Pregatirea Unei Echipe Reprezentative de Liceu de Handbal Baieti
PLANUL LUCRĂRII
ARGUMENT…………………………………………………………………………………………5
CAPITOLUL I: FUNDAMENTAREA TEORETICO-ȘTIINȚIFICĂ
I.1. Caracteristici ale jocului de handbal modern, la nivel național și internațional…….6
I.2.Orientări și tendințe în handbalul de performanță…………………………………………..10
I.3.Orientări și tendințe în handbalul școlar………………………………………………………..21
I.4. Particularități somato-funcționale, motrice și psihice ale elevilor de liceu………….24
I.5. Selecția și formarea unei echipe reprezentative de handbal, la nivelul școlii liceale…………………………………………………………………………………………………………..32
I.6. Obiectivele generale ale echipei reprezentative de handbal……………………………37
I.7. Modelul de joc la nivel liceal (atac, apărare)…………………………………………………40
I.8. Pregătirea fizică, tehnică și tactică – aspecte generale………………………………….46
CAPITOLUL II: IPOTEZĂ, SCOP, SARCINI
II.1. Motivarea alegerii temei……………………………………………………………………………49
II.2. Ipoteza cercetării……………………………………………………………………………………..50
II.3 Scopul lucrării…………………………………………………………………………………………..50
II.4. Sarcinile lucrării……………………………………………………………………………………….50
II.5. Metode de cercetare utilizate în realizarea lucrării………………………………………..50
II.6. Probe de control folosite în experiment……………………………………………………….50
CAPITOLUL III: ORGANIZAREA CERCETĂRII
III.1.Organizarea și desfășurarea experimentului (subiecți, locul desfășurării experimentului, etape)…………………………………………………………………………………….56
III.2.Analiza predictivă a rezultatelor obținute de echipa de handbal a liceului…..…..57
III.3. Sisteme de acționare utilizate pentru realizarea pregătirii unei echipe reprezentative de handbal – băieți, la nivel liceal……………………………………….61
CAPITOLUL IV: REZULTATELE CERCETĂRII
IV.1. Prezentarea rezultatelor obținute la testarea inițială și la testarea finală……….84
IV.2. Analiza rezultatelor dintre cele două testări (progresul)……………………………..89
CONCLUZII………………………………………………………………………………………………..94
BIBLIOGRAFIE………………………………………………………………………………………….96
ANEXE………………………………………………………………………………………………………99
ARGUMENT
Nivelul ridicat al rezultatelor obținute în etapa actuală, atât în handbalul intern, cât și în handbalul internațional, nu poate fi atins decât de jucători a căror capacitate de performanță este deosebit de mare și în continuă creștere.
Generalizând și analizând practica pregătirii sportivilor de performanță în țările cu tradiții în acest domeniu ca Suedia, Norvegia, Rusia, Germania etc., rezultatele multiplelor cercetări în domeniul teoriei și metodicii antrenamentului sportiv, desfășurate în ultimii ani, ne permite să caracterizăm direcțiile de bază care au determinat progresul acestui sport pe plan mondial.
Este recunoscut faptul că handbalul românesc în ultimii ani a cedat pozițiile de lider și „criza” existentă ne obligă să căutăm deficiențele și lacunele existente. După opinia noastră privitor la activitatea cu juniorii II, nu există încă un sistem de cerințe documentare concretizate în modele ideale obiectivizate și îndrumare metodice adecvate, privitoare la tehnologia de acționare pentru îndeplinirea obiectivelor specifice la acest nivel.
Cu atât mai mult, profesorul de educație fizică, nu pregătește echipa de handbal a liceului după un model anume, ci după modelul pe care l-a avut el când a fost jucător. Insă, de multe ori, nici profesorul nu a jucat handbal, iar pregătirea jucătorilor se face empiric.
De aceea, pregătirii juniorilor, conform cerințelor contemporane i se atribuie o atenție deosebită. În acest sens sarcina antrenorului este de a participa direct în procesul de instruire, antrenament, de a întocmi noi programe de pregătire și antrenament pe etape și perioade, de a urmări evoluția dinamică a capacității de efort individual sau pe lot pentru a evita insuccesele sportive sau profesionale.
Mulți specialiști susțin necesitatea modernizării procesului de antrenament.
Mutații spre o instruire eficientă se vor realiza dacă vom cerceta și vom descoperi cele mai adecvate programări pe care antrenorii să le aplice în practică.
CAPITOLUL I
FUNDAMENTAREA TEORETICO-ȘTIINȚIFICĂ
I.1. Caracteristici ale jocului de handbal modern, la nivel național și internațional
Jocul de handbal se află într-o continuă schimbare și evoluție, în toate domeniile și aspectele jocului, cât și în desfășurarea antrenamentului, apar multe elemente de progres, de perfecționare, unele fiind noutăți iar altele reactualizări și adaptări la parametrii superiori. Datorită competiției acerbe, se caută mereu și se cercetează, metode și mijloace de perfecționare a jocului și a procesului de antrenament. Pornind de la analiza jocului echipelor participante la cele mai mari competiții europene și mondiale, se pot sintetiza principalele aspecte ale handbalului modern.
Aspecte pozitive
Viteza, din ce în ce mai mare de deplasare și exprimare tchnico-tactică este deja o tendință dominantă în toate acțiunile individuale ale jucătorilor, ceea ce determină o creștere vizibilă a ritmului de joc. Contraatacul și faza a Ii-a sunt pentru toate echipele valoroase o preocupare constantă, o armă rapidă și eficientă de finalizare, îneercându-se permanent și insistent surprinderea apărării neorganizate și vulnerabilă. Creșterea măiestriei tehnico-tactice a jucătorilor este evidentă și în deplină concordanță cu viteza crescută a jocului. Au apărut o serie de procedee noi, unele readaptate jocului în viteză, eficacitatea execuției avînd o pondere din ce în ce mai mare, nu însă în detrimentul jocului. Pentru fiecare post din echipă s-a dezvoltat și perfecționat un bagaj tehnico-tactic considerabil, conturându-se un model al jucătorului pe post. în același timp jucătorul trebuie să acționeze eficient și pe alte două-trei posturi, fără a diminua cu ceva specializarea pe un anumit post. Stăpânirea perfectă a mecanismelor de așezare în teren și de acționare a jucătorilor, o adaptabilitate la condițiile concrete de joc,se materializează printr-o mare varietate a folosirii sistemelor de joc în apărare și atac. Antrenamentele sau unele părți ale acestora cu accent pe pregătirea fizică, se utilizează astăzi frecvent, la majoritatea echipelor de elită, indiferent de metoda de pregătire. O excelentă condiție fizică, condiționată de o motricitate deosebită prelucrată la cote maxime este astăzi o condiție absolută și indispensabilă în practică. în procesul de pregătire se pune accent acum pe rezistență în regim de acționare de viteză și forță.
Aspecte negative
Sunt și unele elemente (cei drept mai puține la număr) care trebuie cunoscute și analizate, care frânează dezvoltarea jocului de handbal și diminuează din spectaculozitatea lui. Dintre acestea cele mai numeroase sunt cele care aparțin jocului apărătorului, și anume: faulturile intenționate, blocarea neregulamentară a adversarului, îmbrățișările, împingerile, ținerile, îmbrâncirile, jocul brutal prin care se urmărește periclitarea integrității corporale a adversarului prin lovire, rănire sau intimidare. Sunt și unele elemente ce țin de jocul în atac cum ar fi: ținerea apărătorului la semicerc de către pivotul echipei în atac, împingerea sau îmbrâncirea apărătorului în semicerc, blocarea neregulamentară a apărătorului, intrarea forțată în ,sau printre apărători, lovirea apărătorului după aruncare, jocul pasiv și întârzierea reluării jocului.
Concepția de joc
Prin concepție de joc se înțelege modul de aplicare a tacticii, de către o echipă. Concepția de joc tratează jaloanele de bază ale practicării handbalului într-o anumită etapă a acestuia. De aceea, ea trebuie privită într-o continuă evoluție, în stabilirea concepției de joc este necesar să se țină cont de următoarele aspecte:
Caracteristicile jocului practicat de cele mai valoroase echipe din lume. Vor fi alese acele caracteristici strict necesare, fără de care nu se pot obține performanțe pe plan internațional, precum și pe acelea, care se potrivesc specificului sportivului și echipelor antrenate.
Tendințele de dezvoltare a jocului pe plan mondial: aceste tendințe trebuiesc anticipate, identificate și adaptate la maniera de joc a echipei, în scopul păstrării permanente a contactului cu atributele jocului modern.
Valorificarea talentului handbaliștilor români: România a dat handbalului de înaltă performanță numeroase talente care au rămas celebre de-a lungul timpului. Toate cele trei aspecte trebuie să acționeze sinergie și în conexiune pentru a-și amplifica eficiența, iar un rol important în acest plan îl are capacitatea de creativitate a antrenorului. Aceasta presupune stabilirea după criterii eficiente a celor mai potrivite idei de joc, în stare să valorifice deplina disponibilitate de performanță a echipei, să completeze carențele proprii și să le exploateze pe cele care le manifestă adversarul.
Concepția de joc în atac. Fiecare jucător al unei echipe aflate în apărare și trecând în faza de atac, trebuie să fie preocupat de declanșarea în cel mai scurt timp a contraatacului, care trebuie folosit ori de câte ori se ivește o șansă. El trebuie realizat, fără a mai da șansa adversarului, de a se replia. In unele situații plecarea unui jucător pe contraatac trebuie să se facă cu anticipație, chiar înainte de finalizarea acțiunii.
Jucătorii care trebuie să declanșeze contraatacul sunt extremele, în special cele de pe partea opusă acțiunii de atac a adversarului și zburătorii, în nici un caz jucătorii centrali din apărare. Pentru inițierea unui contraatac, jucătorii trebuie să cunoască bine formele de realizare a lui, cu un vârf, cu două vârfuri, direct sau prin intermediar. în multe situații mingea nu poate fi pasată vârfurilor de contraatac, ele fiind marcate de adversar. Acest lucru nu presupune oprirea jucătorilor, ci continuarea alergării spre poarta adversă, pentru a produce dificultăți adversarului care se retrage în apărare. Vârfurile de contraatac vor fi susținute de către jucătorii din linia a II-a (de 9 metri) care pleacă și ei din apărare în atac, tocmai pentru a nu da timp adversarului să se organizeze, în acest caz mingea va fi dusă din apărare în atac, prin pase rapide, scurte, derutante și în ritm susținut de alergare. Această acțiune a primit denumirea de contraatac susținut, finalizarea putându-se realiza de la distanță sau de către un jucător infiltrat pe semicercul advers. în acest caz jucătorii de pe semicerc primesc o dublă sarcină, de a se demarca permanent, iar în același timp să realizeze blocaje sau paravane pentru jucătorii din linia a doua. Conducătorul de joc sau unul din jucătorii care au sesizat nereușita contraatacului sau a contraatacului susținut, oprește jocul, trecând în faza de organizare a atacului. în această fazăjucătorii sunt obligați să se așeze pe posturile ce le dețin în echipă și să acționeze în mod disciplinat în atacul pozițional, caracterizat printr-o circulație intensă, precisă și rapidă a mingii. Ca urmare a pătrunderilor permanente și succesive a jucătorilor de la 9 metri, a circulației rapide a mingii, apărătorii sunt obligați să se deplaseze mereu în teren și să fie foarte atenți, fapt ce le slăbește energipul păstrării permanente a contactului cu atributele jocului modern.
Valorificarea talentului handbaliștilor români: România a dat handbalului de înaltă performanță numeroase talente care au rămas celebre de-a lungul timpului. Toate cele trei aspecte trebuie să acționeze sinergie și în conexiune pentru a-și amplifica eficiența, iar un rol important în acest plan îl are capacitatea de creativitate a antrenorului. Aceasta presupune stabilirea după criterii eficiente a celor mai potrivite idei de joc, în stare să valorifice deplina disponibilitate de performanță a echipei, să completeze carențele proprii și să le exploateze pe cele care le manifestă adversarul.
Concepția de joc în atac. Fiecare jucător al unei echipe aflate în apărare și trecând în faza de atac, trebuie să fie preocupat de declanșarea în cel mai scurt timp a contraatacului, care trebuie folosit ori de câte ori se ivește o șansă. El trebuie realizat, fără a mai da șansa adversarului, de a se replia. In unele situații plecarea unui jucător pe contraatac trebuie să se facă cu anticipație, chiar înainte de finalizarea acțiunii.
Jucătorii care trebuie să declanșeze contraatacul sunt extremele, în special cele de pe partea opusă acțiunii de atac a adversarului și zburătorii, în nici un caz jucătorii centrali din apărare. Pentru inițierea unui contraatac, jucătorii trebuie să cunoască bine formele de realizare a lui, cu un vârf, cu două vârfuri, direct sau prin intermediar. în multe situații mingea nu poate fi pasată vârfurilor de contraatac, ele fiind marcate de adversar. Acest lucru nu presupune oprirea jucătorilor, ci continuarea alergării spre poarta adversă, pentru a produce dificultăți adversarului care se retrage în apărare. Vârfurile de contraatac vor fi susținute de către jucătorii din linia a II-a (de 9 metri) care pleacă și ei din apărare în atac, tocmai pentru a nu da timp adversarului să se organizeze, în acest caz mingea va fi dusă din apărare în atac, prin pase rapide, scurte, derutante și în ritm susținut de alergare. Această acțiune a primit denumirea de contraatac susținut, finalizarea putându-se realiza de la distanță sau de către un jucător infiltrat pe semicercul advers. în acest caz jucătorii de pe semicerc primesc o dublă sarcină, de a se demarca permanent, iar în același timp să realizeze blocaje sau paravane pentru jucătorii din linia a doua. Conducătorul de joc sau unul din jucătorii care au sesizat nereușita contraatacului sau a contraatacului susținut, oprește jocul, trecând în faza de organizare a atacului. în această fazăjucătorii sunt obligați să se așeze pe posturile ce le dețin în echipă și să acționeze în mod disciplinat în atacul pozițional, caracterizat printr-o circulație intensă, precisă și rapidă a mingii. Ca urmare a pătrunderilor permanente și succesive a jucătorilor de la 9 metri, a circulației rapide a mingii, apărătorii sunt obligați să se deplaseze mereu în teren și să fie foarte atenți, fapt ce le slăbește energia și vigilența, acesta fiind momentul de trecere de la o fază la alta a atacului și anume atacul în sistem, cu o așezare precisă în teren, în funcție de sistem (cu unul sau doi pivoți) și de tactica adoptată de echipă. Ținând cont de sistemul de apărare, trebuie să se acționeze cu unul sau doi pivoți, în circulație sau pozițional. Pentru finalizare este necesară multă atenție, folosind cele mai indicate mijloace de tactică individuală sau colectivă, coordonate cu multă inteligență. După o încercare nereușită de realizare a unui gol, se trece obligatoriu la faza de organizare, păstrându-se posesia mingii. La atacul în sistem, acțiunea individuală trebuie să fie executată cu multă hotărâre, viteză și forță, mai ales ca element de încheiere a unei acțiunii colective. Acțiunea individuală de pătrundere trebuie să fie subordonată jocului colectiv și intereselor generale ale echipei. Toți jucătorii unei echipe în atac, indiferent de sistem, sunt obligați să acționeze pe un front larg, să se plaseze în același timp și în adâncime, ceea ce va permite utilizarea la momentul oportun a unei combinații stabilite. Sistemul de atac va fi ales în funcție de valoarea și specificul jucătorilor care compun echipa proprie și de particularitățile jucătorilor adverși. Indiferent de sistemul folosit, atacul trebuie să fie desfășurat în mod variat, prin schimbarea continuă a ritmului și a mijloacelor tacticii colective.
Concepția de joc în apărare. În momentul pierderii mingii, prima preocupare a jucătorului, o constituie replierea în apărare, desfășurată în cea mai mare viteză. Replierea se efectuează cu fața spre propria poartă până la mijlocul terenului și cu spatele în continuare, urmărind în același timp desfășurarea acțiunilor adverse. Oprirea lansării contraatacului se poate face de către jucătorul aflat în imediata apropiere a portarului advers sau a jucătorului intermediar, acționând asupra lui regulamentar. în situația în care contraatacul a fost declanșat, iar apărătorii n-au reușit cu toții replierea, se acționează în zona temporară, realizată de 2, 3 sau 4 jucători, aceștia încercând să rezolve în fața semicercului apărarea, până se retrag toți. Zona temporară se aplică și în cazul în care toți jucătorii s-au repliat pe semicerc, dar acționează în alte zone decât cele repartizate în sistemul de apărare al echipei. În această situație jucătorii trebuie să găsească momentul optim de organizare a apărării. Acest lucru se poate realiza în timpul jocului, între doi apărători apropiați sau în timpul întreruperii jocului între alți apărători. Ținând cont de sistemul de atac al adversarului, echipa în apărare trebuie să acționeze în sistem și să aplice, în funcție de situație, formele de apărare în zonă, om la om sau combinată. Fiecare echipă trebuie să cunoască și să aplice cel puțin două sisteme de apărare. Apărarea, indiferent de sistemul folosit, trebuie să fie mobilă, elastică și dârză, jucătorii acționând rapid și hotărât în lupta cu adversarul. Fiecare jucător răspunde de un atacant pe care trebuie să-1 anihileze cu multă atenție. Apărătorul care atacă jucătorul cu mingea trebuie să fie dublat în apărare de cel puțin un coechipier învecinat, aceasta constituind jocul colectiv în apărare.
I.2.Orientări și tendințe în handbalul de performanță
Cu privire la selecție
a. 1. Selecția inițială sau preselecția
In cadrul acestei etape, activitatea începe prin:
delimitarea ariei de selecție – trebuie să se țină seama de distanța și mijloacele de transport dintre școala de bază și domiciliul copiilor pe de o parte și baza sportivă unde se desfășoară pregătirea pe de altă parte, pentru a se face “economie în bugetul de timp” al copiilor;
depistarea elevilor selecționabili – prin asistențe la orele de educație fizică din școli, la competițiile organizate cu diferite prilejuri (campionate școlare, cupe, competiții oficiale etc);
atragerea copiilor selecționabili – prin discuții cu aceștia, cu părinții lor prezentându-se frumusețea jocului, rezultatele obținute, perspectiva de viitor, etc;
organizarea activității practice – dintr-un număr de 60-100 de copii selecționabili se va forma o grupă de 25-30 de începători bine selecționați;
a. 2. Selecția preliminară
Este etapa care marchează începutul legăturilor sistemice dintre pregătire și selecție.Conținutul acestei etape constă din desfășurarea lecțiilor practice, în timpul cărora antrenorul efectuează o observație pedagogică foarte activă. In îcheierea etapei, care poate dura 4-6 săptămâni, se operează cu criteriile de selecție, unele dintre probele de control fiind trevute de 2-3 ori, la interval de câteva zile. Datele obținute vor determina o primă selecție a copiilor
a.3. Selecția relativ stabilă
Conținutul acestei etape este relativ asemănător cu cel al etapei precedente. Se organizează grupele de lucru, se continuă activitatea practică prin lecții în care se programează sarcini de inițiere și învățare, se evaluează progresul obținut.
a.4. Selecția la nivelul juniorilor
La nivelul acestei categorii de vârstă, selecția trebuie să ia în considerație:
criteriile medico- biologice, somatice și motrice;
cantitatea și calitatea însușirii conținutului tehnico-tactic al posturilor pe care se specializează;
capacitatea de integrare în modelele de joc prevăzute pentru fiecare palier;
randamentul și eficiența în jocul competițional;
La acest nivel selecția orizontală este prezentă cu o pondere scăzută. Selecția pe verticală are o pondere principală, adică promovarea de la copii de performanță la juniori II și de la aceștia la juniori I.
