.raportul Volum – Intensitate In Cadrul Pregatirii Sportivilor Inotatori CU Varste Cuprinse Intre 9 11 Ani

RAPORTUL

VOLUM – INTENSITATE

IN CADRUL PREGATIRII

SPORTIVILOR INOTATORI

CU VARSTE CUPRINSE

INTRE 9-11 ANI

CUPRINS:

Pag.

Capitol I: Consideratii generale 4

1.1. Scurt istoric al inotului 4

1.2. Legile plutirii si inaintarii in apa 7

1.2.1. Efortul fizic 8

1.2.2. Efortul de antrenament 9

1.2.3. Sursele de energie ale contractiei musculare 10

1.2.4. Tipuri de efort 11

1.2.5. Parametrii efortului 12

1.3. Posibilitatile de efort ale copilului antepubertar 16

Importanta practicarii inotului – Influenta acestei

discipline sportive asupra organismului1 17

1.4.1 Principiile antrenamentului de performanta 19

1.4.2. Aspectele privind selectia in inot 20

1.4.3. Cautarea excelentei in sport 25

1.5. Varsta antepubertara 27

Caracteristici morfologice si functionale;

Particularitati psihologice. 27

1.5.2. Motricitatea la varsta scolara mica 29

1.5.3. Activitatea motrica si oboseala 30

1.6. Principiile antrenamentului sportive 31

1.6.1. Principiul progresivitatii 31

1.6.2. Principiul specificitatii 31

1.6.3. Principiul suprasolicitarii 32

Capitolul II 32

2.1. Metode si mijloace folosite in pregatirea inotatorilor 32

2.1.1. Componentele unui exercitiu 32

2.1.2. Metoda de antrenament continuu 33

2.1.3. Ponderea componentelor de efort 33

2.2.1. Metoda de antrenament variabil 34

2.2.2. Ponderea componentelor 35

2.3.1. Metoda de antrenament cu intervale 36

2.3.2. Ponderea componentelor 37

2.4.1. Antrenamentul cu repetari 38

2.4.2. Ponderea componentelor de efort 39

2.5.1. Antrenamentul prin metoda de concurs 39

2.6.1. Metoda de antrenament cu sprinturi 40

2.6.2. Metode folosite 41

2.6.3. Metoda de antrenament hipoxic 42

Capitolul III Sistematizarea pregatirii pe zone de efort 43

3.1. Rationalizarea efortului pe 6 zone de intensitati 43

3.1.1. Zona de efort predominant anaerob alactat 43

3.1.2. Zona de efort predominant anaerob lactat 44

3.1.3. Zona de efort mixt 46

3.1.4. Zona de efort predominant aerob superior 47

3.1.5. Zona de efort predominant aerob mediu 49

3.1.6. Zona de efort aerob inferior 49

3.2. Rationalizarea efortului pe 3 zone de intensitati 50

Capitolul IV Pregatirea inotatorilor din grupele de nivel III 50

Conditii de incadrare a inotatorilor in grupele de

nivel III pe etape. Sarcinile etapelor. Criterii de selectie

si mentinere in grupe. 50

4.1.1. Etapa I-a 50

4.1.2. Etapa a II-a 51

4.2. Cerinte pentru antrenorii grupelor de nivel III 51

4.3. Obiective si sarcini pentru grupele de nivel III 53

4.4. Metode 53

4.5. Mijloace Anul I 54

4.5.1. Mijloace de pregatire fizica in apa: 54

4.5.2. Mijloace de pregatire pe uscat: 54

4.6. Mijloace de pregatire fizica in apa. Anul II 55

4.7. Mijloace de pregatire fizica pe uscat: 55

Capitolul V Pregatirea precompetitionala 56

5.1. Incalzirea 56

5.1.1. Scopul incalzirii la inotatori 57

Problematica modelarii in pregatirea sportive 58

la inot a copiilor din grupele de nivel III 58

Capitolul VI 62

6.1. Pregatirea inotatorilor la nivelul “ incepatori” 62

6.1.1. Prioritati 62

6.1.2. Planificarea antrenamentelor 63

6.1.3. Obiective de performanta 64

Capitolul VII Sarcinile cercetarii 64

7.1. Sarcinile Cercetarii 64

Capitolul VIII Studiul 65

8.1. Organizarea si desfasurarea studiului 65

8.1.1. Etapa introductive 66

8.1.2. Etapa pregatitoare 66

8.1.3. Etapa precompetitionala 66

Principalele mijloace de pregatire folosite in cadrul 67

antrenamentelor in functie de zonele de efort. 68

8.3. Esantioane studiate 68

8.3.1. Prima grupa valorica 69

8.3.2. A doua grupa valorica 71

8.4. Prezentarea informatiilor si analiza lor 71

Analiza comparativa a valorilor principalilor

indicatori ai pregatirii si determinarea acelor

valori care se pot integra in modelul de pregatire. 71

Capitolul IX Consideratii finale 77

Bibliografie 79

Capitolul I

Consideratii generale

Scurt istoric al inotului

Inotul a ocupat intotdeauna un loc deosebit de important in existenta omului, in epoca contemporana fiind unul din principalale sporturi practicate de catre personae de toate varstele.

Indiferent de conditia sociala, varsta sau sex, importanta cunoasterii elementelor de baza ale inotului este covarsitoare, fapt care nu poate fi contestat de nimeni pentru ca, in cazul unor intamplari nefericite, iminente dealtfel, poate insemna supravietuirea persoanei respective sau a semenilor. Desi este o necesitate vitala, inotul, ca manifestare motrica utilitara, a cunoscut in decursul timpului perioade de inflorire, stagnare si chiar de decadere.

Prin manualul de inot, numit “ Colimbetes sive de arte natandi” a aparut in anul 1538 si a fost scris de Nicolaus Wynmann care a avut curajul s 11

1.2.5. Parametrii efortului 12

1.3. Posibilitatile de efort ale copilului antepubertar 16

Importanta practicarii inotului – Influenta acestei

discipline sportive asupra organismului1 17

1.4.1 Principiile antrenamentului de performanta 19

1.4.2. Aspectele privind selectia in inot 20

1.4.3. Cautarea excelentei in sport 25

1.5. Varsta antepubertara 27

Caracteristici morfologice si functionale;

Particularitati psihologice. 27

1.5.2. Motricitatea la varsta scolara mica 29

1.5.3. Activitatea motrica si oboseala 30

1.6. Principiile antrenamentului sportive 31

1.6.1. Principiul progresivitatii 31

1.6.2. Principiul specificitatii 31

1.6.3. Principiul suprasolicitarii 32

Capitolul II 32

2.1. Metode si mijloace folosite in pregatirea inotatorilor 32

2.1.1. Componentele unui exercitiu 32

2.1.2. Metoda de antrenament continuu 33

2.1.3. Ponderea componentelor de efort 33

2.2.1. Metoda de antrenament variabil 34

2.2.2. Ponderea componentelor 35

2.3.1. Metoda de antrenament cu intervale 36

2.3.2. Ponderea componentelor 37

2.4.1. Antrenamentul cu repetari 38

2.4.2. Ponderea componentelor de efort 39

2.5.1. Antrenamentul prin metoda de concurs 39

2.6.1. Metoda de antrenament cu sprinturi 40

2.6.2. Metode folosite 41

2.6.3. Metoda de antrenament hipoxic 42

Capitolul III Sistematizarea pregatirii pe zone de efort 43

3.1. Rationalizarea efortului pe 6 zone de intensitati 43

3.1.1. Zona de efort predominant anaerob alactat 43

3.1.2. Zona de efort predominant anaerob lactat 44

3.1.3. Zona de efort mixt 46

3.1.4. Zona de efort predominant aerob superior 47

3.1.5. Zona de efort predominant aerob mediu 49

3.1.6. Zona de efort aerob inferior 49

3.2. Rationalizarea efortului pe 3 zone de intensitati 50

Capitolul IV Pregatirea inotatorilor din grupele de nivel III 50

Conditii de incadrare a inotatorilor in grupele de

nivel III pe etape. Sarcinile etapelor. Criterii de selectie

si mentinere in grupe. 50

4.1.1. Etapa I-a 50

4.1.2. Etapa a II-a 51

4.2. Cerinte pentru antrenorii grupelor de nivel III 51

4.3. Obiective si sarcini pentru grupele de nivel III 53

4.4. Metode 53

4.5. Mijloace Anul I 54

4.5.1. Mijloace de pregatire fizica in apa: 54

4.5.2. Mijloace de pregatire pe uscat: 54

4.6. Mijloace de pregatire fizica in apa. Anul II 55

4.7. Mijloace de pregatire fizica pe uscat: 55

Capitolul V Pregatirea precompetitionala 56

5.1. Incalzirea 56

5.1.1. Scopul incalzirii la inotatori 57

Problematica modelarii in pregatirea sportive 58

la inot a copiilor din grupele de nivel III 58

Capitolul VI 62

6.1. Pregatirea inotatorilor la nivelul “ incepatori” 62

6.1.1. Prioritati 62

6.1.2. Planificarea antrenamentelor 63

6.1.3. Obiective de performanta 64

Capitolul VII Sarcinile cercetarii 64

7.1. Sarcinile Cercetarii 64

Capitolul VIII Studiul 65

8.1. Organizarea si desfasurarea studiului 65

8.1.1. Etapa introductive 66

8.1.2. Etapa pregatitoare 66

8.1.3. Etapa precompetitionala 66

Principalele mijloace de pregatire folosite in cadrul 67

antrenamentelor in functie de zonele de efort. 68

8.3. Esantioane studiate 68

8.3.1. Prima grupa valorica 69

8.3.2. A doua grupa valorica 71

8.4. Prezentarea informatiilor si analiza lor 71

Analiza comparativa a valorilor principalilor

indicatori ai pregatirii si determinarea acelor

valori care se pot integra in modelul de pregatire. 71

Capitolul IX Consideratii finale 77

Bibliografie 79

Capitolul I

Consideratii generale

Scurt istoric al inotului

Inotul a ocupat intotdeauna un loc deosebit de important in existenta omului, in epoca contemporana fiind unul din principalale sporturi practicate de catre personae de toate varstele.

Indiferent de conditia sociala, varsta sau sex, importanta cunoasterii elementelor de baza ale inotului este covarsitoare, fapt care nu poate fi contestat de nimeni pentru ca, in cazul unor intamplari nefericite, iminente dealtfel, poate insemna supravietuirea persoanei respective sau a semenilor. Desi este o necesitate vitala, inotul, ca manifestare motrica utilitara, a cunoscut in decursul timpului perioade de inflorire, stagnare si chiar de decadere.

Prin manualul de inot, numit “ Colimbetes sive de arte natandi” a aparut in anul 1538 si a fost scris de Nicolaus Wynmann care a avut curajul sa aprecieze inotul ca fiind un mijloc excelent care asigura corpului conditii de functionare excelente. Lucrarea atesta ca autorul cunostea si “calcarea apei”, sariturile in picioare , plonjonul, inotul sub apa si inotul de salvare.

In 1587 apare in Anglia o lucrare asemanatoare semnata de Sir Eduard Digby, profesor la Universitatea din Cambridge. Autorul descrie locuri in apa, sarituri, intoarceri din inot, pozitia corecta de plutire si recomanda o tehnica asemnatoare stilului “over”. Spre deosebire de manualul mentionat mai sus, care a fost redactat in limba latina, aceasta a fost scrisa in linba engleza, avantaj demonstrat de faptul ca a constituit indrumarul activitatii de inot timp de peste 100 de ani.

Intr-o alta lucrare numita “ Cum sa devii inotator indemanatic in scurt timp”, scrisa de Benjamin Franklin in anul 1769, se observa expresia crawl (tarare), folosita cu mult inainte de inventarea procedeului modern si faptul ca a sesizat un element care numai in 1977 a clarificat – mecanica miscarilor de inot deriva din miscarea elicoidala.

Alte publicatii din secolele XVIII – XIX:”Conceptia completa a invatarii inotului bazata pe studii asupra greutatii specifice a corpului omenesc” – 1797 – Bernardi; “ Carticica despre arta inotului pentru salvare” – 1798 – Guts Muths – pledeaza pentru folosirea materialelor ajutatoare in gradarea acomodarii; autorul enumera si trei etape prin care deprinderea de inot sa fie realizata armonios si sigur: acomodarea cu apa, ex. de invatare pe uscat si ex. in apa.

Debutul inotului sportiv dateaza de la inceputul sec. al XIX – lea cind s-au organizat primele concursuri oficiale, la Londra.

Practic in perioada anilor 1837 se poate spune ca incepe dezvoltarea inotului sportiv, odata cu infiintarea primului club de inot la Londra ( National Swimming Association). In 1874 lua fiinta prima federatie nationala de natatie, participarea la concursuri fiind reprezentata de studenti. Primul campionat mondial de inot a fost organizat in Australia, in anul 1858. In 1908 a fost infiintata Federatia Internationala de Natatie ( F.I.N.A.), iar in 1973 se organizeaza Campionatele Mondiale de Natatie ( prima editie – Belgrad).

In cadrul Jocurilor Olimpice, inotul a fost prezent inca de prima editie (Atena – 1896). In anul 1900 este inclus polo-ul pe apa, in 1904 sariturile in apa si in 1984 inotul sincron.

Pana in anul 1924, hawaianul Duke Kohanamoku a dominat probele de sprint, realizand recordul olimpic si mondial in proba de 100m – 1.00.4. In probele de semifond, englezul Henry Taylor si americanul George Hogdson s-au clasat pe primul loc la editia din 1908, iar in 1912, la probele de 400m, realizand timpul de 5.36.8 si respectiv, 5.24.0. Din 1924 insa, si-a facut aparitia marele campion Johnie Weissmuler care a castigat proba de 100m cu timpul de 59.0, iar pe 400m a terminat in 5.04.2, timp cu care a stabilit un nou record al lumii. El a ramas in istoria natatiei ca fiind primul inotator care a inotat suta sub 1 minut.

Durata si intensitatea antrenamentelor efectuate de americani si australieni au trezit interesul europenilor, cu toate ca treptat au inceput sa se incadreze in decalajul valoric care se mai pastreaza si acum intre aceste continente. In editiile din 1928 si 1932 s-au impus japonezii in probele masculine, iar in anul 1936 (Berlin) maghiarul Ferenc Csik obtine titlul olimpic la 100m. Din 1956 scoala australiana incepe sa se impuna prin rezultate de mare valoare obtinute in urma unor antrenamente stiintifice organizate si cu participarea unui numar mare de tinere talente.

Un exemplu in acest sens il reprezinta fratii John si Ilsa Konrads, recordmeni mondiali la 12 si , respectiv, 15 ani, precum si alti performeri de varste fragede, fapte ce au dus la concluzia specialistilor australieni ca, varstele cuprinse intre 12 si 20 ani, reprezinta categorii de varste optime pentru inotul sportiv.

Dupa J.O. de la Roma ( 1960), extinderea organizarii lucrului pe categorii de varsta in tot mai multe tari, ca si antrenamentele pe grupe omogene, au favorizat afirmarea unui numar din ce in ce mai mare de tineri inotatori.

Pe plan national, primele manifestari organizate s-au semnalat odata cu aparitia primului manual de inot intitulat “ Instructia practica pentru invatamantul elementar al inotariei”( 1875) si a primului

“ bazin de inotat” ( 1879). In anul 1912 au loc primele concursuri cu caracter oficial desfasurate pe Dunare, intre Macin si Ghecet, iar in 1922 a fost fondat primul club nautic.

Anul 1930 marcheaza un mare avant al natatiei romanesti, prin doua evenimente deosebite: infiintarea Federatiei Romane de Natatie si construirea strandului Obor. F.R.N. a publicat in 1931” Anuarul natatiei”, lucrare alcatuita din regulamente, statute si rezultate oficiale, omologate pana la data respectiva. In 1923 are loc primul Campionat National de Inot, iar in 1936 s-a incheiat primul curs de instructori de inot. In 1946 este mentionata prima participare la Balcaniada de inot si polo ( RO – loc II ), iar in anul 1948, prima divizie a C.N. de polo. Prima participare la Campionatele Mondiale Universitare are loc in 1950. In 1953 se organizeaza la Bucuresti, Festivalul Mondial al Tineretului.

Un an important este 1960 cand, inotatorii si poloistii romani participa pentru prima oara la J.O. ( Roma ). La Balcaniada din 1969, Romania ocupa cea mai inalta pozitie. In 1984, Carmen Bunaciu obtine locul – IV – la proba de 200 m spate. Cea mai mare performanta a inotului romanesc a fost atinsa la data de 23 aug.1984 cand, in cadrul J.O. da la Los Angeles, Tamara Costache reuseste sa doboare recordul mondial pe distanta de 50m liber, reusind timpul de 25”27. In 1995, Nicolae Butacu ocupa un valoros loc II in proba de 200m.

Perfectionarea inotului modern a depins de incercarea fiecarui sportiv sau antrenor de a aduce inovatii atat in tehnica procedeelor de inot, cat si in metodica antrenamentului. Perfectionarea tehnica a vizat cresterea vitezei de inot, economicitate si eficienta marita, adaptarea tehnicii la cerintele legilor hidrodinamicii. Analiza tehnicii procedeelor sportive de inot se bazeaza pe legi de hidrostatica si hidrodinamica , pe particularitatile anatomice si fiziologice ale inotatorului, luandu-se in consideratie conditiile concrete in care se practica inotul, precum si orientare spre un anumit scop: sportiv, aplicativ sau igienic.

