Infiintarea Unei Plantatii de Nuc In Sistem Intensiv pe O Suprafata de 5 Hectare In Localitatea Daesti

Înființarea unei plantații de nuc în sistem intensiv pe o suprafață de 5 hectare în localitatea [NUME_REDACTAT]

1.1 Importanța culturii nucului și valoarea alimentară nucilor…………………..1

1.2 Biodiversitatea genetică. Taxonomie………………………………………………. 2

1.3 Principalele specii ale genului Junglas……………………………………………..3

1.4 Particularitățile biologice a nucului………………………………………………….4

1.4.1 Creșterea și rodirea………………………………………………..5

1.4.2 Sistemul radicular………………………………………………….6

1.4.3 Sistemul aerian. Tulpina ………………………………………..7

1.4.4 Coroana………………………………………………………………. 8

1.4.5 Ramurile de schelet………………………………………………. 9

1.4.6 Ramurile anuale…………………………………………………….10

1.4.7 Mugurii………………………………………………………………..11

1.4.8 Frunzele……………………………………………………………….12

1.4.9 Florile………………………………………………………………….13

1.4.10 Fructul……………………………………………………………….14

1.5 Perioadele ciclului anual de creștere……………………………………..15

1.6 Fenofazele mugurilor vegetativi……………………………………………16

1.7 Fenofazele mugurilor florali…………………………………………………17

1.8 Polenizarea……………………………………………………………………….. 18

1.9 Creșterea și maturarea fructelor 19

1.10 Cerințele nucului față de factorii de mediu 20

1.10.1 Temperatura 21

1.10.2 Lumina 22

1.10.3 Apa 23

1.10.4 Solul 24

1.11 Cultura nucului pe plan mondial 25

1.12 Cultura nucului în România 26

1.13 Realizări privind sortimentul de soiuri de nuc 27

CAPITOLUL II

2.1 Localizarea și descrierea zonei de amplasare 28

2.2 Factorii climatici 29

2.3 Factorii pedologici

2.4 Înființarea și întreținerea plantației de nuc până la intrarea pe rod

2.5Alegerea soiurilor

2.6 Alegerea portaltoiului

2.7 Stabilirea sortimentului de cultură

2.8 Pregătirea terenului

2.8.1 Defrișarea speciilor lemnoase

2.8.2 Fertilizarea de bază a terenului

2.8.3 Desfundatul terenului

2.8.4 Nivelarea terenului

2.8.5 Plantarea

2.8.6 Pichetarea

2.8.7 Epoca de de plantare

2.8.8 Săparea gropilor

2.8.9 Pregătirea materialului săditor

2.8.9.1 Fasonarea pomilor

2.8.9.2 Mocirlirea

2.8.9.3 Plantarea propriu-zisă

CAPITOLUL III

3.Întreținerea plantației de nuc până la intrarea pe rod

3.1 Întreținerea plantației de nuc în primul an de la plantare

3.2 Întreținerea plantației de nuc în anul 2 de la plantare

3.3 Întreținerea plantației de nuc în anul 3 de la plantare

3.4 Întreținerea plantației de nuc în anul 4 de la plantare

3.5 Întreținerea plantației de nuc în anul 5 de la plantare

CAPITOLUL IV

4.Tehnologia de cultură a plantației de nuc pe rod

4.1 Lucrările solului în plantațiile pe rod

4.2 Tăierile de rodire și fructificare

4.3 Combaterea bolilor și dăunătorilor

CAPITOLUL V

5.1 Recoltarea, păstrarea și valorificarea nucilor

5.2 Concluzii

CAPITOLUL VI

6.1 Utilaje folosite în plantația pomicolă

6.2 Biblografie selectivă

1.1 Importanța culturii nucului și valoarea alimentară nucilor

Nucul, una dintre cele mai vechi specii pomicole, are o importanță economică și socială deosebită, datorită valorii alimentare a fructelor sale, calității lemnului, posibilității de a folosi toate organele pomului (scoarță,coji,lăstari) ca izvor de materie primă pentru industria chimică, farmaceutică, ca specie decorativă și cu valoare ecoameliorativă de mare efect.

Nucul este originar din [NUME_REDACTAT] (Afganistan, Turcia,Iran) precum și din unele țări din peninsula Balcanică.bÎn jurul [NUME_REDACTAT], nucul a fost introdus de regele Darius al perșilor (500-600 ani inainte de Christos), iar în America a fost introdus la jumătatea secolului al XIX-lea. În prezent cultura nucului este prezentă și in Chile, Argentina, Australia etc.

Țările producătoare de nuci sunt: China 260.000 tone; SUA 189.000 tone; Turcia 112.000 tone, Iran 67.000tone ; Franta 23.000 tone; Grecia 23.000 tone; Iugoslavia 22.000 tone;Italia 13.000 tone.

Frunzele, lăstarii, scoarța se utilizează pentru extragerea taninului, a unor coloranți folosiți la colorarea unor confecții de lână in gospodăriile țăranești. Lemnul este apreciat în industria mobilei, la confenționarea obiectelor de artă, si in alte scopuri. Din seva bruta,infuzii de frunze si alte organe se pot obține comprese pentru alinarea durerilor reumatice. Pomul este decorativ, alungă muștele și tânțarii fiind indicată plantarea sa in jurul casei.

Importanța pomicolă rezidă în valoarea alimentară a fructelor.

Nucul se cultivă, în primul rând pentru fructele sale, care se consumă, atât în stare proaspată, cât si prelucrate în industria cofetăriilor.

Spre deosebire de fructele celorlalte specii pomicole, nucile constituie un aliment complet și concentrat. Ele conțin substanțe grase (52-77%), substanțe proteice (12-25%), hidrați de carbon (5-24%), substanțe minerale (1,3-2,5%), vitamine etc. (I.F.Radu, 1957, 1985).

În stare proaspată, fructul conține: 17,57% apă, 11,05% materii azotoase, 41.58% materii grase, 26,5% materii extractive, 1,35% celulozăț, 1,6% cenuși. Este fructul cel mai bogat în Cu si Zn. În plus conține K, Mg, P, S, Fe, Co, vitaminele A, B, C, P , B1, B12, B6 etc. (JEAN VALNET, 1986).

Valoarea energetică a unui kilogram de miez de nucă este echivalentă cu 1 kilogram pâine + 0,5 kilograme carne + 0,5 kilograme pește + 0,5 kilograme prune uscate + 1 kilogram pere , dând 6364 calorii (I.F.Radu, 1975, 1985; V.Cociu 1958).

Cercetari privind calitatea nucilor arată ca 100 grame miez de nucă are valoarea energetică de 630 kcal.

Miezul de nucă se poate consuma proaspăt și se folosește pentru prepararea unor produse, întrucât din miezul de nucă având un conținut mare de grasimi se poate extrage un ulei excelent, sicativ, este folosit în tehnică, în pictură, la fabricarea cernelii tipografice, a săpunului, pentru extragerea uleiurilor eterice, in obtinerea numeroaselor produse cosmetice si farmaceutice.

Fructele verzi, înainte de întărirea endocarpului, se folosesc pentru prepararea dulceții, rachiu etc. Conțin o cantitate de vitamina C de 40 ori mai mare decat fructele de portocale si de 4 ori mai mare decat fructele de maces.

Sucul din frunze de nuc era folosit ca vermifug , ca tonic , ca unguent, pentru ulcere etc.(Gr. Constantinescu, [NUME_REDACTAT] Buruiană, 1986).

Adepții homeopatiei recomandă mezocarpul pentru tratamentul vomelor, iritațiilor, etc.

Pliniu și Dioscordie atribuiau uleiului de nucă proprietatea de a vindeca afecțiunile ochilor și intoxicațiilor.

Uleiul de nucă având 73+84% acizi grași polinesaturati, se situează înaintea uleiului de floarea soarelui (50+60%) și a celui de porumb (40+50%) pentru proprietațiile sale anticolesterolice.

1.2 Biodiversitatea genetică. [NUME_REDACTAT] au încercat să pună ordine în diversitatea aceasta intrucât au constat arealul foarte mare de extindere a nucului. Au încadrat toate formele exsitente în genul Junglas, cu aproximativ 40 de specii, pe care le-au grupat în trei secțiuni: Dioscaryon, Cardocaryon, Rhsocaryon.Cei care nu au fost de acord care au spus ca în genul Junglas sunt numai 30 specii, pe care le-au evidențiat in patru secțiuni: Trachycarion, Cardocayon(nuci cenusii), Rhyzocaryon (nuci negri) si Dyoscaryon (nuci albi) (Manning,1978,citat de E.Germain,1992).

În continuare sunt prezentate cele 3 secțiuni inițiale care dau o imagine clară asupra biodiversitații genetice aparținând genului Junglas.

Taxonomia speciilor de [NUME_REDACTAT] DIOSCARYON [NUME_REDACTAT] din acestă secțiune au scoarța de culoare albă-argintie mată, care se menține netedă timp îndelungat.Lăstarii ,pețiolul si foliolele sunt glabre.

Fructele sunt solitare sau grupate în număr mic(2-4).Mezocarpul este perfect neted si dehiscent.Endocarpul, de culoare cafenie deschis, este rugos, având interiorul împărțit in loje.

Pereții despărțitori sunt coriacei, uneori puțin lemnificați, dar mereu mici. Peretele principal ramâne mic in regiunea de contact cu coaja, ceea ce ușurează scoaterea miezului.

Un tegument acoperă miezul și are culoarea galbenă sau galbenă deschisă.

Foliolele, sunt întregi, ultima este mai dezvoltată, primele 2 de la bază sunt mai puțin dezvoltate, sunt în număr de 5-9. Tipul reprezentativ al acestei secții este nucul comun, Junglas regia L. Celelate dintre specii sunt considerate de unii autori simple ecotipuri sau subspecii(Bordeianu si Colab, 1967; V.Cociu si Colab, 1983).

Secțiunea CARDOCARYON [NUME_REDACTAT] din acestă secție cresc izolați prin păduri. Au ramurile groase și fructe foarte variabile, au miez excelent la gust, dar foarte greu scos din coji din cauza pereților despărțitori tari. Cuprinde specii din Japonia,China,California si Manciuria.

Secțiunea RHYSOCARYON [NUME_REDACTAT] din acestă secțiune au scoarța de culoare mai mult sau mai puțin inchisă, care din anul doi capată un aspect foarte fisurat. Frunzele au 9-25 foliole ,ultima mai redusa si marginile dintate. Cicatricea petiolului este cordiforma. Fructele sunt solitare sau grupate in numar foarte mic. Mezocarpul este glabru,desi rugos,gros si uternic aderent la fruct. Pereții desparțitori sunt totdeauna groși, cu multe sinuozitati. Cavitatea valvelor este umpluta de miez si se scoate greu. Tegumentul este colorat in brun.

Nucii din acesta categorie prezinta interes din punct de vedere al fructelor.Lemnul este ceva mai ușor decât la cel de nuc comun și este căutat pentru calitățile sale tehnologice, superioare și coloritul mai intens (T.Bordeianu si colab.,1967; V.Cociu si colab.,1983).

Tabel nr.

1.3Principalele specii ale genului [NUME_REDACTAT] speciile din genul Juglans sunt monoice cu flori unisexuate. Inflorescențele mascule si femele, separate, sunt inserate la subsoara cicatricelor foliare a ramurilor de un an. Inflorescentele mascule se compun din 100-160 de flori formate dintr-o bractee din doua bracteole, purtand un numar variabil de stamine. Aceste flori sunt inserate radial de-a lungul axului inflorescentei, formand un mâțișor(ament). Florile femele sunt sesile,de cele mai mai mlte ori,grupate cate doua. Provin din muguri micști constituiti dintr-o tija preformata, terminata printr-o inflorescenta. Aceste flori femele, apetale, sunt compuse dintr-un ovar unilocular bicarpelar .

Juglans regia L. Nucul este o specie pomicola foarte veche care a avut o vasta arie de raspandire.Cu milioane de ani in urma,nucul se găsea in Groenlanda si Siberia, pe malurile fluviului Obi.Aria naturala de raspandire cuprindea Birmania, nordul Iranului, ajungand pana in Japonia.

După studiile publicate de N.V.Vavilov, pe glob există 3 nuclee de răspândire naturală a nucului comu:

▪chinezesc, cuprinde zona centrală și zonele din vestul Chinei;

▪asiatic-mijlociu, cuprinde India de nord-vest, Afganistan, Tadjikistan, [NUME_REDACTAT] și Uzbekistan;

▪asiatic-vestic, cuprinde [NUME_REDACTAT], Transcaucazia și Iranul.

Alți autori consideră că arealul natural al acestor specii cuprinde [NUME_REDACTAT], sud-estul Europei , Turcia , Irak, Iran și unele zone în jurul munților Himalaya etc.

Pentru valoarea nutritiva,gustul bun al fructelor, nucul se numea, la romani, ghinda lui Jupiter (Jovis glans) sau nucul regal(Juglans regia).

Cei mai multi pomicultori prefera numele de nuc persan care este asociat cu numele de provenienta al speciei dar este prezent sub diferite denumiri in literatura de specialitate.

[NUME_REDACTAT] L. Nucul negru est-american este originar dintr-o zona care se intinde de la [NUME_REDACTAT] pana in Texas.Oklahoma, Nebraska si Kansas si din sudul [NUME_REDACTAT] pana in [NUME_REDACTAT](H.I. Forde, 1975).

Pomul poate sa atinga inaltimea de 45 metri si are diametrul la trunchi de pana la 2 metri.Nucile au coaja rugoasa , tare si groasa cu un mezocarp gros si aderent.

Pomii de [NUME_REDACTAT] au fost descoperiti in padurile originare din estul SUA. Lemnul este foarte mult apreciat pentru tamplarie si mobilier,iar fructele sunt apreciate pentru aroma si valoarea nutritiva.

Este folosit si ca portaltoi,ornament si genitor in lurările de ameliorare.

Juglans sieboldiana Maxim. Nucul japonez este originar din Japonia. Este cultivat intr-o proporție limitată in anumite țări.Pomul poate atinge aproximativ 25 metri înăltime având o coroană largă,frunze foarte pubescenste pe partea inferioara, iar nucile sunt de obicei alungite pana la rotunde cu coaja foarte tare.

Juglans sieboldiana [NUME_REDACTAT]., este o varietate a lui Juglans sieboldiana. Juglans sieboldiana a fost introdus în SUA pe la 1870 într-o pepinieră în [NUME_REDACTAT] Clara din California. După 1870 nucul japonez a fost distribuit în toată SUA și Canada de Sud. Acest nuc este important datorită durității lemnului și valorii ornamentale. Au fost selecționate din această specie, o serie de soiuri mai ales de tipul cu nuca în formă de inimă, dar niciunde în lume, nucul japonez nu a căpătat o mare importanță.

Juglans cinerea L. Nucul cenușiu este originar din Georgia și Arkansas. Această specie este cea mai rezistentă la frig dintre nucii americani. Pomii au creștere lentă, dar ating 30 m înălțime. Nucile simt elongate și au coaja foarte dură și rugoasă ca o anvelopă aderentă.

Este mai puțin important decât Juglans nigra, totuși au fost selecționate o serie de soiuri pentru producție cu coaja subțire și calitatea fructului (H. I. Forde, 1975).

Juglans califomica Wats. Nucul negru din sudul Californiei este originar de pe coastele Californiei de Sud. Acesta crește în mod obișnuit lângă cursuri mici de apă. Pomul este stufos, în mod normal ramurile pornesc de la sol sau aproape de sol. Majoritatea pomilor au 5-6 m înălțime, dar în condiții bune de creștere pomii pot atinge

15 m înălțime. Nucile sunt mici, netede, au coajă tare și V mezoearp aderent.

Are o importanță mică, este folosit pentru ornament și în unele lucrări de ameliorare (H.I. Forde, 1975).

Juglans hindsii Jeps. Nucul negru din nordul Californiei este originar dint-o zonă restrânsă, din centrul Californiei de nord. Crește până la 30 m înălțime.

