Argumentarea Experimentala a Folosirii Exercitiilor Nespecifice Pentru Dezvoltarea Vitezei la Fotbalistii de 12 14 Ani

CUPRINS

INTRODUCERE

CAPITOLUL I ANALIZA ȘTIINȚIFICO-METODICĂ A LITERATURII DE SPECIALITATE

1.1.Caracterizarea generală a jocului de fotbal

1.2.Particularități anatomo-fiziologice ale juniorilor de 12-14ani

1.3.Viteza-calitate motrică esențială în jocurile sportive

1.3.1.Formele de manifestare a vitezei

1.3.1.1.Viteza de reacție

1.3.1.2.Viteza de execuție

1.3.1.3.Viteza de repetiție

1.3.1.4.Viteza de deplasare

1.3.2.Metodele de antrenament pentru viteză

1.3.2.1.Bariera de viteză

1.3.2.2.Fundamentarea fiziologică a metodelor de educare a vitezei

1.3.3.Unele aspecte particulare ale dezvoltării vitezei la copii și juniori

1.4.Planificarea antrenamentelor la fotbaliștii juniori

1.4.1.Periodizarea vitezei

CAPITOLUL II SCOPUL, SARCINILE, METODELE ȘI ORGANIZAREA CERCETĂRII

2.1.Scopul și sarcinile cercetării

2.2.Metodele cercetări

2.2.1.Analiza teoretică și generalizarea datelor literaturii de specialitate

2.2.2.Metoda anchetei

2.2.3.Metoda observației

2.2.4.Metoda măsurătorilor și testărilor

2.2.5.Experimentul pedagogic

2.2.6. Analiza documentelor de planificare

2.2.7. Metoda prelucrării statistico-matematice a datelor

2.3.Organizarea cercetării

2.4.Încadrarea rezultatelor cercetării în practică

CAPITOLUL III ARGUMENTAREA TEORETICĂ ȘI PRACTICĂ A CONȚINUTULUI

PREGĂTIRII LA JUNIORII DE 12-14ANI

3.1.Analiza generalizării practicii înaintate (analiza chestionarului )

3.2.Analiza probelor de control și a conținutului pregătirii celor două echipe care au participat la cercetare (experimentul prealabil)

3.2.1. Structura și conținutul pregătirii grupei experimentale

3.2.2.Structura și conținutul pregătirii grupei martor

3.2.3.Analiza probelor de control în experimentul prealabil

3.3.Desfășurarea experimentului pedagogic

3.3.1.Pregătirea fizică la fotbaliștii de 13-14 ani

3.3.2.Exerciții pentru dezvoltarea vitezei folosite de grupa experimentală

3.3.3.Conținutul pregătirii grupei experimentale în campionatul 2000/2001

3.3.4.Conținutul pregătirii grupei martor în campionatul 2000/2001

CAPITOLUL IV ARGUMENTAREA EXPERIMENTALĂ A FOLOSIRII EXERCIȚIILOR NESPECIFICE PENTRU DEZVOLTAREA VITEZEI LA FOTBALIȘTII DE 12-14 ANI

4 .1.Analiza indicilor dezvoltării somatice

4.2.Dinamica indicilor pregătirii fizice

4.3.Particularități specifice în jocul juniorilor C

4.3.1.Analiza acțiunilor tehnico-tactice

4.3.2.Timpul efectiv de joc

CONCLUZII

RECOMANDĂRI PRACTICO-METODICE

BIBLIOGRAFIE

ANEXE

INTRODUCERE

Actualitatea

Pregătirii copiilor și juniorilor i se atribuie o mare importanță, lucru atestat de numărul mare de autori care s-au ocupat și se ocupă de această problemă (V. Stănculescu, 1977; S.Avram, 1980;E.Hahn,1982; M.Rădulescu, E.Cristea, 1984; D. Apolzan, 1996; I.Motroc, 1996; ).Procesul de instruire a copiilor și juniorilor are o serie de caracteristici datorate mai ales particularităților pe care le prezintă diferitele perioade ale dezvoltării lor. Cunoașterea aprofundată a caracteristicilor fiecărei vârste reprezintă o premiză esențială pentru realizarea unui antrenament adecvat.

Este motivul pentru care de la început am abordat problema dezvoltării la vârsta de 12-14 ani descriind amănunțit caracteristicile morfo-funcționale și psihologice ale acestei perioade (A.Demeter,1981; U.Șchiopu, 1981;E.Hahn,1982; M.Ifrim, 1986 ; D. Apolzan, 1996).Am plecat de la ipoteza potrivit căreia o pregătire care ține seama de particularitățile copilului permite și obținerea unor rezultate optime.

În cadrul antrenamentului la copii și juniori mijloacele și metodele folosite în pregătirea tinerilor fotbaliști au făcut obiectul a numeroase lucrări în literatura de specialitate (V.Stănculescu, 1977;S. Avram, 1980; M. Rădulescu, E.Cristea, 1984; D.Apolzan, 1996 I. Motroc, 1996 ).

Sub aspectul pregătirii fizice,dezvoltarea vitezei ,mai ales la această vârstă (12-14 ani) ocupă un loc important și este o preocupare prioritară pentru toți antrenorii care lucrează în sectorul copiilor și al juniorilor.Însușirea și consolidarea corectă a exercițiilor din școala alergării,a săriturii precum și formarea bazelor tehnice ale alergărilor sunt obiective majore în instruirea tinerilor jucători.Am considerat că modul în care sunt rezolvate aceste aspecte în instruirea grupelor studiate este de strictă actualitate.Referitor la calitatea asupra căreia este axată cercetarea, viteza,trebuie subliniat faptul că ea are o pondere însemnată în eficiența practicării jocului de fotbal.Ea depinde și de tipul de sistem nervos al omului și din această cauză se dezvoltă mai greu decât celelalte calități.Vârsta contează și ea în educarea acestei calități pentru că viteza este antrenabilă îndeosebi la vârsta de 7-15 ani (Bauersfeld 1988, citat de R. Manno).

În domeniul fotbalului nu este vorba de o viteză de deplasare de la un punct fix la altul,ca de exemplu la sprint,ci de o viteză specifică jocului.

În privința vitezei,ne putem referi la mai multe componente:alergarea de viteză cu mișcări adaptate jocului, necesitatea de a executa procedee tehnice rapid și sigur,viteză de gândire și combinații tactice specifice executate rapid, reacții spontane la intervențiile neprevăzute ale adversarului.

Dezvoltarea vitezei, calitate care asigură jucătorilor un randament superior,dozarea eficientă și repartizarea corectă a mijloacelor,conform principiului individualizării,sunt factori hotărâtori în antrenamentul modern.

Ipoteza

S-a presupus că utilizarea în cadrul antrenamentelor grupelor de juniori de 12-14 ani a unor mijloace specifice atletismului va conduce la ridicarea nivelului de pregătire fizică generală și specială în rândul juniorilor,la o mai bună însușire a tehnicii alergării și săriturii și în special la dezvoltarea vitezei,exprimate atât în indici obiectivi specifici atletismului (timp,distanță) cât și în eficiența în joc.S-a presupus de asemenea că folosirea mijloacelor specifice atletismului va contribui nu numai la dezvoltarea calităților fizice și abilităților motrice generale ale fotbaliștilor ci și la crearea premizelor pentru ridicarea nivelului pregătirii tehnice.

Obiectul cercetării îl constituie pregătirea jucătorilor de 12-14 ani.A fost abordat complex acest aspect analizându-se atât pregătirea fizică dar și cea tehnico-tactică, atât activitatea din timpul antrenamentelor cât și evoluția jucătorilor în cadrul jocurilor oficiale, pentru a constata eficiența antrenamentelor.

Subiectul cercetării îl constituie conținutul antrenamentelor la diferite grupe de juniori de 12-14 ani pentru a vedea atât modul în care antrenorii au abordat această problemă cât și felul în care se reflectă ea în nivelul de pregătire al jucătorilor.

Scopul cercetării îl constituie perfecționarea procesului de pregătire a tinerilor fotbaliști prin folosirea adecvată a unor mijloace din atletism și constatarea rezultatelor care se obțin în acest fel.

Pentru realizarea scopului propus au fost stabilite următoarele sarcini:

1.Abordarea teoretică a modului de pregătire al tinerilor fotbaliști pe baza studiului literaturii de specialitate.

2.Stabilirea conținutului pregătirii fizice speciale și tehnico-tactice la tinerii fotbaliști.

3.Determinarea eficienței pregătirii fizice și tehnice a fotbaliștilor folosind mijloace nespecifice.

4.Argumentarea teoretică și practică a folosirii mijloacelor nespecifice și crearea unui model de pregătire a tinerilor fotbaliști.

Metodele cercetării :

-analiza teoretică și generalizarea datelor literaturii de specialitate;

-metoda observației;

-experimentul;

-metoda anchetei;

-metoda măsurătorilor și testărilor;

-metoda prelucrării statistico-matematice a datelor.

Baza metodologică a cercetării o constituie practica de antrenament, doctrina despre formarea pe etape a capacităților psiho-motrice în activitatea umană.

Baza teoretică o constituie concepțiile despre antrenamentul sportiv (N.G. Ozolin,1972; D.Hare,1973; L.P.Matveev,1980; A.Nicu,1993; A.Dragnea , 1996; T.O. Bompa, 2001,2003), despre pregătirea sportivă a tinerilor fotbaliști (M.Rădulescu ,E.Cristea, 1984; I.Motroc, 1996;V.Cojocaru,2000), programarea, planificarea și modelarea procesului instructiv-educativ din antrenamentul sportiv (D. Colibaba. , I. Bota, 1998;S.M.Teodorescu,2001), specificul morfo-funcțional și fiziologic al juniorilor de 12-14 ani (A.Demeter ,1972;N.A.Fomin, 1980;M.Ifrim , 1986, 1987, 1993;D. Apolzan,1996).

Inovația științifică pentru prima dată a fost cercetată și analizată pregătirea în cadrul grupelor de fotbaliști juniori cu profesor specializat de atletism și cu mijloace nespecifice pentru dezvoltarea calităților fizice și în special a vitezei și au fost cuantificate rezultatele acestei pregătiri.

Importanța teoretică constă în faptul că a fost elaborată o tehnologie de pregătire a fotbaliștilor de 12-14 ani, în care mijloacele din atletism dețin o pondere importantă.

Însemnătatea practică este dată de folosirea acestui tip de instruire în pregătirea echipei și în efectuarea unui program de pregătire care cuprinde, o dată sau de două ori pe săptămână, exerciții nespecifice, fără minge, care pot fi aplicate și de alte echipe și va fi recomandat pentru cluburile sportive școlare.

Tezele de bază propuse pentru susținere:

-structura și conținutul procesului instructiv-educativ al antrenamentului sportiv pentru vârsta de 12-14 ani, pe baza unor documente de planificare riguros întocmite, ținând cont de particularitățile de vârstă ale jucătorilor;

-evidențierea importanței și eficienței pregătirii atletice în cadrul antrenamentului fotbaliștilor de 12-14 ani;

-aplicarea programei experimentale propusă de lucrarea noastră contribuie la îmbunătățirea esențială a calității instruirii tinerilor fotbaliști, precum și a indicilor pregătirii lor motrice și tehnice.

Structura și volumul tezei. Teza cuprinde: introducere, patru capitole, concluzii, recomandări practice, bibliografie și anexe.

Lucrarea este prezentată în 130 pagini dactilografiate și include 25 tabele,40 grafice, 4 figuri și 18 anexe. Bibliografia include 229 titluri dintre care 193 în limba română,27 în limba rusă și 9 în alte limbi.

CAPITOLUL I ANALIZA ȘTIINȚIFICO-METODICĂ A LITERATURII DE

SPECIALITATE

1.1.Caracterizarea generală a jocului de fotbal

Fotbalul este cel mai răspândit și îndrăgit joc sportiv,angrenând sute de mii de jucători legitimați,milioane de suporteri înflăcărați și miliarde de telespectatori care urmăresc evenimentele fotbalistice mai importante ale lumii.

Jocul de fotbal se caracterizează printr-o mare varietate a elementelor tehnico-tactice, situații neprevăzute care solicită nu o dată rezolvări inedite și captează atenția spectatorilor prin spectaculozitate.Lupta directă cu adversarul reclamă o capacitate ridicată de efort individual încadrat mai armonios în efortul colectiv.Ca orice joc sportiv el presupune perfecționarea funcției analizatorilor, capacitatea de a sesiza și acționa rapid în condițiile schimbătoare ale luptei cu adversarul.Orientarea într-o situație complexă de joc depinde de capacitatea de a percepe semnalele externe,de precizia prelucrării lor,care să permită depășirea sau prevenirea acțiunii adversarilor (N.Stănescu și D.Tomescu, 1970).

Ldouă ori pe săptămână, exerciții nespecifice, fără minge, care pot fi aplicate și de alte echipe și va fi recomandat pentru cluburile sportive școlare.

Tezele de bază propuse pentru susținere:

-structura și conținutul procesului instructiv-educativ al antrenamentului sportiv pentru vârsta de 12-14 ani, pe baza unor documente de planificare riguros întocmite, ținând cont de particularitățile de vârstă ale jucătorilor;

-evidențierea importanței și eficienței pregătirii atletice în cadrul antrenamentului fotbaliștilor de 12-14 ani;

-aplicarea programei experimentale propusă de lucrarea noastră contribuie la îmbunătățirea esențială a calității instruirii tinerilor fotbaliști, precum și a indicilor pregătirii lor motrice și tehnice.

Structura și volumul tezei. Teza cuprinde: introducere, patru capitole, concluzii, recomandări practice, bibliografie și anexe.

Lucrarea este prezentată în 130 pagini dactilografiate și include 25 tabele,40 grafice, 4 figuri și 18 anexe. Bibliografia include 229 titluri dintre care 193 în limba română,27 în limba rusă și 9 în alte limbi.

CAPITOLUL I ANALIZA ȘTIINȚIFICO-METODICĂ A LITERATURII DE

SPECIALITATE

1.1.Caracterizarea generală a jocului de fotbal

Fotbalul este cel mai răspândit și îndrăgit joc sportiv,angrenând sute de mii de jucători legitimați,milioane de suporteri înflăcărați și miliarde de telespectatori care urmăresc evenimentele fotbalistice mai importante ale lumii.

Jocul de fotbal se caracterizează printr-o mare varietate a elementelor tehnico-tactice, situații neprevăzute care solicită nu o dată rezolvări inedite și captează atenția spectatorilor prin spectaculozitate.Lupta directă cu adversarul reclamă o capacitate ridicată de efort individual încadrat mai armonios în efortul colectiv.Ca orice joc sportiv el presupune perfecționarea funcției analizatorilor, capacitatea de a sesiza și acționa rapid în condițiile schimbătoare ale luptei cu adversarul.Orientarea într-o situație complexă de joc depinde de capacitatea de a percepe semnalele externe,de precizia prelucrării lor,care să permită depășirea sau prevenirea acțiunii adversarilor (N.Stănescu și D.Tomescu, 1970).

Lupta comună,aspirațiile comune ale jucătorilor dezvoltă la un înalt nivel spiritul de echipă și facilitează ridicarea pe o treaptă superioară a unor calități psihice prețioase cum sunt: voința,perseverența,spiritul de abnegație și de sacrificiu, dârzenia, tenacitatea, gândirea combinativă, promovarea soluțiilor surpriză etc. Imensa varietate a situațiilor și problemelor solicită o mare capacitate de adaptare la dimensiunile și condițiile jocului, stăpânirea perfectă a elementelor de tehnică,o gândire tactică adecvată situației create. Structura motrică a exercițiilor este aciclică,caracterizată printr-o mare bogăție de variante ale mișcărilor și un efort diferit (N.Stănescu și D.Tomescu ,1970).

Mișcarea în teren este discontinuă,jucătorul face deplasări bruște,foarte variate ca distanță,direcție și ritm.Aceasta impune folosirea unor grupe complexe de mușchi agoniști și antagoniști și un consum energetic mare.Execuțiile tehnice cu picioarele sunt mai grele,deoarece în evoluția filogenetică s-a dezvoltat mai mult îndemânarea mâinilor. Această dificultate este învinsă prin învățarea timpurie a fotbalului (în copilărie),fiind posibilă mărirea și perfecționarea zonei de proiecție corticală în care este reprezentat piciorul.Căpătarea unei bune îndemânări în mânuirea balonului cu piciorul este legată de crearea în acea regiune corticală a unui număr mai mare de “circuite”nervoase,a dezvoltării celulelor corticale existente,a măririi conexiunilor acestei zone cu celelalte zone corticale etc. (N. Stănescu și D.Tomescu ,1970).

Solicitarea organismului înregistrează oscilații mari în funcție de tempoul meciului,condițiile atmosferice precum și de postul ocupat în echipă.

Intensitatea efortului poate fi caracterizată ca variabilă,mergând de la cea mică și moderată până la submaximală și chiar maximală,ca apoi jucătorul să se bucure de pauze scurte dar foarte utile și prețioase,în vederea refacerii potențialului biologic periclitat uneori de epuizare (N.Stănescu și D.Tomescu ,1970).

Antrenamentele și competițiile de fotbal solicită intens aparatul locomotor, sistemul nervos,aparatul cardiovascular al fotbaliștilor care,la rândul lor, produc modificări morfologice și funcționale favorabile.Prin modificările imediate, de compensare,fotbaliștii sunt capabili să se adapteze prompt și cu mare eficiență cerințelor tot mai exigente ale jocului modern,în timp ce modificările tardive (de antrenament) vizează creșterea potențialului biologic general al sportivilor, ridicarea capacității de efort și întărirea sănătății.Dacă în fotbalul romantic al anilor ’60 datele recoltate de la fotbaliști arătau că fundașii aveau cea mai mare greutate,mijlocașii cea mai mare capacitate vitală și elasticitate toracică,iar înaintașii dezvoltarea fizică cea mai mică sub toate aspectele (C.Alexandrescu , 1962),în fotbalul actual diferențele dintre posturi au dispărut, iar indicatorii morfologici și funcționali,pentru jucătorii de câmp,nu mai depind de postul în echipă.Datele medii ale jucătorului de fotbal (înălțime 172 cm, greutate 70kg, capacitate vitală 4615cm3,prezentate de C. Alexandrescu , 1962) au cunoscut și ele o îmbunătățire semnificativă.La EURO 2000 jucătorii participanți au avut o medie de înălțime de 180cm și o greutate de 76,5kg.

Modelul biologic al fotbalistului de performanță,în aceste condiții este următorul, pentru jucătorii de câmp:talie în general medie-înaltă (1,75-1,80m),cu excepția fundașilor centrali cărora li se cere să fie înalți (peste 1.82m),cu o foarte bună detentă și joc de cap.Media de înălțime are totuși un rol pur orientativ, realitatea consemnând printre cei mai valoroși fotbaliști atât talii sub medie,în jur de 1,70m (Maradona,Hagi), cât și înalte peste medie.Greutatea trebuie să fie corespunzătoare înălțimii și structurii scheletice,dar mai ales cu o bună masă activă,țesutul adipos nedepășind 11% din greutatea corpului.Trenul inferior bine dezvoltat,cu articulații și musculatură suple și tonice.Necesitățile biomecanice ale sportului impun un centru de greutate al corpului ceva mai coborât față de medie (P.Bendiu și G. Untea, 1994).Capacitatea vitală între 4800-5000 cm3.

Portarul trebuie să aibă o talie înaltă, peste 1,85m, cu greutate cu cel puțin 5-6 kg sub numărul de centimetri peste 100 din talie (la EURO 2000 datele au fost 189cm și 83,2kg), anvergură și palme mari,curajos (până la sacrificiu),cu o reactivitate foarte înaltă (reflexe vii,controlate),cu o foarte bună detentă motrică, plin de inițiativă și spirit de organizare,asumându-și chiar riscuri majore,fiind în același timp o personalitate și probând pe teren un grad ridicat de autocontrol (I.Drăgan , 1979).

Factorul fizic se manifestă în jocul de fotbal prin eforturi superioare și repetări recuperabile pe fondul unor calități fizice foarte bine dezvoltate.Forma specifică de solicitare în jocul de fotbal constă în succesiunea întâmplătoare a eforturilor de diferite intensități și durate separate,prin pauze ale căror număr, moment de apariție și durată, nu pot fi prevăzute.Eforturile se efectuează sub formă de alergări cu sau fără balon,sărituri în înălțime sau lungime,căderi și ridicări,loviri ale balonului cu piciorul sau cu capul.

Înregistrările actuale efectuate la echipe de valoare ridicată,au arătat că un jucător,parcurge în timpul celor două reprize o distanță de circa 11-12 km (M. Georgescu, 1996;V.Stănculescu ,1999).Din aceștia sunt parcurși în alergare cu viteză maximă (sprint) aproximativ 3km,adică 25%;cu viteză cuprinsă între mers și sprint 5-6 km,adică 50% și prin mers,restul de aproximativ 3km,adică 25%. Pauzele reprezentate de întreruperea jocului din cauza ieșirii balonului în afara terenului și a sancțiunilor dictate de arbitru,au o durată totală,de regulă,de aproximativ 30 minute.

Dufour (1989) citat de B. Grosgeorge (1990) a remarcat creșterea frecvenței eforturilor intense și de scurtă durată (2-3 secunde) în ultimii 40 de ani.În 1947 sprinturile scurte erau de 70 pe întâlnire în timp ce în 1985 ele au fost estimate la 185.

Efortul specific jocului de fotbal este de tip mixt,deoarece se efectuează pe baza energiei chimice eliberată atât prin procese în care nu intervine oxigenul (calea anaerobă),cât și prin procese,în desfășurarea cărora oxigenul este indispensabil (calea aerobă).În joc 60% din efort aste aerob,25% anaerob lactacid și 15% anaerob alactacid (G.Houllier ,1994).Activitatea este discontinuă 60% din secvențele de joc derulându-se în mai puțin de 15 secunde,iar 80% din secvențele de pauză durând mai puțin de 15 secunde.

Factorul tehnic reprezintă factorul principal al jocului de fotbal.Cunoașterea mișcărilor executate cu mingea este indispensabilă unui fotbalist.Perfecționarea tehnică se poate obține numai printr-o creștere corespunzătoare a nivelului pregătirii fizice. Evoluția concepției și a procesului de joc a determinat și evoluția permanentă a tehnicii. Astfel analiza ultimelor competiții fotbalistice internaționale a scos în evidență următoarele caracteristici ale tehnicii (I.Motroc, V.Cojocaru, 1991; V.Cojocaru,1994; C.Cernăianu ,1995;I.Ionescu , 1995,) :

-simțul dezvoltat al mingii, finețea execuțiilor, precizia și varietatea procedeelor tehnice;

-dinamismul tehnicii,o tehnică în continuă mișcare;

-tacticizarea tehnicii.La baza perfecționării tehnicii stă principiul fundamental de la joc la antrenament și înapoi la joc.Deci tehnica trebuie să rezolve eficient cerințele jocului,în antrenament perfecționându-se numai ceea ce are corespondent în joc,eficiența execuției,nu frumusețea ei,fără a exclude însă spectaculosul.În fotbalul de mare performanță fiecare procedeu tehnic conține în el germenul unei acțiuni tactice, adică orice execuție tehnică devine o soluție utilă jocului;

-utilitatea tehnicii, constă în aceea că orice execuție este pusă în slujba echipei,a realizării succesului;nu se riscă nimic,se așteaptă cu răbdare greșala din partea adversarului,pentru a puncta;

-multilateralitatea tehnicii;indiferent de postul ocupat în echipă,în fotbalul actual toți jucătorii trebuie să stăpânească atât procedeele specifice jocului în atac cât și în apărare și în același timp să posede o tehnică de mare viteză,forță și rezistență fizică specifică;

-adversitatea tehnicii-procedeele tehnice trebuiesc executate eficient în condițiile unei adversități permanente.

Evoluția permanentă a tehnicii de joc a dus și la modificări de conținut a unor elemente și procedee tehnice ca de exemplu:

-a crescut rolul pasei cu caracter tactic,sporind spiritul constructiv și ofensiv; pasa este favorizată de demarcare,a devenit “mascată” și este precedată de fentă;

-evitarea conducerilor prelungite la centrul terenului,jucătorii dozându-și efortul pentru realizarea eficientă a jocului atât în atac cât și în apărare;

-a crescut importanța driblingului folosit în treimea superioară adversă cu scop de eliminare a adversarului și finalizare;

-trasul la poartă din prima situație ivită pentru a evita marcajul și dublajul foarte strict al apărătorilor;se șutează cu pendulare scurtă și energică pentru a spori viteza de execuție;

-transmiterile sunt realizate în funcție de posibilitățile coechipierilor,există afinitate între jucători,care “citesc”jocul;

-preluarea a devenit “o luare cu sine”pentru a nu se fracționa jocul și s-a mărit rolul devierilor în scopul creșterii vitezei de joc și a depășirii apărărilor aglomerate (C.Cernăianu,2000).

Factorul tactic a căpătat o importanță foarte mare în fotbalul actual.Vorbind despre tactică va trebui să ne referim la două aspecte:acțiunile tactice (individuale și colective) și sistemul de joc (I.Bușe ,D.S. Ogodescu,1982;V.Cojocaru ,1994; I. Motroc, 1994;C.Cernăianu ,1995;I. Ionescu ,1995;D.Apolzan,1996; D.Stoica , 2001).

Un aspect al pregătirii tactice actuale este relația dintre pregătirea tactică individuală și cea colectivă.Premisa de la care se pleacă este aceea că o tactică bine aleasă trebuie să se caracterizeze prin accesibilitate și elasticitate.

Accesibilitatea presupune acordarea nivelului de pregătire individuală la cerințele impuse de folosirea anumitor acțiuni sau sisteme.În consecință tactica aleasă,deși trebuie să țină seama de particularitățile adversarului și de condițiile în care se desfășoară meciul,nu va depăși nivelul tehnic și particularitățile fizice și psihice ale jucătorilor, valorificându-le pe cele avansate la maximum.

Tactica colectivă este determinată de nivelul tacticii individuale care,la rândul ei,depinde de pregătirea tehnică,de nivelul dezvoltării calităților motrice,a celor psihice,de experiența de joc și, bineînțeles,de gradul de antrenament.

Elasticitatea tacticii este acea trăsătură care-i conferă echipei posibilitatea de a se adapta la situațiile neprevăzute apărzte în meci,stimulând creația personală a jucătorilor.

Concepția tactică generală se bazează pe analiza comportării tactice și a factorilor care o condiționează.În funcție de rezultatele analizei se prelucrează sportivii și echipa, se delimitează scopul final din care derivă aspectele principale ale pregătirii și apoi se fixează măsurile și mijloacele cale mai indicate pentru conducerea luptei.

Pregătirea tactică este una din cele mai dinamice componente ale antrenamentului prin care sportivul și echipa își însușesc modalitățile organizării, pregătirii și desfășurării acțiunilor de joc corespunzător unei anumite concepții despre joc.Fiecare echipă are o tactică de bază,concretizată în concepția sa de joc și o tactică diferențiată,specială,pentru meciurile mai importante.

Sistemele de joc au cunoscut și ele o evoluție continuă (I. Bușe, D.S.Ogodescu 1982; V.Stănculescu, 1982; G.Houllier, 1994; C.Cernăianu, 1995 ;I.Ionescu , 1995 ; D. Apolzan, 1996 ). Înainte de 1925 sistemul clasic 1-2-3-5 se caracteriza printr-un joc cu trei linii,prin alternarea marcajului în zonă cu cel individual în defensivă și printr-o ocupare irațională a terenului în zona de atac.

După 1925,prin modificarea legii ofsaidului a apărut sistemul WM cunoscut și sub numele de sistemul cu trei fundași.Se caracteriza printr-un marcaj strict în apărare, printr-o mai bună organizare a jocului la mijlocul terenului unde creația era realizată de cei doi mijlocași și doi interi de unde și termenul de “careul magic”.În atac trei jucători aveau sarcini exclusiv ofensive,două extreme și centrul atacant.

Apariția sistemului cu patru fundași a însemnat o cotitură importantă în evoluția sistemelor de joc.Prefigurat de Ungaria anilor ’53,’54 și consacrat definitiv de echipa Braziliei campioană mondială în 1958 acest sistem se baza pe o apărare în zonă.Creația jocului se face de către mijlocași (doi la număr) care în general îl orientează către aripi. În atac cei doi atacanți centrali joacă unul în funcție de celălalt,iar jocul a căpătat un aspect combinativ.

Variantele sistemului cu patru fundași (4-3-3 și 4-4-2) au vizat în principal întărirea axului central al terenului,ocuparea raționalăa spațiului de joc cât și participarea cât mai multor jucători la ambele faze ale jocului.

În ultimul deceniu al secolului al XX-lea s-a impus în general sistemul 3-5-2 în care se joacă cu trei apărători (un libero și doi fundași centrali la marcaj),cinci mijlocași din care trei sunt defensivi(unul central și doi laterali) și doi ofensivi, iar linia de atac este formată din doi jucători care acționează în tandem.

Factorul psihic a devenit unul dintre factorii antrenamentului pe cât de discutat,pe atât de deschis perfecționării și valorificării (M.Epuran ,I.Holdevici , 1980;L.P. Matveev, A.D.Novikov , 1980; D.Apolzan ,1996;A.Dragnea,1996; D. Colibaba, I.Bota , 1998). Conceptul de pregătire psihică nu poate fi limitat doar la sfera factorilor morali și volitivi,întrucât îi angrenează în egală măsură și pe cei intelectuali și atitudinali,toți alcătuind manifestări ale psihicului uman.În plus pregătirea psihică nu este numai un factor al antrenamentului ci o componentă a întregului proces de educație și instruire a fotbalistului în vederea unei participări eficiente la joc.

Modelul psihic datorită căruia jucătorii de fotbal de mare performanță își pot pune în valoare calitățile motrice,tehnico-tactice și morfo-funcționale trebuie să aibă următoarele trăsături:

-perseverența și dârzenia,ca expresie a voinței cu care ei se pregătesc și participă la întreceri;

-capacitatea de a analiza rapid situațiile ivite în joc și a lua tot atât de repede deciziile cele mai potrivite;

-combativitatea;

-încrederea în forțele proprii și ale coechipierilor;

-echilibrul afectiv în toate împrejurările.

Factorul teoretic a cunoscut și la fotbal,la fel ca și în cazul celorlalte ramuri sportive,o importanță aparte în cadrul teoriei antrenamentului sportiv (L.P. Matveev, A. D.Novicov, 1980; V.Stănculescu,1982;M. Epuran ,1991; A.Nicu, 1993; I.Motroc ,1994; R.Manno ,1996 ). Conștientizarea activității,participarea activă a sportivului la construirea propriei performanțe, conferă procesului de antrenament un plus de stabilitate.

Prin însușirea acestui factor de pregătire,fotbalistul devine propriul consilier, capabil să-și impună o atitudine de continuă autoobservație și autocontrol cu privire la metodologia antrenamentului.Reacția sa pozitivă (obiectivă și subiectivă) la solicitările acestuia, starea de sănătate, disponibilitățile crescute pentru continuarea pregătirii și depășirea dificultăților competiției asigură climatul adecvat de pregătire.Acest factor se înscrie printre elementele care compun antrenamentul invizibil în fotbal.

1.2.Particularități anatomo-fiziologice ale juniorilor de 12-14 ani

Băieții de 12-14 ani se află într-o etapă foarte complexă a creșterii: pubertatea.Fenomenul central al pubertății este maturația sexuală produsă de fluxul crescut al hormonilor sexuali,care determină apariția caracterelor sexuale secundare concomitent cu profunde modificări somatovegetative și psihice.

Dacă până în jurul vârstei de 11 ani secrețiile endocrine abundau în hormoni de creștere,după această vârstă sistemul endocrin se caracterizează printr-o activitate secretorie intensă a testiculului, care prin hormonii sexuali determină modificări morfologice și funcționale importante ale organismului.Evenimentul este mai precis marcat prin apariția ejaculației.Se produce sexualizarea corpului,fenomenele de maturizare sexuală împletindu-se cu acelea de maturizare neuropsihică (Șt.Milcu,citat de M. Ifrim,1986). Odată cu pubertatea se evidențiază caracterele sexuale secundare, dezvoltarea laringelui și schimbarea vocii,apariția pilozității axilare și pubiene (de tip rombic),creșterea masei musculare și altele.Pubertatea este marcată de două fenomene extrem de importante: accelerația și neotenia.

Accelerația este fenomenul biologic constant în prezent,conform căruia generația actuală,comparativ cu generațiile trecute,înregistrează un spor în înălțime și greutate.Astfel,în România,comparativ cu perioada 1930- 1940,se constată o creștere medie a înălțimii băieților cuprinsă între 12-14cm.Explicația acestui fenomen este încă destul de controversată,dar majoritatea autorilor admit implicarea a 3 factori: alimentația calitativ superioară mai bogată în proteine,urbanizarea,cu tot contextul de influențe pe care-l atrage și factorii genetici.În ultimul timp s-a dovedit că melatonina secretată de epifiză și cu rol în creștere este produsă în cantitate mai mare în condițiile influenței,pe o perioadă mai lungă de timp,a luminii;corelând aceasta cu timpul activ din 24 de ore,care incontestabil a sporit comparativ cu deceniile trecute,rezultă o posibilă condiționare a unei secreții de melatonină mai mari sub incidența radiațiilor luminoase artificiale și naturale și,implicit,corolar,o creștere a înălțimii generației actuale, așa cum precizează M.Ifrim (1986).

Neotenia este fenomenul biologic de accelerare a maturizării somatosexuale și de întârziere a maturizării psihointelectuale, odată cu întârzierea maturizării sociale (integrarea socioprofesională mai tardivă, urmare a creșterii perioadelor de școlarizare legat de sporirea volumului informațional necesar specializării în diferite domenii).

Accelerarea maturizării somatosexuale reprezintă o realitate,vârsta pubertății coborând,comparativ cu deceniile trecute.Maturizarea psihointelectuală,care în urmă cu câteva decenii se încheia la vârsta de 19-20 de ani,în prezent continuă până la 22-23 de ani.Această maturizare constă în continuarea procesului de permeabilizare a sinapselor în sistemul nervos central,ceea ce conferă o funcționalitate și o plasticitate sporită a structurilor nervoase.Cercetările neurologice au dovedit că odată cu încheierea maturizării psihointelectuale începe un proces de destrucție neuronală în SNC (aproximativ 1000-2000 neuroni zilnic),care se continuă până la moarte și care este cu atât mai redus cu cât activitățile psihică și fizică sunt mai intense.

Fenomenul de neotenie prezintă atât avantaje cât și dezavantaje.

Avantajul major este marea plasticitate a asistemului nervos,de unde decurge capacitatea psihointelectuală,la parametrii mult mai înalți,a generației actuale.

Consecința negativă este crearea,în aceste condiții,a unui conflict biologic între nivelul de maturizare psihointelectuală în devenire și maturizarea sexuală încheiată timpuriu,conflict ce se traduce într-un grad de efervescență sporit al generației actuale.În acest cadru,activitatea de educație fizică și sport capătă valențe noi și de maximă importanță în realizarea echilibrului necesar pentru soluționarea optimă a acestui conflict biologic.

În cadrul ritmului neuniform de creștere și dezvoltare,perioada pubertară se înscrie ca o fază caracterizată printr-un ritm accelerat de creștere și dezvoltare,atât în privința creșterii și dezvoltării organelor, aparatelor și sistemelor din sfera somatică,cât și a celor din sfera vegetativă.

Referitor la caracteristicile morfologice ale aparatelor și sistemelor menționăm următoarele aspecte:

Aparatul locomotor

Oasele se dezvoltă la această vârstă mai ales pe seama creșterii lor în grosime,prin depunerea de săruri minerale (calciu și fosfor) și prin consolidarea structurii funcționale intime.Ele devin mai rezistente la acțiunea factorilor mecanici,de presiune,tracțiune și răsucire,în detrimentul elasticității lor anterioare.

La nivelul coloanei vertebrale,între 13-15 ani are loc închiderea canalului sacrat;la 13 ani se termină procesul de sinostozare a pediculilor corpurilor vertebrale.

Dezvoltarea toracelui,în prima parte a vârstei pubertare,este lentă (vârsta toracelui îngust),după care urmează o dezvoltare mai accentuată.

Capul humeral se sudează cu restul epifizei la 14-17 ani la băieți. Trohleea humerală se osifică printr-un centru dublu la 13 ani.

La osul coxal se remarcă dispariția cartilajului în Y și sudarea definitivă,la nivelul acetabulului,a celor trei oase componente (ilion,ischion și pubis) la 13-18 ani la băieți.

Articulațiile, în schimb,sunt slab dezvoltate,iar ligamentele nu asigură în suficientă măsură rezistența la tracțiune,la răsucire.

Mușchii se dezvoltă mai ales prin alungirea fibrelor și nu în grosime. Din această cauză suprafața lor de secțiune fiziologică este încă mică și,în consecință,și forța lor este mică.Lungimea fibrelor musculare are și un avantaj în sensul că determină creșterea valorii lucrului mecanic,cu obligația ca să nu existe îngreuiere peste forța globală a mușchiului.La 15 ani mușchii reprezintă 32,6% din greutatea totală (C.Alexandrescu, 1962).

Forța relativă (forța raportată la kg/corp),în această etapă nu numai că stagnează,ci arată chiar un regres considerabil,atât la nivelul flexorilor, cât și la al extensorilor.

Revizuirea concepțiilor vechi,care contraindicau folosirea exercițiilor de forță la elevii de vârstă pubertară,invocând argumente de ordin morfologic și funcțional,este absolut necesară.Sunt contraindicate eforturile maximale de forță și marile încordări neuromusculare,care prezintă pericolul suprasolicitării aparatului musculoligamentar.În schimb,exercițiile de forță bine dozate,bazate pe lucrul cu haltere mici și gantere,cu mărirea treptată a intensității,conform principiului fiziologic de creștere gradată a efortului,nu sunt de loc contraindicate.

Viteza de reacție și de repetiție este dezvoltată,însă forța și rezistența sunt mult rămase în urmă față de adult.De aceea nu sunt permise antrenamentele în vederea obținerii performanțelor la eforturile de forță și de rezistență;orice folosire nejudicioasă a mijloacelor care dezvoltă forța și rezistența are urmări negative asupre creșterii.

