Tulburari Anxio Depresive

CUPRINS

Argument

Scurt istoric al Tulburărilor Anxio-Depresive

CAPITOLUL I : ANATOMIA SI FIZIOLOGIA SISTEMULUI NERVOS CENTRAL

1.1 Anatomia Sistemului Nervos Central

1.2 Fiziologia Sistemului Nervos Central

CAPITOLUL II : TULBURĂRI ANXIO-DEPRESIVE

2.1 Definiția

2.2 Etiologia

2.3 Fiziopatologia

2.4 Anatomia patologică

2.5 Tablou clinic

2.6 Forme clinice

2.7 Investigații

2.8 Diagnostic

2.8.1 Diagnostic pozitiv

2.8.2 Diagnostic diferențial

2.9 Tratament

2.9.1 Tratament profilactic

2.9.2 Tratament igieno-dietetic

2.9.3 Tratament medicamentos

2.9.4 Tratament chirurgical

2.10 Evoluție. Prognostic. Complicații.

CAPITOLUL III : ROLUL ASISTENTEI MEDICALE ÎN ÎNGRIJIREA PACIENTULUI CU TULBURAREA ANXIO-DEPRESIVĂ

3.1 ROLUL PROPRIU

3.1.1 Asigurarea condițiilor de spitalizare

3.1.2 Rolul asistentei medicale în examinarea clinică a pacientului

3.1.3 Supravegherea pacientului

3.1.4 Pregătirea preoperatorie si îngrijrea postoperatorie

3.1.5 Rolul asistentei medicale în alimentația pacientului

3.1.6 Rolul asistentei medicale în educația sanitară a pacienților

3.2 ROLUL DELEGAT

3.2.1 Rolul asistentei medicale în examinarea paraclinică

3.2.2 Rolul asistentei medicale în administrarea tratamentului.

3.3 DESCRIEREA A DOUA TEHNICI

3.3.1 Măsurarea tensiunii arteriale

3.3.2

CAPITOLUL IV : STUDIU DE CAZ

Caz nr I

Caz nr II

Caz nr III

CONCLUZII

PROPUNERII ȘI NOUTĂȚI

BIBLIOGRAFIE

ANEZE

ARGUMENT

Motto:

„ Ajută doctorii, dar trebuie întai să-ți curățești sufletul.’’

Pr. Arsenie Boca

SCURT ISTORIC

Datorită exteriorizării directe a simptomatologiei tulburărilor afective dominate de tristețe și euforie, teamă, s-a constatat că suferințele afective au constituit unele dintre primele, dar și dintre principalele sindroame sau entități psihiatrice delimitate cu peste 2 milenii înaintea instalării clinicii de psihiatrie în rândul clinicilor medicale

Încă din antichitate s-a făcut distincția între tristețe, un sentiment uman ce colorează deseori viața noastră afectivă și depresia = boală, un sindrom clinic complex ce trebuie să beneficieze de tratament specific.

Hippocrate a preluat termenul de la egipteni și l-a explicat printr-o stare de dezamăgire, iritabilitate, inapetență, insomnie ce ar deriva din temperamentul cu același nume produs de secreția în exces de bila neagră ce influențează creierul.

Avicenna a identificat un tip de melancolie în care bila neagră se amestecă cu flegma, ambele aflate în exces dau nastere la o stare de melancolie cu inerție și o activitate redusă.

În 1621, Robert Burton a introdus pentru prima dată conceptul de tulburări afective pe care le-a descris exclusiv în cartea sa "Anatomy of Melancholy".

Aaron Beck susține că depresia este rezultatul unor scheme cognitive distorsionate sub aspectul gândirii asupra propriei persoane, a evenimentelor trăite și a perspectivei de viitor.

Folosirea la începutul anilor „50 a rezerpinei și apariția ca efect advers a depresiei, a îndreptat cercetătorii spre studiul sistemului de amine biogene, ca posibil factor etiopatogenic al tulburărilor afective

Walter Schulz consideră că anxietatea reprezintă teama față de propria libertate "teamă față de saltul libertății în libertate". El corelează libertatea cu ideea punerii sintezei existențiale, motivând anxietatea omului prin faptul că este indisolubil legată de datoria de a deveni un sine prin realizarea sintezei, dar această sarcină nu poate fi realizată ireproșabil, ceea ce transformă anxietatea într-un însoțitor permanent al vieții omenești.

CAPITOLUL I :

ANATOMIA SI FIZIOLOGIA SISTEMULUI NERVOS CENTRAL

Anatomia Sistemului Nervos Central

Sistemul nervos central este compus din :

Axul cerebrospinal alcatuit dintr- o componenta intracraniana ( encefalul ) si o alta intraspinala sau maduva spinarii, aflate una in continuarea celeilalte

Aglomerari neuronale de mai mici dimensiuni, numite ganglioni, cu localizari diferite

Nervii, legati intre ei, cu axul cerebro spinal sau/si cu sistemul ganglionar

Organele de simț ca prelungiri modificate ale structurilor nervoase. Fig.1 Funcționarea SNC

Axul cerebrospinal este invelit de un system de membrane cu rol protector care poarta numele de meninge : dura mater, invelisul extern, mai dur si rezistent, arahnoida un invelis format dintr-o membrana intermediara forte fina si pia mater, aderenta de structurile axului si bine vascularizata.

Dura mater este o membrane fibroasa rezistenta si neelastica ( rigida) care tapeteaza partea interna a cutiei craniene. Suprafata sa externa este aspra si rugoasa si este aderenta de periostul oaselor craniene iar suprafata interna este tapetata cu un endoteliu.

Suprafata externa se continua dincolo de foramenele bazei craniului cu periostuloaselor craniului (pericranium) .De asemenea dura mater se continua cu tecile nervilor care parasesc cutia craniana.

Dura mater trimite in interiorul craniului patru prelungiri care au rol de sustinere si de protectie a structurilor cerebrale asa cum este de exemplu coasa creierului – falx cerebri si respectiv cortul cerebelului – tentorium cerebelli prezentate in imaginea de mai jos (fig. 2).

Fig.1.2 După Gray 1908

Dura mater trimite o prelungire care inconjoara nervul optic pe traiectul sau patrunzand in orbita si care se si continua pana la invelisul extern, fibros al globului ocular. Ea protejeaza de asemenea nervii acustico – vestibular si facial si de asemenea trimite prelungiri si in jurul filamentelor care strabat lama ciuruita a osului etmoid intrand in alcatuirea nervului olfactiv.

La nivelul lui foramen magnum dura mater este aderenta la periost si se prelungeste in canalul vertebral cu membrana durala care inveleste maduva spinarii.

In interiorul cutiei craniene dura mater are niste procese de plicaturare dand nastere unor canale numite sinusuri : acestea sunt canale de drenaj al sangelui venos care colecteaza sangele din venele din interiorul creierului si de la suprafata acestuia .

Sinusurile venoase la randul lor se varsa in vena jugulara interna . Sinusurile sunt multiple ca de exemplu : sinusul sagittal superior, sinusul sagittal inferior , sinusurile transverse, sinusurile cavernoase (sinusul petros superior si sinusul petros inferior ), sinusul sigmoid care se varsa in vena jugulara interna.

Fig.1.3 După Gray’s Anatomy

La suprafata externa a sinusului longitudinal superior se evidentiaza numroase mici granulatii albicioase : granulatiile sau glandele lui Pachioni ( cu rol in reabsorbtia lichidului cefalorahidian – LCR).

Procesele ( prelungirile ) durei mater sunt :

Coasa creieruluicoboara vertical de la nivelul bolti craniului pana la cortul cerebelului posterior si crista galli ( osul etmoid) anterior. Marginea sa superioara este convexa si cuprinde sinusul sagittal superior iar marginea inferioara este concave si cuprinde sinusul sagittal inferior. Coasa creierului desparte cele doua emisfere cerebrale patrunzand in fisura interemisferica.

Cortul cerebelului : se prezinta ca o membrana fibroasa puternica ce are o forma rotunjita si acopera emisferele cerebeloase despartindu-le de lobul occipital al fiecarui emisfer cerebra l si protejandu-le fata de acestea – sustine lobii occiitali.Cortul cerebelului este ancorat de oasele occipital lateral, unde contine sinusurile transverse de fiecare parte , anterior se fixeaza de portiunea petroasa a oselor temporale , cuprinzand sinusurile petroase superioare iar anterior cortul se ancoreaza pe proceselclinoide .

Coasa cerebelului

Diafragma seii turcesti : o membrane transversala care protejeaza hipofiza in spatial ei din seaua turceasca.

Arahnoida este o membrane extreme de fina fiin formata dintr-o textura fina albicioasa amintind de panza de paianjen – datorita finetei sale.

Intre arahnoida si dura mater exista un spatiu -spatiul subdural .

Intre arahnoida si pia mater exista un spatiu numit spatiu subarahnoidian , umplut cu un tesut lax cu character areolar.

