Tipologia Intensitatii Vulnerabilitatii Victimale

TIPOLOGIA INTENSITĂȚII VULNERABILITĂȚII VICTIMALE

Rezumatul tezei de doctorat

Doctorand: GHIURSEL REGEP

Coordonator: Prof. Univ. Dr. MARIA VOINEA

Într-o lume în care nu este încă dată o definiție unanim acceptată a vieții, unde definiția fericirii e cu atât mai puțin cunoscută, definirea dreptății ridică și ea probleme.

Unul din cele mai importante obiective ale victimologiei este să studieze rolul victimei în actul criminal, descoperit fiind, în perioada de efervescență a ideilor criminologice imediat dinainte de nașterea victimologiei, că în victimizare, atât criminalul cât și victima vin, în procesul de victimizare, fiecare cu zestre lor criminogenă.

Victima și criminalul nu se află pur și simplu de o parte și de alta a actului criminal ci, mult mai probabil, împart responsabilitatea pentru actul criminal. Dacă diferența dintre cei doi actori tinde să devină cantitativă, poate că și relativitatea instrumentului de măsurare poate răsturna (cel puțin uneori) dozarea responsabilității și a prejudiciului.

Omul victimă este prin definiție, un om prejudiciat din toate punctele de vedere, și de aceea, un om înstrăinat de esența sa.

Printre noutățile pe care le aduce Victimologia este descoperirea și înțelegerea interșanjabilității rolurilor dintre victimă și criminal sau cel puțin, relativitatea acestor roluri, de unde și împărțirea responsabilității pentru actul criminal (evident, niciodată în mod egal). Lucrarea propune o nouă tipologie victimală aceea a “intensității vulnerabilității victimale” tipologie care decurge din “Teoria vulnerabilității universale diferențiate”. Convingător sau nu, periplul nostru stăruitor încearcă să răspundă unei întrebări de bază în victimologie: cine urmează (să fie victimizat) ?

"În Drept societatea își re-amintește ce a dorit să devină" spunea P. Allott. Această definire lapidară reunește pluralismul formelor de memorie socială cu vocație atât normativ-juridică cât și valorică, axiologică. Este o bună exprimare a conexiunii sociologie-justiție și una din științele care o realizează este desigur criminologia. Iată deci că criminologia are două ascendențe: una sociologică și una juridică.

Sergiu Bogdan enumeră ca și categorii de factori victimologici:

Factori biologici;

Factori sociali și,

Factori psihologici.

După cum rezultă din cele afirmate mai sus, Victimologia este integrată Criminologiei sociologice iar punctul de vedere al Sociologiei va lua aspectul unei Sociologii a victimei. În prezent se pot consemna ca existând chiar două direcții/ramuri ale Victimologiei: Victimologia generală și Victimologia penală.

Ca realitate socială complexă, victimizarea este simultan fapt, fenomen și proces social care se naște în condițiile unor relații sociale speciale. Anti- sau prosociale toate relațiile umane au loc în societate.

În literatura de specialitate există alături de tipologii ale victimelor pe diverse criterii (menționate în lucrare) o singură tipologie privitoare la tipurile de vulnerabilitate ale victimelor. Această tipologie are ca autor pe Hans von Hentig și propune o tipologie a riscului relativ, a vulnerabilității victimei, limitându-se la enumerarea categoriile sociale (tânărul, femeia, bătrânul, persoanele deficiente mental, imigranții, minoritățile, depresivul, lacomul, chilipirgiul, prostituata, singuraticul, cel aflat în necaz, cel “blocat”) supuse (mai frecvent) fenomenului de victimizare.

Așa cum am declarat de la începutul întreprinderii, lucrarea și-a propus să demonstreze că vulnerabilitatea la acte criminale poate fi descrisă nu numai din pespectivă categorială (a speciei logice) așa cum a făcut Hans von Hentig ci și din perspectiva mărimii vulnerabilității, a intensității acestei stări (ca atribut) de vulnerabilitate. Rezultatul unei astfel de demonstrații trebuia să se concretizeze într-o nouă tipologie a victimelor, după intensitatea vulnerabilității. Întemeiată pe un aparat teoretic, nu pe simple descrieri așa cum sunt în prezent toate tipologiile victimale vehiculate în literatura de specialitate, noua tipologie se numește ”tipologia intensității vulnerabilității victimale”.

Scala exhaustivă a responsabilității pentru victimzare

Trecând în revistă tipologiile victimale cunoscute, am încercat o sistematizare a lor, rezultatele fiind surprinzătoare. Uneori aceste tipologii păreau să nu acopere aria victimizării avută în vedere (ceea ce nu este cu totul condamnabil deoarece este punctual de vedere al autorilor lor), iar pe de altă parte ele puteau fi încadrate în câteva categorii. De pildă, unele se refereau la categoria socială din care venea victima, altele se refereau la încadrarea juridică a infracțiunii/crimei suportate. Dar cele mai multe dintre ele se refereau la (relativa) complicitate, inițiere, incitare, vinovăție, rol, activism, într-un cuvânt la relativa RESPONSABILITATE a cuplului victimă-agresor. Vom încadra toate tipologiile în trei mari categorii: A, B și C. :

Folosind un criteriu de bază, acela al categoriei infracționale, victimele se pot clasifica după MODUL DE VICTIMIZARE/SURSA VICTIMIZĂRII;

După riscul relativ, vulnerabilitate a unui anume grup, categorie socială la amenințarea crimei, avem cea de a doua coordonată: CATEGORIA SOCIALĂ;

După atribuirea responsabilității în cuplul victimă-agresor, ca și după măsura participării ( în aparență) s-a constituit criteriul: RESPONSABILITĂȚII.

Acest ultim criteriu, cel al raportului de responsabilitate dintre victimă și agresor pentru actul criminal cuprinde tipologiile lui:

MENDELSOHN : RESPONSABILITATE ;

LARABORN (1968) (aproximativ tot criteriul responsabilității) categorii de victime, după tipuri de „întâlnire" victimă – infractor;

***: gradul de VINOVATIE;

***: gradul de PARTICIPARE;

E. FATTAH, ROLUL jucat de victimă;

KARMEN relativa RESPONSABILITATE;

SCHAFER RISCUL cât și RESPONSABILITATEA deopotrivă;

SHELEY ACTIVISMUL și/sau PASIVISMUL cuplului victimă-agresor.

Observarea unor similitudini între categoriile acestor scale ne-a permis realizarea unei scale exhaustive cu unsprezece trepte a responsabilității pentru victimzare.

Această scală a putut fi reprezentată grafic pe un continuum de la reziztență conștientă (și activă) ca formă supremă de responsabilitate pentru evitarea actului criminal și până la nivelul de singură responsabilitate a victimei pentru acest act și mai departe către autovictimizare:

Tabel 1. Panel responsabilitate victimă:

Avem de sus în jos un continuum de la victima total ingenuă până la falsa victimă ( poate chiar făptuitorul).

Mai mult decât atât putem reprezenta responsabilitatea victimei pe un continuum, așa cum figurează mai jos.

Direcția creșterii responsabilității victimei pentru actul criminal:

Figura 1. Direcția creșterii responsabilității victimei pentru actul criminal

Figura 2. Reprezentarea spațială intuitivă (redată prin mărimea suprafeței) acelor 11 măsuri de responsabilitate

Roz : Vinovăția Criminalului

Verde: Vinovăția Victime

Responsabilitatea scade de la stânga la dreapta, iar vulnerabilitatea crește concomitent.

Modelul cuboid al victimizării

Reunind cele trei coordonate ale victimizării, după MODUL DE VICTIMIZARE/SURSA VICTIMIZARII, după CATEGORIA SOCIALĂ și după RESPONSABILITATEA cuplului victimă-agresor, credem că le putem plasa simultan dimensiunile într-un singur model. Astfel, într-un sistem cartezian, avem:

– pe verticală (“y”) “RESPONSABILITATEA” ,

– pe orizontală în plan (“x”) ACTIVITATEA (sau SITUAȚIA) iar

– pe orizontală în profunzime (“z”), GRUPURILE SOCIALE cu care se identifică diferite tipuri de victime.