Pentru eșalonul superior selecția handbaliștilor se realizează în funcție de calitățile somatice și motrice pe care le prezintă tânărul selecționat.
Din punct de vedere somatic, principalul criteriu de selecție este înălțimea corpului, iar din punct de vedere motric, viteza, care este mai puțin perfectibilă la această vârstă (juniori I).
La toate echipele se remarcă tendința pentru creșterea înălțimii medii a jucătorilor și jucătoarelor:
echipele masculine caută să realizeze medii de înălțime în jur de 190 cm și să dispună de 3-4 jucători care să se apropie (sau să depășească) 2m;
cele feminine tind spre o medie de 174-175 cm având în lot 3-4 jucătoare care să atingă sau să depășească 185 cm.
Este de subliniat faptul că, pe lângă gabarit, jucătorii și jucătoarele de valoare au calități motrice deosebite, precum și cunoștințe tehnico- tactice remarcabile.
Fără a nega faptul că unii jucători de talie mică dar cu calități deosebite pot aduce o contribuție însemnată la ridicarea nivelului calitativ al unui joc, vom trage totuși concluzia fermă că soarta unei întâlniri este în general hotărâtă de jucătorii de excepție de la 9 m.
De aceea, selecția trebuie să se facă în funcție de nivelul somatic și motric al jucătorilor (în special pentru jucătorii de la 9 m), de o bună însușire a procedeelor tehnice și abilitate în aplicarea lor în structuri tehnico – tactice și joc, de o bună gândire critică, imaginație, care să-i ajute să realizeze situații de moment.
b) Cu privire la jocul echipelor în apărare
In acest moment, pe plan mondial, domină sistemele de apărare agresive (ofensive și avansate), ceea ce determină schimbarea modelului de pregătire la nivelul oricărei echipe ce practică un joc de înaltă performanță.
Nu putem spune că au apărut sisteme noi de apărare, poate variante și interferări între sisteme, însă ceea ce diferă astăzi evident în handbalul modern este maniera de aplicare a lor.
Echipele valoroase joacă în general foarte activ și elastic atacând agresiv adversarul cu mingea (chiar dincolo de 9m) și nu slăbesc acest marcaj, până ce adversarul respectiv nu devine “jucător fără minge”.
Apărătorii sunt capabili să ducă individual lupta cu adversarul direct, bazându-se abia în ultimă instanță pe sprijinul pe care îl pot primi, în cadrul sistemului practicat, din partea coechipierilor.
Sistemul de apărare iese mai pregnant în evidență decât în trecut, apărările luând diferite forme, în funcție de adversar, de situația tactică de moment, de soluțiile pe care le adoptă echipa pentru contraatacarea acțiunilor adversarilor.
A crescut simțitor rolul apărătorilor laterali în handbalul modern și duc o luptă activă, obligând adversarul să-și îngusteze frontul de atac și să încerce finalizarea în zona centrală a apărării (unde sunt plasați jucătorii înalți), lucru care devine din ce în ce mai dificil.
Jocul de apărare este aspru, arbitrii manifestând în general toleranță față de apărătorul care vădește preocupări pentru intrarea în posesia mingii prin mijloace tehnico-tactice. Urmărind mingea (și nu omul), apărătorul face uz de gabaritul și de calitățile sale motrice
Așadar, indiferent de sistemul de apărare pe care îl practică o echipă, se remarcă tendința spre un joc activ, avansat și agresiv, cu o evidentă mărire a responsabilității individuale.
Jucătoarele și jucătorii sunt capabili să se miște permanent pe picioare, ceea ce influențează pozitiv jocul de apărare și creează premisele cele mai favorabile pentru trecerea din apărare în atac, cât și pentru buna și eficienta desfășurare a jocului ofensiv propriu-zis.
In handbalul de înaltă performanță s-a produs o radicală schimbare de mentalitate în privința ponderii pe care o are jocul de apărare în obținerea unei victorii:
suprafața de acționare și mișcare a fiecărui apărător s-a mărit considerabil;
tendință permanentă de a “sufoca” atacantul, simultan cu prinderea mingii, împiedicând permanent orice acțiune de construcție a jocului, inclusiv declanșarea unui atac rapid.
c) Cu privire la jocul echipelor în atac
Și în ceea ce privește jocul în atac se constată tendințe de inovație, cum ar fi:
atacul majorității echipelor este foarte realist, subordonat scopului final – înscrierea golului;
tehnica jucătorilor este complexă, sigură, adaptată rezolvării momentelor tehnicii impuse de joc;
ritmul de joc este variat, declanșarea și susținerea contraatacului (care rămâne unul din mijloacele tehnico – tactice de bază), se efectuează în mare viteză, apoi în fazele a 3-a și a 4-a se practică un joc mai așezat, presărat însă, în momentele de prefinalizare, cu pronunțate “ruperi de ritm”, executate cu o decizie extraordinară, în mare viteză și forță;
tempoul de joc – în general susținut – este asigurat pe lângă trecerile rapide din apărare în atac și de desfășurarea atacului în sistem pozițional și în circulație) în cadrul căruia sunt determinate momentele de intrare în acțiune a jucătorilor;
fiecare echipă de “elită” are jucători sau jucătoare care își asumă răspunderea de a întreprinde acțiuni individuale de depășire sau pătrundere și care astfel izbutesc să finalizeze cu succes, sau să creeze situații de superioritate numerică, favorizând finalizarea de către coechipier;
aruncarea la poartă se execută datorită perfecționării jocului defensiv, din poziții din ce în ce mai grele și cu scurtarea la maximum a elanului de aruncare;
toți jucătorii echipei își asumă responsabilitatea aruncării la poartă dând dovadă, în același timp, de o mare putere de decizie și adesea spirit de sacrificiu, impus de duritatea luptei cu adversarul;
forța, precizia și varietatea aruncărilor la poartă constituie pentru jucătorii și jucătoarele tuturor echipelor, cât și pentru antrenorii acestora principalele orientări în antrenamentul de pregătire;
majoritatea echipelor au acordat și acordă o deosebită atenție pregătirii tactice colective care, chiar dacă nu s-a concretizat întotdeauna sub o formă schematică precisă, a contribuit totuși la disciplinarea tactică a jocului și la punerea în valoare a calităților individuale;
d) Cu privire la concepția de joc în apărare
Concepția de joc trebuie văzută în continuă mișcare și neapărat, periodic reactualizată față de evoluția jocului ,ținând seama de o serie întreagă de considerente:
tendințele și direcțiile fundamentale de dezvoltare și evoluție pe plan mondial;
studiu asupra evoluției școlilor de handbal din lume și manifestarea concretă a acesteia în jocul echipelor naționale respective;
analiza, aprecieri și concluzii asupra activității echipelor reprezentative feminine și masculine din România (la toate nivelele), la marile competiții;
analiza campionatelor interne și în special a jocului tuturor echipelor noastre de juniori și seniori;
Așadar, în handbalul de înaltă performanță s-a produs o radicală schimbare de mentalitate în privința ponderii pe care o are apărarea în economia jocului. Pornind de la această constatare, vom începe prezentarea concepției de joc arătând întâi cerințele jocului de apărare și apoi cele ale atacului:
jocul în apărare al echipelor noastre trebuie să se concretizeze printr-o mare mobilitate a tuturor jucătorilor care atacă agresiv jucătorul cu mingea, sau sprijină permanent coechipierul care acționează în zona alăturată;
acordând o atenție sporită aportului pe care trebuie să-l aducă fiecare jucător la mecanismul de funcționare a sistemului defensiv, ca unitate complexă, trebuie să se mărească eficiența fiecărui jucător în lupta individuală cu adversarul direct;
fiecare jucător trebuie să acționeze în cadrul sistemului defensiv conștient, după reguli tactice individuale și colective precise. Prima preocupare a unui apărător încadrat într-un sistem de apărare în zonă, trebuie să fie atacarea adversarului în așa fel, încât să împiedice aruncarea la poartă și jucarea mingii în condiții optime;
în ultimă instanță, trebuie să fie pregătit pentru a încerca să scoată cât mai corect mingea de la adversar în momentul aruncării la poartă. In cadrul diferitelor sisteme de apărare, fiecare jucător va trebui să acționeze pe baza principiilor de colaborare, asigurând întotdeauna supranumericul pe direcția de atac al adversarului cu mingea. Considerăm că fiecare echipă trebuie să cunoască teoretic, dar mai ales să poată aplica practic, câteva sisteme de apărare pe zonă; dar în același timp să nu neglijeze în instruire și folosirea mijloacelor tehnico-tactice ale apărării “om la om”, a căror perfecționare va aduce un aport considerabil la mărirea eficienței sistemelor de apărare în zonă;
Jocul echipelor în apărare trebuie să fie în concept și organizare tot mai ofensiv și avansat, cu o și mai mare mobilitate de mișcare a jucătorilor care atacă adversarul, având deci caracteristicile:
“avansat-ofensiv-agresiv”, sunt principiile de bază care trebuie să domine orientarea jocului în apărare atât în ansamblul echipei și a sistemului cât și în acțiunile fiecărui jucător. Trebuie renunțat la maniera de joc pasiv, retras cu călcâiele pe semicerc, în așteptarea eventualelor greșeli ale adversarului;
atacul advers trebuie supus unei presiuni permanente, echipa în ansamblu și fiecare apărător în parte, stânjenindu-l activ în fiecare moment de organizare a jocului și manevrare a balonului. Trebuie împiedicată din timp derularea circulațiilor și combinațiilor, chiar cu prețul unor fente de joc și aceasta repetăm, încă din faza de prefinalizare;
atacarea adversarului cu mingea trebuie executată de fiecare dată energic (pe brațul de aruncare, la minge) și anticipativ, dacă este posibil, simultan cu intrarea în posesia mingii de către atacant;
contactul corporal este dur, dar fără nesportivități și are loc cel mai adesea, la distanțe tot mai mari de propriul semicerc, chiar în zonele de organizare a jocului, (la 9-12 m de poartă);
Față de aceste cerințe de bază, este absolut necesar să se acorde o pondere mult sporită în antrenament fazei de apărare, mergând până la a concepe fiecare exercițiu, cuprinzând obligatoriu și faze de apărare.
Replierea, prima fază a apărării, constituie o cerință de bază fără de care nu este posibilă anihilarea contraatacului advers. Preocuparea principală trebuie să o constituie ocuparea zonei centrale a apărării, ocupând pozițiile defensive dinspre centru către marginile terenului.
Pentru o cât mai eficientă repliere trebuie să existe preocupare încă din faza de atac. Asigurarea echilibrului defensiv se realizează prin poziția mai retrasă a unui jucător aflat permanent în dispozitivul de atac și care, în situația pierderii mingii în atac se va replia cu vârful de atac advers. In același timp, portarul va avea o poziție avansată la nivelul semicercului de 9 m, în vederea interceptării mingiilor lansate pe contraatac.
Jocul de apărare poate fi împărțit în 4 faze convenționale ca și jocul de atac unde această împărțire a fost deja acceptată și utilizată în vorbirea curentă.
Fazele apărării sunt:
faza I – replierea în apărare;
faza a II-a – zona temporară;
faza a III-a – organizarea în sistem;
faza a IV-a – jocul în sistem;
e) Cu privire la concepția de joc în atac
Atacul trebuie să se desfășoare în mare viteză de deplasare a jucătorilor, dar mai ales de pasarea mingii, având ca notă dominantă o continuă și permanentă ofensivitate. Jucătorii trebuie să prindă și să paseze mingea în pătrundere spre poartă, încercând ori de câte ori intră în posesia acesteia să se facă periculoși.
Handbaliștii trebuie să fie capabili să folosească cu măiestrie, dar mai ales cu eficiență, toate procedeele tehnice de bază, precum și un număr cât mai mare de procedee speciale, în condițiile unor frecvente variații de ritm, cu o circulație activă a jucătorilor în luptă cu adversarul. Fiecare execuție tehnică este adaptată momentului tactic și încadrată perfect în cerințele impuse de organizarea tactică de ansamblu. Trecerea din apărare în atac va fi realizată în baza fazelor de atac, care sunt:
Faza I – contraatacul
Contraatacul trebuie organizat în maximum de viteză și aplicat de către fiecare echipă în formele lui principale: direct, cu intermediar, cu unul sau două vârfuri. Contraatacul trebuie perfecționat continuu pentru a deveni arma principală de luptă a tuturor echipelor noastre. In buna desfășurare a contraatacului, un rol deosebit îl are și portarul, lansarea mingii pe contraatac fiind o fază decisivă în reușita acestei acțiuni;
Faza a II-a – contraatacul susținut
Este o continuare a fazei I, în situațiile când vârfurile de contraatac sunt oprite de adversar și este nevoie să fie sprijinite în acțiunile lor de jucătorii din linia de 9 m. Această fază urmărește valorificarea unei situații favorabile, bazându-se pe faptul că apărarea adversă poate fi surprinsă neorganizată în sistem. Executarea cu eficiență a fazei a II-a pretinde din partea tuturor jucătorilor viteză de deplasare, dar în același timp o perfectă stăpânire a tehnicii de pasare a mingii între adversar, precum și o pregătire prin antrenamente a sincronizării acțiunilor de prefinalizare și finalizare asemănătoare celor din faza a IV-a. In timpul acestei faze nu se urmărește în mod expres finalizarea. Pe plan internațional se remarcă tendința de a realiza această fază cât mai cursiv, fără schimbarea ritmului de pasare și mișcare rapidă în teren a jucătorilor, determinând apărările să se organizeze în lupta directă cu adversarul și nu prin ceea ce se întâmplă în mod normal, în stoparea ritmului de pasare, ocuparea posturilor, practic renunțându-se la amenințarea porții lăsând șansa apărării de a se organiza.
Această fază se folosește pentru momentul de schimbare a propriilor jucători, de acordarea unor indicații de pe margine și de stabilire a acțiunilor tactice din faza următoare, dar și ca moment de revenire în urma efortului depus în apărare.
Modelul ideal de organizare a atacului presupune astăzi, trecerea directă dintr-o acțiune de amenințare a porții în alta și mai periculoasă, toate cu intenții vădite de finalizare. In jocul echipelor de valoare se constată o creștere a vitezei de acționare și a tempoului de joc, cu o menținere permanentă a gradului de periculozitate a fiecărei acțiuni individuale sau colective.
Atacul în sistem (faza a IV-a)
Trebuie să urmărească o mai atentă organizare și disciplinare tactică, mai ales în momentele de prefinalizare, lăsând jucătorilor inițiativa și spontaneitatea în finalizare, cu condiția unei mai mari mobilități pe posturi.
In construirea atacului se remarcă o tendință de simplificare a jocului, izvorâtă în mod practic dintr-o mai eficientă organizare și adaptare la apărările tot mai avansate și agresive care se practică astăzi de majoritatea echipelor.
Indiferent de varietatea manevrelor tactice (combinații, circulații), în faza de prefinalizare și mai ales în faza de finalizare, în prim plan apar:
raportul 1:1 (unu la unu) în care depășirea ca sumă a componentelor tehnico – tactice individuale, dar și psiho-fizice apar ca o determinantă a jocului;
relația de colaborare în cuplu (2 maxim 3 jucători), apreciat ca nucleu fundamental al acțiunilor tactice în care blocajul și derivatele lui (plecarea, paravanul, un-doi), constituie elemente fundamentale;
jocul fără minge crește considerabil în importanță, exploatând spațiile temporar lăsate libere de apărările avansate (pătrunderea fără minge) dar și în acțiunile de favorizare (eliberare) a coechipierilor pentru valorificarea raportului 1-1 sau 2-2;
Mărirea mobilității jucătorilor în teren și acționarea eficace pe mai multe posturi a apărut ca o cerință a jocului în viteză, în condițiile unor apărări avansate și a imperativului de a fi mereu periculos, oriunde s-ar afla în teren, surprinzând permanent adversarul.
Această fază a atacului sau atacul în sistem, are ca notă dominantă în încercarea de a finaliza prin utilizarea mijloacelor tehnico – tactice individuale sau colective specifice jocului de atac.
f) Cu privire la pregătirea fizică
Pregătirea fizică este o componentă a antrenamentului sportiv care reprezintă o condiție esențială pentru însușirea tehnicii și tacticii și aplicarea lor în joc.
Rolul pregătirii fizice este de a asigura capacitatea de rezistență a jucătorului, cu indici de randament superiori pe durata întregii partide, ținând cont de exigențele activității competiționale, de profilul morfo-funcțional și motric al jucătorului modern.
Principala soluție în vederea optimizării pregătirii fizice constă în modelarea antrenamentului în sensul individualizării acestuia, pe cât posibil în toate perioadele, conform calendarului oficial. Este necesară creșterea substanțială a pregătirii fizice specifice, în cadrul pregătirii integrale a jucătorilor.
Majoritatea specialiștilor din domeniul antrenamentului sportiv (Șiclovan 1977, Nicu Alexe 1993, Dragnea 1996) consideră că indicii pregătirii fizice sunt următorii:
indicii morfologici și funcționali care se referă la dezvoltarea calitativă a musculaturii, articulațiilor și marilor funcțiuni ale organismului;
indicii de sănătate, care se referă la necesitatea asigurării funcționării tuturor organelor în mod normal și la nivel superior, condiție hotărâtoare a performanței;
nivelul calităților motrice, care se referă la gradul de dezvoltare a vitezei, forței, rezistenței, îndemânării și mobilității;
unele priceperi și deprinderi motrice care se referă la ansdamblul acelor acte motrice, care prin structura lor condiționează în bună măsură efectuarea acțiunilor tehnico-tactice.
Obiectivul urmărit de pregătirea fizică este de creare a modelului de jucător, caracterizat printr-o constituție viguroasă, o mare stabilitate și agresivitate specifice jocului In acest scop se vor avea în vedere câteva aspecte privind conținutul pregătirii fizice:
individualizarea pregătirii pentru valorificarea la maximum a disponibilităților fiecărui jucător și a calităților motrice de bază, precum și ridicarea capacității de efort anaerob;
solicitarea progresivă și intensivă a principalelor grupe musculare și a marilor funcțiuni, pentru atingerea unor indici corespunzători ai capacității de efort anaerob;
dezvoltarea unor calități fizice indispensabile jocului de handbal: mobilitatea, suplețea, îndemânarea;
dezvoltarea calităților motrice luate separat, precum și integrarea lor în cadrul execuțiilor tehnico-tactice, punându-se accent pe viteza de reacție și execuție, îndemânare și rezistență la durata jocului;
dezvoltarea forței de aruncare a mingii la poartă;
In handbal, în urma solicitărilor crescânde ale jocului actual, impun în pregătire:
eforturi crescute pe toată durata anului;
solicitări de effort la limita aerob-anaerobă, specifică eforturilor din handbal;
folosirea eforturilor maximale;
îmbinarea judicioasă a efortului cu odihna;
Antrenamentul de performanță presupune respectarea celor două teze fundamentale:
pregătirea fizică multilaterală este o condiție a obținerii rezultatelor înalte;
antrenamentul unei calități motrice se reflectă pozitiv asupra celorlalte calități fizice.
