Terorismul. Elemente de Psihosociologie Individuala
Lucrare de licență
Terorismul-elemente de psihosociologie individuală
CUPRINS
I. Introducere
II.Terorismul-fenomen complex, plurideterminat
II.1Considerații generale
II.2 Forme de manifestare ale terorismului
II.3 Esența acțională a terorismului
II.4 Cognițiile violenței teroriste
II.5 Analiza din perspectivă juridică a terorismului
III. Psihologia terorismului
III.1 Motivația teroristă
III.2 Personalitatea teroristului
III.3 Scopurile teroriștilor
III.4 Presiunile psihologice de conformare
III.4.1 Presiunile psihologice de comitere a unor acte de violență
III.5 Aspectele psihosociologice care influențează gândirea teroristului
II1.5.1 Vârsta teroristului
III.5.2 Educația, ocupația și mediul socio-economic al teroristului
III.5.3 Sexul teroristului: bărbat terorist – femeie terorist
III.5.4 Starea civilă a teroristului și aspectul fizic
IV. Metode de prevenire și combatere a terorismului
IV.1 Terorismul și mass media
IV.2 Avertizarea publicului și antrenarea societății civile în fața terorismului
IV.3Educația-instrument pentru prevenirea terorismului
IV.4 Campanii publice, exerciții și simulări
IV. 5 Metode de combatere a terorismului
V. Studiu de caz
VI. Concluzii
Bibliografie
I. Introducere
Este notabil pentru întreaga umanitate că trăim într-o epocă a furiei care depășește orice închipuire, furie pentru a cărei disipare sunt folosite arsenale de arme apocaliptice. Terorismul, ca fenomen care ocupă un loc central în cadrul acestei lucrări, este o exteriorizare a furiei menționate în aserțiunea anterioară, folosind ca mijloace de expansiune cele mai noi tehnici și aparaturi de distrugere în masă. Niciodată în întreaga sa dezvoltare civilizația umană nu a fost confruntată cu un astfel de val de violențe generalizate specifice sfârșitului mileniului doi și începutul mileniului trei, amplificate de dobândirea de categorii de arme și tehnologii militare de ultimă generație. Fiind un fenomen răspândit la nivel mondial, terorismul se caracterizează prin violență, agresiune, teroare. Terorismul se legitimează prin forța cea mai brutală și folosirea ei lipsită de orice scrupul, în condițiile în care singura regulă este cea dictată de terorist, fie el un individ, grup sau stat.
Realizând o succintă comparație între terorismul anilor ‘70 – ’80 și cel de după 2000 vom observa că există o gamă de discrepanțe majore. În anii ’70 și ’80 teroriștii negociau, aduceau la cunoștința oficialităților cauza pentru care militau și cerințele pe care le impuneau, iar dacă acestea nu le erau satisfăcute, treceau la atac. În contextul în care exista receptivitate cu privire la cerințele impuse de teroriști, aceștia nu făceau victime. Materializarea furiei era condiționată, pe atunci, de conduita oficialităților în fața cărora era prezentat obiectul unui eventual atac terorist. La polul opus, se înscriu acțiunile grupărilor teroriste dintre anii 2000 – 2004 care au atins cele mai înalte cote ale criminalității. Atacurile exercitate de acestea sunt lipsite de conștiință și de regrete, fiind totodată de o atrocitate inimaginabilă. Negocierea, în cazul acestor grupări, este din ce în ce mai rar întâlnită, fiind prioritară acțiunea în sine; prin numărul ridicat de victime pe care îl implică, precum și prin modul de operare, organizațiile teroriste induc terore, efect urmărit încă de la început, întrucât este identificat cu însăși reușita misiunii lor. Amenințarea grupărilor teroriste este precisă și necesită o soluționare imediată, înainte de concretizarea în conflict.
Având în vedere cele prezentate până acum, este imperioasă mențiunea că terorismul este un fenomen complex, aflat într-o perpetuă expansiune, cu o manifestare paroxistă, care trebuie eradicat și combătut din toate punctele de vedere. Pentru a fi contraatacat terorismul trebuie mai întâi înțeles. Din această rațiune cuprisnul acestei lucrări prezintă, în mod succint, o serie de aspecte de natură psihosociologică care pot motiva existența și dezvoltarea terorismului. Printre acestea se numără esența acțională a terorismului, cognițiile violenței teroriste, motivația teroristă, presiunile psihologice de comitere a unor acte de violență, presiunile psihologice de conformare.
Pentru o analiză cât mai cuprinzătoare a acestui fenomen în cuprinsul prezentei lucrări vom întâlni explicații și cu privire la persoana teroristului, întrucât acesta este subiectul uman pentru care terorismul devine un modus vivendi. Prin urmare vom analiza aspecte precum personalitatea teroristului, personalitatea teroristului sinucigaș, scopurile teroriștilor dar și aspecte psihosociologice care influențează gândirea teroristului precum vârsta, educația, ocupația și mediul socio-economic, sexul teroristului, starea civilă și aspectul fizic.
În ceea ce privește modurile de prevenire și combatere a terorismului, acestea sunt variate și pot fi aplicate în funcție de anumite considerente precum contextul politic, contextul social, religios, economic și nu în ultimul rând, chiar și în funcție de entitatea statală care este predispusă, sau nu, să devină ținta atacurilor teroriste. Este obligatorie mențiunea că în prezenta lucrare metodele de prevenire și de combatere a terorismului sunt prezentate în mod limitativ, ele fiind tratate în mod exhaustiv în literatura de specialitate. Prin urmare sunt descrise ca metode de prevenire și combatere a terorismului: mass-media, avertizarea publicului și antrenarea societății civile în fața terorismului, educația, campaniile publice, exercițiile și simulările.
În concluzie, este necesară o cunoaștere mai aprofundată a terorismului, pentru a putea ulterior, iniția tehnici și metode de prevenire și combatere. Așadar, în următoarele capitole vor fi prezentate pe larg, anumite aspecte care vizează latura psihosociologică a terorismului, aspecte care sunt necesare pentru înțelegerea acestui fenomen și pentru diminuarea terorii indusă de acest flagel social.
II.Terorismul-fenomen complex, plurideterminat
II.1Considerații generale
De-a lungul timpului, în literatura de specialitate s-au conturat numeroase definiții ale terorismului, definiții care au încercat să cuprindă totalitatea elementelor componente ale acestui fenomen. Astfel, încercarea de definire a conceptului de terorism s-a dovedit a fi destul de dificilă întrucât s-a urmărit analiza naturii sale emoționale, a conotației negative a termenului precum și importanța din punct de vedere politic a acestui fenomen.
Din perspectivă subiectvă consider că dificultatea definirii conceptului de terorism se datorează necesității de limitare a explicațiilor numai la anumiți factori, sau doar la anumite cauze, nefiind posibilă o expansiune care să vizeze mai multe laturi. Tendința generală este aceea de a asocia noțiunea de terorism cu cea de violență sau conflict, chiar dacă acest fenomen atât de complex și de răspândit presupune o gamă variată de ideologii și de obiective care transcend unele definiții prezentate în doctrina de specialitate.
Noțiunea de terorism, din perspectivă etimologică, reprezintă un derivat al cuvântului „teroare” care provine din limba latină. Teroarea poate fi înțeleasă ca o anxietate, o frică debordantă care poate afecta starea psihică dacă este dusă la extreme. Fenomenul terorist ca realitate socială sau colectivă, vizează acea categorie de criminalitate ce cuprinde fapte care constau în săvârșirea unor acte de violență sau de amenințare cu violența, menite să inducă o stare de panică în rândul opiniei publice, în scopul satisfacerii unor revenidicări etnice, politice, ideologice, sociale, religioase sau de altă natură.
Legislația în vigoare definește terorismul ca fiind ”ansamblul de acțiuni și/sau amenințări care prezintă pericol public și afectează securitatea națională, având următoarele caracteristici:
a) sunt săvârșite premeditat de entități teroriste, motivate de concepții și atitudini extremiste,ostile față de alte entități, împotriva cărora acționează prin modalități violente și/sau distructive;
b) au ca scop realizarea unor obiective specifice, de natură politică;
c) vizează factori umani și/sau factori materiali din cadrul autorităților și instituțiilor publice, populației civile sau al oricărui alt segment aparținând acestora;
d) produc stări cu un puternic impact psihologic asupra populației, menit sa atragă atenția asupra scopurilor urmărite.”
Astfel sunt prezentate condițiile care se cer a fi întrunite pentru a ne afla în prezența unei infracțiuni de terorism. Definiția enunțată de legiuitor stabilește cu exactitate împrejurările și faptele care pot fi considerate acte de terorism. Pentru a nu lăsa loc de interpretări legiuitorul stabilește prin legea 535/2004 privind prevenirea si combaterea terorismului, care sunt înțelesurile acceptate de lege pentru anumiți termeni relaționați cu acest fenomen. Prin emiterea acestor explicații se evită orice încercare de a apela la domeniul semanticii pentru a distorsiona înțelesul unui termen important pentru încadrarea juridică a unei fapte și, nu în ultimă instanță, pentru construirea unei apărări. Legea prezintă înțelesurile acceptate pentru următorii termeni:
„1. entitate teroristă – persoană, grupare, grup structurat sau organizație care:
a)comite sau participă la acte teroriste;
b) se pregătește să comită acte teroriste;
c) promovează sau încurajează terorismul;
d) sprijină, sub orice formă, terorismul;
2. terorist – persoană care a săvârșit o infractiune prevăzută de prezenta lege ori intenționează să pregătească, să comită, să faciliteze sau să instige la acte de terorism;
3. grup structurat – un grup care nu este format aleatoriu pentru săvârșirea imediată a unui act terorist, nu presupune un număr constant de membri și nu necesită stabilirea, în prealabil, a rolului acestora sau a unei structuri ierarhice;
4. grupare teroristă – grup structurat mai mare de două persoane, înființat de o anumită perioada de timp și care acționează concertat pentru comiterea de acte teroriste;
5. organizație teroristă – structură constituită ierarhic, cu ideologie proprie de organizare și acțiune, având reprezentare atât la nivel național, cât și internațional și care, pentru realizarea scopurilor specifice, folosește modalitați violente și/sau distructive;
6. conducerea unei entități teroriste – îndrumarea, supravegherea, controlul sau coordonarea activităților unui grup structurat, ale unei grupări sau organizații teroriste;
7. acțiuni teroriste – pregătirea, planificarea, favorizarea, comiterea, conducerea, coordonarea și controlul asupra actului terorist, precum și orice alte activități desfășurate ulterior comiterii acestuia, dacă au legătură cu actul terorist;
8. resurse financiare – fondurile colectate sau realizate, direct ori indirect, precum și conturile aparținând persoanelor fizice sau juridice ori depozitele bancare ale acestora;
9. resurse logistice- bunuri mobile sau imobile, deținute cu orice titlu, mijloace de telecomunicații, mijloace de comunicare în masă standard sau speciale, societăți comerciale, mijloace de îndoctrinare, instruire și antrenament, documente de identitate contrafăcute sau eliberate în baza unor declarații false, elemente de deghizare și mascare, precum și orice alte bunuri;
10. factori umani specifici – persoanele incluse direct în mecanismele funcționale politogene ale entității-țintă, respectiv demnitari, militari, funcționari, precum și reprezentațti ai unor organizații internaționale;
11. factori umani nespecifici – persoanele incluse indirect în mecanismele politogene ale entității-țintă, în general populația civilă;
12. factori materiali – factorii de mediu, culturile agricole și septelul, alimentele și alte produse de consum curent, obiectivele de importanță strategică, militare sau cu utilitate militară, facilitățile de infrastructură ale vieții sociale, facilitățile de stat și guvernamentale, sistemele de transport, telecomunicații și informaționale,olectate sau realizate, direct ori indirect, precum și conturile aparținând persoanelor fizice sau juridice ori depozitele bancare ale acestora;
9. resurse logistice- bunuri mobile sau imobile, deținute cu orice titlu, mijloace de telecomunicații, mijloace de comunicare în masă standard sau speciale, societăți comerciale, mijloace de îndoctrinare, instruire și antrenament, documente de identitate contrafăcute sau eliberate în baza unor declarații false, elemente de deghizare și mascare, precum și orice alte bunuri;
10. factori umani specifici – persoanele incluse direct în mecanismele funcționale politogene ale entității-țintă, respectiv demnitari, militari, funcționari, precum și reprezentațti ai unor organizații internaționale;
11. factori umani nespecifici – persoanele incluse indirect în mecanismele politogene ale entității-țintă, în general populația civilă;
12. factori materiali – factorii de mediu, culturile agricole și septelul, alimentele și alte produse de consum curent, obiectivele de importanță strategică, militare sau cu utilitate militară, facilitățile de infrastructură ale vieții sociale, facilitățile de stat și guvernamentale, sistemele de transport, telecomunicații și informaționale, simbolurile și valorile naționale, precum și bunurile mobile sau imobile ale organizațiilor internaționale;
13. facilități de stat și guvernamentale – mijloacele de transport permanente sau temporare, folosite de reprezentanții unui stat, membrii guvernului, ai autorității legislative sau judecătorești, funcționarii, angajații unui stat sau ai oricărei alte autorități publice ori ai unei organizații interguvernamentale, în legatură cu actele lor oficiale;
14. obiective de importanță strategică – obiectivele forțelor armate sau cele de importanță deosebită pentru apărarea țării, activitatea statului, economie, cultură și artă, localurile misiunilor diplomatice sau ale unor organizații internaționale, precum și facilitățile de infrastructură sau locurile de utilitate publică;
15. loc de utilitate publică – acea parte a unei clădiri, teren, stradă, cale navigabilă, loc comercial, de afaceri, cultural-sportiv, istoric, educațional, religios, de recreere, precum și orice alt loc care este accesibil publicului;
16. facilități de infrastructură – utilitatea publică sau privată care asigură sau distribuie servicii în beneficiul populației, precum: apă și canalizare, energie, combustibil, comunicații, servicii bancare și servicii medicale, rețele de telecomunicații și informaționale;
17. sistem de transport – toate facilitățile, mijloacele de transport și instrumentele publice sau private, folosite în sau pentru serviciile publice, pentru transportul de persoane sau de mărfuri;
18. criză teroristă – situația de fapt creată anterior sau în urma săvârșirii unui atac terorist, prin care:
a) sunt întrerupte sau afectate grav o serie de activități economice, sociale, politice sau de altă natură;
b) sunt puși în pericol factori umani, specifici și nespecifici, sau factori materiali importanți;
c) siguranța populației sau a unei colectivități este expusă la riscuri majore;
d) este necesar a se acționa prin măsuri defensive ori ofensive pentru înlăturarea amenințărilor generate de situația de fapt creată;
19. profit al entității teroriste – orice bun care reprezintă, parțial sau total, direct ori indirect, un beneficiu obținut în urma săvârșirii actelor teroriste sau a desfășurării unor activități conexe terorismului;
20. intervenție antiteroristă – ansamblul măsurilor defensive realizate anterior producerii unor atacuri teroriste iminente, folosite pentru reducerea vulnerabilității factorilor umani, specifici și nespecifici, și a factorilor materiali;
21. intervenție contrateroristă – ansamblul măsurilor ofensive realizate în scopul capturării sau anihilării teroriștilor, eliberării ostaticilor și restabilirii ordinii legale, în cazul desfășurării ori producerii unui atac terorist.”
Doctrina de specialitate reprezintă o incontestabilă sursă de definiții. Cercetători și analiști din domeniu au elaborat definiții ale acestui fenomen, definiții care încearcă sa reproducă prin intermediul unei exprimări succinte complexitatea, gradul de pericol social, teroarea și repercusiunile pe care le imprimă terorismul. O astfel de definiție îi aparține lui Cristian Delcea care descrie terorismul ca fiind „o formă de violență premeditată, motivată politic sau religios, folosită împotriva unor ținte necombatante de către grupări subnaționale sau agenți clandestini, de obicei cu intenția de a influența publicul și sensibiliza autoritățile în vederea atingerii scopurilor lor.”
Un aspect demn de menționat este reprezentat de faptul că terorismul trebuie analizat din o gamă variată de perspective. Este necesară o abordare multidisciplinară în sensul că se impune o analiză detaliată a terorismului în domenii precum psihologia, sociologia, istoria, antropologia și științe politice. O abordare unilaterală relevă o descriere incompletă, o prezentare lacunară a unui fenomen amplu care cuprinde numeroase elemente componente și caracteristici.
În mod indubitabil terorismul este un fenomen care are o vechime îndelungată fiind prezent încă din perioada în care oamenii s-au organizat în comunități care aveau o anumită structură ierarhică. Pornind de la această aserțiune, putem afirma că terorismul a fost generat, încă de la început, de interese politice, de lupta pentru putere și pentru autonomie și nu în ultimul rând, de dorința de a deține supremația. Evoluția la nivel social dar și tehnologic a determinat și dezvoltarea terorismului care a progresat odată cu omenirea. Acest fenomen s-a adaptat contextului social, dovedindu-se a fi maleabil, reușind să se plieze după stadiul în care se afla omenirea. Flagelul terorist s-a dezvoltat și ca urmare a diviziunii sociale, apariția acesteia determinând acutizarea conflictelor dintre indivizi, clase sociale, state și națiuni.
Termenul de terorism declanșează opinii și viziuni diferite în mintea fiecăruia. Pentru unii acesta reprezintă un conflict major care are la bază rațiuni politice, pentru alții este un conflict generat de discrepanțele existente între religii, iar pentru mulți membri ai societății acesta reprezintă o manifestare care poate avea un impact devastator, o manifestare care impune teroare, groază, panică – sentimente puternice care pot afecta stabilitatea emoțională a oamenilor supuși unui atac terorist.
Deși au existat analiști și politologi care au considerat că nu este posibilă o definire a terorismului, numărul în creștere a definițiilor enunțate dovedește contrariul. Complexitatea acestui fenoman, grandoarea sa, pericolul pe care îl prezintă, cauzele care îl determină, subiecții care fac posibilă expansiunea sa, caracteristicile precum și metodele de pervenire și combatere sunt aspecte care trebuie să fie vizate în orice încercare de definire a terorismului, aspecte care vor fi prezentate pe larg în capitolele următoare ale prezentei lucrări.
