Tulburarile Afective

Depresia este un termen destul de larg a cărei sferă se întinde de la o tulburare de dispoziție trecătoare, până la o boală psihică gravă.(Dindelegan, 2006).

Trăirile afective ale persoanei cuprind oscilații normale, motivate ale timiei, sunt supuse legii polarității: pornind de la o stare de echilibru care semnifică trăirea eutimică (adică de confort afectiv) până la unele modificări din mediu sau din structura personalității individului tind să schimbe echilibrul anterior, amplificând trăirea, determinând distimia. În forma sa clinică majoră, depresia s-a impus în atenția antichității, putând fi astfel prima boală psihică recunoscută și descrisă.

Diferența dintre o tristețe firească sau o reacție de supărare și de depresie ca simptom constă în cantitate și nu calitate. Singurul criteriu care poate definii trecerea unei trăiri afective firești prin creșterea în intensitate este criteriul funcțional, moment în care performanțele umane încep să scadă.

Tulburările afective au ca element predominant o perturbare de dispoziție.

În ceea ce privesc tulburările anxioase putem pornii de la premisa cum că anxietatea este o emoție firească, fiecare individ este mai mult sau mai puțin anxios în fața unei situații ce presupune asumarea unui risc, indiferent care ar fi acesta. De exemplu când avem un examen de susținut sau când avem de susținut un discurs la festivitatea de încheiere a ciclului universitar.

Este greu să treci prin astfel de emoții cum este și anxietatea, de aceea unii dintre noi care suntem mai anxioși vom încerca să ocolim acele situații care ne provoacă aceste stări, spre exemplu ne vom pregătii mai bine pentru examen și în acest fel emoțiile nu vor fi la fel de mari, iar în unele situații vom ruga un coleg să susțină discursul în locul nostru, încercând să prevină riscul de a pierde controlul situației. Cei mai anxioși nu se vor prezenta la examene pentru a evita dezagreabilul anxietății.

Observând cele menționate mai sus, că pentru a controla mai bine situația și a prevenii apariția unor riscuri, anxietatea poate fi un stimulent dar și o piedică.

Temerile iraționale blochează viața și activitatea oamenilor, indiferent de vârstă, împiedicându-i să învețe să lucreze, respectiv să se bucure de viață în cel mai normal mod posibil.

Prin această lucrare doresc să observ în urma testării eșantionului de persoane diagnosticate cu tulburare anxios-depresivă în ce măsură este influențată, perturbată viața persoanelor. Care dintre cele două tulburări își pune amprenta mai mult asupra persoanelor aflate în această dificultate împiedicându-i să ducă o viață normală și să se bucure de aceasta.

Scopul este acela de a observa care sunt modificările afective la persoanele diagnosticate cu tulburare anxios-depresivă, precum și confirmarea sau infirmarea ipotezelor.

CAPITOLUL I

FUNDAMENTARE TEORETICĂ

1.1. Tulburări Afective

Tulburările afective se referă la tulburările care au ca element predominant o perturbare de dispoziție. Această secțiune este divizată în trei părți:

Prima parte descrie episoadele afective (episodul depresiv major, episodul maniacal, episodul mixt și episodul hipomaniacal) care au fost incluse separat la începutul acestei secțiuni pentru facilitarea diagnosticării diverselor tulburări afective.

Partea a doua descrie tulburările afective (de ex., tulburarea depresivă majoră, tulburarea distimică, tulburarea bipolară I). Seturile de criterii pentru cele mai multe tulburări afective necesită prezența sau absența episoadelor afective descrise în prima parte a secțiunii.

Partea a treia include specificanții care descriu, fie cel mai recent episod afectiv, fie evoluția episoadelor recurente.

Există un continuu absolut între normalitatea afectivă de fiecare zi, între supărarea inerentă decepțiilor și bucuria reușitei, ori între suferința copleșitor depresivă și euforia explozivă. Acest aspect dă unitate universului afectiv uman. De aceea tulburările afective ori cât de intens psihotice ar fi ne determină să comunicăm ceea ce percepem, ca apoi să ne putem defini pe noi oricând. (Cornuțiu, 2004).

Depresia este un termen a cărei sferă se întinde de la o tulburare de dispoziție trecătoare, până la o boală psihică gravă. În forma ei clinică majoră, depresia s-a impus atenției antichității, fiind probabil prima boala psihică recunoscută și descrisă. Cahen, R., 1967 arată că Homer, Plutarch, Hipocrat, Areteu au descris boala la fel de viu și elocvent ca orice observator modern semnalând: circumstanțele de apariție, corelarea simptomelor, regularitatea remisiunilor, deosebirea de schizofrenie și tulburările senile, dar și măsurile medicale psihologice și de mediu care trebuie luate în seamă în vederea tratamentului. (Bradley, Mathews, 1983).

Etiologia tulburărilor afective este necunoscută dar există numeroase teorii:

Factori psihosociali cuprind factorii genetici care se bazează pe studii familiale care spun că rudele de gradul I ale unipolarilor depresivi prezintă aproape inevitabil tulburare depresivă unipolară, iar rudele de gradul I ale bipolarilor pot prezenta fie tulburare bipolară fie unipolară. (Podea, 2005).

Factori biochimici cuprind:

Ipoteza catecolaminergică, se presupune că noradrenalina sau dopamina din SNC ar fi în exces în manie și în deficit în depresie.

Ipoteza serotoninergică, la depresivii unipolari există o scădere a serotoninei.

Ipoteza colinergică, antiparkinsonienele pot antrena euforie la subiecții normali.

Factori endocrini

Factori psihosociali se referă la evenimente de viață stresante care influențează debutul și evoluția psihozelor, experiențele de doliu sau de separare în copilărie, pierderea unei persoane foarte apropiate, pierderea statutului social, pierderea locuinței, un eșec. (Podea, 2005).

Tulburările afective sunt împărțite în tulburări depresive („depresia unipolară"), tulburări bipolare și două tulburări bazate pe etiologic — tulburarea afectivă datorată unei condiții medicale generale și tulburarea afectivă indusă de o substanță.

Tulburările depresive (adică, tulburarea depresivă majoră, tulburarea distimică și tulburarea depresivă fără altă specificație) se disting de tulburările bipolare prin faptul că nu există în istoric posibilitatea de a fi avut vreodată un episod maniacal, mixt sau hipomaniacal.

Tulburările bipolare (de ex., tulburarea bipolară I, tulburarea bipolară II, ciclotimia și tulburarea bipolară fără altă specificație) implică prezența de episoade maniacale, mixte sau hipomaniacale, acompaniate de regulă de prezența de episoade depresive majore.

Tulburarea depresivă majoră se caracterizează printr-unul sau mai multe episoade depresive majore (adică, cel puțin 2 săptămâni de dispoziție depresivă sau de pierdere a interesului).

Tulburarea distimică se caracterizează prin cel puțin 2 ani de dispoziție depresivă mai multe zile da decât nu, acompaniată de simptome depresive care nu satisfac criteriile pentru un episod depresiv major.

Tulburarea depresivă fără altă specificație poate fi caracterizată printr-o tulburarea de adaptare cu dispoziție depresivă sau tulburarea de adaptare cu dispoziție anxioasă și depresivă (sau simptome depresive despre care există informații inadecvate sau contradictorii).

Tulburarea bipolară I se caracterizează printr-unul sau mai multe episoade maniacale sau episoade mixte, acompaniate de regulă de episoade depresive majore.(Cornuțiu,2004)

Tulburarea bipolară II se caracterizează printr-unul sau mai multe episoade depresive majore, acompaniate de cel puțin un episod hipomaniacal. (Cornuțiu,2004)

Tulburarea ciclotimică se caracterizează prin cel puțin 2 ,ani de numeroase perioade de simptome hipomaniacale care nu satisfac criteriile pentru un episod maniacal și numeroase perioade de simpome depresive care nu satisfac criteriile pentru un episod depresiv major.

Tulburarea bipolară fără altă specificație este inclusă pentru codificarea tulburărilor cu elemente bipolare care nu satisfac criteriile pentru nici una dintre tulburările bipolare specifice, așa cum sunt acestea definite în această secțiune (sau simptome bipolare despre care există informații insuficiente sau contradictorii).

Tulburarea afectivă datorată unei condiții medicale generale se caracterizează printr-o perturbare persistentă și proeminentă de dispoziție, considerată a fi consecința fiziologică directă a unei condiții medicale generale.

Tulburarea afectivă indusă de o substanță se caracterizează printr-o perturbare persistentă și proeminentă de dispoziție, considerată a fi consecința fiziologică directă a unui drog de abuz, a unui medicament, a unui alt tratament somatic pentru depresie sau a expunerii la un toxic.

Tulburarea afectivă fără altă specificație este inclusă pentru codificarea simptomelor afective care nu satisfac criteriile pentru nici o tulburare afectivă specifică și în care este dificil să se aleagă între tulburarea depresivă fără altă specificație și tulburarea bipolară fără altă specificație (de ex., agitația acută).

Secțiunea tulburărilor afective este organizată conform DSM-IV, după cum urmează:

• Episoade afective:

Episodul depresiv major

Episodul maniacal

Episodul mixt

Episodul hipomaniacal

• Tulburări depresive:

Tulburarea depresivă majoră

Tulburarea distimică

Tulburarea depresivă fără altă specificație

• Tulburări bipolare

Tulburarea bipolară I

Tulburarea bipolară II

Tulburarea ciclotimică

Tulburarea bipolară fără altă specificație

Alte tulburări afective:

Tulburarea afectivă datorată unei condiții medicale generale

Tulburarea afectivă indusă de o substanță

Tulburarea afectivă fără altă specificație

1.1.1. Episoade afective

Episodul depresiv major

Elementele episodului depresiv major:

Elementul esențial al episodului depresiv major îl constituie o perioadă de cel puțin 2 săptămâni în cursul căreia există, fie dispoziție depresivă, fie pierderea interesului sau plăcerii pentru aproape toate activitățile. La copii și adolescenți, dispoziția poate fi mai curând iritabilă decât tristă. Individul trebuie, de asemenea, să resimtă cel puțin patru simptome suplimentare extrase dintr-o listă care include modificări în apetit sau greutate, somn și activitatea psihomotorie, energie scăzută, sentimente de inutilitate sau de culpa, dificultate în gândire, concentrare sau luarea de decizii, idei recurente de moarte sau idei, planuri ori tentative de suicid. (DSM – IV).

Simptomele trebuie să persiste cea mai mare parte a zilei, aproape în fiecare zi, timp de cel puțin 2 săptămâni consecutive. Episodul trebuie să fie acompaniat de o deteriorare semnificativă din punct de vedere clinic în domeniul social, profesional sau în alte domenii importante de funcționare.

Dispoziția, într-un episod depresiv major este descrisă adesea de către persoana respectivă ca aceasta fiind depresivă, tristă, disperată, descurajată. Unele persoane pun accentul mai curând pe acuzele somatice (de ex., pe disconfortul somatic) decât pe descrierea sentimentelor de tristețe. (Dindelegan, 2006).

Mulți indivizi relatează sau manifestă o stare de iritabilitate crescută (de ex., stare colerică persistentă, tendința de a răspunde la diverse evenimente prin accese de furie ori prin blamarea altora, sau printr-un sentiment exagerat de frustrare pentru chestiuni minore).

Pierderea interesului sau plăcerii este aproape totdeauna prezentă într-un grad oarecare. Indivizii pot relata că sunt mai puțin interesați de ceea ce le făcea plăcere anterior, „nu-mi mai pasă de nimic acum", nu mai simt nici o plăcere pentru activități considerate anterior ca distractive, a fost observată din partea acestora retragerea lor socială.

In unele cazuri poate prezenta un apetit crescut și pot dori compulsiv anumite alimente (de ex., dulciuri).

Cea mai comună este perturbarea somnului, asociată cu un episod depresiv major este insomnia. Indivizii au de regulă o insomnie mediană (adică, se deșteaptă din somn în cursul nopții și apoi au dificultăți în a readormi). Mai rar, indivizii prezintă hipersomnie, sub forma unor episoade prelungite de somn noaptea sau a unei creșteri a duratei somnului diurn. Uneori motivul pentru care individul solicită tratament îl constituie somnul perturbat.

Modificările psihomotorii includ agitația (adică, incapacitatea de a sta liniștit, mersul de colo până colo, frântul mâinilor ori pișcarea sau frecarea tegumentelor, vestimentelor sau altor obiecte sau lentoarea (de ex., lentoare în vorbire, gândire sau în mișcările corpului), creșterea pauzelor înainte de a răspunde, vorbirea redusă ca volum, modulație, cantitate sau varietate a conținutului ori mutism. Agitația psihomotorie sau lentoarea trebuie să fie suficient de severe pentru a putea fi observate și de către alții și să nu reprezinte numai impresii personale. (Prelipceanu, 2003).