Concluzionând, putem afirma că pregătirea fizică reprezintă suportul pentru toate celelalte componente ale antrenamentului, fiind definită ca bază de plecare pentru întreg procesul de pregătire.
g) Cu privire la pregătirea psihologică
Scopul esențial al pregătirii psihologice îl constituie mărirea puterii de concentrare a sportivului în antrenament și în jocuri, sporirea rezistenței față de duritatea muncii și luptei sportive. Aceste calități se capătă prin:
suportarea durerii fizice prin acceptarea în principiu a faptului că aceasta este iminentă în lupta sportivă pe terenul de joc (senzație relativă);
combaterea senzației de oboseală care apare în timpul efortului prin depășirea cu voință a pragului “nu mai pot”, știind că “pragul” reprezintă o senzație subiectivă care duce la abandon fără a fi vorba efectiv de atingerea unor limite fiziologice;
trecerea peste perturbațiile provocate de schimbarea mediului de desfășurare a activității :climă, fus orar, starea terenului, condiții de cazare, masă, transport, se realizează prin obișnuirea sportivilor cu situații mereu schimbate, cu condiții de lucru îngreuiate, prin convingerea teoretică asupra necesității repetării cu eforturi de voință a acestor situații, în antrenamente, ca unică posibilitate de perfecționare a acestor calități psihice;
I.3.Orientări și tendințe în handbalul școlar
Handbalul în liceu
Dacă în ciclul gimnazial planul de învățământ prevede cel puțin două ore de educație fizică, în afară de ora de ansamblul sportiv, sau clasele speciale de handbal (care prevăd între 6-9 ore/săpt), în liceu activitatea de educație fizică și sport prevede o oră pe săptămână și posibilitatea de opțiune în cadrul orelor la decizia școlii (C.D.Ș).
Jocul de handbal se aprofundează în liceu, iar marea performanță se realizează fie în cadrul orelor dispuse în C.D.Ș., fie în ora de ansamblu sportiv.
Conținutul procesului de instruire în aceste ore este similar cu cel de antrenament sportiv, pentru grupele de începători sau avansați.
In funcție de obiectivele urmărite, de calendarul competițional, profesorul își elaborează programul de pregătire, accentul fiind pus pe una sau mai multe componente ale antrenamentului sportiv.
Precizările programei privind predarea educației fizice în liceu
Predarea disciplinei Educație fizică la nivelul ciclului superior al liceului, indiferent de filieră, profil și specializare, se centrează pe următoarele direcții:
consolidarea/perfecționarea/extinderea, după caz, a fondului de deprinderi specific diferitelor discipline sportive și a cunoștințelor aferente acestora;
perfecționarea capacității de practicare opțională, sub formă de întrecere/ concurs a disciplinelor sportive însușite;
continuarea dezvoltării calităților motrice, cu precădere în forme combinate de
manifestare a acestora;
abordarea, după caz, a componentelor capacității motrice solicitate de domeniul în care se specializează elevii;
asigurarea condițiilor de pregătire a probelor specifice incluse în examenul de
bacalaureat, pentru elevii interesați;
extinderea ofertei de conținuturi cu discipline sportive dorite de către elevi, a căror practicare se poate continua și în activitatea independentă;
transmiterea către elevi a unor programe cu exerciții de întreținere fizică și a
cunoștințelor necesare aplicării lor.
Sub aspect metodic, activitatea didactică trebuie să reflecte tratarea diferenŃiată, individual și de grup, a elevilor, valorificarea unor categorii de conținuturi rezultate din oferta profesorului și opțiunea elevului, promovarea exersării în regim de autoorganizare și autoconducere.
COMPETENłE GENERALE
1. Integrarea cunoștințelor și a tehnicilor specifice educației fizice în acțiuni de optimizare a dezvoltării fizice și a capacității motrice proprii.
2. Valorificarea cunoștințelor și a deprinderilor sportive dobândite, în organizarea și în practicarea competițională și/ sau necompetițională a disciplinelor sportive.
3. Analiza și evaluarea concursurilor sportive, din perspective spectatorului
VALORI ȘI ATITUDINI
Responsabilitatea față de propria sănătate și dezvoltare fizică.
Dorința de autoperfecționare și perseverență în atingerea obiectivelor prestabilite.
Spirit competitive.
Respect față de: reguli, parteneri, adversari, arbitri, spectator.
Disponibilitate pentru colaborare și pentru inițierea și menținerea relațiilor interumane.
Interes constant pentru fenomenul sportive.
Opțiunea pentru o viață sănătoasă și echilibrată, prin adoptarea unui regim de activitate care să îmbine armonios efortul fizic cu cel intelectual, solicitarea cu refacerea, timpul ocupat cu timpul liber
b) Precizările programei privind predarea handbalului în liceu-clasa a XII-a
COMPETENȚE GENERALE
2. Valorificarea cunoștințelor și a deprinderilor sportive dobândite, în organizarea și în practicarea competițională și/sau necompetițională a disciplinelor sportive
I.4. Particularități somato-funcționale, motrice și psihice ale elevilor de liceu
1.4.1. Caracteristici somato-funcționale ale vârstei
În majoritatea lucrărilor care cercetează dezvoltarea autogenetică a ființei umane, este abordată problematica adolescenței subsumată unei perioade mai întinse cuprinsă între 10-12 ani și 14-18 ani, în interiorul căreia preadolescența constituie doar etapa de debut a acesteia.
Adolescentul oscilează din punct de vedere al comportamentului între copilărie și maturitate, fiind însă mai mult întors cu fața spre adult.
Adolescența este etapa cea mai dinamică a dezvoltării umane care excelează prin multitudinea, diversitatea și complexitatea modificărilor la care este supus organismul. Acesta se transformă sub raport fizic, prin creșterea diferitelor sale segmente, aparate, organe, sub raport fizic; sub raport psihic, prin apariția și intrarea în funcțiune a unor capacități intelectuale, afective, volitive, motivaționale, aptitudinale; sub raport social prin sporirea gradului de implicare și realizare socială.
1.4.2. Dezvoltarea psihică
Planul psihic suportă la vârsta adolescenței prefaceri profunde. Este vorba de acele transformări care vor conduce treptat la cristalizarea, stabilizarea celor mai multe dintre structurile psihice ale adolescentului. M. Epuran (1992) și M. Stoica (2001) afirmă că traseele pe care evoluează procesele de dezvoltare psihică sunt sinuoase, complicate, prevăzute cu numeroase bariere și dificultăți, deși procesul ca atare poate fi mai calm sau năvalnic, cu devansări spectaculoase, dar și cu întârzieri descurajante, la sfârșitul acestui proces ne vom afla în fața prezenței unor structuri psihice bine închegate și cu un grad mare de mobilitate.
Acum au loc dramaticele confruntări dintre comportamentele impregnate de atitudini copilărești și cele solicitate de noi cadre sociale în care evoluează adolescentul.
Totodată, prefacerile psihice la care este supus, sunt generate de nevoile și trebuințele pe care el le resimte. Nevoia de grupare „se sparge”, se destramă, pentru a lăsa loc nevoii de prietenii colective, nevoia unui cerc intim de prieteni.
Nevoia de independență și autodeterminare se convertește în nevoia de desăvârșire, autodepășire și autoeducare a adolescentului. Nevoia de a fi o personalitate se manifestă deseori prin tendința expusă a adolescentului de a tinde spre originalitate, cu cele două forme ale sale: creația (producerea a ceva nou, original) și excentricitatea, deși în dorința de a ieși din comun, de a fi ca nimeni altul, adolescentul își întrece prietenii în comportamentul social.
Impulsionat de aceste nevoi, adolescentul își elaborează instrumentul psihic necesar satisfacerii lor.
Astfel, nevoia de cunoaștere și creație poate fi satisfăcută datorită faptului că în această etapă inteligența generală a copilului se apropie de încheiere. Gustul excesiv pentru raționament, reactivarea curiozității orientată spre explicarea rațională, cauzală, a fenomenelor și relațiilor dintre ele, vor conduce spre abordarea mai amplă, filozofică a realității, la apariția atitudinii critice față de valori.
1.4.3. Dimensiunea intelectuală
Dimensiunea intelectuală evoluează în direcția adâncimii și specializării operațiilor formale. Gândirea formală și raționamentul abstract pe care îl implică îi permite elevului să elaboreze o varietate infinită de posibilități, să construiască un experiment științific, întrezărind ipoteze și relații posibile între diversele variabile, să includă cele învățate anterior în problematica prezentului și în anticiparea viitorului.
Capacitatea de a opera asupra realului se întregește cu aceea de a opera asupra posibilului, sub forma ipotetică „dacă … atunci”, concomitent cu elaborarea unor abstractizări constructive, întemeiate pe norme logice.
Adolescența este, în esență, vârsta sistemelor abstracte și a teoriilor. Operațiile proporționale permit demersul ipotetico-deductiv; raționamentul se poate mișca de la real la posibil, și de la posibil la real, sunt întrevăzute alternativele, posibilitățile pornind de la condițiile date.
Se consolidează structurile gândirii logico-formale, capacitatea de interpretare și evaluare, de planificare, de anticipare, de predicție, spiritul critic și autocritic.
Ca urmare, se dezvoltă caracterul de sistem al gândirii, dar și unele instrumente ale activității intelectuale (capacitatea de argumentare, de demonstrare, de elaborare a unor ipoteze). I. Drăgan (1989) menționează că tendința afirmării de sine și a exprimării generează un evantai larg de trăiri afective.
Cu orice prilej adolescentul vrea să pară și să acționeze altfel decât i se cere sau i se prescrie. Psihologii încadrează toate aceste manifestări în așa-zisa „criză de origine juvenilă”. Sensul ei este ambivalent, pozitiv prin inițiative personale și negativ, prin opunere și renunțare. Eul se avântă și se afirmă tot mai puternic în contextul microsocial din care face parte.
1.4.4. Particularități anatomo-fiziologice
Adolescența este ultima etapă în care are loc o ultimă accelerare a dezvoltării biologice a organismului.
Ritmul creșterii se alternează treptat, corpul câștigând în înălțime 20-30 cm, iar în greutate 4-5 kg anual. Are loc o creștere rapidă a scheletului, fapt care se va repercuta asupra stării de sănătate și de rezistență a organismului.
Coloana vertebrală își definitivează curburile, adolescentul prezentându-le pe toate (cervicală, dorsală și lombară) ca o cerință obligatorie pentru o postură corectă, bineînțeles cu condiția de a se încadra în limitele fiziologice.
În ce privește țesutul muscular, acesta se dezvoltă mult și subcutanat apare un strat subțire de grăsime. Spre sfârșitul adolescenței corpul dobândește proporția adultă, echilibrându-se. La 14 ani atinge 95% din talia adultă, între 14-16 ani maturizarea biologică este intensă la băieți, pentru ca între 16-18 ani să atingă talia matură.
Mușchii scheletului răspund la testosteron, mărindu-și greutatea și dimensiunile fibrelor, fapt care va facilita angrenarea lor în activități sportive.
La 18 ani, capacitatea vitală atinge 4000-4500 cm3 iar frecvența respiratorie (care scade concomitent cu înaintarea în vârstă) ajunge la 15-18 respirații pe minut (frecvența adultului). Apneea voluntară se ameliorează, depășind un minut. La 17-18 ani globulele roșii ating cifra de 4.5-5 milioane, iar cele albe 6000-7500.
De asemenea, cantitatea de hemoglobină este de 80-97%, apropiindu-se de valorile adultului.
Creșterea statutară a adolescentului este legată de maturizarea funcțiilor de reproducere. Cercetările au stabilit că tinerii cu maturizare sexuală precoce cresc mai devreme și mai repede. Persistă și afecțiunile dermatologice care produc stări de iritare și nervozitate.
Continuă transformările intime în echilibrul hormonal general, se dezvoltă sexualitatea, are loc erotizarea situațiilor și deobicei în această perioadă adolescentul își începe viața sexuală.
Apar insomnii, pofta de mâncare este dezordonată și selectivă, adolescentul manifestă o oarecare agitație și impulsivitate, extravaganță, momentele de neliniște alternând cu cele de apatie.
1.4.5. Particularități motrice
În plan somatic rapidelor transformări din etapa pubertară le iau locul procese mai lente caracterizate de reducerea creșterii în înălțime (în mod deosebit la fete) și de creșteri ale perimetrelor și diametrelor segmentare.
Din punct de vedere funcțional, structurile de funcționare ale sistemului endocrin se maturizează, fapt semnificativ în echilibrarea efectuării actelor și acțiunilor motrice și în reglarea superioară a acestora.
Pe fondul dezvoltării abilităților de a sesiza elementele semnificative pentru o conduită motrică eficientă, răspunsurile motrice devin complexe și nuanțate.
Adolescentul își evaluează șansele de reușită și face predicții plauzibile în ceea ce privește performanțele motrice proprii.
Referitor la calitățile motrice acestea progresează (în special la băieți), cu toate că în școli se lucrează destul de puțin pentru acest obiectiv. Premisele favorabile dezvoltării vitezei, forței, rezistenței sunt insuficient exploatate.
Deprinderile și priceperile motrice consolidate în etapele anterioare trebuie perfecționate, căutându-se să acopere cât mai bine aria activităților motrice existente (educaționale, competiționale, de loisir, de expresii corporale, etc.)
Motricitatea, cu toate componentele sale, îmbogățește patrimoniul biologic și psihologic al adolescentului, printr-o acțiune sistematică.
Exercițiul fizic, ca mijloc de bază al educației fizice, reprezintă stimulentul biologic, ce prin cumulare asigură dezvoltarea morfo-funcțională armonioasă, educarea echilibrată a calităților motrice, precum și însușirea deprinderilor și priceperilor motrice. În acest fel motricitatea reprezintă o modalitate complexă de adaptare în diverse situații, de stăpânire a propriului corp, procesare a informațiilor, construirea anumitor raționamente și utilizarea diferitelor forme de exprimare, învățarea fiecărei mișcări este în fond un demers experimental resimțit corporal.
I. Drăgan (1989) consideră că această vârstă se caracterizează în mod deosebit printr-o creștere intensă, prin maturizarea funcțiilor organismului, dezvoltarea motricității și conturarea personalității.
Juniorul nu este un “adult în miniatură” astfel încât, trebuie tratat diferențiat în procesul de antrenament.
Fiecare etapă de creștere și dezvoltare a juniorilor, cu reguli specifice particularităților de vârstă, trebuie bine cunoscută de antrenor
În timp ce creșterea reprezintă expresia fenomenelor cantitative legate de mărirea dimensiunilor corporale, dezvoltarea semnifică procesele calitative care marchează atingerea unor niveluri superioare de funcționalitate (de exemplu, pubertatea echivalează cu intrarea în funcțiune a glandelor sexuale).
La junior nevoia de mișcare reprezintă, de fapt, o necesitate de dezvoltare pe plan fizic, psihic, motric și aceasta se manifestă prin dorința lor permanentă de a se juca, de a alerga, sări, arunca, etc., de a “zburda” fie spontan, fie organizat (la grădiniță, la școală).
De la bun început se impune precizarea că, între vârsta cronologică și cea biologică există unele discrepanțe.
Astfel, se fac o serie de investigații pentru stabilirea vârstei biologice, singura în măsură să permită individualizarea eficientă a antrenamentului sportiv. În procesul de creștere se mai remarcă o intensificare a metabolismului bazal care este în proporție de 20-10% superior adultului.
Nevoia de vitamine, minerale și alimente este și ea crescută, dar mai ales necesarul de proteine care poate atinge 2,5g/kg corp.
În ceea ce privește aparatul locomotor, legea Mark- Jansen referitoare la fragilitatea și sensibilitatea țesutului muscular evidențiază riscurile la care este supus juniorul în cazul unui antrenament antifiziologic, cu încărcătură care îi depășesc posibilitățile și care pot avea drept consecință leziuni sau traumatisme la nivel osos, cartilaginos, tendinos și ligamentar.
Aparatul locomotor al juniorului nu are încă rezistența adultului, ceea ce impune introducerea gradată a exercițiilor cu îngreuieri.
Organismul juniorilor trebuie să facă față solicitărilor antrenamentului, să manifeste o creștere și o maturizare optime, în vederea obținerii performanțelor din ce în ce mai ridicate. În acest sens, metabolismul trebuie să funcționeze la un nivel corespunzător ca și funcțiile respiratorii și circulatorii.
Toate schimbările fiziologice determinate de maturizare, trebuie luate în considerație. În urma cercetărilor în domeniul medicinii sportive s-a constatat că juniorii până la vârsta de 18 ani prezintă un cord dezvoltat armonios. Un indiciu relativ bun pentru stabilirea mărimii volumului cordului este produsul dintre tensiunea arterială și frecvența cardiacă pe minut.
Organismul uman posedă capacitatea de adaptare la efort. Juniorii se adaptează foarte ușor, ca o reacție de adaptare față de mediul înconjurător. Punctul culminant al capacității biologice de adaptare la juniori se atinge în jurul vârstei de 15-18 ani într-o perioadă în care solicitările efortului nu au ajuns la maximum. Cu ajutorul unor probe funcționale se poate face o analiză mai amănunțită a capacității fizice la juniori. În acest sens efortul depinde de greutatea corpului.
La efort relativ egal necesitatea de oxigen va fi mai mare odată cu creșterea greutății juniorului, deci și cu vârsta. În medicina sportivă se impune tot mai mult ideea, în prezent, că în cazul copiilor și juniorilor antrenați, în urma efortului se remarcă nu numai modificarea frecvenței cardiace, ci și reglarea volumului bătăilor-prin care se înțelege mărimea tensiunii sistolice, respectiv o creștere a amplitudinii tensiunii concomitent cu o ușoară creștere a frecvenței cardiace. Aceasta se reflectă în frecvența cardiacă la solicitări, unde la efort egal frecvența cardiacă va fi mai mică la cei antrenați. Frecvența cardiacă la efort este ceva mai ridicată la fete. Vârsta cea mai indicată pentru dezvoltarea capacitățiifizice optime pentru efort este vârsta junioratului. Printr-un antrenament intens și sistematic pentru dezvoltarea generală pe care îl desfășoară handbaliștii organismul răspunde la solicitări printr-o mărire a volumului cardiac datorită dilatării inimii, în schimb greutatea cordului se mărește la fete între 13-14 ani și la băieți între 16-17 ani. S-a constatat că sistemul circulator, ca factor limitat, joacă un rol important în aprecierea capacității fizice la juniori. Prin micșorarea frecvenței cardiace și creșterea tensiunii arteriale la efort se ajunge la o situație în care aparatul circulator se adaptează cu ușurință la eforturi mari.
Pentru ca antrenamentul să aibă efectul dorit asupra formei și funcției organismului, trebuie acordată o atenție deosebită perioadei de refacere după efort.
Eventualele tulburări funcționale nu vor fi atribuite solicitărilor din antrenament dacă alegerea mijloacelor și metodelor a fost făcută rațional, în conformitate cu principiile de bază ale instruirii.
