Rolul Si Importanta Antrenamentului Pliometric In Dezvoltarea Detentei LA Handbalisti ( Seniori )

PLANUL LUCRĂRII

Introducere

Satisfacerea exigențelor sportului de performanță depinde în mare măsură de calitățile, fizice, psihice și de adaptare la spiritul de echipă a celor care practică și acționează în oricare dintre domeniile sportive.

În sportul de performanță calitățile fiecărui sportiv sunt foarte importante și ele trebuie valorificate la maxim, urmărindu-se în permanență exersarea și dezvoltarea lor prin mijloace științifice impuse de antrenamente bazate pe o temeinică pregătire fizică, tehnică, tactică, teoretică și chiar psihologică.

Sportul de performanță este un produs al epocii moderne, deși el apare ca o reeditare, pe un plan superior a sporturilor din Grecia Antică. Satisfacerea exigențelor sportului de performanță la nivel internațional depinde în mare măsură de calitățile fizice și psihice a sportivilor de aceea se impune pregătirea acestora atât comună (tehnic, tactic și teoretic), dar și individuală (fizic și psihic).

Antrenamentul este un proces complex și sistematic de pregătire a unui sportiv, pentru a avea o bună comportare în competițiile sportive, în scopul obținerii unor performanțe. Astfel se poate declara că activitatea specifică și necesară totodată în sportul de performanță este antrenamentul. Prin intermediul antrenamentului sportivul este îndrumat și ajutat în vedere formării unor deprinderi care să conducă la creșterea performanței personale fizice. Antrenamentele pot fi individuale și de echipă, în funcție de forma de sport practicată și ele sunt în general conduse și coordonate de persoane special pregătite în acel domeniu. Astfel antrenarea unui sportiv presupune o bună interrelaționare cu antrenorul, cu membrii echipei, dar și cu alți preparatori a căror menire este de a conlucra la creșterea performanței sportivului și indirect a echipei (în sporturile de echipă).

Prin organizarea și planificarea programului de pregătire al sportivilor, atât individual, cât și în echipă, munca devine eficientă numai dacă utilizează ca punct de plecare o permanentă tendință de îmbunătățire, creștere a performanței sportivului, bazată pe autodepășirea progresivă a unor limite impuse de natura sa biologică. Această autodepășire poate fi dirijată prin exerciții și tehnici specifice, care pot conduce la o creștere a randamentului fizic. Dar o îmbunătățire a performanțelor se bazează în primul rând pe alegerea tehnicilor cele mai accesibile și cu rezultate evidente precum și pe voința sportivului și dorința sa de autodepășire.

Sportul de echipă are un statut aparte față de sporturile în care performanța individuală poate conduce printr-o creștere continuă și gradată la realizări și victorii personale. În sportul de echipă se întâlnește un summum de performanțe individuale care nu sunt competitive, ci trebuie să se coordoneze pentru a conduce la victorie. Dezvoltarea îndemânării, a vitezei, a rezistenței sau a forței fiecărui sportiv, chiar dincolo de limitele personale, implică voință, stabilitate emoțională, tenacitate. Dar dezvoltarea eficienței și performanței unei echipe solicită mult mai mult: colaborare, cooperare, excelentă coordonare, capacitate de decizie rapidă și integrare psiho-afectivă, socială în echipă.

Handbalul este un joc colectiv și foarte dinamic, solicitând organismul la un nivel crescut atât din punct de vedere fizic, cât și psihic. Handbalul de performanță cere însă un efort și o pregătire deosebite, precum și o tactică specifică. Acest sport presupune „organizarea și coordonarea acțiunii jucătorilor în vederea realizării succesului, valorificând calitățile și particularitățile jucătorilor proprii”. Antrenamentul de handbal urmărește în permanență perfecționarea tehnicii, însă aceasta nu se poate realiza fără o dezvoltare continuă a calităților motrice specifice și predominante.

Handbalul ca sport al sec XXI presupune o creștere a spectaculozității și dinamismului, ceea ce implică modificarea efortului din punct de vedere al intensității și creșterea calităților personale ale fiecărui sportiv în parte. Lucrarea prezentă își propune să prezinte o serie de tehnici ce pot permite îmbunătățirea performanței individuale, dacă sunt sistematic introduse în antrenamentele de bază.

Exercițiile pliometrice sunt manevrele sau exercițiile ce au ca țintă combinarea forței cu viteza de mișcare pentru a produce putere. Scopul este de a da posibilitatea mușchiului să ajungă la forța maximă în cel mai scurt timp. Utilizarea acestui gen de exerciții în dezvoltarea detentei sportivului este finalitatea propusă pentru cercetarea care stă la baza lucrării prezente. Metodele utilizate, tehnicile, ritmul, rezultatele și evoluția subiecților din cadrul lotului experimental, au permis formularea concluziei că pliometria poate influența în mod pozitiv performanțele individuale ale handbaliștilor și implicit performanțele întregii echipe.

Un element esențial subliniat de lucrarea prezentă este acela că pliometria nu este adresată tuturor. Exercițiile pliometrice nu sunt pentru amatori. Ele trebuie folosite doar de sportivi de performanță bine antrenați și, de preferat, doar sub supravegherea antrenorilor . Sunt o formă avansată a antrenamentului sportivilor de performanță.

Echipa de specialiști care conlucrează pentru dezvoltarea continuă a calităților psiho-motrice la sportivii din cadrul handbalului de performanță, are în componența ei kinetoterapeutul. Kinetoterapia reprezintă terapia prin mișcare. Ca domeniu face legătura între sănătate și practica sportivă, deci este liantul ce permite performanțe înalte la persoane dedicate sportului de performanță. Prin intermediul kinetoterapiei se poate realiza profilaxie, dezvoltare a performanțelor, precum și recuperare în urma unor traumatisme.

CAPITOLUL I

Handbalul sport de înaltă performanță

Handbalul este jocul sportiv între două echipe constând în introducerea mingii cu mâna în poarta adversarului. Handbalul este un joc sportiv relativ tânăr, care a apărut în Europa la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului XX.

Originile lui sunt însă mult mai îndepărtate și le găsim în unele jocuri cu caracter popular practicate în Evul Mediu și în jocurile dinamice folosite în școlile din centrul și nordul Europei la începutul secolului al XIX-lea.

Anul 1904 poate fi socotit ca data oficiala “de naștere” a handbalului ca joc sportiv deoarece atunci a apărut primul regulament oficial și primele jocuri inter-școli din diverse orașe. În istoria apariție lui ca sport, handbalul are 2 momente/direcții aparte:

Handbalul “mare” – pe terenul de fotbal în 11 jucători – o “invenție nemțească” (are ca autor final pe profesorul Karl Schelenz)

Handbalul „nordic” – pe teren mare, cu 7 jucători – practicat în Suedia și Danemarca

Hazena – teren redus, 7 jucători – practicat în Cehoslovacia

Evoluția sportului pe plan mondial face ca după anii ’70 să nu se mai vorbească despre handbalul mare și despre hazena, ca și cum nici n-ar fi existat, rămânând în atenția organizatorilor competițiilor sportive doar HANDBALUL (în 7 jucători), care va rămâne singur stăpân pe arena sportivă.

De la apariția sportului în care mingea era condusă cu mâna, oricare ar fi fost variantele sale, s-au organizat competiții sportive naționale și internaționale care au cuprind acest sport atât din perspectiva echipelor masculine, cât și feminine. Aceasta demonstrează marea accesibilitate a handbalului ca sport, pentru mai multe persoane, precum și marea atracție manifestată de acesta în rândul oamenilor.

Performanța în handbal

Luând în considerare handbalul ca disciplină sportivă, trebuie menționat faptul că acesta este un joc sportiv în care echipele se confruntă, având ca obiectiv obținerea unor performanțe sportive. În paralel cu aceste performanțe țelurile sunt orientate spre câștigarea titlurilor de campioni, menținerea într-o categorie sportivă, sau promovarea în una superioară, câștigarea unor trofee pe plan național și internațional. Toate aceste aspirații ale unei echipe de handbal sunt în esență „motorul” motivațional care stimulează creșterea performanței și însușirea celor mai eficiente tehnici de joc.

Performanța în handbal înseamnă în primul rând o selecție riguroasă, pe baza unor criterii prestabilite, a participanților. Sintetic prezentat, jucătorul de handbal trebuie să respecte următoarele cerințe:

talie foarte înaltă (peste 1,92 m. – bărbați și peste 1,84 m. – femei)

anvergură mare față de talia în cm. ( + 8/10 cm – bărbați și + 6/8 cm – femei)

diametrul transversal palmar mare (24-28 cm – bărbați și 20-22 cm – femei)

forță generală foarte bună/excelentă

rezistență anaerobă foarte bună

putere aerobă foarte bună

capacitate de concentrare a atenției

putere de decizie rapidă

rezistență la oboseală psihică

viteză de reacție și execuție foarte mare

coordonare oculo-motorie foarte bună

(I. Drăgan, Medicină sportivă aplicată)

Pornind de la selecție eficientă nivelul de înaltă performanță se obține numai printr-o perfecționare continuă a pregătirii fizice, tehnico-tactice și psihice a sportivilor. Este recunoscut faptul că orice incorectitudine în execuția tehnică globală poate influența negativ eficacitatea, mai ales la nivelul înaltei performanțe.

În cadrul antrenamentelor sportive ale jucătorilor de handbal, doar prin dezvoltarea continuă a calităților psihomotrice se realizează perfecționarea tehnicii și saltul calitativ.

Întrucât performanța înseamnă un rezultat deosebit de bun obținut într-o competiție sportivă, performanța jucătorilor de handbal poate fi evidențiată din trei perspective:

performanța individuală – se referă la efortul și reușita finalizării acțiunilor individuale ale unui jucător

performanța echipei – se referă la capacitatea de colaborare, cooperare și coordonare a eforturilor în vederea finalizării acțiunilor de joc de către toți jucătorii aflați în teren

performanța jocului – este dată de finalizarea fiecărei acțiuni printr-o concretizare pozitivă și un avantaj față de adversar

În handbal, ca și în alte sporturi de echipă eficiența și performanța echipei nu este dată numai de cumularea eforturilor, ci și de cunoașterea și valorificarea permanentă a particularităților și punctelor sensibile/slabe ale adversarului.

Jocul de handbal presupune un ritm infernal, în care se îmbină viteza, forța, anduranța și puterea de aruncare la poartă, toate acestea aflate sub presiunea luării unor decizii rapide și eficiente din perspectiva întregii echipe. Menținerea ritmului foarte ridicat, pe parcursul întregului joc, reprezintă un obiectiv care se atinge doar după o continuă și îndelungată dezvoltare a rezistenței. Toate acestea presupun performanțe individuale din partea fiecărui jucător.

Noțiunea de performanță poate fi explicată și printr-un „succes deosebit obținut într-un domeniu”, extrapolând la tema noastră, în jocul de handbal. Performanțele fizice, tactice, psihice, dau energia de joc a sportivului, însă performanțele vizate (succesele) dau forța motivațională și asigură coeziunea întregii echipe. Handbalul, ca orice alt sport, devine de performanță numai atunci când vizează succese la un nivel competițional mai mare. Performanța echipei devine un scop al vieții fiecărui sportiv, acesta canalizându-și toate eforturile spre a deveni el personal cât mai competitiv și de a se asocia echipei pentru a obține performanțe comune.

Direcții și tendințe în dezvoltarea handbalului modern

Jocul de handbal a cunoscut în ultima vreme o evoluție rapidă și spectaculoasă. Nivelul ridicat al rezultatelor în etapa actuală, atât pe plan internațional, cât și pe plan intern, nu poate fi atins decât de jucători a căror performanțe sunt deosebit de ridicate și într-o continuă creștere.

În mod cert jocul handbal se găsește într-o continuă schimbare și evoluție. În toate aspectele jocului, dar și a antrenamentului, apar noi elemente de progres și perfecționare, dar și reactualizări și adaptări la parametri superiori. Se caută mereu mijloace și soluții de mereu mijloace și soluții de perfecționare a jocului și procesului de antrenament, încercând să depășească și să surprindă în permanență adversarii.

Tendințele de dezvoltare a handbalului modern sunt următoarele:

Rapiditatea tot mai mare a jocului

Tehnica individuală tinde spre perfecțiune și eficiență maximă în viteză și în lupta directă cu adversarul

Cunoașterea și aplicarea cu succes a unui număr considerabil de sisteme de joc și apărare

Perfecționarea maximă pe post, dar și acționarea eficientă pe alte două trei posturi

Creșterea mobilității printr-o pregătire fizică la cele mai înalte standarde

Pregătirea psiho-practică și specială la cotele cele mai înalte în condițiile menținerii vitezei de acțiune și a forței

Rapiditatea jocului este dată de:

viteza de reacție

viteza de decizie

viteza de execuție

viteza de repetiție

Tehnica individuală constă în viteza de acționare corelată cu manifestarea tehnico-tactică, în toate acțiunile individuale ale jucătorilor, determinând astfel și o creștere a tempoului de joc. Tehnica individuală tinde spre perfecțiune și eficiență maximă prin apariția și implementarea unor noi serii de procedee, eficacitatea execuției devenind tot mai mare.

Atacul rapid, încercarea de a surprinde adversarul în momente vulnerabile, reducerea unor faze de joc, aplicarea unor scheme originale și capacitatea de colaborare în virtutea unei înțelegeri mutuale permit finalizarea cu succes a unor sisteme de joc și de apărare.

