Terapia Ocupationala Pentru Persoane Adulte CU Dizabilitati
TERAPIA OCUPAȚIONALĂ PENTRU PERSOANE ADULTE CU DIZABILITĂȚI
CUPRINS:
Cuprins
Argument
CAP. 1
DIZABILITATE:
1.1. Introducere în problematica persoanelor cu dizabilități
1.2. Persoana cu dizabilități: definiții, tipuri de handicap, caracteristici
1.3. Importanța egalizării șanselor pentru persoana cu dizabilități
CAP. 2
TERAPIA OCUPAȚIONALĂ:
2.1 Principii ale terapiei ocupaționale destinate persoanelor
cu dizabilități
2.2 Bazele fiziologice ale terapiei ocupaționale
2.3 Scopurile terapiei ocupaționale
2.4 Etapele procesului de terapie ocupațională
2.5 Domeniile de interes în terapia ocupațională
2.6 Evaluarea în terapia ocupațională
CAP. 3
CERCETARE:
3.1 Denumirea serviciului social
3.2 Legislație
3.3 Descrierea activităților desfășurate și a metodologiilor de lucru utilizate
3.4 Serviciile oferite de Centrul de Integrare prin Terapie Ocupațională „Lucie Lecomte
3.5 Activitățile desfășurate în cadrul Centrului de Integrare prin Terapie Ocupațională „Lucie Lecomte
3.6 Denumirea actuală a centrului și destinația
3.7 Metode și tehnici de cercetare și intervenție utilizate
în studiul efectuat
CAP.4
STUDIU DE CAZ:
4.1 Scurtă caracterizare a beneficiarilor
Concluzii
Bibliografie
Argument
Pentru integrarea socială a persoanelor cu dizabilități
Acceptarea diversității și respectarea individualității sunt semne ale societăților evoluate. Toți ne dorim ca România să fie o astfel de societate și, până atunci, fiecare dintre noi are câte ceva de schimbat: politici, obișnuințe și mentalități.
Vorbind despre politici, necesară este înlocuirea celor reactive, ce dau soluții la problemele apărute și au efecte negative, cu politici proactive, oferind soluții care să prevină din timp condițiile ce pot duce la amplificarea problemelor acute din societate.
Viziunea asupra serviciilor și programelor sociale destinate persoanelor cu dizabilități trebuie să fie în strânsă legătură cu viața socială a persoanelor fără dizabilități. În această viziune, integrarea persoanelor cu dizabilități este, într- adevăr, posibilă. Astfel, în societatea pe care ne-o dorim, integrarea, toleranța, deschiderea sunt construite asemenea culturii, ce trebuie să asimileze diferitele influențe. Atât timp cât cultura nu ne ajută, ca model, trebuie să asigurăm respectarea dreptului la individualitate și egalitate de șanse pentru persoanele cu dizabilități prin lege, conform instrumentelor și jurisprudenței internaționale. În acest context, trebuie să existe un mecanism social din care să facă parte persoanele cu dizabilități. La fel cum o persoană care nu are ureche muzicală trăiește în societate fără să o considerăm ca având o deficiență sau că nu are voie să asculte muzică, și persoanelor cu dizabilități trebuie să li se ofere acces la viața socială, să fie valorizate și să se creeze facilitățile necesare pentru integrarea lor.
Astfel, trebuie să existe posibilitatea unui acces integrat pentru persoanele cu dizabilități, susținut de următoarele puncte de sprijin: educație, accesabilități, loc de muncă, planificare familială, consiliere familială, servicii de suport familial. Serviciile integrate de asisistență socială duc la costuri sociale reduse și la o calitate a vieții crescută, implicit la respectarea drepturilor.
În România există aproximativ 20 000 de persoane aflate în sistemul rezidențial de protecție specializat și aproximativ 400 000 de persoane cu dizabilități în familii. Din punctul de vedere al condițiilor și al respectării standardelor de viață în instituții, situația este departe de a fi bună. De servicii de calitate se poate vorbi în puține cazuri.
Specializarea instituțiilor pe oferirea de servicii pentru persoanele cu diferite tipuri de dizabilități, crearea, aplicarea și respectarea unor standarde de calitate vor duce la creșterea calității serviciilor.
