată, în timp aceasta s-a extins la comerțul cu servicii și protecția proprietății intelectuale, chiar și în sectorul telecomunicațiilor, finanțelor și tehnologiei informaționale.

În ultimii ani negocierea regională și bilaterală este bine văzută de mulți specialiști, ca o urmare a scinderii sistemului comercial, reprezentând abateri de la principiul multilateralității, considerat principiul fundamental al sistemului comercial internațional. Alți specialiști consideră acest fenomen ca fiind un răspuns direct al relațiilor economice internaționale la schimbările fundamentale petrecute doar în organizarea internațională a producției și în natura competiției internaționale.

Comerțul internațional (CI) este influențat de două tendințe generate de procesul de internaționalizare a producției și anume: integrarea regională a sistemului de producție și accentuarea globalizării cea ce adure schimbări în politica comercială / acordurilor comerciale.

Putem spune că globalizarea stimulează comerțului internațional și distribuirea activității de producție pe baza unei logici aplicată la scară mondială ( deplasarea atât a produselor cât și a capitalurilor ). Aceasta prezintă avantaje pentru toate statele: accesibilitate la bunuri de consum, deci reducerea inegalitățiilor între state, accentuarea concurenței și am competitivității între companii din diferite țări și totodată cointeresarea acestora in apropierea popoarelor și detensionarea relațiilor. Toate aceste aspecte reflectă de fapt procesul de internaționalizare.

În condițiile în care principiile care guvernează comerțul internațional devin tot mai compatibile cu realitățiile comerciale actuale, putem asista la nivelu conceptelor de bază legate de comerțul internațional.

Regulile ce se aplică comerțului internațional presupune că partenerii comerciali să înțeleagă că pentru a supraviețui competitivității la nivel mondial, raporturile dintre aceștia trebuie să fie în colaborare și nu de confruntare. Forma cea mai recentă de internaționalizare constă în apariția rețelelor de întreprinderi. Această tranziție de la formele clasice de comerț la o configurație nouă în care predomină îmbinarea și întrepătrunderea fluxurilor comerciale, tehnologice și de investiții, apare clar în strategia marilor companii.

1.3. GLOBALIZAREA SERVICIILOR

Internaționalizarea serviciilor continuă să reflecte în circuitul economiei mondiale cu tendința de creștere în economie a sectorului terțiar față de sectorul secundar, datorită îndeosebi tehnologiilor noi cum ar fi: informatică, telecomunicații, microelectronică, comunicații prin satelit și fibre optice.

În anii 1980 și 1990 două categorii de servicii contribuie decisiv la globalizarea relațiilor de afaceri și anume servicii de consultanță și servicii financiare. Firmele de consultanță pentru a realiza obiective industriale, cele de consultanță în gestiune, audit, cele de consultanță juridică, au avut un rol foarte important în uniformizarea normelor tehnice, comerciale, financiare și de drept în mediul internațional al afacerilor. Firmele din sectorul financiar ( case de asigurări, bănci de investiții și bănci comerciale ) au impus liberalizarea mișcărilor de capitaluri și au creeat începând cu anii 1960 piața Eurovalutelor. Operațiunile financiare ale marilor bănci și societăți multinaționale duc la integrarea piețelor financiare internaționale, în timp ce mișcarea capitalurilordevine autonomă în raport cu finanțarea producției și a schimburilor comerciale.

Piețele financiare și integrarea lor la o scară mondială sunt un nou motor al globalizării economiei mondiale și exprimă noua realitate din mediul internațional de afaceri și anume, faptul că schimbul internațional de mărfuri și investițiile sunt susținute de acele mecanisme financiare globale, bazate pe piața creditului și pe piața de capital.

1.4. OPINII PRO ȘI CONTRA GLOBALIZĂRII

De-a lungul trecerii timpului au existat argumente atât pentru cât și înpotriva procesului de globalizare prin susținători și critici atât în rândul specialiștilor cât și al populației afectate în mod direct de acest fenomen al globalizării. Ca orice alt proces globalizarea are atât avantaje cât și dezavantaje. Unii analiști consideră că globalizarea în sine nu este o problemă ci modul în care aceasta se desfășoară și faptul că ar trebui exploatată ramura pozitivă a acesteia.

1.4.1. Păreri Pro-Globalizare

Simpatizanții procesului de globalizare se împart în două categorii:

susținătorii curentului neoliberal;

reprezentanții instituțiilor financiare internaționale.

Neoliberalii sunt cei care afirmă că globalizarea este un proces ireversibil deoarece viteza cu care capitalul circulă în afara granițelor unei țări, volumul schimbului informaional și tehnologic, ca și apariția unor noi zone economice puternice ( SE Asiei ), sunt elemente care prin combinare formează pe piața mondială o nouă structură a cărei amploare nu permite întoarcerea la vechiul comerț.

De cealaltă parte toți reprezentanții instituțiilor financiare internaționale vor să afirme că globalizarea este un proces universal, deoarece liberalizarea schimburilor între națiuni reduce riscul conflictelor militare, generalizând tendința de schimb și cooperare în dauna tendințelor de confruntări violente și revendicari teritoriale.

Cele mai importante avantaje pe care globalizarea le oferă sunt:

extinderea a piețelor de desfacere la produsele și la serviciile oferite de firme și crearea de noi piețe independente;

stimularea transferului și schimbului de informații și tehnologie;

libera circulație a marfuriilor, capitalurilor și a forței de muncă;

reducerea costurilor de producție datorată economiei de scară;

obținerea unor rezultate pozitive din folosirea resurselor globului;

raport calitate-preț bun prin concentrarea producției la nivel global;

creșterea concurenței între companii;

schimbul de tradiții și culturi între diferite popoare;

rezolvarea unor probleme mondiale cu privire la nivelul de trai;

activarea creșterii economice la nivelul economiei mondiale.

1.4.2. Păreri Anti-Globalizare

Ca și susținătorii globalizării și criticii acestuia se împart în două categorii:

prima categorie de critici tinde să se refere la cei care afirmă ca globalizarea afectează economiile naționale și de aceea este foarte necesară punerea în aplicare a unor măsuri de protecție

a doua categorie de critici va susține temeinic că globalizarea este de fapt este o ''americanizare'' ( ideologia liberalismului american ) și este considerata a fi un mare pericol pentru state, deoarece amenițî integritatea economică, integritatea socială și culturală a acestora.

Prima categorie de critici susțin că globalizarea adâncește inegalitatea dintre toate țăriile și dintre societățiile comerciale, creând astfel un climat de concurență neloială.

Principalele probleme care afectează societățile din țările dezvoltate în ceea ce priveste producția și desfacerea, o reprezintă costurile mari de producție și forța de muncă cât și politicile fiscale. Întreprinderile mici și mijlocii care își desfășoară activitatea pe plan global pretind guvernelor anumite măsuri care să le protejeze în vederea menținerii pieței interne și a locurilor de muncă.

Cea de-a doua categorie de critici afirmă că liberalismul american impune la un nivel mondial modelul american al capitalismului. Argumentele anti – globalizare sunt următoarele:

activitățiile financiare sunt în strânsă legătură cu activitățile de producție, iar economiile devenind astfel o consecință a situației piețelor financiare;

excluderea de pe piața muncii a țărilor dezvoltate și a personalului cu nivel inferior de calificare;

posibilitatea extinderii la un nivel mondial a traficului de arme și droguri;

transferul crizelor financiare din țăriile de origine catre celelalte state.

De-a lungul timpului au avut loc destule manifestații antiglobalizare îndeosebi cu prilejul întâlnirilor OMC, FMI, Banca Mondială și cu ocazia summiturilor G8.

Fenomenele negative care s-au dezvoltat odată cu globalizarea sunt:

alinierea – conducătorii statelor nedezvoltate speră ca globalizarea să poată aducă beneficii în țara lor;

acțiunea selectivă- țările în dezvoltare nu vor liberalizarea comerțului, investiților;

marginalizarea – toate țările în curs de dezvoltare se consideră marginalizate.

Pentru foarte mulți oameni globalizarea nu este asa de importantă. Situația multora s-a înrăutățit, locurile de muncă fiind desfințate, iar traiul devenind tot mai nesigur. Totuși în prezent globalizarea este o putere care aduce mai multe beneficii: a ajutat foarte mulți oameni la un trai mai decent și mult mai bun, a adus foarte multe foloase țărilor care au profitat de ea, găsind noi piețe de export și atrăgând investiții străine.

În concluzie, globalizarea este o realitate cel mai probabil ireversibilă și orice țară care-și pregătește temeinic viitorul se vede nevoită să interfereze cu ea.

CAP.2 – SOCIETĂȚILE TRANSNAȚIONALE ȘI GLOBALIZAREA PRODUCȚIEI

Globalizarea este un proces cu o istorie îndelungată, formele sale de început fiind puse în legătură strânsă cu constituirea rețelelor de comerț din epoca medievală. Aprovizionarea orașelor, impusă de manifestarea nevoii de lungă durată a localnicilor, a accentuat vocația pentru export a multor târguri regionale. Cu timpul, schimburile comerciale au devenit tot mai complexe și mai bine organizate, iar impactul lor asupra economiilor naționale a fost, în mod evident, unul pozitiv deoarece a antrenat fluxurile financiare umane și concurențiale. Așadar în esență, globalizarea își are originiile în nevoia de comunicare, de a stabili legături, de a stabili rețele în nevoia de a depăși granițele naționale pentru o mai bună satisfacere a nevoilor dar și pentru un câștig mai mare. Creșterea dependenței statelor lumii de bunurile și serviciile produse de fiecare dintre acestea a determinat sporirea intereselor companiilor producătoare pentru extinderea activităților la nivel internațional.

Curentele comerciale și financiare manifestate pe piața mondială, fluxurile de informații și transformările tehnologice înregistrate continuă să creeze o interdependență din ce în ce mai strânsă între economiile globale. Economiile naționale sunt supuse unor presiuni concurențiale din ce în ce mai crescute și forțele pieței jucând un rol foarte important în stabilirea criteriilor de supraviețuire sau dominație pe piață.

2. SOCIETĂȚILE TRANSNAȚIONALE

Societatea transnațională reprezintă o mare realitate marcată a peisajului economic contemporan, fiind unul dintre principalii vectori ai procesului de globalizarea a activității economice. Din punct de vedere juridic societățile transnaționale sunt societăți comerciale care chiar de la constituirea lor se fundamentează pe elemente fără caracter național cum sunt: capitalul ce provine de la societăți din țări diferite, stabilirea uneori a mai multor sedii principale în țări diferite etc. și care sunt lipsite de o legătură juridică cu un anumit stat, astfel că în privința lor nu primește vocație nici una din legiile naționale iar litigiile izvorante din interpretarea și aplicarea actelor lor constitutive sunt scoase total sau parțial de sub competența instanțelor naționale spre a fi date spre soluționare unor instanțe speciale.

În literatura economică, s-a apreciat că societatea transnațională este o entitate economică compusă dintr-o firmă mamă și filiale în mai multe țări care este caracterizată de internaționalizarea producției, se bazează pe un bazin internațional de resurse umane, de resurse materiale și de resurse financiare și promovează la scară mondială un anumit set de valori proprii. Astfel societatea transnațională se caracterizează prin internaționalizarea producției și prin existența de resurse umane, materiale și financiare la nivel internațional.

Valorile unei societăți transnaționale sunt:

Sistemul de management;

Grija față de mediu;

Implicarea în viața comunității;

Marca sau brand-ul;

Sistemul de producție;

Inovarea;

Angajații;

Tradiția;

Sistemul de distribuire;

Campaniile publicitare.

Sub aspect economic, după cum s-a apreciat în doctrina juridică, societățiilor transnaționalecontemporane le este caracteristic faptul că își extind mereu activitatea de producție și comercializare concomitent pe multiple piețe în cadrul unei rețete vaste de implanturi proprii, realizate pe calea investițiilor directe de capital în străinătate. Forța economică a societățiilor transnaționale în prezent unde dimensiunile activității economice au atins proporții impresionante. Statistici în domeniu aproximează numărul acestor societăți la peste 4.000 pe scară planetară, unde estimarea s-a făcut luându-se în considerare numai societățiile comerciale care își desfăsoară activitatea pe teritoriile a cel puțin șase țări, au vânzări anuale de minim 100 milioane de dolari americani și realizează cel puțin 20% din cifra de afaceri în alte țări decât aceea unde și-au stabilit sediul principal.

Societățile transnaționale reprezintă unu din principalele forțe ale globalizării economice. Strategia lor a fost în ultimele decenii foarte bună în ceea ce le privește. Valorificarea superioară a oportunitățiilor oferite de spațiul economic global. Practic acestea au trecut încă din anii ''60-70'' ai secolului trecut la strategia de raționalizare a producției, vizând în principal exploatarea diferențialului de costuri ( manoperă, resurse primare etc. ) în zonele de implantare. Începând cu anii ''80'', strategiile lor s-au diversificat și au apărut strategii globale de afaceri ( marile firme se pun de acord și fac alianțe strategice ți cooperări internaționale.)

În ultima vreme asistăm la supremația societăților transnaționale. Este semnificativ că în acest sens faptul că mai puțin de 50 de societăți transnaționale controlează peste 40% din comerțul mondial. Astfel de companii controlează în fapt toate aspectele legate de finanțare și de cercetare-dezvoltare, de producție și de marketing cât și de management, unde toate acestea fiind coordonate global peste puterile și uneori peste interesele statului național. Principalele trăsături distinctive ale societăților transnaționale sunt de natură economică și juridică astfel că, capitalul lor este național sau multinațional, au o structură internațională distinctivă care le deosebește de vechiile monopoluri. Își extind activitățiile de producție și comercializare pe mai multe piețe prin o strategie globală bazată pe studii aprofundate aduse la zi în mod permanent. Litigiile ce pot să apară nu mai sunt în competența instanțelor naționale, ci a unor instanțe speciale.