Intelegerea si aplicarea corecta a tehnicii constituie o conditie esentiala pentru o activitate reusita in invatarea tehnicii procedeelor de inot si pregatirea sportivilor de performanta.

In alegerea unei definitii, am ales-o pe cea care defineste inotul ca fiind, un mijloc de deplasare in apa, posibil datorita actiunii motrice ale membrelor superioare si inferioare, coordonate cu respiratia si executate intr-un ritm si tempo specific.

Legile plutirii si ale inaintarii in apa

Studiul atent al filmelor subacvatice ale unor inotatori de valoare mondiala, demonstreaza faptul ca, in privinta tehnicii de inot, cea mai eficienta vaslire sau propulsie se bazeaza pe principiul “ elicei”care respecta conditia de baza – impingerea unui volum mare de apa la distanta mica, iar palma sa se deplaseze in permanenta in mase de apa care nu se misca, mainile fiind deci folosite drept elice.

Invatarea, perfectionarea tehnicii de inot, antrenamentul sportiv, performanta sportiva sunt dependente de legi si principii:

Principiul lui Arhimede ( plutirea )

Legea a III-a, a dinamicii – a lui Newton ( alunecarea )

Principiul lui Bernoulli ( eficienta tehnica)

Paradoxul lui D’Alambert

Elementele tehnice fundamentale tehnicii inotului:

plutirea;

echilibrul corpului in apa;

inaintarea;

respiratia acvatica.

1.2.1. Efortul fizic

– conduita conativa de mobilizare, concentrare, accelerare a fortelor fizice si psihice in cadrul unui sistem de autoreglaj consistent si aconstient in vederea depasirii unui obstacol, a invingerii unei rezistente a mediului si a propriei persoane ( Dictionarul de psihologie – Paul P. Neveanu);

– incordarea voluntara a puterilor fizice sau psihice ale organismului, in vederea realizarii unui randament superior celui obisnuit “Dictionarul explicativ al limbii romane”;

– marirea actiunii exercitiilor fizice asupra organismului, precum si nivelul dificultatilor obiective si subiective depasite in carul lor “ Teoria si Metodica Educatiei Fizice – L.P. Mateev”;

– Dragan, defineste capacitatea de efort fizic astfel : posibilitatile sistemului muscular activ de a elibera prin glicoliza anaeroba sau fosforilare oxidativa, energia necesara pentru producerea unui lucru mecanic cat mai inalt posibil si mentinerea acestuia cat mai indelungat timp posibil;

– efortul este caracterizat in sport atat sub aspectul cantitativ cat si sub aspectul calitativ al determinarilor provocate in organism;

– nu se poate vorbi despre efortul fizic fara a defini notiunea de solicitare; aceasta reprezinta un proces fizic provocat, prin care se produc modificari adaptive morfofunctionale si psihice in stransa dependenta cu natura solicitarii;

– studiile efectuate in domeniul fiziologiei muncii si al activitatii sportive, au demonstrat ca nu se poate realiza perfectionarea aparatelor, organelor si sistemelor fara ca acestea sa fie solicitate peste limitele obisnuite;

– capacitatea fizica se imbunatateste ca urmare a practicarii sistematice a exercitiilor fizice care favorizeaza in special dezvoltarea capacitatiilor motrice si are drept urmare cresterea gradului de adaptare a organelor si sistemelor organismului la solicitari superioare;

– efortul fizic este o stare de incordare, sfortare la nivelul musculaturii, conditionata de capacitatile morfo-functionale si energetice, proces de mobilizare cu implicare in sfera psihicului; conduita conativa potenteaza, pulsioneaza, mobilizeaza sfera psihicului in sustinerea afectiv-volitiva a efortului fizic.

1.2.2. Efortul de antrenament

Procesul de antrenament in sportul de performanta urmareste cresterea continua a capacitatii de efort, pentru a se asigura pe de o parte posibilitatea suportarii in bune conditii a unei cantitati mari de lucru la lectiile de antrenament si pe de alta parte , pentru realizarea si mentinerea unui nivel cat mai inalt al efortului in timpul competiilor;

– este necesara cunoasterea urmatoarei interrelatii:” efort fizic- miscare – calitati motrice de baza – eficienta miscarii – performanta”; acestia sunt numai factorii elementari, insa indispensabili pentru om in rezolvarea sarcinilor motrice impuse de ambianta;

– motricitatea umana, ca latura de baza a vietii de relatie, se manifesta intr-o gama foarte larga si variata de miscari, voluntare sau reflexe, de deprinderi motrice si de stereotipuri dinamice; din marea diversitate a manifestarilor motrice umane rezulta o particularizare a motricitatii fiecarui individ ce se datoreste diferentelor cantitative si calitative ale celor patru calitati motrice de baza ( forta, viteza, rezistenta si indemanare);

– exista trei factori care determina realizarea profilului motric diferit de la o persoana la alta: * primul este cel ereditar – incepe inca din a doua jumatate a vietii intrauterine, continuand apoi de-a lungul intregii vieti; * cel de-al doilea este reprezentat de mediul natural si social in care traieste individul respectiv; dupa nastere, motricitatea se va dezvolta odata cu procesul de crestere si dezvoltare generala a organismului; * al treilea factor depinde in intregime de vointa si posibilitatile umane; este factorul educativ – motric;

– calitatile motrice de baza se dezvolta dupa nastere, pe tot parcursul perioadei de crestere si dezvoltare a organismului uman;

– profilul motric individual este rezultatul actiunii convergente a factorilor ereditari, a factorilor de mediu natural si social si a factorului educativ;

– este important de mentionat faptul ca, din cei trei factori enumerati mai sus, cel mai greu de modificat, daca nu chiar imposibil, este cel ereditar; in acest caz se pot inregistra schimbari doar pe parcursul a cel putin doua generatii; in cazul celorlalti doi factori, transformarea se desfasoara lent, in functie de individ si specialistii care se ocupa de el;

– in orice efort vor exista doua componete metabolice, una anaeroba iar cealalta aeroba; predominarea uneia sau a celeilalte este in functie de intensitatea si durata efortului, in eforturile de viteza predominand componenta anaeroba, iar in cele de rezistenta componenta aeroba.

1.2.3. Sursele de energie ale contractiei musculare

Toate miscarile fizice sunt rezultatul contractiilor musculare, fibra musculara fiind elementul motor; contractia se realizeaza prin semnalul transmis fibrei musculare de catre scoarta cerebrala:

– in probele de viteza, viteza de reactie este extrem de importanta, iar studiile arata ca momentul primei reactii musculare la un start dat, variaza la sportivii testate cu 1,6-2,0 sec.; de asemenea s-a ajuns la concluzia ca procesul de receptare a semnalului de start, de transmitere si de receptionare in fibra musculara trebuie antrenat fiindca este perfectibil

– Fibra musculara are nevoie de “ combustibil”, iar acesta este reprezentat de adenozintrifosfat ( ATP ); la comanda nervoasa, o legatura de fosfat din cele trei de ATP se desface din combinatie; ATP-ul existent in muschi este in cantitate infima, ajungand doar pentru primele contractii; din aceasta cauza, organismul omenesc ( fibra musculara) are nevoie de alte substante biochimice pentru a reface ATP-ul; fiindca acesta pierde o legatura de fosfat, devine adenozindifosfat ( ADP), o combinatie stabila ce numai poate pierde un fosfat pentru a produce energie;

– prin urmare trebuie apelat la niste resurse aflate in muschi, in sange sau in organism pentru a reface ATP-ul, iar natura a creat aceasta

posibilitate; refacerea se face prin aportul altor compusi biochimici; cei mai simpli, aflati chiar in muschi ( CP ), vor reactiona rapid dar durata pana la epuizare va fi scurta; celelalte rezerve( glicogenul, lipidele si proteinele), vor avea nevoie de un proces mai indelungat;

– capacitatea si rezerva naturala de CP a fibrei musculare este de asemenea limitata, ajungand pentru un efort de max.5-10-15 secunde, in functie de intensitatea contractiei; de subliniat faptul ca 15 secunde inseamna distanta de importanta invers proportionala cu lungimea probei, fiind de o importanta capitala in proba de 50m;

– momentul in care CP-ul din muschi este si el epuizat, corespunde fazei de efort definita ca fiind anaerob alactacida; aceasta denumire este explicata prin fenomenele care au loc in aceasta faza: descompunerea ATP si recompunerea CP se fac fara a fi nevoie ca oxigenul sa intervina in reactie, iar din aceste procese nu rezulta acid lactic;

– faza urmatoare – anaerob lactacid – presupune interventia glicogenului si anume, decompunerea lui prin asa numita glicoliza; anaerob inseamna ca oxigenul intervine pentru a oxida; este o reactie foarte rapida insemnand numai 11 reactii biochimice care se produc in protoplasma celulei musculare;

– de retinut ca, dintr-o molecula de glucoza ( produs obtinut prin glicoliza ) se obtin doar 2 molecule de ATP; din acesta combinatie rezulta si acidul lactic, care acumulandu-se in muschi isi exteriorizeaza prezenta prin senzatia de durere musculara; aceasta senzatie apare atunci cand glicogenul aflat in muschi se epuizeaza in procesul lui de alimentare a ATP-ului.

1.2.4. Tipuri de efort

Efortul depus de inotatori atat in antrenament, cat si in concursuri, este un efort de rezistenta in regim de forta.

Ponderea acestor calitati difera in functie de exercitiile din lectii sau de distanta din competitii, dar procentul cel mai mare revine permanent rezistentei. Alaturi de aceste doua calitati, un rol important revine mobilitatii articulare, cu localizari diferite in functie de un procedeu sau altul, favorizand in cel mai mare grad eficienta tehnicii.

Se adauga si indemanarea atat pentru tehnica procedeelor, cat in special pentru intoarceri.

Despre viteza , trebuie spus ca exista mai multe forme ale acestei calitati motrice:

viteza de reactie: se manifesta numai la start; este perfectibila si deci poate fi antrenata;

viteza de executie: reprezinta timpul in care se efectueaza o miscare; aceasta forma are un plus de importanta in cazul intoarcerilor, in special in procedeul craul si spate;

viteza de repetitie: este rezultatul insumarii vitezei executiilor;

Aceste doua forme – executie si repetitie – putem spune ca sunt un rezultat al rezistentei, fortei, mobilitatii si tehnicii, rezultat materializat in viteza de deplasare.

1.2.5. Parametrii efortului

Eforturile repetate produc in organismul sportivului modificari functionale exprimate prin cresterea indicilor de rezistenta, viteza, forta, cresterea capacitatilor organismului de a presta noi eforturi, mai mari, ce determina solicitari crescute.

Stresul provocat de efortul sportiv necesita o adaptare din partea organismului. Dozarea corecta a parametrilor efortului, duce la stabilizarea si mentinerea starii de antrenament.

Parametrii efortului sunt de doua feluri( dupa Harre, 1973):

externi – pot fi riguros masurati:

volum

intensitate

complexitate

pauze

densitate

durata

interni – marimea si intensitatea dozarii interne sunt influentate de fiecare componenta a dozarii externe; planificand volumul si intensitatea trebuie sa urmarim modificarile interne;

VOLUMUL:

Este ansamblul valorilor numerice referitoare la durata si la numarul repetarilor in cursul unui antrenament ( Manno, 1992 ).

Ca aspect global al muncii depuse, el este sinonim cu travaliul total si reprezinta cantitatea totala de lucru mecanic efectuat de subiect.

Se refera la durata influentarii, intinderea in timp, cantitatea insumata a efortului fizic. Se masoara in numar de repetari, durata, distante, kilograme, iar specific pentru sporturile aciclice – numarul legaturilor si combinatiilor.

Volumul poate fi : maximal, submaximal, mediu si mic.

INTENSITATEA:

Termenul de intensitate a efortului se utilizeaza atunci cand se raporteaza efortul la timpul in care acesta este efectuat. Intensitatea efortului este sinonima cu termenul de putere din fizica si reprezinta cantitatea de lucru mecanic prestat in unitatea de timp.

Este determinata de viteza de executie a miscarilor, de numarul lor pe unitatea de timp ( tempo), durata pauzelor, valoarea incarcaturii.

Trebuie corelata in principal cu lucrul pentru dezvoltarea vitezei si cuplului forta – viteza ( detenta, forta exploziva ).

Reprezinta principalul factor de progres al calitatii antrenamentului. Se poate masura in mai multe moduri:

– metri / secunda sau timp / kilometru ( pentru sporturi ciclice ):

– in procente, in raport cu capacitatea de lucru a organismului fata

de performanta maxima in proba de concurs;

In functie de procentaj, ea poate fi: mica ( 30-50%), usor crescuta ( 50-70%), medie ( 70-80%), submaximala ( 80-90%), maximala ( 90-100%)

Harre ( 1993 ) si Matveev ( 1980) au concluzionat ca intensitatea este interesata in probele cu o durata de max. 3 min, dincolo de acest interval efortul incarcandu-se pe seama volumului.

Eforturile cu intensitati scazute si moderate se suporta mai usor decat cele mari si maxime, dar nu duc la cresterea gradului de antrenament.

COMPLEXITATEA EFORTULUI

Gradul de complexitate al efortului este in functie de marimea si gradul de complexitate a tehnicii respective si in stransa legatura cu indemanarea .

Caracterul complex al efortului este dat in principal de deversitatea actelor motrice simple care compun o miscare si de numarul grupelor musculare angrenate in lucru, precum si de substratul metabolic.

Complexitatea efortului este principala componenta a capacitatii de performanta supusa analogiei si modelarii. Volumul si intensitatea devin instrumente de obiectivare o complexitatii efortului.

DURATA EFORTULUI:

Trebuie sa se incadreze in anumite limite de timp, sa se bazeze pe specificitatea efortului si este dependenta de intensitatea efortului (Ardelean 1990).

Dupa Martin ( 1991, citat de Marinescu, 1998) durata efortului este determinate prin:

in efortul de forta: durata unei serii cu sau fara frecventa stabila a exercitiilor;

in efortul de viteza necesar parcurgerii unui traseu sau pentru numarul de repetari a unor miscari;

in efortul de rezistenta: timpul necesar parcurgerii unui traseu.

DURATA SI CARACTERUL PAUZELOR:

Pauzele dintre repetari trebuie sa asigure o revenire in limite optime a modificarilor vegetative si sa pastreze infunctie reactia energetica pentru care a fost prestat efortul. Cu cat pauzele sunt mai scurte, efortul are un caracter mai pronuntat.

Caracterul pauzelor va fi activ in cazul eforturilor aerobe, pentru a mentine un tempo optim. In cazul eforturilor anaerobe, caracterul pauzelor va fi pasiv asigurand o revenire a frecventei cardiace pana aproape de valorile de repaus.

Marrs arata ca in sporturile cu caracter ciclic deosebim cinci forme de manifestare a eforturilor de rezistenta:

rezistenta de lunga durata – necesara parcurgerii unor distante mari, in care sportivul depaseste 8’ fara sa micsoreze viteza; efortul este aerob solicitand sistemul cardio – respirator;

rezistenta de durata medie – parcurgerea unei distante intre 2’-8’

( mixta ) – incep sa apara procesele anaerobe, proba desfasurandu-se in corelatiile unui deficit de oxigen; aceasta rezistenta depinde de dezvoltarea fortei si vitezei in regim de rezistenta;

rezistenta de scurta durata – este necesara pentru parcurgerea unei distante in 45” – 2’; procesele anaerobe se manifesta mai intens;

rezistenta in regim de forta – se caracterizeaza printr-o mare capacitate de forta, imbinata cu o rezistenta corespunzatoare;

rezistenta in regim de viteza – reflecta rezistenta organismului la oboseala, in eforturi de intensitate submaximala si maximala; se lucreaza cu preponderenta in apnee;

– metabolismul energiei depinde mai mult de timp decat de

distanta;

– dupa Maglischo, concentratia maxima care poate fi tolerata de

cei mai multi inotatori, a lactatului in sange, este undeva intre 10

si 20 mM, nefiind necesara o viteza maximala pentru a produce

concentratii de 4 mM;

– desi efortul trebuie sa fie submaximal si poate fi repetat de mai

multe ori pentru a pregati anduranta;

– unii experti folosesc concentratia de lactat din sange de 4mM, ca

factor hotarator al pragului anaerob;

– pragul aerob este intensitatea minima de antrenament, care va

imbunatati anduranta aeroba, in timp ce pragul anaerob este

intensitatea la care metabolismul aerob este suprasolicitat;

– antrenamentul produce imbunatatiri ale pragului anaerob;

– un inotator bine pregatit este capabil sa consume mai mult

oxigen si astfel organismul sau va oxida mai mult piruvat si

NADH, compusi biochimici, care in absenta oxigenului duc la

formarea unui acid lactic; rezulta de aici un principiu de baza:

-intreaga pregatire a inotatorilor, in special a celor competitivi pe distante de 50-400, trebuie sa vizeze indepartarea acelui moment in care apare acidoza lactica si diminuarea rezervelor de glicogen muscular;

– la varste mici, pregatirea, care tine cont de criteriile

fiziologice, trebuie sa aiba in vedere urmatoarele: perfectionarea

tehnica, exercitii pe distante medii si lungi adecvate, efectuate

cu intensitate medie ( aerob), dar si sprinturi scurte ( 15-25m) cu

scop de corectare a tehnicii in conditii de efort sustinut.