Chiar și cele mai mici sarcini par a necesita un efort considerabil. Eficiența cu care sunt efectuate sarcinile poate fi redusă. Astfel de indivizi interpretează adesea în mod eronat evenimente cotidiene neutre sau banale ca probă a defectelor personale și au un sentiment exagerat de .responsabilitate față de evenimentele nefavorabile. Sentimentul de inutilitate sau de culpă poate fi de proporții delirante (de ex., un individ care este convins că el, personal, este răspunzător de răutățile lumii).

Mulți indivizi acuză deteriorarea capacității de a gândi, de a se concentra ori de a lua decizii . Ei pot apare ca fiind ușor de distras sau se plâng de dificultăți de memorie. Cei care în plan intelectual necesită continuitate școlară sau profesională sunt adesea incapabili să funcționeze corespunzător chiar când au probleme ușoare de concentrare. La copii, o scădere precipitată a notelor poate reflecta o concentrare redusă. La indivizii în etate cu episod depresiv major, dificultățile mnezice pot fi acuza principală și pot fi luate în mod eronat drept semne de demență („pseudodemență"). Când episodul depresiv major este tratat cu succes, problemele de memorie dispar complet.

Sunt frecvente și există gânduri de moarte, ideație suicidară ori tentative de suicid . Aceste gânduri merg de la convingerea că alții ar fi mai bine situați dacă persoana respectivă ar fi moartă, la idei tranzitorii, dar recurente de comitere a suicidului, până la anumite planuri reale de cum să comită suicidul. Frecvența, intensitatea și letalitatea acestor idei poate fi foarte variabilă. Indivizii suicidari mai puțin severi pot relata idei de suicid tranzitorii (de 1-2 minute), recurente (odată sau de două ori pe săptămână).

Diagnosticul de episod depresiv major nu se pune dacă simptomele satisfac criteriile pentru un episod mixt. Un episod mixt se caracterizează prin simptome aparținând, atât unui episod maniacal, cât și unui episod depresiv major, survenind aproape în fiecare zi, o perioadă de cel puțin o săptămână.

Gradul de deteriorare asociat cu un episod depresiv major variază, dar chiar în cazurile ușoare trebuie să existe, fie o suferință semnificativă clinic ori o intervenție oarecare în domeniul social, profesional sau, în alte domenii importante de funcționare.

Deoarece episoadele depresive majore pot începe gradual, o trecere în revistă a informațiilor

clinice centrate pe partea cea mai rea a episodului curent poate foarte probabil să detecteze prezența simptomelor. Evaluarea simptomelor unui episod depresiv major este extrem de dificilă când acestea survin la un individ care are, de asemenea, o condiție medicală generală (de ex., cancer, diabet).

Prin definiție, episodul depresiv major nu se datorează efectelor fiziologice directe ale unui drog de abuz (de ex., în contextul intoxicației alcoolice sau al abstinenței de cocaină), efectelor adverse ale unor medicamente sau tratamente (de ex., steroizii) ori expunerii la un toxic. La fel, episodul nu se datorează efectelor fiziologice directe ale unei condiții medicale generale (de ex., hipotiroidismul).

Elemente și tulburări asociate

Indivizii cu episod depresiv major prezintă frecvent tristețe, iritabilitate, ruminație obsesivă, anxietate, fobii, preocupări excesive referitoare la sănătatea fizică și acuze de durere (de ex., cefalee, dureri articulare, abdominale sau alte tipuri de durere).

În cursul unui episod depresiv major, unii indivizi au atacuri de panică survenind într-un pattern ce satisface criteriile pentru panică. La copii, poate surveni anxietatea "de separare.

Pot exista probleme maritale (de ex., divorț), probleme profesionale (de ex., pierderea serviciului), probleme școlare (de ex., chiul, eșec școlar), abuz de alcool ori de altă substanță,

creșterea utilizării serviciilor medicale. Cea mai serioasă consecință a episodului depresiv major o constituie tentativa de suicid sau suicidul complet. Riscul de suicid este extrem de mare la indivizii cu elemente psihotice, cu istoric de tentative de suicid anterioare, cu un istoric familial de suiciduri complete ori de uz concomitent de o substanță. Poate exista, de asemenea, o rată crescută de morți premature prin condiții medicale generale. Episoadele depresive majore urmează adesea unor stresori psihosociali (de ex., moartea unei ființe iubite, divorț).

Evoluție

Simptomele unui episod depresiv major se dezvoltă de regulă în decurs de zile

sau săptămâni.

Durata unui episod depresiv major este, de asemenea, variabilă. Un episod netratat durează de regulă 6 luni sau mai mult, indiferent de etatea la debut. în majoritatea cazurilor, există o remisiune completă a simptomelor, iar funcționarea revine la nivelul premorbid. într-un procent important de cazuri (poate 20%-30%), unele simptome depresive, insuficiente pentru a satisface complet criteriile pentru un episod depresiv major, pot persista luni sau ani și pot fi asociate cu o oarecare incapacitate sau dificultate. (DSM- IV).

La unii indivizi (5%-10%), criteriile complete pentru un episod depresiv major continuă să fie satisfăcute timp de 2 sau mai mulți ani.

Conform DSM – IV criteriile de diagnostic pentru episodul depresiv major sunt:

A. Cinci (sau mai multe) dintre următoarele simptome au fost prezente în cursul aceleiași perioade de 2 săptămâni, și reprezintă o modificare de la nivelul anterior de funcționare; cel puțin unul dintre simptome este, fie (1) dispoziție depresivă, fie (2) pierderea interesului sau plăcerii:

Notă: Nu se includ simptome care este clar că se datorează unei condiții medicale generale ori idei delirante sau halucinații incongruente cu dispoziția.

(1) dispoziție depresivă cea mai mare parte a zilei, aproape în fiecare zi, indicată fie prin relatare personală (de ex., se simte trist sau inutil), ori observație făcută de alții (de ex., pare înlăcrimat). Notă: La copii și adolescenți, dispoziția poate fi iritabilă;

(2) diminuare marcată a interesului sau plăcerii pentru toate sau aproape toate activitățile, cea mai mare parte a zilei, aproape în fiecare zi (după cum este indicat, fie prin relatare personală, fie prin observații făcute de alții;

(3) pierdere semnificativă în greutate, deși nu ține dietă, ori luare în greutate (de ex., o modificare de mai mult de 5% din greutatea corpului într-o lună) ori scădere sau creșterea apetitului aproape în fiecare zi.

Notă: La copii, se ia în considerație incapacitatea de a atinge plusurile ponderale expectate;

(3) insomnie sau hipersomnie aproape în fiecare zi;

(4) agitație sau lentoare psihomotorie aproape în fiecare zi (observabilă de către alții, nu numai senzațiile subiective de neliniște sau de lentoare);

(5) fatigabilitate sau lipsă de energie aproape în fiecare zi;

(6) sentimente de inutilitate sau de culpă excesivă ori inadecvată (care poate fi delirantă) aproape în fiecare zi (nu numai autoreproș sau culpabilizare în legătură cu faptul de a fi suferind);

(8) diminuarea capacității de a gândi sau de a se concentra ori indecizie aproape în fiecare zi (fie prin relatare personală, fie observată de alții);

(9) gânduri recurente de moarte (nu doar teama de moarte), ideație suicidară recurentă fără un plan anume, ori o tentativă de suicid sau un plan anume pentru comiterea suicidului.

B. Simptomele nu satisfac criteriile pentru un episod mixt.

C. Simptomele cauzează o detresă sau o deteriorare semnificativă clinic în domeniul social, profesional ori în alte domenii importante de funcționare.

D. Simptomeie nu se datorează efectelor fizioiogice directe ale unei substanțe (de ex., un drog de abuz, un medicament) ori ale unei condiții generale medicale (de ex., hipotiroidism).

E. Simptomele nu sunt explicate mai bine de doliu, adică, după pierderea unei ființe iubite, simptomele persistă mai mult de 2 luni ori sunt caracterizate printr-o deteriorare funcțională semnificativă, preocupare morbidă de inutilitate, ideație suicidară, simptome psihotice sau lentoare psihomotorie.

Episodul Maniacal

Elementele episodului maniacal:

Un episod maniacal este definit printr-o perioadă distinctă în cursul căreia există o dispoziție crescută, expansivă sau iritabilă anormală și persistentă. Această perioadă de dispoziție anormală durează cel puțin o săptămână (sau mai puțin, dacă este necesară spitalizarea).

Perturbarea de dispoziție trebuie să fie acompaniată de cel puțin trei simptome adiționale dintr-o listă care include stima de sine exagerată sau grandoarea, scăderea necesității de somn, presiunea de a vorbi, fuga de idei, distractibilitatea, creșterea implicării în activități orientate spre un scop ori agitație psihomotorie și implicarea excesivă în activități plăcute cu un înalt potențial de consecințe indezirabile. Dacă dispoziția este iritabilă (mai curând decât crescută sau expansivă), cel puțin patru dintre simptomele de mai sus trebuie să fie prezente.

Simptomele nu satisfac criteriile pentru un episod mixt care este caracterizat, atât prin simptome ale episodului maniacal, cât și prin simptome ale episodului depresiv major, survenind aproape în fiecare zi, o perioadă de cel puțin o săptămână. Perturbarea trebuie să fie suficient de severă pentru a cauza o deteriorare semnificativă în funcționarea socială sau profesională ori pentru a necesita spitalizarea, sau este caracterizată prin prezența de elemente psihotice. Episodul nu trebuie să se datoreze efectelor fiziologice directe ale unui drog de abuz, ale unui medicament ori ale altor tratamente somatice pentru depresie .

Dispoziția crescută a unui episod maniacal poate fi descrisă ca euforică, extraordinar de bună, jovială sau exaltată. Deși dispoziția persoanei poate avea inițial un caracter contagios pentru un observator neimplicat, ea este recunoscută ca excesivă de cei care cunosc bine persoana respectivă. Deși dispoziția crescută este considerată a fi simptomul tipic, perturbarea de dispoziție predominantă poate fi iritabilitatea, în special când dorințele persoanei nu sunt satisfăcute. Labilitatea dispoziției (de ex., alternanță între euforie și iritabilitate) este observată frecvent.(Podea, 2005).

Stima de sine exagerată este de regulă prezentă, mergând de la încrederea necritică în sine până la grandoarea marcată, și poate atinge proporții delirante.

Aproape constant, există o necesitate redusa de somn. Persoana se deșteaptă de regulă din somn cu câteva ore mai din timp decât în mod uzual, dar se simte plină de energie. Când perturbarea somnului este severă, persoana poate petrece zile întregi fără să doarmă, și totuși să nu simtă nici un fel de fatigabilitate.

Vorbirea maniacală este de regulă presantă/sonoră, rapidă și dificil de întrerupt . Indivizii pot vorbi nonstop, uneori ore întregi, fără nici o considerațiune față de dorința altora de a comunica. Limbajul este caracterizat uneori prin plezanterie, joc de cuvinte și impertinențe care amuză. Individul poate deveni ostentativ, cu manierisme și mod de a cânta demonstrativ. (Lăzărescu, 1994).

Frecvent există fugă de idei, evidențiată printr-un flux aproape continuu de vorbire accelerată, cu treceri bruște de la un subiect la altul.

Când fuga de idei este severă, limbajul devine dezorganizat și incoerent.

Indivizii prezintă adesea agitație sau neliniște psihomotorie prin mersul de colo până colo ori prin ținerea simultană a numeroase conversații (de ex., la telefon, și cu altă persoană în același timp). Unii indivizi scriu un torent de scrisori despre cele mai diferite subiecte amicilor, personalităților publice sau mass media.

Expansivitatea, optimismul nejustificat, grandoarea și judecata redusă duc adesea la o implicare imprudentă în activități plăcute, cum ar fi cumpărături excesive, condusul temerar, investiții în afaceri nesăbuite . Individul poate cumpăra multe lucruri care nu-i sunt necesare (de ex., 20 de perechi de pantofi, antichități scumpe), fără să aibă bani pentru a le achita.

Prin definiție, prezența de elemente psihotice în cursul episodului maniacal constituie o deteriorare semnificativă a funcționării firești a individului.