Procesul de osificare este înaintat dar mai persistă cartilagiile de conjugare și punctele de osificare noi.Exercițiile fizice care contribuie la dezvoltarea vitezei și a îndemânării prelungesc durata existenței cartilagiilor de creștere.Folosirea exercițiilor de forță și rezistență grăbește procesul de osificare, încetinind creșterea (C. Alexandrescu ,1962).

Pentru a sublinia prezența fenomenului de accelerație prezentăm în continuare câteva date culese din literatura de specialitate de-a lungul timpului.

Tabel 1.1- Nivelul mijlociu de dezvoltare fizică a băieților (A.Ionescu ,1968)

Tabel 1.2- Nivelul mijlociu de dezvoltare fizică a băieților din mediul urban,

laboratorul Centrului de Medicină Sportivă (citat de Ionescu C.,1979).

Tabel 1.3-Valorile medii ale unor indici ai dezvoltării fizice după A. Nicu și colab.(1981)

Tabel 1.4- Valorile medii ale unor indici ai dezvoltării fizice, după Institutul de

Igienă și Sănătate Publică (citat de I.Drăgan ,1989)

Tabel 1.5-Valorile medii ale unor indici ai dezvoltării fizice după A. Nicu și colab. (1994)

Creșterea în lungime a oaselor și alungirea mușchilor dau aspectul caracteristic al puberului:înalt și slab,cu toracele îngust,indicele Erissmann negativ,cu valori minime la 14-15 ani(Ionescu C.,1979,Ifrim M.,1986),plămâni cu volum mic (pericol de tuberculoză),vocea schimbată la băieți datorită creșterii rapide a laringelui, tonus muscular scăzut predispunând la deformări ale coloanei vertebrale, apariția sau accentuarea piciorului plat,apariția acneii juvenile etc.

Către vârsta de 13-14 ani atinge o înaltă perfecțiune capacitatea de orientare în spațiu,se ascute simțul tempoului mișcărilor,al aprecierii distanței,capacitatea de a analiza senzațiile musculare în timpul modificării suprafeței de sprijin.Aceste modificări în capacitatea informațională au loc paralel cu creșterea deosebită a posibilităților de detentă și formarea capacității de a efectua mișcări frecvente și rapide (Farfel 1957, 1960,Verhutina,Vasiutina,1958- citați de Gandelsman și Smirnov,1973).

Sistemul nervos

Se dezvoltă rapid și se încheie, practic,maturizarea ariei corticale a analizatorului motor.Funcția de analiză și sinteză a scoarței se dezvoltă, crește procesul inhibiției interne.Pe această bază viteza realizării diferențierilor crește,iar reflexele condișionate formate se sting mai lent. Funcția celui de-al doilea sistem de semnalizare domină asupra primului sistem.

Marea plasticitate a sistemului nervos central se păstrează și în această etapă a vieții,deși a mai pierdut ceva din vitalitate și eficiență datorită unor perturbări de origine hormonală care accentuează caracterul reactiv al sistemului nervos,ducând la instabilitatea comportamentului și a stărilor afective.

La pubertate mai persistă încă,într-o oarecare măsură,insuficiența proceselor de inhibiție condiționată față de puterea proceselor de excitație. Datorită acestui fapt, mișcările copiilor la această vârstă au un caracter brusc, cu precizie scăzută.

Excitabilitatea și mobilitatea ridicată a sistemului nervos,în perioada pubertară, explică rapiditatea reacțiilor motrice în general,însă întrucât echilibrul proceselor nervoase este instabil,coordonarea nu beneficiază de condiții favorabile de dezvoltare.

Tendința spre iradiere a procesului de excitație are la bază tot slăbirea relativă a procesului de inhibiție corticală la școlarii de vârstă pubertară,de unde rezultă caracterul neuniform și chiar brusc al mișcărilor,activitatea motrică a acestor elevi fiind în general exagerată,excesivă.

Toate aceste particularități ale activității sistemului nervos central, la elevii de vârstă pubertară,influențează în mod direct viteza de formare și stabilizare a deprinderilor motrice,favorizând apariția oboselii,slăbește într-o oarecare măsură voința și perseverența.În schimb,marea plasticitate a scoarței cerebrale favorizează elaborarea inițială a unor reflexe condiționate motrice și chiar stereotipuri dinamice complexe,a căror stabilizare și fixare necesită un număr sporit de repetări și exersări.Datorită plasticității crescute a scoarței cerebrale,neuronii corticali își refac rapid balanța energetică,ceea ce favorizează mobilitatea proceselor nervoase fundamentale.

La vârsta școlară și mai ales la pubertate,diversele celule se perfecționează,se dezvoltă noi căi de asociație,se intensifică dezvoltarea lobilor frontali,se produc procese de perfecționare a structurii interne a creierului, cu formarea definitivă a circumvoluțiunilor.Greutatea creierului se apropie de cea a adultului:

la 12 ani – 1300g;

la 15 ani – 1350g;

adult – 1400-1480g.(C.Alexandrescu ,1962).

Analizatorii

Se maturizează în linii mari,imediat după naștere,perfecționarea unor aspecte morfologice și mai ales funcționale continuându-se încă și în etapa pubertară.Spre exemplificare menționăm creșterea lentă,dar continuă, a pavilionului urechii,mai ales în înălțime,la etatea de 10 ani măsurând 56,3mm,iar la 15 ani 69,7mm.La 12 ani se dezvoltă finețea auzului pentru sunetele surde de la distanță și pentru deosebirea tonalităților false în muzică (C.Alexandrescu ,1962).Papilele gustative se află într-un număr mai mare ca la adult și nu sunt complet definitivate,iar papilele foliate conțin un număr mai mare de cupe gustative. Totuși, spre deosebire de alte organe și aparate ale organismului,analizatorii se prezintă la un nivel foarte ridicat,aproape desăvârșit, atât din punct de vedere morfologic,cât și funcțional.

Aparatul cardiovascular

Cordul este voluminos,comparativ cu toracele;mecanismele de reglare a circulației sunt frecvent tulburate (predominanță simpatică) și ele se exagerează la efort.Se întâlnesc frecvent la inimă sufluri funcționale,aritmii și crize de hipertensiune.

La 13 ani volumul inimii este de 250 cm3,apropiat de cel al adultului (250-300 cm3) în timp ce greutatea este de 172,2g,departe încă de adult care are 305,3g (după Bogdanov și Cricoviac,citați de C.Alexandrescu ,1962).

Aparatul cardiovascular se dezvoltă lent în etapa pubertară.Arterele au un diametru proporțional mai mare decât la adult,iar venele și sistemul limfatic sunt bine reprezentate.Frecvența cardiacă înregistrează la începutul perioadei pubertare 90-100 pulsații pe minut și scade la finele pubertății la 82-88 pulsații pe minut.

Volumul sistolic crește ajungând la 13 ani să aibă valori de 40-45ml, iar la 14 ani,45-60ml.Debitul cardiac crește de asemenea.Ambele valori sunt încă departe de valorile de la adult.

Eforturile cardiorespiratorii de durată scurtă și intense nu sunt indicate,solicitând prea mult cordul.

Aparatul respirator

Se dezvoltă intens în etapa pubertară.Nasul capătă forma definitivă, laringele coboară luând topografia de la adult,traheea și bronhiile cresc, plămânii sporesc marcat în greutate și volum,capacitatea lor anatomică mărindu-se cu peste 50%,cantitatea de fibre elastice din plămân sporește considerabil.Funcția respiratorie se ameliorează net.Crește amplitudinea mișcărilor respiratorii (de la 230ml volum curent la 11 ani,la 300 ml la 13 ani și la 350 ml la 15 ani),scade frecvența respiratorie (de la 22 la 11 ani, la 20 la 13 ani și la 18 respirații pe minut în medie la 15 ani), crește capacitatea vitală,iar respirația tisulară-apreciată după consumul maxim de o2 pe minut-crește considerabil (cu toate acestea nu sunt atinse limitele maxime ale capacității aerobe de efort,astfel încât în eforturile de rezistență nu se pot obține rezultate maxime).Capacitatea vitală se îmbunătățește.

Tabel 1.6- Evoluția capacității vitale și a perimetrului toracic (N.Stănescu ,1967)

Lucrările mai recente (D.Apolzan ,1996),dau alte date referitoare la capacitatea vitală:la 13 ani 2900 cm3 și la 14 ani 3000 cm3.

Deși aparatul cardiovascular și pulmonar sunt mult solicitate din cauza creșterii rapide a masei corporale,efortul fizic nu este contraindicat decât în cazul unor leziuni organice.Experiența a arătat că tulburările funcționale dispar prin practicarea rațională a sportului.

În această perioadă de vârstă sunt permise în programele de educație fizică:alergările pe distanțe scurte,săriturile,aruncările,jocuri sportive alternate cu pauze de odihnă relativ lungi, gimnastică,înot etc.

Nu sunt recomandate eforturile maxime cu încordări mari ale aparatului locomotor.În pregătirea copiilor de această vârstă se poate folosi însă un număr mare de exerciții fizice cu o structură diferită a mișcărilor și cu un caracter variat al efortului neuromuscular.Ele contribuie la dezvoltarea stereotipurilor dinamice,la obținerea unui bagaj bogat de deprinderi și la dezvoltarea capacității funcționale a organismului.

În concluzie,la vârsta pubertară,modelele de pregătire fizică trebuie aplicate în mod diferențiat,în funcție de natura eforturilor și de solicitările specifice fiecărei ramuri sportive.Faptul că vârsta cronologică nu este identică cu vârsta biologică, impune înlăturarea aplicării rigide a indicațiilor și contraindicațiilor arătate mai sus.

Cunoașterea aprofundată a particularităților morfofuncționale și psihice ale fiecărui copil cu care se lucrează,este singura cale care permite evitarea celor două greșeli mai frecvent întâlnite în viața sportivă: suprasolicitarea organismului prin eforturi exagerate și excesul de prudență, din cauza căruia pregătirea este menținută la un nivel inferior posibilităților copilului(M.Ifrim,1986).

Particularități psihice

Pubertatea este etapa începutului maturizării psihice a copilului.În strânsă legătură cu importantele modificări morfo-funcționale apar însemnate transformări și în viața psihică.Percepțiile devin mai depline,capătă un pronunțat caracter de selectivitate, orientarea spațială și temporară se perfecționează considerabil, suferind influența proceselor gândirii.În activitățile cognitive se manifestă net predominarea celui de-al doilea sistem de semnalizare.Puberul este capabil să opereze cu noțiuni cu un grad tot mai mare de abstractizare,manifestă interes și curiozitate pentru teorie,pentru explicarea fenomenelor realității.Se ameliorează capacitatea de concentrare a atenției,deși în unele faze ale pubertății este deosebit de instabilă și fluctuabilă.Apar importante modificări pe plan afectiv.Ele sunt determinate nu numai de transformările biologice,dar și de implicațiile ce decurg din integrarea socială.Datorită disconfortului biologic,puberul se caracterizează printr-o conduită irascibilă,relativ conflictuală,prin labilități afective,stări de excesivă timiditate sau exuberanță,stări capricioase ce se dezvoltă pe un fond de independență fluctuant.Crește interesul pentru propria persoană,pentru lumea sa interioară,apar relativ frecvent stări de neîncredere în propriile posibilități.Se dezvoltă calitățile voinței,se manifestă dorința de autoafirmare,de impunere a propriilor hotărâri. Apar forme de autoeducare în scopul cultivării capacităților considerate ideale. ”Ștacheta”aspirațiilor este ridicată tot mai sus,deși motivele sunt încă instabile.Se dezvoltă intens simțul responsabilității. Conduita este caracterizată prin exuberanță, prin participarea la numeroase și variate activități.Se menține nevoia de mișcare,de joc, deși acestea capătă alte semnificații.Regulile jocului sunt respectate,dar scopul îl constituie atragerea atenției celor din jur,dorința de a obține aprecieri,afirmarea propriei persoane.

Din punct de vedere metodic,posibilitățile crescute ale gândirii ca și bogăția și varietatea cunoștințelor însușite în cadrul școlii determină restructurări în abordarea instruirii.Este vârsta când se poate învăța tehnica perfectă.Se poate și este indicat să se facă apel la înțelegere,la explicarea elementelor și implicațiilor fiecărui act motric,a sensului și necesității respectării sfaturilor date.Mișcările trebuie învățate conștient, aceasta presupunând însă expunerea clară,precisă a principiilor exercițiilor.Atitudinea față de copil trebuie să fie plină de tact pentru a contracara crizele de timiditate,de anxietate,teama de a nu apare ridicol în fața membrilor grupei de antrenament,rezultate din execuția incorectă a exercițiilor.Antrenorul trebuie să-și aleagă cu grijă cuvintele și expresiile,să și-i apropie sufletește pe copii,să se facă iubit,iar aceștia trebuie să vadă în el un exemplu pozitiv,demn de urmat.Încurajarea,lauda,descompunerea exercițiilor complicate în elemente mai simple,ce pot fi executate cu succes,sunt câteva procedee concrete de lucru.

O indicație psihologică,valabilă de altfel pentru toate vârstele,constă în desfășurarea antrenamentelor într-o atmosferă de optimism,înțelegere,prietenie și sinceritate.

Pubertatea este vârsta când se pune cu deosebită acuitate problema selecției copiilor,potrivit aptitudinilor fizice și psihice.Lucrul este posibil,deoarece aptitudinile și însușirile psihice sunt în mare parte cristalizate.

După o perioadă de lucru de 4-5 ani apare astfel o nouă etapă de selecție (selecția secundară) care trebuie să orienteze corect copilul spre practicarea sportului față de care el manifestă interes dar care să corespundă în același timp și aptitudinilor lui.Este un principiu pedagogic,dar și de probitate etică, întrucât înlătură posibilitatea nerealizării în sportul ales care poate să provoace mai târziu deziluzia speranțelor neîmplinite.

Criteriile după care se poate realiza selecția din punct de vedere psihologic :

-criteriul interesului și pasiunii pentru sport.Interesul constituie una dintre cele mai importante condiții interne ale obținerii unor rezultate bune în orice activitate.Pot fi folosiți următorii indicatori simpli:frecvența la antrenamente,cunoștințele despre fotbal, plăcerea cu care efectuează exercițiile,atitudinea generală față de sport;

-criteriul nivelului de școlaritate.Acesta poate indica selecționerului capacitățile intelectuale ale copilului,care au o mare importanță în însușirea rapidă și deplină a procedeelor tehnice și a acțiunilor tactice;

-criteriul aptitudinilor speciale.Acest criteriu reprezintă o treaptă superioară în selecția candidaților.În principal,activitatea constă în depistarea cu ajutorul unor teste speciale a aptitudinilor reclamate de fotbal.Deși presupune o activitate laborioasă rezultatele sunt exacte.Pot fi testate variate fenomene,procese și însușiri psihice ca de exemplu:calitățile psiho-motricității,procesele cognitive,însușirile personalității etc.;

-criteriul capacității de efort neuro-psihic.Este un criteriu de mare însemnătate în dozarea judicioasă a antrenamentelor prin aprecierea gradului de rezistență la oboseala psihică.Există posibilități de testare psiho-fiziologică,dar oboseala nervoasă poate fi pusă în evidență și prin reactivitatea subiecților (greutăți în concentrarea atenției, apariția stărilor de plictiseală,reducerea interesului,diminuarea capacității de stăpânire în competiție etc.).

Competiția își va atinge scopurile instructiv-educative și va influența pozitiv personalitatea și rezultatele sportive,dacă se va ține seama de următoarele aspecte:

-necesitatea stimulării dorinței de a juca,de a se întrece cu alte echipe;

-participarea la meciuri să fie un prilej de încurajare a copilului,care învață mai repede în condiții de concurs;

-contraindicarea intențiilor presante de a câștiga;

-pierderea unui joc să nu fie un prilej de ostilitate și ironie,iar copilul să nu se teamă dacă a greșit la meci.

În privința profilaxiei psiho-pedagogice,date fiind particularitățile psihice ale vârstei,trebuie evitate întrecerile între copii cu vârste diferite sau cu niveluri diferite de pregătire,întrucât s-a constatat că ele pot genera,la jucătorii mai slab pregătiți sau mai mici,simțăminte de inferioritate și nesiguranță.

1.3.Viteza – calitate motrică esențială în jocurile sportive

În definiția științifică a vitezei există un consens quasi-total între autorii care s-au dedicat studiului acestei calități fizice.De exemplu N.G. Ozolin (1972) definește viteza ca fiind capacitatea de a executa rapid mișcarea;V.M.Zațiorski (1967) înțelege prin viteză “capacitatea omului de a efectua acțiunile motrice într-un timp minim pentru condițiile respective”. J. Koltai și L.Nadori (1976) înțeleg prin viteză “capacitatea de a îndeplini o sarcină motrică într-un interval de timp minim,pe o perioadă de timp limitată,în care nu apare încă oboseala”.A.Demeter (1970) definește viteza ca fiind “capacitatea omului de a executa mișcările cu rapiditate și frecvență mare”iar Gh.Mitra și Al.Mogoș (1977) caracterizează viteza prin “iuțeala (rapiditatea) cu care se efectuează acțiunile motrice în structurile și combinările cele mai diverse”.

Literatura de specialitate este concordantă în aprecierea că,în cadrul diferitelor acte motrice,viteza se manifestă sub forme și aspecte diferite,însă totdeauna una din formele de manifestare a vitezei are o pondere mai mare în realizarea actului motric respectiv.Fiziologii sovietici V.S.Farfel și N.V. Zimkin (1966,1970) citați de A.Demeter (1981) relevă trei forme elementare de manifestare a vitezei și anume:

-timpul latent al reacției motrice;

-viteza mișcării singulare;

-frecvența mișcărilor.

Această clasificare este reluată aproape nemodificată de către V.M. Zațiorski (1968), L.Nadori (1969), V.M.Zațiorski și I.N.Primakov (1970),J. Koltai și L. Nadori (1976),precum și de Gh.Mitra și Al.Mogoș (1977).

A.Nicu (1993) menționează următoarele forme de manifestare a vitezei:

-viteza de reacție – sinonimă cu timpul de reacție sau perioada latentă a reacției motrice elementare;

-viteza de execuție – a unor mișcări mai complexe sau a unei faze dintr-o mișcare compexă ce caracterizează o ramură sau probă;

-viteza de repetiție – prezentă în efectuarea unor acte motrice ciclice, de exemplu,frecvența pașilor în unitatea de timp sau frecvența loviturilor la box;

-viteza de deplasare sau viteza integrală – care se manifestă de obicei în condițiile specifice unor ramuri sau probe,cum sunt: alergările de viteză, viteza elanului sau a jucătorului pornit la contraatac;

-viteza de opțiune – manifestată prin alegerea rapidă a variantei optime de răspuns la acțiunile adversarului,care exprimă inteligența sportivului în unele ramuri de sport ca: boxul,luptele,judoul,tenisul,iar în jocurile sportive în general capătă o pondere din ce în ce mai mare;

-viteza de angrenare – caracterizată prin capacitatea de a ajunge rapid la viteza maximă.

1.3.1.Formele de manifestare a vitezei

1.3.1.1.Viteza de reacție

Viteza de reacție (sau latența reacției motrice) exprimă durata unui ciclu de procese fiziologice și biochimice care au loc în urma aplicării unui stimul,urmat de o reacție de răspuns.Componentele perioadei latente a reacției motrice sunt în număr de cinci (Zațiorschi, Matveev și alții citați deA. Dragnea ,1996):

– apariția excitației în receptor; durata recepționării stimulului (în medie 3-5 ms) constă în perioada de timp necesară depolarizării membranei celulare a receptorului căruia se adresează stimulul.Acțiunea stimulului asupra receptorului (vizual,acustic, cutanat, proprioceptiv, etc.) are ca efect imediat și direct depolarizarea membranei celulare,urmată de transformarea stimulului în influx nervos. Acest procedeu fiziologic și biochimic complex de transformare a stimulului în influx nervos a fost denumit de neurociberneticieni codificarea mesajului sau a informației care a fost comunicată receptorilor prin acțiunea stimulului administrat.Recepționarea stimulului și transformarea lui în influx nervos de către traductorii biologici,reprezentați prin receptorii diferiților analizatori, respectă principiul fizicii și termodinamicii aplicate la particularitățile sistemelor biologice;

-transmiterea aferentă spre sistemul nervos central a mesajului, sub forma unei unde de depolarizare,are o durată variabilă,în funcție de distanța parcursă de la receptor până la nucleul cortical al analizatorului stimulat. Mesajele vizuale,acustice,olfactive și gustative parcurg cei câțiva cm în 5-10ms,iar cele cu punct de plecare cutanat sau mioartrokinetic,în funcție de locul stimulării,necesită un timp de transmitere aferentă până la 20-25ms. Aceste intervale de timp cuprind și timpul consumat la nivelul sinapselor interneuronale,care sunt cu atât mai mari,cu cât stimulul străbate un număr mai mare de astfel de sinapse interneuronale (întârziere sinaptică);

-timpul central necesar recepționării,analizei,sintezei și elaborării comenzii adecvate stimulului are o durată mai mare decât timpul de recepționare și de transmitere aferentă la un loc și este în funcție de viteza de desfășurare a unor reacții biochimice complexe de la nivelul neuronilor corticali.În cazul unui stimul complex timpul central are o durată medie de 100ms.În cazul unui stimul simplu,în care subiectul nu este pus în situația să descifreze și să diferențieze mesaje complexe și multidimensionale,ci pur și simplu să răspundă printr-un act motric elementar la un stimul simplu, dinainte cunoscut,timpul central este mult mai scurt.Timpul central de recepționare și de prelucrare a mesajului este strâns corelat cu starea funcțională actuală a scoarței cerebrale.De exemplu,buna dispoziție, starea de relaxare și de odihnă,interesul și motivația corespunzătoare facilitează prelucrarea rapidă a informației,în timp ce dezinteresul,oboseala nervoasă și fizică,starea de încordare excesivă,duc la prelungirea intervalului de timp necesar analizei,sintezei și elaborării comenzii motorii;

-transmiterea eferentă a mesajului de răspuns de la centrii corticali motori se realizează prin intermediul axonilor căii piramidale (în medie 6ms) și a motoneuronilor alfa-medulari (în medie 8-10ms);

-excitarea mușchiului care prin contracție materializează reacția de răspuns sub forma lucrului mecanic.

Timpul efector necesar pregătirii și realizării actului motric comandat are o durată de 25-35ms.Acest interval de timp este compus din următoarele momente neurofiziologice:excitarea plăcii neuromusculare (în medie 2-5 ms);generalizarea excitației în mușchi (în medie 10-15 ms) și apariția răspunsului motor simplu (în medie 10-15 ms).

Spre deosebire de actul motor standardizat și simplu,un act motor complex, caracteristic deprinderilor motrice specifice diferitelor ramuri și probe sportive, reclamă un timp de execuție motorie mult mai mare.

Tabel 1.7-Relația dintre natura stimulului și durata latenței reacției motrice simple

Relația dintre natura stimulului și durata latenței reacției motrice simple este redată în tabelul de mai sus, alcătuit pe bază experimentală de către W.Thorner (1959) citat de A.Demeter (1979,1981).

Pe de altă parte cercetătorii maghiari J.Koltai și L.Nadori (1976),citați de A.Demeter (1981) arată că la fotbaliștii de elită nu există o diferență semnificativă a latenței reacției motrice la stimuli vizuali sau acustici.Media timpului de reacție la un număr de 10 fotbaliști a fost găsită de 138,5 ms în cazul aplicării excitantului vizual și de 139,3 ms la excitant acustic.

În concluzie,latența reacției motrice sau timpul de reacție simplu,ca răspuns la un excitant dinainte stabilit printr-un act motric elementar,este diferit, și depinde de natura excitantului aplicat și de particularitățile individuale ale sistemului nervos al fiecărui individ,determinat genetic. Dintre componentele de bază ale timpului de reacție,cel mai mult timp se consumă pentru recepționarea,analiza și sinteza corticală,aceasta fiind totodată cea mai dinamică și perfectibilă componentă a latenței reacției motrice simple.La sportivi,în funcție de experiența personală a fiecăruia și de ramura de sport practicată,timpul de reacție este mai scurt sau mai lung mai ales în actele motrice specifice ramurii practicate.

1.3.1.2.Viteza de execuție

Viteza de execuție exprimă timpul necesar efectuării integrale a unui act motric (C.Baciu ,1972;A.Dragnea ,1996) mai simplu sau mai complex.Atât în condiții de laborator cât și în cazul unor mișcări caracteristice deprinderilor motrice specifice unor probe sportive,timpul de execuție cuprinde următoarele patru faze:

-faza aferentă,reprezentată prin recepționarea și transmiterea aferentă a stimulului declanșator;

-faza centrală de prelucrare,concretizată prin analiza și sinteza mesajului și elaborarea comenzii;

-faza sau componenta eferentă,reprezentată de transmiterea spre mușchi a răspunsului motor;

-faza de răspuns efectiv,concretizată prin execuția mișcării comandate.

În activitatea sportivă,viteza de execuție este declanșată de cele mai multe ori de către un obiect în mișcare (minge,adversar,coechipier),ceea ce reprezintă o îngreuiere serioasă a părții aferente a reacției motrice,dar și a analizei centrale a parametrilor temporali și spațiali ai obiectului aflat în mișcare.Studiile de neurofiziologie au arătat că în asemenea cazuri este nevoie de o dublă acomodare vizuală:o acomodare cinetică, obținută prin mișcarea de convergență a celor doi globi oculari și o acomodare dioptrică,la distanță,impusă de lungimea traseului obiect-sportiv.Acomodarea cinetică se realizează în cca 175-225 ms,iar acomodarea dioptrică necesită o perioadă de cca 200-400 ms (A.Nicu , 1993). Această latență destul de lungă,consumată pentru observarea și fixarea obiectului care se mișcă,impune ca o necesitate obiectivă,perfecționarea capacității de observare rapidă a obiectului care zboară,printr-o exersare corespunzătoare.

Această capacitate se poate perfecționa prin exerciții bine selecționate și judicios eșalonate fiind recomandate în acest scop jocurile dinamice.În cadrul lor sportivul trebuie să reacționeze rapid la apariția unei mingi aruncate din poziții și cu traiectorii și viteze diferite,respectând regula “de la ușor la greu”.Prin schimbarea traiectoriei și a vitezei mingii,se pot crea situații din ce în ce mai dificile,care solicită tot mai mult capacitatea de reacție rapidă a sportivului în cele mai variate situații.Atunci când obiectul aflat în mișcare (de exemplu mingea),este fixat de privirea jucătorului înainte de deplasarea lui,reacția motrică și implicit viteza de execuție vor fi avantajate.

În jocurile sportive jucătorul trebuie să realizeze o bună viteză de execuție în condiții îngreuiate sau în condiții de opțiune din mai multe răspunsuri posibile.Această capacitate de reacție rapidă față de situațiile apărute în urma schimbării neașteptate a ambianței înconjurătoare se perfecționează odată cu ridicarea măiestriei sportive. Începătorul nu are la îndemână răspunsuri adecvate gata elaborate pentru diverse situații și atunci când este pus să aleagă o variantă de răspuns cât de cât eficient,ezită ceea ce duce la prelungirea timpului de execuție.În schimb,sportivul avansat,datorită experienței dobândite pe parcursul unui proces îndelungat de pregătire și activitate competițională, reacționează rapid și eficient,deoarece răspunsul lui se elaborează deja în momentul declanșării unor acțiuni pregătitoare ale adversarului, neașteptând acțiunea motrică propriu-zisă.Așa se întâmplă de exemplu la fotbal,la executarea loviturii de pedeapsă (11m).În cazul în care portarul reacționează doar la mingea lovită și pornită spre poartă,nu are nici o șansă să preîntâmpine marcarea golului,chiar în condițiile în care mingea a fost lovită cu forță medie,dar este bine plasată.În schimb, dacă reacția portarului este inițiată din timpul fazelor pregătitoare ale lovirii mingii,prin intuirea intenției adversarului din gesturi abia perceptibile,de modificare a tonusului muscular într-o direcție sau alta, anticiparea portarului are în astfel de situații o bază obiectivă,cu mari șanse în evitarea înscrierii golului.Anticiparea este capacitatea psihofiziologică a omului,bazată pe atenția distributivă,experiența motrică anterioară și posibilitatea de reactualizare rapidă a schemelor motrice stocate în memoria motrică a scoarței cerebrale.Aceste reacții la acțiunile pregătitoare ale adversarului au la bază existența unor etape sau faze biomecanice obligatorii ale fiecărei acțiuni motrice.

După cum a stabilit M.F.Koreakin încă în 1958,citat de A.Demeter (1981),prima fază a unui act motric este o așa-numită “fază tonică”,în care are loc modificarea aproape imperceptibilă a tonusului postural,care pentru un ochi experimentat se trădează prin schimbarea neînsemnată a poziției.Numai după această fază pregătitoare începe faza a doua în care este executată mișcarea propriu-zisă.Sportivii cu experiență își perfecționează treptat capacitatea de a reacționa la prima fază a actului motor al adversarului.Dezvoltarea capacității de a reacționa rapid la gesturile pregătitoare ale adversarului se realizează prin crearea unor situații tot mai complexe,mărind treptat dificultatea opțiunii prin adăugarea de noi și noi variante și schimbarea ordinii diferitelor variante posibile.

În concluzie,viteza de execuție în cazul unor acte motrice complexe sau în condițiile speciale de îngreuiere și de opțiune,cuprinde perioada de timp ce se consumă din momentul apariției semnalului până la încheierea completă a actului motric adecvat.

În cazul în care semnalul declanșator este un obiect în mișcare (minge), identificarea,percepția direcției,traiectoriei și a vitezei de înaintare,precum și alegerea momentului optim de declanșare a reacției de răspuns sunt consumatoare de timp suplimentar.Condițiile atmosferice nefavorabile,acțiunile înșelătoare ale adversarului pot determina și ele prelungirea timpului de execuție.

Urmărirea cu atenție a actelor și gesturilor motrice ale adversarului poate evidenția pentru un sportiv experimentat schimbarea ușoară,abia perceptibilă,a repartizării tonusului muscular.Această informație suplimentară poate contribui la descifrarea precoce a intenției adversarului și adoptarea într-un interval de timp redus a celor mai eficiente măsuri da apărare sau de contraatac,mărind șansa de câștig,cel puțin în acțiunea respectivă.

1.3.1.3Viteza de repetiție

Frecvența maximă a mișcărilor repetate în mod voluntar exprimă viteza de repetiție a actului motric dat (C.Baciu ,1972;A.Dragnea ,1996).În practică,de cele mai multe ori, viteza de repetiție se exprimă prin numărul maxim de mișcări simple efectuate în unitatea de timp.

Din punct de vedere fiziologic,capacitatea omului de a efectua acte motrice repetate cu mare frecvență depinde de mobilitatea sau labilitatea funcțională a sistemului nervos central,în direcția emiterii unor comenzi rapide în mod succesiv,precum și de capacitatea funcțională a efectorului muscular de a îndeplini cu frecvență ridicată aceste comenzi.Se consideră că la om frecvența pașilor poate ajunge la 5 repetări pe secundă (C.Florescu și colab. citați de A. Dragnea ,1996 ).

În ultimă analiză,factorul determinant și totodată limitativ este reprezentat de către sistemul muscular ca efector periferic,a cărui viteză de contracție și de relaxare succesivă este esențială din acest punct de vedere. În cazul în care timpul de execuție a mișcării repetate se prelungește,intervine în sens limitativ și oboseala plăcii motorii la nivelul căreia au loc sinteza și inactivarea mediatorilor chimici.Odată cu solicitarea extremă a mobilității funcționale corticale, oboseala survenită la acest nivel determină înrăutățirea rapidă a performanței motrice repetate cu mare frecvență.

În concluzie,frecvența maximă a mișcărilor succesive în unitatea de timp exprimă viteza de repetiție a actului motric dat.Acest element de bază al vitezei este determinat din punct de vedere fiziologic de labilitatea funcțională a centrilor nervoși și a efectorului muscular,în mare parte determinată genetic.Persoanele care pot aprecia corect microintervalele de timp prezintă și o mare viteză de repetiție.

1.3.1.4.Viteza de deplasare

Viteza de deplasare,spre deosebire de viteza de reacție,de execuție și de repetiție,care sunt considerate drept forme elementare ale calității fizice viteză,are cea mai mare importanță în sport,deoarece oglindește posibilitățile concrete ale sportivului de a parcurge distanța dată cu maximum de viteză (A.Nicu ,1993).În fotbal viteza crescută de deplasare poate crea avantaje incontestabile.

Viteza de deplasare,ca formă complexă de manifestare a vitezei,se află într-o relație dialectică de interdependență relativă cu formele elementare de manifestare a vitezei. Astfel , în proba de 100 m plat, performanța realizată depinde de:viteza de reacție din momentul startului, viteza de execuție a desprinderii din blok-start,a vitezei de avântare a coapselor și a efectuării complete a ciclurilor repetate,viteza de repetiție a pașilor etc.În același timp,viteza de deplasare este determinată și de alți factori,care nu se încadrează în domeniul propriu-zis al vitezei,cum sunt: lungimea pasului (strâns corelată cu lungimea picioarelor și cu forța de împingere a mușchilor),coordonarea fină a activității grupelor musculare agoniste și antagoniste (care prezintă un rol deosebit în realizarea tehnicii de alergare).

Datorită faptului că viteza de deplasare este determinată nu numai de formele elementare ale calității fizice viteză,ci și de alte calități,cum sunt forța de împingere a picioarelor,coordonarea neuromotorie,rezistența în regim de viteză și altele,ea oglindește numai parțial viteza pură a omului, nefiind concludentă din punct de vedere științific în caracterizarea calității de viteză.La acestea se mai pot adăuga unele influiențe biomecanice și chiar anatomice,care prin dimensiunile segmentelor implicate în viteza de deplasare joacă un rol important în determinarea vitezei de deplasare,fără ca aceasta să presupună o corelație strânsă cu formele elementare de manifestare a vitezei.

Din punct de vedere biomecanic,viteza de deplasare poate fi descompusă în două faze:

-faza măririi vitezei pe baza accelerării după start (“faza elanului”);

-faza stabilizării relative a vitezei pe parcurs.

Trebuie remarcat faptul că în jocurile sportive mai importantă este accelerarea rapidă.În ambele faze,însă,coordonarea fină a mișcărilor joacă un rol important.

Din punct de vedere fiziologic,actele motrice executate cu mare viteză au la bază repetarea automată a emiterii comenzii nervoase către mușchii efectori. Semnalele senzitive proprioceptive cu punct de plecare de la receptorii din mușchi, tendoane, aponevroze și ligamente,în condițiile vitezei maxime de deplasare,nu pot interveni în corectarea și în general în dirijarea mișcării,deoarece nu dispun în aceste condiții de timpul necesar intervenției eficiente a mecanismelor feed-back de corectare a eventualelor greșeli de coordonare.Recomandările lui N.A.Berstein,citat de A.Demeter (1981) sau J.Verhoșanski ș.a.(1982) citat de A. Nicu (1993) de a evita executarea mișcărilor insuficient stăpânite și fixate cu viteză maximă sunt pe deplin justificate.

În concluzie,viteza de deplasare,ca formă complexă de manifestare a vitezei,se află într-o independență relativă față de celelalte forme de manifestare a vitezei.Coordonarea neuromotorie,forța în regim de viteză, rezistența în regim de viteză,joacă un rol esențial în determinarea vitezei de deplasare.Cele două aspecte biomecanice ale vitezei de deplasare, accelerarea după start și stabilitatea vitezei pe parcurs au la bază,de asemenea mecanisme distincte.Mărirea frecvenței pașilor dincolo de o anumită limită optimă duce la tetanizarea mușchilor și din cauza ineficienței mecanismelor feed-back,de coordonare și corectare a eventualelor greșeli apărute pe parcurs,sportivul aleargă crispat,ceea ce reduce mult viteza de deplasare.

1.3.2.Metodele de antrenament pentru viteză

Antrenamentul vitezei este fondat pe premiza că, prin incontestabile aspecte,ea se distinge de alte calități motrice.Primul și cel mai important este legat de intensitate care trebuie să fie întotdeauna maximală.Cel de-al doilea este de a nu se atinge niciodată pragul de oboseală.

Aceste principii trebuie să respecte și ele două condiții:

-să existe un control al gesturilor de efectuat;

-ca execuția să poată fi variată de un număr suficient de ori,altfel spus să nu fie standardizată.

Referitor la viteza de reacție ea este suma:

-timpului de punere în practică al stimulului;

-timpului de latență (intervalul dintre sfârșitul stimulului și începutul răspunsului);

-timpului de execuție al acestuia.

Timpul de latență este în general inferior la sportivi,dar nu pare susceptibil de a fi modificat prin antrenament.Pentru aceasta el nu apare în mod semnificativ mai scăzut la sportivii bazați pe rapiditate.

Viteza de reacție este favorizată de o activare prealabilă a SNC și în particular a tensiunii musculare inițiale.

După Tabarskin (citat de R. Manno ,1992),chiar intensitatea semnalului condiționează viteza de reacție.Într-adevăr,orice slăbire sensibilă a semnalului antrenează o dublare a atenției a cărei prestație va fi ameliorată.

Utilizarea jocurilor ,a ștafetelor și a exercițiilor care presupun o reacție la stimuli măresc în ansamblu capacitatea de reacție fără a expune la stereotipia stimulilor care inhibă adaptarea.

Unul din semnele importante prin care se manifestă rapiditatea motrică maximală este absența oricărei oboseli.Trebuie alese pentru aceasta exerciții a căror durată nu depășește o limită sigură care se situează în jurul a 4 la 6 secunde. Recuperarea între două serii consecutive trebuie să fie completă pentru a permite refacerea energiei.

Recuperarea de tip activ favorizează acest proces menținând o stare de excitație optimală a sistemului nervos.Totuși intensitatea lucrului efectuat nu permite prelungirea lecției la o ferecvență foarte mare.

Tabel 1.8- Raportul dintre obiectiv(tipul de exercițiu),durata efortului,intensitatea

și pauza  (după Platonov,1980,citat de A. Dragnea ,1996)

Sistematizarea metodelor de dezvoltare a vitezei nu este încă realizată după criterii unitare,fiind realizată diferit în funcție de profilul specialiștilor care încearcă să le clasifice și școlile cărora aparțin.

