Rolul Antrenorului Si Importanta In Modelarea Conduitei Sportivilor DIN Taekwondo

Cuprins

Capitolul.1. INTRODUCERE……………………………………………………………………………….

Capitolul.1. IMPORTANTA SI REFLECTAREA TEMEI IN LITERATURA DE SPECIALITATE

I.2. Motivatia alegerii temei………………………………………

I.3. Ipoteza scopul si obiectivele cercetarii………………….

Capitolul. 2. FUNDAMENTAREA STIINTIFICA A TEMEI

2.1 Antrenamentul total ……………………………………………………

. 2.1 .1 Continutul pshihologic al antrenamentului…………………

2.1.2 Obiectivele unui antrenament……………………….

2.3 Constiinta si constientizare………………………………

2.4 Calitatile unui bun antrenor………………..

2.5 Angrenarea-modelarea ……………………………………………………

2.6 Autoobservatia si autoanaliza ………………………….

2.7 Comunicarea sportiv- antrenor…………………………………………..

Capitolul.3 ORGANIZARE SI EXPERIMENT

3.1 Scopul si sarcinile experimentului…………………………………..

3.2 Desfasurarea experimentului ………………………………………

3.3 Metode de cercetare ……………………………………………………

CE ESTE TAEKWONDO ?

Taekwondo reprezintã calea, metoda de luptã (fãrã arme) utilizând tehnici defensive și offensive.

Taekwondo practicat de peste 2000 de ani în peninsula coreanã reprezintã una dintre cele mai cele mai vechi arte marțiale,în prezent fiind foarte popular în lume ca disciplinã sportive, recent intrând in familia sporturilor olimpice.

Semnificația celor trei silabe este urmãtoarea :

TAE- tehnica , lovitura executatã cu membrele inferioare

KWON – semnificã tehnica executatã cu pumnul închis

DO- reprezintã calea spre adevãrata artã

Taekwondo reprezintã calea, metoda de luptã (farã arme) utilizând tehnici offensive și defensive executate cu memebrele inferioare și superioare.

Trãsãtura specificã a taekwondo_ului este folosirea preponderentã a tehnicilor de luptã executate cu membrele inferioare. Sub denumirea actualã “ TAEKWONDO” și este cunoscut începând cu deceniul V al sec. XX. În aceastã lume modernã, caracterizatã prin comunicare rapidã, dorința succesului imediat a unor cunoașteri rapide și recompense și mai rapide, taekwondo este o cale de redescoperire a valorilor sportive, a sinceritãții, frumuseții trupului și sufletului. Acestea sunt adevãratele valori ale Taekwondo bazat pe gândirea secularã asiaticã, coreeanã în special.

Canalizarea în direcție productivã a energiei fizice a tinereii generații este o problemã naționalã. Prin dezvoltarea și protejarea tuturor calitãților fizice, intelectuale și morale se tinde nu numai la creșterea procesului formidabil al acestei puteri colosale, ci mai ales la argumentarea forței de muncã pentru mai tarziu .

Astfel prin sport se ințelege resursele inepuizabile ale energiei tinerii generații în interesul națiunii, creazã cetãțeanul de acviune cu voințã și caracter, omul cerut de timpurile noi. Sportul este stãpânirea fizicului,a vonței, dispoziția de a face bine, toate aceste calitați câștigate prin practicarea sportului , ar putea favoriza puterea omului – sãnãtate, omului- lumina, omului-caracter, gata oricãnd sa se jertfeascã pentru dreptate și adevãr.

Într-adevãr acum pot spune cã sportul aduce ameliorarea intelectualã, morala și fizica de o valoare totalã, creând personalitãți cu coniștiința biologicã fațã de colectiv, fațã de familie și societate.

Sportul este cel mai bun instrument în combaterea drogurilor, alcoolului, tutunului,violenței și a altor maladii ale secolului XX și tot sportul este vaccinul cel mai sigur contra discordiei,indisciplinei în lumea actualã.

Antrenorul este tot timpul rãspunzãtor de succesele sportivilor dar și de roadele amare ale infrãngerilor, îndeplinște o dublã funcție profesionalã și socialã în raport cu aceștia. Drept urmare definesc aceastã nobilã meserie “Mesagerul de înțelegere și de a modela omul ‘’.

Antrenorul adevãrat este de fapt un artist necontestat încercând sã-și îndeplineascã marele lui ideal de creație, este acel artist, poet și muzician, cel ce ce ascultã glasurile neauzite de muzica armonioasã a sufletelor își cautã limpezimea cu ajutorul naturii, sã-și îndeplineascã opera sã-și însuflețeascã fapturile atingãnd poropia perfecțiune.

Federația Românã de Takwondo w.t.f. este o instituție naționalã a proceselor de selecție, instruire, formare,promovare a specialiștilor și tinerilor din țara noastrã, ce considerã sportul și educația fizicã stimulant al funcției psihice ce este un ajutor prețios în acumularea cunoștințelor .

Federația nu dorește predominarea celulei musculare, celulei nervoase asupra creierului, ci sãnãtate, energie care sã se punã în interiorul sufletului și vieții .

ISTORIC DESPRE EVOLUȚIA TAEKWONDO –W.T.F. ÎN ROMÂNIA

Taekwondo a fost introdus în România la începutul anului 1982 la inițiativa unui grup de tineri din mai multe orașe ale țãrii , care l-a invitat în Romãnia pe maestrul An Hen Kyn , centura neagrã, 10 DAN în Taekwondo din Coreea de Sud.

Inițiatorul acestui grup a fost d-nul Voicu Valeriu fundator al clubului sportiv ‘’DRAGON TKD-București ‘’, centura neagrã 3 DAN în taekwondo și centura neagrã 5 DAN în YL DO KOWOAN acordat de marele maestro Khim Boc Man centura neagrã 10 DAN în taekwondo w.t.f și centura neagrã 10 DAN în YL DO KOWOAN din Coreea .

Tot în anul 1982 s-au format primii instructori neoficiali în acest stil care aceștia la rândul lor au mers în orașele din țarã și au pus bazele acestui sport.

In Galați unul din acești instructori la vremea accea,actualmente antrenor Milea Nicolae centura neagrã 1 DAN în taekwondo, 2 DAN Kyokushinkai,3 DAN Jiu-jitsho și centura neagrã 4 DAN YL DO KOWOAN , de profesie cadru activ al Ministerului Administrației și Internelor și antrenor categoria I în taekwondo w.t.f.

La nivel național a luat ființã în anul 1994 in cadrul Federației Române de Arte Marțiale.

In anul 1966 se înființeazã conform organismelor in vigoare și a Forumului Olimpic Internațional și Național în Federația Romãna de Taekwondo w.t.f în subordinea, actualmente A.N.S și a Comitetului Olimpic Roman .

La Galați funcționeazã acesta secție din anul 1992 și înscrisã legal cu certificat de identitate sportive din anul 1996 in cadrul Clubului Sportiv Municipal Dunãrea Galați.

Secția de Taekwondo a C.S.M Dunarea Galați a obținut în decursul anilor rezultate foaret bune atât pe plan național cât și pe plan internațional, cum ar fi :

Campionatele Europene din anul 2001 Bristol-Anglia,sportiva Milea Ionela locul I

Campionatele Europene din anul 2001 Poomse-Bristol-Anglia sportiva Milea Ionela locul I

Campionatul Internațional Open Lammel-Belgia din anul 2002,sportiva Milea Ionela locul I

Campionatul Internațional – Poomse din anul 2003, sportiva Milea Ionela locul I

Campionatul Internațional din anul 2003 Bristol – Anglia,sportive Milea Ionela locul III

Campionatul Balcanic Turcia –Istambul dina nul 2003, sportive Milea Ionela locul I

Campionatul Internațional din anul 2004 din Serbia și Montenegro,sportive Milea Ionela locul I

Campionatul Mondial din Germania din anul 2003,sportive Milea Ionela locul VIII

Campionatul Internațional din anul 2004 din Serbia și Montenegro, sportive Milea Ionela locul l

Ca obiectiv secția C.S.M Dunãrea Galați ficsându-și obiectiv de clasificare în primele trei locuri la nivel Național și Internațional .

Pentru urmãtoarea perioadã ca obiectiv principal îl constituie calificarea la Capopinatele Naționale ,Balcanice,Europene,Mondiale și Jocurile Olimpice din anul 2008.

Particularitãți din Istoria Taekwondo W.T.F

Arta de a lovi cu mâinile și picioarele este de origine din Coreea , trãgãndu-și seva din rãdãcinile adãnc înfipte în tehnicile de luptã primitive.

Pentru majoritatea artelor marțiale în special Taekwondo a inceput, spune legenda, atunci când din India a pornit spre Est un Prinț Indian care ulterior urmând calea budismului a pus bazele acestei metode de autoapãrare bazatã pe lovirea punctelor vulnerabile de pe corpul uman , multe dintre ele cauzând chiar moartea .

Din codul onoarei a celor din Hwarang erau menționate 5 reguli :

Sã fii loial fațã de țara ta;

Sã fii supus și respectuos cu parinții tãi ;

Sã fii curajos în luptã ;

Sã fii credincios prieteniilor tãi ;

Sã eviți violența și crima pe cât posibil ;

In anul dintre sfârșitul dinastiei și începutul Sung și începutul dinastiei Ming, Kwon Bop , era popular în Coreea , ca sport național,fiind practicant în doua stiluri : Neikya și Weikya

În acest timp So Bak Do,este și el practicant în instituțiile militare,dar fiind și sport național.

