Dansul Sportiv
PLANUL LUCRĂRII
INTRODUCERE ÎN LUMEA DANSULUI
Capitolul 1
Dansul componentă a culturii și civilizației umane
1.1. Aspecte ale dansului în epoca primitivă
1.2. Dansul în cultura unor popoare
1.3. Evoluția dansului în România
1.4. Taxonomia dansului sportiv
1.5. Scurt istoric al dansurilor incluse în repertoriul
dansului sportiv
PARTEA A I-A
Fundamente teoretice asupra dansului sportiv
Capitolul 2
Conceptul de dans sportiv
Obiectivele în dansul sportiv
Capitolul 3
Componentele structurale ale dansului sportiv
Componenta biologocă
Componenta motrică
3.2.1. Caracteristici generale ale conmportamentului motor
3.2.2. Implicarea capacităților motrice în dansul sportiv
3.2.2.1. Forța
3.2.2.2. Rezistența
3.2.2.3. Viteza
3.2.2.4. Capacitățile coordinativ
PARTEA A II-A
Contribuția dansului sportiv în viața celor ce practică această disciplină
Capitolul 4
Contribuția DS la dezvoltarea boilogică a tinerilor
Efectele dansului sportiv asupra ținutei corporale
Efectele fiziologice și hormonale ale practicării DS
Particularitățile efortului în dansul sportiv
Contribuția DS la evoluția psihică și socială
Influențele DS asupra proceselor psihice
DS factor de comunicare și socializare a tinerilor
Capacitățile coordinative în dansul sportiv
Capacități coordinative generale și speciale
Capacitățile coordinative – elemente ale comportamentului motric în dansul sportiv
Rolul sistemului analizator în dansul sportiv
Metode generale de îmbunătățire a capacității coordinative
Metode specifice de îmbunătățire a capacități coordinative
Metodica generală de învățare și acomodare cu muzica
Educarea esteticii corporale și a esteticii motrice ținută și execuție artistică – caracteristici generale ale ținutei în standard și latino-americane
Lecția de dans sportiv
Figurile în dansul sportiv
Încălzire generală
Dezvoltare fizică armonioasă – exerciții analitice
Exerciții speciale pentru educarea ținutei și esteticii motrice ( lucru la bară )
Descrierea figurilor, tempoului și pașilor de dans
Metodologie de învățare în dansul sportiv
Capitolul 5
Organizarea sistemului competițional în dansul sportiv
Organizarea concursurilor pe secțiuni
Etapele desfășurării unui concurs de dans sportiv
Dansurile obligatorii
Notarea perechilor
Promovarea dansatorilor
Secretariatul tehnic al concursurilor
Costumația de concurs
Grade de competiție
Campionatul național al României
Cupa României
Campionat pe echipe
Concursuri OPEN
Concursuri zonale
Concursuri IDSF și campionate internaționale
Campionate naționale de formații
Formații de dansuri standard
Formații de dansuri latino-americane
Competiții peste hotare
Categorii de clasă
Categorii de vârstă
Participanții la concursuri
Arbitrii – dispoziții generale
Obligațiile arbitrilor
Interdicția de a arbitra
Numărul maxim de arbitri
Dreptul la arbitraj
Invitarea arbitrilor din străinătate
Anexe
INTRODUCERE IN LUMEA DANSULUI
1.1. Aspecte ale dansului în epoca primitivă
Dezvoltarea omului primitiv de la condiția sa de animal la cea superioară, se datorează capacității de a controla și exprima emoțiile stărilor. Ele erau exprimate prin intermediul gesturilor care in ansamblu construiau o coregrafie.Ca și animalele, omul primitiv dansa pentru a-și exprima tristețea, bucuria, Victoria, înfrângerea, dragostea. Fiecare activitate a sa era legată de un ritual, iar partea principală a acestuia o constituia dansul.
Nu s-a descoperit încă nici un popor pentru care dansul să nu fie parte importanta din viata culturală tribală.
Dansurile erau adesea imitații din viața și comportamentul animalelor și la fel ca și acestea, omul primitiv își împodobea corpul cu diferite penaje, picturi corporale care jucau rol de mesaje. Aceste costumatii, cât și cromatica desenelor corporale faceau parte din spiritul dansului, fiecare dans fiind legat de un eveniment.
Foarte multe dansuri întâlnite astăzi au denumiri luate din lumea animala, repertoriul fiind exprimarea comportamentului animal. De exemplu, țăranii din Bavaria, au dansuri numite “zgârietura găinii” , :dansul rândunicii”, “dansul porumbiței”.
“Arta imitației”, cum spunea celebrul maestru de balet Noverre, apare inițial prin pantomimă și are la origini religia care imită mersul stelelor, gesturile zeilor, etc.
Istoria universală ne pune la dispoziție documente ce atestă faptul că înca din cele mai vechi timpuri egiptenii aveau o suită intreagă de dansuri de petreceri și dansuri ce erau practicate în cadrul unor vaste ceremonialuri religioase.
1.2. Dansul în cultura unor popoare
Nu există civilizatie antică care să nu fi practicat dansul. Egiptenii, asirienii, evreii, hindușii, grecii, romanii, toți au dansat, dar cei care au cultivat dansul pentru valoarea sa estetică au fost grecii. Pentru aceștia, dansul nu a guvernat doar mișcarea, au controlat și modul de exprimare disciplinată a corpului în atitudini diferite. “Ditirambul” era căutat si dansat pe un ritm de flaut, de către un cor dispus în forma de cerc și care cuprindea 50 de personaje încoronate de flori.
Dansul este o radacină a teatrului antic în care personajele nu foloseau la început limbajul verbal, exprimarea era realizată prin gesturi sugestive și mimică facială.
Apare pantomima, artă neapreciată de vechii greci.
Dansurile primitive aveau caracteristica de a fi dansate de mebrii de același sex fără să existe contact corporal între ei.
Dansul social implica contactul între parteneri, plecând de la o simplă strângere de mână până la îmbrățișarea intimă. Acesta include in esența sa cuplul cu toate formele de dans pentru plăcere si recreere, nefiind competitiv.
Dansurile sociale timpurii sunt dansurile populare din Europa.
Spre exemplu, dansurile “bosso” (1350-1550) si “pavanele” (1450-1650) au fost dansuri oficiale cu pași alunecați pe care nobilii și aristocrații acelor vremuri le-au adoptat.
Dansul “round” (în jur) , era popular în Europa prin secolul al XIV-lea și era dansat ținându-se de mâini într-un șir lung în cerc deschis sau închis.Câteodată datorită numărului mare de participanți acesta se începea în sala de dans și se continua afară cu noi si noi cupluri care intrau în joc.
Din secolul al XVI-lea și până in secolul al XVII-lea, dansurile populare din Anglia cum era “contradansul” au fost dansate la curte și au rămas populare până în anul 1890.
În secolul al XVII-lea, în Franța, maestrul de dans pe nume Beauchamps, renumit în aceea vreme, a dezvoltat “menuetul”, denumire dată deoarece conținea în coregrafie pași mici (menu).
Un alt dans de origine franceză denumit “cotillion”, a devenit popular în Anglia în secolul al XVIII-lea, “cotte” fiind juponul scurt pe care-l purtau femeile.
1.3. Evoluția dansului în România
Pe teritoriul țării noastre s-au găsit multe mărturii care dovedesc că locuitorii acestui spațiu au practicat dansul ca manifestare spirituală și emoțională.
Dansul însoțește agricultorii, războinicii, protejează amorul, alungă spiritele rele. El devine din ce în ce mai mult parte integrantă din viața omului. Evoluția dansului se realizează odata cu evoluția omului. Treptat unele manifestări ale dansului au dispărut, cum ar fi cea războinică, ca urmare a dorinței universale de pace, dar a rămas componenta plastică a acestuia.
Caracterul popoarelor se regăsește în dansurile naționale și dansurile populare, ele însumeaza trăsăturile caracteristice, temperamentul, sensibilitatea, structura, ambiția, fantezia de care dispun cei care au imaginat creația lor.
“Prima expresie de dans aparține țaranului antic în civilizația dacilor. Cuvântul “joc”, care substituie cuvântul grecesc “orchestra”, reprezintă toate ritualurile concepute într-un ritual popular. Pasul și textul de jucat, nu se pot forma din ritmul exterior, decât printr-un dans continuu condus de o complexitate poliritmică a ritualului, a gândirii neașteptate, subconștiente, care marchează geniul poporului.”Gabriel Negry (1940)
Gabriel Negry considera ritualul = gandire, deoarece nu este o mișcare realizată la întâmplare, ea se subordonează unei gândiri, unui ritual acompaniat. Primul dans “de mână”, închis în cerc, pe care documentele îl reprezintă sub numele de “doină”, mai tarziu de “horă”, este prima formație a dansului popular. După același autor, coregrafia acestor pași caracteristică folclorului românesc prezintă două ramuri:
folclorul care angajează un fapt vital (forma pură)
folclorul care angajează un divertisment (forma deformată)
“Dansul este primul născut dintre arte. Înainte de verb și sunet, omul prin propriul său corp organizează spațiul și ritmul timpului.” Negry,G.(1933)
Apariția primelor elemente românești de artă, au fost de ritm și incantații .Astfel elementul important de comoție foarte accentuat al dansului popular, a fost “jocul calușarilor”, utilizat sub formă de ritual, fiind un obicei vechi sub formă de dans razboinic, bazat pe principiul dansului piric.
Prima epocă experimentală a artei românești se poate împărți în:
timpul “antic”, derivarea gesturilor sub impulsul miturilor;
timpul “dac”, elementul de joc și poezie;
timpul “bizantin”, dactilologia derivată din iconografia bizantină autohtonă.
Dansul în manifestarea lui de bal, de dans de societate sau dans de parchet a existat încă din perioada interbelică. Cei care practicau acest mod de mișcare erau într-un numar relativ redus. Au existat centre cu tradiție la Oradea, Sibiu, Bistrița, Cugir, centre care s-au păstrat și acum și împărtășesc din experiența dobândită în decursul timpului.
Până în 1989 au existat câteva concursuri de gen care aveau caracter național și care se desfășurau odată pe an. Disputa dintre concurenți se realiza după categorii de vârstă. Dintre competițiile majore amintim:
-Dansul Florilor desfășurat la Pitești;
Cupa Costinești, desfășurată bineânțeles la Costinești.
Primul Campionat Național de Dans Sportiv s-a desfășurat în anul 1988, în București, la Sala Sporturilor, competiție realizată tot pe categorii de vârstă în sistem open.
În anul 1991 a fost înființată Federația Română de Dans Sportiv (FRDS) și din acel an dansul a luat amploare încetul cu încetul în toată țara. În prezent există peste 70 de cluburi affiliate la FRDS și peste 3000 de dansatori legitimați pe categorii de clasificare și pe vârste.
România a reușit să se impună la nivel mondial după aproximativ 10 ani de la debutul dansului sportiv. În anul 2001 o pereche de dansatori a câștigat două medalii la Campionatele Mondiale de Dans Sportiv la categoriile de vârstă 14-15 ani și 16-18 ani în anul 2003.
1.4. Taxonomia dansului sportiv
Dupa dicționarul explicativ al limbii române (DEX, 1998), dansul reprezintă ansamblul de miscări ritmice, variate ale corpului omenesc, executate în ritmul unei melodii și avand caracter religios, de artă sau de divertisment.
Dansul face parte din viata de zi cu zi a fiecăruia, anumite mișcări, pasi, gesturi pe care omul le execută frecvent fac parte din el.
Dansul reprezintă trăiri emoționale prin gestică, studiul gestualitații fiind inceput de Ray Birdwhistell, care a ținut cursuri la Universitatea din Toronto în anii 1944-1945 despre kinezică, o disciplină incadrată în sfera stiintelor comunicării.Obiectul de studiu a acesteia îl constituie modalitătile de comunicare prin intermediul gesturilor si a mimicii. Gestualitatea reprezintă un fel de instanță intermediară între cultură si personalitatea umană.
Mișcările trupului merită să rețină atenția sociologilor în aceeasi masură cu alte forme consacrate de maniera interacțiunii sociale. Elementele gestuale lipsite de semnificație se numesc kineme, iar gesturile cu semnificație poartă numele de kinemorfeme. Dansul are la bază comunicarea gestuală, deci, kinezica joacă un rol foarte important in studiul dansului elementul important de comoție foarte accentuat al dansului popular, a fost “jocul calușarilor”, utilizat sub formă de ritual, fiind un obicei vechi sub formă de dans razboinic, bazat pe principiul dansului piric.
Prima epocă experimentală a artei românești se poate împărți în:
timpul “antic”, derivarea gesturilor sub impulsul miturilor;
timpul “dac”, elementul de joc și poezie;
timpul “bizantin”, dactilologia derivată din iconografia bizantină autohtonă.
Dansul în manifestarea lui de bal, de dans de societate sau dans de parchet a existat încă din perioada interbelică. Cei care practicau acest mod de mișcare erau într-un numar relativ redus. Au existat centre cu tradiție la Oradea, Sibiu, Bistrița, Cugir, centre care s-au păstrat și acum și împărtășesc din experiența dobândită în decursul timpului.
Până în 1989 au existat câteva concursuri de gen care aveau caracter național și care se desfășurau odată pe an. Disputa dintre concurenți se realiza după categorii de vârstă. Dintre competițiile majore amintim:
-Dansul Florilor desfășurat la Pitești;
Cupa Costinești, desfășurată bineânțeles la Costinești.
Primul Campionat Național de Dans Sportiv s-a desfășurat în anul 1988, în București, la Sala Sporturilor, competiție realizată tot pe categorii de vârstă în sistem open.
În anul 1991 a fost înființată Federația Română de Dans Sportiv (FRDS) și din acel an dansul a luat amploare încetul cu încetul în toată țara. În prezent există peste 70 de cluburi affiliate la FRDS și peste 3000 de dansatori legitimați pe categorii de clasificare și pe vârste.
România a reușit să se impună la nivel mondial după aproximativ 10 ani de la debutul dansului sportiv. În anul 2001 o pereche de dansatori a câștigat două medalii la Campionatele Mondiale de Dans Sportiv la categoriile de vârstă 14-15 ani și 16-18 ani în anul 2003.
1.4. Taxonomia dansului sportiv
Dupa dicționarul explicativ al limbii române (DEX, 1998), dansul reprezintă ansamblul de miscări ritmice, variate ale corpului omenesc, executate în ritmul unei melodii și avand caracter religios, de artă sau de divertisment.
Dansul face parte din viata de zi cu zi a fiecăruia, anumite mișcări, pasi, gesturi pe care omul le execută frecvent fac parte din el.
Dansul reprezintă trăiri emoționale prin gestică, studiul gestualitații fiind inceput de Ray Birdwhistell, care a ținut cursuri la Universitatea din Toronto în anii 1944-1945 despre kinezică, o disciplină incadrată în sfera stiintelor comunicării.Obiectul de studiu a acesteia îl constituie modalitătile de comunicare prin intermediul gesturilor si a mimicii. Gestualitatea reprezintă un fel de instanță intermediară între cultură si personalitatea umană.
Mișcările trupului merită să rețină atenția sociologilor în aceeasi masură cu alte forme consacrate de maniera interacțiunii sociale. Elementele gestuale lipsite de semnificație se numesc kineme, iar gesturile cu semnificație poartă numele de kinemorfeme. Dansul are la bază comunicarea gestuală, deci, kinezica joacă un rol foarte important in studiul dansului și a coregrafiei.
Acest fenomen – dansul – este întâlnit nu numai în rândul oamenilor, ci și în lumea necuvântătoarelor. Un moment important când prezența dansului se realizează în lumea animală este perioada de împerechere când masculul execută ca un ritual, diferite miscări ritmice pentru a-și impresiona partenera.
Un exemplu de coregrafie și dans din lumea păsărilor ar fi dansul cocorului-cu gâtul-negru, inspirator al poeților și pictorilor de stampe japoneze. Figurile foarte complicate ale acestui “pas de deux”, sunt în totalitate cuprinse în programul genetic. Haward Keith, care a studiat acest rit, arată că numai la cinci zile după ieșirea din ou, un cocor ținut departe de alți reprezentanți ai speciei este capabil să execute de o manieră ireproșabilă mișcările care compun dansul.
Dansul în lumea animală nu ține numai de sexualitate, ci și de sentimental, territorial, de comunicare cu semenii speciei.
Un alt exemplu de dans ar fi cel al maimuțelor antropoide, care dansează formând cercuri in jurul unui copac. Maimuțele posedă o mare capacitate de exprimare prin gestică și mimică ceea ce duce la o varietate în domeniul comunicării.
Multe persoane din toată lumea, văd (percep) viața ca un dans, de la mișcările de pe bolta cerească și schimbarea anotimpurilor până la dansul unic al fiecărei vietăți. Istoria dansului reflectă schimbările felului în care oamenii percep lumea în raport cu corpurile lor și cu ciclurile vieții.
În India, printre hinduși, Creatorul este un dansator, Siva Nataraj, care poartă lumea prin ciclurile nașterii, morții și renașterii.
1.5. Scurt istoric al dansurilor incluse în repertoriul dansului sportiv
Samba
Samba de salon sau samba-carioca, derivă din “rocking samba” și este cunoscut de mulți ani (carioca este un râulet care traversează rio de Janeiro – numele carioca se referă la oamenii din Rio). Muzica samba provenea din viața de zi cu zi din rio, acum, samba este dansată in timpul festivalului de la Rio. Pentru pregătirea carnavalului s-au înființat școli de samba cu mii de dansatori în costume rafinate, deosebit de frumos colorate, care prezintă o temă națională bazată pe muzica tipică pentru Brazilia și pentru Rio în special.
O întalnire internațională a profesorilor de dans din 1923, desfășurata în Franța, a avut în primul rând rol de a lua la cunoștintă popularitatea pe care deja o avea samba. Paul Boucher a publicat în 1928 o carte de dans în care includea instrucțiuni pentru samba.
Dansul a luat amploare și în SUA după 1933, cand Fred Astaire și Dolores del Rio au dansat “carioca” în “Flying down to Rio” și după mai mulți ani Carmen Miranda a dansat samba în “That night in Rio”. După 1939, a fost stimulat un interes general pentru acest dans, dupa ce în New York s-a ținut un târg internațional unde a fost cântată samba în pavilionul brazilian. Caracteristic sambei sunt pașii rapizi executați pe un timp musical (o pătrime) și mișcarea de legănare a dansatorilor.
Cha – cha
În insulele din Indiile de Vest sunt anumite plante care produc teci cu seminte numite cha-cha sau tcha-tcha sau kwa-kwa. Acestea se folosesc pentru a realiza un instrument cunoscut ca cha-cha. În Haiti, formația tipica voo-doo este alcatuită din trei tobe, un clopot și un cha-cha. Cha-cha se folosește de către dirijor ca un instrument principal sau “metronom”, care măsoara timpul în dansul laic, la fel ca în muzica și în cântecul religios. Chiar în perioada de vârf al mambo-ului, mulți dansatori de salon au criticat ritmul rapid și caracterul acrobatic, pe de altă parte s-a pretins că este împotriva ritmului natural al muzicii. În 1953, orchestra cubaneză “America”, a început să cânte cu un nou ritm sincopat. Acesta suna ca un mambo foarte lent și dansatorii cubanezi au folosit o ușoară săritură triplă ondulatorie. Pe parcurs această săritură s-a schimbat cu un pas triplu și așa a luat naștere cha-cha-ul.
În America, cha-cha-ul ramâne cel mai popular dans latin. În Anglia, respectiv Europa, atât rumba cât și mambo se dansează cu un pas de bază înainte și înapoi pe un ritm “quick-quick-slow”, mambo fiind considerat o modificare a rumbei, dar profesorii de dans privesc mambo ca un dans separat de rumba. Mambo a avut o mare contribuție la dezvoltarea cha-cha-ului.
Rumba
Rumba există în Cuba de peste 100 de ani. Cuvântul “rumba’ este un termen generic pentru un fel de muzică sau dans al indienilor din Vest. Sensul exact variază de la o insulă la alta. În Jamaica și Haiti, rumba-box este un instrument primitiv musical folosit de muzicienii băștinași. În Cuba, rumba descrie un dans de petrecere nereligios al țăranilor. Rumba este de origine africană și se limitează la stratul inferior al societății datorită caracterului său considerat indecent.
Dansul folcloric “rumba” este o pantomima sexuala dansata extrem de repede, cu mișcări exagerate din șolduri și cu o atitudine agresiva, senzuala din partea bărbatului, defensiva din partea femeii. Multe din figurile rumbei stilizeaza munci simple din universul țărănesc, iar muzica se cântă cu ritm staccato pentru a exprima mai bine mișcarile plastice ale dansatorilor.
Instrumentele de acompaniament primitive includ “maracas”, tartacuțe care conțin semințe uscate sau pietre, “claves”, sunt doua bețe care se bat împreuna, “marimbola” sau “cutia” pentru rumba și tobele.
Sfârșitul dansului este influențat de “claves” care impune ritmul muzicii. Un dans lent este și “danjou”, care se cîntă în două părți și care era întâlnit în societatea cubaneză bogată. O parte a acestui dans este recitată și cealaltă este cântatâ. Se dansează partea cântată, iar pe recitare, se opresc dansatorii în poze diferite. Pașii erau foarte mici, femeile executau o subtilă mișcare a șoldurilor prin îndoirea și întinderea alternativă a genunchilor.
Rumba americană este o versiune modificată a “sou-lui”. Interesul real pentru muzica latină a început în 1929 ca rezultat al creșterii turismului american în America Latina. La sfârșitul anului 1920, Xavier Cugat a format o orchestră specializată în muzica latino-americană. Rumba americană se execută într-un mod similar valsului, dar cu pași mult mai mici. Caracteristica principală o reprezintă “cuban matiou”, mișcarea discretă dar expresivă a șoldurilor realizată datorită trecerii de greutate de pe un picior pe celălalt. Rumba engleză se face cu pași înainte și înapoi, ca în stilul cubanez.
În Europa, introducerea dansului latino-american (rumba, în special) s-a datorat mult entuziasmului si calității interpretative a lui Monsieur Pierre (principalul profesor londonez al acestei forme de dans). În 1930, cu partenera sa, Doris Lavelle, el demonstrează și popularizează dansurile latino–americane la Londra. Pierre și Lavelle introduc adevarata “rumba cubaneză”, care a fost recunoscută după multe discutii ca versiune oficială în 1955. Rumba este spiritul și sufletul muzicii și dansului latino-american. Ritmurile fascinante și expresivitatea corporala fac din rumba unul dintre cele mai populare dansuri.
Jive
A avut de-a lungul timpului mai multe denumiri cum ar fi: lidi hop, jitterbug, east coast swing, etc. Originile acestui dans se pare că vin din New York –ul anilor ’20, când muzicienii și dansatorii de culoare au deschis porțile acestui gen. Spre sfârșitul anului 1936, jive-ul era consacrat în SUA, apoi dupa cel de-al II-lea război mondial a fost importat pe continentul european, unde a fost primit și adoptat cu succes de către tineri.
Passo doble
Reprezintă în esență lupta toreadorului cu taurul, dar în coregrafii pot exista și elemente specifice dansului Flamenco. S-a compus de-a lungul timpului din influențele dansurilor nord-africane și gipsy precum și influențele iberice. Rolul principal îl deține dansatorul, ceea ce distingem cu usurință in coregrafii, partenera este cea care completează tabloul, reprezentănd prin pantomimă, capa matadorului.
Valsul vienez
Cel mai vechi dintre dansurile standard, numele lui vine de la verbul german “walzen”, care înseamnă “ a învârti”, “ a răsuci”. Originea valsului se pare că ar fi un dans popular francez, din regiunea Provence, numit “la volte”, cunoscut la Paris și care se dansa și în nordul Italiei. În aceeași perioadă în Germania era la modă “l’Allemande tournee”, care se pare că se înrudește cu “la volte”.
Consacrarea ca dans de bal a fost realizată la curtea regilor de Hapsburg, prin numeroasele compoziții musicale ale renumitului vienez Johann Strauss și a francezului Olivier Metra. În 1816, a fost inclus în programul unui bal organizat de Prințul Regent la Londra sub numele de “Vals German”. A fost îndragit și apreciat, ocazie cu care s-a consacrat și inclus în categoria Ballroom. Valsul s-a răspândit cu multa ușurință în toate saloanele de dans din Europa în prima jumătate a secolului al XIX-lea.
Valsul lent
După răspândirea valsului vienez au început să apară variante ale acestuia, unele fiind diferite față de vals prin interpretare, altele conținând pași noi, variații ritmice noi. În cursul secolului XIX, în Franța s-a creat o variantă a valsului dansată săltat. În Germania se dansa valsul “ecossaise” și valsul “a deux temps”.Alte variante ale valsului erau valsul “menuet”, valsul “heraldi”, valsul “hesitation”, etc.
Americanii au creat o variantă a valsului care s-a bucurat de mult success. In 1874, acesta a traversat oceanul popularizându-se și în Europa sub denumirea de Vals Boston, numit astfel dupa orasul cu acelasi nume. Specifice sunt caracterul lent al muzicii, eleganța pașilor, ușoara legănare a perechii în timpul dansului.
Tangoul
Originar din Spania, a fost dus în Lumea Noua de coloniștii spanioli și apoi intors in țara de baștină modificat de influențele negrilor și creolilor.
La începutul secolului XIX, tangoul andaluzian era un dans solo pentru o femeie și nu se asemăna deloc cu Tangoul de azi, cu excepția anumitor elemente ritmice.
Mai târziu, tangoul andaluzian s-a dansat de una sau de două perechi care pășeau împreună folosind castaniete. Sub această formă a fost popular aproximativ 25 de ani (1850-1875). În anul 1900, tangoul a intrat în dizgrațiile multor profesori de dans deoarece era considerat imoral.
