Elaborarea Si Aplicarea Mijloacelor DE Control Pedagogic In Pregatirea Sportiva A Luptatorilor Juniori In Ciclul Anual DE Antrenament

Cuprins

=== bibliografie rusa ===

7) Агеев Ш.К. Структура и содержание микроцикла специальной физической подготовки квалифицированных спортсменов в подготовительном периоде (на примере академической гребли): Автореф. дис.-.канд. пед. наук.-Л., 1984.-22 с.

8)Аграненко В.С, Залесский М.З. Врачебный контроль за юными лыжниками-гонщиками в процессе становления их спортивной формы //Лыжный спорт: Ежегодник.- М.: Физкультура и спорт, 1979.- Вып.2.-С.27-30.

9) Астахов А.Н., Тихомиров МИ, Взаимосвязь предсоревновательных
нагрузок и спортивного результата // Спортивная борьба: Ежегодник.- М.:
Физкультура и спорт. 1982.-С. 14-15.

10) Булочко К.Т., Виноградов А.И., Нелюбин В.В. Педагогические
аспекты

планирования и управления тренировочным процессом единоборцев /V Планирование и управление спортивной тренировкой единоборцев: Сборник науч.-метод. статей.- Л.: ГДОИФК им.П.Ф.Лесгафта. 1975.- С.3-1 7.

11) Григорьев В.И.. Замятин Ю.П. Особенности методики подготовки
борцов

в вузе // Греко-римская борьба в физической культуре студентов вузов.- СПб: Изд-во СПбУЗФ. 1996.-С.77-132.

Грузных Г.М.. Игуменов В.М.. Кондрацкий И.А. Проблема оптимизации годичного цикла подготовки резерва юношеских сборных команд по классической борьбе / Проблемы отбора и подготовки перспективных юных спортсменов: Тезисы докладов XII Всесоюзн. науч.-практ.конф.-М.: ВНИИФК. 1989.-С. 16-17.

Дахновскнй В.. Терещенко П. Тренивка в условиях высокогорья для повышения функциональных возможностей борцов На борцовском ковре: Сборник статей.- М.: Ф и спорт. 1970.- С.98-105.

Евстратов В.Д. Экспериментальное обоснование методики дозирования объема и интенсивности тренировочных нагрузок в соревновательном периоде лыжников-гонщиков 17 – 1 9 лет: Автореф. дисс. канд пел. наук.-Л.. 1976.- 19 с.

Железняк Ю.Д. Юный волейболист.- NT: Физкультура и спорт. 1998.-192 с.

Ю.Иванов В.В. Комплексный контроль в подготовке спортсменов.-М.: Физкультура и спорт, 1987.- 256 с.

Игнатьева В.Я. Планирование средств подготовки в спортиграх // Проблемы отбора и подготовки перспективных юных спортсменов: Тезисы докладов XII Всесоюзн. науч.-практ. конф,- М.: ВНИИФК, 1989.- С.25

Клишин Г.В. Планирование этапа непосредственной подготовки к соревнованиям у юных борцов // Спортивная борьба: Ежегодник.- М: Физкультура и спорт. 1978.-С.51-53.

Костюков В.В. Соотношение тренировочных и соревновательных нагрузок в годичном цикле подготовки юных волейболистов // Проблемы отбора и подготовки перспективных юных спортсменов: Тезисы докладов

XII Всесоюзн. науч.практ. конф.- М.: ВНИИФК, 1989.- С.34-35.

Лаптев А.П., Лавров В.А., Левитан П.Г. Управление тренированностью боксеров.- М.: Физкультура и спорт, 1973,- 104 с.

Максимченко Г.Н. Управление тренировочным процессом юных бегунов.- М.: Физкультура и спорт, 1978.- 144 с.

Манолаки В.Г. Методика подготовки дзюдоисток различной квалификации.- СПб.: Изд-во СПБГУ. 1993.-180 с.

Манолаки В.Г. Педагогический контроль за физической и технико-тактической подготовленностью дзюдоисток: Методическое пособие.-Кишинев: Пед ин-т им. Крянгэ. 1991.- 36 с.

Манолаки В.Г. Педагогический контроль за уровнем подготовленности квалифицированных дзюдоисток на этапе спортивного совершенствования: Автореф. дис. канд. пед. наук,- Л., 1990.- 24 с.

Матвеев Л.П. Заметки по повод некоторых новаций во взглядах на теорию спортивной тренировки //Теория и практика физической культуры. Л 1995-С.49-51.

Матвеев Л.П. К дискуссии о теории спортивной тренировки .', Теория и практика физич. культуры.- 1998. С.55-61.

Матвеев Л.П. К теории построения спортивной тренировки / Теория и практика физической культуры.- 1991.- № 12.- С. 11 -21.

Матвеев Л.П. Основы спортивной тренировки: Учеб. пособие для студентов физич. культуры.- М.: Физкультура и спорт, 1977.- 271 с.

Матвеев Л.П. От теории спортивной тренировки – к общей теории спорта //Теория и практика физич. культуры.- 1998.- №5,- С.5-8.

Матвеев Л.П. Проблема периодизации спортивной тренировки.-М.: Физкультура и спорт. 1965.- 233 с. спорт, 1991.- 542 с.

Медведев А. С. Четырехлетний цикл подготовки сильнейших тяжелоатлетов ДСО Профсоюзов // Тяжелая атлетика: Ежегодник.- М.: Физкультура и спорт, 1971 .-С.31 -42.

32) Медведев В.Н. Пред соревновательная подготовка
квалифицированных прыгунов в длину и тройным: Автор, дис. канд. пед. наук.-Л., 1984.- 23 с.

Неробеева О.В., Петрашев Л.Н. Тренировочная нагрузка гимнасток на этапе непосредственной предсоревновательной подготовки // Проблемы отбора и подготовки перспективных юных спортсменов: Тезисы докладов XII Всесоюзн. науч.-практ. конф.- М.: ВНИИФК, 1989.- С.5 1-52.

Никуличев В.А. Способы повышения эффективности управления подготовкой борцов //Спортивная борьба: Ежегодник.- М.: Физкультура и спорт 1981,-с-14-17.

Никуличев В.А. Структура тренировочных нагрузок борцов-юниоров в двухэтапной подготовке к главным соревнованиям // Проблемы отбора и подготовки перспективных юных спортсменов: Тезисы докладов XII Всесозн. науч.-практ. конф.- М.: ВНИИФК. 1989,- С.50-51.

Никуличев В.А., Дахновскнн В. С. Структура микроцилов и этапов при подготовке к основных- соревнованиям V Спортивная борьба: Ежегодник.-М.: Физкультура и спорт. 1979,- С.38-40.

Новиков A.A.. Колесов Д.И. Система подготовки борцов с учетом их спортивной борьбе.- М.: Физкультура и спорт. 19/6. С.23.

Озолин Н.Г. Молодом коллеге.- М.: Физкультура и спорт, 1988.- 288 с.

Озолин Н.Г. Путь к успеху.- М.: Физкультура и спорт, 1980.- 94 с.

Озолин Н.Г. Современная система спортивной тренировки.- М.: Физкультура и спорт, 1970.-478 с. Î

Парфенов В.А., Платонов В.Н. Тренировка квалифицированных пловцов.-М.: Физкультура и спорт, 1979.- 166 с.

Петров Р. Подготовка и участие команды Болгарии по вольной борьбе в олимпийском турнире в Мехико // На борцовском ковре: Сборник статей,-М.:Физкультура и спорт. 1970.- С. 122-125.

Пилоян P.A. Узловые вопросы многолетней подготовки борца: Метод, пособие.- Малаховка: МОГИФК, 1988.- 26 с.

44) Платонов В.Н. Теория и методика спортивной тренировки.- Киев:

Вища школа. 1984.-352 с.

45) Платонов В.Н. Подготовка квалифицированных спортсменов.-М..
Физкультура и спорт. 1986,- 202 с.

46) Платонов В.Н. Теория спорта.- Киев: Вища школа, 1987.- 424 с.

Рыжов В.Г.. Петров М.Г., Писарев И.И. Принципы построения этапа непосредственной подготовки высококвалифицированных гребцов на байдарках. Современные проблемы подготовки высококвалифицированных спортсменов: Респуб. сборник науч. трудов.- СПб: Изд-во СПбУЭФ. 1994.-С. 84-89.

Саханов З.И. Комплексный педагогический контроль в управлении предсоревновательной подготовкой квалифицированных боксеров // Средства и методы совершенствования технического мастерства боксеров: Сборник науч. трудов.- Л.: ГДОИФК им.Л.Ф.Лесгафта. 1987.- С.80-91.

Смирнов Ю.П. Предсоревновательная подготовка дзюдоистов высокой квалификации: Автор, дне. канд. пед. наук.- М.. 1989.- 20 с.

Станков А.Л.. Климин В.П.. Письменскнй. Индивидуализация подготовки борцов,- М.: ФиС 1984. 240 .

Программирование процесса подготовки дзюдоистов к ответственным соревнованиям Спортивная борьба: Ежегодник.- М.: Физкультура и спорт, 1978.-С. 18-21.

Тараканов Б.И., Неробеев Ю.В., Готинщиков Ю.И. Оценка технико-тактического мастерства по результатам соревновательной деятельности борцов // Управление технической подготовкой борцов высокой квали фикации: Сборник.- Л.: ГДОИФК им.П.Ф.Лесгафта, 1984.- С.29-34.

Тер-Ованесян A.A. Педагогические основы физического воспитания. М.: Физкультура и спорт, 1978.- 206 с.

Туманян Г.С. Новая форма построения предсоревновательной подготовки квалифицированных борцов // Спортивная борьба: Ежегодник.- М.: Физкультура и спорт, 1973, С.42-45.

55) Туманян Г.С. Научные основы планирования тренировки.- М.

ГЦОЛИФК. 1982.-1 Юс.

Туманян Г.С. Спортивная борьба: отбор и планирование.- М.: Физкультура и спорт. 1984.- 144с.

Туманян Г.С. Спортивная борьба: Теория, методика, организация тренировки. Учебное пособие: Кн.1,- Пропедевтика.- М.: Советский Спорт, 1997.-288 с.

Федоров В.И. Планирование и управление круглогодичной тренировкой фехтовальщиков старших разрядов // Планирование и управление спортивной тренировкой единоборцев: Сборник науч. — метод, статей.-Л.: ГДОИФК им.П.Ф.Лесгафта, 1975,-С.29-38.

Федоров Л.П. Научно-методические основы женского спорта: Учеб. пособие.- Л.: ГДОИФК им.П.Ф.Лесгафта, 1987.- 54 с.

Чебураев B.C. Черешнева Л.Я. Проблемы совершенствования системы подготовки квалифицированных спортсменов.- М.: ВНИИФК. 1977.-л Вып.З.- С. 26-29.

Черняк А.В. Методика планирования тренировки тяжелоатлета.-М.: Физкультура и спорт. 1078.- 136с.

62) Щахмурадов Ю.А. Вольная борьба.- М.: Высшая школа. 1997.- 189 с.

Шепилов А.Д.. Климин В.П. Выносливость борцов.- М.: ФиС 1979,-128 с.

Ширяев А.Г. Педологические основы организации и содержания многолетней подготовки спортсмена( на примере бокса):Автореф.дис. … д-ра пед.наук.- СПб, 1992-46 с.

Юргенс Д. Проблемы планирования тренировок и методы обучения юных борцов // На борцовском ковре: Сборник статей.- М.: Физкультура и спорт, 1970-С14-21.

Юшков О.П. Тренировочные нагрузки в спортивной борьбе // Спортивная борьба: Ежегодник//М.: Физкультура и спорт, 1972.- С. 26-28.

Петров Р. Усъвършериствуван на технико-тактического майстерство на борецаю – София: Медицина и физкультура, 1978. – 272 с

=== Teza ===

Cuprins

INTRODUCERE

Cerințele foarte înalte, față de sportivi, extinderea competitivității și creștere permanentă a pretendenților reali la cele mai înalte locuri în cadrul competițiile internaționale, impun savanților și practicienilor unul dintre cele mai importante obiectiv ce ține de evidență și reglarea indicilor de pregătire a sportivilor de diferite nivele d performanță.

Unul din factorii majori ce determină dinamica adecvată a indicilor de pregătire constă în structurarea optimă și realizarea procesului de antrenament la diferite etape a ciclului anual (Matveev L. P..1977, 1991; Platonov V. N.,1987; Ivanov V.I.,1987; Dorgan V., 2000; Manolachi V.G., 1993; 2003).