Pregătirea psiho-practică vizează pregătirea fizică, tehnică, refacerea, toate acestea conducând și la o dezvoltare în plan psihic. Când se lucrează pentru dezvoltarea îndemânării, vitezei, rezistenței, forței, se dezvoltă și voința, stabilitatea emoțională, rezistența psihică și tenacitatea. Din perspectiva factorului psihologic implicat în handbalul modern, acum nu mai sunt suficiente pentru obținerea performanței, doar motivația și aptitudinile reale, ci acestea trebuie susținute de reale atitudini sportive. Elementele de echilibrare psihică internă trebuie dublate de cunoașterea adversarului și anticiparea acțiunilor acestuia, pentru a conferii efortului personal o finalitate pozitivă. De asemenea este esențial pentru obținerea înaltelor performanțe și „antrenamentul invizibil” (calitatea vieții sportivului, atitudinile lui față de antrenamente, meciuri, competiții, dezvoltarea perseverentă a aptitudinilor)

În handbalul modern s-a îmbogățit de asemenea sfera tacticii individuale, colective și de echipă, diversificându-se astfel soluțiile de rezolvare a situațiilor de joc. Se resimt transformări și în domeniul pregătirii și a volumului acesteia. Se utilizează exerciții individualizate pentru dezvoltarea personală a tuturor capacităților la maxim. Antrenorii utilizează tot mai mult date furnizate de științele ajutătoare, mijloace tehnice și științifice de ultimă generație, încercând să diversifice gama de exerciții și situații de joc supuse atenției și pregătirii sportivilor.

Caracteristicile efortului în jocul de handbal

Handbalul este un joc sportiv caracterizat printr-o complexitate de mișcări cu și fără minge. Acestea sunt executate în condiții schimbătoare de viteză și forță, care presupun efort din partea sportivilor.

Efortul este încordare voluntară a puterilor fizice sau psihice ale organismului în vederea realizării unui randament superior celui obișnuit. În handbal efortul presupune trei parametri fundamentali:

volumul efortului – este volumul de muncă depus voluntar de jucător

intensitatea efortului – constă în forța, puterea, viteză cu care jucătorul execută anumite mișcări

complexitatea efortului – îmbinarea tuturor elementelor ce solicită efort din partea jucătorului ce concură la rezolvarea anumitor situații

Dacă volumul efortului depinde de numărul și extinderea în timp a antrenamentelor, meciurilor, se poate aprecia că acesta este influențat dominant de factori externi, impuși. Creșterea în volum a efortului în pregătire, poate conduce la creșterea rezistenței la efort, deci îmbunătățirea rezistenței fizice.

Intensitatea se bazează pe strict pe capacitățile și aptitudinile individului. Factorii de progresie în antrenamentul jucătorilor sunt:

viteza integrală

forța și viteza cu care execută anumite mișcări

densitatea motrică și funcțională a jocurilor/ situațiilor

Una dintre mișcările care necesită viteză și forță deosebite este detenta. Detenta este calitate a unui sportiv prin care reușește să se desprindă de la sol în înălțime sau în lungime (prin combinarea forței și a vitezei). Din perspectiva lucrării prezente detenta este mișcarea care se consideră că poate fi dezvoltată printr-o serie de exerciții specifice care vizează deopotrivă dezvoltarea forței membrelor inferioare.

Complexitatea efortului trebuie apreciată după diagrama efortului făcut de unii jucători în timpul meciurilor și gruparea acestuia pe unități de intensitate, în funcție de ritmul pulsului.

Raportul dintre volum, intensitate și complexitatea mijloacelor variază în funcție de particularitățile etapelor de pregătire și de particularitățile echipelor și jucătorilor, impunând însă respectarea cu strictețe a cerințelor specializării.

În timpul instruirii și desfășurării jocului, sportivii sunt solicitați caracterizate prin intensitate submaximală și maximală. În rare situații efortul este moderat.

efortul submaximal – presupune o frecvență cardiacă de 180-200 pulsații pe minut, iar frecvența respiratorie ajunge la 30-40 respirații pe minut

efortul maximal – presupune o frecvență cardiacă de 200-240 pulsații pe minut, iar frecvența respiratorie ajunge la 35-45 respirații pe minut

Capacitatea de efort este unul din factorii de bază în obținerea performanței sportive. Controlul complex al efortului în jocul de handbal este impus de necesitatea păstrării unui ritm ridicat de joc și a unor solicitări cu un grad mare de efort.

Rolul kinetoterapiei în obținerea performanței în handbal

De-a lungul timpului handbalul a suferit numeroase transformări care au condus la creșterea spectaculozității și dinamismului acestui joc, implicit la modificarea efortului din punct de vedere al intensității acestuia. Din această perspectivă efortul în cadrul jocului modern de handbal poate fi caracterizat ca variabil. Astfel momentele de solicitare maximală sunt intercalate cu cele submaximale și alternate cu pauze scurte.

Aceste caracteristici ale handbalului modern au generat solicitări majore asupra sportivilor, solicitări ce pot diminua performanța sportivă a acelor jucători care nu sunt pregătiți să le suporte. Din experiența cotidiană s-a observat că sportivii nu sunt pregătiți pentru eforturi de intensități mari, de aceea s-a constatat o creștere numerică a numărului de traumatisme și afecțiuni, care au condus la scăderea performanțelor sportive, atât pe plan național, cât și internațional.

În momentul actual statutul kinetoterapeutului este acela de a facilita recuperarea în urma unui accident sau a unei traume survenite în timpul jocului/ antrenamentului. În alte țări europene locul kinetoterapeutului este alături de echipă în cadrul antrenamentelor, acestuia revenindu-i chiar o parte din pregătirea individuală a sportivilor.

Această optică va fi în curând schimbată datorită creșterii cantitative și calitative a antrenamentelor, fiind necesare asistența kinetoteraputului pe tot parcursul acestora, atât pentru profilaxie, cât și pentru dozarea eficientă a efortului depus de sportivi. Kinetoteraputul nu va mai fi privit doar ca recuperator, ci și ca furnizor de exerciții și asistent în îmbunătățirea unor performanțe.

Kinetoterapia este în fond știința care se ocupă de terapie prin mișcare. Este folosirea exercițiilor fizice ca mijloace accesibile de prevenire și tratare a bolilor. Deși actul terapeutic presupune vindecare, tratare, recuperare, unii autori pledează ca în această situație actul terapeutic să aibă și sensul de profilaxie. Profilaxia, ca parte aplicată a kinetoterapiei, poate fi apreciată cu ușurință de către o echipă de antrenament, pentru că ea oferă siguranța disponibilității fiecărui jucător. Cunoscând potențialul fiecărui membru al echipei de jucători din lot, kinetoterapeutul poate preveni cauzele unor accidentări ce pot produce traumatisme care ar conduce la indisponibilitatea periodică a sportivului. De asemenea kinetoterapeutul poate sugera antrenorului anumite exerciții care să dezvolte potențialul fiecărui jucător în parte, mai ales că el poate sesiza cu „ochi de specialist” acele mișcări care nu au mobilitate, sau amploare suficientă. În foarte multe din domeniile care se concentrează pe sănătatea fizică și mintală a oamenilor, terapia tinde să aibă și extindere spre profilaxie.

Specific handbalului ar trebui să fie faptul ca echipa de specialiști care lucrează pentru obținerea performanței în condiții optime, să conțină și un kinetoterapeut. El își va putea exercita acțiunile în sensul rezolvării problemelor care apar, dar și în sensul diminuării numărului acestora.

Prin asistența permanentă de către kinetoteraput la toate activitățile sportivilor legate de pregătirea fizică (antrenamente, meciuri) există posibilitatea diminuării accidentelor, traumatismelor, aceasta conducând la perioade de recuperare mai scurte și îmbunătățirea aparatului neuromioartrokinetic. Toate acestea pot conduce la obținerea unor performanțe sportive deosebite în jocul de handbal, ceea ce subliniază importanța rolului kinetoterapiei pentru handbalul modern.

Domeniul cercetării

Cercetarea prezentă se înscrie în domeniul teoretico-aplicativ al kinetoterapiei, abordând tematica antrenamentului sportivilor handbaliști de performanță la nivelul seniorilor. Problema vizată se referă la îmbunătățirea performanței sportive personale, în mod deosebit la cea a detentei, implicit a puterii membrelor inferioare, prin intermediul unei serii de exerciții pliometrice.

Domeniul în care se înscrie cercetarea este un domeniu puțin explorat până în prezent și despre care nu există foarte multe date în literatura de specialitate, din România. Alegerea acestui domeniu a permis pe de o parte traducerea unui bogat material bibliografic din literatura de specialitate a altor țări, precum și implicarea unui specialist în kinetoterapie în alte etape ale pregătirii sportivilor, decât cea recuperativă.

Scopul și obiectivele cercetării

Datorită particularității tematicii și problemei selectate pentru demararea cercetării, acestea au fost centrate pe următorul scop: Identificarea eficienței unor intervenții specifice, ce pot influența creșterea detentei sportivilor seniori (handbaliști) în cadrul unor antrenamente bazate pe pliometrie.

Pentru realizarea scopului propus s-au fixat următoarele obiective:

O1 – selectarea seturilor de exerciții pliometrice accesibile sportivilor seniori și eficiente pentru trenul inferior

O2 – individualizarea setului de exerciții în funcție de particularitățile anatomo-fiziologice a fiecărui subiect (din lotul experimental)

O3 – identificarea evoluției detentei fiecărui sportiv în parte prin urmărirea și consemnarea rezultatelor măsurătorilor după perioade de timp prestabilite

O4 – obținerea unei colaborări active și conștiente din partea subiecților pe parcursul derulării experimentului

Ipotezele cercetării

În cadrul cercetării s-a propus verificarea următoarelor ipoteze:

Ipoteza generală :

Dacă se aplică antrenamente specifice se poate dezvolta detenta la handbaliștii seniori

Din ipoteza generală cercetarea s-a axat pe mai multe ipoteze specifice, a căror demonstrare ar putea conduce la demonstrarea celei generale:

Dacă se folosesc în antrenamente exercițiile pliometrice dezvoltarea detentei va avea loc într-un ritm rapid, la cote de performanță maximă

Dacă se individualizează seturile de exerciții pliometrice prin raportare la particularitățile fiecărui subiect, se pot evoluții individuale diferite

Motivarea alegerii temei de cercetare

Cercetarea prezentă își propune să completeze bazele teoretice și practice ale kinetoterapiei din perspectiva profilaxiei și antrenamentului făcut de sportivii cu integritate corporală pentru îmbunătățirea performanțelor individuale. Datorită faptului că literatura de specialitate abordează acest subiect din perspective contradictorii, generând confuzii, ea fiind în mare parte de proveniență internațională, cercetarea prezentată dorește să abordeze acest subiect în cadrul unui experiment aplicativ.

Alegerea exercițiilor pliometrice pentru dezvoltarea detentei la handbaliștii seniori, poate face ca sub influența rezultatelor cercetării, această metodă de antrenament să fie adoptată ca element permanent de antrenament, de către antrenorii echipelor de handbal de performanță.

Pliometrie înseamnă: „a crește măsurătorile”. În lumea sportivă, exercițiile pliometrice sunt acele exerciții de mare viteză care întrepătrund contracții excentrice cu contracții concentrice rapide (săriturile sau aruncarea și prinderea mingii medicinale). Exercițiile pliometrice sunt foarte bune atât pentru prevenirea accidentărilor cât și pentru recuperare.

CAPITOLUL II

Fundamentarea teoretică a cercetării

La baza performanței de vârf stau calitățile sportivului, care au o componentă evidentă ereditară, precum și educația de bază care să asigure calități deosebite pentru marea performanță. Educația de bază devine astfel un criteriu de selecție pentru marea performanță, asigurând unele calități deosebite.

Fig. 2.1. Construcția performanței de vârf

Pentru a ajunge la dezideratul marii performanțe sportivul trebuie să fie pregătit atât de bine fizic, tehnic și tactic și să beneficieze de astfel de condiții, încât acesta să pună în joc toate resursele personale.

Kinetoterapia poate acționa foarte eficient în 3 etape ale construcției performanței de vârf: pregătirea fizică (în mod deosebit), pregătirea tehnică și pregătirea tactică. Kinetoterapeutul asigură, întreține și poate contribui la dezvoltarea componentei ereditare, dar poate contribui în aceeași măsură și la educația de bază.

2.1 Organismul uman și influențele asupra lui

“Fiecare individ alege un anumit sport în funcție de personalitatea lui. Mișcarea poate deveni plăcută dacă răspunde unor nevoi psihologice: de relaxare, confruntare cu un adversar, descărcare a agresivității, relaționare, colaborare”. De exemplu, sporturile de echipă satisfac, în principal, nevoia de afiliere, de a lupta împreună pentru obținerea unui rezultat bun.

Sportul de performanță presupune un efort mare și susținut al întregului organism. Instruirea sportivă de performanță presupune din partea antrenorilor (echipei de specialiști) temeinice cunoștințe de anatomie, biomecanică, fiziologie, biochimie, psihologie și chiar genetică. Toate acestea trebuie să conducă spre performanțe.

Mișcarea constituie un mijloc de valoare inestimabilă pentru perfecționarea echilibrului organismului, pentru creșterea capacității sale de adaptare la efort. Mișcarea conduce la dezvoltarea organismului, însă și această dezvoltare trebuie să fie echilibrată, să valorifice capacitățile, să dezvolte aptitudinile native ale sportivului și să conducă la performanțe personale.

Din timpuri străvechi sportivii au explorat o multitudine de metode care să-i ajute să alerge mai bine, să sară mai sus și să arunce mai departe. Pentru a realiza toate acestea puterea este esențială. Astfel câștigurile de forță pot fi transformate în putere numai dacă se aplică un antrenament specific de putere.

2.1.1. Pregătirea fizică specifică handbalului de performanță

Handbalul este un joc „tare” din punct de vedere fizic, în care împărțirea spațială, atacul și apărarea aduc mereu în contact corporal pe jucătorii celor două echipe. În timpul jocului, fiecare echipă „luptă”, în principal, pentru posesia mingii. Această luptă solicită din partea jucătorilor un efort fizic, o anumită tactică, cunoașterea unui număr de procedee tehnice, o anumită capacitate psihologică și aptitudini psihomotrice ca: viteză, coordonare, rezistență și forță specifică. Procedeele tehnice înglobează principalele deprinderi motrice de bază: alergare, prinderea – aruncarea mingii, săritură.