În timpul conflictului dintre China și Japonia, Japonia începe sã influențeze o parte a sporturilor marțiale din Coreea. Astfel apare un stil de luptã numit Tang Soo Do, în traducere ‘’Arta Mâinii Chinezești’’ creat din So Bak Do corean și înfluențele chinezești asupra loviturilor cu mâna,aceste inflențe neatingând totuși forma Taekwondo,el rãmânãnd în continuare curat evaluând din vechiul So Bak Do,Tae Kyun Do și Tae kyeon. Dupã eliberarea Coreei,s-au depus mult eforturi pentru vitalizarea Taekwondo ca sport național,ceea ce s-a reușit gãsindu-se ca un excepțional support al acestei arte.

În anul 1958 în cadrul sãrbãtorii onomasticii a președintelui Coreea Lee Sueng Mon, s-a fãcut o demonstrație la care au participat doi maeștrii.

Maestrul Song Duk Ki și maestrul Song Hwan.

Demonstrația a fost de mare success, demonstrând indiscutabil ca Taekwondo este o artã marțialã comunã fãrã nici o influențã,deci era cunoscut sub mai multe nume:So Bak DO ,Tae Kyun Do,Tae Kyeon și altele.

De aceea marii maeștrii au considerat necesarã formarea unei asociații,iar Taekwondo a fost declarat sport național.

Astfel a luat ființã Asociația Coreeanã a sportului amator în 20 iunie 1962, intrând pentru prima data official în Campionatul Național în 21 octombrie 1962.

La 5 august 1965 Asociația Tae Soo Do își schimbã numele în Asiociația Coreeanã de Taekwondo;

La 28 octombrie 1966 are loc prima competiție oficialã de Taekwondo;

La 17 ianuarie 1971 Un Yong Kim este ales președinte al asociației de Taekwondo ;

La 28 mai 1973 este înființatã Federația Mondialã de Taekwondo  w.t.f ;

La 8 octombrie 1973 Federația Mondialã de Taekwondo primește titlul de membru în Federația Sporturilor Internaționale ;

La 9 aprilie 1976 intrã în Consiliul Internațional al Sporturilor Militare ;

La 17 iulie 1980 Comitetul Olimpic Internațional admite w.t.f ca membru oficial ;

La 12 august 1983 Taekwondo w.t.f aderã la Organizația Sporturilor Pan –Americane;

În 1986 este inclus in Jocurile Asiatice și tot în 1986 în Jocurile Sud Americane și Boliviene ;

În 1987 în Jocurile Africane;

În 1988 este present la Seoul în sport demonstrativ;

În 1922 este present în la Barcelona la Jocurile Olimpice ca sport demonstrativ;

Și în sfârșit în anul 1994 este numit sport olimpic urmând sã participe oficial la Jocurile Olimpice din anul 2000 ;

În anul 2004 la Athena a doua participare la Jocurile Olimpice ;

Pentru anul 2008 primește din nou confirmarea pentru participarea la Jocurile Olimpice din China.

CAP.1. CONSIDERATII GENERALE PRIVIND TEMA LUCRARII

Cap.1.1. Importanța, actualitatea și reflectarea temei în literatura de specialitate

Procesul nie 1962, intrând pentru prima data official în Campionatul Național în 21 octombrie 1962.

La 5 august 1965 Asociația Tae Soo Do își schimbã numele în Asiociația Coreeanã de Taekwondo;

La 28 octombrie 1966 are loc prima competiție oficialã de Taekwondo;

La 17 ianuarie 1971 Un Yong Kim este ales președinte al asociației de Taekwondo ;

La 28 mai 1973 este înființatã Federația Mondialã de Taekwondo  w.t.f ;

La 8 octombrie 1973 Federația Mondialã de Taekwondo primește titlul de membru în Federația Sporturilor Internaționale ;

La 9 aprilie 1976 intrã în Consiliul Internațional al Sporturilor Militare ;

La 17 iulie 1980 Comitetul Olimpic Internațional admite w.t.f ca membru oficial ;

La 12 august 1983 Taekwondo w.t.f aderã la Organizația Sporturilor Pan –Americane;

În 1986 este inclus in Jocurile Asiatice și tot în 1986 în Jocurile Sud Americane și Boliviene ;

În 1987 în Jocurile Africane;

În 1988 este present la Seoul în sport demonstrativ;

În 1922 este present în la Barcelona la Jocurile Olimpice ca sport demonstrativ;

Și în sfârșit în anul 1994 este numit sport olimpic urmând sã participe oficial la Jocurile Olimpice din anul 2000 ;

În anul 2004 la Athena a doua participare la Jocurile Olimpice ;

Pentru anul 2008 primește din nou confirmarea pentru participarea la Jocurile Olimpice din China.

CAP.1. CONSIDERATII GENERALE PRIVIND TEMA LUCRARII

Cap.1.1. Importanța, actualitatea și reflectarea temei în literatura de specialitate

Procesul de învățământ este o activitate didactică ce se desfășoară în mod planificat, organizat, pe baza unor principii și metode, având ca obiectiv final formarea personalității studenților în conformitate cu cerințele sociale.

Privită din perspectivă operațională, activitatea didactică reprezintă o combinare multivariată a trei tipuri de procese: predarea învățarea- evaluarea, ele fiind operații sau laturi ale acestui proces, ale actului didactic, într-o strânsă interdependență cu procesul de evoluție a personalității umane

Predarea este un proces de comunicare didactică a scopului învățării.

Învățarea reprezintă activitatea desfășurată de către elevi (studenți) cu scopul de a-și schimba comportamentul uman. Este o activitate specific umană, bazată pe exersare, prin care se rețin cunoștințe, se învață deprinderi și se formează abilități și obișnuințe.

Învățarea nu se reduce la simpla achiziție de cunoștințe, abilități, comportamente,ci constituie sursa de dezvoltare a capacităților,trăsăturilor, în general a comportamentului uman. Ea este în esență o asimilare activă de informație, însoțită de achiziționarea de noi operații care antrenează întreaga personalitate

Evaluarea pedagogică este înțeleasă ca fiind latură a procesului instructiv-educativ, care permite măsurarea graduală, calitativă și cantitativă a activității subiecților cuprinși în sistemul de învățământ. Între cele trei operații ale procesului instructiv-educativ există un raport de interdependență și condiționare reciprocă. Procesul de predare învățare-evaluare este un proces ce implică atât activitatea profesorului,cât și pe cea a studentului. Acest proces nu trebuie înțeles ca o activitate ce se desfășoară numai într-un singur sens, de la profesor spre student, ci și de la student către profesor. Interesant și specific profesorului ( ce dă dovadă de măiestrie pedagogică) este capacitatea de a fi realist în abordarea evaluării și de a căuta adevăratele greșeli, dar și posibilitățile de rezolvare. În formarea și promovarea bazelor măiestriei pedagogice este încadrat întregul sistem de instruire și educație al învățământului preuniversitar și universitar, ea reprezentând un ansamblu de componente (concepția despre lume, orientarea moral-spirituală și profesional-umanistă, competență profesională) și de caracteristici specifice pedagogului (însușiri profesionale: inteligență,creativitate, intuiție, tehnică pedagogică, comunicare foarte bună, arta oratorică),proiectate în planul de instruire universitară.

Ca știință, didactica, face parte din cadrul științelor pedagogice, care definește, analizează și interpretează noțiunile (conceptele) de bază ale educației. În procesul instructiv-educativ se poate vorbi despre o didactică generală și una aplicată .

Desfășurarea procesului instructiv educativ are ca scop realizarea obiectivelor finale, obiective stabilite în conformitate cu cerința socială. Educația fizică ca și celelalte discipline de învățământ. contribuie la realizarea obiectivelor educației generale prin obținerea propriilor obiective. Ca disciplină cuprinsă în planul de învățământ a instituțiilor de educație fizică și sport, didactica educației fizice și sportului se ocupă de prezentarea următoarelor probleme: scopul și obiectivele educației fizice; principiile procesului instructiv-educativ; conținuturile (componentele) procesului instructiv-educativ în educația fizică și sport; metodele de instruire și educare folosite în orele de educație fizică și sport; formele de organizare a procesului de instruire; proiectarea activității de educație fizică și sport; mijloacele educației fizice; relația profesor-elev.

Motivația este cea care impulsioneazã și susține energetic orice activitate, iar motivul este cel care îl determinã pe individ sã acționeze într-un anume fel și sã nu renunțe pânã nu reușeste sã realizeze ceea ce și-a propus. Este deci cu atât mai important ca într-un domeniu cum este cel sportiv , domeniu cãruia îi sunt caracteristice o serie de privațiuni , renunțãri si eforturi continue, sã se acorde o importanțã deosebitã motivației sportivilor in general precum si cãilor concrete prin care acest aspect extrem de important poate fi imbunãtãțit .

Totodata nu trebuie uitat faptul cã antrenorul este , in virtutea poziției pe care o ocupã , un " personaj " cu influența asupra grupului pe care il conduce, un lider de opinie , un model , o imagine cu care nu de puține ori sportivii tind sã se identifice , o persoanã care îi ajutã pe sportivi sã evolueze așa cum anterior a facut-o el. În definitiv , așa cum existã o serie de metode prin care sportivii sunt invãțați tainele sportului din punct de vedere tehnico-tactic , la fel existã o serie de strategii care conduc la crearea unui climat de antrenament adecvat si la creșterea motivației sportivilor. Finalitatea unei rute sportive o constituie obtinerea unui succes sportiv real, optim. Aceasta presupune o proiectie corecta a imaginii succesului sportiv si conduce la cresterea probabilitatii obtinerii succesului real. Proiectia eronata a imaginii succesului sportiv, va conduce la cresterea probabilitatii obtinerii unui succes fals sau aparent.

Eforturile sportivului si ale antrenorului se vor indrepta in cel de-al doilea caz spre un succes nerelevant in raport cu un succes sportiv standard, raportat la trebuintele reale ale sportivului

Actualitatea temei

Orice proces si metodă de practicare a exercițiilor fizice trebuie să aibă o eficiență maximă, mai ales în raport cu investițiile pe care le presupun (Cîrstea Gh., 2000). În scopul realizării acestui obiectiv major, se impune ca organizarea și desfășurarea procesului respectiv să se efectueze în concordanță cu anumite normative, reguli, directive pe care le impune obligatoriu comanda socială.

