Incalzirea la Grupele de Începatori In Stilul Shotokan

Motto:

Învat să lupt pentru a nu mai lupta

Cuprins

Pag.

Introducere…………………………………………………………………………… 4

PARTEA I

Capitolul I

Caratcterizarea generala a lucrarii.Actualitatea temei………….11 Definitia incalzirii..…………………………………………………13 Clasificarea exercitiilor de incalzire pe grupele musculare , articulațiile și ligamentele angrenate în procesul de încălzire precum și accidentele la care se supun practicanții de Karate în cazul efectuarii unei încălziri insuficiente dar și în cazul lipsei acesteia ……………………………………………………………………………..… 16

Capitolul II

Analiza literaturii stiințifico-metodice, pe problemele producerii si prevenirii accidentelor, karateka începători……………….…………22

PARTEA a II a

Capitolul III

Experiment psiho-pedagogic longitudinal și constatativ

cu privire la optimizarea algoritmilor de încălzire din stilul

shotokan……………………………………………………………………….……….27

Capitolul IV

Concluzii și recomandări…………….……………………………35

Dicționar cu termeni specifici folosiți în lucrare……..…………..36

Bibliografie……………………………….…………………………44

Introducere

Odată cu lumina adusă de ''Revoluția din 22 Decembrie1989 și Artele Marțiale Românești au revenit din obscuritate ,anterior ele practicandu-se în ilegalitate în epoca comunistă , folosind spații necorepunzătoare fiind mereu hărțuiți de aceeia care nu vedeau decat latura de luptă fizică , atribuind puternice nuanțe de violență , probabil nefiindu-le cunoscute sau nefiind incapabili să înțeleagă adevărata valoare a acestora.

Artele Marțiale au ca scop fundamental formarea omului echilibrat din toate punctele de vedere și avand cunoștințe moral sănătoase ,cu stăpânire de sine, condiție fizică excelentă , reflexe de excepție, avand o coordonare musculară perfectă și o dezvoltare puternică și armonioasă .

În concluzie ca efect al practicării karate -do Shotokan un om nu poate fi considerat imoral sau violent , folosirea lor în scopuri violente fiindu-i interzisă printr-un cod etic și moral ( cod al practicanților de karate -do Shotokan fiind utilizat de toți participanții ).

Dezvoltarea karate-do Shotokan au făcut ca metodologia de cercetare a unei infrastructuri să se bazeze pe metodologii stiințifice cat și a formării cadrelor de specialitate necesare predării cunoștințelor ,priceperi- lor și deprinderilor specifice diferitelor discipline , ramuri și stiluri .

Dintre artele marțiale un loc de frunte îl ocupă ''Karate-do Shotokan '' traducerea sa în limba romană însemnand ''calea luptei cu mainile goale''.

Practicarea acestei ramuri în Romania a devenit foarte cunoscută, de aici nevoia de specialiști bine pregătiți din punct de vedere metodic și psiho-pedagogic care să conducă procesul de pregătire a lecțiilor de antrenament atat la îcepători cat și la înalta performanță , avand ca scop promovarea și dezvoltarea karate Shotokan.

Karate Shotokan a urmat încă de la început cursul natural al istoriei pentru a deveni ,într-o epocă foarte veche o știință .

Istoria ne arată că încă din preistoria instictelor, violența era prezentată și că aceasta revine ciclic printre oameni și popoare,determinan-du-ne să nu ne facem iluzii : transformarea interioară și suprimarea violenței sunt încă în fiecare dintre noi.

Filozofia taoista spune :"Cerul declansează ,pamantul hranește si omul îndeplinește".Simbolic vorbind,cerul reprezintă spiritul,mentalitatea pe care o punem în practică,iar pămantul este mediul care îl hrănește , sunt evenimentele , comportamentul ,cultura .

Pornind de la aceste considerații ,putem conchide că părintele karate-do-ului este faimosul preot indian BODHIDHARMA.

Timpul a transformat karate-do Shotokan într-un fenomen mondial în care fiecare cultură își aduce propriile calități , astfel s-a răpandit în întreaga lume .

1.Generalități privind stilul Shotokan

Istoric:

Karate-do a apărut în insula Okinawa ce se află între China și Japonia ,situandu-se în principalul arhipelag din Ryukyu ,în jurul anului 1600 unde a fost interzis portul armelor. Locuitorii acestei insule prin ingeniozitatea și studiul lor ,au dezvoltat forme de luptă fără arme avand un carcter secret astfel fiind imposibilă răspandirea acestor forme de luptă, care s-a transmis direct prin exerciții și explicații de la maestru la ucenic.

Insula Okinawa reprezintă sfoara pe ocean, fiind cea mai mare dintre insule ,cu o lungime de peste 100 km.

Fiul unic al unei familii de samurai SHIZOKU,FUNAKOSHI s-a năs- cut în 1868 fiind crescut de bunicii săi,aceștia inițiind-ul în cultura chineză prin intermediul limbii și studiului marilor clasici chinezi. Mentorul său la școală era fiul maestrului AZATO , ceea ce îl face foarte repede să studieze TODE-ul sub autoritatea acestuia. Primește inițierea de la un prieten al maestrului AZATO,ITOSU ANKO perfecționandu-se cu aceștia .

Maestrul AZATO se decide să-i dea educație complexă , prezentandu-i și alți maeștrii . Printre aceștia se numără mari ,precum ITOSU ,KIYUNA , NIIGAKI ,TOONO și BUSHI MATSUMURA .

El devine un tehnician sub îndrumarea lui ITOSU ,care este și el ,la randul său ,un mare specialist în KATA. ITOSU avea o mare putere fizică, fiind cunoscut pentru tehnicile de prindere, moștenite de la profeorul său, maestrul SOKON MATSUMURA. La 20 de ani,FUNAKOSHI devine expert șiurmează o carieră de 30 de ani în acest domeniu.

În 1901, ITOSU și FUNAKOSI au făcut o demonstrație de TODE în fața unui inspector de învățămant de la prefectura din KAGO+HIMA, drept pentru care acesta pune la punct practica TODE în programa de sport a școlilor din Okhinawa .

În 1902, TODE-ul este făcut public iar FUNAKOSHI devine director de școală și maestru de TODE al școlii normale din SHURI și cea a prefecturii din DAICHI.

În 1905 ,ITOSU va crea cele cinci KATA PINAN (HEIAN) pentru a permite copiilor să se poată pregăti pentru forma superioară a ceea ce va fi mai tarziu KARATE DO. El a extras cele cinci KATA din KATA KOSONKUN DAI.

În 1906 FUNAKOSHI continuă munca de popularizare a artei TODE, făcand o demonstrație la BUDOKAN în Kyoto, și în Okinawa,în

2. Gradul de actualitate:

Fiind o formă de luptă ce reprezintă stilul de karate – do shotokan având anumite calități motrice ce prezintă un real interes din partea tinerilor, acest stil s-a dezvoltat foarte mult în România având ca dovadă organizarea de campionate nationale la toate nivelurile de vârstă (copii, juniori, seniori) atât la masculin cât și la feminin.

3. Motivația alegerii temei:

Fiind purtător al centurii negre și unu dan acordata de :

Manea Vasile – Secretar General FRKM – doresc ca prin mica mea contributie să ajut la promovarea și dezvoltarea stilului shotokan in România.

Tema pentru care am optat reprezintă o provocare din partea mea unde pot să – mi arăt calitățile pe care le dețin în ce privește profesia de antrenor pentru a invăța, iniția si promova tinerii ce-și manifestă dorința de a se iniția în stilul karate – do Shito-ryu și pentru a arăta cât de importantă este încălzirea în pregatire .

4.Subiectul lucrării

Metodica de însusire a exercițiilor de încălzire ce are la bază prevenirea accidentelor sportive, ale membrelor superioare, inferioare,spatelui, articulațiilor și ligamentelor la karateka începători.

5.Obiectul lucrării:

Încălzirea necorespunzatoare sau lipsa acesteia din cadrul pregatirii sportive poate determina producerea de accidente, la nivelul membrelor superioare,inferioare, spate ,articulații și ligamente la karateka începători.

6. Scopul lucrării:

Îl reprezintă încălzirea la grupele de începatori în stilul Shotokan..

Perfecționarea procesului de pregătire sportivă la karateka începători, prin folosirea unei programe experimentale (încălzire)de prevenire a accidentelor ce pot afecta sportivul.

7.Obiectivele cercetarii.

Pentru atingerea scopului, au fost formulate următoarele obiective:

1. Studiul prevenirii accidentelor din karate shotokan, in cadrul literaturii de specialitate.

2. Cercetarea retrospectivă, observatională si experimentală a accidentelor sportive cu urmări macrotraumatice, precum si a modalitaților tehnice de prevenire a lor.

3. Elaborarea si argumentarea experimentala a unei programe operationale de prevenire a accidentelor sportive la nivelul membrelor superioare,inferioare, spate ,articulații și ligamente la karateka începători.

Programa are la baza exercițiile de încălzire efectuate în procesul de antrenament sportiv, la karateka începători.