La partea inferioara a creierului arahnoida acopera lobii anteriori si trece spre lobii temporali lasand un spatiu important intre membrane si masa cerebrala acoperita de pia mater : cisterna pontis sau spatial subarahnoidian anterior.

La nivelul fetei inferioare a cerebelului arahnoida acopera msa cerebeloasa dar lasa un important loc liber intre ea si suprafata inferior a puntii lui Varolio : cisterna magna sau spatial subarahnoidian posterior . Fig.1. 4

Exista si alte spatii , cisterne, mai mici, cu alte localizari.

Spatiul subarahnoidian este umplut cu lichidul cefalorahidian care circula inttre diferitele compartimente , asigurandu-s ein mod fiziologic un echilibru intre ritmul de secretie sic el de reabsorbtie a acestuia.

Granulele Pacchioni se gasesc in diferite localizari pe fata externa a durei la nivelul sinusului longitudinal superior si ele sunt implicate I procesul de reabsorbtie a LCR.

Pia mater: este o membrane fina , puternic vascularizata care adera la suprafata masei cerebrale si care ii deriva vasele din arterele carotid interne si din arterele bazilare. Ea contine un plex vascular foarte fin din care pornesc catre masa cerebrala ramuri arteriale ce patrund perpendicular in creier.

Tot ramurile arteriale din pia mater formeaza plexurile coroide din vecinatatea ventriculilor laterali si ventriculului IV.Exista de asemenea la nivelul piei mater numeroase vase limfatice care acompaniaza ramurile arteriale.

Creierul sau encefalul : este partea sistemului nervos central care este continuta in cutia craniana .

Din punct de vedere descriptiv si didactic creierul se imparte in cinci parti ( care au ins a si particularitati functionale ) :

telencefalul respective cele doua emisfere cerebrale,

diencefalul : talamusul si hipotalamusul

trunchiul cerebral : mezencefalul, puntea lui Varolio si bulbul rahidian ( medulla oblongata)

cerebelul

Fig.1.5 Formațiuni neuroanatomice implicate în etiopatopatogenia tulburărilor anxioase

Emisferele cerebrale reprezinta partea cea mai voluminoasa a creierului si ocupa partea anterioara a cutiei craniene ele fiind separate prin fisura interemisferica.

Ambele emisfere cerebrale au o suprafata superioara convexa care la nivelul careia se gaseste scoarta cerebrala, formata din materia cenusie – corpurile neuronilor si o suprafata inferioara care priveste spre baza craniului.

Suprafata scoartei este incretita si brazdata de o serie de depresiuni numite santuri (sulci) si fisuri.

Intre aceste santuri si fisuri se delimiteaza niste formatiuni numite lobi cerebrali si girusuri cerebrale.

Fisurile cerebrale sunt :

Fisura interemisferica sau longitudinala ce separa cele doua emisfere cerebrale : se intinde dinainte inapoi pe toata lungimea emisferelor si contine coasa creierului .La extremitatile sale coasa separa complet cele doua emisfere dar in portiunea sa mijlocie se intinde doar pana la mijlocul creierului unde se opreste la nivelul corpului calos care conecteaza cele doua emisfere cerebrale anatomic si functional.

Fisura Sylviana ( santul lui Sylvius) : porneste de pe fata inferioara a emisferei cerebrale si urca pe farta laterala a acesteia divizandu-seintr-o ramura anterioara u un traiect nterior si o ramura ascendenta care apoi se va ontinua cu o ramura orizontala orientate posterior

Pe fata inferioara a emisferei cerebrale se gaseste vallecula Sylvii.

Fisura lui Rolando : imparte in doua fata laterala a emisferei cerebrale despartind lobul frontal de cel parietal

Fisura parietooccipitala

Fisurile din urma impart suprafata externa a creierului in patru lobi cerebrali :

Lobul frontal

Lobul parietal

Lobul temporal

Lobul occipital

Daca se efectueaza o sectionare a creierului pe linia fisurii sagitale atunci fata intera a acestuia va prezenta urmatrafata scoartei este incretita si brazdata de o serie de depresiuni numite santuri (sulci) si fisuri.

Intre aceste santuri si fisuri se delimiteaza niste formatiuni numite lobi cerebrali si girusuri cerebrale.

Fisurile cerebrale sunt :

Fisura interemisferica sau longitudinala ce separa cele doua emisfere cerebrale : se intinde dinainte inapoi pe toata lungimea emisferelor si contine coasa creierului .La extremitatile sale coasa separa complet cele doua emisfere dar in portiunea sa mijlocie se intinde doar pana la mijlocul creierului unde se opreste la nivelul corpului calos care conecteaza cele doua emisfere cerebrale anatomic si functional.

Fisura Sylviana ( santul lui Sylvius) : porneste de pe fata inferioara a emisferei cerebrale si urca pe farta laterala a acesteia divizandu-seintr-o ramura anterioara u un traiect nterior si o ramura ascendenta care apoi se va ontinua cu o ramura orizontala orientate posterior

Pe fata inferioara a emisferei cerebrale se gaseste vallecula Sylvii.

Fisura lui Rolando : imparte in doua fata laterala a emisferei cerebrale despartind lobul frontal de cel parietal

Fisura parietooccipitala

Fisurile din urma impart suprafata externa a creierului in patru lobi cerebrali :

Lobul frontal

Lobul parietal

Lobul temporal

Lobul occipital

Daca se efectueaza o sectionare a creierului pe linia fisurii sagitale atunci fata intera a acestuia va prezenta urmatoarele fisuri :

Fisura caloso marginala

Fisura calcarina

Fisura parieto – ocipitala intern

Fisura dentate fisura colaterala

Acestea vor delimita intre ele urmatorii lobi :

Lobul frontal

Lobul parietal

Lobul occipital

Lobul temporal

Lobul central sau insula lui Reil

Lobul limbic

Lobul olfactiv

Fig.1.6 Encefalul

Lobul limbic prezinta doua convolutii ( girusuri ):

convolutia hipocampului

convolutia dentata.

In interiorul encefalului se gaseste un system de cavitati care comunica intre ele si prin care circula lichidul cefalo rahidian :ventriculii cerebrali.

La nivelul emisferelor cerebrale se gasesc ventriculii laterali care sunt separate intre ei de catre septum lucidum dar comunica indirect prin intermediul ventriculului trei in care se deschide fiecare printrun orificiu numit al lui Monro. Ventriculii sunt tapetati de o membrane foarte fina “ependima” acoperita cu un epiteliu ciliat .

Fiecare ventricul lateral este compus dintr- o parte centrala, corpul , care se gaseste in portiunea inferioara a lobului parietal si din trei prelungiri numit coarne : cornul anterior, cornul posteriorsi cel mijlociu sau descendent.

La disectie, ventriculii laterali se vizualizeaza doar dupa sectionarea corpului calos.

Corpul calos asa cum s-a mai afirmat este un element de legatura intre cele doua emisfere fiind format in principal din fibre nervoase respective din substanta alba.

Corpul calos constituie tavanul, acoperisul respective peretele superior al cavitatii central a ventriculului lateral in timp ce la baza acestuia se gasesc urmatoarele structuri : nucleul caudat, al corpului striat, talamusul optic, plexul corid, o parte din fornix.

In ceea ce priveste sistemul ventricular, ventriculul trei se continua cu al patrulea ventricol si cu canalul ependimar.

Diencefalul:

este continatorul ventriculului III

este conectat anterior cu telencefalul si posterior cu structurile mezencefalului si trunchiului cerebral.

el se compune din doua elemente importante talamusul si hipotalamusul.

are de asemenea rol in reglarea unor functii vegetative si in reglarea comportamentului : foame, sete, somn , reglare termica.

Talamusul

este o structura relative voluminoasa , bilobata, care constituie limita superioara a trunchiului cerebral . Lobii se gasesc la nivelul partilor lterale ale ventricolului trei .

se compune din nuclei care din punct de vedere functional constituie statii de releu in calea de transmitere senzitiva si senzoriala: – nucleul geniculat latral,

– nucleul geniculate medial

– nucleul ventral posterior

Hipotalamusul

este situat inferior fata de thalamus

are un rol in determinarea comportamentului emotional.

el intervine de asemenea in reglarea secretiilor hormonale prin secretia de factori eliberatori ai hormonilor hipofizari – releasing factors

Fig.1.7

Mezencefalul :

este o regiune redusa ca dimensiunicare leaga puntea de diencefal si de telencefal motiv pentru care mai este denumit istm cerebral

el se compune din urmatoarele elemente :pedunculii cerebrali, corpii cvadrigemeni,corpii geniculate si apeductul lui Sylius.

Puntea pe de o parte este un element de legatura intre structurile SN C : leaga trunchiul si maduva de diencefal si de telencefal si de semenea leaga cerebelul de emisferele cerebrale .

În acelasi tmp in punte se gasesc nuclei unor nervi cranieni :

Nuclei nervului V – trigemen – un nucleu senzitiv si unul motor

Nucleul nervului VI

Nuceul nervului VII – facial estesituat dorsal de

Nucleul olivar

Nuclei nervului auditiv sunt in numar de doi unu;l dorsal si unul ventral

Nucleii din punte au un rol important in reglarea respiratiei continand centrul pneumotaxic.