Performanțele economice șocante ale societăților transnaționale se explică prin: Extinderea libertății comerțului în ultimul deceniu; derularea unor importante exporturi în țările care au redus taxele vamale și reducerii intervenției statului în economie.

2.1. FACTORII PRINCIPALI CARE AU FAVORIZAT APARIȚIA ȘI DEZVOLTAREA SOCIETĂȚILOR TRANSNAȚIONALE

Societățile transnaționale au apărut și s-au dezvoltat pe fondul a trei factori principali. Liberalizarea politicilor economice, deschiderea granițelor naționale, liberalizarea fluxurilor de investiții străine directe și de portofoliu sau de alte acorduri de cooperare și investiționale.

Accentuarea progresului tehnologic care conduce la creșterea costurilor și a riscurilor la care sunt expuse companiile, și impune abordarea diferitelor piețe mondiale prin delocalizarea internațională a producției, pentru a diversifica aceste riscuri. Dar pe de altă parte, reducerea costrurilor de transport și de comunicare au facilitat integrarea mai eficentă a operațiunilor la nivel global, precum și transportul componentelor sau al produselor finite în căutarea eficenței economice a avantajelor comparative date. Aceasta contribuie în mod esențial la creșterea ponderii investiților străine directe motivate de creșterea eficenței, cu importante implicații asupra creșterii competitivității exporturilor țărilor recipiente și implicit asupra creșterii economice.

Creșterea concurenței impune exploatarea unor noi piețe de către companii atât pentru a reduce costurile de producție cât și pentru valorificarea mai eficentă a rezultatului final, dar impune și abordarea unor noi forme de producție internațională, de proprietate și de aranjamente contractuale, care să potențeze forța lor pe piață, cum ar fi de exemplu: fuziuniile, achizițiile, participarea minoritară sau majoritară, oferta publică de schimb etc.

3. REGIMUL JURIDIC AL SOCIETĂȚILOR TRANSNAȚIONALE

Normele juridice aplicabile societăților transnaționale se vor stabili în funcție de structura acestor societăți. Experiența arată că societățile transnaționale au apărut inițial ca societăți comerciale naționale, adăugând treptat trăsături multinaționale, care le-a îndepărtat tot mai mult de regimul juridic național. Prima societate de acest gen a fost compania franco-română de navigație aeriană construită în anul 1920 pentru efectuarea transportului de călători pe linia Paris-București. Deși prin natura sa această societate era multinațională, ea a primit totuși naționalitatea franceză și ca urmare a fost supusă legii franceze.

Având seii principale în mai multe țări și capitalul social format prin aporturile unor asociați din țări diferite, în zilele noastre, societățile transnaționale se constituie și funcționează fără o legătură juridică cu un anumit stat.

Astfel un exemplu elocvent în acest sens este acela al societății (SAS) Scandinavian Air Sistem construită cu participarea a trei societăți comerciale din Danemarca, Norvegia și Suedia cu sedii principale la Copenhaga, Oslo și Stockholm. Actele constitutive ale SAS nu fac nici o referire la reglementările naționale din cele trei țări. Aceste documente conțin principii și norme care reglementează funcționarea ei internațională. Concluzia ce se desprinde din analiza documentelor privind constituirea și funcționarea societăților transnaționale este că ele se sustrag regimului juridic național al statelor, instituindu-și principii și norme acceptate de părțile contractante aplicabile în derularea tranzacților lor comerciale. Societățile transnaționale evită jurisdicția instanțelor naționale pentru soluționarea litigiilor ce ar putea să apară în legătură cu interpretarea și aplicarea actelor constitutive, convenind să-și spună aceste litigii unor instanțe internaționale ad-hoc ( Tribunalele internaționale de arbitraj, Curtea Internațională de Justiție ) compuse pe criteriile parității internaționale.

Pe plan juridic, societățile transnaționale învederează două aspecte contradictorii: unu este negativ constând în sustragerea acestor societîți de sub incidența legislaților naționale ale statelor semnatare, ale tratatelor sau convenților de constituire a lor, iar altul pozitiv, decurgând paradoxal chiar din consecințe determinate de această împrejurare, concretizat în instanța unor norme și principii acceptate de statele contractante care ar putea servi drept permise pentru elaborarea unor legi uniforme cu aplicabilitate mai largă la anumite categorii de raporturi la care dă naștere comerțul internațional. Este posibil ca în viitorsă se constituie societăți transnaționale al căror regim juridic să fie dat prin norme juridice uniforme cu aplicabilitate mai largă, statornicite prin convenții internaționale încheiate între state, făcând parte din unele organizații economice internaționale. Există deja în cadrul Uniunii Europene tendințe și preocupări pentru punerea în acord a legilor naționale referitoare la societățile comerciale, precum și pentru constituirea unor societăți anonime la nivel european care să fie dependente în principal de ordinea juridică comunitară.

3.1. FORȚA ECONOMICĂ A SOCIETĂȚILOR TRANSNAȚIONALE

Rolul tuturor societăților transnaționale de determinare și promovare a interdependențelor globale este în continuă creștere. Acestea au reușit să transgreseze atât barierele naționale, cât și granițele ale acelor organismelor integraționiste interstatale. Estimările recente susțin că numărul societăților transnaționale au crescut în prezent la 65.000, având aproximativ 850.000 de filiale la nivel global. Numărul angajaților antrenați în filialele străine a crescut de la 24 milioane în 1990 la peste 54 milioane în 2001. Vânzările totale ale acestora au depășit dublul exporturilor mondiale în 2001, în comparație cu anul 1990 la 6,6 trilioane în 2001. Pentru a cuantifica rolul major al societăților transnaționale nu trebuie să uităm că filialele localizate în străinătate produc o zecime din PIB-ul global și promovează o treime din exporturile mondiale. Ponderea STN în acești indicatori agregați ar fi și mai mare dacă s-ar lua în considerare și activitățile societăților transnaționale pe piața de capital ( investițiile de portofoliu ).

Rolul societăților transnaționale în creșterea volumului exporturilor țărilor gazde derivă din capitalul și tehnologia adițională, din know-how-ul managerial implementat, dar și din accesul la piețe regionale sau globale unde activează acestea. Totodată, resursele autohtone vor fi completate cu alte resurse care vor permite extinderea portofoliului de produse consumate pe piața internă sau destinate exportului, ceea ce va conduce la creșterea competitivității si a avantajelor economiei gazdă, în cazul țărilor confruntate cu investiții interne reduse datorită constrângerilor financiare. Societățile transnaționale pot conduce la creșterea exporturilor prin simplul aport de capital pentru exploatarea resurselor naturale și a forței de muncă ieftine. Astfel, societățile transnaționale preiau riscul lansării unor produse noi la export.

Acesta a constituit rolul istoric al STN-urilor în dezvoltarea exporturilor economiilor slab dezvoltate. În prezent acest rol s-a transgresat în special spre exporturile de produse care înglobează un grad înalt de tehnologizare, spre produse a căror cerere este dinamică în comerțul mondial: produsele electronice, aparatele, mașiniile etc.

Tabelul 1: Cele mai importante 10 STN din țările în curs de dezvoltare:

Sursa tabel UNCTAD, World Investment Report 2002

Exporturile țărilor în curs de dezvoltare de produse intensive în tehnologie crește în prezent mai repede decât exportul țărilor industralizate. Aceasta ne sugerează însă că țarile în curs de dezvoltare se derulează mai degrabă operațiuniile relativ simple de asamblare, intensive în forța de muncă ieftină decât operațiuni de producție complexă sau de cercetare și dezvoltare. Dar sunt câteva excepții notabile de la această regulă: Singapore, Coreea, Taiwan s-au angajat în procese complexe de producție si design, iar această orientare se extinde îndeosebi spre economiile care au o pondere ridicată a exporturilor de produse high-tech, cum ar fi de exemplu: cazul Chinei sau al Ungariei și Poloniei.

Concluziile ce se pot desprinde din aceste considerente de ordin economico-juridic care au fost prezentate anterior sunt: Societățile transnaționale care sunt produsul direct al liberalizării economiei mondiale; STN-urile sunt centre de forță economică în lumea contemporană și principalii operatori ai comerțului internațional; STN-urile reglează și totalitatea investiților internaționale și se află la originea principalelor fluxuri financiar-monetare internaționale.

Societățile transnaționale au influențat decisiv diviziunea internațională a muncii prin: delocalizare și multinaționalizare. Delocalizare, deplasarea unei activități de producție dintr-o țară în alta în căutarea avantajului comparativ. Multinaționalizarea este extinderea progresivă a activității unei întreprinderi, a unui grup financiar prin implantarea de filiale în exterior, în baza unei strategii gândite la scară mondială. În prezent societățile transnaționale constituie principalii subiecți ai procesului de globalizare a activității economice.

4. OPORTUNITĂȚILE GLOBALIZĂRII

Într-o lume globalizată, politica comercială mondială trebuie să devină o parte integrantă din reforma economică și din creșterea competitivității externe. Deschiderea noilor piețe de desfacere, crearea de noi oportunități de producție și asigurarea competitivității companiilor multinaționale pe piețele externe constituite permisele dezvoltării în plan extern.

Dintre oportunitățile globalizării amintim că fluxul de capital, dezvoltarea comerțului și a piețelor financiare, scăderea costurilor transportului, dezvoltarea tehnologiei comunicațiilor și a informației au ca efect dezvoltarea integrării economice globale. Companiile multinaționale combină tehnologia avansată, capitalul extern și forța de muncă bine calificată creând astfel mari oportunități de dezvoltare la o scară fără precedent.

Dezvoltarea unei politici moderne de creștere economică și locuri de muncă sunt punctele principale, constituind condiția esențială pentru prosperitate economică, justiție socială și dezvoltare durabilă. Creșterea eficenței alocării resurselor, creșterea competiției în piața internă, stimularea inovației, accesul la noile tehnologii și stimularea investiților cresc productivitatea, în timp ce valorificarea inovației, marketingul și tehnicile de distribuție pentru toate produsele sporesc competitivitatea. Politicile interne: cercetare și dezvoltarea; inovația; educația; locurile de muncă și coeziunea socială exercită o influență puternică în capacitatea companiilor multinaționale de a fi competitive pe plan mondial. Competitivitatea din piața internă determină creșterea competitivității în plan extern. Regulile pieței interne și a politicii comerciale interne cresc dinamica și competitivitatea, determinând companiile să evolueze continu și să se adapteze schimbărilor tehnologice.

Identificarea unei soluții adecvate pentru fenomenul globalizării poate fi vazută ca făcând parte din provocarea mai complexă cu care se confruntă economiile dinamice și anume aceea de a face față cu succes schimbării economice structurale. Pentru a putea culege roadele globalizării se impune parcurgerea etapelor unui proces de adaptare, pe măsură ce factorii de producție trec de la activitățile și întreprinderile care nu pot face față presiunii concurenței acerbe la cele care știu să profite de aceasta. Cu toate că globalizarea nu este asociată fenomenului general al disponibilizării, ajustarea structurilor economice presupune într-adevăr costuri care rezultă din transferul resurselor între întreprinderi și activități.

Cu cât piețele muncii, capitalurilor și produselor sunt mai rigide, cu atât ajustarea structurală este mai costisitoare și mai greu de realizat, lucru care se poate resimți puternic cel puțin pe termen scurt, în anumite sectoare și în regiunile unde acestea sunt concentrate. Provocarea politică este aceea de a transforma eventualele beneficii ale globalizării în câsștiguri reale, reducând în același timp costurile sociale. Măsurile de îmbunătățire a funcționării piețelor și de stimularea a performanțelor în materie de inovare vor contribui la reducerea duratei procesului de ajustare, în timp ce anumite măsuri active precum cele de finanțare, îi vor sprijini pe lucrătorii afectați. Pe lângă aceste probleme interne mai există și importante provocări externe cu care o companie multinațională se confruntă.

În prezent asistăm la schimbări în ordine economică mondială care sunt foarte importante pentru economia globală și pentru relațiile internaționale. Întegrarea economică globală, se adîncește prin creșterea comercială și a fluxurilor de capital, prin aprofundarea piețelor financiare, reducerea costurilor de călătorie și de transport, revoluția în tehnologia informației și a comunicațiilor, precum și circulația de idei si oameni.

Mai multe țări decât oricând profită foarte mult de oportunitățile oferite de globalizare. În a doua jumătate al secolului al XX-lea, țările OCDE ( Organization for Economic Co-operation and Devlopment ), în special Statele Unite, Europa și Japonia au fost principalele conducătoare a economiei globale. În prima jumătate a secolului XXI, acestora li se alătură noi puteri economice în special China și India, dar și Brazilia, Rusia și altele. China este probabil pe cale să devină cea mai mare economie în câteva decenii. Într-un interval de timp asemănător India poate deveni cea de-a șasea mare economie globală a lumii unde China este deja al treilea cel mai mare exportator din lume. Dezvoltarea acestor economii majore este determinată în mare parte de deschiderea progresivă a economiilor lor. Acest lucru, la rândul său este datorat ritmului schimbărilor economice.

Companiile multinaționale combină tehnologii avansate și de capital străin cu resurse mari de forță de muncă calificată. Lanțurile de furnizori globali se transformă în companii ce externalizează producția și serviciile pe noi piețe cu costuri mai mici. În cea ce privește producția în cazul în care componente ale unui singur produs pot fi obținute în mai multe țări se înlocuiește comerțul tradițional cu produse finite. Acestea reprezintă schimbări semnificative în modul în care funcționează afacerile, cu implicații profunde pentru relațiile economice globale.

