Utilizarea Mijloacelor DIN Handbal Pentru Realizarea Obiectivelor Educatiei Fizice Si Sportului Scolar In Ciclul Gimnazial

CAPITOLUL I

INTRODUCERE.

Educația fizică școlară este orientată în direcția integrării sociale a tineretului. Pentru atingerea acestui scop educația fizică urmărește alături de celelalte activități să contribuie la formarea și educarea elevilor. Este deci, o componentă de bază și este integrată organic în procesul educării și vizează creșterea potențialului de sănătate și robustețe fizică.

Concepțiile și practicile în virtutea cărora educația fizică și sportul erau ținute la periferia preocupării societății, fiind considerate activități minore, dexterități de plan de învățământ, sunt treptat abandonate, recunoscându-se în prezent că ele oferă cadrul propice prin intermediul cărora se poate acționa eficient în direcția realizării obiectivelor urmărite de educația generală. Rolul educației fizice în această etapă caracterizată printr-un înalt grad de automatizare și mecanizare a crescut enorm. În acest context educația fizică și sportul trebuie să-și aducă contribuția în efortul conjugat al școlii, la educația trăsăturilor de personalitate specifice tineretului, precum și la formarea capacității de practicare sistematică independentă a exercițiilor fizice în timpul liber. În același context, educația fizică și sportul dezvoltă trăsături de comportament, de ordine, disciplină, inițiativă și decizie, dârzenie și competitivitate.

Cel mai important rol al educației fizice și sportului școlar este acela de dezvoltare fizică armonioasă, a întăririi stării de sănătate, perfecționarea capacității motrice necesare în etapa actuală a vieții copiilor.

Dacă despre importanța educației fizice și sportului au apărut multe lucrări constatăm că, mai ales în ultimii ani numărul lucrărilor și preocupărilor pentru această temă cunoaște o anumită criză de subiecte, nejustificată, mai ales dacă avem în vedere cerințele unui învățământ modern.

Preocupările mele pentru această temă, a rolului activităților extrașcolare de tip educație fizică este mai veche, apărând odată cu începuturile exersării profesionale de dascăl și în această temă am acumulat experiența didactică, uneori de o reală satisfacție.

Motivarea alegerii temei.

Motivele principale pentru care am ales această temă în vederea elaborării lucrării de gradul 1 de nuanță obiectivă și subiectivă sunt într-o înșiruire ordonată următoarele:

timpul suficient acordat educației fizice și sportului școlar în planul de învățământ, redus fiind la cele 100 minute în ciclul săptămânal în medie pentru un elev fără aptitudini și preocupări, fapt care permite în foarte mică măsură realizarea unor efecte fiziologice și psihosomatice de care elevii au atâta nevoie în școală, și ulterior în viață;

respectarea unor deziderate ale pedagogiei didactice și învățământului românesc, privind contribuția activităților școlare și extrașcolare la formarea personalității elevilor;

afinitățile și cerințele elevilor, atractivitatea pe care o prezintă activitățile extrașcolare pentru aceștia;

valorificarea întregului potențial al timpului de activitate didactică școlară și extrașcolară, valorificarea potențialului motric și de condițiile materiale de care dispune unitatea de învățământ, în vederea realizării unei educații sănătoase pentru realizarea obiectivelor educației fizice școlare;

mutații apărute în regimul săptămânal de activitate, și recrearea elevilor, odată cu trecerea la săptămâna de 5 zile de școală, fapt care redimensionează rolul și locul activităților în regimul zilnic și cel săptămânal al elevilor;

motivația profesională bazată pe experiența didactică acumulată și necesitatea aprofundării acestui aspect.

Având o experiență de 24 de ani am pornit de la convingerea că numărul de ore de educație fizică dat prin planul de învățământ este insuficient și faptul că organizarea acestui obiect este deficitară și ca aspect social, am căutat ca în întreaga mea activitate să găsesc soluții pentru a ține copiii cât mai mult timp pe teren.

Treptat în decursul activității didactice mi-am conturat anumite convingeri și deprinderi de lucru prin intermediul cărora vreau să demonstrez necesitatea măririi numărului de ore de educație fizică afectate săptămânal în școală.

Dintre convingerile mele personale amintesc:

elevii din ciclul gimnazial provin din clasele I-IV unde nu toate învățătoarele predau conștiincios acest obiect și nu fac prea multe acțiuni extrașcolare de educație fizică cu excepția excursiilor (cu autocarul) motiv pentru care elevi au o dezvoltare relativ normală, dar sub aspect motric lasă de dorit;

elevii veniți în clasa a V-a au mai multe disponibilități și prezintă un interes deosebit pentru orice activitate de tip educație fizică, cu toate că părinții și unii profesori nu îi înțeleg și nu îi sprijină în această direcție;

indiferent de numărul de ore de educație fizică și ora de activități sportive, un profesor trebuie să realizeze multitudinea de activități școlare și extrașcolare care să compenseze deficiențele din planul de învățământ, aceste ore fiind foarte îndrăgite de marea majoritate a elevilor din școală.

Considerații generale despre jocul de handbal

Includerea jocului de handbal în programul Olimpiadelor a determinat în mod firesc apariția unor noi forțe sensibil egale, marcându-se o puternică ascensiune pe plan internațional, fapt care a stimulat din plin și handbalul din țara noastră.

Factorii care au determinat ascensiunea valorică, rezultatele și configurarea școlii românești de handbal, pe plan mondial a fost printre cei mai importanți următorii:

adaptarea rațională a elementelor specifice jocului de "handbal în șapte" la particularitățile copiilor, adolescenților și tinerilor din țara noastră;

stabilirea unei strategii optime în formarea, perfecționarea și valorificarea tehnicilor care își desfășoară activitatea în cadrul diferitelor categorii de vârstă și nivele de performanță;

optimizarea permanent dinamică a cerințelor selecției și a factorilor care determină performanța în handbal, la nivel național și internațional;

perfecționarea continuă a sistemului competițional, pe categorii de vârstă și nivele ale performanței: campionat școlar gimnazial, juniori III, II, I și campionatul liceelor;

revenirea la specializarea timpurie a copiilor în jocul de handbal prin introducerea unor elemente de joc în cadrul lecției de educație fizică, mai precis prin sportivizarea lecției.

Un factor esențial în dezvoltarea sportului de performanță îl constituie perfecționarea calitativă a procesului instructiv educativ a copiilor și juniorilor, prin îmbunătățirea radicală a pregătirii tehnico-didactice, întemeiată pe o concepție nouă, superioară asupra dezvoltării calităților fizice și educării trăsăturilor și psihice și morale caracteristice sportului competitor.

Handbalul este un joc sportiv accesibil tuturor școlarilor. Procedeele tehnice se execută cu mâna, iar dimensiunile mingii permite să fie stăpânită ușor; alergarea, prinderea și aruncarea, săritura, elemente de bază în jocul de handbal sunt forme naturale ale actelor motrice umane.

Regulile de joc sunt simple și ușor de aplicat în joc. Practicarea acestui joc, datorită contactului direct cu adversarul, necesită depunerea unor eforturi mari și un consum mare de energie nervoasă.

Handbalul este un mijloc complex al educației fizice, care contribuie cu randament ridicat la rezolvarea obiectivelor acesteia.

Practicarea handbalului în aer liber, caracteristicile efortului specific acestui joc influențează direct și în mod pozitiv, componentele morfo-funcționale ale organismului având ca urmare firească întărirea sănătății, călirea și fortificarea organismului.

Procedeele tehnice specifice cuprind o complexitate de priceperi și deprinderi motrice, ceea ce face să fie puse în evidență toate calitățile motrice.

Jocul de handbal creează o conexiune între capacitățile motrice ale elevului și capacitățile sale psihice; contribuind la formarea unor calități, cum ar fi:

dezvoltarea îndemânării, reflectată în ușurința cu care este manevrată mingea în condiții de mare viteză;

dezvoltarea detentei;

creșterea rezistenței generale a organismului și a celei specifice jocului de handbal;

îmbunătățirea vitezei sub toate formele ei de manifestare.

Sub aspect morfo-funcțional practicarea jocului de handbal favorizează:

creșterea taliei (o cerință de bază);

creșterea anvergurii;

dezvoltarea proporțională a țesutului muscular la membrele inferioare și superioare, cu precădere a fibrei de tip lung, specifică efortului de viteză;

creșterea capacității vitale și a elasticității toracice;

influențează pozitiv analizatorii (se formează ceea ce numim: simțul mingii, simțul porții, vederea periferică) ca rezultat al specializării analizatorilor.

Ca mijloc al educației fizice, jocul de handbal contribuie în mare măsură la realizarea sarcinilor și obiectivelor acestui obiect, dacă se respectă anumite condiții printre care amintim:

caracterul atractiv și variat al lecțiilor;

pentru început, la vârste mici un joc de handbal și "joc de-a handbalul";

caracterul emulativ care este hotărâtor este în însușirea jocului.

Paralel se perfecționează și activitatea organelor vegetative, se fortifică întreg organismul, crescând treptat rezistența copiilor față de îmbolnăviri.

Importanța și actualitatea temei.

Învățământul românesc cunoaște, începând din 1990, o lungă perioadă de tranziție și reforme care vizează și educația fizică și sportul școlar domenii pentru care începutul reformei îl constituie programa de educație fizică Nr. 38572/1991, valabilă în perioada de tranziție.

Reforma învățământului obligă la reconsiderarea tuturor mijloacelor și metodelor folosite în predarea educației fizice și sportului școlar fapt pentru care este necesară aprofundarea fiecărui mijloc. Datorită condițiilor concrete de predare, pe care le vom prezenta într-un alt capitol al lucrării, am ales jocul de handbal raportat la realizarea obiectivelor educației fizice și sportului școlar pe care le considerăm foarte importante și de mare actualitate întrucât noile programe nu mai prezintă selectiv obiectivele educației fizice, dar acestea sunt implicate în procesul de predare orientând propriu zis întreaga activitate de proiectare didactică.

