Utilizarea Metodelor Gandirii Critice In Dezvoltare Creativitatii Elevilor

UTILIZAREA METODELOR

GÂNDIRII CRITICE ÎN

DEZVOLTARE CREATIVITĂȚII

ELEVILOR

CUPRINS

Introducere

1. Gândirea critică. Gândirea creativă

1.1. Prezentarea gândirii critice

1.1.1.Cultivarea deprinderilor de gândire critică la elevi

Gândirea creativă

Educația și creativitatea. Dezvoltarea creativității elevilor

Ce este educația

Creativitatea

2.2.1.Definirea creativității

2.2.2.Nivelurile creativității

2.2.3.Blocajele creativității

Dezvoltarea creativității elevilor

Metode și tehnici ale gândirii critice de dezvoltare a creativității

Metoda Problematizării

Învățarea prin descoperire

Sinectica

Brainstormingul

Ciorchinele

Metoda cubului

Cadranele

Cvintetul

Conversația euristică

Discuția

K-W-L (Știu-Vreau să știu-Am învățat

Pălăriile gânditoare

Metoda Philips 6-6

Metoda 6-3-5

Turul galeriei

CERCETARE PRIVIND EFICIENȚA METODELOR GÂNDIRII CRITICE ÎN DEZVOLTAREA CREATIVITĂȚII ELEVILOR LA ORELE DE LIMBĂ ȘI LITERATURĂ ROMÂNĂ

Noțiuni de cercetare pedagogică. Metodologia cercetării pedagogice

Definiție, specificul cercetării pedagogice

Metode folosite în cercetarea pedagogic

Scopul cercetării

Obiectivele cercetării

Ipoteza cercetării

Variabilele cercetării

Coordonate majore ale cercetării

Etapele investigației

Etapa inițială

Etapa experimentului formativ

Etapa finală

CONCLUZII

BIBLIOGRAFIE

ANEXE

Introducere

Amploarea schimbărilor generate de tendințele mondiale de integrare, globalizare și armonizare a arhitecturii sistemului European de învățământ constituie o provocare pentru sistemul educațional din orice țară. Aceste schimbări au impulsionat reforme menite să producă remanieri atât la nivel de politică educațională cât și la nivel de sistem, de proces.

Reformele din învățământ și realizarea unei educații de calitate, axată pe competențe, a plasat copilul în centrul tuturor schimbărilor, transformându-l în “subiect” al procesului educațional. Astfel pedagogia competențelor pune accentual pe “formarea de personalități autonome, integrabile social, capabile de învățare permanent, înzestrate cu capacități de gândire critic și creativă, raportate la interdependențele cunoașterii științifice și la evoluția acesteea, cu o înaltă profesionalitate, dar și cu evidenta flexibilitate a capacităților intelectuale și comportamentale.”1

Căutarea noastră didactică ar trebui să se orienteze spre descoperirea și implementarea celor mai eficiente metode de predare-învățare, care ar dezvolta și ar stimula gândirea critic, independent, flexibilă a omului în devenire.

Lucrarea de față tratează o temă de maximă importanță pentru procesul educațional. Utilizarea metodelor gândirii critice în învățământ și în dezvoltarea creativității, este o preocupare modernă în științele contemporane ale educației. În ultimii ani, cadrele didactice folosesc mai insistent metodele moderne de învățare, rezultatul activității lor este demonstrat prin schimbarea atitudinilor, a comportamentului și a performanțelor elevilor. Lecțiile au devenit mai atractive, motivația pentru învățare a crescut iar elevii au devenit subiecți active ai propriei formări.

Remarcăm în acest context un process conștient de învățare, orientat spre rezolvarea unor probleme, urmate de reflecții personale asupra rezultatelor. Copilul este pus în situația să gândească, să coopereze, să acționeze, să ia decizii. Toate aceste calități sunt necesare într-o societate în permanentă schimbare, pentru a reacționa prompt și responsabil la probleme, pentru a minimaliza posibilitatea de a fi manipulat și a se adapta conștient la schimbări.

1 Huberman A.M., Cum se produc schimbări în educație: contribuție la stadiul inovației, EDP, București 1978, p. 25

Interesul față de tema abordată a fost stârnit de dorința, de a demonstra că metodele de predare-învățare trebuie adaptate vremurilor actuale și îmbunătățite continuu, deoarece transmiterea pasivă de informații nu generează rezultatele dorite în pregătirea generațiilor viitoare pentru a face față provocărilor.

“Formatorii programului Dezvoltarea Gândirii Critice consider că un process de învățare eficient este determinat de anumite legități și de tehnologia didactică utilizată. Tehnologia didactică aplică diverse instrumente menite să contribuie la stabilirea clară a scopurilor și la asigurarea conexiunii inverse, iar succesul oricărui demers educațional depinde de principiile ce stau la baza lui”2

2 Cartaleanu T., Cosovan O., Aplicarea tehnicilor de dezvoltare a gândirii critice, Chișinău 2003, p.4

I.

Gândirea critică. Gândirea creativă

Prezentarea gândirii critice

Capacitatea de a gândi este o funcție specifică și familiară omului însă atât de greu este să o evaluăm și s-o controlăm. La fel cum unele componente ale corpului uman necesită antrenament specific pentru a se dezvolta, gândirea umană are și ea nevoie de antrenare corespunzătoare pentru a căpăta relevanță, claritate și acuratețe. Astfel trebuie să muncim și să o antrenăm pentru a obține rezultate bune, acest lucru are loc prin respectarea unor reguli si criterii, mai exact aplicând gândirea critică.

Gândirea critică a inceput să se dezvolte în a doua jumătate a secolului XX, respectiv este un domeniu nou și are un mare succes în zilele noastre, acest proces complex pornește de la acumularea informațiilor și se finalizează cu luarea unor decizii bine argumentate. Gandirea critică este un mod de funcționare a minții care presupune flexibilitate și deschidere spre inovare, este aptitudinea care nu apare spontan, ci se formează de-a lungul timpului prin practicarea ei, prin conștientizarea acestei practici, prin efort, prin incercare și învățare, generând dobândirea unor capacități mintale de procesare a informațiilor și se finalizează prin manifestarea unor comportamente adaptate și eficiente.

“Gândirea critică este sistematică deoarece implică proceduri și metode distincte. Ea presupune evaluări și formulări clare, întrucât este folosită deopotrivă în evaluarea opiniilor existente (ale tale sau ale altora) și în proiectarea altora noi. Ea opinează conform standardelor raționale, prin aceea că sunt judecate din perspectiva felului în care ele sunt rațional întemeiate. Gândirea critică implică, desigur, logica. Logica este studiul bunei raționări sau al inferențelor bune și al regulilor care le guvernează. Gândirea critică este însă mai cuprinzătoare decât logica,

întrucât nu presupune doar logica, ci și adevărul sau falsitatea enunțurilor, evaluarea argumentelor și a dovezilor, folosirea analizei și a investigației, aplicarea mai multor competențe care ne ajută să decidem ce merită să credem sau să facem.” 3

3 Lewis Vaughn, The Power of Critical Thinking, Oxford University Press, New York, 2005, p. 4

Gândirea critică analizează propria gândire dar și informațiile noi, antrenează și folosește activități intelectuale astfel formează deprinderi și aptitudini, odată dobândite de om, acesta v-a avea mereu tendința de a analiza cat mai discret informațiile și de a identifica greșelile mult mai rapid. Gândirea critică este un produs al propriei gândiri, reprezintă etapa finală în care este firesc să cooperăm, să interacționăm cu propriile idei și cu informațiile noi.

“Gândirea critică ne ajută în primul rând să identificăm argumentele cu scopul de a le analiza și evalua din punct de vedere al structurii și consistenței logice. Un raționament valid trebuie să se bazeze pe o logică consistentă, solidă, iar nu pe emoții ori presiune socială. În plus, adevărul unui raționament nu este determinat de emoția pe care o stârnește, nici de grupul social care crede în acel raționament. Cu alte cuvinte argumentele sunt susceptibile să sufere din cauza așa-numitelor erori logice, dar și a prejudecăților, preconcepțiilor, predispozițiilor.” 4

Odată ce este învățată și însușită, gândirea critică reprezintă un factor util în formularea soluțiilor și deciziilor inteligente cu privire la ce trebuie să credem și ce trebuie să facem, astfel putem evita erorile, iluziile deoarece inevitabil căutăm adevăruri din realitate, indiferent dacă contrazic sau pun la indoială cunoștințele, credințele noatre anterioare. Totodată putem conștientiza realitatea ce ține de noi înșine și faptul că suntem ființe limitate, predispuse să greșim și să ne supra-apreciem.

1.1.1. Cultivarea deprinderilor de gândire critică la elevi

În zilele noastre școala este tot mai mult preocupată de dezvoltarea unei gândiri critice la elevi, această tendință este influențată de nevoile societății de azi și de marea dorință de a forma noi persoane puternice ci nu copii identice a parinților sau profesorilor. Fiecare decizie luată, fiecare soluție găsită este rezultatul obținut în urma unei analize, concluzii la care am ajuns prin gândire, iar dacă acționăm din instinct fără să analizăm toti factorii, obținem concluzii greșite și eronate.

