Aspecte Privind Dezvoltarea Vitezei In Tenis LA Copiii CU Varsta DE 13 15 Ani

CUPRINS

CAPITOLUL I. INTRODUCERE

1.1. Scurt istoric al tenisului.

1.2. Gradul de actualitate.

1.3. Scopul lucrării.

1.4. Ipoteza cercetării.

CAPITOLUL II. FUNDAMENTAREA TEORETICO-ȘTIINȚIFICĂ A LUCRĂRII

2.1. Concepția românească de joc și tendințele de dezvoltare a tenisului în România.

2.2. Caracterizarea morfo-funcțională și psihomotorie a copiilor de 13-15 ani

2.3. Dinamica efortului în tenis.

2.4. Viteza. Forme de manifestare și factorii care depind de ea.

2.5. Viteza în jocul de tenis. Probleme teoretico-metodice.

CAPITOLUL III. METODE ȘI TEHNICI DE CERCETARE

3.1. Studiul materialului bibliografic.

3.2. Observația.

3.3. Înregistrarea.

3.4. Experimentul.

3.5. Metoda statistico-matematică.

3.6. Metoda grafică.

CAPITOLUL IV. ORGANIZAREA ȘI DESFĂȘURAREA CERCETĂRII

CAPITOLUL V. ANALIZA ȘI INTERPRETAREA DATELOR

Concluzii și propuneri.

Bibliografia.

b#%l!^+a?

CAPITOLUL I.

INTRODUCERE

SCURT ISTORIC AL TENISULUI.

Tenisul este un joc sportiv care se impune prin frumusețea și spectaculozitatea sa. Mișcările sportivilor au grație și ritm, sunt armonioase și precise în ciuda marelui efort la care sunt supuși. Marea sa atractivitate constă în faptul că este accesibil la orice vârstă, partenerii de joc se pot alege între ei în funcție de preferințe sau nivel de pregătire. El presupune calitați ca: viteză, indemanare, fortă , rezistenta, viteza de decizie, suplete, mobilitate, etc.

Primele mențiuni despre începuturile acestui sport atestă existența sa în secolul al Xll-lea. Se presupune că tenisul s-a jucat mai întâi în mediul de la curțile regilor Franței și Angliei.

Răspândirea s-a în rândul populației s-a datorat invenției cauciucului, care a permis ca mingea elastică să fie jucată pe orice teren și nu doar în săli unde se juca cu mingi de piele umplute cu calți și păr. Din anul 1870, tenisul a început să-și desavârșească forma fiind denumit initial «lawn-tenis» (tenis de câmp -în englezește) spre a-l deosebi de cel vechi, numit «jeu de paume» (joc cu palma – în franceza).

Etimologia cuvântului <<tenis», provine de la francezul «tenez» (tine!) cu care jucătorii își anunțau adversarii că aruncă mingea pentru serviciu și pe care englezii, preluând în secolul XV «jocul cu palma», l-au numit «tenis». Tenisul a fost denumit multă vreme și «sportul alb» (datorită echipamentului alb obligatoriu al sportivilor). După 1968, denumirea de << sportul alb>> nu mai e valabila ,odata cu introducerea echipamentului colorat a jucatorilor, care a trebuit să fie acceptat și de către organizatori, mai ales datorită transmisiunilor televiziunilor. Doar la Wimblendon ( Anglia) se mai impune jucatorilor sa foloseasca echipamentul de culoare alba.

La noi în țară tenisul a apărut concomitent la București și Galați, unde se infinteaza și primele cluburi de tenis, după 1907, în capitală fiind organizate primele competiții inter-cluburi. În 1912 se constitue Federatia Romana de Tenis, care imediat se afiliaza la Federatia Internationala de tenis. Prin Nicolae Mișu si aradeanul Gheorghe Luppu se participă la competiții internaționale înca din anul 1921 și la Jocurile Olimpice de la Paris (1924). În 1922 participăm pentru prima oară la «Cupa Davis». Prin marii nostri jucători Ilie Năstase și Ion Țiriac, țara noastră va ajunge de 3 ori în finala acestei prestigioase competiții, Cupa Davis, iar numele României fiind înscris pe «Salatiera» în anii 1969, 1971 și 1972.

În prezent, tenisul este extrem de răspandit în țara noastră, la Federația Română de Tenis fiind afiliate 150 de cluburi si asociatii sportive.

F.R.T. organizeaza numeroase turnee nationale la toate categoriile de varsta, si turnee internationale. Numarul jucătorilor legitimați este din ce in ce mai mare, la care se adaugă si zecile de mii de copii, tineri si adulți care joacă de plăcere.

Acest interes deosebit pentru tenis se datorează transmisiunilor prin televiziune a marilor competiții internaționale, dar, mai ales, foștilor si actualilor mari campioni : Ilie Nastase (care a fost nr 1 ATP ), Rod Laver, Rene Lacoste, Jean Borota, Suzane Lenglen, Stan Smith, Andre Agassi, Pete Sampras, Boris Becker, Guilermo Vilas, Bjorn Borg, Mc Enroe, Stefi Graff, Martina Navratilova, Crist Evert, Ivan Lendl, Stefan Edberg, Sergi Bruguera, Mats Wilander, Jenifer Capriati, Monica Seles, Martina Hingis, surorile Venus si Serena Williams, Marat Safin, Roger Federer, Rafael Nadal,etc. În România, ca și în alte țări, ei au făcut ca tenisul să coboare în stradă, acest sport, pe care uneori l-au dramatizat, iar alteori l-au înveselit peste măsură. De altfel, datorită dezvoltării, creșterii spectaculozității și popularității sale, dupa o absenta de peste 50 de ani, tenisul a fost reintrodus în programul Jocurilor Olimpice, începând cu anul 1984.

RegulamentuI elaborat de către Federația Internațională de Tenis (I.T.F.) este respectat și aplicat în toate tarile. Federatia Internationala de Tenis impreuna cu Federatia Romana de Tenis, organizeaza in tara noastra inca din 2003, 30 de turnee internationale in cadrul Circuitului International de Tenis al Romaniei, pentru seniori (masculin si feminin), la care participa 120 de jucatori din 20 de tari.

Si la noi in Arad se desfasoara doua astfel de turnee (unul feminin si unul b#%l!^+a?masculin) din cadrul Circuitului International de Tenis al Romaniei.

Terenul de joc este foarte diferit ca suprafată de joc. Turneele de tenis se joacă pe iarbă, pe zgură, pe bitum, pe ciment, pe suprafețe acoperite cu materiale sintetice (plastic), atat în aer liber cat si în sală.

Dimensiunile terenului de tenis sunt urmatoarele :

lungimea este de 23,77 m;

latimea terenului de simplu este de 8,23 m;

latimea terenului de dublu este de 10,37 m;

culoarele laterale au fiecare cate 1,37 m.

Mingile sunt de dimensiuni standardizate, fabricandu-se si tipuri speciale de mingi, neomologate pentru turneele oficiale, diferite ca greutate, saritura si culoare.

Rachetele pot fi alese în funcție de preferințele jucătorilor, dar lungimea lor se menține între 63,5 cm și 69 cm, iar greutatea în jurul a 230 g.- 400 g.

Fileul este confecționat din nylon sau sfoară împletită, având ochiurile mici prin care sa nu treaca mingea, o bandă albă care-l delimitează lateral și deasupra, fiind fixat la mijloc cu o cinga, unde inaltimea fileului este de 0,91 m, iar pe marginile laterale fileul are inaltimea de 1,07 m.

Jocul se desfășoară între doi jucători (simplu) sau patru jucatori (dublu). Serviciul se executa de sus, in diagonala in careul adversarului de către unul dintre jucători. Jucatorul care serveste se numeste ‘ servant’, iar jucatorul care se afla la primire se numeste ‘primitor’. Dacă mingea nu este returnată in teren în mod regulamentar, se obține un punct.

Punctajul se obtine astfel: primul punct se notează cu «15», al doilea cu «30», al treilea «40», iar cu cel de al patrulea punct se obține un ghem (game – engl.= joc). În situația de 40-40 (engl. deuce, se citește djus = egalitate) se joaca pana cand unul din jucatori mai castiga un punct dupa ce a avut avantaj, el castigand astfel un ghem. Jucatorul care castigă 6 ghemuri cu o diferenta minima de doua ghemuri (scorul fiind 6 – 4), câștigă un set. În cazul menținerii egalității la ghemuri la scorul de 6 – 6, se va juca Tie Break, unde câștigă cel care ajunge primul la 7 puncte, (se numara din 1 in 1), dar tot cu diferenta de 2 puncte. În competiții se joaca după sistemul cel mai bun din 3 seturi sau cel mai bun din 5 seturi (la turneele de Grand Slam ).

Este foarte util ca inițierea în tenis să se facă sub îndrumarea unui antrenor sau instructor care să vă învețe cum să țineți corect racheta (priza), cum să loviți de pe partea dreapta (forehand) și de pe partea stânga( rever) , cum să serviți , cum să vă deplasați în teren, etc. Și nu uitați încă un lucru: tenisul se învață jucând mult timp mingea la perete sau la zidul de antrenament, acolo unde puteți aplica și repeta sfaturile primite de la antrenor, dar si privind la televizor turneele de tenis.

VOCABULAR

Ace (engl. «Ace», se citeste eis) – serviciu valabil, dar care nu poate fi returnat de adversar.
Backhand (engl. se citeste bekhend ) – lovitura de pe partea stânga.

Cros (engl. cross = opus, incrucisat) – lovitura pe diagonală terenului.

Efect, sau minge taiata – minge lovită cu efect care poate fi efect de jos (slice-slais) și de sus (lift-topsin)

Fault (in engl. folt) – greseală de picior la efectuarea serviciului.

Forehand (engl, se citeste forhend ) – lovitura de pe partea dreapta.

Lob (engl. lobe) – minge înaltă, trimisă peste adversarul venit la fileu.

Long-Line (engl. se citeste long lain = lung de linie) – minge trimisă de-a lungul

uneia dintre liniile terenului.

Passing-Shoot (engl. passing = trecere, shoot = lovitura; se citeste pasin-sut) – trimiterea mingii pe lângă jucătorul advers.

Smash (engl. se citeste smeci si inseamna «bomba») – lovitură puternică executată de deasupra capului.

Stop – lovitură de voleu cu un efect accentuat.

Voleul – lovirea mingii din zbor, înainte de a cădea în teren.

GRADUL DE ACTUALITATE.

b#%l!^+a?

În ultimul timp s-au intensificat preocupările pe plan mondial referitoare la activitatea de pregătire a tenismenilor din eșaloanele de juniori și tineret. Adaptarea organismului la eforturi tot mai mari, virtuozitatea tehnică realizată pe suportul durabil al unei bune pregătiri fizice, constituie un tenis complex, sistematizat și eșalonat în timp. Gradul de actualitate al acestei lucrări constă în pregătirea unor metode și procedee de dezvoltare a vitezei în tenis, deoarece în pregătirea fizică acest lucru este foarte important pentru obținerea performanțelor, știut fiind faptul că tenisul se bazeaza in cea mai mare parte pe viteza de reactie, viteza de decizie, viteza de deplasare, viteza de executie, pe improvizatie, dar si pe rezistenta , forta, suplete, mobilitate, etc.

SCOPUL LUCRĂRII.

Lucrarea de față are ca scop principal experimentarea dezvoltării vitezei în jocul de tenis la copiii cu vârsta între 13-15 ani.

Se știe că tenisul este ramura sportivă care evoluează rapid și cine nu cunoaște cu precizie ce se realizează pe plan mondial, nu poate aplica în mod creator ceva nou și nici nu poate înțelege noua dezvoltare a jocului modern. Evoluția sa de până acum i-a determinat pe specialiștii din toată lumea să întreprindă o serie de acțiuni în scopul găsirii celor mai corespunzătoare căi de instruire, organizare, la toate nivelele de practicare a tenisului.

Pentru satisfacerea cerinței practicării unui joc modern este nevoie de jucători care să dezvolte randament maxim și eficiență în cadrul jocului si mai ales sa le aplica atunci cand joaca meciuri oficiale.

Un alt scop al acestei lucrări este acela de a pune la dispoziția profesorilor de educație fizică un material bazat pe : observația pedagogică, studiul materialelor bibliografice, convorbirea, metoda experimentului, prelucrarea statistico-matematică, material ce constituie tema acestei lucrări.

IPOTEZA CERCETĂRII.

Tenisul practicat încă din copilărie lărgește în mod simțitor bagajul motric al copiilor, contribuie la însușirea și consolidarea unor deprinderi motrice variate și dezvoltă armonios toate calitățile fizice ale copiilor. Realizarea acțiunilor motrice diferă de la om la om. Aceasta se datorează pe de o parte, nivelului diferit de cunoaștere al deprinderilor motrice care fac parte din structura acțiunii respective și, pe de altă parte nivelului indicilor de dezvoltare al calității motrice.

Pentru a obține indici crescuți ai calităților motrice, se va ține seama de unele recomandări: până la vârsta de 14 ani este important să se lucreze pentru viteză și coordonare, între 14-15 ani pentru viteză –forță, între 15-18 ani este necesară o muncă sistematică orientată pentru dezvoltarea forței și a rezistenței.

Alegerea mijloacelor și metodelor de antrenament pentru educarea calităților motrice poate viza dezvoltarea unei singure calități, a unei calități combinate sau poate urmări dezvoltarea complexă și simultană a tuturor calităților motrice.

