Variabilele Dependente Sunt Reprezentate de Dimensiunile Temperamentului Si Formele Agresivitatii

Psihologie

Variabilele Dependente Sunt Reprezentate de Dimensiunile Temperamentului Si Formele Agresivitatii

Byadmin ianuarie 1, 2024

CAPITOL I. INTRODUCERE

Alfred Adler spunea că viața psihică a unui om nu poate fi zugrăvită prin verbul ”a fi” ci prin verbul ”a deveni”. Astfel fiecare individ este adânc înrădăcinat într-un cadru social iar dacă acesta nu are legături strânse cu comunitatea, care nu se simte ca făcând parte dintr-un întreg va avea întotdeauna de suferit. Drumul lung și complex pe care îl parcurge copilul de la existența biologică la cea socială, este drumul umanizării și socializării acestuia. Acest proces de transformare și formare a copilului se realizează progresiv prin extinderea și perfectarea continuă a relațiilor cu mediul.

Până nu demult, copiii și tineretul erau considerați atât din punct de vedere psihologic cât și social un segment al populației nediferențiat, care nu ridica probleme deosebite educatorilor săi și a căror participare la viața socială era temperată de un sistem de valori centrat pe autoritatea celor vârstnici. Principiile de bază ale educației vizau cu precădere valori cum ar fi: obediența (supunerea necondiționată a tinerilor față de deciziile celor vârstnici), respectul, dependența economică și morală față de părinți și, în mod firesc conformismul în raport cu normele și valorile promovate de cei mai în vârstă. A trebuit să treacă mai multe decenii până ca societatea adulților să înțeleagă sensul autentic al comportamentului nonconformist juvenil, faptul că tânăra generație din epoca noastră se caracterizează prin noi idealuri de viață, prin valori deosebite și chiar opuse față de generația predecesoare, ceea ce face din conflictul între generații să devină o realitate pe care societatea trebuie să o conștientizeze ca atare. Majoritatea copiilor de azi sunt mai libertini și mai autonomi, se revoltă mai ușor contra interdicțiilor impuse și nu îi mai respectă pe cei vârstnici.

Temperamentul este un concept care reunește o varietate de predispoziții constituționale, atât comportamentale cât și emoționale, care diferențiază maniera în care o persoană reacționează la stimulii din mediu și felul în care aceasta își reglează reactivitatea emoțională și comportamentală. Datorită specificității sale este utilizat pentru a diferenția un individ față de altul. S-a evidențiat faptul că deși temperamentul este influențat de ereditate, de procesul de maturare și experiențele de viață prezintă o anumită stabilitate. Aceste diferențe de temperament pot lua direcții foarte diferite, înscriind uneori tineri în aria nonconformismului, a inadaptării sociale și a agresivității,. Dincolo de conținutul real al consecințelor sociale produse de asemenea acte de devianță, trebuie recunoscut că, adeseori, adultul are tendința să califice drept deviant orice comportament al tânărului care atentează la autoritatea sa de educator. Multe dintre evaluările făcute de adult actelor și conduitelor tânărului sunt impregnate de o tentă paternalistă, tributară prejudecății că numai adultul are capacitatea de a discerne sensul moralității, de a „administra" binele și răul, motiv pentru care deciziile sale în materie de educație trebuie urmate cu sfințenie de către tânăr. Această prejudecată stă la baza multiplelor conflicte care opun pe tineri adulților și care are drept consecință înăsprirea sancțiunilor educative și, implicit întărirea motivațiilor comportamentului deviant.

CAPITOL II. CADRUL TEORETIC

1. Adolescența

Situată între copilărie și vârsta adultă, adolescența începe odată cu pubertatea, al cărei debut este mai precoce azi decât cu ani înainte .

1.1. Clarificări conceptuale

Adolescența este atât o etapă de vârstă, caracterizată prin repere fizice, de ordin anatomic, cât și o secvență a dezvoltării psihice. Din această perspectivă, adolescența „trebuie privită concomitent ca rezultantă a etapelor anterioare și ca premisă a celor viitoare” .

Conform DEX2, adolescența este o „perioadă a vieții omului cuprinsă între vârsta pubertății și cea adultă, în care are loc maturizarea treptată a funcțiunilor fizice și psihice ale organismului” .

Periodizarea vârstelor se realizează după mai multe criterii:criteriul somatic – pune la baza periodizării vârstelor evoluția dentară; criteriul fiziologic – pune la baza periodizării vârstelor evoluția glandelor, în general, și în special evoluția glandei suprarenale;criteriul psihologic.

Denumite perioade/ etape/stadii, durata lor comportă în literatura de specialitate discuții. Sunt acceptate , în general, în literatura de specialitate, următoarele stadii:

a) vârsta celei de a doua copilării (3 ani – 6 ani);

b) vârsta școlară mică (6/7 ani – 10 ani);

c) vârsta preadolescenței / perioada gimnaziului (10/11 ani – 13/14 ani);

d) vârsta adolescenței (13/14 ani – 18 ani)

e) vârsta tinereții (18 ani – 25/35 ani);

f) vârsta maturității (35 ani – 65 ani);

g) vârsta bătrâneții (60 ani)

„Pubertatea este limitată în timp și se definește ca un ansamblu de modificări biologice și anatomice care duc la formarea organismului adult și la apariția capacității de reproducere” .

Generația de adolescenți de astăzi este cea mai mare din istoria lumii. Unul din cinci oameni de pe terra are între 10 și 19 ani (aproximativ 1,2 miliarde din populația de 6,3 miliarde). Aproximativ 90% dintre adolescenți provin din țări în curs de dezvoltare.

1.2. Trăsăturile vârstei adolescenței

1.2.1. Din punctul de vedere al dezvoltării fizice

Adolescența marchează un salt important în dezvoltarea somatică a individului, prin:

– mărirea masei corporale cu 100%, în unele cazuri chiar mai mult;

– creșterea în înălțime cu 20% – 30%;

– dezvoltarea perimetrului toracic;

– schimbarea raportului între segmentele corpului;

– maturizarea organelor interne.

Atât în țara noastră, cât și la nivel mondial, se observă accelerarea ritmului de dezvoltare biologică a copiilor, instalarea precoce a preadolescenței și a adolescenței prin creșterea în înălțime și greutate, prin accelerarea maturizării organelor interne și prin maturizarea sexuală precoce. Acest fenomen este dublat de o dezvoltare psihică precoce, fapt care pune sub semnul întrebării periodizările și – în general – problema dezvoltării stadiale a individului.

Această accelerare a ritmurilor de dezvoltare a preadolescentului și a adolescentului se explică prin:

– diferențe genetice între diferite populații;

– urbanizarea vieții, care conduce la modificarea tipului de hrană;

– folosirea alimentelor industrializate;

– utilizarea produselor alimentare provenite din animale și plante modificate genetic;

– aport de vitamine, uneori nejustificat din punct de vedere medical;

– medicamente / antibiotic în exces și fără recomandarea medicului;

– solicitările crescute care acționează asupra adolescentului din partea mediului;

– oferta informațională sporită;

– modificarea condițiilor de mediu familial în care se dezvoltă copiii și adolescenții.

Studiile au arătat că maturizarea sexuală se instalează în țara noastră cu 1-1,5 ani mai repede în mediul urban față de mediul rural.

Modificările fizice pot să dea preadolescentului și adolescentului o înfățișare lipsită de armonie, cu mâini și/sau picioare prea lungi, piept îngust, musculatură nedezvoltată, stângăcie a mișcărilor, sâni prea mari sau aproape inexistenți, șolduri și picioare prea robuste (la fete) și – peste toate – acneea. „Renunțarea la trupul de copil nu e ușoară” avertizează dr. Alain Braconnier, care compară adolescența cu o tornadă care modifică „dramatic reperele privitoare la sine și la cei din jur” .

Aceste transformări sunt privite uneori de preadolescent și adolescent ca eșecuri personale, îi pot provoca insatisfacții, materializate într-o continuă stare de căutare, neliniște, chiar deprimare. După 14-15 ani, adolescentul traversează o perioadă mai liniștită din acest punct de vedere, devine mai echilibrat, mai conștient de valoare sa. Corpul adolescentului lasă să se întrevadă chipul adultului de mai târziu:

– puternic, mobil, expresiv, rezistent la efort;

– cu forța musculară maximă dobândită în proproție de 90% la băieții de 18 ani și de 60% la fetele de aceeași vârstă;

– se atenuează și dispare disproporția dintre segmentele corpului;

– se definitivează trăsăturile feței, prin mărirea craniului facial și a mușchilor mimicii;

– se stabilizează activitatea ritmică a sistemului endocrin;

– se reglează activitatea aparatului cardiovascular;

– se perfecționează funcționarea neuronală la nivelul scoarței celebrale.

1.2.2. Din punctul de vedere al dezvoltării intelectuale

Preadolescența și adolescența aduc un nou stadiu, în care se pot realiza operații formale/abstracte, numit stadiul operațiilor propoziționale, când individul devine capabil să reacționeze asupra propozițiilor sau enunțurilor verbale .

Generalizarea operațiilor abstracte nu se realizează simultan la toți adolescenții și nici în toate domeniile activității intelectuale. Realizarea operațiilor propoziționale atrage după sine demersul ipotetico-deductiv. Adolescentul dobândește o gândire mobilă, operează cu raționamente directe și inverse, de la real la posibil, dar și de la posibil la real. El va generaliza, va realiza o multiplicare a punctelor sale de vedere asupra unor situații concrete și/sau abstracte. Acum stăpânește instrumentele deducției și ale comutării dintr-un sistem de referință în altul. Adolescentul este capabil din punct de vedere intelectual să pună probleme și să rezolve probleme, prin probleme înțelegând orice sarcină de adaptare. Poate recompune pe plan mintal un material teoretic sau practic, organizează logic date și face numeroase conexiuni, corelații, asocieri în timp și spațiu. Adolescentul își dezvoltă procedeele mnezice, fapt care conduce la diversificarea metodelor de memorare și la creșterea acestor metode, ca volum.

1.2.3. Din punctul de vedere al vieții afective

Preadolescența și adolescența sunt marcate de:

– instabilitate emotivă, dusă până la hipersensibilitate;

– schimbarea sistemului de referință, prin scăderea rolului familiei și supradimensionarea rolului grupului de vârstă;

– clasificarea valorilor și relizarea unui sistem propriu de valori, în care să se poată plasa pe sine;

– aspirația către autonomie, care este o etapă de negare a modelelor oferite de familie, de școală, de generația adultă, în general.

Adolescentul intră în noi relații cu sine însuși, cu familia, cu școala, cu societatea. Uneori, adolescentul are ca reacție față de familie distanțarea fizică și/sau simbolică. Simte decepție în privința părinților, de aceea caută noi puncte de referință, noi plăceri, noi modele în grupul de adolescenți sau printre alți adulți.

În această etapă, pentru adolescent interacțiunile sociale au un impact mai mare asupra comportamentului, ca în copilărie. Simultan cu expunerea adolescenților la o varietate tot mai mare de situații sociale, creierele lor trec printr-o perioadă de „remodelare”, temporară. De aceea situațiile devin de neînțeles și conduc spre iritabilitate și sensibilitate excesivă.

1.2.4. Definirea identității

Adolescența este o perioadă în care se descoperă și explorează propria identitate, lumea interioară, ca urmare a autoobservării, autoaprecierii, dar și ca o consecință a comparării cu alți adolescenți și a însușirii de modele din grupul de prieteni sau propuse de mass-media, mai puțin dintre modelele tradiționale (părinți, profesori). Adolescentul încearcă să afle și să experimenteze ce-i place, ce dorește, ce intenționează.

Adolescentul manifestă o puternică tendință de afirmare a sinelui, de autorealizare și de clarificare continuă a imaginii de sine.

El va căuta compania altor adolescenți, le va copia limbajul și va avea standarde de viață diferite de ale familiei sale, de cele mai multe ori. Dacă adolescentul nu se simte iubit și valorizat în familia sa ori în școală, va căuta să se pună în valoare într-un grup de prieteni, cu care va crede că împarte aceleași idealuri. Cel mai des, adolescentul invocă drept motive pentru a se integra într-un grup următoarele:

– lipsa atenției părintești;

– decesul/divorțul/abandonul unuia sau al ambilor părinți;

– nevoia de a fi înțeles;

– nevoia de a-și asuma un comportament, de a avea o conduită riscantă;

– nevoia de a se refugia din lumea exterioară, care îi pare ostilă și plină de animozități.

În grupul de prieteni, personalitatea conștientă a adolescentului se transformă sub acțiunea Legii unității mentale a mulțimilor, care susține că toți indivizii din grup au tendința de a-și ignora propriile sisteme de valori și se ghidează exclusiv după normele grupului. Între membrii grupului are loc o uniformizare a reacțiilor, pentru că intervine Legea uniformizării acțiunilor. Membrii grupului au un sentiment de siguranță în interiorul acestuia, deși adesea ei se dovedesc impulsivi, versatili și iritabili. Adolescenții pot trece de la o stare sau de la o emoție la altele total opuse, fără a avea vreo explicație pertinentă. Am observat că adolescenții din grupuri sunt și foarte irascibili. Acest fapt se poate explica tocmai prin atitudinea lor impulsivă. Membrii grupului se dovedesc adesea creduli, urmând modele pe care nu le verifică, acceptând să dezvolte sentimente și pasiuni care le sunt induse.