8. Ipoteze de cercetare:

În această lucrare mi-am propus să prezint cele mai accesibile metode de încălzire precum și accidentele la care este supus un practicant de Karate în cazul în care nu respecta cele mai elementare legi de a se încalzi. S-a presupus ca elaborarea si aplicarea experimentală a unei programe de pregatire tehnică, fizică, va determina scăderea riscului de accidentare la nivelul membrelor superioare, inferioare, spate, articulații și ligamente și va optimiza antrenamentul sportivilor karateka începători.

9.Metodele de cercetare

Pentru soluționarea obiectivelor propuse, au fost utilizate urmatoarele metode:

– Analiza si generalizarea datelor literaturii de specialitate;

– Observatiile pedagogice;

– Anchetarea prin chestionar, interviu si convorbire, a specialistilor si

sportivilor;

– Studiul de caz;

– Testarea pregatirii fizice, tehnico-tactice si a capacitatii functionale;

– Metoda evaluarii experte;

– Analize biomecanice;

– Experimentul pedagogic;

– Metodele de prelucrare statistica si de interpretare a datelor.

Subiectii experimentali au fost și sunt componenti ai Clubului Sportiv „SCORPION” București .

10.Etapele investigatiei

Cercetarea de față s-a efectuat în trei etape, după cum urmează:

Etapa I-a a cuprins studierea izvoarelor literaturii de specialitate

pe problematica producerii accidentelor în legatura cu tehnica artelor marțiale Karate – do Shotokan.

Etapa a II-a a constat în organizarea cercetărilor prealabile ce au

stat la baza elaborarii metodicii experimentale de predare a exercițiilor de încălzire.

Etapa a III-a a constat în efectuarea experimentului pedagogic și

totodată în verificarea eficienței metodicii experimentale propuse de mine.

Baza experimentală a lucrării este reprezentată de următoarele aparate și instrumente: cronometru, metru, raportor, dispozitiv pentru măsurarea echilibrului static, plasă verticală gradată pentru observarea deviatiilor segmentelor corporale în cadrul masurarii preciziei miscarilor, aparat de filmat, aparat foto, video, fișe de înregistrare, fișe de interviu si chestionare.

Baza teoretică a lucrării este reprezentată de literatura de specialitate din domeniul antrenamentului sportiv, medicinii sportive, fiziologiei, anatomiei, igienei, psihologiei, pedagogiei si biomecanicii precum și de cercetările și experiența proprie.

Însemnatatea teoretico-stiintifică a lucrării este constituită de metodica

învățării si perfecționării căderilor competiționale la karateka începători.

Însemnătatea practică a lucrării constă în diminuarea numărului și gravității accidentelor sportive suferite de karateka începători.

Tezele de baza ale lucrarii pentru sustinere:

1. Cele mai multe accidente la sportivii karateka se soldează cu traumatisme la nivelul membrelor superioare.

2. Vârsta pubertara prezinta o fragilitate osteo-articulara pronuntata, dar

totodată și o antrenabilitate motrică mare.

3. Cele mai multe accidente sportive cu urmări traumatologice din karate do shotokan se produc în cazul neefectuării exercițiilor de încălzire.

11. Reflectarea tetru, metru, raportor, dispozitiv pentru măsurarea echilibrului static, plasă verticală gradată pentru observarea deviatiilor segmentelor corporale în cadrul masurarii preciziei miscarilor, aparat de filmat, aparat foto, video, fișe de înregistrare, fișe de interviu si chestionare.

Baza teoretică a lucrării este reprezentată de literatura de specialitate din domeniul antrenamentului sportiv, medicinii sportive, fiziologiei, anatomiei, igienei, psihologiei, pedagogiei si biomecanicii precum și de cercetările și experiența proprie.

Însemnatatea teoretico-stiintifică a lucrării este constituită de metodica

învățării si perfecționării căderilor competiționale la karateka începători.

Însemnătatea practică a lucrării constă în diminuarea numărului și gravității accidentelor sportive suferite de karateka începători.

Tezele de baza ale lucrarii pentru sustinere:

1. Cele mai multe accidente la sportivii karateka se soldează cu traumatisme la nivelul membrelor superioare.

2. Vârsta pubertara prezinta o fragilitate osteo-articulara pronuntata, dar

totodată și o antrenabilitate motrică mare.

3. Cele mai multe accidente sportive cu urmări traumatologice din karate do shotokan se produc în cazul neefectuării exercițiilor de încălzire.

11. Reflectarea temei în literatura de specialitate:

În România se fac cunoscuți prin cărțile de specialitate următorii scriitori:

Avram, Ioan – Karate Do, Editura ARC, București, 1992.

Deliu, D. – Karate do. Editura ANEFS, București, 2000.

Deliu, D., – Cursuri teoretico-metodice de arte marțiale. Editura Studențească, București, 2002.

Ghinea, A. – Karate Do. Autoapărare. Editura Militară, 1998.

Macoveanu D. – Karate Shotokan pentru avansați, Garell Publishing House, București, 1996.

Ungureanu M. – Karate – do . Kihon, Kumite – Kata. Editura Garell Publishing House, București, 1995.

Dintre scriitorii de specialitate s-au remarcat:

Gichin Funakoshi – Karate – do calea mea de viață.

Mokaiama – Super Karate

12. Mulțumiri cadrelor didactice din Academia Națională de Educație Fizică și Sport cu care am avut onoarea de a învăța și perfecționa metodele de practică pedagogică și de a-mi înbunătăți cunoștințele în ceace privește dezvoltarea mea din punct de vedere profesional.

PARTEA I

Capitolul I

CARACTERIZAREA GENERALĂ A LUCRĂRII

Actualitatea temei. Termenii prevenție, asigurare, apărare se aud tot mai des în etapa actuală, caracterizând se pare, dezvoltarea și progresul societații. Cu cât o societate este mai dezvoltată, cu atât pune mai mare preț pe grija pentru om în ansamblu, reconsiderând practic valoarea vietii lui, a sanatații si integritații sale fizice si psihice.

În cadrul tendințelor manifestate de competițiile si antrenamentele sportive contemporane, tinerii practică sportul într-un numar din ce în ce mai mare, iar dorința lor de a realiza performanțe sportive competitive, conduce la o creștere permanentă a numarului sportivilor accidentați sau afectati traumatologic.Sportul de performanță este o activitate specifică de limită a posibilitaților fizice si psihice ale

individului, ceea ce implică o oarecare acceptare a faptului că atingerea si depașirea acestor limite poate determina apariția accidentelor cu urmări traumatologice.

Aceste evenimente nedorite determină implicatii deosebit de importante pe mai multe planuri, remarcându-se urmările suportate de sportivul accidentat, caracterizate prin suferințe, întreruperi temporare ale activitaților cotidiene si sechele mai mult sau mai puțin importante. Pentru sportivii de performanta, accidentul reprezintă un fapt mai grav decât pentru alți indivizi, deoarece corpul este instrumentul de practicare a respectivei activitați si o leziune cât de mica influențează rezultatul sportiv. Sunt de luat în seama si costurile spitalizărilor sau

recuperărilor, suportate de catre individul accidentat, familia acestuia, stat și companiile asiguratorii. De asemenea trebuie tinut cont de faptul că impresiile negative induse sportivilor accidentați, sportivilor martori, spectatorilor și telespectatorilor, conduc la caracterizarea defavorabilă a activitații sportive respective si chiar a mișcării sportive în ansamblu. Având în vedere posibilitatile recidivante si potentialul evolutiv-agravant al accidentelor sportive, în perioada actuală se pune un mare accent pe responsabilitățile accidentaților, antrenorilor, medicilor, conducătorilor si organizatorilor de activitați sportive, cu implicații morale, administrative si chiar medico-legale (Stanescu N., 1972).

Cunoasterea problematicii traumatologiei sportive, face trimitere la cunostințele multor stiințe particulare sportului precum fiziologia, anatomia, biomecanica, biochimia, psihologia, igiena și pedagogia pe doua direcții fundamentale: preventivă si recuperatorie.

Cercetarea de față, pleacă de la premiza ca accidentele dintr-un sport de lupta și contact direct, așa cum este cazul în Karate, nu pot fi eliminate, dar întelegerea legitaților de producere a acestora, poate concerta în stabilirea unor jaloane de pregatire si conduita sportiva, ce va reusi reducerea acestor evenimente, ca numar și gravitate, alături de optimizarea în ansamblu a antrenamentului sportiv.

Definiția încăzirii (Taiso): Încălzirea este un proces care acționează asupra stării corpului, și prin aceasta pregătește organismul pentru lecții mai grele. Încălzirea reprezintă o activare a marilor funcțiuni (circulația, respirația, partea energetică sau ,,axa inima-plămâni-ficat") cat și a funcțiilor psihice necesare susținerii eforturilior complexe din cadrul lecției care urmeaza să se desfășoare. Acestea sunt direct proporționale cu sarcinile de antrenament și invers proporționale cu valoarea individuală a fiecarei grupe de practicanți. Taiso face o trecere de la un minimum fiziologic (starea de repaus), spre un maximum motric, reprezentat de efortul complex și intens al antrenarnentului din stilul martiai respectiv.Se realizează prin exerciții generale și specifice care să crească starea emoțională și afectivă a sistemului nervos pentru a realiza cu oportunitate și eficiență sarcinile motrice ce trebuiesc îndeplinite. Tot prin taiso se realizează acomodarea cu specificul activității care urmează cât și reducerea riscului presupus de unele posibile accidente.

