Dezvoltarea Vitezei Generale și Specifice la Grupele de Copii Ce Practică Karate Do Goju Ryu

Dezvoltarea vitezei generale și specifice la grupele de copii ce practică karate do goju ryu

Cuprinsul lucrării:

pag.

Introducere………………………………………………………………………………..4

Motivația alegerii temei…………………………………………………………………..5

Scopul lucrării………………………………………………………………………………..5

Ipotezele lucrării…………………………………………………………………………….6

Reflectarea temei în literatura de specialitate……………………………………..6

PARTEA I TEORETICĂ

Capitolul I

Ce știm despre viteză?…………………………………………………………………….7

Diferite tipuri de viteză………………………………………………………………….11

Metode de dezvoltare ale vitezei……………………………………………………..15

Forme de manifestare ale vitezei în goju ryu…………………………………16

Indicații metodice privind dezvoltarea vitezei la copiii

ce practică karate do goju ryu………………………………………………………….21

Capitolul II

Ce știm despre copiii care practică goju ryu karate do………………………25

Obiectivele instruirii copiilor de 6-11 ani în goju ryu…………………30

PARTEA II a EXPERIMENTALĂ

Capitolul III

Experiment psihopedagogic, metodic, longitudinal și constatativ

privind mijloacele și metodele de dezvoltare ale vitezei generale

și specifice din karate do goju ryu…………………………………………………37

Ipotezele de cercetare (variabila independentă)………………………………37

Jocuri pentru dezvoltarea vitezei aplicate în experiment………………39

Organizarea și desfășurarea cercetării…………………………………………..46

Locul și subiecții experimentului…………………………………………………..46

Metodica testării vitezei de reacție (TR)………………………………………..48

Recoltarea datelor, analiza statistică și grafică. Interpretarea lor……….49

Testarea vitezei de execuție și repetiție………………………………………….52

Analiza statistico-matematică și reprezentarea grafică a

rezultatelor testelor de viteză de execuție și repetiție……………………….52

Capitolul IV

Concluzii generale și recomandări…………………………………………………60

Dicționar japonez-român cu termenii specifici folosiți………………….61

Bibliografie…………………………………………………………………………….66

Motto:

„Arta pumnului nu poate fi stăpânită decât de un înțelept”

(Maximă zenbudistă)

Introducere

Viteza în artele marțiale reprezintă o calitate motrică prioritară dacă ne raportăm la dinamismul luptei, la imprevizibilitarea ei cât și la criza de timp ce caracterizează o luptă (shobu kumite) din orice stil.

Goju ryu („stilul forței și al supleței”) este unul dintre cele mai cunoscute din karate do „lupta cu mâinile goale”. Și-n cadrul goju ryu viteza se detașează net în fața celorlalte calități motrice, fiind un stil sportiv noncontact (loviturile oprindu-se la mică distanță față de țintele vizate) care pune accentul pe tehnici foarte rapide de lovire cu pumnii și picioarele, controlate perfect din punct de vedere al forței de lovire, pe apărări suple sau dure, pe contraatacuri fulgerătoare. Dacă lovitura ajunge la o țintă valabilă (prevăzută de regulamentul competițional doar pe zona corpului sau a feței) cu precizie și control primește punctajul maxim: IPPON!

Goju ryu abordează complex metodica pregătirii pentru performanță, unde se face apel la dezvoltarea laturii psihice a practicanților, a unei dezvoltări fizice armonioase, se face trimitere la componenta spirituală, etică și filozofică.

Toate aceste aspecte sunt tratate cu toată seriozitatea contribuind din plin la dezvoltarea plenară a personalității practicanților și implicit la creșterea capacității de performanță.

In situația de luptă specifică din goju ryu, cel ce atacă mai rapid și imprevizibil pentru aite (adversar) are prima șansă de a primi punctul.

Viteza în fizică este determinată de raportul dintre spațiul parcurs de un corp într-un interval de timp dat. Astfel un pumn sau un picior ce se deplasează pe o anumită traiectorie într-un timp foarte scurt, de ordinul miimilor de secundă (ms) are toate șansele să-și atingă scopul dacă apărarea este lentă, tardivă uneori. În goju ryu deci cine are viteză are toate șansele să devină campion, binențeles dacă și la pregătirea tehnică și cea psihologică este foarte bine pregătit.

Viteza este cea care alături de coordonare și suplețe determină o prestație eficientă și spectaculară în shobu (luptă competițională) iar valorificarea dispozițiilor de viteză devine o prioritate în pregătirea tinerilor karateka care au optat pentru învățarea acestui stil de karate do.

Motivația alegerii temei

Cunoștințele acumulate în domeniul antrenamentului sportiv modern, cu ocazia frecventării cursurilor de specialitate ale FEFS din ANEFS, coroborate cu cele specifice stilului practicat de mai bine de 12 ani și cu rezultatele de excepție obținute în kumite, m-au determinat să optez pentru această temă, eu fiind componentă a lotului național de karate do goju ryu și purtătoare a centurii negre 2 Dan.

Aprofundarea unei discipline de specialitate care la subsemnata s-a numit karate do, mi-a oferit posibilitatea să intru în contact prin practica de antrenorat cu grupele de începători și avansați de copii ce practică karate do, să mă pună în relație directă cu cei pe care va trebui să-i pregătesc, să le cunosc posibilitățile fizice și mentale, motivațiile și aspirațiile pentru care au optat să practice „lupta cu mâinile goale” dar mai important să cunosc metode de pregătire eficiente puse în practică pentru maximizarea randamentului micuților karateka în drumul lor lung și plin de satisfacții dar și de obstacole menite să-i ridice la nivelul măiestriei, al rezultatelor de excepție sau de împliniri ale aspirațiilor lor.

Înalta competență a îndrumătorului acestei lucrări Conf. Univ. Dr. Deliu Dan, în domeniul valorificării experienței sale prin studiile de doctorat centrate pe viteză și-n special pe viteza de reacție (latența motrică), mi-au oferit o bază de date vastă, complexă, din care am avut prilejul să mă informez și să le aplic în experimentul efectuat, mai ales că la rându-mi am făcut parte din grupa experimentală a d-lui Conferențiar pentru experimentul domniei sale expus în teza de doctorat pe care a susținut-o în anul 2001. Acest aspect mi-a folosit în mod concret în metodica aplicării obiective și a interpretării datelor recoltate la testele de viteză pe care le-am conceput vis a vis de tematica lucrării de față.

Scopul lucrării

Ne-am propus să îmbunătățim metodica dezvoltării acestei calități motrice specifice stilului goju ryu mai ales la grupele asupra cărora lucrul penru viteză are cel mai benefic efect, adică la grupele de copii, știind că intervalul de vârstă cuprins între 7-14 ani este cel mai indicat pentru câștigul de viteză în efectuarea actelor și acțiunilor motrice specifice stilului.

Ipotezele lucrării de licență

Determinarea aspectelor teoretice și practico-metodice ale dezvoltării vitezei la grupele de copii ce practică goju ryu;

Realizarea unei baterii de teste obiective și complete pentru studiul acestei calități motrice la nivelul copiilor care să ajute la o selecție obiectivă, a unei pregătiri de bază și specifice vizând aspectele determinante ale acestei calități;

Alcătuirea unor algoritmi metodici eficienți, obiectivi și atractivi pentru dezvoltarea vitezei sub toate aspectele sale la grupele de copii care să asigure dezvoltarea și valorificarea vitezei în pregătirea pentru performanță a micuților karateka;

Ierarhizarea metodelor de pregătire în domeniul vizat, cel al dezvoltării vitezei în karate do goju ryu și găsirea de aplicații în valorificarea lor la nivelul juniorilor sau chiar al seniorilor ce practică karate do, la toate stilurile sale.

Reflectarea temei în literatura de specialitate

Desigur că sunt multe apariții editoriale semnificative privind studiile teoretice și aplicative privind viteza în sportul de performanță însă nici unul dintre acestea nu se referă concret la tema în cauză, adică la aplicațiile lor în stilul de karate do goju ryu care prezintă o serie de particularități ce trebuie luate în seamă privind viteza sub toate aspectele sale. Aceste publicații care m-au ajutat să înțeleg și să aplic toată problematica abordată în lucrare, le-am menționat în bibliografie dar aș dori să remarc totuși Teza de doctorat a d-lui Conf. Univ. Dr. Deliu Dan intitulată „ Rolul reacției motrice în diagnoza, prognoza și desfășurarea procesului de învățare și perfecționare a tehnicii artelor marțiale” care este de departe și la ora actuală cel mai complet studiu efectuat în România asupra vitezei în artele marțiale sportive.

Țin să mulțumesc pe această cale în primul rând d-lui Conf. Univ. Dr. Deliu Dan pentru ajutorul competent acordat în finalizarea prezentei lucrări cât și antrenorilor mei de la Clubul Rapid București, soții Iorga, antrenorilor de lot național coordonați de dl Suciu, cei care m-au călăuzit atâția ani spre performanțele pe care le-am realizat la nivel național și continental în acest stil deosebit al karate do, goju ryu.

PARTEA I TEORETICĂ

Capitolul I

Ce știm despre viteză?

Motricitatea reprezintă mișcarea umană „abordată material și spiritual…între obiectiv și subiectiv, într-un dualism determinat de interacțiune” (Dragnea, A., Bota, A., 2000), o transformare, o devenire, o schimbare în timp și spațiu, o stare privită dinamic, o caracteristică fundamentală a materiei vii, implicit a celei umane.

În Dicționarul de terminologia educației fizice și sportului, 1978, motricitatea „exprimă o însușire a ființei umane înnăscută și dobândită de a reacționa cu ajutorul aparatului locomotor la stimuli externi și interni, sub forma unei mișcări”. Aceste mișcări pot fi spontane sau reflexe și mișcări coordonate de SNC după o prealabilă analiză a stimulilor care le-au provocat (cazul mișcărilor voluntare, intenționate).

De altfel adjectivul „motor”(termenul sinonim este de origine latină) desemnează aparatele și sistemele implicate în transformarea energiei de altă natură (cea chimică, calorică, biochimică etc) în energie mecanică.

Prin intermediul mișcării, al motricității, omul creează, luptă și obține performanțe, „asupra lui însuși, al altor indivizi sau asupra naturii” (Proteau, G., citat de Dragnea, A., 2000).

Motricitatea umană reprezintă totodată și una din posibilitățile de explorare și interpretare a proceselor hipercomplexe ale psihicului uman privite ca răspunsuri motrice (atitudini, gesturi etc) la diferitele probleme care apar atât din mediul extern cât și din cel intern (stimulii simpli sau complecși prelucrați de acesta, funcție de importanța lor pentru păstrarea sau dezvoltarea sistemului hipercomplex ce-l constituie organismul uman în ansamblu).

Viteza este un parametru vectorial al mișcării care ne arată ce distanță este parcursă într-un anumit timp. Cu cât distanța (traiectoria) parcursă este mai mare într-un timp mai mic, cu atât viteza este mai mare.

Această definiție se poate exprima sintetic în următoarea formulă:

V= S/ t Desigur că această formulă se referă la viteza uniformă adică cea care se poate păstra constantă pe parcursul întregii deplasări a corpului material a cărei viteză dorim s-o calculăm.

Bazele biologice și psihice ale vitezei și formele ei de manifestare

Viteza, în toate formele ei de manifestare, este determinată de o serie de mecanisme fiziologice, btrenorilor mei de la Clubul Rapid București, soții Iorga, antrenorilor de lot național coordonați de dl Suciu, cei care m-au călăuzit atâția ani spre performanțele pe care le-am realizat la nivel național și continental în acest stil deosebit al karate do, goju ryu.

PARTEA I TEORETICĂ

Capitolul I

Ce știm despre viteză?

Motricitatea reprezintă mișcarea umană „abordată material și spiritual…între obiectiv și subiectiv, într-un dualism determinat de interacțiune” (Dragnea, A., Bota, A., 2000), o transformare, o devenire, o schimbare în timp și spațiu, o stare privită dinamic, o caracteristică fundamentală a materiei vii, implicit a celei umane.

În Dicționarul de terminologia educației fizice și sportului, 1978, motricitatea „exprimă o însușire a ființei umane înnăscută și dobândită de a reacționa cu ajutorul aparatului locomotor la stimuli externi și interni, sub forma unei mișcări”. Aceste mișcări pot fi spontane sau reflexe și mișcări coordonate de SNC după o prealabilă analiză a stimulilor care le-au provocat (cazul mișcărilor voluntare, intenționate).

De altfel adjectivul „motor”(termenul sinonim este de origine latină) desemnează aparatele și sistemele implicate în transformarea energiei de altă natură (cea chimică, calorică, biochimică etc) în energie mecanică.

Prin intermediul mișcării, al motricității, omul creează, luptă și obține performanțe, „asupra lui însuși, al altor indivizi sau asupra naturii” (Proteau, G., citat de Dragnea, A., 2000).

Motricitatea umană reprezintă totodată și una din posibilitățile de explorare și interpretare a proceselor hipercomplexe ale psihicului uman privite ca răspunsuri motrice (atitudini, gesturi etc) la diferitele probleme care apar atât din mediul extern cât și din cel intern (stimulii simpli sau complecși prelucrați de acesta, funcție de importanța lor pentru păstrarea sau dezvoltarea sistemului hipercomplex ce-l constituie organismul uman în ansamblu).

Viteza este un parametru vectorial al mișcării care ne arată ce distanță este parcursă într-un anumit timp. Cu cât distanța (traiectoria) parcursă este mai mare într-un timp mai mic, cu atât viteza este mai mare.

Această definiție se poate exprima sintetic în următoarea formulă:

V= S/ t Desigur că această formulă se referă la viteza uniformă adică cea care se poate păstra constantă pe parcursul întregii deplasări a corpului material a cărei viteză dorim s-o calculăm.

Bazele biologice și psihice ale vitezei și formele ei de manifestare

Viteza, în toate formele ei de manifestare, este determinată de o serie de mecanisme fiziologice, biochimice și psihice, care, prin ponderea lor, determină valoarea uneia sau alteia din aceste forme.

Deoarece numeroasele cercetări au demonstrat că fiecare dintre formele de manifestare a vitezei se bazează pe mecanisme fiziologice și substraturi biochimice specifice, tratăm aceste două aspecte ale vitezei împreună, respectiv formele de manifestare și bazele biologice și psihice ale ei. Toți specialiștii subliniază faptul că, în cadrul diferitelor acte motrice, viteza se manifestă sub forme diferite, însă una dintre aceste forme este întotdeauna dominantă în realizarea actului motric respectiv.

Din punct de vedere fiziologic, factorul determinant în manifestarea diferitelor forme ale vitezei îl constituie activitatea scoarței cerebrale, respectiv calitatea celor două procese nervoase fundamentale: excitația și inhibiția. O bună mobilitate a proceselor nervoase exprimă trecerea rapidă de la excitație la inhibiție și invers, iar aceasta, combinată cu o bună excitabilitate a căilor nervoase senzitive și motorii, determină o bună viteză de reacție, bazată pe: depolarizarea membranei receptorilor, pe viteza transmiterii aferente și eferente a mesajului codificat sub formă de impuls nervos, pe timpul necesar elaborării răspunsului și generalizării excitației în mușchi. Tot fiziologic, viteza mai este determinată și de gradul de excitabilitate și reactivitate al mușchiului, concretizat în viteza proprie de contracție a mușchiului în cauză, substratul ei constituindu-1 ponderea fibrelor fazice rapide, în raport cu fibrele tonice lente. Se știe însă că acest raport se poate schimba sub influența impulsului nervos. Acest lucru s-a demonstrat experimental, după 2-3 săptămâni de antrenament, un mușchi lent a devenit rapid prin conectarea lui la nervul unui mușchi rapid și invers.

Din punct de vedere biochimic, viteza este determinată de numeroși factori, dintre care amintim:

-rezervele de substanțe energizante anaerobe date de cantitatea de acid
adenozintrifosforic (ATP) și creatinfosfat (CP) din mușchi;

-viteza de disociere a ATP sub influența influxului nervos;

-viteza de resinteză a ATP în urma efortului prestat.

Factorii psihici care influențează, în cea mai mare măsură, calitatea motrică „viteza" sunt următorii:

-capacitatea de concentrare a atenției;

-capacitatea de apreciere corectă a vitezei mișcărilor;

-echilibrul afectiv;

capacitatea de conservare a comportamentului în condiții de stres etc.

Pe lângă factorii enumerați mai sus, viteza este determinată și de nivelul de dezvoltare a celorlalte calități motrice. Astfel, forța dinamică influențează viteza în măsura în care trebuie învinsă o rezistență.

Acesta se constituie în forță maximă optimă atunci când învingerea unei rezistențe externe se realizează cu viteză maximă. Dezvoltarea forței dinamice peste nivelul optim devine o frână în dezvoltarea vitezei, deoarece se pierde legătura între forța maximă și viteza mișcărilor, ajungându-se la instalarea „barierei de viteză".

Când viteza maximă se prelungește în timp, devine rezistență de scurtă durată și depinde de capacitatea de deconectare a mușchiului, asigurându-se o bună irigare cu sânge și cu oxigen.

De importanță majoră în karate do goju ryu este și nivelul măiestriei tehnice cu deosebire în cazul mișcărilor complexe din stil. Astfel, o tehnică perfectă a mișcării valorifică la maxim potențialul motric al karateka cu minimum de timp și de energie cheltuită. O tehnică bună presupune o perfectă coordonare neuromusculară a karateka (izocronism neuromuscular și sensibilitate chinestezică) de aceea, coordonarea neuromusculară, precizia dată de controlul antagonismelor musculare duc la o viteză crescută a mișcărilor de atac, apărare sau contraatac.

În realitate viteza nu este constantă pe timpul desfășurării actelor motrice ci se modifică prin ceșterea sa și fenomenul se numește accelerație sau descreșterea sa, numindu-se decelerație.

Viteza mișcărilor umane este abordată de biomecanică “disciplină științifică ce studiază mișcarea structurilor biologice hipercomplexe produsă în principal de forțele proprii acestora. La om aceste forțe sunt generate de tensiunile mecanice ale contracției musculare și sunt transmise prin tendoane, articulații și oase care acționează după principiul pârghiilor, formând lanțuri cinematice complexe capabile de mișcări variate” (Gagea, A., 2002). Orice mișcare e caracterizată de factori dinamico energetici și spațiotemporali. Principalele studii de biomecanică se adresează deplasărilor unor segmente sau ale întregului corp, care sunt asigurate în principal de forțele interne ale acestuia, având drept scop eficientizarea lor prin câștig de energie și de timp.