A fost descoperit în păduri, dar în prezent se găsește ca pom ornamental, în special pe șoselele din California.

Cea mai importantă utilizare a sa este aceea de portaltoi, cei mai mulți nuci persani de pe [NUME_REDACTAT] fiind altoiți pe portaltoi de Juglans hindsii datorită rezistenței sale la boli și vigorii de creștere.

Cele mai multe fructe de Juglans hindsii sunt destinate consumului, deși sunt mai mici decât cele de J. Nigra, dar mai bune sub alte aspecte.

Unele nuci sănătoase au greutatea de 12-13 grame, din care cca. 4 g miez. Miezul are aromă plăcută, dar mai slabă decât [NUME_REDACTAT].

Juglans hindsii are deasemenea valoare ca pom pentru lemn. Specia J. Hindsii a fost folosită de asemenea în lucrările de hibridare interspecifică. [NUME_REDACTAT] a obținut hibrizi între Juglans regia și Juglans hindsii („Paradox") și între Juglans hindsii și Juglans nigra („Royal"). Acești hibrizi simt folosiți ca portaltoi.

Juglans major Heller. Crește din Colorado, Arizona până în [NUME_REDACTAT] și Mexic. Deși în mod obișnuit are sub 15m înălțime, în condiții corespunzătoare pomii pot atinge 25 m înălțime sau mai mult. Nucile sunt aproape- rotunde, netede, cu coajă tare.

Juglans microcarpa Berlander. Crește sălbatic în Texas și [NUME_REDACTAT]. Pomul depășește rar 10 m înălțime, nucile sunt mici și rotunde, cu coaja foarte dură și netedă.

Particularități biologice ale nucului.

Creșterea și rodirea

La ordinea zilei, în toate țările cultivatoare de nuc, se pune problema modernizării acestei culturi pomicole valoroase, folosind mai deplin progresele realizate pe linie genetică și pe linie tehnologică. Specialiștii sunt de acord că pentru realizarea acestui mare obiectiv este necesară cunoașterea profundă a particularităților de creștere și fructificare, dobândite de speciile de Juglans în decursul îndelungatei lor evoluții și în deosebi a speciei Juglans regia.In acest sens se vor avea în vedere următoarele:

Sistemul radicular, important pentru eficiență dorită lucrăriilor agrotehnice aplicate în livezi.

Cercetările au arătat că nucul are rădăcinile repartizate la adâncimea de 20-80 cm și numai pe nisipuri ajung la 140 cm. Pe solurile podzolice, adâncimea maximă este de 80 cm, iar pe celelalte tipuri de sol de 110 cm. Solurile cu apă freatică din luncile râurilor, obligă sistemul radicular la o adaptare specială. Indiferent de nivelul apei freatice, niciodată rădăcinile nu intră în zona acesteia, creșterea rădăcinilor oprindu-se la o anumită distanță față de nivelul apei, după care își continuă creșterea orizontal sau chiar la suprafață.

In plan orizontal, rădăcinile pot depăși de 4-7 ori raza coroanei, dar desimea maximă a rădăcinilor se află la 3-4 m de trunchi. Rădăcinile active ale nucului sunt numeroase și lipsite de perișori absorbanți, funcțiile acestora fiind îndeplinite de micorize.

Rădăcinile nucului cresc până la temperaturi de -4° C, iar pentru reluarea creșterii sunt necesare temperaturi de +5° C. Creșterea se realizează în 3 valuri și anume: decembrie-ianuarie (dacă temperatura nu coboară sub -4° C), aprilie-iulie și septembrie-octombrie.

Cunoașterea caracteristicilor sistemului radicular în tinerețe este importantă pentru tehnica din pepinieră.

Puieții de nuc, formează în pepinieră, în anul I un pivot puternic, lung de 0,4-0,6 m, bogat în țesuturi parenchimatoase. în anii următori, ritmul de creștere al rădăcinilor se reduce treptat, ajungând ca la pomii maturi greutatea tulpinii să depășească de 2,5-3 ori greutatea rădăcinii.

Sistemul aerian. Tulpina. Nucul face parte din grupa pomilor mari, ce pot atinge peste 25 m înălțime. Creșterea în înălțime depinde de soi și sistem de cultură. Viteza de creștere a tulpinii este maximă în primii ani de viață (3-8), după care pomii cresc lent, lungimea creșterilor anuale j fiind de numai 10-15 cm.Trunchiul, are de obicei formă cilindrică, cu scoarța 1 netedă, lucioasă, cenușiu verzuie sau cenușiu albicios la . pomii tineri, iar la cei maturi scoarța poate prezenta crăpături adânci, lungi, uniforme, formând plăci late, ce 1 nu se exfoliază.Diametrul trunchiului la colet poate ajunge j Ia 1-1,5 m la pomii izolați și 3-5 m la pomii plantați des. '2 Pe trunchiul unor nuci se formează niște excrescențe, M apreciate pentru furnir, datorită desenelor pe care le dau I prin prelucrare.

Coroana. Nucul formează în mod normal o coroană mare, fiind alcătuită din numeroase ramuri de schelet de diferite ordine. Ramificația este săracă, mai ales în interiorul coroanei, sistemul de ramificare fiind dihotomic. In funcție de soi și sistemul de cultură, nucul jformează coroane globuloase, semisferice, conic, răsturnate, etc.

Ramurile de schelet sunt viguroase, puternice, nu formează arcade de rodire.

Ramurile anuale sunt scurte, groase, cu măduva mare. Nucul are însușirea de a diferenția muguri micști femeiești numai în mugurii terminali ai lăstarilor, ceea ce face ca potențialul productiv să fie în mare măsură dependent de capacitatea de ramificare. De aceea, caracteristica de fructificare a fost inclusă în programul de selecție al speciei. Sunt în curs de selecție genotipuri ce prezintă fructificare pe ramuri laterale, caracter esențial pentru productivitatea ridicată și pentru organizarea unor plantații intensive. La acest tip de fructificare, mugurii fructiferi sunt inserați de-a lungul ramurilor anuale, dominanța apicală fiind slabă de-a lungul ramurii.

Există, la nucul comun, trei tipuri de fructificare, în funcție de poziția mugurilor florali pe ramura de un an. (E. Germain, 1992).

Fructificarea în poziție terminală

Acest tip de fructificare este foarte răspândit, reprezentativ pentru populațiile de nuc din Franța, estul și nordul Europei. Pe ramurile de un an, mugurii floriferi sunt situați în poziție terminală și subterminală. La aceste soiuri există tendința de ramificare carotonică, dezmugurind numai mugurii situați în poziție terminală și subterminală.De-a lungul ramurilor secundare se observă o degamisire importantă, fructificarea este localizată la periferia coroanei, intrarea pe rod este lentă, iar potențialul productiv nu depășește 3t/ha.

Fructificarea de tip intermediar

Mugurii florali sunt situați, în acest caz, în poziție terminală și subterminală. Dominanța apicală de-a lungul ramurilor este slabă, ceea ce permite pornirea în vegetație, primăvara, a unui număr important de muguri laterali vegetativi. Producția este bine repartizată în pom de-a lungul ramurilor, fructele fiind localizate la extremitatea ramurilor laterale. Acest tip de fructificare permite intrarea pe rod mai rapidă și un nivel de producție mai ridicat față de fructificarea terminală.

Fructificarea pe ramuri laterale

La acest tip de- fructificare, mugurii floriferi sunt situați de-a lungul ramurilor anuale, dominanța apicală fiind slabă de-a lungul ramurii. Dacă sunt bine luminate, aceste ramuri laterale continuă să producă mai mulți ani.

Producția este repartizată „în manșon", intrarea pe rod este foarte rapidă și potențialul productiv este aproape dublu.

Acest tip de fructificare, relativ rar la specia Juglans regia, se poate găsi la populațiile de nuc din zona mediteraneeană (Spania, Portugalia, Grecia, Israel), în Iran și China. Există, de asemenea, în populațiile de nuc din Chile, locul de origine genetică a introducerii acestei specii în America de Sud.

În funcție de dimensiunile mugurilor și modul de repartizare, ramurile anuale la nuc sunt de trei feluri:

-ramuri vegetative, lungi de 10-100 cm, au numai muguri vegetativi și sunt caracteristice perioadei de tinerețe;

-ramuri florifère bărbătești, de 5-25 cm lungime și 6-10 mm diametru, au în vârf mugure vegetativ, iar lateral muguri vegetativi și amenți sau numai amenți;

-ramuri florifère unisexuat mixte de 5-35 cm lungime, 6-12 mm diametru, au terminal 1-3 muguri micști femeiești și lateral muguri vegetativi dispuși serial, -i

Aceste ramuri predomină în perioada de rodire.

Lăstarii sunt scurți și groși, cu intemodii scurte și un canal medular dezvoltat, de culoare verde măslinie, brun verzuie sau brun lucioși în faza erbacee și brun cenușii, cu leticele rare, alungite, albicioase în faza de maturare.

Mugurii. La nuc se formează 3 tipuri de muguri și anume: vegetativi, micști femeiești și amenți. Mugurii vegetativi sunt plasați în treimea superioară și mijlocie a ramurii, mugurii amenți sunt plasați în treimea mediană a ramurii iar cei micști femeiești în mugurele terminal al ramurii și mai puțin în mugurii subterminali. Mugurii vegetativi și mugurii amenți se formează primăvara devreme. Inducția florală în mugurii micști femeiești are loc toamna târziu, astfel încât mugurii induși intră în iarnă în faza de țăruș.

Frunzele. Nucul are frunze mari, imparipenat compuse, cu 5-9 foliole, eliptice sau obovate, glabre, pergamentoase, cu marginea întreagă sau puțin dințată. Foliolele laterale simt egale, iar cea terminală este mai mare, lungimea foliolelor variază de la 5-20 cm, iar lățimea de la 5 la 9 cm. Culoarea frunzelor mature este verde închis, iar cea a celor tinere verde deschis de diferite nuanțe, în funcție de soi. Frunzele de nuc au un conținut ridicat în uleiuri eterice și emană un miros plăcut, caracteristic.

Florile. Nucul fiind o specie unisexuat monoică, formează două tipuri de flori: flori bărbătești și flori femeiești.

Florile bărbătești sunt grupate în inflorescențe numite amenti , localizate la partea bazală a ramurilor din anul precedent și sunt compuse din 100-160 de flori. Fiecare floare este formată dintr-o bractee și un perigon concrescut, ce protejează staminele. Intr-o floare se găsesc între 2-32 stamine formate la rândul lor dintr-un filament staminal lung de 1-2 mm și o anteră formată din 2 loji seminale, separate de o brazdă adâncă. Fiecare anteră conține în medie 1800 grăunciori de polen/ iar fiecare ament emite un număr considerabil de grăunciori de polen. Florile femeiești apar solitare sau grupate câte 2-3 sau mai multe în vârful lăstarilor ce rezultă din mugurii micști femeiești. Florile femeiești nu au petale, fiind formate dintr-un înveliș tomentos ce acoperă o bractee și 2 bracteole. Fiecare floare are un ovar glabru sau glabrescent, de formă sferică sau ovoidă, bicarpelar, unilodular, la extremitatea căreia se află un stigmat mare format din 2 lobi.

Suprafața lobilor este prevăzută cu numeroase alveole unde umiditatea este foarte ridicată, asigurând condiții favorabile pentru germinarea polenului. Stigmatele nu secretă, ca la alte specii, substanțe zaharoase necesare, germinării polenului. Aceste substanțe intră în consistența grăunciorului de polen, iar stigmatele secretă substanțe uleioase ce apar sub forma unor picături microscopice.

Fructul. Din punct de vedere botanic, fructul la nuc este o pseudodrupă. După fecundare, stigmatul se usucă, iar floarea se consideră că s-a transformat în fruct când dimensiunile ovarului se dublează. Fructul la nuc se compune dintr-un înveliș exterior verde (epicarp), dintr-o coajă tare (endocarp), și miezul (sămânța).

Coaja verde acoperă nuca până la maturitate și provine din peretele exterior al ovarului concrescut cu solzii invo4ucrului și ai învelișului»floral.

Endocarpul este format din 2 valve simetrice, sudate pe o linie mărginită de o muchie mai mult sau mai puțin evidentă. Endocarpul provine din partea interioară a ovarului. Coaja tare, de obicei, prezintă numeroase șănțulețe și alveole mai mult sau mai puțin evidente, în funcție de soi, iar culoarea poate fi galben pai, galben cafenie, cafenie de diferite nuanțe, etc.* Forma fructelor este în general foarte variabilă în funcție de soi. Fructele pot fi eliptice, oblonge, ovoide, rotunde, sferic turtite etc. Endocarpul este alcătuit din 2 straturi. Unul exterior dur, gros de 0,5-2,5 mm, ce formează endocarpul propriu-zis și unul interior mai subțire, denumit membrană falsă. La soiurile valoroase, membrana este subțire, slab lemnificată, netedă și nelipită de miez.

Interiorul valvelor este incomplet compartimentat de 2 pereți în 4 loji. Peretele principal este mai mare și este amplasat perpendicular pe planul de sudură al valvelor, separând miezul în 2 cotiledoane, cotiledoane ce rămân lipite în partea lor superioară. Peretele secunadar este mai mic și plasat în planul de sudură al valvelor, separând cei doi lobi bazali ai fiecărui cotiledon.

[NUME_REDACTAT] interiorul valvelor se găsește o-sămânță formată din două cotiledoane, divizate fiecare în 4 lobi și prevăzute cu numeroase încrețituri. Sămânța este învelită de un tegument subțire, a cărui culoare poate fi galbenă sau maronie, cu diferite nuanțe.

Proporția între greutatea fructului și grutatea miezului este caracteristică de soi. Există soiuri la care miezul umple bine cavitatea valvelor, iar la altele miezul este mic, lăsând un gol mai ales către exteriorul cavității. Miezul reprezintă între 20-60 % din grutatea fructului, dar sunt considerate valoroase soiurile al căror procent de miez este de peste 50%.

Perioadele din ciclul anual de creștere. In cursul anului, nucul, ca și toate speciile pomicole de climat temperat, are 2 perioade, ce se repetă ciclic și anume: perioada de repaus și perioada de vegetație.

Perioada de repaus ține de la căderea frunzelor până la umflarea mugurilor, iar în comparație cu celelalte specii, nucul are o perioadă de repaus lungă, pornind în vegetație printre ultimele specii pomicole.

Perioada de vegetație este marcată de umflarea mugurilor vegetativi și micști femeiești și de începutul alungim amențiîor. Durează până la căderea frunzelor. în perioada de vegetație, cele 3 tipuri de muguri evoluează simultan, fiecare trece însă prin fenofaze specifice.

Fenofazele mugurilor vegetativi. în evoluția lor: mugurii vegetativi trec prin următoarele fenofaze:

-umflarea mugurilor, începe când temperatura medie zilnică a aerului ajunge la 10° C;

dezmugurirea și înfrunzirea, are loc la cca 8-12 zile de la umflarea mugurilor;

începutul creșterii lăstarilor, cu durată variabilă în funcție de soi, se desfășoară în cursul lunilor mai și iunie, iar încetarea creșterii lăstarilor este marcată prin formarea mugurelui terminal;

-maturarea țesuturilor și pregătirea pentru iemare,începe odată cu formarea mugurelui terminal și se încheie la căderea frunzelor.

Fenofazele amenților

Stadiile fenologice prin care trec inflorescențele mascule, au făcut obiectul a numeroase cercetări. Ele se eșalonează pe parcursul a 2 ani calendaristici, în primul an are loc diferențierea și începerea creșterii, iar în al doilea an creșterea definitivă și înflorirea.

Pe durata verii, amentul evoluează puțin. După gerurile de iarnă, creșterea se reia, amentul se umflă și se alungește de la 0,5 la 2 cm; în acest moment se formează grăunciorii de polen. Foarte rapid amentul atinge, grosimea unui creion, culoarea se schimbă de la verde brun la verde clar. După o săptămână își pierde rigiditatea și florile mascule 9e separă. Evoluția este acum foarte rapidă, florile încep să se deschidă. Ele se deschid de la baza amentului și lasă să cadă polenul. In câteva zile, in funcție de temperatură, amentul este liber de polen. Anterele libere de polen sunt de culoare brună, apoi se usucă. Câteva zile mai apoi, amenții cad.