O altă posibilitate de a avea servicii de calitate ar fi externalizarea serviciilor și încheierea unor contracte cu furnizori de servicii pe baza standardelor de calitate. Din analiza sistemului instituțional reiese nevoia unui management nou și adecvat al resurselor umane, conjugat cu cel al utilizării judicioase a resurselor financiare.
Obstacolul cel mai greu de trecut se regăsește însă în rândul persoanelor cu dizabilități ce se află în familii, deoarece lipsa unor servicii de proximitate care să vină în sprijinul familiilor accentuează situația generată de apariția unor nevoi speciale în cadrul acestora. Nevoia creării unor servicii alternative la nivelul comunității și al familiei este o măsură ce va rezolva parțial și stoparea intrărilor în sistemul rezidențial.
Evaluarea restantului funcțional și oferirea unor locuri de muncă adecvate, o dată cu facilitățile fiscale pentru angajatori, constituie alte măsuri extrem de importante care vor genera afecte pozitive asupra persoanelor cu handicap, a familiei și, nu în ultimul rând, asupra societății.
Pentru a renunța la politicile reactive, important este ca analiza costurilor privind serviciile pentru integrarea persoanelor cu dizabilități, în diferite situații – instituție, familie, servicii alternative, școli, loc de muncă – să fie apreciată din perspectiva beneficiilor sociale pe care le generează.
CAPITOLUL 1
DIZABILITATE
1.1. Introducere în problematica persoanelor cu dizabilități
Dizabilitatea este considerată un „dezavantaj” pentru o persoană, acest dezavantaj rezultând dintr-o incapacitate sau deficiență, care limitează realizarea la parametri normali a rolului individului respectiv, în funcție de vârstă, sex, ocupație și factori socio-culturali. Cu alte cuvinte handicapul este efectul social al unei deficiențe sau al incapacității unei persoane în context social, în cadrul grupului socio-cultural și economic din care acesta face parte.
Handicapul se caracterizează prin discordanțe între performanța individuală și cea a grupului particular din care face parte.
Având în vedere interesul manifestat în ultimul timp atât pe plan național cât și internațional în ceea ce privește recuperarea și reabilitarea psiho-socială a persoanelor cu dizabilități, au fost create diverse metode și procedee educative care să le faciliteze situația și care să-i apropie cât mai mult posibil de persoanele fără deficiențe. Tehnica modernă este din ce în ce mai mult folosită în construirea unor instrumente, dispozitive, echipamente, care corelate cu procedeele educative contribuie la reducerea gradului de deficiență sau la facilitarea proceselor de compensare.
Un prim aspect privind procesul educațional și reintegrarea psiho-socială a persoanei cu dizabilități îl reprezintă crearea unui confort psihic la nivelul colectivului în care să se acorde importanță componentei afectiv-motivaționale stimulându-se sensibilitatea și receptivitatea persoanei față de trăirile celorlalți, cât și dezvoltarea unor motivații complexe pentru activitate și pentru îndeplinirea scopurilor ce le presupune aceasta.
Un alt aspect, și poate cel mai important constă în reconsiderarea componenței sociale dacă ne gândim la importanța relațiilor și a locului ocupat de către individ la nivelul grupului din care face parte. Colectivele relativ omogene întrețin un climat afectiv și contribuie la dezvoltarea constiinței de sine.
Este cunoscut faptul că persoanele cu dizabilități prezintă cerințe educaționale speciale în domeniul achizițiilor sociale și profesionale dar prezintă de asemenea cerințe sau nevoi și sub alte aspecte, în special sub aspectul ocrotirii sociale și al asistenței profesionale sau în domeniul consilierii familiale și chiar gospodărești, cerințe care se mențin de multe ori și după încheierea ciclului educației organizate.
1.2. Persoana cu dizabilități: definiții, tipuri de handicap, caracteristici
Conform legii 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, acestea sunt persoane cărora, datorită unor afecțiuni fizice, mentale sau senzoriale, le lipsesc abilitățile de a desfășura în mod normal activități cotidiene, necesitând măsuri de protecție în sprijinul recuperării, integrării și incluziunii sociale.
