Modelarea Continutului Antrenamentului Sportiv In Perioada Pregatitoare la Handbaliste Junioar

– 5 –

INTRODUCERE

Actualitatea temei. Creșterea intensă a performanțelor sportive pe plan mondial presupune perfecționarea permanentă a formelor organizatorice și metodologice de pregătire a sportivilor la acest nivel. În consecință, atenția specialiștilor este concentrată nu numai asupra perfecționării metodologiei antrenamentului sportiv la nivel de înaltă performanță, ci și asupra îmbunătățirii sistemului de pregătire a bazei de masă sportive, care asigură completarea fondului de selecție necesar reprezentativelor naționale.

În prezent, în teoria și practica antrenamentului sportiv se realizează multiple abordări în plan extensiv și intensiv a diferitelor aspecte caracteristice procesului de antrenament. Se cercetează eficiența mijloacelor metodelor noi, folosite în procesul de educație și antrenament sportiv la nivelul juniorilor; se elaborează noi modele de structuri ale efortului specific antrenamentului și competiției pe parcursul diferitelor etape de pregătire multianuale; se perfecționează sistemul valorii complexe și dirijării antrenamentului la nivelul juniorilor. De asemenea, se evidențiază cele mai eficiente mijloace de pregătire specifică în relație directă cu particularitățile capacităților care asigură succesul specializări concrete precum și principiile ce stau la baza fenomenului de transfer determinat de efectul antrenamentului.

Atenția se concentrează asupra modificării ponderii parametrilor efortului specific antrenamentului în sensul

– 6 -schimbării relației volum-intensitate în concordanță cu problema selectării și orientării specializate la sportivii juniori.

Analiza situației sportului de performanță pe plan mondial ne demonstrează faptul că performanțele deosebite obținute sunt consecința înaltului nivel organizatoric și metodic atins pe plan educațional și performanțial. De aceea, este firesc faptul că în țările avansate pe plan sportiv o atenție deosebită se acordă pregătirii bazei de masă a sportului de performanță unde condiția principală pentru îndeplinirea obiectivelor antrenamentului este planificarea și modelarea metodico-științifică.

Pornind de la analiza jocului echipelor participante la campionatele mondiale și la alte competiții internaționale, cuprinzând și echipe valoroase de juniori și tineret, direcțiile și tendințele de dezvoltare a handbalului modern sunt următoarele:

– rapiditatea tot mai crescută a jocului;

– orientarea tehnicii spre perfecțiune și eficiență maximă, în viteză sub presiunea adversarului;

– perfecționare maximă a specializării pe post, paralel cu mobilitatea și acționarea eficientă pe alte două trei posturi.

Handbalul reprezintă unul dintre sporturile cele mai populare din țară, iar ca disciplină, studiază acest joc sub aspecte istorice si evolutive, interconexiune cu alte discipline, aspecte ale procesului instructiv-educativ, iar cercetările întreprinse în ultimii ani, au dus la îmbogățirea teoretică a acestei discipline.

– 7 –

Marile evenimente sportive ne oferă posibilitatea de a analiza și determina nivelul de dezvoltare a handbalului la momentul respectiv, precum și posibilitatea de a prognoza evoluția lui viitoare pe baza tendințelor sale de dezvoltare manifestate în ultimii ani.

În prezent, handbalul se caracterizează printr-o deosebită concurență în cadrul competițiilor de anvergură și este perceptibilă tendința unei continue dezvoltări. Baza acestei tendințe o constituie cercetările cu caracter creativ efectuate de către specialiștii din diferite țări în direcția perfecționării tuturor componentelor sistemului de pregătire specializată: a bazelor organizatorice, tehnico-materiale și în mod deosebit științifico-metodice.

Aceasta necesită o accentuare aparte asupra cercetării noilor tendințe de dezvoltare a pregătirii specializate, iar de pe pozițiile centrale prezente, este calificată ca fiind de perspectivă, în vederea progresului sportului de performanță. (M. Cojocaru, 1992; D. Constantini, 1994; A. Dragnea, 1996; L.P. Matveev, 1997).

Generalizând și analizând practica pregătirii sportivilor de performanță în țările cu tradiții în acest domeniu ca Suedia, Norvegia, Rusia, Germania, etc., rezultatele multiplelor cercetări în domeniul teoriei și metodicii antrenamentului sportiv, desfășurate în ultimii ani (V.P. Filin, 1968; 1974; H. Stein, E. Federhoff, 1975; H.D. Trosse, 1977; H. Bastian, Kl. Kreher, 1978; W. Pollany, 1978; V.P. Filin, N.A. Fomin, 1980; V.N. Platonov, 1980, 1984, 1998; L.P. Matveev, 1997; T.O. Bompa, 2002), ne permit să caracterizăm direcțiile de bază care au determinat progresul acestui sport

– 8 -pe plan mondial. În domeniul organizării pregătirii sportive, în primul rând putem menționa un șir de direcții care ne dau posibilitatea să subordonăm tendințe tehnico-materiale, economico-financiare și altele pentru realizarea posibilităților metodicii contemporane de pregătire sportivă.

Larga problematică a pregătirii sportive a făcut necesară sistematizarea și interpretarea datelor referitoare la aspectele practico-metodice, organizatorice și prospective rezultate din experiența înaintașilor și îndelungate studii științifice. Pe această bază practica pregătirii sportive a devenit un proces instructiv educativ, cu valențe formative fizice și psihice deosebite, rezultatul său fiind valorificarea maximală a aptitudinilor umane în vederea obținerii performanței sportive ce implică înalte trăsături morale, intelectuale etc.

Modelarea pregătirii specializate reprezintă o problemă complexă și dificilă, care presupune atât specialiști în domeniul informatizării handbalului, cât și mijloace tehnice multimedia în vederea dinamizării și flexibilității operării cu mijloacele adecvate.

Din cele expuse anterior putem menționa că pregătirea specializată, sau mai bine zis perfecționarea ei în handbalul modern, reprezintă una din tendințele actuale, iar implementarea în cadrul vârstei de junioare I ne permite să optimizăm gradul de evaluare al acestora în vederea obținerii marii performanțe.

Analiza teoretică și generalizarea datelor literaturii științifice și metodice, realizate în cercetarea dată, ne demonstrează că în pregătirea sportivului de performanță în

– 9 -condițiile contemporane, problema pregătirii specializate în cadrul perioadei pregătitoare nu este studiată suficient. Aceasta a devenit premisa de bază și factorul de actualizare pentru formularea ipotezei, scopului, sarcinilor și determinării metodelor pentru cercetarea dată.

Ipoteza cercetării. În cercetările noastre am plecat de la presupunerea stadiul de specializare bazat pe metodologia influenței asociate a transferului instructiv ar putea fi eficientizat prin elaborarea programei și modelarea conținutului planului de antrenament pentru perioada pregătitoare la handbalistele junioare I.

Obiectul cercetării îl constituie procesul

modelării-planificării antrenamentului sportiv în handbal din cadrul stadiului de specializare.

Subiectul cercetării îl formează programa de modelare a planificării antrenamentului sportiv în perioada pregătitoare la handbaliste junioare I din cadrul stadiului de specializare, bazată pe efectele influențelor asociate ale sarcinilor de antrenament cu aspect predominant tehnico-formativ și metodologia aplicării acesteia.

Scopul cercetării îl consitituie examinarea aplicării metodologiei influenței asociate determinate de transferul tardiv al efectelor psihomotrice în baza elaborării programei de modelare a conținutului planului de antrenament pentru perioada pregătitoare.

Pentru realizarea scopului propus au fost formulate următoarele sarcini:

1. Studierea teoriei și practicii planificării-modelării antrenamentului sportiv prin sistemele de pregătire

– 10 -specializată a handbalistelor la diferite stadii ale acestuia.

2. Aprecierea nivelului de pregătire psihomotrică și de pregătire specializată a handbalistelor junioare I.

3. Determinarea conținutului și metodelor de influență asociată ale sarcinilor psihomotrice cu orientare spre aspectul pregătirii specializate.

4. Elaborarea programei de modelare a planului de antrenament pentru perioada pregătitoare în baza influențelor asociate ale sarcinilor de antrenament cu efecte tardive ale transferului orientată spre aspectul pregătirii specializate.

5. Argumentarea și verificarea experimentală a metodicii de aplicare a planului de antrenament pentru perioada pregătitoare în baza influențelor asociate ale sarcinilor de antrenament cu efecte tardive ale transferului orientată spre aspectul pregătirii specializate.

Pe parcursul cercetărilor științifice au fost formulate și realizate sarcini particulare care sunt prezentate în capitolele respective ale lucrării.

Subiecții cercetării au fost reprezentați de jucătoarele handbaliste junioare I care activează în cadrul Cluburilor Sportive Școlare din Bacău și Roman.

Etapele investigației au fost eșalonate astfel:

– etape I – de cercetare preliminară (1999-2000) în care am elaborat proiectul planului perioadei pregătitoare pentru stadiul de pregătire specializată și metodica respectivă;

– etapa a II-a – experimental-formativă (2000-2001) în care au fost introduse noul plan pentru perioada de

– 11 -pregătire sportivă fundamentat pe mezocicluri de tip bloc cu efect tardiv asupra capacității psihomotrice și tehnice a handbalistelor junioare I;

– etapa a III-a – de finisare (2001-2002) au fost sistematizate și prelucrate datele obținute în cadrul experimentului pedagogic.

Baza experimentală a constituit-o totalitatea echipamentelor puse dispoziție de Facultatea de Educație Fizică și Sport a Universității din Bacău, Clubul Sportiv Școlar Bacău și Clubul Sportiv Școlar Roman.

Baza metodologică o constituie legitățile

psihopedagogice și fiziologice specifice modelării în corelație cu efectele asociate ale diferitelor sarcini psihomotrice în baza fenomenelor transferului pozitiv în cadrul activităților motrice care sunt prezentate în conceptele teoretice ale D. Colibaba-Evuleț, I. Bota, A.N. Crestovnikov, V.S. Farfeli, V.D. Maznicenko, K.K. Platonov.

Baza teoretică a investigației o constituie concepțiile teoretico-metodice cu privire la periodizarea procesului de pregătire sportivă în plan de perspectivă multianuală (D. Harre, 1973; I. Șiclovan, 1978; N. Alexe, 1992, 1993; L.P. Matveev, 1997; V.N. Platonov, 1998; T.O. Bompa, 2002), structurarea evolutivă ciclică a antrenamentului sportiv (I. Șiclovan, 1977; N. Alexe, 1992, 1993; J. Thompson, 1993; R. Manno, 1994, L.P. Matveev, 1997; T.O. Bompa, 2002), bazele psiho-pedagogice și fiziologice ale sportului la juniori (N.V. Zimkin, 1970, 1971; V.P. Filin, 1974; V. M. Volkov, 1974; I. Șiclovan, 1978; I. Drăgan, 1979, 1989; V.P. Filin, N.A. Fomin, 1980; M.Ia. Nabatnikova, 1980, 1982; A. Demeter,

– 12 -1981, 1982, 1983; A. N. Volkov, 1981; M. Epuran, 1990,

1996, 2001; M. Epuran, V. Horghidan, 1994; Gh. Cârstea, 1997) pregătirea sportivă în handbal (Iu.M. Portnâh, 1975, 1986; I.K. Ghermănescu, 1983; R.E. Clanton, P.D. Mary, 1997; J. Czerwinski, F. Taborsky, 1997; I. Negulescu, 1997; R. Sotiriu, 1998; P. Ghervan, 2002), transferul calităților și influențele asociative ale sarcinii motrice (H.V. Korobkov, 1964; K.K. Platonov, 1982; M. Marolicaru, 1986; S.N. Danail, P. Ghervan, 2002), planificarea-modelarea procesului instructiv-educativ al antrenamentului sportiv (G. Chiriță, 1976, 1983; V.P. Filin, N.A. Fomin, 1980; Iu.K. Babanskii, 1982; I. Cerghit, 1988, 1997; Gh. Cârstea, 1993,

1997, 1999, 2000; V. Ghenadi, F. Grapă, D. Mârza, 1994; A. Dragnea, 1999, 2000; F. Grapă, 2001; V. Tudor, 2001).

Inovația științifică. Pentru prima dată a fost întreprinsă încercarea pentru argumentarea problemei legate de planificare-modelare în baza elaborării sistemul eficace al lecțiilor de antrenament din cadrul procesului instructiv-educativ al pregătirii sportive a handbalistelor junioare I din stadiul de pregătire specializată în etapa pregătitoare prin utilizarea metodologiei influențelor asociate ale transferului instructiv, funcțional și al celui neadecvat al sarcinilor de antrenament cu predominantă orientativă spre aspectul psiho-motrico-formativ de pregătire specializată.

Au fost examinate structura și conexiunile de dezvoltare-formare a fondului aptitudinal specific și stabilite direcțiile principale ale influenței pedagogice asupra pregătirii psihomotrice și funcționale în baza aplicării efectelor de antrenament ale conceptului influențelor

– 13 -asociate ale transferului instructiv, funcțional și celui neadecvat în cadrul sistemului de lecții de antrenament sportiv.

Importanța teoretică a lucrării constă în elaborarea și fundamentarea metodicii specifice de pregătire sportivă specializată a handbalistelor junioare I în baza programei de modelare a planificării antrenamentului sportiv în cadrul căreia a fost implementat conceptul mezociclului de tip bloc care vizează intensificarea pregătirii specializate prin efectele tardive asupra capacității de efort și particularităților motrice cumulative-integrative.

Materialului informativ cuprins în această lucrare a fost folosit ca fundament în elaborarea unor lucrări științifice prezentate în cadrul sesiunilor științifice, precum și în elaborarea unor materiale de specialitate cum ar fi: „Handbal – De la inițiere la marea performanță” – 2000, „Noțiuni generale de fiziologie a handbalului de performanță” – 2000, utilizate de specialiștii domeniului din țară (FEFS Bacău, CSS Piatra-Neamț, CSS Bacău) și străinătate (Seminarul Internațional de Pregătire al Antrenorilor de Tineret – Presov, Slovacia, 2003).

Însemnătatea practică a cercetării constă în posibilitatea de utilizare a metodicii elaborate privind intensificarea-optimizarea procesului instructiv-educativ de antrenament în stadiul de pregătire specializată la handbal în baza planificării-modelării acestuia care vizează aplicarea metodologiei influențelor asociate ale transferului sarcinilor de antrenament cu predominantă orientativă a aspectului psiho-motrico-formativ prin efectele tardive asupra

– 14 -capacității de efort și a particularităților motrice cumulative-integrative.

Programa și metodologia utilizării acesteia poate fi implementată în procesul instructiv-educativ în cluburile sportive școlare precum și în alte instituții de profil care practică disciplina sportivă Handbal. Conceptele teoretice de bază care au fost elaborate în cadrul prezentei cercetări se pot constitui ca material metodico-orientativ pentru specialiștii din domeniu.

Rezultatele cercetării au fost aprobate și implementate în procesul instructiv-educativ de

antrenament sportiv la următoarele instituții de profil: Clubul Sportiv Școlar din Bacău, Piatra-Neamț, Roman, Suceava, Facultatea de Educație Fizică și Sport a Universității din Bacău, Facultatea de Educație Fizică și Sport a Universității „Ștefan cel Mare” – Suceava, Catedra de Jocuri Sportive a INEFS al Republicii Moldova.

Tezele de bază ale cercetării înaintate pentru susținere:

1. Abordarea teoretică a problemei de

planificare-modelare a procesului de antrenament în perioada pregătitoare la handbaliste junioare I din cadrul stadiului de specializare trebuie să se bazeze pe conceptele metodologice orientate spre aspectele educațional-formative ale pregătirii sportive specializate manifestată prin componentele principale ale acesteia: psihofizică, psihomotrică, tehnică și tactică în relație cu fenomenul de transfer al efectelor asociate și tardive, asigurând prin aceasta strategia pedagogică de intensificare-eficientizare a

– 15 -procesului de obținere a performanțelor sportive.

2. Nivelul pregătirii sportive-fizice, psiho-motrice, tehnice, tactice și teoretice a handbalistelor junioare I în stadiul de specializare, se determină prin valorile cu dinamică progresivă precum și prin cele cu caracter static concretizate în parametri ai maturizării biologice, aspecte ce trebuie luate în considerație ca factori importanți în vederea intensificării procesului de antrenament, orientat spre îngustarea aspectului de pregătire specializată în relație directă cu metodologia de realizare a sarcinilor psihomotrice cu efectele asociate și tardive asupra capacității de efort prin fenomenul de transfer.

3. Conținutul programei de modelare a planului de antrenament sportiv pentru perioada pregătitoare cu scopul de a intensifica procesul de pregătire specializată la handbalistele junioare I, trebuie să se bazeze pe mijloace și metodologii adecvate cu influențe asociate ale sarcinilor de antrenament care se încadrează într-un ansamblu de mezocicluri cu efect tardiv asupra capacității de efort a sportivelor.

4. Proiectul analitic al planului model de antrenament pentru perioada pregătitoare și metodologia de aplicare a acestuia bazată pe influențele asociate ale sarcinilor psiho-motrice într-un ansamblu de mezocicluri cu efecte tardive asupra capacității de efort a handbalistelor junioare I, orientate spre intensificarea pregătirii specializate sunt eficiente în cadrul elaborării metodice a lecțiilor de antrenament structurate în contextul fenomenelor cumulative.

– 16 -Structura și volumul tezei. Teza cuprinde: introducere, patru capitole, concluzii, recomandări practice, bibliografie și anexe. Conținutul este expus pe 211 de pagini dactilografiate, din care 160 text de bază. Lucrarea conține: 31 de figuri, 16 tabele și 10 anexe. Bibliografia cuprinde un număr de 258 de titluri, din care 119 în limba română, 110 în limba rusă, 19 în limba engleză, 6 în limba franceză și 4 în limba germană.

– 17 –

CAPITOLUL 1.

PROBLEME TEORETICO – METODICE PRIVIND PERFECȚIONAREA PROCESULUI DE PLANIFICARE – MODELARE A ANTRENAMENTULUI SPORTIV ÎN HANDBAL LA STADIUL DE SPECIALIZARE

1.1. Tendințele și cerințele moderne în pregătirea sportivă din handbalul de performanță

Creșterea importanței rezultatelor sportive, a bazelor tehnico-materiale ale pregătirii sportive contemporane, a condus la progresul sportului în primul rând, ceea ce determină perfecționarea sistemului de antrenament sportiv, precum și la tendințele moderne bazate pe următoarele direcții:

– creșterea rapidă a volumului de lucru în cadrul antrenamentului și corespondența clară a sistemului de antrenament specific sportivilor de performanță cu cerințele probei date. Aceasta se exprimă prin creșterea rapidă a volumului pregătirii fizice intermediare și în mod deosebit a celei specifice din cadrul structurii antrenamentului. Fondul de mijloace folosite în perioadele de refacere, nu mai joacă un rol important în antrenamentul sportivilor de performanță și se folosesc de obicei drept mijloc de odihnă activă pentru menținerea formei sportive (V.Ia. Ignatieva, 1980, 1982, 1983, 1985; L. Morarenco, A. Praporșcic, 1986; A. Dragnea, 1996, 2000; A. Dragnea, A. Bota, 1999; E. Alexandru, A. Acsinte, 2000; E. Alexandru, A. Budevici, 2002);

– 18 –

– creșterea continuă a practicii competiționale ca mijloc efectiv de mobilizare a resurselor funcționale ale organismului sportivilor, stimulării proceselor de adaptare, a eficacității procesului de pregătire, realizat prin creșterea numărului de jocuri oficiale în cadrul campionatului național. În consecință, există tendința de a realiza un sistem echilibrat între volumul antrenamentului și activitatea competițională în relație directă cu procesul de refacere a capacității de efort pe seama mobilizării rezervelor funcționale. La obținerea acestui echilibru între structura antrenamentului și competiția oficială contribuie și utilizarea eficientă a mijloacelor netradiționale de pregătire, folosirea trenajoarelor, capabile de a realiza perfecționarea diferitor calități motrice, perfecționarea fizică și tehnică; desfășurarea antrenamentelor la altitudine, ce permit intensificarea proceselor de adaptare a factorilor de antrenament, creșterea eficacității pregătirii în concordanță cu competițiile de bază (E.I. Ivahin, 1962, 1971; P. Cercel, 1975, 1980, 1983; N.P. Klusov, 1975, 1978, 1979, 1982, 1983, 1986; I.K. Ghermănescu, 1983; A.V. Kubeev, A.G. Batalov, 1995; E. Alexandru, A. Acsinte, 2000; D. Colibaba-Evuleț, I. Bota, 1997, 1998; E. Alexandru, 1998, 2000, 2001; E. Alexandru, A. Budevici, 2002);

– orientarea sistemului de pregătire sportivă spre a obține structura optimă de activitate competițională. Aceasta presupune nu numai perfecționarea tuturor componentelor, importante la etapa de realizare maximă a posibilităților individuale, ci și crearea fundamentului funcțional corespunzător în cadrul etapelor inițiale ale planului de

– 19 -perspectivă. În acest context, trebuie să luăm în considerație faptul că, în structura activității competiționale, la nivelul etapei măiestriei sportive, importante sunt adesea componentele, care la etapele inițiale, în ciuda particularităților de vârstă ale sportivilor și legităților de instituționalizare a măiestriei sportive, nu influențează considerabil nivelul rezultatului. De aceea, când se creează baza funcțională în cadrul etapelor preliminare și a celei specializate de pregătire, care asigură succesul la nivelul performanțelor sportive, greșelile care au fost comise în acest context sunt foarte greu de corectat la etapa de realizare maximală a posibilităților individuale (V.P. Filin, 1968; 1974; V.P. Filin, N.A. Fomin, 1980; I.K. Ghermănescu, 1983; V.K. Bratkovskii, A.V. Voloșin, Iu. T. Jukovskii, 1990; N. Alexe, 1993; A.V. Kubeev, A.G. Batalov, 1995; E. Alexandru, 1998, 2000, 2001; D. Colibaba-Evuleț, I. Bota, 1998);

– perfecționarea sistemului de dirijare a procesului de antrenament în baza obiectivizării cunoștințelor despre structura activității competiționale și a stării de pregătire cu luarea în considerație atât a legităților generale de instruire a măiestriei sportive, cât și a posibilităților individuale ale sportivilor. Aici se prevede orientarea asupra caracteristicilor individuale și de grup ale activității competiționale și a stării de pregătire, a sistemului corespunzător de selecționare și planificare a mijloacelor, a acțiunilor pedagogice, a probelor de control și a corecției procesului de antrenament. Analiza ne demonstrează că această direcție reprezintă unul din mijloacele de bază a

– 20 -perfecționării sistemului de pregătire sportivă deoarece ne permite să creăm condițiile necesare pentru dirijarea rațională, luând în considerație starea funcțională a sportivului și evoluția proceselor de adaptare, ce determină corespondența nivelului de pregătire cu structura planificării și a rezultatului sportiv scontat (E.I. Ivahin, 1962; E.I. Ivahin, L.N. Homutov, L.A. Latâșkevici, 1971; N.P. Klusov, 1975, 1978, 1979, 1982, 1983, 1986; P. Cercel, 1980, 1983; V.P. Filin, 1968, 1974; V.P. Filin, N.A. Fomin, 1980; N. Alexe, 1993; V.N. Platonov, 1980, 1984, 1998; D. Colibaba-Evuleț, I. Bota, 1998; T.O. Bompa, 2002).

După cum consideră unii autori (L. Tedorescu, 1968, 1989; I. Iu. Portnâh, 1975, 1986; V.P. Filin, N.A. Fomin, 1980; V. Ignatieva, 1980, 1982, 1983, 1985; V.N. Platonov, 1980, 1984, 1998; V.N. Stepanov, E. V. Skomorohov, 1990; E. Iu. Rozin, 1995; L.P. Matveev, 1997; A. Păcuraru, 1997, 1999) tendințele contemporane ale antrenamentului în jocurile sportive, pot fi următoarele:

– scăderea longevității sportive în favoarea creșterii perioadei de pregătire care se realizează prin: pregătirea precoce, programarea multianuală a pregătirii, 1000-1200 de ore de antrenament anual, ceea ce implică 2-3 lecții de antrenament pe zi;

– selecția sportivilor efectuată conform criteriilor științifice contemporane; valorificarea și exploatarea rezervelor energetice în sensul obținerii marii performanțe;

– apropierea condițiilor și conținutului pregătirii de cele ale meciului, respectiv modelarea antrenamentului în baza componentelor performanței: biologice, biomecanice,

– 21 -motrice, psihologice și moral-volitive;

– respectarea principiului corelării gradării eforturilor cu utilizarea eforturilor maximale în antrenament precum și al unității și continuității pregătirii fizice generale și speciale;

– utilizarea și adaptarea unor mijloace și metode de antrenament caracteristice altor sporturi, ca elemente ajutătoare ale antrenamentului specific;

– număr relativ redus de exerciții, cu eficiență selectivă și cumulativă, dar repetate de foarte multe ori și mixarea metodelor de antrenament prin circuit și cu intervale, aplicarea lor extinzându-se și la pregătirea specializată;

– raționalizarea și conținutul refacerii după antrenament și meci, cu accent pe recuperare funcțională și psihică, bazată pe interrelația corectă dintre efort și pauzele active de-a lungul ciclurilor anuale;

– ridicarea la grad de principiu a individualizării pregătirii și tehnicii sportive pe baza combinării simultane a factorilor antrenamentului.

Metoda antrenamentului sportiv constituie o succesivitate de acțiuni organizate conștient, direcționate spre îndeplinirea obiectivelor antrenamentului sportiv. Particularizarea selectării acestor acțiuni depinde de cât de corect sunt utilizate mijloacele de acționare, dacă se iau în considerație condițiile mediului, dacă este corect planificat efortul fizic (I. Șiclovan, 1977, 1978, 1979; T. Ardeleanu, 1981, 1982; I. Bota, 1984, 1987, 1990; N.M. Șerban, Pierre de Hillerin, 1984; N. Alexe, 1993; A. Dragnea, 1996; G. Popa, 1999; E. Alexandru, A. Acsinte, 2000; E. Alexandru, 2001;

– 22 -E. Alexandru, A. Budevici, 2002).

Tendințele actuale ale pregătirii echipelor contemporane de handbal includ (I.Iu. Portnâh, 1975; V.P. Filin, N.A. Fomin, 1980; N.P. Klusov, 1986; A. Păcuraru, 1996, 1999; E. Alexandru, 1998, 2001):

– planificarea;

– antrenamentul în diferite perioade ale anului;

– particularitățile pregătirii echipei feminine;

– atitudinea psihologică față de jucători;

– pregătirea echipei în funcție de calendarul competițional;

– antrenamentul special al portarului;

– utilizarea inventarului ajutător pentru antrenament, etc.

Rezolvarea acestor probleme necesită elaborarea unor planuri concrete, cicluri de antrenament, elaborarea lecțiilor de antrenament, care constituie esența multilaterală a diferitelor direcții de pregătire în handbal (fizică, tehnică, tactică, etc.), sugerează modele de antrenamente cu scop determinat și determină noi structuri de joc, combinații tactice etc.

Handbalul internațional a evoluat spre o direcție caracterizată de forță. Criteriul general în determinarea nivelului de pregătire sportivă a jucătorului și echipei îl reprezintă forța și numărul aruncărilor la poartă. Acest model se subordonează pregătirii fizice și tehnice, în dependență directă, a aruncării puternice, a pregătirii tactice, în atac și apărare. „Moda” de a arunca puternic, i-a determinat pe antrenori să refuze un jucător pregătit diferențiat în plan tehnic, înlocuindu-l cu un jucător mai

– 23 -„firav”, dar care are în arsenal o aruncare originală. Ca rezultat, la ultimele competiții mondiale aruncarea puternică, pentru prima oară în istoria handbalului, s-a clasat pe locul întâi între alte categorii de aruncări, după număr și rezultat.

Aruncările în forță ale echipelor au determinat o nouă sarcină, și anume: neutralizarea atacanților periculoși ce aruncă la poartă din linia a II-a.

Apărarea a devenit avansată, cu jucători activi chiar la 9-10 metri, în funcție de noile sisteme de apărare dezvoltate. Cele mai puternice echipe au început să se apere mai mult timp (până la 75% din activitatea de joc), combinat (5-1, 4-2, 3-2-1, 3-3, 0-6). În general, apărarea a devenit zonală (în două linii cu asigurare), iar principiul de îndeplinire a apărării „om la om” au condus acțiunile de apărare individuală spre o eficiență maximă.

Aceste două direcții principale, s-au manifestat în cadrul ultimului campionat mondial.

Cercetările întreprinse în ultima vreme au atașat la direcțiile actuale de utilizare practică și dinamica evoluției disciplinei sportive (E.I. Ivahin, 1962, 1971; N.P. Klusov, 1975, 1986; P. Cercel, 1983; I.K. Ghermănescu, 1984; V.Ia. Ignatieva, 1983; L. Morarenco, A. Praporșcic, 1986; V.K. Bratcovski, A.V. Voloșin, A.N.Kolumbet, 1990).

În cele ce urmează vom cerceta doar unele componente și caracteristici ce contribuie la perfecționarea pregătirii sportive centralizate a handbalistelor junioare I.

Handbalul actual cunoaște o dezvoltare continuă, la fiecare competiție internațională tezaurul tehnico-tactic al

– 24 -jocului se îmbogățește cu elemente noi, ceea ce demonstrează că dispune de reale perspective și este departe de vremea unei stabilizări depline.

Jocul modern se desfășoară în mare viteză, în ritm susținut, fapt ce presupune depunerea unor eforturi fizice foarte mari. Pe lângă viteza de execuție, de deplasare, și de reacție, rezistență fizică specifică, îndemânare în executarea fentelor și schimbărilor de direcție, pe lângă mobilitatea și suplețea necesare executării celor mai complicate acțiuni, a forței de aruncare, a coordonării și echilibrului, mai este necesar să fie dezvoltat și simțul mingii, simțul partenerului, simțul regulamentului care realizează siguranța îndeplinirii corecte și a jocului propriu zis (I.K. Ghermănescu, 1984; P. Cercel, 1975, 1980; 1983; I. Bota, B. Macovei, 1983; A. Budevici, 1991, 1997, 2000). Procedeele tehnice numeroase și variate trebuie să fie însușite astfel încât să poată fi aplicate în cadrul jocului, în condiții de viteză și de luptă contra adversarului. Combinațiile și schemele tactice în atac desfășurate în viteză sub forma unor acțiuni variate, pline de subtilități și neprevăzut ca și contraatacurile interceptate de apărători, necesită o pregătire specializată complexă, precum și dezvoltarea calităților intelectuale de gândire și anticipație.

Putem menționa că locul handbalului de forță cu o insuficiență tehnică l-a luat o apărare activă avansată, fapt ce a determinat imediat și noile direcții ale pregătirii. În primul rând, tendința jocului în forță, care a întâmpinat o apărare avansată ce a trebuit să rezolve problema de perfecționare largă a arsenalului tehnic (creșterea

– 25 -mobilității, utilizarea fentelor și a mișcărilor înșelătoare, depășiri, pregătirea multilaterală și lărgirea gamei și spectrului de aruncări, și în primul rând a aruncării de forță și precizie din săritură și cu sprijin, cu îmbinarea diferitelor mișcări înșelătoare (fentă de aruncare, aruncare cu schimbare de traiectorie și rotație a mingii, diferențierea transmiterilor mingii, îmbunătățirea calității prinderii mingii, stabilirea blocajului, etc.).

Necesitatea perfecționării tehnice a jucătorului atacant, ca o tendință de dezvoltare a handbalului contemporan (ce a substituit direcția de „forță”) apărută până la campionatul mondial, a determinat calea spre care trebuie direcționată pregătirea sportivă a jucătorului și echipei către viitoarele competiții de anvergură (I. Iu. Portnâh, 1975, 1986; V.P. Filin, N.A. Fomin, 1980; M.Ia. Nabatnikova, 1982; V. Ignatieva, 1980, 1982, 1983, 1985; V.N. Stepanov, E. V. Skomorohov, 1990; L.P. Matveev, 1997; E. Iu. Rozin, 1995; V.N. Platonov, 1998; E. Alexandru, A. Acsinte, 2000; E. Alexandru, 2001; E. Alexandru, A. Budevici, 2002).

În primul rând apărarea a reacționat ca o consecință a ridicării măiestriei tehnice a atacanților cedându-le semicercul de 9 metri. Putem afirma că apărarea (6-0) va fi cea mai răspândită, deoarece observațiile întreprinse asupra echipelor Germaniei, Croației, Suediei, confirmă acest aspect. Practic apărarea se desfășoară în două linii, amintind apărarea zonală (5-1) cu avansarea interilor (4-2) și (3-3). De aici apar noi obiective în pregătirea apărătorului contemporan: universalizarea jucătorului, unde pe prim plan se evidențiază mobilitatea apărătorului, prelucrarea

– 26 -acțiunilor apărării „om la om”; creșterea randamentului interacțiunii cu partenerii, organizarea blocajelor individuale și de grup (V.I. Izaak, 1974; H.D. Trosse, 1977; W. Pollany, 1978; V.P. Ivașcenko, 1982; D. Constantini, 1994). În același timp trebuie luat în considerație faptul că, acum se desfășoară procesul de lărgire a zonei de aruncare raportată la fiecare atacant. Acum de exemplu, atacantul liniei II cu succes poate finaliza atacul de pe extremă ori din locul pivotului.

Devierile ce au intervenit în joc au schimbat și influențat disciplina jocului, au contribuit la creșterea răspunderii jucătorilor pentru “păstrarea” mingii. Un interes deosebit îl reprezintă economia în joc a diferitelor tipuri de aruncări. S-a micșorat numărul general de aruncări de la distanță (4 – 6%), și drept rezultat a scăzut eficiența cu 3 – 4%, de asemenea s-a mărit numărul aruncărilor din apropierea semicercului cu 3,5 – 4%, iar eficiența a ajuns la 55%. În același timp, numărul de aruncări de pe extreme s-a mărit cu 5 – 6% cu aceeași creștere a eficienței, dar procentul aruncărilor la poartă de la distanțe medii nu s-a schimbat, chiar s-a înregistrat o scădere a numărului lor. Dacă vom analiza aruncările de pe extrema dreaptă și stângă, vom vedea că indicii eficienței lor sunt diferiți. De exemplu cifrele ne arată următoarele: extrema dreaptă are o eficiență de 50% și cea stângă de 71%. La aruncarea de la 7 m s-a înregistrat o eficiență de 70%, fapt ce ne demonstrează creșterea măiestriei portarilor (M. Bon, 2000; Ch. Katzamanidis, K. Chatsikotoulas, A. Giannakos, 2000).