Tangoul de salon și-a avut originea în clasele de jos din Buenos Aires (Argentina), în secolul XIX era popular în rău famatul “Barrio de los Ranas”, cartierul cu reputația cea mai proastă din oraș. Fetele purtau fuste largi și băieții costume gaucho cu cizme înalte și pinteni, ceea ce crea un oarecare disconfort. Din cauza ținutei au fost create mișcări care sunt și astăzi caracteristice tangoului. Acest dans se numea “Baile con corte”, ceea ce însemna “dansul cu o oprire”, adopția lui de mai marii orașului a fost realizată după ce a fost modificat ritmul “habanera” și apoi l-au denumit “tango”.
Sub această formă și denumire a fost introdus în Spania la sfârșitul secolului XIX, în Franța și în Anglia la începutul secolului XX, unde a devenit foarte rapid popular. Tangoul de salon de la începutul secolului XX era total diferit de cel de astăzi. Profesorii de dans creau continuu noi figuri de dans și nu se încerca standardizarea sa. S-a mers atât de departe încât un reporter a spus că s-ar putea găsi un pas nou de tango în fiecare și pentru fiecare zi a anului. După primul război mondial tangoul a fost simplificat și standardizat, muzica “habanera” a fost inlocuită de muzica mai calmă “milonga”, cântată în măsură de 2/4.
După 1930 a avut loc o renaștere a interesului pentru dansul de salon, chiar Argentina a acceptat tangoul ca un dans de societate potrivit pentru dansatorii de astăzi. Tangoul este un dans îndragit și în zilele noastre, cotat ca fiind foarte dificil de executat, cu o frumusețe aparte, având principala caracteristică “pasiunea”, dragostea aprinsă dintre parteneri.
Foxtrot
Denumit și “Trot du renard” (pasul vulpii), varianta lentă a foxtrot-ului, a fost creată de catre Harry Fox în jurul anului 1912. Este dezvoltat în America și adus în Europa dupa 1920-1922, unde se răspândeste în toate sălile de dans. Caracterul lent al dansului cere o execuție foarte bună a dansatorilor, fiind un dans foarte pretențios. Varianta modernă a acestuia datează din anul 1927 și este rodul școlii engleze de dans.
Quick-step
Curând după introducerea foxtrot-ului s-au dezvoltat două variante: slow foxtrot-ul cu un ritm de aproximativ 40 măsuri muzicale pe minut și un foxtrot rapid care avea peste 50 de măsuri muzicale pe minut. Prin 1924, în Anglia, o conventie a “Societatii Imperiale de Profesori de Dans” a acceptat denumirea de “quick-step” pentru foxtrot-ul rapid. Una din figurile de bază era “cross step”, în care bărbatul îsi încrucișa piciorul drept în spatele piciorului stâng în timp ce femeia încrucișa piciorul stâng în fața celui drept. În America a fost cunoscut sub denumirea de “peabody” dupa un locotenent de poliție din Brooklin, popular în cercurile de dans.
PARTEA I
CAPITOLUL II – Fundamente teoretice asupra dansul sportiv
2.1. Conceptul de dans sportiv
Conceptul de dans sportiv s-a desprins din unul mult mai general și anume conceptul de dans. Dansul sportiv, cu denumirea lui competitivă, s-a desprins din nevoia de întrecere a celor care se aflau pe ringul de dans și doreau să fie apreciați după criterii obiective. Dorința partenerilor de perfecționare a fiecărei figuri și dans în parte, a dus mai târziu la figuri specifice realizate cât mai elevat din punct de vedere al mișcării corporale și muzicale. Astfel dansul sportiv are reguli precise de realizare a structurilor coregrafice, are un număr de dansuri incluse în competiții și categorii de clasificare.
Este o ramură sportivă accesibilă pentru vârste cuprinse între 6 și 60 ani, poate fi practicat ca sport de performanță, ca sport de întreținere, ca sport de relaxare și refacere psihică, ca modalitate de socializare.
În educația fizică, dansul sportiv este introdus foarte puțin în lecții, deoarece, lipsesc deocamdată specialiștii, dar acolo unde este inclus ca disciplină sportivă în planul de învățământ, se realizează cu celelalte ramuri sportive având obiective comune, dar și obiective specifice determinate de specificul dansurilor.
2.2. Obiectivele în dansul sportiv
Întărirea și menținerea unei stări optime de sănătate a dansatorilor și îmbunătățirea rezistenței organismului acestora la acțiunea factorilor de mediu și specificul activității profesionale.
Dezvoltarea fizică armonioasă, perfectionarea indicilor somato-fiziologice și prevenirea instalarii atitudinilor deficitare.
Educarea esteticii corporale și a esteticii motrice – ținută și execuție artistică.
Dezvoltarea capacităților condiționale (forța, rezistența, viteza, îndemânarea) și a capacităților coordinative.
Învățarea unor noțiuni elementare de teorie a muzicii.
Educarea capacității de percepere și redare a ritmului și tempoului precum și a caracterului fiecărui dans studiat.
Cultivarea deprinderilor și obisnuinței dansatorilor de a practica independent exercițiile și sporturile în scop corectiv, recreativ, compensator.
Dansul sportiv cuprinde în totalitate zece dansuri. Acestea au fost împarțite după natura provenientei lor și a ritmurilor muzicale în două secțiuni:
Secțiunea standard
Secțiunea latino-americana
Secțiunea standard cuprinde cinci dansuri:
valsul lent care trebuie să aibă un tempo cuprins între 29-30 de bătăi pe minut (bpm);
tango, cu 33 bpm;
valsul vienez, cu 60 bpm;
slow foxtrot, cu 29-30 bpm;
quick step, cu 50 bpm.
Tempoul este viteza cu care se execută un fragment muzical, o melodie, numărul de bătăi sau pulsații pe minut.
Aceste rigori ale tempoului muzical sunt strict respectate în concursurile de gen pentru că figurile de dans sunt realizate după aceste criterii muzicale.
Secțiunea latino-americane cuprinde și ea cinci dansuri:
samba, cu 50-52 bpm;
cha-cha, cu 30-33 bpm;
rumba, cu 25-27 bpm;
passo doble, cu 62 bpm;
jive, cu 44 bpm.
Aceleași rigori de tempo musical se păstrează și la această secțiune, iar în caz contrar se oprește muzica, organizatorul concursului respectiv urmând a alege o altă piesă musicală conform regulamentului.
Durata execuției coregrafice se realizează în funcție de viteza/tempoul musical și de caracterul dansului:
-minimum 1,30 minute pentru valsul lent, tango, slow foxtrot, quick step, samba, cha-cha și rumba;
-minimum două gipsy pentru passo doble (până la semifinală);
-minimum 1,15 minute pentru valsul vienez și jive.
Caracterul dansului este reprezentat prin mișcarea specifică, o miscare întâlnită permanent pe parcursul coregrafiei, imprimată de caracterul muzicii, care poate să fie sacadat, lin și cursiv, vioi și săltăreț, grav și dramatic, etc.
Fiecare dans are caracterul lui specific pe care dansatorii trebuie să-l interpreteze cât mai bine în coregrafiile lor.
CAPITOLUL III – Componentele structurale ale dansului sportiv
3.1. Componenta biologică
Dansul este un sport accesibil pentru o gamă foarte variată de vârste, deoarece el trebuie să aibă ca principal motiv de realizare plăcerea de a dansa, de a ne mișca pe muzică. Din punct de vedere biologic, criteriile de selecție a tipului de dansator și dansatoare nu sunt foarte pretențioase. Se cer proporții somatice normale, preferabil tipul longilin, înfățișare plăcută. Țesut adipos redus, membre inferioare armonios dezvoltate, mai lungi decât trunchiul, bazin îngust, mobilitate bună la nivelul coloanei vertebrale și coxo-femural. Fetele pot avea o alură normosomă, cu indici normali între înalțime și greutate, cu mobilitate bună la nivelul articulațiilor mari (scapulo-humerală, coloana vertebrală, coxo-femurală).
Din punct de vedere functional să fie în stare bună de sănătate, sistemul cardio-respirator să fie sănătos, să aibă un sistem neuro-psihic cu indici buni de funcționare și un sistem neuro-muscular rezistent la efort (excitabilitate neuro-musculară, atenție concentrată de durată, atenție distributivă, simț al ritmului, simț al echilibrului, simț chinestezic, orientare spatâțială).
3.2. Componenta motrică
Comportamentul motric în dansul sportiv are un conținut specific care se concretizează prin varietate și complexitate în cele două secțiuni : standard și latino-americane.
Îmbinarea deprinderilor și priceperilor motrice tehnice, realizeaza caracteristici specifice împreună cu acompaniamentul muzical caracteristic fiecărui dans și sectiune. Acestea îi conferă comportamentului motor o serie de particularități care evidențiază inaltul nivel de manifestare al capacității motrice cu unele din componentele sale mai mult accentuate, precum și caracterul estetico-artistic particular al fiecărui dans în parte.
3.2.1. Caracteristici generale ale comportamentului motor:
– tehnica pașilor de dans specifici fiecărui dans este standardizat și evaluată în competiții;
– tehnica pașilor este caracterizată prin varietate și complexitate;
– conținutul motric care constituie coregrafia dansului trebuie să redea caracterul muzical, fiind o disciplină sportivă “scrisă” pe muzică;
– din punct de vedere al solicitărilor psihomotrice, se evidențiază componentele coordinative, finețea reglărilor și controlului neuro-muscular, finețe și suplețe în realizarea comportamentului motric;
– conținutul motric are un pronunțat caracter artistic, fiind sport și artă în acelasi timp, fără a putea face o delimitare între cele două caracteristici;
– comportamentul motor se subordonează caracteristicilor muzicale fiind apreciată interpretarea și divizarea pașilor pe muzică;
– tehnica pașilor este învațată și exersată mai întâi individual și apoi în pereche, aprecierea figurilor de dans realizându-se numai în această colaborare permanentă.
3.2.2. Implicarea capacitatilor motrice in dansul sportiv – capacități condiționale
În cadrul acestora sunt incluse de mai mulți autori din domeniu (Manno, R., 1992, Weineck, J., 1992, 1994, Ardelean, M. – Roman, 1996), forța, rezistența și viteza.
Discutarea lor separată se realizează doar din considerente didactice, deoarece manifestarea lor este simultană, existând doar diferențe în ponderea implicarii lor.
3.2.2.1. Forța prezentă în specificul dansului sportiv, nu se situează la parametrii de forță maximă. Având în vedere specificul efortului din dans, precum și caracteristicile de tehnică de lucru în pereche, se pot nominaliza urmatoarele forme de manifestare:
– forța segmentară și generală;
– forța explozivă – atât la nivelul trenului inferior cât și superior;
– forța dinamică (izotonică);
– forța statică (izometrică);
– forța mixtă (auxotonică) unde se îmbină contractiile dinamice cu cele statice;
– forța în regim de viteză – în funcție de tempoul muzicii și coregrafiei
– forța în regim de rezistență.
3.2.2.2. Rezistența o putem caracteriza ținând cont de faptul că durata fiecărui dans în competițiile de gen este de 1,15 – 1,30 minute, iar o repriza de dans din secțiunile latino sau standard înseamna 5×1,30 min.
Putem spune, ținând cont de durata și de repertoriul motric că efortul de rezistență este de tip mixt (anaerob lactacid și aerob).
3.2.2.3. Viteza se manifestă în regimul celorlalte capacități și este influențată în mod special de acompaniamentul muzical prin variațiile ritmului și tempoului.
Astfel avem:
viteza în regim de forță explozivă: ex, passo doble;
viteza în regim de ritmicitate variată a dansurilor: cha-cha, samba;
viteza în regim de coordonare neuro-musculara: rumba, vals lent;
viteza în regim de rezistență anaerob-lactacidă: jive;
viteza de deplasare: vals vienez, quickstep, slowfox;
viteza de execuție – dependentă de tempoul muzical: tango.
3.2.2.4. Capacitățile coordinative
Sunt cele mai solicitate în dansul sportiv, având ponderea cea mai mare după parerea noastră față de celelalte capacitați. Bineânțeles că sunt în relație de intercondiționare cu capacitațile condiționale, slaba dezvoltare a forței, rezistenței sau vitezei atrage după sine capacitate de coordonare mai slabă.
Dansul sportiv este caracterizat printr-o coordonare la nivel înalt, cele mai importante componente ale coordonarii, după parerea noastră sunt:
coordonare segmentară, plurisegmentară și generală;
capacitate de diferențiere kinestezică – simțul partenerului(ei);
coordonare statică și dinamică (echilibru);
capacitate de orientare spațio-temporală;
capacitate de percepere și redare motrică a ritmului si tempoului muzical.
Suplețea – capacitate motrica controversată, este prezentă în dansul sportiv prin caracteristica ei generală referitoare la mișcarea corporală în exterior – amplitudine, plasticitate, fluiditate, agilitate motrică.
Suplețea este întâlnită în fiecare mișcare din dans, contribuie la expresivitatea mișcărilor, la calitatea mișcărilor, la mesajul pe care trebuie să-l transmită perechea în timpul derulării partiturii coregrafice.
3.3. Componenta tehnică
Această componentă are o importanță majoră în dandul sportiv. Prin definiție dansul urmărește rigorile execuției motrice din punct de vedere tehnic, ca și celelalte discipline sportive estetico-artistice este apreciat prin capacitatea partenerilor de a realiza mișcările cât mai aproape de idealul de perfecțiune. Punctele acordate de arbitrii în competițiile de gen, reprezintă pe lângă alte criterii, tehnicitatea pe care o demonstrează partenerii în coregrafiile executate.
Execuția figurilor trebuie să fie cât mai bună din punct de vedere tehnic pentru ca arbitrii să recunoască cu ușurință componentele figurilor care alcătuiesc coregrafiile împreună cu realizarea lor pe muzică.
Se urmărește pentru fiecare dans ca mișcările corpului în întregime cât și segmentele acestuia să realizeze figurile de dans cu o anumită precizie, coordonare și un anumit caracter la fiecare dans.
Prin tehnica corporală corectă se întelege:
poziționare corectă a corpului în totalitate și a segmentelor sale la începutul, în timpul și la finalul figurilor de dans;
lucrul corect al tălpilor, labelor picioarelor – în funcție de pașii executați se poate călca pe călcâi, pe pingea, pe vârf, se rulează talpa de la călcâi spre vârf sau invers, se poate sta pe partea internă a labei piciorului, se poate pivota pe călcâi sau pe vârf, etc.
lanțul triplei flexii și extensii a picioarelor lucrează diferit de la un dans la altul de la o sectiune la alta;
mișcarea bazinului, cu rol important în echilibrul partenerilor și în realizarea mișcărilor specifice ale dansurilor în figurile din latino;
poziția trunchiului și a capului în dansurile standard, mișcările acestora în latino și standard;
brațele cu poziții specifice în standard, mișcari cât mai variate în latino;
lateralele corpului (dreapta și stânga) trebuie să fie active.
Dansul folosește deprinderile motrice de bază – mersul, alergarea, săritura. Ele sunt adaptate la specificul fiecărui dans în parte, deoarece realizarea mersului de passo doble este diferit de cel de samba, sau alergarea din quickstep are alte caracteristici fața de tango.
3.4. Componenta estetico-artistică
Muzica, elementul esențial al dansului, a creat caracterul acestuia și felul în care trebuie să fie executate mișcările (figurile). Este un sport estetic, alcătuit din elemente tehnice specifice, care sunt evaluate, împreuna cu prezentarea sportivilor, costumația si machiajul.
Pentru începători interpretarea ritmului se rezumă la probleme strict legate de caracterul dansului, deoarece este dificil de realizat și necesită deja deprinderi consolidate și perfectionate din dansul respectiv,
Dansul sportiv aduna la un loc frumusețea fizică reprezentată prin mișcarile expresive ale dansatorilor în concordanță cu muzica, cât și frumusețea spirituală și morală reprezentată de sentimentele și trăirile pe care le redau prin dans.
Este în același timp sport și artă deoarece delimitarea dintre ele nu se poate face. Impresia estetică placută pe care o lasă dansatorii este legată de câțiva factori:
aspectul fizic plăcut al partenerilor, proportii segmentare frumoase și armonioase;
costume și încălțăminte asortate care să avantajeze perechea;
machiaj plăcut și asortat cu culorile costumelor de dans;
coafura nu foarte elaborata, dar să avantajeze fizionomia dansatorilor;
coregrafii realizate în funcție de temperamentul și caracterul partenerilor, coregrafii care să le pună în valoare aptitudinile fizice cât și personalitățile;
colaborarea dintre parteneri, impresiile vizuale și sentimentele pe care le degajă în timpul dansului;
interpretarea caracterului muzical prin expresivitate motrică și facială.
3.5. Componenta teoretică
Ca orice altă disciplină sportivă, dansul sportiv are un limbaj specific care pe parcursul anilor s-a dezvoltat și a devenit un limbaj internațional, deoarece denumirile figurilor care alcătuiesc repertoriul fiecărui dans sunt omologate și standardizate. Așa cum dansul clasic are un limbaj comun provenit din limba franceză, așa dansul sportiv are un limbaj comun în mare parte provenind din limba engleză și denumiri din limba spaniolă, după originile de apartenență a pașilor.
În afara denumirilor, există o descriere teoretică a fiecărui pas realizat într-o figură sau coregrafie pentru a usura invățarea cât și memorarea practica a cursanților. Această descriere minuțios realizată pe timpi muzicali s-a elaborat sub forma grafică printr-un limbaj codificat sau sub formă de tabel.
Pentru o învățare și memorare mai rapidă folosim și termenii tradusi în limba română.
Componenta teoretică nu se rezumă la transmiterea denumirilor și explicitarea lor, ea are importanță majoră în lecțiile cu conținut practic, deoarece, profesorul explică, informează, corectează, conștientizează, motivează dansatorii pentru o mai bună invățare și pentru o mai bună înțelegere a conținutului practic.
3.6. Componenta psihică
Gradul de solicitare psihică este destul de mare deoarece este nevoie de o coordonare motrică bună realizată pe baza rigorilor muzicale. Astfel parametrii coordonării vizual-auditiv-motrice trebuie să fie bună, reactivitate psihica bună, excitabilitate nervoasă bună, vointă corelată cu motivație pentru exersare și realizare cât mai bună a structurilor invațate, grad de sociabilitate bun, îndemanare și precizie în execuție, simț muzical bun. Pe lângă aceste aptitudini psihice, dansul la rândul său, determină buna dispozitie, refacerea energiilor psihice, relaxare și plăcere de socializare și colaborare.
CAPITOLUL IV. – CONTRIBUȚIA DANSULUI SPORTIV IN VIAȚA CELOR CE PRACTICA ACEASTĂ DISCIPLINĂ
4.1. CONTRIBUȚIA DANSULUI SPORTIV LA DEZVOLTAREA BIOLOGICĂ A TINERILOR
4.1.1. Efectele dansului sportiv asupra ținutei corporale
Ținuta sau postura, reprezinta poziția pe care o adoptăm într-un anumit moment, cât și acțiunile care modifică sau influențează poziția corpului. Poziția capului și gâtului, a segmentelor inferioare și superioare, a trunchiului, modul cum stăm sau cum ne mișcăm exprimă o varietate de stări psihice și influențează în mod negativ sau pozitiv chiar relațiile interumane.
Dansul sportiv, în contextul procesului instructiv-educativ din lectiile de educație fizică, are ca obiectiv păstrarea unei bune capacitați motrice. Pe lângă aceasta tinerii trebuie să dobândească:
ținuta corporala deosebită;
expresie motrică;
învațarea, perfecționarea și consolidarea conținutului motric specific fiecărui dans studiat, formarea bazelor generale ale tehnicii, însușirea unui repertoriu cât mai variat;
cunostințe muzicale, legate de muzică în general și de genurile muzicale care acompaniază dansul sportiv, în special;
comportament civilizat, învatarea bunelor maniere, relația dintre sexe, comportament civic;
psihic cât mai echilibrat cu dezvoltarea calităților de voință, curaj, perseverență, stăpânire de sine;
educarea capacității de apreciere a acțiunilor motrice a altor subiecți;
educarea capacității de apreciere a propriilor acțiuni motrice;
dezvoltarea capacităților coordinative;
formarea schemei corporale; plasamentul corpului și a segmentelor corpului în diferite direcții și planuri cât mai corect;
Ca orice disciplină sportivă compusă dintr-un conținut tehnic cu caracter estetico-artistic în concordanță cu muzica, pentru practicarea tracțiuni, factori mecanici statici și dinamici. Acestea actioneaza pozitiv prin mărirea aportului de sânge și substanțe nutritive, mișcarea determinând existența și forma articulațiilor. De amplitudinea miscărilor depinde întinderea suprafeței articulare. Grosimea cartilajului articular corespunde presiunii exercitate asupra suprafeței articulare. Articulațiile devin mai rezistente la cei care fac exerciții fizice, dansul are o contribuție importantă la întarirea acestora mai ales la nivelul membrelor inferioare – articulația gleznei, genunchiului, articulația coxo-femurală. Mobilitatea articulațiilor și ligamentelor este menținută la parametrii normali și chiar dezvoltată prin exercițiile care constituie pregătirea organismului pentru temele din dans cât și prin dansul propriu-zis.
Prin practicarea dansului ca mijloc al educației fizice, se realizează o osificare mai bună prin mijloacele specifice pe care le are la îndemană. Contribuția acestuia la întarirea și maturizarea sistemului osos atat la femei cât și la bărbați, se realizează și prin ținuta corectă și îndreptarea unor deficiențe de postură. Obișnuirea tinerilor să facă exerciții fizice și după terminarea studiilor, contribuie la prevenirea unor boli ca osteoporoza, oasele fiind mult mai fragile, diminuarea mobilității articulare, predispoziții ale curburilor coloanei vertebrale la scolioze, cifoze, etc.
Sistemul muscular ca și cel osos se află în pragul maturizării. La această vârstă tinerii își măresc volumul muscular căpătând o capacitate de fortă mai crescută și este chiar recomandat să se lucreze pentru dezvoltarea forței generale și segmentare. Deosebirile dintre bărbați și femei există și sunt semnificative. După realizarea diferitelor probe fizice cu ambele sexe, s-a constatat că:
tonusul muscular este în general mai crescut la bărbați față de femei;
forța diferitelor grupe musculare este mai scăzută la femei – în special centura scapulo-humerală;
suplețea musculară și ligamentară este mai crescută la femei și mai scăzută la bărbați (Ionescu, A. si Mazilu, V., 1968).
Mușchii sunt organele active ale mișcării. Forma, lungimea, grosimea și proprietățile lor funcționale fundamentale, mecanismele biochimice și nervoase ale contracției, ca și structura intimă a fibrei musculare sunt determinate de caracteristicile mișcărilor pe care le execută.
În dansul sportiv se activează întreaga musculatură a corpului, inclusiv cea facială, deoarece este nevoie de expresie corporală dar și facială, la un nivel care determină intensificarea și generalizarea circulației sângelui, deschiderea capilarelor, activizarea schimburilor nutritive în intregul organism. Contracțiile nu sunt de intensitate maximală, forța de contracție musculară este raportată la coregrafie, genul de dans și partener(ă). Dansul este îndragit de foarte mulți tineri, la nivel de masă, deoarece creează placere, este accesibil și menține tonusul muscular, crșste capacitatea funcțională în special a excitabilității neuromusculare.
Prin dans crește capacitatea de forță și rezistență musculară, se intensifică tonusul muscular pentru a putea face față problemelor programului de lucru. Țesutul adipos care la femei este mai evident se diminueaza și se modelează odată cu musculatura prin exersarea pașilor și figurilor de dans.
Cercetările arată că practicarea exercițiilor fizice, determină activarea sporită a cantității de glicogen din mușchi. Mușchii antrenați la rândul lor utilizează economicos glicogenul în timpul manifestărilor fizice, produc acid lactic, dar întarzie apariția oboselii.
Dansul sportiv, prin acțiunea asupra sistemului muscular, modelează și structurează corpul, dezvoltă o capacitate de effort mai mare, menține suplețea musculară și ligamentară.
Sistemul respirator la această vârsta de 18-30 ani, are unele particularități, în funcție de sex. Dupa Georgescu, M. (1988):
greutatea plămânilor este mai mare la bărbați, 505-479 g, fața de femei, 468-417 g;
barbații au respirația de tip costal inferior și abdominală, iar femeile de tip costal superior;
dansului este nevoie de educarea muzicalitații și expresivitații mișcărilor, condiție obligatorie pentru a avea rezultatele scontate.
Mijloacele pentru educarea esteticii mișcării, în maniera specifică dansului, sunt împrumutate din dansul clasic.
Pentru ținuta corecta, maniera elegantă de asezare a segmentelor corpului este realizată cu vârfurile picioarelor ușor răsucite spre înafară, genunchii întinși, bazinul drept, musculatura fesieră încordată, coloana vertebrală dreaptă, cu umerii coborâți, abdomenul controlat cu musculatura în tonus, gâtul degajat, brațele pe lângă corp, bărbia la orizontală.
În mișcare, corpul trebuie să-și păstreze frumusețea prin întinderea gleznei în secțiunea standard și răsucirea labei piciorului, în dansurile latino-americane, prin continuarea mișcării brațelor până la nivelul degetelor, prin poziții și mișcări ale capului în concordanță cu întregul corp. Fiecare dans are un mod specific de exprimare nonverbală, cu un anumit caracter pe care trebuie să se deruleze coregrafia, muzica fiind cea care dictează. Prin dansul sportiv estetica mișcării corporale se dezvoltă datorită manierei de lucru pe care trebuie sa-l însușeasca practicanții acestei discipline atât prin exercitiile din dansul clasic, mișcări gimnice cât și prin exercițiile specifice.
