. Continutul Sarcinilor Si Zonelor de Actiune a Jucatorilor Specializati pe Postul de Fundas Late

“Studiu cu privire la conținutul sarcinilor și zonelor de acțiune a jucătorilor specializați pe postul de fundaș lateral la o echipă de Divizia B”

CAPITOLUL I

INTRODUCERE

1.1. Scurt istoric

A căuta originile fotbalului în trecut nu este un lucru prea ușor dar nici imposibil. Există dovezi certe că sfera era folosită ca accesoriu al exercițiilor fizice la multe din popoarele primitive, deci încă de la început sfera a constituit un mijloc de fortificare fizică, de recreere, de joc, de concurs.

Anul acesta se împlinesc 135 de ani de când un joc sportiv, care timp de decenii se dezvoltase la întâmplare, și-a făurit un statut propriu. Până în 1863, când a luat ființă la londra prima “Asociație de fotbal”, acest sport mai trăiește timp de 40 de ani într-un tandru concubinaj cu un altul, de care nu reușise să se despartă definitiv: era rugbyul.

Cum a luat ființă acest sport ajuns să cucerească astăzi toate țările lumii?

Astfel, în legendele ce ar vrea să explice geneza acestui sport avem o mărturisire prețioasă a marelui Platon (428-348 î.e.n.), care, în “Republica”, dădea amănunte despre dispărutul continent Atlantida, ce s-ar fi scufundat cu cca. 1000 ani î.e.n. în apele învolburate ale Mediteranei. Discipolul lui Socrate, vrând să propage o formă ideală de stat, atribuia vechilor atlanți cele mai înalte virtuți, printre care și aceea de a fi buni și loiali sportivi în jocurile cu mingea rotundă, desfășurare pe stadioane de marmură, în prezența a mii de admiratori.

În vechea Eladă erau cunoscute și recunoscute jocurile Apolaxis și Episkidios, care aveau numeroase elemente ce le întâlnim astăzi atât în fotbal, cât și în rugby, dar și în tenis și criket.

Învingându-i pe greci, armatele romane au preluat multe din aceste elemente pentru jocul lor, pe care l-au numit Harpastum. Atunci când nu s-au mai mulțumit să umple mingea (de obicei o bășică de bou) cu nisip sau paie, romanii au umflat-o cu aer, numind noul joc Follis sau Orluta (când mingea era din piele argăsită cu alaun), pe care l-au adus și în Europa Occidentală (Galia, Britania, Spania, Germania), peste care și-a întins stăpânirea.

Dacă în 276 se vorbea în Anglia de partide de Sphairomachia, în Franța jocul moștenit de la cuceritorii Galiei a preluat și unele forme magice de la străbunii gali. Astfel, prin Choule, normanzii considerau că alungă duhurile rele care le aduceau acele secete ruinătoare pentru recoltele lor de mere. De aceea, “poarta” pe care o atacau era a unei biserici, bombardate de mingea pe care jucătorii o conduceau cu puternice lovituri de picior.

Nu lipsesc nici inscripțiile și gravurile care atestă că și în vechile civilizații Inca, Maya și Aztecă din cele două Americi era cunoscut jocul cu mingea, utilizat tot în scopuri magice, urmărind izgonirea necuratului.

Evul mediu european cunoaște violența crescândă a jocului până la paroxism, mai mult în Anglia și mai puțin în Franța. O faimoasă partidă, rămasă în istoria acestui sport a fost cea dintre cei 300 de atacanți și 264 de apărători din Norfolk, în care s-au înregistrat numeroase accidente mortale. Printre jucătorii acestui sport s-a numărat și Sir Oliver Cromwell, ajuns apoi cancelar al Angliei.

O dată istorică este și aceea din anul 1800, când un anume William Gilbert n-a mai umplut mingea cu paie tărâțe și rumeguș, ci a avut ideea să o umfle cu aer.

Au venit apoi noi generații de elevi și studenți care au adoptat diverse formule de joc, una numită hurling at goal, jucată numai în curțile colegiilor și internatelor respective, iar alta dribling game.

Coabitarea fotbalului cu rugbyul (în cadrul jocului hurling at goal, practicat și cu piciorul și cu mâna) s-a diluat în anul 1823, când studentul William Webb Ellis din Colegiul orașului Rugby a binevoit să prindă și păstreze mingea în mână și în loc să o paseze înapoi s-a aruncat orbește înainte spre buturile adverse. Acest moment crucial este înscris pe o placă de marmură fixată pe zidurile Colegiului din Rugby.

Data de naștere a jocului de fotbal este socotită însă 26 octombrie 1863. În anul 1872 are loc prima competiție oficială (Cupa Angliei), ca și prima întâlnire interțări Anglia-Scoția, întâlnire desfășurată la Glasgow în prezența a 400 de spectatori și încheiată cu un rezultat de egalitate (0-0).

Deși echipele cuprindeau mai mulți înaintași, nu au reușit să înscrie gol, deoarece jocul lor se baza pe dribling și în jurul balonului se iscau aglomerări care semănau cu grămada de la jocul de rugby. La scurtă vreme, scoțienii descoperă procedeul numit “pasă” și jocul lor se schimbă prin alternarea driblingului și a paselor scurte. Această inovație a avut ca rezultat necesitatea distribuirii jucătorilor pe posturi și a numerotării lor în funcție de locul pe care îl ocupă în cadrul dispozitivului de joc.

La 15 ani de la prima competiție oficială, scoțianul William McGregor inventează clasamentul, ale cărui principii au rămas valabile până în prezent.

Odată cu rezolvarea relațiilor internaționale între state, se înființează tot mai multe cluburi și echipe de fotbal, iau ființă federațiile internaționale. Ca urmare a apariției federațiilor naționale, era nevoie de o organizație care să le cuprindă pe toate și care să realizeze o legătură între ele. Astfel a apărut Federația Internațională de Fotbal Asociație (FIFA). În anul 1979, FIFA cuprindea un număr aproximativ egal de țări membre cu ONU.

Astăzi, fotbalul poartă cu nedisimulată mândrie titlul de “rege al sporturilor”, căci an de an perceperea sa intrinsecă și popularitatea – perceperea extrinsecă – au înregistrat o amplificare invidiată de alte sectoare ale vieții social-culturale, proprii omului modern. Fotbalul poate fi socotit un limbaj universal al secolului XX atât de încărcat de contradicții și străbătut de numeroase crize.

1.2. Prezentarea temei

Jocul de fotbal a evoluat atât în ceea ce privește regulamentul jocului, cât și în ceea ce privește metodele și mijloacele de antrenament, tinzând să se perfecționeze odată cu trecerea timpului.

Jocul modern impune jucătorilor să acționeze eficient atât în atac, cât și în apărare, pentru rezolvarea sarcinilor de joc, obținerea unor avantaje asupra adversarilor și mai puțin pentru spectacolul fotbalistic.

Pregătirea sportivă este mai mult decât un proces de antrenament, nu numai prin dimensiunile sale, ci mai ales prin complexitatea sa. Astfel, în pregătirea sportivă întâlnim: pregătirea tehnică, pregătirea tactică, pregătirea fizică, pregătirea psihologică, pregătirea teoretică, acestea întrepătrunzându-se și dând o pregătire generală, care nu ar duce la performanță dacă ar lipsi una dintre ele.

Pregătirea tehnico-tactică este una dintre cele mai importante, deoarece ea se realizează atât pe posturi, fiecare post având specializate anumite acțiuni tehnico-tactice care diferă de la atacanți la mijlocași, la fundași și portari, cât și în colectiv, de la echipă la echipă.

În știința antrenamentului sportiv întâlnim tot mai des expresii ca: “pentru perfecționarea sistemului de pregătire trebuie să elaborăm modelul campionului”, “modelarea pregătirii tehnico-tactice”, “modelul de concurs”, etc.

În cele ce urmează ne vom ocupa de pregătirea tehnico-tactică a unui jucător specializat pe postul de fundaș lateral (stânga, dreapta) la o echipă din campionatul nostru, echipă aflată în Divizia B – “Cimentul Fieni”.

Pregătirea tehnico-tactică a fundașului lateral a preocupat mulți antrenori. De aceea, pregătirea fundașului lateral trebuie să fie multilaterală: o completă pregătirea fizică, pe fondul căreia însușirea tehnicii și tacticii specifice postului să permită perfecționarea elementelor, procedeelor tehnice, acțiunilor tactice individuale și colective.

1.3. Motivele alegerii temei

În condițiile actuale, când apărările sunt din ce în ce mai perfecționate și mai aglomerate, marcajul din ce în ce mai strâns, fotbalul modern implică angrenarea fundașilor în jocul combinativ, aceștia fiind jucătorii fără adversar direct în faza de atac, cu clarviziune asupra întregului teren de joc și cu posibilități multiple de a declanșa atacul într-o parte sau alta a terenului.

Mi-am propus să studiez din punct de vedere tehnico-tactic jocul fundașului lateral, pe care îl găsesc extrem de complex, jocul lui interesându-mă și prin prisma viziunii mele de viitor antrenor. Această temă este de o mare actualitate și însemnătate, atât în fotbalul juvenil, cât și de masă și de performanță.

Tema prezentei lucrări reprezintă pentru mine posibilitatea de a-mi aduce contribuția la elaborarea de mijloace tehnico-tactice, în vederea pregătirii jucătorului pe postul de fundaș lateral.

Am ales această temă datorită evoluției vertiginoase a acestui post de la sarcini simple, exclusiv defensive la început, la sarcini duble de apărare-atac, ajungându-se până la ceea ce numim fotbal total, cu implicații multiple în finalizare.

Datorită faptului că fotbalul se joacă la toate vârstele, fiind accesibil atât la bărbați cât și la femei, practicându-se în aer liber în toate anotimpurile, necesitând condiții materiale minime, mijloacele lui fiind accesibile, practicându-se în plină natură unde se beneficiază de avantajele factorilor de călire, fortificând organismul, mărind rezistența generală și capacitatea de efort, m-am hotărât să aleg această temă

“Studiu cu privire la conținutul sarcinilor și zonelor de acțiune a jucătorilor specializați pe postul de fundaș lateral la o echipă de Divizia B” este o temă extrem de generoasă și de vastă, prezenta lucrare neputând să reliefeze și să surprindă în totalitate, atât din motive obiective, cât și subiective, multiplele modalități prin care mijloacele tehnico-tactice concură la realizarea sarcinilor de joc pe postul de fundaș lateral.

1.4. Gradul de actualitate și scopul lucrării

Cerințele disputei sportive și solicitarea jucătorilor în antrenamente și competiții necesită eforturi intense, atât din partea jucătorilor, cât și a antrenorilor; a jucătorilor în ceea ce privește aplicarea din punct de vedere tehnic și tactic a mijloacelor utilizate în pregătire, iar din partea antrenorilor de a găsi, a dezvolta acele mijloace care să corespundă cel mai bine gradului de pregătire a jucătorului de fotbal.

Din totdeauna s-a urmărit perfecționarea jucătorului de fotbal, care să poate să realizeze atât faza ofensivă, cât și cea defensivă. Pentru că întotdeauna cea mai mare satisfacție a acestui joc a fost înscrierea golului, rolul jucătorilor din apărare și în special al fundașilor laterali a căpătat mai multe valențe în anihilarea rezultatului final al atacului.

Perfecționarea continuă a apărărilor a determinat în mod implicit găsirea de mijloace care să ducă la o bună finalizare a atacului, dar și invers, apariția de jucători cu gabarit, calități motrice (viteză, îndemânare, rezistență, forță) deosebite pe postul de atacant a generat găsirea de mijloace specifice jucătorilor pe postul de fundaș lateral.

Evoluția vertiginoasă a postului de fundaș lateral de al sarcini simple, exclusiv defensive la sistemele de apărare, la sarcini duble, ce vizează atât atacul, cât și apărarea, ajungându-se până la fotbalul total, în care pressingul atacanților se exercită dincolo de careul de 16 m, iar marcajul reprezintă soluția optimă de realizarea a fazei defensive, coroborate cu participarea în atac și finalizare.

Abordarea rolului fundașului lateral prin prisma fotbalului total este de mare actualitatea, tendințele de realizare a acesteia fiind date de modelul de joc al fundașilor laterali care au evoluat la Campionatul Mondial din Franța.

Scopul lucrării este de a găsi acele mijloace care să corespundă modelului jucătorului pe postul de fundaș lateral de la Campionatul mondial, de a le optimiza și aplica în cazul jucătorilor de pe postul de fundaș lateral de la o echipă de Divizia B – “Cimentul Fieni”, urmând ca la analiza statistico-matematică a rezultatelor obținute din chestionare, fișe de observație, protocoale de observație la antrenamente să elaborez mijloace pentmai multe valențe în anihilarea rezultatului final al atacului.