Totodată, factologia științifică și deducțiile metodice elaborate din acest punct de vedere în multe privințe sunt depășite și necesită completări și concretizări. In consecință, coexista o contradicție evidentă a cerințelor foarte înalte fată de activitatea de antrenament și competițională a luptătorilor și metodica insuficient de perfectată pentru evidență și structurarea componentelor de pregătire în cadrul ciclului anual.

Contradicțiile în elaborarea științifică argumentată a coraportului optim a diverse aspecte de pregătire calificată a luptătorilor-juniori la etapele ciclului anual de antrenament a determinat actualitatea temei.

Noutatea științifică a lucrării constă în evidență și aprecierea regimurilor optime de antrenament pentru pregătirea calificată a luptătorilor-juniori, fapt ce a facilitat determinarea celor mai eficiente combinații de structurare a componentelor principale de pregătire fizică și tehnico — tactică a luptătorilor în cadrul ciclului anual de antrenament.

Importanța practică a cercetării constă în faptul că s-au determinat parametrii numerici ai pregătirii fizice și tehnico-tactice a luptătorilor-juniori de stil liber, în baza acestor înregistrări au fost elaborate un șir de propuneri și recomandații în vederea structurării optime a procesului instructiv în cadrul ciclului anual de pregătire.

Rezultatele cercetării au fost aplicate în activitatea antrenorilor de la Liceul cu profil sportiv și a Clubului sportiv "Olimpia".

Obiectul cercetării – procesul de antrenament al luptătorilor-juniori de performanță.

Subiectul cercetării – sistemul de evidență și structurare a diverselor aspecte de pregătire a luptătorilor juniori în cadrul ciclului anual de antrenament.

Ipoteza cercetării: s-a presupus că elaborarea și aplicarea mijloacelor de control pedagogic a pregătirii sportive a luptătorilor în ciclul anual de antrenament va contribui la optimizarea sistemului de structurare și evaluare a aspectelor de bază ale pregătirii.

CAPITOLUL I ABORDAREA PROBLEMEI CERCETATE ÎN LITERATURA DE SPECIALITATE

1.1 Conceptul periodizării procesului de antrenament în ciclul anual de pregătire a sportivilor

Problemele privind sistematizarea și eficacitatea pregătirii multianuale a luptătorilor au fost și vor rămâne întotdeauna în centrul atenției savanților în acest domeniu.

Concurența înaltă pe arena sportivă internațională, creșterea permanentă a intensității antrenamentelor, dinamica vârstei în angajările de concurs pune în fața specialiștilor ce activează în domeniul antrenamentului sportiv o serie de probleme ce vizează perfecționarea continuă a mijloacelor și metodelor de antrenare sportivă (L.P.Matveev, 1977;).

Problema pregătirii incipiente a sportivelor este una dintre cele mai actuale în teoria și metodica educației fizice. Pe lângă aceasta, întemeierea științifică a metodicii de pregătire incipientă este o condiție importantă în ridicarea nivelului pregătirii tehnice și evoluării rezultative a sportivelor la concursuri. (V.N.Platonov, 1984; R.A.Piloian,1988, L.P.Matveev, 1991; Iu.A.Șahmuradov, 1997; V.G.Manolachi, 2003)

Ciclul anual, principiile elaborate de organizare a eforturilor în pregătirea de lungă durată și de antrenament (Ozolin N.G., 1970; Matveev L.P., 1977, 1995, 1997, 1998; Dragnea A., 1993 și alții) își găsesc continuare în concretizarea dinamicii volumului și intensității eforturilor, detalizarea particularităților structurii ciclului de antrenament raportat la probele de sport concrete (Șireaev A.G., 1974, 1992; Piloian R.A.,1985; Dorgan V.P., 1997). Structura ciclului anual de antrenament este condiționată de spectrul vast al sarcinilor, care, de fapt, constituie scopul antrenamentului la fiecare etapă de pregătire sportivă (Tumanean I.S, 1984, 1997;

Platonov V.N., 1984; Piloian P. A., 1988; Șireaev A.G.,1992; Manolachi V.G., 2003). Complexitatea problemei structurării optime a antrenamentului în timpul anului constă în atribuirea în baza legităților structurii procesului de antrenament unui conținut ce ar corespunde deplin obiectivelor trasate și condițiilor de realizare. Principiile de bază a sistemului periodizării antrenamentului sportiv în ciclul anual prevede minimum trei perioade: pregătitoare, competițională și intermediară. Indiferent de varianta de structurare a procesului de antrenament (cu un ciclu, două sau trei), structura antrenamentelor anuale se planifică și se realizează ținând cont de următoarele circumstanțe (Platonov V.N., 1986):

specifica genului de sport;

particularităților etapei de pregătire îndelungată;

performanța și particularitățile individuale a sportivului;

calendarul competițiilor;

sarcinile sportivului la competițiile principale ale anului.

Spectrul vast al circumstanțelor pentru structurarea oportună a ciclului anual de antrenament determină varietatea conținutului concret de formare a structurii ciclurilor în dependență de factorii enumerați, ce asigura raporturi de reciprocitate a legităților de afirmare a măiestriei sportive și obiectivele pregătirii pentru competițiile principale ale anului, îmbinarea optimă a mijloacelor și metodelor antrenamentului sportiv permite sportivului într-un timp scurt să obțină forma sportivă necesară pentru competițiile de bază ale anului.

Aceasta se obține grație modificărilor adecvate a intensității efortului, majorării sau reducerii efortului oscilatoriu, dinamicii raționale a coraportului de însărcinări generale și specializate în cadrul realizării programelor de antrenament (Ozolin N.G., 1970; Tumanean I.S., 1982; Fiodorov L.P., 1987; Manolachi V.G., 1993). Conceptul cauzelor succesiunii ciclice a perioadelor ciclului anual de antrenament, elaborat încă în anii 60-70 în baza legităților obiective de dezvoltare a formei fizice a sportivului (Matveev L.P., 1965-1977), prevede oportunitatea periodizării procesului de antrenament în corespundere cu etapele ei de dezvoltare.

Această teorie, preconizează idee că etapele principale de dezvoltare a formei sportive trebuie să predetermine orientarea preponderentă de acțiune a antrenamentelor, al căror caracter se schimbă în dependență de perioada procesului de antrenament. In corespundere cu acest principiu etapa de stabilire (de formare) a formei sportive se realizează în perioada pregătitoare a ciclului anual, pe parcursul căruia se să creează condiții prealabile și se asigură afirmarea nemijlocită a formei sportive. Etapa stabilirii relative a formei sportive are o importanță mai mare în perioada competițională, pe parcursul căreia se asigură menținerea formei sportive, ce se realizează în cadrul principalelor competiții ale anului. Etapa pierderii temporare a formei sportive prevede o perioadă intermediară care să asigure restabilirea posibilităților de adaptare a organismului sportivului, garantând menținerea succesiunii a celor două trepte de perfecționare sportivă.

Astfel, realizarea succesivă a perioadelor procesului de antrenament în cadrul ciclului anual de pregătire a sportivilor înlesnește dirijarea optimă a stării formei sportive, influențând etapele ei de dezvoltare.

Teoria periodizării procesului de antrenament în corespundere cu fazele de dezvoltare a formei sportive este foarte criticată (Verhoșanskii I.V., 1998). Acest teoretician rus, într-un articol publicat în revista "Teoria și practica culturii fizice" a exprimat obiecții referitoare la nesiguranța asupra justeții teoriei de periodizare. Esența acestor dubii constă în incapacitatea sportivului de a menține un nivel înalt al formei sportive pe parcursul perioadei competiționale de durată (de la 1,5-2 luni până la 4-5 luni), precum și necesitatea de a utiliza pentru aprecierea stării sportivului criterii mai concrete cu caracter medico-biologic. Tonul categoric al obiecțiilor lui LV. Verhoșanskii împotriva concepției periodizării nu permite să apreciem obiectiv semnificația criticii lui, cu atât mai mult că autorul acestei concepții L.P. Matvee (1991,1995,1998) a relevat în repetate rânduri necesitatea perfecționării teorie antrenamentului sportiv și creării teoriei sportului, științific argumentate, aplicând performanțele de ultima oră a cercetărilor din toate domeniile a savanților cu profil divers (pedagogi,medici, fiziologici, biochimici, biomecanici, psihologi, inginei sociologi).

Reșind din cele expuse, ar fi rațional să fie acceptată ca bază concep periodizării analizată mai sus, ținând cont de faptul că durata anumitor perioade a ciclului anual de antrenament se pot deosebi considerabil în dependență de condițiile de organizare a antrenamentului, specificul de gen sportiv și de gradul de pregătire a sportivilor. Totodată, o influență considerabilă asupra duratei și orientării concrete a perioadelor procesului de antrenament îl are calendarul competițiilor sportive, care în multe privințe determină structura și conținutul perioadei competiționale și planului anual de pregătire, în practica majorității genurilor sportive, competițiile se structurează după gradul de importanță și se repartizează corespunzător perioadelor procesului de antrenament. Ir perioada pregătitoare se pot programa competițiile mai puțin importante, care, de fapt, au un caracter de antrenament și de control pe fonul pregătirii pentru competițiile principale, desfășurate în cadrul perioadei competiționale. Durata acestei perioade are un caracter variativ în corespundere cu numărul competițiilor mai importante și posibilitățile obiective pentru a fi în forma sportivă performantă.

Examinând mai profund specificul de structurare a procesului de antrenament în diferite perioade a ciclului anual de antrenament, putem menționa că perioada pregătitoare, de obicei, este partea structurală, cea mai lungă a acestui ciclu. În această perioadă se desfășoară pregătirea nemijlocită a diferitor sisteme ale organismului pentru activitatea de antrenament și competițională eficientă, se perfecționează calitățile fizice și dexteritățile motrice, se realizează un volum mare al activității generale și speciale. Spectrul sarcinii pregătirii, orientat pentru asigurarea reușitei sportivului la cele mai importante competiții, se realizează în ambianța optimă a mijloacelor de pregătire fizică generală și specială. O astfel de îmbinare predetermină necesitatea aplicării sarcinilor de antrenament complexe cu caracter de pregătire generală și specială, majorând treptat exercițiile competiționale și special pregătitoare similare celor competiționale ca formă, structurași caracterul de influență asupra organismului sportivului (Platonov V.N., 1987).

Perioada pregătitoare se divizează convențional în 2 etape interconexate: de pregătire generală și de pregătire specială. De cele mai dese ori etapa de pregătire generală este mai lungă. Insă aceasta depinde, în mare măsură, de structura ciclului anual de antrenament. De exemplu, dacă se planifică un de antrenament cu două cicluri, practicat în multe genuri sportive, atunci în prima perioadă pregătitoare etapa de pregătire generala se caracterizează printr-o durată considerabilă, care este de două ori mai mare în comparație cu durata etapei de pregătire specială. In a doua perioadă pregătitoare durata ambelor etape a perioadei de pregătire de obicei sunt identice.

Obiectivele principale a etapei de pregătire generală vizează majorarea nivelului de pregătire fizică generală și funcțională, majorarea posibilităților principalelor sisteme ale organismului, perfecționarea dexterităților și priceperilor. Coraportul optim al mijloacelor pregătirii generale și speciale la această etapă variază considerabil în dependență de stagiul sportiv și calificare, genului sportiv, stării fizice a sportivilor. Pregătirea generală la prima etapă a ciclului anual are o importanță mult mai mare decât la etapele ulterioare. Una din cele mai importante sarcini a etapei de pregătire generală este majorarea posibilităților de adaptare a organismelor la antrenamente cu efort maximal.

Ponderea sarcinilor specializate în volumul general de activitate este nu prea înalt, însă trebuie să fie suficient pentru crearea condițiilor specifice de dezvoltare a constituenților principali de antrenament special și perfecționării pregătirii tehnico-tactice.

Mijloacele principale specializate la etapa de pregătire generală sunt exercițiile de pregătire specială selectiv direcționale, iar volumul acestor exerciții nu trebuie să depășească volumul mijloacelor de pregătire generală (Ozolin N.G., 1980,1988).