Durata refacerii depinde de cantitatea și natura efortului depus, ea se reduce sub influența unui efort sistematic și se mărește după întreruperi îndelungate ale acestuia. Antrenamentul sistematic ajută și la adaptarea sistemului nervos vegetativ și la o stabilitate a performanțelor. Din acest considerent la juniorii sănătoși efortul din antrenament poate să crească relativ repede, fiind însoțit de un control medical permanent și minuțios. Vârsta junioratului corespunde celei de-a doua faze a pubertății și durează până la 15-18 ani. Dacă prima parte a acestei perioade este mai agitată, așa cum am menționat, în cea de-a doua, se ajunge la o stabilitate a proceselor psihofiziologice, neurologice care influențează creșterea performanțelor tinerilor. Acestei perioade de vârstă îi este caracteristică oscilația amplă a dezvoltării individuale, trăsăturile tipice ale maturizării devenind tot mai pregnante. Evoluția diferențiată a băieților și fetelor creează dificultăți în stabilirea exactă a unor particularități de vârstă. Se știe azi că acțiunile și raporturile sociale, educația și instruirea influențează puternic dezvoltarea tinerilor. Menționăm că în acest ansamblu sportul joacă un rol hotărâtor.
Optimizarea antrenamentului sportiv la juniori impune, cunoștințe referitoare la particularitățile de creștere a acestora în diferite etape. Numai pe baza lor se poate elabora un proces de pregătire sportivă adecvat vârstei și nivelului de dezvoltare, dar și nevoilor și dorințelor manifestate de juniori.
I.5. Selecția și formarea unei echipe reprezentative de handbal, la nivelul școlii liceale
a) Procesul de selecție a jucătorilor și alcătuirea echipei
Selecția jucătorilor în vederea alcătuirii echipei pentru competiții reprezintă adesea o sarcină dificilă, în special dacă antrenorul are norocul să aibă mulți jucători buni. Iată câteva dintre elementele care pot fi luate în considerație înainte de alcătuirea echipei:
cunoașterea tendințelor/direcțiilor strategice ale echipelor din campionat, precum și maniera în care se joacă meciul;
cunoscând cele de mai sus, trebuie elaborată propria strategie de joc, ținând cont de modul cum a fost antrenată echipa;
exploatarea optimă a creativității antrenorului în scopul de a decide strategia utilizată de-a lungul sezonului și tacticile aplicate pentru unele meciuri. Un punct important în această privință îl constituie cunoașterea profundă a celor mai bune tactici care pot crea derută în apărarea adversă, precum și cunoașterea felului în care apărarea proprie poate face față acțiunilor ofensive;
cunoașterea în detaliu a potențialului tehnic, tactic, fizic și psihologic al fiecărui jucător în parte, precum și randamentul lor pe poziție/post în echipă. Pentru a fi echitabil față de toți jucătorii, antrenorul trebuie să cunoască îndeaproape acțiunile tactice și deprinderile preferate ale fiecărui jucător în parte;
analiza sistemului optim pentru echipă și a posibilelor variante;
ierarhizarea jucătorilor de rezervă. Intotdeauna se va ține seama de faptul că o echipă este bună dacă are și jucători de rezervă buni. In numeroase împrejurări jucătorii aflați pe banca rezervelor pot decide victoria sau, dacă potențialul lor este slab, pot duce la pierderea meciului;
elaborarea modelului de joc urmărit. Aceasta implică nu numai sistemul de joc care trebuie folosit, ci și compatibilitatea tactică și socio-psihologică a jucătorilor de echipă;
stabilirea modului în care conducătorul de joc va putea cel mai bine să pună în aplicare strategia și tactica de joc;
Pentru a antrena cu succes o echipă, antrenorul trebuie să insufle jucătorilor și să se ghideze el însuși după următoarele principii:
să fie un bun profesionist, adică să fie disciplinat, concentrat asupra obiectivului echipei, motivat și total angajat în activitățile echipei și față de obiectivele de performanță;
să știe cum să capteze, să mobilizeze întreaga energie a echipei în timpul părților dificile ale partidei;
să fie în stare să se concentreze pe toată durata meciului, dar mai ales atunci când echipa atinge un nivel ridicat de oboseală sau când este în mare dificultate tactică și de execuție;
să aibă bine dezvoltate spiritul de echipă, de coeziune și de prietenie;
să fie optimist și să aibă încredere maximă în oricare dintre jucători și în forțele echipei;
să aibă un nivel înalt de autocontrol, atât tactic (să evite să cadă în capcana tacticilor aplicate de adversar), cât și psihologic (să depășească eventuale stări de slăbiciune în timpul meciului), să fie capabil să-și impună propriile tactici și să câștige meciul;
să aibă caracter, demnitate, orgoliu, echilibru interior, iar prin propriile capacități și performanță să câștige respectul celorlalte echipe din competiție;
să fie isteț/șiret, să întindă capcane și să inducă în eroare adversarul prin intermediul unor tactici bine puse la punct;
să fie animat de spirit combativ, să nu renunțe niciodată la dorința de a juca bine și de a câștiga meciul, chiar și împotriva unei echipe superioare ca valoare;
să demonstreze întotdeauna că are cunoștințe tactice, să anticipeze rapid intențiile tactice ale echipei adverse și să le facă față imediat;
să nu piardă niciodată un meci pe teren propriu;
obiectivul echipei trebuie să fie deasupra oricărui obiectiv individual. Orice jucător joacă pentru echipă, iar echipa joacă pentru fiecare jucător în parte.
b) Alcătuirea și coeziunea echipei
Coeziunea sarcinii și cea la nivel social, o reputație bună în rândul echipei reprezintă un scop major în dorința antrenorului de a alcătui o echipă puternică, de succes. In timp ce coeziunea sarcinii vizează în principal cooperarea strânsă dintre jucători în vederea realizării obiectivelor echipei, coeziunea socială se referă la relațiile extra-competiționale dintre jucători și colectivul tehnic. Ideal ar fi să se creeze o atmosferă de coeziune care să includă sarcina și relațiile interumane, consecința fiind întotdeauna un puternic spirit de echipă, angajarea în îndeplinirea obiectivelor acesteia, bazată pe hotărârea puternică de a realiza performanțe înalte, camaraderie și încredere în rândul membrilor echipei. Pentru felul în care se poate realiza coeziunea echipei și alcătuirea acesteia, unii specialiști fac antrenorilor o serie de recomandări:
să se creeze o identitate a echipei;
realizarea obiectivelor echipei să trezească un sentiment de mândrie;
să fie formulată o viziune/imagine pentru echipă. Inainte ca viziunea să devină realitate, ea trebuie să fie însușită de toți jucătorii;
în alcătuirea echipei, devotamentul, lipsa de egoism trebuie să constituie principala forță de coagulare;
toți jucătorii să fie implicați în stabilirea obiectivelor și a regulilor echipei;
să se pună accentul pe abordarea colectivă în tot ceea ce se spune și se face;
să aibă răbdare și să învețe să-i asculte pe jucători, acordând atenție nu numai la ceea ce spun, ci și la felul în care spun, la limbajul corpului, la mimică etc.
să implice jucătorii în procesul de decizie;
să cultive calitățile manageriale în rândul jucătorilor, colectivului tehnic și personalului auxiliar, astfel încât fiecare să simtă că aparține echipei;
câteodată să fie imprevizibil pentru a evita apariția monotoniei la antrenamente;
să organizeze pentru echipă activități în afara antrenamentelor și competițiilor. La aceste activități sunt bineveniți membrii familiilor și prietenii apropiați ai jucătorilor;
c) Identificarea talentelor
Ideea de a depista copiii cei mai talentați și de a le îndruma pașii spre cluburile sportive unde le stau la dispoziție cei mai buni antrenori nu este o noutate, fiind utilizată în țările din Europa de Est încă de la începutul anilor ’60.
Nu este o noutate pentru nimeni faptul că rezultatele sunt cu atât mai bune, cu cât jucătorii de care dispune un antrenor sunt mai talentați. Fără să minimalizăm contribuția antrenorilor în crearea de jucători de înaltă măiestrie sportivă, în multe împrejurări succesul antrenorilor depinde de calitatea jucătorilor pe care îl are în echipă. In consecință, ar fi cât se poate de corect să spunem că primii ani de pregătire, antrenorul face jucătorii și echipa, în timp ce ulterior, echipele de elită sunt cele care fac antrenorul. Cu toate acestea, chiar și la nivel de echipe profesioniste, unde sunt selecționați jucători de înaltă măiestrie sportivă, se poate întâmpla ca o echipă să nu reușească fără conducerea tehnică și contribuția tactică a unui antrenor foarte competent.
Primii ani de pregătire sunt de maximă importanță pentru procesul de formare a jucătorilor de înaltă măiestrie sportivă. Cu cât copiii talentați sunt mai implicați în antrenament, cu atât mai mare este probabilitatea de a crea un vast rezervor de jucători de înaltă calitate. De aceea, procesul de identificare a copiilor talentați este capital pentru succesul în formarea marilor sportivi. Programele sportive pe categorii de vârstă și orele de educație fizică și sport din cadrul școlilor generale și al liceelor reprezintă punctul de plecare cel mai firesc în depistarea talentelor. Părinții, profesorii, antrenorii ar trebui să joace un rol activ în îndrumarea copiilor spre activitățile sportive.
Pentru depistarea talentelor se utilizează testarea deprinderilor fundamentale în sporturile de echipă, care au un caracter diferit în funcție de categoria de vârstă. Calitățile testate sunt:
1.Date antropometrice: talie, greutate;
2.Calități motrice: viteză, putere, flexibilitate, rezistență, coordonare;
3. Deprinderi: tehnice, tactice;
4. Pasiunea pentru joc
5. Calități psihologice: concentrare, motivație, combativitate, autodepășire, etc.
6. Evaluare medicală/a sănătății
Calitățile necesare în sporturile de echipă și importanța lor pentru selecția tinerilor jucători de talent (Bompa, 1999, Colibaba și Bota, 1998) sunt:
înălțime,
greutate;
agilitate/rapiditate;
viteză/timp de reacție:
putere (picior, braț);
putere anaerobă;
anduranță aerobă;
coordonare;
concentrare/durata atenției;
10.autocontrol/disciplină;
11.combativitate;
Identificarea talentelor se referă la procesul de depistare a celor mai înzestrați tineri sportivi care, pentru obținerea celor mai bune rezultate viitoare, trebuie să fie supuși unul antrenament pe termen lung, progresiv și bine organizat. Un mod diferit de acțiune înseamnă a face loc hazardului în abordarea antrenamentului, adesea cu consecințe, preferabil de evitat.
I.6. Obiectivele generale ale echipei reprezentative de handbal
Având în vedere valoarea eterogenă a sportivilor și faptul că mulți dintre ei sunt în plin proces de formare, rolul principal în pregătire revine antrenorului (în cazul nostru profesorului) care va elabora planurile de pregătire, ce vor conține în general, următoarele date:
postul pentru care este selecționat și pentru care trebuie format sportivul;
principalele sarcini pe care trebuie să le realizeze în joc, norme de control de ordin fizic, tehnico-tactic etc.
particularități ce trebuie valorificate sau îmbunătățite;
încărcătura pregătirii și principalele mijloace recomandate;
Acest gen de pregătire va fi păstrat în continuare mai ales pentru jucătorii de perspectivă care vor deveni în timp, jucători pentru o echipă de club.
Pregătirea centralizată va avea rol de asamblare, omogenizare și verificare a jucătorilor echipei. Durata pregătirii centralizate va fi în funcție de calendarul intern ce trebuie efectuat.
În afara pregătirii centralizate, în perioada cât sportivii sunt în pregătire, se vor mai susține antrenamente cu sportivii selecționați, aceste antrenamente având un caracter individualizat.
Din numărul total de antrenamente o pondere însemnată vor avea cele de intensitate mare. Pregătirii fizice, tehnice și tactice individuale i se va acorda mare însemnătate cu accent pe mijloace care asigură un regim de maximă solicitare fizică și nervoasă.
Creșterea volumului de muncă pentru juniori (indiferent de forma pregătirii) presupune și o importantă preocupare pentru refacerea după efort, precum și supravegherea permanentă a stării de sănătate. In acest sens se vor utiliza în mod larg și continuu mijloacele de refacere ca: masajul, utilizarea substanțelor vitaminice și farmacologice și a altor substanțe susținătoare de efort, includerea sau continuarea mijloacelor de pregătire fizică generală ca mijloc activ de refacere, asigurarea unui număr de zile pentru odihnă și tratament.
Planificarea antrenamentelor trebuie să aibă în vedere principiile de alcătuire a periodizării în condițiile îndeplinirii volumului de pregătire preconizat. De regulă pregătirea handbaliștilor se va face prin două antrenamente pe zi. Intrucât jucătorii sunt încă elevi și au cursuri dimineața, se vor desfășura patru antrenamente pe săptămână, numai după amiază.
Privitor la competiții, jucătorii vor participa în cadrul Olimpiadei Sportului școlar, în cadrul etapelor săptămânale. La jocurile importante nu vor lipsi jucătorii de bază, ceilalți jucători vor fi folosiți în aceeași măsură participând la jocuri de mai mică importanță și perioade de timp mai scurte.
Întreaga activitate a jucătorilor de handbal valoroși sau de perspectivă, se desfășoară și în scopul pregătirii continue și dirijate pentru o echipă de club. In cadrul formelor de pregătire la care participă jucătorii, o atenție deosebită se va da următoarelor elemente:
folosirea în mai mare măsură a exercițiilor recomandate pentru pregătirea fizică generală, precum și alegerea unor exerciții de mare solicitare în vederea ridicării indicilor funcționali;
creșterea volumului efortului prin mărirea gradată a timpului afectat pregătirii în toate etapele și perioadele fără a micșora intensitatea mijloacelor folosite;
menținerea indicilor de dezvoltare a forței și vitezei precum și a pregătirii fizice generale și în perioada competițională;
folosirea rațională a exercițiilor care asigură regimul de solicitare în joc și aranjarea lor sub formă de circuit cu interval, asigurând prin aceasta o participare intensivă în pregătire, modelarea acestor doi indicatori metodici poate asigura o mare eficiență în pregătire;
a) Privitor la calitățile motrice :
pentru îmbunătățirea indicilor de forță și viteză, ale deprinderilor motrice specifice, se vor alege exerciții care pot fi introduse în structura deprinderilor motrice de joc;
pot fi folosite exercițiile izometrice și izotonice care să asigure un regim activ de lucru muscular;
pentru a se obține suplețea, ușurința, coordonarea și relaxarea dorită în mișcări, se vor introduce exerciții specifice de dezvoltare a îndemânării în condiții de mare solicitare fizică și psihică;
în situațiile unui regim de solicitare crescută (volum + intensitate), se impune crearea în antrenamente a unei atmosfere propice de lucru (utilizarea mijloacelor cu caracter stimulativ – muzică, locuri agreabile de lucru etc.);
efectuarea unor antrenamente cu durată prelungită cu repetări, în condiții de oboseală, pentru a educa dârzenia, voința și rezistența specifică;
b) Privitor la pregătirea tehnico – tactică:
perfecționarea principalelor mijloace tehnice în condiții de încordare psihică; să educăm obișnuința de a concentra atenția în orice condiții de joc;
îmbunătățirea procentajelor aruncărilor la poartă în condițiile unor apărări active avansate și înalte;
însușirea și perfecționarea unui număr mai mare de procedee de aruncare, pe toate posturile precum și îmbunătățirea vitezei și preciziei de pasare în condițiile unui efort sporit și în luptă cu adversarul;
perfecționarea detaliilor tehnice a acțiunilor individuale și colective de atac și mai ales de apărare (agresivă, mobilă și avansată);
c) Privitor la pregătirea tactică individuală și de echipă:
perfecționarea acțiunilor simple între 2-3 jucători, în viteză și cu eficiență;
sporirea caracterului agresiv (chiar dur uneori) a sistemelor de apărare;
dezvoltarea mobilității jucătorilor în teren, reducerea momentelor statice cu tendința de atacare permanentă a porții;
folosirea sistematică a unui număr mare de exerciții pentru contraatac; acestea trebuie să sporească siguranța și precizia finalizărilor;
însușirea și folosirea sistematică a sistemelor de apărare preconizate, cu ajutorul exercițiilor pregătitoare și în cadrul jocurilor de verificare;
repetarea până la automatizare a mijloacelor tactice de atac și cele ale aruncărilor libere de la 9 m (în antrenamente și utilizarea lor în jocurile de pregătire și verificare);
folosirea în competiții a unui număr mare de jucători pentru asigurarea tempoului de joc. Trebuie educat la jucători deprinderea de a fi înlocuiți (un jucător odihnit dă un randament mai mare) și priceperea de adaptare rapidă atunci când intră în teren;
d) Privitor la pregătirea teoretică:
cunoașterea de către jucători a concepției de joc a echipei proprii, a teoriei postului și a sarcinilor tehnico-tactice individuale, atât pentru atac cât și pentru apărare;
cunoașterea și aplicarea modelului de comportament în competiții;
cunoașterea și aplicarea sistemului de joc al echipei în funcție de sistemul de joc utilizat de adversari;
cunoașterea regulamentului de joc;
I.7. Modelul de joc la nivel liceal (atac, apărare)
a) în apărare
Apărarea în sistem va avea la bază o așezare 3+2+1 cu tendința de avansare șu fragmentare a jocului echipei adverse în momentele ce preced finalizarea.
Pentru realizarea acestui sistem de apărare cu eficiența dorită, se solicită din partea jucătorilor următoarele cunoștințe tehnico – tactice:
deplasare în teren, cu joc activ de picioare și în permanență mișcare;
plasamentul corect față de jucătorul cu minge, cu tendința permanentă de a-l deposeda sau de a-l împiedica să paseze în viteză și cu precizie;
marcajul la intercepție bazat pe anticipația acțiunilor atacanților adverși;
cunoștințe tehnico – tactice pentru rezolvarea 1:1;
cunoștințe tehnico – tactice de colaborare pe posturile învecinate în cadrul sistemului (schimbul de oameni, predare – preluare, închiderea culoarelor de pătrundere);
Apărătorii, prin deplasările lor în teren în cadrul sistemului, vor încerca să realizeze următoarele sarcini:
să fragmenteze jocul în atac al echipei adverse, nepermițând organizarea acțiunilor de finalizare în condiții optime;
avansând până la 10 –15 m, să împiedice finalizarea jucătorilor cu forță mare de aruncare;
să asigure un supranumeric permanent la omul cu mingea;
să împiedice lansarea și pătrunderea spre poartă a jucătorilor liniei de 9 m și extreme în poziții centrale;
să ofere atacanților în caz de finalizare, unghiuri cât mai nefavorabile;
anihilarea interilor adverși prin marcaj la supraveghere și intercepție, colaborând cu apărătorul central la pătrunderi sau depășirile individuale ale conducătorului de joc;
împiedicarea circulației rapide a mingii la nivelul liniei de 9 m, printr-un marcaj mobil, agresiv la supraveghere și intercepție asupra conducătorului de joc;
închiderea culoarelor de pătrundere, a intrărilor sau în cazul depășirilor individuale;
marcarea la supraveghere a pivotului, pe tot semicercul fără a-i oferi posibilitatea de a intra în posesia mingii, printr-un plasament corespunzător – apărătorul se va așeza între jucătorul cu minge și pivot;
marcarea extremelor adverse, fără să fie agresiv, să nu lase extremele să intre în posesia mingii, sau să lanseze jucătorii de 9 m spre poartă;
în cazul atacului cu doi pivoți, se vor marca aceștia, precum și supravegherea și anihilarea jucătorilor de la 9 m, intercepția mingii, printr-un joc foarte mobil;
apărare avansată în scopul unui “pressing” și de a-i pune pe jucătorii adverși în imposibilitatea de a pasa în condiții de viteză și precizie;
când echipa este în superioritate numerică, se realizează o zonă compactă și mobilă la 8 – 9 m, împiedicându-se să se intre în posesia mingii sau să pătrundă în spatele jucătorilor intermediari;
când echipa este în inferioritate numerică, jucătorii vor acționa mai retras, cu mare mobilitate laterală, căutând să acopere zona centrală evitând blocajele și încercând blocarea mingiilor aruncate de la distanță;
b) în atac
Contraatacul va fi utilizat prin următoarele forme:
cu un vârf;
cu două vârfuri;
direct ;
cu intermediar;
Accentul va fi pus pe startul rapid al extremelor și pe demarcarea în lateral și adâncime a intermediarilor pentru a putea lansa contraatacul prin pase lungi sau pentru a pleca și urmări pe faza a II-a.