Preșcolarii nu au încă formată aptitudinea de a gândi critic, de aceea ei cred tot ce le spunem noi, cred în poveștile citite și personjele fantastice, în desenele animate și în Moș

4 http://www.scientia.ro/homo-humanus/75-granitele-gandirii/4376-scurte-consideratii-despre-gandirea-critica.html

Crăciun. Dar odată ce cresc ei acumulează experiență iar judecățile raționale se optimizează, nu mai sunt atât de creduli și pun la îndoială covingerile părinților sau a altor adulți. Din păcate când devenim adulți, luăm decizii pripite fără a verifica și controla propria gândire, deoarece avem acces la tot felul de informații (televizor, internet, mass-media), argumente, teorii a căror validitate poate fi verificată doar analizând și aplicând gândirea critică, aceasta apare doar atunci când mentalitatea “unicului răspuns” dispare.

Un studiu efectuat în domeniul învățării și gândirii critice a dovedit că formarea de deprinderi separat de învățarea cunoștințelor diminuează gândirea critică, elevii pot obține performanțe la un test sau într-un anumit domeniu dar nu ii face capabili să aplice acele cunoștințe sau deprinderi la un alt test sau domeniua, astfel pot avea eșec. “Cultivarea deprinderilor de gândire critic presupune învățarea de către elevi și studenți a unor exerciții de apreciere a ideilor și a le examina implicațiile, cu o doză de scepticism respectuos.”5 Pregătirea elevilor și însușirea unei gândiri critice este o muncă acerbă, care necesită mult efort și implicare din partea cadrelor didactice, din fericire nu este o sarcină imposibilă, elevii sunt receptivi,

înregistrează performanțe, colaborează în colectiv și își dezvoltă capacitatea de a gândi critic și de a-și exprima opinia personală.

“Calitatea cunoștințelor depinde nu doar de procesul de predare propriu-zis dar și de capacitățile și aptitudinile elevilor și studenților de a formula propria părere asupra lucrurilor, evenimentelor și problemelor studiate, găsirea modalităților de a dezbate soluțiile cu privire la aceste probleme, alegerea rațională a soluțiilor optime și soluționarea propriu-zisă a problemei. Prin urmare, este imperative ca elevii să învețe că opinia lor are valoare și putere, nu doar reproducerea unor material și constatări este o reușită, dar pe măsura perceperii subiectului, elevii trebuie să învețe cum să se integreze în dialog, în comunicare pentru a formula unele teze constructive și a exprima unele argumente convingătoare. Aceasta evidențiază nemijlocit relevanța capacităților de a gândi critic și constructive, de a spori capacitatea de exprimare și de înțelegere a opiniei oponentului.” 6 Odată ce își dezvoltă capacitatea de a gândi critic, elevii nu

Viorica Antonov, Monitor social nr.7, Chișinău 2010

Idem

mai intâlnesc greutăți în exprimarea orală, discursurile capătă o coerență iar ideile sunt mult mai convingătoare, sunt capabili să formuleze judecăți de valoare și pot realiza o critică constructivă.

Gândirea creativă

În comparație cu gândirea critică, gândirea creativă presupune procesul folotit în momentul când aducem argumente, soluții, idei noi. Este un proces de gândire fe și aptitudinile elevilor și studenților de a formula propria părere asupra lucrurilor, evenimentelor și problemelor studiate, găsirea modalităților de a dezbate soluțiile cu privire la aceste probleme, alegerea rațională a soluțiilor optime și soluționarea propriu-zisă a problemei. Prin urmare, este imperative ca elevii să învețe că opinia lor are valoare și putere, nu doar reproducerea unor material și constatări este o reușită, dar pe măsura perceperii subiectului, elevii trebuie să învețe cum să se integreze în dialog, în comunicare pentru a formula unele teze constructive și a exprima unele argumente convingătoare. Aceasta evidențiază nemijlocit relevanța capacităților de a gândi critic și constructive, de a spori capacitatea de exprimare și de înțelegere a opiniei oponentului.” 6 Odată ce își dezvoltă capacitatea de a gândi critic, elevii nu

Viorica Antonov, Monitor social nr.7, Chișinău 2010

Idem

mai intâlnesc greutăți în exprimarea orală, discursurile capătă o coerență iar ideile sunt mult mai convingătoare, sunt capabili să formuleze judecăți de valoare și pot realiza o critică constructivă.

Gândirea creativă

În comparație cu gândirea critică, gândirea creativă presupune procesul folotit în momentul când aducem argumente, soluții, idei noi. Este un proces de gândire folosit pentru a aduce soluții creative, prin analizarea și explorarea tuturor ideilor existente, posibile. Gândirea creativă implică idei noi care nu au fost îmbinate înainte.

Specialiștii susțin că gândirea creativă are o importanță deosebită pentru elevii cu capacitate de a gândi creativ, pentru a-și îmbunătăți capacitatea de comunicare în diferite domenii. Aplicarea metodelor și tehnicilor de gândire creativă facilitează dezvoltarea capacităților de a gândi într-un mod mai larg și crează premize pentru a face creație.

Gânidirea creativă a fost definită de către J.P. Guilford, ca un „mozaic” de aptitudini creative, discrete și măsurabile prin evaluări sau teste specifice. “Aceasta stimulează la individ capacitatea de flexibilitate și originalitatea în articularea unei constatări eficace și în elaborarea și menținerea unei gândiri constructive. Gândirea creativă se evaluează prin calitatea și frecvența răspunsurilor și interpelărilor din cadrul unor discuții. De exemplu, pentru a găsi o soluție la o problemă anumită, se creează o situație-mulaj unde se interpelează cu anumite propuneri, sugestii și răspunsuri formulate de un grup de indivizi, după care, fără o apreciere privind calitatea și eficiența lor, se determină propunerea sau soluția. Acest lucru se face în mod optim pentru a dezvolta esențial aptitudinea reactivă a cunoștințelor din memorie.”7

7 http://www.scientia.ro/homo-humanus/75-granitele-gandirii/4376-scurte-consideratii-despre-gandirea-critica.html

Educația și creativitatea. Rolul creativității în educație

Ce este educația

„Educația este o cultură a caracterului, o obișnuință contra naturii, dar și singura care-i distinge pe oameni. Este o artă, care face să treacă conștientul în subconștient, este un fapt al școlii, și al unei virtuți, pe care o porți cu tine.” 8 Educația reprezintă activitatea umană, de mare complexitate, proiectată la nivelul unor finalități pedagogice ce vizează formarea și dezvoltarea elevilor în mod conștient, sistematic și organizat, cu scopul de a-i transforma în personalități active și creatoare cu o multitudine de interese.

Educația este realizată și exercitată de către adulți asupra copiilor cu scopul de a atinge idealul educațional care reprezintă așteptările societății față de membrii ei. Activitatea educativă are menirea să favorizeze dezvoltarea individului deoarece fiecare beneficiază de educație și mai apoi generează potențial educativ. Fiecare persoană contribuie direct sau indirect la educarea celor din jur, transmite și cultivă cunoștințele acumulate, stârnește curiozitatea, stimulează educația, disciplinează persoanele din jur și participă la dezvoltarea perfecțiunii spre care tindem.

Prin urmare educația este activitatea umană ce are drept scop formarea individului, Peter

Ludwig Berger susținea că prin educație se urmăresc doua mari scopuri: “Primul e să dăm copilului cunoștințe generale de care, bineînțeles, va avea nevoie să se servească: aceasta este instrucția. Celălalt e să pregătim în copilul de azi pe omul de mâine și aceasta este educația.” În concluzie, educația este activitatea ce trebuie să formeze și să-i ofere tânărului capacitatea de a percepe lucrurile din jur, și de a trăi într-o societate liberă, creată de el însuși. Iar scopurile educație sunt realizate atunci cand tânărul devine independent și este stăpân pe el si pe propriul destin.

Creativitatea

2.2.1. Definirea creativității

Pentru a defini ansamblul de trăsături proprii fiecărei persoane la un anumit nivel, G. W. Allport a introdus termenul creativitate, el considera că aceasta nu poate fi limitată ci din potrivă

8 www.educativ.info

poate fi dezvoltată. Conceptul de creativitate este unul vag și imprecis, de aceea există nenumărate definiții însă oamenii o percep a fi capacitatea gândirii umane de a-și imagina și a realiza ceva nou și original, de a găsi metode și soluții noi, de a crea lucruri necunoscute.

“Având în vedere complexitatea fenomenului creativității, Al. Roșca arată că este greu de formulat o definiție unanim recunoscută. În sens larg, putem considera creativitatea ca pe un fenomen general uman, forma cea mai înaltă a activități omenești. În sens restrâns, putem distinge patru accepțiuni ale termenului de creativitate: ca produs, ca proces, ca potențialitate general umană, ca abilitate creativă, ca dimensiune complexă a personalității (M Zlate, 1994).” 9

Creativitatea ca produs presupune totalitatea factorilor subiectivi și obiectivi care conduc la crearea unui produs valoros, autentic și cât mai original. Creativitatea ca proces reprezintă pașii parcurși în procesul creator, în această privință există diferite opinii, G. Wallas, E. D.

Hutchinson, R. Thompson identifică patru etape ale creativității: pregătirea, incubația, iluminarea, verificarea iar Al. Osborn susține că sunt șapte etape: orientarea, preparația, analiza, ideația, incubația, sinteza, evaluarea. Indiferent cum sunt clasificate etapele procesului creator, cel mai important este evoluția și dinamica acestuia, pornește de la o simplă ideie și treptat devine creație. Creativitatea ca potențialitate general umană sugerează faptul că aceasta nu se transmite ereditar ci este prezentă la fiecare indivit în diverse proporții, de aceea poate fi stimulată și antrenată. Creativitatea ca dimensiune complexă a personalității a fost definită de către Paul Popescu-Neveanu astfel:” creativitatea presupune o dispoziție generală a personalității spre nou, o anumită organizare (stilistică) a proceselor psihice în sistem de personalitate.”