Obținem astfel ceea ce noi am numit, MODELUL CUBOID AL VICTIMIZĂRII:

Figura 3. Modelul cuboid al victimizării

Teoria vulnerabilității universale diferențiate

Inspirati de scrierile unor autori, precum și pornind de la observarea și analiza unor evenimente reale, am considerat că există o legătură necesară, relativ stabilă și repatabilă, între trăsăturile, comportamentele indivizilor, a situațiilor pe care ei în mod obișnuit le parcurg și vulnerabilitatea lor la actele criminale, lucru pe care l-am încadrat într-o formulare pe care am numit-o ”teoria vulnerabilității universale diferențiate” (T.U.V.D.).

Am pornit prin definirea noțiunilor necesare.

În definirea acad. C. Zamfir, RISCUL este „probabilitatea de producere a unui eveniment sau curs de acțiune de regulă nedorite pentru subiect R. este o expresie fie a nedeterminării structurale a realității (caracterul probabilist obiectiv al evenimentelor), fie al incertitudinii al insuficientei cunoștințelor noastre despre procesele real.”

În contrast cu conceptual de risc se află conceptele de SIGURANȚĂ și de SECURITATE.

Siguránța are conform definirii Academiei Române, un prim sens care este: „lipsă de primejdie; sentiment de liniște și încredere pe care îl dă cuiva faptul de a se ști la adăpost de orice pericol.”

Conform definirii aceleași Academii Române, prin “securitáte” se înțelege (pentru înțelesul căutat de noi) “faptul de a fi la adăpost de orice pericol; sentiment de încredere și de liniște pe care îl dă cuiva absența oricărui pericol.” De altfel, încă din definirea siguranței se prezenta drept un termen identificabil ca “securitate.”

VULNERABILITATEA este privită ca „susceptibilitatea de a fi atacat sau vătămat fizic sau emoțional.” Pentru DEX ’98, este vulnerabil cel “care poate fi rănit.” Interesantă este proiecția metodologică a utilizării figurate a adjectivului de ,,vulnerabil”: ,,care poate fi atacat ușor; care are părți slabe, defectuoase, criticabil”. Cel care este vulnerabil are deci părți slabe (care se cer întărite) și este ,,criticabil” adică se pretează evaluării și cercetării.

Vulnerabil este un lucru sau o persoană care poate suporta o acțiune care-l poate vătăma sau cel puțin este nedorită.

Dacă știm că o persoană se află în situație de risc (lucru dovedit deseori datorită realizării efectului acelui risc, adică a vătămării) înseamnă că respectiva persoană:

are o anumită slăbiciune;

poate suporta la un moment dat o acțiune cel puțin nedorită dacă nu chiar vătămătoare;

poate fi numită „vulnerabilă”.

Cu cât slăbiciunea dovedită de persoană e mai mare cu atât riscul e mai mare. Această relație dintre vulnerabilitate și risc este de directă proporționalitate.

Urmând acest raționament, mărimea riscului dă și măsura vulnerabilității. Dacă vulnerabilitatea este legată de risc, riscul – să ne amintim – este ,,probabilitatea de producere a unui eveniment sau curs de acțiune de regulă nedorite pentru subiect”, înseamnă că pentru a operaționaliza vulnerabilitate vom urma modalitățile de operaționalizare ale riscului.

PROBABIL este acel eveniment: „care poate fi probat; care poate să se adeverească” Ca sinonime pentru adjectivul probabil, dicționarul specializat dă „posibil, potențial, virtual”. Pentru João Luís Santos, starea de probabilitate este “șansa ca ceva să se întâmple”.

Pericolul “vine” și de la probabilitatea (prin realizare, frecvența) cu care se realizează acesta dar și gravitatea consecințelor pe care le are asupra persoanei. Un pericol cu o gravitate mică și o probabilitate mică nu este totuna cu un pericol cu o probabilitate mică cu gravitate mare, după cum nici un pericol cu o gravitate mică dar cu o probabilitate mare nu este mai tolerabil decât un pericol cu o gravitate mare chiar dacă are o probabilitate mică.

Pentru celălalt partener al probabilității numit: „GRAVITÁTE” este acceptat ca fiind „Aspect extrem de important prin consecințele neplăcute, primejdioase pe care le poate avea. „(DEX ’98)

La ce bune toate aceste definiri? Ele sunt consemnate pentru a descrie operațional situațiile de risc și stările de vulnerabilitate în care se află oamenii în cursul activității și în general, a vieții lor.

Consecvenți unuia din dezideratele de bază ale sociologiei, la început am constat faptele. Printre acestea putem menționa observația că unele persoane se victimizează repetat, altele chiar cu o anumită regularitate. Putem să facem o diferență între acești indivizi și indivizii care se victimizează mai rar, putând face doar presupuneri asupra cauzelor acestor diferențe. O altă observație este că printre victime se găsesc (evident în proporții diferite) oamenii din toate categoriile sociale, aceasta însemnând desigur că deși unii oameni se victimizează mai des și alții mai rar, nimeni, dar nimeni, nici o persoană vie, nu este absolut la adăpost de fenomenele de victimizare.

Omul, de fapt, este o ființă integrată în mediu (integrare fără de care existența umană nu poate fi concepută) dezvoltând interacțiuni cu mediul în care există. Interacțiunea presupune acțiunea omului (ca ființă rațională, conștientă) asupra mediului concret dar și acțiunea mediului asupra sa. Din acest punct de vedere, știința cercetează de vreme îndelungată relația mediu –individ și individ-mediu, în special (sau din ce în ce mai mult) mediu social. Iar dacă vorbim de mediu social, este cu siguranță cazul să ne referim la știința sociologiei.

Cum am mai afirmat, dintre aceste acțiuni, cele care îi creează un prejudiciu, de fapt îl victimizează. Concluzia care se impune este că omul ca și orice ființă vie, este în mod inevitabil victimizabil și această proprietate însoțește implacabil existența naturală dar și socială a omului, a fiecărui om, indiferent de oricare alte atribute. Este acea vulnerabilitate “reziduală” care persistă (bineînțeles în proporții din ce în ce mai mici) indiferent ce măsuri am lua. Îndrăznim să afirmăm, că această vulnerabilitate este incomensurabilă, incalculabilă, poate infinitezimală, dar mereu prezentă, veșnic, universal prezentă, implacabilă.

Noi am numit această formă de victimizare inevitabilă, nivelul ”zero” al victimizării, în cazul fiecărui individ, vulnerabilitate ontologică. Ea are ca atribute inevitabilitatea și universalitatea existenței ei la toate ființele omenești.

Există (indubitabil) anumite evenimente nu pot fi prevăzute și nu se poate anticipa nici când, cum sau asupra cui vor acționa.

Consecință a acumulării datelor teoretice, am putut formula o teorie a: „vulnerabilității universale diferențiate”

Acesta sunt primele postulate al teoriei amintite:

Postulat 1: Toate ființele vii sunt vulnerabile datorită înseși condiției lor de ființe cu viață:

Postulat 2: Omul fiind o ființă vie, este în mod implacabil o ființă vulnerabilă la victimizare, la un prejudiciu oarecare.

Putem trage o concluzie parțială precum că vulnerabilitatea este o condiție universală, proprie tuturor oamenilor.

După cum am mai consemnat, această vulnerabilitate (dintr-o consecință filosofică), implacabilă și implicită este inseparabil legată de existența pământeană a omului, lucru pentru care am numit-o “vulnerabilitate ontologică”.

Relația dintre vulnerabilitate și responsabilitate este invers proporțională adică, cei mai vulnerabili sunt cei mai iresponsabili/inconștienți dar și mai slabi:

1. biologic;

2. social.

De fapt vulnerabilitatea vine din slăbiciune iar iresponsabilitatea este o slăbiciune.

Oamenii sunt posesori ale unor conștiințe individuale a unei identități psihologice irepetabile, a unor trăsături personale reprezentative, ale unor destine individuale, ale unei istorii de viață personale care, deși se desfășoară în societate sunt în mod inevitabil diferite. Datorită unor destine inevitabil diferite, a unor trăsături personale unice și irepetabile, oamenii posesori inevitabili ai unor vulnerabilități ontologice, sunt datorită condițiilor particulare de existență vulnerabili diferențiat. Astfel, teoria noastră formulează al treilea postulat:

Postulat 3: Toți oamenii sunt vulnerabili în mod diferențiat.