Sistemul muscular care face de fapt conversia energiei chimice în cea mecanică sau calorică poate produce “supracompensație” dar și uzură.

Câștigul de timp înseamnă execuții cu viteză sporită iar conservarea energiei interne înseamnă aplicarea legilor biomecanice la mișcările respective care de fapt eficientizează respectivele mișcări. Altfel spus în karate do goju ryu întâlnim tehnici perfecte care se supun legilor biomecanice atunci când acestea au maximum de randament cu un consum minim de timp și energie. Practic, este eficient acel karateka ce realizează cu fiecare tehnică punctajul maxim!

Creșterea vitezei determină atingerea forței maxime într-o mișcare cu masă constantă, forța înmulțită cu viteza determină puterea iar puterea prin produsul său cu rezistența determină energia (Gagea, A.,2002 pag 77). Dacă lovitura este o descărcare bruscă a energiei cinetice ce poate provoca distrugeri țintei vizate de aceasta, (Deliu, D., 2003) rezultă că viteza este un factor cheie în atingerea unor lovituri deosebit de eficiente.

La baza mișcării intenționate umane stau contracțiile musculare voluntare, de fapt cele care ne interesează atunci când aplicăm o tehnică de lovire, de apărare sau contraatac din karate do.

Acestea pot fi:

-concentrice, adică cele care produc scurtarea mușchiului și care înving rezistența mediului în care se efectuează mișcările acestea;

-statice sau de menținere a aceleiași lungimi a mușchiului care nu poate învinge rezistența mediului și:

-excentrice care se manifestă prin lungirea mușchiului și prin cedare la forța externă care este mai mare decât cea dezvoltată în mușchiul respectiv.

În toate cazurile se consumă energie creată prin transformări chimice direct în mușchi pe cale anaerobă sau aerobă. Viteza reacțiilor de descompunere ale ATP sau CP ori cea care dezintegrează glicogenul muscular în prezența oxigenului are și ea o valoare care poate influența eficiența mișcărilor rapide ale unui karateka.

Antrenamentul specific dezvoltă și o astfel de adaptare prin scurtarea timpului de punere la dispoziție a energiei necesare mișcărilor ultrarapide din karate do goju ryu. Cercetarea unor astfel de mișcări de către un mare specialist al karate do din Franța, Roland Haberzetser (CN 8 Dan) efectuate stroboscopic chiar pe practicanți ai stilului goju ryu, ne demonstrează că o lovitură directă oi tsuki (pumnul se deplasează odată cu piciorul din spate spre înainte) are o durată de circa 250-300 milisecunde din care mai mult de jumătate se datorează timpului de latență motrică (TR, după Deliu, D., 2003).

Cea mai scurtă reacție motrică o întâlnim la reflexul necondiționat care poate dura 162 milisecunde (măsurarea optică) după Gorgos, C., 1989, citat de Deliu, D., 2001. Din păcate însă aceste reflexe sunt total neadecvate în karate do unde de exemplu, închiderea reflexă a ochilor sau întoarcerea cu spatele atunci când apare un pericol de lovire a zonei capului ar duce la pierderea luptei!

Cele mai adecvate sunt reflaxele condiționate specific adică folosindu-ne de stimulii din mediul luptei din karate do goju ryu.

Numai așa putem educa pe karateka din stil să aibă o prestație eficientă prin rapiditate, precizie și corelație a tehnicilor cu situațiile imprevizibile din kumite (luptă) sau shobu (luptă competițională).

Viteza este definită de o serie de specialiști, care, deși prin cuvinte diferite, exprimă același conținut. Iată câteva din aceste definiții:

-„capacitatea omului de a executa mișcările cu rapiditate și frecvență mare” (A. Demeter, 1979);

-„capacitatea de a executa acțiunile motrice într-un timp minim pentru condițiile respective”( V.M. Zațiorschi);

-„aptitudinea de a realiza acțiuni motrice într-un timp minim”( Manno, R., 1996);

„capacitatea de a executa acțiuni motrice cât mai rapide ale întregului corp sau a uneia din părțile sale, în unități scurte de timp, fără să ducă la apariția semnelor de oboseală”(Bompa,T,1992).

Din punctul de vedere al metodicii antrenamentului, privind dezvoltarea acestei calități motrice, principalul factor care diferențiază exprimarea vitezei în diferite ramuri sportive o constituie rezistența care trebuie învinsă în timpul efectuării mișcării. Astfel, în unele mișcări sportivul are de învins doar propria greutate (totală sau la nivelul diferitelor segmente) așa cum se întâmplă în alergări sau în diferite sporturi de luptă în care mișcările se realizează fără îngreuieri.

În loviturile din box sau diferite stiluri marțiale ce se exprimă prin lovituri (karate do), mișcările brațelor sau ale picioarelor se realizează fără nici o forță opozitivă (dacă excludem rezistența aerului). În aceste cazuri este vorba de viteza maximală sau absolută de execuție.

În alte situații întâlnite în probele de aruncare din atletism sau jocuri, în ridicări de greutăți și-n sporturile de luptă, viteza trebuie realizată în condițiile învingerii rezistenței dată de greutatea obiectelor sau cea a adversarului. De data aceasta nu mai este vorba de viteza absolută ci de viteza maximă ca și componentă a puterii (alături de forță).

Diferite tipuri de viteză

Viteza mișcărilor umane este o calitate motrică indispensabilă în karate do ce are în structura sa mai multe componente eterogene:

1-timpul de latență sau „viteza de reacție” de factură coordinativă;

2-viteza de execuție sau aciclică, de factură condițională;

3-viteza de repetiție sau ciclică, tot de factură condițională.

Toate aceste manifestări ale vitezei se întâlnesc și-n karate do goju ryu.

Timpul de latență al reacției motrice (TR) reprezintă intervalul de timp consumat de la receptarea unui semnal (stimul) până la apariția răspunsului motric specific pentru respectivul semnal.

TR variază în funcție de mai mulți factori:

organul de simț solicitat în detectarea stimulului;

semnificația stimulului pentru persoana care îl recepționează;

caracteristicile și mai ales intensitatea stimulului;

condițiile de receptare (confortul sau disconfortul persoanei ce receptează stimulul);

vârsta;

sexul;

gradul de motivație;

gradul de precizie cerut de efectuarea mișcării de răspuns;

complexitatea răspunsului motric;

gradul de oboseală al SNC; etc, (după Deliu, D., 2001).

După natura stimulului deosebim TR diferiți:

Natura excitantului Latența de reacție (milisecunde)

1. tactil 140 ms

2. sunet 150 ms

3. lumină 180 ms

4. gust 190 ms

5. rece 250 ms

6. miros 280 ms

7. cald 500 ms

8. durere 800 ms

Reacțiile se exprimă mai ales prin mișcări și de aceea se mai numesc și reacții motrice.

Capacitatea de reacție este, după Manno, R., 1996, cea care permite omului să reacționeze la stimuli prin acțiuni motrice adecvate, ca răspuns la un anumit semnal.

Se deosebesc forme simple de reacție la semnale prevăzute și cunoscute prin mișcări univoce prevăzute deja și forme complexe în care stimulii sunt necunoscuți iar gama răspunsurilor posibile, este foarte largă.

Forma simplă se pretează mai puțin la o îmbunătățire prin antrenament decât forma complexă care depinde în mare măsură de capacitatea de învățare și de experiență.

Fiziologul român Demeter, A., exprimă pentru stimulul vizual următoarele valori ale TR:

a. durata recepționării stimulului: 30 ms

b. timpul de transmitere aferent: 2 ms

c. decodificarea și prelucrarea informației în SNC: 70 – 120 ms

d. conducerea eferentă a comenzii neuronale: 12 – 15 ms

e. timpul necesar activării mecanice a

mușchilor (generalizarea excitației): 50 ms.

Timpul total de latență dacă adunăm valorile de mai sus, variază între 166-207 ms, (Demeter, A., 1979). După cum se observă din datele statistice „momentul din SNC al latenței motrice” este cel mai lung, deoarece aici se materializează programul de acțiune al viitoarei reacții de răspuns motor. Cu cât TR este mai scurt, cu atât este considerată mai bună, mai mare, viteza de reacție”.

TR la stimulii complecși din lupta specifică scade la practicanții goju ryu odată cu mărirea experienței motrice prin antrenamente specifice, într-un raport invers proporțional cu perfecționarea tehnico-tactică specifică; cu cât aceștia au exersat mai mult și au aplicat în lupta din lecțiile de antrenament cât și în cea competițională aceste răspunsuri „tehnico-tactice” la stimulii specifici respectivi, cu atât mai mult s-a scurtat timpul de latență al reacției motrice.

Viteza de execuție se referă la durata unei mișcări singulare și este caracteristică tuturor stilurilor marțiale, unde o mișcare trebuie executată cu “maximum de eficacitate și minimum de efort” în timpul cel mai scurt.

Viteza de execuție a mișcărilor specifice din goju ryu a procedeelor tehnice, constituie una din condițiile de bază ale reușitei unde o lovitură de pumn sau de picior se derulează în fracțiuni de secundă (ms), la fel și tehnicile de apărare. Astfel un atac cu seiken (oi tsuki, kisami tsuki) se poate derula în mai puțin de 250 ms iar unul cu piciorul (mae geri) în mai puțin de 350 ms (Deliu, D., 2003).

Viteza de repetiție reprezintă capacitatea de a executa un număr de mișcări identice (ciclice), într-un timp cât mai scurt fără ca aceasta să ducă la oboseală (5-10s). Este cazul loviturilor în serii ce se aplică în stilurile de full contact de exemplu: directă unu-doi, mawashi geri multiplu etc. Este mai rar întâlnită în goju ryu.

În general făcând o analiză biomecanică a loviturilor din stilurile full contact (executate liber, cu forță maximă), putem afirma următoarele:

1.Loviturile de braț sunt cele mai rapide putând ajunge până la 6-8 lovituri pe sec. O lovitură de pumn directă cu brațul din spate (gyaku tsuki) atinge o viteză de 6-10m/s la impactul cu ținta;

O lovitură de pumn ciocan (tetsui) dată de sus în jos are valoarea de 15m/s la impact (la aceasta se adaugă forța gravitațională); O lovitură de picior laterală, yoko-geri are o viteză de 10-14,5m/s;

2.Loviturile executate cu picioarele au avantajul atingerii țintei de la o distanță mai mare decât în cazul atacului cu pumnii, aproximativ dublă, au o forță de lovire de două ori mai mare comparativ cu cea a brațelor, dar în schimb sunt aproximativ de două ori mai lente decât acestea (2-3 lovituri pe sec).

Din cercetări recente s-a constatat cu exactitate că această viteză mai mică se datorează pe de o parte lungimii mai mari a traseului comenzii de efectuare a mișcării de lovire (tractul neuronal eferent mai lung comparativ cu cel al comenzii pentru brațe), pe de altă parte, necesității de transferare a întregii greutăți a corpului pe un singur picior, cel de susținere cât și necesitatea „armării” mai întâi a piciorului de atac prin flexia gambei pe coapsă și plasarea acestuia pe „linia de luptă”, după care lovitura necesită un mai mare nivel de angrenare a musculaturii implicate căci greutatea piciorului este mai mare cât și forța de inerție este mai mare, comparativ cu cea a pumnului. Trebuie menționat că în concordanță cu legea compunerii și descompunerii forțelor din fizica mecanică, lovitura cu cel mai mare impact (forța descărcată în țintă) este cea care „intră” perpendicular în aceasta, sub un unghi de 900!

Dezvoltarea vitezei sub diferitele ei forme de manifestare, este o problemă extrem de delicată. Vârsta optimă la care se dezvoltă viteza este cuprinsă între 7-12 ani. Se va dezvolta viteza și după pubertate, dar într-o măsură mult mai mică și cu un efort mult mai mare. Sunt stiluri care atacă problema dezvoltării vitezei specifice chiar mai devreme (5-6 ani, în stilul wu shu sau shotokan).

Butenko, B., I., 1974, descrie o dependență între formele elementare ale dezvoltării vitezei prin aplicarea unor exerciții specifice care acționând pentru îmbunătățirea unei singure părți (exemplu „viteza de reacție”) vom îmbunătăți și întregul din care face parte, viteza individului uman. „Împărțirea în părți și prelucrarea suplimentară a acestora duce la îmbunătățirea întregului.”

Cea mai importantă metodă folosită în dezvoltarea vitezei este metoda repetării, în condiții optime de excitabilitate ale sistemului nervos și fără ca organismul să fie obosit.

Corectitudinea execuției procedeelor tehnice întâlnite în goju ryu influențează pozitiv valoarea vitezei cu care acestea se aplică în lupta specifică. Însușirea unei tehnici cât mai raționale, automatizarea tuturor actelor motrice ce intră în structura tehnică a procedeului respectiv permit o utilizare optimă a pârghiilor, o relaxare eficientă a mușchilor antagoniști și deci o execuție degajată și eficientă a întregii structuri tehnice cu maximum de viteză. Atingerea acestui obiectiv este determinat însă de capacitatea de coordonare neuromusculară‚ a stabilirii unei relații optime între contracția și relaxarea mușchilor angrenați în mișcare. Astfel avem indici de viteză diferiți pentru mișcările de brațe (de reacție și execuție mai scurți) față de cei ai corpului sau cei ai picioarelor care sunt mai lungi (Donskoi, D., citat de Hantău, I ., 1998).

Se remarcă de asemenea indici ai vitezei de reacție și de execuție mai buni pentru membrele preferate față de cei ai membrelor neîndemânatice, pentru karateka unde se constată diferențe de 10 până la 50 ms între execuțiile pe partea dreaptă față de partea stângă la sportivii dreptaci și invers la sportivii „stângaci”(după Deliu, D., 2001).

Semnalele chinestezice cât și cele tactile sunt determinante pentru o centură neagră, deoarece sesizează fără întârziere dezechilibrarea adversarului și aplicarea în cel mai scurt timp al unui procedeu tehnic menit să fructifice acest dezechilibru.

Multe școli de arte marțiale caută să dezvolte prin exersări multiple aceste percepții rapide efectuând antrenamente speciale de genul: legați la ochi sau pe întuneric, tocmai pentru a mări sensibilitatea chinestezică și tactilă a sportivilor proprii care după unele cercetări efectuate de Thorner sunt cu 40 ms mai rapide decât semnalele vizuale și deci această decodare mai rapidă scurtează TR.

În general se vor repeta exerciții specifice, identice sau foarte apropiate, ca structură, de procedeele tehnice folosite îngoju ryu.

Exercițiile de viteză trebuie să cuprindă structuri motrice bine însușite iar durata acestora să fie optimă, în sensul că, spre sfârșitul execuției nu trebuie să scadă viteza ca urmare a instalării oboselii.

Concret, durata maximă a unui exercițiu de viteză nu trebuie să depășească 6-10 s. În aceste secunde în stil, se poate lovi de 40-70 de ori cu pumnii sau de aproximativ de 18-30 ori cu picioarele.

Metode de dezvoltare ale vitezei:

1. -repetarea tehnicilor în condiții ușurate dar cu tempouri maxime și pauze suficient de mari(de circa șase ori timpul cât a durat exercițiul de dezvoltare a vitezei specifice) folosindu-se adversari mai rapizi, ținte mai ușor de lovit, mai mari și situate la nivelul optim de atac;

2.- execuții la semnal (în special stimuli vizuali ca: poziții de atac sau de apărare care să stimuleze apărarea sau atacul, diferite deplasări sau poziții specifice, diferite fente etc;

3.- repetarea tehnicilor în condiții mai grele: cu parteneri experimentați, atacuri în viteză maximă la sacul de lovire sau în palmare, tehnici executate din deplasare, efectuarea tehnicilor cu ochii închiși, în criză de timp etc.

4.- jocuri de atenție cu caracter de luptă și întrecere (pe reprize scurte de timp și cu motivații emoționale optime).

5.- luptă specifică cu mai mulți parteneri în același timp;

6.-supercontracțiile sau execuția cu micșorarea rezistenței prin angajarea unor forțe externe auxiliare care să ajute sportivul în sensul învingerii rezistenței la mișcarea respectivă (de exemplu: lovituri din săritură la plasa elastică, lovituri cu garoul care să se contracte pe efectuarea acestora, ajutorul partenerului la desprindere sau la proiectarea lui etc).

Indicații metodice:

-Dezvoltarea vitezei trebuie să se facă în prima parte a lecției de antrenament, bineînțeles după o încălzire prealabilă;

-este indicat să se lucreze în serii scurte de 5- 10 repetări (3- 4 serii);

– se va întrerupe lucrul pentru viteză la primele semne de oboseală;

– lecțiile în care se acționează pentru dezvoltarea vitezei trebuiesc planificate după lecții ușoare sau după zile de odihnă;

– ca și-n dezvoltarea altor calități motrice și-n dezvoltarea vitezei, alternarea efortului cu odihna într-un raport optim, constituie “secretul” succesului, pauzele între repetări trebuie să fie de șase ori mai mari decât timpul afectat exercițiilor de dezvoltare a vitezei (odihnă pasivă, în principal) iar pauzele între serii vor fi de 5-6 minute (odihnă activă).

-trebuie ca sportivii să aibă o atitudine pozitivă și motivație intrinsecă pentru exercițiile respective.

Deși formele de manifestare a vitezei enumerate mai sus sunt prezente în orice act motric, ele se caracterizează printr-o independență relativă, nefiind determinată una de cealaltă. Astfel, "un timp de reacție scurt nu implică în mod obligatoriu și o viteză de execuție crescută" (A. Demeter). Frecvent se observă în marile concursuri de atletism că în proba de viteză în 100 sau 200m, adeseori atleții care au un start foarte bun nu câștigă proba, iar alții cu un start mai slab (TR) îi depășesc pe primii, realizând performanțe superioare datorită unei mai bune viteze de repetiție. Desigur că în cazul boxului sau karate do unde distanța în care se poate recupera un start slab (reacție tardivă) este foarte mică (în general sub un metru) și deci execuția nu mai poate suplini la fel ca-n probele din atletism amintite, întârzierea reacției!