Artele marțiale constituie o alternativă și o realitate, un fenomen social puternic ancorat în viața noastră contemporană și în perspectiva apropiată de promovare a unui mod sănătos de viață. Prin complexitatea și originalitatea sa, Taekwondo polarizează atenția și interesul persoanelor ce tind spre o perfecțiune moral–spirituală și fizică. Taekwondo se adresează în aceeași măsură corpului și spiritului, obiectivul său principal fiind realizarea echilibrului psiho-fizic perfect și al complementarității acestora în scopul dezvoltării unei personalități umane armonioase, integre, orientate spre valorile eterne sociale.

Funcțiile Taekwondo sunt destinații constante ale unui fenomen și ele derivă din ideal, în sensul că se subordonează acestuia. Cu alte cuvinte, prin funcțiile sale realizează idealul, face apropierea de ideal.

Acestea sunt importante și își dovedesc eficiența dacă sunt realizate în sistem, completîndu-se și influențăndu-se reciproc.

Astfel funcțiile acestea, și anume cele de perfecționare a dezvoltării fizice, perfecționare a capacității motrice, funcția igienică, funcția narativă, funcția de emulație, funcția psihică, demonstrează aspectul polifuncțional și multidimensional al procesului de practicare a artelor marțiale.

Principiile fundamentale în karate rezidă în respectarea următoarelor reguli: armonie, non-violență, dragoste și modestie, respectarea adversarului, prietenie.

În acest context menționăm că, taekwondo este o posibilitate sigură de formare și dezvoltare armonioasă a personalității umane, făcând ca locul său să fie unical în tabloul artelor marțiale. În cadrul antrenamentelor și competițiilor sportive contemporane, tinerii practică karate într-un număr din ce în ce mai mare, iar dorința lor este de a realiza performanțe sportive competitive cît mai rapid. Sportul, ca o retorică în principal corporală, ne comunică faptul că este un mesaj. Ca orice mesaj, el poate comunica un conținut, poate exprima propria sensibilitate a celui ce comunică nonverbal. Viitorul sportului competițional depinde de interesul față de comunicările specific sportive, de caracterul lor activ, dacă sunt considerate necesare în forma prezentată și mai ales dacă sunt înțelese și credibile. Statutul sportului de performanță depinde de posibilitățile de comunicare în interiorul sau în cadrul societății și pentru societate.. Antrenorul în lucrările de specialitate (Popescu, 1979; Wiemeyer, 1995;Wooden, 1988) nu se găsesc definiții, ci numai încercări de sintetizare a activității și caracterului muncii acestui specialist’

Meseria de antrenor se aseamănă cel mai mult cu cea de profesor de educație fizică (Păun, 1999). Deosebirea constă în faptul că, în timp ce profesorul lucrează cu toți elevii, antrenorul se concentrează asupra pregătirii speciale a unora socotiți „de excepție”. Profesorul rezolvă sarcinile generale ale educației fizice și, mai ales, învățarea armonioasă și întărirea stării de sănătate, în timp ce antrenorul se ocupă de specializarea și perfecționarea până la măiestrie într-o anumită ramură.Am putea spune că antrenorul este specialistul care se în scopul obținerii performanțelor sportive și al dezvoltării personalității lor. Ne aflăm deci în fața unei persoane dotate cu calități multiple și o pregătire polivalentă de pedagog, educator,dar și în fața unui bun meseriaș, instructor în sportul respectiv, investit cu sarcinile formării psiho-fizice a tinerilor sportivi.

Antrenorul trebuie să pretindă un efort maxim din partea echipei, atât sub aspect fizic, cât și psihic (Moscovici et al., 1998). El îi pregătește pe sportivi în acest sens și trebuie să ceară cu fermitate să-i întreacă pe alții și pe ei înșiși, recurgând la toate forțele lui, la tot ce are mai bun și mai puternic în el, învingând ce are slab și negativ. Sportivii trebuie conduși spre culmile perfecțiunii umane, înverșunați împotriva propriilor tendințe de slăbiciune, de insatisfacții și de comoditate. Trebuie să-i aducă în formă, adică la nivel de randament maxim, încât să obțină rezultate bune, atunci când trebuie, nu doar atuncicând sunt dispuși. Cere echipei să muncească până la limita puterilor omenești, la fel cum trebuie să muncească și el trecând peste unele momente conflictuale chiar cu cei pentru care muncește, tocmai fiindcă le cere atât de mult. El cere muncă, muncă, muncă, conștient fiind că pretinde sacrificii celor pe care-i conduce spre culmi, dar și că aceasta este singura cale spre înalta performanță. Odată atins un pisc apare altul, iar eșecul unei ascensiuni mobilizează mai puternic noi forțe, pentru alte țeluri și mai înalte. Pentru un antrenor, obținerea unei performanțe cu echipa lui nu este decât un punct de plecare pentru un nou drum de muncă, spre noi performanțe și mai înalte. Orice performanță obținută nu este cea maximă. Această nemulțumire creatoare este de fapt motorul dinamic care pune în mișcare toate forțele și cunoștințele antrenorului, stimulând dorința de autodepășire, de perfecționare și căutare permanentă.

Uneori i se cere antrenorului să facă „minuni”. Uneori i se cere ca „peste noapte” să salveze de la retrogradare o echipă iremediabil pierdută sau să promoveze într-o categorie superioară cu o echipă care nu are suficiente forțe pentru acest ocupă de instruirea sportivă și de educarea tinerilor selecționați lucru. Esențial pentru antrenor este să nu-și piardă cumpătul și să-și facă mai departe datoria, trecând peste victorii și înfrângeri ca peste etape absolut normale în meseria lui (Șerban, 1983).

Antrenoratul este o meserie limită, pe muchie de cuțit; cei care au încercat și au rezistat având chemare pentru această meserie nu au regretat niciodată.

Având în vedere toate aceste aspecte și implicit misiunea grea pe care o are antrenorul, apare foarte clar cât de importantă este relația antrenor-sportiv, relație de care depinde în mare măsură obținerea performanțelor sportive, respectiv a misiunii antrenorului.Crearea imaginii de sine a unui sportiv nu reprezintă rezultatul unei simple introspecții. Ea apare ca un construct mental complex, care se elaborează treptat printr-o serie de procese și operații de comparație, clasificare, ierarhizare, generalizare, integrare, pe parcursul evoluției ontogenetice a sportivului , în paralel și în strânsă interacțiune cu elaborarea conștiinței lumii obiective. În lucrarea Dinamica personalității, Mihai Golu susține că: „cele două componente fundamentale ale ei (imaginea Eului fizic și imaginea Eului spiritual, psihic și psihosocial), nu numai că se întregesc reciproc, dar interacționează și se intercondiționează în mod dialectic; ele se pot afla în relații de consonanță sau de disonanță, de coordonare, având același rang valoric în complexul vieții individului sau de subordonare” (Golu, 1993, pp. 198). Instituindu-se ca factor mediator între stările interne și situațiile și solicitările externe, formarea imaginii de sine reprezintă o direcție esențială a devenirii personalității, iar sub aspect pragmatic-instrumental, reprezintă o cerință logică a unei relaționări și co-echilibrări adecvate cu lumea externă.

Cap.1.2 IPOTEZA SCOPUL SI OBIECTIVELE CERCETARII

Gradul de investigație a problemei și premisele cercetării.Investigațiile realizate au vizat problematica dezvoltării artelor marțiale ca mijloc de formare a personalității (Funakoshi G., Nakayiama M., Kano J., Stevens J., Anton M., etc).

Alte studii cu privire la taekwondo se adresează în aceeași măsură cizelării corpului și spiritului (Amălinei N., Gichin F.,.). În ultimii ani se intensifică considerabil preocupările savanților vis-a-vis de studierea modelarii conduitei sportive.

Accidentările dintr-un sport de luptă și contact direct, așa cum este cazul ,taekwondo nu pot fi eliminate în totalitate, însă cunoașterea și înțelegerea legităților de producere a acestora poate conduce la stabilirea unor strategii de pregătire, conduită sportivă. Această situație implică și generează problema cercetării: Scopul cercetãrii constã in rolul și influența antrenorului în modelarea conduitei sportivilor care practica taekwondo.

Obiectivele cercetãrii: Finalitatea unei rute sportive o constituie obținerea unui succes sportiv real, optim. Aceasta presupune o proiectie corectã a imaginii succesului sportiv si conduce la cresterea probabilițtii obținerii succesului real. Proiectia eronata a imaginii succesului sportiv va conduce la creșterea probabilitatii obtinerii unui succes fals sau aparent.

Eforturile sportivului si ale antrenorului se vor indrepta, in cel de-al doilea caz, spre un succes nerelevant în raport cu un succes sportiv standard, raportat la trebuintele reale ale sportivului de obtinere a succesului .

Ipoteza

Daca o situatie de confruntare sportiva are o influențã directaã (succes sau esec) asupra celor doua forme ale imaginii de sine, ideala si reala, atunci acestea nu se mai situeaza la niveluri similare de structurã.

Cap.1.3 Motivația alegerii temei

Motivele care m-au decis să aleg această temă au fost :

Faptul că am îndrăgit acest sport și l-am practicat;

Am ales, în aceeași idee, și să urmez cursurile acestei facultăți specifice;

Am dorit să-mi aprofundez cunoștințele personale în specializarea modelarii conduitei sportivilor.

Consider că tema este interesantă și generoasă ca cercetare;

Tema aleasa poate fi efectuată chiar cu volumul mare de lucru pe care-l include;

Tema se pretează foarte bine a fi aplicata la elevii de liceu, din considerente psihologice si motrice.