Începând cu anul 2002 s-a decis de comun acord între sănătate, protecția copilului, protecția persoanelor cu handicap și educație să înceapă utilizarea termenilor propuși de Clasificația Internațională a Funcționării, Dizabilității și Sănătății (CIF), aprobată de Organizația Mondială a Sănătății (afectare, limitare a activității și restricții în participare) în paralel cu termenii învechiți (incapacitate, deficiență, handicap), iar termenul „dizabilitate” să acopere termenii „deficiență” și „handicap”.
Punctul de vedere al lui Ph. Wood (punct de vedere împărtășit și de Organizația Mondială a Sanătății) este că termenul de handicap ar trebui păstrat cu accepțiunea sa specifică de dezavantaj, de deficiență defavorizantă, de consecința situațională aparută ca urmare a deficiențelor sau maladiilor invalidante .
Conform Clasificării Internaționale a Funcționării, Dizabilității și Sănătății, adoptată și aprobată de Organizația Mondială a Sănătății, dizabilitatea este termenul generic pentru afectări/deficiențe, limitări de activitate și restricții de participare, definite, și care relevă aspectul negativ al interacțiunii individ-context.
Există patru tipuri de handicap:
Handicapul senzorial (ambliopie-cecitate-surdomutitate);
Handicapul motor (paralizie-infirmitate motrică-cerebrală, etc.);
Handicapul mental (retardare, deficiență mintală-imbecilitate-idioție);
Handicapul care rezultă dintr-o maladie cronică (astm-diabet-tuberculoză).
De asemenea se definesc trei grade de intensitate ale handicapului, ținând seama de consecințele fizice și sociale:
Handicapul ușor, care nu împiedică potențialitățile de dezvoltare și permite o independență fără ajutor extern;
Handicapul mediu, pentru care o intervenție specializată face posibilă integrarea socio-profesională;
Handicapul sever, care accentuează dependența individului de altă persoană inclusiv pentru satisfacerea nevoilor elementare.
Handicapul reprezintă o sursă de stigmatizare indiferent dacă este mental sau fizic. Din acest punct de vedere persoanele cu dizabilități se confruntă de multe ori cu practici discriminatorii fiind unul dintre grupurile vulnerabile « țintă » a marginalizării și excluziunii sociale „… fie că ne referim la deficiențe, la incapacități sau la dezavantaje, avem de-a face cu o relație dialectică în care intervin simultan factori biologici, ecuație personală, privire exterioară”. ( Ferreol, Gilles , apud Neculau, Adrian, Ferreol, Gilles, 1996 : 212).
A fi persoană cu dizabilități echivalează de cele mai multe ori cu experiența izolării, discriminării, vulnerabilității, și abuzurilor asupra identității și stimei de sine.
Excluziunea socială a persoanelor cu handicap nu înseamnă doar un nivel redus al resurselor materiale, ci mai ales dificultățile sau imposibilitatea lor de a participa în mod efectiv la viața socio-economică și culturală; în anumite privințe mai înseamnă și alienare și distanțare față de societatea obișnuită. Excluderea socială este definită în termenii lipsei de acces sau a accesului limitat la drepturile civile, sociale, economice, politice, reflectând într-o anumită privință standardele de viață și oportunitățile. (Manea, Livius, 2003:106).
Dizabilitatea apare ca o problemă de drepturi umane. Implică lupta pentru alegere, justiție socială și participare.
O dezbatere referitoare la excluziunea persoanelor cu handicap trebuie să ia în considerare două domenii esențiale strâns legate între ele – educația și munca -, întrucât, în principal handicapul are semnificația excluderii și marginalizării în raport cu sistemul de educație și cu piața forței de muncă.