Exisa o incălzire generală care se care se întinde pe mai multe minute în cadrul lecțiior organizate cu începatorii și care are drept scop activarea marilor funcțiuni, a musculaturii și articulațiilor implicate in efort.

Încălzirea specifică include repetarea unor tehnici specifice ce vor fi ulilizate in lecția respectiva: kihon , repetarea unor lovituri cunoscute cu brațele și picioare, de pe loc și din deplasare, a unor blocaje, poziții, eschive, etc.

Prin diferite forme de deplasare, alergare:, sărituri, exerciții analitice și sintetice, se realizează o creștere a pulsului de până la 150 p/min, apare prima transpirație și se realizează o excitabilitate optimă a SNC. Încercarea de obiectivizare a incălzirii constituie o sarcină importantă a oricarui sensei si constituie o verigă importantă și realizarea sarciniior de antrenament fie ele tehnico-tactice, psihologice, ale pregatirii fizice sau teoretice. Acestui moment i se afectează cam 15-20min, timp in care se activează ,,axa inimă-plămâni-ficat", adică funcțiile respiratorie și circulalorie cât și cea energetică, pulsul putând ajunge la 120-150 bătăi/min. Acest moment poate fi condus in mod traditional de unul din budoka experimentați care se bucură de prestigiu și autoritate în rândul colectivului. Se urmarește înfrângerea inerției proceselor fiziologice, stimularea activitații neuromusculare, activarea musculară și articulară, stabilirea unor legături optime între sistemul nervos, marile funcțiuni implicate în efort și aparatul locomotor. Timpul alocat incălzirii scade pe masură ce se trece de la perioada pregătitoare la perioada competițională cât și a trecerii de la stadiul de începători la avansați. În încălzire se execută exerciții cu toata grupa, in diferite formații, exerciții analitice, pe segmente: brațe, trunchi, picioare etc și exerciții globale în care sunt implicate toate segmentele corpului. Se insistă pe cele de suplețe și mobilitate specifice budo, pe exercițiile de echilibru, orientare în spațiu, cât și pe cele de reacție rapidă și viteză de execuție.

Trebuie urmărită crearea unei stări tonice, optimiste dar sub umbrela unei discipline caracteristice budo, toate acestea creând un Optim psihologic care să mobilizeze toate resursele budoka pentru îndeplinirea sarcinilor ce le revin in partea fundamentală a lecției , exercițiile de încălzire au o mulțime de variante, funcție de sarcinile lecției și nivelul de pregătire al practicanților. Vom începe intotdeauna lecția cu partea de pregătire psihică specifică, cea de concentrare a psihicului pentru activitatea ce urmează să o conducă și pe detasarea de alte preocupari ce nu vizeaza această activitate.

Oricare dintre specialiștii din arte marțiale și nu numai, sunt unanimi in ceea ce privește importanța psihicului in abordarea unci lupte, mintea umană este considerată cea mai periculoasă și puternică armă. Centrul de comandă al tuturor acțiunilor de luptă este cel mai important; Pumnii, picioarele, coatele sau genunchii sunt efectorii, prelungirile necesare susținerii cornenzilor date de creier.Tehnica de concentrare “mokuso” va fi folosită la fiecare lecție atât la inceputul cât și la sfârșitul acesteia. Aceasta ne va răpi cel mult 2-3 min din total dar cu efecte mult mai mari în ceea ce privește eficiența lecției. Mobilizati prin această tehnică specială budoka vor fi mai activi, mai prompți și mai rapizi in efectuarea sarcinilor ce le revin în cadrul celorlalte momente ale lecției si se vor reface mai bine dupa efortul depus.

Atingând starea mentală necesară susținerii efortului din lecție, vorn trece la exerciții care să vizeze atingerea parametrilor fiziologici necesari, și anume un puls de peste 120 batai /min, o frecvența respiratorie corespunzătoare, peste 30 respiratii/min, aceasta realizându-se cu exerciții generate ca: alergare, diferite variante, coroborată cu sărituri în diferite variante, cu adoptarea diferitelor poziții: pe verticală, orizontală, răsturnate etc, cu variante de mers, tarâre, cațărare, îrnpingeri si tracțiuni, toate efectuate cât mai natural, cu greutatea proprie, a unui partener sau prin schimbarea acestora. Toate aceste exerciții cu caracter general sau specific se vor adapta la condițiile impuse de spațiul în care se desfasoară lecția, la nivelul posibilităților executanților și se vor subordona sarcinilor vizate, obiectivelor ce trebuie a fi realizate în lecția respectivă. Iată câteva astfel de exerciții de incălzire generală (dinamice) care activează rapid respirația și circulația executanților:

Variante de alergare în dojo cu sprinturi pe diagonală (30s-l min);

Alergare pe loc cu frecvențe diferite și cu genunchii sus sau cu

calcâiele la șezută, cu imitarea diferitelor lovituri cu brațele (30s-

l min);

Sarituri pe verticală cu întoarcere 360° (5 dreapta, 5 stânga);

Sarituri pe un picior și pe celalalt cu flexii și extensii ale mâinilor,

cu incrucișarea în plan lateral și frontal a picioarelor etc (10 pentru fiecare);

Două sărituri pe loc si una in față cu ghemuire în toate planurile (10 ori);

Sărituri cu genunchii la piept si întoarcere 360° de pe loc sau din deplasare

pe o anumită direcție, 10-15 sarituri;

"Flotări coreene", 5-1Oori;

Sărituri din seiza în poziție de luptă, alternativ stânga-dreapta: de 10 ori;

Alergare pe loc cu imitarea loviturilor de pumn în față sau croșee: 10-20

ori;

Cadere față și mers târâs 5-10 m;

Cădere înapoi și mersul "langustei": din culcat dorsal genunchii sunt indoiți cu tălpile pe sol, se ridică bazinul cu sprijin pe tălpi și împingere spre înainte pe un umăr, revenire și aceeași mișcare cu împingere spre celălalt umăr: 5-10 m;

Mers fandat 5-10 m sau 10-20 sărituri in fandat cu schimbarea picioarelor;

Lupta indiană câte 30s pe fiecare parte;

Din poziția kiba dachi de caută să se atingă cu palmele genunchii partenerului, care se ferește și atacă la rândul său: 30 s;

Fereste-ți picioarele: 30s;

Mersul crocodilului, 5-10 m;

“Iepurasul”: alergare cu genunchii sus în frecvență maximă și imitarea loviturilor de pumn directe spre tavan, 20-30 s;

Rostogoliri înainte și înapoi, ,,roata laterală", stânga-dreapta, îndreptări în poziție de luptă, căderi laterale și-n feță prin rostogolire, din mers sau alergare câte 4-10 execiții din fiecare;

Săritura peste “capră”, care este partenerul și trecere printre picioarele

acestuia: de 5-10 ori (se poate încerca săritura fără sprijin pe mâini);

Imitarea unor lovituri sau a unor eschive din deplasare în tempo maxim, învățate în lecțiile anterioare (kihon).

Indicații metodice: Se pot aplica și alte structuri de exerciții care să ducă la același efect: încălzirea generală a organismului pentru efort. Aceste exerciții nu trebuie să depașească 5-10 min în total, selecționându-se cele care sunt mai agreate și mai bine suportate de practicanți, dozându-se corespunzător numărul de exerciții, de repetări și tempoul acestora,

Urmează a doua parte a pregătirii organismului pentru efort si anume o “Încălzire analitică”, segmentară, cu adresă directă spre anumite părți ale corpului: gât, umeri, brațe, spate, genunchi, glezne etc, în care se urmarește mărirea mobilitații articulare, a amplitudinii mișcărilor unor mușchi sau articulații. Aceste exerciții analitice au un caracter general sau pot fi selecționate din cele specifice pregătirii pentru luptă (kumite) și se pot efectua din poziții diferite: în picioare, vertical sau cu diferite înclinări ale trunchiului, sau din culcat, așezat facial, dorsal, lateral etc. Este bine din punct de vedere metodic si fiziologic să se activeze prin aceste exerciții mai întâi zonele superioare ale corpului (gât, trunchi, brațe etc.) și să se coboare progresiv cu exercițiile spre trenul inferior. Potrivit metodicii asiatice exercițile analitice din taiso, încep cu activarea zonei abdominale mergând apoi din aproape în aproape spre extremitățile corpului. Iată câteva din exercițiile analitice propuse de mine a fi folosite în acest scop :

Exerciții pentru incălzirea musculaturii gâtului:

Rotări de cap spre stânga și spre dreapta, ochii sunt deschisi: 5-10 ori;

Mișcarea capului înainte și înapoi (bărbia în piept și spre sus, privirea în

tavan): 5-10 ori;

Aceeasi dar cu rezistența mainilor pe frunte sau la ceafă: 10 ori;

Miscarea capului lateral stânga- dreapta; 5-10 ori;

Aceeași mișcare ca mai sus dar cu rezistența mâinilor :5-10ori;

Imitarea loviturii de cap înainte și înapoi: de 5-10 ori;

"Cântarul" cu priză la bărbie (partenerii sunt spate in spate cu mâinile

reciproc apucat de bărbie, se îndoaie genunchii și se ridică partenerul, cu

menținerea acestuia pe spate 2-3 s, apoi repetă mișcarea și celălalt): 5-10 ori;

O mână la barbie, cealaltă la occipital se ,,forțează" întoarcerea capului spre

stânga si spre dreapta: 3-5 ori;

Din sprijin pe genunchi și palme, coatete îndoite, se pune fruntea pe saltea

(pod în față); rotări de cap spre stânga și spre dreapta: 5-10 ori pe fiecare parte;

Acecași mișcare cu sprijin numai pe vârfurile picioarelor și cap, de 5-10 ori.