În lucrarea de față am stabilit să desfășurăm cercetarea sub următoarea ipoteză: aplicarea unui program special de exerciții favorabile dezvoltării vitezei, demonstrând că la vîrsta optimă 13-15 ani, aceasta dă rezultate semnificative.

b#%l!^+a?

CAPITOLUL II

FUNDAMENTAREA TEORETICO-ȘTIINȚIFICĂ A LUCRĂRII

2.1. CONCEPȚIA ROMÂNEASCĂ DE JOC ȘI TENDINȚE DE DEZVOLTARE A TENISULUI ÎN ROMÂNIA.

Pentru menținerea tenisului românesc în elita mondială (acolo unde se si afla de altfel ) se impune rezolvarea unor probleme:

îmbunătățirea permanentă a calității antrenamentelor, ținând seama de faptul că volumul și intensitatea nu pot crește continuu;

necesitatea unei pregătiri psihologice foarte temeinice;

aplicarea cu convingere și perseverență a concepției de joc românești, si nu numai, îmbunătățirea continuă a acesteia cu o serie de elemente noi impuse de jocul modern;

efectuarea selecției pe baza unui sistem riguros cu privire la cerințele jocului;

în cadrul procesului de antrenament să avem în vedere o serie de aspecte referitoare la:

a) pregătirea fizică pentru a asigura jucătorilor capacitatera de a acționa conform cerințelor actuale ale jocului modern, care se bazeaza foarte mult pe viteza;

b) în tenisul modern majoritatea jucătorilor se caracterizează printr-un nivel ridicat al capacităților motrice ca: viteza, rezistența, forța, îndemânarea, suplete, mobilitate și detenta. Jucatorii foarte bine pregatiti fizic își permit să susțină jocul într-un ritm rapid de la începutul până la sfârșitul meciului;

c) o pregătire tehnică complexă cu preocupare spre perfecționarea procedeelor moderne și de mare eficacitate, si o atentă individualizare. Instruirea trebuie să tindă spre executarea elementelor tehnice în contextul acțiunilor dinamice din timpul jocului ;

d) o pregătire tactică individuală și colectivă însușită la cel mai inalt nivel ;

e) o pregătire psihologică corespunzătoare. Factorii psihologici joacă un rol important în sportul contemporan, prin urmare și in tenis.

Jucatorul trebuie sa aiba o tactica de joc, stabilita impreuna cu antrenorul lui in functie de jocul adversarului si de suprafata de joc. Fiecare greseala a adversarului trebuie valorificata la maximum pentru obținerea victoriei.

Prin pregătirea individuală se va obține un înalt nivel de calități motrice, stăpânirea elementelor tehnice în acțiunile dinamice. Acei sportivi care sunt bine pregătiți din punct de vedere tehnic, asimilează mai ușor procedeele tactice.

Caracteristice jocului de tenis sunt:

jocul dinamic;

jocul elastic;

jocul precis;

jocul complet.

Tenisul modern, prin dezvoltarea lui permanentă, a atins un nivel foarte ridicat, cu procedee noi de finalizare, viteză în execuție și o dexteritate excelentă în mânuirea rachetei. Este recunoscut faptul că un joc care funcționaează bine are o puternică influență psihologică asupra jucatorului. Jucatorul trebuie să posede calități ca:

rezistenta si viteza de reactie, viteza de deplasare, viteza de decizie si viteza de executie, suplete, mobilitate,…;

forță fizică generala mai ales la membrele inferioare, antrenate pentru mișcări de pornire, schimbări de direcție și opriri;

stăpânirea tuturor loviturilor

Eficiența jocului, nivelul lui ridicat, trebuie să se bazeze pe anumite principii, care pot fi caracterizate astfel:

repliere rapidă;

construirea fiecarui punct;

menținerea inițiativei;

venirea la fileu în timp util, ori de cate ori se iveste ocazia;

Pentru toti jucatorii, indiferent de valoarea lui (copii, juniori, seniori) concepția de joc reprezintă modelul de organizare și desfășurare al jocului.

Cunoașterea stadiului de dezvoltare al jocului trebuie intregită mereu cu cunoașterea tendințelor de evoluție a sa, care influențează în mod direct concepția de joc și pregătire.

Se observă o creștere a măiestriei tehnico-tactice a jucătorilor, astfel ca jocul b#%l!^+a?întâmplător este pe cale de dispariție.

Prezența intelectului în construcția și desfășurarea acțiunilor de joc este tot mai evidentă. Jucătorii aplică în practică cunoștințele teoretice de tactică și strategie, ceea ce demonstrează că în tenisul modern actual, gândirea joacă un rol foarte important.

2.2. CARACTERIZAREA MORFO-FUNCȚIONALĂ ȘI PSIHO-MOTORIE A COPIILOR DE 13-15 ANI.

Cercetările științifice în domeniul medicinei și fiziologiei sportive sunt orientate în ultimul timp spre clarificarea problemelor majore ale biologiei, vârstei de creștere, având în vedere caracterul particular al proceselor morfo-genetice, biochimice și fiziologice ale organismului în creștere.

Educația fizică și sportul, printre care și tenisul, au ca scop întărirea sănătății, asigurarea dezvoltării fizice armonioase a copiilor, asigurarea unor priceperi și deprinderi motrice utile în activitatea lor, punând totodată bazele necesare realizării performanțelor sportive de mai târziu.

După cum se știe ,, copilul nu este un adult în miniatură ’’ (Piaget Claparede) și ca atare trebuie tratat diferențiat în procesul de antrenament.

La copii, nevoia de mișcare reprezintă de fapt o necesitate de dezvoltare pe plan fizic, psihic, motric și acesta se manifestă prin dorința lor permanentă de a se juca, de a alerga, sări, fie spontan fie intr-un cadru organizat (la cluburi si asociatii sportive).

De la bun început se impune precizarea că între vârsta cronologică și cea biologică există unele discrepanțe: unii sunt mai avansați în ce privește nivelul de dezvoltare morfo-funcțională, alții din contră, sunt rămași în urmă dinacest punct de vedere față de media corespunzătoare vârstei calendaristice respective.Această situație impune nu numai individualizarea strictă a volumului și intensității efortului, ci și alegerea unor metode adecvate stării fiziologice a acestei categorii de copii.

Categoria de vârstă la care ne referim în lucrarea de față este de fapt perioada pubertală. Această perioadă marchează intrarea în funcțiune a glandelor cu secreție de androgeni, îndeosebi de testosteron la băieți și esterogeni la fete, ceea ce determină modificări ale întregului organism.

Pubertatea variază ca durată de la individ la individ. În această perioadă au loc o serie de transformări în întreg organismul. Astfel, oasele cresc în grosime, sistemul vascular se dezvoltă, laringele crește exploziv la băieți, trunchiul este mai mare decât membrele, etc.

Factorii ereditari și cei de mediu influențează momentul instalării și durata pubertății.

La această vârstă, oasele se dezvoltă mai ales pe baza creșterii lor în grosime, prin depunere de săruri minerale (calciu și fosfor) și prin consolidarea structurii funcționale intime. Ele devin mai rezistente la acțiunea factorilor mecanici de presiune, tracțiune și răsucire, în schimb se reduce elasticitatea lor.

Articulațiile sunt mai dezvoltate, iar ligamentele nu asigură în suficientă măsură rezistență la tracțiuni, la răsuciri.

Mușchii se dezvoltă mai ales pe baza alungirii fibrelor, nu însă și în grosime.

Sistemul nervos se dezvoltă rapid, acum încheindu-se practic maturizarea ariei corticale a analizatorului motor. Funcția de analiză și sinteză a scoarței se dezvoltă, ca de altfel și procesul inhibiției interne. Pe această bază, viteza de realizare a diferențierilor crește, iar reflexele condiționate formate se sting mai lent.

Trebuie arătat că la pubertate mai persistă încă într-o oarecare măsură insuficiența proceselor de inhibiție condiționată, în schimb, predomină procesele de excitație. Datorită acestui fapt mișcările copiilor la această vârstă au un caracter brusc, iar precizia lor este scăzută.

Sistemul cardio-vascular se dezvoltă lent în această etapă. Frecvența cardiacă înregistrează la începutul perioadei 90-100 pulsații pe minut și scade la finele pubertătii până la 82-88 pulsații pe minut.

Aparatul respirator se dezvoltă intens în perioada pubertală. Crește amplitudinea mișcărilor respiratorie de la (în medie de la 22 la 18 respirații pe minut), crește capacitatea vitală.

Aparatul vestibular, ca organ de echilibru, precum și alți analizatori ating o dezvoltare comparabilă cu aceea a adultului.

Această perioadă de vârstă, marcată de o nevoie acută de mișcare este extrem de importantă în pregătirea sportivă. De menționat că în această perioadă au loc creșteri medii b#%l!^+a?anuale în greutate până la 9,5-10 kg , și în înălțime până la 10 cm.

Sub aspectul psihologic această perioadă de vârstă este contradictorie, psihologii traducând aceasta prin termenul de ,,criză juvenilă’’, care cuprinde diferitele stări psiho-afective și comportamentale. De această criză sunt responsabili în cea mai mare măsură factorii sociali și educaționali.

În această perioadă se cristalizează sentimentele de dragoste, prietenie. Apare interesul pentru cunoașterea personalității proprii, are loc autoeducarea unor valoroase calități de personalitate. În conduită se menține nevoia de mișcare, de joc, ce generează la preadolescenți dragoste și pasiune pentru diferite sporturi.

Aceasta este vârsta când se poate învața tehnica sportivă perfectă. Se poate face apel la înțelegere, la explicarea elementelor și implicațiilor fiecărui act motor, la interesul și curiozitatea elevilor pentru teorie. Acum mișcările se învață pe baza expunerii clare și precise de către elevi a principiilor exercițiilor.

Puberul nu are o conduită motrică egală, ci una marcată de discontinuități, în care mișcările sunt insuficient ajustate, uneori exaltate, alteori apatice.

Propria imagine corporală, insuficient conștientizată în copilărie se focalizează progresiv reprezentând atât un nucleu al conștiinței de sine, cât și o instanță reper în reglarea acțiunilor motrice.

Integrarea în grupul social pare să fie o dominantă a vieții psihice a puberului, acesta având o mare disponibilitate pentru angajarea în relații școlare, profesionale, familiare, de cartier etc. Conduitele ludice de până acum sunt treptat înlocuite prin conduite de inserție socială, care pot avea o componentă motrică importantă.

Etapa pubertară reprezintă un interval optim pentru învățarea majoritîții deprinderilor motrice specifice ramurilor de sport, precum și pentru dezvoltarea calităților de viteză, rezistență și coordonare.

Pe lângă perfecționarea deprinderilor motrice de bază, însușite în etapa anterioară, inițierea în practicarea unor ramuri și probe sportive prin însușirea elementelor tehnico-tactice specifice acestora, reprezintă unul din obiectivele importante ale acestei etape. Acesta trebuie dublat și de o creștere a capacității de aplicare a sistemului de deprinderi și priceperi motrice în condiții diversificate și de timp liber.

2.3. DINAMICA EFORTULUI ÎN TENIS.

Stabilirea unei metodologii de pregătire a jucătorilor nu se poate realiza fără a se cunoaște caracterul efortului specific cerut de practicarea acestui joc.

Tenisul este un joc spotriv caracterizat printr-o complexitate de mișcări, executate în condițiile schimbătoare de viteză și forță, determinate de lupta cu adversarul.

În instruirea jucătorilor, veriga fundamentală o constituie pregătirea tehnică și tactică, bazată pe o pregătire fizică și psihologică adecvată. Deci, factorii antrenamentului se găsesc într-o strânsă interdependență, influențându-se și condiționându-se reciproc. Acest lucru impune atacarea factorilor antrenamentului în mod simultan, dar ponderea acestora în cadrul diferitelor etape și cicluri de pregătire este variabilă, fiind determinate de sarcinile prioritare din etapele respective.

Solicitările la care sunt supuși jucătorii de tenis în timpul unui joc se caracterizează prin:

eforturi de intensitate submaximală, câmd frecvența cardiacă se ridică la 180-200 bătăi pe minut, frecvența respiratorie ajunge la 30-40 respirații pe minut;

eforturi de intensitate maximală, când frecvența cardiacă se ridică la 200-248 bătăi pe minut, frecvența respiratorie ajunge la 35-45 rerspirații pe minut;

eforturi de intensitate moderată.

O altă caracteristică a efortului este:

– complex și diversificat în regimuri, de calități motrice și în funcție de factorii performanței;

– mixt, din punct de vedere al proceselor metabolice de eliberare a energiei aerobe cu momente de efort anaerob.

Factorul principal de progresie în antrenament îl constituie mărirea vitezei de decizie, a vitezei de anticipare a vitezei de deplasare,… executate cu viteză maximă, dar și alternarea judicioasă a acestor elemente de progresie care va avea ca efect creșterea b#%l!^+a?rezistenței si a fortei. Din punct de vedere al calitățiilor motrice, tenisul se caracterizează prin viteza în regim de forță, viteza in regim de rezistența, îndemânare, forța specială de lovire,viteza de reactie , viteza de deplasare, viteza de decizie, viteza de executie si rezistența aerobă și anaerobă.

Pentru a face față multiplelor solicitări, jucătorilor de tenis le este necesară o pregătire fizică generală și specială, la realizarea căreia să fie utilizată o gamă variată de intensități, predominând eforturile de intensitate submaximală.