Este un sport tehnic, cu caracteristici artistice pronunțate, iar acestea au efect asupra intregii dezvoltări a tinerilor.
Expresia motrică nu se rezumă numai la demonstrarea tehnicii corecte și estetice, ci ea cuprinde modul de interpretare al caracterului dansului și a muzicii, precum în mod deosebit expresivitatea facială și colaborarea dintre parteneri.
4.1.2. Efectele fiziologice și hormonale ale practicării dansului sportiv
Dupa Ionescu, A. și Mazilu, V., (1968), in condiții normale, creșterea și dezvoltarea corpului se desfașoară continuu până la maturitate, cu perioade mai intense și perioade de stagnare sau mai puțin intense, cu cât ne apropiem de sfârșitul perioadei evolutive.
În axiologia modernă legile creșterii și dezvoltării sunt grupate după criterii diferite. Cea mai cuprinzătoare este gruparea urmatoare:
I – Legea creșterii inegale și asimetrice a țesuturilor și organelor
II – Legea ritmului diferit de creștere și dezvoltare
III – Legea schimbării proporțiilor și a raporturilor dintre organism și parțile sale componente
IV – Legea marilor alternanțe în creștere și dezvoltare
V – Legea creșterii și dezvoltarii diferențiate pe sexe
Nu ne propunem să dezvoltăm aceste legi, dar o referire la ultima dintre ele trebuie să facem,deoarece în ceea ce discutăm mai departe diferențierea între sexe trebuie realizată, deoarece studiul cuprinde un eșantion mixt și caracteristicile pentru fiecare sex credem că ar trebui anunțate.
Procesul de creștere se oprește în general la fete în jurul vârstei de 17-19 ani, iar la băieți continuă până la 21-25 ani. Creșterea și dezvoltarea inegală și uneori asimetrică, aritmică, alternanta și diferențiată pe sexe, nu este întămplatoare, ci se supune unor legi superioare de coordonare și echilibru, pe etape evolutive, care tind sa transforme progresiv copilul în tânăr și de acolo în adult. Limitele de vârstă pentru finalizarea creșterii corporale este dată diferit de cercetători, dar în medie ea se situeaza între anii mai sus menționați.
Dansul sportiv prin conținutul său, exercită asupra subiecților o serie de influențe benefice. Ele se pot grupa în influențe locale și generale, immediate sau tardive, rapide sau lente, trecătoare sau stabile și lista ar putea continua.
Noi o să abordăm o altă clasificare din punct de vedere gerontologic, perioada 15-30 ani se încadrează în etapa vârstei tinere, iar dupa Winter (citat de Bota, A., 2000), această etapă este denumită vârsta adultă precoce (18-30 ani).
Pentru adultul neantrenat poate fi descrisă ca o perioadă cu o relativă conservare a capacitații de performanță motrică.
Schiopu, U. (1995), împarte în trei subetape perioada adolescenței:
preadolescența, între 14 și 16 ani;
adolescența propriu-zisă, între 16 și 18 ani;
adolescența prelungită, între 18 și 25 ani.
Ultima perioadă, adolescența prelungită, este legată de dobândirea statututlui de adult și este caracterizată de intensa maturizare biologică, intelectuală și morală.
La adolescente, sistemul osos reprezintă 68-72% din greutatea oaselor barbatului, având dimensiuni mai mici în lungime, cât și în diametrele osoase (Bota, A., 2000). La această vârstă s-a încheiat creșterea în lungime și osificarea oaselor. La 18 ani se termină procesul de sudare a oaselor bazinului.
Oasele craniului au un proces mai lent, creșterea masivului osos facial încetează spre 23 ani.
După Kulcsar, S. (2000), oasele membrelor se definitivează în jurul vârstei de 20-22 ani.
Sistemul osteo-articular este influențat prin exercitarea unor presiuni, cantitatea de sânge care irigă tesutul pulmonar împreuna cu sângele funcțional circulant este în medie 5 l/min la barbați și 3 l/min la femei;
mobilitatea toracelui este mai mare la bărbați decât la femei;
frecvența respiratorie (F.R.) este de 14-18 resp/min la bărbați și de 18 resp/min la femei;
amplitudinea mișcărilor respiratorii este de 500 ml la bărbați și 400 ml la femei;
capacitatea vitală și ventilația maximă este în medie 4100 – 4400 ml la bărbați și 3100 – 3200 ml la femei;
debitul respirator maxim la bărbații sportivi este între 150 și 180 l/min, iar la femeile sportive este între 100 și 120 l/min. Neantrenații au limite de 80-100 l/min.
consumul maxim de oxigen VO2 maxim este aproximativ 2000 ml/min (35 ml/kgcorp/min.) la femei și cu 30% mai mare la bărbați.
În timpul unei probe de dans, partenerii iși execută o anumită coregrafie prestabilită și exersată pentru formarea stereotipului dinamic. Printr-o respirație cât mai corectă, instalarea oboselii se poate întârzia, astfel încat organismul să poată suporta un volum mai mare de lucru. Utilizarea oxigenului la nivel muscular determină o posibilitate de efort prelungită.
Prin antrenament, dansul contribuie la realizarea unei respirații corecte, la creșterea volumului respirator prin reprize de exerciții dinamice, la dezvoltarea rezistenței generale a organismului.
După Bota, C. (2000), modificările tardive în sistemul cardio-vascular vizează atât indicatorii fiziologici, dar și aspectele structurale și morfologice.
Acestea se referă la modificările dimensiunilor inimii, diminuarea frecvenței cardiace, cresterea volumului sistolic, debitul cardiac, tensiunea arterială, modificări ale densității capilarelor în mușchii scheletici, VO2/puls maxim.
Prin antrenament, inima se adaptează având modificări ale morfologiei, structurii și caracteristicilor funcționale.
Prin întreruperea programului de antrenare, aceste modificări dispar, parametrii morfologici și funcționali ajung la valorile inițiale.
Dimensiunile inimii se modifică în funcție de gradul de antrenabilitate, la sportivi fiind mai mari față de nesportivi.
Cordul, cel mai important organ al aparatului cardio-vascular, crește și se dezvoltăîin raport cu vârsta, sexul tipul constituțional, cu greutatea și înalțimea corpului. Inima crește în greutate de la naștere până la maturitate de 12 ori:
volumul cordului la adulții/tinerii neantrenați este de 600-800ml sau 11-12 ml/kgcorp, față de 900-1300ml, respectiv 14-17 ml/kgcorp la sportivi care practică eforturi de lungă durată;
masa cardiacă (greutatea cordului), la neantrenați este în medie 300g, la sportivi pana la 500g. Există diferențe ale dimensiunilor inimii și în funcție de sex, la femei fiind de 225 g. (Demeter, A.,1972);
frecvența cardiacă de repaus este de 72 b/min la bărbații neantrenați și de 75 b/min la femeile neantrenate;
volumul sistolic (VS) în repaus la neantrenați este de 55-75 ml, iar VS maximal de 80-110 ml, la femei dimensiunile cordului determină ca VS în repaus să fie de 55-60 ml, față de 70-75 ml la bărbați (proporția se păstrează și la VS maximal);
debitul cardiac (DC) este de 5 l/min la bărbații neantrenați și 4,5 l/min la femeile neantrenate în conditii de repaus, DC maximal crește până la 14-16 l/min la neantrenați față de 20-25 l/min la antrenați;
tensiunea arterială este dupa Demeter, A. (1984), mai mică la femei în comparație cu cea a bărbaților de aceeasi vârstă, respectiv 115,65 mmHg la femei față de 124,75 mmHg la bărbați, în effort TA la femei arată creșteri mai mici decât la bărbați, fiind un atu în eforturile de rezistență.
Dansul sportiv contribuie la realizarea unei mai bune vascularizări a întregului organism, hrănirea țesuturilor se realizează mai bine, sângele este oxigenat. Prin practicarea dansului sportiv, tinerii nesportivi își îmbunătățesc debitul cardiac și rezistența organismului la efortul zilnic.
La vârsta cuprinsă între 18-25 ani, odată cu stabilizarea fizică se realizează și cea a secrețiilor hormonale și în principal a axului hipotalamo-hipofizar implicat în eficiența reglărilor corespunzătoare. Este perioada de perfecționare a tehnicii și de dobândire a tuturor calităților fizice, specifice unei discipline sportive.
Echilibrul proporțiilor corpului, atingerea nivelului parametrilor biologici și funcționali ai adultului, stabilitatea psihica și nivelul intelectual, fac ca această etapă să fie considerată “a doua vârstă de aur a învațării”. Hipofiza, prin hormonii săi, influentează creșterea celulelor nervoase și stimulează intens producerea hormonilor sexuali și implicit maturizarea.
Hormonii creează un fond general de adaptare la efort prin mobilizarea resurselor funcționale și menținerea homeostaziei generale prin:
direcționarea metabolismului glucidic și hidromineral;
adaptarea la stress;
adaptarea promptă a termoreglării;
adaptarea circulației și respirației la cerințele efortului.
În funcție de starea de antrenament, de starea emoțională a subiectului, de volumul și intensitatea efortului, se produc diferite constelații endocrine care asigură eficient atât mobilizarea rapidă a funcțiilor implicate în efort cât și menținerea lor la nivelul corespunzător solicitării.
4.1.3. Particularitațile efortului în dansul sportiv
Putem caracteriza efortul din această disciplină sportivă ținând cont de faptul că durata fiecărui dans în competițiile de gen este de 1,15-1,30 minute, iar o repriza de dans din secțiunile latino sau standard înseamna 5×1,30 min.
Putem spune, ținând cont de durata și de repertoriul motric că efortul este de tip anaerob lactacid si aerob.
Efortul se află în permanentă intrepatrundere între cele două variante de consum de energie, astfel încat este foarte dificil să spunem că predomină unul mai mult decât celălalt.
În anumite probe cum ar fi jive-ul și quick stepul, efortul tinde să devină mai mult anaerob lactacid, deoarece se lucrează cu intensitate mult mai mare, mult mai rapid, cu săltări energice și susținute, cu deplasări mari într-o unitate de timp mult mai scurtă decît în celelalte tipuri de dans, iar dansatorii sunt în datorie de oxigen la finalul celor două probe.
La polul opus se situează rumba, valsul lent și slow foxtrot-ul, unde mișcările sunt line și lente, iar efortul este clar de tip aerob. Diferența de intensitate a efortului o poate realiza coregrafia pe care o are fiecare pereche cu variații de ritm și tempo pe o muzică cu tempo prestabilit.
Celelalte dansuri sunt caracterizate din punctul nostru de vedere printr-un efort mixt, trecerea de la efortul aerob la cel anaerob lactacit se realizează fără o delimitare clară. Coregrafia perechii poate determina schimbarea de tip de efort în funcție de măiestria executiei, gradul de complexitate în alcătuirea succesiunii pașilor și de viteza cu care se realizează mișcările.
Sportul este responsabil de mobilizarea rezervelor componente performanțiale, care la noi se referă în mod special la factorii de natură biologică, psihologică socială și artistică. Este din ce în ce mai dificil să ajungem în partea superioară a clasamentului în competițiile de gen, deoarece perfecționarea în timp a disciplinei devine o condiție esentială a specialiștilor ceea ce determină sportivii spre autodepașire de la o competiție la următoarea.
4.2. CONTRIBUȚIA DANSULUI SPORTIV LA EVOLUȚIA PSIHICĂ ȘI SOCIALĂ A TINERILOR
4.2.1. Influențele dansului sportiv asupra proceselor psihice
Perioada adolescenței (14/15 – 18/25), din punct de vedere al dezvoltarii biologice, tinde către un echilibru spre conturarea și apropierea conformației de cea a adultului.
În plan psihic, transformările sunt extrem de spectaculoase, desfășurate cu destulă rapiditate într-o mare complexitate.
Adolescentul este deschis la informație, luptă să-și indeplinească dorințele proprii, este nonconformist, caută soluții originale în ceea ce-si propune.
Astfel, întalnim o serie de aprecieri legate de studiul acestei perioade, în care specialiștii o numesc “vârsta ingrată”, “vârsta crizelor”, “vârsta integrării sociale”, “vârsta marilor elanuri”, controversele denumirilor fiind privite în primul rând prin prisma concepției autorilor respectivi, dar și ca o perioadă a vieții condiționată de transformări multiple.
Această dezvoltare a adolescentului se realizează în plan psihic ca și în cel fizic diferențiat pe sexe. La această vârsta tensiunile și conflictele se regasesc în general în legatură cu paralelismul dezvoltării biologice, deseori cu salturi calitative de la o funcție la alta, de la un fenomen la altul.
Adolescența prelungită (18-20-25), care la unii autori este inclusă în perioada tinereții, este caracterizată într-o mare măsură prin dobândirea independenței, lucru foarte important în dezvoltarea personalității și afirmării tinerilor prin dobândirea individualității în conduite.
Din punct de vedere atitudinal, adopta comportamente moderniste, îmbrăcăminte la modă, limbaj la modă, gestică cu postura care să le creeze “avantaje”, fiind într-o permanentă concurență cu imaginea proprie și cu imaginea care “se poartă”. În plan sentimental sunt foarte activi, trăirile sunt la cote ridicate, dar cu o oarecare instabilitate.
Vocația apare odată cu stabilitatea trăsăturilor de personalitate, în care “cerința aptitudinală și atitudinală devine condiție de afirmare”.(Verza E. si Verza F.E., 1994)
Dupa Erikson, E. (1968), constituirea identității personale are ca punct central interpretativ și de evidențiere a caracteristicilor ce o definesc, conștiința de sine.
Personalitatea, dupa W.James, este alcătuită dintr-un nucleu format din “eu” și “sine”. Eul este cel ce cunoaște și este conștient, sinele reprezintă latura cunoscută. Sinele poate fi material și se referă la tot ceea ce poseda persoana social, în care este implicat rolul și statutul cu identitatea ce o formează, sinele spiritual este expresie a activitații psihice.
Percepția de sine poate avea forme negative sau pozitive. Subestimarea se realizează daca intervin eșecuri în adaptarea scolară sau profesională când nu manifestă inițiativă și perseverență în activitățile pe care le desfășoară.
Atunci când există succese, se manifestă încrederea de sine, puterea de a acționa, dorința de a învinge dificultațile, autoconștiința, se poate ajunge la supraestimare cu influențe pozitive sau negative, depinde de la o situație la alta.
Dezvoltarea personalității, a identității este mai rapidă și eficientă în condițiile independenței adolescenților. La această vârstă unii dintre ei mai depind înca de familii din punct de vedere material, ceea ce creează destule frustări și comportamente rigide sau lejere care au posibilitatea să-și pună amprenta asupra personalității. Relațiile sexuale ale adolescentilor sunt într-o perioadă de căutări, de descoperiri, cu o atitudine mult mai matură și complexă. Dorința de a avea un/o partener/a este mult mai pronunțată, căutarea unei companii, dorința unei relații afective, îi determină să socializeze mai mult, să participe la diverse activități cultural-artistice, să formeze grupuri pentru diverse ocazii de a iesi să petreacă timpul împreună.
Maturizarea intelectual-afectiva dupa Debesse (1970), are două funcții:
adaptarea la mediu pentru integrarea socială;
depășirea, permanent în cautare și perfecționare sau adaptarea în orientarea de către alții a ceea ce trebuie făcut.
Alături de aptitudini și abilități, motivația deține un loc foarte important în dezvoltarea personalității.
Motivația dă energia psihică sau din contră o estompează în atingerea unor scopuri.Sunt mai multi factori care intervin în influențarea conduitei umane.Un factor ar fi condițiile în care se desfășoară activitatea, este o variabilă de natură psihică care reacționează la modificările ce au loc în mediu.
Orice activitate umană are la bază o formă de motivație din care se constituie motivul. Prin intermediul acestuia se realizează ierarhizarea scopurilor și intereselor, ajungându-se la formarea de aspirații. După piramida trebuințelor realizată de Maslow, A. (1954), se constată că la vârsta adolescenței, tinerii nu au toate cele 6 niveluri la fel de active.
6. autorealizare
5. trebuințele sinelui
4.dragoste și întrajutorare
3.siguranță și securitate
2. stimularea trebuințelor (sex, activitate, explorare)
1. trebuințe fiziologice (alimente, aer, temperatură)
.
6_______
5____________
4________________
3___________________
2_______________________
1___________________________
Piramida trebuințelor realizată de Maslow, A. (1954)
După părerea noastră, nivelul 6, aflat în vârful piramidei este în starea cea mai slabă, iar în legatură cu acesta, se află nivelul 3, care este totuși activ dar se găsește într-o stare de tensiune. Aceste niveluri sunt foarte importante în viața adolescentului, dar pentru vârsta de 18 ani este prematur să fie realizat, în condițiile în care situația nu se ameliorează spre vârsta tinereții, devine o stare de stress și tensiune permanentă. Proiectarea viitorului reprezintă pentru adolescenți aspirații, poate să însemne o cale de urmat. Aceasta realizează socializarea legată de scopuri, interese, idealuri, contribuie la organizarea structurilor de personalitate și comportamente complexe. Aceste comportamente se găsesc în toate formele de activitate ale adolescentului inclusiv în cel sportiv. El manifestă preferințe pentru jocurile și distracțiile cu un pronunțat caracter intelectual și social.
După Tudos, S. (2001), personalitatea exprimă sintetic schemele comportamentale relativ stabile, componente cognitive (de recepție și rezolvare – decizie), dar și de execuție.
Structura personalității, după studii de analiză factorială, au condus la acreditarea ideii existenței a cinci factori esențiali, model cunoscut sub denumirea de Big-Five. După acesta, factorii existențiali ar fi:
extraversia – capacitatea de orientare spre exterior a personalitații, sociabilitatea persoanei;
agreabilitatea – se referă în principal la calitățile emotionale ale persoanei și la componentele ei individuale relevate prin interacțiunea socială (prieteni, plăcere);
conștiinciozitatea – modul concret caracteristic individului de a trata sarcinile, activitățile, problemele care apar în viață (responsabilitate socială, disciplină);
stabilitate emoțională – diferențele de caracteristici emoționale ale persoanei (calm, mulțumit, emotiv sau îndrăzneț, anxietate, depresie, iritabilitate);
cultura și intelectul – predispoziții la creativitate, inventivitate, curiozitate.
Abordarea problematicii acestor factori ai personalității trebuie să țină seama de emergența sistemului în fiecare moment, răspunsul la solicitările mediului fiind efectul interacțiunii și îmbinării tuturor elementelor.
Componentele sistemului personalitate are în compunerea sa atitudinile, caracterul, temperamentul, aptitudinile (Tudos, S., 2001)
Subsistemul atitudinal și de orientare are :
structura motivațională și afectivă;
sistemul atitudinal (față de sine, față de alții, față de muncă, fata de religie, etc.)
imaginea de sine ;
idealul de viață.
Subsistemul substanțial energetic compus din:
particularitățile metabolismului bazal;
tip neuro-hormonal;
tip somatic;
tip temperamental.
Subsistemul axiologic de reglare-autoreglare are în compunerea sa caracterul.
Subsistemul instrumental-aptitudinal constituit din:
sistemul deprinderilor și obișnuințelor generale și de specialitate;
cultura generală și profesională;
experiența generală și în specialitate;
creativitate.
În centrul acestei scheme se află caracterul, deoarece exprimă sistemul schemelor comportamentale relativ stabile care asigură direcționarea adaptării prin satisfacerea simultană a nevoilor individuale și sociale. Caracterul este ca un nucleu al personalității deoarece exprimă valoarea morală, partea cea mai profundă a acesteia, format prin adaptarea la solicitările mediului social și acționează selectiv. Astfel prin sistemul atitudinal structurat în caracter, personalitatea capătă acea “valoare socială”. Acțiunea își găsește sensul prin atitudine (acțiuni potențiale), față de sine, de societate, de muncă.
Caracterul este alcătuit dintr-o multitudine de însușiri – valori, fiecare trasatură caracterială variind între doi poli, o valoare și o non-valoare. Fiecare subiect, din punct de vedere al unei trăsături, se poate situa, în funcție de intensitatea trăsăturii, într-un anumit punct între cei doi poli. Sistemul acestor trăsături dă caracterul.
Temperamentul poartă amprenta ereditară destul de puternic și reprezintă latura dinamică a personalității. El nu determină performanțele subiectului ci poate favoriza formarea unor aptitudini pentru un anumit domeniu de activitate.
Aptitudinile, după Popescu-Neveanu, P. (1976), sunt “sisteme operaționale stabilizate, superior dezvoltate și de mare eficiență”. Aceste sisteme operaționale presupun relația dialectică dintre zestrea ereditară și condițiile favorabile ale mediului, în special cel social. Această zestre ereditară se dezvoltă numai pe un fond al solicitării adecvate, în familie și instituțiile specializate, în procesul instructiv-educativ.
Dezvoltarea aptitudinilor are o dinamică imprevizibilă deoarece este condiționată de zestrea ereditară, condițiile mediului, experiența acumulată, motivația subiectului, elemente de natură subiectivă care pot determina un progres mai rapid sau mai lent, având caracter individual.
Dansul ocupă un loc preferențial deoarece le creează emotii puternice și determină mai usor apropierea între sexe. Emoțiile de natură erotică sunt cele mai accentuate, ambientul creat de muzică si mișcare declanșeaza reacții psihice de o sensibilitate deosebită.
Prin practicarea dansului se obtin pe lângă aptitudinile fizice complexe și caracteristici de personalitate care se conturează în timp. Astfel, reușita în mișcare declanșează o mai mare încredere în sine, o bună stăpânire a emoțiilor. Regulile de comportament legate de dansul sportiv învață adolescentul să-și respecte semenii și să-și însușească responsabilități. Caracterul fiecăruia se conturează cu componente pozitive.
Tinca Cretu (1997) subliniază, de exemplu, necesitatea identificării tuturor componentelor orientative care dau specificitate comportamentelor umane: direcționare coerentă, autoreglare superioară prospectivă și proiectivă. Componentele orientative ale personalității pot fi atât rezultat cât și punct de pornire (generează forța care susține efortul voluntar necesar formării aptitudinii ), precum și un indiciu al existenței înclinațiilor pentru o anumită activitate si totodată a atitudinii pozitive față de respectiva activitate.
4.2.2. Dansul sportiv – factor de comunicare și socializare a tinerilor
Pentru copii și tineri, dansul este o activitate educativă, cu reguli foarte stricte ce trebuie respectate ca aceștia să reușească să învețe și să progreseze.
Credem că nu trebuie să punem la îndoială faptul că majoritatea oamenilor cunosc în general influențele exercițiului fizic asupra organismului, asupra dezvoltării intelectuale, afective și volitive, asupra formării caracterului și personalității.
Prin practicarea dansului sportiv în cadrul lecțiilor de educație fizică, tinerii își perfecționează simțurile, învața să-și reprezinte mental corpul fizic, descoperindu-l puțin câte puțin, își lărgesc câmpul de cunoaștere, își dezvoltă spiritul de observație, atenția distributivă, capacitatea de analiză și sinteză, își stimulează gândirea, își dezvoltă capacitatea de comunicare, învață să colaboreze cu cei din jur, își educă încrederea în sine și în coechipieri.Dansul este o îmbinare a trei elemente:
Aceste elemente se intercondiționează și formează un sistem complex care are ca rezultat armonia mișcării celor doi parteneri cu muzica. Este foarte important să spunem că în acest context muzica este factorul determinant în realizarea mișcărilor care declanșează actul și acțiunile motrice, precum și atitudinea și caracterul în care trebuie să se realizeze pașii.
Dansul determină o mai bună cunoaștere de sine, a propriei valori, a propriilor capacități fizice și psihice, o cultivare a spiritului prin dorința de frumos.
Prin natura dansului, partenerii trebuie să se respecte între ei și să se ajute în momentele dificile în care învațarea pașilor prin exersare nu este loc la cote maxime. În acest proces, rateurile, greșelile sunt normale, partenerii se pot lovi, împiedica reciproc, fiecare individ având o anumită capacitate de învațare, mai rapidă sau mai lentă. Capacitatea de a tolera greșelile partenerilor, de a ajuta procesul învățării, astfel încât progresul să se realizeze cât mai repede, trebuie educată încă de la micii dansatori deoarece la vârstele mici, există tendința ca aceștia să se învinovățească reciproc pentru nerealizările lor. La vârste mai mari, aceste atitudini negative pot dispărea, dar totodată se pot accentua, dacă nu au fost educate de la vârste fragede.
Profesorul trebuie să posede cunostințe în domeniul psihologiei, pedagogiei și sociologiei, pentru a putea depista la timp problemele interumane și pentru a acționa pentru îndreptarea unor comportamente nepotrivite.
O regulă de bază a dansului este aceea că bărbatul este cel care conduce, iar femeia este cea care se lasă condusă. De aici și simțul responsabilității bărbatului de a avea grija partenerei, de a o proteja, de a fi precis în execuții pentru a nu o determina să greșească. La rândul său, femeia este foarte atentă să facă față cerințelor partenerului, pentru a-l ajuta în dans și a răspunde prompt la comenzile acestuia. Răspunderea unuia față de celălalt este foarte mare în dansul sportiv, de aceea cei care dansează își dezvoltă foarte mult capacitatea de a lucra în echipă, de a avea încredere în partener (a).
Avem din ce în ce mai multă libertate de exprimare verbală și nonverbală, trăim într-o societate în care din păcate violența este prezentă peste tot, în condițiile în care copiii preiau această violență prin jocurile lor, prin limbaj și gestică. În atmosfera aceasta în care și desenele animate sunt presărate cu personaje sinistre și violente, credem că dansul este un aducator de pace, de tandrețe, de dragoste și eleganță.