Handbalul de performanță solicită o pregătire deosebită și un efort fizic și psihic foarte mare. Pregătirea fizică este baza întregii pregătiri și în orice etapă ea trebuie să aibă un loc bine determinat. Ea înseamnă perfecționarea calităților motrice, stăpânirea unei mari varietăți de priceperi și deprinderi de mișcare, precum și dezvoltarea indicilor morfofuncționali ai organismului, corespunzător cerințelor handbalului de performanță.

Desfășurarea procesului de pregătire fizică în handbalul de performanță este condiționată de o serie de factori determinanți, acești factori asigurând totodată și premisele pregătirii fizice. Aceștia sunt:

starea de sănătate a sportivilor

dezvoltarea fizică

aptitudinile motrice

calitățile psihice

Principiile care stau la baza pregătirii fizice generale în handbalul de performanță sunt următoarele:

1. Principiul gradării efortului – gradarea efortului este obligatorie și are o mare importanță în pregătirea generală a handbalului de performanță. Efortul depus trebuie să urmeze o curbă ușor ascendentă, aceasta trebuind să se înscrie cât mai aproape de limita superioară a posibilităților funcționale, pentru realizarea unui maxim de eficiență. Trecerea de la ușor la greu, de la cunoscut la necunoscut, de la simplu la complex este traiectoria obligatorie care se impune și în gradarea efortului, pentru că numai astfel se poate ajunge în final la depășirea nivelului mediu de pregătire fizică

2. Principiul folosirii efortului maxim – solicitarea la maxim a efortului depus de întregul aparat locomotor (stabilitatea articulară este realizată de calitatea musculaturii și de alte formațiuni anatomice ca: ligamente, capsulă articulară, …etc.) Calitățile de tonicitate și forță a mușchilor se câștigă numai prin solicitarea lor la maxim, pentru că numai excitația nervoasă ajunsă la maxim provoacă contracția mușchiului în totalitate, acesta fiind astfel antrenat pentru a se dezvolta. Efortul de intensitate maximă trebuie repetat zilnic pentru a conduce la dezvoltare și performanță.

3. Principiul asigurării condițiilor de igienă – presupune respectarea condițiilor de igienă atât individuală a sportivilor, cât și igienă a spațiului de antrenament/ joc, ca și a unui regim de viață sănătos. Igiena corporală, igiena vestimentației (echipamentului), alternarea efortului depus în pregătirea fizică cu odihna, alimentația rațională, igiena sălii și a vestiarelor, precum și a materialelor de antrenament, conduc în final la funcționarea în condiții optime a întregului organism al sportivilor.

Pregătire fizică condiționează obținerea rezultatelor sportive. Rezultatele echipelor de handbal în marile competiții sportive se sprijină pe atingerea unor niveluri mereu mai înalte ale pregătirii fizice și a calităților motrice (îndeosebi viteza și forța explozivă), dar și pe o pregătire temeinică tehnico-tactică.

2.1.2. Exercițiul fizic și creșterea performanței

Pregătirea fizică specifică este orientată spre creșterea performanței, cu precădere pe dezvoltarea calităților motrice și a capacității de efort. Performanța presupune rezultate deosebit de bune obținute constant, cu tendințe de autodepășire.

Exercițiile fizice cuprinse în antrenamentul de handbal au o importantă funcție de modelare asupra organismului sportivului, în mod deosebit a elementelor care compun aparatul de sprijin și de locomoție (oase, articulații, mușchi, tendoane, fascii și alte țesuturi moi). Sub influența exercițiilor fizice mușchii, organele active ale mișcării, își măresc volumul și își modifică structura internă, permițând obținerea performanței.

Pregătirea fizică focalizată pe progres în mișcare și canalizată pe îmbunătățirea performanțelor personale în handbal poate fi studiată din două puncte de vedere:

pregătire fizică generală – este genul de antrenament care are ca scop creșterea capacității funcționale a organismului și dezvoltarea calităților motrice impuse de o anumită etapă și de un nivel de pregătire a jucătorilor . Ea constă în general în următoarele tipuri de exerciții:

exerciții de dezvoltare generală

exerciții la aparate

exerciții cu și fără obiecte ajutătoare

exerciții specifice altor ramuri sportive (atletism, gimnastică, schi, haltere)

pregătire fizică specifică – este procesul de prelucrare selectivă a marilor funcțiuni și a motricității în concordanță cu caracteristicile efortului specific handbalului, corespunzător cerințelor performanței (îmbinarea unitară a calităților motrice cu deprinderile sportive și dezvoltarea morfofuncțională prin aplicarea tehnicii și tacticii specifice). Dintre exercițiile din cadrul pregătirii fizice specifice amintim:

exerciții cu mingea (prindere, aruncare la poartă, dribling, pase specifice, interceptări, preluări, blocări)

exerciții de mișcări înșelătoare (fenta, schimbare bruscă a direcției, simulare a unei intervenții, pirueta, învăluirea)

sărituri (detenta, plonjonul, întoarcerea în aer)

exerciții de apărare (blocarea adversarului, închiderea/ micșorarea unghiului porții)

exerciții de deplasare (alergare, opriri în unu/ doi timpi, porniri, schimbarea direcției)

exerciții de simulare a unor situații de joc

Respectarea exactă a tipurilor de exerciții, atât de dezvoltare fizică generală, cât și a celor specifice, conduc la obținerea performanțelor care să producă un nivel de mulțumire sportivului și în același timp o motivație în plus pentru participarea la joc.

Handbalul de performanță impune organismului modificări efective prin atingerea unor înalte niveluri funcționale specializate. Este important ca toate aceste modificări și perfecționări din organism să fie apărute în urma unei pregătiri fizice susținute și ele să fie acordate la cerințele handbalului.

2.1.3. Rolul și importanța detentei în handbalul de performanță

Detenta este calitatea unui sportiv prin care reușește să se desprindă de la sol în înălțime sau în lungime, prin combinarea forței și a vitezei. Detenta însemnă desprinderea de sol, cu unul sau ambele picioare și aterizarea în condiții de integritate, numai așa ea este considerată o calitate. Cu cât este mai înaltă desprinderea, cu atât jucătorul câștigă în dominarea adversarului, dominare fizică, dar și o libertate de mișcare mai mare, în raport cu ceilalți. Este una din calitățile necesare oricărui jucător dintr-o echipă de handbal.

Detenta face parte din numeroasele situații tehnico-tactice care implică săritura, adică desprinderea de sol. Dintre acestea amintim:

plonjonul – element utilizat în mod deosebit de portari, extreme și pivoți

aruncarea la poartă din săritură și alergare – element utilizat predominant de extreme și pivoți

aruncarea la poartă din săritură cu plonjon – element utilizat predominant de extreme și pivoți

aruncarea la poartă din plonjon sărit – element utilizat predominant de extreme și pivoți

aruncarea la poartă din plonjon sărit cu evitare – element utilizat predominant de extreme și pivoți

aruncarea la poartă din săritură – element utilizat predominant de interi

pasa din săritură – element utilizat de aproape toate posturile unei echipe

pasul săltat precedentul săriturii – element utilizat de aproape toate posturile unei echipe

Din enumerarea situațiilor care implică detenta în handbal, se evidențiază importanța acesteia pentru joc în general, dar mai ales pentru cele mai multe situații tactico-tehnice. Ca și calitate a fiecărui sportiv, detenta poate fi foarte utilă în cele mai multe faze ale jocului. De aceea este necesar un ansamblu de exerciții care să dezvolte această calitate, pentru toți handbaliștii.

În detentă sunt utilizate la efort maxim membrele inferioare, de aceea pregătirea specifică trebuie să se axeze pe dezvoltarea morfofuncțională a acestora.

Detenta presupune săritură, iar săritura are patru faze de desfășurare: pregătirea, desprinderea, zborul și aterizarea. Aceste faze sunt indisolubil legate între ele și se condiționează reciproc. Fiecare fază a săriturii are particularitățile ei:

faza de pregătire – se compune din mișcări pregătitoare ale corpului care pot fi:

de avântare – de pe loc (coborârea C.G.G. prin tripla flexie a membrelor inferioare și punerea în tensiune a mușchilor triplei extensii)

de alergare – elanul (pregătirea se face prin alergare, care imprimă corpului o viteză orizontală)

faza de bătaie (desprinderea) – este momentul în care corpul părăsește solul în urma unei contracții violente a mușchilor triplei extensii ai membrelor inferioare. Forța de contracție a musculaturii imprimă corpului o traiectorie care formează cu orizontală un unghi de impulsie (care variază în funcție de felul săriturii abordate) care se numește unghi de desprindere:

faza de zbor – reprezintă traiectoria în aer a corpului și începe din momentul desprinderii, durând până la aterizare, corpul descriind o traiectorie curbă care în prima parte este ascendentă și în a doua descendentă. În faza de zbor activitatea musculaturii corpului este redusă.

faza de aterizare – este faza în care corpul ia contact cu solul, iar ea diferă în funcție de stilul săriturii. Această fază are drept scop amortizarea vitezei zborului, amortizarea făcându-se printr-o serie de forțe de frânare, dintre care cea mai importantă este cea a musculaturii corpului, dar contribuie și elasticitatea articulațiilor, a țesuturilor.

Întreaga săritură antrenează o mare parte a musculaturii întregului corp, însă analizând pe segmente se evidențiază: la impulsie – membrele inferioare cu mușchii triplei extensii, în timpul zborului activitatea musculaturii este mai redusă, aterizarea se bazează în principal pe grupele musculare antagoniste triplei extensii, transformând membrele inferioare în resorturi elastice. În concluzie se poate afirma că în timpul antrenamentului grupele musculare spre care trebuie îndreptată atenția pentru creșterea detentei sunt în principal cele ale triplei extensii.

Pentru dezvoltarea detentei este necesară dezvoltarea deosebită a mușchilor implicați în săritură, precum și coordonarea mișcărilor totale ale corpului. Cum săritura este una dintre mișcările cele mai importante în jocul de handbal, dezvoltarea detentei este foarte importantă pentru toți jucătorii.

2.2. Anatomia și biomecanica membrului inferior

Omul este „o operă de artă”. Întreaga sa structură morfo-funcțională acționează unitar pentru a-i asigura independența existenței. Organismul uman, privit ca un tot unitar, cu diferitele lui sisteme și aparate care funcționează strâns corelate, permite o viziune integrativă, organismul fiind considerat un sistem biomecanic. În cadrul sistemului pot fi deosebite 3 componente principale:

aparatul locomotor – alcătuit din oase, mușchi articulații la nivelul cărora se produc modificări materializate în mișcarea diferitelor segmente ale corpului

sistemul neuroendocrin – care realizează coordonarea motricității și asigură nivelul metabolic necesar desfășurării acțiunilor motrice

aparatele metabolice – de import a materiei (digestiv, respirator), de export (urinar), de transport (cardio-vascular), care acționând adaptativ asigură desfășurarea optimă a proceselor anabolice și catabolice impuse de solicitarea motrică

Organismul uman, sistem biomecanic complex, poate desfășura activitatea sportivă la cote optime în condițiile în care toate cele trei componente au o funcționalitate armonică de natură să confere adaptarea corespunzătoare la efort, prin menținerea unui echilibru dinamic al constantelor morfo-fiziologice, respectiv a homeostaziei.

Sistemul muscular împreună cu oasele dau forma corpului uman.

Poziția bipedă a omului face ca toată greutatea corporală să se sprijine pe membrele inferioare. Picioarele sunt suficient de puternice încât să susțină și să pună în mișcare întreg copul atât în timpul mersului, cât și în timpul alergatului și săritului.

Membrele inferioare, deși dispun de articulații mobile nu pot executa mișcări de aceeași amplitudine ca ale membrelor superioare. Funcția fundamentală a membrelor inferioare este de a susține corpul, a-l echilibra și a permite deplasarea lui în spațiu. Pentru această funcție sunt specializate structurile osoase, cele musculare, cât și articulațiile membrelor inferioare.

Fiecare membru inferior are trei secțiuni:

coapsa (care se extinde de la pelvis la genunchi)

gamba (care se extinde de la genunchi la gleznă)

piciorul (care susține corpul și asigură pârghiile care împing corpul de la sol în timpul mersului și alergatului)

Cele mai musculoase părți ale corpului, cu mușchii cei mai puternici sunt membrele inferioare. Fiecare secțiune a membrului inferior are o serie specifică de mușchi care au fiecare rolul lor în mișcare. Astfel:

mușchii coapsei – mărimea și puterea mușchilor coapsei reflectă funcția lor de a mișca greutatea corpului în timpul mersului sau a alergatului precum si funcția de a sigura stabilitatea intregului corp

mușchii gambei – realizează mișcarea gambei și a piciorului pentru a asigura impulsul necesar împingerii copului de la pământ în timpul mersului și alergatului

mușchii piciorului – realizează mișcarea degetelor și stabilizează corpul în ortostatism și acționează ca o pârghie pentru a împinge corpul înainte în timpul mișcării

Mușchii gambei :

Astfel la gleznă mușchiul promovează dorsoflexia și flexiunea plantară. Alți mușchi flexează și întind degetele și produc inversia sau eversia

La picior mușchii intrinseci ajută degetele să se miște, însă cel mai important este că împreună cu mușchii gambei acționează pentru susținerea boltei piciorului. Astfel talpa alcătuiește o bază rezistentă și stabilă care preia o parte din greutatea corpului si amortizează șocurile date de mers sau alergat pe suprafețe plane și denivelate.