Observăm lipsa de responsabilitate individuală care acționează la nivelul grupului și care generează violențe pe care adolescenții la nivel individual nu și le-ar asuma.

De multe ori grupul se dovedește intolerant, autoritar și conservator în convingerile lui.

Observăm la nivelul grupului de adolescenți și membri de grup capabili să facă acte de sacrificiu, mai mari decât cele pe care le-ar putea face un individ izolat. În general, aceste acte nu sunt rezultatul unui proces evaluativ personal, ci al impulsivității și al sentimentului de siguranță pe care îl oferă grupul.

Contagiunea mentală care funcționează în cazul grupurilor de adolescenți, generează contagiunea comportamentală .Membrii grupului de adolescenți interacționează și astfel își modifică reacțiile unul în funcție de altul. O dată realizată o schimbare la nivel comportamental, ea este văzută de ceilalți, analizată, împrumutată sau sancționată de grup, în funcție de normele care guvernează grupul.

Întregul comportament al adolescenților în cadrul grupului poate fi explicat prin intermediul normelor. Ei creează norme noi și se ghidează după ele. Normele, la rândul lor, pot fi schimbate pentru că izvorăsc din reprezentările pe care le are grupul despre realitate.

Cel care afirmă normele în cadrul grupului este liderul sau subgrupul cu funcție de conducere. Liderul este urmat de către ceilalți datorită imaginii sale care inspiră siguranță și putere, reușind accelerarea procesele care au loc în grup prin prezența și exemplul său. A fost observată importanța carismei în obținerea unui rol de lider . În sens tradițional, cuvântul „carismă” se referă la un personaj sacru. Liderul carismatic devine pentru adolescenții din grupul său un model/un idol de urmat necondiționat. El este în același timp superior tuturor, prin raportare la normele grupului, dar și asemenea lor. Dacă o persoană obișnuită ar emite același tip de mesaj, membrii grupului s-ar comporta diferit, reușind să sesiseze ceea ce este fals/imoral/… în mesaj și nu l-ar aplica. Dacă tatăl unuia din membrii grupului de adolescenți ar emite același mesaj pe care liderul l-a emis, ar fi catalogat, probabil, ca deplasat.

1.3. Sexualitatea – o problemă în adolescență

1.3.1. Adolescentul și descoperirea propriei sexualități

Sexualitatea este un câmp deosebit de important al intereselor manifestate de adolescenți. Modificările sexuale provoacă la început un interes cu aură romantică, dar însoțit de o puternică dorință de a câștiga aprobarea semenilor celuilalt sex.

Adolescenții discută aprig acest subiect. Acum trebuie să intervină sinceritatea părinților privind informațiile sexuale, ei nu trebuie să se eschiveze pentru că altfel intervin unii care-l pot iniția pe tânar în direcții greșite. Mijloacele de informare: presa, literatura, cinematograful, radioteleviziunea îi descoperă adolescentului diverse aspecte și implicații, iar părinții au obligația de a-i explica la timpul oprtun și în limbajul potrivit.

Din punct de vedere medical, la 17-18 ani relațiile sexuale nu răspund încă unei necesități reale a vârstei. Abstinența la această vârstă nu este cu nimic dăunatoare din punct de vedere fizic sau psihic și aceasta pentru că, mai târziu, adolescentul devenit adult să se poată realiza mai bine în viață, să poată lega la timpul potrivit destinul de persoana care îi este dragă. O viață sexuală prematură, dusă la întâmplare, este pândită și de pericolul bolilor venerice și implicit de eșecuri ce-i marchează toată viața. Călirea prin gimnastică, sport, mișcare în mijlocul naturii, companii potrivite, lectura corespunzătoare, studiu aprofundat pentru desăvârșirea profesională, o viață ordonată cu program riguros, pot evita multe din neajunsurile sexualității. "M-am indrăgostit", "îmi place de el", "mă uit mereu la ea", "m-a sedus privirea ei", "nu mai știu ce-i cu mine", "parcă nu mai sunt eu", "nu știu cum să-i spun că nu mai pot fară el", "o doresc", "vreau să-i arăt că-l iubesc"…toate ne sunt familiare, le auzim mereu în jurul nostru, în parc, în curtea liceului, pe stradă, la televizor…ba chiar ne amintim când le rosteam noi înșine! A trecut ceva de atunci dar ajunge să ne gândim puțin ca un fior plăcut să ne strabată trupul. "Prima oara când m-am indrăgostit"… cine poate uita așa ceva? Acum e poate rândul altora să treacă prin acele emoții, temeri și bucurii…poate chiar al copiilor noștrii. S-a schimbat ceva între timp? Sărutul de pe culuoarul liceului e altfel decât "pe vremea noastră"? E mai devreme vor zice unii, e mai la vedere vor zice alții, se vor auzi și voci care vor spune cu nostalgie "e la fel, exact la fel și nici nu poate fi altfel". Grăbiți să judecăm, să pedepsim, să ne revoltăm, invidioși cel mai adesea, de prea puține ori zâmbitori sau încantați nu ne mai oprim să ne întrebăm ce simțim când îi vedem sărutându-se. Am ajuns între timp atât de departe când de fapt nu ne despart prea mulți ani? Să ne oprim acum dacă n-am mai făcut-o demult și să ne întrebăm ce simțim, ce e plăcut, ce nu ne convine, ce am vrea să mai facem, iar apoi să privim sexualitatea prin ochii lor, în orele în care ar trebui să fim la liceu și cine știe pe unde suntem…

Să nu uităm că între sexualitate și raporturile sexuale nu putem pune semnul egalității oricât am vrea să simplificăm lucrurile la acest capitol. Sexualitatea există și se manifestă la fiecare dintre noi chiar dacă avem sau nu raporturi sexuale. Adesea ne speriem sau refuzăm tot ce se apropie de sex, dorință, placere, erogen, excitant. Le acceptăm greu ca fiind părți din noi înșine sau le permitem doar moduri strict delimitate de manifestare: noaptea. E drept că imaginea despre sexualitate diferă foarte mult de la om la om, chiar dacă sunt parteneri sexuali. Ce își dorește unul, ce-i face plăcere celuilat, ce ne interzicem, "până unde" sunt subiecte rar abordate între parteneri, ba chiar respinse și în gândurile noastre. Așadar să nu cădem în capacana de a considera că singura manifestare a sexualității este raportul sexual.

Adolescența este plină de jocuri și încercări, tentative și începuturi…plăcute sau incitante care lasă poarta deschisă imaginației, fantasmei, dorinței…nu întotdeauna împărtășite, satisfăcute, împlinite.

1.3.1 Viața sexuală în adolescență

Sexualitatea adolescenților este activitatea sexuală cuprinsă între pubertate și maturitate, incluzându-se următoarele aspecte: stimularea erotică a diferitelor părți ale corpului; sentimente erotice și orgasmul; procrearea.

Adolescența se derulează între 15-20 ani, după unii autori până la 25 iar relațiile dintre fete și băieți sunt mai puțin distante, conduita sexuală între cele doua sexe devine mai concretă și mai selectivă. Dragostea se manifestă ca o trăire complexă de atașament și considerație deosebită pentru persoana iubită. Apar probleme interioare deosebite datorită existenței ”iubirii platonice”, dar și al atracției sexuale cu caracter strict biologic. Adolescentul este chinuit de stări afective cum ar fi: teama, curiozitatea vizavi de începerea vieții sexuale. El manifestă mult interes pentru aspectul corporal propriu, adesea se folosesc de forme exterioare: freză, îmbrăcăminte, mers, pentru a atrage atenția asupra lor. Mulți adolescenti de ambe sexe suferă de acnee, fapt ce le creează mari necazuri (Totoianu, I.Gh. 1996)

Pubertatea este considerată a fi vârsta ingrata deoarece băieții prezintă un amestec incoerent de copilărie și virilitate, voce aspră, dispoziții ridicole, pilozitate facială, iar fetele picioare lungi, mâini subțiri, etc. Ambele sexe sunt dizarmonice atât fizic cât si psihic. Brutali, instabili, excesivi sau stângaci, tinerii aflați în această perioadă sunt dovada unei rupturi de echilibru, a unei pierderi a contactului cu viața. Sunt impulsivi, plâng sau râd nemotivat, dispoziția afectivă e labilă, au o activitate dezordonată. Se remarcă “neliniștea adolescenței”. Mediul familial devine prea strâmt și are un caracter fragil. Legile morale și sociale sunt percepute ca fiind prea restrictive. Sufletul lor plutește între ipocrizie și violență. Indiferent de sex, desprinderea morală de familie este un moment critic prin care în cursul adolescenței se produce individualizarea persoanei și dobândirea identității sale. Acesta este aspectul psihologic pentru că în realitate, familia de origine și părinții nu pot fi niciodată abandonați complet de către tineri. Adolescentul indiferent dacă este băiat sau fată simte în el apariția unor aspirații stranii ca niște dorințe neîndeplinite, sau emoții fără o cauză.

La adolescenți simțurile aduc impresii noi, puternice, vii. Realitatea apare mai interesantă, sentimente noi se impun pe primul plan: amorul propriu, tandrețea, exuberația, gelozia, etc. Instinctul erotic apare sub formă de dorință pur fizică dar este resimțit ca o “mișcare sufletească”interioară. Băieții trec mai rapid de la experiența autoerotică la practica unirii sexuale, care este însoțită de satisfacerea orgoliului personal și de dorința posesiunii materiale. Fetele duc o luptă interioară între dorința sexuală și instinctul de conservare a integrității fizice. Ea nu urmărește numai satisfacerea dorinței sexuale dăruindu-se, ci și dorința de a fi mamă. (Totoianu, I.Gh., 1996)

Această dăruire, este în majoritatea cazurilor însoțită de teama că ar putea fi trădată, părăsită, fără a-și îndeplini rolul conceput legat de perspectiva împlinirii maternității. În perioada adolescenței, se stabilesc și se precizează în mod clar diferențele dintre sentimentul erotic și instinctul sexual. La bărbat dorințele fizice inițial atoterotice, apoi din ce în ce mai net exteriorizabile prin scopul lor, apar devreme și se afirmă ca procese ale vieții organice. Dorințele de ordin psihic sunt mult mai oscilante și variate în manifestările lor; mult mai greu de sesizat și de analizat. Cu toate acestea manifestările de gelozie, atracția psihică și emoția complexă care este tandrețea preced întotdeauna manifestărilor direct vizibile ale maturizării sexuale fizice (idem). Sexualitatea, ca mod de comportament definitiv, rezultă din “sudura apetitului sexual cu tandrețea erotică.

Emoția erotică, pentru ambele sexe, rezultă din fuziunea apetitului genital, fizic, cu sentimentele erotice de atracție sufletească reciprocă dintre partenerin (C.Enăchescu, 2003). Un aspect important al sexualității la adolescenți îl reprezintă “intrarea în viața sexuală”. Se discută două probleme în acest sens: inițierea sexuală si prima experiență sexuală. Fetele suferă că sunt prea grase supunându-se la diverse cure de slăbire. Prieteniile cu tinerii de aceelași sex sunt pline de confidențe și se organizează pe preocupări comune. “Adolescența este vârsta entuziasmului și a exaltării”, spunea N.Mărgineanu în “Condiția umană” (1973).

Dacă vorbim despre abstinența sexuală, atunci trebuie să facem apel la activitatea sexuală timpurie care poate stingheri sau chiar frâna dezvoltarea erotică. Viața arată că este preferabil ca adolescenții să amâne cât mai mult posibil actul sexual, pentru a se dezvolta frumos și nestingherit personalitatea lor. Adolescentul se află într-o discrepanță în ce privește maturitatea biologică cu maturitatea profesională și socială. Băieții sunt mai afectați decât fetele, deoarece la ei pulsiunea sexuală este mai puternică. Începerea vieții sexuale este mai problematică la tinerii care parcurg etape lungi de pregătire profesională. Intervin și probleme de ordin etic, moral, religios, economic, social-igienic, pedagogic, etc., care nu pot fi încadrate într-o singură normă.