Nivelurile creativității

“Până în prezent, creativitatea este percepută drept ceva ce poate fi dezvoltat în cazul majorității indivizilor. J. P. Guilford a susținut că fenomenul creativității reprezintă o trăsătură general umană și că toți oamenii pot fi distribuiți, la niveluri diferite, pe o scală continuă a creativității.”10 În acest context, I.A. Taylor face o clasificare și distinge 5 niveluri ale creativități:

Gabriela Popescu, Psihologia creativității, Editura Fundației România de Mâine, București 2007, p. 6

Dorina Sălăvăstru, Psihologia educației, Polirom 2004, p 98

creativitatea expresivă este fundamentală și necondiționată, se caracterizează prin liberă exprimare și spontaneitate, o întâlnim în desenele copiilor;

creativitatea productivă presupune însușirea unor deprinderi care facilitează procesul creator, este specifică tehnicienilor;

creativitatea inventivă scoate în evidență capacitatea de a inventa, de a descoperi și de a interpreta relații cunoscute;

creativitatea inovativă necesită înțelegerea principiilor fundamentale ale unui domeniu și apoi modificarea finală a abordării unui fenomen;

creativitatea emergentă este considerată supremă și implică descoperirea unor principii, a unor idei revoluționare și foarte puțini ajung la acest nivel, cei care ajung sunt considerati genii.

Blocajele creativității

Pe langă factorii ce stimulează creativitatea, se înregistrează și factorii inhibitori care mai sunt numiți și blocaje. În literatura de specialitate există mai multe clasificări ale blocajelor, dar majoritatea autorilor le împart în blocaje perceptive, emoționale și culturale.

Blocajele perceptive “se referă la faptul că familiarizarea cu un anumit mediu ne împiedică, de cele mai multe ori, să vedem unele semnificații, relații sau idei noi.” 11 Cu alte cuvinte, este vorba despre deprinderile de a înțelege lucrurile într-un anumit mod, de automatismele care intervin în perceperea situațiilor noi, de dezvoltarea permanentă a lumii

înconjurătoare. Pentru a înțelege informațiile noi este nevoie ca, creerul nostru să distingă vechile cunoștințe și să se detașeje de ele.

Blocajele emoționale evidențiază importanța factorilor afectivi în creativitate. Barierele emoționale cele mai des întâlnite sunt: timiditatea, frica de a nu arăta ridicol în fața celorlalți, frica de a nu greși, teama de a fi diferit, neîncrederea în sine, lipsa de perseverență.

Blocajele culturale și sociale “fac trimitere la tendința oamenilor de a se ralia valorilor și reprezentărilor celorlalți. Și aceasta pentru că, de obicei, persoanele cu idei neobișnuite sunt private cu suspiciune și chiar cu dezaprobare, ceea ce poate constitui un motiv de descurajare pentru ele. Accentul pus în școală pe reproducere, lipsa de apreciere a originalității, sancționarea

11 Dorina Sălăvăstru, Psihologia educației, Polirom 2004, p. 111

curajului de a pune întrebări incommode conduc la cultivarea comportamentelor conformiste.”12

De aici apare neîncrederea în propria fantezie și ideea că a fi original și a avea o gândire diferită este un inconvenient social, astfel este mai ușor să ne conformăm majorității.

Dezvoltarea creativității elevilor

Psihologii susțin că fenomenul creativității nu este specific doar unei minorități, este o caracteristică genera-umană și fiecare persoană posedă caracteristici creative ce se evidențiază la niveluri și cazuri diferite. Scopul educației este dezvoltarea și structurarea capacităților creative a fiecărui elev, iar pentru atingerea lui cadrele didactice trebuie să aibă o atitudine pozitivă față de anumite metode și principii călăuzitoare ce pot fi aplicate în majoritatea problemelor legate de creativitate.

“Condiția primară a dezvoltării creativității elevilor este ca profesorul să știe ce înseamnă a fi creative, să aibă cunoștințe de bază despre creativitate, despre psihologia creativității, despre posibilitățile de dezvoltare a acesteia în procesul de învățământ. Altfel, el nu va putea încuraja ceva ce nu înțelege sau despre care nu știe mare lucru. Este, de asemenea, necesară respectarea personalității creatoare a elevului. Acest lucru nu este ușor dacă ne gândim la faptul că elevii creative pun întrebări incommode, oferă soluții inedited de rezolvare a problemelor, nerespectând procedeele stereotype, sunt de o curiozitate uneori supărătoare și sunt nonconformiști.”13 Cu părere de rău, unele cadre didactice inhibă creativitatea copiilor, nu-i

încurajează și impun un comportament conformist.

Profesorul trebuie să mențină o atmosferă permisivă, să nu fie nici autoritar dar nici laissez-faire, să ia decizii împreună cu grupul de elevi în ceea ce privește modul de organizare a lecției. Acesta trebuie să fie creativ în activitatea didactică și să dezvolte această caracteristică la elevi și în același timp să aibă mare grijă să nu o distrugă, Teresa Amabile identifică patru factori, numiți de ea “asasini ai creativității”: evaluarea, recompensa, competiția și restrângerea capacității de alegere. Cadrele didactice trebuie să orieteze și să încurajeze elevii să descopere, să rezolve și să formuleze probleme. “Învățarea pe bază de probleme, învățarea prin descoperire sau

Dorina Sălăvăstru, Psihologia educației, Polirom 2004, p. 111

Idem, p. 113

învățarea prin descoperire dirijată reprezintă forme ale unei învățări de tip euristicprin care profesorul stimulează creativitatea elevilor. Elevii trebuie îndrumați să dobândească o gândire independentă, să manifeste toleranță față de ideile noi, să acționeze liber și să utilizeze o critică de tip constructiv. Acest tip de învățare nu numai că duce la formarea unui stil creativ de rezolvare a problemelor, dar are efecte și asupra dezvoltării personalității elevilor.”14

Metode și tehnici ale gândirii critice de dezvoltare a creativității

Metoda Problematizării

“Învățarea prin rezolvarea de probleme sau prin explorarea alternativelor, este o variantă a euristicii, o altă modalitate, mai complexă, de aplicare a teoriei învățării prin descoperire. Ca tehnică de instruire, problematizarea își găsește utilizarea pretutindeni unde se pot crea situații-probleme care urmează a fi soluționate prin gândire comună și căutare, prin cercetare și descoperirea unor noi adevăruri, a unor noi reguli și invenția unor soluții de ordin superior care devin parte integrantă a repertoriului individual de achiziții.”15 Problematizarea sugerează crearea unor situații problemă de către profesor și soluționarea lor de către elevi. Această metodă încurajează activitatea gândirii elevilor, provoacă copiii să identifice, să facă asocieri, să fie cât mai inventivi, să-și dezvolte creativitatea. Prin intermediul acestei metode profesorul dezvoltă un anumit conținut ce se regăseste în conținuturile viitoare.

Învățarea prin descoperire

Predarea-învățarea prin descoperire are nevoie de anumite tehnici care să motiveze și să determine elevul să identifice și să conștientizeze conflictul dintre informația dobândită anterior și informația nouă, implicându-l activ în acțiunea de descoperire a unor noi proprietăți ale fenomenului studiat. Asemănătoare metodei problematizării, aceasta presupune analiza unui text sau a unei probleme și descoperirea unor soluții posibile. Aceasta se poate realiza independent sau dirijat, în dependență de implicarea profesorului. Utilizarea acestei metode implică parcurgerea unor etape: confruntarea cu o situație problemă, realizarea actului descoperirii prin

Dorina Sălăvăstru, Psihologia educației, Polirom 2004, p. 114

Ioan Cerghit, Metode de învățământ, Polirom 2006, p. 155

interpretarea datelor și evidențierea noului, formularea și verbalizarea concluziilor și în final exersarea în ceea ce s-a descoperit.

„În funcție de relația ce se stabilește între cunoștințele dobândite anterior și cele care urmează să fie descoperite și însușite, putem distinge următoarele tipuri de descoperire: 1. descoperirea inductivă: pe baza cunoștințelor particulare sunt dobândite cunoștințe cu un grad mai mare de generalitate; 2. descoperirea deductivă: pornind de la cunoștințe cu un grad de generalitate mare se ajunge la cunoștințe particulare sau cu un grad de generalitate mic; 3. descoperirea transductivă: se bazează pe relații analogice între serii de date.” 16

Sinectica

Sinectica este o metodă de educare și exersare a creativității, se aseamănă cu brainstormingul dar este mai eficientă. Aceasta încurajează productivitatea de idei și este preocupată nu doar de emiterea acestora ci și de valorificarea stărilor emoționale trăite de elevi de-a lungul proceselor creative. Este specifică prin faptul că se bazează pe folosirea analogiilor pentru înțelegerea situațiilor problemă, astfel încât necunoscutul să fie familiar iar cunoscutul să pară ceva neobișnuit. Sinectica se centrează pe dezvoltarea imaginației și fanteziilor copiilor și este indispensabilă în afirmarea creativității.