Mușchii membrelor inferioare acționează asupra următoarelor articulații:

Organismul uman, privit ca sistem biomecanic, are ca și condiție esențială integrarea în mediul exterior, mediu care acționează sub raport mecanic prin intermediul următorilor factori:

forțele exterioare – se opun acțiunii sistemului biomecanic biologic și sunt guvernate de legi fizice:

aparate pentru exercițiile fizice, instalații, dispozitive de forță

configurația și măsura segmentelor corporale incriminate în exercițiul sportiv

greutatea segmentelor corporale – ca urmare a forței gravitaționale – ea depinde de sediul mișcării, unghiul axului, de segmentele interesate în mișcare, unghiul format de axa de progresie cu verticala, viteza de progresie

inerția – tendința corpului de a se menține în repaus sau mobilitate

Legile după care se guvernează acțiunile motrice realizate de sistemul biomecanic biologic uman integrat în mediul exterior pot fi sintetizate astfel:

Legea efortului util – obținerea unui randament maxim în condițiile reducerii la minimum a acțiunii motrice principale

Legea efortului voluntar maxim – intensitatea acțiunii motrice este superioară forței exterioare care trebuie învinsă, în acest context mișcările se stabilesc după efectul lor asupra organismului (este legea după care se dirijează gradat programele de exerciții ce vizează îmbunătățirea condiției fizice a sportivilor, sau corectarea unor deficiențe)

Biomecanica analizează mersul, mișcarea corpului în timpul aplicării unor constrângeri specifice sportului de performanță, articulațiile, precum și deformațiile la nivelul organelor interne. Ea studiază de asemenea, distribuția forțelor și deformațiilor în structuri la solicitări statice sau dinamice.

Analizând biomecanica organismului în handbal se poate afirma că mișcarea jucătorilor are o mare rapiditate și discontinuă, pentru că intervin elementele specifice sportului respectiv. În handbal se utilizează ca mișcări specifice: echilibrare, alergarea, prinderea și aruncarea mingii, aruncarea la poartă, schimbările de direcție, mișcările evitante, și diverse forme de sărituri.

Jocul de handbal antrenează în mișcare întreg organismul, astfel că în timp ce trunchiul și membrele superioare efectuează mișcări variate care solicită puternic toate lanțurile musculare, membrele inferioare îndeplinesc pe lângă activitatea dinamică de alergare și un important rol static de asigurare a echilibrului corpului și de suport pentru mișcările trunchiului și ale membrelor superioare.

În condițiile jocului de handbal există un mare dinamism care impune schimbarea centrului de greutate al corpului (sprijinirea pe un picior, pe două picioare, cu picioarele apropiate, cu picioarele depărtate, săriturile) solicitând astfel musculatura corpului. Variațiile unghiului de stabilitate impune un efort static de echilibrare, în care colaborează absolut toate grupele și lanțurile musculare antagoniste.

Alergarea sportivă se bazează pe mișcarea naturală de alergare, reglementând-o și perfecționând-o în scopul obținerii unui randament optim. Din perspectivă biomecanică alergare este o mișcare de locomoție ciclică, în care deplasarea corpului este asigurată printr-o acțiune alternativă a membrelor inferioare. La alergare, deși sunt solicitate mai mult membrele inferioare, în esență participă întreg aparatul locomotor. Membrele inferioare trebuie să asigure deopotrivă și efortul static și un important efort de mișcare, necesar efectuării alergării în sensuri diferite și des schimbătoare. Acest lucru complică solicitarea lanțurilor musculare, dar și coordonarea nervoasă în vederea reglării fine și de precizie a mișcărilor.

Săriturile specifice handbalului fac parte deopotrivă atât din categoria săriturilor cu elan, cât și din cea a celor fără elan. Dacă la săriturile cu elan viteza inițială se compune din viteza orizontală a elenului la care se adaugă impulsul contracției musculare, la cele fără elan viteza inițială este determinată numai de contracția mușchilor. În ambele cazuri sunt puși în tensiune mușchii triplei extensii la membrele inferioare. Pentru a folosi la maxim forța de impulsie a mușchilor triplei extensii este necesar să existe o coordonare a impulsurilor parțiale, adică să coincidă în timp contracția tuturor grupelor musculare care fac extensia coapsei, genunchiului și flexia plantară. Dacă nu există această coordonare, la nivelul pârghiilor formate de coapsă, gambă sau laba piciorului vor apărea forțe de înfrânare, pentru învingerea cărora se va cheltui o parte din forța de contracție a mușchilor care produc impulsia.

Aruncarea mingii la poartă impune o diversitate foarte mare de mișcări. Pot fi deosebite o serie de aruncări ca:

lovitura de la 7 m.

lovitura la poartă cu elan

lovituri prin surprindere (diferite poziții) cu imprimarea unor traiectorii diferite.

Din analiza biomecanică prezentată se poate desprinde că antrenamentul handbaliștilor trebuie să se axeze pe creșterea vitezei de reacție și pe creșterea forței în mod special, mai ales pe lanțurile musculare implicate în aruncarea la poartă din variate poziții.

2.3. Pliometria și influența sa asupra organismului

Derivat din cuvântul grecesc „pleythyein” care înseamnă a crește, sau de la rădăcinile grecești „plio” care înseamnă mai mult și „metric” care înseamnă a măsura, „pliometrie” poate fi definit ca: „a crește valorile măsurătorile”

Pentru o definiție mai detaliată este nevoie de informații de bază despre mecanismul contracției musculare. Musculatura scheletică are trei tipuri de contracție:

Contracția excentrică – se întâlnește atunci când mușchiul se contractă și se alungește în același timp. Un exemplu de contracție excentrică este coborârea din tracțiune. În acest caz bicepsul se contractă și se alungește în timpul coborârii trunchiului din poziția finală a tracțiunii.

Contracția concentrică – se întâlnește atunci când mușchiul se contractă și se scurtează în același timp. Exemplul de contracție concentrică: ridicarea trunchiului în tracțiune. Bicepsul se contractă și se scurtează în timp ce trunchiul se ridică spre poziția finală.

Contracția izometrică – mușchiul se contractă, dar nu își modifică lungimea. Exemplu: în poziția de tracțiune, se realizează un unghi de 90 de grade. Bicepsul se contractă, dar nu își modifică lungimea.

Forța maximă pe care un mușchi o poate dezvolta este obținută în timpul unei contracții excentrice rapide. Trebuie avut în vedere că fibrele musculare efectuează un singur tip de contracție în timpul mișcărilor specifice sportului. Când o contracție concentrică se desfășoară imediat după o contracție excentrică atunci forța generată poate fi crescută foarte mult. Când un mușchi este alungit o mare parte a energiei necesare întinderii este transformată în căldură și poate fi pierdută, însă o parte a ei poate fi stocată în componentele elastice ale mușchiului, devenind disponibilă. Această energie este disponibilă numai în timpul unei contracții dacă o succede. De aceea este foarte important de reținut că surplusul de energie stocată se pierde dacă nu este imediat urmată de o contracție concentrică. Pentru a materializa acest potențial de forță, mușchiul trebuie să se contracte într-un timp cât mai scurt cu putință. Cu cât timpul este mai scurt, cu atât forța explozivă este mai mare. Întregul proces este numit frecvent „ciclul de întindere-scurtare” și este mecanismul principal al antrenamentului pliometric.

Cunoscută, deci, și sub denumirea de ciclul de „întindere-scurtare”, pliometria se referă la exercițiile în care mușchiul se încarcă într-o contracție extrentrică (lungire), după care urmează imediat o contracție concentrică (scurtare). Cercetările în domeniu au demonstrat că un mușchi întins înainte de contracție se va contracta mai energic și mai rapid, așa cum subliniau Bosco și Komi în 1980, iar Schmidtbleicher în 1984.

Dacă ne întoarcem la definiția pliometriei, atunci un exercițiu pliometric este acel exercițiu în care o contracție excentrică este urmată imediat de una concentrică. Acest proces de contracție – alungire, contracție – scurtare este numit așa cum s-a subliniat anterior ciclul de alungire-scurtare, sau „reflex miotatic de întindere”.

Acțiunea pliometrică se bazează pe reflexul de întindere intrinsec mușchiului. Scopul principal al reflexului de întindere este de a monitoriza gradul în care mușchiul se poate întinde, dar și de a preveni, în același timp, întinderea excesivă. Când un sportiv execută o săritură, este nevoie de o cantitate mare de forță pentru a propulsa corpul în sus, de aceea corpul trebuie să aibă capacitatea de flexie-extensie rapidă pentru a se desprinde de sol. Exercițiul pliometric se bazează pe acțiunea rapidă a corpului pentru a ajunge la puterea necesară mișcării.

Mișcarea pliometrică se bazează pe contracția reflexă a fibrelor musculare, rezultată din încărcarea rapidă a acelorași fibre. Când există posibilitatea întinderii excesive și ruperii fibrelor, receptorii întinderii trimit impulsuri nervoase proprioceptive la măduva spinării, impulsuri retransmise ulterior receptorilor întinderii. Prin această acțiune de retransmitere, intervine un efect de frânare, care împiedică fibra musculară să se întindă și mai mult, degajându-se o contracție musculară puternică.

Exercițiile pliometrice dezvoltă viteza fibrelor musculare. Ele sunt bazate pe înțelegerea faptului că o contracție concentrică este mult mai puternică dacă este urmată imediat de una excentrică. Dacă se face o analogie cu mecanica corpurilor, aceasta poate fi comparată cu întinderea la maxim a unui arc și apoi eliberarea lui. Nivele foarte mari de energie se eliberează în fracțiunea de secundă în care se produce reculul arcului. Exercițiile pliometrice dezvoltă acest recul. Fibrele musculare stochează mai multă energie elastică și o transferă mult mai rapid și cu o forță mai mare din faza excentrică în cea concentrică. Exercițiile pliometrice angajează mecanisme neurale complexe, iar antrenamentul pliometric cauzează modificări musculare și nervoase care facilitează și ameliorează execuția mai multor mișcări rapide și puternice.

Fibrele musculare sunt elementele contractile ale mușchilor, însă nu trebuie omis faptul că există și părți necontractile din mușchi care creează tocmai „componenta elastică serială”. Întinderea componentei elastice seriale prin contracția musculară produce o energie elastică potențială (similară celei dintr-un arc comprimat). Această acțiune este vizibilă în mișcările pliometrice.

În antrenamentul pliometric mușchiul se contractă cu mai multă forță și mai rapid decât dintr-o poziție de pre-întindere. Cu cât pre-întinderea este mai rapidă, cu atât mai viguroasă este contracția concentrică. De aceea o tehnică adecvată este esențială.

În esență, exercițiile pliometrice forțează mușchiul să se contracte rapid dintr-o poziție de întindere maximă. Această poziție în care mușchiul este întins la maxim este și cea mai vulnerabilă poziție a lui. Astfel prin antrenarea musculaturii în cea mai vulnerabilă poziție a ei îi conferă o pregătire mai bună pentru a putea face fața stresului conferit de situațiile apărute în timpul competițiilor.

Exercițiile pliometrice sunt manevrele, sau exercițiile care au ca țintă combinarea forței cu viteza de mișcare, pentru a produce putere. Scopul este de a da posibilitatea mușchiului să ajungă la forța maximă în cel mai scurt timp. Ca un exercițiu să fie cu adevărat pliometric trebuie să existe o mișcare precedată de o contracție excentrică. Din aceasta nu rezultă doar o stimulare a propioceptorilor senzitivi pentru o întindere rapidă, ci și pentru încărcarea cu o forță de tensiune a componentelor elastice (tendoanele, fibrele musculare) cu ajutorul cărora ele vor ricoșa. Adaptarea tehnicii de execuție la aceste particularități este esențială și se recomandă ca sportivul să aterizeze într-o poziție de pre-întindere (picioare și brațe flexate), pentru că numai aceasta ar facilita producerea imediată a contracției de scurtare.

Amortizarea în exercițiile pliometrice, este dată de energia stocată în timpul fazei de contracție excentrică a mușchiului și este parțial recuperata in timpul contracției concentrice. Acest potențial de energie este pierdut dacă contracția excentrică nu este urmată de cea concentrică. Conversia dintre lucru mecanic negativ la cel pozitiv se numește faza de amortizare. Atunci când piciorul de desprindere execută bătaia, sportivii trebuie să-și coboare centrul de greutate, creând o viteză orientată în jos, spre sol. Această fază „de amortizare” este o componentă a oricărei activități cu sărituri, deoarece în această fază sportivii pregătesc desprinderea de sol într-o direcție diferită. O fază de amortizare lungă, denumită și „faza de absorbție a șocului” semnifică o pierdere de putere. Sportivii care execută acțiuni implicând sărituri trebuie să lucreze la scurtarea duratei fazei de amortizare. Cu cât este mai scurtă această fază, cu atât este mai puternică, contracția musculară concentrică după ce mușchiul a fost, în prealabil, întins într-o contracție excentrică, în faza de amortizare (Bosco și Komi 1980). Această acțiune este posibilă datorită recuperării și folosirii întregii energii care a fost înmagazinată în componentele elastice ale mușchiului în timpul oricărei acțiuni de întindere.

Cele mai multe programe de recuperare nu țin cont de faptul că o contracție excentrică poate fi până la de trei ori mai puternică decât una concentrică. De aceea exercițiile pliometrice sunt foarte importante în ultimele etape ale recuperării, pentru a condiționa musculatura afectată să facă față forței superioare a contracțiilor excentrice. Neglijând acest aspect al ultimului stadiu al recuperării, poate să conducă la noi accidentări, deoarece musculatura nu a fost forțată/ condiționată să facă față la forța mărită a contracțiilor excentrice.

Gollhofer și colaboratorii săi, au stabilit în 1987 că antrenamentul pliometric determină următoarele:

mobilizarea rapidă a unor activități de inervare crescute

recrutarea majorității, dacă nu a tuturor unităților motorii și fibrelor musculare corespunzătoare

creșterea frecvenței de lansare a impulsurilor de către neuronii motori

transformarea forței musculare în putere explozivă

dezvoltarea sistemului nervos astfel încât acesta să poată să reacționeze cu viteză maximă la lungirea mușchiului, ceea ce dezvoltă capacitate de scurtare (contracție) rapidă cu forță maximă

oboseala indusă prin antrenament reactiv repetat, care afectează capacitatea de lucru excentric și concentric. Oboseala se caracterizează prin creșterea timpului de contact.