Contraatacul cu intermediar va fi utilizat numai în situația în care există riscul de a fi interceptată pasa către vârful de contraatac.
Jucătorii din linia de 9 m vor pleca în atac pe faza a II-a, accelerând alergarea în jumătatea adversă de teren și utilizând pase scurte. In general se va încerca finalizarea prin “ un-doi”, sau prin depășire individuală (fentă de pasă – pătrundere, schimbare de direcție – pătrundere). In măsura în care se evită riscul intercepției, se va putea încerca transmiterea mingii de pe o parte pe alta la 10 –12 m de poarta adversă, totdeauna spre interul care vine lansat din urmă.
Finalizarea pe faza a II-a va fi încercată numai dacă există șanse certe de a înscrie.
Atacul în sistem va utiliza atât jocul în sistemul cu un pivot cât și cel cu doi pivoți, pozițional și în circulație. Prin această fază se va căuta punerea în valoare a forței de aruncare a jucătorilor din linia de 9 m și în același timp posibilitățile de finalizare de la semicerc ale celorlalți jucători.
In atacul pozițional se va pune accent pe pasarea mingii în viteză, executate pe fondul unei mișcări permanente în teren, orientate tot timpul spre poartă și cu mare agresivitate. Jucătorii se vor mișca pe picioare în așa fel încât să se poată lansa spre poartă în viteză pentru a prinde mingea, urmând ca încercarea de pătrundere să poată fi continuată cu depășire individuală sau finalizare.
Toți jucătorii vor cunoaște și aplica în joc următoarele depășiri individuale (în raportul 1:1 ):
Jucătorii de 9 m:
depășirea cu rotarea brațului;
depășirea cu pas sărit în lateral spre dreapta și pătrundere;
fentă de aruncare din săritură, dribling și pătrundere;
fentă de aruncare de pe picioare și pătrundere spre stânga;
Extremele:
schimbare de direcție spre interior, plecare spre exterior;
schimbare de direcție spre exterior, plecare interior;
schimbare de direcție spre interior, pivotare spre exterior;
schimbare de direcție spre exterior, pivotare spre interior;
pătrundere directă spre exterior (sau rotare de braț);
așezare cu umărul spre poartă ( cu fața spre inter);
prim – plan, plecare spre exterior;
prim – plan, pivotare spre exterior;
Pivoții:
fentă de plecare pe pasul 1, plecare pe pasul 2;
fentă de plecare pe pasul 2, plecare pe pasul 1;
In cadrul atacului în sistem se vor utiliza aruncările la poartă executate rapid, precis și cu forță, cu elan scurt de aruncare (1 sau 2 pași).
Jucătorii din linia de 9 m:
Vor trebui să cunoască și să aplice în joc următoarele procedee tehnice de aruncare la poartă:
aruncare din săritură:
pe deasupra umărului;
cu semievitare;
aruncată lateral pe la umăr;
aruncare cu pas încrucișat:
pe deasupra umărului;
cu semievitare;
pe lângă șold;
fentă de aruncare pe lângă șold;
aruncare pe deasupra umărului;
aruncare din plonjon sărit:
rostogolit;
cu aterizare înainte pe brațe;
Jucătorii din linia de semicerc:
Vor utiliza în principal aruncările din plonjon sărit cu bătaie pe stângul sau dreptul și aterizare:
rostogolit;
înainte pe brațe;
pe coapsă și brațul de aruncare;
rostogolit pe partea opusă brațului de aruncare;
aruncare din săritură cu prinderea mingii deasupra semicercului;
Pentru acțiunile de finalizare, în cadrul apărării 5+1 zonă, vor fi utilizate următoarele acțiuni tehnico – tactice complexe:
blocaj – plecare efectuat de către pivot la +1;
centrul va efectua depășirea la apărătorul +1 și va continua cu pasă la inter (de pe partea pivotului) pentru crearea aportului supranumeric;
încrucișarea inter – centru pe pasa de la extremă, cu blocaj – plecare efectuat de către pivot la apărătorul +1;
blocaj – plecare efectuat de către pivot la apărătorul +1 și încrucișare centru – inter pe partea blocajului (dublu paravan) urmată de finalizare de la distanță sau retur la interul opus;
retur inter – extremă și centru – inter;
Pentru acțiunile de finalizare din cadrul apărării 5+1 combinat, atacantul marcat „om la om”, va fi retras spre centrul terenului, acționându-se prin:
dublu paravan executat de către pivot și extrema opusă;
apariția extremei pe blocajul pivotului (la inter opus);
încrucișare inter – inter pe partea opusă locului unde este pivotul (așezat pe culoarul 2);
demarcarea atacantului marcat „om la om”, va fi trecut pe extremă și va fi scos la învăluire interioară pe blocajul efectuat de către pivot sau extrema de pe acea parte (care a fost trecută inter);
atacul în circulație pe semicerc va avea la bază schimbul de posturi extremă – pivot, iar circulația la 9 m și semicerc va pleca de la încrucișarea centru – pivot cu învăluire interioară extremei;
atacul cu doi pivoți va fi utilizat împotriva apărărilor foarte avansate, pivoții fiind plasați larg, lipiți de apărătorii laterali;
In situația în care echipa este în superioritate numerică, se va acționa prin:
doi pivoți centrali;
pivot în centru;
retur centru – inter;
In situația de inferioritate numerică vor fi încercate depășiri individuale pe fondul circulației extremelor cu minge și finalizarea surprinzătoare de la distanță sau de pe semicerc;
La aruncările de la 7 m, pentru eventuala recuperare, vor rămâne jucătorii din linia de semicerc, (care vor face un pas în față spre poartă) pentru obținerea prim-planului la recuperare.
Pentru aruncările de la 9 m, vor fi organizate acțiuni tehnico – tactice ca:
încrucișare între interi pe paravan de doi (centru – pivot);
încrucișare între interi și apariția centrului pe blocajul pivotului;
9 m în superioritate;
9 m în exterior (lateral);
I.8. Pregătirea fizică, tehnică și tactică – aspecte generale
Valoarea sportivă a unui jucător de handbal rezidă, în cea mai mare parte din calitățile ce le posedă acesta. Sfera calităților include și potențialul motric pe care-l posedă jucătorul, pe fundamentul căruia se modelează și se perfecționează priceperile și deprinderile impuse de dezvoltarea la un nivel superior al conținutului tehnico – tactic, specific diferitelor posturi din echipă. Necesitatea dezvoltării continue a indicilor calităților motrice este determinată de faptul că acești indici sunt, în mare măsură, substratul performanței. Astfel, pregătirea fizică devine, în contextual procesului de antrenament, factorul de prim ordin.
Procesul de pregătire al jucătorilor de handbal implică rezolvarea optimă a relației: pregătire fizică, pregătire tehnico – tactică, pregătire psihologică. Interdependența factorilor antrenamentului sportiv este foarte pregnantă, cu toate că dominanta pregătirii fizice apare, la prima vedere, ca fiind primordială.
Aceeași relație există și între calitățile psihice și motrice necesare jucătorilor specializați pe posturi. Astfel, apare o problemă importantă, aceea a abordării factorilor antrenamentului sportiv în cadrul procesului practic de pregătire. Abordarea simultană a factorilor antrenamentului poate fi realizată prin prezența tuturor factorilor ca obiective de antrenament (etapă, ciclu, lecție), sau prin stabilirea unui factor ca obiectiv dominant într-o etapă, dar dublat de exerciții de menținere a pregătirii realizate anterior, în domeniul celorlalți factori.
Al doilea mod de rezolvare, după cum se poate observa, necesită fie o abordare succesivă a factorilor antrenamentului (anterior efectuată), fie o abordare ciclică a factorilor dominanți, în perspectiva unui plan mai îndelungat sau mai scurt (de la etapă, la lecție).
In principal, regimurile de manifestare a factorilor antrenamentului vor fi:
1. pregătire fizică în regim de tehnică și tactică, sau pregătire tehnică în regim de viteză de reacție, de detentă și rezistență specifică.
Alternarea acestor două forme poate crea premisele ridicării valorii sportive, respective a randamentului jucătorilor de handbal, prin realizarea atât a unui nivel superior al indicilor calităților motrice, cât și a fondului de priceperi și deprinderi motrice, în concordanță cu calitățile individuale.
Pregătirea fizică a jucătorului de handbal ocupă un loc aparte în cadrul echipei. Acest lucru este impus de specificul postului pe care este specializat, ca și de calitățile individuale cerute. Legătura creată între calitățile existente și pregătirea fizică a acestora trebuie privită atât prin prisma calităților somatice, cât și motrice.
Pornind de la analiza a ceea ce are și ce i se cere jucătorului, se acționează în continuare pentru dezvoltarea calităților deficitare și pentru perfecționarea (sau menținerea) celor prezente, la un nivel adecvat cerințelor.
Această idee trebuie să fie prezentă și în cadrul adaptării pregătirii fizice la tipul somatic al jucătorului.
Conținutul pregătirii fizice poate fi stabilit și structurat pe formele de manifestare a calităților motrice, eșalonate în funcție de importanța lor în asigurarea unui fundament real al performanței:
viteză de deplasare;
viteză de reacție;
viteză de execuție;
viteză de repetiție;
îndemânare specifică;
forță generală;
forță specifică;
rezistența generală;
rezistența specifică;
detenta musculară;
2. Pregătirea tehnico – tactică prevede :
însușirea modelului de joc prevăzut pentru handbalul de performanță (concepția de joc);
atingerea măiestriei în executarea elementelor tehnico – tactice fundamentale.
Specializarea pe posturi urmărește aprofundarea acesteia și însușirea a noi specializări (tendință spre universalizare). Orice acțiune individuală sau colectivă este caracterizată de prezența simultană a tuturor componentelor antrenamentului sportiv, dar ele nu sunt programate cu aceeași pondere, nici în cadrul diferitelor eșaloane valorice și de vârstă și nici de la o perioadă de pregătire la alta. Modelul de pregătire trebuie să fie în raport cu structura și caracterul jocului.
La nivelul eșaloanelor de începători ponderea componentelor are o stabilitate mai mare, fixându-se un anumit tip de pondere pentru perioade mai lungi. La eșaloanele de avansați și performanță ponderea componentelor antrenamentului se stabilește după cerințe metodice proprii determinate direct de calendarul sportiv diferit de la o etapă la alta, chiar în cadrul aceleiași etape de pregătire, urmărind atingerea formei sportive la anumite date ale ciclului anual.
Indicatorii stabiliți pentru componentele antrenamentului, exprimați în procente, față de volumul total de pregătire la toate eșaloanele bazei de masă a handbalului de performanță, sunt prezentați în tabel nr.1:
Tabel 1 Volumul de pregătire pe componente în funcție de eșalonul pe vârste
CAPITOLUL II
IPOTEZĂ, SCOP, SARCINI
II.1. Motivarea alegerii temei
Analiza critică a situației actuale a handbalului românesc a dus la concluzia că este necesară îmbunătățirea activității pe toate treptele, o concepție unitară, modernă asupra selecției, instruirii, o schimbare de mentalitate în rândul sportivilor dar și a tehnicienilor asupra volumului și intensității eforturilor ce trebuiesc folosite în antrenamentul de handbal. Pentru aceasta se impune alcătuirea unui model de pregătire și concurs al echipelor de club, document ce trebuie să contribuie la unificarea concepției de pregătire.
Considerând modelul jucătorului de handbal la vârsta senioratului ca model final spre care trebuie să tindă, este necesar să se elaboreze modele intermediare, corespunzătoare nivelului de juniori, precum și pentru începători. Aceasta creează posibilitatea de a urmări în cadrul fiecărei etape obiectivele de realizat.
Prin lucrarea de față mi-am propus să elaborez un model de pregătire a unei echipe de liceu, care poate constitui una din furnizoarele de talente spre cluburile sportive.
Consider, că, printr-o etapizare corectă a pregătirii, utilizând mijloace eficiente, cu o bună dozare și exersate în condiții diverse, se poate contribui la îmbunătățirea modelului de joc și implicit la obținerea de rezultate pozitive în competiții.
Liceul constituie ultima treaptă de pregătire a tinerilor în practicarea unui sport de performanță, iar dacă acesta dispune și de o bază materială de excepție, atunci se pot pregăti sportivi de o ridicată valoare, ce pot fi utilizați ulterior în echipele de înaltă performanță.
Să nu uităm, că baza sportului de performanță se pregătește în școli, aceasta depinzând în mare parte de o bună selecție, o etapizare corectă a modelului de pregătire și nu în ultimul rând, de dorința profesorului de a obține performanțe la acest nivel.
II.2. Ipoteza cercetării
Se presupune că o echipă de performanță poate obține rezultate optime, dacă se aplică un program de pregătire eficient, care să corespundă cerințelor modelului de pregătire și de joc, utilizat la nivel național și mondial.
II.3.Scopul cercetării
A fost acela de a experimenta un model de pregătire la nivelul unei echipe de juniori I, utilizând metodele și mijloacele care să contribuie la creșterea eficienței acesteia în cadrul competițiilor.
II.4. Sarcinile cercetării
documentarea științifică prin consultarea literaturii de specialitate;
stabilirea etapelor cercetării și a eșantionului cuprins în experiment;
cunoașterea orientărilor și tendințelor handbalului pe plan mondial, precum și a modelului de joc aplicat la nivel internațional;
stabilirea metodelor de cercetare ce vor fi utilizate de-a lungul experimentului;
elaborarea modelului de pregătire și a mijloacelor operaționale;
evaluarea finală a eșantionului, în urma aplicării modelelor de instruire;
prelucrarea și interpretarea rezultatelor inițiale și finale și analiza comparativă a rezultatelor cu modelul somatic, motric și tehnic prezentat de S.N.E;
validarea ipotezei, concluzii, propuneri;
II.5. Metode de cercetare utilizate în realizarea lucrării
Pe perioada experimentului s-au utilizat următoarele metode de cercetare:
Metoda de documentare bibliografică – a constat în studierea literaturii de specialitate, consultarea unor lucrări științifice, a programelor școlare, a rezultatelor obținute în diferite competiții naționale și internaționale, analiza unor jocuri susținute, a modelelor de pregătire, urmând apoi selectarea, consemnarea, fișarea, prelucrarea și interpretarea informațiilor necesare experimentului. In etapele următoare s-au comparat faptele cu teoriile existente, pornind astfel demersul creator în cercetare;
Observația – este metoda care a stat la baza observării subiecților în timpul experimentului, contribuind astfel la stabilirea nivelului de dezvoltare somatică și motrică a lor, la însușirea modelului de joc cerut în competițiile de mare anvergură. Totodată s-a putut observa adaptabilitatea fiecărui jucător la cerințele programului de pregătire, atitudinea, comportamentul, interesul fiecăruia de a-și însuși cele cerute într-un timp cât mai scurt, ceea ce a permis adunarea unui material faptic destul de bogat;
Metoda testelor motric – a constat în aplicarea testelor motrice, inițial și final, în vederea stabilirii profilului motric al handbalistului junior I, comparativ cu cel stabilit de S.N.E.
Metoda matematico – statistică – a constat în prelucrarea statistică a rezultatelor obținute de subiecți, calculându-se:
media aritmetică la proba respectivă ( X);
diferența dintre fiecare variabilă și media aritmetică (X-x);
suma diferenței la pătrat Σ (X-x)2;
abaterea standard (As), care este egală cu radical din Σ (X-x)2/ n-1;
coeficientul de variabilitate (C.V.) care este egal cu Asx100/X;
amplitudinea (W),care este diferența dintre rezultatul cel mai mare și rezultatul cel mai mic înregistrat;
abaterea de la medie (Am), care este egal cu As/n, n, fiind numărul de subiecți cuprinși în experiment.
Mediana (Me) – valoarea centrală a distribuției ordonate;
Modulul (Mo) – reprezintă valoarea cu cea mai mare frecvență de distribuție.
Metoda grafică – a constat în reprezentarea grafică a tuturor rezultatelor obținute la testele inițiale și finale a testelor motrice, evidențiind comparativ rezultatele obținute de subiecți precum și progresul lor.
II.6. Probe de control folosite în experiment
Probe somatice
Talia
Greutatea
Anvergura
Lungimea palmei
Raport între talie și greutate T-100/G
Probe motrice
Alergare pe 50 m plat, cu start din picioare;
Săritură în lungime de pe loc;
Sprint 5x30m cu pauză 30”;
Aruncarea mingii de handbal la distanță, cu elan de 3 pași;
Testul Cooper – alergare timp de 12 min.;
Abdomen 30”;
Probe tehnice
Dribling printre jaloane (30 m);
Pase în doi din alergare
Deplasarea în triunghi – dribling – aruncare
Dribling – aruncare – repliere
A. Prezentarea testelor motrice
1.Alergare de viteză pe 50m
Proba se execută cu start din picioare. Se pleacă de la linia de start, la semnalul profesorului. Se cronometrează la prima mișcare a jucătorului. Timpul este înregistrat în secunde. Se execută o singură dată.
2. Săritura în lungime de pe loc
Proba se execută de pe loc, cu vârfurile la linia de start, cu un singur elan de brațe. Se măsoară în centimetri distanța de la linia de start și până la urma lăsată de călcâiul jucătorului. Se execută de două ori și se înregistrează cea mai bună săritură.
3. 5 X 30m
Proba va consta din cinci alergări pe distanța de 30 m, cu o pauză de 30” între alergări. Se aleargă cu pantofi de handbal, startul luându-se din picioare, de la o distanță de 1m înapoia liniei de start. Pauza de 30” se va respecta cu rigurozitate, în timpul acesteia sportivul trebuind să se îndrepte spre linia de start și să se pregătească pentru startul următor.
Se va alerga în grupe de câte cinci sportive.
Cronometrul se va porni la atingerea liniei de start și se va opri după trecerea liniei de sosire. Se vor înregistra toate cele cinci alergări și se va face media aritmetică. Toate rezultatele, inclusiv media aritmetică, vor fi exprimate în secunde și zecimi de secundă.
4. Testul Cooper
Se aleargă timp de 9 minute pe pista de atletism, măsurându-se în metri distanța parcursă de fiecare sportiv. Se permite mersul și oprirea dar este interzisă părăsirea pistei. Startul se dă în bloc pentru 10-16 sportive, iar oprirea se va face la semnal sonor, sportivele așteptând înregistrarea distanței parcurse în locul unde au terminat cursa.
5. Aruncarea mingii de handbal la distanță, cu elan de 3 pași
Se va folosi în mod obligatoriu mingea de handbal regulamentară. Mingea va fi aruncată la distanță după un elan de trei pași. Aruncarea se va efectua dinapoia unei linii trasate pe sol, linie care nu poate fi atinsă, depășită sau călcată înainte ca mingea să fi părăsit mâna aruncătoarei.
Pentru elan poate fi folosită tehnica pasului încrucișat, a pasului adăugat sau a pasului săltat. Se vor executa două aruncări și se va lua în considerare cel mai bun rezultat.