N.Ozolin (1972) citat de A. Dragnea (1996) sistematizează metodele pentru dezvoltarea vitezei astfel:

-metoda exercițiului “din mers”:parcurgerea unei distanțe în viteză maximă după un elan prealabil (alergare lansată);

-metoda alternativă:creșterea vitezei,atingerea celei maxime și apoi descreșterea acesteia;

-metoda ștafetelor și jocurilor;

-metoda întrecerii;

-metoda repetărilor în tempouri submaximale,maximale și supramaximale.

1.3.2.1.Bariera de viteză

În cazul vitezei necesitatea de a fi antrenată mereu cu maximum de intensitate pune problema a ceea ce convențional se numește “bariera de viteză”.

Acest fenomen,semnalat de N.Ozolin (citat de R. Manno ,1992) este format de stabilizarea structurii parametrilor temporali și spațiali.Aceasta înseamnă că un atlet care se pregătește prin sprinturi efectuate întotdeauna la o intensitate maximală,în condiții identice,riscă să nu mai progreseze,ba chiar să regreseze la capătul unui anumit număr de antrenamente și repetări.

Pentru a evita confruntarea cu această problemă,procedurile diferă după cum este vorba de sportivi consacrați sau de sportivi în formare.Cu primii se va recurge la exerciții în același timp numeroase,specifice și executate în condiții puțin diferite.De exemplu,porniri cu diferite viteze,pe un teren cu porțiuni ușor ascendente la sfârșitul cursei,sau exerciții de depășire de sine adică pentru a atinge artificial viteze superioare vitezei de competiție,ca de exemplu sprinturi după o mașină,pe teren în pantă etc.

La tineri,problema poate fi rezolvată printr-un antrenament specific,punând accent pe forță-viteză și pe viteza de reacție complexă.

1.3.2.2.Fundamentarea fiziologică și biochimică a metodelor de educare a vitezei

Exercițiile folosite pentru îmbunătățirea vitezei trebuie să satisfacă următoarele cerințe:

-tehnica acestor exerciții se recomandă să fie simplă pentru a facilita executarea lor cu mare viteză;

-exercițiile de viteză trebuie să fie bine însușite de sportivi,pentru a permite concentrarea nervoasă în direcția executății lor cu mare viteză;

-durata totală a exercițiilor de viteză se stabilește în așa fel,încât spre sfârșitul exersării viteza de execuție să nu scadă din cauza oboselii intervenite pe parcurs.

Deoarece exercițiile de viteză fac parte din eforturile de intensitate maximală,durata unui exercițiu nu trebuie să depășească 10-15 s,nici la sportivi foarte bine antrenați.La începători și la cei neantrenați,se recomandă ca durata exercițiilor de viteză cu intensitate maximală să nu depășească 8 – 10 s.

Metoda de bază a educării și creșterii vitezei este metoda repetării. Tendința principală în cadrul acestei metode este depășirea la lecțiile de antrenament a vitezei maxime a sportivului (C.Florescu ,1994).Parametrii de bază ai efortului sunt alcătuiți în concordanță cu această cerință:lungimea distanței parcurse în mod repetat sau durata în timp a exercițiului va fi stabilită în așa fel,încât să permită executarea ei repetată fără scăderea vitezei la ultimele repetări, deoarece ar dăuna principiului stabilit anterior.Deci,intensitatea efortului trebuie să fie maximum posibilă,în unele încercări căutând să se obțină cei mai buni timpi și alternat cu efortul submaximal și moderat,în vederea evitării creării unui stereotip de viteză,care mai târziu ar putea constitui o barieră în calea progresului.

Intervalele de odihnă între repetări sunt și ele stabilite astfel,încât să permită o restabilire corespunzătoare a principalilor indicatori fiziologici și biochimici ai capacității de efort a sportivului și menținerea prospețimii sistemului nervos pentru execuții tehnice corecte.

Cele mai dificile și mult controversate probleme se ridică în legătură cu stabilirea corectă a duratei intervalelor de odihnă dintre repetările succesive.Cele două procese fiziologice cu implicații majore în acest fenomen și anume:modificarea excitabilității sistemului nervos central,pe de o parte,și restabilirea parametrilor de bază a unor funcții vegetative implicate în lichidarea datoriei de oxigen și a menținerii constante a homeostaziei interne,pe de altă parte,prezintă tendințe net contradictorii.În timp ce excitabilitatea sistemului nervos central după o ușoară creștere,în momentele imediat următoare unui astfel de efort,în continuare arată o tendință de scădere relativ alertă,restabilirea constantelor fiziologice și biochimice ale mediului intern și în special lichidarea datoriei de oxigen acumulată în eforturile succesive se realizează destul de lent.

Antrenorul este pus în acest caz în fața unei mari dileme:o pauză relativ lungă,care ar permite lichidarea datoriei de oxigen,duce la scăderea marcată a excitabilității sistemului nervos central și împiedică menținerea constantă a vitezei,iar o pauză scurtă asigură menținerea la un nivel optim a excitabilității sistemului nervos central,dar nu permite lichidarea datoriei de oxigen și arderea completă a acidului lactic,ce se va acumula treptat în mușchi și chiar în sânge,ducând în mod inevitabil la apariția oboselii și imposibilitatea menținerii constante a vitezei de deplasare.Dilema trebuie rezolvată printr-un compromis :pauzele dintre repetările succesive vor fi suficient de lungi ca să permită lichidarea în bună parte a datoriei de oxigen și metabolizarea excesului de acid lactic,dar nu vor fi atât de lungi încât să permită instalarea unei excitabilități scăzute a sistemului nervos central.

Un rol deosebit în asigurarea eficienței intervalelor de odihnă revine formelor active de odihnă,care pot realiza menținerea la un nivel ridicat a excitabilității sistemului nervos central.Cele mai eficiente mijloace de odihnă activă s-au dovedit a fi exercițiile care angrenează în activitate grupele și lanțurile musculare solicitate în eforturile prealabile de viteză,dar care sunt efectuate cu viteză redusă.În aceste condiții fluxul permanent de impulsuri nervoase aferente reușește să mențină excitabilitatea corticală la un nivel ridicat pe o perioadă relativ îndelungată,timp în care se realizează și restabilirea quasi-totală a parametrilor funcțiilor vegetative.În cazul alergării de viteză pauzele sunt destinate mai ales mersului și alergării ușoare.

Știut fiind că starea de excitabilitate optimă a sistemului nervos central este condiția fiziologică principală a educării vitezei și a îmbunătățirii vitezei maxime, progrese evidente în această direcție se pot realiza numai pe fondul unei stări de prospețime accentuată a sistemului nervos central.Câștigul în viteză presupune concentrarea nervoasă maximă și aceasta nu se poate obține decât pe fondul unei prospețimi accentuate.

Se recomandă de aceea plasarea efortului de acest gen în prima parte a antrenamentului (sau a lecției de educație fizică).În ciclul săptămânal,locul cel mai potrivit al antrenamentului dedicat îmbunătățirii vitezei maxime este ziua de după odihnă,când nu acționează efectele inhibitorii ale oboselii acumulate pe parcursul mai multor lecții de antrenament.

În concluzie,metodele moderne de educare a vitezei se bazează pe repetarea cu viteză aproape de intensitatea maximă a unor porțiuni relativ scurte de teren (pistă de antrenament),exercițiul fiind efectuat integral cu intensitate mare.În funcție de gradul de pregătire,perioada de antrenament și condițiile materiale de lucru,distanța parcursă și intervalul de odihnă variază. Este bine ca intervalul de odihnă să fie astfel stabilit,încât să permită refacerea a circa 95% din capacitatea de efort (A.Nicu, 1993),iar în timpul pauzei sportivul să execute mers și alergare ușoară,în vederea menținerii la un nivel ridicat a excitabilității sistemului nervos central,fapt ce asigură prospețimea necesară îmbunătățirii vitezei maxime.

1.3.3. Unele aspecte particulare ale dezvoltării vitezei la copii și juniori

Știut fiind că viteza se bazează mai ales pe însușiri genetic determinate ale recepționării,transmiterii și prelucrării informațiilor mediului extern și intern și pe rapiditatea efectuării comenzii primite la nivelul efectorului periferic muscular,nu se poate pune la îndoială rolul important al educării și perfecționării acestei calități prin exersare și antrenament. Profesorii de educație fizică și antrenorii ar greși dacă s-ar situa pe o poziție pasivă privind educarea vitezei sau amânarea acțiunilor de perfecționare până la maturizarea biologică completă a organismului copiilor, crezând că talentul înnăscut își va croi drum mai devreme sau mai târziu.Pentru desăvârșirea și împlinirea completă talentul are nevoie de o preocupare atentă și permanentă pe toată durata perioadei de creștere.

După opinia specialistului sovietic V.P.Filin citat de A.Demeter (1981) în copilărie există condițiile cele mai favorabile pentru dezvoltarea vitezei.După fiziologul V.S.Farfel citat de A.Demeter (1981) între 11-12 ani, odată cu perfecționarea coordonării mișcărilor,se îmbunătățește mult și viteza,iar la 13-14 ani se pot obține cele mai bune rezultate pentru îmbunătățirea vitezei.

Referitor la modalitatea de lucru,Krestovnikov și Ozolin,citați de A. Demeter (1981) recomandă la copii și juniori efectuarea exercițiilor de viteză în prima parte a lecției de antrenament,imediat după încălzire.

După N.N.Iakovlev (1971) citat de A.Demeter (1981),la începutul antrenamentului, exercițiile de viteză creează condiții biochimice tisulare favorabile eforturilor de rezistență care urmează să fie executate în partea a doua a antrenamentului.Eforturile de rezistență efectuate la începutul antrenamentului influiențează nefavorabil eficiența exercițiilor de viteză ulterioare,pe baza acumulării acidului lactic și a reducerii treptate a excitabilității neuromusculare,absolut necesară efectuării în bune condiții a exercițiilor de viteză.

La juniori și tineri “bariera de viteză”se stabilește relativ repede,în toate acele cazuri în care pregătirea fizică generală și multilaterală este neglijată în favoarea pregătirii specifice timpurii.Un studiu efectuat de un colectiv format din Kaledin,Lasin și Scerbakova (citați de A.Demeter,1981) pe fotbaliști juniori a dus la concluzia că pregătirea fizică generală asigură obținerea unor rezultate mai bune în fotbal,decât pregătirea bazată mai ales pe efort specific.

Astfel, s-a demonstrat încă o dată valabilitatea concluziilor lui Kohlrausch (citat de A.Demeter,1981) care a arătat că la tineri programul de pregătire multilaterală este mai indicat pentru dezvoltarea vitezei,decât un program axat prematur exclusiv pe exerciții de viteză.

În concluzie,vârsta copilăriei și adolescenței prezintă premise favorabile dezvoltării vitezei sub toate aspectele ei.Între 10-18 ani este etapa favorabilă dezvoltării vitezei,mai târziu existând puține șanse pentru îmbunătățirea parametrilor de viteză.În cadrul antrenamentului este bine ca exercițiile specifice de viteză să fie plasate la început,deoarece creează premise favorabile,din punct de vedere biochimic,dezvoltării în continuare a rezistenței.În privința alcătuirii grupelor de antrenament este bine să se ia în considerație vârsta fiziologică a copiilor și juniorilor și nu cea cronologică. Introducerea prematură a unor exerciții de pregătire specială de viteză,după o primă etapă de mari satisfacții,va duce în cele din urmă la stagnare și la nerealizarea unor mari performanțe.

1.4.Planificarea antrenamentului la fotbaliștii juniori

Periodizarea pregătirii sportive la fotbaliști este subordonată sistemului competițional. Se pot distinge trei perioade ale pregătirii sportive fotbalistice:

-perioada pregătitoare (de iarnă sau de vară) în care se urmărește o creștere gradată a capacității de efort,o îmbunătățire a principalelor calități fizice, perfecționarea unor deprinderi tehnice,precum și îmbogățirea cunoștințelor tactice. Perioada pregătitoare de iarnă,a cărei durată este de 10-14 săptămâni,poate fi împărțită la rândul ei în perioada de pregătire fizică generală (de angrenare-readaptare la efort),perioada de pregătire specifică (de acumulare de bază) și perioada precompetițională (de intrare treptată în formă),în care se definitivează echipa pentru jocurile oficiale.

Perioada pregătitoare de vară este de obicei mai scurtă (2-6 săptămâni) și are în mare aceleași sarcini și obiective.

Perioada competițională reprezintă durata de desfășurare a jocurilor unui tur sau retur,pe timp de 4-5 luni.La rândul ei,perioada competițională se împarte în mai multe etape,în care sarcinile principale ale antrenamentului se referă la menținerea potențialului biologic și la perfecționarea măiestriei tehnico-tactice.Obiectivele acestei perioade se adresează menținerii unui randament sportiv ridicat,care va duce la obținerea performanțelor sportive dorite.

Perioada de tranziție cuprinde vacanța de vară sau de iarnă.Sarcinile ei constau în reducerea treptată a efortului,refacerea generală a organismului, menținerea unui nivel minim de pregătire (nespecifică),precum și a deprinderilor tehnice de bază.Obiectivele principale ale acestei perioade se rezumă la odihna și refacerea capacității de efort,ca și la tratarea unor afecțiuni.

Curba generală a efortului în cadrul activității fotbalistice nu reprezintă o linie dreaptă,ci are o serie de oscilații ce corespund sarcinilor și obiectivelor momentane sau generale ale echipei respective.În acest sens deosebim trei feluri de oscilații ale curbei efortului:

-oscilațiile mici ale curbei efortului sunt cele din cadrul “microciclurilor săptămânale”.Ele sunt determinate de caracterul ciclic,săptămânal al jocurilor oficiale. Ciclicitatea va retructura profilul întregului ciclu de pregătire săptămânală.Caracterul global al efortului acestui interval produce oscilații mici,care se întâlnesc numai în perioadele competiționale;

-oscilațiile medii,care însumează volumul efortului dintr-o etapă,la fotbal cuprinde de obicei 5-6 săptămâni.Variația acestor volume este condiționată de interrelația dintre efort și recuperare,în vederea stabilizării superioare a potențialului biologic,pe baza desfășurării proceselor de adaptare generală și specifică.Aceste oscilații medii sunt specifice etapelor competiționale din cadrul turului sau returului.De obicei randamentul echipei prezintă o creștere valorică după 4-5 microcicluri săptămânale,ca urmare a omogenizării adaptărilor individuale inegale ale jucătorilor componenți;

-oscilațiile mari cuprind restructurările cauzate de perioadele anuale de pregătire. Aceste oscilații rezultă din însumarea oscilațiilor medii de etapă,cu valori ridicate în timpul perioadelor competiționale și valori mici în timpul perioadelor de tranziție.

Evoluția formei sportive a fotbaliștilor prezintă următoarele stadii:

-obținerea formei sportive se realizează în urma sumărilor cantitative și prin efectuarea unui program de antrenamente desfășurat pe o perioadă mai lungă de timp (1-6 luni).În acest interval se creează premisele morfofuncționale ale acesteia,prin dezvoltarea principalelor calități fizice de bază.

La începutul acestei perioade raportul între volum și intensitate înclină mult în favoarea primului,iar spre sfârșitul ei raportul se inversează.De asemenea caracterul general și nespecific al exercițiilor cuprinse în prima perioadă este înlocuit cu exerciții cu specific din ce în ce mai mare,ca în final (perioada precompetițională) ponderea pregătirii să se realizeze prin jocuri amicale;

-menținerea formei sportive este deosebit de necesară la fotbal,deoarece programul competițional se întinde pe o perioadă calendaristică mare.Fiind o stare fiziologică labilă,durata formei sportive este limitată în general la 3-4 luni.În condițiile solicitărilor competiționale (etapele jocurilor oficiale săptămânale),care produc un consum de energie mult mai mare,prin angajările psiho-emoționale,la fotbal durata formei este de mai scurtă durată,cifrându-se la 2-3 luni.De aceea la fotbal se pune un accent deosebit pe menținerea ei,lucru greu de realizat.La prelungirea ei concură,prin intermediul colaborării medic-antrenor,o serie de factori ca:parametrii efortului, alimentația, regimul de viață al jucătorului, ambianța psihologică din echipă, obiectivele competiționale etc.;

-pierderea formei sportive se produce spontan,voluntar sau accidental.Pierderea spontană survine după un timp,ca un proces natural,prin apariția unor tulburări funcționale complexe,ca urmare a acumulării oboselii.Pierderea voluntară se realizează prin efectuarea unei pregătiri caracterizată prin volum mare de lucru nespecific,cu intensitate redusă.Datorită schimbării unor date competiționale sau apariției prea timpurii a formei sportive este necesară o “întrerupere temporară”a acesteia.Pierderea accidentală a formei survine fie prin îmbolnăvirea sau traumatizarea jucătorului,fie prin greșeli mari de metodică sau prin abateri grave de la regimul de viață sportivă.

Pregătirea sportivă a copiilor și juniorilor trebuie să respecte o seamă de principii care vor fi tratate pe scurt în rândurile care urmează.

Asigurarea unui caracter atractiv instruirii care să constituie liantul de bază al atragerii și menținerii tinerilor în activitatea sportivă sistematică.Metodica de predare în rândul copiilor și juniorilor trebuie să satisfacă această cerință și de aceea caracterul de joc,de liberă inițiativă,de folosire a elementelor de întrecere trebuie să caracterizeze organizarea antrenamentelor la această categorie de vârstă.

Multilateralitate în dezvoltarea și pregătirea fizică concomitent cu însușirea și perfecționarea tehnicii corecte.Această cerință constă în dezvoltarea armonioasă a principalelor grupe musculare,ridicarea treptată a capacității de efort (a aparatelor respirator și circulator),dezvoltarea treptată a calităților fizice de bază și specifice,plus însușirea tehnicii eficiente.Trebuie să se aibă în vedere că dezvoltarea deprinderilor motrice la copii se desfășoară mai repede decât perfecționarea posibilităților fincționale.

Folosirea pe scară largă a competițiilor,pentru copii și juniori,ca metodă de mare importanță în formarea calităților fizice,psihice și a tehnicii necesare în sportul de performanță. Fără îndoială că întrecerea, competiția constituie, împreună cu antrenamentul,motorul progresului în sportul de performanță.Puterea formativă a sportului în sfera personalității,a calităților morale se realizează mai bine în focul disputelor,al competiției decât în antrenament.

De aceea stabilirea unui sistem competițional propriu grupelor de copii și juniori devine foarte importantă.

1.4.1.Periodizarea vitezei

Periodizarea vitezei trebuie să respecte următoarele subfaze ale pregătirii:

-rezistența aerobă și anaerobă. Prima parte a perioadei pregătitoare are scopul de a construi baza aerobă pe care trebuie să se sprijine antrenamentul de viteză. Pentru realizarea bazei anaerobe se vor folosi metoda fartlek și antrenamentul cu repetări;

-viteza alactică și lactică și rezistența anaerobă. Pe măsură ce se apropie competiția, antrenamentul devine mai intens.Accentul cade pe viteza maximă, schimbări de direcție,alergări de agilitate iar distanța crește de la 10-15 m la 30-50m;

-viteza specifică.Include toate componentele vitezei specifice jocului de fotbal. Intensitatea pregătirii crește, apar meciurile oficiale și trebuie acordată o atenție deosebită alternanței efort-odihnă.

Tabel 1.9-Periodizarea vitezei (T.O.Bompa,2001,2003).

CAPITOLUL II SCOPUL,SARCINILE,METODELE ȘI ORGANIZAREA

CERCETĂRII

2.1.Scopul și sarcinile cercetării

Studierea și analiza materialelor legate de cercetare a demonstrat faptul că problema optimizării procesului de pregătire a fotbaliștilor juniori este tratată la modul general în literatura de specialitate, cu foarte puține concretizări. Importanța care trebuie acordată acestui sector impune însă o abordare amănunțită, diferențiată, a fiecărui an de instruire a tinerilor fotbaliști.

Scopul cercetării îl constituie perfecționarea procesului de pregătire a fotbaliștilor de 12-14 ani prin folosirea adecvată a unor mijloace din atletism.

Pentru realizarea scopului propus au fost stabilite următoarele sarcini generale:

1.Analizarea modului de pregătire a tinerilor fotbaliști pe baza studiului literaturii de specialitate.

2.Stabilirea conținutului pregătirii fizice și tehnico-tactice la tinerii fotbaliști.

3.Determinarea eficienței pregătirii fizice și tehnice a fotbaliștilor folosind mijloace nespecifice.

4.Argumentarea teoretică și practică a folosirii mijloacelor nespecifice și crearea unui model de pregătire a tinerilor fotbaliști.

Acesta fiind cadrul general de abordare a problemelor,pe parcursul cercetării au apărut și au fost realizate și alte sarcini particulare care vor fi tratate la momentele respective.

2.2.Metodele cercetării

Pentru atingerea scopului și realizarea obiectivelor cercetării s-au folosit următoarele metode de cercetare:

2.2.1.Analiza teoretică și generalizarea datelor literaturii de specialitate.

2.2.2.Metoda anchetei.

2.2.3.Metoda observației.

2.2.4.Metoda măsurătorilor și testărilor.

2.2.5.Experimentul pedagogic.

2.2.6. Analiza documentelor de planificare.

2.2.7. Metoda prelucrării statistico-matematice a datelor.

2.2.1.Analiza teoretică și generalizarea datelor literaturii de specialitate

Analiza literaturii științifico-metodice care tratează problematica pregătirii sportivilor de performanță în general și a fotbaliștilor în special, a permis stabilirea principiilor, părerilor și recomandărilor specialiștilor în vederea organizării și desfășurării eficiente a antrenamentului sportiv.Documentarea a cuprins atât lucrări de specialitate cât și din alte domenii ca:psihologie,fiziologie, antropologie, sociologie,teoria și metodica jocurilor sportive.Ea s-a materializat în peste 220 de titluri, din autori români și străini, toate constituind bibliografia selectivă a lucrării.

2.2.2.Metoda anchetei

Această metodă a căpătat în ultimul timp o bună fundamentare metodologică, intrând în preocupările unui număr mare de teoreticieni și practicieni (M.Barrow,R.McGreer,1970;S.Chelcea ,1979;C.Șuteu ,V.Fărcaș ,1982; A.Dragnea, 1984;M.Șerban ,1987;A. Gugiuman ,E.Zetu și colab.,1993).Am folosit ancheta tip chestionar pentru a cunoaște opinia antrenorilor în privința instruirii grupei de vârstă de 12-14 ani.Rezultatele anchetei, prezentate în capitolul III,au permis crearea unei imagini a modului în care specialiștii domeniului privesc instruirea tinerilor fotbaliști.

2.2.3.Metoda observației

Observația constă în înregistrarea datelor și a constatărilor care ne interesează, așa cum se prezintă, în modul lor natural de manifestare,fără intenția de a le modifica, cercetătorul așteptând ca ele să se producă pentru a le putea surprinde (C.Meyers ,E.Blesh ,1962;M. Epuran ,1970,1992;G.Chiriță ,1983; M. Șerban ,1987;A.Gugiuman ,E.Zetu și colab.,1993;C.I.Coman ,1996).În cercetare s-a folosit observația directă asupra comportamentului jucătorilor în antrenamente și jocuri.

Observația s-a desfășurat pe timpul a doi ani competiționali (1999/2000 și 2000/2001) și a vizat următoarele aspecte:

-comportamentul jucătorilor în antrenamente și jocuri;

-structura,volumul și conținutul antrenamentelor;

-înregistrarea acțiunilor tehnico-tactice ale jucătorilor în cursul meciurilor oficiale;

-stabilirea timpului efectiv de joc în meciurile oficiale ale juniorilor C.

2.2.4.Metoda măsurătorilor și testărilor

Desfășurarea experimentului a fost însoțită de testări cu ajutorul cărora au fost obținuți indicii inițiali și finali ce caracterizează valorile dezvoltării antropometrice, pregătirii fizice și tehnico-tactice.Măsurarea în condiții standard a eșantionului stabilit a avut drept scop constatarea și apoi evidențierea evoluției parametrilor amintiți.

O primă categorie de parametri s-a evidențiat cu ocazia vizitelor medicale periodice efectuate de jucătorii celor două echipe și ea se referă la testarea dezvoltării fizice (dezvoltare somatică):

Înălțime corporală (Talie)

Se măsoară cu taliometrul în cm și este reprezentată de distanța de la vertex (creștetul capului) la planul de sprijin al membrelor inferioare.Subiectul se află în poziție de drepți și atinge placa de măsurat cu călcâiele,șezutul și spatele,în timp ce capul este flectat și nu atinge placa.

Greutate

S-a folosit un cântar verificat cu o capacitate de cântărire de 200Kg, iar subiecții au fost în slip și așezați pe mijlocul platanului.

Anvergură (lungimea între brațele desfăcute)

Cuprinde lungimea celor două brațe și lățimea toracelui.Este reprezentată de distanța între vârfurile mediusurilor în poziția cu brațele întinse orizontal.Subiectul se așează cu brațele în abducție la înălțimea umerilor,cu spatele la perete și brațele lipite de perete.Se marchează pe zid locul celor două vârfuri ale mediusurilor și apoi se măsoară cu banda distanța dintre cele două puncte.

Perimetru toracic

Se măsoară cu ajutorul unei bande metrice trecută anterior pe sub areola mamară și posterior sub unghiul omoplatului.Se măsoară de asemenea în dinamică:în inspir profund și expir prelungit,din calcul reieșind elasticitatea toracică.În toate cazurile subiectul stă în ortostatism cu brațele lejer pe lângă corp.

Diametru biacromial

Se măsoară cu compasul Martin și reprezintă distanța dintre punctele distale pe marginea externă a acromionului.Subiectul stă în ortostatism,cu brațele lejer pe lângă corp menținând poziția normală a umerilor iar vârfurile compasului se așează la mijlocul marginii externe a acromionului.

Dinamometrie

Se măsoară cu aparate (dinamometre) ce exprimă forța în Kg și înregistrează forța flexorilor degetelor la mâna dreaptă și la mâna stângă.Măsurarea se face în picoare iar brațul testat este ușor depărtat de corp.

Capacitate vitală

Reprezintă cel mai mare volum de aer pe care un subiect îl poate mobiliza în mod voluntar între o inspirație și o expirație forțată.Se măsoară cu un aparat special numit spirometru care are o tijă metalică gradată în cm3.Tija iese din aparat arătând modificarea de volum a unui balon de cauciuc care se găsește în interiorul spirometrului determinată de aerul expirat de subiect.

Pentru testarea capacității motrice au fost folosite următoarele teste:

Alergare de viteză 10 m, 30m și 50m

Se efectuează cu start din picioare,cu cronometru declanșat la prima mișcare. Se acordă două încercări și se înregistrează cel mai bun rezultat.Pauza dintre încercări este de 15 minute. Jucătorii nu folosesc pantofi cu cuie. Rezultatul se înregistrează în secunde și zecimi de secundă.

Navetă 4x10m

Două jaloane cu înălțimea de 1,50m sunt așezate pe pistă la 10m distanță. Jucătorul pleacă din dreptul jalonului în viteză și parcurge de 4 ori 10m ocolind jaloanele.Startul din picioare cu cronometrare la prima mișcare.Cronometrul se oprește atunci când,după ce a parcurs traseul,jucătorul depășește linia jalonului de pornire.Se acordă o singură încercare. Rezultatul se exprimă în secunde și zecimi de secundă.

Săritură în lungime de pe loc

Este permisă o singură pendulare a brațelor pentru elan.Se acordă două încercări și se înregistrează cea mai bună săritură.Se măsoară distanța de la vârfurile picioarelor (poziția de plecare) până la călcâie (poziția de aterizare). Rezultatul se înregistrează în centimetri.

Săritură în înălțime de pe loc

Se execută după metoda lui Abalakov,pe o platformă de contact.În cazul nostru s-a folosit aparatul “ VISTI ”care după executarea exrcițiului transformă datele în centimetri.Se efectuează trei încercări.

Tracțiuni în brațe

Priza barei se face cu palmele orientate spre interior,cu brațele perfect întinse,fără ca picioarele să atingă solul în timpul execuției.Tracțiunile în brațe se consideră corecte numai dacă bărbia depășește de fiecare dată nivelul barei.Brațele se întind complet la fiecare revenire, după care execuția se reia fără pauză.Se repetă până când executantul nu mai poate să treacă cu bărbia deasupra barei.Rezultatul se exprimă în număr de repetări corect executate.

Alergare de rezistență 800m

Distanța se aleargă pe teren plat într-o singură încercare.Transformarea alergării în mers se consideră abandon.Se aleargă cu pantofi de tenis.Rezultatul se exprimă în minute , secunde și zecimi de secundă.

Pentru aprecierea activității tehnico-tactice a jucătorilor a fost efectuată analiza acțiunilor tehnico-tactice în jocurile oficiale urmărindu-se:

-pasa (scurtă,medie,lungă);

-conducerea balonului;

-driblingul;

-deposedarea adversarului de minge;

-intercepția;

-aruncarea de la margine;

-preluarea;

-șutul la poartă.

2.2.5.Experimentul pedagogic

Experimentul pedagogic s-a organizat cu scopul verificării ipotezei potrivit căreia, utilizarea în antrenamentul fotbaliștilor a unor mijloace specifice atletismului va duce la creșterea indicilor de pregătire fizică (viteza,în special) și va creea premizele pentru ridicarea nivelului pregătirii tehnice.În acest scop am folosit o grupă martor (L.P.S.Bihorul) și o grupă experimentală (F.C. Bihor).Variabila independentă, utilizată la grupa experimentală, a constituit-o introducerea în pregătirea tinerilor fotbaliști a unor lecții de pregătire cu mijloace din atletism,o dată sau de două ori pe săptămână. Experimentul s-a desfășurat pe durata unui an competițional 2000/2001.

2.2.6.Analiza documentelor de planificare

Pentru scoaterea în evidență a aspectelor,formelor și tehnologiei planificării antrenamentului au fost studiate și analizate un șir de documente (planuri, programe, conspecte de antrenament) care au vizat activitatea antrenorilor în cadrul diferitelor perioade și etape (macrociclu, mezociclu,microciclu) de pregătire a sportivilor.S-a identificat volumul, intensitatea, structura și conținutul antrenamentului tinerilor fotbaliști.

2.2.7.Metoda prelucrării statistico-matematice a datelor

Metoda statistico-matematică, folosită în cercetarea științifică, permite studiul diferitelor caracteristici ale fenomenelor de masă (V.Dumitrescu ,1971;Ș.Tudoși ,1980;A.Dragnea ,1984; T.Grimalschi,1999).Indicatorii statistico-matematici pe care i-am utilizat în analiza datelor au fost:

-media aritmetică,(M sau x) reprezintă indicatorul cel mai utilizat în toate calculele referitoare la dispersie, semnificație și corelație. Se calculează după formula: și reprezintă suma valorilor individuale împărțită la numărul de cazuri.Ea caracterizează însușirile comune ale unei grupări dar poate ascunde însușiri individuale de o deosebită importanță.Datorită acestui fapt operăm și cu alți indicatori care să ne permită o apreciere cât mai exactă a rezultatelor.

-abaterea standard sau abaterea tip, (S) indicator al dispersiei folosit foarte mult în

cercetarea științifică,se calculează după formula:

Cu cât dispersia este mai redusă cu atât valoarea parametrilor tendinței centrale este mai reprezentativă.

-amplitudinea standard a valorii medii,sau eroarea medie (m sau Em),după formula:

Ea stabilește dacă media aritmetică este certă sau orientativă în urma comparației cu aceasta.Dacă media aritmetică este mai mare decât eroarea medie atunci cu siguranță ea va fi certă și nu orientativă.

-coeficientul de variabilitate (Cv) se exprimă în procente,oferă măsura gradului de omogenitate a unui colectiv.Se calculează după formula:

și face posibilă compararea grupelor măsurate cu unități de măsură diferite.Se consideră:

-între 35% și 20% omogenitate mică;

-între 20% și 10% omogenitate medie;

-între 10% și 0 omogenitate mare.

-semnificația statistică a diferenței dintre medii, sau deosebirile veridice (testul lui Student) după formula:

Pentru interpretarea valorii variabilei t în sensul semnificației diferenței se folosește tabla lui Fisher (G.M.Smith,1971) unde f simbolizeză numărul gradelor de libertate:

-atunci când se lucrează cu un singur grup: f = n-1;

-atunci când se lucrează cu două grupuri independente: f = nx + ny – 2

Interpretare:

-dacă t calculat de noi este mai mare decât cel din tabela lui Fisher la pragul de 0,05 atunci diferența este semnificativă și din punct de vedere statistic, probabilitatea (p) ca diferența să fie întâmplătoare fiind mai mică de 5% (p < 0,05);

-dacă t calculat de noi este mai mic decât cel din tabela lui Fisher atunci diferența este nesemnificativă (p > 0,05).

2.3.Organizarea cercetării

Ideea acestei lucrări a apărut în anul 1998, atunci când am aflat că antrenorul grupei de juniori 1987 de la F.C.Bihor, Ioan Naom, colaborează în pregătire cu un antrenor de atletism. O primă etapă în organizarea cercetării mele a fost cea de documentare prin studierea literaturii de specialitate.Am făcut aceasta atât pentru a mă pune la curent cu ultimele apariții referitoare la instruirea copiilor și juniorilor,cu particularitățile anatomo-fiziologice specifice vârstei,cât și pentru a cunoaște eventualele lucrări care să trateze teme similare cu cea abordată de mine.

Studierea bibliografiei a continuat și pe parcursul celorlalte etape ale organizării cercetării,chiar și atunci când materialele studiate mi-au permis alcătuirea părții teoretice a lucrării mele.

Cea de-a doua etapă, de realizare a cercetării, a durat din august 1999 până în august 2001.În cadrul ei au fost urmărite grupele de juniori născuți în 1987 ale echipelor F.C.Bihor și L.P.S.Bihorul, atât în campionatele 1999/2000 și 2000/2001 cât și în cadrul antrenamentelor.În primul campionat, 1999/2000, m-am familiarizat cu componenții celor două echipe,urmărindu-i atât în antrenamente , în jocuri, cât și la testările susținute.Metodica de pregătire folosită de cei doi antrenori nu a diferit mult, fiind cea unanim acceptată la acest nivel de vârstă.

În campionatul 2000/2001 a avut loc experimentul pedagogic propriu-zis, pe parcursul căruia, în pregătirea echipei F.C.Bihor a intervenit colaborarea cu profesorul de atletism, Virgil Preda.Acesta s-a implicat în pregătirea fizică a echipei planificând volumul și intensitatea efortului în perioada pregătitoare și având una sau două lecții de pregătire fizică pe săptămână în perioada competițională,în funcție de jocul oficial de la sfârșit de săptămână.

Am ținut permanent legătura cu antrenorii celor două echipe, Ioan Naom și Vasile Pușcaș, cât și cu cabinetul medical unde s-au realizat vizitele medicale periodice ale celor două echipe.Am avut acceptul și sprijinul conducerii celor două cluburi care mi-au dat tot concursul în activitatea mea. Jucătorii au fost urmăriți atât în antrenamente cât și în jocuri și aici am primit un ajutor prețios din partea studenților de la specializarea fotbal.

Tot în această etapă am realizat și o anchetă în rândul antrenorilor de juniori din această zonă a țării,la care au participat 54 de subiecți.

Cea de-a treia etapă a constat în prelucrarea și analizarea datelor oferite de experiment cu ajutorul indicatorilor statistico-matematici și elaborarea unor concluzii legate de aspectele pe care le-am cercetat.

2.4.Aprobarea datelor cercetării în practică

Rezultatele cercetărilor au fost valorificate atât în procesul instructiv-educativ cât și prin comunicări susținute la sesiunile din țară și din străinătate.

Pe parcursul activității de cercetare a temei “Argumentarea folosirii exercițiilor nespecifice pentru dezvoltarea vitezei la fotbaliștii de 12-14 ani“ au fost prezentate comunicări la conferințele științifice internaționale de la Chișinău 2000 , 2001 și 2003 precum și la sesiunile organizate de F.E.E.S. din Oradea 1999, 2000, 2001 , 2002 și 2003 și Pitești 2001 și 2002.

CAPITOLUL III ARGUMENTAREA TEORETICĂ ȘI PRACTICĂ A CONȚINUTULUI

PREGĂTIRII LA JUNIORII DE 12-14 ANI

3.1.Analiza generalizării practicii înaintate (analiza chestionarului)

În afara studiului literaturii de specialitate am căutat să cunosc și opinia antrenorilor de fotbal,cei care lucrează nemijlocit în teren, în privința instruirii grupei de vârstă de 12-14 ani.

În acest scop am alcătuit un chestionar (anexa nr. 1)la care au fost solicitați să răspundă un număr de 54 de antrenori ai echipelor de juniori din zona de vest a României, care ne-au oferit un volum mare de informații referitoare la aspectele principale cu care se confruntă în pregătirea acestei grupe de vârstă.

Chestionarul a constat din 16 întrebări cu diverse opțiuni de răspuns: în unele s-a solicitat să se răspundă în procente ce importanță se consideră că are fiecare dintre alternativele propuse,în altele să se facă o clasificare a alternativelor în ordinea importanței,iar în altele se făcea opțiune pentru un răspuns liber.Din totalul celor chestionați au fost reținute 42 de răspunsuri valabile.

Întrebările au fost grupate în patru seturi:

– primul (de la 1 la 4) referitor la antrenori;

– al doilea (de la 5 la 8) referitor la echipă și la condițiile de pregătire;

– al treilea (de la 9 la 11) referitor la testele folosite;

-al patrulea (de la 12 la 16) referitor la modul de abordare al factorilor antrenamentului și la mijloacele de pregătire.

3.1.1.Întrebările referitoare la antrenori au vizat următoarele aspecte:

– vechime în antrenorat;

clasificarea ca antrenor;

locul de muncă;

numărul de grupe cu care se lucrează.

După cum se observă din tabelul nr.3.1. antrenorii solicitați să răspundă au o bogată experiență (64,3% din ei au o vechime de peste 21 de ani) și clasificări corespunzătoare (42,8% au categoria a II-a).Cei mai mulți dintre ei lucrează cu câte două grupe (50%), mai rare fiind cazurile în care se lucrează cu o grupă (21,4%). Există însă și cazuri în care antrenorii lucrează cu trei (14,3%) sau chiar cu câte patru grupe (14,3%).

Tabel 3.1- Întrebări referitoare la antrenori

3.1.2.Echipa și condițiile de pregătire

Cel de-al doilea set de întrebări a vizat aspecte ale pregătirii fiecărei echipe:

-condiții de lucru;

-număr de meciuri oficiale susținute într-un an competițional;

-număr de jucători într-o grupă;

-număr de antrenamente săptămânal.