Apreciem deci că pentru fiecare profesor, este necesară, pentru planificarea și realizarea predării obiectului, elaborarea unor strategii didactice ce derivă din obiectivele educației fizice și sportului școlar pe baza unor mijloace bine selectate și adaptate condițiilor concrete de lucru și particularităților elevilor din școală.

Actualitatea temei pe care ne-am propus-o pentru elaborarea lucrării pentru obținerea gradului didactic I rezultă și din recentele proiecte ale M.E.N. care a elaborat planul de învățământ cu obiective și alternative opționale care vor fi introduse începând cu anul școlar 1999-2000. În majoritatea variantelor de plan de învățământ se propun ca activități de tip educație fizică și sport și este cu atât mai important ca profesorii să poată oferi elevilor, la nivelul fiecărei școli gimnaziale, activități cât mai atractive.

1.4. Ipoteza de lucru; scopul și sarcinile lucrării.

Ipoteza principală a lucrării observațiile și experimentul didactic constă în convingerea că handbalul constituie un mijloc de bază al educației fizice și sportului școlar cu un aport deosebit în realizarea stării de sănătate, a unor priceperi și deprinderi multiple care sunt dublate și de un nivel crescut al calităților motrice: îndemânare, viteză, rezistență și forță.

Lucrarea și experimentul își propun să verifice o variantă strategică de predare a handbalului în clasele V – VIII prin selectarea mijloacelor care să conducă la realizarea obiectivelor educației fizice și sportului școlar. Ordonarea și sistematizarea mijloacelor de predare a handbalului într-un model didactic, perfectibil, desigur, constituie pentru mine principalul scop având valoare de autoperfecționare și ameliorare a predării în școala mea.

Lucrarea are ca scop elaborarea unui proiect de programă piect de programă pentru activitatea sportivă pe ramura de sport (handbal) la nivelul școlii gimnaziale.

Experimentul în sine trebuie să confirme sau să infirme faptul că elevii care practică sistematic handbalul în educație fizică, în activități și competiții sportive școlare au indicii superiori de dezvoltare marfo-funcțională și o mai bună dezvoltare fizică și motrică decât elevii de aceeași vârstă care nu practică acest sport.

CAPITOLUL II

FUNDAMENTAREA ȘTIINȚIFICĂ A TEMEI

2.1. Obiectivele educației fizice și sportului școlar la ciclul gimnazial.

Obiectivele educației fizice.

După consultarea materialului bibliografic prezentat în finalul lucrării și după analiza unor programe mai vechi sau mai noi, unele dintre acestea prezintă și "modele al absolventului de ciclu gimnazial", prezentăm în cele ce urmează obiectivele educației fizice școlare într-o variantă de sinteză.

Întărirea stării de sănătate a elevilor, creșterea rezistenței organismului la influența factorilor de mediu, prin călirea și sporirea capacității de muncă fizică și intelectuală;

Stimularea proceselor de creștere și dezvoltare, asigurarea dezvoltării fizice armonioase în sensul perfecționării indicilor somato-funcționali și a prevenirii instalării atitudinilor fizice deficiente, formarea și menținerea atitudinii corecte a corpului;

Educarea esteticii corporale și a expresivității mișcărilor;

Dezvoltarea calităților motrice de bază: forța, viteza, rezistența, îndemânarea, mobilitatea și suplețea, și a calităților combinate;

Formarea și perfecționarea deprinderilor motrice de bază și aplicative; dezvoltarea capacității de a le valorifica în activitatea productivă și în alte activități sociale și individuale;

Inițierea în practicarea unor probe și ramuri sportive;

Stimularea interesului elevilor și formarea capacității acestora pentru practicarea sistematică și independentă a exercițiilor fizice; contribuția la înlăturarea unor efecte negative cauzate de sedentarism, stress, suprasolicitări, supraalimentație etc.;

Lărgirea orizontului de cunoaștere prin însușirea unui sistem de valori și norme necesare practicării educației fizice și sportului; formarea unor noțiuni teoretice din domeniile educației fizice, sport, igienă, anatomie, biomecanică, biochimie etc.;

Formarea și dezvoltarea trăsăturilor morale și de voință în general a personalității și trăsăturilor de caracter.

Obiectivele educației fizice și sportului școlar prezentate în cele de mai sus reprezintă o sinteză a consultării materialului bibliografic și sunt redate după diferiți autori ca: Teodorescu L., Șiclovan I., Firea E., Mitra G., Mogoș A., Bucur Ci., Blaga E., Encuțescu A.,Uțiu I., Scarlat E. și alții.

Aceste obiective au fost incluse sau omise din programele școlare cunoscând o anumită dinamică, mai ales în ultimii 50 de ani și chiar o anumită etapă de politizare când, în rândul acestora era menționată și contribuția la formarea omului de "tip nou" cu toate că exercițiul fizic nu a avut și nu poate avea caracter politic.

Ordonarea obiectivelor educației fizice și sportului școlar, ca obiective didactice, s-a făcut întotdeauna conform unor criterii ce derivă din efectele exercițiului fizic practicat sistematic în cadrul obiectului "educație fizică" și "activități sportive" din planurile de învățământ. Unii autori de lucrări de specialitate sau programe de educație fizică au prezentat obiective cu caracter social, alți autori prezentându-le ca obiective didactice specifice obiectului de învățământ, utilizând diverse criterii și subcriterii de ordonare și sistematizare a acestora ajungându-se la diferite formulări ca "dezvoltarea fizică și motrică", dezvoltarea psiho-motrică, formarea unor cunoștințe de specialitate etc.

Cu toate că subiectul este încă deschis suportând critici și modificări, obiectivele educației fizice și sportului școlar reprezintă, sub raport didactic, obiective de maximă generalitate, fundamentale, în organizarea proiectării și activității de predare concrete, fiind reflectate clar în structura programelor de educație fizică.

Prin aceste obiective se departajează clar educația fizică și sportul școlar, ca obiect distinct de învățământ, având mijloace specifice și adresându-se aproape în exclusivitate și prin excelență, laturii psiho-motrice a personalității elevului, ca adult în devenire dirijată.

Deși este constituită ca obiect distinct, educația fizică realizează și alte obiective, comune și inseparabile de cele ale altor obiecte de învățământ, cum ar fi educația intelectuală prin stimularea gândirii și imaginației, educația estetică prin dezvăluirea frumuseții corpului omenesc și frumusețea mișcărilor sau educația morală prin respect față de partener sau adversar, spirit de "fair play" sau spirit de echipă. Totodată, prin mijloace specifice, educația fizică și sportul contribuie la formarea unor trăsături de caracter fiind prin excelență obiectul prin care se formează voință și perseverență sau curajul, de exemplu.

Obiectivele sportului școlar.

Obiectivele sportului școlar nu sunt diferite de cele ale educației fizice, în cărțile de specialitate sau în conținutul programelor de educație fizică fiind stipulat activități sportive (denumite uneori și cercuri sportive pe ramură de sport) se aprofundează însușirea unei ramuri de sport prevăzută (sau nu) în programa școlară în funcție de baza sportivă, tradițiile sportive ale școlii și opțiunile elevilor.

În programele școlare, activitățile sportive au fost cuprinse a 1-2 ore pe săptămână realizate cu 15-20 de elevi, dintr-un rând de clase, din clase apropiate sau din toată școala.

Ora de activități sportive s-a putut desfășura pe clase sau pe grupe și "cu minimum 20 de elevi din aceeași clasă", fiind o treia lecție de educație fizică (sportivizată) ca modalitate de predare.

Aceste instrucțiuni mai stipulau și alte elemente de organizarea cum ar fi construirea unei grupe de pregătire sportivă de 5 ore pe săptămână (în școli cu peste 600 de elevi) având obiective legate de structura sportului școlar:

depistarea,

selecționarea,

inițierea și promovarea elevilor cu aptitudini în activitatea sportivă de performanță.

Erau vizate numai clasele a V-a și a VI-a și se cereau 3-4 antrenamente pe săptămână.

Toate programele de educație fizică și instrucțiunile referitoare la sportul școlar au avut următoarele caracteristici:

nu au avut obiective distincte de educație fizică, ci doar deziderate ca cel prezentat mai sus;

nu au precizat conținutul predării la aceste activități, ci doar aprofundarea educației fizice (lipsa unor programe pe ramuri de sport);

obligația de a depune la conducerea școlii tabele nominale și evidența activităților desfășurate cu elevii;

obligația conducerilor de școli de a "sprijini activitățile sportive", obligație pe care foarte mulți directori nici măcar nu au cunoscut-o;

dacă activitățile sportive sau cercurile sportive au fost cât de cât normate, existând perioade și școli în care nu au fost normate, competițiile sportive nu au fost niciodată normate, fiind considerate "obligații nenormate", "patriotice","educative nenormate"etc., situație care persistă și în prezent.

Referitor la reglementările în vigoare elaborate de către M.E.N. menționăm că cercurile sportive se acordă la cererea directorilor de școli și a consiliilor de administrație, sunt aprobate sau retrase anual de către inspectoratul școlar și dacă sunt aprobate, devine obligatorie participarea la sistemele competiționale ale școlilor gimnaziale.

Apreciem că modul în care M.E.I. a reglementat activitatea sportivă în gimnaziu, suportă multe îmbunătățiri.