În contextul aderării la UE, în România trebuie în continuare să atragem atenția opiniei publice și a autorităților asupra situației dificile a tinerilor cu handicap, mai ales prin prisma șanselor lor de acces pe piața forței de muncă. Este bine căp nu înseamnă doar un nivel redus al resurselor materiale, ci mai ales dificultățile sau imposibilitatea lor de a participa în mod efectiv la viața socio-economică și culturală; în anumite privințe mai înseamnă și alienare și distanțare față de societatea obișnuită. Excluderea socială este definită în termenii lipsei de acces sau a accesului limitat la drepturile civile, sociale, economice, politice, reflectând într-o anumită privință standardele de viață și oportunitățile. (Manea, Livius, 2003:106).
Dizabilitatea apare ca o problemă de drepturi umane. Implică lupta pentru alegere, justiție socială și participare.
O dezbatere referitoare la excluziunea persoanelor cu handicap trebuie să ia în considerare două domenii esențiale strâns legate între ele – educația și munca -, întrucât, în principal handicapul are semnificația excluderii și marginalizării în raport cu sistemul de educație și cu piața forței de muncă.
În contextul aderării la UE, în România trebuie în continuare să atragem atenția opiniei publice și a autorităților asupra situației dificile a tinerilor cu handicap, mai ales prin prisma șanselor lor de acces pe piața forței de muncă. Este bine că în ultimii ani se schimbă înțelegerea dizabilității de către societate în sensul că barierele sociale definesc persoana cu dizabilitate, nu deficiențele persoanei. Acceptarea în societate, reducerea barierelor scade efectul dizabilităților, crește competențele și șansele de integrare și autonomie socială.
Tinerii cu dizabilități care sunt tratați ca persoane "normale" au șanse mai mari să reușească în viață, mai ales dacă sunt ajutați să facă ei înșiși abstracție de dizabilitatea care îi însoțește toată viața. Ca atare, este necesar să fie ajutați să-și transforme dizabilitatea în abilitate. Ceea ce nu întotdeauna ne reușește.
Pentru ca o persoană cu handicap să-și depășească condiția, trebuie să „își asume răspunderea”, demers voluntar și în același timp individual: „înseamnă a căuta autonomie și independență, prima axiomă a readaptării; înseamnă, de asemenea să corespunzi unui profil-tip, să ai o personalitate care să facă posibilă aceasta. Însă prețul ce trebuie plătit nu este același pentru toți. Pentru a face precum ceilalți, trebuie să fii ceva mai mult decât sunt ceilalți”. ( Ferreol, Gilles, apud Neculau, Adrian, Ferreol, Gilles, 1996:215, în Dragomir, Valentina, 2002:104)
Majoritatea persoanelor cu dizabilități pot lucra alături de colegii lor fără dizabilități, fără niciun fel de – sau cu foarte puțină – asistență. Unele însă ar putea avea nevoie de accesibilizarea mediului de muncă sau a procedurilor de lucru. Dar aceste ajustări deseori sunt ușor de implementat și necostisitoare. Deseori, este disponibilă asistența financiară sau de alt tip, nu rare fiind cazurile în care ajustările făcute în folosul angajaților cu dizabilități au adus beneficii și celorlalți membri ai personalului și clienților.
Angajarea în muncă este una din căile importante pentru incluziunea socială și că toți cei care doresc să muncească ar trebui să aibă oportunitatea să o facă și să beneficieze de sprijinul de care au nevoie.
1.3. Importanța egalizării șanselor pentru persoana cu dizabilități
Dizabilitatea este o diminuare a funcționalității fizice sau mintale care are efecte adverse importante și pe termen lung asupra abilităților persoanei de a desfășura activități uzuale, de zi cu zi.
Persoanele cu dizabilități reprezintă un grup politic și economic foarte important la ora actuală, în condițiile în care România a intrat în Uniunea Europeană.
Persoanele cu dizabilități sunt cetățeni cu drepturi depline pentru care asigurarea unui loc de muncă înseamnă nu numai un trai decent pentru ei și familiile lor, ci și o necesitate obiectivă a întregii societăți românești.
Principalele cauze ale excluderii persoanelor cu dizabilități pe piața muncii sunt:
așteptări reduse ale angajatorilor față de ceea ce ar putea face persoanele cu dizabilități,
pregătirea redusă și lipsa de informații de care acestea beneficiază privind angajarea,
necorelarea beneficiilor sistemului de protecție socială cu reglementările privind angajarea persoanelor cu dizabilități, ceea ce duce la descurajarea multor dintre ele față de ideea de a munci,
dificultăți în a face pasul înainte, de la forme de angajare sprijinită către angajarea pe piața liberă a muncii.