Tabel 3.2- Întrebări referitoare la echipă și condiții de pregătire

Condițiile materiale în care se lucrează au fost apreciate ca medii-bune (78,7%), puțini antrenori, foarte bune (7,1%) și 14,2% slabe.În privința numărului de meciuri oficiale pe sezon s-a înregistrat o diversitate foarte mare de răspunsuri iar faptul se datorează organizării competițiilor pe plan județean.Grupele cuprind în general 20-22 de jucători care efectuează săptămânal 4-6 antrenamente.

3.1.3.Testele folosite de antrenori

-teste de pregătire fizică;

-teste de pregătire tehnică;

-periodicitatea susținerii testelor.

Tabel 3.3-Întrebări referitoare la testele folosite de antrenori

Viteza este testată de către toți antrenorii, rezistența de către 80% dintre ei dar cu diferențieri în privința distanței și numai 1/3 testează forța-viteza.În privința testelor tehnice creativitatea antrenorilor se manifestă divers.

Noi le-am grupat în teste de lovirea mingii, de menținere și de conducere dar în cadrul lor diferă distanțele,numărul de repetări,timpul,etc.

Testele sunt susținute în majoritatea cazurilor de două ori pe an,uneori de trei sau patru ori, dar sunt și antrenori (9,6%) care le susțin lunar.

Tabel 3.4- Factorii antrenamentului și mijloace de pregătire

3.1.4.Factorii antrenamentului și mijloace de pregătire

-ponderea factorilor antrenamentului;

-folosirea mijloacelor din atletism în pregătire;

-mijloace din atletism folosite;

-exerciții folosite pentru dezvoltarea vitezei;

-ordinea calităților care influențează randamentul jucătorilor.

La aceste aspecte răspunsurile antrenorilor au conturat situația prezentată în tabelul nr.3.4.

În privința factorilor antrenamentului pregătirea fizică generală și specială cu 38,75% și pregătirea tehnică cu 37% dețin ponderea principală.Acești doi factori ocupă împreună 75,75% din totalul celor abordați în antrenamente la această categorie de vârstă.Mijloacele din atletism sunt acceptate și folosite în pregătire de 82% dintre antrenori, dar pentru dezvoltarea vitezei sunt folosite mai mult mijloace specifice fotbalului (63%).

Calitatea care influențează cel mai mult randamentul jucătorilor este în ordinea indicată de antrenorii chestionați:forța-viteza,îndemânarea viteza.

În final vreau să remarc preocuparea antrenorilor pentru obiectivarea posibilităților de cunoaștere a nivelului de dezvoltare (fizic și tehnic) al jucătorilor.Nu există însă uniformitate în ceea ce privește alcătuirea grupelor, condițiile de pregătire, sistemul competițional,testele folosite.Acest lucru îngreuiază comparațiile și poate produce dezechilibre în dezvoltarea jucătorilor diferitelor echipe.

3.2.Analiza probelor de control și a conținutului pregătirii celor două echipe care au participat la cercetare (experimentul prealabil)

3.2.1.Structura și conținutul pregătirii grupei experimentale

Grupa experimentală a studiului pe care l-am efectuat este reprezentată de echipa de juniori F.C.Bihor,antrenată de profesorul Ioan Naom.La data la care au început testările inițiale – august 1999 – grupa era formată din 22 de jucători,născuți în 1987, care erau cuprinși în practicarea organizată a jocului de fotbal de trei ani.

La fel ca și grupa martor,L.P.S.Bihorul,echipa F.C.Bihor a participat în campionatul juniorilor “C” organizat la nivel județean de către A.J.F.Bihor.În acest campionat au fost înscrise 12 echipe,astfel că fiecare echipă a avut asigurat un număr de 22 de meciuri oficiale într-un an competițional.Jocurile s-au disputat la sfârșit de săptămână și au avut o durată de 80 de minute (2x 40 de minute).

Dacă până acum s-a participat la turnee neregulate,cu partide disputate pe teren redus,pentru prima dată jucătorii au intrat într-o competiție regulată, cu meciuri în fiecare duminică,în care avantajul terenului propriu alternează cu dificultatea jocurilor disputate în deplasare,în condiții de adversitate extremă și pe terenuri de dimensiuni normale.

În elaborarea planului de pregătire pentru echipă s-a ținut seama de următoarele aspecte:

-toți jucătorii sunt elevi astfel că pregătirea lor a trebuit sincronizată cu programa școlară atât ca periodizare a semestrelor și a vacanțelor cât și ca ore de desfășurare a cursurilor;

-perioada pregătitoare este esențială pentru obținerea formei sportive:învățarea și consolidarea tehnicii și tacticii și realizarea pregătirii fizice;

-perioada competițională menține forma sportivă pe o continuă perfecționare, realizând principiul “adaptării antrenamentului la particularitățile adversarului și competiției”;

-continuitatea în pregătire este un principiu fundamental în antrenamentul modern;

-particularitățile de vârstă ale jucătorilor impun atenție asupra următoarelor aspecte:

-este perioada în care se poate lucra foarte bine pentru dezvoltarea îndemânării, concretizată în indici sporiți de stăpânire a aparatului locomotor în condiții variate de echilibru, întoarceri,opriri,ocoliri, precum și executare corectă a principalelor procedee tehnice;

-se poate lucra eficient pentru dezvoltarea vitezei de reacție și execuție;

-dezvoltarea rezistenței și a forței trebuie făcută cu prudență,exercițiile fiind întotdeauna succedate de pauze de refacere a capacității de muncă a organismului;

-ponderea organizării sub formă de joc a exercițiilor trebuie să fie judicios îmbinată cu însușirea analitică și precisă a mecanismului de bază al principalelor procedee tehnice;

-sistemul de desfășurare a campionatului,toamnă (tur) – primăvară (retur), a impus realizarea planului anual de pregătire sub forma a două macrocicluri despărțite de perioada de tranziție de iarnă;

-prin acțiunea clubului dar și prin participarea părinților s-au putut realiza cantonamente de pregătire centralizată în vacanțele școlare;

-în aceleași condiții echipa a avut posibilitatea de a participa la turnee interne și internaționale pentru a lua contact cu cât mai multe echipe de juniori de această vârstă.

Planul anual de pregătire pentru campionatul 1999/2000 a ținut seama de datele de disputare stabilite :

-tur: 19 septembrie – 28 noiembrie 1999;

-retur: 19 martie – 28 mai 2000.

Lotul care a cuprins 22 de jucători a avut următoarea structură pe posturi:

-3 portari;

-8 fundași;

-6 mijlocași;

-5 atacanți.

Deși în general jucătorii au fost fixați pe posturi 10 dintre ei puteau evolua pe posturi apropiate (fundaș-mijlocaș, mijlocaș-atacant,etc,) astfel încât jocurile oficiale urmau să stabilească o opțiune definitivă.

Obiectivul de performanță pentru campionatul care începea a fost clasarea pe unul din primele 3 locuri ale clasamentului.

Obiectivele de instruire:

-dobândirea unei capacități superioare de efort;

-creșterea capacității de adaptare și autoreglare la exigențele și situațiile specifice fotbalului de performanță (angajament total la efort, stresul în competiție, etc.);

-învățarea și consolidarea procedeelor tehnice și aplicarea lor în joc;

-învățarea și consolidarea tacticii de joc,în sistemul 4 – 4 –2,care să permită o ocupare rațională spațiului de joc, cu respectarea de fiecare jucător a sarcinilor pe compartimente și pe posturi;

-stimularea permanentă a motivației și omogenizarea intereselor și aspirațiilor pentru fotbalul de performanță.

Perioada pregătitoare de vară 12 iulie – 18 septembrie 69 de zile

Etape :

1.de angrenare,readaptare la efort 12 iulie –25 iulie ;

2.de acumulare de bază 26 iulie –15 august;

3.de intrare treptată în formă (precompetițională) 16 august-18 septembrie.

Obiectivele generale ale pregătirii:

-creșterea capacității de efort;

-dobândirea unui nivel superior de dezvoltare al calităților psihomotrice de bază;

-consolidarea deprinderilor tehnico-tactice de bază;

-corectarea procedeelor tehnice deficitare;

-acomodarea cu cerințele sistemului 4 – 4 – 2.

Etapa 1 – de angrenare,readaptare la efort – 14 zile

Sarcini:

-efectuarea controlului medical pentru aprecierea stării de sănătate și a capacității de efort;

-adaptarea progresivă a organismului la efort.

Mijloace:

-alergare de durată;

-exerciții de gimnastică și stretching;

-exerciții de tehnică (lovire cu piciorul și cu capul,conducere,preluare);

-jocuri.

GRAFICUL PLANULUI ANUAL

– TUR –

Graficul 3.1- Planul de pregătire al grupei experimentale pentru turul campionatului 1999/2000

Indicații:

-volumul efortului,mic la început,crește treptat;

-intensitatea efortului mică și medie, 50% din capacitatea maximă;

-puls 120-130,130-150,150-170;

-ponderea factorilor antrenamentului :fizic 55%;tehnico-tactic 35%;teoretic 10%;

-număr de antrenamente:12;

-număr ore de antrenament:18;

-durata lecției crește progresiv de la 60 minute până la 100 minute.

Etapa 2. – de acumulare de bază – 21 de zile

Sarcini:

-creșterea treptată a capacității de efort;

-îmbunătățirea calităților psihomotrice de bază;

-exersarea procedeelor tehnice de bază;

-repetarea deprinderilor tehnico-tactice;

-îmbogățirea cunoștințelor de specialitate.

Mijloace:

-alergare de durată (teren plat,teren variat);

-alergare cu intervale;

-alergare cu repetări;

-exerciții de mobilitate,gimnastică,stretching;

-exerciții de forță (membre superioare,membre inferioare,abdomen);

-exerciții tehnico-tactice (combinații,finalizări);

-jocuri (cu temă,amicale,de verificare).

Indicații:

-volumul efortului va atinge cotele cele mai ridicate la capătul acestei etape;

-intensitatea efortului va crește progresiv lucrându-se cel mai adesea în zona mixtă 60-80% din capacitatea maximă;

-puls 150-170,170-180;

-ponderea factorilor antrenamentului:fizic 60%;tehnico-tactic 35%;teoretic 5%;

-număr de antrenamente:18;

-număr de ore de antrenament:32;

-număr de jocuri amicale:4;

-durata lecției de antrenament:90-120.

Etapa 3. – de intrare treptată în formă (precompetițională) – 34 de zile

Sarcini:

-atingerea unui nivel superior de dezvoltare a capacității de efort,al calităților psihofizice de bază și specifice și de execuție a procedeelor tehnice;

-consolidarea tacticii de joc,organizarea rațională a jocului;

-conturarea formației de bază;

-obținerea treptată a formei sportive.

Mijloace:

-alergare de durată;

-alergare cu intervale;

-alergare cu repetări;

-exerciții de mobilitate și forță;

-jocuri (cu temă,de verificare,amicale).

Indicații:

-volumul efortului va scădea dar rămâne la un nivel superior;

-intensitatea efortului ridicată – se va lucra adesea în zona mixtă și anaerobă 70-80% și 80-95% din capacitatea maximă;

-puls:peste 150,150-170,170-180,180 și mai mult;

-pondere mare mijloacelor specifice;

-se va lucra individual și cu toată echipa;

-ponderea factorilor antrenamentului:fizic 45%;tehnico-tactic 50%;teoretic 5%;

-număr de antrenamente:28;

-număr de ore de antrenament:52;

-număr de jocuri amicale:8

-durata lecției:90-120 de minute.

Perioada competițională 19 septembrie – 28 noiembrie (11 etape)

Obiective:

-menținerea formei sportive;

-perfecționarea calităților motrice pe fondul stabilității relative a formei sportive;

-îmbunătățirea vitezei de joc;

-consolidarea combinațiilor tactice în atac;

-consolidarea sistemului de apărare combinată;

-consolidarea relațiilor de joc între jucătorii din compartimente apropiate;

-creșterea combativității în joc;

-îmbunătățirea preciziei transmiterii mingii și trasului la poartă.

Mijloace :

-alergare cu repetări;

-exerciții tehnico-tactice;

-exersarea procedeelor tehnice;

-jocuri cu temă;

-jocuri școală.

Indicații :

-volumul efortului scade;

-intensitatea mare și medie la apropierea de meciul oficial;

-pondere mare mijloacelor specifice;

-ponderea factorilor antrenamentului:fizic 45%;tehnico- tactic 55%;

-număr de antrenamente:50;

-număr de ore de antrenament : 66 ore;

-număr de meciuri amicale :2;

-număr de jocuri oficiale :11;

-durata lecției de antrenament :90-120 min.

În turul campionatului 1999/2000 s-au jucat 11 partide dintre care 6 pe teren propriu și 5 în deplasare.Linia de clasament a echipei a fost:

8 – 1 – 2 33 – 13 25p

Perioada de tranziție 29 noiembrie – 3 ianuarie

1 – 20 decembrie tranziție activă:

-turnee sală 9 meciuri;

– antrenamente tehnico-tactice 12.

Sarcini:

-refacerea organismului după perioada competițională;

-recuperarea jucătorilor accidentați;

-menținerea capacității de efort la cote cât mai ridicate.

Mijloace:

-hidroterapie (bazin,băi de plante,etc.);

-masaj;

-alimentație rațională;

-odihnă activă,efort nespecific:

-înot;

-tenis;

-volei;

-handbal;

-schi;

-alergare.

Indicații:

-după controlul medical refacerea,recuperarea se individualizează respectându-se indicațiile medicului;

-tratamentul la Băile Felix făcut de toți componenții lotului;

-efortul fizic nu se întrerupe ci se înlocuiește cu cel nespecific.

Număr de ore alocate pentru fiecare activitate –TUR – :

– antrenamente 120 182 ore;

-jocuri amicale 14 20 ore;

-jocuri oficiale 11 14 ore și 40 minute;

-jocuri pe teren redus 9 6 ore .

TOTAL: 222 ore și 40 minute.

GRAFICUL PLANULUI ANUAL

– RETUR –

Graficul 3.2-Planul de pregătire al grupei experimentale pentru returul campionatului 1999/2000.

Perioada pregătitoare de iarnă 4 ianuarie – 18 martie 75 de zile

Etape :

1.de angrenare,readaptare la efort 4 ianuarie – 23 ianuarie ;

2.de acumulare de bază 24 ianuarie – 20 februarie ;

3.de intrare treptată în formă (precompetițională) 21 februarie – 18 martie.

Obiectivele generale ale pregătirii:

-creșterea capacității de efort;

-dobândirea unui nivel superior de dezvoltare al calităților psihomotrice de bază;

-consolidarea deprinderilor tehnico-tactice de bază;

-corectarea procedeelor tehnice deficitare;

-acomodarea cu cerințele sistemului 4 – 4 – 2.

Etapa 1 – de angrenare,readaptare la efort – 20 zile

– 11 zile la Tinca(cantonament);

– 9 zile la Oradea.

Sarcini:

-efectuarea controlului medical pentru aprecierea stării de sănătate și a capacității de efort;

-adaptarea progresivă a organismului la efort.

Mijloace:

-alergare de durată;

-exerciții de gimnastică și stretching;

-exerciții de tehnică (lovire cu piciorul și cu capul,conducere,preluare);

-jocuri.

Indicații:

-volumul efortului,mic la început,crește treptat;

-intensitatea efortului mică și medie, 50% din capacitatea maximă;

-puls 120-130,130-150,150-170;

-ponderea factorilor antrenamentului :fizic 60%;tehnico-tactic 30%;teoretic 10%;

-număr de antrenamente:15;

-număr ore de antrenament:21;

-un joc amical;

-durata lecției crește progresiv de la 70 minute până la 105 minute.

Etapa 2. – de acumulare de bază – 28 de zile

Sarcini:

-creșterea treptată a capacității de efort;

-îmbunătățirea calităților psihomotrice de bază;

-exersarea procedeelor tehnice de bază;

-repetarea deprinderilor tehnico-tactice;

-îmbogățirea cunoștințelor de specialitate.

Mijloace:

-alergare de durată (teren plat,teren variat);

-alergare cu intervale;

-alergare cu repetări;

-exerciții de mobilitate,gimnastică,stretching;

-exerciții de forță (membre superioare,membre inferioare,abdomen);

-exerciții tehnico-tactice (combinații,finalizări);

-jocuri (cu temă,amicale,de verificare).

Indicații:

-volumul efortului va atinge cotele cele mai ridicate la capătul acestei etape;

-intensitatea efortului va crește progresiv lucrându-se cel mai adesea în zona mixtă 60-80% din capacitatea maximă;

-puls 150-170,170-180;

-ponderea factorilor antrenamentului:fizic 60%;tehnico-tactic 35%;teoretic 5%;

-număr de antrenamente:21;

-număr de ore de antrenament:34;

-număr de jocuri amicale:4;

-durata lecției de antrenament:90-120.

Etapa 3. – de intrare treptată în formă (precompetițională) – 27 de zile

Sarcini:

-atingerea unui nivel superior de dezvoltare a capacității de efort,al calităților psihofizice de bază și specifice și de execuție a procedeelor tehnice;

-consolidarea tacticii de joc,organizarea rațională a jocului;

-conturarea formației de bază;

-obținerea treptată a formei sportive.

Mijloace:

-alergare de durată;

-alergare cu intervale;

-alergare cu repetări;

-exerciții de mobilitate și forță;

-jocuri (cu temă,de verificare,amicale).

Indicații:

-volumul efortului va scădea dar rămâne la un nivel superior;

-intensitatea efortului ridicată – se va lucra adesea în zona mixtă și anaerobă 70-80% și 80-95% din capacitatea maximă;

-puls:peste 150,150-170,170-180,180 și mai mult;

-pondere mare mijloacelor specifice;

-se va lucra individual și cu toată echipa;

-ponderea factorilor antrenamentului:fizic 45%;tehnico-tactic 50%;teoretic 5%;

-număr de antrenamente:20;

-număr de ore de antrenament:34;

-număr de jocuri amicale:7;

-durata lecției:90-120 de minute.

Perioada competițională 19 martie – 28 mai (11 etape)

Obiective:

-menținerea formei sportive;

-perfecționarea calităților motrice pe fondul stabilității relative a formei sportive;

-îmbunătățirea vitezei de joc;

-consolidarea combinațiilor tactice în atac;

-consolidarea sistemului de apărare combinată;

-consolidarea relațiilor de joc între jucătorii din compartimente apropiate;

-creșterea combativității în joc;

-îmbunătățirea preciziei transmiterii mingii și trasului la poartă.

În returul campionatului 1999/2000 s-au jucat 11 partide dintre care 5 pe teren propriu și 6 în deplasare.Linia de clasament a echipei la sfârsitul campionatului a fost:

22 17 2 – 3 66 – 20 53p.

Perioada de tranziție 29 mai – 14 iulie

31 mai – 20 iunie :antrenamente predominant tehnico – tactice cu execuții analitice și jocuri;

21 iunie – 14 iulie :vacanță.

– în limita posibilităților de familie s-a mers la mare.

Concluzii după terminarea campionatului:

– în meciurile pe teren propriu jucătorii au evoluat cu mai multă încredere;

– în meciurile disputate în deplasare echipa a manifestat o oarecare teamă în joc;impactul cu un campionat cu jocuri ritmice la sfârșit de săptămână a fost resimțit de majoritatea jucătorilor;

-foarte mulți jucători au avut evoluții oscilante (foarte bine, bine , acasă; slab în deplasare);

-nu au fost accidentări și acest lucru a permis o formulă de echipă care să cuprindă jucătorii cu randamentul cel mai bun;

-lotul nu a suferit modificări față de începutul campionatului.

Număr de ore alocate pentru fiecare activitate – RETUR – :

– antrenamente 121 180 ore;

-jocuri amicale 19 25 ore și 20 minute;

-jocuri oficiale 11 14 ore și 40 minute.

TOTAL: 220 ore .

Număr de ore alocate pentru fiecare activitate în anul competițional 1999/2000:

– antrenamente 241 362 ore;

-jocuri amicale 33 45 ore și 20 minute;

-jocuri oficiale 22 29 ore și 20 minute;

-jocuri pe teren redus 9 6 ore .

TOTAL: 442 ore și 40 minute.

3.2.2.Structura și conținutul pregătirii grupei martor

Grupa martor a studiului pe care l-am efectuat este reprezentată de echipa de juniori L.P.S.Bihorul,antrenată de profesorul Vasile Pușcaș.La data la care au început testările inițiale – august 1999 – grupa era formată din 22 de jucători,născuți în 1987, care erau cuprinși în practicarea organizată a jocului de fotbal de trei ani.

La fel ca și grupa experimentală , F.C.Bihor,L.P.S.Bihorul a participat în campionatul juniorilor “C” organizat la nivel județean de către A.J.F.Bihor.În acest campionat au fost înscrise 12 echipe,astfel că fiecare echipă a avut asigurat un număr de 22 de meciuri oficiale într-un an competițional.Jocurile s-au disputat la sfârșit de săptămână și au avut o durată de 80 de minute (2x 40 de minute).

Dacă până acum s-a participat la turnee neregulate,cu partide disputate pe teren redus,pentru prima dată jucătorii au intrat într-o competiție regulată, cu meciuri în fiecare duminică,în care avantajul terenului propriu alternează cu dificultatea jocurilor disputate în deplasare,în condiții de adversitate extremă și pe terenuri de dimensiuni normale.

În elaborarea planului de pregătire pentru echipă s-a ținut seama de următoarele aspecte:

-toți jucătorii sunt elevi astfel că pregătirea lor a trebuit sincronizată cu programa școlară atât ca periodizare a semestrelor și a vacanțelor cât și ca ore de desfășurare a cursurilor;

-perioada pregătitoare este esențială pentru obținerea formei sportive:învățarea și consolidarea tehnicii și tacticii și realizarea pregătirii fizice;

-perioada competițională menține forma sportivă pe o continuă perfecționare, realizând principiul “adaptării antrenamentului la particularitățile adversarului și competiției”;

-continuitatea în pregătire este un principiu fundamental în antrenamentul modern;

-particularitățile de vârstă ale jucătorilor impun atenție asupra următoarelor aspecte:

-este perioada în care se poate lucra foarte bine pentru dezvoltarea îndemânării, concretizată în indici sporiți de stăpânire a aparatului locomotor în condiții variate de echilibru,întoarceri,opriri,ocoliri, precum și executare corectă a principalelor procedee tehnice;

-se poate lucra eficient pentru dezvoltarea vitezei de reacție și execuție;

-dezvoltarea rezistenței și a forței trebuie făcută cu prudență,exercițiile fiind întotdeauna succedate de pauze de refacere a capacității de muncă a organismului;

-ponderea organizării sub formă de joc a exercițiilor trebuie să fie judicios îmbinată cu însușirea analitică și precisă a mecanismului de bază al principalelor procedee tehnice;

-sistemul de desfășurare a campionatului,toamnă (tur) – primăvară (retur), a impus realizarea planului anual de pregătire sub forma a două macrocicluri despărțite de perioada de tranziție de iarnă;

-prin acțiunea clubului dar și prin participarea părinților s-au putut realiza cantonamente de pregătire centralizată în vacanțele școlare;

-în aceleași condiții echipa a avut posibilitatea de a participa la turnee interne organizate în diferite localități din țară pentru a lua contact cu cât mai multe echipe de juniori de această vârstă.

Planul anual de pregătire pentru campionatul 1999/2000 a ținut seama de datele de disputare stabilite :

-tur: 19 septembrie – 28 noiembrie 1999;

-retur: 19 martie – 28 mai 2000.

Lotul care a cuprins 22 de jucători a avut următoarea structură pe posturi:

-2 portari;

-7 fundași;

-9 mijlocași;

-4 atacanți.

În general jucătorii au fost fixați pe posturi astfel că modificările din timpul campionatului au fost nesemnificative.

Obiectivul de performanță pentru campionatul care începea a fost clasarea pe unul din primele 4 locuri ale clasamentului.S-a ținut cont de faptul că majoritatea echipelor participante erau formate din jucători născuți în anul 1986.

Obiectivele de instruire:

-dobândirea unei capacități superioare de efort;

-creșterea capacității de adaptare și autoreglare la exigențele și situațiile specifice fotbalului de performanță (angajament total la efort, stresul în competiție, etc.);

-învățarea și consolidarea procedeelor tehnice și aplicarea lor în joc;

-învățarea și consolidarea tacticii de joc,în sistemul 4 – 4 –2,care să permită o ocupare rațională spațiului de joc, cu respectarea de fiecare jucător a sarcinilor pe compartimente și pe posturi;

-stimularea permanentă a motivației și omogenizarea intereselor și aspirațiilor pentru fotbalul de performanță.

Perioada pregătitoare de vară 12 iulie – 18 septembrie 69 de zile

Etape :

1.de angrenare,readaptare la efort 12 iulie –25 iulie ;

2.de acumulare de bază 26 iulie –15 august;

3.de intrare treptată în formă (precompetițională) 16 august-18 septembrie.

Obiectivele generale ale pregătirii:

-creșterea capacității de efort;

-dobândirea unui nivel superior de dezvoltare al calităților motrice de bază;

-consolidarea deprinderilor tehnico-tactice de bază;

-corectarea procedeelor tehnice deficitare;

-acomodarea cu cerințele sistemului 4 – 4 – 2.

GRAFICUL PLANULUI ANUAL

– TUR –

Graficul 3.3-Planul de pregătire al grupei martor pentru turul campionatului 1999/2000.

Etapa 1 – de angrenare,readaptare la efort – 14 zile

Sarcini:

-efectuarea controlului medical pentru aprecierea stării de sănătate și a capacității de efort;

-adaptarea progresivă a organismului la efort.

Mijloace:

-alergare de durată;

-exerciții de gimnastică și stretching;

-exerciții de tehnică (lovire cu piciorul și cu capul,conducere,preluare);

-jocuri.

Indicații:

-volumul efortului,mic la început,crește treptat;

-intensitatea efortului mică și medie, 50% din capacitatea maximă;

-puls 120-130,130-150,150-170;

-ponderea factorilor antrenamentului :fizic 55%;tehnico-tactic 35%;teoretic 10%;

-număr de antrenamente:12;

-număr ore de antrenament:18 ore,20 min;

-durata lecției crește progresiv de la 60 minute până la 100 minute.

Etapa 2. – de acumulare de bază – 21 de zile

Sarcini:

-creșterea treptată a capacității de efort;

-îmbunătățirea calităților psihomotrice de bază;

-exersarea procedeelor tehnice de bază;

-repetarea deprinderilor tehnico-tactice;

-îmbogățirea cunoștințelor de specialitate.

Mijloace:

-alergare de durată (teren plat,teren variat);

-alergare cu intervale;

-alergare cu repetări;

-exerciții de mobilitate,gimnastică,stretching;

-exerciții de forță (membre superioare,membre inferioare,abdomen);

-exerciții tehnico-tactice (combinații,finalizări);

-jocuri (cu temă,amicale,de verificare).

Indicații:

-volumul efortului va atinge cotele cele mai ridicate la capătul acestei etape;

-intensitatea efortului va crește progresiv lucrându-se cel mai adesea în zona mixtă 60-80% din capacitatea maximă;

-puls 150-170,170-180;

-ponderea factorilor antrenamentului:fizic 60%;tehnico-tactic 35%;teoretic 5%;

-număr de antrenamente:18;

-număr de ore de antrenament:33 ore;

-număr de jocuri amicale:6

-durata lecției de antrenament:90-120 min.

Etapa 3. – de intrare treptată în formă (precompetițională) – 34 de zile

Sarcini:

-atingerea unui nivel superior de dezvoltare a capacității de efort,al calităților psihofizice de bază și specifice și de execuție a procedeelor tehnice;

-consolidarea tacticii de joc,organizarea rațională a jocului;

-conturarea formației de bază;

-obținerea treptată a formei sportive.

Mijloace:

-alergare de durată;

-alergare cu intervale;

-alergare cu repetări;

-exerciții de mobilitate și forță;

-jocuri (cu temă,de verificare,amicale).

Indicații:

-volumul efortului va scădea dar rămâne la un nivel superior;

-intensitatea efortului ridicată – se va lucra adesea în zona mixtă și anaerobă 70-80% și 80-95% din capacitatea maximă;

-puls:peste 150,150-170,170-180,180 și mai mult;

-pondere mare mijloacelor specifice;

-se va lucra individual și cu toată echipa;

-ponderea factorilor antrenamentului:fizic 45%;tehnico-tactic 50%;teoretic 5%;

-număr de antrenamente:30

-număr de ore de antrenament:55 ore;

-număr de jocuri amicale:10;

-durata lecției:90-120 de minute.

Perioada competițională 19 septembrie – 28 noiembrie (11 etape)

Obiective:

-menținerea formei sportive;

-perfecționarea calităților motrice pe fondul stabilității relative a formei sportive;

-îmbunătățirea vitezei de joc;

-consolidarea combinațiilor tactice în atac;

-consolidarea sistemului de apărare combinată;

-consolidarea relațiilor de joc între jucătorii din compartimente apropiate;

-creșterea combativității în joc;

-îmbunătățirea preciziei transmiterii mingii și trasului la poartă.

Mijloace :

-alergare cu repetări;

-exerciții tehnico-tactice;

-exersarea procedeelor tehnice;

-jocuri cu temă;

-jocuri școală.

Indicații :

-volumul efortului scade;

-intensitatea mare și medie la apropierea de meciul oficial;

-pondere mare mijloacelor specifice;

-ponderea factorilor antrenamentului:fizic 45%;tehnico- tactic 55%.

-număr de antrenamente:50;

-număr de ore de antrenament : 66 ore;

-număr de jocuri oficiale :11;

-durata lecției de antrenament :90-120 min.

În turul campionatului 1999/2000 s-au jucat 11 partide dintre care 6 pe teren propriu și 5 în deplasare.Linia de clasament a echipei a fost:

9 – 0 – 2 36 – 11 27p

Perioada de tranziție : 29 noiembrie – 10 ianuarie

Turnee de fotbal la sală: 1decembrie – 20 decembrie :

– număr de antrenamente 10;

– 3 turnee: 10 jocuri.

S-a jucat pe teren de handbal,2 x 20 min. meciuri la care au fost rulați toți componenții lotului.

22 decembrie – 10 ianuarie vacanță care s-a suprapus cu vacanța școlară.

Sarcini:

-refacerea organismului după perioada competițională;

-recuperarea jucătorilor accidentați;

-menținerea capacității de efort la cote cât mai ridicate.

Mijloace:

-hidroterapie (bazin,băi de plante,etc.);

-masaj;

-alimentație rațională;

-odihnă activă,efort nespecific:

-înot;

-tenis;

-volei;

-handbal;

-schi;

-alergare.

Indicații:

-după controlul medical refacerea,recuperarea se individualizează respectându-se indicațiile medicului;

-tratamentul la Băile Felix a fost făcut numai de componenții lotului care au avut posibilități;

-efortul fizic nu se întrerupe ci se înlocuiește cu cel nespecific.

Număr de ore alocate pentru fiecare activitate –TUR – :

– antrenamente 120 179 ore și 40 minute;

-jocuri amicale 16 21 ore și 20 minute;

-jocuri oficiale 11 14 ore și 40 minute;

-jocuri pe teren redus 10 6 ore și 40 minute.

TOTAL: 222 ore și 20 minute.

Exemple de microcicluri pentru perioadele pregătitoare și competițională:

Antrenamente în perioada pregătitoare:

L M M J V S D

100 90 100 120 120 120 90

Antrenamente în perioada competițională:

L M M J V S D

– 90 80 90 75 60 joc.

Concluzii după tur :

-randamentul jucătorilor a fost foarte bun în primele 5 – 6 etape datorită intrării în formă ca rezultat al efectuării a 16 meciuri amicale;

-în etapele 7 și 8 s-a înregistrat o scădere a randamentului, ca urmare a unor accidentări;

-spre finalul turului au fost meciuri foarte bune cu echipe valoroase pe fondul unei mobilizări exemplare și o lipsă de concentrare în fața unor adversari mai modești.

Pregătirea pentru retur a început în data de 10 ianuarie după următorul program:

Perioada pregătitoare de iarnă 10 ianuarie – 18 martie 69 de zile

Etape :

1.de angrenare,readaptare la efort 10 ianuarie – 23 ianuarie ;

2.de acumulare de bază 24 ianuarie – 20 februarie ;

3.de intrare treptată în formă (precompetițională) 21 februarie – 18 martie.

Obiectivele generale ale pregătirii:

-creșterea capacității de efort;

-dobândirea unui nivel superior de dezvoltare al calităților psihomotrice de bază;

-consolidarea deprinderilor tehnico-tactice de bază;

-corectarea procedeelor tehnice deficitare;

-acomodarea cu cerințele sistemului 4 – 4 – 2.

GRAFICUL PLANULUI ANUAL

– RETUR –

Graficul 3.4-Planul de pregătire al grupei martor pentru returul campionatului 1999/2000.

Etapa 1 – de angrenare,readaptare la efort – 14 zile

7 zile la Oradea;

7 zile la Șuncuiuș (cantonament).

Sarcini:

-efectuarea controlului medical pentru aprecierea stării de sănătate și a capacității de efort;

-adaptarea progresivă a organismului la efort.

Mijloace:

-alergare de durată;

-exerciții de gimnastică și stretching;

-exerciții de tehnică (lovire cu piciorul și cu capul,conducere,preluare);

-jocuri.

Indicații:

-volumul efortului,mic la început,crește treptat;

-intensitatea efortului mică și medie, 50% din capacitatea maximă;

-puls 120-130,130-150,150-170;

-ponderea factorilor antrenamentului :fizic 60%;tehnico-tactic 30%;teoretic 10%;

-număr de antrenamente:18;

-număr ore de antrenament:24;

-durata lecției crește progresiv de la 60 minute până la 100 minute.

Etapa 2. – de acumulare de bază – 28 de zile

Sarcini:

-creșterea treptată a capacității de efort;

-îmbunătățirea calităților psihomotrice de bază;

-exersarea procedeelor tehnice de bază;

-repetarea deprinderilor tehnico-tactice;

-îmbogățirea cunoștințelor de specialitate.

Mijloace:

-alergare de durată (teren plat,teren variat);

-alergare cu intervale;

-alergare cu repetări;

-exerciții de mobilitate,gimnastică,stretching;

-exerciții de forță (membre superioare,membre inferioare,abdomen);

-exerciții tehnico-tactice (combinații,finalizări);

-jocuri (cu temă,amicale,de verificare).

Indicații:

-volumul efortului va atinge cotele cele mai ridicate la capătul acestei etape;

-intensitatea efortului va crește progresiv lucrându-se cel mai adesea în zona mixtă 60-80% din capacitatea maximă;

-puls 150-170,170-180;

-ponderea factorilor antrenamentului:fizic 60%;tehnico-tactic 35%;teoretic 5%;

-număr de antrenamente:20;

-număr de ore de antrenament:35;

-număr de jocuri amicale:2;

-durata lecției de antrenament:90-120.

Etapa 3. – de intrare treptată în formă (precompetițională) – 27 de zile

Sarcini:

-atingerea unui nivel superior de dezvoltare a capacității de efort,al calităților psihofizice de bază și specifice și de execuție a procedeelor tehnice;

-consolidarea tacticii de joc,organizarea rațională a jocului;

-conturarea formației de bază;

-obținerea treptată a formei sportive.

Mijloace:

-alergare de durată;

-alergare cu intervale;

-alergare cu repetări;

-exerciții de mobilitate și forță;

-jocuri (cu temă,de verificare,amicale).

Indicații:

-volumul efortului va scădea dar rămâne la un nivel superior;

-intensitatea efortului ridicată – se va lucra adesea în zona mixtă și anaerobă 70-80% și 80-95% din capacitatea maximă;

-puls:peste 150,150-170,170-180,180 și mai mult;

-pondere mare mijloacelor specifice;

-se va lucra individual și cu toată echipa;

-ponderea factorilor antrenamentului:fizic 45%;tehnico-tactic 50%;teoretic 5%;

-număr de antrenamente:24;

-număr de ore de antrenament:44;

-număr de jocuri amicale:10;

-durata lecției:90-120 de minute.

Perioada competițională 19 martie – 28 mai (11 etape)

Obiective:

-menținerea formei sportive;

-perfecționarea calităților motrice pe fondul stabilității relative a formei sportive;

-îmbunătățirea vitezei de joc;

-consolidarea combinațiilor tactice în atac;

-consolidarea sistemului de apărare combinată;

-consolidarea relațiilor de joc între jucătorii din compartimente apropiate;

-creșterea combativității în joc;

-îmbunătățirea preciziei transmiterii mingii și trasului la poartă.

Mijloace:

-alergare cu repetări;

-exerciții tehnico-tactice (combinații, schimburi de locuri, finalizări);

-jocuri școală;

-jocuri amicale.

Indicații:

-volumul efortului scade,antrenamentul depășește rar 90 de minute;

-intensitatea este variabilă,scăzând la apropierea de jocul oficial;

-pondere mare mijloacelor specifice;

-se lucrează pentru însușirea și consolidarea sistemului de joc.

În returul campionatului 1999/2000 s-au jucat 11 partide dintre care 5 pe teren propriu și 6 în deplasare.Linia de clasament a echipei la sfârsitul campionatului a fost:

19 – 0 – 3 – 70:23 – 51p.

Perioada de tranziție 29 mai – 14 iulie

29 mai – 20 iunie :antrenamente predominant tehnico – tactice cu execuții analitice și jocuri;

21 iunie – 14 iulie :vacanță.

Concluzii după terminarea campionatului:

– în meciurile pe teren propriu jucătorii au evoluat cu mult curaj și aplomb dovedind siguranță în joc (echipa a avut un număr mare de meciuri amicale în picioare);

– în meciurile disputate în deplasare echipa a avut începuturi ezitante, unii jucători manifestând teamă și reținere în joc;o dată cu marcarea primului gol echipa a căpătat mai mult curaj și siguranță în exprimare;

-echipa a avut un ax central format din jucători valoroși (portar:T.R.;fundaș central:P.D.;mijlocaș de acoperire:A.I.;atacant:I.A.) cu o evoluție constantă, în timp ce pe celelalte posturi au fost rulați mai mulți jucători care au avut evoluții oscilante;

lotul nu a suferit modificări față de începutul campionatului.

Număr de ore alocate pentru fiecare activitate – RETUR – :

– antrenamente 124 187 ore;

-jocuri amicale 12 16ore;

-jocuri oficiale 11 14 ore și 40 minute.