PREGATIREA FIZICA.

Pregatirea fizica reprezinta baza continutului specific al antrenamentului sportiv, fiind un proces de educare a aptitudinilor fizicenecesare in activitatea sportiva.

Pregatirea fizica este indiscutabil legata de cresterea nivelului general al posibilitatilor functionale ale organismului, de dezvoltarea fizica multilaterala a acestuia, asigurand calitatilor motrice ale sportivului nivelul necesar exprimarii tehnico – tactice la nivelul optiunii acestuia.

Desi abordarea celor doua laturi ale pregatirii fizice : speciala si generala, in urma rationalizarii mijloacelor din ultimii ani, a condus la dizolvarea frontierei care le separa, la nivelul copiilor si juniorilor mici, inca mai sunt strict necesare folosirea mijloacelor pentru pregatirea fizica generala.

Ele asigura educarea multilaterala a calitatilor motrice, care desi nu sunt caracteristice ramurii de sport respective, a tenisului, conditioneaza atingerea unui nivel superior in domeniul specific.

Pregatirea fizica generala a copiilor si juniorilor contribuie la ridicarea nivelului general al posibilitatilor functionale ale organismului prin educarea capacitatii de lucru pe care o au, pe baza unui cerc larg de exercitii, si care asigura ridicarea nivelului calitatilor motrice pe o treapta relativ inalta.

In continuare, perfectionarea pregatirii fizice revenind mijloacelor specifice fiecarui sport, astfel se imbunatateste zestrea de deprinderi si priceperi ale sportivului.

Am putea spune ca reusita transferului pozitiv efectului de antrenament de la exercitiile pregatitoare la actiunile specifice de concurs ale ramurii respective de sport, tine in primul rand de arta antrenorului.

Tinand cont de cerintele competitionale ale tenisului, se va urmari dezvoltarea calitatilor de viteza sub toate formele ei de manifestare, ale fortei explozive, rezistenta generala, dar indeosebi cea care permite alternari ale intensitatii maxime cu pauze de relaxare pe parcursul unei durate mari de timp, dar si indemanarea si supletea .

Această latură a pregătirii se definește prin nivelul dezvoltării calităților motrice ale individului, obținut prin procesul repetării sistematice ale exercițiilor fizice. Antrenamentul de pregătire fizică generală are drept scop creșterea capacității funcționale a corpului, dezvoltarea calităților motrice impuse de o anumită etapă și de nivelul de pregătire al sportivilor dar si cresterea gradului de mobilitate.

Antrenamentul de pregătire fizică specială este genul de antrenament prin care se urmărește cu precădere dezvoltarea calităților motrice și a capacității de efort a organismului adaptate posibilităților tehnice și tactice ale fiecarui sportiv in parte.

Succesiunea obiectivelor și activităților în antrenamentul fizic la jocurile sportive are următoarea evoluție:

dezvoltarea corespunzătoare a organismului din punct de vedere funcțional (în special aparatul respirator și cel cardiovascular) respectiv specifică a organelor și aparatelor la efort maxim;

antrenamentul separat pentru fiecare calitate motrică dominantă și îmbunătățirea performanțelor la probele de control;

combinarea calităților motrice maximalizate separat: viteză în regim de de îndemânare, forță în regim de tehnică și viteză;

dezvoltarea rezistenței în regimurile specifice feicărei calități motrice; trebuie realizat un volum de efort în regim de intensitate și complexitate.

Exemple de mijloace specifice pentru pregatirea fizica :

exercitiile se adreseaza dezvoltarii acelor calitati fizice specifice tenisului, cum sunt: viteza de executie, viteza de deplasare, dezvoltarea musculaturii memrelor inferioare si memrelor superioare, forta in abdomen, supletea

mijlocul cel mai util este jocul propriu – zis, executat in anumite conditii, si cu b#%l!^+a?diverse ingreunari, cum ar fi:

– jocul pe teren de dublu;

– jocul impotriva a doi adversari;

– jocul impotriva unui adversar care joaca doar pe jumatate de teren;

– jocul cu echipament special;

– jocul cu incaltaminte ingreuiata;

– jocul cu echipament ingreuiat ( vesta cu plumb, saci cu nisip la maini si la picioare, );

– jocul cu racheta mai grea ( ingreunata);

– joc de 3- 4 ore , cu schimb de adversari odihniti.

Aceste mijloace contribuie la dezvoltarea vitezei de deplasare in teren si a vitezei de executie a loviturilor, la dezvoltarea vitezei in regim de rezistenta si la dezvoltarea vitezei in regim de forta specifica.

Pentru dezvoltarea vitezei de deplasare si a vitezei de executie, a fortei si a detentei, se recomanda realizarea unui raport judicios intre intensitatea si volumul efortului depus in antrenamente.

Pentru dezvoltarea rezistentei generale si specifice se mareste lucrul in antrenament, numarul sporit de seturi 4 – 5, in care se joaca cu adversari odihniti si care se schimba dupa 1-2 seturi.

Un mijloc foarte bun de pregatire fizica il constituie utilizarea terenurilor rapide, pe care deplasarea se face mai rapid ( parchet, ciment, iarba, etc.) care ii obliga pe jucatori la o activitate intensa, dar si folosirea unor jocuri in conditii ingreuiate.

PREGĂTIREA TEHNICO-TACTICĂ.

În jocul de tenis găsim o varietate de mișcări care au un caracter înlănțuit, sunt efectuate cu anumite scopuri, cu respectarea regulamentului de joc.

Pregătirea tehnică are ca scop formarea și perfecționarea cunoștințelor, calităților și deprinderilor specifice jocului . Tehnica trebuie să fie rațională și simplă, să urmărească obținerea randamentului maxim.

Învățarea și perfecționarea procedeelor tehnice este în strânsă legătură cu antrenamentul de pregătire fizică și tactică și urmăresc însușirea corectă a mecanismelor de bază ale actelor motrice specifice.

Perfecționarea tehnică se poate obține numai printr-o creștere corespunzătoare a nivelului pregătirii fizice.

Tehnica sportivă, ansamblul acțiunilor care permite adaptarea comportamentului motric al sportivului, care depinde in primul rand de suprafata de joc, mediului și mai ales al adversarilor pentru a obține cea mai bună performanță într-o anumită situație competițională, se perfecționează ținând cont de regulamente, deprinderi și capacități motrice, de caracteristicile antropometrice și psihologice ale individului .

Tenisul face parte din categoria sporturilor de situație, caracterizate prin adaptarea rapidă și optimă la situația tehnico-tactică existentă, astfel încât să se dezorganizeze pe cât posibil tactica adversarului, menținând-o eficientă pe cea proprie.

În jocurile sportive este fundamentală programarea și stabilirea propriilor acțiuni, astfel încât să se prevadă și să se anticipeze acțiunile adversarului. Adversarul să înțeleagă cât mai tarziu posibil directia mingilor , intensitatea loviturilor si efectul imprimat, astfel încât el sa reactioneze cat mai tarziu posibil.

Este necesar să se țină cont că în tenis multe acțiuni necesită o precizie ridicată (pasele), adesea unite cu o considerabilă viteza de reactie, viteza de deplasare, viteza de decizie si viteza de executie.

Este important să se combine acțiunile de joc cu succesiuni uneori mai rapide decât variabile. Alte acțiuni necesită o însemnată forța maximă, în multe situații fiind important ca gesturile să se efectueze economic, deoarece durata meciurilor este mai mare, intre 45 de minute si 4– 5 ore, și poate condiționa rezultatul final. De aceea în tenis, forța, precizia și celelalte aspecte sunt întodeauna condiționate de factorul situație care face ca acesta să fie un sport frumos si spectaculos, cu adevărat particular.

Dacă tehnica are ca scop învățarea execuției corecte, stabile și eficace a actelor motrice întâlnite în joc, tactica arată care este rolul și scopul lor in desfasurarea meciurilor.

PREGATIREA TACTICA.

Pregătirea tactică are ca scop învățarea și aplicarea selectivă de către jucători sau echipă a celor mai adecvate procedee tehnice, în vederea soluționării anumitor sarcini b#%l!^+a?parțiale sau finale ale jocului.

Un aspect al pregătirii tactice este relația dintre pregătirea tactică individuală și cea colectivă ( la dublu). Pregătirea tactică este una din cele mai dinamice componente ale antrenamentului prin care sportivul își însușeste modalitățile organizării, pregătirii și desfășurării acțiunilor de joc corespunzătoare unor anumite concepții de joc si a stilului de joc.

Învățarea și perfecționarea tehnicii și tacticii se realizează în principal pe seama creșterii volumului de muncă, la adaptarea organismului la efort și se face în special pe seama intensității.

Comlexitatea mijloacelor folosite, în care variază în mod judicios intensitatea și volumul, asigură pregătirea cât mai apropiată de solicitările de efort din timpul jocului.

Componentele pregătirii se află într-o strictă interdependență, influențându-se și condiționându-se reciproc. Astfel, tactica nu se poate valorifica decât prin pregătirea tehnică, aceasta la rândul ei având la bază pregătirea fizică și cea tactică, întreaga pregătire a jucătorilor valorificăndu-se în condițiile unei pregătiri psihice și teoretice corespunzătoare.

Corelația dintre tehnică și tactică apare cel mai evident în joc datorită faptului că jucătorul execută procedee tehnice înlănțuite, adaptate fazelor de joc intalnite, adaptate intemperiilor, adaptate suprafetei pe care se joaca, în condiții de luptă cu adversarul și în regim de calități motrice solicitate la intensități diferite.

Corelația dintre tehnică și tactică trebuie să se reflecte chiar mai mult decât până acum și în metodica antrenamentului. Aceasta determină schimbări în concepția de pregătire, actuale fiind învățarea și perfecționarea în condiții apropiate de joc, obiectivul fundamental fiind educarea concomitent cu tehnica, a gândirii tactice și a deprinderii de a juca la un nivel din ce in ce mai bun.

PREGĂTIREA PSIHOLOGICĂ.

Această pregătire cuprinde un ansamblu de măsuri generale și speciale care urmăresc să dezvolte acele trăsături ale psihicului care sunt solicitate de activitatea sportivă și îl fac pe acesta capabil să realizeze cele mai însemnate progrese în antrenament și cele mai bune rezultate în turnee.

Antrenamentul psihologic are sensul de ansamblu al unei influente de ordin psihologic realizate în mod intenționat pe parcursul pregătirii sportivului. Jucătorii și antrenorii trebuie să lucreze în direcția pregătirii psihologice, așa cum lucrează pentru dezvoltarea calităților mortice, pentru însușirea tehnicii și tacticii.

Stadiul necorespunzător al pregătirii psihologice nu provine din lipsa de preocupare a specialiștilor, ci din dificultatea ei obiectivă.

Pregătirea modernă a sportivilor se face de regulă cu folosirea mijloacelor specifice moderne și cu ajutorul specialiștilor în biomecanică, medicină, fiziologie și nu în ultimul rând al psihologilor.

Țelul ei sau mai bine zis scopul ei este pregătirea științifică a sportivilor, să ajute antrenorii în activitățile de instruire, antrenament, să-l apropie pe sportiv de turneele internationale de mare importanță.

Formarea unei stări psihice adecvate pentru turnee este una din sarcinile principale ale pregătirii psihice. Această sarcină insă, nu cuprinde întreg arsenalul probelor psihologice ale pregătirii, de aceea împreună cu pregătirea psihologică s-a dezvoltat în ultimul timp un sistem mult mai complex, denumit ,, asistența psihologică a pregătirii sportivilor ’’.

Asistența psihologică presupune:

consultarea psihologică;

instruirea psihologică;

măsuri psihologice și psihoprofilactice;

psihoterapie a antrenorului și a sportivilor în situații de criză.

Este foarte cunoscut faptul că performanța sportivă depinde de calitatea factorului uman, de calitatea procesului instructiv-educativ, de capacitatea profesională a antrenorului și nu în ultimul rând de baza materială și de organizarea sportivului respectiv.

2.4. VITEZA. FORME DE MANIFESTARE ȘI FACTORII DE CARE DEPINDE b#%l!^+a?

VITEZA.

Dezvoltarea vitezei.

Prin viteza intelegem complexul de insusiri functionale ale omului care determina direct caracteristicile de viteza ale miscarilor , de asemenea , timpul de reactie motrica.

In aprecierea vitezei distingem :

timpul latent de reactie motrica;

viteza unei singure miscari;

viteza miscarilor.

Apreciind corelativ cei trei indicatori, acoperim orice caz de manifestare a vitezei.

Spre deosebire de miscarile executate lent, miscarile executate cu viteza maxima ingreuneaza exercitiile si corelatiile, si deci executarea miscarilor cu precizie, deoarece circuitul reflex nu reuseste sa actioneze in intervalul de timp foarte mic.

In cazul miscarilor foarte rapide si executate cu viteza maxima, muschii lucreaza intr-un regim apropiat de cel izometric. Acest fapt se datoreaza caracterului activ al lucrului muscular ce este scurt ca durata, incat muschiul nu reuseste sa se scurteza subsatantial in acest timp.

Biochimic, vitaza miscarilor este determinata de continutul de ATP din sange, de viteza de descompunere a acestuia sub influenta impulsului nervos, dar si de viteza rezistentei acestuia.