Perfecționarea continuă a apărărilor a determinat în mod implicit găsirea de mijloace care să ducă la o bună finalizare a atacului, dar și invers, apariția de jucători cu gabarit, calități motrice (viteză, îndemânare, rezistență, forță) deosebite pe postul de atacant a generat găsirea de mijloace specifice jucătorilor pe postul de fundaș lateral.

Evoluția vertiginoasă a postului de fundaș lateral de al sarcini simple, exclusiv defensive la sistemele de apărare, la sarcini duble, ce vizează atât atacul, cât și apărarea, ajungându-se până la fotbalul total, în care pressingul atacanților se exercită dincolo de careul de 16 m, iar marcajul reprezintă soluția optimă de realizarea a fazei defensive, coroborate cu participarea în atac și finalizare.

Abordarea rolului fundașului lateral prin prisma fotbalului total este de mare actualitatea, tendințele de realizare a acesteia fiind date de modelul de joc al fundașilor laterali care au evoluat la Campionatul Mondial din Franța.

Scopul lucrării este de a găsi acele mijloace care să corespundă modelului jucătorului pe postul de fundaș lateral de la Campionatul mondial, de a le optimiza și aplica în cazul jucătorilor de pe postul de fundaș lateral de la o echipă de Divizia B – “Cimentul Fieni”, urmând ca la analiza statistico-matematică a rezultatelor obținute din chestionare, fișe de observație, protocoale de observație la antrenamente să elaborez mijloace pentru realizarea sarcinilor de joc ale postului de fundaș lateral.

1.5. Ipotezele lucrării

Preocupările care vizează modernizarea jocului de fotbal contemporan pot fi grupate în 2 categorii:

valorificarea influențelor jocului de fotbal în direcția ocrotirii sănătății, combaterii sedentarismului, solicitărilor unilaterale, a stresului, etc.;

orientarea influențelor jocului de fotbal spre nevoile reale ale societății, și anume: pregătirea forței de muncă, pregătirea pentru viață, angrenajul social.

Prezenta lucrare pornește de la ipoteza că utilizând mijloace tehnico-tactice specifice jucătorului pe postul de fundaș lateral realizăm:

o pregătire tehnico-tactică de specialitate care va ușura mult realizarea sarcinilor în timpul jocului;

dezvoltarea calităților motrice (viteză, îndemânare, forță, rezistență) la valori superioare;

dezvoltarea unor calități și trăsături moral-volitive și intelectuale, a simțului estetic și responsabilității sociale.

CAPITOLUL II

FUNDAMENTAREA TEORETICO-METODICĂ

2.1. Noutăți și tendințe în fotbalul actual

Fotbalul de performanță a încetat de mai multă vreme să fie o activitate pur distractivă. Antrenamentele și jocurile s-au transformat într-o activitate responsabilă, în care sunt implicate: efortul fizic și psihic considerabil, capacitatea de rezistență la efort pentru a face față luptei sportive și voința fermă în procesul autodepășirii.

Problemele legate de fotbalul contemporan, perfecționat în toate compartimentele sale, sunt mult mai complexe ca în trecut, jocul din zilele noastre fiind complet diferit în raport cu cel practicat în deceniile trecute.

Schimbările survenite în jocul actual se referă la orientarea și structura jocului în ansamblu, pe linii de jucători și posturi, precum și la dinamismul cu care se desfășoară trecerile din atac în apărare și din apărare în atac.

Munca susținută a specialiștilor care vizau ameliorarea concepției și a sistemului de joc, a mijloacelor și metodelor de antrenament s-a concretizat într-o evoluție calitativ superioară și verificată prin rezultate obținute în toate componentele antrenamentului. De asemenea, multe școli de fotbal și echipe cu tradiție valoroasă, cu jucători talentați – personalități remarcabile în fotbal – au descoperit din necesitate zone insuficient exploatate printre componentele jocului și ale procesului de antrenament, pe care le-au valorificat într-o manieră creatoare, asigurându-și un oarecare timp supremația (exemplu Italia, Argentina, Germania, Brazilia).

Ca rezultat al acestor eforturi, fotbalul a înregistrat salturi calitative remarcate cu ocazia fiecărei ediții a campionatului mondial, dar și a altor competiții de amploare.

Evoluția fotbalului actual contemporan se poate caracteriza prin.

1. Dinamismul și solicitarea intensă la efort;

2. Disponibilitatea jucătorilor de o oarecare valoare în manevrarea rapidă a mingii în diferite zone de joc cu prețul unui efort intens atât fizic, cât și psihic;

3. Execuții rapide și eficace, accelerări progresive ale vitezei jocului, mai ales în fazele de finalizare;

4. Acțiuni individuale și colective bine concepute care pot pune în evidență creativitatea, inițiativa, gândirea practică, decizia și participarea responsabilă;

5. Interferența permanentă între zone, linii și posturile din echipă, cerând jucători polivalenți, capabili să participe efectiv și cu eficiență la toate fazele și acțiunile de joc;

6. Înalta clasă profesională a jucătorilor bazată pe mentalități și atitudini responsabile și angajamente;

7. Marea diversitate a acțiunilor individuale și colective, soluțiile originale în alegerea și combinarea mijloacelor tehnico-tactice în realizarea concepției și a sistemului de joc, toate acestea, grație flexibilității lor se pretează la adaptări creative.

Prospectarea manierei în care va evolua fotbalul actual și cunoașterea direcțiilor evolutive determină stabilirea strategiei generale și speciale, dându-se astfel posibilitatea să se acționeze asupra dezvoltării jocului în perspectivă.

Astfel au fost reținute următoarele idei:

1. Consolidarea caracterului colectiv al atacului și apărării, asigurată de strânsa colaborare între grupele de jucători și compartimente, interferența lor permanentă, ca rezultat al întăririi componentei fizice atât de importante pentru jucători.

2. Asigurarea unui ritm rapid și susținut îndeosebi în acțiunile ofensive și în fazele de finalizare;

3. Folosirea apărării active, a prestigiului după pierderea balonului prin realizarea unui marcaj strict asupra adversarului. În același timp, fiecare jucător trebuie să se convingă că coechipierii fac tot posibilul pentru acoperirea propriei jumătăți de teren cu o apărare eficace.

4. Prezența în echipe a jucătorilor de mare clasă și adaptați la unele scheme sau manevrări tactice va valorifica la un nivel superior disponibilitățile acestor jucători angrenându-i chiar și pe cei mediocri;

5. Se trece la etapa când nu va mai exista un singur conducător de joc, fiecare jucător, atunci când este în posesia mingii, este conducătorul de joc al echipei proprii, deci o pregătire multilaterală.

6. Înalta măiestrie în execuții tehnice efectuate în mare viteză și în condiții de adversitate, însoțite de asigurarea cursivității jocului cu acțiuni simple și eficace.

SCHEMA TEORIEI ANTRENAMENTULUI CALITATIV

7. Rolul din ce în ce mai important al jucătorilor fără minge în relația cu posesorul mingii, acesta trebuind să-l susțină, să-i realizeze cât mai multe situații pentru a continua jocul prin pase suficiente, pase pentru punerea coechipierilor în situații favorabile de înscriere a golului sau chiar de finalizare;

8. Ca o consecință a ameliorării formației intelectuale, va fi participarea tot mai conștientă a jucătorilor în procesul de instruire, fapt care vizează lărgirea orizontului tactic, dezvoltarea motivației, interesului față de joc în sine, capacitatea de a alege soluțiile cele mai bune, devotamentul și responsabilitatea.

9. Păstrarea echilibrului psihic, luciditatea în momentele dificile ale jocului: modificări favorabile în evoluția jocului, a scorului, intervenții brutale din partea adversarilor, presiunea publicului și a mas-mediei.

Am surprins câteva idei care trebuie avute în vedere în timpul unei pregătiri, nedepinzând de gradul de performanță și fără de care jocul modern, jocul care se va juca “mâine” nu s-ar ridica la cote de măiestrie și de înaltă performanță.

2.2. Particularități tehnico-tactice ale jucătorului specializat pe postul de

fundaș lateral

Activitatea sportivă, inclusiv finalitățile acesteia, este considerată ca un sistem de motivare funcțională, de unde decurge și subordonarea priorității teoriei antrenamentului. Prin aceasta, pe prim planul tuturor abordărilor trece fenomenul de adaptare, fapt explicabil prin avantajul asigurat de aceasta în posibilitățile de prognozare a mărimilor și proceselor. În aceste procese se încearcă să se ajungă, respectând specificitatea fiecărei discipline sportive, la perfecționarea tehnică și tactică, pe baza principiului structurii anuale a antrenamentului. Aceasta prevede o localizare temporală tipică, la început de ciclu a pregătirii condiționale speciale, prin care cunoscuta și originala organizare în blocuri a efortului capătă o nouă explicație, mai precisă. Deci, antrenamentul contribuie la o creștere dirijată, pe termen lung a potențialului motric al sportivului, fără apariția unor adaptări greșite.

După esența lor, toate felurile de pregătire (fizică, tehnică, tactică, competițională, psihologică, etc.) au de fapt un singur scop comun, anume creșterea capacității de viteză a sportivului și a exploatării ei complete în condiții de competiție.

Pentru sportivul de performanță cu o clasificare înaltă, o tehnică precisă joacă alt rol principal: aceasta ar trebui să se evidențieze printr-o mare stabilitate, la grad înalt de intensitate a efortului psiho-fizic și printr-un consum minim de energie și timp, pentru perfecționare, fără a fi necesare schimbări esențiale. Perfecționarea tehnică nu trebuie însă să stânjenească celălalt scop al adaptării: creșterea vitezei în exercițiile competiți-onale.

Antrenamentul de fotbal ar trebui să realizeze o pregătire prin planificare tehnică și mai ales temporală, ceea ce nu este totuși posibil fără o organizare corespunzătoare a pregătirii condiționale speciale. Astfel, sunt eliminate eșecurile competiționale și contradicțiile între nivelul de adaptare fizică și gradul de deprindere tehnică, caracteristici tipice pentru ultimele decenii sportive.

FACTORI CARE DETERMINĂ VITEZA ACȚIUNII SPORTIVILOR.

Antrenamentul de tehnică sportivă conceput ca un proces de adaptare trebuie planificat chiar dacă aspectul preponderent nu este cel energetic.

Deoarece pregătirea condițională specială trebuie să preceadă în timp munca susținută cu tehnica și viteza exercițiului competițional, rezultă următorul model de bază pentru structurarea unui macrociclu, care, prin repetarea sa, determină structura antrenamentului.

STRUCTURA MACROCICLULUI ÎN BLOCURI, A ORGANIZĂRII EFORTULUI

Macrociclul reprezintă deci o structurare în trei etape temporale, respectiv blocuri organizatorice, cu efecte de adaptare logico-funcțională, cu scopul realizării performan-țelor competiționale mai mari.

Blocul A – etapa pregătitoare (dezvoltarea potențialului motric prin pregătirea condițională specială).

Blocul B – etapa precompetițională (pregătirea nemijlocită pentru competiție prin intensificarea exercițiilor competiționale, inclusiv competițiile pregătitoare).

Blocul C – etapa competițională (realizarea vitezei maxime în forma cea mai bună pentru competițiile importante).

Un jucător ajuns la un nivel de performanță mai înalt, respectiv Divizia B, trebuie să prezinte o serie de particularități tehnico-tactice, deoarece fiecare post se bazează pe specificitatea sa și deci fiecare jucător specializat pe postul respectiv.

Acțiunile tehnico-tactice specifice unui jucător specializat pe postul de fundaș lateral sunt în general toate pe care le cuprinde jocul de fotbal. Astfel, putem vorbi de acțiuni tehnice și tactice.

Prin tehnica jocului de fotbal se înțelege ansamblul de mijloace specifice în formă și conținut prin intermediul cărora jucătorii realizează pe de o parte acțiunile cu minge (controlul și circulația acesteia), iar pe de altă parte manevrele (cu și fără minge) necesare acționării și cooperării eficiente, raționale, în vederea atingerii scopului urmărit.

Tehnica jocului de fotbal se compune din elemente și procedee tehnice. Elementele tehnice reprezintă forme generale motrice cu și fără minge specifice jocului de fotbal, și anume: intrarea în posesia mingii, păstrarea mingii, transmiterea mingii, alergările, săriturile, schimbările de direcție, căderile.