Bulbul rahidian sau medulla oblongata

este prelungirea maduvei spinarii

dimensiunile sale sunt reduse avand o lungime de aproximativ 2 cm si o latime de sub 2 cm.

bulbul prezinta cate o linie mediana atat pe fata sa inferioara cat sip e cea posto – superioara care-l impart apparent in doua jumatati

mai multe structure sun descries la suprafata bulbului :

piramidele bulbare care sunt doua formatiuni de substanta alba situate de o parte si de alta a aliniei mediane a fetei inferioare a bulbului.

decusatia piramidala este locul unde o parte a cailor piramidale se incruciseaza.

coloanele laterale sunt continuarea coloanelor laterale ale maduvei spinarii dar numai o parte a fibrelor continua calea celor medulare celelalte trecand de partea opusa.

O serie de fascicule de substanta alba strabat bulbul si realizeaza legatura intre maduva spinarii si etajele nervoase superioare :

funiculul lui Rolando,

funiculul cuneat care este continuarea fasciculului lui Burdach ( din maduva),

funiculus gracilis este continuarea fasciculului lui Goll , tot medular.

Fata posterioara a bulbului face parte din planseul ventriculului IV si are un aspect triunghiular.

Cerebelul :

se gaseste in fosa posterioara a craniului sub cortul cerebelului care–l separa de emisferele cerebrale .

el se compune dintr-o portiune central numita vermis si din doua portiuni laterae, emisferele cerebeloase. Toate aceste trei component au o structură microscopicaă asemanatoare.

Cerebelul se compune din substanta alba și din substanta cenusie. Substanta cenusie este dispusa la nivelul cortexului cerebelos dar și în nuclei independenți reprezentați de agomerari neuronale.

Din punctul de vedere practic o imprtanta deosebita o are vascularizatia encefalului atat vascularizatia arteriala respectiv irigatia cu sange arterial cat si intoarcerea venoasa. Acest fapt este usor de inteles daca amintim cat de numeroase sunt starile patologice legate de arterele si venele c reierului si cat de de s sunt ele intalnite in practica . Este suficient sa amintim tulburarile datorate obstructiei arterelor cerebrale si ale ramurilor lo sau patologia vasculara cerebrala cre generaza accidente hemoragice – malformatii arterio – venoase si complicatiile lor.

Vascularizatia arteriala : se face pornind de la arterele carotide si de la arterele vertebrale respectiv de la sitemul arterial vertebrobazilar.

Arterele carotide comune se divid in cate doua ramuri :

artera carotia externa

artera carotida interna .

Artera carotida interna este principala ursa de irigare arteriala a creierului. Trebuie totusi mentionat faptul ca din artera carotida externa izvorasc ramuri, artere meningee care hranesc meningele in diverse regiuni ale sale, in principal in cea posterioara.

Atera carotida interna aprovizioneaza partea anterioara a creierului , ochii , fruntea si nasul.

In traiectul sau se disting patru regiuni (portiuni) cu importanta clinica din punctul de vedere al abordarii sale chirurgicale:

Partea cervicala Fig.1.8 Vascularizația arterială

Partea petroasa ( situata in stanca temporalului )

Portiyunea cavernoasa strabate sinusul cavernos : aceasta portiune patrunde in cutia craniana dupa ce perforeaza dura mater la nivelul proceselor clinoide ale osului sfenoid continuanduse cu portiunea cerebrala

Portiunea cerebrala

Ramurile arterei carotide interne sunt :

Artera timpanica

Artera meningiana- ramura din portiunea petroasa

Artera oftalmica (ultimele doua din portiunea cavernosa )

Din portiuna cerebrala pornesc : arterele cerebrala anterioara si medie artera comunicanta posterioara si coroida anterioara

In ansamblu vascularizatia creierului este asigurata de catre poligonul lui Willis care rezulta din arterele carotida interna si din artera bazilara:

In partea anterioara poligonul este format din arterele cerebrale anterioare unite prin artera comunicanta anterioara

in partea posterioara din arterele cerebrale posterioare care sunt ramuri din artera bazilara.

Ele sunt legate de fiecare parte cu artera carotida interna prin artera comunicanta posterioara.

irigarea creierului rezulta din trei trunchiuri principale pentru fiecare emisfera cerebrala : arterele cerebrale anterioare si mijlocii ca ramuri din carotida interna si artera cerebrala posterioara ramura din artera bazilara.

anterior cerebralele anteriare comunica prin artera comunicanta anterioara

posterior cerebralele posterioare comunica d fiecare parte cu carotida interna prin comunicantele posteroiare de fiecare parte

Fig.1.9 Poligonul lui Willis si sistemul arterial de la baza creirului.

Fiziologia Sistemului Nervos Central

Sistemul nervos central este reprezentat, după cum am prezentat anterior, din măduva spinării si encefal. Encefalul are un rol major în controlul diferitelor funcții ale organismului precum mobilitatea, sensibilitatea, gândirea, medoria, vorbirea.

Măduva spinării este conectată cu encefalul prin intermediul trunchiului cerebral și prezintă două funcții principale și anume: funcția de centru reflex și funcția de conducere.

Encefalul este împarțit în mai multe regiuni, fiecare având o funcție specific (ex. Lobul frontal deține funcțiile cocnitive și memoria). Măduva spinării și neuronii sistemului nervos central au responsabilitatea de a trimite biderecțional meseaje în encefal și sistemului nervos periferic. Deși encefalul și măduva spinării lucrează împreună pentru a controla diverse funcții ale organismului, anumite reflexe pot avea loc doar prin intermediul maduvei spinării, fără impricare nici unei structuri aparținând encefalului.

Orice leziune de la nivelul măduvei spinării sau de la nivelul encefalului pot determina afectarea unro funcții variate controlate de acestea.

CAPITOLUL II

TULBURĂRI ANXIO-DEPRESIVE

Fig.2 Expresia pacientului cu Tulburarea Anxio-Depresivă

2.1 Definiție

Tulburarea anxio-depresivă reprezintă un diagnostic pus pacienților cu o anxietate care nu poate fi atribuită niciuneia din celelalte tulburări anxioase. Pe lângă aceasta, pacienții mai prezintă și simptome depresive ale căror număr și durată nu sunt suficiente pentru a pune diagnosticul de tulburare depresivă majoră sau tulburare distimică.

Anxietatea – este o stare afectivă caracterizată printr-un sentiment de insecuritate, de tulburare, difuz..

2.1.2 Depresia – reprezintă o tulburare afectivă a stimei de sine apărută în contextul relațiilor interpersonale.

Etiologia

2.2.1 Etiologia anxietății:

Ca și în cazul depresiei, de cele mai multe ori, există o combinație de factori care pot determina la o persoană apariția și dezvoltarea unei tulburări de anxietate.

Istoricul familial al tulburărilor de sănătate mintală. 

Persoanele care prezintă o tulburare de anxietate au adesea o istorie a problemelor de sănătate mentală în familiile lor.

Evenimente stresante de viață

Factorii declanșatori cei mai frecvenți sunt:

stresul de la locul de muncă sau schimbarea frecventă a locului de muncă

schimbarea regimului de viață

perioada de sarcină și nașterea

probleme de familie și de relaționare

trăirea unui șoc emoțional major, în urma unui eveniment stresant sau traumatizant

confruntarea cu abuzuri sau traume verbale, sexuale, fizice sau emoționale

decesul sau pierderea unei persoane iubite

Probleme de sănătate fizică.

Bolile fizice care pot declanșa trăiri anxioase sunt:

problemele hormonale (de exemplu, hipertiroidia)

diabetul

astmul

bolile de inimă

Consumul de substanțe periculoase. 

Utilizarea intensivă, în cantități mari sau pe termen lung, a unor substanțe cum ar fi alcoolul, cannabis-ul, amfetaminele sau sedativele (de exemplu benzodiazepinele), poate cauza dezvoltarea anxietății, ca efecte secundare ale utilizării.

Factorii de personalitate. 

Unele cercetări sugerează ca persoanele cu anumite trăsături de personalitate sunt mai susceptibile de a dezvolta o tulburare de anxietate.

Fiecare dintre noi este diferit și de cele mai multe ori există o combinație de factori care contribuie la dezvoltarea unei tulburări anxioase.

Este important de luat în calcul faptul că nu se poate identifica întotdeauna cu precizie cauza exactă a anxietății sau schimba circumstanțele dificile de viață care determină și întrețin anxietatea.

2.2.2 Etiologia depresiei:

Opinia acceptata in generalcu privire la tulburarea depresiva este ca aceasta boala are un determinism multifactorial, in geneza ei fiind implicate numeroase cauze. Factorii etiologici incriminati se pot grupa in trei categorii mari:

Biologici: – reglarea neuroendocrina,

– somnul,

– fenomenul Kindling1,

– anomalii structurale cerebrale,

– alterări metabolice cerebrale.

Psihologici: – factori subconștienți,

– factori cocnitivi,

– factori comportamentali.