TOTAL: 217 ore și 40 minute.

Număr de ore alocate pentru fiecare activitate în anul competițional 1999/2000:

– antrenamente 244 366 ore și 40 minute;

-jocuri amicale 28 37 ore și 20 minute;

-jocuri oficiale 22 29 ore și 20 minute;

-jocuri pe teren redus 10 6 ore și 40 minute.

TOTAL: 440 ore.

3.2.3.Analiza probelor de control în experimentul prealabil

Pentru a obiectiva datele cercetării componenții celor două echipe au fost testați atât din punctul de vedere al dezvoltării fizice cât și din cel al capacității motrice.

Testările, prezentate pe larg în capitolul II, au fost efectuate la un interval de șase luni, dar am reținut ca testare inițială ,august 1999, testare intermediară,august 2000 și testare finală,iulie 2001.

Testarea inițială (august 1999) a prezentat pentru ambele grupe datele care sunt cuprinse în tabelul 3.5.:

Tabel nr.3.5- Indicii medii la grupa experimentală și martor – august 1999.

Primii șapte indicatori au fost testați la Cabinetul de Medicină Sportivă – Bihor și ei arată o dezvoltare normală a celor două grupe.Astfel înălțimea și greutatea au valori apropiate de cele consemnate de literatura de specialitate la această vârstă (I.Drăgan,1989;A.Nicu și colab.,1981,1994), la fel și capacitatea vitală (N.Stănescu, 1967;D.Apolzan,1996).Reamintim că cele două grupe participante la cercetare au în componență jucători care în 1999 aveau un stagiu de trei ani în practicarea organizată a jocului de fotbal.

După cum se observă din tabelul nr.3.5.,cele două echipe au valori relativ apropiate la indicatorii testați.Ambele prezintă o omogenitate ridicată (Cv <10%) la înălțime, anvergură și diametru biacromial, în timp ce la greutate,elasticitate toracică, forță dinamometrică și capacitate vitală omogenitatea este redusă (Cv > 10%).

Referitor la indicii testărilor capacității fizice la grupa experimentală se remarcă o omogenitate foarte bună a grupului (Cv < 10%) la probele de control excepțiile fiind numai probele de tracțiuni (Cv = 42,5%) și de săritură în înălțime de pe loc (Cv = 11,2%).Același lucru se poate spune și despre grupa martor, la care numai proba de tracțiuni prezintă valori mai mari de 10%.

Ambele grupe au susținut probele fizice pe același teren (stadionul Tineretului), în condiții similare.

În cadrul experimentului prealabil am cunoscut mai bine componenții celor două echipe care au fost urmăriți atât în antrenamente cât și în jocurile amicale și oficiale.

Cei doi antrenori au lucrat conform concepțiilor metodice de pregătire a fotbaliștilor de 12-14 ani elaborate de FRF (1996) și MEN (2000).

La sfârșitul campionatului 1999/2000 au fost realizate testări cu ambele grupe rezultatele lor fiind prezentate în tabelul 3.6.

Tabel 3.6- Indicii medii la grupa experimentală și martor – august 2000.

În privința datelor medicale, se observă o bună omogenitate a grupelor numai la înălțime, anvergură și diametru biacromial, cu date medii ușor mai bune la grupa experimentală. La celelalte testări medicale (greutate, elasticitate toracică,dinamometrie, capacitate vitală) ambele grupe au o omogenitate redusă.

În schimb,la testările fizice, ambele grupe prezintă o omogenitate ridicată (Cv <10%) la probele fixate cu o singură excepție:proba de tracțiuni.

Plecată cu o ușoară superioritate la începutul cercetării grupa experimentală își menține avansul și după primul an în care cele două echipe au fost urmărite.

Tabel 3.7-Autenticitate între momentul inițial și final – grupa experimentală

Pentru numărul de 22 de subiecți ai grupei valoarea lui f din Tabla lui Fisher este:

f = n – 1 = 21.

Pentru f = 21 :

– valoarea lui t = 2,080 la nivelul valoric de 0,05;

valoarea lui t = 2,831 la nivelul valoric de 0,01.

După primul an al cercetării grupa experimentală a înregistrat progrese semnificative ale parametrilor somatici (p<0,05 și chiar < 0,01 la înălțime) cu o singură excepție elasticitatea toracică unde rezultatul testării finale a fost inferior testării inițiale.

La probele care au verificat nivelul pregătirii fizice s-au înregistrat progrese semnificative cu o singură excepție proba de viteză 50m.

Tabel 3.8-Autenticitate între momentul inițial și final – grupa martor.

Pentru numărul de 22 de subiecți ai grupei valoarea lui f din Tabla lui Fisher este:

f = n – 1 = 21.

Pentru f = 21 :

– valoarea lui t = 2,080 la nivelul valoric de 0,05;

valoarea lui t = 2,831 la nivelul valoric de 0,01.

La sfârșitul primului an al cercetării grupa martor a făcut progrese semnificative în privința dezvoltării somatice, singura excepție constituind-o, la fel ca și la grupa experimentală, elasticitatea toracică, unde valorile testării finale sunt inferioare testării inițiale.

Toate cele opt teste de pregătire fizică, fără excepție, au prezentat valori superioare semnificativ față de testările inițiale.

Tabel nr.3.9-Deosebiri veridice între cele două grupe la testarea finală – experiment prealabil.

f = nx + ny – 2 = 42

pentru f = 42 :

– valoarea lui p = 1,95996 la nivelul valoric de 0,05;

– valoarea lui p = 2,57582 la nivelul valoric de 0,01.

3.3.Desfășurarea experimentului pedagogic

Pe parcursul campionatului 2000/2001 a avut loc experimentul pedagogic în care s-a urmărit influența colaborării cu specialistul în atletism, și implicit a folosirii exercițiilor atletice,în pregătirea tinerilor fotbaliști.Astfel în timp ce programul de pregătire al grupei martor (L.P.S.Bihorul) nu s-a modificat semnificativ, pregătirea grupei experimentale (F.C.Bihor) a suferit unele modificări, în concepție și realizare, pe care le vom trata în rândurile următoare.

3.3.1.Pregătirea fizică la fotbaliștii de 13-14 ani

Prin colaborarea cu antrenorul de atletism, s-a stabilit că pregătirea fizică în jocul de fotbal respectă metodele generale ale pregătirii din atletism.

Conform caracteristicilor anatomo-funcționale ale vârstei pubertare dominanta pregătirii fizice va urmării dezvoltarea:

-viteza de reacție și execuție sub forma repetărilor dar neexcluzând aspectul liniar al deplasării.Trebuie introduse mișcări spațio-temporale specifice jocului cu mingea (schimbări de direcție, întoarceri, rostogoliri și continuarea deplasării,etc.); distanțe 10 – 80 m;

-viteza de deplasare (repetiție) 10 – 100 m include repetări într-un antrenament atât pe distanțe scurte (până la 50 m) pentru viteză pură urmate de deplasări până la 100 m pentru viteza în regim de rezistență; pauzele complete pentru revenire totală la distanțe scurte și pauze mai mici pentru celelalte;

-rezistența aerobă va avea pondere mare numai în cantonamente sau ca mijloc de refacere după antrenamente grele sau meciuri oficiale știind rolul echilibrator al acestui gen de alergare;

-rezistența în regim mixt se regăsește în proporție redusă în perioada de cantonament crescând progresiv în perioada precompetițională și menținând-o în etapele de competiție cu meciuri de mai mică importanță; alergarea în tempo specific efortului mixt (puls 160 – 180) alergarea în tempo variat (fartlek) sau lansatele cu legătură (alergare trotinată) urmate obligatoriu de exerciții de relaxare musculară și mișcări de respirație variate până la revenirea completă;

-rezistența anaerobă se abordează în perioadele precompetițională și competițională (cu meci fără miză) sub forma unor circuite de deplasare și execuții specifice fotbalului; se recomandă pauză mare între stațiile circuitului cu aceleași exerciții de relaxare și respirație;

-forța generală se adaptează vârstei și condițiilor concrete de pregătire (stare materială) și constă în circuite simple pentru musculatura generală și în special trenul superior atât de important pentru consolidarea coloanei vertebrale, solicitată în acest sport;

-forța explozivă (detenta) va avea o pondere foarte mare în pregătire regăsindu-se în toate etapele planului anual deosebindu-se execuțiile ca volum și intensitate precum și gradul de solicitare; sunt exerciții din școala săriturii cu variante;important după aceste repetări să se relaxaze (detaseze) coloana prin mișcări individuale sau cu ajutorul partenerului care ține pe spate executantul suspendându-l în poziția pod;

-mobilitatea : pauzele dintre diversele exerciții se vor completa obligatoriu cu mișcări de suplețe dinamice sau stretching;experiența a demonstrat necesitatea dezvoltării continue a acestei calități care se pierde prin antrenamente specifice de fotbal iar sistemul articular rigid și coloana solicitată prin tasare (datorită terenurilor dure sau contactului cu adversarul) vor deveni în timp piedici în viitorul fotbalistului;

-îndemânarea ține de pregătirea specifică fotbalistică dar diversele mișcări din cadrul pregătirii fizice (circuite ,întoarceri, săltări, rostogoliri, etc.,) fac să crească valoarea acestei calități fizice atât de importantă în jocurile sportive.

3.3.2.Exerciții pentru dezvoltarea vitezei folosite de grupa experimentală

3.3.2.1.Exerciții de dezvoltarea vitezei liniare caracteristice mișcărilor din atletism

Grupa I accent pe componentele spațio-temporale ale mișcării:

-alergare cu genunchii sus – tempo uniform sau accelerat – 30 – 100 m;

-alergare cu genunchii sus – tempo variat – 100 m, din care 30 m:100%, 20m:70%,etc.;

-alergare accelerată 80-100m (int.70%) – la deal sau vale sau cu vânt din față sau din spate;

-pas sărit efectuat în viteză – pentru faza scurtă a zborului.

Grupa a II-a accent pe viteză de reacție și deplasare în condiții de concurs (int.100%):

-starturi din diferite poziții 10 – 20 m;

-starturi pe 10-20-30-50-60m – cu posibilitatea cronometrării;

-starturi 30 – 50 m cu handicap;

-repetări 80 – 100 m (int.70-100%).

3.3.2.2.Exerciții de dezvoltarea vitezei cu variații de deplasări de la liniar specifice jocului de fotbal

Grupa I accent pe componentele spațio-temporale ale mișcării și a fazei de încordare – relaxare:

-alergare cu genunchii sus liniar cu întoarceri 3600 spre stânga și apoi spre dreapta la 4-5 m , 80 – 100 m, int.80%;

-alergare cu genunchii sus cu fața 10-15 m, cu spatele,etc., 80-100m,int.80%;

-alergare (80-100m),int.80% cu întoarcere 3600 și continuarea alergării (la fiecare 10 m) alternativ odată prin stânga odată prin dreapta;

-alergare (80-100m int.70-80%) cu întoarceri 3600 urmate de 2-3 pași de deplasare laterală și apoi în unghi de 900 continuarea alergării (alternativ prin stânga și prin dreapta la 15 m);

Grupa a II-a sub forma circuitelor cu exploatarea vitezei de reacție, execuție și deplasare pe spații mici (viteză în regim de rezistență):

Varianta I circuitele se vor efectua complet sau segmentar în funcție de etapa de pregătire sau de importanța meciului în perioada competițională; se vor folosi semne pe 30 m:

-alergare cu genunchii sus peste semne;

-deplasare laterală scurtă urmată de deplasare cu spatele paralel cu semnele marcate pe teren;

-deplasare cu pași adăugați spre interiorul intervalului dintre semne și ieșire rapidă (fentă simplă spre dreapta);

-revenire cu deplasare laterală cu fața la semne;

-alergare cu deplasări în slalom printre semne;

-revenire cu alergare laterală cu spatele la semne;

-alergare cu fentă simplă spre stânga;

-revenire în alergare cu spatele.

Varianta a II-a semne pe 20 m:

-alergare cu pași adăugați în jurul semnelor odată prin stânga, odată prin dreapta (în 8);

-alergare cu spatele la revenire;

-alergare spre dreapta semnului, întoarcere 180 de grade spre dreapta, intrare între semne și întoarcere 180 de grade spre stânga;

-revenire alergare cu spatele.

La sfârșitul acestor circuite, după 10’ de relaxare a musculaturii și relaxare respiratorie prin mișcări de echilibrare a acesteia se vor efectua 2 x 80-100 m alergare lansată (intensitate 60-70%).

Varianta a III-a circuit garduri care implică viteza de execuție în care trecerea piciorului de remorcă prin deplasarea specifică din atletism se aseamănă cu preluarea mingii din lateral.Circuitul efectuat segmentar dezvoltă viteza de execuție pură sau în regim de rezistență dacă este efectuat complet.

6 tălpi distanță între garduri (înălțime:50cm)

III.1.

-2 coloane cu trecerea piciorului de remorcă prin lateral cu un pas între garduri,

deplasări laterale spre stânga și spre dreapta cu schimb de locuri urmată de deplasare cu spatele la întoarcere;

-schimbându-se locul trecerea celuilalt picior de remorcă și aceeași revenire;

-deplasări laterale printre garduri (slalom);

pauză 2 – 3’ cu exerciții de relaxare respiratorie și musculară;

III.2.

-trecerea piciorului de remorcă prin stânga și dreapta cu gardurile așezate alternativ

trei atingeri ale solului;

-revenire în alergare cu spatele;

-deplasare laterală (slalom) printre jaloane;

-pauză 2 – 5’ cu exerciții de relaxare respiratorie și musculară.

III.3.

-trecere peste garduri cu atac stâng cu un pas;

-alergare cu spatele la revenire;

-trecere cu piciorul drept;

-alergare cu spatele la revenire;

-slalom;

-alergare cu spatele;

-exerciții de relaxare musculară și respiratorie 2 – 3’.

III.4. se scoate tot al 2 – lea gard

-treceri cu doi pași – odată stângul, odată dreptul;

-treceri cu 3 pași odată cu stângul și revenire cu spatele.

3.3.3.Structura și conținutul pregătirii grupei experimentale în campionatul 2000/2001

Pentru campionatul 2000/2001 echipa FC Bihor a început pregătirea în 15 iulie.

Perioadă pregătitoare: 15 iulie – 23 septembrie

etape:

1.de angrenare, adaptare la efort 15 iulie – 30 iulie

2.de acumulare de bază 31 iulie – 20 august

3.precompetițională 21 august – 25 septembrie

În perioada 20 – 30 iulie s-a efectuat cantonament la Tinca unde s-au putut face câte două antrenamente pe zi.Un ciclu săptămânal în această perioadă a arătat în felul următor :

Ciclu săptămânal – cantonament

Figura 3.1-Ciclul săptămânal de pregătire al grupei experimentale,în cantonament.

Obiectivele pentru pregătirea fizică au fost:

-rezistența aerobă 40%;

-rezistența mixtă 20%;

-forța generală și în regim de rezistență 20%;

-viteza (70% din efortul maximal) 20%.

Luni

A1 Teme:1.Viteza de deplasare, accent pe componentele mișcării și pe faza de relaxare a acesteia int. 70% .

2.Circuit forță generală combinat cu elemente de acrobatică.

-încălzire: 25’(specifică fotbalului): (alergare ușoară 8-10’ în relația cu variante de alergare, coordonare brațe picioare,etc.;mobilitate activă; specialele din atletism dar după fiecare serie se revine cu ridicare pe vârfuri – rularea labei piciorului de la călcâi la vârfuri – și cu alergare trotinată; alergări lansate; alergări accelerate).

-alergare cu genunchii sus la deal accelerat 80 m int. 70%;

-alergare lansată la vale 80 – 100 m;

-pauza scurtă între cele 2 repetări cu exerciții de mobilitate-

-alergare cu genunchii sus la deal cu patru întoarceri 3600 spre stânga și 4 spre dreapta , genunchii sus tot timpul, 80 m int:70%;

-alergare accelerată la vale 80 m int:70%;

-se vor repeta ambele variante de data aceasta invers : lansate și accelerate la deal și genunchii sus la vale-

circuit forță generală:execuție globală fiecare trecând de la o mișcare la alta la comandă:

-sărituri ca mingea 10 x

-rostogoliri înainte întins

-abdomen (bricege) 10 x

-rostogoliri înapoi urmate de sărituri ca mingea cu genunchii sus

2 x -rostogoliri înainte întins

-flotări 10 x

-rostogoliri înainte

-sărituri ca mingea cu genunchii întinși

-rostogoliri înapoi

-spate (bărcuțe)

pauza între serii 10’ combinată cu mișcări de relaxare, respirație tip yoga

-încheiere:10’alergare (800 – 1000 m).

A2 Teme :Dezvoltarea rezistenței generale (aerobe)

-reobișnuirea cu mingea;

-încălzire ( tip, dar jumătate din conținut) 15’;

-exerciții cu mingea:pase de pe loc și din mișcare;preluări, conduceri;

-alergare de durată (aerob) 20’ 4 – 5 km.

Marți

A1 Teme: 1.Forța dinamică în regim de rezistență cu deplasare.

2.Rezistența specifică de alergare (150 – 200 m) regim mixt.

-încălzire 25’

-pas săltat unilateral stângul 60 – 70 m cu revenire în alergare trotinată

2x -pas săltat unilateral dreptul 60 – 70 m cu revenire în alergare trotinată

pauza de 5’ după această serie va consta în exerciții de relaxare musculară generală și în special a spatelui, urmate de exerciții de mobilitate

-sărituri succesive pe piciorul stâng – stânga, lateral, dreapta – 40 m, cu

2x revenire în alergare cu spatele

-sărituri succesive pe piciorul drept – stânga, lateral, dreapta – 40 m, cu revenire în alergare cu spatele

-alergări lansate 4 x 150 m

(2 x 150 m la deal și 2 x 150 m la vale; fiecare repetare se va termina cu aceeași distanță la revenire în alergare trotinată; se vor alterna deal cu vale; int: 70%)

-încheiere (exerciții de relaxare musculară și respirație, urmate de alergare 800 – 1000 m).

A2 Teme: Consolidarea procedeelor de lovire și conducere a mingii

Dezvoltarea rezistenței generale (aerobe).

-încălzire: 20’

-pase în doi cu schimb de locuri;

-5 contra 2 cu o atingere și cu două atingeri;

-finalizare din centrare;

-alergare de durată (aerob) 25’ 5km

Miercuri

A1 Tema:Dezvoltarea rezistenței de alergare în regim mixt (fartlek)

-încălzire 15’

-alergare 20’ (cu susținerea tempoului pentru o distanță de 400 m, 1000 m, în rest traseul și tempoul la latitudinea grupei)

-revenire (mișcări pentru relaxarea musculară și respiratorie).

Joi

A1 Teme:1.Dezvoltarea vitezei de deplasare cu accent pe componentele mișcării și pe faza de relaxare a acesteia int:70%.

2.Circuit de forță generală

-încălzire 25’

-alergare lansată la deal (25 m alergare cu fața + 25 m alergare cu spatele + 25m cu fața +

1x 25 m cu spatele) int:70%

-alergare lansată la vale 100 m int:75%

între cele două lansate mers cu exerciții de relaxare

-alergare lansată la deal 100 m int:75% (cu 4 întoarceri de 3600 urmate de 2-3 pași laterali

și reluarea alergării după schimbarea de direcție; 2 întoarceri spre stânga și 2 spre dreapta)

1x -alergare lansată la vale 100 m int:75%

Circuit forță generală

-abdomen (bricege)

-sărituri laterale pe piciorul stâng peste o stinghie de gard

-flotări

3x -sărituri laterale pe piciorul drept

-spate (bărcuțe)

-sărituri înainte-înapoi pe ambele picioare peste o stinghie de gard

-sărituri din fandat cu schimbarea picioarelor

Observații: se lucrează 15’’ cu 10’’ pauză între aparate; între circuite pauza este de 5’ și cuprinde exerciții de mobilitate și câte o lansată de 100 m pe teren plat.

-încheiere 10’(alrgare ușoară).

A2 –idem marți (alergare 30’).

Vineri

A1 Teme:

1.Forța dinamică în regim de rezistență cu deplasare

2.Rezistența specifică de alergare (200 – 300 m) regim mixt

-încălzire 25’

-pas sărit succesiv stângul 30 m

1x -sărituri ca mingea (30x pe loc + 15x cu înaintare în față + 30x pe loc + 15x cu înaintare cu

spate + 30x pe loc )

1x -pas sărit succesiv cu dreptul 30 m

-sărituri ca mingea (aceeași variantă de mai sus)

Obs. După fiecare serie relaxarea coloanei plus o lansată pe 100 m.

-alergare lansată 1x 200 m

1x 300 m

1x 200 m

Obs. Fiecare lansată urmată de aceeași distanță alergare trotinată și apoi revenire completă însoțită de exerciții de relaxare musculară și respiratorie.

A2 -încălzire 15’

-lucru pentru tehnică:55’:

-menținerea mingii individual și pe perechi;

-pase din deplasare la distanțe medii și lungi;

apărătorii degajări și atacanții finalizări;

alergare de durată 20’

Sâmbătă

A1 joc școală cu tot efectivul cu accent pe sistemul de joc :

-pentru apărare : marcaj, dublaj, repliere;

-pentru atac :demarcare, învăluiri, schimbare de direcție de atac, etc.

A2 -încălzire 15’

5 contra 2 – 20’

-alergare de durată 40’.

Duminică

Pauză.

După revenirea la Oradea s-a continuat cu câte un antrenament pe zi punându-se în continuare accentul pe pregătirea fizică.

Ciclul săptămânal de antrenament a arătat astfel:

Perioada pregătitoare – fără cantonament

Figura 3.2-Ciclul săptămânal de pregătire al grupei experimentale, în localitate.

Se lucrează un singur antrenament pe zi cu 2 pe săptămână pur fizice având teme din cantonament.

În zilele cu antrenament tehnic sau tehnico-tactic s-a lucrat în partea a doua durată în regim aerob dat fiind faptul că în prima parte efortul a fost mixt cu mijloace din fotbal.

În perioada competițională ciclurile săptămânale de antrenament au fost construite în funcție de adversarul care urma să fie întâlnit.Astfel în cazul unui adversar mai slab s-au efectuat două antrenamente cu accent pe factorul fizic și cu intensitate mare (marți și joi), iar în cazul în care urma un meci cu un adversar de valoare antrenamentul de vârf era fixat marți, joi lucrându-se mai lejer cu accent pe tactică.

Perioada competițională – fără meci cu miză

Figura 3.3-Ciclul săptămânal de pregătire al grupei experimentale în perioada competițională

cu meci fără miză la sfârșitul săptămânii.

Obiective pentru pregătirea fizică:

-dezvoltarea vitezei – 30%:

-de reacție și execuție sub formă de circuit sau starturi din diferite poziții

-de deplasare cu repetări 30 – 60 m ;

-dezvoltarea forței explozive 30%;

-dezvoltarea forței generale 10%;

-dezvoltarea rezistenței mixte 20%;

-dezvoltarea rezistenței aerobe 10%.

Marți

A1 Teme:

1.Dezvoltarea vitezei de reacție și execuție

2.Circuit forță explozivă

-încălzire 25’

-starturi din diferite poziții 5 x 20 m

-circuit cu stinghii de garduri (așezate de la 3 – 4 progresiv până la 5 tălpi pe distanța de 25 – 30 m)

-alergare cu genunchii sus

-deplasări laterale prin dreapta cu fentă de pătrundere și revenire rapidă din alergare

1x -idem prin stânga

-alergare slalom printre stinghii cu schimbare rapidă de direcție

Obs. după fiecare execuție a circuitului se revine cu alergare cu spatele sau deplasări laterale

-obligatoriu exerciții de relaxare musculară și respiratorie tip yoga (în 4 timpi)

Circuit forță explozivă

-din poziția sprijin pe brațe înapoi picioarele întinse înainte se trag membrele inferioare la piept și imediat săritură ca mingea; se continuă cu sprijin pe brațe înainte picioarele întinse înapoi, se aduc membrele inferioare în ghemuit urmat de săritură ca mingea; mișcarea explicată înseamnă o repetare și circuitul va avea următoarea configurație :

-5 mișcări complete față-spate urmate de salt înainte întins + 5 mișcări complete urmate de rostogolire înapoi.

Se repetă de 4x cu exerciții de relaxare musculară și respiratorie până la revenirea completă;

-alergări lansate 2 x 100 m

-încheiere 10’ (alergare ușoară).

A2 Joi

Teme:

1.Circuit pentru viteza de execuție și conducere

2.Forța dinamică – detenta

3.Rezistență regim mixt (lansate cu legătură)

-încălzire 25’

se vor folosi gărdulețe de 50 cm înălțime (8 buc.)

1x -semiocol laturilor cu 1 pas între garduri odată cu piciorul stâng și odată cu dreptul

1x -deplasări laterale printre garduri cu schimb de direcție

2x – remorca stânga-dreapta din joc de glezne cu 3 atinge ale spațiului dintre garduri

1x – deplasări laterale printre garduri cu schimb de direcție

1x – trecere peste garduri cu 1 pas odată cu dreptul odată cu stângul

1x – deplasări laterale printre garduri cu schimbare de direcție

Obs. după fiecare pachet se lucrează la sol exerciții de mobilitate, relaxare musculară și respiratorie.

-gardurile așezate la 5 – 6 m

1x pas săltat unilateral stângul la dus și pe dreptul la întoarcere

1x pas săltal cu elan ritmic intermediar de 3 pași pe stângul la dus și pe dreptul la întors

Obs. mobilitate și relaxare coloană după fiecare execuție.

-alergări lansate cu schimbări de direcție și cu legături pe întreg terenul.

……………………………………………

……………………………………………..

-încheiere 10’ (alergare ușoară)

Obs. în săptămâna cu meci important se va lucra A1 doar cu viteza de deplasare câteva repetări pe 30 – 60 m și viteza de reacție apoi un circuit scurt de forță dinamică.

A2 va consta într-o încălzire de 30 min care să cuprindă toate variantele de alergare: speciale ,lansate, accelerate, urmat apoi de repetarea unor scheme tactice la fazele fixe de atac și apărare, cu accent pe așezarea în teren și sincronizarea acțiunilor.

Perioada competițională – meci cu miză

Figura 3.4- Ciclul săptămânal de pregătire al grupei experimentale în perioada competițională

cu meci cu miză la sfârșitul săptămânii.

În această manieră s-a lucrat atât în tur cât și în retur după următoarele date :

Tur: -perioadă pregătitoare:15 iulie – 23 septembrie: 71 zile :

-ponderea factorilor antrenamentului: fizic 60-65% – tehnico-tactic 35-40%;

-număr de antrenamente:64;

-număr de ore de antrenament:111 .

-număr de jocuri amicale :12;

-durata lecției de antrenament 70 – 120 minute.

Perioada competițională: 23 septembrie – 3 decembrie.

-ponderea factorilor antrenamentului: fizic 45%; tehnico-tactic 55%;

-număr de antrenamente:50;

-număr de ore de antrenament:66;

-număr de jocuri amicale:4;

-număr de jocuri oficiale:11;

-durata lecției de antrenament :90 – 120 minute.

Tranziție 4 decembrie – 5 ianuarie:

-4 decembrie – 20 decembrie :tranziție activă

-15 antrenamente tehnico-tactice la sală;

-21 decembrie – 5 ianuarie vacanță.

Număr de ore alocate pentru fiecare activitate – TUR – :

– antrenamente 126 197 ore;

-jocuri amicale 10 13ore și 20 minute;

-jocuri oficiale 11 14 ore și 40 minute.

TOTAL: 224 ore și 40 minute.

Retur: Perioadă pregătitoare 6 ianuarie – 17 martie 70 zile:

-ponderea factorilor antrenamentului: fizic 60-65%; tehnico-tactic 35-40%;

-număr de antrenamente:63;

-număr de ore de antrenament:111 .

-număr de jocuri amicale :14;

-durata lecției de antrenament 70 – 120 minute.

Perioada competițională: 18 martie – 27 mai

-ponderea factorilor antrenamentului: fizic 45%; tehnico-tactic 55%;

-număr de antrenamente:50;

-număr de ore de antrenament:66;

-număr de jocuri amicale:6;

-număr de jocuri oficiale:11;

-durata lecției de antrenament :90 – 120 minute.

Tranziție 28 mai – 10 iulie

31 mai – 20 iunie tranziție activă:

-antrenamente tehnico-tactice 12;

-jocuri amicale 4;

-21 iunie – 10 iulie vacanță.

Număr de ore alocate pentru fiecare activitate – RETUR – :

– antrenamente 122 190 ore;

-jocuri amicale 24 32 ore;

-jocuri oficiale 11 14 ore și 40 minute.

TOTAL: 237 ore și 40 minute.

Număr de ore alocate pentru fiecare activitate în campionatul 2000/2001 :

– antrenamente 248 387 ore;

-jocuri amicale 34 45 ore și 20 minute;

-jocuri oficiale 11 29 ore și 20 minute.

TOTAL: 461 ore și 40 minute.

Linia de clasament la sfârșitul campionatului:

22 20 1 – 1 69 – 16 61p.

3.3.4.Structura și conținutul pregătirii grupei martor în campionatul 2000/2001

Planul anual de pregătire pentru campionatul 2000/2001 a ținut seama de datele de disputare:

-tur: 24 septembrie – 3 decembrie 2000;

-retur: 18 martie – 27 mai 2001.

Lotul a rămas același iar modificările jucătorilor pe posturi au fost nesemnificative.

Obiectivele de instruire:

-dobândirea unei capacități superioare de efort;

-creșterea capacității de adaptare și autoreglare la exigențele și situațiile specifice fotbalului de performanță (angajament total la efort, stresul în competiție, etc.);

– consolidarea procedeelor tehnice și aplicarea lor în joc;

-însușirea și consolidarea tacticii de joc,în sistemul 4 – 4 –2,care să permită o ocupare rațională spațiului de joc, cu respectarea de fiecare jucător a sarcinilor pe posturi;

-stimularea permanentă a motivației și omogenizarea intereselor și aspirațiilor pentru fotbalul de performanță.

Perioada pregătitoare de vară 17 iulie – 23 septembrie 69 de zile

Etape :1.de angrenare,readaptare la efort 17 iulie –30 iulie ;

2.de acumulare de bază 31 iulie –20 august;

3.de intrare treptată în formă (precompetițională) 21 august-23 septembrie.

GRAFICUL PLANULUI ANUAL

– TUR –

Graficul 3.5- Planul de pregătire al grupei experimentale pentru turul campionatului 2000/2001.

Etapa 1 – de angrenare,readaptare la efort – 14 zile

Sarcini:

-efectuarea controlului medical pentru aprecierea stării de sănătate și a capacității de efort;

-adaptarea progresivă a organismului la efort.

Mijloace:

-alergare de durată;

-exerciții de gimnastică și stretching;

-exerciții de tehnică (lovire cu piciorul și cu capul,conducere,preluare);

-jocuri.

Indicații:

-volumul efortului,mic la început,crește treptat;

-intensitatea efortului mică și medie, 50% din capacitatea maximă;

-puls 120-130,130-150,150-170;

-ponderea factorilor antrenamentului : fizic 55%; tehnico-tactic 35%; teoretic 10%;

-număr de antrenamente:12;

-număr ore de antrenament:19 ore;

-durata lecției crește progresiv de la 60 minute până la 100 minute.

Etapa 2. – de acumulare de bază – 21 de zile

Sarcini:

-creșterea treptată a capacității de efort;

-îmbunătățirea calităților psihomotrice de bază;

-exersarea procedeelor tehnice de bază;

-repetarea deprinderilor tehnico-tactice;

-îmbogățirea cunoștințelor de specialitate.

Mijloace:

-alergare de durată (teren plat,teren variat);

-alergare cu intervale;

-alergare cu repetări;

-exerciții de mobilitate,gimnastică,stretching;

-exerciții de forță (membre superioare,membre inferioare,abdomen);

-exerciții tehnico-tactice (combinații,finalizări);

-jocuri (cu temă,amicale,de verificare).

Indicații:

-volumul efortului va atinge cotele cele mai ridicate la capătul acestei etape;

-intensitatea efortului va crește progresiv lucrându-se cel mai adesea în zona mixtă 60-80% din capacitatea maximă;

-puls 150-170,170-180;

-ponderea factorilor antrenamentului: fizic 60%; tehnico-tactic 35%; teoretic 5%;

-număr de antrenamente:18;

-număr de ore de antrenament:35 ore;

-număr de jocuri amicale:5;

-durata lecției de antrenament:90-120 min.

Etapa 3. – de intrare treptată în formă (precompetițională) – 34 de zile

Sarcini:

-atingerea unui nivel superior de dezvoltare a capacității de efort,al calităților psihofizice de bază și specifice și de execuție a procedeelor tehnice;

-consolidarea tacticii de joc,organizarea rațională a jocului;

-conturarea formației de bază;

-obținerea treptată a formei sportive.

Mijloace:

-alergare de durată;

-alergare cu intervale;

-alergare cu repetări;

-exerciții de mobilitate și forță;

-jocuri (cu temă,de verificare,amicale).

Indicații:

-volumul efortului va scădea dar rămâne la un nivel superior;

-intensitatea efortului ridicată – se va lucra adesea în zona mixtă și anaerobă 70-80% și 80-95% din capacitatea maximă;

-puls:peste 150,150-170,170-180,180 și mai mult;

-pondere mare mijloacelor specifice;

-se va lucra individual și cu toată echipa;

-ponderea factorilor antrenamentului: fizic 45%; tehnico-tactic 50%; teoretic 5%;

-număr de antrenamente:30

-număr de ore de antrenament:56 ore;

-număr de jocuri amicale:8;

-durata lecției:90-120 de minute.

Perioada competițională 24 septembrie – 3 decembrie (11 etape)

Obiective:

-menținerea formei sportive;

-perfecționarea calităților motrice pe fondul stabilității relative a formei sportive;

-îmbunătățirea vitezei de joc;

-consolidarea combinațiilor tactice în atac;

-consolidarea sistemului de apărare combinată;

-consolidarea relațiilor de joc între jucătorii din compartimente apropiate;

-creșterea combativității în joc;

-îmbunătățirea preciziei transmiterii mingii și trasului la poartă.

Mijloace :

-alergare cu repetări;

-exerciții tehnico-tactice;

-exersarea procedeelor tehnice;

-jocuri cu temă;

-jocuri școală.

Indicații :

-volumul efortului scade;

-intensitatea mare și medie la apropierea de meciul oficial;

-pondere mare mijloacelor specifice;

-ponderea factorilor antrenamentului: fizic 45%; tehnico- tactic 55%;

-număr de antrenamente:50;

-număr de ore de antrenament : 66 ore;

-număr de jocuri oficiale :11;

-durata lecției de antrenament :90-120 min.

În turul campionatului 2000/2001 s-au jucat 11 partide dintre care 6 pe teren propriu și 5 în deplasare.Linia de clasament a echipei a fost:

11 8 – 1 – 2 37 – 10 25p

Perioada de tranziție : 4 decembrie – 10 ianuarie

4 decembrie-21 decembrie :tranziție activă cu antrenamente la sală și accent pe tehnica de joc;

– număr de antrenamente 10;

-număr de ore de antrenament :15.

22 decembrie – 10 ianuarie vacanță care s-a suprapus cu vacanța școlară.

Sarcini:

-refacerea organismului după perioada competițională;

-recuperarea jucătorilor accidentați;

-menținerea capacității de efort la cote cât mai ridicate.

Mijloace:

-hidroterapie (bazin,băi de plante,etc.);

-masaj;

-alimentație rațională;

-odihnă activă,efort nespecific:

-înot;

-tenis;

-volei;

-handbal;

-schi;

-alergare.

Indicații:

-după controlul medical refacerea,recuperarea se individualizează respectându-se indicațiile medicului;

-tratamentul la Băile Felix a fost făcut numai de componenții lotului care au avut posibilități;

-efortul fizic nu se întrerupe ci se înlocuiește cu cel nespecific.

Număr de ore alocate pentru fiecare activitate –TUR – :

– antrenamente 120 191ore ;

-jocuri amicale 13 17 ore și 20 minute;

-jocuri oficiale 11 14 ore și 40 minute.

TOTAL: 223 ore.

GRAFICUL PLANULUI ANUAL

– RETUR –

Graficul 3.6- Planul de pregătire al grupei experimentale pentru returul campionatului 2000/2001.

Perioada pregătitoare de iarnă 10 ianuarie – 18 martie 69 de zile

Etape :

1.de angrenare,readaptare la efort 10 ianuarie – 23 ianuarie ;

2.de acumulare de bază 24 ianuarie – 20 februarie ;

3.de intrare treptată în formă (precompetițională) 21 februarie – 18 martie.

Obiectivele generale ale pregătirii:

-creșterea capacității de efort;

-dobândirea unui nivel superior de dezvoltare al calităților psihomotrice de bază;

-consolidarea deprinderilor tehnico-tactice de bază;

-corectarea procedeelor tehnice deficitare;

-acomodarea cu cerințele sistemului 4 – 4 – 2.

Etapa 1 – de angrenare,readaptare la efort – 14 zile

7 zile la Oradea;

7 zile la Șuncuiuș (cantonament).

Sarcini:

-efectuarea controlului medical pentru aprecierea stării de sănătate și a capacității de efort;

-adaptarea progresivă a organismului la efort.

Mijloace:

-alergare de durată;

-exerciții de gimnastică și stretching;

-exerciții de tehnică (lovire cu piciorul și cu capul,conducere,preluare);

-jocuri.

Indicații:

-volumul efortului,mic la început,crește treptat;

-intensitatea efortului mică și medie, 50% din capacitatea maximă;

-puls 120-130,130-150,150-170;

-ponderea factorilor antrenamentului : fizic 60%; tehnico-tactic 30%; teoretic 10%;

-număr de antrenamente:18;

-număr ore de antrenament:24;

-durata lecției crește progresiv de la 60 minute până la 100 minute.

Etapa 2. – de acumulare de bază – 28 de zile

Sarcini:

-creșterea treptată a capacității de efort;

-îmbunătățirea calităților psihomotrice de bază;

-exersarea procedeelor tehnice de bază;

-repetarea deprinderilor tehnico-tactice;

-îmbogățirea cunoștințelor de specialitate.