În ceea ce privește diferențierea amenților, cercetările efectuate au arătat că însușirea de a diferenția un număr mai mare sau mai mic de amenți este o însușire biologică ereditară. Variabilitatea condițiilor climatice de la un an la altul, modifică în mică măsură intensitatea diferențierii amenților. Cel mai mare număr de amenți se formează pe lăstarii de 1-5 cm, iar cel mai mic pe lăstarii de 15-20 cm, numărul amenților fiind mai mare pe lăstarii sterili decât pe cei fertili (I. Godeanu, 1975).

Fenofazele mugurilor micști femeiești

Ca și amenții, fenofazele mugurilor micști se eșalonează pe 2 ani calendaristici. în primul an are loc inducția florală, iar în anul 2 are loc umflarea mugurilor, dezmugurirea, înflorirea, fecundarea, creșterea și maturarea fructelor.

Evoluția mugurilor fructiferi este lentă și durează toată iama (Af). Creșterea se reia cu o lună și jumătate înainte de înflorire. în stadiul Af, mugurele este învelit de membrane semi-membranoase. Mugurele continuă să se umfle, membranele externe se desfac și apare butonul alb (Bf), mugurele se alungește, apar noi bractee și primele. foliole terminale- este faza desmuguritului (Cf). Apar primele frunze care se desfac, iar btacteele jgheab de la marginea mugurilor cad.

Cresc primele frunze, care iau o poziție oblică și lasă să apară florile femele. În câteva zile apar stigmatele, se alungesc devenind divergente, trec progresiv de la roșu la verde galben, apoi se recurbează, iau o culoare verde pal. Pe stigmate apar striuri brune și începe uscarea lor, apoi stigmatele se usucă și se înnegresc. Florile nefecundate cad, iar cele fecundate își măresc volumul rapid.

Epoca de înflorire : Epoca de înflorire la nuc este foarte variabilă în funcție de soi. La nuc, înflorirea florilor femele și mascule pe același pom sunt decalate în timp, ceea ce favorizează alogamia. Acest fenomen este cunoscut sub denumirea de dichogamie.

Soiurile la care înfloresc mai întâi amenții se numesc protandre, cele la care înfloresc mai întâi florile femele se numesc protogine, iar cele la care cele două perioade de înflorire se suprapun, sunt soiuri homogame.

În țara noastră, cercetări efectuate privind tipul de înflorire, au arătat că în zona Sibișel 29,1 % din genotipurile studiate au fost protandre, 19,3 % protogine,19,5% protandre sau protogine cu perioade de înflorire ce coincid parțial, 23,5% homogame, iar la 8% nu s-a precizat caracterul înfloririi (Cociu V. Și colab., 1975).

Intensitatea dichogamiei depinde de genotip și condițiile climatice. Cercetări efectuate la 6 soiuri de nuc autohtone (Jupânești, Orăștie, Germisara, Georgiu 65, Roxana, Mihaela), în zona Rm. Vâlcea, au arătat că fiecare soi reacționează în mod diferit la schimbările condițiilor climatice. În condițiile unor mari oscilații ale temperaturii și umidității relative ale aerului, gradul de dichogamie este mai mult sau mai puțin constant, sau variază destul de mult. Primă verile calde grăbesc dezvoltarea amenților, ' dar florile femele nu sunt afectate prea mult, fiind- posibilă, în aceste-condiții, trecerea soiurilor protogine la înflorire simultană, mai ales soiurile la care decalajul de " înflorire între cele două tipuri de flori este mic (SIS Cosmulescu, 2000).

Durata înfloririi celor două tipuri de flori este diferită, depinzând de soi și condițiile climatice ale anului.

În condițiile din țara noastră, la tipuri de nuc studiate | în zona Sibișel, înflorirea florilor bărbătești este de 4-9 zile, în medie de 6 zile, iar a florilor femeiești de 1-11 zile, în : medie de 8 zile (V.Cociu și colab., 1957). La tipuri de nuc. din Oltenia, perioada de înflorire a florilor mascule a fost de 4-8 zile, iar a florilor femele între 6-15 zile (1. Godeanu,1975). La soiurile studiate în condițiile climatice specifice zonei Rm. Vâlcea, durata de înflorire a florilor femele a fost de 15 zile, plina înflorire fiind de 9 zile, iar a florilor mascule a fost cuprinsă între 10-13 zile, plina înfloriră fiind de 5 zile (S. Cosmulescu, 2000).

Polenul și polenizarea

Durata de viață a polenului eliberat de antere, este foarte scurtă, de ordinul a 2-3 zile. Substanțele uleioase secretate de stigmate permit tubului poliriic să crească.

Studiile privind morfologia polenului de nuc au arătat că, în general, are formă sferică, cu diametrul de aproximativ 41,4 microni.

Viabilitatea găsită, la proba cu carmin acetic, este superioară aceleia găsită prin germinare pe mediu de zaharoză și agar-agar. Polenul a germinat bine în toate concentrațiile (zaharoza 5,10,15, 20,25%; agar agar 2%), însă s-a'constatat a fi mai bună concentrația de 15% zaharoză (C. Oprea, 1971). Procentul mediu de germinare a 6 soiuri de nuc (.Mihaela, Roxana, Georgiu. 65, Germisara, Jupânești, Orăștie), a înregistrat valori peste 60%, iar în cadrul soiului a variat de la un an la altul, dar îri limite destul de mici. Lungimea tuburilor polenice diferă cu soiul și condițiile de cercetare. Cercetările au arătat că polenul de nuc își păstrează capacitatea de germinare cca. 100 ore la temperatura de 14-15° C; la 20-25° C și 0° C polenul de nuc și.a pierdut capacitatea de germinare după S 50 ore.

Studiul germinabilității in vitro, efectuat la 7 soiuri , (Serr, Trinto, Chase D9, Pedro, Hartley, Franquette, Parisienne) i-au arătat diferențe remarcabile între polenul proaspăt I colectat și cel păstrat. Primul a germinat în procent de l 33,4-65,7% în funcție de soi și mediu, în timp ce cel păstrat | nu a germinat deloc. Viabilitatea polenului proaspăt a fost I cuprinsă între 74,7-88,4%, a celui păstrat la 4° C între 33,0- I 51,2% . Polenul păstrat, folosit la polenizarea stigmatelor, a germinat satisfăcător. Polenul, imediat după scuturare din antere, conține substanțe care ajută germinarea. Aceste substanțe dispar probabil sau devin inactive în timpul păstrării, iar polenul deși viabil, nu poate germina pe medii artificiale, dar poate germiana pe stigmat.

Polenizarea la nuc este posibilă de la apariția stigmatelor. Stadiul de receptivitate optimă a florilor se situează când stigmatele bine dezvoltate nu sunt complet divergente, iar extremitatea lor este galben orange.

Din punct de vedere al agentului polenizator, nucul intră în grupa speciilor anemofile. In condiții favorabile de răspândire, în funcție de distanță, pe fiecare mp de teren; cad în 24 de ore 1-8 grăunciori de polen. Polenizarea suplimentară artificială aduce însemnate sporuri de producție, mai cu seamă în plantațiile în care soiul polenizator ocupă o pondere mai mică, sau în Snii în care amenții lui sunt total sau parțial degerați. Pentru a obține producții mari și constante, este necesar, să se asigure polenizatori. Distanța dintre soiul de bază și polenizator nu trebuie să fie mai mare de 100m iar polenizatorul să reprezinte cel puțin 5 % din numărul pomilor din soiul de bază. Rândurile trebuie orientate pe direcția vântului ce bate în perioada înfloririi. La alegerea polenizatorilor, trebuie însă analizată și calitatea polenului.

În funcție de rezultatele obținute cu privire la coincidența perioadelor de înflorire a celor două tipuri de flori, de calitatea polenului și devieriile anuale ale perioadelor de înflorire, provocate de factorii meteorologici, în zona Rm. Vâlcea au fost stabiliți polenizatorii pentru 6 soiuri de nuc. (S.Comulescu,2000).

Cercetări privind comportarea la polenizare intraspecifică a 6 soiuri de nuc, în condițiile zonei [NUME_REDACTAT], au arătat că nivelul compatibilității intraspecifice la toate tipurile de înflorire, în încrucișările directe și indirecte, variază cu soiul, dar nu depinde de tipul de dichogamie. Procentul de fecundare obținut a variat între 12,5-73 %. În majoritatea cazurilor a fost depistată o compatibilitate normală a soiurilor utilizate ca polenizatori (S. Cosmulescu, 2000).

S-a constatat că la nuc unele soiuri pot forma fructe și fără fecundare, pe cale partenocarpică. Fenomenul de partenocarpie este nedorit, deoarece unele fructe, rezultate pe această cale, sunt mici, fără valoare economică.

Creșterea și maturarea fructelor

Această fază durează de la fecundare până la maturarea fructelor și poate fi împărțită în trei subfaze:

-perioada creșterii în volum ce are loc în primele 30-40 zile după fecundare. În acestă perioadă, celulele, care s-au înmulțit rapid după fecundare, se alungesc, capătă forma și dimensiunile soiului, dar nu și funcțiile specifice țesutului de care aparțin. Țesuturile nu se diferențiază încă. Perioada diferențierii țesuturilor are loc în iulie-septembrie. Creșterea în volum încetează practic, dar în fruct au loc numeroase schimbări calitative. Fiecare țesut capătă consistența specifică. Endocarpul se întărește, se formează tegumentul miezului, apoi miezul, care devine din ce în ce mai consistent și mai mare până capătă mărimea, consistența și compoziția specifică soiului.

-perioada maturității fiziologice începe la sfârșitul lunii august la soiurile timpurii și în septembrie sau octombrie la soiurile târzii. In această perioadă se încheie acumularea substanțelor în miez (V. Cociu și colab., 1983).

Cerințele nucului față de factorii de mediu

Deși crește pe un vast areal, zonele în care nucul dă producții mari și constante nu sunt multe. Acest lucru demonstrează că factorii ecologici au un rol determinant asupra cantității și calității producției. Elementele de climă și tehnologie acționează simultan asupra proceselor biologice și recoltei, ceea ce impune cunoașterea cerințelor față de factorii climatici și edafici.

Temperatura, ca element meteorologic esențial, acționează asupra plantei în tot cursul anului. Nucul crește și rodește satisfăcător numai în zone cu temperatura medie anuală de 8-10° C, cu veri călduroase (temperatura medie din luna cea mai caldă de 20-22° C) și ierni blânde.

Literatura de specialitate arată că nucul suportă mult mai ușor temperaturiile ridicate decât pe cele scăzute. Pentru nuc, totuși, temperaturi mai mari de 35° C, însoțite de o perioadă de secetă și uscăciune a aerului și solului cauzează arsuri pe lăstari și frunze, dar mai ales pe fructe. Dacă arsura se produce în lunile iunie-iulie, producția poate fi compromisă din punct de vedere economic.

Mult mai dăunătoare pentru cultura nucului sunt temperaturile coborâte din timpul iernii și primăverii. În perioada de repaus, rezistența la ger a nucului depinde în mare măsură de însușirile ereditare, agrotehnica aplicată, vârsta, starea fitosanitară, condițiile climatice din timpul vegetației și pregătirea pentru iarnă a pomilor, etc. Limita de rezistență la ger variază între -17° C la amenți, când temperaturi scăzute revin după ieșirea din repausul profund; -25,-27° C la amenți și mugurii micști femeiești; – 28,-29° C la ramurile anuale și -30,-36° C la ramurile multianuale.

Oscilațiile diurne de temperatură (în jurul valorii de 0° C) sunt dăunătoare pentru nuc, provocând degerarea cambiului și apariția unor crăpături pe ramuri. Rezistența nucului la temperaturi scăzute, scade după intrarea în vegetație, temperaturile mai mici de 0° C devenind dăunătoare.

Temperaturile scăzute din perioada de înflorire și început a creșterii fructelor, au efecte negative chiar dacă acestea au valori pozitive. În perioada înfloririi, temperaturile mai mici de 0° C distrug stigmatele. La -3° C, în fenofaza înfloririi, sunt distruse complet nu numai florile mascule și femele, dar și frunzele și lăstarii.

Pentru înflorire, temperatura minimă are valori de 15° C, iar temperatura optimă necesară în perioada de înflorire are un interval mult mai larg, 15-20° C.

Cerințele față de lumină

Nucul comun, fiind originar din ținuturile însorite ale [NUME_REDACTAT], este o specie iubitoare de lumină. În condiții de iluminare slabă înregistrează creșteri reduse, diferențiază puține flori femeiești, producția este necorespunzătoare, iar rezistența la ger scade.

Insuficiența luminii favorizează și dezvoltarea agenților patogeni, ce pot produce pagube însemnate. Este indicat ca nucul în plantații să fie plantat pe versanți cu expoziție sudică sau sud-estică.

În țara noastră, sunt asigurate condiții optime pentru creștere și rodire, dacă durata de strălucire a soarelui însumează 800-1000 ore în perioada diferențierii florilor femeiești și 1100-1800 ore în perioada creșterii și maturării fructelor.

Cerințele față de apă.

Variabilitatea mare a tipurilor de nuc ce se întâlnesc în țara noastră, a făcut ca această specie să fie întâlnită în zone diferite, începând cu cele secetoase (350-400 mm precipitații anual), până în regiunile premontane cu precipitații de 900-1000 mm, sau mai mult.

Nucul este o specie cu cerințe moderate de apă, el crescând și rodind bine în zonele în care precipitațiile anuale însumează 600-700 1/mp. În funcție de fenofază, cerințele nucului, pentru apă, sunt diferite. Astfel, în perioada de repaus, nucul nu are cerințe mari față de apă, dar seceta pronunțată din acestă perioadă împiedică hidroliza amidonului și sinteza unor substanțe complexe, reducând rezistența sa la ger.

În timpul perioadei de dezmugurire și înflorire, nucul nu are, de asemenea, pretenții mari față de apă. Ploile prelungite în această fenofază împiedică polenizarea și crează condiții optime pentru atacul bacteriozei.

Umiditatea relativă a aerului are o mare influență asupra desfășurării înfloririi și fecundării. O umiditate redusă determină concentrarea substanțelor pe stigmat sau chiar uscarea lor, iar o umiditate ridicată împiedică deschiderea florilor și eliminarea polenului. Umiditatea relativă a aerului optimă pentru nuc, este de 50-70% în perioada înfloritului și fecundării.

Cerințe mari față de apă se înregistrează în perioada creșterii intense a lăstarilor și fructelor. În acestă perioadă nucul are nevoie de 100-200 1/mp/lună, după care cerințele nucului scad la 70-80 1/mp/lună în perioada maturării fructelor.

Excesul de umiditate favorizează apariția bolilor criptogamice ce duc în final la producții scăzute și de proastă calitate. Pentru perioada de creștere și maturare (mai- octombie), s-a stabilit că nucul are nevoie de 300-400 1/mp apă. Excesul de umiditate din perioada de vegetație, este dăunător în toate fenofazele. Aceasta poate apărea datorită unei insuficiente oxigenări la nivelul sistemului radicular, iar funcțiile rădăcinilor nu se pot desfășura în lipsa oxigenului, datorită prezenței micorizelor ce înlocuiesc la nuc perișorii absorbanți.

Pe terenurile unde apa freatică se găsește la 4-6 m adâncime, nucul se dezvoltă bine. Când apa freatică se găsește la mică adâncime (l,5-2m), nucul se dezvoltă bine până la intrarea pe rod, după care vârfurile coroanei încep să se usuce.

Rădăcinile nucului nu intră niciodată în zona apei freatice, creșterea rădăcinilor se oprește la o anumită distanță de nivelul apei freatice, după care își continuă creșterea orizontal sau chiar spre suprafață.