Elemente și tulburări asociate

Indivizii cu episod maniacal nu recunosc de regulă că ei sunt suferinzi și se opun eforturilor de a-i trata. Ei pot călători impulsiv în alte orașe, pot pierde contactul cu rudele și curatorii, își schimbă vestimentația, machiajul, înfățișarea pentru un stil mai provocator sexual, care este în afara modului lor de a fi. Se pot angaja în activități cu caracter dezorganizat sau bizar (de ex., distribuirea de bomboane, de bani sau de consilii trecătorilor străini), comportamentele antisociale pot acompania episodul maniacal. Preocupările etice pot fi desconsiderate chiar de către cei care de regulă sunt foarte onești (de ex., un agent de bursă cumpără și vinde în mod necorespunzător stocuri, fără cunoștința sau permisiunea clienților; un savant își însușește descoperiri ale altora). Persoana poate fi ostilă și amenințătoare fizic față de alții. Unii indivizi, în special cei cu elemente psihotice, pot deveni agresivi fizic sau se sinucid. Consecințele adverse ale unui episod maniacal (de ex., spitalizare nevoluntară, dificultăți cu legea sau dificultăți financiare serioase) rezultă adesea din judecata redusă și din hiperactivitate. Când nu mai sunt în episod maniacal, cei mai mulți indivizi regretă comportamentele în care s-au angajat în timpul episodului maniacal. Unii indivizi afirmă că au un simț olfactiv, auditiv sau vizual mult mai ascuțit (de ex., culorile par a fi extrem de strălucitoare).

Dispoziția poate trece rapid în stare colerică sau depresivă. Simptomele depresive pot dura câteva momente, ore, sau, mai rar, zile. Nu rar, simptomele depresive și simptomele maniacale survin concomitent.

Conform DSM-IV criteriile de diagnostic pentru episodul maniacal sunt:

A. 0 perioadă distinctă de dispoziție crescută, expansivă sau iritabilă anormală și persistentă, durând cei puțin o săptămână (sau orice durată, dacă este necesară spitalizarea)

B. în timpul perioadei de perturbare a dispoziției, trei (sau mai multe) dintre următoarele simptome au persistat (patru, dacă dispoziția este numai iritabilă) și au fost prezente într-un grad semnificativ:

(1) stimă de sine exagerată sau grandoare;

(2) scăderea necesității de somn (de ex., se simte refăcut după numai trei ore de somn);

(3) se simte presat să vorbească continuu;

(4) fugă de idei sau experiența subiectivă că gândurile sunt accelerate;

(5) distractibilitate (adică, atenția este atrasă prea ușor de stimuli externi fără importanță sau irelevanți);

(6) creșterea activității orientate spre un scop (fie în societate, la serviciu sau la școală, ori din punct de vedere sexual) sau agitație psihomotorie;

(7) implicare excesivă în activități plăcute care au un înalt potențial de consecințe nedorite (de ex., angajarea în cumpărături excesive, indiscreții sexuale ori investiții în afaceri nesăbuite).

C. Simptomele nu satisfac criteriile pentru un episod mixt.

D. Perturbarea de dispoziție este suficient de severă pentru a cauza o deteriorare semnificativă în funcționarea profesională sau în activitățile sociale uzuale ori în relațiile cu alții, ori să necesite spitalizare pentru a preveni vătămarea sa sau a altora, ori există elemente psihotice.

E. Simptomele nu se datorează efectelor fiziologice directe ale unei substanțe (de ex., un drog de abuz, un medicament sau un alt tratament) ori ale unei condiții medicale generale (de ex., hipertiroidismul).

Notă: Episoadele asemănătoare celor maniacale și care sunt clar cauzate de tratamentul antidepresiv somatic (de ex., medicamente, fototerapie) nu trebuie să conteze pentru un diagnostic de tulburare bipolară I).

Elementele episodului mixt

Un episod mixt se caracterizează printr-o perioadă de timp (durând cel puțin o săptămână) în care sunt satisfăcute criteriile, atât pentru episodul maniacal, cât și pentru episodul depresiv major, aproape în fiecare zi. Individul experientează rapid dispoziții alternante (tristețe, euforie, iritabilitate) acompaniate de simptome ale episodului maniacal și episodului depresiv major. (Dindelegan, 2006).

Prezentarea simptomelor include frecvent agitație, insomnie, dereglarea apetitului, elemente psihotice și idei de suicid. Perturbarea trebuie să fie suficient de severă pentru a cauza o deteriorare marcată în activitatea socială sau profesională, ori pentru a necesita spitalizare, sau este caracterizată prin prezența de elemente psihotice. Perturbarea nu se datorează efectelor fiziologice directe ale unei substanțe (de ex., un drog de abuz, un medicament sau alt tratament) ori ale unei condiții medicale generale (de ex., hipertiroidism). Simptome similare celor întâlnite în episodul mixt pot fi datorate efectelor directe ale unui medicament antidepresiv, fototerapiei, ori medicației prescrise pentru alte condiții medicale generale. Astfel de tablouri clinice nu sunt considerate episoade mixte și nu sunt luate în considerație pentru diagnosticul de tulburare bipolară I. De exemplu, dacă o persoană cu tulburare depresivă majoră recurentă dezvoltă un tablou clinic constând din simptome mixte în cursul administrării unui medicament antidepresiv, diagnosticul episodului este cel de tulburare afectivă indusă de o substanță, cu elemente mixte, și nu există nici o comutare de la diagnosticul de tulburare depresivă majoră la cel de tulburare bipolară I.

Astfel de indivizi pot avea o probabilitate crescută de episoade maniacale, mixte sau hipomaniacale viitoare care nu sunt în legătură cu o substanță sau cu tratamentele somatice pentru depresie. Aceasta poate fi un aspect extrem de important de avut în vedere la copii și la adolescenți.

Elemente și tulburări asociate

Elementele asociate episodului mixt sunt similare cu cele ale episoadelor maniacale și episoadelor depresive majore. Indivizii pot fi dezorganizați în gândirea sau comportamentul lor.

Conform DSM-IV criteriile de diagnostic pentru episodul mixt sunt:

A. Sunt satisfăcute criteriile, atât pentru episodul maniacal, cât și pentru episodul depresiv major aproape în fiecare zi, în cursul unei perioade de cel puțin o săptămână.

B. Perturbarea afectivă este suficient de severă pentru a cauza o deteriorare semnificativă în funcționarea profesională sau în activitățile sociale uzuale ori în relațiile cu alții, sau pentru a necesita spitalizare spre a preveni vătămarea sa sau a altora, ori există elemente psihotice.

C. Simptomele nu se datorează efectelor fiziologice directe ale unei substanțe (de ex., un drog de abuz, un medicament sau alt tratament) ori ale unei condiții medicale generale (de ex., hipertiroidismul).

Notă: Episoadele similare celor mixte și care sunt evident cauzate de tratamentul antidepresiv somatic (de ex., un medicament, terapie electroconvulsivantă, fototerapie) nu trebuie să conteze pentru diagnosticul de tulburare bipolară I.

Episodul hipomaniacal

Elementele episodului hipomaniacal:

Un episod hipomaniacal este definit ca o perioadă distinctă în cursul căreia există o dispoziție crescută, expansivă sau iritabilă anormală și persistentă care durează cel puțin patru zile. Această perioadă de dispoziție anormală trebuie să fie acompaniată de cel puțin trei simptome adiționale dintr-o listă care include: stima de sine exagerată sau grandoarea (nondelirantă), scăderea necesității de somn, presiunea de a vorbi, fuga de idei, distractibilitatea, implicarea crescută în activități orientate spre un scop sau agitația psihomotorie și implicarea excesivă în activități plăcute care au un înalt potențial de consecințe indezirabile. Dacă dispoziția este mai curând iritabilă decât crescută sau expansivă, cel puțin patru dintre simptomele de mai sus trebuie să fie prezente. (Podea, 2005).

Dispoziția în cursul episodului hipomaniacal trebuie să fie net distinctă de dispoziția nondepresivă uzuală a individului și trebuie să existe o schimbare netă în funcționare, care nu este caracteristică funcționării uzuale a individului.

Deoarece modificarea dispoziției și funcționării trebuie să fie observabile de către alții, evaluarea acestui criteriu necesită adesea intervievarea altor informatori (de ex., a membrilor familiei). Istoricul obținut de la alți informatori este extrem de important în evaluarea adolescenților. Contrar episodului maniacal, episodul hipomaniacal nu este suficient de sever pentru a cauza o deteriorare semnificativă în funcționarea socială sau profesională ori pentru a necesita spitalizarea, și nu există elemente psihotice. Modificarea în activitate la unii indivizi poate lua forma unei creșteri considerabile în eficiență, randament sau creativitate. însă, la alții, hipomania poate cauza o oarecare deteriorare socială sau profesională.

Perturbarea de dispoziție și alte simptome nu trebuie să se datoreze efectelor fiziologice directe ale unui drog de abuz, ale unui medicament sau altui tratament pentru depresie. Episodul trebuie, de asemenea, să nu fie datorat efectelor fiziologice directe ale unei condiții medicale generale (de ex., scleroză multiplă, tumoră cerebrală).

Dispoziția crescută a unui episod hipomaniacal este descrisă ca euforică, extrem de bună, jovială sau exaltată. Deși dispoziția persoanei poate avea un caracter contagios pentru un observator neimplicat, ea este recunoscută ca o schimbare netă de la modul uzual de a fi de către cei care cunosc bine persoana respectivă. Calitatea expansivă a perturbării de dispoziție este caracterizată prin entuziasm pentru interacțiunile sociale, interpersonale sau profesionale. Deși dispoziția crescută este considerată tipică, dispoziția perturbată poate fi iritabilă sau poate alterna între euforie și iritabilitate. în mod caracteristic, este prezentă mai curând stima de sine exagerată, de regulă Ia nivelul unei încrederi necritice în sine, decât grandoarea marcată. Foarte frecvent există o necesitate scăzută de somn persoana se deșteaptă din somn înaintea orei uzuale, plină de energie.

Persoana cu episod hipomaniacal vorbește tare și mai repede decât în mod uzual, dar de regulă nu este dificil de întrerupt.

Sociabilitatea este de regulă crescută, și poate exista și o creștere a activității sexuale. Poate exista o activitate impulsivă, cum ar fi efectuarea excesivă de cumpărături, condusul imprudent sau investiții în afaceri nesăbuite. Astfel de activități sunt însă de regulă organizate, nu sunt bizare și nu ating nivelul de deteriorare caracteristic episodului maniacal. (Gorgoș, 1995).

Elemente și tulburări asociate

Elementele asociate ale episodului hipomaniacal sunt similare cu cele ale episodului maniacal. Dispoziția poate fi caracterizată ca disforică dacă simptomele iritabile sau depresive sunt mai proeminente decât euforia în tabloul clinic.

Conform DSM- IV criteriile de diagnostic pentru episodul hipomaniacal sunt:

A. O perioadă distinctă de dispoziție crescută, expansivă sau iritabilă persistentă, durând cel puțin 4 zile, și care este net diferită de dispoziția nondepresivă uzuală.

B. In cursul perioadei de perturbare afectivă, au persistat trei (sau mai multe) dintre următoarele simptome (patru, dacă dispoziția este numai iritabilă) și au fost prezente într-un grad semnificativ:

(1) stimă de sine exagerată sau grandoare;

(2) scăderea necesității de somn (de ex., se simte reconfortat după numai 3 ore de somn);

(3) mai locvace decât în mod uzual sau presiunea de a vorbi continuu;

(4) fuga de idei sau experiența subiectivă că gândurile surit accelerate;

(5) distractibilitate (adică, atenție prea ușor de atras de stimuli externi neimportanți sau irelevanți);

(6) creșterea activității orientate spre un scop (fie în societate, la serviciu sau la școală ori din punct de vedere sexual) sau agitație psihomotorie;

(7) implicare excesivă în activități plăcute care au un înalt potențial de consecințe indezirabile (de ex., persoana se angajează în efectuarea de cumpărături excesive, în indiscreții sexuale, în investiții în afaceri nesăbuite).

C. Episodul este asociat cu o modificare fără echivoc în activitate care nu este caracteristică persoanei atunci când nu prezintă simptome.

D. Perturbarea dispoziției și modificarea în funcționare sunt observabile de către alții.

E. Episodul nu este suficient de sever pentru a cauza o deteriorare semnificativă în funcționarea socială sau profesională, ori pentru a necesita spitalizare, și nu există elemente psihotice.

F. Simptomele nu se datorează efectelor fiziologice directe ale unei substanțe (de ex., un drog de abuz, un medicament, sau alt tratament) ori unei condiții medicale generale (de ex., hipertiroidismul).

1.1.2.Tulburări depresive

Tulburarea depresivă majoră

Elementul esențial al tulburării depresive majore îl constituie o evoluție clinică caracterizată printr-unul sau mai multe episoade depresive majore, fără un istoric de episoade maniacale, mixte sau hipomaniacale. (Dindelegan, 2006).

Episoadele de tulburare afectivă indusă de o substanță (datorate efectelor fiziologice directe ale unui drog de abuz, medicament ori expuneri la un toxic) ori de tulburare afectivă datorată unei condiții medicale generale nu contează pentru diagnosticul de tulburare depresivă majoră. In afara de aceasta, episoadele nu trebuie să fie explicate mai bine de tulburarea schizoafectivă și sa nu fie suprapuse peste schizofrenie, tulburarea schizofreniformă, tulburarea delirantă sau tulburarea psihotică fără altă specificație.