Mijloace:

-alergare de durată (teren plat,teren variat);

-alergare cu intervale;

-alergare cu repetări;

-exerciții de mobilitate,gimnastică,stretching;

-exerciții de forță (membre superioare,membre inferioare,abdomen);

-exerciții tehnico-tactice (combinații,finalizări);

-jocuri (cu temă,amicale,de verificare).

Indicații:

-volumul efortului va atinge cotele cele mai ridicate la capătul acestei etape;

-intensitatea efortului va crește progresiv lucrându-se cel mai adesea în zona mixtă 60-80% din capacitatea maximă;

-puls 150-170,170-180;

-ponderea factorilor antrenamentului: fizic 60%; tehnico-tactic 35%; teoretic 5%;

-număr de antrenamente:20;

-număr de ore de antrenament:35;

-număr de jocuri amicale:2;

-durata lecției de antrenament:90-120.

Etapa 3. – de intrare treptată în formă (precompetițională) – 27 de zile

Sarcini:

-atingerea unui nivel superior de dezvoltare a capacității de efort,al calităților psihofizice de bază și specifice și de execuție a procedeelor tehnice;

-consolidarea tacticii de joc,organizarea rațională a jocului;

-conturarea formației de bază;

-obținerea treptată a formei sportive.

Mijloace:

-alergare de durată;

-alergare cu intervale;

-alergare cu repetări;

-exerciții de mobilitate și forță;

-jocuri (cu temă,de verificare,amicale).

Indicații:

-volumul efortului va scădea dar rămâne la un nivel superior;

-intensitatea efortului ridicată – se va lucra adesea în zona mixtă și anaerobă 70-80% și 80-95% din capacitatea maximă;

-puls:peste 150,150-170,170-180,180 și mai mult;

-pondere mare mijloacelor specifice;

-se va lucra individual și cu toată echipa;

-ponderea factorilor antrenamentului: fizic 45%; tehnico-tactic 50%; teoretic 5%;

-număr de antrenamente:24;

-număr de ore de antrenament:44;

-număr de jocuri amicale:10;

-durata lecției:90-120 de minute.

Perioada competițională 18 martie – 27 mai (11 etape)

Obiective:

-menținerea formei sportive;

-perfecționarea calităților motrice pe fondul stabilității relative a formei sportive;

-îmbunătățirea vitezei de joc;

-consolidarea combinațiilor tactice în atac;

-consolidarea sistemului de apărare combinată;

-consolidarea relațiilor de joc între jucătorii din compartimente apropiate;

-creșterea combativității în joc;

-îmbunătățirea preciziei transmiterii mingii și trasului la poartă.

Mijloace:

-alergare cu repetări;

-exerciții tehnico-tactice (combinații, schimburi de locuri, finalizări);

-jocuri școală;

-jocuri amicale.

Indicații:

-volumul efortului scade,antrenamentul depășește rar 90 de minute;

-intensitatea este variabilă,scăzând la apropierea de jocul oficial;

-pondere mare mijloacelor specifice;

-se lucrează pentru însușirea și consolidarea sistemului de joc.

În returul campionatului 1999/2000 s-au jucat 11 partide dintre care 5 pe teren propriu și 6 în deplasare.Linia de clasament a echipei la sfârsitul campionatului a fost:

22 18 – 1 – 3 – 73:22 – 55p.

Concluzii după terminarea campionatului:

– în meciurile pe teren propriu jucătorii au evoluat cu mult curaj și aplomb dovedind siguranță în joc (echipa a avut un număr mare de meciuri amicale în picioare);

– în meciurile disputate în deplasare echipa a avut începuturi ezitante, unii jucători manifestând teamă și reținere în joc;o dată cu marcarea primului gol echipa a căpătat mai mult curaj și siguranță în exprimare;

-echipa a avut un ax central format din jucători valoroși (portar:T.R.;fundaș central:P.D.;mijlocaș de acoperire:A.I.;atacant:I.A.) cu o evoluție constantă, în timp ce pe celelalte posturi au fost rulați mai mulți jucători care au avut evoluții oscilante;

-lotul nu a suferit modificări față de începutul campionatului.

Număr de ore alocate pentru fiecare activitate – RETUR – :

– antrenamente 124 187 ore;

-jocuri amicale 12 16ore;

-jocuri oficiale 11 14 ore și 40 minute.

TOTAL: 217 ore și 40 minute.

Număr de ore alocate pentru fiecare activitate în anul competițional 1999/2000:

– antrenamente 244 366 ore și 40 minute;

-jocuri amicale 28 37 ore și 20 minute;

-jocuri oficiale 22 29 ore și 20 minute;

-jocuri pe teren redus 10 6 ore și 40 minute.

TOTAL: 440 ore.

CAPITOLUL IV ARGUMENTAREA EXPERIMENTALĂ A FOLOSIRII EXERCIȚIILOR

NESPECIFICE PENTRU DEZVOLTAREA VITEZEI LA FOTBALIȘTII

DE 12-14 ANI

Pe parcursul desfășurării campionatului 2000/2001 echipa L.P.S. Bihorul (grupa martor) a păstrat în linii mari aceeași metodică de pregătire utilizată în campionatul precedent.

În schimb, F.C.Bihor (grupa experimentală) a rămas pe aceeași concepție tehnico-tactică dar a modificat abordarea pregătirii fizice ( ca exerciții și planificare a lor în ciclul săptămânal), datorită colaborării cu specialistul în atletism.

Pentru necesitățile cercetării la ambele echipe testarea finală realizată în experimentul prealabil (august 2000) a devenit testare inițială pentru experimentul pedagogic ce s-a desfășurat pe parcursul anului competițional 2000/2001.

Cele două echipe au fost în continuare urmărite la antrenamente, jocuri și testări.În timpul experimentului a mai avut loc o testare intermediară iar testarea finală s-a desfășurat la sfârșitul campionatului în iulie 2001.

Indicii testați au rămas aceeași, atât cei de laborator (greutate, înălțime, anvergură, elasticitate toracică, diametru biacromian, forța flexorilor palmei și capacitatea vitală) cât și cei care testau nivelul pregătirii fizice (alergare de viteză:10m, 30m, 50m, 4x10m,lungime de pe loc, înălțime de pe loc, tracțiuni și alergare de rezistență 800m).

Pentru prelucrarea datelor de la testări au fost folosiți indicatorii statistico-matematici menționați la cap.II.

Pentru a putea evalua progresele și semnificația lor am calculat deosebirile veridice, atât între cele două grupe, experimentală și martor, în momentele inițial și final, cât și în cadrul fiecărei grupe.

Pe lângă acești indicatori obiectivi, ușor cuantificabili, jocul de fotbal mai prezintă și alte aspecte, a căror obiectivare este mult mai dificilă.

De aceea în abordarea acestora (acțiuni tehnico-tactice și timp efectiv de joc), am realizat o radiografie a competiției la care au participat cele două echipe.

Prezentăm în continuare tabelele care conțin indicatorii medii ai celor două grupe la testarea finală (iulie 2001) precum și cele cu deosebirile veridice în cadrul grupelor și între cele două grupe, după desfășurarea experimentului pedagogic.

Tabel 4.1- Indicii medii la grupa experimentală și martor – iulie 2001.

Față de testarea anului anterior,în privința indicatorilor morfologici, ambele grupe păstrează o omogenitate ridicată numai la înălțime, anvergură și diametru biacromial. La ceilalți indicatori, (greutate, elasticitate toracică, dinamometrie și capacitate vitală) deși situația se îmbunătățește, omogenitatea rămâne totuși scăzută. Diferențele existente între cele două grupe se mențin la sfârșitul experimentului.

Antrenamentul atletic efectuat de grupa experimentală se reflectă și în evoluția indicilor obținuți la probele de verificare a nivelului pregătirii fizice. Astfel din cele opt probe trecute de jucători, la șase dintre ele diferența s-a accentuat în favoarea grupei experimentale.Numai la două probe grupa experimentală, deși cu rezultate mai bune, nu a mărit diferența față de grupa martor.

Ambele grupe prezintă o omogenitate ridicată la probele de pregătire fizică (Cv < 10%), semn că antrenamentul lor a fost bine organizat și condus. Singura probă cu o omogenitate redusă este cea de tracțiuni, mai puțin semnificativă însă pentru jocul de fotbal.

Subliniem mai ales progresul înregistrat de grupa experimentală la proba de 4 x 10 m, de viteză specifică jocului de fotbal (cu accelerare, decelerare, stop și întoarcere).

Tabel 4.2-Autenticitate între momentul inițial și final – grupa experimentală.

Pentru numărul de 22 de subiecți ai grupei valoarea lui f din Tabla lui Fisher este:

f = n – 1 = 21.

Pentru f = 21 :

– valoarea lui t = 2,080 la nivelul valoric de 0,05;

valoarea lui t = 2,831 la nivelul valoric de 0,01.

Fotbaliștii grupei experimentale au înregistrat progrese la toți indicii care vizează aspectul somatic.Diferențele sunt semnificative atât la greutate, anvergură, elasticitate toracică, diametru biacromial (p < 0,05) cât și la înălțime, dinamometrie sau capacitate vitală (p < 0,01).

La probele care testează nivelul pregătirii fizice grupa experimentală a progresat semnificativ, singura excepție constituind-o proba de tracțiuni, unde, deși performanța a crescut ea este nesemnificativă.

Tabel 4.3-Autenticitate între momentul inițial și final – grupa martor.

Pentru numărul de 22 de subiecți ai grupei valoarea lui f din Tabla lui Fisher este:

f = n – 1 = 21.

Pentru f = 21 :

– valoarea lui t = 2,080 la nivelul valoric de 0,05;

valoarea lui t = 2,831 la nivelul valoric de 0,01.

Grupa martor prezintă progrese semnificative la indicii de dezvoltare fizică, în schimb, la trei dintre probele care testează gradul de pregătire fizică , deși există îmbunătățiri ale performanțelor, ele nu sunt semnificative (viteză 30 m, tracțiuni și rezistență 800m ).

Tabel 4.4-Deosebiri veridice între cele două grupe la testarea finală- iulie 2001.

Pentru că ambele grupe au câte 22 de jucători, valoarea lui f din tabla lui Fisher este:

f = nx + ny – 2 = 42

pentru f = 42 :

– valoarea lui p = 1,95996 la nivelul valoric de 0,05;

valoarea lui p = 2,57582 la nivelul valoric de 0,01.

Nu există diferențe semnificative între cele două grupe în privința indicilor dezvoltării somatice (p > 0,05).În schimb indicii corespunzători testelor de pregătire fizică prezintă diferențe semnificative în favoarea grupei experimentale, singura probă unde progresul este nesemnificativ fiind cea de săritură în înălțime de pe loc.

4.1.Analiza indicilor dezvoltării somatice

Greutatea. Grupa experimentală are la testarea inițială (T.I.) o medie de 42,3 kg iar la testarea finală (T.F.) 49,75kg (tabel nr.3.6. și 4.1.). Grupa martor a plecat cu o greutate inițială de 41,4 kg, ajungând în final la valoarea de 49,2 kg (tabel nr.3.6. și 4.1.). Se constată o creștere a greutății primei grupe cu 7,45 kg și cu 7,8 kg a grupei martor.

Coeficientul de variabilitate (Cv) arată la ambele grupe,atât la testarea inițială cât și la cea finală, valori medii (10% > Cv < 20%).Ambele grupe prezintă un ușor regres (de la 18,9% la 19,1% la grupa experimentală și de la 13,6% la 15,9% la grupa martor ).

Grafic 4. 1- Evoluția greutății Grafic 4. 2- Evoluția greutății

grupei martor grupei experimentale

La ambele grupe greutatea prezintă medii ascendente și o omogenitate medie.

Înălțimea. Grupa experimentală prezintă la testarea inițială (T.I.) o medie de 158,14 cm ajungând la testarea finală (T.F.) la 168,09 cm (tabel nr.3.6. și 4.1.), față de grupa martor care pleacă cu o medie de 155,05 cm la testarea inițială ajungând la testarea finală la valoarea de 164,7 cm (tabel nr. 3.6. și 4.1.).La ambele grupe, atât cea experimentală cât și cea martor, se constată o creștere a înălțimii, de 9,95 cm la grupa experimentală și de 9,65 cm la grupa martor.

Coeficientul de variabilitate ne arată două grupe omogene la acest indicator, atât grupa experimentală ( 5,8% la T.I. și 6,5% la T.F.), cât și cea martor (4,5% atât la T.I. cât și la T.F.) având valori ale coeficientului de variabilitate mai mici decât 10%.

La ambele grupe înălțimea prezintă valori ascendente și o omogenitate foarte bună.

Grafic 4.3- Evoluția înălțimii Grafic 4.4- Evoluția înălțimii

grupei martor grupei experimentale

Ținând seama de faptul că în cazul înălțimii se pot face predicții, cu un suficient grad de probabilitate și știind că în cazul băieților înălțimea la 14 ani reprezintă 91,26% din cea finală (A.Nicu,1993) se poate aprecia, pe baza calculelor, că la maturitate fotbaliștii celor două grupe vor avea o medie a înălțimii în jurul valorii de 182 cm, apropiată de valorile actuale înregistrate la fotbaliștii de performanță, ceea ce denotă o bună selecție sub acest aspect.

Grafic 4.5- Evoluția anvergurii la Grafic 4.6- Evoluția anvergurii la

grupa martor grupa experimentală

Anvergura. Grupa experimentală are valoarea mediei aritmetice de 157,41 cm la T.I. și ajunge la 166,23 cm la T.F., față de grupa martor care pleacă cu o valoare inițială de 154,41 cm, ajungând în final la 163,61 cm (tabel nr.3.6. și 4.1.).Dacă grupa experimentală realizază o creștere de 8,82 cm, grupa martor prezintă o creștere de 9,2 cm.

Coeficientul de variabilitate ne prezintă două grupe cu omogenitate bună având valori de la 7% la 7,5% la grupa experimentală și de la 4,9% la 5,2% la grupa martor. Cu toate că anvergura nu are în jocul de fotbal importanța de la alte jocuri sportive (handbal, baschet, volei), se poate aprecia că la ambele grupe ea prezintă o creștere ascendentă și o omogenitate bună.

Elasticitatea toracică. Grupa experimentală prezintă valori medii de 5,86 cm la T.I. și 6,95 la T.F., în timp ce grupa martor are inițial 4,91 și în final 6,82 cm (tabel nr.3.6. și 4.1.).

Grafic 4.7- Evoluția elasticității Grafic 4.8- Evoluția elasticității

toracice la grupa martor toracice la grupa experimentală

Grupa experimentală realizează astfel o creștere de 1,09 cm, în timp ce grupa martor înregistrează o creștere de 1,91 cm.

Deși înregistrează un ușor progres, de la 21,3% la 20,6% în cazul grupei experimentale și de la 22,6% la 20,5% în cazul grupei martor, ambele grupe prezintă o omogenitate redusă la acest indicator.

Diametrul biacromial. Grupa experimentală a prezentat o valoare medie de 35,27 cm la T.I. și de 36,79 cm la T.F.,în timp ce grupa martor a avut valori inițiale de 34,18 cm și finale de 36,45 cm (tabel nr.3.6. și 4.1.). Se constată astfel o creștere atât la grupa experimentală (1,52) cât și la grupa martor (2,27).

Omogenitatea prezintă la grupa experimentală o îmbunătățire de la 7,7% la 5,6%, în timp ce grupa martor are un ușor regres de la 4,9% ajungând la 7,9%.Pe ansamblu însă, ambele grupe au o bună omogenitate la acest indicator.

Grafic 4.9- Evoluția diametrului Grafic 4.10- Evoluția diametrului

biacromial la grupa martor biacromial la grupa experimentală

Forța flexorilor palmei – stânga. La grupa experimentală valorile medii obținute au fost de 17,91 la T.I. și de 23,18 la T.F., în timp ce grupa martor a prezentat valori inițiale de 16,55 și finale de 22,59 (tabel nr.3.6 . și 4.1.).

Grafic 4.11- Evoluția forței Graf ic 4.12- Evoluția forței flexorilor

flexorilor palmei la grupa martor (stg) palmei la grupa experimentală (stg)

Referitor la omogenitate, grupa experimentală are un ușor progres de la 24,7% la 22,8%, la fel și grupa martor de la 39,3% la 36,1%.Pe ansamblu însă, la acest indicator ambele grupe prezintă o omogenitate scăzută.

Forța flexorilor palmei – dreapta. Grupa experimentală a prezentat valori medii de 18,32 la T.I. și de 24 la T.F. în timp ce grupa martor a avut valori cuprinse între 17,59 la T.I. și 23,55 la T.F. (tabel nr. 3.6. și 4.1.).

Grafic 4.13- Evoluția forței Grafic 4.14- Evoluția forței flexorilor

flexorilor palmei la grupa martor (dr) palmei la grupa experimentală (dr)

Se constată astfel o creștere de 5,68 în cazul grupei experimentale și de 5,96 în cazul grupei martor.

Omogenitatea prezintă îmbunătățiri ușoare la ambele grupe, de la 41,2% la testarea inițială la 22,4% la testarea finală, în cazul grupei martor și de la 30,4% inițial la 26,8% final în cazul grupei experimentale, dar pe ansamblu ea rămâne scăzută.

Capacitatea vitală. Valorile medii ale grupei experimentale se situează la T.I. la 2072,73 cm3 și ajung la T.F. la 2613,64 cm3, în timp ce grupa martor are valori de 2068,18 cm3 la T.I. și 2459,09 cm3 la T.F. (tabel nr.3.6. și 4.1.).Se poate constata astfel o creștere de 540,91 cm3 în cazul grupei experimentale și de 390,91 cm3 în cazul grupei martor.

Omogenitatea cunoaște o înrăutățire la grupa martor (de la 20,2% la 22,9%) și o îmbunătățire sensibilă la grupa experimentală (de la 19,8% la 15,8%) dar pe ansamblu poate fi caracterizată ca fiind medie – slabă.

Grafic 4.15- Evoluția capacității Grafic 4.16- Evoluția capacității vitale

vitale la grupa martor la grupa experimentală

Ambele grupe au progresat în privința indicilor somatici,dar examinate pe baza testului Student, diferențele dintre ele în privința dezvoltării somatice nu sunt semnificative, valorile lui t fiind situate între 0,210 și 1,211, cu p > 0,05 (tabel nr.4.4.).

4.2.Dinamica indicilor pregătirii fizice

Grafic 4.17- Evoluția indicilor alergării Grafic 4.18- Evoluția indicilor alergării

de viteză-10m-la grupa martor de viteză-10m-la grupa experimentală

Alergare de viteză pe 10 m. La grupa experimentală valoarea medie la testarea inițială este de 1,73 sec. în timp ce grupa martor are 1,9 sec.Rata de creștere este de 0,08 sec la grupa experimentală și de 0,07 sec la grupa martor astfel că valorile tesării finale sunt de 1,65 sec pentru grupa experimentală și de 1,83 sec. pentru grupa martor.

Omogenitatea este bună la acest indicator la ambele grupe cu valori cuprinse între 3,7% și 5,9% (tabel nr.3.6. și 4.1.).

Alergare de viteză pe 30 m. Grupa experimentală prezintă la această probă valori de 4,82 sec la T.I. și 4,68 sec la T.F.,iar grupa martor are inițial 4,91 sec. și în final ajunge la 4,8sec. Creșterea grupei experimentale este de 0,14 sec.iar a grupei martor de 0,11sec.

Remarcăm și aici o omogenitate bună a celor două grupe, cea experimentală trecând de la 4,4% la 3,6%, în timp ce grupa martor de la 5,9% la 5% (tabel nr.3.6. și 4.1.).

Grafic 4.19- Evoluția indicilor alergării Grafic 4.20- Evoluția indicilor alergării

de viteză-30m-la grupa martor de viteză-30m-la grupa experimentală

Alergare de viteză 50 m. Grupa experimentală pleacă inițial cu o valoare de 7,82 sec ajungând în final la 7,48 sec.(un câștig de 0,34 sec.) în timp ce grupa martor, care are la testarea inițială 8,16 sec. ajunge în final la valoarea de 7,86 sec. corespunzătoare unei îmbunătățiri de 0,3 sec.

Omogenitatea celor două grupe este foarte bună la acest indicator,grupa experimentală trecând de la 4,9% la T.I. la 4,1% în final, în timp ce grupa martor se situează între 2,8% inițial și 3,1% final (tabel nr.3.6. și 4.1.).

Grafic 4.21- Evoluția indicilor alergării Grafic 4.22- Evoluția indicilor alergării

de viteză-50m-la grupa martor de viteză-50m-la grupa experimentală

Alergare 4 x 10 m. Grupa experimentală a plecat la această probă de la o valoare inițială de 10,64 sec., ajungând în final la 10,09 sec.în timp ce grupa martor, care a avut inițial 10,66 sec. a ajuns la testarea finală la 10,32 sec.Este vorba deci, de o creștere a grupei experimentale cu 0,55 sec. și a grupei martor cu 0,34 sec.O omogenitate foarte bună caracterizează cele două grupe la această probă.grupa experimentală regresează ușor de la 2,4% inițial la 3,6% final, iar grupa martor evoluează de la 4,3% inițial la 3,8% final (tabel 3.6. și 4.1.).

Grafic 4.23- Evoluția indicilor alergării Grafic 4.24- Evoluția indicilor alergării

4x10m la grupa martor 4x10m la grupa experimentală

Săritura în lungime de pe loc. Grupa experimentală prezintă la această probă valori inițiale de 176,86 cm, ajungând în final la o valoare medie de 191,32 cm,în timp ce grupa martor are o valoare medie inițială de 172,5 cm și ajunge la testarea finală la o valoare de 186,36 cm.Astfel grupa experimentală prezintă un progres de 14,46 cm, în timp ce grupa martor a realizat un progres de 13,86 cm.

Și la acest indicator cele două grupe prezintă o omogenitate foarte bună:la grupa experimentală ea se situează între valori de 3,7% la testarea inițială și 4,3% la testarea finală, iar grupa martor are valori de 5,5% inițial și 5,2% final (tabel 3.6. și 4.1.).

Grafic 4.25- Evoluția indicilor săriturii Grafic 4.26- Evoluția indicilor săriturii

în lungime de pe loc la grupa martor în lungime de pe loc la grupa experimentală

Săritura în înălțime de pe loc. Grupa experimentală a avut inițial la această probă o valoare de 35,68 cm, ajungând la testarea finală la o valoare de 37,95 cm, iar grupa martor, care la testarea inițială a avut 33,27 cm, a ajuns în final la valoarea de 37,09 cm.Progresul grupei experimentale a fost de 2,27 cm în timp ce grupa martor a înregistrat un progres de 3,82 cm.

Omogenitatea grupelor la această probă se menține foarte bună dar la limita superioară a intervalului, grupa experimentală evoluând de la 9,9% inițial spre un 8,4% final, iar grupa martor, care la testarea inițială a avut 8,4%, a ajuns la testarea finală la 5,6% (tabel nr.3.6. și 4.1.).

Grafic 4.27- Evoluția indicilor săriturii Grafic 4.28- Evoluția indicilor săriturii în

în înălțime de pe loc la grupa martor înălțime de pe loc la grupa experimentală

Tracțiuni. La această probă grupa experimentală a avut la testarea inițială o valoare medie de 8,73 ajungând la testarea finală la un număr de 10,36, în timp ce grupa martor, care la testarea inițială a avut o valoare medie de 7,55 a ajuns în final la valoarea de 8,5.Grupa experimentală a înregistrat o creștere de 1,63, iar grupa martor a progresat cu 0,95.

Grafic 4.29- Evoluția indicilor la proba Grafic 4.30- Evoluția indicilor la proba

de tracțiuni la grupa martor de tracțiuni la grupa experimentală

Spre deosebire de probele anterioare, la proba de tracțiuni ambele grupe au avut o omogenitate mai scăzută, cu valori între mediu și slab.Astfel grupa experimentală a prezentat la testarea inițială un coeficient de variabilitate de 35,5%, ajungând la testarea finală la o valoare de 29,2%, în timp ce grupa martor care a plecat la testarea inițială cu o valoare a coeficientului de variabilitate de 24,1% a ajuns în final la 21,4% (tabel nr.3.6. și 4.1.).

Alergare de rezistență 800m. Grupa experimentală a avut la acestă probă o valoare medie inițială de 2’55’’ (174,77 sec.) și a ajuns la testarea finală la 2’49’’ (169,32 sec.), în timp ce grupa martor, cu o valoare inițială de 3’(179,73 sec.) a avut la testarea finală timpul de 2’54’’ (174,36 sec.).Progresul grupei experimentale a fost de 5,45 de sec., iar grupa martor a avut un progres de 5,37 sec.

Omogenitatea grupelor la această probă este foarte bună cu valori de 3,7% inițial și 3,4% final pentru grupa experimentală și de 5,02% inițial și 5,1% final, pentru grupa martor (tabel nr.3.6. și 4.1.).

Grafic 4.31- Evoluția indicilor probei Grafic 4.32- Evoluția indicilor probei de

de rezistență-800m-la grupa martor rezistență-800m- la grupa experimentală

Analizând pe ansamblu dinamica indicilor pregătirii fizice ai celor două grupe supuse experimentului se constată progrese la ambele echipe față de testarea inițială. La șapte dintre cele opt probe care au testat gradul de pregătire fizică rata de creștere a grupei experimentale a fost mai mare, singura probă la care grupa martor a avut o rată mai mare de progres fiind săritura în înălțime de pe loc.Reamintind că cele două echipe au în momentul experimentului pedagogic patru ani de pregătire fotbalistică, subliniem faptul că, exceptând proba de tracțiuni, ambele grupe au o omogenitate foarte bună la probele fizice (Cv < 10%), atât la momentul inițial cât și la cel final.

Comparând cele două grupe constatăm că, spre deosebire de evoluția indicilor somatici, unde deosebirile nu sunt semnificative,la probele care au testat gradul de pregătire fizică, diferențele sunt semnificative la șapte dintre cei opt indicatori. Așa cum arată tabelul nr.4.4.,exceptând proba de săritură în înălțime de pe loc, unde p > 0,05, la ceilalți indicatori valoarea lui t din tabla lui Fisher s-a situat între 2,199 și 6,429, ceea ce corespunde unei probabilități sub 5%, și ne permite să afirmăm că procesul de antrenament al grupei experimentale a fost bine conceput și dirijat.

4.3.Particularități specifice în jocul juniorilor C

Așa cum am mai menționat, am considerat că indicatorii care se referă la dezvoltarea somatică, precum și cei care verifică gradul de pregătire fizică, sunt obiectivi, și, fiind testați în aceleași condiții, ne pot oferi o imagine exactă a progreselor celor două grupe și a semnificației acestor progrese.

Specificul jocului de fotbal precum și particularitățile de vârstă ale jucătorilor supuși experimentului au făcut ca alte aspecte legate de pregătire și de joc să nu fie așa de ușor de obiectivat, așa încât eventualele comparații nu ar fi avut fidelitatea dorită.Aceasta este explicația faptului că am renunțat la unele probe tehnice sau tehnico-tactice care să facă diferențieri între cele două grupe.Gradul de pregătire tehnică al jucătorilor de această vârstă, nu recomandă execuția cu maximum de viteză a unui procedeu insuficient însușit (de exemplu conducerea mingii în viteză maximă pe o anumită distanță).

Prezența alături de cele două grupe timp de două sezoane competiționale, în care am putut urmări la lucru și celelalte echipe din campionat,ne permite să scoatem în evidență două dintre aspectele specifice jocului de fotbal la nivelul juniorilor C: acțiunile tehnico-tactice și timpul efectiv de joc.

4.3.1.Analiza acțiunilor tehnico-tactice

Jocul de fotbal nu beneficiază de prea mulți factori favorabili observației. Caracteristicile sale :

-suprafața mare de joc (105m/68m);

-numărul mare de jucători (22);

-durata relativ mare a jocului (2×40 de minute, la juniori);

-aspectele aleatoare ale acțiunilor uzuale, au determinat o selecție atentă a evenimentelor de urmărit.

Analiza pe care o prezint se bazează pe un model de înregistrare a acțiunilor tehnico-tactice folosit de d-nul conferențiar universitar doctor Ciobanu Marian de la INEFS Chișinău,la echipa de primă divizie, Zimbrul Chișinău. În conformitate cu acesta, prestația tehnico-tactică a fotbaliștilor în timpul meciului se poate aprecia prin înregistrarea cantitativă și calitativă a următoarelor acțiuni cu mingea:

-pasa scurtă și medie – mingea se transmite partenerului la distanțe până la 25 m. Se specifică direcția balonului (lateral, înainte,înapoi); este bine executată dacă mingea a ajuns la coechipier și greșită dacă ajunge la adversar sau în afara terenului;

-pasa lungă – pasa pe o distanță mai mare de 25 m; lovitura de la colț este considerată pasă lungă;

-preluarea – intrarea în posesia mingii,fie static, fie din mișcare; se consideră bine executată dacă jucătorul controlează mingea și greșită dacă mingea sare la adversar sau în afara terenului de joc;

-conducerea mingii – deplasarea fotbalistului cu orice viteză, având balonul la picior, minimum trei atingeri.Dacă sportivul, conducând balonul,se oprește, apoi continuă mișcarea cu balonul,această acțiune este socotită ca una singură;

-driblingul – se consideră bine executat dacă mingea rămâne în posesia fotbalistului.Aruncarea balonului în viteză pe lângă adversar, se consideră, la fel, dribling.Dacă adversarul nu a intrat în deposedare (n-a intrat în contact), pe când fotbalistul cu mingea nu și-a schimbat direcția mișcării, driblingul nu a avut loc;

-deposedarea adversarului de minge – acțiune îndreptată pentru recuperarea balonului aflat la adversar.Deposedarea a fost executată bine, dacă mingea aflată la adversar a trecut la cel ce a efectuat acest procedeu sau la coechipierul său și greșit dacă jucătorul a fost depășit și nu a mai putut interveni;

-intercepția mingii – acțiune orientată spre recuperarea balonului, care încă n-a ajuns la adversar.Intercepția este bine executată dacă balonul a ajuns în posesia echipei aflată în defensivă și greșit dacă mingea a ajuns în posesia adversarului sau a părăsit terenul de joc;

-jocul cu capul – se consideră corect executat dacă jucătorul reușește să câștige duelul cu adversarul respingând sau pasând mingea precis coechipierului, în afara acțiunilor de finalizare care se înregistrează separat.Dacă jucătorul a pierdut duelul pentru minge sau atunci când a putut să o lovească cu capul nu a trimis-o precis se consideră greșală;

-șutul la poartă – se consideră bine executat dacă mingea vine pe spațiul porții.În caz contrar lovitura va fi socotită imprecisă;

-aruncarea de la margine – repunerea mingii în joc prin această modalitate.Se consideră bine executată dacă mingea ajunge la coechipier și greșită dacă adversarul o interceptează ;

Procedeele tehnice se înregistrează în timpul meciului cu ajutorul reportofonului. Sunt fixate numărul jucătorului, acțiunea tehnică și finalitatea ei. Materialul se descifrează apoi trecând datele în fișe care apoi sunt analizate.Limitele acestei înregistrări sunt date de faptul că ea nu surprinde acțiunile fără minge ale jucătorilor cum ar fi demarcările sau învăluirile în atac, suplinirile sau dublajele în apărare.Ea ne poate pune totuși la dispoziție date concrete, obiective care caracterizează posibilitățile tehico-tactice ale jucătorilor.Menționând faptul că au fost înregistrați numai jucătorii de câmp, datele medii ale evoluției lor sunt surprinse în tabelul centralizator de la anexa nr.6.

O medie a acțiunilor reușite și nereușite este prezentată în tabelul următor.

Tabel 4.5-Media acțiunilor reușite și nereușite în jocul juniorilor C

Analiza acțiunilor tehnico-tactice pe compartimente a scos în evidență faptul că fundașii au un procentaj al acțiunilor de apărare (deposedare, intercepție) mai ridicat, atacanții prezintă aceeași caracteristică dar pentru acțiunile ofensive și numai mijlocașii au o pondere echilibrată a acțiunilor de atac și apărare, procentajele lor situându-se între un minim de 34,3% pentru conducere și un maxim de 46,8% pentru aruncarea de la margine (tabel 4.6. și anexele ).

Tabel 4.6- Media acțiunilor pe compartimente

Observațiile făcute la jocurile juniorilor “C” ne permit să tragem unele concluzii care, fără a avea pretenția de generalizare, ne dau indicii asupra modului în care juniorii acționează în teren, acțiunile pe care le realizează, implicarea jucătorilor în fazele de atac și de apărare, precum și reușitele și nereușitele apărute în joc.

La nivelul jucătorilor pe care i-am urmărit cea mai frecventă așezare a fost 4-4-2.Antrenorii au considerat că acest sistem asigură o bună acoperire a terenului de joc cât și o repartizare judicioasă a efortului între toți componenții echipei.Pentru că în puține situații s-a folosit sistemul 3-5-2 atunci când am realizat profilul tehnico-tactic am folosit și noi o echipă cu patru fundași.

La o privire generală se pot observa diferențe foarte mari între fazele de atac și apărare la fundași și atacanți și de asemenea diferențe între media de acțiuni realizată de jucători:cea mai mare aparține unui atacant (83,1) iar cea mai mică unui fundaș (43,9).Între aceste două extreme media de acțiuni a jucătorilor urmăriți a fost de 61,2.

În general se observă la această vârstă o preocupare pentru rezolvarea sarcinilor de bază pe care le implică fiecare post astfel că:

-fundașii au procentaje ridicate la acțiunile specifice fazei de apărare și mici sau foarte mici la cele specifice fazei de atac.Se observă totuși la ei o preocupare constantă pentru jocul constructiv manifestată printr-un procentaj ridicat de pase;

-mijlocașii care fac ambele faze ale jocului se remarcă prin procentaje apropiate realizate în acțiunile specifice ambelor faze de joc.Graficul acțiunilor lor are coloane foarte apropiate în privința procentajului;

-atacanții au procentaje ridicate la acțiunile specifice fazei de atac ei fiind responsabili în cea mai mare măsură cu finalizarea, în schimb, participarea la acțini specifice fazei de apărare este mult mai modestă. Poate și pentru faptul că sunt doar doi ei sunt foarte activi având o medie a acțiunilor mult peste media echipei.

Dintre acțiunile înregistrate în observații pasa este cea mai des folosită dar surprinde ultimul loc pe care îl ocupă în ponderea acțiunilor finalizarea. Se trage foarte puțin la poartă și sunt foarte puțini jucătorii care o fac.În aceste condiții apar puține goluri deși ele dau farmecul jocului de fotbal. Preocuparea pentru rezultate este prezentă chiar de la această vârstă și ea face ca jucătorii să își asume puține riscuri.

4.3.2.Timpul efectiv de joc

Meciurile echipelor de juniori se desfășoară pe durata a două reprize a câte 40 de minute și sunt permise cinci schimbări.

În partidele urmărite de-a lungul acestei cercetări media timpului efectiv de joc a fost de 45’48’’ , ceea ce din totalul de 80 de minute alocat unui meci de juniori reprezintă 57,25%.

La CM Franța 1998,timpul efectiv de 64’42’’ reprezintă 71,77% din durata de 90 de minute cât este prevăzut să dureze un meci.

În privința duratei și frecvenței întreruperilor la meciurile de juniori situația se prezintă astfel:

Tabel 4.7-Durata și frecvența întreruperilor de joc la meciurile juniorilor C

Timp prețios se mai pierde de asemenea la marcarea unui gol,la schimbările de jucători,îngrijirile medicale etc.

După cum se observă timpul efectiv de joc este mult mai redus în cazul meciurilor de juniori decât la cele de seniori.Procentual la meciurile disputate la CM 1998 din durata regulamentară de joc,71,77% a fost timp efectiv jucat,în timp ce la juniori procentul este de doar 57,25%.

Cauzele care determină această stare de lucruri sunt:

Cauze legate de condițiile organizatorice:

-în timp ce la seniori există mai multe mingi de rezervă care sunt puse în joc imediat ce balonul a părăsit terenul,la juniori ,de cele mai multe ori,se joacă cu o singură minge după care se așteaptă foarte mult atunci când iese din teren;

-în timp ce la seniori terenurile sunt la limita maximă regulamentară la juniori ele sunt la limita minimă.

Cauze legate de arbitri:

-la juniori arbitri nu sunt preocupați de pierderile de timp;

-la seniori existența arbitrilor de rezervă reduce mult din durata schimbărilor de jucători;

-la juniori îngrijirile medicale se dau de obicei în teren în timp ce la seniori accidentații sunt scoși în afara terenului astfel că jocul poate continua fără mari întreruperi;

-dacă la seniori durata reprizei și a meciului sunt prelungite uneori cu 4-5 minute,la meciurile de juniori observate,cea mai mare prelungire a fost de 2 minute,iar obișnuința este să nu se prelungească deloc.

Grafic 4.33- Timpul efectiv de joc Grafic 4.34- Timpul efectiv de joc la

la CM de fotbal meciurile echipelor de juniori observate

Cauze legate de jucători:

-juniorii având o capacitate mai mică de efort,există la ei o tendință de a prelungi întreruperile de joc;

-tehnica mai redusă,la juniori, face ca mingea să fie mult timp afară din teren și aici este semnificativ faptul că la acest nivel cea mai mare frecvență a întreruperilor o deține aruncarea de la margine.

Numărul mai mare al întreruperilor precum și durata mai mare a acestora la jocurile echipelor de juniori observate, față de ceea ce se întâmplă la nivel de seniori în fotbalul de înaltă performanță, ridică două probleme importante :

-pe de o parte, la nivelul acestei categorii de vârstă, întreruperile mai dese și mai lungi permit refacerea capacității de efort a jucătorilor și acest lucru poate fi benefic pentru calitatea jocului;

-pe de altă parte, aceste întreruperi, nu îi obișnuiesc pe tinerii jucători cu ritmul cerut în fotbalul de înaltă performanță, unde durata și numărul lor sunt mult mai reduse.

CONCLUZII

1.Analiza literaturii de specialitate care abordează problematica pregătirii tinerilor fotbaliști a scos în evidență accentul pe care îl pun majoritatea autorilor pe latura tehnică și tehnico-tactică a instruirii jucătorilor. Diferitele programe elaborate atât de Ministerul Educației și Cercetării, pentru unitățile școlare cu program sportiv, cât și de F.R.F., conțin probleme generale (obiective cadru, ponderea factorilor antrename ntului, unele probe și norme de control sau modelul jucătorului)cu foarte puține concretizări care să permită o apreciere exactă a nivelului de pregătire pentru o anumită vârstă.