[NUME_REDACTAT] nu are pretenții prea mari față de sol, ceea ce face ca el sa crească pe o gamă largă de soluri. Plantațiile intensive cer însă terenuri suficient de bogate, cu textură ușoară și mijlocie, permeabile pentru apă și aer. Sunt necorespunzătoare pentru nuc, solurile argiloase, grele, reci, compacte.

Solurile lutoase sunt cele mai bune pentru înființarea unei culturi de nuci, deoarece permit o dezvoltare foarte bună a sistemului radicular, pot păstra apa, sunt bine aerate, se încălzesc foarte ușor și conțin suficiente substanțe nutritive.

Însușirile chimice ale solului

Conținutul în humus influențează negativ creșterea și rodirea nucului atunci când scade sub 2%. Cele mai echilibrate creșteri se înregistrează pe soluri cu 2-3% humus, atunci când, și însușirile fizice și hidrofizice sunt favorabile. Solurile slab humifere, cele puternic erodate, solurile podzolice, argilo-iluviale, ca și cele cu conținut prea ridicat de materie organică, negre de fânețe și altele, nu asigură o creștere și dezvoltare echilibrată a nucului. Pentru cultura nucului o importanță deosebită o prezintă reacția solului și conținutul în elemente minerale: azot, fosfor, potasiu, calciu, fier, bor, magneziu, zinc, sulf, cupru, etc. precum și prezența unor săruri nocive mai ales cloruri.

Date privind cultura nucului pe plan mondial

Dintre toate speciile de nuc, cea care s-a impus în cultură pe tot globul prin multiplele sale însușiri și, îndeosebi, prin calitatea și valoarea nutritivă a fructelor a fost Juglans regia L., nucul comun. Nu se cunoaște exact suprafața totală, nici numărul pomilor din toate țările cultivatoare și chiar producția nu este evaluată în multe cazuri. Dar, comparativ cu alte specii pomicole, suprafețele ocupate cu plantații comerciale de nuc sunt mult mai mici. Din evidențele pe care le ține [NUME_REDACTAT] Unite pentru Agricultură și Alimentație (FAO) reiese totuși evoluția producției de nuci din principalele țări cultivatoare. Astfel, producția de nuci pe plan mondial a crescut în perioada ultimelor 12 ani de la tone în anul 1990 la 1.281.000 tone în anul 2001. Datele arată că dintre continente, primul loc îl deține Asia cu 693.000 tone, urmată de Europa cu 283.000 tone, America de Nord cu 272.000 tone etc. Dintre țări, cele mai mari producătoare de nuci sunt China cu 330.000 tone, SUA cu 254.000 tone, Turcia 134. 000 tone, Iran cu 138. 000 tone etc.

Pentru cei dornici să afle detalii asupra culturii nucului din aceste țări care pot fi luate ca exemplu dată fiind valoarea pe care o are specia Juglans regia precizăm următoarele:

China deține întinse suprafețe de păduri de nuc crescute spontan, fapt ce-i permite să valorifice producția la un preț scăzut.

Programele de ameliorare a soiurilor pe care le urmăresc, universitățile, își orientează obiectivele mai mult asupra soiurilor decât a portaltoilor. Astfel, unul din ultimele soiuri obținute soiul Present nr 1 (78103), este de calitate foarte bună, cu producție mare și rezistență la boli, face parte din grupa „cu coaja subțire” creat la institutul Lianing. Fructul are 10,5 g, coaja cu grosimea de 0,6 mm, și conținutul în miez de 67,3 % ( [NUME_REDACTAT]. Zhao B. 1999).

S.U.A. deține supremația în plan mondial sub aspectul livezilor organizate. În anul 1996 producția medie de nuci pe cele 68.800 ha a fost de 2,7 t /ha, California deținând 90% din totalul suprafeței. Nucul a fost adus și cultivat mai întâi de misionarii spanioli. Nucile „misionare" erau mici cu coaja tare . În 1867 [NUME_REDACTAT] a semănat un sac de nuci care proveneau, probabil, din Chile. Plecând de la lotul de semințe din Chile în anul 1889 a fost selecționat în California primul soi cu fructificare pe ramuri laterale Payne. Payne a constituit mult timp, împreună cu alt soi din aceeași categorie „Marchetti" sursa de gene folosită la universitatea Davis din California pentru caracterul „fructificare pe ramuri laterale" (Hendricks 1995). În anul 1932, reverendul Paul C. Crath a introdus în statul Ontario nuci din munții Carpați (Polonia) din care au fost selecționate alte soiuri valoroase.

În prezent, SUA dispune de un sortiment de nuci foarte diversificat, alcătuit în principal din soiuri cu fructificare laterală, cu o bună productivitate și calitate superioară a fructelor: Chandler, Hartley, Ashley, Serr, Vina, Eureka etc. (L.C. Hendricks 1995)

Ca portaltoi, la început s-au folosit puieții de Juglans regia, apoi în funcție de zona de cultură s-au impus și alții. Prima jumătatea a secolului al XX-lea s-a bazat pe folosirea portaltoilor franc de Juglans hindsii (nucul negru din nordul Californiei), mai ales datorită rezistenței sale la boli și a vigorii de creștere. Cercetările ulterioare au scos în evidență superioritatea hibrizilor interspecifici folosiți ca portaltoi. Astfel, [NUME_REDACTAT] a obținut hibrizi între Juglans regia și Juglans hindsii pe care i-a numit

„Paradox" și între Juglans hindsii și Juglans nigra pe care i-a numit „ Royal" ( Howard 1945 citat de H.I.Ford 1975).

În prezent se testează ca portaltoi și alte specii, în scopul folosirii ca atare sau ca port altoi interspecii: Juglans nigra, Juglans sieboldiana, Juglans cinerea. Se urmărește în primul rând obținerea de hibrizi viguroși și rezistenți la virusul [NUME_REDACTAT]. rol. (E. Germain 1995; W. H. Olson 1997).

Plantațiile de nuc din California sunt în general înființate la distanța de 9×9 m cu densitatea de 120 pomi/ha. Producția de nuci în acest caz devine economică la aproximativ 10 ani de la plantere. Sistemul de cultură de mare densitate, gardul fructifer a început să se extindă din anul 1974 folosindu-se soiul Chico la distanțele de 6,6×3,3 m. Avantajul este că se obțin producții mari, economice, chiar din primii ani de la plantare ( D. E. Ramos ș.a., 1995).

Tehnologiile de cultură:irigarea, fertilizarea, lucrările solului, tratamentele fitosanitare sunt bine puse la punct iar organizarea foarte bună a valorificării fructelor au făcut ca profitul nudcultorilor din SUA să Crească an de an (H.C. Lonnie 1995).

[NUME_REDACTAT] nucului, în Iran, are o tradiție de mii de ani. În anii 1990-1999 producția de nuci a crescut semnificativ față de perioada 1980-1989 de la 28,9 mii tone 1 la 142,8 mii tone ceea ce înseamnă o creștere de 353,9% în anul 1994 suprafața ocupată de nuci era de 50 mii ha, obținându-se 117 218 tone.

Nucul, având o importanță economică mare, au fost luate în calcul programe de dezvoltare a producției de nuci. Nucul obținut prin semințe, este adaptat la diferite condiții ecologice. Fiind tradițională, din cultura nucului prin semințe a rezultat o mare variabilitate ce constituie o sursă genetică valoroasă pentru selecția de genotipuri cu productivitatea ridicată, calitate superioară a fructului și miezului, dezmugurire tardivă, rezistență la boli etc. (J. Atefi 1995).

Pentru îmbunătățirea sortimentului de soiuri au fost studiate, în departamentul de [NUME_REDACTAT], 8 soiuri; aduse din Franța și șapte clone valoroase selectate din 250 genotipuri iraniene.

Tehnicile de altoire au fost de asemenea îmbunătățite, folosirea materialului de calitate ducând la creșterea producției la hectar. (J. Atefi 1995).

[NUME_REDACTAT] este o altă țară mare cultivatoare de nuci. Specii de nucifere au existat în acestă zonă de peste 4000 de ani.

Un rol important în producția totală de nuci îi revine Anatoliei, datorită condițiilor ecologice potrivite pentru cultura nucului. Anatolia este împărțită în 9 regiuni în care se găsesc climate diferite: de la umed și cald în zona [NUME_REDACTAT] , subtropical predominant pe coastele [NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT], continental în regiuni cum ar fi centrul și estul Anatoliei până la climat foarte sperial, cu veri călduroase lungi și uscate și ierni reci.

Până în anii recenți, nucul, în Turcia, era înmulțit numai prin semințe, nu prin altoire, astfel că este dificil de găsit plantații standard de nuc (E. Barul 1995).

Exportul de nuci din Turcia este scăzut. Datorită faptului că livezile nu sunt intensive, soiurile sunt standard, nu au fost luate în seamă până în ultimul timp precum și datorită lipsei unui marketing organizat (M. Sutyemez 1997, 1999).

[NUME_REDACTAT] naturale din Ukraina, din regiunea Prydnistrovsko-Prykarpathian, sunt favorabile creșterii nucului. Există aici populații valoroase de nuc. Luând în considerare perspectiva creșterii nucului în regiunea menționată, Institutul de Horticultură UAAS Kiev a întreprins investigații în acest fond genetic. Au fost deja reținute 25 soiuri valoroase, din care 9 au fost incluse în fondul genetic al Ukrainei. Ele se disting prin productivitate înaltă, fructificare apicală și laterală, tolerantă la boli și fruct de calitate (P. V. Kondratenko și colab. ,1999).

[NUME_REDACTAT] regiuni pomicole din Yugoslavia sunt Timok, Podrinje, Metohija, [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] etc. Cultura nucului este concentartă în principal între 100-400 m altitudine. In partea centrală a țării nucii individuali se găsesc la 1000 m altitudine, în timp ce în sud pomii pot fi găsiți la 1200 m altitudine.

Până acum 20-30 ani, înmulțirea nucului a fost generativă astfel că aproape 90% din numărul total de nuci existenți în Yugoslavia provin din sămânță. Datorită acestui mod de înmulțire a rezultat o mare variabilitate în populațiile de nuc ( M. Corac și colab. 1997).

Calitatea nucilor este foarte neuniformă. Există genotipuri cu fructe mici (3,3 g) genotipuri cu nuci de 29 g, cu coajă subțire sau coajă groasă, la care este imposibil de a fi scos miezul, cu conținut de miez cuprins între 25- 60%, în medie 33 %. Culoarea și gustul se schimbă la genotipuri ca și producția. Mai mult de 80% din nuci cresc izolați sau în rânduri simple, majoritatea în sate și de-a lungul străzilor (M. Corac și colab 1997).

Cea mai mare plantație de nuc acoperă 84 ha și este situată în Lipar în apropiere de Kula.

[NUME_REDACTAT] țara cu o veche tradiție în cultura nucului și rămâne una din principalele țări europene producătoare de nuci, deși producția a înregistrat un regres de la aproximativ 90000 tone, cât se realiza la începutul secolului, la 23000 tone în 1999, ocupând din acest punct de vedere locul 10 în lume. Suprafața cultivată în 1996 a fost de 12429 ha.

Există în Franța zone tradiționale în cultura nucului: Perigord,. Iser, Drome (P. Castagne 1993).

Soiul de bază din sortimentul francez este Franquette. Alături de acesta se cultivă Parisienne, Mayette, Grandjean, Lara.

Stațiunea de cercetări pomicole Bordeaux a început încă din anul 1977, un program de creare de soiuri noi prin hibridare care să întrunească caracteristicile unui soi productiv și de calitate (E. Germain și colab. 1995; P.Castagne 1995).

[NUME_REDACTAT] se folosesc in general soiurile cu fructificare laterală (Pedro, Lara) având distanțele de plantare de 8×3.5 metri și producțiile obținute fiind în primii 5 ani de la plantare de 3 t /ha. ( E/Germain și colab 1995).

Pentru a face față concurenței și în special nucilor californiene, Franța s-a angajat într-o politică de producere a nucilor de calitate.

Situația culturii nucului în [NUME_REDACTAT] 2000 de ani în urmă, Ovidiu, exilat la Tomis, scria despre nuc: „Puțin pretențios, el crește chiar pe marginea drumurilor și nu se teme de nimic, nici de vânturi nici de tunet, nici de ploaie, nici de arșiță”.

Aprecierea de care s-a bucurat și răspândirea largă pe care a avut-o nucul în trecut s-a răsfrânt și în toponimie, numeroase localități fiind denumite în acest sens: Nucet, Nucetul, Nuci, Nucșoara (V. Cociu 1958).

În trecut, nucul a fost mult răspândit , țara noastră numărându-se printre cele mai mari producătoare de nuci. Până la primul război mondial,, nucul ocupa al treilea loc după măr și prun în ceea ce privește numărul pomilor în cultură, producția obținută și importanța economică (T. Bordeianu și colab. 1967). Fructele și lemnul de nuc făceau obiectul unui comerț intens cu țările străine.

Concesionarea lemnului de nuc unor societăți străine, a dus la defrișarea și tăierea nucilor din livezi și păduri. Această exploatare a continuat până după primul război mondial, când s-a intervenit cu anumite legi pentru reglementarea tăierilor și stimularea plantărilor (V. Codu și colab. 1983).

[NUME_REDACTAT], numărul nucilor și producția de fructe a înregistrat oscilații mari de la o perioadă la alta. O scădere evidentă a numărului de pomi și a producției se constată în perioada 1938-1948, adică în timpul și imediat după al doilea război mondial.

Producția de nuci în România a fost în anul 1999 de 32,4 mii tone, ceea ce reprezintă 2,7 % din producții mondială, situând țara noastră pe locul 6 în lume după China, SUA, Iran, Turcia, Ukraina.

Ponderea cea mai mare o deține în prezent sectorul privat, care realizează 98,4% din producție.

Deși în ultimul deceniu s-a reușit ca numărul nucilor existenți în cultură să depășească pe cel din 1938, producția de fructe este de 4 ori mai mică. Principalele cauze care au contribuit la această situație ar fi suprafața mică a actualelor plantații și calitatea inferioară a materialului biologic, care în mare majoritate este nealtoit.

Cauzele care au dus la această situație sunt multiple dar se consideră că defrișarea masivă pentru valorificarea lemnului, lucrările de sistematizare și organizare a teritoriului și ritmul redus al plantărilor sunt esențiale. Scăderea numărului de pomi și a producției s-a datorat și ierniilor excesiv de geroase din anii 1928-1929, 1940-1941, 1941-1942, 1962-1963.

În 1964, prin HCM 305, se stabilesc sarcini pentru dezvoltarea culturii nucului.

[NUME_REDACTAT] din 1964 (Craiova) reia problema revigorării culturii nucului. Măsurile întreprinse pentru identificarea unor suprafeței agricole pretabile pentru înființarea unor plantații, concentrarea producerii materialului săditor în pepinierele [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT], Geoagiu și ICP Pitești, îmbunătățirea sortimentului, au dus la creșterea patrimoniului pomicol cu peste 600 mii nuci în perioada 1964-1972 (V. Cociu și colab 1983).

Din 1976 a început să se acorde o atenție sporită extinderii speciilor nucifere. Dacă în perioada 1976-1980 extinderea nucului s-a făcut în special în gospodăriile populației, folosindu-se material săditor provenind direct din sămânță, începând cu 1981 s-au înființat primele plantații de nuc în masiv cu material săditor altoit. Astfel de plantații au fost înființate în Gorj, Bihor, [NUME_REDACTAT], Constanța începând cu anul 1975 s-au pus bazele unei activități moderne de cercetare și dezvoltare a culturii nucului în România. Plantațiile existente sau pomii cultivați izolat provin din sămânță motiv pentru care, producția de fructe este foarte heterogenă și de calitate discutabilă, însă se întâlnesc și biotipuri valoroase, chiar superioare unor soiuri, recunoscute în nucicultura mondială.