Sociali: – evenimete de viață stresante,

– ostilitatea mediului.

2.3 Fiziopatologia

2.3.1 Fiopatologia anxietății

În timpul unei crize de anxietate apare tahicardia care duce la creșterea cantității de sânge dar și presiunea lui, crește și debitul circulator la nivelul pălmânilor concomitent cu accelerarea respirației și cu senzația de caldură și transpirații. Astfel, crește cantitatea de oxigen în sânge creându-se un dezechilibru între O2 și CO2, apar mecanisme fiziologice ca vasoconstricția periferică2 (mâini reci, albitul la față) care limitează cantitatea de sânge și respectiv O2 la extremități; crește debitul cerebral conducând la o ușoră creștere a presiunii intracraniene (senzația de "cap tulbure"). Toate acestea accentuează senzația de pericol, creându-se un cerc vicios din care persoana afectată are senzația ca nu poate să iasă și va muri.

Se poate observa că reacțiile neurovegetative ale organismului și modificările produse în corp în timpul unei crize de anxietate sunt aceleași ca în cazul unui pericol real însă, inadecvate momentului iar dacă devin și persistente și crescute ca intensitate (atacuri de panică), se traduc în simptome ale anxietatii și pot afecta funcționarea optimă a individului în plan personal, profesional sau social.

2.3.2 Fiopatologia depresiei

Stările noastre afective sunt gestionate de neurotransmițători și aici este importantă precizarea legăturii a doi dintre ei în etiopatogenia depresiei.

Neurotransmițătorii incluși în fiziologia depresiei sunt:

norepinefrina

serotonina.

Acești neurotransmițători sunt ca structură cei care acționează în ariile cerebrale și reglează deprinderea afectivă: zona sistemului limbic și hipotalamusul. 

Scăderea în performantă a unui neurotransmițător conduce la depresie. Acest lucru s-a dovedit prin faptul că s-a analizat efectul la o anumită medicție asupra stării neurotransmițătorului.

Există medicație hipotensoare, administrarea ei având că efect descreșterea nivelului de serotonină și norepinefrină. O altă medicație ajuta la eliberarea neurotransmițătorilor ce produc stare emoțională intensă iar astfel se modifica implicit dispoziția afectivă. La nivelul sistemului nervos, medicamentele care sunt administrate în depresie acționează prin creșterea biodisponibilității serotoninei și repinefrinei.

Patofiziologia depresiei este un domeniu de interes, de aproximativ cinci decenii.

Ipoteza monoaminică, cercetată în urmă cu treizeci de ani, susține că scăderea nivelului de serotonină, norepinefrină, și dopamină schimbă afinitatea receptorilor respectivi. 

În ultimii 10 ani de cercetare, prin utilizarea metodelor neuroimagistice, s-a descoperit că depresivii fac schimbări morfologice la nivelul sistemului nervos central. Prin aceste cercetări, în depresie s-a constatat atrofierea la nivelul hipotalamusului. Totodată, când afecțiunea nu este depresia, și totuși este prezența atrofierea hipocampului, se poate discuta despre stresul cronic și tulburarea de stres posttraumatic. Numitorul comun în aceste două stări este faptul că sunt condiții caracterizate prin o hiperactivare a axului hipotalamo-hipofizo-corticosuprarenalian. 

Anatomia patologică

Nu stiu ce să scriu !!!!!!!

2.5 Tablou clinic

2.5.1Semne si simptome in anxietate

Anxietatea poate fi percepută ca un sentiment inexplicabil de iminentă pieire, ca o grijă neîntemeiată și exagerată legată de viața cotidiană (de starea sănătății copiilor, de problemele profesionale, financiare, etc.) sau ca o teamă nejustificată în fața unei anumite situații (călătoria cu autobuzul), a unei activități (condusul autoturismului) sau a unui obiect (teama de obiecte ascuțite, de animale).

De obicei, pacienții descriu următoarele stări psihice și fizice sau somatice:

îngrijorări nerealiste și excesive;

simțământ de teamă fără cauză;

frici nejustificate în legătură cu anticiparea unui pericol necunoscut;

flashback-uri ale unor traume trecute;

comportamente compulsive (ritualuri), ca o modalitate de a-și diminua anxietatea;

tremurături, dureri musculare, transpirații, amețeli, tensiune, oboseală, palpitații, gură uscată, tulburări digestive, senzația de „nod în gât“, frecvență crescută a respirației;

pierderea capacității de autorelaxare psihică și fizică ;

insomnie.

In tulburarea de anxietate generalizata, somnul este perturbat intr-un mod caracteristic:

pacientul adoarme greu,

se trezeste des,

are vise neplacute,

se trezeste brusc cu un sentiment puternic de frica,

dimineata adesea este neodihinit.

Trebuie precizat faptul ca trezirea exgerat de matinala si incapacitatea de a adormi la loc sunt mult mai putin frecvente la pacientii cu tulburare de anxietate generalizata decat la cei cu tulburare depresiva, acest lucru sugerand posibilitatea ca simptomele anxioase sa fie secundare unei tulburari depresive.

Exista posibilitatea ca unii pacienti cu anxietate generalizata sa aiba atacuri de panica, adica episoade bruste de anxietate severa cu simptome somatice marcate si teama extrema. Unele atacuri de panica sunt provocate de hiperventilatie involuntara, unele sunt rezultatele unei accentuari a anxietatii la pacientii care au deja un grad ridicat de anxietate generala, iar altele sunt spontane, neexplicate.

Pentru diagnosticarea acestei tulburari ci anume ” atacul de panică” trebuie sa existe o perioada distincta de frica sau disconfort intens, in care patru sau mai multe din simptomele urmatoare apar brusc si ating intensitatea maxima in decurs de pana la 10 minute:

palpitatii, batai puternice ale inimii sau puls accelerat;

transpiratii;

tremuraturi sau tremur al intregului corp;

senzatie de lipsa de aer sau de sufocare;

senzatia de a se innabusi;

durere sau disconfort toracic;

greata sau disconfort abdominal;

senzatia de ameteala, de instabilitate sau de lesin;

derealizare sau depersonalizare;

teama de a nu-si pierde controlul sau  de a nu innebuni;

teama ca va muri;

parestezii (senzatii de amorteala sau intepaturi);

valuri de frig sau caldura.

Pacientii cu anxietate generalizata au de obicei si alte simptome, in special depresive, dar si simptome obsesive si de depersonalizare, care insa nu constituie trasaturi majore ale tulburării.

2.5.2 Semne si simptome in depresie:

Persoana care are depresie se poate simti lipsita de speranta, trista sau nu mai poate simti placere in aproape nimic din ceea ce face. Se poate simti "daramanta" sau descurajata, plange usor. De asemenea poate fi irascibila sau anxioasa sau poate avea un nivel scazut de energie. Adeseori simptomele depresiei pot fi subtile la inceput. Poate fi dificil de recunoscut ca simptomele pot avea legatura intre ele si ca persoana respectiva ar putea avea depresie. 
Cele mai semnificative doua simptome ale depresiei sunt: 

tristetea sau lipsa de speranta 

pierderea interesului sau a placerii in efectuarea majoritatii activitatilor din viata de zi cu zi. 

Alte simptome pot fi: 

pierderea sau luarea in greutate din cauza modificarilor in apetitul alimentar 

creterea sau diminuarea nevoii de somn 

sentiment de neliniste si incapacitatea de a putea sta linistit sau din contra, sentimentul ca orice miscare necesita un mare efort 

senzatie de oboseala permanenta 

sentimente de vinovatie sau de devalorizare fara un motiv aparent 

ganduri recurente de moarte sau de suicid. 

In cazul in care o persoana prezinta cel putin cinci din aceste simptome, pentru o perioada mai lunga de 2 saptamani si daca unul din aceste simptome este fie tristetea, fie pierderea interesului, persoana respectiva este diagnosticata cu depresie majora. Totusi, chiar daca sunt prezente mai putin de cinci simptome, poate fi vorba de o depresie si este nevoie de administrarea unui tratament. 

In cazul in care sunt prezente 2 pana la 4 simptome pe o perioada de cel putin 2 ani (la copii – 1 an), poate fi vorba de o forma de depresie pe termen indelungat, numita tulburarea distimica (distimia). Numeroase femei pot avea modificari ale dispozitiei inainte de menstruatie. Simptome premenstruale fizice si emotionale care interfera cu relatiile interpersonale sau cu responsabilitatile cotidiene sunt cunoscute sub denumirea de sindrom premenstrual (SPM). Totusi, femeile care prezinta simptome premenstruale fizice si emotionale care interfera serios cu viata cotidiana pot avea o forma de depresie, denumita tulburare premenstruala disforica.

Multi medici, de obicei generalisti, consulta persoane care prezinta simptome generale care pot fi dificil de atribuit unei depresii.