CAP.2. ROLUL ANTRENORULUI ÎN CONDUITA SPORTIVǍ

CAP.2.1. ANTRENAMENTUL TOTAL

Performanța sportivã este multiplu determinatã și nimeni nu poate spune cu certitudine care factor are ponderea cea mai mare, atunci când cifrele ei sunt la limetele superioare ale capacitãții individelui .Prin definiție,sportul este o competiție, întrecere cu spațiul, timpul gravitația, cu natura, cu alții și cu sine .Sportul de performanțã este o activitate specificã de limitã a posibilitãților fizice și psihice ale individului ;este un experiment social în care îsi verificã forțele un numãr impresionant de științe și discipline cu caracter științific .

Ca și cel care o realizeazã, performanța sportivã este rezultatul unirii în sistem a trei componente : biologicã, psihologicã și socialã. Componenta biologicã reprezintã natura biochimicã,fiziologicã,somaticã a sportivului;componența pshihologicã cuprinde întreaga sa personalitate,cu aspirații și idealuri ,voințã,creativitate și multe altele, iar componenta socialã înglobeazã în ea civilizația,știința tehnica,cultura și mai ales relațiile interumane.

Triunghiul acesta constituie o unitate,un sistem care se spune astãzi în limbaj scientizat,fiecare din componentele sale structurale fiind,daca nu dependente,cel puțin în interacviune cu celelalte.Sã luãm de xemplu aptitudinile pentru performanța sportivã .În ele se contopesc factorii genetici(predizpozițiile, însușirile somatice ale activitãții nervoase superioare etc.) psihici (combativitate,gîndire creatoare, control emoțional motivația de performanțãetc.)și sociali(educație, instrucție și tehnologii educaționale,organizarea orientãrii și selecviei,știința conducerii etc.)- toate acestea intr-o așa de mare și variatã combinație,încat numai mãiestria antrenorului le poate armoniza pentru realizarea unui optimum performanțial.

Creșterea capacitãții de performanțã a omului este scopul fundamental al pregãtirii sportive care cuprinde nu numai activitatea din antrenament dar și toate mãsurile de organizare științificã pluri și interdisciplinarãa acestei activitãți.Chiar și sistemul competițional este proiectat pentru a conferi sportivilor condițiile cele mai bune pentru realizarea maximalã a performanței.

Urmãrind maximizarea caoacitãților fizice și psihice ale sportivului, antrenamentul este privit astãzi ca un demers pluridisciplinar și chiar interdisciplinar, realizat de o echipã de specialiști.conceptul de antrenament total apãrut în deceniul al 7-lea al secolului nostru are în vedere dezvoltarea totalã a individului și echipei.

Maximizarea performanței nu se poate obține fãrã maximizarea personalitãții sportivului,în acest proces tehnicienii fiind obligavi sã facã apel și alte resurse de eficiențã a pregãtirii ,în afara activitãții propiu-zise din antrenament.Apelul la la tehnicile de relaxare,integrate în « antrenamentul de psihoreglare în forme structurate a repetãrii în reprezentare « ca antrenament mental »-evidențierea însemnãtãții mãsurilor profilactice și de refacere» în antrenamentul invizibil au adãugat antrenamentului propiu-zis valori preluate din științele particulare care au contribuit evident la creșterea explozivãa performanțelor.Procesul nu este insã în încheiat.În afarã unei mai bune fundamentãri științifice a reactivitãvii organismului,din punct de vedere biochimic,histologic,fiziologic psihologic și sociologic ,antrenamentul sportiv este și în general tot procesul de pregãtire-beneficiazã de datele mereu reinnoite ale farmocologiei și psihofarmocologiei.

Efortul maximal al eficienței are evident un conținut psihologic, cu atît mai important cu cit ne ridicăm pe scara valorilor, și a exigențelor. Conceptul psiho-somatic a fost deja depășit de conceptul triadic bio-psiho-soeial în lumina căruia ne explicăm fenomenele și în același timp încercăm să le dirijăm.

Încă de cîteva decenii s-a considerat că antrenamentul sportiv propriu-zis are cinci laturi – numite și componente : pregătire fizică, tehnică, tactică, psihică și teoretică. Pentru cei mai mulți antrenori este cunoscut faptul că fiecare latură a pregătirii sportivului are și un anumit grad de încărcătură psihică. (Oare se poate vorbi de rezistență fără a o lega de voința celui care prestează efortul sau de tehnică fără respectarea regulilor învățării și transferului?). Pe baza aceasta noi considerăm că “pregătirea psihică" a sportivului nu se realizează numai prin latura care-i poartă numele, ci și prin toate celelalte laturi ale antrenamentului, aspect care va fi tratat mai detaliat în capitolul „Factorii psihici ai antrenamentului".

Antrenamentul de psihoreglare s-a aplicat în sport după modelul celui utilizat în clinica de psihiatrie, de unde a fost preluat și adaptat „antrenamentul autogen" al lui I. H. Schultz sub forma „antrenamentului psihoton'' (Cabot, Hombravalla, De Winter și Vanek). În practica sportivă se utilizează antrenamentul psihoton, tehnici de relaxare și de reglare a respirației, antrenamentul alfagenic (generarea undelor alîa corticale), tehnici de concentrare etc. toate cu scopul de a realiza un cît mai bun și stabil autocontrol al sferei afectiv-motrice.

Antrenamentul mental face parte tot din familia tehnicilor do psihoreglare, dar antracit privește învățarea mișcărilor prin exersare, in reprezentare el a devenit un al doilea antrenament tehnico-tactic, de foarte mare eficiență.

Antrenamentul „invizibil" cuprinde un mare număr de componente menite să-i asigure sportivului o bună stabilitate a funcției fizice și psihice, posibilitatea de a folosi integral energia sa pentru performanță. Măsurile și obiceiurile igienico-alimentare, sexuale, de odihnă, refacere și recreere constituie un sistem, a cărui dereglare este imediat resimțită în capacitatea de performanță.

Alte forme de pregătire sînt în curs de constituire, fiind adaptări ale unor tehnici și mecanisme din diferite științe, care pot ajuta performanța. Oxigenarea, autohemotransfuzia, electromasajul și altele sînt doar exemple pentru încercările care s-au făcut, cu .succes mai mare sau mai mic, spre a mai împinge puțin limita posibilităților umane. Tendința actuală este de a se găsi sau adapta tehnici în sprijinul realizării unei mai eficiente legături între sferele somatică și psihică, adică ceva mai mult decît a oferit pînă acum antrenamentul de psihoreglare.

CARACTERISITICILE ANTRENAMENTULUI SPORTIV

Vom enunța acum principalele caracteristici ale antrenamentului sportiv ordinea lor nefiind ierarhizată pentru a sublinia încă o dată complexitatea lui și pentru a oferi o bază mai largă de înțelegere a principiilor care-1 guvernează :

este o activitate de tip social, componentă de nedespărțit a sportului ;

este un proces complex, multifaetorial, la a cărui desfășurare participă alături de sportivi – antrenori, tehnicieni, organizatori și oameni de știință ;

are caracter de activitate organizată, planificată și condusă de legi, principii și reguli specifice laturilor biologice, psihice și sociale care o compun și în același timp – legi, principii, reguli de sistem complex ;

se adresează ființei -„umane în totalitatea ei, urmărind în mod deosebit dezvoltarea aptitudinilor motrice, simultan cu cele intelectuale și afective ;

urmărește maximizarea performanțelor sportive, iar în cazurile în care s-a atins limita adaptabilității , menținerea cit mai îndelungată a niveluluisuperior atins ;

este o activitate- de tip praxiologic, toate demersurile sportivilor, antrenorilor și tehnicienilor, .fiind : orientate spre obținerea celei mai mari eficiente a acțiunilor ;

este o activitate de tip pedagogic, instructiv-educativ ;

este, în același timp, activitate de autoreglare, de autoeducare a sportivului ;

este o activitate care se adresează indivizilor dotați din punct de vedere motric și psihic, operînd progresiv selecția și specializarea celor superior înzestrați pentru marea performanță;

întreaga activitate de pregătire (creșterea capacității de efort, dezvoltarea indicilor aptitudinilor motrice, dezvoltarea intelectuală și afectivă, socială etc.) este oirentată spre obținerea celor mai bune performanțe în concurs ;

are niveluri diferite, raportate fie la vîrsta și sexul sportivilor, fie la valoarea performanțelor pe care le realizează aceștia ;

deși urmărește dezvoltarea capacității progresive de maximizare a performanței, antrenamentul sportiv este și trebuie să fie subordonat cerinței dezvoltării personalității umane în deplin acord cu societatea în care aceasta trăiește.

Descrierea caracteristicilor esențiale ale antrenamentului ne permite să formulăm punctul de vedere al necesității tratării antrenamentului din punctul de vedere al teoriei generale a acțiunii și al teoriei acțiunii eficiente, care implică fundamentarea interdiscipli-narâ a demersului metodologic-practic.

Întrucît nu ne propunem să facem aici o teorie dezvoltată asupra antrenamentului ne vom reține de la comentarii, considerînd că fiecare antrenor calificat este în măsură să întrevadă la fiecare caracteristică atît fundamentele de ordin științific, cit și' posibilitățile de punere a lor în valoare prin efortul personal.

PRINCIPIILE ANTRENAMENTULUI SPORTIV

Numeroase sînt științele care au studiat activitatea de pregătire a sportivilor și care au formulat legitățile acesteia, ca expresie a consonanței teoriei cu practica înaintată. Inițial, principiile antrenamentului au fost formulate în termeni pedagogici și completate eu unele date de ordin biologic. Astăzi, o astfel de formulare apare incompletă, clasificarea principiilor antrenamentului trebuind să fie făcută prin utilizarea cuceririlor din domeniul științei și tehnicii. Viziunea sistemică, cibernetică, praxiologică din care sînt privite aceste principii considerăm că va contribui la un substanțial progress în teoria și practica sportivă, la o activitate a specialiștilor domeniului nostru mai bine fundamentată științific.