Tendința principală a dinamicii efortului de antrenament la etapa de pregătire generală se manifestă prin majorarea a parametrilor volumului și intensității cu prevalarea creșterii volumului, fapt ce înlesnește realizarea activității pregătitoare în scopul creării unei baze stabile a pregătirii speciale. Intensitatea efortului se majorează mai moderat ca să nu forțeze creșterea accelerată a capacității de antrenament și să garanteze stabilitatea stării de a fi în formă sportivă, stabilitatea căreia depinde, în primul rând, de volumul activității de pregătire și duratei perioadei pe parcursul căreia este desfășurată (Parfenov V.A. Platonov V.N., 1979; Platonov V.N., 1987). La această etapă continuă dezvoltarea și îmbinarea armonioasă a premiselor fundamentale create de pregătire optimă a sportivului, care se obține prin majorarea cotei de exerciții de pregătire specială, precum și propriu zi competiționale. Această majorare contribuie la crearea adecvată a formei sportive totodată la etapa de pregătire specială e posibilă participarea sportivilor 1; competițiile cu caracter auxiliar, care în mod firesc se includ în structura procesului de antrenament ca un mijloc de pregătire pentru competițiile de bază ale anului Reieșind din cele expuse, o atenție deosebită se acordă perfecționării tehnicii competiționale, care se realizează în îmbinare cu dezvoltarea dexterităților tactice și calităților fizice speciale. Efortul de antrenament în cadrul etapei de pregătire speciale a ciclului anual de pregătire continuă să se majoreze, în mod deosebit la parametrul intensității duce la stabilirea volumului general al efortului și chiar la o oarecare reducere a acestuia la finele perioadei pregătitoare. O astfel de corelație a intensității și volumului efortului creează condițiile necesare pentru majorarea intensității de executare a sarcinilor de antrenament, ce constituie un factor important pentru dezvoltarea adecvată a antrenamentului.

Totodată, se asigură desfășurarea rapidă a proceselor de durată de realizare a proceselor restructurării sistemelor organismului, în baza realizării volumului activității pregătitoare la prima etapă a ciclului anual de pregătire.

Reducerea volumului efortului de antrenament trebuie să se efectueze în baza exercițiilor specializate la începutul etapei continuă să se majoreze, iar apoi se stabilizează. Pe măsura dezvoltării antrenamentelor speciale și formării capacității de a fi în formă sportivă, pregătirea sportivului trebuie să fie integral pronunțată. Aceasta înlesnește realizarea în exercițiile competiționale a complexului de restructurări funcționale, pregătirea tehnico-tactică,alte aptitudini și experiență, acumulate la etapele precedente ale procesului de antrenament (Platonov V.N., 1986).Perioada competițională a ciclului anual de antrenament se caracterizează prin tendința de a crea condiții mai favorabile de realizare a nivelului de pregătire specială prin performanțe sportive. De obicei, pe parcursul perioadei competiționale sportivul participă nu numai la o competiție, ci la câteva competiții importante, fapt ce-l face pe sportiv să se mențină într-o formă înaltă sportivă pe parcursul întregii perioade.

Aceasta se poate obține doar prin perfecționarea permanentă a calităților speciale, aptitudinilor și priceperilor pe fonul stabilizării relative a parametrilor de antrenament special obișnuiți, fapt ce garantează sportivilor o pregătire optimă pentru realizarea de performanțe în cadrul competițiilor importante. Dinamica unor indici ai procesului de antrenament, legată de necesitatea pregătirii nemijlocite pentru competițiile următoare, nu trebuie să aibă drept scop restructurarea fundamentală a posibilităților de adaptare a organismului sportivilor, întrucât contravine logicii concepției de obținere și stabilizare a capacității de a fi în formă sportivă și poate provoca un eșec la competiții. In perioada — pregătitoare o atenție deosebită se acordă pregătirii tehnico-tactice, care are drept scop asigurarea realizării eficiente a formelor acceptate pentru activitatea competițională cu o garanție maximal posibilă. Aceasta se obține grație perfecționării permanente a dexterităților și priceperilor însușite anterior, accentul pe majorarea variativității și capacității de aplicare în condiții extremale de activitate sportivă, perfectând coordonarea mișcărilor, perfecționând îmbinările complicate a acțiunilor tactico-tehnice și dezvoltând logica tactică.

Pregătirea fizică în perioada competițională este direcționată pentru obținerea antrenării speciale maxime, menținând nivelul general de pregătire deja obținut. Scopul principal al pregătirii fizice constă în perfecționarea pregătirii, funcționale a sportivilor până la eforturi maximale, caracteristică pentru condițiile competiționale. Organizarea procesului de antrenament în perioada competițională capătă o importanță deosebită odată cu ridicarea calificării sportivilor până la gradul de maestru în sport de categorie internațională, pentru care majoritatea competițiilor au un caracter de control având drept scop apropierea de starturile principale ale anului (Șahmuradov I.A., 1997).

Principalul element constructiv al perioadei competiționale îl constituie mezociclul competițional, ce cuprinde etapa de pregătire precompetițională nemijlocită, competiția de bază și mezociclul de degrevare de scurtă durată. Anume numărul și ordinea repartizării competițiilor de importanță, care necesită o pregătire precompetițională specială, în mare măsură condiționează structura concretă a perioadei competiționale a ciclului anual de antrenament. Grupul obiectivilor perioadei intermediare, care este o etapă integrală a ciclului anual de pregătire, de obicei include și scopul de a asigura condițiile necesare pentru odihnă activă a sportivului și crearea condițiilor pentru menținerea unui anumit nivel de pregătire la începutul ciclului anului următor. Realizarea eficientă a acestor obiective permite să se mențină o așa rezervă de pregătire, ce asigură succesiunea optimă a macrociclului final și celui următor al procesului continuu de antrenament.

Mijloacele de pregătire fizică generală, aplicate în perioada intermediară trebuie să posede un caracter de succesiune a activității cu diversă orientare pentru accelerarea proceselor de restabilire, încă o modalitate de realizare oportună a mijloacelor în perioada intermediară constă în diversificarea condițiilor de aplicare inclusiv oferind sportivului dreptul de selectare individuală a acestor condiții în scopul majorării volumului de emoții pozitive. Perioada intermediară durează, de obicei, o lună — două și cuprinde 2-3 mezocicluri cu caracter de restabilire, nelimitate în timp. Volumul efortului se caracterizează prin parametri nu prea mari, iar numărul lecțiilor de antrenament în timpul microciclului săptămânal nu trebuie să depășească 4-6 lecții.

în faza finală a perioadei intermediare se produce restabilirea posibilităților funcționale și de adaptare a organismului sportivilor, fapt ce permite majorarea treptată a efortului, asigurând o trecere ușoară la etapa pregătitoare a macrociclului următor de antrenament.

Organizarea oportună a perioadei intermediare cu o durată, volum și conținut rațional al activității permite sportivului nu numai să — și restabilească forțele după efortul de înaltă intensitate a ciclului anual precedent, dar și asigurarea unui nivel de pregătire la începutul perioadei pregătitoare în comparație cu perioada similară a anului sportiv premergător (Platonov V.N., 1984).

Concepția de periodizare a antrenamentului sportiv are specificul său de realizare în dependență de particularitățile genului sportiv și calificării sportivilor. Totodată, se pot distinge atât durata generală a microciclului de antrenament, cât și coraportul duratei perioadelor acestuia. Aplicarea structurii anului calendaristic și instructiv în calitate de macrociclu de bază, permite majorarea volumului efortului în limite mari și asigurarea unor restructurări mai efective de adaptare a organismului sportivilor.

Astfel, principiile generale a concepției periodizării antrenamentului sportiv se manifestă concret în orice tip de activitate sportivă, corespunzând specificului dat.

1.2 Structura ciclului anual de antrenament în corespundere cu specificul diferitelor genuri sportive

Reieșind din cele expuse în paragraful precedent, concepția teoretică de periodizare a procesului de antrenament în cadrul ciclului anual poate fi nivelată în dependență de specificul genului sportiv, calificarea sportivilor și altor particularități de grup sau individuale.

Gradul de influență a acestor particularități crește în legătură cu necesitatea majorării treptate și de a se menține într-o formă sportivă înaltă pe o perioadă de timp mai îndelungată.

Savanții din diferite genuri sportive depun eforturi considerabile pentru soluționarea problemei de structurare optimă a ciclului anual de antrenament în corespundere cu necesitatea asigurării unui grad de pregătire specială în perioada competițională. Mai multe investigații de acest gen au fost efectuate în atletica ușoară (Medvedev V.N., 1984), la schi (Evstratov V.D., 1976; Agranenco V.S., Zalesskii M.Z., 1979), la box (Laptev A.P., Lavrov V.A., Levitan A. G., 1973; Sahanov Z.L., 1987), în jocurile sportive (Jelezneak I.D., 1988;Ignatieva V.I., 1989), în lupta sportivă (Tumanean G.S., 1982,1984; Niculicev V.A., 1989; Gruznih G.M., Igumenov V.M., Kondrațkii I.A., 1989; Șahmuradov L.A., 1997, ș.a.)

Un număr considerabil de lucrări au fost publicate în baza materialelor din gimnastică (Ceburaev V.S., Cereșneva L.L., 1977; Nepobeeva O.V., Petrasev L.N., 1989), haltere (Medvedev A.S., 1971; Cemeac A.V., 1978), canotaj (Ageev S.K., 1984; Rijov V.G., Petrov M. G., Pisarev I.L, 1994).

Analiza acestor publicații, a altor cercetări ce abordează problema structurării raționale a ciclului anual de antrenament, demonstrează că majoritatea savanților înțeleg complexitatea acestei probleme și recomandă diverse modalități de realizare.

Astfel, G.N. Macsimcenco (1978), expunând o abordare originală a sistemului de dirijare a procesului de antrenament a alegătorilor, a propus o variantă de predestinare scopului principal a mijloacelor de bază de antrenament. In acest scop autorul a elaborat următoarea succesiune a perioadelor în cadrul ciclului anual: după etapa intermediară, cu durata de o lună, urmează perioada pregătitoare de iarnă, apoi perioada competițională de iarnă cu o durată de 2,5 luni. In continuare urmează iar perioada intermediară de două săptămâni, apoi perioada pregătitoare de trei luni și o perioadă similară în perioada de vară. Această succesiune a perioadelor de pregătire, conform autorului, facilitează îmbinarea organică a volumului de activitate, variat din punctul de vedere al direcționării, în cadrul microciclului de antrenament și optimizarea coraportului anumitor parametri ai efortului în corespundere cu caracterul unei sau altei perioade.

Recomandări mai puțin concrete a oferit V.N. Medvedev (1984), care a sistematizat variantele mai admisibile pentru organizarea perioadei competiționale a sportivilor la sărituri în lungime și a stabilit necesitatea de a alege un plan optim de pregătire, bazat pe analiza activității de antrenament și competiționale precedente a sportivilor, precum și a importanței și termenilor desfășurării competițiilor principale.

I. S. Ivanov (1987), studiind structura efortului aruncătorilor din atletism în ciclul anual de pregătire, a constatat că această structură, independent de particularitățile individuale și tipul de aruncări, se caracterizează: – în primul rând, printr-o activitate mai intensificată asupra pregătirii tehnice și de forță — viteză la începutul fiecărui an de antrenament; – în al doilea rând, un volum mare de efort specializat în prima etapă a perioadei pregătitoare și efort maximal în a doua jumătate a perioadei; – în al treilea rând, volumul mare de efort fizic înaintea mezociclurilor competiționale; – în al patrulea rând, îmbinare optimă a mezociclurilor accelerate referitoare la efortul uniform în celelalte perioade; – în al cincilea rând, schimbări unidirecționale a parametrilor numerici a efortului mijloacelor de pregătire tehnică și de forță — viteză. Studierea aprofundată a structurii anului de antrenament al sportivilor

— aruncători i — a permis autorului să propună o periodizare originală a acestei structuri, acordând mai multă atenție coraportului efortului de forță — viteză și de forță în dependență de durata de timp ce rămâne până la competițiile de bază. Un număr considerabil de cercetări referitoare la problema analizată au fost efectuate de specialiști la schi. Astfel, V.D. Evstratov (1976), studiind amănunțit metodica dozării volumului și intensității efortului de antrenament în perioada competițională a schiorilor de curse, a constatat necesitatea succesiunii raționale a microciclurilor cu efort mare și mic în dependență de particularitățile individuale și starea fizică sportivă. La aceleași concluzii a ajuns V.D. Evstratov (1976), care a menționat și necesitatea reducerii volumului mijloacelor de antrenament menținând intensitatea înaltă a efortului la etapa de pregătire precompetițională a sportivelor la schi.