Acest lucru a creat oportunități de dezvoltare pe o scară fără precedent, la care a rezultat la apariția de noi piețe și noi oportunități de producție. Globalizarea ne dă șansa să influențăm dezvoltarea globală și viitorul economiei mondiale. Dar această schimbare crează de asemenea preocupări. Ritmul și adâncimea sa este fără precedent. Acesta presupune noi presiuni asupra industrilor tradiționale și a mijloacelor de trai, creșterea concurenței pentru accesul la piețe și materii prime, precum și punerea resurselor naturale și a ecosistemelor inclusiv clima.

Industria UE are o multitudine de planuri pentru viitor. Industria prelucrătoare europeană a menținut în linii mari PIB-ul în fața globalizării. Producția a crescut cu 40% în ultimile două decenii. În ciuda schimbărilor economice rapide și în ciuda apariției unei noi game de concurenți în special China, Brazilia și India, poziția UE pe piețele mondiale rămâne aproape neschimbată în timp ce SUA și Japonia pierdeau teren.

Analiza arată că această performanță se datorează în principal capacității societăților din UE de a-și vinde produsele la pun preț premium datorită calității, branding-ului și serviciilor lor. Aceste produse de lux reprezintă în prezent jumătate din exporturile europene, nu numai în bunuri de de consum de lux, dar în întreaga gamă de exporturi inclusiv produse agricole, bunuri intermediare, mașini și echipamente de transport. Comerțul internațional nu se referă doar la o gamă limitată de produse, ci se tranzacționează atât bunuri cât și servicii, unde societățile prosperă datorită comercializări produselor de calitate și capacității de a anticipa noi piețe de desfacere a produselor lor.

În această gamă de produse, UE ocupă locul al doilea după Japonia, în timp ce alte țări precum China sunt încă rămase în urmă. Acest lucru este foarte important pentru capacitatea de a susține sistemele sociale europene. Pornind de la această capacitate de a vinde produsele la preț premium este singura modalitate de a menține un nivel înalt de protecție socială, ocuparea forței de muncă și a salariilor.

Tabelul 2: Evoluția volumului valoric al exporturilor mondiale de bunuri și servicii, în 2005-2012 ( în miliarde USD și % )

Sursa tabel: Secretariatul OMC (WTO, 2014) Notă: Datele bazate pe statisticile balanțelor de plați.

În 2013, exporturile mondiale de bunuri au sporit cu 2% în termeni de valoare nominală, totalizând aproape 18.800 miliarde de dolari. În 2013, ritmul de creștere a valorii exporturilor mondiale a fost foarte apropiat de cel al exporturilor mondiale în termeni de volum, întrucât prețul la bunurile de comercializare exprimate ca valori au rămas (Tabelul 2)

Poziția statelor europene este în pericol. Acestea pierd teren în industria de produse de înaltă tehnologie în timp ce țări precum China recuperează rapid teren. Menținerea capacității UE de a vinde produse scumpe de calitate superioară nu este doar o chestiune de avantaj tehnologic. Calitatea produselor, performanțele lor de mediu, inclusiv eficența energetică, reputația lor, posibilitatea de a personaliza sau de a le personaliza, abilitatea de a le livra într-un interval de timp scurt sau într-un mod mult mai potrivit pentru nevoiile consumatorilor sunt factori decisivi în stabilirea prețurilor, dar inovația rămâne estențială pentru a ramâne în fruntea clasamentului. Pentru aceasta fiecare stat trebuie să investească în știință, cercetare, tehnologie și în dezvoltare.

Această schimbare în cadrul economiei europene este esențială pentru menținerea egală a competitivității și sistemelor sociale. Dar ar trebui recunoscut, de asemenea, impactul puternic deschiderii de noi piețe pentru unii, în special pentru muncitorii necalificați. Aceste modificări structurale sunt noi, dar viteza și profunzimea cu care se realizează prezintă o nouă provocare. Nu a fost un succes în anticiparea deschiderii piețelor pentru protejarea cetățenilor. Un exemplu poate fi industria textilă. Ca urmare a deschiderii de noi piețe, prețul la haine a scăzut în anumite state membre, iar în celelalte state s-au îregistrat creșteri de prețuri.

Este clar că există implicații de mediu din partea partenerilor economici. În încercarea de a profita de oportunitățile oferite de globalizare trebuie să urmărească, de asemenea și politici care să abordeze problemele de mediu. Astfel de politici vor duce de assemenea la creșterea cereii pentru eco-inovații, inclusiv a tehnologiilor curate, de bunuri și servicii ecologice, creând astfel noi oportunități pentru industriile ecologice.

Puterea economică a europei este legată de cea a altor regiuni ale lumii și din ce în ce mai mult de cea a economiilor emergente. Orice obstacol în aprovizionarea la nivel mondial ar putea fi dăunătoare pentru industria europeană și ar duce la creșterea costului de bunuri intermediare și materii prime, fapt care face ca industria să fie mai puțin cometitivă. Economia europeană se bazează în principal pe export.

În scopul de a menține economia europeană în prim-planul competitivității la nivel internațional, trebuie adoptată o abordare dinamică, care supraveghează societățile internaționale într-o economie în curs de globalizare. Acest lucru presupune că piața ar trebui să se deplaseze în partea superioară a lanțului valoric în fiecare sector de produse și servicii. Nu există nici un motiv pentru care producția ar trebui să se mute în Asia. Competitivitatea poate fi îmbunătățită substanțial prin inovație, prin marketing și tehnici de distribuție pentru toate tipurile de produse, înclusiv cele considerate tradiționale sau netehnologizate. De exemplu, sectoarele tradiționale cum ar fi: textilele și încălțămintea tind să se deplasează în topul lanțului valoric prin: trecerea la produse de bază la produse de specialitate, de la producția de masă la produse personalizate și aceste industrii sunt în curs de dezvoltare de noi produse (textile sau fibre) și aplicații, profitând de cercetare, de inovare și de dezvoltare tehnologică.

Politica comercială trebuie să sprijine tehnologia și inovația. Investițile în creativitate, în cercetare, proiectare și calitate sunt un atu unic al economiei globale. Trebuie promovate interesele economice ale statelor uniunii economice. Abordarea barierelor din țări terțe reprezintă cea mai mare parte din potențialul de a îmbunătăți poziția competitivă a industriei a UE. Uniunea Europeană este una dintre cele mai deschise piețe și promovează transparența de reglementare, este angajată în mod activ pentru a reduce birocrația și oferă firmelor străine cu regim deschis de investiții posibilitatea de a participa la piețele de achiziții publice. Uniunea statelor europene are de câștigat din deschiderea piețelor din întreaga lume în concordanță cu dezvoltarea durabilă a partenerilor săi și din interacțiunea mai profundă între piața internă și externă. Trebuie luat o serie de măsuri pentru a garanta faptul că piețele sunt cu adevărat deschise și că normele internaționale sunt aplicate în mod deschis și transparent.

Sistemul comercial internațional nu mai este teritoriul protejat de țările OCDE. Țări emergente precum China, Brazilia, Rusia și India obțin beneficii din rolul tot mai important pe care îl joacă în comerțul mondial. Împreună, ele reprezintă acum mai mult de 15% din fluxurile comerciale globale și creșterea lor reflectă acest lucru. China de exemplu, a crescut cu mai mult de 9% în ultimii zece ani, în mare parte datorită creșterii exportului de aproximativ 25%. Statele uniunii europene sunt deschise la exporturile lor. Dar cele mai multe țări în curs de dezvoltare combină o creștere mare, cu bariere ridicate împotriva exporturilor UE. Capacitatea de a putea beneficia de aceste piețe noi în curs de dezvoltare va fi un reper important al contribuției politicii comerciale la locuri de muncă și creștere economică in europa. Securizarea accesului la piață în secolul XXI va însemna reorientarea politicilor comerciale cu aceste noi oportunități și cu dezvoltarea instrumentelor de politică comercială.

Tarifele încă contează, în special în țările în curs de dezvoltare avansate, iar UE ar trebui să continue să facă presiuni pentru îndepărtarea lor. Dar reducerile tarifare sunt de folos în cazul în care piața rămâne închisă datorită practicilor restrictive în domeniul achiziților publice, în domeniul achiziților publice, sau în cazul în care exporturile sunt neprofitabile din cauza normelor specifice care trebuiesc adoptate. Trebuie pus accent pe mediul de operare din țările membre, de a înlătura barierele și a reduce costurile de tranzacționare derivate din fragmentarea proceselor de producție, barierele de reglementare a comerțului și a investiților reprezintă o provocare majoră pentru mai multe sectoare cheie, inclusiv servicii, produse alimentare, produse cosmetice, farmaceutice, materiale de construcții, comunicații și electronice, medicale care sunt în interdependență directă cu produsele chimice, textile, electrice, inginerie etc. Deși este legitim și necesar să se reglementeze comerțul cu produse și servicii, de exemplu: pentru a proteja sănătatea umană sau mediu, acest lucru trebuie să fie făcut într-un mod care este transparent non-discriminatoriu, justificat și proporțional cu obiectivul final.

4.1. ÎNTREPRINDEREA GLOBALĂ

Ca o aprofundare a procesului de globalizare la nivel mondial, întreprinderea globală este în plină ascensiune. Specialiștii în acest domeniu afirmă că globalizarea poate fi definită tocmai ca tendința firmelor de a-și creea unități de producție pe plan mondial, adică în orice loc de pe glob în care piața de producție și de desfacere este suficent de mare pentru a putea permite economia de scară. Această tendință duce la creșterea numărului și mărimii întreprinderilor.

Intensificarea globalizării constituie trăsătura fundamentalăa a economiei mondiale la începutul secolului XXI și se caracterizează prin reducerea sau chiar eliminarea barierelor între economiile naționale precum și amplificarea legăturilor dintre aceste economii. Cea mai cunoscută definiție a Băncii Mondiale este că globalizarea se referă la faptul observabil ca în ultimii ani o parte din ce în ce mai mare a activității economice la nivel mondial se derulează între persoane și firme din diferite țări. Se poate spune că o trăsătură de bază a globalizării este aceea că marfurile, serviciile, capitalul și munca sunt transferate pe plan internațional prin intermediul firmelor.

În anul 2000 revista britanică ''The Economist'' publică un articol în care se pune amprenta pe faptul că firmele multinaționale sunt unul dintre cei mai reprezentativi factori ai procesului economic contemporan, ele răspândesc bogăția, munca, tehnologiile avansate și contribuie la ridicarea nivelului de trai și îmbunătățirea mediului de afaceri. În literatura de specialitate, întreprinderea multinațională este definită ca un ansamblu realizat la scară mondoeconomică, format dintr-o societate principală adică societate mamă și un număr de filiale implantate în diferite țări care au o strategie comună în ceea ce privește organizarea internă, politica financiarp și de prețuri și relatiile cu exteriorul.

Unii experți în domeniul întreprinderilor multinaționale consideră că o firmă pentru a i se putea atribui caracteristica de transnațională, trebuie să îndeplinească următoarele condiții:

să realizeze afaceri în cel puțin sase țări;

cel puțin 20% din bunurile societății să fie deținute de filialele acesteia de peste hotare, sau cel puțin 20% din vânzările totale ale firmei trebuie să fie realizate în țările în care își desfășoară activitatea, mai puțin țara de origine;

să dețină și să demonstreze o orientare managerială integratoare.

Astfel, întreprinderile multinaționale se caracterizează prin internaționalizarea producției și prin existența de resurse umane, materiale și financiare la nivel internațional. Valorile acestor companii sunt:

sistemul de management;

grija față de mediu;

implicarea în viața comunității;

sistemul de producție;

angajații;

adaptarea la cultura locală;

campaniile publicitare.

Deci adevărata forță promotoare a globalizării este societatea transnațională și apariția economiei globale este puternic modelată de acțiunile întreprinderilor transnaționale, care constituie totodată cea mai importantă forță de determinare și promovare a interdependențelor mondiale.

ONU consideră societatea transnațională acea întreprindere care deține, care controlează unitați de producție sau de servicii ce se află în afara țării în care funcționează sediul central.

O societate transnațională are ca principal scop expansiunea pe plan mondial, scop ce poate fi realizat datorită naturii economice, structurii de organizare, managementului și nu în ultimul rând intestiților externe. Societatea transnațională are capacitatea de a îmbina adaptarea locală cu standardele impuse la nivel mondial, reușind astfel să combine avantajele economiei de scară cu cele ale adaptării la cerințele consumatorilor din diferite zone ale lumii.

Putem concluziona că aceste societăți se manifestă simultan în toate spațiile economice ( micro, macro economice) și astfel ștergând barierele dintre acestea, scopul său final fiind acela de a deveni o firmă globală capabilă să creeze produse compatibile la nivel mondial. Apariția unor noi factori care au influențat destul de mult creșterea din economia mondială a fost determinată de anumite trăsături de ordin strategic a profilului economic și financiar a întreprinderilor transnaționale astfel:

societățile transnaționale se dezvoltă mult mai rapid decât economia mondială

sectoarele private ale economiei ( domeniul bancar, producția de autoturisme, tehnologii de vârf ) au un sistem alert de dezvoltare comparativ cu ritmul înregistrat în economia mondială sau de economia națională din țara de origine

companiile transnaționale dețin avantaje precum: superipritate tehnologică, sistem nformațional dezvoltat și acces la resurse financiare

dezvoltarea companiilor transnaționale este condiționată de competiția la nivel național a societăților din țara respectivă, fapt ce determină pozitiv procesele economiei internaționale.