Dincolo de toate deficiențele și neclaritățile privind activitățile sportive pentru orice specialist în domeniu a fost posibilă formularea unor obiective care vizează distinct, sportul școlar față de educație fizică prin restrângere și aprofundare. Într-o variantă (care ne aparține) aceste obiective ar fi:

Inițierea aprofundată în practicarea unor probe și ramuri sportive și stimularea interesului elevilor pentru practicarea sistematică și independentă a educației fizice și sportului prin activități sportive (cercuri pe ramură de sport) și competiții organizate în școală și în afara acesteia (oficiale, amicale etc.) având un conținut precis de pregătire, pe factori tehnic, tactic, fizic, psihic și de cunoașterea regulamentelor (teoretic) derivat din conținutul programei de educație fizică și superior acesteia.

Lărgirea orizontului de cunoaștere, prin însușirea unui sistem de cunoștințe și norme privind practicarea educației fizice și cel puțin a 1-2 ramuri de sport într-un ciclu (V-VIII) pentru fiecare elev din școală. (un deziderat formulat în programele mai vechi, dar nerealizat din motive financiare).

Depistarea, orientarea, selecția primară, inițierea și promovarea elevilor cu aptitudini în activitatea sportivă de performanță.

Păstrarea, conservarea și aprofundarea conținutului specializării profesiilor de educație fizică și utilizarea lor la capacitatea și utilitatea didactică maximă. Apreciez că aceste obiective sunt mai mult sau mai puțin, precizate în activitatea practică a profesorilor de educație fizică dar sunt perfect conștientizate în activitatea celor cu rezultate deosebite în munca cu elevii din gimnaziu.

2.1.3. Jocul de handbal în programa școlară și în cadrul activităților sportive.

În toate programele de educație fizică și sport școlar în România, cel puțin în ultimii 30 de ani, au fost utilizate mijloace specifice obiectului precum și mijloace nespecifice, toți autorii considerând ca mijloc de bază – exercițiul fizic.

Referitor la mijloacele nespecifice, toate lucrările de teorie și metodică și programele școlare au consemnat factorii naturali (aer, apă, soare) la care s-au adăugat, de la autor la autor și mijloace ca factorii igienici, mijloace ale educației intelectuale, morale, estetice, relaxarea, recuperarea și refacerea etc. lista acestora fiind extinsă sau restrânsă.

Tot în ultimii 30 de ani, lucrările de specialitate și programele școlare au inclus, în cadrul mijloacelor specifice, gimnastica de bază, jocul, sportul, turismul și dansul, foarte multe precizări de concepție și conținutul fiind stabilite prin elaborarea terminologiei educației fizice și sportului (în șase limbi: română, franceză, spaniolă, germană, engleză și rusă) editura Stadion 1973 lucrarea fiind elaborată de un prestigios colectiv de specialitate (prof. univ. Dr. Leon Teodorescu, prof. univ. Dr. Mihai Epuran etc.). Ulterior apariției acestei lucrări fundamentale, toate lucrările de teorie și metodică și programele de educație fizică și sport au căpătat o unitate națională, unanim acceptată. Fără a teoretiza prea mult, remarcăm în conținutul mijloacelor educației fizice și sportului, din programele școlare, prezența elementelor de atletism, gimnastică, și jocuri sportive (baschet, handbal, fotbal, volei, în special). Nu este scopul lucrării noastre de a face o analiză a întregului conținut al programei, ci doar de a stabili, conform temei și scopului, care este locul și rolul jocului de handbal în programa școlară și în cadrul activităților sportive. Avem în vedere diferite programe (trecute și în vigoare) pentru stabilirea unor puncte de plecare în elaborarea lucrării și variantei experimentale și am avut în vedere următoarele puncte:

Locul handbalului (jocul sportiv) în conținutul programei, alături de celelalte mijloace specifice; volumul de timp în ciclurile anual, semestrial, săptămânal și într-o lecție (50 de minute).

Conținutul programei cu privire la handbal în educație fizică.

Conținutul programei cu privire la handbal ca activitate sportivă (cerc) și competiții școlare (variantă propusă în cadrul lucrării și utilizată în studiul experimental pe trei ani școlari 2003/2004, 2004/2005, 2005/2006).

Toate aceste elemente de studiu vor fi dezbătute în această lucrare la punctul 3.

PARTICULARITĂȚILE MORFO-FUNCȚIONALE ȘI PSIHICE ALE ELEVILOR DIN CICLUL GIMNAZIAL

Dezvoltarea morfo-funcțională la 11-14 ani.

Între 11-14 ani copilul parcurge o etapă deosebit de dinamică în creștere și dezvoltare, fiind perioada de încheiere a copilăriei și începerea transformărilor care duc la maturizare.

Procesele de creștere și dezvoltare somatică și sexuală sunt mai accentuate decât în perioada anterioară, în ansamblu. Asistăm la o etapă de accentuare a procesului de osificare în care toracele se dezvoltă accentuat.

Ligamentele și articulațiile sunt încă slab dezvoltate fiind puțin rezistente la tracțiuni și întinderi. Creșterea taliei și greutății cunoaște o alternanță sezonieră, cu maximul în perioada aprilie-iulie, când crește maximum, talia în restul anului crescând greutatea și ceilalți parametrii somatici (FACHINI F.). Asistăm la o perioadă de modificări importante ale proporțiilor corporale și accentuare a dimorfismului sexual.

Fetele cresc mai repede (cl. VI-VII), iar băieții mai târziu (VII-VIII) și datorită acestor pusee, rezultă o înfățișare nearmonioasă (brațe lungi, piept îngust, picioare lungi etc.). Există pericolul unor deformări ale coloanei vertebrale.

Prin prelungirea segmentelor și a fibrelor musculare oboseala se instalează rapid în timpul efortului fizic, copiii având și o capacitate de coordonare scăzută. Spre sfârșitul perioadei la băieți, se dezvoltă musculatura, iar la fete încep depunerile de țesut adipos mai ales în jurul bazinului. Forța mușchilor flexori este mai mare decât cea a extensorilor.

Sistemul nervos cunoaște, la nivelul scoarței cerebrale, puține modificări, dar în aceasta își menține marea plasticitate. Predominantă este excitația, dar și inhibiția se dezvoltă rapid favorizând procesele de analiză și sinteză. Reflexele condiționate și stereotipurile devin mai stabile existând tendința de iradiere a proceselor de excitație totuși, aceasta făcând dificilă învățarea mișcărilor noi. Educația fizică și sportul sunt inestimabile din acest punct de vedere perfecționând procesele nervoase, sporind randamentul intelectual și fizic al copiilor.

Se înregistrează o creștere a funcției respiratorii dublată și de mărirea capacității vitale, a debitului respirator maximum și minimum care, sfârșitul perioadei, măresc capacitatea de efort și rezistența. Greutatea plămânilor este de 660 gr. la 12-13 ani (față de 1000 gr. la un adult). Capacitatea vitală atinge 3500 cm3.

Dezvoltarea aparatului cardio vascular se face în ritm lent, dar continuu existând diferențieri între băieți și fete. Există și o mare labilitate a funcționării aparatului cardio-vascular, care poate duce la dereglări funcționale. Volumul inimii crește mult față de dezvoltarea vaselor sanguine. Se mărește numărul globulelor roșii și cantitatea de hemoglobină din sânge. Valorile sistemului sistolic și debitul cardiac maxim sunt încă mult diferite față de adult.

Viteza de creștere a volumului și greutății inimii este; minimă între 11-12 ani și maximă între 13-14 ani, greutatea fiind de 140 gr (în medie la 11 ani) și 220 gr. la 14 ani.

Tabloul general al dezvoltării cunoaște "furtuna vegetativă". Prin acțiunea anabolizantă a hormonilor sexuali și prin apariția în sânge a unor metaboliți acizi, noi, care conduc la o hiperexcitabilitate cortico-viscerală marcată.

Dezvoltarea psihică.

Deși volumul creierului crește destul de puțin, circumvoluțiunile se adâncesc, mărind suprafața scoarței și numărul fibrelor de asociație, fiind sporită considerabil capacitatea de învățare.

Dezvoltarea psihică are, în această perioadă, un caracter complex și contradictoriu. Copiii se angajează cu entuziasm în diverse forme de activitate dezvoltându-și astfel aptitudinile și talentul.

Activitatea în colectiv are posibilitatea de a forma trăsături pozitive de caracter, acum formându-se spiritul de echipă, întrajutorarea, colegialitatea, toleranța etc.

Apar totodată și unele fenomene negative, în comportamentul vârstei, băieții având tendințe de supraapreciere, îngâmfare, spirit vindicativ, vedetism, iar fetele având tendințe de subestimare, demobilizare, lipsă de curaj și hotărâre etc..

Privindu-le în ansamblu și ținându-se seama de conținutul specific al activității de handbal, particularitățile enumerate mai sus călăuzesc spre necesitatea respectării la această vârstă a următoarelor norme metodice:

Poderea predării exercițiilor cade asupre dezvoltării îndemânării, concretizate în indicii sporiți de stăpânire a aparatului locomotor,în condiții variate de echilibru, întoarceri, opriri, ocoliri, etc, precum și în executarea corectă a principalelor procedee tehnice;

Cultivarea în toate împrejurările (antrenament,joc) a acționării rapide cu indici crescuți de viteză de reacție și de execuție;

Dezvoltarea rezistenței și a forței trebuie făcută cu preponderență, exercițiile fiind intotteauna succedatede peuze pentru refacerea capacității de muncă a organismului;

Ponderea organizării sub formă de joc a exercițiilor să fie judicios imbinate cu însușirea analitică și precisă a mecanismului de bază al principalelor procedee tehnice;

Deyvoltarea treptată a gândirii tactice, cunoscând că posibilitatea de abstractizare a copiilor sporește mai ales după 13 ani;

Organizarea exemplară a instruirii, în sensul asigurării caracterului său educativ;

Influențarea in toate împrejurările a activității handbalistice a dezvoltării trăsăturilor pozitive de caracter.