Realizări privind sortimentul de nuc

Condițiile climatice favorabile dezvoltării culturii nucului în țara noastră au determinat apariția unor adevărate centre de cultură, cum ar fi: Sibișel, Geoagiu, Novaci, Peștișani, Argeș, Iași etc.

Plecând de la existența acestor centre de cultură, Cociu V., Meza N., Blaja D. Deaconu I., [NUME_REDACTAT] au început programe de cercetare privind selecția celor mai valoroase titluri precum și lucrări de hibridări artificiale între cele mai valoroase tipuri.

Ca urmare a lucrărilor efectuate au fost omologate și sunt în curs de extindere o serie de soiuri adaptate diferitelor zone de cultură, și anume:

a) [NUME_REDACTAT] de S-V

Sibișel 44

Pomul are vigoare mijlocie, coroana piramidală, ramurile de schelet lungi, și groase.

Caracterul de înflorire este protandru. Intră repede pe rod și produce începând din anul 5-6 de la plantare. Rezistă bine la ger și la bolile specifice nucului. Înflorește târziu și necesită polenizatori. Fructul este mare, de aproximativ 13 g, de formă ovoidală. Coaja este potrivit de groasă, se sparge ușor cu mâna și are culoarea maroniu-gălbuie.

Miezul reprezintă aproximativ jumătate din greutatea fructului, având tegumentul de culoare gălbuie deschis. Se scoate ușor și întreg din coajă și conține 67 % substanțe grase și 17 % substanțe proteice.

Gustul este plăcut aromat.

Maturarea are loc la jumătatea lunii septembrie.

[NUME_REDACTAT] este de vigoare mare-mijlocie, coroana globuloasă, bine luminată, ramurile de schelet groase, cu formațiuni de rod mixte. Caracterul de înflorire este protogin, florile femeiești înflorind cu mult înaintea celor bărbătești. Necesită polenizatori. Intră pe rod în anul 6-7 de la plantatre și produce foarte mult, în fiecare an. Este soiul cu cea mai mare productivitatea din zonă. Rezistă bine la ger și la atacul bolilelor specifice. Fructul este mare (15 g), de formă ovoidă, cu baza rotunjită și vârful ascuțit.

[NUME_REDACTAT] este de vigoare mică mijlocie, cu coroana piramidală bine luminată, ramurile de schelet sunt solide, lungi și cu formațiuni fructifere mixte.

Tipul de înflorire este protogin, florile femeiești înfloresc înaintea celor bărbătești. Necesită polenizatori.

Intră pe rod în anul 6-7 de la plantare și produce mult și constant.

Rezistă bine la ger și are o comportare bună la atacul bolilor specifice, bacterioza și antracnoza.

Fructul este mediu, de aproximativ 14 g, de formă elipsoidală.

Coaja este subțire, deschisă la culoare și foarte netedă. Se sparge ușor în mână.

Miezul reprezintă 50-52 % din greutatea fructului, are tegumentul de culoare galben-pai, crocant și cu un conținut bogat în substanțe grase 68 % și substanțe proteice 18 %.

Gustul este plăcut, dulce-aromat. Maturarea fructelor are loc în a doua jumătatea a lunii septembrie.

Geoagiu 65

Pomul este de vigoare mică sau mijlocie. Are coroana piramidală răsfirată, bine luminată, ramuri fructifere groase și lungi, garnisite cu formațiuni de rod mixte.

Tiptil de înflorire este protogin, florile bărbătești înfloresc mult mai târziu decât cele femeiești, necesitând polenizatori.

Intră pe rod din anul 6-7 de la plantare și produce foarte mult și constant. Rezistă bine la ger și are o comportare foarte bună la atacul bolilor specifice, bacterioza și antracnoza. Fructul este mare (15 g), de formă ovoidă, cu baza rotunjită și vârful ascuțit.

Coaja este groasă, cu suprafața netedă, de culoare maronie, se sparge ușor în mână. Miezul reprezintă 50 % din greutatea fructului și conține 69 % substanțe grase și 18 % substanțe proteice. Tegumentul este de culoare gălbuie-închis. Gustul este plăcut aromat.

Maturarea fructelor are loc în a doua jumătatea a lunii octombrie.

[NUME_REDACTAT] este de vigoare mijlocie, cu coroană piramidaliă, deasă, ramuri de schelet fiind lungi, groase și formațiuni de rod mixte.

Tipul de înflorire este protandru. Intră repede pe rod și produce începând din anul 6-7 de la plantare. Rodește și pe mugurii laterali ai ramurii anuale în proporție de 7-10 % .

Maturarea fructelor are loc la mijlocul lunii septembrie.

b) Nucile din [NUME_REDACTAT]

Pomul este de vigoare mijlocie, productiv, cu rezistență bună la ger și atacul bolilor specifice.

Perioada de înflorire este semitimpurie, de tip protogin.

Fructul de formă sferică, cu greutatea medie de 12 g, randamentul în miez de

47-48 %, este de culoare alb-gălbui și de calitate bună.

Epoca de maturare este semitimpurie, în a doua parte a lunii septembrie.

Principalele însușiri: rezistent la ger și atacul bolilor specifice, însă fructul este de mărime submijlocie.

[NUME_REDACTAT] este de vigoare mijlocie, intră de timpuriu pe rod și este rezistent la ger și bolile specifice.

Perioada de înflorire este semitârzie, de tip protandru. Fructul are formă ovoidă, cu greutate medie de 12 g.

Principalele însușiri: este un soi productiv, rezistent la ger și la atacul bolilor specifice, cu miez de foarte buna calitate.

[NUME_REDACTAT] este de vigoare mijlocie cu rezistență bună la atacul boilor specifice și foarte bună la ger.

Perioada de înflorire este semitârzie, de tip protandru. Fructul este de formă ovoidă, cu greutate medie de 11,5 g și cu un randament de miez de 44%. Perioada de maturare este semitimpurie.

Principalele însușiri: rezistența sporită la ger și bună la atacul de antracnoză și bacterioză.

[NUME_REDACTAT] este viguros, productiv, cu rezistență foarte bună la ger și la atacul bolilor specifice.

Perioada de înflorire este semitârzie, de tip protandru. Fructul este de formă ovoidală, cu greutatea medie de 10 g, cu un randament în miez de 46 %, de culoare gălbui și cu gust plăcut.

Epoca de maturare este semitimpurie, în partea a doua a lunii septembrie.

Principalele însușiri: este productiv, cu rezistența foarte bună la ger și la atacul bolilor specifice.

c) Nucile de [NUME_REDACTAT]

Pomul prezintă talie mijlocie și rezistență bună la bolile specifice si deasemenea o rezistență foarte bună la ger.

Fructul are formă ovală-alungită, având greutatea medie de 11,2 g.

Perioada de înflorire este semitimpurie reprezentând tipul protogin.

Epoca de maturare ese semitârzie, în prima jumătate a lunii octombrie.

Însușirile caracteristice: este un soi productiv, rezistență la ger și prezintă fruct de calitate superioară.

[NUME_REDACTAT] este viguros, cu rezistență bună la ger, atacul bolilor specifice și productiv. Perioada de înflorire este semitimpurie, de tip protogin.

Fructul este de formă ovoidă, cu greutatea medie de 13,8 g și cu randamentul în miez de 48%, de culoare gălbuie și gust plăcut.

Epoca de maturare este semitârzie, în prima parte a – lunii octombrie.

Principale însușiri: productiv, cu fructul mare și cu rezistență la ger și boli specifice.

[NUME_REDACTAT] este viguros, productiv, cu rezistență foarte bună la ger și bună la atacul bolilor specifice. Perioada de înflorire este semitârzie, de tip protandru.

Fructul este de formă sferică, cu greutatea medie de 12 g și cu un randament în miez de 49 %, de culoare gălbuie și gust plăcut.

Perioada de maturare este semitârzie, în prima parte a lunii octombrie.

Principale însușiri: soi productiv, cu rezistență la ger.

[NUME_REDACTAT] este viguros, productiv, cu rezistență foarte bună la ger și bună la atacul de antracnoză și bacterioza.

Perioada de înflorire este semitârzie, de tip protandru.

Fructul este de formă sferică, cu grutate medie de 12 g, cu randamentul în miez de 50%, de culoare gălbuie și gust plăcut.

Perioada de maturare este semitârzie, în decada întâi a lunii octombrie.

Principale însușiri: soi productiv, cu randament de 58 % în miez și cu rezistență sporită la ger.

[NUME_REDACTAT] este viguros, cu coroana viguroasă, productiv, i cu fructificare și pe lăstarii laterali și cu rezistență foarte J) bună la ger și la. atacul bolilor specifice.

Perioada de înflorire este semitârzie, de tip protandru.

Fructul, de formă sferică, puțin alungit, cu greutatea medie de 14,5 g și randamentul în miez de 51,2%, se extrage întreg; este de culoare alb-gălbui, cu gust plăcut. Perioada de maturare este semitimpurie, în partea a doua a lunii septembrie. Principalele însușiri: fructificare și pe lăstarii laterali, soi productiv, cu fructul mare și rezistent la ger și bolile specifice.

[NUME_REDACTAT] este viguros, cu coroana globuloasă, productiv, cu rezistență foarte bună la ger și bolile specifice. Perioada de înflorire este semitârzie, de tip protandru.

Fructul este de formă rotundă, cu greutate medie de 14 g, cu un randament în miez de 51,8%; acesta se extrage întreg și este de culoare gălbui-pai, cu gust plăcut.

Epoca de maturare este semitimpurie, în partea a doua a lunii septembrie. Principalele însușiri: productivitate ridicată, randament mare în miez și rezistent ia ger și bolile specifice.

d) Nucile de Iași.

[NUME_REDACTAT] este semiviguros, cu coroană globuloasă, rodește și pe mugurii laterali și este productiv, cu rezistență mai slabă la atacul de antracnoză și bacterioză.

Epoca de înforire este semitârzie, de tip protogin.

Fructul este de formă rotund ovoidă, cu greutate medie de 13,5g și randamentul în miez de 50,6%, de culoare galben deschis și gust plăcut.

Epoca de coacere este în partea a doua a lunii septembrie.

Principalele însușiri: precocitate timpurie, productivitate, fruct mare și cu fructificare și pe lăstarii laterali.

[NUME_REDACTAT] este de vigoare mijocie, cu coroana globuloasă, productiv, cu rezistență bună la ger și la atacul de boli. Epoca de înflorire este semitârzie, de tip protogin.

Fructul este de formă rotund-elipsoidală, cu greutate medie de 14,1 g, cu procent în miez de 52,6 %, se extrage întreg și este de culoare galben deschis cu gust plăcut.Epoca de coacere este timpurie, în prima parte a lunii septembrie.

Principalele însușiri: timpurietate, productivitate precocitate, rezistență la boli și ger.

e) Nucile de [NUME_REDACTAT] SCDP-Statiunea de Cercetare si Dezvoltare pentru [NUME_REDACTAT] Valcea există o singură colecție de nuc din țară. Aici se găsesc peste 100 forme de nuc si peste 2000 de hibrizi. Conform standardului mondial o nucă bună trebuie sa aibă jumătate din greutatea ei miez (5-8 grame miez).

[NUME_REDACTAT] este viguros, intră pe rod timpuriu, este rezistent la ger secetă și boli. Coroana este globuloasă cu port etalat.

înfloritul este, senditardiv de tip protandru, flori bărbătești înfloresc înaintea celor femele și produc mult polen. Polenizatorii recomandați sunt soiurile: Geoagiu 65, Germisara, Jupânești, Mihaela și Orăștie.

Fructul are formă larg eliptică, cu orificiul peduncular bine închis, coaja subțire și netedă, greutatea medie de 12-13 g; miezul se extrage întreg, are culoarea gălbuie, gust plăcut și aromat, calitate bună.

Miezul reprezintă 50-52% din greutatea totală a fructului și conține 72,20 % lipide și 26,50 % protide.

[NUME_REDACTAT] are vigoare mare, este precoce, produce constant, este foarte rezistent la ger secetă și destul de rezistent la boli. Coroana este globuloasă cu port etalat.

Înfloritul este semitardiv de tip protogin, florile femele înfloresc înaintea celor mascule.

Fructul este aspectuos, cTe formă larg eliptică, cu coaja netedă, subțire, de culoare gălbuie, greutatea medie 12,6 g; miezul se extrage ușor, întreg, are culoarea gălbuie și gustul plăcut, de calitate bună, deține 52% din greutatea fructului și conține 62,9% lipide și 30,36 % protide.

Maturarea fructelor are loc în a doua decadă a lunii septembrie. Producția poate fi valorificată atât ca miez cât și ca fruct întreg în coajă. Principalele însușiri: soi cu fructe de calitate, aspectuoase, care merită să fie extins în cultură, în zona dealurilor subcarpatice.

[NUME_REDACTAT] este de vigoare mijlocie, precoce, produce constant, rezistă bine la ger, secetă și boli. Coroana este globuloasă, etalată.

înflorește semitardiv, florile fiind de tip protandru, cu mult polen. Principalii polenizatori sunt soiurile Jupânești, Germisara, Geoagiu 65, Mihaela și Orăștie.

Fructul are forma larg eliptică, orificiul peduncular bine închis, coaja subțire și netedă, de culoare galben- maronie, greutatea medie este 14g; miezul se extrage întreg, are culoarea alb gălbuie, gustul plăcut aromat.

Alte soiuri de nuc cu perspectivă de a fi cultivate în România.

Pe lângă soiurile românești de nuc, în condițiile din zona subcarpatică, sunt testate și soiuri provenind din Franța, Germania, S.UA, Bulgaria, în scopul îmbunătățirii sortimentului existent. Până în prezent, unele din acestea au dat rezultate promițătoare. Este și vorba de soiul cu fructificare terminală, Franquette, soiul cu fructificare intermediară Hartley și soiurile cu fructificare laterală Ferjean și Vina. Alte soiuri sunt și ele testate în aceeași zonă: Femette, Femor, Lara, Serr, Chandler, Tehama, Pedro, Paine (toate cu fructificare laterală), Adams 10, Howe, Moyer, Geisenheim 139, Maiette, etc.

Programul de ameliorare a nucului în România include două etape, desfășurate pe parcursul a 38 ani.

O primă etapă a debutat în anul 1960, fiind inițiată de Meza N. și Cociu V. având ca obiectiv selecția din flora cultivată a unor biotipuri de mare productivitate și rezistență la bacterioază, precum și ameliorarea prin hibridare a calității fructelor.

Din această etapă provin multe din soiurile din regiunea Hunedoarei, precum și o serie de hibrizi cu perspective de omologare.

Etapa începută în anul 1977 la [NUME_REDACTAT] de către I. Deaconu a urmărit, creșterea productivității, pornirea în vegetație cât mai târzie pentru a scăpa de efectul dăunător al înghețurilor târzii de primăvară. În acest scop au fost folosiți ca genitori materni hibrizii cei mai valoroși iar ca genitori paterni soiuri americane și franceze cu capacitate mare de producție cum ar fi: Paine, Harthley, Eureka, Serr, Pedro, Mayette dar și hibrizi obținuți la Geoagiu cu potențial productiv ridicat, ca de exemplu: Geoagiu 4-21, Geoagiu 4×44 -430, Geoagiu 44×4-265 etc.

Dintre hibrizii mai vechi în urma studiilor efectuate, 15-20 selecții au perspective apropiate de omologare.

O sursă importantă a sortimentului românesc de nuc rămâne încă flora spontană și semicultivată de nuc.

CAPITOLUL II

Localizarea și descrierea zonei de amplasare

Înființarea plantației de nuci se va efectua în comuna Dăești din [NUME_REDACTAT]. [NUME_REDACTAT] este așezată in partea de nord-est a județului Vâlcea, pe malul stâng, al Oltului, având satele presarate in [NUME_REDACTAT] si pe colinele (muncelene) ce se ridică la est de Olt.

Comuna se învecinează la nord cu Călimanești, cu satul Sălatrucel și cu comuna Berislăvești, la sud cu satul Lespezi (comuna Goranu), la est cu comuna Runcu iar la vest raul Olt.

