CUPRINSUL LUCRĂRII:

CUPRINSUL LUCRĂRII:

=== arbitri ===

CUPRINSUL LUCRĂRII:

INTRODUCERE

Răspândirea și popularitatea fotbalului – nemaiîntâlnite la nici un alt joc sportiv, ori sport cunoscut astăzi pe glob – rezidă, fără îndoială în irezistibila atractivitate a lui. Fiindcă, tocmai această atractivitate i-a conferit forța necesară spre a rezista eroziunii vreimii. Iar perseverența și tradiționala circumspecție a legislatorilor săi, l-au propulsat din generație în generație, și l-au vehiculat dintr-o țara-n alta, dintr-o regiune în alta, dintr-un continent în alt continent. Astfel încât, astăzi nu există loc pe globul terestru în care fotbalul să nu fie învățat, cunoscut și practicat cu pasiune.

Și dacă unul dintre motivele care-i determină atractivitatea este tocmai simplitatea lui, nu este mai puțin adevărat că această simplitate își găsește fundamentul, în primul rând, în cadrul său de reguli care, cum se afirmă în lumea fotbalului, constituie o capodoperă de simplitate. Fiindcă mai întâi cele 17 reguli sau legi sunt de o concozie neîntâlnită, ele ocupând nu mai mult de câteva zeci de pagini ale unei cărți obișnuite, unde exprimarea acestor reguli s-a făcut o precizie apropiată de perfecțiune. În fine, prin concizie și precizie, regulile de joc au dobândit claritatea necesară înțelegerii cât mai depline a literii și spiritului lor pe întregul mapamond.

Printre factorii care au determinat progresul fotbalului se numară si arbitrajul. Arbitrul, alături de jucători, antrenori, si alți factori, pot să contribuie în mod decisiv la promovarea și îmbunatățirea imaginii fotbalului pentru ca el să rămînă pe mai departe atractiv și palpitant, un sport de succes, cu o mare audiență la public.

Arbitrul poate constitui un factor vaforizant și chiar defavorizant al jocului, un element care stabilește valoarea pe moment a pregătirii și nivelul performant al jucătorilor.

Ne este bine cunoscut faptul că progresul continu al jocului de fotbal depinde în buna măsură, de modul în care arbitrii interpretează și aplică corect legile jocului și regulamentul de joc, de felul în care favorizează echipele și jucătorii în limitele regulamentului, pentru ca aceștia să poată evolua cu eficiență (și spectaculos dacă este posibil) și a aduce elemente tehnico-tactice.

Prevederile regulamentului de joc urmăresc printre altele să imprime arbitrilor un punct de vedere și interpretări unitare pentru promovarea procedeelor tehnice și a acțiunilor tactice care duc la dezvoltarea continuă a jocului de fotbal

În procesul complex de pregătire psiho-pedagogic, este unanimă, aprecierea că arbitrii pot fi considerați ca factori favorizanți. Dacă antrenorii sunt specialiștii care pregătesc jucătorii, arbitrii se constituie PROFESORII care conduc LUPTA SPORTIVĂ după reguli precise și cunoscute de jucători, antrenori și uneori de public, sancționând abaterile, și validând fiecare gol marcat. Slaba pregătire teoretică, practică și psihică a unor arbitri, poate vicia desfășurarea și rezultatul unui joc (I. MOTROC, 1999).

CAPITOLUL I. ARGUMENTAREA TEORETICĂ A TEMEI

I.1. ASPECTE ALE PERSONALITĂȚII ARBITRULUI

Nu este nici o exagerare atunci când se afirma că fotbalul a devenit cel mai popular și cel mai răspândit dintre toate sporurile practicate în lumea întreagă. Iar faptul că din Alaska și până în Noua Zeelanda, din Japonia și până în Țara de Foc milioane de oameni captați de acest sport nu este departe de adevăr – (MANSURIADE C., CHIMIRGEAN C., 1986).

Ideea unui demnitar destinat să împartă dreptate printre oameni se pierde în negura vremii. Ocrotirea intereselor comunității și al relațiilor dintre mebrii ei se făcea prin mijlocirea obiceiurilor nescrise, a căror aplicare și autoritate au fost asigurate prin tradiție și prin convingerea faptului că acele norme de conduită corespund integral bunului mers al societății.

Și, așa cum în societate existau, uneori, conflicte și în jocurile sportive ale oamenilor bizuite pe elemente de întrecere, nu lipseau conflicte. În mod implicit cum în societate exista o categoreie de oameni care aveacu atributul de a rezolva conflictele ivite, și în jocurile sportive în care se întreceau oamenii existau anume oameni cu asemenea atrubuții. Cu alte cuvinte, existența arbitrului, indispensabil competițiilor de astăzi, este nemijlocit legată de existența jocului bazat pe întrcere.

Primele mențiuni scrise cu privire la această persoană, pe cât de controversată și chiar negată, pe atât de necesară, le găsim în “Legendele și miturile antice”. Astfel un Iliada lui Homer în “Cântul XIII” atunci când se descrie întrecerea carelor găsim următoarea mențiune:

“Toți s-așează la rând după cum le fu sorțul. Ahile

Țint-arată de departe pe netedul câmp

unde puse ca Veghetor pe scutarul părintelui său, Moș Fenix

Samă se ție de toat-alergarea,

Să spună adevărul.”

Dovezi de existență a arbitrului există și mai târziu. În gimnaziile Greciei Antice exista personal cu atribuții preluate de arbitrul modern:

“Kosmetes” (verifica listele de concurs)

“Xzstarches” (“ofițerul” gimnaziului ce se ocupa de disciplină)

“pedotribii” (maeștri – instructori și arbitri pentru atleți)

La “Harpostum” – strămoșul roman al fotbalului – după cum se știe, pe lângă fundași și atacanți mai există înca o “poziție”. Aproape de linia de centru se găsea un jucător denumit “între” a cărui activitate nu era bine conturată, înafară de faptul că arunca mingea altor jucători din care cauză poate fi considerat ca un mijlocaș. Dar, datorită faptului că el servea ambelor echipe, exista temerea că îndeplinea rol de arbitru.

În 1843, la Winchester, meciurile de fotbal erau conduse de arbitri, care se așezeau în părțile opuse, dincolo de limitele terenului de joc, în spatele porților și dădeau decizii finale cu privire la aplicarea și interpretarea regulilor de joc.

Nici după apariția primelor regulamente de joc, problema arbitrajului nu era definită ca astăzi, deoarece conducerea jocului era încredințată inseși părților combatante care deplineau rol de arbitru.

În competițiile de fotbal, pentru prima dată, arbitrul este menționat în anul 1873 (“umpire” – arbitru) cu dreptul de a interveni numai la cererea jucătorilor și exclusiv atunci când se iveau neînțelegeri între arbitrii de linie. Ei aveau de asemenea obligația de a marca timpul de joc și a face unele însemnări referitoare la meci.

În 1881 s-a introdus în regulament prevederea potrivit căreia jocul poate fi condus de un arbitru, însă acest lucru nu era obligatoriu, pentru ca în anul 1877 să se dea arbitrilor de linie dreptul de a alege un arbitru principal, dar și aceasta la cererea echipelor.

Abia în 1889 se introducea regula privitor căreia atunci când arbitrul de linie nu au păreri unitare, arbitrul de centru este cel care hotărăște, în ultima instanță. Tot atunci arbitrul a căpătat dreptul să întrerupă (meciul) jocul oricând să dicteze o lovitură liberă.

Ulterior atribuțiile arbitrilor se lărgesc:

în 1895 se precizează că el are dreptul de decizie în timpul unei întruperi temporare a jocului;

în 1903 este obligat să recupereze timpul pierdut;

în 1909 este obligat să recupereze timpul pierdut ca urmare a accidentărilor;

în 1923 deciziile arbitrilor devin irevocabile în ceea ce privește rezultatul meciurilor.

Necesitatea și oportunitatea arbitrului, astăzi, sunt incontestabile. După cum se știe, factorii principali care realizează “factorul fotbalistic”, sunt jucătorii, antrenorii și arbitri – ca participanți activi – nemijlociți – precum și spectatori, observatori, conducători, ziariști – ca participanți pasivi – mijlociți. Elementul care a impus crearea demnitării de arbitru, a fost dezacordul dintre competitori. Dacă acesta la început a fost reglementată de jucători, iar mai apoi de căpitanii de echipă, mai târziu parțialitatea a determinat să li se ia acest atribut și să se transfere spectatorilor. Dar distanța de contextul jocului, lipsa calificării necesare și parțialitatea lor, a condus la găsirea unei soluții: alegerea unei persoane neutre, pregătită special și introdusă cât mai aproape în contextul jocului. Soluția s-a dovedit viabilă și s-a păstrat în tradiție, fiindcă, cineva din participanții la realizarea “actului fotbalistic” să fie așezați asupra intereselor celor două tabere și acesta a fost “Arbitrul” (Manușaride c., Chimirgean c., 1986).

Activitatea arbitrului și persoana sa constituie puncte nodale atât în fotbal cât și în toate sporturile în care evaluarea rezultatelor, a performanțelor, etc., în cea mai mare măsură este legată de elementele subiective și nu de precizia aparaturii care servește în mod obictiv acestui scop.