Pliometria nu este adresată tuturor. Exercițiile pliometrice nu sunt pentru amatori. Ele sunt o formă avansată a antrenamentului sportivilor de performanță și pot cauza dezechilibrări majore în articulațiile, sistemul osos și în musculatura neantrenată. Exercițiile pliometrice ar trebui folosite doar de sportivii de performanță bine antrenați și, de preferat, doar sub supravegherea antrenorilor.

2.4. Principiile care stau la baza antrenamentului pliometric

În cadrul antrenamentelor pliometrice trebuie respectate anumite principii specifice, datorită particularităților pliometriei. Aceste principii sunt:

Se acordă prioritate maximă aspectelor tehnice ale mișcărilor sau acțiunilor propuse, acestea pregătindu-se anterior prin încălzire musculară, cele două etape programându-se simultan

Se fixează cu precizie obiectivele ce se vor urmării, acestea fiind axate pe o anumită mișcare, sau o acțiune particulară și se analizează anterior ce mișcări sau ce acțiuni trebuie programate pentru perioada specifică.

Înaintea antrenamentului se evaluează capacitatea jucătorilor conform obiectivelor propuse pentru a se adapta exercițiile/ munca la posibilitățile acestora.

Debutul se face cu o pregătire musculară generală, printr-un ciclu de încălzire menit să pregătească organismul pentru un important efort muscular.

Pliometria presupune o progresie pe mai mult timp. La început se pot introduce în antrenamentele generale exerciții pliometrice cu impact redus, chiar timp de câțiva ani la juniori, aceasta fiind de fapt o perioadă inițială. Această perioadă este de fapt dedicată învățării tehnicilor corecte de execuție a exercițiilor pliometrice. Abia apoi se pot desfășura antrenamente specifice pliometrice orientate spre anumite abilități.

Programarea unor cicluri specifice se poate face astfel:

Pregătire specifică se repetă mereu în apropierea perioadelor de competiții sportive, pentru obținerea unei forme sportive optime. În rest exercițiile pliometrice se inserează în cadrul antrenamentelor generale ca elemente componente.

2.5. Antrenamentul pliometric

În termeni simplii, exercițiile pliometrice sunt acele exerciții care au ca structură săritura. De exemplu: sărituri pe loc repetate, sărituri tip pas sărit, săritura cu coarda, săritura pe un singur picior, sau sărituri de pe un picior pe altul, sărituri cu elan al brațelor (alonjă), sărituri ghemuite, și flotările cu bătaie din palme.

Exercițiile pliometrice sunt folosite de sportivi pentru a dezvolta puterea/ forța, detenta în sportul pe care îl practică. S-au scris foarte multe lucrări despre cum se realizează acest lucru, dar puține persoane și-au propus să depisteze cum pot fi folosite acest gen de exerciții în recuperarea și prevenirea accidentărilor.

Acțiunea pliometrică se bazează, din punct de vedere mecanic, pe reflexul de întindere intrinsec fiecărui mușchi. Scopul principal al acestui reflex este să monitorizeze gradul de întindere musculară, și prin aceasta să preîntâmpine supraîntinderea și posibila rupere a fibrelor musculare. Ca element central având săritura, exercițiul pliometric se bazează pe acțiunea rapidă a corpului de a dezvolta puterea necesară acestei mișcări.

Antrenamentul pliometric presupune o selecție anterioară a exercițiilor, precum și o etapizare a utilizării lor și o planificare minuțioasă. Fiecare antrenament poate avea o desfășurare aparte, în funcție de metodologia propusă de a fi urmată. Ca un cadru general un antrenament pliometric trebuie să urmeze următoarele etape:

să înceapă cu exerciții rapide, explozive care sunt proiectate pentru dezvoltarea forței elastice

să realizeze exerciții care dezvoltă forța concentrică

să se încheie cu exerciții pentru dezvoltarea forței excentrice

Ca exemple într-un antrenament pliometric pot fi cuprinse:

sărituri peste garduri joase

sărituri într-un picior și de pe un picior pe altul, urmate de sărituri înalte (pas săltat)

pășirea alternativă pe o cutie/ suport înalt (urcare și coborâre alternativ cu câte un picior)

exerciții cu mingea medicinală pentru abdomen și trenul inferior

sau

sărituri în adâncime urmate de sărituri în înălțime de pe loc (pe verticală)

pas sărit urmat de săritura în înălțime (pe verticală)

săritura într-un picior pe și de pe banca de gimnastică în lateral

săritura pe ladă (50cm) și de pe ladă pe un traseu care implică o succesiune de 6-8 lăzi/ obstacole

Încălzirea pentru antrenamentul pliometric este esențială. La începerea unui program de antrenament pliometric este necesar un grad rezonabil de flexibilitate. O atenție deosebită trebuie acordată joggingului, exercițiilor pentru mărirea elasticității, precum și exercițiilor de mobilitate generală, în special a articulațiilor implicate în antrenament.

Dozarea exercițiilor și implicit a efortului în cadrul antrenamentului se face prin evitarea repetărilor accentuate (de prea multe ori) a unui element. Această evitare este necesară tocmai datorită specificului antrenamentului. El nu urmărește executarea de calitate, bazându-se cu preponderență pe viteză și forță, decât pe anduranță. Este indicat ca activitatea să se împartă pe fragmente (calupuri/ seturi de exerciții) cu pauze lungi de recuperare între ele.

Revenirii după efort trebuie să i se acorde o atenție deosebită, datorită faptului că viteza și forța solicitate pot crea dezechilibre. Fiecare antrenament, ca și fiecare set de exerciții trebuie să fie urmat de momente de relaxare musculară. Antrenamentul pliometric nu intenționează să dezvolte capacitățile aerobe și din acest motiv necesită o recuperare completă între repetări.

Locul de desfășurare a antrenamentului pliometric poate să difere în funcție de exercițiile propuse. De exemplu pentru exercițiile care presupun săritura de înălțime limitată este de preferat să fie utilizat un teren cu iarbă, sau cu suprafețe ce pot amortiza căderea pe toată talpa. Sunt excluse suprafețele de ciment datorită impactului dur (fără amortizare) care îl pot avea cu picioarele.

Echipamentul în cadrul antrenamentului pliometric trebuie de asemenea adaptat din punct de vedere al pantofilor de antrenament. Aceștia trebuie să fie stabili, cu talpă elastică, pentru a putea absorbi o parte din impactul cu solul.

Starea de sănătate a sportivilor trebuie verificată înainte de începerea antrenamentelor pliometrice, datorită faptului că anumite probleme structurale sau de postură pot predispune sportivul la accidentări. Vizita medicală și acordul unui ortoped sunt necesare la debutul antrenamentelor pliometrice

Condiția fizică la debutul antrenamentelor pliometrice trebuie să fie foarte bună. Având în vedere faptul că forțe mai mari decât cele normale acționează asupra sistemului muscular, scheletic și articular este foarte important ca sportivii să aibă o bază solidă a forței generale și a rezistenței. Unii specialiști au recomandat ca înaintea începerii antrenamentelor pliometrice sportivii să facă exerciții cu greutăți, chiar să efectueze genoflexiuni cu greutate cântărind dublul greutății sale. De aceea se recomandă ca exercițiile pliometrice să fie introduse în circuitul antrenamentelor împreună cu antrenamentele cu greutăți (care să preceadă antrenamentul pliometric).

Antrenorul care propune unei echipe de sportivi antrenamentele pliometrice se confruntă cu o mare provocare, aceea de a selecta sau a crea exerciții specifice ramurii sportive. Scopul acestor exerciții este de a dezvolta forța și viteza, deci ele trebuie să presupună o acțiune musculară corectă, și focalizată pe anumite grupe de mușchi. Stabilirea unui set de exerciții pentru antrenamentele pliometrice dau ocazia unei intervenții creatoare a antrenorului.

Pentru elaborarea unui program corect de pliometrie, trebuie să se știe că exercițiile variază ca nivel de intensitate și sunt clasificate pe diferite grupe pentru a asigura mai bine progresul. Nivelul intensității este direct proporțional cu înălțimea săriturii sau durata exercițiului. Exercițiile pliometrice de mare intensitate, cum sunt săriturile în adâncime sau cu contramișcare, determină o mare tensiune intramusculară, care recrutează mai multe unități neuromusculare pentru execuția acțiunii sau pentru a rezista la forța de atracție gravitațională.

Exercițiile pliometrice pot fi clasificate în 2 grupe majore, care reflectă gradul lor de influență asupra sistemului neuromuscular:

Exercițiile cu impact redus – includ: sărituri cu coarda, săltări, sărituri cu pași mici, în ghemuit, pași săriți și săltați, pas și săritură, săriturile la coardă sau peste bănci joase (25-35 cm), aruncări cu mingea medicinală de 2-4 kg., exerciții cu benzi elastice și aruncări cu obiecte/ aparate ușoare (mingi baschet)

Exercițiile cu impact mare – includ: săriturile în lungime de pe loc și triplusalturi, sărituri cu pași mai lungi și mai înalți, pas sărit și săritură, sărituri cu coarda sau peste bănci mai înalte (de 35 cm. sau peste), sărituri pe, peste și de pe lăzi de 35 cm sau mai înalte, aruncări cu mingea medicinală (5-6 kg.), aruncări cu obiecte/ aparate grele, sărituri în adâncime și cu contramișcare și tensiune musculară „șoc”, indusă prin intermediul instalațiilor de forță.

În literatura de specialitate anglo-saxonă există 6 clasificări a celor mai simple exerciții pliometrice:

sărituri pe loc – sărituri de o intensitate relativ scăzută completate cu o aterizare în poziția inițială furnizează imboldul pentru dezvoltarea unei scurte faze de amortizare

sărituri din picioare – sărituri de intensitate și efort maxim în plan vertical sau orizontal

sărituri multiple combinate – seturi de sărituri combinate între sărituri ușoare și cele ce presupun efort maxim

sărituri tip pas sărit – exagerarea pașilor de alergare normali, spre exagerarea lor cât mai amplă

seturi de sărituri combinate – combinarea mai multor sărituri de intensitate diferită cu săritura în adâncime

săritura în adâncime – utilizarea greutății subiectului și a gravitației pentru exercitarea forței de rezistență

Exercițiile pliometrice sunt bazate în general, după cum s-a putut observa din enumerările de la clasificări, pe sărituri din poziții diferite și de intensități diferite. În cadrul exercițiilor pot fi utilizate anumite obiecte sau materiale sportive care vin să accentueze dificultatea acestora.

Dintr-un punct de vedere mult mai practic, exercițiile pliometrice pot fi împărțite în 5 niveluri de intensitate, așa cum sunt prezentate în tabelul următor:

Tabel 2.1.Cele cinci niveluri de intensitate ale exercițiilor pliometrice

Ca exemple concrete de exerciții pliometrice ce se pot insera într-un program de antrenament se prezintă următoarele:

Tabel 2.2. Exemple de exerciții pliometrice în funcție de nivelul de dificultate

În ceea ce privește numărul de repetări, exercițiile pliometrice se împart în două categorii:

exerciții cu un singur răspuns – sunt exerciții cu o singură acțiune (nivelul 1 și 2) unde scopul principal este de a induce cel mai înalt nivel de tensiune în mușchi

exerciții cu răspunsuri multiple – sunt exercițiile cu salturi (nivelul 3 – 4 – 5) care duc la dezvoltarea puterii și a rezistenței de putere

Conform tabelului, numărul de repetări poate fi între 1 și 30, iar numărul de serii între 5 și 25, în funcție de obiectivul pregătirii, tipul exercițiului, experiența și potențialul fizic al sportivului.

Un factor important pentru antrenamentul de înaltă calitate este refacerea fiziologică adecvată exercițiilor. De multe ori sportivii și antrenării dau prea puțină importanței IR (intervalul de refacere). Oboseala se însumează din oboseala locală și oboseala SNC. Când IR este scurt (1-2 minute), sportivul resimte oboseala și la nivel local și la nivelul SNC. În situațiile antrenamentelor pliometrice IR depinde de încărcătura și de tipul de antrenament efectuat (cu cât este mai înaltă intensitatea efortului, cu atât mai lung trebuie să fie IR).

Exercițiile pliometrice permit o mare inventivitate și creativitate din partea antrenorilor, însă modul lor de execuție trebuie să aibă în vedere ce forțe dezvoltă și asupra căror mușchi acționează. Varietatea exercițiilor este foarte mare. De exemplu:

2. Succesiune de sărituri pornind de pe o bază înaltă și parcurgând un traseu co obstacole (garduri). Se execută prin sărire pe ambele picioare.

3. Succesiune de sărituri pe și de pe bănci de gimnastică (sau lăzi) cu purtarea unei mingi medicinale în brațe. Exercițiul se încheie cu o săritură în înălțime.

4. Succesiune de sărituri peste bănci (obstacole, lăzi) cu purtarea unei mingi medicinale în brațe. Finalizarea exercițiului se va face cu o săritură în plan vertical.

5.succesiune de sărituri pe bancă și de pe bancă în laterală cu ambele picioare

6. Succesiune de sărituri peste banca de gimnastică cu ambele picioare

Succesiune de sărituri pe ambele picioare peste un elastic întins

8. Succesiune de pași săriți peste obstacole. Se începe cu piciorul drept.

9. Succesiune de pași săriți peste obstacole mai mari de un pas.

10. Succesiuni de sărituri pe obstacole și între ele, obstacole de mărimea unui pas cu aceeași distanță între ele. Cu piciorul drept se va călca pe obstacol iar cu stângul între obstacole.

12. Sărituri pe două picioare pe un traseu cu bănci, cu salt pe bancă și între bănci, fiecare coborâre fiind în poziția de 900 invers orientată față de direcție de sărire, alternativ spre stânga și spre dreapta.

Exercițiile prezentate sunt doar câteva exemple de exerciții pliometrice. O altă serie de exerciții și serialitatea executării lor sunt redate în anexa1. Gradul lor de dificultate este variabil, iar introducerea lor într-un program de antrenament trebuie făcută după o selectare judicioasă.