Maniera de a invita o parteneră la dans cu o anumită ținută, oferirea brațului, sau palmei pentru a fi condusă pe ring, poziția de dans cu o ținută dreaptă și fermă pentru a o conduce pe perioada dansului, conferindu-i confort și încredere, sunt învățate și exersate la cursurile de dans ca apoi să facă parte din conduita oamenilor în situațiile de zi cu zi. Acest mod de a educa comportamentul între parteneri în sala de dans, se rasfrânge în mod automat și în comportamentul cotidian al persoanelor și este o posibilitate de a arăta mai mult respectul față de oameni și societate.
Astfel prin ansamblul conduitei de dans, ne educăm tinerii să fie mai eleganți, mai fermi, mai buni, mai tandri, mai respectuoși față de ceilalți din jur și față de ei inșiși. Tinerii capătă încredere în propriile forțe și pot fi mai sociabili, mai comunicativi.
Dansul sportiv face parte din ramurile de sport artistico-estetice, în care ținuta corporală, ținuta vestimentară, cromatica acesteia, coafura, tot ansamblul perechii este studiat și apreciat de juriul care acordă locurile și punctele. Este o disciplină legată de ceea ce reprezintă idealul de frumos. Un astfel de sport nu poate să aducă decât sentimente frumoase în sufletul celor care privesc dar mai ales în educația celor care îl practică.
Obiectivul cadru este“dezvoltarea fizică corectă și armonioasă a
organismului “ are ca obiective de referință:
însușirea unei ținute corporale corecte (în poziția stand, sezând și în deplasare) cu scopul evitării instalării atitudinilor deficitare;
să inteleagă și să execute corect mișcările diferitelor segmente ale corpului;
să execute corect exercițiile de mers, alergare și săritură pentru evitarea deficiențelor fizice;
să-și însușească corect schema corporală;
să perceapă componentele spațio-temporale (ritm, tempo, durată, etc.)
În același timp dansul cultivă simțul estetic, dezvoltă gustul pentru frumos, pentru muzică, dezvoltă personalitatea copiilor și posibilitatea de a se exprima nonverbal cu o mai mare ușurință, dezvoltă aptitudinile pentru creație.
Din punctul nostru de vedere, vârsta pre-școlarului, este cea mai potrivită pentru a încerca cât mai multe domenii teoretice și practice, de a motiva copilul să descopere lumea care-l înconjoară și pe el însuși, de a îndruma copiii dotați cu aptitudini către domeniul respectiv, de a lăsa și crea portițe pentru noi descoperiri.
Capacitățile coordinative se dezvoltă foarte bine prin mijloacele dansului sportiv, deoarece pentru realizarea pașilor specifici, este nevoie de o bună coordonare segmentară și generală a corpului în concordanță cu partenerul(a), și cu muzica.
4.3. CAPACITĂȚILE COORDINATIVE ÎN DANSUL SPORTIV
Foerster (1902), definește coordonarea “capacitatea de a scoate la iveală, cu ajutorul contracției musculare, efecte exterioare care contribuie la îndeplinirea unei teme precise, în condițiile de consum energetic redus”. El precizează trei condiții ce trebuie îndeplinite ca să putem vorbi despre coordonare:
scopul urmărit;
efectul să fie realizat cu un consum energetic redus;
simțul subiectiv să fie de ușurință și siguranță în execuție;
Mitra, Gh. și Mogos, A. (1977), vorbind despre îndemănare, specifică faptul că la baza sa stă coordonarea, proces important al activității organismului îndeplinit de SNC. Coordonarea, după aceiasi autori, se realizează prin intermediul inhibiției corticale, proces nervos care corectează și reglează permanent excitația nervoasă.
Capacitatea de coordonare poate fi definită ca o calitate psihomotrică complexă, ce are la bază corelația între sistemul nervos central și musculatura scheletică în timpul efectuării unei mișcări.
Epuran, M. și Horghidan, V. (1994), situează în rândul componentelor psihomotricității, alături de schema corporală, lateralitatea, rapiditatea mișcărilor ideomotricitate și coordonare dinamică (a corpului întreg și a segmentelor sale ), coordonarea statică – echilibrarea, coordonarea perceptiv-motrică ( percepția spațiului, ritmului și a mișcărilor proprii).
4.3.1. Capacități coordinative generale și speciale
Capacitățile coordinative generale sunt rezultatul unei instruiri gestuale polivalente în diferite acțiuni motrice sau sporturi. Ele se manifestă în diferite domenii ale vieții cotidiene și în sport prin faptul că problemele gestuale oarecare pot fi rezolvate în mod creator (dupa Harre, D., Deltow, Ritter, 1984).
Capacitățile coordinative speciale se dezvoltă mai mult în cadrul disciplinelor sportive considerate și după Ozolin, N. (1984) “ cu însușiri variate în tehnica sportivă în funcție de disciplină sau de diverse combinații.”
Capacitățile coordinative vor fi îmbunătățite esențial dacă fiecare dintre componente este la fel de rațional dezvoltata cum se întamplă în cazul capacităților condiționale.
Îndemănarea prezentată drept calitate motrică, oferă teren de discuîii între specialiști, ea fiind în același timp subdivizată, prezentată sub diverse denumiri cu diverse conținuturi. După parerea acestora nu se poate pune egal între capacitatea de coordonare și îndemănare, punct de vedere la care subscriem.
Letzelter (1985), distinge grupa calităților coordinative cu două subgrupe: mobilitate (statică, dinamică, activă, pasivă, generală, specială) și îndemănare (psihomotrică, capacitate de învățare, îndemănare specială).
Hirtz, P. (1972), definește îndemănarea, o calitate de baza a coordonării.
Se admit ca fiind componente ale capacitații coordinative:
capacitatea de adaptare
capacitatea de reacție
capacitatea de ghidare, combinare
capacitatea de echilibru
– capacitatea de agilitate, îndemănare
Weineck, J. (1980), împarte capacitățile coordinative generale în:
Hirtz, P. (1972) a subordonat celor trei capacități de bază, cinci capacități coordinative fundamentale pe care a încercat sa le clasifice ierarhic astfel:
1.capacitatea de orientare spațială
2.capacitatea de diferențiere chinestezică
3.capacitatea de reacție
4.capacitatea de echilibru
5.capacitatea de ritm (simțul ritmic)
Blume, (1981) citat de Manno, R. (1996), face urmatoarea schema:
1.capacitatea de combinare și cuplare a mișcărilor
2.capacitatea de orientare spatio-temporală
3.capacitatea de diferențiere chinestezica
4.capacitatea de echilibru
5.capacitatea de reacție motrică
6.capacitatea de transformare a mișcărilor
7.capacitatea ritmică
Schema clasificării aptitudinilor coordinative
(Blume, 1981, citat de Manno, R., 1996)
Schema capacitatilor coordinative
(Weineck, J., 1980)
(circuit de reglare și de control (circuit de reglare
intern) si de control extern)
Nivel de perturbare
Model simplificat al coordonării actului motor
(Manno, R., 1996)
Soluția problemelor de coordonare impuse de un act motor sportiv trece prin realizarea mai multor funcții partiale:
execuția mișcării propriu-zise de către organele motorii. Organul de controlat și de reglat este musculatura scheletică, care este componenta activă a aparatului motor.
Programarea desfășurării miscării, care permite achiziționarea și transmiterea informațiilor privind rezultatele momentane și finale ale actului motor.
Programarea desfășurării miscării, cu prevederea anticipată a rezultatelor sale momentane și finale (anticipare).
Compararea informației la intrare (valoare reală), cu programul acțiunii si cu obiectivul prevăzut (valoare cerută sau nominală).
Procesul de control și de reglare propriu-zis, adică transmiterea la muschi a stimulilor de control și de reglare.
Memoria motrică, cea care înregistrează programul mișcării efectuate, transformările sale, și care intervine, de asemenea, prin fragmente de exercitii motrice similare înregistrate deja. Rolul sau este esențial în învațarea mișcării (Schnabel, Meinel, 1984).
4.3.2. CAPACITĂȚILE COORDINATIVE – ELEMENTE ALE COMPORTAMENTULUI MOTRIC ÎN DANSUL SPORTIV
4.3.2.1. Rolul sistemului analizatorilor în dansul sportiv
Analizatorii cu cea mai mare pondere în desfășurarea mișcărilor de dans sunt analizatorii chinestezic, vizual, auditiv, tactil, vestibular. Toți contribuie în realizarea cu succes a actelor si acțiunilor motrice specifice dansului, într-o măsură in care nu ne putem permite să considerăm că unul ar fi mai important decât celălalt. Dacă un subiect ar fi lipsit de unul din aceste simțuri, dansul nu ar putea căpăta valoarea pe care o dorim, din punct de vedere al tehnicității și plasticității sale.
Auzul contribuie în realizarea concordanței mișcărilor cu muzica pe care în dansul sportiv trebuie sa o respectăm cu strictețe după anumite reguli, astfel dacă nu se dansează pe muzică, specialiștii consideră că perechea nu dansează.
Simțul tactil realizează o legatură între parteneri, ei reușesc să se simtă reciproc prin contactele de la nivelul mâinilor, numită “priză”, prin atingerile corpurilor, prin exercitarea presiunilor la conducerea în timpul dansului, prin controlul pașilor în timpul pășirii pe podea (parchetul) de dans și absolut în tot ce înseamnă colaborarea dintre cei doi parteneri.
Analizatorul vestibular este răspunzător de menținerile corpurilor în echilibru în timpul dansului. Mișcările sunt foarte complexe, necesitând permanent echilibru, precizie în momentele statice, în momentele dinamice, acestea alternând datorită coregrafiei realizate, dar și în figurile exersate.
Văzul, după cum știm culege cele mai multe informații din mediul extern, asigurându-ne un suport pentru a ne realiza conexiunile cu ceilalti indivizi. Ca și în viața de zi cu zi, vederea contribuie în dans la formarea bazelor mișcărilor după modele vizualizate, explicația figurilor trebuie să fie însoțită și de demonstrație, ceea ce ajută foarte mult învătarea. Partenerii în timpul dansului se privesc între ei, colaborează, se mișcă în sincron sau din contră, fiecare trebuie să fie atent la mișcările celuilalt pentru o execuție coregrafică desăvârșită.
Analizatorul chinestezic este cu precădere un suport al tuturor mișcărilor corpului. “Simțul partenerului sau a partenerei”, reprezintă acea percepere kinestezică pe care o dobândești în timp, după o perioadă în care începi sa-ți cunoști propriile posibilități și să participi efectiv prin acomodarea cu celălalt la îmbunătățirea actelor motrice.
4.3.2.2. Metode generale de îmbunatatire a capacităților
coordinative
Deși unele componente ale capacității coordinative prezintă un optim de dezvoltare la un anumit moment, iar altele sunt practic nedezvoltate, putem spune că ele ar avea ca interval de maturizare perioada dintre vârstele 7 și 10 ani (Hirtz, P., 1978)
Gagea, A., consideră ca obligatorii pentru seturile de metode și mijloace folosite pentru dezvoltarea capacităților coordinative următoarele atribute:
să fie adecvate, acest aspect presupunând diagnosticarea exactă a nivelului capacităților coordinative asupra cărora urmează sa se acționeze. Mijloacele trebuie să acționeze optim în vederea obținerii rezultatelor scontate;
să fie riguros dozate, ținând cont de nivelul atins în dezvoltarea capacităților coordinative, de vârsta, experiența motrică,etc.;
să acționeze asociat, în cadrul procesului de pregătire sportivă;
să fie asigurată o iterație corespunzătoare, succesiunea folosirii acestor mijloace în programul de pregătire să fie adecvată obiectivului și ritmului de progres al sportivului.
Acelasi autor (Gagea, A., 2002), consideră că dezvoltarea coordonării trebuie să aibă antrenamente cu teme destinate special acestui scop. “Prin repetarea controlată, forma mișcării se apropie din ce în ce mai mult de ceea ce, convențional, numim mișcare bine controlată. De fapt este vorba de continuarea fenomenului de learning prin stereotipie”. Procesul de ameliorare a coordonării este foarte limitat și în același timp individualizat, deoarece la același volum indivizii progresează diferit, iar creșterea volumului nu dă creșteri importante ale coordonării.
In cazul capacităților coordinative, în literatura de specialitate găsim două categorii de metode folosite în vederea creșterii nivelului de dezvoltare si anume:
metode generale
metode specifice
Weineck, J. (1983), adaugă la acestea, metodele de formare a reprezentării motrice, considerând că aceasta stă la baza învățării actelor motrice. În funcție de vârsta, capacitatea de efort intelectual și nivelul dezvoltarii capacităților coordinative, autorul propune două metode considerate cu un foarte bun randament:
metoda informării vizuale
Folosită în special la începători, pentru care reprezentarea desfășurării actului motric este în mod esențial un clișeu vizual. În mod contrar, la sportivii/elevii avansați, această metodă nu acoperă decât în mică măsură informațiile chinestezice.
metoda informației verbale
Această metodă poate preceda, succeda si/sau poate fi utilizată concomitent cu metoda vizuală. Ea vine să precizeze, să clarifice actul motric ce urmează a fi realizat.
Cele două metode se completează reciproc, utilizarea lor împreuna fiind varianta optimă pentru o înțelegere cât mai bună a actului motric în general.
Metode generale de îmbunătățire a capacităților coordinative
Harre, D. (1979), prezintă pentru dezvoltarea capacităților coordinative următoarele metode:
variația execuției mișcărilor
Se realizează fie prin îmbinarea unor faze parțiale ale unei secvențe motrice fie executând numai anumite secvențe, variind ritmul.
variația condițiilor externe
Are în vedere variații ale condițiilor și diensiunilor ambientale, sau ale aparaturilor folosite în execuție și ale spațiilor.
– combinarea unor deprinderi motrice automatizate
Presupune legarea succesivă sau concomitentă a deprinderilor motrice însușite. Metoda se poate aplica numai în cazul automatizării deprinderilor, altfel se înregistrează greseli în execuție.
exersarea cu cronometrarea timpului
Are în vedere executarea unor exercitii bine cunoscute cât mai curând posibil, sau în limite de timp minime și maxime, care se vor înregistra.
variația informațiilor
Presupune extinderea sau restrângerea informațiilor primite de sportiv/elev, în functie de modificările mediului. O creștere a numarului de informatii furnizate, va mări capacitatea de control a acestuia. Rezultate optime se pot obține obstrucționând una din informațiile primite (vizuala) sau excluzând pe cele acustice.
exerciții executate pe fond de oboseală
Dupa un efort, sportivului i se cere să efectueze o serie de acțiuni cu un înalt grad de dificultate din punct de vedere al cooperării. Având în vedere faptul că exercițiile utilizate trebuie bine stăpânite sub aspectul execuției tehnice, această metodă nu se poate folosi în fazele de modificare a tehnicii.
exerciții în care se urmăresc imitarea unor secvențe motrice stabilite
exerciții de pe ambele părți
Aceste două metode de la final, permit multe variații și pot fi legate între ele. Alegerea lor este impusă de natura capacității de coordonare ce urmează a fi dezvoltată, obținându-se rezultate numai în cazul variației continue a stimulilor.
4.3.2.3. Metode specifice de imbunătățire a capacităților coordinative
1. Metode pentru dezvoltarea capacității de combinare și cuplare a mișcărilor:
conexiunea progresivă, parțială sau totală, dintre două deprinderi cu accentuarea anumitor componente;
executiile de coordonare segmentară, între membrele superioare și inferioare;
dezvoltarea progresivă a lateralității, folosind mișcările asimetrice cu dificultăți crescânde;
structuri cu folosirea acelorași pași specifici în combinații diferite.
2. Metode pentru dezvoltarea capacității de orientare spațio-temporală:
observarea celorlalți sportivi, în mișcare și de pe loc;
deplasarea în spații și pe distanțe prestabilite;
folosirea unor spații diferite de cele standard;
folosirea unor poziții, situații și mișcări neobișnuite;
posibilitatea observării și autoobservării prin mijloace video și/sau oglinzi.
3. Metode pentru dezvoltarea capacității de diferențiere chinestezică:
toate exercițiile în care există o creștere progresivă a nivelului de precizie;
lucru în perechi, realizarea unor prize cu posibilitatea de reacție la mișcarea partenerului(ei) stimul-răspuns.
4. Metode pentru dezvoltarea capacității de echilibru:
toate exercițiile care stimulează echilibrul propriului corp și al partenerului(ei);
exerciții de menținere a unor poziții pe acompaniament muzical, cu timp prestabilit;
studiu la bara de perete din dansul clasic si elemente adaptate;
studiu din dansul clasic și modern la centru.
5. Metode pentru dezvoltarea capacității de reacție motrică:
situațiile în care se impune reacția la stimuli vizuali, acustici, tactili, chinestezici, într-o formă progresiv-complexă;
lucru prin imitație sau în oglindă, improvizații.
6. Metode pentru dezvoltarea capacității de transformare a mișcării:
crearea unor situații în care sunt necesare modificări neprevăzute ale acțiunilor (greșeli ale partenerilor, ciocniri ale perechilor în ring).
7. Metode pentru dezvoltarea capacității de ritmicizare (simtul ritmului):
variații de ritm;
execuție cu muzică cronometrată și apoi fară muzică tot cronometrată;
imprimarea unor accente ale ritmului de execuție.
4.3.2.4. Metodica generală de învațare și acomodare cu muzica
Noțiuni generale de muzică
Deoarece mișcarea este un proces care se desfășoară în timp și în spațiu pentru oricare specialist sau cursant este importantă cunoașterea duratelor notelor muzicale și orientarea în privința noțiunilor de bază.
Durata valorilor notelor muzicale
Pentru scrierea duratelor valorilor notelor muzicale în general este valabil principiul injumătățirii.
Cea mai mare valoare muzicală o are nota întreagă – “O”, care are valoare de patru timpi muzicali.
Dacă înjumătățim o notă întreagă, vom avea o jumătate de valoare, adică o doime, cu valoarea a doi timpi muzicali.
Jumătatea doimii reprezintă pătrimea și are valoarea unui timp muzical.
La rândul ei, pătrimea împarțită în jumătate reprezintă optimea care este o jumătate de timp muzical.
Optimea împărțită în două ne dă șaisprezecimea, reprezintă un sfert de notă muzicală.
De aici se pot împărți șaisprezecimile și ne dau treizecișidoimile.
Valorile notelor muzicale se micșorează cel mai des prin împărțirea la jumătate, mai rar prin împărțirea la trei. Împărțirea notelor este posibilă nu numai la doi sau trei, ea poate fi împărțita la cinci, șase, șapte, opt, nouă: quintola, sextola, septola, octola, novemola. In muzică ritmurile de triolă, quintolă, etc., au întotdeauna o semnificație deosebită.
Tactul
Măsura muzicală – reprezintă unitatea de măsură în muzică și este exprimată în scris prin intervalul dintre două bare.
Fiecare măsură muzicală are un numar de valori de note care nu se schimbă și care este indicat la începutul oricărei măsuri muzicale, imediat după cheia sol printr-o fracție în care numărătorul precizează câte note sunt într-o masură muzicală: 4/4 = câte note sunt în masura muzicală de valoarea numitorului.
Numitorul arată valoarea notei muzicale: două pătrimi – 2/4, trei pătrimi – 3/4, patru pătrimi – 4/4, șase optimi – 6/8. Dansurile din secțiunea standard sunt scrise în următoarele măsuri muzicale:
3/4este masura muzicală pentru vals lent și vals vienez
4/4 este măsura muzicală pentru slow foxtrot și quick step
2/4 si 4/4 sunt măsuri muzicale pentru tango
Dansurile latino-americane sunt și ele scrise în anumite măsuri muzicale:
2/4 sunt samba și pass doble
4/4 sunt cha-cha-cha, rumba si jive.
Tactul, ca ordonată de timp se referă nu numai la sunet, el pulsează și în pauzele muzicale.
Ritmul dă caracterul muzicii și este alternantă regulată în timp a diferitelor sunete mai lungi sau mai scurte, succesiune în care se prezintă tmpii tari accentuați și timpii semitari sau slabi, neaccentuați.
Ritmul muzicii, caracterul tactului (par, impar sau impus) și tempoul schimbător sau identic (rapid, lent, accelerat sau încetinit) al muzicii, determină caracterul mișcării.
Tempoul este viteza cu care se execută o bucată muzicală, gradul de viteză cu care se succed timpii într-o frază muzicală:
Exemplu de tempo:
– adagio = foarte lent
– largo = larg = lent
– allegretto = puțin mai rapid
– moderato = moderat
– vivace = vioi
– presto = rapid, foarte rapid
În dansul sportiv, avem o varietate de tempouri chiar dacă avem aceleași măsuri muzicale.
De exemplu, valsurile au aceeasi masură muzicală de 3/4 ,aceeasi frazare muzicală de 6 timpi = 2 măsuri, dar valsul lent are 29-30 de măsuri/min, valsul vienez are 60 măsuri/min. De aceea valsul lent are un caracter de multe ori dramatic, liric, iar valsul vienez are de multe ori caracter vioi, jucăus, plutitor.
Tangoul are 33 măsuri/min, foxtrot-ul are 29-30 măsuri/min, quick step-ul are 50 măsuri/min, toate scrise în măsura de 4/4, diferă după viteza de desfășurare în timp a măsurilor muzicale și de aici și un caracter diferit.
Acelasi lucru se întâmplă și în secțiunea latino-americane unde samba are 50-52 măsuri/min, paso doble are 60-62 măsuri/min, ambele scrise in măsura de 2/4, diferă foarte mult după tempo și caracter; jive-ul are 42-44 măsuri/min, rumba 25-27 măsuri/min, cha-cha-ul are 28-30 măsuri/min, scrise în 4/4, diferă după tempo și caracteristicile de aranjament muzical, caracter.
Intensitatea sunetelor
Sunetele care formează frazele muzicale au diferite nuanțe, gradații de factori, intensitate și se notează prin:
– pianissimo – foarte încet
– mezzo forte – potrivit
– forte – tare
– fortissimo – foarte tare
– stacato – sacadat, întrerupt
– crescendo – crește
– descrescendo – descreștere
Intensitatea sunetelor se concretizează în mișcări line, energice, sacadate, tensionate, relaxate, etc., în funcție de ceea ce exprimă piesa muzicală.
Coloratura muzicală a unei piese reprezintă ansamblul ideilor și sentimentelor transmise de catre mijloacele de expresie muzicală (instrumentație, voce) denumită coloratură emoțională. Caracterul muzicii poate fi vesel, melancolic, eroic, săltăreț, romantic, liric. Trebuie să existe o concordanță între caracterul muzicii, cu linia generală afectivă și execuția motrică. Pentru aceasta se impune:
selecționarea mișcărilor potrivite caracterului muzical;
execuție motrică într-o manieră interpretativă care să sublinieze coloratura afectiva și care să prezinte comunicarea nonverbală a mesajului dorit.
În dansul sportiv, muzica ocupă un rol esențial. Fără ea nu se poate dansa și dansul nu ar fi existat. Când ne apucăm să studiem dansul, trebuie să știm să ascultăm o piesă muzicală, să depistăm ritmul, tempoul muzical, să înțelegem caracterul muzicii ca să știm ce putem dansa și cum putem interpreta muzica prin mișcare.
Mișcările, figurile de dans trebuie însușite în ritmul melodiei. Caracterul muzicii ne transmite cu ce atitudine trebuie să dansăm: impulsiv, temperamental, sacadat, cursiv, languros.
Descrierea figurilor de dans este facută adesea în termeni de pasi de “quick” (rapid) si “slow” (lent).
Un pas “quick” are valoare de un timp muzical, adică o patrime, un pas “slow” ocupă doi timpi muzcali.
În unele dansuri lente se complică lucrurile. De exemplu în cha-cha, unde sunt opt note, fiecare ocupând o jumatate de timp sau în samba unde sunt șaisprezece note fiecare ocupând o pătrime dintr-un timp și punctând opt note, ocupând trei pătrim din timp.
În sistemul “cut”, interpretarea muzicii s-a simplificat în funcție de timpii accentuați. În general, dacă se folosește sistemul simplificat, muzica este mult mai ușor de scris și de interpretat pentru dansatori. În zilele noastre toate dansurile sunt scrise în această manieră. Foarte important pentru dansatori este tempoul dansului exprimat în numarul de măsuri muzicale pe minut.
Tempourile variază în funcție de nivelul de pregătire al dansatorilor. Pentru începatori acestea vor fi mai simple, mai ușor de interpretat, urmând ca pe masură ce nivelul de pregătire crește, să se complice și modul de interpretare a tempoului.
Înainte de a trece la partea de predare a exercițiilor și pașilor de dans, trebuie să ne educăm ritmicitatea motrică prin:
– audiție muzicală;
depistarea măsurii, frazei muzicale, a timpilor accentuați și a caracterului muzicii;
numărătoarea timpilor pe măsura sau fraza muzicală;
percuție realizată pe fiecare valoare de notă muzicală, apoi pe timpii accentuați;
percuție realizată după felul în care realizăm pașii caracteristici acelui dans;
jocuri muzicale: unii numără sau realizează percuție pe timpii accentuați, alții pe timpii neaccentuați;
jocuri muzicale pe echipe: o echipă execută percuție pe prima frază sau masură muzicală, cealaltă echipă răspunde la următoarea masură sau frază muzicală;
jocuri muzicale și cu tactare pe pași simpli ca: variante de mers, variante de bătaie pe loc din picior(are), variante de săltări pe loc și în deplasare, combinarea bătăilor din palme cu bătăile din picioare, etc.
Exemplu: avem măsura muzicală de 2/4 din samba.
după audiere, se tactează timpul 1 din măsura muzicală prin bătaie din palme sau lovirea unui segment corporal cu palma, bătaie din picior, etc.,
depistarea frazei muzicale și tactarea timpilor impari (1,3,5,7), apoi numai a timpilor pari (2,4,6,8),
percuție după modul de realizare a pasului, respectiv 1&2, (pe T1 – o baăaie; pe T2 – doua bătăi),
băieții fac percuție pe timpul 1, fetele pe timpul 2 cu 2 bătăi,
se execută mai întâi varianta de mers cu percuție apoi se trece la realizarea pasului pe care dorim sa-l învățăm.