Exerciții pentru incălzirea brațelor și a umerilor:

Rotări de brațe cu pumnii strânși și coatele întinse; simultan, alternativ (ca la înot), un braț într-un sens, celalalt în sens opus, de pe loc sau cu saritura etc: 5-10 ori, Se vor executa pe direcția înainte și înapoi, cu amplitudine maximă și într-un ritm alert până se ajunge la tempoul maxim la ultimele rotări;

Brațele întinse lateral, se execută rotări de pumn înainte și înapoi de 10 ori în fiecare direție; Imitarea loviturilor de pumn: directe, crosee, upercuturi sau “shuto“.Se vor executa din shizen tai si în ritm cât mai rapid, în serii de 10-20 lovituri cu schimbarea poziției de pe dreapta pe stânga la fiecare tehnica;

Brațele întinse lateral: rotări de coate înainte și înapoi de 10 ori;

Cu mâinile încrucișate la nivelul degetelor, răsuciri cu flexie și întinderi rapide la poziția inițială cu mâinile în față incrucisat: de 5-10 ori;

Flotări în seiken sau în nukite, la perete sau la orizontală: de 10-20 ori;

,,Flotări în val": pe orizontală sau în plan inclinat, cu sprijin la perete, mâinile (dupa caz picioarcle) sprijinite de perete, pe o bancă sau pe spatele partenerului aflat in pozi|ia "bancuței" (in patru labe). Se pot executa miscări în val din înapoi spre înainte (sau invers), în degete, în pumni etc: 5-10 execufii;

,,Flotari karate”: din stând depărtat se execută o săritură în sprijin pe mâini cu flexia coatelor și revenire în stând departat: 5-10 execuții rapide;

Imitarea loviturilor directe de pumn cu rezistență(pumnii sprijiniți în palmele partenerului care îngreunează mișcarea de lovire. mișcarea izochinetică), stânga-dreapta cu schimbarea poziției(fudo dachi sau zenkutsu:5-10 ori pe fiecare parte;

Din poziție semi frontală: ,,skandenberg" fără a mișca piciorul apropiat de cel al partenerului sau fară a atinge cu mâna cu care lupta solul (se execută o dată cu mâna stângă și odată cu cea dreapta): câte 10-15s.

Din fudo dachi: imitarea loviturilor circulare de cot (empi mawashi uchi): 10-20 execuții pe fiecare parte cu schimbarea poziției;

Mers în mâini: 3-5 “pasi”.

Exerciții pentru încălzirea spatelui și coloanei vertebrale

Stând depărtat, brațele sus: “salutul Soarelui". Extensie, arcuire, îndoire de trunchi astfel incât să putem privi tavanul în timpul extensiei și respectiv, să atingem cu palmele solul în timpul îndoirii: de 5-10 ori;

Același exercițiu ca mai sus dar cu picioarele apropiate si genunchii întinși

sau cu picioarele depărtate la maximum, iar atingerea solului se va face cu

coatle (mâinile încrucișate, apucat de antebrațe): 5-10 on;

Din stând în poziție de luptă normală, imitarea loviturii cu dosul pumnului

circular spre înapoi la nivelul capuluj sau al abdomenului adversarului. Mâna

care lovește după răsucire revine în gardă (coatele apară coastele și pumnii bărbia): de 10-20 ori stânga-dreapta ;

Rotiri de trunchi ample, stânga-dreapta cu mâinile deasupra capului și ochii

Deschiși: de 5 -10 ori în ambele direcții;

Stând depărtat, trunchiul aplecat înainte, brațele lateral; “elicea” :se duc

alternativ brațele odată cu răsucirea trunchiului, la piciorul opus. Mișcarea se va

efeciua cu amplitudine și viteză maximă: 8-10 ori;

Din poziția “pod în față” se va executa aruncarea picioarelor peste cap și

aterizare în pod pe spate și se încearcă revenirea în poziția inițială prin impulsia

picioarelor sau prin pasi laterali ,și răsucire stânga sau dreapta: 5-8 ori;

Așezat depărtat cu sprijin la spate pe mâini, ridicare pe un braț cu răsucire și

extensia trunchiului, celălalt braț imitând atacul cu haito uchi, alternativ stânga-

dreapta de5-i0ori;

Același exercițiu dar cu introducerea mâinii care atacă cu nukite după

răsucirea și ridicarea bazinului, sub brațul de sprijin;

Din poziția descrisă anterior răsuciri ale trunchiujui stânga-dreapta cu

atingerea solului cu coatele etc.;

Cântarul cu prize de coate, de gât, de mâini reciproc apucat cu aite, etc.;

Exerciții pentru activarea zonei abdominale

Stând depărtat cu mâinile înainte, atingerea mâinii opuse cu “șiretul” piciorului, alternativ stânga-dreapta: 5- 10 ori;

Din culcat dorsal, aite fiind așezat în seiza peste gambele lui tori; ridicarea trunchiului la 90° cu lovituri directe stânga-dreapta, pe lângă capul partenerului în palmele acestuia,5-10ori;

Aceeași poziție ca în exercițiul anterior dar cu mâinile la ceafă, ridicarea truncbiului la 90° si menținerea pe această poziție atât cât partenerul să lovească 2-4 lovituri “un-doi” (în abdomen): 8-10 ori;

Culcat lateral partenerul așezat în seiza peste gambele sale, ridicarea truncbiului cu răsucire spre partenerul care are brațele întinse lateral și atingerea cu antebrațele (gen blocaj dublu: morote ude uke) a mâinii de partea pe care se execută ridicarea; de 8- 10 ori stânga-dreapta;

Partenerul culcat dorsal cu tălpile pe sol, genunchii îndoiți și lipiți, executantul se asează pe genunchii acestuia cu tălpile plasate sub axilele celui culcat care îi consolidează poziția prinzându-1 de gambe cu mâinile. Cel pe genunchi se lasă pe spate cât mai mult și prin încordarea mușchilor abdominali se ridică la vertical (poziția inițială) și execută în “gol” fie două lovituri directe alternative (oi tsuki-gyaku tsuki), fie croșee (seiken mawashi uchi): 10 -20 ori;

Din culcat pe spate, picioarele ridicate la 45°; se execută forfecări de picioare

în plan lateral sau frontal, capul este cu bărbia în piept și rnenținerea gărzii

(pumnii la barbie și coatele la coaste): 10-20 de ori fiecare mișcare;

Din aceeași poziție descrisă anterior se execută ''bicicleta", cu pedalare cât

mai aproape de sol timp de 15-20s, înainte și înapoi;

Culcat dorsal cu picioarele ridicate la 45° și lipite: imitarea scrierii numelui,

prenumelui în aerf cu picioarele; Literele se vor scrie cu majuscule!

Din culcat dorsal partenerul aflat în stând depărtat de o parte și de alta peste

alte la nivelul abdomenului acestuia: sărituri pe abdomenul lui și revenire în

poziția inițială, Se vor executa cu parteneri de aceeași greutate câte 5-10 astfel

de sărituri si menținerea pe abdemen l-2s;

Partenerii aflați față în față în poziție fudo dachi: lovituri circulare alternative

cu picioarele la niveluJ abdomenului (mawash; geri chudan), cel ce primește

lovitura își blochează respirația (20% expirație forțată, limba presează în cerul

gurii). Fiecare atacă și primește 10-20 astfel de lovituri;

"Bricege" cu lovituri de pumni în propriul abdomen pe ridicare: 10-20ori;

Din seiza cu tăIpile depărtate, șezutul pe sol: se execută lăsări pe spate și

reveniri cu lovituri de pumni in gol 4-6 lovituri pe serie de lOori.