II.2 Forme de manifestare ale terorismului
Este bine știut faptul că în lume există o varietate de tipuri de terorism care au ca și criteriu de diferențiere scopul urmărit, modul de atingere a acestor scopuri – prin violență sau prin manifestări sinucigașe, subiecții care duc misiunea la bun sfârșit, natura conflictului – politic sau religios și multe astfel de aspecte care încadrează actul terorist într-un anumit tipar. Cu toate acestea, toate tipurile de terorism au ceva în comun și anume fenomenul șocant, violent, agresiv și brutal față de civili, în vederea inducerii stării de teroare, de teamă – pas premergător obținerii scopului urmărit de la început. Această bază comună presupune o analiză îndelungată, o pregatire specială și organizarea prealabilă a fiecărei mișcări teroriste – proces cunoscut în literatura de specialitate sub denumirea de „asimetria terorismului”. Dr.Vasile Paul definește termenul de asimetrie ca fiind „acțiunea, organizarea și gândirea (concepția) diferită de cea a adversarului, în scopul maximizării propriilor avantaje, al exploatării slăbiciunilor adversarilor, al obținerii inițiativei sau câștigării libertății de acțiune.”
În încercarea de identificare a rădăcinilor terorismului și pornind de la premisa că acest fenomen reprezintă rezultatul unei intolerabile opresiuni, s-a constatat lipsa atacurilor teroriste în cursul desfășurării unor regimuri politice aspre precum nazismul și fascismul. Deși au existat câteva încercări de asasinare a lui Hitler și a lui Mussolini, acestea au fost determinate de indivizi care nu erau membri ai unor grupări teroriste.
Datorită dificultăților întâmpinate în definirea terorismului, în literartura de specialiate, de-a lungul timpului, s-au efectuat numeroase clasificări ale acestuia în funcție de criteriile enumerate mai sus. Aceste clasificări s-au raportat la contextul existențial, la gravitatea faptelor, la expansiunea fenomenului, adaptându-se totodată și progreselor existente în diverse domenii precum cel economic, tehnologic, social. În următoare parte a lucrării vor fi prezentate, în mod limitativ, o serie de tipuri de terorism care vizează îndeosebi latura psihologică a acestui fenomen:
Terorismul psihotic (psihopatic) – presupune un comportament contrar celui normal, pe baza căruia posesorul său acționează într-o manieră stranie, fără motiv, iar dacă există un motiv acesta are o natură irațională. De cele mai multe ori persoanele care săvârșesc acte de terorism psihopatic sunt influențate de convingeri interne, proprii, personale. Studiile de specialitate efectuate pe această temă atestă că acest tip de asasini provin din familii dezorganizate, sunt persoane care au acumulat anumite neîmpliniri de ordin afectiv sau chiar sexual și sunt lipsiți de activitate. Astfel de persoane nu se adaptează cu ușurință la mediul social, fiind, în general, persoane care nu au o profesie.
Un exemplu care poate ilustra un comportament psihotic este încercarea de asasinare a președintelui Franklin Roosevelt din anul 1938. Giuseppe Zangra, autorul atentatului, a mărturisit că ura sa față de toți regii și președinții era cea care îl motiva să recurgă la asemenea măsuri.
Terorismul pragmatic – constă în crearea unui sprijin de masă prin folosirea violenței. Sprijinul pe care teroriștii urmăresc să îl obțină poate fi concretizat în extorcare de fonduri, organizare de greve, manifestații, boicoturi. Ca motivație pentru aplicarea terorismului pragmatic se susține ideea că fără o forță coercitivă nu s-ar putea realiza obiectivele propuse. Populația cooperează cu teroriștii în acest context datorită faptului că se află sub imperiul unei amenințări. Prin urmare, inducerea terorii, reprezintă un factor de o importanță debordantă pentru obținerea rezultatelor dorite. Frontul de Eliberare Națională din Algeria s-a bazat pe violență și teroare pentru a dobândi suport din partea populației.
Terorismul manipulativ – este cea mai răspândită formă de terorism având la bază negocierea. Teroriștii, pentru a le fi îndeplinite cererile, amenință cu distrugerea unor bunuri sau cu uciderea unor ostatici, asigurând-se astfel că șansele ca obiectivele lor să nu se realizeze, sunt minime.Teroriștii își fac cunoscută cauza pentru care pledează prin intermediul mass-mediei, care are un rol foarte important. Prin urmare, acest tip de terorism poate avea două categorii de rezultate: misiunea lor reușește, caz în care amenințările la care au apelat inițial, nu se vor concretiza, sau cererile nu le sunt îndeplinite, situație în care operațiunea lor se finalizează printr-un atac.
Terorismul simbolic – prezintă un important criteriu de diferențiere față de celelalte tipuri de terorism, prin faptul că victima aleasă reprezintă simbolul dușmanului. Astfel, teroriștii se asigură că misiunea lor depășește stereotipul unei răzbunări sau a eliminării unui dușman incomod. Mesajul actelor de terorism simbolic se adresează, de regulă, sistemelor politice.
Rememorarea evenimentelor petrecute în anul 1978, când ETA ( grupare clandestină violentă ce urmărea crearea unui stat independent basc in Nordul Spaniei și în Sudul Franței) l-a asasinat pe premierul spaniol Luis Carrero Blanco, reprezintă un exemplu de act terorist simbolic.
În concluzie, deși există un număr variat de tipuri de manifestări ale terorismului, fenomenul în sine reprezintă un pericol pentru societate sau chiar pentru umanitate, complexitatea și amploarea acestuia putând fi considerate doar niște „circumstanțe agravante”.
II.3 Esența acțională a terorismului
După cum am evidențiat și în subcapitolele anterioare, terorismul reprezintă un fenomen complex, aflat într-o perpetuă expansiune, fenomen care are utilizează în principal violența, cruzimea și teroarea. Acțiunile violente exercitate de grupările teroriste prezintă importanță datorită faptului că acestea au un scop determinat, bine definit care este de natură să afecteze întrega omenire. Lipsa unui scop precis ar reclasifica acțiunea, dintr-o mișcare teroristă, într-o expresie a unei patologii distructive.
Cauzele care pot fi corelate cu esența acțională a terorismului sunt multiple si de diferite facturi. Mișcările teroriste pot fi activate datorită unor motive de natură politică (cel mai frecvent), de natură religioasă și alte asemenea criterii. Demn de menționat este faptul că indiferent de natura esenței acționale a terorismului, aceasta se pliază mereu după contextul social la care se raportează. Terorismul vizează puterile care nu sunt flexibile, care nu sunt deschise spre noi reforme.
Doctrina de specialitate cuprinde o serie de ipoteze generale ale terorismului, ipoteze care pot fi echivalente cu esența acțională a acestuia: ipoteza agresiunii și a frustrării, ipoteza identității negative, ipoteza furiei narcisiste. Aceste ipoteze au la bază documente care provin de la foști lideri teroriști și membri ai grupărilor teroriste.
Din perspectivă subiectivă, consider că indiferent de varietatea ipotzelor generale ale terorismului, de esența acțională, și de natura cauzelor care favorizează dezvoltarea acestui fenomen, important este ca acesta să fie contracarat, combătut și eradicat în totalitate.
II.4 Cognițiile violenței teroriste
Faptul că teroriștii trăiesc în subteran poate afecta integritatea psihică a acestora și poate avea considerabile consecințe anti-sociale. Chiar dacă nu am aderat la ideea că terorismul reprezintă o manifestare a unei boli psihice, actele săvârșite de către teroriști denotă, deseori, că acestea pot fi influențate de starea mentală a autorilor. Deși convingerile lor sunt interpretate ca fiind iraționale, teroriștii acționeză mereu în mod rațional.
Prin faptul că teroriștii atribuie un statut moral faptelor lor, ei se apără de sentimentele de culpabilitate și se imaginează ca pe niste salvatori ai unei componente aflate sub amenințarea cu un mare rău. Acțiunile grupărilor teroriste au la bază o interpretare din perspectivă subiectivă a lumii și nu o interpretare în concordanță cu reperele realității. Donatella della Porta (profesoară de științe politice la Institutul Italian de Științe Umane) a intervievat membrii unor grupări militante de stânga din Italia și Germania și a observat că militanții se percepeau pe ei înșiși ca membri ai unei comunități de oameni generoși, care luptă într-un război împotriva răului. Rezultă așadar că teroriștii, prin adopatarea unei astfel de gândiri „fanteziste” nu conștientizează impactul actual al propriilor acțiuni. Ei tind să minimalizeze și să ignore suferințele victimelor. Teroristul își centrează atenția asupra calității sociale salvatoare ale acțiunilor sale ucigașe și nu asupra acțiunii în sine. Pentru a eradica sentimentul de culpă teroristul percepe întrebuințarea violenței ca fiind singura alternativă care poate fi utilizată pentru a avea succes.
În mod indubitabil sunt și teroriști care datorită structurii interioare, sau a altor factori încă necunoscuți, nu au remușcări și nici sentimente de vină. De exemplu, când jurnalistul Eileen MacDonald a intervievat o combatantă ETA, Amaia, și a întrebat-o ce a simțiti atunci când a aflat că bombardamentele sale au avut succes, după ce inițial a negat că ar fi fost responsabilă de uciderea cuiva, aceasta a răspuns: ”Satisfacție. Ticăloșii, au meritat-o. Da, am plasat bombe care au ucis oameni.” Acest răspuns evidențiază faptul că unii teroriști consideră că victimele, deși au fost selectate aleatoriu, sunt persoane vinovate de neîmplinirea scopului pentru care militează gruparea teroristă, menite să moară, pentru a fi tras un semnal de alarmă și pentru a se produce o schimbare veritabilă a situației de fapt care a activat conflictul în cauză. De regulă, cei care recunosc că acțiunile lor sunt teroriste, sunt atât de implicați în cauzele lor, încât nu prestează atenție modului în care sunt priviți și judecați în societate.
În contrast cu exemplul prezentat anterior se impune relatarea cazului în care Kim Hyun Hee deține rolul principal. Acesta a bombardat cursa 858 a Companiei Aeriene Coreene, activând o bombă, fără nici o reținere morală: ”Pe moment nu am avut nici un sentiment de vină sau remușcare pentru ceea ce fac; mă gândeam doar că trebuie să îmi îndeplinesc misiunea și să nu îmi dezamăgesc țara.” Abia la cel de-al treilea proces, în anul 1988, în care s-a hotărât pedeapsa cu moartea, a avut remușcări: ”Aflându-mă în fața rudelor îndoliate ale victimelor în sala de judecată, am început să simt profund oroarea atrocității pe care o comisesem.” Putem afirma așadar că există o amplă varietate de tipologii teroriste, lucru care reiese atât din cele două exemple propuse, cât și din realitatea contemporană care dovedește acest aspect prin fecvența atacurilor teroriste dar și prin modalitatea diferită de producere.
Una dintre problemele care ocupă un loc central în studiile efectuate despre terorismul contemporan, este reprezentată de clasificarea unor grupări, precum al-Qaeda, ca fiind simbolul unei noi forme de terorism. În literatura de specialitate se vorbește depre un fenomen numit „noul terorism”. Susținătorii acestei ipoteze evidențiază impactul pe care evoluția tehnologică îl poate avea asupra terorismului, afirmând că internetul determină crearea unor noi modele de organizare teroristă. O parte dintre susținătorii „noului terorism” au anticipat că în viitor grupările teroriste vor fi lipsite de un lider. Provocarea reprezentată de terorismul modern presupune cooperări fără precedent între civili și militari și o atenție desăvârșită pentru libertățile cetățenești.
Din punct de vedere personal, dacă dacă ipoteza noului terorism va fi unanim acceptată, terorismul ca și fenomen va fi și mai dificil de eradicat întrucât clasificarea sa, sau catalogarea sa, augmentează convinegerea că violența prin care acesta se manifestă se va dezvolta odată cu fenomenul în sine. Indiferent de momentul în care a apărut, sau de perioada în care s-a dezvoltat, terorismul există, aceasta fiind particularitatea cea mai importantă. Chiar dacă ulterior producerii răului apar remușcările, atacurile teroriste rămân, indiferent de context și de ideologia motivațională, nejustificabile și ireparabile, îndeosebi din perspectivă morală.
II.5 Analiza din perspectivă juridică a terorismului
După cum rezultă și din titlu, acest subcapitol vizează aspectele juridice ale terorismului. Acest fenomen este incriminat prin legea 535 din 25 noiembrie 2005 privind prevenirea și combaterea terorismului, care prevede că: ” Faptele săvârșite de entitățile teroriste sunt sancționate potrivit prevederilor prezentei legi, dacă îndeplinesc una dintre următoarele condiții:
a) sunt săvârșite, de regula, cu violență și produc stări de neliniște, nesiguranță, teamă, panică sau teroare in rândul populației;
b) atentează grav asupra factorilor umani specifici și nespecifici, precum și asupra factorilor materiali;
c) urmăresc realizarea unor obiective specifice, de natură politică, prin determinarea autorităților statului sau a unei organizații internaționale să dispună, să renunțe sau să influențeze luarea unor decizii în favoarea entității teroriste.”
Pornind de la condițiile enumerate mai sus, în următoarele articole ale legii au fost descrise în mod detaliat toate situațiile și împrejurările pe care legea le incriminează ca fiind acte de terorism, fiind precizat și regimul sancționator.
În literatura de specialitate s-a afirmat ideea că infracțiunea de terorism presupune practicarea terorii prin acte care sunt menite să genereze groază, panică și au tendința de a se repeta. Această aserțiune reprezintă o formă extrem de simplificată a ceea ce reprezintă, potrivit legii, infracțiunea de terorism astăzi. Cu toate acestea legislația în vigoare, care reglementează faptele care reprezintă acte de terorism, este complexă și atent elaborată, anihilând prin limbajul utilizat orice tentativă de a introduce o varietate de interpretări. Legislația este concisă, clară și explicită. Pentru a putea face analiza infracțiunii la care ne raportăm în prezentul subcapitol trebuie să pornim de la faptele pe care legea le evidențiază ca fiind acte de terorism:
„Constituie acte de terorism urmatoarele infractiuni savarsite in conditiile prevederilor art. 2:
a) infractiunile de omor, omor calificat si omor deosebit de grav, prevazute in art. 174-176 din Codul penal, vatamarea corporala si vatamarea corporala grava, prevazute in art. 181 si 182 din Codul penal, precum si lipsirea de libertate in mod ilegal, prevazuta in art. 189 din Codul penal;
b) infractiunile prevazute in art. 106-109 din Ordonanta Guvernului nr. 29/1997 privind Codul aerian, republicata;
c) infractiunile de distrugere, prevazute in art. 217 si 218 din Codul penal;
d) infractiunile de nerespectare a regimului armelor si munitiilor, de nerespectare a regimului materialelor nucleare si al altor materii radioactive, precum si de nerespectare a regimului materiilor explozive, prevazute in art. 279, 2791 si 280 din Codul penal;
e) producerea, dobandirea, detinerea, transportul, furnizarea sau transferarea catre alte persoane, direct ori indirect, de arme chimice sau biologice, precum si cercetarea in domeniu sau dezvoltarea de asemenea arme;
f) introducerea sau raspandirea in atmosfera, pe sol, in subsol ori in apa de produse, substante, materiale, microorganisme sau toxine de natura sa puna in pericol sanatatea oamenilor sau a animalelor ori mediul inconjurator;
g) amenintarea cu savarsirea faptelor prevazute la lit. a)-f).”
Faptele prevăzute de lege care pot fi asimilate actelor teroriste sunt descrise și în articolele următoare celui prezentat mai sus, dar datorită numărului complex, ne vom raporta în mod predominant, la articolul 32. Astfel în urma analizării articolului de lege prezentat putem identifica obiectul juridic generic reprezentat de relațiile sociale care vizează ordinea publică și siguranța națională, valori care sunt în deplin contrast cu starea de teroare și panică pe care le produce terorismul. Obiectul juridic special este reprezentat de relațiile sociale care ocrotesc ordinea publică și siguranța cetățenilor, valori ocrotite și de obiectul juridic generic, după cum am evidențiat în rândurile de mai sus. Obiectul material se identifică cu corpul victimelor, cu bunurile care au fost distruse sau prin intermediul cărora s-a produs activitatea infracțională.
Centrându-ne atenția asupra subiecților infracțiunii de acte de terorism, se impune mențiunea că această calitatea de subiect activ o poate avea orice persoană fizică care răspunde din punct de vedere penal, dar și o persoană juridică asupra căreia se va răsfrânge răspunderea penală dacă activitatea infracțională a fost săvârșită de către reprezentanți ai acesteia, în numele sau în interesul ei. Fiind vorba despre o infracțiune cu subiect activ unic, participația penală este posibilă doar sub forma complicității și a instigării, fiind exclus coautoratul. Calitatea de subiect pasiv principal o deține statul, întrucât el este titularul valorilor menționate anterior, iar calitatea de subiect pasiv secundar o deține victima asupra căreia s-a exercitat acțiunea infracțională. Victima poate fi o persoană fizică sau o persoana juridică.
Sub aspectul laturii obiective se impune prezentarea elementului material care se identifică cu faptele incriminate de legea 535/2004 în cuprinsul articolelor 32-39, fapte considerate a fi acte de terorism. În cadrul acestor articole sunt prezentate în mod detaliat faptele și împrejurările care intră sub incidența legii ca fiind acte de terorism, dar și persoanele care pot săvârși acestă infracțiune. De asemenea este prezentat și regimul sancționator.
Urmarea imediată are ca rezultat specific urmările infracțiunilor care compun elementul material (omor, omor calificat, vătămare corporală, vătămare corporală gravă, lipsire de libertate, distrugere, nerespectarea regimului armelor și munițiilor, nerespectarea regimului armelor nucleare și altor materii radioactive, nerespectarea regimului materiilor explozive).Urmarea imediată mai poate consta în pătrunderea în atmosferă, sol subsol sau apă de produse, substanțe, materiale, microorganisme sau toxine, în crearea unei temeri în legătură cu producerea unor explozii, deflagrații ori în acordul creat în vederea săvârșirii de acte de terorism și prin aceasta în crearea unei stări de pericol pentru valoarea socială ocrotită.