Examinând starea de lucru în handbalul internațional

– 27 -feminin vom observa următoarele:

1. Handbalul feminin repetă calea de dezvoltare și evoluție a celui masculin, într-o oarecare măsură apropiindu-se de el. Handbalul, mai bine zis pregătirea tactică a echipelor, în mod deosebit perfecționarea tehnică, pregătirea fizică specială și altele sunt subordonate tendinței de bază a dezvoltării utilizării aruncărilor de forță.

Mai mult, în handbalul feminin pentru perfecționarea fazei a II-a sunt utilizate frecvent: perfecționarea tehnică, pregătirea fizică specială și alte componente. De exemplu: finalizarea atacurilor se desfășoară aproape tot timpul de către jucătoarele din faza a II-a, inclusiv de pe poziții apropiate, dar sunt introduse și jucătoare din faza I (extremă dreaptă, parțial pivot). Nu sunt utilizate frecvent unele variante din apărare și se refuză jocul cu doi pivoți.

La fel ca și în handbalul masculin, în cel feminin handbalul în forță a condus spre o anumită unilateralitate. Pentru a obține succesul cât mai rapid este necesar de a ne concentra asupra elementului de anticipare și preluare. Aceasta înseamnă că raportat la pregătirea unui grup mare de sportive care lucrează în domeniul de forță (intensitate și volum), ar fi cazul de pregătit un alt grup de jucătoare-universale, cu capacități și posibilități de organizare a atacului și finisare cu succes a lui.

De asemenea, este necesar în esență de a revedea pregătirea tehnică a tuturor jucătoarelor din linia a II-a: de a educa la ele mobilitatea, diversificarea pregătirii diferitelor tipuri de aruncări; învățarea complexului de fente moderne; optimizarea tehnicii și practicarea apărării 6-0 și „om la

– 28 -om”. Toate acestea constituie baza de perspectivă către activitatea competițională.

2. Pregătirea tehnică a constituit permanent elementul cheie în aprecierea și determinarea nivelului pregătirii sportive. Neajunsurile enunțate anterior la capitolul pregătirii tehnice, au influențat considerabil tactica jocului, lucru demonstrat în prezent de toate echipele de elită, atât din țară, cât și din handbalul internațional. Bagajul tactic al multor echipe în atac era destul de „sărac”: jocul se desfășura conform unor scheme standardizate, lipseau combinațiile (schemele) pregătite și era constituit din deplasări asistemice ale jucătorilor din ambele linii cu transmiteri reciproce și pasări la pivoți. Legătura între jucătoarele din linia I și a II-a era slabă. O parte considerabilă din aruncările la poartă se executau de obicei din acțiuni individuale ale jucătoarelor. De obicei, echipele duceau lipsa unui lider de organizare și desfășurare a atacului (M. Bon, 2000; Ch. Katzamanidis, K. Chatsikotoulas, A. Giannakos, 2000; F. Taborski, 2000; F. Taborski, W. Pollany, 2000).

Direcția principală pentru înlăturarea deficiențelor analizate, constă în întărirea legăturilor și interconexiunea între jucătoarele din ambele linii de atac; activizarea combinațiilor (schemelor) tactice în momentul pregătirii și finalizării atacului prin intermediul extremelor și a pivoților; utilizarea mai eficientă a calităților individuale, originale ale jucătoarelor; capacitatea de a crea superioritate numerică pe unele fragmente ale liniei de atac prin intermediul blocajelor eficiente; prelucrarea și utilizarea unui număr mare de

– 29 -transmiteri speciale, lucru fără minge.

3. Jocul în apărare se desfășoară unilateral. Unica formă de utilizare în apărare – apărarea zonală (în majoritatea cazurilor varianta 6-0; rareori varianta 5-1). Dacă se mai încercau și alte variante, atunci odată în plus se demonstra slaba pregătire specializată.

Unii autori recomandă folosirea variantelor de apărare 4-2; 3-3; 1-5 (B. Agrebi, 1983; I. Bota, 1984). Pentru pregătirea cu eficiență maximă a echipelor, antrenorii trebuie să revadă atitudinea lor referitoare la apărarea „om la om”. Ar fi indicat, în cadrul activității competiționale, să se folosească specializarea în apărarea „om la om”, combinată, în cele două linii, a stabiliza apărarea 6-0 în complex cu alte forme mai active și eficiente de apărare (V.P. Ivașcenko, 1982; V.I. Izaak, 1974; C.P. Keberlinskii, 1971; N.P. Klusov, 1978, 1979, 1983, 1986).

4. Concursurile de anvergură ne-au demonstrat că unul dintre factorii determinanți care ar asigura succesul evoluției unei echipe în cadrul activității competiționale de nivel internațional este metodica lucrului instructiv-educativ al echipelor de handbal. Acesteia nu întotdeauna i se atribuie atenția cuvenită, reieșind din neajunsurile enunțate anterior că ar trebui să creăm o stare psihică stabilă a jucătoarelor care se dedică exclusiv luptei sportive, capabile să-și regleze evoluțiile din timpul meciului (F. Taborski, 2000; F. Taborski, W. Pollany, 2000).

Comparând jocul practicat acum câțiva ani cu cel actual, putem prevedea și prognoza unele linii directoare a jocului de handbal viitor:

– 30 –

a. jocul pe spații reduse;

b. creșterea volumului de acțiuni, adică înlăturarea unui număr mare de acțiuni prin reducerea sau dispariția treptată a timpilor morți;

c. creșterea importanței și frecvenței jocului acrobatic în aer ca urmare a creșterii taliei jucătoarelor și a ameliorării detentei lor;

d. importanța tot mai mare a luptei în raport 1:1, circulațiile tactice pentru asigurarea superiorității numerice și plasarea jucătoarelor în poziție optimă din punct de vedere al eficienței;

e. ameliorarea psihomotricității, în scopul asigurării unei tehnici optime.

Pornind de la cerințele și tendințele sus menționate, putem concluziona că antrenorul nu are ca obiectiv principal numai pregătirea jucătoarelor pentru practicarea handbalului, ci și educarea-instruirea lor pentru a juca handbal în perspectiva anilor viitori (L. Komarov, 1979; C.F. Cozlova, 1973; V.S. Kosintev, 1969), având posibilitatea de a materializa această pregătire sub diferite aspecte, astfel:

– sprijinind învățarea unor acțiuni tehnice, concepute în mod abstract, pornind de la un model adult care să respecte posibilitățile morfologice, motrice, atletice și psihologice ale junioarelor;

– impunând acțiuni colective de atac și apărare, sisteme de joc elaborate în mod formal. Impus, sistemul de joc este bine conturat pentru jucătoare, ele știu cum să acționeze, dar când trebuie să acționeze individual, nu mai iau decizii, nu au responsabilități, suportă jocul în mod pasiv;

– 31 –

– impunând jucătoarelor intenții tactice individuale, care se bazează pe o activitate de percepție și care le permit să-și mențină disponibilitatea și inițiativa. (I.Kunst-Ghermănescu, 1978, 1983; D. Constantini, 1994; M. Bon, 2000; Ch. Katzamanidis, K. Chatsikotoulas, A. Giannakos, 2000).

Din acest punct de vedere orice învățare bazată pe însușiri tehnice, rigide sau a sistemelor de joc, impuse din exterior și repetate fără imaginație și creativitate nu reprezintă un demers operațional.

Pregătirea jucătoarelor trebuie realizată pe termen lung, nu trebuie depășite etapele nici bruscate evenimentele pentru a obține rezultate ipotetice imediate, dar fără viitor. Trebuie respectat gradul de maturizare care să asigure un proces de învățare în concordanță cu nivelul de dezvoltare psiho-fiziologică și motrică, de asemenea raportat la actualitatea handbalistică.

1.2. Planificarea procesului de antrenament în jocul de handbal la junioare I

Procesul de planificare, după cum susțin numeroși autori (M.S.Brili, 1968, 1980; B.I.Butenko, 1971, 1972; Iu.V.Verhoșanskii, 1972; A. A. Danilov, 1974, 1982; D. G. Dzagania, 1974, 1975, 1984, A. A. Gujalovskii, 1975; M. E. Amalin, O. S. Șilov, 1980; G. I. Barâșev, 1980; Iu. Arestov, M. A. Godic, 1981; N. P. Clusov, 1982; V. Garbaleauscas, 1983) nu este o noutate și nici o descoperire, el a existat încă din antichitate, de pe vremea primelor Jocuri Olimpice,

– 32 -competența pe care o avem în prezent reprezintă progresul acumulat de-a lungul timpurilor la acest capitol.

Acest proces este un mod de a proceda metodic, științific și este utilizat pentru a ajuta sportivii să atingă niveluri înalte de antrenament și performanță. (H. Naum, 1986; J. Thompson, 1993; V. Ghenadi, F. Grapă, D. Mârza, 1994; G. Rață, B. Rață, 1999; M. Epuran, 1979, 1990, 1992, 1994).

În timpul pregătirii, afirmă T. Bompa (2002), în egală măsură sau în funcție de necesitățile probei, se va consolida fiecare factor al pregătirii subliniindu-se importanța fundamentală a volumului sau a intensității.

Prin stabilirea obiectivelor de performanță, a factorilor pregătirii și a normelor de control pentru fiecare fază a pregătirii este eliminată abordarea la întâmplare utilizată încă în prezent, existând cazuri când antrenorii care ignoră această componentă importantă a unui program de pregătire organizat, procedând la o creștere dramatică a volumului sau a intensității în antrenament. (I. Bota, B. Macovei, 1983; P. Cercel, 1975, 1983; Constantini D. 1994; M. Bon, 2000; Ch. Katzamanidis, K. Chatsikotoulas, A. Giannakos, 2000).

Un antrenor bine organizat poate folosi toate sau numai câteva din următoarele planuri de pregătire:

– plan de lecție de antrenament;

– plan de microciclu;

– plan de macrociclu;

– plan anual;

– plan cvadrienal.

După părerea noastră și a unor autori, planurile cele

– 33 -mai importante, practice și funcționale sunt microciclurile și planurile anuale.

Preocupările metodice actuale sunt îndreptate spre promovarea unor idei și orientări noi în tehnologia didactică de instruire a sportivilor. (I. Șiclovan, 1977; M. Marolicaru, 1986; Gh. Cârstea, 1993; M. Epuran, V. Horghidan, 1994; D. Colibaba-Evuleț, I. Bota, 1998).

Tehnologia didactică pretinde o programare exactă a obiectivelor instructiv-educative, a mijloacelor și activităților stabilite pentru înfăptuirea lor, a etapelor ce trebuie parcurse precum și a elementelor de control și verificare a realizării obiectivelor fixate.

Între metodele de mare eficiență în pregătirea sportivilor se numără și modelarea antrenamentelor. În handbalul actual, procesul de pregătire nu se poate desfășura fără a avea drept obiectiv realizarea unui model (de jucător, de echipă, de joc). (V.I. Ignatieva, 1983; M. Bota, I. Bota, 1990; A. Acsinte, E. Alexandru, 2000).

A lucra astăzi fără a avea în față un astfel de model înseamnă a avea puține șanse de reușită în marile competiții (I. Șiclovan, 1979; P. Cercel, 1983; D. Colibaba-Evuleț, 1998; Gh. Cârstea, 2000; A. Acsinte, E. Alexandru, 2000). Modelul stabilește cu maximum de precizie limitele superioare ale unor cerințe raportate la nivelul de pregătire a echipei la un moment dat.

L. Teodorescu (1989) și A. Dragnea (1996) menționează că abordarea tradițională a teoriei antrenamentului sportiv, subordonată mai mult rațiunilor didactice se dovedește din ce în ce mai depășită. Această constatare poate fi făcută pe

– 34 -baza unor apariții noi în ceea ce privește concepția teoriei și practicii antrenamentului de handbal, care au o frecvență sporită. Noțiuni ca: model, programare, obiectivizare, raționalizare, standardizare, algoritmizare, au pătruns ireversibil în limbajul domeniului, în gândirea și practica specialiștilor (S. N. Danail, 1995, 1996; Gh. Cârstea, 1999; C. Ciorbă, 2001). Apariția lor nu este întâmplătoare ci a rezultat din emiterea unor ipoteze de lucru, generându-le apoi sensul care le-au consacrat apoi în știința antrenamentului contemporan (P. Cercel, 1983; L.F. Morarenco, A.N. Praporșcic, 1986; I. Bota, M. Bota, 1987).

Această lucrare metodico-științifică pornește de la necesitatea perfecționării procesului de antrenament la junioare, atât în ceea ce privește planificarea, cât și metodele și mijloacele folosite.

După cum menționează D. Colibaba-Evuleț, I.Bota (1998), ”Convingerile noastre sunt susținute de cercetările experimentale realizate anterior și, în mare măsură inspirate, de teoria curriculum-ului sau a planului de antrenament”, care recomandă ca stabilirea conținutului și conducerii instruirii să se realizeze într-o manieră mult mai rațională și mult mai democratică.

Principiile de elaborare a planului de

„modelare-programare” sunt evidențiate în literatura pedagogică de autorii: M. Ionescu, I. Radu, 1995; G. Văideanu, 1988; Gh. Cârstea, 1993; C. Cucoș, 1994, 1996, 1998; A. Cosmovici, 1996; S. Cristea, 1996; P. Lisievici, 1997; N. Vințanu, 1998; etc.

Conceptul de antrenament sportiv reprezintă în cazul

– 35 -nostru un model al unui sistem dinamic complex, ce se reglează și autoreglează, emite și recepționează informații, este guvernat de legi și principii cibernetice, în timp ce, antrenamentul ca activitate este un proces pedagogic complex desfășurat sistematic și continuu gradat, de adaptare a organismului sportivului la eforturi fizice și psihice intense, implicate de participarea în concursuri, organizate (vezi figura 1).

Antrenament

Stadiul I

Selecție -Inițiere

Stadiul II

Pregătirea juniorilor

Stadiul III

Sportivii consacrați

I

Regulament

Antrenor

Activitate sportivă

DD

Specialiștii

Oficiali

Sportivi

DD

Competiție

Competiții Copii

Competiții Juniori

Competiții Seniori

*–––––

Arbitri

Spectatori

I

Fig. 1. Activitatea sportivă – sistem cu subsistemele: antrenament și competiție la nivel de juniori (După S. Mate 2001).

Prin planificare înțelegem activitatea de elaborare

– 36 -amănunțită și precisă a obiectivelor de instruire și performanță, precum și a mijloacelor, metodelor și formelor de organizare adecvate scopurilor propuse; planurile după cum afirmă A. Dragnea (1996, 2000), sintetizează sistemul de decizii programat, asigurând, în același timp, continuitatea pregătirii și ritmicitatea optimă a acesteia. Rolul planului de pregătire sportivă este acela de a crea semnale de dirijare: informații privind metodele folosite în cadrul lecțiilor de antrenament, mijloacele utilizate, volumul și intensitatea efortului, durata pauzelor, natura lor, zona schimburilor energetice, valoarea estimativă a solicitărilor (figura 2).

Planul de antrenament

Antrenorul

T

Semnale exterioare

Semnale exterioare

Fig. 2. Planul antrenamentului sportiv (după A. Dragnea, 1996, 2000).

Cel care preia aceste informații este sportivul, în cazul diferențierii-individualizării procesului instructiv-educativ, a cărui stare se modifică pe măsura scurgerii timpului, modificările vizând, de altfel, viteza individuală de adaptare la solicitările din lecțiile de antrenament, viteza cu care își

– 37 -însușește noile elemente tehnice sau acțiuni tehnico-tactice, starea sănătății sau dispoziția de lucru, care poate fi influențată de procesele de refacere a capacității de efort.

Planul pretinde o elaborare amănunțită a obiectivelor de performanță și instruire, a calendarului competițional (datele, locurile de desfășurare a concursurilor, numărul starturilor, și a zilelor de concurs), a metodelor și mijloacelor utilizate a solicitărilor din cadrul lecțiilor, micro și mezostructurilor, volumul și intensitatea efortului (L.P. Matveev, 1964, 1991; I. Șiclovan, 1977; V.P. Filin, N.A. Fomin, 1980; M.Ia. Nabatnikova, 1982).

Necesitatea pregătirii temeinice și de perspectivă a schimbului de viitor în sportul de performanță contemporan a devenit o preocupare de seamă în toate țările cu sport avansat. Această preocupare a intrat și în atenția federațiilor internaționale și continentale care de mai multă vreme includ în calendarele lor competiționale și concursuri rezervate juniorilor. Respectiv pentru pregătirea rezervei necesare împrospătării permanente a eșalonului junioarelor, organele sportive naționale deschid porți largi pregătirii sistematice a copiilor ca principal izvor de selecție și de lansare a tinerelor talente spre exigențele handbalului de performanță (L.P. Matveev, 1964, 1991; I. Șiclovan, 1977; V.P. Filin, N.A. Fomin, 1980; M.Ia. Nabatnikova, 1982).

În condițiile actuale pregătirea tinerilor este inclusă în procesul general al antrenamentului, în a cărui structură pot fi distinse trei stadii, fiecăruia fiindu-le proprii, anumite obiective instructive și adecvate acestora, un conținut și măsuri organizatorice caracteristice.

– 38 -Dintre cerințele metodice generale care călăuzesc în permanență activitatea antrenorilor privind instruirea juniorilor o atenție deosebită se acordă următoarelor componente de bază:

a. repetarea sistematică și intensivă a procedeelor tehnice și a principalelor acțiuni tactice;

b. manifestarea unei exigențe sportive în direcția efectuării corecte a tuturor execuțiilor;

c. organizarea instruirii prin folosirea frecventă a jocurilor, a exercițiilor interesante, stimulative;

d. evitarea specializării înguste a instruirii junioarelor;

e. valorificarea optimă a înclinațiilor juniorilor;

f. instruirea echipelor de junioare ce trebuie să asigure pregătirea pe un plan superior a unui număr cât mai mare de juniori și nu transformarea unităților respective în primul rând în nuclee competiționale.

Desigur, participarea la diferite competiții este obiectiv necesară, dar minimalizarea calității instruirii tinerilor jucători în favoarea urmăririi preponderente a obținerii victoriei în jocurile respective este cu totul contraindicată (D. Constantini, 1994; M. Bon, 2000; Ch. Katzamanidis, K. Chatsikotoulas, A. Giannakos, 2000). Acesta este motivul pentru care competițiile juniorilor sunt considerate în primul rând un mijloc de îmbogățire și totodată de stimulare permanentă a măiestriei sportive și nicidecum concursuri fundamentale, caracteristică proprie activității sportivilor din eșalonul sportului de înaltă performanță (V.N. Kreaj, 1969; V.V. Kuznețov, 1970; L.A. Latîskevici, 1975; L.A. Latîskevici, L.R. Manevici, 1981).

– 39 –

Perioada de pregătire centralizată asigură îndeplinirea unui volum de pregătire preconizat. Ea este esențială în realizarea pregătirii fizice, pregătirii fizice intermediare, multilaterale specifice în perfecționarea elementelor de tehnică și tactică, individuală și colectivă în obținerea formei sportive eficiente.

Pregătirea specializată contribuie la respectarea unor cerințe metodice de bază ale antrenamentului sportiv modern, ca de exemplu:

– creșterea volumului de muncă al sportivilor;

– sporirea intensității eforturilor;

– creșterea tempoului acțiunilor;

– mărirea numărului de concursuri;

– accelerarea refacerii capacității de efort.

În conceptul contemporan despre antrenamentul în handbal, instruirea copiilor este o parte integrantă a sistemului de pregătire pentru handbalul de performanță. În acest context, cantitatea dar mai ales calitatea procesului de instruire a junioarelor I, care de fapt constituie baza de masă a sportului de performanță, reprezintă un factor hotărâtor al asigurării unei capacități superioare de performanță a handbalistelor la nivelul exigenților jocului actual și în perspectiva evoluției lui.

Calitatea bazei de masă a handbalului de performanță este determinată de mai mulți factori, dintre care unii se detașează ca importanță (D. Constantini, 1994; A. Acsinte, E. Alexandru, 2000; M. Bon, 2000; Ch. Katzamanidis, K. Chatsikotoulas, A. Giannakos, 2000, T.O. Bompa, 2002).

Organizarea activității la nivelul grupelor secțiilor de

– 40 -handbal din cadrul unităților sportive, pe plan local și pe plan centralizat, reprezintă cadrul de desfășurare a procesului de instruire și condiționează calitatea acestuia.

Selecția junioarelor, asigurată la un nivel de obiectivitate, în strânsă corelație cu nevoile de perspectivă ale handbalului de performanță, are o însemnătate deosebită (figura 3).

Este necesară cunoașterea particularităților de vârstă și a particularităților individuale ale fiecărui copil și junior, precum și a implicațiilor acestora asupra conținutului și metodologiei pregătirii.

Handbalul de / \

înaltă performanță / \

Handbalul / \

de performanță / \

Baza de masă a / \

handbalului de performanță \ Juniori

/ \ Copii

Fig. 3. Structura bazei de tnasă a handbalului de performanță (după A. Acsinte, E. Alexandru, 2000).

Junioarele își desfășoară activitatea în două categorii de unități sportive. O primă categorie este proprie bazei de masă, cuprinzând numai grupe și echipe de copii și juniori. Din această categorie fac parte Cluburile Sportive Școlare.

– 41 –

Cea de-a doua categorie este formată din grupele și echipele de copii și juniori din cadrul secțiilor de handbal ale cluburilor, asociațiilor sportive și liceelor cu program sportiv.

Cluburile Sportive Școlare au structura piramidală care se reprezintă sub forma prezentată în figura 4.

Nu este indicat ca vârful piramidei să stea suspendat, adică o echipă de junioare I sau II, să nu aibă grupe sau echipe de copii care să-i furnizeze permanent noi elemente de perspectivă.

/Juniori l\ / Juniori II \

/ Copii de performanță \

/ Copii avansați \

/ Copii începători \

/ Minihandbal \

Fig. 4. Structura organizatorică a bazei de tnasă în handbal (după A. Acsinte, E. Alexandru, 2000).

Lucrarea noastră își propune să demonstreze faptul că folosind în perioada pregătitoare pregătirea specializată accentuată putem obține rezultate pozitive asupra nivelului

– 42 -de pregătire a sportivelor junioare I, deoarece sub stricta supraveghere a profesorului-antrenor, în strânsă colaborare cu medicul echipei, având sub control o alimentație adecvată și folosind cu eficiență metode simple de recuperare după efort, junioarele pot fi solicitate la maximum în ceea ce privește volumul și intensitatea crescută a efortului.

Includerea pregătirii specializate accentuate în cadrul perioadelor pregătitoare și trebuie să țină cont de caracteristicile fiecărei etape, modul în care se desfășoară (figura 5).

Maturizare

Juniorat

Copilărie

Fig. 5. Pregătirea specializată în cadrul perioadelor pregătitoare (T.O. Bompa, 2002).

Feed-back-ul care li se oferă junioarelor este esențial pentru motivația de antrenament, în special dacă întreaga pregătire urmează să se transforme într-o experiență pozitivă, ascendentă spre înalta performanță.

– 43 –

1.3. Particularitățile de vârstă anatomice, fiziologice, psihice și motrice în antrenamentul junioarelor I

1.3.1. Caracteristici somato-funcționale ale vârstei

În majoritatea lucrărilor care cercetează dezvoltarea autogenetică a ființei umane, este abordată problematica adolescenței subsumată unei perioade mai întinse cuprinsă între 10-11 ani și 17-18 ani, în interiorul căreia preadolescența constituie doar etapa de debut a acesteia. Multiplele fenomene pe care le implică fiecare din dimensiunile personalității debutează în preadolescență și continuă în adolescență.

„Între copilăria amorțită încă și maturitatea deseori sărăcită, viața în cursul celei de-a doua jumătăți a adolescenței se revarsă din toate părțile, dusă de torentul exaltării tinerei personalități” (M. Debesse, 1981). Adolescentul oscilează din punct de vedere al comportamentului între copilărie și maturitate, fiind însă mai mult întors cu fața spre adult.

Adolescența este etapa cea mai dinamică a dezvoltării umane care excelează prin multitudinea, diversitatea și complexitatea modificărilor la care este supus organismul. Acesta se transformă sub raport fizic, prin creșterea diferitelor sale segmente, aparate, organe, sub raport fizic; sub raport psihic, prin apariția și intrarea în funcțiune a unor capacități intelectuale, afective, volitive, motivaționale, aptitudinale; sub raport social prin sporirea gradului de implicare și realizare socială (V.P. Filin, N.V. Fomin, 1980; M. Stoica, 1995, 2001).

– 44 –

1.3.2. Dezvoltarea psihică

Planul psihic suportă la vârsta adolescenței prefaceri profunde. Este vorba de acele transformări care vor conduce treptat la cristalizarea, stabilizarea celor mai multe dintre structurile psihice ale adolescentului. M. Epuran (1990, 1992), E.P. Iliin (2000) și M. Stoica (2001) afirmă că traseele pe care evoluează procesele de dezvoltare psihică sunt sinuoase, complicate, prevăzute cu numeroase bariere și dificultăți, deși procesul ca atare poate fi mai calm sau năvalnic, cu devansări spectaculoase, dar și cu întârzieri descurajante, la sfârșitul acestui proces ne vom afla în fața prezenței unor structuri psihice bine închegate și cu un grad mare de mobilitate (R.C. Boles, 1972; S.O. Brenner, R.J. Bartel, 1983; H.R. Beech, 1989; E. Apitzsch, 1995).

Acum au loc dramaticele confruntări dintre comportamentele impregnate de atitudini copilărești și cele solicitate de noi cadre sociale în care evoluează adolescentul. Totodată, prefacerile psihice la care este supus, sunt generate de nevoile și trebuințele pe care el le resimte. Nevoia de grupare „se sparge”, se destramă, pentru a lăsa loc nevoii de prietenii colective, nevoia unui cerc intim de prieteni.

Nevoia de independență și autodeterminare se convertește în nevoia de desăvârșire, autodepășire și autoeducare a adolescentului. Nevoia de a fi o personalitate se manifestă deseori prin tendința expusă a adolescentului de a tinde spre originalitate, cu cele două forme ale sale: creația (producerea a ceva nou, original) și excentricitatea,

– 45 -deși în dorința de a ieși din comun, de a fi ca nimeni altul, adolescentul își întrece prietenii în comportamentul social (J.E. McGrath, 1980; A. Malchair, 1988).

Impulsionat de aceste nevoi adolescentul își elaborează instrumentul psihic necesar satisfacerii lor. Astfel, nevoia de cunoaștere și creație poate fi satisfăcută datorită faptului că în această etapă inteligența generală a copilului se apropie de încheiere. Gustul excesiv pentru raționament, reactivarea curiozității orientată spre explicarea rațională, cauzală, a fenomenelor și relațiilor dintre ele, vor conduce spre abordarea mai amplă, filozofică a realității, la apariția atitudinii critice față de valori.

1.3.3. Dimensiunea intelectuală

Dimensiunea intelectuală evoluează în direcția adâncimii și specializării operațiilor formale. Gândirea formală și raționamentul abstract pe care îl implică îi permite elevului să elaboreze o varietate infinită de posibilități, să construiască un experiment științific, întrezărind ipoteze și relații posibile între diversele variabile, să includă cele învățate anterior în problematica prezentului și în anticiparea viitorului (M.Ia. Gorkin, 1951; A.A. Danilov, 1982; O.V. Jbankov, 1999).

Capacitatea de a opera asupra realului se întregește cu aceea de a opera asupra posibilului, sub forma ipotetică „dacă … atunci”, concomitent cu elaborarea unor abstractizări constructive, întemeiate pe norme logice.

Adolescența este, în esență, vârsta sistemelor abstracte și a teoriilor. Operațiile proporționale permit demersul

– 46 -ipotetico-deductiv; raționamentul se poate mișca de la real la posibil, și de la posibil la real, sunt întrevăzute alternativele, posibilitățile pornind de la condițiile date (L.P. Zaporajanova, 1980).

Se consolidează structurile gândirii logico-formale, capacitatea de interpretare și evaluare, de planificare, de anticipare, de predicție, spiritul critic și autocritic (S. C. Kobasa, 1979; F. Landy, 1984). Ca urmare, se dezvoltă caracterul de sistem al gândirii, dar și unele instrumente ale activității intelectuale (capacitatea de argumentare, de demonstrare, de elaborare a unor ipoteze).

I. Drăgan (1989) menționează că tendința afirmării de sine și a exprimării generează un evantai larg de trăiri afective. Cu orice prilej adolescentul vrea să pară și să acționeze altfel decât i se cere sau i se prescrie. Psihologii încadrează toate aceste manifestări în așa-zisa „criză de origine juvenilă”.

Sensul ei este ambivalent, pozitiv prin inițiative personale și negativ, prin opunere și renunțare. Eul se avântă și se afirmă tot mai puternic în contextul microsocial din care face parte.

1.3.4. Particularități anatomo-fiziologice

Adolescența este ultima etapă în care are loc o ultimă accelerare a dezvoltării biologice a organismului. Ritmul creșterii se alternează treptat, corpul câștigând în înălțime 20-30 cm, iar în greutate 4-5 kg anual. Are loc o creștere rapidă a scheletului, fapt care se va repercuta asupra stării de sănătate și de rezistență a organismului. Coloana

– 47 -vertebrală își definitivează curburile, adolescentul prezentându-le pe toate (cervicală, dorsală și lombară) ca o cerință obligatorie pentru o postură corectă, bineînțeles cu condiția de a se încadra în limitele fiziologice.

În ce privește țesutul muscular, acesta se dezvoltă mult și subcutanat apare un strat subțire de grăsime. Spre sfârșitul adolescenței corpul dobândește proporția adultă, echilibrându-se. La 14 ani atinge 95% din talia adultă, între 14-16 ani maturizarea biologică este intensă la băieți, pentru ca între 16-18 ani să atingă talia matură.

După L.N. Danilina (1987), G.Z. Craig (2000), în perioada adolescenței, efectul anabolizant proteic al hormonului de creștere este preluat la băieți de hormonii masculini. Mușchii scheletului răspund la testosteron, mărindu-și greutatea și dimensiunile fibrelor, fapt care va facilita angrenarea lor în activități sportive.

La 18 ani, capacitatea vitală atinge 4000-4500 cm3, iar frecvența respiratorie (care scade concomitent cu înaintarea în vârstă) ajunge la 15-18 respirații pe minut (frecvența adultului). Apneea voluntară se ameliorează, depășind un minut. La 17-18 ani globulele roșii ating cifra de 4.5-5 milioane, iar cele albe 6000-7500. De asemenea, cantitatea de hemoglobină este de 80-97%, apropiindu-se de valorile adultului (A.A. Markosean, 1969; L.B. Rowell, 1986; E. A. Richter, B. Kienes, B. Saltin, G. Savard, 1988; D.A. Roth, 1991).

Creșterea statutară a adolescentului este legată de maturizarea funcțiilor de reproducere. Cercetările au stabilit că tinerii cu maturizare sexuală precoce cresc mai devreme

– 48 -și mai repede. Persistă și afecțiunile dermatologice care produc stări de iritare și nervozitate. Continuă transformările intime în echilibrul hormonal general, se dezvoltă sexualitatea, are loc erotizarea situațiilor și de obicei în această perioadă adolescentul își începe viața sexuală. Apar insomnii, pofta de mâncare este dezordonată și selectivă, adolescentul manifestă o oarecare agitație și impulsivitate, extravaganță, momentele de neliniște alternând cu cele de apatie.

1.3.5. Particularități motrice

În plan somatic rapidelor transformări din etapa pubertară le iau locul procese mai lente caracterizate de reducerea creșterii în înălțime (în mod deosebit la fete) și de creșteri ale perimetrelor și diametrelor segmentare.

Din punct de vedere funcțional, structurile de funcționare ale sistemului endocrin se maturizează, fapt semnificativ în echilibrarea efectuării actelor și acțiunilor motrice și în reglarea superioară a acestora.

Pe fondul dezvoltării abilităților de a sesiza elementele semnificative pentru o conduită motrică eficientă, răspunsurile motrice devin complexe și nuanțate.

Adolescentul își evaluează șansele de reușită și face predicții plauzibile în ceea ce privește performanțele motrice proprii.

Referitor la calitățile motrice acestea progresează (în special la băieți), cu toate că în școli se lucrează destul de puțin pentru acest obiectiv. Premisele favorabile dezvoltării vitezei, forței, rezistenței sunt insuficient exploatate (D.

– 49 -Harre, 1971; V.P Filin, N.A. Fomin, 1980; M.Ia. Nabatnincova, 1980).

Deprinderile și priceperile motrice consolidate în etapele anterioare trebuie perfecționate, căutându-se să acopere cât mai bine aria activităților motrice existente (educaționale, competiționale, de loisir, de expresii corporale, etc.)

Motricitatea, cu toate componentele sale, îmbogățește patrimoniul biologic și psihologic al adolescentului printr-o acțiune sistematică. Exercițiul fizic, ca mijloc de bază al educației fizice, reprezintă stimulentul biologic, ce prin cumulare asigură dezvoltarea morfo-funcțională armonioasă, educarea echilibrată a calităților motrice, precum și însușirea deprinderilor și priceperilor motrice (K. Tanaka, 1990; S. R. Weinberg, D. Gould, 1995). În acest fel motricitatea reprezintă o modalitate complexă de adaptare în diverse situații, de stăpânire a propriului corp, procesare a informațiilor, construirea anumitor raționamente și utilizarea diferitelor forme de exprimare, învățarea fiecărei mișcări este în fond un demers experimental resimțit corporal.

D. Harre (1973) și I. Drăgan (1989) consideră că această vârstă se caracterizează în mod deosebit printr-o creștere intensă, prin maturizarea funcțiilor organismului, dezvoltarea motricității și conturarea personalității.

Juniorul nu este un “adult în miniatură” astfel încât, trebuie tratat diferențiat în procesul de antrenament. Fiecare etapă de creștere și dezvoltare a juniorilor, cu reguli specifice particularităților de vârstă, trebuie bine cunoscută de antrenor (H. Ursin, R. Murison, 1983; H. Ursin, 1988; C.

– 50 -M.Drews, 2000).

În timp ce creșterea reprezintă expresia fenomenelor cantitative legate de mărirea dimensiunilor corporale, dezvoltarea semnifică procesele calitative care marchează atingerea unor niveluri superioare de funcționalitate (de exemplu, pubertatea echivalează cu intrarea în funcțiune a glandelor sexuale) (V.S. Farfeli, 1975; I. Drăgan, 1980).