Procedeele tehnice sunt modalități concrete de realizare a elementelor tehnice, de exemplu: preluarea mingii rostogolite cu partea interioară a labei piciorului; deposedarea de minge prin atac din față; lovirea mingii cu interiorul labei piciorului; lovirea mingii cu capul de pe loc, cu un picior înainte.

Acțiunile tehnice specifice fundașului lateral sunt:

I. Elementele tehnice cu minge (intrarea în posesia mingii, păstrarea mingii, transmiterea mingii).

1. Intrarea în posesia mingii se realizează fie prin preluarea mingii, fie prin deposedarea adversarului de minge.

a) Prin preluare se urmărește modificarea direcției, traiectoriei și a vitezei mingii, pentru a o utiliza cât mai convenabil. Preluarea mingii se poate realiza cu partea interioară a labei piciorului, cu partea exterioară a labei piciorului, cu partea interioară a labei piciorului prin amortizare, cu coapsa prin amortizare, cu pieptul prin amortizare, cu talpa din ricoșare, cu abdomenul. La aceste preluări pot apare o serie de greșeli, cum ar fi: preluarea nu se execută în momentul indicat, preluarea nu se face pe direcția dorită, încheietura (care are rolul cel mai important în execuție) este prea încordată sau prea relaxată.

b) Deposedarea este un element tehnic prin care se urmărește scoaterea mingii din posesia adversarului. Procedeele tehnice de deposedare sunt clasificate în funcție de poziția jucătorului care execută deposedarea, astfel: deposedare de minge prin atac din față, deposedare de minge prin atac din lateral, deposedare de minge prin atac din spate. Principalele greșeli care pot apare sunt: privirea este îndreptată către mișcările pe care le face adversarul și nu către minge, contactul cu adversarul se ia înainte de intervenția la minge, nu se profită la timp de momentul îndepărtării mingii de piciorul adversarului.

2. Păstrarea mingii de către un jucător se realizează prin protejarea mingii și prin conducerea mingii.

a) Protejarea mingii este elementul tehnic prin care jucătorul păstrează mingea, ferind-o de intervenția adversarului. Protejarea mingii se poate realiza pe loc sau în timpul conducerii.

Principalele greșeli sunt: jucătorul care protejează mingea este tentat să împingă adversarul, neglijând controlul mingii; brațele folosesc la îndepărtarea adversarului și nu la extinderea acțiunii de protejare.

b) Conducerea mingii reprezintă elementul tehnic indispensabil jocului individual, dar în fotbalul trebuie să evităm folosirea conducerii mingii, el fiind un procedeu care încetinește jocul. Deosebim trei procedee de conducere a mingii: cu interiorul labei piciorului, cu exteriorul labei piciorului, cu șiretul plin. Dintre greșelile frecvente amintim: jucătorul îndepărtează prea mult mingea de picior, trunchiul este ținut drept, rigid, în loc să fie aplecat puțin înainte, privirea este îndreptată asupra mingii.

3. Transmiterea mingii se realizează prin trei elemente tehnice: lovirea mingii cu piciorul, lovirea mingii cu capul și aruncarea de la margine.

a) Lovirea mingii cu piciorul poate fi: cu interiorul labei piciorului, cu șiretul plin, cu șiretul interior, cu șiretul exterior, cu exteriorul labei piciorului, cu vârful labei piciorului, cu călcâiul, cu genunchiul, aruncarea mingii cu piciorul, lovirea mingii prin demi-vole, din vole, prin forfecare. Greșelile apărute frecvent sunt: articulația care execută lovirea nu este încordată; mingea nu este lovită în zona cea mai eficientă; piciorul de sprijin nu este așezat astfel încât să susțină greutatea corpului; mingea nu este transmisă pe direcția dorită.

b) Lovirea mingii cu capul. Valoarea acestui procedeu constă îndeosebi în conținutul său practic, lovirea mingii cu capul putând deveni, în raport cu cerințele fazei, o pasă de la distanță mică sau medie, o degajare la centrările efectuate de adversar și îndeosebi o lovitură directă către poartă. Procedeele de lovire a mingii cu capul se clasifică în: lovirea mingii cu capul de pe loc, lovirea mingii cu capul din alergare, lovirea mingii cu capul din săritură cu bătaie pe un picior sau pe ambele, lovirea mingii cu capul din plonjon, lovirea mingii cu capul înainte, lateral, înapoi.

Greșeli frecvente: extensia trunchiului pe bazin este insuficient de amplă, iar flexia trunchiului pe bazin nu se face cu mișcare bruscă, pentru a da intensitate loviturii; în momentul lovirii mingii gâtul nu este încordat; lovirea mingii cu ochii închiși, mingea nu este lovită cu fruntea.

c) Aruncarea mingii de la margine se realizează prin două procedee: aruncarea mingii de pe loc și aruncarea mingii cu elan. Greșeli apărute cu prilejul aruncării mingii de la margine sunt: mingea este aruncată cu o singură mână; picioarele nu sunt amândouă pe pământ în timpul aruncării de la margine; mingea nu este dusă deasupra capului.

II. Elementele tehnice fără minge sunt: alergările (cu variantele respective), schimbările de direcție, căderile, ridicările de la sol, săriturile, opririle rostogolirile.

Elementele tehnice fără minge sunt foarte întâlnite în jocul de fotbal și de aceea ele trebuie exersate în antrenament (exemplu căderile și ridicările de la sol trebuie realizate cu o viteză mare, deoarece există situații de joc în care aceasta impune acest lucru, săriturile foarte frecvente în jocul fundașului lateral sau opririle, deoarece el trebuie să marcheze un adversar care poate face acest lucru pentru a-i distrage atenția și a se demarca într-o poziție mai bună).

Tactica jocului de fotbal prevede totalitatea acțiunilor individuale și colective, organizate și coordonate unitar și rațional, atât în apărare cât și în atac, în limitele regulamentului de joc și a eticii sportive, în scopul obținerii victoriei, valorificând și particularitățile jucătorilor proprii, precum și lipsurile din pregătirea adversarului.

În sfera noțiunii de tactică se include deci întreaga activitatea rațională a jucătorilor desfășurată într-o succesiune impusă de jocul în sine (faze de joc), cu ajutorul mijloacelor de realizare, și anume, acțiuni tactice individuale și colective specifice atacului și apărării.

Prin formele apărării putem înțelege aspecte exterioare distincte și necesare de manifestare a echipei, expresia conținutului (modul de organizare și acționare) în diferite momente ale jocului, folosind întregul arsenal de mijloace tehnico-tactice, în scopul realizării sarcinilor de joc în apărare.

a) Apărarea combinată se definește prin însăși denumirea ei, adică modul de organizare în care o parte din apărători, cei mai numeroși, acționează în virtutea principiilor și regulilor tactice specifice apărării pe zonă, iar cealaltă parte în virtutea apărării om la om.

Această formă de apărare asigură concomitent acoperirea unei zone mai îndepărtate de locul unde se dispută mingea și marcajul strict al adversarilor imediat apropiați de minge. Apărarea combinată este aplicată de obicei în zonele 1 și 2.

b) Apărarea pe zonă este modul de organizare a jucătorilor în apărare, în care fiecare răspunde de o anumită zonă de teren, supraveghind și urmărind atacanții care intră și părăsesc această porțiune de teren.

Apărarea pe zonă prezintă următoarele avantaje: apărare împotriva atacului advers în circulație și a combinațiilor bazate pe pătrunderi individuale; obligă pe adversar să tragă la poartă de la distanță; șanse mari de intercepție.

De asemenea, există și dezavantaje ale apărării pe zonă: este vulnerabilă în fața contraatacului advers; este ineficace în fața unor șuteuri foarte buni de la distanță; în general, deposedarea adversarului se bazează mai mult pe greșelile acestuia decât pe acțiunea în sine (lupta pentru deposedare); datorită caracterului său colectiv acoperind o zonă mare de teren, oferă “portițe” de scădere a responsabilității individuale, jucătorii recunoscându-și mai greu greșelile comise.

Am prezentat o serie de procedee și elemente tehnico-tactice specifice fundașului lateral, care trebuie însușite și perfecționate pentru ca jucătorul să dea randament maxim.

2.3. Aspecte privind pregătirea fundașului lateral

Delimitarea conținutului procesului instructiv-educativ pe componente (factori) specializate, având scopiri, obiective și mijloace de realizare proprii, a permis specialiștilor o analiză mai amănunțită a acestora. Până nu cu mulți an în urmă, dintre componentele antrenamentului, doar pregătirea fizică, tehnică și tactică constituiau principala preocupare a antrenorilor. Concursul, jocul oficial, adevăratul examen pentru evaluarea la un moment dat a nivelului capacității biomotrice și tehnico-tactice a fiecărui jucător, deci și a echipei, a demonstrat că nivelul de performanță atins poate fi depășit. Datorită preocupărilor și cercetărilor, atât ale specialiștilor din alte domenii, cât și ale antrenorilor, s-a ajuns la concluzia că la nivelul sensibil egal din punct de vedere al capacității fizico-tehnice și tactice, învinge echipa cu un bagaj bogat, dar în special cu un profil psihologic genetic dar și dobândit superior echipei adverse.

Din acest punct de vedere, în fotbalul actual de performanță s-au împământenit câteva pregătiri de bază, lipsa unei dintre ele micșorând sau îngreunând nivelul de dezvoltare, de perfecționare: pregătirea fizică, pregătirea tehnică, pregătirea tactică, pregătirea teoretică, pregătirea psihologică, pregătirea biologică.

Pregătirea fizică

Pornind de la orientarea modernă a fotbalului de performanță, și anume desfășurarea jocului sub semnul angajamentului total, vom înțelege de ce pregătirii fizice a fundașului lateral i se acordă o importanță tot mai mare.

Prin pregătirea fizică înțelegem întregul sistem de mijloace care asigură mărirea capacității funcționale a organismului prin nivelul înalt de dezvoltare a calităților motrice de bază și specifice, ridicarea nivelului indicilor morfofuncționali, pe fondul unei perfecte stări de sănătate.

Atât pentru începători cât și pentru jucătorii de performanță, pregătirea fizică constituie baza de plecare și creează suportul necesar abordării celorlalte componente ale antrenamentului.

Pregătirea fizică generală este partea pregătirii fizice care asigură dezvoltarea calităților motrice de bază și a capacităților funcționale ale organismului în general, îmbogățește fondul general de deprinderi psihomotrice, asigură dezvoltarea armonioasă a indicilor morfofuncționali ce condiționează practicarea fotbalului.

Mijloacele folosite în pregătirea fundașului lateral sunt foarte diverse, multe împrumutate din alte jocuri sportive (gimnastică, atletism, haltere). Locul pregătirii fizice generale este la începutul perioadei pregătitoare, ponderea ei scade cu timpul în favoarea pregătirii fizice specifice, care îi ia locul.

Pregătirea fizică specifică este partea pregătirii fizice care asigură dezvoltarea capacității de efort specifice jocului de fotbal, a calităților motrice și deprinderilor psihomotrice, combinate prioritar și diferențiat, determinând randamentul specific.

Calitățile motrice constituie suportul de bază al efectuării actului motric, care se manifestă în timpul jocului în cele mai variate forme și trebuie dezvoltate la indici superiori. Fiecare calitate motrică și deprindere psihomotrică își are substratul său morfologic și funcțional și ca atare excitantul (exercițiul fizic) trebuie să se adreseze cu precădere acestui substrat care generează manifestarea calităților motrice respective. În consecință, problema dezvoltării calităților motrice nu poate fi abordată la general, ci separat pentru fiecare calitate motrică în parte.

Viteza este o calitate motrică stabilă, deci este foarte puțin perfectibilă, deoarece estre genetic fixată. Dezvoltarea vitezei este foarte importantă în jocul fundașului lateral prin toate formele de manifestare ale acestuia: viteza d reacție, capacitatea de accelerare la plecare, viteza de execuție.

Îndemânarea este capacitatea motrică cel mai des folosită, mai ales în mișcările cu mingea. Ea asigură adresa, precizia, ușurința, varietatea și economicitatea mișcărilor în situații imprevizibile, învățarea relativ rapidă a actelor motrice și perfecționarea actelor și acțiunilor motrice.

Rezistența este o calitate motrică de bază și, în funcție de modul de solicitare, distingem mai multe modalități de manifestare:

din punct de vedere al masei musculare: rezistența generală și locală;

din punct de vedere al specificității fotbalului: rezistența generală și specifică;

din punct de vedere al substratului energetic: rezistență aerobă și anaerobă;

din punct de vedere al duratei: scurtă, medie și lungă;

din punct de vedere al solicitărilor motrice: rezistență-forță, rezistență-detentă, rezistență-viteză.