Dacă în cursul tulburării depresive majore apar episoade maniacale, mixte sau hipomaniacale, diagnosticul este schimbat în cel de tulburare bipolară. Dacă însă simptomele maniacale sau hipomaniacale survin ca un efect direct al tratamentului antidepresiv, al uzului de alte medicamente, al uzului de o substanță ori al expunerii Ia un toxic, diagnosticul de tulburare depresivă majoră rămâne cel adecvat și trebuie notat un diagnostic adițional de tulburare afectivă indusă de o substanță, cu elemente maniacale (ori cu elemente mixte).

Evoluție:

Tulburarea depresivă majoră poate începe la orice vârstă, cu o etate medie la debut situată la jumătatea anilor 20. Evoluția tulburării depresive majore recurente este variabilă. Unii indivizi au episoade izolate, separate prin mulți ani fără nici un fel de simptome depresive.

Episoadele depresive majore se pot rezolva complet (în aproape două treimi din cazuri), ori numai parțial sau deloc (în aproximativ o treime din cazuri). Un număr oarecare de indivizi au tulburare distimică preexistentă debutului tulburării depresive majore, episod unic. (DSM-IV).

Unele date sugerează că acești indivizi vor avea foarte probabil episoade depresive majore adiționale, cu recuperare interepisodică mai redusă, necesitând tratament suplimentar fazei acute și o perioadă mai lungă de continuare a tratamentului pentru a atinge și menține o stare eutimică mai completă și de mai lungă durată.

Episoadele de tulburare depresivă majoră urmează adesea unui stresor psihosocial sever, cum ar fi moartea unei ființe iubite sau divorțul. Studiile sugerează că evenimentele psihosociale (stresorii) pot juca un rol mai important în precipitarea primului sau a celui de al doilea episod de tulburare depresivă majoră și un rol redus în apariția episoadelor următoare.

Conform DSM-IV criteriile de diagnostic pentru tulburarea depresivă majoră sunt:

A. Prezența unui singur episod depresiv major.

B. Episodul depresiv major nu este explicat mai bine de tulburarea schizoafectivă

și nu este suprapus peste schizofrenie, tulburarea schizofreniformă, tulburarea delirantă ori. tulburarea psihotică fără altă specificație.

C. Nu a existat niciodată un episod maniacal, un episod mixt ori un episod hipomaniacal. Notă: Această excludere nu se aplică, dacă toate episoadele similare episoadelor maniacale, mixte sau hipomaniacale sunt induse de o substanță sau de un tratament ori sunt datorate efectelor fiziologice directe ale unei condiții medicale generale.

Tulburarea distimică

Elementul esențial al tulburării distimice îl constituie dispoziția depresivă cronică, survenind cea mai mare parte a zilei, mai multe zile da decât nu, timp de cel puțin 2 ani.

Indivizii cu tulburare distimică își descriu dispoziția ca tristă ori „abătută". La copii, dispoziția poate fi mai curând iritabilă decât depresivă, iar durata minimă cerută este de numai 1 an. în cursul perioadelor de dispoziție depresivă, cel puțin două dintre următoarele simptome adiționale sunt prezente: apetit redus sau mâncat excesiv, insomnie sau hipersomnie, energie scăzută sau fatigabilitate, stimă de sine scăzută, concentrare redusă sau dificultate în a lua decizii și sentimentul de disperare. Indivizii pot remarca prezența notabilă a unui interes scăzut și a autocriticii, văzându-se adesea pe ei înșiși ca neinteresanți sau incapabili. Pentru că aceste simptome au devenit atât de mult o parte a experienței cotidiene a individului (de ex., „eu totdeauna am fost astfel", „adică, exact cum sunt"), ele nu sunt relatate adesea decât dacă este întrebat în mod direct despre ele de către examinator. (Podea și colab., 2005).

In cursul perioadei de 2 ani (1 an pentru copii și adolescenți) nici un fel de intervale fără simptome să nu dureze mai mult de 2 luni. Diagnosticul de tulburare distimică poate fi pus, numai dacă perioada inițială de 2 ani de simptome distimice este fără episoade depresive majore. Dacă simptomele depresive cronice includ un simptom depresiv major în cursul acestor primi 2 ani, atunci diagnosticul este cel de tulburare depresivă majoră cronică (dacă sunt satisfăcute integral criteriile pentru un episod depresiv major) ori de tulburare depresivă majoră, în remisiune parțială (dacă actualmente nu sunt satisfăcute integral criteriile pentru un episod depresiv major).

Evoluție:

Tulburarea distimică are adesea un debut precoce și insidios (de ex., în copilărie, adolescență ori de timpuriu în viața adultă), precum și o evoluție cronică.

Dacă tulburarea distimică precede debutul tulburării depresive majore, este foarte puțin probabil că va exista o recuperare completă spontană între episoadele de tulburare depresivă majoră și este foarte probabil ca subiectul să aibă episoade ulterioare mai frecvente.

Conform DSM – IV criteriile de diagnostic pentru tulburarea distimică sunt:

A. Dispoziție depresivă cea mai mare parte a zilei, mai multe zile da decât nu, după cum este indicat, fie de relatarea subiectului, fie de observațiile făcute de alții, timp de cel puțin 2 ani. Notă: La copii și la adolescenți dispoziția poate fi iritabilă, iar durata trebuie să fie de cel puțin 1 an.

B. Prezența în timp ce este depresiv a două (sau a mai multe) dintre următoarele:

(1) apetit redus sau mâncat excesiv;

(2) insomnie sau hipersomnie;

(3) energie scăzută sau fatigabilitate;

(4) stimă de sine scăzută;

(5) capacitate de concentrare redusă sau dificultate în a lua decizii;

C. în cursul perioadei de 2 ani (1 an pentru copii sau adolescenți) persoana nu a fost niciodată fără simptomele de la criteriile A și B timp de mai mult de 2 luni, odată.

D. Nici un episod depresiv major nu a fost prezent în cursul primilor 2 ani ai perturbării (1 an pentru copii și adolescenți) adică, perturbarea nu este explicată mai bine de tulburarea depresivă majoră cronică sau de tulburarea depresivă majoră, în remisiune parțială.

Tulburarea depresivă fără altă specificație

Tulburarea depresivă fără altă specificație include tulburările cu elemente depresive care nu satisfac criteriile pentru tulburarea depresivă majoră, tulburarea distimică, tulburarea de adaptare cu dispoziție depresivă ori tulburarea de adaptare cu dispoziție mixtă, depresivă și anxioasă. Uneori simptomele depresive se pot prezenta ca parte a unei tulburări anxioase fără altă specificație. Exemplele de tulburare depresivă fără altă specificație includ:

1. Tulburarea disforică premenstruală: în cele mai multe cicluri menstruale din cursul ultimului an, simptome. Aceste simptome trebuie sa fie suficient de severe pentru a interfera în mod semnificativ cu serviciul, școala ori cu activitățile uzuale, și să fie complet absente timp de cel puțin o săptămână după menstruații.

2. Tulburarea depresivă minoră: episoade de simptome depresive cu o durată de cel puțin 2 săptămâni.

3.. Tulburarea depresivă scurtă recurentă: episoade depresive durând de la 2 zile până la 2 săptămâni, survenind cel puțin odată pe lună.

4. Tulburarea depresivă postpsihotică a schizofreniei: un episod depresiv major care survine în cursul fazei reziduale a schizofreniei.

5. Un episod depresiv major suprapus peste tulburarea delirantă, tulburarea psihotică fără altă specificație ori faza activă a schizofreniei.

6. Situațiile în care clinicianul a ajuns la concluzia că este prezentă o tulburarea depresivă, dar este incapabil să precizeze dacă aceasta este primară, datorată unei condiții medicale generale ori indusă de o substanță.

1.1.3.Tulburările bipolare

Boala afectivă bipolară este cunoscută în psihiatrie ca fiind cea mai dramatică formă de manifestare a tulburărilor afective.

Psihoza maniaco-depresivă face parte din grupul bolilor psihice în care pe primul loc se situează tulburările ciclice ale afectivității manifestate la același bolnav sub forma unor faze manifestate sau depresive. (Gorgos, 1985).

Tulburarea bipolară constă în alternarea a cel puțin un episod de tip maniacal cu o durată minimă de o săptămână, cu un episod depresiv major, cu o durată minimă de cel puțin două săptămâni. (Dindelegan, 2006).

Tulburarea bipolară I

Aceasta fiind caracterizată de apariția unuia sau a mai multor episoade maniacale ori episoade mixte. Adesea indivizii au avut, de asemenea, unul sau mai multe episoade depresive majore. Episoadele de tulburare afectivă indusă de o substanță (datorate efectelor directe ale unui medicament, altor tratamente somatice pentru depresie, unui drog de abuz ori expunerii la un toxic) sau episoadele de tulburare afectivă datorată unei condiții medicale generale nu trebuie să conteze pentru diagnosticul de tulburare bipolară I.

Diagnostic diferențial

Episoadele depresive majore, maniacale, mixte și hipomaniacale din tulburarea bipolară I trebuie să fie distinse de episoadele unei tulburări afective datorate unei condiții medicale generale. Diagnosticul este cel de tulburare afectivă datorată condiții medicale generale pentru episoadele considerate a fi consecința fiziologică directă a unei anumite condiții medicale generale (de ex., scleroză multiplă).

Tulburarea bipolară II are în loc de episodul maniacal un episod hipomaniacal (Cornuțiu, 2003)

Pacienți cu boală bipolară diferă de cei cu alte forme de depresie, prin modul lor de a oscila între depresie și manie, separat prin perioade normale. Exista și așa numitele stări mixte care amestecă elementele depresive cu elemente de excitație, dar acestea apar de obicei când dispoziția se inversează. Durata acestor perioade variază de la o persoană la alta. (Tudose și colab., 2002).

În timpul episodului maniacal pot fi regăsite următoarele elemente: idei delirante de grandoare, idei de persecuție, urmărire, prejudiciu, halucinații, comportament catatonic, sentimente de depersonalizare.

În cadrul episodului depresiv pot să apără tulburări asociate cum ar fi: anxietate, tulburări fobice, expresivitate caracteristică, ideație delirantă mai amplă.

Deteriorarea în cazul tulburării bipolare II poate rezulta din episoadele depresive majore sau dintr-un pattern cronic de episoade afective imprevizibile și funcționare profesională sau

interpersonală inconstantă, fluctuantă.

Indivizii cu tulburare bipolară II pot să nu vadă episoadele hipomaniacale ca patologice, deși ceilalți pot fi deranjați de comportamentul excentric al respectivilor.

Adesea indivizii, în special când se află în mijlocul unui episod depresiv major, nu-și amintesc perioadele de hipomanie fără evocări din partea amicilor sau rudelor apropiate. Informațiile provenind de la alți informatori sunt adesea decisive în stabilirea diagnosticului de tulburare bipolară II.

Date de evoluție:

Boala bipolară apare la aproximativ 1% din populație. Cel mai frecvent boala debutează între 25 și 30 de ani dar debutul bolii poate să fie și între 30 și 60 de ani.

Tulburarea ciclotimică

În tulburarea ciclotimică, există numeroase perioade de simptome hipomaniacale care nu satisfac criteriile pentru un episod maniacal și perioade de simptome depresive care nu satisfac criteriile simptomatologice și de durată pentru un episod depresiv major. Tulburarea bipolară I se distinge de tulburarea ciciotimică prin prezența unuia sau a mai multor episoade maniacale sau mixte.

Elemente de diagnostic:

Elementul esențial al tulburării ciclotimice îl constituie o perturbare afectivă fluctuantă, cronică, implicând numeroase perioade de simptome hipomaniacale și numeroase perioade de simptome depresive.

Simptomele hipomaniacale sunt insuficiente ca număr, severitate, pervasivitate sau durată pentru a satisface criteriile complete pentru un episod maniacal, iar simptomele depresive sunt, de asemenea, insuficiente ca număr, severitate, pervasivitate sau durată pentru a satisface criteriile complete pentru un episod depresiv major. Nu este necesar însă ca nici una dintre perioadele de simptome hipomaniacale să satisfacă fie criteriul de durată, fie criteriul pragului de simptom pentru un episod hipomaniacai. în cursul perioadei de 2 ani (1 an pentru copii și adolescenți), nici un interval fără simptome nu durează mai mult de 2 luni. (Prelipceanu, 2003).

Elemente și tulburări asociate

Elemente descriptive și tulburări mentale asociate. Pot fi prezente tulburări în legătură cu o substanță și tulburări de somn (adică, dificultăți în inițierea și menținerea somnului).

Conform DSM-IV criteriile de diagnostic pentru tulburarea ciclotimiei sunt:

A. Pentru cel puțin 2 ani, prezența a numeroase perioade de simptome hipomaniacale și a numeroase perioade de simptome depresive care nu satisfac criteriile pentru un episod depresiv major.