Consecință: Intensitatea vulnerabilității fiecărui cetățean poate fi descrisă și încadrată într-o tipologie de intensitate a vulnerabilității.

În felul acesta este de așteptat ca toți oamenii să fie caracterizați la un moment dat de o anumită măsură de vulnerabilității.

Factorii care converg în victimizarea indivdului cu existență socială sunt funcție de trăsăturile personale fizice și sociale și de manifestările comportamentale ale individului într-o situație dată.

Concluzia (cu valoare de lege) acestor afirmații este că: toți oamenii sunt caracterizați permanent de o anumită măsură a vulnerabilității în funcție de trăsăturile personale (fizice și sociale) de comportamentul lor manifest și de situația în care se află. Posedând ”o anumită măsură” a vulnerabilității, indivizii vor fi vulnerabili în mod diferit.

Teoria care instituie această sumă de idei am numit-o Teoria vulnerabilității universale diferențiate.

Teoria propusă de noi a pornit de la o provocare curentă de a înțelege mai bine maniera în care se taxonomizează victimele infracțiunilor penale.

Printre consecințele acestor teoretizări, se numără aceea că cetățenii se clasifică pe mai multe categorii în funcție de vulnerabilitatea personală.

În viziunea noastră, putem, în evaluarea actului criminal face abstracție de factorii psihologici ai criminalului și să evaluăm condițiile de vulnerabilitate, numai și numai din perspectiva societății (formală) și a factorilor legați de victima însăși. Din perspectiva virtualei victime, criminalul aparține mediului și poate fi cunoscut și evaluat exact ca acesta de pe urmă (mediul). Victimizarea devine și ea un fapt, integrat determinismului natural, deci cognoscibil și posibil de previzionat. Consecință a acestei reprezentări a vulnerabilității, am putut încadra toți cetățenii (și printre ei și victimele – tot cetățeni) pe mai multe nivele de intensitate a vulnerabilității folosind un număr de criterii.

Criterii pentru TIPUL RAȚIONALIST, VULNERABILITATEA MINORĂ:

Este cel mai scăzut nivel de vulnerabilitate și tot ce poate visa la ora aceasta o ființă omenească, sănătoasă, trăitoare în societate. Este nivelul oamenilor, normali, atenți și competenți. În general nu au suferit fenomene de victimizare (deși repet iar, sunt și ei vulnerabili cel puțin la nivel ontologic – de unde rezultă că sunt victime și între ei).

Este nivelul persoanelor mature psihologic și social capabile – ceea ce este cel mai important dar și mai greu de făcut – de adaptarea suplă și flexibilă la diverse condiții ale vieții sociale.

Au abilități dezvoltate de testare a realității și de apreciere corectă a valorii unei ființe sau a unui obiect. Această apreciere „corectă” se extinde inclusiv propriilor aptitudini și propriilor limite. Tipul raționalist este deseori capabil să-și amâne satisfacerea unor pulsiuni până în clipa în care acestea pot fi – în diferite moduri agreate social – satisfăcute. Acești oameni sunt capabili de detașare de situație, ceea ce le permite să privească obiectiv problemele cu care se confruntă.

Indivizii care au ajuns acest nivel al tipologiei, venind dinspre tipul indiferent (tipul este fructificarea unor eforturi concentrate desfășurate pe o perioadă mai lungă de timp) au competențe de autocontrol, dispun un simț al proporției construit cu grijă. Și acești oameni își pot asuma conștient, noi riscuri și noi șanse de eșec, dar niciodată riscuri legate de viață și sănătate.

În general sunt tolerante la frustrare, dispun de capacitate de autocunoaștere, de autoobiectivare și simțul umorului.

Depășind definitiv egocentrismul, stabilesc relațiile cu alte persoane printr-o „raportarea caldă", manifestând capacitate de compasiune, toleranță relațională, înțelegere și prevenire a slăbiciunilor omenești.

Dar ceea ce este mai important (din punctual nostru de vedere) reprezentanții acestui nivel, au o doză de scepticism/reținere în ceea ce privește capacitatea de (auto)control a oamenilor o certă doză de neîncredere în respectul cuvântului dat de către alții.

Criterii pentru tipul INCONSECVENT, VULNERABILITATE SCĂZUTĂ:

În tipul acesta se regăsesc trăsăturile din toate tipurile. Este genul hibrid, nereușind să se încadreze clar la niciunul din tipuri. De aceea nivelul său de ”vulnerabilitate moderată” este în unele cazuri contestabil. Subiectul obține scoruri apropiate de medie la scalele de evaluare a vulnerabilității dar acest lucru se datorează faptului că scorurile se însumează, realizându-se o medie a scorurilor foarte mari și foarte mici. Deși media scorurilor la aceste teste este confortabilă, în realitatea este compusă din contraste, din o mulțime de note acute, uneori chiar stridente. Este unul din tipurile foarte bine reprezentat pe scară.

Despre tipul inconsecvent se poate spune că este un tip al dezechilibrului, un tip eclectic. Oamenii acestui tip sunt semiraționali, au ajuns la o semimaturitate. Sunt oameni foarte expuși întâmplării și destul de expuși manipulării. În această categorie găsim oameni din toate grupurile sociale, de toate nivelurile economice. Se poate spune despre acest tip că este un tip de tranziție. De multe ori aici ”naufragiază” indivizii din tipul indiferent după ce au trăit fenomene de victimizare și acum încep să intuiască ABC-ul evitării victimizării.

Tipul de care vorbim este tipul unde se acumulează indivizii din tipurile imperfecte. Deși nu urmăresc victimizarea cu obstinație, tipul inconsecvent poate trăi orice surpriză. Este alături de tipul indiferent, tipul cel mai reprezentat pe scala de intensitate a vulnerabilității.

Criterii pentru tipul INDIFERENT, VULNERABILITATE MODERATĂ:

Gavin de Becker în lucrarea celebră ”Darul făcut de frică” elogiind ceea ce ar fi pentru el un mare resort al succesului speciei umane, spune ”Pentru moment, oamenii se bazează pe frica și ezitarea lor pentru a se feri de cele mai necunoscute circumstanțe.” După părerea noastră aceasta este încă un bastion al refugiului în viața socială a omului a mecanismelor organice, inconștiente.

Despre acești oameni se poate spune că sunt ”normali” și bineînțeles, normalitatea aceasta este dictată de cultura societății în care trăiește individul. De aceea această normalitate trebuie determinată.

Intrarea unui individ în tipologia intensității vulnerabilității victimale se face pe la acest nivel. Este nivelul omului ”analfabet din punctul de vedere al riscurilor de victimizare.

Oameni cu stimă de sine ridicată (oricum cel puțin medie) nu au suferit fenomene de victimizare. Prinși în altfel de probleme, ei pur și simplu sfidează această problematică. E adevărat că nici nu au preocupări victimogene.

La itemii de evaluare a vulnerabilității obțin scoruri medii, chiar la spiritul de aventură. Ei respectă statul și sunt convinși că societatea este un bun loc ca să-ți trăiești viața. Au încredere în oameni (la nivelul afirmațiilor), practic oamenii le sunt mai mult sau mai puțin indiferenți. Nu sunt condescendenți și nu au nici compasiune.

În funcție de ce preocupări apar în viața individului sau dacă sunt confruntați cu fenomene de victimizare, urcă sau coboară pe scala de evaluare a vulnerabilității.

Tipul acesta este, alături de cel al inconsecvenților pentru care constituie un rezervor de subiecți și cu care de multe ori se confundă, este, cel mai bine reprezentat în societate.

Acești oameni se bizuie numai pe instinctul de conservare.

Criterii pentru tipul ÎNDRĂZNEȚ – VULNERABILITATE SUBSTANȚIALĂ:

Indivizii din tipul îndrăzneț sunt făcuți sau născuți.

Definitoriu pentru ei este apetitul pentru risc.

De asemenea, la ei este evident un exces de pulsiuni care uneori le domină rațiunea. Nu știm dacă modul cum se comportă este efectul prin care ei urmăresc să obțină senzații tari sau au adicție la adrenalină, dar ceea ce este vizibil este că ei întreprind ”măsuri de urgență” acolo unde nu există situații de urgență. Ei inventează, caută nu atât situațiile de risc ci recompensele care se găsesc de multe ori numai în aceste situații, nesocotind semnalele de care membri tipurilor mai puțin vulnerabile țin seamă.