Orice program de antrenament pliometric trebuie să respecte etapele obligatorii de încălzire și mai ales de relaxare/ revenire de după program. Complexul de exerciții pliometrice trebuie să conțină maxim 4-5 exerciții care să solicite efortul maxim. Un complex de exerciții pliometrice se poate aplica în cadrul antrenamentelor obișnuite de handbal, dar maxim de 2 ori pe săptămână și nu mai mult de trei săptămâni succesive.

CAPITOLUL III

3.Elementele constitutive ale cercetării

Cercetarea a comportat mai multe etape care au constat în: informarea teoretică generală și specifică, fixarea ipotezelor, proiectarea și implementarea experimentului, precum și analiza și interpretarea datelor. Întreaga derulare a cercetării a durat peste douăsprezece luni.

3.1. Organizarea și desfășurarea cercetării

Cercetarea în ansamblul ei s-a desfășurat după următoarele etape:

Etapa I – (iunie – iulie 2003) – etapa în care s-a făcut documentarea bibliografică despre specificul antrenamentelor de handbal masculin la echipele de performanță și despre pliometrie ca metodă de antrenament și influențele acesteia asupra organismului uman prin aplicare în antrenamentele diferitelor sporturi. În această perioadă s-au fixat scopul și obiectivele cercetării.

Etapa a II-a – (august 2003) – etapa în care s-au fixat ipotezele cercetării structurându-se un plan experimental, s-au selectat metodele de cercetare, și s-a demarat și prima fază a experimentului (identificarea în cadrul populației țintă a eșantionului experimental)

Etapa a III-a – (septembrie 2003) – etapa în care s-a stabilit cu antrenorul echipei seturi de exerciții pliometrice pentru dezvoltarea detentei aplicabile în perioade inter-competiționale și imediat premergătoare competițiilor de anvergură

Etapa a IV-a – (octombrie 2003 – mai 2004) – etapa de implementare a experimentului care s-a divizat în 3 subetape distincte:

etapa pre-experimentală în care s-a efectuat evaluarea individuală a fiecărui subiect din lotul experimental

etapa experimentală în care s-a desfășurat antrenamente pliometrice specific dezvoltării detentei

antrenamente pliometrice cu durată de 3 săptămâni desfășurate cu o frecvență de 2 antrenamente pe săptămână în perioada inter-competițională

antrenamente pliometrice zilnice intensive de o săptămână în perioada pre-competițională

etapa post-experimentală în care s-au făcut noi evaluări și măsurători completându-se datele obținute în urma experimentului aplicativ

Etapa a V-a – (mai 2004) – etapa de analiză și interpretare a datelor obținute în urma experimentului și de formulare a concluziilor cercetării.

Designul experimental

Designul experimental cuprinde organizarea și derularea experimentului. În planul experimentului sunt cuprinse: alegerea lotului experimental din populația țintă, fixarea metodelor de investigare, implementarea experimentului, selectarea metodelor de recoltare a datelor semnificative și a modurilor de analiză, prelucrare și interpretare a datelor.

Planul experimental conceput este specific unui experiment practic-aplicativ cu funcție constatativă.

Tipul experimentului

Experimentul practic-aplicativ, ca metodă centrală a cercetării, a fost o investigație de teren, aplicată în mediul specific de antrenament al echipelor de handbal de performanță seniori.

Locul de desfășurare a experimentului

Experimentul s-a desfășurat la Sala Sporturilor din Bacău, unde își desfășoară antrenamentele și unele competiții echipa de handbal masculin (seniori) „Știința” Bacău.

Datorită particularităților antrenamentelor pliometrice aplicate pentru creșterea detentei, o parte din antrenamentele premergătoare, care aveau ca scop creșterea flexibilității prin exerciții pentru mărirea elasticității articulațiilor implicate în antrenament, s-au desfășurat în sala de forță din incinta Sălii Sporturilor.

Un factor important de care a depins eficiența exercițiilor pliometrice propuse în cadrul experimentului pentru creșterea detentei, a fost baza tehnico-materială a sălilor, care a constat în:

Durata experimentului

Experimentul a avut o durată de 9 luni, perioadă în care s-au desfășurat următoarele activități specifice:

s-a conceput un ansamblu de exerciții pliometrice pentru dezvoltarea detentei în colaborare cu antrenorul echipei

s-au făcut evaluările pre-experimentale

s-a aplicat antrenamentul pliometric în diferite faze de antrenament

s-au făcut evaluările post-experimentale

s-au prelucrat datele relevate de experiment

Prezentarea eșantionului experimental

Eșantionul experimental a fost compus din 8 subiecți, jucători titulari ai echipei de handbal „Știința” Bacău.

Tabel 3.1. Componenții lotului experimental

Analizând eșantionul din perspectiva vârstei se poate observa că la o medie a vârstei de 21,3 ani, reprezentativitatea vârstelor subiecților se prezintă astfel:

Fig. 3.1. Reprezentativitatea vârstelor în cadrul eșantionului

Sportivii care practică sportul de performanță trebuie să îndeplinească anumite condiții care să garanteze o stare foarte bună de sănătate. Starea de sănătate poate fi apreciată și din raportarea înălțimii la greutate. Cum pentru creșterea performanțelor în săritură/ detentă este foarte importantă atât înălțimea cât și starea de sănătate ilustrată de Indicele Masei Corporale, eșantionul va fi analizat din această perspectivă astfel:

Pentru a respecta standardele de performanță jucătorii unei echipe de handbal trebuie să îndeplinească anumite criterii de înălțime. Pentru lotul experimental, așa cum se poate observa din tabelul de date, majoritatea sportivilor se înscriu în standardele de înălțime cerute de handbal. Se poate aprecia o înălțime medie pentru întreg lotul de 192,6 cm.

Fig. 3.2. Raportarea subiecților la înălțimea medie

Raportând lotul experimental la standardele de înălțime specifice handbalului se poate aprecia că 62,5 % dintre subiecți se înscriu în aceste standarde (înălțimea minimă 192 cm).

Fig. 3.3. Valorile înălțimii pentru eșantionul experimental

Greutatea raportată la înălțime asigură și indică în același timp starea de sănătate a unei persoane. Această raportare este foarte importantă la sportivi, în funcție de sportul de performanță practicat. Raportarea greutății la înălțimea avută de un sportiv arată o constituție sănătoasă conform standardelor de dezvoltare pentru o anumită vârstă.

Analizând eșantionul din perspectiva greutății subiecților se poate observa că valoarea greutății medii pentru întreg eșantionul este de 91,75 kg. Această greutate medie raportată la înălțimea medie se înscrie în standardele care garantează starea de sănătate, așa cum indică Organizația Mondială de Sănătate, reprezentând un indice cu valoarea de 24.

Pentru a se afla gradul de sănătate al subiecților din lotul experimental, s-a apelat la calcularea Indicelui Masei Corporale (IMC) prin împărțirea greutății la pătratul înălțimii în cm. Rezultatele s-au raportat apoi la următoarele valori (stabilite de OMS) :

IMC – sub 20 – subponderali

IMC – 20-24 – sănătoși

IMC – 25-29 – supraponderali

IMC – peste 30 – obezi

Tabel 3.2. Date despre subiecții lotului experimental

Din tabel se poate observa că IMC variază în jurul valorilor care indică o stare bună de sănătate, deci se poate aprecia că lotul experimental îndeplinește condițiile specifice de intrare în experiment. Pentru a ilustra mai elocvent echilibrul stării de sănătate s-a apelat la graficul următor:

Fig. 3.4. Valorile IMC pentru eșantionul experimental

Din grafic se poate observa că din lotul experimental 4 subiecți, reprezentând 50% din eșantion se înscriu în standardele de sănătate, pe când un număr de 4 subiecți sunt supraponderali (50%). Trebuie specificat că supra-ponderalitatea înregistrată se păstrează destul de aproape de valoarea 24, deci o depășire minimă. Ca reprezentare schematizată lotul poate fi reprezentat, din perspectiva greutății raportate la înălțime astfel:

Fig. 3.5. Reprezentativitatea gradului de sănătate raportat la greutatea avută

Supraponderabilitatea unora din jucători, nefiind orientată spre obezitate, ci mai mult spre sănătate, este o caracteristică generală, necesară chiar, în handbal, sportivii având nevoie de o forță foarte mare pentru a participa la joc, astfel musculatura membrelor inferioare fiind foarte mult dezvoltată.

Analiza lotului din cele două perspective este necesară pentru a putea argumenta forța detentei și a modificării acesteia în urma antrenamentelor pliometrice, pentru că acestea sunt elemente esențiale care compun puterea de efort.

Organizarea experimentului

Cercetarea inițiată pentru confirmarea importanței antrenamentului pliometric în îmbunătățirea detentei la sportivii de performanță a utilizat o serie de metode științifice care au condus la o bună documentare, argumentare și interpretare a datelor statistice înregistrate, conferind lucrării aspectul științific necesar.

Metode de cercetare utilizate

Pe parcursul cercetării, conform etapelor de desfășurare, s-au utilizat următoarele metode de cercetare:

Metoda documentării teoretice

Metoda experimentală

Metoda anchetei

Metoda observației

Metode de înregistrare și prelucrare a datelor

Metoda documentării teoretice constă într-o activitate susținută de informare teoretică prin studiul bibliografiei. Pentru depistarea bibliografiei de specialitate necesare s-au studiat în prealabil diferite surse bibliografice care puteau conferii informații pentru tematica specială a cercetării. Aceste surse au fost: biblioteca de specialitate din cadrul universității și biblioteca virtuală a diferitelor site-uri pe Internet. Prin intermediul acestor surse bibliografice s-a constituit fundamentarea teoretică a temei, conform rigurozității științifice prezentată de anumiți cercetători din țară și străinătate. Prin intermediul textelor bibliografice am putut constata că tema abordată de această cercetare este în stadiu de pionierat în România, pentru că referirile la pliometrie în literatura de specialitate sunt aproape inexistente. Pentru a compensa acest deficit am apelat la diferite publicații de specialitate din Marea Britanie și Franța, care au oferit un bogat sistem informațional electronic, ce se poate accesa. Consultând sursele bibliografice amintite mai sus s-a putut contura argumentarea teoretică, dar și cea practică a cercetării, formându-se astfel un suport al cercetării

Metoda experimentului este metoda de bază pe care s-a conturat partea practic – aplicativă a cercetării, adică aplicarea în practică a teoriei studiate. Această metodă constă în efectuarea de experimente pentru verificarea ipotezelor cercetării. Experimentul presupune provocarea unui fenomen în condiții dorite pe baza unui raționament logic, care vizează o susținere practică a unui argument teoretic. Pornind de la ipotezele cercetării și structurând un program experimental aplicabil pe un lot de subiecți, s-au putut selecta anumite date care confirmă sau infirmă ipotezele. Această metodă permite verificarea prin măsurători cantitative și date statistice a tehnicilor de lucru utilizate. Datele înregistrate în cadrul experimentului practic-aplicativ au fost coroborate cu datele obținute prin metoda anchetei, a observației și confruntate în cadrul metodelor de prelucrare a datelor, iar în final confruntate cu datele selectate în fundamentarea teoretică.

Metoda anchetei este metoda complexă ce are un rol important în obținerea datelor și informațiilor necesare pentru inițierea experimentului. Ancheta, ca metodă de cercetare, constă în cunoașterea subiecților din lotul experimental, sub toate aspectele care interesează cercetarea prezentă. Aplicare acestei metode s-a bazat pe convorbiri cu antrenorul și cu fiecare subiect în parte, cercetarea fișelor sportivilor și convorbiri cu medicul echipei, care a putut garanta integritatea corporală a celor 8 subiecții și faptul că ei sunt apți pentru participarea la experiment. Prin intermediul anchetei s-au putut obține date obiective ca: vârstă, greutate, înălțime, dar și date subiective ca: opinii, interese.

Metoda observației este una din cele mai utilizate metode în cadrul cercetărilor. Prin intermediul ei au putut fi obținute date concrete. Această metodă permite urmărirea intenționată, atentă și sistematică a comportării subiecților din lotul experimental și a efectelor antrenamentului pliometric aplicat în cadrul experimentului. Observația ca metodă poate fi implementată ca:

observație directă (în condiții nespecifice experimentului, urmărindu-se astfel postura întregului corp, apariția unor mișcări noi, etc.)

observația sistematică – experimentală (organizată, intenționată și direcționată pe aspectele ce intervin în cadrul experimentului din perspectiva execuțiilor impuse)

Metode de înregistrare și prelucrare a datelor sunt metode indispensabile pentru o cercetare științifică. Înregistrarea datelor se face diferit în funcție de momentul aplicării acestei metode și în funcție de relevanța datelor. Există date pre-experimentale, care indică un nivel de debut, de asemenea există date care țin de experimentul în sine și care sunt relevate de anumite măsurători și există date post-experimentale, finale, care se înregistrează în finalul experimentului. În general datele care se prelucrează în cadrul unei cercetări sunt date rezultate din măsurători, cu grad mare de obiectivitate, care oferă o perspectivă concretă a evoluției pe parcursul experimentului. Diferențele dintre datele pre-experimentale și post-experimentale sunt în general sursa de interpretare a unei evoluții. Aceste date se prelucrează statistic și pot conduce prin valorile lor la confirmarea sau infirmarea ipotezelor cercetării. Prelucrarea statistică permite reprezentări prin histograme, diagrame, grafice, care susțin imagistic evoluția înregistrată matematic. Există și o serie e date ce pot fi înregistrate, mai ales cele rezultate din anamneze, care sunt specifice unui subiect, acestea conturând un studiu de caz și având un anumit grad de subiectivitate.