[NUME_REDACTAT] are o suprafață de 3029 ha din care intravilan reprezintă 393 ha, respectiv, extravilan 2636 ha.Populația este de 3058 locuitori.Numărul de gospodării este de 1084, respectiv, numărul de locuințe ajunge la 2308.Numele localităților aflate în administrație sunt: Dăesti, Sânbotin, Fedeleșoiu, Băbuești.

Activitățile reprezentative ale zonei sunt evidențiate de apicultură, zootehnie, legumicultură, pomicultură și agricultură.

Activitățile economice principale ale acestei zone sunt reprezentate de exploatarea și prelucrarea lemnului, ambalarea produselor alimentare, comerț.

Beneficiile terenului ales sunt urmatoarele :

– sol fertil specific culturii nucului;

– panta înclinată ce beneficiază de căldura soarelui pentu o perioadă mai îndelungată de timp;

– este deservit de DN 7 la o distanta de 150 m;

– dispune de retea de apă la o distanță de 100 m și rețea de electricitate 50 m;

– semnal bun la toate rețelele de telefonie mobilă – taxele fiind reduse datorită poziției sale în extravilan.

https://www.google.com/maps/@45.1685525,24.3806281,1619m/data=!3m1!1e3?hl=en

Alegerea soiurilor

Soiurile propuse pentru această regiune trebuie sa îndeplinească anumite condiții, atât în privința solului cât și în privința dezvoltării rapide și intrării pe rod. Dintre cele enumerate și descrise la Capitolul I soiurile Sibișel 44 și Velnița prezintă însușirea de a se dezvolta foarte repede în zona dealurilor subcarpatice specifice zonei.

La înființarea plantației nu s-a decurs la înmulțirea sexuată (din sămânță) deoarece prezintă numeroase dezavantaje:

– pomii intră foarte târziu pe rod;

– calitatea inferioară a fructelor, respectiv, forma și mărimea;

– neomogenitatea pomilor în plantației.

Înmulțirea prin semințe este specifică numai pentru obținerea portaltoilor și a nucilor destinați producției de lemn.

Ca atare, înmulțirea asexuată este foarte indicată la această plantație întrucât

prezintă următoarele avantaje:

– imprimă uniformitate în plantație;

– intră pe rod la 4 – 5 ani;

– pomii au talie mai mică, densitatea plantațiilor putând fi mult mai mare;

– se pot obține producții de 5.000 – 6.000 kg fructe/ha la varsta de 15 – 20 de ani, când pomii obtinuți din sămânță abia intră pe rod;

– se obțin fructe de calitate bună, cu valoare comercială și alimentară mare;

– se pot înmulți repede soiurile noi.

Dezavantajele acestui sistem de înmulțire se prezintă astfel:
– au o durata de viață mai scurtă;

– obținerea materialului săditor este costisitoare;

– se pot transmite ușor bolile virotice.

Alegerea portaltoiului

Pentru înființarea plantației am folosit două tipuri de portaltoi și anume:

Juglans regia L., a fost un portaltoi utilizat cu aproximativ cincizeci de ani in urmă (Germain E., 1989). Este compatibil cu toate soiurile. Cu toate acestea prezintă si un dezavantaj și anume că este sensibil la Phytophtora și Armillaria. Este una dintre singurele specii tolerantă la virusul "[NUME_REDACTAT] Roll".

Un alt portaltoi omologat în România din Junglans regia L. pe care l-am folosit la înființarea plantației este Tg. Jiu-1. Acest tip de portaltoi prezintă rezintență bună la bacterioză (Xanthomonas campestris pv. juglandis), antracnoză (Gnomonia leptostyla), secetă și ger (rezistă bine pană la temperaturi de până la -31ºC). Are compatibilitate bună la altoire cu majoritatea soiurilor de nuc românești. Are vigoare mare de creștere în primii ani după ce se plantează, după care prezintă însușirea de a se tempera odată cu intrarea pe rod a pomilor. Pomii altoiți pe acest portaltoi pot fi considerați cu vigoare mijlocie.

Pregatirea terenului

Pentru plantare, pregătirea terenului a constat în defrișare, modelare, timp de pauză, îmbunătățirea proprietăților chimice, parcelare, pichetat, fertilizare și desfundare.

Defrișarea

A constat în îndepărtarea totală a vegetației lemnoase forestiere de pe toată suprafață, fără a fi urmată de regenerarea acesteia, incluzând scoaterea și îndepărtarea cioatelor arborilor și arbuștilor. Lucrarea de defrișare s-a executat cu ajutorul tractoarelor grele dotate cu instalații speciale pentru extirparea totală a rădăcinilor groase și adunatul lor.

Modelarea terenului 

Este obligatorie și s-a executat în așa fel încât să nu existe bălțiri de apă care ar influența negativ vegetația nucului. Un teren bine modelat ușurează mult și asigură efectuarea celorlalte lucrări tehnologice: deplasarea pompelor de stropit, așezarea și manipularea lăzilor și a containerelor, cositul sau tocatul ierburilor etc. Lucrarea s-a executat imediat după defrișare și s-a evitat mișcarea unui volum mare de sol.

Efectele oboselii solului 

Efectele cele mai păgubitoare sunt semnalate în special în cazul replantării pe același teren a nucului. În urma defrișării vechilor plantații și a desfundării terenului, s-au scos și s-au strâns rădăcinile care pot să constituie sursă de infecție pentru noua plantație. Practicarea timp de 2-3 ani a unor culturi agricole, pentru refacerea structurii și a fertilității solului, cât și pentru a stinge focarele unor boli virotice, bacteriene, fungice, etc, este de preferat dacă este posibil.

[NUME_REDACTAT] afânarea structurilor inferioare mai compacte și impermeabile și todată cu această lucrare s-au încorporat îngrășămintele organice în adâncime. Adâncimea de desfundare s-a facut la 60 cm. Desfundatul s-a executat mecanizat cu ajutorul plugurilor și tractoarelor speciale pentru livezile intensive. Perioada de executare a lucrărilor de desfundare a fost în lunile iunie-august. Perioada de desfundare asigură așezarea solului și acumularea unei umidități corespunzătoare din ploi, precum și executarea în condiții optime a celorlalte lucrări premergătoare plantării (nivelarea, pichetarea, executarea gropilor). Înainte de pichetare și plantarea propriu-zisă, se impune executarea lucrării de

nivelare de suprafață, prin care s-au eliminat denivelările rezultate în urma desfundării, inclusiv a șanțului de la ultima brazdă a plugului. Lucrarea s-a executat cu discul. Această lucrare cu cât este mai bine executată, cu atât mai ușor se vor face pichetarea, alinierea pomilor pe rând și lucrările ulterioare de exploatare a plantației

Îmbunătățirea proprietăților chimice

Are ca scop modificarea reacției solului puternic acid cu pH sub 5,0 prin administrarea de amendamente calcaroase în doze de cel puțin 5 t/ha (pe bază de analiză). Îmbunătățirea stării de aprovizionare cu fosfor și potasiu pe toată adâncimea de răspândire a sistemului radicular s-a realizat prin administrarea unor cantități corespunzătoare de îngrășăminte, o dată cu desfundatul (pe baza unui studiu agro-chimic realizat).

Fertilizarea de fond cu îngrășăminte organice și minerale s-a aplicat pe întreaga suprafață la înființarea plantației și la fiecare groapă pentru pomii plantați. Pentru 1 ha am administrat 60 tone gunoi de grajd, 700 kg superfosfat și sare potasică. Cantitatea de îngrășăminte chimice, organice și amendamente am împrăștiat-o pe terenul nivelat pe toată suprafața și am încorporeat-o în sol la lucrarea de desfundare.

Parcelarea terenului

Pentru ușurarea lucrărilor de întreținere din plantație, a recoltării și transportului fructelor, terenul l-am împarțit în parcele. Parcelele sunt necesare la suprafețele de peste 5 ha deci, în consecință, și la plantația înființată a necesitat parcelarea terenului. La plantare, lungimea rândurilor de pomi am orientat-o pe direcția nord-sud pentru a asigura o cantitate mare de lumină pe tot timpul zilei, întregii plantații și pentru a evita fenomenul de umbrire. Forma parcelei este dreptunghiulară iar lățimea ei reprezintă aproximativ jumătate din lungimea acesteia. În vederea transportului fructelor am amenajat drumuri perpendiculare pe lungimea parcelelor. La parcelarea terenului am avut în vedere și stabilirea locurilor unde se va depozita producția în așa numitele construcții de producție. O dată cu parcelarea terenului, s-a pus ideea împrejmuirii plantației dar, am ajuns la concluzia că cel mai bine această lucrare sa fie executată atunci când plantație intră pe rod adică din anul 5, pentru a reduce într-un mod evident cheltuielile.

Stabilirea distanțelor de plantare și pichetatul terenului 

Distanța de plantare:

– de 6×8 m la soiul Sibișel 44

– 7×7 m la soiul [NUME_REDACTAT] a fost ca pe măsura dezvoltării coroanei, la aproximativ 25 – 30 de ani, jumătate din pomii plantați să fie defrișati.

Tabel nr.

Pichetarea terenului

Constă în marcarea pe teren a locului unde se va planta fiecare pom iar direcția rândurilor va fi paralelă cu latura lungă a parcelei și pe direcția Nord-Sud. După marcarea primului rând, pe toată lungimea lui, considerat linie de bază, am marcat cu țăruși capetele rândurilor următoare la distanța stabilită. Pentru alinierea picheților am folosit jaloane înalte de 1.5-2.0 m, vizibile de la distanță pentru a trasa liniile care încadrează terenul în forma de dreptunghi care o are. Locul fiecărui pom s-a determinat prin întinderea unei sârme marcate între picheții din capătul rândului, și s-a fixat cu un țăruș, la distanța stabilită. La plantarea pomilor am întins din nou aceeași sârmă gradată, pentru a determina locul fiecărui pom. Sistemul de pichetat ales este de formă dreptunghiulară.

Pentru executarea unui pichetat am avut nevoie de:

• jaloane de 2 m vopsite cu roșu și alb, pentru a fi vizibile;

• ruleta sau panglică de oțel de circa 50 m lungime;

• sârmă cu noduri marcată din metru în metru de circa 50 m lungime;

• picheți, țăruși și maiuri din lemn (0,5 lungime);

• triunghi compas cu deschidere reglabilă

Pichetatul a început cu jalonarea laturii lungi, luându-se ca aliniament fix drumul din mijlocul plantației.

Plantarea nucului 

Epoca de plantare

Cele mai bune rezultate dau plantările de toamnă, începând cu 15 octombrie și până la venirea primului îngheț, deoarece până în primăvară rădăcinile pomilor realizează un contact strâns cu pământul, rănile se calusează, uneori emit chiar rădăcini noi, iar în groapă se acumulează umiditate care se păstrează și în perioadele mai secetoase din timpul primăverii. Pomii pornesc în vegetație cu 10-15 zile mai devreme decât cei plantați primăvara și realizează creșteri mai mari cu 20-30%.

Plantarea de toamnă prezintă o serie de avantaje. În regiunea Olteniei, în general toamnele sunt lungi și călduroase, urmate de multe ploi. Ca urmare după plantare rădacinile continuă să activeze își vindecă rănile încă din timpul toamnei, chiar emit radacini noi. Ploile de toamnă asigură umiditatea necesară si un contact bun al radacinilor cu solul. Pomii plantați din toamnă beneficiază de toată durata perioadei de vegetatie, acumulează suficiente substanțe de rezervă în ramuri și suportă cu ușurință gerurile din iarna următoare. Ca atare a acestor avantaje la plantarea de toamnă se obține un procent mare de prindere și este foarte recomandată.

Executarea gropilor 

Săpatul gropilor 

În terenul desfundat gropile se fac cu puțin timp înainte de plantare, sau în ziua plantării, pentru a nu se pierde umezeala acumulată în sol, cu dimensiunile de 50 / 50 / 60cm, în cazul nostru, pentru plantațiile intensive . Pe terenurile nedesfundate dimensiunile gropilor trebuie să fie de 80 / 80 cm și adânci de 70 cm și se efectuează cu 2-3 luni înainte de plantare. După săparea gropilor se trage 2/3 din pământ în groapa de plantare după ce în prealabil s-a adăugat gunoiul de grajd bine fermentat. Cantitatea de îngrășăminte organice este de 15-20 kg gunoi de grajd bine fermentat sau 8-10 kg mraniță pentru fiecare groapă, și câte 150-200 g superfosfat și sare potasică, care se amestecă cu pământul de plantare la fiecare pom. Va urma mărunțirea solului prin discuire, nivelarea terenului apoi mărunțirea și tasarea solului cu combinatorul, după plantare. Ca dimensionare, exploatația pomicolă devine rentabilă începând de la 1 ha și până la 20-30 ha, chiar și mai mult. Gropile se execută manual cu hârlețul, sau mecanic cu burghiul. Pământul rezultat la săparea manuală a gropilor în teren nedesfundat se separă, urmând ca umplerea gropilor, la plantare, în zona rădăcinilor pomilor, să se facă cu pământul cel mai fertil.

Pregătirea materialului săditor 

Materialul săditor s-a procurat de la pepinierele pomicole și până la plantarea acestora se stratifică în șanțuri adânci de 50-60 cm. Plantarea trebuie să se realizeze cât mai operativ pe măsura plantării pentru a se  evita deshidratarea. Trebuie multă atenție la transportul, manipularea și plantarea pomilor, pentru a nu vătăma mugurii, în special din zona de proiecție a coroanei (50 – 80 cm). Materialul săditor admis la plantare este cel certificat. Orice altfel de material săditor folosit la plantare rămâne în responsabilitatea noastră, celor care plantăm. Un astfel de material săditor este bine să fie evitat la plantare. La plantare rădăcinile pomilor se fasonează prin scurtare, eliminarea celor rupte, rănite și mucegăite. Rădăcinile principale se lasă cât mai lungi, rădăcinile secundare se scurtează cu cca 1/3 din lungime iar cele subțiri la 1-2 cm sau rămân intacte. Tăierile se execută perpendicular pe axul rădăcinilor pentru a provoca răni cât mai mici. După fasonare, pomii se mocirlesc cu un amestec de apă, pământ galben și balegar proaspăt de vită (3 părți pământ, 2 părți balegă de vită și apă până se obține o pastă de consistența smântânii). Mocirlirea asigură o mai bună aderență a particulelor de pământ în jurul rădăcinilor pentru a menține o umiditate mai ridicată în zona rădăcinilor.

Tehnica de plantare

Pomii trebuie plantați cu punctul de altoire la nivelul solului, asezându-se pe un mușuroi de pământ, făcut în mijlocul gropii de plantare. Plantatul pomilor se face de către o echipă formată, din două persoane. Una fixează și ține pomul în poziție verticală în mijlocul gropii de plantare și la adâncimea corespunzătoare iar cealaltă trage pământ provenit din stratul fertil al solului, bine marunțit și reavăn în jurul rădăcinilor. Se scutură ușor pomul, ca pământul să pătrundă printre rădăcini, astfel încât să nu existe spații goale. După ce s-au acoperit rădăcinile cu un strat de 5-10 cm de pământ, se tasează uniform pământul în jurul pomului, începând de la marginea gropii spre interior. Tasarea se face prin călcarea cu piciorul (cu cizma), de 2-3 ori până când se termină plantarea. Pe fundul gropii și în amestec cu solul din groapă se administrează 20-30 kg, gunoide grajd fermentat. Pe timp secetos, în special primăvara, pomii plantați se udă cu 15-20 litri de apă. În final, se face un mușuroi pe suprafața gropii de plantare, cu restul pământului râmas, fără a se mai tasa.

Proiectarea coroanei pomilor

Pomii sub forma de vargă se scurtează la 60-70 cm de la nivelul solului în cazul acestei plantații intensive. Scurtarea pomilor este bine să se execute primăvara, bineînțeles pomii fiind plantați din toamnă.