Indiferent dacă pornesc de la stimulări interne sau de la stimuli din mediu/societate, indivizii aparținând acestui tip se regăsesc mereu în stare de vulnerabilitate. După cum se poate deduce, ei adaugă situațiilor riscante pe care le caută propriile trăsături și comportamente victimogene. De multe ori preveniți asupra situațiilor de vulnerabilitate, acest tip de persoane continuă să acționeze ca și cum ar fi invulnerabili. Poate sunt lacomi, poate sunt trufași poate sunt doar nesăbuiți. Ori din toate acestea, de la caz la caz.

Cuvântul care-i caracterizează cel mai bine este imprudența. În cazul în care acționează din convingere, indivizii care alcătuiesc acest tip, sunt adeseori creduli ori doar iraționali. Instinctul lor de conservare or este atenuat până la surdină, ori este ocolit cu succes. Evident acești indivizi se supraestimează, sunt gălăgioși, au un comportament sfidător și impetuos. Sunt extravertiți, au cunoștințe de autoprotecție și autoapărare pe care le nesocotesc cu ușurință. Mulți au temperamente colerice, deși printre ei se pot găsi sangvinici sau foarte rar, flegmatici. De multe ori își arogă rolul de lider, în special de lider informal. Nu se regăsesc în număr mare în populația generală.

Criterii pentru tipul FACILITATOR – VULNERABILITATE INTOLERABILĂ:

Nu este un nivel/comportament specific omului sănătos moral sau mental. Despre tipul acesta se poate spune că este cel al criminalului transformat în victimă. De multe ori acest aspect este foarte bine mascat și, desigur, toată lumea consideră această persoană o victimă adevărată. Acești oameni inițiază acțiuni criminale, întind capcane și întotdeauna cad victime în ele. Practic acești indivizi sunt criminalii cu vocație ratați. Fiind ”criminali” cu vocație, ei se află permanent în preajma pericolului, folosind fiecare prilej pentru a încerca. Ei fac întotdeauna jumătate de drum până la victimizare. În general nu tolerează frustrarea și nu se asociază în scopul atingerii scopurilor atunci când vulnerabilitatea lor izvorăște dintr-o fragilitate mentală. Îi caracterizează lipsa unor anumite competențe, dar ca trăsătură definitorie le este una din formele lăcomiei. De multe ori nu înțeleg consecințele faptelor lor fie că lăcomia le întunecă rațiunea fie că sunt slab, până la patologic de slab dotate intelectual. Ei sunt de multe ori autorii unor acțiuni surprinzătoare, imposibil de anticipat și interpretat logic. Sunt foarte rari în populația generală.

Bineînțeles că cu puțină imaginație putem include în acest nivel de vulnerabilitate și membrii crimei organizate (deși am hotărât că lucrarea noastră nu cercetează astfel de organizații și astfel de victimizări), caz în care izvorul vulnerabilității este în ultimă instanță insanitatea morală.

Provin adesea din medii de criminalitate ridicată și cultura acelor medii le tulbură scara de valori și mecanismele de percepere a pericolului, riscului și vulnerabilității. Nu se pune problema dacă astfel de oameni vor fi victimizați ci se pune problema: când?

În acest context teoretic este legitim să se utilizeze conceptul de ”victimă realizată” în antinomie cu conceptul de victimă virtuală (victima virtuală are o semnificație sinonimă cu conceptul de ”cetățean” deoarece nu se poate imagina un cetățean viu, membru al unei societăți de oricare tip, care să nu aibă un minim nivel de vulnerabilitate).

După cum decurge din scala exhaustivă cu unsprezece trepte a responabilității pentru victimzare, dincolo de apartenența cetățeanului la un anumit grup social și care apartenență este de cele mai multe ori independentă de voința și mijloacele cetățeanului, cea mai importantă dimensiune a victimizării este acțiunea/responsabilitatea cetățeanului.

Am subliniat că vulnerabilitatea la victimizare este proprie tuturor cetățenilor indiferent dacă au trăit sau nu o victimizare.

Pentru verificarea corespondenței în realitate a reprezentărilor noastre teoretice am utilizat două abordări metodologice.

O primă abordare se inspiră din abordarea internațională militară și tehnologică a riscului. Există o serie de standarde militare (precum MIL-STD-882C: 1993, “SYSTEM SAFETY PROGRAM REQUIREMENTS și actualizările sale ulterioare) precum și o serie de Standarde cu aplicabilitate în activitățile productive și organizaționale EN 292-1 sau ISO 31 000: 2009, care normează principiile și orientările de implementare ale managementului de riscuri. Principiile formulate de aceste standarede sunt traduse practic în diferite metode (în România metoda Pece, Darabonț, sau M.E.R.A. a lui Mina Sava care sunt folosite de ani buni pentru evaluarea riscurilor de apariție a accidentelor de muncă, în scopul prevenirii lor. Prevenția are rolul de a îmbunătăți viața lucrătorilor din orice domeniu de activitate și reducerea cheltuielilor de producție. Eficiența aplicării acestei metode se traduce în vieți omenești și în sume uriașe de bani cheltuiți cu tratametele, concediile medicale și chiar cu despăgubirile. Toată literatura în domeniu definește riscul ca fiind produsul dintre Gravitatea accidentului de muncă și Probabilitatea ca el să se producă. Aceste metode au rămas necunoscute pentru toate preocupările pentru prevenirea criminalității, deoarece (probabil) termenii sunt foarte îndepărtați și asocierile foarte greu de realizat. Din perspectivă tehnologică evaluarea riscului privește riscurile specifice fiecărui tip de loc de muncă. În ce ne privește, noi definim vulnerabilitatea care este a cetățeanului, nu este legată de un loc ci de o persoană, include trăsăturile și comportamentele persoanei (pe care abordarea tehnologică recunoaște explicit că nu le poate evalua).

Și vulnerabilitatea este tot funcție de Gravitate și Probabilitate, dar este o probabilitate ce decurge din trăsăturile victimei, din comportamentul ei, din proprietățile situației în care se află (în care sunt incluse și trăsăturile criminalului și raporturile acestuia cu victima).

În relația cu pericolul și dezastrul, vulnerabilitatea este un concept care face legătura cu relația pe care oamenii o au cu mediul lor, la forțele sociale, instituțiile și valorile culturale pe care le susțin sau le contestă. Profesorul G. Bankoff face distincție între risc și vulnerabilitate, în cazul catastrofelor naturale, vulnerabilitatea conținând și relațiile sociale în situații de risc date: "Conceptul de vulnerabilitate exprimă multidimensionalitatea catastrofelor prin concentrarea atenției asupra totalității relațiilor într-o situație socială dată, constituind o condiție care, în combinație cu forțele de mediu, produce un dezastru." Deși într-o altă dimensiune a socialului, imaginea noastră despre vulnerabilitate este asemănătoare.

Și în problematica pe care o cercetăm această relație rămâne adevărată. Numai că ecuația aceasta general valabilă se aplică unor situații concrete de victimizare penală.

Corect ar fi ca acest risc, care este un Risc situațional să fie notat cu Rs. Acest nivel al riscului, după cum se poate deduce, aparține situației. În condițiile în care avem în vedere un individ în acea situație, la riscurile datorate situației se însumează riscurile datorate trăsăturilor fizice dezavantajoase și comportamentelor victimogene ale individului aflat în respectiva situație. Astfel riscul situațional Rs se transformă, în problematica luată în considerație de noi, în Vulnerabilitate. Ca nivel statistic cele două noțiuni sunt similare. Termenii produsului considerat sunt tot de tipul probabilității și gravității. Numai avem o probabilitate situațională (Ps) ci o probabilitate a vulnerabilizării (Pv). Lucrurile nu sunt doar semantice și de înlocuire de termeni (de formă) ci de profunzime, întrucât trăsăturile dezavantajoase și comportamentele victimogene acționează, amplifică sau scad, tot probabilitatea de a se produce anumite victimizări.

În ce ne privește, vorbim în cazurile cercetate de noi, nu de gravitate situațională (Gs) ci de gravitatea situației de vulnerabilitate (Gv).

V= Pv + Gv

Vulnerabilitatea este tot o specie a riscului dar nu aparține situației ci individului. Fiind a individului, se plimbă odată cu el.