Aceste exemple de jocuri pot continua, deoarece, sunt multe moduri de a realiza o acomodare eficientă cu muzica caracteristică dansului pe care dorim să-l învățăm.
Jocurile muzicale sunt foarte utile și în acelasi timp și distractive pentru perceperea corectă a particularităților muzicale. Relația muzică-mișcare este de coordonare a mișcărilor din punct de vedere al tempoului și ritmului.
4.4. Educarea esteticii corporale și a esteticii motrice – ținută și execuție artistică
Estetica corporală este expresia pe care o are corpul într-o poziție statică. Dansul, prin compoziția sa are nevoie de o tinută corporală controlată, expresivă, tehnică și estetică. Aceste poziții ale corpului și segmentelor sale sunt studiate foarte bine de dansul clasic. Pentru studiul nostru am luat câteva elemente și le-am adaptat dansului sportiv și ideii de educație fizică.
Înainte de a trece la exercițiile din dansul clasic care pentru noi reprezintă un studiu și un ajutor în realizarea pozițiilor și mișcărilor din dans sportiv cât mai corect din punct de vedere tehnic și cât mai expresiv, vom descrie ținuta corporală din dans și felul în care partenerii stau unul fata de celalalt, felul în care pașesc și felul în care corpul contribuie la mișcarea de dans.
Astfel avem:
caracteristici generale ale poziției corpurilor în standard și latino-americane, priza;
caracteristici generale ale pozițiilor de brațe în latino-americane;
pasul, noțiuni generale de pășire în standard și latino-americane;
direcția de pășire;
sensul de dans.
Caracteristici generale ale poziției corpurilor în standard și latino-americane
Standard
Poziția (poziția de început sau de plecare), este cea care precede întotdeauna primul pas din orice figură și este menținută de cuplu pe toată durata desfășurării dansului avănd rol tehnic și estetic.
Poziția închisă (PI) : partenerii sunt față în față, fata usor decalată spre dreapta băiatului, cu greutatea repartizată pe ambele picioare, pe pingea, chiar dacă călcâiele sunt pe podea. Corpurile partenerilor se ating până la nivelul centurii pelviene numit “punct de contact” care trebuie menținut tot timpul dansului.
Băiatul are corpul drept, fata este intr-o ușoară extensie spre stânga spate, capul spre stânga, linia umerilor partenerilor paralelă.
Brațele băiatului – de la umeri până la coate sunt aproape de orizontală, antebratul stâng este ridicat oblic înainte sus, cu mâna în prelungire și ține mâna dreaptă a fetei, celălalt este oblic înainte jos, cu mâna asezată sub omoplatul stâng al fetei.
Brațele fetei – bratul drept până la cot este pe orizontală, antebrațul ușor înainte sus, mâna întalneste mâna stângă a băiatului. Brațul stâng se susține pe antebrațul drept al băiatului, paralel cu solul, antebrațul cu mâna în continuarea brațului partenerului.
Poziția de promenadă (PP) – corpurile dansatorilor formează un V de 45 si 90 de grade . Deschiderea acestui unghi este mai mare atunci când se calcă cu piciorul din interior. Baiatul se rotește spre stânga cu capul spre stânga. Fata se rotește spre dreapta, punctul de contact se află la nivelul centurii pelviene interior stânga, capul trece din poziție închisă (stânga), în partea dreaptă pe direcția nouă de deplasare.
Poziția exterioară (PE) – partenerii dansează alături cu aceeași parte a corpului (dreapta cu dreapta si stânga cu stânga). Trecerea în poziție exterioară o realizează unul din parteneri, umerii rămân paraleli, brațele își modifică linia.
Poziția Fallaway (PF) – este adoptată în timpul mișcării specifice, dacă partenerii se deplasează în sensul opus orientării corpurilor.
Latino-americane
Pregătirea pentru rumba și cha-cha
Poziția individuală –stând cu picioarele apropiate vârfurile spre exterior, trunchiul drept, coloana vertebrală întinsă, abdomenul controlat, umerii jos.
Poziția tălpilor din dansurile latino se aseamănă cu poziția a III-a din dansul clasic, tălpile nu sunt paralele niciodată. Vârfurile sunt orientate spre exterior pentru ambele picioare indiferent de moment.
Maniera în care se realizează pasul: se trece greutatea pe unul din picioare cu întinderea genunchiului, bazinul face o mișcare laterală și spre înapoi, greutatea este repartizată pe toată suprafața tălpii piciorului de sprijin. Bazinul se mișcă fără să declanșeze oscilații verticale, trunchiul are o ținută frumoasă cu întinderea coloanei vertebrale, capul cu bărbia sus.
Pregătirea pentru samba și jive
Poziția individuală – Trunchiul are o poziție asemănătoare rumbei și cha-cha-ului.
Poziția picioarelor în timpul pășirii: genunchiul piciorului de sprijin este într-o ușoară flexie în mod cât mai natural, pasul lateral se realizează cu transfer de greutate total pe partea internă a tălpii, pe pingea cu păstrarea în același timp a călcâiului pe sol.
Pregătirea pentru passo doble
Poziția individuală – Passo doble are o poziție diferită față de celelalte dansuri. Bazinul este proiectat înainte, coloana vertebrală datorită acestei proiecții are o formă diferită, bărbia este ușor spre față jos, greutatea este repartizată spre pingea, călcâiele pe sol, brațele rotunjite și tensionate.
Poziții de bază în pereche
Poziția închisă (PI) – Băiatul stă cu picioarele apropiate, cu greutatea pe oricare din ele, mâna dreaptă este pe spatele fetei, pe partea de jos a omoplatului, brațul drept este usor îndoit, cu antebrațul ridicat cu cotul aproximativ la nivelul pieptului.
Fata “îmbracă” poziția băiatului, brațul stâng este așezat pe brațul drept al băiatului, urmând curba brațului, mâna pe umăr, brațul drept cu antebrațul ridicat și mâna în mâna stânga a băiatului. Picioarele sunt apropiate cu greutatea pe piciorul opus băiatului.
Poziția închisă în passo doble este puțin diferită, coapsa, bazinul și trunchiul până la nivelul pieptului sunt în contact, brațele (stângul baiatului și dreptul fetei) sunt mai ridicate cu câțiva centimetri.
Poziția închisă din jive este identică cu cea din rumba și cha-cha dar brațele sunt ceva mai jos menținute.
Poziția deschisă (PD) – Partenerii sunt față în față separați la o distanță de un braț. Greutatea repartizată pe oricare picior, la fată pe piciorul opus băiatului, poziția picioarelor depinde de figura dansată înainte.
Priza mâinilor poate fi:
stânga băiatului si dreapta fetei,
dreapta băiatului și dreapta fetei,
dreapta băiatului și stânga fetei,
priza (prindere) dublă
fără (prindere) priza.
Brațul liber este ușor lateral rotunjit, brațul cu priză este ușor îndoit din cot, antebrațul spre înainte, mai jos de nivelul pieptului.
Când nu există priză (prindere) între parteneri, brațele sunt rotunjite în lateral, cu coatele spre interior.
Poziția evantai (PE) – folosită în rumba și cha-cha, fata se află în stânga băiatului perpendicular față de poziția băiatului, la o distanță egală cu lungimea brațelor partenerilor. Băiatul are greutatea pe piciorul drept oblic înainte, față pe piciorul stâng în spate. Brațele libere sunt lateral rotunjite, brațul stâng al băiatului este lateral cu palma în sus, brațul drept al fetei este ușor îndoit înainte cu palma în jos.
Poziția fallaway (PF) – Folosită în passo doble și jive se aseamănă cu poiția de promenadă, numai că perechea se deplasează în sens invers deplasării din promenadă (spre înapoi băiatul și înainte fata).
Poziția deschisă fallaway (PDF) – Se folosește în rumba și cha-cha, începe din poziție deschisă, priza este stânga băiatul cu dreapta fata. Se rotesc partenerii câte 1/4 (băiatul spre dreapta și fata spre stânga) pe un pas executat înapoi de fiecare (baiatul cu piciorul drept și fata cu piciorul stâng). Brațele cu priza sunt asezate diagonal înainte, brațele libere sunt rotunjite în lateral.
Poziția de promenadă (PP) – Se folosește în samba, paso doble și jive. Începe din poziție închisă și se realizează printr-o rotare de 1/8 spre exterior a partenerilor (băiatul spre stânga și fata spre dreapta), brațele (la băiat bratul stâng și la fată bratul drept) coboară sub nivelul umerilor. Întoarcerea poate fi mai mare dacă ceea ce urmează necesită o mișcare mai intensă a bazinului.
Poziția de contrapromenadă (PCP) – Se folosește în samba și paso doble. Băiatul este întors din poziția închisă cu aproximativ 45 de grade la dreapta iar fata la stânga. Bratul drept al băiatului este ușor în retragere iar mâna este pe brațul stâng al fetei. Brațul stâng al fetei se așează pe brațul băiatului urmând aceeași curbă.
Poziția deschisă de promenadă (PDP) – Se folosește în samba, cha-cha și rumba. Este asemănătoare cu poziția deschisă când băiatul are greutatea pe piciorul stâng și ține partenera cu mâna dreaptă, iar fata are greutatea pe piciorul drept și priza o realizează cu mâna stânga. Sunt câteva diferențe:
brațele care realizează priza sunt diagonal față, cotul retras;
întoarcerea este de 90 de grade (1/4);
o întoarcere mai mare de 90 de grade (1/4) între parteneri determină trecerea în “lateral poziție deschisă”;
o întoarcere mai mare de 180 de grade (1/2), poziția de picioare va fi de “fata în poziție de promenadă”.
Poziția deschisă de contrapromenadă (PDCP) – Folosită în samba, cha-cha și rumba, se aseamană cu poziția deschisă în care priza este făcută cu mâna stângă a băiatului și dreapta fetei, băiatul se sprijină pe piciorul drept.
Sunt câteva diferențe:
priza de brațe este înainte diagonal, cotul retras;
băiatul se întoarce 90 grade (1/4) spre dreapta, fata 90 spre stânga;
când diferența dintre băiat și fată este mai mare de 1/4 , poziția piciorului va fi “lateral în PDCP”;
când diferența este de 1/2, poziția piciorului va fi “înainte în PDCP”.
Caracteristici generale ale pozițiilor brațelor în
latino-americane
Ca și în celelalte discipline sportive cu caracter estetico-artistic și dansul sportiv în secțiunea latino, unde partenerii au o lejeritate de mișcare mai mare ca în cealaltă secțiune, trebuie să completeze mișcarea corpului cu mișcarea brațelor și a capului. Brațele vor reacționa ca o prelungire la mișcarea corpului și vor încheia mișcarea începută de picioare și trunchi, contribuind astfel la amplitudinea, eleganța, expresivitatea, plasticitatea și ritmicitatea execuției.
Pozițiile tipice ale brațului liber:
lateral în prelungirea linei umerlor, rotunjit ușor din cot, palma orientată spre podea;
lateral cu cotul spre înapoi, palma orientată spre podea sau spre corp înainte;
înainte, cotul ușor retras, mâna la nivelul pieptului cu palma orientată spre corp;
înainte ușor încrucișat, umărul este spre înainte, cotul îndoit palma este aproape de șoldul opus;
înapoi lateral jos;
oblic lateral sus, cu mâna răsucită spre exterior, cotul aproape întins;
sus, brațul rotunjit sau foarte puțin îndoit.
Pasul, noțiuni generale de pășire în standard și
latino-americane
Deplasarea în dansul sportiv este realizată prin mers sau alergare, prin trecerea centrului de greutate de pe un picior pe celălalt, pe direcții prestabilite.
În deplasare trebuie să avem în vedere permanent poziția corpului, direcția tălpilor și echilibrul general al fiecărui dansator cât și a perechii:
deplasarea se face prin conducerea pe direcția de deplasare a centrului de greutate;
pășirea se realizează printr-o conducere a piciorului în direcția de deplasare, plutind foarte aproape de podea;
mișcarea de pășire se face din articulația coxofemurală, genunchiul se întinde;
talpa lucrează cât mai natural.
Pașii sunt executați în funcție de specificul fiecărui dans.
Direcțiile de pășire
În dansurile latino contactul labei piciorului cu podeaua, în general, se face progresiv de la vârf spre călcâi, denumit “contact progresiv”(CP), vârfurile sunt ușor spre exterior, călcâiele spre interior. Există și alte variante de contact dar acestea nu sunt întălnite ca generalități.
Sensul de dans
Sensul de dans reprezintă direcția prestabilită în care perechile trebuie sa se deplaseze. Această unică direcție a apărut din necesitate pentru a nu se deranja perechile reciproc în timpul desfășurării coregrafiei. Sensul de dans este invers față de sensul acelor ceasornicului, pe exteriorul ringului la distanța de 1m de margine.
Exerciții cu caracter general pentru educarea ținutei și esteticii motrice
Aceste exerciții se găsesc în lecția de educaîie fizică în verigile a II-a și a III-a, respectiv în “încălzirea organismului pentru efort” și “dezvoltarea fizică armonioasă”.
Au caracter general pentru că sunt folosite și în alte discipline sportive și sunt executate pentru încălzirea generală și selectivă a corpului, dar și pentru realizarea unei ținute cât mai corecte.
4.5. Lecția de dans sportiv
Lecția de dans este de 100 minute, din care 25 de minute este prima parte de “încălzire generală” cu “dezvoltarea fizică armonioasă” împreună cu studiul din dansul clasic.
Temele de lecție din dansul sportiv ocupă 60 minute din lecție și sunt împarțite în 30 minute pentru secțiunea latino, 30 minute pentru secțiunea standard.
Cuplarea dansurilor este realizată în funcție de gradul de solicitare psihică și fizică, de intensitatea efortului, de gradul de coordonare, astfel încât să nu fie două dansuri prea rapide sau lente și nesolicitante. Oboseala nu se rezumă numai la nivel fizic, de aceea trebuie luat în considerare și gradul de solicitare din punct de vedere intelectual. Partea cea mai dificilă a temelor din dans o realizăm în prima parte de predare, dansul cel mai solicitant fiind considerat acela care necesită o concentrare mai mare din punct de vedere muzical și coordinativ.
4.5.1. Figurile în dansul sportiv
Secțiunea latino-americane
I.Samba (Sb)
Rhythmm Bounce (RtB)
Natural Basic Movement (NBM)
Reverse Basic Movement (RBM)
Progressive Basic Movement (PBM)
Outside Basic Movement (OBM)
Whisk to Left and to Right (WL/R)
Whisk to Left – Volta Spot Turn to Right (WL, VR)
Whisk to Right – Volta Spot Turn to Left (WR, VL)
Stationary Samba Walks (StSbWk)
Side Samba Walk (SdSbWk)
II.Cha-cha (CC)
Chasse to Right
Chasse to Left
Cha-cha-cha Lock Forward (RLR)
Cha-cha-cha Lock Forward (LRL)
Cha-cha-cha Lock Backward (RLR)
Cha-cha-cha Lock Backward (LRL)
Time Steps
Close Basic Movement
Open Basc Movement
Fan
New York (Check from Open CPP and PP)
Spot Turn to Left or to Right
Hand to Hand
III.Rumba ( R )
Basic Movement
Side Steps
Cucarachas
Basic Movement (Alternative)
Fan
Progressive Walks Forward and Backward
Spot Turn to Left
Spot Turn to Right
New York (Check from open PP)
Shoulder to Shoulder (Open)
Hand to Hand
IV.Passo Doble (PDb)
Basic Movement
Sur place
Chasse to Right
Chasse to Left
Elevations to Right or to Left
Attack
V.Jive ( J )
Chasse to Left or to Right
Basic in Place
Basic in Fallaway
Change of Place Right to Left
Change of Place Left to Right
Link
Sectiunea standard
I.Vals Lent
Closed Change Natural to Reverse
Closed Change Reverse to Natural
Natural Turn
Reverse Turn
Whisk
Chasse from Promenade Position
Progressive Chasse to Right
Hesitation change
Back Whisk
II.Vals Vienez
Natural Turn
III.Slow Foxtrot
Feather Step
Three Steps
Natural Turn
IV.Quick Step
Quarter Turn to Right
Quarter Turn to Left
Natural Turn
Change of Direction
V.Tango
Walk
Progressive Side Step
Progressive Link
Closed Promenade
Open Promenade
4.5.2. încalzire generală
Exemple de exerciții
Formația de lucru: câte unu în coloană de gimnastică în jurul sălii
I – variante de mers
– mers în cadență începând cu piciorul stâng, brațele pe lângă
corp în balans ușor față-spate, privirea înainte;
– mers pe călcâie, spatele drept, brațele pe lângă corp;
– mers pe partea externă a labei piciorului, spatele drept, brațele
pe lângă corp;
– mers pe partea internă a labei piciorului, spatele drept, brațele
lateral;
– mers pe vârfuri cu brațele înainte sus, arcuiri de brațe spre
înapoi pe fiecare pas;
– mers cu rularea tălpii pe podea de la călcâie spre vârfuri cu
întinderea genunchilor la finalul rulării tălpii, brațele pe lângă
corp;
– mers cu rularea tălpii pe podea de la vârfuri spre călcâie cu
întinderea genunchilor, brațele pe lângă corp;
– mers cu genunchii flexați cu rularea vârfurilor pe sol, brațele
lateral;
II – variante de alergare
Formația de lucru: câte unu în coloană de gimnastică, în jurul sălii și pe diagonală.
alergare ușoară;
joc de glezne;
alergare cu pendularea gambelor înapoi;
alergare cu genunchii la piept;
alergare cu pendularea gambei înainte (genunchii întinși înainte, vârfurile întinse, trunchiul ușor spre spate);
alergare cu pendularea gambei înapoi (genunchii întinși înapoi, vârfurile întinse, trunchiul ușor spre înainte);
alergare cu rularea vârfurilor pe sol, brațele lateral;
alergare laterală cu pas încrucișat înainte spre dreapta și spre stânga;
alergare laterală cu pași încrucișați înainte și înapoi, spre dreapta și spre stânga;
alergare cu spatele combinată cu alergare cu fața prin întoarcere de 180 de grade spre dreapta și spre stânga;
alergare combinată;
pas adăugat lateral cu piciorul drept și stâng;
pas adăugat înainte cu piciorul drept și cu piciorul stâng;
pas săltat;
pas sărit;
III – variante de mers
Formația de lucru: câte unu în coloană de gimnastică în jurul sălii.
mers cu respirație, ridicarea brațelor în lateral pe inspirație și coborârea lor pe expirație – 2×8 T;
mers pe vârfuri cu extensia brațelor în lateral cu arcuire pe fiecare pas – 2×8 T;
mers ghemuit, cu ridicarea piciorului prin înainte și întinderea vârfului – 2×8 T;
mers cu mișcarea soldurilor dreapta-stânga ca la cha-cha, rularea tălpilor de la vârf spre călcâi, brațele pe lângă corp – 6×8 T;
mers cu schasse înainte cu piciorul drept 2 timpi si cu stângul 2 timpi – 6×8 T;
mers pe vârfuri cu chasse înainte, brațele lateral, 6×8 T;
4.5.3. Dezvoltarea fizică armonioasă – exerciții analitice
Exemple de exerciții
Formația de lucru: formație de gimnastică în șah, măsura muzicală de 2/4 sau 4/4.
Exercițiul I – pentru cap și gât
Poziție inițială (PI): stând depărtat cu brațele pe lângă corp
T 1-2 – răsucire de cap spre dreapta;
T 2-3 – răsucire de cap spre stânga;
T 5-6 – flexie înainte a capului
T 7-8 – extensie a capului
– Se repetă de 2×8 timpi.
Exercițiul II – pentru umeri
Poziție inițială (PI): stând depărtat cu brațele pe lângă corp
T 1-2 – ridicări ale umerilor;
T 2-3 – coborâri ale umerilor;
T 5-6 – ridicări;
T 7-8 – coborâri.
-Se repetă de 2×8 timpi.
T 1-2 – rotări de umeri din înainte-înapoi, concomitent cu îndoirea genunchilor și întinderea lor;
T 3-4 – idem 1-2;
T 5-6 – rotări de umeri din înapoi-înainte, concomitent cu îndoirea genunchilor și întinderea lor;
T 7-8 – idem 5-6.
-Se repetă de 2×8 timpi.
Exercițiul III – pentru brațe
PI: stând depărtat lateral cu brațele înainte
T 1 – balans de brațe, dreptul prin înainte sus celalalt prin înainte jos;
T 2 – balans de brațe, stângul prin înainte sus, celălalt jos;
T 3-8 – idem 1-2
-Se repetă de 2×8 timpi.
T 1-2 – rotare alternativă de brațe din înainte-înapoi începand cu brațul drept;
T 3-4 – rotare cu brațul stâng;
T 5-8 – idem 1-4
-Se repetă de 2×8 timpi.
T 1-2 – rotare de brațe simetrică din înainte-înapoi, cu îndoirea genunchilor;
T 3-8 – idem 1-2
-Se repetă de 2×8 timpi
Exercițiul IV – pentru trunchi și coloana vertebrală
PI: stand cu picioarele depărtate lateral, brațele lateral
T 1-2 – răsucire laterală de trunchi spre dreapta cu arcuire, brațele la orizontală, brațul stâng îndoit, dreptul întins;
T 3-4 – răsucire laterală de trunchi spre stânga cu arcuire, brațele la orizontală, brațul drept îndoit, stângul întins;
T 5-8 – idem 1-4
Se repetă de 4×8 timpi
T 1-2 – îndoire laterală de trunchi spre dreapta, brațul drept sus, celălalt cu mâna pe sold;
T 3-4 – îndoire laterală de trunchi spre stânga, brațul drept sus,celălalt cu mâna pe șold;
T 5-8 – idem 1-4
Se repetă de 4×8 timpi
T 1-2 – aplecare înainte de trunchi cu arcuire, spatele drept, brațele lateral,
T 3-4 – îndoire înainte de trunchi cu arcuire, palmele pe sol;
T 5-8 – idem 1-4
Se repetă de 4×8 timpi
T 1-2 – extensia trunchiului cu brațele sus și arcuire;
T 3-4 – îndoire răsucită de trunchi spre dreapta;
T 5-6 – extensia trunchiului cu brațele sus și arcuire;
T 7-8 – îndoire răsucită de trunchi spre stânga
Se repetă de 4×8 timpi
T 1-4 – rotare de trunchi spre dreapta cu mâinile pe șold;
T 5-8 – rotare de trunchi spre stânga cu mâinile pe șold;
Se repetă de 2×8 timpi
T 1-2 – flexia trunchiului cu ducerea brațelor înainte și îndoirea genunchilor;
T 3-4 – extensia trunchiului cu ducerea brațelor spre înapoi jos bărbia sus;
T 5-8 – idem 1-4
Se repetă de 2×8 timpi
Exercitiul V – pentru membre inferioare
PI: stând depărtat cu piciorul drept înainte, brațele lateral
T 1-4 – fandare înainte pe piciorul drept, palmele pe sol, spatele drept;
T 5-8 – ridicarea bazinului și întinderea genunchilor, palmele pe sol;
Se repetă de 4×8 timpi
T 1-4 – fandare înainte pe piciorul stâng, palmele pe sol, spatele drept;
T 5-8 – ridicarea bazinului și atinderea genunchilor, palmele pe sol;
Se repetă de 4×8 timpi
PI: stând depărtat cu trunchiul aplecat înainte, palmele pe sol, tălpile paralele
T 1-2 – fandare laterală pe piciorul drept cu arcuire, tălpile pe sol;
T 3-4 – fandare laterală pe piciorul stâng cu arcuire, tălpile pe sol;
T 5-8 – idem 1-4
Se repetă de 2×8 timpi
T 1-4 – fandare laterală pe piciorul drept;
T 5-8 – fandare laterală pe piciorul stâng;
Se repetă de 4×8 timpi
4.5.4. Exerciții speciale pentru educarea ținutei și esteticii motrice
Studiu la bară adaptat pentru dans sportiv
Estetica corporală
La nivelul trenului inferior – secțiunea standard
– tălpile sunt apropiate, asezate paralel, poziție similară cu cea din balet (a VI-a);
picioarele apropiate;
bazinul proiectat ușor spre înainte cu abdomenul încordat.
secțiunea latino americane:
tălpile cu călcâiele apropiate și cu vârfurile depărtate aproximativ 90 de grade;
picioarele apropiate și întinse;
bazinul proiectat spre față cu abdomenul încordat.
La nivelul trenului superior
secțiunea standard și latino-americane
brațele pe lânga corp, usor rotunjite;
spate drept;
umerii trași în jos și controlați;
gâtul lung, privirea înainte.
La nivelul trenului inferior:măsura muzicală 2/4.