Regulile Standard privind Egalizarea Șanselor pentru Persoanele cu Handicap au fost adoptate de Adunarea Generală a Națiunilor Unite cu ocazia celei de a 48-a sesiune din 20 decembrie 1993, prin Rezoluția 48/96. Cele 22 de reguli reiau concepte și puncte de vedere din Programul Mondial de Acțiune în legătură cu persoanele cu dizabilități și reprezintă recomandări pentru statele membre, ca urmare a Decadei Națiunilor Unite pentru Persoanele cu Handicap.
Conform documentului, reabilitarea este procesul destinat să dea posibilitatea persoanelor cu handicap să ajungă la, și să-și păstreze, nivelele funcționale fizice, senzoriale, intelectuale, psihiatrice și/sau sociale optime, furnizându-le acestora instrumentele cu ajutorul cărora își pot schimba viața în direcția obținerii unui grad mai mare de independență. Reabilitarea trebuie să includă măsuri pentru a furniza și/sau a reface funcțiuni, de a compensa pierderea sau absența sau limitarea unor funcțiuni. Procesul de reabilitare nu implică îngrijirea medicală inițială. El include o largă paletă de măsuri și activități, de la cele de bază și generale, la activități cu scop bine definit, de exemplu reorientarea profesională.
Egalizarea șanselor reprezintă procesul prin care diversele sisteme ale societății și mediului, cum ar fi serviciile, activitățile, informațiile și documentarea,
sunt puse la dispoziția tuturor, în particular persoanelor cu handicap. Principiul drepturilor egale implică faptul că necesitățile fiecărui individ, precum și ale tuturor indivizilor sunt de importanță egală, că aceste necesități trebuie să stea la baza planurilor făcute de societate și că toate resursele trebuie folosite într-un asemenea mod încât fiecare individ să aibă șanse egale de participare.
Persoanele cu handicap sunt membre ale societății și au dreptul de a rămâne în interiorul comunităților în care trăiesc. Aceste persoane trebuie să primească tot sprijinul de care au nevoie în cadrul structurilor obișnuite din educație, sănătate, angajarea în muncă și servicii sociale.
CAPITOLUL 2
TERAPIA OCUPAȚIONALĂ
2.1 Principii ale terapiei ocupaționale destinate persoanelor cu dizabilități
Terapia ocupațională – definiție și obiective
Terapia ocupațională și ergoterapia sunt metode de tratament nemedicamantoase care au rol important în reabilitarea și reinserția socio-profesională a personelor cu dizabilități funcționale.
Viziunea integratoare asupra omului privit ca ființă socială, ca entitate complexă bio-psiho-socială, a determinat cerința metodologică pentru cuprinderea unitară a diferitelor forme de terapie în plan biologic, chimioterapie și psihoterapeutic.
Dacă avem în vedere faptul că sensul oricărui demers terapeutic este de a restitui persoanei cu dizabilități pe lângă sănătatea fizică și psihică și condiția psihosocială a normalității, înțelegem de ce metodele terapeutice complexe ar fi de neconceput fără terapiile sociale în care se încadrează ca elemente distincte terapie ocupațională și ergoterapie. Numai prin acțiunea lor complexă și complementară se parcurge drumul necesar de la recuperarea fizică, biologică la reintegrarea socială și profesională.
Înțelesul sintagmei de terapie ocupațională derivă din cuvintele care o compun :
ocupația reprezintă ideea de activitate în care te implici, te angajezi și participi efectiv și motivat;
terapia însemnând tratamentul unei boli, al unei dizabilități sau unui handicap.
„Terapia ocupațională este arta și știința direcționării persoanei cu dizabilități spre participarea la anumite activități pentru a-și reface, întări sau îmbunătăți performanțele, spre a facilita însușirea acelor abilități și funcții care sunt necesare pentru adaptare și productivitate și diminuarea sau corectarea patologiei, pentru menținerea stării de sănătate.