În fotbal, ca și în mai toate sporturile, nu se poate vorbi decât în mică măsură de folosirea unei aparaturi pentru controlul regulilor de joc. Clasicul cronomentru a rămas unicul și servește doar unei singure și destul de puțin însemnate laturi ale arbitrajului (măsurarea timpului). În rest, multitudinea faptelor ce trebuie raportate în fracțiuni de secundă la regulile de joc nu și-au găsit corespondentul electronic, înzestrat cu gândire superioară umană, care să poată dezvălui intenția și mobilul faptelor petrecute în terenul de joc și, în mod corespunzător să le aprecieze.

De aceea, încă, acest personaj “clasic” – arbitrul – rămâne să îndeplinească asemenea atribute, și să fie generator (voit sau nevoit) al numeroaselor și vehementelor critici, ale căror țintă este persoana sa. Și, oricât l-am denigra sau nega există cel mai necesar rău dacă nu i s-ar cere, adesea, mult mai mult decât are posibilitatea să facă.

Belgianul LOUIS BAERT, instructor și conferențiar FIFA pentru cursurile de arbitrii la fotbal cu privire la arbitrajul european actual, spunea următoarele:

“S-au publicat, în toate limbile lumii, o sumedenie de cărți având ca subiect arbitrul și arbitrajul. Invariabil, aceleași cuvinte revin întotdeauna: inteligență, psihologie, sânge rece, hotărâre, reflexe, etc. și pe pagini întregi, ele vorbesc despre aceleași calități, până la un punct când se pune întrebarea dacă arbitrul este om și, mai mult, un dicționar. Atunci când un om posedă aceste calități, el devine un arbitru de fotbal”.

Apariția arbitrajului cu funcțiile sale distincte datează de la începuturile practicării sportului, orice întrecere necesitând stabilirea câștigătorului, a erarhiei valorice. După natura și dificultățile competiției, arbitrii se diferențiază și ei: unii ca simpli măsurători ai performanței, alții ca ordonatori ai succesiunii evoluției, iar alții ca organizatori și educatori ai întrecerii. De aici funcțiile diferite ale arbitrajului: de îndrumare, organizare, supraveghere a corectitudinii în raport cu regulile prestabilite, apreciere a valorii concurenților, ierarhizare. În general, arbitrul este un reglator al relațiilor oamenilor aflași în situație competițională. E de la sine înțeles că nu oricine poate realiza această sarcină.

Din punct de vedere psihologic se pune problema calităților unui bun arbitru, ca și a solicitărilor pshice la care este supus în situațiile problematice și competiționale. Se poate afirma că un arbitru trebuie să fie foarte dotat, având în vedere solicitările de ordin psiho-comportamental pe care le presupune activitatea de arbitraj: percepții, atenție, gândire, echilibru afectiv, caracter, rezistență la stres, rezistență la oboseală fizică și psihică și în cazul arbitrului, ca și al sportivului, se poate vorbi despre aptitudini, capacitate psihică, formă sportivă, pregătire sportivă, succes, eșec și multe altele.

Arbitrul este oficialul desemnat pentru conducerea jocului. Poate avea calitatea de arbitru numai acea persoană care are o pregătire corespunzătoare, confirmată de forurile de specialitate.

Pe parcursul jocului pentru care a fost delegat, arbitrul este investit cu puteri depline, înțelegând prin aceasta că deciziile sale sunt fără drept de apel atât timp cât se referă la rezultatul meciului. Arbitrul are datoria să-și desfășoare activitatea în spiritul regulamentului și prin intervențiile sale să impună celor pe care îi conduce respectarea prevederilor acestuia.

Arbitrul trebuie să fie un bun cunoscător, nu numai al regulamentului, ci și al jocului, al particularităților acestuia,până în cele mai mici amănunte, pentru că numai așa va înțelege și va putea analiza obiectiv cele petrecute pe teren, să le repartizeze corect la prevederile regulamentare, va fi în măsură să presteze arbitraje de calitate.

Conducerea unei partide este o sarcină de onoare, dar care, prin compexitatea problemelor care se ivesc înaintea, în timpul și după dsfășurarea jocului, prin responsabilitatea pe care o are un arbitru, este de cea mai mare răspundere și deosebit de dificilă. Fac față acestor cerințe numai acei arbitri care dau dovadă că stăpânesc, interpretează și aplică corect regulamentul. De asemenea, arbitrii trebuie să aibă calități morale, de voință, intelectuale și motrice adecvate și perfecționate până în cel mai înalt grad. În exercitarea funcțiilor sale arbitrul trebuie să fie exigent, autoritar, dar nu rigid.

“Noi în teren, nu avem voie să judecăm cu inima, ci numai cu capul, discernământ, trebuie să luăm o decizie care să aibă acoperire în regulament, să fie conformă cu realitatea. Cei care ne urmăresc au timp, ore întregi de a analiza decizia noastră de o fracțiune de secundă.”(N. RAINEA, 1983)

Pe parcursul jocului, arbitrul are datoria să acționeze în așa fel ca partida pe care o conduce să se desfășoare în condițiile prevăzute de regulament și pe teren să domine spiritul de întrecere în perfecte condiții de echitate, între jucători animați de dorința de a învinge sportiv. Orice abatere de la regulament trebuie sancționată cu promptitudine. În același timp, arbitrul trebuie să vegheze ca partida să aibă o desfășurare cursivă, cu cât mai puține opriri, și pentru aceasta va discerne elementul intenționat de cel neintenționat. Arbitrul va evita să fracționeze jocul pentru greșeli neânsemnate sau îndoielnice, să intervină când trebuie să aplice avantajul.

Modalitățile de exprimare ale arbitrului sunt fluierul și semnalele cu mâna. Fluierul este utilizat, fie pentru a opri jolul în cazul în care prevederile regulamentului au fost încălcate, fie pentru a permite reluarea acestuia după aplicarea sancțiunii. Pe timpul exercitării atribuțiilor sale, pentru a-și face cunoscute deciziile, arbitrul uzează de semnale care trebuie să fie clare, simple și firești, asigurând astfel o conducere eficace. Folosirea unor semnale unitare, cele elaborate de Comisia arbitrilor din cadrul Asociației Internaționale a Federațiilor de Fotbal (FIFA), face posibilă înțelegerea imediată a intervențiilor arbitrului de către jucători și spectatori, având totodată menirea de a indica acțiunea ce trebuie să urmeze ca efect firesc al deciziei. Ceea ce trebuie să caracterizeze semnalizarea arbitrului este simplitatea, fermitatea, calitatea și eficiența, care nu pot fi realizate decât prin respectarea strictă a prevederilor stipulate în instrucțiunile F.I.F.A. și orice gest suplimentar este o exagerare care poate genera dezacorduri, interpretări, contestări, etc.

Prin comportamentul său, arbitrul trebuie să se impună în fața jucătorilor și a publicului, cărora să le demonstreze, prin intervenții și conduită, că partida este ferm în mâna sa. Arbitrul, prin deciziile sale, determinate de o judecată corectă și aplicarea corectă a regulamentului, contribuie la departajarea valorică a celor care îl conduce.

Arbitrul este, în toate momentele activității sale, și un factor educativ. Aât jucătorii, cât și spectatorii trebuie să fie convinși că decizia sa a fost generată de o judecată dreaptă a faptei. Prin acestea el contribuie la modelarea comportamentului jucătorilor în teren și al spectatorilor în tribune.

Suma calităților sale , etalate pe deplin în timpul desfășurării partidei, face ca arbitrul să fie respectat și apreciat ca un factor hotărâtor în buna desfășurare a jocului, ca un promotor al eticii și progresului în fotbal.

Dicționarele lincvistice definesc noțiunea de autoritate în sensul de "putere" , drept de a lua dispoziții, de a impune cuiva ascultare, în virtutea unei calități sau a unei împuterniciri, ori, mai pe scurt,"puterea de a se face ascultat". Arbitrul este o asemenea persoană, iar autoritatea deplină cu care sunt investite deciziile sale referitoare la chestiunile de fapt petrecute pe terenul de joc, în cursul partidei, fac ca acesta să fie fără drept de apel atât timp cât se referă la rezultatul partidei.

O asemenea putere își are temeiul în cele 3 atribute pe care le-a dobândit : imparțialitatea, calificarea și pezența sa în contextul jocului (este factor neutru cel mai apropiat de actul de joc). Aprofundând aceste atribute vom dezvălui motivarea legiuitorului pentru edificarea acestei autorități. În primul pând, arbitrul, prin definiție trebuie să fie IMPARȚIAL adică el nu trebuie să aparțină și nici să apere interesele niciuneia dintre echipe. El nu trebuie să fie altceva decât exponentul aplicării cu strictețe a regulilor de joc deoarece nu le dictează și nu le interpretează oficial. Arbitrul nu poate fi altceva decât un magistrat care aplică aceste reguli, iar în aplicarea lor nu face decât o interpretare cauzală. De aceea el trebuie să posede în primul rând, cele mai elementare calități civice, în deplinătatea lor absolută: corectitudine, cinste și onestitate.