Exemple de exerciții
Exercitiul I – pozițiile de picioare din dansul clasic
Poziția inițiala (PI):
cu fața la bara de perete, trecere cu menținerea fiecărei poziții din dansul clasic, cu o deschidere a labei piciorului mai mica de 90 de grade;
poziția a I-a, picioarele apropiate cu vârfurile spre exterior, răsucire cât mai mare din gleznă, menținerea poziției 16 timpi;
poziția a II-a, ducerea piciorului drept lateral la distanță de o talpă, cu vârfurile răsucite către exterior, genunchii întinși, menținere 16 timpi;
poziția a III-a, ducerea piciorului drept înainte și așezat cu călcâiul în scobitura piciorului stâng, vârfurile răsucite către exterior, genunchii întinsi, bazinul încordat, menținere 16 timpi;
ducerea piciorului drept înapoi, același lucru cu piciorul stâng înainte, menținere 16 timpi;
poziția a IV-a, ducerea piciorului stâng înainte la distanță de o talpă, vârfurile răsucite către exterior, greutatea repartizată pe ambele picioare, bazinul menținut pe direcția înainte cu musculatura încordata, mentinere 16 timpi;
ducerea piciorului stang inapoi la distanta de o talpa, acelasi lucru executat si cu piciorul drept inainte, mentinere 16 timpi;
pozitia a V-a, ducerea piciorului stang in spatele piciorului drept, cu rasucirea varfurilor in exterior, incrucisarea picioarelor ceva mai mare fata de pozitia a III-a, menținere 16 timpi;
ducerea piciorului stâng din spate, în față, acelasi lucru cu piciorul stâng înainte, menținere 16 timpi;
poziția a VI-a, răsucirea picioarelor și așezarea tălpilor paralel, picioarele apropiate, bazinul încordat, menținere 16 timpi;
-se execută aceeași combinație dar de data aceasta se începe deplasarea din poziția a I-a în a II-a cu piciorul stâng.
Exercițiul II – releve –uri
Poziția inițială : cu fața la bară, poziția a I-a, măsura muzicală 2/4.
T1- ridicare pe vârfuri (releve)
T2- coborâre în poziția inițiala;
T3-8 – idem 1,2
T1- trecere din poziția a I-a în poziția a VI-a cu ridicare pe vârf,
T2- coborâre cu plie,
T3-8-idem 1,2
se repetă de 2×8 timpi
Exercitiul III – battement tendu lateral
Poziția ințtială: cu fața la bară, poziția a I-a, măsura muzicală de 2/4.
T1- battement tendu lateral cu piciorul drept,
T2-revenire în PI,
T3-battement tendu lateral cu piciorul stâng,
T4-revenire în PI,
T5-8-idem T1-4
se repetă exercitiul de 2×8 timpi
4.5.5. Descrierea figurilor, tempoului și pașilor de dans
Descrierea figurilor și pașilor de dans este în ordinea predării lor (subcapitolele 12.4.1 și 12.4.2), de la pașii și figurile simple la cele mai complicate precum și cuplarea dansurilor așa cum am considerat noi că trebuie sa le abordăm în lecțiile de dans pentru a exista un echilibru și o logică în procesul de predare cât și în cel de învățare-însușire a cunoștințelor dansatorilor.
I.Vals Lent
Masura muzicală este de 3/4.
Tempoul este de 29-30 măsuri/minut;
Poziția de dans este cea descrisă la capitolul ….despre “poziția închisă”din standard. Tălpile sunt paralele, picioarele apropiate cu gennunchii usor flexați, bazinul proiectat înainte cu abdomenul încordat, trunchiul drept, brațele ridcate cu coatele la orizontală, și ușor spre înainte, antebrațele sunt ținute țn funcție de sex, stângul mai ridicat (baieti) și dreptul mai jos, fetele completează poziția băieților.
Caracteristic dansului: înălțările și coborârile în timpul deplasării, întoarcerile care se execută de obicei între pași, cu excepția pivotărilor.
Contramișcarea ajută în deplasări și întoarceri după ce acționează corpul.
Pasul – deplasarea înainte
T1-rularea tălpii de la călcâi la vârf, ca la pășirea firească, ridicarea corpului pe deplasare,
T2-pas pe vârf cu continuarea înălțării centrului de greutate din mișcarea genunchilor,
T3-pas de pe vârf pe talpă cu coborârea centrului de greutate.
În pășire spre spate rularea tălpii se face de la vârf spre călâi.
I.Samba
Măsura muzicală este de 2/4, accentul este pe al doilea timp.
Tempoul muzical este de 50-52 măsuri/minut. Există și aranjamente muzicale puțin mai rare – 48 măs/min., dar și mai rapide – până la 56 măsuri/minut.
Rhythm Bounce – Acțiunea bounce (AB)
Este specifică sambei și se realizează printr-o îndoire și întindere a genunchiului și gleznei piciorului de bază, cel care suportă greutatea corpului.
– 1/2 de timp muzical se realizează îndoirea, 1/2 de timp muzical se realizează întinderea.
II. Vals Vienez
Măsura muzicală este de 3/4.
Tempoul muzical este de 60 măsuri/minut.
Poziția de dans este la fel ca la valsul lent și descrisă la generalități.
Deplasarea se realizează ca o plutire și este în mare parte ciclică deoarece este formată din Natural Turn (întoarcere D) și Reverse Turn (întoarcere S). Pentru nivelul nostru de începători învățarea figurii Natural Turn și consolidarea acesteia necesită exersare de la un tempo mai lent de 60 masuri/minut. Se învața trecând de la lent la accelerarea treptată a pașilor și exersarea la viteza de execuție pe care o dorim. (vezi tabelul din anexe)
II. Rumba
Măsura muzicală este de 4/4
Tempoul este de 25-27 măsuri/minut.
Pașii se execută cu transferul controlat al greutății corpului de pe un picior pe celălalt, prin contactul progresiv al labei piciorului și întinderea genunchiului. Călcâiele sunt spre interior iar vârfurile spre exterior la fiecare pășire. (vezi tabelele din anexe)
III. Tango
Măsura muzicală este de 4/4 .
Tempoul este de 33 măsuri/minut.
Pașii în tango sunt executați diferit:
în 2 pătrimi sunt pași “Slow” (lenti);
într-o pătrime sunt “Quick” (rapizi);
în optime adică 1/2 de pătrime “&”.
Figurile din acest dans nu sunt scrise pe fraza muzicală, de aceea unele figuri se finalizează la mijlocul frazei muzicale.
Poziția de tango este realizată din poziția stând cu genunchii îndoiți, tălpile paralele.
Poziția în pereche se deosebește puțin de celelalte dansuri standard dar noi vom descrie doar modificările majore fără să intrăm în detalii tehnice foarte mult:
fata este puțin mai spre lateral dreapta astfel încat băiatul este mai vizibil decât la celelalte dansuri;
brațul stâng al fetei îmbrățișează cotul băiatului, mâna cu palma orientată spre podea și policele deschis față de palmă;
fata este orientată spre stânga mai mult în partea superioară a corpului.
Deplasarea are câteva caracteristici generale:
nu sunt oscilații pe verticală;
picioarele sunt menținute în flexie permanentă;
deplasarea se realizează prin pășire nu prin alunecare, picioarele se ridică de pe podea;
deplasarea înainte se face pe cerc spre stânga și este condusă de laterala dreaptă, cea înapoi de laterala stângă pe cerc spre dreapta;
dansul se execută cu o caracteristică aparte, corpul se mișcă rapid și stacato (rupt).
IV. Quick Step
Măsura muzicală este de 4/4 .
Tempoul este de 50-52 măsuri/minut. Este un dans sprinten, jucăuș cu ritm ascuțit.
Pășirea se raelizează cu un impuls mai mare în podea, pașii executați sunt mai energici, mai rapizi.
Deplasarea prezintă mici oscilații pe verticală datorită tempoului destul de rapid. Genunchii trebuie să fie flexibili, supli, ei nu se întind total la ridicări și nici la trecerile de greutate.
IV. Passo doble
Măsura muzicală este de 2/4 . Timpul I este accentuat și pe el se începe și mișcarea (dansul).
Tempoul este de 60-62 măsuri/minut.
Ținuta caracteristică în passo doble:
bazinul este proiectat înainte, astfel ca centrul de greutate să se afle spre vârfurile picioarelor;
picioarele sunt întinse fără ca genunchii să realizeze o întindere completă;
pieptul este proiectat ușor spre înainte și sus într-o atitudine mândră și impunătoare;
bărbia ușor spre jos.
Pășirea se realizează cu rulare de la călcâi spre vârf, pas asemănător marșului.
Caracterul dansului, după cum este și muzica, denotă măreție, dominare, personalitate puternică.
Apelul este un pas pregătitor executat pe loc cu oricare din picioare. Se coboară rapid pe picior, în contact vârf-talpă din poziție închisa (PI).
Când se trece în poziție de promenadă (PP), apelul se execută ușor spre înapoi.
Slip Apel – este apelul în care băiatul se duce spre înapoi, iar fata spre înainte.
(vezi tabelele din anexe)
V. Slow Foxtrot
Masura muzicală este de 4/4 , timpii accentuați sunt 1 și 3.
Tempoul este de 29-30 măsuri/minut.
Deplasarea are înalțări și coborâri, senzația pe care o dă perechea de dansatori este de plutire.
(vezi tabelele din anexe)
V. Jive
Masura muzicală este de 4/4 , timpii accentuați sunt 2 și 4.
Tempoul muzical este de 42-44 măsuri/minut.
Pasul de jive este realizat în majoritatea figurilor pe o măsură și jumătate – adică 6 timpi muzicali. Ei se pot număra sub forma 1,2,3&4, 5&6 (Q,Q,Q&Q,Q&Q).
O altă construcție de pași se realizează pe o măsură muzicală – 4 timpi muzicali. Se poate număra 1,2,3&4 (Q,Q,Q&Q).
Dansul este destul de rapid, cu un caracter jucăuș, distractiv, mișcările brațelor sunt realizate mai mult din alternanța contracție-relaxare, cu mișcări ample de balans.
1. Chasse
O succesiune de 3 pași spre lateral dreapta sau stânga, înainte și înapoi, poartă denumirea de chasse. Aceasta se realizează în general în 2 timpi muzicali sub forma Q&Q. Spre lateral se pleacă cu piciorul din direcția de deplasare, dar înainte sau înapoi el poate arăta ca un pas încrucișat.
Zona mediană a corpului, respectiv bazinul, lucrează în ușor balans, corpul nu rămâne în poziție rigidă pe verticală deoarece s-ar crea oscilatii nedorite pe verticală.
Chasse-ul se realizează pe o anumită direcție, dar se poate executa și cu rotație, aceasta depinde de figura dansată.
(vezi tabelele din anexă)
4.6. Metodologie de învățare în dansul sportiv
Secțiunea latino-americane, metodologie de învățare
Metodica de învățare în dansurile latino are câteva criterii de urmărit:
se fac jocuri muzicale pentru obișnuirea cu muzica;
se exersează mișcarea de bază din respectivul dans studiat ca exercițiu de acomodare;
se trece la caracteristica dansului: cum mișcăm picioarele, cum trecem greutatea de pe un picior pe celălalt, maniera de pășire și interpretare a măsurii muzicale;
se exersează figurile individual până la însușire;
se fac mici coregrafii de două, trei figuri pentru memorie motrică și coordonare;
se exersează începând de la învățarea pașilor individual și pe varianta “slow” pentru o realizare mai exactă și mai bună a tehnicii de execuție a pașilor și figurilor;
se exersează câte o figură în pereche, separat;
se exersează figurile în mici coregrafii pentru a consolida învățarea.
Samba – 2/4
Exerciții individuale – stând cu picioarele depărtate lateral G pe unul din picioare:
trecere de G de pe un picior pe altul cu flexia genunchilor și bătaie din palme pe timpul 2 muzical;
trecere de G cu mișcarea bazinului și a șoldurilor (AB);
pas lat cu D (1);
pas lângă cu S AB(&2);
pas lat cu S (1);
pas lângă cu D AB(&2);
Pas de bază progresiv – Progressive basic movement
– pas înainte cu D (1);
pas lângă cu S (&);
pas pe loc cu D (2);
pas lat cu S (1);
pas lângă cu D (&);
pas pe loc cu S (2);
– pas înapoi cu S (1);
pas lângă cu D (&);
pas pe loc cu S (2);
pas lat cu D (1);
pas lângă cu S (&);
pas pe loc cu D (2).
Se pune accent pe mișcarea piciorului să aibă contact progresiv cu laba piciorului, mișcarea șoldurilor și respectarea muzicii. După ce aceste exerciții au fost învățate și colectivul s-a acomodat cu muzica și mișcarea, se învață în funcție de progresul realizat figurile următoare, individual și apoi în pereche:
Cha-cha – 4/4
Elementele introductive din acest dans sunt mișcările picioarelor și a șoldurilor.
Din poziția stând cu V în exterior și C în interior:
transfer de G de pe un picior pe celălalt pe fiecare patrime din măsura muzicală;
transfer de G pe mișcarea caracteristică din cha-cha începând cu timpul 2 din măsura muzicală 2,3,4&1.
Exersarea cha-cha-ului (chasse) pe cei 4 timpi 2&3, 4&1;
Exersarea chasse-ului lat spre D și S cu pauza pe 2,3, șoldurile se mișcă scurt și sacadat însoțind trecerea de G.
După însușirea mecanismului de bază a mișcării șoldurilor și a picioarelor se trece la învățarea pașilor de bază mai întâi individual și apoi în pereche.
Rumba – 4/4
Elementele specifice rumbei sunt mișcările rotunde din bazin și din întreg corpul.
Mai întâi exersăm mișcarea șoldurilor care trebuie să execute rotații din articulația coxo-femurală în concordanță cu transferul de G.
Din stând depărtat lateral, trecerea G de pe un picior pe celălalt :
trecere de G pe D, rotația șoldului înainte –I-înapoi (S);
trecere de G pe S, rotația șoldului înainte -I-înapoi (S);
Același exercițiu din rumba dar cu pășire pe timpii muzicali
trecere de G pe D pe Q (2);
trecere de G pe S pe Q (3);
trecere de G pe D pe S (4&1),
următoarea măsură muzicală începe cu piciorul S.
Cucarachas este foarte util pentru obișnuirea cu tempoul, cu transferul de G cu presiune în podea, cu mișcarea de bază a rumbei:
pas lat cu D mișcare de șold cu trecere de G (Q);
rev pe S cu transfer de G și mișcare de șold (Q);
pas lângă D cu trecere de G lentă și tensionată (S);
același exercițiu începând cu piciorul S.
Un exercițiu foarte util în rumba este mersul înainte și înapoi, mișcare pe care se bazează și pășirea din alcătuirea figurilor.
În mers contactul labei piciorului se face progresiv, cu V spre înafară, se întinde de fiecare dată gen piciorului cu G, piciorul fără G este și el întins din gen, corpul realizează o mișcare rotundă de unduire și presiune în podea.
Pășirea din compunerea figurilor are aceeași caracteristică.
Dupa ce au fost însușite aceste exerciții se poate trece la învățarea figurilor propriu-zise individual și apoi în pereche.
Paso doble – 2/4
Exercițiile de acomodare cu muzica și tempoul se pot face din mers:
pas pe fiecare pătrime C-T, apăsat și cu rulare chiar până la pingea;
un pas pe 2 timpi muzicali.
Poziția specifică trebuie exersată:
se proiectează bazinul spre înainte, bărbia ușor în jos, brațele rotunjite cu coatele spre exteriorul corpului, centrul de G spre înainte.
Se exersează pozițiile de brațe care au un caracter aparte față de celelalte dansuri: brațele rotunjite și tensionate, mișcările sunt ample si cu mărirea spațiului personal de dans;
Maniera de dans trebuie să fie impunătoare, măreață, dominatoare pentru a interpreta caracterul dansului.
Paso doble este un dans cu trăiri foarte puternice și de aceea este dificil de înavățat pentru cei care nu înțeleg muzica.
Numaratoarea pașilor se face de la 1 la 4 sau de la 1 la 8 deoarece figurile sunt mai lungi, alcătuite din mai mulți pași și astfel se menține concordanța cu muzica.
Jive – 4/4
Este un dans jucăuș și sprinten cu o muzică destul de alertă.
Acomodarea cu tempoul muzical o realizăm prin pași simpli cu tactarea timpilor 2 și 4 din măsura muzicală.
pas lateral și pas lângă cu bătaie din palme (D si S);
pas înainte și pas lângă cu bătaie din palme (cu D si S);
2 pași adăugați spre D și 2 spre S;
3 pași înainte și pas lângă, 3 pași înapoi și pas lângă;
Tactăm fiecare timp din măsura muzicală:
pe pingea, pe loc, ridicarea piciorului și împingere în podea cu întinderea gen și balansul șoldurilor;
aceiași pași cu deplasare spre înainte 8T și spre înapoi 8T;
pași adăugați lateral cu mișcarea de balans a șoldurilor;
combinații mici din acești pași de pe loc și în deplasare.
Chasse- structura de bază a dansului, este o succesiune de 3 pași laterali, inainte sau inapoi, executati cu sau fara intoarcere pe ritmul Q&Q.
Primii 2 pași se execută pe P al 3-lea cu CP de V-T și este pasul care realizează întoarcerile din figurile de jive.
Pentru învățare se poate lucra la “2 timpi” adica slow, pentru o învățare corectă a tehnicii de execuție.
Abordăm metoda “slow” pentru o învățare mai rapidă, dar și pentru că acești pași se pot dansa și în varianta aceasta și este foarte corect din punct de vedere tehnic cât și muzical.
Pasul de bază pe loc se învață individual pe slow, apoi pe tempo normal și apoi în pereche în PI. Structura figurii este QQQ&QQ&Q (1,2,3&4,5&6).
Observăm că figura se termină la jumatatea măsurii muzicale. De aceea la învățare trebuie obisnuiți dansatorii să numere timpii muzicali și să fie atenți la concordanța dintre pași și muzică. Viteza cu care se desfășoară dansul creeaza diverse probleme.
În funcție de progresul realizat se trece la învățarea unei noi figuri.
Secțiunea standard, metodologie de învățare
Metodica de învățare a pașilor se diferențiază de la un dans la altul. Există totuși câteva elemente comune pe care le putem realiza ca exerciții de bază pentru obișnuirea cu muzica, cu caracteristica de pășire din dansul respectiv.
În condițiile în care spațiul ne permite folosim deplasarea pe sensul de dans cu mers pe o anumită masură muzicală, pe un anumit timp muzical.
Exemple : exercitiu individual
Vals lent –3/4- pas pe fiecare pătrime, astfel încât avem 3 pași pe măsura muzicală;
Vals vienez –3/4- pas pe primul timp din măsura muzicală, pe ceilalti 2 pauză;
Quick step – 4/4- folosim varianta S;S (slow-slow) – 2 pasi pe măsura muzicală;
Slow foxtrot – 4/4- tot varianta S;S – 2 pași pe măsura muzicală;
Tango – 2/4- sau 4/4- S;S – 1 pas pe 2 pătrimi executați sacadat și foarte scurt.
Mersul poate să capete caracteristicile de pășire din dansul respectiv pe măsură ce s-a realizat acomodarea cu muzica.
Vals lent – 3 / 4 – primul pas jos pe călcâi, urmat de doi pași cu înălțare și mers pe pingea, final cu coborâre;
Vals vienez – 3 / 4 – primul pas mai mare urmat de 2 mai mici și pe vârf;
Quick step – 4 /4 – folosim varianta S;S (slow-slow) – 2 pași pe măsura muzicală, contact cu calcaiul;
Slow foxtrot – 4 / 4 – tot varianta S;S – 2 pași pe măsura muzicală, puțin mai jos, cu genunchii flexati, deplasarea mai amplă și plutită, contact cu călcâiul;
Tango – 2 / 4 sau 4 / 4 – S;S – 1 pas pe 2 pătrimi executați sacadat, cu genunchii flexați, fără ridicări și coborâri, executați foarte scurt.
După această acomodare se poate trece la lucrul față în față fără prindere în care băiatul se deplasează cu fața pe direcția sensului de dans, iar fata cu spatele la direcția de deplasare. Se vor face aceleasi exerciții în sincronizare cu partenerul (a), cu muzica, ținând cont de caracteristicile de execuție a pașilor.
Se schimbă sensul de deplasare, băiatul cu spatele în sensul opus sensului de dans, fata cu fața în sensul opus sensului de dans. Se execută aceleași exerciții fără prindere.
Exercițiu în pereche
Poziție închisă (PI), deplasare spre sensul de dans și opus sensului de dans se exersează aceleași structuri de pași de data aceasta cu poziția de dans adecvată.
In condițiile exersării pe loc putem avea câteva exerciții utile pentru formarea bazelor mișcării:
Exersare individuală
– pas lateral cu dreptul, sângul lângă – din poziție de dans;
pas lateral cu stângul, dreptul lângă – din poziție de dans;
pas cu stângul înainte, dreptul lângă, pas cu dreptul înapoi și stăngul lângă;
pas cu dreptul înainte, stângul lângă, pas cu stângul înapoi și dreptul lângă;
pas cu dreptul înainte, stângul lângă și stângul înapoi urmat de dreptul lângă fără trecere de greutate, pas lateral cu dreptul, stângul lângă, pas lateral cu stângul, dreptul lângă fără trecere de greutate;
pas cu stângul înainte, dreptul lângă și dreptul înapoi urmat de stângul lângă fără trecere de greutate, pas lateral cu stângul, dreptul lângă, pas lateral cu dreptul, stângul lângă, fără trecere de greutate;
întoarceri mici de 45 de grade cu pași laterali spre dreapta;
intoarceri mici de 45 de grade cu pași laterali spre stânga.
Exersare în pereche din PI
Exercițiile individuale repetate în pereche determină pășirea partenerilor în oglindă, urmărind caracteristicile de tehnică corporală, poziție corecta a corpurilor, pășire corectă, cât și caracteristicile muzicii și maniera de lucru pe muzică.
Exercițiile cu întoarceri mici, chiar mai mici de 45 de grade pentru început, trebuie realizate în tempo lent sau slow, deoarece deplasarea perechii pe întoarcere este mai dificilă și necesită o acomodare mai bună atât cu partenerul de dans cât și cu mișcarea.
Vals lent – 3 / 4 – exerciții de învățare – individual
Exerciții pe loc – fața la Z – individual – poziție de dans
Lateral
pas lateral cu piciorul D (1), S lângă (2-3);
pas lateral piciorul S (1), S lângă (2-3);
Pe sensul de dans:
mers cu un pas pe fiecare măsură muzicală;
mers cu 3 pași pe fiecare măsură muzicală;
mers cu pășire pe primul timp în flexie mai mare, urmat de înălțare pe următorii 2 timpi muzicali și coborâre;
deplasare cu spatele în aceeași manieră;
pas cu D înainte, S lateral, D langa, pas cu S înainte, D lateral, S lângă – pe fiecare timp muzical o mișcare;
același exercițiu dar cu deplasare cu spatele (SDS – DSD);
Înainte-înapoi
– pas înainte cu piciorul D (1), pas cu piciorul S înapoi și lângă (2-3);
– pas înainte cu piciorul S (1), pas cu piciorul D înapoi și lângă (2-3);
Înainte – lateral
pas înainte cu piciorul D (1), pas lateral cu S (2), lângă D (3);
pas înapoi cu piciorul S (1), pas cu D lateral (2), S lângă (3);
Carre
pas înainte cu D (1), pas cu S lateral (2), D lângă (3), trecere de G, pas cu S înapoi (1), D lateral (2), S lângă (3), trecere de G.;
Întoarcere spre dreapta
pas lateral cu D (1), S lângă (2-3), intoarcere 45 de grade dreapta, fără trecere de G;
pas lateral cu S (1), D lângă (2-3), intoarcere 45 de grade dreapta, fără trecere de G;
pas lateral cu D (1), S lângă (2-3), intoarcere 45 de grade dreapta, fără trecere de G;
pas lateral cu S (1), D lângă (2-3), întoarcere 45 de grade dreapta, fără trecere de G;
pas lateral cu D (1), S lângă (2-3), întoarcere 45 de grade dreapta, fără trecere de G;
pas lateral cu S (1), D lângă (2-3), întoarcere 45 de grade dreapta, fără trecere de G;
pas lateral cu D (1), S lângă (2-3), întoarcere 45 de grade dreapta, fără trecere de G;
pas lateral cu S (1), D lângă (2-3), întoarcere 45 de grade dreapta, fără trecere de G;
se repetă întoarcerea cât nu provoacă pierderea orientării în spațiu.
Întoarcere spre stânga
este identică cu întoarcerea spre dreapta dar în sens invers;
se pleacă cu piciorul S spre stânga;
Întoarcere spre D – sfert de întoarcere (90 grade)
pas cu D înainte, întoarcere spre D, S lateral, D lângă cu trecere de G – 3 t muz;
pas cu S înapoi, întoarcere spre D, D lateral, S lângă cu trecere de G – 3 t muz;
pas cu D înainte, întoarcere spre D, S lateral, D lângă cu trecere de G – 3 t muz;
pas cu S înapoi, întoarcere spre D, D lateral, S lângă cu trecere de G – 3 t muz;
Întoarcere spre S – sfert de întoarcere (90 grade)
pas cu S înainte, întoarcere spre S, D lateral, S lângă cu trecere de G – 3 t muz;
pas cu D înapoi, întoarcere spre S, S lateral, D lângă cu trecere de G – 3 t muz;
pas cu S înainte, întoarcere spre S, D lateral, S lângă cu trecere de G – 3 t muz;
pas cu D înapoi, întoarcere spre S, S lateral, D lângă cu trecere de G – 3 t muz;
Aceste exerciții cu întoarcere este de preferat să se exerseze în combinație cu alt exercițiu care să nu necesite întoarcere, deoarece se poate produce senzația de amețeală și pierderea echilibrului.
După o întoarcere dreapta sau stânga de 360 grade se adaugă de exemplu exercitiul carre sau pași laterali fără întoarcere.
Exerciții în pereche – B cu fața spre Z, F cu fața spre C
Față în față fără priză – se repetă structurile anterioare de exerciții;
Cu priza neutră – coatele lateral prindere de antebrațe la orizontală
Pentru început acest mod de prindere le conferă puțină libertate, cât și păstrarea spațiului personal de dans. Poziția corpului este dreaptă fără înclinații și asimetrii ale segmentelor corporale.