B. În cursul perioadei de 2 ani de mai sus (1 an pentru copii și adolescenți) persoana nu s-a aflat fără sirnptomele de ia criteriul A pentru mai mult de 2 luni odată.

C. Nici un episod depresiv major episod maniacal ori episod mixt nu a fost prezent în cursul primilor 2 ani ai perturbării.

D. Simptomele de ia criteriul A nu sunt explicate mai bine de tulburarea schizoafectivă și nu sunt suprapuse peste schizofrenie, tulburarea schizofreniformă, tulburarea delirantă ori tulburarea psihotică fără altă specificație.

E. Simptomele nu se datorează efectelor fiziologice directe ale unei substanțe (de ex., un drog de abuz, un medicament) ori ale unei condiții medicale generale (de ex., hipertiroidismul).

F. Simptomele cauzează o detresă sau deteriorare semnificativă clinic în domeniul social, profesional sau în alte domenii importante de funcționare.

Tulburarea Bipolară Fără Altă Specificație

Categoria tulburării bipolare fără altă specificație include tulburări cu elemente bipolare care nu satisfac criteriile pentru nici o tulburare bipolară specifică.

Acestea pot fi:

1. Alternarea foarte rapidă (în decurs de câteva zile) între simptome maniacale și simptome depresive care satisfac criteriile de prag pentru simptom, dar nu satisfac criteriile de durată minimă pentru un episod maniacal ori pentru un episod depresiv major.

2. Episoade hipomaniacale recurente, fără simptome depresive intercurente.

3. Un episod maniacal sau mixt suprapus peste tulburarea delirantă, schizofrenia reziduală ori tulburarea psihotică fără altă specificație.

4. Episoadele hipomaniacale împreună cu simptome depresive cronice, care sunt prea rare pentru a justifica un diagnostic de tulburare ciclotimică.

5. Situațiile în care clinicianul a concluzionat că este prezentă o tulburare bipolară, dar este incapabil să precizeze dacă aceasta este primară, datorată unei condiții medicale generale ori indusă de o substanță.

1.2. Tulburările Anxioase

Fenesterheim și Jean Baer (1984) sunt de părere că orice teamă care este atât de puternică încât împiedică persoana să îndeplinească o acțiune este de fapt o reacție cu caracter patologic. Anxietatea este definită ca o teamă difuză fără obiect bine precizat, în timp ce fobia este definită ca fiind o teamă cu obiect bine precizat (ex. animale, înălțime). (Holdevici, 2002).

Conțin următoarele tulburări: panica fără agorafobie, panica cu agorafobie, agorafobia fără istoric de panică, fobia specifică, fobia socială, tulburarea obsesivo-compulsivă, stresul posttraumatic, stresul acut, anxietatea generalizată, tulburarea anxioasă datorată unei condiții medicale generale, tulburarea anxioasă indusă de o substanță și tulburarea anxioasă fără altă

specificație.

Un atac de panică este o perioadă discretă în care există debutul brusc al unei aprehensiuni, frici sau terori intense, asociate adesea cu senzația de moarte iminentă. În cursul acestor atacuri sunt prezente simptome, cum ar fi scurtarea respirației, palpitațiile, durerea sau disconfortul precordial, senzațiile de sufocare sau de strangulare și frica de a nu pierde controlul. (DSM-IV).

Clasificarea tulburărilor anxioase conform DSM – IV:

Agorafobia este anxietatea referitoare evitarea de locuri sau situații din care scăparea poate fi dificilă (sau jenantă) sau în care ajutorul poate să nu fie accesibil, în eventualitatea unui atac de panică sau de simptome similare panicii.

Panica fără agorafobie se caracterizează prin atacuri de panică recurente, inopinate, în legătură cu care există o preocupare persistentă. Panica cu agorafobie se caracterizează atât prin atacuri de panică recurente inopinate, cât și prin agorafobie.

Agorafobia fără istoric de panică se caracterizează prin prezența agorafobiei și a simptomelor similare panicii, fără un istoric de atacuri de panică inopinate. Fobia specifică se caracterizează printr-o anxietate semnificativă clinic provocată de expunerea la un anumit obiect sau situație temută, ducând adesea la un comportament de evitare.

Fobia socială se caracterizează printr-o anxietate semnificativă clinic provocată de expunerea la anumite tipuri de situații sociale sau de performanță, ducând adesea la un comportament de evitare.

Tulburarea obsesivo-compulsivă se caracterizează prin obsesii (care cauzează o anxietate sau detresă marcată) și/sau prin compulsii (care servesc la neutralizarea anxietății).

Stresul posttraumatic se caracterizează prin experimentarea unui eveniment traumatic extrem, acompaniată de simptome de excitație crescută și de evitare a stimulilor asociați cu trauma.

Stresul acut se caracterizează prin simptome similare celor ale stresului posttraumatic care apar imediat, ca urmare a unui eveniment traumatic extrem.

Anxietatea generalizată se caracterizează prin cel puțin 6 luni de anxietate și preocupare excesivă și persistentă.

Tulburarea anxioasă datorată unei condiții medicale generale se caracterizează prin simptome proeminente de anxietate, considerate a fi consecința fiziologică directă a unei condiții medicale generale.

Tulburarea anxioasă indusă de o substanță se caracterizează prin simptome proeminente de anxietate/ considerate a fi consecința fiziologică directă a unui drog de abuz, a unui medicament sau expunerii la un toxic.

Tulburarea anxioasă, fără altă specificație este inclusă pentru codificarea tulburărilor cu anxietate sau evitare fobică marcată care nu satisfac criteriile pentru nici una dintre tulburările anxioase specifice definite în această secțiune (sau simptomele anxioase în legătură cu care există informații inadecvate sau contradictorii).

Elemente ale atacurilor de panică

Atacurile de panică survin în contextul oricărei tulburări anxioase ca și al altor tulburări mentale (de ex., tulburările afective, tulburările în legătură cu o substanță ) și al unor condiții medicale generale (de ex., cardiace, respiratorii).

Caracteristica esențială a unui atac de panică o constituie o perioadă distinctă de frică sau de disconfort intens, acompaniată de cel puțin 4 dintre 13 simptome somatice sau cognitive. Simptomele pot fi somatice sau de natură cognitivă și includ palpitațiile, transpirația, tremurul sau trepidația, senzația de scurtare a respirației sau de strangulare, senzația de sufocare, durere sau disconfort precordial, greață, amețeală, derealizare sau depersonalizare, frica de a nu-și pierde controlul, frica de moarte, frisoane sau valuri de căldură. Atacul debutează brusc și escaladează rapid până la intensitatea sa maximă (de regulă în 10 minute sau mai puțin) și este adesea acompaniat de sentimentul de pericol sau de moarte iminentă și de dorința de a scăpa. (Enăchescu, 2001).

Există trei tipuri caracteristice de atacuri de panică: inopinate (nesemnalizate), circumscrise situațional (semnalizate) și predispuse situațional. Fiecare tip de atac de panică este definit printr-un set diferit de relații între debutul atacului și prezența sau absența declanșatorilor situaționali care pot include semnale fie externe (de ex., un individ cu claustrofobie are un atac în timp ce se află într-un lift oprit între etaje) sau interni (de ex., cogniții catastrofice referitoare la consecințele palpitațiilor cardiace).

Elemente specifice agorafobiei

Pentru că agorafobia survine în contextul panicii cu agorafobie și al agorafobiei fără istoric de panică. Elementul principal al agorafobiei îl constituie anxietatea care are în vedere faptul că persoana se găsește în locuri sau în situații din care scăparea poate fi dificilă, sau în care nu este accesibil ajutorul în eventualitatea unui atac de panică ori a unor simptome similare panicii.

Agorafobia se declanșează ca urmare a unui atac de panică, persoana care trăiește această experiență dureroasă are tendința de a asocia apariția atacului de panică cu situația în care acesta s-a declanșat, astfel persoana respectivă încearcă să evite situațiile neplăcute, considerându-le ca fiind generatoare ale unui atac de panică. (Fontaine, O., Fontaine, P., 2008).

1.2.1. Panica fără agorafobie și panica cu agorafobie

Conform DSM- IV un atac de panică este o perioadă discretă în care există debutul brusc al unei aprehensiuni, o frică o teroare intensă asociată adesea cu o senzație de moarte.

Apar simptome cum ar fi: scurtarea respirației, palpitații, durere, senzații de sufocare.

Panica fără agorafobie se caracterizează prin atacuri de panică recurente, neprevăzute, neanticipate în legătură cu care există o preocupare persistentă.

Panica cu agorafobie se caracterizează atât prin atacuri de panică recurente, neprevăzute cât și prin agorafobie.

1.2.2. Tulburarea obsesiv-compulsivă

Tulburarea obsesiv-compulsivă se caracterizează prin simptome obsesive și compulsive recurente care sunt suficient de severe pentru a fi consumatoare de timp (adică, ele iau mai mult decât o oră pe zi) sau cauzează o perturbare sau o deteriorare semnificativă.

Perturbarea nu se datorează efectelor fiziologice directe ale unei substanțe (de ex., unui drog de abuz, unui medicament) sau ale unei condiții medicale generale.

Obsesiile sunt idei, gânduri, impulsuri sau imagini persistente care sunt experimentate ca fiind inadecvate, și care cauzează o anxietate marcantă.

Aceasta se referă la convingerea individului că conținutul obsesiilor îi este străin, nu se află sub controlul propriu și nu este tipul de gânduri pe care ar fi dorit să-l aibă. Individul este capabil însă să recunoască faptul că obsesiile sunt produsul propriei sale minți și nu îi sunt impuse din afară.

Cele mai frecvente obsesii sunt gândurile repetate în legătură cu contaminarea, (de ex. a se contamina prin strângerea mâinilor altor persoane), dubitațiile repetate (de ex., a se întreba dacă a efectuat un act oarecare, cum ar fi acela dacă a vătămat pe cineva într-un accident de circulație ori dacă a lăsat ușa deschisă), necesitatea de a pune lucrurile într-o anumită ordine, impulsuri agresive sau oribile (de ex., acela de a-și vătăma propriul copil). Gândurile, impulsurile sau imaginile nu sunt simple temeri excesive în legătură cu probleme reale de viață (de ex., preocupări referitoare la dificultățile curente ale vieții, cum ar fi problemele financiare, de serviciu sau școlare) și este puțin probabil că se referă la o problemă reală de viață. (Dindelegan, 2006).

Individul cu obsesii încearcă de regulă să ignore sau să suprime astfel de gânduri sau de impulsuri, ori să le neutralizeze cu un alt gând sau acțiune (adică cu o compulsie). De exemplu, un individ torturat de dubii în legătură cu a fi lăsat garajul deschis încearcă să le neutralizeze prin verificări repetate spre a se asigura că acesta este închis.

Compulsiile sunt comportamente repetitive (de ex.., spălatul mâinilor, ordonatul, verificatul) sau acte mentale (de ex., rugatul, număratul, repetarea de cuvinte în gând) al căror scop este acela de a preveni sau reduce anxietatea și nu cel de a obține plăcere.

Prin definiție, compulsiile sunt, fie clar excesive, fie nu sunt conectate în mod realist cu ceea ce sunt destinate să neutralizeze sau să prevină.

Cele mai frecvente compulsii implică spălatul și curățatul, număratul, verificatul, cererea sau solicitarea de asigurări, acțiunile repetate și ordonarea.

Prin definiție, adulții cu tulburare obsesivo-compulsivă recunosc la un moment dat că obsesiile sau compulsiile lor sunt excesive sau nejustificate.

Când încearcă să reziste unei compulsii, individul poate avea sentimentul de amplificare a anxietății sau tensiunii care este adesea ușurată prin cedarea la compulsie. În cursul tulburării, după eșecuri repetate de a rezista obsesiilor sau compulsiilor, individul se poate supune lor, nu mai experientează dorința de a le rezista și poate încorpora compulsiile în rutinele sale cotidiene.(Enăchescu, 2001).

La adulți, tulburarea obsesivo-compulsivă poate fi asociată cu tulburarea depresivă majoră, cu alte tulburări anxioase (cu fobia specifică, fobia socială, panica, anxietatea generalizată ), cu tulburările de comportament alimentar și cu unele tulburări de personalitate (de ex., tulburarea de personalitate obsesivo-compulsivă, tulburarea de personalitate evitantă, tulburarea de personalitate dependentă).

1.2.3. Stresul posttraumatic

Elementul esențial al stresului posttraumatic îl constituie apariția de simptome caracteristice urmând expunerii la un stresor traumatic extrem, care implică experientarea personală directă a unui eveniment comportând moartea efectivă sau amenințarea cu moartea, ori o vătămare serioasă sau o amenințare a integrității corporale proprii, faptul de a fi martor la un eveniment care implică moartea, vătămarea sau amenințarea integrității corporale a altei persoane.