CAPITOLUL III

Întreținerea plantației de nuc până la intrarea pe rod

Cuprinde toate lucrările necesare plantației din primul an de la înființare până în anul cinci când nucii încep sa dea rod și incepe obținerea primului profit.

Întreținerea plantației de nuc în primul an de la plantare

1. Defrișarea de porumbar, măceș, mur apărut

 Constă în îndepărtarea totală a vegetației lemnoase de pe suprafețele unde aceasta a apărut, fără a fi urmată de regenerarea acesteia, incluzând scoaterea și îndepărtarea cioatelor arborilor și arbuștilor.

2. Ruperea muguriilor laterali, deoarece nucii pot ramifica de la baza trunchiului.

3. Stropirea cu zeama bordeleza, de concentratie 1 %, imediat după plantare și de câte ori este necesar dupa ploile torențiale.

4. Prășit în jurul pomilor, în scopul de a stopa creșterea buruienilor de langă pomi, si de a reține bine umezeala.

5. Udatul pomilor în vremea secetoasă este de mare importanță: în jurul pomului, pe o rază de 0,5 m se amenajează cu sapa un lighenuș (copcă), în care se toarnă 8-10 litri apă săptămânal sau la 3-4 zile, dacă seceta este accentuată

6. Cosit fânul dintre rândurile de pomi

7. Stropiere cu Cropmax, îngrașământ foliar bio pentru stimularea cresterii frunzelor și a rădacinilor, de 3 ori, din 12 in 12 zile începând la jumatatea lunii mai.

8. Adunarea cu mâna a frunzelor atacate de păianjenul roșu sau înnegrite, ori de cate ori au apărut aceste probleme.

9. Strâns fânul și așezarea ca mulci lângă pomi

10. Plivitul lăstarilor și dirijarea lor pe direcția rândurilor

Plivitul constă în eliminarea totală de la inel a lăstarilor care nu prezintă interes, în faza erbacee(5-7cm). Atât ciupitul cât și plivitul lăstarilor ierbacei, se aplică mai ales la pomii tineri în vederea aerisirii și luminării coroanei pentru favorizarea formării elementelor de schelet și semischelet și grăbirea intrării pe rod. În vederea evitării unui dezechilibru fiziologic al plantei nu se va elimina mai mult de 20-30 % din frunzișul pomului. Modificarea poziției ramurilor și a direcțtiei de creștere a lăstarilor se realizeză prin operațiuni de dresare, înclonare, arcuire și torsionare a lăstarilor și ramurilor în scopul forării coroanei dupa tipul propus și pentru grăbirea intrării în producție a pomilor.

11. Semănat amestec de ierburi perene

Întreținerea plantației de nuc în anul 2 de la plantare

Lucrările de întreținere în anul 2 de la plantare sunt asemănatoare cu cele din primul an, la care adăugăm tăierile de formare a coroanei, plantatul de pomi pentru a înlocui golurile prin tehnica de plantare asemănătoare și ilustrată la capitolul II, combaterea solului împotriva bolilor și dăunatorilor, stropitul pomilor, cositul între pomi (fie manual, fie mecanizat), strânsul fânului cosit și așezarea lui ca mulci în jurul pomilor.

1.Tăieri de formarea coroanei

Acestea se execută în vederea formării elementelor de schelet și semischelet corespunzător sistemului de coroană stabilit și anume coroana aplatizată, precum și pentru formarea primelor ramuri roditoare.

Tăierile de formare au ca scop prinderea mai eficientă a tinerilor puieți, proiectarea si întreținerea coroanei pomului, stimularea fructificării prin eliminarea ramurilor inutile sau moarte. În acelasi timp, tăierile de formare vor facilita lucrările și recoltarea mecanizată prin omogenizarea formelor și a dimensiunilor arborilor. Aceste lucrări se execută în perioada de repaus vegetal al arborilor. Daca trunchiul nucului nu este scurtat la 1,2-1,3 m, el va intra foarte târziu pe rod. Pentru fiecare 10 cm în plus la înalțimea trunchiului, se adaugă câte un an pâna la intrarea pe rod. Totodată, la sfârșitul lunii august, se iau măsuri pentru a stopa creșterea puietilor de nuc, în scopul de a-i proteja de înghețurile timpurii de toamnă. Pentru aceasta se ciupesc mugurii terminali, situați la capătul lăstarilor și se face o mușuroire la baza tulpinii pomului, astfel încât sa fie acoperit punctul de altoire spre a-l feri de scăderile bruște de temperatură (15-20cm înalțime). În cazul în care mugurele principal nu pornește în vegetație sau pornește foarte slab, se alege un lăstar mai viguros, chiar dacă e situat la baza trunchiului, și se taie oblic trunchiul la circa 2 mm deasupra acestui lăstar.

Formele de coroană pentru nuci sunt de formă piramidă neetajată cu 5-7 brațe.

2. Săpatul gropilor pentru completări de goluri

Fasonat rădăcină făcut mocirlă si mocirlet

Repartizat pomi la gropi

Plantat pomi

3. Prășit în jurul pomilor

Se execută 4 lucrări.

4. Udatul pomilor în vremea secetoasă

5. Cosit fânul dintre rândurile de pomi

6. Adunarea cu mâna a frunzelor atacate de păianjenul roșu sau înnegrite

7. 5 tratamente a 200 l/ha pentru combaterea solului împotriva bolilor și dăunătorilor

8. Stropit pomii cu vermorel AS-5

9. Strâns iarbă cosită și așezată ca mulci în jurul pomilor

10. Strâns ramurile și scoase la alei

11. Plivitul lăstarilor și dirijarea lor pe direcția rândurilor

Întreținerea plantației de nuc în anul 3 de la plantare

Lucrările de întreținere în anul 3 de la plantare sunt asemănatoare cu cele din primul și al doilea an de la plantare.

1. Tăieri pentru formarea coroanei

2. Prășit în jurul pomilor

Se execută 4 lucrări.

3. Udatul pomilor în vremea secetoasă

4. Cosit fânul dintre rândurile de pomi

5. Adunarea cu mâna a frunzelor atacate de păianjenul roșu sau înnegrite

6. 5 tratamente a 300 l/ha pentru combaterea solului împotriva bolilor și dăunătorilor

7. Stropit pomii cu vermorel AS-5

8. Strâns iarbă cosită și așezată ca mulci în jurul pomilor

9. Strâns ramurile și scoase la alei

10. Plivitul lăstarilor și dirijarea lor pe direcția rândurilor

Întreținerea plantației de nuc în anul 4 de la plantare

Lucrările de întreținere în anul 4 de la plantare sunt asemănatoare cu cele din primii 3 ani la care mai adaugăm administrarea de îngrăsăminte chimice precum și mărunțirea lor.

1.Tăieri pentru formarea coroanei

2. Prășit în jurul pomilor

Se execută 4 lucrări.

3. Udatul pomilor în vremea secetoasă

4. Cosit fânul dintre rândurile de pomi

5. Adunarea cu mâna a frunzelor atacate de păianjenul roșu sau înnegrite

6. 5 tratamente a 400 l/ha pentru combaterea solului împotriva bolilor și dăunătorilor

7. Stropit pomii cu vermorel AS-5

8. Administrat îngrășăminte chimice

9. Strâns iarbă cosită și așezată ca mulci în jurul pomilor

10. Strâns ramurile și scoase la alei

11. Plivitul lăstarilor și dirijarea lor pe direcția rândurilor

12. Mărunțit îngrășăminte chimice

Întreținerea plantației de nuc în anul 5 de la plantare

Lucrările de întreținere în anul 4 de la plantare sunt asemănatoare cu cele din primii 4 ani la care mai adaugăm administrarea de îngrăsăminte naturale în jurul pomilor, respectiv, 20 kg/ pom.

1.Tăieri pentru formarea coroanei

2. Prășit în jurul pomilor

Se execută 4 lucrări.

3. Udatul pomilor în vremea secetoasă

4. Cosit fânul dintre rândurile de pomi

5. Adunarea cu mâna a frunzelor atacate de păianjenul roșu sau înnegrite

6. 5 tratamente a 500 l/ha pentru combaterea solului împotriva bolilor și dăunătorilor

7. Strâns iarbă cosită și așezată ca mulci în jurul pomilor

8. Strâns ramurile și scoase la alei

9. Plivitul lăstarilor și dirijarea lor pe direcția rândurilor

Capitolul IV

4.1 Lucrările solului în plantațiile pe rod

[NUME_REDACTAT] această zonă unde ploile sunt puține, înierbarea mai mult dăunează decât ajută, deoarece ierburile prin numeroasele lor rădăcini, formează aproape de suprafața solului, un strat pâslos, care împiedică pătrunderea apei din ploi, la rădăcinile pomilor. O parte din apă, care pătrunde totuși în pământ, este absorbită de rădăcinile ierburilor, înainte de a ajunge la rădăcinilor pomilor. Mai mult, ierburile crescând primăvara devreme, consumă cantități mari de apă tocmai în acea vreme când și pomii au mare nevoie de ea. Înierbarea are loc începând cu al doilea, al treilea an de plantare.

Menținerea permanentă a ogorului negru 

Solul din plantație se menține curat de buruieni, bine afanat și aerat, singurele plante din plantație fiind pomii. Această metodă prezintă următoarele avantaje:

-se menține umiditatea din sol;

-se mărește conținutul în macroelemente și microelemente ușor asimilabile;

-solul având o bună aerație favorizează activitatea microflorei aerobe și este stimulată creșterea sistemului radicular;

-prin distrugerea buruienilor este evitat atât consumul de apă și substanțe minerale de către acestea, precum și oboseala solului datorată toxinelor ce le secretă rădăcinile lor;

-se creează condiții improprii pentru înmulțirea dăunătorilor animali în sol;

-se împiedică apariția drajonilor și apar condiții favorabile creșterii, dezvoltării și fructificării corespunzătoare.

Dezavantajele acestei metode sunt:

-favorizează eroziunea solului pe terenurile în pantă;

-cu ocazia efectuării lucrărilor solului sunt tăiate sau rănite unele dintre rădăcini;

-prin treceri repetate după un număr de ani se produce tasarea solului;

-pe timp ploios este îngreunat accesul tractoarelor și mașinilor pentru executarea tratamentelor fitosanitare sau transportul producției;

-ogorul negru este mai costisitor de realizat având în vedere consumul de energie și manoperă.

Ogorul negru se poate realiza prin lucrări mecanice pe intervalul dintre rânduri și manuale între pomi pe rând; prin ierbicidare totală sau combinând cele două procedee.

Pentru a reduce aceste efecte nedorite, toamna, în perioada îngălbenirii frunzelor, terenul se ară la adâncimea de 20 – 22 cm. Adâncimea arăturii va fi mult mai redusă în apropierea trunchiului pomilor, pentru a nu distruge rădăcinile. Arătura de toamnă nu se grăpează, brazdele și bulgării opresc zăpada pe loc, sporind la creșterea cantității de apă din sol în primăvară. Arătura se va executa la 1,0-1,2 m de rândul de pomi. Primăvara se face o lucrare de afânare a solului la 10 – 12 cm cu cultivatorul sau cu sapa pe toată suprafața,  inclusiv sub coroana pomilor, după efectuarea tăierilor și tratamentelor contrabolilor. În cursul verii, solul din planție se mai lucrează de 4- 6 ori, la 10 – 12 cm, mai ales după ploi, în așa fel încât să nu fie buruieni și pământul să fie afânat.

Apărarea pomilor împotriva înghețurilor și brumelor

Pierderile provocate sistemului radicular de către temperaturile scăzute sunt proporționale în primul rând cu adâncimea de îngheț. Deoarece un sol umed îngheață numai superficial, iar un sol uscat îngheață până la 100-150 cm s-a constatat că pierderile mai mari de rădăcini prin îngheț se înregistrează după toamnele secetoase, în acest sens este recomandat ca în astfel de cazuri înainte de arătura adâncă de toamnă să se procedeze la o irigare cu o normă de 350-400 m³ apă /ha.

Gradul de rezistență la ger a părților aeriene ale pomului este în funcție de gradul maturării și călirii lor. Maturarea poate continua și după căderea frunzelor până spre mijlocul iernii și se realizează printr-o continuă eliminare a apei din țesuturi prin transpirație. Transpirația însă este cu atât mai intensă cu cât lăstarii sunt mai puțin maturi și conțin mai multă apă. Astfel vârful lăstarului pierde 43%, mijlocul 30%, iar baza 27% apă, ceea ce de notă că vârfurile care se călesc mai târziu simt cele mai expuse gerurilor.

Pentru a preîntâmpina neajunsurile provocate de aceste oscilații de temperatură, se iau măsuri de protejarea tulpinilor prin văruirea lor cu var amestecat cu argilă la începutul iernii.

Pe lângă înghețurile timpurii de toamnă, înghețurile și brumele târzii de primăvară pot aduce plantatii pagube foarte mari prin compromiterea rodului în timpul înfloritului și chiar după legatul fructelor.

Combaterea brumelor și înghețurilor târzii de primăvară, se poate realiza prin unele măsuri care au rolul de a diminua pierderea căldurii înmagazinate de sol în timpul zilei.

O metodă de combatere a brumelor și înghețurilor târzii de primăvară constă în încălzirea aerului cu ajutorul unor sobițe, prin arderea unor gudroane, reziduri de petrol, brichete de bitum și rumeguș, etc. Aerul încălzit de aceste sobițe (100-150 buc /ha) este ventilat cu aparate montate la 10-12 m unul de altul și protejează rodul pomilor până la o scădere a temperaturii de până la -6 la -7° C.

Limita de rezintență la temperaturi minime negative ale nucului pentru muguri florari închiși este de -1Cº (după V.Sonea și colab, 1968).

Ca metodă indirectă de luptă împotriva brumelor târzii de primăvară este întârzierea pornirii în vegetație și a înfloririi care se poate realiza prin următoarele procedee:

-văruirea tulpinii;

-adunarea și tasarea zăpezii sub coroana pomului (care topindu-se lent menține temperatura scăzută la nivelul sistemului radicular întârziind astfel pornirea în vegetație);

-mărirea perioadei de repaus profund obligatoriu al pomilor printr-o stropire cu acid naifilacetic în luna iulie sau august (care duce la o întârziere a pornirii în vegetație și a înfloririi cu 7-8 zile).

Protecția pomilor și arbuștilor fructiferi împotriva grindinei

Metoda prezintă un interes deosebit în combaterea grindinii în livadă.

Cristalele de gheață care cad în perioada de vegetație zdrențuiesc frunzele, provoacă leziuni lăstarilor tineri, ramurilor și fructelor, rup florile și uneori doboară și fructele.

Combaterea buruienilor cu ajutorul erbicidelor

Ogorul negru ierbicidat, se realizează prin folosirea erbicidelor, care dupa modul de acționare asupra buruienilor pot fi erbicide de contact (care distrug plantele ierboase cu care vin în contact) și ierbicide sistemice selective (distrug numai anumite plante). Dintre ierbicidele de contact, cel mai folosit in plantațiile pomicole este Gramoxone care se aplică de 2-3 ori pe an în doze de 3-5 l/ha la 1000 1 apă, când buruienile sunt în faza de rozetă (10-15 cm).

Dintre erbicidele sistemice sunt cunoscute ca eficiente Caragard 3587, Simazinul, Triazinul, Saminolul, Ustinexul și Simbarul. Ierbicidele se aplică cu ajutorul mașinilor de stropit, pe timp uscat și liniștit, iar duzele mașinii trebuie să fie montate la 30-35 cm deasupra solului, pentru a evita ajungerea erbicidelor pe organele verzi ale pomilor.

Prin folosirea ogorului negru ierbicidat se reduce numărul de lucrări mecanice și în consecință se evită tasarea excesivă a solului, în același timp se reduc cheltuielile de întreținere și necesarul de forță de muncă.