Posibilitatile de efort ale copilului antepubertar

Calitatea motrica de baza care poate fi dezvoltata cu usurinta in

aceasta etapa este indemanarea, datorita marii plasticitati corticale a copiilor antepubertari. Copilul antepubertar ( 6-12 ani la fete si 6-13 ani la baieti) invata usor dar fixeaza greu, fiind necesar un numar mare de repetari, lucru care prezinta si un avantaj prin faptul ca faciliteaza corectarea procedeelor gresit invatate.

Viteza este cea de-a doua calitate motrica a carei dezvoltare se poate realiza in timpul perioadei antepubertare, cu conditia de a fi repectate anumite restrictii. Un prim factor restrictiv in dezvoltarea vitezei este cel muscular. Muschii sunt inca nedezvoltati, existand un decalaj fata de sistemul osos care este mai dezvoltat. Restrictia impusa de acest factor consta in evitarea eforturilor maximale cu ingreuieri. Al doilea factor restrictiv este reprezentat de aparitia prematura a oboselii nervoase si musculare, precum si faptul ca la copii odihna cere un timp mai indelungat. Oboseala precoce se datoreste capacitatii generale reduse de adaptare la efort a antepubertarului. Pentru ca relaxarea nu este suficient de profunda si timpul necesar odihnei va fi mai lung, pauzele dintre repetari trebuie sa fie de mai lunga durata. Un al treilea factor restrictiv al efortului este reprezentat de labilitatea generala a functiilor diferitelor aparate si sisteme, indeosebi de instabilitatea functionala a sistemului nervos.

CONCLUZII:

– se recomanda executarea exercitiilor dinamice, care sunt mai putin obositoare, fiind formate din contractii si relaxari musculare succesive;

– sunt indicate diverse exercitii bazate pe miscari ciclice executate in tempo rapid, dar fara suprasarcina;

– aceste exercitii prezinta avantaje ca, pe langa dezvoltarea vitezei, ajuta la formarea simtului ritmului care este greu de mentinut atunci cand frecventa este mare.

In ceea ce priveste dezvoltarea rezistentei in cursul perioadei antepubertare, opiniile specialistilor sunt diferite. Tinand cont de faptul ca toate calitatile motrice se dezvolta mai mult sau mai putin armonios, chiar daca nu se intervine constient prin educatie, dezvoltarea rezistentei se realizeaza concomitent cu a celorlalte.

Pentru a dezvolta rezistenta prepubertarilor poate fi utilizata cu success metoda efortului continuu. Se va tine totusi seama de cateva restrictii legate de micsorarea duratei, de reducerea tempoului pe masura cresterii duretei si de respectarea unui program de odihna corespunzatoare pana la urmatorul antrenament, dublata de o ratie alimentara corecta.

In privinta fortei, nu sunt prevazute antrenamente specifice pentru dezvoltarea ei la aceasta varsta. Sunt total contraindicate exercitiile izometrice sau cu greutati mari.

In concluzie, la aceasta varsta se va urmari pregatirea fizica generala, precum si invatarea si perfectionarea diferitelor procedee de inot.

Trebuie mentionat in final faptul ca, perioda antepubertara este impartita in doua etape de varsta: 6-9 ani si 10-12 ani. In prima etapa posibilitatile de efort sunt foarte reduse, iar in cea de-a doua acestea se imbunatatesc.

Importanta practicarii inotului – Influenta acestei discipline sportive asupra organismului

Cele mai multe modificari sunt inregistrate la aparatul respirator si cel cardiovascular.

Aparatul respirator si functia respiratiei sunt solicitate pe doua

planuri: un plan fizic, specific nivelului acvatic si un plan fiziologic mai putin specific, legat de rolul functiei respiratorii in efort. Prin presiunea hidrostatica exercitata asupra toracelui se modifica capacitatea vitala. In functie de adancimea la care se afla corpul inotatorului, presiunea hidrostatica va supraincarca functional musculatura inspiratorie. Cresterea capacitatii vitale determinate de aceasta actiune are un efect pozitiv asupra plutirii corpului, deoarece cu cat se introduce mai mult aer in torace, prin inspiratie, cu atat greutatea specifica a corpului scade si, deci, flotabilitatea se imbunatateste. Prin dezvoltarea muschilor inspiratori, creste perimetrul toracic si diametrul cutiei toracice, concomitent cu marirea debitului respirator. Prin necesitatea coordonarii respiratiei cu miscarile impuse de inot, apar modificari legate de timpul inspiratiei si expiratiei. Cu cat ritmul miscarilor este mai intens, cu atat inspiratia se scurteaza, deci amplitudinea miscarilor respiratorii va scadea. Expiratia, din act pasiv devine activa in timpul inotului deoarece trebuie sa invinga presiunea hidrostatica, cu exceptia procedeului spate care, prin pozitia corpului ( cu fata, aproape in permanenta, deasupra apei), nu stanjeneste semnificativ expiratia . In urma efortului din timpul inotului, frecventa respiratorie creste (nedepasind valoarea de 30-40 de respiratii pe minut), ventilatia pulmonara scade ( proportional cu reducerea intensitatii efortului), iar consumul maxim de oxigen pe unitatea de timp creste in probele cu efort intens ( 100m si 200m), ca apoi sa scada proportional cu lungimea probei.

Aparatul cardiovascular si functia acestuia sufera modificari specifice inotatorilor, datorita mai multor factori. Studiind efectele inotului asupra organismului se constata ca pe plan circulator, circulatia este favorizata de pozitia orizontala a corpului pe apa, care creeaza conditii hemodinamice favorabile pentru activitatea cardiaca, in sensul reducerii efortului de invingere a fortei gravitationale. Frecventa cardiaca este direct proportionala cu rapiditatea probei ( intensitatea efortului), in probele scurte ( 50m,100m,liber) putand depasi valoarea de 200 batai/minut. (Counsilman). Volumul si greutatea inimii cresc datorita fenomenului de hipertrofie, de adaptare la efort. Sangele sufera modificari importante, pH-ul putand scade pana la 7.

Functiile excretorii prezinta unele aspecte caracteristice in timpul efortului specific inotatorului. Lipsa procesului de transpiratie la inotatorul aflat in apa are drept consecinta neeliminarea unor produsi. Prin urmare, functia renala este solicitata mai intens intimpul inotului. Datorita faptului ca transpiratia este redusa sau nula, scaderea in greutate a inotatorului, chiar dupa eforturi de lunga durata, este nesemnificativa .

Sangele prezinta modificari mai ales in ceea ce priveste cantitatea de hemoglobina si numarul elementelor figurate. Ambele cresc, hemoglobina atingand valori de 18,5% la inotatorii antrenati si mai ales la specialistii in probele de fond, care trebuie sa posede o capacitate aeroba cat mai mare.

Referitor la influenta inotului asupra sistemului nervos central, se poate afirma cu certitudine influenta echilibrata asupra proceselor corticale. O alta influenta pozitiva consta in imbunatatirea coordonarii motrice si dezvoltarea simtului ritmului.

1.4.1.Principiile antrenamentului de performanta

Maglischo ( 1992) considera ca in performanta trebuie respectate trei principii fundamentale:

Supraancarcarea :

Reprezinta un efort mai mare decat cel cu care organismul este obisnuit. De asemenea, daca efortul de antrenament nu depaseste un anumit nivel, nu se vor produce modificari adaptative; acelasi lucru este valabil daca sportivul nu lucreaza destul de tare.

Respectarea acestui principiu face efortul de antrenament sa se apropie de caracteristica efortului competitional.

Progresivitatea:

Volumul si intensitatea trebuie sa creasca gradat si simetric. Un stimul constant isi pierde rapid efectul de antrenament

Specificitatea:

Efectele antrenamentului sunt specifice tipului de efort aplicat organismului, in functie de tipul de metabolism solicitat de sursele energetice pentru fiecare poba in parte ( aerob, anaerob, mixt).

1.4.2. Aspecte privind selectia de inot

Selectia este un proces continuu, prin care se urmareste depistarea si initierea tinerelor talente, mentinerea lor conditionata in sectiile de performanta in vedere perfectionarii continue, de la nivelul copiilor la nivelul seniorilor.

Exista o diferenta intre selectia sportiva si orientarea sportiva: selectia reprezinta alegerea unor subiecti considerati apti intr-o masura mai mare decat ceilalti neselectionati, sa presteze o activitate ce presupune, la un moment dat, un efort fizic si psihic de mare intensitate; orientarea sportiva reprezinta indrumarea celor deja selectionati, spre o anumita proba sau disciplina, pornind de la cunoasterea specificului acestora, dar si a potentialului celor astfel indrumati.

Desi, pana la un anumit nivel, oamenii sunt pregatiti, cel putin din punct de vedere fizic, la acelasi nivel, este cert ca nu toti pot obtine rezultate de exceptie pe plan sportiv.

Este stiut faptul ca, nu toti cei ce pornesc in practicarea unui sport ajung pana la cotele inalte ale nivelelor performantei. Intr-un studiu efectuat in acest sens pe o perioada de 10 ani ( 1964-1974, Sicioni si Bulnacova – cercetatori rusi), s-a evidentiat faptul ca, din 8000 de inotatori selectionati initial, doar 8-10 au devenit sportivi de mare performanta. In urma selectiei primare, doar 24% dintre acestia au obtinut categoria a III-a de clasificare sportiva, 12.6%, a II-a si 4.2%, cat. I. De asemenea, au devenit maestri de clasa internationala 0.03%. S-a dovedit faptul ca, dintr-o echipa reprezentativa, 2/3 sunt sportivi fara perspectiva, rezultand de aici rigurozitatea necesara selectiei( criteriilor de selectie ).

Copiii inzestrati cu calitati necesare practicarii inotului, fac obiectivul cautarilor antrenorilor din toate ramurile de sport, intrucat

aceste calitati pot fi dezvoltate in orice directie. Pentru includerea in cadrul sectiilor de performanta a celor mai dotati, trebuie verificat un numar cat mai mare de copii. In aceasta cerinta obiectiva rezida insasi necesitatea crearii bazei de masa a inotului, utila atat specialistilor, permitandu-le recrutarea elementelor necesare, cat si copiilor. Adevarata baza de masa a inotului de performanta o formeaza totalitatea copiilor intre 5-10 ani, inclusi intr-un sistem organizat de initiere si perfectionare.

La inotatori, selectia se imparte, pe parcursul cresterii si pregatirii, in cateva etape succesive:

Recrutarea: este realizata de catre profesori/ antrenori, pe baza unor criterii de selectie mai putin riguroase. In aceasta etapa, se depisteaza din cadrul centrelor de initiere, un numar mare de copii, aflati la varsta optima ( 6-7 ani) inceperii perfectionarii. Deoarece aceasta varsta corespunde cu perioada inceperii scolii primare, copilul se va deprinde cu un program ordonat, isi va crea obisnuinta efectuarii temelor si a participarii la antrenamente inca din momentul cand ambele activitati sunt relativ usoare.

La aceasta varsta, controlul medical are o importanta cruciala, reprezentand un examen complex, din care nu trebuie sa lipseasca: radiografia toracica, examenele de laborator, hemoleucograma, VSH, probele hepatice, anamneza – va urmari depistarea afectiunilor ireversibile ale sistemului circulator ( reumatism cardio- articular acut, miocardita lenta, etc.), ale sistemului respirator ( TBC pulmonar) sau ale sistemelui osos si muscular.

Dezvoltarea fizica la aceasta varsta implica o nota de subiectivism in apreciere, deoarece nu se poate vorbi inca de o dezvoltare somatica, care sa permita stabilirea unui tip constitutional optim. Desi este greu de anticipat viitoarea constitutie corporala, se poate considera fundamental totusi, tipul de copil inalt si subtire, cu corpul cilindric, alungit, segmente lungi si extremitati lungi si late. Statura constituie un indicativ important si apartine ereditatii.

Dezvoltarea motricitatii este conditionata de factori interni si externi. Cei interni pot fi recunoscuti in caracterele ereditare si activitatea marilor functiuni ale organismului, iar factorii externi, in conditiile de viata sociale, mediu, precum si in solicitarile organismului in diversele lui activitati.

Viteza are ca substrat morfofunctional sistemul nervos, a carui structura si functie se maturizeaza in jurul varstei de 14 ani.

Indemanarea are ca substrat morfofunctional, aria motrica a scoartei cerebrale si analizatorul chinestezic. Este o realitate complexa, din structura careia fac parte o serie de factori care pot fi ei insisi catalogati drept calitati psihomotrice: simtul echilibrului, de orientare in spatiu, de coordonare al miscarilor si vitezei si amplitudinii miscarilor, etc.

Forta are ca substrat morfofunctional, sistemul neuromuscular.

Rezistenta organica generala este conditionata de aparatul cardiovascular si consumul maxim de oxigen pe minut. Principalul organ al aparatului este inima.

Detenta este o calitate combinata, la care iau parte viteza si forta, fiind expresia puterii musculare maxime dezvoltata in minimum de timp.

Mobilitatea articulara, ca substrat morfofunctional al sistemului asteo- articular si musculo – ligamentar, poate fi obtinuta mai usor in copilarie decat mai tarziu.

Dezvolatrea psihica corespunde in mare parte cu perioadele de crestere somatica si organica si concorda cu varsta scolara. Studiul suporta o doza de subiectivitate fata de aprecierile mult mai obiective ale celorlalte criterii.

Afectivitatea intereseaza gradul de emotivitate, timiditate, curaj, daca sunt increzuti, generosi, lenesi, incorecti, modesti, etc.

Vointa este importanta pentru solicitarile mereu crescande ale antrenamentelor si concursurilor, pentru invingerea adversarilor.

Memoria, in toate cazurile este legata de atentie care, la copii, este mai greu de mentinut sau concentrat.

Imaginatia este stimulata de aportul intuitiei si sugestiilor. Un nivel scazut al acesteia se datoreaza lipsei de cunostinte si inclinatiilor egoiste.

Pregatirea tehnica prezinta o mare importanta in aceasta etapa, pentru ca aici se pot observa calitatile, absolut necesare, viitorului inotator. Cunostintele tehnice impuse la aceasta varsta sunt elementare, dar calitatea exercitiilor este esentiala. Se va cere copiilor: pluta simpla, pluta cu miscari de picioare craul, alunecare craul fara respiratie, elemente de respiratie specifice inotului. Aceste elemente

tehnice constitue un minimum de cunostinte care trebuie predate si insusite in perioada initierii. Se va urmari pozitia corecta a corpului pe apa, intervalul de timp in care se scufunda picioarele, echilibrul in timpul plutirii, usurinta cu care se ia pozitia de plutire, corectitudinea miscarilor de brate si picioare, in scopul realizarii unei coordonari cat mai bune. Se va impuna ca, in cadrul miscarilor de brate si picioare, umerii sa opuna o rezistenta cat mai mica apei, iar legat de respiratie, expiratia sa fie completa si lunga, in avantajul scurtarii perioadei de insusire corecta a procedeului in ansamblu.

SELECTIA INCIPIENTA: are loc dupa un an de pregatire organizata, referindu-se la varsta de 7-8 ani. Este impusa efectuarea controlului medical pentru a determina starea favorabila a organismului, calirea sa, pe scurt, a ameliorarii starii generale. De asemenea se urmareste realizarea progresiva a dezideratului dezvoltarii fizice, mentinerea armoniei somatice, a mobilitatii centurii scapulo – humerale si a celorlalte articulatii, in conformitate cu cerintele inotului.

Din punct de vedere al pregatirii fizice, se va prevedea ca dupa un an, sa fie realizat baremul de participare la campionatul national, la unul sau doua procedee tehnice, pe distanta de 50m, dar si insusirea acceptabila a celorlalte procedee.

Se impune capacitatea copiilor de a parcurge, in ritm sustinut, 50 m la cel putin trei procedee tehnice, iar exercitiile de antrenament sa poata fi executat in tempo mediu pe o distanta de cel putin 100m, fara opriri intermediare.

Pe plan psihologic, se va urmari la copii, mentinerea placerii practicarii inotului, dorinta de intrecere, receptivitatea, maleabilitatea si nu in ultimul rand, disciplina ( punctualitatea, necomentarea sarcinilor impuse de antrenor, respectul fata de colegi).

SELECTIA DE BAZA: aceasta etapa corespunde din punct de vedere fiziologic si biologic trecerii copiilor selectionati la perioada pubertara. Modificarile esentiale survenite in aceasta faza reprezinta saltul calitativ inregistrat in urma acumularilor cantitative realizate de-a lungul anilor, la nivelul sistemului nervos central, al aparatului circulator si respirator, a sistemului osos si cel muscular.

Varsta la care se realizeaza aceasta selectie este de 12-13 ani si marcheaza trecerea intr-o grupa competitionala superioara, cunoscuta sub numele de grupa de copii “ A”.