Virginitatea. Azi, adolescenții se confruntă cu o explozie necontrolată a sexualitătii. Cine poate suporta demn și decent virginitatea nu trebuie considerat o persoană frustrată sexual, prelungirea virginității până la căsătorie este demnă de respect. Sunt fete care se neliniștesc că rămân virgine și peste o anumită vârstă, vor avea probleme cu ocazia deflorării. Nu trebuie să existe grabă în această privință, fiecare are viața lui și fiecare trebuie să aștepte momentul potrivit. Există fete care cred că purtarea tampoanelor vaginale în timpul menstrelor le-ar putea deflora. Teama nu este justificată, totuși, prin purtarea lor orificiul himenal se poate lărgi făcând deflorarea mai ușoară. (Saphiro, S.,Flaherty,C. 1992)

Primul contact sexual. Adesea primul contact sexual nu lasă o trăire deosebită, iar la băieți eșuează de cele mai multe ori datorită ejaculării rapide. Pentru fete, primul contact sexual lasă o amprentă mai puternică, este retrăit ca un eveniment dureros de sentimente amestecate, de mânie și regret. Oricum primul contact sexual este un eveniment în viața omului, eveniment ce nu se uită niciodată. Băiatul este răspunzător de cum se simte fata, de aceea trebuie să fie tandru, să aibă o oarecare cultură sexuală, tact și bun simț. Dacă o fată este foarte îndrăgostită, sfera ei genitală este disponibilă raportului sexual. La băiatul foarte îndrăgostit hipersecreția de catecolamine poate da dificultăți de erecție. Adrenalina în exces poate deregla mecanismul erecției, efectul acestui hormon ar fi bine să fie știut de amândoi. Emoțiile, de asemenea, pot duce la cedarea erecției, la lipsa ei, sau la ejaculare rapidă, astfel de evenimente, într-un asemenea moment au urmări dramatice pe plan psihic. Băiatul se simte frustrat, umilit, decepționat, iritat. Și frica de sarcină îl poate duce pe băiat la tulburări de erecție. Se întâmplă uneori ca băiatul să nu reușească să penetreze, fie nu știe cum, fie lubrifierea vaginală nu este suficienta, fie himenul este rezistent. În cazul în care deflorarea nu s-a produs, dar bărbatul a ejaculat înainte, trebuie să se știe că spermatozoizii pătrund sigur în vagin, sarcina putând să apară chiar dacă fata ramâne virgină. (Saphiro, S.,Flaherty,C. 1992)

Petting-ul. Pentru unii adolescenți există o fază pregătitoare primului contact sexual, în care prin anumite manevre, se ajunge la orgasm, fără să se producă intromisiunea. Practica se numește “Petting” și înseamnă a răsfăța, a mângâia. Acesta nu lezează integritatea anatomică a himenului, însă ea rămâne o pseudo-virgină, doar aparent pură.

Autoerotismul sau obținerea erecției, ejaculării și orgasmului de către bărbat prin autoexcitarea manuală a penisului se numește masturbare. Această modalitate de satisfacere a nevoii sexuale apare la majoritatea adolescenților. La sexul feminin modalitățile de masturbare sunt mai variate: prin stimularea regiunii clitoridiene, vaginale sau uretale. Etapa practicării autoerotismului dureaza mai mult la cei cu pregatire superioara. Masturbarea oferă un pseudoorgasm, fara detensionare nervoasă, deoarece lipsește trăirea psihică, reciprocă din cadrul cuplului bărbat-femeie. Practicarea în mod frecvent a masturbării datorită consumului nervos, are efecte nefavorabile asupra sănatății mintale și sexuale, duce la surmenajul practicantului. Pe termen lung practicarea asiduă a masturbării duce la îndepartare și indiferența fată de sexul opus, contribuie la instalarea unor complexe de inferioritate, de tulburări de dinamică sexuală și rar la perversiuni sexuale. În literatura mai veche, pe tema masturbării se vorbește despre urmări dezastruoase, păcat religios, imoralitate; iar în publicații mai recente, masturbarea este total inofensiva. Pentru băieți masturbarea ar putea fii cauza ejacularii precoce, atunci când prin acest tip de stimulare sexuală se urmarește ajungerea rapidă la ejaculare și orgasm. Masturbarea poate fi utilizată și ca ”antrenament” pentru a obține o erecție prelungită. Oricum, fiecare bărbat trebuie să știe astăzi că masturbarea nu îl va duce nici în iad, nu îl va face steril, nici surd, nici miop.

Pentru fete, masturbarea înainte de începerea vieții sexuale este o modalitate de a-și descoperi propriul corp (sexualitatea). (Saphiro, S.,Flaherty,C. 1992)

1.4. Concluzii

Comportamentul social ia naștere ca urmare a unei structuri interne a omului, manifestată prin nevoia de a relaționa în permanență cu ceilalți. Această nevoie este foarte puternică în adolescență, vârstă la care individul evoluează spectaculos și fundamental, din punct de vedere fizic, intelectual, al vieții afective, al definirii identității. Toate aceste particularități influențează limbajul adolescenților.

2. Adolescentul în grupul de prieteni

Strada oferă un spectacol dinamic și foarte variat al unei societăți în tranziție care, de 25 de ani, se îndreaptă spre o țintă încă neatinsă. Adolescenții reprezintă adevărate pete de culoare în peisajul urban cenușiu. Formați în familii naturale sau în familii sociale, integrați în școală sau rupți de aceasta, în mediul rural sau urban, ei încearcă să facă față realităților cu care se confruntă, referitor la ei înșiși sau la societatea în care trăiesc. Zgomotoși și exuberanți, preocupați sau veseli, debordând de energie sau afișând o blazare superioară, adolescenții utilizează un limbaj expresiv care, neîndoios, contribuie la definirea tezaurului limbii române, completând inventarul lexical, fonetic și gramatical al acesteia.

2. 1. Grupul de prieteni

Tinerii dezorientați, care consideră că nu au niciun viitor, se constituie în grupuri. Ei traversează o criză de identitate. Aceasta este „o fază adaptativă, care îi permite [adolescentului] să se extragă din lumea protejată a copilăriei prin intermediul conflictelor, al trecerii la fapte și al conduitei de opoziție” . Gașca, grupul, banda reprezintă locul ideal pentru ca aceste fapte să fie realizate. Opoziția, conflictul se vor manifesta și prin limbaj.

În țările occidentale, aceste grupuri reprezintă un fenomen social localizat la periferiile marilor orașe și au ca scop activități infracționale. În țara noastră, grupurile funcționează atât în mediul rural, cât și în cel urban, atât la periferii, cât și în centrele orașelor și nu au, ca prim scop, activități infracționale. Unele grupuri se constituie pentru a practica sporturi nelegitimate: role, skate, freestyle bmx (formă de ciclism), street racing (curse de mașini) etc. Alte grupuri reunesc împătimiți ai unor genuri muzicale. Se pot constitui grupuri de lectură, grupuri de ajutorare, grupuri religioase, etc. Fiecare grup are particularități de organizare, funcționare, limbaj.

Grupurile funcționează ca elemente identitare în procesul trecerii de la copilărie la statutul de adult. Aceste grupuri se supun unor reguli specifice, au propriile valori, structurate în ierarhii reprezentative, dezvoltă un limbaj caracteristic și creează propria ordine simbolică, fără să accepte în mod obligatoriu valorile culturale unanim recunoscute de societate.

Numite adesea subculturi, grupurile de adolescenți își creează noi identități față de cea asumată în mediul profesional, școlar sau familial.

2.1.1.Subcultura

Confundată adesea cu contracultura, reprezintă o cultură care funcționează în interiorul unei alte culturi, este specifică unui grup social și nu se află în contradicție cu normele, valorile și modurile de viață ale culturii principale/dominante. Subcultura este o rețea distinctivă de comportamente și sensuri și se formează la granițele culturale, renegând, adesea, tiparele. Adolescenții admiratori ai subculturilor jonglează cu nonvalorile, numite și valori subterane ale societății: hedonismul, disprețul pentru muncă, agresivitatea, violența ca formă de exprimare etc. Această atitudine este generată de nevoia de a-și crea și de a-și exprima autonomia față de familie și școală.

În cadrul subculturii se pot remarca reguli care definesc identitatea colectivă, astfel încât se observă o simbolistică a gestului, a limbajului, a ținutei, semnificativă numai pentru membrii grupului. Structura internă caracteristică unei subculturi impune organizarea fiecărui detaliu.

2.1.2.Contracultura

Este termenul folosit pentru a descrie valori și norme de comportament ale unui grup cultural sau ale unei subculturi, care diferă de normele și valorile culturii principale.

Comunicarea este o componentă esențială a tuturor activităților desfășurate în grupul de prieteni. Grupul este un spațiu al oralității, al cuvântului viu, aflat în continuă metamorfoză. Acest spațiu presupune împletirea mai multor voci, pe o diversitate de tonuri, „strunite” de reguli generale care funcționează la nivel macrosocial, sau specifice, care derivă din natura activității grupului. Grupul nu funcționează ca un unic organism, ci este stratificat în funcție de o ierarhie bine stabilită: liderii, membrii vechi, membrii importanți/ reprezentativi, membrii noi etc.

Limbajul în grup diferă în funcție de persoana căreia adolescentul i se adresează, dar și în funcție de locul în care se desfășoară dialogul. Unele locuri sunt pentru adolescenți toposuri deosebite: școala, biblioteca, teatrul, cabinetul medical, birourile oficiale. Aici folosește o comunicare oficială, caracterizată prin convenționalitate, teme de discuție impuse, de regulă, folosirea limbajului standard, comportament politicos. Adolescentul demonstrează că străpânește formele dixisului social: pronume personale de politețe, titlurile de adresare, acordul predicatului cu subiectul, acordul adjectivului cu substantivul determinat etc. Adolescentul se confruntă cu un comportament lingvistic rigid, în care interlocutorul are rolul de superior, rol marcat prin ton și adresare formală. Deși le poate percepe ca lezante și coercitive, le va accepta, totuși, câtă vreme are interesul să se integreze în acest grup. Nu va considera că imaginea sa are de suferit dacă dialogul cu adultul e lipsit de o secvență inițială cu funcție fatică, dacă acceptă tonul tutelar sau dacă nu contraatacă. Sociolingviștii numesc acest tip de comunicare interacțiune tranzacțională .

Acest scenariu se repetă și în interiorul unor grupuri de prieteni care respectă reguli ierarhice dure și în care liderul imprimă discuțiilor cu ceilalți membri fie un exces de formalism, fie de relaxare.

Când adolescenții comunică pe același etaj ierarhic, se realizează o comunicare neoficială, între lider-lider, membru-membru etc. Sunt păstrate regulile generale de funcționare a grupului, care pot fi diminuate între reprezentanții grupului de pe același etaj, până la o intimitate familiară. Deixisul social cuprinde pronumele personal de persoana a II-a, singular, termeni de adresare din registrul familiar: vere, frate, frățioare, frățică, barosane, bulan, mandea, neică, prințesă, șefu, scumpa, vere etc. Adesea adolescenții utilizează interjecții apelative: mă, măi, bă, băi; porecle; denumirea unor părți ale corpului omenesc, pentru a se apela.

Manifestarea liberă a personalității adolescentului și în procesul de comunicare este numită interacțiune personală. Adolescenții consideră toate situațiile în care interacționează cu prietenii ca fiind situații congruente, „caracterizate prin concordanța între relațiile de rol, cadru și moment” .

În grupul de prieteni, adolescentul nu se simte controlat, nu simte presiunea educației, ci se simte liber în raport cu școala, familia, restul societății. „Prietenia este o adevărată investiție în timp și mobilizează o parte considerabilă a vieții afective a adolescentului” . Prin raportarea la cei din jur devine el însuși și învață să se cunoască, iar celălalt joacă rolul unei oglinzi în care se reflectă. Afecțiunea, prietenia, complicitatea împărtășite reprezintă căi prin care adolescentul își stabilește un loc social. El își însușește nu numai comportamentul, ci și limbajul grupului, respectă „moda” acestuia, din pricina capacității sale de identificare cu prietenii/ amicii, mai cu seamă cu aceia care își asumă riscuri. Modelele identitare nu sunt fixe, ci dovedesc o mobilitate permanentă, de aceea adolescentul adoptă mereu noi roluri.

Uneori, în grupul de prieteni apar violențe fizice, atitudinale și verbale, vulgarități, care pot fi asumate de membrii grupului: așa suntem noi.

Între adolescenți, ca parteneri egali în grup, conflictele sunt determinate de factori psihologici: viziuni diferite asupra problemelor puse în discuție, antipatii, temperament, dispoziții de moment, rivalități etc.

Lipsa de conformare a adolescenților, violențele lor reprezintă, adesea, un semn al deznădejdii. Agresiunea, se afirmă în literatura de specialitate,este o formă prin care tinerii pot să ceară să li se impună limite.

Adolescenții pot confunda cele două tipuri de comunicare – oficială și neoficială – în sensul că cel de al doilea tip să încerce să ia locul primului tip. Adolescenții necunoscători ai protocolului sau rebeli, care îl ignoră, încearcă să utilizeze limbajul informal, nonierarhic, în situații care ar reclama limbajul formal, ierarhic. Amestecul celor două tipuri de comunicare poate conduce la consecințe asupra relației de rol în grup.

2.2.Eul individual

Psihologii, de la Freud, la Adler, la Woodrow Wilson, la Mead, Park sau Burgess au apreciat importanța Sinelui sau Eului în evoluția individului. Ei considerau că individualitatea, indiferent de numele pe care i-l dau psihologii, este fundamentală pentru toate manifestările noastre. Eul conștient se poate dezvolta prin educație, în direcția imprimată de societatea/grupul în care adolescentul este educat sau în direcția pe care o dorește adolescentul însuși. Omul „are copilăria cea mai lungă, deoarece moștenirea socială, care trebuie transmisă pe bază de educație, este mult mai importantă decât ereditatea biologică” .

Intrat în grupul „băieților de băieți”, adolescentul încearcă să aplice roluri învățate din filme, muzică, jocuri video și chiar din desene animate. Copiază cuvinte, expresii, gesturi, intonația, atitudinea. Lumea virtuală a calculatorului poate să-i ofere modele periculoase, cu agresivități de tot felul.

Adolescentul, ca orice personalitate umană, trebuie privit ca o împletire de universalitate și individualitate, de generalitate și particularitate, de continuitate și discontinuitate.

