Corectarea Dezechilibrelor Musculare la Sportivii cu Antecedente Traumatice la Nivelul Membrelor Inferioare

CUPRINS

CAPITOLUL 1. ÎNTRODUCEREA ÎN PROBLEMATICĂ CERCETĂRII

1.1.Actualizarea temei…………………………………………….… .p.5

1.2. Motivarea alegerii temei………………………………….…… …p.6

CAPITOLIL 2. FUNDAMENTAREA TEORETICĂ A PROBLEMEI STUDIATE

2.1.Structură musculară – particularități…………………………….. p.7

2.2.Tipuri de afecțiuni musculare……………………………………. .p.20

2.3.Psihomotricitatea……………….………………………………….p.24

CAPITOLUL 3.ORGANIZAREA ȘI DESFĂȘURAREA CERCETĂRII

3.1.Obiectivele , sarcinile și etapele cercetării…………………………p.

3.2.Ipotezele cercetării……………………………………………….…p.

3.3.Subiecții și condițiile de desfășurare a cercetării……………………p.

3.4.Metodele de cercetare folosite………………………………….…. .p.

3.4.1.Metodă documentării teoretice…………………………….… . p.

3.4.2.Metodă anchetei……………………………………………..….p.

3.4.3.Metodă observației………………………………………………p.

3.4.4.Metodă experimentului…………………………………………p.

3.4.5.Metodă măsurării și evaluării……………………………………p.

3.4.6.Metodă înregistrării și prelucrării datelor…………………….…p.

3.4.7.Tehnici modern de înregistrare………………………………….p.

3.5.Desfasuarea cercetării…………………………………………..……p.

CAPITOLUL 4. REZULTATELE CERCETĂRII ȘI INTERPRETAREA LOR

4.1.Prezentarea și analiză datelor………………………………………..p.

4.2.Interpretarea rezultatelor………………………………………….….p.

CAPITOLUL 5. CONCLUZII

Bibliografie………………………………………………………………..p

Anexe………………………………………………………..……………p

CAPITOLUL 1

ÎNTRODUCEREA ÎN PROBLEMATICA CERCETĂRII

1.1.Actualizarea temei

În domeniul sportului, se întîlnește o gamă largă de afecțiuni. Accidentele în sport sunt în cea mai mare măsură traumatice, de aceea abordarea unor măsuri terapeutice este absolut esențială. În general, rolul recuperării prin kinetoterapie este de a reda cît mai rapid posibil sportivului activitatea fizică pe care acesta o practică. Unele activități sportive susținute, presupun un efort foarte mare din partea celui care le practică, așa cum este în sportul de performanță, iar din acest motiv, un program kinetic adaptat și individualizat asociat cu masaj terapeutic pot influența în mod pozitiv refacerea după efort. Aceste măsuri terapeutice urmăresc accelerarea procesului de restabilire a funcțiilor metabolice și sistemice perturbate de efort. Atît susținerea cît și refacerea sînt procese care-și ating scopul în măsura în care se individualizează în raport cu natură efortului și cu perioadă de pregătire sportivă, mijloacele folosite avînd o anumită ierarhizare, prioritate în aplicarea lor.

Traumatismele părților moi, cum ar fi contuziile, întinderile și rupturile musculare, întinderile și rupturile de tendoane, tendinită, tenosinovită, întinderile și rupturile de aponevroze/ fascii, contuziile și elongațiile nervilor, traumatismele închise interesînd venele și arterele, etc. , beneficiază de recuperare prin procedee de fizioterapie (curenți galvanici, interferențiali, diadinamice, etc),  crioterapie, tehnici de masaj terapeutic, kinetoterapie; în rupturile musculare, numai ruptură fibrilară beneficiază de tratament conservator din care face parte și masajul terapeutic.

Traumatismele articulare, entorsele, luxațiile, bursitele, rupturile de menisc său rupturile ligamentare, sînt afecțiuni în a căror recuperare, fizioterapia, kinetoterapia, alături de tratamentul medicamentos sînt indispensabile, desigur adaptate în funcție de gradul și severitate al afecțiunii. Spre exemplu, în cazul luxațiilor tratamentul recuperator se începe imediat după imobilizare prin contracții izometrice ale musculaturii segmentelor adiacențe și mișcărilor articulare vecine. După suprimarea imobilizării se apelează la mișcări activ pasive și cu ingreunări pînă la restabilirea completă a amplitudinii și valorii musculaturii.

