Analiza Tehnicii Si Metodica Invatarii Loviturii de Atac la Incepatori In Jocul de Volei

P l a n u l l u c r ă r i r i:

Capitolul I. Analiza izvoarelor literare……………………………………….2

1.1 Evoluția tehnicii loviturii de atac……………………………………..….6

1.2. Metodica învățării loviturii de atac………………………………… …8

1.3. Etapele principale a învățării loviturii de atac………………………..…22

Capitolul II. Scopul,sarcinile,metodele și organizarea cercetărilor………..31

2.1. Scopul și sarcinile cercetării……………………………………………….31

2.2. Metodele de cercetare……………………………………………………..31

2.3. Organizarea cercetărilor…………………………………………………..35

Capitolul III. Rezultatele cercetării și interpretarea lor……………………37

3.1. Rezultatele anchetării………………………………………………………37

3.2. Rezultatele experimentului pedagogic…………………………………….40

Concluzii………………………………………………………………………43
Anexe………………………………………………………………………… ..44

Recomandări practice………………………………………………………..47
Bibliografia……………………………………………………………………51

=== l ===

P l a n u l l u c r ă r i r i:

Capitolul I. Analiza izvoarelor literare……………………………………….2

1.1 Evoluția tehnicii loviturii de atac……………………………………..….6

1.2. Metodica învățării loviturii de atac………………………………… …8

1.3. Etapele principale a învățării loviturii de atac………………………..…22

Capitolul II. Scopul,sarcinile,metodele și organizarea cercetărilor………..31

2.1. Scopul și sarcinile cercetării……………………………………………….31

2.2. Metodele de cercetare……………………………………………………..31

2.3. Organizarea cercetărilor…………………………………………………..35

Capitolul III. Rezultatele cercetării și interpretarea lor……………………37

3.1. Rezultatele anchetării………………………………………………………37

3.2. Rezultatele experimentului pedagogic…………………………………….40

Concluzii………………………………………………………………………43
Anexe………………………………………………………………………… ..44

Recomandări practice………………………………………………………..47
Bibliografia……………………………………………………………………51

2

Introducere:

Capitolul I. Analiza izvoarelor literare

În procesul instruirii copiilor este absolut necesar de a-l învăța nu numai să manevreze cu anumite operații, dar și să manifeste interes față de muncă, fiind gata de a se ocupa cu aceste procese intens și productiv, depunând anumite eforturi în orice sferă de activitate. Toate acestea cer de la antrenor cunoașterea profundă a particularităților de vârstă a copiilor, deoarece dezvoltarea psihică și socială a copiilor în fiecare perioadă de vârstă decurge în mod specific.

Procedeele tehnice sunt acțiunile complexe, de aceea profesorul-
antrenorul este obligat să posede o pregătire aprofundată. Majoritatea
antrenorilor în lucrul practic cu tinerii voleibaliști se bazează pe cunoștințe
care le-au acumulat pe parcusul anilor de lucru, recomandări specialiștilor
în domeniul culturii fizice, analiza izvoarelor literare, publicări din rețeaua
globală Internet ș.a. Un val de informație, care se revarsă asupra
antrenorului este foarte variată și antagonist. Iar profesorul trebuie să
concretizeze problema sau scopul lucrului de a ridica nivelul măiestriei
sportive a elevilor.

Făcând studiul asupra istoriei apariției jocului de volei, jocul consta
din trimiterea mingii peste plasă din serviciu și lovirea sus cu două mîni
din prima lovitură. Era simplu și atrăgător deoarece se întrerupea rar. A
apărut necesitatea colaborării între jucători, ceea ce a făcut să se execute
mai multe lovituri într-un teren, jocul să devină colectiv, iar fazele de atac
aibă o durată mai lungă. Și deci în anul 1919 la cererea de a fi mai

interesant și plăcut jocul de volei apare lovitura de atac. În aceiași
perioadă a apărut nevoia să se perfecționeze și apărarea și jocul s-a
conturat mai bine în apariția blocajului adăugându-se și celelalte procedee
existente.

3

În aceeași perioadă o problemă esențială se pune în legătură cu
selecția, deci stabilirea vârstei celei mai potrivite pentru efectuarea acesteia.
Pe plan mondial se manifestă tendința de realizare a selecției la vârsta

copilăriei (9-12 ani).

După părerea lui H. G. Williams copiii până la 8 ani nu sunt

capabili să prevadă traiectoria unei mingi cu destulă precizie pentru a-și perfecționa deprinderile corespunzătoare.

Majoritatea specialiștilor apreciază că: “Cea mai favorabilă perioadă

pentru învățarea deprinderilor tehnice este acea cuprinsă între 9-14 ani”.

Cum remarcă A. Păcuraru la vârsta de începători, nu se cunoaște
lovitura de atac, dar nici nu se exclude învățarea procedeului de atac pe
direcția elanului cu jucători mai îndemânatici în alcătuirea formației, la
începutul fiecărui set, ne putem orienta, în funcție de eficiența serviciului
fiecărui jucător.

În lucrările A.N.Laputin, N.A.Noscov, S.M.Seroștan se recomandă folosirea programelor de învățare și perfecționarea tehnicii loviturii de atac cu ajutorul metodelor globală și constructivă, care sunt cunoscute pe rezultatele cercetărilor biomecanice. Pentru formarea deprinderilor loviturii de atac o mare importanță au și datele antropometrice (în primul rând înălțimea). Un moment important în programele acesteia sunt diferite corectări în timpul executării mișcării, informația periodică și folosirea mijloacelor tehnice de învățare.

Ș. Stroie afirmă că dintre mijloacele tehnice de învățare a loviturii de atac care sunt folosite se menționează:

– diferite mingi cu schimbarea traiectoriei în zbor;

– construcții pentru fixarea grupei musculare a sportivului;

– mănuși de protecție, îngreunate pentru antrenamentul loviturilor și

aruncărilor.

4

Toate construcțiile sus numite au și un șir de neajunsuri, care nu dau posibilitate de a folosi cu mare intensitate în joc capacitățile jucătorilor, de aceea trebuie de a perfecționa și de a inventa noi mijloace tehnice pentru învățarea și perfecționarea loviturii de atac.

Lucrările de specialitate ne aduc la cunoștință că la învățarea
loviturii de atac, care este împărțită în cinci etape, înainte de învățarea
noului element tehnic trebuie de a dezvolta capacități fizice la nivel optim
în concordanțe cu elementul tehnic și de a forma imaginație corectă a
elementului folosind explicarea antrenorului, demonstrarea tehnicii și alte
metode.

I.Jelezneac formulează un proces de formare a deprinderilor tehnice în
volei mai detaliat: pentru stabilirea primordială a deprinderilor trebuie să
folosim metoda de exercițiu standard-repetat, iar pentru perfecționarea

deprinderilor variate metoda exercițiului repetat-variabil.

Una din căile mai des folosite pentru optimizarea procesului
insructiv-educativ în jocul de volei este individualizarea, adică “adaptarea

tehnicii sportive și a procesului de instruire și educație la particularitățile
fiecărui jucător” L. Teodorescu (1975), principiul individualizării bazându-

se pe informația biologică (fiziologică, biochimică și biomecanică) cât și

pe cea pedagogică și psihopedagogică A. Nicu (1993).

Instruirea programată după psihologul american B. F. Sкinner (1971)

considerat părintele modern al acestei strategii “a instrui înseamnă a

organiza relații de întărire”. În accepția acestei strategii programa (sau
programul) poate fi definit ca “reprezentând ansamblul pașilor ce conțin o

cantitate de informație ce urmează a fi simulată de către elevi” I. Nicola
(1994).

Modelarea este înțeleasă, explicată și acceptată ca metodă de
investigație științifică, de cercetare a realității, a unor fenomene din această
realitate naturală și socială. În acest sens modelarea este definită relativ

5

asemănător în diferite surse bibliografice: “proces de constituire a unui

model, o operație de studiu, de cercetare a fenomenelor din natură și
societate cu ajutorul modelelor ideale sau materiale” E. Firea (1984),

“reproducerea imaginară, schematică a fenomenului sub forma unui sistem
simplificat, similar sau analog cu fenomenul” Gh. Mitra, A. Mogoș (1980),

“reprezentarea sau construcția substanțială sau mintală a unor modele,
materiale sau ideale, ca analoage a realității” I. Cerghit (1976). Unii autori

precum I. Cucoș (1998), I. Jinga, F. Istrate (1998) consideră modelarea o

metodă de învățămînt, o metodă de instrire, alți autori ca I. Șilcovan
(1980), Gh. Mitra, A. Mogoș (1980, 1982), consideră modelarea ca un

principiu de instruire, care trebuie să orienteze întreaga organizare și
desfășurare a procesului de pregătire, ca programarea conținutului acestui
proces.

“Modelul este un sistem material sau teoretic care reproduce la altă
scară, structura (elementele și relațiile între ele) unui alt sistem pe care

ne propunem să-l cunoaștem. Sistemul original, fenomen sau proces real

este reprodus cu ajutorul modelului” I. Nicola (1994).

Din punct de vedere fiziologic, Krestovnicov, fundamentează

succesiunea etapelor în formarea deprinderilor motrice:

– etapa mișcărilor inutile și a lipsei de coordonare;

– etapa mișcărilor încordate, a înlăturării mișcărilor inutile;

– etapa stabilizării execuției, stabilizării motrice;

– etapa măiestriei motrice.

În acest sens, Rudic citat de M. Epuran (1985) propune următoarele

etape:

– etapa însușirii preliminare a bazelor exercițiului în care rolul
principal îl joacă prezentarea mișcărilor pe baza demonstrării și
explicării de către profesor-antrenor și a primelor încercări realizate de

sportiv;

6

– etapa însușirii pe fragmente a diferitelor procedee de execuție care

se acordă o atenție deosebită corectitudinii, execuției și însușirii momentelor cheie ale exercițiului;

– etapa consolidării și perfecționării deprinderii în care are loc
diferențierea legăturilor temporale ca urmare a stabilirii raporturilor
între procesele de excitație și inhibiție.