Pe lângă aspectele biologice, pe lângă transformările cantitative pe care pe care le recunoaștem la toți adolescenții, observăm, ca o particularitate a vârstei, dar care se poate generaliza la toți adolescenții, un puternic complex de inferioritate care le marchează vârsta și care se exteriorizează prin limbaj, gesture, atitudine. Nu se simt destul de frumoși, de inteligenți,de respectați, de încrezători în ei înșiși sau de iubiți.

2.3.Complexul de inferioritate

Poate fi legat de defectele organice. Atunci psihologii observă apariția compensării, ca o voință de putere al cărei prim semn este agresivitatea. Uneori instinctul agresivității se dezvoltă la adolescenți mai puternic decât instinctul sexual.

În alte situații, complexul de inferioritate poate fi legat de condiția socială a adolescentului sau de atitudinea părinților față de el. Dacă adolescentul e nemulțumit de condiția sa socială sau de atitudinea părinților, va încerca să ascundă realitatea, va fabrica o realitate paralelă pe care o va prezenta prietenilor săi ca fiind realitatea în care trăiește. Compensarea nu apare în această situație ca agresivitate, ci ca o tendință spre superioritate exteriorizată prin limbaj. Dacă adolescentul care suferă de nevoia de a compensa inferioritatea socială prin setea de superioritate are și instincte agresive puternice, atunci setea lui de superioritate este dublată și de voința de putere. Și astfel, adolescentul va lupta pentru rolul de conducător al grupului din care face parte.

De multe ori, adolescentul care are această pornire spre superioritate suferă și de sentimentul persecuției, născut din faptul că părinții, profesorii sau cei pe care el îi consideră modelele sale nu îi recunosc superioritatea. Astfel, adolescentul se simte în interiorul său o ființă superioară și neînțeleasă. Faptul că valoarea nu îi e recunoscută este atribuit răutății sau prostiei celor din jur, care nu sunt capabili să aprecieze capacitatea sa deosebită și pe care îi etichetează drept: ratați, louseri, distruși, babalâci, fosile preistorice etc.

În grupurile de adolescenți am întâlnit tineri care și-au identificat deja un ideal în viață și, probabil, vor reuși să îl realizeze, depășind toate conflictele – interioare sau exterioare – pe care le întâlnesc în cale. „Acest ideal este trunchiul, care leagă ramurile, aducând un stil de viață cu stăpânire și conducere de sine, conformă cu normele sociale.” Adolescentul care își urmează idealul va ieși repede de sub influența prietenilor din grup, pentru că este un realist, care ia lumea așa cum e ea și nu altfel. În ceea ce privește caracterul, acest adolescent va deveni ca adult un integrat. Cursul vieții sale poate fi un demers ascendent, ceea ce îi dă încredere în sine și liniște interioară. Învață la școală, năzuiește spre perfecționare și desăvârșire de sine. Când întâlnește conflicte în calea sa, nu se lasă învins, ci realizează compensațiile cuvenite și merge mai departe, cunoscând echilibrul dintre posibil și imposibil.

Alți adolescenți trăiesc sub semnul idealului neîmplinit. Distanța dintre realitate și idealul urmărit este prea mare pentru a putea fi tradusă în fapte. De aici continua bravadă afișată, care este un fel de a fugi de realitate. Acești adolescenți nu au sentimentul just al realității și le lipsește încrederea în ei înșiși. Ei se elimină încetul cu încetul din societate, se izolează de familie și se orientează spre gașcă/grup/bandă/trupă. Ei dezvoltă sentimentul persecuției, dublat de o grandoare nejustificată. Acești adolescenți recurg la mecanismele de apărare pe care conștiința de a fi persecutat le oferă, și aruncă pe alții vina pentru eșecurile lor școlare, în comunitate, în familie. Aceștia sunt victimele eredității și ale educației nereușite. Ei sunt niște neintegrați care se pliază pe regulile societății numai sub imperiul instinctelor, nu și al normelor sociale. La stăpânirea și conducerea de sine nu au ajuns, și nici nu înțeleg realist lumea. Ei nu reușesc să fie ceea ce vor să fie, deoarece idealul lor de viață nu se poate transforma în realitate. Realitatea și idealul nu se pot suprapune, iar adolescentul va afișa măști, poze, care reprezintă mecanisme de apărare prin care disimulează eșecul. Practic, mulți adolescenți joacă teatru față de lumea din jur, adică față de cei care le-au creat sentimentele de frustrare și neîmplinire. Psihologii consideră că acest teatru are motivații diferite la fetele adolescente față de băieții adolescenți.

La fete, disimularea se realizează în primul rând față de lume, pentru că are nevoie de recunoașterea exterioră ca să se poată convinge pe ea însăși.

Băieții joacă teatru în primul rând față de ei înșiși, deoarece abia după ce se conving pe sine, vor demara convingerea lumii. Acești adolescenți cred ei înșiși că sunt deosebiți, printr-un proces de falsificare a sentimentului just al realității. Ei se regăsesc mai mult în grupul de prieteni, decât în afara lui, pentru că acest grup este compus din membri cu un comportament apropiat sau chiar identic lor. E mai ușor să te refugiezi din fața lumii reale, decât să te implici în ea. Problemele reale, oamenii complecși cu probleme reale cer soluții viabile. E dificil să faci față acestor presiuni continue, mai ales azi, într-o societate grăbită, cu părinți plecați mereu, cu o școală incapabilă să rezolve singură toate problemele sociale, de comportament și de adaptare ale adolescenților, cu o răsturnare a valorilor și, deci, a idealurilor.

Și atunci adolescentul se refugiază în grupul său, unde este „altfel”, fără ca nimeni de acolo să observe, pentru că acest „altfel” reprezintă normalitatea în grup.

Putem considera că integrarea adolescentului în grupul de prieteni face parte din procesul de adaptare a sa la viață. „Viața este un proces de adaptare activă și pasivă la lume cu scop de conservare și dezvoltare” . Când se adaptează pasiv, adolescentul se comportă cum cer regulile vieții; de exemplu, dacă îi e cald, ar trebui să treacă la umbră, să-și dezbrace hanoracul, să bea apă. Adaptarea activă este când adolescentul ar construi un adăpost împotriva soarelui puternic sau și-ar face îmbrăcămintea de vară. În actuala etapă de dezvoltare a omenirii, adaptarea activă și pasivă nu se mai pun astfel în discuție, pentru că e imposibil să crezi că cineva, adolescent sau adult, își realizează singur adăposturi sau haine. În plus, adolescenții de astăzi nu dispun de mijloace materiale – financiare sau tehnice – pentru aceasta.

Adaptarea trebuie corelată azi cu noțiunile de introversiune și extroversiune, pentru că ele se aplică la conviețuirea socială a omului și se pot înțelege ca închidere ori deschidere față de semeni.

Extrovertitul este cel care leagă repede prietenii și se simte acasă între străini.

Introvertitul preferă compania unui singur prieten sau singurătatea. Dacă se asociază unui grup o face pentru că prietenul său, în care are toată încrederea, este membru al grupului. Chiar și în acest grup, el preferă să rămână neobservat, decât să ajungă în centrul de interes al celorlalți și asta să îl oblige să se exprime.

Extrovertitul este lipsit de inhibiții în acțiunile sale sociale și ia inițiative în grup. Introvertitul nu se manifestă sau ratează orice încercare de manifestare, pentru că e dominat de un sentiment de inferioritate.Extrovertitul este deschis, accesibil și chiar afișează o poză cu această imagine de adolescent abordabil, receptiv la problemele altora. Introvertitul este impasibil, taciturn, ca și când și-ar tăinui sub o armură de fier tainele sufletului.

Extrovertitul crede, de multe ori fără discernământ, bunele intenții ale altora, reale sau doar mimate. Introvertitul nu are încredere nici în el însuși, nici în cei din jur, este veșnic suspicios.

Extrovertitul are nevoie de aprobarea celor din jur, pe care o găsește mai ușor în gașcă, decât în familie sau la școală. Introvertitul e dispus să facă numai ceea ce îi place lui – iată cum se întâlnesc țelurile unor adolescenți foarte diferiți, în același grup.

3. Comunicarea în grupul de prieteni

Adolescentul traversează o perioadă în care se descoperă și explorează propria identitate, manifestând o puternică tendință de afirmare a sinelui și de clarificare continuă a imaginii de sine. Adolescentul caută compania altor adolescenți, se distanțează de modelele tradiționale oferite de familie și școală și caută noi puncte de referință. În grupul de prieteni nu se simte controlat și nu resimte presiunea educației. Lectura nu mai este activitatea lui preferată și nici o condiție a reușitei școlare.

Conform atitudinii pe care o trădează prin gesturi,timp acordat activităților grupului, prin gradul de implicare în acestea,prin limbaj,atât verbal, cât și nonverbal, adolescentului i se repartizează rolurile în grup. Un limbaj blajin, corect și rostit pe tonul sugerat de codul bunelor maniere, nu va aduce rolul de lider și nici admirația atât de necesară pentru cineva care își caută repere în societate. Această atitudine trădează conformarea la regulile grupului.

Adolescenții de până la 1989 erau constrânși de realitățile societății comuniste să respecte niște reguli de comportament care se răsfrângeau și asupra limbajului. Adolescentul de astăzi nu se formează după un tipar de comportament din care nu e voie să iasă. Când șabloanele au fost abolite, mulți adolescenți s-au trezit fără repere. Cartierul formează comunitatea în care se educă numeroși adolescenți, iar găștile oferă jaloanele evolutive. Părinții ori nu au timp, ori nu au disponibilitatea necesară, ori nu știu să contracareze aceste modele. Școala nu deține niciun control asupra activităților de timp liber ale copiilor, iar adolescenții nu știu să aleagă.

Se pare că emoțiile pozitive, optimismul, veselia nu mai sunt la modă. Respectul de sine și încrederea în sine nu sunt priorități ale adolescenților în formare, iar responsabilitatea este rar o valoare asumată de adolescenți, indiferent de mediul din care provin.

3.1.Conformismul adolescenților

Unii adolescenți se organizează în grupuri care nu desfășoară activități infracționale; ei studiază sau muncesc și au anumite preferințe comune pentru sporturi sau muzică. Adolescenții care se autointitulează bikeri, roleri, skateri, pankeri, rapperi consideră că trăsăturile lor de grup sunt date de preocupările comune și nu de limbaj. Limbajul comun derivă din aceste preocupări comune, dar nu limbajul este factorul unificator al grupului. Bikerii, skaterii și rolerii folosesc același limbaj, deși preocupările care au dat numele grupurilor sunt diferite. Bikerii sunt pasionați de biciclete, skaterii de skateboard-uri, iar rolerii de patinele cu rotile, numite role. Cele trei grupuri au propriile „teritorii” de influență în orașe, frecventează localuri diferite, se îmbracă ușor diferit, manifestând preferințe pentru firme diferite, dar limbajul lor nu prezintă diferențe semnificative. Argoul acestora este pitoresc, expresiv, plin de umor și sugerează fronda, în timp ce „funcția criptologică este pusă în umbră de creativitatea lingvistică” . În aceste tipuri de grupuri, lupta pentru putere este nonviolentă.

.

3.2. Agresivitatea adolescenților

Membrii găștilor infracționale sunt mult mai agresivi când îți propun să devină lideri sau când susțin un lider diferit de cel actual . Agresivitatea lor este atitudinală, în limbaj, în gesturi. Aceste grupuri au un nivel scăzut de conformism și, implicit, manifestă un nivel crescut de agresivitate.

Agresivitatea adolescenților este o problemă complex care preocupă psihologi, sociologi, pedagogi, dascăli din întreaga lume.Formele ei de manifestare, cauzele , locurile în care se manifestă sunt diverse și fac obiectul a numeroase studii.

3.2.1. Ce este agresivitatea

Agresivitatea este definită de psihologii behavioriști ca un comportament prin care cineva este prejudiciat sau rănit; de neobehavioriști ca intenție de a răni sau de a prejudicial; de cognitiviști, drept comportament care are o intenționalitate și care depășește normele care reglementează situația în care se manifestă.

Analizând modul cum se formează agresivitatea adolescenților, observăm în literatura de specialitate trei mari direcții: agresivitatea este un răspuns la frustrare; este un comportament învățat; este un comportament înnăscut.

3.2.2. Agresivitatea ca răspuns la frustrare

Agresivitatea este considerată un răspuns la frustrare de către cercetătorii care susțin caracterul dobândit al agresivității, dintre care se remarcă John Dollard și colaboratorii săi de la Universitatea Yale. În lucrarea Frustrare și agresivitate (1939) sunt puse în circulație două postulate: agresivitatea este întotdeauna provocată de frustrare; frustrarea conduce întotdeauna spre o formă de agresivitate.

Agresivitatea adolescenților poate să conducă spre un comportament violent, dar nu orice comportament agresiv devine violent, pe cale de cosecință .

3.2.3. Agresivitatea comportament social învățat

Albert Bandura (1973) propune teoria conform căreia agresivitatea este un comportament social învățat și are ca model comportamentul pe care oamenii îl manifestă ca reacție la diferiți stimuli regăsiți în mediul înconjurător. Bandura apreciază că și agresivitatea se poate însuși, ca alte comportamente, prin observație, urmată de imitație și modelare.