Se execută aceleași exerciții pe care le-am descris la individual cu deosebirea că ele se vor realiza de parteneri în oglindă (B pleacă cu piciorul D lateral, F cu piciorul S).
poziția corpului care trebuie să fie dreaptă, poziția de dans cât mai aproape de cea corectă;
sa existe oscilatiile pe verticală (ridicările si coborârile) care sunt specifice dansului;
pasul înainte să aibă primul contact cu călcâiul;
succesiunea pașilor și a direcțiilor acestora să fie corectă;
să se respecte rigorile muzicii, adică să existe și să se păstreze mișcarea pe criteriile muzicale.
După însușirea exercițiilor în priza neutră, se trece la priza propriu-zisă – poziția închisă (PI).
Fiecare exercițiu descris se repetă de cel putin o melodie. În funcție de progresul realizat de colectiv se trece la urmatorul exercițiu sau se repetă aceiași structură pe următoarea piesă muzicală, nu înainte ca profesorul să corecteze greșelile majore să dea indicații de exersare.
Vals vienez – 3 / 4 – exerciții de învățare – individual
Valsul vienez are oscilații verticale mai mici față de cele de la valsul lent, datorită vitezei cu care se desfășoară pașii. Are însă sway-uri (înclinări ale trunchiului) executate aproape continuu, corpurile aproape ca nu stau pe verticala. Caracteristica de bază o constituie învârtirile, astfel că perechile în timpul dansului iți creează senzația de carusel.
Exerciții pe loc – cu fața la Z
tactăm timpul 1 muzical din fiecare măsură printr-un pas pe loc;
pe pingea, tactăm fiecare timp muzical cu un pas pe loc;
Pas lateral cu D și cu S
pas lat cu D (1), S lângă (2-3), fără trecere de G;
pas lat cu S (1), D lângă (2-3), fără trecere de G;
se balansează brațele în plan frontal lat-înainte jos-lateral, împreună cu execuția pașilor.
Pas înainte – pas înapoi
pas înainte cu D (1), S lângă (2-3) fără trecere de G;
pas înapoi cu S (1), D lângă (2-3) fără trecere de G;
se balansează brațele în plan sagital înainte-jos-înapoi, împreună cu execuția pașilor.
Se repetă exercițiul și cu piciorul S înainte, D înapoi.
Pas lateral cu D și cu S – poziție de dans
– pas lat cu D (1), S lângă cu trecere de G (2), D lângă cu trecere de G (3);
– pas lat cu S (1), D lângă cu trecere de G (2), S lângă cu trecere de G (3);
Pas înainte- pas înapoi – poziție de dans
pas înainte cu D (1), S lângă cu trecere de G (2), D lângă cu trecere de G (3);
pas înapoi cu S (1), D lângă cu trecere de G (2), S lângă cu trecere de G (3);
se repetă exercițiul și cu piciorul S înainte, D înapoi.
Carre – poziție de dans
pas înainte cu D (1), pas cu S lateral (2), D lângă (3), trecere de G, pas cu S înapoi (1), D lateral (2), S lângă (3), trecere de G;
Carre – poziție de dans
în sensul celălalt (SDS, DSD);
Sfert de întoarcere D și sfert de întoarcere S
se execută ca succesiune de pași la fel ca la valsul lent cu diferența că nu sunt atât de ample mișcările de ridicare și coborâre ale corpului și viteza de execuție trebuie să fie mai mare. În condițiile în care tempoul rapid ne creează probleme și nu putem ține pasul cu el se recomandă folosirea în lecțiile de învățare a structurilor de pași a unui tempo mai lent care să permită execuția corectă.
Exerciții din deplasare – individual
Mers pe SD – B cu fața la SD, F cu spatele
B – pas înainte cu S pe C-P (1);
pas mic înainte cu D pe P (2);
pas mic înainte cu S pe P (3).
F – pas înapoi cu D pe P-T-P (1);
pas mic înapoi cu S pe P (2);
pas mic înapoi cu D pe P (3).
Se repetă de mai multe ori.
Mers cu oprire
B – pas înainte cu D pe C-P (1);
piciorul S lângă pe P (2-3);
pas înainte cu S pe C-P (4);
piciorul D lângă pe P (5-6);
se repetă de mai multe ori.
F – pas înapoi cu S pe P-T-P (1);
piciorul D lângă pe P (2-3);
pas înapoi cu D pe P-T-P (4);
piciorul S lângă pe P (5-6);
se repetă de mai multe ori.
Pas cu tactare
B – pas înainte cu S pe C-P (1);
piciorul D lângă pe P cu t de G (2);
piciorul S lângă pe P cu t de G (3);
pas înainte D pe C-P (4);
piciorul S lângă pe P cu t de G (5);
piciorul D lângă pe P cu t de G (6).
F – pas înapoi D pe P-T-P (1);
piciorul S lângă pe P cu t de G (2);
piciorul D lângă pe P cu t de G (3);
pas înapoi S pe P-T-P (4);
– piciorul D lângă pe P cu t de G (5);
piciorul S lângă pe P cu t de G (6);
se repetă exercitiul de mai multe ori.
Pas-pas-lângă
B – pas înainte cu D pe C-T-P (1);
pas înainte cu S pe P (2);
piciorul D lângă pe P (3);
pas înainte cu S pe C-T-P (4);
pas înainte cu D pe P (5);
piciorul S lângă pe P (6);
F – pas înapoi cu S pe P-T-P (1);
pas înapoi cu D pe P (2);
piciorul S lângă pe P (3);
pas înapoi cu D pe P-T-P (4);
pas înapoi cu S pe P (5);
piciorul D lângă pe P (6);
se repetă exercitiul de mai multe ori.
Pași cu întoarcere spre D
B – pas înainte cu D pe C-T-P (1);
pas lat cu S cu întoarcere D pe P (2);
piciorul D lângă pe P cu t de G (3);
pas înapoi cu S pe P-T-P (4);
pas lat cu D cu întoarcere D pe P (5);
piciorul S lângă pe P cu t de G (6);
F – pas înapoi cu S pe P-T-P (1);
pas mic lat cu D cu întoarcere D pe P (2);
piciorul S langă pe P cu t de G (3);
pas înainte cu D pe C-T-P (4);
pas lat cu S cu întoarcere D pe P (5);
piciorul D lângă pe P cu t de G (6);
se repetă de mai multe ori; oprim colectivul dacă se pierde echilibrul sau nu se respectă concordanța cu muzica.
Pași cu întoarcere spre S
B- pas înainte cu S pe C-T-P (1);
pas lat cu D cu întoarcere S pe P (2);
piciorul S lângă pe P cu t de G (3);
pas înapoi cu D pe P-T-P (4);
pas lat cu S cu întoarcere S pe P (5);
piciorul D lângă pe P cu t de G (6);
F – pas înapoi cu D pe P-T-P (1);
pas mic lat cu S cu întoarcere S pe P (2);
piciorul D lângă pe P cu t de G (3);
pas înainte cu S pe C-T-P (4);
pas lat cu D cu întoarcere S pe P (5);
piciorul S lângă pe P cu t de G (6);
se repetă de mai multe ori; oprim colectivul dacă se pierde echilibrul sau nu se respectă concordanța cu muzica.
Slow Foxtrot – măsura muzicală 4 / 4
Dans lent, elegant, liniștit, cu pași egali ca lungime, cu mișcări foarte largi și line în care partenerii plutesc pe suprafața podelei într-o deplasare continuă. Este dansul care caracterizează cel mai bine stilul englezesc, destul de dificil de învatat și necesită multa exersare.
Exerciții pe loc – individual – cu fața la Z
Pas lateral cu D și cu S
pas lat cu D (1), S lângă, fără trecere de G (2);
pas lat cu S (1), D lângă, fără trecere de G (2);
se execută exercitiul de mai multe ori.
Pas înainte – pas înapoi
pas înainte cu D (1), S lângă (2) fără trecere de G;
pas înapoi cu S (1), D lângă (2) fără trecere de G;
se repetă exercițiul și cu piciorul S înainte, D înapoi;
se execută de mai multe ori.
Pas lateral cu D și cu S – poziție de dans
pas lat cu D (S), S lângă fără trecere de G (S);
pas lat cu S (S), D lângă fără trecere de G (S);
se realizează pași mai mari cu alunecare prin împingere îpiciorul care are G.
Pas înainte – pas înapoi – poziție de dans
pas înainte cu D (S), S lângă fără trecere de G (S);
pas înapoi cu S(S), D lângă fără trecere de G (S);
se repetă exercițiul si cu piciorul S înainte, D înapoi.
Se realizează pași cu amplitudine împingând în piciorul cu G.
Pas lateral-înainte-înapoi – poziție de dans
pas lat cu D (S), S lângă fără trecere de G (S);
pas lat cu S (S), D lângă cu trecere de G (S);
pas înainte cu D (S), S lângă fără trecere de G (S);
pas înapoi cu S (S), D lângă cu trecere de G (S);
se repetă și cu piciorul S lateral-înainte.
Carre – poziție de dans
pas înainte cu D (S), pas cu S lateral (Q), D lângă (Q), trecere de G, pas cu S înapoi (S), D lateral (Q), S lângă (Q), trecere de G;
Carre – poziție de dans
în sensul celălalt (SDS, DSD);
se execută aceleași exerciții și față în față fără contact, în oglindă.
Exerciții din deplasare – individual
Pe sensul de dans – B cu fața, F cu spatele
Trei pași și pași simpli de legătură
B – pas cu D înainte (S);
pas cu S înainte (S);
pas cu D înainte (S);
pas cu D înainte (Q);
pas cu S înainte (Q);
pas cu D înainte (S);
pas cu S înainte (S);
pas cu D înainte (S);
pas cu S înainte (Q);
pas cu D înainte (Q);
pas cu S înainte (S);
se repetă de mai multe ori.
F – pas înapoi cu S (S);
pas înapoi cu D (S);
pas înapoi cu S (Q);
pas înapoi cu D (Q);
pas înapoi cu S (S);
pas înapoi cu D (S);
pas înapoi cu S (S);
pas înapoi cu D (Q);
pas înapoi cu S (Q);
pas înapoi cu D (S);
se repetă de mai multe ori.
Pas pană – B cu fața, F cu spatele
B – pas înainte cu D pe C-T-P (S);
pas înainte diag cu S pe P (Q);
pas înainte cu D pe P (Q);
pas înainte cu S pe C (S);
F – pas înapoi cu S pe P-T-P (S);
pas înapoi cu D pe P (Q);
pas înapoi cu S pe P-T (Q);
pas înapoi cu D pe P-T (S);
se repetă de mai multe ori.
Se lungesc pașii pentru a umple muzica, genunchii trebuie să fie lejeri pentru a realiza trecerile cursiv și moale. Acești pași în timp ce sunt exersați nu respectă fraza muzicală. Inceputul coregrafiei nu este și nu se termină pe finalul frazei muzicale de multe ori ceea ce este specific slow foxtrot-ului.
Zig-zag – individual și în PI
B cu fața, F cu spatele
B – pas lat cu S (S);
pas lângă cu D, trecere de G (Q);
pas înapoi cu S (Q);
pas înapoi cu D (S);
pas lat cu S (Q);
pas lângă cu D, trecere de G (Q);
pas înainte cu S (S);
pas înainte cu D (S);
F – pas lat cu D (S);
pas lângă cu S, trecere de G (Q);
pas înapoi cu D (Q);
pas înapoi cu S (S);
pas lat cu D (Q);
pas lângă cu S, trecere de G (Q);
pas înainte cu D (S);
pas înainte cu S (S);
se repetă de mai multe ori până se însușește direcția de pășire cât și succesiunea pașilor S și Q.
Sfert de întoarcere – individual și în PI
B – pas lat cu S, întoarcere D (S);
pas lângă cu D cu trecere de G (Q);
pas înapoi cu S cu întoarcere D (Q);
pas înainte cu D (S);
F – pas mic lat cu D, întoarcere D (S);
pas lângă cu S cu trecere de G (Q);
pas înainte cu D cu întoarcere D (Q);
pas înapoi cu S (S);
se repetă de mai multe ori.
Jumatate întoarcere – individual și în PI
B – pas lat cu S, întoarcere D 90 de grade (S);
pas lângă cu D cu trecere de G (Q);
pas înapoi cu S cu întoarcere D 90 grade (Q);
pas înainte cu D (S);
F – pas mic lat cu D, întoarcere D 45 de grade (S);
pas lângă cu S cu trecere de G (Q);
pas înainte cu D cu întoarcere D 90 de grade (Q);
pas înapoi cu S (S);
se repetă de mai multe ori.
Quick step – măsura muzicală 4 /4
Este un dans vesel și jucăuș cu un tempo rapid și ritm ascuțit. Datorită vitezei în care trebuie realizați pașii înalțarile si coborârile corpului sunt mici realizate din genunchi și gleznă, cu o ținută dreaptă și înalta.
Pe loc cu fața la Z – exerciții individuale și în pereche
Lateral – lângă
B – pas lat cu S (S);
pas lângă cu D (S);
F – pas lat cu D (S);
pas lângă cu S (S);
se execută individual și în PI.
Legănat
B – pas înapoi cu S (S);
pas înainte cu D (S);
F – pas înainte cu D (S);
pas înapoi cu S (S);
se exersează individual fașă în față și în PI.
Legănat cu întoarcere
În PI perechea face pașii de la exercițiul precedent cu întoarcere pe loc spre D. Greutatea trece de pe un picior pe celălalt parțial, tălpile sunt paralele, băiatul conduce fata în întoarcere.
Sferturi de întoarcere – Quarter turns
B cu spatele la SD, DZ; F cu fața la SD, DC
B – pas înainte cu D pe arc de cerc, C-T, întoarcere 45 de grade D (S);
pas lat cu S pe P, întoarcere 90 de grade D (Q);
pas lângă cu D pe P (Q);
pas înapoi pe diagonală cu S pe P-T (S):
pas înapoi cu D cu V spre interior pe arc de cerc P-T-P (S);
pas lat cu s cu V spre exterior pe P, întoarcere 45 de grade S (Q);
pas lângă cu D pe P-T (Q);
pas înainte cu S pe C-T (S);
F – pas înapoi cu S pe arc de cerc , P-T, întoarcere 45 de grade D (S);
pas mic lat cu D pe P, întoarcere 90 grade D, V spre exterior (Q);
pas lângă cu S pe P (Q);
pas înainte diagonal cu D pe P-T, întoarcere 90 de grade (S);
pas înainte cu S cu C-T-P (S);
pas lat cu D cu V spre exterior pe P, întoarcere 45 de grade S (Q);
pas lângă cu S pe P-T (Q);
pas înapoi cu D pe P-T (S);
se repetă individual și apoi în pereche în PI.
Exerciții de deplasare
Pe SD – indivdual și în pereche
Deplasare înainte
pas înainte cu S (S);
pas înainte cu D (S);
se repetă de mai multe ori.
Deplasare înapoi
pas înapoi cu S (S);
pas înapoi cu D (S);
se repetă de mai multe ori.
Deplasare înainte si înapoi în pereche PI
deplasarea înainte B cu fața la SD;
deplasarea înapoi B cu spatele la SD;
se repetă exercițiile de mai sus.
Înainte – lateral – lângă
B – pas înainte cu S (S);
-pas înainte cu D (S);
-pas înainte cu S (S);
pas înainte cu D, o ușoară întoarcere spre D 90 de grade , V piciorului D spre exterior (S);
pas lat cu S spre SD (S);
pas lângă cu D (S);
pas lat cu S (S);
pas lângă cu D, întoarcere 90 de grade S;
F – pas înapoi cu D (S);
pas înapoi cu S (S);
pas înapoi cu D (S);
pas înapoi cu S, o ușoară întoarcere spre D 90 de grade, V piciorului S spre interior (S);
pas lat cu D spre SD (S);
pas lângă cu S (S);
pas lat cu D (S);
pas lângă cu S, întoarcere 90 de grade S;
se repetă de mai multe ori mai întâi individual și apoi în PI.
Înapoi – lateral – lângă
B – pas înapoi cu S (S);
pas înapoi cu D (S);
pas înapoi cu S (S);
pas înapoi cu D, o ușoară întoarcere spre S 90 de grade, v piciorului D spre interior (S);
pas lat cu S spre SD (S);
pas lângă cu D (S);
pas lat cu S (S);
pas lângă cu D, întoarcere 90 de grade D, V piciorului D spre exterior (S);
F – pas înainte cu D (S);
pas înainte cu S (S);
pas înainte cu D (S);
pas înainte cu S, o ușoară întoarcere spre S 90 de grade , V piciorului S spre exterior (S); pas lat cu D spre SD (S);
pas lângă cu S (S);
pas lat cu D (S);
pas lângă cu S, întoarcere 90 grade D, V piciorului S spre interior;
se repetă de mai multe ori mai întâi individual și apoi în PI.
Mers în zig-zag
B cu DZ la SD , F cu DC la SD
B – pas lat cu S (S);
pas lângă cu D (S);
pas înapoi cu S (S);
pas înapoi cu D (S);
pas lat cu S (S);
pas lângă D (S);
pas înainte cu S (S);
pas înainte cu D (S);
F – pas lat cu D (S);
pas lângă cu S (S);
pas înainte cu D (S);
pas înainte cu S (S);
pas lat cu S (S);
pas lângă D (S);
pas înapoi cu S (S);
pas înapoi cu D (S);
se execută individual și spoi în PI.
Tango – măsura muzicală 2 / 4 sau 4 / 4
Este un dans dificil de învățat, maniera în care se dansează fiind diferită de celelalte dansuri standard.
Deplasarea se face fără ridicări și coborâri ale corpului în PI și PP. Trecerea dintr-o poziție în alta se face rupt, brusc, scurt.
Caracteristic tangoului este modul în care se realizează mișcările care sunt explozive fără a da impresia de spasm.
Pasul este de mărime medie fără participarea corpului, elanul în pas este dat din genunchi. Tangoul se dansează pe ritmul melodiei nu pe frazare muzicală.
Pe loc cu fața la Z – exerciții individuale și în pereche
Pas lateral
poziție de dans – pas cu S întârziat (S);
pas cu D lângă întârziat (S);
se continuă și în sens invers D-S.
Pas înainte – înapoi
pas înainte cu D, corpul răsucit puțin S cu tălpile (S);
pas lângă cu S, ușor în spate T (S);
pas înapoi cu S (S):
pas lângă cu D (S);
se execută același exercițiu cu piciorul S înainte și D înapoi.
Exercițiile se exersează față în față fără priză doar în poziție de dans și apoi în pereche în PI.
Mers înainte și mers înapoi
Corpul în răsucire mică spre S față de SD, capul pe direcția de deplasare:
pas înainte cu S (S);
pas înainte cu D (S);
pas înainte cu S (S);
pas înainte cu D (S);
Se repetă de mai multe ori, când se schimbă direcția de deplasare se execută la final pas cu D lângă și se pleacă înapoi cu piciorul D.
Se exersează deplasarea plecând și cu celălalt picior.
Plimbare – walk – poziție de dans
B – pas înainte cu S pe exteriorul C-T (1);
pas înainte cu D pe interiorul C-T (2);
F – pas înapoi cu D pe interior P-T (1);
pas înapoi cu S pe exterior pe P-T (2);.
Se poate face și un singur pas deoarece sunt pași de legătură între alte figuri.
Se exersează individual și apoi în PI.
Pas de bază – Basic step – individual și în pereche pe SD
B – pas înapoi cu S (S);
pas înainte cu D prin balans (Q);
pas lat cu S (Q);
pas lângă cu D cu G pe ambele picioare (S).
F – pas înapoi cu S prin balans (Q);
– pas lat cu D (Q);
– pas lângă cu S cu G pe ambele picioare (S).
În pauza apropierii picioarelor, G este pe ambele picioare și apoi trece pe unul singur în funcție de ce urmează.
Pas de promenadă – Promenade step
B – pas înainte – diagonal cu S pe T (S);
pas încrucișat – înainte cu D pe C-T (Q);
pas înainte – diagonal cu S pe T (Q);
pas lângă cu D (S);
F – pas înainte – diag cu D pe T (S);
pas încrucișat-înainte cu S pe C-T (Q);
pas înainte-diagonal cu D pe T (Q);
pas lângă cu S (S).
Atenție la deschiderea în PP să fie mai mică de 90 de grade.
Promenada cu închidere – Promenade to closed
Se începe figura în PP, apoi se trece în PI și la final se ajunge tot în PP.
B – pas înainte-diagonal cu S (S);
pas încrucișat –înainte cu D, se trece în PI prin întoarcerea corpului spre D (Q);
pas lat cu S (Q);
pas lângă cu D, pe pauză se trece în PP prin întoarcerea corpului spre S (S);
F – pas înainte-diagonal cu D (S);
pas încrucișat-înainte cu S, se trece în PI prin întoarcerea corpului spre S (Q);
pas lat cu D (Q);
pas lângă cu S, pe pauză se trece în PP prin întoarcerea corpului spre D (S).
Se repetă de mai multe ori pentru obișnuirea trecerii din PP în PI și invers.
CAPITOLUT V
Organizarea sistemului competițional în dansul sportiv
5.1. Organizarea concursurilor pe secțiuni
Concursurile de dans sportiv se pot organiza pe urmatoarele secțiuni:
standard;
latino-americane;
10 dansuri.
Secțiunea standard cuprinde cinci dansuri: valsul lent, tango, valsul vienez, slow foxtrot și quick step.
Secțiunea latino americane cuprinde cinci dansuri : samba, cha-cha, rumba, passo doble și jive.
5.1.1. Etapele desfașurării unui concurs de dans sportiv
În funcție de numărul perechilor participante, un concurs se poate desfășura în mai multe etape:
calificări, atunci când sunt prezente în concurs peste 96 de perechi;
șaisprezecimi de finală (1/16), când sunt prezente în concurs între 49 și 96 de perechi;
optimi de finală (1/8), când sunt prezente în concurs între 25 și 48 de perechi;
sferturi de finală (1/4), când sunt prezente în concurs între 13 și 24 de perechi;
semifinală (1/2), când sunt prezente între 7 și 12 perechi;
finală (1/1), unde sunt 6 perechi.
Președintele juriului poate hotărâ calificarea în fiecare etapă a unui numar de perechi mai mic sau mai mare decât limitele descrise mai sus. Totodată, președintele juriului poate decide prima rundă și redance-ul, care se pot aplica în mai multe feluri, în funcție de numărul și valoarea perechilor participante (conform regulamentelor IDSF).
Nota:
Ex. 1 : dacă într-un concurs participă 46 de perechi, se pot alege în prima rundă 24 de perechi iar cele 22 rămase dansează redance, alegându-se 12. Cele 36 de perechi calificate dansează optimi de finală.
Ex. 2: dacă în concurs participă 61 perechi se pot alege 12 perechi cu cel mai mare punctaj ranking, care vor dansa începând cu optimi de finală. Celelalte 49 vor dansa prima rundă, alegându-se 24 de perechi. Cele 25 de perechi necalificate în prima rundă vor dansa redance, rezultând calificarea a încă 12 perechi. Cele 48 de perechi calificate vor dansa optimi de finală.
5.1.2. Dansurile obligatorii
Pentru etape și clase, dansurile obligatorii sunt următoarele:
Clasa E, minim 4 dansuri pană în semifinală (2ST + 2LA), iar în finală se vor dansa toate dansurile W, V, Q și/sau S, Ch, J.
Clasa D, minim 4 dansuri pană în sferturi de finală (2ST + 2LA), minim 6 dansuri în semifinală (3ST + 3 LA), iar în finală se vor dansa toate dansurile W, T, V, Q sau S, Ch, R, J.
Clasele C,B,A si S – minim 4 dansuri până în semifinală, corespunzatoare grupelor Standard respectiv Latino-Americane.
La Campionatele Naționale și la Cupa României sunt obligatorii toate dansurile, indiferent de etapa de calificare.
5.1.3. Notarea perechilor
Perechilor participante la competiție li se acordă un numar de puncte echivalent cu numărul de perechi întrecute în competiția respectivă:
Exemplu:
La un concurs de 20 perechi participante, punctele se vor acorda astfel:
Locul 20 obține 0 puncte;
Locul 19 obține 1 punct;
Locul 18 obține 2 puncte;
…………………………..
locul 2 obține 18 puncte;
locul 1 obține 19 puncte.
La Campionatul Național se va acorda un număr dublu de puncte.
5.1.4. Promovarea dansatorilor
Trecerea unui dansator într-o clasă superioară se realizează prin acumularea de puncte astfel:
din clasa E în clasa D sunt necesare 200 de puncte, minimum 5 concursuri;
din clasa D in clasa C sunt necesare 200 de puncte, minimum 5 concursuri ;
din clasa C în clasa B sunt necesare 180 de puncte, minimum 5 concursuri – 5 clasări;
din clasa B în clasa A sunt necesare 150 de puncte, minimum 5 concursuri – 5 clasări;
din clasa A în clasa S sunt necesare 150 de puncte, minimum 5 concursuri – 5 clasări;
O pereche de dansatori cu clase diferite va participa la concurs în clasa dansatorului care este cea mai mare.
Antrenorul este răspunzator pentru trecerea dansatorilor la timp in clasa superioara. În acest scop el se va adresa Secretarului General al FRDS, care va controla cumulul de puncte al dansatorului și va efectua schimbarea în carnetul de concurent, aplicând și ștampila FRDS.
5.1.5. Secretariatul Tehnic al concursurilor
Secretariatul tehnic este format din persoane care vor calcula punctajul în fiecare etapă a concursului și va răspunde de derularea acestuia.
La competițiile FRDS, secretariatul tehnic poate fi făcut doar de persoanele care îndeplinesc urmatoarele conditii:
au licentă de secretariat;
sunt cunoscători buni ai regulilor FRDS;
au vizat la zi licența;
au participat la seminarul de perfecționare în acest domeniu.
5.1.6. Costumația de concurs
Regulamentul IDSF prevede posibilități diferite de prezentare în competiții a perechilor după categoria de clasificare și vârstă.