Simptomele caracteristice rezultând din expunerea la o traumă extremă includ reexperimentarea persistentă a evenimentului traumatic, evitarea persistentă a stimulilor asociați cu trauma și paralizia reactivității generale și simptome persistente de excitație crescută. Tabloul simptomatologie complet trebuie să fie prezent timp de cel puțin o lună, iar perturbarea trebuie să cauzeze o detresă sau deteriorare semnificativă clinic în domeniul social, profesional sau în alte domenii importante de funcționare. (Marinescu, și colab., 2008).

Tulburarea poate fi extrem de severă sau de lungă durată, când stresorul este de premeditare umană (de ex., tortura, violul).

Probabilitatea apariției acestei tulburări poate crește pe măsură ce intensitatea și apropierea fizică de stresor cresc.

Evenimentul traumatic poate fi reexperimentat în diverse moduri. Frecvent, persoana are amintiri intrusive și recurente ale evenimentului ori vise destresante recurente în cursul cărora evenimentul este rejucat sau altfel reprezentat.

Stimulii asociați cu trauma sunt evitați în mod persistent. Persoana face de regulă eforturi deliberate pentru a evita gândurile, sentimentele sau conversațiile despre evenimentul traumatic și pentru a evita activitățile, situațiile sau persoanele care deșteaptă amintiri despre acesta.

Conform DSM – IV următorii specificanți pot fi utilizați pentru a specifica debutul și durata simptomelor stresului posttraumatic:

Acut. Acest specificant trebuie sa fie utilizat când durata simptomelor este de mai puțin de 3 luni.

Cronic. Acest specificant trebuie utilizat când simptomele durează timp de 3 luni sau mai mult.

Cu debut tardiv. Acest specificant indică faptul că au trecut cel puțin 6 luni între evenimentul traumatic și debutul simptomelor.

1.2.4. Anxietatea generalizată

Se caracterizează prin anxietatea excesivă și o preocupare (expectația aprehensivă), survenind mai multe zile da decât nu, o perioadă de cel puțin 6 luni, referitoare la un număr de evenimente sau activități. Individul constată că este dificil să controleze preocuparea. (DSM- IV, 2000).

Anxietatea și preocuparea sunt însoțite de cel puțin trei simptome adiționale dintr-o listă care include neliniștea, fatigabilitatea rapidă, dificultatea în concentrare, tensiunea musculară și perturbarea somnului, hiperactivitate vegetativă. (Tudose și colab.,2002).

Deși indivizii cu anxietate generalizată nu pot totdeauna să identifice preocupările ca fiind „excesive", ei descriu destresă subiectivă datorată preocupării constante, au dificultăți în a controla preocuparea sau experimentează o deteriorare asociată în domeniul social, profesional ori în alte domenii importante de funcționare. Perturbarea nu se datorează efectelor fiziologice directe ale unei substanțe (de ex., un drog de abuz, un medicament ori expunerea la un toxic) sau ale unei condiții medicale generale și nu survine exclusiv în cursul unei tulburări afective, tulburări psihotice sau tulburări de dezvoltare pervasivă .

Intensitatea, durata sau frecvența anxietății și preocupării sunt de departe disproporționate față de probabilitatea efectivă sau impactul evenimentului temut.

Persoana constată că este dificil să-și țină gândurile care-i provoacă neliniște de a nu interfera cu atenția acordată sarcinilor în curs de efectuare și are dificultăți în a stopa preocuparea. Adulții cu anxietate generalizată sunt preocupați adesea de circumstanțele de viață rutiniere, cotidiene, cum ar fi responsabilitățile posibile ale serviciului, finanțele, sănătatea membrilor familiei, nefericirea copiilor lor ori de subiecte minore (cum ar fi problemele domestice, reparațiile mașinii ori întârzierea la întâlniri).

Elemente și tulburări asociate

Tensiunea musculară poate fi asociată cu tremor, contractură, senzația de trepidație și durere sau sensibilitate musculară. Mulți indivizi cu anxietate generalizată experimentează, de asemenea, simptome somatice (de ex., mâini reci si umede, gură uscată, transpirație, greață sau diaree, micțiuni frecvente, tulburare de deglutiție sau senzația de „nod în gât") și un răspuns de tresărire exagerat. De asemenea, sunt frecvente simptome depresive.

Anxietatea generalizată apare frecvent concomitent cu tulburările afective (de ex., tulburarea depresivă majoră sau tulburarea distimică), cu alte tulburări anxioase (de ex., panica, fobia socială, fobia specifică) și cu tulburări în legătură cu substanțele (de ex., abuzul sau dependența, de alcool).

1.2.5. Fobia socială

Prezentare generală (DSM- IV, 2003)

Criteriul A: Caracteristica principală a fobiei sociale o constituie frica persistentă și marcată de situațiile sociale sau de performanță în care poate survenii o punere în dificultate.

Fobia socială se caracterizează prin frica excesivă de a fi umilit sau de a se simții jenat în diverse situații sociale cum ar fi: vorbitul în public, la telefon, la o întâlnire, în locuri publice. (Larrousse, 1998).

Criteriul B: expunerea la situațiile sociale de care îi este frică, îi provoacă anxietate.

Criteriul C: persoana își recunoaște frica ca fiind excesivă și nerațională.

Criteriul D: situațiile stresogene sunt evitate și îndurate cu anxietate intensă.

Criteriul E: comportamentul evitant, anxietatea anticipatorie sau distresul interferă semnificativă cu funcționalitatea socială sau ocupațională.

Criteriul F: pentru persoanele sub 18 ani, durata tulburării este mai mare de șase luni.

Criteriul G: frica sau evitarea nu sunt secundare unei substanțe sau boli nonpsihiatrice.

Criteriul H: dacă coexistă o altă boală psihică sau somatică, frica nu este în legătură cu acea boală.

Trei criterii delimitează anxietatea de fobia socială: intensitatea suferinței emoționale, importanța evitărilor, repercursiunile asupra calității vieții. (Fontaine, O., Fontaine, P., 2008).

CAPITOLUL II

METODOLOGIA DE CERCETARE

Scopul cercetării

Scopul cercetării este acela de a observa care sunt modificările afective la persoanele diagnosticate cu tulburare anxios-depresivă.

Obiectivele cercetării

Lucrarea de față are ca obiective:

Să identificăm care dintre cele două tulburări perturbă mai mult activitatea pacienților, care este nivelul depresiei și al anxietății.

Evidențierea diferențelor existente între grupele de pacienți pe criteriul antecedente

Constatarea diferențelor între grupele de pacienți pe criteriu de rezidență

Ipotezele cercetării

În vederea atingerii acestor obiective, au fost avansate următoarele ipoteze:

Ip 1. Există diferențe privind variabilele studiate la pacienții cu tulburarea depresiv-anxioasă pe criteriul sex, mediu de rezidenta, antecedente psihopatologice

Ip 2. Există o legătură de covariație între nivelul măsurat al tulburărilor afective și nivelul simptomatologic corespondent.

Prezentarea eșantionului

Eșantionul este format dintr-un număr de 40 de persoane diagnosticate cu tulburare anxios-depresivă, 20 dintre aceștia sunt femei iar 20 bărbați.

Persoanele care formează eșantionul de cercetare provin din medii culturale diferite, având diferite ocupații(vânzători comerciali, casnice, pensionari, profesori, ), și medii de rezidență.

Testarea eșantionului s-a realizat în cadrul Spitalului de Psihiatrie Nucet.

Prezentarea instrumentelor :

SCL-90-R are 9 scale ale simptomelor primare:

1. Somatizarea (12 itemi, ex.: Am avut stări de leșin, slăbiciune sau amețeală; Am avut dureri de inimă).

2. Tulburările obsesiv-compulsive (10 itemi, ex.: A trebuit să lucrez încet și cu mare atenție pentru a fi sigur că nu greșesc; A trebuit să verific de mai multe ori tot ce făceam).

3. Anxietatea (10 itemi, ex.: Am avut stări de nervozitate și agitație; Am fost înfricoșat).

4. Depresia (13 itemi, ex.: M-am simțit trist și deprimat; Viitorul mi-a apărut a fi lipsit de speranță).

5. Sensibilitatea interpersonală sau senzitivitatea (9 itemi, ex.: Am fost excesiv de critic față de cei din jur; M-am simțit sfios sau stângaci în prezența persoanelor de sex opus).

6. Ostilitatea (6 itemi, ex.: Am fost cuprins de izbucniri de furie incontrolabile/de nestăpânit; Am fost stăpânit de la pornirea de a bate, răni sau vătăma pe cineva).

7. Anxietatea fobică sau fobii (7 itemi, ex.: Mi-a fost frică să călătoresc cu autobusul, troleibuzul, tramvaiul, trenul sau metroul; M-am simțit nervos și indispus atunci când am rămas singur).

8. Psihoticismul (10 itemi, ex.: Am avut senzația că cineva străin este stăpân pe gândurile mele; Am avut senzația că aud voci pe care cei din jur nu le auzeau).

9. Ideație paranoidă (6 itemi, ex.: Am avut convingerea că cei din jur sunt de vină pentru majoritatea necazurilor mele; Am avut senzația că cei din jur mă spionează și apoi mă bârfesc).

Pentru SCL-90-R se calculează scoruri separate pe cele nouă scale factoriale, precum și trei indici generali:

Indicele de severitate globală, (GSI – media scorurilor la cei 90 itemi);

Indicele simptomelor pozitive totale (PST – numărul itemilor cotați cu un scor diferit, mai mare decât 0)

Indicele simptomelor pozitive de stres, PSDI, calculat prin împărțirea sumei scorurilor la cei 90 de itemi la scorul Indicelui simptomelor pozitive totale .

Cu cât scorurile sunt mai ridicate, cu atât este mai proastă calitatea vieții persoanei respective.

Beck Depression Inventory (BDI) este o scală de autoevaluare a intensității simptomatologiei depresive. Scala BDI a fost dezvoltată de Beck și colaboratorii în 1961 ca un chestionar destinat să evalueze severitatea simptomelor depresive. BDI se referă la starea prezentă și măsoară severitatea simptomatologiei depresive, prin grade de intensitate ale acesteia. Inventarul este format din 84 de afirmații descriptive, grupate câte patru pentru fiecare din cele 21 de simptome comune ale tulburărilor depresive.

Cele 21 de simptome utilizate în chestionar sunt notate cu litere de la A la W și cuprinde: tristețe, pesimism, sentimentul eșecului, nemulțumire, vinovăție, sentimentul pedepsei, neplăcere față de sine, autoacuzare, autoagresiune, plâns, iritabilitate, retragere socială (izolare), nehotărâre, modificări în imaginea de sine, dificultăți în muncă, tulburări de somn, fatigabilitate, pierderea apetitului, pierdere în greutate, preocupări față de starea fizică, scăderea libidoului.

Beck și colaboratorii au demonstrat scoruri înalte cu privire la consistența internă a acestui instrument. Validitatea concurentă realizată prin administrarea BDI împreună cu scale de evaluare clinică globală sau cu scala Hamilton a arătat scoruri moderate, dar satisfăcătoare diagnosticului psihometric.

Inițial Beck și colaboratorii (1967) au recomandat scorul de prag 13, de la care subiectul prezintă o stare depresivă de intensitate clinică. Mai târziu Beck și Baumesderfer (1974) recomandă un scor de prag de 21 pentru selecția subiecților cu simptomatologie depresivă de intensitate clinică.

Cotarea și interpretarea răspunsurilor subiecților:

Scorul total se obține prin însumarea cifrelor din fața itemilor și rezultatul se împarte la 21 (numărul itemilor testului). Rezultatul obținut poate lua valori între maxim 3,00 (cea mai mare intensitate a simptomelor depresive) și minim 0 (absența totală a intensității depresive). În practică valoarea 0 este ideală, dar imposibila

Rezultatul obținut se raportează la etalon și se stabilește intensitatea simptomatologiei depresive.

Interpretare (nivelul intensității):

Sub 0,5 absența depresiei

0,5 – 1,2 depresie moderată

1,2 – 2,0 depresie severă

2,0 – 2,5 depresie gravă

Mai mare ca 2,5 depresie extremă (risc de moarte)

Exempul de itemi:

– sunt trist sau am o dispoziție apăsătoare,

– tot timpul sunt trist și nu pot ieși din starea asta

– mă simt atât de trist și de nefericit încât nu mai pot să suport

– viitorul nu mă sperie în mod deosebit

– cred ca viitorul meu este fără speranță și că situația mea nu se va schimba

– nu simt ca aș fi eșuat

– am impresia că am mai multe nereușite decât alții

S.T.A.I a fost conceput de așa natură încât să poată fi autoadministrat, fiind aplicabil atât individual cât și în grup. Aplicarea inventarului nu necesită limită de timp. Studenții de la colegiu în general au nevoie de 6-8 minute pentru a completa fie A-stare fie A-trăsătură și mai puțin de 15 minute pentru a le completa pe ambele.