Aceste simptome, care apar in mod frecvent in depresie, pot fi: 

dureri de cap (cefalee) si alte dureri cu diferite localizari 

probleme digestive, inclusiv constipatie si diaree 

pierderea interesului in activitatea sexuala sau incapacitatea de a mai avea o viata sexuala activa 

sentimente de anxietate sau de ingrijorare fara un motiv evident 

autoacuzarea sau acuzarea altora pentru starea de depresie 

lipsa miscarii sau a vorbirii timp de ore intregi. 

Alte simptome de depresie pot fi: 

mancatul excesiv si castigul in greutate, care apar mai frecvent decat pierderea poftei de mancare 

resterea duratei de somn, mai frecventa decat insomnia 

plans facil, manie, stare generala proasta, impreuna cu anxietate si stare de tensiune interioara 

uneori, o senzatie de ingreunare a bratelor sau a picioarelor 

sensibilitate excesiva la rejectie (respingere). 

Depresia este o afectiune serioasa la persoanele de orice varsta, dar persoanele invarsta care prezinta simptome de depresie trebuie sa inceapa un tratament cat mai curand posibil. Depresia la varstnici poate duce la aparitia unei stari de confuzie sau a uitarii (Atentie! Unele medicamente pot provoca de asemenea aparitia acestor simptome). 

De asemenea, depresia a fost identificata ca fiind un factor de risc semnificativ de deces la persoanele varstnice care au afectiuni cardiace. Este deosebit de importanta recunoasterea din timp a semnelor de avertizare ale depresiei, pentru ca persoana respectiva sa poata primi un tratament corespunzator cat mai devreme posibil. 

Simptomele depresiei sunt adesea subtile la inceput. Poate fi greu de recunoscut ca aceste simptome pot avea legatura intre ele si ca ele pot fi datorate unei depresii.

La copii si la adolescenti simptomele depresiei sunt uneori diferite fata de cele aparute la adulti, ceea ca face ca diagnosticarea si inceperea unui tratament sa fie mai dificila. 
Depresia poate duce la suicid.

Semnele prevestitoare ale unei tentative de suicid se modifica cu varsta: 

semnele prevestitoare ale suicidului la copii si adolescenti pot fi: preocuparea in legatura cu moartea sau suicidul sau ruperea recenta a unei relatii 

semnele prevestitoare ale suicidului la adulti pot include: abuzul de alcool sau de alta substanta, pierderea recenta a slujbei sau divortul 

semnele prevestitoare ale suicidului la varstnici pot cuprinde: moartea recenta a partenerului de viata sau diagnosticarea de curand cu o boala severa, care ii poate scurta durata de viata.

2.6 Forme clinice

2.6.1 Forme clinice de anxietate:

Forme clinice ale tulburarilor anxiosase:

Tulburarea de panica se caracterizeaza prin aparitia neasteptata si spontana a atacurilor de panica recurente care survin cel mai adesea brusc, insotite de o stare de neliniste sau de un sentiment de frica, iar acestora li se asociaza semne si simptome fizice si cognitive.

atac de panica fara agorafobie; 

atac de panica cu agorafobie; 

Agorafobia este teama de a trece sau de a traversa anumite strazi sau piete publice (Westphal) sau teama de a iesi in locurile publice cum ar fi strazi, magazine, mijloace de transport (Marks). Conform D.S.M.-IV, agorafobia reprezinta anxietatea resimtita de subiect atunci cand se afla in locuri sau situatii din care ar fi dificil sau jenant sa iasa sau in care nu dispune de un ajutor din exterior in cazul producerii unui atac de panica situational sau neasteptat.

Tulburarea anxios-fobica. 

Fobia este o teama angoasanta declansata de un obiect, de o situatie sau de o persoana, niciuna dintre acestea neprezentand prin ea insasi un caracter periculos in realitate. Aceasta teama este recunoscuta ca fiind patologica sau neintemeiata decatre pacient care adopta o conduita de evitare

Tulburarea obsesiv-compulsiva se caracterizeaza prin prezenta unor simptome obsesive si compulsive, precum si a unor grade diferite de anxietate, depresie sau depersonalizare.

Reactia acutǎ la stress este o stare acutǎ de anxietate pe care individul o trǎieste in confruntarea cu un eveniment stresant, coplesitor, care depǎseste capacitatea sa de adaptare.

Tulburarea de stress posttraumatic este o suferintǎ care se instaleazǎ de obicei insidios, in aparenta sǎnǎtate a individului, fiind insotitǎ de modificǎri biologice (Ornstein, 2000), intens studiate in ultimii ani la veteranii diferitelor conflicte militare si la victimele actelor de violentǎ interpersonalǎ.

Anxietatea generalizatǎ

Tulbuararea anxioasǎ generalizatǎ reprezintǎ senzatia de anxietate excesivǎ, de teamǎ nejustificatǎ, ca de expectatie a unor evenimente neplǎcute resimtitǎ aproape permanent, pe o perioadǎ de cel putin sase luni”

 Tulburari de anxietate sociala.

Fobia sociala implica anxietate crescuta si disconfort in situatii sociale: interactiunea cu alte persoane, vorbitul sau servirea mesei in public.

Tulburari de anxietate la copii.

La fel ca si adultii, copiii pot experimenta senzatii de anxietate, ingrijorare si frica, in fata unor situatii diverse si in special in cazul unor experiente noi.

2.6.1 Forme clinice de depresie

Exista mai multe forme clinice de depresie: 

Tulburarea depresivă majoră se caracterizează prin prezența unuia sau mai multor episoade depresive fără prezența simptomelor maniacale.

Tulburarea bipolară se caracterizeaza prin prezența atât a episoadelor depresive cât și a episoadelor maniacale, separate de perioade de dispoziție normală. Episoadele maniacale reprezintă perioade de dispoziție crescută, expansivă sau iritabilă anormală și persistentă, stimă de sine exagerată, grandoare, hiperactivitate, presiunea de a vorbi, scaderea nevoii de somn.

Tulburarea distimică se caracterizeaă prin cel puțin 2 ani de dispoziție depresivă prezentă în cea mai mare parte a timpului, însoțită de simptome depresive ușoare, care nu pot fi clasificate ca aparținând unui episod depresiv major.

Episoade depresive majore- Un episod depresiv major este definit ca un sindrom în care cel puțin 5 din următoarele simptome au fost prezente pe parcursul a 2 săptămâni consecutive: 

stare depresivă (la copii și adolescenți aceasta poate să fie o stare de iritabilitate)

diminuarea interesului sau pierderea plăcerii pentru aproape toate activitățile  (anhedonie) 

modificare semnificativă a greutății sau tulburări de apetit (la copii, se ia în considerație

incapacitatea de a atinge plusurile ponderale expectate

tulburări de somn (insomnie sau hipersomnie) 

agitație psihomotorie sau retard 

oboseală sau pierdere a energiei 

sentimente de inutilitate sau de culpă excesivă ori inadecvată

diminuarea capacității de gândire sau concentrare; indecizie 

gânduri recurente de moarte, de sinucidere 

un tipar de lungă durată privind ideația respingerii interpersonale, tentativă de sinucidere, sau plan specific pentru sinucidere. 

Tulburările depresive pot fi evaluate ca:

ușoare,

moderate

severe.

Tulburarea poate apărea, de asemenea, cu sau fără simptome psihotice, care pot coincide sau nu cu starea de spirit.Tulburările depresive pot fi în remisiune completă sau parțială.

Atunci când un episod durează mai mult de 2 ani consecutivi, depresia ar trebui să fie diagnosticată ca fiind cronică.

Depresia cu elemente melancolice

În depresia cu elemente melancolice se poate observa fie pierderea interesului sau plăcerii pentru toate sau aproape toate activitățile, fie lipsa de reactivitate la stimuli de regulă plăcuți (pacientul nu se simte mai bine, chiar și temporar, atunci când survine ceva bun).

 În plus, cel puțin trei din următoarele elemente sunt prezente în acest caz:

dispoziție depresivă, care este diferită de tipul de sentimente experimentate după moartea unei ființe dragi

Depresie de regulă mai severă dimineața

Trezirea cu cel puțin două ore mai devreme decât de obicei

Retard psihomotor evident sau agitație 

Scădere semnificativă în greutate sau anorexie 

Sentiment de vinovăție excesivă sau inadecvată

Depresia cu elemente catatonice

Diagnosticul de episoade depresive cu elemente catatonice necesită cel puțin două din următoarele trăsături :

Imobilitate motorie sub formă de catalepsie sau stupoare

Hiperactivitate motorie aparent fără niciun scop  și nu ca răspuns la stimuli externi

Negativism extrem sau mutism 

Stereotipii de atitudine, gestică, mimică și limbaj, grimase, manierisme.

Echolalia (repetarea ultimelor cuvinte auzite) sau echopraxia (imitarea involuntară a mișcărilor unei alte persoane).

Aceasta formă de depresie este foarte gravă și necesită tratament specializat.

Depresia atipică

O depresie poate fi identificată ca având caracteristici atipice. Depresia atipică este o formă des întâlnită a depresiei în care perioadele depresive se intercalează temporar cu stări bune ca reacție la schimbările pozitive din viața persoanei.