In calitate de indici obiectivi poate fi dinamica devierilor funcționale și parametrilor de adaptare după orice efort. De exemplu, apariția echilibrului azotat negativ indică necesitatea reducerii efortului de antrenament (Agranenco V.S., Zalenskii M.Z., 1979).

Studiind profund particularitățile de dezvoltare și de manifestare a capacității de rezistență a schiorilor de curse în procesul pregătirii timp de un an întreg, a stabilit o succesiune optimă de perfecționare a capacității de rezistență generală și specială în corespundere cu etapele ciclului anual. Totodată, autorul a determinat coraportul oportun a mijloacelor specifice și nespecifice de antrenament în cadrul fiecărei etape, precum și aplicarea preponderentă a metodelor uniforme, succesive, de control sau competiționale de antrenament la diferite perioade a ciclului anual de pregătire.

Specialiști jocurilor sportive precaută problema coraportului a diferite tipuri de pregătire în cadrul ciclului anual de antrenament sub alt aspect. Astfel, I.D. Jelezneac (1988), expunând specificul tipurilor de pregătire a jucătorilor de volei, s-a referit doar la repartizarea volumului acestor tipuri în ciclul anual și nu a dezvăluit mai amănunțit particularitățile îmbinării lor an cadrul ciclului dat. Totodată, autorul a acordat o atenție deosebită structurării microciclurilor ca unități structurale de bază a procesului de pregătire al sportivilor, precum și crearea așa numitelor blocuri de pregătire care, de fapt constituie o varietate a mezociclurilor tradiționale cu o direcționare corespunzătoare. Expunând caracteristicile acestor blocuri, autorul, din păcate, nu a specificat succesiunea și îmbinarea optimă de aplicare a lor în cadrul ciclului anul de antrenament. Într-un mod tradițional a expus problema planificării mijloacelor de pregătire a reprezentanților jocurilor sportive V.I. Ignatiev (1989), care a relevat importanța sistematizării tuturor tipurilor de pregătire (fizică, tehnică, tactică și de joc), evidențiind mijloacele direcționalității predominante în fiecare perioadă de antrenament. Divizând perioada pregătitoare în trei etape, autorul a propus un conținut original al mijloacelor referitoare la fiecare etapă, care, conform opiniei autoarei, oferă posibilitatea de perfecționare a tuturor tipurilor de pregătire a sportivilor (jucători).

V.V. Kostiukov (1989), examinând problema coraportului rațional a efortului de antrenament și competițional în ciclul anual de pregătire a jucătorilor de volei, a stabilit că pe parcursul anului cota exercițiilor specifice constituie 78 la sută din timpul general pentru antrenamente. S-a stabilit că cota exercițiilor cu caracter aerob constituie 87 la sută din volumul total de însărcinări, cota exercițiilor cu caracter aerob-anaerob constituie 11,7%, iar grupului exercițiilor cu caracter anaerob îi revine l,3%din timpul general pentru lecții. Acest coraport al direcționării efortului, după datele autorului, contribuie la majorarea statistic autentică a indicilor viabilității de volei. Studiind particularitățile organizării microciclului de antrenament a tinerilor fotbaliști, V.I. Ignatiev (1989) a propus o programă de pregătire originală cu dezvoltarea mai intensă a unei sau altei calități fizice prin planificarea lecțiilor cu executarea a diverse mijloace de antrenament. Aprobarea acestei programe a demonstrat că aplicarea ei contribuie la majorarea nivelului de dezvoltare a calităților fizice primordiale pentru fotbaliști și posibilităților funcționale a sistemului cardio-respirator, ce creează o bază bună pentru specializarea reușită în genul sportiv preferat.

Astfel, A.A. Lavrov (1985) și Z.I. Sahanov (1987), considerând perioada competițiilor principale cea mai importantă în procesul de pregătire a boxerilor de performanță, au subliniat necesitatea evidențierii părților principale a gradului de pregătire a sportivilor în scopul individualizării procesului de antrenament în perioada dată. Reieșind din cele expuse, programa pentru pregătirea boxerilor corespunzător competițiilor se divizează în două etape: de pregătire fizică specială și de perfecționare a măiestriei tactico-tehnice individuale. În cadrul unei anumite etape trebuie soluționate sarcinile concrete corespunzătoare, ce permit optimizarea conținutului și structurii perioadei competiționale de antrenament și asigurarea pregătirii calificate a boxerilor pentru cele mai importante competiții.

Mai profund a fost studiată această problemă de L.P.Matveev (1977), care a încercat să reefectueze planificarea individuală a efortului în cadrul microciclului semestrial, obiectivul principal fiind victoria la competițiile de bază ale anului. Acest obiectiv a constituit un imbold pentru autor în elaborarea unui sistem original de planificare a procesului de antrenament, fiind constituit din două mari etape cu o durată de trei luni fiecare. Etapele, la rândul lor, se divizau în mezocicluri, în cadrul cărora se realiza un bloc specific de obiective a pregătirii în corespundere cu durata de timp de până i competițiile principale. Realizare acestei activități de antrenament a facilitat majorarea, finele macrociclului semestrial nivelului majorității indicilor de pregătire a boxerilor : asigurarea rezultatelor înalte a activității competiționale.

Din lucrările realizate în baza materialelor din domeniul gimnasticii, putem remarc lucrarea autorilor V.S. Ceburaev, L.I. Cereșneva (1977), în care se relevă necesitate dozării efortului în perioada competițională. Totodată, trebuie redus puțin volumul efortului de antrenament și concomitent majorată intensitatea acesteia, aplicând îmbinarea oportună a microciclurilor cu eforturile mici, medii și mari. Normarea concretă efortului trebuie să se efectueze în dependență de particularitățile individuale gimnastelor și nivelului lor de pregătire.

Examinând mai concret structura efortului de antrenament a gimnastelor de performanță la etapa pregătirii precompetițională, O.V. Nerobeev, L.N. Petrașev (1989) au determinat legitatea generală de formare a acestei structuri, esența căreia constă în reducerea considerabilă a volumului activității de antrenament. Cu toate acestea dinamica efortului la etapa analizată capătă un caracter ondulatoriu cu două puncte maxime, fiind motivat prin îmbinarea rațională a microciclurilor de șoc și de degrevare ce contribuie la formarea stării optime și de pregătire a gimnastelor pentru competițiile principale, Baza studierii sistematice a particularităților de structurare a ciclului anual de antrenament a halterofililor o constituie, totuși, lucrarea lui A.S. Medvedev (1984), în care autorul a stabilit repartizarea procentuală a volumului efortului în diferite perioade și etape de pregătire în cadrul ciclului anual, a stabilit dependența parametrilor de antrenament în fiecare mezociclu de la calendarul competițiilor, a determinat valoarea optimă a volumelor și a intensității efortului halterofililor de performanță în legătură cu tendințele de dezvoltare a acestui gen sportiv. Concretizând atributele menționate a procesului de antrenament la haltere, A.V. Cerneak (1978) a constatat posibilitatea planificării anului prin divizarea lui în două, trei patru sau cinci etape de pregătire de cinci luni, deși cele mai răspândite variante sunt constituite din etape comparativ scurte (de la două până la trei luni). Totodată, autorul a subliniat că durata acestor etape și caracteristica repartizării volumului activității de antrenament pe luni depinde, de fapt, de particularitățile individuale ale sportivilor.

Specialiștii sportului de canotaj depun eforturi substanțiale pentru argumentarea științifică a sistemului de structurarea diferitor perioade ale ciclului anual de antrenament Astfel, Ș.K. Agheev (1984), studiind structura și conținutul etapei de pregătire specială a canoiștilor de performanță la etapa pregătitoare, a ajuns la concluzia că la această etape este rațional să se execute sarcinile de antrenament pentru dezvoltarea rezistenței speciale în îmbinare cu un volum mai mare de efort în zona de asigurare energetică mixtă. Menținerea nivelului obținut al calităților speciale de forță trebuie efectuată prin lecțiile de antrenament cu direcționare a forței, ce asigură gradul sporit de pregătire al organismului sportivilor pentru efortul fizic. Sistematizând principiile de bază de structurare a etapei de pregătire precompetițională a canoiștilor de performanță, V.G, Rijov, M.G. Petrov, LI. Pisarev (1994) au determinat conținutul acestei etape , volumul efortului de antrenament, zonele de intensitate. Totodată, autorii au relevat necesitatea de a selecta mijloacele de antrenament în corespundere cu parametrii ce reflectă caracteristicile de forță — viteză și de timp a efortului special, iar repartizarea rațională acestui efort are o importanță decisivă la pregătirea canoiștilor de performanță.

Prin urmare, analizând publicațiile ce abordează particularitățile structurii ciclului

anual de antrenament în dependență de specificul genului sportiv, am constatat că această problemă se studiază de specialiști în toate domeniile sportive. O bună parte a programelor elaborate, la general, corespund principiilor teoretice de periodizare a antrenamentelor sportive în cadrul ciclului anual de antrenament. Altă parte a variantelor de structurare a ciclului anual de antrenament are un caracter mai individual și se caracterizează prin deosebiri substanțiale de concepția generală de periodizare propusă de L.P. Matveev (1977,1991).

Argumentele convingătoare în susținerea unei sau altei opinii, precum și un volum mare de publicații, vizavi de problema studiată, denotă, pe de o parte, atenția sporită a specialiștilor față de problema optimizării ciclului anual de antrenament și, pe de altă parte, multe aspecte contrare a acestei probleme, care necesită sistematizare și concretizare.

1.3 Particularitățile de structurare a procesului de antrenament al luptătorilor în diferite perioade ale ciclului anual de pregătire

Specialiștii din toate stilurile de luptă sportivă au depus eforturi considerabile în cadrul procesului de elaborare a sistemului științific argumentat de structurare a ciclului anual de pregătire a luptătorilor de diversă performanță. Autorii au examinat ciclul menționat sau un tot întreg, ca fiind o parte constituentă a pregătirii sportivilor în decursul mai multor ani, sau ca un bloc de etape, în raport de reciprocitate, a procesului de antrenament în corespundere cu teoria periodizării și specificul de structurare a procesului de pregătire sportivă într-o perioadă a ciclului anual.

încă la începutul anilor 70 cercetătorul german D. Iurghens (1970), studiind detaliat problema planificării antrenamentului luptătorilor-juniori, a constatat coraportul procentual optim de pregătire generală și specială în fiecare perioadă a anului de antrenament. Divizând ciclul anual în trei perioade de bază și șase etape, autorul a stabilit deosebiri considerabile în componența mijloacelor de antrenament, totodată a subliniat importanța obținerii unui nivel optim al stării e de a fi în formă sportivă anume în perioada competițiilor principale. Tendința principală pentru obținerea acestei stări, considera autorul, constă în reducerea volumului general al antrenamentelor în a doua etapă a perioadei pregătitoare din contul reducerii volumului de exerciții speciale.

Din alt punct de vedere a studiat problema raționalizării structurii de pregătire a luptătorilor de performanță cunoscutul specialist bulgar R. Petrov (1970), care a propus să se renunțe la perioada intermediară între două cicluri anuale, care au precedat Jocurile Olimpice curente. Autorul considera că aceasta a contribuit la asigurarea continuității de pregătire a sportivilor. Totodată autorul a consemnat că îmbinarea celor trei etape tradiționale (pregătitoare, competiționale, intermediare) în structura fiecărui ciclu anual înlesnește dirijarea direcționată a procesului de pregătire a luptătorilor și determinarea efectului antrenamentelor.

Specialiștii ruși în publicațiile lor au abordat un cerc mai restrâns de probleme în pregătirea luptătorilor și nu au examinat problema integral. Astfel, V. Dahnovskii, P. Tereșcenco (1970) au determinat particularitățile de antrenament a luptătorilor în condițiile de munte. Tumanean (1973), M.S. Fiodorov (1975) au determinat modalitățile de majorare a efectului de antrenament a luptătorilor la etapa de pregătire precompetițională mijlocită, O.P. Iușkov (1972) a determinat necesitatea dinamicii considerabile a coraportului volumul ș intensității efortului în dependență de acțiunea unei anumite perioade de pregătire în cadrul ciclului anual de antrenament.