Oamenii, ca ființe sociale, învață să răspundă agresivității, fie direct, prin învățare instrumentală,prin acordarea de recompense și prin pedepse,fie indirect, datorită învățării observaționale, care constă în observarea unor comportamente agressive și a efectelor pe care le au asupra celor din jur.

3.2.4. Concepția freudiană despre agresivitate

Reprezintă una dintre cele mai profunde abordări ale problemei puse în discuție. Teoria lui Sigmund Freud a evoluat în timp, împreună cu teoria pulsiunilor. Dacă la început Freud nu accepta că la baza agresivității se află o pulsiune specifică, după 1920 , o dată cu elaborarea celei de a doua teorii a pulsiunilor, este introdus conceptul pulsiunii de moarte sau Thanatosul. Thanatosul (agresivitatea distructivă) se află în rivalitate cu Erosul, cele două fiind instinctele care guvernează viața psihică. În continuare, adepții psihanaliei vor privi agresivitatea ca pe un instinct de sine stătător și nu ca pe o formă de reacție care se află la dispoziția instinctelor Eului.

3.2.5. Tipologizarea agresivității

Mitrofan (1996) stabilește existența mai multor criteria de clasificare a agresivității și de aici derivă o întreagă tipologie a agresivității.

Dacă observația este centrată pe agresor, putem vorbi despre agresivitatea adultului / a tânărului; masculină/ feminină; individuală/ colectivă; prelucrată/ spontană.

Dacă observația vizează mijloacele folosite pentru concretizarea actului agresiv, vorbim despre agresivitate verbală sau fizică; agresivitate indirectă, când între agresor și victima sa există unul sau mai mulți intermediari, precum și agresivitate directă, exercitată direct asupra victimei.

În funcție de obiectivele urmărite, agresivitatea poate avea ca scop rănirea unei persoane sau obținerea unor beneficii.

În funcție de forma în care se manifestă, agresivitatea poate să fie violent sau nonviolentă, latent sau manifestă.

Agresivitatea adolescenților s-a impus atenției generale în societatea contemporană datorită amplorii pe care a luat-o problema. Agresivitatea adolescenților se manifestă la școală, pe stradă, în mijloacele de transport în comun, în familie.

3.2.6.Cauzele agresivității adolescenților

Comportamentul agresiv al adolescenților are cauze diverse. În sinteză, aceste cauze pot fi externe agresorului: criza societății contemporane , datorată pierderii valorilor tradiționale și realizării unor mutații nesănătoase în sistemul de valori al omului contemporan; criza valorilor morale; mediul social care poate favoriza comportamentul agresiv sau poate genera delanșarea lui; disfuncționalități la nivelul factorilor responsabili cu educația copiilor și a adolescenților; factori economici; inegalități sociale; dezorganizarea comunitară; sărăcia; atmosfera și modelele din familie; expunerea copiilor și a adolescenților la rasism și violență ( Debarbieux, 2010).

Factorii interni, individuali care pot declanșa comportamentul agresiv sunt reprezentați de caracteristicile biologice și psihologice ale individului: trauma produse intrauterin sau la naștere,nevoia de dominație și control, empatie diminuată, valorizarea agresivității în rezolvarea conflictelor.

4. Relația dintre temperamente, conformism și agresivitate

Temperamentul reprezintă un grup de factori, psihologici și biologici înnăscuți, care conferă fiecărui individ unicitate. Încă din Grecia antică se cunoșteau patru tipuri de personalități: colericul, melancolicul, flegmaticul, sangvinicul, care urmează cele patru grupe umorale: chole (fiere galbenă, bilă); melan ( fiere neagră), flegma ( salivă ), sanguis (sânge).

Termenul era folosit în sec. al XVI-lea , când prin temperamentum se desemna un amestec de raporturi echilibrate, sau amestecul de umori ale corpului uman. Temperamentul, deși înnăscut, nu se manifestă constant toată viața, ci evoluează simultan cu organismul uman și cu sistemul nervos. Astfel se explică maturizarea trăsăturilor de temperament, care sunt pe deplin conturate la sfârșitul adolescenței.

Cercetări importante și sistematice despre temperamente au realizat Sigmund Freud, Carl Jung, Hyde , Benziger.

Tipologia clasică propusă de Hipocrate și Galenus care a rămas pană în prezent clasificarea fundamentală cînd se are în discuție temperamentul, fiind și cea mai cunoscută:

Sangvinicul este extravertit, stabil emoțional vioi, vesel, și bine dispus, bucurându-se de evenimete cu o evidentă plăcere de a trăi. Are reacții afective echilibrate, își regăsește cu ușurință buna dispoziție chiar în situații dificile, este optimist. Având rezerve de energie mari, care se regenerează rapid, rezistă cu ușurință la eforturi de durată, având ritmicitate, echilibru, și o efervescență emoțională evidentă, ceea ce îl face adaptabil, agreabil, ușor acceptat de grup, pentru că își face prieteni foarte ușor, pe care îi și părăsește la fel de ușor și fără regrete, pentru că atașamentul lui nu este de adâncime. Are tendința de a se impune în mod spontan ca lider informal într-un grup, fără a urmării neapărat acest lucru. Adaptabilitatea ridică și nevoia crescută de noutate și stimulare îi fac să caute schimbărarea, diversitatea, comunicarea. Conduita expresivă a sangvinicului este bogată, deoarece el povestește viu, nuanțat, rapid, însuflețit, cu o susținere mimică bogată. I se poate reproșa excesul de mobilitate, care îl face să aibă probleme în considerarea scopurilor și a intereselor, relațiilor lui cu ceilalți putând fi prejudiciate de superficialitate, discontinuitate sau inconsistență. Randamentul în muncă este ridicat, pentru că are energia și ritmul necesare, dar el poate coexista cu o anumită instabilitate a acțiunilor, cu o versatilitate care trebuie temperată, mai ales în planul educației. Se adaptează cu ușurință la diferite sarcini, se integrează rapid în grup, găsește motivația și energia necesară să ducă o sarcină la bun sfârșit, mai ales dacă ea implică cooperarea cu alții. Are bune calității ale atenției: mobilitate, distributivitate și stabilitate mai ales în sarcinile atractive. Se plictisește repede, are tendința de a abandona, de a trata superficial sau chiar de a ocoli sarcinile monotone, în condiții de izolare. Învață rapid, cu greșeli puține pentru că are încredere în sine și se acomodează ușor la solicitările noi.

Flegmaticul pentru a-și perfecționa modul de învățare și a-și depăși limitele trebuie să-și formeze interese cognitive stabile și perseverență.

Dintre cele patru tipuri temperamentale descrisă aici este cel mai ușor de lucrat cu sangvinicul, datorită echilibrului, adaptabilității și sociabilității sale;

Coleric este extravertit, instabil emoțional, dominat de hipersensibilitate, care îl face inegal în manifestările sale. Evidențiind reacții emoționale puternice, viața lui afectivă este furtunoasă, de multe ori explozivă, necontrolată, oscilând între un pol de entuziasm năvalnic, voioșie, bună dispoziție (hipertimie) și un altul de descurajare, de decepție, deznădejde, când și încrederea în sine diminuă (hipotimie). Inegalitatea conduitei și capacitatea de control scăzută fac ca afectivitatea lui să evolueze sinusoidal, ca în ciclotimie, de unde un echilibru emoțional precar. El tinde să își exagereze teatral stările, care scapă de sub control, și atunci devine impulsiv, exploziv, exagerat sau disproporțional, ceea ce consumă multă energie interioară. Impetuos și agitat, neeconomic, lucrează în asalt până la epuizare, mai ales în activități care au o semnificație personală majoră. Atunci când și-a conturat un ideal de viață se poate afirma ca om al marilor inițiative, capabil de efort de durată, pentru care eliberază o mare cantitate de energie, materializată în realizări de excepție,însă când este angrenat în actvități monotone face față cu greu sarcinilor pierzându-și răbdarea.

În relația cu ceilalți tinde să-i domine, să-ți impună punctul său de vedere, uneori într-o manieră agresivă.

Lipsa de ordine și disciplină, nerăbdarea și lipsa de măsură pot compromite calitățile native ale colericului, care este un om deschis, cu fața spre viitor și spre acțiune. Are o atenție involuntară foarte promptă, de asemenea este bun sub aspectul mobilității și distributivității atenției dar are dificultăți în a se concentra și aș menține atenția stabilă în sarcini monotone. Învață ușor dar cu multe greșeli din cauza tendinței de a se pripi. Neastâmpăr, cu mișcări bruște, vorbire expresivă, rapidă și inegală, cu o bogată susținere gestică, colericul dă deseori spectacole de forță. El este ușor de citit, apreciat pentru inițiativă putere de muncă și acțiune, dar temut pentru reacțiile impulsive, exagerate, uneori „contondente”.

La colerici pentru eficientizarea învățării și depășirea unor limite el trebuie să-și formeze capacitatea de autocontrol și răbdare, să-și conștientizeze tendința de a se pripi să își contracareze tendința de dominare și agresivitate prin formarea de interese cognitive stabile care să-i orienteze și să-i canalizeze energia. Din cauza reactivității emoționale exagerate și a impulsivității, colericul care trăiește într-un mediu educativ fără valori morale ferme, sau în care este expus la modele delicvente, poate ușor dezvolta comportamente antisociale.

Flegmatic este introvertit, stabil emoțional, o apă adâncă, ce se lasă foarte greu citit în profunzime. Este echilibrat, are încredere în sine nu se pierde cu firea prea ușor. Ceea ce apare la suprafață este faptul de a fi calm, tolerant, lent, imperturbabil, dispunând de o răbdare care prin educație, poate să dea perseverență, tenacitate, temeinicie, meticulozitate. Deși expresivitatea lui este scăzută, neexteriorizându-și sentimetele și trăirile, este capabil de atașament profund, stabilit cu dificultate, în timp, dar tocmai de aceea foarte rezistent la eroziune. Are puțini prieteni, dar foarte stabili. Deși dispune de rezerve mari de energie, le consumă în ritm lent și rutinier, având probleme de adaptare la acivități, situații sau persoane noi. Îi place să ducă lucrurile la bun sfârșit și are un simt al datoriei bine dezvoltat. Atașați puternic de lumea lor interioară, introverți, își găsesc liniștea în ambianță intimă a casei și a familiei, fiind puțin comunicativi, nesociabili și neexpresivi. Pentru că în mediul social se păstrează la distanță, flegmaticii par șterși, monotoni și neinteresați sau inerți, orientați preponderent spre trecut și spre lumea valorilor personale. Dar ceea ce pierd ca extensiune, dinamică și ritm, ei câștigă ca intensiune, statornicie, profunzime, calitate și în cazul deprinderilor motorii, după etapa de sistematizare și automatizare, viteza de lucru va fi la fel de bună ca a sangvinicului și colericului. Este obedient și conformist. Calitățile atenției sunt stabilitatea și concentrarea de aceea va rezolva mai bine sarcinile care implică rezistența la monotonie, izolare, ritm mai lent.Pentru a-și îmbunătăți calitățile de învățare și pentru a-și depăși limitele flegmaticul trebuie să-și dezvolte flexibilitatea și sociabilitatea;

Melancolic este introvertit, instabil emoțional, un hipersensibil, emotiv, timid, retractil, de unde și probleme mari de adaptare socială. Nesiguranța și teama de eșec îl fac să ia greu decizii, să fie ezitant, nehotărât și să accepte cu foarte mare greutate riscul. Marcat de o puternică neîncredere în sine, dubitativ, autodepresiv, predispus la o analiză perpetuă și minuțioasă a propriului trecut, făcută excesiv de exigent și cu spirit autocritic exagerat, melancolicul este desemnat de Neveanu, P. ca fiind un hipoton și un hipoenergic, de unde vulnerablitatea acestui tip, predispus spre depresie, solitudine, retragere din viața socială. Are dificultăți de concentrare și stabilizare a atenției din cauza capacității reduse de efort. Compensația majoră a tipului o constituie meticulozitatea, grija pentru detalii și acuratețea în lucru, care îl fac bun profesionist în activități ce presupun o raportare mai degrabă la lucrul, obiecte, natură, decât la oameni, societate, comunicare. Melancolicul are debit verbal scăzut, voce monotonă, scris puțin modulat ca amplitudine și cu o amprentă slabă, trădând lipsa de energie. Însușiri depedente de mobilitate și echilibru readuc în cadrul acestui tip replici ale tipurilor puternice, dar pe un fundal în care dominantă este lipsa de susținere energetică necesară. Marcat puternic de insuccese, neînarmat pentru luptă în condiții grele, sau care presupun disconfort prelungit, melancolicul are probleme mari de adaptare, pe care le rezolvă ori prin refugiu în imaginar, ori prin destructurare nevrotică, de tip astenic și depresiv. Adaptarea sa are o marjă limitată situațional: în situațiile curente și familiale ea poate fi foarte bună, dar în situații inedite (cum ar fi prezența unui public), critice sau limită, epuizarea rapidă a resurselor, replierea pe sine și creșterea rapidă a nivelului de anxietate potențează apariția decompensării patologice.Învață mai greu cu multe greșeli având permanentă nevoie de încurajare din partea cuiva apropiat.

La melancolic pentru a amplifica calitățile de învățare și a-și depăși limitele trebuie să-și dezvolte încrederea în forțele proprii, stima de sine și abilitățile sociale. Încurajările și o atitudine suportivă dau rezultate mult mai bune decât o atitudine dură și hiperexigentă.