Catre expansiunea în plan global tinde orice societate transnațională prin natura sa economică și structura de organizare. În anul 2012 s-a estimat că societățile transnaționale au avut vînzări de 28 mld. USD reprezentând 11% din PIB-ul mondial.

Graficul 1: Ritmurile de creste a exporturilor de bunuri și servicii la nivel mondial (în%)

Sursa: Grafic realizat în baza datelor Secretariatului OMC (WTO, 2013b)

Acest fenomen de transnaționalizare a tuturor companiilor a fost făcut de către societațile comerciale, primele domenii fiind investițiile, agricultura și mineritul. Următoarele zone în care s-a extins acest proces au fost Europa și Canada. Potrivit rapoartelor din acei ani era mai profitabilă producția în alte țări decât exportul din țara de origine.

UNCTAD definește întreprinderea transnațională ca o entitate economică formată dintr-o companie mamă și filialele ei în străinătate. UNCTAD indentifică în World Investment Report 2012 aproximativ 79.000 de companii multinaționale cu peste 790.000 de filiale în întreaga lume dintre care 23.000 sunt în țările în dezvoltare. Pentru prima dată în anul 2010 apar în top 100 al UNCTAD două companii transnaționale provenite din țări în curs de dezvoltare : DAEWOO corporation (Coreea) și PETROLUS (Venezuela). Potrivit rapoartelor UNCTAD în anii 2009 aproape 89% din companiile transnaționale aparțineau ''Marii Triade'' SUA, UE și Japonia, mai precis 65% din UE, 26% din SUA și 9% din Japonia, criteriul după care s-a facut acest clasament fiind valoarea activelor în străinătate.

Pe primul loc, în momentul de față se află General Electric din SUA, care alături de Vodafone Group din Marea Britanie și Ford Motor din SUA dețin 19% din totalul activelor în străinătate. Pe lângă factorul economic procesul de transnaționalizare a companiilor a fost influențat și de factorul politic. Există țări în care venirea companiilor este privită cu entuziasm de populație și de guverne, dar există și țări în care acestea prezintă reticență. Dacă, cândvaaceste societăți erau considerate că exploatau forța de muncă, acum această concepție a dispărut deoarece legislația de reglementare a afacerilor impune anumite reguli care protejează economia țării respective și din ce în ce mai multe ori aceste companii duc la o creștere a economiei locale, deci implicit și a nivelului de trai.

În cadrul acordurilor internaționale, se stipulează că societățile transnaționale au ca principale responsabilități dezvoltarea economiei țărilor în care își desfăsoară activitatea, protecția mediului, crearea de noi locuri de muncă, protecția consumatorilor și respectarea drepturilor omului.

4.2. PĂTRUNDEREA COMPANIILOR MULTINAȚIONALE PE NOI PIEȚE

Internaționalizarea activității unei firme implică un proces de decizie complex, chiar dacă este vorba de o întreprindere multinațională care încearcă să pătrundă pe piețe noi sau pentru o companie mică care își vinde produsele și serviciile în străinătate. În ambele cazuri fiecare încep prin alegerea piețelor care oferă oportunități, prin analizarea mediului și concurenței, de aproape aceeași factură ca ți pe piața internă. Diferența semnificativă între operațiunile interne și demersul internațional este alegerea strategiei de pătrundere și a acțiunilor desfășurate pe piețele externe.

Accentul pus pe fluxurile comerciale (importul și exportul) este atât de mare, încât adesea este surprinzător să se constate că volumul vânzărilor externe ale unei țări este rezultatul a unor strategii decât cele de export. De exemplu, peste 30% din vânzările externe ale Marii Britanii în anii 1975-1983 s-au bazat pe investițiile din străinătate și aproape 10% au fost legate de acordurile contractuale. Clasificarea activităților pe piața externă se poate realiza, în cel mai simplu mod și anume prin divizarea acestora în trei stategii generice: export, licențe și alte acorduri contractuale și investiții directe pe piețele străine. În fiecare grup există numeroase strategii operaționale la dispoziția firmelor.

4.2.1. Exportul

Exportul poate fi împărțit la rândul lui în două grupe principale: export indirect și export direct. Exportul direct este situația în care exportatorul se bazează pe o terță parte care realizează exportul în numele său. Documentele, manipularea, distribuția și eforturile de vânzare sunt toate realizate de intermediar, exportatorul luând parte în forță mică la vânzarea propriilor bunuri.

Modalitățile de export indirect pot lua diverse forme: casele de export va cumpăra de la companie și apoi vând produsele pe cont propriu, preluând astfel întregul control al operațiunii. Exportatorul poate contacta de asemenea, casele de confirmare. Aceste instituții care acționează în numele cumpărătorului garantează plățiile exportatorului și în mod obijnuit, încheie toate acordurile de transport și asigurare. Spre deosebire de casele de export, casele de confirmare acționează mai puțin ca intermediarii și astfel contractul încheindu-se direct între fabricant și cumpărătorul străin. O a treia opțiune sunt casele de achiziții care reprezintă organizații externe care operează în numele cumpărătorilor pentru a obține contracte de furnizare cu producătorii. Acestea tind să servească o anumită țară sau grup de țări și sunt caracteristice țărilor din orientul îndepărtat și celor din europa continentală.

Exportatorii consacrați vor putea identifica beneficiile comune ce vor putea fi obținute bineînțeles prin manipularea produselor altor producători, în special atunci când produsele sunt complementare și care permit reducerea costurilor unitare. deși produsele firmei străine pot să nu beneficieze de o promovare foarte activă, accesul rapid la o rețea de distribuție deja existentă și riscurile relativ reduse fac ca o asemenea alternativă să fie foarte atractivă. Operațiunile de export direct necesită un angajament în procesul de export: personal adecvat, un management prudent și o alocare de resurse. Există trei alternative principale de resurse:

Exportul prin intermediul unui agent cu sediul în țara importatoare, care acționează în numele exportatorului fără a deține vreun drept asupra bunurilor;

Exportul prin intermediul unui distribuitor care deține acel titlu de proprietate asupra bunurilor și le vinde fie printr-un canal de distribuție, fie direct consumatorului final;

Exportatorul va vinde direct clienților străini, fie pe piața internă, fie printr-un oficiu de vânzări.

4.2.2. Alte acorduri contractuale

Acest grup de operațiuni cuprinde de asemenea o largă paletă de alternative. Acestea pot fi contractele de licență (sub toate formele lor) și parteneriatele strategice. Licensing-ul se referă la vînzarea pe piață la nivel internațional a unor cunoștințe materiale sub o anumită formă de către un producător individual către un facbricant străin. Licesing-ul se concentrează asupra patentelor și mărcilor comerciale, care sunt forme de protecție. Această opțiune va combina experiența și competența exportatorului cu contractele locale și cunoștințelor beneficiarului licenței, conducând de obicei la beneficii comune.

Franciza este un tip particular de licesing în care contractul cuprinde, de obicei, întregul concept de afacere, ca în cazul firmelor Mc Donald's ori Kentucky Fried Chicken. Aceste opțiuni prezentate deși nu sunt în sine contracte de licență, au în comun un element important: toate sunt axate în mod deosebit în jurul încheierii de contracte cu operatori independenți.

4.2.3. Investițiile Străine Directe (ISD)

Diferite tipuri de instituții străine directe au un element comun și anume toate împiedică deținerea proprietății asupra capacităților din străinătate în procent de 100%. Acestea pot fi realizate fie cu scopuri de producție, fie pentru o multitudine de alte obiective strategice. Sucursalele de fabricație pot fi întâlnite în diferite forme: de pildă, pot produce o întreagă gamă de produse pentru a putea fi vândute pe piața străină – acestea sunt replici ale unităților de producție locale. Aceste instituții permit firmei să producă bunurile în imediata apropiere a pieței străine, adaptând produsele în conformitate cu nevoile pieței locale.

De asemenea, se face cunoscută pe piață compania, ceea ce poate spori cererea globală și încrederea cumpărătorilor în posibilitățile acesteia de a furniza produse la timp și de a oferi un nivel adecvat al servicilor.

O altă posibilitate o constituie construirea unor capacități de fabricație în străinătate, care sunt destinate producerii de componente sau produse finite care urmează să fie asamblate sau respectiv vândute în alte țări. Aceste capacități fiind realizate cu acel scop de a putea beneficia de costurile reduse din țara gazdă. Investițiile productive, pot fi concentrate numai asupra unui domeniu de producție limitat sau numai asupra unor anume piețe regionale. O foarte interesantă evoluție a activităților multinaționale a fost internaționalizarea departamentelor de cercetare și dezvoltare, în timp ce, în trecut, multe firme urmăreau prin centralizrea activității de cercetare și dezvoltare, să realizele economii în scală, în prezent un număr din ce în ce mai mare de companii au fost nevoite să localizele cercetarea în centre de excelență tehnologică (acele țări care au un personal de cercetare de înaltă calificare și care au dorit, ca rezultat al dezvoltării economice, o concentrare asupra anumitor domenii industriale). Centrele de cercetare oferă, de asemenea, potențialul obținerii noilor idei de dezvoltare, în funcție de diferitele condiții de piață.

Noile capacități sunt privite, în general favorabil de guvernele gazdă, deoarece ele produc concurență suplimentară și creează noi locuri de muncă. Mai mult, unele guverne oferă condiții simulative firmelor care investesc în zone defavorizate, acestea fiind privite ca niște mijloace de promovare a activităților economice benefice pentru anumite domenii mai puțin dezvoltate.

Preluările permit firmelor accesul rapud la piețe, deoarece noii proprietari dobândesc afaceri deja în derulare. Un factor cheie semnificativ poate fi obținerea unor rapide rezultate financiare. Mai important, poate fi faptul că preluările împiedică dobândirea unor facilități importante ca parte a achiziților globale:

mărci și rețele de distribuție;

personal specializat;

facilități de cercetare și dezvoltare, accesul la materii prime.

Obligarea asupra unei operațiuni în ceea ce privește activitatea de piață nu reprezintă rezultatul unei decizii luate o dată pentru totdeauna. Condițiile de piață, resursele firmei, experiența internațională, conținutul și mărimea portofoliului de produse, toate pot fi supuse schimbării. Este important pentru firme să revadă continu eficacitatea strategiilor lor, pentru a putea efectua eventualele schimbări necesare. Există cîteva modele care explică dinamica activităților de piață. Primul apare în lucrarea lui Vernon și este un model al ciclului de viață al produselor internaționale, care încearcă să explice procesul introducerii pe piață a noilor produse. Pe scurt, modelul se bazează pe experiențele unor firme americane de la sfârșitul anului 1950. Se sugerează că, după testarea și introducerea pe piața internă a produsului, apare cererea pentru produs și pe piața străină existând în continuare o perioadă în care producătorul original exporta produsul. Pe măsură ce volumele de mărfuri de pe piețele externe cresc, se justifică investițiile firmei de pe piețele externe, investiții care reprezintă și o reacție la concurența pe care firmele locale o opun noului intrat.

Teoria stadiilor expansiunii internaționale, care se concentrează în mod special asupra strategiilor de export, afirmă că firmele se angajază progresiv în export, trecând de la export indirect la cel direct, pe mărură ce dobândesc cunoștințe despre piața străină. Johanson și W.Paul cercetătorii acestei teorii, si-au fundamentat cercetăriile pe experiența a patru mari companii multinaționale suedeze. Cercetările ulterioare au extins teoria dincolo de domeniul exportului, astfel încât să poată explica trecerea la investițiile pe piețele externe.

Toate modelele explică într-un fel sau altul de ce și când are loc trecerea de la o strategie de internaționalizare la alta. O altă limită a acestor modele se referă la faptul că se bazează exclusiv pe activitatea firmelor de producție. Deși, cel puțin teoretic, aceeași gamă de opțiuni i se oferă și unei firme de prestări servicii, caracteristicile diferite ale serviciilor fac ca procesul de internaționalizare să fie întrucât diferit. Boddewyn, Halbrich și Perry (1986) clasifică tipurile de servicii în funcție de gradul lor de comercializare, adică de măsura în care servicile sunt incluse în bunurile fizice și gradul lor de inseparabilitate (adică măsura în care atât furnizorul, cât și clientul trebuie să fie prezenți la locul de livrare).

4.2.4. Factorii de Piață

Acești factori sunt legați de mediul concurențial al pieței consumatorului și va include factorii ca marimea și creșterea pieței, structura concurenței precum și echilibrul de putere dintre cumpărători și furnizori. Mărimea și cresterea pieței sunt trăsături principale ale stadiilor de dezvoltare ale expansiunii internaționale, cu mențiunea că, cu cât este mai mare piața cu atât este necesară angajarea mai multor resurse pentru a asigura o poziție competitivă puternică.

Prin opoziție, piețele cu potențial de desfacere ridicatvor pot justifica moduri de penetrare ce presupun un volum mare al vânzărilor. Această viziune bazată pe costuri asupra potențialului pieței și a strategiei de pătrundere poate fi adevărată în anume domenii, dar există și anumite excepții: specializarea în produse pe piețe cu potențial redus datorită posibilității sporite de control asupra prețului care duce la obținerea unor marje comerciale din care se pot suporta costurile de instalare a capacităților de producție din străinătate. Totuși există din ce în ce mai multe dovezi că firmele ce au clienți în domeniul industrial formează societăți mixte și încheie acorduri de colaborare cu clienții lor externi, participând la programe comune de cooperare și exploatând, prin intermediul contractelor potențialul de vânzare al pieței străine.