Mai detaliat au fost examinate aspectele planificării procesului de antrenament a luptătorilor corp la corp de K.T: Bulocico, A.I. Vinogradov, V.V. Neliubin (1975), care relevat importanța stabilirii exacte a sarcinilor și duratei perioadelor și etapelor de antrenament, precum și a volumului mijloacelor și dinamicii efortului la fiecare tip de pregătire. Totodată, autorii au relevat necesitatea evidenței calității luptelor ca caracter de antrenament și competiționale la concursurile de diversă importanță. Această informație, consideră autorii, constituie un factor important în dirijarea pregătirii luptătorilor.

Cunoscuții specialiști de luptă sportivă A.A. Novicov, A.I. Kolesov (1976) dezvăluind principiile sistemului de pregătire a luptătorilor ținând cont de calificarea și vârsta sportivului au inclus într-unui din factorii acestui sistem metodica desăvârșită a antrenamentului sportiv și sistemul de competiții. Autorii au subliniat necesitatea optimizării coraportului volumului și intensității efortului de antrenament a luptătorilor în dependență de vârsta, nivelul de pregătire fizică și tehnică, stagiului sportiv. Autorii susțin că sistemul de competiții trebuie să prevadă îmbinarea oportună a competițiilor de verificare, de încadrare și de bază, iar competițiile principale trebuie precedate de restul activității competiționale a luptătorilor.

Cunoscutul savant G.S. Tumanean (1982-1984), examinând detaliat tendințele tradiționale de structurare a anului de antrenament a luptătorilor, a ajuns la concluzia că în afară de planificarea obișnuită a ciclului anual cu trei perioade de pregătire, sunt posibile și variante cu cinci (ciclu dublat) sau șapte perioade de antrenament (ciclu constituit). Selecția unei variante concrete depinde de vârsta și calificarea luptătorilor. Totodată, autorul a subliniat necesitatea de a continua cercetările în scopul determinării modalităților optime de structurare a anului de antrenament a luptătorilor evidențiind gradul de necesitate pentru evidență activității sportivilor și selectarea sistemului optim de competiții în ciclul anual de antrenament.

A.L. Stankov, V.P. Klimin V.P. Pisimenskii (1984), M. Chirazi (1999) considerând că elaborarea programei de pregătire a luptătorilor constituie veriga finală în șirul soluțiilor administrative, au sublimat necesitatea realizării acestei programe prin determinarea problemelor — cheie și modalităților de soluționare a acestor probleme, selectând variantele optime. Totodată, autorii s-au limitat doar la observații generale vizavi de necesitatea unei abordări individuale la pregătirea luptătorilor și au propus modalități concrete de realizare a acesteia în cadrul ciclului anual de antrenament.

I.M. Gruznîh, V.M. Igumenov, LA. Kondrațkii (1989), relevând importanța menținerii continuității procesului de antrenament pentru tineri luptători perspectivi, au presupus că aceasta se poate obține prin realizarea ciclului suplimentar de competiții pentru sportivii neîncadrați în componența echipelor selecționate.

Totodată, autorii au menționat necesitatea pregătirii tinerilor luptători ținând cont de utilizarea rațională a timpului din cadrul anului de antrenament ce cuprinde timpul vacanței și apropiind astfel regimul de antrenament de necesitățile regimului de pregătire a rezervelor echipelor selecționate.

O abordare, nu mai puțin originală, a problemei studiate întâlnim la autorii V.I Grigoriev, I.P. Zameatin (1996), care printre primii din specialiștii în domeniul luptei au avut o atitudine dubioasă vizavi de validitatea teoriei de periodizare a procesului de antrenament (Matveev L.P., 1977), bazată pe legitatea obiectivă de a obține sau pierde starea de formă sportivă.

După opinia autorilor, această teorie în calitate de dominantă la pregătirea luptătorilor pe parcursul a mai multor ani se baza pe sistemul de asigurare materială, care compensat mă i multe erori metodice. Totodată, autorii au menționat necesitatea evidenței aspectelor de pregătire a luptătorilor prin formarea concepției multidimensionale de pregătire a sportivilor, bazată pe legile adecvate de adaptare, ținând cont de blocurile principale (4 blocuri) de realizare a procesului de antrenament.

Cunoscutul luptător și antrenor rus LA. Șahmuradov (1997), generalizând rezultatele cercetărilor sale, a menționat necesitatea planificării ciclului anual de pregătire bazat pe evidențierea competițiilor intermediare și cele de bază pentru fiecare sportiv. Planificarea corectă a pregătirii individuale permite ca fiecare sportiv să atingă un nivel maximal de pregătire în intervalul de timp necesar, iar după probele eliminatorii, a oferi sportivului un repaus și acțiuni de recuperare, iar în timp de 1-1,5 luni să înceapă pregătirea direcțională pentru competițiile principale ale anului. Astfel, analiza publicațiilor ce abordează diferite aspecte de structurare a ciclului anual al sportivilor cu diferite stiluri de luptă adeveresc faptul că specialiștii în domeniul luptei sportive abordează această problemă preponderentă în lumina ideilor general teoretice ce au constituit baza teoriei antrenamentului sportiv di anii 70-80. Reieșind din acestea, structura și conținutul anului de antrenament se realizează în cadrul perioadei pregătitoare, competiționale și intermediare de durată și ciclicitate diferită. Insă, unii specialiști consideră realizarea practică a procesului de antrenament deseori nu se încadrează în cadrul perioadelor tradiționale de pregătire, iar într-o măsură, anumită este predeterminată gradul de pregătire și vârsta luptătorilor în corespundere cu sarcinile individuale ale procesului de antrenament și calendarul competițiilor viitoare Acest mod de abordare a problemei analizate și numărul impunător de publicații adeveresc necesitatea studierii în continuare și concretizarea modalităților principale de structurare i procesului de antrenament al luptătorilor în cadrul ciclului anual de pregătire.

1.4 Controlul pedagogic in sistema antrenamentului sportiv

Instruirea incipientă în proba sportivă aleasă presupune un proces instructiv-educativ cărui îi sunt caracteristice toate aspectele procesului pedagogic: rolul conducător al antrenorului-specialist, elaborarea sistemului de lecții în corespundere cu principiile didactice de ordin general și specific antrenamentului sportiv etc.

Planificarea și realizarea eforturilor de antrenament a sportivilor trebuie să se îndeplinească cu un control fix a datelor cantitative despre laturile interne și externe ale eforturilor cu evidența principiilor metodologice de bază a problemei în cauză.

Plurivalența a multor recomandări ale specialiștilor care au cercetat problema pregătirii luptătorilor în ciclul anual sunt semnalizări pentru cercetarea continuă a problemei în baza datelor cercetărilor contemporane.

Caracterul spontan al procesului de instruire la etapa incipientă pune în pericol întreaga viitoare carieră sportivă a începătorului. Etapa inițială de pregătire trebuie să fie totalmente planificată. Un astfel de proces pedagogic ce include în sine principii cibernetice poartă denumirea de instruire programată. Orientarea dată a primit o dezvoltare spectaculoasă la soluționarea problemelor de instruire în sport. La însușirea diferitor acțiuni s-a afirmat reușit metoda de formare pe etape a acestora, ea fiind întemeiată pe formarea bazei de orientare în activitate, deoarece greșelile comise la învățarea acțiunilor tehnice apar ca rezultat al orientării insuficiente la îndeplinirea sarcinii.

Principiile elaborate de organizare a eforturilor în pregătirea de lungă durată și ciclul anual de antrenament (Ozolin N.G., 1970; Vaițehovskii S.M., 1971; Matveev L.P., 1977, 1995, 1997, 1998) își găsesc continuare în concretizarea dinamicii volumului și intensității eforturilor, detalizarea particularităților structurii ciclului de antrenament raportat la probele de sport concrete (Șireaev A.G., 1974, 1992; Piloian R.A.,1985; Dorgan V.P., 1997; Manolachi V.G.).

Optimizarea antrenamentului sportiv necesită o elaborare perfecționată și detaliată a structurii pregătirii sportivilor, evidența concretă a parametrilor eforturilor de antrenament și analiza lor în concordanță cu schimbările funcționale care survin în organism. De a aprecia obiectiv informația obținută despre starea funcțională a sportivilor din toate soluțiile optimale pentru introducerea corectărilor în structura procesului de antrenament este posibil doar analizând această informație în parametrii temporali reali cu folosirea în acest sens a tehnicii de calcul moderne.

Printre diferitele mijloace de normare și control a volumului și intensității eforturilor un loc aparte revine criteriilor și testelor cu caracter biochimic care reprezintă posibilitățile energetice ale sportivului.

De către V.N.Platonov (1987) a fost elaborată și argumentată concepția programării de perspectivă și prognosticare a procesului de statornicire și perfecționare a măiestriei tehnice la însușirea acțiunii de complexitate progresată. La baza concepției stă principiul dezvoltării anticipative care se realizează pe calea creării de condiții optimale. Factorul sistemo-formator este modelul obiectiv al ciclului de pregătire îndelungată, elaborat cu anticiparea indicilor de bază prognozați ai activității competiționale a sportivilor de peste hotare. Mijloacele și metodele pregătirii tehnice se contrapun cu alte tipuri de acest fel și se selectează în așa mod ca să se asigure în procesul de instruire și antrenament depășirea indicilor de bază ai activității competiționale reale, conform complexității exercițiilor și condițiilor de executare a lor, precum și volumul și intensitatea eforturilor. Programarea procesului se duce de la sfârșit (modelul obiectiva) spre început (poziția inițială).

Din punct de vedere pedagogic ca să se organizeze cu succes procesul de dirijare a activității locomotoare cu scopul perfecționării tehnicii acțiunii, este necesar de a elucida principiile concrete ale lacunelor care apar în structura acțiunii. Pentru aceasta este necesar de a avea în posesie criteriile obiective ale aprecierii nivelului măiestriei tehnice și modelul nemijlocit al măiestriei tehnice. Cu alte cuvinte antrenorul și sportivul trebuie să posede complexul informativ care determină posibilitatea dirijării efective a activității specifice a sportivului. În acest context informația-expres despre obiectul dirijat este o condiție necesară a unui complex informațional de acest fel.

CAPITOLUL II METODELE ȘI ORGANIZAREA CERCETĂRII

2.1 Metodele cercetării

Pentru îndeplinirea sarcinilor propuse în cadrul investigației au fost aplicate următoarele metode științifice de cercetare:

analiza teoretică și generalizarea literaturii

observările pedagogice

testarea pedagogico-sportivă

înregistrări video, cronometrarea și stenografierea luptelor

analiza matematico-statistică a informației factice

2.1.1 Analiza teoretică și generalizarea literaturii

In scopul determinării și stabilirii situației concrete a fost efectuată o analiză aprofundată a literaturii științifice, metodice și didactice, editată atât în țară cât și peste hotare. A fost analizată literatura după particularitățile metodice în pregătirea sportivilor în ciclul anual de antrenament. A fost studiată structurarea perioadelor de antrenament și competiționale.

In timpul cercetărilor a fost studiată literatura ce ține de planificarea și evaluarea efortului de antrenament.

Studierea a facilitat analiza datelor experimentale acumulate, concretizarea direcțiilor principale în problema studiată. Au fost studiate 67 de surse literare.

2.1.2 Observările pedagogice

Observările pedagogice s-au efectuat în decursul cercetării și au înlesnit determinarea vizuală a:

comportamentul specific al luptătorilor în condițiile antrenamentului ordinar și activității competiționale extremale;

exactitatea executării sarcinilor de antrenament și gradul de realizare a efortului planificat;

3) respectarea procedurii de testare și a condițiilor testelor;

Observările pedagogice, aplicate în îmbinarea cu stenografierea, cronometrarea și înregistrările video, au constituit una din metodele principale de obținere a informației factice inițiale le analiza luptelor competiționale.

2.1.3 Testarea pedagogico-sportivă

Testarea gradului de pregătire a luptătorilor s-a efectuat în decursul întregului ciclul anual pentru a stabili dinamica indicilor individuali și de grup, calităților generale ș speciale a sportivilor. în calitate de teste și indici, incluși în programul testării, au fost selectate doar cele recomandate de autorii cercetărilor premergătoare și au demonstrat obiectivitate înaltă, siguranța și informațivitate. Pentru majorarea eficienței programei elaborate s-a luat în considerare principiile de bază teoretico-metodologice ale teoriei testelor, măsurărilor și evaluării. Aceste principii s-au realizat în crearea de condiții identice pentru toți sportivii, în timpul testării, majorarea motivării sportivilor pe parcursul executării testelor, precum și considerentul măsurilor nu indicilor gradului de pregătire al luptătorilor s-a efectuat la oră fixă, după un efort standard nu prea mare, cunoscându-se preventiv cu procedura de testare.