Exerciții pentru îcălzirea membrelor inferioare:

Din stând cu genunchii semiflexați, apropiați și mâinile pe aceștia, rotări de genunchi spre stânga și spre dreapta de 5-lOori fiecare. La fel se vor executa rotărj cu genunchii spre interior și spre exterior având picioarele depărtate;

Fandări în față cu schimbare prin saritură:10-15ori;

Fandări laterale cu coborârea corpului câz mai jos și talpa piciomlui întins lipită de sol (cu sau fără sprijin cu mâinile pe sol): 5-lOori;

Din poziție de luptă liberă (fudo dachi) imitarea loviturilor de picior în față (mae geri), lateral (yoko geri) în spate (ushiro geri) cu fiecare picior, menținând poziția de lovire respectivă câte 5-lOs. Se reia de 2-3ori cu fiecare picior câte 10-15 1ovituri;

Imitarea secerării circulare înapoi cu coborârea corpului în semigenuflexiune pe piciorul de sprijin: de 5-10 ori pe fiecare parte;

,,Macaraua în picioare": executantul se află față în față cu partenerul și cu un picior pe umărul acestuia, partenerul își reglează înălțimea în funcție de mobilitatea pe care o are executantul, precum o macara, “Forțarea” pe poziția specifică de lovire cu piciorul in față, lateral sau în spate cu câte 8-10 balansări Se reia exercițiul și cu piciorul opus; Se schimbă rolurile între parteneri ;

,,Gardul": așezat depărtat cu un picior intins (ca la mae geri), celălalt îndoit, imitând piciorul de "remorcă" din săritura peste garduri din atletism (ca la mawashi geri piciorul de atac), aplecări spre piciorul întins, la mijloc și spre ce] îndoit:de 10 ori;

,,Fluturasuls: așezat depărtat cu tălpile lipite și apropiate de șezut, mișcarea genunchilor în sus și în jos (imitând zborul fluturelui): de 10 ori. Se va încerca să se atingă vârful degetelor de la picioare (pe expirație ,cu fruntea ) de 5 – 10 ori;

,,Șpagatul sau sfoara": se menține poziția cea mai joasă (depărtarea maximă) fără sprijin cu mâinile aproximativ 15-20 s ;

Sărituri pe un picior, cu celălalt se încercă lovirea prin mawashi geri, palma partenerului care se deplasează lent în jurul celui care lovește (atacul se va face cu haisoku), palma este ținută la nivelul la care lovitura nu își pierde corectitudinea și eficiența (nu forțează mobilitatea coxo-femurală a executantului în mod excesiv): de 10-12 ori stânga-dreapta. Se schimbă rolurile între cei doi.

Imitarea diferitelor lovituri de picior din saritură (tobi geri) 20 ori.

Indicații metodice

Din grupele de exerciții descrise anterior se vor selecționa pentru fiecare lecție acelea care sunt cele mai adecvate sarcinilor (obiectivelor) lecției fară a afecta inutil timpul necesar predării temelor din partea fundamentă. Desigur că se pot introduce și alte structuri, cele de mai sus fiind doar de exemplificare, ele putand fi modificate sau înlocuite cu altele asemanatoare adaptate particularităților grupei cu care se lucrează: vârsta, sex, nivel de pregătire, experiența etc. Numărul și durata fiecărei serii din exercițiile propuse de noi pentru încălzire se vor adapta condițiilor obiective: spațiu, timp, FC etc, și subiective: starea psihică, perioada din zi, din microciclu etc. Exercițiile din taiso nu sunt un scop în sine ci trebuie să facă trecerea de la starea relativă de repaus la cea de efort planificat, rupând homeostazia sistemelor implicate și totodată evitând unele posibile accidente datorită activării spiritului de vigilență, zanshin, stilurile din budo fiindu-le caracteristică lupta, ce se va reflecta aceasta printr-o încălzire specifică și cu aite, în doi.

Încălzirea sporește rezistența interioară a mușchilor, rezistența asupra propriilor mișcări. Corectează forma de lupta și nu permite rănirea la executarea unor acțiuni puternice. Aceasta se poate face în două feluri:

repetarea celor învățate, înainte de începerea unei lupte, duce la împuternicirea sistemului neuromuscular și îmbunătățește reacțiile cinetice ale sistemului de mișcare.

ridicarea temperaturii corpului îmbunătățește reacția biochimică care dă energia necesară tensiunii musculare și scurtează perioada de tensionare a mușchiului prin care se evită inflexibilitatea corpului.

Nici un luptător nu va executa o lovitură puternică înainte de a se încălzi foarte bine. Același lucru e valabil pentru fiecare mușchi în parte. Durata unei încălziri depinde de situația dată. Un balerin trebuie să se încălzească timp de 2 ore înaintea spectacolului, începând cu mișcări ușoare, mărind ușor ritmul și viteza. El știe că fără aceasta se va expune riscului de a face o întindere musculară, ceea ce va influența precizia mișcărilor. Un sportiv cu o vârstă mai avansata se va încălzi mai mult, aceasta datorita faptului ca îi este necesara o perioadă de încălzire mai îndelungată a mușchilor.

Capitolul II

Analiza literaturii stiintifico-metodice, pe problemele producerii si prevenirii accidentelor, karateka începători.

Literatura stiintifico-metodică este unanimă în aprecierea că artele martiale (karate-do shotokan)este un sport de luptă, karateka sunt expusi producerii de accidente, în special traumatisme, prin contactul direct, manifestarea capacităților de forță, acțiunile lovire, apărare de proiectare-cădere, precum și alte manifestari complexe determinate de specificul luptei.

Tipologia traumatismelor sau accidentelor suportate de karateka vizează, în cadrul literaturii de specialitate, criterii multiple de analiză. Studiile complexe privind apariția sau prevenirea traumelor de orice tip din karate sunt rare si incomplete. Totuși, toți autorii care se referă la aceste probleme arată că accidentele cu urmări traumatologice grave din karate se produc, în general, asupra musculaturii oaselor – în legatură directă cu procesele continue de adaptare, suprasolicitare, cu densitatea minerală osoasă -si asupra articulațiilor – în relație cu starea cartilajelor si ligamentelor- (Tittel K. si Schmidt H., 1974; Baciu C., 1977; Israael si colab., 1983; Slemenda C.W. si colab., 1991; Costill D.L. si colab., 1992; Dragan I., 1994; Nitescu V., 1995; Weineck J.,1995; Jianu M. si Zamfir T., 1995 etc…)

Vârsta pubertară este caracterizată de un important puseu de creștere, organismul puberilor fiind foarte antrenabil dar și foarte sensibil la sarcinile ce depășesc toleranța individuală la efort, structurile aparatului locomotor pasiv

prezentând un risc mărit pentru traumatisme sau leziuni .Dintre relațiile critice ale acestei vârste, se evidențiază următoarele aspecte: oasele sunt mai suple, rezistența lor la tracțiune si presiune este mai mică, ceea ce limitează capacitatea ansamblului sistemului scheletic de a suporta sarcini ridicate, țesuturile tendinoase si ligamentare nu sunt înca destul de rezistente la tracțiune, datorită structurii lor micelare slab dezvoltate si proporției mai mari de substanță intracelulară, cartrilajele de conjugare nu sunt încă osificate și prezintă un risc foarte mare de accidentare în cazul presiunilor puternice sau forfecărilor. În același timp, raporturile pârghiilor față de potențialul muscular devin mai puțin favorabile. Datorită adaptărilor mai lente ale aparatului locomotor pasiv în comparație cu cel activ în raport cu solicitarile fizice, se impune ca dozarea efortului să se facă dupa o progresie riguroasă. La aceste aspecte s-au referit numeroși cercetători dintre care amintim pe Demeter A. (1989), Dragan I.(1989), Manescu S., (1991), Weineck J. (1994), Buhlmann U (2001) etc…

Efortul specific din lupta de karate este mediu și mic, dar cuprinde si momente de efort mare. Oboseala senzorială sau scăderea sensibilitații analizatorilor, face să scadă considerabil siguranța efectuarii procedeelor. (Stanescu N, 1972; Hantau I, Manolachi V., 2000; Bocioaca L, 2003). În același timp volumul și intensitatea efortului de la antrenamente, trebuie să semene cât mai mult posibil cu cel caracterizat de competitie ( Alexe N., 1993). În funcție de diferiții parametrii ai efortului, antrenamentul sportiv atrage după sine apariția unei oboseli mai mult sau mai putin marcante sau chiar a epuizarii, care poate influența factorul de producere a accidentelor. Thomas R., Eclache J.P.(1997), arată că, datorită oboselii apărute în finalurile eforturilor fizice, se produce declinul controlului motor, însotit de ranire.

O atentie deosebită trebuie acordată programelor de reducere a greutații în relație cu practicile caracterizate de deshidratarea prin însetare, sudorația excesivă, diuretice (înscrise de altfel si pe lista doping), purgative, saună și implicațiile nutriționale (deficiențe de minerale, în special fier, magneziu, calciu, cu implicații directe în rezistența oaselor si articulațiilor la acțiunile complexe de lovire și apărare,tracțiune, torsiune, rasucire, etc.,). Metodele de slăbire nepotrivite pentru organism au fost descrise de numerosi cercetători dintre care menționam: Singer R.M., Weiss S.A. (1968), Lind A.R. (1973), Petrofski J.S. (1973), Ribisl P.M. (1974), Weineck J. (1992), Drăgan I. (1994).

În sporturile de luptă, tehnica influențează în mod prioritar soluționarea

situațiilor complexe de luptă, între acestea înscriindu-se si momentele critice în care se pot produce accidente. În cadrul luptei de karate, cele mai multe accidentari apar în cadrul lovirii, aparării si/sau caderilor. Astfel fiecare sportiv trebuie să-și însușească corespunzător, tehnica lovirii,apărării și proiectărilor pentru a nu produce accidentarea partenerului sau chiar accidentarea proprie.