Mediul economic include ratele de schimb și tarifele care, din punct de vedere istoric, au jucat un rol puternic în modelarea fluxurilor afacerilor internaționale și în determinarea rolului exportului și al instituțiilor în străinătate. Barierele tarifare au fost prezentate frecvent, în trecut, ca fiind unul din factorii majori ce determinau firmele să investească în străinătate. Barierele tarifare au fost prezentate frecvent, în trecut, ca fiind unul din factorii majori ce determinau firmele să investească în străinătate. Investițiile străine au fost privite ca un mijloc eficent de a sări peste barierele impuse. Deși acest stimulent pentru investițiile în străinătate încă se păstrează acordul GATT de eliminare a tarifelor și de deschidere a competiției la nivel global, va încerca reducerea importanței acestia în desfășurarea afacerilor internaționale. Totuși, restricțiile tarifare încă există în domeniile industriale politic sensibile și odată cu dezvoltarea marilor blocuri comerciale ce domină arena mondială (NAFTA sau CARICOM) există o anumită temă determinată de faptul că deplasarea de la multilateralism, promovat în mod activ de GATT, la schimburile bilaterale între regiuni poate ridica din nou restricțile tarifare și poate introduce noi bariere netarifare, cum ar fi restricțile valutare la export.

Ratele de schimb continuă de mai mulți ani să creeze foarte mari probleme activităților de export. Fluctuațiile ratelor și decalajele în timp la primirea plăților din activitațile de export pot să transforme peste noapte o afacere profitabilă într-un dezastru. Acest lucru sporește riscul asociat al exportului, deoarece introduce un înalt grad de nesiguranță în verificarea activităților de export. Există căi de diminuare a acestor riscuri prin intermediul scrisorilor de credit sau al modalităților de plată ce utilizează monedele, deși acceptarea acestor metode depinde de preferințele clientului.

Factorii politici joacă și ei un rol central. Intervenția guvernului poate avea, de asemenea, o influență hotărâtoare asupra strategiei. Acest lucru asigură faptul că investițiile nu sunt făcute cu scop de exploatare, ci promovează economia locală.

4.3. COMPETITIVITATEA EXTERNĂ

Liberalizarea comerțului mondial a avut o contribuție foarte importantă și esențială la creșterea competitivității. Conferința de la Doha din 2001 a costituit momentul oportul pentru regândirea politicilor cu privire la competitivitate. Prin suspendarea negocierilor OMC s-a pierdut o oportunitate importantă pentru creșterea și dezvoltarea globală, ceea ce determină statele europene să rămână fidele angajamentelor OMC, deci fiind gata oricând să finalizele negocierile în momentul în care circumstanțele o vor permite. Îmbunătățirea condiților pentru investiții este unul dintre scopurile UE în materie de acorduri și negocieri bilaterale. UE și partenerii săi vor avea nevoie în continuare de un sistem comercial multilateral, eficent și solid cum este OMC, având ca principală prioritate liberalizarea comerțului mondial. Pe termen lung, membrii OMC vor trebui să aibe în vedere rolul organizației în modelarea sistemului comercial mondial, asigurând conexiunile necesare guvernări internaționale.

Acordurile de Comerț Liber (FTA) Foregin Trade Association, asigură statelor europene continuarea procesului de liberalizare în relația cu anumiți parteneri economici, însă FTA nu poate fi un înlocuitor pentru liberalizarea multilaterală. Criteriile economice pentru noii parteneri ai FTA trebuie să fie potențialul de piață și nivelul de protecție împotriva intereselor de export europene. FTA trebuie să fie corespunzătoare competitivității în acoperire, cautându-și noi modalități de depășire a barierelor non-tarifare, incluzând noi surse de investiții și aprovizionare publică. În același timp, ritmul accelerat de dezvoltare economică al Chinei determină Europa să adopte o strategie specială în materie de relații comerciale cu acestea, simțindu-se nevoia unei politici comerciale mai solide având în vedere provocările competitive pe care China le pune Europei și lumii întregi. De asemenea, statele europene își focalizează atenția pe întărirea IPR (Protecția Drepturilor de Proprietate Intelectuală) și către inițiativa deschiderii pieței către țările terțe, încurajându-le să negocieze acorduri bilaterale.

În plasarea dimensiunii globale în politica europeană, ca efect al globalizării, politicile europene trebuie să ia în considerare provocările externe cu care UE se confruntă, fiind necesare regulu și reglementări consistente. Cooperarea internațională în toate domeniile constituie un element important în atingerea acestor obiective, UE având nevoie să își consolideze poziția în organizațiile internaționale.

Regulile ce privesc suvențiile de stat, politicile publice în materie de piață de muncă și educație, programele de politică de coeziune, monitorizarea prețurilor de la import până la consumator.

Suspendarea negocierilor din cadrul OMC la 24 iulie este o serioasă oportunitate ratată pentru creșterea și dezvoltarea globală. Statele europene au făcut oferte importante de liberalizarea și au prezentat clară dorința de a merge mai departe, pentru a asigura un acord global. Statele membre sunt gata să reia negocierile cu OMC imediat ce situația permite acest lucru. Negocierile s-au făcut pe teme ce țin de tarife, bariere netarifare (în special taxele de export), servicii, mediul înconjurător. Statele membre aveau nevoie de acest acord cu OMC pentru deschiderea de noi piețe comerciale. Negocierile cu OMC sunt mai multe decât necesare pentru accesul pe piețele din țările în curs de dezvoltare. Există și probleme care rămân în afara negocierilor sau care sunt eliminate din acest proces: investiții, achiziții publice, concurența pentru că nu pot fi tratate în mod adecvat la nivel global.

Pe termen lung, membrii OMC vor fi nevoiți să ia în considerare rolul organizației în modelarea sistemului comercial mondial și într-un sens mai larg, în asigurarea unei guvernări internaționale cu participarea tuturor statelor implicate. Regulile precum corența cu muncă în alte foruri internaționale și acordurile multilaterae sunt suceptibile de a deveni elemente cheie.

OMC va avea un rol vital în asigurarea consolidării valului actual de acorduri de liber schimb și în același timp să ia măsuri pentru a nu submina sistemul comercial multilateral. Normele privind acordurile de liber schimb au fost deja discutate, având în vedere importanța acestei probleme pentru întregul sistem. OMC va continua să ofere un cadru adecvat pentru probleme cum ar fi concurența sau achizițiile publice, caz în care discuțiile ar trebui să se reia cât mai curând posibil.

Și vom lucra pentru promovarea transparenței în domeniul subvenților. Capacitatea de a face acest lucru va depinde de dorința partenerilor noștri de a se angaja pentru împlinirea acestei ambiații. Este de asemenea important, să asigurăm funcționarea eficentă a OMC.

Reformarea metodelor de lucru ale OMC, deși este dorită, este un subiect sensibil pentru mulți dintre membrii ai OMC, dar sub rezerva acordului între membrii OMC și UE va sprijini orice revizuire a sistemului OMC de luare a deciziilor, revizuire concepută doar pentru a examina dacă se poate eficența sistemului.

Graficul 2. Top 4 achiziți și fuziuni în funcție de valoarea de tranzacție în 2014 (milioane $)

Sursa grafic: World investiment report 2014

Aceste patru multinaționale sunt clasate în funcție de achizițile lor. Astra Zeneca PLC este de origine britanică care se ocupa cu industria farmaceutică, Lafarge SA este de origine franceză și firma este specializată în trei produse principale: ciment, materiale de construcții și beton, Forest Laboratories Inc este o companie farmaceutică americană și Alstom SA este o companie multinațională franceză care deține interese în generarea energiei electrice.

Graficul 3. Intrările de ISD 2007-2013 în miliarde de dolari în Sudul Asiei

Graficul 4. Ieșirile de ISD 2007-2013 în miliarde de dolari în Sudul Asiei

Sursa graficelor 3 și 4: World investiment report 2014

Intrările de ISD în Asia de Sud au crescut cu 10% la 36 miliarde de dolari în anul 2013. Ieșirile de ISD din regiune alunecă cu aproape trei sferturi, la 2 miliarde de dolari. Confruntată cu provocări vechi și cu noi oportunități țările de Sud din Asia au înregistrat performanțe variate în atragerea de ISD. Fluxurile de ISD către și de la economiile în tranziție au ajuns la niveluri record în 2013. Federația Rusă a fost unul dintre cei mai mari beneficiari de ISD și unul dintre cei mai mari investitori din lume. În Europa de Sud-Est, cea mai mare parte a creșterii intrărilor de ISD a fost determinată de privatizarea întreprinderilor de stat în sectorul serviciilor.

Graficul 5. Investitorii majori din UE în economiile de tranziție 2013 în miliarde de dolari.

Sursa grafic: UNCTAD FDI-TNC-GVC Information System www.unctad.org/fdistatistics

În economiile în tranziție, UE are cea mai mare cotă de stoc ISD , reprezentând mai mult de două treimi din total. Investitorii din UE sunt motivați din dorința de a avea acces la resursele naturale pe piețele locale ale consumatorilor, precum și de a beneficia de toate oportunitățile de afaceri care decurg din liberalizarea industriilor selectate.

În Europa de Sud-Est, majoritatea investiților Uniunii Europene, sunt conduse de privatizarea intreprinderilor de stat. Printre țările UE, Germania are cel mai mare stoc FDI, urmat de Franța, Austria, Italia și Regatul Unit, după cum se poate observa și în graficul 5 de mai sus.

CAP. 3 COMPANIA DANONE – EXPUNEREA PROCESULUI DE GLOBALIZARE (STUDIU DE CAZ)

5. PREZENTAREA COMPANIEI DANONE

Brandul Danone a fost creat în 1919 în Barcelona de către Isaac Carasso, consternat de numărul mare de copii care sufereau de dereglări intestinale la sfârșitul primului război mondial. Carasso a început producția de iaurt folosind fermenți de la institutul Pasteur.

Produsele sale au fost vândute la început în farmaciile din Barcelona, pe bază de rețetă. Iaurtul a fost denumit după numele fiului său Daniel (în catalană, Danon, este considerat o poreclă pentru Daniel). Peste 10 ani, Daniel Carasso a lansat marca Danone în Franța înființând Societate Parisienne du Yoghourt Danone. Originile grupului Danone datează din 1966, când producătorii de sticlă Glaces de Bousseious și Verreie Souchon Neuvesel au fuzionat, înființând compania Boussois Souchon Neuvesel (BSN). În 1973 grupul a fuzionat cu Gervais Danone. Modelul Danone este bazat pe ideea că dezvoltarea umană și performanța economică se potențează reciproc.

Danone are baza pe trei piloni:

Primul pilon, plăcerea, ingredientul esențial al oricărui produs Danone. Oricicât de extraordinare ar fi beneficiile nutriționale ale unui produs, acestea nu ar avea nici un fel de efect dacă oamenii l-ar evita, din cauza că nu le place gustul său. Danone a demonstrat încă de la început capacitatea de a combina cantitatea nutrițională cu un gust plăcut.

Calitatea nutrițională, o condiție estențială a sănătății. Danone se concentrează pe două obiective, și anume înțelegerea stării nutriționale și de sănătate publică din fiecare stat în care își desfășoară activitatea și îmbunătățirea proprietăților nutriționale ale produsului.

Dezvoltarea produselor cu proprietăți nutriționale sau funcționale specifice. În prezent, acest obiectiv se materializează în extinderea beneficiilor de sănătate asociate doar produselor și mărcilor Danone (digestie, apărare naturală, creșterea oaselor, gestionarea greutății) identificarea de noi beneficii care să determine pe viitor alte produse inovative. Danone este o companie multinațională, recunoscută ca lider mondial incontestabil în industria alimentară (deține locul 1 cu produsele lactate proaspete și biscuiții, locul 2 cu aplele minerale Eviane).

5.1. COMPANIA DANONE LA NIVEL GLOBAL

Europa de Vest rămâne în continuare piața de bază pentru Danone reprezentând aprox. 37% din vânzările sale de produse alimentare ambalate în 2010. Deși piața regională a tuturor produselor alimentare ambalate este cea mai mare din punct de vedere valoric, ea a prezis o reducere a ratei de creștere din cauza unui nivel ridicat de maturitate și de impactul crizei.

Asia Pacific este cea mai atractivă piață a produselor alimentare regionale, în mărime, ea este cea de-a doua piață după Europa de Vest și va continua să fie una dintre cele mai rapide creșteri din 2011-2016. Danone s-a clasat pe locul 21 în 2010, în scădere de la locul 10 în 2008, ca urmare a ieșirii din societatea mixtă Wahaha în China. În ciuda dimensiunii mari a pieței alimentare ambalate din America de Nord, Danone generează doar aproximativ 13% din valoarea vânzărilor sale la produse alimentare din regiune. Compania s-a clasificat pe locul 13 în 2010, cu 1% valoarea unei acțiuni. Alimentele Danone pentru copii au nevoie de operațiuni de extindere în continuare mai ales în această regiune. Danone a fost pe un drum de restructurare în ultimii ani, începând cu vânzarea filialei sale de biscuiți irlandeze și brand-ului de biscuiți Iacov în Marea Britanie în 2004. După decăderea activității care nu corespunde perfect cu starea de sănătate și strategia de nutriție, Danone a achiziționat Royal Numico, o companie olandeză de alimente pentru copii și a încheiat călătoria pentru a ajunge la un portofoliu de sănătate de 100%.