Taxonomia principiilor antrenamentului sportiv pe care o prezentăm în tabelul alăturat are în vedere diferitele niveluri de concepere și.abordare a acestui proces, de la cel filosofic, la cel metodie-tehnologic.

Să încercăm, în final de capitol, să răspundem la întrebarea : ce conținut psihologic au principiile antrenamentului? Răspundem : în primul rînd, este vorba de reguli cu caracter general, de normă, după care trebuie condusă activitatea cu oamenii, în scopul dezvoltării lor ca performeri sportivi pe baza formării multilaterale a personalității lor ; în al doilea rînd, ca proces educațional și de conducere, antrenamentul trebuie să se conducă după legitățile psihologice ale dezvoltării și învățării ; în al treilea rind și nu mai puțin important cunoașterea de către antrenor a principiilor antrenamentului îi conferă acestuia premisele unei activități deplin eficiente.

PRINCIPIILE ANTRENAMENTULUI SPORTIV

A. Principii generale

1. Principiul orientării filosofico-axiologice

2. Principiul dezvoltării multilaterale a personalității și integrării so-cio-profesionale.

3. Principiul eficienței maxime și economicității.

4. Principiul complementarității teoriei cu practica.

B. Principii privind obiectivele

5. Principiul maximizării capacității de performanță și al stabilizării ei.

6. Principiul dezvoltării aptitudinilor motrice, cognitive, afective și volitive.

7. Principiul controlului, obiectivizării și evaluării activității.

8. Principiul colaborării antrenorului cu sportivii și cu echipa de asistență.

C. Principii privind conținutul

9. Principiul interdisciplinarității (bio-psiho-sociale).

10. Principiul raționalizării efortului și mijloacelor pregătirii.

11. Principiul operaționalizării.

D. Principii metodico-strategice

12. Principiul conștientizării.

13. Principiul motivației și efortului voluntar.

14. Principiul individualizării.

15. Principiul interacțiunii mijloacelor verbale cu mijloacele neverbale.

16. Principiul accesibilității.

17. Principiul supraînvățării.

18. Principiul modelării și simulării.

19. Principiul specializării.

20. Principiul autoreglării sportivului.

CAP.2.1.1. CONȚINUTUL PSIHOLOGIC AL ANTRENAMENTULUI

Am arătat mai înainte componentele antrenamentului „total", subliniind faptul că acesta este mijlocul principal și indispensabil pregătirii sportivilor. In cele ce urmează ne propunem să evidențiem conținutul psihologic al factorilor antrenamentului fizic, tehnic, tactic, teoretic și refacerea. Factorul psihologic deține o poziție aparte, el fiind de altfel subiectul întregului volum.

Antrenamentul sportiv a primit diferite definiții, cu caracter pedagogic, cibernetic, operațional, informațional etc, dar oricum l-am defini, ca „proces pedagogic complex de formare a sportivilor", ca „proces de comandă, conducere și control a sistemului hi-percomplex uman în situații performanțiale" sau ca „proces de reglare și optimizare a comportamentului sportivului", un fapt este -vident : el este o activitate cu caracter praxiologic (de obținere a eficienței depline) în care psihologicul este prezent în permanență și în toate substraturile lui. Lucru explicabil, întrucît „subiectul" acestei activități este omul, sportivul concret, personalitatea asupra căreia se exercită influențele educaționale în vederea creșterii capacității sale de performanță.

Este firesc ca, alături de alți specialiști, să acordăm atenție antrenamentului întrucît, prin conținut și durată, realizează aproape integral pregătirea sportivilor. El este o activitate în același timp instructivă și educativă, cai valențe formative din cele mai eficiente. Urmărind realizarea adaptării progresive a ființei umane la solicitările specifice sportului, antrenamentul îl învață pe sportiv să se autoregleze, să treacă din stadiul de condiționare asociaționistă la cel de decizie rațională, la reglare de optimizare și dezvoltare pînă în stadiul de creație. Și chiar dacă antrenamentul' nu poate modela prin analogie concursul și solicitările specifice ale acestuia, el îl capaeitează pe sportiv să pregătească anticipativ evenimentele întrecerii.

Urmărind maximizarea capacității psihice și fizice a sportivului, antrenamentul își propune obiective comportamentale similare cu cele pe care le formulează psihopedagogia modernă în cadrul așa-numitei „proiectări didactice", și anume :

obiective ale domeniului psihomotor, care vizează învățarea metrică și dezvoltarea sistemului aptitudinal psihomotor (coordonare, viteză, forță, anduranță, mobilitate ș.a.) ;

obiective ale domeniului cognitiv, care vizează învățarea de tip teoretic însușirea cunoștințelor tehnice, tactice, de biomecanica, de fiziologie și psihologie, de regulament și altele, prin care se optimizează întreaga conduită.

obiective ale domeniului afectiv, care urmăresc formarea morală, echilibrarea afectivă, activarea motivațională, însușirea unui sistem de valori etc

Punctul de vedere adoptat de noi ne determină să .adăugăm încă o categorie de obiective, deosebit de importante pentru obținerea performanței, și anume :

obiective ale domeniului volitiv, prin care se urmărește dezvoltarea capacității ide a urmări perseverent, tenace, dîrz țelurile propuse, dezvoltarea curajului, a capacității de suportare a durerilor, independență în activitate, stăpînire de sine etc.

Apare clar faptul că toate aceste obiective se intercondiționează, întrucît ele urmăresc dezvoltarea unor subsisteme ale întregului sistem psihic al sportivului.

CAP.2.1.2 CONȚINUTUL PSIHOLOGIC AL „FACTORILOR" ANTRENAMENTULUI

Taxonomia factorilor antrenamentului (numiți și „laturi" sau „feluri ale pregătirii") a permis specialiștilor o analiză mai amănunțită a mijloacelor de realizare a antrenamentului. De cele mai multe ori, în abordarea fiecăruia dintre" factori (fizic, tehnic, tactic, teoretic, psihologic), relația de reciprocitate a fost dezvoltată și subliniată cu precădere pentru primele trei și parțial pentru utilitãțile mele. De data aceasta ne propunem să privim numai din punctul de vedere psihologic acești factori ai antrenamentului, pentru a sublinia încă o dată (oare mai era nevoie?) prezența și însemnătatea psihologicului în toată pregătirea sportivă.

1.Conținutul psihologic al pregătirii fizice

Unitatea psiho-somatieă a ființei umane nu mai are nevoie de argumentare. Pregătirea fizică urmărește dezvoltarea calităților motrice, care în esență sînt aptitudini psiho-motrice și motrice, determinate în același timp de factorii genetici, de maturizare și de educație.

Această pregătire asigură „dialogul" sportivului cu corpul propriu, cu obiectele, cu partenerii, cu adversarii sau cu natura în condițiile dificile ale performanței.

Conținutul psihologic al pregătirii fizice constă din :

A. Fondul aptitudinal, care, supus programului de perfecționare, se va exprima în formele cele mai diferite ale performanței motrice. Acest fond cuprinde aptitudinile psihomotrice :

• coordonarea generală ;

• coordonarea segmentară ;

• chinestezia ;

• schema corporală ;

• lateralitatea ;

• echilibrul static și dinamic ;

• viteza de reacție, repetiție, anticipare, execuție ;

• orientarea și perceperea mișcărilor corpului propriu în spațiu ;

• coordonare perceptiv-motrică (percepția spațiului, timpului — tempo, ritm, durată , a mișcării obiectelor) ;

• ideomotricitatea.

aptitudinile motrice mari : viteza, rezistența, forța, mobilitatea.

B. Capacitatea de autoapreciere.

C. Încrederea în forțele proprii.

D. Capacitatea reglării voluntare a acțiunilor și capacitatea de efort voluntar, perseverența, suportarea durerii etc.

Sportul de performanță pretinde subiecți dotați, el operează selecția pe bază de aptitudini, mai ales psiho-motrice și motrice. În același timp urmărește să maximizeze aceste aptitudini. Unele dintre ele sunt perfectabile mai ales la vîrsta școlară mică și mijlocie, cum sînt aptitudinile psihomotrice. Dacă la această vîrstă nu se acționează eficient, sportivul adolescent (junior) sau tînăr nu-și va putea manifesta total înzestrarea sa. Un talentat antrenor de atletism începe instruirea copiilor prin a le forma mai întîi capacitatea de apreciere a duratei și tempoului de alergare și apoi prin a-i învăța tehnica acesteia.

Componentele psihologice de la punctele B, C și D sînt efecte ale exercițiilor specifice din domeniui pregătirii motrice (fizice), dacă acestea sînt organizate și conduse corect.

2. Conținutul psihologic al pregătirii tehnice

Dacă definim tehnica drept „un mod constituit istoric de a face un lucru" vom sublinia și faptul că ea se învață și că în învățare se urmărește formarea comportamentelor (motrice și mentale) celor mai raționale și eficiente. Raționalitatea se va referi la respectarea legităților de ordin fiziologic, biomecanie, estetic și psihologic, aceasta fiind una din condițiile eficienței, dacă i se adaugă aptitudinile superior dezvoltate și calitățile de ordin inteleetual-afectiv-volițional ale sportivului.

Întreaga pregătire tehnică are la bază psihologia proceselor instructive :

A. Psihologia învățării — ceea ce ține de mecanismele psiho-comportamentale ale celui care învață și de tipul de învățare „sportivă" :

condiționarea motrică ;

învățarea motrică ;

învățarea perceptiv-motrică ;

învățarea inteligent-motrică.

B. Psihologia instruirii ceea ce face profesorul pentru a-1 învăța pe sportiv, ținînd seama de :

principiile didactice ; metodele de instruire;

metodele de motivare și'stimulare ;

metodele de educare a sportivilor.