Încalzirea se constituie ca unul dintre cele mai importante mijloace active de antrenament si concurs, cu rol însemnat în prevenirea accidentelor sportive. Rolul major al încălzirii în prevenirea rănirilor este recunoscut de multi specialiști, dintre care amintim: Devries H. (1959), Adam K. si Werchoshanskij J. (1974), Rollof K.( 1976), Gottschalk S., (1991), Weineck J.(1992), Hahn E. (1996). Literatura de specialitate nu face referire la specificitatea încălzirii pentru concurs, cu trimiteri la capacitatile de autoconducere si autoorganizare si nici la soluții de compromis, valabile atunci când nu exista posibilitati optime de desfasurare a încalzirii în concurs. Acest capitol a constat în organizarea cercetarilor prealabile, în scopul scoaterii în evidență a rolului slabei pregătiri tehnice și lipsa unei încălziri specifice și generale înaintea antrenamentului,cercetări care sau efectuat pe mai multe direcții, după cum urmeză:

a. În primul rând am efectuat chestionarea a 23 de antrenori pentru completarea cunoștintelor privitoare la problema cercetată prin fructificarea experienței practice a acestora.

În urma interpretării rezultatelor a reieșit că prevenirea accidentelor din karateeste foarte importantă.Cele mai multe accidente la karateka începători se produc datorită slabei pregătiri tehnice si încălzirii insuficiente.

Cea mai utilă calitate motrică în prevenirea accidentelor este îndemânarea. În cadrul luptei, cele mai multe accidente se produc datorită incapacității de a se apăra de o lovitură puternică . În cadrul antrenamentelor și competițiilor karateka se încălzesc insuficient și nu stapânesc corespunzator tehnicile de bază.

b. Dupa aceea am cercetat conditiile producerii traumatismelor din punctul de vedere al subiecților accidentați. Au fost intervievati în acest sens 34 de sportivi 77 de accidente grave. A reiesit că pe criteriul segmentelor corporale, accidentele membrului superior sunt cel mai des întâlnite la toate vârstele (Tabelul 1 ).

Tabelul 1

Raportul vârsta -parte corporala în accidentele cercetate (%);

Luând în consideratie cele 77 de accidente cercetate, acestea au fost localizate pe segmente corporale dupa cum urmeaza în tabelul 2 si graficul 2.

Tabelul 2

Graficul 2. Localizarea traumatismelor pe segmente corporale (%)

De asemenea riscul accidentării crește aproape uniform odată cu vârsta practicanților, vârsta seniorilor prezentând un risc de două ori mai mare decât cea a copiilor.

Competiția sau întâlnirile de Karate având miza mare reprezintă un factor mare de risc traumatologic.

c. Al treilea studiu a fost efectuat în legatură cu asocierea cauzelor în producerea accidentelor sportive, prin doua studii de caz. Prin intervievarea a doi subiecți ce au suferit accidentari la nivelul membrului superior (imediat după accident), am constatat ca în momentul producerii evenimentului primul subiect era deficitar la 7 indicatori ai pregătirii sportive sau ai ambianței, iar al doilea la 5 astfel de indicatori.

Datele recoltate conduc la presupunerea ca oricare din acești indicatori ar fi putut fi numiți responsabili de producerea accidentelor, dar se poate accepta ideea că aceste evenimente au putut fi declanșate ori favorizate de acțiunea asociată a tuturor factorilor incriminați sau doar a unora dintre ei.

PARTEA a II a

Capitolul III

Aplicarea programei experimentale în procesul de antrenament la karateka incepători

Pentru verificarea ipotezei de lucru am efectuat experimentul pedagogic si totodată am verificat eficiența modelului experimental propus de mine, prin compararea rezultatelor testărilor inițiale, intermediare și finale ale grupelor de cercetare precum și a rezultatelor competiționale înregistrate de sportivii cercetați.

. Mijloacele de pregatire ce compun programa experimentala pot fi

sintetizate în urmatoarele planuri:

1. Planul pregătirii fizice de formare a deprinderilor necesare executării

eficiente a exercițiilor de încălzire .Acesta cuprinde:

• Exerciții pentru formarea si perfecționarea capacității de coordonare;

• Exerciții pentru aprecierea preciziei mișcărilor în spatiu;

• Exerciții pentru îmbunătățirea funcției aparatului vestibular;

• Exerciții pentru diferentierea gradului de încordare musculara.

Pentru aplicarea programei experimentale s-a desfasurat experimentul

pedagogic. În acest sens au fost selectionati 28 de subiecti care au fost repartizați în 2 grupe, 14 în grupa experimentală si 14 în grupa martor. Ei au fost testați inițial (etapa I), intermediar (etapa II) si final (etapa III) pe parcursul unui ciclu anual de pregatire, la 8 indicatori ai pregătirii fizice, 7 indicatori ai pregătirii tehnico-tactice si 2 indicatori ai capacitații funcționale.

În cadrul pregătirii fizice, grupa experimentală a înregistrat o superioritate semnificativă statistic atât în cadrul testărilor intermediare cât și finale, la coordonare segmentară și precizie în mișcări. În cazul coordonării generale, a încordărilor musculare, a mobilitații articulare si elasticității musculare, a echilibrului static și a celui dinamic precum și a susținerii unor eforturi specifice s-au înregistrat diferențe semnificative statistic în favoarea grupei experimentale, numai la testările finale ale experimentului pedagogic (p<0.05 si p<0.01). Rezultatele testărilor fizice sunt prezentate comparativ pe grupele de cercetare și etapele cercetării în tabelul 3.

Privind rezultatele prezentate în tabelul 3 (progresul realizat de grupele de cercetare între etapa I si etapa III) se remarcă o evoluție generalizată a indicatorilor pregătirii fizice ale ambelor grupe pe parcursul desfașurării experimentului, ceea ce demonstreaza în primul rând veridicitatea concluziilor rezultate din analiza datelor literaturii de specialitate, respectiv că vârsta pubertară prezintă o antrenabilitate crescută. Astfel se confirmă concluzia că, dezvoltarea biologică a subiecților , asigură progresul în pregatirea sportivă. Pe de altă parte putem considera că și programa traditională de instruire (aplicata grupei martor), contribuie la îmbunătațirea parametrilor pregatirii fizice la karateka începători.

Din tabelul 5 lipsesc înregistrarile testarilor referitoare la coordonarea

segmentară , datorită faptului că testările au fost efectuate prin probe diferite în cadrul etapelor experimentului.

Pregatirea tehnico-tactica a fost verificata prin testare având în vedere

urmatorii indicatori: acuratețea tehnică, intervalul de atac, siguranța atacului,

siguranța aparării, diversitatea tehnică, eficiența si rezultatul sportiv. Parametrii

pentru acești indicatori au fost înregistrați în urma participării sportivilor la antrenamente, și a înregistrărilor video, pentru fiecare sportiv în parte. Toți indicatorii prezentați sunt în legatură strânsă cu problematica optimizarii exercițiilor de încălzire, contribuie la previnirea accidentelor ce produc traumatisme ale membrelor superioare și inferioare,spatelui ,articulațiilor și ligamentelor la karateka începători.

La toți indicatorii cercetați s-au înregistrat diferente semnificative statistic în favoarea grupei experimentale, în finalul experimentului (p<0.05 si p<0.01), iar în privința siguranței atacului.

Rezultatele statistice ale testarilor tehnico-tactice sunt prezentate comparative, pe grupele de cercetare si etapele cercetarii, în cadrul tabelului 5.

Rezultatele testarilor fiziologice completeaza concluziile precedente referitoare la superioritatea programei experimentale în ceea ce privește parametrii efortului specific din Karate do Shotokan (tabelul 7).

Capitolul IV

Concluzii și recomandări

CONCLUZII

1. În urma analizării datelor din literatura științifico-metodică, reiese că judo, ca

sport de luptă, expune practicanții la producerea de accidente – în special

traumatisme – prin contactul direct, manifestarea capacităților de forță, a

acțiunilor de proiectare-cădere, precum și a altor manifestări complexe

determinate de specificul luptei. Pregătirea tehnică este cea mai responsabilă

de producerea accidentelor din judo, în interdependență cu ceilalți factori ai

antrenamentului sportiv. În cadrul pregătirii tehnice se evidențiază studiul

complex al căderilor, ca o modalitate eficientă de prevenire a unor tipuri de

accidente ce determină traumatisme.

2. Cercetările prealabile au evidențiat o mare discrepanță între conținutul

antrenamentelor și aplicabilitatea lui în concurs. În timp ce în antrenamente se

repetă cu prioritate căderile dorsale, în competiții acestea sunt evitate de către

toate categoriile de judoka, în încercarea de a minimiza numărul punctelor

pierdute. De multe ori aceste încercări sunt nereușite, rezultând, de regulă,

accidente ale membrului superior, cercetate de noi în studiul biomecanic al

căderilor defectuoase.

3. Pentru evitarea situațiilor de accidentare-traumatizare a membrului superior, se

impun a fi repetate, în cadrul antrenamentelor, tehnicile de cădere

competițională. În prezent, acestea nu sunt cunoscute, sistematizate și,

implicit, nici predate sportivilor – aspecte la care se referă cercetarea de față.