În 2010 produsele lactate au reprezentat aproape 80% și produsele pentru copii de 19% din vânzările Danone a produselor alimentare ambalate. Danone este bine poziționată pentru a beneficia de poziții puternice în segmentele mari a produselor lactate și dinamica de creștere a produselor pentru copii. În condiții absolute a vânzărilor cu amănuntul, cele două categorii combinate vor reprezenta 32% din valoarea câștigului global a alimentelor ambalate de piață în perioada 2011-2016. Una dintre cele mai recente mișcări strategice Danone de a consolida și de a extinde toate operațiunile sale pe piețele emergente, a fost fuzionarea afacerilor rusești de lactate proaspete cu firma locală Unimilk. Danone și Unimilk au anunțat înființarea unor operațiuni comune de produse lactate în Rusia, Ucraina, Belarus și Kazahstan cu vânzări comune estimate anual la aproximativ 1.5 miliarde de euro. Operațiunile comune sunt de așteptat pentru a beneficia de complementarul lor geografic și poziționarea categoriei.

Danone a intrat de asemenea, pe piața din Australia printr-o societate mixtă cu autoritățile locale de lactate. Produsele din societate au fost programate pentru lansare în 2011. Deși prin această societate Danone a stabilit un cap de pod în piața produselor lactate australiană pe termen lung, cu un risc de capital relativ scăzut, pe termen scurt și mediu, întoarcerea sa a investiției va fi de asemenea limitată datorită saturării ridicate a pieței și în valorificarea vînzărilor. La scurt timpu după vânzarea diviziei de biscuiți pentru 5.3 miliarde de euro, Danone oferă 12.3 miliarde de euro pentru producătorul olandez de alimente pentru copii Royal Numico. grupul francez va obține astfel 40% din piața europeană a produselor alimentare pentru copii și își schimbă orientarea către produsele nutriționiste.

Prin această achiziție, Danone adaugă portofoliului său de mărci de produse alimentare pentru copii, din care fac parte Bledina și Mon Premier Danone, pe cele cu o poziție foarte bună pe piața europeană ale Numico Cow & Gate și Nutricia. De asemenea, Danone obține poziții foarte bune pe piețele emergente. Grupul cu sediul la Schipol a înregistrat în anul 2006 vânzări de produse pentru copii de 1.2 miliarde euro în China și în Vietnam după achiziționarea Dumex. Numico are toate caracteristicile care ne plac: orientare spre produsele sănătoase, un departament de cercetare și dezvoltare foarte bun, este lider de piață și este prezent pe piețele emergente. Danone a oferit un preț de aproximativ patru ori mai mare decât cifra de afaceri a companiei olandeze, comparativ cu un raport de 3.4 pentru achiziția Gerber de către Nestle în arpilie 2007. Alte avantaje generate de preluare sunt niște economii de circa de 60 milioane euro și creșterea profitului pe acțiune de la 1% la 4% în 2008 a spus Giscard directorul financiar al Danone.

Danone a crescut în mod semnificativ raportul dintre vânzările sale din Europa de Est, de la 10% în 2009 la 18% în 2010, ca urmare a operațiunilor sale de fuziune de lactate proaspete cu Unimilk în Rusia și cu alte țări. În 2010, Danone și Unimilk au anunțat stabilirea operațiunii comune de lactate în Rusia, Ucraina, Belarus și Kazahstan, unde Danonea luat o cotă de 57.5% în noua entitate, cu vânzări comune estimate anual la 1.5 miliarde de euro. În 2011 Danone a anunțat de asemenea că acesta a fuzionat operațiunile de distribuție în India , cu băuturile sale probiotice a societății comune Yakult Danone India. Grupul a lansat, de asemenea, noi băuturi lactate și iaurturi în piața indiană, iar ei planifică să introducă unele dintre produsele sale de ''blockbuster'' de Danone în următorii ani.

Ca o parte a strategiei sale de expansiune organică pentru Asia Pacific, Danone a intrat de asemenea pe piața din Coreea de Sud. Cu toate acestea, în scopul de a exploata oportunitățile de creștere pe termen lung din Asia Pacific a produselor lactate, Danone va trebui să abordeze pierderea sa a platformei de creștere în China, după ieșirea acesteia din Wahaha.

Danone are un statut mondial și capacitatea stratecică și financiară pentru a exploata această tendință cheie în piața chineză de iaurt. Acesta a fost, de asemenea activ în diverse alte piețe din Asia Pacific, cu lansarea pentru a spori sprijinul în categoriile de creștere, atât prin introducerea de noi produse, cum ar fi în India, cât și prin introducerea etichetelor reprezentative în noile piețe.

În ultimii ani, Grupul Danone și-a format o poziție foarte bună pe noile piețe, plasându-se pe locul întâi la toate cele trei produse care sunt de bază. Internaționalizarea și extinderea cu succes a afacerii, compensează strategia concentrării într-un număr limitat de țări, alese anume pentru potențialul de creștere al acestora, care oferă companiei șansa de a crește pe scară largă.

Danone România face parte din grupul Danone, care deține 100% din capitalul filialei din România și care este activ prezent în 150 țări. Misiunea Danone este de a aduce sănătate prin alimente unui număr cât mare de oameni. Abordarea strategică a lui Michael Porter va aprofunda dinamica concurențială a mediului și concepe manevre strategice specifice particularităților fiecărei firme. În concepția sa, alegerea unei strategii depinde în primul rând de natura și intensitatea concurenței care se manifestă în sectorul de activitate considerat. În același timp M. Porter definește strategiile generice care constituie puncte de pornire în construcția particulară, cu caracter original, a strategiei fiecărei firme.

Principala piață de desfacere pentru Danone este Europa cu 56.98% din vânzări, Asia cu 14.34% și restul lumii cu 28.68%. Compania Danone are o capitalizare pe piață de aproximativ 30 miliarde euro și o cifră de afaceri pe ultimele 10-12 luni de aproximativ 18.4 miliarde de euro. Grupul Danone este deținut de investitori instituționali printre care cele mai mari participații le au fondurile: Amudi Asset Management (4.72%), Caisse des Depots et Consignations (3.40%), Eurazeo (2.53%) și Sofina (2.09%).

Danone România SRL este o societate cu răspundere limitată, cu sediul care se află în strada Nicolae Cânea numărul 96, sectorul 2 București. În toate județele ale țării există filiale și structura acestora se limitează la compartimentul de vânzări și cel de distribuție, subordonate unui șef zonal de vînzări. Danone a ajuns în România în 1996, prin achizișia activelor unei foste fabrici de lactate din București. În 1997 își începe operațiunile în Romînia, prin distribuția de produse importate din Polonia și Ungaria. În anul 1999 începe producția de iaurt la noi în țară. Din anul 1996 până în prezent, Danone reușește să se afirme ca lider în domeniul lactatelor și numărul doi în sectorul apelor îmbuteliate, imediat după nestle. Prin achiziția grupului olandez Numico, Danone s-a apropiat destul de mult de concurentul său Nestle, dar mai ales și-a întărit poziția pe piața asiatică unde Numico este foarte prezent.

5.1.1. Furnizorii de materii prime Danone

Danone România lucrează în prezent cu cu un număr destul de mare de furnizori (107) iar selectarea acestora are la bază un audit al fermei și al calității produsului.

Tabelul 3. Principalii furnizori ai companiei Danone

Sursa tabel http://www.danone.ro/cunoaste_danone/danone_romania/

În tabelul de mai sus am prezentat principalii furnizori al companiei Danone România. Chiar dacă Danone lucreaza cu un număr destul de numeros de furnizori, am prezentat mai sus cele mai importante firme cu care Danone colaborează.

5.1.2. Concurenții

În primul semestru din anul 2013, consumatorii români au păstrat un comportament cam prudent, piața de lactate proaspete fiind evident afectată. Promoțiile s-au menținut la un nivel ridicat, peste un sfert din volumul total fiind vândut pe aceste canale, spune Anca Stroe, director de marketing al Danone Europa de Sud-Est, cel mai important jucător din industria locală. La rândul lor, reprezentanții Friesland Câmpina, proprietarul Napolact, susțin că până acum, 2013 s-a dovedit un an plin de provocări, deoarece costurile sunt în creștere, iar consumul în scădere. Potrivit estimărilor Friesland câmpina, industria locală a lactatelor se ridică la 1,3 mld de euro.

Grecii de la Olympus, care au lansat în 2013 primul iaurt bio în România, au raportat în primele șase luni ale anului o majorare a afacerilor de 25% comparativ cu aceeași perioadă 2012. Alți concurenți puternici ai grupului danone sunt : Hochland românia, compania Albalact unde cifra de afaceri a crescut cu 23% în semestrul unu al anului 2013 în comparație cu semestrul unu al anului 2012, deținătoare a marcilor Dorna Lactate, Fulga și Zuzu, Covalact SA. Producătorii mai mici au făcut față cu bine în de-alungul anilor marilor companii din domeniu.

Grupul german Muller, cea de-a doua companie producătoare de lactate din Europa, și-a anunțat, în luna august 2008, intrarea pe piața românească. În acest context, concurența pe piața lactatelor din românia va fi din ce în ce mai acebră, ceea ce face absolut necesară orientarea puternică spre nevoile consumatorilor și spre o politică de investiții solide atât în modernizarea liniilor de producție, cât și în studii de marketing corespunzătoare și campanii de promovare.

5.1.3. Clienții

Principalii clienți ai firmei sunt supermarketurile mari: Carrefour, Metro, Selgros, Billa, Real, Auchan, Lidl, Mega Image, Cora, dar și magazinele mici și nu în ultimul rând persoanele fizice. Majoritatea cumpărătorilor români preferă un iaurt bogat în calorii, tendință diferită de cea înregistrată pe piețele europene.

Totuși, în domeniul iaurturilor stăm bine. Este singura piață în care consumul se dublează de la an la an. Românii sunt pretențioși, fideli și ei preferă preferă produse lactate românești, a spus Valeriu Steriu. Acesta a precizat ca, în general românii aleg produsele lactate clasice și chiar dacă sunt curioși să încerce și un produs nou, nu devin vor putea să devină consumatori constanți pe alte segmente.

Conform unui studiu, jumătate din cantitatea de iaurt natural comercializat în România este de casî 75% din aceasta provenind din mediul urban.

Piața de iaurt natural simplu a crescut din punct de vedere cantitativ cu 10%, iar cea de iaurt de fructe cu 66%. Frecvența medie de achiziție a iaurtului a crescut de la 6.8 ori/lună la 8.3 ori/lună, ceea ce demonstrează faptul că un consumator a cheltuit o sumă mai mică la achiziție, preferând să cumpere mai frecvent produsul, fenomen care are drept cauză scăderea puterii de cumpărare.

Cele mai mari consumatoare au fost în ultima perioadă gospodăriile formate din trei persoane, 28% la iaurtul natural și 30% la iaurtul cu fructe, acesta reprezentând 21% din totalul gospodăriilor din România.

5.2. ANALIZA SITUAȚIILOR FINANCIARE

Veniturile grupului francez Danone, cel mai mare producător de iaurturi la nivel global, au depășit estimările analiștilor în trimestrul al doilea al anului 2013, datorită vânzărilor solide de produse pentru bebeluși și lactate.

În condiții comparative, veniturile au avansat cu 6.5% față de perioada corespunzătoare a anului trecut. Media estimărilor analișstilor indică o creștere de 5.7% potrivit Bloomberg.

Volumul vânzărilor Danone a avansat cu 4.1%, cea mai solidă creștere din ultimii doi ani, notează compania. Vânzările produselor pentru bebeluși în China au depășit estimările, cererea pentru lapte praf de import urcând în urma unor scandaluri privind siguranța alimentației pe plan local.

Acțiunile Danone au urcat la Paris cu până la 3.6%, înregistrând o creștere de 19% de la începutul acestui an. Valoarea de piață a companiei se ridică la 37.8 miliarde euro. Vânzările de lactate Danone a urcat cu 2.6% în bază organică, creștere generată în principal de piața SUA și cea Rusă, pe fondul condițiilor economice dificile din Europa.

Grupul Danone prezent în românia, a înregistrat în 2012 o cifră de afaceri de 506 mil. lei, similară nivelului din 2011.

Danone România produce zilnic peste 1.5 milioane de produse lactate proaspete în fabrica sa din București, atât pentru piața româneasc, cât și pentru export. În anul 2013, cu o creștere de 5.6% în primul trimestru, echilibrată atăt în volum (+3.0%) cât și valoric (+2.6%), Danone confirmă previziunile și se încadrează în obiectivele propuse pentru întreg anul 2013.

După cum s-a anticipat, performanța companiei a variat de la regiune la alta: vânzările au crescut cu peste 10% în piețele emergente, unde în America de Nord, cu tendința de accelerare determinată de creșterea extrem de puternică în categorii a produselor pentru bebeluși. În același timp vânzările din Europa au scăzut din nou cu -5.1%, o tendință comparabilă cu cea înregistrată în ultimul trimestru din 2012. Danone confirmă obiectivele sale pentru întregul an 2013: vânzări în creștere de cel puțin 5%.

Danone a realizat în România investiții de peste 30 milioane de euro în capacități de producție și distribuție moderne. Din anul 2005, Danone a renunțat la centralizarea stocurilor în București în favoarea deschiderii unor depozite regionale (primul la Cluj-Napoca). Forma de distribuție utilizată de Danone România, este distribuția prin intermediul supermarketurilor, hipermarketurilor, magazinelor mixte etc.

Tabelul 4. Danone în cifre 2009

Sursa Tabel : http://firme.efin.ro/danone–productie-si-distributie-de-produse-alimentare-srl-cui-8961927

Tabelul 5. Date și indicatori financiari în RON Danone- producție și distribuție, număr de angajați, cifra de afaceri.