6. Abdomen în 30”
Proba se execută din poziția culcat dorsal, mâinile la ceafă, genunchii îndoiți, tălpile pe sol. La semnal, jucătorul execută ridicarea trunchiului, atingerea pietului de genunchi și revenire în culcat dorsal. Se execută rimp de 30” și se înregistrează numărul de execuții corecte.
B. Prezentarea testelor tehnice
1. 30 metri dribling printre jaloane
În lungul terenului de handbal se așază în linie dreaptă șapte jaloane înalte de 1,5 – 1,8 m, după cum urmează: primul jalon se așază la o distanta de 6 m de linia de start, iar ultimul la 6 m înaintea liniei de sosire; între aceste două jaloane, pe o distanță de 18 m rămasă între primul și ultimul jalon, se așează celelalte cinci jaloane, la o distanță de 3 m unul de altul (astfel între cele șapte jaloane se formează șase distanțe de câte 3 m fiecare).
Sportivul trebuie să parcurgă cei 30 m care separă linia de start de cea de sosire, conducând mingea în dribling multiplu în mod regulamentar printre jaloane, în formă de slalom. Mingea trebuie sa fie controlată în mod permanent de către sportiv de la plecare până la sosire. Aruncarea mingii înainte sau deplasarea sportivului cu mingea în mână nu sunt permise și atrag după sine anularea alergării. Linia de sosire trebuie să fie, de asemenea, trecută eu mingea în dribling.
Rezultatul se înregistrează în secunde și zecimi de secunde. Se vor executa două alergări, luându-se în considerare timpul cel mai bun. Se vor prezenta în fișele individuale pe larg normele de apreciere a nivelului de pregătire specifică vârstei, posturilor și fazelor de joc.
2. Pase în doi din alergare
Pe perechi de jucătoare de valori apropiate sau posturi identice se execută pase din deplasare cu mingea de handbal. Distanța dintre jucătoare este de 5 m. Se pleacă de la linia de 6m a semicercului și se oprește cronometrul în momentul când ultima jucătoare a atins semicercul de 6 m din partea opusă a terenului.
3. Deplasarea în triunghi – dribling – aruncare
Se desenează același triunghi ca la „deplasarea în triunghi” proba pentru portari. După un traseu complet executat (dus-întors) șase laturi, cu deplasare cu pași adăugați în poziție fundamentală de apărător și mișcarea brațelor, se ia o minge aflată în cercul din dreapta al triunghiului, se execută dribling în viteză până în partea opusă a terenului și se execută aruncarea la poartă din săritură de la semicercul de 6 m. Cronometrul se pornește în momentul începerii deplasării în triunghi și se oprește în momentul executării bătăii pentru aruncarea din săritură de la 6 m.
4. Dribling – aruncare – repliere
Se pleacă de la semicercul de 6 m, jucătoarea având în momentul startului piciorul din față pe linia de 6 m și mingea de handbal în mână.
Se execută dribling din alergare, aruncare din săritură de la semicercul de 6 m opus, repliere (până la centru terenului cu fața spre propria poartă, de la centru cu spatele). Cronometrul se oprește când jucătoarea a depășit cu ambele picioare linia de 6m de la care a plecat (intră în semicerc).
CAPITOLUL III
ORGANIZAREA CERCETĂRII
III.1. Organizarea și desfășurarea experimentului (subiecți, locul desfășurării experimentului, etape)
Experimentul s-a organizat la Liceul „Mihail Kogălniceanu” Vaslui, pe o perioadă de un an de zile (2008-2009), un liceu cu o bază materială bună, ce permite profesorilor de educație fizică să desfășoare în mod optim, activitățile didactice.
Eșantionul cuprins în cercetare este alcătuit din 17 elevi din clasele XI-XII (anexă), ce formează echipa reprezentativă de handbal a liceului, selecționați de profesor, fie în urma calităților descoperite la orele de educație fizică, fie au jucat handbal în cei patru ani de gimnaziu (clasele V-VIII).
Prima etapă a cercetării a constat în analiza literaturii științifico- metodice pe problemele pregătirii fizice și tehnico-tactice a echipei de handbal din liceu, cu cu metode și mijloace selecționate de profesor.
A doua etapă a constat în organizarea cercetării, stabilirea metodelor de cercetare și selecționarea subiecților care vor fac parte din eșantionul experimental, în urma aplicării probelor de evaluare stabilite în concordanță cu precizările programei școlare, dar și cu obiectivele urmărite în pregătire.
A treia etapă a constat în aprecierea nivelului de pregătire sportivă a handbaliștilor, în urma aplicării testării inițiale, urmând apoi, a se elabora programul de pregătire.
A patra perioadă a constat în argumentarea experimentală a eficienței aplicării programei experimentale de pregătire a echipei de handbal a liceului.
Ultima etapă a constat în prezentarea concluziilor și a recomandărilor practico- metodice.
III.2.Analiza predictivă a rezultatelor obținute de echipa de handbal a liceului
Analizând rezultatele inițiale obținute de subiecții cuprinși în experiment la nivel somatic, se constată o diferență destul de mare față de standardele de performanță propuse de Sistemul Național de Evaluare (S.N.E.), în special la nivelul taliei (cu 14,3cm mai puțin), precum și la nivelul anvergurei (12,24cm). Acest lucru este explicabil, dacă ne gândim că nu este un liceu sportiv, unde elevii sunt selectați pe criterii propuse de F.R.H. Rezultatele obținute de subiecți la nivelul inițial sunt prezentate în tabelul nr.2 și în histograma nr.1.
Histograma nr.1
Tabel 2 Rezultate inițiale la nivel somatic
La nivel motric, subiecții prezintă diferențe mari față de modelul S.N.E. la toate probele de evaluare, cele mai mari înregistrându-se la probele lungime de pe loc (39,71cm), aruncarea mingii de handbal (8,42) și Testul Cooper (1162,4m). Rezultatele obținute sunt prezentate în tabelul nr.3 și histogramele nr.2, 3 și 4.
Histograma nr.2.
Histograma nr.3
Histograma nr.4
Tabel 3 Rezultate inițiale la nivel motric
Și la nivel tehnic rezultatele sunt mai mici decât cele prezentate de S.N.E., însă diferențele nu depășesc o secundă. Rezultatele sunt prezentate în tabelul nr 4 și histograma nr.5.
Histograma nr.5
Tabel 4 Rezultate inițiale la nivel tehnic
III.3. Sisteme de acționare utilizate pentru realizarea pregătirii unei echipe reprezentative de handbal – băieți, la nivel liceal
III.3.1. PREGĂTIREA FIZICĂ
A. Pregătirea fizică generală și multilaterală
A.1. Exerciții pentru dezvoltarea vitezei
sărituri din poziții diferite de lansare pe 10-20 m:
din poziția fundamentală;
din poziția stând;
din poziția culcat cu capul sau cu picioarele pe direcția de alergare;
din poziția pe genunchi sau ghemuit cu sprijin pe brațe.
alergări accelerate cu start din poziție înaltă pe distanța de 20-30 m.
exerciții speciale de alergare efectuate cu viteză ridicată
alergare cu joc de gleznă în tempo rapid;
alergare cu genunchii sus;
alergare cu pendularea gambei înapoi;
pași săriți;
pași săltați;
alergare cu pași săltați.
Exercițiile se execută pe o distanță de 20 – 30 m.
alergare în pantă, mai ales la vale (pantă cu înclinație mică).
deplasări în oglindă pe perechi.
ștafete simple cu alergare de viteză.
A.2. Exerciții pentru dezvoltarea forței
genuflexiuni cu haltera pe umeri;
fandări cu haltera pe umeri;
smuls la piept;
smuls deasupra capului cu ușoară desprindere;
împins de la piept și de la ceafă;
împingeri de la piept foarte rapide cu ușoară desprindere;
culcat pe spate, picioarele sau brațele sprijinite; ridicarea picioarelor spre cap, sau a trunchiului spre picioare;
culcat pe spate; ridicarea rapidă a mâinilor și picioarelor, în așa fel încât acestea se vor întâlni pe verticală;
aplecarea trunchiului pe verticală, cu o bară de 15-20 kg în mâini și revenire;
răsucirea trunchiului cu o bară de haltere pe umeri (20 kg);
înclinări laterale cu haltera pe umeri; cu o halteră de 500 g în mâini: rotări de brațe, aducții, abducții, extensii etc.
flotări cu sprijin pe ambele palme, cu bătaie din palme, cu sprijin pe o palmă;
tracțiuni în brațe la bara fixă;
aruncări la distanță cu mingea medicinală de 2-3 kg cu o mână sau ambele mâini din diferite poziții.
A.3. Exerciții pentru dezvoltarea rezistenței generale
alergare de durată în tempo uniform. Se începe cu 9 min/km și se ajunge la 5-6 min/km. Se va alerga între 9 și 30 minute.
alergări repetate parcurse cu viteze medii:
5×200 m cu pauză activă de 3 minute;
4×400 m cu pauză activă de 3 minute și gimnastică;
2×800 m cu pauză activă de 3 minute;
antrenament cu intervale, cu eforturi de înaltă solicitare, cu pauze de odihnă (10-15 secunde – solicitare maximă; 30 secunde – pauză; 30-40 secunde – solicitare maximă; 90 secunde pauză):
6×30 m sprint pe pantă înclinată cu pauză 30’’;
4×20 m sprint pe scări cu pauză 30’’;
4×30 m sprint pe nisip cu pauză 30’’;
3×200 m sprint cu pauză 30-40’’;
4×150 m sprint cu pauză 30-40’’;
8×20 sărituri peste o bancă cu pauză activă 30-60’’;
A.4. Exerciții pentru dezvoltarea îndemânării generale
jocuri complementare: fotbal, baschet, volei;
jocuri de mișcare nespecifice;
exerciții de gimnastică: rostogoliri, rulări, sărituri peste aparate, combinații de elemente de gimnastică etc.
B.Pregătire fizică specifică
Exerciții pentru dezvoltarea vitezei specifice
B.1. Viteză de deplasare
alergare de viteză cu schimbări de direcție în locuri marcate (ex. intersecția liniilor terenului de volei);
același exercițiu cu dribling – 6-10x cu pauză 2’;
dribling printre jaloane 30 m – 10x cu pauză 2’;
deplasare în poziția fundamentală în apărare urmată de plecări pe contraatac, prinderea mingii și finalizare – 10x, pauză 2’;
pase în 2 și 3 jucători în viteză, pe toată lungimea terenului cu finalizare – 10x, pauză 1-2’;
aruncare la poartă pe posturi și repliere în viteză în apărare – 8-10 aruncări+replieri, cu pauză;
contraatac direct, contraatac intermediar și cu intermediar realizat cu viteză maximă și urmat de finalizare – 8-10x, pauză 2’;
B.2. Viteză de reacție
aruncări repetate în panoul de reflexe și prinderea mingii care ricoșează în mod neprevăzut;
deplasări în oglindă, pe perechi;
sărituri din diferite poziții, alergare 10-15 m, culegerea unei mingi și continuarea cu dribling până la un punct fix;
se stabilesc 3-4 semnale pentru 3-4 procedee tehnice, care se execută la stimul (vizuali și auditivi) ai antrenorului.
B.3. Viteză de execuție
executarea cu mare viteză a paselor între diferite perechi de jucători (E-I, I-I, C-I, I-P, C-P) – 4×20 pase, pauză 1’;
executarea cu mare viteză a procedeelor de aruncare la poartă (ex. Cine execută mai repede și marchează mai multe goluri la 9 m sau din aruncări de la 7 m)– 3-4 serii a câte 10 aruncări;
executarea în mare viteză a procedeelor de apărare, corelate cu viteza de deplasare (plecare pe contraatac).
5-6 ieșiri rapide de la 6 m în afara spațiului de 9 m, tragere rapidă de la 6 m urmate de sprint pe 10 m – 6x, pauză 2’;
aruncări de pe posturi de apărător activ, în urma unor acțiuni de depășire în cea mai mare viteză –minim 15 goluri;
B.4. Exerciții pentru îndemânarea specifică
aruncări, prinderi, driblinguri cu mingea din diferite poziții cu o mână și cu cealaltă;
jonglerii cu mingea;
pase executate din diferite poziții, cu viteză diferită;
voleibalarea mingii din săritură pe ambele picioare pe perechi – 3×20, pauză1’;
pase în doi cu două mingi, de pe loc – 4×30 pase, pauză 3’;
pe lungimea terenului, individual sau în doi, prinderea mingii, fente de pasare, schimbare de direcție, driblinguri, pase speciale – 15-20x, pauză 30-60’’;
B.5. Exerciții pentru dezvoltarea forței specifice
pase și aruncări cu mingi umplute, mingi medicinale sau cu greutate mare – 4×15 execuții, pauză 2’;
exerciții cu utilizarea benzilor elastice, halterelor mici etc. Se execută serii de 15 simulări de pasare sau aruncare, pauză 60-90’’;
aruncări repetate din săritură – 4-5 serii a 15 aruncări;
culcat dorsal., aruncarea unei mingi medicinale de 5 kg la perete pe o distanță de 2-3 m precedată de ridicarea trunchiului la orizontală – 4×15 aruncări, pauză 2’;
aruncarea la distanță maximă a mingii medicinale de 1 kg pe perechi, două mingi cu un braț apoi cu celălalt, cu pas adăugat sau încrucișat – 6×10 aruncări, pauză 90’’;
f. aruncarea la distanță a mingii de handbal pe perechi, cu două mingi – 4×15 aruncări, pauză 90’’;
g. deplasări în poziție fundamentală – 4×90’’ până la 4×12’’, pauză 90’’;
B.6. Exerciții pentru dezvoltarea detentei
sărituri în nisip, ca mingea sau cu genunchii la piept– 4-6 serii a 20 sărituri, pauză 90’’;
sărituri de pe o ladă pe sol și apoi pe o altă ladă – 4-6 serii a 20 sărituri, pauză 90’’;
sărituri în înălțime, lungime, triplu salt, pentasalt și decasalt – 3-5 serii a 10 sărituri, pauză 1-2’;
aruncări la poartă din săritură peste un obstacol – 2 aruncări;
jocuri de baschet și volei;
serii de aruncări la poartă din săritură peste apărătorii care blochează – 5-7 serii a 10-15 aruncări, pauză 90-120’’;
B.7.Exerciții pentru dezvoltarea rezistenței specifice
deplasare în poziție fundamentală: ieșiri, retrageri, deplasări laterale, sărituri pentru blocare, imitarea blocării mingilor joase – 6×30-40’’, pauză 1’;
ieșiri și retrageri rapide între 6-9 m urmate de sprint pe 15-20m – 8 execuții, pauză 30-40’’;
deplasare combinată (înainte-înapoi) la semnal sonor dat de antrenor – 6 execuții a 30-40’’, pauză 90’’;
contraatac direct și repliere indiferent de rezultatul aruncării – 8-10 execuții, pauză 30-40’’;
suveică simplă pe diagonala terenului, fără dribling – 2x8x40m, pauză 90’’ la serie;
suveică dublă pe lungimea terenului cu schimb de locuri – 3x8x30 m, pauză 120’’ la serie;
joc „Cine ține mingea mai mult” cu dribling, om-la-om pe tot terenul – 4 serii a 60’’, pauză 30-40’’ pe repetare și 90’’ pe serie;
jocuri 3×3, 4×4, 5×5 pe tot terenul la ambele porți fără repunerea mingii de la centru după gol, echipă din apărare pornind pe contraatac și pe baza a doua imediat după ce intră în posesia mingii.
joc de handbal cu reprize mai lungi decât cele normale.
III.3.2.PREGĂTIREA TEHNICO-TACTICĂ
a) Exerciții pentru învățarea și consolidarea mișcării în teren a atacantului
Porniri din poziție fundamentală de atac, după ușoare sărituri ca mingea, din mers, din ușor joc de glezne și din alergare.
Plecări bruște de pe loc pentru a prinde mingea sau după pasarea mingii.
Plecări în alergare de viteză pe distanțe scurte, din diferite poziții: stând ghemuit cu fața și cu spatele pe direcția de alergare, așezat, culcat dorsal, culcat facial.
Porniri în alergare pe contraatac la semnal vizual sau auditiv.
Elevii se deplasează liber între semicercurile de 6 și 9m; la semnal pleacă în alergare de viteză spre semicercurile celeilalte porți.
"Cine ajunge primul la linia de centru": elevii, aliniați pe linia porții execută ușoare sărituri ca mingea sau joc de glezne; la semnal, pleacă în alergare de viteză spre centrul terenului.
Alergare înainte, înapoi, lateral, pe diferite distanțe.
Alergare printre jaloane sau cu sărituri peste diferite obstacole.
Alergare de viteză, oprire la semnal (auditiv sau vizual), întoarcere și continuarea alergării.
Alergare cu handicap de 1-2m, pe distanța de 20-30m.
Alergare de viteză cu schimbări de direcție în locuri marcate.
b) Exerciții pentru învățarea și consolidarea poziției fundamentale a apărătorului
Din diferite formații: șiruri, linii, arc de cerc, pătrat, cerc, etc.; adoptarea poziției fundamentale și corectarea ei. Exercițiul se poate efectua de pe loc, după semigenuflexiuni sau ușoare sărituri ca mingea, din alergare precedate din ușoare sărituri.
Jucătorii sunt dispuși pe cele două semicercuri: de pe loc sau după ușoare sărituri ca mingea, la semnalul profesorului, se execută luarea poziției fundamentale și alternarea înălțimii ei (joasă, medie sau înaltă).
Stând pe perechi față în față: de pe loc sau după joc de glezne, adoptarea poziției de bază și corectarea reciprocă a greșelilor.
Din mers sau ușoară alergare între cele două semicercuri: la semnal jucătorul execută o ușoară săritură apoi adoptă poziția fundamentală.
Menținerea poziției fundamentale cu utilizarea unor haltere progresiv mai grele (pe umeri) sau cu parteneri în spate.
Jucătorii sunt dispuși pe teren în formație de cerc, în poziția așezat, în mijloc aflându-se un apărător în stând. Mingea se pasează din om în om iar cel din mijloc (apărătorul), prin diverse deplasări, încearcă să atingă sau să intre în posesia mingii. În momentul în care a atins sau a prins mingea, va schimba locul cu cel care a greșit.
Recomandări: Se insistă asupra deplasării rapide a apărătorului (Fig. nr. 1).
Fig. nr. 1
c) Exerciții pentru învățarea și consolidarea mișcării în teren a apărătorului
Jocuri cu procedee ale mișcării în teren, folosite în etapa de învățare: "De-a prinselea", "Leapșa pe perechi", "Provocarea prin atingere", "Lovește genunchii (gambele sau coapsele)", "Joc cu umbra", "Urmărește-ți partenerul pe teren", "Călcarea vârfului piciorului", etc.
Alergare în lungimea terenului, efectuând piruete spre stânga și spre dreapta și apoi continuându-se alergarea.
Stând cu fața spre poarta adversă: alergare până la linia de centru, întoarcere 1800 și alergare cu spatele spre poarta proprie.
Variantă: De la centrul terenului, din alergare cu spatele se vor efectua 3-4 întoarceri de 1800.
Același exercițiu ca la 3, dar de la centrul terenului, după întoarcerea de 1800, se va efectua alergare cu spatele în zig-zag.
Jucătorii sunt dispuși în diverse formații (linie, cerc, semicerc): din poziție fundamentală, se execută deplasări cu pași adăugați spre stânga și spre dreapta, înainte – înapoi, după indicațiile profesorului (Fig. nr. 2).