Având în vedere fundașul lateral, rezistența acestuia trebuie să se prezinte sub toate formele, deoarece jocul său este complex și trebuie să reziste influențelor acestuia.

Forța este o calitate motrică ce se manifestă în combinație și cu alți factori de ordin psiho-fizic și tehnic. Aceasta este o calitate motrică necesară fundașilor laterali și de aceea și pregătirea pentru forță trebuie să fie foarte des abordată în antrenament.

Pregătirea fizică specifică se realizează cu mijloace specializate care dezvoltă combinațiile de calități prioritar determinate de particularitățile fotbalului în general și pe posturi în special.

Pregătirea tehnică

Tehnica este importantă în primul rând în economismul și eficacitatea acestuia. În jocul de fotbal, tehnica influențează în mod prioritar soluționări tactice de joc în condiții de adversitate, cu economie de energie.

Determinată de folosirea piciorului ca element principal în acționarea asupra mingii, tehnica jocului de fotbal are următoarele caracteristici: accesibilitate, tehnica este evolutivă, necesită pregătire timpurie, învățarea absolut corectă a tehnicii de bază, pregătirea în condiții diverse, trăsături speciale (tehnica jocului de fotbal este precisă, suplă, fină și subtilă, ea poate fi considerată și spectaculoasă plăcută atât jucătorilor cât mai ales spectatorilor).

Pregătirea tactică

În noțiunea de tactică se include deci întreaga activitate rațională a jucătorilor, desfășurată într-o succesiune impusă de jocul în sine – în faza de joc – prin anumite forme de manifestare, așezări variate în teren – sisteme de joc – cu ajutorul mijloacelor de realizare, și anume acțiuni tactice individuale și colective specifice atacului și apărării.

Pentru a fi eficientă, în acord cu tendințele contemporane ale dezvoltării jocului, dar și cu disponibilitățile și posibilitățile echipei, tactica trebuie să răspundă la câteva cerințe:

să fie accesibilă – amortizată cu nivelul pregătirii fizice și tehnice, cu particularitățile lor psihice;

să fie maleabilă permițând manifestarea unor intervenții de adaptare din partea jucătorilor. Ea trebuie să facă față situațiilor apărute în joc, permițând intervenții creatoare, luarea unor decizii care se potrivesc situației respective;

să permită trecerea cu ușurință la alte nivele calitative. Ca și în cazul tehnicii, nivelul tacticii nu rămâne neschimbat, el se află într-un continuu proces de evoluție.

Prin pregătirea tactică trebuie să înțelegem cu precădere preocuparea pentru educarea și dezvoltarea gândirii jucătorului, capacitatea acestuia, cunoștințele și abilitățile au un rol deosebit în pregătirea teoretică.

Tactica prezintă o serie de principii generale și specifice.

Principii generale:

trecerea rapidă din apărare în atac și din atac în apărare;

concentrarea atenției tuturor jucătorilor la toate acțiunile în teren pe toată durata jocului;

reducerea numărului de greșeli tehnico-tactice;

efectuarea tuturor acțiunilor în timp util;

anticiparea acțiunilor proprii ale coechipierilor și ale adversarilor;

acordarea sprijinului reciproc în atac și apărare;

preocuparea permanentă pentru realizarea superiorității pe tot terenul;

determinarea adversarului să greșească;

colaborarea eficientă între compartimentele de jucători.

Principii speciale pentru jocul fundașului lateral

preocuparea continuă pentru îndepărtarea pericolului și intrarea în posesia mingii;

asigurarea permanentă a echilibrului defensiv;

realizarea unei apărări elastice prin adaptarea permanentă a formelor și sistemelor de apărare la intențiile atacanților.

Tactica colectivă pentru apărare însumează principiile și regulile după care se desfășoară acțiunile de colaborare dintre doi sau mai mulți apărători în vederea stânjenirii și opririi atacului advers.

Prin fazele apărării înțelegem succesiunea obiectivă a acțiunilor individuale și colective întreprinse de apărători, precum și relațiile dintre aceștia din momentul pierderii mingii până la recuperarea ei.

Fazele apărării sunt:

faza I – pierderea mingii și lupta pentru recuperare;

faza a II-a – replierea rapidă, organizarea apărării și lupta pentru recuperare;

faza a III-a – organizarea apărării imediate, lupta pentru recuperarea mingii și apărarea porții.

Prin formele apărării echipa, folosind întregul arsenal de mijloace tehnico-tactice, realizează sarcinile de joc în apărare.

Apărarea om la om este modul de organizare a echipei prin care unul sau mai mulți jucători acționează asupra posesorului mingii în același timp și asupra celorlalți atacanți susceptibili de a primi mingea într-un marcaj strict sau la supraveghere. Numărul jucătorilor care pot lua această formă de apărare este determinat de cerințele jocului astfel:

sistemul de joc folosit în atac de către adversar;

numărul și valoarea de excepție a jucătorilor adverși;

evoluția momentană a scorului;

necesitatea imperioasă de intrare în posesia mingii;

intenția de a nu primi gol în prima treime a reprizei I.

Apărarea combinată – unii jucători acoperă zone mai îndepărtate de locul unde se dispută mingea iar alții practică marcajul strict al adversarilor imediat apropiați de minge.

Apărarea pe zonă este modul de apărare al jucătorilor în care fiecare răspunde de o anumită zonă de teren, supraveghind și urmărind jucătorii care intră în zona sa.

Sistemele de joc reprezintă forma generală de așezare, organizare și coordonare a tuturor acțiunilor pe timpul jocului a celor 11 jucători care compun echipa. Indiferent de tipurile de sisteme de joc acceptate de echipă, acesta trebuie să cuprindă doi fundași laterali.

Acțiunile tactice colective în apărare sunt: schimburi de adversari, marcajul dublu, pressingul.

Tacticile speciale în apărare sunt: apărarea aglomerată, apărarea cu libero, specifică jocului actual la majoritatea echipelor, apărarea în linie, apărarea în inferioritate numerică (care este impusă fie de eliminarea de jucători, fie de o accidentare).

Pregătirea psihologică

Pregătirea psihologică a fundașului lateral are un rol foarte important în jocul de fotbal. Pregătirea psihologică vizează: pregătirea specifică intelectuală, afectivă, volitivă, dezvoltarea trăsăturilor personalității, dezvoltarea capacității de autoreglare.

Jocul de fotbal are drept caracteristică principală conduita inteligent-motrică, jucătorul putând rezolva situațiile concrete din timpul jocului fie prin scheme învățate, fie prin descoperirea altora, deci printr-o rezolvare creatoare (euristică).

Problemele tactice de joc pot fi soluționate prin două căi principale:

rezolvarea algoritmică – prin scheme de acțiune învățate dinainte și care se aplică situațiilor standard;

rezolvarea creatoare euristică – prin găsirea unor soluții noi, neașteptate, pe baza intuiției și anticipației de moment, având însă ca suport cunoștințele și deprinderile dobândite.

Performanța sportivă se obține prin eforturi mari, solicitând la maximum calitățile de voință: orientarea spre scopuri stabilite conștient, dârzenia, curajul, inițiativa, răbdarea.

Pregătirea psihică, la fel ca și pregătirea generală a jucătorului, se dezvoltă în spirală, în mod progresiv, din ce în ce mai înalt.

Pregătirea teoretică

Cuprinde ansamblul cunoștințelor de specialitate transmise de către antrenor, în vederea aplicării în practică a unor noțiuni, principii și reguli menite să optimizeze randamentul în competiție.

Dintre componentele de bază ale pregătirii teoretice enumerăm:

cunoștințele referitoare la semnificațiile sociale ale activității sportive;

cunoașterea trecutului istoric al fotbalului pe plan mondial și național;

cunoștințe aferente înțelegerii biomecanicii tehnicii fotbalului;

cunoașterea legităților fiziologice și igienice ale efortului;

noțiuni trainice privind înțelegerea tacticii jocului de fotbal, cunoștințe organizatorice și tehnico-gospodărești.

Pregătirea biologică

Refacerea este condiționată ca mijloc științific al antrenamentului, strict necesară reechilibrării psiho-fizice și fiziologice ale organismului solicitat la efort. Orice efort fizic generează un răspuns de adaptare din partea organismului. Modificările survenite în urma efortului sunt compensate în perioada de repaus, când se intervine cu o serie de mijloace ajutătoare. Deci, antrenamentul comportă ambele aspecte ale acestuia: efort și refacere.

Capacitatea de refacere după efort depinde de o serie de factori ca:

gradul de antrenament și starea formei sportivului influențează direct intensitatea cât și rapiditatea refacerii;

nivelul vârstei influențează refacerea după efort (juniorii se refac mai rapid după joc sau antrenament);

vechimea în sport, cu întregul său avantaj de modificări funcționale;

complexul de factori extrasportivi, care asigură pe de o parte substanțele organice necesare și pe de altă parte protecția organismului față de cheltuielile suplimentare stimulează sistemele compensatoare și reparatoare.

2.4. Importanța jocului fundașului lateral în fotbalul actual

Metodele de pregătire s-au perfecționat continuu determinând un joc modern, bazat pe marcaj strict, cu acroșaj la minge și o tehnicitate foarte bună, cu controlul balonului, ceea ce face ca jucătorii să posede calități evidente de finalizare.

Postul de fundaș lateral a evoluat de la forme pur defensive în vechile sisteme de joc la sarcini cu caracter dublu: atac-apărare, până la fotbalul total, în zilele noastre.

Atacul începe în propriul careu, când mingea se află în posesia unui jucător, de regulă la fundașul lateral, care prin poziția sa laterală, zonă care este mai descongesti-onată, are posibilitatea de a avea o privire de ansamblu asupra jocului propriei echipe, cât și a adversarului.

Fundașul lateral este acela care pune în valoare atacanții prin pase lungi, combină cu mijlocașii și execută acțiuni de pătrundere către poarta adversă, deci este jucătorul de la care pleacă primele acțiuni ofensive.

În contextul fotbalului actual, când posturile în echipă aproape au dispărut, este din ce în ce mai evident rolul de foarte bun finalizator pe care îl capătă fundașul lateral în timpul unui joc.

CAPITOLUL III

ORGANIZAREA CERCETĂRII

3.1. Perioada și locul desfășurării cercetării

Am realizat această cercetare în perioada desfășurării campionatului Diviziei B 1998-1999, și anume de la data de 17 septembrie 1998 până la 19 mai 1999, pe terenul echipei Cimentul Fieni, cât și pe alte stadioane din București, unde aceasta a susținut jocuri în deplasare. De asemenea, chestionarele celorlalți antrenori și jucători le-am realizat la sediul Comisiei Județene de Arbitraj și pe terenurile acestor echipe.

Baza sportivă Cimentul Fieni este o bază complexă care cuprinde toate anexele și terenurile necesare:

două terenuri gazonate (terenul I cu tribuna principală, tribuna II, peluze plus pista de atletism, și terenul II în spatele peluzei, tot gazonat);

anexele cuprind: vestiarele pentru echipa de seniori și pentru cele trei echipe de juniori, saună, duș, bazin.

Echipele de juniori sunt:

juniori III, antrenată de Barbu Gheorghe

juniori II antrenată de Anton Ion

3.2. Subiecții studiați

Am ales ca subiecți de studiu jucătorii de pe postul de fundaș lateral al echipei Cimentul Fieni, deoarece ei întrunesc toate condițiile necesare acestui studiu, atât din punct de vedere al postului pe care îl ocupă, cât și din punct de vedere al jocului practicat. Din acest motiv am cules datele personale necesare la începutul turului campionatului Diviziei B și le-am notat în tabelul de mai jos.

3.3. Metode de cercetare

Am analizat această lucrare bazându-mă pe o serie de metode de cercetare care au un rol foarte important în realizarea unui studiu real asupra unei echipe la acest nivel de performanță.

Dintre metodele folosite:

Studiul bibliografiei – am studiat o serie de manuale și cărți de specialitate ale unor antrenori cu un nume sonor în practica și teoria jocului de fotbal. Bibliografia acestei lucrări este trecută la “Bibliografie. Anexe”;

Metoda observației și înregistrării – am urmărit o serie de jocuri și antrenamente, realizând fișe de înregistrare la meciuri jucate de Cimentul Fieni, cât și protocoale de observație la antrenamente.