Legătura de cauzalitate reprezintă cea de-a treia cerință prevăzută de lege pentru a ne putea afla în prezența infracțiunii de acte de terorism. Fiind vorba despre o infracțiune complexă în care elementul material poate îmbrăca diverse forme este dificil de realizat o prezentare explicită a legăturii de cauzalitate, motiv pentru care aceasta se va analiza separat, pentru fiecare situație prevăzută de lege în cadrul articolelor 32-39. Sub aspectul laturii subiective, forma de vinovăție cu care poate fi produsă infracțiunea la care ne raportăm este intenția directă calificată prin scop.Actele preparatorii și tentativa sunt posibile. Infracțiunea este consumată în momentul în care s-au consumat infracțiunile prevăzute în conținutul constitutiv.
III. Psihologia terorismului
Psihologia terorismului a fost definită în doctrina de specialitate ca disciplina care se ocupă cu studiul științific al comportamentelor antisociale și a cognițiilor de tip terorist precum și a subiecților umani cu predispoziții violente și agresive.
Pornind de la această definiție observăm că disciplina intitulată psihologia terorismului aduce în prim-plan explicații cu privire la gândirea persoanelor care optează să devină teroriști, dar și cu privire la procesele fizice și psihice ale acestora. Tot prin intermediul acestei discipline sunt reliefate și explicate criteriile de recrutare și selecție pe care le au în vedere membrii organizațiilor teroriste, dar și motivele care determină adoptarea deciziei de a adera la o astfel de organizație. Ca o dezvoltare a definiței redate, deducem că psihologia terorismului este disciplina care deține explicații privitoare la comportamentul, atitudinea, personalitatea, convingerile și motivațiile teroriștilor. De asemenea, această disciplină studiază ideologiile teroriștilor, dar și latura psihologică a acestora care îi determină să facă față situațiilor de criză, să adopte decizii care conduc către acte sinucigașe și să respecte ordine de la superiori, ordine care țin de viață și de moarte.
Având în vedere cele prezentate mai sus, este incontestabil faptul că psihologia terorismului este o disciplină care deține răspunsuri la multe întrebări, fiind un puternic material auxiliar în studiul terorismului. Informațiile pe care le cuprinde această disciplină vizează teroriștii din toate categoriile de grupări și organizații teroriste. Prin urmare, aspectele care reprezintă principalul obiect de prezentare al subcapitolelor următoare, vor fi relatate și explicate în coroborare cu informații și date de psihologie a terorismului.
III.1 Motivația teroristă
Încă de la apariția terorismului s-au conturat încercări de a explica motivația teroristă, îndeosebi din perspectivă psihologică și psihiatrică, încercări care ulterior s-au dovedit a fi diverse și opulente din punct de vedere al ipotezelor formulate. Înțelegerea procesului de radicalizare și recrutare este o cerință dificilă care poate fi abordată prin prisma influenței a două categorii de factori: interni (alienarea de societate, nevoia de glorie, discriminarea) și externi (contextul politic, social).
Delcea Cristian definește motivația teroristă ca fiind „procesul psihologic inițiat de o anumită nevoie religioasă, politică, teritorială, intelectuală, etnică și culturală care conduce la realizarea unei activități cu rol de satisfacere a acelei nevoi.” Pornind de la această definiție, constatăm că motivația teroristă reprezintă principala forță care ghidează și care alimentează cu energie comportamentul teroristului. Această motivație încurajează comportamentul deviant, impulsionează pornirile criminale, chiar și în fața morții și întărește convingerile și dorințele de afiliere la o grupare teroristă. După cum reiese din cele afirmate, observăm că teoriile psihologice ignoră factorii de natură politică, religioasă, economică. Aceste teorii iau în considerare structura biologică a individului terorist care poate reprezenta un debordant factor de decizie asupra comportamentului criminal. De-a lungul timpului numeroși psihologi, sau chiar analiști, au încercat să elucideze misterul cu privire la motivele care determină anumite persoane să comită acte de o violență șocantă, mister care nici până astăzi nu a fost anihilat în totalitate. Cu toate acestea, doctrina de specialitate s-a îmbogățit treptat cu diverse opinii care sunt de natură să explice în mod subiectiv, sau nu, aspecte referitoare la motivația teroristă, aspecte care corelate cu informații și date din domeniul psihologiei, pot facilita cunoașterea și înțelegerea terorismului. În opinia doctorului James Brussel – psihiatru criminalist – nimeni nu acționează fără motivație: „Chiar și actele unui nebun au un oarecare tip de logică. Aceasta este o metodă pentru nebunia lor. O logică și chiar o rațiune ascunsă există în spatele a ceea ce el a făcut sau cum a făcut, oricât de sălbatic, bizar, sau lipsit de motiv ar părea să fie.”
Este dificil de stabilit cu exactitate care sunt cauzele care determină aderarea la o grupare teroristă; aceste cauze pot fi redate în sens larg, pot fi încadrate într-o categorie anume, dar nu pot fi asemenea unui „diagnostic”. După cum nu s-a descoperit până în prezent o metodă eficientă pentru eradicarea terorismului așa nu se poate stabili cu exactitate, în totalitatea cazurilor, care este motivația teroristă. Cu toate acestea, sunt și situații în care cu colaborarea teroristului se poate identifica exact care este motivul care l-a ghidat către terorism. Cu titlu de exemplu se impune prezentarea succintă a interviului pe care Cristian Delcea, președintele Asociației de Studii și Cercetări ale Terorismului, l-a realizat pe 28 iulie 2004 cu Asabat Ansarhi – militant pro organizații teroriste palestiniene. Întrebat care consideră că este motivul pentru care teroriștii ucid civili și oameni nevinovați, acesta a răspuns: ”Cred că motivația noastră și a celor care ucid este de a ne căpăta casele și teritoriul nostru ocupat de evrei. Soldații israelieni au dărâmat de trei ori casa părinților mei și am fost rănit în timpul schimbărilor de focuri între soldații israelieni și membrii grupărilor Al-Jihad în timp ce acordam îngrijiri medicale palestinienilor răniți. Ei mi-au omorât șapte prieteni palestinieni, iar pe mine acest fapt m-a determinat să-i urăsc și să mă răzbun pe ei. Armata israeliană distruge casele noastre și omoară femei, copii de 2-3 ani și bătrâni, ceea ce mă determină și mă motivează să lupt pentru nedreptatea care ni se face. Mass-media face rar o declarație informațională a realității din mijlocul războiului palestiniano-israelian.”
Pornind de la această declarație putem identifica motivația teroristă, care în acest context este complexă, încărcată de ură, frustrare, agresivitate și dorință de răzbunare, dar și procesul decizional al viitorului terorist. Observăm că datorită unor cauze de natură politică dar și unor trăiri umane, decizia de a deveni terorist poate fi adoptată în urma unei atente analize a factorilor care avantajează, dar și a celor care dezavantajeză parcurgerea traseului existențial. Trăirile acumulate în situații de criză, dramatismul momentelor prin care sunt forțați să treacă, dar și pierderea unor persoane apropiate, pot constitui solide motivații teroriste.
Cu privire la procesul decizional, acesta poate fi scurt, intempestiv, finalizat în mod impulsiv, sau poate fi îndelung, determinat de o varietate de factori interni și externi, precum s-a întâmplat și în cazul lui Asabat Ansarhi. Indiferent de natura motivației teroriste și de dificultatea procesului decizional, urmările actelor teroriste, victimele, numărul lor, violența șocantă și traumele care posedă societatea la nivel general, dar si individual, nu sunt justificate.
Ca o concluzie a celor prezentate în acest subcapitol, se impune mențiunea că deși motivația teroristă nu este întotdeauna ușor de identificat, simpla sa existență reprezintă un pericol pentru însăși persoana teroristului, dar mai ales pentru omenire. Putem afirma că terorismul reprezintă o multitudine de motivații teroriste, care reunite în același context și pentru o cauză comună, pot afecta grav umanitatea, dacă lupta pentru eradicarea acestui fenomen nu va fi valorificată mai mult, accelerată, îmbogățită cu noi metode și nu în ultimul rând, generalizată.
III.2 Personalitatea teroristului
S-a afirmat de-a lungul timpului că fenomenul infracțional a apărut ca urmare a organizării oamenilor în diverse tipuri de comunități, dezvoltându-se odată cu acestea. Prin urmare, personalitatea infractorului în general, are la bază o serie de cauze care influențează comportamentul acestuia; o astfel de ipoteză a fost formulată și de profesorul Ion Tanoviceanu: ”Monogeneza crimei fiind astăzi complect exclusă, implicit se recunoaște că fiecare infractor este produsul unui complex de factori externi și interni extrem de variați ca și conținut și ca intensitate.”
Personalitatea teroristului are la bază competențele, deprinderile, scopurile și sinele acestora. Cristian Delcea descrie teroristul ca fiind „un agent de acțiune criminală, comportamentul său avându-și originile în răspunsurile învățate și în instruire pentru a face față oricărei situații critice și de atac. El este activ și de neoprit, având o responsabilitate individuală în diferite situații.” Această descriere coincide cu ipoteza formulată de profesorul Sergiu Bogdan, care afirmă că: ”Omul, spre deosebire de explicațiile de ordin biologic, nu se naște criminal dar se naște cu tendințe spre criminalitate.” Pornind de la aceste aserțiuni exprimate de autori de specialitate, este necesară mențiunea că personalitatea teroristului este constituită pe fondul unui cumul de factori care favorizează comportamentul infracțional. Acești factori determină teroriștii să reziste în situații de criză, să își menținî echilibrul și puterea de decizie și să aibă capacitatea de a înfrunta chiar și moartea în vederea îndeplinirii cu succes a sarcinii propuse. Procesele cognitive ale teroriștilor îi ajută să obțină o reprezentare a consecințelor faptelor sale și le stimulează capacitatea de reacție în posibile evenimente. Teroriștii sunt stimulați și impulsionați de un sentiment de autoeficacitate, sentiment care îi acaparează atunci când decid să își plaseze bombe în jurul corpului sau atunci când participă la atentate sinucigașe.
Personalitatea teroristului poate fi analizată și prin prisma unor particularități fizice și psihice dezvoltate în cadrul organizațiilor criminale, în cursul pregătirilor efectuate pentru atingerea scopurilor prin diverse forme de atac. Atacurile teroriste care au avut loc de-a lungul anilor ne-au înfățișat teroriști cu calități fizice, cu abilități de conservare a vigorii fizice și psihice, tenaci, capabili să depășească privațiunile biologice și comoditatea, perseverenți și nu în ultimul rând, agresivi. Multe dintre aceste trăsături sunt dobândite prin pregătirea la care am făcut referire în rândurile de mai sus. Totuși, în cadrul selecțiilor efectuate de către grupările teroriste sunt vizate în mod special calitățile fizice și aptitudinile psihice care sunt indispensabile. Recrutarea de către grupările teroriste se realizează și în funcție de competențele în domenii specifice. Pentru a fi finalizată activitatea criminală, deseori se impune lucrul în echipă. Echipele sunt formate din persoane cu abilități și competențe diferite, asigurându-se prin această structură, maximizarea șanselor de reușită.
Personalitatea teroristului funcționează asemenea unui motor care îi furnizează resursele necesare. Deși este vorba despre o personalitate puternică, aceasta epatează prin conotația negativă pe care o are imprimată, fiind generatoare de atitudini imorale.
III.2.1 Personalitatea teroristului sinucigaș
Sinuciderea a reprezentat dintotdeauna o faptă umană producătoare de nenumărate controverse. Unele persoane au perceput-o ca pe transcendere într-un spațiu metafizic, o manifestare a spiritului liber, pe când alte persoane au dezaprobat-o cu vehemență, blamându-i pe cei care au recurs la astfel de acte. Emile Durkheim, autor al lucrării de referință „Le Suicide” (1897) definește sinuciderea ca fiind „orice caz de moarte care rezultă direct sau indirect dintr-un act pozitiv sau negativ, săvârșit de victima insăși și despre care aceasta știe ce rezultat va produce.”
Corelată cu terorismul, sinuciderea a devenit un mijloc de atingere a scopurilor prestabilite. Prin intermediul atentatelor sinucigașe teroriștii insipră sentimentul de teroare, sentiment sub imperiul cărora le sunt îndeplinite orice cerințe. Prin urmare, putem descrie un atentat sinucigaș ca fiind un act violent, săvârșit într-o stare de deplină conștiență, de către o persoană care identifică certitudinea morții premeditate cu reușita atentatului. Pentru membrii grupărilor teroriste, atentatele sinucigașe reprezintă o strategie victorioasă care influențează negativ moralul publicului.
Există multiple rațiuni care stau la baza atentatelor sinucigașe; acestea pot fi de natură politică, religioasă, ideologii naționaliste etc. Teroristul sinucigaș, aflat în deplinătatea facultăților mintale, poziționeză reușita misiunii mai presus de propria-i viață. El își asumă atingerea obiectivelor propuse cu prețul vieții, dând astfel dovadă de o supunere frapantă. Unii teroriști sinucigași își pierd propria viață din cauza obedienței pe care o au față de lideri. Modurile prin care se produc atentatele sinucigașe sunt multiple, putând fi redate cu titlu de exemplu atașarea unor materiale explozive pe propriul corp, sau conducerea unui vehicul în care se află o bombă. Modurile în care teroriștii sinucigași aleg să își curme viața, evidențiază un curaj incomensurabil și o putere interioară epatantă. Convingerea cu care își susțin cauzele și implicarea totală în lupta pentru atingerea țelurilor fac din teroriștii sinucigași adevărați martiri, în viziunea urmașilor lor. Organizațiile teroriste nu țin seama de sex, atunci cănd desemnează persoana care urmează să fie autorul unui atentat sinucigaș.
Datorită faptului că atentatele sinucigașe se finalizează, în majoritatea cazurilor, cu reușita dorită, numărul acestora a crescut considerabil în ultimii ani. Țintele unor astfel de atentate pot fi personalități politice, ținte militare sau chiar mijloace publice de transport. Islamiștii, conform cercetătorilor culturii musulmane, îi consideră pe așa zișii „sinucigași cu bombă” martiri. Termenul folosit de aceștia este „istishad” și semnifică „cineva care se sacrifică în numele lui Allah”. Sinuciderea produsă din motive persoanele, nu este acceptată de musulmani.
Dintre atentatele sinucigașe care s-au produs de-a lungul timpului menționăm cu titlu de exemplu următoarele episoade: bombardarea ambasadei SUA în Beirut, din 18 aprilie 1983, soldată cu moartea a 63 de oameni; bombardarea sediului Marine SUA și a cartierelor militare generale franceze din Liban, de pe data de 23 octombrie 1983, soldată cu moartea a 241 de marinari și 58 de paramilitari francezi; bombardarea cartierelor militare generale israeliene din Tyre, soldată cu moartea a 141 oameni.
Analizând exemplele menționate, nu este dificil de observat impactul tragic pe care îl are un atentat sinucigaș. Numărul mare de victime, pe lângă faptul că indică amploarea fenomenului, evidențiază lipsa sentimentului de teamă și devotamentul față de misiune.
III.3 Scopurile teroriștilor
Scopurile teroriștilor sunt factorii cu un debordant potențial de influență, decisivi în momentul în care aceștia hotărăsc să adere la o grupare teroristă. Scopurile teroriștilor sunt motive de naturi diferite, ele vizând o anumită recompensă pe care teroristul dorește să o obțină. Această recompensă poate avea caracter patrimonial, sau poate fi de ordin moral (ridicarea în rang, stima de sine, aprecierea în viitor ca un erou).
Centrându-ne încă o dată atenția asupra exemplului prezentat mai sus cu Asabat Ansarhi -militantul pro organizații teroriste palestiniene, putem desprinde din declarația sa că scopul său s-a identificat cu dorința de răzbunare și de recuperare a teritoriului pierdut. Există așadar o relație de interdependență între scopurile teroriștilor și motivația teroristă, acestea prezentând o serie de similitudini.
Scopurile teroriștilor sunt motivații puternice, care îi determină pe aceștia să își schimbe radical traseul existențial, să adopte un comportament antisocial pe o perioadă nedeterminată, până la atingerea obiectivelor propuse. Scopurile nu sunt influențe de moment, ele perpetuându-se până la realizarea cu succes a misiunii, persistând chiar și în fața pericolului morții. Această ultimă ipoteză poate fi atestată prin următorul exemplu: În perioada anilor ’70 o avocată a aderat la gruparea teroristă FNL ( Frontul de Eliberare Națională). Fiind întrebată în cadrul unui interviu dacă nu îi era teamă că va muri în timp ce plasa bombe în barurile armatei franceze ea a răspuns: ”Chiar dacă muream, eu am avut o sarcină de îndeplinit cu riscul vieții și, focalizându-mă pe această sarcină, scopul meu trebuia atins!”
Pornind de la acest răspuns, putem afirma că scopurile teroriștilor implică devotament, dăruire, luptă pentru cauza slujită și nu putem nega că dacă toate aceste forme de implicare ar fi servit unei alte cauze și într-un alt context, cu respectarea principiilor morale, ar fi fost demne de toată admirația. Faptul că teroriștii își asumă imprevizibilitatea morții cu mai multă ușurință, raportat la contextul dominat de conflicte în care aceștia își desfășoară activitatea, indică lupta sinceră și dăruirea totală pentru scopul urmărit. Prin poziționarea în fața pericolului iminent teroriștii au încrederea și mulțumirea de sine că se predau întru totul cauzei pe care o slujesc în mod necondiționat. Din acest motiv unii dintre ei sunt considerați ulterior adevărați martiri, eroi care s-au jertfit pe ei înșiși pentru relizarea scopului propus. Unii teroriști sunt atât de devotați cauzei lor încât se mândresc cu statutul pe care îl au. Când a aflat că este condamnat la 240 de ani de închisoare, Ramzi Yousef, inițiatorul ADM, a afirmat cu fermitate: „Sunt terorist și sunt mândru de asta!”