După părerea noastră etapele formării deprinderilor în jocul de volei sunt următoarele:

– formarea imaginii deprinderii;

– însușirea bazei deprinderii;

– repetarea unei părți din execuție cu accent pe cea dominantă,

exersare globală în condiții de tactică;

– consolidarea în condiții de calitate;

– perfecționarea-automatizarea unor părți cu accent pe cea dominantă

paralel cu perfecționarea în condiții de joc și care depășește jocul.

1.1. Evoluția tehnicii loviturii de atac

Tehnica voleiului a apărut rapid, în special în ultimii ani. Astăzi ea se găsește la un nivel foarte ridicat, apropiindu-se de perfecțiune, mai ales în ceea ce privește procedeele atacului.

Această evoluție trebuie privită prin prisma luptei ce se desfășoară între atac și apare și care constituie motorul dezvoltării atât a tehnicii, cât și a jocului în general. În cadrul acestei evoluții de cele mai multe ori atacul a depășit apărarea. Armele principale folosite de atac și în apărare în întrecerea între ele sunt procedeele tehnice.

Apariția unui procedeu nou și eficace în atac este urmată de obicei de apariția unui procedeu “antidot” în apărare.

În voleiul actual lovitura de atac se întâlnește într-o varietate mare de procedee tehnice tocmai pentru a reuși să depășească apărarea și mai ales blocajul advers din ce în ce mai agresiv.

7

Pusă în această situație, lovitura de atac a trebuit să-și găsească noi
forme de execuție, din care mai frecvente sânt cele realizate în strânsă
coordonare cu pasa (ridicarea mingii), exemplu: lovituri de atac din pase

în urcare, cu traiectorie întinsă etc.

La majoritatea acestor procedee aspectul tehnic al loviturii de atac a rămas aproape neschimbat. A evoluat în schimb regimul calităților motrice în care se execută lovitura de atac, ponderea trecând în acest moment asupra vitezei de execuție și mai ales asupra coordonării generale în funcție de ridicarea mingii.

Dar și în această situație menționarea cunoștințelor legate de atac doar la unul sau două procedee, oricât de bine ar fi însușite acestea, este sortită de la începutul eșecului în condițiile blocajului actual.

A apărut în acest mod necesitatea învățării încă de la începutul instruirii a unei varietăți de lovituri de atac, care să fie folosite în funcție de promptitudinea blocajului advers.

Așa se pun problemele la un nivel înalt, de practicare a voleiului

actual.

Dar așa trebuie pusă problema și pentru copiii de azi-jucătorii avansați de mâine.

În această situație se ivește necesitatea învățării mai multor
procedee atac luate separat încă de la începutul instruirii voleibalistice.
Aspectul nu este dezarmant, întrucât mecanismul tehnic de baza a
loviturii de atac la majoritatea procedeelor noi (din mingi urcate, cu

traiectorie întinsă, din mingi joase etc.), este același. Ceea ce se modifică la execuția separată a lor este coordonarea începerii execuției, în funcție de momentul ridicării și viteza sporită.

Față de aceste aspecte, la învățarea loviturii de atac trebuie să se pună aceste probleme încă de la început.

8

Element tehnic complex, lovitura de atac în jocul de volei se întâlnește într-o varietate mare de procedee tehnice, ce îmbracă fiecare la rândul lor numeroase aspecte tactice.

În permanentă dependență de calitatea pasei, învățarea loviturii de atac trebuie precedată de învățarea pasei ce-o va deservi.
Varietatea atacului, ca o caracteristică a jocului modern, este dată
tocmai de coordonarea acțiunilor: pasă și lovitură de atac, considerente suficiente pentru a evidenția posibilitatea folosirii jocurilor la învățarea pasei și la învățarea loviturii de atac.

În afară de aceasta, procesul jocului care nu trebuie neglijat în construirea lecției, presupune necesitatea priceperilor în tehnica serviciului, preluării mingii. De aceea și învățarea inițială este legată cu însușirea acestor elemente tehnice. Împreună cu învățarea loviturii de atac se învață și servirea de sus din față, în tehnica executării căreia este mult comun cu tehnica executării loviturii de atac. La sfârșit se învață tehnica executării blocajului. După aceasta procesul învățării include învățarea prin diferite mijloace a executării fiecărui element.

Pe tot parcursul evoluției jocului de volei mulți specialiști în domeniu consideră că în volei important este finalizarea loviturii în executarea loviturii de atac și anume ea duce la rezultatul apreciabil.

1.2. Metodica învățării loviturii de atac

Metoda de antrenament în condiții analoage jocului se referă în principal la aspectul tehnico-tactic, care constituie nucleul central al pregătirii unei echipe de volei. Ea indică modul de desfășurare și conținutul procesului de antrenament pe baza principiilor specifice pregătirii voleibaliștilor, amintite mai înainte.

În munca de învățare și perfecționare în volei se folosesc metodele
generale și anume: explicarea, demonstrarea, exersarea și repetarea.

9

Acestea pot fi utilizate sub forma globală sau parțială și sunt folosite în antrenament pentru pregătirea fizică, tehnică etc.

În jocurile sportive, forma globală se referă la predarea și învățarea
unui procedeu sau a unei acțiuni tactice integral, separat de joc; învățarea
parțială presupune însușirea unui procedeu (acțiune tactică) fragmentat în

mai multe părți. În practică învățarea globală se folosește frecvent, grăbind însușirea elementului.

Acest lucru a determinat pe specialiști să o îmbunătățească substanțial prin aplicarea ei în condiții de joc și apropiate de joc. Astfel ia naștere o nouă metodă specifică jocurilor sportive, și anume învățareperfecționare în condiții analoge jocului, metodă care accelerează în mare măsură procesul învățării.

Dintre condițiile analoge jocului, care trebuie respectate în antrenament, enumăram:

– executarea procedeelor cu conținut tactic;

– execuțiile să fie legate între ele după aspectul pe care îl au în joc;

– să se pună accent pe exercițiule cu mingea în mișcare, folosindu-se în mod permanent elementele de deplasare în teren adecvat;
-să se repete execuțiile în condițiile efortului cerut de joc, în funcție de compartimentul respectiv;

– repetarea acțiunilor să fie efectuată și în condițiile necesare asigurării

pregătirii psihologice.

În concordanță cu aceste principii, atacanții de exemplu, în loc să
efectueze zeci de lovituri de atac, vor execute după fiecare două atacuri
un blocaj. Combinarea acestor două exerciții se vor numi “un complex

pentru pregătirea trăgătorilor”. Complexele de execuție pot fi alcătuite de fiecare antrenor, dacă urmărește atent jocul prestat de echipa sa, execuțiile pe compartimente, linii, zone etc.

10

Desigur că orientarea antrenamentului spre lucrul în condiții analoge jocului, prin folosirea complexelor și a jocurilor pregătitoare, este la început mai dificilă. Majoritatea greutăților se manifestă la ale gerea complexelor și jocurilor pregătitoare, organizarea nouă a antrenamentului, dozarea efortului etc. și sunt inerente perioadei de început.

În concluzie, metoda de pregătire în condiții analoge urmărește învățarea și perfecționarea unor acțiuni de joc.

Complexele nu sunt altceva decât “prefabricatele” necesare pentru formarea jucătorilor într-o perioadă mai scurtă de instruire, pentru realizarea unui progres rapid.

Metoda explicației

Metoda constă în expunerea logică și argumentată a părților componente
ale acțiunii motrice ce urmează a fi executată, a succesiunii lor, a
influenței asupra organismului. Curent, explicația se folosește asociată cu
demonstrația, fără a fi confundată însă cu indicațiile ce se dau în timpul
execuției loviturii de atac. În procesul de instruire metoda explicației se

poate utiliza cu eficiență, respectîndu-se următoarele cerințe:explicația loviturii de atac trebuie să fie la nivelul capacității de de înțelegere a elevilor cărora li se adresează;

– explicația va avea efecte pozitive numai în condițiile unei atenții

optime din partea colectivului;

– explicația trebuie prezentată elevilor într-un limbaj corect din punct

de vedere terminologic;

– explicația trebuie efectuată într-un limbaj corect, dar în același timp
plastic, pentru a putea releva laturile, momentele esențiale ale loviturii
de atac și a atrage atenția elevilor asupra a ceea ce este mai

important, stimulându-le interesul.

11

Metoda demonstrației

A demonstra înseamnă a arăta în mod convingător, prin argumente ori prin exemple concrete adevărul.

O serie de cerințe condiționează folosirea eficientă a acestei metode în procesul instruirii:

– demonstrația trebuie să fie corectă, am putea spune chiar perfectă
din punct de vedere al structurii și conținutului loviturii de atac, să
redea fidel și să constituie un model de urmat;

– demonstrația trebuie să sublinieze momentele și elementele esențiale
ale structurii loviturii de atac, atenționându-i pe copii asupra faptului
că executarea lor corectă determină, în proporție covârșitoare, întreaga

reușită;

– demonstrația se efectuează într-un loc din care să poată fi văzută de

toți copiii;

– demonstrația va fi precedată, însoțită și urmată de explicații
complete sau parțiale în funcție de dificultatea loviturii de atac și
nivelul de pregătire a elevilor.

Demonstrația și explicația se poate realiza și cu ajutorul materialelor intuitive de genul planșelor, fotografiilor, chimogramelor, manechinelor, toate acestea contribuind întregirea reprezentării copiilor despre acțiunea dată.

În concluzie, în cadrul procesului de învățare, indiferent că este
vorba de începători sau avansați, se explică și se demonstrează mai întâi
procedeul sau acțiunea tactică global, legată de condițiile de joc sau direct
complexul de execuții (în condiții analoge jocului)1. Deci învățarea,
indiferent de nivelul colectivului, va începe cu explicarea-demonstrare.

1 Metoda de antrenament in conditii analoge jocilui a constituit obiectul unui experiment stiintific ICF, condus de
profesorul universitar L.Teodorescu si efectuat timp de trei ani de catre sectiile de baschet, fotbal, hanbal si
volei. La volei experimentul a fost condus de lectorul Cornelia Ghibu si au participat S.Roman, G.Ilie, G.Moise,

I.Bulborea si St.Stroea

12

Metoda repetării

Această metodă concretizează tot ceea ce s-a explicat și demonstra,
lucru ce ne permite să o considerăm ca metodă de bază în procesul de
instruire.