În cazul traumatismelor osoase, fracturi, fisuri, periostite, pe lîngă tratamentul medicamentos sau cel ortopedic în cazul fracturilor, se recomandă folosirea procedeelor de fizioterapie, hidroterapie, crioterapie și kinetoterapie. Ca și exemplu, în fracturi, tratamentul funcțional cuprinde două perioade, perioadă imobilizării gipsate, timp în care se vor efectua exerciții terapeutice cu menajarea segmentului lezat. Din săptămînă a două și mai ales dintr-a treia se poate începe și exersarea segmentului imobilizat cu mișcări pasive și limitat active.

1.2.Motivarea alegerii temei

Tema proiectului meu este denumită “Corectarea dezechilibrelor musculare la sportivii cu antecedențe traumatice la nivelul membrelor inferioare” și este rezultatul curiozității mele și al unei provocări.Motivul alegerii acestei teme derivă din dorința de documentare în legătură cu acest subiect deoarece este unul extrem de important . Sportul este o activitate sănătoasă și relaxantă , dar poate prezența și unele riscuri , în special atunci cînd este practicat incorect. Lipsă echipamentului adecvat , a unei încălziri riguroase sau necunoașterea regulilor de siguranță în sportul respective pot duce la traumatisme. Cele mai frecvențe traumatisme care au loc în timpul unei activități sportive sînt întinderile și entorsele , traumatisme la nivelul genunchiului , tumefierea muschiulor , traumatisme ale tendonului lui Ahile , durere tibială , fracture și dislocații.

Dezechilibrele musculare apăr în cazul cînd la nivelul unei articulații una sau mai multe grupe musculare lucrează mai mult că de obicei iar alte grupe musculare prea puțin sau chiar deloc , afectînd biomecanică articulației ,transpunîndu-se în dureri articulare , fisuri sau chiar rupturi ale ligamentelor articulare.

Scopul și în același timp motivul alegerii acestei teme este corectarea acestor dezechilibre musculare pentru evitarea unor accidentări în viitor , cum ar fi entorse sau întinderi , fisuri sau rupturi ligamentare , toate acestea realizîndu-se pe baza unui program kinetoterapeutic .

CAPITOLIL 2

FUNDAMENTAREA TEORETICĂ A PROBLEMEI STUDIATE

2.1.Structură musculară – particularități

Exista 3 tipuri de tesut muscular in corpul omenesc :

• tesut muscular scheletic

• tesut muscular cardiac

• tesut muscular neted

Structura tesuturilor musculare poate fi descrisa incepand de la fibrele musculare , apoi la celulele musculare si restul structurilor care tin de celulele musculare.

Functiile tesuturilor musculare :

Functiile tesutului muscular scheletic :

– miscarea scheletului sub un control constient , incluzand miscarea membrelor etc.

– miscarea tesuturilor care determina expresia facial

Functiile tesutului muscular cardiac:

-pomparea sangelui in inima ;

-trimitearea sangelui neoxigenat dinspre atriul drept in ventricolul stang si apoi la plamani ;

Functiile tesutului muscular neted :

-are importanta in sistemul digestive in care actiunea muschilor netezi ajuta la miscarea mancarii de-a lungul tractului cat si la descompunerea ei ;

-contribuie la miscarea fluidelor prin corp si la elminarea materialelor nedigerabile ;

Țesutul muscular poate fi clasificat funcțional în urmatoarele :

-Voluntar ( tesutul muscular striat scheletal)

-Involuntar ( tesutul cardiac si neted )

Clasificare :

Dupa structura :

1. Striati ;

2.Scheletici;

3.Netezi;

Dupa tendoane :

-cu un capat de prindere;

-cu doua capete de prindere (biceps) ;

-cu trei capate de prindere ( triceps );

-cu patru capete de prindere ( cvadriceps ) ;

Dupa oasele pe care se situeaza :

-lungi ;

-lati ;

-scurti ;

Dupa forma :

-fusiformi ;

-orbiculari ;

-patrati ;

-triunghiulari ;

-dintati ;

-romboizi;

Compozitia muschilor :

Muschii sunt alcatuiti din 75-80 % apa , 20-25% substanta uscata . Substanta uscata este de natura organica si anorganica . Materia organica este formata din proteine , lipde , glucide , miogoblina si miogen . Materia anorganica este alcatuita din diferite saruri de potasiu , magneziu si calciu .

Rolul muschilor :

Rolul muschilor este de miscare , dau forma corpului , dau stabilitate articulatiilor , produc caldura , mentin pozitia corpului printr-o permanenta stare de contractie usoara numita tonus muscular. Dupa modul de miscare in raportul dintre membre si corp , muschii executa miscari de abd . si add.