Conținutul predării handbalului în lecția de educație fizică

În condițiile învățământului modern ora de educație fizică reprezintă forma de bază a organizării procesului de educație fizică, în cadrul căreia un mijloc important în realizarea obiectivelor educației fizice școlare este jocul. Din jocurile sportive practicarea la acest nivel se pot selecționa cele mai multe mijloace pentru dezvoltarea calităților motrice care la această vârstă se pot dezvolta în cele mai bune condiții.

Specialitatea mea fiind luată în handbal, în cadrul planificărilor mele am prevăzut acest joc.

În cadrul planificărilor am inclus temele prevăzute în programa de educație fizică (în totalitatea lor) pe cicluri de clase, astfel: – la clasa a V-a volumul temelor de lecții repartizat jocului sportiv, este folosit pentru scoala mingii, învățarea unor modalități de manevrare a mingii, exerciții și jocuri pregătitoare specifice. La acest nivel se începe însușirea de către elev a procedeelor de bază ale prinderii pasei, conducerea mingii, pozițiile fundamentale, mișcările în teren. Se învață aruncarea la poartă cu pas adăugat. Deși nu este prevăzută în programa la clasa a V-a se poate învăța aruncarea la poartă din săritură. Aceasta o planific în semestrul II, la sfârșit, după ce celelalte elemente tehnice au fost bine însușite. Pentru o însușire cât mai bună a acestui procedeu tehnic folosesc învățarea cu ajutorul băncii de gimnastică sau a capacului de la lada de gimnastică. Folosirea acestor două aparate plus salteaua pentru o mai lină aterizare, ajută copiii să execute o mai înaltă săritură în care poziția corpului, brațului de aruncare, a picioarelor să fie cât mai corecte. Zborul fiind înalt și mai lung, aruncarea la poartă este mai precisă. În metodica învățării folosesc elanul cu un pas, doi pași, trei pași, apoi dribling, pasa, prinderea li aruncare la poartă din săritură. După o bună însușire a aruncării de pe banca sau capacul de ladă, folosesc doar salteaua, iar în continuare se va face doar aruncarea la poartă din săritura fără nici un ajutor, pe perechi, dribling.

După învățarea acestei aruncări, o introduc în jocul bilateral, iar pentru stimularea elevilor în a folosi această aruncare, golul dat din săritură îl socotesc dublu. Acest exercițiu îl mai folosesc și în semestrul I al clase a VI-a acolo unde nu s-a însușit corect.

Începând din clasa a V-a continuându-se și în clasa a VI-a se învață așezarea în teren atât în atac cât și în apărare. În această fază a învățării jocului caut ca fiecare elev să-și păstreze postul pentru a evita aglomerarea cât și pentru a se putea specializa pe post. Regulile de joc se predau simultan cu însușirea procedeelor tehnico-tactice.

La nivelul claselor VII-VIII vot fi puși în situația să arbitreze, să conducă o echipă de pe margine.

Învățând arbitrajul cei mai buni vor fi puși să arbitreze în campionatul pe școală.

Pe tot parcursul învățării handbalului, foarte mare importanță o are demonstrația, explicația, corectările, asta implicând prezența permanentă a profesorului în mijlocul copiilor și asta pentru a nu se învăța greșit anumite procedee.

Handbalul în ora de activități sportive.

Ora de activități sportive este o activitate și este prevăzută în planul de învățământ, în cadrul ei prezentându-se elevi pentru competițiile sportive prevăzute în ciclul gimnazial.

La acest nivel sunt două ore săptămânale pentru o echipă, în cazul meu având echipa de fete și de băieți la handbal. Paralel cu antrenarea începând din clasa a V-a a celor două echipe la nivelul clasei a VIII-a chiar și a VII-a, din rândul handbaliștilor formez echipa pe școală la tetratlon, fotbal, cros.

Pentru a obține rezultate cât mai bune ora de activități sportive trebuie să fie planificată mai ales în cazul echipelor reprezentative. Lucrând în acest fel ora de activități sportive seamănă cu ora de antrenament sportiv, care are perioade de pregătire și perioade competiționale, aceasta reducându-se la nivelul școlilor gimnaziale la un număr mic de întreceri, acestea fiind: faza pe școală, municipiu, județ și mai departe faza pe zonă. Ora de activități sportive fiind, deci, ora de antrenament sportiv, cuprinde părțile componente ale unei astfel de ore. În cadrul antrenamentului cu elevi trebuie atinse toate componentele antrenamentului sportiv, care vor fi adaptate particularităților fizice și psihice ale elevilor de această vârstă.

Plecând de la cunoașterea aprofundată a jocului de handbal, a jucătorilor aflați în pregătire și având la bază concepția de joc, de cea mai mare importanță este îmbunătățirea procesului de antrenament prin folosirea tuturor componentelor antrenamentului sportiv.

O dominantă a acestui proces impune ca exercițiile selecționate să se facă în condiții cât mai apropiate de condițiile de joc, în condiții cât mai grele, ținând seama de nivelul de pregătire și vârsta elevilor de gimnaziu.

La baza antrenamentului este exercițiul fizic la care se adaugă și alte mijloace specifice cum ar fi aparatura de antrenament (bănci, mese medicinale, scară fixă) și nespecifice sau asociate, ca factor natural de călire.

Atunci când luăm în discuție conținutul antrenamentului sportiv, trebuie să avem în vedere elementele fundamentale ale procesului instructiv-educativ, adică pregătirea fizică, tehnică, tactică, psihică și teoretică. Pe parcursul celor patru ani de pregătire a unei echipe, acestea se folosesc în funcție de nivelul de pregătire a echipei.

În cadrul pregătirii echipei reprezentative a școlii aceste componente se găsesc într-o strânsă legătură și independență.

Pregătirea fizică

Reprezintă procesul de educare a aptitudinilor fizice ale jucătorilor (I.K. Ghermanescu). Fără o dezvoltare a calităților motrice randamentul jucătorilor nu poate fi destul de ridicat. În același timp perfecționarea tehnicii nu poate realiza saltul calitativ dorit dacă nu se ține seama de dezvoltarea calităților fizice și motrice ale elevilor. Din acest motiv, pregătirea fizică a jucătorilor de handbal este necesar să ocupe un loc aparte în cadrul antrenamentului.

Personal, în orele de activități sportive lucrez mai mult pentru pregătirea fizică specială, iar ca strategii folosesc exerciții accesibile la această vârstă. Fără a intra în amănunte enumăr exemple folosite de mine pe parcursul anilor care folosindu-le, am ajuns la multe rezultate:

alergări lente accelerate;

exerciții din școala alergării și săriturii;

ștafete simple;

alergări din diferite poziții la semnal;

prinderea și pasarea mingii în mare viteză;

pase în 2-3 cu și fără schimb de locuri, pe grupe sub forma de concurs;

complexe, cuprinzând dribling, pasă, prindere la poartă;

pase din diferite poziții (șezând, culcat etc.);

pase în doi cu mingea medicinală de 1 kg;

exerciții cu banca de gimnastică și la scara fixă;

pase în doi cu mingea medicinală de 1 kg, cu aruncări la poartă;

aruncări la poarta de la 9 m cu mingea medicinală de 1 kg;

deplasări în poziția fundamentală la semnal;

circuite în sală cu: bancă, scară fixă, lada de gimnastică, frânghie, minge medicinală de 2 kg;

dribling cu aruncare la poartă (concurs);

pase pe lungimea terenului între doi elevi, plasați pe liniile laterale, și aruncări la poartă;

pase cu lăsarea mingii pe sol, ridicarea mingii, dribling, aruncarea la poartă din săritură;

pase în trei, distanța 4 – 6m urmate de aruncări la poartă;

pase în triunghi;

contraatacuri (la sfârșitul antrenamentului, număr mare);

sărituri pe picior de bătaie;

atacuri și apărări în sistem cu schimb de locuri;

joc de handbal cu număr redus de jucători;

joc bilateral.

Toate aceste mijloace de dezvoltare a pregătirii fizice stau la baza întregii pregătiri și în orice etapă ea trebuie să aibă un loc bine determinat. Când echipa evoluează necorespunzător este clar că acumulările au fost sub nivelul cerut, că pregătirea fizică a fost trecută pe plan secundar sau chiar ignorată, în favoarea pregătirii tehnice sau tactice.

Pregătirea tehnică

Antrenamentul tehnic este în strânsă legătură cu antrenamentul de pregătire fizică și tactică. La învățarea procedeelor tehnice se caută la început să se formeze o prezentare mentală, apoi urmează încercările de a efectua practic, iar pe măsura repetării lor se capătă priceperile de a efectua mișcările, care ulterior să se transforme în deprinderi motrice.

La începutul fiecărui antrenament folosesc jocuri cu mingea pentr formarea deprinderilor primare în mănuire, și stapânirea migii.

Dupî cum se cunoaște existî o varietate foarte mare de jocuri de mișcare și pregătitoare cu sarcini instructive destul de precise.

Este necesară o bună selecționare a acestor jocuri și sistenatizarea lor pe sarcini de instruire și eșalonare după gradul de complexitate și de dificultate pe care îl prezintă.

Pe măsură ce copii încep să aibă o oarecare siguranță în execuția elementelor ce intră în conținutul jocurilor de mișcare precticate, se recomandă ca acestea să fie tehnicizate.

Această metodă, va duce la accelerarea și optimizarea îndeplinirii scopului propus.

Când s-au format deprinderile, procedeul poate fi folosit stereotip. Pentru realizarea deprinderilor motrice, sunt utilizate în mare măsură exercițiile specifice ramurii de sport respective, paralel folosindu-se și exerciții din arsenalul altor ramuri de sport care preluat dau un randament sporit.