Repetarea se efectuează cu scopul însușirii conștiente și al consolidării deprinderilor motrice sau

Pentru dezvoltarea calităților fizice. Reușita repetării depinde de câteva cerințe fundamentale:

– repetarea se efectuează cu prezența activă și conștientă a copiilor, în

special în procesul de instruire;

– repetarea oricărei mișcări se va face corect, de la
început utilizându-se ritmuri și amplitudini convenabile
fiecărei faze;

– este necesar să se asigure un număr optim de repetări, în funcție de
dificultatea elementului și de nivelul de pregătire a elevilor, pentru a
se obține efectul scontat;

– repetarea unui element trebuie să i se asigure

continuitatea necesară atât în timpul unui antrenament, cât și în cadrul unui microciclu, în special pentru consolidarea lui;

– repetarea, mai ales în etapa consolidării trebuie făcută în condiții
variate, înțelegând prin aceasta varietatea mijloacelor materiale, a
ritmului, amplitudinii, a acțiunii partenerului sau adversarului etc.

Metoda exersării

Prin exersare se obține un volum mare de repetări, iar prin pregătire
în condiții analoge se realizează calitatea, adică exersare în condiții de
joc.

Exersarea este necesară, având rol pregătitor atât la începători, cât
și la avansați. Prin rol pregătitor trebuie să înțelegem învățarea și
perfecționarea globală a unei execuții, adăugându-se și legăturile, permise

13

pentru încadrarea rapidă a acestea în complexe tehnico-tactice și apoi în
joc.

În jocul de volei se încearcă în prezent și adaptarea unor metode
moderne printre care amintim: metoda cu intervale, metoda

antrenamentului în circuit, problematizarea, instruirea programată,

modelarea, metoda învățare prin descoperire.

Metoda cu intervale

Această metodă are o largă răspândire, întrucât se bazează pe
principiul divizării efortului pe intervale cu perioade planificate de odihnă
și efort. Intevale de odihnă nu sunt folosite pentru o refacere completă,
situându-se atunci când frecvența pulsului ajunge la 120-130 b/min.

(stadiul intermediar de revenire), moment în care acționează efortul
următor. În cadrul acestei metode se utilizează, de regulă, viteze mari de
execuție. Factorii de progres constau în creșterea vitezei de execuție și
sau reducerea duratei pauzelor (intervalelor de odihnă intermediare),

impuse de adaptarea sportivului la efort.

Și această metodă prezintă câteva variante:

– metoda cu intervale scurte cu durata efortului cuprins între 15sec-

2min;

– metoda cu intervale medii, în care durata efortului se încadrează

între 2-8min;

– metoda cu intervale lungi, cu durata efortului cuprinsă între X și

15min.

Instruirea programată

Această metodă constă în fragmentarea conținutului în elemente
scurte, accesibile (pași metodici, secvențe, algoritmi, doze de efort,

microstructuri, faze de atac etc.), plasate într-o ordine de dificultate unică pentru toți elevii, ordine care depinde, în fiecare etapă, de achiziții anterioare, de posibilitățile de asimilare ale fiecărui copil în parte.

14

Instruirea programată se caracterizează prin întărirea controlului, verificarea reacțiilor, a rezultatelor obținute în urma influențelor programate. Nu se trece mai departe înainte de a se obține reacțiile scontate, ceea ce asigură trăinicia influențelor instructiv-educative, accesibilitatea noii cantități de informații.

Metoda modelării

Pregătirea copiilor și juniorilor care practică jocul de volei în conformitate cu cerințele performanței la nivel internațional este strâns legată de interdependența componentelor jocului, sistematizate în conformitate cu modelul de joc.

În cadrul activității sportive de performanță în general și cu atât
mai mult în pregătirea copiilor și juniorilor pentru jocul de volei, apare
imperios necesitatea ca întregul volum de muncă să aibă un sistem de
finalități bine precizate, cu o tehnologie didactică și metodică capabile să
le realizeze, să le verifice și să le evalueze obiectiv nivelul îndeplinirii
lor.

Clasificarea modelelor, după termenul pentru care sunt elaborate,

arată astfel (Gh. Cîrstea 1993, V. Ghenadii 1994):

– “modele finale-valabile pentru sfârșitul unor cicluri de învățământ

pentru “perspectiva” din antrenamentul sportiv;

– modele intermediare-valabile pentru un an școlar sau un an de

pregătire sportivă;

– modele operaționale-sisteme de acționare pentru atingerea

(îndeplinirea) modelelor intermediare.”

Aceste modele (final și intermediar) trebuie să exprime “cum

trebuie să arate” și “ce trebuie să știe” voleibaliștii respectivi. Fiecare din

aceste modele au o anumită structură, presupune anumite componente (în

majoritatea cazurilor precis cuantificate).

15

Un model final sau intermediar reprezintă un sistem de cerințe riguros formulate care își are izvorul în principalul obiectiv al activității de performanță. Modelul arată finalitățile procesului de antrenament la terminarea junioratului ( model final ) sau la terminarea unui an de pregătire ( modele intermediare). Astfel modelele intermediare reprezintă trepte, etape de drum spre realizarea modelului final, iar acestea din urmă reflectă rezultatul procesului de antrenament desfășurat în cadrul categoriei de vârste respective ( copii, speranțe, cadeți, juniori).

Modelele operaționale ( operative ), sunt constituite “din scheme sau

sisteme de exerciții al căror efect este esențial în dezvoltarea capacității
de performanță, încrederea cea mai des folosită în elaborarea acestor
modele este cea statistico-matematică prin calcularea coeficientului de
corelație dintre performanța generală și performanța obținută la efectuarea
exercițiului” (V. Ghenadi și colab. 1994). Modelul are o formă și un
conținut care reflectă continuitatea și progresul ascendent prin valori
progresive de la un an de pregătire la altul. Orice model intermediar se
corelează cu modelele anterioare și cele care urmează și se raportează
permanent la modelul final.

Metoda problematizării

Metoda problematizării reclamă în foarte largă măsură gîndirea activă a subiecților și evudent mai puțin, memoria acestora. Ea este folosită în deosebi în cazurile în care centrul de greutate al instruirii este mutat pe capacitatea subiecților de a rezolva anumite acțiuni deliberat concepută de către cadrele de specialitate.

Problematizarea, prin urmare, presupune prealabila stabilire a
problemelor instruirii caracteristice diferitelor activități și numai după

aceasta, în cadrul problemelor respective, va apărea metoda

problematizării.

16

Lovitura de atac din volei, constituie un procedeu tehnic de
maximă însemnătate pentru obținerea succesului sportiv. Ea depășește
semnificația unui oarecare procedeu tehnic ce trebuie însușit și se ridică
fără echivoc, la nivelul uneia din cele mai importante probleme ale
instruirii din volei. Tot atît de adevărat ramîne însă și faptul că aplicarea
procedeului tehnic în cauză în condițiile jocului bilateral, presupune
numeroase variante, în funcție de multiplele posibilități de acționare față
de acest procedeu a adversarilor și chiar a propriilor coechipieri, care au
pregătit efectuarea loviturii de atac respective. Ca urmare, problematizarea
va consta în conceperea unor astfel de exerciții și ipostaze de acționare în
procedeul instruirii, încît subiecții să fie puși în situația ca fiecare dată să
selecteze cea mai oportună cale de efectuare a lovitirii de atac, în stare
să aducă avantaj echipei proprii. Va fi lesne de înțeles prin urmare, că că
algoritmul ce a stat la baza învățării procedeului la care ne referim,
aidoma repetării lui în cadrul antrenamentelor, ci în mod diversificat, în
raport cu nevoile competiționale și prin intervenția foarte activă și
combinatorie a gîndirii creatoare a subiecților, a orientării independente.

Metoda învățare prin descoperire

Această metodă constă în stimularea la cel mai înalt nivel a
creativității subiecților, a disponibilităților lor pentru a găsi noi soluții,
originale, cu grad sporit de eficiență și se manifestă cu deosebire în aria
pregătiri tehnice și tactice. Susținem că reprezintă o metodă euristică
superioară, deoarece față de metoda problematizării, care cunoaștem că
implică prealabila intervenție a cadrelor de specialitate privind stabilirea
problemelor cheie ale instruirii și acționarea creatoare de către subiecți în
cadrul acestora, metoda învățării prin descoperire nu cunoaște nici o
condiție prealabilă. Ea deschide subiectului cale largă, cu nimic stingherită
de a crea noi modalități de acționare, originale, cu mare eficiență.

17

În jocul de volei în timpul unui blocaj, jucătorul atacant are mai mare șansă de a câștiga punctul, de aceea lovește mingea în așa mod ocolind blocajul. În cazul blocajului dublu sau triplu jucătorul atacant este pus în situație dificilă, din această cauză el are nevoie de creativitate mai bogată pentru a aduce echipa sa în avantaj.

Metodica de corectare a greșelilor în executarea loviturii de atac

Momentul care determină execuția corectă și eficientă a loviturii de atac îl
constituie elanul. El este o parte componentă a acesteia și modul în care

este efectuat, influențează direct asupra celorlalte componente,

determinându-le corectitudinea și eficacitatea.

Iată de ce antrenorul, profesorul trebuie să cunoască foarte bine greșelile care apar în procesul învățării, cauzele care le produc și mai ales metodele de prevenire și corectare a lor.

Vorbind de greșeli care survin în procesul învățării loviturii de atac, acestea îmbracă două aspecte și anume: greșeli de ordin general, care se comit indiferent de procedeul executat sau situația de joc și greșeli specifice unui anumit procedeu sau moment al loviturii de atac.

Metodica de corectare a elanului

a) Elanul se execută cu o accelerare neuniformă.

Însușirea unui ritm corect, legând cei doi pași și executându-i pornind inițial încet și accelerând spre sfârșit, apoi acumularea lor cu explozia bătăii, care trebuie să fie foarte energică. În acest scop se pot folosi următoarele exerciții:

– executarea elanului în afară de fileu, la început fără minge, apoi la minge ținută sau suspendată, individual, la numărătoare, accentuând tonalitatea atunci când dorim accelerarea elanului.