C. Psihologia evaluării (apreciere, notare) în toate cele de mai sus sînt cuprinse :

cunoștințele, priceperile și deprinderile tehnice ;

supraînvățarea și transferul ;

comunicarea în procesul instruirii ;

învățarea mentală.

3. Conținutul psihologic al pregătirii tactice

Tactica este activitatea mentală-acțională de rezolvare a situațiilor problematice din întrecerea sportivă.Ea este constituită din conduite învățate și conduite noi, create ,,ad hoc". Are la bază și se desfășoară prin :

Informațiile stocate, fondul memorial de :

• cunoștințe ;

• reguli ;

• scheme de rezolvare ;

• reprezentări motrice și topografice ;

• priceperi și deprinderi tehnice și tactice.

B. Informațiile prezente a căror utilizare depinde de :

perceperea corectă a situațiilor, prin indicatorii relevanți care provin de la parteneri, adversari, obiectul de joc, aparate, teren etc ;

înțelegerea corectă și rapidă a situațiilor, raportarea lor la experiență, cunoștințe și „consemne" stabilite pentru întrecerea respectivă.

C. Rezolvarea corectă a situațiilor care poate fi : 1) algoritmică, pe bază de scheme ; 2) euristică, creatoare, pe bază de descoperire a unei soluții noi și 3) mixtă.

în momentul rezolvării un rol important îl are decizia, care poate fi : 1) hedonică (convenabilă pentru sportiv) sau 2) de risc. Decizia este mai ușor de luat în situații certe decît în situații incerte (de exemplu : curse de alergări de viteză în atletism față de jocuri sportive, lupte, box). Atît „priza" de informații, cît și prelucrarea lor și decizia depind de calitățile atenției :

luciditatea gîndirii ;

capacitatea de reglare afectivă ;

capacitatea de reglare voluntară ;

capacitatea de evaluare corectă a propriei persoane și a pregătirii în raport cu adversarii și situațiile ;

evaluarea corectă a rezultatului deciziei și posibilitatea restructurării conduitei ;

nivelul aspirației.

Toate procesele, funcțiile și stările psihice enumerate mai sus trebuie privite în dinamica și interacțiunea lor, întrucît întrecerea sportivă este o manifestare de durată, continuă sau întreruptă, cu acțiuni neritmice din partea competitorilor, cu rezultate parțiale care pot fi apreciate ca „succese" sau „eșecuri" etc.

Putem afirma, deci, că în conduita tactică se exprimă total personalitatea sportivului, capacitatea lui de a utiliza întregul fond de aptitudine, deprinderi, cunoștințe, motive și aspirații pentru realizarea performanței, a succesului.

4. Conținutul psihologic al pregătirii teoretice

Pregătirea teoretică se exprimă în sistemul organizat de cunoștințe care descriu și explică procesele și fenomenele activității sportive. Ea se realizează prin :

1. pregătirea intelectuală generală școlară profesională ;

2. formare fiiosofică-axiologieă ;

3. cunoștințe din domeniul sportului :

de biomecanica și tehnică ;

de fiziologie și igienă , despre pregătire fizică, efort, refacere, alimentație, control medical ;

de psihologie autocunoaștere, autoeducație, autoreglare, de perfecționare a propriei conduite ;

despre bazele învățării tehnicii și tacticii ;

despre regulamentul concursurilor și arbitrajului ;

despre conducerea și metodica antrenamentului ;

despre etică și conduita sportivă individuală și colectivă.

4. Informații generale despre sport :

aspectele sociale-politice-economice ale sportului ;

problemele olimpismului și ale fair playului ;

istoria mondială și națională a sportului ;

sportul în literatură și artă ;

istoria sportului și a ramurii practicate.

5. Conținutul psihologic al refacerii

Fără a fi considerată încă de teorie ca „latură" a antrenamentului, refacerea a dobîndit în ultimele două decenii o însemnătate tot mai mare.

Solicitările fizice și psihice, foarte mari la care este supus timp îndelungat sportivul de performanță au făcut să crească proporțional cu ele atît mijloacele cît și tehnologiile refacerii. Aceasta se referă la reechilibrarea funcțiilor care prin solicitare au pierdut eficiența sau capacitatea de adaptare la cerințe. Din punct de vedere psihologic vom accentua faptul că orice oboseală (fizică, în condiții de efort aerob sau anaerob) are și o componentă psihică.

Problema de bază este însă aceeaa refacerii psihice totale întrucât prin solicitare întregul sistem psihocomportamental este „consumat", iar uneori chiar deteriorat. Refacerea psihică va include refacerea funcțiilor și proceselor psihice după antrenamente și concursuri ; după succes sau eșecuri ; după accidente..; după îmbolnăviri sau stări de suprasolicitare care afectează' și sfera psihocomporta-mentală.

Principalul aspect psihic al refacerii constă din mecanismele autoreglării și ale reconstruirii imaginii de sine a sportivului care se poate deteriora în condițiile stresului de antrenament și competiție.

Ca una dintre științele cele mai importante despre om, despre activitatea, atitudinile și trăirile sale, psihologia este indispensabilă antrenorului, pentru că acesta lucrează cu oameni, pe care-și propune să-i perfecționeze nu numai sub aspectul sportiv-performanțial, ci și sub acela al personalității.

Prin statutul său, antrenorul este :

– pedagog, desfășurând o activitate complexă de instruire și educare a sportivilor, într-un domeniu al calității și eficienței (performanței), cu indivizi dotați peste media populației, de regulă adolescenți și tineri. Procesul pedagogic de comunicare și conducere, instruire și educație este realizat individual și în grup, la niveluri diferite de pregătire și aspirație.

Să amintim deci necesitatea orientării totale a personalității antrenorului spre aspectele de formare și dezvoltare multilaterală a ființei sportivului. Să mai subliniem și faptul că atitudinea majoră a antrenorului de nurturanță (grija pentru protecția și dezvoltarea elevilor) este nucleul vocației pedagogice, a cărei lipsă îl transformă pe antrenor într-un funcționar sau tehnician empirist ;

– tehnician, maestru în pregătirea fizică, tehnică și tactică a sportivilor, în planificarea și organizarea acțiunilor practice ; el este, in aceiași .timp, și un priceput „administrator", în sensul cel mai bun al cuvântului. Măiestria și priceperea sînt atributele de bază ale acestei laturi a personalității și profesiei antrenorului ;

cercetător, veșnic în căutarea noului și un exigent experimentator al bunelor idei, luptând mereu împotriva dogmatismului și rutinei. Atributul de creator i se potrivește foarte bine antrenorului eficient, care stăpînește și urmărește progresele științelor pentru ameliorarea propriei activități.

Pasiunea pentru sport este, desigur, calitatea cea mai caracteristică a antrenorului și ea este înnobilată de motivația pentru performanță și de convingerea că rezultatele sportive de calitate se pot realiza numai pe baze științifice.

Dacă profesional cerința majoră este competența capacitatea antrenorului de a duce la îndeplinire atribuțiile postului său , din punct de vedere moral cerința principală este responsabilitatea. împreună ele vor constitui autoritatea acestuia. Autoritatea este, sub un aspect, capacitatea de a se face ascultat de alții, iar sub altul capacitatea de a emite deciziile și de a organiza condițiile în care el, împreună cu elevii săi, trebuie să acționeze pentru îndeplinirea atribuțiilor care revin fiecăruia.

Astăzi este o banalitate să afirmi caracterul multidisciplinar al pregătirii antrenorului, dar încă n-a devenit spre regretul nostru banalitate recunoașterea rolului important al psihologiei în pregătirea acestuia, pe același plan cu pregătirea de tehnician de specialitate.

Într-o cercetare care și-a propus să afle ce calități apreciază mai mult sportivii la antrenorul lor, autorul a primit două categorii de răspunsuri : sportivii aflați în primele stadii ale instruirii apreciază capacitatea antrenorului de a-i învăța tehnica execuțiilor ; sportivii aflați în stadiul măiestriei apreciază capacitatea antrenorului de a-i motiva pentru competiție.

CAP.2.1.3 OBIECTIVELE UNUI ANTRENAMENT

-Sensibilizarea institutiilor educative si a organizatiilor sportive fata de necesitatea colaborarii pentru dezvoltarea educatiei prin sport , ținặnd cont de interesul foarte mare al elevilor pentru toate modalitatile de practica sportiva.

– Promovarea valorilor vehiculate prin sport pentru dezvoltarea cunostintelor si competentelor care permit elevilor sặ-și dezvolte capacitặțile fizice si predispozitia pentru efort personal , precum si aptitudinile lor sociale cum ar fi munca in echipặ , solidaritatea , toleranța , spiritul de fair-play.

– Crearea unui echilibru intre activitatile intelectuale si fizice , desfasurate la nivelul unitatilor scolare implicate.

– Incurajarea valorii educative a mobilitatii si schimburilor la nivel școlar, prin organizarea de intặlniri sportive locale.

– Sensibilizarea fațặ de contribuția voluntariatului în educația non-formala.

– Examinarea aspectelor legate de educația tinerilor sportivi în sportul de performanțặ

CAP.2.2 CALITATILE UNUI BUN ANTRENOR

Diversitatea sarcinilor care se deduc din rolul său este atât de mare, încât lista calităților pe care trebuie să le aibă, și mulți antrenori chiar le au, este foarte lungă (Cârstea, 1981; Colenso, 2000). Toate acestea pot fi grupate însă în câteva caracteristici complexe, care pot fi numite și aptitudini complexe, dezvoltate,

manifestate în și prin activitatea concret-practică de dirijare a grupului sportiv. Dintre aceste aptitudini amintim:

a) Capacitatea de a conduce, a cărei caracteristică esențială este realizarea acelor relații interpersonale care să conducă grupul spre realizarea obiectivelor propuse de grup. Această capacitate se manifestă prin modul cum antrenorul realizează funcțiile conducerii. În sfera capacității de a conduce intră atât capacitățile perceptuale, care privesc perceperea membrilor echipei, cât și a situației în care se

află, de asemenea capacitatea de acțiune, de a lua măsurile cele mai adecvate atingerii performanțelor propuse.

b) Aptitudini și cunoștințe specifice: 1) cunoștințe profesionale, experiență, abilitate; 2) aptitudini intelectual-creatoare (capacitate de înțelegere, de raționare, mobilitate, idei creatoare) 3) responsabilitate în activitate și comportament adecvat

119 față de membrii grupului; 4) efort de a fi în formă fizică și

psihică.

c) Autoritate. Este una dintre calitățile cele mai subtile și mai complexe. Se știe că autoritatea se obține cu timpul, tot așa cum antrenorii tineri, ca urmare a nevoii de autoritate, caută să o obțină prin impunerea unor măsuri, prin rigiditate.