Probabilitatea vulnerabilizării (Pv) este o valoare destul de greu de calculat, anticipat.

Urmare a acestor reprezentări, se poate construi un tabel (niciodată complet) al „Factorilor de vulnerabilitate previzibili” în victimizare, care va avea pe coloane „Componenta sistemului de VICTIMIZARE”, „Factori de vulnerabilitate” și „Conținutul factorilor de vulnerabilitate”.

Toată relevanța acestor factori se proiectează asupra fenomenului analizat în două momente ale procesului de victimizare:

FACTORI ÎNAINTE DE ÎNCEPEREA PROCESULUI DE VICTIMIZARE (la aceștia se ia în calcul și premeditarea acțiunii)

FACTORI ÎN DESFĂȘURAREA PROCESULUI DE VICTIMIZARE (aici apare interpretarea pe care o dă victima după începerea procesului bază pentru atitudinea pe care o va urma)

Suma aceasta de factori survin (se întâlnesc) în viața oamenilor cu o anumită probabilitate.

Modalitățile sunt reprezentate probabilitățile de manifestare a fenomenelor de victimizare poate fi reprezentată în felul următor:

Tabel 1. Scala de cotare a probabilității consecințelor acțiunii factorilor de vulnerabilitate asupra organismului uman

Scala noastră a avut în vedere gravitatea unor prejudicii, pagube pe care le suportă victima. Ele au fost încadrate în trei categorii care de multe ori se materializează împreună: pagube morale, pagube materiale și vătămări corporale.

Probabilitatea de apariție și manifestare a acestori factori a fost etalonată de noi într-un număr de trepte asemănător cu ale riscului dar pe unități de măsură (specifice) : evenimente la mia sau milionul de locuitori pe an în maniera unui „indice de criminalitate”. Această probabilitate se poate exprima și în procente.

Gravitatea unui eveniment poate fi apreciată din punct de vedere juridic, material fizic și moral.

Tabel 2. Scala de cotare a gravității consecințelor acțiunii factorilor de vulnerabilitate asupra individului

Se poate concepe și o listă de prejudicii posibile ale acțiunii factorilor de risc asupra cetățeanului.

Avem acum o reprezentare a probabilității și a posibilei gravități a unui fenomen de victimizare. Din intersecția lor va rezulta nivelul de risc al situației și gradul vulnerabilității victimale. Vulnerabilitatea cuprinde pe lângă factorii de risc (legați de mediu) și factorii personali ai victimei precum și rezultantele comportamentului său. Infractorul, deși ființă umană și deși factor activ a fost inclus la factorii de mediu (previzibili).

Gravitatea care dă măsura mărimii vulnerabilității are alte coordonate în cazul victimizării criminale. În scopul atingerii unei operativități pragmatice dar și datorită relațiilor intrinseci care există între clase s-au descris 7 CLASE DE GRAVITATE specifice victimizării prin acte criminale.

În tabelul următor, cu dublă intrare sunt reprezentate, la intersecția cuplurilor gravitate și probabilitate, toate gradele de vulnerabilitate imaginabile conform T.U.V.D. Tabel 3. Grade de vulnerabilitate (a nu se confunda cu nivele de vulnerabilitate):

Tabel 3: Grade de vulnerabilitate

Din planșa de mai sus (Tabel 3. Grade de vulnerabilitate ) rezultă prin simpla enumerare a gradelor de vulnerabilitate:

Gradele intensității vulnerabilității victimale

Vulnerabilitate BAZALĂ

Vulnerabilitate MINORĂ/MINIMĂ

Vulnerabilitate TOLERABILĂ

Vulnerabilitate MODERATĂ/MEDIE/NATURALĂ

Vulnerabilitate SUBSTANTIALĂ

Vulnerabilitate INTOLERABILĂ

Vulnerabilitate REALIZATĂ

Conform acestei abordări metodologice am obținut deja o tipologie a intensității vulnerabilității victimale la actul criminal. Și din această tipologie reiese că toți cei care au trăsăsturi, comportamente și trăiesc în societate sunt victime potențiale.

Diferențe de esență între metoda de evaluare a riscurilor de muncă reies din faptul că riscul este evaluat ca ”acceptabil” sau ”inacceptabil” limita dintre ele fiind realizată de conceptul de ”risc acceptabil” pe când vulnerabilitatea este ”rațională” sau ”indezirabilă” limita fiind trasată de ”curba vulnerabilității raționale. E adevărat că între cele două abordări există un relativ izomorfism dar încă alte 5 deosebiri fundamentale se pot consulta în tabelul 4.

Dacă pentru managementul riscului ținta este rămânerea în aria riscului acceptabil (lucru realizabil prin eforturi susținute permanente) pentru noi ținta este aria vulnerabilității raționale.

Este aria delimitată de curba vulnerabilității raționale.

Zona vulnerabilității raționale este zona în care, datorită eforturilor susținute realizate atât de societate cât și de individ, vulnerabilitatea cetățeanului este minimă (deși diferită de zero) și mai mare decât acea vulnerabilitate ontologică, ideală, care din punct de vedere pragmatic, poate fi considerată o limită. Limita vulnerabilității raționale este o limită determinată social și istoric (de dorit să nu aibă și o determinare geografică, deși credem că există și aceasta).

Sub vulnerabilității raționale se află, într-o poziție azi indeterminabilă, curba vulnerabilității ontologice. Este o curbă absolut teoretică.

Curba vulnerabilității ontologice reprezintă un model proiectiv, o anticipare relativ perfectă, a ceea ce se cere îndeplinit ca rezultat, ca finalitate a acțiunii preventive, antivictimizare, complexe și îndelungate.

Curba vulnerabilității raționale reprezintă o anticipare în plan mintal a rezultatelor ce urmează a fi dobândite. Vulnerabilitatea rațională vizează finalitatea unui complex de acțiuni preventive determinate. Prin urmare, conceptul de curbă a vulnerabilității raționale este un reglator al acțiunii, orientând și controlând modul în care acțiunea preventivă se poate desfășura. Curba vulnerabilității raționale privește proiecția relativ optime a vulnerabilității ca finalitate a acțiunii preventive concrete.

Grafic, curba vulnerabilității raționale are tot o alură hiperbolică, delimitând aria de vulnerabilitate rațională de aria de vulnerabilitate indezirabilă:

Figura 1. Curba vulnerabilității

Acest model se verifică și dacă reprezentăm toate gradele de risc sub formă de matrici reprezentate apoi grafic.

Nivelul 1 – nivel minim de vulnerabilitate rațională

Limita din dreapta a primului segment este unul dintre punctele prin care se va trasa curba nivelului de vulnerabilitate rațională (nivelul 1). Se iau în calcul toate cuplurile în care gravitatea are valoarea 1 (linia matricei Mg,p).

Într-adevăr, toți factorii de vulnerabilitate a căror consecință posibilă este vătămarea corporală fără tratament pot fi considerați ca fiind de nivel minim de vulnerabilitate, evenimentele trăite în afara preocupărilor de prevenire, undeva către vulnerabilitatea ontologică. Cuplul limită este cel în care gravitatea are valoarea 1 și probabilitatea valoarea 6. Trasăm prin cele două puncte astfel stabilite o curbă având alura curbei de vulnerabilitate rațională (curbei de acceptabilitate în metodele amintite de securitate în muncă).

Toți factorii de vulnerabilitate ce pot fi caracterizați prin cupluri de probabilitate-gravitate, ale căror coordonate generează puncte situate în interiorul suprafeței delimitate ca mai sus sau pe curbă vor fi incluși în nivelul 1 de vulnerabilitate, respectiv 7 de siguranță.

De remarcat că sub nivelul acestei curbe, se mai află un nivel de vulnerabilitate, așa zisa vulnerabilitate ontologică, a cărei poziționare este însă imprecisă așa cum rezultă din figura 2. Acest nivel de vulnerabilitate, nu are în sensul lucrării de față, vreo relevanță practică.

Figura 2. Sub curba de nivel a vulnerabilității raționale se află, într-un loc indeterminabil, curba vulnerabilității ontologice. Aici este reprezentată prin două linii întrerupte, ambele posibile locații ale nivelului

Din reprezentarea imagistică (figura 13), rezultă că din matricea originară Mg,p, nivelului 1 de vulnerabilitate are ca corespondent submatricea:

= plus elementul (2,1).