– pentru a reuși o automatizare perfectă a elanului, elevii vor efectua

circa 100 de repetări într-un antrenament, iar pentru stimularea lor, cei

18

cărora le reușește execuția stabilită pentru antrenamentul respectiv, vor fi trecuți la fileu.

b) Elanul este început cu viteză și se termină lent.

Metodica de corectare va consta în folosirea exercițiilor de mai sus,
plus fixarea unui semn pe sol, de unde începe elanul și obișnuirea
elevilor să pornească numai în momentul când mingea pleacă din mâna
ridicătorului. Plecarea prea devreme determină încetinirea elanului sau
frânarea completă a lui, anulându-i aportul pentru săritură. În acest sens,
semnalele sonore ale profesorului ca “și” , “hai” etc. au mare importanță

pentru momentul începerii elanului corect.

c) Viteza mică a elanului.

Metodica de corectare. Exerciții de viteză, de deplasări combinate cu exerciții de atenție.

d) Lipsa coborârii treptate a centrului de greutate.

Metodica de corectare. Executarea elanului în afara fileului, cu
accent pe coborârea treptată a centrului de greutate, în special, în
momentul desprinderii, când acesta trebuie să se găsească la circa 40cm

de sol. La început elevii, vor executa genuflexiuni de pe loc, pentru
însușirea corectă a acestui moment și apoi în execuții complete. În
ajutorul exercițiilor corecte, în dreptul ultimului pas se va ține, deasupra
capului elevului, o ștachetă pentru a-l forța să se ghemuiască exact la
nivelul indicat, deci, săritura va fi executată după ce în prealabil s-a
efectuat ghemuirea recomandată, menținându-se că ea trebuie făcută prin
îndoirea genunchilor și nicidecum prin aplecarea capului și trunchiului.

Metodica de corectare a bătăii

Ea constă în repetarea multiplă a desprinderi, punându-se accent pe așezarea corectă a tălpilor. Pentru aceasta se poate face semne cu creta pentru locul tălpilor în timpul bătăii. Distanța optimă între ele trebuie să fie aproximativ de o talpă.

19

Metodica de corectare a fazei de zbor și lovirii mingii

a) Elanul nu se face la timp.

Cauza. Elanul brațului se începe prea devreme, adică în momentul bătăii, datorită flexiei prea accentuate.

Metodica de corectare va consta în îndreptarea poziției trunchiului și a umerilor pe întreaga durată a bătăii, evitând flexia trunchiului. Pentru aceasta, se vor utiliza exerciții pentru întărirea musculaturii abdominale, prin sărituri cu atingerea panoului de baschet sau alte obiecte, fixând locul bătăii la ½m de distanța de acesta.

b) Ducerea insuficientă și cu întârziere a umerilor spre spate în faza de
zbor.

Metodica de corectare. Se vor folosi sărituri cu semnal la executarea extensiei trunchiului, concomitent cu ducerea brațului înapoi, ușor îndoit din cot; pentru ducerea brațului înapoi se pot folosi unele repere, pe care jucătorul trebuie să le atingă cu palma, în timpul extensiei. Se recomandă ca în timpul elanului brațului, cotul să nu fie dus prea lateral, iar ridicarea lui să se facă până la nivelul frunții.

c) Forța insuficientă la lovire.

Cauza. Musculatura abdominală a spatelui și a brațului insuficient dezvoltate, viteză slabă de execuție, tehnică necorespunzătoare.
Metodica de corectare. La lovitura de atac se produc două explozii:
prima în momentul desprinderii, în care este solicitat trenul inferior, iar a doua în momentul lovirii mingii, unde acționează trenul superior. Pentru mărirea forței de lovire, vom utiliza exerciții de forță pentru trunchi și umăr, exerciții pentru obișnuirea cu extensia dinaintea lovirii propriu-zise și arcuirii trunchiului în momentul acțiunii.

Pentru mărirea săriturii și corectitudinea lucrului în aer la acțiunea
de lovire, se vor folosi aruncări cu mingi medicinale mici din săritură,
executarea lovituri de atac din minge suspendată și aruncată, simularea

20

loviturii de atac peste fileu prin aruncarea unei mingi de oină sau de
tenis.

d) Lovitura de atac se execută cu brațul îndoit, iar palma nu acționează
corespunzător.

Cauza. Întinderea incompletă a brațului în momentul lovirii, datorită
forței și vitezei reduse a musculaturii brațului (antebrațului), amplitudinea

prea mare a acțiunii brațului înapoi, începerea tîrzie a elanului, reducerea palmei la spate, iar în momentul lovirii palma nu se așează complet pe minge și este cu degetele prea lipite sau prea deschise.

Metodica de corectare. Exerciții de forță pentru brațe, aruncări în
viteză cu pietre, mingi mici medicinale sau alte obiecte, atac în mare
viteză la minge suspendată. În momentul lovirii brațul trebuie întins,
umărul încordat și palma sprijinită pe minge, acționând foarte repede.
Asemenea exersări se pot face executând lovituri de atac la o plasă mai
înaltă.

Pentru întărirea musculaturii palmei se face strângeri consecutive (5-6) în palmă a unei mingi de tenis, urmate de aruncări rapide în sol și de lovirea mingii de volei, astfel încât lovitura propriu-zisă să fie însoțită de încordarea umărului. Palma, în momentul lovirii, trebuie să fie cu degetele ușor întredeschise și moi, imprimând mingii o mișcare de biciuire. Pentru o însușire corectă a acestora, lovitura de atac trebuie exersată la distanță de 1-1,5m de fileu

Greșelile la lucrul brațelor

1.Acțiunea insuficientă, limitată, a brațelor pe tot parcursul elanului și necoordonarea ei cu cea a picioarelor.

a) Cauze. Începerea târzie a acțiunii brațelor, abia pe ultimul pas sau chiar în momentul desprinderii. Amplitudine mică și ritm lent în momentul bătăii și desprinderii.

21

Metodica de corectare. Coordonarea acțiunii brațelor cu cea a
picioarelor. Se va menționa că, imediat după pasarea spre ridicător, brațele
să fie duse înainte jos, după primul pas înapoia corpului, apoi concomitent
cu ultimul pas, ele să fie duse înapoi la maximum; de aici, odată cu
bătaia, începe ducerea lor înainte și în sus. La această fază se termină
acțiunea comună a brațelor cu elanul picioarelor și în continuare brațele
vor acționa în funcție de diferitele procedee de lovire a mingii.

b) Lipsa creșterii treptate și corecte a vitezei lucrului brațelor la
desprindere, urmată de încetinirea ulterioară a acestora după desprindere.
Metodica de corectare. Executarea elanului cu brațele în ritmul necesar,
la început de pe loc, fără săritură, apoi de pe loc cu săritură, iar după
aceea cu elan.

1. Poziția brațelor în timpul zborului.

Cauza. Necunoașterea acțiunii corecte a brațelor și necorectarea jucătorilor în timpul învățării loviturii de atac.

Metodica de corectare. Se vor include exercițiile prevăzute la învățarea loviturii de atac, urmărind poziția corectă a brațelor înaintea lovirii, asigurând totodată extensia trunchiului care să-i permită arcuirea pe minge în momentul lovirii propriu-zise. În această poziție brațul drept se va întinde, atingând cel mai înalt punct de lovire posibil.

Poziția incorectă a brațului stâng, care nu se ridică, îngreuiază menținerea echilibrului jucătorului în aer, limitează varietatea direcțiilor de trimitere a mingii și diminuează considerabil forța de lovire.

1.3. Etapele principale a învățării loviturii de atac

Scopul principal al jocului de volei este ca jucătorii unei echipe să
reușească trimiterea mingii peste plasă, în terenul de joc advers în așa fel
încât adversarii să nu o mai poată retrimite. Ținând seama de condițiile

22

de mai sus, mijlocul principal prin care se poate realiza acest lucru elementul tehnic lovitura de atac.

Lovitura de atac este un element tehnic care se învață și se
perfecționează după o perioadă mai lungă de timp de la începerea
pregătirii, fiind legată de calitățile fizice specifice și de particularitățile

jucătorului. Constituie în același timp și cel mai complex element în
procesul de instruire și antrenament. Datorită acestui lucru, va trebui să se
țină seama de părțile sale componente, procesul de învățare și
perfecționare fiind legat de acestea. Acest element tehnic fiind cel mai
complex, este indicat ca profesorul sau antrenorul să găsească cele mai
eficiente mijloace de pregătire cum ar fi (exerciții fără fileu, exerciții și

jocuri cu fileu mai jos, acordarea de puncte etc.).

Toate procedeele tehnice de atac se pot executa: de pe loc, fără elan și cu elan. Privind sub aspectul mișcărilor necesare executării loviturii de atac deosebim etapele acestui element tehnic: elanul, bătaia, zborul, lovirea mingii și aterizarea.

Elanul , avântul pentru executarea loviturii de atac, constă într-o
succesiune de 1-3 pași alergători. El începe din poziția fundamentală de
bază. La un elan de 1-3-5 pași, înaintarea începe cu piciorul opus brațului

îndemânatic. La un elan de 2-4 pași,înaintarea începe cu piciorul

corespunzător brațului îndemânatic. Elanul trebuie făcut perpendicular sau
puțin oblic față de fileu, uniform accelerat și cât mai energic.
Bătaia – este contactul pe care picioarele îl fac cu solul, pentru realizarea
desprinderii și înălțării întregului corp pe verticală. Bătaia poate fi
realizată pe unul sau pe ambele picioare. Ultimul pas al elanului cu
piciorul drept este puțin mai mare de cât ceilalți și foarte energic, având
ca rol în prima fază de a opri viteza de înaintare, primul contact cu solul
se face pe călcâi. În acest moment, centrul de greutate este înapoi, brațele
se duc în jos și mult înapoi pe lângă trunchi, trunchiul este ușor aplecat

23

înainte. Prin flexia genunchiului piciorul de sprijin și rularea lui pe talpă,
centrul de greutate se deplasează înainte (la verticală), moment în care

piciorul din urmă, stângul, (piciorul pendulat), se duce lingă piciorul din
față, la o jumătate de talpă sau cel mult o talpă înaintea primului, luând
contact cu solul pe toată talpa (denumită bătaie prin pășire). În acest

moment, se accentuează și mai mult flexia ambelor genunchi și aplecarea trunchiului în față, centrul de greutate coboară mult. În continuare, se realizează extensia energică a articulațiilor, rularea pe vârfurile ambelor picioare, după care urmează desprinderea în sus, pe verticală.