Deși terorismul este un fenomen mondial nefast și negativ care determină moartea a nenumărate persoane, implicarea teroriștilor în cauzele pe care le slujesc, devotamentul, puterea, expectanțele sunt calități, care privite independent, captează admirația și aprecierea. Prin urmare, sinele teroriștilor împreună cu motivația acestora, se completează reciproc generând reușita planurilor de atac și a actelor sinucigașe.
III.4 Presiunile psihologice de conformare
Este de notorietate faptul că terorismul, ca și fenomen global, este activat și desfășurat la inițiativele și sub conducerea unor organizații teroriste care funcționeză din motive religioase, în baza unei ideologii sau pentru a obține eliberarea politică. Fiecare organizație teroristă presupune o ierarhie, având o structură proprie, o politică proprie, autonomie și fiind, bineînțeles, condusă de un lider.
În cadrul grupărilor teroriste domnește spiritul de echipă – factor care în ochii membrilor grupărilor conturează apartenența la o astfel de formă de organizare ca fiind echivalentă cu soluția nevoilor personale. Identitatea teroristă alimentează subiectul uman care a dobândit-o cu sentimentul ca are un rol în societate, chiar dacă acesta este de factură negativă. Apartenența la o grupare teroristă dezvoltă un simț de potență, un cadru interpersonal, un statut social și un presupus acces la bunăstare. Demn de precizat este faptul că în viziunea teroriștilor actele lor sunt clasificate ca fiind lupte religioase sau eliberări politice – motiv pentru care nu percep sancționarea acestora în conformitate cu legea.
Regula de bază în cazul apartenenței la un astfel de grup este supunerea față de lider. Liderul este autoritatea supremă în cadrul organizației, cel care conduce întreaga activitate. Pentru a fi membru al unei grupări teroriste, cel care aderă trebuie să fie influențat de o automotivație și de dorința de aparteneță de grup. Grupările teroriste pretind angajament total din partea membrilor, fiind deseori interzise relațiile cu outsideri. În literatura de specialitate s-a afirmat ideea că teroriștii al căror simț al importanței provine din faptul că sunt teroriști nu pot fi forțați să renunțe la terorism pentru că aceasta ar însemna să își piardă rațiunea de a exista.
Psihologia de grup este mai complexă și mai dificil de analizat decât psihologia individuală. Diversitatea tipurilor de personalitate existente la nivel de grup, varietatea motivațiilor teroriste precum și factorii sociali și psihologici care au influențat aderarea sunt aspecte care îngreunează analiza psihologiei de grup. Un lucru cert este faptul că pentru membrii care sunt inadaptați din punct de vedere social, sau pentru cei lipsiți de famile, gruparea teroristă devine singurul cadru de relaționare și securitate, motiv care îi constrânge să se conformeze și să comită acte de terorism.
Pentru a adera la un grup terorist și pentru a avea o apartenență durabilă sunt necesare anumite calități precum stăpânirea de sine, respectul față de cei din grup, disponibilitatea de sacrificiu chiar și cu prețul vieții, respectul moral față de lider și față de valorile grupului, loialitate. Ideologia aflată la baza existenței grupului devine implicit ideologia fiecărui membru. Indiferent de natura cauzei pentru care militează gruparea, fiecare membru trebuie să creadă în ea, să o slujească și după cum am menționat anterior, dacă e cazul, să o apere cu prețul vieții. Transformarea în terorist propriu-zis se realizează în cadrul grupării, în urma pregătirilor prealabile și a antrenamentelor. Decizia de a dobîndi identitatea de terorist trebuie să fie asumată în totalitate, lipsită de îndoieli întrucât în cele mai multe cazuri este ireversibilă.
Psihologia dinamicii de grup, solidaritatea de grup, cadrul interpersonal creat și sentimentul de apartenență sunt doar o parte dintre aspectele care îi determină pe membri să rămână în grupare. Identitatea teroristă presupune existența unei mentalități de grup, a unei conduite care să se plieze după cerințele grupului, și nu în ultimul rând implică obediență și supunere necondiționată.
Unul dintre motivele determinante pentru a adera la o grupare teroristă este reprezentat de nevoia de a aparține unei grupări. Din acest motiv, pentru cei recrutați gruparea devine un substituent familial, iar liderii grupărilor sunt ca și părinții lor. Sentimentul de apartenență este cu atât mai puternic și mai benefic pentru teroriști cu cât nivelul de înțelegere între membrii și fraternitatea sunt mai calitative. Nu e de mirare că în momentul în care grupările teroriste sunt atacate de forțele de securitate membrii acestora devin extrem de uniți. Pe de altă parte, membrii care nu sunt susceptibili de un devotament deplin, care pun sub semnul întrebării deciziile sau ideologiile grupării, sau cei care cedează în fața unor presiuni externe împotriva grupării, sunt aspru sancționați. În anul 1972, jumătate din gruparea teroristă Armata Roșie – cunoscută sub numele de JRA – formată din 30 de membri, a contestat strategia grupării. Opozanții, printre care și o femeie însărcinată, au fost legați de niște stâlpi în munții Japoniei, înfășurați în cabluri și aruncați în aer.
Exemplul prezentat întărește afirmația conform căreia decizia de apartenență la o grupare teroristă este ireversibilă. Nu sunt puține situațiile în care membrii grupărilor teroriste sunt forțați să slujească cauza chiar și cu prețul vieții. Paradoxal este că, în cazul persoanelor alienate de societate, apartenența la un grup îi motivează să se integreze cu ușurință și să se dedice totalmente grupului, de multe ori aceștia nefiind conștienți de plenitudinea riscurilor la care se supun.
III.4.1 Presiunile psihologice de comitere a unor acte de violență
Aderarea la o grupare teroristă reprezintă o etapă care determină o schimbare radicală în viața individului care capătă identitate de terorist. Ralizarea acestui pas le conferă teroriștilor un simț de eroism și încredere în sine, sentimente imposibil de simțit în calitate de simplu cetățean. Deși realitatea externă este deseori considerată ca fiind factorul determinant al luării deciziei de a adera la o grupare teroristă, în unele contexte, această hotărâre poate fi luată și datorită climatului psihologic din cadrul organizației.
Sub imperiul deciziei de aderare se produce o considerabilă schimbare din punct de vedere al comportamentului uman. Dacă unii oameni nu sunt adepții violenței, dar sunt adepți veritabili ai cauzei pentru care militează gruparea teroristă la care aderă, atunci survine dificultatea majoră a schimbării viziunii asupra vieții, asupra oamenilor și chiar și asupra modului de soluționare a unor cauze. Pentru unii teroriști onoarea lor personală variază în funcție de gradul de violență cu care își atacă inamicul. Fiind prin simpla existență un fenomen al violenței, terorismul presupune o canalizare totală și irevocabilă a măsurilor adoptate împotriva inamicului. Exteriorizarea violenței, după ample și îndelungi pregătiri și antrenamente, presupune pentru gruparea teroristă o garanție a reușitei.
Un alt aspect care frapează este că teroriștii, în general, nu au capacitatea de a se simți vinovați. Sub premisa că acționează pentru cauze care le oferă un statut moral, aceștia sâvărșesc nenumărate crime, distrug mii de familii și consideră că fac acest lucru în mod justificat, fiind lipsiți de remușcări. Tăria de caracter a membrilor grupărilor teroriste reiese și din violența cu care aceștia săvârșesc faptele. Implicându-se tot mai mult în viața grupării, membrii acestora pierd tot mai mult contactul cu realitatea, aspect care îi afectează atât din punct de vedere psihologic cât și din punct de vedere social. Astfel, repercusiunile faptelor lor sunt ignorate, fiind importante doar din prisma măsurii în care a fost atins scopul propus. Violența întrebuințată este principala lor armă, ignorând în totalitate faptul că religia dezaprobă acest mod de „exprimare”. Chiar și organizațiile teroriste care militează din rațiuni de ordin religios nu regresează, ci sunt constante în exprimarea dorinței de atingere a unor idealuri.
Având în vedere aceste aspecte, constatăm că violența pentru teroriști reprezintă principala formă de manifestare, fiind determinați să o întrebuințeze în mod nelimitat, cu scopul de a induce teroare și de a încununa cu succes misiunile întreprinse.
III.5 Aspectele psihosociologice care influențează gândirea teroristului
Până spre sfârșitul secolului XX s-a considerat că teroriștii suferă de una sau mai multe tipuri de boli psihopatologice, terorismul fiind adesea asociat cu tulburări de personalitate precum paranoia sau narcisismul.
Aceste ipoteze au fost contestate prin intermediul studiilor efectuate în acest sens și a interviurilor luate teroriștilor, metode care au evidențiat că pe lângă faptul că aceștia nu suferă de nici o formă de nebunie, unii dintre ei s-au remarcat ca fiind “înspăimântător de sănatoși” și perfect capabili să adopte decizii raționale. Concluzia studiilor și interviurilor realizate a fost că teroriștii sunt oameni normali dar care expun un comportament care se abate de la normal. Pornind de la această premisă, studiile privind psihologia teroristului efectuate ulterior, au vizat factorii determinanți ai procesului de transformare a indivizilor în teroriști, punând accent și asupra efectelor condițiilor politice și sociale, evidențiind modul în care acestea afectează persoana sau grupul, determinând nevoia de a recurge la violență. Unul dintre autorii unui astfel de studiu este John Horgan, care susține că terorismul trebuie privit ca un proces: ”spre deosebire de indivizii care se nasc cu dizabilități cognitive (de raționare), teroriștii dezvoltă o predispoziție spre violență în timp. Acest proces este influențat de modul în care psihicul individului răspunde la stimulii sociali și de dinamica psiho-socială a grupului.”
Aspectele psihosociologice care influențează gândirea teroriștilor sunt numeroase și deosebit de importante întrucât au un aport considerabil în luarea deciziei de a adera la o grupare teroristă. În subcapitolele următoare vom face o prezentare mai amplă a unora dintre aceste aspecte, prezentare care se va raporta și la rezultatele studiilor de caz efectuate între anii 1966-1976, când a avut loc o compilare a analizelor a peste 350 de cadre teroriste individuale și lideri ai unor grupări teroriste din diferite state.
Studiile menționate mai sus au dus la conturarea unei imagini generale, considerată ca fiind potrivită pentru majoritatea teroriștilor. S-a ajuns la concluzia că în general aceștia au vârste peste 20 de ani, majoritatea fiind absolvenți de facultate. Cu toate acestea, trebuie să avem în vedere că aceste studii evidențiază o imagine a teroriștilor din anii ’70, iar caracteristicile enumerate anterior ca fiind specifice se pliază mai mult pentru contextul social și politic existent în perioada respectivă. În plan contemporan, trăsăturile specifice teroriștilor diferă în funcție de țara din care provin, de contextul politic existent, de ideologia pe care se bazează și de multe astfel de criterii.În mod mod indubitabil există și o serie de aspecte psihosociologice care sunt comune și specifice tuturor teroriștiilor, indiferent de criteriile la care am făcut referire anterior. În această categorie intră idealismul, intelectualitatea, forța fizică, tăria de caracter și multe altele. Cu toate acestea, pentru o mai bună înțelegere a factorilor care influențează gândirea teroriștilor, se impune o prezentare mai detaliată în subcapitolele următoare.
II1.5.1 Vârsta teroristului
După cum am menționat, studiile efectuate spre sfârșitul secolului al XX-lea evidențiau că majoritatea teroriștilor aveau vârste tinere, care nu depășeau cu mult 20 de ani. Acest aspect este valabil și în prezent fiind justificat de forța fizică pe care o are o persoană la această vârstă, de energie, de dorința de a cuceri sau de a schimba lumea.
Terorismul este un fenomen care se caracterizează, în primul rând, prin violență. Violența este o forma de exteriorizare ce presupune forță fizică, curaj, antrenament și dorința de a lupta. Fără dar și poate aceste „atuuri” nu lipsesc din personalitatea nici unei persoane de 20 de ani, vârstă la care se naște și dorința de a avea responsabilități și de asumare a unor angajamente. Toți acești factori sunt favorabili în viziunea grupărilor teroriste care se ocupă de recrutarea membrilor. Ei mizează pe contextul conflictiv existent, pe discrepanțele dintre regimurile politice, pe ideologiile promovate, pentru a atrage persoane dornice de schimbare, de luptă și de afirmare, indiferent de mijloace.
Spre deosebire de membrii grupărilor teroriste, liderii acestora au o vârstă mai inaintată, întrucât ocuparea acestei funcții presupune o experiență opulentă și o capacitate de decizie imbatabilă. Carlos Marighella din Brazilia, considerat a fi teoreticianul terorismului urban, avea 58 de ani pe 6 noiembrie 1969 când a fost asasinat, iar Mario Santucho, liderul ERP ( Armata Populară Revoluționară din Argentina) avea 40 de ani la data la care a fost ucis.
Raportându-ne la cele prezentate până acum, putem concluziona prin evidențierea importanței deținute de vârsta teroristului – considerată a fi unul dintre factorii care influențează puternic gândirea persoanei.
III.5.2 Educația, ocupația și mediul socio-economic al teroristului
Raportat la educația teroriștilor, sursele din literatura de specialitate atestă că majoritatea au o educație peste medie, excepție facând cei din Occident, care sunt needucați sau analfabeți. Între anii 1966 și 1976 studiile au evidențiat că o treime din numărul teroriștilor aveau studii universitare, proporție care nu poate fi stabilită cu exactitate în contextul actual. Educația prezintă importanță și datorită faptului că pozițiile de conducere la nivel local sau național sunt atribuite și în funcție de acest criteriu. În ceea ce privește ocupațiile teroriștilor, nu s-a identificat una care să predomine. Studiile arată că în trecut liderii grupărilor teroriste erau doctori, bancheri, avocați, ingineri, jurnaliști. Mario Santucho, liderul Armatei Populare Revoluționare din Argentina (ERP) era economist, George Habash din Popular Front for the Liberation of Palestine era medic iar Carlos Marighella din Brazilia, considerat a fi teoreticianul terorismului urban era politician și congressman. În prezent nu există studii care să evidențieze o ocupație principală a teroriștilor. Se prezumă că o parte dintre aceștia își păstrează anonimatul, exercitându-și meseria legitimă și transformându-se în teroriști doar la nevoie. În susținerea acestei ipoteze se impune prezentarea situației care aduce în prim plan organizația teroristă ETA, care la infiltrarea poliției a instituit un sistem de „luptători adormiți” format din membri pasivi, femei și bărbați, care duc vieți normale, cu slujbe obișnuite și care după program se antrenează pentru misiuni. Aceștia nu își cunosc unul altuia identitatea reală și primesc instrucțiuni codate de la o sursă anonimă. După îndeplinirea sarcinilor primite aceștia se întorc la viața lor normală. Spre deosebire de membrii altor grupări teroriste, membrii Eta acționează doar timp de 3 ani după care se reintegrează în societate.
Teroriștii sunt produsul contextului social în care își parcurg traseul existențial. O parte dintre ei sunt produsul sărăciei, al foamei, iar alții sunt produsul abundenței și al severității regimului politic (de exemplu teroriștii europeni și japonezi). Aptitudinile si calitățile de care dau dovadă teroriștii în misiunile pe care le întreprind trădează o pregătire, nu doar fizică, ci și o cunoaștere specifică persoanelor din clasa de mijloc și chiar și din cea superioară. Din perspectivă subiectivă consider că vârsta, educația dar și ceilalți factori care urmează a fi prezentați în subcapitolele următoare sunt într-o relație de interdependență, întrucât ei acționează împreună, fiind inexistentă o forță individuală care să dețină o pondere majoritară.
Mediul socio-economic al teroristului poate fi un stimul al deciziei de aderare la o grupare teroristă, însă e greu de crezut că el se identifică cu însăși motivația acestei decizii. Săracia sau bogăția în exces pot afecta modul de gândire, integritatea sau dezvoltarea unei persoane, însă nu reprezintă cauza de sine stătătoare a inițierii unei cariere de terorist.
III.5.3 Sexul teroristului: bărbat terorist – femeie terorist
Nu reprezintă o noutate faptul că majoritatea membrilor grupărilor teroriste sunt de sex masculin și că această proporție a apărut și a reprezentat o constantă în expansiunea terorismului.
Bărbații recrutați pentru a face parte din grupări teroriste sunt în general alienați de societate, considerându-se produsul unor nedreptăți. De regulă, pentru a fi recrutați ei trebuie să simuleze un jaf armat, o crimă sau alte asemenea exerciții care să le evidențieze atributele necesare pentru a dobândi calitatea de terorist. Bărbații teroriști sunt lipsiți de frică, de milă, de remușcări. Au spirit de inițiativă și se caracterizează prin asprime și tendința de a fi violenți. Sunt loiali între ei dar își pedepsesc crunt trădătorii.
Numărul ridicat al bărbaților în cadrul organizațiilor teroriste se justifică prin calitățile fizice ale acestora, calități greu de egalat de către o femeie. Forța fizică necesară, antrenamentele la care sunt supuși, diversitatea armelor folosite, sunt doar o parte dintre aspectele care favorizează alegerea bărbaților în defavoarea femeilor. Tot raportat la aspectul fizic al unui bărbat terorist, este demn de menționat faptul că deși acesta trebuie să fie puternic și sănătos, nu trebuie să iasă în evidență prin imagine și felul de a fi. În general sunt de înălțime medie și nu au o fizionomie sau trăsături anormale care să faciliteze identificarea lor. Au o atitudine aparent obișnuită, vorbind și comportându-se foarte normal. De regulă sunt îmbrăcați foarte bine, fiind pregaătiți în eventalitatea în care trebuie să se integreze în societăți selecte. Cu toate acestea, în caz de urmărire, nu este exclus să apeleze la deghizări sau la operații estetice. Este puțin probabil ca un terorist să poată fi identificat dintr-o mulțime, dacă nu i se cunoaște chipul. De exemplu, Salah Khalef („Abu Iyad”) terorist implicat în evenimentul din 11 septembrie 2001, este descris de către autorul Christopher Dobson ca fiind „negru, de înălțime medie și bine făcut, de neobservat în mulțime”.