Viteza este o calitate motrică înnăscută și mai puțin dobândită, ea făcând parte din zestrea motrică ereditară, genetic programată a fiecărui individ. De aceea, determinarea ei are o atât de mare importanță în procesul de selecție. Practic un karateka lent pe reacțiile optice, vizuale și pe execuții lente, nu va fi capabil să devină un performer în joju ryu chiar dacă la capitolul forță și coordonare sau rezistență stă foarte bine. Găsirea unor teste ușor de aplicat privind măsurarea vitezei înkarate do a fost și o prioritate în abordarea acestei lucrări. Calitatea motrică, viteza este determinată de o serie întreagă de factori fiziologici, biochimici și psihici, majoritatea acestora fiind legați de particularitățile fiecărui individ ori noi tocmai aceste structuri care favorizează manifestarea optimă a vitezei trebuie s-o determinăm obiectiv, științific.

Forme de manifestare ale vitezei în goju ryu

În practică, la stilul goju ryu viteza se manifestă sub cele trei forme elementare, cunoscute și valabile și în celelalte discipline sportive:

-viteza de reacție (TR);

-viteza de execuție (viteza unei singure mișcări);

-viteza de repetiție.

Dintre acestea, viteza de reacție și execuție dețin rolul predominant în realizarea optimă a unui procedeu tehnic sau a unei combinații tehnico-tactice din goju ryu. Viteza de repetiție este mai rar solicitată în timpul angajărilor, această formă găsindu-și locul mai mult ca mijloc de antrenament în vederea dezvoltării vitezei la kihon de viteză.

Pe lângă formele elementare enumerată, viteza se manifestă și sub forme combinate, cum sunt: viteza de accelerare și viteza de deplasare.

Toate aceste forme de manifestare a vitezei sunt relativ independente și cu "indici de corelare minimi". De aceea, valoarea ridicată a uneia dintre aceste forme nu determină valori ridicate și la celelalte forme. Un karateka poate avea o viteză de reacție foarte bună, fără însă a putea executa un procedeu de lovire cu o viteză tot atât de bună, precum și logica inversă este valabilă.

Specifică goju ryu este viteza de intuiție și opțiune, formă de manifestare a vitezei de reacție plasată în interiorul vitezei de decizie în timpul cortical al SNC pentru semnalele complexe așa cum sunt mai toate semnalele din mediul luptei din goju ryu.

În timpul luptei de concurs (shobu) sau de antrenament (kumite), viteza se manifestă în frecvente cazuri, sub formă complexă, în combinații cu celelalte calități motrice (în special forță și rezistență), rezultând viteza în regim de rezistență și viteza în regim de forță, forme determinante, la rândul lor, în realizarea performanțelor mari.

Dezvoltarea vitezei în regim de forță, specifică karate do goju ryu, se va realiza prin eforturi constând în contracții musculare scurte cuprinse între 1-10 secunde, cu pauze de refacere de 1 până la 3 minute.

Intensitatea efortului va fi maximală dar încărcăturile vor fi de 30-50%. Pauzele de refacere vor fi active și se vor efectua atâtea repetări cât se poate menține viteza maximă de execuție.

Eforturile vor alterna și cu rezistențe mai mici (5-10-20%) dar executate întotdeauna cu intensități maxime care vor duce la manifestarea vitezei maxime în contracții musculare (asemănător dezvoltării vitezei maxime absolute prin metoda execuției la semnal).

Un parametru hotărâtor al acestui tip de viteză îl constituie gradul de însușire al tehnicii de execuție a diferitelor procedee specifice. Se vor repeta procedee bine însușite tehnic, cu viteze de execuție mai mari, asigurându-se viteze maxime și chiar supramaximale.

Pentru înlăturarea pericolului instalării „barierei de viteză” se vor alterna asemenea execuții cu execuții mai puțin rapide și chiar lente (ca la demonstrația unui bunkai), acest mod de lucru ducând la stabilizarea vitezei maxime. Urmează din nou exerciții de forță, pentru creșterea puterii contracției musculare, combinate apoi de exerciții de viteză-forță și viteză, care vor duce la un nou prag al vitezei maxime.

Viteza de reacție

Viteza de reacție constituie, alături de viteza de execuție, principala formă de manifestare a vitezei în karate do goju ryu, aceasta determinând în mare măsură declanșarea și realizarea acțiunilor de atac, apărare, contraatac și a combinațiilor între diferite procedee.

Prin viteza de reacție în goju ryu se înțelege rapiditatea cu care karateka sesizează și recepționează semnalele venite de la adversar și le prelucrează, emițând un răspuns potrivit printr-o acțiune adecvată. Ea constituie "timpul de latență al reacției motrice sau TR" (Deliu, D., 2001). Testul riglei căzătoare este cel mai la îndemână pentru evaluarea acestei viteze. Timpul de reacție poate fi ameliorat într-o oarecare măsură între 8 și 25 de ani, aproximativ cu 20% după Filin citat de Deliu, D., 2001 pentru stimulii simpli și cu 40% după Watanabe și Avakian citați de Deliu, D., 2001, pentru stimulii complecși. În experimentul efectuat pe karateka și kickboxeri acest timp de reacție la stimulii complecși s-a îmbunătățit cu 45ms în experimentele d-lui Conf. Univ. Dr. Deliu Dan (2001). Mai diferă și în raport cu alte condiții, dintre care enumerăm:

-consumul de cofeină scurtează timpul de reacție;

-consumul de alcool îl scurtează în primă fază, pentru ca apoi să crească;

-oboseala crește până la 20-30%, TR motiv pentru care acesta constituie și un indicator al formei sportive din karate do goju ryu;

-este mai scurt la bărbați decât la femei cu până la 50ms;

-la nivelul membrelor superioare este mai scurt decât la cele inferioare;

-este mai scurt la mâna dominantă și piciorul dominant față de celălalt segment.

-este foarte constant la karateka cu experiență de peste 5 ani vechime (după Deliu, D., 2003). Subsemnata a avut la acest test 5 reacții identice din 20!

Toate aceste aspecte se constituie în probleme de ordin metodic în abordarea dezvoltării vitezei de reacție de care trebuie să șinem cont în abordarea tacticii de luptă din oju ryu. Acest TR trebuie scurtat pentru karateka proprii și pe cât posibil lungit pentru adversari.

TR în goju ryu este hotărâtor în obținerea victoriilor. Toate mișcările pe care le face adversarul pozițiile diferitelor segmente sau părți ale corpului acestuia, garda, fentele, depolasările mișcările umerilor sau ale șoldurilor, constituie tot atâtea semnale vizuale menite să ducă la declanșarea reacției executantului. Deoarece o întârziere de câteva milisecunde duce la pierderea momentului oportun declanșării unor atacuri, apărări sau contraatacuri în final, duc chiar la pierderea meciului, viteza de reacție ocupă un loc atât de important în procesul de pregătire din goju ryu.

Semnalele specifice pentru dezvoltarea reacției prompte, rapide și eficiente se vor efectua întotdeauna la intensități maxime sau chiar supramaxime, exercițiile nedepășind timpul de 10 secunde, deci rămânând în sectorul anaerob alactacid. Durata totală a acestor exerciții va fi ceva mai mare decât pentru dezvoltarea vitezei de reacție r nu va depăși, un număr de 10-12 repetări. Între reprizele de lucru de 10 secunde se vor intercala pauze de refacere de 1-2 minute de pauză activă deoarece consumul nervos este foarte mare, dat de concentrarea SNC. Odată cu creșterea valorii karateka, cu perfecționarea măiestriei lor tehnico-tactice, în antrenamentul pentru dezvoltarea vitezei de reacție prin metoda execuțiilor la semnal, ponderea semnalelor specifice va fi tot mai mare.

Viteza de execuție reprezintă iuțeala cu care un karateka execută integral un procedeu de atac, apărare sau contraatac sau o combinație tehnico-tactică, timpul măsurându-se din momentul declanșării acțiunii motrice și până la finalizarea ei. Deoarece această formă de manifestare a vitezei este determinată în karate do goju ryu, în cadrul procesului de selecție se pune un accent deosebit pe testarea ei. Loviturile la makiwara sau la sacul de antrenament pe 10 secunde cu oi tsuki sau cu mae geri, ne pot oferi evaluări corecte față de nivelul de dezvoltare a acestei forme de manifestare specifică a vitezei în goju ryu.

Viteza de execuție sau după unii "viteza propriu-zisă a mișcărilor" este strâns legată de reacție, de care este în mare măsură condiționată. Valorile vitezei de execuție sunt influențate și de alți factori, dintre care gradul de stăpânire a tehnicii mișcărilor ocupă un loc prioritar. Astfel, o tehnică corectă permite karateka efectuarea oricărui procedeu cu maximum de eficiență, folosind cele mai economice pârghii. O tehnică bună asigură de asemenea și coordonare bună a mișcărilor, mușchi antagoniști neangajându-se cu rol de frână înlovitura sau pararea acesteia.

Dezvoltarea celorlalte calități motrice constituie de asemenea factori favorizanți unei bune viteze de execuție, în goju ryu. Mobilitatea și elasticitatea articulară permit execuția cu viteză mărită a celor mai complexe mișcări, mai ales cele de lovire cu picioarele (keri waza).

Pe lângă cele arătate mai sus, trebuie să mai subliniem și alți factori care influențează viteza de execuție în goju ryu:

-viteza de reacție a mușchilor sinergici implicați în tehnică;

-viteza transmiterii influxului nervos șiintensitatea sa. Pentru dezvoltarea vitezei de execuție în goju ryu se poate acționa prin:

-îmbunătățirea mobilității și elasticității musculare;

-îmbunătățirea preciziei și coordonării mișcărilor;

-perfecționarea tehnicii specifice goju ryu;

-forța de contracție a mușchilor în raport cu rezistența adversarului;

Viteza de repetiție în goju ryu constituie rapiditatea cu care se repetă aceiași tehnică de mai multe ori într-o unitate de timp (una până la câteva secunde). Această formă de manifestare a vitezei este specifică în acțiunile motrice ciclice din antrenament când pentru perfecționarea unor tehnici de atac sau de apărare se repetă structuri specifice, lovituri și parări care trebuie să se repete de un număr cât mai mare de ori într-un timp dat. însă procedeele tehnice din goju ryu constituie mișcări aciclice, în timpul sobu kumite ele executându-se, de cele mai multe ori, o singură dată în timpul unei acțiuni de atac.

De aceea, viteza de repetiție nu este considerată hotărâtoare în goju ryu karate do, decât în măsura în care, prin metoda arătată mai sus, se contribuie la dezvoltarea vitezei de execuție.

Viteza de accelerație în goju ryu este o formă combinată de manifestare a vitezei și reprezintă capacitatea de a dezvolta viteza până la nivelul ei limită (maximă), într-un timp minim și o întâlnim în execuția diferitelor procedee tehnice de lovire sau apărare fiind vorba de fapt de o singură mișcare aciclică, urmărindu-se creșterea vitezei sale de execuție (accelerarea) din momentul declanșării până la finalizare.

Uneori poate fi confundată cu viteza de execuție, dar de fapt se încadrează în aceasta, la începutul mișcării în faza de demarare a acesteia.

Viteza de accelerare este condiționată în mare măsură de experiența karateka și de o înaltă coordonare neuromusculară.

Pentru dezvoltarea accelerării execuțiilor în goju ryu se vor utiliza mijloacele execuției în condiții ușurate. Întotdeauna intensitatea execuțiilor va fi supramaximală (peste viteza maximă), acestea efectuându-se în sectorul alactacid, deci în limitele a 5-10 secunde. Se folosesc garouri care fiind întinse, trag de pumnul sau piciorul care execută lovitura, ușurând efectuarea ei prin forța în plus oferită de elasticitatea garoului, de forța elastică a acestuia.

Durata pauzelor de refacere va fi de 1-2 minute și vor fi active, pentru a menține starea optimă de excitabilitate a sistemului nervos. Se vor face atâtea repetări într-o lecție, cât se poate menține aceeași viteză de execuție fără să apară oboseala.

Viteza de intuiție și opțiune constă în alegerea celui mai potrivit procedeu tehnic de contracarare sau de atac cu divarse lovituri și este condiționată, de asemenea, de o serie de factori, printre care: bagajul de cunoștințe tehnico-tactice, gradul de oboseală psihică și fizică, experiența competițională, exersările multiple din antrenament pe diferitele scheme tactice (atacuri complexe, fente, luptă cu handicap etc).

În funcție de aceste elemente, karateka din goju ryu intuiește mai repede sau mai lent intențiile adversarului, descoperă și optează pentru cea mai bună soluție impusă de situația tactică respectivă. Această formă de manifestare a vitezei deține un rol foarte important în goju ryu ea fiind evidențiată de toți specialiștii stilului.

Viteza de intuiție se manifestă ca o reacție motrică simplă, la una sau alta din mișcările adversarului, iar viteza cu care optează karateka din stil pentru o soluție sau alta mai potrivită, în condițiile în care situațiile tehnico-tactice se succed cu rapiditate, poate fi decisivă în shobu.

Indicații metodice privind dezvoltarea vitezei la copiii ce practică karate do goju ryu

Majoritatea specialiștilor apreciază că perioada optimă pentru dezvoltarea vitezei se situează în limitele vârstei de 7 și 14 ani, care, înkarate do este echivalentul copiilor II și I. Dacă în primii ani câștigul în dezvoltarea vitezei se materializează în special prin creșterea vitezei de reacție, la vârsta junioratului, 15-18 ani, indicii vitezei de execuție și ai vitezei de repetiție sunt cei care vor crește mult mai pregnant. De aceea, în dezvoltarea vitezei, metodica de lucru trebuie să fie adecvată particularităților de vârstă ale karateka.

Mijloacele și metodele de lucru pentru dezvoltarea vitezei vor fi aceleași la copii și juniori ca și la seniori dar se impune respectarea unor indicații metodice utile:

-ponderea eforturilor maximale și submaximale va fi mult mai mică, pentru a se întârzia cât mai mult instalarea „barierei de viteză”;

-încărcătura și numărul reprizelor de lucru vor fi mai reduse;

-se va evita folosirea metodei repetărilor în condiții îngreuiate;

-nu se vor efectua repetări pentru dezvoltarea vitezei în condiții de oboseală;

-se vor căuta mereu ca mijloacele de dezvoltare a vitezei să fie câz mai atractive, sub formă de joc și întrecere pentru a captiva interesul copiilor și a le menține o stare de concentrare psihică adecvată.

Toate formele de manifestare a vitezei sunt necesar a fi dezvoltate pentru a realiza o viteză optimă în shobu. În procesul de antrenament se vor utiliza metode și mijloace pentru dezvoltarea tuturor luate seperat sau global. Pentru dezvoltarea vitezei se utilizează eforturile realizate prin mișcări efectuate cu rapiditate maximă, cu contracții scurte și rapide la nivelul grupelor musculare angrenate în mișcările specifice.

Datorită faptului că viteza este o calitate motrică mai puțin perfectibilă, metodica dezvoltării ei impune cunoașterea mecanismelor interne nervoase, biochimice, fiziologice și psihice, care au rol reglator. În acest sens este necesar să se stabilească, în funcție de posibilitățile și particularitățile karateka, caracterul exercițiilor, intensitatea și durata lor, pauzele dintre reprizele de lucru precum și numărul de repetări pentru lecția de antrenament planificată.

Viteza se poate mări doar cu exerciții ce țin 5-10 secunde deci pe faza anaerobă alactacidă a efortului iar pauzele dintre reprizele de lucru să fie suficient de mari pentru a asigura refacerea și revenirea la starea de excitabilitate maximă mai ales cea neuronală. Intensitatea eforturilor trebuie să fie maximă, oboseala fiind cea care indică scăderea rapidității și deci întreruperea efortului. Refacerea se recomandă a fi de tip activ pentru menținerea unei excitații optime a sistemului nervos central și periferic. Demeter, A., 1979, susține că eforturile de viteză trebuie să continue și după apariția stării de oboseală, acest lucru ducând la intensificarea proceselor de restabilire și apariția mai rapidă a stării de supracompensare. Apreciem că acest mod de lucru se poate aplica cu rezultate bune la karateka de performanță ajunși la un nivel înalt al stării de antrenament.

Exercițiile utilizate pentru dezvoltarea vitezei trebuie să fie asemănătoare acțiunilor realizate în condițiile de luptă specifică goju ryu sau să constituie structuri de exerciții asemănătoare acestora, toate executate în condiții cât mai diverse.

În cazul exercițiilor cu viteză maximă și supramaximă se va utiliza și metoda antrenamentului mental, care solicită o mare concentrare și reprezentare mentală a tehnicii ce urmează a fi efectuată.

Atunci când se utilizează ca mijloc principal execuțiile sub formă de kihon, durata efortului (a reprizei de lucru) este de maximum 10 secunde. Deoarece în timpul unei întreceri din goju ryu viteza se manifestă, în majoritatea cazurilor, sub forma vitezei de reacție și execuție a unei singure mișcări (un procedeu tehnic de atac) care durează mai puțin de 500ms și în lecțiile de antrenament se vor utiliza execuții singulare ale diferitelor procedee, realizate cu viteză maximă.

Intensitatea efortului pentru dezvoltarea vitezei maxime trebuie să fie de intensitate maximală și submaximală. Dar se recomandă alternarea acestui gen de efort cu eforturi de intensități mai scăzute (sub 85%) deoarece lucrul îndelungat numai cu eforturi maximale și submaximale și cu aceleași exerciții duce la instalarea „barierei de viteză”.

Pauzele dintre reprizele de lucru trebuie să asigure refacerea totală a capacității de efort mai ales cea psihică iar durata pauzelor trebuie să varieze în funcție de intensitatea și durata efortului în funcție de gradul de oboseală. În felul acesta menținem excitația sistemului nervos central, în timp ce perturbațiile fizico-chimice sunt în mare parte înlăturate.

Mai subliniem următoarele indicații metodice utile în munca pentru dezvoltarea vitezei în goju ryu karate do:

-învățarea tehnicii procedeelor se va face în viteză redusă și pe măsură ce tehnica se perfecționează viteza va crește până la nivelul vitezei maxime controlabile (viteza maximă care permite execuția corectă a procedeelor în kumite).