Rezultatele controlului medical evidentiaza aspecte noi, referitoare la cresterea taliei in medie cu 5-6 cm. Anual si mentinerea decalajului intre grosimea muschiului si lungimea oaselor. Sistemul nervos central se dezvolta rapid din punct de vedere morfologic. Aparatul circulator prezinta o labilitate functionala caracterizata prin jocuri de tensiune arteriala si accentuarea unor sufluri functionale care dispar in timpul efortului. Amplitudinea respiratiilor creste usor, in timp ce frecventa lor scade.

Dezvoltarea fizica este mai pronuntata, sistemul muscular prezentandu-se puternic si alungit. Tipul constitutional este cel mezomorf ( ideal pentru mediul acvatic ) . Se va pune puternic accentual pe pastrarea mobilitatii articulare la un nivel cat mai ridicat, deoarece aceasta reprezinta un factor deosedit de important pentru atingerea performantei in inot.

Volumul de inot pe fiecare antrenament prevede 2000-3000m, pe langa aceasta fiind necesara indeplinirea normelor si probelor de control.

Inotul corect in doua sau trei procedee tehnice, cunoasterea tuturor exercitiilor de perfectionare a tehnicii, ca si rezultatele sportive, constituie cerinte de baza pentru aceasta etapa a selectiei.

Pe plan psihologic, se evidentiaza maturizarea sportivului dar, in mod paradoxal, copiii manifesta tendinte de receptivitate la aspectele negative ale vietii sociale. Este cea mai periculoasa perioada in sensul ca, apar tendinte de a absenta la antrenamente sau chiar de a renunta la practicarea sportului de performanta. Fumatul reprezinta un alt pericol si de aceea, acest obicei trebuie urgent depistat si inlaturat de catre antrenor pentru ca sportivul respectiv nu ar mai avea randamentul scontat. In oricare din aceste cazuri, antrenorul va avea obligatia de a interveni, dicutand cu sportivul, eventual chiar si cu parintii problemele ivite.

SELECTIA DEFINITIVA: aceasta ultima etapa prevede mentinerea in cadrul selectiei de natatie, a elementelor cu certe posibilitatide progres, care au depasit varsta critica a pubertatii.

Ea corespunde varstei de 16 ani, sportivul apropiindu-se, din multe puncte de vedere, de rezultatele inregistrate de adulti. Predomina forta excitatiei si se echilibreaza procesele nervoase fundamentale.

Dezvoltarea fizica este caracterizata printr-o statura inalta cu corpul alungit, musculatura alungita si elestica, precum si o buna mobilitate articulara, factori care favorizeaza deplasarea in apa.

Aceasta etapa coincide cu perfectionarea pregatirii tehnice, concomitent cu conturarea unui stil individual de inot. Aceste caracteristici individuale nu trebuie sa contravina principiilor de baza ale tehnicii sau sa constituie greseli evidente care sa impiedice imbunatatirea performantei sportive.

Pregatirea psihologica capata o importanta deosebita in aceasta etapa deoarece, sportivii intra deja in procesul de maturizare. Trebuie luate in consideratie:

Organizarea judicioasa a activitatii: organizarea rationala a programului zilnic in care scoala, antrenamentul, invatarea si distractiile sa-si aiba locul lor bine stabilit.

Pregatirea pentru viata: cunosterea pasiunilor sau priceperilor elevilor, va servi indrumarii in alegerea profesiunii adecvate.

Pregatirea psihologica pentru concurs : in vederea concursurilor importante, este absolut necesara pregatirea moral-volitiva, pe langa pregatirea fizica si tehnica corespunzatoare.

1.4.3. Cautarea excelentei in sport

Excelenta este asociata cu termenul de talent. Stefan Zisulescu defineste talentul ca fiind treapta superioara a aptitudinii dar, considera ca nu toata aptitudinile devin talent, ci doar cele care se intermodeleaza si interconditioneaza reciproc. Aptitudinile care stau la baza talentului trebuie sustinute de motive, fiind necesara o vocatie pentru un anumit domeniu de activitate.

Selectia talentelor se imparte in doua etape:

a) identificarea celor supradotati si incurajarea lor pentru a practica o anumita ramura sportiva;

b) dezvoltarea / sustinerea acestor talente, in primul rand pentru constituirea unor banci de date care sa ofere informatii referitoare la evolutia acestor sportivi;

Stiinta sportului considera ca in aceasta etapa sunt importante urmatoarele calitati: viteza de alergare, forta in regim de viteza, coordonarea motrica ( sunt apreciati cei care invata repede sau care aplica, in mod creator si personal, deprinderile si priceperile pe care le poseda), multilateralitatea, capacitatea de joc, respective utilizarea capacitatilor functionale ( forta, viteza, rezistenta), coordinatize, intelectuale si a deprinderilor tehnice, prin stabilirea unor relatii intre componentele mentale si cele active.

Jaworski sustine ca 95% din inotatorii sportivi de performanta, au o inaltime de peste 178 cm, considerand ca cei care au parinti inalti sau sunt inalti inaintea adolescentei, vor avea o inaltime foarte mare.

Talentul este un rezultat ai influentei factorilor endogeni si oxogeni. Cei endogeni sunt reprezentati de nivelul calitatilor conditionale, aptitudinilor psihomotrice, etc. dintre cei oxogeni, cel mai important este antrenamentul sportiv.

Motricitatea

Reprezinta o insusire a fiintei umane, innascuta si dobindita, de a reactiona cu ajutorul aparatului locomotor la stimuli externi si interni, sub forma unei miscari.

Ea reuneste totalitatea actelor motrice efectuate pentru intretinerea reletiilor cu mediul natural sau social, inclusiv prin efectuarea deprinderilor specifice ramurilor sportive. Este vorba de actele motrice realizate prin contractia muschilor scheletici.

Activitatea reprezinta o succesiune de actiuni, cu o arhitectura specifica, organizata ierarhic in operatii si acte sau gesturi. Elementele componente ale unei activitati sunt actiunile sau procesele comportamentale.

Activitatea motrica este unitara, constienta, bazata pe anticipare si sustinuta de o motivatie consistenta. Ea este un fenomen complex, de mare amplitudine care in cele mai dese situatii poarta “marca” personalitatii individului.

Activitatea motrica este o inlantuire de scopuri spatiate in timp, a caror atingere presupune depasirea unor obstacole interne si externe.

Este un process al satisfacerii unei necesitati sau, din perspectiva structurala, o multime de actiuni, acte sau gesturi orientata in vederea implinirii unui anumit obiectiv.

Eficienta unei activitati ( implicit activitatea motrica) poate fi definita prin gradul in care se realizeaza functia finala sau, mai corect spus, este reprezentata de cantitatea de energie consumata in vederea realizarii functiei respective si atingerii unui scop. Eficienta are in vedere intotdeauna atingerea scopului cu un consum cat mai redus de energie, mijloace si informatii. Eficienta este si conditie a activitatii de rereglare si, alaturi de intindere si finalitate, reprezinta elementele ce trebuie luate in discutie pentru aprecierea sa.

Capacitatea motrica cuprinde: componentele stabile- aptitudini, calitati motrice, deprinderi motrice, structuri operationale, cunostinte, experienta; componetele de stare – motivatie, stari emotionale, care pot favoriza, reduce sau bloca exprimarea capacitatii motrice.

Capacitatea motrica evolueaza dupa o curba ascendenta, se largeste si se restructureaza prin maturizare, instruire, educare. Evolutia sa nu este lineara, sinuasa, cu momente de stagnare sau regres.

Aptitudinea motrica, deseori confundata cu capacitatea motrica, reprezinta un” sistem de procese fizice sau psihice organizate in mod original pentru efectuarea cu rezultate inalte a activitatii” ( M. Epuran).

Calitatea motrica este definita ca “ aptitudine a individului de a executa miscari cu indici de viteza, forta, rezistenta, indemanare, etc.” Nivelul calitatii motrice se apreciaza pe baza interrelatieidintre masa corpului pe de o parte si spatial, si respective timpul, in care se desfasoara miscarea.

Performanta motrica desemneaza rezultatul efectuarii unui anumit act motric ( actiuni motrice) ce poate fi evaluat dupa anumite criterii, norme stabilite.

Varsta antepubertara

1.5.1. Caracteristici morfologice si functionale;

Particularitati psihologice.

Sistemul osos si muscular al copilului antepubertar se cracterizeaza prin existenta unei neconcordante intre dezvoltarea oaselor si a musculaturii, in sensul ca dezvoltarea muschilor este mai lenta decat a oaselor.

Deoarece la aceasta varsta oasele au inca o componenta cartilaginoasa importanta, fiind elastice si putin rezistente la ingreuieri, ele se pot deforma usor. Coloana vertebrala este segmental osos cel mai usor deformabil. Inotul face parte dintre exercitiile fizice care au un rol important in aceasta problema, practicarea sa fiind eficienta atat in prevenirea deformarilor coloanei , cat si in corectarea celor aparute. Aceasta dubla eficienta, profilactica si terapeutica, este determinata in primul rand de pozitia orizontala in apa si in al doilea rand de simetria miscarilor.

Din cele mentionate mai sus, se impune obligativitatea antrenorilor de a nu folosi exercitii cu ingreuieri in antrenamente, ci doar cele care folosesc propria greutate a corpului copilului respectiv.

Musculatura copilului antepubertar este, dupa cum am mai afirmat, insuficient dezvoltata. Muschii flexori sunt mai dezvoltati decat extensorii, iar din punct de vedere al regiunilor anatomice, musculatura trunchiului este mai bine reprezentata decat cea a membrelor.

Sistemul nervos nu este inca pe deplin dezvoltat, motricitatea generala a copilului in prima parte a perioadei antepubertare fiind caracterizata printr-o precizie scazuta a miscarilor, actele motrice complexe nefiind inca perfectionte. Acest aspect se datoreste instabilitatii sistemului nervos la aceasta varsta. In ceea ce priveste procesele nervoase fundamentale se observa o predominanta netaa excitatiei, inhibatia interna fiind inca slab dezvoltata. Aceasta explica instabilitatea comportamentala a copilului de 6-9 ani,

perioada in care acesta este dinamic, irascibil si labil, trecand cu usurinta de la voiosie la apatie.

Plasticitatea corticala a antepubertarului este mare, ceea ce explica receptivitatea deosebita a scolarilor mici. Ei invata usor, dar fixeaza greu cele invatate, pentru ca inhibitia de diferentiere este slab dezvoltata, de aici rezultand necesitatea absoluta a aplicarii principiului repetarii.

Desi aparatul cardiovascular este insuficient dezvoltat, se observa deosebita adaptabilitate vasculara a copiilor. Parametrii functionali cardiovasculari vor oglindi urmatoarele aspecte: datorita dimensiunilor reduse ale cordului, volumul sistolic va fi mic( 10-15 ml. sange), iar frecventa cardiaca mai mare decat la adult( la 7 ani – 90 pulsatii/minut). Viteza de circulatie la copiii antepubertari este de trei ori mai mare decat la adulti.

Aparatul respirator este slab dezvoltat atat din punct de vedere morfologic, cat si functional, functionarea aparatului fiind deficitara. Caile aeriene superioare sunt slab dezvoltate, iar fosele nazale relativ inguste. Traheea si bronhiile au peretii mai subtiri decat la adulti, iar tesutul glandular al mucoasei bronsice nu este inca dezvoltat. Respiratia este de tip diafragmatic.

Insuficienta dezvoltare a centrilor nervosi vegetative va avea ca rezultat pe plan functional o eficinta redusa a reglarilor marilor functiuni vegetative, in primul rand a circulatiei si respiratiei. Se poate face efort de rezistenta, dar in ritm mediu, cu pauze suficient de lungi.

Capacitatile senzoriale se dezvolta rapid in aceasta perioada, sfera de activitate a analizatorilor fiind considerabil extinsa. Perfectionarea functionalitatii analizatorilor se concretizeaza in scaderea pragurilor de sensibilitate, evolutia sensibilitatii de diferentiere, dezvoltarea perceptiei spatiale si temporale, a orientarii si, mai ales, a spiritului de observatie.

1.5.2. Motricitatea la varsta scolara mica

In aceasta perioada antepubertara ( 6-10/11 ani), copilul este supus unor solicitari net crescute, resimtite diferit in functie de dezvoltarea sa biologica. La scolarul mic, cresterea si dezvoltarea

morfo-functionala sunt mai rapide si in general mai uniforme decat in etapele anterioare.

Masa musculara se dezvolta relativ lent, tonusul muscular are valori mai reduse, ceea ce favorizeaza efectuarea unor miscari cu amplitudine in diverse articulatii. Forta musculara este relativ redusa, iar mentinerea echilibrului necesita un efort suplimentar .

Activitatile cognitive favorizeaza o dezvoltare intelectuala evidenta, influentata si de o plasticitate deosebita a sistemului nervos- avantaj functional ce confera copilului o mare receptivitatein comparatie cu adultii,

De mare utilitate la aceasta varsta este prezentarea notiunilor noi, inclusiv a structurilor motrice prin intermediul ambelor sisteme de semnalizare.

Predominanta excitatiei corticale face ca stimulii externi sa produca reactii motrice exagerate, insuficient coordonate, explicabile si printr-o slaba inhibitie de diferentiere.

Motricitatea in aceasta etapa este debordanta, capacitatea de invatare motrica – remarcabila, dar posibilitatile de fixare a miscarilor noi sunt reduse. In consecinta, doar repetarea sistematica integreaza si stabilizeaza structura noua in repertoriul motric al copilului.

Deprinderile motrice fundamentale se supun unui proces de consolidare si perfectionare. Ele reprezinta caracteristicile de ordin calitativ ale actelor si actiunilor motrice invatate. Formarea deprinderilor motrice reprezinta obiectivul fundamental al activitatii de educatie fizica si antrenament sportiv. Pot fi definite ca trasaturi sau caracteristici ale actelor motrice invatate prin repetare, ce poseda indici calitativi superiori de executie.

. Activitatea motrica si oboseala

Oboseala reprezinta starea tranzitorie produsa de o activitate prelungita sau excesiva caracterizata prin scaderea potentialului functional al organismului si o stare psihica caracteristica.

Oboseala cuprinde organismul integral, fizicul si psihicul, manifestandu-se ca un efect complex, chiar hipercomplex, al efortului in cadrul activitatii motrice. De asemenea, rupe homeostazia prin modificarea proceselor biochimice, favorizand trecerea la o noua stare

de adaptare. Astfel, dupa activitati motrice repetate si pauze necesare pentru refacerea si suprarefacerea organismului, se produce instalarea

unei stari superioare de adaptare, cu alte cuvinte, oboseala produsa de activitatea motrica este factor de dezvoltare. Numai respectarea unor eforturi care produc oboseala, determina producerea fenomenelor de supracompensatie si, in final, o stare superioara de adaptare a organismului.

Oboseala si restabilirea reprezinta principalele elemente de control in cadrul unor activitati motrice programate.

Producerea oboselii se realizeaza in doua faze: oboseala lenta si oboseala manifesta.

Oboseala lenta poate fi depasita prin efort de vointa, insa miscarile se executa neeconomic, prin scaderea preciziei, reactivitate generala mai scazuta si este tipica lectiilor de antrenament. Cea manifesta se evidentiaza prin scaderea capacitatii de efort fiind insotita de refuzul de a mai continua activitatea in regim optim, planificat.

1.6. Principiile antrenamentului sportiv

1.6.1. Principiul progresivitatii

– se refera in principal la cresterea treptata a efortului;

– conform acestui principiu, intensitatea trebuie crescuta inainte de aparitia senzatiei de usurare a efortului; aceasta senzatie este perceputa cand procesele metabolice specifice au fost suprasolicitate timp de cateva zile, iar apoi efortul a fost mentinut la un nivel constant;

– senzatia de scadere a efortului indica producerea anumitor adaptari fiziologice ce genereaza capacitati sporite de eliberare a energiei si de eliminere a catabolitilor ( produsilor de uzura) ai metabolismului muscular; acum, organismul nu se mai afla in zona de suprasolicitare, iar pentru imbunatatirea conditiei fizice este necesara intensificarea efortului; in caz contrar, nivelul pregatirii va fi mentinut, nu ameliorat;

– pentru asigurarea progresivitatii se folosesc in special metoda intervalelor si uneori metoda halterofilului ( cresterea treptata a

– progresivitatea va fi asigurata in timpul aplicarii metodei de lucru pe intervale, prin cresterea intensitatii repetarilor, a numarului acestora si a vitezei medii de inot; referitor la acesti parametrii, intensitatea repetarilor poate fi crescuta prin scaderea pauzelor, cresterea numarului de repetari sporeste capacitatea de mentinere al aceluiasi tempou pe distante progresiv crescute, iar cresterea vitezei este folosita in pregatirea sprinterilor si a semifondistilor;

– cresterea unuia dintre acesti indicatori se va realiza la interval de cel putin o saptamana, prin variatii ce tin doar de inventivitatea antrenorului;

– eficienta metodelor progresive este evidenta si in conditiile in care, cresterea unuia dintre cei doi primi factori este urmata de scaderea acestora si de cresterea semnificativa a vitezei medii de inot.