La junior nevoia de mișcare reprezintă, de fapt, o necesitate de dezvoltare pe plan fizic, psihic, motric și aceasta se manifestă prin dorința lor permanentă de a se juca, de a alerga, sări, arunca, etc., de a “zburda” fie spontan, fie organizat (la grădiniță, la școală).

De la bun început se impune precizarea că între vârsta cronologică și cea biologică există unele discrepanțe. Astfel, se fac o serie de investigații pentru stabilirea vârstei biologice, singura în măsură să permită individualizarea eficientă a antrenamentului sportiv.

În procesul de creștere se mai remarcă o intensificare a metabolismului bazal care este în proporție de 20-10% superior adultului (A. Demeter, 1981, 1982, 1983). Nevoia de vitamine, minerale și alimente este și ea crescută, dar mai ales necesarul de proteine care poate atinge 2,5g/kg corp.

În ceea ce privește aparatul locomotor, legea Mark-Jansen referitoare la fragilitatea și sensibilitatea țesutului muscular evidențiază riscurile la care este supus juniorul în cazul unui antrenament antifiziologic, cu încărcătură care îi depășesc posibilitățile și care pot avea drept consecință leziuni sau traumatisme la nivel osos, cartilaginos, tendinos și ligamentar. Aparatul locomotor al juniorului nu are încă

– 51 -rezistența adultului, ceea ce impune introducerea gradată a exercițiilor cu îngreuieri.

Organismul juniorilor trebuie să facă față solicitărilor antrenamentului, să manifeste o creștere și o maturizare optime, în vederea obținerii performanțelor din ce în ce mai ridicate. În acest sens, metabolismul trebuie să funcționeze la un nivel corespunzător ca și funcțiile respiratorii și circulatorii. Toate schimbările fiziologice determinate de maturizare trebuie luate în considerație. În urma cercetărilor în domeniul medicinii sportive s-a constatat că juniorii până la vârsta de 18 ani prezintă un cord dezvoltat armonios (I. Hăulică, 1975, 1986, 1997; S.J. Chirtel, 1984; I. Drăgan, 1989; J. Weinek, 1992). Un indiciu relativ bun pentru stabilirea mărimii volumului cordului este produsul dintre tensiunea arterială și frecvența cardiacă pe minut (F. Trudeau, M. Milot, M. Paré, K. Plorude, 1997).

Organismul uman posedă capacitatea de adaptare la efort. Juniorii se adaptează foarte ușor, ca o reacție de adaptare față de mediul înconjurător.

Punctul culminant al capacității biologice de adaptare la juniori se atinge în jurul vârstei de 15-18 ani, într-o perioadă în care solicitările efortului nu au ajuns la maximum. Cu ajutorul unor probe funcționale se poate face o analiză mai amănunțită a capacității fizice la juniori. În acest sens, efortul depinde de greutatea corpului (A. Fréminet, 1975; S. Ahmaidi, J.M. Hardy, A. Varray, K. Collomp, J. Mercier, C. Préfaut, 1992; A. Fréminet, P. Megas, 1993).

La efort relativ egal necesitatea de oxigen va fi mai mare

– 52 -odată cu creșterea greutății juniorului, deci și cu vârsta.

În medicina sportivă se impune tot mai mult ideea, în prezent, că în cazul copiilor și juniorilor antrenați, în urma efortului se remarcă nu numai modificarea frecvenței cardiace, ci și reglarea volumului bătăilor-prin care se înțelege mărimea tensiunii sistolice, respectiv o creștere a amplitudinii tensiunii concomitent cu o ușoară creștere a frecvenței cardiace. Aceasta se reflectă în frecvența cardiacă la solicitări, unde la efort egal frecvența cardiacă va fi mai mică la cei antrenați. Frecvența cardiacă la efort este ceva mai ridicată la fete (A. Demeter, 1981, 1982, 1983; F. Trudeau, M. Milot, M. Paré, K. Plorude, 1997).

Vârsta cea mai indicată pentru dezvoltarea capacității fizice optime pentru efort este vârsta junioratului (L.P. Matveev, 1991; D. Harre, 1973; I. Șiclovan, 1977; A. Demeter, 1981, 1982, 1983; F. Trudeau, M. Milot, M. Paré, K. Plorude, 1997).

Printr-un antrenament intens și sistematic pentru dezvoltarea generală pe care îl desfășoară handbaliștii organismul răspunde la solicitări printr-o mărire a volumului cardiac datorită dilatării inimii, în schimb greutatea cordului se mărește la fete între 13-14 ani și la băieți între 16-17 ani. S-a constatat că sistemul circulator, ca factor limitat, joacă un rol important în aprecierea capacității fizice la juniori. Prin micșorarea frecvenței cardiace și creșterea tensiunii arteriale la efort se ajunge la o situație în care aparatul circulator se adaptează cu ușurință la eforturi mari. (I. Șiclovan, 1977; L.P. Matveev, 1991; A. Dragnea, 1999).

– 53 –

Pentru ca antrenamentul să aibă efectul dorit asupra formei și funcției organismului, trebuie acordată o atenție deosebită perioadei de refacere după efort. Eventualele tulburări funcționale nu vor fi atribuite solicitărilor din antrenament dacă alegerea mijloacelor și metodelor a fost făcută rațional, în conformitate cu principiile de bază ale instruirii (A. Fréminet, 1975; L.P. Matveev, 1991; S. Ahmaidi, J.M. Hardy, A. Varray, K. Collomp, J. Mercier, C. Préfaut, 1992; A. Fréminet, P. Megas, 1993; A. Dragnea, 1999).

Durata refacerii depinde de cantitatea și natura efortului depus, ea se reduce sub influența unui efort sistematic și se mărește după întreruperi îndelungate ale acestuia. Antrenamentul sistematic ajută și la adaptarea sistemului nervos vegetativ și la o stabilitate a performanțelor.

Din acest considerent la juniorii sănătoși efortul din antrenament poate să crească relativ repede, fiind însoțit de un control medical permanent și minuțios.

Vârsta junioratului corespunde celei de-a doua faze a pubertății și durează până la 15-18 ani. Dacă prima parte a acestei perioade este mai agitată, așa cum am menționat, în cea de-a doua, se ajunge la o stabilitate a proceselor psiho-fiziologice, neurologice care influențează creșterea performanțelor tinerilor (A. Demeter, 1983; E. Apitzsch, 1995; R.E. Clanton, P.D. Mary, 1997; M. Bon, 2000; Ch. Katzamanidis, K. Chatsikotoulas, A. Giannakos, 2000; F. Taborski, 2000).

Acestei perioade de vârstă îi este caracteristică oscilația

– 54 -amplă a dezvoltării individuale, trăsăturile tipice ale maturizării devenind tot mai pregnante. Evoluția diferențiată a băieților și fetelor creează dificultăți în stabilirea exactă a unor particularități de vârstă.

Se știe azi că acțiunile și raporturile sociale, educația și instruirea influențează puternic dezvoltarea tinerilor. Menționăm că în acest ansamblu sportul joacă un rol hotărâtor.

Optimizarea antrenamentului sportiv la juniori impune, cunoștințe referitoare la particularitățile de creștere a acestora în diferite etape. Numai pe baza lor se poate elabora un proces de pregătire sportivă adecvat vârstei și nivelului de dezvoltare, dar și nevoilor și dorințelor manifestate de juniori.

1.4. Modelarea pregătirii specializate la handbaliste junioare I

N. Alexe (1993) susține că dacă sintetizăm efectele obiectivizării antrenamentului, putem menționa că s-a obținut inventarul mijloacelor (exercițiilor) din care s-a compus conținutul antrenamentelor. Acest inventar de mijloace a fost supus unei suite de analize de esență: statistico-matematică, fiziologică, biochimică, motrică și tehnică care, au indicat relația directă, indirectă sau inexistentă pe care o au sau nu cu concursul și performanța acestuia. În baza acestora, s-a apreciat că exercițiile selecționate ca elemente esențiale în construcția performanței pot deveni probe de control în dirijarea

– 55 -efortului unei planificări anuale sau pe etape.

Speranțele că modelele și modelarea pot oferi

informațiile necesare handbalului de performanță au dus, în ultimele decenii, la o profilare aproape fără limite a acestora, atât în cercetarea empirică, cât și în cea științifică, fundamentală empirică (V.D. Fomenko, 1976; I. Bota, 1984; B.N. Șustin, 1977).

Astfel modelarea a fost supusă permanent unei influențe încrucișate, în care modelul fizic a preluat informațiile modelelor logice și matematice, iar modelul matematic a preluat informațiile celorlalte două, ca și modelul logic care nu poate fi elaborat fără informațiile modelelor matematice și fizice (F. Grapă, 2001).

Modelele matematice sunt prezente în handbalul de performanță cu scopul de a obiectiviza întregul proces instructiv-educativ, situație în care acestea operează în toate etapele informatizării jocului:

– recoltarea informațiilor;

– prelucrarea informațiilor;

– transmiterea și valorificarea informațiilor;

– aprecierea rezultatelor.

După cum am afirmat anterior, capitolul modelării este tema cea mai frecventă în publicațiile de specialitate și la lucrările metodico-științifice pentru obținerea gradelor didactice și doctoratelor.

Modelarea, în concepțiile unor autori (I. Bota, 1984; M. Epuran, 1999; Gh. Cârstea, 1999; 2000; V. Ghenadi, F. Grapă, D. Mârza, 1994), primește următoarele trei sensuri:

1. Metodă de investigație/cercetare științifică a

– 56 -realității, a unor fenomene din această realitate naturală sau socială. Există două direcții ale acestui sens:

a. modelarea ca metodă de investigație / cercetare / studiere a unui fenomen din realitate, cu scopul elaborării modelului său;

b. modelarea ca metodă de investigație / cercetare / studiere a fenomenelor din realitatea naturală sau socială cu ajutorul modelelor deja elaborate, pentru a se cunoaște și explica fenomenele respective cât mai bine.

2. Metodă de instruire. În această accepție ea este înțeleasă ca fiind acțiunea de pregătire a subiecților în concordanță cu indicatorii cuprinși în modelele elaborate. Dacă sunt vizați, în sens de realizare, anumiți indicatori cantitativi și calitativi specifici modelelor de educație fizică și sport, atunci înseamnă că toate modelele clasice de instruire se utilizează într-un cadru general imprimat de modelare. De aici, modelarea în opinia noastră, reprezintă o importantă orientare metodologică, care necesită folosirea în cadrul procesului instructiv-educativ a modelelor operaționale (exerciții speciale de orientare tehnico-tactică) pentru îndeplinirea modelelor teoretice elaborate în cadrul spațio-temporal diferit, însă aceste modele sunt prezentate prin metodele pedagogice general valabile – verbale și cele intuitive, fiind realizate logic – prin metoda practică de exersare.

3. Principiu de instruire. În acest sens, după unii autori (I. Șiclovan, 1978; 1979; Gh. Mitra, A. Mogoș, 1980; 1982; V. Ghenadi, F. Grapă, D. Mârza, 1994; Gh. Cârstea, 1999; 2000), modelarea trebuie să orienteze întreaga

– 57 -organizare și desfășurare a procesului de pregătire, precum și planificarea acestui proces, cum este și cazul nostru.

Cele mai importante caracteristici ale modelului de educație fizică și sport sunt:

a. pentru a fi eficient va îndeplini minimal, condiția de a avea un caracter simplist, fidel „originalului”, relevant, reprezentativ pentru un original categorial și nu pentru un original individual;

b. el va reflecta realitatea obiectivă, dar numai rezumativ și chiar limitat; el nu epuizează originalul, fiind mai omogen și mai abstract decât acesta;

c. este un „sistem” închis/nemodificabil pentru o perioadă de timp, iar „originalul” este mereu un „sistem” deschis/dinamic;

d. este cuantificat precis (îndeosebi modelul de tip ideal/teoretic), având parametri de ordin calitativ și cantitativ.

În educația fizică și sport predomină modelele ideale sau teoretice. Orice model teoretic, final sau intermediar, în educația fizică și sport, trebuie să se structureze pe următoarele componente de bază: cunoștințe teoretice de specialitate, capacitatea de organizare sau cea de a răspunde individual sau în grup la unele comenzi necesare pentru manevrare, disciplinare, pregătire, cum este în cazul nostru etc.; dezvoltarea fizică armonioasă a organismului; calitățile motrice; deprinderile și priceperile motrice; capacitatea de practicare autonomă / independentă a mijloacelor de acționare.

În determinarea modelului de pregătire specializată, în

– 58 -vederea obiectivizării lui, în corelație cu esența handbalului juvenil, este necesar să se folosească o succesiune logică, un algoritm, care să cuprindă operațiile necesare determinate de legile, teoremele și axiomele științelor și disciplinelor implicate în cercetarea pe bază de modele.

1.4.1. Pregătire specializată

Majoritatea handbalistelor pot ajunge la un nivel de măiestrie motrică ce corespunde competiției în cadrul stadiului de specializare.

Toate aceste modificări pot fi obținute în cadrul unor antrenamente cu structură complexă care se apropie ca volum și intensitate de cerințele competiției. Handbalistele care iau parte la programe complexe de pregătire specifică pot aborda structuri de exerciții ce vizează obținerea înaltelor performanțe (figura 6).

Periodizarea pregătirii

Fig. 6. Model de periodizare în handbalul de performanță (T. Bompa, 2002).

– 59 –

În această idee se recomandă ca volumul și intensitatea antrenamentelor să fie controlate strict pentru a ne asigura că rezultatele concretizate în valori, ale handbalistelor se îmbunătățesc vizibil fără sau chiar cu foarte puține accidentări. Acest stadiu al dezvoltării măiestriei sportive ar trebui să fie caracterizat de lipsa dificultăților în procesul de perfecționare a tehnicii de bază pe de o parte și a tehnicii specifice pe de altă parte (T. Bompa, 2002). Ținând cont de acestea putem afirma că antrenorul poate face pasul de la „a preda” spre „a antrena” (G.I. Stasileavicius, 1983; A.V. Soloviev, 1995).

Pentru îndeplinirea acestor deziderate considerăm a fi utile în proiectarea programelor de pregătire, următoarele principii:

– se va urmări în detaliu procesul de dezvoltare a fondului tehnic-motric al handbalistelor pe parcursul acestui stadiu; se va observa că handbalistele vor aborda strategii diferite pentru a rezolva noile sarcini psiho-motrice specifice antrenamentelor și competițiilor; nu va fi neglijat faptul că handbalistele devin vulnerabile psihic, fizic și motric în stările de supraantrenament;

– recomandăm ca principalii factori care trebuie evaluați și controlați să fie coordonarea specifică (între diferite segmente, între diferiți subiecți și în raport cu diferite situații ivite pe parcursul antrenamentelor și jocurilor), mobilitatea dinamică, capacitatea aerobă și toate formele de manifestare ale forței specifice;

– îmbunătățirea performanțelor se bazează pe creșterea volumului de pregătire, concretizată în structuri de exerciții

– 60 -specifice și adaptate la acest obiectiv. Această linie metodică se subordonează direct obiectivelor specifice competiției;

– în această fază specialiștii recomandă ca intensitatea antrenamentelor să crească mai mult decât volumul, dar respectând principiile încărcării gradate, atât din punct de vedere calitativ cât și cantitativ, al structurilor folosite. Însușirea unor execuții noi și deosebite din punct de vedere tehnic și motric trebuie să fie una dintre prioritățile procesului de antrenament specific acestei perioade. De asemenea, vor fi adaptate la viteza și ritmul de execuție specifice competiției. Deși fenomenul de oboseală este un rezultat firesc al antrenamentului, nu recomandăm ca la acest nivel handbalistele să ajungă la epuizare.

– în stadiu este bine ca handbalistele să participe la procesul decizional de fiecare dată când acest lucru este posibil;

Deși în această fază este important să se evidențieze specificitatea mijloacelor folosite, se recomandă ca particularitățile pregătirii multilaterale să nu fie neglijate. Este necesar ca sportivii să-și însușească aspectele teoretice specifice antrenamentului și competiției. Trebuie pus accentul, în faza de dezvoltare a forței specifice, pe lanțurile musculare direct implicate în efectuarea actelor motrice specifice. Ținând cont de aceste aspecte, handbalistele care participă la procesul de pregătire bazat pe dezvoltarea forței folosind greutăți, vor începe cu un număr de repetări redus și cu greutăți mai mari. Nu se recomandă execuții cu greutăți maxime care pot antrena sub patru repetări pe exercițiu, indiferent dacă încărcătura poate permite

– 61 -creșterea numărului de repetări (M.E. Turcin, 1984).

Capacitatea aerobă reprezintă una dintre principalele priorități pentru toate handbalistele, indiferent de posturile pe care evoluează și indiferent de particularitățile individuale. Volumul și intensitatea vor crește pe parcursul antrenamentelor anaerobe deși sportivii sunt pregătiți pentru a suporta acumulări ale acidului lactic. Nu se recomandă stări de acidoză metabolică avansată, iar raportul dintre parametrii fiziologici ce caracterizează handbalistele în acest stadiu de pregătire, se vor situa aproape de limitele maxime, dar să nu le atingă sau să le depășească.

Procedeele tehnice specifice acestui nivel de pregătire vor fi perfecționate în sensul educării stilului personal dar în raport direct cu reperele tehnic-motrice ce reprezintă fundamentul execuțiilor. În acest sens, se va asigura sportivelor un fond de mijloace care să poată permite manifestarea capacităților creative în sensul soluționărilor optime ale sarcinilor motrice specifice cu randament biomecanic și fiziologic corespunzător (F. Hamuda, 1980; V.I. Thorev, 1982).

Execuțiile tehnice specifice, standard și particularizate trebuie repetate în cadrul antrenamentelor la volum și intensitate corespunzătoare competiției. Acentul va fi pus în cadrul antrenamentelor pe particularitățile psiho-motrice și tehnice ale handbalistelor, particularități care se manifestă în mod frecvent la acest nivel de pregătire.

Pe fondul acestora, pregătirea tactică individuală și colectivă necesită îmbunătățiri deoarece structurile specifice

– 62 -jocurilor, bazate pe fondul tehnic-motric pregătit, pot avea eficiență crescută în cadrul competițiilor oficiale. Nu va fi neglijat conținutul lecțiilor de antrenament din toate punctele de vedere. Acesta va permite handbalistelor participarea conștientă și activă, creatoare, luarea deciziilor optime în timp scurt, corelarea acțiunilor proprii cu cele ale coechipierilor atât în momentele de posesie a mingii cât și în cele în care nu sunt în posesia mingii.

De asemenea, este necesar ca toate acestea să conducă spre un tonus psihic ridicat caracterizat de autocontrol, claritate în gândire, decizii optime, soluționări ale situațiilor nespecifice în sensul obținerii avantajului față de adversar. Obiectivele competiționale se vor stabili în funcție de nivelul de dezvoltare al capacităților psiho-motrice specifice handbalistelor la acest nivel, precum și în funcție de nivelul tactic dobândit de echipă. În concordanță cu cele enunțate precizăm faptul că deși victoria în joc devine foarte importantă nu trebuie abordată ca obiectiv exclusiv.

Pregătirea psihologică se va canaliza spre antrenamentul mintal, psihoton și autogen în vederea obțineri unei autoreglări crescute, gândiri pozitive, controlul atenției, concentrarea asupra sarcinii de efectuat și asupra expectațiilor de sine.

– 63 –

CAPITOLUL 2.

METODELE, ORGANIZAREA ȘI APROBAREA

REZULTATELOR CERCETĂRII

2.1. Metodele de cercetare

Îndeplinirea integrală a sarcinilor lucrării nu poate fi posibilă fără utilizarea atentă a materialelor de cercetare științifică, de un real folos fiind atât metodele de colectare a datelor, cele de prelucrare cât și cele de elaborare a rezultatelor.

În vederea realizării sarcinilor cercetării și pentru elaborarea lucrării am utilizat mai multe metode descrise în lucrările unor pedagogi cunoscuți (S. Stanciu, 1969; I. K. Babanski, 1979; A. Cosmovici, 1972, 1996; S. Chelcea, 1975; D . M u s t e r , 1 9 8 5 ; M. Epuran, 1992; I. Nicola, D. Farcaș, 1993; C. Cucoș, 1994, 1996, 1998; V. Zbârciog, A. Budevici, I. Levodeanski, 1999) și anume:

1. Analiza, sinteza și generalizarea datelor literaturii de specialitate;

2. Examinarea documentației de lucru (de planificare, de evidență, de evaluare și de totalizare) din cadrul procesului de antrenament a handbalistelor junioare I din cadrul Cluburilor Sportive Școlare;

3. Sondaj sociologic (ancheta, interviul);

4. Observația pedagogică;

5. Experimentul pedagogic;

6. Prelucrarea matematică a datelor statistice și prezentarea lor grafică.

– 64 –

2.1.1. Analiza, sinteza și generalizarea datelor literaturii de specialitate

Pentru a putea face o analiză de ansamblu asupra temei, am selecționat lucrările care tratează acest subiect, concretizate în 258 de titluri, din autori autohtoni și străini, toate formând bibliografia selectivă a lucrării.

Baza abordărilor teoretice a lucrării date a constituit-o concepțiile despre: elaborarea și fundamentarea metodicii specifice de pregătire sportivă specializată a handbalistelor junioare I, modelarea planificării antrenamentului sportiv, conceptul mezociclului de tip bloc care vizează intensificarea pregătirii specializate prin efectele tardive asupra capacității de efort și particularităților motrice cumulative-integrative precum și a mijloacelor utilizate în realizarea obiectivelor de antrenament.

Materialului informativ cuprins în această lucrare a fost folosit ca fundament în elaborarea unor lucrări științifice prezentate în cadrul sesiunilor științifice, precum și în elaborarea unor materiale de specialitate cum ar fi: „Handbal – De la inițiere la marea performanță” – 2000, „Noțiuni generale de fiziologie a handbalului de performanță” – 2000, utilizate de specialiștii domeniului din țară (FEFS Bacău, CSȘ Piatra-Neamț, CSȘ Bacău) și străinătate (Seminarul Internațional de Pregătire al Antrenorilor de Tineret – Presov, Slovacia, 2003).

– 65 –

2.1.2. Examinarea documentației de lucru folosită în procesul de pregătire a handbalistelor junioare I din cadrul Cluburilor Sportive Școlare

În perioada 1999 – 2001 au fost studiate și analizate planurile anuale de antrenament, planurile de etapă, mijloacele de acționare, precum și succesiunea obiectivelor specifice fiecărei perioade de pregătire caracteristică nivelului junioarelor I, din cadrul Cluburilor Sportive Școlare din România.

Analiza problemei în cauză, vizând metode și mijloace de apreciere a procesului instructiv-educativ în cadrul Cluburilor Sportive Școlare, ne-a permis să stabilim că în planurile de pregătire din cadrul acestora, aspectului de modelare a planului de antrenament din perioada pregătitoare, stadiului de specializare nu i se acordă atenția cuvenită. Aceste aspecte sunt concretizate în lipsa corelației dintre dinamica și succesiunea competițiilor pe plan național cu structurarea și adaptarea conținutului lecțiilor de antrenament, de aici rezultând și slaba evoluție a unor echipe în cadrul competițiilor oficiale.

În sprijinul celor menționate mai sus au venit și cele 16 planuri anuale de pregătire, 16 anexe conținând mijloacele de pregătire, precum și dozarea și ponderea lor cuprinsă în 53 de planuri de lecție de antrenament. Corelând toate aceste aspecte cu realitatea competițională, precum și cu tendința generală de alcătuire a concepțiilor de joc, specifice nivelurilor de performanță, concepute de forurile de specialitate, rezultă necesitatea modelării planurilor de antrenament din etapa de specializare a perioadei pregătitoare.

– 66 –

2.1.3. Sondaj sociologic

La alcătuirea și efectuarea chestionării sociologice ne-am condus după recomandările conceptuale și elaborările metodice din domeniul cercetării sociologice propuse de autorii: C. Mosser, 1967; S. Chelcea, 1975; A. Gugiman, 1991; Gh. Arădăvoaicei, Șt. Popescu, 1995; M. Stoica, 1995, 2001; Gh. Popa, 1999; A. Necula, 1999.

Realizarea materialului din cadrul temei de cercetare s-a efectuat și pe baza anchetării la care au fost supuși 224 de antrenori cu specializare handbal.

Chestionarul adresat antrenorilor a cuprins un număr de 11 întrebări a căror finalitate având drept scop să conducă la indicatori utili rezolvării problemelor cercetării propuse (Anexa 1).

Înainte de prezentarea și modul de operare pe chestionar, am solicitat să se dea răspunsuri sincere și corecte, sub acoperirea anonimatului, făcând în același timp precizarea că răspunsurile urmează a fi utilizate numai în scop științific.

În vederea obținerii unor informații în legătură cu tema, am folosit discuții conform planului dinainte stabilit, cu o serie de specialiști din domeniu. În acest context, conversația și interviul au fost constituite prin recomandările propuse de S. Chelcea (1975). Spre deosebire de chestionar, interviul sau convorbirea impun stabilirea unui raport mai strâns între cel care ia interviul și persoana intervievată. Ca mod de desfășurare am folosit și discuția liberă sau interviul nestructurat, axat pe o temă cu scop precis de informare. Am considerat că acest tip de dialog

– 67 -este mai flexibil lăsând loc intervențiilor noastre “cheie”. Aceste discuții au fost abordate curent în timpul desfășurării experimentului prin dialogul cu profesorii de specialitate și antrenorii, care ne-au împărtășit opiniile lor față de problema urmărită. Opiniile rezultate în urma aplicării acestor metode ne-au dat posibilitatea să cunoaștem o serie de aspecte legate de conținutul activității.

2.1.4. Observațiile pedagogice

Observațiile pedagogice cu caracter de constatare s-au efectuat în scopul studierii multilaterale a actualei probleme în practică și s-a utilizat în conformitate cu indicațiile și recomandările autorilor: S. Stanciu, 1969; I. Nicola, V. Farcaș, 1993; M. Stoica 1995; Gh. Dumitriu, C-ța Dumitriu, 1997.

Aceste observații s-au desfășurat în trei etape, după cum urmează.

În prima etapă, în perioada anului 1999, s-au efectuat observații închise asupra planului de pregătire axat pe pregătirea specializată din cadrul procesului instructiv (Anexa 2), a fișelor de apreciere utilizate de antrenorii ce activează în cadrul Cluburilor Sportive Școlare. Datele observațiilor se completau și se concretizau prin rezultatele convorbirilor și discuțiilor ținute cu alți specialiști ai domeniului precum și cu datele obținute în urma anchetării antrenorilor de handbal (Anexa 1).

Această etapă s-a finalizat cu observațiile pedagogice asupra stabilirii conținutului planului de pregătire sportivă nou elaborat (Anexa 3) și a planificării acestuia (Anexa 4).

– 68 –

În etapa a doua, observațiile pedagogice s-au desfășurat în anul 2000 în cadrul procesului instructiv de pregătire specializată a handbalistelor junioare I din cadrul Cluburilor Sportive Școlare.

Rezultatele observațiilor ne-au permis să determinăm influența unui plan sub formă obiectivizată în vederea perfecționării pregătirii specializate (Anexele 5 și 6). În același timp, introducerea fișelor de evaluare a pregătirii sportive pentru aprecierea nivelului pregătirii respective a contribuit la evidențierea corelării directe între calitatea procesului instructiv din cadrul planului și asigurarea lui metodico-științifică.

Observațiile au completat informațiile obținute în urma anchetării antrenorilor specializați în handbal care au participat la acest experiment.

În etapa a treia, desfășurată pe parcursul anilor 2000-2001 observațiile pedagogice au fost desfășurate în cadrul procesului de perfecționare a pregătirii sportive a handbalistelor junioare I în baza pregătirii specializate.

Observațiile autorului au completat informațiile obținute în urma anchetării antrenorilor, cu privire la planurile individuale de pregătire pe posturi (Anexa 5) și a planului de pregătire și perfecționare a procesului instructiv.

Datele obținute în această etapă ne-au permis să stabilim modelul final al planurilor individuale de pregătire pe posturi, model pe care îl considerăm cel mai aproape de cerințele propuse, precum și structura finală a planului elaborat.

– 69 –

2.1.5. Metoda testelor

A. Prezentarea testelor motrice

1. 5 X 30m

Proba va consta din cinci alergări pe distanța de 30 m, cu o pauză de 30” între alergări. Se aleargă cu pantofi de handbal, startul luându-se din picioare, de la o distanță de 1m înapoia liniei de start. Pauza de 30” se va respecta cu rigurozitate, în timpul acesteia sportivul trebuind să se îndrepte spre linia de start și să se pregătească pentru startul următor.

Se va alerga în grupe de câte cinci sportive. Cronometrul se va porni la atingerea liniei de start și se va opri după trecerea liniei de sosire. Se vor înregistra toate cele cinci alergări și se va face media aritmetică. Toate rezultatele, inclusiv media aritmetică, vor fi exprimate în secunde și zecimi de secundă.

2. Testul Cooper

Se aleargă timp de 9 minute pe pista de atletism, măsurându-se în metri distanța parcursă de fiecare sportiv. Se permite mersul și oprirea dar este interzisă părăsirea pistei. Startul se dă în bloc pentru 10-16 sportive, iar oprirea se va face la semnal sonor, sportivele așteptând înregistrarea distanței parcurse în locul unde au terminat cursa.

3. Pentasalt

Proba constă în efectuarea a cinci pași săriți, pornind de pe loc, având un picior fixat pe sol în spatele liniei de

– 70 -plecare. Ultimul pas sărit se execută în groapa de nisip. Se execută două încercări, luându-se în considerație cea mai bună.

4. Aruncarea mingii de handbal la distanță

Se va folosi în mod obligatoriu mingea de handbal regulamentară. Mingea va fi aruncată la distanță după un elan de trei pași. Aruncarea se va efectua dinapoia unei linii trasate pe sol, linie care nu poate fi atinsă, depășită sau călcată înainte ca mingea să fi părăsit mâna aruncătoarei. Pentru elan poate fi folosită tehnica pasului încrucișat, a pasului adăugat sau a pasului săltat. Se vor executa două aruncări și se va lua în considerare cel mai bun rezultat.

B. Prezentarea testelor tehnice

1. 30 metri dribling printre jaloane

În lungul terenului de handbal se așază în linie dreaptă șapte jaloane înalte de 1,5 – 1,8 m, după cum urmează: primul jalon se așază la o distanta de 6 m de linia de start, iar ultimul la 6 m înaintea liniei de sosire; între aceste două jaloane, pe o distanță de 18 m rămasă între primul și ultimul jalon, se așează celelalte cinci jaloane, la o distanță de 3 m unul de altul (astfel între cele șapte jaloane se formează șase distanțe de câte 3 m fiecare).

Sportivul trebuie să parcurgă cei 30 m care separă linia de start de cea de sosire, conducând mingea în dribling multiplu în mod regulamentar printre jaloane, în formă de slalom. Mingea trebuie sa fie controlată în mod permanent de către sportiv de la plecare până la sosire. Aruncarea

– 71 -mingii înainte sau deplasarea sportivului cu mingea în mână nu sunt permise și atrag după sine anularea alergării. Linia de sosire trebuie să fie, de asemenea, trecută eu mingea în dribling. Rezultatul se înregistrează în secunde și zecimi de secunde. Se vor executa două alergări, luându-se în considerare timpul cel mai bun.

Se vor prezenta în fișele individuale pe larg normele de apreciere a nivelului de pregătire specifică vârstei,

posturilor și fazelor de joc.

2. Pase în doi din alergare

Pe perechi de jucătoare de valori apropiate sau posturi identice se execută pase din deplasare cu mingea de handbal. Distanța dintre jucătoare este de 5 m. Se pleacă de la linia de 6m a semicercului și se oprește cronometrul în momentul când ultima jucătoare a atins semicercul de 6 m din partea opusă a terenului.

3. Deplasarea în triunghi – dribling – aruncare

Se desenează același triunghi ca la „deplasarea în triunghi” proba pentru portari. După un traseu complet executat (dus-întors) șase laturi, cu deplasare cu pași adăugați în poziție fundamentală de apărător și mișcarea brațelor, se ia o minge aflată în cercul din dreapta al triunghiului, se execută dribling în viteză până în partea opusă a terenului și se execută aruncarea la poartă din săritură de la semicercul de 6 m. Cronometrul se pornește în momentul începerii deplasării în triunghi și se oprește în momentul executării bătăii pentru aruncarea din săritură de

la 6 m.

– 72 –

4. Dribling – aruncare – repliere

Se pleacă de la semicercul de 6 m, jucătoarea având în momentul startului piciorul din față pe linia de 6 m și mingea de handbal în mână. Se execută dribling din alergare, aruncare din săritură de la semicercul de 6 m opus, repliere (până la centru terenului cu fața spre propria poartă, de la centru cu spatele). Cronometrul se oprește când jucătoarea a depășit cu ambele picioare linia de 6m de la care a plecat (intră în semicerc).

2.1.6. Prelucrarea matematică a datelor statistice și prezentarea lor grafică

Indicii rezultatelor au fost prelucrați în conformitate cu metodele statistico-matematice selectate corespunzător caracterului datelor experimentale și a sarcinilor cercetării prin stabilirea nivelului de verificare a diferenței dintre medii a indicilor grupelor experimentale și martor, în cadrul cărora s-au efectuat următoarele calcule:

1. media antmetică (x): x = —

/ ,xi

n n

2. abaterea standard (a): <r = l

i>,-*)'

'i z=l

« ^

S(x.-_3f)2

________ z

W Z=l

3. amplitudmea standard a valorn medn (m): m =

V^T

4. coeficientul de variație (v): v = — xioo

X

5. calcularea diferențelor între valorile medii a celor două

l

=

– 73 -unități după criteriul Student (t): t = , ' 2

/ 2 2

2.2. Organizarea cercetării

Cercetările de bază s-au efectuat în perioada anilor 1999-2001 pe un lot de 16 sportive ale Clubului Sportiv Școlar Bacău și pe un lot de 16 sportive ale a Clubului Sportiv Școlar Roman cele 32 de sportive aparținând nivelului de performanță – junioare I. Lotul de 16 jucătoare al CSȘ Bacău a reprezentat grupa experiment iar lotul de 16 jucătoare al CSȘ Roman a reprezentat grupa martor.