Nu este lipsit de importanță să adăugăm că, la toate temperamentele, deficitele pe anumite laturi pot fi compensate prin alte calități din planul personalității (inteligență, motivație, voință, caracter), sau prin experiența de viață acumulată.

Cercetare contemporană a temperamentului a apărut odată cu studiul „New York Longitudinal Study monographs” realizat de către Thomas și Chess. Munca lor a reliefat un stil de comportament bazat pe 9 dimensiuni care răspunde, mai degrabă la întrebarea „în ce mod?” decât la întrebările „de ce?” (motivația ) sau „ce este” (abilități și conținut) temperamentul (Thomas & Chess 1977). Cele nouă dimensiuni ale temperamentului au apărut din analiza de conținut a interviurilor cu părinții a 22 de copii . Acestea includ nivelul de activitate (de exemplu, de activitate motorie), ritmicitate (de exemplu, predictibilitate sau de regularitate de comportament), abordare sau de retragere ( de exemplu, ca răspuns la nou ), adaptabilitate (de exemplu, ca răspuns la modificări de mediu), prag de reacție (de exemplu, intensitatea de stimulare necesar pentru a genera o reacție ), intensitatea de reacție ( de exemplu, nivelul de energetic al răspunsului ), starea de spirit (de exemplu, plăcută sau pozitivă), distractibilitatea (de exemplu, eficiența stimulării create de mediului în modificarea direcție comportamentale a copilului), și atenție durata și persistența (de exemplu, durata de timp și menținere a unei activități desfășurate de către copil).

Buss și Plomin (1975) au modificat modelul propus de Thomas și Chess încadrând temperamentul ca precursor în dezvoltarea personalității adultului. Ei au descris cinci criterii de includere a trăsăturilor, precizând că: acestea sunt moștenite, relativ stabile în copilărie, se păstrează la vârsta adultă, se adaptează și sunt prezente la rudele noastre filogenetice.

Patru trăsături ample de temperament au apărut pornind de la aceste criterii, inclusiv emotivitatea (de exemplu, intensitatea de emoție), activitate (de exemplu, cantitatea de activitate motorii), sociabilitate (de exemplu, apropierea de alții) și impulsivitate (adică, rapiditatea versus inhibarea răspunsului). Aceste trăsături au fost măsurate de Buss și Plomin (1975) cu ajutorul instrumentelor: „Emotionality and Sociability Inventory” și „Colorado Childhood Temperament Inventory” (Rowe & Plomin, 1977). Cercetările recente sunt în concordanță cu propunerea făcută de Buss și Plomin conform cărora temperamentul este precursorul personalității adulte. De exemplu analiza factorială a temperamentului și personalității realizată de Rothbart (2000) arată existența unei corelații între trei factori ai temperamentului și trei dintre cei cinci factori de personalitate din cadrul Big Five. Mai exact, afectivitate negativă (inclusiv teama, disconfortul și frustrare) este legată de nevroză, controlul voluntar (inclusiv concentrarea și schimbarea atenției) este legată de conștiinciozitate și intensitate emoțională (inclusiv plăcerea de mare intensitate, activitatea, și sociabilitatea) este legată de Extraversiune de (Rothbart et al., 2000).

Capitolul III. Obiective și ipoteze

3.1 Obiectivele cercetării

Identificarea nivelelor agresivității generale, agresivității fizice, verbale, a furiei și a ostilității precum și a relațiilor dintre acestea și caracteristicilor participanților.

Evidențierea dimensiunilor temperamentului și compararea lor pentru a identificarea unor diferențe între cele două sexe.

Evidențierea relațiilor dintre dimensiunile temperamentului și cele ale agresivității.

3.2 Ipotezele cercetării

1. Există diferențe semnificative ale agresivității între adolescenți care provin de la un liceu teoretic și cei care provin de la un liceu tehnic.

2. Se prezumă că există diferențe semnificative ale agresivității și ale dimensiunilor temperamentului între adolescenții de sex feminin comparativ cu adolescenții de sex masculin.

3. Dacă nivelul agresivității va fi unul ridicat atunci cel al hipertimiei va fi unul scăzut.

Capitolul IV. Metodologia cercetării

4.1 Design-ul cercetării

Pentru a atinge obiectivele propuse pentru acest studiu au fost selectați participanți care au vârste cuprinse între 15 și 19 elevi ai două colegii. Design-ul acestei cercetări este unul corelațional și reprezentat în Tabelul 1. Categorizarea participanților în una dintre cele două grupe se va face pe baza variabilelor independente: sexul subiecților și colegiul. Variabilele dependente sunt reprezentate de dimensiunile temperamentului și formele agresivității.

Tabelul 1. Design-ul cercetării

4.2 Participanți

Subiecții acestui studiu, în număr de 97 au fost selectați în funcție de disponibilitate din rândul populației de adolescenți din Județul Maramureș. Selecția a avut loc în cadrul a două licee din municipiul Baia Mare: Colegiul National „Gheorghe Șincai” și Colegiul Tehnic „C.D. Nenițescu”. Participanți provin din rândul elevilor de clasa a IX și clasa a XI. Caracteristicile lor sunt prezentate în Tabelele 2 și 3 – cele legate de vârstă și Tabelul 4 – distribuția procentuală în funcție de sex.

Tabelul 2. Indicatori statistici

Vârsta medie a participanților este de 1,24 cu o abatere standard de 1,13. Vârsta minimă întâlnită este de 14 ani iar vârsta maximă este de 18 ani.

Tabelul 3. Distribuția procentuală a vârstelor participanților

Se observă că 2 dintre participanți (2,1%) au vârsta de 14 ani, 31 dintre participanți (32%) au vârsta de 15 ani, 22 dintre participanți (22,7%) au vârsta de 16 ani, 26 dintre participanți (26,8%) au vârsta de 17 ani, 16 dintre participanți (16,5%) au vârsta de 18 ani. Se mai poate observa faptul că 56% dintre participanți au vârste până în 16 ani inclusiv sau că 83,5% dintre participanți sunt minori (nu au 18 ani).

Tabelul 4. Distribuția procentuală în funcție de sex

Deoarece s-a urmărit și evidențierea unor diferențe în funcție de liceului urmat (teoretic sau tehnic) selecția participanților s-a realizat în cadrul a două licee: „Colegiul Național Gheorghe Șincai” și „Colegiului Tehnic C.D. Nenițescu”. Au rezultat astfel două loturi de subiecți. Primul, cel selectat din cadrul colegiului teoretic este format din 56 de elevi iar cel de al doilea, selectat din cadrul colegiului tehnic format din 41 de elevi.

Tabelul 5. Indicatori statistici

Mediile de vârstă ale elevilor participanți la studiu sunt apropiate. Se observă că abaterea standard a lotului provenit de la Colegiul Național Gheorghe Șincai este mai ridicată ceea ce înseamnă că din punct de vedere al vârstei acest lot este mai eterogen decât cel de la Colegiul Tehnic Nenițescu.

Distribuția procentuală în funcție de sex a subiecților celor două loturi este prezentată în Figurile 1 și 2. Se observă că pentru Colegiul National Gheorghe Șincai procentajele de băieți și fete sunt oarecum echilibrate iar pentru Colegiul Tehnic Nenițescu majoritatea elevilor sunt băieți.

Figura 1. Unitatea de învățământ Colegiul National Gheorghe Șincai

Se observă că 41% (23 de elevi) dintre participanții la studiu care provin de la Colegiul National Gheorghe Șincai sunt băieți iar 59% (33 de elevi) sunt fete.

Figura 2. Unitatea de învățământ Colegiul Tehnic Nenițescu

Se observă că 93% (38 de elevi) dintre participanții la studiu care provin de la Colegiul Tehnic Nenițescu sunt băieți iar 7% (3 elevi) sunt fete.

Tabelul 6. Distribuția în funcție de unitatea de învățământ clasă și sex a participanților

4.3 Instrumente

Chestionarul TEMPS-A

Chestionarul TEMPS-A (The Temperament Evaluation of Memphis, Pisa, Paris și San Diego) este un instrument auto-raportat cu răspunsuri de tip da/nu care evaluează temperamentul unui individ (Akiskal, 1992). Este aplicabil începând de la vârsta de 13 ani până la 21 de ani. Sunt urmărite 5 dimensiuni ale temperamentului:

Ciclothimia (tendința de a alterna dispoziții euforice cu dispoziții depresive, instabilitate emoțională ridicată). Această dimensiune este evaluată de 12 itemii de la întrebarea 1 la întrebarea 12.

Depresivitatea (tendința de a percepe cu precădere aspectul negativ al unei situații). Această dimensiune este evaluată de 8 itemii de la întrebarea 13 la întrebarea 20.

Iritabilitatea (intensitatea cu care un individ reacționează în diverse situații cu impact negativ). Această dimensiune este evaluată de 8 itemii de la întrebarea 21 la întrebarea 28.

Hipertimia (tendința de a avea o perspectiva pozitivă, dorință de acțiune, nevoie de a vorbi și se implica). Această dimensiune este evaluată de 8 itemii de la întrebarea 29 la întrebarea 36.

Anxietatea (frica irațională că diferite situații pot căpăta o turnură negativă). Această dimensiune este evaluată de 3 itemii de la întrebarea 36 la întrebarea 39.

Analizând aceste dimensiuni ale temperamentului autorii afirmă că se poate contura o imagine complexă a temperamentului care vizează laturi precum cea emoțională, cognitivă, psihomotorie și adaptativă.

Coeficienții de consistență internă au fost 0,91 (pentru subscala temperament cyclothymic), 0,81 (pentru subscala temperament depresiv), 0,77 (pentru subscala temperament iritabil), 0,76 (pentru subscala temperament hipertimic), și 0,67 (pentru subscala temperament anxios).

Chestionar de Agresivitate (AQ)

Scopul instrumentului

Chestionarului de agresivitate a fost creat de către a Arnold H.Buss si mai apoi îmbunătățit de către Mark Perry pentru măsurarea a patru aspecte ale agresivității: Agresivitatea fizică, Agresivitatea verbală, Furia și Ostilitatea.

Descrierea instrumentului

Acest instrument cu are 29 de itemi. Scala de măsură folosită este una ordinală. Itemii care măsoară agresivitatea fizică sunt: 1, 5, 9, 13, 17, 21, 24, 26, 28; cei care măsoară agresivitatea verbală sunt: 2, 6, 10, 14, 18; pentru furie: 3, 7, 11, 15, 19, 22, 29; iar pentru ostilitate: 4, 8, 12, 16, 20, 23, 25, 27. Scorul total conferă o imagine asupra intensității agresivității unei persoane iar subscalele asupra modului de manifestare a acesteia.

În ceea ce privește cotarea itemii 24 si 29 sunt cu scorare inversă. Scorurile subscalelor sunt suma scorurilor itemilor care caracterizează acea subscală. Scorul total este suma tuturor valorilor obținute pentru fiecare din subscale și are o valoare minimă egală cu 29 și una maximă egală cu 145. Scorurile mai ridicate sugerează o agresivitate de o intensitate mai ridicată.

Fidelitatea și validitatea instrumentului

Consistenta interna a Chestionar de Agresivitate este bună. Coeficientul alpha Cronbach a avut valoarea 0,85 pentru subscala Agresivitatea fizică, 0,72 pentru agresivitatea verbală, 0,83 pentru Furie, 0,77 pentru Ostilitate și 0,89 pentru Total. Fidelitatea chestionarului este una ridicată după retest coeficientul obținut fiind de 0,80 pentru scorul total.

4.4. Procedura de lucru

Participanții la studiu au fost aleși în funcție de disponibilitate din cadrul populației din Baia Mare, elevi ai unul colegiu teoretic, respectiv ai unui colegiu tehnic. Mai întâi participanții au completat spațiul destinat datelor personale: vârsta, sexul, liceul Completarea instrumentelor a avut loc individual, după ce în prealabil subiecților le-a fost explicată maniera de completare, li s-a precizat faptul că răspunsurile obținute în urma chestionării sunt confidențiale și li s-a cerut ca răspunsurile să fie sincere. Chestionarele au fost aplicate în luna mai a anului 2015. Datele obținute în urma chestionării au fost prelucrate cu ajutorul programului de statistică pentru științele socio-umane SPSS 17.

Capitolul IV. Prezentarea Rezultatelor

Instrumentele statistice utilizate în realizarea analizei datelor sunt de două tipuri: instrumente aparținând analizei statistice descriptive și instrumente care aparțin statisticii inferențiale. Instrumentele analizei statistice descriptive (indicatori ai dispersiei sau ai tendinței centrale, grafice de diferite tipuri) vor fi explicate la momentul primei lor apariții. Instrumentele statisticii inferențiale sunt testele statistice.

Pentru început se vor folosi tehnicile statisticii descriptive pentru a se realiza sarcinile propuse de Obiectivul 1, și anume: Identificarea nivelelor agresivității generale, agresivității fizice, verbale, a furiei și a ostilității precum și a relațiilor dintre acestea și caracteristicilor participanților.

Având în vedere faptul că Ipoteza 1 prezuma existența unor diferențe semnificative în ceea ce privește agresivitatea între adolescenți care provin de la un liceu teoretic și cei care provin de la un liceu tehnic se va încerca evidențierea agresivității generale pentru fiecare dintre cele două loturi.