Brainstormingul

Brainstormingul este o metodă utilizată în grup și solicită participarea tuturor elevilor la analiza unor probleme, situații și ghidarea lor spre identificarea celor mai adecvate soluții de rezolvare. “Metoda asaltului de idei se ghidează după doua principii generale: 1. Cantitatea determină calitatea și 2. Amânarea evaluării/judecării ideilor celorlalți.”17 Această metodă stimulează și cultivă creativitatea de grup, determină elevii să găsească și să producă cât mai multe soluții, se bazează pe schimbul maxim de idei și pe cantități cât mai mari de idei originale. Brainstormingul urmărește câteva etape, în prima fază se alege tema și se anunță sarcinile de lucru, în cea de-a doua fază se solicită enunțarea tuturor ideilor cât mai rapid și succint, acestea se notează la tablă sau în caiete, se oferă timp pentru asimilarea și așezarea ideilor care sunt cele

Ion Albulescu, Mirela Albulescu, Predarea și învățarea disciplinelor socio-umane, Polirom, 2000, p. 146-147

Ioan Scheau, Gândirea critică, Editura Dacia, Cluj Napoca, 2004, p. 8

mai aproape de posibilile soluții ale problemei, apoi le grupează după anumite criterii. Fiecare categorie de idei este pusă în dezbatere iar la final se afișează ideile rezultate de la fiecare grup sub diferite forme cât mai originale. Această metodă se folosește mai mult în cadrul lecțiilor de sinteză cu caracter aplicativ.

Ciorchinele

Este o metodă de predare-învățare care motivează și încurajează elevii să gândească liber, este o variantă mai simplă a brainstorming-ului și presupune găsirea și evidențierea unor legături dintre idei, este o cale de acces la propriile cunoștințe sau convingeri referitoare la un anumit subiect. Metoda ciorchinelui poate fi aplicată în cadrul lecțiilor de recapitulare și sintetizare a cunoștințelor dar și la începutul unei lecții de predare, pentru a reactualiza informațiile acumulate anterior și funcționează după următoarele etape: ”1. Se scrie un cuvânt/ temă (care urmează a fi cercetat) în mijlocul tablei sau a unei foi de hârtie; 2. Elevii vor fi solicitați să-și noteze toate ideile, sintagmele sau cunoștințele pe care le au în minte în legătură cu tema respectivă, în jurul cuvântului din centru, trăgânde-se linii între acestea și cuvântul inițial; 3. În timp ce le vin în minte idei noi și le notează prin cuvintele respective, elevii vor trage linii între toate ideile care par a fi conectate; 4 Activitatea se oprește când se epuizează toate ideile sau când s-a atins limita de timp acordată.”18

Metoda cubului

Această metodă de învățare prin cooperare include analizarea și explorarea unei situații, unei probleme, unui subiect din diferite perspective și permite o analiză complexă și integratoare. Metoda cubului este aplicată deobicei pentru a dobândi cât mai multe informații referitoarea la un anumit subiect. Analiza și studierea acestui subiect se poate realiza individual sau in grupuri de 4-5 persoane, cadrul didactic utizează un cub care are înscris câte o sarcină de lucru pe fiecare față: descrie, compară, analizează, asociază, aplică, argumentează.

“În cadrul activității la clasă cele șase etape se pot desfășura fie în ordinea de mai sus, fie, pentru ca activitatea să fie mai atractivă, în funcție de noroc, după ce s-a aruncat cu cubul. Lecția

18 Ghid metodic: Educația civică-curriculum și pregătirea profesorilor, MEC, 2001, p. 21

se poate încheia cu elaborarea unei lucrări, de către fiecare grup ce a rezolvat una din cele șase sarcini de lucru, ce poate fi afișată în clasă pentru a fi studiată în întregime.”19

Cadranele

Metoda cadranelor este o tehnică de sintetizare și rezumare a unui conținut de învățare prin implicarea și participarea elevilor în înțelegerea și asimilarea lui adecvată și presupune extragerea esențialului dintr-un tex analizat și aranjarea ideilor sub forma unui tabel cu patru cadrane. Această metodă se aplică în urma citirii unui text, unei povestiri sau în urma unei prelegeri și doar atunci elevii sunt solicitați să noteze anumite aspecte, respectând următoarele indicații: „primul cadran se completează cu sunetele descrise în textul lecturat, al doilea cadran se completează cu sentimentele pe care le-a avut elevul în timpul lecturii textului, al treilea cadran se completează cu asemănările existente între ideile textului și cunoștințele anterioare ale elevului și ultimul cadran se completează cu învățătura desprinsă din text, adică ideile morale pe care și le pot însuși elevii din textul analizat.”20 Această metodă urmărește implicarea elevilor în realizarea unei înțelegeri conștiincioase a unui conținut nou și exprimarea, susținerea propriului punct de vedere referitor la tema pusă în discuție.

Cvintetul

Metoda cvintetul este o metodă nouă folosită mai des în cadrul disciplinelor umaniste și pune accentul pe forța creativă a elevului. Aceasta presupune sintetizarea și rezumarea unui fragment studiat prin realizarea unei poezii în cinci versuri care are următoarea structură: „primul vers care de fapt este un singur cuvânt-cheie (de obicei un substantiv) referitor la subiectul în discuție, al doilea vers e format din două cuvinte (adjective) care descriu ceva, versul al treilea, este format din trei cuvinte care exprimă acțiuni (verbe de obicei la gerunziu), al patrulea vers e format din patru cuvinte și exprimă sentimentele elevului față de problema, subiectul în cauză și ultimul vers este format tot dintr-un cuvânt exprimând esența problemei.”21

Ioan Scheau, Gândirea critică, Editura Dacia, Cluj Napoca, 2004, p. 13

Idem, p. 10

Ion Al. Dumitru, Dezvoltarea gândirii critice și învățarea eficientă, Ed. de Vest, Timișoara, 2000, p. 91

Conversația euristică

Conversația euristică este un dialog între cadrul didactic și elev, care stârnește curiozitatea și interesul elevului cu ajutorul unui set de întrebări care duc la obținerea unui răspuns la o anumită sarcină. Întrebarea este limita dintre știu și nu știu de aceea, această metodă are succes în orice situație de învățare. Întrebarea sugerează o parte a răspunsului iar cealaltă parte este găsită de elevi în bagajul de cunoștințe acumulat. Această metodă îi determină pe elevi să facă conexiuni între cunoștințele dobândite, pentru a dobândi altele noi. În conversația euristică întrebările se succed dinamic, în dependență de legăturile și completările dintre ele. O întrebare poate genera o altă întrebare dar în același timp poate ascunde o întrebare neformulată.

Discuția

Discuția este o metodă ce facilitează comunicarea dintre elevi și profesor- elevi în cadrul activității didactice și îi antrenează pe elevi să adopte un comportament democratic și să înțeleagă că orice opinie trebuie ascultată și respectată indiferent dacă sântem de acord sau nu.

Discuția se realizează după anumite etape: „1. Reamintim elevilor care sunt regulile într-o discuție, 2. Aranjăm elevii în cerc sau semicerc și stă împreună cu ei pentru a modela discuția, 3. Prezentăm subiectul discuției cu claritate și într-un mod care să încurajeze exprimarea ideilor, 4. Modelăm discuția având grijă să orientăm cu subtilitate răspunsurile elevilor, facilitând exprimarea punctelor de vedere diferite și lansând întrebări care să provoace continuarea discuției.”22

K-W-L (Știu-Vreau să știu-Am învățat)

Este o metodă necesară și utilă pentru înțelegerea unui text, aceasta poate fi aplicată atunci cand citești un text sau când audiezi o prelegere. Prin intermediul acestei metode se identifică ceea ce elevii cunosc deja referitor la o anumită temă și se notează ceea ce doresc să cunoască la finalul lecției. Metoda dată poate fi aplicată în toate tipurile de lecții, iar cele trei rubrici pot fi completate pe parcursul întregii activități, pe măsură ce găsim răspunsuri la întrebările noastre. În completarea tabelului se respectă anumiți pași și anume: “se anunță subiectul lecției iar elevii spun tot ce cunosc despre subiectul respective. Se discută cu elevii

22 Ghid metodic: Învățarea activă, MEC, Consiliul Național pentru Pregătirea Profesorilor, 2001, p. 25

până se conturează câteva idei esențiale legate de subiectul în discuție, pe care le trecem în prima coloană, apoi fiecare ideie notată se dezvoltă. În timpul discuției vor apărea neclarități sau idei greșite, trecem toate elementele necunoscute în coloana a doua, apoi întrebăm elevii ce alte informații ar dori să cunoască în legătură cu subiectul în discuție, trecem și acestea în coloana a doua. Discutând cu elevii, lecturând un text sau folosind materiale complementare clarificăm problemele necunoscute sau înțelese greșit. Putem utilize chiar și lucrul în echipă pentru obținerea de noi informații. După ce elevii au terminat lucrul, discutăm despre elementele noi pe care și le-au însușit și trecem toate aceste idei în coloana a treia. Pentru o mai bună interdependență pozitivă a elevilor cerem acestora să compare ceea ce știau inițial cu ceea ce au învățat. Decidem apoi împreună dacă mai sunt problem ce ar trebui clarificate și dacă sânt, le clarificăm.”23

Pălăriile gânditoare

Este o metodă interactivă ce stimulează creativitatea elevilor și se bazează pe interpretarea de roluri în funcție de pălăria aleasă. Sunt șase pălării de diferite culori: alb, roșu, galben, verde, albastru și negru. Fiecare grup își alege o pălărie și îndeplinește sarcina propusă. Elevii sunt liberi să spună ce gândesc în funcție de pălăria ce o au. Membrii pălăriei albe au o părere obiectivă și neutră asupra informațiilor, aceștea se concentrează pe imagini clare si fapte obiective. Membrii pălăriei roșii oferă o perspectivă emoțională asupra evenimentelor, dau frâu liber imaginației și sentimentelor. Pălăria neagră are o perspectivă negativă, pesimistă, este prudentă și oferă judecăți sumbre referitoare la evenimentul discutat. Pălăria galbenă are membri optimiști cu o viziune pozitivă și constructivă ce gândesc logic asupra situației. Echipa pălăriei verzi oferă idei noi, inovatoare și creative, iar echipa pălăriei albastre este responsabilă de organizarea și desfășurarea activității, membrii echipei dirijează bunul mers al activității și controlează procesul de gândire. Elevii trebuie să cunoască sarcina fiecarei pălării și să o îndeplinească cât mai conștiincios. Tehnica pălăriilor gânditoare este folosită pentru a determina indivizii să-și schimbe perspective de gândire, să ia în considerație și alte puncte de vedere.