2.Răspunsurile date la ancheta chestionar de către profesorii și antrenorii care au în pregătire fotbaliști de 12-14 ani au evidențiat atât preocuparea pentru obiectivarea posibilităților de cunoaștere a nivelului de dezvoltare fizic și tehnic al jucătorilor cât și lipsa unor programe unitare la nivel național care să permită o coordonare mai bună a instruirii la acest nivel.De asemenea majoritatea antrenorilor este favorabilă folosirii mijloacelor din atletism în pregătirea jucătorilor de fotbal.

3.Urmărirea procesului instructiv- educativ desfășurat la nivelul echipelor de juniori a arătat o creștere a preocupării antrenorilor pentru pregătirea fizică, realizată fie printr-o atenție mai mare acordată acestui factor al antrenamentului, fie (mai rar) prin cooptarea în echipa tehnică a unor specialiști din atletism.

4.Rezultatele experimentului pedagogic au scos în evidență faptul că echipa care a folosit în pregătire atât exerciții din atletism, cât și exerciții adaptate specificului jocului de fotbal, a avut progrese notabile atât în probele de viteză liniară (10m, 30m, 50m), cât și în cea specifică jocului (4x10m).

5.Rezultatele testărilor morfologice au arătat creșteri la ambele grupe, care în privința principalilor indicatori au valori comparabile cu ale populației școlare de aceeași vârstă.Testul de semnificație realizat între indicatorii grupei experimentale și ai celei martor nu a arătat însă diferențe semnificative ceea ce ne face să credem că procesul de antrenament nu a influențat evident acești indici.

6.Aplicarea programei experimentale la echipa F.C.Bihor a dus la îmbunătățirea indicilor pregătirii fizice.Creșterea valorilor probelor de control este semnificativă atât în cadrul grupei (excepție face proba de tracțiuni unde p > 0,05), cât și în comparație cu grupa martor (excepția în acest caz fiind săritura în înălțime de pe loc ).

7.Progresul realizat de grupa experimentală nu este consecința “forțării” pregătirii, ci a însușirii corecte a tehnicii probelor de alergare, care a presupus demonstrații, explicații și corectări făcute de specialistul în atletism.

8.Colaborarea în pregătirea echipelor de juniori cu specialistul în atletism poate îmbunătății procesul de instruire al tinerilor jucători din mai multe puncte de vedere:

-o mai riguroasă planificare a pregătirii de-a lungul anului competițional;

-însușirea corectă a tehnicii exercițiilor de alergare și săritură;

-folosirea și dozarea adecvată a mijloacelor pentru dezvoltarea calităților motrice;

-adaptarea optimă a exercițiilor atletice la specificul jocului de fotbal acolo unde schimbările rapide de direcție sunt tot atât de importante ca și viteza liniară.

Deși reprezintă numai o latură a procesului de pregătire, pregătirea fizică, bine condusă și realizată, poate contribui la creșterea calității întregului proces de antrenament, asigurând fundamentul pentru dezvoltarea deprinderilor tehnico-tactice.

9.La nivelul juniorilor C timpul efectiv de joc este scăzut, durata și numărul întreruperilor fiind proporțional mai mari decât la nivelul echipelor de seniori de înaltă performanță.

10.Impactul cu terenul de dimensiuni normale, cât și disputarea jocurilor în formații regulamentare (11 la 11), au făcut ca juniorii C să fie preocupați în principal de respectarea sarcinilor de bază ale posturilor (ca zone de acțiune și ca acțiuni tehnico-tactice specifice).

RECOMANDĂRI PRACTICE

Având în vedere rezultatele teoretice și experimentale ale tezei, dorim să scoatem în evidență o serie de recomandări:

1.Programarea conținutului antrenamentului juniorilor fotbaliști să se facă ținându-se cont de particularitățile somato-funcționale specifice fiecărei vârste și de obiectivele prioritare de instruire.

2.La nivelul juniorilor C (12-14 ani) să se acorde o atenție sporită însușirii corecte a tehnicii de alergare,săritură sau aruncare, precum și folosirii adecvate a exercițiilor din școala alergării și săriturii.Acest lucru se poate realiza fie prin creșterea exigenței profesorului (antrenorului) de specialitate față de aceste aspecte fie prin cooptarea specialistului în atletism în colectivul tehnic.Nu negăm prin aceasta importanța care trebuie acordată însușirii tehnicii de bază la această vârstă și nici cea referitoare la aspectul tactic.

3.Folosirea exercițiilor din atletism, alături de cele specifice jocului de fotbal va creea premisele realizării în bune condiții a pregătirii fizice generale și multilaterale, fără de care nu este posibil progresul ulterior al jucătorilor.

4.În cadrul pregătirii fizice dezvoltarea vitezei va fi urmărită prioritar avându-se în vedere următoarele aspecte:

-periodizarea exercițiilor de dezvoltare a vitezei în funcție de programul competițional;

-folosirea exercițiilor de dezvoltare a vitezei liniare, specifice atletismului;

-folosirea exercițiilor specifice jocului de fotbal, cu accelerări, decelerări, opriri, schimbări de direcție, ocoliri,etc.;

-folosirea jocurilor,exercițiilor sub formă de concurs,etc.

5.Ciclul săptămânal de antrenament trebuie să îmbine armonios toți factorii pregătirii în funcție de etapa de pregătire și de specificul viitorului adversar. Exemplele propuse de noi în pregătirea grupei experimentale au ținut cont de situația școlară a jucătorilor (cursuri, vacanțe),de calendarul competițional și de valoarea echipelor adverse.

6.Datele privind dezvoltarea somatică pe fiecare vârstă, cele referitoare la valorile probelor de pregătire fizică, precum și aspectele ce țin de timpul efectiv de joc și de ponderea acțiunilor tehnico-tactice la nivelul juniorilor C, sunt concretizări care pot oferi un termen de comparație pentru toți cei care se ocupă cu instruirea juniorilor și copiilor.

BIBLIOGRAFIE

LITERATURĂ ÎN LIMBA ROMÂNĂ

1.Albu V.,Teoria educației fizice și a sportului, Constanța,Ed. Ex Ponto, 1999. -P. 142-165.

2.Alexandrescu C.,Igiena vârstei de creștere și igiena sporturilor, București, Editura de Stat Didactică și Pedagogică, 1962. -P.36-63 și 145-151.

3.Alexandrescu C.și colab.,Modificările unor proporții ale corpului la băieți și fete între 7-15 ani, Congresul al II-lea de igienă și protecția muncii, București 1968. -P.37-40.

4.Apolzan D.,Fotbal 2010,editat de FRF,București,1996.-434 p.

5.Ardelean T.,Fundamentarea teoretică și metodică generală a dezvoltării calităților motrice în atletism //, Rev. EFS nr. 12,București, 1980. -P.26.

6.Ardelean T.,Particularitățile dezvoltării calităților motrice//, Rev. IEFS București, 1982.-P. 14-16.

7.Ardeleanu C.,Fotbal la copii,București,Ed.Stadion,1972.-P.15-20.

8.Ardeleanu C.,Pregătirea copiilor și juniorilor în fotbal//,în Studii privind pregătirea sportivă a copiilor și juniorilor,București,Ed.Stadion,1972.-P.177-189.

9.Ardeleanu I.și colab.,Contribuții la studiul dezvoltării fizice a copiilor și tinerilor (0-18 ani) din RSR , Congresul de igienă și protecția muncii , București, 1968.-P.21-22.

10.Astrand P.O.,Condiția fizică , București,CNEFS, 1971.-P.80-83.

11. Atanasiu C.,Particularitățile de creștere la copii și juniori și valorificarea lor în antrenamentul sportiv // Antrenamentul sportiv modern,București,Ed. EDITIS, 1993. -P.85.

12. Atanasiu C.,Unele aspecte privind dezvoltarea calităților motrice la copii și juniori, Rev. EFS ,București,1988. -P.7-9.

13. Atanasiu C.,Unele aspecte cu privire la antrenamentul sportiv al copiilor și juniorilor, Rev.EFS nr.9-10/1988.

14. Avram S., Fotbal Exerciții pentru pregătirea fizică și tactică, București , Ed. Sport-Turism, 1980.- 158 p.

15.Avramoff E.,Probleme de fiziologia antrenamentului,București,IEFS,1980.-128p.

16.Baciu C.,Anatomia funcțională a aparatului locomotor (cu aplicație la educația fizică), ediția aIIa,București, Ed. Stadion, 1972 .-P.472-474.

17.Baciu C.,Anatomia funcțională și biomecanica aparatului locomotor (cu aplicații la educația fizică), ediția a III-a,București,Ed, Sport-Turism, 1977.-P.485-490.

18.Barow H.,Mc Gee R.,Măsurători în educație fizică și sport,București,Ed. GLOBUS,1980.- 232 p.

19.Bendiu P.,Untea Gh.,Fotbal //,în Medicina sportivă aplicată,București,Ed. Editis, 1994.-P.415-425.

20.Bîrsan M., Fotbal, probleme generale: tehnica jocului, București, Ed.Sport-Turism, 1980.-188 p

21.Bîrsan M.,Fotbal Tactica jocului Metodica fotbalului în școală, București, 1980. – 205 p.

22.Bompa T.O., Dezvoltarea calităților biomotrice – Periodizarea- MTS, Școala Națională de Antrenori , București,2001.-286p.

23.Bompa T.O., Performanța în jocurile sportive, Teoria și metodologia antrenamentului,Școala Națională de Antrenori,București, 2003.-224p.

24.Bratu I.,Modificările unor proporții ale corpului la vârsta pubertății (12-15 ani) în Educație Fizică și sport, anul XXII, nr.8,septembrie,București,1969.-P.16-26.

25.Bușe I.,Ogodescu D.S.,Fotbalul sinergic,Timișoara,Ed. Facla,1982-273 p.

26.Cătăniciu V.,Ergonomia în sport,București,Ed. Sport-Turism, 1980.-P.91-94.

27.Cârstea Gh.,Orientări și tendințe în educația fizică și sportivă,ANEF, București, 1991.-P.10.

28.Cârstea G.,Teoria și metodica educației fizice și sportului, București, Universul, 1993.-143 p.

29.Ceretelli P.,Aspecte ale creșterii și dezvoltării la elevi , București, EFS nr. 7/1967.-P.63.

30.Cernăianu C.,Fotbalul modern,București,Ed.Sport-Turism,1978.-P.36-40.

31.Cernăianu C.,Pregătirea fizică în fotbal//în Referate prezentate la primul stagiu al Școlii Naționale de antrenori,anul școlar1993-1994,București,FRF.-P.8- 12.

32.Cernăianu C.,Fotbal Probleme teoretico-metodice ale jocului și antrenamentului modern,Universitatea Ecologică,București,1995.-162 p.

33.Cernăianu C.,Fotbal – Manualul antrenorului profesionist,București,Ed. Rotech Pro, 2001.-240 p.

34.Chelcea S.,Chestionarul în investigarea fenomenelor sociale, București,Ed. Științifică și enciclopedică,1979.

35.Cojocaru V.,Curs de fotbal-specializare-vol.I, Academia Națională de Educație Fizică și Sport,București,1994.-130 p.

36.Cojocaru V.,Jocul de fotbal.Elemente de strategie și tactică,București,Ed.Topaz, 1996.-120 p.

37.Cojocaru V., Strategia pregătirii juniorilor pentru fotbalul de înaltă performanță, București,Ed. AXIS MUNDI, 2000.-189 p.

38.Colibaba-Evuleț D.,Bota I.,Jocuri sportive Teorie și metodică, București,ALDIN,1998. -327 p.

39.Comucci N.,Viani M., Manualul antrenorului de fotbal, București,CNEFS, 1988.- 146 p.

40.Csanadi A.,Sisteme de joc-tactica, București,Ed.Tineretului,1956.- 286 p.

41.Csanadi A.,Fotbal vol.I Tehnica ,București, Ed. Tineretului Cultură fizică și sport, 1958.- 325 p.

42.Demeter A.,Fiziologia educației fizice și sportului , București, Ed. Stadion, 1970. -P.56-65.

43.Demeter A.,Fiziologia sporturilor, București, Ed. Stadion , 1972.-P.60-74.

44.Demeter A.și colab., Fiziologia și biochimia educației fizice și sportului, București, Ed. Sport-Turism,1979.-P.313-320 , 365-375.

45.Demeter A.,Bazele fiziologice și biochimice ale calităților fizice, București,Ed. Sport-Turism, 1981.-P.18-63.

46.Demeter A.,Bazele fiziologice și biochimice ale formării deprinderilor motrice, București,Ed. Sport-Turism, 1982.-P.123-127.

47.Demien M.,Curs de fotbal,Arad,Universitatea de vest,1998.-178p.

48.Denisiuc L.,Metode de apreciere a capacității motrice Teste, metode, aparate, Vol.II// București, Centrul de cercetare științifică și de documentare CNEF, 1990.- P.70-75.

49.Diacikov V.,Antrenament și refacere/Sportul de performanță nr.164 CNEFS, București, 1978.

50.Dragnea A.,Măsurarea și evaluarea în educație fizică și sport ,București, Ed. Sport-Turism, 1984.-P.70-105.

51.Dragnea A.,Teoria și metodica educației fizice și sportului,București,Ed. Universul,1991.-360p.

52.Dragnea A.,Antrenament sportiv – Teorie și metodologie, vol. I (231 p.) și vol. II (141 p.) ANEFS, București, 1993.

53.Dragnea A., Antrenamentul sportiv, București, Ed. didactică și pedagogică R.A., 1996 . -364 p.

54.Dragnea A.,Bota A., Teoria activităților motrice,București, Ed. Didactică și Pedagogică RA, 1999.-P.100-113.

55.Dragnea C.A., Teodorescu-Mate S., Teoria sportului, București, Ed. FEST, 2002.- 610 p.

56.Drăgan I., Selecția și orientarea medico-biologică în sport ,București, rev. Educație fizică și sport, 1973, nr.6 .-P.12-15.

57.Drăgan I. și colab.,Medicină sportivă, București, Ed.Medicală,1974.

58.Drăgan I. și colab.,Selecția medico-biologică în sport,București, Ed. Sport-Turism, 1979.-P.149-154.

59.Drăgan I. și colab., Medicina sportivă, București, Ed. Sport-Turism, 1982.- 658 p.

60.Drăgan I.și colab.,Selecția și orientarea medico-sportivă,București,Ed. Sport-Turism, 1989.-P.21-27,167-175.

61.Drăgan I. și colab., Medicină sportivă aplicată ,București, Editis, 1994.- 521 p.

62.Duca A.,Testarea calităților motrice la clasele V-VIII și unele aspecte ale evaluării //,Rev. EFS nr.4/1989.-P.15-21.

63.Dumitrescu G.,Pețan P.,Fotbal Introducere în tehnica și tactica jocului modern, Oradea, Ed. Universității,2001.-97p.

64.Dumitrescu G.,Fotbal Pregătire și joc,Oradea,Ed.Universității,2001.-176p.

65.Dumitrescu V.,Metode statistico-matematice în sport, București,Ed. Stadion, 1970.

66.Dumitrescu V.,Metode statistice în activitatea sportivă,București, Ed. Stadion, 1971.

67.Dumitriu V.L.,Considerații cu privire la valoarea teoretică și practică a proporției în aprecierea dezvoltării fizice // rev. Educație Fizică și Sport,anul XXXIX,nr.11, noiembrie, 1986,București.-P.17-24.

68.Economu V.,Fotbalul modern simplificat și 400 întrebări și răspunsuri, București, Ed. Stadion,1972.-141 p.

69.Epuran M.,Pregătirea psihologică a sportivului,București,Ed.Uniunii de cultură fizică și sport,1964.-132p.

70.Epuran M.,Noi puncte de vedere privind principiile antrenamentului sportiv de performanță //rev.EFS nr.12 ,București, 1968.

71.Epuran M.și colab.,Psihologia și sportul contemporan,Bucuraști, Ed.Stadion, 1974.- 420p.

72.Epuran M.,Unele considerații asupra solicitărilor psihice în sport,// EFS nr.3/1978.-P.4-8.

73.Epuran M.,Holdevici I.,Compendiu de psihologie pentru antrenori, București, Ed. Sport-Turism,1980.-P.255-266.

74.Epuran M.,Îndrumar pentru elaborarea lucrărilor de cercetare științifică, //Rev.IEFS,NR.3/1980.-P.22-26.

75.Epuran M.,Horn E.,Mecanisme de influiențare a comportamentului în fotbal, București,Ed. Sport-Turism, 1984 .-198 p.

76.Epuran M.,Metodologia cercetării activităților corporale,București, ANEFS, vol.I, 1991.-P.34-38,61-64.

77.Epuran M.,Metodologia cercetării activităților corporale,București, ANEFS, vol.II.,1992.-P.262-315.

78.Epuran M.,Holdevici I., Psihologie-Compendiu, București, ANEFS, 1993.-P.155-257.

79.Epuran M.,Metodologia cercetării activităților corporale în educație fizică și sport, București,Ed.Fundației “România de Mâine”,1995.-494p.

80.Epuran M.,Marolicaru M.,Metodologia cercetării activităților corporale, Cluj-Napoca,Ed. RISOPRINT,1998.-163 p.

81.Epuran M.,Holdevici I.,Tonița F.,Psihologia sportului de performanță Teorie și practică,București,Ed.FEST,2001.-P. 216-250.

82.Farcaș V.,Elemente de corelare și influiențare a formelor de manifestare a vitezei în lecția de educație fizică , rev.EFS,București, nr.1/1990.-P.16.

83. Firea E.,Florescu C.,Sportul de performanță , București,Ed. Sport-Turism, 1985.-P.25-31.

84.Florescu C.,Sportul de performanță,București,Ed.Sport-Turism,1969.-174p.

85.Florescu C., Dumitrescu V., Predescu A., Metodica dezvoltării calităților motrice, București, CNEFS,1969.-174P.

86.Florescu C.,Metodica antrenamentului sportiv//,în Medicina sportivă aplicată, București,Ed. Editis ,1994.-P.21.

87.Gagea A. ,Eseu despre prezentarea lucrărilor științifice din domeniul educației fizice și sportului//EFS nr.5/1979.

88.Gagea A.,Informatica și statistica matematică modernă,București, Ed.ANEFS, 1996.-P.120-125.

89.Gagea A.,Metodologia cercetării științifice în educație fizică și sport, București, Ed. Fundației “România de Mâine”,1999.-P.139-193.

90.Gandelsman A. B., Smirnov K. M., Fundamentarea fiziologică a antrenamentului, București, Ed. Stadion, 1973.-P.176-178.

91.Georgescu M., Caracteristici medico-biologice esențiale ale antrenamentului fizic în sportul de performanță actual, rev.EFS NR.3, București,1989 .-P.32.

92.Georgescu M.,Factorii medico-biologici cu influență directă asupra nivelului de pregătire fizică al fotbaliștilor//în Rombol tehnic nr.8,editat de FRF și Școala Națională de Antrenori, 1996,București.-P.6-15.

93.GÂRLEANU D.,Lecții pentru dezvoltarea calităților motrice ale fotbaliștilor, București, Ed. Sport-Turism ,1975.-182p.

94.Gârleanu D.,Tănăsescu I., Poliatloane Pregătirea copiilor și juniorilor, București,Ed. Sport-Turism, 1981.-P.90-96.

95.Grimalschi T.,Curs universitar de gimnastică Ghid metodologic,Chișinău, Ed. Universitas,1999.-P.67-82.

96.Gugiuman A., Zetu E,Codreanca L., Introducere în cercetarea pedagogică – Îndrumar pentru cadrele didactice , Chișinău,Ed. Tehnică , 1993.-186 p.

97.Gurău I.A.,Evaluarea dezvoltării fizice la sportivi Biotipul constituțional //,în Medicină sportivă aplicată,București,Ed.Editis,1994.-P.230-231.

98.Harre D.,Teoria antrenamentului , București,Ed. Stadion , 1973.-302 p.

99.Homenkov L.S. (coordonator), Atletism, București, Ed. Sport-Turism, 1977.-P. 9-167.

100.Houllier G.,Pregătirea între două sezoane,//în Referate prezentate la Consfătuirea cu antrenorii din divizia Națională și divizia A,FRF și Școala Națională de Antrenori,București,1994.-P. 23-34.

101.Ifrim M.,Criterii somato-fiziologice în selecția sportivă, București,1993.-P. 30-36.

102.Ifrim M.,Antropologia motrică, București, Ed. Științifică și enciclopedică, 1986.-P.47-59.

103.Ignat V.,Pregătirea sportivă a copiilor și juniorilor // în Medicina Sportivă, București,Ed. Sport-Turism,1982.-P.499-505.

104.Ionescu A.,Mazilu V., Creșterea normală și dezvoltarea armonioasă a corpului, București,Ed. CNEFS,1968 .-P.96-104.

105.Ionescu C., Starea de sănătate ca factor de selecție// în Selecția medico- biologică în sport,București,Ed.Sport-Turism,1979.-P.25-43.

106.Ionescu I.,Culegere de exerciții pentru predarea jocului de fotbal, Timișoara, Tipografia Universității,1969.-74p.

107.Ionescu I.,Dinu C.,Fotbal.Concepția de joc,București,Ed.Sport-Turism, 1982.-210p.

108.Ionescu I.,Football Tehnica și tactica jocului,Timișoara,Ed. Helicon,1995.- 342 p.

109.Ionescu I.,Corelația dintre factorii de joc și efectul ei asupra procesului de antrenament//în Rombol tehnic nr.8,FRF și Școala Națională de Antrenori, 1996, București.-P.32-41.

110.Ionescu M.,Fotbal Tehnică și stil,București,Ed.Sport-Turism,1976.-133p.

111.Ionescu M.,Fotbal pe contraatac,București,Ed.Sport-Turism,1979.-144p.

112. Matveev L., Antrenamentul și organizarea acestuia , rev.Sportul de performanță , CCPS, București, 1991(nr311).-P.15-30.

113.Matveev L.P.,Novicov A.D.,Teoria și metodica educației fizice, București, Ed. Sport-Turism, 1980.-P.209-219.

114.Mazilu V. Potențialul biomotric al populației școlare din România, rev.EFS nr.5/1972,București.-P.42-45.

115.M.E.N.-C.N.C.,Curriculum pentru unitățile școlare cu program sportiv, ramura de sport-fotbal,aprobat cu Ordinul MEN nr.3539/5 aprilie 2000.- 36 p.

116.Milcu Șt.,Maximilian C.,Introducere în antropologie,București,Ed. Stiințifică,1967.-P.93-103.

117.Milton S.G.,Ghid simplificat de statistică pentru psihologie și pedagogie, București, Ed. Didactică și Pedagogică, 1971.- 211 p.

118.Mitra Gh.,Mogoș A., Metodica predării educației fizice, București, Ed. Stadion, 1972.-P.142-150.

119.Mitra Gh.,Mogoș A.,Metodica educației fizice,București,Ed.Sport-Turism, 1975.-502 p.

120.Mitra Gh.,Mogoș A.,Dezvoltarea calităților motrice în activitatea de educație fizică școlară,București,Ed.Sport-Turism,1977,-288p.

121.Mitra Gh.,Mogoș A.,Metodica educației fizice școlare,București, Ed. Sport-Turism,1980.-503 p

122.Mitra Gh.,Optimizarea și obiectivizarea influiențelor exercițiilor fizice, rev. EFS nr.2/1984,București.-P.73-74.

123.Miu Șt.,Velea F.,Fotbal Specializare, București, Ed.Fundației România de mâine, 2002.- 227 p.

124.Moineagu C.și colab.Statistica, București,Editura Științifică ,1976.-P.63-81.

125.Motroc I.,Unele tendințe moderne în fotbalul de performanță,//București, Rev.ANEFS,NR.10/1985.-P.16-20.

126.Motroc I.,Fotbal Probleme ale teoriei și metodicii antrenamentului, vol.XX, CNEFS/CCEFS,București,1989.-P.84-86.

127.Motroc I.,Cojocaru V.,Fotbal Curs de bază,vol.II,Tehnica și tactica, ANEFS, București, 1991.-201 p.

128.Motroc I., Fotbal de la teorie la practică, București, Ed. Rodos, 1994, -160 p.

129.Motroc I.,Motroc F.,Fotbalul la copii și juniori,București,Ed. Didactică și Pedagogică R.A., 1996.-291 p.

130.Motroc I.,Motroc F.,Motroc A., Fotbal Curs de specializare, Ed. Universității din Pitești,1999.-209 p.

131.Nett T., Despre antrenamentul cu juniori. Cu ce începem. Probleme ale juniorilor, București, Ed. CNEFS, 1977.- 218 p.

132.Nicu A.și colab.,Potențialul biomotric al populației școlare din România, CCPS,București, 1971.- 279 p.

133.Nicu A.și colab.,Studii privind pregătirea sportivă a copiilor și juniorilor, București,Ed. Stadion,1972.- 285 p.

134.Nicu A. (coordonator),Potențialul biomotric al elevilor din clasele V-VIII-Studiu comparativ,București,MTS,CCEFS,1981.-225 p.

135. Nicu A.,Criterii de apreciere a conținutului și organizării antrenamentului sportiv. Concepte moderne,indicatori cantitativi, calitativi,planificare, rev.EFS nr.6/1985, București.-P.11-15.

136.Nicu A.,Interpretarea și analiza critică a performanței sportive de valoare mondială, rev. EFS nr.9/1981, București.-P.2-6.

137.Nicu A.și colab.,Antrenamentul sportiv modern,București, Ed. EDITIS, 1993.-531 p.

138.Nicu A. și colab.,Studiu comparativ al potențialului biomotric al elevilor din clasele V – VIII la a treia ediție a evaluării, București,MTS,CCPS,1994.-279 p.

139.Niculescu A.,Ionescu I., Fotbal Metode și mijloace, București, Ed. Stadion, 1972.-235p.

140.Niculescu M., Personalitatea sportivului de performanță. Factori de personalitate condiționali ai performanței sportive de vârf,București,Ed.Didactică și Pedagogică, 2000.-232p.

141.Ola Gh.,Importanța elaborării și folosirii documentelor de planificare și evidență, //Referate prezentate la Consfătuirea cu antrenorii din divizia națională și divizia A, București,1994,editat de Federația Română de Fotbal și Școala Națională de Antrenori.-P. 35-40.

142.Ozolin N. G., Metodica antrenamentului sportiv, București, Ed. Stadion, 1972. -P.167-189,276-328..

143.Ozolin N.G.,Cum trebuie să fie un bun antrenor, București, Ed. Stadion , 1972.-P.10-25.

144.Petrescu N.,Carte pentru fotbaliștii de mâine,București, CNEFS,1967.-487p.

145.Petrescu N., Fotbal pe culmile performanței, București, Ed.Sport-Turism, 1977.-212p.

146.Popescu F.,Metodologia învățării tehnicii jocurilor sportive, București, Ed. Fundației România de mâine,2003.-172p.

147.Popescu Ș.,Particularitățile psihice ale copiilor și juniorilor//în Studii privind pregătirea sportivă a copiilor și juniorilor,București,Ed. Stadion,1972.-P.35-39.

148.Pradet M.,Pregătirea fizică,partea a II-a,București,Ministerul Tineretului și Sportului, Centrul de Cercetări pentru Probleme de Sport,2001.-225 p.

149.Rajnovici V.,100 de antrenamente de fotbal,București,Ed.Stadion,1972.-195p.

150.Rădulescu M.,Cristea E.,Fotbal Aspecte actuale ale pregătirii juniorilor, București,Ed. Sport-Turism,1984.-183p.

151.Resetnic V.,Guzun M.,Totul despre doctorat (îndrumar metodico-practic), Comisia Superioară de Atestare a Republicii Moldova,Chișinău,1994.-35p.

152.Roșculeț N.,Curs de fotbal,București,Ed.Didactică și Pedagogică,1963. -278 p.

153.Roșculeț N.,Fotbal Probleme de joc și antrenament, București, Ed. U.C.F.S., 1967.-351p.

154.Roșculeț N., Fotbal Curs de specializare, București, Ed. didactică și pedagogică, 1968.- 276 p.

155.Roșculeț N.,Voica I.,Lecții de fotbal,București,Ed.CNEFS,1970.-P.16-20.

156.Săhleanu V., Metode matematice în cercetarea biologică, București, Ed. medicală, 1987.- 318 p.

157.Scarlat E.,Lecția de educație fizică Metode și mijloace ,București,Ed. Sport-Turism, 1981.-P.106-140,188-192.

158.Scarlat E., Educația fizică a copiilor de vârstă școlară, București, Ed. Editis, 1993.-P. 144-150.

159. Semkin A.A.,Despre caracteristica fizică a antrenamentului adolescenților Cu ce începem sportul la copii și juniori, Ed.CNEFS,sector documentar București, 1988.-P.93-98.

160.Serano M.M.,Considerații asupra tendințelor fotbalului actual,//în Referate prezentate la primul stagiu al Școlii Naționale de Antrenori,București,anul școlar 1993-1994.-P.83-87.

161.Stănculescu V., Pregătirea fizică a fotbaliștilor, București, Ed.UCFS, 1967.-227p.

162.Stănculescu V., Fotbal Antrenament,exerciții,jocuri, Craiova, Ed. CNEFS, 1968. -136p.

163.Stănculescu V.,Muta A.,Fotbal pentru copii și juniori,București,Ed. CNEFS, 1969.-164 p.

164.Stănculescu V.,Fotbal.Aspecte moderne de joc și antrenament, București, Ed. Sport-Turism,1977.-243p.

165.Stănculescu V., Ghidul antrenorului de fotbal, București,Ed. Sport-Turism, 1982.-426 p.

166.Stănculescu V.,Ghidul antrenorului profesionist de fotbal pentru 364 zile ale unui an competițional,Brașov,Ed. Transilvania Expres,1999.-551 p.

167.Stănescu N.,Probleme medico-sportive în pregătirea copiilor și juniorilor fotbaliști, București, Ed. Consiliului Național pentru Educație Fizică și Sport, 1967.- P.17-32, 63-69.

168.Stănescu N.,Tomescu D.,Practica medico-sportivă în fotbal,București, Ed. Stadion, 1970.-P.76-95 și 189-198.

169.Stoica D. (coordonator) Fotbal Tactica jocului,Craiova,Ed. Universitaria, 2001.-135 p.

170.Șchiopu U.,Verza E.,Psihologia vârstelor,București,Editura Didactică și Pedagogică, 1981.-P.172-221.

171.Șerban M., Aprecierea calităților în sport, București, Ed. Sport-Turism, 1987. – 141 p.

172.Șiclovan I.,Teoria antrenamentului sportiv,București,Ed. Sport-Turism, 1972. – P. 120-130.

173.Șiclovan I.,Teoria antrenamentului sportiv,ediția a III-a revăzută, București, Ed. Sport-Turism, 1977.- 215 p.

174.Șiclovan I.,Teoria educației fizice și sportului, ediția a III-a revăzută și completată, București,Ed. Sport-Turism, 1979.-259p.

175.Șiclovan I.,Teoria antrenamentului sportiv, București,Ed. Sport-Turism, 1987.- 285 p.

176.Șiclovan I.,Teoria și metodica antrenamentului sportiv,București, Ed. Sport-Turism,1988.-359p.

177.Șiclovan R., Conținutul și metoda antrenamentului sportiv la copii și juniori // în Studii privind pregătirea sportivă a copiilor și juniorilor,București,Ed. Stadion, 1972.-P.41-54.

178. Șintie A.M. (coord.), Studii comparative ale potențialului biomotric al elevilor din clasele V-VIII., Centrul de cercetări pentru probleme de sport, București, 1994.- 224 p.

179.Tatu T., Alexandrescu D., Ardelean T., Atletism, București, Ed. Didactică și Pedagogică,1983.-305p.

180.Teodorescu S.M., Programare – planificare în antrenamentul sportiv, București, Ed. Semne, 2001.-201p.

181.Teodorescu L.,Predescu A.,Probleme de antrenament în jocurile sportive, ediția a II-a, București, Ed. Uniunii de cultură fizică și sport, 1962.- P.221-232.

182.Teodorescu L.,Probleme de teorie și metodică în jocurile sportive,București, Ed. Sport-Turism, 1975.-223 p.

183.Teodorescu L.,Antrenament calitativ. Concept și strategii metodologice //, Comunicare simpozion științific internațional,București,1993.-P.5-7.

184.Teodorescu L.,Regândiri,reconsiderări și actualizări în probleme teoretice și practico-metodice ale domeniului educației fizice și sportului (I) //,Rev.EFS,nr.2, București,1996.

185.Teodorescu L.,Regândiri,reconsiderări și actualizări în probleme teoretice și practico-metodice ale domeniului educației fizice și sportului (II) //,Rev.EFS,nr.11, București,1996.

186.Thomas R.,Eclache P.,Keller J.,Aptitudini motrice Structură și evaluare București,Editura MTS, Centrul de cercetări pentru probleme de sport , nr. 10/ 1995. – P. 64-71.

187. Tschiene P.Stadiul actual în teoria antrenamentului//Sportul de performanță, București, 1991, nr.313.-P.7.

188.Tudos Șt., Elemente de statistică aplicată, București, Ed. Didactică și pedagogică,1980 .- 170 p.

189.Tudos Șt.,Elemente de statistică aplicată,MTS,Material pentru lucrările practice de metodologia cercetării activităților corporale,București,1993.-107p.

190.Țiric B.,Exerciții sub formă de joc în antrenamentul de fotbal, București, Ed. UCFS, 1962.-126p.

191.Ungureanu O., Teoria și metodica antrenamentului sportiv, Iași, Ed. Universității Al.I. Cuza , 1995 .- 221 p.

192.Untea G., Aspecte metodico-biologice în fotbal, București,Ed.Sport-Turism, 1984.-231p.

193.Yule G.,Kendall M.G.,Introducere în teoria statisticii, București, Editura Științifică , 1969.-256 p.

ЛИTEPATУPA HA PУCCКOM ЯЗЫКE

1. Apакeлян E.E. Экcпepимeнтальнoe oбocнoваниe мeтoдики пpимeнeния cпeциальныx бeгoвыx yпpажнeний в пpoцecce начальнoй cпopтивнoй пoдгoтoвки юныx бeгyнoв на кopoткиe диcтанции: Aвтopeф. диc… канд. пeд. наyк. – M., 1970. – 21 c.

2. Acoвич И.M. Иccлeдoваниe cкopocтнo-cилoвыx качecтв y пoдpocткoв и юнoшeй (на пpимepe фyтбoла): Aвтopeф. диc… канд. пeд. наyк. – M.,1968. –19 c.

3. Баpанникoв B.B. Meтoдика coвepшeнcтвoвания тexники бeга на cкopocть yчащиxcя V-VI клаccoв на ocнoвe ocoбeннocтeй кинeматичecкoй cтpyктypы иccлeдyeмoгo движeния: Aвтopeф. диc… канд. пeд. наyк. – M., 1998. – 23 c.

4. Бeликoв B.И. Ocoбeннocти пpoявлeния взаимocвязи двигатeльныx качecтв и тexники в бeгe c макcимальнoй cкopocтью y дeтeй шкoльнoгo вoзpаcта: Aвтopeф. диc… канд. пeд. наyк. – M., 1985. – 20 c.

5. Boлкoв H.И. Bынocливocть cпpинтepа // Лeгкая атлeтика. – 1964. – № 3. – C. 28-31.

6. Гапeeв A.B. Пocтpoeниe гoдичнoгo цикла тpeниpoвки юныx бeгyнoв на кopoткиe диcтанции 17-19 лeт c yчeтoм индивидyальныx ocoбeннocтeй физичecкoй и тexничecкoй пoдгoтoвки: Aвтopeф. диc… канд. пeд. наyк. – M., 1999. – 19 c.

7. Дeмepкoв C.B. Oптимизация тpeниpoвoчнoгo пpoцeccа бeгyнoв на кopoткиe диcтанции на этапe yглyблeннoй пoдгoтoвки: Aвтopeф. диc… канд. пeд. наyк. – Киeв, 1987. – 21 c.

8. Eжoв П.Ф. Meтoдика пocтpoeния тpeниpoвoчнoгo пpoцeccа на ocнoвe балльныx oцeнoк cpeдcтв пoдгoтoвки фyтбoлиcтoв // Hаyчныe ocнoвы yпpавлeния пoдгoтoвкoй выcoкoквалифициpoванныx cпopтcмeнoв: Teз. дoкл. Bcecoюз. наyч.-пpакт. кoнф. / BHИИФК. – M., 1986. – C. 135.

9. Жданoв Л.H. Pазвитиe быcтpoты движeний y дeтeй шкoльнoгo вoзpаcта: Aвтopeф. диc… канд. пeд. наyк. – M., 1970. – 19 c.

10. Зeлeнцoв A.M., Базилeвич O.П., Лoбанoвcкий B.B. Кoнтpoль и yпpавлeниe паpамeтpами тexничecкoй пoдгoтoвлeннocти фyтбoлиcтoв // Meтoды пeдагoгичecкoгo кoнтpoля в cпopтивныx игpаx:Cб.наyч.pабoт.–Киeв,1975.-C. 12

11. Кoзлoвcкий B.И. Ocoбeннocти пoдгoтoвки фyтбoльныx кoманд к кpаткocpoчным тypниpам: Aвтopeф. диc… канд. пeд. наyк. – M., 1975. – 23 c.

12. Кoзyбeй П.C. Диффepeнциpoванный пoдxoд к пocтpoeнию и opганизации физичecкoй пoдгoтoвки юныx бeгyнoв на кopoткиe диcтанции 10-11 лeт: Aвтopeф. диc… канд. пeд. наyк. – Киeв, 1986. – 20 c.

13. Кyдинoв A.A. Bлияниe cпeциализиpoванныx cpeдcтв тpeниpoвки на pазвитиe макcимальнoй cкopocти бeга в pазличныe вoзpаcтныe пepиoды: Aвтopeф. диc… канд. пeд. наyк. – M., 1983. – 20 c.

14. Лалакoв Г.C. Пocтpoeниe тpeниpoвoчныx микpoциклoв пoдгoтoвитeльнoгo пepиoда для фyтбoлиcтoв 17-19 лeт: Диc… канд. пeд. наyк. – Oмcк, 1984. – 21 c.

15. Люкшинoв H.M. Cocтoяниe и тeндeнция pазвития coвpeмeннoгo фyтбoла // Фyтбoл: Eжeгoдник. M., – 1981. – C. 20-21.