Alcatuirea muschilor :

1. Ai fetei (mimicii si masticatorii) ;

2. Ai gatului ( SNC si pielosul gatului ) ;

3. Ai umarului ( deltoid ) ;

4. Ai spatelui ( trapez si marele dorsal ) ;

5. Ai toracelui aniterior ( pectoral ) ;

6. Al abdomenului anterior ( drept abdominal , oblic anterior ) ;

7. Ai bratului ( triceps si biceps ) ;

8. Ai antebratului ;

9. Ai mainii ;

10. Ai bazinului ( fesierii ) ;

11. Ai coapsei ( croitor , adductor , cvadriceps femoral ) ;

12 . Ai gambei ( gastrocnemienii ) ;

Structura muschilor :

Muschii pot fi vizualizati ca o serie de ghemuri de fibre musculare ce formeaza impreuna un intreg unitar. Fibrele cele mai subtiri sunt miofilamentele. Acestea au dimensiunea atat de mica incat se pot vedea doar cu ajutorul unui microscop electronic. Sunt alcatuite din proteine , actina si miozina, care se mai numeste si proteine contractile. Un muschi de contracta daca filamentele alcatuite din miozina aluneca pe filamentele sunbtiri de actina. Filamentele se organizeaza in miofibrile.

Miofibrilele fomeaza manunchiuri mai complete numite fibre musculare. Acestea sunt de fapt celulele musculare , nucleurile fiind asezate langa membrana. La fiecare fibra musculara se cupleaza cu o fibra nervoasa , care in caz de nevoie va da comanda contractiei acesteia.

Muschiul intreg este cuprins de tesut , acestea putand fi comparate cu izolatia cablurilor ce contin mai multe fire izolate. Organizarea intr-o geometrie complexa, compacta a fibrelor musculare si a filamentelor nu este o proprietate a structurii muschilor netezi, dar contractia lor consta in alunecarea filamentelor intre ele.

Structura muschiului inimii vazuta cu microscopul este practic la fel cu cel al muschilor striati , cu diferenta ca intre celulele muschilor inimii se pot vedea punti.

Nervii motori pornesc din scoarta motrica a creierului , trecand prin maduva spinarii si ies la nivelul muschilor inervati de ei. Impulsul nervos se transforma in contractie musculara prin niste placi motorii localizate la capetele fibrelor intrafusale , in punctul in care se cupleaza fibra musculara cu fibra nervoasa. Semnalul din nervi nu actioneaza direct asupra muschiului ci prin eliberarea unei substante numite acetilcolina.

Sistemul muscular cuprinde toate formatiunile constituite din celule contractile si este alcatuit din musculatura somatica si viscerala.In timpul dezvoltarii sistemul muscular apar patru tipuri de celule musculare : striate , netede , cardiace striate si cardiace din sistemul excitoconductor.Muschii striati , in general ,actioneaza voluntar si sunt inervati de catre nervii somatici.

Din fibre musculare striate sunt constituiti toti muschii scheletici , diafragmul , muschii limbii , faringele , laringele etc.

Datorita activitatii muschilor scheletici se efectueaza toate miscarile ce au loc intre diferite segmente ale corpului , deplasarea in spatiu si mentinerea echilibrului. Acesti muschi realizeaza miscarile de respiratie , masticatie , deglutitie , defecatie , fonatia si articularea sunetelor.

Muschii scheletici se diferentiaza din necesitatea unui raspuns rapid si precis la unii stimuli. Ei au un metabolism intens, fiind mari producatori de energie, in functie de lucrul mecanic pe care il efectueaza in urma contractiei.

Muschii netezi din structura viscerelor cavitate, canalelor glandulare , vaselor sangvine, de asemenea si muschiul cardiac , functioneaza involuntar. Musculatura neteda , in comparatie cu cea striata, reactioneaza mai lent la stimuli si produce cantitati mici de energie.

La maturi , masa muschilor scheletici constituie la barbati aproximativ 40% din masa totala a corpului, iar la femei – 35%. La nou-nascut masa musculara nu depaseste 20%. Pana la varsta de 18-20 ani masa musculara se dubleaza. Daca se practica sportul sau exercitiul fizic, masa musculaturii scheletice ajunge pana la 50-60% din masa totala a corpului. In corpul omenesc se numara peste 639 de muschi, dintre care 317 sunt perechi si 5 sunt impari.