În cadrul primei etape – de cercetare preliminară (1999) am folosit chestionarea și observația pedagogică, care ne-au permis să elaborăm proiectul planului perioadei pregătitoare pentru stadiul de pregătire specializată și metodica respectivă. S-au cercetat: planurile de antrenament existente în țară, atât în handbal, cât și din alte jocuri sportive, sistemele de apreciere ale pregătirii specializate a handbalistelor, și nu numai, precum și importanța acordată pregătirii specializate și necesitatea introducerii în planul de antrenament a unor metode și mijloace de acționare.

Analiza literaturii de specialitate în legătură cu tema tezei ne-a permis să stabilim și să argumentăm laturile de bază ale conținutului activității de pregătire specializată, să stabilim necesitatea introducerii unui plan-model de pregătire sportivă fundamentat pe mezociclul de tip bloc cu efect tardiv asupra capacităților psihomotrice și tehnice și să elaborăm criteriile de apreciere ale acțiunilor tehnico-tactice

– 74 -din cadrul antrenamentului.

Au fost studiate dificultățile cu care se confruntă antrenorii și sportivii în procesul instructiv și al aprecierii în cadrul antrenamentelor, a fost analizat modul de perfecționare a pregătirii sportive, au fost analizate și generalizate datele inițiale ale chestionarelor sociologice, s-au stabilit parametrii de bază și criteriile de apreciere ale acestei activități. La finele etapei date au fost elaborate:

– planul perioadei de pregătire sportivă fundamentat pe pregătirea specializată a handbalistelor junioare I (Anexa 3);

– planurile individuale de pregătire pe posturi (Anexa 5).

– planificarea pregătirii sportive axate pe pregătirea specializată a handbalistelor junioare I (Anexa 7);

Etapa a doua – experimental-formativă (2000). În scopul adoptării procesului instructiv și de perfecționare a sistemului de pregătire sportivă, au fost introduse: noul plan pentru perioada de pregătire sportivă fundamentat pe mezocicluri de tip bloc cu efect tardiv asupra capacității psihomotrice și tehnice a handbalistelor junioare I, aprecierea parametrilor somato-motrici și a activităților tehnico-tactice cu ajutorul testelor elaborate.

La această etapă a fost stabilit, prin intermediul parametrilor somato-motrici și a testelor de apreciere a activităților tehnico-tactice elaborate de către noi, nivelul pregătirii sportive a handbalistelor junioare I, în urma utilizării planului perioadei de pregătire sportivă fundamentat pe mezociclurile de tip bloc cu efect tardiv (Anexele 8, 9 și 10), prin comparația datelor obținute de sportivele grupei de experiment cu cele din grupa martor, care au folosit doar

– 75 -planul de pregătire fără capitolul tehnico-tactic propus.

În cadrul etapei a treia – de finisare (2001-2002) au fost sistematizate și prelucrate datele obținute în cadrul experimentului pedagogic. Concret, a fost efectuată aprecierea eficacității planului perioadei de pregătire sportivă fundamentat pe mezociclul de tip bloc cu efect tardiv asupra capacității psihomotrice și tehnice, cu ajutorul parametrilor somato-motrici și a testelor de apreciere a acțiunilor tehnico-tactice elaborate de către noi.

Rezultatele aprecierii au fost prelucrate prin metodele matematico-statistice și interpretate prin comparațiile analitice respective vizând nivelurile calitative obținute de către sportivele junioare I din grupele experimentale și martor.

Datorită rezultatelor bune obținute în urma acestei cercetări, a fost implementat în procesul instructiv al Clubului Sportiv Școlar din Bacău planul de pregătire sportivă fundamentat pe mezociclul de tip bloc cu efect tardiv asupra capacităților psihomotrice și tehnice, în perioada pregătitoare, stadiul de specializare.

2.3. Aprobarea și aplicarea materialelor cercetării

Rezultatele parțiale ale cercetării au fost comunicate în cadrul Conferințelor Științifice Internaționale (INEFS Chișinău, Moldova, 2002; Universitatea din Bacău, România, 1998, 2001; Universitatea „Babeș Bolyai”, 2002), naționale și universitare, precum și în materiale apărute în edituri de prestigiu: „Handbal – de la inițiere la marea performanță” –

– 76 -Bacău: Editura Media, 2000.

Materialele cercetării au fost prezentate la Conferințele științifico-metodice în cadrul Institutului Național de Educație Fizică și Sport din Chișinău în 2002, în cadrul Facultății de Educație Fizică și Sport din Universitatea Bacău în 1998, 2001 și în cadrul Universității „Babeș Bolyai” din Cluj, Facultatea de Educație Fizică și Sport, 2002.

Unele articole publicate în literatura de specialitate servesc drept material metodic în rândurile specialiștilor domeniului nostru iar modelul fișelor individuale și planurile individuale de pregătire servesc antrenorilor din domeniu pentru a perfecționa procesul de antrenament.

– 77 –

CAPITOLUL 3.

ELABORAREA PLANULUI DE ANTRENAMENT AL PERIOADEI PREGĂTITOARE LA HANDBALISTELE JUNIOARE I

3.1. Tendințe în elaborarea planului model de antrenament al perioadei pregătitoare din cadrul Cluburilor Sportive Școlare

În urma opiniilor expuse de către cei 224 de antrenori din cadrul Cluburilor Sportive Școlare, participanți la cercetarea de față, am ajuns la concluzia că pregătirea specializată în cadrul programelor și planurilor existente a cunoscut o abordare superficială, ca de altfel și în cadrul curriculum-urilor anterioare și necesită o tratare în detaliu a componentelor ei.

Datele centralizate precum și ponderea răspunsurilor o prezentăm în tabelul centralizator (tabelul 1), iar împărțirea procentuală a variantelor de răspuns raportată la fiecare întrebare va fi prezentată în figurile 7-17.

Tabelul 1.

Centralizator al variantelor de răspuns la eșantionul chestionat și valorile procentuale asociate

– 78 –

– 79 –

În sprijinul celor relatate anterior, vin răspunsurile antrenorilor la întrebările prezentate mai jos.

Întrebarea 1: Credeți că este necesară o modelare a planului perioadei de pregătire a handbalistelor junioare I ?

Un procent de 69,6% dintre antrenori consideră că ar fi bine ca să existe un model al planului perioadei pregătitoare (figura 7), fapt ce ne demonstrează că totuși o parte dintre antrenori nu respectă cerințele moderne de organizare și planificare a antrenamentului sportiv, mulțumindu-se posibil cu rezultate slabe sau mediocre.

Intrebarea 1

80,0%

70,0%

60,0%

50,0%

40,0%

30,0%

20,0%

10,0%

0,0%

Da Nu Greu de raspuns

Fig. 7. Dinamica procentuală a răspunsurilor la întrebarea 1.

Întrebarea 2: Ținând cont de experiența

dumneavoastră, ce formă de pregătire considerați că este esențială în procesul de instruire sportivă al handbalistelor junioare I ?

50,0% 40,0% 30,0% 20,0% 10,0% 0,0%

– 80 –

Intrebarea 2

Pregătire Pregătire Progătire Pregătire fizică

teoretică tehnică tehnico-tactică

Fig. 8. Dinamica procentuală a răspunsurilor la întrebarea 2.

După cum se observă (figura 8), opinia antrenorilor chestionați a fost concretizată în favoarea pregătirii specializate 42,9%, cei care au mizat pe pregătirea fizică constituie 19,6%, ceea ce ne-a determinat să folosim în cadrul experimentului atât teste de apreciere motrică cât și specifică.

Întrebarea 3: Ce procentaj ați acorda dumneavoastră din totalul numărului de ore repartizat în planul de pregătire din perioada pregătitoare componentei specializate?

Majoritatea antrenorilor, adică 32,1% și respectiv 37,5%, sunt de părerea obiectivă alocând 50% și respectiv 75% volumului de timp componentei specifice, ceea ce corespunde cu noile cercetări din domeniul antrenamentului sportiv (figura 9).

– 81 –

Intrebarea 3

[25%] [50%] [75%] [100%]

Fig. 9. Dinamica procentuală a răspunsurilor la întrebarea 3.

Întrebarea 4: După opinia dumneavoastră este necesară introducerea planului model de tip bloc bazat pe pregătirea specializată?

Intrebarea 4

80,0%

70,0%

60,0%

50,0%

40,0%

30,0%

20,0%

10,0%

0,0%

Da Nu Greu de răspuns

Fig. 10. Dinamica procentuală a răspunsurilor la întrebarea 4.

Un procent de 69,6% dintre cadrele angajate în CSȘ sunt de părerea că ar fi necesar un plan model axat pe

– 82 -pregătirea specializată care ar contribui la eliminarea elementelor birocratice existente și ar eficientiza managementul timpului alocat pregătirii propriu-zise (figura 10).

Întrebarea 5: Considerați că pregătirea specializată introdusă în noul plan-model este mai eficientă decât cea existentă?

Intrebarea 5

80,0%

70,0%

60,0%

50,0%

40,0%

30,0%

20,0%

10,0%

0,0%

Da Nu Greu de răspuns

Fig. 11. Dinamica procentuală a răspunsurilor la întrebarea 5.

Un procent de 73,2% dintre antrenori consideră că pregătirea specializată cuprinsă în cadrul noului plan model bazată pe obiective este mai eficientă și poate fi modernizată sub formă expres, în funcție de lacunele existente și doleanțele fiecărui antrenor individual (figura 11).

Întrebarea 6: Credeți că planul perioadei pregătitoare bazată pe mezociclu de tip bloc este dinamic și flexibil?

– 83 –

Intrebarea 6

60,0%

50,0%

40,0%

30,0%

20,0%

10,0%

0,0%

Da Nu Greu de răspuns

Fig. 12. Dinamica procentuală a răspunsurilor la întrebarea 6.

Un procent de 50% de antrenori exprimă părerea că planul perioadei pregătitoare propus este foarte dinamic și flexibil, iar 37,5% sunt sceptici, după părerea noastră pe motiv că nu știu încă sau nu au posibilitatea de a utiliza mijloacele informaționale, 12,5% din numărul total de respondenți au avut dificultăți să răspundă deoarece nu au avut posibilitatea să se familiarizeze cu noile tehnologii (figura 12).

Întrebarea 7: Considerați că fiecare profesor-antrenor din Cluburile Sportive Școlare ar fi ajutat de utilizarea unor planuri-model de pregătire axat pe componenta de

specializare?

Un procent de doar 26,8% dintre cadrele de antrenori au negat noul plan, majoritatea însă și-au exprimat opinia pozitivă asupra faptului că utilizarea unor planuri model de pregătire din perioada pregătitoare ar contribui la eficientizarea pregătirii în general (figura 13).

– 84 –

Intrebarea 7

30,0%

20,0%

10,0%

0,0%

Da, 25% Da, 50% Da, 75% Da, 100% Nu

Fig. 13. Dinamica procentuală a răspunsurilor la întrebarea 7.

Întrebarea 8: În ce măsură credeți că planul model elaborat determină îmbunătățirea capacității de performanță la junioare I?

Intrebarea 8

Foarte mică măsură În mare măsură

Del oc

Fig. 14. Dinamica procentuală a răspunsurilor la întrebarea 8.

Valorile obținute (figura 14) ne confirmă că o mare parte

– 85 -dintre antrenori sunt dispuși să le valorifice noi valențe și capacități în cadrul antrenamentului la junioare I, iar 46,4% după părerea noastră constituie partea de antrenori care și-au stabilit un jalon de pregătire și nu sunt dispuși să-l modifice.

Întrebarea 9: Considerați că pentru creșterea eficienței, obiectivității și utilității aprecierii pregătirii specializate sunt importante mijloacele informaționale moderne ?

Intrebarea 9

80,0%

70,0%

60,0%

50,0%

40,0%

30,0%

20,0%

10,0%

0,0%

Da Nu Greu de răspuns

Fig. 15. Dinamica procentuală a răspunsurilor la întrebarea 9.

Un procent de 75,0% dintre antrenori sunt de părerea că pentru creșterea eficienței, obiectivității și utilității aprecierii pregătirii specializate sunt importante mijloacele informaționale moderne (figura 15). Doar un mic procent adică 10,7% au negat eficiența și obiectivitatea, credem noi că este din lipsa de cunoștințe la acest capitol.

Întrebarea 10: Utilizați în procesul de pregătire planuri sau sisteme elaborate pe baza modelării antrenamentului

– 86 -sportiv?

La această întrebare (figura 16) au răspuns integral și parțial afirmativ doar antrenorii tineri și cei care au avut ocazia să-și desfășoare activitatea peste hotare în echipe de mare performanță adică respectiv 10,7% și 21,4%.

Intrebarea 10

80, 0% 70, 0% 60, 0% 50, 0% 40, 0% 30, 0% 20, 0% 10, 0% 0,0%

Da, integral Da, parțial Nu

Fig. 16. Dinamica procentuală a răspunsurilor la întrebarea 10.

Întrebarea 11: Dacă ați avea posibilitatea utilizării planului-model de pregătire specializată propus, acesta ar contribui la optimizarea și eficientizarea procesului de antrenament ?

Marea majoritate a respondenților (figura 17) sunt de părerea că dacă ar avea posibilitatea utilizării planurilor-model de tip bloc aceasta ar contribui la optimizarea și eficientizarea pregătirii sportive la junioare I și nu numai 75%. Doar 8,9% neagă acest fapt nemotivat.

– 87 –

Intrebarea 11

80,0%

70,0%

60,0%

50,0%

40,0%

30,0%

20,0%

10,0%

0,0%

Da, integral Da, parțial Nu

Fig. 17. Dinamica procentuală a răspunsurilor la întrebarea 11.

Ținând cont de repartizarea opiniilor în funcție de problematica prezentată, rezultă o clară tendință a antrenorilor spre o abordare obiectivizată a planurilor de pregătire. În rândurile antrenorilor chestionați, s-a observat o preocupare destul de mare pentru pregătirea specifică din cadrul antrenamentului, acest lucru datorându-se și inerției în elaborarea programelor respective, prin faptul că în structura curriculum-ului contemporan apar orientări diferite raportate la comanda dată.

În funcție de cele subliniate anterior, am ajuns la concluzia că în concordanță cu opiniile antrenorilor chestionați a fost determinată o clară orientare spre dinamică și flexibilitate a planurilor de pregătire din cadrul Cluburilor Sportive Școlare.

Drept care în lucrarea de față ne-am propus să elaborăm un nou și modern plan de pregătire axat pe pregătirea specializată și un program de apreciere a

– 88 -pregătirii specializate în concordanță cu particularitățile planului elaborat.

În urma răspunsurilor obținute la nivelul antrenorilor putem aprecia că:

1. Planul model de tip bloc permite înnoirea permanentă a informației conținute în concordanță cu noile orientări, evoluția continuă a științei, dinamismul și flexibilitatea descoperirilor specifice. Aceste caracteristici determină structurarea modulară pe fascicole, module cu aspecte de pregătire sportivă fapt confirmat și de procentul ridicat al opțiunilor favorabile ale antrenorilor pentru modificarea și elaborarea planului model de pregătire și introducerea unui compartiment specific tehnico-tactic.

2. Faptul că există un permanent contact cu informația eficientă, dinamică și flexibilă determină antrenorii să aprecieze obiectiv calitatea pregătirii specializate, concretizată în particularitățile pregătirii proprii unui astfel de plan model obiectivizat.

3. În consecință, antrenorii pot aprecia mai obiectiv raportul cantitate/calitate existent în cadrul planului model elaborat, iar în cazul nostru existând o preferință deosebită pentru aspectele pregătirii specializate, care determină eficiența etapei pregătitoare la junioare I.

– 89 –

3.2. Analiza potențialului motric și tehnico-tactic al

junioarelor I în raport cu cerințele Federației Române de Handbal

În țara noastră, nu există o colaborare unitară între Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului, Federația Română de Handbal și Centrul de Cercetări pentru Probleme de sport, fapt concretizat în lipsa unor strategii care să fundamenteze elaborarea planurilor de pregătire corespunzătoare macro-, mezo- și microciclurile.

Evaluarea procesului instructiv-educativ presupune stabilirea clară a unor obiective, conținuturi, mijloace și metode care converg spre înalta performanță sau spre rezultate deosebite, corespunzătoare fiecărui nivel de pregătire. Atât timp cât Cluburile Sportive Școlare participă în Campionatul Național cu echipe de juniori III, II și I sunt subordonate din punct de vedere mangerial și material ministerului de resort, considerăm că cerințele performanțiale care apar ca o consecință la cele menționate mai sus trebuie să aibă și un fundament metodologic clar și accesibil atât pentru antrenori cât și pentru sportivi. Neexistând aceste conexiuni, activitatea sportivă de performanță, rezultatele obținute și calitatea aspectului competițional intern lasă de dorit fără a se ridica la cerințele performanței internaționale.

Aceste lucruri trebuie subliniate deoarece rezultatele obținute pe plan intern nu pot reprezenta decât slabe motivații pentru sportivi și antrenori, fiind bine știut că orice persoana sau organizație implicată activ în sportul de

– 90 -performanță dorește mai mult decât o simplă medalie și diplomă.

Pentru a trece peste aceste neajunsuri, diferiți specialiști, cadre universitare, persoane și organizații implicate în sportul de performanță au abordat acest gen de probleme pentru a suplini lipsa unor planuri de pregătire specifice care ar trebui să fie concepute și elaborate de forurile superioare de specialitate. În comparație cu realitatea internațională, unde foarte multe dintre manifestările cu caracter de specializare și perfecționare a antrenorilor, arbitrilor și handbaliștilor se desfășoară sub directa coordonare a Federației Europene de Handbal și Federației Internaționale de Handbal, manifestările de acest gen ce au loc pe plan intern, deși se desfășoară sub sigla Federației Române de Handbal, nu au caracter unitar și de cele mai multe ori nu se concretizează în programe, structuri sau, pur și simplu, în materiale metodice orientative pentru cei interesați.

Astfel, apar contradicții și polemici între cei implicați în handbalul de performanță la orice nivel în ceea ce privește numărul de ore de antrenament, structura testelor de evaluare, eșalonările mijloacelor de pregătire, precum și în legătură cu structurarea planului operațional în raport cu celelalte activități în care sunt implicați sportivii. De aici rezultă și reticența anumitor specialiști ai domeniului la anumite inițiative ale Federației Române de Handbal concretizate în dezorganizarea procesului de antrenament ca o consecință firească a lipsei liniilor clare de pregătire și organizare a procesului de performanță sportivă handbalistică.

– 91 –

Pe lângă criteriile metodologice subliniate mai sus, trebuie amintit că și probele de pregătire fizică specifică și cele de evaluare a potențialului tehnic al sportivilor cunosc neconcordanțe clare cu potențialul real al tinerilor handbaliști ce sunt legitimați în cadrul cluburilor sportive școlare din țara noastră.

Toate acestea nu fac decât să contrarieze profesorii antrenori de handbal atunci când iau cunoștință de cerințele federației de specialitate. Astfel, considerăm necesar ca înainte de a concepe bateriile de teste specifice evaluării potențialului motric și tehnico-tactic al fiecărei grupe sportive de performanță, să se efectueze o aprecierea obiectivă la nivel național a potențialului specific necesar îndeplinirii obiectivelor handbalului de performanță pentru fiecare nivel de pregătire.

De aici se desprinde concluzia că procentajele atribuite componentelor și factorilor antrenamentului sportiv vor cunoaște schimbări reale care să nu reprezinte deziderate ci fundamente în procesul de elaborare a planurilor de antrenament pe fiecare perioadă de pregătire.

În raport cu cele prezentate mai sus, putem propune un model al succesiunii obiectivelor de pregătire pentru realizarea unei etapizări care să aibă consecință integrarea optimă a handbalistelor junioare I în sistemul competițional corespunzător:

– realizarea indicilor calităților motrice în corelație directă cu pregătirea fizică generală și specifică în sensul evoluției optime în cadrul competițional;

– fondul tehnic specific consolidat de la vârste mai mici și

– 92 -corelat cu celelalte componente ale antrenamentului;

– tactica să fie diversificată și perfecționată numai pe fondul structurilor de joc și într-o permanentă legătură cu sistemele de apărare.

La acest nivel se știe că fondul tehnico-tactic al junioarelor I poate și trebuie să fie îmbunătățit doar din punct de vedere al stilului propriu, în acest moment, speculându-se la maximum predispozițiile inovative și creatoare ale handbalistelor, aspect ce le poate asigura evoluția în următoarea treaptă de performanță.

Dacă ținem cont de faptul că programarea competițiilor în raport cu perioadele de pregătire cunoaște o schimbare permanentă, atunci trebuie să nu ignorăm adaptarea continuă a capacității de efort specifice la aceste noi structuri ale planificării anuale. În consecință, potențialul motric și tehnico-tactic trebuie cercetat și evaluat permanent pentru a da posibilitatea modelării structurilor folosite în cadrul procesului de antrenament și îndeplinirii obiectivelor specifice fiecărei perioade de pregătire.

Astfel, tinerele handbaliste trebuie testate și evaluate permanent pentru a avea posibilitatea corelării cerințelor calendarului competițional cu adaptarea sistemelor de lucru din cadrul antrenamentului, precum și cu reactualizarea după caz a standardelor cerute de forurile de specialitate.

Acest lucru este necesar deoarece se întâlnesc foarte des cazuri în care, în urma testărilor efectuate în concordanță cu cerințele federației de specialitate, s-au observat abateri mari de la valorile medii caracteristice diferitelor niveluri de performanță. De aceea am considerat

– 93 -că este necesar să efectuăm măsurători și evaluări ale potențialului motric și tehnico-tactic al junioarelor I pentru a observa în ce măsură realitatea se suprapune cu cerințele oficiale (Tabelul 2).

Tabelul 2. Dinamica parametrilor motrici și tehnico-tactici în urma comparației cu cerințele Federației Române de Handbal

Dribling jaloane 30 m (sec)

Aruncarea mingii de handbal (m)

Testul Cooper (m)

Proba tehnică (sec)

Pentasalt (m)

Fig. 18. Graficul parametrilor motrici și tehnico-tactici testați, în

comparație cu cerințele Federației Române de Handbal

– 94 –

În această idee ne-am propus ca în lucrarea de față să evaluăm corect potențialul motric și tehnico-tactic al handbalistelor junioare I în comparație cu cerințele Federației Române de Handbal (FRH). Rezultatele obținute sunt prezentate în tabelul 2, figura 18.

Rezultatele testării ne indică faptul că handbalistele evaluate corespund din anumite puncte de vedere cerințelor FRH dar la unii parametri motrici nu corespund nivelului de performanță corespunzător categoriei de vârstă.

De asemenea, menționăm că din punct de vedere tehnico-tactic potențialul junioarelor I nu este evaluat în totalitate și, în consecință, considerăm că evaluarea mai detaliată a fondului specific tehnico-tactic poate veni în sprijinul federațiilor de specialitate. Acest lucru este necesar deoarece solicitările din timpul jocului depășesc cu mult fondul tehnic solicitat de testele elaborate.

3.3. Elaborarea proiectului analitic al planului de antrenament pentru perioada pregătitoare în vederea utilizării mijloacelor adecvate procesului de perfecționare a pregătirii specializate la

handbalistele junioare I

În acest context, modelul planului de antrenament cu substructurile sale didactice informaționale (dirijare, organizare, tehnică, tactică), orientativ-rezultative

(cunoștințe, priceperi, deprinderi), strategice (informaționale) se încadrează în complexul conceptului modern al procesului instructiv-educativ și fișa de evaluare care se asigură atât

– 95 -prin mijloacele instrumentale pedagogice ale sistemului interior propriu, cât și a celui exterior existent.

Planul propus de noi are ca funcție de bază formarea la handbaliste junioare I a unei concepții generale despre jocul de handbal ca mijloc de perfecționare și optimizare a pregătirii sportive axate pe cea specifică.

Volumul de mijloace prevăzut în planul de antrenament elaborat are caracter unitar dar nu este fix, lăsând loc la îmbunătățiri permanente, planul-model având în acest fel un caracter deschis, adaptabil, dinamic și flexibil.

Din punctul de vedere al prezentei cercetări, selectarea conceptelor diferențiate pe posturi ale jocului de handbal de performanță practicat în lecția de antrenament, asigură o contribuție multilaterală atât în realizarea obiectivelor individuale la acest nivel (N.M. Șerban, P. de Hillerin, 1984; S. Mate, 2001), cât și sub aspectul instruirii handbalului de performanță (J. Czerwinski, F. Taborski, 1997; F. Taborski, 2000; F. Taborski, W. Pollany, 2000; Ch. Katzamanidis, K. Chatsikotoulas, A. Giannakos, 2000). Antrenorii iau cunoștință și aprofundează fenomenul de diferențiere pe posturi a jocului de handbal în cadrul procesului instructiv-educativ, cât și din jocul de handbal practicat la nivel de performanță, creându-și o imagine de ansamblu asupra conținutului teoretic și practic al handbalului juvenil (R.E. Clanton, P.M. Dwight, 1997).

Antrenamentele diferențiate axate pe pregătirea specifică stadiului de specializare au fost planificate în funcție de obiectivele microciclurilor de pe durata perioadei pregătitoare, pentru jucătoarele avizate. Astfel s-a procedat

– 96 -pe toată durata antrenamentelor din cadrul cantonamentului perioadei pregătitoare, punându-se accent pe pregătirea fizică specială și corecția și perfecționarea elementelor specifice.

În unele cazuri, datorită intervalului de timp foarte scurt existent între două competiții importante, în cazul periodizării duble sau multiple, macrociclurile pot reuni într-o singură perioadă fazele de ieșire și de intrare în forma sportivă (N.V. Platonov, R. Mano citați de S. Mate în 2001).

Tabelul 3.

Planul anual schematic (S. Mate, 2001)

Tabelul 4. Structura planului actual de pregătire a juniorilor de tip triciclu (S. Mate, 2001)

Planul elaborat de noi (Anexele 8, 9 și 10) are funcția de a perfecționa procesul instructiv-educativ al handbalistelor junioare I din cadrul Cluburilor Sportive Școlare, prin modelarea conținutului stadiului de specializare din cadrul

– 97 -perioadei pregătitoare. El este rezultatul modelării conținutului pregătirii sportive axată pe efectele cumulative ale mezociclurilor de tip bloc cu influență tardivă asupra capacității de efort a handbalistelor junioare I.

Conform afirmațiilor lui T. Bompa (2002), planificarea pe termen lung este o caracteristică și o cerință a antrenamentului modern. Un program bine organizat de pregătire pe termen lung mărește în mare măsură eficiența acesteia pentru competițiile viitoare. În plus, este încurajată utilizarea rațională a mijloacelor și metodelor de antrenament și este facilitată evaluarea concretă, specifică a progresului sportivilor. Planificarea trebuie să se bazeze pe cunoștințe științifice și practice.

Importanța planului perioadei pregătitoare propus de noi constă în aceea că este funcțional în structura actuală pentru toate Cluburile Sportive Școlare, asigurând un nivel ridicat al fondului psiho-motric specific junioarelor I determinat de efectele tardive mezociclurilor de tip bloc asupra stadiului de specializare.

Dacă ținem cont de particularitățile planului elaborat mai sus, raportat în mod direct la caracteristicile jucătoarelor junioare I, putem aprecia că elementele constitutive ale profilului motric specific acestui nivel de pregătire pot fi cuantificate, evaluate și algoritmizate în funcție de diferiți factori, parametri și variabile ale antrenamentului sportiv.

Elementele constitutive, considerate ca fiind caracteristice handbalistelor, raportate la fiecare post pot fi educate și perfecționate în funcție de perioade de pregătire și

– 98 -de particularitățile individuale ale sportivelor. Mai mult decât atât, aceste elemente pot fi eșalonate folosind structuri și substructuri care să permită abordarea procesului de pregătire din mai multe puncte de vedere cum ar fi folosirea mezociclurilor de tip bloc cu efecte tardive asupra capacităților psihomotrice a handbalistelor junioare I.

Putem afirma că efectele tardive asupra capacităților psihomotrice specifice acestui nivel de performanță prezintă fundamente ce țin cont de transferul deprinderilor și educarea capacităților psihofizice și motrice, ce constituie și problema centrală tratată de teoria educației fizice și pregătirii sportive a cărei conținut a fost studiat și de V.I. Ilinici (1978). În opinia aceluiași autor, proiecția efectelor priceperilor și deprinderilor motrice specifice în performanța sportivă este direct proporțională cu fondul motric caracteristic disponibil. Aceasta înseamnă că orice modificare apărută în volumul și calitatea priceperilor și deprinderilor motrice specifice nivelului de performanță determină o modificare de aceeași intensitate în procesul de însușire a componentelor tehnico-tactice necesare cerințelor competiționale contemporane.

În consecință, aceasta se asimilează cu formarea unor noi priceperi și deprinderi psihomotrice create în baza fenomenului de transfer pozitiv care reprezintă cheia performanței sportive fundamentate metodologic.

În cazul nostru trebuie menționat că priceperile și deprinderile motrice prezintă trepte de perfecționare care în opinia lui S.A. Kosilov (1965) pot duce la formarea automatismelor mișcărilor analitice. De aici, rezultă că

– 99 -folosirea fenomenului de transfer în conceperea mezociclurilor de tip bloc poate duce la automatizarea unor procedee tehnice ca activitate motrică integrativă așa cum menționează S.V. Iananis (1976) și S.A. Kosilov (1965), aceste fenomene fiind parte integrantă a etapei de pregătire sportivă specializată.

Putem concluziona în continuare că acțiunile motrice bazate pe mecanismul de influență asupra fenomenului de însușire succesivă a structurilor tehnice specializate se concretizează în fenomenul de transfer pozitiv în jocul de handbal particularizat strict la elementele tehnice fundamentale (figura 19). Extrapolând afirmațiile

precedente, acțiunile și activitățile motrice cu structură biomecanică similară pot fi influențate de anumite structuri motrice specifice date (bazate, în cazul nostru, pe coordonarea complexă) după cum subliniază și V.D. Maznicenko (1976), S.A. Polievskii, I.D. Starțeva (1988).

Deși, fenomenul de transfer se manifestă în diferite contexte (procesul de instruire, procesul activității musculare) conform V.M. Zațiorski (1966, 1967), S.I. Ghellerștein (1970) și Iu.K. Demianenko (1982) această asimilare de idei se poate suprapune cu transferul calităților psihofizice și a celor psihomotrice pe fondul motric specific oricărei activități sportive.

Este foarte important să menționăm că la baza fenomenului de transfer al capacităților psihomotrice pot sta aspectele comune ale elementelor fundamentale pentru generalitățile motrice specifice mai multor discipline sportive (V.M. Zațiorski, 1965).

Fundamentarea modelării sarcinilor de antrenament cu efecte asociate prin prisma transferului priceperilor și calităților psihofizice

T

Transfer de instruire

| Deprinderi | | C alitați |

Transferul functional

In relație cu

structurile de

executat

^ caracter ►

Om ogen, direct, unilateral

Calitați psihofizice și psihomotrice de bază

S

Transferul stării de antrenament

a

i

| Deprinderi | | Calități |

Fig. 19. Modelul conceptului general de transfer (după S.N. Danail și P. Ghervan, 2002)

– 101 –

Componentele pregătirii fizice pot reprezenta elemente ale fenomenului de transfer doar dacă se realizează în primele etape ale formării deprinderilor motrice (K. Demianenko, 1982), dar stabilitatea motrică performanțial-sportivă este conferită doar prin interdependența transferului fundamental al deprinderilor, pe fondul capacităților psihomotrice specifice.

Efectul tardiv al mezociclurilor de tip bloc poate avea la baza efectele cumulative, care au fost folosite de specialiștii domeniului în trecut, ca „Transferul stării de antrenament” (N.V. Zimkin, 1970) deoarece mijloacele pregătirii fizice specifice selecționate pentru perfecționarea fondului motric al sportivilor pot fi folosite în etapa de inițiere.

Dacă transferul stării de antrenament vizează doar fondul motric specific, atunci fenomenul de transfer are arie de aplicare limitată. Dar, dacă acest fenomen se concretizează în transfer al funcțiilor psiho-fizice și psiho-motrice cu proiecție în sfera senzorială, atunci se confirmă teoriile autorilor S.A. Kosilov (1965), A.M. Godik (1974, 1980), V.P. Filin (1974) și P. Ghervan (2002) care au aplicabilitate pe întregul fond aptitudinal specific al sportivilor, iar în cazul nostru cu aplicabilitate în stadiul de specializare.

Pe parcursul acestui stadiu trebuie îndeplinite și atinse toate obiectivele specifice microciclurilor, iar dacă acest lucru nu este posibil pe parcursul unui microciclu, atunci în următoarea perioadă de pregătire trebuie să existe preocuparea îndeplinirii obiectivului precedent în asociere cu îndeplinirea obiectivului specific perioadei curente.

– 102 –

3.4. Modelarea etapei pregătitoare constituită dintr-un ansamblu de mezocicluri cu efect tardiv asupra capacității de efort a sportivilor

Datele obținute în urma studierii materialelor de specialitate reflectă faptul că numărul de ore în medie pe an este de 1200-1300 nu numai în handbal, dar și în alte discipline sportive, chiar diferite de jocurile sportive. Unii autori (V. Issurin, V. Shkljar, 2001) constată că în majoritatea jocurilor sportive volumul mediu anual a scăzut considerabil aflându-se între 800 și 900 de ore.

Practica antrenorilor de elită din occident ne-a demonstrat că de obicei volumul mediu anual era exagerat, iar controlul dinamicii acestuia era foarte dur având un caracter de directivă. Se pare că în prezent nu se prevăd prea mari schimbări în ceea ce privește dinamica efortului în cadrul lecțiilor de antrenament, deoarece se percepe o tendință nouă de a adapta cerințele competiției la complexitatea antrenamentului (J.V. Verchoschanskij, 1998). Încă din anii 1970-1980, unele orientări ale teoriei clasice de periodizare (L.P. Matveev, V.N. Platonov, 1979, 1980) au început să fie revizuite și adaptate.