Tabelul 7. Indicatori statistici agresivitate scor general

Se observă că există diferențe între mediile celor două loturi în ceea ce privește agresivitatea. Media elevilor care provin de la Colegiul Tehnic Nenițescu este mai ridicată decât media elevilor care provin de la Colegiul Național Gheorghe Șincai. Din punct de vedere al omogenității sunt de asemenea diferențe. Lotul provenit de la colegiul tehnic este mai eterogen decât cel provenit de la colegiul teoretic. De asemenea scorurile minime și maxime ale elevilor de la colegiul tehnic se situează peste scorurile minime și maxime ale celor de la colegiul teoretic.

Pentru a testa dacă diferențele observate între cele două grupuri privind agresivitatea fizică sunt semnificative din punct de vedere statistic, vom folosi testul t pentru eșantioane independente. Acest tip de test t este utilizat pentru testarea diferenței dintre mediile aceleiași variabile măsurate pentru două grupuri, formate din subiecți diferiți, aleși la întâmplare pe baza situației lor naturale.

Tabelul 8. Testarea normalității distribuției pentru variabila: Agresivitate scor general

Utilizarea testului t este posibilă deoarece rezultatele testului K-S indică o distribuire normală a scorurilor variabilei Agresivitate generală – pragurile de semnificație pentru diferența față de o distribuție normală sunt mai mari de 0.05.

Tabelul 9. Testul t pentru eșantioane independente

Testul Levene este calculat pentru a stabili care dintre cele două asumpții se va accepta: cea conform căreia varianțele mediilor sunt egale sau sunt diferite. Dacă valoarea nivelului de semnificație al testului Levene este sub valoarea 0,05 se alege asumpția varianțelor inegale dacă este peste 0,05, se alege asumpția variantelor egale. Valoarea nivelului de semnificație fiind mai mare decât 0,05, se va citi rândul care arată rezultatele pentru varianțele egale (primul rând).

Valoarea testului analizat inițial, testul t, este de 2,54 cu 95 de grade de libertate și un nivel de semnificație de 0,02. Gradele de libertate arată numărul comparațiilor independente între elementele unei mărimi de observație sau numărul valorilor care pot fi alese arbitrar în cadrul unei specificări. Nivelul de semnificație arată măsura în care există diferențe între mediile celor două loturi. În cazul de față, se poate spune că sunt peste 95% șanse ca în realitate, să existe diferențe semnificative între cele două licee din punct de vedere al agresivității scor general. Diferența dintre medii calculează diferența dintre mediile menționate mai sus. Eroarea standard este o măsură a acurateței mediei lotului ca o estimare a mediei populației și este folosită pentru a construi limitele de încredere în jurul mediei eșantionului. Ultimele două coloane calculează valorile minime și maxime ale mediilor la nivelul populației, adică, limitele de încredere de 95% indică faptul că probabilitatea ca valoarea mediei populației să se afle între aceste limite este de 95%, iar în afara lor este 5%.

Având în vedere rezultatul obținut în urma aplicării testului t se poate afirma că

Ipoteza 1 care prezuma existența unor diferențe semnificative ale agresivității între adolescenți care provin de la un liceu teoretic și cei care provin de la un liceu tehnic se confirmă. Cum era de așteptat nivelele agresivității înregistrate în rândul elevilor care provin de la colegiul tehnic este mai mare decât cea a elevilor care provin de la un colegiu teoretic.

În continuare se va verifica dacă aceste diferențe semnificative se păstrează și pentru cele patru aspecte/dimensiuni ale agresivității.

Tabelul 10. Testarea normalității distribuțiilor

Se observă că distribuțiile fiecăreia dintre cele patru dimensiuni ale Agresivității nu prezintă diferențe semnificative față de o distribuție normală prin urmare pot fi folosite teste statistice parametrice mai exact testul t.

Agresivitate fizică

Tabelul 11. Indicatori statistici agresivitate fizică

Media pentru agresivitatea fizică este mai ridicată pentru elevii care provin de la colegiul tehnic (19,41) față de cea înregistrată pentru elevii de la colegiul teoretic (14,80). Din punct de vedere al omogenității nu par să existe diferențe semnificative cele două abateri standard fiind destul de apropiate. Se mai observă că scorurile minime și maxime ale elevilor de la colegiul tehnic se situează peste scorurile minime și maxime ale celor de la colegiul teoretic. În acest caz testul Levene (F=0,22; p= 0,63) indică faptul că varianțele celor două loturi sunt egale iar testul t (t= 4,73;p˂0,001) indică faptul că diferențele mediilor sunt semnificative. Media agresivității fizice a colegiului tehnic este mai mare decât cea a colegiului teoretic.

Agresivitate verbală

Tabelul 12. Indicatori statistici agresivitate verbală

Mediile pentru agresivitatea verbală a elevilor celor două colegii sunt apropiate, abaterile standard și valorile extreme sunt apropiate de asemenea fapt care indică lipsa unor diferențe semnificative între acestea. În acest caz testul te confirmă lipsa diferențelor valoarea pragului de semnificație calculat fiind peste 0,05 (t=0,07; p=0,94).

Furie

Tabelul 13. Indicatori statistici Furie

Mediile pentru Furie a elevilor celor două colegii sunt apropiate, abaterile standard și valorile extreme sunt apropiate de asemenea fapt care indică lipsa unor diferențe semnificative între acestea. În acest caz testul t confirmă lipsa diferențelor valoarea pragului de semnificație calculat fiind peste 0,05 (t= -0,68; p= 0,49). Se observă că valoarea coeficientului t este una negativă ceea ce înseamnă că media pentru furie a celor de la colegiul teoretic este mai ridicată decât media pentru furie a colegiului tehnic (fără ca aceste diferențe să fie semnificative statistic).

Ostilitate

Tabelul 14. Indicatori statistici Ostilitate

Media pentru Ostilitate este mai ridicată pentru elevii care provin de la colegiul tehnic (21,17) față de cea înregistrată pentru elevii de la colegiul teoretic (18,34). Din punct de vedere al omogenității nu par să existe diferențe semnificative cele două abateri standard fiind destul de apropiate. Se mai observă că scorurile minime și maxime ale elevilor de la colegiul tehnic se situează peste scorurile minime și maxime ale celor de la colegiul teoretic. În acest caz testul Levene (F=0,89; p= 0,34) indică faptul că varianțele celor două loturi sunt egale iar testul t (t= 2,41; p=0,017) indică faptul că diferențele mediilor sunt semnificative. Media pentru Ostilitate a colegiului tehnic este mai mare decât cea a colegiului teoretic.

Figura 3. Compararea grafică a mediilor dimensiunilor agresivității

Cum am arătat anterior singurele diferențe semnificative între cele două loturi se înregistrează pentru Agresivitatea fizică și pentru Ostilitate. În fiecare dintre cele două cazuri cu diferențe semnificative scorurile medii mai mari sunt înregistrate de către elevii colegiului tehnic.

Pentru a încheia studiul agresivității se va încerca evidențierea eventualelor diferențe între sexe. Numeroase studii au evidențiat faptul că persoanele de sex masculin prezintă nivele mai ridicate ale agresivității decât cele de sex feminin. Analiza datelor a relevat faptul că nu există diferențe semnificative între băieți și fete în ceea ce privește agresivitatea ca scor general. Media pentru băieți chiar dacă este una mai ridicată decât ce a fetelor în acest caz (68,6 ˃ 65,4) nu diferă semnificativ (t=1,13; p=0,259). Băieții înregistrează scoruri minime și maxime mai ridicate decât fetele dar și o omogenitate mai scăzută decât acestea din punct de vedere al agresivității scor general. În ceea ce privește dimensiunile agresivității s-a observat faptul că există diferențe semnificative (t=4,7; p˂0,001) în favoarea băieților în ceea ce privește agresivitatea fizică.

Pentru celelalte dimensiuni ale agresivității nu se înregistrează diferențe semnificative: Agresivitatea verbală (t= -0,258; p=0,796); Furie (t= -1,033; p=0,304); Ostilitate (t= -0,239; p=0,811). Compararea grafică a mediilor pentru cele patru dimensiuni ale agresivității în funcție de sexul participanților este prezentată și grafic în Figura 4.

Figura 4. Compararea grafică a mediilor dimensiunilor agresivității

Se observă că diferențele dintre băieți și fete sunt semnificative pentru dimensiunea agresivității fizice. Pentru toate celelalte dimensiuni fetele prezintă scoruri medii mai ridicate însă de fiecare dată diferențele înregistrate nu sunt semnificative din punct de vedere statistic.

În continuare se va încerca realizarea sarcinilor propuse în Obiectivul 2, și anume: Evidențierea dimensiunilor temperamentului și compararea lor pentru a identificarea unor diferențe între cele două sexe.

Tabelul 15. Testarea normalității distribuțiilor temperamentului în funcție de Unitatea de învățământ

Pentru fiecare dintre variabilele testate nu s-au obținut diferențe semnificative față de distribuția normală.

Pentru temperament aplicarea testelor t a evidențiat faptul că în nici unul dintre cazuri (pentru nici una dintre tipurile de temperament). Mediile, abaterile standard coeficienții testelor t și pragurile de semnificație corespunzătoare sunt prezentate sintetic în Tabelul 16.

Tabelul 16. Diferențe dintre mediile celor două unități de învățământ

Figura 5. Compararea grafică a mediilor dimensiunilor temperamentului

Nu există diferențe semnificative între elevii celor două colegii prin urmare temperamentul nu pare să fie „sursa” diferențelor dintre nivelele de agresivitate a elevilor celor două colegii.

În continuare va fi analizată relația dintre dimensiunile temperamentului și sexul participanților.

Tabelul 17. Testarea normalității distribuțiilor temperamentului în funcție de sex

Pentru fiecare dintre variabilele testate nu s-au obținut diferențe semnificative față de distribuția normală.

Pentru temperament aplicarea testelor t a evidențiat faptul că doar în unul dintre cazuri, pentru dimensiunea iritabilitate, există diferențe semnificative între băieți și fete. Astfel se poate afirma că băieții sunt mai iritabili decât fetele. Mediile, abaterile standard coeficienții testelor t și pragurile de semnificație corespunzătoare sunt prezentate sintetic în Tabelul 16.

Tabelul 18. Diferențe dintre mediile pentru cele două sexe

Figura 6. Compararea grafică a mediilor dimensiunilor temperamentului

Există diferențe semnificative între băieți și fete. Astfel se poate afirma că băieții sunt mai iritabili decât fetele. Un studiu, mai exact o meta-analiză, realizată de Else-Quest, Hyde, Goldsmith și Van Hulle (2006) care a avut ca scop diferențele dintre sexe din punct de vedere al temperamentului a evidențiat faptul că fetele prezintă un nivel mai ridicat de control inhibitor decât băieții. Astfel se explică diferențele dintre cele două sexe din punct de vedere al iritabilității dar și al agresivității fizice.

Figura 7. Distribuția tipurilor de temperament pentru băieți

Figura 8. Distribuția tipurilor de temperament pentru fete

Se observă că într-adevăr există diferențe semnificative între procentele de băieți (27%) caracterizați din punct de vedere temperamental de iritabilitate și cele de fete (9%). În ceea ce privește distribuția procentuală a celorlalte trăsături de temperament nu par să existe diferențe semnificative.

Având în vedere faptul că s-au înregistrat diferențe semnificative din punct de vedere statistic atât pentru agresivitatea fizică cât și pentru iritabilitate poate afirma că Ipoteza 2 care prezuma că există diferențe semnificative ale agresivității și ale dimensiunilor temperamentului între adolescenții de sex feminin comparativ cu adolescenții de sex masculin se confirmă.

Obiectivul 3 viza evidențierea relațiilor dintre dimensiunile temperamentului și cele ale agresivității. Urmărirea acestui obiectiv presupune testarea existenței unei corelații între agresivitate și dimensiunile sale și diferitele tipuri de temperament.

În verificarea ipotezelor care prezumă existența unor corelații este necesar ca variabilele implicate să fie exprimate pe scale continue de interval și să respecte condiția de normalitate (distribuția scorurilor să respecte curba lui Gauss) pentru a utiliza tehnicile statisticii inferențiale parametrice mai precis testul Bravais Pearson.

Scalele sunt de interval iar normalitatea variabilelor a fost testată anterior cu ajutorul SPSS prin intermediul testului Kolmogorov Smirnov.

Dacă pragurile de semnificație rezultate se situează sub valoarea de 0,05 atunci se poate afirma cu o șansă de a greși sub 5% că există diferențe semnificative între distribuția dată și o distribuția normală. Un prag peste valoarea de 0,05 arată că diferențele între distribuția dată și cea normală sunt nesemnificative statistic. Deoarece numărul de subiecți este relativ ridicat este mai probabil ca distribuția datelor să fie una normală (Popa, 2008).

Pe lângă caracterul numeric al datelor colectate, pentru a aplica testul Pearson mai este nevoie ca relația dintre variabile să fie liniară și ca norul de puncte să indice o situație de homoscedasticitate. Norul de puncte (Legătura dintre variabile) este un grafic cu două axe, fiecare din ele implicând două câte două variabilele care permite vizualizarea relației statistice dintre ele. Dacă se vor analiza graficele, se va observa dacă există o liniaritate a relației (punctele par a evolua dinspre stânga jos înspre dreapta sus, indicând o asociere liniară între variabile), cât și homoscedascitatea relației (punctele par a forma un nor de puncte de grosime similară pe întreaga amplitudine a evoluției celor două variabile) (Sava, 2000).