Sursa tabel: http://firme.efin.ro/danone–productie-si-distributie-de-produse-alimentare-srl-cui-8961927

În tabelul de mai sus am prezentat o serie de date și indicatori oficiali ai companiei Danone în România unde putem observa că activele, stocurile, veniturile sunt în creștere de la an la an, iar numărul angajațiilor cresc până în 2010 după care încep să scadă treptat de la an la an.

Graficul 6: Evoluția cifrei de Afaceri. Cifra de afaceri – în RON.

Sursa Grafic http://firme.efin.ro/danone–productie-si-distributie-de-produse-alimentare-srl-cui-8961927

În graficul 6, se poate observa o evoluție medie și oarecum apropiată la cifra de afaceri a companiei Danone între 2009-2014. Cea mai mare cifră de afaceri a fost înregistrată de Danone România în anul 2012.

Graficul 7: Evoluția Profitului Net – Profitul în RON

Sursa Grafic http://firme.efin.ro/danone–productie-si-distributie-de-produse-alimentare-srl-cui-8961927

În graficul 7 vom observa că profitul net scade de la an la an, unde cel mai mare profit net înregistrat de companie a fost în anul 2010 după care începe să scadă și în 2009 avem o evoluție a profitului net foarte scăzută.

La sfârșitul anului 2007, Jacques Ponty, care este directorul general al companie lanțului Danone România, estima pentru subsidiara România, o cifră de afaceri ce circa 106 milioane euro, cu 20% mai mare decât în anul 2006, când compania a înregistrat o cifră de afaceri de 87.8 milioane euro și a obținut un profit net de 10.91 milioane euro. Pentru anul 2008, Danone România și-a bugetat afaceri peste 120 milioane euro și investiții de peste 5 milioane euro., conform oficialilor companiei. Piața internă a lactatelor se ridică la peste 900 milioane euro.

Tabelul 6. Analiza SWOT

Sursa tabel: http://firme.efin.ro/danone–productie-si-distributie-de-produse-alimentare-srl-cui-8961927

În analiza SWOT am prezentat câteva dintr-e punctele tari și slabe ale companiei. Deși compania se află sub amenițările companiilor rivale și sub amenițările costurilor, Danone are în continuare cerere mare de produse și rămâne în continuare o firmă de calitate cu renume. Cea mai mare oportunitate a companiei este cererea mare de produse , iar cea mai mare amenițare a companiei este concurența.

5.3. POLITICA DE DISTRIBUȚIE

Danone a realizat în România investiții de peste 30 milioane de euro în capacități de producție și distribuție moderne. Din anul 2005, Danone a renunțat la centralizarea stocurilor în București în favoarea deschiderii unor depozite regionale (primul la Cluj-Napoca). Forma de distribuție utilizată de Danone România, este distribuția prin intermediul supermarketurilor, hipermarketurilor, magazinelor mixte etc. Se urmărește optimizarea procesului de distribuție prin indtermediul scăderii duratei procesului de distribuție (de aceea s-a apelat la deschiderea depozitelor regionale) dar și maximizarea calității serviciilor oferite clienților, acordându-se atenție deosebită serviciilor comerciale (personal de vânzare, informarea clienților, ambianța), deoarece o distribuție slabă influențează atât imaginea produsului cât și al firmei în mod negativ.

Strategiile de distribuție utilizate sunt:

Comercializarea produselor prin forțe proprii: vânzarea directă, utilizarea forțelor proprii de vânzare, care au rolul de a îndruma consumatorii spre produsul care li se potrivește, dar mai ales utilizarea intermediarilor.

Se ține cont și de lungimea canalului de distribuție. Produsele Danone se înscriu în categoria bunurilor de larg consum și prin urmare canalele de distribuție specifice sunt canale cu intermediari (canale scurte de timi: Producător-Intermediar(Detailist)-Consumator Final exemplu cazul hipermarketurilor Carrefour, Real etc.); canale lungi: Producător-Intermediar(En-Grosist) Intermediar(Detailist)- Consumator final exemplu: comercializarea prin intermediul de magazine cash&carry gen Selgros, Metro).

Strategia e atragere a produsului de-a lungul canalului de distribuție de la consumator la producător care se aplică atunci când Danone face publicitate puternică direct consumatorilor finali (promovare la locul vânzării), consumatorii vor solicita produsul distribuitorilor iar aceștia îl vor achiziționa de la Danone.

Danone își propune să rămână lider pe piața lactatelor și să facă față rivalilor prin adăugarea de noi sortimente a iaurturilor dar și prin menținerea calității acesteia.

CONCLUZII

Globalizarea este astăzi un fenomen obiectiv datorită evoluției sale. În ciuda criticilor globalizarea își urmează ținta. Astăszi globalizarea există pur și simplu, iar noi suntem cumva predestinați să trăim sub semnul acesteia și să îi facem față. Nimic din ceea ce se întâmplă acum la noi în societate nu rămâne necontaminat de globalizare.

Globalizarea a devenit simbolul vremurilor în care trăim, iar singura șansă care ne mai rămâne este aceea de a încerca să dobândim o viziune echilibrată asupra globalizării, care să ne ajute concret să-i fructificăm din plin avantajele și oportunitățile, iar de cealaltă parte să-i sesizăm pericolele pentru a le putea atenua din timp efectele nedorite.

Globalizarea, ca toate fenomenele umane, nu este ceva bun în sine, dar nici ceva rău în sine. Putem spune că prezintă chiar mai multe aspecte pozitive decât negative, însă idolatrizându-i excesiv principiile și uitând de ceea ce înseamnă la nivel personal, globalizarea poate deveni un agent al sfârșitului omenirii în forma în care aceasta a evoluat de-a lungul timpului.

O analiză a procesului de globalizare de până acum, atestă faptul că avantajele economice înclină tot mai mult spre țările dezvoltate și către marile puteri economice unde își gasesc origina societățile transnaționale. În acest sens acționează și mecanismul financiar global care prin instituțiile sale: FMI, Banca Mondială, OMC dominate de marile puteri economice avantajază într-o proporție covârșitoare țările dezvoltate implicate în acordarea de credite, și înfăptuirea de investiții străine directe, instituțiile, societățile transnaționale și statele creditoare obțin profituri ridicate. Acest proces controversat, constă în a integra mai bine țările din cauza reducerii costurilor de transport și comunicare dar bineînțeles eliminarea barierelor din calea circulației bunurilor, capitalului, serviciilor etc.

Globalizarea este în plină afirmare, unde noua economie este mai moderată de procesul globalizării și este o operă complexă unde aduc o importantă contribuție operatorii, agenții, iar activitatea lor interferează cu cele a agențiilor economici la firmele multinaționale. Globalizarea este determinată de corporațiile internaționale, care totodată cu deplasarea de bunuri și bani între state deplasează și tehnologie.

Efectul cel mai puternic al gobalizării, este cu siguranță cel legat de omogenizarea și standardizarea stilului de viață, considerat în mod categoric rezultat negativ al globalizării. Procesul de ștergere a granițelor între state creează tema de pierdere a identității culturale, de standardizare a stilului de viață, considerat în mod categoric rezultat negativ al globalizării.

Procesul acesta de ștergere a granițelor între state creează tema de pierdere a identității culturale, de standardizare a stilului de viață, a mentalităților.

Comerțul are implicații negative asupra relaților politice datorită inegalităților pe care le crează. Deși reglementarea comerțului este asociată cu creșterea schimburilor comerciale pentru toți partenerii, câștigurile economice sunt adesea inegal distribuite. În cadrul multor țări în curs de dezvoltare, globalizarea accentuează inegalitățile la diferite niveluri.

Chiar și studiile cele mai optimiste arată că deși globalizarea a ajutat la reducerea sărăcoeo în mai multe țări în dezvoltare, dar nu au reușit toate țările să se integreze cu succes. În același timp, integrarea în piețele globale și expunerea mai mare la bunuri de import și la noi stiluri de viață întăresc sentimentele naționale ducând pe termen mediu la potențiale surse de conflict.

Haosul cu care ne confruntăm asăzi derivă din faptul că, pornind de la dezvoltarea destul de mare a tehnologiei și econonomiei, un număr important al activităților umanității se situează pe o scală și un orizont atât de mare, încât au depășit granițele naționale, în limetele statelor suverane care își exercită dreptul la guvernare. Pe măsură ce domeniul activităților umane se extinde dincolo de reglementările statului națiune, legalitatea și regulile au devenit prea strâmte. Globalizarea aduce schimbări radicale în comunicații și economie, în reconfigurarea a piețelor interne, în sistemul instituțional, în modul de viață.

Pentru foarte mulți oameni globalizarea nu este asa de importantă. Situația multora s-a înrăutățit, locurile de muncă fiind desfințate, iar traiul devenind tot mai nesigur. Totuși în prezent globalizarea este o putere care aduce mai multe beneficii: a ajutat foarte mulți oameni la un trai mai decent și mult mai bun, a adus foarte multe foloase țărilor care au profitat de ea, găsind noi piețe de export și atrăgând investiții străine.

În concluzie, globalizarea este o realitate cel mai probabil ireversibilă și orice țară care-și pregătește temeinic viitorul se vede nevoită să interfereze cu ea.

Cât despre societățile transnaționale putem spune că sunt centre de forță economică, în lumea contemporană și sunt principalii operatori al comerțului internațional. Ele au influențat decisiv diviziunea internațională a muncii prin: delocalizare și multinaționalizare, iar în prezent societățile transnaționale constituie principalii subiecți ai procesului de globalizarea a activității economice.

Societățile transnaționale sunt centre de forță economică și ele au influențat decisiv diviziunea internațională a muncii prin deplasarea unei activități de producție dintr-o țară în alta în căutarea avantajului comparativ, prin extinderea progresivă a activității unei întreprinderi, a unui grup financiar prin implantarea de filiale în exterior, în baza unei strategii bine gândite la scară mondială.

Importanța societăților transnaționale în cadrul economiei globale, a devenit un subiect destul de controversat. Aceste firme uriașe reprezintă o mare realitate a economiei din ziua de azi. Societățiile transnaționale reprezintă concentrații foarte mari de putere economică și principala lor modalitate de expansiune în domeniul de activitate este investiția externă de capital.

Societățile transnaționale sunt fundamentele în globalizarea concurenței. Producția a interpus competiția mondială în cadrul piețelor naționale, astfel că multe firme vor fi obligate să producă la granița internațională a eficenței sau să iasă din afaceri. În prezent, societățile transnaționale reprezintă principali subiecți ai procesului de globalizare economice.

Societățile transnaționale reprezintă extinderea firmei în afara graniței proprii țări din care face parte. Ea alcătuiește un ansamblu destul de vast la o scară mondială format dintr-o societate principală care se numește ''societate mamă'' si de filiale puse în diferite țări, deci le putem numi entități economice care sunt foarmate din unități legate între ele prin relații de proprietate sau de altă natură și care operează în mai multe țări.

Concluzionând, societățile transnaționale au avut și au în continuare un mare impact asupra economiei mondiale, iar noi trebuie să le acceptăm cu avantajele și dezavantajele lor.

Cât despre compania Danone concluzionăm că ocupă primul loc pe noile piețe pentru toate produsele lor de bază. Danone a ales un număr destul de limitat de țări pentru a putea să își dezvolte strategia sa le lucru cât mai bine și să crească pe o scară cât mai largă.

Danone este o societate transnațională cu un capital uriaș și este bineînțeles o componentă activă a globalizării. Principala piață de desfacere a companiei Danone este Europa și Asia. Din anul 1996 până în prezent, Danone reușește să se afirme ca lider în domeniul lactatelor și numărul doi în sectorul apelor îmbuteliate, imediat după nestle.

În ultimii ani, Danone și-a format o poziție neclintită pe noiile piețe. Internaționalizarea și extinderea afacerii cu succes compensează strategia concentrării într-un număr de țări, alese doar pentru potențialul de creștere care îl constituie acestea. Produsele care ajung ușor la consumator, marca de renume dar și rețeaua mare de distribuire a vânzărilor, toate acestea reprezintă niște componente esențiale ale companiei în ceea ce privește extinderea sa pe noi piețe.

La compania Danone, proximitatea asigură fundamentul pentru o cultură organizațională unică, care susține identitatea companiei în toate țările în care Danone activează. Modelul companiei este bazat pe ideea de dezvoltare umană și a performanței economice. Sănătatea și nutriția au fost șu sunt în continuare principalele preocupări ale companiei Danone și de aceea încearcă să continue să ofere consumatorilor produse de calitate superioară, naturale, sănătoase, nutriționale și gustoase.

La nivel mondial Danone, înregistrează peste 30.000 de angajați și 49 de centre de producție care sunt răspândite în 47 de țări. Produsele lactate au un rol important în hrănirea corectă și în hrănirea echilibrată a organismului uman. Piața iaurtului și a produselor lactate se află în plin proces de evoluție, această tendință se manifestă și în privința calității produselor dar și în privința îmbpgățirii cu noi sortimente.

Majoritatea producătorilor regionali susțin că, în ciuda greutăților financiare cu care se confruntă consumatorii, oferta nu poate acoperi cererea, pe de altă parte consumul anual de iaurt și lactate pe cap de locuitor este evaluat la jumătatea celui înregistrat în majoritatea țăriilor UE.

Privind cu optinism spre viitor, Danone rămâne fidel misiunii sale : ''Oferă oamenilor din toată lumea produse care favorizează dezvoltarea armonioasă și sănătoasă'', astfel putem să tragem concluzie că firma are un comportament de marketing orientat spre consumator. Pe viitor se va pute cel mai mult accentul pe calitatea produselor și se ia în considerare dorința tinerilor de a mânca sănătos și cât mai natural, ca urmare, se prevede o creștere a cerereii de sortimente de iaurt cât mai naturale, fără aditivi.