Metodologia specifică kinetoterapiei

Specificul temei acestei cercetări impune utilizarea unor metode care permit stabilirea formei sportive în care se află subiecții la începutul experimentului și la finalul lui, în mod deosebit a musculaturii membrelor inferioare. Aceste metode sunt:

Metode de explorare și evaluare

Măsurarea detentei

Metode de implementare a experimentului

Observația pe parcursul antrenamentului

Exerciții fizice specifice pliometriei

Tehnici și instrumente utilizate

Măsurarea detentei se face în două situații: detenta pe un picior cu 3 pași elan și detenta pe două picioare de pe loc utilizându-se un panou de lemn pe care se va marca nivelul unde ajunge cu mâna în săritură, iar la nivelul picioarelor un metru liniar de lemn cu lungimea de 1,5 m, pe care se va observa desprinderea de la sol.

După cum se poate deduce materialele/ instrumentele utilizate pentru măsurare au fost: metrul liniar (măsurătorile fiind în cm). Înregistrarea datelor s-a făcut prin înregistrare video și prelucrare secvențială a momentelor care oferă date despre detentă.

Măsurătorile s-au făcut atât în faza inițială a experimentului, pe parcursul experimentului, și la sfârșitul lui. Aceste valori obținute au fost centralizate și interpretate comparativ pentru cei 8 subiecți.

Desfășurarea experimentului

Experimentul s-a desfășurat pe o perioadă de 9 luni, timp în care antrenamentele pliometrice au fost programate astfel:

Perioade pre-competiționale

Antrenamente zilnice timp de o săptămână în săptămâna premergătoare competiției ce conțin exerciții de nivelul 1 șl 2 (culoarea roșie)

Perioade inter-competiționale

Antrenamente de două ori pe săptămână timp de 3 săptămâni, ce conțin exerciții de nivele 3 – 4 – 5 (culoarea portocalie).

Astfel graficul antrenamentelor pliometrice desfășurate în cele 9 luni a fost următorul:

După cum se poate observa în grafic s-a desfășurat un număr de 2 antrenamente pliometrice cu durata de o săptămână și 2 antrenamente de trei săptămâni, deci un număr total de 4 antrenamente.

Etapele antrenamentului pliometric experimental

Având în vedere faptul că pe perioada experimentului s-au aplicat două forme de antrenament pliometric (intensiv și eșalonat pe 3 săptămâni), s-au selectat și aplicat două tipuri generale de antrenament cu câte patru – cinci exerciții de bază.

Pentru perioadele de antrenament intensiv s-au aplicat următoarele exerciții:

Pentru perioadele de antrenament eșalonat pe trei săptămâni s-au utilizat ca set de bază următoarele 4 exerciții:

Pentru personalizarea complexului de exerciții s-au mai utilizat următoarele exerciții pentru diferitele funcții ale subiecților (jucătorilor):

Pentru portari

Pentru extreme

Pentru interi

Pentru pivoți

Aplicarea seturilor de exerciții pliometrice a fost precedată de o încălzire minuțioasă a membrelor inferioare prin mecanoterapie și diverse exerciții de streching. După fiecare antrenament pliometric s-a pus accent pe revenirea organismului după efort.

Programarea antrenamentelor pliometrice, trebuie să fie foarte minuțioasă, atât din punct de vedere al dozării seriilor de exerciții, cât și a întreg timpului afectat (care cuprinde și IR). În cadrul antrenamentelor eșalonate s-a urmărit ca scop principal progresia generală a jucătorilor, pe când cele intensive cu durata de o săptămână au urmărit aducerea sportivilor la maximum de performanță.

Orice plan care include exerciții pliometrice într-un program de antrenament trebuie să țină seama de următorii factori:

Vârsta și dezvoltarea fizică a sportivului

Deprinderile și tehnicile implicate în exercițiile pliometrice

Principalii factori ai performanței sportului (aici handbal)

Faza specifică de pregătire din planul anual

Respectarea evoluției metodologice: de la exerciții cu impact redus (nivelul 4-5), la salturi simple (nivelul 3), apoi exerciții cu impact mare (nivelul 1-2)

Astfel s-au conceput și ciclurile de antrenament din cadrul experimentului prezentat de această lucrare. În cadrul antrenamentelor intensive s-au vizat exerciții cu impact mare ca dominante, iar în cele eșalonate, au fost introduse exerciții cu impact redus sau mediu.

Redarea unui microciclu de antrenament pliometric intensiv pentru jucătorii de handbal selecționați în eșantionul experimental a fost concepută ca în modelul următor:

Tabel 3.3. Microciclu de exerciții pliometrice din antrenamentele echipei de handbal (perioada intensivă)

Legendă:

T=tehnice ; TA =tactice ; I1, I2, I3, I4, I5, R = exerciții pliometrice (vezi pg.81) și exerciții personalizate (vezi pg.83)

Implementarea antrenamentului

Antrenamentele intensive, desfășurate într-un număr de 2, au avut în program exerciții de nivel 1 și 2, prezentate în următoarea succesiune:

Antrenamentele eșalonate pe perioada a trei săptămâni, desfășurate într-un număr de 2 au avut în componență exerciții de nivel 3, 4, 5 fiind prezente în următoarea succesiune:

Evaluarea experimentului

Evaluarea experimentului are ca obiectiv evidențierea eficienței sale generale, care implicit va conduce la confirmarea sau infirmarea ipotezelor cercetării. Evaluarea s-a făcut atât cantitativ utilizându-se metode specifice și instrumente pentru înregistrarea datelor, dar și calitativ, menționându-se care a fost impactul asupra sportivilor a experimentului.

Metode și instrumente de evaluare utilizate în experiment

Pentru evaluarea seturilor de exerciții s-au aplicat măsurători atât în faza inițială a experimentului, pe parcurs și în faza finală a experimentului. Pentru măsurarea detentei, atât la înălțimea atinsă cu mâna în timpul zborului, cât și a distanței de la sol la piciorul de bătaie, s-au utilizat măsurătorile în cm. Apoi s-au comparat între ele în cele trei situații de evaluare, din diferența rezultată obținându-se datele de modificare a detentei, acestea ilustrând eficiența exercițiilor pliometrice aplicate.

Pentru înregistrarea valorilor s-au utilizat camere video din unghiuri diferite, pentru a putea evalua atât mișcarea, ca și corectitudine, dar și valorile înălțimii la care au sărit.

CAPITOLUL IV

Prelucrarea și interpretarea datelor

Datele obținute din măsurători au fost centralizate în tabele speciale și apoi s-a analizat evoluția fiecărui sportiv în parte, apoi comparativ a sportivilor de pe posturi similare, iar în cale din urmă ale tuturor sportivilor împreună.

Prezentarea și analiza datelor

Datele relevate de măsurători au fost centralizate în următorul tabel:

Tabel 4.1. Valorile de creștere a detentei pe parcursul a 9 luni de antrenamente pliometrice

Pentru fiecare subiect al lotului experimental s-a întocmit un grafic de evoluție, din care a rezultat dacă au fost bine personalizate seturile e exerciții. Ca model se prezintă graficul următor, care ilustrează evoluția detentei în 9 luni de zile a unui inter stânga:

Fig. 4.1. Evoluția detentei unui jucător prin exerciții pliometrice

După cum se poate observa din graficul anterior, exercițiile pliometrice au condus la dezvoltarea detentei pentru un jucător pe post de inter cu 8 cm. Acest fapt se poate argumenta și prin specializarea postului, el presupunând dese sărituri de la sol în situații foarte variate, dar și prin faptul că pentru acest post s-a personalizat intervenția prin exerciții de atingere a unui marcaj situat la 4 m înălțime.

Pentru ceilalți jucători graficele de evoluție sunt prezentate în anexa 2 a –d.

Pentru a face observații asupra evoluției în timp a detentei în cele 9 luni de antrenamente pliometrice, pentru întreg eșantionul, valorile de creștere (diferențiate) au fost centralizate în următorul tabel:

Tabel 4.2. Evoluția în timp a detentei subiecților din lotul experimental

Acest set de date permite analiza și interpretarea eficienței seturilor de exerciții pliometrice în timp. Specificându-se că măsurătorile intermediare s-au efectuat după primele 5 luni, respectiv în luna ianuarie a anului 2005, se poate constata o creștere în primele 5 luni între valorile 2 – 3 cm (media fiind de 2,62 cm). Analizând rata creșterii până la sfârșitul experimentului se observă că în a doua perioadă valorile creșterii detentei oscilează între 3 – 5 cm (media fiind de 3,75 cm).

Pentru compararea evoluția pentru întreg lotul experimental s-a întocmit următorul grafic:

Fig. 4.3. Evoluția comparativă a detentei subiecților pe parcursul experimentului

După cum se poate observa există un trend ascendent în evoluțiile tuturor subiecților din lotul experimental, deci se poate afirma că prin exerciții pliometrice se realizează îmbunătățirea detentei.

Pentru a putea generaliza rezultatele întregului experiment și a stabili o rată medie de creștere s-au centralizat datele referitoare la atingerea mediei pe cele două perioade de către fiecare subiect al lotului.

Tabel 4.3. Raportarea creșterii valorilor subiecților la o medie a grupului

Se poate observa din tabelul prezentat că 5 subiecți au avut creșteri mai mari raportate la media eșantionului în prima perioadă, pe când un număr de 3 subiecți au avut creșteri sub media eșantionului. La sfârșitul experimentului un număr de 4 subiecți au fost sub medie, iar 4 subiecți au fost peste media grupului raportată la momentul respectiv. Aceste date permit stabilirea celui mai bun randament al exercițiilor pliometrice pe parcursul a 9 luni de zile, având în vedere că acest tip de exerciții erau pentru prima dată aplicate pe lotul respectiv. Astfel rezultatele obținute pot fi ilustrate în diagrama următoare:

Fig. 4.4. Valorile creșterii detentei raportate la media generală pe eșantion

Având în vedere că există un echilibru și o constanță în creșterea valorilor, se poate aprecia că utilizarea exercițiilor pliometrice pot conduce la creșterea performanței (detentei) dacă acestea au un program prestabilit respectat în funcție de perioadele competiționale.

Pentru corelarea datelor referitoare la ansamblul corporal al sportivilor s-a întocmit un tabel în care s-au centralizat valorile în cm. A înălțimii și Indicelui Mase Corporale (IMC) al fiecărui subiect, alături de postul pe care acesta joacă și de creșterea detentei pe care a înregistrat-o în timpul experimentului.

Tabel 4.4. Corelarea datelor despre structura corporală și creșterea detentei

Acest tabel ilustrează faptul că toți sportivii au înregistrat o creștere a detentei pe perioada implementării experimentului, creșterea variind în funcție de 3 elemente: postul din echipă, indicele masei corporale și bineînțeles și aptitudinile individuale ale fiecărui subiect (aceste aptitudini neputând fi evaluate prin măsurători cantitative).

Analizând întreg lotul experimental din perspectiva corelării IMC cu creșterea detentei se poate observa că la jucătorii cu IMC în intervalele 20-24 creșterile au fost mai mari decât la jucătorii cu IMC în categoria supraponderalilor (25-28). Această constatare poate fi ilustrată în graficul următor:

Fig. 4. 5. Corelarea IMC cu creșterea detentei

Se poate observa faptul că la valori mari ale IMC scad sensibil valorile creșterii detentei, însă există și excepții, acesta putând fi argumentate de abilitatea/ aptitudinea deosebită a subiectului de a sării (a efectua o desprindere de sol).

Din perspectiva eficienței jocurilor competiționale s-au făcut următoarele observații:

câte meciuri au avut rezultat favorabil înaintea aplicării experimentului

câte meciuri au avut rezultat favorabil după terminarea experimentului

Aceste date au fost concentrate în următorul tabel:

Tabel 4.5. Evaluarea eficienței competiționale a creșterii detentei

Aceste date devin semnificative pentru susținerea eficienței exercițiilor pliometrice în antrenamentul handbaliștilor seniori, în mod special a importanței detentei în jocul de handbal. Se observă o creștere cu 23,1% a randamentului echipei în perioada experimentală, ceea ce permite constatarea că exercițiile pliometrice ce conduc la creșterea detentei produc implicit și o creștere generală a performanței. Ilustrarea grafică a acestei creșteri a performanței apare în graficele din anexa 3.

Prelucrarea și interpretarea datelor

Analiza datelor referitoare la creșterea detentei a permis observația că în urma aplicării exercițiilor pliometrice a condus la o evoluție pozitivă la toți subiecții lotului experimental, ceea ce indică eficacitatea acestor exerciții. O creștere de peste 5 cm la fiecare subiect este garantată în urma aplicării celor două tipuri de antrenamente. Variația valorilor de peste 5 cm a fost influențată pe de o parte de aptitudinile individuale, pe de altă parte de Indicele Masei Corporale și nu în cele din urmă de postul pe care joacă frecvent subiectul.

Analiza pe perioade arată că în general în prima perioadă, cea de familiarizare cu exercițiile pliometrice creșterile au fost mult mai constante, înregistrându-se o medie de 2,62 cm, nici unul din subiecți nedepășind valoarea creșterii de 3 cm în primele 5 luni. În a doua perioadă, când atât organismul s-a familiarizat cu exercițiile și în același timp și jucătorii au perceput importanța acestora dând mai multă acuratețe exercițiilor, creșterile valorilor au fost mai spectaculoase (3-4 cm.). Acest lucru permite interpretarea faptului că este foarte importantă în exersarea pliometriei motivația subiectului, această motivație fiind mult mai puternică după ce se observă primele îmbunătățiri. Pentru a ilustra diferențele între cele două perioade când s-au efectuat măsurătorile s-a apelat la următoarea reprezentare grafică:

Fig. 4.6. Evoluția detentei pentru fiecare subiect în cele două perioade de timp

Alternarea antrenamentelor intensive cu cele eșalonate pe 3 săptămâni este foarte eficientă, însă se poate aprecia că cele 3 săptămâni ar putea fi repetate în perioada intercompetițională cu o pauză de o săptămână sau 2 între ele. Deci se poate conferi o periodicitate mai mare aplicării antrenamentelor pliometrice.