Autoritatea este dreptul antrenorului de a emite condițiile în care el și colectivul trebuie să acționeze pentru îndeplinirea atribuțiilor care le revin. Autoritatea poate fi formală sau informală – formală prin poziție și statusul administrativ, autentică prin calitățile și maniera de a conduce. Când cele două genuri de autoritate se suprapun, eficiența antrenorului este maximă.

d) Aptitudini psiho-pedagogice. Ele se compun dintr-o serie de calități și trăsături care se recomandă singure: cunoașterea psihologiei echipei și membrilor ei, înțelegerea lor, empatie,dorința de a face mai mult decât în etapa precedentă, sinceritate, reptate, respect pentru sportivi, exigență stimulatoare, încredere tact.El trebuie să aibă o sensibilitate deosebită și în a citi și dacă e cazul, a corija posturile corporale,motricitatea corpuluiDe asemenea, un antrenor cu deschidere sihosocială are mare aprehensiune pentru diverse grupuri de suport (Galinski și Schopler, 1995), atât în ipostaza lor de suporteri – fani, cât și de susținere a sportivilor ca divizi, mai ales a celor cu probleme.

CAP.2.3 COMUNICAREA ANTRENOR – SPORTIV

Pentru a putea stabili relatiile de comunicare dintre sportiv si antrenor, va trebui sa definim unii termeni.

Sportiv – este un cuvant vechi dar si nou. Sensul vechi se refera la cel care era desemnat sa obtina victorii si premii in lupta. Sensul nou al cuvantului se refera la persoana care se pregateste intr-un sport

Antrenor – este persoana calificata si desemnata in conducerea sportivilor, care ii conduce pe sportivi in cadrul antrenamentelor si pe durata competitiilor. El necesita sa aiba anumite cunostinte tehnico tactice specifice ramurei de sport in care profeseaza.

Sport – este un termen des folosit in activitatea sportiva pe care Epuran M. il considera ca “incluzand activitati fizice, exercitii fizice si jocuri, referitoare la orice mod de angajare, de la sportul recreativ, pentru toti, la sportul elitelor”.

Performanta – este valoare unei actiuni care poate fi individuala sau colectiva, exprimata prin numere, cifre si calificative.

Antrenamentul – conform dictionarului de “Terminologia educatiei fizice si sportului” este considerat: process pedagogic desfasurat systematic si continui gradat de adaptare a organismului omenesc la eforturile fizice”.

Comunicarea umana – se defineste ca fiind relatia prin care interlocutorii se pot intalege si influenta reciproc prin intermediul schimbului continu de informatii, difers codificate, dar si ca proces de transmitere a informatiilor in scopul formarii reprezentarilor.

Comunicarea poate fi de doua feluri negative si pozitiva , in obtinerea unei comunicari pozitive antrenorul este obligat sa aiba un bagaj de cunostinte in afara cunostintelor de specialitate, ca de exemplu: psihologie, pedagogie, anatomie, biomecanica, filozofie etc. Un bagaj mare cultural din partea antrenorului, este necesar, din prisma lucrului ca jucatorii sunt diferiti din punct de vedere intelectual si emotional, iar el ca si sef al colectivului trebuie sa fie intales de absolute toti sportivii. Daca acest lucru nu se realizeaza, exista posibilitatea interpretarii gresite al mesajului de catre sportiv lucru care poate afecta serios capacitatea de performanata al colectivului, creand tensiuni si distragand atentia de la principalele obiective. Sa demonstrat ca folosirea expresilor pozitive de catre antrenor in cadrul antrenamentului si chiar al unei competitii ofera un randament crescut, permitandui sportivului sa ia o “gura de aer” si sa isi analizeze proprile greseli sau erori de executie. Prin expresii gen “Hai ca se poate”, “nu e nimic urmatoarea faza o facem”. Toate acestea fac parte din comunicarea verbala care are importanta sa, dar cum se stie la antrenament nu prea este timp de explicatii iar comunicarea verbala de cele mai multe ori este mai importanta. Fata incruntata a antrenorului, ochi dati peste cap,semn de dezaprobare din cap si altele, in general au un effect foarte puternic asupra sportiviilor. Un semn de aprobare sau o mimica a fetei pozitiva din pareta antrenorului la momentul potrivit, poate sa dea sportivului, pulseul de energie necesar pentru castigarea unei competitii daca acesta se afla intr un moment critic din punct de vedere psihic. Cunoasterea si intalegerea termenilor de specialitate din partea sportivului, poate usura foarte mult treaba antrenorului in a se face intales. O constientizare corecta a proprilor calitati motrice si erori de tehnica si in mod special al propriului organism in combinatie cu o dorinta mare si echilibrata de performanata, poate inlesni foarte mult comunicarea sportiv antrenor.

Deoarece sportivul este agresat foarte puternic din punct de vedere fizic si psihic pe durata antrenamentelor si a competitiilor in combinatie cu alte pobleme: accidentari, probleme de familie etc. antrenorul de cele mai multe ori va deveni un punct de echilibru si in viata personala a sportivului formanduse relati la fel de apropiate ca intr-o familie normala “performanta incepe din vestiar”. Din aceste motive am putea spune ca antrenorul este putin obligat sa aiba o capacitate de intalegere si exprimare putin superioara sportivului. Toata lumea a auzit de antrenorii care isi abuzeaza sportivii psihic prin expresii “nu ai o treaba” , “da faci si tu ceva astazi”, acest gen de abuz este dezastros pe termen lung, lasand aproape inevitabil sportivul cu sechele, prin urmare influentandui capacitatea de efort, dorinta de sacrificiu, ajunganduse in cazuri mai extreme pan la abandonarea sportului de performanta. In sportul de performanata am putea spune ca formularea unei critici, trebuie dusa pana la gradul de arta, de a fi capabil de a formula o critica complexa, dar exprimata intr-un mod foarte simplistic pentru a se evita dupa cum am mentionat mai sus confuzii, in cadrul colectivului de lucru (antrenor, manager,patron, etc.).

Majoritatea sportivilor pornesc cu o dorinta de afirmare de a castiga foarte mare, lucru care ii poate “intuneca” judecata in anumite momente. Din acest motiv cunoasterea unor elemente de psihologie din partea antrenorului pot ajuta la “cizelarea” acestor sentimente prin implementarea unor principi de morala, fair play. In tara noastra problemele de comunicare antrenor sportiv sunt foarte evidente. Cazurile de certuri intre sportiv antrenori fac audienta multor televiziuni si ziare desi presa este raspunzatoare si pentru lansarea sportului la nivelul la care este astazi. La un nivel de performanata mai ridicat demonstrarea unnui nivel de maturitate in exprimare este aproape obligatoriu si din partea antrenorului si sportivului deoarece fiind persone publice fiecare pas fiindu-le urmarit si chiar difuzat la nivel national. Cazurile “antrenorul a spus” sau “sportivul a spus” au distrus cariere intregi, probabil de aceea antrenorii si sportivii cu o dictie impecabila (Lucescu, Chivu) si cu o exprimare modesta, impun un grad ridicat de respect.

Ca si concluzie am putea spune ca o comunicare buna, poate duce la cresterea performantei sportivului sau colectivului, fiind una din principalele elemente ale performantei si ca o buna comunicare antrenor sportiv face ca drumul spre inalta performanta sa fie mai usor si placut de parcurs.

Relatia antrenor-sportiv se poate interpreta

:

Ceea ce doreste antrenorul sa transmita

Ceea ce comunica in mod real

Ceea ce sportivii aud

Ceea ce sportivii asculta

ce

sportivii inteleg

Ceea ce retin sportivii

CAP.2.4 ANGRENAREA-MODELAREA

Este o etapa impotanta in pregatirea precompetitionala intrucat nu numai verifica nivelul capacitatii de performanta in conditiile ipotetice dar si pentru ca ofera „intarirea ‚atat de necesara consolidarii increderii in sine a sportivului.In angrenare se realizeaza experimentarea practica a tuturor componetelor comportamentului competitional propus.formele angrenarii depind d etipuul de sport si de conditiile date,in cazul nostru taekwondo,ele constand in :lectii de antrenament modelat , in care unele sarcini sunt similare celor compertitionale lectii de antrenament sub forma de concurs de verificare. Lectii de antrenament „stresante”ca intensitate sau solicitate pshi-nervoasa participarea la alte concursuri oficiale cu simularea conduitelor propuse pentru concursul de baza prin desfasurarea intregului program-ritual,incepand cu desteptarea ,pregatirea pentru deplasare la sala sedinta de antrenament mintal,echiparea incalzirea generala si speciala rutinele de conduita generala fata de adversari ,parteneri,oficiali etc.

Cum modelarea concursului nu se poate realiza decatat partial sub aspectul solicitarii psiho-emotionale,antrenorul va putea impune sarcini referitoare la nivelul performantei si acuratetea ctiunilor tehnico-tactice.