A doua variantă, folosită de marea majoritate a jucătorilor este
“bătaia precedată de un pas sărit” care de fapt este cea mai
corespunzătoare și eficientă în majoritatea loviturilor de atac. Execuția
unui jucător dreptaci: ultimul pas al elanului se execută pe piciorul stâng,
care face o bătaie asemănătoare pasului sărit, puțin în sus și spre înainte,
aterizarea realizându-se odată cu frânarea elanului, succesiv, pe călcile
picioarelor, alternativ, drept-stâng (dus în fața celuilalt), urmărind rularea

talpă, vârf și înălțarea pe verticală. De reținut este că primul contact cu solul se face pe piciorul drept, ușor răsucit spre exterior, cu glezna blocată, centrul de greutate rămânând în urma piciorului de sprijin. Odată cu revenirea trunchiului la verticală, piciorul de sprijin execută o flexiune mai accentuată, preluând toată greutatea corpului.

Piciorul pendulat, stângul, în aceeași flexiune, depășește ci o
jumătate de talpă, sau chiar cu o talpă piciorul de sprijin, rulând
concomitent cu celălalt, călcîi-talpă-vîrf, echilibrând greutatea corpului pe
ambele picioare și transformând viteza de înaintare pe orizontală în viteză
de înălțare pe verticală, urmând celelalte componente ale loviturii de atac.
Deci, ultimul impuls pe sol este realizat pe piciorul opus brațului de
lovire, favorizând o înălțare și o poziționare corespunzătoare față de fileu

24

și înlăturând o serie de mișcări nefirești (răsuciri) ale trunchiului executate

suplimentar pentru lovirea mingii.

Din datele ce le reținem, reiese, că efectuarea ultimului impuls pe
piciorul corespunzător brațului îndemânatic,scade punctul maxim de lovire
cu 6-10cm și contribuie la întârzierea loviturii de atac cu câteva fracțiuni
de secundă.

Zborul , realizat prin întinderea energică a articulațiilor picioarelor este ajutat mult de mișcarea puternică și rapidă a brațelor, dinapoi-înainte-sus deasupra capului, ușor flexat din articulația coatelor.

În continuare, brațul de lovire se duce mai mult sus și înapoi,
odată cu extensia ușoară a trunchiului și răsucirea lui spre partea brațului
îndemânatic. În timpul zborului, picioarele flexându-se ușor din articulația
genunchilor favorizează ridicarea (înălțarea) întregului corp pe verticală și

menținerea unui echilibru favorabil. Când trăgătorul se găsește în punctul
maxim al înălțării (al săriturii), începe executarea următoarei componente,

lovirea mingii.

Lovirea mingii – mingea trebuie lovită deasupra fileului, contactul cu
mingea făcându-se scurt și rapid. Puțin timp înaintea lovirii sau aproape
concomitent cu lovirea mingii, brațul neîndemânatic, flexat din articulația

cotului (la un unghi de 90-1100), execută o tracțiune puternică de sus în

jos și puțin lateral pe lângă corp, ajutând în acest fel ca mișcarea de
răsucire a trunchiului înainte să se facă mult mai energic, iar forța de
lovire a mingii să crească. În drumul său pentru lovirea mingii (dinapoi

spre înainte și de sus în jos), brațul îndemânatic este întins sau ușor
flexat din articulația cotului. În timpul lovirii, trunchiul execută o flexiune
energică pe bazin, palma brațului îndemânatic lovește puternic mingea, în
timp ce cotul se ridică între cele două puncte ale pârghiei formate de
umăr-minge. Mingea se lovește cu o suprafață cât mai mare a palmei
având degetele desfăcute într-o ușoară flexiune, care în afară de lovire,

25

prin diferite mișcări de răsucire a articulației pumnului sau a întregului braț, imprimă acestea direcția de zbor dorită.

Aterizarea -contactul cu solul se face succesiv: vârf, talpă, călcâi, pe
ambele picioare odată, apropiate sau ușor depărtate. În momentul
contactului direct cu solul, articulațiile picioarelor se flexează ușor, făcând

ca aterizarea să fie cât mai elastică, însoțită în același timp de o flexiune
ușoară a trunchiului pe bazin (șezuta se duce puțin înapoi). Brațele cad

relaxat pe lângă trunchi, jucătorul luând imediat poziția fundamentală de bază, intrând în acest fel mai repede în joc.

În jocul de volei contemporan se deosebesc trei procedee tehnice de bază a loviturii de atac:

a) lovitura de atac – procedeu direct;

b) lovitura de atac – procedeu întors;

c) lovitura de atac – prin rotarea brațului.

Procedeul direct – este utilizat cu cea mai mare frecvență în cadrul
jocurilor, are ca efect trimiterea mingii, după lovire pe direcția elanului
executat de jucător. Desfășurarea “procedeului direct” este caracterizat mai

sus.

Procedeul întors – este folosit în scopul de a evita blocajul advers, care
în majoritatea cazurilor este făcut pe direcția elanului efectuat de trăgător.

Se realizează de regulă din zona 3 și 2 de jucătorii dreptaci și

din 3 și 4 de către cei stângaci. Ca mod de desfășurare, succesiunea și

componentele este asemănătoare cu lovitura de atac “procedeu direct” în

cazul elanului, bătăii, lovirea mingii.

În ceea ce privește locul executării bătăii, la această lovitură de
atac se va depăși cu circa 50cm locul unde este ridicată mingea. În

timpul săriturii, trăgătorul face o întoarcere de circa 90°, în direcția opusă

efectuării elanului. Această întoarcere făcută în aer, îl aduce pe atacant cu
linia umerilor paralelă cu vechea direcție a elanului și perpendiculară față

26

de minge. Lucrul brațelor și trunchiului, lovirea mingii ce este trimisă pe
o traiectorie ce ocolește blocajul se face ca la lovitura de atac “procedeu

direct”, aterizarea însă este în direcția opusă elanului. Subliniem aportul
important al trunchiului și brațelor la realizarea întoarcerii.
În ceea ce privește înlănțuirea fazelor loviturii de atac, menționăm
realizarea în cazul nostru a elanului mai rapid, comparativ cu cel de la
lovitura de atac “procedeu direct”. Se impune în același timp o frânare

mai eficientă a elanului prin opunerea mai fermă a călcâielor picioarelor în momentul bătăii. Aceasta în scopul proiectării cit mai aproape de verticală a corpului în vederea coordonării, întoarcerii, lucrului brațelor și lovirii mingii pe noua direcție, față de elanul efectuat.

Lovitura de atac prin rotarea brațului.

Este un procedeu tehnic mai puțin folosit datorită tehnicii de execuție foarte dificilă. El face parte din grupa procedeelor speciale de atac și este foarte eficient.

După execuția elanului și a săriturii asemănătoare loviturii de atac,
“procedeu direct”, urmează ridicarea brațelor în sus. În timp ce brațul
stâng continuă încă puțin ridicarea, brațul drept ajuns la înălțimea centurii,
ușor flexat din articulația cotului, execută o rotare de sus în jos pe lângă
trunchi și dinainte-înapoi prin lateral în sus și înainte, palma întorcându-se
simultan, în sus, în direcția de lovire. După această mișcare energică a
brațului, ajutat și de o ușoară extensie a trunchiului, palma cu degetele
răsfirate într-o ușoară semiflexie, lovește mingea sus deasupra capului și
puțin înainte. În momentul lovirii mingii, pentru a imprima o forță mai
mare, trunchiul execută o flexiune energică, pe bazin, iar palma și
antebrațul o mișcare de acoperire a mingii, imprimându-i direcția necesară.

Amplitudinea mișcării brațului este în funcție de înălțimea la care ajunge mingea.

27

În cazul paselor joase, jucătorul nu mai reușește să execute mișcarea de rotare de sus în jos și dinainte – înapoi prin lateral, brațul fiind dus direct lateral sau chiar lateral sus.

Lovitura de atac pe alte direcții din braț

Este o formă specifică jucătorilor de performanță, avansați, este o
lovitură de atac pe direcția elanului, în toate componentele, excepție
făcând traseul brațului lovitor din punctul ridicării sale maxime. Din acest
moment el execută o mișcare de coborâre oblică spre umărul opus. Prin
această mișcare mingea va avea imprimată o traiectorie în sensul mișcării
brațului, adică lateral, pe lângă trunchiul atacantului, prin fața sa.

Forța de lovire a mingii la această execuție este redusă, dat fiind lanțurile musculare ce participă la acțiunea și amplitudinea mai mică a mișcării, dar eficiența ei compensează acestea.

Lovitura de atac din ridicare scurtă

Este folosită în jocul avansaților și are în vedere surprinderea
blocajului prin traiectoria ridicării și rapiditatea elanului și implicit a
lovirii mingii, ceea ce determină întârzieri în efectuarea manevrelor de
organizare a acestuia, ca și posibilități reduse de anticipare a celorlalți
apărători.

Modalitățile de execuție sunt aceleași ca la cele prezentate la
lovitura de atac pe direcția elanului și la cea pe alte direcții. Dificultățile
de realizare sunt de domeniul alegeri momentului și lungimii elanului și
coordonarea acestuia cu ridicarea efectuată special pentru acesta. Elanul
este de 1-2 pași, iar declanșarea lui se face în timp ce mingea a ajuns la
ridicător. Săritura are loc la puțin timp după efectuarea ridicării, iar
punctul de contact cu mingea este situat la circa 1m deasupra nivelului

superior al plasei.

28

Lovitura de atac din ridicare în urcare.

Este specifică jucătorilor de mare performanță ca răspuns la acțiunile tot mai energice ale blocajului advers. Efectuat cu mare viteză, găsește de cele mai multe ori nepregătit sau defectuos organizat, blocajul individual, singurul posibil de opus unei astfel de lovituri de atac.

Atacantul anticipând traiectoria la preluare, execută elanul și
săritura, în așa fel încât să se afle în punctul maxim al înălțării atunci
când mingea ajunge în mâinile ridicătorului, lovirea se face printr-o
biciuire foarte rapidă imediat ce acesta depășește nivelul superior al
plasei.