Nivelele 2 – 7

Se trasează curbele pentru nivelurile 2 – 6 paralele la curba de vulnerabilitate rațională prin punctele care delimitează segmentele stabilite pe diagonala dreptunghiului mulțimii nivelurilor de risc (figura 3).

Figura 3. Trasarea curbelor nivelurilor de vulnerabilitate

Trasarea curbelor pentru nivelurile 2 – 7;

nivel de vulnerabilitate minoră și realizată.

Nivelul de vulnerabilitate 1 (rațională) – cuplurile g-p: (1,1) (1,2) (1,3) (1,4) (1,5) (1,6) (2,1);

Nivelul de vulnerabilitate 2 – cuplurile g-p: (2,2) (2,3) (2,4) (3,1) (3,2) (4,1);

Nivelul de vulnerabilitate 3 – cuplurile g-p: (2,5) (2,6) (3,3) (3,4) (4,2) (5,1) (6,1) (7,1);

Nivelul de vulnerabilitate 4 – cuplurile g-p: (3,5) (3,6) (4,3) (4,4) (5,2) (5,3) (6,2) (7,2);

Nivelul de vulnerabilitate 5 – cuplurile g-p: (4,5) (4,6) (5,4) (5,5) (6,3) (7,3);

Nivelul de vulnerabilitate 6 – cuplurile g-p: (5,6) (6,4) (6,5) (7,4);

Nivelul de vulnerabilitate 7 – cuplurile g-p: (6,6) (7,5) (7,6).

Din desfășurare reprezentărilor anterioare se deduce că nivelul 6 de vulnerabilitate reprezintă un nivel inacceptabil, la care securitatea sistemului este minimă.

Din relația vulnerabilitate – siguranță, definită ca mai înainte, se deduce imediat că nivelul 7 de vulnerabilitate reprezintă un nivelul vulnerabilizării realizate, la care siguranța cetățeanului este deja compromisă cel puțin o dată. Dincolo de această limită, siguranța tinde către zero, deci viața normală a cetățeanului nu mai poate avea loc, deoarece ea ar fi echivalentă cu victimizarea permanentă. Despre factorii de vulnerabilitate descriși prin cuplurile (6,6), (7,5), (7,6) se poate afirma că ei vor conduce rapid și cu certitudine la producerea evenimentului extrem, în unele cazuri chiar decesul.

O a doua abordare metodologică pornește de la ”teoria vulnerabilității universale diferențiate” (T.U.V.D.).

Aplicând criteriile de încadrare a cetățenilor conform T.U.V.D.am obținut:

Atenție, riscurile noi aduse de comportament și trăsăturile victimogene se manifestă tot prin exprimarea probabilității (crescute) dar și a gravității (de asemenea în general crescute).

Vulnerabilitate ONTOLOGICĂ = orice om prin naștere (nivel teoretic, intrinsec omului, imposibil de găsit în viață și imposibil de atins, nivel ideal);

Vulnerabilitate MINORĂ = cetățeanul care rezistă permanent conștient și activ la riscuri;

Vulnerabilitate TOLERABILĂ = cetățeanul este conștient de riscuri dar care rezistă doar ocazional la riscuri;

Vulnerabilitate MODERATĂ = indiferentul, inconștientul (pentru el riscul nu există sau nu-l interesează);

Vulnerabilitate SUBSTANTIALĂ = cetățeanul cu preocupări care au indirect efecte victimogene (…);

Vulnerabilitate INTOLERABILĂ = cetățeanul facilitator și activator; cei care devin din infractori victime;

Vulnerabilitate REALIZATĂ;

Toți acești factori sunt evaluați în scopul realizării Fișei de evaluare a vunerabilității sunt prezentați în tabelul 1: ”Factori de vulnerabilitate previzibili în victimizare”.

Reunind cele două abordări, observăm că ele sunt compatibile și descriu aceeași realitate:

Vulnerabilitatea BAZALĂ o echivalăm cu cea ONTOLOGICĂ ( este a omului prin naștere);

Vulnerabilitatea MINORĂ o echivalăm cu cea a cetățenilor raționali care rezistă conștient și activ la riscuri (REZISTENTUL/RAȚIONALUL);

Vulnerabilitatea TOLERABILĂ o echivalăm cu cea a cetățenilor conștienți de vulnerabilitate dar care rezistă ocazional la riscuri (INCONSECVENTUL);

Vulnerabilitatea MODERATĂ o echivalăm cu cea a cetățenilor inconștienți dintr-o indiferență vis-a-vis de riscuri (INCONȘTIENTUL/INDIFERENTUL);

Vulnerabilitatea SUBSTANTIALĂ o echivalăm cu cea a cetățenilor cu preocupări care au indirect efecte victimogene (INDRĂZNEȚUL/AVENTUROSUL);

Vulnerabilitatea INTOLERABILĂ o echivalăm cu cea a cetățenilor facilitatori ai crimei și activatori ai criminalilor cuprinzând și pe cei care devin din infractori victime (FACILITATORUL/INIȚIATORUL).

La aceste categorii proprii cetățenilor (antevictimizare) se adaugă VICTIMA REALIZATĂ care a depășit nivelul de vulnerabilitate, potențialitate și a devenit o realitate. Tot aici putem include bineînțeles victima recidivistă (care suferă victimizări în mod repetat).

Din perspectiva noastră unul din obiective este stabilirea nivelului de vulnerabilitate rațională. Studiile de securitate însă au drept obiectiv stabilirea riscurilor acceptabile.

Fie că este vorba de risc sau de vulnerabilitate, o asemenea tratare ridică două probleme:

cum să se stabilească coordonatele riscului/vulnerabilității (adică cuplul gravitate – probabilitate);

determinarea coordonatelor riscului/vulnerabilității care vor delimita zonele de acceptabilitate de cele de inacceptabilitate/ indezirabilitate.

Pentru a se putea ajunge la realizarea unei evaluări a riscului/vulnerabilității trebuie să acceptăm premisa că probabilitatea/gravitatea este consecința acțiunii (unor) factorilor de risc/vulnerabilitate. În continuare vom folosi pentru determinarea coordonatelor vulnerabilității un procedeu asemănător metodologic dar total diferit conceptual cu metodele românești Pece și MERA (dar și de alte metode internaționale), de evaluare a riscurilor în condițiile de muncă.

Diferențele demne de luat în considerare, constau:

Tabel 4. Comparație Metode de evaluare a riscurilor de muncă și Metoda TVUD de evaluare a vulnerabilității victimale

Aceste diferențe de esență ne îndreptățesc să considerăm abordarea noastră nu numai inovativă, ci chiar cu totul nouă. O considerăm o continuare a eforturilor de reducerea victimizării de orice fel.

Pentru a proba realitatea acestor reprezentări atăt din inovarea metodei tehnologice cât și din enunțarea Teoriei vulnerabilității universale diferențiate, s-au folosit două metode specifice metodologiei cercetării sociologice, în dorința noastră, complementare: studiul de caz și ancheta realizată pe bază de chestionar.

Studiile de caz au debutat prin ilustrarea Tipului RAȚIONAL de vulnerabilitate rațională.

Tipul rațional este demonstrat de o doamnă de 39 de ani, de etnie română. Este născută într-o familie de creștini ortodocși. În studiul nostru o vom numi convențional „doamna R.M.”. Caracteristic „modului de a fi” al acestei doamne este interesul reyonabil pentru fenomene de victimizare și întreprinderea conștientă, intenționată a unor acțiuni menite să reducă vulnerabilitatea personală dar și a familiei.

Doamna R. M., n-a suferit nici un fenomen de victimizare. Aceasta nu înseamnă că nu este vulnerabilă ca noi toți, într-o anumită măsură, la a fi victima unui act criminal ori altul. După tipologia intensității vulnerabilității victimale doamna R.M. este tipul ”RAȚIONAL” fiind caracterizată de o ”vulnerabilitate minoră”.

În relația cu această persoană ne-am reamintit că ”libertatea este necesitatea înțeleasă”.:

O personificare reprezentativă a tipului inconsecvent (vulnerabilitate tolerabilă) este dată de un subiect (denumit convențional M.P. sau „nea P.”/„nea Petrică”) în vârstă de 69 de ani, de etnie română și de credință ortodoxă.