În al doilea rând, arbitrul trebuie să aibă o CALIFICARE IREPROȘABILĂ. Aceasta impică o foarte bună condiție fizică și psihică, inteligență și discernământ, pasiune și talent, cunoașterea desăvârșită a regulilor de joc. Hemut Riedel – fostul președinte al Comisiei Arbitrilor FIFA, afirmă că prima cerință impusă unui arbitru de clasă este de "a avea sensul jocului în toate fazele sale, de a intui toate implicațiile tehnice sau morale ale regulilor de joc".

Exigențelor mari cărora trebuie să le raspundă arbitrul în ceea ce privește mobilitatea intelectuală, reacția și forța sa psihică – înseamnă " a ști să aplice și să interpreteze, în practică , de o manieră inteligentă, adecvată și logică" regulile de joc.

În al treilea rând PREZENȚA ARBITRULUI ÎN CONTEXTUL JOCULUI, în raport cu ceilalți factori care realizeaza " actul fotbalistic", îi conferă un mare avantj și anume acela că este cel mai apropiat element neutru de fazele de joc și le percepe, de cele mai multe ori, neimplicit. De aceea legiuitorul i-a conferit această autoritate deplină care nu trebuie slăbită, dimpotrivă, ea trebuie întărită.

Profesorul de literatura comparată de la Universitatea "Stanford" – Lea Wienstein, într-un interviu acordat revistei "Misair du fotball"(nr.64 martie 1965) spunea că arbitrul "este un om pe care trebuie să-l respectăm și căruia este absolut necesar să-i întărim autoritatea, deoarece altfel nu se va putea juca și va fi dezordine pe terenul de joc".

I.2. PREGATIREA PROFESIONALA A ARBITRULUI

Jocul modern ridică în fața arbitrului probleme din ce în ce mai complexe și variate, care nu pot fi rezolvate în mod corespunzător dacă arbitru nu le cunoaște sau nu le interpretează cu competență (ECONOMU V., 1969). De aici calitatea arbitrajului, influiența acestuia asupra modului de desfășurare a jocului. Astăzi, jocul a devenit mai dinamic, fazele se desfășoară într-un ritm alert, circulația jucătorilor și a mingii sunt mai rapide, imprimând jocului un tempo susținut de la prima până la ultima secundă. Rapiditatea desfășurării acțiunilor pretinde arbitrilor viteză de reacție pentru a fi mereu pe fază, asociată cu discernământ și capacitate de decizie. Jocul modern solicită într-o măsură din ce în ce mai mare calități fizice remarcabile – îndemânare,viteză, forță, rezistență – ceea ce imprimă un caracter atletic jocului, contribuind, totodată, la creșterea nivelului tehnic la acțiunilor. Sportivii utilizează în timpul jocului un mare bagaj de procedee tehnice, în condiții permanent schimbătoare. La rândul lor, acțiunile tactice, sunt formate din complexe de procedee variate în conținut și executate în regim de viteză diferit.

Complexitatea acestor acțiuni cere arbitrului să diferențieze, din multitudinea de mișcări, exercițiile corecte din cele greșite și să sancționeze orice abatere de la regulile de joc. Evidențierea raportului dintre complexitatea și varietatea acțiunilor individuale și a celor colective presupune formularea unor aprecieri de moment. Greutatea constă în faptul că arbitrul trebuie să observe în general desfășurarea jocului, făcând o apreciere globală, cu evidențierea abaterilor de la regulanent pe care are datoria de a le sancționa.(EPURAN M., HORN)

Nivelul de pregătire relativ egal al echipelor a impus intensificarea luptei pentru rezultat, jucătorii devenind mai combativi. Sistemele de apărare aplicate au un caracter ofensiv, apărătorii marchiază agresiv, la om și la intercepție, solicitându-i mai mult pe atacanți. Relația atacant – apărător este mai strânsă, mai antagonică. Întrecerea celor doi adversari reclamă calități fizice în execuție, soluții de joc cât mai variate, noutăți tehnico – tactice, surpriză, spontaneitate, etc. Probleme speciale ridică și frecventa folosire a tacticii de apărare la "ofsaid".

Conform opiniei lui CICU V.(1997), arbitrul trebuie să aprecieze obiectiv această luptă, să sesizeze "limitele" de utilizare corectă a acțiunilor individuale sau colective (să aprecieze cine determină greșeala, cine a avut prioritate de plan sau prioritate de acțiune, care din acestea este determinată și în favoarea cui etc.).

În condițiile actuale de practicare a jocurilor sportive, arbitri trebuie să-și unescă eforturile cu acelea depuse de antrenori, organizatori, pregătindu-se cât mai temeinic pentru a rezolva cu competență srcinile ce le revin în conducerea jocurilor. Este necesar ca practica arbitrajului să ajugă la nivelul cerințelor actuale de practicare a jocului, să valorifice și să promoveze noul.(GHERGHE N., 1964)

Arbitrajul este o activitate deosebit de dificilă în majoritatea jocurilor sportive și nu puține sunt cazurile de arbitri experimentați care comit greșeli cu repercursiuni negative asupra desfășurării ulterioare a jocului sau chiar asupra rezultatului. Cerințele față de arbitraj sunt în deobște cunoscute, nu însă și condițiile intime care asigură succesul sau insuccesul activității arbitrilor. Ne vom referi în continuare la aceste condiții care în cea mai mare măsură sunt de ordin psihologic.

M. EPURAN a făcut cercetări în activitatea de arbitraj în fotbal și a ajuns la următoarele rezultate:

1. Calități senzorial-perceptive.

2. Cunoașterea și capacitatea de a aplica regulamentul.

3. Pregătirea fizică.

4. Obiectivitatea.

5. Curaj.

6. Experență în aprecirea fazelor de joc.

7. Spirit de sacrificiu(cunoștință civică și pasiune pentru sport).

8. Stăpânire de sine ; temperament echilibrat.

9. Inteligență.

Emil Horle (Elveția) stabilește – pe baza unei anchete (1968) în rândul arbitrilor de handbal – următoarea ierarhie a capacităților psihice: 1) capacitatea de judecată, experimentată în independență, lipsa judecăților, rezistență la sugestiile din afară; 2) personalitate integră; 3) aptitudini sportive (luciditate, cunoașterea regulamentelor); 4) spirit autocritic.

G. și P. Cachere, P. Dupuys (Franța 1973) au stabilit, cu ajutorul testului de personalitate 16 P.F., că cei mai buni arbitri de fotbal din regiunea Artois au următoarele calități: sunt comunicativi, au un bun autocontrol în raporturile sociale, manifestă stabilitate emoțională, sunt obiectivi și cu simțul datoriei, sunt înzestrați cu o inteligență cel puțin medie și o anumită perspicacitate.

Apreciind testul de aptitudini (S.A. Cattel) unor arbitri de fotbal (Nâ35) și volei (N â 30) din prima categorie divizionară A, precum și unor antrenori de fotbal de categorie divizionară B (Nâ 22), am înregistrat valori ridicate la arbitrii de fotbal, la itemii dependență, neâncredere în alții, egocentrism, complex de inferioritate și anexietate. Este știut însă faptul că anexitatea, stării depresive, tensiunea nervoasă și sentimentul de frustrare nu favorizează " performanțele" superioare ale arbitrilor.

La particularitățile amintite ar mai trebui adăugate cumpătarea, regimul rațional de viață și o poziție socială menită să-și asigure un nivel de trai cel putin decent pentru ca sub acest aspect să fie mai greu de formulat învinuiri privind coruptibilitatea arbitrilor.

După părerea unor specialiști, deciziile corecte în joc, unde fazele se succed cu mare viteză, presupun existența unui pronunțat spirit de observație. De aceea, se propune ca, în afara probelor fizice, a examenelor teoretice și practice obișnuite, admiterea arbitrilor să fie condiționată și de trecerea unor teste psihologice prin care să se constate existența la un nivel corespunzător a calităților necesare, inclusiv a trăsăturilor de personalitate. Aceste teste ar trebui să evidențieze timpul de reacție, rapiditatea asociației, exactitatea și volumul percepției, conentrarea și mobilitatea atenției, corectitudinea gândirii, acuitatea vizuală, vederea periferică, memoria spațială, trăsăturile pozitive de caracter, echilibrul afectiv, etc.

Activitatea de arbitraj constituie o preocupare care necesită eforturi psihice și fizice deosebite, deși pentru unii ar părea ceva ușor de îndeplinit. Arbitrii sunt obligați în timpul unui meci de fotbal să se deplaseze cu ușurință pe teren pentru a fi în apropierea fazelor de joc și a lua în orice moment hotărârea cea mai bună. Greșelile săvârșite de jucători în timpul unei partide, oricât ar fi de grave, primesc dezaprobarea publicului pentru câteva clipe, după care sunt uitate.

Cu arbitrul însă lucrurile stau cu totul altfel. Exigența publicului și a tehnicienilor în special, este de o nuanță deosebită. Din primul și până în ultimul moment de joc, fiecare lipsă, cât de mică, manifestată de un arbitru, îi este reținută și reamintită de public sub tot felul de forme. Dacă un jcător își poate repara o greșeală creând sau marcând un gol, greșeala săvârșită de un arbitru este ireparabilă.