Viteza, cu diferitele ei forme de manifestare este prezentă în majoritatea acțiunilor motrice. Viteza prezintă un interes deosebit pentru toate ramurile sportive, aportul ei în realizarea performanțelor fiind determinant. Specialistii au destins patru forme de viteza :

viteza de reactie ( timpul latent al reactiei motrice )

viteza de executie ( viteza loviturilor )

viteza de repetitie ( frecventa loviturilor )

viteza de deplasare ( frecventa pasilor)

Pe langa aceste forme de viteza mentionate, mai exista si alte forme de manifestare a vitezei, si anume :

viteza de accelerare

viteza exploziva ( varianta a vitezei de executie)

viteza de anticipare

viteza de decizie

viteza in regim de rezistenta

viteza in regim de forta

Viteza a fost definită atât de metodiști cât și de fiziologi, psihologi, etc. Vom prezenta în continuare câteva din aceste definiții:

,, Viteza este capacitatea de a executa rapid mișcarea ’’ (Ozolin, N.G. 1972);

,, Capacitatea omului de a efectua acțiunile motrice într-un timp minim pentru condițiile respective ’’(Zatiorski, V.M. 1968);

Capacitatea omului de a executa mișcări cu rapiditate și frecvență mare ’’

,, Iuțeala (rapiditatea) cu care se efectuează acțiunile motrice în structurile și combinările cele mai diverse ’’ (Mitra, Ghe. si Mogos, Al. 1977);

,, Viteza în accepțiunea cea mai largă se referă în principal la iuțeala sau rapiditatea efectuării mișcării sau actului motric în unitatea de timp ’’. Se apreciază în m/s sau numai în unități de timp (Dragnea, A. 1966).

Din cele prezentate mai sus rezultă că în definirea vitezei nu sunt deosebiri semnificative, majoritatea specialiștilor caracterizând viteza prin iuțeala (rapiditatea) cu care se efectuează acțiunile motrice în structurile și combinările cele mai diverse.

De obicei, în cadrul fiecărei acțiuni motrice întâlnim viteza sub forma combinării principalelor sale forme de manifestare, una dintre acestea având, în general, ponderea cea mai mare în efectuarea acțiunii.

Cu toate că performanța este corolarul vitezei cu care se efectuează actul motric integral, din punct de vedere al stabilirii mijloacelor și metodelor de pregătire sportivă și al selecției, formele elementare de manifestare ale vitezei sunt concludente.

Sub un alt aspect, important din punct de vedere al cunoașterii implicațiilor acestei calități în randamentul sportiv, viteza este specifică, transferal pozitiv realizându-se într-un grup limitat de acțiuni, în general în cadrul acțiunilor cu structuri asemănătoare din punct de vedere al coordonării. Rezultă deci că la aceeași persoană nu se constată o corelare între viteza manifestată în mișcări diferite din punct de vedere al coordonării, în unele putându-se manifesta rapid, iar în altele lent.

De asemenea se știe că acest transfer este invers proporțional cu gradul de pregătire fizică, la persoanele cu pregătire fizică slabă acest transfer fiind mult mai evident, de unde și concluzia că la sportivii începători trebuie insistat pe dezvoltarea acestei calități.

Viteza se măsoară apreciind: b#%l!^+a?

durata necesară apariției reacției motrice, timpul consumat de la emiterea semnalului până la reacția de răspuns (timpul de latentă);

viteza acțiunii singulare (un singur pas, o singură lovitură, etc.);

frecvența maximă a mișcărilor, determinată la nivelul unei singure articulații, loviturile fiind efectuate cu amplitudine maximă și rezistență minimă, într-un anumit interval de timp.

FORMELE DE MANIFESTARE A VITEZEI .

Majoritatea specialiștilor (N. Ozolin, V.M. Zatiorski, C. Florescu, etc.) disting trei forme de bază, relativ independente și cu indici de corelare minimi, în manifestarea vitezei în diferite acțiuni motrice, probe și ramuri sportive:

viteza de reacție (timpul latent al reacției motrice);

viteza de execuție (viteza loviturilor ) ;

viteza de repetiție (frecvența loviturilor) ;

viteza de deplasare

Alți specialiști menționează, în plus, ca forme de manifestare a vitezei (forme independente sau subordonate formelor menționate mai înainte) următoarele :

viteza de accelerare (variantă a vitezei de repetiție);

viteza în regim de rezistență (capacitatera de a efectua acțiunile motrice cu indici constanți de viteză pe o durată de timp mai lungă; variantă a vitezei de repetiție);

viteza explozivă-detentă (variantă a vitezei de execuție în cadrul căreia se realizează o anumită combinare a vitezei cu forță);

viteza de decizie (variantă a vitezei de reacție și de execuție)

În continuare vom analiza, pe scurt, conținutul principalelor forme de manifestare a vitezei.

Viteza de reacție.

Viteza reactiei simple

Se caracterizeaza printr-un mare transfer de viteza, de obicei cine reactioneaza rapid intr-o situatie va reactiona rapid si in alte situatii. Diferitele exercitii de viteza imbunatatesc viteza reactiei simple, dar exercitiile care vizeaza imbunatatirea reactiei motrice nu au efect asupra vitezei miscarilor.

Metoda cea mai utilizata pentru dezvoltarea vitezei reactiei simple, este reactionarea repetata la un semnal inopinant, cum ar fi de exemplu, executia repetata a startului de jos, sau executia unor lovituri precizate dinainte ( rever, forehand, etc.) in locuri precise stabilite dinainte, la mingea trimisa pe neasteptate de catre antrenor.

Metoda abordarii analitice presupune perfectionarea separata a vitezei de reactie in conditii usurate. Acelasi exercitiu de tenis mentionat mai sus se va executa fara racheta, deci fara lovitura, accentul punandu-se numai pe reactia la semnalul vizual ( trimiterea mingii de catre antrenor).

Viteza reactiei complexe

reactia la o minge in miscare

reactia la alegere , la diferiti stimuli; primul caz de reactie este des intalnit in jocurile cu mingea, deci este intalnit si in tenis.

De exemplu jucatorul caruia i se trimite mingea de catre adversar trebuie :

sa vada mingea;

sa aprecieze directia mingii si viteza cu care vine ea de la adversar;

sa aiba viteza de reactie;

sa se deplaseze rapid la minge;

sa execute lovitura;

sa revina la mijlocul terenului.

Reactia la o minge in miscare, cand ea apare inopinant, revine primului element, si anume , fixarea vizuala a elementului ( a mingii ) in miscare.

Viteza reacției motrice, timpul de latență a reacției motrice se referă la rapiditatea cu care organismul răspunde la semnale (excitanți, comenzi), la iuțeala cu care sesizează și recepționează semnalele și la durata necesară angajării în acțiune (elaborării și emiterii răspunsului).

Principalii factori care condiționează indicii valorici ai reacției motrice sunt:

durata perioadei latente; b#%l!^+a?

acuitatea și precizia analizatorilor (văz, auz, simțul echilibrului, proprio-receptorii, simtul, aprecierea distantei fata de minge)

calitatea conductorilor, procesele nervoase fundamentale.

Reacțiile motrice pot fi simple sau complexe. Reacția poate fi definită, din punct de vedere biologic, ca proces nemijlocit prin care materia vie răspunde la un excitant.

În cazul reacției simple avem de-a face cu răspunsuri elaborate (exersate, insusite) la excitanți cunoscuți.

Reacția complexa implică elaborarea răspunsurilor, alegerea, combinarea, corectarea acestora. Acțiunea de răspuns este selecționată din mai multe acțiuni posibile. Ea nu a fost exersată în prealabil în aceeași relație cu semnalul. Această variantă a vitezei de reacție este prezentă în jocurile sportive, sporturile de luptă, etc. În toate aceste situații, acțiunile partenerilor de dublu si ale adversarilor, condițiile de întrecere, suprafata de joc conditiile atmosferice, solicită sportivului adoptarea unor soluții, decizii de moment.

Recepționarea excitanților și transmiterea lor rapidă în zonele centrilor motori, calitatea și multitudinea informațiilor primite la nivelul scoarței cerebrale, legăturile complexe realizate între zonele organelor receptoare și centrii motrici, bogăția experienței anterioare, spiritul de observație, imaginatia, gândirea creatoare, inițiativa sunt hotărâtoare pentru elaborarea răspunsului intr-un timp cât mai scurt posibil.

În procesul de instruire este necesar să se stimuleze atenția, concentrarea activității psihice, să se elaboreze, dependent de motivele urmărite, reacții de răspuns în condiții standardizate (startul de exemplu), dar și reacții de răspuns complexe (jocuri de mișcare cu 3-5 raspunsuri dependente de partea finală a semnalului, sau acțiuni de joc specifice jocurilor sportive determinate de situația de joc).

În educației fizice școlare, viteza de reacție este implicată în:

orientarea în spațiu și în timp (acțiunile de front și formații, unele ștafete și jocuri de mișcare);

consolidarea unor priceperi și deprinderi utilitare (echilibru, escaladări);

jocurile sportive;

tehnica startului;

trasee applicative;

Din studiile efectuate referitor la această formă de bază a manifestării vitezei, rezultă următoarele:

indicii vitezei de reacție nu corelează cu indicii celorlalte forme de manifestare a vitezei;

viteza de reacție nu este identică pentru toate segmentele corpului, cei mai ridicați indici de viteza de reactie avand membrele superioare;

la sportivi se constată indici ai vitezei de reacție superiori comparativ cu nesportivii.

Viteza de deplasare.

Exercitii pentru dezvoltarea vitezei de deplasare

alergare inainte si inapoi

alergare cu schimbare de directie la semnal

deplasari la dreapta si la stanga cu exersarea loviturilor de forehand si rever

alergare inainte cu exersarea voleului si retragerea cu fata la fileu si executarea smeciului

alergare la semnal stanga- dreapta

alergare la semnal cu fata la fileu , inainte si inapoi

Viteza de execuție.

Viteza de execuție definește iuțeala cu care se execută o acțiune motrică singulară, (deprindere elementară, deprindere complexă), unitară ca structura motrică (desprinderea, pasă directă de stânga, o singură tragere a palei prin apă, etc.).

Viteza de execuție este determinată, în mod deosebit, în unele sporturi cu structuri motrice aciclice.

Mulți specialiști consideră ca factori limitativi în dezvoltarea vitezei de execuție, forța și tehnica execuției. La această concluzie conduc relația invers proporțională între mărimea încărcăturii și viteza mișcării pe de o parte, și între eficiența și nivelul de stapânire pe de altă parte. b#%l!^+a?

Începând cu această formă de manifestare, viteza trebuie analizată într-o strânsă dependență cu celelalte calități motrice, deoarece atât viteza de execuție, cât și viteza de repetiție se manifestă în acțiunile motrice, probele și ramurile sportive, în condiții de îngreuiere (rezistenta, forța) sau de complexitate (coordonare).

În cazul vitezei de execuție, în marea majoritate a acțiunilor motrice a căror eficiență depinde de manifestarea acesteia, trebuie asigurat un raport optim între viteză si forta.

În unele probe, viteza de execuție se manifestă coroborat cu viteza de reacție, dependent de sesizarea rapidă a situației, sportivul urmând a executa rapid o acțiune sau alta.

Viteza de repetiție.

Viteza de repetiție definește iuțeala (frecvența) cu care se repetă mișcările , în unitatea de timp.

Viteza de repetiție este implicată în acțiunile motrice care au în structura lor mișcări ciclice care se repetă mișcările într-o succesiune rapidă într-un termen limitat: alergări, marș, etc.

Prelungirea duratei execuției acțiunii, pe de o parte, creșterea încărcăturii efortului, pe de alta, limitează considerabil manifestarea vitezei, efectuarea acțiunii, în aceste cazuri, fiind posibilă numai prin îmbinarea vitezei cu rezistența și cu forța.

Factorul limitativ al frecvenței mari cu care mișcările se pot repeta îl constitue mobilitatea proceselor nervoase fundamentale, posibilitatea scoarței de a altera rapid excitația și inhibiția în zonele motorii, ceea ce asigură sincronizarea contracțiilor și relaxărilor grupelor musculare cu acțiuni contrarii.

În marea majoritate a ramurilor sportive, această formă de bază a vitezei se manifestă corelat cu forța și rezistența. Corecta îmbinare dintre acestea determină eficiența acțiunii asigurând ritmul optim al mișcărilor (ritm optim al acțiunilor musculare). Alegerea ritmurilor optime pe parcursul desfășurării acțiunii, constitue factorul hotărâtor al randamentului acțiunii, al performanței sportive.

Creșterea forței musculare constitue și o premisă pentru creșterea vitezei, dar această relație operează și invers, viteza mărită a unei mișcări duce la creșterea forței (mai ales în contul vitezei de execuție).

În cazul vitezei de deplasare, randamentul este condiționat și de fuleu, mobilitate articulară și elasticitate musculară.

FACTORII CARE CONDIȚIONEAZĂ CALITATEA DE VITEZĂ

Valoarea vitezei, precum și a formelor de manifestare a acesteia, este condiționată de mai mulți factori fiziologici, biochimici, psihici și morfologici. Unii factori aparțin de structura ereditară a fiecărui individ și sunt mai puțin perfectibili.