Metoda chestionarului – întrebările din chestionarele pe care le-am elaborat pentru jucători și antrenori sunt de actualitate în ceea ce privește pregătirea fundașului lateral și de aceea au fost chestionați și antrenori și jucători ai diferitelor echipe.

Metoda prelucrării statistico-matematice a datelor – am calculat media aritmetică pentru acțiunile tehnico-tactice ale jucătorilor studiați, comparând răspunsurile date de subiecții chestionați (antrenori și jucători).

CHESTIONARE REALIZATE PENTRU ANTRENORI ȘI JUCĂTORI

I. Chestionar pentru antrenori

1. Ce calități trebuie să posede, după părerea dumneavoastră, jucătorul specializat pe postul de fundaș lateral?

2. Ce metode folosiți în antrenament pentru perfecționarea jocului fundașului lateral?

3. Cât timp acordați în antrenament fundașului lateral în cadrul echipei?

4. Care este rolul fundașului lateral în echipa antrenată de dumneavoastră?

5. Care sunt zonele de acțiune ale fundașului lateral în fotbalul actual?

II. Chestionar pentru jucători

1. Care sunt elementele tehnico-tactice importante în jocul fundașului lateral în fotbalul actual?

2. Ce calități trebuie să posede fundașul lateral pentru a fi eficient în joc?

3. În cadrul antrenamentului se insistă pe pregătirea specifică a fundașului lateral? În ce mod?

4. Considerați jocul fundașului lateral de importanță majoră sau nu în fotbalul actual? De ce?

3.4. Mijloace pentru perfecționarea jocului fundașului lateral

Pentru ca fundașul lateral să fie eficient în joc, el trebuie să-și însușească în primul rând elementele tehnice cu și fără minge (lovirea mingii cu capul, lovirea mingii cu piciorul, deposedările, marcajul).

Lovirea mingii cu capul se realizează fie de pe loc, fie din alergare pe diferite direcții:

lovirea mingii cu capul de pe loc cu minge aruncată de către antrenor;

lovirea mingii din șezând, cu realizarea unei flexii a trunchiului pe coapsă;

lovirea mingii de pe loc la distanță;

lovirea mingii cu capul din săritură, cu o amplă extensie a trunchiului;

lovirea mingii cu capul după ce jucătorul a “luat fața” unui atacant.

Lovirea mingii cu capul are și un suport tactic, deoarece un apărător care se găsește în careul de 16 m trebuie să respingă mingea în lateral și nu în fața careului, deoarece de acolo se poate înscrie foarte ușor gol, fie prin șut la poartă, fie printr-o combinație simplă (Exemplul 1, 2).

Lovirea mingii cu piciorul trebuie să se execute cu cât mai multă precizie spre un coechipier sau, dacă nu este posibil, trebuie să se respingă lateral sau cât mai departe de poarta proprie.

În cazul când apărătorul marchează adversarul B și din spate vine lansat pentru a primi mingea atacantul B1, liberoul A1 îi iese în întâmpinare și încearcă să-l deposedeze sau să îl întârzie să finalizeze.

Schimbul de adversari – se pot contracara schimburile de locuri și un-doi-urile executate de atacanți (exemplu – doi apărători marchează la supraveghere sau intercepție pe doi atacanți care încarcă să-și găsească spații libere pentru a pătrunde spre poartă. În această situație, la schimbul lor de locuri, pasă pe poziții viitoare apărătorul A1 preia atacantul B, iar apărătorul B1 pe atacantul A).

Pentru a perfecționa acțiunile tactice individuale (marcajul, tatonarea, recuperarea mingii) amintim câteva exerciții foarte eficiente:

Joc 1-1, unul dintre jucători caută să-l depășească pe celălalt și să tragă la poartă, apărătorul urmărește să-l împiedice și să-l deposedeze de minge.

Antrenorul cu o minge și doi jucători: atacantul se demarcă permanent pe un spațiu limitat, pentru a primi mingia de la antrenor, iar apărătorul îl marchează încercând să-l împiedice.

Joc la poartă cu oprirea acestuia când încalcă observațiile antrenorului.

Marcajul strict la atacanții pătrunși în zona 1 pe culoarul I central. Fundașul central realizează marcajul, iar liberoul supraveghează zona din spatele acesteia intervenind și la fundașii laterali în caz că aceștia sunt depășiți de atacanții adverși.

Supravegherea sau marcajul la atacanții care iau parte la faza fixă de joc.

Replierea rapidă a fundașului însoțind sau ajungând chiar înaintea adversarului (ex. – de la centru pleacă câte doi, un atacant și un apărător, antrenorul trimite mingea și apărătorul încearcă să intervină la minge înaintea atacantului B).

Ocuparea culoarului I central, cu supravegherea sau marcarea pentru deposedare, închiderea culoarelor sau intercepția mingii.

Organizarea apărării în culoarul I prin dispunerea ei mai avansat pentru împiedicarea adversarului de a trage la poartă de la distanțe mici (din careul mare sau careul mic).

Marcajul dublu la atacanții de superclasă, cu scopul de a deposeda sau cel puțin de a închide culoarele de pasare sau șut la poartă. Dacă primul apărător a fost depășit, al doilea apărător venit în sprijinul coechipierului se plasează la o distanță optimă, pentru a interveni prin deposedare. Dacă și acesta a fost depășit, un al treilea apărător, plasându-se în scară intervine în același scop.

CAPITOLUL IV

PREZENTAREA, PRELUCRAREA ȘI INTERPRETAREA DATELOR

4.1. Prezentarea datelor

Prezenta lucrare și-a propus să urmărească principalele acțiuni tehnice și tactice realizate de cei trei subiecți urmăriți în 18 jocuri. Principalele acțiuni tehnice urmărite au fost: lovirea mingii cu capul în apărare și în atac, lovirea mingii cu piciorul în apărare și în atac, deposedări cu păstrarea mingii, deposedări fără păstrarea mingii, deposedări pentru adversar.

Principalele acțiuni tactice urmărite au fost:

pasele eficiente;

pasele neeficiente.

Din cele 4 jocuri urmărite în care a jucat titular, jucătorul Albulescu Ion a realizat următoarele:

Lovirea mingii cu capul: în faza de apărare, în repriza I – 37 lovituri, în repriza a II-a – 36 lovituri, iar în atac în repriza I – 10 lovituri, în repriza a II-a – 9 lovituri, rezultând un total 73 de lovituri în fazele de apărare și 19 lovituri în fazele de atac;

Lovirea mingii cu piciorul: în faza de apărare, în repriza I – 162 lovituri, în repriza a II-a – 168 lovituri, iar în atac în repriza I – 12 lovituri, în repriza a II-a – 9 lovituri, reieșind un total de 330 lovituri în fazele de apărare și 21 de lovituri în fazele de atac;

Deposedări cu păstrarea mingii, în repriza I – 20, în repriza a II-a – 18, rezultând un total de 38 de deposedări;

Deposedări fără păstrarea mingii în repriza I – 17, iar în repriza a II-a – 13, rezultând 30 de deposedări;

Deposedări pentru adversar în repriza I – 12, iar în repriza a II-a – 16 lovituri, rezultând în total 28;

Pase eficiente în repriza I – 35, în repriza a II-a 42, rezultând în total 77 de pase.

Pase neeficiente în repriza I – 27, în repriza a II-a – 27, rezultând în total 54 de pase.

Jucătorul Iancu Sorin, urmărit în 4 meciuri în care a jucat titular, a înregistrat următoarele:

Lovirea mingii cu capul: în faza de apărare în repriza I –25 lovituri, în repriza a II-a – 26 lovituri iar în faza de atac în repriza I – 4 lovituri, în repriza a II-a – 5 lovituri, rezultând un total 51 de lovituri în fazele de apărare și 9 lovituri în fazele de atac;

Lovirea mingii cu piciorul: în faza de apărare în repriza I – 85 lovituri, în repriza a II-a – 95 lovituri, iar în atac în repriza I – 7 lovituri, în repriza a II-a – 7 lovituri, reieșind un total de 181 lovituri în fazele de apărare și 14 de lovituri în fazele de atac;

Deposedări cu păstrarea mingii în repriza I – 13, în repriza a II-a – 12, rezultând un total de 25 de deposedări;

Deposedări fără păstrarea mingii în repriza I – 8, iar în repriza a II-a – 8, rezultând 16 de deposedări;

Deposedări pentru adversar în repriza I – 7, iar în repriza a II-a – 7 lovituri, rezultând în total 14;

Pase eficiente în repriza I – 20, în repriza a II-a 21, rezultând în total 41 de pase.

Pase neeficiente în repriza I – 12, în repriza a Ii-a – 18, rezultând în total 30 de pase.

Jucătorul Gânju Florin, urmărit în patru jocuri, a înregistrat următoarele:

Lovirea mingii cu capul: în faza de apărare în repriza I –19 lovituri, în repriza a II-a – 20 lovituri, iar în faza de atac în repriza I – 7 lovituri, în repriza a II-a – 6 lovituri, rezultând un total 39 de lovituri în fazele de apărare și 13 lovituri în fazele de atac;

Lovirea mingii cu piciorul: în faza de apărare în repriza I – 58 lovituri, în repriza a II-a – 57 lovituri, iar în atac în repriza I – 11 lovituri, în repriza a II-a – 4 lovituri, reieșind un total de 115 lovituri în fazele de apărare și 15 de lovituri în fazele de atac;

Deposedări cu păstrarea mingii în repriza I – 11, în repriza a II-a – 10, rezultând un total de 21 de deposedări;

Deposedări fără păstrarea mingii în repriza I – 12, iar în repriza a II-a – 8, rezultând 20 de deposedări;

Deposedări pentru adversar în repriza I – 9, iar în repriza a II-a – 6 lovituri, rezultând în total 15;

Pase eficiente în repriza I – 24, în repriza a II-a 27, rezultând în total 51 de pase;

Pase neeficiente în repriza I – 10, în repriza a II-a – 11, rezultând în total 21 de pase.

Întrebările din chestionarele antrenorilor au primit următoarele răspunsuri:

1. La prima întrebare, majoritatea antrenorilor au răspuns:

o dezvoltare somatico-motorie deosebită;

un simț al aprecierii, intuiției deosebite;

o pregătire fizică, tehnică și tactică la un înalt nivel.

2. La a doua întrebare răspunsurile au fost:

individualizare în cadrul pregătirii tehnice;

global în cadrul pregătiri tactice.

3. La a treia întrebare răspunsurile au vizat atât pregătirea tehnică, tactică și fizică, fie pentru jocurile de acasă, fie pentru cele din deplasare.

Procentele au oscilat între 30 – 40% în cazul jocurilor de acasă și între 60-80% în cazul jocurilor din deplasare.

4. La a patra întrebare toți cei cinci antrenori au fost de acord că locul fundașului lateral este pe tot terenul, el putând acționa și în atac și în apărare.

La chestionarele adresate jucătorilor s-au înregistrat următoarele răspunsuri:

1. La prima întrebare au răspuns – elementele tehnice: lovirea mingii cu capul, cu piciorul, deposedările; elementele tactice: marcajul și pasele.

2. La a doua întrebare majoritatea au răspuns că dezvoltarea calităților motrice (viteza, forța, rezistența, îndemânarea) stau la baza pregătirii fundașului lateral.

3. La a treia întrebare răspunsurile au fost afirmative în toate cazurile.

4. La a patra întrebare toți cei chestionați au răspuns că rolul fundașului lateral a crescut enorm în ultima vreme, datorită fotbalului total practicat de echipele mari, în care fundașul lateral a devenit un mijlocaș în faza de construcție și chiar o extremă, alimentând cu centrări atacanții centrali.

4.2. Prelucrarea și interpretarea datelor

Analizând datele din fișele înregistrate ale sportivului Albulescu Ion a reieșit că:

media aritmetică a totalului loviturilor cu capul și piciorul în faza de apărare este 201,5:

media aritmetică a totalului loviturilor cu capul și piciorul în faza de atac este 18:

din totalul de 26 deposedări efectuate în cele 4 jocuri, 39,51% au fost cu păstrarea mingii, 31,35% au fost fără păstrarea mingii, 29,1% au fost pentru adversar (Graficul 1);

Graficul 1: Raportul deposedărilor realizate de jucătorul Albulescu Ion

din totalul de 131 pase eficiente și neeficiente efectuate în cele 4 jocuri, 58,7% au fost pase eficiente și 42,2% au fost ineficiente;

Din analiza celor două medii aritmetice reiese că ponderea loviturilor cu capul și piciorul este mai mare în faza de apărare (201,5) decât cea din faza de atac (18). Aceasta dovedește că fundașul lateral Albulescu Ion are deocamdată mai multe sarcini defensive decât ofensive.