Acest tip de depresie se manifesta prin:

Apetit alimentar crescut sau creștere semnificativă în greutate

Hipersomnie

Senzație de greutate în brațe și picioare

Hipersensibilitate la reacțiile critice din jur

Simptomele pot dispărea temporar, însă revin și se agravează în timp.

Depresia postpartum

Depresia în perioada de după naștere este des întâlnită, fiind considerata o problemă foarte serioasă. Aproximativ 85% dintre femeile care au născut pot dezvolta tulburări de dispoziție în această perioadă. 

Pentru majoritatea femeilor, simptomele sunt tranzitorii și relativ ușoare (de exemplu, tristețe postpartum); cu toate acestea, 10-15 % dintre femei experimentează o formă de depresie mai intensă și mai persistentă, iar  0,1-0,2% dintre acestea dezvoltă psihoze postpartum. 
Boala psihică postpartum a fost inițial conceptualizată ca un grup de tulburări legate în mod specific de sarcină și naștere și de aceea a fost considerată ca un diagnostic distinct față de alte tipuri de boli psihice.

Cu toate acestea, dovezi apărute în ultimul deceniu sugerează că boala psihică postpartum nu poate fi distinsă față de tulburările psihice care apar la alte momente în timpul vieții unei femei. 

Simptome comune ale tristeții postpartum:

dereglări ale stării de spirit

plâns continuu,

iritabilitate și anxietate,

îngrijorare excesivă,

confuzie,

lipsa energiei,

incapacitatea de a dormi,

lipsa încrederii,

stare de copleșire

Simptomele de vârf apar în a patra sau a cincea zi după naștere și durează câteva zile.

În general, acestea sunt limitate în timp și dispar spontan în primele două săptămâni postpartum.

Tulburarea afectivă de sezon

Depresia sezonieră sau tulburarea afectivă de sezon este recunoscută oficial în anul 1980, fiind considerată o “particularizare” a episoadelor depresive majore.

Pentru a diagnostica o tulburare afectivă de sezon, ar trebui să existe o relație temporală regulată între depresie și un anumit moment al anului. 

Un individ trebuie să demonstreze cel puțin 2 episoade de tulburări depresive în ultimii 2 ani, iar episoadele sezoniere ar trebui să fie mult mai numeroase decât episoade nesezoniere. 
Orice persoană se poate dezechilibra ușor dacă este expusă unor stimuli externi suficient de severi. Odată cu schimbarea anotimpului organismul trebuie să se adapteze la mediul extern atât în plan corporal-biologic cât și psihic-conștient. Una din principalele cauze de apariție a depresiei sezoniere se consideră a fi lipsa luminii solare din anotimpurile reci, zilele fiind mai scurte toamna și iarna.

Cele mai dificile luni pentru persoanele predispuse la tulburări afective de sezon sunt ianuarie și februarie, mai vulnerabile fiind femeile și tinerii.

Ideația suicidară

Suicidul reprezintă aproximativ 10% din decesele pacienților cu afecțiuni psihice. La adolescenți și tineri (15 și 24 ani), sinuciderea constituie a treia cauză a mortalității (prima fiind accidentele rutiere). Pacienții cu depresie trebuie evaluați pentru ideație suicidară (gânduri și/sau tentative de sinucidere). Depresia, lipsa de speranță, comorbiditățile și antecedentele de comportament suicidar sunt indicatori cheie ai riscului de suicid. 

2.7 Investigații

2.7.1 Investigații în anxietate:

Diagnosticul de tulburare anxioasa este pus in urma unor investigatii medicale complete ce trebuie sa include:

anamneza,

examen fizic

investigatii paraclinice (in special pentru a exclude anumite patologii organice).

a)Anamneza  este centrata pe intrebari care sa stabileasca in principal caracteristicile atacurilor de panica, simptomele si eventualii triggeri. Acestea sunt importante atat in evaluarea pacientului cat si in enuntarea altor patologii din cadrul diagnosticului diferential.  In functie de astfel de particularitati, specialistii au observat ca:

Atacurile neasteptate nu au conditii precipitante si ele sunt un argument in favoarea diagnosticului de tulburare anxioasa neinsotita de agorafobie;

Atacurile de panica legate de anumite situatii apar in mod previzibil deoarece sunt corelate cu anumiti triggeri- astfel de atacuri au si fobii asociate;

Atacurile de panica posibile si anticipate sunt cele care apar in relatie cu agorafobia.

b) Examenul fizic general nu este foarte bogat in semne specifice pentru tulburarile anxioase. Diagnosticul se pune in special pe baza anamnezei si pe baza examinarii statusului mental al pacientului.

c) Investigatiile paraclince nu aduc informatii utile in aceste situatii: 

Investigatiile de laborator sunt nespecifice, insa pot fi de folos in exluderea altor boli. In aceste situatii se pot analiza:

hemoleucograma,

glicemia,

sumarul de urina.

Investigatiile imagistice nu sunt indicate de rutina;

Procedurile invazive nu isi gasesc indicatia in diagnosticarea acestor tulburari.

2.7.2 Investigații în depresie:

Medicul curant:

va face o anamneza (adica va pune intrebari in legatura cu starea generala de sanatate)

va efectua o examinare fizica completa.

de asemenea, poate recomanda si efectuarea unor teste precum: 

examene de laborator, pentru a se vedea daca simptomele nu sunt cauzate de anumite afectiuni, precum o activitate scazuta a glandei tiroide (hipotiroidism) sau o anemie și pentru a pune diagnosticul diferențial correct:

hemoleucogramã

glicemie, lipidogramã, acid uric, creatininã, calciu, magneziu, sodiu potasiu, clor seric, proteine serice, albumine/ globuline, bilirubinã, fosfataza alcalinã, LDH, transaminaze, fier seric,

-TSH

Pot fi solicitate explorãri adiționale precum:

EKG – când existã factori de risc pentru boli cardiovasculare, la personae peste 50 de ani sau în caz de tratamente cu antidepresive triciclice sau litiu

EEG – în caz de comiþialitate

RMN – în boli neurologice

Teste imunologice – când se suspecteazã colagenoze

evaluarea starii de sanatate mentale, care implica un interviu cu un profesionist de sanatate mentala (psihiatru) 

teste verbale sau scrise care pot detecta depresia. 

Medicul psihiatru poate pune intrebari, pentru a determina cat de mult este afectata persoana respectiva de starea depresiva pe care o are, inclusiv daca au fost sau sunt prezente idei de sinucidere.

Daca a existat vreodata o perioada de veselie anormala (excesiva, inadecvata), iritabilitate sau o senzatie de energie intensa care a durat 4 zile sau mai mult, medicul trebuie informat asupra acestui lucru.

Episoadele maniacale, sau episoadele mai usoare hipomaniacale, fac parte din tulburarea bipolara.Unele tipuri de medicamente antidepresive pot agrava simptomele tulburarii bipolare, de aceea este foarte important ca simptomele sa fie diagnosticate cu precizie.Atunci cand este consultat medicul curant, este important sa se discute cu acesta despre orice simptom care s-ar putea datora depresiei.

Aproximativ jumatate din totalitatea cazurilor de depresie sunt subdiagnosticate si subtratate. De aceea trebuie ca medicii generalisti si medicii de familie sa puna intrebari de rutina legate de depresie, cu ocazia fiecarui consult efectuat.

2.8 Diagnostic:

2.8.1 Diagnostic pozitiv în anxietate:

Primul pas este de a exclude posibilitatea ca simptomele sa fie provocate de o boala organica.

Printre afectiunile ce produc simptome similare cu cele ale anxietatii sunt:

hipertiroidia (producere excesiva de hormoni tiroidieni);

hipercalcemia  (prea mult calciu in organism);

hipocalcemia (prea putin calciu in organism);

tulburari cardiace cum ar fi: ritm cardiac rapid, insuficienta oxigenare a inimii sau altele.

Daca nu poate fi gasit nici un "vinovat" organic, iar simptomele sunt disproportionat de intense fata de oricare dintre situatiile cu care te confrunti, tulburarea va fi incadrata in categoria afectiunilor de tip anxios.

2.8.2 Diangostic pozitiv în depresie:

Diagnosticul se bazează pe istoricul familial și pe evaluarea stării de sănătate mentală.

Cu toate acestea, o evaluare completă a stării de sănătate mentală ar trebui să includă întotdeauna o evaluare medicală pentru a exclude afecțiunile organice ce ar putea să imite o tulburare depresivă.

Acestea se încadrează în următoarele categorii majore generale: 

Infecții 

Medicație 

Tulburări endocrine 

Tumori 

Tulburări neurologice 

Diverse tulburări

Majoritatea pacienților cu tulburare depresivă majoră prezintă la controlul medical un aspect normal.

La pacienții cu simptome mai severe se poate observa un declin în ceea ce privește îngrijirea și igiena personală, precum și o modificare în greutate. Pacienții pot prezenta retard psihomotor.

Acesta se manifestă ca o încetinire sau o pierdere a mișcărilor spontane și a reactivității.Vorbirea poate fi normală, lentă, monotonă sau lipsită de spontaneitate și de conținut.