23 Ghid metodic: Participarea școlii la prevenirea și combaterea traficului de ființe umane, OIM și MEC, 2001, p. 26-27

Metoda Philips 6-6

Denumirea acestei metode vine de la desfășurarea ei la clasă, deoarece elevii sunt împărțite în echipe a câte șase și discuțiile asupra temei propuse au loc doar șase minute. Această metodă este asemănătoare cu brainstorming-ul, singura diferență este că discuțiile durează doar șase minute. Această metodă urmărește abordarea mai multor aspecte ale temei propuse într-un termen limitat, facilitează comunicarea și exprimarea elevilor în grup, oferă posibilitatea de a confrunta mai multe opinii și de a fi cât mai creativi. Activitatea în cadrul acestei metode se desfășoară în felul următor: Se împart elevii în grupuri a câte șase și se alege un lider și un secretar, liderul dirijează activitatea și prezintă concluziile finale iar secretarul notează ideile grupului. Se anunță tema ce v-a fi analizată și dezbătută de fiecare grup și se argumentează importanța ei. În termen de șase minute se desfășoară discuții în grup, fiecare membru propune o soluție, cele mai bune sau progresive sunt notate de secretar, liderul fiecărei echipe prezintă ideile finale cadrului didactic

Metoda 6-3-5

Această metodă se numește 6-3-5 deoarece fiecare grup este format din 6 persoane care notează pe o foie albă cate 3 idei iar ceilați 5 îmbunătățesc aceste idei. Cadrul didactic enunță tema pentru care trebuie să găsim soluții apoi împarte clasa în grupe de câte 6 copii, aceștea individual realizează un tabel cu trei rubrici în care notează câte o ideie, apoi tranmite foia colegului din dreapta și o primește pe cea a colegului din stânga. Fiecare elev citește ideile notate pe foaie și încearcă să le îmbunătățească cât mai creativ, foile sunt transmise la toți membrii grupului și ideile inițiale sunt îmbunătățite. În final foile ajung la cadrul didactic iar acesta le clasifică după importanța lor și le apreciază. Pentru o mai bună autoevaluare și pentru un feed-back pozitiv ideile finale sunt discutate și analizate de întreaga clasa.

Turul galeriei

Este o metodă de învățare interactivă care se bazează pe colaborarea dintre elevi, aceștia sunt puși în situația de a găsi metode de soluționare a unei probleme. Această metodă permite evaluarea formativă a rezultatelor și soluțiilor obținute de elevi și constă în următoarele: “1 elevii, în grupuri de trei sau patru , rezolvă o sarcină de învățare susceptibilă de a avea mai multe

soluții. 2 Produsele muncii grupului se materializează într-o schemă, diagramă, inventar de idei etc. Notate pe o hârtie. 3 Posterele se expun pe pereții clasei, transformați astfel într-o veritabilă galerie. 4 La semnalul profesorului, grupurile trec pe rând, pe la fiecare poster pentru a examina soluțiile propuse de colegi. Comentariile și observațiile vizitatorilor sunt scrise pe posterul analizat. 5. După ce se încheie turul galeriei (grupurile revin la poziția inițială, de plecare) fiecare echipă își reexaminează produsul muncii lor comparativ cu ale celorlalți și discută observațiile și comentariile notate de colegi pe propriul lor poster.”24

24 Ion Al. Dumitru, Dezvoltarea gândirii critice și învățarea eficientă, Editura de Vest, Timișoara, 2000, p. 102-103

II. CERCETARE PRIVIND EFICIENȚA METODELOR

GÂNDIRII CRITICE ÎN DEZVOLTAREA CREATIVITĂȚII

ELEVILOR LA ORELE DE LIMBĂ ȘI LITERATURĂ ROMANĂ

Noțiuni de cercetare pedagogică. Metodologia cercetării pedagogice

Definiție, specificul cercetării pedagogice

Cercetarea pedagogică este o strategie utilizată cu scopul de a descoperi unele relații deosebite între componentele acțiunii educaționale si de a identifica soluții optime în desfășurarea sa ulterioară. Cercetarea pedagogică duce în mod inevitabil la identificarea și desprinderea unor manifestări și interacțiuni proprii educației și sugerează soluții pentru creșterea randamentului său.

Obiectul cercetării pedagogice îl reprezintă o problemă sau o situație pedagogică identificată de cercetător și delimitată din ansamblul structural din care face parte cu scopul de a o explica și a dobândi într-un final certitudini asupra funcționalitații sale. Cercetarea pedagogică are rolul de a răspunde unor nelămuriri desprinse neîncetat din practica educativă. Răspunsurile și explicațiile obținute în urma cercetării reprezintă sugestii pentru ameliorarea și îmbunătățirea procesului instructiv-educativ.

Specificul cercetării pedagogice se identifică din caracteristicile particulare ale acțiunii educaționale. Demersul investigativ ce urmează sa-l realizăm ne obligă să analizăm problema identificată prin raportarea la variabilele acțiunii educaționale. Astfel, cercetarea pedagogică are menirea de a integra problema respectivă în contextul psihosocial din care face parte și în ansamblul factorilor de personalitate care sunt învățătorul și elevul. Cercetarea pedagogică este un proces care are scopul de a identifica cât mai multe relații dintre variabilele incluse în procesul educației. În orice cercetare pedagogică sunt indispensabile variabilele ce țin de personalitatea agentului acțiunii și a personalității elevului.

Nu poate exista o cercetare pedagogică care să nu includă învățătorul și elevul sau să facă abstracție de ei. Din punctul de vedere al finalităților sale educația urmărește formarea omului cu scopul de a se integra în societate. Acest proces necesită modificări continue în conținutul și

structura personalității copilului și urmărește în activitatea instructiv-educativă rezolvarea cantitativă și calitativă a sarcinilor de lucru. Atingerea acestui scop nu se realizează spontan, doar prin simplă acumulare de experiență, iar cercetarea care adresează întrebări și caută soluții este indispensabilă.

1.2 Metode folosite în cercetarea pedagogică

„Pornind de la ideea că măsura eficienței oricărei pedagogii o constituie educatul și de la faptul că influențele educative nu constau doar în performanțe cuantificabile și măsurabile, ci și în acte de conștiință și conduită, care nu pot fi cuprinse în tipare exacte, este important ca într-o cercetare pedagogică să se recurgă la un ansamblu de metode de investigație complementare, care să interacționeze, să se completeze și să se sprijine reciproc.” 25 În realizarea acestei cercetări am utilizat următoarele metode: metoda autoobservației, metoda observației sistematice, metoda anchetei, chestionarul.

Metoda autoobservației constituie o metodă de cercetare care presupune implicarea totală a cercetătorului în experiența sau fenomenul analizat și studierea propriilor gânduri, comportamente, prestații, așteptări, reacții trăiri și stări interioare, etc., ceea ce facilitează înțelegerea profundă a situațiilor investigate. Metoda autoobservației reprezintă o observație și o investigație a propriilor experiențe trăite pe parcursul întregii cercetări. Această metodă este utilă și la nivelul subiecților investigați deoarece scoate în evidență informații utile cercetării. Autoobservația stă la baza reflecției personale și contribuie la formarea strategiilor metacognitive.

„Metoda observației sistematice constă în urmărirea intenționată, metodică și sistematică a unui eveniment sau a unui complex de evenimente educaționale, în condiții obișnuite de existență și desfășurare fără nici o intervenție din partea cercetătorului, în scopul explicării, înțelegerii și ameliorării lor. Observația se realizează prin prisma scopului cercetării, a ipotezei cercetării și a indicatorilor observaționali; observatorul sesizează faptele pedagogice,

25 Mușata Bocoș, Metodologia cercetării pedagogice p.33 consultat la data de 22.04.2015 pe http://ro.scribd.com/doc/45191152/Suport-de-Curs-Metodologia-Cercetarii-Pedagogice-1#scribd

interpretându-le din perspectiva semnificațiilor lor intrinseci și a ipotezei cercetării.” 26

Observația se înfăptuiește datorită interacțiunii directe a observatorului cu obiectul cercetării, în afară de observațiile sistematice mai pot fi înfăptuite și observații ce vizează materialele înregistrate. Observația reprezintă o abilitate superioară receptării pasive a informațiilor primare ale experienței senzoriale, astfel metoda observației sistematice constituie selectarea, întipărirea, codificarea evenimentelor în anumite unități, precum și explicarea și comentarea evenimentelor, situațiilor.