4. Experimentul pedagogic a scos în evidență faptul că însușirea de către judoka

pubertari a tehnicilor de cădere competițională ameliorează multe abilități

necesare efectuării în siguranță a diferitelor tipuri de cădere, prevenind astfel,

pe termen lung, producerea unor accidente sportive ale membrului superior și,

totodată, optimizează evoluția judoka în concurs. Laturile pregătirii fizice care

ameliorează producerea accidentelor sportive și care au înregistrat

îmbunătățiri semnificative prin aportul programei experimentale, au fost:

coordonarea segmentară și generală, preciziei mișcării, controlul încordărilor

22

musculare, mobilității articulare și elasticității musculare, echilibrului static și

dinamic. Laturile pregătirii tehnico-tactice care au legătură cu producerea

accidentelor și care au fost îmbunătățite prin intermediul aplicării programei

experimentale au fost: acuratețea și diversitatea execuțiilor, atacul, apărarea,

precum și economia punctelor și a rezultatului sportiv concret. Toți indicatorii

enumerați mai sus au desemnat superioritatea grupei experimentale în raport

cu cea martor, la praguri de semnificație de p<0.01 și p<0.05.

5. Modelul de prevenire a accidentelor propus de noi vine să îmbogățească

nivelul de cunoștințe tehnice ale practicanților de judo, alături de o dezvoltare

superioară a preparării fizice, în timp ce măsurile de prevenire tradiționale se

concretizează de regulă prin restricționări sau limitări de acțiuni pe diferite

planuri legate de activitate și manifestare sportivă.

6. Întreg ansamblul de măsuri de prevenire a accidentelor sportive, se impun a fi

luate pe mai multe planuri de activitate, subordonate desfășurării și conducerii

antrenamentului sportiv (a se vedea anexa 8). Punerea în practică a acestor

măsuri aduce în prim plan antrenorul ca responsabil a patru tipuri diferite de

activitate: instruirea sportivă, educarea sportivilor, organizarea activității și

conducerea acesteia. Îndeplinirea acestor sarcini de către antrenor face

trimitere la pregătirea lui multilaterală sau la necesitatea existenței echipei de

specialiști pe lângă echipa sportivă

RECOMANDĂRI PRACTICO-METODICE

• Cercetarea de față demonstrează că, printr-o atenție specială acordată

căderilor, se pot preveni o categorie reprezentativă de accidente de la nivelul

membrelor superioare, specifice judoului. Chiar dacă modelul propus de noi

se referă prioritar la efectuarea căderilor competiționale (ventrale), precizăm

că nu dorim sub nici o formă să minimalizăm importanța căderilor tradiționale

(dorsale), care, în viziunea noastră, reprezintă incontestabil cea mai sigură

metodă de a cădea. De aceea, programa experimentală propune și un

subcapitol care optimizează efectuarea căderilor tradiționale (C.T. 1-5),

23

oferind specialiștilor și practicanților mijloace atractive de perfecționare a

acestora.

• Propunerea însușirii tehnicilor de cădere competițională la vârsta

pubertății s-a făcut pe baza faptului că, la această vârstă, capacitățile motrice

prezintă multă plasticitate, iar tehnica de bază a judoului a fost deja însușită.

La prima impresie aceste tehnici de evitare a căderilor pe spate pot fi incluse

în ansamblul tehnicilor specifice eșalonului de seniori concomitent cu

abordarea performanțelor superioare. Există însă argumente importante pentru

predarea lor mai devreme, pe baza analizei vârstelor propice dezvoltării

capacităților vizate. Astfel, dacă se acceptă faptul că tehnicile de bază ale

atacului trebuie predate și însușite la vârsta școlară, nu vedem de ce tehnicile

de apărare si prevenire a căderilor defectuoase ar fi predate cu mult mai

târziu! Considerăm, astfel, necesară parcurgerea succesiunii tradiționale de

predare a tehnicii judoului la vârstă școlară mică, urmată, îndeaproape, de

predarea acestui capitol de însușire a căderilor competiționale. Considerăm

astfel că, perfecționarea acestor tehnici va fi făcută simultan cu atingerea

performanțelor sportive superioare, la vârsta junioratului și senioratului.

• Aplicarea mijloacelor de antrenament B.1-6 (efectuarea căderilor

competiționale ca urmare a procedeelor tehnice), necesită o atenție sporită din

partea antrenorilor. Acestea se aplică respectând următoarea succesiune

metodică: explicare, demonstrare a tehnicii globale; primele execuții pe fiecare

parte se vor face cu viteză foarte mică și cu protecție maximă; creșterea vitezei

se va face progresiv; execuțiile cu viteze maximale, vor fi efectuate de către

atacant cu înălțimi cât mai mari ale procedeelor de atac, asigurând apărătorului

un timp și un spațiu suplimentar, care vor fi folosite pentru o corectă răsucire

spre partea ventrală a corpului; După însușirea căderilor competiționale, ca

urmare a repetării lor de pe loc și din deplasare, se poate trece la etapele tactice

de însușire a acestora, iar apoi la efectuarea unor secvențe de luptă cât mai

aproape de parametrii de concurs (Randori și Shiai).

• Deoarece aceste execuții pot perfecționa și controlul din partea

24

atacantului (de a nu permite apărătorului să evite căderea pe spate), pentru

evitarea situațiilor de accidentare (când ambii sportivi pot încerca execuții

optimale), prioritate absolută va avea execuția apărătorului. Așadar atacantul

va înlesni și asigura, în permanență, căderea apărătorului, prin execuții cu

amplitudini cât mai mari, evitarea căderii peste adversar și cedarea forței ori de

câte ori este cazul.

• Abordarea superficială a oricărei faze a învățării, sau grăbirea

nejustificată a predării tehnicilor competiționale, fără o corectă preparare fizică

sau fără însușirea temeinică a mecanismelor acestor procedee tehnice, vor

putea provoca accidentări sportivului proiectat. Astfel, se va putea ajunge la

situația nedorită de a încerca promovarea unui program de prevenire a

accidentelor, iar în cadrul aplicării lui să se producă accidente. De aceea,

atragem atenția că responsabilitatea îndeplinirii etapelor de însușire a căderilor

competiționale revine exclusiv antrenorului, singurul în măsură să decidă

trecerea de la o etapă la alta, pe baza nivelului de însușire de către judoka a

elementelor predate anterior.

Dicționar cu termeni specifici folosiți în lucrare

A

Aikido – calea păcii și armoniei cu energia universală

Aite – partener de întrecere, adversar

Aiuchi – tehnici simultane

Aka – roșu

Ashi – picior

Ate – lovitură

Atemi – lovitură în puncte vitale

Atemi Waza – tehnica atacului punctelor vitale ale corpului

B

Barai – măturare

Basami – forfecare

Bitoku- virtute

Bu – luptă

Budo – calea luptei, arte marțiale, arta luptei

Budoka – practicant al unei arte marțiale

Butsukari geyko – exerciții, repetări de procedee, cu uke semiactiv

C

Chi mei – lovitură decisivă, chiar mortală dacă este dată cu toată forța

Chu – mijloc, centru

Chudan – nivelul mijlociu ce cuprinde zona dintre gât și picioare, corpul

Chui – avertisment ușor

D

Dachi – poziție

Dan – grade superioare în budo conferite centurilor negre

De – a ieși, a avansa

De ashi – piciorul care înaintează

Do – drum, cale, trunchi, doctrină

Dojo – sala de antrenament, loc de pregătire și meditație în artele marțiale

E

Empi – cot

Eri – rever

F

Fudo – poziție fermă, stabilă

Furi uchi – lovitură dată în diagonală de jos în sus, croșeu

Fusen – neprezentare

Fusen gachi – câștig prin neprezentarea adversarului

G

Gachi – câștig, victorie

Gaeshi waza – tehnica contraatacului

Gake – a lua, a prinde, cârlig

Garami – a reține, a încrucișa

Gatame – imobilizare, control

Gedan – nivelul inferior, de la centură în jos

Geiko, geyko – exercițiu

Geri -lovitură de picior

Gi- costum

Go – cinci, forță

Go no sen – preluarea inițiativei în forță

Goshi – șold

Guruma – roată

Gyaku, giaku – contra-natural, invers

H

Hajime – începeți lupta, comandă dată de arbitru

Hadaka – gol

Haisoku – lovitură cu sabia piciorului

Haito – sabia mâinii dinspre degetul mare

Haiwan – partea lată a antebrațului, dosul, partea posterioară

Hane – aripă

Hantei – decizie, judecată

Hantai – invers

Hara – abdomen, burtă, pântece, sursa de energie a corpului omenesc

Harai – măturare, balansare

Hidari – stânga

Hiho – metodă tainică, predată în secret de maestru discipolilor săi

Hiki wake – meci nul

Hikite – tragerea înapoi a mânii care susține acțiunea de contraatac,

combinând rotirea bazinului în așa fel încât să crească viteza loviturii,

gardă specifică în karate non contact

Hishigi – a sparge, a rupe, a luxa

Hiza – genunchi

Hiji – cot

Ho – punct

Hon – fundamental, de bază

I

Ippon – punct, victorie supremă, tehnică perfectă

Ippon kumite – atac pe un singur pas

Irimi – deplasare pe contraatac în cerc

Irimi uke – evitare spre exterior a unei lovituri

J

Jigo – defensiv

Jigo-hontai – poziție fundamentală defensivă

Jikan – timpul (comanda arbitrului la oprirea mai îndelungată a meciului)