Complexul de teste și indici pentru determinarea caracterului și direcției dinamicii luptătorilor cuprinde 6 teste, procedura de testare și estimare a rezultatelor sunt expuse detaliat în continuare:

1) Ridicări la bară fixă în 10 s. Acest a fost inclus în complexul de testare la recomandările lui B.I. Taracanov (1988), V.G. Manolachi (1991), specialiști, care 1au aplicat cu succes la testarea luptătorilor cu diferită performanță.

Alergare navetă 4×10 m. Testul se execută pe saltea, pe care din timp se măsura 10 m. La comanda "marș!", sportivul, din poziția de start înalt, parcurgea 10 m până la semn, atingându-1 cu mâna și piciorul, execută mișcarea de întoarcere și aleargă în direcție opusă. Cronometrul era oprit la finiș, după ce sportivul parcurgea distanța de 4 ori. Fiecare sportiv dispunea de 2 încercări cu o mică pauză pentru odihnă, se înregistra cel mai bun rezultat cu exactitate de 0,1 s.

Alergări la 1600 m. Acest test se aplică pentru a aprecia rezistența generală a luptătorilor. Testul se execută după o înviorare ușoară pe un stadion standard de forma ovală. Participau toți sportivii împreună, luând startul înalt. Timpul se fixa la cronometru de mână cu exactitate de în lungimea distanței s-a stabilit din considerentul ca timpul necesar pentru parcurgerea acestei distanțe să corespundă timpului necesar pentru proba de luptă (aproximativ 6 min).

Cinci aruncări cu întoarcere. Cu ajutorul acestui test se determinau nivelul calităților speciale de viteză ale luptătorilor în complexa manifestare. Conform recomandărilor lui V.G. Manolachi (1991), sportivii, aproximativ de aceeași greutate, ocupau poziția de luptă pe saltea, luptătorul testat execută priza necesară pentru realizarea sarcinii. La semnalul sonor și includerea concomitentă a cronometrului, sportivul testat executa cinci aruncări cu întoarcere. Scopul partenerului constă în luarea rapidă a poziției de luptă după fiecare aruncare. Cronometrul era oprit odată cu finalizarea aruncării a cincilea, iar timpul indicat constituia rezultatul testului. Pe parcursul testării grupul de experți a apreciat tehnica executării procedeelor. Criteriile principale de apreciere a corectitudinii de executare constau în menținerea structurii de bază a procedeului, cu condiția prizei corecte și a fazei de zbor a luptătorului aruncat cu o amplitudă optimă.

5)Testul special "Spurt". Aplicarea acestui test este recomandată de specialiști ruși, B.I. Taracanov (1988), în domeniul luptei care l-au folosit cu succes pentru aprecierea calităților speciale forță — viteză ale tinerilor luptători. Sportivul testat ieșea pe saltea cu trei parteneri, aproape de aceeași categorie de greutate, și executa aruncarea fiecărui partener într-un tempou cu rapiditate maximă, în total luptătorul execută 18 aruncări înainte. Partenerii trebuiau să ocupe repede poziția inițială după fiecare aruncare. Executarea testului se începea la comanda "Marș!" incluzându-se concomitent cronometrul, care se oprea la finalizarea ultimei aruncări. Timpul indicat pe cronometru constituia rezultatul testului și se fixa în procesul verbal cu precizie de 0,1 s. Comisia de experți în permanență aprecia calitatea executării procedeului, iar sarcina se considera executată, dacă orice procedeu era executat cu calificativul "bine".

6) Testul special de șase minute. In scopul determinării nivelului de rezistență specială a sportivilor, se aplică acest test imitativ al condițiilor competiționale (Tumanean G.S., 1987), Procedura de testare constă în următoarele: Sportivul execută aruncarea manechinului, timp de 6 minute, după schema: la început fiecărui minut execută 4 aruncări, într-un tempou lent, în 40 sec (cu un interval de 10 s), iar la comanda „Spurt" execută, în timp de 20 sec, un număr maxim de aruncări. In total se execută șase serii. Rezultatul testului se constituie din numărul total de aruncări în toate disputele. Totodată, comisia experților aprecia fiecare aruncare, în cazul când, la executarea procedeului, se comitea o eroare grosolană sau câteva greșeli neînsemnate, procedeul nu era notat.

2.1.4 înregistrări video, cronometrar ea și stenogrfierea luptelor

înregistrările video și cronometrarea activității de antrenament și competiționale a luptătorilor se realizau în îmbinare cu stenografierea întregului ciclu anual de antrenamente pentru determinarea indicilor cantitativi și calitativi ai gradului de pregătire tehnico — sportivă a luptătorilor, precum și pentru stabilirea parametrilor efortului de antrenament.

Luând în considerare recomandările lui B.I. Taracanov, I.N. Nerobeev, LI. Gotinșicov (1984), I.S. Tumanean, 1997), în hărțile speciale elaborate de cronometrare se înregistrau toate acțiunile tehnice, executate de luptătorul testat și adversarii lui în fiecare luptă. Procedeele executate de luptătorul atestat se înregistrau într-o rubrică specială cu semnul (+), iar procedeele adversarului cu semnul (-). In cazul când lupta se termină mai repede în rezultatul victoriei unuia din luptători, se fixa timpul „real" al luptei, menționând calitatea | victoriei. Totodată, se înregistrau toate încercările luptătorilor de a întreprinde acțiuni tehnice în poziție și parter, precum și numărul de avertizări.

Această modalitate de cronometrare și stenografiere a luptelor competiționale simplifică considerabil înregistrarea acțiunilor tactico-tehnice, executate de sportiv în timpul luptelor, obținând astfel o informație amplă pentru o analiză multilaterală. Această analiză se efectua în baza calculării indicilor care caracterizează diferite aspecte ale activității competiționale a luptătorilor și determină nivelul măiestriei tactico-tehnice.

Caracteristicile menționate cuprindeau:

numărul și calitatea victoriilor;

numărul și calitatea acțiunilor tehnice executate de luptători și adversarii lui;

numărul punctelor câștigate și pierdute în competiții;

intervalul de atac — timpul mediu de executare a acțiunii tehnice apreciate (Novikov A.A., 1990; Taracanov B.L., Radcenko L.N., 1990; Taracanov B.L., Kulibaba V.L., Kudeai S.A.,1997);

siguranța de atac – coraportul procentual al acțiunilor tehnice reușite și numărul lui total de încercări (Novikov A.A., Kolesov A.L., 1976; Manolachi V.G., 1991);

siguranța de apărare – coraportul procentual al atacurilor respinse de adversari și numărul total al atacurilor lor reale (Novikov A.A., 1976; Taracanov B.L., 1984);

rezultatele acțiunilor tehnice – raportul numărului de puncte câștigate la numărul de acțiuni tehnice reușite sau, cu alte cuvinte, nota medie a procedeelor executate de luptător ( Grigoriev V.L., Zamiatin I.P., 1996);

universalitatea tehnicii – numărul procedeelor, aplicate de luptător în competiții din diferite grupe de calificare (Novikov A.A., Kolesov A.L., 1976; Taracanov B.I., 1986). Cronometrarea antrenamentelor cu caracter de însușire în scopul verificării efortului, s-a efectuat conform metodicii general acceptate în lupta sportivă prin fixarea timpului "real" de executare a fiecărei sarcini, în ciclul lecției de integrare. Totodată, periodic se măsura pulsul sportivilor. Datele, astfel obținute, au permis să se determine volumul, intensitatea, mărimea și direcționalitatea efortului de antrenament pentru analizarea și compararea acestora.

2.1.5 Analiza matematico-statistică a informației factice

Materialul efectiv a fost prelucrat statistic prin prelucrarea valorilor prin calculare, necesare după metodele actuale ale tehnicii de calcul, expuse în manualele de statistic, matematică.

2.2 Organizarea cercetării

Cercetarea a fost programată și realizată în trei etape. In cadrul primei etape teoretice, în baza analizei și generalizării datelor literaturii speciale, precum și studiind actele de planificare a pregătirii luptătorilor și realizarea experienței personale, au fost evidențiate și sistematizate aspectele principale ale problemei studiate, concretizate și considerabil completate principiile despre importanța teoretică a lucrării, confirmata actualitatea temei de cercetare, concretizate scopul și obiectivele cercetării.

A doua etapă a cercetării, ce a cuprins testarea indicilor gradului de pregătire fizică și tehnico — tactică a luptătorilor, a fost direcționată pentru obținerea materialului fact B.I. Taracanov (1988), ic determinând dinamica acestor indici, în dependență de cerințele perioadei de antrenament.

La etapa a treia de cercetare a fost prelucrat și sintetizat întregul volum de informații, ce vizează problema structurării și aprecierii componentelor antrenative a luptătorilor de stil liber în funcție de dinamica indicilor gradului de pregătire fizică și a măiestriei tehnico-tactice a acestora. De asemenea a fost elaborat și aplicat un

sistem de mijloacelor de control pedagogic a pregătirii sportive a luptătorilor în ciclul anual de antrenament.

Pentru efectuarea experimentului noi am completat 2 grupe de sportivi, luptători-juniori câte 10 oameni. O grupă noi am numit-o grupa martor, alta – grupa experimentală. Pentru grupa experimentală noi am elaborat un metodic specific pentru dezvoltarea capacităților, care necesită in pregătirea luptătorilor și conform normativelor aplicate în calitate de mijloacelor de control pedagogic.

In timpul petrecerii experimentului pedagogic noi am efectuat testarea sportivilor din ambele grupe și am corectat metodica pregătirii in grupa experimentală conform rezultatelor testării.

La finele experimentului pedagogic am efectuat testarea finală și am analizat rezultatele normativelor de control în ambele grupe.

Datele obținute în rezultatul testării pedagogice în mijloc și la finele experimentului pedagogic noi am comparat pe criteriu t-Student pentru selecțiile observațiilor independente necuplate.

CAPITOLUL III CERCETAREA ASPECTELOR DE BAZĂ ALE PREGĂTIRII LUPTĂTORILOR DE STIL LIBER ÎN DECURSUL CICLULUI ANUAL DE ANTRENAMENT.

Analiza datelor din literatura de specialitate specială referitoare la problema aspectelor de bază ale pregătirii luptătorilor studiată, în capitolul I, a demonstrat că parametrii gradului de pregătire fizică și tehnico-tactică a luptătorilor pot suporta schimbări esențiale pe parcursul ciclului anual de antrenament.

Informația concretă despre caracterul și direcționalitatea acestor schimbări înlesnesc determinarea modalităților de structurare a procesului de pregătire al luptătorilor în cadrul anului de antrenament, fapt ce la rândul său, poate servi drept refer la aprecierea eficacității de realizare a programei pentru această pregătire. Totodată, analiza dinamicii indicilor gradului de pregătire al luptătorilor oferă temei pentru a introduce corectările oportune în desfășurarea procesului de antrenament, în fiecare situație concretă, fapt ce majorează substanțial eficacitatea de pregătire a sportivelor în rezultatul modificărilor corespunzătoare a parametrilor efortului de antrenament și competiționale (Petrov R., 1970; Manolachi V.G., 1990, 1991, 1993, 2003;Dorgan V. 2000).

Luând în considerație argumentele menționate în favoarea necesității unei informației concretă despre dinamica gradului de pregătire fizică și tehnico — tactică a luptătorilor, am studiat în detaliu și am sistematizat datele despre această dinamică în cadrul ciclului anual de antrenament a luptătorilor juniori. In acest scop au fost selectate două grupe omogene de luptători câte 10 persoane ai căror indici de pregătire fizică generală și specială și parametrii calității de măiestrie tehnico — tactică în baza rezultatelor analizei competiționale s-au fixat în decursul anului de 3 ori.

3.1 Dinamica indicilor de pregătire fizică a tinerilor luptători de stil liber în cadrul ciclului anual de antrenament.

Fundamentarea aplicării testelor selectate pentru aprecierea gradului de pregătire fizică a luptătorilor se confirmă prin accesibilitatea în practica de luptă, prin recomandarea lor de către specialiștii din domeniul, prin informativitatea înaltă și fiabilitate,evidențiate în cercetările precedente (Taracanov B.I.,1988; Iușkov O.P., și alții, 1972; Manolachi V.G.,1990). Procedura d testare și sistemul de apreciere a rezultatelor testelor sunt expuse detaliat în capitolul doi.