-perfecționarea tehnicii se va face în regim de viteză maximă;

-după ce tehnica este însușită corect, fără greșeli de execuție în condiții stereotipe, pe ținte fixe și mobile, se vor alterna execuțiile în viteză maximă cu cele în viteză maximă controlabilă și în viteză redusă pentru a evita „bariera de viteză” datorită lucrului exagerat cu intensități invariabile. Este un fenomen fiziologic bazat pe steriotopia scoarței cerebrale de adaptare dar în antrenament vom încerca să prevenim acest fenomen pri exersări ale diferitelor tehnici în tempouri diferite, cu adversari diferiți și chiar cu câte doi adversari deodată etc. „Bariera de viteză” odată instalată, se pote evita prin crearea unor condiții ușurate de lucru care să permită execuția mișcărilor cu viteză supramaximă:

Execuția cu viteză maximă a unor părți din procedeele tehnice și apoi revenirea la execuții globale: de exemplu săritura la mawashi tobi geri, cu folosirea unei trambuline elastice sau cu ajutorul partenerului, apoi mawashi geri de pe loc etc. În cazul în care viteza s-a fixat încât prin procedeele arătate nu se obțin rezultate, se va recurge la întreruperea totală a execuțiilor în viteză pentru mișcările în care aceasta s-a fixat, ceea ce va duce la stingerea stereotipului format, abordarea lucrului pentru forță-viteză, sau coordonare, alte jocuri sau structuri motrice nespecifice.

După un timp de 2-3 săptămâni în care s-a lucrat astfel, se va relua lucrul pentru dezvoltarea vitezei maxime. Se recomandă ca, într-o lecție de antrenament, după 2-3 execuții la intensități maxime să se intercaleze execuții lente în care să se pună accent pe tehnica corectă de execuție.

Toate aceste variante de execuție pentru dezvoltarea vitezei necesită o stare de optim fizic și psihic, asigurat de aportul energetic și de refacerea din pauzele de odihnă.

În declanșarea unui atac printr-un procedeu direct, fără combinații cu alte procedee tehnice, mișcarea trebuie accelerată, ajungându-se, în final la viteza maximă de execuție.

Considerăm util să mai subliniem câteva aspecte metodice privind lucrul pentru dezvoltarea vitezei, aspecte care, după părerea noastră, contribuie la optimizarea lui.

Fiecare din metodele amintite precum și alternanța lor și durata utilizării lor, se va face în mod individual, fiecare karateka având posibilități de efort diferite dar și capacități de refacere diferite după efort. Pentru dezvoltarea vitezei, trebuie să se lucreze pe toată durata macrociclului anual de pregătire. Desigur că, exercițiile de intensitate maximă și supramaximă vor fi utilizate în etapele dinaintea concursurilor.

În cadrul unui microciclu săptămânal de antrenament, mijloacele pentru dezvoltarea vitezei se vor utiliza de două ori pe săptămână la o distanță de 3 zile, de regulă după antrenamente mai ușoare. Tot în acest scop, exercițiile de viteză vor fi intercalate cu cele de forță, la intensități care să ducă la ameliorareadetentei de lovire.

Efectele lucrului pentru dezvoltarea vitezei vor fi mai evidente dacă se vor alterna în lecție exercițiile pentru dezvoltarea diferitelor forme de manifestare a vitezei:TR, maximă, de accelerare, de repetiție. Dacă pe parcursul unui ciclu anual de antrenament se va începe în perioadele pregătitoare cu mijloace și metode care să amelioreze parametrii cei mai slabi ai vitezei, în etapele competiționale, accentul se va pune pe parametrii cei mai dezvoltați, în mod individual pentru fiecare karateka.

Pentru ameliorarea vitezei să se realizeze exerciții în condiții în care organismul este odihnit. De aceea, asemenea eforturi se vor face în prima parte a lecției, după încălzire taiso, sau în cadrul unui microciclu de antrenament, după 2-3 zile de refacere prin pauză sau eforturi cu solicitări reduse;

-aducerea organismului într-o stare optimă de lucru, printr-o încălzire progresivă care să creeze starea de excitabilitate optimă pentru asemenea eforturi, fără a provoca o oboseală prea mare, folosindu-ne și de jocuri de atenție cu o puternică motivație pozitivă;

-evitarea eforturilor maxime și supramaxime (viteze maxime și supramaxime) când organismul este obosit, pentru a evita diferite traumatisme musculare;

-exercițiile de superviteză trebuie alternate cu cele în viteză scăzută sau chiar lentă pentru a evita instalarea „barierei de viteză”;

-dacă din motive de oboseală sau chiar supraantrenament se ajunge la o ușoară degradare privind tehnica de execuție a procedeelor, se va renunța la vitezele maxime și supramaxime;

-în preajma competițiilor, lucrul pentru dezvoltarea vitezei să capete un caracter specific, atât prin metodele utilizate cât și-n special, prin exercițiile identice ca structură tehnică, cu cele din shobu

-angajarea totală din punct de vedere psihologic, prin motivarea karateka pentru o prestare eficientă a efortului practicat, va contribui mult la optimizarea întregului efort de dezvoltare a vitezei

Capitolul III

Ce știm despre copiii care practică karate do

„Marea majoritate a specialiștilor domeniului sunt de acord că se poate începe practicarea diferitelor discipline sportive cel mai devreme la vârsta de 6 ani“(Hahn, E., 1996, citat de Deliu, D., 2003), selecția fiind inclusă în prima și a doua vârstă școlară (6-11ani) cât și începutul practicării organizate în goju ryu. Începând cu această vârstă copilul are o dezvoltare morfofuncțională și psihică mai accelerată dar mai uniformă decât în perioadele anterioare (cea preșcolară: 3-6ani).

Karate do goju ryu „nu se învață peste noapte”, de aceea instruirea trebuie să înceapă din fragedă copilărie pentru a avea rezultatele scontate mai târziu. Sunt cazuri în Japonia de exemplu, în care copii pătrund în dojo la vârsta de 5 ani. Desigur că această vârstă este relativă, funcție de stilul sau ramura de luptă practicată.. Este cazul și stilului goju ryu care este un stil noncontact de karate do adică fără contact cu adversarul, unde tehncile de lovire se opresc în mod intenționat și conform cu regulamentul oficial la o distanță foarte mică de țintă.

Aceste restricții regulamentare reclamă din partea sportivilor viteză sub toate aspectele, precizie și discernământ total în aplicarea loviturilor, reflexe condiționate specific ridicate până la nivel de măiestrie, fair play etc. Câteva remarci privind dezvoltarea morfofuncțională a copiilor de vârstă mică se impun:

Masa musculară se dezvoltă relativ lent dar se poate obține o hipertrofie a fibrelor musculare printr-o pregătire gradată, sistematică dublată de regim alimentar adecvat. Se poate lucra cu îngreuieri de până la 30% din potențialul maxim fără a prejudicia astfel dezvoltarea armonioasă a organismului copiilor.

La această vârstă 60% dintre băieți și 90% dintre fetițe nu pot executa corect 10 flotări și nici măcar o tracțiune. Deoarece musculatura flexoare este mai dezvoltată ca cea extensoare vom căuta să compensăm cu structuri de exerciții și procedee tehnice adecvate această deficiență de moment, evitând o atitudine cifotică mai târziu (vom exersa podul, diferitele lovituri cu răsucirea trunchiului: uraken, tetsui, vom folosi „cântarul” etc). La 6 ani, băieții au 112-114cm înălțime și 20-25kg iar fetele au aproximativ aceleași valori medii (după Schmidt și Kolmer, 1980 citați de Deliu, D., 2003). La 11ani după Karsdorff, G., înălțimea băieților este de 140 cm și greutatea de 33kg. Aceste valori depind de predispozițiile ereditare, de mediul social și cel geografic, de cantitatea de mișcare, etc. Organele somatice (oase, mușchi etc) au o mai mare dezvoltare decât cele vegetative (inimă, ficat, plămâni etc) mai ales la 6-7ani (Andronescu, A.), de unde și deficiențele de adaptare la efort la copiii de această vârstă.

Sistemul osos în plină dezvoltare, crește de la an la an, cât și rezistența la solicitările sportive (Demeter, A.1979). Este recomandat ca-n lecțiile de karate do cu copiii să se lucreze tehnici simetrice ca structuri motrice, astfel vom preveni deformarea coloanei vertebrale și dezvoltarea asimetrică a musculaturii prin lucrul numai pe partea dreaptă sau stângă! Se remarcă la această vârstă o mobilitate articulară crescută care favorizează învățarea tehnicilor ce solicită din plin această suplețe articulară, de exemplu loviturile directe și circulare de picior care sunt însușite cu plăcere de micuții karateka, mai ales că finețea mișcărilor rămâne scăzută (vom căuta ca țintele spre care se îndreaptă aceste lovituri să fie mai mari pentru a se evita ratarea acestora și senzația subiectivă de nereușită tehnică)! Vom căuta să exersăm cu micuții karateka cele mai diverse tehnici în serii scurte pentru a nu plictisi și să utilizăm principiile pedagogice ”de la ușor la greu, de la cunoscut la altele noi, de la cele simple la cele complexe”.

Controlul voluntar al mișcărilor este scăzut și de aici un echilibru precar; Se va căuta diminuarea acestei stări prin adoptarea unor poziții mai sigure, mai joase, mai stabile din care să se execute tehnicile de atac, apărare sau contraatac din stil.

La aceste vârste se remarcă o dizarmonie între dimensiunile corpului și cele ale segmentelor brațelor și picioarelor cât și o lipsă a curburilor coloanei vertebrale care nu trebuie să fie solicitată cu greutăți mari care să ducă la deformări nefiziologice.

Fiziologic analizând aceste vârste constatăm că FC în repaus la copilul de 6ani este de 100 pulsații/minut iar la 12ani de 80p/min.

Datorită unui metabolism crescut cu 20-30% față de cel al adulților, FC are caracter tahicardic (accelerat față de valorile normale) fapt ce solicită mult sistemul circulator și-n special inima micilor ce este nevoită în plus să facă față și solicitărilor efortului din antrenament. Vom căuta să nu avem lecții de intensități ridicate în primii ani de instruire cu copiii mici ci numai solicitări mici sau moderate sub formă de joc și întrecere cu caracter de luptă noncontact fiind cunoscută atracția copiilor spre acest gen de întrecere. Tensiunea arterială (TA) este 71/39 la 7ani și 83/49 la 10 ani.

Revenirea după efort se face greoi deci vom avea grijă ca pauzele dintre diferitele structuri de exerciții să fie mai lungi, cu cât grupa de vârstă cu care lucrăm este mai mică și chiar este permisă o rehidratare cu sucuri naturale sau lichide alcaline care pe lângă formele de respirație specifice de revenire vor contribui la o refacere adecvată a capacității de lucru a copiilor.

Un puternic factor limitativ al capacității de performanță la copii îl constituie capacitatea vitală respiratorie. La 7ani este de 1230ml iar la 12ani de 2125ml! La 6ani debitul respirator în repaus este de 2,5-2,8 l/minut iar în efort de l8-20l /minut, ce reprezintă 10% din valoarea unui sportiv adult! Este indicat ca din primele lecții să acționăm cu exerciții de mărire a capacității de ventilație, a forței mușchilor respiratori prin tehnici specifice.

Trebuie să-i învățăm pe micii karateka să respire corect atât pe nas cât și pe gură folosindu-se de diafragm și mușchii abdominali. La copilul de 6ani, Astrand, P.O., găsește un VO2 max de 25% din cel al adultului iar la 10ani aceasta este de 50%! După Bregtsson, citat de Deliu, D, 2003, capacitatea de efort a copilului de 6ani este 20% din cea a adultului și ajunge la l2ani la 44%. Acest randament scăzut sintetizează de fapt inadaptabilitatea copiilor la eforturi mari, intense.

Consider că putem acționa sistematic numai cu eforturi mici sau moderate odată cu înaintarea în vârstă, gradarea progresivă și cu mult discernământ a eforturilor, vor trebui să îmbrace un caracter multilateral.

Din punct de vedere al dezvoltării psihice copilul de 6ani are o mare plasticitate a scoarței cerebrale iar procesele de mielinizare axonică sunt în plină desfășurare și se încheie la 10ani (Dănăilă, L., Golu, M., 2000) concretizându-se printr-o mai rapidă conducere a influxului nervos și o reacție mai promptă la diverșii stimuli specifici simpli sau complecși. Ritmul undelor alfa devine dominant în defavoarea celui mai lent theta și delta. Se remarcă diferențe mari (aprox. 50ms între reacțiile pe partea dominantă față de cele pe partea nepreferată, Deliu, D., 2001).

Sistemul nervos vegetativ este asemănător celui adultului. Datorită predominării excitației, față de inhibiție, copilul este foarte activ și obosește repede cu mutarea centrului de interes spre o altă preocupare; Munca cu copiii mici să fie cât mai atractivă, variată și accesibilă lor iar repetările monotone dar absolut necesare pentru o fixare de durată și o asimilare de excepție se vor face sub formă de întrecere, cu schimbarea partenerilor cât și a pozițiilor sau vitezelor de lucru. Datorită procesului slab de diferențiere corticală se remarcă o precizie și o coordonare scăzută a mișcărilor dar dacă lucrăm cu multă răbdare în tempouri mai scăzute vom reuși să anihilăm aceste neajunsuri care se manifestă mai ales la grupa de 6-7ani.

Pentru achizițiile tehnice vom folosi metoda globală cu demonstrații multiple și cât mai sugestive cunoscându-se marea capacitate de imitare a celor mici! Lipsa de concentrare va fi prevenită cu pauze de odihnă dese sau cu jocuri compensatorii în care forma de solicitare a SNC să fie alta decât cea folosită pentru exercițiul anterior. Subliniem rolul jocului și al întrecerii pe care copii le agreează, de fapt vin la sală pentru a se întrece, a se „bate” folosindu-ne de marea încărcătură emoțională pe care o capătă acestea în mintea micuților.

La aceste vârste (6-11ani) este recomandat să se lucreze chiar cu 100% pentru dezvoltarea vitezei sub toate aspectele, de reacție, de execuție, de repetiție sau de deplasare, a coordonării complexe, echilibrului sau preciziei mișcărilor specifice ducând la un progres tehnic deosebit, știut fiind că viteza și precizia tehnicilor în goju ryu reprezintă calități esențiale în realizarea unor performanțe ridicate mai târziu. Se va lucra cu serii sub formă de joc, de 6-10 repetări cu pauze de 3-4minute între acestea la grupa de 6-7ani și de 10-20 de repetări în tempo maxim la grupele de 8-11ani. În general la lucrul pentru viteză se acute o restabilire totală a SNC astfel încât reluarea exercițiilor de acest tip să se facă pe fond de odihnă.

La 9-10ani la fete și 10-12ani la băieți, se remarcă începutul fazei prepubertare care se caracterizează prin apariția caracterelor secundare sexuale și normalizarea proporțiilor corporale.

Gândirea din intuitivă devine mai logică și se îmbunătățesc sub toate aspectele caracteristicile morfofuncționale și psihice ale karateka.

Copiii cei mai dotați vor fi stimulați cu probleme de învățare ale căror soluții incumbă reflectare, voință, curaj, inițiativă, specifice luptei din stil. Ei vor fi stimulați să vină cu soluții noi de rezolvare euristică a problemelor ce intervin în anumite situații specifice de exemplu: dacă aite te atacă cu…tu vei reacționa cu… Ei trebuie să participe activ și conștient la propria lor formare ca viitori performeri și trebuie motivați în acest sens (se cunoaște că o motivare intrinsecă duce la o învățare de 6 ori mai rapidă decât dacă aceasta s-ar efectua în lipsa ei (Thorndike L.E., 1906).

Obiectivele fixate pentru învățare trebuie să fie realiste, concrete și să țină seama de nivelul de dezvoltare al copiilor din toate punctele de vedere analizate anterior, altfel vom descuraja pe aceștia dacă fixăm unele sarcini prea dificile sau dimpotrivă îi vom plictisi cu exerciții prea ușoare sau redundante.

Vom încerca să-i învățăm pe micii karateka să fie economici în mișcări (să nu facă mișcări în plus, inutile) iar acestea să fie eficiente (conform principiului: seiryoku zenyo). Va trebui să avem grijă maximă în întărirea răspunsurilor motrice corecte cu laude sau confirmări verbale sau materiale (le oferim dreptul să se joace la sfârșitul temei, ce joc preferă ca recompensă la sarcina motrică rezolvată corect dacă au exersat foarte bine și și-au însușit un procedeu tehnic dificil). Sensei va trebui să fie un bun îndrumător, plin de tact și înțelegere cu fiecare practicant, să fie capabil să-și adapteze vocabularul și modul de comportare astfel ca să se facă ușor înțeles de fiecare copil din grupă, să dovedească multă răbdare și iubire față de copii căci altfel el, modelul, idolul lor, i-ar dezamăgi. El adaptează conținutul fiecărei lecții (în volum acestea nu pot depăși o oră cu cei mai mici (6-7ani) și o oră și jumătate cu cei mai mari.

Sensibilitatea analizatorilor crește de la an la an și deci capacitatea discriminatorie și de percepție este tot mai bună. Prin antrenament specific pragurile senzoriale se micșorează pentru stimulii specifici și duc la o mai mare sensibilitate de detectare a acestora deci și la răspunsuri motrice mai rapide și adecvate; Cu alte cuvinte este ca și cum copilul ar vedea sau simți mai bine și mai rapid când adversarul atacă sau se pregătește s-o facă, tocmai datorită învățării și exersării multiple în sensul dorit de noi.

Totuși se va lucra sub limita maximă a posibilităților copiilor căci altfel va interveni inhibiția de protecție, care are rolul de a permite organismului să se odihnească, să se readapteze și să-și refacă plenitudinea funcțiilor sale.

Se îmbunătățește procesul perceptiv-observațional care realizează mai bine integrarea copiilor în activitatea specifică iar prin intervenția organizatorică și reglatoare a cuvântului procesele de reprezentare devin mai precise, mai clare, mai sistematice.

La 10-12 ani „se formează chiar reprezentări anticipative mai ales cele active, motorii cât și cele simbolice” (Horghidan, V., Mitrache, G., 2000). Reprezentările ideomotorii care stau la baza învățării tuturor actelor motrice din karate do au caracter complex, dinamic și presupun o experiență motrică anterioară, detectarea cu precizie a detaliilor, a momentelor cheie ale tehnicilor ce urmează a fi însușite, stau la baza mecanismelor de imitație care sunt foarte active la aceste vârste.

Metodele de formare a unor reprezentări tehnico-tactice specifice corecte din goju ryu la 6-11ani presupun:

-explicații la nivelul lor de înțelegere;

-demonstrații sugestive;

-utilizarea modelelor;

-exersarea activă;

-corectarea promptă cu tact unde este cazul;

-indicații suplimentare sugestive;

-utilizarea mijloacelor verbale și nonverbale. Etc.