Metoda anchetei este o metodă interctivă de cercetare ce presupune o interacțiune directă, un schimb de informații între persoana ce realizează cercetarea și persoanele supuse investigației. Cu ajutorul acestei metode se depistează cunoștințe, interese, nevoi educaționale, informații referitoare la anumite situații, manifestări. Relația de comunicare care se formează în timpul anchetei este duală, dar puternic asimetrică deoarece investigatorul proiectează activitatea, concepe și pune la dispoziția elevilor o serie de întrebări astfel stimulându-i pe subiecții investigației să răspundă la întrebările adresate, în timp ce cercetătorul selectează și adună informații referitoare la personalitatea și comportamentul manifestat de aceștia.

Instrumentul des utilizat în cercetările pedagogice, specific utilizat în anchete, este chestionarul. Acesta constituie un sistem bine structurat de întrebări referitoare la problema cercetării, aranjate într-o succesiune logică, prin care se urmărește culegerea informațiilor referitoare la problema studiată de la un număr mai mare de subiecți. Aplicarea chestionarului permite cercetătorului să culeagă o serie de răspunsuri referitoare la fenomenele și situațiile investigate, care nu ar fi cunoscute de acesta în mod direct deoarece au loc într-un timp mai indelungat și intr-un spațiu mai larg. De obicei chestionarele sunt alcătuite din 2 părți: partea introductivă în care este argumentată necesitatea chestionarului și a doua parte o constituie întrebările propriu-zise. „Valoarea și utilitatea acestei metode depinde în mare măsură de modul în care este conceput și construit chestionarul, de iscusința cu care sânt formulate întrebările.” 27

Idem 1, p 36

Ioan Nicola, Domnica Farcas Teoria educației și noțiuni de cercetare pedagogică, Ed. Didactică și Pedagogică, București, R.A., 1993, p. 24

2. Scopul cercetării

Aplicarea învățării prin stimularea creativității este benefică pentru faptul că asigură formarea unei gândiri flexibile, divergente și fluente, iar metodele utilizate stimulează participarea activă și deplină, psihică și fizică, individuală și colectivă a elevilor în procesul instructiv-educativ. Scopul acestei cercetări este de a demonstra eficiența implementării metodelor gândirii critice în dezvoltarea creativității elevilor și în îmbunătățirea rezultatelor și obținerea performanțelor elevilor, de a-i implica activ pe elevi în procesul de cunoștere, de dezvoltare, de a face ca lecția să decurgă interesant și captivant, iar desfășurarea demersului didactic să faciliteze atingerea rezultatelor înalte de către elevi.

3. Obiectivele cercetării

În cercetarea de față ne-am propus atingerea următoarelor obiective:

Utilizarea unor tehnici și metode de determinare obiectivă a nivelului de pregătire la disciplina Limba și literatura română, a elevilor implicați în cercetare;

Înregistrarea, monitorizarea și compararea rezultatelor obținute de elevii claselor experimentale și de control la testul inițial și cel final, elaborarea concluziilor;

Implementarea unor metode și tehnici interactive în scopul dezvoltării creativității elevilor și studiul eficienței lor;

4. Ipoteza cercetării

Ipoteza de lucru ar fi: dacă vom utiliza metode ale gândirii critice și tehnici de stimulare a creativității individuale și de grup în cadrul lecțiilor de limba și literatura română, creând o atmosferă de lucru permisivă, acestea vor determina dezvoltarea și activizarea creativității, dezvoltarea exprimării orale și scrise, educarea capacităților creatoare și originale în găsirea de soluții la o sarcină dată, antrenarea lor în discuții libere, deschise, creative, precum și dezvoltarea mecanismelor cognitive superioare: gândire, memorie, imaginație.

Acest lucru va fi benefic și pentru celelalte discipline de studiu, pentru dezvoltarea unor trăsături pozitive de caracter și formarea personalității copilului.

5. Variabilele cercetării

În cadrul acestui studiu ne-am propus următoarele variabile: variabile independente și variabile dependente. Variabila independentă presupune folosirea sistematică a metodelor interactive pentru stimularea creativității: brainstormingul, ciorchinele, cubul, cvintetul, exercițiul, metoda “pălăriilor gânditoare”, diagram “Venn Euler”, explozia stelară, știu-vreau să știu-am învățat, jocul didactic și a unor tehnici de stimulare a creativității. Variabila dependentă este constituită din deprinderi pentru dezvoltarea creativității, performanțe școlare și comportamentale, deprinderi sociale, gradul de implicare a elevilor în timpul lecțiilor, deprinderi de utilizare a metodelor interactive ca instrumente pentru o predare-învățare-evaluare/autoevaluare eficiente.

6. Coordonate majore ale cercetării

Cercetarea s-a desfășurat în perioada 5 decembrie- 22 decembrie 2015, în Liceul Teoretic

“Alecu Russo” din orașul Orhei, Republica Moldova. La această cercetare au participat 2 clase: una experimentală și a doua de control. Grupul experimental: clasa a IV-a B, format din 27 elevi

și grupul de control: clasa a IV-a C, formată din 25 elevi. Experimentul a fost realizat la disciplina Limba și literatura română, pe unitatea de învățare “Credință”.

Metodele didactice pe care le-am aplicat au fost selectate astfel încât să răspundă principalelor cerințe ale unei investigații și să preîntâmpine eventualele erori de investigare și prelucrare a materialului faptic. Astfel pentru confirmarea sau infirmarea ipotezei de la care am plecat am folosit un sistem metodologic compus din: metoda anchetei, metoda autoobservației, metoda observației sistematice, metoda analizei produselor activității, metoda experimentului.

Pentru a obține informații în legătură cu personalitatea elevilor, cu nivelul de cunoștințe ale acestora, cu comportamentele și gradul de implicare al lor în procesul educativ, am folosit ca instrumente de cercetare testele pedagogice de cunoștințe, fișele de lucru, chestionarul. Aceste instrumente, în marea lor majoritate, au fost preluate și adaptate conținuturilor vehiculate, particularităților elevilor și obiectivelor vizate.

7. Etapele investigației

7.1. Etapa inițială

Are rolul de a stabili nivelul existent in momentul inițierii experimentului psihopedagogic, atât la grupul experimental, cât și la cel de control. Testul aplicat a cuprins itemi care vizau în mod special originalitatea elevilor, fluența și flexibilitatea în exprimare și imaginația creatoare. Testul era alcătuit din 8 itemi, bazați pe cunoștințele acumulate anterior în cadrul orelor de limbă și literatură română. Testul inițial este atașat în Anexa 1.

Din interpretarea rezultatelor și a informațiilor obținute în urma aplicării testului pedagogic de cunoștințe, din analiza produselor elevilor, a portofoliilor, din observarea sistematică a elevilor, a rezultatelor la învățătură, din discuția cu doamna învățătoare, am putut constata că nu există diferențe majore între cele doua grupe, după cum se poate observa în tabelele următoare.

Tabel 1. Rezultatele obținute la testul inițial, grupa experimentală

După aplicarea testului am constatat că la ambele clase elevii manifestă interes pentru disciplina studiată și sunt receptivi. La grupa de controt predomină nota 9 și 8, 16 elevi au primit nota 9 si 11 elevi au primit nota 8 astfel obținând o medie de 8,59. Grupa de control a obținut o medie a clasei mai mică 8,04, astfel 6 elevi au primit nota 9, 14 elevi au primit nota 8 și 5 elevi au primit nota 7.

În urma comparării rezultatelor obținute la testul inițial am stabilit că ambele clase au același nivel de pregătire și putem realiza intervenția educativă propusă. Notele obținute de grupul de control sunt atașate în tabelul de mai jos.

Tabel 2. Rezultatele obținute la testul inițial, grupa de control

În continuare prezentăm rezultatele testului de evaluare inițial al ambelor clase și diferența fiecărui elev față de media clasei.

Tabel 3. Raportul dintre media clasei și nota obținută la testul de evaluare inițiat.

Grupul experimental care va participa la intervențiile educative a înregistrat următoarele rezultate, 16 elevi au obtinut note peste media clasei iar 11 elevi mai mică, iar la grupul de control 5 elevi depășesc media clasei și 20 de elevi au note mai mici.

7.2. Etapa experimentului formativ

La clasa experimentală pe tot parcursul acestei etape, am utilizat metode și tehnici de stimulare a creativității, am promovat învățarea interactivă, pe când la grupa de control, maniera de lucru a fost una tradițională, neinfluențată de variabila independent, manipulată la grupul experimental.

Am încercat ca fiecărei metode implementată să i se prezinte esența, valențele, variantele și denumirea, pentru ca elevul să îi poată descoperi utilitatea și în alte situații, atunci când experiența de învățare o cere, crearea unui mediu școlar propice dezvoltării creativității, eliminarea factorilor care ar putea duce la blocarea creativității și, nu în ultimul rând, am căutat să evaluez efortul fiecărui copil sau grupă, realizând evaluarea muncii acestora într-un mod deschis, dialogat.