Indicii gradului de pregătire fizică al luptătorilor se înregistrează la începutul, la mijlocul și la finele experimentului.

Astfel, dinamica numărului de ridicări la bara fixă în 10 sec. avea o direcționare specifică, reprezentată în fig.l. Analiza acestor date adeverește faptul că în timpul perioadei pregătitoare, indicii sportivilor în teste s-au majorat substanțial, atingând valori în decursul întregii perioade. La mijlocul experimentului indicii sportivilor în grupa experimentală au fost mai mari decât a indicilor în grupa martor. Noi nu am corectat metodica dezvoltării calităților de forță și necătând la aceasta la finele experimentului pedagogic grupa experimentală a demonstrat la fel rezultate mai bune.

Notă: aici și în fig. 2-6: 1) începutul experimentului; 2) mijloc experimentului; 3) finele experimentului.

Studiind dinamica indicelor mai detaliat. Putem constata valorile lui mai reduse la începutul perioadei pregătitoare (6.10 vs. 5.90 ori) – la începutul experimentului, în perioada competițională (6.30 vs. 7.20 ori) – la mijloc, menținerea acestui nivel la tendința neînsemnată de reducere a indicelui până la 6.20 vs. 7.00 ori la finele experimentului. La general, acestea denotă o direcționare pozitivă a schimbărilor indicelui analizat.

■ Martor xperimentală

Fig.l Dinamică indicelui ridicării la bară în grupa martor și experimentală pe parcursul ciclului anual de antrenament.

Fig. 2 Dinamică indicilor în alergare navetă – a), și 5 aruncări cu întoarcere – b) în grupa martor și experimentală pe parcursul ciclului anual de antrenament.

Din fig. 2 noi observăm dinamica indicilor în alergare navetă și timpul de executare a 5 aruncări cu întoarcere. În perioada competițională – la testarea în mijlocul experimentului rezultatele au fost cele mai bune (10.44 vs. 10.22 și 9.89 vs. 9.71) și la finele s-au redus neînsemnat (10.49 vs. 10.33) în alergare navetă. Această dinamică pozitivă a indicelui timpului de executare a cinci aruncări cu întoarcere denotă îmbunătățirea calității speciale de forță — viteză, caracterizate de indicii acestui test, sub influența efortului cu un scop bine determinat nu numai în perioada pregătitoare, dar și în timpul perioadei competițiilor de bază, atingând valori maximale la etapa finală a ciclului de antrenament. Noi presupunem că rezultatele de mai sus în grupa experimentală la finele experimentului pedagogic au fost mai bune datorită aplicării metodicii, care noi am elaborat pe bază criteriilor selecționate de control pedagogic.

Testul special de șase minute și testul special „spurt" sânt testele, în care au fost

incluse mișcările tehnico-tactice. În aceste mișcări sânt necesare developarea complexată a vitezei, forței – vitezei, coordonării și rezistenței speciale. Din fig. 3 noi observăm dinamica îmbunătățirii rezultatelor în grupa martor și experimentală pe parcursul ciclului anual de antrenament. Și rezultatele maximale au fost demonstrate la finele ciclului, în pofida faptului că finalele ciclului anual de antrenament și experimentului pedagogic au ajuns la perioada intermediară. Astfel, dacă la etapa incipientă a testării au fost înregistrate rezultatele mai reduse (39.8 vs. 40.4 sec și 48.2 vs. 48.3 ori), atunci la începutul perioadei competiționale ele erau deja egale cu 38.7 vs. 37.4 sec și 50.3 vs. 51.1 ori. Apoi rezultatele nu s-au stabilizat, ci au continuat să se îmbunătățească și au constituit la etapa intermediară 37.5 vs. 35.5 sec și 52.5 vs. 53.9 ori. Din cele expuse putem constata că majorarea, nivelului de rezistentă specială s-a produs la tinerii luptători în corespundere cu cerințele perioadei concrete, iar mărimi optime acest nivel a atins în perioada competițiilor principale. Aceasta se explică prin faptul că odată cu concomitenta a calităților generale și fizice speciale în perioada pregătitoare a ciclului anual de antrenament are loc stabilizarea timpurie a indicilor de pregătire generală, iar în baza lor calitățile speciale, în cazul dat rezistența specială,continua să se dezvolte, atingând o majorare autentică în comparație cu indicii perioadei pregătitoare. Noi credem că corectarea metodicii de antrenament conform rezultatelor testării prin criteriile controlului pedagogic propuse de noi pentru experiment, au permis obținerea acestor rezultate.

Din conținutul fig. 4 observăm că dinamica indicelor testului analizat avea un caracter pozitiv evident în corespundere cu perioadele ciclului anual de antrenament. Astfel, dacă etapă incipientă de testare indicii timpului de executare a sarcinilor constituiau în mediu 378.7 vs. 380.3 s, atunci la mijlocul ciclului acestea s-au îmbunătățit considerabil și constituiau 369.1 vs. 362.1 s, în perioada intermediară la finele ciclului s-a înregistrat o oarecare îmbunătățire a rezultatelor testului, care în mediu constituiau 357.9 vs. 351.8 s. Dinamica autentică a îmbunătățirii indicilor testului analizat vădește o creștere considerabilă a rezultatelor testării, iar mărimea acestei majorări s-a menținut aproximativ la același nivel în decursul anului întreg de antrenament cu excepția perioadei intermediare. O trăsătură caracteristică a dinamicii stabilite o constituie continuarea îmbunătățirii rezultatelor sportivilor în test în perioada competițiilor principale, care la momentul dat constituia 9.6 vs. 18.2 s, în comparație cu datele inițiale, autentice cu un nivel înalt.

3.2 Dinamica indicilor gradului de măiestrie tehnico — tactică a tinerilor luptători de stil liber în cadrul ciclului anual de antrenament

Indicii măiestriei tehnico-tactice ale luptătorilor pe parcursul anului de patru ori, informația inițială se recepta la competițiile la care participau sportivii testați, iar termenul acestor competiții coincidea cu prima, a doua și a treia etapă a testării gradului de pregătire fizică a sportivilor. Cu alte cuvinte, primele competiții se desfășurau la o etapă specială a perioadei pregătitoare, iar toate concursurile ulterioare au revenit pentru perioada competițiilor de bază.

In calitate de criterii a măiestriei tehnico-tactice au fost aleși așa indici tehnico — tactici, care caracterizează obiectiv diferite aspecte a măiestriei sportivilor și sunt recomandate pentru aplicare de cei mai vestiți specialiști în luptă sportivă (Novicov A.A., 1976; Tumanean G.S., 1986; Taracanov B.I., 1989; Manolachi V.G., 1981; Dorgan., 1997).

In calitate de indici au fost:

intervalul de atac;

siguranța de atac;

siguranța de apărare;

rezultatele acțiunilor tehnice;

universalitatea tehnicii.

Rezultatele testării indicilor tehnico-tactice a prezentat în fig. 5 și 6.

■ Martor ■ Experimentală

Fig. 6 Dinamică indicilor eficienței acțiunilor tehnice – a) și diversității tehnicii – b) în grupa martor și experimentală pe parcursul ciclului anual de antrenament.

Din conținutul Fig. 5 observăm că indicii intervalului de atac, care caracterizează activismul acțiunilor de atac ale luptătorilor la concursurile competiționale au avut valori mai mici la primele competiții ale ciclului anual, care s-au desfășurat în perioada pregătitoare. La următoarele competiții de sezon, indicii analizați s-au îmbunătățit, iar la etapa competițiilor de bază tendința de îmbunătățire a indicelui intervalul de atac s-a menținut și chiar a căpătat un caracter autentic (cu P<0,05). Astfel, la mijlocul perioadei competiționale acest indice s-a îmbunătățit cu cu 1.1 vs. 3.4 s, iar la competițiile finale aceasta a constituit (32.9 vs. 30.6 s), evident cel mai bun în comparație cu datele inițiale.

In multe privințe o dinamică similară s-a determinat în decursul ciclului anual de pregătire la indicele siguranței de atac, care adeverește eficacitatea acțiunilor tactico-tehnice realizate de luptător. Această dinamică este prezentată în Fig. 5.

Analiza conținutului Fig. 5 adeverește majorarea indicilor siguranței de atac în decursul anului de antrenament. Reieșind din acestea, putem menționa că la etapa finală a perioadei pregătitoare indicii analizați erau la un nivel relativ redus, constituind în medie 43,4 vs. 44,8 %. Apoi, pe parcursul perioadei competiționale au crescut considerabil, atingând la etapa competițiilor de bază – 46,1 vs. 48,1 %. Această dinamică a indicilor vădește o orientare pozitivă a procesului de antrenament, existența rezervelor de majorare a acestor indici este evidentă. Aceasta se explică prin cerințele foarte înalte față de siguranța de atac pentru obținerea eficacității activității competiționale a luptători lor. Astfel, conform datelor lui L.N. B.I. Taracanov, (1994) la luptătorii de performanță indicii siguranței de atac constituie 68,0-73,8%, iar specialiștii cunoscuți în lupta liberă scriind caracteristicile model a luptătorilor selecționatei țării considerau că acești indicatori nu trebuie să fie mai mici de 70-80%.

Din conținutul Fig. 5 se vede că dinamica indicelui de siguranță a apărării luptătorilor, a suferit schimbări considerabile, în majoritatea lor pozitive, cursul anului de antrenament. Astfel, în primele competiții ale sezonului, indicii analizați erau la nivel scăzut și constituiau 32,54 vs. 31,69 %. În mijlocul perioadei, creșterea a fost de 2,46 vs. 6,11 % în raport cu datele inițiale, deși la sfârșitul perioadei, creșterea indicelui a scăzut puțin (până la 1 vs. -0,7 %). După toate posibilitățile, această dinamică a indicelui siguranței apărării, poate fi considerată acceptabilă, făcând abstracție de faptul că valorile absolute ale parametrilor analizați sunt destul de diferite de cele ale parametrilor model, care asigură efectul maximal activității competiționale a luptătorilor. De exemplu, B.I. Taracanov, (1990) au scos în evidență faptul că indicii siguranței apărării la luptătorii de performanță înaltă erau în medie 52,9-57,25 %, iar A. M. Diakin (1992) considera că acești indicatori trebuie să fie de pentru a asigura victoria în competițiile internaționale de prestigiu. Dinamica indicilor eficienței acțiunilor tehnice, prezentată în Fig. 10, este puțin diferită.

Cum reiese din conținutul Fig. 6, indicii eficienței acțiunilor tehnice sunt supuse unor schimbări pozitive, deși mai puțin importante în cadrul ciclului anual de antrenament. Diferențele în mărimea creșterii au fost în medie de 0,2 vs. 0,1 puncte la mijlocul experimentului pedagogic și au un caracter neesențial. Este evident că indicii analizați au un caracter mult mai static în raport cu cele considerate de antrenori și crește mai puțin în cursul ciclului anual de pregătire. Insă la finele experimentului în grupa experimentală rezultatele au fost mai bune și noi considerăm că acesta este rezultatul schimbării metodicii de antrenament după testarea la mijloc experimentului pedagogic.

O dinamică mai puțin semnificativă a fost considerată acea a indicelui diversității tehnicilor luptătorilor, ilustrată în fig. 6.

Analiza conținutului Fig. 6 evidențiază o creștere semnificativă a indicelui diversității tehnicii luptătorilor în cursul ciclului anual de antrenament. Astfel, măsura indicelui analizat la începutul experimentului a fost de 2,6 vs. 3,1 din grupul de bază al procedeelor de luptă, în mijlocul perioadei competiționale – 2,8 vs. 3,2 din grup. La competițiile finale ale sezonului, indicele diversității tehnicii avut o tendință universală – 2,9 vs. 3,5, deși acest lucru este evident. Dinamica semnificativă a indicatorului se explică prin specificul său: după toate probabilitățile, diversitatea tehnică se formează în timpul pregătirii de mai mulți ani a luptătorilor, în cadrul unui singur an de antrenament, însă, nea vând o variație ce ar putea fi înregistrată obiectiv.