Cei mai importanți factori care asigură suportul biologic și psihic al vitezei sunt:

mobilitatea proceselor nervoase corticale;

alternanța rapidă în centrii corticali a excitației și inhibiției ;

viteza de transmisie a impulsurilor nervoase (timpul de reacție) ;

acuitatea, precizia organelor receptoare ale semnalelor;

ritmul optim de alternare a contractiilor și relaxărilor grupelor musculare;

calitatea fibrei musculare și valoarea surselor și proceselor energetice (ATP, fosfocreatina);

nivelul de dezvoltare a celorlalte calități motrice (îndemânarea, forța, rezistența și suplețea) ;

capacitatea de concentrare și de mobilizare ;

unii factori de tip consituțional morfologic, lungimea segmentelor, mobilitatea articulară;

Dependent de formele de bază ale manifestării vitezei, în diferitele acțiuni motrice, unii dintre aceștia au un rol hotărâtor, iar alții sunt mai puțin semnificativi. Spre exemplu în cazul mișcărilor care implică viteza de reacție, principalii factori limitativi sunt:

timpul de reacție;

sesizarea semnalelor;

transmiterea impulsului nervos; b#%l!^+a?

timpul necesar pentru elaborarea răspunsului;

În cazul vitezei de execuție, factorii limitativi sunt:

componenta forță;

mobilitatea articulară;

forța proceselor nervoase fundamentale;

iar în cazul vitezei de repetiție avem:

mobilitatea proceselor nervoase corticale;

alternarea rapidă a contracțiilor și relaxărilor;

sursa energetică;

lungimea segmentelor;

Rezultă deci, că formele de manifestare a vitezei au un caracter independent, suportul biologic și psihic diferind de la una la alta.

Dintre factorii amintiți uni prezintă importanță deosebită și merită o analiză mai aprofundată furnizându-ne elemente prețioase pentru orientarea corectă a procesului de perfecționare a vitezei în activitatea de educație fizică și sport școlar.

Mobilitatea proceselor nervoase corticale:

condiționează alternanța rapidă a excitației și inhibiției, echilibrul necesar in iradierea, concentrarea și inducția excitației și inhibiției în zonele motoriiale scoarței, fapt care asigură sincronizarea contracției și relaxării grupelor musculare cu acțiuni contradictorii, raspunsurile corecte la excitații. În felul acesta energia cinetica transmisă membrului inferior în alergare spre exemplu se stinge treptat pentru a i se imprima o acccelerare în sens invers, ciclul fiind repetat cu o frecvență maximă :

Viteza de transmitere a impulsurilor nervoase este condiționată de :

timpul de recepționare a semnalelor;

calitatea receptorilor;

timpul de transmisie a implulsului catre SNC;

timpul de transmitere a impulsului nervos către organele efectoare;

timpul necesar activizării organelor efectoare;

calitatea conductorilor;

Analizând problema vitezei din punct de vedere biochimic, observăm condiționarea valorii acesteia de conținutul în ATP și fosfocreatina a mușchilor, principalele surse energetice care susțin efortul de viteză.

Cantitatea acestora și mai ales viteza rezistenței ATP, realizată exclusiv în contul mecanismelor anaerobe, sunt hotărâtoare pentru susținerea eforturilor de viteză.

Valoarea vitezei este condiționată și de nivelul de dezvoltare a celorlalte calități motrice, și aici avem:

condiționarea vitezei de către forță;

condiționarea vitezei de către elasticitate;

condiționarea vitezei de către rezistență;

condiționarea vitezei de către îndemânare.

Metode și mijloace pentru dezvoltarea vitezei de deplasare

Pentru dezvoltarea vitezei se pot folosi diferite exerciții și jocuri si anume:

exerciții cu influență selectivă;

exerciții din grupa acțiunilor de front și formații;

ștafete și jocuri;

exerciții și jocuri cu mingea;

plecări din diferite poziții;

sărituri variate cu bătaie pe unul sau ambele picioare;

exerciții din școala alergării;

exerciții și acțiuni care solicită echilibru;

exerciții și acțiuni din jocurile sportive.

Metode pentru dezvoltarea vitezei de deplasare

metoda exercițiului „din mers”;

metoda alternativă;

metoda handicapului;

metoda ștafetelor și jocurilor;

metoda repetării.

2.5. DEZVOLTAREA VITEZEI ÎN JOCUL DE TENIS. PROBLEME TEORETICO – METODICE.

În tenis calitățile motrice se caracterizează prin:

un anumit grad de complexitate al structurilor acțiunilor motrice;

viteza de deplasare, viteza de decizie, viteza de anticipare, viteza exploziva, viteza b#%l!^+a?de execuție, viteza de reacție, viteza în regim de rezistență;

forța necesară executării cu eficacitate a loviturilor și detenta;

rezitența generală și rezistența în regim de viteză și forță.

Diferitele forme de manifestare ale vitezei și corelației ei cu alte calități motrice sunt prezente și în jocul de tenis și hotărâtoare pentru realizarea procedeelor tehnice și a acțiunilor tactice a căror succesiune trebuie să fie rapidă.

Astfel, viteza de reacție se măsoară prin timpul de reacție, adică timpul ce se scurge de la apariția unor excitanți și până la efectuarea mișcării propriu-zise.

Reacțiile pot fi simple și complexe. Reacția simplă este răspunsul printr-o mișcare cunoscută la un semnal știut, care apare spontan și poate fi exemplificată prin pornirea bruscă în alergare spre minge, atunci când adversarul da o minge scurta langa fileu

Reacția complexă este răspunsul motric la excitanți diverși. Astfel analizând acțiunile adversarului în timpul returnarii mingii, vom constata că acesta este obligat să vadă mingea, să aprecieze direcția ei de zbor, să țină cont de efectul imprimat mingii, de viteza cu care mingea a fost lovita, să aleagă planul de acțiune și să-l aplice. Penrtu a acționa la mingea aflată în mișcare cea mai importantă sarcină a jucatorului este de-a o urmari pe tot parcursul traiectoriei. Această fixare cu privirea are la bază capacitatea de a urmări mingea care se deplasează si capacitatea de concentrare la fiecare punct.

Răspunsul la excitanți diverși poate să apară mai repede sau cu o oarecare întârzâiere. Viteza de răspuns la acestia este condiționată de repeziciunea cu care sunt sesizate sau anticipate intentiile adversarului si diferitele situații de joc.

Semnalele care declanșează răspunsurile sunt extrem de complexe, iar la jocurile sportive acestea își au originea în sesizarea intențiilor adversarului sau ale partenerului de dublu, precum și în ambianța generală a jocului.

În timpul jocului este important atât timpul ce se consumă la sesizarea situației și cel în care se scurg impulsurile nervoase pe circuitul actului reflex, cât și iuțeala cu care se desfășoară activitatea unor procese psihice destul de complexe, a caror finalitate apare sub forma vitezei cu care se iau hotărârile, respectiv viteza de decizie, vitezei de deplasare, si vitezei de executie.

Viteza de decizie este strâns legată de îndemânare, de viteza de reacție si de viteza de deplasare.

În efectuarea elementelor tehnice (forehand, rever, stop, voleu, smaci, serviviul si demi-voleul) sunt prezente formele de manifestare ale vitezei. Dar viteza se manifestă în cadrul procedeelor mișcării în teren. Este bine să amintim că mișcarea în teren a jucătorilor cuprinde plecările (startul), alergările (cu pași incrucișați și adăugați, cu spatele), opririle, întoarcerile, mișcările speciale ale brațelor ( de lovire a mingii cu racheta), săriturile, schimbările de direcție, etc.

În cadrul antrenamentelor se urmărește educarea vitezei de reacție, a vitezei de decizie, a vitezei de deplasare, a vitezei de execuție, a vitezei in regim de forta si rezistenta.

Realizarea rapidă și în mod oportun a acțiunilor tehnico-tactice nu este posibilă fără sesizarea intențiilor adversarului și ale partenerului (de dublu), fără valorificarea la timp a situațiilor favorabile, fără adaptarea la condițiile nou create. Perceperea acestora, analiza și compararea lor cu reprezentările anterioare (experiența), deliberarea, alegerea soluției potrivite, reprezintă activități psihice complexe.

Abilitatea și promptitudinea sunt hotărâtoare pentru viteza cu care se răspunde situației create. Ele presupun spirit de observație, atenție, memorie, gândire și multa imaginație.

Pe de altă parte, nu trebuie neglijat faptul că deliberarea pentru alegerea soluțiilor potrivite este condiționată deseori și de anumite stări afective, de unele calități și trăsături ale voinței și personalității cum sunt: curajul sau lipsa curajului, asumarea sau neasumarea răspunderii, preferarea sau nepreferarea unor soluții îndrăznețe (riscul), gradul de independență, improvizatia, etc.

În general, jucătorii de tenis de categorii superioare ajung la o bună viteză de decizie, legată celui mai adecvat răspuns motric, din seria celor posibile.

Viteza de execuție depinde de gradul de însușire a tehnicii jocului de tenis și de nivelul forței dinamice a mușchilor.

În cadrul antrenamentelor se urmărește educarea vitezei de reactie, vitezei de decizie, vitezei de de deplasare,vitezei de execuție și vitezei de repetiție, dar si a vitezei in regim de forta si in regim de rezistenta.

Cu cât viteza de execuție a procedeelor tehnice este mai mare, cu atât randamentul acestora crește.

Pentru a îmbunătăți viteza de execuție este necesar ca exercițiile să fie executate corect și în condiții cât mai apropiate de joc. b#%l!^+a?

Viteza de repetiție este legată de mișcările ciclice, care la tenis se manifestă în timpul deplasărilor în alergare spre minge.

În cadrul jocului viteza de repetiție se concretizează prin mărirea frecvenței sau a lungimii pașilor.

La om, formele de manifestare a vitezei sunt relativ independente una față de alta.

În tenis, ca și în alte sportruri, se întâlnesc forme îmbinate ale vitezei, așa numita viteză integrală, care implica și alți factori. De exemplu, alergarea spre minge depinde de viteza de decizie, de reacția la start, de viteza unor mișcări ca: avântarea coapselor, tempoul pașilor, lungimea pasului care la rândul lui depinde de lungimea picioarelor și de forța de împingere.

În alergările efectuate cu viteză maximă se disting două faze:

accelerarea de start care poartă denumirea de fază a măririi vitezei;

viteza pe distanță sau faza stabilirii relative a vitezei.

În majoritatea situațiilor întâlnite în timpul jocului, cea mai importantă este faza măririi vitezei.

In primul caz, viteza pe distanță se îmbină cu ajungerea in timp util la minge și lovirea mingii; în al doilea caz, viteza pe distanță se corelează cu situațiile de tactică individuală (viteza de decizie, viteza de executie, viteza de anticipare,…)

Calitatea de viteză se poate manifesta atunci când există o mobilitate funcțională a SNC, o coordonare neuromusculară, forță, detentă, precum și o coordonare corespunzătoare între fazele de lucru ale mușchilor agoniști și antagoniști.

Exercițiile fizice în conformitate cu natura și caracterul lor, determină adaptări corespunzătoare și specifice în organism.

Creșterea vitezei mișcărilor în jocul de tenis se obține pe două căi, fie lucrului în viteză maximă, fie lucrului în viteză forță.

În prima alternativă, care este și cea de bază, principalul element de progresie este dat de creșterea intensității efortului prin mărirea frecvenței mișcărilor.

În a doua alternativă se lucrează pentru creșterea vitezei mărind efortul de lucru. Este necesar ca exercițiile de viteză să se facă în condiții cât mai diverse, cu prelungirea duratei efortului de viteză maximă specific tenisului, cu îngreuieri, urmărind obținerea limitelor maxime de execuție.

Așa cum am mai arătat în această lucrare, în tenis viteza se găsește sub cele patru forme principale ale ei: viteza de reacție, viteza de execuție, viteza de deplasare si viteza de repetitie, dar la fel de importanta este si viteza de decizie, si viteza de anticipare. La viteza de deplasare se adaugă și viteza de start. Pentru dezvoltarea vitezei se vor respecta principiile pe care se bazează dezvoltarea acestei calități motrice și anume:

viteza se dezvoltă pe baza măririi frecvenței pe unitatea de timp;

viteza de alergare nu se poate dezvolta fără un suport de forță și de rezistență, în regim de viteză;

viteza este un efoert de intensitate maximă, produs pe baze anaerobe în condițiile contractării unei mari datorii de oxigen;

respectarea intervalelor de timp de refacere, în funcție de distanțele parcurse, variind între 2-5 minute.

Din punct de vedere metodic, pentru dezvoltarea acestei calități motrice există o gamă foarte variată de mijloace și procedee menite să ne ajute în activitate, la orele de educație fizică sau în cadrul antrenamentelor.

În cele ce urmează, vom da câteva exemple de exerciții pentru fiecare din cele trei forme de manifestare a vitezei în jocul de tenis.

1. Viteza de deplasare.

porniri bruște din poziția fundamentală cu alergare accelerată;

deplasări cu pași adăugați laterali stânga și dreapta pe distanța de 5 m, între doua mingi sau două jaloane;

alergarea accelerată pe distanța de 10-15 m, urmată de alergare ușoară și din nou alergare accelerată 10-15 m;

start din poziția fundamentală, alergare în mare viteză și oprire: 10 ori pe distanta de 5 metri;

alergare de viteză cu schimbări de direcție in locuri marcate.

La dezvoltarea alergării de viteză se adaugă și exercițiile necesare pentru dezvoltarea vitezei de start:

startul din diferite poziții: de jos, șezând, de sus, cu spatele, continuate cu alergări de viteză cu schimbare de directie pe distanța de 5-15 m, se repeta de patru ori cu b#%l!^+a?pauza de un minut între repetări;

starturi precedate de ușoare sărituri de pe loc sau de deplasări în pozitie fundamentală, continuate cu alergări de viteză pe distanța de 5-15 m;

start, alergare de viteză 5-10 m și culegerea unei mingi de tenis, exerciciul se va desfășura pe perechi.