Validitatea S.T.A.I se bazează pe presupunerea că subiectul a înțeles instrucțiunile pentru A-stare care îi cer să relateze cum se simte în acel moment și cele pentru A-trăsătură care îi solicită să indice cum se simte în general. Subiectul va fi atenționat asupra faptului că instrucțiunile sunt diferite pentru cele două părți și i se va spune că ambele seturi de instrucțiuni trebuie citite atent. Este bine ca subiectul să citească instrucțiunile în gând iar apoi examinatorul să le citească cu voce tare și să ofere subiectului posibilitatea de a pune întrebări. Dacă subiectul pune întrebări în cursul testării examinatorul va răspunde în mod evaziv. Răspunsuri de genul “Indicați cum vă simțiți în general” sau ”Indicați cum vă simțiți acum”,sunt de obicei suficiente.

În standardizarea S.T.A.I. scala A-stare,forma X1,se aplică itemii,urmată apoi de scala A-trăsătură,forma X2,această ordine fiind recomandată când ambele scale sunt aplicate împreună. Întrucât scala A-stare este sensibilă la condițiile în care testul este administrat, scorurile la această scală pot fi influențate de atmosfera emoțională care poate fi creată dacă scala A-trăsătură este aplicată prima. În contrast, s-a determinat că scala A-trăsătură este relativ neinfluențată de condițiile în care este aplicată(Johnson 1968; Johnson, Spielberger 1968).

Instrucțiunile pentru S.T.A.I scala A-trăsătură vor fi întotdeauna cele tipărite pe formular. Pentru S.T.A.I A-stare, instrucțiunile pot fi modificate pentru a evalua nivelul intensității stării de anxietate pentru o situație sau în interval de timp ce interesează experimentatorul sau clinicianul. Când sarcina este de durată, este utilă instruirea subiectului să răspundă cum se simte la începutul sarcinii și apoi cum se simte pe porțiunea finală a sarcinii. Pentru a măsura schimbările în intensitatea stării de anxietate în timp, este recomandat ca scala A+stare să fie aplicată de fiecare dată când este necesară o măsura a stării de anxietate.

În cazurile în care, de exemplu, măsurători repetate ale stării de anxietate sunt dorite în timpul realizării unei sarcini experimentale,scale foarte scurte constând în 4-5 itemi ai scalei A-stare, pot fi utilizați pentru a obține măsuri valide ale stării de anxietate (O Neil, Spielberger și Hansen,1969). În plus, completarea acestor scale scurte pare să nu interfereze cu performanța la sarcina experimentală.

COTARE:

Scorurile posibile pentru forma X a S.T.A.I variază de la un scor minim de 20 de puncte la un scor maxim de 80, în ambele subscale A-stare si A-trăsătură. Subiecții răspund la fiecare item al S.T.A.I,evaluând ei înșiși pe o scală cu 4 puncte.

Cele patru categorii pentru scala A-stare sunt:

1)deloc,

2)puțin,

3)destul,

4)foarte mult.

Categoriile pentru scala A-trăsătură sunt:

1)aproape niciodată,

2)câteodată,

3)adeseori,

4)aproape întotdeauna.

Unii dintre itemii S.T.A.I de exemplu “sunt încordat(ă)”,sunt de așa natură încât indică un nivel înalt de anxietate în timp ce alți itemi,de exemplu “sunt bine dispus(ă)”,sunt organizați astfel încât o cotă mare indică anxietate scăzută. Ponderile scorurilor pentru itemii ale căror cote ridicate indică o anxietate crescută sunt aceleași ca și numărul încercuit. Pentru itemii ale căror scoruri ridicate indică o anxietate redusă, ponderile scorurilor sunt inverse. Scorurile ponderate ale răspunsurilor 1,2,3,4 pentru itemii inverși sunt 4,3,2,1.

Pentru a reduce influența potențială a unui set pentru răspunsurile la S.T.A.I este de dorit ca, în cadrul scalelor A-stare si A-trăsătură, să se realizeze balansarea cu un număr egal de itemi pentru care scorurile înalte indică niveluri crescute, respectiv scăzute de anxietate. Scala A-stare este balansată de 10 itemi cotați direct și cu 10 cotați invers. Totuși, nu a fost posibil să se dezvolte o scală balansată pornind de la itemii originali amestecați.

Scala A-trăsătură are 7 itemi inversați si 13 itemi cotați direct. Itemii cotați invers în subscalele S.T.A.I sunt: scala A-stare 1,2,5,8,10,11,15,16,19,20 iar scala A-trăsătură 1,6,7,10,13,16,19. Șabloanele sunt utile pentru a cota scalele A-trăsătură și A-stare,de mâna.

S.T.A.I este un chestionar de autoevaluare fiind desemnat pentru autoadministare. Atenția examinatorului trebuie îndreptată asupra faptului că instrucțiunile sunt diferite pentru cele două părți ale inventarului. Anxietatea stare este conceptualizată ca o stare emoțională tranzitorie sau o condiție a organismului uman care este caracterizată prin trăiri conștient percepute, subiective, ale tensiunii precum și o activitate crescută a sistemului nervos autonom. Aceste stări pot varia în intensitate și fluctua în timp. Anxietatea trăsătură se referă la diferențe relativ stabile în tendința de a răspunde la situații percepute ca amenințătoare cu creșteri ale anxietații stare.

Procedura de lucru

Vor fi aplicate toate cele trei teste psihologice pe rând întregului eșantion, urmând să fie interpretate rezultatele, astfel se va evidenția care tulburare predomină la fiecare pacient în parte.

În prima fază se va aplica instrumentul pentru depresie Beck, pe urmă instrumentul pentru anxietate STAI, după care se va aplica SCL- 90 care este scala pentru?evidențierea-simptomelor.prezente.la.nivelul.pacienților.

CAPITOLUL III

Prelucrarea și interpretarea rezultatelor

În vederea verificării ipotezelor de cercetare s-a recurs la prelucrarea datelor statistice brute cu ajutorul programului SPSS 13.0.

Pentru comparații s-a folosit testul neparametric de comparație (M-W) pentru ca grupurile formate pe criteriile stabilite sunt independente, mai mici de 30 subiecți în fiecare din ele, iar distribuțiile variabilelor dependente (măsurate) sunt asimetrice.

Rezultatele prelucrării statistice sunt redate în tabelele de mai jos, prezentate în cadrul fiecărei ipoteze analizate.

1. Verificarea ipotezelor

Pentru verificarea Ipoteza 1 Exista diferențe privind variabilele studiate la pacienții cu tulburarea depresiv-anxioasă pe criteriul sex, mediu de rezidență, antecedente psihopatologice.

Ipoteza 3.1.1 Comparația rezultatelor la pacienții diagnosticați cu tulburare anxios-depresivă pe criteriul sex

Criteriul de grupare.

1 sex bărbătesc

2 sex femeiesc

Mann-Whitney Test

Ranks

Tabelul 1 Distribuția rezultatelor la pacienții diagnosticați cu tulburarea anxios-depresivă pe criteriul sex.

Test Statistics(b)

Tabelul 2 Calculul testului neparametric Mann-Whitney U, pentru comparația pe criteriul sex a pacienților diagnosticați cu tulburare anxios-depresivă

Se poate constata în ceea ce privește comparația pe criteriul sex faptul că atât la bărbați cât si la femei au fost obținute scoruri ridicate ale anxietății și depresiei, deasemenea comparând cele două grupe se poate observa faptul că la femei au fost obținute scoruri mai mari.

O cauză a faptului că femeile sunt mai vulnerabile decât bărbații ar fi o stimă de sine mai scăzută, o mai slabă capacitate de control și coordonare a emoțiilor.

Testul Mann-Whitney U este folosit pentru a compara diferențe între doua grupe independente. În urma prelucrărilor efectuate în SPSS 13.00 am obținut următoarele rezultate pentru comparația pe criteriul sex a pacienților diagnosticați cu tulburare anxios-depresiva :

Z stare=-3,846; Z trăsătura=-2,818; Z anx90= -3,385; Z dep90= -3,309; Z BDI = -3,212;

Sig stare = 0,00; Sig trăsătura = 0,05; Sig anx90= 0,01; Sig dep90= 0,01; Sig BDI= 0,01;

Sig este semnificativa pentru ca are valoarea egală sau mai mică decât 0,05

Ipoteza 3.1.2 Comparația rezultatelor la pacienții diagnosticați cu tulburare anxios-depresivă pe criteriul mediul de rezidență

Criteriul de grupare.

1 urban

2 rural

Mann-Whitney Test

Ranks

Tabelul 3 Distribuția rezultatelor la pacienții diagnosticați cu tulburarea anxios-depresivă pe criteriul mediul de rezidență.

Test Statistics(b)

Tabelul 4 Calculul testului neparametric Mann-Whitney U, pentru comparația pe criteriul mediul de rezidență a pacienților diagnosticați cu tulburare anxios-depresivă

Au fost obținute scoruri mai ridicate la pacienții din mediul rural decât la pacienții din mediul urban.

Cauzele pentru care s-au obținut aceste scoruri pot fi diferențele în ceea ce privește nivelul social al persoanelor, nivelul educațional cât și nivelul economic.

Testul Mann-Whitney U este folosit pentru a compara diferențe între doua grupe independente. În urma prelucrărilor efectuate în SPSS 13.00 am obținut următoarele rezultate pentru comparația pe criteriul mediul de rezidență a pacienților diagnosticați cu tulburare anxios-depresivă :

Z stare= -0,045; Z trăsătură= -0,501; Z anx90= -0,731; Z dep90=1,133; Z BDI= 1,052;

Sig stare =0,964; Sig trăsătura=0,617; Sig anx90=0,465; Sig dep 90=0,257; Sig BDI =0,293;

Toate Sig-urile sunt nesemnificative pentru ca au o valoare mai mare decât 0,05.

Ipoteza 3.1.3 Comparația rezultatelor la pacienții diagnosticați cu tulburare anxios-depresivă pe criteriul antecedente

Criteriul de grupare.

1 fără antecedente

2 cu antecedente

Mann-Whitney Test

Ranks

Tabelul 5 Distribuția rezultatelor la pacienții diagnosticați cu tulburarea anxios-depresivă pe criteriul antecedente.

Test Statistics(b)

Tabelul 6 Calculul testului neparametric Mann-Whitney U, pentru comparația pe criteriul antecedente a pacienților diagnosticați cu tulburare anxios-depresivă

Se poate constata în ceea ce privește criteriu antecedente faptul că majoritatea pacienților din eșantion nu prezintă antecedente psihopatologice. Totodată se constată faptul că pacienții cu antecedente psihopatologice au obținut scoruri semnificativ mai mare la testele aplicate: SCL-90, Beck Depression Inventory (BDI) și S.T.A.I Antecedentele nu reprezintă o condiție necesară pentru apariția tulburărilor anxios depresive.

Testu Mann-Whitney U este folosit pentru a compara diferențe între două grupe independente. În urma prelucrărilor efectuate in SPSS 13.00 am obținut următoarele rezultate pentru comparația pe criteriul antecedente a pacienților diagnosticați cu tulburare anxios-depresiva:

Z stare = -3,867; Z trăsătura= -4,278; Z anx90= -3,197; Z dep90= -2,955; Z BDI= -3,262;

Sig stare=0,00; Sig trăsătura=0,00; Sig anx90=0,001; Sig dep90=0,003; Sig BDI=0,001;

Sig nu este nesemnificativ pentru ca nu are valoare mai mare decât 0,05.

Pentru verificarea Ipotezei 2 Exista o legătură de covariație între nivelul măsurat al tulburărilor afective și nivelul simptomatologic corespondent.

3.2.1 Corelația anxietății și nivelul simptomatologic la pacienții diagnosticați cu tulburare anxios-depresivă

Fig. 1 Diagrama de corelație a nivelului simptomatologiei anxioase cu anxietatea stare

Fig. 2 Diagrama de corelație a nivelului simptomatologiei anxioase cu anxietatea trăsătură

Correlations

** Correlation is significant at the 0.01 level (2-tailed).

Tabelul 7 Distribuția rezultatelor la pacienții diagnosticați cu tulburarea anxios-depresivă cu privire la simptomatologia anxietății ca stare și trăsătură.

3.2.2 Distribuția rezultatelor la pacienții diagnosticați cu tulburare anxios-depresivă privind corelația depresiei.

Fig. 3 Diagrama de corelație a nivelului simptomatologiei depresive

Correlations

** Correlation is significant at the 0.01 level (2-tailed).

Tabelul 8 Distribuția rezultatelor la pacienții diagnosticați cu tulburarea anxios-depresivă cu privire la simptomatologia depresiei

Capitolul IV

Concluzii, limite și direcții ale cercetării

4.1. Concluziile cercetării

Lucrarea aceasta și-a propus să studieze modificările afective la pacienții diagnosticați cu tulburare anxios-depresivă, influența pe care o are anxietatea și depresia asupra indivizilor. Lucrarea a început cu descrierea termenilor de depresie și de anxietate respectiv cu clasificarea tulburărilor afective și anxioase.