ANEXE

Tabelul 7: Topul celor mai mari 15 Corporații Transnaționale non-financiare, în funcție de fondurile străine în anul 2009.

Sursa tabel : World Investemnt Report 2008, Transnational Corporations and the Infrastrucure Challenge

BIBLIOGRAFIE

Albrow,Martin,”Globalization,Knowledge and Society”, Sage Publications Ltd, Cardiff, 2004

Angelescu, C., Apostol, Gh., Ciucur, D., Dinu, M., Dobrotă, N., Gavrilă., I, Ghiță, P.,T., Gogoneață, C., Popescu, C., Suciu, C., M., (colectiv de coordonare), Dicționar;

Bal,Ana, ”Economie mondială”, Ed.ASE, Bucuresti, 2007;

Bari, I, Probleme globale contemporane, Editura Economică, București, 2003, p. 45;

Bari, Ioan, “Globalizare și probleme globale”, Editura Economică, București 2009;

Bari,Ioan,”Globalizare și probleme globale”, Editura Economic, Bucuresti, 2011;

Chițiba,Aurelia Constanța,”Sistemul economiei mondiale”,Ed.Pro Universitaria, București,2007;

Cordellier,Serge,”Mondializarea dincolo de mituri”,Editura Trei,București,2001;

Costin, N., M., Deleanu, S., Dreptul comerțului internațional, vol. I, Editura Lumina -Lex, București, 1997, p. 57-58;

Costin, N., M., Dicționar de drept internațional al afacerilor;

Coulon, Jocelyn,”Soldiers of Diplomacy: The United Nations, Peacekeeping, and the New World; Order”, University of Toronto Press,Toronto, Toronto, 2008;

Defarges,Philippe Moreau,” La mondialisation.Vers la fin. Des frontiers?”,Editions IFRI, Paris,1993;

Ghibuțiu, A. (2012) (Coord.), Ghibuțiu, A., Bonciu, F., Bâlgăr, A. C, Ghibuțiu, Andra, Miru, N., Mutații structurale în comerțul internațional sub incidența rețelelor producției globale gestionate de corporațiile transnaționale, Academia Română, INCE, IEM, studiu, București, noiembrie;

Greenaway, David,”The World economy”, John Wiley & Sons, Chichester, 2011;

Hirst,Paul,Thompson Grahame,”Globalizarea sub semnul întrebării.Economia internațională și posibilități de guvernare”,Editura Trei, București,2002;

I.Popa- Tranzactii comerciale internationale- Editura Economica 1997;

International Affairs”, Duisburg,1997;

Khor,Martin,”OMC and the Global Trading System: Development Impacts and Reform Proposals” Zed Books, London, 2006;

L. Parnică, Ziarul de Sibiu , 2 februarie 2007;

Mazilu, D, Dreptul comerțului internațional – Partea generală, Editura Lumina-Lex, București, 1999

Merino,Noel, ”The World Economy”, Greenhaven Press ,Pennsylvania, 2010;

Miron Dumitru, Drăgan Gabriela, Păun Laura, Ilie Florin, Cibian Mihaela, “ Economia integrării europene”, Editura ASE, București, 2003;

OMC, Agreement on subsidies and countervailing measures;

OMC, Understanding WTO, ediția 2005;

Paliu – Popa Lucia, Globalizarea economiei și internaționalizarea afacerilor, Analele Universității „Constantin Brâncuși”, Târgu Jiu, Seria Economie, Nr. 3/2009;

Paliu – Popa Lucia, Globalizarea economiei și internaționalizarea afacerilor, Analele Universității „Constantin Brâncuși”, Târgu Jiu, Seria Economie, Nr. 3/2009;

Păun Cristian, Aspecte ale relațiilor economice internaționale, Editura Luceafărul, București, 2006

Peter H. Lindert și Jeffrey G. Wiliamson-„Globalizare și inegalitate:O lungă istorie”, Chicago Press, Chicago, 2001;

Popa Ioan, Tranzacții comerciale internaționale, Editura Economică, București, 2006;

Popa Ioan, Tranzacții de comerț exterior, Editura Economică, București, 2002;

Puiu Alexandru, Management în afacerile economice internaționale, Editura Independența Economică, București, 2000;

Scholte, Jan Aart, ”International Affairs”, Duisburg, 2001;

Sen,Amartya, ”Dezvoltarea ca libertate”, Ed.Economică, București, 2012;

Soros, George, „Despre globalizare”, Editura Polirom, București, 2005;

STERIAN D. – Economie mondiala, ed.Interprint, Bucuresti, 1994;

Stiglitz, E. Joseph,”Mecanismele globalizării”, Ed.Polirom, București, 2008;

Stiglitz,E. Joseph,”Mecanismele globalizării”,Ed.Polirom,București,2008;

T. Friedman, “Lexus si măslinul.Cum să întelegem globalizarea”, Ed.Polirom, București, 2008;

UNCTAD, lnternationallnvestment: A Compendium, voI. 1, II, III; New York & Geneva: United Nations, 2010;

VIRGIL GHE., ARISTIDE C. – Economie mondiala, ed.Politeia –SNSPA, 2002;

Voinea, L, Corporatiile transnationale si economiile nationale, Ed. I.R.L.I., Bucuresti, 2001, pg. 3

Voinea,Liviu,“Corporatiile multinationale si economiile nationale”,IRU,Bucuresti, București, 2011;

Zainea Eugen, “Globalizarea sansă sau blestem”, Volumul I, Condiționările creșterii economice, Editura Valand Print, București, 2002;

Zainea,Eugen,”Globalizarea-șansă sau blestem”, Ed.Valand Print, Bucuresti, 2010.

http://www.bursa.ro/danone-si-unimilk-si-au-anuntat-fuziunea-diviziilor-de-lactate-proaspete-87876&s=companii_afaceri&articol=87876.html

Danone a renuntat la biscuiti pentru alimentele bebelusilor

http://www.nytimes.com/2007/07/09/business/worldbusiness/09iht-deal.4.6570693.html?_r=1&

http://www.yakult.co.in/

http://www.academia.edu/5675117/Referat_-_Globalizarea

Globalizare

http://www.stiucum.com/marketing/marketing-mix/218/patrunderea-pe-pietele-externe41122.php

http://www.danone.ro/povestea-danone-incepe-1919

http://www.danone.ro/sanatate-din-interior/beneficiile-iaurtului/

http://www.wall-street.ro/tag/danone-romania.html

https://europeanequities.nyx.com/fr/content/danone-chiffre-daffaires-du-3%C3%A8me-trimestre-et-des-9-premiers-mois-2013

http://www.cse.uaic.ro/_fisiere/Documentare/Suporturi_curs/I_Uniunea_Europeana_si_economia_globala.pdf

http://www.zf.ro/companii/danone-isi-schimba-strategia-de-vanzari-2887639/

BIBLIOGRAFIE

Albrow,Martin,”Globalization,Knowledge and Society”, Sage Publications Ltd, Cardiff, 2004

Angelescu, C., Apostol, Gh., Ciucur, D., Dinu, M., Dobrotă, N., Gavrilă., I, Ghiță, P.,T., Gogoneață, C., Popescu, C., Suciu, C., M., (colectiv de coordonare), Dicționar;

Bal,Ana, ”Economie mondială”, Ed.ASE, Bucuresti, 2007;

Bari, I, Probleme globale contemporane, Editura Economică, București, 2003, p. 45;

Bari, Ioan, “Globalizare și probleme globale”, Editura Economică, București 2009;

Bari,Ioan,”Globalizare și probleme globale”, Editura Economic, Bucuresti, 2011;

Chițiba,Aurelia Constanța,”Sistemul economiei mondiale”,Ed.Pro Universitaria, București,2007;

Cordellier,Serge,”Mondializarea dincolo de mituri”,Editura Trei,București,2001;

Costin, N., M., Deleanu, S., Dreptul comerțului internațional, vol. I, Editura Lumina -Lex, București, 1997, p. 57-58;

Costin, N., M., Dicționar de drept internațional al afacerilor;

Coulon, Jocelyn,”Soldiers of Diplomacy: The United Nations, Peacekeeping, and the New World; Order”, University of Toronto Press,Toronto, Toronto, 2008;

Defarges,Philippe Moreau,” La mondialisation.Vers la fin. Des frontiers?”,Editions IFRI, Paris,1993;

Ghibuțiu, A. (2012) (Coord.), Ghibuțiu, A., Bonciu, F., Bâlgăr, A. C, Ghibuțiu, Andra, Miru, N., Mutații structurale în comerțul internațional sub incidența rețelelor producției globale gestionate de corporațiile transnaționale, Academia Română, INCE, IEM, studiu, București, noiembrie;

Greenaway, David,”The World economy”, John Wiley & Sons, Chichester, 2011;

Hirst,Paul,Thompson Grahame,”Globalizarea sub semnul întrebării.Economia internațională și posibilități de guvernare”,Editura Trei, București,2002;

I.Popa- Tranzactii comerciale internationale- Editura Economica 1997;

International Affairs”, Duisburg,1997;

Khor,Martin,”OMC and the Global Trading System: Development Impacts and Reform Proposals” Zed Books, London, 2006;

L. Parnică, Ziarul de Sibiu , 2 februarie 2007;

Mazilu, D, Dreptul comerțului internațional – Partea generală, Editura Lumina-Lex, București, 1999

Merino,Noel, ”The World Economy”, Greenhaven Press ,Pennsylvania, 2010;

Miron Dumitru, Drăgan Gabriela, Păun Laura, Ilie Florin, Cibian Mihaela, “ Economia integrării europene”, Editura ASE, București, 2003;

OMC, Agreement on subsidies and countervailing measures;

OMC, Understanding WTO, ediția 2005;

Paliu – Popa Lucia, Globalizarea economiei și internaționalizarea afacerilor, Analele Universității „Constantin Brâncuși”, Târgu Jiu, Seria Economie, Nr. 3/2009;

Paliu – Popa Lucia, Globalizarea economiei și internaționalizarea afacerilor, Analele Universității „Constantin Brâncuși”, Târgu Jiu, Seria Economie, Nr. 3/2009;

Păun Cristian, Aspecte ale relațiilor economice internaționale, Editura Luceafărul, București, 2006

Peter H. Lindert și Jeffrey G. Wiliamson-„Globalizare și inegalitate:O lungă istorie”, Chicago Press, Chicago, 2001;

Popa Ioan, Tranzacții comerciale internaționale, Editura Economică, București, 2006;

Popa Ioan, Tranzacții de comerț exterior, Editura Economică, București, 2002;

Puiu Alexandru, Management în afacerile economice internaționale, Editura Independența Economică, București, 2000;

Scholte, Jan Aart, ”International Affairs”, Duisburg, 2001;

Sen,Amartya, ”Dezvoltarea ca libertate”, Ed.Economică, București, 2012;

Soros, George, „Despre globalizare”, Editura Polirom, București, 2005;

STERIAN D. – Economie mondiala, ed.Interprint, Bucuresti, 1994;

Stiglitz, E. Joseph,”Mecanismele globalizării”, Ed.Polirom, București, 2008;

Stiglitz,E. Joseph,”Mecanismele globalizării”,Ed.Polirom,București,2008;

T. Friedman, “Lexus si măslinul.Cum să întelegem globalizarea”, Ed.Polirom, București, 2008;

UNCTAD, lnternationallnvestment: A Compendium, voI. 1, II, III; New York & Geneva: United Nations, 2010;

VIRGIL GHE., ARISTIDE C. – Economie mondiala, ed.Politeia –SNSPA, 2002;

Voinea, L, Corporatiile transnationale si economiile nationale, Ed. I.R.L.I., Bucuresti, 2001, pg. 3

Voinea,Liviu,“Corporatiile multinationale si economiile nationale”,IRU,Bucuresti, București, 2011;

Zainea Eugen, “Globalizarea sansă sau blestem”, Volumul I, Condiționările creșterii economice, Editura Valand Print, București, 2002;

Zainea,Eugen,”Globalizarea-șansă sau blestem”, Ed.Valand Print, Bucuresti, 2010.

http://www.bursa.ro/danone-si-unimilk-si-au-anuntat-fuziunea-diviziilor-de-lactate-proaspete-87876&s=companii_afaceri&articol=87876.html

Danone a renuntat la biscuiti pentru alimentele bebelusilor

http://www.nytimes.com/2007/07/09/business/worldbusiness/09iht-deal.4.6570693.html?_r=1&

http://www.yakult.co.in/

http://www.academia.edu/5675117/Referat_-_Globalizarea

Globalizare

http://www.stiucum.com/marketing/marketing-mix/218/patrunderea-pe-pietele-externe41122.php

http://www.danone.ro/povestea-danone-incepe-1919

http://www.danone.ro/sanatate-din-interior/beneficiile-iaurtului/

http://www.wall-street.ro/tag/danone-romania.html

https://europeanequities.nyx.com/fr/content/danone-chiffre-daffaires-du-3%C3%A8me-trimestre-et-des-9-premiers-mois-2013

http://www.cse.uaic.ro/_fisiere/Documentare/Suporturi_curs/I_Uniunea_Europeana_si_economia_globala.pdf

http://www.zf.ro/companii/danone-isi-schimba-strategia-de-vanzari-2887639/

ANEXE

Tabelul 7: Topul celor mai mari 15 Corporații Transnaționale non-financiare, în funcție de fondurile străine în anul 2009.

Sursa tabel : World Investemnt Report 2008, Transnational Corporations and the Infrastrucure Challenge