La această vârstă memoria copilului crește de 8 până la 10 ori față de stadiul de preșcolaritate, ca volum de informații stocate, ca promptitudine în recunoaștere, ca precizie și tendință de a reține esențialul. Cresc de asemenea formele logice, mediate ale memoriei cât și caracterul voluntar și conștient al acesteia.

Puterea de concentrare este redusă, atenția este puțin durabilă și predomină atenția involuntară, atrasă de obiecte și fenomene concrete. La această vârstă se recomandă activități de scurtă durată, iar în cazul când aceasta se prelungește să fie intercalate cu multe pauze pentru a nu obosi și plictisi. Voința este de asemenea limitată la această vârstă, predominând acțiunile determinate de interesele imediate.

Deoarece al doilea sistem de semnalizare este încă puțin dezvoltat, predomină memoria concretă, obligând pe specialiști ca la această vârstă, să folosească cu preponderență, pentru învățare, metoda demonstrației.

Copilul nu apreciază valoarea în perspectivă a efortului pe care îl depune într-o lecție (ex.: dobândirea unei tehnici perfecte de lovire sau de apărare), fiind preocupat de efectele imediate ale activității lui. În acest sens, apreciem ca total contraindicată folosirea metodei repetărilor specifică perfecționării tehnici mai degrabă folosirea unor recompense prin remarci pozitive ale celor ce se evidențiază mai mult sau prin atacarea unor astfel de teme prin forma jocurilor cu temă așa cum și noi am utilizat în partea experimentală pentru dezvoltarea diferitelor forme de viteză și care au prins la toți copii grupei. Subliniem și unele tendințe în comportamentul copiilor, determinate de particularitățile arătate mai sus.

Astfel: doresc mereu să iasă în evidență, tind să meargă spre extreme, doresc să fie primii, să fie preferați, le plac ritualul specific, nu acceptă critica, dar preferă laudele, vorbesc mult și chiar gândesc cu voce tare. În jocurile la care participă sunt deseori brutali și preferă să trișeze decât să piardă, în acest caz intervenția profesorului să nu fie imediată, ci după 2-3 repetări. Copilul reacționează mai bine la observațiile individuale, decât la cele adresate întregului colectiv.

Cunoscând particularitățile psiho-motrice ale copiilor de 6-10 ani, recomandăm pentru activitatea din karate do ca principal mijloc de pregătire să-l constituie jocul. Jocul specific copilăriei, este un real mijloc educativ, copiilor le este specifică învățarea prin joc. Prin conținutul și organizarea jocurilor acestea trebuie să urmărească rezolvarea unor situații reale cu finalitate imediată. Copiii se joacă pentru momentul prezent și nu în ideea unei finalități proiectate în viitor, mai mult sau mai puțin îndepărtat.

Obiectivele instruirii copiilor de 6-11 ani

Fiecare etapă de instruire are drept finalitate realizarea unui „model teoretic” care să întrunească toate calitățile necesare admiterii copiilor în etapa superioară de pregătire.

Pentru a înțelege mai bine conținutul activității în perioada 6-11 ani trebuie stabilit modelul la care trebuie să se ajungă la sfârșitul acestei perioade și în funcție de acest model se vor stabili obiectivele instruirii, care urmăresc realizarea unor parametrii privind pregătirea fizică, tehnico-tactică, psihică și teoretică.

Realizarea obiectivelor duce în final la realizarea modelului corespunzător perioadei analizate. Deși la vârsta de 6-11 ani copiii nu sunt încadrați într-o pregătire sportivă specializată, diferențiată clar pe factorii antrenamentului, stabilirea obiectivelor, în vederea realizării modelului final, se vor face din punct de vedere fizic, tehnico-tactic, teoretic și psihologic.

Numit și „antrenament de bază orientat după specificul karate do”, pregătirea copiilor din goju ryu are ca obiective principale:

Pregătirea fizică

-Asigurarea unei dezvoltări armonioase a organismului și a tuturor grupelor musculare, cu accent pentru mușchii extensori și respiratori;

-Formarea și dezvoltarea simțului echilibrului, al preciziei mișcărilor și a orientării în spațiu și față de adversar;

-Dezvoltarea capacității de effort aerob și mixt;

-Crearea premiselor generale pentru dezvoltarea pe termen lung a capacității de performanță prin creșterea capacității de efort, dezvoltarea coordonărilor fine a mișcărilor de bază din stil (kihon);

-Formarea și dezvoltarea coordonărilor brațe-picioare, a preciziei mișcărilor, rapidității execuțiilor, schimbări rapide de tehnici, controlul forței, al vitezei și corectitudinii mișcărilor, schimbări controlate ale tempourilor etc.

-Specific stilurilor de karate do: exersarea mișcărilor cu partenerul cu care trebuie să se armonizeze sau să-l devanseze ca viteză de decizie și de execuție.

-Dezvoltarea echilibrului trebuie păstrat chiar dacă adversarul acționează opozitiv pentru distrugerea lui;

-Formarea și dezvoltarea simțului ritmului mișcărilor;

-Dezvoltarea mobilității coxofemurale și a coloanei vertebrale;

-Dezvoltarea coordonării mișcărilor întregului corp.

Pregătirea tehnico-tactică

– Formarea și perfecționarea priceperilor motrice de bază și specifice prin repetări multiple în condiții cât mai variate și atractive: jocuri, întreceri cu caracter de luptă;

-Învățarea pozițiilor fundamentale, a deplasărilor specifice ale întoarcerilor, ale dezechilibrărilor, garda specifică, inițierea în tehnicile de bază, principiile de bază ale stilului, dezvoltarea vederii periferice, dezvoltarea atenției, a spiritului de observație, a capacității generale de efort și a celei specifice prin jocuri cu caracter de luptă cât mai apropiate cu cele din stil.

-Formarea simțului adversarului și al momentelor favorabile pentru acțiunile de atac și contraatac.

-Kihon (tehnici fundamentale de atac, apărare și contraatac).

Pregătirea teoretică

-Însușirea noțiunilor de bază privind igiena individuală, cea a spațiului de antrenament (dojo) și cea a echipamentului (karategi);

-Însușirea noțiunilor generale despre arbitrajul în karate do goju ryu;

-Însușirea respirației corecte și importanța ei pentru atac cât și-n apărare.

4. Pregătirea psihologică

-Cultivarea dorinței și plăcerii de a se întrece, de a „se bate”;

-Dezvoltarea motivației intrinseci, a voinței, dârzeniei, a suportabilității rigorilor antrenamentului din goju ryu, plăcerii de a practica stilul ales, devotamentul, disciplina respectul pentru cei mai valoroși (centurile negre);

-Dezvoltarea curajului și a combativității.

Conținutul instruirii deoarece la această vârstă nu se urmăresc obiective de performanță, este subordonat obiectivelor arătate anterior.

Vârsta de 6-11 ani constituie o etapă hotărâtoare pentru încadrarea copiilor în secțiile de karate do goju ryu. Conținutul instruirii este orientat și spre dezvoltarea unor calități fizice specifice și însușirea a cât mai multe procedee, dar mai ales spre realizarea unei pregătiri fizice generale, dezvoltarea armonioasă a organismului, urmărind formarea unor priceperi și deprinderi care să faciliteze însușirea ulterioară a tehnicii și tacticii goju ryu și formării unor calități motrice specifice acestei discipline sportive.

Principalul mijloc pentru realizarea obiectivelor de instruire a copiilor la vârsta de 6-11 ani îl constituie jocul. Copilul lucrează mai repede și mai ușor cu simbolurile tehnicilor învățate chiar în limba stilului practicat, adică cea japoneză.

Stadiul I al antrenamentului în goju ryu începe după selecția inițială care urmărește modelul de selecție specific stilului și durează 2-4 ani; practic este bine să se înceapă pregătirea de la 6-8 ani; În acest stadiu se poate profila viitoarea specializare (kata sau kumite) funcție de nivelul tehnic și particularitățile psiho-fizice ale copiilor selecționați.

Indicații metodice

Este indicat să folosim eforturi submaximale cât mai diverse, variate și-n forme atractive adresate tuturor grupelor mari musculare atât pe dreapta cât și pe stânga față de axa de simetrie a corpului. Exersarea ambilaterală este obligatorie în stil. Se caută participarea copiilor în grupe mixte, de fete și băieți.

Dintre calitățile motrice, rezistența generală este cel mai bine tolerată a fi dezvoltată la copii și are efect benefic pentru sistemul imunologic și dă o mai mare rezistență la infecții benigne (Israel 1979). Nu este indicat efortul anaerob căci duce la creșteri prea mari ale catecolaminelor (adrenalina și noradrenalina).

Acidificarea și catabolismul influențează negativ dezvoltarea creierului prin privarea acestui organ de glicogen prin efectuarea unor eforturi anaerobe. Și rezistența antrenată excesiv duce la frânarea activității hormonale de creștere și dezvoltare. Se vor utiliza eforturile continue și cele cu intervale de scurtă durată. Metoda repetărilor și cea a competiției să fie mai puțin folosite.

Antrenamentul de forță nu va solicita forța maximă iar exercițiile folosite să fie dinamice combinate cu viteza sau rezistența mai ales sub forma jocurilor de luptă. Se vor acorda pauze de refacere complete. Nu se vor efectua exerciții cu îngreuieri deasupra capului, forțând coloana vertebrală; Pentru dezvoltarea forței se vor folosi în special greutatea proprie și opoziția partenerului. Se vor evita eforturile statice cum sunt unele poziții izometrice mai grele (de exemplu: kiba dachi).

Viteza se mărește, mai ales cea de reacție, deplasare și de execuție. Viteza de reacție crește rapid după 10 ani odată cu terminarea procesului de mielinizare al neuronilor. Metoda repetărilor cu pauze de refacere complete și cea a intervalelor scurte (5-10 secunde) bazate pe ATP și CP sunt cele mai bune și nu cele care duc la formarea de AL. După Dragnea, A., 1996, viteza la 12 ani reprezintă 83% din randamentul maxim al sportivului adult, la 14 ani 89% iar la 16 ani 97%. La forță se estimează că între 10- 14 ani reprezintă 56%, la 16-18 ani este de 80% și la 18-20 de ani de 92% din forța maximă a individului matur.

Mobilitatea și suplețea mai ales a coloanei și cea coxofemurală sunt prioritate în karate do la toate vârstele dar mai ales acum în stadiul I.

Coordonarea se va lucra permanent cât de mult, fără restricții. Acum se inițiază copiii în tehnica de bază- kihon cu accent pe corectitudinea deprinderilor și nu pe numărul mare al acestora. Meciuri de casă cu restricții adecvate (fără contact la lovituri, timp mai mic de luptă, protecții specifice mai mari etc).

Vom stimula pregătirea pentru competiții de masă: dezvoltă motivația, obișnuirea cu emoțiile specifice, a regulamentului, cu deciziile arbitrilor etc;

Prin acestea se dezvoltă gândirea tactică, spiritul de luptă, de afirmare, de întrecere, creativitatea etc. Se va acorda importanța cuvenită programului școlar al sportivilor, educării spiritului civic și al respectării codului etic al karateka etc.

În stadiul I la karate do goju ryu se insistă pe: coordonare, inițierea în tehnica de bază, dezvoltarea vitezei sub toate aspectele, a rezistenței generale și forței dinamice, nu se iau în considerație forma sportivă și rezultatele de la campionatele naționale, care sunt doar orientative și nu prioritare!

Starea de sănătate va fi una din cele mai importante condiții de admitere a unui copil în dojo din goju ryu. Viza medicală este strict obligatorie la înscrierea lui în școala goju ryu. O anamneză a stării de sănătate a familiei este de asemenea binevenită. Copiii vor fi controlați minuțios din punct de vedere al capacității de adaptare la efort a disponibilităților lor pentru efort și de restabilire rapidă după efectuarea acestuia.

Indicii calităților motrice specifici pentru goju ryu sunt: timpul de reacție și viteza de execuție, precizia, coordonarea, forța explozivă, mobilitatea, rezistența.

Stabilirea celor mai adecvate probe și teste de control pentru acestea cât și căile de selecție corespunzătoare (asistența la orele de educație fizică, discuții cu profesorii de specialitate, cu învățătorii, concursuri de selecție, etc).

Pentru calitățile psihice necesare viitorului practicant de goju ryu vom urmări: spiritul de luptă, creativitatea, inteligența practică, capacitatea de control și stăpânire de sine, spiritul de sacrificiu (risc), combativitatea, dârzenia etc. Pentru goju ryu există teste și norme specifice care scot în evidență aceste calități și chiar mai multe, funcție de particularitățile luptei competiționale în sistem noncontact.

Unii sensei preferă o selecție „întâmplătoare” adică primesc în dojo pe oricine și cred că acei ce nu posedă calități pentru performanță se vor autoelimina de la sine. Dar ne întrebăm noi până atunci pe munca cui se face pregătirea și mai ales cine plătește pierderea de timp și energie? Un copil mediocru nu va putea deveni mare campion în orice stil de karate do. Dacă aceasta se va întâmpla vreodată, va fi posibil numai datorită unei munci uriașe ca volum și timp, cu o investiție care dacă ar fi fost făcută cu copii selecționați după criterii științifice, cu numai pe jumătate din investiția de muncă din partea sensei, ar fi putut să se realizeze același excelent rezlutat. Selecția ca și antrenamentul în goju ryu karate do trebuie să aibă un caracter permanent pentru a putea face față fluctuației normale cât și pentru a oferi șanse egale tuturor copiilor care pot deveni talente. O selecție bună ne va scuti de muncă inutilă și ne va da satisfacții foarte mari. Selecția prezintă trei stadii principale : primară, secundară și finală.

Selecția primară în goju ryu reprezintă etapa principală și anume depistarea celor mai dotați copii, inițierea în practicarea stilului și stabilirea specializării (kumite, kata, etc).

Denumită și selecție inițială aceasta presupune :

-o propagandă adecvată pentru stil ;

– să se organizeze în locuri cunoscute de cei ce doresc să practice karate do goju ryu(de regulă la sala de pegătire a clubului sau asociației sportive ce organizează selecția);

-să se țină cont de distanța față de locuința copiilor (cei ce locuiesc departe și nu au mijloacele de transport necesare vor abandona mai repede pregătirea);

-se va ține cont dacă părinții agrează ideea ca cei mici să practice stilul ales;

-este bine de a se interesa de situația școlară și disciplinară a copilului selecționat (legătura cu prof. de educație fizică și cu dirigintele).

Pentru selecția inițială la goju ryu se folosesc următoarele probe:

-anamneza socială (numele, prenumele, clasa, școala,vârsta, dacă a mai practicat vreun sport și cu ce rezultate,cine și de ce l-a îndrumat spre stil, ce modele de performeri din stil are, ce note sau calificative obține la școală, dacă a suferit de boli mai importante etc).

La toate aceste întrebări este bine ca nu părintele să răspundă, ci însuși candidatul, copilul, astfel ca să ne putem face o impresie mai obiectivă față de personalitatea micuțului viitor karateka. Răspunsuri ca „nu pot  sau  nu știu” sunt de neacceptat, vom căuta să-l convingem să execute sau să încerce să răspundă așa cum crede el la cerințele noastre.

Vom cere apoi să lovească cu pumnul drept și cel stâng în palma antrenorului, apoi cu picioarele orientând palma în jos (vom aprecia prin aceasta nivelul coordonării, al preciziei cât și forța explozivă- detenta la nivelul brațelor și picioarelor cât mai ales ambilateralitatea; îi cerem copilului să încerce să execute sfoara frontală și laterală spre stânga și dreapta, atât cât poate și de asemenea, să caute să atingă cu palmele solul dar cu genunchii întinși prin aplecarea trunchiului; vom aprecia gradul de mobilitate pentru articulațiile implicate în aceste mișcări; vom cere să execute 10 flotări în pumni (se apreciază voința și ușurința execuției sau din contră lipsa motivației, a ambiției și a lipsei detentei în brațe); îl vom ajuta să execute podul din picioare (pentru evaluarea mobilitatății coloanei vertebrale în extensie); îi demonstrăm cum să execute o rotire a brațelor simultană dar în sensuri opuse și îl rugăm să imite aceasta pentru evaluarea coordonării brațelor. Îl rugăm să sară cât mai mult pe verticală și să facă o rotire cât mai mare cu aterizare pe ambele picioare (apreciem orientarea în spațiu cât și echilibrul). Toate aceste probe cât și examenul medical priviind starea de sănătate vor fi definitorii pentru acceptarea sau nu a copilului în dojoul de goju ryu.

În etapa inițială se folosesc cel mai mult în învățarea motrică, metodele și mijloacele verbal-cognitive (Dragnea, A., Bota, A., 2000). Feed-backul urmărește corectarea greșelilor după fiecare încercare astfel ca modelul acesteia să fie optim.

După ce programele motorii au fost bine însușite și prezintă constanță în realizarea lor, ajung să se declanșeze autonom, fără participarea atenției sportivilor. Acum se pot exersa acele deprinderi specifice de luptă în condiții variabile și deci perfecționarea lor ca priceperi tehnico-tactice. Se insistă ca acele tehnici simple din kihon să se execute cu viteză optimă încă de la început mai ales că acestea se exersează în gol, fără partener și deci fără opoziție sau îngreuieri.

PARTEA EXPERIMENTALĂ

Capitolul III

Experiment psihopedagogic, metodic, longitudinal și constatativ privind mijloacele și metodele de dezvoltare ale vitezei generaleși specifice din karate do goju ryu

Am conceput pentru partea experimentală a acestui demers științific, un set de mijloace și metode generale și mai ales specifice stilului karate do goju ryu care le voi descrie în acest capitol și care privesc algoritmii metodici și exercițiile pe care le-am utilizat ca variabilă independentă pentru grupa experimentală de copii ce practică goju ryu karate do privind dezvoltarea diferitelor forme ale vitezei, toate acestea fiind alcătuite și aplicate în conformitate cu fundamentele științifice și metodice pe care le-am conturat în primele trei capitole ale lucrării de licență.