De la orele de clasă elevii vin cu un bagaj minim de deprinderi specifice jocului de handbal în timp ce la orele colectiv sportive (antrenament), pregătirea tehnică presupune însușirea unor procedee tehnice complexe, necesare participării la activitatea competițională.

Din multitudinea de exerciții la aceste ore folosesc pe acelea care se pot adapta vârstei copiilor și condițiilor materiale din școală. Astfel pentru însușirea unor elemente tehnice noi folosesc:

Unele jocuri specifice handbalului cum ar fi:

Lupta pentru câștigarea terenului

Mingea lup

Cursa mingilor pe stradă

Jocul handbaliștilor

Dreptunghiul mișcător

Culesul și semănatul cartofilor

Exerciții specifice handbalului

prinderea și aruncarea mingii de la diferite înălțimi;

ridicare mingii de pe sol (rostogolită, statică) cu o mână;

pasarea mingii de lângă șold, cu pământul, pe la spate;

dribling cu schimbări de direcție.

Pentru consolidarea aruncării la poartă, din săritură folosesc exercițiile cu banca, amintită anterior.

După o însușire corectă, în continuare, se mai învață:

aruncări la poartă de pe extreme;

aruncări la poartă din plonjon, cădere înainte;

aruncări la poartă cu pas adăugat urmat de săritură;

aruncări la poartă cu pas adăugat de la șold;

aruncări la poartă cu pas săltat cu evitarea apărătorului;

fenta de pasă urmată de angajarea pivotului, sau pasa la un alt coechipier;

săritura fentă de aruncare la poartă, cădere cu dribling, săritura și aruncarea la poartă;

fenta de aruncare la poartă de la șold pe lângă adversar, întoarcere cu spatele (pentru depășire), dribling și aruncare la poartă din săritură;

fenta de aruncare la poartă de la șold, urmată de aruncare la poartă prin evitare.

Pentru o însușire a tehnicii jocului în apărare folosesc:

pozițiile fundamentale;

mișcările în teren;

blocarea aruncărilor la poartă;

apărarea folosind propriul corp;

scoaterea mingii de la adversar.

Pentru a avea un apărător în poartă de nădejde și bine pregătit, folosesc următoarele exerciții:

învățarea pozițiilor fundamentale în funcție de distanța și locul aruncărilor;

deplasările în poartă cu și fără minge;

respingerea mingii cu brațul și piciorul;

mișcările înșelătoare;

degajarea mingii;

portarul ca jucător de câmp.

Toate exercițiile folosite și enumerate (și altele) își aduc aportul la învățarea ți perfecționarea procedeelor tehnice și, în funcție de nivelul de însușire, al acestora aleg în continuare mijloace adecvate etapei de instruire a elevilor. Toate aceste exerciții le folosesc și le cer să fie executate de către elevi cât mai des în jocul bilateral (jocurile școală). Pentru a stimula elevii la folosirea procedeelor tehnice mai complexe, în timpul jocului școală, golurile date din anumite procedee (mai grele) se vor socoti dublu; astfel vom reuși să formăm jucători de handbal bine pregătiți din punct de vedere tehnic.

Pregătirea tactică.

Reprezintă acea componentă a antrenamentului, prin care jucătorii își însușesc modalitatea organizării pregătirii și desfășurării acțiunilor de atac și apărare, potrivit unei anumite concepții de participare în concursuri pentru obținerea succesului sportiv (Prof. Univ. I. Siclovan).

Pregătirea tactică se înfăptuiește concomitent cu însușirea și perfecționarea tehnică și fizică. Factorii de care trebuie să ținem seama în cadrul pregătirii sunt: mediul exterior, particularitățile individuale și colective a elevilor, particularitățile adversarului și alți factori previzibili și imprevizibili ce pot să apară la un anumit moment. Pentru a practica un joc cât mai corect la acest nivel, elevii trebuie să-și însușească și să cunoască un anumit bagaj de cunoștințe tehnice.

Prin jocurile școală sau de antrenament se vor realiza sarcinile și obiectivele legate de exersarea unor sisteme de joc de apărare și atac. Latura tactică a jocului se poate perfecționa cu un anumit randament sporit numai pe baza și în cadrul jocului antrenament, școală și cel mai important, meciurile amicale din afara școlii. În nici o oră de tip colectiv sportiv nu are voie să lipsească jocul bilateral, de acea la ore folosesc cu copiii următoarele mijloace respectând principiile jocului din atac:

învățarea plasamentului în teren;

inițierea și efectuarea acțiunilor în timp util;

schimbarea sistemului de deplasare și mișcările în teren;

respectarea locului în echipă;

respectarea disciplinei în joc;

perfecționarea jucătorilor pe posturi;

demarcajul (direct – indirect);

fiecare jucător să folosească procedurile tehnice în funcție de tactica adoptată.

Tactica de joc la copiii de gimnaziu cuprinde un număr mare de scheme, dat fiind tinerețea și receptivitatea lor. Astfel, în cadrul antrenamentului pentru jocul în atac folosesc sistemul cu un jucător pivot.

Pentru însușirea tacticii colective de atac folosesc următoarele exerciții și structuri de exerciții:

pase în doi – trei jucători sau mai mulți;

angajări a pivotului, extremelor;

pasarea mingii cu pătrundere succesivă;

încrucișări duble – simple;

paravanul pentru aruncare de la 9 metri;

blocaje în atac și apărare cu plecări din blocaj;

circulația în "opt";

atac poziționa, pătrunderea succesivă urmată de încrucișări simple, duble, cu aruncări la pătrundere cu angajarea extremelor sau a pivotului (din ambele sensuri);

circulația jucătorilor pe semicerc;

așezarea jucătorilor la aruncarea de la 9 și 7 metri, de la margine sau aruncarea mingii de arbitru;

încrucișări simple, duble cu blocajul apărătorului care ține atacantul care aruncă la poartă;

încrucișări între extremă, blocaj și aruncarea interului;

contraatacul, contraatacul susținut (faza a doua);

atacul în sistem și finalizarea prin procedeele enumerate mai sus (și altele).

Pentru o cât mai bună apărare, se folosesc următoarele principii și exerciții:

replierea promptă și oportună;

acordarea ajutorului reciproc în timp util;

atacarea celui mai periculos adversar prin folosirea marcajului (strâns sau observație);

numărarea adversarilor și repartizarea lor;

preluarea și predarea adversarilor;

schimbul de oameni în apărare;

alunecarea;

dublarea sau întrajutorarea;

colaborarea jucător – portar;

cu forme de apărare: apărarea activă și pasivă;

apărarea om la om;

pentru momentele fixe: executarea loviturilor de la 9 metri, așezarea la aruncarea de la 7 metri, apărarea la repunerea mingii din lateral;

învățarea apărării în inferioritate;

schimbări de jucători;

jocul portarului să fie în concordanță cu tactica adoptată în fiecare moment și să fie pregătit și pentru jocul în teren.

Pentru perfecționarea jocului ca mijloc, utilizez; jocul bilateral sub diferite forme (joc cu temă, joc școală, etc.).

În faza de învățare de real folos sunt jocurile de mișcare, ca exemplu "Mingea de căpitan", care pe parcursul învățării unor procedee tehnice noi, se poate modifica prin adăugarea unor reguli noi cât mai apropiate de joc.

Pregătirea teoretică.

Începând din momentul învățării primelor elemente din handbal, se face o pregătire teoretică, elevul fiind pus în față cu situații necesare înțelegerii acțiunilor de mișcare și a regulamentului.

Handbalul fiind un joc complex aflat într-o continuă modernizare, fără o temeinică pregătire teoretică a elevilor nu se vor putea obține rezultatele dorite, atât de către elevi cât si de profesori.

Concepția de joc se formează și se îmbunătățește prin extinderea pregătirii în condiții de joc și apropiate de joc, prin acordarea importanței cuvenite problemelor selecției, acelea legate de pregătirea psihologică și teoretică.

Procesului de antrenament trebuie să i se asigure continuitate, în cadrul lui, componentele pregătirii sunt interdependente și atacate aproape simultan, pe cicluri de lecții și antrenament, volumul, intensitatea, dinamica efortului trebuie să corespundă nivelului atins în pregătire de elevi.

Procesul de antrenament presupune crearea unor regimuri de antrenament în care o componentă a acestuia se pregătește în regimul celorlalte. Nota dominantă a acestui proces impune ca exercițiile selecționate să se facă în condiții cât mai complicate, și în situații cât mai grele având corespondența în lupta cu adversarul.

Problema de bază în învățarea jocului de handbal rămâne în continuare atitudinea față de muncă, perseverență, disciplină desăvârșită în îndeplinirea sarcinilor încredințate, a programelor de pregătire. În activitățile profesorului și a elevului trebuie să fie o atmosferă de muncă stăruitoare, un climat de exigență sporit, să se dezvolte ambianța de autodepășire, disciplină fermă, seriozitate și ordine exemplară.

Pregătirea psihologică.

În cadrul jocului de handbal, organismul elevului face eforturi nu numai fizice ci și psihice. Această pregătire se adresează în egală măsură intelectului, afectivității și voinței îmbrăcând forme și nume diferite specifice ramurii de sport practicate.

Pe parcursul învățării jocului de handbal, punem baza la început de pregătire specială, care se referă la dezvoltarea însușirilor solicitate de probă, postul ocupat în echipă etc. După ce însușește un bagaj minim de element tehnice necesare jocului, se începe cu pregătirea psihologică de concurs ("preparație pentru concurs" – M. Epuran).