1.6.2. Principiul specificitatii

– sustine ca antrenamentul trebuie sa supuna organismul inotatorului unor eforturi similare celor din competitie; acest principiu insa, nu statueaza necesitatea parcurgerii frecvente a distantelor sau probelor de concurs;

– principiul face referinta la stimularea maxima a tuturor proceselor metabolice solicitate in timpul intrecerilor, datorita izolarii acestor procese prin constituirea unor forme de antrenament specifice fiecaruia si activarea acestora la intensitatile de concurs, “arderea completa” va contribui la maximizarea completa a performantelor; in conformitate cu aceasta interpretare moderna a antrenamentului de inot, ce apartine scolii americane;

– exista cinci forme de pregatire specifica: antrenamentul de viteza (sprint), antrenamentul consumului maxim de oxigen, antrenamentul pragului anaerob, antrenamentul de toleranta la lactat si antrenamentul in tempo de concurs;

1.6.3. Principiul suprasolicitarii

– subliniaza ca eforturile de antrenament trebuie sa fie sufficient de intense pentru a asigura si stimula procesele adaptative fiziologice, musculare, respiratorii si psihologice;

– antrenamentele mult prea solicitante, ce depasesc posibilitatile reale ale inotatorilor, sunt realizate in detrimental acestora, ele producand punctual mort fiziologic, scaderea capacitatii de efort si uneori chiar accidenta sau imbolnaviri.

Capitolul II

2.1. Metode si mijloace folosite in pregatirea inotatorilor

Componentele unui exercitiu

– distanta, in metri de parcurs sau durata de timp a efortului – “ D”

– intervalul de odihna sau pauza dintre repetari si seturi de repetari – “I”

– numarul de repetari al aceluiasi exercitiu – “ R”

– intensitatea efortului obiectivizata prin timpul de exercitiu- “ T”

– natura miscarii; felul cum se executa actiunea – “ A”

2.1.2. Metoda de antrenament continuu

Caracteristici

– ritmul de parcurgere este uniform;

– intensitatea este medie sau usor marita;

– regim de lucru in zona de efort aerob mediu si superior;

– se creeaza starea de echilibru aerob – “ steady-state”;

– se folosesc distante lungi.

Efecte

– cordul lucreaza cu o frecventa optima care permite golirea si umplerea aproape completa a ventricului stang, in special, dar si a celorlalte cavitati; procesul lent duce la hipertrofia cordului, conditie de baza a efortului in inot;

– se transporta o cantitate mare de sange, fapt posibil prin efectul anterior;

– creste numarul de alveole pulmonare functionale;

Aceasta metoda de antrenament dezvolta rezistenta aeroba organica in principal si musculara in secundar.

Indicatii de utilizare

– la vartele de 9-12 ani la fete si 10-13 ani la baieti, chiar daca prin uniformitatea ei devine plictisitoare;

– la inceputul fiecarui ciclu de pregatire, ca metoda principala;

– cu o pondere mai redusa, pe tot timpul pregatirii, cu precadere in antrenamentele de dimineata;

2.1.3. Ponderea componentelor de efort

D = 1

I = inexistent

R = inexistent

T = 2

A = 3

Mijloace

– inotul continuu pe distante de 800-1500-3000 m;

– inot uniform in timp ( 15’, 30’, 60’) cuantificand in final numarul de metri parcursi;

– inot in procedeul doi, cu conditia ca acesta sa fie bine insusit;

2.2.1. Metoda de antrenament variabil

a) alternativ propriu-zis, in care intr-o distanta data se fixeaza anumite parti care se inoata usor, alternativ cu alte parti egale, care se inoata cu intensitate;

b) progresiv, cu subvariantele:

– in crestere uniforma ( ex: 50m tare, 50m usor, 100m tare, 100m usor, etc.);

– in crestere neuniforma ( ex: 50m tare, 100m usor, 100m tare, 100m usor, 200m tare, 200m usor, etc.);

– in crestere si descrestere, uniforma sau neuniforma;

c) fartlek, in care alternarea distantelor si intensitatile se lasa la latitudinea sportivului;

Metoda este eficienta intrucat prin ea se realizeazaun volum mare de inot pe unitati de timp, iar faptul ca efortul nu este intrerupt permite depunerea unor intensitati foarte mari.

Caracteristici

– alternarea ritmului;

– alternarea intensitatii;

– variatia frecventei cardiace intre 140 si 180 b/min. si chiar mai mult;

– trecerea alternativa, usoara, din efortul aerob in anaerob si invers.

Efecte

– dezvoltarea rezistentei aerobe organice si musculare;

– dezvoltarea rezistentei anaerobe cu un stres mai diminuat decat in antrenamentul cu intervale, intrucat organismul este in permanenta in stare de adaptare;

– cresterea tonusului cardiac datorita faptului ca in efortul intens unele capilare se inchid din cauza contractiilor musculare si astfel cerinta de oxigen obliga cordul sa pompeze cu presiune pentru a le deschide.

Indicatii

– in etapizare se suprapune si continua antrenamentul uniform, facand legatura spre metodele cu mare intensitate;

– trebuie folosita in toate perioadele de antrenament , inclusive in precompetitionala si competitionala, avand efecte superioare metodei antrenamentului uniform.

2.2.2. Ponderea componentelor

D = 1

I = inexistent

R = inexistent

T = 1

D = 2

Mijloace

– la grupele de nivel II, in alternare, distantele cu intensitate sa fie mai scurte decat cele fara intensitate, pornind de la 25% si ajungand pana la 75% cu cei bina antrenati;

– la grupele de nivel I, in periodozare se va pleca de la alternarea de distante egale , ajungandu-se in etapa de baza, distantele parcurse usor sa reprezinte 25% din distantele cu intensitate; in apropiere de perioada competitionala, alternarea se face numai cu distante scurte ( 25, 50m.).

2.3.1. Metoda de antrenament cu intervale

Este metoda cu ponderea cea mai mare in antrenamentul inotatorilor de performanta, pe de o parte datorita influentei majore pe care o are asupra organismului, iar pe de alta parte prin faptul ca permite efectuarea unui volum mare de inot, cu intensitate mare, intr-o unitate de timp, mult redusa fata de celelalte metode.

Caracteristici

– repetarea unei distante, de un anumit numar de ori, mentinand o intensitate mare;

– intervalul de timp pentru odihna este scurt astfel incat revenirea organismului sa nu fie completa, frecventa cardiaca ajungand numai pana la 120-130 bat/min., moment in care incepe o noua repetare;

– din acest motiv termenul de pauza este impropriu, fiind folosit cel de “interval”;

– factorii de progress ii reprezinta cresterea intensitatii si reducerea intervalelor pe masura ce organismul se adapteaza;

– datorita intervalelor, rezervele de A.T.P. si C.P. se refac partial, iar acumularea de acid lactic nu ajunge sa fie factor limitative, efortul putand dura un timp apreciabil, cu intensitate mare.

Efecte

– in primul rand asupra cordului, atat ca hipertrofie, cat si ca crestere a tonusului;

– daca se folosesc distante de 400-800 m, efectul este preponderant aerob, la limita superioara calitativ, deci atat organic cat si muscular;

– daca se folosesc distante de 50-200m, efectul este preponderent anaerob,organic in cazul bucatilor de 100-200m. si muscular pentru 50-100m, bineanteles in functie de intensitate.

Indicatii

– efortul este perfect suportat de catre copii intrucat ei dezvolta o intensitate in raport cu capacitatea pe care o au; se poate folosi la toate nivelele, din momentul in care s-a depasit perioada de instruire tehnica;

– la varstele mici este necesar a se tine cont de dozarea numarului de repetari si sa se insiste mai putin asupra intensitatii, intrucat sarcina majora in aceasta etapa de dezvoltarea rezistentei anaerobe organice;

– cu variatii, in functie de lungimea distantei repetate si a numarului de executii, metoda se foloseste in tot timpul anului;

– este practic imposibil ca fiecare inotator sa-si dozeze intervalul de odihna in functie de frecventa cardiaca; antrenorul de performanta este insa obligat ca sa testeze de nenumarate ori f.c., astfel incat sa poata sa fie in stare sa stabileasca un timp de odihna cat mai aproape de adevar, ceea ce implica alcatuirea de subgrupe cu ( baieti – fete, antrenati – neantrenati, pe procedee,etc.)

2.3.2. Ponderea componentelor

D = 1

I = 1

R = 1

T = 1

Trebuie subliniat faptul ca aceasta metoda poate sa strice tehnica, daca antrenorul nu intervine. Sportivul, obsedat de stringentele incadrarii in intensitatea ceruta si de numarul mare de repetari, este inclinat sa execute miscarile intr-un mod care aparenti se pare mai putin obositor ( scurtarea tractiunii prin apa si a drumului aerian, evitarea batailor de picioare, intoarceri incorecte si in special fara impingere de la perete, etc.). De la repetare la formarea stereotipului, drumul nu este lung si astfel, inotatorii care nu au fost instruiti corect, ajung la performanta cu greseli esentiale de tehnica.

Mijloace ( schema orientativa)

2.4.1. Antrenamentul cu repetari

Caracteristici

– numar mic de repetari, totalul, de regula corespunzand unei distante de concurs, nedepasind 400 m;

– pauza dintre executii este mare, pana cand pulsul ajunge aproape de normal;

– intensitate maxima.

Efecte ( in functie de distanta folosita):

– repetari de 4-6 x 25 m. dezvolta forta si deci viteza cu efect anaerob alactat;

– mai multe repetari de 25 m. epuizeaza rezervele de A.T.P. si apare acidul lactic, deci anaerob lactat;

– 2-4 repetari pe 50m, inseamna efect anaerob lactat, cu mai multe ajungandu-se in zona efortului mixt;

– 2 x 100m. predominant anaerob lactat, mai multe, mixt;

– 2 x 200m. predominant anaerob lactat si mixt; mai multe, aerob superior.

Indicatii

Fiind o metoda cu efort maxim, nu este recomandabila la varstele mici. In planul de antrenament isi gaseste o pondere in partea a doua a etapei de pregatire de baza, deci dupa acumularile de volum.

Se utilizeaza in lectiile de seara, in special spre sfarsitul saptamanii.

Este important sa se mentina aceeasi pauza intre repetari, iar daca timpii cronometrati ajung foarte buni si incep sa fie constanti, pauza se poate reduce, cu grija de a nu se ajunge la metoda intervalelor.

2.4.2. Ponderea componentelor de efort

D = 2

I = 2

R = 2

T = 1

A = 3

2.5.1. Antrenamentul prin metoda de concurs

Are doua forma:

a) antrenament cu eforturi apropiate de proba de concurs;

b) efectuarea unor verificari sau participari in concursuri fara obiectiv.

Prima forma are drept scop pregatirea graficului de cursa si in aceasta privinta exista mai multe variante:

– fractionarea distantei de concurs ( J.E. Counsilman) in doua sau mai multe bucati, intercalate cu pauze foarte scurte, parcurse cu intensitate foarte mare, maxima in perioada precompetitionala;

– fractionarea distantei de cursa in bucati intercalate cu pauze foarte mari, cu executarea unor sarcini ca:

– indeplinirea pe fiecare bucata a graficului de proba;

– prima parte conform graficului, a doua mai tare;

– prima parte mai tare decat graficul, a doua egala graficului.

In situatile in care se cere pe o portiune un timp egal cu cel din cursa, atunci se determina si frecventa ciclurilor de miscari. Nu se mai poate concepe astazi ca un antrenor de performanta sa nu cunoasca ritmul optim de concurs.

Counsilman ( 1977)

2.6.1. Metoda de antrenament cu sprinturi

Consta in parcurgerea unor distante scurte cu intensitate maxima si cu pauze mari, pana la revenire. In acest mod , cca. 80-90% din ATP-CP consumat pe parcurs se reface in pauza. Avem deci de-a face cu un efort anaerob alactat si cu metoda antrenamentului cu repetari.

Indicatii

– la inceputul lectiei, dupa incalzire sau la sfarsitul unui antrenament cu pondere aeroba;

– efectuarea sprintului sa se faca cu plecare de pe bloc-start, cu comenzi de concurs;

– timpul de reactie si viteza de executie sunt perfectibile si trebuie antrenate cu aceeasi importanta care se acorda restului cursei;

– rezulta necesitatea dezvoltarii fortei explosive de impingere a membrelor inferioare prin exercitii efectuate pe uscat.

Caracteristici

– raport efort- pauza de ½, intensitate de lucru ( efort procentual) 95-100% , distante practicate ~ 10-100m;

– revenire completa cand frecventa cardiaca, inainte de o noua repetare, este de 90-95% puls/min.

2.6.2. Metode folosite

– sprintul sustinut si repetarile ultrascurte:

pt. 50m.: 20x25m, pauza 30 sec.; 10x50m, pauza 1min.;

6-8x100m, pauza 1 min. 30 sec.

pt. 100m: 4-6x25m, pauza 20sec.(sau revenire prin alunecare),

pauza de 1 min.intre serii;

4x3x50m, pauza 10 sec. si 2 min. intre serii.

Sprintul sustinut

– asigura, intr-o masura mai mare, respectarea principiilor fundamentale ale antrenamentului sportive de inot decat in metoda sprintului cu rezistenta;

– aceasta varianta de pregatire mareste viteza de eliberare a energiei prin intensificarea reactiei ATP – CP care permiteatingerea unor viteze de antrenament mai mari;

– deoarece inotatorii sunt “sustinuti” sa inoate prin folosirea unor echipamente auxiliare, ei reusesc sa depaseasca viteza de cursa;

– aceasta metoda de pregatire nu este folosita frecvent si trebuie foarte bine controlata pentru a nu modifica, in sens negativ, mecanica vaslitului si coordonarea brate – picioare;

– cele mai utilizate mijloace ale sprintului sustinut sunt: inotul cu labe de scafandru si/ sau cu palmare, inotul cu centura si inotul remorcat; varianta cu centura presupune legarea inotatorului la nivelul taliei cu o banda elastica, subtire, de 20m. lungime, care este extinsa de sportiv concomitent cu inaintarea; la revenire, el va inota mult mai repede datorita contractiei acestei benzi elastice ;

– utilizarea exagerata a mijloacelor auxiliare( labe si palmare) are efecte negative asupra perceptiilor stabilizate, alterand simtul apei prin diminuarea “ claritatii” senzatiilor complexului tactilo- chinestezic;

Sprintul cu rezistenta

– este o forma de pregatire folosita tot mai putin pentru ca studii recente ( Costill – 1989, Hains – 1999 ) au dovedit ca are efecte negative asupra performantei de viteza, prin cresterea puterii musculare in detrimentul vitezei de executie si tehnicii de inot;

– prin realizarea unor sprinturi de rezistenta , imbracat cu tricou sau inotul cu centura cu greutati, se deterioreaza senzatiile musculare si se altereaza mecanica vaslitului;

2.6.3. Metoda de antrenament hipoxic

Consta in utilizarea unui volum mai redus de aer, prin efectuarea unor inspiratii mai rare. In acest mod se ajunge la furnizarea unei cantitati mai reduse de oxigen la nivel celular.

Rezultatul este ca datoria de oxygen si nivelul lactatului sanguin sunt mai mari decat la aceleasi exercitii executate cu respiratie obisnuita.

Efectul acestei metode este ca organismul, in special musculatura , se antreneaza mai rapid ca sa dea randament in conditii de datorie de oxigen si aciditate lactica.

Indicatii

– metoda comporta riscuri; retinerea prelungita a respiratiei poate provoca lesinul;

– trebuie sa se procedeze progresiv cu o respiratie la 2 cicluri de brate, apoi la 3 cicluri, la 4 cicluri numai in sprinturi de cca 50 sec.

– daca apar dureri de cap, dozarea nu a fost corecta si atunci se intrerupe antrenamentul;

– se recomanda ca cel mult un sfert pana la jumatate din lectie sa fie executat hipoxic, cu predilectie exercitiile defalcate de inot numai cu bratele;

– exista tendinta de a se scurta tractiunea pentru a putea ajunge mai repede la respiratie, deci trebuie acordata atentie la tehnica.

Capitolul III

Sistematizarea pregatirii pe zone de efort

3.1. Rationalizarea efortului pe 6 zone de intensitati

3.1.1. Zona de efort predominant anaerob alactat

Caracteristici, procese biologice si fiziologice

Efortul este anaerob, insa fara a se ajunge la producerea de acid lactic. Consumul se face prin descompunerea ATP in ADD, deci pierzand o molecula de fosfat. Existenta CP, tot in muschi, permite resintetizarea ADD, dupa formula: CP + ADD = ATP + creatina, deci o noua molecula de energie.

In practica inotului se pare ca procesul poate dura mai mult echivaland cu un sprint pe 25 si chiar 50m.

Cand rezervele de substante energetice din muschi si posibilitatile lor de folosire s-au epuizat , natura efortului se schimba aparand compusul de uzura: acidul lactic.

Efortul predominant anaerob alactat este deci de foarte scurta durata si se executa cu maximum de intensitate.

Efecte

– actioneaza asupra metabolismului muscular anaerob alactat;

– dezvolta viteza in regim de forta ( 10-15m ) si forta in regim de viteza ( 15-25m, max.50m );

– se adreseaza primei parti a cursei.

Metoda si mijloace

Metode de antrenament cu sprinturi si repetari, cu pauza mare, care sa permita refacerea rezervelor energetice aflate in muschi. Ca mijloace, se recomanda parcurgerea distantelor de 25 m respectand urmatoarele conditii:

– numar mic de repetari;

– pauza mare pana la revenire;

– intensitate maxima;

– se executa la inceputul lectiei, dupa incalzire, sau la sfarsitul unei lectii cu pondere aeroba.