Muschiul ca organ este format dintr-o componenta musculara si una conjunctiva. Tesutul conjunctiv al muschiului scheletic se diferentiaza din mezenchimul local in timpul miogenezei. El formeaza invelisul exterior al muschiului ( epimisium ) . In ele sunt cuprinse vasele sangvine, limfatice si nervii.In jurul fiecarei fibre musculare se afla o teaca conjunctiva fina, evidentiata mai ales prin capilarele pe care le contin (endomisium).

Activitatea muschilor depinde de trei proprietati esentiale ale tesutului muscular: excitabilitatea, contractilitatea si elasticitatea.

Excitabilitatea : capacitatea muschiului de a reactiona la anumite excitatii.

Contractilitatea : capacitatea muschiului de a-si schimba forma sub actiunea excitatiei si de a exercita o traciune la extremitatile sale. In acest fel se realizeaza deplasarea segmentelor corpului intr-o anumite pozitie.

2.2.Tipuri de afectiuni musculare

Miopatii inflamatorii :

Au o serie de caractere comune si sunt reprezentate de :

-degenerescenta vascuolara-musculara ;

-necroza musculara focala;

-infiltrat inflamator limfo-plasmocitar;

Miopatii degenerative :

Apare in denervari si poate fi de mai multe tipuri :

-atrofie celulara singular ;

-atrofie de grup ;

-atrofie fasciculara ;

Boală Duchenne – este o distrofie musculară x-linkată recesivă, datorată deleției genei ce codifică distrofina.

Distrofia musculara ( DM ) :

Este un grup de afectiuni rare si ereditare , caracterizate prin deteriorarea progresiva a muschilor corpului , antrenand slabiciunea musculara si invaliditate.

Se traduce prin slabirea progresiva a musculaturii, si in special a muschilor scheletici. Pe masura ce boala evolueaza , fibrele musculare necrozate sunt inlocuite de tesut conjunctiv si de tesut adipos.

Tendinita :

Reprezinta o afectiune a tendoanelor , manifestata prin inflamatia sau iritatia lor si se intalneste mai des la persoanele adulte , care efectueaza exercitii fizice. Ea reprezinta de fapt rupture partial a unor fibre tendinoase care sunt insotite de un edem local. Evolutia acestor leziuni poate dura mai multe luni , dar este nevoie de repaus complet al tendonului . O tendinita poate evolua catre vindecarea spontana sau sa persiste sis a devina cronica.

Cel mai frecvent sunt afectate tendoanele din zona umarului , cotului , incheieturii , degetelor , coapselor , genunchilor sau calcaiului .

 Diagnosticul tendinitei se stabileste pe baza simptomelor spuse de catre pacient insotite de catre examinarea fizica . Se pot efectua teste serologice atunci cand se suspecteaza ca o afectiune precum e artrita reumatoida care poate fi cauza de fond a tendinitei.

Tratamentul tendinitei are ca scop reducerea durerii si a inflamatiei de la nivelul tendonului . Ea se trateaza la domiciliu , prin repausul zonei afectate , aplicarea de gheata si administrarea de antialgice , antibiotice si fizioterapie. La tratament chirurgical se ajunge in functie de gradul si tipul rupturii tendonului .

Tenosinovita :

Este o inflamatie a tecii sinoviale . Acestea pot aparea in urma unui surmenaj al articulatiei , de un reumatism inflamator sau de o boala inflamatorie locala. Simptomele bolii sunt umflatura , durere accentuata la palpare si la imobizilarea tendonului . Aceste tenosinovite pot produce o ruptura de tendon . In cazurile cele mai simple se poate proceda prin repaus a zonei dureroase si luarea de antiinflamartoare.

Slabiciunea musculara :

Reprezinta scaderea fortei musculare aparuta la nivelul unuia sau mai multor muschi . Este un simptom al afectiunilor musculare , neurologice sau metabolice.

Simptome :
• Senzație de arsură;
• Pierderea coordonării musculare;
• Spasme musculare;
• Durere;
• Paralizie;
• Senzație de ace, înțepături;
• Zvâcnituri.

Dermatomiozita :

Este o boala inflamatorie autoimuna caracterizata prin slabiciunea musculara caracterizata prin slabiciunea musculara si o eruptie cutanata distinctiva . Boala afecteaza atat adultii , cat si copiii . La adulti , aceasta afectiune apare de obicei intre 40 si 60 de ani , iar la copii intre 5 si 15 ani.