1. Prima intervenție educativă a fost efectuată în cadrul lecției: “Deschide ușa, creștine!”

și am utilizat 2 metode, metoda Ciorchinelui și metoda Cvintetului. Împreună cu elevii am analizat imaginea din carte (pag. 63), am răspuns la intrebările propuse de autori apoi am realizat schema lecției, care include ideile principale și reprezintă dovada creativității elevilor.

Metoda ciorchinelui identifică conexiunile logice între idei și oferă posibilitatea elevilor de a participa activ la procesul de învățare și de a însuși într-un mod mai atractiv cunoștințele noi. Această metodă permite copiilor să gândească liber, să facă asocieri, să argumenteze conexiunile logice, să realizeze o schemă, astfel fiind solicitate operațiile gândirii și se dezvoltă capacitățile creatoare. Mai jos prezentăm ciorchinele realizat de copii la tablă, mai multe exemple sunt în Anexa 10.

Ciorchine

Sfântul Nicolai

Sărbători de iarnă

Boboteaza

Anul Nou

Sfântul Vasile

La finalul activității ca o mică evaluare fiecare elev a alcătuit câte un cvintet pornind de la cuvântul Crăciunul. Elevii erau familiarizați cu această metodă și o utilizează cu drag și placere. În continuare vă prezint câteva creații ale copiilor, mai multe se găsesc în Anexa 10.

Crăciunul

Crăciunul

A doua intervenție educativă a fost realizată în cadrul lecției “Colindul gutuii de la geam”, unde în reactualizarea cunoștințelor am utilizat metoda Ciorchinelui, care încurajează elevii să gândească cât mai creativ și scoate în evidență propriile cunoștințe și convingeri iar în cadrul activității am utilizat Explozia stelară care reprezintă o modalitate de relaxare a copiilor și stimulează creativitatea. Cu ajutorul ciorchinelui am dedus tema lecției.

Prezentăm schema obținută de elevi, mai multe exemple sunt în Anexa 10.

Zăpadă

Bulgăreală

Săniuș

Frig

Om de zăpadă

Sfântul Nicolaie

Bucurie

Credință

Sus, la poarta raiului

Iarna

Sărbători religioase

Crăciunul

Colinde

Colindul gutuii din geam

Ger

Moș Crăciun

Sfântul Vasile

Binecuvântar

Bunătate

Cerul și pământul

După ce am realizat ciorchinele, am anunțat tema noua și obiectivele lecției. Am citit textul “Colindul gutuii din geam”, apoi impreună cu elevii am citit fiecare strofă în parte și am analizat-o. Am împărțit clasa în 5 echipe si am realizat explozia stelară. Fiecare echipă a alcătuit câte o întrebare, apoi a adresat-o celorlalte echipe.

Prezentăm steaua obținută de elevi, alte exemple se găsesc în Anexa 10.

Cine a pus gutuia la geam?

Ce stări, trăiri, sentimente va trezit Unde are loc acțiunea?

lectura textului?

Când a pus gutuia la geam? De ce copilul nu mânca gutuia?

3. A treia intervenție am aplicat-o în cadrul lecției “Pronumele personal. Numărul.

Genul”, unde am aplicat metoda Știu-Vreau să știu-Am învățat. Tabelul a fost completat pe parcursul întregii activități și s-au respectat următorii pași: am anunțat tema lecției și împreună cu elevii am stabilit ce știu despre pronume și am completat prima rubrică. În timpul discuției am stabilit ce alte informații ar dori să cunoască despre pronume și le-am notat in a doua rubrică, ultima rubrică am îndeplinit-o la finalul activității și am înlăturat toate nelămuririle elevilor.

Tabelul obținut de elevi este reprezentat mai jos.

– Are gen doar persoana a III-a singular și plural

Elevii s-au implicat activ în cadrul activității și au dat dovadă de creativitate și abilități de a se adapta la situații necunoscute. Au demonstrat că au cunoștințe și că le pot aplica în cadrul orelor, au fost receptivi și entuziasmați de noul descoperit. La finalul activității copiii au știut să reproducă din memorie ideile din tabel.

4. A patra intervenție am realizat-o la lecția cu aceeași temă ca și la intervenția trei : “Pronumele personal. Numărul. Genul”, în timp ce am reactualizat cunoștințele anterioare și cele acumulate la lecția precedentă, am completat următorul Ciorchine.

Substantiv

Verb Adjectiv

Părți de vorbire

persoana a I-a persoana a III-a

persoana a II-a

Activitatea s-a desfășurat cu succes, toți copiii au înteles tema studiată și au acumulat noi cunoștințe care s-au adăugat la bagajul deja existent. Elevii au fost entuziasmați de metodele aplicate in cadrul lecției și au dat dovadă de seriozitate și implicare activă. Schemele obținute de ei au fost originale și individuale, iar în final s-a realizat o variantă comună. Metoda ciorchinelui

este una plăcută de elevi și care oferă rezultate bune, de aceea am aplicat-o în mai multe activități de învățare.

5. Ultima intervenția am realizat-o la lecția “Steaua de la Betleem”, unde am utilizat metoda Cubului. Copiii au fost receptivi și dornici de a lucre în echipe. Am împărțit clasa în 6 echipe omogene și am ales împreună câte un lider pentru fiecare grup. Fiecare lider a aruncat cubul și a primit o sarcină corespunzătoare feței de sus a cubului, apoi împreună cu echipa au realizat cerința și au prezentat-o întregii clase.

Descrieți Sărbătoarea de Crăciun și obiceiurile acestei sărbători.

Compară Nașterea Mântuitorului cu Anul Nou.

Asociază textul “Steaua de la Betleem” cu un alt text studiat.

Analizează obiceiul de a merge cu colinda.

Aplică cunoștințele anterioare pentru a deduce mesajul textului “Steaua de la Betleem”.

Argumentează pro sau contra obiceiul de a colinda.

Răspunsurile elevilor au fost creative și originale, copiii au demonstrat că pot și le place să lucreze în echipă. Colaborarea dintre membrii echipei a fost unul din factorii care au contribuit la formularea unor răspunsuri frumoase și corecte din punc de vedere gramatical dar și literar. Fiecare elev a depus un mic efort și a contribuit la întelegerea și consolidarea textului studiat.

7.3.Etapa finală

În urma aplicării metodelor gândirii critice si a acestei intervenții educative la grupa experimentală, putem analiza rezultatele și performanțele obținute prin aplicarea unui test final, identic pentru ambele grupe: experimentală și de control. Testul final a fost conceput pe partea de literatură și de gramatică, a fost alcătuit din 10 itemi și a constituit etapa finală a acestei cercetări, acesta poate fi consultat în Anexa 2.

La testul final au fost prezeți toți elevii din ambele clase și au obținut următoarele

rezultate.

Media finală: 8.92

Tabel 4. Rezultatele obținute la testul final, grupa experimentală

În urma intervenției de învățare realizată la grupa experimentală, s-au înregistrat rezultate mai bune astfel media clasei fiind 8,92 cu 0,33 sutimi mai mare decât media obținută la testul inițial. 5 elevi au obținut nota 10, 15 elevi au primit nota 9 și 7 elevi au nota 8. Elevii s-au descurcat și nu au întâlnit dificultăți, acest lucru se vede după rezultatele obținute la testul final.

Mai jos urmează rezultatele grupei de control la testul final.

Tabel 5. Rezultatele obținute la testul final, grupa de control

Grupa de control nu a fost supusă intervenției de învățare și nu s-au aplicat metodele gândirii critice, iar procesul de învățare s-a realizat în mod tradițional. În urma aplicării testului final s-a înregistrat o creștere a mediei clasei cu 0,16 sutimi față de media obținută la testul inițial. În clasa de control nici un elev nu a obținut nota 10, 9 elevi au obținut nota 9, 12 elevi au primit nota 8 și 4 elevi nota 7. Nici elevii din clasa de control nu au întâlnit dificultăți și rezultatete testului final sunt mai mari decât cele de la testul inițial.

În continuare prezentăm rezultatele testului de evaluare final al ambelor clase și diferența fiecărui elev față de media clasei.

Tabel 6. Raportul dintre media clasei și nota obținută la testul de evaluare final

Analiza și interpretarea rezultatelor obținute indică o tendință pozitivă de îmbunătățire a rezultatelor școlare ale elevilor, în favoarea grupei experimentale, fapt care se datorează aplicării metodelor gândirii critice. Astfel grupa experimentală a obținut 20 de note peste media generală și doar 7 note sub medie. La grupa de control orele s-au desfășurat în mod tradițional fără a se apela la metode interactive și fără modificări 9 elevi au obținut note peste media clasei și restul de 16 elevi sub media general.

Îmbunătățirea rezultatelor obținute de grupa experimentală nu poate fi pusă exclusiv pe seama dezvoltării psihice și fizice a elevilor, fapt ce ne permite să afirmăm că ipoteza propusă de noi spre cercetare se confirmă. Acest lucru poate fi observat în tabelele de mai jos.

Tabel 7.2. Rezultatele obținute de grupa de control

În tabelele de mai sus se vede diferența la ambele grupe dintre mediile obținute la testul inițial și cel final. Observăm o creștere la ambele grupe însă rezultatele grupei experimentale sunt cu mult mai bune decât rezultatele grupei de control. Acest fapt se datorează aplicării metodelor moderne de predare-învățare și tehnicilor interactive în cadrul lecțiilor de limbă și literatură română.