Tabelul 19. Matricea de corelație

Se observă că într-adevăr există o corelație negativă semnificativă din punct de vedere statistic între hipertimie și Agresivitatea fizică (r=-,313; p=,012) și cea verbală (r=,-179; p=,041). Fapt care confirmă ipoteza 3 care prezuma că: Dacă nivelul agresivității va fi unul ridicat atunci cel al hipertimiei va fi unul scăzut.

În plus matricea de corelație (Tabelul 19) relevă și existența unei asocieri pozitive semnificative (r=,224; p=,033) între Iritabilitatea și Agresivitatea fizică.

Se poate afirma că Hipertimia și Iritabilitatea explică 9% respectiv 4% din variabilitatea agresivității fizice.

Concluzii

Adolescenții ușor adaptabili, sociabili și persistenți pot face față mai ușor unei vieți mai stresante, cei cu alte profile temperamentale se prezumă a face față mai greu unor situații similare. Studiul realizat, evidențiază faptul că, în parte, cauza acestor diferențe este agresivitatea. Prin urmare, este nevoie de un efort susținut pentru a furniza suportul necesar adolescenților cu un temperament dificil de a depăși situații stresante.

Sarcina primordială a celor direct interesați de bunăstarea adolescenților (părinți, cadre didactice, etc.) este de a respecta integritatea și caracteristicile temperamentale ale fiecăruia, și crearea unul mediu favorabil și flexibil pentru o dezvoltare în acord cu vârsta, care poate duce la rezultate pozitive atât pentru el cât și pentru ceilalți.

Limitele acestui studiu ar fi utilizarea unor instrumente de auto-raport și a unui design corelațional (non-experimental), selectarea subiecților în funcție de disponibilitate fără o eșantionare și selecție riguroasă din punct de vedere științific și ne luarea în calcul a altor variabile care ar putea influența rezultatele (genul, inteligența sau factorii școlari).

Direcțiile viitoare de cercetare ar putea viza o analiză a relațiilor dintre performanța școlară, temperament și stil parental în cadrul unui design experimental sau realizarea unui studiu corelațional care să ia în calcul și variabila inteligență (IQ).

Agresivitatea în creștere a adolescenților, implicațiile negative grave dovedite de numeroase studii internaționale, costurile mari ale asistenței conduc spre necesitatea unei bune înțelegeri a cauzelor fenomenului în vederea prevenției, Dacă adăogăm și numărul mic de studii efectuate la noi în țară iese în evidență faptul că tema cercetării propuse este una de actualitate atât din punct de vedere practic cât și din punct de vedere teoretic.

BIBLIOGRAFIE

Ardelean, D.( 2009). Adolescența- Dincolo de mituri, Editura Universității de Nord, Baia-Mare

Ardelean, D.(2009). Note de curs, Psihologia familiei, Universitatea de Vest Baia-Mare

Ashley, P.G. (1995). Visul și sexualitatea, Editura Aurelia, București

Borten-Krivine, I.Winaver, D. (2001).Dragostea și sexualitatea adolescenților, Editura Lucman, București.

Buss, A. H., & Plomin R. (1984). Temperament: Early developing personality traits. Hillsdale, New Jersey: Lawrence Erlbaum.

Else-Quest, N. M., Hyde, J. S., Goldsmith, H. H., & Van Hulle, C. A. (2006). Gender differences in temperament: a meta-analysis. Psychological bulletin,132(1), 33.

Enăchescu, C. (2000). Tratat de Psihosexologie, Editura Universal Dalsi, București

Fleșeriu, E. (2001). Adulterul, Editura Etape, Sibiu;

Freud, S. (2001). Studii despre sexualitate, Editura Trei, Bucuresti

Goldberg, J.L., Landau, M.J. (2002). „Gender Typical Responses to Sexual and Emoțional Infidelity as a Function of Mortality Salience Indured Self-Esteem Striving", Personality and Social Psychology Bulletin;

Govier, T. (1998). „Sexual Infidelity", Dillemas of Trust, Editura Mc. Gill-Queen's University Press;

Jaba, Elisabeta.; Grama, Ana. (2004). Analiza statistică cu SPSS sub Windows. Iași: Editura Polirom.

Kohlberg, Lawrence (1981). Essays on Moral Development, Vol. I: The Philosophy of Moral Development. San Francisco, CA: Harper & Row.

Leleu, G. (2003). Cum să fim fericiți în cuplu: între fidelitate și infidelitate, Editura Trei, București;

LoPiccolo, J., Steger, J., C. (1974). The Sexual Interaction Inventory: A new instrument for assessment of sexual dysfunction. Publisher Springer Netherlands, New York

Mărgineanu, N., (1973). Condiția umană. Editura științifică, București

Mândru, M. (1994). Sex și sexualitate, Editura Medicală, București

Mitrofan, I. (1989). „Infidelitatea conjugală-cauză sau efect al unui complex de inadaptare", Cuplul conjugal. Armonie și dizarmonie, Editura Științifică și Enciclopedică, București;

Mitrofan, I., Ciupercă, C. (1997). Parteneriatul erotic-un proces de interdezvoltare a sex-rolurilor. Psihologia relațiilor între sexe, Editura Alternative, București;

Munteanu, A. (1998). Psihologia copilului și adolescentului, Editura de Vest,Timișoara

Neubert, R. (1962). Probleme de educație a sexelor, Editura Tineretului, București

Pamfiliu, T. (1998). Dragostea în datina tineretului român, Editura Seculum, București;

Pascal, M. (2001). Arta de a fi mereu împreună, Editura Axei Springer, București;

Popa, Marian. (2008). Statistica pentru psihologie. Iași: Editura Polirom

Prof. Dr. Radu, I. (coordonator); Drutu, I.; Mare, V.; Miclea, M.; Podar, T.; Preda, V. (1991). Introducere în psihologia contemporană. Cluj Napoca: Editura Sincron

Prof. Dr. Radu, I.; Miclea, M.; Albu, Monica; Nemeș, Sofia; Moldovan, Olga; Szamoskozi, Ștefan (1993). Metodologie psihologica și analiza datelor. Cluj Napoca:Editura Sincron

Saphiro, S.,Flaherty,C. (1992) Introducere in sexologie, Fundația Soros, București

Sava, Florin. (2004). Analiza datelor în cercetarea psihologică. Cluj Napoca: Editura ASCR

Stoica, T. (1993). Sexologie și educație sexuală, Editura R, București

Sursa internet: http://www.mirelazivari.ro/adolescenții-și-debutul-vieții-sexuale, articolul ,,Adolescenții și debutul vieții sexuale – Concluziile cercetătorilor pe baza studiilor făcute”, accesat în 25.02.2010

Sursa internet: http://www.sfatulmedicului.ro, articolul ,,Cum să vorbim cu adolescenții despre sex”, accesat în 24.03.2010

Thomas, A., Chess, S., Birch, H., & Hertzig, M. E. (1960). A longitudinal study of primary reaction patterns in children. Comprehensive Psychiatry, 1(2), 103-112.

Totoianu, I.Gh. (1996) Sexualitatea, Editura Mureș,Tîrgu Mureș

Tudose, F. (2001) Erotica în cotidian .Incursiune în psihosexualitatea de fiecare zi, Editura Infomedica ,București;

Turliuc, N.M. (2004), „Cuplul, căsătoria și familia. Definiții și delimitări conceptuale", Psihologia cuplului și a familie, Editura Performantica, Iași;

Vianu, T. (1934) Idealul clasic al omului, Editura Univers, București

Zaba, M., Grama, A. (2004). Analiză statistică cu SPSS sub Windows, Editura Polirom, Iași

Anexe

Chestionarul TEMPS-A

Vă rog să citiți cu atenție afirmațiile de mai jos. Dacă vă regăsiți/ identificați cu situațiile mai jos expuse completați spațiul destinat răspunsului cu DA sau NU.

___ Abilitatea mea de a gândi variază de la interesant la plictisitor fără un motiv anume.

___ Starea mea se schimbă constant de la plin de viața la apatic/ leneș.

___ Adesea mă confrunt cu schimbări de stare sau nivel de energie.

___ Percepția mea asupra lucrurilor este uneori vie și strălucitoarea, alteori fadă, fără consistență.

___ Starea mea se schimbă adesea fără un motiv bine întemeiat.

___ Oscilez între a fi sociabil sau timid față de alții.

___ Nivelul energetic care mă caracterizează este unul prea ridicat sau prea scăzut, arareori unul considerat normal.

___ Oscilez între a fi prea încrezător sau nesigur de mine.

___ Nevoia mea de somn variază destul de mult, de la câteva ore la mai mult de 9.

___ Uneori mă culc având o stare nemaipomenită, dar dimineața când mă trezesc parcă viața nu mai are nici un sens.

___ Pot să plac cu adevărat pe cineva, dar să îmi pierd foarte repede interesul față de el/ea.

___ Sunt capabil să fiu și trist și fericit în același timp.

___ Sunt uneori incapabil să văd partea pozitivă a lucrurilor.

___ Deseori sunt neîncrezător.

___ Sunt o persoana sceptică.

___ Sunt o persoană mereu nemulțumită.

___ Sunt în general o persoană tristă.

___ Am impresia deseori că lucrurile vor lua o întorsătură negativă.

___ În general renunț ușor.

___ Mă plâng adesea.

___ Oamenii se plâng că răbufnesc adesea fără motiv

___ Sunt uneori atât de nervos încât aș putea să rănesc pe cineva.

___ Sunt uneori atât de nervos încât distrug lucruri din jur.

___ Dacă sunt enervat de cineva aș putea să agresez persoana respectivă.

___ Conflictele de idei degenerează ușor în certuri.

___ Când sunt nervos răbufnesc asupra celor din jur.

___ Obișnuiesc să înjur.

___ Devin violent dacă consum alcool.

___ Sunt capabil să inspir și să mobilizez persoanele din jur.

___ Am deseori idei foarte bune.

___ Îmi place să încep proiecte noi chiar dacă sunt riscante.

___ Îmi place să spun glume.

___ Am cunoștințe și abilități legate de mai multe domenii.

___ Mă simt confortabil în preajma unor oameni pe care nu îi cunosc.

___ Mă simt bine înconjurat de multă lume.

___ Sunt o persoana căreia îi place să preia conducerea.

___ Sunt mereu îngrijorat că cineva din familie s-ar putea îmbolnavi.

___ Mă gândesc mereu că cineva ar putea să imi dea vești proaste.

___ Când cineva întârzie ma tem să nu fia avut un accindent.

Chestionar de Agresivitate (AQ)

Va rugam sa evaluati cat de caracteristica este pentru dvs. fiecare dintre urmatoareleafirmatii. Inregistrati raspunsurile dvs. in spatiul din stanga fiecarei afirmatii/item folosindurmatoarea scala de evaluare:1 = foarte necaracteristic pentru mine 2 = oarecum necaracteristic pentru mine 3 = putin characteristic 4 = oarecum caracteristic pentru mine5 = foarte caracteristic pentru mine

_____1.Rareori nu-mi pot controla impulsul de a lovi pe cineva.

_____2. Le spun deschis prietenilor atunci cand nu sunt de acord cu ei.

_____3.Ma aprind repede dar imi trece la fel de repede.

_____4.Uneori gelozia nu-mi da pace.

_____5. Daca sunt provocat, s-ar putea sa lovesc vreo persoana.

_____6.Adesea ma gasesc in situatia de a ma contrazice cu lumea.

_____7.Cand sunt frustrat, imi manifest iritarea.

_____9.Daca cineva ma loveste, il lovesc si eu.

_____10.Daca oamenii ma enerveaza, s-ar putea sa le spun ceea ce cred despre ei.

_____11. Uneori ma simt ca un butoi cu pulbere gata sa explodeze.

_____13.Sar la bataie mai des decat majoritatea oamenilor.

_____14.Nu ma pot abtine sa nu intru in disputa atunci cand oamenii ma contrazic. _____15.Unii dintre prietenii mei cred ca sunt iute la manie.

_____16.Ma intreb de ce sunt cateodata atat de inversunat.

_____17.Daca trebuie sa recurg la violenta pentru a-mi apara drepturile, o voi face. _____18.Prietenii mei spun ca sunt cam certaret.

_____19.Cateodata imi ies din sarite fara nici un motiv.

_____20.Stiu ca “prietenii” ma vorbesc pe la spate.

_____21.Sunt oameni care ma provoaca intr-atat, incat ajungem la bataie.

_____22.Am dificultati in a-mi controla temperamentul.

_____23.Sunt suspicios in ceea ce priveste strainii prea draguti/prietenosi.

_____24.Nu gasesc nici un motiv pentru a lovi o persoana.

_____25.Cateodata am senzatia ca oamenii rad de mine pe la spate.

_____26.Am amenintat persoane cunoscute.

_____27.Atunci cand oamenii sunt draguti, ma intreb ce vor.

_____28.Am fost atat de furios, incat am spart lucruri.

_____29.Sunt o fire calma/echilibrata.