Jime – strangulare

Jo – înalt

Jodan – nivelul superior format din cap și gât

Jogai -ieșire din spațiul de luptă

Ju – suplu

Judo – calea supleței

Shotokan- știința supleței

Shotokanoka – luptător de shotokan

Judogi – costum de judo

Juji – cruce

Jumbi undo – exerciții de încălzire

Jutsu – tehnică veritabilă, artă marțială violentă

K

Kaeshi – contraatac

Kaeshi waza – contraofensivă, arta contraatacului

Kagato – călcâi

Kaisho – mână deschisă, lovitură dată cu palma

Kake – partea finală a execuției unui procedeu tehnic din nage- waza, de

fapt aruncarea propriu-zisă, , croșeu, cârlig

Kamae – gardă, poziție

Kami – deasupra, superior, divinitate în religia shinto

Kamiza – loc de onoare unde stau cei mai mari, divinitățile

Kani-basami – forfecare cu picioarele

Kansetsu – luxare

Kansetsu geri – lovitură de picior laterală în genunchiul adversarului

Kansetsu waza – arta acțiunilor articulare

Karate – arta luptei cu mâinile goale

Kata – umăr, formă, înlănțuiri, luptă imaginară, formă rituală de atac și

apărare ale procedeelor din budo

Katame – „prize”, fixări sau „încleștări” la sol

Katame waza – arta luptei la sol

Kawashi – evitarea unei lovituri printr-o eschivă circulară a corpului

Keage – lovitură biciuită

Keikogi – costum de antrenament în artele marțiale

Kekomi – lovitură de picior penetrantă

Ken – pumn, sabie, a acroșa

Keri – lovitură de picior

Ki- energie vitală

Kiai – concentrarea energiei, strigătul care dă viață

Kiba dachi – poziția călărețului

Kihon – mișcări de bază sau fundamentale, studiate până la automatism

Kihon kumite – atacuri în gol, fără partener

Kiken – abandon

Kime – concentrarea tuturor forțelor într-un singur punct, moment unic

Kimono – veșmânt tipic japonez

Ko – mic; un arc (ko-wo-egaku- descrie un arc)

Koho ukemi – căderi înapoi, pe spate

Kokoro – suflet, rațiune, vederi, inimă, foc sacru

Kokyu – respirație profundă

Komi – înăuntru, a trage, aproape

Koshi – pingeaua piciorului, șold

Koki- moment favorabil (oportun)

Ku- nouă

Kuatsu – metodă de reanimare

Kubi – gât

Kumi – priză

Kuzure – variantă

Kuzushi – dezechilibrare

Kyo – grupă, clasă, principiu

Kyu – grade inferioare în artele marțiale, pentru centurile colorate

Kyusho – puncte vitale ale corpului

M

Ma-ai – distanța corectă între sine și adversar

Mae – înainte, în față

Maitta – sunt bătut, învins

Matte – opriți lupta

Mawashi – în cerc

Migi – drept

Morote – două mâini

N

Nage – proiectare

Nage waza – arta luptei în picioare

Ne – culcat, așezat

Ne waza -arta luptei în poziția culcat, lupta la sol. sinonim cu katame waza

Ni – doi

Nihon – două puncte

Nogare – respirație rapidă folosită în blocaje și-n revenire după atac

Nukite – atac cu degetele

O

O – mare

Obi – cordon, centură

Okuri – ambele

Osae-komi – fixare, imobilizare

Oten – a se întoarce pe o parte

Otoshi – a răsturna, a cădea

R

Randori – exercițiu liber, luptă

Rei – salut, respect, venerație

Renraku waza – tehnică prelungită, combinație de mai multe procedee

Renshu – antrenament, practică

Renzoku waza – tehnică consecutivă, repetată

Ritsu – poziția în picioare

Roku – șase

Ryu – școală de arte marțiale, doctrină

S

Sabaki – a eschiva, a întoarce, a se apăra

Samurai – luptător, cavaler, castă războinică în Japonia

San – trei

Sanbon – trei puncte

Seiken – pumn închis

Seishin – spirit, suflet

Seiten – vertexul

Sen – inițiativă luată într-o situație de luptă

Sensei – învățător, profesor, înțelept

Seoi – a pune pe spate

Shi – patru

Shichi – șapte

Shiai – luptă, competiție

Shido – atenționare, avertisment ușor

Shikkaku -descalificare

Shintai – deplasare, înaintare și retragere

Shiro- alb

Shizen, shisei – postură, poziție

Shobu – luptă pe viață și pe moarte

Shuto – sabia mâinii

Shugyo – antrenament

Sokuto – sabia piciorului

Sono-mama – nu mai mișcați

Sore-made – oprire, asta este totul, timpul s-a sfârșit

Soto – exterior

Sukui – a culege, lingură

Sumi – colț, unghi

Sutemi – sacrificiu

T

Tachi- poziție dreaptă, în picioare

Tachi-ai – poziția de luptă în picioare, față-n față cu adversarul

Tachi waza – arta aruncărilor din poziția în picioare

Tai -corp

Tai-sabaki -moment întorcând și controlând corpul, deplasare circulară

Taiso -încălzire

Tanden – abdomen

Tandoku renshu- antrenament de unul singur, studiu individual

Tani – vale

Tate – în lung

Te – mână

Tetsui – pumnul stil „ciocan”, partea cubitală a pumnului închis

Tobi- a sări

Toketa – ieșit, scăpat din fixare

Tokui waza- tehnica preferată

Tomoe – în cerc, circular

Tori -cel care execută, executant, cel care atacă, ofensivul

Torimasen – tehnică ce nu merită punct

Tsugi ashi – picior care urmează, care se adaugă, deplasare cu pas adăugat

Tsuki- lovitură de pumn

Tsukuri – intrarea la procedeu, apropierea de adversar

Tsuzukete – continuați lupta

Tsuri – a scoate, a trage în sus

Tsuri-komi – tragere și ridicare

U

Uchi – interior, lovitură de braț

Uchi-komi – „intrarea în interior” la un procedeu tehnic

Ude – antebraț

Uke – cel asupra căruia se acționează, cel pasiv

Ukemi -căderile specifice din judo, „școala căderii”

Uki -a pluti, a zbura

Ura -contrar, opus, invers

Ushiro -în spate

Z

Za – așezat, culcat

Zanshin – spirit viu, atenție sporită, vigilență

Zarei – salut ritual din poziția pe genunchi

Zempo ukemi – căderi înainte

W

Wa – pace, armonie

Waki in – sub axilă

Wakare – a separa, a despărți

Waza-ari – un avantaj echivalent cu mai mult de jumătate din ippon

Y

Yama – munte

Yame – stop, oprește lupta

Yawara – vechiul nume dat artelor marțiale

Yoi – pregătiți-vă, fiți gata

Yoko – latură, lateral

Yoshi – a relua, a continua după o întrerupere

Yusei-gachi – câștig prin superioritate tehnică

BIBLIOGRAFIE

Arte marțiale. Budo-Kung Fu Magazin, Nr. 1-30, Editura Garell Publishing House, București, 1995-2001.

Avram, Ioan – Karate Do, Editura ARC, București, 1992.

Cișmaș, Gh., Ozarchevici, C.,- Sporturi de luptă. Editura Printech, București, 2001.

Deliu, D. – Karate do. Editura ANEFS, București, 2000.

Deliu, D., – Cursuri teoretico-metodice de arte marțiale. Editura Studențească, București, 2002.

Dragnea, A. – Antrenamentul sportiv, Editura Didactică și Pedagogică, R.A., București, 1996.

Enache, I., – Autoapărarea fizică, Editura Militară, București, 1990.

Frazzei, F., – Judo. De la centura albă la centura neagră. Editura Militară, București, 1972.

Frazzei, F., – Jiu jitsu. Arta apărării individuale. Editura Militară, București, 1970.

Frederic, L. – Dicționar de arte marțiale, Editura Enciclopedică, București, 1993.

Ghinea, A. – Karate Do. Autoapărare. Editura Militară, 1998.

Hantău, I. – Manual de judo. Editura Didactică și Pedagogică, București, 1996.

Karate Bushido, Nr. 1-16, Revistă de arte marțiale Mondiale, Paris, 1999.

Lașcu, V. G. – Judo, Editura Sport Turism, București, 1986.

Lee, B. – Jeet Kune Do. Fighting metod Basic Training. Ohara Publication Inc., California, 1977.

Muraru, A. -Judo. Pregătirea juniorilor. Editura Sport Turism, București, 1994.

Nelson, J. – Autoapărare. Trepte spre succes. Editura Teora, 1996.

Norris, C. – Puterea secretă a sinelui, Editura Teora, București, 1997.

Ștefănuț, S. – Antrenamentul sportiv în judo, Editura Scrisul Românesc, Craiova, 1983.

Devries H. (1959), Adam K. si Werchoshanskij J. (1974), Rollof K.( 1976), Gottschalk S., (1991), Weineck J.(1992), Hahn E. (1996).