În ceea ce privește deposedările, procentul de aproape 40%, reprezentând deposedări cu păstrarea mingii, este aproape de jumătatea eficienței acestor acțiuni tehnice, fiind cu 10% peste celelalte două tipuri de deposedări. Aceasta dovedește că deposedarea este una dintre cele mai importante acțiuni tehnice specifice postului de fundaș lateral.

În ceea ce privește pasele eficiente și neeficiente efectuate de Albulescu Ion în cele 4 meciuri înregistrate, diferența de 17% între pasele eficiente și neeficiente demonstrează o bună privire de ansamblu a jocului de către acesta. De asemenea, procentul de 58,7% al paselor eficiente este peste jumătatea procentajului de eficiență al unui jucător specializat pe postul de fundaș lateral.

Analizând datele din fișele de înregistrare ale jucătorului Iancu Sorin, a reieșit că:

media aritmetică a totalului loviturilor cu capul și piciorul în faza de apărare este de 116:

media aritmetică a totalului loviturilor cu capul și piciorul în faza de atac este de 11,5:

Din totalul de 55 de deposedări efectuate în cele 4 jocuri, 45,4% au fost cu păstrarea mingii, 29,09% au fost fără păstrarea mingii și 25,45% au fost pentru adversar (Graficul 2).

Din totalul de 71 pase în cele 4 jocuri, 57,74% au fost pase eficiente și 42,25% au fost neeficiente.

Graficul 2: Raportul deposedărilor realizate de jucătorul Iancu Sorin

Din analiza celor două medii aritmetice reiese că ponderea loviturilor cu capul și piciorul este mai mare în faza de apărare (116) decât în cea de atac (11,5). Aceasta dovedește, ca și în cazul lui Albulescu Ion, că și Iancu Sorin este preocupat în general de realizarea sarcinilor defensive și în particular pentru urcare în atac. În ceea ce privește deposedările, procentul de aproape 45,4%, care reprezintă deposedările cu păstrarea mingii, aproape 50% și dublu față de celelalte două tipuri de deposedări, dovedește faptul că fundașul Iancu Sorin își are însușită foarte bine tehnica deposedării. În legătură cu pasele eficiente și neeficiente efectuate de acest jucător în cele 4 jocuri vizionate, peste 50% au fost pase eficiente, ceea ce ne dovedește faptul că își are însușite foarte bine și celelalte elemente tehnice.

Analizând datele fundașului Gânju Florin, înregistrate în 4 jocuri, a reieșit că.

media aritmetică a totalului loviturilor cu capul și piciorul în faza de apărare este de 77:

media aritmetică a totalului loviturilor cu capul și piciorul în faza de atac este de 14:

Din totalul de 56 de deposedări în 4 jocuri, 37,5 % au fost cu păstrarea mingii, 39,71% au fost fără păstrarea mingii și 26,7% au fost pentru adversari (Graficul 3).

Graficul 3: Raportul deposedărilor realizate de jucătorul Gânju Florin

Din totalul de 72 pase eficiente și neeficiente efectuate în cele 4 jocuri, 70,8% au fost eficiente, iar 29,1 neeficiente.

Din analiza datelor rezultă că jucătorul Gânju Florin este în general un apărător care își realizează în primul rând sarcinile de apărare și apoi cele de atac și care are bine însușite acțiunile tehnico-tactice, acestea rezultând din diferențele mari de valori ale deposedărilor și paselor.

CAPITOLUL V

CONCLUZII ȘI PROPUNERI

CONCLUZII

1. Pentru a studia acțiunile tehnico-tactice ale fundașului lateral este necesară o documentare de specialitate, folosind experiența unor jucători și antrenori care lucrează în eșaloanele superioare.

2. Utilizarea mijloacelor tehnico-tactice realizează pentru jucătorul specializat pe postul de fundaș lateral la o echipă de Divizia B:

o instruire temeinică de specialitate;

o pregătire fizică generală;

formarea unui fond larg de deprinderi motrice specifice jocului de fotbal;

o dezvoltare echilibrată a tuturor calităților motrice în raport cu particulari-tățile postului de fundaș lateral.

3. Utilizarea acțiunilor tehnico-tactice specifice postului de fundaș lateral realizează o foarte bună îndeplinire a obiectivelor sportului de performanță:

o stare de sănătate bună,

favorizarea unei dezvoltări fizice armonioase, prin creșterea taliei și a principalelor grupe musculare;

contribuie la dezvoltarea calităților și trăsăturilor morale și intelectuale, a simțului estetic.

4. Pentru sportivul de performanță cu o clasificare înaltă, o pregătire tehnică precisă joacă un rol principal, aceasta evidențiindu-se printr-o mare stabilitate, la grad înalt de intensitate a efortului, printr-un consum minim de energie și timp, pentru perfecționare.

5. Perfecționarea tehnică nu trebuie să stânjenească creșterea vitezei și a celorlalte calități motrice (forță, rezistență).

6. Antrenamentele de tehnică și tactică trebuie să fie concepute ca un proces de adaptare și trebuie planificate chiar dacă aspectul preponderent nu este cel energetic.

PROPUNERI

1. În vederea creșterii eficienței în joc a unui jucător specializat pe postul de fundaș lateral, să se utilizeze unele acțiuni tehnico-tactice care să scurteze timpul necesar perfecționării pe acest post.

2. Să se folosească pe tot parcursul anului de instruire, inclusiv în antrenamente, mijloace specifice de pregătire tehnică pentru postul de fundaș lateral.

3. Pregătirea tehnico-tactică a jucătorului specializat pe postul de fundaș lateral să nu reprezinte un scop în sine, ci să se îmbine permanent cu pregătirea fizică, psihică și biologică.

ANEXE

RĂSPUNSURI LA CHESTIONARE ANTRENORI

CHESTIONAR NR. 1

ANTRENOR: UNGUREANU GHEORGHE

ECHIPA ANTRENATĂ: CSS DÂMBOVIȚA NUCET

1. Trebuie să aibă foarte bine dezvoltate calități fizice, motrice, tehnice, viziune tactică deosebită și calități psihice deosebite.

2. El trebuie să se pregătească atât individual cât și global în cadrul pregătirii tactice cu întreaga echipă.

3. În cazul unui joc în deplasare ponderea antrenamentelor în microciclul respectiv este de:

pentru un joc acasă 30%;

pentru un joc în deplasare 60-65%.

4. În apărare el trebuie să marcheze atacantul din zona cea mai apropiată de poartă pe culoarul său, în atac el este solicitat mai ales la pătrunderi pe flanc cu centrare în careul advers.

5. În echipă, locul fundașului lateral este pe tot terenul, el poate acționa și în atac și în apărare, în extremă și centru, acolo unde îl surprinde faza respectivă și unde are posibilitatea de a interveni pentru balon sau pentru a ajuta coechipierii.

CHESTIONAR NR. 2

ANTRENOR: TZITZICLES GHEORGHE

ECHIPA ANTRENATĂ: PETROLUL STEAUA TÂRGOVIȘTE

1. O dezvoltare somatico-motorie deosebită.

Un simț al aprecierii (distanță), intuiție deosebite.

O pregătire fizică, tehnico-tactică la un înalt nivel.

2. Individualizare în cadrul pregătirii tehnice.

Globală în cadrul pregătirii tactice.

3. Dacă este antrenament de pregătire tehnică – 50%

Dacă este antrenament de pregătire tactică – 30%

Dacă este antrenament de pregătire fizică – 100%

Verificare prin joc în funcție de locul unde vor desfășura etapa următoare (acasă sau deplasare) – acasă 40%, deplasare 80%.

4. Are rolul de a asigura liniștea sufletească.

Este cel care dă încredere echipei în fazele dificile atât acasă cât și în deplasare.

5. El trebuie să se deplaseze între cele două careuri de 16 m, pe banda sa laterală.

CHESTIONAR NR. 3

ANTRENOR: PASCU ION

ECHIPA ANTRENATĂ: RENEL DOICEȘTI

1. După părerea mea, un jucător specializat pe postul de fundaș lateral trebuie să aibă următoarele calități: forță, detentă, care implică viteză de reacție, clarviziune, care trebuie să-i determine eleganță în joc pentru realizarea sarcinilor, să aibă spirit de bun coordonator.

2. În antrenamentul echipei Renel Doicești, pentru a perfecționa jocul fundașilor laterali, trebuie să lucrezi atât individual, cât și colectiv cu întreaga echipă, pentru a-și însuși procedeele tehnice și tactice specifice postului.

3. Într-un antrenament, un jucător pe postul de fundaș lateral trebuie să lucreze cam jumătate din timpul acordat pregătirii tehnico-tactice – individual, iar cealaltă jumătate pregătirii tacticii colective – global.

4. El trebuie să acopere zona laterală a apărării și să marcheze jucătorul care îi este dat în grijă, dar și să participe la acțiunile de atac.

5. Fundașul lateral trebuie să acopere banda laterală a terenului propriu și zona în care se deplasează jucătorul pe care trebuie să-l marcheze.

CHESTIONAR NR. 4

ANTRENOR: ZAMFIR CRISTI

ECHIPA ANTRENATĂ: BRADUL MOROIENI

1. Un jucător specializat pe postul de fundaș lateral trebuie să fie bine proporționat, să aibă forță pentru a putea face față atacurilor adverse, pentru că unele echipe au atacanți foarte înalți și bine legați. De asemenea, el trebuie să fie foarte bine pregătit tehnic pentru a-și rezolva sarcinile impuse de antrenori și întâlnite în joc.

2. În antrenament, pentru perfecționarea jocului fundașilor laterali folosesc metode de exersare individuală, pe perechi și global (faze de joc), cu accent pe anumite reguli.

3. În timpul antrenamentului insist în particular pe pregătirea fundașului lateral, deoarece el are un rol foarte important în structura echipei. De aceea, cam 40-45% din antrenamentul tehnico-tactic individual, fundașul lateral lucrează pentru: lovirea mingii cu capul, cu piciorul, degajări, deposedări și centrări.

4. În echipă, fundașul lateral are un rol foarte important, deoarece supraveghează zona de unde se elaborează atacul și are grijă (marchează) atacantul din zona sa, căruia trebuie să-i facă marcaj în terenul propriu.

5. Fundașii laterali din echipa Bradul Moroieni nu au o zonă limitată de acțiune, ei pot acoperii tot terenul, contribuind la atacurile echipei proprii și supraveghind atacanții care se pot deplasa în orice zonă a terenului.

CHESTIONAR NR. 5

ANTRENOR: IORDACHE GHEORGHE

ECHIPA ANTRENATĂ: STEAUA ELECTRICĂ FIENI

1. Un jucător specializat pe postul de fundaș lateral trebuie să fie bine pregătit: fizic, pentru a putea aplica sarcinile sale în joc; tehnico-tactic; psihic, pentru că există meciuri care au o foarte mare încărcătură emoțională. De asemenea, el trebuie să fie robust pentru a putea face față atacurilor adverse.

2. Dintre metodele folosite în antrenament pentru perfecționarea jocului fundașilor laterali ar fi: lucrul individual, lucrul între toți fundașii și împreună cu toată echipa, pentru a surprinde anumite secvențe din joc.

3. În antrenament, pregătirea fundașilor laterali depinde de perioadă. În general, trebuie să execute individual și în condiții de joc loviturile cu capul, loviturile cu piciorul, marcajul și centrările din alergare. Ca procentaj, cam 50% din timpul alocat antrenamentului tehnico-tactic.

4. Fundașii laterali au un rol foarte important, deoarece trebuie să marcheze atacanții echipei adverse, care pot înscrie și să supravegheze zona din fața porții, de unde se poate înscrie cu ușurință gol.

5. Zonele de acțiune ale fundașului lateral în fotbalul actual sunt foarte întinse, deoarece el poate primi sarcina să marcheze un jucător care se deplasează în orice parte a terenului, dar poate contribui și la atacul echipei proprii.

CHESTIONAR NR. 6

ANTRENOR: CHIRCĂ IONUȚ

ECHIPA ANTRENATĂ: PROGRESUL PUCIOASA

1. Trebuie să fie robust, să aibă o bună detentă și o forță deosebită, trebuie să fie pregătit tehnic pentru a putea face față jocului actual, trebuie să poată coordona apărarea dacă este cazul.

2. El se pregătește atât individual, pentru acțiunile tehnice, cât și colectiv, pentru acțiunile tactice, cu întreaga echipă.