16. Пагиeв B.B. Иccлeдoваниe взаимocвязи ypoвня физичecкoй пoдгoтoвлeннocти и тexникo-тактичecкoгo маcтepcтва фyтбoлиcтoв выcшиx pазpядoв: Aвтopeф. диc… канд. пeд. наyк. – M., 1977. – 26 c.

17. Платoнoв B.H. Teopия и мeтoдика cпopтивнoй тpeниpoвки. – Киeв: Bища шкoла, 1984. – 336 c.

18. Пpимакoв Ю.H. Иccлeдoваниe динамики cкopocти в макcимальнo быcтpыx движeнияx: Aвтopeф. диc… канд. пeд. наyк. – M., 1969. – 24 c.

19. Pазyмoвcкий E.A. Пpoблeмы coвpeмeннoгo фyтбoла // Фyтбoл: Eжeгoдник. M., – 1982. – C. 54-58.

20. Cавин C.A. Фyтбoл. – M.: Физкyльтypа и cпopт, 1969. – C.164-178.

21. Cepгeeв A.И. Meтoдичecкиe пpиeмы coвepшeнcтвoвания ocнoвныx кoмпoнeнтoв быcтpoты y бeгyнoв на кopoткиe диcтанции 13-15 лeт. Aвтopeф. диc… канд. пeд. наyк. – Cмoлeнcк, 1999. – 20 c.

22. Cкoмopoxoв E.B. Кoмплeкcный кoнтpoль и coвepшeнcтвoваниe cпeциальнoй пoдгтoвлeннocти выcoкoквалифициpoванныx фyтбoлиcтoв: Диc… канд. пeд. наyк. – Mалаxoвка, 1980. – 205 c.

23. Cкpыгин C.B. Cтpyктypа тpeниpoвoчныx нагpyзoк cпeциальнoй напpавлeннocти бeгyнoв-cпpинтepoв 3-4 гoдoв oбyчeния в yчeбнo-тpeниpoвoчныx гpyппаx cпopтивныx шкoл: Aвтopeф. диc… канд. пeд. наyк. – M., 1992. – 19 c.

24. Tepин П.B. Пocтpoeниe тpeниpoвки пpи двyxpазoвыx в тeчeниe дня занятияx c цeлью pазвития быcтpoты y лeгкoатлeтoв-cпpинтepoв: Диc… канд. пeд. наyк. – Киeв, 1989. – 20 c.

25. Tюлeнькoв C.Ю., Cкoмopoxoв E.B., Oзepoв B.A. Эффeктивнocть мeтoдoв тpeниpoвки в ycлoвияx кpаткocpoчныx этапoв пoдгoтoвки cпeциалиcтoв: Meтoд. peкoмeнд. – M.,1990.–25 c.

26. Typаeв B.T. Cпeциальная cилoвая пoдгoтoвка бeгyнoв на кopoткиe диcтанции: Aвтopeф. диc… канд. пeд. наyк. – M., 1995. – 21 c.

27. Фyтбoл: Учeб. Пocoбиe для тpeнepoв / Пoд peд. C.A.Cавина. – M.: Физкyльтypа и cпopт, 1969. – 276 c.

LITERATURĂ ÎN LIMBI STRĂINE

1.Bangsbo J.,Fitness Training in Football – a Scientific Approach,August Krogh Institute, University of Copenhagen,1994.-334 p.

2.Filippi P.,Servais D.,Exemple de grille d’observation (football), EPS,mars-avril, 1988, nr.210.-P 63-65.

3.Grehaigne J.F.,L’étude des systèmes de jeu à partir de l’occupation de l’espace: l’exemple du football, in Recherches en APS,nr.2,1987.-P 33-48.

4.Lacour J.R.,Aspects psysiologiques du football.Congrès mondial des sciences biologiques appliquèes au fotball,Barcelone,juin 1982, revue de l’entraineur de fotball,1986.

5.Manno R.,Les bases de l’entraînement sportif, Editions “Revue EPS”,Paris, 1992.-199 p.

6.Reilly T.,Bangsbo J.,Franks A.,Anthropometric and physiological predisposition for elite soccer,//Journal of Sport Sciences,2000,Liverpool.-P.670-680.

7.Reilly T.,Williams A.,Nevill A.,Franks A.,A multidisciplinary approach to talent identification in soccer,//Journal of Sport Sciences, 2000, Liverpool.-P.697-700.

8.Weineck J.,Manuel d’entraînement sportif, Edition Vigot,Paris,1983.

9.Weineck J.,Biologie du sport,Edition Vigot,Collections Sport et Enseignement, Paris, 1992.-163 p.

ANEXE

ANEXA 1

Chestionar

Domnilor antrenori, pentru realizarea unui studiu referitor la pregătirea fotbaliștilor de 12-14 ani, vă rugăm să răspundeți obiectiv la următoarele întrebări. Răspunsurile dumneavoastră vor fi folosite numai pentru elaborarea lucrării și ele rămân anonime.

1.Numele și prenumele ……………………………………………………………………………

2.Vechimea în antrenorat și categoria……………………………………………………………

3.Clubul la care activați……………………………………………………………………………

4.Cu câte grupe lucrați la club ? ………………………………………………………………….

5.La ce nivel apreciați condițiile materiale (teren, echipament, mingi, vestiare) de care dispuneți ?

– foarte bun ………………………………………………………………………

– bun ……………………………………………………………………………..

– mediu ………………………………………………………………………….

– slab ……………………………………………………………………………

6.Câte meciuri oficiale susțineți cu grupa de 13-14 ani într-un an competițional ?

7.Câți jucători cuprinde grupa de 13-14 ani ? ……………………………………

8.Câte antrenamente faceți pe săptămână ? ………………………………………

9.Ce teste de pregătire fizică folosiți la grupa dumneavoastră ? …………………

10.Ce teste de pregătire tehnică folosiți ? …………………………………………

11.De câte ori pe an susțineți aceste teste ? ………………………………………

12.Care este după părerea dumneavoastră raportul cel mai rațional al pregătirii pe factori ai antrenamentului la vârsta de 12-14 ani ?

-pregătire fizică generală ……………………..%

-pregătire fizică specială ……………………..%

-pregătire tehnică …………………………….%

-pregătire tactică …………………………….%

-pregătire psihologică ……………………….%

-alți factori de pregătire………………………%

13.Ce părere aveți despre pregătirea netradițională (cu mijloace din atletism) la fotbaliștii de acestă vârstă ?

-este bine să se facă……………………………………………………………

-nu este bine …………………………………………………………………..

14.Ce mijloace din atletism au mai mare pondere în pregătirea fotbaliștilor dumneavoastră ?

-alergări ………………………………………………………………………

-sărituri ………………………………………………………………………

-aruncări ……………………………………………………………………..

-alte mijloace …………………………………………………………………

15.Care este ponderea exercițiilor de dezvoltare a vitezei ?

– mijloace nespecifice (din atletism) …………………………………………%

– mijloace specifice fotbalului ……………………………………………….%

16.Care este după părerea dumneavoastră calitatea care influențează cel mai mult randamentul jucătorului (notați la fiecare calitate locul pe care considerați că-l ocupă):

-viteza ………………………………………………………………………….

-forța …………………………………………………………………………..

-forța-viteza ……………………………………………………………………

-rezistența ………………………………………………………………………

-îndemânarea …………………………………………………………………..

-detenta …………………………………………………………………………

-suplețea ……………………………………………………………………….

Vă mulțumim pentru colaborare !

ANEXA 2

Tabel cu componenții celor două echipe cuprinse în cercetare

ANEXA 3

ANEXA 4

ANEXA 5

BIBLIOGRAFIE

LITERATURĂ ÎN LIMBA ROMÂNĂ

1.Albu V.,Teoria educației fizice și a sportului, Constanța,Ed. Ex Ponto, 1999. -P. 142-165.

2.Alexandrescu C.,Igiena vârstei de creștere și igiena sporturilor, București, Editura de Stat Didactică și Pedagogică, 1962. -P.36-63 și 145-151.

3.Alexandrescu C.și colab.,Modificările unor proporții ale corpului la băieți și fete între 7-15 ani, Congresul al II-lea de igienă și protecția muncii, București 1968. -P.37-40.

4.Apolzan D.,Fotbal 2010,editat de FRF,București,1996.-434 p.

5.Ardelean T.,Fundamentarea teoretică și metodică generală a dezvoltării calităților motrice în atletism //, Rev. EFS nr. 12,București, 1980. -P.26.

6.Ardelean T.,Particularitățile dezvoltării calităților motrice//, Rev. IEFS București, 1982.-P. 14-16.

7.Ardeleanu C.,Fotbal la copii,București,Ed.Stadion,1972.-P.15-20.

8.Ardeleanu C.,Pregătirea copiilor și juniorilor în fotbal//,în Studii privind pregătirea sportivă a copiilor și juniorilor,București,Ed.Stadion,1972.-P.177-189.

9.Ardeleanu I.și colab.,Contribuții la studiul dezvoltării fizice a copiilor și tinerilor (0-18 ani) din RSR , Congresul de igienă și protecția muncii , București, 1968.-P.21-22.

10.Astrand P.O.,Condiția fizică , București,CNEFS, 1971.-P.80-83.

11. Atanasiu C.,Particularitățile de creștere la copii și juniori și valorificarea lor în antrenamentul sportiv // Antrenamentul sportiv modern,București,Ed. EDITIS, 1993. -P.85.

12. Atanasiu C.,Unele aspecte privind dezvoltarea calităților motrice la copii și juniori, Rev. EFS ,București,1988. -P.7-9.

13. Atanasiu C.,Unele aspecte cu privire la antrenamentul sportiv al copiilor și juniorilor, Rev.EFS nr.9-10/1988.

14. Avram S., Fotbal Exerciții pentru pregătirea fizică și tactică, București , Ed. Sport-Turism, 1980.- 158 p.

15.Avramoff E.,Probleme de fiziologia antrenamentului,București,IEFS,1980.-128p.

16.Baciu C.,Anatomia funcțională a aparatului locomotor (cu aplicație la educația fizică), ediția aIIa,București, Ed. Stadion, 1972 .-P.472-474.

17.Baciu C.,Anatomia funcțională și biomecanica aparatului locomotor (cu aplicații la educația fizică), ediția a III-a,București,Ed, Sport-Turism, 1977.-P.485-490.

18.Barow H.,Mc Gee R.,Măsurători în educație fizică și sport,București,Ed. GLOBUS,1980.- 232 p.

19.Bendiu P.,Untea Gh.,Fotbal //,în Medicina sportivă aplicată,București,Ed. Editis, 1994.-P.415-425.

20.Bîrsan M., Fotbal, probleme generale: tehnica jocului, București, Ed.Sport-Turism, 1980.-188 p

21.Bîrsan M.,Fotbal Tactica jocului Metodica fotbalului în școală, București, 1980. – 205 p.

22.Bompa T.O., Dezvoltarea calităților biomotrice – Periodizarea- MTS, Școala Națională de Antrenori , București,2001.-286p.

23.Bompa T.O., Performanța în jocurile sportive, Teoria și metodologia antrenamentului,Școala Națională de Antrenori,București, 2003.-224p.

24.Bratu I.,Modificările unor proporții ale corpului la vârsta pubertății (12-15 ani) în Educație Fizică și sport, anul XXII, nr.8,septembrie,București,1969.-P.16-26.

25.Bușe I.,Ogodescu D.S.,Fotbalul sinergic,Timișoara,Ed. Facla,1982-273 p.

26.Cătăniciu V.,Ergonomia în sport,București,Ed. Sport-Turism, 1980.-P.91-94.

27.Cârstea Gh.,Orientări și tendințe în educația fizică și sportivă,ANEF, București, 1991.-P.10.

28.Cârstea G.,Teoria și metodica educației fizice și sportului, București, Universul, 1993.-143 p.

29.Ceretelli P.,Aspecte ale creșterii și dezvoltării la elevi , București, EFS nr. 7/1967.-P.63.

30.Cernăianu C.,Fotbalul modern,București,Ed.Sport-Turism,1978.-P.36-40.

31.Cernăianu C.,Pregătirea fizică în fotbal//în Referate prezentate la primul stagiu al Școlii Naționale de antrenori,anul școlar1993-1994,București,FRF.-P.8- 12.

32.Cernăianu C.,Fotbal Probleme teoretico-metodice ale jocului și antrenamentului modern,Universitatea Ecologică,București,1995.-162 p.

33.Cernăianu C.,Fotbal – Manualul antrenorului profesionist,București,Ed. Rotech Pro, 2001.-240 p.

34.Chelcea S.,Chestionarul în investigarea fenomenelor sociale, București,Ed. Științifică și enciclopedică,1979.

35.Cojocaru V.,Curs de fotbal-specializare-vol.I, Academia Națională de Educație Fizică și Sport,București,1994.-130 p.

36.Cojocaru V.,Jocul de fotbal.Elemente de strategie și tactică,București,Ed.Topaz, 1996.-120 p.

37.Cojocaru V., Strategia pregătirii juniorilor pentru fotbalul de înaltă performanță, București,Ed. AXIS MUNDI, 2000.-189 p.

38.Colibaba-Evuleț D.,Bota I.,Jocuri sportive Teorie și metodică, București,ALDIN,1998. -327 p.

39.Comucci N.,Viani M., Manualul antrenorului de fotbal, București,CNEFS, 1988.- 146 p.

40.Csanadi A.,Sisteme de joc-tactica, București,Ed.Tineretului,1956.- 286 p.

41.Csanadi A.,Fotbal vol.I Tehnica ,București, Ed. Tineretului Cultură fizică și sport, 1958.- 325 p.

42.Demeter A.,Fiziologia educației fizice și sportului , București, Ed. Stadion, 1970. -P.56-65.

43.Demeter A.,Fiziologia sporturilor, București, Ed. Stadion , 1972.-P.60-74.

44.Demeter A.și colab., Fiziologia și biochimia educației fizice și sportului, București, Ed. Sport-Turism,1979.-P.313-320 , 365-375.

45.Demeter A.,Bazele fiziologice și biochimice ale calităților fizice, București,Ed. Sport-Turism, 1981.-P.18-63.

46.Demeter A.,Bazele fiziologice și biochimice ale formării deprinderilor motrice, București,Ed. Sport-Turism, 1982.-P.123-127.

47.Demien M.,Curs de fotbal,Arad,Universitatea de vest,1998.-178p.

48.Denisiuc L.,Metode de apreciere a capacității motrice Teste, metode, aparate, Vol.II// București, Centrul de cercetare științifică și de documentare CNEF, 1990.- P.70-75.

49.Diacikov V.,Antrenament și refacere/Sportul de performanță nr.164 CNEFS, București, 1978.

50.Dragnea A.,Măsurarea și evaluarea în educație fizică și sport ,București, Ed. Sport-Turism, 1984.-P.70-105.

51.Dragnea A.,Teoria și metodica educației fizice și sportului,București,Ed. Universul,1991.-360p.

52.Dragnea A.,Antrenament sportiv – Teorie și metodologie, vol. I (231 p.) și vol. II (141 p.) ANEFS, București, 1993.

53.Dragnea A., Antrenamentul sportiv, București, Ed. didactică și pedagogică R.A., 1996 . -364 p.

54.Dragnea A.,Bota A., Teoria activităților motrice,București, Ed. Didactică și Pedagogică RA, 1999.-P.100-113.

55.Dragnea C.A., Teodorescu-Mate S., Teoria sportului, București, Ed. FEST, 2002.- 610 p.

56.Drăgan I., Selecția și orientarea medico-biologică în sport ,București, rev. Educație fizică și sport, 1973, nr.6 .-P.12-15.

57.Drăgan I. și colab.,Medicină sportivă, București, Ed.Medicală,1974.

58.Drăgan I. și colab.,Selecția medico-biologică în sport,București, Ed. Sport-Turism, 1979.-P.149-154.

59.Drăgan I. și colab., Medicina sportivă, București, Ed. Sport-Turism, 1982.- 658 p.

60.Drăgan I.și colab.,Selecția și orientarea medico-sportivă,București,Ed. Sport-Turism, 1989.-P.21-27,167-175.

61.Drăgan I. și colab., Medicină sportivă aplicată ,București, Editis, 1994.- 521 p.

62.Duca A.,Testarea calităților motrice la clasele V-VIII și unele aspecte ale evaluării //,Rev. EFS nr.4/1989.-P.15-21.

63.Dumitrescu G.,Pețan P.,Fotbal Introducere în tehnica și tactica jocului modern, Oradea, Ed. Universității,2001.-97p.

64.Dumitrescu G.,Fotbal Pregătire și joc,Oradea,Ed.Universității,2001.-176p.

65.Dumitrescu V.,Metode statistico-matematice în sport, București,Ed. Stadion, 1970.

66.Dumitrescu V.,Metode statistice în activitatea sportivă,București, Ed. Stadion, 1971.

67.Dumitriu V.L.,Considerații cu privire la valoarea teoretică și practică a proporției în aprecierea dezvoltării fizice // rev. Educație Fizică și Sport,anul XXXIX,nr.11, noiembrie, 1986,București.-P.17-24.

68.Economu V.,Fotbalul modern simplificat și 400 întrebări și răspunsuri, București, Ed. Stadion,1972.-141 p.

69.Epuran M.,Pregătirea psihologică a sportivului,București,Ed.Uniunii de cultură fizică și sport,1964.-132p.

70.Epuran M.,Noi puncte de vedere privind principiile antrenamentului sportiv de performanță //rev.EFS nr.12 ,București, 1968.

71.Epuran M.și colab.,Psihologia și sportul contemporan,Bucuraști, Ed.Stadion, 1974.- 420p.

72.Epuran M.,Unele considerații asupra solicitărilor psihice în sport,// EFS nr.3/1978.-P.4-8.

73.Epuran M.,Holdevici I.,Compendiu de psihologie pentru antrenori, București, Ed. Sport-Turism,1980.-P.255-266.

74.Epuran M.,Îndrumar pentru elaborarea lucrărilor de cercetare științifică, //Rev.IEFS,NR.3/1980.-P.22-26.

75.Epuran M.,Horn E.,Mecanisme de influiențare a comportamentului în fotbal, București,Ed. Sport-Turism, 1984 .-198 p.

76.Epuran M.,Metodologia cercetării activităților corporale,București, ANEFS, vol.I, 1991.-P.34-38,61-64.

77.Epuran M.,Metodologia cercetării activităților corporale,București, ANEFS, vol.II.,1992.-P.262-315.

78.Epuran M.,Holdevici I., Psihologie-Compendiu, București, ANEFS, 1993.-P.155-257.

79.Epuran M.,Metodologia cercetării activităților corporale în educație fizică și sport, București,Ed.Fundației “România de Mâine”,1995.-494p.

80.Epuran M.,Marolicaru M.,Metodologia cercetării activităților corporale, Cluj-Napoca,Ed. RISOPRINT,1998.-163 p.

81.Epuran M.,Holdevici I.,Tonița F.,Psihologia sportului de performanță Teorie și practică,București,Ed.FEST,2001.-P. 216-250.

82.Farcaș V.,Elemente de corelare și influiențare a formelor de manifestare a vitezei în lecția de educație fizică , rev.EFS,București, nr.1/1990.-P.16.

83. Firea E.,Florescu C.,Sportul de performanță , București,Ed. Sport-Turism, 1985.-P.25-31.

84.Florescu C.,Sportul de performanță,București,Ed.Sport-Turism,1969.-174p.

85.Florescu C., Dumitrescu V., Predescu A., Metodica dezvoltării calităților motrice, București, CNEFS,1969.-174P.

86.Florescu C.,Metodica antrenamentului sportiv//,în Medicina sportivă aplicată, București,Ed. Editis ,1994.-P.21.

87.Gagea A. ,Eseu despre prezentarea lucrărilor științifice din domeniul educației fizice și sportului//EFS nr.5/1979.

88.Gagea A.,Informatica și statistica matematică modernă,București, Ed.ANEFS, 1996.-P.120-125.

89.Gagea A.,Metodologia cercetării științifice în educație fizică și sport, București, Ed. Fundației “România de Mâine”,1999.-P.139-193.

90.Gandelsman A. B., Smirnov K. M., Fundamentarea fiziologică a antrenamentului, București, Ed. Stadion, 1973.-P.176-178.

91.Georgescu M., Caracteristici medico-biologice esențiale ale antrenamentului fizic în sportul de performanță actual, rev.EFS NR.3, București,1989 .-P.32.

92.Georgescu M.,Factorii medico-biologici cu influență directă asupra nivelului de pregătire fizică al fotbaliștilor//în Rombol tehnic nr.8,editat de FRF și Școala Națională de Antrenori, 1996,București.-P.6-15.

93.GÂRLEANU D.,Lecții pentru dezvoltarea calităților motrice ale fotbaliștilor, București, Ed. Sport-Turism ,1975.-182p.

94.Gârleanu D.,Tănăsescu I., Poliatloane Pregătirea copiilor și juniorilor, București,Ed. Sport-Turism, 1981.-P.90-96.

95.Grimalschi T.,Curs universitar de gimnastică Ghid metodologic,Chișinău, Ed. Universitas,1999.-P.67-82.

96.Gugiuman A., Zetu E,Codreanca L., Introducere în cercetarea pedagogică – Îndrumar pentru cadrele didactice , Chișinău,Ed. Tehnică , 1993.-186 p.

97.Gurău I.A.,Evaluarea dezvoltării fizice la sportivi Biotipul constituțional //,în Medicină sportivă aplicată,București,Ed.Editis,1994.-P.230-231.

98.Harre D.,Teoria antrenamentului , București,Ed. Stadion , 1973.-302 p.

99.Homenkov L.S. (coordonator), Atletism, București, Ed. Sport-Turism, 1977.-P. 9-167.

100.Houllier G.,Pregătirea între două sezoane,//în Referate prezentate la Consfătuirea cu antrenorii din divizia Națională și divizia A,FRF și Școala Națională de Antrenori,București,1994.-P. 23-34.

101.Ifrim M.,Criterii somato-fiziologice în selecția sportivă, București,1993.-P. 30-36.

102.Ifrim M.,Antropologia motrică, București, Ed. Științifică și enciclopedică, 1986.-P.47-59.

103.Ignat V.,Pregătirea sportivă a copiilor și juniorilor // în Medicina Sportivă, București,Ed. Sport-Turism,1982.-P.499-505.

104.Ionescu A.,Mazilu V., Creșterea normală și dezvoltarea armonioasă a corpului, București,Ed. CNEFS,1968 .-P.96-104.

105.Ionescu C., Starea de sănătate ca factor de selecție// în Selecția medico- biologică în sport,București,Ed.Sport-Turism,1979.-P.25-43.

106.Ionescu I.,Culegere de exerciții pentru predarea jocului de fotbal, Timișoara, Tipografia Universității,1969.-74p.

107.Ionescu I.,Dinu C.,Fotbal.Concepția de joc,București,Ed.Sport-Turism, 1982.-210p.

108.Ionescu I.,Football Tehnica și tactica jocului,Timișoara,Ed. Helicon,1995.- 342 p.

109.Ionescu I.,Corelația dintre factorii de joc și efectul ei asupra procesului de antrenament//în Rombol tehnic nr.8,FRF și Școala Națională de Antrenori, 1996, București.-P.32-41.

110.Ionescu M.,Fotbal Tehnică și stil,București,Ed.Sport-Turism,1976.-133p.

111.Ionescu M.,Fotbal pe contraatac,București,Ed.Sport-Turism,1979.-144p.

112. Matveev L., Antrenamentul și organizarea acestuia , rev.Sportul de performanță , CCPS, București, 1991(nr311).-P.15-30.

113.Matveev L.P.,Novicov A.D.,Teoria și metodica educației fizice, București, Ed. Sport-Turism, 1980.-P.209-219.

114.Mazilu V. Potențialul biomotric al populației școlare din România, rev.EFS nr.5/1972,București.-P.42-45.

115.M.E.N.-C.N.C.,Curriculum pentru unitățile școlare cu program sportiv, ramura de sport-fotbal,aprobat cu Ordinul MEN nr.3539/5 aprilie 2000.- 36 p.

116.Milcu Șt.,Maximilian C.,Introducere în antropologie,București,Ed. Stiințifică,1967.-P.93-103.

117.Milton S.G.,Ghid simplificat de statistică pentru psihologie și pedagogie, București, Ed. Didactică și Pedagogică, 1971.- 211 p.

118.Mitra Gh.,Mogoș A., Metodica predării educației fizice, București, Ed. Stadion, 1972.-P.142-150.

119.Mitra Gh.,Mogoș A.,Metodica educației fizice,București,Ed.Sport-Turism, 1975.-502 p.

120.Mitra Gh.,Mogoș A.,Dezvoltarea calităților motrice în activitatea de educație fizică școlară,București,Ed.Sport-Turism,1977,-288p.

121.Mitra Gh.,Mogoș A.,Metodica educației fizice școlare,București, Ed. Sport-Turism,1980.-503 p

122.Mitra Gh.,Optimizarea și obiectivizarea influiențelor exercițiilor fizice, rev. EFS nr.2/1984,București.-P.73-74.

123.Miu Șt.,Velea F.,Fotbal Specializare, București, Ed.Fundației România de mâine, 2002.- 227 p.

124.Moineagu C.și colab.Statistica, București,Editura Științifică ,1976.-P.63-81.

125.Motroc I.,Unele tendințe moderne în fotbalul de performanță,//București, Rev.ANEFS,NR.10/1985.-P.16-20.

126.Motroc I.,Fotbal Probleme ale teoriei și metodicii antrenamentului, vol.XX, CNEFS/CCEFS,București,1989.-P.84-86.

127.Motroc I.,Cojocaru V.,Fotbal Curs de bază,vol.II,Tehnica și tactica, ANEFS, București, 1991.-201 p.

128.Motroc I., Fotbal de la teorie la practică, București, Ed. Rodos, 1994, -160 p.

129.Motroc I.,Motroc F.,Fotbalul la copii și juniori,București,Ed. Didactică și Pedagogică R.A., 1996.-291 p.

130.Motroc I.,Motroc F.,Motroc A., Fotbal Curs de specializare, Ed. Universității din Pitești,1999.-209 p.

131.Nett T., Despre antrenamentul cu juniori. Cu ce începem. Probleme ale juniorilor, București, Ed. CNEFS, 1977.- 218 p.

132.Nicu A.și colab.,Potențialul biomotric al populației școlare din România, CCPS,București, 1971.- 279 p.

133.Nicu A.și colab.,Studii privind pregătirea sportivă a copiilor și juniorilor, București,Ed. Stadion,1972.- 285 p.

134.Nicu A. (coordonator),Potențialul biomotric al elevilor din clasele V-VIII-Studiu comparativ,București,MTS,CCEFS,1981.-225 p.

135. Nicu A.,Criterii de apreciere a conținutului și organizării antrenamentului sportiv. Concepte moderne,indicatori cantitativi, calitativi,planificare, rev.EFS nr.6/1985, București.-P.11-15.

136.Nicu A.,Interpretarea și analiza critică a performanței sportive de valoare mondială, rev. EFS nr.9/1981, București.-P.2-6.

137.Nicu A.și colab.,Antrenamentul sportiv modern,București, Ed. EDITIS, 1993.-531 p.

138.Nicu A. și colab.,Studiu comparativ al potențialului biomotric al elevilor din clasele V – VIII la a treia ediție a evaluării, București,MTS,CCPS,1994.-279 p.

139.Niculescu A.,Ionescu I., Fotbal Metode și mijloace, București, Ed. Stadion, 1972.-235p.

140.Niculescu M., Personalitatea sportivului de performanță. Factori de personalitate condiționali ai performanței sportive de vârf,București,Ed.Didactică și Pedagogică, 2000.-232p.

141.Ola Gh.,Importanța elaborării și folosirii documentelor de planificare și evidență, //Referate prezentate la Consfătuirea cu antrenorii din divizia națională și divizia A, București,1994,editat de Federația Română de Fotbal și Școala Națională de Antrenori.-P. 35-40.

142.Ozolin N. G., Metodica antrenamentului sportiv, București, Ed. Stadion, 1972. -P.167-189,276-328..

143.Ozolin N.G.,Cum trebuie să fie un bun antrenor, București, Ed. Stadion , 1972.-P.10-25.

144.Petrescu N.,Carte pentru fotbaliștii de mâine,București, CNEFS,1967.-487p.

145.Petrescu N., Fotbal pe culmile performanței, București, Ed.Sport-Turism, 1977.-212p.

146.Popescu F.,Metodologia învățării tehnicii jocurilor sportive, București, Ed. Fundației România de mâine,2003.-172p.

147.Popescu Ș.,Particularitățile psihice ale copiilor și juniorilor//în Studii privind pregătirea sportivă a copiilor și juniorilor,București,Ed. Stadion,1972.-P.35-39.

148.Pradet M.,Pregătirea fizică,partea a II-a,București,Ministerul Tineretului și Sportului, Centrul de Cercetări pentru Probleme de Sport,2001.-225 p.

149.Rajnovici V.,100 de antrenamente de fotbal,București,Ed.Stadion,1972.-195p.

150.Rădulescu M.,Cristea E.,Fotbal Aspecte actuale ale pregătirii juniorilor, București,Ed. Sport-Turism,1984.-183p.

151.Resetnic V.,Guzun M.,Totul despre doctorat (îndrumar metodico-practic), Comisia Superioară de Atestare a Republicii Moldova,Chișinău,1994.-35p.

152.Roșculeț N.,Curs de fotbal,București,Ed.Didactică și Pedagogică,1963. -278 p.

153.Roșculeț N.,Fotbal Probleme de joc și antrenament, București, Ed. U.C.F.S., 1967.-351p.

154.Roșculeț N., Fotbal Curs de specializare, București, Ed. didactică și pedagogică, 1968.- 276 p.

155.Roșculeț N.,Voica I.,Lecții de fotbal,București,Ed.CNEFS,1970.-P.16-20.

156.Săhleanu V., Metode matematice în cercetarea biologică, București, Ed. medicală, 1987.- 318 p.

157.Scarlat E.,Lecția de educație fizică Metode și mijloace ,București,Ed. Sport-Turism, 1981.-P.106-140,188-192.

158.Scarlat E., Educația fizică a copiilor de vârstă școlară, București, Ed. Editis, 1993.-P. 144-150.

159. Semkin A.A.,Despre caracteristica fizică a antrenamentului adolescenților Cu ce începem sportul la copii și juniori, Ed.CNEFS,sector documentar București, 1988.-P.93-98.

160.Serano M.M.,Considerații asupra tendințelor fotbalului actual,//în Referate prezentate la primul stagiu al Școlii Naționale de Antrenori,București,anul școlar 1993-1994.-P.83-87.

161.Stănculescu V., Pregătirea fizică a fotbaliștilor, București, Ed.UCFS, 1967.-227p.

162.Stănculescu V., Fotbal Antrenament,exerciții,jocuri, Craiova, Ed. CNEFS, 1968. -136p.

163.Stănculescu V.,Muta A.,Fotbal pentru copii și juniori,București,Ed. CNEFS, 1969.-164 p.

164.Stănculescu V.,Fotbal.Aspecte moderne de joc și antrenament, București, Ed. Sport-Turism,1977.-243p.

165.Stănculescu V., Ghidul antrenorului de fotbal, București,Ed. Sport-Turism, 1982.-426 p.

166.Stănculescu V.,Ghidul antrenorului profesionist de fotbal pentru 364 zile ale unui an competițional,Brașov,Ed. Transilvania Expres,1999.-551 p.

167.Stănescu N.,Probleme medico-sportive în pregătirea copiilor și juniorilor fotbaliști, București, Ed. Consiliului Național pentru Educație Fizică și Sport, 1967.- P.17-32, 63-69.

168.Stănescu N.,Tomescu D.,Practica medico-sportivă în fotbal,București, Ed. Stadion, 1970.-P.76-95 și 189-198.

169.Stoica D. (coordonator) Fotbal Tactica jocului,Craiova,Ed. Universitaria, 2001.-135 p.

170.Șchiopu U.,Verza E.,Psihologia vârstelor,București,Editura Didactică și Pedagogică, 1981.-P.172-221.

171.Șerban M., Aprecierea calităților în sport, București, Ed. Sport-Turism, 1987. – 141 p.

172.Șiclovan I.,Teoria antrenamentului sportiv,București,Ed. Sport-Turism, 1972. – P. 120-130.

173.Șiclovan I.,Teoria antrenamentului sportiv,ediția a III-a revăzută, București, Ed. Sport-Turism, 1977.- 215 p.

174.Șiclovan I.,Teoria educației fizice și sportului, ediția a III-a revăzută și completată, București,Ed. Sport-Turism, 1979.-259p.

175.Șiclovan I.,Teoria antrenamentului sportiv, București,Ed. Sport-Turism, 1987.- 285 p.

176.Șiclovan I.,Teoria și metodica antrenamentului sportiv,București, Ed. Sport-Turism,1988.-359p.

177.Șiclovan R., Conținutul și metoda antrenamentului sportiv la copii și juniori // în Studii privind pregătirea sportivă a copiilor și juniorilor,București,Ed. Stadion, 1972.-P.41-54.

178. Șintie A.M. (coord.), Studii comparative ale potențialului biomotric al elevilor din clasele V-VIII., Centrul de cercetări pentru probleme de sport, București, 1994.- 224 p.

179.Tatu T., Alexandrescu D., Ardelean T., Atletism, București, Ed. Didactică și Pedagogică,1983.-305p.

180.Teodorescu S.M., Programare – planificare în antrenamentul sportiv, București, Ed. Semne, 2001.-201p.

181.Teodorescu L.,Predescu A.,Probleme de antrenament în jocurile sportive, ediția a II-a, București, Ed. Uniunii de cultură fizică și sport, 1962.- P.221-232.

182.Teodorescu L.,Probleme de teorie și metodică în jocurile sportive,București, Ed. Sport-Turism, 1975.-223 p.

183.Teodorescu L.,Antrenament calitativ. Concept și strategii metodologice //, Comunicare simpozion științific internațional,București,1993.-P.5-7.

184.Teodorescu L.,Regândiri,reconsiderări și actualizări în probleme teoretice și practico-metodice ale domeniului educației fizice și sportului (I) //,Rev.EFS,nr.2, București,1996.

185.Teodorescu L.,Regândiri,reconsiderări și actualizări în probleme teoretice și practico-metodice ale domeniului educației fizice și sportului (II) //,Rev.EFS,nr.11, București,1996.

186.Thomas R.,Eclache P.,Keller J.,Aptitudini motrice Structură și evaluare București,Editura MTS, Centrul de cercetări pentru probleme de sport , nr. 10/ 1995. – P. 64-71.

187. Tschiene P.Stadiul actual în teoria antrenamentului//Sportul de performanță, București, 1991, nr.313.-P.7.

188.Tudos Șt., Elemente de statistică aplicată, București, Ed. Didactică și pedagogică,1980 .- 170 p.

189.Tudos Șt.,Elemente de statistică aplicată,MTS,Material pentru lucrările practice de metodologia cercetării activităților corporale,București,1993.-107p.

190.Țiric B.,Exerciții sub formă de joc în antrenamentul de fotbal, București, Ed. UCFS, 1962.-126p.

191.Ungureanu O., Teoria și metodica antrenamentului sportiv, Iași, Ed. Universității Al.I. Cuza , 1995 .- 221 p.

192.Untea G., Aspecte metodico-biologice în fotbal, București,Ed.Sport-Turism, 1984.-231p.

193.Yule G.,Kendall M.G.,Introducere în teoria statisticii, București, Editura Științifică , 1969.-256 p.

ANEXE

ANEXA 1

Chestionar

Domnilor antrenori, pentru realizarea unui studiu referitor la pregătirea fotbaliștilor de 12-14 ani, vă rugăm să răspundeți obiectiv la următoarele întrebări. Răspunsurile dumneavoastră vor fi folosite numai pentru elaborarea lucrării și ele rămân anonime.

1.Numele și prenumele ……………………………………………………………………………

2.Vechimea în antrenorat și categoria……………………………………………………………

3.Clubul la care activați……………………………………………………………………………

4.Cu câte grupe lucrați la club ? ………………………………………………………………….

5.La ce nivel apreciați condițiile materiale (teren, echipament, mingi, vestiare) de care dispuneți ?

– foarte bun ………………………………………………………………………

– bun ……………………………………………………………………………..

– mediu ………………………………………………………………………….

– slab ……………………………………………………………………………

6.Câte meciuri oficiale susțineți cu grupa de 13-14 ani într-un an competițional ?

7.Câți jucători cuprinde grupa de 13-14 ani ? ……………………………………

8.Câte antrenamente faceți pe săptămână ? ………………………………………

9.Ce teste de pregătire fizică folosiți la grupa dumneavoastră ? …………………

10.Ce teste de pregătire tehnică folosiți ? …………………………………………

11.De câte ori pe an susțineți aceste teste ? ………………………………………

12.Care este după părerea dumneavoastră raportul cel mai rațional al pregătirii pe factori ai antrenamentului la vârsta de 12-14 ani ?

-pregătire fizică generală ……………………..%

-pregătire fizică specială ……………………..%

-pregătire tehnică …………………………….%

-pregătire tactică …………………………….%

-pregătire psihologică ……………………….%

-alți factori de pregătire………………………%

13.Ce părere aveți despre pregătirea netradițională (cu mijloace din atletism) la fotbaliștii de acestă vârstă ?

-este bine să se facă……………………………………………………………

-nu este bine …………………………………………………………………..

14.Ce mijloace din atletism au mai mare pondere în pregătirea fotbaliștilor dumneavoastră ?

-alergări ………………………………………………………………………

-sărituri ………………………………………………………………………

-aruncări ……………………………………………………………………..

-alte mijloace …………………………………………………………………

15.Care este ponderea exercițiilor de dezvoltare a vitezei ?

– mijloace nespecifice (din atletism) …………………………………………%

– mijloace specifice fotbalului ……………………………………………….%

16.Care este după părerea dumneavoastră calitatea care influențează cel mai mult randamentul jucătorului (notați la fiecare calitate locul pe care considerați că-l ocupă):

-viteza ………………………………………………………………………….

-forța …………………………………………………………………………..

-forța-viteza ……………………………………………………………………

-rezistența ………………………………………………………………………

-îndemânarea …………………………………………………………………..

-detenta …………………………………………………………………………

-suplețea ……………………………………………………………………….

Vă mulțumim pentru colaborare !

ANEXA 2

Tabel cu componenții celor două echipe cuprinse în cercetare

ANEXA 3

ANEXA 4

ANEXA 5