Astfel la nivel de Copii I și II, fetele au rochiile cele mai simple sau fustă neagră și bluză. Acestea trebuie sa fie decente și de o singură culoare. Nu sunt permise decorațiuni pe rochii, coafura trebuie să fie simplă, fără machiaj, pantofii cu toc pătrat.
Costumația băieților la fel de simplă și decentă: pantaloni negri, camașă albă simplă cu mâneci lungi, papion, fără materiale strălucitoare, pantofi din piele neagră, parul scurt sau prins în coadă dacă este lung.
Pentru categoria Juniori I, concurentele trebuie să aibă rochii de competiție fără decorațiuni, sau combinații de culori, pantofi cu toc de 5 cm sau fără toc, fără machiaj și bijuterii.
Băieții pot fi îmbrăcați ca la categoria “COPII” sau cu mici modificări, la secțiunea latino: camasașă albă, vestă neagră sau albastră opțional, fără decorațiuni, machiaj și bijuterii. La secțiunea standard, pantaloni și vestă neagră sau albastru închis, cămașă albă cu mâneci lungi și cravată neagră sau papion (cămașă și papion alb).
Juniori II, fete și băieți au costumație standard și latino ca la Juniori I sau ca Adult.
Băieții pot purta la standard frac negru sau albastru închis cu toate accesoriile.
La categoriile Tineret, Adulți și Seniori, fetele au rochii de competiție cu suprafața sânilor și a bazinului acoperită complet. Nu sunt permise materiale transparente în aceste zone. Se poate purta orice culoare, pantofii nu au restricții, machiajul nu trebuie să fie excesiv și coafurile nu trebuie să fie foarte elaborate. La secțiunea standard nu sunt permise rochii din două piese.
Băieții la sectiunea latino pot avea pantaloni negri sau albastru închis sau culoarea rochiei partenerei. Cămăși sau bluze cu mâneci, cu decorațiuni dacă se dorește, dar sa fie în ton cu materialul de bază. Opționale sunt: vesta, jacheta bolero, cravata, papionul, eșarfa.
La secțiunea standard se poartă frac negru sau albastru închis cu toate accesoriile.
5.2. Grade de competiție
5.2.1. Campionatul Național al României
Cuprinde următoarele concursuri:
dansuri standard (W, T, V, F, Q);
dansuri latino-americane (S, Ch, R, Pd,J);
10 dansuri (W, T, V, F, Q, S, Ch, R, Pd, J).
Se organizează pe categorii de vârsta: Juniori I, Juniori II, Tineret,Adulți și Seniori. Invitațiile se trimit tuturor cluburilor membre ale FRDS.
5.2.2. Cupa României
Cuprinde urmatoarele concursuri:
dansuri standard (W, T, V, F, Q);
dansuri latino-americane (S, Ch, R, Pd,J);
10 dansuri (W, T, V. F, Q, S, Ch, R, Pd, J).
Se organizează pe categorii de vârsta: Juniori I, Juniori II, Tineret,Adulți și Seniori.
5.2.3. Campionat pe echipe
Cuprinde următoarele concursuri:
dansuri standard (W, T, V, F, Q);
dansuri latino-americane (S, Ch, R, Pd, J)
Fiecare echipă este formată din cel puțin 4 perechi două standard și doua latino, care nu pot fi schimbate pe parcursul competiției.
5.2.4. Concursuri open
Toate Concursurile Open la care se percepe taxă de participare trebuie să aibă aprobarea scrisă a Biroului Federal. Pentru dreptul de organizare a unui Concurs Open se va plăti o taxă conform Regulamentului Financiar. Participarea este permisa cluburilor membre ale FRDS. Cu aprobarea Biroului Federal pot participa și cei ce nu dețin această calitate.
5.2.5. Concursuri zonale
La aceste concursuri participă numai cluburi membre ale FRDS din aceeași zonă, minim patru.
Aceste concursuri pot fi organizate numai cu aprobarea Biroului Federal.
5.2.6. Concursuri IDSF și concursuri internaționale
Concursurile IDSF Open și IDSF Internațional Open, precum și Campionatele sau Cupele Mondiale, Europene sau Sud-Europene, pot fi organizate pe teritoriul româniei numai cu aprobarea Biroului Federal și în conformitate cu regulamentul IDSF. în afara tipurilor de concursuri enumerate în paragraful anterior, un concurs este considerat internațional dacă la el participă dansatori din minim 4 țări.
5.2.7. Campionatul Național de Formații
Cuprinde următoarele concursuri:
dansuri standard;
dansuri latino-americane.
5.2.7.1. Formațiile de dansuri standard trebuie să includă toate dansurile standard (W, T, V, F, Q), fiecare dans având minim 8 măsuri muzicale, fiind permise și 16 măsuri din orice alt dans, inclusiv latino-american.
5.2.7.2. Formațiile de dansuri latino-americane trebuie să includă toate dansurile latino-americane (S, Ch, R, Pd, J), fiecare dans având minim 8 măsuri muzicale, fiind permise și 16 măsuri din orice alt dans, inclusiv standard.
Evoluția solo în formația de standard se va limita la 8 măsuri pentru oricare dintre dansuri, fără să depășească însă, în total, 24 de măsuri de-a lungul întregii reprezentații. Aceasta regulă nu se aplică la dansurile latino-americane în care evoluția solo este ceva obișnuit.
Orice formație este compusa din 6 sau 8 perechi. Nimeni nu poate dansa pentru mai mult de o formație în aceeași competiție.
Fiecare formație poate avea până la 4 rezerve, care pot schimba titularii în orice fază a campionatului.
Evolutia unei formatii va dura maxim 6 minute, inclusiv introducerea și încheierea. Din cele 6 minute, vor fi punctate nu mai mult de 4,30 minute, care trebuie identificate clar prin semnal sonor de inceput și sfârșit. Formațiile care nu respectă aceste conditii pot fi descalificate de către președintele juriului.
Schimbarea costumației nu este admisă în timpul competiției.
Nota: La ambele categorii sunt interzise ridicările de la sol (acele miscări în timpul cpărora unul dintre parteneri are ambele picioare desprinse de sol, fiind susținut de celălalt partener).
Dacă în competiție sunt prezente mai mult de 5 formații, trebuie organizat un al doilea tur.
5.2.8. Competiții peste hotare
Reprezentarea României la Campionatele sau Cupele Mondiale, Europene și Sud-Europene este hotărâta de către Biroul Federal, în funcție de clasificarea și performanțele perechilor.În urma luării deciziei, responsabilul cu relațiile internaționale va contacta organizatorii și va transmite numele perechii sau perechilor.
Participarea perechilor la concursuri internaționale, IDSF, sau orice altă competiție care nu sunt organizate pe teritoriul României nu necesită aprobarea scrisă a FRDS, numai anunțarea în scris a secretarului general înainte de deplasarea la concurs cu minimum 72 de ore.
De asemenea, după întoarcerea de la competiție, se va face un raport scris despre cele petrecute la concurs (lucul ocupat, primirea la concurs, arbitrii concursului,etc.), în maximum 10 zile lucrătoare.
Dacă la o competiție din strainatate participă un club, antrenorul sau persoana care va însoți perechea va fi responsabil de eventualele nereguli atât la concurs cât și în timpul deplasării la acesta.
În cazul în care vor participa mai multe cluburi la competiție, Biroul Federal va numi un responsabil drept conducător de grup.
Perechile înscrise în competițiile din strîăinătate sunt obligate să se prezinte la acestea, în caz contrar vor fi pasibili de amendă. În cazul în care prezența la un concurs nu este posibilă din anumite motive vor fi anunțați în scris atât organizatorii cât și responsabilul cu relațiile internaționale.
Membrii FRDS pot cere sprijinul responsabilului cu relatiile internaționale în toate cazurile în care doresc să participe la un concurs (invitație, detalii despre concurs, înscrierea la concurs).
Participarea arbitrilor din România la competițiile internaționale se permite numai cu aprobarea scrisă a Comisiei de arbitraj. Arbitrii care au arbitrat competiții în strainatate vor prezenta raport scris la comisia de arbitraj în maximum 10 zile lucrătoare de la data întoarcerii în țară.
5.3. Categorii de clasa
5.3.1. Clasa E până la Juniori II inclusiv, 6 dansuri:
3 dansuri standard : W, V, Q;
3 dansuri latino: S, Ch, J.
Pentru Tineret și Adulți se pot organiza competiții pentru fiecare secțiune în parte: dansuri standard W, V, Q, sau dansuri latino: S, Ch, J;
5.3.2. Clasa D până la Juniori II inclusiv, 8 dansuri:
4 dansuri standard: W, T, V, Q;
4 dansuri latino: S, Ch, R, J.
Pentru Tineret și Adulți se pot organiza competiții pentru fiecare secțiune în parte: dansuri standard W, T, V, Q sau dansuri latino S, Ch, R, J; 5.3.3. Clasa C, 10 dansuri
5 dansuri standard W, T, V, SF, Q;
5 dansuri latino-americane S, Ch, R, PD, J.
5.3.4. Clasa B, 10 dansuri
5 dansuri standard W, T, V, SF, Q;
5 dansuri latino-americane S, Ch, R, PD, J.
5.3.5. Clasa A, 10 dansuri
5 dansuri standard W, T, V, SF, Q;
5 dansuri latino-americane S, Ch, R, PD,,J.
5.3.6. Clasa S, 10 dansuri
5 dansuri standard W, T, V, SF, Q;
5 dansuri latino-americane S, Ch, R, PD, J.
5.4. Categorii de vârstă
5.4.1. COPII I – cel mult 9 ani împliniti în anul desfașurării competiției;
5.4.2. COPII II – 10 sau 11 ani împlințti în anul desfașurării competiției;
5.4.3. JUNIORI I – 12 sau 13 ani împliniți în anul desfașurării competiției; 5.4.4. JUNIORI II – 14 sau 15 ani împliniți în anul desfașurării competiției;
5.4.5. TINERET – 16 – 18 ani împliniți în anul desfașurării competiției;
5,4,6, ADULȚI – 19- 34 ani împliniți în anul desfașurării competiției; 5.4.7. SENIORI – 35 ani impliniți în anul desfașurării competiției, sau mai în vârstă.
Se permite unirea grupelor COPII I cu COPII II, JUNIORI I cu JUNIORI II sau TINERET cu ADULȚI. La toate categoriile de vârstă, excepție făcând SENIORII, unul dintre parteneri poate fi mai tânăr.
5.5. Participanții la concursuri
5.5.1. Sportivi amatori
Se consideră sportivi amatori persoanele care nu obțin câștiguri materiale de pe urma prestației ca sportivi de performanță.
Rambursarea costurilor calatoriilor ți al altor cheltuieli ce se fac pentru competiții, cantonamente, demonstrații sau premiile în bani nu se consideră castiguri materiale.
Orice bani platiți amatorilor nu înseamnă câștig material dacă plata se face dintr-un fond aprobat de FRDS.
Organizatorii tuturor competitiilor la care se oferă premii în bani trebuie sa obtină în prealabil aprobarea scrisă a Biroului Federal. În cazul unei competiții internaționale, FRDS va cere aprobarea IDSF care va decide și va fixa suma premiilor.
În toate evenimentele FRDS este permisă reclama pe costumația de concurs, pe o suprafață de cel mult 40 cm . Reclama pe numerele de concurs este limitată la înălțimea de 5 cm și lungimea de 21 cm, într-o singură linie. În cazul în care se încalcă aceste reguli, Biroul FRDS poate dispune efectuarea unei anchete în cadrul clubului respectiv organizator.
5.5.2. Sportivi profesioniști
Se consideră sportivi profesioniști persoanele care obțin câștiguri materiale de pe urma prestației ca sportivi de performanță.
La cerere, Biroul FRDS va decide trecerea unui sportiv amator la profesionism și invers.
În cazul încalcării regulilor sau statutului de amator, Biroul FRDS va decide retragerea calitatii de amator.
Impotriva deciziei Biroului FRDS se poate face contestație până la data primei Adunări Generale, a cărei hotarâre rămâne definitivă.
5.6. Arbitrii
5.6.1. Dispoziții
Dacă un arbitru este invitat sau numit pentru arbitrarea unui concurs și acceptă această invitație sau numire, este obligat să se prezinte la concurs după confirmarea prezenței sale.
în cazul în care un arbitru nu se prezintă cu carnetul de arbitraj, acesta este pasibil de sancțiune și nu i se va plăti indemnizația.
Arbitrii care nu au achitat cotizația anuală până la termenul stabilit de biroul federal, pierd dreptul de a arbitra în acel an.
Arbitrii care dobândesc licența în urma unui examen în anul în curs, au obligația sa achite cotizația în termen de 30 zile și va fi inclus în lista de arbitrii.
5.6.2. Obligatiile arbitrilor
să respecte criteriile de arbitraj și să fie corect în ce privește arbitrajul;
să respecte cele scrise pe foaia de arbitraj de către secretariat;
să acorde note pentru fiecare pereche din finală;
să se abțina de la orice comentariu asupra modului în care dansează o pereche sau alta;
să cunoască figurile impuse pentru fiecare clasa de dans;
să anunte organizatorii că în comisia de arbitraj și/sau printre concurenți se află rude de gradul I;
în cazul concursurilor mai importante sau în cazul în care este solicitat de către organizatori, arbitrele sa fie îmbrăcate în rochie de seară, arbitrii în cămașă, papion, smoching.
5.6.3. Interdicția de a arbitra
Nu pot să arbitreze în competiție arbitrii care au printre concurenți rude de gradul I.
Nu pot să arbitreze în aceeași competiție arbitrii care sunt rude de gradul I.
Nu pot să arbitreze în aceeași competiție arbitrii care sunt de la același club.
Arbitrul care acceptă arbitrarea concursului unde încalca aliniatele de mai sus, va fi suspendat și va fi pasibil de sancțiune.
5.6.4. Numărul minim de arbitrii
Numărul minim de arbitrii la competițiile FRDS trebuie să fie:
competiții zonale sau naționale de clasă: 7 arbitrii;
competiții open, cupa României; 5 arbitrii;
campionate naționale: 7 arbitrii.
Lista oficială cu arbitrii trebuie comunicată tuturor membrilor FRDS cu 30 de zile înainte de începerea noului an competițional, adică 01.12. pentru anul următor.
5.6.5. Dreptul la arbitraj
La competițiile FRDS pot arbitra arbitrii care îndeplinesc urmatoarele conditii:
au primit această calitate în urma examenului de arbitrii;
au carnetul de arbitru eliberat de FRDS;
au licența pentru anul în curs;
dacă a participat la seminariile obligatorii organizate de FRDS;
în cazul arbitrilor străini daca au recomandarea federației țării de unde provin.
5.6.6. Invitarea arbitrilor din străinătate
Invitarea arbitrilor din străinătate se face:
invitațiile adresate arbitrilor de peste hotare se face conform normelor IDSF și vor fi adresate numai de către Coordonatorul cu Relații Internaționale al Biroului Federal;
în cazul competițiilor fără importanță majoră, invitația se face la propunerea organizatorului cu aprobarea prealabilă a comisiei de specialitate;
în cazul competițiilor importante IDSF, invitarea arbitrilor se face la propunerea comisiei de specialitate cu acordul Biroului Federal.
BIBLIOGRAFIE
Alexandru Iorga, “Dicționar de dans”, Ed. Dacia, Cluj.Napoca 2001
ANEXE
LEGENDA 1
Cap. coord – capacități coordinative
c.gen – coordonare generală
ec. – echilibru
ap dis – aprecierea distanței
cap ritm – capacitatea ritmica
cap c & c m – capacitatea de cuplare și combinare a mișcărilor
Sb – samba
RtB – Rhythm Bounce
NBM – Natural Basic Movement
RBM – Reverse Basic Movement
PBM – Progressive Basic Movement
OBM – Outside Basic Movement
WL/R – Whisk to Left and to Right
WL, VR – Whisk to Left – Volta Spot Turn to Right
WR, VL – Whisk to Right – Volta Spot Turn to Left
StSbWk – Stationary Samba Walks
SdSbWk – Side Samba Walk
CC – cha-cha
CR – Chasse to Right
CL – Chasse to Left
CCCFrR – Cha-cha-cha Lock Forward (RLR)
CCCFrL – Cha-cha-cha Lock Forward (LRL)
CCCBkR – Cha-cha-cha Lock Backward (RLR)
CCCBkL – Cha-cha-cha Lock Forward (LRL)
TSt – Time Steps
CIBM – Close Basic Movement
OpBM – Open Basic Movement
Fn – Fan
NY – New York (Check from Open CPP and PP)
SpTnL/R – Spot Turn to Left or to Right
HH – Hand to Hand
R – Rumba
BM – Basic Movement
SdSt – Side Steps
Ccc – Cucarachas
ABM – Basic Movement (Alternative)
PWkF/B – Progressive Walks Forward and Backward
SpTrl – Spot Turn to Left
SpTrR – Spot Turn to Right
NY – New York (Check from open PP)
SdSd – Shoulder to Shoulder (Open)
HH – Hand to Hand
PDb – passo doble
SPI – Sur place
EvR/L – Elevations to Right or to Left
Atc – Attack
J – jive
CL/R – Chasse to Left or to Right
BPI – Basic in Place
BF – Basic in Fallaway
CgPIR/L – Change of Place Right to Left
CgPIL/R – Change of Place Left to Right
Lk – Link
VL – vals lent
ClCgNR – Closed Change Natural to Reverse
ClCgRN – Closed Change Reverse to Natural
NTn – Natural Turn
RTn – Reverse Turn
W – Whisk
CPP – Chasse from Promenade Position
PCR – Progressive Chasse to Right
HCg – Hesitation change
BW – Back Whisk
VV – vals vienez
SFT – slow foxtrot
FtSt – Feather Step
TrSt – Three Steps
QS – quick step
QTnR – Quarter Turn to Right
QTnL – Quarter Turn to Left (Heel Pivot)
CgD – Change of Direction
Tg – tango
Wk – Walk
PSdSt – Progressive Side Step
PLk – Progressive Link
CIP – Closed Promenade
OpP – Open Promenade
LEGENDA 2
AB – acțiunea bounce
Alunec – alunecare
B – băiat
C – centrul sălii – călcâi
Cob – coboară; coborâre
Conduc – conducere
CM – contra mișcare
CP – contact progresiv
CSD – contra sensului de dans
CPO – contra poziției opuse
CPOD – contra poziției opuse deschise
D – dreapta, dreptul
DC – diagonal centru
Diag – diagonal
DZ – diagonal zid
EV – exteriorul vârfului tălpii
ET – exteriorul tălpii
F – fată
Folos – folosită (mișcarea)
Lat – lateral
G – greutate
Gen – genunchi
Int pe C – întoarcere pe călcâi
IV – interiorul vârfului tălpii
IT – interiorul tălpii
Inchi – închidere
Incl – înclinatie
Inai – înainte
Inap – înapoi
Inal – înălțare
Incr – încrucișat
Misc – mișcare
P – perniță, pingea
PCP – poziție de contra promenadă
PD – piciorul drept ; poziție deschisă
PDP – poziție deschisă de promenadă
PDCP – poziție deschisă de contra promenadă
PE – poziție de evantai
PE d – poziție exterioară dreapta
PE s – poziție exterioară stânga
PF – poziție fallaway
PI – poziție închisă
PO – poziție opusă
POD – poziție opusă deschisă
Poz – poziție
PP – poziție de promenadă
Preg – pregătire
PS – piciorul stâng
PU – poziție de umbră
PDF – poziție deschisă fallaway
Rev – revine (la înclinare)
Rot – rotire – rotație
S – stânga; slow – lent, stângul
Sp – spatele
SD – sens (direcția) de dans
T – talpa
T muz – timp muzical dintr-o măsură
Transf – transfer
Val muz – valoarea muzicală a pasului
V – vârful piciorului degetelor
Z – zidul sălii
Q – quick – rapid
VALS LENT
1. Closed Change Natural to Reverse – Schimbare inchisa de la D la S
2. Closed Change Reverse to Natural – Schimbare inchisa de la S la D
3. Natural Turn – Intoarcere dreapta
4. Reverse Turn – Intoarcere stanga
5. Whisk
6. Chasse from Promenade Position – Chasse din PP
7. Progressive Chasse to Right – Chasse progresiv la D
8. Hesitation Change – Schimbare cu ezitare
9. Back Whisk – Whisk inapoi
SAMBA
1. Natural Basic Movement – Pas de baza cu piciorul drept
2. Reverse Basic Movement – Pas de baza cu PS
3. Progresiv Basic Movement – Pas de baza progresiv
4. Outside Basic Movement – Pas de baza in PE d
5. Whisk to Left and to Right Basic – Whisk la S si la D
6. Whisk to Left – Volta Spot Turn to Right
Baiat – Whisk la S;
Fata – Intoarcere Volta pe loc la D
7. Whisk to Right – Volta Spot Turn to Left
Baiat – Whisk la D;
Fata – Intoarcere Volta pe loc la S
8. Stationary Samba Walks – Samba pe loc
19. Side Samba Walk – Samba laterala
VALS VIENEZ
1. Natural Turn – Intoarcere dreapta
RUMBA
1. Basic Movement – Pas de baza
2. Side steps – Pas lateral
3. Cucarachas
4. Basic Movement – Pas de baza cu intoarcere
Se poate dansa si fara intoarcere. Se pastreaza aceeasi directie pe tot parcursul figurii.
5. Fan – Evantai
Fata se intoarce 45 grade S pe pasul 2 si 90 grade S pe pasul 3, astfel ajunge
in pozitia de evantai.
6. Progressive Walks Forward and Backward – Mers inainte si inapoi
Se pot dansa doar 3 pasi.
Se pot dansa cu intoarcere spre S cate 45 grade pe pasii 2,3 si 5,6.
7. Spot Turn to Left – Intoarcere la stanga
8. Spot Turn to Right – Intoarcere la dreapta
9. New York (Check from open PP) – Oprire din PP
10. Shoulder to Shoulder – Umar la umar in PD fara prindere
Pasii 7-9 sunt idem 1-3.
Pasii 10-12 repeta 4-6 dar cu 90 grade S, final PS lat.
Pasii 7-9 sunt idem 1-3.
Pasii 10-12 repeta 4-6 dar cu 90 grade S, final PD lat.
11. Hand to Hand – Mana in mana
Pasii 7-9 sunt idem 1-3 cu final in PD cu S in D.
TANGO
1. Progressive Side Step – Pas lateral progresiv
Se poate executa o rotatie spre S a perechii in timpul deplasarii.
2. Progressive Link – Legatura progresiva
3. Closed Promenade – Promenada inchisa
4. Open Promenade – Promenada deschisa
CHA – CHA
Chasse to R (RLR) – Chasse la D (DSD)
Chasse to L (LRL) – Chasse la S (SDS)
3.Cha-Cha-Cha lock forward (RLR) – Incrucisat inainte (DSD)
4.Cha-Cha-Cha lock forward (LRL) – Incrucisat inainte (SDS)
5.Cha-Cha-Cha lock backward (LRL) – Incrucisat inapoi (SDS)
6.Cha-Cha-Cha lock backward (RLR) – Incrucisat inapoi (DSD)
7. Time Steps – Pas in ritm
8. Close Basic Movement – Pas de baza in PI
9. Open Basic Movement – Pas de baza in PD
10. Fan – Evantai
11. New York (Check from Open CPP) – Oprire din PDCP
12. Spot Turn to Left – Intoarcere la stanga
Spot turn to right (New York) – intoarcere la dreapta – se realizeaza la fel ca intoarcerea spre stanga, numai ca se face intoarcerea in sensul celalalt si se incepe figura, baiatul cu piciorul S si fata cu D.
13. Hand to Hand – Mana in mana
Pasii 11-15 idem pasii 1-5
IV. QUICK STEP
1. Quarter Turn to Right – Sfert de intoarcere la dreapta
2. Quarter Turn to Left (Heel Pivot) – Sfert de intoarcere stanga (Pivot pe calcai)
3. Natural Turn – Intoarcere dreapta
4. Change of Direction – Schimbare de directie
PASSO DOBLE
1. Basic Movement – Pas de baza
Pasul poate fi realizat si fara rotatie.
2. Sur Place – Pe loc
Poate fi dansat pe varf sau pe talpa.
Poate fi dansat si cu intoarcere de 90 grade la S sau D.
3. Chasse to Right – Chasse la dreapta
Se poate dansa si cu o rotatie de 90 grade S.
4. Chasse to Left – Chasse la stanga
5.Elevations to Right or to Left – Ridicari la dreapta si la stanga
Aceste doua figuri sunt asemanatoare chasse-urilor dar cu variatii in plan vertical. Exista mai multe variante:
Pasii 1-2, chassse pe T cu genunchii flexati, pasii 3-4 pe V cu genunchii intinsi.
Pasii 1-2, pe V, 3-4 pe T.
Pasii 1-4 pe T, 1-4 repetati pe V.
Pasii 1-4 pe V, 1-4 repetati pe T.
Aceste variante se regasesc la dreapta, cat si la stanga.
6. Attack – Atac
SLOW FOXTROT
1.Feather Step – Pas pana
Three Step – Trei pasi
3. Natural Turn – Intoarcere dreapta
JIVE
Chasse
Chasse – ul se realizeaza pe o anumita directie, dar se poate executa si cu rotatie, aceasta depinde de figura dansata.
Spre D succesiunea pasilor este DSD.
Spre S succesiunea pasilor este SDS.
Bazinul incepe miscarea de balans din directia opusa piciorului de pasire, ramane putin in urma trecerii de G.
Basic in Place – Pas de baza pe loc
3. Basic in Fallaway – Pas de baza in Fallaway
4. Change of Place Right to Left – Schimbarea locului din D in S
5. Change of Place Left to Right – Schimbarea locului din S in D
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Dansul Sportiv (ID: 166676)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.