Logoreea sau presiunea vorbirii (rapida, fără oprire, cu tonalitate înalta, bombastica, greu de întrerupt) sugerează  manie, pe când o vorbire dezorganizată denotă psihoză. Accelerarea gândirii ar putea fi, de asemenea, un indicator de manie sau hipomanie.

Testele de screening pentru depresie pot fi folosite pentru depistarea depresiei și a tulburării bipolar.

Cel mai utilizat test pe scară largă este HDRS – Scala de evaluare a depresiei Hamilton.

2.8.2.1 Diagnostic diferențial în anxietate:

Mulți dintre acești pacienți apelează, prima dată, la unitățile de îngrijire primară, unde acuză în general simptome somatice, cum ar fi oboseală, dureri de cap, disconfort abdominal sau modificări în greutate.

Diagnosticul diferențial (diagnosticul care constă în compararea semnelor și simptomelor de boală prezentate de bolnav cu semnele și simptomele asemănătoare altor boli, în vederea înlăturării diverselor diagnostice apropiate) pentru depresie include:

alte tulburări psihice

boli ale sistemului nervos central

tulburări endocrine

boli legate de consumul de droguri

boli infecțioase și inflamatorii 

tulburări legate de somn

2.9 Tratament :

Tulburare depresivo-anxioasa – Desi nu este o tulburare depresiva in sine, avand in vedere ca depresiile sunt afectiuni mai grave, pacientii care sufera de aceasta tulburare trebuie sa fie tratati la fel ca depresivii. Simptomele apartinand celor doua tulburari – anxietate si depresie – sunt moderate, cronice si intermitente.

2.9.1.1 Tratamentul profilactic al tulburărilor anxioase:

Tulburarile anxioase nu pot fi prevenite, insa exista o serie de recomandari ce pot sa scada frecventa si intensitatea lor.

Ele sunt doar o completare a tratamentului si nu inlocuiesc nicidecum un tratament medical specializat:

Reducerea consumului de cafea, alcool, tutun;

Evitarea triggerilor si a stimulilor ce declanseaza atacurile;

Administrarea corecta a tratamentului;

Continuarea tratamentului psihocomportamental

2.9.1.2 Tratamentul profilactic al depresiei :

Uneori este greu de anticipat si prevenit aparitia unei depresii. Totusi, este posibil.

In cazul in care constatam ca apar (din nou) simptomele unei depresii, iata cateva lucruri de care ar fi recomandat sa tinem cont:

cererea si acceptarea ajutorului din partea persoanelor apropiate sau ajutor de specialitate;

urmarea unei diete echilibrate si sanatoase, bogata in nutrienti.  Llegumele si cerealele nu ar trebui sa lipseasca.

De asemenea alimentele care contin aminoacidul triptofan – un precursor al serotoninei (alimente precum branza, alune de padure, ciocolata neagra, etc);

limitarea consumului de alcool;

odihna (somn) suficienta si regulata;

exercitii fizice efectuate cu regularitate;

toleranta si autoacceptare.

2.9.2 Tratament igenico-dietetic

2.9.2.1 Tratament igenico-dietetic al tulburarii anxioase:

din punct de vedere al igienei:

igienă riguroasă gererală

din punct de vedere alimentar :

Consumul unor alimente pline de vitamine si minerale

Evitarea produselor bogate în grăsimi și zahăr

Reducerea consumului de alcool, cafea și substanțe psihostimulante

2.9.2.1 Tratament igenico-dietetic al tulburarii depresive:

din punct de vedere al igienei:

igienă riguroasă gererală

din punct de vedere alimentar :

sa aiba o alimentatie echilibrata; in cazul in care pofta de mancare lipseste, sa consume gustari mici cantitativ decat portii mari de mancare

2.9.3 Tratament medicamentos:

2.9.3.1Tratament medicamentos al tulburărilor anxioase:

Tratamentul are drept scopuri:

controlul simptomelor

reducerea severitatii si numarului lor

diminuarea anxietati legate de aparitia altor atacuri. 

Tratamentul medicamentos include o gama larga de substante :

Benzodiazepine;

Inhibitori specifici ai recaptarii serotoninei;

Antidepresive IMAO;

Antidepresive triciclice.

a) Benzodiazepinele sunt indicate in special in cazurile acute, cand pacientii se prezinta la medic in plin atac sau cand exista teama intensa de reaparitie a atacurilor. Daca este necesar, benzodiazepinele pot fi administrate in continuare pentru o perioada scurta de timp (maxim 2 saptamani). In cazul pacientilor tratati ambulator, benzodiazepina de electie este clonazepamul Medicul este cel care stabileste care pacienti necesita tratament cu benzodiazepine in functie de abilitatea pacientului de a-si controla simptomele pana la un urmator consult sau reevaluare sau pana cand inhibitorii recaptarii serotoninei incep sa controleze simptomele (aproximativ 2 saptamani).

Alprazolamul a fost si el foarte utilizat, insa administrarea acestuia este in prezent controversata deoarece are o mare capacitate de inducere a dependentei.

Tratamentul pe termen lung este adesea realizat cu inhibitori specifici ai recaptarii serotoninei.Acestea sunt medicamente foarte bine tolerate de majoritatea pacientilor daca sunt administrate corect, in doze crescute progresiv si nu in doze mari inca de la debut.Aceste substante sunt capabile sa creasca disponibilul serotoninei in creier, ceea ce se traduce clinic prin reducerea severitatii atacurilor.

Pacientul simte ameliorarea simptomelor in timp scurt 1- 3 saptamani de la debutul tratamentului insa in unele cazuri efectul se poate instala si dupa 6- 8 saptamani. Daca insa nu se observa nici o ameliorare a simptomelor dupa 3 saptamani de tratament corect administrat, pacientul este sfatuit sa consulte medicul deoarece exista posibilitatea ca inhibitorii recaptarii serotoninei sa nu fie eficienti in cazul lor.Cele mai frecvente reactii adverse ale acestor compusi sunt : 

xerostomie, 

cefalee,

greata,

inapetenta,

diaree,

stari de iritabilitate,

ametelior,

somnolenta,

scaderea libidoului,

tremor al extremitatilor,

câștig ponderal.

Au fost folosite si alte antidepresive ce influenteaza sistemul serotoninergic, in special in cazul pacientilor care nu tolereaza corespunzator inhibitorii recaptarii de serotonina sau in cazul carora acestea au fost ineficiente. O parte din aceste medicamente sunt inca utilizate in anumite cazuri si sunt in special reprezentate de antidepresive tricilice si antidepresive IMAO.

Antidepresivele triciclice sunt indicate in tratamentul pe termen lung al acestor tulburari deoarece ele sunt capabile sa reduca si severitatea recurentelor.Antidepresivele IMAO sunt administrate pacientilor a caror simptomatologie nu poate controlata in alt fel (sunt refractari la alte antidepresive) nu tolereaza alte antidepresive din cauza reactiilor adverse si au antecedente de tratament reusit cu IMAO. Totusi, trebuie precizat ca si IMAO au o serie de reactii adverse care fac ca acesti compusi sa fie mai degraba o rezerva terapeutica si nu o clasa de prima linie. 

Cele mai frecvente reactii adverse sunt : 

diplopie, 

hipertensiune arteriala cu valori foarte mari, 

modificarea apetitului, 

insomnii, lipotimii, ameteli, 

modificari de ritm si frecventa cardiaca, 

sentimente de neliniste, 

impotenta, scaderea libidoului. 

Aceste substante sunt contraindicate:

copiilor,

adolescentilor

femeilor insarcinate sau care alapteaza.

Tratamentul de electie al tulburarilor anxioase este cel medicamentos (de preferat cu inhibitori selectivi ai recaptarii serotoninei) combinat cu psihoterapie cognitiv comportamentala ce se axeaza pe modificarea felului in care anumite elemente din mediu sunt percepute de catre pacient. Daca aceste 2 modalitati sunt combinate, recurentele sunt mult mai putin frecvente comparativ cu utilizarea unui singur tip de tratament.

Majoritatea medicamentelor utilizate in tratamentul acestor tulburari sunt administrate pe termen lung (uneori chiar si peste 12 luni) si apoi sunt oprite treptat in cursul a catorva saptamani. Daca simptomele reapar in acest interval in care se scad dozele, exista posibilitatea ca tratamentul sa fie prelungit cu cateva luni.

Starea pacientului este permanent urmarita si evaluata in timpul tratmentului cu astfel de substante pentru a se evita aparitia unor complicatii de tipul depresiei, abuzului de alcool sau psihostimulante. 

2.9.3.1Tratament medicamentos al tulburărilor depresive:

Din fericire, depresia, chiar și în cele mai severe cazuri, este o afecțiune tratabilă, dar care necesită timp și răbdare.

O gamă largă de tratamente eficiente este disponibilă pentru tulburarea depresivă. Ca și în cazul altor boli, cu cât se începe tratamentul mai devreme cu atât șansele de reușită sunt mai mari, proporțional scăzând și riscul unei recidive.