În ceea ce privește femeile terorist, opiniile exprimate în literatura de specialitate susțin ideea că acestea sunt mai puternice decât bărbații, mai devotate, neîndurătoare și capabile să suporte suferință. Deși nu au aptitudinile fizice similare cu cele ale unui bărbat, femeile care aderă la grupări teroriste se pregătesc și își dobândesc caracteristicile necesare prin învățare, luptă, antrenament. Astfel, comportamentul femeii terorist poate fi modelat prin învățare dar și cu ajutorul factorilor de personalitate. Un atac terorist din partea unei femei este mult mai surprinzător și de impact, decât un atac produs de un bărbat. Datorită principiilor care vizează personalitatea feminină conturate și vehiculate de-a lungul timpului, dar și a regulilor care au fost impuse femeilor, este mai puțin aștepat și comprehensibil un gest de o asemenea cruzime, săvârșit de o reprezentantă de sex feminin. Apelând la calitatea de mamă sau schițând o figură nonviolentă, o femeie poate înșela mai usor forțele de securitate.
Una dintre primele femei ale terorismului internațional modern este notabila Leila Khaled – o combatantă PFLP ( Popular Front for the Liberation of Palestine) care a deturnat un avion pe 29 august 1969, iar după ce a evacuat pasagerii, l-a aruncat în aer fără a face vreo victimă. A fost o figură reprezentativă inspirând alte sute de femei. O altă detonatoare PFLP, o presupusă Cristina Iraqi bea șampanie în barul unui avion cu reacție al Liniilor Aeriene Japoneze pe 20 iulie 1973, în momentul în care grenada pe care o avea la încheietură a explodat, omorând-o.
Femeile au capacitatea de a se concentra asupra unui singur scop și de a se dedica soluționării unei singure cauze, aspect care le evidențiază ca fiind mai periculoase decât bărbații. Cu toate acestea au existat și femei care s-au înscris în extrema opusă celei prezentate anterior și anume, femeile care s-au îndrăgostit de liderii unor organizații teroriste, devenind active în acest domeniu doar pentru a-i mulțumii pe partenerii lor.Un astfel de tipar este reprezentat de Sibzlle Vorderbrugge, de 26 de ani, activă într-o grupare neo-nazistă notorie, după ce s-a îndrăgostit de liderul acesteia.
Cu privire la motivația teroristă a femeilor putem spune că aceasta este produsul idealismului feminin, care a fost ignorat și vag valorificat în trecut. În țările din Orientul Mijlociu sau în țările catolice femeile încă sunt asuprite, feminismul (mișcare socială care susține egalitatea în drepturi a femeii cu bărbatul în toate sferele de activitate) reprezentând în acest context un puternic factor decisiv. Femeile devin terorist din rațiuni diferite de cele ale bărbatului. Dacă bărbatul devine terorsit pentru putere, glorie, femeia apelează la acest fenomen ca la o ultimă salvare. Fiind conștiente de monstruozitatea faptelor pe care le întreprind, femeile tind să capteze atenția pentru a-și îndeplini obiectivele.
Indiferent de gen, atentatele și atacurile teroriste nu pot fi justificate prin prisma nici unei rațiuni analizate subiectiv sau obiectiv. Pericolul, teroare și violența promovate de acest fenomen sunt devastatoare, având un efect negativ care cu greu poate fi remediat.
III.5.4 Starea civilă a teroristului și aspectul fizic
În a doua jumătate a secolului XX majoritatea teroriștilor erau celibatari. Acest aspect a fost motivat de analiști ca fiind o repercusiune a flexibilității, a mobilității dar și al gradului de pericol pe care îl implică activitatea desfășurată. Totala dăruire pentru o cauză revoluționară nu este nici pe departe compatibilă cu responsabilitatea și implicarea pe care le impune familia sau instituția căsătoriei.
Deși predomină numărul teroriștilor celibatari există și membrii ai grupărilor teroriste care sunt căsătoriți și au familie. Motivația teroristă a acestora provine din diverse surse printre care se numără și dorința de a le oferi un viitor calitativ copiilor lor.
În ceea ce privește aspectul fizic al teroristului, după cum rezultă și din mențiunile făcute în subcapitolele anterioare, acesta are o condiție fizică bună care se dezvoltă și datorită antrenamentelor pe care le efectuează în mod constant.Teroriștii sunt puternici, antrenați, dar nu epatează prin aspect fizic, ținută, conduită, vestimentație coafură sau alte asemenea aspecte. Sunt persoane care au o figură comună, fără particularități care să faciliteze identificarea lor. Atunci când contextul o cere, teroriștii pot apela la operații estetice sau deghizări.
Deși nu reprezintă factori de o importanță monumentală, starea civilă și aspectul fizic al teroristului sunt criterii auxiliare în analiza acestor tipologii umane întrucât, alăturate unor alte particularități la care am făcut referire până acum, pot conduce către un portret general al personalității teroristului.
IV. Mijloace de prevenire și combatere a terorismului
Pentru a pune în discuție metodele de prevenire și combatere a terorismului trebuie mai întâi subliniat faptul că terorismul se poate manifesta sub mai multe forme. El poate fi naționalist, biologic, cibernetic, de stânga, sponsorizat de stat, intelectual și alte astfel de forme. Toate aceste tipuri de terorism presupun strategii de luptă diferite, influențate de natura scopului urmărit. De exemplu, terorismul intelectual este considerat de unii autori de specialitate ca fiind asemenea unei mașinării care are la bază complicități doctrinare și rețele generale. Fiecare tip de terorism are o caracterizare diferită, care este influențată de expansiunea fenomenului în cauză și de gravitatea efectelor produse. În lupta contra acestui flagel social trebuie să evităm transformarea entuziasmului de a găsi soluții rapide, în însăși agravarea „bolii”.
Prin urmare, în subcapitolele următoare vor fi prezentate o serie de măsuri de prevenire și combatere a terorismului, măsuri a căror conștientizare, utilizare și perpetuare ar putea diminua în mod substanțial evoluția și extinderea flagelului terorist.
IV.1 Terorismul și mass media
În contextul social actual mass media deține un rol de o importanță debordantă, ea fiind cea care transmite informații publicului, interpretează și difuzează sau, după caz, elimină chestiuni care țin de ordinea publică. Încă de la început se impune mențiunea că aspectele prezentate în acest subcapitol vizează media în adevăratul sens al cuvântului, media care desfășoară activitatea, dacă nu în totalitate, cel puțin cât mai aproape de standardele calitative impuse de opinia publică.
Mulți autori din literatura de specialitate au opinat că între terorism și media există o strânsă legătură, aceasta din urmă fiind cea care face cunoscute ideologiile, cerințele, exepctanțele și obiectivele organizațiilor teroriste. Această aserțiune este prezentă de mult timp în doctrina de specialitate, dar și în afara ei. O vociferare a acestei idei a avut loc în anul 1985 când primul ministru britanic Margaret Thatcher – numită și Doamna de fier – a suținut în unul dintre discursurile sale că ”teroriștii se hrănesc din publicitatea mediatică motiv pentru care ar trebui privați de oxigenul mass-media”. Nu este un secret faptul că terorismul este un subiect care vinde. Dramatismul care se degajă din imaginile surprinse de la locul atentatelor, evidențierea numărului de victime, prezentarea poveștilor de viață a unora dintre acestea, sunt doar o parte din metodele la care apelează media pentru a capta atenția. Din această perspectivă media poate fi considerată un sprijin pentru organizațiile teroriste, care prin atentatele săvârșite, își impun punctul de vedere, cer cu vehemență îndeplinirea cerințelor. Prin faptul că există o concurență acerbă în domeniul media, atât în ceea ce privește televiziunile și varietatea canalelor, dar și în ceea ce privește presa scrisă, se dezvoltă tendința de a elimina orice considerente de ordin psihologic, moral sau etic, urmărindu-se în principal, creșterea audienței și ocuparea poziției de lider pe piață. Media urmărește profitabilitatea, succesul la public, iar organizațiile teroriste distribuie materiale care în mod indubitabil atrag câștiguri materiale.
Un alt aspect deloc lipsit de importanță este că media joacă un rol pozitiv pentru organizațiile teroriste întrucât, prin modul de transmiterea informațiilor, intensifică starea de teroare, de panică, de tulburare – aspect urmărit de teroriști. Prin modul repetat de difuzare a imaginilor de la locul atentatelor, prin difuzarea declarațiilor martorilor, prin exagerările inserate în prezentarea știrilor, se intensifică starea de frică, de anxietate și chiar și sentimentul personal de securitate. Prin urmare, media, deși este cel mai important mijloc de comunicare și de informare, nu trebuie să tindă să supraevalueze situațiile pe care le ia la cunoștință, ci dimpotrivă, trebuie să le prezinte populației, fără exagerări, fără a produce impacte emoționale puternice, ci cu sinceritate, transparență și chiar să propună soluții.
Revenind la interviul prezentat cu Asabat Ansarhi – militant pro organizații teroriste palestiniene, privitor la mass media acesta a declarat că „mass-media face rar o declarație informațională a realității din mijlocul războiului palestiniano-israelian”. Această afirmație întărește mențiunea anterioară, conform căreia pentru a avea succes la public și pentru a vinde media recurge la exagerări, fiind ajutată de faptul că are posibilitatea de a adauga sau de a scoate chestiuni importante pentru informațiile ce urmează a fi transmise. Pentru a vinde media are nevoie de violență, iar autorii terorismului au nevoie de media pentru a da acțiunii lor o legitimitate discursivă și pentru a conferi motivațiilor lor o încărcătură mai mare în spațiul public. Terorismul este stimulul care determină mass media să vorbească și să aducă în prim plan aspecte pe care societatea tinde să le elimine din aria sa de socializare: violența și moartea. Deși în contextul social actual, criminalitatea încă reprezintă un fenomen infracțional dezvoltat și răspândit, acesta nu produce efectele și nu are impactul pe care îl creează terorismul. Una dintre ironiile terorismului este aceea că promovează exact ceea ce societatea respinge cu vehemență. Opinia publică este exponentul relației dintre media și terorism, este cea care recepționeză, analizează și percepe toate informațiile transmise. Opinia publică este descrisă ca fiind „un referent imaginar, ideal și utopic care, în esență, servește drept principiu de legitimare a discursurilor și a acțiunilor politice.” Deși nu poate fi individualizată, opinia publică este „interlocutorul” mass mediei, al terorismului, al sistemului politic dar și al altor structuri, ea fiind cea care asigură, sau nu, reușita planurilor realizate de pionii menționați anterior.
Ca măsura de prevenire a terorismului media deține cele mai puternice atuuri, dar utilizarea acestora este limitată de pragmatismul prin care aceasta se caracterizează. Toate măsurile care ar putea fi elaborate și promovate împotriva terorismului, ar putea avea un impact mai puternic dacă ar fi sprijinite de media – singura care deține suprafață de emitere la nivel național. Indiferent de natura sau de complexitatea măsurilor de prevenire adoptate, atât timp cât existența acestora nu este adusă la cunoștința populației în sens larg, acestea nu vor putea fi de efect. Media reprezintă temelia, pilonul de suținere pentru mijloacele de contracarare a terorismului, ea având o importanță majoră în reușita acestei misiuni.
Schimbarea modului de prezentare a terorismului ar transforma media într-o forță invincibilă care ar putea zădărnici planurile inițiate de către organizațiile teroriste. Abținerea de la fotografierea de aproape a victimelor, diminuarea numărului de difuzări cu persoanele aflate într-o stare accentuată de anxietate și panică, reducerea numărului de difuzări a filmărilor realizate de teroriști, limitarea interviurilor cu teroriștii activiști dar și echilibrarea balanței dintre știrile prezentate într-o zi și difuzarea efectelor unui atac terorist sunt doar o parte din măsurile care ar putea diminua frica și ar putea minimaliza șansele de reușită a misiunilor inițiate de teroriști.
IV.2 Avertizarea publicului și antrenarea societății civile în fața terorismului
Unul dintre „trucurile” utilizate de teroriști pentru a-și atinge obiectivele, este inducerea terorii. Sub imperiul acestei stări de teamă, de anxietate, pentru a-și salva viața, oamenii sunt în stare de orice. Prin urmare, una dintre căile de a face față terorii este aceea de reducere a anxietății iraționale. În reușita acestei metode, un aport important îl are mass media, care poate schimba modul de avertizare a publicului prin metodele evidențiate în subcapitolul anterior. Avertizarea trebuie să aibă loc atunci când sunt informații care să confirme pregătirea unui atentat terorist care poate pune în pericol vieți umane, sau atunci când sunt vehiculate amenințări serioase cu privire la acest aspect.
Avertizarea publicului cu privire la atentatele teroriste trebuie efectuată în concordanță cu informațiile reale, fără exagerări și fără tendința de a augmenta. Avertizarea trebuie să fie clară, să nu fie vagă, pentru a nu fi ignorată. Avertizările și circularele de natură amenințătoare din partea sau făcute în numele liderilor teroriști trebuie furnizate într-o manieră non-vijelioasă, pentru a evita o panică falsă. De exemplu, Israelul a trecut de la publicarea foarte restrânsă până la publicarea a 30 de atacuri teroriste pe zi. O avertizare trebuie efectuată prin expunerea unor date relevante, a unor informații concise cu privire la dată, loc și chiar cu anumite sugestii privind modul de reacție. Avertizarea publicului este într-o oarecare legătură cu antrenarea sociețații civile care presupune o anumită conștiință a oamenilor care nu trebuie să se alimenteze cu teamă irațională, nu trebuie să devină obsesivi în privința terorismului.
În general, teroriștii nu urmăresc moartea unei anumite persoane, ci doresc să inducă teamă și demoralizare în rândul populației largi. Nu moartea unor victime imediate și selectate aleatoriu este obiectiviul unui atentat terorist, ci panica. Prin urmare, populația trebuie să evite alarmarea nefondată, starea permanentă de teamă, și chiar deplasarea în locurile în care numărul atentatelor teroriste este în creștere. Prin modul de operare, teroriștii transmit populației că oricine, oricînd, oriunde poate fi victima unu atac terorist, lucru care ajunge să afecteze activitatea din viața de zi cu zi a oamenilor. Astfel, mijloacele de transport în comun, locurile publice sunt privite cu îndoială, fiind considerate riscante. Tocmai această mentalitate trebuie evitată, trebuie corectată și înlocuită. Terorismul nu este un fenomen care trebuie privit cu indiferență, dar nici nu trebuie să afecteze viziunea asupra vieții. Este un fenomen negativ, răspândit, imprevizibil, dar care poate fi combătut sau, cel puțin, este un fenomen a cărui expansiune poate fi diminuată.
Ca principal mijloc de comunicare și informare, media joacă un rol important atât în avertizarea publicului cât și în antrenarea societății civile. Difuzarea în mod frecvent a unor documentare pe tema terorismului, intervievarea unor specialiști în domeniu sau chiar a unor psihologi care pot aborda acest subiect, sunt o mică parte din metodele prin care media poate contribui la diminuarea panicii și a anxietății generate de terorism. Deși în țara noastra nu au avut loc atentate teroriste, asta nu înseamnă că nu trebuie să fim informați cu privire la acest subiect, în special cu privire la metodele de contracarare a acestui fenomen. Pe lângă faptul că trebuie să empatizăm cu statele care se confruntă cu această problemă, imprevizibilitatea atacurilor teroriste reprezintă un motiv însemnat pentru care trebuie să fim informați și pregătiți, chiar și din punct de vedere psihic.
IV.3 Educația-instrument pentru prevenirea terorismului
Un alt mod de „înfruntare” a terorismului propus de literatura de specialitate, este educația. Elaborarea unor programe complexe bazate pe promovarea unei politici educațional-explicative, care să aibă drept țintă sprijinirea publicului în vederea diminuării nivelului de anixietate irațională, și pentru a întări starea de siguranță morală în fața pericolului terorist, reprezintă una dintre măsurile cu rezultate promițătoare pe care educația le poate efectua.
Premisa că informația înseamnă putere poate fi dezvoltată prin mențiunea că trebuie să conștientizăm existența terorismului, efectele sale negative și faptul că este un conflict psihologic a cărui perpetuare și dezvoltare este sprijinită, în subsidiar, de teama noastră. Dacă acest fenomen nu ar fi alimentat cu anxietatea pe care noi o simțim, ar deveni unul dintre multele fenomene distrcutive a cărui denumire nu ar mai fi relaționată cu efectele sale. Din această perspectivă consider că teroarea indusă de flagelul terorist poate fi ameliorată prin informații numeroase și diversificate care să vizeze modul de operare al organizațiilor teroriste, interesele acestora, cauzele pentru care militează. Un astfel de program este ICT, care cuprinde un exces de activitate explicativă și care urmărește neutralizarea strategiilor terorismului și diminuarea influenței psihologice și a anxietății cauzată de teroare. Implementarea unor astfel de programe educaționale într-un număr mai mare, presupune sprijinul și implicarea unor numeroase instituții ale societății precum partidele politice, mass-media, biserici, școli, universități – care să lupte pentru promovarea legilor morale, culturale și sociale. O astfel de activitate educțională presupune organizarea de cursuri, conferințe, seminarii și programe de educație continuă în licee, universități, unități de poliție, la forțele armate. Fără îndoială aceste proiecte de educație, pentru a avea rezultatul scontat, și anume contracararea și eradicarea terorismului, trebuie implementate la nivel mondial.
Ca măsură de prevenire a terorismului, educația presupune promovarea accentuată a unor valori de natură morală și socială. Ea se bazează pe cultivarea receptivității, a respectului față de sine și față de ceilalți, a respectului față de diversitatea situațiilor și a stilurilor de viață, toate acestea fiind conștientizate prin intermediul unui dialog constructiv. Aceste acțiuni educative pot modela sau chiar modifica procesul de formare a personalității, viziunile și percepțiile asupra vieții, asupra societății și chiar și asupra religiilor. Educația reprezintă așadar o acțiune socială menită să ajute la dezvoltarea personalității umane într-o manieră dezirabilă, responsabilă, care să implice prețuirea normelor morale. Educația pentru prevenirea terorismului poate fi manifestată în sens restrâns, prin simpla menționare în clasă a formelor terorismului și a categoriilor de conflicte care activează manifestarea acestuia, dar și în sens larg, prin predarea unei discipline care să centreze atenția asupra flagelului terorist, la toate nivelurile procesului educativ. Scopul urmărit este ca populația să se familiarizeze cu aceste informații, să le conștientizeze și să se elibereze de sub imperiul anxietății.