3. Pentru jocurile de acasă, în antrenament se alocă cam 30-35% din pregătirea tehnico-tactică și cam 70-75% pentru jocurile din deplasare.

4. Are un rol foarte mare în cadrul defensivei, trebuind să acționeze cu hotărâre în toate fazele, mai ales când se află în situația de ultim apărător.

5. Nu are o zonă fixă de acțiune, el poate interveni pe tot terenul dacă jocul și faza respectivă îi dau posibilitatea.

RĂSPUNSURI LA CHESTIONARE JUCĂTORI

CHESTIONAR NR. 1

JUCĂTOR CHESTIONAT: ALBULESCU ION

ECHIPA UNDE JOACĂ: CIMENTUL FIENI

1. Elementele tehnico-tactice sunt:

elementele tehnice – lovirea mingii cu capul, lovirea mingii cu piciorul, deposedările;

acțiunile tactice importante sunt marcajele (strict și la supraveghere).

2. Trebuie să aibă toate calitățile motrice de bază bine dezvoltate: viteză, îndemânare, forță, rezistență.

3. Da. Fundașii laterali se pregătesc atât individual, cât și global, în cadrul echipei: tehnic-individual, tactic-global.

4. Jocul fundașului lateral este foarte important deoarece are atât sarcini defensive (în principal), dar și ofensive (de multe ori pe parcursul unui meci).

CHESTIONAR NR. 2

JUCĂTOR CHESTIONAT: IANCU SORIN

ECHIPA UNDE JOACĂ: CIMENTUL FIENI

1. Trebuie să fie bine pregătit tehnic: lovituri cu capul, cu piciorul, deposedări; tactic: pasele, marcajul. Acestea trebuie să fie bine însușite și perfecționate pentru a nu pune probleme la apariția unei situații de acest gen.

2. Trebuie să fie bine dezvoltat somatic, să fie bine pregătit tehnic și tactic, deoarece trebuie să susțină și să impulsioneze apărarea.

3. Da. Pentru pregătirea tehnică individual, pentru pregătirea fizică global, pentru pregătirea tactică global. Evident, apar și o serie de particularități în pregătirea lui.

4. Da. Are o foarte mare importanță deoarece el este jucătorul din apărare care acționează într-o zonă unde, de cele mai multe ori, este în luptă directă cu adversarul, nemaifiind dublat de alt jucător.

CHESTIONAR NR. 3

JUCĂTOR CHESTIONAT: GÂNJU FLORIN

ECHIPA UNDE JOACĂ: CIMENTUL FIENI

1. Elementele tehnico-tactice în jocul fundașului lateral sunt:

lovirea mingii cu capul, cu piciorul;

marcajul adversarului (în special marcajul om la om);

deposedările;

centrările.

2. Fundașul lateral trebuie să aibă calități ca: forță, pentru a se putea “bate” cu atacanții adverși; viteză și rezistență, pentru a putea face față atacanților rapizi, jocului în viteză și travaliului imens depus în timpul jocului.

3. Da. Pregătirea fizică și tehnică în cadrul echipei – global și individual, la fel ca și pregătirea tactică. De asemenea, antrenamentele depind de jocul pentru care echipa se pregătește: acasă sau în deplasare.

4. Jocul fundașului lateral este foarte important în obținerea rezultatelor, deoarece prin intervențiile lui stopează acțiunile ofensive ale adversarilor din zona porții.

CHESTIONAR NR. 4

JUCĂTOR CHESTIONAT: BENESCU NICOLAE

ECHIPA UNDE JOACĂ: PROGRESUL PUCIOASA

1. El trebuie să posede o eficientă lovitură de cap, trebuie să lovească bine mingea cu ambele picioare, trebuie să-și însușească foarte bine marcajul. De asemenea, deposedările sunt foarte importante în jocul fundașului lateral.

2. Trebuie să fie un bun coordonator, să știe să acopere foarte bine zona laterală, să fie bine pregătit fizic, tehnic și tactic.

3. Da, se insistă. Pentru lovirea mingii cu capul, element tehnic foarte important, lovirea mingii cu piciorul, deposedări, așezare în teren, marcaj.

4. Jucătorul specializat pe postul de fundaș lateral are foarte mare importanță în economia jocului, deoarece el trebuie să marcheze jucătorii din zona sa de acțiune și să declanșeze acțiuni de atac, chiar cu finalizare.

CHESTIONAR NR. 5

JUCĂTOR CHESTIONAT: GRANCEA CRISTIAN

ECHIPA UNDE JOACĂ: PROGRESUL PUCIOASA

1. Lovirea mingii cu capul de pe loc și din săritură.

Lovirea mingii cu piciorul.

Marcajul adversarului (în toate formele sale).

Deposedările adversarului de minge.

2. El trebuie să fie robust, să aibă dezvoltate calitățile de forță, detentă, viteză, rezistență și trebuie să fie un bun coordonator al liniei de apărători.

3. Da, se insistă. Fundașul lateral se pregătește:

individual pentru lovirea mingii cu capul și cu piciorul;

global pentru pregătirea tactică generală, deposedări și marcaje.

4. Da. Jocul fundașului lateral este foarte important azi, mai mult ca oricând, pentru că el rezolvă cele două faze ale jocului: atac și apărare.

CHESTIONAR NR. 6

JUCĂTOR CHESTIONAT: GROSU CRISTIAN

ECHIPA UNDE JOACĂ: PROGRESUL PUCIOASA

1. Elementele tehnico-tactice importante în jocul fundașului lateral sunt marcajul, deposedările, lovirea mingii cu capul și cu piciorul.

2. Fundașul lateral trebuie să fie robust, să aibă bine perfecționată tehnica individuală specifică, să fie bine pregătit fizic și, nu în ultimul rând, să aibă prezente calități motrice (forță, viteză, îndemânare, rezistență).

3. Da, se insistă. În primul rând pe pregătirea tehnică individuală și apoi pe pregătirea tactică pe grupe sau global cu întreaga echipă.

4. Jocul fundașului lateral este important deoarece el supraveghează toți jucătorii care acționează pe banda laterală și intervine pentru oprirea atacului advers.

CHESTIONAR NR. 7

JUCĂTOR CHESTIONAT: LUPOIU COSMIN

ECHIPA UNDE JOACĂ: STEAUA FIENI

1. Elementele tehnice importante în jocul fundașului lateral sunt: lovirea mingii cu capul, lovirea mingii cu piciorul, marcajul și deposedările.

2. Fundașul lateral trebuie să fie robust, să aibă forță, de asemenea trebuie să fie pregătit tehnic și tactic corespunzător și să aibă o bună condiție fizică.

3. Da, se insistă. Pregătirea tehnică individuală și tactică pe grupuri de fundași și mijlocași.

4. Jocul fundașului lateral a evoluat foarte mult în fotbalul actual, el având sarcini bivalente, contribuind în mare măsură și la acțiunile ofensive.

FIȘE DE ÎNREGISTRARE LA MECIURI DIN CAMPIONAT

FIȘĂ DE ÎNREGISTRARE NR. 1

DATA: 2 august 1998

STADION: Cimentul Fieni

JOCUL ÎNREGISTRAT: Cimentul Fieni – Rocar București 2-1 (0-0)

AUTORII GOLURILOR: B. Popescu 50, Iordan 67 / Iacob 78

JUCĂTOR ÎNREGISTRAT: Ion Albulescu

FIȘĂ DE ÎNREGISTRARE NR. 2

DATA: 15 august 1998

STADION: Cimentul Fieni

JOCUL ÎNREGISTRAT: Cimentul Fieni – Poli Iași 4-1 (2-1)

AUTORII GOLURILOR: R. Niță 2, 62, Godina 35, Tudor 74 / Frunză 41

JUCĂTOR ÎNREGISTRAT: Gânju Florin

FIȘĂ DE ÎNREGISTRARE NR. 3

DATA: 2 septembrie 1998

STADION: Cimentul Fieni

JOCUL ÎNREGISTRAT: Cimentul Fieni – FC Brașov 1-1 (0-1)

AUTORII GOLURILOR: R. Niță 63 / Suciu 37

JUCĂTOR ÎNREGISTRAT: Iancu Sorin

FIȘĂ DE ÎNREGISTRARE NR. 4

DATA: 15 septembrie 1998

STADION: Cimentul Fieni

JOCUL ÎNREGISTRAT: Cimentul Fieni – Poiana Câmpina 3-1 (1-1)

AUTORII GOLURILOR: Niță 13, Popescu 63, Tudor 74 / Petre 31

JUCĂTOR ÎNREGISTRAT: Albulescu Ion

FIȘĂ DE ÎNREGISTRARE NR. 5

DATA: 26 septembrie

STADION: Cimentul Fieni

JOCUL ÎNREGISTRAT: Cimentul Fieni – Sportul Studențesc 1-0 (0-0)

AUTORII GOLURILOR: R. Niță 67

JUCĂTOR ÎNREGISTRAT: Gânju Florin

FIȘĂ DE ÎNREGISTRARE NR. 6

DATA: 9 octombrie

STADION: Cimentul Fieni

JOCUL ÎNREGISTRAT: Cimentul Fieni – Chindia Târgoviște 2-0 (0-0)

AUTORII GOLURILOR: Popescu 63, Frunză 71

JUCĂTOR ÎNREGISTRAT: Iancu Sorin

FIȘĂ DE ÎNREGISTRARE NR. 7

DATA: 6 martie 1999

STADION: Rocar

JOCUL ÎNREGISTRAT: Rocar București Cimentul Fieni 2-1 (0-1)

AUTORII GOLURILOR: Stoian 63, Stancu 74 / Iordan 37

JUCĂTOR ÎNREGISTRAT: Albulescu Ion

FIȘĂ DE ÎNREGISTRARE NR. 8

DATA: 13 martie 1999

STADION: Cimentul Fieni

JOCUL ÎNREGISTRAT: Cimentul Fieni – Metrom Brașov 2-0 (1-0)

AUTORII GOLURILOR: Popescu 39, Ristea 69

JUCĂTOR ÎNREGISTRAT: Gânju Florin

FIȘĂ DE ÎNREGISTRARE NR. 9

DATA: 29 martie 1999

STADION: Cimentul Fieni

JOCUL ÎNREGISTRAT: Cimentul Fieni – Midia Năvodari 0-0

AUTORII GOLURILOR: –

JUCĂTOR ÎNREGISTRAT: Iancu Sorin

FIȘĂ DE ÎNREGISTRARE NR. 10

DATA: 13 aprilie 1999

STADION: Cimentul Fieni

JOCUL ÎNREGISTRAT: Cimentul Fieni – Precizia Săcele 3-0 (2-0)

AUTORII GOLURILOR: Boștină 16, Tudor 29, Popescu 79

JUCĂTOR ÎNREGISTRAT: Ion Albulescu

FIȘĂ DE ÎNREGISTRARE NR. 11

DATA: 20 aprilie 1999

STADION: Chindia

JOCUL ÎNREGISTRAT: Chindia Târgoviște – Cimentul Fieni 1-1 (0-1)

AUTORII GOLURILOR: Rodoi 80 / Duță 18

JUCĂTOR ÎNREGISTRAT: Iancu Sorin

FIȘĂ DE ÎNREGISTRARE NR. 12

DATA: 27 aprilie 1999

STADION: Cimentul Fieni

JOCUL ÎNREGISTRAT: Cimentul Fieni – Gloria Buzău 2-0 (0-0)

AUTORII GOLURILOR: Iordan 51, Boștină 85

JUCĂTOR ÎNREGISTRAT: Iancu Sorin

FIȘE DE OBSERVAȚIE LA ANTRENAMENTE

Data: 2 sept. 1998

Locul desfășurării: stadionul Cimentul Fieni

FIȘĂ DE OBSERVAȚIE NR. 1

Tema antrenamentului: antrenament fizic pentru dezvoltarea rezistenței și vitezei.

Durată: 90 minute.

Încălzire:

încălzire individuală fără minge;

încălzire colectivă condusă de antrenor.

Conținut:

4 serii de alergări – 2/4 lățimea terenului;

– 3/4 diagonală până la centru;

– 4/4 diagonală de la centru până la colțul terenului.

– mers până la colțul celălalt.

joc 5 la 2 pe o porțiune delimitată;

pase în 2 cu finalizare șut la poartă;

conducere pasă la antrenor, reprimire pasă lateral la un coechipier, care vine lansat și șutează la poartă;

joc din două atingeri cu oprirea jocului și observații tactice;

joc liber.

Observații:

Fundașii laterali au lucrat global cu întreaga echipă pentru pregătirea fizică și apoi pentru perfecționarea șuturilor la poartă.