Dezvoltarea sportului de mare performanță a determinat apariția unor tendințe contradictorii nesemnificative cum ar fi:

– numărul și nivelul competițiilor;

– limitarea dezvoltării complexe a anumitor capacități;

– neconcordanțe între efectele antrenamentului;

– efectul antrenamentului asupra dezvoltării unor capacități psiho-motrice;

– 103 –

35––––––––––––––––––––––––––––––––––––––-

30–––-1––––1––––––1–––––––––––––––––––––––––––––––––––

25–––––––––– –––––––––––––––––––––––––

20–––––––––– –––––––––––––––––––––––––

15–––––––––– ––––- ■–––––––––––––––––-

10–––––––––– ––––- ––––- ––––––––––

5–––––––––– ––––- ––––- ––––- ––-

0 -I–––'––––'–––1–––'––––'–––1–––'––––'–––1–––'––––'–––1–––'––––'–––1

Rezistenta Forta Rezistenta Rezistenta Toleranta la

aeroba maximala anaeroba forta lactat

DZile

Fig. 20. Efecte tardive ale stimulilor de antrenament specifici asupra capacităților motrice (după V. Issurin, V. Shkljar, 2001)

Neconcordanța între efectele antrenamentului m dezvoltarea diferitelor calități în vederea obținerii formei sportive maxime este exemplificată astfel: m perioada pregătitoare trebuie să ne concentrăm asupra dezvoltării capacității aerobe și forței, dar nivelul rezistenței aerobe și a forței maximale vor scădea în perioada competițională când aceste calități nu vor mai reprezenta o prioritate în antrenament, ca o consecință a scurtării perioadelor de pregătire specifice.

Din cele spuse mai sus reiese că direcțiile principale ale concepției alternative de concepere a structurii antrenamentului ne permit să depășim sau să diminuăm contradicțiile dintre concepțiile tradiționale și cele novatoare (V. N. Seleaunov 1998). Prezentăm în figura 20 efectele

– 104 -tardive ale stimulilor specifici de antrenament asupra unor calități psiho-motrice (V. Issurin, V. Shkljar, 2001).

Mezociclu de Mezociclu de Mezociclu de

acumulare transformare realizare Competiție

Efecte tardive

Fig. 21. Model de structură a etapei pregătitoare pe mezocicluri de tip bloc bazate pe punctul de confluență a diferitelor volume de lucru cu efect tardiv asupra capacității de efort a handbalistelor

Modelul nou propus de specialiști, poate fi denumit modelul de concepere pe blocuri de pregătire a întregului proces de antrenament. Acest model netradițional este înțeles și tratat diferit de literatura de specialitate, fiind analizat insuficient.

Componenta esențială a concepției noi o reprezintă mezociclul tip bloc care este axată pe acțiunea concentrată a mijloacelor de antrenament, m care numărul de calități psiho-motrice esențiale este limitat la minimum. În vederea optimizării a antrenamentului se propun trei tipuri de mezocicluri;

1. Mezociclul de acumulare – este destinat dezvoltării capacităților de bază, rezistența aerobă, forța musculară maximală și a elementelor tehnice de bază;

2. Mezociclul de transformare – care este destinat dezvoltării componentelor specifice și a potențialului

– 105 -dobândit pentru pregătire probei sportive specifice, obiectivul de bază este dezvoltarea rezistenței specifice (aerobă și anaerobă) și rezistența în regim de forță, precum și pregătirea specializată;

3. Mezociclul de realizare (punere în practică) – este destinat cu deosebire pregătirii competițiilor următoare, obiectivul fiind efectuarea unui volum mare de exerciții de viteză, în regim alactacid, viteză-forță și exerciții apropiate de activitatea competițională.

Tabelul 5. Diferențele conceptuale între pregătirea clasică-tradițională și cea de tip bloc a sportivilor de

performanță (după V. Issurin, V. Shkljar, 2001)

Principiile elaborate mai sus au fost verificate la nivelul sporturilor individuale, dar specialiștii (F.P. Suslov, V.P.

– 106 -Filin 1998 citați de V. Issurin, V. Shkljar, 2001) afirmă că aceste structuri pot fi adaptate și la jocurile sportive în condițiile în care tendințele contemporane de structurare a planurilor anuale de pregătire sunt îndreptate spre reducerea numărului de ore de antrenament de la 1200-1300 la 800-900 de ore, ceea ce reprezintă varianta optimă de instruire a sportivilor de înaltă performanță.

Tabelul 6.

Model de structura a mezociclului tip bloc pentru perioada pregătitoare

– 107 –

Pregătirea probelor de control Aruncări de la 7 și 9 metri Antrenamentul portarilor Mijloace complementare Jocuri de verificare

Această abordare complexă presupune atât adaptarea mijloacelor de pregătire la obiectivele perioadei de pregătire, cât și modificarea dinamică și flexibilă a planului de pregătire și în consecință, modelarea acesteia în funcție de cerințele performanței moderne.

Ținând cont de cele precizate mai sus, elaborarea, evaluarea și monitorizarea mijloacelor cu dominantă specializată, permite conceperea unor programe de lucru pentru gestiunea în timp real a informațiilor, astfel încât operațiile executate în structura planului-model de pregătire să poată fi adaptate permanent, obiectiv, accesibil și flexibil la particularitățile grupului de sportivi studiat.

– 108 –

CAPITOLUL 4.

ARGUMENTAREA EXPERIMENTALĂ A EFICACITĂȚII PLANULUI MODEL DE ANTRENAMENT AL PERIOADEI PREGĂTITOARE LA HANDBALISTELE JUNIOARE I

4.1. Argumentarea experimentală a conținutului motric al planului de antrenament pentru perioada pregătitoare la handbalistele junioare I

Cele patru teste selecționate de noi pentru a evalua și aprecia profilul al handbalistelor la acest nivel de performanță au avut ca principal argument testarea principalilor parametri determinanți pentru profilul motric specific acestei categorii.

Astfel, proba de 5×30 m reprezintă principala probă ce ne poate oferi date concrete despre capacitatea de efort specifică jocului de handbal, știut fiind faptul că în acest joc efortul este considerat a fi de tip mixt. Raportat la predispozițiile motrice și psiho-fiziologice ale handbalistelor această probă ne ajută în selecționarea cu atenție a viitoarelor performere ale domeniului.

Testul Cooper este acceptat în unanimitate ca fiind principalul indicator al capacității aerobe ce caracterizează jucătorii de handbal. Din punct de vedere al caracteristicilor efortului depus pe parcursul unui joc, alături de celelalte trei teste, testul Cooper conturează foarte bine profilul performanțial precum și fundamentul motric specific.

Pentasaltul, reprezentând proba care testează în mod special forța explozivă la nivelul membrelor inferioare

– 109 -reprezintă principala modalitate de a evalua corect și obiectiv adevăratele predispoziții ale jucătoarelor de a efectua efort specific în regimul cerut de circumstanțele jocului și antrenamentului.

Aruncarea mingii de handbal la distanță reprezintă principala modalitate de a testa atât fondul motric al subiecților, raportat la capacitatea de a coordona actele motrice specifice, cât și forța specifică explozivă la nivelul membrelor superioare.

În continuare vom prezenta evoluția valorilor testelor. În tabele sunt reprezentate valorile medii și erorile standard ale acestora.

După cum se observă în figura 22 și tabelul 7, înregistrăm variații nesemnificative la nivelul grupei martor (p > 0,05), fapt care ne confirmă că mijloacele folosite nu au determinat îmbunătățiri la nivelul acestui test. De asemenea, variațiile nesemnificative înregistrate între valorile inițiale ale grupei martor și experiment (p > 0,05) ne confirmă faptul că fondul motric al celor două grupe este apropiat la nivelul acestui test aspect care ne indică și confirmă în același timp justețea aplicării experimentului de față. În această idee, menționăm și variațiile semnificative (p < 0,001) înregistrate la nivelul grupei de experiment precum și la nivelul valorilor finale ale grupei martor și experiment.

Variațiile semnificative înregistrate confirmă abordarea specializată a pregătirii junioarelor I în această perioadă de instruire din cadrul antrenamentului sportiv.

– 110 –

Tabelul 7. Dinamica valorilor înregistrate la aruncarea mingii de handbal

38,00 36,00 34,00 32,00 30,00 28,00

Inițial Final

Martor

Experiment

Fig. 22. Dinamica valorilor înregistrate la aruncarea mingii de handbal

La nivelul acestui test, la pentasalt (tabelul 8, figura 23) întâlnim din nou variații nesemnificative la nivelul grupei martor (p > 0,05), precum și între valorile inițiale ale grupei martor și experiment, aspect care confirmă afirmațiile de mai sus.

Variațiile semnificative (p < 0,05) se corelează în mod direct cu valorile testului anterior care, deși, evidențiază potențialul motric al membrelor superioare în relație cu bateria de teste aplicate conturează fondul motric al handbalistelor la acest nivel.

-Ill-

Tabelul 8. Dinamica valorilor înregistrate la pentasalt la grupa martor și grupa experiment

12,40 12,20 12,00 11,80 11,60 11,40 11,20 11,00

Martor

Experiment

Fig. 23. Dinamica valorilor înregistrate la pentasalt

Dacă la nivelul testelor anterioare am înregistrat variații nesemnificative la două din cele patru variante de comparație, la nivelul acestui testului Cooper înregistrăm variații nesemnificative doar la nivelul grupei martor (figura 24, tabelul 9).

Trebuie subliniat faptul că între valorile inițiale ale grupei martor și experiment se înregistrează variații semnificative lucru care raportat la structura testului ne

– 112 -demonstrează faptul că disponibilitățile aerobe specifice sunt mai dezvoltate la nivelul grupei de experiment.

Tabelul 9. Dinamica valorilor înregistrate la testul Cooper la grupa martor și grupa experiment

Martor

Experiment

Fig. 24. Dinamica valorilor înregistrate la Testul Cooper

Corelate cu valorile inițiale și finale la nivelul acestei grupe, și cu semnificația valorilor (p < 0,001) putem afirma că mijloacele tehnico-tactice folosite în cercetarea de față – perioada pregătitoare, confirmă justețea utilizării lor.

– 113 –

Tabelul 10. Dinamica valorilor înregistrate la 5×30 m la grupa martor și grupa experiment

5,20 5,00 4,80 4,60 4,40 4,20 4,00 3,80

Inițial Final

Martor

Experiment

Fig. 25. Dinamica valorilor înregistrate la 5×30 m

La nivelul acestui test, testul 5×30 m (figura 25, tabelul 10) întâlnim variații semnificative (p < 0,001) la trei din cele patru variante de comparație. Trebuie subliniat faptul că se mențin variațiile nesemnificative la grupa martor, variații care corelate cu dinamica valorilor inițiale și finale ale grupei de experiment confirmă odată în plus faptul că alegerea mijloacelor tehnico-tactice de pregătire a

– 114 –

junioarelor I în perioada pregătitoare are un rol foarte important.

4.2. Argumentarea experimentală a conținutului

specializat al planului de antrenament în perioada pregătitoare pentru handbalistele junioare I

După cum se știe, profilul tehnic al jucătorului de handbal este constituit dintr-o multitudine de detalii ce țin atât de predispozițiile individului de a-și însuși acte și acțiuni motrice specifice, precum și din abilitatea de a le folosi în mod optim pe parcursul jocului în diferite circumstanțe ivite pe parcursul fazelor specifice. Ținând cont de aceste detalii, pentru determinarea profilului tehnic al handbalistelor supuse cercetării în această lucrare am considerat ca fiind foarte sugestive următoarele teste.

Testul de 30 m dribiling între jaloane reprezintă cel mai la îndemână dar și unul dintre cele mai complexe modalități de testare a capacității de punere în practică a elementelor de tehnică ce solicită orientarea spațio-temporală, schimbarea de direcție, conducerea și controlul mingii, toate acestea în raport cu repere fixe reprezentate de jaloane.

Testul de pase în doi în alergare reprezintă fundamentul și liantul ce constituie elementul esențial al jocului de handbal, în toate fazele de atac.

Capacitatea de a transmite mingea cât mai repede într-un interval de timp și de spațiu ne oferă date importante asupra abilităților jucătorilor de a se orienta în funcție de repere mobile și fixe în raport cu obiectivul principal,

– 115 -respectiv înscrierea golului sau punerea în poziție optimă de finalizare a coechiperilor.

Asocierea deplasărilor în triunghi cu dribilingul și aruncarea, reprezintă în opinia noastră cea mai clară modalitate de a testa capacitatea jucătoarelor de a îmbina atât fazele de apărare cu cele de atac cât și folosirea fondului tehnic specific în diferite faze ale atacului.

În această idee am selecționat și următoarea asociere de elemente tehnice, respectiv dribiling, aruncare, repliere pentru a testa și capacitatea subiecților de a îmbina tehnica specifică fazelor de atac cu principala fază a apărări, replierea.

În continuare vom prezenta evoluția valorilor testelor specializate care servesc ca fundament în elaborarea modelului de plan de antrenament al perioadei pregătitoare.

Ținând cont de specificul testului de 30 m jaloane variațiile întâlnite atât la nivelul grupei martor cât și la grupa experiment (tabelul 11, figura 26) ne demonstrează că elementele specializate testate nu pot reprezenta obiectiv un reper în evaluarea handbalistelor la acest nivel.

Aceste afirmații sunt sprijinite de variațiile semnificative (p < 0,05) și semnificative (p < 0,001) înregistrate în toate cele patru variante de comparație. Pe de altă parte putem aprecia că elementele tehnico-tactice testate pot reprezenta un etalon în evaluarea jucătoarelor de handbal, dar numai în corelație cu alte teste specifice.

116

Tabelul 11. Dinamica valorilor înregistrate la 30 m jaloane la grupa martor și grupa experiment

30 m jaloane (s)

Martor

Experiment

Diferența

T

p (n=32)

Inițial

6,54 ± 0,050

6,39 ± 0,047

0,15

2,098

p < 0,050

Final

6,41 ± 0,048

5,90 ± 0,027

0,51

9,245

p < 0,001

Diferența

0,130

0,490

1,802

9,082

P

(n=32)

p < 0,050

p < 0,001

6,80 6,60 6,40 6,20 6,00 5,80 5,60 5,40 5,20 5,00

rh 11 , i ■

Martor

Experiment

Inițial Final

Fig. 26. Dinamica valorilor înregistrate la 30 m jaloane

La nivelul testului de pase în doi din deplasare (tabelul 12, figura 27) se înregistrează variații nesemnificative (p > 0,05) la nivelul grupei martor aspect care corelat cu celelalte trei variante de comparație ne demonstrează faptul că structurile tehnico-tactice folosite în această perioadă de pregătire determină îmbunătățiri ale valorilor testelor aplicate și, mai mult decât atât, se observă o îmbunătățire globală disponibilităților tehnico-tactice.

t

117

Tabelul 12. Dinamica valorilor înregistrate la pase în doi din deplasare la grupa martor și grupa experiment

5,40 5,30 5,20 5,10 5,00 4,90 4,80 4,70 4,60

^TIJ^ j-iȚ

Martor

Experiment

Inițial Final

Fig. 27. Dinamica valorilor înregistrate la pase în doi din deplasare

Deși, pasele în doi din deplasare, aparent nu conțin componente tehnico-tactice foarte complexe trebuie să ținem cont de faptul că acestea reprezintă mijlocul esențial de transmitere a mingii în absolut toate fazele de atac și în toate ipostazele ivite între jucători atunci când au de rezolvat situații inedite de joc. Astfel, contra atacul cu un vârf sau două vârfuri, cu intermediar, contraatacul susținut precum și pasele ce preced fazele de finalizare presupun

– 118 -control, detaliu tehnico-tactic, inovație, adaptarea execuției, determinarea adversarului să greșească precum și specularea greșelilor adversarului, toate acestea pe fondul paselor în doi din deplasare în condiții variate.

Tabelul 13. Dinamica valorilor înregistrate la triunghi / dribling / aruncare la grupa martor și grupa experiment

5,40 5,30 5,20 5,10 5,00 4,90 4,80 4,70 4,60

:^^^r

Martor

Experiment

Inițial Final

Fig. 28. Dinamica valorilor înregistrate la triunghi / dribling / aruncare

Variațiile întâlnite la testul triunghi / dribling / aruncare (tabelul 13, figura 28), respectiv nesemnificative (p > 0,05) la nivelul grupei martor și între valorile inițiale ale

– 119 -celor două grupe și semnificative la grupa experiment și între valorile finale ale celor două grupe ne îndreptățesc să afirmăm că necesitatea folosirii mijloacelor cu dominantă specializată la acest nivel de pregătire se impune și mai mult decât atât includerea lor într-un planul model de pregătire competițională axat pe pregătirea specializată prin intermediul mijloacelor informaționale este mai mult decât evidentă.

Aceste afirmații sunt confirmate de structura complexă a testului care îmbină în mod cât se poate de armonios elementele tehnico-tactice ce caracterizează toate fazele de atac.

Putem menționa și faptul că în anumite faze de contraatac driblingul nu este indicat, dar introducerea driblingului într-un astfel de test nu face decât să complice sarcina jucătorilor de a rezolva o anumită situație tactică nespecifică ce se poate ivi în orice moment al jocului.

Tabelul 14. Dinamica valorilor înregistrate la dribling / aruncare / repliere la grupa martor și grupa experiment

120

13,50 13,00 12,50 12,00 11,50 11,00

Martor

In i țial Final

Experiment

Fig. 29. Dinamica valorilor înregistrate la dribling / aruncare / repliere

Structura testului dribling / aruncare / repliere confirmă variațiile obținute (tabelul 14, figura 29), respectiv (p > 0,05) întâlnite la nivelul grupei martor, precum și la nivelul variațiilor valorilor inițiale la cele două grupe. Trebuie să subliniem aceste aspecte deoarece acest test conține și o componentă de apărare, componentă care de cele mai multe ori nu atrage atenția specialiștilor și, implicit, nu este testată.

Dacă ținem cont de faptul că elementul principal al replierii este de natură motrică, integrată în structura testului, replierea reprezintă unul dintre cele mai puternice repere în procesul de evaluare al eficienței jucătorilor atât la acest nivel cât și la nivelele superioare de performanță,

– 121 –

4.3. Argumentarea dinamicii valorilor înregistrate la nivelul testelor motrice și specifice

Dacă ținem cont de variațiile înregistrate la nivelul celor patru teste motrice (tabelul 15, figura 30), respectiv din cele 16 variante de comparație am obținut 6 variații nesemnificative (p > 0,05), 3 semnificative și 7 semnificative (p < 0,001), putem afirma că mijloacele cu structură specializată dominantă folosite în perioada de pregătire sportivă a junioarelor I determină o îmbunătățire considerabilă a valorilor principalilor parametri motrici ce caracterizează fondul motric evolutiv pe parcursul activității competiționale ale handbalistelor junioare I.

Ținând cont de cele expuse anterior, trebuie să menționăm că există o corelație directă între testele ce reliefează disponibilitățile aerobe și anaerobe ale jucătoarelor testate, precum și între formele de manifestare ale forței specifice jocului de handbal concretizate în structura primelor două teste.

Pornind de la această idee, variațiile semnificative (p < 0,001) înregistrate la primul test, și cele semnificative (p < 0,05) înregistrate la cel de-al doilea test ne confirmă faptul că asupra grupei de experiment structurile cu dominantă specializată determină îmbunătățiri

considerabile, aspect confirmat și de variațiile nesemnificative (p > 0,05) înregistrate la grupa martor în aceleași condiții experimentale.

– 122 –

Tabelul 15. Centralizator al valorilor obținute la testele motrice

9,00% 8,00% 7,00% 6,00% 5,00% 4,00% 3,00% 2,00% 1,00% 0,00%

Martor Experiment

Aruncarea mingii de handbal

Pentasalt

Testul Cooper

5×30 m

Fig. 30. Dinamica creșterii procentuale înregistrate la nivelul testelor motrice

Putem afirma că la nivelul testelor motrice: aruncarea mingii de handbal, pentasalt, testul Cooper, 5×30 m se observă o ameliorare semnificativă a indicilor ce caracterizează disponibilitățile motrice ale handbalistelor la acest nivel, aspecte ce urmează a fi corelate și comparate cu valorile obținute la teste cu caracter specifici.

De asemenea, trebuie să remarcăm că la nivelul grupei de experiment înregistrăm trei variații semnificative (p < 0,001) și una semnificativă (p < 0,05) în comparație cu patru variații nesemnificative înregistrate (p > 0,05) la

– 123 -nivelul grupei martor. Acest aspect ne confirmă pe de o parte, că grupa de experiment este predispusă la eforturi caracterizate de complexitate crescută, iar pe de altă parte, grupa martor deși corespunde ca omogenitate cu cea de experiment, ne demonstrează că disponibilitățile psiho-motrice sunt în directă relație cu mijloacele folosite.

Tabelul 16. Centralizator al valorilor obținute la testele specifice

9,00% 8,00% 7,00% 6,00% 5,00% 4,00% 3,00% 2,00% 1,00% 0,00%

30 m jaloane Pase în doi din triunghi / dribling deplasare / aruncare

dribling /

aruncare /

repliere

Martor Experiment

Fig. 31. Dinamica creșterii procentuale înregistrate la nivelul testelor specifice

Nu trebuie uitat faptul că în economia jocurilor din

– 124 -cadrul ultimelor competiții internaționale, contraatacul reprezintă una dintre fazele ce determină evoluția scorului și implicit a participării psiho-motrice, tehnic-motrice, și nu în cele din urmă, tehnico-tactice a echipelor pe întreaga durată a competiției.

Cu atât mai mult variațiile semnificative (p < 0,001) întâlnite la nivelul grupei de experiment ne confirmă faptul că îmbunătățirea metodicii de antrenare a jucătoarelor junioare I, prin introducerea mijloacelor tehnico-tactice în procesul de instruire specific perioadei pregătitoare (tabelul 16, figura 31), își găsește justețea în aplicabilitatea planului model de tip bloc axat pe aspectele specifice.

În comparație cu dinamica semnificație valorilor întâlnite la nivelul testelor motrice se observă o evoluție mai bună la grupa martor în ceea ce privește primele două teste. Această evoluție se concretizează în variații semnificative (p < 0,05) și semnificative (p < 0,001) la primele două teste atât la grupa martor cât și la cea experiment între valorile inițiale și finale. În relație cu testele motrice se observă că dominanta acestor prime două teste, 30 m jaloane și pase în doi din deplasare are caracter motric. La nivelul următoarelor două teste care presupun noțiuni de tactică individuală și colectivă de joc se observă o diferențiere clară între grupa martor și grupa de experiment. Faptul că variațiile semnificative (p < 0,001) apar doar la nivelul grupei de experiment ne conduc spre două categorii de aprecieri:

– structura mijloacelor folosite în pregătirea grupei de experiment contribuie la dezvoltarea indicilor ce

– 125 -caracterizează disponibilitățile tehnico-tactice ale acestor jucători cu proiecție în activitatea competițională. Mai mult decât atât înlănțuirea elementelor de tehnică cu elemente decizionale tactice ne fac decât să apreciem faptul că introducerea la acest nivel – junioare I – în această perioadă de pregătire – este necesar a fi introdusă într-un plan model de pregătire axat pe componente tehnico-tactice.

– la nivelul grupei martor variațiile nesemnificative (p > 0,05) ne permit să apreciem că deși succesiunea elementelor este cea firească din joc mijloacele folosite nu îi ajută pe jucători să obțină rezultate valorice superioare, aspect care nu permite obiectivizarea antrenamentelor precum și monitorizarea evoluției fiecărei jucătoare la acest nivel.

De asemenea, trebuie să menționăm că dinamica variațiilor întâlnite confirmă motivația introducerii în cadrul modalităților de evaluare a elementelor ce țin de faza de apărare, lucru confirmat modificările dinamice și flexibile la grupa experiment comparate cu grupa martor raportate la replierea introdusă în succesiunea elementelor tehnico-tactice testate.

Raportate la semnificația datelor obținute, în urma aplicării testelor cu dominantă specializată, putem aprecia că indicii îmbunătățiți la nivelul testelor motrice, pot constitui un reper în elaborarea structurilor și substructurilor constituente ale lecțiilor de antrenament aparținând perioadei pregătitoare.

Din cele 16 variante comparative, la nivelul testelor motrice am înregistrat șapte variații semnificative

– 126 -(p < 0,001), trei variații semnificative (p < 0,05) și șase variații nesemnificative (p > 0,05).

Dinamica valorilor ce au variat foarte semnificativ caracterizează aruncarea mingii, testul Cooper și 5×30 m, aceste mențiuni sunt necesare deoarece calitățile asupra cărora se concentrează cerințele testelor menționate sunt unele dintre cele care caracterizează profilul motric al handbalistelor la acest nivel.

Dacă la nivelul primului test (aruncarea mingii de handbal) înregistrăm progrese semnificative la nivelul grupei de experiment, precum și între valorile finale ale celor două grupe, această dinamică mai este întâlnită doar la nivelul testului al doilea (pentasaltul). Aceste aspecte trebuie subliniate deoarece dinamica semnificației variației valorilor la testele trei (testul Cooper) și patru (5×30 m) este asemănătoare. Astfel, la aceste două teste înregistrăm variații nesemnificative doar la grupa martor, celelalte variante comparative înregistrând variații semnificative. De aici, rezultă că există o corelație directă între testele care subliniază disponibilitățile ce țin de capacitatea aerobă și anaerobă a handbalistelor la acest nivel, precum și între disponibilitățile cu caracter motric specific acestor sportive, respectiv aruncarea mingii și pentasalt.

Valorile obținute la aceste două teste ne arată că profilul motric al handbalistelor la acest nivel necesită o abordare diferențiată – raportată la nivelul mijloacelor folosite – deoarece la nivelul grupei martor, variațiile obținute ne demonstrează că ameliorarea valorilor obținute se raportează direct la structura și complexitatea exercițiilor

– 127 -folosite. De aici, rezultă că structurile tehnico-tactice folosite în această perioadă au o influență majoră asupra evoluției indicilor ce caracterizează handbalistele la acest nivel.

În concordanță cu cele menționate anterior, putem afirma că mijloacele de pregătire axate pe elemente tehnico-tactice pot reprezenta un reper în activitatea de concepere a structurilor menite să îmbunătățească evoluția jucătoarelor la acest nivel, dar numai corelate cu valori sau indici ce caracterizează activitatea acestor sportive și din punct de vedere tehnico-tactic. Astfel, în urma cercetării desfășurate s-au obținut valori ce confirmă afirmațiile anterioare.

La nivelul grupei de experiment înregistrăm opt variații semnificative din cele 16 variante de comparații. În această idee, trebuie să subliniem faptul că din cele opt variante comparative observăm doar cinci variații nesemnificative și trei semnificative, lucru care ne demonstrează clar că lipsa mijloacelor caracterizate de elemente tehnico-tactice, folosite în această perioadă de pregătire nu poate determina îmbunătățirea indicilor ce caracterizează evoluția specializată a junioarelor I.

Particularizat subliniem faptul că la primul test (30 m jaloane) înregistrăm variații semnificative în toate cele patru variante comparative, iar singurul test la nivelul căruia se mai înregistrează trei variații semnificative este pase în doi din deplasare.

Aceste aspecte ne demonstrează că nuanțele tehnico-tactice ale mijloacelor folosite, pot influența atât caracteristicile motrice cât și pe cele specifice, caracteristici

– 128 -ce definesc profilul jucătoarelor la acest nivel. Dacă facem o comparație între primele două teste (30 m jaloane – pase în doi din deplasare) și ultimele două (triunghi / dribling / aruncare – dribling / aruncare / repliere) ajungem la concluzia în ceea ce privește evaluarea strictă a potențialului tehnico-tactic al jucătoarelor de handbal, folosirea mijloacelor cu dominantă specializată este foarte indicată. În sprijinul acestor afirmații vin variațiile semnificative obținute la nivelul grupei de experiment și variațiile nesemnificative la nivelul grupei martor.

În concluzie, se observă o variație semnificativă la nivelul grupei experiment atât în ceea privește evaluarea motrică cât și cea specializată la nivelul subiecților testați.

Cele 23 de variații semnificative înregistrate atât la nivelul testelor motrice cât și la nivelul testelor specifice din 32 expuse în lucrarea de față ne demonstrează clar necesitate și utilitatea mijloacelor de pregătire a junioarelor I în această fază de instruire. Dacă ținem cont de perioada de pregătire în care au fost aplicate aceste mijloace putem avansa ideea ca mijloacele cu dominantă specializată ar putea face parte și din structura altor verigi ale antrenamentului sportiv din handbal (pregătirea organismului pentru efort), precum și din structura planurilor specifice celorlalte perioade de pregătire.

– 129 –

CONCLUZII

1. Rezultatele studierii teoriei antrenamentului sportiv, a compartimentelor referitoare la programare, planificare și modelare, precum și a planurilor existente din cadrul Cluburilor Sportive Școlare ne demonstrează că eficientizarea și obiectivizarea procesului instructiv-educativ poate fi efectuată prin aplicarea modelării perioadei pregătitoare – stadiul de specializare utilizând structuri metodice și metodologice de programare bazate pe mezociclurile de tip bloc cu efect tardiv asupra capacității de efort a handbalistelor junioare I.

2. Caracteristicile psihomotrice și psihofizice ale handbalistelor junioare I sunt perfecționate și orientate spre obținerea performanțelor ridicate, dar trebuie luați în considerație și factorii importanți ce determină structura antrenamentului în sensul canalizării lor spre pregătirea strictă specializată în relație directă cu metodologia de realizare a sarcinilor psihomotrice ce determină efecte asociate și cumulative asupra fondului motric și tehnic specific.

3. Mijloacele și metodologia adecvate folosite în procesul de antrenament în stadiul de specializare al perioadei pregătitoare, reprezintă esența conținutului programei de modelare a planului de antrenament bazat pe mezociclurile de tip bloc asigurând efectele tardive și cumulative asupra capacității de efort specifice handbalistelor junioare I.

4. În activitatea de elaborare a planurilor de antrenament specifice perioadei pregătitoare – etapa de specializare și conceperea metodologiilor de aplicare în practică, trebuie să se țină cont de efectele cumulative și asociate pe care le au

– 130 -mijloacele folosite în realizarea obiectivelor mezociclurilor de tip bloc, în directă corelație cu cerințele performanței contemporane.

5. Rezultatele studierii structurii și conținutului planului actual din cadrul Cluburilor Sportive Școlare ne demonstrează nivelul suficient al potențialului de pregătire al handbalistelor dar, în același timp, neeficient fiindcă nu posedă conceptele managerial-educaționale privind utilizarea modelării orientate spre intensificarea și modelarea procesului instructiv-educativ, ceea ce se confirmă nu numai prin datele bibliografice, dar și prin cele ce rezultă din sondajul sociologic.

6. Rezultatele analizei conținutului și structurii planului model de pregătire, ne permit să evidențiem nivelul înalt de flexibilitate și adaptabilitate al complexului de mijloace algoritmizate care vizează o atitudine complexă de asigurare a procesului instructiv-educativ de antrenament la toate etapele de antrenament sportiv.

7. Dacă ținem cont de valorile înregistrate la testul triunghi / dribling / aruncare, respectiv 12,08’ ± 0,024’, valoarea finală a grupei de experiment, ceea ce reprezintă o scădere semnificativă față de valoarea finală, 12,61’ ± 0,132’ a grupei martor și față de valoarea 12,58 ± 0,111’’ înregistrată inițial la grupa experiment putem aprecia că variațiile semnificative (p < 0,001) întâlnite la 5×30 m (4,54 ± 0,039’’ față 4,83 ± 0,021’’ – dinamică înregistrată la grupa experiment și 4,54 ± 0,039’’ față de 4,93 ± 0,015’’ – valori finale la cele două grupe), reprezintă o evoluție firească determinată de folosirea mijloacelor cu dominantă specializată.

8. Folosirea mijloacelor specifice îndeplinirii obiectivelor perioadei pregătitoare – stadiul de specializare, folosind principiile mezociclului de tip bloc cu efect tardiv asupra

– 131 -capacităților psihomotrice și tehnice ale handbaliștilor juniori I a determinat îmbunătățirea indicilor testați la acest nivel de performanță la echipele CSȘ Bacău iar la echipele CSȘ Piatra-Neamț și CSȘ Suceava s-au concretizat în creșterea eficienței jucătorilor în fazele de apărare și în fazele de atac.

– 132 –

RECOMANDĂRI PRACTICO-METODICE

Analiza rezultatelor în cadrul cercetării și a experimentului pedagogic ne demonstrează că problema modelării pregătirii precompetiționale a handbalistelor junioare I în cadrul Cluburilor Sportive Școlare poate fi rezolvată eficient numai prin respectarea următoarelor indicații practico-metodice:

1. Studierea literaturii de specialitate, concretizată în cărți și reviste de actualitate și, mai ales, a materialelor ce concluzionează conținutul manifestărilor științifice practico-metodice organizate pe plan internațional. Recomandăm ca specialiștii domeniului să intre în contact direct cu informațile accesibile prin Internet.

2. În scopul programării optime a structurilor și mijloacelor necesare îndeplinirii obiectivelor și sarcinilor specifice perioadelor de pregătire în vederea proiecției performanței sportive în contextul competițional național, recomandăm folosirea mezociclurilor de tip bloc.

3. În vederea realizării optime a obiectivelor specifice perioadei pregătitoare – stadiul de specializare, recomandăm utilizarea mijloacelor de tip cumulativ, bazate pe efectele tardive ale structurilor folosite în cadru mezociclurilor de tip bloc pentru a valorifica la maximum potențialul psihofizic, psihomotric și tehnico-tactic al jucătoarelor junioare I.

4. Dozarea efortului și structurilor metodice selecționate în vederea îndeplinirii obiectivelor perioadelor de pregătire, componente ale macrociclului, astfel încât coeficienții caracteristici factorilor de antrenament să asigure efectele cumulative și interdependente ale capacităților psihofizice și psihomotrice specifice handbalistelor junioare I.

– 133 –

BIBLIOGRAFIE Bibliografie în limba română

1. Alexandru E., Mengoni A. Noi perspective în handbal. // Revista „Studii și Cercetări Științifice în Educație Fizică și Sport”, nr.1. – Bacău, 1997. – P. 67-72.

2. Alexandru E., Mengoni A. Pregătirea teoretică a jucătorilor de handbal. // Revista „Studii și Cercetări Științifice în Educație Fizică și Sport”, nr.1. – Bacău, 1997. – P. 77-82.

3. Alexandru E. Evidența și aprecierea activității competiționale în handbalul contemporan. // Sesiune internațională de comunicări, Rev. Gymnasium, nr. 3. – Bacău, 2001. – P. 42-45.

4. Alexandru E., Budevici A. Pregătirea sportivă centralizată a handbalistelor. // Congresul internațional de somatoterapie, Revista Gymnasium, nr.3.– Bacău, 2001.– P.67-71.

5. Alexandru E., Acsinte A. Handbal – de la inițiere la marea performanță. – Bacău: Media, 2000. –176 p.

6. Alexandru E., Acsinte A. Handbal – caiet de lucrări practice. // Curs handbal ID. – Bacău: Biblioteca CID, 2000. – 31p.

7. Alexandru E., Acsinte A. Handbal III. // Curs handbal ID. – Bacău: Biblioteca CID, 2000. –20 p.

8. Alexandru E., Acsinte A. Pregătire specializată într-o ramură sportivă – Handbal. // Curs handbal ID. – Bacău: Biblioteca CID, 2000. – 42 p.