3.1.2. Zona de efort predominant anaerob lactat

Antrenamentul in aceasta zona are o importanta deosebita pentru probele de 50, 100, 200m si o pondere descrescanda pentru celelalte distante spre 1500m.

Caracteristici, procese fiziologice si biochimice

– desi tot ATP-ul este elementul energetic, de aceasta data el nu se mai resintetizeaza cu CP-ul din rezerva musculara, ci prin descompunerea glicogenului in acid piruvic si fosfati, acestia refacand ADP-ul in ATP; acidul piruvic se transforma in acid lactic, produs de uzura, care trece in sange;

– acumularea de acid lactic si epuizarea glicogenului disponibil marcheaza pragul pana la care merge acest afort; tot acest proces se desfasoara fara aport de oxigen care ar resintetiza acidul lactic si, de aceea, datoria de oxigen spre sfarsitul efortului si dupa el este foarte mare;

– randamentul total de energie este scazut: 1 mol glucoza = 2 moli ATP, in timp ce, in regim aerob 1mol glucoza = 34 moli ATP;

– inotatorii insuficient pregatiti in aceasta zona cedeaza pe ultima parte a cursei; rezulta de aici ca antrenamentul cu exercitii specifice are drept scop sa prelungeasca cat mai mult pragul limita de epuizare

a glicogenului in conditiile in care aportul de oxigen este inexistent;

– frecventa depaseste 180 bat/min.; durata si intensitatea poate ajunge pana la 2 min. pentru cei bine pregatiti, deci probe si exercitii pe distantele de 100 si 200m;

– intensitatea este foarte mare: 70-90% pentru repetari pe distante de 50-100m, iar pentru repetarile pe 200m, 80-99%;

metodic vorbind, dezvolta forta in regim de rezistenta, deci intensitate foarte mare, dar nu maxima;

Efecte

– cresterea vitezei metabolice; se antreneaza muschiul ca sa lucreze in conditii toxice generate de prezenta acidului lactic;

– acest gen de efort este greu de suportat de catre inotatori, fiind stresant.

Metode si mijloace

– antrenamentul cu repetari si intervale, folosind distante medii;

– legat de utilizarea metodei intervalelor in cadrul acestei zone, apare o problema importanta: deoarece se obisnuieste ca, in partea fundamentala, exercitiul sa fie alcatuit dintr-un numar mare de repetari ( ex: 16/20 x 100m, 12/15 x 200m, 4/8 x 400m sau chiar 100 x 100m!), se pune problema daca sportivul este in stare sa inoate constant toate repetarile; in majoritatea cazurilor, inotatorul nu reuseste sa mentina ritmul, cedand la mijlocul sau sfarsitul setului, existand si varianta in care el isi economiseste energia, astfel scotand timpi buni la ultimele repetari;

– din cazurile enumerate mai sus se trage concluzia ca in acest mod lucram pentru cantitate in detrimental calitatii, greseala intalnita destul de frecvent;

– solutia consta in utilizarea seturilor de repetari astfel ca sa asiguram calitatea in conditiile cantitatii;

– este indicat ca pauzele sa fie active, cu efort de intensitate medie, care favorizeaza transportul sanguin incarcat cu oxigen, in special inot defalcat, brate si picioare;

– inpunerea intensitatii este o cerinta de prim ordin si obiectivizarea ei se face prin timpul cronometrat si frecventa cardiaca;

– anaerobul lactat este preponderant in probele de 50, 100 si in mai mica masura, 200m, iar in distantele mai lungi, inclusiv 1500m apare

pe ultima parte a cursei.

3.1.3. Zona de efort mixt

Caracteristici

– efort in regim aerob superior si anaerob in proportii variabile;

– efort principal in antrenamentele de performanta;

– reclama un consum mare de energie prin anaerobioza si in plus are o durata apreciabila prin momentele de aerobioza;

– frecventa cardiaca oscileaza intre 170-180 bat/min.;

– datorie mare de oxigen dupa efort;

Durata si intensitatea

– 2-4 minute, deci distanta pana la 400m;

– intensitate: 70-80% pentru distante de 50-100m si 80-90% pentru 200-400m.

Efecte

– capilarizarea, in sensul deschiderii lor la nivelul fibrelor musculare;

– cresterea tonusului cardiac prin efortul de a deschide capilarele care in repaus sunt inactive;

– rapiditatea schimburilor atat la nivel pulmonar, cat si muscular;

– marirea numarului de alveole functionale;

– stres psihic;

– din punct de vedere metodic, vorbim despre rezistenta in regim de forta.

Metode si mijloace de antrenament

Numai antrenamentul cu intervale cu distante de la 25 la 400m si cel variabil.

– in cazul utilizarii distantelor de 25-50m, numarul de repetari trebuie sa fie foarte mare, de la 20×25 m si 10×50 m in sus, astfel ca volumul global sa insumeze 800-1000 m; pauza foarte scurta ( 5 sec.) pentru a nu permite revenirea FC la normal;

– distantele de 100 si 200m se folosesc cu un numar mare de repetari ( 10-16 x 100m si 5-8 x 200m); pauza de 10sec, dar tot cu revenire completa;

– la distantele de 400 m, numarul de repetari este mai redus ( 2-5 x 400m), pauza 10 sec.;

In toate situatiile intensitatea este mai mare si ea trebuie mentinuta, fara alternari. Nu intereseaza timpul ultimei repetari, ci media tuturor timpilor.

3.1.4.. Zona de efort predominant aerob superior

Constitue efortul principal in pregatirea inotatorului de performanta, indiferent de proba in care s-a specializat ( scurta, medie sau lunga). Pe parcursul unui an sau ciclu de pregatire, acestei trepte trebuie sa i se aloce cantitatea cea mai mare de volum.

Caracteristici

– din punct de vedere biochimic rolul oxigenului in metabolismul substantelor energetice devine esential;

– o molecula de glucoza se oxideaza cu 6 molecule de oxigen, din reactie rezultand bioxid de carbon, apa si o mare cantitate de energie;

– cantitatea de ATP obtinuta in final este de 32 de ori mai mare decat in reactia anaeroba a glucozei;

– acidul lactic produs in efort este resintetizat in glicogen, urmand traseul: glicogen muscular( folosit) ~acid lactic in sange~glicogen hepatic~glucoza in sange~glicogen muscular;

– oxigenul necesar oxidarilor este transportat in sange; daca la nivelul muschiului nu ajunge cantitatea necesara, atunci efortul risca sa devina anaerob;

– in aceasta zona exista o pondere crescuta a metabolismului glucidic aerob la nivelul muschiului;

Efectele asupra organismului se impart in tardive si imediate:

Efecte tardive

– hipertrofia volumului cardiac;

– cresterea tonusului muschiului cardiac datorata travaliului de a deschide capilarele si de a vehicula o cantitate mare de sange;

– cresterea capacitatii vitale din nevoia de a absorbi o cantitate mare de aer.

Efecte imediate

– antrenarea metabolismului aerob al celulei musculare astfel ca atat schimburile cat si reactiile sa se produca cat mai rapid;

– cresterea cantitatii de hemoglobina din sange, transportorul de oxigen.

Durata si intensitatea

– durata variaza de la 4 sau 5 min. pana la 20 min., in functie de varsta, grad de pregatire si distante utilizate;

– intensitatea de 65-75% pentru distante de 50-100m, 75-85% pentru distante de 200-400m si 85-95% pentru distante mai lungi.

Metode si mijloace

– antrenamentul continuu: sa nu se depaseasca 1500m;

– metoda alternativa: distanta inotata usor trebuie sa reprezinte ½ din cea cu intensitate;

– antrenamentul cu intervale: distantele de 50 m se fac cu pauza foarte scurta cu numar mare de repetari, cu un volum de min. 800m; distantele de 100 si 200 m inseamna tot un numar sporit de repetari cu pauze scurte.

Se recomanda utilizarea seturilor de repetari cu un numar mai mare de repetari pe fiecare set si cu pauza mai redusa intre seturi.

3.1.5. Zona de efort predominant aerob mediu

Caracteristici

– efort aproape in totalitate aerob;

– sunt posibile momente de anaerobioza spre sfarsitul exercitiului sau distantei;

– frecventa cardiaca va fi cuprinsa intre 140 si 160 bat/min.;

– nu se pot da limite de durata, intrucat se creeaza o stare de echilibru intre consumul si aportul de oxigen;

– intensitatea este de 60-70% pentru distante de 50-100 m,65-75% pentru 200-400 m si 75-85% pentru distante lungi.

Efecte

– aceleasi ca mai sus, dar cu o instalare mai moderata;

– este zona in care se lucreaza cu precadere la varstele mici, iar la performanta, la inceputul perioadei pregatitoare, in lectiile de compensare, intre exercitiile din zonele superioare.

Metode si mijloace

Antrenamentul continuu si cel alternativ, intensitatea fiind moderata. Se pot folosi toate distantele, mai putin 25 m, iar in cazul repetarilor pe 50 m, pauza este foarte scurta ( 2-3 sec.).

3.1.6. Zona de efort aerob inferior

Caracteristici

– efort cu posibile mici influente asupra rezistentei aerobe, iar in cazul inotatorilor cu un grad ridicat de antrenament, fara efecte;

– frecventa cardiaca este sub 140 bat/min.;

– are utilitate in invatarea si perfectionarea tehnicii, la incalzire si la relaxare;

– in concluzie, aceasta zona de efort are o insemnatate redusa.

3.2. Rationalizare efortului pe 3 zone de intensitati

Aceasta sistematizare va fi folosita de antrenorii care nu lucreaza cu sportive din loturile republicane si de cei care au grupe de nivel II.

Zona de efort cu intensitate foarte mare include efortul predominant anaerob alactat, lactat si mixt, deci de la o frecventa de 170 bat / min. in sus.

Zona de efort cu intensitate mare inseamna efortul predominant aerob superior si, fiind imposibila o delimitare precisa si efortul mixt. Frecventa este de 160-170 bat/ min.

Zona de efort cu intensitate medie include aerobul mediu.

Capitolul IV

Pregatirea inotatorilor din grupele de nivel III

4.1. Conditii de incadrare a inotatorilor in grupele de nivel III pe etape. Sarcinile etapelor. Criterii de selectie si mentinere in grupe.

4.1.1. Etapa I-a

– varsta minima: 6 ½ ani

– varsta maxima: 9 ani neampliniti;

– durata etapei: 1 an;

– sarcinile etapei:

– dezvoltarea fizica generala si specifica;

– invatarea procedeelor de inot;

– criterii de selectie:

– absolvirea unui ciclu de lectii de invatare a inotului la centre;

– aplicarea criteriilor generale de selectie;

– aprecieri ale antrenorului selectioner privind coordonarea miscarilor si flotabilitatea;

– nivel minim la selectie: cunostinta capatate la centrul de invatare;

– nivel final dupa un an: suma punctelor de la probele generale si specifice de selectie din tabelul pentru copiii cu un an vechime in sectii, sa fie minimumcea prevazuta in lucrarea “ Criterii, probe si norme pentru selectia de inot” – 1986.

4.1.2. Etapa a II-a

– varsta minima: 7 ½ ani

– varsta maxima: 11 ani neampliniti;

– durata etapei: 2 ani;

– sarcinile etapei:

– dezvoltarea fizica specifica si generala;

– perfectionarea tehnicii procedeelor, starturilor si intoarcerilor;

– criterii de selectie in primul an: obtinerea punctajului minim prevazut in normele de selectie pentru etapa I-a si aplicarea criteriilor generale;

– criterii de selectie in al doilea an: obtinerea punctajului minim prevazut in normele de selectie pentru copiii cu 2 ani vechime in sectie si aplicarea criteriilor generale;

– nivel final dupa un an: suma punctelor de la probele generale si specifice de selectie din tabelul pentru copiii cu 2 ani vechime in sectii, sa fie minimum cea prevazuta in lucrarea de selectie – 1986;

– nivel final dupa 2 ani: suma punctelor de la probele generale si specifice de selectie din tabelul pentru copiii cu 3 ani vechime in sectii, sa fie minimum cea prevazuta in lucrarea de sectie.

4.2. Cerinte pentru antrenorii grupelor de nivel III

In caietul fiecarui antrenor, la inceput, se va face un tabel care va cuprinde:

– datele personale ale copiiilor;

– anul nasterii;

– data selectionarii in grupa;

– vechimea de la selectia primara, din centrele de invatare.

Caietul de antrenor va cuprinde si rezultatele din concursuri, iar antrenorul are obligativitatea de a avea acest caiet asupra lui la fiecare lectie.

La cererea organelor de control, sportivii din grupa trebuie sa parcurga una sau mai multe probe specifice. In mod obligatoriu ei trebuie sa indeplineasca baremul de la selectie.

Valori anuale minimale ale indicatorilor pregatirii, nivel III:

Pe baza acestor valori minime se vor alcatui documentele de planificare anuale.

La valorile indicatorilor se mai adauga lectiile de pregatire fizica pe uscat, astfel:

– 1 lectie pe sapt. in anul I cu durata de 30-45 min.;

– 2 lectii pe sapt. in anul II cu durata de 30-45 min.;

– 3 lectii pe sapt. in anii III si IV, a cate 45-60 min.

4.3. Obiective si sarcini pentru grupele de nivel III

Obiective:

– selectionarea unui numar cat mai mare de copii, care sa formeze grupele din anul I de pregatire;

– promovarea unui numar cat mai mare de copii, de la un an la altul, iar dupa 4 ani al unui procent minim de 20% din totalul grupei de nivel II, deci inotatori de 12 sau 11 ani care indeplinesc conditiile de selectie ale nivelului II.

Sarcini:

Sarcini generale

– dezvoltarea fizica generala, armonioasa, completand lectiile de educatie fizica din scoala si alte activitati;

– dezvolarea calitatilor motrice de baza;

– educarea atasamentului fata de activitatea de inot, de grupa, de sectie; conturarea unor prime dorinte de afirmare sportiva.

Sarcini specifice

– insusirea si perfectionarea tehnicii celor 4 procedee de inot, a starturilor si intoarcerilor;

– dezvoltarea rezistentei aerobe;

– dezvoltarea rezistentei in regim de forta, incepand cu anul III;

– dezvoltarea coordonarii si indemanarii in apa;

– accent deosebit pe dezvoltarea mobilitatii.

4.4. Metode

Metodele principale utilizate la acest nivel sunt:

– antrenament continuu, uniform;

– antrenament variabil;

– antrenament cu repetari pe distante scurte.

4.5. Mijloace

Anul I

4.5.1. Mijloace de pregatire fizica in apa:

– parcurgerea unor distante cu intensitati reduse pentru insusirea tehnicii procedeelor;

– inot defalcat, inot cu pluta, inot in alunecare, inot fara respiratie, exercitii la marginea peretelui bazinului, etc. pentru tehnica;

– exersarea starturilor si intoarcerilor folosind metoda invatarii pe parti si in final metoda globala;

– inot in viteza pe distante scurte, la marginea bazinului pentru observarea si corectarea greselilor de tehnica;

– jocuri in apa, cu precadere jocuri de intrecere.

Indicatii metodice

– nu se foloseste cronometrul;

– lungimea distantelor parcurse va fi planificata in functie de gradul de cunostinte si capacitatea fizica a inotatorilor;

– se va acorda o atentie deosebita si timp pentru jocuri in apa, ele trebuie axate pe scufundari, rostogoliri, rasuciri, sub forma de intreceri individuale sau pe echipe.

4.5.2. Mijloace de pregatire pe uscat:

– exercitii de front si ordine;

– exercitii de coordonare si indemanare;

– exercitii de mobilitate;

– alergari de durata pe distante pana la 1000 m;

– alergari in teren variat, sau cu sarituri, obstacole si catarari.

Indicatii metodice

– se vor utiliza jocuri de miscare in special pentru indemanare si coordonare;

– se va acorda o pondere deosebita dezvoltarii mobilitatii;

– caracterul de intrecere individuala sau pe echipe, va fi dominant in organizarea exercitiilor.

Anul II

4.6. Mijloace de pregatire fizica in apa:

– parcurgerea unor distante cu intensitati medii pentru perfectionarea tehnicii;

– se vor folosi exercitii ajutatoare de perfectionare a tehnicii: inot defalcat, cu pluta, fara respiratie, in alunecare, numai cu un brat, etc;

– parcurgerea unor distante scurte, in viteza, la marginea bazinului, pentru observarea si corectarea tehnicii;

– inot uniform pe distante de 400-800-1000 m pentru dezvoltarea rezistentei aerobe;

– inot cu viteza maxima pe distante de 15,25,50 m;

– exersarea starturilor si intoarcerilor;

– stafete, folodind distantele de 25-50 m;

– jocuri cu teme de start, intoarceri, sprinturi, scufundari, rostogoliri, etc.

Indicatii metodice

– partial incepe folosirea cronometrului, la exercitiile de viteza si la distantele lungi;

– nu se folosesc inca mijloace pentru ingreuiere;

– nu se folosesc labe pentru picioare;

– jocurile isi pastreaza in continuare un rol important in desfasurarea lectiilor.