Data: 15 febr. 1999

Locul desfășurării: stadionul Cimentul Fieni

FIȘĂ DE OBSERVAȚIE NR. 2

Tema antrenamentului: consolidarea tehnicii individuale în jocul cu capul, cu piciorul și a preluărilor (antrenament individualizat)

Durată: 90 minute.

Încălzire:

încălzire cu și fără minge;

exerciții de stretching și mobilitate articulară.

Conținut:

lovirea mingii cu capul de pe loc din pasă de la un coleg;

lovirea mingii cu capul din ușoară deplasare stânga-dreapta.

lovirea mingii cu capul din centrări efectuate de extremele laterale de la colțul terenului.

degajarea mingii cu piciorul venită din centrare fără preluare spre o zonă fixă,

preluarea mingii spre lateral și pasă spre fundașul lateral de pe acea parte;

joc atacanți-apărători pe o jumătate de teren cu obiectiv pentru atacanți – finalizarea și pentru apărători – îndepărtarea pericolului.

joc liber pe tot terenul.

Observații:

Antrenamentul a fost individualizat, fundașii laterali lucrând pentru lovirea mingii cu capul și piciorul .

Data: 23 februarie 1999

Locul desfășurării: stadionul Cimentul Fieni

FIȘĂ DE OBSERVAȚIE NR. 3

Tema antrenamentului: antrenament individual pentru perfecționarea acțiunilor tehnico-tactice.

Durată: 80 minute.

Încălzire:

joc 5 la 2 pe o suprafață mică.

încălzire colectivă condusă de antrenor.

Conținut:

sprinturi pe 10-40 m cu sărituri din diferite poziții (ghemuit, șezând, culcat facial, culcat dorsal).

fundașii laterali lucrează individual pentru: dublaj, respingerea mingii pe spate; respingerea mingii din drop; degajări;

mijlocașii, fundașii laterali și atacanții lucrează pentru învăluiri pe zonele laterale ale terenului,

joc pe zonele laterale: 3 atacanți și 2 apărători;

5 atacanți contra 4 apărători pe o jumătate de teren;

executarea loviturilor libere cu zid de la 16-20 m;

joc dintr-o atingere pe jumătate de teren.

Observații:

Fundașii laterali trebuiau să urmărească indicațiile antrenorului cu privire la dublaj și degajări într-o zonă fixată de aceștia.

Data: 14 martie 1999

Locul desfășurării: stadionul Cimentul Fieni

FIȘĂ DE OBSERVAȚIE NR. 4

Tema antrenamentului: exerciții tactice pentru perfecționarea finalizării

Durată: 90 minute.

Încălzire:

încălzire individuală fără minge;

încălzire cu minge;

colectivă condusă de antrenor.

Conținut:

din centrare, fundașii resping mingea în lateral, vârfurile preiau și recentrează pe jos sau la semiînălțime.

crearea unei zone libere prin atragerea fundașului către centru, facilitând: încrucișarea vârfului, învăluirea pe acea parte;

pătrunderea spre poartă și centrarea mingii înapoi spre 11 m pe jos.

centrări și trimiterea mingii cu capul spre poartă de către vârfuri, care fac încrucișarea spre colțul scurt al porții;

serie de alergări:

– 400 m 2/4 – 3 minute, pauză 1 minut

– 300 m 3/4 – 1 minut pauză 2 minute

– 300 m 2/4 – 1 minut și 30 secunde, pauză 30 secunde.

– 500 m 3/4 – 2 minute.

– în pauză exerciții de mobilitate articulară și stretching.

joc cu accent pe ieșirea la ofsaid.

Observații:

Fundașii trebuiau să respingă mingea cu capul sau cu piciorul spre lateral și apoi trebuiau să surprindă atacanții în ofsaid.

Data: 9 aprilie 1999

Locul desfășurării: stadionul Cimentul Fieni

FIȘĂ DE OBSERVAȚIE NR. 5

Tema antrenamentului: perfecționarea momentelor fixe în atac și apărare.

Durată: 90 minute.

Încălzire:

alergare 2/4 zece ture pe pista de atletism, gimnastică individuală, stretching și exerciții de mobilitate;

Sprinturi pe 100 m cu opriri și porniri bruște;

Joc 5 la 2 pe spațiu limitat.

Conținut:

Executarea aruncărilor de la margine cu accent ca acestea să se realizeze în lungimea liniei de margine, cu venirea jucătorului spre executant pentru a lăsa zonă liberă și pătrunderea altuia în această zonă.

Executarea loviturilor de la colț cu încrucișări între atacanți și intrarea acestora în zona colțului lung și scurt al porții. Fundașii trebuie să marcheze atacanții.

Executarea loviturilor libere cu zid din apropierea careului de 16 m și realizarea unor scheme (pasă laterală și șut pe lângă zid, două pase laterale, minge aruncată peste zid.

Joc bilateral cu accent pe tema lecției.

Observații:

Fundașii laterali lucrează să marcheze strâns jucătorii care le erau încredințați, astfel încât aceștia să nu reușească să primească mingea sau să finalizeze.

Data: 13 mai 1999

Locul desfășurării: stadionul Cimentul Fieni

FIȘĂ DE OBSERVAȚIE NR. 6

Tema antrenamentului: mișcări tactice pentru lansarea contraatacului.

Durată: 90 minute.

Încălzire:

exerciții din școala alergării la fluier;

încălzire cu mingea;

joc 5 la 2 pe suprafață redusă;

Conținut:

Lansarea contraatacului cu o mână de către portar.

Lansarea contraatacului de către fundașul lateral pe aceeași parte;

Lansarea contraatacului cu minge în diagonală pentru extrema din partea opusă.

Contraatac lansat de la centru de antrenor, preluare și finalizare la început fără și apoi cu apărător;

Contraatac lansat de la centru de către antrenor, preluare și pasă pentru finalizare cu șut, la un coechipier care vine lansat din urmă.

Joc din două atingeri cu opriri și observații tactice;

Joc liber pe jumătate de teren.

Observații:

Fundașii laterali au lucrat individual pentru respingerea mingii cu capul și cu piciorul și apoi colectiv cu întreaga echipă pentru respingerea contraatacului.

Data: 14 mai 1996

Locul desfășurării: stadionul Cimentul Fieni

FIȘĂ DE OBSERVAȚIE NR. 7

Tema antrenamentului: exersarea șuturilor la poartă din alergare cu și fără preluare, momente fixe (lovituri libere, cornere)

Durată: 90 minute.

Încălzire:

– joc 5 la 2 pe o porțiune delimitată

încălzire cu minge;

încălzire colectivă condusă de antrenor.

Conținut:

conducerea mingii la 30 m și șut la poartă de la 16 – 18 m.

Conducerea mingii, pasă la antrenor și șut la poartă fără preluare de la 16-18 m;

Centrare și șut fără preluare la poartă din careul de 16 m.

Executarea cornerelor – atacanții se demarcă pentru a primii mingea și apărătorii ei marchează.

Lovituri libere de la 16 –25 m cu aplicarea unor scheme (pasă laterală, minge trimisă peste zid)

Joc cu pase din prima fără preluare.

Observații:

Fundașii execută șuturi la poartă și apoi marcajul atacanților la cornere și lovituri libere.

Data: 15 mai 1999

Locul desfășurării: stadionul Cimentul Fieni

FIȘĂ DE OBSERVAȚIE NR. 8

Tema antrenamentului: perfecționarea marcajului și demarcajului în zona centrală

Durată: 90 minute.

Încălzire:

încălzire individuală cu și fără minge;

încălzire colectivă condusă de antrenor.

Conținut:

joc 5 la 2 pe o porțiune delimitară;

joc 2 la 2 pe jumătate de terenul;

antrenorul pasează, atacantul central se demarcă pentru a scăpa de fundașul lateral, care încearcă să-l demarcheze fără ca acesta să primească minge.

joc 3 la 3 apărătorii cu atacanții cu încercare de finalizare.

joc cu temă (întrerupere când nu respectă indicațiile tactice ale antrenorului);

alergări cu schimbare de direcție și mărirea tempoului la fluierul antrenorului.

alergare cu spatele și opriri bruște și apoi sprinturi cu fața, pe 10-15 m.

Observații:

Fundașii laterali lucrează pentru marcarea atacanților, care încearcă să se demarce (obiectiv – atacanții nu trebuie să primească mingea)

Data: 19 mai 1999

Locul desfășurării: stadionul Cimentul Fieni

FIȘĂ DE OBSERVAȚIE NR. 9

Tema antrenamentului: antrenament tehnico-tactic cu accent pe finalizare

Durată: 90 minute.

Încălzire:

încălzire individuală cu și fără minge;

încălzire colectivă condusă de antrenor.

joc 5 la 2 pe o suprafață delimitată.

Conținut:

încrucișări – vârf – vârf

– mijlocaș ofensiv – mijlocaș lateral

– mijlocaș ofensiv – vârf

– mijlocaș lateral – vârf

s-a lucrat pe grupe de 3 fundași , 2 încrucișează și al treilea finalizează prin șut la poartă;

simulare de învăluire, preluare în interiorul terenului, finalizare cu șut la colțul lung sau prin driblingul portarului.

joc cu sarcini (oprirea jocului pentru colectarea mișcărilor tactice)

joc dintr-o singură atingere a mingii;

joc liber pe toată suprafața terenului;

Observații:

Fundașii laterali au lucrat pentru lovirea mingii cu capul și cu piciorul și pentru marcajul atacanților care fac învăluirea.

Data: 22 mai 1999

Locul desfășurării: stadionul Cimentul Fieni

FIȘĂ DE OBSERVAȚIE NR. 10

Tema antrenamentului: combinații tactice pentru perfecționarea finalizării.

Durată: 90 minute.

Încălzire:

încălzire individuală cu minge;

încălzire colectivă condusă de antrenor.

Conținut:

2×9 sprinturi pe latul terenului, urmate de alergare ușoară;

1 la 1 cu finalizare, start de la 25-30 m (finalizare cu șut la poartă)

2 contra 2 cu finalizare, startul de la 60 m de poartă (finalizare șut la poartă).

Joc liber pe tot terenul.

Observații:

S-a pus accent pe viteza de execuție a exercițiilor și pe finalizarea lor.

BIBLIOGRAFIE

1. Alexandrescu C. – Igiena educației fizice și sportului, Editura Sport-Turism,

București, 1977

2. Bârsan M. – Fotbal. Probleme generale în tehnica jocului, editura IEFS, 1980

3. Commucci, N. – Manualul antrenorului de fotbal, editura CCPS, București, 1988

Viani M.

4. Dragnea, A. – Antrenamentul sportiv, Editura Didactică și Pedagogică

București, 1996

5. Dragnea A. – Măsurarea și evaluarea în educație fizică și sport, Editura Sport-

Turism, București, 1984

6. Epuran M. – Compendiu de psihologie pentru antrenori, Editura Sport-Turism,

București, 1982

7. Epuran M. – Modelarea conduitei sportive, Editura Sport-Turism, București,

1990

8. Ionescu M. – Fotbal – tehnica și stilul, Editura Sport-Turism, București, 1976

9. Motroc I. – Fotbal de la teorie la practică, Editura Rodos 1994

10. Motroc I. – Modelarea antrenamentului la condițiile jocului oficial

Cojocaru V.

11. Motroc I. – Fotbal – curs de bază, Vol. I – Bazele teoretice, Editura ANEFS,

Cojocaru V. București, 1991

12. Motroc I. – Fotbal – curs de bază, Vol. II – Tehnica și tactica, Editura

Cojocaru V. ANEFS, București, 1991

13. Motroc I. – Fotbal – curs de bază, Vol. III – Fotbalul în școală, Editura

Cojocaru V. ANEFS, București, 1991

14. Manușaride C. – Aproape totul despre fotbal, Editura Sport-Turism, București,

Chemingeanu C. 1982

15. Nicu, A. – Antrenamentul sportiv modern, Editis București, 1993

16. Niculescu A. – Fotbal. Metode și mijloace, Editura Stadion, București, 1972

Ionescu I.

17. Stănculescu V. – Aspecte moderne de antrenament și joc, Editura Sport-Turism,

București, 1977

18. Stănescu D. – Practica medico-sportivă în fotbal, Editura Sport-Turism,

Tomescu D. București, 1970

19. Teodorescu L. – Probleme de antrenament în jocurile sportive, Editura UCFS,

Predescu A. București, 1962

20. Teodorescu L. – Probleme de teorie și metodică în jocurile sportive, Editura Sport-

Turism, București, 1973