Arbitrul, conform regulamentului, are calitatea de judecător unic a tuturor faptelor petrecute pe teren. Iată pentru ce a arbitra, a fi arbitru de fotbal, este o activitate care impune anumite calități celor care o practică, sau doresc s-o practice (Gherghe n., 1964).

Singura persoană îndreptățită să aprecieze și să hotărască în ce măsură sunt respectate regulile jocului și ce penalizări trebuie aplicate jucătorilor infractori este arbitrul de centru. Deciziile pe care le dă pe parcursul unei partide sunt definitive și inatacabile. Deci rezultatul unui meci consemnat de arbitru în raportul său devine definitiv.

Arbitrul poate lua măsuri disciplinare împotriva unui jucător, indiferent dacă mingea este sau nu în joc. De asemenea poate lua măsuri disciplinare împotriva oricărui jucător care are o comportare nesportivă, atât înaintea începerii efective a jocului, cât și în pauză sau după terminarea lui. Arbitrajul nu se face și nici nu se apreciază pe reprize, nu pe faze, deci arbitrul trebuie să corespundă tot meciul în egală măsură.

Numai arbitrii cu o pregătire fizică și psihică corespunzătoare și cu un organism sănătos pot asigura partidelor o desfășurare normală.

Sistemul de arbitraj este o altă ramură principală a strategiei și poate fi definit ca un ansamblu de principii și reguli privitoare la așezarea și repartizarea pe terenul de joc a arbitrilor în vederea conducerii în bune condiții a partidei. Nu trebuie să existe falsa impresie, că sistemul de arbitraj realizează el singur scopul final al arbitrajului, deoarece nu este decât un mijloc de structurat pe anumite principii de bază care nu poate rezolva situațiile inedite ce se ivesc în fiecare joc. Fiindcă o mare parte din aceste situații revin spre rezolvare tacticii arbitrajului, astfel încât ambele ramuri ale strategiei se îmbină armonios.

Modificările în regulament și, desigur, dinamizarea jocului prin restrângerea sferei ofsaidului au impus unui nou sistem de arbitraj – arbitrajul în diagonală (până atunci se folosea arbitrajul în linie), datorat regretatului șir Stanley Rous – care l-a elaborat și aplicat în anul 1925.

Esența arbitrajului în diagonală constă în aceea că arbitrul are totdeauna în câmpul său vizual pe unul din arbitrii de linie, iar direcția și amplitudinea deplasărilor sale sunt în strânsă legătură cu desfășurarea jocului. Așa cum este conceput acest sistem de arbitraj, chiar dacă, uneori, arbitrul se va deplasa paralel cu linia de margine, totuși în ansamblu, mișcarea sa în teren va urma linia imaginară a diagonalei terenului, de joc. Diagonala imaginară folosită de către arbitru este linia AB, iar cea opusă utilizată de arbitrii de linie care controlează zonele respective din apropierea sa.

Așezarea arbitrilor de linie, în acest sistem, este următoarea: arbitrul de linie L1se plasează pe partea de teren în care atacă "echipa în roșu", iar arbitrul de linia L2, pe partea de atac a "echipei în albastru". Pe măsură ce înaintașii "echipei în roșu" înaintează spre poarta "echipei în albastru", arbitrul de linie L1 înaintează pe aceeași linie cu ultimul apărător "albastru" astfel încât în practică le va fi foarte rar pe jumătatea de teren adversă. De asemenea, arbitrul de linie L2 înaintează pe aceeași linie cu penultimul apărător "roșu". Aceleași poziții ocupă arbitrul de linie când echipa se află în apărare – cu ultimul apărător.

În privința fazelor repetabile, tipic, sistemul de arbitraj în diagonală indică unele moduri de așezare în funcțiile de situație astfel:

a) La începutul partidei: arbitrul se amplasează în centrul terenului.

b) Desfășurarea atacului. Dacă mingea este trimisă spre aripa stângă, dreaptă, arbitrul iese puțin în afara diagonalei pentru a se apropia de joc.

c) Lovitura de colț. Arbitrul ocupă o poziție în lungul porții, iar arbitrul de linie se așează pe linia porții lângă steagul de colț și supraveghează dacă mingea se joacă în mod corect, dacă mingea nu depășește în traiectoria ei, linia porții ori dacă s-au produs incidente neobservate de arbitru.

d) Lovitura de la poartă. Arbitrul se află la centrul terenului, în apropiere de mijlocul diagonalei.

e) Lovitura liberă din apropierea porții. Arbitrul se amplasează astfel încât să fie în măsură să aprecieze distanța de 9 m (zidul) și mingea, precum și alte greșeli, incorectitudini.

f) Lovitura de pedeapsă. Arbitrul este amplasat în așa fel încât să observe dacă lovitura este executată corect, dacă portarul și jucătorii ambelor echipe nu încalcă regulamentul în vigoare.

g) Aruncarea de la margine. Arbitrul părăsește diagonala îndreptându-se spre axa centrală a terenului.

Sistemul de arbitraj în diagonală

Sistemul de arbitraj în zonă

Sistemul de arbitraj actual, cu zona sa restrânsă și cu axa de deplasare rigidă, care limitează mișcarea arbitrului de centru pe diagonala imaginară care unește, oblic, colțurile celor două suprafețe de pedeapsă opuse, nu întrunește una din trăsăturile esențiale ale unui bun sistem – suplețea. Din această cauză, perspectiva în plan și în adâncime se alternează, iar perceperea acțiunilor de joc nu se face de la o distanță optimă (10-15 m). Mai mult, o dată cu evoluția tacticii jocului, rolul arbitrilor de linie în buna conducere a jocului s-a modificat aproape structural. Oricât de distributivă ar fi atenți arbitrului de linie, el nu poate percepe, în bune condiții, ceea ce se petrece în zona sa de observație în vederea semnalizării, pe lângă ofsaid, și a altor greșeli și incorectitudini. Concentrarea asupra mai multor subiecte, atenția arbitrului de linie va putea fi ușor distrasă pentru o fracțiune de secundă, de un fapt neesențial, timp suficient spre a-i scăpa de sub control zona liniei de ofsaid, ceea ce poate să conducă la săvârșirea unor greșeli ireparabile.

Pornind de la toate acestea se impune, pe de o parte, sporirea exigențelor față de arbitrul de centru prin lărgirea zonei de acțiune a acestuia și, pe de altă parte, degrevarea arbitrului de linie de observarea unor greșeli și incorectitudini comise în zona limitrofă lui.

Acest lucru este realizabil prin acoperire, de către arbitrul de centru, a întregului spațiu, prin păstrarea diagonalei și deplasarea sa pe aproape întreg câmpul de joc, astfel încât să se apropie considerabil (8-12 m) de marea majoritate a fazelor de joc, adică să se afle în zona de desfășurare a acestora.

În realizarea acestor cerințe este necesar să se țină seama de următoarele principii de bază:

a) Prezența arbitrului în zona fazei de joc, dar înapoi și lateral de posesorul mingii, la o depărtare de 8-12 m de acesta.

b) Evitarea situațiilor de a ajunge pe linie cu atacanții sau de al depăși.

c) Evitarea zonelor aglomerate.

d) Dozarea efortului.

Folosirea schemelor de plasament ale sistemului de arbitraj în diagonală.

“S-au publicat, în toate limbile lumii, o sumedenie de cărți având ca subiect arbitrul și arbitrajul. Invariabil, aceleași cuvinte revin întotdeauna: inteligență, psihologie, sânge rece, hotărâre, reflexe, etc. și pe pagini întregi, ele vorbesc despre aceleași calități, până la un punct când se pune întrebarea dacă arbitrul este om și, mai mult, un dicționar. Atunci când un om posedă aceste calități, el devine un arbitru de fotbal.

Comportarea arbitrului în viața obișnuită, cât și ca sportiv, trebuie să constituie un exemplu. Calitățile lui morale trebuie să fie cinstea, corectitudinea și caracterul ferm, în orice ocazie el va trebui să se comporte în mod principial, să întrețină relații normale cu jucătorii, antrenorii și cu ceilalți colegi.

Arbitrii sunt chemați cei dintâi să dea exemplu de comportare ireproșabilă, întrucât noțiunea de arbitru implică acest lucru. Un om care împarte dreptate pe terenul de sport, care cere altora să fie corecți, nu poate face acest lucru atâta timp cât timp el însuși nu este drept corect.

În viziunea autorului Roșculeț N.(1986), calitățile ce se cer unui arbitru pentru a fi în masură să conducă în bune condiții o partidă de fotbal s-ar rezuma la ceea ce urmează:

Arbitrul trebuie să aibă un organism sănătos, să fie în plinitudinea forțelor fizice și psihice pentru a putea face față cerințelor jocului modern de fotbal. Mișcarea mingii și deplasarea jucătorilor în joc, se fac cu o mare repeziciune. Pentru a corespunde unui astfel de joc, un arbitru trebuie să aibă vederea și auzuri bune și să corespundă din punct de vedere medical la toate eforturile ce i se cer în condițiile desfășurării jocului modern. De asemenea, să aibă puterea de pricepere și spontaneitate în judecarea situațiilor ivite. Pentru a-și menține calitățile fizice și psihice, arbitrul trebuie să exerseze permanent, să țină continuu contact cu terenul. Înafara meciurilor oficiale, el trebuie să facă săptămânal antrenament de pregătire fizică și arbitraje.