– 134 –

9. Alexandru E., Budevici A. Pregătirea sportivă centralizată axată pe dezvoltarea capacităților de forță-viteză a handbalistelor de 13 – 17 ani. // Materialele conferinței științifice ale doctoranzilor. – Chișinău, 2002. – P.47-50.

10. Alexandru E., Acsinte A. Pregătirea fizică specifică jocului de handbal, particularizată la nivelul membrelor inferioare în relație cu principalele procedee tehnice care compun jocul de handbal. // Sesiunea internațională de comunicări științifice – Perspective ale educației fizice și sportului la început de mileniu. – Cluj-Napoca, 2002. – P. 143-148.

11. Alexandru E., Acsinte A., Budevici A. Modelarea etapei pregătitoare constituită dintr-un ansamblu de mezocicluri cu efect tardiv asupra sportivilor. // Materialele conferinței științifice internaționale „Probleme actuale privind perfecționarea sistemului de învățământ în domeniul culturii fizice”, ed.VI, vol.II, Chișinău, 2003. – P. 55-59.

12. Alexe N. Raționalizarea antrenamentului sportiv, București: CCPS, 1992. – P.15-23.

13. Alexe N. Antrenamentul sportiv modern. – București: Editis, 1993. – 531 p.

14. Andrei P. Sociologie generală. – Iași: Polirom, 1997. – 383 p.

15. Arădăvoaicei, Gh., Popescu, Șt. Autocunoașterea personalității. – București: Antet, 1995. – 167 p.

16. Ardeleanu T. Dinamica pregătirii fizice a copiilor. // E.F.S. nr. 7 .– București, 1981.

17. Ardeleanu T. Particularitățile dezvoltării calităților motrice. // E.F.S. nr.8. – București, 1982.

– 135 –

18. Babanskii I.K. Optimizarea procesului de învățământ. – București: Didactică și Pedagogică., 1979. -P.9-269.

19. Bompa T.O. Periodizarea: Teoria și metodologia antrenamentului. – București: Ex Ponto, 2002. – 444 p.

20. Bota I. Handbal – Modele de joc și pregătire. – București: Sport – Turism, 1984. – 202 p.

21. Bota I., Bota M. Handbal. – București: Sport – Turism, 1987. – 165 p.

22. Bota I., Macovei B. Handbal – antrenamentul portarului. –București :Sport – Turism, 1983. – 128 p.

23. Bota M., Bota I. Handbal – 500 de exerciții pentru învățarea jocului. – București: Sport – Turism, 1990. – 114 p.

24. Budevici A. Individualizarea mijloacelor de pregătire în handbal // Perfecționarea sistemului de educație fizică a copiilor de vârstă școlară: materialele Conferinței republicane (în lb. rusă), Chișinău, 1991, 62 p.

25. Budevici A. Pregătirea tehnico-tactică a handbaliștilor în apărare // Probleme actuale privind perfecționarea sistemului de învățământ în domeniul culturii fizice: materialele Conferinței științifice internaționale Chișinău, 1997, p. 166.

26. Buruc M. Teoria și metodica educației fizice și sportului. – Arad: Servo-Sat, 2000. – 193 p.

27. Cârstea Gh. Educația fizică – fundamente teoretice și metodice. – București: Casa de editură Petru Maior, 1999. – 194p.

28. Cârstea Gh. Educația fizică – teoria și bazele metodicii. – București: ANEFS, 1997. – 180 p.

29. Cârstea Gh. Programarea și planificare în educația

– 136 -fizică și sportivă școlară. – București: Universul, 1993. – 184 p.

30. Cârstea Gh. Teoria și metodica educației fizice și sportului – pentru examenele de definitivat și gradul didactic II. – București: AN-DA, 2000. – 198 p.

31. Cârstea Gh. Teoria și metodica educației fizice și sportului. – București: Universul, 1993. – 144 p.

32. Cercel P. Antrenamentul echipelor masculine – București: Sport – Turism, 1983. – 150 p.

33. Cercel P. Calitățile motrice în handbal– București: Sport – Turism, 1975. – 136 p.

34. Cercel P. Exerciții pentru fazele de joc – București: Sport – Turism, 1980. – 154 p.

35. Cerghit I. Metode de învățământ. – București: Didactică și Pedagogică, 1997. – P.36–43.

36. Cerghit I. Mijloace de învățământ și strategii didactice. Curs de pedagogie. – București: Universitatea București, 1988. – 189 p.

37. Chelcea S. Chestionar de investigație sociologică. -București: Științifică și Enciclopedică, 1975. – 227 p.

38. Chiriță G. Educație prin jocuri de mișcare. -București: Sport-Turism, 1983. – P. 27-32.

39. Chiriță G. Pedagogie. – București: Sport-Turism, 1976. – P.185-217.

40. Ciorbă C. Conținutul învățământului superior de cultură fizică. – Chișinău: Garuda Art, 2001. – 190 p.

41. Cojocaru M. Forma sportivă în jocurile sportive, București: MTS, 1992. – P. 67-70.

42. Colibaba-Evuleț D., Bota I. Contribuții la restructurarea conceptului de pregătire fizică în jocurile

– 137 -sportive //Conferința științifică Internațională, 17-20 septembrie, – București, 1997. –P.50.

43. Colibaba-Evuleț D., Bota I. Jocuri sportive. – București: Aldin, 1998. – 327 p.

44. Cosmovici A. Metode pentru cunoașterea personalității. – București: Didactică și Pedagogică, 1972. – P. 12-41.

45. Cosmovici A. Psihologie generală. – Iași: Polirom, 1996. – 253 p.

46. Cristea S. Pedagogie generală. Managementul educației. – București: Didactică și Pedagogică, 1996. – P.132–136.

47. Cucoș C. (Coordonator). Psihopedagogie, pentru examenele de definitivare și grade didactice. – Iași: Polirom, 1998. – P.173–180.

48. Cucoș C. Pedagogie. – Iași: Polirom–Colecția Științele educației, 1996. – P.99-115.

49. Cucoș C. Raționalitatea activității instructiv-educative și proiectarea pedagogică. Psihopedagogia. – Iași: Spiru Haret, 1994. – P.195-204.

50. Danail S.N. Obiectul – Cultură fizică – în sistemul de învățământ privind elaborări contemporane ale teoriei: Sesiunea Jubiliară de comun. științ. – Iași: Univ. Al. I. Cuza, 1995. – P.186-188.

51. Danail S.N. Optimizarea sistemului lecționar de studii în cadrul disciplinei universitare, Educație Fizică: Sinteze ale lucr. Prezent. la Ses. anuală a Catedrei de Ed. Fiz. – Iași: Univ. Tehnică Gh. Asachi, 1996. – P.116-119.

52. Danail S.N. Probleme actuale privind învățământul

– 138 -universitar de cultură fizică în contextul elaborărilor teoretice fundamentale: Sinteze ale lucr. Prezent. la Ses. anuală a Catedrei de Ed. Fiz. – Iași: Univ. Tehnică Gh. Asachi, 1996. – P.13-18.

53. Danail S.N., Ghervan P. Bazele teoretico-metodice ale pregătirii sportive la etapa inițială a handbaliștilor // Cultura fizică: probleme științifice în domeniul învățării și sportului, mater. conf. științ. ale doctoranzilor, ed. III. – Chișinău: INEFS, 2002. – P.231-236.

54. Debesse M. Etapele educației. – București: Didactică și Pedagogică, 1981. – 168 p.

55. Demeter A. Bazele fiziologice și biochimice ale calităților motrice, București: Sport –Turism, 1981. – 168 p.

56. Demeter A. Bazele fiziologice și biochimice ale formării deprinderilor motrice, București: Sport – Turism, 1982. – P.87-98.

57. Demeter A. Fiziologia și biochimia dezvoltării calităților motrice. – București: Sport-Turism, 1983. – P.28-42.

58. Dragnea A. Antrenamentul sportiv. – București: Didactică și Pedagogică, 1996. – 192 p.

59. Dragnea A. Măsurarea și evaluarea în educație fizică și sport. – București: Sport – Turism, 1994. – 189 p.

60. Dragnea A. și colaboratorii. Teoria educației fizice și sportului. – București: Cartea Școlii, 2000. – 198 p.

61. Dragnea A., Bota A. Teoria activităților motrice. – București: Didactică și Pedagogică, 1999. – 179 p.

62. Drăgan I. Selecția medico-biologică în sport. – București: Sport-Turism, 1979. – 175 p.

63. Drăgan I. Selecția și orientarea medico-sportivă. –

– 139 -București: Sport-Turism, 1989. – 237 p.

64. Dumitriu Gh., Dumitriu C-ța. Psihologia procesului de învățământ. – București: Didactică și Pedagogică, 1979. -P. 123-170.

65. Epuran M. Metodologia cercetării activităților corporale. Vol. I – II. – București: ANEFS, 1992. – 317 p.

66. Epuran M. Modelarea conduitei sportive. – București: Sport-Turism, 1990. – 180 p.

67. Epuran M. Modelarea conduitei sportive. – București: Sport-Turism, 1990. – 184 p.

68. Epuran M. Psihologia Sportului de Performanță. – București: Evrika, 1996. – 134 p.

69. Epuran M. Psihologia Sportului de Performanță. Teorie și Practică. – București: Fest, 2001. – 472 p.

70. Epuran M., Horghidan V. Psihologia educației fizice. –București: ANEFS, 1994. – P.33-42.

71. Ghenadi V., Grapă F., Mârza D. Model și modelare în voleiul de performanță. – Bacău, 1994. – 220 p.

72. Ghermănescu I. K. Teoria și metodica handbalului. – București: Didactică și Pedagogică,1983. – 230 p.

73. Ghervan P. Pregătirea sportivă a handbaliștilor în baza unei programe cu conținut adaptat pentru etapa de inițiere 9 – 12 ani: Dis. doct. șt. ped. – Chișinău, 2002. – 190 p.

74. Grapă F. Modelarea jocului de volei prin obiectivizarea pregătirii specializate. // Rezumatul tezei de doctorat. – București, 2001. – 44 p.

75. Gugiman A. Proiectarea cercetării pedagogice // Revista Învățământului. – București, 1991. – Nr. 2, 3. –105

– 140 -p.

76. Harre D. Teoria antrenamentului (traducere), București: Stadion, 1973. – P.24-35.

77. Hăulică I. Fiziologie Umană, ediția a II-a. – București: Medicală, 1997. – P. 72-84.

78. Hăulică I. Sistemul nervos vegetativ. – București: Medicală, 1975. – P. 46-62.

79. Hăulică I. Stresul între sănătate și boală. – București: Muncitorul Sanitar, 1986. – P.24-36.

80. Ionescu M., Radu I. Didactica modernă. – Cluj-Napoca: Dacia, 1995. – 183 p.

81. Issurin V.B., Kaverin V.F. Planificarea și alcătuirea ciclului anual al pregătirii canotorilor // Bazele științifice ale antrenamentului, Vol.12. – București: CCEFS, 1986. P.39-44.

82. Lisievici P. Calitatea învățământului. Cadru conceptual, evaluare și dezvoltare. – București: Didactică și Pedagogică,1997. – P.76-82.

83. Manno R. Bazele antrenamentului sportiv, București: CCPS, 1994. – P. 65-68.

84. Marolicaru M. Tratarea diferențiată în educația fizică. – București: Sport – Turism, 1986. – P.15 – 70.

85. Mate S. Programare – planificare în antrenamentul sportiv. – București: Semne, 2001. – P.179.

86. Mitra G., Mogoș A., Metodica educației fizice școlare, București: Sport-Turism, 1980. – P. 124-127; 225-234; 312-321; 367-380; 445-457.

87. Mitra G., Mogoș A., Metodica predării educației fizice, București: Sport-Turism, 1982. – 289 p.

– 141 –

88. Morarenco L., Praporșcic A. Handbalul 7:7. – Chișinău: Cartea Moldovenească, 1986. – 100 p.

89. Mosser, C. Metode de anchetă. – București: Științifică, 1967. – P. 165-167.

90. Muster, D. Metodologia cercetării în educație și învățământ. – București, 1985. – P. 28-42.

91. Naum H. Handbal de la A la Z. – București: Sport-Turism, 1986. – 206 p.

92. Necula A. 29 teste pentru a te cunoaște. – Iași: Polirom, 1999. – 166 p.

93. Negulescu I. Contribuții la ameliorarea selecției inițiale și a metodologiei de pregătire a copiilor și juniorilor în cadrul sistemului piramidal de organizare a handbalului. // Teză de doct. în ped. – ANEFS, București, 1997. – P.23-46; 78-83; 112-119.

94. Nicola I., Farcaș, V. Teoria educației și noțiuni de cercetare pedagogică. – București: Didactică și Pedagogică, 1993. – P. 58-86.

95. Păcuraru A. Programarea conținutului antrena-mentului sportiv în pregătirea voleibaliștilor de 15 – 16 ani în cadrul Cluburilor Sportive Școlare (România): Dis. doct. șt. ped. – Chișinău, 1999. – 148 p.

96. Păcuraru A. Programarea selecției și programarea pregătirii jucătorilor de volei (copii și juniori). // caiet documentar – Institutul Român de cercetări al Academiei Americano-Române, Secția Olimpism și Știința sportului. – Mannheim, 1997. – P. 26-30.

97. Păcuraru A., Balaiș F. Structura, formarea și adoptarea unei programe unice pentru selecția și pregătirea

– 142 -jucătorului de volei // Simpozionul Științific „Sport – Perspective 2000”. – București, 7-8 nov. 1996. P. 31-40.

98. Popa G. Metodologia cercetării științifice în domeniul educației fizice și sportului. – Timișoara: Orizonturi universitare, 1999. – 281 p.

99. Rață G., Rață B. Aptitudinile motrice de bază. – Bacău: Plumb, 1999. – 213 p.

100. Rîșneac B. Importanța dezvoltării capacităților motrice în procesul antrenamentului și competiției sportive. – București: Materialele Simpozionului Internațional „Sportul Universitar”, 1995. – P.101-105.

101. Rîșneac B., Păcuraru A. Vârsta de 15-16 ani, etapă importantă în pregătirea voleibaliștilor din cluburile sportive școlare. – Mannheim: Revista Educație Fizică, 1998, nr.17. – P.14-21.

102. Sotiriu R. Handbal. Teorie, antrenament, metodică. – București: Gorald, 1998. – P.76-85.

103. Stanciu S. Cercetarea pedagogică. – București: Politică, 1969. – P. 125-129.

104. Stoica M. Pedagogie școlară. – Craiova: Gheorghe Alexandru, 1995. – 158 p.

105. Stoica M. Pedagogie școlară. Pentru cadrele didactice înscrise la definitivat, gradul al II-lea, gradul I și la perfecționare. – Craiova: Gheorghe Cârțu-Alexandru, 1995. – P. 102–125.

106. Stoica M. Pedagogie și psihologie. – Craiova: Gheorghe Alexandru, 2001. – 201 p.

107. Șerban N.M., Pierre de Hillerin. Volei. Strategie și tactică. – București: Sport –Turism, 1984. – P. 24 – 41.

– 143 –

108. Șiclovan I. Periodizarea și conținutul pregătirii pentru atingerea formei sportive maxime. – București 1978//Buletinul Centrului de cercetări, nr.229.

109. Șiclovan I. Teoria antrenamentului sportiv. – București: Sport – Turism, 1977. – p. 29 – 34.

110. Șiclovan I. Teoria educației fizice și sportului. – București: Sport – Turism, 1979. – P. 52 –61.

111. Teodorescu L. Contribuții la îmbunătățirea conceptului de educație fizică școlară din țara noastră.//Educație Fizică și Sport.nr.8, 1968.

112. Teodorescu L. Sportul – integrator al educației fizice în cadrul științei sportului. // Educație Fizică și Sport.nr.5, 1989.

113. Thompson J. Introducere în teoria antrenamentului. – București: C.C.P.S., 1993. – 210 p.

114. Tudor V. Evaluarea în educația fizică școlară. – București: Printech, 2001. – P.23-48.

115. Văideanu G. Educația la frontiera dintre milenii. – București: Politică, 1988. – 226 p.

116. Vințanu N. Educația adulților. – București: Didactică și Pedagogică, 1998. – P.37–41.

117. Vințanu N. Prelegeri despre educația sportivă. – București: ProTransilvania, 1998. – P.76–84.

118. Weinek J. Biologia sportului (traducere). – București: CCPS, 1992. – 136 p.

119. Zbârciog V., Budevici A., Levodeanski I. Pedagogia aplicativă în domeniul educației fizice. – Chișinău: USM, 1999. – 160 p.

– 144 –

Bibliografie în limba rusă

1. Arpe6n B. OnTHMH3au,Ha npoițecca noAroTOBKH raH/;6oAHCTOB bbicokoh KBaAHC^HKaitHH nyTeM BapbnpoBaHHH

COOTHOineHHM CKOpOCTHO-CHAOBblX CpeACTB B03fleHCTBH3

//ABTope(J).AHC. … KaH/i,. neA-HayK. – KneB, 1983. – 23 c.

2. AMaAHH M.E., IIIhaob O.C. MeTOAHKa oițeHKH copeBHOBaTeAtHOH ^eaTeAbHOCTH b cnopTHBHbix nrpax / Teopna h npaKTHKa (J)H3. KyAbTypbi – 1980. – Nq9. – CTp. 19-22.

3. ApecTOB KD.M., Toahk M.A. IIoAroTOBKa (J)yT6oAHCTOB BbicniHx pa3pa/],OB //YHe6.uoco6ne aah CAyniaTeAeă Bbinien niKOAbi TpeHepoB /Toe. IJeHT. OpAena AeHHHa hh-t (J)H3.KyAbTypbi. – M., 1981. – 127c.

4. Ba6aHCKHH KD.K. OnTHMH3au,Ha neflarora^ecKoro npoițecca (B Bonpocax h OTBeTax). – KneB, 1982. – C.21-22.

5. Ba6aHCKHH KD.K. OnTHMH3au,Ha yneBHO-BocnHTaTeAbHoro npoițecca. – M.: npocBem,eHHe, 1982. – 380 c.

6. BapbinieB I\H. IIoAroTOBKa raHASoAHCTOB b npe^copeBHOBaTeAbHOM 3Tane c yneTOM ^aHHbix Texymero KOHTpoAa //ABTope(J).AHC. … KaH^.neA.HayK. – A., 1980. -20 c.

7. BpaTKOBCKHH B.K., Boaolqhh A.B., KoAyM6eT A.H. BnoMexaHHHecKHe acnexTti ynpaBAeHna cnopTHBHOH

TpeHHpOBKOH // TeOpHM H npaKTHKa 4)H3HHeCKOH KyAbTypbi.

– 1990. – N2. 4. – C.29-32.

8. BpHAb M.C. HccAeAOBaHne HH^HBH^yaAtHbix oco6eHHOCTeH A^Tea c ițeAbio OT6opa b cnopTHBHbie actcko-

– 145 -lOHOinecKHe niKOAbi: Ha npnMepe 6acKeT6oAa

//ABTope(J).AHC. … KaH^.neA.HayK. – M., 1968. – 23c.

9. BpHAb M.C. Ot6op b cnopT nrpax. – M.: <I>H3KbTypa h cnopT, 1980. – 65 c.

10. ByTeHKO B.H. HoBoe b noHHMaHHH ^BHraTeAtHoro HaBbiKa //Teopna h npaKTHKa (J)H3.KyAbTypbi. – 1971. – Nq2. – c. 57-59.

11. ByTeHKO B.H. YnpaBAeHne cnopTHBHoa TpeHHpoBKoă cnopTCMeHOB BbicniHx pa3pa/],OB //Teopna H npaKTHKa (J)H3.KyAbTypbi. – 1972. – Nq8.- c.66-67.

12. BepxoniaHCKHH KD.B. HccAeAOBaHHe 3aKOHOMepHOCTeH npoițecca cTaHOBAeHna cnopTHBHoro MacTepcTBa b cbh3h c npo6AeMOH onTHMaAbHoro ynpaBAeHna MHoroAeTHeă TpeHHpoBKoă: JXnc. … AOK.ne^.HayK. – M., 1972. – 386 c.

13. BepxoniaHCKHH KD.B. HccAeAOBaHHe 3aKOHOMepHOCTeH npoițecca cTaHOBAeHna cnopTHBHoro MacTepcTBa b cbh3h c npo6AeMOH onTHMaAbHoro ynpaBAeHna MHoroAeTHeă TpeHHpoBKoă: JXnc. … AOK.ne^.HayK. – M., 1972. – 386 c.

14. Boakob A.H. OH3HHecKHe cnoco6HOCTH Acrea h noApocTKOB. – Khcb: 3AopoBbe, 1981. – 254 c.

15. Boakob B.M. Bo3pacT h CTaHOBAeHHe cnopTHBHoro MacTepcTBa. – Cmoachck, 1974. – 192 c.

16. Tap6aA5iycKac B. IțeAeHanpaBAeHHaa cnopTHBHaa no^roTOBKa iohhx raH/;6oAHCTOB 9 – 11 act c ițeAbio OT6opa hx aah 3aHMTHH b /JKDCIII // /Jhcc. …KaH/i,.neA.HayK. – KneB, 1983. – 177 c.

17. Tap6aA5iycKac B. IțeAeHanpaBAeHHaa cnopTHBHaa

– 146 -noAroTOBKa k>hmx raH/;6oAHCTOB 9-11 act c ițeAbio OT6opa hx Aam 3aHMTHH b ZJIIin ///Jhc. … KaH^.neA.HayK. – KneB, 1983. – 177 c.

18. TeAAepniTeHH C.H. Cmhphob K.M.,

$H3HOAOrHHeCKHe OCHOBBI CnOpTHBHOH TpeHHpOBKH,- M.:

<I>H3KyAbTypa h cnopT, 1970. – 232 c.

19. Toahk A.M., 5ÎHaHHC C.B. MeTOflti BoenHTaHHa ^BHraTeALHtix KanecTB //Teopna h MeTO^HKa 4)H3HHecKoro BoenHTaHHa, / IIoa P©A- T.,Zț.Xapa6yra. – M.: <I>H3KyAbTypa h cnopT, 1974. – C. 103-107.

20. TOAHK M.A. KOHTpOAb TpeHHpOBOHHLIX H

copeBHOBaTeALHLix Harpy30K. – M.: <I>H3KyAbTypa h cnopT, 1980. – 131 c.

21. TopKHH M.5L Bonpocbi cJdhshoaothh lOHOinecKoro cnopTa b c(J)epe yneHHH H.n.IIaBAOBa //Teopna h npaKTHKa (J)H3KyAbTypbi. – 1951. – Nq8. – C.5-8.

22. TyscaAOBCKHH A. A., cncTeMa OT6opa iohmx cnopTCMeHOB. – Mhhck, 1975. – 48c.

23. /JaHHAHHa A. H. Bo3pacTHaa h neAarormecKaa ncnxoAorna // IIcHxoAorHM: YneBHHK rasl hh-tob c]dh3. KyAbT. / IIoa P©A- B. M. MeAbHHKOBa. – M.: <I>H3KyAbTypa h cnopT, 1987. – C. 132-165.

24. /JaHHAHHa A. H. IICHXOAOrHH 4)H3HHeCKOrO

BoenHTaHHa // IIcHxoAorHH: YneBHHK rasl hh-tob (J)H3. KyAbT. / IIoA P©A- B. M. MeAbHHKOBa. – M.: <I>H3KyAbTypa h cnopT, 1987. – C. 167-194.

25. /țaHHAOB A.A. /jBHraTeAbHbie choco6hocth k

eCTeCTBeHHOMy MeTaHHK) KaK OCHOBa 3C|)C|)eKTHBHOCTH

oByneHHM 6pocKaM Mana iohhx raH/;6oAHCTOB //Teopna h

– 147 -npaKTHKa (J)h 3 KyAbTypbl. – 1982. – Nq4, C. 32-34.

26. /țaHHAOB A.A. HccAeAOBaHne pa3BHTHa CTpyKTypbi

6pOCKOBbIX ^BHXeHHH y UIKOAtHHKOB 9.16 ACT K>HbIX H

raH/;6oAHCTOB // A(3pTope(3p. ahc. …KaH^.neA.HayK. – M., 1974. -20 c.

27. /JeMbHHeHKO KD.K. TeopeTHnecKoe o6ocHOBaHHe npo(J)eccHOHaAbHO – npHKAaAHOH 4)H3HHecKOH noAroTOBKH //IIpo6AeMbi TeopHH H npaKTHKH npO(J)eCCHOHaAbHO –

npHKAaAHOH 4DH3HHeCKOH nOArOTOBKH yHaLU,HXCM

npo^DTexyHHAHLu, /IIoa P©A- B.r.KaHeBeu;. – A., 1982. – C.22-35.

28. /^3araHHM JX.T. B3rAHAM Ha CTpyKTypy (aTanbi) MHoroAeTHeă TpeHnpoBKH //C6.HayHH.Tp.(npo6AeMbi

CnOpTHBHOH TpeHHpOBKH) / Tpy3. TOC. HH-T (J)H3 .KyAbTypbl. –

T6hahch, 1984. C. – 81-84.

29. /^3araHHM JX.T. O cpoxax cnopTHBHoă cneițHaAHsaițHH //C6.HayHH.Tp.(npo6AeMbi cnopTHBHoă

TpeHHpOBKH) /rpy3.rOC.HH-T (J)H3 .KyAbTypbl. – T6hahch,

1984. C. – 85-90.

30. /^3araHHM JX.T. 06 acJxJjeKTHBHOCTH BbinoAHeHHH 6pocKOB Mana no BopoTaM KOMaH/i, bmcokoh KBaAHC^HKaițHH b raH/;6oAe //C6.HayHH.Tp., T.10 /rpy3.roc.HH-T (J)H3.KyAbTypbl. – T6hahch, 1975. C. – 167-168.

31. /^3araHHM JX.T. PyHHoă Man. YneBHHK aah CTyAeHTOB hh-tob 4dh3.KyAbTypbl. – T6hahch: TaHaTAe6a, 1974. – 120 c. (Ha rpy3.M3biKe).

32. /^3araHHM JX.T. TaKTmecKaa no^roTOBKa raH/;6oAHCTOB (b HanaAeHHH) //C6.HayHH.Tp. /npo6AeMbi

CnOpTHBHOH TpeHHpOBKH/ / Tpy3.rOC .HH-T (J)H3 .KyAbTypbl. –

– 148 -T6hahch, 1984. C. – 91-99.

33. }K6aHKOB O.B. MeTOAOAorna ^°PMHPOBaHHa HHC^opMaitHOHHoro npocTpaHCTBa npoițecca 4)H3HHecKoro BoenHTaHHa // Teopna h npaKTHKa 4)H3HHecKOH KyAbTypbi. -1999. – N^ 6. – C.39-40.

34. 3anopo3caHOBa A.n. IleAarorHHecKHe acnexTti OT6opa h nporH03HpoBaHHM pe3yAbTaTOB b cnopTe no noKa3aTeAK) AaTeHTHoro nepno^a ^BHraTeAbHOH peaKHHH (Ha npHMepe raHA6oAa); //ABTopec|).AHC. … AOKT.6noA.HayK. -KpacHOAap, 1980. 21-c.

35. 3au;HopcKHH B.M. Bonpocbi nepeHOca

TpeHHpOBOHHHOCTH B ^BHraTeAbHLIX ^eăcTBHax

//KoopAHHaițna ^BHraTeALHLix (JjyHKițHH h BereTaTHBHbix (J)yHKLi;HH npn MbinieHHoa ^eaTeAbHOCTH HeAOBexa. – M.-A., 1965 – C. 117 – 138.

36. 3aHHopcKHH B.M. BocnHTaHHe 4DH3HHecKHx (^BHraTeAtHbix) KanecTB //Teopna h MeTO^HKa 4DH3HHecKoro BoenHTaHHa /IIoa peA- A.n.MaTBeeBa h A./J.HoBHKOBa. – M.: OH3KyAbTypa h cnopT, 1967. – C. 160 -199.

37. 3aHHopcKHH B.M. Ochobm cnopTHBHoă MeTpoAorHH. – M.: <I>H3KyAbTypa h cnopT, 1979. – 152 c.

38. 3aHHopcKHH B.M. OnsHnecKHe KanecTBa cnopTCMeHa – M.: <I>H3KyAbTypa h cnopT, 1966. – 91c.

39. 3hmkhh H.B. $H3HOAorHHecKHe acneKTLi onpeAeAeHHM cneițnaAtHOH TpeHHpoBaHHOCTH cnopTCMeHOB //Teopna h npaKTHKa (J)H3.KyAbTypbi. – 1971. – Nq9. – C.24-26.

40. 3hmkhh H.B. $H3HOAorHHecKHe xapaKTepncTHKH Cham, 6bicTpoTbi, BbiHOCAHBOCTH. – M.: <I>H3KyAbTypa h cnopT,

– 149 -1956. – C.-206.

41. 3hmkhh H.B. OH3HOAorna HeAOBexa. – M.: OH3KyAbTypa h cnopT, 1970. – 342 c.

42. HBaxHH E. H. PyHHoă msh 7 : 7. – M.: <I>H3KyAbTypa h cnopT, 1962. – 136 c.

43. HBaxHH E.H., XoMyTOB A.H., AaTbiniKeBHH A.A. raH/;6oA: C6.HayH. Tp./KneBCKHH toc.hh-t. (J)H3.KyAbTypbi. -KneB, 1971. – 93 c.

44. HBanțeHKO B.IL CoBepmeHCTBOBaHHe tcxhhko-

TaKTHHeCKOH nOArOTOBKH K>HbIX rOH/],6oAHCTOB 14.15 ACT (Ha

npHMepe 6pocKOB Mana b BopoTa): JXhc . … KaHfl,.ne^.HayK. -A., 1982. – 166 c.

45. HBanțeHKO B.IL CoBepnieHCTBOBaHne tcxhhko-

TaKTHHeCKOH nOArOTOBKH K>HbIX rOH/],6oAHCTOB 14-15 ACT (Ha

npHMepe 6pocKOB Mana b BopoTa): JXhc . … KaHfl,.ne^.HayK. -A., 1982. – 166 c.

46. HraaTteBa B. 51. Ta.aj^6oA. – M.: <I>H3KyAbTypa h cnopT, 1983. – 200 c.

47. HraaTteBa B.5L HccAeAOBaHne copeBHOBaTeAbHbix Harpy30K raH/;6oAHCTOB Bbicninx pa3pa/],OB //Teopna h npaKTHKa (J)H3.KyAbTypbi. – 1980. – Nq8. – C. 15-17.

48. HraaTteBa B.5L OByneHHe npneMaM tcxhhkh raH/;6oAa //MeTOAHHecKne pa3pa6oTKH aah hh-tob (J)H3.KyAbTypbi /Toe. ițeHT. opAena AeHHHa hh-t (J)H3.KyAbTypbi, 1982. – 33 c.

49. HraaTteBa B.5L OițeHKa copeBHOBaTeALHoă h

TpeHHpOBOHHOH ^BHraTeAbHOH ^eSTeALHOCTH raH/],60AHCT0B

Bbicmnx pa3pa/],OB // ABTopec|). … KaH^.neA.HayK. . M., 1982. – 23 c.

– 150 –

50. HrHaTbeBa B.5L CKopocTHO-CHAOBaa noAroTOBAeHHOCTb iohbix raHA6oAHCTOB //Teopna h npaKTHKa (J)H3.KyAbTypbi. – 1985, Nq8. – C. 24-26.

51. H3aaK B.H. SKcnepnMeHTaALHoe o6ocHOBaHHe

MeTO^HKH 4DH3HHeCKOH H TeXHHHeCKOH nOArOTOBKH

raH/;6oAHCTOB CTapninx pa3pHAOB //ABTopec|).AHC. … KaH/i,. neA- HayK. – A., 1974.- 24 c.

52. Halhhhh B.H. IIpo^DeccHOHaAbHO – npnKAaAHaa 4DH3HHecKaa no^roTOBKa CTyAeHTOB By30B: Hay^HO -MeTOAHHecKne opraHH3an;HOHHfcie ochobh. – M.: Bbiciii. niKOAa, 1978. – C. 49 – 61.

53. Ke6epAHHCKHH K.n. IlpocTpaHCTBeHHaa tohhoctt» h BpeMH peaKițHH npn 6pocKax Mana no BopoTaM raHA6oAHCTOB b pa3AHHHbix CHTyai^HMx //ABTopec|).ahc. … KaH^.ne^.HayK. – A.: 1971. – 24 c.

54. KAycoB H.n. Ta.aj^6oA. – M.: OH3KyAtTypa h cnopT, 1982. – 224 c.

55. KAycoB H.n. MHHH-raH^6oA. – M.: OH3KyAtTypa h cnopT, 1979. -144 c.

56. KAycoB H.n. MoACAt raHA6oAHCTa-80 //CnopTHBHbie nrpbi. – M., 1978. – Nq5. – C.18-19.

57. KAycoB H. II. PyHHoă msh b niKOAe. – M.: npocBem,eHHe, 1986. – 128 c.

58. KAycoB H. II. TpeHnpoKa raHA6oAHCTa. – M.: <I>H3KyAbTypa h cnopT, 1975. – 208 c.

59. KAycoB H.n., H,ypKaH A.A. IIlKOAa CTpeMHeAtHoro MMHa. – M.: «MoAOAas rBapAHM», 1983. – 127 c.

60. Ko3AOBa K.O. HccAeAOBaHHe TaKTHnecKHx achctbhh raHA6oAHCTOB b HanaAeHHH h nyTH noBLinieHna hx

– 151 -3C|)C|)eKTHBHOCTH // ABTopec|). ^hc . .., KaH^.Aefl.HayK. – A.: 1973. – 19 c.

61. KoMapoB A. raH/;6oA.-M.: OnsKyAtTypa h cnopT, 1979. – 4-8 c.

62. Kopo6kob A.B. HccAeAOBaHne B3aHMOCBM3H pa3BHTHM 4DH3HHecKHx Ka^ecTB h o6yHeHHe TeXHHKe bhaob AerKOH aTAeTHKH // ABTope(J). JXhc. … KaH^.neA.HayK. – M., 1964. – 29 c.

63. Kochaob C.A. OnepKH cJdhshoaothh Tpy/;a. – M.: MeAHițHHa, 1965. -379 c.

64. KocHHițeB B.C. SKcnepHMeHTaAtHO-neAarorH^ecKoe HCCAeAOBaHHe h nyTH ero coBepuieHCTBOBaHna b raH/;6oAe //ABTope(J).AHC. … KaH^.neA.HayK. – M.: 1969-22 c.