Jocul de handbal fiind o activitate eminamente competițională, neexistând meci fără miză, fără învingător și învins, pregătirea psihologică are o mare însemnătate mai ales pentru copiii de gimnaziu care, datorită vârstei lor trăiesc cu mare intensitatea orice confruntare.

Potențialul instructiv-educativ al handbalului.

Fiind un joc deosebit de dinamic practicat în regim de solicitare globală, fizică și fiziologică intensă, adresându-se prin natură și regulile lui, segmentelor și membrelor superioare, handbalul fiind un joc de echipă, în care contactul cu adversarul nu este exclus, handbalul constituie un prețios mijloc al educației fizice, atât prin punct de vedere al efectelor instructive iar, dacă este bine valorificat educativ, și ca excelent mijloc de formare a unor calități moral-volitive și trăsături de caracter inestimabile.

Din punct de vedere instructiv, handbalul contribuie la dezvoltarea fizică, motrică, intelectuală și estetică a personalității elevilor conducând, în urma practicării sistematice, la următoarele efecte preponderent instructive:

dezvoltă inteligența și imaginația copiilor prin situațiile schimbătoare, dinamice ale fazelor de joc, prin complexitatea situațiilor care necesită decizii și acțiuni rapide;

dezvoltă fizic și motric elevii care îl practică prin gradul înalt de solicitare globală a marilor funcțiuni (respirație, circulație etc.) și aparate (inima, plămânii, aparatul locomotor etc.) conducând în final, la o mai bună stare de sănătate fizică și mentală, la echilibrul nervos și un potențial de efort fizic și intelectual deosebit;

este evident aportul handbalului la formarea îndemânării, prin gama largă de procedee tehnice și tehnico-tactice, copiii devenind rapizi și îndemânatici, pe măsură ce îl învață și-l practică;

având în structura sa alergarea, săritura, aruncarea, elemente de echilibru și coordonare și de orientare tempoo-spațială, handbalul contribuie prin gradul înalt de solicitare, la dobândirea calităților viteză, rezistență și forță, în mai mare măsură decât alte ramuri și chiar jocuri sportive;

în sfârșit, elevul care practică handbalul devine evident, un cunoscător al acestui sport dobândind totodată cunoștințe medicale, de igienă, legate de efortul fizic, etc. Totodată elevii care practică handbalul competițional își dezvoltă orizontul de cunoștințe și se relaționează bine psio-social.

Sub aspect educativ, handbalul este un prețios mijloc de dezvoltare a calităților moral-volitive, de formare a unor trăsături de caracter și a unor trăsături afective cu un larg transfer în viață și de o inestimabilă valoare.

Astfel handbalul este un excelent mijloc de formare a voinței, perseverenței și curajului, este un mijloc deosebit de formare a capacității de autocontrol, de stăpânire de sine, de respect față de colegi și parteneri, formează spiritul colectiv de echipă, de comunicare etc.

Menționăm și educația estetică și cea de formare a unui consumator de spectacol sportiv, avizat și educat, de formare a unui om cu posibilități de a-și petrece timpul liber în mod util și plăcut.

Avem convingerea însă că, toate aceste calități, nu se formează doar nemijlocit, ele trebuind cultivate lecție de lecție și cu măiestrie, de către profesor.

Eșalonarea predării jocului de handbal în programa școlară, pe nivele și clase.

Studiind literatura de specialitate și diferitele programe școlare am întâlnit, chiar în conținutul acestora din urmă, modalități de eșalonare a predării jocului de handbal care "păcătuiesc" prin schematism și simplificare. Astfel instrucțiunile mai vechi, prezintă pe ani de instruire, un conținut foarte sărac al mijloacelui handbalului.

Programa din 1990 este mai detaliată, dar se adresează în exclusivitate handbalului din educație fizică (prin gradul de eșalonare a temelor), iar în programa de tranziție conținutul predării handbalului este sumar și dispersat în cicluri primar-gimnazial. Liceal, dar acestea au fost reglementate prin legea E.F.S. Nr. 68/2000

Respectând cerințele programei am utilizat orientativ și lucrarea prof. Scarlat Eugen, iar pentru organizarea activităților am selectat din autori ca V. Gogălțan, Kunst Ghermanescu și alții.

Respectând cerințele programei am avut în vedere o eșalonare în funcție de celelalte mijloace ale educației fizice, și conținutul acestora pentru handbal, atât la educație fizică cât și la colectiv sportiv.

Conținutul activităților sportive (handbal în gimnaziu). Sistemul competițional școlar oficial: alte competiții școlare.

Întrucât pentru colectivul sportiv de handbal din școală, nu există o programă am precedat la schițarea unui astfel de document prin includerea prevederilor programei privind handbalul (elemente obligatorii și facultative) și prin completarea conținutului pregătirii la colectiv sportiv cu elemente abordabile în gimnaziu cum ar fi pasele speciale (din pronație) în special la elevii din clasa a VII-a, unele pase de angajare a pivotului, aruncări speciale (de la șold, din plonjon prin evitare, apărarea și atacul cu 1-2 jucători avansați, etc.).

Trebuie să menționez că am avut în vedere și timpul realizat prin acțiunea de sumație a orelor de educație fizică (2×20 minute handbal), orelor de colectiv sportiv handbal (1×50-90 minute) și competițiilor de handbal (1-2×40 minute).

Am reușit, în acest mod, să realizez cicluri anuale, semestriale, și săptămânale de inițiere și practicarea a handbalului. Calendarul sportiv al M.E.C. prevede doar o competiție de handbal (B-F) anual, cu etape pe școală, minicipiu, județ, zone și finala pe țară și se adresează practic, elevilor din clasele a VIII-a cel mult a VII-a.

Cum este firesc, profesorul este nevoit să pună baza, în pregătirea echipelor școlare, pe "etapa pe școală" și să aibă în atenție în special elevii din clasele terminale.

Din păcate pentru clasele a V-a și VI-a nu există un campionat oficial adaptat vârstei. Faza pe școală este în avantajul școlilor cu multe rânduri de clase, cel mai frecvent tip de școală, cu un rând de 2 clase V-VIII fiind dezavantajat și prin lipsa posibilităților de selecție și prin numărul mic de echipe dintr-o școală.

Menționăm din constatările proprii și după părerea unanimă a colegilor, că mijlocul de pregătire cel mai bun, rămân competițiile, absența lor conducând cel mai adesea, la abandonarea handbalului de către elevi prin demotivare și lipsă de finalizare a pregătirii lor sportive.

Corelarea obiectivelor educației fizice și sportului școlar cu potențialul instructiv-educativ al handbalului.

Apreciem că sunt suficiente elementele de integrare a handbalului în ansamblul mijloacelor educației fizice, acestea contribuind la realizarea obiectivelor acestui obiectiv de învățământ.

Raportând potențialul instructiv și educativ al handbalului la obiectivele educației fizice și sportului școlar constatăm că acestea are o contribuție efectivă la realizarea fiecărui obiectiv în parte, așa cum le-am prezentat într-un capitol anterior, dar și la realizarea efectelor de ansamblu a acestor obiective.

Este evident că, prin gradul înalt de solicitare și prin complexitatea sa, handbalul realizează obiective instructive, dacă este practicat sistematic, ducând la o stare de sănătate, realizarea unei capacități de muncă fizică, stimulează procesele de creștere și dezvoltare, contribuie la dezvoltarea fizică armonioasă, formează și menține o atitudine corectă a corpului.

Handbalul lărgește orizontul de cunoaștere, formează noțiuni noi la elevi, formează trăsături morale și de voință.

Nu în ultimul rând, handbalul este, prin practicare sistematică, un mijloc de educare sportivă a elevilor, ca sportivi și spectatori avizați ai jocului de

CAPITOLUL III

ORGANIZAREA EXPERIMENTULUI

3.1 Perioada de desfășurare a experimentului.

S-a desfășurat pe parcursul a trei ani școlari având două etape distincte valabile atât pentru grupa martor cât și pentru grupa experimentală:

– 2003 – 2004 (semestrul I – II);

– 2004 – 2005 (semestrul I – II);

– 2005 – 2006 (semestrul I – II);

3.2 Elaborarea probelor și normelor de control.

Pentru a cunoaște datele despre dezvoltarea fizică a elevilor din clasele experimentale și martor am trecut la efectuarea unor teste, din sistemul S.U.V.A.E. și probe specifice jocului de handbal, astfel:

alergare de viteză 50 metri;

săritură în lungime de pe loc;

aruncarea mingii de oină de pe loc;

rezistența – 800 metri – clasele V-VII, 1000 metri – clasa a VIII;

naveta.

Diferențierea probelor de aruncări și motricitate a fost făcută considerând particularitățile de vârstă și pregătire ale elevilor.

Ținând cont de faptul că elevi din clasa a V-a care reprezentau clasa experimentală nu stăpâneau elementele tehnice din handbal, la începutul anului școlar, la sfârșitul semestrului I, după parcurgerea unor mijloace specifice tehnici jocului de handbal, am mai efectuat următoarele teste:

pase în doi cu mingea de handbal timp de 30 de secunde;

dribling 30 metri în linie dreaptă;

aruncarea la poartă – din alergare;

pas adăugat;

pas încrucișat;

din săritură.

Probe de control pentru determinarea progresului în pregătirea specifică de handbal, pentru care nu am consemnat datele, având de a face cu eșantioane mici (fără semnificație statistică) dar prezentând un element de control al progreselor înregistrate de subiecții din lotul experimental, sub raport tehnic.

3.3 Grupele experimentale și martor analizate prin prisma măsurătorilor inițiale și finale.

În catedra mea am avut, în momentul începerii experimentului, două clase a V-a cu unu număr aproximativ de 60 elevi din care 34 băieți, care au fost testați, măsurați. După selecție s-au împărțit aproximativ în două, adică: grupa experimentală care au fost cuprinși la ora de activități sportive, și ceilalți care au participat în continuare doar la ora de educație fizică.