Menținerea în permanență a unei pregătiri fizice corespunzătoare, dă unui arbitru posibilitatea să urmărească îndeaproape fazele, deci, să fie în măsură de a lua cele mai juste hotărâri. Lipsa de condiție fizică corespunzătoare, duce la oboseala arbitrului săvârșirea de greșeli.

Viteza, rezistența, suplețea, ușurința în mișcări pentru întreaga durată a unui meci, într-un cuvânt pregătirea bună se obține numai prin muncă temeinică la antrenament.

Pregătirea fizică a arbitrului

În timpul celor “90 de minute de joc, arbitrul se deplasează în continuu pe tot terenul pentru a urmări mersul jocului, pentru a fi în apropierea tuturor fazelor de joc. Este, deci vorba de o activitate fizică continuă care nu se întrerupe decât la pauză sau la terminarea jocului.

Activitatea fizică a arbitrului, concretizează printr-o varitate de deplasări denumite „mișcarea în teren” a arbitrului; aceasta poate fi cunoscută din mai multe puncte de vedere:

I. Din punct de vedere a distanțelor, direcțiilor și ritmului deplasării (timp de 90 de minute, arbitrul parcurge circa 15 km, deplasarea variază ca distanță, direcție și intensitate).

Mișcarea în teren a arbitrului are mai multe forme:

deplasarea între 5 și 25 de metri, ritmuri diferite (mers, alergare ușoară și accelerată);

alergări laterale cu pași adăugați pentru a urmări acțiunile purtate într-un ritm mai lent;

alergări cu spatele (zone aglumerate);

alergări rapide, cu opriri bruște;

pornire bruscă, continuată cu alergare accelerată sau continuată cu alergare ușoară sau mers;

alergare sau mers combinat cu întoarcere și pornire bruscă.

II. Din punct de vedere al efortului fizic

Deplasarea permanentă a arbitrului pe terenul de joc, intercalată de alergări variate și repetate, cere din partea organismului un effort foarte variat. Schimbările de ritm și distanțăm, fac ca deplasările să fie executate unele cu intensitate mare, iar altele cu intensitate mică. Toate acestea fac ca efortul depus de arbitru, să se caracterizeze prin neuniformitate.

Nu întotdeauna meciurile de fotbal se desfășoară în cele mai bune condiții climaterice, de multe ori ploaia, vântul, zăpada, etc. îngreunează buna evoluție a jucătorilor și în același timp deplasarea arbitrilor pe teren, deci activitatea fizică a arbitrului de fotbal este de multe ori influențată de condițiile meteorologice.

Activitatea fizică din meci influențează metodica și determină în mare măsură conținutul pregătirii. Conținutul pregătirii fizice se caracterizează prin:

dezvoltarea rezistenței generale și specifice;

dezvoltarea vitezei de pornire și deplasare;

dezvoltarea îndemânării, mobilității și supleței;

folosirea pregătirii fizice multilaterale

Oboseala influențează negativ asupra puterii de percepție, micșorează volumul de atenție, duce la posibilitatea de a sesiza cu destulă claritate natura greșelilor, mai ales în situații de joc dificile și confuze, precum și o întârziată și nesigură sancționare a infracțiunilor.

Oboseala cauzată de lipsurile în pregătirea fizică în primul rând asupra stimului nervos central și micșorează câmpul vizual al arbitrilor (vederea central și periferică), lucru atât de important în practicarea arbitrajului. Micșorarea câmpului vizual, al vederii periferice, duc la greșeli la aprecierea infracțiunilor comise, ceea ce influențează asupra calității arbitrajului, dar și asupra jocului.

Gradul de pregătire fizică influiențează cosiderabil starea psihică a arbitrului. Ca urmare a intensificării jocului în fotbalul modern, exigențele față de pregătirea fizică a arbitrilor au crescut corespunzător. Din această cauză, în cele mai multe țări a scăzut limita de vârstă a arbitrilor, manifestând tendința de a coborâ în continuare. Urmărirea fazei de joc din apropiere, în condițiile efectuării unui număr de circa 150 de atacuri în 90 minute, cere parcurgerea cu aproximativ 1/2 intensitate de efort a unei distanțe de 7-11 km, ceea ce este o solicitare care – în funcție de temperatura atmosferică – poate duce la o scădere în greutate de 1 – 3 kg la un joc. Efortul fizic depus de un arbitru contemporan este egal sau chiar mai mare decât a unui jucător bine pregătit cu numai 25 de ani în urmă. Dobândirea și menținerea acestui nivel de pregătire necesită exerciții fizice zilnice, incluzând alergări după un model de efort corespunzător solicitărilor din joc. Gradul de pregătire se verifică în prezent cu ajutorul unor teste adecvate. Necesitatea obținerii rezistenței corespunzătoare apare cu deosebită pregnanță în partea a doua a jocului. Este statistic dovedit faptul că circa 60% din goluri se înscriu în această parte a jocului, ceea ce impune solicitarea fiziocă și nervoasă cresctă a arbitrului tocmai atunci când apariția oboselii ar putea să-i creeze dificultăți suplimentare. Creșterea numărului de grșeli de arbitraj în această perioadă se datorează însă nu numai oboselii, ci și înăspririi multor jocuri cu scorul încă în "suspans" spre finalul meciului.

În general, starea psihică a arbitrilor variază în decursul jocului în funcție de evoluția scorului și de intensitatea reacțiilor jucătorilor și publicului față de deciziile sale. Partidele în care una din echipe ia avans decisiv sau demonstreaza o evidentaă superioritate pe teren ridică rareori probleme psihologice. În astfel de situații , eventualele grșeli de arbitraj nu produc reacții puternice, uneori fiind chiar trecute cu vederea. Dacă însă scorul mai poate deveni favorabil ambilor combatanți, orice decizie a arbitrului exercitând o influență hotărâtoare asupra rezultatului jocului, emoțiile artbitrului cresc, întrucât devine conștient de gravitatea eventualelor consecințe ale acțiunilor sale. În astfel de cazuri, dacă arbitrul ia o anumită decizie fără a fi sigur de corectitudinea interpretării unei faze de joc, comite o gravă grșeală.

Respectul și încrederea față de arbitri este dată în primul rând de calitatea arbitrajului. Totuși prestanța, ținuta corectă a arbitrului inspiră respect jucătorilor și chiar spectatorilor. Ținuta corectă, eleganța și armonia mișcărilor, corectitudinea alergărilor nu se poate forma decât prin antrenament.

Abordând problema pregătirii fizice a arbitrului, prin prisma corelației dintre activitatea fizică din meci, cu conținutul pregătirii au căutat să formeze înțelegerea că numai printr-un antrenament adecvat calitatea arbitrajului poate să crească.

După Roșculeț N. (1986), laturile pregătirii în așa zisul „antrenament invidibil” necesită o serie de reguli ale regimului sportiv și igienic, și anume:

Odihna;

Repausul;

Alimentația;

Respectarea programului specific;

Nu ar fi lipsită de importanță prezentarea principalelor sarcini ale arbitrilor (de centru și de linie), colaborarea în arbitraj, plasarea lor în teren și semnelor, care trebuie cunoscute foarte bine de jucători atât cât și de antrenori.

În viziunea lui I. Motroc și A. Motroc (1999), principalele sarcini ale arbitrilor ar fi:

– arbitrul de centru:

să valideze participarea la joc dupa documentele de legitimare;

să verifice starea regulamentară a terenului (marcajul, porțile, fanioanele de le colț, etc.);

să verifice (și să permită) accesul persoanelor pe banca de rezervă;

să sancționeze nepărtinitor toate instrucțiunile revăzute în regulament, până la cele mai severe: cartonaș galben sau roșu (asupra jucătorilor sau celor aflați pe banca de rezervă).

– arbitrul de linie:

asistă la schimbările de jucători, verificându-le crampoanle;

semnalizează corect situațiile de ofside și a altor infracțiuni ale jucătorilor.

CAPITOLUL II. SCOPUL, SARCINILE, METODELE ȘI ORAGANIZAREA CERCETĂRII

II.1. SCOPUL ȘI SARCINILE CERCETĂRII

Scopul: Perfecționarea sistemului de pregătire al arbitrilor și îmbunătățirea calităților arbitrajului.

În conformitate cu scopul înaintat s-au propus spre rezolvare următoarele sarcini:

1. Determinarea factorilor care influențează asupra arbitrului și caracteristicile arbitrajului modern.

2. Aprecierea nivelului pregătirii fizice și metodica de pregătire a arbitrilor.

3. Aprecierea prestării arbitrajului și factorii ce influențează arbitrajul.

4. Metodele și mijloacele folosite.

II.2. ORGANIZAREA ȘI METODELE CERCETĂRII

Organizarea cercetării:

Cercetarea s-a efectuat în perioada 1.02.2001 – 1.05.2002. S-a început cu studiul bibliografic și stabilirea scopului și obiectivele cercetării.

Activitatea de cercetare s-a desfășurat asupra arbitrilor de divizie Națională și « A » într-un număr total de 53. Numărul arbitrilor centrali asupra cărora s-a efectuat în număr de 25 iar numărul arbitrilor asistenți este 28.