Prin practicarea une educații în maniera descrisă, se contribuie la influențarea oamenilor în vederea participării la consolidarea unei lumi pașnice, în care violența, agresivitatea, discriminarea, ura, războiul și teroarea sunt reduse în mod substanțial, iar subiectul uman este format în spiritul solidarității și al respectului cu cei din generația sa.
IV.4 Campanii publice, exerciții și simulări
Există în lume state care desfășoară campanii menite să diminueze expansiunea terorismului. Prin intermediul acestor campanii, civilii au fost informați cu privire la existența unui număr la care pot apela în cazul în care doresc să raporteze identificarea unor obiecte sau comportamente suspecte.
În desfășurarea unor astfel de campanii, mass-media are un rol primordial întrucât cunoașterea acestora de către public nu poate fi făcută în adevăratul sens al cuvântului, decât prin intermediul prinicipalelor surse de informare. Astfel, aceste campanii sunt făcute publice prin difuzarea lor la televizor, prin prezentarea lor în presa scrisă, prin afișarea lor pe panouri amplasate în zone cu circulație intensă și prin multe alte asemenea metode care au menirea de a informa publicul. Cu titlul de exemplu se impune prezentarea situației din Australia, țară în care o broșură care conținea explicații privind terorismul, a fost editată în 31 de limbi și distribuită la toate casele de pe continent; o campanie similară a avut loc și în Londra, fiind utilizat sloganul „dacă îl suspectezi, reporteză-l!”
Constatăm că aceste campanii suplimentează publicul cu informații auxiliare pentru înțelegerea acestui fenomen, informații constructive și în ceea ce privește diminuarea anxietății iraționale degajată de terorism.
O altă modalitate prin care publicul își poate învinge teama este reprezentată de exerciții și simulări. Organizarea acestora revine în sarcina autorităților locale în colaborare cu unitățile de urgență și de salvare, excepție facând exercițiile practice organizate la nivel național de către armată și poliție. Un astfel de exercițiu a fost organizat în București, pe 18 aprilie 2013, când luptătorii de la Serviciul de Intervenție și Acțiuni Speciale au pus la cale o serie de acțiuni de simulare a salvării unui autobuz plin cu pasageri, deturnat de patru teroriști. Prin intermediul acestor exerciții sunt monitorizate organizarea, pregătirea și abilitatea profesională a forțelor de securitate în momentul unui presupus atac terorist. Totodată, prin efectuarea acestor exerciții și simulări se dorește augmentarea încrederii publicului în forțele de securitate și a tuturor celor care au datoria de a supraveghea siguranța națională, evidențiindu-se că aceste mecanisme sunt bine pregătite și pot face față în eventualitatea producerii unui atac terorist. Din aceste motive efectuarea unor simulări sau exerciții este publică. Principalul efect a cărui producere este urmărită prin organizarea acestor acțiuni este neutralizarea temerii și a anxietății create de terorism – efect urmărit prin utilizarea tuturor mijloacelor și metodelor de prevenire a terorismului prezentate în acest capitol.
Prin utilizarea ansamblului de metode de combatere a terorismului propuse în cadrul acestei lucrări, consider că diminuarea expansiunii flagelului terorist este o certitudine. Sprijinul, implicarea, aderarea la aceste modalități de contracarare sunt necesare în vederea realizării obiectivului propus, obiectiv care nu vizează o anumită categorie de oameni, sau de entități statale, ci întreaga populație. Prin urmare, se impune mențiunea că fiecare dintre noi poate contribui la această luptă, prin utilizarea unor mijloace variate, aparte de cele analizate până acum, esențiale fiind inițiativa, dăruirea și efortul depus. În concluzie, terorismul nu este un fenomen imposibil de eradicat, ci pasivitatea noastră și “consimțământul” acordat în mod tacit îl fac de necombătut.
IV. 5 Metode de combatere a terorismului
Problema combaterii terorismului preocupă de multă vreme atât entitățile statale cât și comunitatea internațională. Din această rațiune, în prezent există o serie de convenții internaționale dar și regionale care reglementează responsabilitatea statelor în combaterea terorismului. În categoria convențiilor internaționale, un loc central îl ocupă Convenția internațională cu privire la reprimarea finanțării terorismului, adoptată de Adunarea Generală a Națiunilor Unite, în New York, pe 9 decembrie 1999. Din rândul convențiilor regionale, importanța cea mai mare la nivel european o deține Convenția europeană pentru reprimarea terorismului, adoptată la Strasburg pe 27 ianuarie 1977. Această Convenție a fost ratificată de România prin legea numărul 623 din 19 noiembrie 2002, publicată în Monitorul Oficial numărul 852 din 26 noiembrie 2002.
Dinamica terorismului este reflectată și prin evoluția instrumentelor internaționale de prevenire și de combatere a fenomenului în sine. Din acest motiv, ocupă un loc important în stabilirea strategiilor de combatere a terorismului rezoluțiile Adunării Generale ale O. N. U. sau ale Consiliului de Securitate al O. N. U. Dintre acestea, pot fi menționate: Rezoluția 59/46 din 16 decembrie 2004 (care reglementează măsurile privind eliminarea terorismului internațional) și Rezoluția 59/80 din 16 decembrie 2004 (reglementează măsurile care vizează împiedicarea teroriștilor de a obține arme de distrugere în masă).
Evenimentele petrecute pe 11 septembrie 2001 în America evidențiază un moment de referință în reacția represivă față de terorism, întrucât după acest episod S. U. A. declară război terorii, hotărând ca la teroarea totală să răspundă cu un război total. Prin urmare, expresia Global War on Terror (GWOT) definește în mod oficial axa principală a politicii americane în domeniu. Constatăm în urma celor prezentate că promptitudinea apariției unor metode de combatere a terorismului este, în unele cazuri, condiționată de gradul de extindere al acestui fenomen și de amprenta pe care acesta o are asupra unei entități statale sau chiar asupra comunității internaționale. Această ipoteză explică, într-o oarecare măsură, discrepanțele existente între măsurile de combatere a terorismului, inițiate în orice stat, și cele existente în România.
Decizia politică de luptă împotriva terorismului aparține civilizației și vizează protecția prin lege și printr-un sistem coerent de constrângeri și de acțiuni, a cetățeanului, comunității, proprietății, instituțiilor, statului și sistemelor de valori împotriva actelor teroriste. Imprevizibilitatea atacurilor teroriste poate fi diminuată, în orice zonă, prin intermediul unui sistem de politici bine organizate, care să cuprindă politici de investigare, politici de evaluare, politici de contracarare a efectelor, politici de eradicare a cauzelor, politici de prevenire, politici de finanțare a structurilor și acțiunilor îndreptate împotriva terorismului, politici de pregătire a forțelor, mijloacelor și populației pentru a duce un război antiterorist. Aceste politici sunt consacrate prin intermediul convențiilor sus-menționate.
Raportându-ne la teritoriul românesc, vom menționa că politicile anititeroriste existente aici sunt puse în aplicare de către autoritatea națională competentă în domeniu și anume Serviciul Român de Informații (SRI): “Misiunea noastră este să protejăm populația României de amenințarea teroristă. Facem acest lucru punând accentul pe prevenirea riscurilor, prin culegere de informații și cooperare – națională și internațională. Obiectivul nostru este să identificăm și să eliminăm vulnerabilitățile și factorii de risc, să dejucăm intențiile și planurile entităților teroriste și, nu în ultimul rând, să împiedicăm importul de problematică teroristă dinspre zonele de conflict către țara noastră și spațiul european. Pentru îndeplinirea acestei misiuni, trei departamente distincte își unesc eforturile:
Departamentul dedicat culegerii de informații, care asigură monitorizarea constantă și analiza riscurilor teroriste la nivel național și în raport cu evoluția globală a fenomenului terorist.
Brigada Antiteroristă, care asigură intervenția anti/contrateroristă la nivel național, dar și securitatea aeroportuară (pasageri și cargo), pe toate cele 17 aeroporturi civile din țară, precum și securitatea zborurilor companiilor românești de aviație (Air Marshal). În plus, are misiunea de a realiza intervenții pirotehnice anti/contrateroriste la nivel național, precum și securitatea diplomatică – protecția antiteroristă a unor obiective și personalități.
Centrul de Coordonare Operativă Antiteroristă (CCOA), care se constituie în interfață a SRI cu instituțiile și autoritățile naționale ce fac parte din SNPCT. În situație de criză teroristă, acesta asigură, logistic și operațional, funcționarea Centrului Național de Acțiune Antiteroristă (CNAA) – o structură activată ad-hoc pentru soluționarea situației de criză teroristă.”
În concluzie, metodele de combatere a terorismului sunt diverse și diferă de la stat la stat fiind comune doar cele elaborate la nivel de comunitate internațională, sau după context, la nivel de comunitate regională, important fiind faptul că existența acestora este indispensabilă pentru eradicarea terorismului și vitală pentru protejarea umanității. Pentru a fi atins obiectivul urmărit, complexitatea acestor metode este irelevantă în comparație cu aspectul calitativ deținut.
V. Studiu de caz
Tigrii pentru Eliberarea Regiunii Tamile Eelam (LTTE)
Profilul grupării
„Cunoscută și sub denumirea de Tigri Tamili, LTTE s-a născut din conflictul etnic din Sri Lanka (țară insulară asiatică situată în sudul Asiei, în Oceanul Indian a cărui capitala este Colombo) între majoritatea populației sinhaleză și etnicii minoritari tamili care reprezintă 17% din populație. Conflictul a apărut ca rezultat al acțiunilor guvernamentale care violau drepturile tamililor. Din acest motiv, în perioada anilor 1948-1977, o grupare de tineri șomeri, dar cu studii, realizând importanța creerii unei provincii nordice tamile, s-a ridicat împotriva guvernului. Astfel a început campania pentru independența regiunii tamile Eelam, regiune situată în partea de nord a insulei.
Pe 5 mai 1976 a fost înființată gruparea LTTE, având la bază fondatorii mișcării militare de tineret. LTTE a obținut dominația asupra a peste 35 de grupări de gherilă tamile. Mișcările de gherilă tamile sunt compuse, la rândul lor, din grupuri cunoscute sub numele de Tigri – aspect care explică și denumirea atribuită organizației. Printre primele lor acte teroriste, cel mai răsunător a fost cel din septembrie 1978, când au distrus un avion de pasageri cu o bombă cu ceas. În următorii ani de existență, Tigrii au înființat filiale în întreaga lume reprezentând cea mai dezvoltată rețea din istoria terorismului.
Profilul membrilor
După cum rezultă și din mențiunile de mai sus, LTTE este o organizație formată exclusiv din persoane de etnie, fiind constituită aproape în întregime din tineri tamili hinudși. Deși numărul hindușilor este destul de mare, în cadrul grupării se găsesc și creștini în număr semnificativ. În ceea ce privește vârsta membrilor, statisticile efectuate arată că, deși inițiatorii acestei mișcări aveau la început, în medie, 30 de ani, cu timpul situația s-a modificat. În 1990 aproximativ 75% din cea de-a doua generație de membrii aveau sub 30 de ani; 50% dintre ei aveau între 15 și 21 de ani iar 25% aveau între 25 și 29 de ani.
Cu privire la mediul socio-economic al membrilor se impune mențiunea că aceștia provin din clasa de mijloc. În 1993 LTTE avea 10.000 de cadre, toți fiind tamili hinduși, urmând ca în anii următori, numărul acestora să scadă drastic, ajungând la 3000 în anul 1998. Din acest motiv LTTE a devenit dependentă de Brigada Juniorilor, a cărui membrii erau fete și băieți cu vârsta cuprinsă între 10 și 16 ani. Prin urmare, LTTE a instituit baze de antrenament pentru femei și pentru copii. Directorul Spionajului Militar din Sri Lanka estima că 60% din luptătorii LTTE aveau sub 18 ani și că o treime dintre ei erau femei.
Raportat la educația membrilor LLTE, cercetările efectuate arată că aceștia au studii superioare, sunt vorbitori de limbă engleză și au relații strânse cu Occidentul. În mod paradoxal, multe dintre grupările Tigru sunt conduse de tamili cu studii puține.
Profilul liderului principal al LTTE
Liderul principal LTTE este Velupillai Prabhakaran. Cu titlu de generalități vom spune că acesta s-a născut pe 27 noiembrie 1954, într-un sat de pe coastă, în apropiere de Jaffna. Este fiul unui oficial guvernamental hindus pios, agricultor, care era cunoscut ca fiind atât de incoruptibil încât refuza și o cană de ceai din partea subalternilor săi. În copilărie,Velupillai obișnuia să omoare păsări cu praștia. Era un elev mediocru. A abandonat școala la 16 ani și s-a alăturat unor bande activiste. În 1972 a ajutat la înființarea unei grupări militante numită Noii Tigri Tamili, devenind co-liderul acesteia la 21 de ani. Le-a impus un cod strict de comportament celor 15 membrii: fără fumat, fără băutură. Acesta considera că doar prin sacrificiul suprem puteau să își atingă scopul de a instaura o patrie proprie.
Prima sa acțiune teroristă l-a făcut cunoscut pe plan național, fiind reprezentată de asasinarea noului primar ales al Jaffnei. În urma acestui atac a câștigat putere considerabilă și prestigiu. Devenise urmărit general, reprezentând o rușine pentru tatăl său pacifist. În lumea subterană din Sri Lanka, pentru a conduce o bandă trebuie sa îți faci mai întâi o reputație de om violent și să ai crime la activ. Îndeplinind ambele cerințe, Velupillai Prabhakaran a reușit să își consolideze controlul asupra bandei sale, căreia i-a schimbat numele în Tigrii pentru Eliberarea Eelamului Tamil în 5 mai 1976.
Misiunile sale din Nadu de la începutul anilor ’80 l-au transformat în erou popular. Prabhakaran s-a căsătorit în 1983 cu frumoasa Mathivathani Erambu. Începând din acel moment, li s-a permis tuturor Tigrilor să se căsătorească după 5 ani de luptă. Soția, fiul și fiica lui Prabhakaran se ascund în Australia.
Carismaticul Prabhakaran și-a câștigat o reputație de geniu militar. Purtând mustață și având niște ochi ageri, Prabhakaran a fost numit adesea : „noul Pol Pot al Asiei”, ”criminal aspru”, ”megaloman” și „introvertit”. Este foarte rar văzut în public. Își petrece timpul plănuind crime civile, care vizează politicieni și inamici tamili. Prabhakaran rămâne o enigmă chiar și pentru cei mai apropiați și loiali subalterni ai săi. Printre eroii săi preferați se numără actorul Clint Eastwood. I-a asasinat pe mai mulți dintre comandanții săi, suspectându-i de trădare. Cu toate acestea, el inspiră devotament fanatic printre luptătorii săi.
Prabhakaran și liderul său militar, care ocupă și funcția de ofițer șef de spionaj, Pottu Amman, sunt principalii lideri LTTE acuzați de asasinarea lui Gandhi. În 27 ianuarie 1998, Înalta Curte din Colombo a eliberat mandate de arestare pe numele lui Prabhakaran, Amman și a altor opt teroriști acuzați de uciderea a 78 de persoane și de distrugerea Sediului Băncii Centrale în explozia din 1996 și de săvârșirea altor acte criminale în perioada 1 Iulie 1995-31 Ianuarie 1996. Prabhakaran a somat în mod repetat națiunile occidentale să nu mai ofere sprijin militar Sri Lankăi, amenințând că le vor ataca cetățenii.
Profilul luptătorilor sinucigași LTTE
LTTE are o forță militară feminină și folosește femei în luptă. Femeile – terorist LTTE joacă în forță un rol cheie. Un număr necunoscut de membri ai trupelor de comando feminine sunt membri ai unității de elită cunoscută sub denumirea de Tigrii Negri. Membrii acestei unități sunt descriși ca fiind „luptători sinucigași” și poartă la gât o sticluță ce conține cianură de potasiu. Sinuciderea este un fenomen foarte răspândit pe care membrii LTTE o consideră simbol suprem de curaj și devotament față de cauză, este folosită în timpul ceremoniei finale de inițiere. Luptătorul LTTE care poartă această sticluță trebuie să o folosească negreșit în cazul în care misiunea sa eșuează; în caz contrar, va avea parte de o moarte mult mai dureroasă în mâinile LTTE. Unul dintre primele cazuri a avut loc în octombrie 1987, când LTTE a ordonat unui grup de lideri capturați și duși în Columbia să se sinucidă.
Tigrii Negri include membri de ambele sexe. „Fata cu bomba la brâu” LTTE care l-a asasinat pe primul ministru indian Rajiv Gandhi în 21 mai 1991, după ce i-a oferit acestuia o ghirlandă de flori, era o tamilă hindusă de doar 18 ani din Sri Lanka, care avea lipită de corp o bombă. Explozia a omorât încă 17 oameni, inclusiv un fotograf care imortaliza atentatul. De-a lungul următoarelor două luni de investigații, nu mai puțin de 25 membri LTTE s-au sinucis pentru a evita prizonieratul.
Cu toate ca asasinarea lui Gandhi a avut repercursiuni negative, atacurile sinucigașe au rămânând metoda de bază a teroriștilor LTTE. În 31 ianuarie 1996, un sinucigaș cu bombă LTTE a ajuns în fața Băncii Centrale din Sri Lanka purtând asupra lui 156 kg exploziv, omorând cel puțin 91 de oameni, rănind 1 400 și distrugând o duzină de clădiri de birouri din districtul financiar al Sri Lankăi. În 16 martie 1999, o luptătoare LTTE s-a aruncat în aer după ce a sărit în fața mașinii unui ofițer de poliție care lupta contra terorismului, într-un atac efectuat în afara orașului Colombo. Totuși mașina a evitat-o, împiedicând explozia. Complicele femeii s-a sinucis și el, înghițind cianură. În 29 iulie 1999, o altă sinucigașă cu bombă l-a asasinat pe Neelan Tiruchelvam, educat la Harvard, politician din Sri Lanka, care milita pentru pace, în Colombo, aruncându-se în aer chiar în fața geamului mașinii victimei.”