Jocul a fost principala metodă de realizare a obiectivelor formulate prin ipotezele avansate în preambulul lucrării și reluate în acest capitol mai clar focalizate:

Ipotezele de cercetare (variabila independentă):

1 Determinarea aspectelor practico-metodice ale dezvoltării vitezei la grupele de copii ce practică goju ryu;

2 Realizarea unor baterii de teste obiective și complete pentru studiul acestei calități motrice la nivelul copiilor care să ajute la determinarea obiectivă a selecției, a pregătirii de bază și specifice vizând aspectele determinante ale acestei calități;

3 Alcătuirea unor algoritmi metodici eficienți, obiectivi și atractivi pentru dezvoltarea vitezei sub toate aspectele sale la grupele de copii care să asigure dezvoltarea și valorificarea lor în pregătirea pentru performanță a micuților karateka mai ales sub formă de joc;

4 Ierarhizarea metodelor de pregătire în domeniul vizat, cel al dezvoltării vitezei în karate do goju ryu și găsirea de aplicații în valorificarea lor la nivelul juniorilor sau chiar al seniorilor ce practică karate do, cu toate stilurile sale.

Iată care au fost cele mai uzitate dintre mijloacele pentru dezvoltarea formelor de viteză întâlnite în goju ryu și care au fost dozările pentru acestea în aplicațiile practice ale grupei experimentale:

Exerciții pentru dezvoltarea vitezei de reacție:

– din stând, la semnal vizual: întoarcere bruscă 1800, cu intrare într-o poziție de luptă specifică stilului;6-10 ori pe fiecare parte sau intercalat;

– din mers de voie, la semnal vizual: simularea unui atac, blocaj, eschivă sau contraatac cu lovitură de picior sau de braț (la alegere); 10-20 ori;

– din alergare, la semnal vizual: întoarcere 3600prin săritură și lovitură de pumn (oi tsuki sau kisami tsuki) sau cu tetsui „pumn ciocan” din săritură;

– simularea diferitelor lovituri cu brațele sau picioarele, la semnal vizual cu viteză maximă pe 10s, din stând, din mers sau din alergare în variante diferite: cu fața cu spatele, în lateral;10-20 comenzi;

– din culcat facial, sprijin pe mâini, față în față cu un partener, se încearcă lovituri reciproce cu palmele pe mâinile partenerului (joc);30-40s;

– din culcat (facial sau dorsal), la semnal vizual: ridicare într-o poziție de luptă (la alegere), și simularea unui blocaj, atac sau a unei eschive;10 ori;

– din stând față-n față, la atacul prin surprindere cu un procedeu stabilit anterior – reacția cu blocaj sau eschivă și contraatac la alegere;10 ori pe fiecare parte pentru fiecare karateka atât pentru atac cât și pe contraatac prin schimbarea rolurilor; se execută în viteză maximă;

– din alergare pe toată suprafața de luptă la comanda profesorului “dezbrăcații”, tricourile, kimonourile cu centurile galbene, portocalii etc, (fiecare profesor va găsi un criteriu de departajare cât mai evident vizual), vor trebui să-i prindă pe colegii lor care nu sunt îmbrăcați la fel. Reacția trebuie să fie promptă iar atenția distributivă la capacitate maximă.

Profesorul comandă ca o altă categorie din participanții la lecție să fie cei care aleargă după colegii lor tot în mod inopinant. Cei atinși vor efectua diferite pedepse (genuflexiuni, flotări) după care vor reintra în joc; se dispută pe două sau trei reprize de 30 secunde cu pauze de 30 secunde până la un minut între acestea;

– călcatul pe picioare: câte doi față-n față karateka cu mâinile la spate încearcă să calce de cât mai multe ori pe picioare partenerul și să evite ca el la rându-i să fie călcat de acesta (exercițiul durează 5-10 s după care învingătorii vor lupta între ei, la fel și învinșii) etc; 3-4 reprize cu pauze de 30s- 1minut între acestea;

-lovitură cu viteză maximă la un partener ce lasă intenționat deschisă o breșă în sistemul de apărare în mod inopinat (se pot da sarcini speciale ca: atacuri numai cu brațele, numai cu picioarele, pe partea neîndemânatică după o fentă, după o deplasare etc). 10-20 pentru fiecare karateka.

Exerciții pentru dezvoltarea vitezei de execuție și repetiție:

-executarea repetată a unui procedeu de lovire cu piciorul, timp de 10-20 s în sistem „box cu umbra”(fără partener, kihon); pe fiecare nivel în viteză maximă cu pauze active de 1 minut între serii;

-pe perechi: lovituri alternative cu picioarele în viteză maximă (număr maxim pe unitate de timp: 10-20s) în sistem semicontact sau noncontact; serii de lovituri jodan, chudan și gedan cu pauze de 30s-1min;

-pe perechi: față-n față în poziție de gardă frontală (zenkutsu dachi), unul dintre parteneri execută 5-10 atacuri succesive la zona medie (chudan), cu viteză maximă, în sistem noncontact fie cu atacuri de pumni (seiken) fie de picior (keri waza); idem pentru jodan fie cu atacuri alternative și-n viteză maximă și cu maximum de control la acest nivel; pauze de 30s-1minut;

-blocaj cu antebrațul din față, soto ude uke (la lovitura directă de pumn oi tsuki) și contraatac cu aceeași tehnică, se execută în viteză maximă fără întrerupere de 10 ori migi și idem hidari; pauza de 20-30 s;

-concurs: cine execută mai multe lovituri directe de pumn în serie la sacul de nisip (sau simulări de lovituri), în 20- 30s (oi tsuki -giaku tsuki);pauza de 1 minut între repetările cu viteză maximă;

– idem, dar cu alte procedee de lovire (seiken mawashi uchi, uraken, shuto sau shita uchi etc);

-față-n față cu partenerul în poziție semifrontală: unul atacă cu gyaku tsuki celălalt execută pararea prin kaisho uke și atacă la rândul său cu gyaku tsuki la care primul efectuează aceeași parare cu interpunerea palmei brațului din față ș.a.m.d. (de 10-20 ori migi-hidari); pauza de 30 s;

-reprize de luptă cu umbra de 30s în care fiecare karateka trebuie să execute cel puțin 50 de atacuri sau combinații ate și keri waza, în serii; pauzele între reprize vor fi de 1-2 minute;

-executarea sub formă de ippon kumite sau sanbon kumite a tehnicilor preferate timp de 10 -20s cu pauze de revenire de 30s până la un minut. Execuțiile se vor alterna stânga-dreapta și pe nivele jodan- chudan.

Jocuri pentru dezvoltarea vitezei aplicate în experiment

Activitatea de joc este motivată intrinsec prin dorința de mișcare, distracție, integrare socială, relaxare etc. „Jocul este viață. Este instructiv, voluntar, spontan, natural, explorator. Este comunicare și exprimare. Combină acțiunea cu gândul. Oferă satisfacția și sentimentul realizării.” (Declarația dreptului copilului la joc a Asociației Internaționale a Locurilor de Joacă, 1977). Jocul se manifestă și după vârstele copilăriei, el trebuie să continue toată viața. Orice joc trebuie să poarte un nume cât mai sugestiv, să-i fie descrise cât mai clar și concis regulile, care sunt condițiile de câștigare și punctajul, stabilirea semnalelor de începere și terminare. Sunt câteva reguli de care am ținut seama în aplicațiile experimentale ale jocurilor prin care am stimulat dezvoltarea vitezei la grupa experimentală de goju ryu cu care am lucrat pentru experimentul lucrării de față.

“Agonismul reprezintă manifestarea unei atitudini de luptă regăsită în cele mai diverse și vechi activități corporale ludice și sportive de la vârste fragede până la maturitate, este o manifestare activă a tendințelor pozitive de afirmare a personalității umane, prin întrecerea cu sine, cu alții sau cu natura, fapt care duce la dezvoltare, la perfecționare. Este combativitatea controlată și fair-play-ul” (Deliu, D., 2003).

Profesorul trebuie să se implice în joc pentru a urmări corectitudinea acțiunilor, fair play-ul, corectarea eventualelor greșeli, pentru monitorizarea comportamentului participanților. Vom prezenta câteva jocuri cu caracter de luptă și întrecere specifice karate do care pot fi folosite cu succes de orice profesor cu copiii ca metode eficiente de pentru realizarea unor sarcini de dezvoltare a calităților motrice, în speță a vitezei sub toate aspectele dar și a deprinderilor și priceperilor generale sau specifice:

„Calcă-l pe picioare”

Fiecare se află cu perechea sa față-n față; La comanda „hajime”, fiecare va căuta să-l calce pe aite de cât mai multe ori pe picioare și să se ferească de a fi la rândul lui călcat; Jocul durează între 30s și un min, putându-se schimba după o scurtă pauză de 30s-1 min, partenerii de joc.

Cel care pierde va fi penalizat cu efectuarea unor sarcini motrice suplimentare sau la copiii mai mari (9-11 ani) să-i care câțiva metri în spate pe învingători. Jocul constituie un excelent mijloc de educare a reflexelor rapide de luptă specifice, coordonarea și precizia, în acută criză de timp, pentru membrele inferioare care sunt des solicitate în competițiile din stil. Se vor evidenția copiii care au reușit numai victorii și atacul cu ambele picioare deci ambilateralitatea.

„Atinge-i palmele”

Jocul are aceleași caracteristici cu primul doar că se pleacă din poziție de flotare cu partenerul față-n față. Cel ce reușește mai multe atingeri cu palmele peste palmele partenerului său va câștiga și vom apela la formele de recompensare amintite mai sus. Dezvoltăm reflexe rapide și precise la nivelul mâinilor cât și execuții rapide de atac și retragere ale membrelor superioare, atenția dinamică și precizia acțiunilor, forța în regim de viteză etc. Se fac 3-4 reprize cu schimbarea partenerilor iar timpul de joc se rezumă la 30-45 secunde.

„ Fii atent”

Jocul se desfășoară pe perechi. Unul dintre copii va încerca să-i atingă cu pumnul zona chudan a colegului său care la rându-i va căuta să-i prindă acestuia mâna care lovește cu mâinile pregătite ca și cum dorește să prindă o minge! Loviturile au caracter semicontact iar ce le primește va bloca hara și respirația atât timp cât celălalt lovește. După 5-10 atacuri pe dreapta și tot atâtea pe stânga, rolurile se schimbă. Câștigă cel ce a reușit să atingă de mai multe ori ținta sau să prindă măna care a atacat. Se pot schimba partenerii astfel ca cel mai bun să lupte cu unul care a câștigat și el ș.a.m.d. Jocul dezvoltă atenția și reacția rapidă cât și viteza de execuție, ambidextria, simțul oportunității atacului etc. Traiectoria pe care se lovește și partea cu care se lovește poate să fie schimbată de fiecare sensei în funcție de tehnicile cele mai utilizate ale stilului său.

„ Cursa cu lovituri”

Un copil este înhămat cu centura de după ceafă și pe sub axile; Celălalt îi controlează înaintarea prin apucarea celor două capete ale centurii. Așezați pe aceiași linie de start câteva perechi astfel pregătite pleacă la comanda hajime, cel din față cu lovituri de brațe sau picioare (ori cu brațele și picioarele, după cum indică profesorul) cât mai multe posibile și trăgându-l în același timp pe cel din spate, după el. Cine ajunge la linia de sosire primul și a lovit de cele mai multe ori, câștigă. Jocul dezvoltă spiritul de luptă ofensiv, echilibrul dinamic, detenta de lovire și forța pe tenul inferior, ambiția și dorința de a învinge viteza de execuție etc. Se poate forma o echipă de trei sportivi în care cel de-al treilea trebuie să se retragă din calea celui „înhămat” și chiar să execute anumite atacuri „noncontact” spre acesta; Diversitatea temelor este dată de folosirea sau nu a anumitor tehnici, numai pe dreapta sau stânga, de felul legării acestora în combinații (număr, direcție, brațe, picioare etc). Partenerii vor prelua pe rând locul din față, mijloc sau din spate. Se fac cel puțin 4-5 curse cu teme diverse pe distanțe de cel puțin 10 m fiecare iar pauzele sunt de 1 minut între ele.

„Ștafeta cu lovituri din săritură”

Copiii se află așezați pe mai multe colane cu același număr de membrii și echilibrate din punct de vedere al valorii lor tehnice. În fața acestor coloane se plasează mici obstacole (mingii, haine, genți, mănuși etc) plasate din 2 în 2 m (circa 5-8 obstacole în funcție de lungimea traseului, a sălii). Primul sportiv din fiecare coloană va pleca la comanda profesorului în alergare cu viteză maximă și va sări peste obstacole executând din săritură o lovitură de picior atât la ducere cât și la întoarcere, predând ștafeta următorului, ș.a.m.d. Jocul dezvoltă spiritul de întrecere și emulație, afectivitatea, echilibrul, coordonarea dinamică, detenta, viteza de reacție și execuție etc.

„ Ninja și samuraii”

Este unul din cele mai atractive jocuri cu caracter de luptă și întrecere pe care-l agreează toți copiii practicanți ai artelor marțiale.

Sensei desemnează doi căpitani de echipă dintre „liderii” copiilor din grupă, care la rândul lor își vor alege coechipierii dintre ceilalți budoka, pe rând câte unul, până se distribuie echitabil valorile (copiii se cunosc și recunosc ca luptători cu calități pentru fiecare joc în parte). Se stabilesc culorile: samuraii vor purta karategii alb, ninja vor fi cei cu treninguri sau dezbrăcați de la bust în sus. Se desemnează spațiul de confruntare ale cărui limite trebuie respectate, de fapt cel ce calcă în afara acestuia este eliminat din joc, echipa ce rămâne cu unul sau mai mulți membrii în spațiul de luptă, câștigă! Nu se admit lovituri ci numai tracțiuni și împingeri, aruncări ușoare procedee de secerare și chiar doi sau mai mulți contra unul pentru a-l forța să iasă din spațiu. Se pot face mai multe echipe și să se lupte sistem turneu sau învingătoarele între ele, la fel și învinsele. Jocul dezvoltă spiritul de luptă, combativitatea, dârzenia, dorința de a învinge, dăruirea, întrajutorarea, emulația, capacitatea de efort specific, coordonarea și simțul echilibrului, al orientării în spațiu viteza de reacție și de execuție etc.

„Telefonul fără fir”

Copiii se găsesc într-un cerc cu diametrul de 2-3 m, atât cât să aibă o distanță optimă între ei (maai). Jocul este folosit la învățarea sau perfecționarea atât a unor tehnici de atac cât și de apărare sau combinații între acestea. Din poziția stabilită inițial de sensei fiecare budoka se întoarce spre stânga sau dreapta funcție de semnalul sonor stabilit (bătaie din palme, comandă verbală etc) și execută tehnica convenită a fi exersată (exemplu: gyaku tsuki chudan) copilul aflat pe partea atacului se apără și se întoarce la rându-i spre cel aflat în partea opusă executând același atac și vecinul aceiași apărare, ș.a.m.d. Dacă semnalul sonor se aude ca fiind de execuție spre partea opusă atacul se va desfășura pe partea respectivă; cel ce greșește face flotări, genuflexiuni etc, după care revine în circuit. Putem organiza mai multa cercuri cu „telefoane fără fir” pentru a mări densitatea execuțiilor pe unitatea de timp.

Dacă sunt mai multe circuite de telefoane fără fir, câștigă cei ce au terminat mai repede sarcina dată.

„Lupta indiană”

Jocul se desfășoară pe perechi de valori apropiate al nivelului de pregătire și al deprinderilor specifice de luptă. Partenerii se apucă reciproc de mâini (ca la salutul roman, mâna dreaptă de antebrațul drept al lui uke) și la comanda profesorului încearcă să lovească cu piciorul opus mâinii cu care-l ține pe uke, partea dorsală a coapsei drepte a acestuia, încercând să nu fie atins de aite care are aceleași intenții. Jocul durează 30-45 s după care se schimbă priza și piciorul care lovește. Va câștiga cel care va reuși mai multe lovituri pe țintă față de colegul său. Jocul dezvoltă atenția și echilibrul dinamic, reflexele specifice: reacție rapidă, execuție promptă, dorința de victorie, timingul, echilibrul dinamic etc.

„Centurile colorate”

Copiii aleargă de voie pe tot spațiul dojoului. Profesorul anunță inopinat o culoare de centură (albă, galbenă etc) sau „dezbrăcații, treningurile” etc. Cei vizați vor deveni atacanți și vor alerga după ceilalți copii să-i atingă cu anumite segmente (brațe, picioare etc); cei atinși fac flotări (5-10) după care reintră în joc. Sensei strigă o altă culoare de centură și respectivii purtători ai acesteia devin din atacați, atacatori. Jocul presupune un mare consum energetic și o mare concentrare a atenției, a spiritului de observație și orientare în spațiu, coordonare, reacție rapidă, viteză de deplasare și execuție etc. Putem modifica câteva componente ale regulamentului (mărimea spațiului pe care se desfășoară jocul, numărul copiilor ce se află în joc, pozițiile și felul deplasărilor (târâș, într-un picior, în „patru labe” alergare pe perechi etc).

„Oglinda”

Jocul se desfășoară pe perechi. Se delimitează o linie între cei doi karateka (de exemplu o centură, o margine de tatami etc.) care reprezintă oglinda; unul dintre copii „se privește-n oglindă” și execută diferite și cât mai originale mișcări (pot fi date ca obligatorii numai procedee tehnice specifice). Celălalt, (imaginea din oglindă) caută să-l imite perfect. Dacă reușește de trei ori aceasta sau de două ori consecutiv va câștiga „imaginea” .Jocul se reia cu copilul” imagine drept cel ce se privește-n oglindă, deci se schimbă rolurile sau chiar partenerii după 30 s- 1 minut. Jocul dezvoltă creativitatea, simțul spațiului (cel ce „sparge oglinda” pierde și este pedepsit cu flotări etc.) spiritul de observație, coordonarea și anticipația, rapiditatea de opțiune și execuție etc.

„Statuile”

Jocul se desfășoară pe toată suprafața de antrenament cu tot colectivul grupei. Aceștia aleargă liber prin sală și la comanda profesorului care se exprimă prin numele unei tehnici specifice din stil declanșează o blocare, o imortalizare a deplasărilor, o lovitură, fiecare copil rămânând încremenit în poziția cât mai sugestivă a tehnicii cerute de sensei ca și cum ar fi o statuie. Jocul dezvoltă memoria specifică (limbajul tehnic și imagini specifice), atenția, corectitudinea tehnică, rapiditatea căci cel ce adoptă ultimul poziția va fi eliminat din joc etc.

„Atacă la fix”

Partenerii se află față-n față, uke cu palmele la nivelul pieptului; Tori atacă cu două lovituri de pumn sau picioare după care uke se rotește înspre stânga sau dreapta sub diferite unghiuri, tori se deplasează cât poate de repede și lovește din nou, în palmele partenerului. Dacă acesta nu a nimerit din prima, „la fix”, se schimbă rolurile. Jocul dezvoltă rapiditatea reacțiilor și a execuțiilor, precizia loviturilor, orientarea în spațiu, simțul distanței etc.