2. Viteza de reacție.

aruncări puternice a mingii de tenis și prinderea lor cât mai sigură: 3-5 x 10-20 aruncari

trei jucători sunt așezați în formație de linie sau de triunghi: doi au mingi care le pasează alternând celui fără minge, cel fără minge prinde și pasează cât mai repede celui de la care a primit pasa;

pase în triunghi cu două mingi;

aruncări puternice la peretele de antrenament ( zid) în care antrenorul indică în ultimul moment locul în care trebuie să fie aruncata mingea.

3. Viteza de execuție.

prinderea și aruncarea mingilor de tenis sau de oină contra cronometru, 3-5x 30-50 ;

pase în trei jucători aflați în linie, în care jucătorul de la mijloc primește mingea puțin lateral față de poziția în care se află;

pe perechi, pasarea cu schimb de locuri (cu minge de tenis, alergare în viteză maximă) 4-6x 10- 15 m;

servicii sub formă de întrecere între jucători: cine efectuează mai repede 10 servicii din săritură ;

tintirea unei mingi aflate pe sol : sub forma de intrecere , cine efectueaza mai multe aruncari ;

jucatorul trebuie sa execute reverul lovind cat mai multe mingi intru-un timp cat mai scurt, dar mingea trebuie sa aterizeze in terenul advers ( ex. 50 de lovituri in 5 min.) ;

jucatorul trebuie sa execute lovitura de forehand, lovind cat mai multe mingi intr-un timp cat mai scurt, mingea sa aterizeze in terenul advers ( ex. 60 de lovituri in 5 min.).

Însumarea efectelor eforturilor scurte de mare intensitate, repetate des vor determina apariția oboselii.

Exercițiile de forță influențează viteza în cazurile în care forța se măreste concomitent cu obținerea vitezei maxime.

În acest sens menționăm că alegerea îngreuierii (pentru educarea forței în regim de viteză trenului inferior nu trebuie să ducă la denaturarea structurii mișcărilor.

Pentru execuția cât mai corectă a procedeelor tehnice în condiții îngreuiate, vizând creșterea forței și a vitezei cât mai apropiate de cele de joc, vom prezenta în cele ce urmează câteva modele de exerciții:

exerciții cu haltere mici (1 kg) pentru îmbunătățirea vitezei miscării brațelor;

alergare de viteză pe ternuri nisipoase, insuficient consolidate, prin zăpadă afânată: 3-5×20-30 m;

prinderea mingilor medicinale de 1-2 kg;

primderi, pase și aruncări executate rapid și corect cu mingi de tenis sau cu mingi medicinale de 1 kg.

În desfășurarea jocului solicitările de viteză maximă sunt numeroase ceea ce determină și condiționează o direcție nouă în educarea vitezei și anume lucru de rezistență în regim de viteză.

În tenis capacitatea de repetare a exercițiilor de viteză este strâns legată de pregătirea tehnică, psihică și tactică. Iată mai jos un model de exerciții pentru dezvoltarea vitezei în regim de rezistență în jocul de tenis:

alergari efectuate în mare viteză, cu pase la intermediari, cu pase în față la 8-10 m, sau cu pase în lungimea terenului;

pase în doi cu deplasare în viteză maximă, în lungimea terenului: 10-15 x 30-40;

pase în doi cu schimb de locuri, cu mingea de tenis, cu plecare simultană, executate cu viteză maxim, în lungimea terenului;

3-5 serii a câte 20 aruncari cu mingi de tenis.

Durata intervalelor de odihnă se va stabili în conformitate cu modificarea b#%l!^+a?excitabilității sistemului nervos, precum și cu datoria de oxigen.

Dacă în timpul efortului de viteză intervalele de odihnă sunt insuficiente, apare oboseala. Până la acest moment efortul va influența dezvoltarea vitezei; în caz că exercițiile vor continua, efectele lor vor fi legate și de capacitatea de rezistență a organismului.

Deci, pentru educarea vitezei sunt necesare pauze riguroase și anume între repetări de 1-2 minute și între serii , 3-5 minute.

În pauzele dintre exercicii sau în pauzele dintre serii se recomandă odihna activa,să se folosească mersul, jocul de gleznă, exercițiile de relaxare și de respirație, exerciții de îndemânare generală sau specială, exerciții de suplețe, exerciții atractive cu mingea.

Exercițiile de viteză integrală se planifică în lecții la începutul părții fundamentale, iar în cadrul ciclului săptămânal de antrenament, după zilele de efort redus. Cu exercițiile de viteză se operează în obținerea și menținerea formei sportive.

În practică, viteza integrală este mai accesibilă pentru măsurare. De obicei, se cronometrează viteza jucătorului în alergare pe distanțe de 20m, 30 m si 50 m cu start de sus.

Generalitati privind initierea in tenis

De la inceput trebuie sa aratam ca problemele tehnici si, in general, modul de abordare a tenisului diferit in functie de varsta participantilor: copii pana la 12 ani, adolescenti si adulti.

Cei mici sunt atrasi mai intai de aspectele marginale ale jocului de tennis, cum ar fi: antrenorul, ceilalti jucatori, meciurile de antrenament si de tot ceea ce le mai ofera programul celor 2 ore de tenis (lecti, competitii, munca, activitatea de recreare in aer liber, prieteni sau relati sociale).

Incercam sa prezentam in continuare unele realitati izvorate din constatarile practice facute , probleme care, suntem siguri, vor interesa atat pe jucatori, cat sip e antrenori.

Dup ace sa instalat interesul pentru tenis, cei mici trebuie incurajati permanentin diverse directi. Astfel, ei trebuie repartizati sa joace cu alti copii de varsta lor, sa se imprieteneasca cu ei. Copiii de 7-8 ani pana la 12 ani simt imperios nevoia de sa se asocieze, sa se imprieteneasca cu alti copii. Tenisul este insa un sport individual si implica cerinte ce trebuie rezolvate prin alte mijloace decat cele direct dependente de tenis.

De exemplu: un grup de prieteni merg la tenis impreuna, joaca impreuna, se intorc impreuna. Rolul antrenorului este la copii de a dezvlota calitatea pe care acestia trebuie sa o aiba”de a atrage in acest grup si alti copii”, deci de a coopta si alti prieteni.

Copilul de 7-8 ani are o mare nesiguranta in tot cea ce face.Pentru aceasta antrenorului ii revine sarcina sa-I dezvolte siguranta si stabilitatea in toate actiunile pe care le inteprinde. La aceasta varsta reactia copil/adult este foarte importanta, ecuatie in care antrenorul are rolul principal.

El trebuie sa stie cat mai multe din viata copilului , despre familie, prieteni, situatie scolara, comportament, preferinte, etc.

Antrenorul trebuie sa-l faca sa se bucure de o atentie deosebita din partea sa.

Copiii manifesta, in general, o puternica dorinta sa fie primii, sa fie remarcati sau sa iasa in evidenta. Incurajarile in fata colectivului constituie un sentiment deosebit, Jim Brown facea observatia: “O singura remarca: X a executat aceasta lovitura de pe partea dreapta mai bine decat as fi facuto eu, Este echivalent castigari Wimbledonului pentru un incepator”

Antrenorul trebuie sa mentina moralul copiilor permanent ridicat. Este sufficient ca un copil de 7 ani sa de-a peste fileu 5 lovituri de dreapta pentru a ramane in continuare cu placere in lumea tenisului.

In general, copiii trebuie sa se bucure de activitatea depusa la tenis. Lor le place sa trimita mingea peste fileu, nu sa stea in teren 2 ore sis a loveasca mingea numai cand le vine randu.

Pentru incepatori este sufficient o explicatie simpla – cat mai pe intelesul lor si concise.

Inainte de a incepe o tema noua antrenorul trebuie sa se asigure ca elevi sai au ajuns la nivelu corespunzator de pregatire.

Antrenorul bun observator trebuie sa sesizez momentul cand sa opreasca exercitiie pentru tema aflata in lucru si sa treaca la alta tema. Aceasta hotarare este bines a o ia cand inca interesul pentru tema respectiva este treaz. Aceasta masura garanteaza un entuziasm deosebit din partea copiilor cand tema va fi reluata.

Recomandam antrenorilor sa se bazeze in atingerea unor niveluri valorice mai b#%l!^+a?mult pe posibilitatile individuale si mai putin pe media valorica a grupului pe care-l antreneaza. De asemenea sa manifeste multa prudenta, atentie fata de jucatori foarte talentati si de prognozele asupra viitorului lor, deoarece pot aparea situati care sa-i impiedice sa ajunga mari campioni (probleme scolare, lipsa de timp, anturajul, plictiseala fata de tenis, rezultatele competitionale slabe etc.)

JOCURI

Ex- Cate doi la distanta, din alergare de-a lungul terenului isi arunca mingea alternativ, la inceput direct apoi cu ricosare din sol. Mingea trebuie aruncata inainte pe directia de alergare a partenerului care urmeaza sa o prinda la inceput cu 2 maini apoi cu o mana. Dupa mai multe repetari jucatorii isi paseaza mingea, insa din stand fata in fata, la distanta, depasindu-se cu pasi adaugati. Pentru stimularea interesului se pot organiza intreceri: care pereche realizeaza cel mai mare numar de schimburi de mingi pe o distanta stabilita sau intr-un anumit timp.

Ex- Suveica cu mingea de tenis

Jucatori sunt inpartiti in 2 grupe asezati fata in fata pe siruri. Fie care jucator dintr-o grupa paseaza mingea celui din fata sa din cealalta grupa, apoi alearga la coada sirului propriu. Pentru ai determina pe jucatori sa iasa in intampinarea mingi, se traseaza o linie paralela cu cea de plecare, delimitand astfel o zona in care jucatorul trebuie sa alerge in intampinarea mingi, sa o prinda si sa o paseze. Mingea este aruncata de la nivelul pieptului si din lateral. Jucatorul nu porneste in intampinarea mingi pana cand mingea nu a parasit mana celui care o arunca.

Ex- Mingile in diagonala

Jucatori sunt inpartiti in 2 echipe asezati fata in fata in linie la 5-6 m distanta , iar jucatori intre ei stau la 1 m distanta. Echipa Aare jucatori numarati din 2 in 2 de la stanga la dreapta, iar echipa B are jucatori numarati de la dreapta la stanga, ajungand in felul acesta sa stea fata in fata numaru 1 de la A cu numarul 2 de la echipa B.

Fiecare echipa are cate o minge. Primul jucator cu numarul 1 din echipa A arunca mingea in diagonala jucatorului cu numarul 1 din echipa B, iar jucatorul cu numarul 2 din echipa B arunca mingea jucatorului cu numarul 2 din echipa A tot in diagonala.

Se pot recomanda diferite procedee de aruncare sau prindere: aruncare de deasupra capului, aruncare din dreptul umarului, prinderea cu mana dreapta, prinderea cu mana stanga, prinderea cu 2 mainei, etc. Mingile trebuie sa aiba un semn distinctiv pe ele, dupa care sa fie recunoscute de componenti celor 2 echipe.

Ex- Stafeta cu mingi de tenis

Doua echipe sunt asezate in formati de siruri paralele. Inaintea fiecarui sir se traseaza o linie de plecare. La o distanta de 13-15 m in dreptul fiecarui sir se afla desemnat un cerc cu diamentru de 10 cm, in care se plaseaza cate o minge cu tenis. La semnalul antrenorului primul din fiecare echipa alearga , ia mingea din cerc, revine tot in alergare, transmite mingea urmatorului din echipa sa, care la randul lui alearga lasa mingea in cerc si se intoarce pentru a preda stafeta urmatorului, s.a.m.d. .

Fiecare copil dup ace parcurge traseul alearga la coada sirului propriu.

Ex- Fereste capul

Jucatori sunt inpartiti in 2-3 echipe, fiecare echipa avand cate un capitan. Echipele sunt asezate pe siruri la o distanta de 1 m intre ei iar intre echipe distanta este de 3-4 m. Inaintea fiecarei echipe se traseaza linia de plecare, iar capitani stau la 7-10 m inaintea fiecare sir, cu o minge de tenis in mana. La semnalul antrenorului fiecare capitan arunca mingea primului jucator din echipa sa. Acesta prinde mingea si o arunca inapoi capitanului, dupa care trece imediat in pozitia ghemuit. Capitanul arunca mingea celui de al doilea capitan din echipa sa, acesta io inapoiaza si se ghemuieste si el, s.a.m.d.. Dupa ce capitanul a primit mingea de la ultimul jucator din echipa sa, capitanul ridica mana cu mingea deasupra capului si striga stop. Castiga echipa care termina prima jocul.

Ex- Ocheste mingea

Jocul se poate desfasura atat in sala cat si in aer liber.

Materiale necesare:o minge mare(de volei, de baschet, sau medicinala) si cate o minge de tenis, pt fiecare jucator.Mingile de tenis primesc doar componentii unei echipe.