Analiza organizației din perspectivă psihosociologică
Pornind de la aspectele relatate se impune efectuarea unei analize din perspectivă psihosociologică, analiză care să evidențieze că noțiunile prezentate în partea teoretică a acestei lucrări, au un corespondent în planul real.
Motivația teroristă care îi domină pe membrii grupării LTTE, este reprezentată de dorința de a obține independența regiunii tamile, context care ar contribuii în mod esențial și la respectarea drepturilor. Motivația teroristă își are rădăcinile în conflictul etnic, reprezentând o extindere a acestuia. Ne aflăm așadar în prezența unei motivații de natură politică. Numărul ridicat de membri denotă existența unui context politic deficitar, în special pentru minorități, lipsit de prevederi cu caracter imperativ care să susțină respectarea drepturilor acestora.
Centrându-ne atenția asupra personalității membrilor grupării, putem constata că aceștia se remarcă ca fiind de o tărie psihică neasemuită, șocând prin modul de operare și prin implicarea totală în existența grupării. Faptul că sunt pregătiți să moară în orice moment denotă un devotament incomensurabil, dobândit odată cu aderarea la gruparea teroristă și dezvoltat în cadrul acesteia. Descrierea succintă a atentatelor realizate, prezentată anterior, evidențiază o personalitate puternică, incompatibilă cu sentimentul de teamă sau cu remușcările; sunt oameni duri, agresivi, care își canalizează energia negativă și frustrările acumulate asupra inamicilor. Idealurile personale se identifică cu cele ale grupării. Organizația reprezintă cadrul familial, motiv pentru care majoritatea teroriștilor sunt celibatari. Sunt pregătiți să iși asume responsabilități care să fie strict relaționate cu gruparea.
Pentru a trece în revistă aspectele psihosociologice care influențează gândirea și comportamentul teroristului, se impune mențiunea că membrii LTTE sunt în mod predominant tineri, după cum rezultă si din profilul prezentat, având vârste cuprinse între 15 și 30 de ani, cu excepția liderilor care au vârste mai înaintate. Faptul că au optat pentru aderarea copiilor și femeilor în cadrul grupării, reprezintă un semnal de alarmă îndreptat către cei care ignoră cerințele și nevoile grupării. Tot acest aspect evidențiază pericolul social reprezentat de existența unei astfel de grupări care ignoră orice considerent de ordin moral și chiar afectiv.
Cu privire la educația teroriștilor LTTE remarcăm datorită numărului mare, că aceștia reprezintă rezultatul a diferite sisteme. Cu toate acestea sunt bine pregătiți pentru activitatea pe care o desfășoară. În mod predominant membrii acestei grupări provin din clasa de mijloc, mențiune care vizează mediul socio-economic. Raportat la sexul membrilor, după cum se desprinde și din profilul realizat mai sus, gruparea este constituită și din femei și din bărbați, fiind imposibilă o cuantificare a aportului principal. Faptul că numărul femeilor care fac parte din categoria „luptătorilor sinucigași” este destul de ridicat, întărește convingerea că reprezentantele sexului feminin sunt mai dedicate decât bărbații în cauzele pe care le slujesc.
Prin faptul că LTTE este singura organizație teroristă din lume care a asasinat trei șefi de guvern se înfățișează forma terorismului simbolic. Acest tip de terorism este îndreptat împotriva sistemelor politice, victmele selectate fiind figuri reprezentative ale acestui segment. Luând în considerare și numărul ridicat de membri, care a oscilat de-a lungul anilor, constatăm că sistemul politic care a stimulat înființarea organizatiei era realmente lacunar pentru minoritățile din cadrul Sri Lankăi, aspect care justifică într-o oarecare măsură furia și nemulțumirea resimțite de tamili, dar care nu justifică canalizarea acestor sentimente asupra unor oameni nevinovați. Această ultimă aserțiune vizează la numărul extrem de ridicat de victime rezultate în urma atacurilor teroriste LTTE.
Raportat la profilul liderului nu putem ignora personalitatea puternică pe care acesta o ilustrează prin prisma atentatelor al cărui autor este. În mod indubitabil Velupillai Prabhakaran reprezintă un „model” pentru teroriști, având în vedere gradul de implicare al acestuia în cauzele pentru care militează organizația, dar și modul în care a ales să iși sacrifice viața. Faptul că a optat mereu pentru o luptă crâncenă, în care să fie incluse toate armele, chiar și propria viață, denotă un caracter intransigent, generator de vehemență în decizii, rigiditate și asprime de necombătut. Toate aceste particularități, alaturate atacurilor pe care le-a proiectat, ghideză către convingerea că în calitate de lider al LTTE, aportul depus a fost calitativ. După cum rezultă, statutul de lider al grupării l-a dobândit după ce a dovedit că are capacitatea de a conduce o organizație atît de complexă, prin urmare este necesară experiența pentru a putea ocupa poziția situată pe primul loc, din punct de veder ierarhic. Un aspect care stimulează surprinderea noastră în ceea ce îl privește pe Velupillai Prabhakaran este reprezentat de faptul că și-a întemeiat o familie. Putem opina că această decizie are la bază dorința sa de a avea urmași care să-i perpetueze munca și care să lupte mai departe în numele său.
În încheiere, consider că este imperios de menționat că prin prezentarea profilului acestei grupări, a membrilor componenți, dar și a efectului distructiv pe care l-a avut, viziunea noastră asupra terorismului va fi una clară, obiectivă, deslușită. Subliniez încă o dată importanța înțelegerii acestui fenomen, întrucât aceasta este, din perspectivă personală, atitudinea care ghidează către preluarea inițiativei și promovarea luptei împotriva flagelului terorist.
Mișcarea de Rezistență Islamică (Hamas)
„În luna decembrie a anunlui 1987, când a izbucnit Intifada, adepții Societății Frăției Musulmane – care întreprindeau servicii sociale și educaționale în moscheile lor, au înființat Mișcarea de Rezistență Islamică Hamas. Responsabilă pentru atacurile asupra soldaților israelieni, Hamas s-a dovedit aspră și imprevizibilă. Conducerea politică Hamas s-a mutat în statele arabe vecine, mai mult în Iordania, având ca liederi principali tineri activiști militanți care au câștigat autoritate intensă și liberatate de acțiune sporită în ariile lor de operare. Prin urmare, conducerea Hamas se împare în aripa care operează în interiorul teritoriilor ocupate și cea care operează în afara lor, mai ales în Damasc.
În anul 1992, luna noiembrie, Hamas a format o alianță cu Iranul, luptând astfel împotriva Intifadei. În luna decembrie a aceluiași an, 415 palestinieni suspecți de a avea legături cu Hamasul au fost expulzați din Israel în Liban, unde li s-a refuzat statutul de refugiați. Au rămas timp de șase luni într-o tabără în deșert până când corpul internațional de deportări a forțat Israelul să-i primească înapoi.
Cea mai persistentă imagine a Hamasului în media occidentală este cea de grupare teroristă compusă din sinucigași cu bombă. Cu toate acestea, Hamas este și o mișcare socio-religioasă responsabilă pentru multe proiecte de acțiune civică. Are programe culturale, educaționale, politice și sociale, în moschee și în cadrul grupărilor de comunități locale. În anul 1996, bugetul anual estimat la 70 milioane de dolari, suporta o rețea de sute de moschei, școli, orfelinate, clinici și spitale în aproape fiecare sat, oraș sau tabără de refugiați din West Bank și Fâșia Gaza. Așadar, Hamas se bucură de sprijinul majorității populației. În 1993 era sprijinită de 40% din locuitorii Fâșiei Gaza. Serviciile sociale Hamas oferă teroriștilor grupării acoperire. Membrii Hamas sunt recrutați dintre credincioșii de la moscheile deschise de organizația teroristă, folosite și ca loc de întâlnire pentru reuninuni, demonstrații organizatoare, distribuire de fluturași și lansarea atacurilor teroriste. Această abilitate de a recruta activiști religioși i-a lărgit influența Hamasului.
Sinucigașii cu bombă Hamas aparțin aripei militare Al-qassam. Brigăzile Al-Qassam sunt formate din celule mici de fanatici cu vârste cuprinse între 25 și 30 de ani. În Hamas selecționarea sinucigașilor cu bombă începe cu membrii celulelor militare Hamas și cu cei ai Jihadului Islamic Palestinian, care circulă prin organizații, școli sau moschee din taberele de refugiați din West Bank și Fâșia Gaza. Recrutantul va aborda subiectul sacrificiului suprem în numele lui Allah și va studia reacția studenților. Cei car par interesați de discuție sunt selectați ca posibili adepți. În majoritatea cazurilor, acești potențiali sinucigași, au vârsta cuprinsă între 12 și 17 ani. Acești aspiranți sunt antrenați în grupe speciale, unde se pune accentul pe Koran și Hadith. Prin interpretarea vorbelor profetului, care pentru ei constituie baza legii islamice, care idealizează și accentuează gloria sacrificiului în numele lui Allah, li se promite recruților că vor avea o viață de apoi cu palete și festine. Dincolo de religie, îndoctrinarea include sesiuni maraton de propagandă anti-israelită. Candidații care intră în acest program învață că evreii nu au nici un drept să existe pe un ținut ce aparține musulmanilor. Ulterior, li se dau sarcini variate pentru a le testa devotamentul. Transportarea armelor folosite în activități clandestine reprezintă un mod de a judeca abilitatea candidatului de a îndeplini ordine și de a păstra un secret. Unii dintre ei sunt chiar îngropați împreună în morminte din cimitire palestiniene pentru a se observa dacă le surâde ideea morții. Candidații care supraviețuiesc acestui test sunt plasați în morminte individuale și sunt obligați să recite pasaje din Coran. În acest stadiu recruții, organizați în grupuri de trei– cinci membri încep să se identifice cu membrii unei secte, izolați mental de familiile și de prietenii lor.
Sprijinul garantat familiilor sinucigașilor și a celor uciși în timpul misiunilor este vital pentru operațiunile Hamas, deoarece dețin un rol important în recrutare. Absolvenții școlilor Hamas pentru sinucigași știu că prin sacrificiul pe care îl fac, familiile lor vor fi protejate tot restul vieții. Hamas oferă o rentă lunară de 1000 de dolari pentru fiecare familie. Sunt acordate de asemenea alimente și burse de studiu pentru frații sinucigașilor. Se acordă fonduri și familiilor care și-au pierdut casele în urma unor atacuri israeliene.
Înainte de a împlini misiunea tânărul sinucigaș petrece câteva zile în moschee, cântând din scripturi. Rugăciunile îi insuflă o puternică convingere că îl așteaptă Cerul și Allah. Spre exemplu, un vers favorit al lor sună așa:”Nu îi considera morți pe cei care sunt uciși în drumul lor către Allah. Nu, ei încă trăiesc și găsesc alinare în prezența Stăpânului lor.” Pentru păstrarea secretului, teroristul este învățat să folosească explozivul doar cu puțin timp înainte de misiune. Această metodă micșorează și posibilitatea ca potențialul sinucigaș să se răzgândească. Înainte el lăsa un testament scris, sau o casetă video. Astăzi nu mai există acest obicei deoarece Serviciile Secrete Generale au arestat mai mulți sinucigași pe baza informațiilor obținute prin intermediul acestei înregistrări. Pe 5 septembrie 1999, patru teroriști Hamas, toți israelieni recrutați și antrenați în West Bank au încercat să arunce în aer două autobuze în Ierusalim, însă bombele au explodat mai devreme, în timp ce aceștia se aflau încă în mașinile lor.”
Analiza organizației din perspectivă psihosociologică
La polul opus grupării LTTE se înscrie organizația teroristă Hamas, a cărei existență este inițiată și perpetuată din motive de natură religioasă. Deși este o grupare fundamentalist-religioasă, ea șochează prin politica agresivă pe care o întreprinde și prin atrocitățile pe care le comite împotriva Israelului.
După cum am menționat, Hamas este o grupare care abordează ca și tactică de luptă strategia atentatelor cu bombă sinucigașe. Pentru concretizarea acestora, sunt recrutați tineri, cu vârste extrem de fragede, care acționează din motive proprii sau din motive induse de lideri. În majoritatea cazurilor, cei care adoptă decizia de a se transforma în sinucigași, au o rudă, un prieten, sau o persoană apropiată, care a fost ucis, rănit sau arestat în perioada ocupației israeliene. Ca rezultat al acestor trăiri ei dobăndesc frustrări personale. Pentru a-și diminua ura față de inamic, sinucigașii au nevoie de o acțiune religioasă, care să le dea curajul să se răzbune. Paradoxal este că, comunitatea îi consideră pe acești potențiali sinucigași destul de maturi încât să poată adopta o astfel de decizie, dar prea tineri pentru a-și întemeia famile, sau pentru a-și asuma alte responsabilități. Tocmai prin prisma vârstei fragede și pe fondul lipsei dezvoltării psihologice necesare pentru a avea o reprezentare corectă și reală asupra propriilor fapte, membrii Hamas selectează pentru atentatele sinucigașe, tineri aflați la început de drum. Descrierea desfășurării procesului de recrutare, aflată în profilul grupării, înfățișează metodele de persuasiune mascată cu ajutorul motivațiilor de natură religioasă, utilizate de membrii Hamas pentru a facilita adoptarea deciziei finale. Astfel, tinerii recrutați, în urma perioadei de rugăciune, consideră că sacrificiul suprem pe care sunt dispuși să îl facă, îi vor transforma în martiri, iar în calitate de martiri vor ajunge, în mod neîndoielnic, în Rai. Astfel de convingeri reprezintă suportul care stă la baza deciziei de a-și sacrifica propria viață. Faptul că în schimb primesc garanția protejării familiei, din punct de vedere financiar, reprezintă un argument în plus utilizat în vederea înlesnirii adoptării deciziei. De altfel, această prestație, în schimbul unei vieți, este o metodă rar întâlnită în cadrul organizațiilor teroriste. Eclatant este și faptul că viața capătă un preț determinat, care se achită pe o perioadă limitată, în tranșe de până la 1000 de dolari. Deși acest preț este asimilat protecției promise de către lideri asupra familiilor sinucigașilor, este greu de ignorat că această politică ascunde anumite interese care servesc în proporție de 100% scopurilor grupării.
O altă notă discordantă întălnită la gruparea teroristă Hamas este reprezentată de sprijinul și de aportul financiar pe care aceasta îl implementează în sistemul educațional palestinian, cultural, religios, cu alte cuvinte, în întreg sistemul civic. Această conduită a determinat admirația celor care aveau aceleași convingeri politice și religioase, facilitând creșterea numărului de susținători într-un mod considerabil. Prin adoptarea unui astfel de comportament, adepții grupării Hamas asigură creșterea numărului de „simpatizanți” cosmetizând această reușită prin promovarea ideii de ajutor acordat în mod benevol, din surplus de spirit civic. Fiind o grupare fundamentalist religioasă, este de la sine înțeleasă necesitatea dezvoltării unei astfel de politici.
Cu privire la aspectele psihosociologice care influențează gândirea teroristului, constatăm că acestea sunt în mod predominant asemănătoare cu cele întâlnite la LTTE. Vârsta membrilor Hamas, după cum am facut mențiune și anterior, este destul de tânără. Majoritatea membrilor sunt celibatari, sunt persoane lipsite de angajamente serioase (excepție făcând cele relaționate cu organizația). De regulă situația financiară a acestora nu este satisfăcătoare, motiv pentru care majoritatea sinucigașilor își sacrifică viața pentru a obține garanția că familiile lor vor avea ulterior un trai decent. Toți membrii Hamas sunt credincioși, sunt persoane care au un respect neasemuit pentru Koran și pentru vorbele profetului, care reprezintă baza legii islamice și care idealizează și accentuează gloria sacrificiului în numele lui Allah. Acestea reprezintă principalele surse care întăresc ideea că sinuciderea nu reprezintă un gest extrem, înfiorător, damnabil, ci din contră, reprezintă o manifestare glorioasă, demnă de un martir care va fi venerat de către generații de oameni. Faptul că acceptă sinuciderea cu atât de mare ușurință este și o consecință a îndoctrinării la care palestinienii au fost supuși încă de mici, cu atât mai mult cu cât aceștia au crescut în medii în care sinuciderea s-a promovat ca fiind un act de curaj, demn de laudă și respect.
Dacă Hamas ar înceta să comită atrocități împotriva Israelului și dacă s-ar dezice de politica agresivă pe care o întreprinde, existența acestei grupări ar fi eradicată, rămânand în urmă un simplu conflict politic incapabil să determine moartea a zeci de mii de oameni. Comparativ cu alte grupări teroriste, Hamas nu are o faimă la nivel mondial întrucât acțiunile și atacurile sale vizează în principal Israelul. Faptul că are la bază motivație de natură religioasă, reperezintă un element important care împiedică extinderea grupării și vizarea unor ținuturi străine.
Din punct de vedere personal consider că este evidentă interdependența dintre noțiunile cu caracter teoretic, prezentate în prima parte a lucrării și descrierea profilurilor unor organizații teroriste, cu politici agresive care contribuie în mod activ la dezvoltarea și expansiunea terorismului. Din păcate aceste grupări sunt elemente componente ale realității înconjurătoare, elemente ce trebuie cunoscute, tocmai pentru a fi mai facilă combaterea lor. Hamasul intră în această categorie, motiv pentru care prezentarea sa ca și organizație teroristă și-a găsit loc în paginile prezentei lucrări.
Studiu de caz – Recrutul sinucigaș
„ Pe 7 iulie 2005, la Londra au avut loc atentate sinucigașe în care au fost implicați 4 tineri care au fost recrutați și programați să ucidă cu sânge rece oameni nevinovați. Cei patru tineri provin din familiile unor imigranți pakistanezi cu rădăcini ultra islamiste. Părinții acestor tineri au dat dovadă de mai multe ori de extremism și tendințe anti-americane și anti-britanice. În următoarele rânduri vom reliefa profilul celor patru tineri implicați în atentat.