„Tunelul loviturilor”

Copiii sunt împărțiți în mod egal în echipe de 7, 9, sau 11sportivi ce se aliniază pe două coloane distanțate la 2-3 m una de cealaltă și la 2 m unul în spatele celuilalt; Unul dintre copii va trece prin „tunelul” astfel creat și va lovi odată în dreapta, apoi înspre stânga, pe nivelul precizat de profesor, cu tehnica stabilită și-n sistemul semicontact sau noncontact, pe fiecare copil din formație, până ce trece prin tot tunelul; Copiii din tunel se apără corespunzător și chiar pot simula contraatacul. Cel ce parcurge traseul corect și cât mai rapid câștigă; La fel echipa care parcurge prima cu toți karateka tunelul este declarată învingătoare. Jocul stimulează consolidarea și perfecționarea tehnicilor din deplasare, viteza de execuție și timpul de reacție, precizia mișcărilor, coordonarea complexă specifică, distanța optimă etc.

“Deplasarea circulară”

Fiecare copil face un cerc cu centura sa și stă cu fața la cerc. Se efectuează deplasări prin pași adăugați în jurul cercului, cât mai aproape de centură, fără a călca pe ea. Colegul său se deplasează în același sens dar în interiorul cercului; Fiecare încearcă să-l atingă pe celălalt de cât mai multe ori cu mâna pe zona chudan și astfel primește un punct.

Deplasările se fac spre dreapta și spre stânga. Aceleași deplasări se vor face și cu spatele la cerc, sau numai prin săritură iar după mai multe repetări, se vor face deplasări cu ochii închiși. Se schimbă pozițiile și partenerii cât mai des. Se joacă câte 30 s, de câte 5-6 ori.

„Urmează-mă peste tot”

Centurile sunt legate de picioarele copiilor. La fiecare încercare de pășire a unuia, celălalt trebuie să sesizeze și să-l urmeze. Centurile nu trebuie să atingă salteaua. Se pot da comenzi rapide de deplasare în diferite direcții ce trebuiesc executate rapid; Perechea care ajunge ultima la locul indicat este scoasă din joc. Se dezvoltă reacția rapidă, simțul distanței față de adversar (maai), coordonarea etc.

„Caii și călăreții”

Câte doi „unul în spatele celuilalt (în picioare) se formează perechi de cai-călăreți. Acționând cu o singură mâna, călăreții încearcă să doboare ceilalți călăreți. Jocul de desfășoară până rămâne în spațiul de luptă în picioare o singură pereche. Pe lângă echilibru, acest joc mai dezvoltă îndemânarea, curajul, spiritul combativ, reacția rapidă etc. Se vor schimba atât rolurile celor doi parteneri, cât și mâna cu care acționează. Se poate permite și acțiunea cu ambele mâini.

„Lupta broscuțelor”

Față în față, ghemuit cu sprijin pe toată talpa, pe perechi, fiecare încearcă prin lovirea bruscă sau retragerea mâinilor, să-și dezechilibreze partenerul. Contactul partenerilor se face numai la nivelul palmelor. Între parteneri se pune o centură întinsă pe care nu este voie să se calce sau să fie depășită. Este un joc foarte bun pentru învățarea unui principiu fundamental „cedează pentru a învinge” și de asemenea dezvoltă reacția rapidă.

„Atinge-i ghenunchii”

Câte doi copii față-n față: deplasându-se în așa fel încât tot timpul să fie gata să-i atingă cu palmele genunchii celuilalt și să se ferească să fie atins de acesta. Se dezvoltă viteza de reacție, coordonarea, imaginația și viteza de execuție. Se execută cel puțin 3-4 reprize de 30s-1minut cu pauze de 1 minut între acestea și schimbarea partenerilor.

„Hora cu alunecări”

Ținându-se de mână sau de karategii copiii se deplasează în cerc ca într-o horă cu pași adăugați, fiecare încearcă să-și doboare vecinul printr-o măturare a piciorului în momentul când acesta vrea să calce. Această mișcare va ușura învățarea procedeelor de măturare (DE ASHI-BARAI, KO-SOTO-GARI). Se schimbă locurile din horă după fiecare reușită de baleiere a unui copil asupra vecinului său. Se joacă cel puțin de 5-8 ori.

Jocurile pe care le-am descris și care asigură realizarea dezvoltării vitezei într-un mod atractiv și plăcut cât și alte obiective ale instruirii copiilor de 6-11 ani și-n final, constituie doar câteva exemple de jocuri folosite de noi la realizarea obiectivelor experimentale legate de tematica și a obiectivelor propuse. Unele dintre acestea sunt descrise de literatura de specialitate pe care noi le-am adaptat grupelor de copii ce practică goju ryu, altele au fost imaginate și transpuse în practică de subsemnata. Dozarea efortului a fost făcută în strânsă concordanță cu nivelul de pregătire acumulat de copiii grupei experimentale cât și de etapa de pregătire.

Numărul acestora fiind foarte mare, nu pot fi cuprinse toate în paginile prezentului capitol. Profesorii și antrenorii de karate do care lucrează cu copiii, pot concepe multe alte asemenea jocuri sau diferite exerciții predate sub formă de joc prin care să se asigure un conținut bogat, variat și atrăgător instruirii acestor copii.

Toate acestea vor fi create și adaptate atât la particularitățile grupelor de copii cu care se lucrează, cât și la condițiile materiale existente.

Pentru instruirea copiilor în karate do goju ryu se mai pot folosi diferite exerciții din gimnastică (pentru dezvoltarea echilibrului, a mobilității, a întăririi trenului inferior și superior, a stabilității articulare, a posturii corecte), din înot (pentru dezvoltarea funcției respiratorii, călirea organismului, divertisment), din atletism (pentru dezvoltarea vitezei, a detentei), din jocuri sportive (pentru obișnuirea cu eforturi mixte, dezvoltarea spiritului de echipă și chiar exerciții cu greutăți adaptate la posibilitățile copiilor, din alte stiluri marțiale pentru dezvoltarea spiritului de luptă, a reflexelor complexe și rapide, a echilibrului și a mijloacelor de autoprotecție fizică (judo, aikido, jujutsu, kick boxing etc).

Tuturor acestor exerciții a trebuit să li se imprime un caracter de joc, de întrecere, evitând repetările monotone sub formă de serii sau reprize întâlnite în kihonul clasic. La cele mai mici semne de oboseală fizică sau psihică se va schimba exercițiul (jocul) sau se va face o pauză corespunzătoare.

Dozarea efortului în jocurile propuse cât și-n altele depinde de:

-mărimea spațiului de disputare a jocului și a duratei de joc;

-accelerarea ritmului jocului;

-mărirea numărului de sarcini de îndeplinit și a complexității lor;

-mărirea sau micșorarea numărului de reguli simplificarea sau complicarea lor;

-mărirea sau micșorarea numărului de copii participanți la joc;

-schimbarea formațiilor de joc, a partenerilor etc;

-mărirea sau micșorarea numărului de repetări etc.

Jocurile noi vor duce totdeauna la un consum energetic și emoțional mai mare, noutatea fiind un stimulent intelectual pentru copii. La sfârșitul fiecărui joc profesorul va face o analiză a acestuia care trebuie să cuprindă următoarele aspecte:

-aprecieri privind realizarea de ansamblu a scopului urmărit prin joc;

-evidențierea celor mai buni karateka, a manifestărilor pozitive și negative întâlnite;

-data când se va relua jocul, dacă a avut succes și-n ce formație. Etc.

Trebuie să căutăm să complicăm tot mai mult sarcinile ce le au de realizat prin joc de la un antrenament la altul pentru a atrage interesul copiilor cât și pentru a ne realiza sarcinile propuse de dezvoltare a vitezei și perfecționarea bio-psiho-motrică și tehnico-tactică a micuților karateka.

Organizarea și desfășurarea experimentului

Experimentul este unul conceput longitudinal, pe parcursul unui an calendaristic, respectiv ianuarie-decembrie 2004 și constatativ cu cele două grupe clasice, una experimentală „A” în care variabilele experimentale aplicate acesteia au fost descrise în extenso mai înainte în acest capitol și cu mențiunea folosirii lor la fiecare lecție în partea de taiso sau imediat după aceasta între 15 și 30 minute și alta de control „B” în care karateka au lucrat după metode tradiționale pentru dezvoltarea vitezei. Fiecare grupă face câte 3 lecții de antrenament săptămânal. Pentru pregătirea tehnico-tactică urmează în mod identic programa stilului pe kyuri, după cea japoneză, cu examenele de tehnicitate, prin verificarea nivelului atins, de trecere la kyul superior.

Locul și subiecții experimentului

Subiecții grupei experimentale „A” au fost selectați din cadrul grupei de copii începători din stilul goju ryu de la Clubul Sportiv Rapid București, grupă pe care prin amabilitatea d-nei antrenoare Iorga Mihaela am putut s-o monitorizez sub aspectele prgătirii de viteză, prin implementarea jocurilor și exercițiilor descrise mai sus privind dezvoltarea vitezei sub toate aspectele (reacție, execuție și repetiție).

Subiecții grupei de control „B” au fost selecționați din cadrul secției de karate do goju ryu de la Clubul Sportiv Steaua București, grupa de copii începători coordonată de d-l antrenor emerit Suciu Gabriel.

Pentru o relevanță și o semnificație puternică am optat pentru un număr de 14 karateka pentru fiecare grupă, 7 băieți și 7 fete de vârstă cuprinsă între 8-12 ani care au început practicarea goju ryu din toamna anului 2004 la cluburile menționate. Menționez că nu au fost testați din punctul de vedere al dezvoltării vitezei prin testele pe care le voi descrie mai jos, acestea fiind aplicate pentru prima oară la subiecții ambelor grupe, la testarea inițială efectuată în ianuarie 2004 de subsemnata împreună cu antrenorii grupelor.

Pentru fiecare testare s-a ales ca acestea să fie efectuate la primul antrenament al săptămânii, deci când copiii erau odihniți, imediat după efectuarea încălzirii (taiso).

Iată care au fost karateka din goju ryu pe grupele selecționate pentru experimentul de față:

Subiecții grupei experimentale „A” de la CS Rapid București

Subiecții grupei de control „B” de la CS Steaua București

Metodica testării vitezei de reacție (TR)

Împreună cu îndrumătorul lucrării, am stabilit o baterie de teste de control cu specific pentru determinarea diferitelor tipuri de viteză întâlnite în stilurile de karate do deci și pentru goju ryu, care au constat din:

1 Testarea vitezei de reacție motrică (a timpului de latență, TR) prin

„testul riglei CĂZĂTOARE” eficient pentru testarea copiilor care doresc să practice karate do, atunci când nu dispuneam de aparatură performantă.

„Rigla căzătoare” este o riglă de 40 cm care pe care o orientăm cu cifra „o” spre mâna celui supus testării; Examinatorul îi dă drumul în mod inopinat iar subiectul testului de reacție caută s-o prindă cât mai repede;

„Prinderea ei între cifra 0 și 10 cm este considerată întâmplătoare, aceasta ar însemna reacții mai rapide de 100 ms;

Se fac trei încercări de probă, ale căror rezultate nu se consemnează, după care se efectuează alte 12 teste din care, se exclud cele cu mărimea maximă și minimă, după care din cele 10 cifre rămase se calculează media finală; O testare riguroasă necesită efectuarea de încercări și pentru mâna „neîndemânatică” la fel ca pentru cea preferată.

Prinderea între 11 și 20 cm, reprezintă echivalentul unei reacții motrice vizuale în milisecunde deînmulțit cu 10 (de exemplu: rigla a fost prinsă la 17cm, se citește în dreptul degetului mare gradația, deci: 17×10= 170 ms). La fel se consideră rezultatele și pentru valorile mai mari;

Desigur că prinderea riglei peste 30 cm, indică un rezultat slab, valori de 300ms sau chiar mai mari, cel testat nu va avea șanse mari de a face „carieră” în karate do, cu amendamentele de rigoare (cazul celor mai mici de vârstă, sub 8 ani, la care procesul de mielinizare nu este încheiat sau în cazurile de testare pe fond de oboseală psihică, când testarea trebuie reluată în condiții optime. Rezultatele obținute la „rigla căzătoare” au fost comparate cu cele testate pe computer sau reactometru, ajungând la valorile și formulele de calcul exprimate mai sus” (Deliu, D., teză de doctorat, 2001). Noi am efectuat pentru lucrarea de față testări pentru ambele mâini folosind întocmai indicațiile de mai sus.

Recoltarea datelor, analiza statistică și grafică

Interpretarea lor

Am testat TR inițial în ianuarie 2004 și la a doua testare, finală în decembrie 2004, pentru ambele grupe procedând în mod identic.

Valorile obținute utilizând metoda de mai sus le-am înregistrat și întabelat după cum urmează pentru fiecare grupă în parte:

TABELUL I

cu valorile TR la stimulii vizuali simpli pentru copiii din grupa experimentală „A” la testarea inițială, ianuarie 2004

TABELUL II

cu valorile TR la stimulii vizuali simpli pentru copiii

din grupa de control „B” la testarea inițială,

ianuarie 2004

TABELUL III

cu valorile TR la stimulii vizuali simpli

pentru grupa „A” la testarea finală, decembrie 2004

TABELUL IV

cu valorile TR la stimulii vizuali simpli pentru copiii

din grupa de control „B” la testarea finală,

din decembrie 2004

Înterpretarea grafică a datelor rezultate la testarea timpilor de reacție (TR) la cele două grupe experimentale:

Din datele recoltate și prelucrate statistic privind timpii de reacție la stimulii vizuali simpli rezultă următoarele concluzii:

La testarea inițială, karateka grupei experimentale A, prezintă pentru mâna dreaptă timpi de reacție mai mici decât colegii lor din grupa de control B dar mai mari pentru mâna stângă.

La ambele grupe TR se îmbunătățește prin practicarea goju ryu timp de un an de zile cu o medie de 16ms la mâna dreaptă și 15ms la cea stângă. La grupa de control, TR se îmbunătățește cu numai 9ms la mâna dreaptă și tot cu 9ms pentru mâna stângă.

Se remarcă în particular că TR se micșorează mai mult la karateka ce au avut inițial timpi de reacție mai mari și o îmbunătățire mai modestă pentru cei cu reacții inițiale foarte bune.

Diferența dintre cele două grupe privind îmbunătățirea TR la ambele mâini o punem pe seama aplicării exercițiilor și jocurilor pentru stimularea vitezei de reacție (adică a variabilelei experimentale) la grupa experimentală A la care acestea au fost mai mult folosite și mai ales adaptate particularităților copiilor din grupă.

2.Testarea vitezei de execuție și de repetiție:

Pentru testul de viteză de execuție și cel de repetiție am aplicat următorii algoritmi de lucru:

Karateka ambelor grupe au fost instruiți să lovească cât mai rapid posibil timp de 10 secunde în sacul de lovire cu ambele mâini pornind din kiba dachi („poziția călărețului”) cu „kisami tsuki” la nivelul cel mai convenabil, în dreptul corpului lor, respectiv nivelul chudan. Distanța față de sac a fost de 50cm= 0,5m.

S-au numărat câte lovituri dreapta-stânga au realizat fiecare karateka testat pe parcursul a 10 secunde și s-a împărțit acest număr la 10 pentru a afla viteza de execuție pe secundă.

Împărțirea celor 1000 de milisecunde cât sunt într-o secundă la numărul de execuții astfel obținut, ne oferă timpul execuției singulare a unei lovituri de pumn kisami tsuki măsurată în milisecunde (ms). Viteza de execuție singulară se află împărțind spațiul parcurs la timpul necesar parcurgerii lui de pumnul care lovește.

Dacă la un antrenament obișnuit se execută circa 600-800 de lovituri de pumn, cu picioarele aceiași copii lovesc de circa 300-400 de ori.

La fel am testat viteza de repetiție pe 10 secunde în cazul loviturii cu piciorul mae geri kakomi chudan și am calculat viteza execuției singulare (medii) la această lovitură știind că distanța între sportivul testat și sacul de lovire a fost de astă dată de 1metru. Datele obținute au fost sintetizate în tabelele de mai jos:

Analiza statistico-matematică și reprezentarea grafică a rezultatelor testelor de viteză de execuție și repetiție

TABELUL V

cu valorile vitezei de repetițieși singulare pentru copiii

din grupa experimentală „A” la testarea inițială

din ianuarie 2004, la loviturile de pumn kisami tsuki

Viteza singulară a fost de 0,5m/0,226s=2,21m/s

TABELUL VI

cu valorile vitezei de repetiție pentru copiii din grupa „B” la testarea inițială din ianuarie 2004, la loviturile de pumn kisami tsuki

Viteza singulară a fost de 0,5m/0,233s=2,14m/s

TABELUL VII

cu valorile vitezei de repetiție și singulare pentru copiii din

grupa „A” la testarea finală din decembrie 2004 la kisami tsuki

Viteza singulară a fost de 0,5m/0,207=2,41m/s

TABELUL VIII

cu valorile vitezei singulare și de repetiție pentru copiii din grupa de control „B” la testarea finală din decembrie 2004, la loviturile

de pumn kisami tsuki

Viteza singulară a fost de 0,5m/0,218=2,29m/s

Reprezentarea grafică a vitezei lovire cu kisami tsuki

pe 10 secunde:

Se poate observa că la grupa experimentală A s-a îmbunătățit semnificativ acest tip de viteză în comparație cu karateka grupei B, de control, ajungându-se într-un an de la 4,5 lovituri pe secundă la aproape 5 lovituri pe secundă (stânga-dreapta).

Graficul vitezei de execuție singulare (medii) pentru kisami tsuki pentru karateka grupei A și B:

Se remarcă o mai mare diferență între progresul realizat de karateka grupei experimentale A față de cei din grupa de control B la viteza de execuție pentru kisami tsuki chudan, fapt apreciat de noi ca fiind urmarea antrenamentelor speciale pentru dezvoltarea acestui tip de viteză, după metodologia descrisă anterior.

Graficul arată că timpul de execuție a scăzut deci viteza de execuție a crescut (relația este invers proporțională).