Pe tot parcursul experimentului, grupele au rămas neschimbate, neexistând fluctuații de elevi de la o grupă la alta.

Menționez că în ambele grupe au existat băieți de aceeași vârstă 11 ani.

Comparând mediile grupelor cu mediile statistice ale nivelului mijlociu de dezvoltare fizică a băieților și fetelor, din mediu urban, editate de Institutul de igienă din România, se constată că:

talia băieților din grupa experimentală se apropie de 1 cm de media statistică în timp ce la grupa martor este mai mică cu 3 cm;

greutatea medie a băieților din grupa experimentală (33 kg) este egală cu media statistică pe țară; greutatea medie a celor din grupa martor (31,5 kg) este sub media statistică pe țară cu aproximativ 2 kg;

perimetrul toracic la grupa experimentală este aproximativ egal cu media statistică (65,5 cm – 66,4 cm), în schimb la grupa martor aceasta este de 68,1 cm față de 66,4 cm, deci cu aproximativ 2 cm mai mare.

Explicația este prin faptul că aici sunt cuprinși și elevi care nu fac sport decât atât cât se face la ora de educație fizică.

3.4 Metode și mijloace utilizate.

Așa cum am amintit în capitolele anterioare am utilizat un experiment pe două grupe pe durata a trei ani de studiu.

Măsurătorile antropometrice la indicii de bază T (în cm), Gr. (în kg), P. toracic (în cm) s-au făcut anual, dar le-am redat în lucrare numai ca măsurători de pre-test și post-test.

Indicii calităților motrice de bază utilizați în măsurători au avut ca sistem de referință probele și normele de control date pentru viteză 50 metri (în secunde și zecimi), rezistența la 600-800 metri, în clasa a V-a și a VI-a. Schimbarea distanței fiind cerută de programă, eu am rămas la măsurătorilor din clasa a VI-a (rezistența), săritura în lungime de pe loc (în metri și centimetri), aruncarea mingii de oină (în metri și centimetri) la care am mai prezentat în anexă și rezultatele de la navetă dar fără a le mai aminti în lucrare.

Toate aceste măsurători s-au realizat la începutul clasei a V-a, în rest făcându-se conform programei școlare.

Mijloacele utilizate la cele două grupe în ansamblul lor sunt redate mai pe larg în capitolul 2.3.

Se observă cum grupa experimentală în cadrul orelor de activități sportive au o gamă mai largă de exerciții pentru învățarea și practicarea jocului de handbal, acestea fiind necesare în vederea pregătirii unei bune echipe școlare. Aceeași grupă în schimb participând și la orele de educație fizică de la clasa lor, unde sunt cuprinși și elevi din grupa martor. Deci grupa experimentală are 4 ore pe săptămână, iar grupa martor doar două ore.

3.5 Fenomene apărute pe parcursul experimentului.

Schimbarea sistemului de normare a profesorului în ore de activități sportive;

Anumite perturbări ale sistemului competițional național, județean și local;

Schimbări survenite în economia de timp liber a elevilor la sfârșit de săptămână, prin ocuparea acesteia cu activități în familie (munca pământului, excursii în țară și străinătate etc.);

Mari dificultăți în alimentația elevilor, în procurarea de echipament și materiale sportive;

Schimbarea distanțelor de alergare de rezitență pe 600-800 metri, specifice claselor V și VI, cu 800-1000 metri la clasele VII și VIII.

Toate aceste fenomene au influențat mai mult sau mai puțin desfășurarea experimentului și voi prezenta în capitolul următor modul concret de manifestare al acestuia.

CAPITOLUL IV

INTERPRETAREA ȘI PRELUCRAREA DATELOR OBȚINUTE.

4.1 Aspecte privind evoluția indicilor antropometrici.

4.1.1 Talia.

Valorile medii inițiale ale grupei experimentale (clasa a V-a) se încadrează în media statistică pe țară în schimb la grupa martor acestea sunt cu 3 cm sub aceasta.

Comparativ grupa experimentală are un avans mediu încă din testarea inițială de 3 cm fața de grupa martor.

În testarea inițială media minimă o înregistrează grupa martor de 137 cm, iar media maximă este atinsă de grupa experimentală 140 – 141 cm. Valorile medii înregistrate se încadrează în mediile pe țară.

Înregistrând creșterile înregistrate până în clasa a VII-a se constată următoarele:

Elevii din grupa experimentală au o talie de 166 cm, realizând o creștere de 26 cm, cu 14 cm peste media pe țară, aceasta fiind de 152 cm;

Elevii din grupa martor au o talie de 157 cm, realizând o creștere de 20 cm, cu 5 cm peste media pe țară.

Deși avem eșantioane mici, diferența medie în favoarea grupei experimentale este între altele și consecința unui program de mișcare (orele de activități sportive) diversificat și mai mult ca volum.

Evoluția taliei este reprezentată cifric în tabele.

4.1.2 Greutatea.

Dacă în testările inițiale existau, în medie, diferențe între grupa experimentală și grupa martor de aproximativ 2 kg, la testarea finală aceste diferențe se cifrează la aproximativ 8 kg în favoarea grupei experimentale și ca o consecință a diferențelor înregistrate la talie.

Comparând greutățile medii ale grupei experimentale și grupei martor cu media statistică pe țară a copiilor din mediul urban se constată că ambele grupe sunt cifric aproape de aceasta.

Grupa experimentală coincide la greutate, datorită faptului ca băieții sunt bine clădiți din punct de vedere fizic comparativ cu grupa martor care are cu aproximativ 2 kg sub medie. Această lucrare se contrazice puțin din cauză că elevii sunt mici ca statură, în schimb sunt și elevi supraponderali care compensează lipsa de înălțime generală a grupei, fapt care se va constata și la măsurătorile perimetrului toracic.

4.1.3 Perimetrul toracic.

Acest indice funcțional și morfologic înregistrează la ambele grupe o încadrare (clasa a V-a) a valorii apropiate de media pe țară.

La grupa experimentală datorită faptului că elevii înalți au o talie destul de mare pentru această vârstă, indicele este mai mic cu 1 cm, în schimb la grupa martor este cu 2 kg peste medie. Explicația este aceeași ca și la precedentul indice antropometric.

Evoluția indicilor privind perimetrul toracic este reprezentată în tabele.

În finalul acestui capitol trebuie să menționez că elevii au avut o creștere normală și dezvoltarea armonioasă din punct de vedere somatic fiind integrați în mediile statistice pe țară cu o ușoară dar semnificativă diferențiere a grupei experimentale.

4.2 Aspectele privind evoluția indicilor Dezvoltarea Calităților Motrice de bază

(probe S.U.V.A.)

Prin probele S.U.V.A. putem verifica evoluția indicilor dezvoltării calităților motrice.

Raportat la baremurile stabilite prin programa școlară, evoluția indicilor de viteză, forță, îndemânare, se reprezintă pe o linie ascendentă. În continuare voi prezenta evoluția rezultatelor pe calități la ambele grupe, experimentală și martor, atât la testările inițiale (clasa a V-a) cât și la cele finale (clasa a VII-a).

4.2.1 Viteza – Forța.

Exprimată prin proba de alergare de 50 m plat viteză medie a grupei experimentale nu este semnificativ diferențiată, în cadrul testărilor inițiale de cea martor. La testarea finală această diferențiere se accentuează. Dacă grupa martor, realizează la testarea inițială 9,1 sec și la cea finală 8,4 sec, grupa experimentală realizează 8,6 sec la testarea inițială și 7,3 sec la testarea finală. Diferența la testarea inițială este de 0,5 sec, la cea finală este de 1,1 sec.

Raportat la baremurile școlare sub 8,4 sec pentru nota 10, media grupei experimentale este cu mult peste nota 10, iar grupa martor, se situează la nivelul notei 8.

Calitatea motrică, forța, este testată prin probele de aruncarea mingii de oină – forța explozivă a brațului – și săritura în lungime de pe loc – forța membrelor inferioare.

La aruncarea mingii de oină valorile testărilor inițiale sunt următoarele: grupa martor realizează 21,1 m, cea experimentală 25,1 m, diferența fiind de 4 m. La testările finale grupa martor realizează 28 m, grupa experimentală 36 m, diferența fiind de 8 m.

Evoluția se prezintă ascendent pentru ambele grupe cu un avans de 8 m în favoarea grupei experimentale.

Raportat la baremurile programei școlare, ambele grupe au rezultate peste nivelul notei 10 (27 m). Este o probă la care băieții obțin în general cu ușurință nota maximă, datorită unei mai bune coordonări și forței brațului.

La săritura în lungime de pe loc, intervine forța în regim de viteză denumită și forța explozivă. Valorile testărilor se prezintă astfel:

La testările inițiale, grupa martor realizează 1,38 m, cea experimentală 1,46 m diferența fiind de 8 cm;

La testările finale grupa martor realizează 1,64 m, în timp ce grupa experimentală 2,03 m, diferența fiind de 39 cm.

La ambele grupe se constată o creștere între cele două testări, grupa martor progresând cu 0,26 m, cea experimentală progresând cu 0,57 m.

Raportat la programa școlară rezultatele obținute se situează la nivelul notei 10 la grupa experimentală și la nivelul notei 5 la grupa martor (menționez ca nota 10 este peste 1,79 m).

4.2.2 Îndemânarea și calitățile motrice.