Lovitura de atac din ridicare întinsă.

Traiectoria ridicării, din care se execută, impune atacantului luarea
unor măsuri, menite să-l ducă în condiții optime la locul de contact cu
mingea.

Fiind păstrate componentele cunoscute, modificările, privesc elanul care este scurt 1-2 pași, ce se face în timpul zborului final al mingii spre ridicător, săritura fiind efectuată imediat după ridicarea în cazul distanțelor de 2-3m sau puțin după aceasta, dacă distanța este mai mare. După aterizare, la toate acțiunile descrise jucătorul va adopta poziții în vederea participării în jocul din linia I a echipei proprii în apărare.

Lovitura de atac din linia a II-a.

Este o apariție de dată mai recentă în bagajul de acțiuni caracteristic jocului în atac, dar a avut o rapidă răspândire, atât în rândurile jucătorilor, cât și a jucătorilor de performanță.

Dacă la început a fost o soluție de ultim moment, a echipei în
atac cauzată de imprecizia preluării, în jocul actual ponderea acestei
acțiuni în totalul atacurilor efectuate pe set și meci este tot mai mare.
Este folosită în scopul multiplicării șanselor de reușită în câștigarea
serviciului și punctului, prin sporirea numărului de jucători în măsură să

29

înfrunte blocajul advers. Concret, este lovitură de atac, în care bătaia, conform regulamentului în vigoare se efectuează în afara spațiului de atac, iar lovirea mingii în urma săriturii pe o traiectorie înaltă și în lungime, se face în spațiul de atac, ca și aterizarea de altfel.

Traiectoria descendentă, urmată de minge după lovire, este
determinată de locul ridicării mingii, mai departe sau mai aproape de
plasă, locul vizat de acesta, fiind linia a II-a a terenului advers. Prin
posibilitățile jucătorilor atacanți din voleiul de mare performanță masculin,
ca urmare a unei perfecționări rapide, s-a reușit să fie executată această
lovitură în mod constant, de la circa 1,5m de plasă din ridicare cu

traiectorie medie și chiar scurtă și întinsă fiind la fel de eficientă ca și cele executate de atacanți din linia I. În cadrul acestei acțiuni se efectuează de obicei bătaie succesivă cu al doilea picior așezat mai în față și aterizare lungă.

Lovitura de atac cu dublă bătaie în fața ridicătorului.

Apărută din necesitatea de a deruta și întârzia acțiunea blocajului advers, se execută din ridicarea cu traiectorie medie. Atacantul efectuează elanul ca la atac în urcare, cu bătaie ușoară în timpul căreia se simulează săritura, ce are ca scop declanșarea acțiunii de blocaj advers, urmată de o flexiune mai accentuată a picioarelor și o săritură de pe loc. Participarea activă a brațelor compensează fragmentarea elanului. Mingea este lovită ca și la lovitura de atac pe direcția elanului, dar fără a avea în față un blocaj organizat. Aterizarea se face în condiții obișnuite, urmată de participarea la blocaj, preluare etc. Sunt favorizați la această execuție jucătorii cu o foarte bună săritură de pe loc.

Lovitura de atac cu dublă bătaie, în față și la spatele ridicătorului

Se deosebește de acțiunea anterioară prin faptul că prima bătaie se
execută pe unul sau pe ambele picioare în fața ridicătorului, urmată rapid
de o săritură laterală, a atacului ce îl duce înapoia ridicătorului, unde

30

primește mingea și cu ajutorul celei de-a doua bătăi, face săritura și lovirea mingii, apoi aterizarea și participarea la alte acțiuni ale jocului.

Lovitura de atac cu bătaie pe un picior

Aceasta a început să fie din nou utilizată în jocul actual, dar în
mică măsură. Este soluția de finalizare a unor ridicări, ce solicită
deplasare pe o distanță mai mare de 2-3m a atacantului și constă dintr-o

săritură, efectuată în urma unei bătăi pe un picior, continuată de lovirea mingii, într-o poziție de dezechilibrare și apoi echilibrare la aterizare, în vederea altor acțiuni ale jocului. Este folosită cu bune rezultate când deplasarea jucătorului este paralelă sau ușor oblică față de plasă; oferă acestuia posibilitatea lovirii mingii mai rapid în cazul ridicărilor în urcare sau a unor combinații cu schimb de locuri.

Capitolul II Scopul, sarcinile, metodele și organizarea cercetărilor

2.1. Scopul și sarcinile cercetării

Scopul lucrării constă în perfecționarea sistemului de pregătire tehnică a începătorilor în jocul de volei.

Pentru realizarea scopului dat au fost formulate următoarele sarcini:

1. Aprecierea nivelului de pregătire tehnică a însușirii loviturii de atac în jocul de volei.

2. Determinarea mijloacelor specifice de învățare și perfecționare a loviturii de atac în jocul de volei.

3. Argumentarea experimentală a complexelor de exerciții pentru însușirea loviturii de atac.

4. Formularea concluziilor legate de lucrare.

2.2. Metodele de cercetare.

Rezolvarea sarcinilor formulate a fost asigurată de următoarele metode de cercetare:

31

1.Analiza și generalizarea datelor literaturii de specialitate.

2.Observația pedagogică.

3.Metoda testelor.

4.Ancheta.

5.Experimentul pedagogic.

6.Prelucrarea statistico-matematică a datelor.

2.2.1. Analiza și generalizarea datelor de specialitate.

Folosirea acestei metode a avut ca scop, analiza și sinteza literaturii din domeniu după diferiți autori. La această metodă au fost cercetate un șir de cărți, broșuri și documente cu caracter științific.

2.2.2. Observația pedagogică.

Observația este un rezultat al raportului dintre cercetători și mediu
cu scopul de a culege date a căror analize permit generalizări, deci este
un proces intelectual activ. În cazul de față, observația s-a făcut în două
stadii:

a) preliminar s-au observat:

– componența grupei de fete;

– nivelul capacității motrice;

– nivelul dezvoltării fizice;

b) în timpul cercetării:

– modul de execuție a sarcinilor;

– influența efortului asupra subiecților pe plan somatic, psihic, motric și

funcțional;

– dinamica indicilor motrici.

2.2.3. Metoda testelor.

Testele folosite în cadrul experimentului pedagogic constau în examinarea pregătirii tehnice a subiecților.

32

Testele motrice incluse în experiment sunt: lovitura de atac în
zonele 1;5;6, din zona 4; aprecierea tehnicii loviturii de atac din zona 4;
lovitura de atac din zona 3 în zona 5 și lovitura de atac din linia a II-a.

2.2.3. Ancheta.

Anchetarea este una dintre metodele de cercetare a subiecților, care se desfășoară anonim cu un număr de întrebări și câteva variante de răspunsuri.

În lucrarea dată ancheta este inclusă în anexa N1.

2.2.5. Experimentul pedagogic

Reprezintă cea mai importantă investigație științifică, valoarea lui consta în
faptul ca a verifica o ipoteză, stabilește relații cauzale între fenomene,
procese, fapte. Ca tip de experiment cel folosit a fost un experiment

natural, de constatare și verificare în cadrul experimentului propriu zis.

2.2.6. Prelucrarea statistico-matematică.

Această metodă oferă posibilitatea lucrării tuturor datelor legate de procesul de antrenament, de rezultatele înregistrate la probele de control, după care, pe baza lucrării, prin intermediul indicilor statistici permite formularea unei aprecieri asupra fenomenului studiat.

Ca indici statistici de bază pentru prelucrarea datelor am folosit:

a) media aritmetică (X);

b) abaterea standard (S);

c) coeficientul de variabilitate (CV);

d) testul “t”;

e) semnificația diferenței dintre medii (P).

Media aritmetică (X).

Acest parametru este des utilizat, el fiind considerat o valoare
tipică în aprecierea tendinței centrale a fenomenului studiat. În calculul
mediei, trebuie să avem în vedere faptul că poate fi puternic influențată

33

de anumite valori extreme, fapt ce poate aduce la concluzii eronate. Pentru calcularea mediei aritmetice am folosit formula:

Sx

X=––– ;

n

unde:

X – media aritmetică;

Sx- suma valorilor individuale;
n – numărul total de cazuri.

Abaterea standard (S).

Pentru calculare am folosit formula:

å ( X 1 – X 2)

S = ±

N – 1

unde:

x-x – abaterea valorilor individuale față de medie; N – numărul total de cazuri.

Abaterea standart este unul dintre parametrii cei mai semnificativi ai variabilității. O abatere standart mică demonstrează omogenitatea mare a obiectului cercetat.

Coeficientul de variabilitate (CV).

Simbolul coeficientului de variabilitate utilizat este CV și reprezintă raportul dintre abaterea standart și media aritmetică. Acest parametru se folosește sub forma de procente și se calculează astfel:

S * 100

CV= –––––;
X

34

Acest parametru este des folosit în sport, atunci când vrem să aflăm gradul de omogenitate al colectivului cercetat. În acest caz se raportează valoarea la următoarele grile:

– între 0-10% indică dispersie mică, omogenitatea mare;

– între 10-20% omogenitate medie, dispersie mare;

– peste 20% lipsa de omogenitate datorită unei dispersii foarte mari

sau a unui număr prea mic de cazuri observate. Testul “t”

Acest test se calculează pentru a afla cît de semnificativă este diferența dintre medii.

Testul se calculează astfel:

T= x-y / Sx-y;

unde:

X – media aritmetică inițială;
Y – media aritmetică finală;

Sx-y – alăturarea standard a diferenței dintre cele două medii. Semnificația dintre medii.

Pentru a afla cât de semnificativ este procentul diferenței dintre
medii trebuie studiată tabla lui Fisher unde se pot compara valorile lui
“t” obținute cu cele din tabelă. Dacă valoarea lui “t” calculată este mai

mare de cât valoarea lui “t” din tabel, înseamnă că diferența dintre cele

două medii este semnificativ diferită în procente de 95%.

2.3. Organizarea cercetării.

Experimentul s-a desfășurat în liceul “Liviu Deleanu”, din orașul

Chișinău, în timpul anului școlar 2004-2006.