Dmnul M.P. este un om dinamic, extravertit, poate coleric. Deși știe limitele și mijloacele de evitare a victimizării, datorită poate temperamentului, le nesocotește cedând excesului de pulsiuni. La el se luptă rațiunea cu temperamentul energetic. La asta se adaugă un scepticism blazat. ”Cine n-a pățit o mulțime din astea?” zice nea Petrică.

Prin definiție, în tipul ăsta se găsesc trăsături din toate tipologiile, și deși media este confortabilă, există multe note acute. Este un tip al dezechilibrului.

O ilustrare a tipului indiferent, de vulnerabilitate moderată o face doamna S.D. în vârstă de 30 de ani, de etnie română. Dumneaei este de confesiune creștin ortodoxă, absolventă de liceu, căsătorită, fără copii.

Din discuțiile cu S.D. am avut senzația că a avut o viață ușoară (ca toți tinerii de după revoluție) și n-a trăit un ”eșantion reprezentativ din ceea ce înseamnă viață.” N-a trăit cu adevărat situații de criză și da, n-a fost împinsă de condiții în situații de risc. Într-adevăr, condițiile actuale de viață nu o expun la riscuri și vulnerabilități semnificative, deși ele există:

Circulă uneori noaptea târziu;

Uneori transportă încasările de la magazin, lucru observabil de persoanele interesate;

Neglijează măsurile de securitate ale casei, etc.

Cel puțin, în privința protecției valorilor, trebuie luate măsuri raționale.

În clipa aceasta ea estre protejată antivictimizare doar de instinctul de conservare.

Deși optimistă, S.D. dă senzația de inerție în gândire.

Vulnerabilitatea substanțială proprie tipului îndrăzneț este reprezentată de o doamnă de 50 de ani, de etnie română, de confesiune creștin ortodoxă. Starea civilă și-o declară ca fiind separată. În desfășurarea studiului o vom numi : (doamna) D.D.

Situația școlară: absolventă de gimnaziu

Stare de sănătate: În general bună, având în vedere că arsurile i s-au cicatrizat.

D.D. se consideră normală în multe privințe. Până și spiritul de aventură și-l consideră mediu (ceea ce nu-i puțin). Nu s-a interesat niciodată de fenomenele de victimizare, dar a evitat oamenii pe care i-a considerat periculoși. Numai că ea nu se sperie prea ușor. Îl așteaptă pe criminal să iasă din închisoare și știe că este fără de apărare în fața lui. Dar nu-i este frică.

Deși nu pare, D.D. este dintre oamenii care, pentru o miză mare, ”se joacă cu focul”. Am încadrat-o la tipul INDRĂZNEȚ, acordându-i o vulnerabilitate substanțială.

Tipul îndrăzneț pentru că deși a fost perfect și repetat prevenită, a persistat cu curaj în relație, deși trăia” cronica unei victimizări anunțate.”

Tipul facilitator de o vulnerabilitate intolerabilă este ilustrat de o domnișoară născută în 1992, de etnie rromă, vorbitoare de limbă turcă, de religie (declarată) mahomedană. Domnișoara va fi denumită convențional M.Ș.L. sau „L-ana”. Subiectul este absolvent a două clase primare. Este domiciliată în municipiul C., oraș reședință de județ.

Stare de sănătate: epilepsie, intelect liminar, adicție (fără istoric lung) tratată, diverse probleme somatice legate de aparatul genital.

Întrebată ce fel de oameni îi plac, răspunde ”toți oamenii îmi plac”. Nu-i este frică de întuneric, nu-i este frică de străini.

Noi credem că nu minte.

Date fiind cele relatate mai sus, crescută la periferia societății, familiarizată cu valorile interlope, L-ana este tipul de victimă care, netemându-se de aproape nimic intră singură în anumite situații și face singură jumătate din drum până la victimizare. De fapt nu știe ce este aceea victimizare. Ea știe doar, pe măsură ce se desfășoară evenimentele, dacă situația îi place sau nu. Și atunci acționează, așa cum îi place.

Cele cinci studii de caz prezentate, câte unul pentru fiecare nivel de intensitate al victimizării, ne-au dovedit încă o dată cât de surprinzătoare și complexă este realitatea.

La aplicarea chestionarelor s-a pornit prin formularea unor ipoteze.

În scop operațional, obiectivele noastre au fost traduse într-un număr de trei astfel de ipoteze:

Ipoteza 1 – Presupunem că trăsăturile și comportamentele cetățenilor adăugate condițiilor de mediu, determină niveluri diferite de vulnerabilitate ale cetățenilor la actele criminale;

Ipoteza 2 – Presupunem că victime realizate se regăsesc în oricare dintre nivelurile de vulnerabilitate ale cetățenilor;

Ipoteza 3 – Presupunem că grupele de victime realizate – formate prin încadrarea în funcție de tipul de vulnerabilitate – sunt cu atât mai numeroase cu cât membri respectivei grupe aparțin unei tip de vulnerabilitate mai înalt.

Designul cercetării a presupus desfășurarea următoarelor acțiuni:

S-au aplicat pe un număr suficient de cetățeni, Chestionare de vulnerabilitate. Dacă scorurile la chestionar vor lua forma unei distribuții normale, credem că se poate considera că un concept precum cel de ”intensitate a vulnerabilității” corespunde realității.

În partea a doua, după ce am calculat pe baza chestionarelor scorurile de vulnerabilitate ale cetățenilor, vom aplica independent de aceste scoruri criteriile de clasificare a cetățenilor pentru a-i încadra pe fiecare (conform Teoriei vulnerabilității Universale Diferențiate) într-un nivel de vulnerabilitate. Se vor forma mai multe grupe de cetățeni caracterizați individual de un scor numeric de vulnerabilitate. Se vor alcătui distribuții pentru fiecare nivel de vulnerabilitate prin introducerea în respectiva distribuție a scorurilor obținute la chestionar. Odată formate aceste distribuții vor fi comparate. Provenind din același grup, este de așteptat, în cazul în care criteriile de selecție nu sunt reale, să nu fie diferențe semnificative între respectivele distribuții. În cazul în care diferențele sunt semnificative, concluzia logică, statistică este că respectivele grupe diferă suficient de mult pentru a fi considerate ca având proprietăți specifice (de vulnerabilitate).

În partea a treia a cercetării vom încerca să dovedim că deși toți cetățenii sunt vulnerabili, și există diferite niveluri clare de vulnerabilitate și tipuri diferite de cetățeni după criteriul vulnerabilității. Dacă cetățenii sunt vulnerabili în mod diferit, este de așteptat ca probabilitatea de vulnerabilizare să fie și ea diferită în funcție de locul ocupat pe scală. De aceea va exista tendințe ca mai multe victime să se găsească printre categoriile de cetățeni pe măsură ce vulnerabilitatea respectivului grup e mai înaltă pe scală. Pentru asta, vom atribui fiecărei victime realizate, pe baza aplicării criteriilor din Teoria vulnerabilității Universale Diferențiate o origine în tipologia vulnerabilității. Dacă procentul de victime este mai mare pe măsură ce urcăm de la tipul Raționalist către Facilitator, ipoteza noastră poate fi considerată confirmată.

În privința subiecților participanți la cerecetare, coordonatele esențiale ale lucrării noastre, se poate spune, au atributele unei cercetări idiografice. Și acest lucru este adevărat deoarece cercetarea dorește să releve nivelele de victimizare, nivele care sunt adevărate categorii diagnostice. Determinarea fiecărei categorii precum și a specificului acestora s-a făcut prin studii de caz, metodă prin excelență calitativă și idiotetică.

S-a mai apelat, în cîteva anchete preliminare, pentru înțelegerea actului criminal, la răspunsurile a aproximativ 80 de subiecți, dintre care aproximativ 60 de infractori aflați în detenție în penitenciar.

Concret, au fost colecționate în jur de 1200 de adrese de e-mail, ale unor persoane fizice, din care marea majoritate, nu erau cunoscute autorului lucrării de față și care au fost chestionați on line. Dintre aceștia au răspuns aproximativ cinciyeci de persoane.

Astfel, numărul de cetățeni participanți a fost de 34 de subiecți iar în ce privește grupul de victime, aceștia au fost în număr de 14.