Fig. nr. 2 Fig. nr. 3
Stând pe perechi față în față: jucătorii vor efectua deplasări "în oglindă", spre stânga și spre dreaptă. Același exercițiu se poate desfășura din formația de șir, având un căpitan în față.
Deplasare în poziție fundamentală pe semicercul de 6m, de la o extremă la cealaltă și revenind în formația inițială prin deplasare pe semicercul de 9m (Fig. nr. 3).
Deplasări cu pași adăugați între cele două semicercuri, efectuate în zig-zag și lateral (Fig. nr. 4).
Fig. nr. 4
Deplasare cu pași adăugați pe semicercul de 6m cu ieșiri la 9m la nivelul interilor și centrului, continuată cu plecare de pe extremă pe contraatac.
d) Exerciții pregătitoare pentru inițierea în ținerea, prinderea și aruncarea mingii
aruncarea mingii în sus cu o mână, prinderea și ținerea ei cu două mâini;
același exercițiu, cu prinderea mingii după căderea ei pe sol;
aruncarea mingii în perete și prinderea ei direct sau după ce cade pe sol;
cernutul mingii în dreptul abdomenului, al capului sau genunchilor;
culegerea mingii de pe sol cu două mâini;
manevrări și fente din ținere apucată;
ținere, dribling simplu, prindere, ținere, pasă;
aruncarea mingii cât mai sus și prinderea ei la diferite înălțimi;
e) Exerciții pentru învățarea și consolidarea transmiterii și prinderii mingii sub formă de pasă
e.1. Pasarea mingii de pe loc între doi sau mai mulți jucători
Pase cu două mâini:
de deasupra capului
de la nivelul pieptului
de la nivelul șoldului
Pase cu o singură mână: – azvârlită de deasupra umărului
lateral pe lângă umăr
lansate de la nivelul șoldului
Recomandări: micșorarea și mărirea distanței de pasare (Fig. nr. 5)
Fig. nr. 5
Jucătorii sunt plasați pe două șiruri, iar elevii din mijloc fiind așezați spate în spate, având fiecare câte o minge. Cei din mijloc pasează jucătorului din față, execută o întoarcere de 180o și primesc mingea din partea opusă. După un număr de 10-20 de pase, se schimbă jucătorii din mijloc.
Recomandări: întoarcerea se va efectua cât mai rapid atât spre stânga, cât și spre dreapta; transmiterea mingii se va executa cu joc de picioare. (Fig. nr. 6)
Fig. nr.6
Pase în triunghi (Fig. nr. 7).
Recomandări: Schimbarea sensului de circulație a mingii; pasarea se va executa din ușor joc de glezne.
Fig. nr. 7
Exercițiu utilizat pentru dezvoltarea vitezei de pasare: doi jucători pasează unui alt jucător.
Recomandări: Se va insista asupra jocului de picioare și a reducerii timpului dintre prindere și pasare; jucătorii 1 și 2 vor fi mai depărtați unul de celălalt (Fig. nr. 8).
Fig. nr. 8
Exercițiu recomandat jucătorilor de 9m: pase în pătrat cu una-două mingi. Se poate așeza o minge în centrul pătratului, jucătorii pătrunzând spre minge și apoi retrăgându-se cu spatele la coada șirului.
Recomandări: Transmiterea mingii se va face pe poziție viitoare; după 10-20 de pase, se schimbă sensul de circulație a mingii (Fig. nr. 9).
Fig. nr. 9
e.2. Pasarea mingii din deplasare sau urmată de deplasare
Jucătorii sunt dispuși în formație de suveică simplă, la distanță de 3-4m între ei. După ce pasează, jucătorul se va deplasa cu spatele sau cu fața la coada propriului șir (Fig. nr. 10).
Fig. nr. 10
Varianta I: Se mărește distanța dintre șiruri; după ce pasează, jucătorul se va deplasa la coada șirului opus; cel care trebuie să primească mingea aleargă sau face un pas pentru a ieși în întâmpinarea ei. (Fig. nr. 11)
Fig. nr. 11
Varianta a II-a: Același exercițiu de suveică simplă, cu mențiunea că cele două șiruri sunt dispuse aproape lateral unul față de celălalt (Fig. nr. 12).
Fig. nr. 12
Jucătorii sunt dispuși sub forma unui triunghi sau a unui pătrat: se execută pase într-un sens, apoi în celălalt; după pasare, jucătorul se va deplasa la coada șirului opus (Fig. nr. 13).
Fig. nr. 13
Jucătorii sunt așezați sub forma unui pătrat: se execută pase lungi pe diagonală, iar deplasarea se va efectua spre dreapta sau stânga(în funcție de indicația profesorului). Pentru acest exercițiu sunt necesare două mingi.
Recomandări: Se execută numai pase (azvârlite) cu o mână de deasupra umărului sau cu pământul; în timpul deplasării se va urmări cu privirea traiectoria mingii (Fig. nr. 14).
Fig. nr. 14
Jocul "Mingea la căpitan"
Colectivul este dispus pe un șir, iar căpitanul la 4-5m în față. Căpitanul pasează fiecărui jucător și reprimește mingea de la aceștia. După pasare, executanții se retrag cu spatele la coada șirului (Fig. nr. 15).
Fig. nr. 15
Fiecare jucător are câte o minge, pe care o pasează la jucători ficși, spre stânga și spre dreapta, în mod alternativ (Fig. nr. 16).
Fig. nr. 16
Pase în doi din deplasare (Fig. nr. 17).
Fig. nr. 17
Pasarea mingii din alergare sub formă de suveică dublă și deplasare la șirul din față sau șirul unde s-a pasat mingea (Fig. nr. 18).
Fig. nr. 18
f) Exerciții pentru învățarea și consolidarea driblingului
Dribling simplu executat pe loc, cu o mână și apoi cu cealaltă (între driblinguri mingea se va prinde cu două mâini).
Dribling multiplu executat pe loc, cu o mână și apoi cu cealaltă.
Din alergare ușoară, dribling multiplu în linie dreaptă.
Dribling multiplu executat sub formă de suveică (Fig. nr. 19).
Fig. nr. 19
Pe perechi, dribling în luptă cu adversarul (încercări de a scoate mingea din driblingul executat de adversar).
Dribling șerpuit printre apărătorii răspândiți pe teren în mod neregulat; se efectuează mai întâi din mers și apoi din alergare ușoară (Fig. nr. 24).
Fig. nr. 20
Dribling printre jaloane, executat din alergare ușoară.
Recomandări: driblingul se va efectua atât cu mâna stângă, cât și cu mâna dreaptă; între jaloane driblingul va fi mai înalt, iar în dreptul lor se va dribla mai jos (Fig. nr. 21).
Fig. nr. 21
Ștafete cu dribling în linie dreaptă și cu ocolirea unui jucător fix (Fig. nr. 22).
Fig. nr. 22
Dribling simplu și multiplu legat de alte elemente de tehnică, cu mișcare în teren și fente.
Dribling printre apărători pasivi, semiactivi și activi, care sunt răspândiți în spațiu delimitat.
Ștafetă cu dribling și aruncare
Jucătorii sunt împărțiți în două sau mai multe echipe, așezați pe șiruri înapoia liniei de plecare. La o distanță de 10-15m se trasează linia de sosire. Numerele 1 din fiecare șir au câte o minge; la semnal aceștia aleargă în dribling până la linia de sosire, de unde se întorc și aruncă mingea jucătorilor numărul 2 din fiecare șir, rămânând în spatele liniei de sosire, formându-se din nou un șir în ordinea în care au venit. În momentul în care toți jucătorii au trecut linia de sosire, ștafeta se va continua, întorcându-se la linia de plecare în același mod. Câștigă echipa al cărei ultim jucător a primit mingea și trece primul linia de plecare.
Jucătorii sunt plasați în cele patru colțuri ale terenului. La semnal, primii din fiecare șir vor pleca în dribling pe diagonala terenului, spre colțul opus.
Recomandări: Exercițiul se poate desfășura și cu plecarea simultană a celor patru grupe sau a două câte două. (Fig. nr. 23)
Fig. nr. 23
g) Exerciții pentru învățarea și consolidarea aruncării la poartă
g.1.Aruncarea la poartă de pe loc
Învățarea acestui procedeu tehnic se face odată cu învățarea prinderii și pasării mingii. Atragem atenția că acum este necesar ca pregătirea de aruncare să se realizeze cât mai amplu și să se execute poziția de arc încordat.
Pentru aruncare și țintire, la început se vor folosi jocuri ca de exemplu: "Ochește mingea", "Apără și atacă", "Mingea la turn", "Lovește cu mingea", "Între două focuri", "Lupta pentru câștigarea terenului", "Mingea prin poartă", etc.
După învățarea corectă a mecanismului de bază al aruncării, primele exec
execuții se vor efectua aruncând mingea la perete și abia apoi în poartă (de la nivelul semicercului de 6m).
Aruncarea la poartă de pe loc se utilizează în următoarele situații: pentru executarea aruncărilor de la 7m, a aruncărilor libere, a aruncărilor de la margine și de la colț, precum și în unele momente de joc.
g.2.Aruncarea la poartă cu pas încrucișat
Jucătorul aflat în fața porții, cu mingea în mână; execută dribling simplu, pas cu stângul, pas în cruce cu dreptul, pas lung înainte cu piciorul stâng și aruncare la poartă.
Pasă la un jucător fix, reprimire și aruncare la poartă cu pas încrucișat (Fig. nr. 24).
Fig. nr. 24
Pase în doi din deplasare și aruncare la poartă cu pas încrucișat.
Jucătorii sunt dispuși în atac pozițional; unul dintre jucători primește mingea și efectuează aruncarea la poartă cu pas încrucișat.
Variantă: Din aceeași formație de lucru, dar introducându-se jaloane, apărători pasivi sau semiactivi.
g.3.Aruncarea la poartă cu pas adăugat
Pasă la un jucător fix, reprimirea mingii și aruncare la poartă cu pas adăugat.
Dribling multiplu și aruncare la poatră cu pas adăugat (fig. nr. 25).
Fig. nr. 25
Jucătorii sunt dispuși în atac pozițional și, după pase sau dribling, aruncă la poartă cu pas adăugat. Pentru a se arunca prin culoare, se vor utiliza jaloane și apărători pasivi sau semiactivi.
h) Exerciții pentru învățarea și consolidarea contraatacului și a contraatacului susținut
h.1.Pentru anticiparea și efecutarea startului rapid se vor efectua:
starturi din poziție fundamentală;
starturi din ușoare sărituri ca mingea;
starturi din diferite poziții: ghemuit, așezat, culcat, după opriri sau întoarceri;
joc cu umbra: perechile se plasează între semicercul de la 6m și cel de 9m; la semnal se ia startul și se pleacă în alergare spre poarta opusă.
h.2.Pentru învățarea accelerării și a alergării specifice contraatacului:
alergarea cu joc de glezne, cu ridicarea coapsei la orizontală;
alergare cu genunchii sus cu pendularea gambelor înapoi, cu genunchii întinși înainte- înapoi;
alergare printre jaloane sau obstacole;
alergare ușoară combinată cu accelerări;
alergare de vitteză, cu reducerea sau creșterea numărului de pași, pe anumite distanțe;
alergare cu viteză maximă pe 30-50m;
alergare cu handicap, cu atingerea celui dinfață;
alergare pe pante ușor înclinate la deal sau la vale;
din deplasare în poziție fundamentală de apărare, pornire și alergare pe contraatac;
h.3.Pentru pasa de contraatac se vor utiliza:
pase lungi la distanță;
portarul aruncă mingea unor vârfuri raspândite pe teren și aflate la diferite distanțe: 20m, 25m, 30m, 35m, 40m; jucătorii care simulează vârful sunt la început ficși, apoi se deplaseaă lateral stânga sau dreapta și în final, înainte-înapoi;
profesorul aruncă mingea în mod alernativ în stânga și apoi în dreapta porții, portarul lansează mingea vârfului fix de pe partea opusă, aflat la diferite distanță față de poartă;
recuperarea mingilor aruncate pe lângă poartă, parcurgerea spațiului de poartă și lansarea contraatacului cu pasă scurtă și apoi cu pasă lungă.
i) Pentru învățarea și consolidarea contraatacului
Jucătorii sunt împărțiți în două grupe, A și B, așezate pe cele două extreme ale terenului; în spațiul de poartă este așezat câte un portar. La semnal, primul jucător din șirul A aleargă pe marginea terenului, primește mingea, execută dribling în viteză, pasează portarului din partea opusă și trece la coada șirului; în momentul în care portarul a prins mingea, primul jucător din șirul B execută același lucru.
Recomandări: Alergarea și driblingul se vor efectua pe marginea terenului; pasele la portari se vor executa din alergare sau din săritură; portarul trebuie să transmită mingea foarte rapid (Fig. nr. 26).
Fig. nr. 26
Jucătorii sunt împărțiți în două grupe, plasate pe cele două extreme: primul jucător pasează portarului, aleargă în viteză pe marginea terenului, reprimește mingea în apropierea liniei de centru, execută dribling și aruncă la poartă, după care o recuperează și se așează îîn colțul opus. După ce toți jucătorii au parcurs traseul, exercițiul se reia din partea opusă.
Recomandări: aruncarea se va efectua din alergare sau din săritură (Fig. nr. 27).
Fig. nr. 27
Jucătorii sunt dispuși pe două șiruri la nivelul extremelor; toți cei din grupa A au fiecare câte o minge. La semnalul profesorului, primul jucător pasează portarului și pleacă pe contraatac; acesta o transmite rapid primului hucător din șirul B, care pasează în continuare vârfului de contraatac. Acesta execută driling și aruncă la poartă din alergare sau din săritură. Jucătorii din șirul B urmăresc să recupereze mingea și se așează pe extrema opusă. După ce oți jucătorii au executat se începe exercițiul din partea opusă.
Recomandări: Se va urmări plecarea anticipată, startul rapid și prinderea mingii venite din spate (Fig. nr. 27).
Fig. nr. 28
j) Exerciții pentru învățarea și consolidarea contraatacului susținut
Pase în doi din alergare cu accent pe viteză.
Recomandări: indicat este să se mențină distanța constantă între jucători în timpul alergării și numărul repetărilor să fie suficient de mare (pentru dezvoltarea vitezei în regim de rezistență).
Pase succesive efectuate în adâncime.
Pase în trei din deplasare și aruncarea la poartă, executate din următoarele formații:
formația de cocor cu vârful înainte (Fig. nr. 29);
formația de cocor cu vârful înapoi (Fig. nr. 30);
în scară (Fig. nr. 31).
Fig. nr. 29 Fig. nr. 31
Fig. nr. 30
k) Modelul jocului în atac
k.1. Faza a I-a – Trecerea rapidă din apărare în atac – contraatacul colectiv
Componentele tehnico-tactice de realizare:
alergare accelerată, alergare lansată, alergare de viteză în linie dreaptă și cu schimbări de direcție;
porniri, opriri, sărituri, întoarceri;
demarcajul pentru intrarea în posesia mingii;
degajarea mingii de către portar;
pasa oblică în adâncime efectuată de un jucător de camp;
pase din deplasare, între 2-3 jucători, în același plan și în adâncime;
driblingul simplu și multiplu;
aruncarea la poartă din alergare și din săritură;
k. 2. Faza a-II-a – Atacul în sistem; forma pozițională, în sistemul cu un pivot
Componentele tehnico-tactice de realizare:
așezarea în teren și respectarea posturilor în cadrul sistemului;
pase în potcoavă, pase cu amenințarea porții;
aruncarea la poartă din săritură, din sprijin (cu pas încrucișat sau pas adăugat) și din plonjon;
acțiuni tehnico-tactice simple: pătrunderea printre doi adversari cu finalizare și depășirea individuală a adversarului direct;
așezarea la executarea aruncării de la 7 m;
l. Modelul jocului în apărare
l.1.Faza a I-a – Retragerea în apărare în cea mai mare viteză –replierea colectivă
Componentele tehnico-tactice de realizare:
alergare de viteză la momentul oportun, alergare cu spatele, alergare cu schimbare de direcție;
porniri, opriri, sărituri, întoarceri;
marcajul adversarului;
atacarea adversarului aflat în posesia mingii;
aglomerarea zonei unde se află mingea, sau a zonei central:
l. 2. Faza a-II-a – Apărarea în sistem; forma “om la om” sau zonă 6+0
Componentele tehnico-tactice de realizare:
repartizarea adversarilor și marcajul adversarului direct, strâns sau la intercepție;
așezarea în sistem cu respectarea posturilor;
deplasări în poziție fundamentală cu pași adăugați lateral, înainte și înapoi;
atacarea adversarului cu minge și retragerea oblică în sensul pasării mingii;
așezarea la aruncările de la 7 m și 9 m;
CAPITOLUL IV: REZULTATELE CERCETĂRII
IV.1. Prezentarea rezultatelor obținute la testarea inițială și la testarea finală
La nivel somatic
Rezultatele finale la nivel somatic nu sunt spectaculoase deoarece, elevii din clasa a XII-a trecuți de 18 ani, nuși mai modifică parametrii somatici, iar progresul înregistrat se datorează elevilor din clasele IX-XI. Desigur că nu mai pot depăși parametrii propuși de Sistemul Național de Evaluare. Valorile înresitrate la testele finale, progresul înregistrat, precum și diferențele dintre rezultatul final și valorile prezentate de S.N.E. sunt înregistrate în tabelul nr.5 și prezentate grafic în histograma nr.6.
Histograma nr.6
Tabel nr.5. Rezultatele finale obținute la nivel somatic
La nivel motric , la toate probele se constată un progres destul de vizibil (histogramele nr.7,8 și 9) și scad diferențele dintre valorile S.N.E. și rezultatele finale obținute. Cea mai mare realizare este la proba de rezistență “Testul Cooper”, unde progresul este de 206,8m. Rezultatele sunt înregistrate în tabelul nr.6
Histograma nr.7
Histograma nr.8
Histograma nr.9
Tabel nr.6. Rezultatele finale obținute la nivel motric
Același lucru se poate observa și la nivel tehnic, unde progresul este cuprins între 0,1” și 0,18”, iar diferențele dintre S.N.E. și rezultatele finale ale grupei experiment s-au diminuat, fiind cuprinse între 0,02” și 0,53” față de testarea inițială, unde diferențele erau cuprinse între 0,14” și 0,63”. Rezultatele sunt înregistrate în tabelul nr.7 și prezentate grafic în histograma nr.10
Histograma nr.10
Tabel nr.7. Rezultatele finale obținute la nivel tehnic
IV.2. Analiza rezultatelor dintre cele două testări
La nivel somatic
Talia: media aritmetică la nivel inițial a fost de 170,7cm, la nivel final a fost de 172,07cm, înregistrând un progres de 1,37cm. Valoarea propusă de S.N.E. este de 185cm, deci, grupa experiment prezintă o medie cu 12,93cm mai mică. Abaterea standard (S) este de 10,22 la testul inițial și 6,55 la cel final, cu o abatere de la medie (Am) de 0,60cm la testul inițial și 0,38cm la cel final, cu o amplitudine (W) de 11cm la testul inițial și de 8cm la cel final. Mediana (Me) este 170cm la testul inițial și 171cm la cel final, iar modulul (Mo) este 170cm la ambele testări. Coeficientul de variabilitate (CV), care este 5,98% la testul inițial și 3,8% la cel final, demonstrează o bună omogenitate a grupei la acest indicator somatic.