Arbitrii care au fost supuși cercetării, au vârsta cuprinsă între 20-45 de ani, și au o activitate în domeniu în medie de 14 ani.

Conform circularului nr. 764 din 23 iulie 2001 se apreciază nivelul de pregătire fizică pe care îl posedă arbitrii din Campionatul Național al Republicii Moldova la fotbal după următoarele probe de control:

Testul nr. 1: Alergare 12 min.: distanța minimală – 2700 m

Testul nr. 2: Alergare 50 m.: timp maximal permis – 7,5 sec.

Testul nr. 3: Alergare 200 m.: timp maximal permis – 32 sec.

Testul nr. 4: Alergare 50 m.: timp maximal permis – 7,5 sec.

Testul nr. 5: Alergare 200 m.: timp maximal permis – 32 sec.

Activitatea de cercetare s-a efectuat asupra arbitrilor de divizie naționala și « A » atât central cât și asistenți :

Testarea I 3.03.2001 Chișinău

Testarea a II –a 19.07.2001 Dubăsari

Testatea a III –a 1.03.2002 Chișinău

Arbitrii conform regulamentului, susțin obligatoriu testele de pregătire fizică de două ori pe an.

Înaintea testării, fiecare arbitru a efectuat o încălzire timp de 30 min., după care au fost repartizați în 5 subgrupe.

1. Prima probă pe care arbitrii trebuie să o efectueze, este TESTUL COOPER ce constă în parcurgerea în timp de 12 min. a destanței minime de 2700 m. După TESUL COOPER, se acorda 10 min. de reapus, minute ce sunt acordate revenirii la forma sportivă și organizării, desfășurarii celorlalte probe.

2. A doua probă, constă în ALERGAREA DE 50 m, iar timpul maximal permis de alergare, se ridică la baremul de 7,5 sec. Startul pentru alergarea de 50 de m., se efectuează cu „start din picioare” câte doi participanți.

3. A treia probă este ALERGAREA DE 200 m. Ce se efectuează cu „start din picioare” cu câte doi participanți la start, iar timpul maxim permis este de 32 sec.

4. A patra probă este ALERGAREA DE 50 m. iar timpul maximal permis de alergare este de 7,5 sec.

5. A cincea probă este ALERGAREA DE 200 m., timpul maxim permis este de 32 sec.

Aceste cinci teste se efectuează consecutiv, fără a avea timp de odihnă, excepție facând timpul dintre alergarea de rezistență (TESTUL COOPER) și prima alergare de 50 m.

Metodele cercetării:

Pentru analizarea și soluționarea acestor sarcini s-au folosit următoarele metode de cercetare:

1. Studiul bibliografic.

Pe parcursul acestei metode, s-au consultat o serie de materiale bibliografice, ce au dus la aprofundarea teoretică a domeniului supus cercetării. Datorită aceste metode de cercetare, bagajul informațional s-a îmbogățit cu informații noi apărute în literatura de specialitate, cu privire la subiectul acestei lucrări.

2. Observația.

Este o metodă de cercetare, des utilizată, prin care s-a urmărit și s-a consemnat modul în care subiecții au reacționat la sarcinile înaintate.

3. Metoda statistico – matematică

Statistica, ramura matematicii, ca metodă de prelucrare și interpretare a datelor, culese în procesul de cercetare este nelipsită în lucrul unui cercetător sau a unui specialist al domeniului. Aceasta este o metodă de cercetare folosită pentru prelucrarea și sistematizarea datelor obținute în urma desfășurării experimantului, cu ajutorul acestei metode se obține o prelucrare mai rapidă și mai exactă a datelor obținute.

4. Reprezentarea Grafica.

Se folosește alături de metoda „Statistico – Matematică” și are ca scop principal o mai bună reprezentare în urma analizei statistice a rezultatelor obținute.

5. Testarea fizică

6. Anchetarea

CAPITOLUL III. ARGUMENTAREA METODICO-ȘTIINȚIFICĂ A ROLULUI ȘI IMPORTANȚEI PE CARE LE ARE ARBITRUL

În capitolul de față, pe baza datelor înregistrate, pe parcursul perioadei de cercetare, s-a propus să se aprecieze nivelul de pregătire fizică și metodica de pregătire a arbitrilor la fotbal din Republica Moldova.

Azi, mai mult ca ieri, arbitrul de fotbal are nevoie de o pregătire continuă a celor patru parametri de ansamblu a activității sale:fizic, tactic, tehnic și psihologic, cu toate că specialiștii în pregătirea arbitrilor de fotbal de elita de la nivel FIFA, UEFA și FMF au egalizat ca importanță, cei patru parametri. S-a conceput un program ciclic săptămânal de antrenament, în colaborare cu antrenorii de profil atletism – abordând exerciții cu directă îmbunătățire a rezistenței generale și rezistenței speciale, forței, abilității, vitezei-iar durata să fie între 1h, 30 min. și 2h.

La fiecare sfârșit de ciclu săptămânal, recomandăm o binemeritată refacere: bazin, masaj, saună, vitaminizare, susținătoare de efort.

Fiecare antrenament, începe cu o încălzire care constă în:

alergare ușoară 800-1000 m

exerciții de gimnastică pentru:

membrele superioare și inferioare

bazin

Stretching

exerciții speciale:

alergare cu joc de gleznă: 2-3 x 15-30m

alergare cu genunchii sus: 3-4 x 15-30m

alergare cu pendularea gambelor: 3-4 x 15-30m

alergare lansată: 3×60 – 80m

alergare accelerată: 3-4 x 50-60m, tempo 2/4

Antrenamentul Nr. 1

Încălzirea

Skipping (alergarea cu genunchii sus pe loc cât mai rapid cu ridicarea genunchilor până la orizontală: 4 x 15-30”, pauza 2’)

5-10 x 100m, pauză 2’

10-15’ – alergare ușoară

Antrenamentul Nr. 2

Încălzirea

Alergare 200m, 3-4 x 2, pauză activă 1’ (pauză între serii = 8’)

30’ mobilitate + stretching

Antrenamentul Nr. 3

Încălzirea

Exerciții speciale:

5 x 50 m alergare cu genunchii sus, pauză 1’

5 x 50 m alergare cu pendularea gambelor, pauză 1’

5 x 50 m alergare cu pas săltat, pauză 1’

5 x 50 m alergare cu pas sărit, pauză 1’

5 x 50 m mers fandat cu arcuire

5 x 10 m broscuța, pauză 1’

Alergare de durată 8.000-12.000 m

Antrenamentul Nr. 4

Încălzirea

Alergare accelerată, tempo 3/4, 3-4 x 50 m

Alergare accelerată, tempo 3/4, 4 x 40 m

Alergare accelerată, tempo 3/4, 2 x 80 m

Alergare 2-4 x 600 m, pauză 5’

Alergare de revenire, 10’

PROGRAM DE REFACERE ZILNIC

Psihoterapie (de grup sau individual)

Duș cald 10-15’, sau baie caldă/bazin (plante, sare Bazna, 1k)

Masaj manual/instrumental

Reechilibrare HE

300 ml. – Ceai / Suc natural / Lapte

300 ml. – Apă minerală alcalină

+ Vitamina C 200-400mg/1/2 lămâie

+ Vitamina B1 100 mg

+ NaCl 1-2 g

+ 1g ClK

+ 15g glucoză

Medicație: Elental 4-5 tb/15 glucoză/ miere

PM 3 tb+P.U. tb la masa de după efort

Odihnă, somn la ora 2200

Tehnica de relaxare

* * *

La sfârșitul ciclului, saună (2’ – 1’ duș bazin) 30’

Antrenamentul de refacere ( 90 min.): – 30’ odihnă activă

– 60’ mijloace de refacere

Principiul stretchingului constă în trei procese la nivel muscular înlănțuite între ele, după cum urmează:

Contracție – relaxare – întindere

MODUL DE EXECUTARE

CONTRACȚIE

Contracția la nivel muscular prin împingere contra unei rezistențe fără fibră ca fibra musculară să fie modificată în lungime (contradicție izometrică).

Timp=10-30 secunde

RELAXARE

Relaxare maximum 2-3 secunde

ÎNTINDEREA

Care opiniem să o împărțim din punct de vedere didactic pentru înțelegerea dumneavoastră în:

întinderea propriu-zisă

stretchingul

Întinderea propriu-zisă – se execută cu mușchiul aflat în poziție întinsă, relaxată într-un timp cât mai lung posibil.

Stretchingul – este menținerea mușchiului în poziția de întindere un timp cât mai lung. Timp = 10-30 secunde.

Recomandăm arbitrului de fotbal să participe și să simtă această întindere, cu alte cuvinte să trăiască stretchingul – și să respire liniștit și să nu rețină aerul în piept.

ROLUL STRETCHINGULUI

asupra dezvoltării mobilității

relaxarea psihică

evitarea accidentelor

necesitatea unui spațiu redus și fără nici un aparat.

Relaxarea ne-a dovedit că arbitrul de fotbal nu a prea dat importanță dezvoltării mobilității. Readucem aminte că o pregătire fizică în ansamblu bună constă în ridicarea nivelului a trei parametri: forță, condiție fizică, mobilitate, fiecare în mod egal.