Pe teren se traseaza doua lini paralelela distanta de 5-6 m distanta una de cealalta, iar in mijlocul acestei distante se plaseaza mingea de volei(medicinala sau de baschet). Inapoia acestor lini se afla cele doua echipe. La semnalul antrenorului jucatorii echipei care au mingile de tenis le arunca, incercand sa loveasca mingea de volei. Se numara loviturile care au atins tinta(mingea de volei), apoi mingile sunt recuperate de echipa adversa care executa acelasi exercitiu, adica acela de a tinti mingea de volei. Dupa 3-5 repetari se aduna numarul loviturilor reusite, adica tintirea migii de volei, declaranduse b#%l!^+a?castigatoare echipa care totalizeaza cele mai multe puncte.

Ex- Tinta miscatoare

Jocul se poate desfasura pe terenul de tenis, dar si in sala.

Se delimiteaza un spatiu de joc in forma de patrat, cu latura de 8-10 m. Jucatori sunt impartiti in patru echipe egale ca numar, fiecare echipa ocupand cate o latura a patratului. In mijlocul spatiului se aseaza o minge de volei, ca tinta miscatoare. Fiecare jucator are o minge de tenis pe care la semnalul antrenorului arunca mingea spre tinta,adica spre mingea de volei, cu intentia de a o rostogoli cat mai departe de locul pe care ea se afla. Mingile de tenis iesite in afara careului pot fi recuperate si folosite. Daca mingea de volei a fost scoasa in afara patratului, castiga echipa aflata vizavi de latura pe unde a iesit mingea. Daca dupa un timp dinainte stabilit mingea nu a putut fi scoasa din careu, este declarata invingatoare echipa cea mai indepartata de minge.

Reguli :

mingea de volei nu poate fi oprita din rostogolire, decat prin lovirea ei cu mingile de tenis;

este interzisa intrarea jucatorilor in careu, in afara situatiei in care ei recupereaza mingile aflate in vecinatatea laturi pe care se afla asezati;

pentru marirea ritmului si stimularea interesului fata de joc, se pot da fiecarui jucator cate 2 mingi

Ex- Jucatori sunt impartiti in doua echipe egale ca numar,raspanditi pe tot terenul de tenis de o parte si cealalta a fileului. Se joaca cu o singura minge.

Jocul incepe printr-o aruncare de la linia de fund a turneului, care imita lovitura de serviciu. Mingea poate fi trimisa oriunde in terenul advers, jucatori neavand voie sa se deplaseze spre minge decat in momentul in care mingea se afla in aer. Cel care prinde mingea, o arunca in terenul echipei care “a servit”.

Sunt penalizati jucatorii care au “servit” gresit, adica au trimis mingea in fileu sau in afara terenului de joc, dar si jucatorii din cealalta echipa care au aruncat mingea gresit, in fileu sau in afara terenului, sau care au scapat mingea sau o prind dupa ce mingea a cazut de doua ori.

Serviciul se schimba dupa fiecare punct jucat. Se joaca pana la acumularea unui numar stabilit dinainte sau a unui timp de joc stabilit dinainte.

CAPITOLUL III

METODE DE CERCETARE

3.1. Studiul materialelor bibliografice.

3.2. Observația pedagogică.

3.3. Înregistrarea.

3.4. Experimentul.

3.5. Metode statistico-matematice.

3.6. Metoda grafică

3.1. Pentru a putea realiza studiul propus în tema acestei lucrări, am studiat materialul bibliografic existent din literatura de specialitate, atât cea autohtonă cât și o serie de cercetări, studii și lucrări apărute in străinătate.

3.2. Observația este un proces activ care presupune interes, atenție activă, vie și susținută, o intenție (scop) chiar dacă nu are o ipoteză clar formulată. Participarea intelectului în sensul gândirii logice este inevitabilă, dar nu fără anumite rezerve, căci observația trebuie ferită de idei preconcepute.

3.3. Subânțeles observației este procesul de înregistrare, de consemnare a celor văzute: Ce anume a fost observat ? Cum variază în timp fenomenul ? Sub ce formă s-au prezentat cele observate ?

3.4. Producerea și modificarea intenționată a fenomenelor caracterizează orice b#%l!^+a?experiment. Acest demers presupune gândire anticipativă, despre un fenomen și un anume tip de relație între fenomenele supuse observației. Metoda experimentului presupune realizarea unui complex de condiții corespunzătoare unui criteriu de cercetare.

Experimentul sau metoda experimentării constă în efectuarea de experiențe pentru a controla sau a verifica valoarea unei idei experimentale.

3.5. Știința activităților corporale nu se poate dispensa de o serie de mijloace matematice, dintre care cele statistice sunt cele mai importante. Această metodă constă în:

ordonarea, gruparea și repartizarea intuitivă a variabilelor, operații care scot în evidență distribuția ;

caracteristici studiate;

calcularea unor valori tipice, indicatorii tendinței centrale și dispersiei.

3.6. În vederea unei prezentări cât mai succesive a rezultatelor recoltate, prelucrate ne folosim de metoda grafică. Ca urmare a aplicării acestei metode se poate reține cu ușurință un volum mare de informații, chiar fără studiul analitic al materialului respectiv.

CAPITOLUL IV

ORGANIZAREA ȘI DESFĂȘURAREA CERCETĂRII

În lucrarea de față am încercat să experimentăm și pe baza rezultatelor obținute să demonstrăm că prin anumite exerciții repetate în cadrul orelor de antrenament se poate dezvolta viteza la copiii de 13-15 ani.

Experimenttul desfășurat de autor a avut loc în perioada martie 2007 – mai 2007.

Pe parcursul experimentului se desfasoara doua testări:

martie 2007 – testare inițială;

mai 2007 – testare finală.

În cadrul experimentului folosim o grupa experimentală de 16 subiecți, si o grupa martor de 16 subiecti .

Subiectii provin de la mai multe scoli.

Asupra subiecților se aplica un număr de trei probe, alergarea de viteza pe distanta de 20, 30 si 50 pentru a constata evoluția dezvoltării vitezei de la o etapă la alta a testării.

În cele ce urmează vom descrie probele care au fost aplicate subiecților pe parcursul experimentului.

Alergare accelerata pe distanta de 20 m, cu start de sus

se marchează distanța de 20 m ;

se marchează linia de plecare și de sosire;

fiecare subiect efectuează două alergări;

timpul se măsoară cu o precizie de la 1 la 10 secunde;

rezultatul cel mai bun din două se consideră valoare de test.

Alergare accelerată pe distanța de 30 m, cu start de sus

se marchează distanța de 30 m;

se marcheaza linia de plecare si linia de sosire;

fiecare subiect efectuează două alergări;

timpul se măsoară cu o precizie de la 1 la 10 secunde;

rezultatul cel mai bun din două se consideră valoare de test.

3. Alergare accelerata pe distanta de 50 m, cu start de sus

– se marcheaza distanta de 50 m ;

– se marcheaza linia de plecare si linia de sosire ;

– fiecare subiect efectueaza doua alergari ;

– timpul se masoara cu o precizie de 1 la 10 secunde ;

– rezultatul cel mai bun din doua se considera valoare de test

b#%l!^+a?

CAPITOLUL V

ANALIZA ȘI INTERPRETAREA STATISTICA A REZULTATELOR

În urma aplicării acestor teste , se observa o diferenta destul de semnificativă între rezultatele obținute de subiecții celor două grupe și anume: subiecții din grupa experimentală au obținut în urma testărilor rezultate mai bune decât cei din grupa martor, deoarece în intervalul dintre testări, s-au folosit exerciții și jocuri în cadrul orelor de antrenament.

Din punct de vedere statistic, s-a aplicat testul t – independent, în scopul verificării diferenței dintre mediile a două eșantioane.

Calculul statistic a demonstrat că între cele două grupe, grupa experimentală și grupa martor, au apărut diferențe semnificative în favoarea grupei experimentale.

Exemplificăm mai jos diferențele apărute pentru fiecare test aplicat.

Media aritmetică

Conceptul de medie are semnificatia de centralitate, de „mijlocitor“ )21= pentru un sir de date sau rezultate reale . Media este o cantitate fictiva care aproximeaza un „centru“ spre care si in jurul caruia graviteaza datele provenite dintr-o masura reala. Aproximatia este cu atat mai buna, cu cat extremele sunt mai apropiate intre ele.

Dupa cum spuneam in capitolul precedent, acest parametru este util numai pentru caracterizarea unui sir de date ce provin dintr-o repartitie ce poate fi normalizata. Media unei repartitii rectangulare este un ninsens. Ce sens, ce semnificatie are media, sa zicem 3, a rezultatelor aruncarii repetate a unui zar? Evident, nici unun deoarece repartitia cifrelor, a fatetelor unui zar aruncat de mai multe ori este rectangulara.

Media aritmetica are mai multe proprietati interesante, care, credem, ar merita sa fie enuntate , nu insa inaintea ilustrarii, cu cateva exemple, a modurilor, uneori hazlii, de interpretare a ei.

De exemplu, referinta sau „normalitatea“ tensiunii arteriale (t.a.) pentru omul sanatos a fost obtinuta din calcularea mediei aritmetice a t.a. la un asantion (dupa cunostinta noastra, cu N>1000) de adulti, declarati a priori sanatosi clinic. Concret, media t.a. maximala calculata a fost de 120 mm col Hg. Printre cei masurati, probabil ca au fost persoane care au avut t.a. max. 110,130 si poate chiar 140mm col Hg.

Sa presupunem acum ca cineva are t.a. max. 140mm col Hg. Prin urmare, el poate di caracterizat „hipertensiv“ in raport cu media, fie ca „normotensiv“ in raport cu ipoteza initiala (in care 140 mm col Hg. Apare ca valoare normala). Ambele concluzii, din punct de vedere statistic, sunt acceptabile, ceea ce nu elimina incertitudinea diagnosticului. Neindoielnic, un diagnostic medical se sustine intai rational si abia dupa aceea se argumenteaza statistic.

In sportul de performanta, raportarea la medie trebuie facuta cu prudenta; performanta sportiva, prin definitie, este o exceptie de la medie, este o tendinta la extrem. Ce informatie relevanta are o medie slaba a unui sir de rezultate sportive, care contine si b#%l!^+a?cateva valori de exceptie ale performantei? In nici un caz media nu poate caracteriza potentialul performantial; prin intermediul ei (in speta prin coeficientul de variabilitate) se poate caracteriza numai inconstanta rezultatelor, mai exact factorul (psihic) de valorificare a performantei.

Sa discutam alte exemple: presupunem ca responsabilul unui restaurant sportiv constata ca in medie, se consuma patru oua la micul dejun. Cum la cel restaurant mananca si halterofili si gimnasti, media nu poate fi folosita pentru rationalizarea portiilor, ci poate fi folosita ca informatie pentru aprovizionarea ritmica. Este lesne de presupus ca un halterofil mananca 6-7 oua, iar o gimnasta 1 sau 2, ceea ce intr-adevar 4 oua!

Unstudent si un profesur universitar au, in medie, un venir lunar de o anumita valoare, care, practic, ar purea proveni din sumele de zero lei (venitul studentului) si dublul valorii medii (venitul profesorului). Venitul mediu arata ca ambii pot trai decent, numai ca aceasta este o eroare de interpretare statistica!

Daca stam cu un picior in apa rece, iar cu celalalt in apa fierbinte, aceasta inseamna ca avem o stare de confort, evident, numai din punct de vedere statistic! (Epuran).

Revenim la proprietatile mediei aritmetice, enumarandu-le pe cele mai importante:

– media unei marimi constante este chiar constanta respectiva;

– o marime constanta poate fi scoasa in afara operatorului de suma al mediei;

– media sumei a doua variabile (aleatorii) independente este egala cu suma mediilor pentru fiecare variabila in parte;

– media produsului a doua variabile (aleatorii) independente este egala cu produsul dintre mediile fiecarei variabile in parte;

– suma abaterilor valorilor individuale de la media aritmetica este egala cu zero.

Probabil, cea mai importanta proprietate a mediei este aceea ca, la masuratori repetate ale aceluiasi indicator, mediile se distribuie normal (repartitie Gaussiana). Acest fapt este deosebit de util atunci cand nu stim mare lucru despre normalitatea repartitiei indicatorului respectiv. Cu alte cuvinte, si la repartitiile nenormale mediile masuratorilor repetate se repartizeaza normal.

Abaterea standard

Intr-un sir de rezultate a carui repartitie se poate normaliza, fiecare rezultat difera, se abate de la media aritmetica cu o anumita valoare (un numar negativ sau pozitiv, uneori chiar zero, dupa cum abaterea este in exces sau in deficit). Se poate calcula o medie a abaterilor individuale , ceea ce ar carcateriza tendinta de imprastiere a rezultatelor in jurul mediei. Numai ca abaterile fiind pozitive si negative, prin calcularea mediei lor se risca anularea reciproca.

Matematicienii au inventat o marime fictiva care aproximeaza tendinta de imprastiere printr-un numar proportional cu patratul abaterilor individuale (se stie ca patratul unui nunar negariv este pozitiv si astfel, atunci cand se calculeaza media patratelor abaterilor, diferentele in exces si in deficit nu se mai anuleaza reciproc). Aceasta marime a primit denumirea de abatere standard. Prin definitie, abaterea standard este un numar fictiv care aproximeaza masura in care rezultatele (unui sir de masuratori reale)se imprastie in jurul valorii centrale.

Se intelege ca abaterea standard a unui sir de date distribuite uniform, adica avand o repartitie rectangulara, este un nonsens.

Numai pentru repartitiile care se pot normaliza este utila calcularea abaterii standard (notata, de regula, cu s). La repartitiile Gaussiene, in intervalul cuprins intre medie plus abatere standard si medie minus abatere standard (xmed=/- s) sunt incluse 68% din elementele multimii.