Shehzad Tanweer, un tânăr extrovert în vârstă de 22 de ani, pasionat de literatura religioasă și de istoria tristă a religiei islamice. A dat mereu dovadă de obediență și respect față de cultura islamică. Era adesea impulsiv, iritat și tulburat când se mediatizau privilegiile sociale și internaționale ale evreilor și americanilor. Una din perchezițiile efectuate pe 11 iulie 2005, a avut loc la locuința lui găsindu-se astfel unele obiecte și materiale ce contribuiau la activitățile lui. Vecinii nu îl mai văzuseră de câteva zile. Unul dintre ei l-a descris drept „un tânăr de treabă, care se dădea în vânt după fotbal și cricket, dar extrem de religios.”
Hasib Hussain, în vârstă de 19 ani, fusese dat dispărut de către familie în dimineața zilei de 7 iulie. Poliția afirma că el se afla la bordul autobuzului care a explodat în Londra. O colegă de școală îl descria drept un băiat de echipă, un manager foarte bun și care spunea adesea că „nu este britanic ci pakistanez”. Era între cele două culturi, pe de o parte milita pentru cultura și religia islamică iar pe de alta îmbrățișa modernismul englez.
Mohammed Sadique Khan, în vârstă de 30 de ani, introvertit și adesea necomunicativ. Nu prea a avut prieteni religia islamică fiindu-i companion și refugiu psihic. Avea, din câte s-a descoperit, tulburări de personalitate pasiv-agresivă.
Al patrulea tânăr nu a fost identificat, prin urmare nu există informații relevante cu privire la persoana lui.”
Analiza organizației din perspectivă psihosociologică
Având în vedere faptul că cei patru sinucigași proveneau din familii care aveau rădăcini ultra islamiste, putem afirma că ei reprezintă o copie fidelă a părinților lor, care le-au transmis ura față de tendințele americane și britanice, ură care s-a conturat sub forma unui comportament agresiv, intens, irepresibil. Cei patru aveau în comun dragostea profundă pentru religia islamică. Desfășurarea proceselor decizionale reflectă forța religioasă sub impactul căreia s-au aflat cei patru tineri; putem spune că în acest caz, a avut loc o spălare de creier cu ajutorul unor informații politico-religioase care au facilitat adoptarea deciziei finale de către cei patru recruți.
Este evident că nu ne aflăm în prezența unui atentat terorist obișnuit, acesta diferențiindu-se de celelate prin faptul că implică persoane care, cel puțin aparent, nu aparțineau unei organizații teroriste, fiind recrutați cu puțin timp înainte de materializarea misiunii. Astfel, se dovedește încă o dată că teroriștii aleg, în special pentru atacurile sinucigașe, persoane tinere, care nu și-au întemeiat încă familii, și care au o dragoste aparte pentru religie. Informațiile obținute ulterior despre cei patru tineri pot ghida către convingerea că înainte de săvârșirea operațiunii teroriste au fost supuși unei îndoctrinări religioase desfășurată într-un mod intens și constant. De altfel, putem presupune că pentru reușita unei operațiuni de o asemenea amploare, a fost necesar ca măcar câtorva dintre deturnători să le fi fost prezentată cu exactitate misiunea abia în ultimul moment. Prin acest mod s-ar putea explica și lipsa scurgerii de informații de către agențiile de securitate din Anglia și totodată, lipsa unei avertizări asupra unui posibil atentat.
Cu privire la motivația teroristă putem afirma, după cum reiese și din mețiunile anterioare, că aceasta implică o serie de factori cu caracter religios dar și politico-social care au influențat în mod accentuat procesul decizional. La toate acestea se poate adăuga și influența mediului familial în care au fost crescuți și educați cei patru sinucigași. Având în vedere că părinții sunt primele modele pe care le adoptă și le percep copii, este incontestabil aportul acestora în evoluția comportamentului și a mentalității celor patru tineri. Numărul ridicat de tineri care sunt recrutați de către organizațiile teroriste poate fi explicat și prin faptul că aceștia pot fi mult mai ușor de manipulat decât alte persoane care au o experiență de viață mai amplă sau un bagaj de cunoștințe mai bogat. Manipularea poate avea loc prin diverse metode și strategii precum discursuri centrate pe teme care au menirea de a-i sensibiliza pe recrutați, atribuirea de recompense familiilor, utilizarea și interpretarea unor pasaje din scrierile religioase în vederea obținerii răspunsului afirmativ din partea teroristului, etc. În mod cert și cei patru tineri care realizat atacul terorist din Londra au fost supuși uneia dintre formele de manipulare menționate, încoronând astfel misiunea cu succes.
VI. Concluzii
Raportându-ne la aspectele prezentate în cadrul acestei lucrări, putem afirma fără echivoc că terorismul reprezintă un fenomen cu o evoluție alarmantă care întrebuințează un grad de violență frapant, având efecte distructive imposibil de ignorat. Cunoașterea și înțelegerea elementelor de individualitate psihosocială care stau la baza terorismului prezintă importanță pentru contracararea acestui fenomen. În argumentarea acestei idei putem porni de la prezumția cu caracter general, conform căreia este necesară identificarea punctelor slabe, sau a cauzei, pentru a putea fi stabilit antidotul. Cu alte cuvinte, aprofundarea informațiilor teoretice este relevantă pentru practică, fiind imposibilă existența de sine stătătoare a teoriei lipsită de practică și invers.
Analizat din perspectivă subiectivă, flagelul terorist reprezintă una dintre cele mai distructive manifestări realizate în scopul atingerii unor obiective care au la bază motivații insignifiante, comparativ cu efectele vătămătoare pe care le produce. Numărul extrem de ridicat de victime, suferința cauzată unor oameni nevinovați, distrugerile materiale, teroarea indusă – sunt consecințe incurabile din punct de vedere uman, moral și social.Toate aceste considerente sunt augmentate de faptul că terorismul, cu cât este mai dezvoltat și consecvent, cu atât este mai greu de eradicat. Este nevoie de o unificare totală de forțe, pentru a se asigura reușita unei astfel de misiuni, unificare care, din nefericire, până astăzi nu s-a realizat în condiții de succes. Aceste considerente constituie temelia deciziei personale de a aborda tema care vizează elementele de psihosociologie individuală aflate la baza terorismului. Această motivație poate fi completată și prin dorința de a înțelege îndeaproape evoluția acestui fenomen care șochează prin violența și prin cruzimea pe care le întrebuințează.
Necesitatatea cunoașterii tuturor elementelor constitutive ale personalității teroristului în vederea diminuării acțiunii sale și chiar a stopării acesteia este, o măsură incontestabilă ce trebuie adoptată încă de la începutul luptei pentru prevenirea și combaterea terorismului. De asemenea este necesară promovarea acestor noțiuni teoretice prin implementarea unor proiecte de educație și instruire la nivel școlar, universitar și instituțional pentru a preveni și contracara orice formă criminală de tip terorist dar și pentru a pregăti societatea civilă să facă față unei amenințări teroriste. Informația generează putere, iar puterea diminuează teroarea, motiv pentru care este necesar să evidențiem încă o dată importanța deținută de cunoașterea și asimilarea noțiunilor teoretice care vizează latura psihsociologică a terorismului.
Privit ca o componentă a fenomenului criminal general, terorismul se conturează ca o realitate cu „geometrie variabilă”, ca un fenomen dinamic aflat într-o perpetuă transformare. Analiza fenomenului terorist din ultimii ani permite o constatare aflată la îndemâna simțului comun și anume – amplificarea fără precedent a atacurilor teroriste. Datorită acestei statistici se impune adoptarea unui set de măsuri de combatere a terorismului care să fie superioare din punct de vedere calitativ celor implementate până acum. Combaterea (sau contracararea) terorismului – este un termen generic folosit pentru a descrie totalitatea masurilor antiteroriste si contrateroriste. Acestea sunt reprezentate de actiunile întreprinse de catre guverne pentru a contracara pericolul, incluzând măsurile speciale initiate de structurile militare, de organele de ordine si de profesioniștii pe linie de pază și protecție pentru reducerea probabilității unui atac împotriva unui anumit obiectiv. Asemenea măsuri mai cuprind si acțiunile întreprinse ca ripostă la un anumit eveniment, mergând de la folosirea unei echipe tactice într-o situație de luare de ostatici, pâna la bombardarea teritoriului unei țări care patronează o anumită acțiune sau un anumit grup.
Reamintindu-ne că teroristul este subiectul uman care întreprinde activitatatea incriminată de lege ca fiind infracțiune de terorism, este necesar să punem în discuție anumite coordonate care să vizeze resocializarea acestuia. Prin termenul de resocializare se înțelege procesul educativ, reeducativ și de tratament aplicat persoanelor condamnate penal , prin care se urmărește readaptarea
infractorilor la sistemul de norme și valori general acceptate de societate, în scopul reintegrării sociale a acestora și prevenirii recidivei. Criminologia stabilește ca forme ale tratamentului de resocializare diverse metode terapeutice precum cele medico-pedagogice, psiho-terapeutice, psihanalitice, menite să contribuie în mod semnificativ la remodelarea personalității infractorului, ameliorarea tendințelor sale reacționale, reînnoirea motivațiilor care îî animă interesele și modificarea atitudinii, în scopul reinserției sociale prin readaptarea la mediul socio-cultural. Ansamblul acestor metode facilitează reintegrarea infractorului/teroristului în societate urmărind totodată eliminarea cauzelor și înlăturarea motivațiilor subiective, sau obiective, care au ghidat către aderarea la o grupare teroristă. Condiția indispensabilă pentru reușita tratamentului de resocializare este reprezentă de colaborarea teroristului la transformarea propriei sale persoane.
Romania pare să fi fost până acum ferită de activități teroriste, probabil datorită faptului că nu reprezintă o mare putere mondiala, capabilă să satisfacă doleanțele unui grup terorist, oricare ar fi motivația acestuia (politica, filosofica, ideologica, religioasă). Poate tocmai de aceea ar trebui luate măsuri de prevenție, pentru că am putea trezi in orice moment interes terților. Fiind o zonă de calm geopolitic propice dezvoltarii de tehnologii de apărare pentru marile puteri Romania ar fi predispusă cu predilecție la a deveni ținta unor atacuri teroriste mai mult decat a genera grupari teroriste, studiile sociologice subliniind caracterul pasiv al românilor ca neam. Dacă basmele, miturile românesti se bazează pe resemnare și împacarea cu sine și cu “dușmanii”, cu siguranță o latură psihologică există în spatele fiecărui mit. Spre deosebire de Franța, unde revoluția e o cultura, de statele islamice unde religia este una deosebit de vindicativă, Romania este vitregită din punct de vedere al capacității de a reacționa în fața unor stimuli negativi.
Un punct important pentru a înțelege psihologia celor care devin teroriști este să înțelegem psihologia răzbunării. Din păcate acest subiect a fost în mare parte ignorat de cercetările psihologce așa încât multe sunt neclare. Totuși, este unanim recunoscut că una din motivațiile cele mai puternice în a deveni terorist este dorința de răzbunare. Aceast aspect este considerat una dintre constantele teroristului. Individul răzbunător trimie un mesaj că actele prin care este rănit nu vor trece nepedepsite. Scopul nu este numai de a-l împiedica pe agresor să mai comită acte similare pe viitor, ci să-l împiedice pe agresor să mai dorească să mai comită astfel de acte; în plus, răzbunarea poate împiedica alți potențiali agresori să comită acte similare sau chiar să se gândească la ele.
La finalul incursiunii realizate pe baza fenomenului terorist consider că în lupta pentru eradicarea acestuia se impune utilizarea a trei prerogative: a gândi, a simți, a acționa! Terorismul este un adversar a cărui neutralizare nu este facilă dar care poate fi combătut în timp; dacă va exista o evoluție din punct de vedere a măsurilor de prevenire și combatere, aceasta va fi în mod cert calitativă și producătoare de rezultatul urmărit și dorit de întreaga omenire.
Bibliografie
Tratate. Manuale. Cursuri
1. Aldis, Anne, P. Herd, Graeme, The Ideological War On Terror-Worldwide strategies for counter-terrorism, Editura Routledge, New York, 2007.
2. Ardăvoaice, Gheorghe, Iliescu, Dumitru, Niță, Laurențiu, Dan, Terorism. Antiterorism.
Contraterorism, Editura Antet, Oradea, 2005;
3. Bodunescu, Ion, Terorismul – fenomen global, Casa Editoriala Odeon, București, 1997;
4. Butoi, Tudorel, Tratat de psihologie judiciară, Editura Pinguin Book, București, 2008;
5. Champagne, Patrick, Faire l’opinion, Minuit, Paris, 1990;
6. Delcea, Cristian, Psihologia terorismului – studiu psihologic asupra teroriștilor, Editura Diversitas, Brașov, 2007;
7. Delcea, Cristian, Psihologia terorismului – Cine devine terorist și de ce?, Editura Cartimpex, Cluj-Napoca, 2004;
8. Garcin-Marrou, Isabelle, Media vs. Terorism, Editura Tritonic, București, 2005;
9. Horgan, John, The Social and Psychological Characteristics of Terrorism and Terrorists, în ediția T.Bjorgo Root Causes of Terrorism.Londra și New York: Routledge, 2005.
10. Marret, Jean, Tehnicile terorismului, Editura Corint, București, 2002;
11. Măgureanu, Virgil, Putere și terorism, vol. 1, Universitatea București, 2003;
12. Maxim, Ioan, Terorismul, Editura Politică, București, 1989;
13.Pașca, Viorel, Infracționalitatea Transfrontalieră – Forme de Manifestare și Reglementări Naționale, Editrua Mirton, Timișoara, 2006;
14. Paul, Vasile, Asimetria strategică, Editura D. B. H., București, 2001;
15. Program on Terrorism and Security Studies, Terrorism: Its Nature, Definition, and Trends, Module 1, George C. Marshall-European Center For Security Studies, 2009;
16. Simileanu, Vasile, Radiografia terorismului, Editura Top Form, București, 2008;
17. Sergiu, Bogdan, Criminologie, Ediția a III –a revăzută și adăugată, Editura Universul Juridic, 2012;
18. Tanoviceanu, Ion, Tratat de Drept și Procedură Penală, Ediția a-II-a, revăzută și completată de Vintilă Dongoroz
19. Sevillia, Jean, Terorismul intelectual, Editura Humanitas, București, 2007;
20. Wright-Neville, David, Dicționar de terorism, Editura CA Publishing, București, 2010;
Legislație
1. Codul penal și Codul de procedură penală, Ediția a 24-a, Editura Hamangiu, București, 2102;
2. Legea nr. 535/2004 privind prevenirea și combaterea terorismului.
Reviste:
Revista de Drept Penal, Nr. 4, Editura Universul Juridic, București, 2012.
Resurse web
1. www.euroavocatura.ro
2. www.terorism.ro
3. http://www.sri.ro/prevenirea-si-combaterea-terorismului.html
Bibliografie
Tratate. Manuale. Cursuri
1. Aldis, Anne, P. Herd, Graeme, The Ideological War On Terror-Worldwide strategies for counter-terrorism, Editura Routledge, New York, 2007.
2. Ardăvoaice, Gheorghe, Iliescu, Dumitru, Niță, Laurențiu, Dan, Terorism. Antiterorism.
Contraterorism, Editura Antet, Oradea, 2005;
3. Bodunescu, Ion, Terorismul – fenomen global, Casa Editoriala Odeon, București, 1997;
4. Butoi, Tudorel, Tratat de psihologie judiciară, Editura Pinguin Book, București, 2008;
5. Champagne, Patrick, Faire l’opinion, Minuit, Paris, 1990;
6. Delcea, Cristian, Psihologia terorismului – studiu psihologic asupra teroriștilor, Editura Diversitas, Brașov, 2007;
7. Delcea, Cristian, Psihologia terorismului – Cine devine terorist și de ce?, Editura Cartimpex, Cluj-Napoca, 2004;
8. Garcin-Marrou, Isabelle, Media vs. Terorism, Editura Tritonic, București, 2005;
9. Horgan, John, The Social and Psychological Characteristics of Terrorism and Terrorists, în ediția T.Bjorgo Root Causes of Terrorism.Londra și New York: Routledge, 2005.
10. Marret, Jean, Tehnicile terorismului, Editura Corint, București, 2002;
11. Măgureanu, Virgil, Putere și terorism, vol. 1, Universitatea București, 2003;
12. Maxim, Ioan, Terorismul, Editura Politică, București, 1989;
13.Pașca, Viorel, Infracționalitatea Transfrontalieră – Forme de Manifestare și Reglementări Naționale, Editrua Mirton, Timișoara, 2006;
14. Paul, Vasile, Asimetria strategică, Editura D. B. H., București, 2001;
15. Program on Terrorism and Security Studies, Terrorism: Its Nature, Definition, and Trends, Module 1, George C. Marshall-European Center For Security Studies, 2009;
16. Simileanu, Vasile, Radiografia terorismului, Editura Top Form, București, 2008;
17. Sergiu, Bogdan, Criminologie, Ediția a III –a revăzută și adăugată, Editura Universul Juridic, 2012;
18. Tanoviceanu, Ion, Tratat de Drept și Procedură Penală, Ediția a-II-a, revăzută și completată de Vintilă Dongoroz
19. Sevillia, Jean, Terorismul intelectual, Editura Humanitas, București, 2007;
20. Wright-Neville, David, Dicționar de terorism, Editura CA Publishing, București, 2010;
Legislație
1. Codul penal și Codul de procedură penală, Ediția a 24-a, Editura Hamangiu, București, 2102;
2. Legea nr. 535/2004 privind prevenirea și combaterea terorismului.
Reviste:
Revista de Drept Penal, Nr. 4, Editura Universul Juridic, București, 2012.
Resurse web
1. www.euroavocatura.ro
2. www.terorism.ro
3. http://www.sri.ro/prevenirea-si-combaterea-terorismului.html
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Terorismul. Elemente de Psihosociologie Individuala (ID: 166450)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.