Simptome :

• dificultate la inghitire ;

• dureri musculare sau sensibilitate ;

• oboseala , febra si scaderea in greutate ;

• calcinoza , care apare in special la copii

Atrofia musculara :

Se manifesta cel mai des la muschii care nu sunt folositi in mod frecvent . Muschii se micsoreaza in dimensiune si isi pierd din forta . Ea poate sa apara in cazul unui atac cerebral , atunci cand anumite grupe de muschi nu mai sunt stimulare corespunzator si se atrofiaza gradat. Poate fi minimizata prin stimularea electrica directa a muschiului , prin masaj , manipulari , tehnici etc.

Ca exemplu putem lua imobililizarea unui membru sau imobilizarea la pat pe termen lung.

Mialgia :

Defineste durerea musculara si este caracteristica multor dereglari musculare si scheletice . Poate sa apara izolat , la nivelul unui anumit muschi , sau in tot corpul . Ea poate fi cronica sau acuta . Printre cauze se numara : leziuni musculare , utilizarea pana la epuizare a anumitor grupe musculare , stress , boli mintale etc .

2.3.Psihomotricitatea

Din mulțimea aspectelor și manifestărilor psihice ale elevilor în activitățile de educație fizică și sport, studiul comportamentului motor este foarte important deoarece în activitățile corporale predomină latura motrică. Reacțiile motrice sunt răspunsuri elaborate la anumite stimulări. Este deci, firesc ca întregul efect al procesului instructiv educativ să depindă într-o oarecare măsură și de structura personalității în care aptitudinile psihomotricității un loc important.Însemnătatea educației psihometrice este dată de prezența acesteia ca unul din principalele obiective specifice ale educației fizice.În lucrarea sa,Psihologia educației fizice, M. Epuran formulează obiectivul educației fizice și sportului arătând că dezvoltarea psihomotorie cuprinde:

a )Dezvoltarea capacităților motrice, ca: viteza, forța, rezistența, îndemînarea,suplețea; b)Dezvoltarea chinesteziei (percepția complexă a mișcării);

c)Dezvoltarea priceperilor și deprinderilor motrice (mers, alergare, săritură,aruncare, cățărare, împingere, tracțiune etc.);

d)Dezvoltarea capacității de lucru a organismului și de adaptare la sarcina demișcare (stăpînirea corpului, stăpînirea mediului).

Psihomotricitatea apare ca aptitudine cat si ca functie complexa de dereglare a comportamentului individual . Se poate spune ca include participarea diferitelor procese si functii psihice care asigura atat receptia informatiilor cat si executia adecvata al actului de raspus.

Componentele psihomotricității :

– sensibilitatea chinestezică;

– simțul echilibrului;

– simțul ritmului și al aprecierii duratelor scurte;

– coordonarea ;

-coordonarea ochi – mână sau ochi – picior;

-coordonarea generală;

-agilitatea;

-precizia și stabilitatea mișcărilor;

-aprecierea oportunității acțiunilor în diferite momente de timp;

-lateralitatea;

-schema corporală.

Dimensiuni ale domeniului Psihomotricitatii :

a)Precizia controlului , capacitatea de a executa miscari adecvate, punand in actiune grupe musculare importante .

b)Coordodanea a mai multor segmente ;

c)Alegerea raspunsului ;

d)Timp de reactie simplu si rapid ;

e)Viteza miscarii in special a bratelor ;

f)Capacitatea de apeciere a vitezei de miscare al unui obiect ;

g)Dexteritate manuala , posibilitatea manipularii obiectelor foarte mici;

h)Stabilitatea bratului si a mainii in timpul exercitiului “Tapping” ;

i)Capacitatea de realizare a unei ajustari particulare oculo-manuale prin ochire ;

L. Picq și P. Vayer au realizat cea mai schematică structură a funcției motrice. Ei disting treitipuri de activitate la copii:

a)Conduite motrice de baza;

b)Conduite neuromotorii ;

c)Conduite și structuri perceptiv-motrice ;

1. Conduitele motrice de bază sunt mai mult sau mai puțin instinctive și cuprind:

A ) Coordonare oculo-motorie;

B ) Echilibru static și dinamic;

C) Coordonare dinamică generală ;

2. Conduitele neuromotrice sunt strâns legate de maturizarea sistemului nervos și includ:

-proprioceptivitatea ;

-tonusul muscular ;

3.Structurile și conduitele perceptiv-motrice sunt legate de inteligență și cuprind:

D )Schema corporală;

E )Lateralitate;

F )Orientarea tempo-spațială;