Daca dispunerea si anticiparea au rol de activare generala angrenarea urmareste activarea optima pentru concurs activare care are fluctuatii pe parcursul perioadei respective dar care in ajun si mai ales la start trebuie adusa la nivelul cel mai inalt .practica a selectat doua modalitati de activare:stiintifica si magica.Prima se realizeaza prin tehnici de reglare si autoreglarea starilor psihice. A doua se refera la tehnicile de exortare care se adreseaza sentimetelor”sportivilor(discurs inflacarat ,mobilizator)

CAP.2.5 CONSTIINTA SI CONSTIENTIZARE

In acest capitol vom aminti unele noțiuni teoretice cu privire la tema noastră, pe oare am declarat-o de la început ca foarte icomplexă. Complexitatea rezultă pe de-o parte din faptul că termenul „conștiință" este unul din termenii fundamentali ai psihologiei, o categorie de maximă generalitate care nu poate fi definit în cîteva cuvinte, iar pe de altă parte din faptul că „conștiința" nu se limitează numai la a cunoaște ceva, ci se extinde și asupra modului cum omul își propune, urmărește și apreciază ceea ce face, iar acestea nu numai prin raportare la sine, ci și prin referire la ceilalți, la grup, la normele și valorile ideale ale societății.

Iată cîteva din modalitățile de definire a conștiinței.

a) Conștiința ca reflectare cognitivă de către om a lumii materiale și a propriei saie ființe (Rubinstein). Cunoașterea „conștientă" constă în faptul că reflectarea dobîndește „înțelesuri" pentru subiectul cunoscător.

Conștiința despre lume este condiția existenței și adaptării activității omului la ambianță. Lumea externă nu poate fi ignorată ; ea trebuie cunoscută cît maf* exacta în ceea ce are relevant pentru nevoile și scopurile umane. Cea mai mare parte a eforturilor de instruire a generației în curs de dezvoltare se desfășoară pentru o cunoaștere cît mai adecvată a lumii externe — materială și socială în același timp.

• Conștiința de sine, cu alte cuvinte a-ți da seama de propria ființă, de „funcționarea" ei și de calități, de nevoi, de năzuințe, de experiențele trecute etc.,' este condiția autodezvoltării, a adoptării unor decizii adecvate, a autoreglării.

b) Conștiința ca rezultat al existenței sociale. Omul este o ființă bio-psiho-socială, conștiința lui apărînd și dezvoltîndu-se în cadrul relațiilor sociale de muncă și oomunioare Conștiința individuală este în interrelație cu conștiința socială, individul aeordîndu-și necesitățile subiective la cerințele obiective ale societății în care trăiește, la normele și lumea valorilor specifice acesteia. Adeziunea lui la toate aceste cerințe este condiția deplinei integrări sociale și deci a utilității activității sale.

c) Conștiința ca funcție psihică de reglare superioară a comportamentului uman. Conștiința nu este numai reflectare cognitivă, simplă înregistrare de fenomene și evenimente, ci un complex de procese și stări psihice în interacțiune dinamică. Ea angajează toate procesele psihice realizînd o unitate caracteristică între cognitiv și afectiv, între reflectare, semnificație în general și semnificația pentru sine, trasînd liniile de forță ale activității adaptative care acordează cerințele realității obiective cu sistemul trăsăturilor personale și finalitățile eului. Conștiința este deci instanța autoreglajului volițional-afectiv cu deplină luciditate și claritate de scop și mijloace, autoreglaj care angajează ființa proprie în raport cu alții și cu societatea, în mod anticipat.

CAP.2.6 AUTOOBSERVATIA SI AUTOANALIZA

Pentru inceput sportivii trebuie invatati sa observe actiunile altora ,situatiile din procesul de instruire,din concurs ,elementele care conditioneaza obtinerea succesului apoi sa le descrie si s le analizeze.De la aceste observatii sistematice si analize-conduse de natrenor se va trece apoi la :

A)0bservarea propiei activitati, mai intai sub aspectul corespondentei actiunilor cu scopul propus, apoi in privinta corectitudinii tehnice si a oportunitatii ,rapiditatii si corectitudinii tiunilortactice.

autoobservarea conduiteilor operatinoanle tehnico-tactice pe baza filmului sau inregistrarilor video,analiza si autoanaliza biomecanica si metodica cu depistarea greselilor si posdibilitatilor de corectare

B) autoanaliza atitudinilor si conduitelor de antrenament,concurs,activitatea scolara

C) autoanaliza de tip anamnestic privind evolutia sportiva,motivatii,succese,esecuri,temeri,dezadaptari etc .

Autoobservarea si autoanaliza ,ca demersuri care urmaresc cunoasterea de sine si raportarea la situatii si norme ,trebuie sa urmareasca in acelasi timp :descrierea clasificarea explicatiile cauzale si mecanisme:reorienatrea atitudinilor,stabilirea unuor perspective superioare fata de momentul actual. .

CAP.3 ORGANIZARE SI STUDIU

3.1 SCOPUL SI SARCINILE STUDIULUI

Scopul cercetarii il constituie rolul si importanta antrenorului in modelarea conduitei sportivilor in taekwondo in cadrul grupei de cercetare.

Sarcinile lucrarii :

-depistarea celor mai adecvate lucrari de specialitate

-intocmirea bibliografiei si studierea ei

-formularea de ipoteza

-stabilirea grupei de cercetare

-verificarea initiala psihologica a imaginii de sine a grupei de cercetare

-testarea grupei si efectuarea calculelor statistice

-concluzii si propuneri

-redactarea lucrarii

3.2 DESFASURAREA EXPERIMENTULUI

Esantionul folosit in cadrul cercetarii a fost din 6 sportivi legitimati la clubul sportiv C.S.M. Dunarea Galati

Locul desfasurarii:cercetarea a avut loc pe baza observatiilor asupra sportivilorin practicarea sportului de taekwondo la sala de lupte .

Experimentul s-a desfasurat in perioada 20 noiembrie 2007-1 ianuarie 2008.

Grupa si-a desfasurat antrenamentele cu o programa specifica pentru a putea observa evolutia sportivilor si aspectele conduitei lor sportive.

3.3 METODE DE CERCETARE

3.3.1.METODA STUDIULUI MATERIALULUI BIBLIOGRAFIC

Studiind literatura de specialitate cu multặ atenție am reușit de a extrage ansambluri de idei bine conturate si cu ajutorul informãrii bibleografice am putut duce la realizarea optimặ a abordãrii cu cuviințặ a acestei teme .

Acest studiu mi-a permis aprofundarea cật și practicarea metodicã în vederea realizãrii unei modelari a conduitei sportive în taekwondo.

Studiul materialului bibliografic pe linia teoriei mi-a permis aprofundarea pregặtirii teoretice și metodice în vederea realizặrii cunoasterii și perfecționặrii modelariii conduite a unui antrenor asupra subiectilor. Sistemul informational sportiv este considerat suport al strategiilor, al documentelor de planificare si conducere. El reliefeazặ în acelasi timp și modelele național și internațional spre care se tinde. Antrenori, alți tehnicieni, sportivi apeleazặ la informațiile concrete pentru a trage concluzii cu privire la intervențiile lor oportune și eficiente.

Sportivii, la rậndul lor, îsi sprijinặ propriile activitặti de pregặtire și competitionale pe date certe proprii și despre adversar.

3.3.2. METODA OBSERVATIEI CADRULUI DIDACTIC

Observația reprezintă una dintre metodele de învățare prin cercetare și descoperire. Este practicată de elevi în forme mai simple sau mai complexe, în raport cu vârsta. Faptele de observat pot să aibă o mare diversifitate: evoluția unor fenomene caracteristice anotimpurilor anului, dezvoltarea fluturelui de mătasă, corelații între viața animalelor și plantelor, producerea unor fenomene meteorologice, etc. Funcția metodei nu este în primul rând una informativă, ci mai accentuată apare cea formativă, adică de introducere a elevului în cercetarea științifică, pe o cale simplă.

Potrivit mai multor autori (Todoran,D., 1964; Cerghit,I.,1980; Roman,I.,1970) o observare presupune parcurgerea câtorva etape:

-organizarea observării,

-observarea propri-zisă,

-prelucrarea datelor culese,

-valorificarea observării

Observația didactică este urmărirea atentă a unor obiecte și fenomene de către elevi fie sub îndrumarea cadrului didactic – observația sistemică – fie în mod autonom – observația independentă – în scopul depistării unor aspecte noi ale realității și al întregirii unor informații.

Chestionarele scrise si ancheta psihopedagogică constituie tehnici eficiente pentru culegerea și interpretarea datelor necesare cercetării scopului propus. În aceste cazuri, se precizează problema de cercetat, eșantionul și indicatorii la care ne raportăm răspunsurile.

Cercetarea s-a realizat pe un esantion de 6 sportivi .Instrumentul utilizat a reprezentat chestionarul cu fise psihopedagogice .

Comparand osbervatiile acestor chestionare si rezultatele in prag de competitie din anul 2007-2008 a celor sase sportivi am putut aprofunda mai bine tema acestei lucrari.

3.3.3 METODA EXPERIMENTULUI

De multe ori reprezintă o prelungire a observației dar se deosebește de ea prin faptul că prin această metodă, în funcție de tema cercetării, condițiile de desfășurare ale procesului instructiv-educativ sunt modificate în sensul cerut de ipoteza de lucru.

Experimentul presupune intervenția și participarea activă și conștientă a cercetătorului pe parcursul desfășurării evenimentelor, acesta selecționând mijloace și măsuri organizatorice și de evaluare a colectivului de subiecți cu care se lucrează, toate acestea necesare desfășurării concrete a ipotezelor de lucru stabilite.

Experimentul este aplicat în cercetarea modelarii conduitei sportivilor . În această cercetare am folosit un experiment psihologic, prin folosirea unei metodici și a unor mijloace de acționare specifice modelarii și, bineînțeles, acestei perioade de vârstă, pentru învățarea, consolidarea și perfecționarea principalelor elemente in aspectele conduitei formate in principal de antrenor.