S-a continuat cu expunerea pe larg a tulburărilor afective cum ar fi: episoadele afective, tulburările depresive, tulburările bipolare, alte tulburări afective, după care s-a continuat cu expunerea pe larg a tulburărilor anxioase cum ar fi: panica fără agorafobie și panica cu agorafobie, fobia socială, tulburarea obsesiv-compulsivă, stresul posttraumatic, anxietatea generalizată.

Cu aceste teorii explicative se încheie partea teoretică a acestei lucrări.

În cadrul părții practice se stabilesc scopul cercetării, obiectivele cercetării, ipotezele, prezentarea eșantionului, prezentarea instrumentelor și metodologia utilizată, după care se explică procedura de lucru. În continuare sunt prezentate rezultatele cercetării, însoțite atât de interpretarea statistică, cât și de cea psihologică.

Principalele surse de pornire ale acestei lucrări cuprind:

Să identificăm care dintre cele două tulburări perturbă mai mult activitatea pacienților, care este nivelul depresiei și al anxietății.

Evidențierea diferențelor existente între grupele de pacienți pe criteriul antecedente

Constatarea diferențelor între grupele de pacienți pe criteriu de rezidență

Cercetarea s-a efectuat pe un lot de 40 de subiecți, dintre care 20 au fost de gen masculin și 20 au fost de gen feminin. Toți cei 40 de subiecți sunt diagnosticați cu tulburare anxios – depresivă și sunt internați în cadrul Spitalului de Psihiatrie Nucet.

Subiecților li s-au aplicat următoarele teste SCL-90, Beck Depression Inventory (BDI) și S.T.A.I destinate stabilirii nivelului de anxietate, depresie și nivelul simptomatologic. Subiecții au fost împărțiți în grupuri egale pentru a li se administra testele.

Obiectivele cercetării au fost acela de a evidenția măsura în care este afectată viața persoanelor care sunt diagnosticate cu tulburare anxios-depresivă, care dintre cele două tulburări influențează negativ și își pune mai mult amprenta asupra persoanelor aflate în această dificultate împiedicându-i să ducă o viață normală și să se bucure de aceasta.

Un alt obiectiv al cercetării a fost acela de a confirma sau infirma ipotezele:

În cazul primei ipoteze se poate observa în urma prelucrării datelor faptul că la majoritatea subiecților nu au existat în antecedente tulburări psihice în general. Astfel se poate constata ca apariția unor tulburări anxios – depresive nu au ca și criteriu determinant prezența antecedentelor familiale.

Totodată se poate observa în urma prelucrări datelor faptul ca majoritatea subiecților au ca mediu de rezidență zona rurală, astfel incidența mai mare de apariție a tulburărilor anxios – depresive apare în mediul rural.

În cazul celei de-a doua ipoteză se poate observa o legătură de covariație între nivelul măsurat al tulburărilor afective și nivelul simptomatologic corespondent.

În concluzie cele două ipoteze sunt confirmate.

4.2. Limitele cercetării

Limita acestei cercetări este reprezentată de volumul redus de subiecți care au participat la cercetare, precum și de faptul ca aceștia nu sunt reprezentativi pentru populația diagnosticată cu tulburare anxios – depresivă din țara noastră, deoarece criteriul de eșantionare a fost limitat la pacienții Spitalului de Psihiatrie Nucet.

4.3. Direcții de continuare

O direcție viitoare este mărirea eșantionului de subiecți precum și îmbunătățirea reprezentativității acestuia privind întreaga populație diagnosticată cu tulburare anxios depresivă din țara noastră. Această mărire a numărului de subiecți diagnosticați cu tulburare anxios – depresivă va contribui la posibilitatea de a valida ipotezele prin care se urmărește influența tulburării la pacienți cu antecedente și la mediul de rezidență a acestora.

BIBLIOGRAFIE

American Psychiatric Association (2000), Diagnostic and Statistical Manual of Mintal Disorders, București.

Anghel, Z., M., Nistor, A., Portik, S., (2004), Sănătatea mintală în România. Direcții O.M.S și perspective naționale. în: Cercetări și aplicații în psihologie, volumul II, Timișoara, Editura Augusta și Artpress, p. 28-34

Bradley, B., Mathews, A., (1983), Negative Self – Schemata in Clinical Depression, British Journal of Clinical Psychology.

Cornuțiu., G., (2004), Breviar de psihiatrie, Ediția a II- a revizuită, Oradea, Editura Imprimeriei de Vest.

David, D., (2006), Psihologie clinică și psihoterapie, Fundamente, Iași, Editura Polirom.

Dindelegan, C., M., (2006), Elemente de psihopatologie și psihologie clinică, Oradea, Editura Universității din Oradea.

Enăchescu, C. (2001), Tratat de psihopatologie, București, Editura Tehnică.

Fontaine, O., Fontaine, P., (2008), Ghid clinic de terapie comportamentală și cognitivă, Iași, Editura Polirom.

Gorgoș, C., (1995), Vademecum în psihiatrie, București, Editura Medicală.

Holdevici, I., (2002), Psihoterapia anxietății, București, Editura Dual Tech.

Larousse (1998), Dicționar de Psihiatrie și Psihopatologie Clinică, București, Editura Univers Enciclopedic.

Lăzarescu, M., (1999), Calitatea vieții în psihiatrie, București, Editura Infomedica.

Lăzărescu, M., (1994), Psihopatologie clinică, Timișoara, Editura Helicon.

Marinescu, D., Podea, D., Udristoiu, T., Ciucu, A., (2008), Tulburare depresivă și anxioasă – Actualități, Craiova, Editura Aius.

Podea, D., Dehelean, P., Dehelean, M., (2005), Psihiatrie generală – note de curs, Arad, University Press.

Podea, D., M., (2005), Tulburările anxioase, Timișoara, Editura Mirton.

Prelipceanu., D., (2003), Psihiatrie – note de curs, București, Editura Medicală.

Tudose, F., și colab. (2002), Psihopatologia și psihiatria pentru psihologi, București, Editura Infomedica.

Anexe:

Anexa 1

B. D. I.

Acesta este un inventar format din grupuri de afirmații. Vă rugăm să citiți întregul grup de declarații din fiecare categorie, apoi alegeți și încercuiți afirmația care corespunde cel mai bine cu ceea ce simțiți astăzi.

A.

Nu mă simt trist.

Mă simt trist.

Sunt trist tot timpul și nu pot scăpa de tristețe.

Sunt atât de trist și nefericit încât nu mai pot suporta.

B.

Viitorul nu mă descurajează.

Mă simt descurajat când mă gândesc la viitor.

Simt că nu am ce aștepta de la viitor.

Simt că viitorul este fără speranță și nu mai este nimic de făcut.

C.

Nu am sentimentul eșecului sau al ratării.

Simt că am avut mai multe insuccese decât media oamenilor.

Dacă îmi privesc viața o văd ca o grămadă de eșecuri (insuccese).

Mă simt complet ratat ca persoană.

D.

Lucrurile îmi fac aceeași plăcere ca de obicei.

Nu mă mai bucur de lucruri sau întâmplări ca înainte.

Nu mai obțin o satisfacție reală din nimic.

Sunt nemulțumit și totul mă plictisește.

E.

Nu mă simt în mod special vinovat de ceva.

Mă simt vinovat o bună parte a timpului.

Mă simt vinovat cea mai mare parte a timpului.

Mă simt tot timpul vinovat.

F.

Nu mă simt pedepsit pentru ceva.

Mă gândesc ca s-ar putea să fiu pedepsit.

Aștept să fiu pedepsit.

Simt că sunt pedepsit.

G.

Nu sunt dezamăgit de mine.

Mă simt dezamăgit de mine însumi.

Sunt dezgustat de mine.

Mă urăsc.

H.

Nu simt că sunt mai rău decât ceilalți.

Mă critic pentru slăbiciunile și greșelile mele.

Mă blamez tot timpul pentru greșelile mele.

Mă dezaprob pentru tot ce se întâmplă rău.

I.

Nu am idei de sinucidere.

Am idei de sinucidere dar nu vreau să le pun în practică.

Mi-ar place să mă sinucid.

M-aș sinucide dacă aș avea ocazia.

J.

Nu plâng mai mult decât obișnuit.

Acum plâng mai mult decât înainte.

Plâng tot timpul.

Obișnuiam să plâng, dar acum nu mai pot chiar dacă aș vrea.

K.

Nu sunt mai nervos decât eram înainte.

Acum mă enervez mai ușor decât înainte.

Acum sunt nervos tot timpul.

Lucrurile care mă enervau înainte nu mă mai irită deloc.

L.

Nu mi-am pierdut interesul față de oamenii din jur.

Ceilalți oameni mă interesează mai puțin ca înainte.

Mi-am pierdut interesul față de majoritatea celorlalți oameni.

Mi-am pierdut complet orice interes față de alți oameni.

M.

Mă decid la fel ca înainte.

Trebuie să fac un efort ca să mă decid (hotărăsc).

Am dificultăți mai mari decât înainte când iau o hotărâre.

Nu mai pot lua nici o decizie.

N.

Cred că nu arăt mai rău decât arătam înainte.

Sunt supărat că arăt bătrân și neatractiv.

Simt că modificări permanente ale aspectului meu mă fac neatractiv.

Cred că sunt urât.

O.

Cred că pot lucra tot atât de bine ca înainte.

Trebuie să fac un efort suplimentar când încep să lucrez ceva.

Mă străduiesc din greu pentru a face ceva.

Nu pot lucra absolut nimic.

P.

Dorm tot atât de bine ca de obicei.

Nu mai dorm tot atât de bine ca înainte.

Mă trezesc cu 1-2 ore mai devreme decât înainte și nu mai pot adormi decât cu greu.

Mă trezesc cu câteva ore mai devreme decât înainte și nu mai pot readormi.

R.

Nu mă simt mai obosit decât de obicei.

Acum obosesc mai ușor decât înainte.

Obosesc fără să fac aproape nimic.

Sunt prea obosit să mai pot face ceva.

S.

Pofta de mâncare nu este mai scăzută decât de obicei.

Apetitul meu nu mai este așa de bun ca înainte.

Apetitul meu este mult mai diminuat acum.

Nu am deloc poftă de mâncare.

T.

Nu am slăbit mult în ultimul timp.

Am slăbit peste 2 kilograme.

Am slăbit peste 5 kilograme.

Am slăbit peste 10 kilograme.

U.

Nu sunt preocupat sau supărat în legătură cu sănătatea mea mai mult ca înainte.

Sunt necăjit cu probleme de sănătate ca: dureri, înțepături, furnicături, tulburări de stomac sau constipații.

Sunt foarte necăjit de starea mea fizică și mi-e tare greu să mă gândesc la altceva.

Sunt atât de îngrijorat de starea mea fizică încât nu mă pot gândi la nimic altceva.

W.

Nu am observat modificări recente ale interesului meu față de sex.

Sexul opus mă interesează mai puțin decât înainte.

Sexul opus mă interesează mult mai puțin ca înainte.

Am pierdut complet interesul față de sexul opus.

Anexa 2

CHESTIONAR DE EVALUARE:S.T.A.I.-forma X1

Instrucțiuni:Mai jos sunt date diferite descrieri ale unor stări sufletești. Citiți fiecare descriere în parte și faceți un X în dreptul descrierii care corespunde cu modul în care vă simțiți ACUM , ÎN ACEST MOMENT. Nu există răspunsuri bune sau rele. Nu pierdeți prea mult timp și dați acel răspuns care pare să înfățișeze cel mai bine felul cum vă simțiți în prezent.

Vârstă (în ani întregi la data evaluării) …………..

Sex: bărbătesc……….femeiesc…………….

Statut marital: căsătorit………necăsătorit………uniune consensuală…………

CHESTIONAR DE EVALUARE: S.T.A.I.-forma X2

Instrucțiuni: Mai jos sunt date diferite descrieri ale unor stări sufletești. Citiți fiecare descriere în parte și faceți un X în dreptul descrierii care corespunde cu modul în care vă simțiți ÎN GENERAL. Nu există răspunsuri bune sau rele. Nu pierdeți prea mult timp și dați acel răspuns care pare să înfățișeze cel mai bine felul cum vă simțiți în general.

Vârstă (în ani întregi la data evaluării) …………..

Sex: bărbătesc……….femeiesc…………….

Statut marital: căsătorit………necăsătorit………uniune consensuală…………

Anexa 3

SCL-90