Primul pas în tratamentul tulburărilor depresive este apelarea la medic. 

Cele mai folosite măsuri terapeutice sunt medicamentele antidepresive și psihoterapia.

Principalele clase de medicamente folosite in tratamentul depresiei sunt:

a.Inhibitorii selectivi de recaptare a serotoninei (SSRI) – sunt de preferat în tratamentul copiilor, adolescenților și la vârstnici datorită dozării ușoare, a unui profil de siguranță mai bun și a toxicității reduse în caz de supradoză.

Medicamente din această clasă sunt:

fluoxetina,

paroxetina,

sertralina,

fluvoxamina,

citalopram

escitalopram.

b.Inhibitorii selectivi de recaptare a serotoninei/norepinefrina (SNRI) – pot fi folosiți ca medicație de linia întâi la pacienții care asociază fatigabilitate și durere importantă și de linia a doua la pacienții la care SSRI nu au fost eficienți.

Medicamente din aceasta clasă sunt:

venlafaxina

duloxetina

c.Antidepresive atipice – folosite în general în depresiile majore.

Medicamente din aceasta clasă sunt:

bupropion,

mirtazapina

trazodona.

d.Antidepresive triciclice – au un nivel de toxicitate mai mare și se dozează mai greu. Medicamente din aceasta clasă sunt:

amitriptilina,

nortriptilina,

clomipramina,

doxepina,

trimipramina

imipramina

e. Inhibitori de monoaminoxidaza: phenelzina și tranilcipromina

Medicația poate ameliora simptomele, iar ședințele de psihoterapie (de exemplu, terapia cognitiv-comportamentală, terapia interpersonală, terapia de familie, psihoterapia de susținere, psihoterapia de grup) pot fi de asemenea o opțiune de tratament eficient, singure sau în combinație cu medicamente.

Cu toate acestea, abordarea combinată de medicamente și psihoterapie oferă, în general, pacientului un răspuns rapid și pe termen lung.

În cazul în care pacientul prezintă tendințe de suicid și nu există mijloace clare pentru a garanta siguranța acestuia în ambulatoriu, atunci trebuie să se recurgă la spitalizare, voluntară, cu acordul pacientului sau involuntară, la indicația terapeutului.

Spitalizarea se mai impune și în următoarele cazuri:

Depresie severă

Depresie psihotică

Incapacitatea de a avea grijă de sine (de exemplu, incapacitatea de a-ți asigura nevoile de bază, cum ar fi mâncatul, băutul, și alte activități de zi cu zi) 

Agravarea stării de sănătate din cauza depresiei 

Implicarea și suportul oferit de familie și apropiați în depistarea și tratamentul depresiei, poate fi extrem de important. Atitudinea acestora trebuie sa fie încurajatoare și înțelegătoare. 

2.9.4 Tratament chirurgical:

Nu exista tratament chirurgical pentru tulburarile anxio-depresive ci doar medicamentos.

De aceea pacientii trebuie sa fie complianti si sa isi adminsitreze medicamentele conform recomandarilor medicului.

2.10 Evoluție. Prognostic. Complicații

Evoluție. Prognostic. Complicații în tulburările anxioase

a)Evoluția anxietății deprinde de severitatea simptomelor, cauzele specifice și capacitatea fiecărei persoane de a controla sau acționa asupra cauzelor specifice. Majoritatea indivizilor cu anxietate relatează că s-au simțit anxioși, nervoși și îngrijorați toată viața, de când se știu ei.Evoluția este cronică, dar fluctuantă și se înrăutățește adesea în cursul perioadelor de stres. 

Terapia cognitiv-comportamentală este cea mai eficientă formă de tratament – majoritatea pacienților obțin o reducere a simptomatologiei, dar cu toate acestea doar 50% dintre cei tratați reușesc să scape în mare parte de probleme.

b)Prognosticul pacientilor cu tulburari anxioase este excelent daca acestia respecta tratamentul medical de specialitate. Complianta la tratament apare si ca urmare a educarii pacientului. Medicul trebuie sa ii explice acestuia in amanunt si cu rabdare : 

Care sunt cauzele de aparitie a acestor tulburari (faptul ca etioloia este complexa, ca exista factori biologici, psihosociali dar si genetici implicati);

Care sunt variantele de tratament;

Care sunt avantajele si dezavantajele fiecarui tip de medicament in parte si ce se poate intampla daca pacientul sisteaza brusc administrarea acestora;

Care sunt reactiile adverse ale fiecarui compus administrat si ce masuri pot lua pacientii pentru a ameliora intensitatea acestora;

Care sunt recomandarile igieno-dietetice in cazul tulburarilor anxioase: evitarea consumului de cafea, alcool sau substante psihostimulante.

c)Complicatii

Cea mai important complicație o reprezintă dependența pe antidepresive care poate duce la complicații de anxietate tratament.

Există și anumite reacții adverse la medicație anti-anxietate. Efectele secundare includ:

cefalee,

dureri ale stomacului ,

disfuncție sexuală,

greață

somnolență.

în unele cazuri pacienții prezintă senzație de „gură uscată”

poate duce la gâștig în greutate / scădere în greutate

Evoluție. Prognostic. Complicații în tulburările depresive:

a)Evoluția

Fiecare pacient care suferă de o tulburare de dispoziție trece prin mai multe etape în drumul către ameliorarea afecțiunii. Depresia trebuie tratata eficient inca de la primul episod deoarece consecinta unui tratament inadecvat este remisiunea incompleta, ceea ce poate duce la modificari structurale cerebrale, rezistenta terapeutica secundara si la consecinte somatice. De aceea este foarte important să consultati medicul inca de la primele simptome ale depresiei!

Unele persoane experimenteaza o gama larga de simptome in lunile dinaintea instalarii tulburării de dispozitie, printre care se numără simptome minore de depresie, tulburări ale somnului, tulburări de alimentatie, anxietate, uneori atacuri de panica.

Alte persoane pot dezvolta simptome severe mult mai rapid, in principal in cazul in care tocmai au trecut printr-o situație psihotraumatizantă.

Câteva cifre despre evoluția depresiei:

durata medie a unui episod depresiv este de aproximativ 6 luni, cu un maximum efect  de recuperare in primele 3 luni de tratament

80% dintre persoanele care sufera pentru prima data de o tulburare de dispozitie, sunt predispuse la cel putin inca o astfel de tulburare de-a lungul vietii

15-20% dintre pacienti ajung sa dezvolte un episod depresiv cronicizat, cu simptome persistente pentru aproximativ 2 ani

5-10% dintre persoanele aflate la un prim episod depresiv major ajung sa dezvolte tulburare bipolar

b) Prognostic

Prognosticul depresiei la populația vârstnicã pare a fi și mai rezervat. Rezultatele unei metaanalize publicatã în 1999 estimau cã, dupã 24 de luni doar 33% din subiecți au avut o evoluție favorabilã în timp ce aproape jumatate dintre supraviețuitori prezentau încã depresie. La vârstnici, depresia are un prognostic rãu, este probabil cronicã ori recade sau ambele și este probabil subtratatã. Bolile fizice, dizabilitatea, tulburarea cognitive și depresia mai severã par a fi asociate cu rezultate nefavorabile. La aceeași grupã de vârstã, prezența depresiei minore și subclinice crește de 5,5 ori riscul apariției depresiei majore la 1 an. Aceasta demonstreazã semnificația clinicã a acestor condiții și sugereazã că ele sunt parte a spectrului bolii depresive.

c )Complicații ale tulburărilor depressive:

comportamentul agresiv:

autoagresivitate (tentativa de suicid, suicidul realizat, automutilarea)

hetero-agresivitatea: manifestãri clastice (ex. sparge, distruge obiecte) și agresivitate (verbalã, psihologicã, fizicã)

utilizare de substanțe psihoactive: alcool, derivați de opiu (codeinã, heroinã, fortral, tramadol), derivați de cannabis, sedative și hipnotice, cocainã substanțe stimulante (cofeinã, amfetamine), tutun, solvenți volatili

viraj maniacal care poate care poate să apară spontan sau sub tratamentul antidepresiv

aspecte socio-familiale: dificultãți conjugale, parentale, ocupaționale și sociale. Depresia, în special în forma recurentã și cronicã poate cauza suferințã pentru familie și anturaj.De asemene depresia poate complica evolutia altor afecțiuni concomitente.Dintre acestea cele mai grave complicații ale tulburarii depresive sunt suicidul si alte acte de violență.

Factorii predictivi importanți pentru actele de suicid viitoare sunt: istoricul de tentativã de suicid, evaluarea subiectivã a severitãții depresiei și fumatul de tigãri, fiecare având un efect cumulativ. În plus, atât pesimismul cât și agresivitatea sau impulsivitatea prezic actele de suicid și fiecare prezintã de asemenea, efect cumulativ.

Intervențiile precum farmacoterapia profilacticã agresivã pentru a preveni recãderea ori recurența simptomelor depresive pot proteja indivizii la risc de viitorul comportament suicidal.