4.7. Mijloace de pregatire fizica pe uscat:

– exercitii de front si ordine;

– exercitii de ritm, coordonare si indemanare;

– exercitii de mobilitate specifica;

– alergari de durata pana la 2000 m;

– alergari in teren variat sau cu obstacole;

– exercitii de forta folosind greutatea propriului corp;

– exercitii cu partener.

Capitolul V

Pregatirea precompetitionala

5.1. Incalzirea

Incalzirea include doua componente strans legate intre ele: incalzirea generala de inot ( pe uscat) si cea specifica ( in apa).

Partea de incalzire generala atat pe uscat cat si pe apa, urmareste stimularea treptata a marilor functiuni, asigurarea unei stari optime de excitabilitate pentru activitatea care urmeaza, educarea perceptiilor temporale, cresterea interesului pentru activitate, asigurarea tonicitatii si supletei musculare, marirea mobilitatii articulare.

Astfel , pe uscat se executa exercitii de mobilitate generala cat si specifica inotatorilor, urmarindu-se mentinerea supletei ca factor important in realizarea vitezei de inot, deci a eficientei vaslirii si lucrului de picioare. Se stie ca supletea scazuta creeaza numeroase dezavantaje: favorizarea accidentelor, reducerea indicilor de dezvoltare a celorlalte calitati motrice; scade randamentul in efectuarea actiunilor motrice, lipsa supletei fiind suplinita prin eforturi suplimentare, deci mari cheltuieli de energie; scade calitatea executiei drumului aerian, deci a vaslirii.

De asemenea, incalzirea pe uscat este conditionata de temperatura. Cu cat temperatura este mai scazuta, cu atat exercitiile de incalzire sunt mai intense iar durata lor mai mare.

In alta ordine de idei, cu cat sportivul este mai antrenat, cu atat creste durata ca volum a incalzirii, cat si ca intensitate.

La nivel de copii si juniori sa se faca in antrenament, o incalzire cat mai variata, cu atat mai mult cu cat este de evitat specializarea timpurie, incalzirea rezolvand si aspectele ei specifice cat si partea de tehnica. Este indicat sa se foloseasca toata gama de alunecari in diverse procedee, combinatiile dintre acestea, antrenamentul continuu pe 800-1500 m si intervale.

O incalzire tare, poate obosi sportivul, dupa cum o incalzire usoara nu-l pune intr-un tonus optim.

Incalzirea trebuie sa se situeze in zona I spre II cu mici strapungeri in IV-V, de efort anaerob.

5.1.1. Scopul incalzirii la inotatori

tensionare muschilor;

de a ajuta organismul din punct de vedere fiziologic pentru cursa – isi mareste frecventa, mai mult sange la muschi inseamna oxigenarea buna a acestora;

de a se adapta la temperatura apei, de a-si pregati startul si intoarcerile, etc;

de a optimiza tonusul muscular;

de a se adapta la ritmul in care se va desfasura.

Incalzirea in vederea antrenamentului propriu-zis se poate realiza partial pe uscat cu ajutorul unor rotari de brate si extensii.

Inotatorii care nu se incalzesc suficient, sufera frecvent de tendinita sau rupturi musculare.

Daca inotatorul a lucrat dimineata si se antreneaza din nou dupa- amiaza, nu va avea nevoie de tot atata incalzire, intrucat efectul ei se resimte timp de mai multe ore.

Autorii francezi M. Menand si L. Zins in lucrarea “ Natation” vorbesc astfel despre incalzire:” Incalzirea este necesara pentru un inotator, nu pentru a-l proteja de aventualele accidente musculare, cat si in special, pentru prepararea sistemelor circulatorii si respiratorii, a musculaturii si articulatiilor care vor avea de a face cu un mediu rece”.

Durata incalzirii variaza intre 20 si 45 min.. Pentru incalzirea pe uscat sunt recomandate exercitiile de mobilitate si cateva exerciitii de viteza exploziva.

Incalzirea poate fi facuta inotand continuu sau defalcat. Ea poate fi impartita in doua parti, una generala, care mobilizeaza intregul organism, marile functii si una specifica, care adapteaza efortul incalzirii la proba de concurs.

Este necesar sa se faca incalzirea din punct de vedere psihologic, pentru ridicare tonusului psihic si pentru antrenamentulpsihic, pentru a descarca sportivul de starile negative si a-l adapta la conditiile intrecerii.

Incalzirea buna poate preveni aparitia rapida a “ punctului mort”, faza deosebit de critica in desfasurarea probei.

De asemenea, incalzirea influenteaza favorabil aparitia “ second wind-ului” ( a doua respiratie), faza favorabila prestarii efortului.

Incalzirea poate da indicatii despre forma sportive, atitudinea favorabila fata de ea, indicand forma sportiva.

5.2. Problematica modelarii in pregatirea sportiva la inot a copiilor din grupele de nivel III

Abordarea pregatirii inotatorilor de nivel III se incadreaza in a doua jumatate a etapei I-a de formare a inotatorilor de performanta a carei obiectiv fundamental este insusirea miscarilor de baza ale celor patru stiluri de inot (craul –spate – bras si delfin) si ultimul an al celei de a II-a etape care trebuie sa realizeze abordarea volumului specific pentru performante inalte. In mod logic si legic, cresterea volumului de lucru specific perioadei cuprins intre 9 si 12 ani se poate realiza in principal prin imbunatatirea randamentului miscarilor efectuate de inotator in mediul specific de lucru. Finalizarea acestui demers trebuie sa se concretizeze in asa numitul “ simt al miscarii in apa”.

Testarea formarii simtului miscarii in apa trebuie sa cuprinda aprecierea faptului ca inotatorul:

– poate sa-si “ conduca” miscarile simultan in mai multe planuri;

– stie sa-si dozeze eforturile si sa le armonizeze cu vaslirea eficienta;

– este capabil sa controleze tempo-ul.

Simtul miscarii in apa cuprinde : “ simtul apei”, “simtul plutirii”, “ simtul culoarului” si “ simtul marginii frontale a bazinului”. El se bazeaza pe informatii senzoriale pe care inotatorul le foloseste din ce in ce mai constient si précis in invatarea si efectuarea miscarilor specifice. Categoriile de informatii senzoriale sunt:

a) informatii asupra spatiului inconjurator observabil

– informatii optice

b) informatii asupra rezistentei apei

– simtul presiunii

– informatii tactile

c) informatii asupra mediului inconjurator audibil

– informatii acustice

d) informatii asupra efectuarii interne a miscarii

– simtul muscular

– informatii chinestezice

e) informatii asupra echilibrului in plutire si in rasturnare

– informatii vestibulare

Formarea multilaterala a simtului miscarii la inot se realizeaza prin sarcini de miscare corect programate si plasate intr-un cadru pedagogic adecvat, obtinandu-se in mod succesiv:

perfectionarea capacitatii de a invata miscarile specifice inotului;

imbunatatirea reprezentarii mentale a miscarilor;

intelegerea miscarilor eficiente – caracteristice inotului de performanta.

Pentru realizarea acestor componente, sarcini ale pregatirii tehnice a tanarului inotator, este necesar ca acesta sa fie plasat in urmatoarele situatii de invatare:

a invata inotand, executand si comparand;

a invata observand;

a invata vorbind, concepand verbal desfasurarea miscarii si dandu-si comenzi;

a invata experimentand, percepand si evaluand rezultatele evolutiilor;

a invata ascultand explicatiile antrenorului, criticile si comenzile colegilor;

a invata reflectand si imaginand( a-si pune intrebari precise in legatura cu miscarea specifica de inot).

Pentru detaliile pregatirii tehnice, caracteristice perioadei de varsta abordate pentru experiment s-a conceput un model esentializat al aspectelor tehnice principale pe procedee de inot.

CRAUL: a) Miscarea bratelor

Faza I : asezarea mainii pe apa, cu palma cat mai departe, cu

rotatie usoara spre umarul de aceeasi parte; bratul intins

spre inainte pana la blocarea umarului; la sfarsitul fazei mana sa se gaseasca cu 5-7 cm sub suprafata apei;

Faza II : presiunea la sfarsitul intinderii bratului se indoaie

incheietura pumnului concomitent cu flexia bratului,

incepandu-se apasarea apei, pe tot parcursul fazei

palma conducand miscarea;

Faza III: tractiunea cu vaslire in forma de “ S”, prinderea apei

trebuind sa duca la senzatia ca palma prinde ceva

“ imobil”;

Faza IV: impingerea inceputa in momentul cand nu se mai poate

trage cu bratul si ducand palma in apa continuu – accelerat pana la exploziv;

Faza V : revenirea realizata cu ridicarea accentuata a umarului,

relaxarea musculaturii mainii, antebratului si bratului –

dupa lucrul intens de tractiune – impingere; umarul

trebuie dus primul catre inainte, urmat de antebrat si

mana;

b) Miscarea picioarelor – se urmareste insusirea ritmului

de 6 batai la un ciclu de brat, cu accent pe fata si ritmul

miscarii.

c) Intoarcerile – insusirea intrarii lente in rostogolire urmata

de accelerarea rasturnarii incercarea de scurtare a perioadei de contact cu peretele, impingerea exploziva

de la perete si inceperea imediata a miscarii de picioare.

d) Startul din pozitie de atingere a blocstartului cu mainile

fara biciuire in aer.

e) Respiratia insusirea coordonarii la ritmurile de respiratie

la 1,2 si la 3 cicluri de brate.

SPATE: a) Miscarea bratelor

Insusirea unei traiectorii ample, realizate fara indoire

pronuntata a coastelor, cu accent pe degajarea inalta a

umerilor avand ca efect o trecere a toracelui aproape pe deasupra apei, momentul de “ prindere” a apei facandu-se cat mai departe, lungimea tractiunii prin apa trebuind sa fie mai mare comparativ cu CRAUL-ul; degajarea ampla a umerilor sa duca la o miscare de translatie a acestora, rulare de pe o parte pe cealalta fara cadere pe unul dintre umeri ( acest lucru solicitand o foarte buna mobilitate a centurii scapulo-humerale si articulatiilor intervertebrale)

concomitent cu pastrarea capului in pozitie fixata cu fata in sus si barbia orientata spre piept.

b) Miscarea picioarelor

Intensificarea lucrului pe ultimul segment al distantelor de concurs, testandu-se eficacitatea propulsiei in lucrul cu corpul intins.

c) Intoarcerile

Insusirea executiei prin rostogolire, cu trecerea picioarelor peste umarul de pe partea bratului de sprijin.

d) Startul

Insusirea gruparii complete la perete cu flexie pronuntata

a coatelor, urmata de impingerea exploziva in vederea proiectarii corpului cat mai departe pe deasupra apei.

FLUTURE : practicarea probelor de 50m,100m si 20 m cu logaritmi

constand din:

a) Start – cu grupare mai accentuata pe platforma de plecare

, comparativ cu startul de CRAUL.

b) Intrare in apa – efectuata cu 2-3 miscari ondulatorii de

picioare, ultima biciuind cu putere apa pentru a permite

plasarea primei tractiuni de brate, fara respiratie.

c) Tractiunea bratelor – cu degajarea umerilor si obtinerea

prin aceasta a unei pozitii inalte in vederea proiectarii

bratelor cu plasarea cat mai avansata a palmelor pe apa; in

faza subacvatica a miscarii bratelor, drumul bratelor prin

apa sa fie cat mai lung.

d) Coordonarea respiratiei – la ritm de 3 brate la 50m, 3 si

2 brate la 100m si 2 brate la 200m.

BRAS: a) Invatarea globala a coordonarii brate – picioare

urmarind realizarea unui drum lung al palmelor cu

mentinerea coatelor intinse pe o mai mare parte din

actiunea bratelor sub apa.

b) Atingerea coatelor la piept – prin actiunea exploziva a

palmelor si antebratelor cu plasarea in acest moment al

fazei de inspiratie – urmarea strangerii explosive, trunchiul

trebuie sa se ridice deasupra apei.

c) Odata cu capul, in momentul inspiratiei –directia ridicarii

capului si trunchiului trebuie sa se realizeze oblic inainte

si in sus.

d) Inceperea miscarii propulsive a picioarelor –sa se plaseze

in momentul de strangere a coatelor la piept;durata de oprire

a coatelor la piept sa fie mai scurta.

e) Miscarea de biciuire a apei – cu laba picioarelor sa descrie

in apa o traiectorie in forma de eclipsa, evitandu-se

miscarea de picioare de tip piston – ( inainte/inapoi).

f) Intoarceri – cu accelerarea treptata a actiunilor dupa

intrarea lenta in perete, pana la impingerea exploziva cu

picioarele si cu executarea imediata a miscarilor subacvatice

in vederea conservarii inertiei de inaintare ( obtinute prin

impingerea de la perete).

Capitolul VI

6.1. Pregatirea inotatorilor la nivelul “ incepatori”

6.1.1. Prioritati

Formarea conceptiilor despre pregatire

– punctualitatea

– cum sa citeasca cronometrul de perete

– sa inceapa fiecare repetare exact la timp si sa soseasca la perete

– sa fie atent, fara a face comentarii in timpul explicarii exercitiului

– sa realizeze fiecare exercitiu exact cum a fost explicat

Dezvoltarea calitatilor motrice specifice inotului

– tehnica procedeelor

– tehnica intoarcerilor

– tehnica startului

La acest nivel trebuie sa se puna accent pe tehnica de baza a procedeelor, pe corectitudinea miscarii de brate si picioare, si coordonarea acestora cu respiratia.

Exercitiile de tehnica speciale pot fi foarte utile in invatarea corecta a tehnicii procedeului si ele vor fi executate in cea mai mare parte a lectiei.

Pregatirea fizica

Sportivii trebuie sa se acomodeze cu exercitiile concepute in vederea dezvoltarii eficiente a sistemelor energetice aerob si anaerob.

Anaerob

Sprinturi: 25 m, 50 m, 75 m; raport pauza / efort = 3/1; 200 pana la 300 m de sprinturi in cadrul unui set, cu pauza activa intre seturi.

Toleranta la lactat: 25 m, 50 m, 75 m, 100 m; raportul pauza /

efort = 1/1; 400 m volum pe set ( fara odihna activa intre seturi).

Aerob

Exercitii pentru pragul anaerob: 25 m, 50 m, 75 m, 100 m; cca 10 sec. pauze intre repetari; volum de 600 – 800 m in cadrul unui set.

Supradistanta: inot lung intre 400 si 800 m.

Exercitiile de inot din domeniul aerob pot fi executate in volume mai mari si mai frecvent decat cele anaerobe, aceasta datorita intensitatii mai scazuta a efortului necesitata de dezvoltarea sistemelor aerobe.

Ele asigura si o pregatire generala de baza de la care inotatorul poate trece cu usurinta la nivele de pregatire cu intensitate si volum mai mare.

6.1.2. Planificarea antrenamentelor

Pentru copii de 10 ani si mai mici se fac 3 antrenamente / saptamana.

Durata unui antrenament este de cca 45-50 min.

Volumul / antrenament este de 1200 – 1400 m;

La inceputul pregatirii: antr. nr. 1: intervale cu pauza scurta – P1; sprinturi mixt; antr. nr.2: tehnica; antr. nr. 3: toleranta la lactat; supradistanta – craul;

In etapa pregatitoare de baza: antr. nr. 1: intervale cu pauza scurta; toleranta la lactat mixt; antr. nr. 2: tehnica; antr. nr. 3: toleranta la lactat P1; intervale cu pauza scurta – craul.

6.1.3. Obiective de performanta

Deoarece la nivelul incepatorilor cel mai mare accent se pune pe insusirea cat mai corecta a tehnicii procedeelor, nu vor fi introduse sau urmarite baremuri de performanta bazate pe viteza sau rezistenta, pana in momentul in care sportivii nu promoveaza la urmatorul nivel. Motivarea va fi axata pe atingerea baremurilor de tehnica la exercitiile si procedeele invatate.

Capitolul VII

7.1. Sarcinile cercetarii

Selectionarea grupei de inotatori pentru studiul de fata care sa ofere urmatoarele criterii:

1.1. Omogenitate ca varsta si stadiu de pregatire;

Sa fie in majoritate baieti, avand in vedere ca fetele,

odata ajunse la varsta de 11 ani depasesc in crestere biologica pe baieti astfel ca unele dintre ele la 12 ani se incadreaza in nivelul II de performanta.

Sa participe in probe de concurs in principal pe distante

de 100 m si 200 m.

2. Conlucrarea cu un antrenor care sa posede o documentatie amanuntita a pregatirii.

3. Asistarea la lectiile de antrenament si la concursuri constatand direct evolutiile sportivilor.

4. Sistematizarea si cuantificarea informatiilor obtinute din documentele de planificare si de evidenta ale antrenorului.

5. Prelucrarea informatiilor, transpunerea valorilor indicatorilor de efort in expresii grafice, pentru o mai buna interpretare.

6. Analiza informatiilor si desprinderea datelor care se coreleaza cu obtinerea unor rezultate foarte bune in concurs in vederea elaborarii unor parametri ai modelului de pregatire.

Capitolul VIII

Studiul

8.1. Organizarea si desfasurarea studiului

Pentru studiul de fata am cautat sursa de informatii care sa-mi ofere cele mai multe date privind indicatorii de efort planificati, cei realizati, precum si rezultatele sportivilor pe parcursul anului respectiv.