65. Kpanr T. IIcHxoAorHM pa3BHTHa. – CII6.: IlHTep, 2000. – C. 15-20, 60-101, 457-547.

66. KpecTOBHHKOB H.A. OnepKH no cJdhshoaothh 4DH3HHecKHx ynpaacHeHHH. – M.: <I>H3KyAbTypa h cnopT, 1951. – 532 c.

67. Kpasc B.H. HccAeAOBaHne ^HHaMHKH nepeHoca TpeHHpoBaHHOCTH b npoițecce TpeHnpoBKH // ABTope(J). JXhc. … KaHfl.nefl.HayK. – M., 1969. – 17 c.

68. Ky6eeB A.B., BaTaAOB A.r. TpeHepy o MHKpoKOMnLMTepe MK-85 // Teopna h npaKTHKa 4DH3HHecKOH KyAbTypbi. – 1995. – N^ 5. – C.32-33.

69. Ky3Heu;oB B. B. CncTeMa noAroTOBKH cnopTCMeHOB BbicniHx pa3pa/],OB //AerKaa aTAeTHKa. – 1970. – MO. – C.14-16.

70. Ky3LMHHa H.B. MeTO^M HCCAeAOBaHHH neAarorH^ecKOH ^eaTeAbHOCTH. – A., 1970. – 168 c.

– 152 –

71. Ky3bMHHa H.B. MeTO^M cncTeMHoro neAarorn^ecKoro HCCAe^OBaHna. – A., 1980. – 170 c.

72. AaTbiniKeBHH A.A., MaHeBHH A.P. TexHHHecKaa h TaKTHnecKaa no^roTOBKa raH/;6oAHCTOB. – KneB: 3aopobi>m, 1981. – 176 c.

73. AaTbiniKeBHH A.A., MaHeBHH A.P. Ta.aj^6oA. – KneB: PaASHCKa niKOAa, 1978. – 78 c.

74. AaTbiniKeBHH A.A., XoMyTOB H.H. Ochobbi nporH03HpoBaHHM cnopTHBHLix ^ocTHxeHHH b raH,zi,6oAe: cB.HayHH.Tp./KneBCKHH toc.hh-t cjDHS.KyAtTypfcl. -KneB,1978. – C.3-4.

75. AaTbiniKeBHH A.A., XoMyTOB H.H., MaHeBHH A.P. HeKOTopbie KOHnennHH MeTo^a MOAeAHpoBaHHH b cnopTHBHLix nrpax: cB.HayHH.Tp./KaeBCKHH tochh-t 4DH3.KyAtTypbi. – AneB,1978. – c.5-17.

76. AaTbiniKeBHH AA. HccAeAOBaHne nyTeă noBtiuieHHa 3(J)4DeKTHBHOCTH noAroTOBKH BpaTapa b Hrpe raH/;6oA //ABTope(J).AHC__ KaH^.neA.HayK. – KneB, 1975. – 28 c.

77. Ma3HHHeHKO B./ț. O CTa^nax ^°PMHPOBaHHa HaBLixa b nponecce oByneHHH ^BHraTeALHtiM. – Teopna h npaKTHKa 4dh3hh6Ckoh KyAbTypbi, 1964. – Noll. – C. 64-66.

78. Ma3HHHeHKO B./ț. OByneHne ^BHraTeAbHbiM

^encTBHAM //Teopna H MeTO^HKa 4DH3HHeCKOrO BOCnHTaHHa

/ IloA P©A- A.n.MaTBeeBa h H./J.HoBHKOBa. – M.: <I>H3KyAbTypa h cnopT, 1976. – C. 141-168.

79. MapKOCMH A.A. OCHOBfcl MOpc|)OAOrHH H c|)H3HOAOrHH

opraHH3Ma Acrea h no^pocTKOB. – M.: MeAHHHHa, 1969. -365 c.

80. MaTBeeB A.IT. 06ma.5i Teopna cnopTa. – M.:

– 153 -BoeHH3AaT, 1997. – 305 c.

81. Motophh B.M. O KanecTBe noAroTOBKH cneițnaAHCTOB cJdhshhcckoh KyAbTypbi (no MaTepnaAaM aMepHKaHCKoă nenaTn) // CoBpeMeHHbie npo6AeMbi coBepnieHCTBOBaHHM CHCTeMbi (J)H3KyAbTypHoro o6pa30BaHHa: MaTep.MescA.HayH.KOHcJ). – KnniHHeB, 1993. – C.88-89.

82. HaBaTHHKOBa M. 51. Ochobm ynpaBAeHna noAroTOBKOH iohmx cnopTCMeHOB.- M.: <I>H3KyAbTypa h cnopT, 1982. – 280 c.

83. Ha6aTHHKOBa M.5L MeTOflOAorHHecKne acneKTLi coBepnieHCTBOBaHHM CHCTeMbi ynpaBAeHHM no/i,roTOBKOH K>Hbix cnopTCMeHOB // coBepmeHCTBOBaHHe ynpaBAeHna

CHCTeMOH nOArOTOBKH KBaAH(J)HLi;HpOBaHHbIX cnopTCMeHOB. –

m.: 1980.-c.131-139.

84. IleTyHHH O.B. TeopeTHnecKHe ochobh noAroTOBKH

CTy/],eHTOB B npO(J)eCCHOHaAbHOH ^eSTeALHOCTH yHHTeAH

4DH3HHecKOH KyAbTypbi. – CII6.: Cn6rAOK, 1997. – C.10-34.

85. IleTyHHH O.B. OopMHpoBaHne npoc|)eccHOHaAbHoro MacTepcTBa yHHTeAH (J)h3KyAbTypbi: YHe6. nocoBne aah ne^. hh-tob. – M., 1980. – 112 c.

86. IlAaTOHOB B.H. Teopna h MeTO^HKa cnopTHBHoă TpeHHpoBKH. – Khcb; Bbicmaa niKOAa, 1984.-350 c.

87. IlAaTOHOB B.H. A^anTaițHM b cnopTe. – Khcb: 3AopoBbe, 1998. – 216 c.

88. IlAaTOHOB B.H. CoBpeMeHHaa cnopTHBHaa TpeHHpoBKa. – Khcb: Saopob^m, 1980.-336 c.

89. IlAaTOHOB K.K. nycTOBoă A.n. TeopeTHnecKHe

OCHOBbI OT6opa Cpe^CTB 4DH3HHeCKOrO BOCnHTaHHM aah npO(J)eCHOHaAbHO – npHKAa^HOH (JjHSHHeCKOH nOArOTOBKH //

– 154 –

ripo6AeMbi TeopHH H npaKTHKH npO(J)eCCHOHaAbHO -npHKAaAHOH 4DH3HHeCKOH nOArOTOBKH yHaLU,HXCM

npo^DTexyHHAHLu, /IIoa peA- B.r.KaHeBeu;. – A., 1982. – C.36-49.

90. IIoAHeBCKHH C.A. HccAeAOBaHHe bahhhhh

pa3AHHHOH 4DH3HHeCKOH nOArOTOBKH Ha (JjyHKHHOHaAbHOe COCTOMHHe OpraHH3Ma nOAPOCTKOB B CM3H C OCBOeHHeM

npo(J)eccHH //ABTope(J). ahcc. … KaH^.neA.HayK. – M., 1969.

– 24c.

91. IIoAHeBCKHH C.A. CTapițeBa H./J. <I>H3KyAbTypa h npo(J)eccHM. – M.: <I>H3KyAbTypa h cnopT, 1988. – 160 c.

92. IIopTHbix K). H. CnopTHBHbie nrpbi h MeTO^HKa npeno^aBaHHa. – M.: <I>H3KyAbTypa h cnopT, 1986. – 320 c.

93. IIopTHbix KD.M. CnopTHBHbie nrpbi. – M.: OnsKyA'bTypa h cnopT, 1975.-410 c.

94. Phbkhh A.A. Cpe^CTBa h mcto^li neflarorn^ecKoro KOHTpoAa b CHCTeMe ynpaBAeHHH noAroTOBKoa raHA6oAHCTO //ABTope(J).AHC. … KaHA-AeA-HayK. – M., 1981.-24 c.

95. Poahohob A.B., IlepeneAOB A.H. /^HHaMHKa ncHxoMOTopHbix Ka^ecTB y nrpoKOB b pyHHoă Ma^y /TeopHH h npaKTHKa (J)H3.KyA'bTypbi. – 1974.-NqIO. C.9-12.

96. Po3hh E.K). KoMnbioTepHaa peaAH3au;Ha neAarorHHecKoa ^HaraocTHKH h kohtpoas 3a 4dh3hhhckhm

COCTOSHHeM H CneițHaALHOH nOArOTOBAeHHOCTbK)

cnopTCMeHOB // TeopHH h npaKTHKa 4dh3hh6Ckoh KyAbTypbi.

– 1995. – N2. 3. – C.19-22.

97. CoAOBbeB A.B. HHc|)opMaHHOHHbie TexHOAoran oByneHHM b npo(J)eccHOHaAbHOH noAroTOBKe // Bbicmee o6pa30BaHHe b Pocchh. – 1995. – N^ 2. – C.31-36.

– 155 –

98. CTacHAMBHHyc r.H. H3MeHeHne noKa3aTeAen

3(J)4DeKTHBHOCTH HrpOBOH ACSTeAtHOCTH B 3aBHCHMOCTH OT HCnOA1>30BaHHM pa3AHHHbIX npOrpaMM TpeHHpOBOHHblX

B03AeăcTBHH // ABTopec|). ahc . …KaH^.neA.HayK. – KneB, 1983.-23 c.

99. OrenaHOB B.H., Ckomopoxob E.B. MeTO^HKa aBTOMaTH3HpoBaHHoro ynpaBAeHHM noflroTOBKoă (J)yT6oAHCTOB // Teopna h npaKTHKa 4DH3HHecKOH KyAbTypbi. – 1990. – N^ 12. – 53 c.

100.Tpery6 B.T. OnTHMaA'bHbie pescHMbi nepeAOBaHna

HrpOBOH ^eaTeAtHOCTH C OT^blXOM y raH/],60AHCT0B BblCOKOH

KBaAH^DHKaițHH //ABTope(J).AHC. … KaH^.neA.HayK. – KneB, 1983.-24 c.

lOl.TypHHH M.E. OnTHMH3au,Ha TpeHnpoBOHHoro

npoițecca raH/;6oAHCTOK bmcokoh KBaAHC^HKaitHH Ha

3aKAK)HHTeAT)HOM 3Tane IIOArOTOBKH K OCHOBHbIM

copeBHOBaHHH //ABTope(J).AHC. … KaH^.neA.HayK. – KneB, 1984.-24.

102.TxopeB B.H. IlyTH noBtiuieHHa acJxJjeKTHBHOCTH

HHflHBHAyaAtHBIX TaKTHHeCKHX ^eHCTBHH raH/],6oAHCTOB B

HanaAeHHH //ABTope(J).AHC. … KaH^.neA.HayK. – A., 1982.-22 c.

103.Oap(J)eAb B.C. YnpaBAeHne ABHaceHH3MH b cnopTe. M.: OH3KyAbTypa h cnopT, 1975. – C.14-67.

104.<I>HAHH B. II ., H. A. $OMHH. OCHOBbI K>HOIIieCKOrO

cnopTa.- M.: <I>H3KyAbTypa h cnopT, 1980. – 252 c.

105.<I>HAHH B.n. BocnHTaHne 4dh3hh6Ckhx KanecTB y K>Hbix cnopTCMeHOB. – M.: <I>H3KyA'bTypa h cnopT, 1974.-230 c.

– 156 –

106.<I>HAHH B.n. CKOpOCTHO-CHAOBaa nO^rOTOBKa K>HbIX

cnopTCMeHOB. – M.: OH3KyAi>Typa h cnopT, 1968.-196 c.

107. OoMeHKO B./J. MoACAHpoBaHHe cnopTHBHoă AeaTeAtHOCTH npn ynpaBAeHHH noAroTOBKOH raH/;6oAHCTOB //Teopna h npaKTHKa 4DH3.KyAi>Typbi. – 1976.-Nq12.-C.13-15.

108. XaMy,zi,a OpaH. HccAeAOBaHHe nyTen pa3BHTHa cneitnaAtHOH pa6oTocnoco6HOCTH raH/;6oAHCTOB // ABTope(J). Ahc. … KaHfl.nefl.HayK. – KneB, 1980.-24 c.

109.IIIycTHH B.H. MoACAt nrpti KOMaH^M raH/;6oAHCTOK //CnopT 3a py6esc – 1977.- No 6.- C.4-7.

110.5ÎHaHHC C.B. Cpe^CTBa 4DH3HHecKoro BoenHTaHHa

//TeOpHM H MeTO^HKa 4DH3HHeCKOrO BOCnHTaHHM / IIoA P©A-

A.n.MaTBeeBa h A./J.HoBHKOBa. – M.: <I>H3KyAfcTypa h cnopT, 1976. – C. 64.

– 157 –

Bibliografie în limba engleză

1. Apitzsch E. Psychodynamic Theory of Personality and Sport Performance. – Illinois, USA: Biddle SJH. European Perspectives on exercice and sport Psychology, Human Kinetics, 1995. – P. 118 – 128.

2. Beech H. R. A behavioral approach to the management of stres – a practical guide to techniques. -London: J. Wiley and Sons, 1989. – P. 56 – 72.

3. Bolles R.C. Reinforcement, expectancy and learning // Psychol Rev. – USA, 1972. Nr.79 – P. 81-88.

4. Bon M. Measurement of the cyclic movements of the handball players during the game by computer vision system (SAGIT). // EHF Periodicals. – Vienna, 2000. Nr. 1/2000. – P. 35-40.

5. Brenner S.O., Bartel R. J. (1983) – Occupational Behavior // Psychol Rev. – USA, 1983. Nr.5 – P. 183-195.

6. Chirtel S.J. Net O2, CO2, lactate, and acid exchange by muscle during progressive working contranctions // J.of Appl. Physiol. – USA, 1984. Nr. 56. – P. 161-165.

7. Clanton R.E., Mary P.D. Team Handball, Steps to success. – Illinois: Human Kinetics Champaign, 1997. – 152 p.

8. Czerwinski J., Taborsky F. Basic. Handball, Methods / Tactics / Techniques. – Viena: Gutheil-Schoder-Gasse, 1997. – 84 p.

9. EHF Methodic Commission – Basic Handball, Practical Exercices. – Viena: Gutheil-Schoder-Gasse, 1997. – 173 p.

– 158 –

10. Issurin V., Shkljar V. Priorites determination in the development and promotion of different Olympic sports // Acta Academiae Olimpiquae Estonae, 2001. Vol.9-42. Tartu.

11. Katzamanidis, Ch., Chatsikotoulas, K., Giannakos, A. Optimisation of the training plan of the handball game. // EHF Periodicals. – Vienna, 2000. Nr. 2/2000. – P. 49-55.

12. Kobasa S. C. Stressfull life events, personality and health: An inquiry into hardiness // J. Per Soc Psychol. – USA, 1979. Nr. 37. P. 1-11.

13. Landy F. The psychology of work behavior (3rd.ed). – Homewood: The Dorsey Press, 1984. – P. 103-123.

14. McGrath J. E. Social and psychological factors in stress. – New York: Holt, Rinehart and Winston, 1980. – 174 p.

15. Richter E.A., Kienes, B., Saltin, B., Savard, G. Skeletal muscle glucose uptake during dynamic exercise in humans: role of muscle mass. // J. Physiol. – Amsterdam, 1988. Nr. 254. – P. 25-33.

16. Roth D.A. The sarcolemmal lactate transporter: transmembrane determinants of lactate flux. // Med. Sci. Sports Exercise – USA, 1991. Nr. 320. – P. 925-934.

17. Rowell L.B. Is peak quadriceps blood flow in humans even higher during exercise with hypoxemia? // J. Physiol. – Amsterdam, 1986. Nr. 251. – P. 102-133.

18. Taborski F. Methodical aspects of handball trening. // EHF Periodicals. – Vienna, 2000. Nr. 1/2000. – P. 56-58.

19. Taborski, F., Pollany, W. 15th Women” s World Championship in Italy // EHF Periodicals. – Vienna, 2000. Nr. 1/2000. – P. 18-24.

– 159 –

Bibliografie în limba franceză

1. Ahmaidi S., Hardy J.M, Varray A., Collomp K., Mercier J., Préfaut C. Relation entre le seuil d’accumulation du lactate et le seuil de l’inadaption ventilatoire a la production de CO2 au cours d’une epreuve d’exercice musculaire chez le sportif. // Science & Sports. – Paris, 1992. Nr. 7. – P. 157-162.

2. Constantini D. Antrenament. Approches du handbal. – Paris, 1994. – P.34-39; 71-77.

3. Fréminet A. Transfer des equivalents reduits dans la cellule, l’exces de lactate. // Poumon et Coeur. – Paris, 1975. Nr. 31. – P. 179-182

4. Fréminet A., Megas P. Le methabolisme du lactat: données elementaires et variations sur le theme. // Science & Sports. – Paris, 1993. Nr. 8. – P. 137-162.

5. Malchair A. Environement social et disordres psychosomatiques. – Bruxelles: Esentialia UCB, 1988. – P. 1-10.

6. Trudeau F., Milot M., Paré M, Plorude K. Responses plasmatiques et ajustement de l’intensite d’exercice par la frequence cardiaque ou la carge de travail. // Science & Sports. – Paris, 1997. Nr. 12. – P. 123-128.

– 160 –

Bibliografie în limba germană

1. Bastian H., Kreher Kl. Vergleich leistungbestimmender Mercmale im Angeriffsspiel des Hallenhandballe am Beispiel zweier Mannschaften aus der Regionalligen “Sud-Weste”, – Leistungssport, 1978, №2, S 114-123.

2. Pollany W. Wurfanalise im Hallenhandball. Leistungssport, 1978, №2, S. 106-112.

3. Stein H. Federhoff E. Handball. Berlin. Sportverlag, 1975, S. 225.

4. Trosse H.D. Handball. Training, Technik, Taktik. Berlin, 1977, S.205.

– 161 –

ANEXE

– 162 –

ANEXA 1

ANCHETĂ

Răspunsurile la întrebările anchetei vor fi folosite nutnai în scop științific.

Stimate coleg !

în scopul perfecționării sistemului de pregătire sportivă, din cadrul procesului de antrenament, vă propunem să răspundeți la întrebările următoare bifând cu „x” varianta de răspuns pentru care optați.

1. Credeți că este necesară o modelare a planului perioadei de pregătire a handbalistelor junioare I?

□ Da

□ Nu

□ Greu de răspuns

2. Ținând cont de experiența dumneavoastră, ce formă de pregătire considerați că este esențială în procesul de instruire sportivă al handbalistelor junioare I?

□ Pregătirea teoretică D Pregătirea tehnică

D Pregătirea specializată D Pregătirea fizică

3. Ce procentaj ați acorda dumneavoastră din totalul numărului de ore repartizat în planul de pregătire din perioada pregătitoare componentei specializate?

D 25%

D 50%

□ 75%

□ 100%

4. După opinia dumneavoastră este necesară introducerea planului model propus bazat pe pregătirea specializată?

D Da

□ Nu

□ Greu de răspuns

5. Considerați că pregătirea specializată introdusă în noul plan-model este mai eficientă decât cea existentă?

D Da

D Nu

□ Greu de răspuns

– 163 –

6. Credeți că planul perioadei pregătitoare propus este dinamic și flexibil?

D Da

□ Nu

□ Greu de răspuns

7. Considerați că fiecare profesor-antrenor din Cluburile Sportive Școlare ar fi ajutat de utilizarea unor planuri-model de pregătire axat pe componenta de specializare?

□ Da, în procent de 25%

□ Da, în procent de 50%

□ Da, în procent de 75%

□ Da, în procent de 100%

□ Nu

8. În ce măsură credeți că planul model elaborat determină îmbunătățirea capacității de performanță la junioare I?

□ în foarte mică măsură D În mare măsură

D Deloc

9. Considerați că pentru creșterea eficienței, obiectivității și utilității aprecierii pregătirii specializate sunt importante mijloacele informaționale moderne?

□ Da

□ Nu

□ Greu de răspuns

10. Utilizați în procesul de pregătire planuri sau sisteme elaborate pe baza modelării antrenamentului sportiv?

D Da, integral

□ Da, parțial

□ Nu

11. Dacă ați avea posibilitatea utilizării planului-model de pregătire specializată propus, acesta ar contribui la optimizarea și eficientizarea procesului de antrenament?

D Da, integral

□ Da, parțial

□ Nu

Vă mulțumim pentru ajutorul acordat!

Data ……………………

Semnătura………………………….

Anexa 2. Periodizarea și etapizarea pregătirii echipei de handbal junioare I – Clubul Sportiv Școlar Bacău

Anexa 3. Periodizarea și etapizarea pregătirii echipei de handbal junioare I – Clubul Sportiv Școlar Bacău

Anexa 4 (1)

Structura planului de antrenament pe etape

* Tematică principală O Teme complementare

Z,9T

Anexa 4 (3)

* Tematică principală O Teme complementare

– 169 –

ANEXA 5

PLANURILE INDIVIDUALE DE PREGĂTIRE (PE POSTURI) – perioada pregătitoare – stadiul de specializare –

PORTAR

Obiective:

– Perfecționarea motricității specifice și a pregătirii acrobatice necesare postului;

– Perfecționarea procedeelor tehnice cu mingea, respingerea cu o mână și cu două mâini la colțul de sus, cu brațul și piciorul la colțul de jos;

– Participarea activă în momentul declanșării contraatacului;

– Educarea încrederii în posibilitățile proprii.

Program:

Pregătirea organismului pentru efort:

– alergare ușoară în jurul terenului 3’; alergare înainte, înapoi, lateral 1 m; exerciții de gimnastică 4’; pase în doi de la distanță de 2-3 m;

– deplasare în triunghi în cadrul porții 5×20”, pauză 4×20”.

Circuit de pregătire fizică și tehnică:

1. Pase la perete de la distanță de 3 m;

2. Start din poziția ghemuit pe distanța de 6 m;

3. Din stând, trecere în ghemuit, revenire în stand 15”;

4. Sărituri în echer cu picioarele depărtate 10×12”;

5. Apărarea a 12 aruncări de la 6 m transmise de

– 170 -partener sau antrenor: 4 la colțul de sus – apărate cu o mâna (stânga, dreapta), 4 la colțul de sus – apărate cu două mâini (stânga, dreapta), 4 la colțul de jos – apărate cu brațul și piciorul;

6. Sărituri peste un obstacol cu înălțime crescândă până la 1 m – 10x;

7. Lansarea contraatacului cu pasă directă – 10x;

8. Apărarea mingiilor aruncate din unghiurile laterale 7-7, durata circuitului 10-12’, pauză între repetări 30-40’’.

În cadrul antrenamentului colectiv:

– sarcini permanente pentru plasament, momentul lansării contraatacului, oprirea contraatacului, dezvoltare fizică generală după antrenament.

INTER STÂNGA

Obiective:

– Dezvoltarea rezistenței în regim de viteză; – Îmbunătățirea indicilor de dezvoltare fizică generală; – Perfecționare aruncărilor la poartă în condiții izolate și cu apărători activi;

– Perfecționare unor combinații de 2-3 jucători.

Program:

1. 5x30m, contra cronometru cu parcurgerea distanțelor, interval 30”, pauză 2-3’’; 5×5 lungimi de teren cu pase în doi din deplasare și aruncare la poartă de la 9 m; antrenorul repune în joc altă minge după aruncare, interval 30”;

La fiecare antrenament se cuplează două din cele trei exerciții prezentate.

– 171 –

2. Exerciții de gimnastică și cu gantere pentru dezvoltarea fizică generală, flotări cu sprijin pe degete – până la refuz, abdomen, picioare-cap – până la refuz

3. Pase și prinderi din mișcare pe poziția interului stâng și drept, cu aruncări din săritură peste o ștachetă plasată în spațiul dintre liniile de 6 și 9 m. Aruncarea se face după un număr de 4-6 pase cu extrema din partea sa sau cu centrul.

– serii de 6 aruncări: interval – durata execuției celuilalt coechipier;

– idem având în față unul/doi apărători cu utilizarea aruncării prin evitare.

4. Prinderea mingii din lateral (stânga, dreapta) din mișcare și aruncare la poartă în condițiile în care un apărător îi jenează evident; 4-5 serii x 8 aruncări.

– variantă cu participarea unui pivot și angajarea lui în caz că rămâne liber.

5. Prinderea mingii din mișcare în caz că cei doi apărători sunt depășiți: primul la 9 m (static) al doilea la 7 m (foarte agresiv), 4 serii x 6 aruncări.

6. Exerciții pentru perfecționare combinațiilor specifice atacului.

INTER DREAPTA

Obiective:

– Îmbunătățirea indicilor de dezvoltare fizică generală mai ales în ceea ce privește centura scapulo – humerală, spatele și brațele;

– Dezvoltarea detentei picioarelor pentru aruncarea de

– 172 -la înălțime mai mare;

– Îmbunătățirea tehnicii de execuție în aruncările de deasupra umărului și a forței de aruncare din toate procedeele;

– Perfecționare combinațiilor de colaborare cu partenerii, blocaje, paravane;

– Întărirea motivației că poate deveni un jucător foarte bun cu condiția de a se pregăti.

Program:

Pregătirea organismului pentru efort: individuală 12 m;

– Pas cu antrenorul sau cu interul dreapta; demarcaj în adâncime și în afară și invers, fente de amenințare a porții, fentă de depășire, fentă de pasă – 5×2 m;

– Idem – folosind alternativ mingea medicinală și mingea de handbal obișnuită;

– Săritură cu elan la panoul de baschet și atingerea panoului cu palma;

– Sărituri pe piciorul drept pe distantă de 20 m – cât mai puțini pași;

– Aruncări la poartă de pe inter dreapta – serii de 10-14 aruncări, pauză 30”;

– Partenerul care pasează urmează mingea și încearcă să-l împiedice să arunce la poartă;

– Parcurgerea semicercului de la 9 m cu primirea mingii și aruncare la poartă;

După antrenamentul colectiv exerciții de gimnastică folosind gantera de 200-300 g.

– 173 –

CENTRU

Obiective:

– Perfecționarea tehnicii pe post, sporirea eficacității la finalizare;

– Perfecționare tehnicii apărătorului, combativitate, agresivitate;

– Dezvoltarea vitezei de deplasare și execuție;

– Varietate în procedeele de finalizare;

– Corectarea aruncării la poartă;

– Lucru în sala de forță pentru dezvoltarea forței (detenta);

– Mai multă personalitate în joc.

Program:

– Exerciții pentru dezvoltarea vitezei utilizate de sportiv in condiții de adversitate;

– Exerciții pentru perfecționarea aruncărilor la poartă – va lucra împreună eu interul sau cu pivotul;

– Aruncare la poartă eu adversar activ utilizând mai multe procedee de aruncare la poartă;

– Deplasare de la o extremă la alta pe semicercul de 6 m și întâmpinarea atacantului la semicercul de 9 m.

EXTREMĂ DREAPTA

Obiective:

– Perfecționarea demarcajului cu primirea mingii transmisă puternic;

– 174 -– Perfecționare aruncărilor la poartă precedate de fentă de depășire și fentă de pasare;

– Perfecționare aruncărilor cu boltă peste portar; – Educarea curajului și personalității în joc.

Program:

– Demarcaj sub formă de triunghi între linia de 6 și 9 m cu primirea mingii și executarea aruncărilor la poartă: din plonjon sărit 10 execuții, din plonjon 10 execuții, din săritură 10 execuții, de deasupra semicercului 10 execuții, cu apărător în față aruncări la poartă precedate de fente de pasare și aruncare;

– Prinderea mingiilor transmise puternic de către coechipieri – câte doi față în față distanta de 5-7 m;

– Aruncare de pe postul de extremă cu adversar pasiv și activ;

– Prinderea mingii venită din urmă în cadrul contraatacului.

PIVOT

Obiective:

– Perfecționare demarcajului la semicerc în condiții de luptă corporală și utilizarea pașilor pivotului;

– Perfecționare prinderii mingii in condiții de luptă cu adversarii;

– Perfecționare combinațiilor cu coechipierii, paravan, blocaj, plecare din blocaj;

– Perfecționare aruncărilor la poartă de pe semicerc.

– 175 –

Program:

– Exerciții pentru perfecționare pașilor pivotului în condiții de adversitate: 10 aruncări pe pasul 1, 10 aruncări pe pasul 2, 10 aruncări pe pasul 3, 10 aruncări pe pasul 4;

– Aruncarea la poartă cu primirea mingii de la cei doi interi sau de la interi improvizați, care vor transmite mingea în diferite părți și cu diferite intensități;

EXTREMĂ STÂNGA

Obiective:

– Perfecționarea demarcajului cu primirea mingii transmisă puternic;

– Perfecționare aruncărilor la poartă precedate de fentă de depășire și fentă de pasare;

– Perfecționare aruncărilor cu boltă peste portar;

– Educarea curajului și personalități în joc.

Program:

– Demarcaj sub formă de triunghi între linia de 6 și 9 m cu primirea mingii și executarea aruncărilor la poartă: din plonjon sărit 10 execuții, din plonjon 10 execuții, din săritură 10 execuții, de deasupra semicercului 10 execuții;

– Cu apărător în față aruncări la poartă precedate de fente de pasare și aruncare;

– Prinderea mingiilor transmise puternic de către coechipieri – câte doi față în față distanta de 5-7 m;

– Aruncare de pe postul de extremă cu adversar pasiv și activ;

– Prinderea mingii venită din urmă în cadrul contraatacului.

– 176 –

Anexa 6

OBIECTIVELE PROCESULUI DE PREGĂTIRE – FIȘA I

Analizând performanțele individuale ale jucătoarelor prin prisma celor trei profiluri prezentate anterior, putem trage concluzia ca principalele mijloace de pregătire individuală sunt următoarele:

– 30 m plat cu start din picioare;

– 5×30 m – media;

– Deplasare în triunghi;

– Plasamentul în poartă;

– Respingerea mingiilor cu o mână la colțul de sus;

– Respingerea mingiilor cu două mâini sus;

– Respingerea mingiilor cu brațul și piciorul la colțul de jos;

– Respingerea mingiilor aruncate de la semicerc;

– Lansarea contraatacului cu pasă directă;

– Oprirea contraatacului;

– Însușirea unor cunoștințe necesare jucătorului de câmp.

S-a alcătuit aceasta fișă în cele mai mici detalii, tocmai pentru a înțelege maniera în care s-a procedat în analiza fiecărui jucător în parte.

OBIECTIVELE PROCESULUI DE PREGĂTIRE – FIȘA 2

– 30 m plat cu start din picioare;

– 5x30m – media;

– 30 m dribling printre jaloane;

– Deplasare în triunghi;

– Angajarea jucătorului infiltrat la semicerc;

– Paravanul;

– 177 –

– Aruncarea la poartă – din săritură, din plonjon, din plonjon sărit.

OBIECTIVELE PROCESULUI DE PREGATIRE – FIȘA 3

– 30 m plat cu start din picioare;

– 5×30 m – media;

– 30 m dribling printre jaloane;

– Demarcaj lateral;

– Pasa lungă de contraatac;

– Angajarea jucătorului infiltrat la semicerc;

– Demarcaj direct și indirect;

– Încrucișare;

– Paravanul;

– Angajare la semicerc;

– Aruncarea la poartă cu evitare.

OBIECTIVELE PROCESULUI DE PREGĂTIRE – FIȘA 4

– Pașii pivotului;

– Încrucișarea;

– Blocaj și plecare din blocaj;

– Aruncarea la poartă din săritură, din dreptul șoldului.

OBIECTIVELE PROCESULUI DE PREGĂTIRE – FIȘA 5

– 30 m plat cu start din picioare;

– 5×30 m – media;

– Deplasare în triunghi;

– Aruncarea la poartă cu boltă peste portar;

– Pasarea mingii către jucătorii din linia a II-a;

– Pașii pivotului;

– 178 -– Angajarea pivotului la semicerc; – Blocaj exterior și plecare din blocaj.

OBIECTIVELE PROCESULUI DE PREGĂTIRE – FIȘA 6

– 30 m plat cu start din picioare;

– 5×30 m – media;

– Deplasare în triunghi;

– Startul rapid și alergarea de viteză;

– Infiltrarea la semicerc;

– Paravanul;

– Blocajul;

– Plecarea din blocaj;

– Ieșirea la minge, pasarea și reluarea locului;

– Paravanul;

– Blocaj – plecare din blocaj.

OBIECTIVELE PROCESULUI DE PREGĂTIRE – FIȘA 7

– 30 m plat cu start din picioare;

– 5x30m – media;

– Deplasare în triunghi;

– Aruncarea la poartă cu boltă peste portar;

– Pasarea mingii către jucătorii din linia a II-a;

– Pașii pivotului;

– Angajarea pivotului la semicerc;

– Blocaj exterior și plecare din blocaj.

Model de microciclu din cadrul mezociclului de tip bloc al perioadei pregătitoare, etapa de pregătire generală din stadiul de specializare

Obiective: 1. Readaptarea organismului la efort susținut; 2. Dezvoltarea capacităților psiho-motrice de bază; 3. Perfecționarea procedeelor tehnice de bază

Anexa 7.a

CSS Bacău

Handbal –

Junioare I

Model de microciclu din cadrul mezociclului de tip bloc al perioadei pregătitoare, etapa de pregătire specifică din stadiul de specializare

Anexa 7.b

CSS Bacău

Handbal –

Junioare I

Anexa 7.c

Model de microciclu din cadrul mezociclului de tip bloc al perioadei pregătitoare, etapa de pregătire precompetițională din stadiul de specializare

CSS Bacău

Handbal –

Junioare I

Obiective: Obiectivele se regăsesc în cuprinsul structurilor prezentate la etapa a III-a (6.09 – 14.09)

– 182 –

Anexa 8 PROTOCOL DE MIJLOACE DE ACȚIONARE

A. PREGĂTIREA TACTICĂ

Pregătirea tactică individuală în atac

A.1. Joc școală 3×3 la o poartă, la semnal, mingea se pasează la portar iar apărătorii se demarcă unul rămânând să prindă mingea. Atacanții devin apărător semiactivi și încearcă să oprească contraatacul.

A.2. Jucătorii (2 sau 3) se deplasează în poziția fundamentală pe semicerc; la semnal se demarcă spre marginile terenului și vor primi mingea de la portar (sau antrenor) după care vor pleca pe contraatac încercând să treacă de apărătorii activi de la centrul terenului.