De exemplu, daca media inaltimilor masurate la o suta de sportivi este de 175 cm, iar abaterea standard (calculata cvasiinstantaneu, cu ajutorul computerului) este 5, atunci (cel mai probabil) 68 dintre sportivii masurati au inaltimile cuprinse intre 170 (175-5) si 180 (175+5) cm.

Daca abaterea ar fi fost 10, atunci 68 dintre sportivii masurati ar fi avut inaltimile cuprinse intre 165 si 185 cm, ceea ce inseamnu ca rezultatele ar fi fost mai „imprastiate“ (sau mai putin grupate).

Trebuie mentionat faptul ca, la repartitiile normale, in intervalul cuprims intre medie, plus sau minus dublul abaterii standard, intra 95% dintre elementele multimii, iar in intervalul cuprins intre medie, plus sau minus triplul abaterii standard (xmed+/- 3s), intra 99% dintre elemente, practic toate.

INTERPRETAREA DATELOR b#%l!^+a?

OBSERVATII :

S-a observat ca atat la grupa martor cat si la grupa experimentala rezultataele obtinute la testarea finala sunt mai bune decat rezultatele obtinute la testarea initiala, dar am putut observa un progres mai mare la grupa experimentala.

Mai jos prezentam rezultatele obtinute de cele doua grupe la alergarea de viteza pe distantele de 20 m, 30 m , si 50 m :

Grupa martor – alergare 20 m

– testarea initila – media = 5,1

– testarea finala – media = 4,9

La grupa martor, la alergarea pe distanta de 20 m, s-a observat o crestere de 20 % fata de prima testare, ca urmare a faptului ca in cadrul celor doua antrenamente pe saptamana , s-au efectuat si exercitii specifice dezvoltarii vitezei.

Grupa martor – alergare 30 m

– testarea initiala – media = 6,9

– testarea finala – media = 6,7

La grupa martor, la alergarea pe distanta de 30 m, s-a observat o crestere de 20 % fata de prima testare, ca urmare a faptului ca in cadrul celor doua antrenamente pe saptamana , s-au efectuat si exercitii specifice dezvoltarii vitezei.

Grupa martor – alergare 50 m

– testarea initiala – media = 8,8

– testarea finala – media = 8,6

La grupa martor, la alergarea pe distanta de 20 m, s-a observat o crestere de 20 % fata de prima testare, ca urmare a faptului ca in cadrul celor doua antrenamente pe saptamana , s-au efectuat si exercitii specifice dezvoltarii vitezei.

Grupa experimentala – alergare 20 m

– testarea initiala – media – 5,0

– testarea finala – media – 4,6

La grupa martor, la alergarea pe distanta de 20 m, s-a observat o crestere de 40 % fata de prima testare, ca urmare a faptului ca in cadrul celor trei antrenamente pe saptamana , s-au efectuat si exercitii specifice dezvoltarii vitezei.

Grupa experimentala – alergare 30 m

– testarea initiala – media – 6,7

– testarea finala – media – 6,2

La grupa martor, la alergarea pe distanta de 30 m, s-a observat o crestere de 50 % fata de prima testare, ca urmare a faptului ca in cadrul celor trei antrenamente pe saptamana , s-au efectuat si exercitii specifice dezvoltarii vitezei.

Grupa experimentala – alergare 50 m

– testarea initiala – media – 8,6

– testarea finala – media – 8,2

La grupa martor, la alergarea pe distanta de 50 m, s-a observat o crestere de 40 % fata de prima testare, ca urmare a faptului ca in cadrul celor trei antrenamente pe saptamana , s-au efectuat si exercitii specifice dezvoltarii vitezei.

Din rezultatele obtinute, am putut observa ca la grupa experimentala rezultatele obtinute la cele trei probe de alergare de viteza pe distanta de 20 m, 30 m si 50 m , sunt mai bune decat rezultatele obtinute de grupa martor, deoarece la grupa experimentala s-au efectuat trei antrenamente pe saptamana iar la grupa martor s-au efectuat doar doua antrenamente pe saptamana.

Prezentam mai jos tabelele, calculele, precum si graficele corespunzatoare.

TABEL CU REZULTATELE OBTINUTE

LA ALERGARE – 20 m

GRUPA MARTOR

TABEL CU REZULTATELE OBTINUTE

LA ALERGARE – 20 m

GRUPA MARTOR

GRUPA MARTOR – 20m

CALCULE

Din cele doua tabele prezentate mai sus vom calcula:

a) din tabel 1 – M – media

– s – abaterea standard

b) din tabel 2 – testul t

– Mc – marimea cresterii

MEDIA

M = ΣX:N= 81.6/16=5.1 M=5.1

b#%l!^+a?

ABATEREA STANDARD

s= s= s= 0.1

TESTUL T – dependent

t= t=

t= t= t= t= 5

MARIMEA CRESTERII:

Mc = Mpre-Mpost x 100

Mc = 5.2-5.1 x 100

Mc = 0.1 x 100

Mc = 10%

TABEL CU REZULTATELE OBTINUTE

LA ALERGARE – 30 m

GRUPA MARTOR

TABEL CU REZULTATELE OBTINUTE

LA ALERGARE – 30 m

GRUPA MARTOR

GRUPA MARTOR – 30m

CALCULE

Din cele doua tabele prezentate mai sus vom calcula:

a) din tabel 1 – M – media

– s – abaterea standard

b) din tabel 2 – testul t

– Mc – marimea cresterii

MEDIA

M = ΣX:N= 110,4/16=6,9 M=6,9

ABATEREA STANDARD

s= s= s= 0,36

TESTUL T – dependent

t= t= t=

t= t= t= t= 4,26

MARIMEA CRESTERII:

Mc = Mpre-Mpost x 100

Mc = 6,9-6,7 x 100

Mc = 0,2 x 100

Mc = 20%

TABEL CU REZULTATELE OBTINUTE

LA ALERGARE – 50 m

GRUPA MARTOR

TABEL CU REZULTATELE OBTINUTE

LA ALERGARE – 50 m

GRUPA MARTOR

GRUPA MARTOR – 50m

CALCULE

Din cele doua tabele prezentate mai sus vom calcula:

a) din tabel 1 – M – media

– s – abaterea standard

b) din tabel 2 – testul t

– Mc – marimea cresterii

MEDIA b#%l!^+a?

M = ΣX:N= 140,8/16=8,8 M=8,8

ABATEREA STANDARD

s= s= s= 0,22

TESTUL T – dependent

t= t= t=

t= t= t= t=8,64

MARIMEA CRESTERII:

Mc = Mpre-Mpost x 100

Mc = 8,8-8,6 x 100

Mc = 0,2 x 100

Mc = 20%

TABEL CU REZULTATELE OBTINUTE

LA ALERGARE – 20 m

GRUPA EXPERIMENTALA

TABEL CU REZULTATELE OBTINUTE

LA ALERGARE – 20 m

GRUPA EXPERIMENTALA

GRUPA EXPERIMENTALA – 20m

CALCULE

Din cele doua tabele prezentate mai sus vom calcula:

a) din tabel 1 – M – media

– s – abaterea standard

b) din tabel 2 – testul t

– Mc – marimea cresterii

MEDIA

M = ΣX:N M=80/16=5,0 M=5,0

ABATEREA STANDARD

s= s= s= 0,14

TESTUL T – dependent

t= t= t=

t= t= t= t= 4,02

MARIMEA CRESTERII:

Mc = Mpre-Mpost x 100

Mc = 5,0-4,6 x 100

Mc = 0.4 x 100

Mc = 40%

TABEL CU REZULTATELE OBTINUTE

LA ALERGARE – 20 m

GRUPA EXPERIMENTALA

TABEL CU REZULTATELE OBTINUTE

LA ALERGARE – 30 m

GRUPA EXPERIMENTALA

GRUPA EXPERIMENTALA – 30m

CALCULE

Din cele doua tabele prezentate mai sus vom calcula:

a) din tabel 1 – M – media

– s – abaterea standard

b) din tabel 2 – testul t

– Mc – marimea cresterii

b#%l!^+a?

MEDIA

M = ΣX:N M=107,2/16=6,7 M=6,7

ABATEREA STANDARD

s= s= s= 0.31

TESTUL T – dependent

t= t= t=

t= t= t= t= 5,85

MARIMEA CRESTERII:

Mc = Mpre-Mpost x 100

Mc = 6,7-6,2 x 100

Mc = 0,5 x 100

Mc = 50%

.

TABEL CU REZULTATELE OBTINUTE

LA ALERGARE – 50 m

GRUPA EXPERIMENTALA

TABEL CU REZULTATELE OBTINUTE

LA ALERGARE – 50 m

GRUPA EXPERIMENTALA

GRUPA EXPERIMENTALA – 50m

CALCULE

Din cele doua tabele prezentate mai sus vom calcula:

a) din tabel 1 – M – media

– s – abaterea standard

b) din tabel 2 – testul t

– Mc – marimea cresterii

MEDIA

M = ΣX:N M=137,6/16=8,6 M=8,6

ABATEREA STANDARD

s= s= s= 0,24

TESTUL T

t= t=

t= t= t= t= 5,27

MARIMEA CRESTERII:

Mc = Mpre-Mpost x 100

Mc = 8,6-8,2 x 100

Mc = 0,4 x 100

Mc = 40%

.

DINAMICA REZULTATELOR OBTINUTE LA TESTELE DE CONTROL

A CELOR DOUA GRUPE

TESTAREA INITIALA

b#%l!^+a?

Graficul de mai sus reprezinta progresul realizat la cele trei probe de alergare de viteza pe distanta de 20m, 30 m si 50 m, pentru cele doua grupe, martor si experimentala, in cadrul testarii initiale, pe baza indicilor statistici.

DINAMICA REZULTATELOR OBTINUTE LA TESTELE DE CONTROL

A CELOR DOUA GRUPE

TESTASREA FINALA

Graficul de mai sus reprezinta progresul realizat la cele trei probe de alergare de viteza pe distanta de 20m, 30 m si 50 m, pentru cele doua grupe, martor si experimentala, in cadrul testarii finale, pe baza indicilor statistici.

Din graficile prezentate mai sus, se poate observa ca rezultatele obtinute la grupa experimentala la cele trei probe de alergare de viteza pe distanta de 20 m, 30 m si 50 m , sunt mai bune decat rezultatele obtinute de grupa martor, deoarece la grupa experimentala s-au efectuat trei antrenamente pe saptamana iar la grupa martor s-au efectuat doar doua antrenamente pe saptamana.

b#%l!^+a?

CONCLUZII ȘI PROPUNERI

În urma cerctării pe care am întreprins-o, s-au conturat următoarele concluzii:

Din experimentul efectuat, a reieșit că ipoteza propusă în prezenta cercetare a fost confirmată;

Pentru acuratețea cercetării, în preambul au fost prezentate principalele direcții și caracteristici cu privire la aspectele fiziologice, psihologice și de motricitate ale copiilor cu vârste de 13-15 ani.;

Metodele și mijloacele selecționate determină îmbunătățirea indicilor de manifestare a vitezei la componenții echipei școlare de tenis observate;

Viteza de deplasare pe distanțe scurte înregistrează cea mai mare creștere;

Datele înregistrate au fost concentrate în tabele și grafice care demonstrează cifric și procentual parametrii pe care am vrut să-i demonstrăm;

Calculul statistic a demonstrat că în urma utilizării acestor exerciții specifice în cadrul antrenamentelor s-au îmbunătățit indicii de manifestare a vitezei la grupa experimentală.

Pentru creșterea eficienței procesului de pregătire la o echipă școlară de tenis, propunem:

pregătirea fizică să se armonizeze în fiecare antrenament cu pregătirea tehnică;

încadrarea execuției acțiunilor de joc în modelul jocului și folosirea unui volum mare de repetări la acțiunile de bază;

învățarea globală a jocului fiind principala direcție de instruire, să se acționeze pe integrarea și consolidarea acțiunilor în cadrul structurilor jocului.

B I B L I O G R A F I E

b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a?

=== CUPRINЅ ===

CUPRINS

CAPITOLUL I. INTRODUCERE

1.1. Scurt istoric al tenisului.

1.2. Gradul de actualitate.

1.3. Scopul lucrării.

1.4. Ipoteza cercetării.

CAPITOLUL II. FUNDAMENTAREA TEORETICO-ȘTIINȚIFICĂ A LUCRĂRII

2.1. Concepția românească de joc și tendințele de dezvoltare a tenisului în România.

2.2. Caracterizarea morfo-funcțională și psihomotorie a copiilor de 13-15 ani

2.3. Dinamica efortului în tenis.

2.4. Viteza. Forme de manifestare și factorii care depind de ea.

2.5. Viteza în jocul de tenis. Probleme teoretico-metodice.

CAPITOLUL III. METODE ȘI TEHNICI DE CERCETARE

3.1. Studiul materialului bibliografic.

3.2. Observația.

3.3. Înregistrarea.

3.4. Experimentul.

3.5. Metoda statistico-matematică.

3.6. Metoda grafică.

CAPITOLUL IV. ORGANIZAREA ȘI DESFĂȘURAREA CERCETĂRII

CAPITOLUL V. ANALIZA ȘI INTERPRETAREA DATELOR

Concluzii și propuneri.

Bibliografia.

=== ВIВLIОGRΑFIΕ ===

B I B L I O G R A F I E