Testarea s-a făcut la proba „Naveta” deși această probă nu este semnificativă pentru îndemânare, este o probă combinată care presupune viteză de execuție, de deplasare, rezistență în regim de viteză. Testarea inițială sa făcut în clasa a V-a, când deprinderea de alergare nu era consolidată, elevii având deprinderi greșite. Rezultatele obținute sunt de 28,5 sec la grupa martor la testarea inițială și de 25,6 sec la cea finală. Reiese că viteza de deplasare ajunge de la 2,8 m/sec la 3,1 m/sec, progresul fiind de 0,30 m/sec.

La grupa experimentală, la testarea inițială s-au obținut 26,3 sec, la cea finală 23,9 sec. viteza de deplasare la această grupă este de 3,04 m/sec la testarea inițială și de 3,34 m/sec la cea finală.

La ambele grupe se observă un progres atât la timpul realizat cât și la deplasare, diferențele fiind la testarea finală de 1,7 sec la timp și de 0,24 sec la viteza de deplasare.

Progresul se realizează pe seama perfecționării alergării cât și a creșterii capacității de efort.

În Anexe sunt menționate explicit toate aceste creșteri și diferențe, cât și rezultatele obținute la testări.

4.2.3 Rezistența

Calitatea motrică rezistența se apreciază prin proba de alergare pe distanța de 800 m, clasele V – VI, și 1000 m VII – VIII. Pentru a avea termeni de comparație mă refer la analiza rezultatelor la testările inițială și finale, efectuate doar la clasele V – VI, pe distanța de 800m.

Grupa martor a realizat la începutul clasei a V-a media de 4,31 min, grupa experimentală de 3,43 min. Diferența dintre ele fiind de 0,48 min. La testările finale efectuate cum am mai amintit pe aceeași distanță în clasa a VI-a, semestrul II, am obținut 4,05 min. grupa martor și 3,06 min. grupa experimentală. Diferența dintre rezultate fiind de 0,59 min.

Și această calitatea a avut o evoluție ascendentă, elevii ambelor grupe și-au îmbunătățit capacitatea de efort. Progresul realizat de grupa martor este de 0,26 min, cel realizat de grupa experimentală este de 0,37 min.

Raportat la baremele S.U.V.A. rezultatele grupei martor se realizează la nivelul notei 6, cel al grupei experimentale la nota 10 (3,25 min.).

CAPITOLUL V

5. CONCLUZII ȘI PROPUNERI.

5.1 CONCLUZIILE EXPERIMENTULUI

Experimentul desfășurat a permis să se constate că sarcinile și obiectivele educației fizice, cuprinse în programa școlară la clasele gimnaziale, sunt accesibile în orice condiții de dotare materială, cu rezultate bune numai în situația în care profesorul se preocupă pentru găsirea celor mai adecvate tehnologii de acționare;

Potrivit noilor principii se recomandă:

restrângerea numărului de exerciții (stimuli)cu care se operează în lecții;

valorificarea influențelor exercițiilor fizice (structuri, complexe, activități globale) odată însușite, prin modificări aduse volumului, intensității, complexității și pauzelor;

Structurile recomandate de programa școlară au în vedere acest aspect. Astfel, cele prevăzute pentru jocurile sportive – procedeele tehnico–tactice de exemplu – pot fi utilizate în anumite condiții și ca mijloace pentru dezvoltarea calităților motrice, sau pentru educarea inițiativei, imaginației, capacității de anticipare și de decizie, etc.

Obiectivul de dezvoltare și de perfecționare a calităților motrice trebuie să stea permanent în atenția profesorului de educație fizică.

Valoarea educativă a jocurilor sportive este recomandabilă, dată fiind acțiunea lor pozitivă multilaterală asupra personalității omului și în special asuprea tineretului.

Rezultatele înregistrate comparativ la cele două grupe confirmă realizarea sarcinilor propuse spre cercetare, deci realizarea scopului propus.

5.2 Concluzii și propuneri cu caracter general.

Experimentul realizat legat de activitățile desfășurate în cadrul orelor de cerc sportiv, a scos în evidență superioritatea indicilor somatici și motrici, la grupa celor cuprinși în această activitate, confirmând pe deplin ipotezele de lucru. Aceasta s-a realizat pe seama unui număr mare de ore, cele de la clasă, plus cele de colectiv sportiv, precum și competițiile ceea ce a făcut ca pregătirea lor pe linie sportivă să fie mai bună, prin acțiunea de somație a celor trei categorii de pregătire.

Indicii prezentați în Anexe arată superioritatea, uneori nu foarte mare a celor care au desfășurat o activitatea suplimentară;

Rezultatele sunt mai ridicate la dezvoltarea calităților motrice reprezentate prin probele S.U.V.A. Aceasta s-a realizat printr-o activitate bine organizată, cu mijloace specifice, mijloace de care handbalul dispune pe deplin.

Deși perioada ciclului gimnazial dezvoltarea fizică, talia și greutatea se realizează la toți elevii pe o linie ascendentă, la grupa de handbal acești indicii sunt superiori. Se constată la ei o evidentă creștere în înălțime și implicit în greutate.

Prin această activitate se realizează obiectivele educației fizice școlare – indicii superiori de dezvoltare fizică și motrică, un bagaj larg de deprinderi motrice de bază și specifice jocului de handbal, obișnuința de practicare independentă în timpul liber a exercițiilor fizice, cunoștințe legate de organizarea și desfășurarea jocului.

Reiese din tot, ca o concluzie finală, faptul că, cu cât timpul afectat mișcării, sportului organizat, este mai mare cu atât rezultatele sunt mai evidente.

Vârsta gimnaziului este o perioadă optimă dezvoltării fizice și motrice și trebuie acționat cât mai mult pe această linie. De aceea cele două ore pe săptămână prevăzute de programa școlară sunt totuși insuficiente. Participarea elevilor la cerc sportiv nu este obligatorie, nu pot fi cuprinși toți. Spre clasele terminale mulți renunță la participarea la această activitate, socotită de mulți extrașcolară, pentru a se pregăti pentru examene.

Dacă ar fi o activitate obligatorie și cuprinsă în orar, ar fi de real folos copiilor. S-ar mări astfel numărul orelor de educație fizică de la două la trei ore pe săptămână. Aceasta nu ar afecta cu nimic pregătirea școlară știind ca educația fizică, mișcarea și sportul contribuie la o bună pregătire intelectuală, la dezvoltarea organismului.

Consider că cele prezentate în lucrarea de față, cât și datele experimentului, să scoată în evidență rolul important al handbalului ca mijloc în realizarea obiectivelor educației fizice.

5.3 Concluzii și constatări cu caracter metodic.

Cel mai eficient lucru în învățarea jocului de handbal este cel global, combinat cu cel analitic, elevii putând practica jocul cu reguli simplificate încă din clasa a V-a.

Datorită lipsei calităților motrice, apariția greșelilor frecvente este inerentă, aceasta fiind direcția principală de prevenire, dar și corectările cu caracter tehnic nu trebuie neglijate.

În faza de învățare a jocului există o perioadă de folosire în exces a driblingului (a V-a, a VI-a) ale cărei cauze sunt legate de manifestările de individualism, dar și de neglijarea învățării corecte a opririlor, pivotării și protecției mingii.

În clasele a VII-a ți a VIII-a, învățarea pașilor și aruncărilor speciale este abordabilă, cu condiția ca cele fundamentale să fie corect și stabil însușite. Legat de aceasta, pentru fiecare procedeu, trebuie aplicată o metodică adecvată. La învățarea aruncării din plonjon, începutul îl constituie tehnica rulării învățată pe saltea, apoi plonjonul cu aruncarea respectivă și cu atenție deosebită la linia semicercului.

În clasele mici, trebuie utilizat mult, intens supravegheat și corectat permanent lucrul individual cu mingea pentru a obișnui elevul cu obiectul de joc.

Pentru practicarea handbalului, motivația este o problemă foarte complexă, trebuind atrași în colaborarea pe această temă nu doar elevii, ci toți profesorii, directorul și familia elevului, prin strategii speciale.

Încă din clasa a V-a trebuie, urmărit lecție de lecție formarea de noțiuni și dezvoltarea gândirii tactice. Astfel între profesor și elevi nu există comunicare, mai ales în conducerea jocului de pe margine, dacă elevii nu au noțiuni și reprezentări tactice

În alcătuirea colectivelor sportive la școli cu două clase gimnaziale, nu se poate face selecție, profesorul trebuind să lucreze și cu copiii dotați, dar și cu cei mai puțin dotați, diferențiat, pentru că altfel nu poate alcătui echipe. O problemă specială o constituie pregătirea portarilor care pot fi cu 1 – 2 ani mai tineri decât vârsta clasei a VIII-a, dar bine aleși și instruiți special.

Numărul competițiilor pe an și elev, este o problemă foarte importantă mai ales la școlile cu copii puțini. De aceea trebuie urmărit ca pe lângă handbal, elevii să mai practice și alte sporturi cu competiții școlare (atletism, baschet, fotbal etc.).

Păstrarea și îngrijirea echipamentului, este o problemă pe care elevii trebuie să o realizeze singuri, realizând în același timp și deprinderi de igienă și respect față de sine.

6. BIBLIOGRAFIE

ANEXE

Anexa 1

TABEL

Cuprinzând nivelul de dezvoltarea fizică al copiilor de 11-14 ani din mediul urban (băieți)

Institutul de igienă București

Extras

Anexa 2

TABEL

Cuprinzând evoluția mediilor la învățătură la grupa experimentală cât și martor

NOTĂ – Mediile generale ale elevilor au fost extrase din cataloagele claselor respective începând din clasa a V-a și terminarea clasei a VII-a.

Anexa 3

TABEL

Cu evolutia datelor inregistrate la indicii aptropometrici si S.U.V.A. la grupa experimentala

TABEL

Cu evolutia datelor inregistrate la indicii aptropometrici si S.U.V.A. la grupa martor