Stretchingul – constând în niște exerciții lente și armonioase, are și un efect relaxant psihic.

Practic, s-a constatat că aplicarea în mod corect a stretchingului a redus numărul de accidentări, atât de dese în trecut, ca de exemplu: rupturi musculare, inflamații musculare ale tendoanelor, întinderi musculare, entorse, atrofierea musculaturii la aplicarea aparatelor gipsate.

Și nu în ultimul rând, arbitrului de fotbal îi este atât de necesar stretchingul, pentru că dacă jucătorii de fotbal au un teren mare pentru încălzire, înainte de meci, arbitrul îi rămâne spațiul îngust al cabinei.

Stretchingul, necesitând un spațiu redus, vine să rezolve și această situație în favoarea arbitrului de fotbal. După aceste date pe care le-am considerat indispensabile aplicării corecte a stretchingului, vă vom prezenta câteva exerciții de stretching, selecționate după necesități:

1. Stretchingul de încălzire înainte de antrenament și meci

Vă recomandăm să începeți încălzirea prin jogging pe distanța de
1000-2000 m, dar nu mai mult, indiferent de forma dumneavoastră, distanța pe care o consider suficientă pentru adaptarea aparatului cardio-respirator la efort.

Exercițiile de stretching, vor fi pentru:

musculatura gambei și coapsei

șold

musculatura abdomenului

musculatura toracelui

musculatura spatelui și gâtului

V-am selecționat pentru fiecare segment unu două exerciții, dar cu trecerea timpului, puteți să adăugați în pregătirea dumneavoastră noi exerciții de stretching pe care le considerați necesare.

Musculatura gambei

EX. 1

Contracția musculară

Stând pe vârful picioarelor 20 – 30” cu mâna sprijinită pe perete, în vederea menținerii echilibrului

Relaxare 2-3”

Întinderea

Din stând cu picioarele apropiate, căderea corpului drept înainte cu mâinile în sprijin pe perete, cât mai jos posibil, astfel ca să se simtă încordarea la nivelul gambei, timp de 20” – 30”

EX. 2

Contracția musculară

Stând cu mâinile sprijinite la nivelul pieptului pe un perete, și ducerea unui picior înapoi la distanța de 60-70 cm față de piciorul de sprijin. Înclinarea ușoară a corpului înainte și întinderea piciorului din spate până ce se simte o ușoară contracție. Apăsarea puternică pe sol a călcâiului pe piciorul din față timp de 20-30”

Relaxare 2-3”

Întinderea

Ducerea piciorului din spate și mai mult înapoi, căderea corpului din față și ducerea șoldului dinainte. Odată cu apariția senzației de încordare la nivelul gambei, se va menține poziția 20-30”

Musculatura coapsei

EX. 1

Contracția musculară

Stând pe genunchi cu vârfurile picioarelor întinse, degetele orientate spre înapoi, -înclinarea trunchiului spre spate, și menținerea poziției 20-30” până ce apare senzația de încordare pe partea anterioară a coapsei.

Relaxare 2-3”

Întinderea

Înclinarea trunchiului și mai mult pe spate și sprijinirea mâinilor pe sol – împingerea șoldurilor până ce apare senzația de încordare pe partea anterioară a coapselor și menținerea pozițiilor 20-30”

EX. 2

Contracția musculară

Stând pe un genunchi cu piciorul celălalt întins înainte, având călcâiul sprijinit pe sol, trunchiul ușor aplecat – apăsarea piciorului întins în podea 20-30”, cu trunchiul aplecat și pumnii strânși pe coapse. Contracția se simte pe partea posterioară a coapsei.

Relaxare 2-3”

Întinderea

Aplecarea trunchiului peste piciorul întins, cu spatele drept și mâinile prinse la spate. Întinderea se simte pe partea posterioară a coapsei. Timp 20-30”

EX. 3

a) Contracția musculară

Așezat cu picioarele îndoite din genunchi – tragerea picioarelor spre șezut. Menținerea genunchilor depărtat prin aplicarea labelor picioarelor cu mâinile. Se poate așeza antebrațul oblic între cei doi genunchi. Apăsarea genunchilor puternic spre interior, timp de 20-30”

b) Relaxare 2-3”

c) Întinderea

Ducerea călcâielor spre șezută prin tragerea înapoi a labelor picioarelor cu ajutorul mâinilor. Apăsarea genunchilor cu coatele în jos, aplecarea trunchiului înainte și menținerea poziției 20-30”. Încordarea se simte pe partea inferioară a coapselor.

Musculatura șoldului

EX 1/6

a) Contracția musculară

Pas fandat cu mîinile sprijinite pe genunchi: apăsarea puternică în jos a piciorului întins înapoi, timp de 20-30 secunde.

b) Relaxare 2-3 secunde.

c) Întinderea

Cu trunchiul drept împingerea înainte a șoldului piciorului întins. Dupa apariția senzației de încordare la nivelul șoldului se va menține poziția 20-30 secunde.

Musculatura abdomenului

EX 1/7

Contracția musculară

Din culcat pe spate ridicarea trunchiului la un unghi de 30 față de sol, cu mâinile pe coapse. Menținerea poziției timp de 20-30 secunde.

b) Relaxare 2-3 secunde.

c) Întinderea

Aplecarea trunchiului înapoi, cu mâinile întinse sprijinite de un perete, menținând poziția 20-30 secunde.

Musculatura toracelui

EX 1/8

Contracția musculară

Brațele întinse înainte: apăsarea palmelor cu toată forța timp de 20-30 secunde.

Relaxare 2-3 secunde.

Întinderea

Stând într-un colț al camerei cu fața la perete, brațele lateral, mâinile sprijinite de perete: împingerea corpului înainte 20-30 secunde până ce se simte contracția musculaturii de pe partea anterioară a toracelui.

EX 2/9

Contracția musculară

Stând depărtat cu mâinile prinse pe scara fixă (sau alt punct de sprijin), apăsarea mâinilor și a brațelor în jos timp de 20-30 secunde. Contracția se simte la nivelul musculaturii toracelui.

b) Relaxare 2-3 secunde.

c) Întinderea

Apăsarea trunchiului în jos timp de 20-30 secunde cu brațele întinse. Senzația de încordare se simte la nivelul pieptului. Efectul exercițiului poate fi mărit prin îndoirea ușoară a genunchilor.

Musculatura spatelui și gâtului

EX 1/10

a) Contracția musculară

Din așezat pe un scaun cu mâinile prinse de acesta: extensia trunchiului și

menținerea poziției 20-30 secunde.

b) Relaxare 2-3 secunde.

c) Întinderea

Cădera trunchiului înainte în jos și menținerea poziției 20-30 secunde.

EX 2/11

a) Contracția musculară

Stînd cu mâinile prinse la ceafă: împingerea capului puternic înapoi timp de 20-30 secunde contra rezistenței opuse de mâini.

b)Relaxare 2-3 secunde.

c)Întinderea

Tragerea capului cu ajutorul mâinilor înainte-jos, până ce bărbia atinge pieptul. Încordarea se va simți la nivelul cefei, timp de 20-30 secunde.

EX 3/12

a) Contracția musculară

Aplecarea capului lateral și așezarea brațului de aceeași parte de cap:

împingerea puternică a capului contra rezistenței opuse de mână. Încordarea se menține 20 secunde.

b) Relaxare 2-3 secunde.

c) Întinderea

Tragerea capului cu mâne înapoi în poziția inițială. Tracțiunea ușoară se va efectua până ce se simte încordarea. Timp de 20-30 secunde.

2. Stretching ca relaxare în pauza meciului și la sfârșitul antrenamentului sau meciului

Recomandăm arbitrului de fotbal ca timpul pauzei unui meci, precum și la sfârșitul lui să fie destinat unei relaxări a grupelor musculare cu care s-a lucrat.

Aceasta ar da cu timpul o stare generală bună arbitrului, care ar avea implicație majoră în calitatea prestației lui.

Din noianul de exerciții pe care aș putea să vi le pun la dispoziție am selecționat 4 exerciții pe care le-am ecperimentat practic și care au avut efecte deosebite.

Recomand ca pe parcursul acumulărilor dv. să adăugați sau să modificați exercițiile cu altele care credeți că v-ar fi de mai mare folos.

Ex 1.

Dacă simțiți la nivelul musculaturii abdominale o contractură exagerată, vă recomand următorul exercițiu:

Culcat pe spate, cu brațele și picioarele apropiate și întinse, degetele mâinilor și picioarelor îndreptate înainte și spre înapoi și întindeți-vă timp de 5-8 secunde, relaxându-vă.

Se poate repeta de circa 3 ori exercițiul.

Ex 2.

Întindeți-vă pe sol, aduceți picioarele întinse deasupra capului. Așezați palmele pe genunchi, degetele îndreptate înainte. Întindeți brațele. Destindeți mușchii șoldurilor, astfel încât greutatea picioarelor să fie suportată numai de brațe. Pentru a o menține trebuie să rămâneți în echilibru pe partea superioară a coloanei vertebrale și partea posterioară a craniului.

Ex 3.

Din practica stretchingului am selecționat un exercițiu pentru relaxarea la nivelul tendonului lui Achile, locul unde se acumulează o serie de tensiuni.