Greutatea: media aritmetică la nivel inițial a fost de 78,82kg, la nivel final a fost de 80,05kg, înregistrând un progres de 11,23kg. Valoarea propusă de S.N.E. este de 81kg, deci, grupa experiment prezintă o medie cu 4,25kg mai mică. Abaterea standard (S) este de 17,65 la testul inițial și 16,75 la cel final, cu o abatere de la medie (Am) de 1,03 la testul inițial și 0,98 la cel final, cu o amplitudine (W) de 15kg la testul inițial și de 17kg la cel final. Mediana (Me) este 80kg la testul inițial și 81kg la cel final, iar modulul (Mo) este 81 la ambele testări. Coeficientul de variabilitate (CV), care este 22,39% la testul inițial și 20,92% la cel final, demonstrează o slabă omogenitate a grupei la acest indicator somatic.
Anvergura: media aritmetică la nivel inițial a fost de 172,76cm, la nivel final a fost de 173,94, înregistrând un progres de 1,18cm. Valoarea propusă de S.N.E. este de 185cm, deci, grupa experiment prezintă o medie cu 11,06cm mai mică. Abaterea standard (S) este de 5,96 la testul inițial și 4,3 la cel final, cu o abatere de la medie (Am) de 0,35cm la testul inițial și 0,25cm la cel final, cu o amplitudine (W) de 7cm la testul inițial și de 7cm la cel final. Mediana (Me) este 173cm la testul inițial și 173 la cel final, iar modulul (Mo) este 170cm la testul inițial și 175cm la testul final. Coeficientul de variabilitate (CV), care este 3,44% la testul inițial și 2,47% la cel final, demonstrează o bună omogenitate a grupei la acest indicator somatic.
Lungimea palmei: media aritmetică la nivel inițial a fost de 18,23cm, la nivel final a fost de 19,11cm, înregistrând un progres de 0,88cm. Valoarea propusă de S.N.E. este de 21cm, deci, grupa experiment prezintă o medie cu 1,89cm mai mică. Abaterea standard (S) este de 1,56 la testul inițial și 1,48 la cel final, cu o abatere de la medie (Am) de 0,09cm la testul inițial și 0,08cm la cel final, cu o amplitudine (W) de 4cm la testul inițial și de 4cm la cel final. Mediana (Me) este 19cm la testul inițial și 19cm la cel final, iar modulul (Mo) este 19cm la testul inițial și 20 la cel final. Coeficientul de variabilitate (CV), care este 8,55% la testul inițial și 7,74% la cel final, demonstrează o bună omogenitate a grupei la acest indicator somatic.
La nivel motric
Alergare 50m cu start din picioare: media aritmetică la nivel inițial a fost de 7,99”, la nivel final a fost de 7,58”, înregistrând un progres de -0,41”. Valoarea propusă de S.N.E. este de 6,2”, deci, grupa experiment prezintă o medie cu 1,38” mai mică. Abaterea standard (S) este de 0,1 la testul inițial și 0,02 la cel final, cu o abatere de la medie (Am) de 0,005 la testul inițial și 0,001 la cel final, cu o amplitudine (W) de 0,5” la testul inițial și de 0,6” la cel final. Mediana (Me) este 8” la testul inițial și 7,6” la cel final, iar modulul (Mo) este 7,9” la testul inițial și 7,4” la cel final. Coeficientul de variabilitate (CV), care este 1,25% la testul inițial și 0,26% la cel final, demonstrează o bună omogenitate a grupei la acest indicator motric.
Sprint 5x30m, cu pauză 30”: media aritmetică la nivel inițial a fost de 5,27”, la nivel final a fost de 4,9”, înregistrând un progres de -0,37”. Valoarea propusă de S.N.E. este de 4,5”, deci, grupa experiment prezintă o medie cu 0,4” mai mică. Abaterea standard (S) este de 0,19 la testul inițial și 0,05 la cel final, cu o abatere de la medie (Am) de 0,01 la testul inițial și 0,002 la cel final, cu o amplitudine (W) de 1,0” la testul inițial și de 1,0” la cel final. Mediana (Me) este 5,2” la testul inițial și 4,9” la cel final, iar modulul (Mo) este 5,1” la testul inițial și 4,8” la cel final. Coeficientul de variabilitate (CV), care este 3,60% la testul inițial și 1,02% la cel final, demonstrează o bună omogenitate a grupei la acest indicator motric.
Săritura în lungime de pe loc: media aritmetică la nivel inițial a fost de 190,29cm, la nivel final a fost de 200,29cm, înregistrând un progres de 10cm. Valoarea propusă de S.N.E. este de 230cm, deci, grupa experiment prezintă o medie cu 29,71cm mai mică. Abaterea standard (S) este de 38,47 la testul inițial și 64,71 la cel final, cu o abatere de la medie (Am) de 2,26cm la testul inițial și 3,80cm la cel final, cu o amplitudine (W) de 25cm la testul inițial și de 28cm la cel final. Mediana (Me) este 190cm la testul inițial și 200cm la cel final, iar modulul (Mo) este 190cm la testul inițial și 210 la cel final. Coeficientul de variabilitate (CV), care este 20,54% la testul inițial și 32,30% la cel final, demonstrează o slabă omogenitate a grupei la acest indicator motric.
Testul Cooper: media aritmetică la nivel inițial a fost de 2037,6m, la nivel final a fost de 2244,4m, înregistrând un progres de 206,8m. Valoarea propusă de S.N.E. este de 3200m, deci, grupa experiment prezintă o medie cu 955,6m mai mică. Abaterea standard (S) este de 22431 la testul inițial și 12949 la cel final, cu o abatere de la medie (Am) de 21319,47m la testul inițial și 761,70m la cel final, cu o amplitudine (W) de 500m la testul inițial și de 500m la cel final. Mediana (Me) este 2050m la testul inițial și 2240m la cel final, iar modulul (Mo) este 2050m la testul inițial și 2200m la cel final. Coeficientul de variabilitate (CV), care este 1100,85% la testul inițial și 576,94% la cel final, demonstrează o foarte slabă omogenitate a grupei la acest indicator motric.
Aruncarea mingii de handbal la distanță: media aritmetică la nivel inițial a fost de 36,58m, la nivel final a fost de 39,76m, înregistrând un progres de 3,18m. Valoarea propusă de S.N.E. este de 45m, deci, grupa experiment prezintă o medie cu 5,24m mai mică. Abaterea standard (S) este de 6,13 la testul inițial și 5,19 la cel final, cu o abatere de la medie (Am) de 0,36m la testul inițial și 0,30m la cel final, cu o amplitudine (W) de 9m la testul inițial și de 8m la cel final. Mediana (Me) este 37m la testul inițial și 40m la cel final, iar modulul (Mo) este 38m la testul inițial și 41m la cel final. Coeficientul de variabilitate (CV), care este 16,75% la testul inițial și 13,05% la cel final, demonstrează o omogenitate relativ bună a grupei la acest indicator motric.
Abdomen 30”: media aritmetică la nivel inițial a fost de 20,76 nr.repetări, la nivel final a fost de 24,05 nr. repetări, înregistrând un progres de 3,89 nr. repetări. Valoarea propusă de S.N.E. este de 25 nr.repetări, deci, grupa experiment prezintă o medie cu 0,95 nr. repetări mai mică. Abaterea standard (S) este de 3,94 la testul inițial și 1,93 la cel final, cu o abatere de la medie (Am) de 0,23 la testul inițial și 0,11 la cel final, cu o amplitudine (W) de 7 la testul inițial și de 5 la cel final. Mediana (Me) este 21 la testul inițial și 24 la cel final, iar modulul (Mo) este 21 la testul inițial și 23 la cel final. Coeficientul de variabilitate (CV), care este 18,97% la testul inițial și 8,02% la cel final, demonstrează o omogenitate relativ bună a grupei la acest indicator motric.
La nivel tehnic
Dribling, aruncare, repliere: media aritmetică la nivel inițial a fost de 12,42”, la nivel final a fost de 12,24”, înregistrând un progres de -0,18”. Valoarea propusă de S.N.E. este de 12,12”, deci, grupa experiment prezintă o medie cu 0,12” mai mică. Abaterea standard (S) este de 0,1 la testul inițial și 0,007 la cel final, cu o abatere de la medie (Am) de 0,0006 la testul inițial și 0,0004 la cel final, cu o amplitudine (W) de 0,48” la testul inițial și de 0,28” la cel final. Mediana (Me) este 12,44” la testul inițial și 12,25” la cel final, iar modulul (Mo) este 12,32” la testul inițial și 12,31” la cel final. Coeficientul de variabilitate (CV), care este 0,08% la testul inițial și 0,05% la cel final, demonstrează o bună omogenitate a grupei la acest indicator tehnic.
Dribling printre jaloane, 30m: media aritmetică la nivel inițial a fost de 6,24”, la nivel final a fost de 6,12”, înregistrând un progres de -0,12”. Valoarea propusă de S.N.E. este de 6,1”, deci, grupa experiment prezintă o medie cu 0,02” mai mică. Abaterea standard (S) este de 0,0008 la testul inițial și 0,005 la cel final, cu o abatere de la medie (Am) de 0,0004 la testul inițial și 0,0002 la cel final, cu o amplitudine (W) de 0,37” la testul inițial și de 0,28” la cel final. Mediana (Me) este 6,24” la testul inițial și 6,11” la cel final, iar modulul (Mo) este 6,24” la testul inițial și 6,11” la cel final. Coeficientul de variabilitate (CV), care este 0,06% la testul inițial și 0,08% la cel final, demonstrează o bună omogenitate a grupei la acest indicator tehnic
Deplasare în triunghi, dribling, aruncare la poartă: media aritmetică la nivel inițial a fost de 12,38”, la nivel final a fost de 12,27”, înregistrând un progres de -0,11”. Valoarea propusă de S.N.E. este de 12,0”, deci, grupa experiment prezintă o medie cu 0,27” mai mică. Abaterea standard (S) este de 0,1 la testul inițial și 0,007 la cel final, cu o abatere de la medie (Am) de 0,0006 la testul inițial și 0,0004 la cel final, cu o amplitudine (W) de 0,46” la testul inițial și de 0,39” la cel final. Mediana (Me) este 12,38” la testul inițial și 12,25” la cel final, iar modulul (Mo) este 12,41” la testul inițial și 12,31” la cel final. Coeficientul de variabilitate (CV), care este 0,08% la testul inițial și 0,05% la cel final, demonstrează o bună omogenitate a grupei la acest indicator tehnic.
Pase în doi din deplasare: media aritmetică la nivel inițial a fost de 5,13”, la nivel final a fost de 5,03”, înregistrând un progres de -0,1”. Valoarea propusă de S.N.E. este de 4,5”, deci, grupa experiment prezintă o medie cu 0,53” mai mică. Abaterea standard (S) este de 0,003 la testul inițial și 0,008 la cel final, cu o abatere de la medie (Am) de 0,0001 la testul inițial și 0,0004 la cel final, cu o amplitudine (W) de 0,21” la testul inițial și de 0,34” la cel final. Mediana (Me) este 5,14” la testul inițial și 5,07” la cel final, iar modulul (Mo) este 5,14” la testul inițial și 5,01” la cel final. Coeficientul de variabilitate (CV), care este 0,05% la testul inițial și 0,15% la cel final, demonstrează o bună omogenitate a grupei la acest indicator tehnic.
CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI
a) Concluzii
1. In urma analizei literaturii științifico-metodice, a procesului instructiv-educativ din cadrul Liceului Mihail Kogălniceanu din Vaslui și a particularităților de vârstă a handbaliștilor de 16-18 ani, reiese faptul că programele de pregătire a sportivilor au un conținut metodologic în strânsă concordanță cu caracteristicile morfofuncționale ale elevilor la această categorie de vârstă.
2. La această vârstă pregătirea fizică se realizează global și nu diferențiat în dependență de posturile de joc, deși se impune necesitatea existenței unei programe de pregătire fizică specifică pe posturi, lucru care poate duce la o îmbunătățire a procesului instructiv-educativ, la crearea unei noi concepții în pregătire a elevilor sportivi, viitori mari performeri;
3. In urma studiului experimental efectuat în experimentul prealabil, s-a constatat că s-au obținut rezultate pozitive la evaluările finale, ceea ce confirmă încă o dată valențele formative ale activității de pregătire, în îndeplinirea obiectivelor propuse.
4. Rezultatele investigațiilor reflectă înregistrarea unui progres atât din punct de vedere somatic cât și motric și tehnic.
5. Principala formă de organizare a modelului de pregătire a fost antrenamentul care a vizat influența tuturor componentelor prin metode și strategii specifice realizării scopului urmărit.
6. Valorile apropiate de modelul motric și tehnic, confirmă, că mijloacele selecționate și utilizate în vederea pregătirii echipei de juniori I, au fost eficiente.
7. In urma interpretării rezultatelor obținute s-a constatat următoarele:
echipa de handbal cuprinde jucători cu un nivel somatic relativ bun, dar încă nu ating cerințele modelului optim de selecție (rezultatele se observă în graficele comparative prezentate).
nivelul motric și tehnic al eșantionului se apropie mai mult de modelul motric, dar încă nu atinge cotele maxime cerute. Se constată un real progres între testele inițiale și finale, dar și o diferență destul de vizibilă între rezultatele finale și valorile propuse de S.N.E.
Recomandări metodice
Programarea conținutului antrenamentului sportiv pentru pregătirea handbaliștilor de 16-18 ani, trebuie să țină cont de caracteristicile morfo-funcționale ale subiecților la această vârstă.
Dacă la începutul perioadei pregătitoare accentul cade mai mult pe însușirea procedeelor tehnice și a structurilor tehnico-tactice, în etapa precompetițională și perioada competițională pregătirea fizică capătă un conținut specific, atât din punct de vedere al particularităților handbalului, cât și al jucătorilor pe posturi.
Ca metodologie în abordarea pregătirii fizice specifice în jocul de handbal trebuie ținut cont de o succesiune de algoritmi:
precizarea calităților motrice dominante. Astfel, pentru handbal, specialiștii domeniului au caracterizat efortul specific ca fiind bazat pe calitatea motrică rezistență, manifestată în regim de viteză, forță și îndemânare;
scoaterea în evidență a nivelului dezvoltării calităților motrice a handbaliștilor în dependență de postul de joc;
selectarea mijloacelor specifice pentru fiecare calitate motrică în parte și aprecierea locului acestora în cadrul antrenamentului sportiv.
dozarea diferențiată a efortului fizic în dependență de particularitățile jucătorilor pe diferite posturi de joc.
conținutului antrenamentelor sportive să vizeze influențarea tuturor componentelor.
BIBLIOGRAFIE
Alexe, Nicu –Antrenamentul sportiv modern”, Editura Editis, București, 1993;
Ardelean, Tiberiu – “Particularitățile dezvoltării calităților motrice”, Revista I.E.F.S., București, 1982;
Baștiurea, Eugen, Sîrbu, D, Stan Z. “Handbal pas cu pas”, Evrika, Brăila, 2001;
Bompa, O. Tudor- “Performanța în jocurile sportive. Teoria și metodologia antrenamentului”, EX PONTO S.N.A. București, 2003;
Bota Ion și Maria – „Handbal, 500 de exerciții pentru învățarea jocului de handbal”, Editura Sport-Turism, București, 1990;
Bratu, Ion – “Considerații privind parametrii efortului în lecția de educație fizică școlară”, Revista de Educație fizică și Sport- Editată de C.N.E.F.S.- 1980, NR 9;
Cercel Paul –„Calitățile motrice în handbal”, Editura Sport-Turism, București, 1975;
Cercel Paul – „Handbal, exerciții pentru fazele de joc”, Editura Sport-Turism, București,1980;
Cercel Paul – „Antrenamentul echipelor masculine”, Editura Sport -Turism, București, 1983;
Cercel Paul, Lucian Popescu – „Istoria educației fizice și sportului”,Editura Fundației „Chemarea”, Iași, 1998;
Cârstea Gheorghe – „Educația fizică – teoria și bazele metodicii”, București, 1997;
Colibaba Evuleț Dumitru – “Jocurile sportive. Teorie și metodică” Aladin, București, 1998;
Csudor Gavril – „Handbal, instruirea echipelor școlare”, Editura didactică și pedagogică, București, 1983;
Demeter, A. Bazele fiziologice și biochimice ale calităților motrice, București: Sport –Turism, 1981. – 168 p.
Demeter A. Fiziologia educației fizice și sportului, Editura Stadion, București,1984;
Dragnea, Adrian – “Antrenamentul sportiv. Teorie și metodologie. Vol I și II A.N.E.F.S. , București, 1993.
Dragnea Adrian, Aurora Bota -„Teoria activităților motrice”, Editura Didactică și Pedagogică R.A. București, 1999;
Dragomir, Petru, Scarlat, Eugen –“Educație fizică școlară” , Editura Didactică și Pedagogică, București, 2004;
Drăgan, Ion – Selecția medico-biologică în sport”, Sport- Tursim, București, 1989;
Dumitrescu V. Metode statistico-matematice în sport, Editura Didactică și Pedagogică, București, 2004;
Fidler Paul – „Metodica educației fizice”, Editura Universității „AL.I.Cuza”, Iași, 1994;
Epuran, Mihai – “Indrumar pentru elaborarea lucrărilor de cercetare științifică în domeniul educației fizice și sportului” , Revista de Educație fizică și Sport, Editată de C.N.E.F.S. –București, 1980;
Epuran M. Metodologia cercetării activităților corporale, Editura A.N.E.F.S., București, 1992;
Ghermănescu, Ioan Kunst și colaboratorii –„Teoria și metodica handbalului”, Editura didactică și pedagogică, București, 1983;
Jean Jacques Curreli – Paul Landure –„Handball”- Rules techniqe tactics”- Milan ,1996;
Gogîltan, Valeriu – “Instruirea copiilor și juniorilor în handbal”, Stadion, București, 1983;
Merică, Alexandru – “Tehnica exercițiilor de atletism” –curs, Editura Universității AL.I.Cuza, Iași, 1994;
M. Stoica, Optimizarea pregătirii în sprint al juniorilor de nivel I în raport cu modelul ritmic al alergării în proba de 100m plat, București, 1999.
Șerban, Mihai – ”Mici secrete ale marii performanțe”, Sport-Turism, București, 1983;
Șerban, Mihai – “Aprecierea calităților în sport”, Sport-Turism, București, 1987;
Șiclovan, Ion -, “Teoria antrenamentului sportiv”, Sport-Turism, București, 1987;
Ungureanu, Octavian -. “Teoria și metodica antrenamentului sportiv”, Universitatea AL.I.Cuza2 Iași, 1995;
Curriculum Național –„Programe școlare pentru unitățile școlare cu program sportiv”, București,2006;
ANEXE
Tabel nr.1 Nivel somatic – rezultate inițiale
Tabel nr.2. Nivel motric – rezultatele inițiale
Tabel nr.3. Nivel tehnic – rezultatele inițiale
Tabel nr.4 Nivel somatic – rezultate finale
Tabel nr.5. Nivel motric – rezultatele finale
Tabel nr.6. Nivel tehnic – rezultatele finale
Tabel nr.7 Analiza statistică la nivel somatic
Tabel nr.8 Analiza statistică la nivel motric
Tabel nr.9 Analiza statistică la nivel tehnic
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Pregatirea Unei Echipe Reprezentative de Liceu de Handbal Baieti (ID: 166670)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.