De exemplu:

Fig. 4.7. Programul de antrenamente pliometrice pentru 9 luni

Analizând evoluția în funcție de posturile ocupate de jucătorii din lotul experimental se poate observa că acestea influențează foarte mult dezvoltarea detentei datorită specificului mișcărilor implicite.

Fig. 4.8. Creșterea valorii detentei în funcție de posturile de joc

Din această perspectivă s-a putut observa că în dezvoltarea detentei s-au înregistrat rezultate atât rezultate spectaculoase, cât și mai puțin spectaculoase, dar care înregistrează o evoluție pozitivă. De exemplu comparând evoluția a doi subiecți care joacă pe același post, dar au IMC diferit se observă o ușoară diferență în evoluție. Deși creșterea finală a avut aceeași valoare există diferențe inițiale și de fond care au rămas vizibile. Pentru comparare se prezintă următorul grafic:

Fig. 4.9. Evoluția detentei comparativă pentru jucătorii pe postul de pivot

După cum se poate observa evoluția este pozitivă în creșterea detentei, deci exercițiile au avut efect asupra subiecților, dar valorile sunt mult mai modeste, decât ale altor jucători, pentru că valorile inițiale erau mai mici. Aceste creșteri de valori sunt influențate din două direcții:

greutatea subiecților – ambii pivoți, după cum s-a putut constata la calcularea IMC sunt puțin supraponderali (vezi graficul cu IMC punctul 1 și 6), deci ușurința de desprindere de sol este puțin afectată, datorită structurii masei corporale.

specificul jocului impus de postul respectiv – necesită forță musculară crescută, diversitate de mișcare și abilitate (elasticitate), dar majoritatea acțiunilor de joc se bazează pe detenta în lungime și nu cea în înălțime.

Creșterea detentei cu 5 cm la fiecare dintre jucători, arată că exercițiile pliometrice au avut efectul scontat, mai ales că cele care indus personalizarea nu s-au bazat pe sărituri în înălțime ci pe sărituri scurte, în forță, cu schimbarea direcției.

În același timp comparând evoluția detentei în funcție de masa corporală se poate observa, conform figurii în care sunt corelate IMC cu detenta (pg. 95) că cele două valori sunt invers proporționale: cu cât masa corporală este mai mare cu atât detenta crește mai puțin. Deci desprinderea de sol este mult mai ușoară pentru subiecții care au greutatea normală în funcție de înălțimea lor.

Datele oferite de măsurătorile efectuate în cadrul experimentului permit sublinierea faptului că eficiența exercițiilor pliometrice este foarte mare în îmbunătățirea performanțelor sportive la handbaliștii seniori.

CAPITOLUL V

Concluzii

În sportul de performanță calitățile fiecărui sportiv sunt foarte importante și ele trebuie valorificate la maxim, urmărindu-se în permanență dezvoltarea lor prin mijloace științifice impuse de antrenamente bazate pe o temeinică pregătire fizică, tehnică, tactică, teoretică și chiar psihologică.

Experimentul bazat pe implementarea unor seturi de exerciții pliometrice a urmărit să evidențieze pe de o parte eficiența acestor exerciții pentru îmbunătățirea anumitor mișcări, iar pe de altă parte implicațiile generale pe care le acre acest gen de exerciții pentru creșterea performanței sportivilor.

Din analiza datelor a reieșit faptul că exercițiile pliometrice au fost accesibile și chiar agreate de către componenții lotului experimental, iar antrenorul echipei a acceptat introducerea lor în cadrul antrenamentelor pe baza unui program prestabilit științific. Datorită rezultatelor înregistrate după primele 5 luni, sportivii s-au simțit stimulați în a perfecționa execuția acestor elemente, preluând unele dintre ele în cadrul antrenamentelor individuale desfășurate la sfârșitul fiecărei săptămâni. Aceste constatări vin să întărească ideea că prin finalitatea lor antrenamentele pliometrice sunt agreate de sportivi și antrenori.

Performanțele individuale obținute de subiecții lotului experimental, care au constat în mărirea detentei cu valori între 5-8 cm, fiecare subiect având o evoluție proprie, indică eficacitatea exercițiilor pliometrice în dezvoltarea detentei. Având în vedere ritmul rapid de îmbunătățire a performanței se poate afirma că a fost demonstrată prima ipoteză a cercetării și anume cea care stipula faptul că: dacă se folosesc în antrenamente exercițiile pliometrice dezvoltarea detentei va avea loc într-un ritm rapid, la cote de performanță maximă.

Utilizarea unor exerciții particularizate pentru anumite posturi, exerciții care au fost preluate de către subiecți chiar în programele de pregătire individuală după ce le-au constat eficiența, a dovedit faptul că antrenamentele pliometrice pot fi particularizate atât în funcție de mișcarea care se urmărește a fi îmbunătățită, cât și în funcție de potențialitățile fiecărui jucător, sau de cerințele postului. Astfel se poate concluziona că seturile de exerciții pliometrice nu numai că pot fi individualizate după anumite criterii, ci este imperios necesară personalizarea lor, pentru a atinge performanțe cât mai înalte. Acestea vin să confirme a doua ipoteză specifică a cercetării, si anume cea care susținea că: dacă se individualizează seturile de exerciții pliometrice prin raportare la particularitățile fiecărui subiect, se pot evoluții individuale diferite. Diferențele dintre evoluțiile subiecților au fost pe larg prezentate și interpretate în capitolul anterior.

ANEXA 1 a

EXERCIȚII PLIOMETRICE

Din lucrarea „Program de îmbunătățire a vitezei sportivilor” SDP 410-412

ANEXA 1b

Din lucrarea „Program de îmbunătățire a vitezei sportivilor” SDP 410-412

ANEXA 1 c

Din lucrarea „Program de îmbunătățire a vitezei sportivilor” SDP410-412

ANEXA 1 d

Din lucrarea „Program de îmbunătățire a vitezei sportivilor” SDP 410-412

ANEXA 1 e

Din lucrarea „Dezvoltarea calităților biomotrice” (T.Bompa)

ANEXA 1 f

Din lucrarea „Dezvoltarea calităților biomotrice” (T.Bompa)

ANEXA 1 g

Din lucrarea „Dezvoltarea calităților biomotrice” (T.Bompa)

ANEXA 2 a

EVOLUȚIILE INDIVIDUALE ÎN CREȘTEREA DETENTEI

Evoluția detentei subiectului 1 prin exerciții pliometrice

Evoluția detentei subiectului 2 prin exerciții pliometrice

ANEXA 2 b

Evoluția detentei subiectului 3 prin exerciții pliometrice

Evoluția detentei subiectului 4 prin exerciții pliometrice

ANEXA 2 c

Evoluția detentei subiectului 5 prin exerciții pliometrice

Evoluția detentei subiectului 6 prin exerciții pliometrice

ANEXA 2 d

Evoluția detentei subiectului 7 prin exerciții pliometrice

ANEXA 3

COMPARAREA EVOLUȚIILOR

PENTRU SPORTIVI DIN POSTURI SIMILARE

Evoluția detentei comparativă pentru jucătorii pe postul de inter

Evoluția detentei comparativă pentru jucătorii pe postul de extremă

ANEXA 4

REZULTATELE COMPETIȚIONALE ALE ECHIPEI

Rezultatele echipei în perioada competițională a anului precedent

Rezultatele echipei în perioada competițională a anului experimental

Prin confirmarea celor două ipoteze specifice se poate susține și confirmarea ipotezei generale a cercetării: prin aplicarea antrenamente specifice se poate dezvolta detenta la handbaliștii seniori.

Confirmarea ipotezelor conduce la evidențierea importanței pliometriei în pregătirea sportivilor de performanță, în mod deosebit în handbalul practicat de echipele de seniori. Extrapolând această idee și așa cum susțin și multe lucrări de specialitate în domeniu, exercițiile pliometrice sunt foarte eficiente pentru îmbunătățirea performanței în foarte multe sporturi de echipă sau individuale.

Având în vedere eficacitatea demonstrată practic și probată științific a exercițiilor pliometrice este de recomandat ca acestea să fie preluate de cât mai mulți antrenori de handbal și introduse în cadrul programelor de antrenamente, respectându-se toate particularitățile ritmicității și execuției lor. Aceste antrenamente specifice pot fi introduse încă de la nivelul junioratului, dacă se respectă particularitățile de vârstă ale sportivilor și de dezvoltare fizică.

Pliometria este un mijloc de dezvoltare a performanței care poate fi aplicată cu succes, dar numai sub supraveghere de specialitate. Aici intervine rolul kinetoterapeutului care poate recomanda antrenorului seturi personalizate de exerciții, poate asista la aplicarea lor, toate acestea constituindu-se în acțiuni de profilaxie care pot conduce la evitarea unor accidentări nedorite.

BIBLIOGRAFIE

Bompa, T.,O., Dezvoltarea calităților biomotrice, Ed. ExPonto, București, 2001

Baciu, C., Anatomia funcțională și biomecanica aparatului locomotor, Ed. Sport – Turism, București, 1977

Bota, I., Handbal – Pregătirea și formarea echipelor de performanță, Ed. Sport – Turism, București, 1987

Cercel, P., Calitățile motrice în handbal, Ed. Sport – Turism, București, 1984

Cercel, P., Handbal – antrenamentul echipelor masculine, Ed. Sport – Turism, București, 1983

Culeva, A., Pătru, A., Sociologia sportului, Ed. Ex Ponto, Constanța, 2000

Chu, D., Jumping into Plyometrics, Leisure Press, Champaign, Illinois, 2002

Drăgan, L., Practica medicinii sportive, Ed. Medicală, București, 1981

Dragnea, A., Măsurarea și evaluarea în educație fizică, Ed. Sport – Turism, București, 1984

Dragnea, A., Antrenamentul sportiv, Ed. Didactică și Pedagogică, București, 1996

Epuran M., Holdevici, I.,ș.a. Psihologia sportului de performanță – teorie și practică, Ed Fest, București, 2001

Florescu, C., Sportul de performanță, Ed. Sport – Turism, București, 1985

Guidea, N., Tehnica și tactica jocului de handbal, vol I, Bacău, 1984

Horghidan, V., Problematica psihomotricității, Ed. Globus, București, 2000

Kunst-Ghermănescu, I., Teoria și metodica handbalului, Ed. Didactică și Pedagogică, București, 1983

Iliescu, A., Ifrim, M., Anatomia și biomecanica educației fizice și sportului, Ed. Didactică și Pedagogică, București, 1978

Moteț, D., Mârza, D., Bazele tehnico-metodologice ale exercițiului fizic în kinetoterapie, Univ. Bacău, 1995

Niculescu, M., Psihologia sportului, Ed. Ex Ponto, Constanța, 2000

Nicu, A., Antrenamentul sportiv modern, Ed. Editis, București, 1993

Popescu, M., Artrologie și biomecanică, Ed. Scaiul, București, 1998

Sbenghe, T., Kinetologie profilactică, terapeutică și de recuperare, Ed. Medicală, București, 1987

Sotiriu, R., Handbal – antrenament, teorie, metodică, București, 1998

*** Exemples d’exercises de pliometrie lourde http://site.voila.fr/jacques.legrand/musculation.htm

*** Fiziologia Sportului- extrase din lucrările: Medicine du sport, de Heipertz, W., (Ed. Vigot, Paris, 1990), Physiology of sport and exercises de Wilmore, H.,. Costill, D., L., (Ed. Human Kinetics, SUA,1999), în seria Sportul de înaltă performanță Nr. 472, ANPS, București, 2004

*** Forme ale solicitării motrice și antrenarea lor, după Antrenament și forme ale solicitării motrice, Scuola dello Sport, Roma, 1996, în seria Sportul de înaltă performanță Nr. 442, ANPS, București, 2001

*** How weight training releases the awesome power of ‘plyometric trening, http://www.pponline.co.uk/prewp/ecbookwith.html

*** La pliometrie, www.kinesport-evolution.com/kinesportmag5.pdf

*** Masaj, fizioterapie, recuperare, – Extrase din lucrările: Physiotherapie sportive et reeducation de Einsingbach,T., Klumper, A., Biedermann, L., (Ed. Vigot, Paris, 1990), Neuromechanical basis of kinesiology, de Enoka, R., M., (Ed. Human Kinetics, SUA,1994), și Sport injuries. Study guide, de Bergeron, D., J., (Ed. Human Kinetics, SUA,1989), în seria Sportul de înaltă performanță Nr. 467, ANPS, București, 2004

*** Noul Atlas de Anatomie Umană, Ed. Aquila, Oradea, 1993

*** Plyometrics & Plyometric Exercises, Plyometric Exercises are great for Injury Prevention & Rehabilitation, http://www.thestretchinghandbook.com/archives/warm-up.htm

*** Plyometrics jump higher, http/perso.wanadoo.fr/gilbert. wiederkehr/ Contenu/Muscu03/Regimes/Pliometrie.htm

*** Recuperare în sport : abordarea tehnicilor și mijloacelor de refacere, traducerea lucrării La recuperation en sport, Product et imprime par l’Institut National du Sport et de l’Education Psysique, Paris, în colecția: Sportul de performanță Nr. 423-425, ANPS, București, 2000

*** Sportul de mare performanță și refacerea – extrase din lucrarea Sport de haut niveau et recuperation, coord Helal, H., în seria Sportul de înaltă performanță Nr. 477, ANPS, București, 2004

*** Physigraphe, www.physigraphe.com/html/contact_us.html

*** The Power of Plyometrics, e-course , from The World Sports Science Training Workbook, published by Electric Word plc, 67-71 Goswell Road, London, EC1V 7EP, United Kingdom.

***The World Sports Science Training Workbook, Editor Brian Mackenzie, published by Electric Word plc, United Kingdom

ANEXE

Anexa 1(a – g) – exerciții pliometrice (modele)

Anexa 2 (a – d) – evoluțiile individuale în creșterea detentei

Anexa 3 – rezultatele competiționale ale echipei

Anexa 4 – imagini din cadrul antrenamentelor pliometrice