Pentru viteza de execuție singulară și de repetiție la lovitura din față penetrantă cu piciorul (mae geri kekomi chudan) am procedat identic ca la testarea loviturii cu pumnul, datele recoltate au fost întabelate și prelucrate după cum urmează:

TABELUL IX

cu valorile vitezei de repetiție și singulare pentru grupa „A” la testarea inițială din ianuarie 2004, la loviturile de picior mae geri

Viteza singulară a fost de 1m/0,715s =1,39m/s

TABELUL X

cu valorile vitezei de repetiție și singulare pentru copiii din grupa de control „B” la testarea inițială

din ianuarie 2004, la loviturile de picior mae geri

Viteza singulară a fost de 1m/0,729s =1,37m/s

TABELUL XI

cu valorile vitezei de repetiție și singulare pentru copiii din grupa experimentală „A” la testarea finală din decembrie 2004,

la loviturile de picior mae geri

Viteza singulară a fost de 1m/0,584s =1,71m/s

TABELUL XII

cu valorile vitezei de repetiție și singulare pentru copiii din grupade control „B” la testarea finală din decembrie 2004,

la loviturile de picior mae geri

Viteza singulară a fost de 1m/0,591s =1,69m/s

Graficul vitezei de repetiție pe 10 secunde a loviturii

mae geri chudan la ambele grupe, T.inițială și T.finală se prezintă astfel:

După cum se observă din graficul de mai sus, ambele grupe aveau aproximativ aceiași viteză de execuție pentru lovitura mae geri chudan pe 10 secunde. După aplicarea variabilei experimentale se constată că sportivii grupei A lovesc mai mult pe 10 secunde decât colegii lor de la grupa de control B.

Graficul vitezelor execuțiilor singulare (medii) ale loviturii mae geri kekomi chudan (în m/s)

la grupele A și B la ambele testări

La timpul de execuție singulară în cazul loviturii mae geri chudan se remarcă o îmbunătățire aproximativ egală a performanțelor ambelor grupe cu un bonus pentru grupa experimentală A.

Capitolul V

Concluzii generale și recomandări

Analiza problemelor legate de dezvoltarea vitezei mai ales prin implementarea în cercetare a unui experiment longitudinal clasic de verificare a ipotezelor privind metodica dezvoltării vitezei sub toate aspectele (reacție, execuție și repetiție) la copiii ce practică goju ryu, a demonstrat următoarele concluzii validate de experiment:

Viteza este o calitate motrică prioritară în goju ryu ce trebuie îmbunătățită mai ales prin exerciții și jocuri specifice cât mai atractive și mai mobilizatoare pentru micuții practicanți;

Viteza de reacție este mai bună pentru mâna îndemânatică decât mâna neândemânatică;

Viteza de reacție se îmbunătățește cu 15 ms la un an de antrenament cu copiii de 8-12 ani în stilul goju ryu;

Viteza de execuție la loviturile de braț s-a îmbunătățit mai mult în comparație cu cea a loviturilor cu piciorul, noi punem această diferență pe seama exersărilor mai multe pentru loviturile cu pumnii față de cele cu picioarele (de două ori mai multe); Dacă la un antrenament obișnuit se execută circa 600-800 de lovituri de pumn, cu picioarele aceiași copii lovesc de circa 300-400 de ori.

Viteza de repetiție pe 10 secunde s-a îmbunătățit mai mult la nivelul loviturilor de pumn decât la nivelul loviturilor cu picioarele din același motiv;

Exersarea ambilaterală aduce un câștig de viteză mai ales pentru partea neândemânatică;

Față de datele literaturii de specialitate, noi am găsit valori mai mici între execuțiile pe partea îndemânatică față de cea neîndemânatică (față de 40-50 ms în literatura de specialitate, la 20-38ms în experimentul întreprins de noi);

Viteza de reacție se câștigă greu la stimulii simplii și mai mult la exersările pentru stimulii specifici complecși;

Fiind un stil noncontact, în goju ryu este necesar să dezvoltăm viteza absolută a execuției singulare dar în coroborare cu precizia și controlul loviturilor;

Recomandăm să se pună accentul pe testarea vitezei de reacție (TR) cât și a celei de execuție după modelul descris de noi pentru toți copiii ce doresc să practice karate do sau artele marțiale cu lovire, pentru a depista pe cei care au reale aptitudini pentru aceste discipline.

Dicționar japonez-român cu termenii folosiți în lucrarea de licență

A

Aite -partener de întrecere, adversar

Aka – roșu

Ashi – picior

Ate – lovitură

Atemi – lovitură în puncte vitale

Atemi waza – tehnica atacului punctelor vitale ale corpului

Atoshi baraku -mai sunt 30s de luptă

Ayumi – mers, deplasare cu pași alunecați de mică amplitudine

B

Barai -măturare

Bu -luptă

Budo -calea luptei, arte marțiale, arta luptei

Budoka -practicant de arte marțiale

Bujin -luptător

Bushi -războinic

C

Chi mei -lovitură decisivă, chiar mortală dacă este dată cu toată forța

Chu -mijloc, centru

Chudan -nivelul mijlociu ce cuprinde zona dintre gât și picioare, corpul

Chui -avertisment ușor

D

Dachi -poziție

Dan -grad superior în budo conferit centurilor negre

De -a ieși, a avansa

De ashi -piciorul care înaintează

Do -drum, cale, trunchi, doctrină

Dojo -sala de antrenament, loc de pregătire și meditație în artele marțiale

E

Embu -exercițiu în doi pentru învățarea unor mișcări deosebite

Empi -cot

F

Fudo -poziție fermă, stabilă

G

Gachi -câștig, victorie

Gatame -imobilizare, control

Gedan -nivelul inferior, de la centură în jos

Geiko, geyko -exercițiu

Geri -lovitură de picior

Gi- costum

Go -cinci, forță

Go no sen -preluarea inițiativei în forță

Gyaku, giaku – contra-natural, invers

H

Hajime -începeți lupta, comandă dată de arbitru

Hadaka -gol

Haisoku -lovitură cu sabia piciorului

Haito -sabia mâinii dinspre degetul mare, partea radială

Hantei -decizie, judecată

Hantai -invers

Hara -abdomen, burtă, pântece, sursa de energie a corpului omenesc

Harai -măturare, balansare

Henka -schimb

Hidari -stânga

Hikite -tragerea înapoi a mânii care susține acțiunea de contraatac,

combinând rotirea bazinului în așa fel încât să crească viteza loviturii,

gardă specifică în karate noncontact

Hishigi- a sparge, a rupe, a luxa

Hitsui geri -lovitură dată cu genunchiul

Hiza -genunchi

Hon -fundamental, de bază

I

Ichi -unu

Ippon -punct, victorie supremă, tehnică perfectă

Ippon kumite -atac pe un singur pas

Irimi -deplasare pe contraatac în cerc cu schimbarea gărzii

Irimi uke -evitare spre exterior a unei lovituri

J

Jigo -defensiv

Jo -înalt

Jodan -nivelul superior format din cap și gât

Jogai -ieșire din spațiul de luptă

Ju -suplu

Ju no kata -tip de mișcări tradiționale suple, efectuate lent

Jutsu -tehnică veritabilă, artă marțială violentă

K

Kaeshi -contraatac

Kaeshi waza -contraofensivă, arta contraatacului

Kagato -călcâi

Kaisho -mână deschisă, lovitură dată cu palma

Kamae -gardă, poziție

Kami -deasupra, superior, divinitate în religia shinto

Kansetsu – luxare

Kansetsu geri -lovitură de picior laterală în genunchiul adversarului

Kansetsu waza -arta acțiunilor articulare

Karate -arta luptei cu mâinile goale

Kata -umăr, formă, înlănțuiri, luptă imaginară, formă rituală de atac și

apărare ale procedeelor din budo

Kawashi -evitarea unei lovituri printr-o eschivă circulară a corpului

Keage -lovitură biciuită

Keiko -lovitură dată cu degetele unite în „cioc de șoim”

Keikogi -costum de antrenament în artele marțiale

Kekomi -lovitură de picior penetrantă

Keito -lovitură cu partea de deasupra degetului mare

Ken -pumn, sabie, a acroșa

Keri- lovitură de picior

Ki- energie vitală

Kiai -concentrarea energiei, strigătul care dă viață

Kiba dachi -poziția călărețului

Kick boxing -boxul cu lovituri de picior

Kihon -mișcări de bază sau fundamentale, studiate până la automatism

Kihon kumite -atacuri în gol, fără partener

Kime -concentrarea tuturor forțelor într-un singur punct, moment unic

Kimono -veșmânt tipic japonez

Ko -mic; un arc

Kokyu -respirație profundă

Koshi -pingeaua piciorului, șold

Koki- moment favorabil (oportun)

Ku- nouă

Kuzure -variantă

Kyo -grupă, clasă, principiu

Kyu -grade inferioare în artele marțiale, pentru centurile colorate

Kyusho -puncte vitale ale corpului

L

Low kick -lovituri de picior în zona joasă

M

Ma -un interval de timp și spațiu dintre două lucruri, două momente

Maai -distanța corectă între sine și adversar

Mae -înainte, în față

Maitta -sunt bătut, învins

Matte -opriți lupta

Mawashi -în cerc

Migi -dreapta

Mokuso -poziție de meditație și relaxare

Moto no ici -treceți în poziția inițială

Mubobi -lipsă de autoprotecție

N

Nage -proiectare

Nage waza -arta luptei în picioare

Ne -culcat, așezat

Neko -pisică

Ne waza -arta luptei în poziția culcat, lupta la sol. sinonim cu katame waza

Ni -doi

Nihon -două puncte

Nogare -respirație rapidă folosită în blocaje și-n revenire după atac

Nukite -atac cu degetele

O

O -mare

Obi -cordon, centură

Okuri -ambele

Otoshi -a răsturna, a cădea

P

Pinan -kata în diferite stiluri (shito ryu, kyokushinkai etc)

R

Rei – salut, respect, venerație

Reishiki – ceremonial, etichetă

Roku – șase

Ryu -școală de arte marțiale, doctrină

S

Sabaki – a eschiva, a întoarce, a se apăra

Samurai – luptător, cavaler, castă războinică în Japonia

San -trei

Sanbon -trei puncte

Seiken – pumn închis

Sen – inițiativă luată într-o situație de luptă

Sensei – învățător, profesor, înțelept

Shi – patru

Shichi – șapte

Shiai – luptă, competiție

Shido – atenționare, avertisment ușor

Shikkaku -descalificare

Shiro- alb

Shobu – luptă pe viață și pe moarte

Shodan- centura neagră primul dan

Shuto – sabia mâinii

Sokuto – sabia piciorului

Soto – exterior

Sutemi – sacrificiu

T

Tachi- poziție dreaptă, în picioare

Tachi-ai – poziția de luptă în picioare, față-n față cu adversarul

Tachi waza – arta aruncărilor din poziția în picioare

Tai -corp

Tai-sabaki -moment întorcând și controlând corpul, deplasare circulară

Taiso -încălzire

Te – mână

Tetsui – pumnul stil „ciocan”, partea cubitală a pumnului închis

Tobi- a sări

Tokui waza- tehnica preferată

Tomoe – în cerc, circular

Tori -cel care execută, executant, cel care atacă, ofensivul

Torimasen – tehnică ce nu merită punct

Tsuki- lovitură de pumn

U

Uchi – interior, lovitură de braț

Ude – antebraț

Uke – cel asupra căruia se acționează, cel pasiv

Ukemi -căderile specifice din judo, „școala căderii”

Uki -a pluti, a zbura

Ura -contrar, opus, invers

Ushiro -în spate

Utsuri- a deplasa, a transporta

Z

Za – așezat, culcat

Zanshin – spirit viu, atenție sporită, vigilență

Zarei – salut ritual din poziția pe genunchi

W

Wa – pace, armonie

Waza – artă, tehnică

Waza-ari – un avantaj echivalent cu mai mult de jumătate din ippon

Y

Yama – munte

Yame – stop, oprește lupta

Yoi – pregătiți-vă, fiți gata

Yoko – latură, lateral

Yusei-gachi – câștig prin superioritate tehnică

Bibliografie

Avram, I., – Karate do, Editura ARC, București, 1992.

Bompa, T., O., -Theory and methdology of trening. Key of Performance. Editura Kondall- Huud. Iowa. USA, 1992.

Bota, C. -Fiziologia educației fizice și sportului. Universitatea Ecologică, București, 1994.

Cârstea, G., – Educație fizică. Fundamente teoretice și metodice. Casa de Editură Petru Maior, 1999.

Centure Noire, Le magayine des practicants d, Arts Martiaux, nr.8-9 Paris, France, 2000.

Ce știm despre viteză. – Centrul de cercetări științifice și documentare CNEFS București, 1974.

Cristea, C., Bota, G.,- Karate Do Wado Ryu. Kumite-Kata. Editura Allfa, București, 2000.

Deliu, D., -Curs practico-metodic de autoapărare fizică, Editura ANEFS, București, 1999.

Deliu, D.,- Karate Do. Editura ANEFS, București, 2000.

Deliu, D.,- Rolul reacției motrice în diagnoza, prognoza și desfășurarea procesului de învățare și perfecționare a tehnicii din artele marțiale, Teză de doctorat, ANEFS, București, 2001;

Deliu, D. -Cursuri teoretico -metodice pentru studenții cu specializare în artele marțiale sportive, Editura ANEFS, București, 2003.

Demeter A. și colab. – Fiziologia și biochimia educației fizice și sportului, Editura Sport Turism, București, 1978.

Dragnea, C., A., Teodorescu, M., S.,- Teoria sportului, Editura FEST, București, 2002.

Drăgan, I., – Selecția și orientarea medico-sportivă. Editura Sport- Turism, București, 1989.

Epuran, M., Holdevici, I., Tonița, F.,- Psihologia sportului de performanță: Teorie și practică. Editura FEST, București, 2001.

Frederic, L., – Dicționar de arte marțiale, Editura Enciclopedică, București, 1993.

Funakoshi, G., – Karate do, Calea mea în viață, Editura Garell Publishing House, București, 1998.

Gagea, A.,- Biomecanică teoretică. Editura Scrisul Gorjean, Târgu Jiu, 2002.

Ghinea, A., –Karate do. Autoapărare. Editura Academiei Tehnice Militare, București, 1998.

Habersetzer, R. – Karate pour centures noire. Edition Amphora SA, Paris, 1981.

Hahn, E.,- Antrenamentul sportiv la copii. Centrul de cercetări pentru probleme de sport. SCJ, București, 1996.

Hantău, I., – Manual de Judo. Editura Didactică și Pedagogică, București, 1996.

Karate Bushido, Nr. 19-38, Revistă de arte marțiale, Paris, 1999-2004.

Lewis, P., – Introducere în Arte Marțiale. Origini, filozofie, practică. Editura Teora, București, 1997.

Mabuni, K., – Karate-do. Shito-ryu. Editura Sedirep, Paris, 1989.

Macoveanu, D., -Karate. Kata. Aspecte metodice ale antrenamentului pentru competiția de Kata. Edit. Garell Publishing House, București, 1998.

Mageriu, F., G.,- Goju Ryu Karate Do. Editura Inter-Trans Computers &Travel „Virgil”. Târgoviște. 1991.

Manno, R., – Bazele antrenamentului sportiv – Centrul de cercetări pentru probleme de sport, București, 1996.

Nakayama, M., – Super Karate. Editura Mediterranee. Roma, 1980.

Șchiopu, U., – Dicționar de psihologie, Editura Babel, București, 1997.

Tudos, Ș.- Elemente de statistică aplicată. Editat și multiplicat la ANEFS, București, 1993.

Tudor, V.,- Capacitățile condiționale, coordinative și intermediare. Editura Coresi, București, 1999.

Verza, E., Verza E., F.,- Psihologia vârstelor. Editura Pro Humanitate, București, 2000.

World Karate Federation – Regulamentul competițiilor de karate. Kumite și Kata. Editată de FRKM, București, 2001.

Referat de autor

În lucrarea de licență cu tema: „Dezvoltarea vitezei generale și specifice la grupele de copii ce practică karate do goju ryu” sub competenta îndrumare a Conf. Univ. Dr. Deliu Dan, ne-am propus să abordăm problemele legate de viteză sub toate aspectele (teoretico-metodice și practico-aplicative) la precțicanții karate do, stilul goju ryu, grupe de copii.

Lucrarea este structurată pe două părți: partea I, fundamentală, teoretică, în care abordăm problemele de viteză în general (definiții, clasificări, factori determinanți ai acestei calități motrice, caracteristici etc) și partea aIIa, experimentală, în care ne-am centrat pe aplicații practice ale conceptelor definite în partea întâi, sub forma unui experiment original, constatativ, longitudinal, privind dezvoltarea vitezei în karate do goju ryu la grupele de copii începători de 8-12 ani. Prin acest demers științific am reușit să conturăm următoarele concluzii:

-Viteza este o calitate motrică prioritară în goju ryu ce trebuie îmbunătățită mai ales prin exerciții și jocuri specifice cât mai atractive;

-Viteza de reacție este mai bună pentru mâna îndemânatică decât mâna neândemânatică și se îmbunătățește cu 15 ms după un an de antrenament cu copiii de 8-12 ani în stilul goju ryu;

-Viteza de execuție la loviturile de braț s-a îmbunătățit mai mult în comparație cu cea a loviturilor cu piciorul, noi punem această diferență pe seama exersărilor multiple pentru loviturile cu pumnii față de cele cu picioarele (de două ori mai multe); Dacă la un antrenament obișnuit se execută circa 600-800 de lovituri de pumn, cu picioarele aceiași copii lovesc de circa 300-400 de ori.

-Viteza de repetiție pe 10 s s-a îmbunătățit mai mult la nivelul loviturilor de pumn decât la nivelul loviturilor cu picioarele din același motiv;

-Exersarea ambilaterală aduce un câștig de viteză mai ales pentru partea neândemânatică;

-Față de datele literaturii de specialitate, noi am găsit valori mai mici între execuțiile pe partea îndemânatică față de cea neîndemânatică (față de 40-50 ms în literatura de specialitate, între 20-38 ms în experimentul întreprins de noi);

-Fiind un stil noncontact, în goju ryu este necesar să dezvoltăm viteza absolută a execuției singulare dar în coroborare cu precizia și controlul ei;

-Recomandăm să se pună accentul pe testarea vitezei de reacție (TR) cât și a celei de execuție după modelul descris de noi pentru toți copiii ce doresc să practice karate do sau artele marțiale cu lovire, pentru a depista pe cei care au reale aptitudini pentru aceste discipline.

Semnătura,

Data…………………