CAPITOLUL IV ELABORAREA ȘI ARGUMENTAREA EXPERIMENTALĂ A EFICIENȚEI MIJLOACELOR DE CONTROL PEDAGOGIC A PREGĂTIRII SPORTIVE A LUPTĂTORILOR-JUNIORI ÎN CICLUL ANUAL DE ANTRENAMENT

4.1 Analiză comparativă pregătirii sportive a luptătorilor la începutul experimentului pedagogic

Pentru efectuarea experimentului noi am completat 2 grupe de sportivi, luptători-juniori câte 10 oameni. O grupă noi am numit-o grupa martor, alta – grupa experimentală. O condiție obligatorie în desfășurarea experimentului pedagogic, în scopul obținerii unor rezultate științifico metodice corecte, era că din start să pornim cu două grupe omogene, cu care scop și s-au efectuat testările de control asupra pregătirii fizice și capacităților de coordonare. Rezultatele obținute noi am comparat prin criteriul t – Student pentru selecțiile observațiilor independente necuplate. Rezultatele testării sânt prezentate în tabelul 1.

Din tab. 1 noi vedem, că sportivii din grupa martor și grupa experimentală nu au avut divergențe semnificative în toate testele, care noi am aplicat în calitatea

criteriilor controlului pedagogic pentru aprecierea gradului pregătirii fizice și tehnico-tactice a luptătorilor-juniori. Noi am observat unele diferențe în testul 2) – alergări navetă – t2=1.56, în testele 8) și 9) – siguranțele de atac și de apărare – t8=1.45 și t9=1.24, și în testul 11) – diversitatea tehnicii – tn=1.41, dar la fel divergențele nu au fost semnificative. Conform rezultatului analizei comparative a datelor testării luptători – juniori în grupa martor și grupa experimentală la începutului experimentului pedagogic noi am constatat că ambele grupe au fost omogene. Aceasta a fost circumstanța necesară pentru efectuarea experimentului pedagogic.

4.2 Analiză comparativă pregătirii sportive a luptătorilor la mijlocul experimentului pedagogic

La mijlocul experimentului pedagogic noi am observat unele creșteri a rezultatelor testării pregătirii fizice și tehnico-tactice a luptătorilor-juniori în ambele grupe. Pentru determinarea diferențelor dintre grupe noi am efectuat analiza comparativă prin criteriu t-Student pentru selecțiile observațiilor independente necuplate.

Analiza comparativă a arătat că grupa experimentală a obținut rezultate mai semnificative în 4 indici, din care 2 indici sunt din pregătirea fizică și 2 indici sunt din pregătirea tehnico-tactică (tab. 2).

Conform părerii noastre îmbunătățirea semnificativă a rezultatelor pregătirii fizice în grupa experimentală a avut loc datorită metodicii antrenamentelor, care noi am elaborat pentru efectuarea experimentului. Conform metodicii antrenamentului elaborat, sportivii din grupa experimentală și-au dezvoltat accentuat capacitățile motrice, care sunt necesare pentru obținerea rezultatelor înalte a luptătorii-juniori. Astfel, dezvoltarea forței a permis sportivilor din grupa experimentală să obțină rezultate mai bune în testul – „ridicări la bară" -1]=2.50 (tab. 2).

Dezvoltarea vitezei, forței-vitezei și coordonării au permis sportivilor să obțină rezultate mai bune în testul – „alergare navetă" -12=2.17 (tab. 2). În afară de aceasta, dezvoltarea mai bună a capacităților motrice în grupa experimentală a contribuit la ridicarea indicilor pregătirii tehnico-tactice a sportivilor. Astfel, dezvoltarea bună a forței, vitezei și rezistenței speciale a permis reducerea intervalului de atac -17=2.11 (tab. 2). Reducerea intervalului de atac în procesul de luptă permite să execute mișcării tehnico-tactice cu frecvență și diversitate mai înaltă, deci a se lupta mai activ și mai efectiv.

Dezvoltarea capacităților motrice și pregătirea tehnico-tactică conform metodicii elaborate de către noi a contribuit la îmbunătățirea rezultatelor și în indicile –

„siguranța de apărare" – t9=2.14 (tab. 2). Acest indice este important pentru ridicarea productivității luptei în procesul competițional.

Cu toate acestea, noi nu am observat îmbunătățirea rezultatelor pregătirii fizice și tehnico-tactice în majoritatea indicilor (tab. 2). Probabil că acest caz a constituit rezultatul nivelului de dezvoltare insuficientă a capacităților motrice și măiestriei tehnico-tactice. După analiza rezultatelor testării la mijlocul experimentului pedagogic noi am corectat metodica pregătirii fizice și tehnico-tactică în grupa experimentală și am făcut accent la dezvoltarea capacităților motrice și tehnico-tactice, care au contribuit la ridicarea indicilor în grupa testelor, care noi am propus pentru efectuarea experimentului pedagogic.

4.3 Argumentarea eficienței mijloacelor de control pedagogic a pregătirii sportive a luptătorilor-juniori în ciclul anual de antrenament

Din testare, la mijlocul experimentului pedagogic, noi am observat că sportivii din grupa experimentală nu au putut să demonstreze îmbunătățirea semnificativă în mulți indici, care noi am propus în calitate de mijloc de control pedagogic a pregătirii sportivilor. Noi am analizat rezultatele testării și metodică pregătirii sportivilor în grupa experimentală și am modificat metodica de antrenament în grupa acesta. După modificarea metodicii de antrenament în grupa experimentală la mijlocul experimentului pedagogic sportivii din ambele grupe s-au antrenat conform sarcinilor puse.

La finele experimentului pedagogic noi am testat sportivii din grupa martor și experimentală pentru determinarea nivelului dezvoltării capacităților motrice și tehnico-tactice. Rezultatele testării sânt prezentate în tabelul 3.

Din tab. 3 noi observăm, în pofida faptului că rezultatele în majoritatea indicilor în ambele grupe puțin au scăzut, sportivii din grupa experimentală au îmbunătățit semnificativ rezultatele pregătirii după majoritatea indicilor. Scăderea rezultatelor la testarea finală în ambele grupe noi explicăm prin aceia că finele experimentului a fost în perioada intermediară.

Noi considerăm mai important îmbunătățirea semnificativă a rezultatelor în indicii speciali. Astfel, cele mai mari rezultate noi am observat în testul – „timpul de executare a cinci aruncări" -14=2.90 (tab. 3), testul special – 6 min -16=3.93 (tab. 3), intervalul de atac -17=2.93 (tab. 3), siguranța de atac -18=3.11 (tab. 3). Indicii acestor teste caracterizează nivelul pregătirii profesioniste a luptătorilor juniori. Acești și alți indici speciali și tehnico-tactici, în care au avut loc îmbunătățirea semnificativă în grupa experimentală, sunt o manifestare complexă a dezvoltării capacităților motrice și măiestriei tehnico-tactice. îmbunătățirea indicilor indicate mai sus, permite sportivilor de a obține nivelul performanței sportive mai înalte și să ocupe locuri premiante la competițiile de diferit nivel.

Noi considerăm, că modificarea metodicii antrenamentului sportiv în grupa experimentală la mijlocul experimentului pedagogic conform indicilor, propuse de

noi în calitatea mijloacelor controlului pedagogic, au contribuit îmbunătățirii în majoritatea indicilor pregătirii sportive.

Astfel, rezultatele experimentului pedagogic au verificat experimental o ipoteză, înaintată de noi la începutul cercetării, despre aceea că elaborarea și aplicarea mijloacelor de control pedagogic a pregătirii sportive a luptătorilor în ciclul anual de antrenament va contribui la optimizarea sistemului de structurare și evaluare a aspectelor de bază ale pregătirii.

CONCLUZII

Să se organizeze cu succes procesul de dirijare a activității locomotore cu scopul perfecționării tehnicii acțiunii, este necesar de a elucida principiile concrete ale lacunelor care apar în structura acțiunii. Pentru aceasta este necesar de a avea în posesie criteriile obiective ale aprecierii nivelului măiestriei tehnice și modelul nemijlocit al măiestriei tehnice.

Modificarea metodicii antrenamentului sportiv în grupa experimentală la mijlocul experimentului pedagogic conform indicilor, propuse de noi în calitatea mijloacelor controlului pedagogic, au contribuit îmbunătățirii în majoritatea indicilor pregătirii sportive.

Îmbunătățirea semnificativă a rezultatelor pregătirii fizice în grupa experimentală (P<0.05 și P<0,01) a avut loc datorită metodicii antrenamentelor, care noi am elaborat pentru efectuarea experimentului.

Indici speciali și tehnico-tactici, în care au avut loc îmbunătățirea semnificativă în grupa experimentală, sunt o manifestare complexă a dezvoltării capacităților motrice și măiestriei tehnico-tactice. Îmbunătățirea indicilor indicate mai sus, permite sportivilor de a obține nivelul performanței sportive mai înalte și să ocupe locuri premiante la competițiile de diferit nivel.

Elaborarea și aplicarea mijloacelor de control pedagogic a pregătirii sportive a luptătorilor în ciclul anual de antrenament va contribui la optimizarea sistemului de structurare și evaluare a aspectelor de bază ale pregătirii.

Metodică aplicării mijloacelor de control pedagogic a pregătirii sportive a luptătorilor în ciclul anual de antrenament poate fi aplicată în calitate de recomandații practice pentru antrenorii cluburilor sportive, federații și școli sportive.

RECOMANDĂRI PRACTICO-METODICE

Generalizând și sistematizând aspectele teoretice ale problemei și rezultatele testării pregătirii fizice și tehnico-tactice a luptătorilor în cadrul ciclului anual de antrenament, putem concluziona și recomanda:

1. specialiștii în luptele sportive susțin preponderent realizarea structurării
procesului de antrenament în cadrul ciclului anual corespunzător principiilor

teoretice generale de periodizare a pregătirii luptătorilor, ținând cont de sarcinile perioadei pregătitoare, competiționale sau intermediare;

în anumite cazuri planificarea și realizarea procesului de antrenament al luptătorilor se desfășoară independent de aceste perioade, fapt ce nu permite să se ia în considerare toate cerințele teoriei de periodizare în situații concrete, care apar uneori în practica de luptă;

totodată există și circumstanțe ce influențează considerabil structura și conținutul ciclului anual de pregătire al luptătorilor printre care specialiștii include: calendarul competițiilor sportive, cele mai importante fiind evidențiate, calificarea și vârsta sportivilor, particularitățile individuale ale luptătorilor pentru toate tipurile de pregătire.

parametrii pregătirii fizice a tinerilor — luptători suferă o dinamică substanțială în cursul ciclului anual de antrenament, predetermină necesitatea existenței informării despre direcția și caracterul acestei dinamici în cadrul anului de antrenament.

în calitate de teste sigure și informative pentru evaluarea indicilor diverselor calități fizice au fost alese acele teste care sunt larg răspândite în practica luptei și sunt recomandate de specialiștii principali ai luptei. Printre aceste teste se numără: ridicări la bara fixă în 10 sec, alergări navetă 4×10 m, alergări la 1600 m, cinci aruncări cu întoarcere, testul special "Spurt", testul special de șase minute.

analiza dinamicii indicilor pregătirii tehnico-tactice evidențiază existența unor diferențe substanțiale în caracterul schimbării volumului de creștere în dependență de posibilitate de sporire, în cadrul ciclului anual de antrenament, pentru evidențierea dinamicii pregătirii tehnico-tactice, au fost aleși acei indici care caracterizează obiectiv aspectele pregătirii sportivilor și a cărora utilizare a fost recomandată de specialiști. Printre indicatorii tehnico — tactici se numără: intervalul de atac, siguranță de atac, siguranță de apărare , rezultativitate, diversitatea tehnicii luptătorilor.

BIBLIOGRAFIE

1)А1ехе, N. Antrenamentul sportiv modern. Editura "Editis", București, 1993. 63.Bordea, C. Importanta echilibrului in pregătirea tehnica a sportivilor judocani. Sesiunea de comunicări științifice, Iași, 1996.

2) Bordea, C. Studiul echilibrului dinamic la sportivii judocani juniori, Sesiunea de comunicări științifice, Iași, 1998

3)Chirazi. Marin. Jocuri de lupta, Editura Fundației "Chemarea", Iași, 1999.

4)Dorgan V. P. Starea de lucruri in planificarea efortului de antrenament in practica judoului feminin // Problemele actuale privind perfecționarea sis. de invaț. In domeniul culturii fizice: mat. conf. st. Internat. INEFS. Chișinău, 1997.

5) Dorgan V. P. Particularitățile specifice de planificare si control a efortului de antrenament in judo feminin. ..Liceum" Chișinău 2000.

6)Manolachi V.G. „Sporturi de luptă – Teorie și metodică (lupte libere, greco-romane, judo). I.N.E.F.S., Chișinău, „Tipografia Centrală – 2003 – 400 p.