In final, am optat pentru documentele de planificare si evidenta ale d-nei antrenoare Carmen Radu.

Datele recoltate din caietele de antrenament mi-au permis ca, prin cuantificarea lor sa alcatuiesc grafice legate de pregatirea din anul in cauza.

Sportivii studiati apartin, dupa cum am mentionat mai sus, d-nei antrenoare Carmen Radu de la Clubul Sportiv Dinamo din Bucuresti.activitatea lor s-a desfasurat , de-a lungul unui an, in doua bazine: unul acoperit si celalalt descoperit, adica Bazinul National respectiv Bazinul Dinamo.

Inotatorii in cauza sunt cuprinsi in grupa de varsta 9 -12 ani, durata practicarii inotului fiind de 2(doi) ani. Mai precis, ei se afla in ultimul an din nivelul de pregatire.

Mentionez ca acest studiu efectuat pe un an reprezinta anul competitional 1999- 2000.

8.1.1. Etapa introductiva cuprinde exercitii in zona aerobului mediu si superior – ex. 10x 100 m liber, pauza 10 sec; 10 x 100 m mixt, pauza 10 sec; inot cu accelerari la intoarcere; 400 m pentru perfectionarea tehnicii; 800 m pentru picioare; 1000 m picioare.

8.1.2. Etapa pregatitoare cuprinde exercitii in zona aerobului mediu, superior si lactat.

Exemplificari pe cicluri:

– ciclul I : toamna – iarna: foarte mult inot aerob cu intensitate

medie, mai mult aerob superior, mai putin inot anaerob

si exercitii de viteza.

– ciclul II : iarna – primavera: cantitata mai mare de inot in

zona aerobului mediu, mai mult aerob superior decat in

ciclul trecut, mai mult anaerob lactat, mai multe exercitii

de viteza decat in primul ciclu.

– ciclul III: vara: cantitate scazuta in zona aerobului mediu, o

cantitate egala sau ceva mai mare decat cea a aerobului

superior, o pondere crescuta pentru zona aerobului

lactat, exercitii cu ritm de cursa, mai multe exercitii de

viteza.

8.1.3. Etapa precompetitionala cuprinde exercitii in zona aerobului mediu si exercitii de viteza. Se reduc exercitiile din zona aerobului superior si a anaerobului.

Exercitii cu ritm de cursa:

– pentru probe de 50 m : 2 x 9 15 m, pauza 5 sec. , 25 m)

pauza 5 sec.

– pentru probe de 100 m : 2 x ( 25 m, pauza 10 sec, 50 m)

pauza 5 sec.

Principalele mijloace de pregatire folosite in cadrul

antrenamentelor in functie de zonele de efort.

1) Exercitii de R de baza ( R1):

10 x 100 m craul, pauza 10 sec

intensitate 50%

10 x 100 m procedeu, pauza 10 sec.

6 x 100 m picioare, pauza 30 sec.

intensitate 50%

6 x 100 m brate, pauza 30 sec.

2) Exercitii de R ( R2):

16 x 25 m mixt, pauza 20 sec

intensitate 75%

20 x 50 m procedeu, pauza 10 sec.

3) Exercitii de R ( R3):

5 x 200 m procedeu, pauza 1 min.

5 x 100 m procedeu, pauza 30 sec. intensitate 85%

5 x 400 craul, pauza 2 min

4) Exercitii de toleranta la lactat;

8 x 75 m procedeu, pauza 30 sec.

8 x 150 m procedeu, pauza 30 sec. intensitate 90%

8 x 200 procedeu, pauza 2 min.

5) Exercitii de productie de lactat:

10 x 100 m procedeu, pauza 1 min.

intensitate 90%

10 x 100 m procedeu, pauza 2 min.

Alte mijloace folosite:

12 x 25 m cu start ( 3 x 4)

8 x 50 m procedeu I( de baza ), pauza 20 sec;

16 x 50 m mixt, pauza 30 sec.;

5 x 200 m craul, plecare la 3 min. 50 sec;

16 x 25 m picioare mixt, plecare la 2 min;

800m craul, respiratie la 5 – 3 brate, 50/50 ( m)

500 m brate cu palmare – procedeu + craul 50/50;

10 x 100 m cu labe si palmare – 50/50;

5 x 200 m mixt cu labe, plecare la 4 min.;

4 x ( 25 + 50 m) mixt cu start, intensitate 80 – 100%

8 x 25 m fluture + craul, respiratie la 4, respectiv 7 brate

6 x 400 m inot tehnic( 4 x 400 m0 + procedeu de baza

(2 x 400 m).

8.3. Esantioane studiate

8.3.1. Prima grupa valorica

In anul sportiv 1999 –2000 pregatirea s-a desfasurat cu urmatoarea grupa de sportivi:

1) Anton Ioana ( 1988) 7) Radu Daniel ( 1991)

2) Simoaca Anca ( 1989) 8) Marinescu Eugen ( 1991)

3) Sorescu Andrei ( 1989) 9) Balog Ionut ( 1991)

4) Cantor Catalin ( 1987) 10) Avarvare Anca ( 1991)

5) Anastasescu Vlad ( 1990) 11) banica Andreea ( 1991)

6) Coman Luiza ( 1990) 12) Chirita Florin ( 1992)

Acesti sportivi au realizat un numar de 6 antrenamente /sapt. in apa + 3 / uscat.

8.3.2. A doua grupa valorica

1) Oancea Mihai ( 1990) 5) Paraschiv Cristian ( 1992)

2) Bercu Mihaela ( 1991) 6) Theodorescu Andi ( 1992)

3) Pop Monica ( 1991) 7) Stoica Theodor ( 1992)

4) Chirculete Andrei ( 1992) 8) Rusu Stefan (1990)

Acesti sportive au realizat un numar de 3 antrenamente / sapt in apa + 3 / uscat.

In vara acestui an au fost selectionati un numar de 10 sportivi cu calitati deosebite pentru inotul de performanta; acesti sportivi realizeaza un numar de 3 antrenamente / sapt. in apa + 3 / uscat.

La lectia de polo au fost promovati 3 sportivi care nu mai prezentau interes pentru inotul de performanta: Cantor Catalin, Avramescu Cristian si Sorescu Andrei.

Sportivii celor doua grupe valorice au participat la Campionatul Municipal si National unde au obtinut urmatoarele rezultate:

– la Campionatul Municipal – 12 titluri de campion;

– la Campionatul National – 8 locul – II

– 8 locul – III

La aceste competitii s-au remarcat urmatorii sportivi:

Anastasescu Vlad, Coman Luiza, Radu Daniel, Chirita Florin, Milidescu Branco, Banica Andreea, Anton Ioana, Avarvare Anca si Chirculete Andrei.

La Campionatele Nationale s-a evidentiat sportivul Anastasescu Vlad care reprezinta un element de exceptie pentru inotul de performanta, fiind considerat un tip constitutional optim. Acest sportiv este vicecampion national in proba de 50m liber.

8.3. Prezentarea valorilor de antrenament pe fiecare etapa de pregatire.

Etapa introductiva:

Zile antrenament = 27

Zile concurs = 0

Zile repaus = 3

Durata = 30

Etapa pregatitoare :

Zile antrenament = 16

Zile concurs = 2

Zile refacere = 2

Durata = 20

Etapa precompetitionala:

Zile antrenament = 16

Zile concurs = 2

Zile refacere = 2

Durata = 20

Etapa introductiva:

Nr. de antrenamente in apa = 27

Nr. de antrenamente pe uscat = 12

Nr. ore de antrenament in apa = 27 x 2 = 54

Nr. ore de antrenament pe uscat = 8 x 1 = 8

Etapa pregatitoare:

Nr. de antrenamente in apa = 16

Nr. de antrenamente pe uscat = 8

Nr.ore de antrenamente in apa = 16 x 2 = 32

Nr.ore de antrenamente pe uscat = 8 x 1 = 8

8.4. Prezentarea informatiilor si analiza lor

In continuare voi prezenta “ jocul” dintre volum si intensitate in cadrul pregatirii tinerilor inotatori aflati in ultimul an al nivelului de pregatire.

Primul grafic, Nr.1, reprezinta periodizarea principalelor sarcini metodice.

Graficul nr. 1

Distributia sarcinilor metodice pe

saptamani

In gaficul nr.2 se vede, tot in procente, cat din cantitatea anuala de inot a insemnat inot cu intensitate mare – exercitii de baza -, cu intensitate medie si cat a fost de usor pentru relaxare si corectii tehnice.

Graficul nr. 2

Distribuirea vol. de inot pe

intensitate

In graficul nr.3 sunt evidentiate sarcinile zilnice, antrenament, concurs, refacere.

Graficul nr. 3

Destinatia zilelor calendaristice

Graficul nr.4 reflecta raportul dintre numarul de lectii in apa si cele pe uscat. Se constata ca cele mai multe sedinte de pregatire pe uscat s-au efectuat in ciclul I si III, aceasta nu din ratiune metodice ci din cauza aglomerarii la singura sala de pregatire existenta, in ciclul de iarna.

Graficul nr.4

Destinatia sedintelor de lucru

Graficul nr. 5 ofera constatari mai importante. Astfel, cantitatea medie saptamanala de inot, creste de la un ciclu la altul, explicand evolutia performantelor.

Graficul nr.5

Densitatea de inot pe saptamana

Graficul nr.6 reprezinta cantitatea de kilometri parcursi intr-o ora de antrenament.

Graficul nr.6

Densitate de inot pe ora

Graficul nr. 7 evidentiaza cantitatea medie de inot pe lectii de antrenament.

Graficul nr.7

Volumul de inot in medie pe sedinte

de lucru

Graficele 8, 9 si 10 reprezinta media de antrenament pe unitati de timp.

Graficul nr.8

Media de antrenament pe unitati de

timp IN APA

Graficul nr. 9

Media pe antrenament pe unitati de

timp PE USCAT

Graficul nr.10

Media orelor

pe unitati de timp

Capitolul IX

Consideratii finale

Lucrarea de fata a avut drept obiect de studiu analiza unei grupa de inotatori pa parcursul ultimului an din nivelul III de pregatire. Dupa cum am mentionat pe parcursul lucrarii, nivelul III de pregatire reprezinta etapa cea mai dificila in care pregatirea tehnica se intrepatrunde cu cea fizica si cedeaza, de la un an la altul, in favoarea celei de a doua , asa cum reiese din studiul efectuat de mine.

In anul studiat, al treilea si ultimul din nivelul III de pregatire, cand pregatirea fizica domina, obtinerea de performante si specializarea pe procedee si distante devin obiectivul principal si astfel se participa numai la concursuri importante, cu adversari valorosi.

Durata timpului alocat introducerii in efort la inceputul fiecarui ciclu este foarte scurta, asa cum prevad indicatiile metodice ale federatiei.

Se constata ca procentele de lucru cu intensitate mare – ce in primii ani sunt aproape egali – cresc spectaculos in ultimul an. In schimb, procentele densitatii medii cu un rol deosebit in pregatirea tehnica, ce se mentin la un nivel ridicat in primii doi ani, se reduc sub jumatate in anul al treilea cand obiectivul devine pregatirea fizica.

In sfarsit , inotul usor care serveste exclusiv la corectari de tehnica si relaxari se reduce substantial in anul studiat de mine.

Referitor la cantitatile de inot calculate in medie pe saptamana se remarca faptul ca ele sunt in crestere de la un ciclu la altul. De asemenea, cifrele respective corespund nivelului de pregatire si au condos la obtinerea rezultatelor din concursuri.

Daca revenim la ideea de baza a lucrarii si anume, raportul volum – intensitate in pregatirea sportivilor inotatori nivel III, remarcam faptul ca balanta se inclina in favoarea volumului, deoarece varsta copiiilor sportivi studiati ( 9 – 12 ani) nu permite inca o pregatire in care sa primeze intensitatea.

In incheiere mentionez ca desi numarul elementelor modelului sunt destul de reduse, ele se refera la probleme de prim ordin ale pregatirii:

valorile cantitative ale exercitiilor efectuate pe trei trepte de intensitate;

periodizarea pe cele trei cicluri ale anului;

valorile medii saptamanale ale cantitatilor de inot;

valorile optime ale cantitatilor de inot in unitate de timp care exprima intensitatea pe cele trei cicluri de pregatire.

Bibliografie:

1. ALEXANDRESCU, H., Olimpiada californiana, Ed. Sport-Turism, Buc. 1985

2. ALEXE, N., Antrenament sportiv modern, Ed. Editis, Buc. 1993.

3. BELINOVICI, V. T., Procesul invatarii in educatia fizica, Ed. Tineretului, Buc. 1961

4. BOTA, C., Fiziologia educatiei fizice si sportului, A.N.E.F.S.

Buc.1993.

5. BOTA, C., PRODESCU, B., Fiziologia educatiei fizice si sportului,

Ergofiziologia, Ed. A. Ivireanu, Rm. Valcea, 1997.

6. BOTNARENKO, F. A. , Inotul, Ed. Lumina, Chisinau, 1991.

7. CARSTEA, G., Teoria metodica E.F.S., Ed.Univers, Buc. 1997.

8. CRETULESTEANU, G., JIVAN,I.,CIRLA, L., Inot – curs de baza

A.N.E.F.S. Buc. 1992

9. CIRLA, L.,Inot. Aptitudinile psihosomatice si pregatirea tehnica,

Printech, Buc. 1999

10. DEMETER, A., Fiziologia si biochimia educatiei fizice si sportului,

Ed. Sport Turism, Buc. 1979

11. DRAGNEA, A. Antrenamentul sportiv – Teorie si metodologie,

Vol. I si II, A.N.E.F.S., Buc. 1993

12. DRAGNEA , A., BOTA, A., Teoria activitatilor motrice, Ed.

Didactica si Pedagogica, Buc. 1999

13. DRAGAN, I., Selectia medio – bilogica in sport, Ed. Sport –

Turism, Buc. 1979.

14. DUMITRESCU, I. P., Inceputuri sportive bucurestene, Ed. Sport-Turism, Buc. 1975

15. DUMITRESCU, N., Inotul, Ed. Stadion, Buc. 1973

16. EPURAN, M., Psihologie- Compendiu, A.N.E.F.S., Buc. 1993

17. EPURAN, M.,HORGHIDAV, V., Psihologia Educatiei Fizice,

A.N.E.F.S., Buc. 1994

18. GOLU, M., DICU, A., Introducere in psihologie, Ed. Stiintifica, Colectia Psyche, 1971

19. JIVAN, I.S., Inot – Manual metodic, Ed. C.S. Ploiesti, 1998.

20. JIVAN, I.S., Inot – Culegere de teste pentru specializare ( Vol II)

Ed. A.N.E.F.S., Buc. 1994.

21. JIVAN, I.S., Indrumar metodic de inot, Ed. I.E.F.S., Buc. 1990

22. JIVAN. I.S.,CIRLA, L., Inot – Curs de baza, Ed. A.N.E.F.S.Buc. 1999

23. MAGLISCHO, E., Swimming faster ( traducere ) . Sportul de

performanta, 308 – 310 / 1990 Buc.

24. MANNO, R., Teoria antrenamentului sportive. Baze teoretice,

mijloace si metode referitoare la inot, Roma.

Scuola dello sport, federazione italiana nuovo, 1983.

25. MARINESCU, GH., Copiii si performanta de inot, I.N.F.D.,

Buc.1998

26. MATHEWS, D.K.,MANNO, R., Bazele teoretice de antrenament

sportiv, CCPS, 1986

27. MITRA, GH., Metodica educatiei fizice, Ed. Sport Turism,

Buc.1980

28. NEACSU, I., Motivatie si invatare, Ed. Didactica si Pedagogica, Buc. 1971

29. NEACSU, I., Premise metodologice si operationale in studiul motivatiei invatarii, Revista de Pedagogie Nr. 7-8, 1984

30. NIDEFFER, K., Antrenamentul mental in sport, Sport za Rubejom, 1993

31. PIAGET, J., Psihologia inteligentei, Ed. Stiintifica, Buc. 1965

32. POSTOLACHE, N., Istoria sportului romanesc, Ed. Junimea, Iasi 1979

33. POSTOLACHE, N., Istoria sportului in Romania, (Date cronologice), Ed. Profexim, Buc. 1995

34. SCHIOPU, U., Psihologia varstelor, Ed. Didactica si Pedagogica,

Buc. 1981

35. URMUZESCU, A., Studii privind modificarea si selectionarea

metodelor eficiente de pregatire precum si

optimizarea tehnologiilor in sportul de mare

performanta la inot., CCPS, Buc. 1991.

36. VILARA, R., Montreal ’76, Ed. Sport-Turism, Buc. 1977

37. VRABIE, A., Jocurile Olimpic-Participarea sportivilor romani, Ed. Sport-Turism, Buc. 1986

38. WEINECK, J., Bazele generale ale teoriei antrenamentului, Ed.

Vigot, Pris, 1992

39. Cartea Federatiei Romane de Natatie, Ed. Editis, Buc. 1994

40. Sistemul de norme si cerinte metodice privind selectia si continutul procesului de pregatire a inotatorilor, Consiliul National

pentru Educatie Fizica si Sport, F.R.N., Centrul de cercetari pentru Educatie Fizica si Sport, 1996.