La aplicarea erbicidelor se vor respecta următoarele reguli:

-prepararea soluției de erbicide se face numai cu apă perfect limpede și lipsită de orice impurități, pentru a nu se înfunda duzele instalației;

-la prepararea erbicidelor nu se vor folosi vase din lemn, prepararea soluțiilor se va face cât mai departe de sursele de apă (fântâni, canale, ape curgătoare);

-după terminarea lucrării vasele cât și toată aparatura folosită se spală cu apă curată, în amestec cu sodă și se clătesc repetat cu apă curată. Ambalajele goale rămase se distrug. Soluțiile rămase cât și apa provenită de la spălarea vaselor și pompelor se varsă în gropi adânci, departe de fântâni, ape curgătoare, canale;

-erbicidarea se va efectua numai pe timp liniștit, fără vânt.

Erbicide recomandate

4.2 Tăierile de rodire și fructificare

Tăierile reprezintă operațiuni chirurgicale cu ajutorul cărora se schimbă poziția ramurilor, a mugurilor pe ramuri și raportul dintre rădăcină și tulpină în scopul dirijării creșterii și rodirii.

Nucul fructifică pe ramuri anuale scurte (aproximativ 1-4 cm). Prezintă la vârf un mugure mixt iar axial are până la 5 muguri floriferi masculi (amenți), sau pe ramuri mijlocii de 9-15 cm. Ramurile anuale de rod sunt groase in partea terminală. Ramurile de rod multianuale, prezintă ramificații, iar creșteriile anuale pe aceste ramuri ajung de la 3 cm până la 7 cm și se transformă în ramuri de semischelet. Semischeletul nu se alungește prea mult (40-45 cm) și prezintă ramificație slabă.

La nuc tăierile nu se pot face la ramurile anuale și multianuale fiindcă mugurii de rod sunt plasați terminal sau pe treimea superioară. Se pot întineri ramurile de semischelet la 7-8 ani prin eliminarea ramificațiilor slabe si îndepărtate de ramura mamă. De obicei, ramurile de rod slabe se usucă și nu mai este nevoie intervenirea.

4.3 Combaterea bolilor și dăunătorilor

Pe lângă tăieri și lucrări de întreținerea solului, cultura pomilor, mai necesită o serie de măsuri de îngrijire propriu-zisă a pomilor referindu-se la îngrijirea trunchiului, a scheletului coroanei, apărarea pomilor împotriva rozătoarelor, protejarea pomilor împotriva înghețurilor, gerurilor și grindinei, etc.

Îngrijirea trunchiului și scheletului coroanei

Acestea constă în lucrări de răzuirea scoarței pomilor maturi, tratarea rănilor, scorburilor și a crăpăturilor și curățirea uscăturilor.

Răzuirea scoarței se face mai ales la pomii bătrâni la care straturile exterioare ale scoarței se suberifică, mor și crapă ca urmare a creșterii în grosime a tulpinii. Rezultă astfel un ritidom (plută), care se îngroașă an de an, adâncindu-se în același timp crăpăturile în scoarță. Lucrarea se face cu perii de sârmă sau cârpe aspre, fără să fíe rănite țesuturile nemortificate. Materialul rezultat prin răzuire se adună și se arde pentru a se distruge sporii ciupercilor parazite, ouăle și larvele insectelor cuibărite sub scoarță.

Tratarea rănilor, scorburilor și a crăpăturilor

Rănile de pe trunchiul și șarpantele pomilor pot fi provocate de ger, animale, de om cu ocazia diferitelor lucrări de întreținere (tăierea pomilor, prașile, arături, etc) sau ca urmare a dezbinării și ruperii ramurilor de către vânt. În astfel de cazuri se procedează la reîmprospătarea secțiunilor și netezirea lor cu ajutorul unui briceag după care se ung cu vopsea pe bază de ulei. În lipsa acestor materiale se poate folosi un amestec de balegă proaspătă de vită cu pământ galben în părți egale.

Scorburile se curăță mai întâi de lemnul putrezit, iar apoi se procedează la dezinfectarea prin stropire cu o soluție de sulfat de cupru în concentrație de 3%. După aceea se procedează la umplerea lor cu rumeguș. Uscăturile din coroana pomului se taie până la baza sănătoasă, procedându-se ulterior la ungerea rănilor provocate.

Apărarea pomilor împotriva rozătoarelor este o lucrare de importanță deosebită. Dintre rozătoare aduc pagube foarte mari căprioarele, iepurii și uneori șoarecii de câmp, care rod atât scoarța trunchiului cât și ramurile pomilor. Pentru limitarea pagubelor se întreprind următoarele măsuri:

-împrejmuirea plantațiilor cu plasă de sârmă înaltă de doi metri, prevăzută deasupra cu 1-2 rânduri dc sârmă ghimpată, dedesubt îngropată în sol pe adâncimea de 12-15 cm și apoi fixată cu cârlige;

-învelirea trunchiului pomilor odată cu căderea frunzelor, tulpini de floarea soarelui, cârpe, etc. (fără a se folosi paie sau coceni de porumb care atrag șoarecii);

-folosirea diferitelor momeli și otrăvuri după rețete autorizate pentru stârpirea șoarecilor;

-organizarea pazei cu câini și arme cu muniție de manevră pentru înlăturarea iepurilor și căprioarelor.

Tăierea și arderea ramurilor uscate este o lucarare de igienă, prin care se distrug numeroși dăunători care se găsesc pe scoarță (păduchi țeștoși, ouă de acarieni și insecte etc.), unii dăunători din interiorul lemnului (carii, sfrederitorul ramurilor etc.), precum și o serie de ciuperci și bacterii

Săpatul solului în jurul tulpinilor și aratul întregii suprafețe ocupată de pomi, la începutul toamnei, este o lucrare importantă pentru creșterea și rodirea pomilor. O serie de insecte, ouăle sau pupele lor, care și-au găsit adăpost în sol, sunt scoase la suprafață și degeră în cursul iernii. De asemenea, aerul și apa pătrund ușor la rădăcini, contribuind la procesele de extragere și prelucare a substanțelor nutritive, de care au nevoie pomii. Măsurile menționate mai sus nu sunt suficiente și trebuie completate cu măsuri de combatere chimică care trebuie însoțite de măsuri agrotehnice, cea mai importantă fiind lucrarea solului din plantație, arătura adâncă de toamnă, prin care se încorporează și se distrug pupăriile insectei, reducându-se, astfel, rezerva biologică pentru următorul an de vegetație.

Tratamente pentru combaterea bolilor și dăunătorilor la nuc

Capitolul V

5.1 Recoltarea, păstrarea și valorificarea nucilor

Operațiunea de recoltare a nucilor constituie o verigă tehnologică la fel de importantă ca oricare altă lucrare de îngrijire a pomilor. Recoltarea presupune un lanț de operațiuni de importanță egală care începând cu stabilirea momentului optim de recoltare, continuă cu recoltarea propiu-zisă, sortarea, ambalarea, transportul, depozitarea și vânzare producției.

Stabilirea momentului optim de recoltare este determinată de detașarea sau crăparea de pe endocarp a cojii verzi, după care se desprind și cad din pom fără a exista riscul supracoacerii.

Desprinderea nucilor din pom se poate face prin scuturare.Scuturarea normală sau cu vibratorul mecanic nu influențează deprecierea odată cu căderea pe sol.

Sortarea si ambalarea nucilor

Sortarea este o ac'iune de grupare a nucilor pe calități.

Operatiunea de sortare cuprinde atât separarea pe calități, cât și separarea pe dimensiuni in cadrul calității.

Pentru asigurarea calitatii miezului pe o durata cat mai mare de timp , dupa recoltarea nucilor se vor executa obligatoriu urmatoarele operatiuni:

-spălarea nucilor

După recoltare, se aleg nucile care sunt încă cu coaja verde de cele care sunt fară coaja si curate. Nucile pe care mai sunt coji verzi se baga in saci de urzica sau cânepă și se umezesc bine, după care se depozitează pentru 1-2 zile la umbră. Dupa acest interval , coaja verde se desprinde cu ușurință de nucă. Frunctele pe care sunt vizibile pete de suc verde de coaja se spală imediat, câte 2-3 minute în apă rece.
-uscarea nucilor

Se face sub jet de aer cald sau în locuri foarte bine ventilate. Nucile se așează în straturi de maxim 25 cm grosime în locuri foarte bine ventilate. Pot fi uscate și la soare.
-dezinfectarea și albirea nucilor

Datorită faptului că pe piața internațională se cere ca miezul să aiba o culoare galben-aurie se impune albirea nucilor. De asemenea, acest lucru determina practic si dezinfectarea nucilor de sporii de mucegai ce pot rezulta in urma proceselor de putrefactie a urmelor de mezocarp. Pentru cantitatile mici de nuci se procedeaza in modul urmator: se iau 6 kg de hipoclorit de calciu si 3,5 kg de carbonat de sodiu, la 10 litri de apa, ce se dizolva separat; se toarna apoi solutia de carbonat de calciu peste solutia de hipoclorit , dupa care se completeaza pana la cantitatea de 100 de litri. Solutia astfel obținută se amestecă bine de tot, după care se lasă 48 de ore să se limpezească, după care se decantează soluția limpede. Nucile uscate se pun într-un vas de lemn, după care se toarnă soluție până când acestea încep să plutească. Se agită bine timp de 3-5 minute. Dacă in urma acestei operațiuni nucile nu sunt înălbite corespunzator se adaugă 2,5 litri de oțet pentru 100 de kg de soluție. Cu 100 litri de soluție se pot înalbi aproximativ 400 de kg de nuci în coajă. Nucile nu se spală după ce sunt scoase din soluție și se usucă in mod obișnuit. (I.F. Radu-1939)
-ambalarea nucilor

Ambalarea este o acțiune de împachetare și închidere în ambalaj a nucilor după recoltare și sortarea pe categorii în vederea transportului si valorificării ori în vederea păstrării pentru un oarecare timp în depozite. În vederea depozitării, nucile se ambalează in saci de minim 25 de kg si maxim 200 de kg, în spatii curate, bine ventilate si ferite de rozătoare.
-depozitarea propriu-zisă

Poate avea loc până la 2 ani , dacă s-au respectat corespunzator cerințele de spălare și dezinfectare. Este recomandabila depozitarea nucilor numai in coaja. Miezul de nuca curat este recomandat sa fie valorificat intr-o perioada de timp cuprinsa între 30 si 60 de zile, numai in condițiile în care acesta este ambalat în cutii de carton cu hartie pe interior sau in saci de polietilena vidați.

Respectarea acestor operațiuni conduce la păstrarea corespunzatoare a calității miezului de nucă. Astfel acesta rămâne cu o culoare alb-galbuie pentru o perioada de timp de până la 2 ani de zile. În cazul in care aceste operațiuni nu sunt realizate la timp, calitatea miezului de nucă se va deprecia prin schimbarea culorii din alb-galbui într-o culoare brun-roscată spre negru. Acest lucru este determinat de apariția sporilor de mucegai. De asemenea , dacă nu sunt respectate aceste operațiuni există posibilitatea foarte ridicată de apariție a viermilor care compromit total calitatea miezului de nucă. Și nu in ultimul rând, o nucă tratată corespunzator garantează obținerea unui preț de valorificare superior, ceea ce justifică pe deplin efectuarea corectă, completă și la timp a acestor operațiuni de curățare, dezinfectare și depozitare.

5.2 [NUME_REDACTAT] urma studiilor facute s-a dovedit ca înființarea unei plantații de nuci reprezintă o soluție pentru viitor în condițiile creșterii populației, crește și cererea pentru consumul de nuci, și totodată extinderea suprafețelor cultivate pentru protejarea mediului înconjurător. Investitia a fost considerată una rentabilă deoarece costul privind obținerea productiei este unul redus, motiv pentru care aceasta se poate recupera intr-un timp scurt, in timp ce durata de exploatare depaseste 25 de ani.

Producțiile de nuci la nivel global nu reușesc sa acopere întreg negesarul de consum, iar potențialul producției din țara noastră depășește 5 miliarde EUR/an. Nu există în acest moment altă cultură pomicolă la fel de profitabilă, deoarece volumul lucrărilor agrotehnice este foarte mic iar prețul de vânzare este mult superior oricărui alt tip de fruct produs în țara noastră.

Nucile sunt destinate atat pentru consum cât și utilizat în industria farmaceuticelor, și a cosmeticilor, datorită uleiului ce deține diferite proprietați benefice organismului.

  Mecanizarea cu ajutorul utilajelor, scade efortul ți munca fizică, care presupune cheltuieli mari, începand cu procesul de recoltare până la cel de depozitare a miezului. Cu toate că investiția inițială în utilaje este considerabilă, aceasta se poate amortiza în timp, scutind investitorul de cheltuilele cu angajații sezonieri. Utilajele ajută la o mai rapidă executare a lucrărilor, în comparație cu munca fizică, ce îngreunează procesul de recoltare, si mai ales de decojire.

Dificultăți întâmpinate atât la înființarea plantației cât și la întreținerea plantației până la intrarea pe rod

Extinderea culturii nucului, specie deosebit de valoroasă, întâmpină o serie de dificultăți datorate unor particularități biologice dintre care amintim:

-intrarea mai târzie pe rod decât a altor specii pomicole (la 10-12 ani de la plantare, în cazul materialului săditor nealtoit) i-a determinat pe fermieri și pe producătorii individuali să aibă reținere la înființarea plantațiilor de nuc în masiv;

-dificultatea înmulțirii nucului, îndeosebi în câmp, unde se obțin rezultate deosebit de slabe (20-25 % prindere), determină livrarea nucului altoit la un preț ridicat, care este descurajant pentru producătorul individual sau chiar pentru fermier; înmulțirea nucului în spații controlate a fost pusă la punct, fiind obținute rezultate bune (50-60% prindere), dar costul materialului este foarte ridicat;

-atacul bolilor specifice (bacterioza și antracnoza), care sunt tot mai greu de combătut impune procurarea de mașini de stropit speciale care au un preț de cost foarte ridicat;

-recoltarea și condiționarea nucilor se face cu mașini specializate, care se pot procura de asemenea la un preț de cost foarte ridicat, iar metodele tradiționale de recoltare manuală și de spălare, uscare nu dau rezultate bune, mai ales în anii ploioși în timpul recoltării, ceea ce duce la deprecierea calității fructelor;

-creditele care se pot obține de la bănci se acordă cu dobânzi foarte ridicate și deci sunt foarte greu de rambursat.

În acest domeniu un risc ar fi ca puieții să moară din diferite cauze naturale, sau de proastă îngrijire, astfel nu mai ajung la maturitatea necesara să producă masa necesară de nuci pentru a fi colectate. Tocmai de aceea cunoștințele și profesionalismul în acest domeniu nu trebuiesc neglijate. În ceea ce privește mărimea pieței de desfacere aceasta este una destul de mare, pe plan internațional, acolo realizându-se marea majoritate a vânzărilor. Prețul la început va fi unul mic, cu toate acestea profitul este asigurat, urmând ca pe parcurs sa crească, în concordanță cu calitatea oferită. Miezul de nucă cu cât este mai gustos și mai alb cu atât calitatea lui este superioară, fapt ce înseamnă un preț de vânzare mai mare. Pe viitor există posibilitatea de a produce și alte produse, cum ar fi uleiul de nucă, sau comercializarea frunzelor, folosite în industria farmaceutică. O altă problemă este faptul ca timp de 5 ani plantația se află într-un stadiu de stagnare din punct de vedere financiar, înregistrându-se doar cheltuielile necesare cu întretinerea livezii, și plata datoriilor. Dar ca în orice afacere pomicolă ,acest răgaz de timp este necesar și bine știut. Important este dacă se înregistrează profit după primul sau al II-lea an de când plantația intră pe rod, fapt ce s-a dovedit mai sus.

Capitolul VI

Timpul necesar pentru ca livada sa atinga pragul de productivitate maxima este intre 4 și 5 ani la aceste soiuri de nuci. Timp în care se pot achiziționa și investi in utilajele necesare ulteriorla procesare si producție.

Echipamentele necesare vor fi folosite in procesul de sucturare, colectare, sortare,spalare, decojire, dezinfectare si albire.