În urma acestei intervenții am sesizat îmbunătățiri în dezvoltarea exprimării orale și scrise a elevilor, în activizarea și nuanțarea vocabularului, s-a îmbunătățit relația învățător-elev într-una modernă și democratică, elevii bucurându-se de libertate, de o comunicare bazată pe cooperare, colaborare și ajutor reciproc, datorită unor metode, precum: brainstormingul, ciorchinele, cubul, cvintetul, explozia stelară, știu-vreau să știu-am învățat, jocul didactic, etc.

A fost încurajată inițiativa elevilor la lecții, adresarea de întrebări, fiind înlăturată teama de a nu greși, iar pe parcurs elevii s-au familiarizat cu metodele și denumirile lor, au înțeles eficiența lor și pașii care trebuie urmati pentru realizarea acestora.

CONCLUZII

Astăzi scopul educației ne orientează spre a-i învăța pe elevi să dobândească cunoștințe schimbând accentele în educație, strategiile, metodele și tehnologiile de predare, criteriile și modalitățile de evaluare care modifică stilul relațiilor profesor-elev, astfel realizânduse trecerea de la pedagogia autoritară la pedagogia cooperării, de la învățarea reproductivă la învățarea prin acțiune, de la pedagogia memoriei la pedagogia gândirii, de la pedagogia ascultării, impunerii la pedagogia inițiativei.

Zilnic în activitățile de predare-învățare profesorii cer, iar elevii sunt solicitați să exprime opinii personale și să le argumenteze, să formuleze argumente în legătură cu unele afirmații, să demonstreze prin raționamente justețea lor, să producă oral sau în scris texte argumentative la diferite discipline școlare.

După părerea noastră, pentru a atinge succesele dorite în urma actului didactic este necesar să aplicăm și să utilizăm metodele moderne ale gândirii critice, deoarece sunt cele mai utile și practice pentru dezvoltarea creativității elevilor în ciclul primar. Odată cu folosirea permanentă și continuă a tehnicilor interactive și a metodelor active de stimulare a creativității, atât individual, frontal cât și pe grupe, la orele de limbă și literatură română, am constatat că elevii își însușesc mai ușor cunoștințele noi, încrederea în propriile forțe a crescut considerabil, majoritatea au devenit încrezuți că pot să înțeleagă și să decodifice unele conținuturi și să le argumenteze cât mai creativ.

Elevii si-au demonstrat dorința de a se implica activ în învățare si nu au dat semne de oboseală sau plictiseală deoarece s-au implicat conștient, învățând activ și logic. Aceștea au realizat un real progres în alcătuirea de texte, compuneri, felicitări, dând dovadă de imaginație creatoare, originalitate, fluență, flexibilitate în exprimare, a fost valorificată inteligința lingvistică, exprimarea retorică, poetică și vocabularul bogat și nuanțat. Pe tot parcursul experimentului, inițiativa elevilor și adresarea întrebărilor în cadrul lecției au fost încurajate, s-a inlăturat frica de a nu săvârși greșeli, iar treptat copiii s-au obișnuit și s-au familiarizat cu metodele utilizate și majoritatea au fost îndrăgite de ei.

Analiza și interpretarea rezultatelor obținute de elevi a demonstrat o tendință pozitivă de dezvoltare a rezultatelor școlare ale elevilor în detrementul clasei de control dar în avantajul

clasei experimentale și s-a identificat o evoluție deosebită în exprimarea creativă. În timpul orelor am încurajat fiecare răspuns și mereu le-am comunicat că ideile, părerile, soluțiile identificate de ei sunt de valoare, iar modul lor critic de a gândi este apreciat, astfel pe măsură ce își dezvoltau gandirea critică și creatoare rezultatele au fost mai bune iar exprimarea ideilor a devenit fluentă, coerentă, convingătoare și constructivă.

În urma experimentului efectuat ipoteza cercetării s-a adeverit, utilizarea metodelor gândirii critice și tehnicilor de stimulare a creativității a determinat dezvoltarea și activizarea creativității la elevi, au fost educate capacitățile creatoare, a fost stimulată gândirea originală si s-au dezvoltat mecanismele cognitive superioare. Putem afirma că ipoteza inițială s-a confirmat în urma experimentului efectuat, iar grupul de elevi care a participat la intervenția educativă a înregistrat rezultate bune și s-a observat diferența în exprimare și argumentare a unor idei proprii.

În concluzie, putem spune că, prin intermediul creativității, personalitatea umană se încadrează într-un spațiu axiologic, omul valorizându-se pe sine însuși. În continuare dorim să încheem folosind vorbele lui Eduard de LaPlante “a gândi critic are un rol important în supraviețuire, căci ajută la optimizarea calității convingerilor și deciziilor individuale. Prin acceptarea și chiar îmbrățișarea limitărilor și erorilor cognitive, iar nu prin negarea sau lupta împotriva lor este posibilă optimizarea calității judecății și realizarea de decizii mai raționale”

Bibliografie

Albulescu Ion, Albulescu Mirela, Predarea și învățarea disciplinelor socio-umane, Polirom 2000

Antonov Viorica, Monitor social nr.7, Chișinău 2010

Bocoș Mușata, Metodologia cercetării pedagogice

Cartaleanu T., Cosovan O., Aplicarea tehnicilor de dezvoltare a gândirii critice, Chișinău

2003

Cerghit Ioan, Metode de învățământ, Polirom 2006

Dumitru Ion Al., Dezvoltarea gândirii critice și învățarea eficientă, Ed. de Vest, Timișoara, 2000

Ghid metodic: Educația civică-curriculum și pregătirea profesorilor, MEC, 2001

Ghid metodic: Învățarea activă, MEC, Consiliul Național pentru Pregătirea Profesorilor,

2001

Ghid metodic: Participarea școlii la prevenirea și combaterea traficului de ființe umane, OIM și MEC, 2001

Huberman A.M., Cum se produc schimbări în educație: contribuție la stadiul inovației, EDP, București 1978

Moscovici Serge, Fabrice Buschini, Metodologia Științelor Socioumane, ed. Polirom

2007

Nicola Ioan, Domnica Farcas Teoria educației și noțiuni de cercetare pedagogică, Ed. Didactică și Pedagogică, București, R.A., 1993

Popescu Gabriela, Psihologia creativității, Editura Fundației România de Mâine, București 2007

Roco Mihaela, Creativitate și inteligență emoțională, ed Polirom 2001

Scheau Ioan, Gândirea critică, Editura Dacia, Cluj Napoca, 2004

Sălăvăstru Dorina, Psihologia educației, ed Polirom 2004

Vaughn Lewis, The Power of Critical Thinking, Oxford University Press, New York, 2005

www.educativ.info

https://www.moodle.ro/preparandia/index.php/inv-primar/item/378-cercetarea-pedagogica-privind-eficienta-metodelor-si-tehnicilor-interactive-in-stimularea-creativitatii-elevilor

http://www.scientia.ro/homo-humanus/75-granitele-gandirii/4376-scurte-consideratii-despre-gandirea-critica.html

http://ro.scribd.com/doc/45191152/Suport-de-Curs-Metodologia-Cercetarii-Pedagogice-1#scribd

Bibliografie

Albulescu Ion, Albulescu Mirela, Predarea și învățarea disciplinelor socio-umane, Polirom 2000

Antonov Viorica, Monitor social nr.7, Chișinău 2010

Bocoș Mușata, Metodologia cercetării pedagogice

Cartaleanu T., Cosovan O., Aplicarea tehnicilor de dezvoltare a gândirii critice, Chișinău

2003

Cerghit Ioan, Metode de învățământ, Polirom 2006

Dumitru Ion Al., Dezvoltarea gândirii critice și învățarea eficientă, Ed. de Vest, Timișoara, 2000

Ghid metodic: Educația civică-curriculum și pregătirea profesorilor, MEC, 2001

Ghid metodic: Învățarea activă, MEC, Consiliul Național pentru Pregătirea Profesorilor,

2001

Ghid metodic: Participarea școlii la prevenirea și combaterea traficului de ființe umane, OIM și MEC, 2001

Huberman A.M., Cum se produc schimbări în educație: contribuție la stadiul inovației, EDP, București 1978

Moscovici Serge, Fabrice Buschini, Metodologia Științelor Socioumane, ed. Polirom

2007

Nicola Ioan, Domnica Farcas Teoria educației și noțiuni de cercetare pedagogică, Ed. Didactică și Pedagogică, București, R.A., 1993

Popescu Gabriela, Psihologia creativității, Editura Fundației România de Mâine, București 2007

Roco Mihaela, Creativitate și inteligență emoțională, ed Polirom 2001

Scheau Ioan, Gândirea critică, Editura Dacia, Cluj Napoca, 2004

Sălăvăstru Dorina, Psihologia educației, ed Polirom 2004

Vaughn Lewis, The Power of Critical Thinking, Oxford University Press, New York, 2005

www.educativ.info

https://www.moodle.ro/preparandia/index.php/inv-primar/item/378-cercetarea-pedagogica-privind-eficienta-metodelor-si-tehnicilor-interactive-in-stimularea-creativitatii-elevilor

http://www.scientia.ro/homo-humanus/75-granitele-gandirii/4376-scurte-consideratii-despre-gandirea-critica.html

http://ro.scribd.com/doc/45191152/Suport-de-Curs-Metodologia-Cercetarii-Pedagogice-1#scribd