S-au construit două chestionare, unul pentru victime și unul pentru cetățeni.

Pentru a construi aceste chestionare, s-a pornit de la considerarea fenomenului de victimizare în totalitatea lui, a convergenței tuturor factorilor determinanți, a tuturor momentelor procesului. Chestionarele sunt sensibile la factorii generali de victimizare. Dincolo de acești factori, există pentru fiecare tip al scalei factori specifici a căror determinare este, credem, deosebit de laborioasă.

Datorită faptului că tipologia și trăsăturile categoriilor tipologice fuseseră deja definite, ar fi fost foarte la îndemână să fi formulat dimensiunile chestionarului tocmai pe coordonatele acestor categorii de vulnerabilitate. Am fi încadrat apoi subiecții în tipologia deja construită și rezultatele ar fi avut aparența rigurozității și preciziei unor experimente de confirmare definitivă a considerațiilor teoretice. În antiteză cu această strategie, am ales să ”scanăm” actul de victimizare în complexitatea sa, urmând ca mai apoi, din evenimentele concrete să căutăm argumentele pentru teoria și tipologia noastră deschiși fiind pentru descoperirea oricăror noi relații și realități, convinși fiind că serependitatea este mai prezentă decât s-ar putea crede în munca de cercetare. De asemenea, s-a încercat, într-o logică de multideterminare, urmărirea – pe cât posibil – a două categorii de dimensiuni. Pentru că sună metodologic incorect, trebuie să precizăm că vorbim la prima categorie de dimensiuni care apreciază victimizarea ca sistem, iar în interiorul acestor dimensiuni, momente ale procesului de victimizare în care sunt urmărite detaliile relației infractor-victimă relevante pentru nivelul de vulnerabilitate.

Dimensiunile în jurul cărora s-au augmentat itemii cercetării noastre sunt din punctul de vedere al sistemului:

VICTIMIZAREA (EVENIMENTUL)

VICTIMA

Date despre victimă (OBIECTIVE)

Autopercepție (DATE SUBIECTIVE)

Resurse (numai ale victimei)

– mentale:

– fizice:

IV. Reacții

CARACTERISTICI INFRACTOR

I. Date despre infractor (Observabile )

II. Relația cu infractorul

CONȘTIINȚA MEDIULUI

I. MEDIUL (date obiective – condiții de desfășurare)

II. Resurse din mediu fizic și social

Pornind de la aceste elemente, s-au decelat următoarele forme de vulnerabilitate în interiorul unui singur eveniment de victimizare:

Vulnerabilitate fizică (VF)

Vulnerabilitate socio-economică (VSE)

Vulnerabilitate psiho-comportamentală (VPC)

Vulnerabilitate relațională anterioară (VRA)

Vulnerabilitate relațională prezentă (VRP)

Evaluarea infractorului (EI)

Vulnerabilități ale contextului social (VCS)

Vulnerabilități conjuncturale (VCJ)

Distribuția obținută în urma aplicării chestionarului cetățeni, are trăsăturile unei distribuții normale, este unimodală, ceea ce demonstrează că instrumentul măsoară într-adevăr ceva, adică intensitatea vulnerabilității participanților la cercetare.

Datorită numărului mic de subiecți, în cazul chestionarului victime, nu poate fi apreciată normalitatea distribuției, dar se poate spune că această distribuție ”tinde” să devină o distribuție normală.

Acum, după ce am calculat pe baza chestionarelor scorurile de vulnerabilitate a cetățenilor și am aplicat independent de aceste scoruri criteriile de clasificare a cetățenilor, i-am încadrat pe fiecare (conform Teoriei vulnerabilității Universale Diferențiate) într-un nivel de vulnerabilitate. S-au format mai multe grupe de cetățeni caracterizați individual de un scor numeric de vulnerabilitate. S-au alcătuit distribuții pentru fiecare nivel de vulnerabilitate prin introducerea în respectiva distribuție a scorurilor obținute la chestionar. Odată formate aceste distribuții au fost comparate.

Provenind din același grup, este de așteptat, în cazul în care criteriile de selecție nu sunt reale, să nu fie diferențe semnificative între respectivele distribuții. În cazul în care diferențele sunt semnificative, concluzia logică, statistică este că respectivele grupe diferă suficient de mult pentru a fi considerate ca având proprietăți specifice (de vulnerabilitate).

Prin aplicarea criteriilor s-au obținut patru grupe de cetățeni, fiecare grupă cu un alt nivel de Vulnerabilitate (Raționaliști, Inconsecvenți, Indiferenți și Îndrăzneți). Menționăm că cetățeni din categoria facilitatorilor nu s-au găsit. În urma aplicării instrumentului de analiză a varianței, one way ANOVA s-au obținut următorul out-put:

Acest prim tabel oferă diferite statistici descriptive, cum ar fi numărul de cazuri, media și abaterea standard în cele patru nivele de vulnerabilitate și pe eșantionul total.

Aceste tabel indică rezultatele Testului Levene al similarității varianțelor. Din valoarea semnificației ,172 reiese că varianțele sunt omogene.

Tabelul ANOVA este cel care urmează și în același timp cel mai important pentru ceea ce ne-am propus să demonstrăm. Acest tabel indică rezultatele analizei de varianță.

Conform tabelului, Raportul F este semnificativ la nivel de 0,032, (adică mai mic de 0,05). Aceasta înseamnă că există o diferență semnificativă între cele patru grupuri. Consecința acestui calcul este că cele patru nivele ale vulnerabilității și deci cele patru tipuri ( Raționalist, Inconsecvent, Indiferent și Îndrăzneț) deși reflectă toate vulnerabilitatea, o reflectă în mod diferit.

În această etapă a cercetării evaluăm victimele realizate prin aplicarea criteriilor din Teoriei vulnerabilității Universale Diferențiate. Numărul de subiecți, victime realizate s-au distribuit în felul următor:

Dovedindu-se că s-au găsit printre victime subiecți care structural sunt (după caz, Raționaliști, Inconsecvenți, Indiferenți și Îndrăzneți, considerăm că ipoteza a doua se confirmă și ea. Distribuția victimelor după tipul de vulnerabilitate ar fi arătat strict crescător dacă nu ar fi fost „întreruptă” de grupul de „inconsecvenți”.

Ca și concuzii ale anchetelor, rezultatele însumate ale cercetării realizate pe bază de chestionar ca și studiile de caz prezentate, confirmarea primelor două ipoteze, ne îndreptățesc să considerăm că existența celor șapte niveluri de vulnerabilitate este o realitate. Totuși numărul relativ mic de subiecți aruncă o umbră de provizorat asupra rezultatelor de cercetare. Neconfirmarea ipotezei trei, configurația procentuală obținută, ne dă prilejul să presupunem că Tipul INCONSECVENT, prin deosebita sa instabilitate, de unde se poate citi ”imprevizibilitate” să fie un grup de victime constituit din mai multe subgrupuri de diferite ”temperaturi” de vulnerabilitate. O idee care ni se pare deosebit de promițătoare este aceea că membri acestui grup se pot afla nu numai în aval de Indiferenți (către Raționaliști) ci și în amonte, către îndrăzneți. Împărțirea grupului de Inconsecvenți ar duce la o conformație procentuală care ar fi confirmat ipoteza.

În finalul lucrării pledăm pentru o nouă disciplină care să pregătească pe fiecare dintre noi în ”arta” evitării victimizării, deci cu scop preventiv, profilactic, disciplină care să se numească VICTIMAGOGIE. Completarea Fișei de evaluare a vulnerabilității cetățeanului să fie abia începutului pregătirii victimagogice propriu-zise de ALFABETIZARE VICTIMAGOGICĂ către nivelul Raționalistului (vulnerabilitate minoră) și maturitate psihologică și socială.

TIPOLOGIA INTENSITĂȚII VULNERABILITĂȚII VICTIMALE este:

RAȚIONALISTUL – Vulnerabilitate MINORĂ;

INCONSECVENTUL – Vulnerabilitate TOLERABILĂ;

INDIFERENTUL – Vulnerabilitate MODERATĂ;

INDRĂZNEȚUL – Vulnerabilitate SUBSTANTIALĂ;

FACILITATORUL – Vulnerabilitate INTOLERABILĂ.