Așezați partea anterioară a labei piciorului pe marginea unei trepte de scară fără să vă sprijiniți pe bolta planară și pe călcâi.

Coborâți ușor călcâiul sprijinindu-vă de o balustradă pentru a vă asigura echilibrul. Întindeți fără să forțați și fără să îndoiți piciorul pe care îl îndoiți timp de 20 secunde.

Ex 4.

Plasați în apropierea unui perete (30-60 cm) la care vă întoarceți cu spatele, labele picioarelor sunt pe aceeași linie cu umerii și perpendiculari la perete. Fără că vă mișcați picioarele, răsuciți lent trunchiul astfel încât să puteți pune palmele pe perete. Rămâneți 10-20 secunde apoi reveniți în poziție inițială și vă răsuciți în partea cealaltă. Recomandăm ca genunchii să fie ușor îndoiți (2-3 cm).

În majoritatea cazurilor arbitrii până în anul 2001 se pregăteau pentru susținerea testelor și examenele teoretice în cantonamente de 7 zile.

Începând cu data de 3.03.2001 până pe 30.03.2001 arbitrii au avut un cantonament de pregătire. Rezultatele obținute sunt în tabelul nr.1.

Arbitrii în rezultatul susținerii testelor au arătat următoarele rezultate la teste:

centrali asistenți

La 50 m prima medie este 7,32 sec. 7,36 sec.

La 200 m prima medie este 31,22 sec. 30,32 sec.

La 50 m a doua medie este 7,38 sec. 7,35 sec.

La 200 m a doua medie este 31,18 sec. 30,51 sec.

Testul Cooper media este 2802 m. 2712 m.

După sfârșitul campionatului 2000-2001 metodica de pregătire a arbitrilor s-a modificat. Arbitrilor li s-a propus câteva modele de antrenori care și trebuiau să îndeplinească în mod individual și constant. Schimbarea constă că începând cu testarea a doua din data de 19.07.2001 arbitrii s-au pregătit în mod individual fiecare, adică li s-a permis o libertate în P.F.

Rezultatele testării a doua sunt:

centrali asistenți

Testul Cooper media este 2924,7 m. 2870,7 m.

La 50 m prima medie este 7,22 sec. 7,22 sec.

La 200 m prima medie este 31,18 sec. 29,53 sec.

La 50 m a doua medie este 7,28 sec. 7,29 sec.

La 200 m a doua medie este 29,2 sec. 29,2 sec.

În perioada când arbitrilor li s-a propus ca în mod individual să se pregătească după programul propus de noi rezultatele sunt îmbucurătoare, dar având în vedere faptul că la unii arbitri rezultatele au scăzut.

Continuând linia propusă ne-a arătat că suntem pe un drum corect, ceea ce ne demonstrează și rezultatele testării din 1.03.2002-05-15

centrali asistenți

Testul Cooper media este 2974,4 m. 2932,5 m.

La 50 m prima medie este 7,14 sec. 7,06 sec.

La 200 m prima medie este 29,13 sec. 28,62 sec.

La 50 m a doua medie este 7,19 sec. 7,1 sec.

La 200 m a doua medie este 28,4 sec. 28,75 sec.

Comparând rezultatele celor trei testări observăm o creștere la toate cele 5 probe a pregătirii fizice.

centrali asistenți

Testul Cooper se observă o creștere de 174 m. 220,4 m.

La 50 m se observă o scădere de 0,18 sec. 0,30 sec.

La 200 m se observă o scădere de 2,09 sec. 2,79 sec.

La 50 m se observă o scădere de 0,19 sec. 0,25 sec.

La 200 m se observă o scădere de 1,70 sec. 1,76 sec.

Toate aceste rezultate le putem urmări grafic în tabelele nr.1, 2, 3, 4, 5 (vezi ANEXE).

Majoritatea arbitrilor au acceptat antrenorii și schimbarea metodicii de pregătire pentru că fiecare are posibilitatea să se pregătească singur în timpul planificat.

Aprecierea prestării arbitrilor la meciurile oficiale conform programului este realizat de către observatorul delegat de F.M.F.

Scopul final al observatorului este de a descrie tabloul clar al calității arbitrării în meciul respectiv. Momentele principale la care observatorii apreciază calitatea arbitrajului sunt:

personalitatea;

atitudinea și concepția jocului;

controlul disciplinar

atitudinea tactică

condiția fizică

interpretarea regulilor de joc.

În baza acestor criterii observatorii notează arbitrii și arbitrii asistenți cu note începând de la 5 până la 10 (arbitrii centrali sunt notați și cu note zecimale).

În tabele avem prestația arbitrilor centrali și asistenți din anii 2000-2001 și 2001-2002 (vezi ANEXE).

Efectuând o anchetă asupra depistării erorilor de arbitraj care se întâlnesc evident în meciurile din cadrul campionatului Moldovei în care nemijlocit influențează asupra prestării arbitrajului sunt:

O tulburare momentană;

Pregătire insuficientă

Plasament greșit

Presiune psihică (public, presă)

Împărțirea greșită a sarcinilor cu arbitrii asistenți;

Conflicte cu anumiți jucători;

Observarea greșită a ciocnirilor dintre jucători;

Inhibiții nemotivate;

Conflicte personale;

Presiunea conducătorilor de cluburi;

Oboseala.

A arbitra un joc cu miză importantă la care asistă un public mai mult sau mai puțin numeros reprezintă un adevărat examen de verificare publică a calităților de personalitate ale arbitrului, cu toate consecințele de ordin psihologic ce decurg de aici: tact, frica de a greși, teama de insultele jucătorilor și publicului, etc. Este drept că aritrajul reprezintă o problemă esențială, arbitrii nefiind profesioniști. În plus, nici la cei mai solicitați arbitri această activitate nu are rol prea important ca sursă de venituri, căci aceștea sunt, de regulă, peroane cu o înaltă calificare profesională, remunerate corespunzător. Totuși, ambiția de a obține un calificativ bun din partea colegiului de arbitri este aât de puternică la majoritatea arbitrilor, încât fenomenele de anexitate apar cu o intensitate egală uneori cu aceea a personalităților care-și desfășoară permanent activitatea de bază sub controlul publicului: actori, oratori, artiști de circ, muzicieni, balerini etc. Cei cu temperament echilibrat, înzestrați cu o mare experență câștigă la multe jocuri de categorie mai modestă, reușesc să-și domine cu ușurință asemenea stări psihice.

CONCLUZII

În conformitate cu scopul și sarcinile înaintate reies următoarele concluzii :

Jocul modern solicită într-o măsură din ce în ce mai mare calități fizice remarcabile din partea unui arbitru;

Un arbitru pe parcursul a 90 de minute parcurge o distanță de la 7 la 11 km.

Deciziile corecte în joc, unde fazele se succed cu mare viteză, presupun din partea unui arbitru existența unui pronunțat spirit de observație;

Schimbarea metodicii de pregătire a arbitrilor a adus la un spor în pregătirea fizică, care este un moment esențial în luarea deciziilor corecte pe parcursul meciului;

Aplicarea și folosirea de către arbitrii a stretchingului în pregătirea unei forme sportive maxime, reflectată pe terenurile de fotbal prin prestații de excepție;

Oboseala devine principala sursă de eroare prin reducerea capacității arbitrului de a urmării fazele de joc și a lua decizii în conformitate cu realitatea petrecută pe teren.

BIBLIOGRAFIE

CAVRILOV V., CRĂCIUN N., ANTONOV V., MUNTEAN P., Arbitrul, Chișinău, 2002.

CICU V., Arbitrul de fotbal – pregătire practică, București, 1997.

ECONOMU V., Fotbalul modern: ce este și cum trebuie să-l jucăm, București, I.N.E.F.S., 1969.

EPURAN M., HORN, Mecanisme de influență a comportamentului în fotbal, București

GHERGHE N., Regulamentul jocului de fotbal (comentat), Editura U.C.F.S., București, 1964.

MANUȘARIDE C., CHIMIRGEAN C., Aproape totul despre fotbal, București, Editura Sport Turism, 1986.

MORATI S., DUMITRESCU GH., PEȚAN P., Ghid pentru activitatea arbitrului de fotbal, Editura Modus, Reșița, 1999.

MOTROC I., Fotbal – curs de specializare, București, 1999.

NICOARĂ P., CULIBABA G., RUSNAC P., Motivațiile arbitrajului în fotbal, Chișinău, 1996.

RAINEA N., Fotbalul și cavalerii fluierului, Editura Junimea, Iași, 1983.

ROȘCULEȚ N., Fotbal – probleme de joc și antrenament, Editura U.C.F.S., București, 1966.

ROȘCULEȚ N., Pregătirea fizică a arbitrului de fotbal, Editura Consiliului Național pentru Educație Fizică, 1986.

* * *, Rapoartele observatorilor pe anii 2000 – 2001 și 2001 – 2002.

* * *, Rolul arbitrului în meciurile de fotbal // Buletin Informativ, Nr. 389, Chișinău.

* * *, Strategia și tactica luptei sportive în fotbal // Buletin Tehnic, Nr. 1, București, 1988.

* * *, www. FIFA .com.

* * *, www. FRF . ro.

* * *, www. UEFA .com.