A.3. Joc „Cine ține mingea mai mult” cu accent pe schimbări de direcție. Ca variantă se poate stabili cu temă a jocului „pasa se execută numai cu depășire”.

A.4. Doi atacanți (interi) și un apărător; interul stâng pasează interului drept care se află în pătrundere spre poartă, efectuează depășirea apărătorului ieșit (prin stânga sau prin dreapta acestuia) și finalizează.

A.5. Cu doi atacanți (centru și inter) și doi apărători, jucătorii din atac după câteva pase, amenință poarta, apărătorul iese, iar atacantul printr-o schimbare de direcție depășește apărătorul și aruncă la poartă.

A.6. Cu doi atacanți (centru-inter, inter-inter sau inter-extremă) și un apărător care stă avansat la 8-9 m.

– 183 -Unul din atacanți pătrunde spre apărător, îl depășește printr-o schimbare de direcție, primește minge de la celălalt atacant și aruncă la poartă.

A.7. 1×1, atacant-apărător. Încercări repetate de depășire cu schimbări de direcție, utilizând și driblingul, apărătorul este activ. Dacă depășirea reușește, se aruncă la poartă.

A.8. Cu doi atacanți (centru-inter, inter-inter sau inter-extremă) și doi apărători. Atacanții pasează între ei în tempo lent, apărătorii ies la jucătorul cu mingea, la un moment dat unul dintre atacanți face o fentă de pasare, depășește apărătorul direct și aruncă la poartă. Apărătorii sunt la început semiactiv iar apoi activi.

A.9. Cu doi atacanți (centru-inter sau inter-inter) și doi apărători. Atacanții fac încrucișare, fentă de aruncare la poartă, depășirea apărătorului care iese, dribling și aruncare la poartă.

A.10. Cu doi atacanți (inter-extremă) și doi apărători. Joc școală la o poartă pe jumătate de semicerc. În atac se utilizează depășiri prin piruetă.

A.11. Cu doi jucători în atac (inter-pivot sau centru-pivot) și un apărător semiactiv. Jucătorul de la 9 m pasează la pivot, reprimește mingea din pătrundere și aruncă la poartă din săritură. Pivotul, după ce a pasat mingea face paravan.

A.12. Cu doi jucători în atac (inter-extremă) și un apărător semiactiv care marchează interul. Extrema după ce pasează la inter, pătrunde în învăluire interioară și în

– 184 -dreptul apărătorului se oprește în paravan. Interul prinde mingea în pătrundere și aruncă la poartă din săritură peste paravan și apărător.

A.13. Cu trei jucători în atac (inter-extremă-pivot). Extremă pasează la inter, pătrunde în interior până la pivot și împreună fac un paravan de doi. Interul primește mingea în pătrundere și aruncă la poartă din săritură. Treptat se introduc 1-2 apărători semi activ și apoi activi.

A.14. Cu doi atacanți (inter-centru) și un apărător care marchează om-la-om interul. Interul pasează la centru și face blocaj la apărătorul care îl marchează. Centru face o fentă de pornire opusă blocajului și pleacă în partea în care s-a făcut blocajul cu aruncare la poartă. Apărătorul este semiactiv și apoi activ.

A.15. Cu trei atacanți (inter-centru-pivot) și un apărător care marchează om-la-om interul. Interul pasează la centru, în acest timp pivotul vine și face blocaj pentru inter iar acesta după o fentă de pornire spre exterior pleacă spre interior, reprimește mingea de la centru și aruncă la poartă.

A.16. Cu trei atacanți (extremă-inter-centru) și un apărător care marchează om-la-om interul. Mingea se află la centru, extrema simulează un blocaj exterior pentru inter după care face blocaj interior. Interul face o fentă de pornire spre exterior, pleacă spre interior, primește mingea de la centru și aruncă la poartă.

A.17. Centru în dribling face blocaj cu mingea în mână pentru inter, care după o fentă în exterior pleacă în

– 185 -interior, primește mingea de la centru și aruncă la poartă sau angajează pivotul.

Pregătire colectivă în atac

A.18. Contraatac cu un vârf.

A.19. Contraatac cu un vârf și un apărător la centru.

A.20. Contraatac cu un vârf și intermediar.

A.21. Contraatac cu două vârfuri și încrucișare.

A.22. Contraatac cu două vârfuri și intermediar.

A.23. Contraatac cu două vârfuri și doi apărători (semiactivi apo activi) la centru.

A.24. Jucătorii sunt plasați pe cele șase posturi și execută pase din doi în doi. Mingea va trece pe la toți jucătorii. Nu se execută pase în adâncime.

A.25. Jucătorii sunt plasați pe posturi. Se efectuează sistemul de pasare după cum urmează C – IS – ES – C – ID – ES – C – P; se folosesc pase azvârlite de deasupra umărului în ritmul dorit cât și pentru așezarea jucătorilor pe posturi. În timpul paselor jucătorii nu execută pătrunderi spre poartă, nici nu se va abuza de angajări ale pivoților.

A.26. Pase în pătrundere succesivă. Când mingea ajunge la o extremă aceasta o va transmite peste semicerc apoi exercițiul se va relua. După trei-patru ture, exercițiul se reia în sens invers.

A.27. Jucătorii dispuși în atac cu doi pivoți. Se vor executa pasele după cum urmează ES – IS – ID – PD – ED – ID – IS – PS și în sens invers. Se insistă asupra paselor directe fără boltă. Dacă pivoții nu sunt demarcați

– 186 -mingea se transmite la extremă, de unde se va relua faza. Se pot introduce apărători semiactivi apoi activi.

A.28. Jucătorii sunt dispuși pe posturi după cum urmează ES și ED, IS și ID, iar mingea circulă în felul următor E – I – E. Se vor folosi pase azvârlite lateral pe lângă umăr, perfecționându-se pasele lungi, iar interii pot apela și la pase speciale.

A. 29. Jucătorii sunt dispuși pe patru șiruri la nivelul extremelor. Pase lungi și scurte în pătrundere după care fiecare jucător se deplasează la care a pasat. Se dezvoltă precizia paselor lungi, formându-se deprinderea de a pătrunde după pasă.

A.30. Jucătorii sunt plasați pe semicerc și la linia de 9 m. pasă în pătrundere cu angajarea pivotului după primirea mingii de la extremă sau celălalt inter. Jucătorii de la 9 m folosesc pentru angajarea pivoților în pase speciale.

A.31. Joc cu efectiv redus: 3×3, 4×4 cu temă finalizarea numai de pe postul de inter.

A.32. Angajarea extremei pe blocajul pivotului de pe aceeași parte. Atacându-se cu un pivot, acesta va fi plasat pe culoarul doi, în apropierea apărătorului central. Pasele succesive încep de pe partea opusă și în momentul când mingea ajunge la interul corespunzător culoarului, acesta va ataca spre culoarul trei, mai mult în direcția apărătorului central, în apropierea căruia se află pivotul, simulându-se angajarea acestuia. Pivotul lasă ca apărătorul central să facă schimbul de oameni și trece spre apărătorul

– 187 -intermediar blocându-l; extrema stângă sesizând ieșirea apărătorului central și blocarea celui intermediar, țâșnește pe culoarul doi fiind angajat de inter, pentru a arunca la poartă.

A.33. Blocaj făcut de centru pentru inter care primește mingea de la extremă și aruncă la poartă.

A.34. Extrema aflată în pătrundere angajează surprinzător pivotul care aruncă la poartă.

A.35. Interul sau pivotul angajează extrema care finalizează.

A.36. Acțiunea centrului pentru finalizare. Apărarea aplică sistemul 5+1,

atacându-se cu un pivot plasat pe culoarul doi. Combinația va fi inițiată de pe centru care constată că apărătorul lateral se deplasează pentru anihilarea extremei și după ce pasează unui inter se demarcă pe partea extremei. Interul sesizând că zona de apărare este mult deplasată spre o parte, printr-o pasă dată pe deasupra semicercului angajează centrul ajungând în postură de extremă, pentru a finaliza combinația.

A.37. Angajarea pivotului pentru finalizare din pase succesive în cadrul atacului supranumeric (atacul cu doi pivoți).

A.38. Angajarea pivotului din blocaj-plecare în cadrul atacului supranumeric. Angajarea pivotului se face de către inter care atacă pe culoarul central.

Pregătirea tactică a portarului

A.40. Stând în poziție fundamentală la una din barele laterale ale porții antrenorul lovește cu mingea praștie

– 188 –

brațele, trunchiul, membrele inferioare ale portarului

din ce în ce mai puternic. A.41. Respingeri, prinderi și degajări cu caracter tactic. A.42. Degajări alternativă a unui număr de 8-10 mingi la un

punctul X. Se urmărește precizia în lansarea

contraatacului.

Pregătirea tactică individuală în apărare

A.43. Joc cu efectiv redus 2×2, 3×3, 4×4 cu ieșirea la omul cu mingea, scoaterea mingii din dribling, intercepție, blocarea mingilor aruncate la poartă, marcajul om-la-om și marcajul la intercepție.

A.44. Contraatac cu două vârfuri și replierea lor în apărare.

A.45. 3×3 la un semicerc. La semnal apărătorii pleacă pe contraatac iar atacanții devin apărători și încearcă să oprească contraatacul.

A.46. După declanșarea contraatacului, vârful de repliere se va deplasa și va efectua marcaj asupra vârfului de contraatac. Pentru acesta, cuplul de jucători poate pleca de pe aceeași parte sau fiecare de pe o parte a terenului.

A.47 Apărarea temporară. Un apărător contra doi atacanți; apărătorul se deplasează spre posesorul mingii care efectuează driblingul.

A.48. Doi apărători contra trei atacanți; atacanții se deplasează pe planuri diferite și își dau pase neordonate, iar apărătorii se deplasează grupat spre adversarul cu mingea.

A.49. Trei apărători care se apără grupat împotriva a patru

– 189 –

atacanți. Joc la două porți. Echipa cu mingea va

dezvolta un atac rapid iar echipa din apărare caută să

rezolve una sau mai mute teme ca:

– repliere pe drumul cel mai scurt;

– repliere grupată;

– repliere și zona temporară la 9-10 m de poartă;

– repliere și apărarea temporară om-la-om;

– repliere și aglomerare în fața porții;

– repliere la semicerc și ieșire până la 10-12 m. A.50. Joc la două porți în care unda din echipe are

următoarele sarcini:

– atacul în circulație;

– replierea tuturor jucătorilor către antrenorul aflat la linia de 7 m;

– reorganizarea apărării, prin anticiparea momentului și efectuarea oportună a translațiilor de jucători spre posturile din sistem.

Cealaltă echipă va efectua atacuri. După un număr de

repetări sau după un timp marcat rolurile se schimbă. A.51. Perfecționarea organizării apărării în timpul jocurilor

de pregătire și verificare prin intervenția directă și

operativă a antrenorului. A.52. Joc cu temă la o poartă 4×3 cu finalizare pe inter. A.53. Joc cu temă la o poartă 5×4 în care se urmărește

perfecționarea apărării pe semicerc. A.54. Joc școală 7×7 în care o echipă se apără în sistem 6-0

iar cealaltă echipă în sistem 3-2-1. După un timp

marcat sarcinile se schimbă. A.55. Perfecționarea apărării organizate în sistem 6-0 sau 3-

– 190 -2-1 în cadrul jocurilor de pregătire sau a jocurilor de verificare.

B. PREGĂTIREA TEHNICĂ

Pregătirea tehnică

B.1. Pase în doi de pe loc din:

– joc de glezne;

– poziția pe genunchi;

– ghemuit;

– fandat lateral. B.2. La distanță de 2-3 m un jucător cu spatele, unul cu

fața care ține mingea. La semnal jucătorul cu spatele

se întoarce și prinde mingea pasată de celălalt jucător.

Mingea este aruncată în poziții care să solicite

jucătorul care o prinde. B.3. Pase în doi din alergare, pe toată lungimea terenului.

Se urmărește perfecționarea prinderii și pasării în

condiții de viteză sporită. B.4. Pase în trei din alergare pe toată lungimea terenului.

Se urmărește perfecționarea prinderii și pasării în

condiții de viteză sporită. B.5. Idem B.4 cu încrucișarea jucătorilor. B.6. Suveică simplă pentru perfecționarea prinderii și

pasării. B.7. Jucătorii așezați pe posturi la un semicerc. Se execută

circulația în opt. Se urmărește perfecționarea prinderii

și pasării în condiții apropiate de joc. B.8. Jucătorii așezați la semicerc pe posturi. Se execută

pase succesive de la o extremă la alta cu amenințarea

– 191 –

porții. Se urmărește perfecționarea prinderii și pasării

în condiții apropiate de joc. B.9. Jocuri 2×2, 3×3, 4×4, 5×5, 6×6 la un semicerc, fără

dribling. Se urmărește perfecționarea prinderii și

pasării în condiții de joc. B.10. Perfecționarea aruncării la poartă din alergare pe

contraatac. B.11. Perfecționarea aruncărilor la poartă din sprijin pe sol

precedată de pași adăugați, încrucișați sau săltați. B.12. Perfecționarea aruncărilor la poartă din săritură, cu

elan de 1, 2, 3 pași sau bătaie simultană precedată de

încrucișare și paravan. B.13. Jocuri 2×2, 3×3, 4×4, 5×5, 6×6 fără dribling la un

semicerc în care se perfecționează aruncarea la poartă

prin diferite procedee.

Perfecționarea procedeelor tehnice specifice postului de extremă

B.14. Perfecționarea aruncării la poartă de pe extremă cu

bătaie pe piciorul de pe partea brațului de aruncare. B.15. Idem B.14 cu bătaie pe piciorul opus brațului de

aruncare. B.16. Perfecționarea aruncării la poartă cu plonjon: pe

partea brațului de aruncare, pe partea opusă brațului

de aruncare sau pe piept. B.17. Perfecționarea aruncării la poartă după învăluire, cu

pasă primită de la inter sau centru. B.18. Perfecționarea aruncarea aruncărilor la poartă

precedate de: fente, depășiri, pătrunderi.

– 192 -B.19. Perfecționarea aruncării la poartă precedată de combinații de doi, trei și patru jucători.

Perfecționarea procedeelor tehnice specifice postului de pivot

B.20. Perfecționarea blocajului și plecării din blocaj pe culoarul unu sau doi. După efectuarea blocajului-plecare pivotul primește pasul de la inter și finalizează cu aruncare la poartă din plonjon.

B.21. Perfecționarea prinderii mingii de către pivot după angajarea venită de la extremă, centru sau inter. Pivotul finalizează cu aruncare la poartă din plonjon.

B.22. Perfecționarea prinderii-pasării mingii și finalizării de către pivot în condiții cât mai dificile.

B.23. Perfecționarea aruncării la poartă din plonjon precedată de piruetă.

Perfecționarea procedeelor specifice postului de inter

B.24. Perfecționarea aruncării la poartă de pe postul de

inter, cu încrucișare simplă sau dublă. B.25. Perfecționarea aruncării la poartă din săritură peste

paravan precedată cu elan de 1, 2 sau 3 pași sau

bătaie simultană. B.26. Perfecționarea aruncării la poartă din sprijin pe sol

precedată de pași adăugați, încrucișați sau săltați. B.27. Perfecționarea aruncării la poartă din alergare. B.28. Perfecționarea aruncării la poartă prin evitarea sau pe

lângă șold. B.29. Perfecționarea angajării pivotului sau extremei prin

pase speciale precedată de pătrunderi, fente, depășiri

– 193 –

și amenințarea porții. B.30. Perfecționarea aruncării la poartă, precedată de fente,

pătrunderi sau depășiri. B.31. Perfecționarea aruncărilor la poartă după combinații.

Perfecționarea procedeelor tehnice specifice postului de centru

B.32. Perfecționarea pasării mingii cu viteză sporită prin

surprindere specifică angajărilor pivotului și

extremelor. B.33. Perfecționarea paselor pentru angajare precedată de

fente, pătrunderi, depășiri sau amenințarea porții. Se

urmărește perfecționarea angajărilor prin pase

speciale. B.34. Perfecționarea angajării interului precedată de

executarea de blocaje, paravane și încrucișări. B.35. Perfecționarea aruncărilor la poartă precedate de

acțiuni surprinzătoare ca fente de pasare sau

angajare, depășiri sau pătrunderi. B.36. Perfecționarea aruncărilor la poartă din săritură cu

bătaie simultană, cu elan scurt de 1-2 pași, din sprijin

pe sol sau din alergare. B.37. Perfecționarea aruncărilor la poartă din plonjon de pe

poziții de extremă sau pivot, precedate de depășiri și

pătrunderi. Notă: la toate exercițiile de perfecționare a procedeelor

tehnice se folosesc apărători semiactivi și activ.

– 194 –

Perfecționarea tehnicii în jocul de apărare și a elementelor tehnice din conținutul jocului portarului

B.38. Perfecționarea mișcării în teren în poziție

fundamentală de apărare pe semicerc. B.39. Perfecționarea atacării decisive a adversarului cu

mingea. B.40. Perfecționarea scoaterii mingii de la adversar. B.41. Perfecționarea blocării mingii aruncate la poartă. Notă: la fiecare exercițiu perfecționarea elementelor de

apărare se execută în cadrul jocurilor 2×2, 3×3 sau

4×4, la un semicerc sau pe tot terenul. B.42. perfecționarea poziției fundamentale și a deplasării în

poartă a portarului:

a. șezând depărtat sau culcat, ridicare în stând și reluarea poziției fundamentale;

b. deplasări lente între cele două bare ale porții în funcție de pasele executate de jucătorii aflați la 9 m;

c. deplasări laterale cu pași adăugați cu spatele spre teren, întoarcere de 180 de grade și luarea poziției fundamentale la diferite semnale;

d. stând ghemuit cu palmele pe șolduri, întinderea unui picior și a unui braț în lateral și revenire;

e. poziție fundamentală în centrul porții, pas lateral și săritură spre colțul de sus al porții, aterizare și revenire în poziția fundamentală în centrul porții;

f. poziție fundamentală în centru porții, fandare spre stânga, revenire, pas lateral dreapta și săritură spre colțul de sus dreapta, aterizare și revenire;

– 195 –

g. idem exercițiul precedent, dar fandarea va fi executată spre dreapta și săriturile spre stânga. B.43. Stând în poziție fundamentală în centrul porții,

prinderea mingii aruncate de antrenor sau de un

jucător, pe mijlocul porții, stânga-dreapta, în colțurile

de sus ale porții. B.44. Respingerea mingilor cu piciorul, cu mâna, cu ambele

mâini, cu trunchiul din aruncări la poartă executate

de jucători. B.45. Idem B.44 din mingi aruncate din unghiurile laterale. B.46. Recuperarea mingilor aruncate de antrenor în diferite

locuri și degajări la punct fix.

C. PREGĂTIREA FIZICĂ

Pregătirea fizică generală și multilaterală

C.1. Exerciții pentru dezvoltarea vitezei

a. sărituri din poziții diferite de lansare pe 10-20 m:

– din poziția fundamentală;

– din poziția stând;

– din poziția culcat cu capul sau cu picioarele pe direcția de alergare;

– din poziția pe genunchi sau ghemuit cu sprijin pe brațe.

b. alergări accelerate cu start din poziție înaltă pe distanța de 20-30 m.

c. exerciții speciale de alergare efectuate cu viteză ridicată

– alergare cu joc de gleznă în tempo rapid;

– alergare cu genunchii sus;

– 196 –

– alergare cu pendularea gambei înapoi;

– pași săriți;

– pași săltați;

– alergare cu pași săltați. Exercițiile se execută pe distanță de 20 – 30 m.

d. alergare în pantă, mai ales la vale (pantă cu înclinație mică).

e. deplasări în oglindă pe perechi.

f. ștafete simple cu alergare de viteză. C.2. Exerciții pentru dezvoltarea forței

a. genuflexiuni cu haltera pe umeri;

b. fandări cu haltera pe umeri;

c. smuls la piept;

d. smuls deasupra capului cu ușoară desprindere;

e. împins de la piept și de la ceafă;

f. împingeri de la piept foarte rapide cu ușoară desprindere;

g. culcat pe spate, picioarele sau brațele sprijinite; ridicarea picioarelor spre cap, sau a trunchiului spre picioare;

h. culcat pe spate; ridicarea rapidă a mâinilor și

picioarelor, în așa fel încât acestea se vor întâlni pe

verticală; i. aplecarea trunchiului pe verticală, cu o bară de 15-20

kg în mâini și revenire; j. răsucirea trunchiului cu o bară de haltere pe umeri

(20 kg); k. înclinări laterale cu haltera pe umeri;

– 197 -l. cu o halteră de 500 g în mâini: rotări de brațe,

aducții, abducții, extensii etc. m. flotări cu sprijin pe ambele palme, cu bătaie din

palme, cu sprijin pe o palmă; n. tracțiuni în brațe la bara fixă;

o. aruncări la distanță cu mingea medicinală de 2-3 kg cu o mână sau ambele mâini din diferite poziții. C.3. Exerciții pentru dezvoltarea rezistenței generale

a. alergare de durată în tempo uniform. Se începe cu 9 min/km și se ajunge la 5-6 min/km. Se va alerga între 9 și 30 minute.

b. alergări repetate parcurse cu viteze medii:

– 5×200 m cu pauză activă de 3 minute;

– 4×400 m cu pauză activă de 3 minute și gimnastică;

– 2×800 m cu pauză activă de 3 minute;

c. antrenament cu intervale, cu eforturi de înaltă solicitare, cu pauze de odihnă (10-15 secunde – solicitare maximă; 30 secunde – pauză; 30-40 secunde – solicitare maximă; 90 secunde pauză):

– 6×30 m sprint pe pantă înclinată cu pauză 30’’;

– 4×20 m sprint pe scări cu pauză 30’’;

– 4×30 m sprint pe nisip cu pauză 30’’;

– 3×200 m sprint cu pauză 30-40’’;

– 4×150 m sprint cu pauză 30-40’’;

– 8×20 sărituri peste o bancă cu pauză activă 30-60’’; C.4. Exerciții pentru dezvoltarea îndemânării generale

a. jocuri complementare: fotbal, baschet, volei;

– 198 –

b. jocuri de mișcare nespecifice;

c. exerciții de gimnastică: rostogoliri, rulări, sărituri peste aparate, combinații de elemente de gimnastică etc.

Pregătire fizică specifică

Exerciții pentru dezvoltarea vitezei specifice C.5. Viteză de deplasare

a. alergare de viteză cu schimbări de direcție în locuri marcate (ex. intersecția liniilor terenului de volei);

b. același exercițiu cu dribling – 6-10x cu pauză 2’;

c. dribling printre jaloane 30 m – 10x cu pauză 2’;

d. deplasare în poziția fundamentală în apărare urmată de plecări pe contraatac, prinderea mingii și finalizare – 10x, pauză 2’;

e. pase în 2 și 3 jucători în viteză, pe toată lungimea terenului cu finalizare – 10x, pauză 1-2’;

f. aruncare la poartă pe posturi și repliere în viteză în apărare – 8-10 aruncări+replieri, cu pauză;

g. contraatac direct, contraatac intermediar și cu intermediar realizat cu viteză maximă și urmat de finalizare – 8-10x, pauză 2’;

C.6. Viteză de reacție

a. aruncări repetate în panoul de reflexe și prinderea mingii care ricoșează în mod neprevăzut;

b. deplasări în oglindă, pe perechi;

c. sărituri din diferite poziții, alergare 10-15 m, culegerea unei mingi și continuarea cu dribling până la un punct fix;

– 199 -d. se stabilesc 3-4 semnale pentru 3-4 procedee tehnice, care se execută la stimul (vizuali și auditivi) ai antrenorului. C.7. Viteză de execuție

a. executarea cu mare viteză a paselor între diferite perechi de jucători (E-I, I-I, C-I, I-P, C-P) – 4×20 pase, pauză 1’;

b. executarea cu mare viteză a procedeelor de aruncare la poartă (ex. Cine execută mai repede și marchează mai multe goluri la 9 m sau din aruncări de la 7 m) – 3-4 serii a câte 10 aruncări;

c. executarea în mare viteză a procedeelor de apărare, corelate cu viteza de deplasare (plecare pe contraatac).

d. 5-6 ieșiri rapide de la 6 m în afara spațiului de 9 m, tragere rapidă de la 6 m urmate de sprint pe 10 m – 6x, pauză 2’;

e. aruncări de pe posturi de apărător activ, în urma unor acțiuni de depășire în cea mai mare viteză – minim 15 goluri;

C.8. Exerciții pentru îndemânarea specifică

a. aruncări, prinderi, driblinguri cu mingea din diferite poziții cu o mână și cu cealaltă;

b. jonglerii cu mingea;

c. pase executate din diferite poziții, cu viteză diferită;

d. voleibalarea mingii din săritură pe ambele picioare pe perechi – 3×20, pauză 1’;

e. pase în doi cu două mingi, de pe loc – 4×30 pase, pauză 3’;

– 200 -f. pe lungimea terenului, individual sau în doi, prinderea mingii, fente de pasare, schimbare de direcție, driblinguri, pase speciale – 15-20x, pauză 30-60’’; C.9. Exerciții pentru dezvoltarea forței specifice

a. pase și aruncări cu mingi umplute, mingi medicinale sau cu greutate mare – 4×15 execuții, pauză 2’;

b. exerciții cu utilizarea benzilor elastice, halterelor mici etc. Se execută serii de 15 simulări de pasare sau aruncare, pauză 60-90’’;

c. aruncări repetate din săritură – 4-5 serii a 15 aruncări;

d. culcat dorsal., aruncarea unei mingi medicinale de 5 kg la perete pe o distanță de 2-3 m precedată de ridicarea trunchiului la orizontală – 4×15 aruncări, pauză 2’;

e. aruncarea la distanță maximă a mingii medicinale de 1 kg pe perechi, două mingi cu un braț apoi cu celălalt, cu pas adăugat sau încrucișat – 6×10 aruncări, pauză 90’’;

f. aruncarea la distanță a mingii de handbal pe perechi, cu două mingi – 4×15 aruncări, pauză 90’’;

g. deplasări în poziție fundamentală – 4×90’’ până la 4×12’’, pauză 90’’;

C.10. Exerciții pentru dezvoltarea detentei

a. sărituri în nisip, ca mingea sau cu genunchii la piept – 4-6 serii a 20 sărituri, pauză 90’’;

b. sărituri de pe o ladă pe sol și apoi pe o altă ladă – 4-6 serii a 20 sărituri, pauză 90’’;

c. sărituri în înălțime, lungime, triplu salt, pentasalt și decasalt – 3-5 serii a 10 sărituri, pauză 1-2’;

– 201 –

d. aruncări la poartă din săritură peste un obstacol – 2 aruncări;

e. jocuri de baschet și volei;

f. serii de aruncări la poartă din săritură peste apărătorii care blochează – 5-7 serii a 10-15 aruncări, pauză 90-120’’;

C.11.Exerciții pentru dezvoltarea rezistenței specifice

a. deplasare în poziție fundamentală: ieșiri, retrageri, deplasări laterale, sărituri pentru blocare, imitarea blocării mingilor joase – 6×30-40’’, pauză 1’;

b. ieșiri și retrageri rapide între 6-9 m urmate de sprint pe 15-20m – 8 execuții, pauză 30-40’’;

c. deplasare combinată (înainte-înapoi) la semnal sonor dat de antrenor – 6 execuții a 30-40’’, pauză 90’’;

d. contraatac direct și repliere indiferent de rezultatul aruncării – 8-10 execuții, pauză 30-40’’;

e. suveică simplă pe diagonala terenului, fără dribling – 2x8x40m, pauză 90’’ la serie;

f. suveică dublă pe lungimea terenului cu schimb de locuri – 3x8x30 m, pauză 120’’ la serie;

g. joc „Cine ține mingea mai mult” cu dribling, om-la-om pe tot terenul – 4 serii a 60’’, pauză 30-40’’ pe repetare și 90’’ pe serie;

h. jocuri 3×3, 4×4, 5×5 pe tot terenul la ambele porți fără repunerea mingii de la centru după gol, echipă din apărare pornind pe contraatac și pe baza a doua imediat după ce intră în posesia mingii.

i. joc de handbal cu reprize mai lungi decât cele normale.

– 202 –

Anexa 9.a

SUCCESIUNEA OBIECTIVELOR DE INSTRUIRE DIN ETAPA NR.1 – 15-25.07.2000

OBIECTIVE GENERALE

1. Readaptarea și angrenarea organismului la efort susținut și creșterea capacității de efort.

2. Dezvoltarea calităților motrice de bază.

3. Susținerea probelor de control (15.07.2000)

OBIECTIVE DE INSTRUIRE

PE COMPONENTELE ANTRENAMENTULUI

A. Pregătire fizică generală și specifică

1. Readaptarea organismului la efort susținut.

2. Educarea vitezei sub toate formele de manifestare.

3. Dezvoltarea forței generale și specifice cu accent pe detentă.

4. Dezvoltarea rezistenței generale și specifice.

5. Educarea îndemânării generale.

6. Îmbunătățirea indicilor de mobilitate și suplețe.

B. Pregătire tehnico-tactică

1. Perfecționarea procedeelor tehnice de bază: prindere și pasare, aruncare la poartă, mișcare în teren.

2. Perfecționarea acțiunilor tehnico-tactice individuale.

3. Perfecționarea acțiunilor tehnico-tactice pe posturi.

4. Perfecționarea acțiunilor tactice de bază între doi-trei jucători.

– 203 –

C. Pregătire psihologică – permanent

1. Organizarea colectivului și întărirea spiritului de echipă.

2. Educarea voinței, puterii de muncă și puterii de trecere peste momentele critice din cadrul antrenamentelor.

D. Pregătire teoretică – permanent

1. Prezentarea calendarului competițional, a etapelor și formelor de pregătire, a concepției de joc și de pregătire a echipei, precum și ultimele noutăți pe linie de arbitraj.

– 204 –

Anexa 9.b

SUCCESIUNEA OBIECTIVELOR DE INSTRUIRE DIN ETAPA NR.2 – 16.08-26.08.2000

OBIECTIVE GENERALE

1. Dezvoltarea rezistenței specifice de antrenament.

2. Dezvoltarea calităților motrice de bază și specifice cu accent pe forță-viteză.

3. Perfecționarea principalelor procedee tehnice cu accent pe cele specifice posturilor.

OBIECTIVE DE INSTRUIRE

PE COMPONENTELE ANTRENAMENTULUI

A. Pregătire fizică generală și specifică

1. Continuarea creșterii capacității de efort.

2. Dezvoltarea și educarea progresivă a calităților psiho-motrice cu accent pe cele specifice:

a. îmbunătățirea vitezei de reacție, deplasare și execuție;

b. dezvoltarea forței de aruncare la poartă;

c. dezvoltarea rezistenței în regim de viteză;

d. îmbunătățirea calităților specifice solicitate de post.

B. Pregătire tehnică

1. Perfecționarea principalelor procedee tehnice de atac: prinderea și pasarea mingii, aruncarea la poartă din săritură și sprijinit pe sol, dribling etc.

– 205 –

2. Perfecționarea principalelor procedee tehnice de apărare: atacarea corectă a adversarului aflat în posesia mingii, blocarea mingilor aruncate la poartă, scoaterea mingilor de la adversar.

3. Perfecționarea procedeelor tehnice specifice posturilor.

4. Perfecționarea tehnici portarului.

C. Pregătire tactică

1. Îmbunătățirea tacticii individuale pe fiecare post în atac și în apărare.

2. perfecționarea acțiunilor tactice specifice echipei și punerea în valoare a celor mai buni jucători.

3. Antrenarea fazelor jocului în atac și în apărare.

D. Pregătire psihologică – permanent

1. Educarea atenției și puterii de concentrare.

2. Dezvoltarea personalității jucătorilor în antrenamente și jocuri.

3. Întremarea unui climat sănătos, de muncă, disciplină și ordine.

4. Îmbunătățirea capacității de concurs și a spiritului de echipă.

E. Pregătire teoretică

1. Ridicarea nivelului pregătirii teoretice a jucătorilor.

2. Discutarea planurilor de pregătire.

3. Aprofundarea regulamentului de joc.

– 206 –

Anexa 9.c

SUCCESIUNEA OBIECTIVELOR DE INSTRUIRE DIN ETAPA NR.3 – 06.09-14.09.2000

OBIECTIVE GENERALE

1. Obținerea nivelului optim al pregătirii fizice generale și specifice pentru joc.

2. Modelarea pregătirii tehnico-tactice la cerințele participării în competiție.

3. Obținerea formei sportive necesare participării în competițiile oficiale.

OBIECTIVE DE INSTRUIRE

PE COMPONENTELE ANTRENAMENTULUI

A. Pregătire fizică generală și specifică

1. Menținerea unor indici ridicați ai parametrilor capacității de efort.

2. Îmbunătățirea pregătirii fizice specifice, cu accent pe rezistența în regim de viteză și forță de aruncare la poartă.

B. Pregătire tehnică

1. Perfecționarea tehnicii și creșterea eficienței fazelor atacului prin adaptarea paselor la situația tactică concretă.

2. Perfecționarea aruncărilor la poartă în lupta cu adversar activ și mărirea eficacității acestora.

3. Individualizarea tehnică pe posturi.

– 207 –

C. Pregătire tactică

1. Perfecționarea aplicării tacticii de joc a echipei în atac și în apărare (atacul în sistem cu unu și doi pivoți și apărarea în sistem 6:0, 5+1, 3-2-1).

2. Subordonarea pregătirii tactice individuale și pregătirea tactică colectivă.

3. Perfecționarea fazelor atacului și a trecerii rapide din apărare în atac.

4. Perfecționarea fazelor apărării și trecerea rapidă din atac în apărare.

5. Perfecționarea combinațiilor specifice în atac, adaptate particularităților echipei.

6. Verificarea potențialului de joc în meciurile de verificare.

D. Pregătire psihologică – permanent

1. Educarea calităților de voință, atenție, gândire practică în condiții de oboseală și emoție.

2. Educarea spiritului de echipă, a disciplinei de joc, subordonarea intereselor individuale celor colective.

E. Pregătire teoretică

1. Noțiuni teoretice privind concepția de joc, tactica colectivă și individuală în atac și apărare a propriei echipe.

2. Cunoștințe teoretice privind importanța refacerii după efort, odihna activă, alimentația, viața sportivă.

– 208 –

Anexa 10

Dinamica elementelor componente ale antrenamentelor în perioada pregătitoare și competițională I

– 209 –