În această cercetare a fost implicat un grup de 12 fete selectate în

urma selecției primare dintr-un grup de 24 fete. Vârsta fetelor cercetate

este cuprinsă între 10-12ani.

35

Experimentul a fost desfășurat în perioada septembrie-decembrie 2002 și a avut următoarele etape de studiu:

a) studierea bibliografiei;

b) înregistrarea rezultatelor de control după cum urmează:

– testarea inițială în septembrie 2004;

– testarea finală în decembrie 2006;

c) prelucrarea rezultatelor experimentului, interpretarea lor și

formularea concluziilor.

În urma studiului asupra literaturii de specialitate au fost selectate teste de însușire a loviturii de atac.

La începutul experimentului pedagogic au fost formate două grupe câte 12 fete, o grupă experimentală și alta martor.

Pe parcursul experimentului la grupa martor s-a predat materialul
conform planului calendaristic aplicând metode tradiționale de predare a
acestuia, în grupa experimentală, în afară de cerințele de bază, au fost
propuse complexe de exerciții speciale pentru însușirea mai efectivă a
loviturii de atac. Acestea se aplicau în decurs de 7-8 min individual sau în
perechi la perete sau la fileu, în cadrul fiecărei lecții de educație fizică.

La sfârșitul experimentului ambele grupe au fost testate din nou.
Testarea s-a efectuat după sistemul tradițional de note de la 1 până la 10.

Rezultatele experimentului pedagogic sunt prezentate în tabelul N2.

2.4. Descrierea testelor motrice.

Lovitura de atac în zonele 1;5;6 din zona 4.

– au fost acordate câte trei încercări pentru fiecare lovitură în zona

dată;

– rezultatele au fost apreciate cu notă adică, pentru nota 10 toate

încercările reușite, pentru nota 9 numai o încercare nereușită ș.a.m.d.

– orice încercare era fixată într-o fișă specială.

36

Aprecierea tehnicii loviturii de atac din zona 4.

– au fost acordate câte cinci încercări;

– au fost executate după indicațiile profesorului;

– rezultatele au fost apreciate conform baremului de note;

– încercările erau însemnate într-o fișă specială.

Lovitura de atac din zona 3 în zona 5 .

– au fost acordate câte cinci încercări;

– s-a controlat tehnica executării elanului;

– lovitura de atac s-a executat din pasă scurtă;

– rezultatele au fost apreciate conform baremului de note;

– încercările erau însemnate într-o fișă specială.

Lovitura de atac din linia a II-a.

– au fost acordate câte cinci încercări;

– lovitura de atac a fost executată din elan;

– a fost apreciată tehnica executării loviturii de atac;

– rezultatele au fost apreciate conform baremului de note, de exemplu,

pentru nota 10 toate încercările reușite, pentru 9 patru reușite și a

cinchea parțial reușită ș.a.m.d.

– încercările erau însemnate într-o fișă specială

Capitolul III. Rezultatele cercetării și interpretarea lor.

3.1. Rezultatele anchetării.

La anchetare au participat profesori, specialiști și studenți din domeniul educației fizice și sportului din orașul Chișinău. De tot au participat 50 de persoane. Ancheta conține șase întrebări în scopul perfecționării sistemului de pregătire a rezultatelor sportive în jocul de volei, la fel au fost propuse câteva variante de răspuns. Rezultate anchetării au fost prelucrate și demonstrate în anexa N1.

37

După cum se vede în anexa N1, la întrebarea: “La ce nivel se află
în Republica Moldova pregătirea rezervelor în jocul de volei”. Subiecții au

8% 2%2%

Mediu

18% Jos

Inalt

Foarte jos

Foarte inalt

70%

răspuns în felul următor:

De aici se observă că partea majoritară 70%, consideră că nivelul

pregătirii rezervelor în jocul de volei este mediu, deoarece în Republica Moldova: școlile sportive sunt slab pregătite din punct de vedere didactic, lipsesc mijloacele de instruire și perfecționare, unele chiar nu funcționează; în cadrul școlilor medii nu pre au condiții de petrecere a lecțiilor de educație fizică și a antrenamentului sportiv; competițiile și campionatele sunt la un nivel mediu de organizare.

La întrebarea: ”Care din factorii antrenamentului sportiv necesită o
atenție mai sporită în cadrul procesului instructiv educativ”, subiecții s-au

6%

18%

Preg.fizica

Preg.tactica
Preg.psih

Preg.speciala

8%

60%

8%

Preg.tehnica

38

manifestat astfel:

partea majoritară 60% au arătat că în procesul instructiv educativ în

cadrul antrenamentului sportiv țin de pregătirea fizică, adică de la început
se ține cont de capacitățile fizice ale copilului care le manifestă.
La întrebarea: “care din calitățile motrice la etapa inițială de
pregătire sunt mai necesare sportivilor voleibaliști”, subiecții au relatat că:

7%

8%

Indeminrea

14% Supletia

Forta

Rezistenta

61% Viteza

10%

76 la sută au menționat că primordială este îndemânarea, fiindcă începând cu prima etapă de pregătire se trage atenție la copil cum se manifestă, cum activează, cât de îndemânat este pentru a îndeplini o acțiune.

La întrebarea: “Țineți cont de nivelul pregătirii a copiilor în organizarea și pregătirea antrenamentului sportiv”, au răspuns astfel:

6%

6%

Da
Nu

Uneori

88%

Majoritatea subiecților 88% au menționat că țin cont de nivelul pregătirii

a copiilor în organizarea și pregătirea antrenamentului sportiv, fiindcă dacă
nu s-ar atrage atenție la aceasta în cadrul antrenamentului apar traume,

39

dereglări funcționale ale organismului ș.a., ceea ce duce la un dezechilibru al antrenamentului.

După părerea subiecților:”Care din procedeele tehnice în volei le

11%

11%

10%

23%

considerați mai complexe”. Observăm că:

Pasarea

45% Lov.atac

Preluarea

Servrea

Blocajul

40% din subiecți au clasat “pasarea” ca cel mai complex procedeu tehnic, deoarece în timpul unui meci de volei coordonator de joc este ridicătorul, adică după reușita lui se apreciază eficacitatea jocului și a jucătorilor.

La întrebarea:”La ce vârstă mai efectiv se poate de început

învățarea loviturii de atac, de la

majoritară 86% au considerat că:

0%

11-12ani, 9-10ani, 7-8ani”. Partea

14%

11-12 ani
9-10 ani
7-8 ani

86%

40

mai efectiv este la vârsta de 11-12ani, fiindcă la această vârstă la copil

se stabilesc procesele funcționale ale organismului.

Pe baza rezultatelor anchetării s-a precizat la ce nivel și care este eficacitatea voleibaliștilor în momentul de față.

3.2 Rezultatele experimentului pedagogic.

Prelucrarea statistico-matematică a datelor obținute în urma testărilor a fost analizată și reprezentată în tabele.

În cadrul selecției primare în jocul de volei au fost selectate 24

fete, cele care au obținut rezultate mai bune la cele patru teste motrice,
acestea fiind în număr de 12. Rezultatele testelor motrice sunt înregistrate

în tabelul N2. Experimentul s-a continuat cu cele 12 fete selectate

urmărindu-se evoluția lor după patru luni.

Lovitura de atac în zonele 1;5;6, din zona 4.

Testul motric dat caracterizează atât tehnica executării procedeului cât și precizia loviturii în zonele indicate.

Rezultatele testului au fost apreciate după baremul de puncte subliniate mai sus.

Analizând etapa inițială a experimentului pedagogic, putem spune
că, atât grupa experimentală (x1=6,9), cât și grupa martor (x2=6,7),

rezultatele lor sunt aproape identice. La etapa finală s-a observat o
creștere semnificativă la grupa experimentală (P>0,01). Iar omogenitatea

grupei este mare (CV=9,09).

Aprecierea tehnicii loviturii de atac din zona 4.

Scopul acestui test constă în aprecierea însușirii corecte a loviturii de atac.

Subiectul cercetat se află în zona 4 și după transmiterea mingii

execută corect lovitura de atac în terenul advers cu zona indicată de profesor.

41

S-a apreciat tehnica executării fiecărei faze a loviturii de atac după baremul de puncte.

La începutul experimentului rezultatele grupei experimentale au fost
mai bune cu 0,2 de cât cele martor. După petrecerea experimentului
pedagogic rezultatele grupei experimentale s-au îmbunătățit cu 1,5 puncte,

ceea ce confirmă că s-a evidențiat o creștere semnificativă (P>0,001). Și

omogenitatea grupei la testul acesta este mare (CV=8,27).

Lovitura de atac din zona 3 în zona 5.

Acest test a fost inclus în experimentul pedagogic cu scopul de a
aprecia folosirea arsenalului tehnic în executarea loviturii de atac.
Lovitura de atac s-a executat din pasă scurtă în zona 5.
După petrcerea experimentului care a presupus folosirea complexelor
de exrciții pentru a îmbunătăți arsenalul tehnic a subiecților, rezultatul
grupei experimentale a crescut de la 6,5 pînă la 8,1puncte, ceea ce denotă
că testul este semnificativ pentru procesul de instruire, (P>0,001).

Omogenitatea grupei experimentale a fost destul de mare (CV=8,27).

Lovitura de atc din linia a II-a.

Testul dat a fost inventat pentru aprecierea însușirii etapei elanului și liviturii propriuzise.

Subiectul se află după linia de atac și după transmiterea mingii excută lovitura de atac în terenul advers fără a depăși linia de atac în timpul elanului.

Clar că fetele vîrstei de 10-12ani nu pot să execute acest element cu

forță suficientă pentru trecerea mingii peste fileu, de aceea în testul dat mingea lovită în fileu nu se socotea ca greșeală.

Totodată la etapa finală a experimentului pedagogic fetele din grupa
experimentală a îmbunătățit rezultatul pînă la (x=8,25), ceea ce arată că

folosirea testului pentru această vârstă este semnificativă (P>0,05).

Omogenitatea grupei în testul dat este mare (CV=9,09).

42

În toate testele motrice folosite în experimentul pedagogic,
rezultatele grupei martor a avut o creștere aproape nesemnificativă ceea ce
confirmă că petrecerea lecției de volei folosind programa tradițională nu
este accesibilă, pentru a atinge rezultate mai bune în tehnica jocului de
volei.

Concluzii

1. Nivelul de pregătire tehnică a însușirii loviturii de atac în jocul de
volei de către elevele vârstei de 10-12ani este suficientă, dar poate fi

înaltă cu ajutorul folosirii diferitor mijloace și metode de instruire.

2. Folosirea complexelor de exerciții speciale în cadrul lecției de educație fizică duce la creșterea substanțială a însușirii tehnicii loviturii de atac.

3. S-a elaborat un șir de complexe de exerciții speciale, care au fost folosite în cadrul experimentului pedagogic și a adus la o creștere mai productivă la însușirea loviturii de atac.

Complexele sunt prezentate în recomandări practice.

4. Perfecționarea sistemului de pregătire tehnică a începătorilor duce la creșterea rezultatelor în tehnica jocului și la sporirea interesului față de lecția de educație fizică.

43

ANEXE

44

Ancheta propusă profesorilor și antrenorilor de volei.

N= 50

La ce nivel se află în R.Moldova pregătirea

rezervelor în jocul de volei .

Care din factorii antrenamentului sportiv necesită
o atenție mai sporită în cadrul procesului
instructiv educativ.

Care din calitățile motrice la etapa inițială de
pregătire sunt mai necesare sportivilor

voleibaliști.

Țineți cont de nivelul pregătirii fizice a copiilor
în organizarea și pregătirea antrenamentului
sportiv.

Care din procedeul tehnic considerați că este cel mai
complex?

La ce vîrstă mai efectiv se poate de început
învățarea loviturii de atac.

Foarte înalt 2%

Înalt 8%

Mediu 70%

Jos 18%

Foarte jos 2%

Pregătirea fizică 60%

Pregătirea tactică 8%

Pregătirea 8%

psihologică

Pregătirea specială 18%

Pregătirea tehnică 6%

Suplețea 10%

Îndemânarea 61%

Forța 14%

Viteza 7%

Rezistența 8%

Da 88%

Uneori 6%

Nu 6%

Pasarea 45%

Servirea 11%

Lovitura de atac 23%

Preluarea 10%

Blocaj 11%

11-12ani

9-10ani

7-8ani

45

Rezultatele experimentului pedagogic

Nr Denumirea testului

d/o motric

1 Lovitura de atac în

zonele 1;5;6 din

zona 4

2 Aprecierea tehnicii

loviturii de atac din

zona 4

3 Lovitura de atac din

zona 3 în zona 5

4 Lovitura de atac din

linia a II-a

Grupa Testarea

inițială

`X1 ± m1

M 6,7 ± 0,25

E 6,9 ± 0,39

M 6,4 ± 0,31

E 6,6 ± 0,25

M 6,5 ± 0,29

E 6,5 ± 0,23

M 6,5 ± 0,26

E 6,8 ± 0,31

Testarea finală

T P

`

X ± m2

7,2 ± 0,24 1,43 <0,05

8,2 ± 0,21 3,07 >0,01

6,9 ± 0,23 1,28 <0,5

8,1 ± 0,19 4,84 >0,001

6,6 ± 0,18 0,29 <0,05

8,1 ± 0,19 5,3 >0,001

6,9 ± 0,25 1,11 >0,05

8,2 ± 0,21 3,92 >0,05

46

RECOMANDĂRI PRACTICE

Complex de exerciții speciale pentru învățarea loviturii de atac,
“procedeul drept”.

Învățarea elanului loviturii de atac.

1. Profesorul, în mijlocul grupei. Se demonstrează și se execută împreună elanul cu un pas, cu doi pași, cu trei pași. Ulimul pas va fi mai mare, contactul piciorului cu solul făcându-se pe călcâi.

2. De pe loc, din poziția fundamentală medie, deplasări-individual sau la semnale auditive.

Indicație metodică:

– ultimul pas va fi mai mare și executat într-un timp mai scurt;

– Traiectoria ultimului pas este întinsă, paralelă cu solul și foarte aproape de acesta;

– Prin elan, se acumulează o forță potențială,k care prin blocare în

călcâi și apoi rulare pe toată talpa și avântul brațelor, se transformă în forță cinetică.

Îvățarea bătăii loviturii de atac.

1.Se execută împreună cu profesorul ultimul pas, piciorul punându-se pe călcâi.

2.Se execută cu profesorul ultimul pas și se duc brațele înapoi în momentul blocării.

3.Idem, deplasare cu un pas și bătaie. Apoi cu 2 și 3 pași.

4.Același lucru și cu avântarea brațelor, dinapoi-înainte și de jos în
sus.

Indicații metodice:

– se va urmări rularea piciorului opus brațului îndemânatic, de pe
călcâi pe pingea, cu apropierea piciorului de sprijin pus pe pingea.

47

Învățarea fazei de zbor loviturii de atac.

1.Bătaia, adăugându-se și desprinderea.

2.Execuția integrală: elan 1-3pași, bătaia, avântul brațelor, săritura și

aterizarea.

3.Idem, cu trecerea în zbor peste banca de gimnastică așezată transversal.

4.Același exercițiu, cu trecerea peste două bănci, prin elan de doi pași și bătaia consecutivă.

5.La fileu, cu elan de 1-3pași, bătaie consecutivă și aterizare.

Indicații metodice:

– se va urmări ca la aterizare, să nu fie depășită linia de centru;

– se va urmări ca împingerea în picioare și avântul brațelor să se

facă pe verticală.

Îvățarea lovirii mingii loviturii de atac.

1.Exercițiul de mai sus, incluzându-se simularea lovirii mingii.

2.În perechi față în față, la o depărtare de 4-5pași. Executantul ține

mingea în palma brațului neîndemânatic la înălțimea umărului. Lovirea mingii, cu trimiterea ei în dușumea.

3.La perete, la o depărtare de 4-5pași. Lovirea mingii din mână, cu

trimiterea ei în podea și ricoșare în perete.

4.Același exercițiu, cu o ușoară aruncare a mingii.

5.Același exercițiu, cu lovirea în continuare a mingii ricoșate din perete.

Indicații metodice:

– se va urmări ca brațul îndemânatic să fie mereu menținut în poziția

de lovire;

– deplasarea la mingea ricoșată din perete se face rapid și cu pași
mici, greutatea corpului fiind repartizată egal pe ambele picioare.

48

– În momentul lovirii mingii, piciorul opus brațului îndemânatic se

află înainte.

Învățarea aterizării loviturii de atac.

1.Săritură simplă pe ambele picioare.

2.Săritură de pe banca de gimnastică.

3.2-3pași alergători, săritură în sus cu aterizare pe ambele picioare. Indicații metodice:

– aterizarea la același moment pe ambele picioare.

Complex de exerciții speciale pentru învățarea loviturii de atac “procedeu
întors”.

În învățarea și consolidarea acestui procedeu se folosesc exerciții
speciale ca și la procedeul drept, excepție fiind lovirea mingii și
aterizarea.

Învățarea lovirii mingii loviturii de atac.

1.La plasă mai joasă, elan 2-3pași, bătaie,săritură și aterizare cu

simularea lovirii mingii și aterizarea.

2.Mingea fiind aruncată. Se execută elanul,săritura și întoarcerea, după
care, lăsând mingea să depășească brațul îndemânatic, aceasta este
prinsă.

3.La plasă, din minge aruncată. Pentru a ușura execuția de atac, se recomandă ca mingea să fie trimisă pe o traiectorie mai înaltă spre partea brațului neîndemânatic.

4.La plasă, cu elan perpendicular pe fileu, jucătorul lovește mingea,

trimițând-o în terenul advers, în zona

Indicații metodice:

– cu plasă mai joasă;

– jucătorii stângaci execută din zona

advers în zona 2.

4.

2, trimițând mingea în terenul

49

– cotul brațului îndemânatic este mai îndoit și mai ridicat.

Învățarea aterizării loviturii de atac.

1.Individual, săritură de pe loc, cu întoarcerea la 45°, opusă elanului.

2.Banca de gimnastică la 1-1,5m paralel de fileu. Săritură cu

întoarcere la 45°.

Indicații metodice:

– fără atingerea fileului;

– aterizarea pe ambele picioare odată.

50

Bibliografie

1. F.Balaiș, A.Păcuraru.- Volei de la selecție la performanță. Ed.
Academica-Galați,1997.

2. N.Murafa, Șt.Stroie.- Volei. Ed.Uniunii de Cultură fizică și sport.

3. O.Solomonov, D.Solomonov.- Curs de metodica predări voleiului. Ed.
România de mâne București,1998.

4. Eugen Scarlat.- Volei pregătirea echipelor școlare. Ed.Sport-Turism-
București.

5. Șt.Stroie, M.Șerban Volei îndrumar metodic. București-1994.

6. V.Surgiu Volei în școală. Ed.Stadion București,1971.

7. M.Epuran Metodologia cercetării activității corporale. Ed.Riscoprint-
Cluj Napoca,2002.

8. Ion Șiclovan Teoria și metodica antrenamentului sportiv. 1988.

9. N.Alexe Teoria și metodica antrenamentului sportiv. Ed. Fundației
România de mâne-București,1999.

10. L.Matveev,A.Novicov Teoria și metodica educației fizice. Ed. Sport-
Turism-București,1980.

11. G.Mitra, A.Mogoș Metodica educației fizice școlare. Ed. Sport-
Turism-București,1980.

12. A.Păcuraru Volei teorie și metodică. Ed. Fundației universitare
“Dunărea de Jos”-Galați,1999.

13. E.Fîntîneanu Volei mică enciclopedie. Ed. Sport-Turism-

București,1981.

14. L.Teodorescu Probleme de teorie și metodică a jocurilor sportive.
Ed. Sport-Turism-București,1975.

15. A. Nicu și colab.Antrenamentul sportiv modern. Ed. Editis-
București,1993.

51

16. I.Cerghit Metode de învățământ. Ed. Didactică și pedagogică-
București,1980.

17.C.Cucoș Pedagogie. Ed. Polirorm-Iași,1998.

18. I.Jiga, E.Istrate Manual de pedagogie. Ed. ALL Educațional SA-
București, 1998.

19. G.Mitra, A.Mogoș Metodica predării educației fizice. Ed.Stadion-
București,1982.

52