Problema fundamentală a terapiei ocupaționale este de menținere și dezvoltare a capacităților, de a realiza satisfăcător pentru sine și pentru alții diverse activități și de a învăța să se controleze pe sine și mediul înconjurător.” (Ghid privind dezvoltarea serviciilor de îngrijire/asistență pentru persoanele cu handicap dependente, în vederea sprijinirii integrării pe piața muncii, pag.61)
Prin activitățile de terapie ocupațională sunt promovate abilitățile persoanelor cu dizabilități, sunt antrenate funcții motrice și reprezintă pentru aceste persoane o modalitate de distragere de la propriile dizabilități.
Fiecare tânăr vine cu probleme psihice sau/și fizice individuale. Scopul nostru nu poate fi să „vindecăm” aceste probleme. Dar scopul nostru este ca tânărul să poată să se descurce cu aceste probleme. De exemplu pentru un tânăr cu probleme motrice, putem să-l învățăm cum să găsească soluții ca să se descurce cu anuminte lucruri. Sau pentru un tânăr cu tulburări psihice putem să-l învățăm să găsească o soluție de a stăpâni o situație.
„Obiectivele terapiei ocupaționale constau într-un program ce vizează ca finalitate creșterea încrederii în sine, creșterea independenței în activitatea pacientului, reintegrarea în mediul familial, social și profesional, deci de a oferi clientului condiția psihosocială a normalității.” (Ghid privind dezvoltarea serviciilor de îngrijire/ asistență pentru persoanele cu handicap dependente, în vederea sprijinirii integrării pe piața muncii, pag.61)
În sfera cerințelor de bază a programelor de terapie ocupațională se pot menționa următoarele exigente:
necesitatea de a asigura un program activ prin ocuparea integrală a timpului persoanei cu dizabilități;
cuprinderea în programul de activitate a unor elemente de socioterapie într-un ansamblu armonios de acțiuni recuperatorii cu conținut similar sarcinilor de muncă, cum ar fi ergoterapia, cult-terapia, meloterapia, art-terapia.
Deoarece aceste activități se desfășoară mai ales în grup, grup care are valențe sanogenetice de a induce sănătatea, prin acestea se realizează extinderea sferei de relații interumane și de intereacțiune în grup, ceea ce constituie un deziderat menit să confere persoanei echilibru, sentiment de independență și libertate de acțiune, capacitate de inițiativă. Aceasta presupune drept cerință diminuarea ponderii terapeut-pacient, a caracterului ei unerori autoritar și amplificarea rolului grupului.
Istoria și evoluția terapiei ocupaționale și a ergoterapiei își găsește rădăcinile în antichitatea greco-romană prehipocratică când se considera că exercițiile fizice, masajul, băile, jocurile, sportul care conțin și un aspect social eliberează spiritul de problemele bolii. Părerea se menține și se dezvoltă în evul mediu, accentuându-se că exercițiile moderate ca și munca ușoară, lejeră sunt arme în arsenalul terapeutic și în regulile generale de igienă.
În medicina modernă se relevă pregnant rolul terapiei ocupaționale în reabilitarea socială și restaurarea valorilor morale.
Rolul profesiei de practiciant al terapiei ocupaționale, în cazul nostru educatorul specializat/instructorul animator, este de a dezvolta însușiri, calități, abilități, beneficiarii fiind persoane care au întâmpinat probleme ale capacității de funcționare în orice perioadă a dezvoltării individuale, fizice sau psihice.
Spectrul de acțiune al terapiei ocupaționale include probleme fizice, deci ale corpului, psihice – la bolnavii psihici, cognitive, psihologice și psihosociale.
Domeniul de aplicare și activitate a practicianului de terapie ocupațională este de la pedriatie până la secțiile de geriatrie, într-o paletă largă de metode ce variază de la consultație unică până la o cură de tratament, pe termen scurt până la reabilitare și ajustare pe termen îndelungat.
Personalul din terapia ocupațională activează în spitale, în clinici și școli, acasă la pacient, în diverse servicii sociale, în închisori, în ultimul timp extinzându-se activitatea în ergonomie, în terapia susținută de animale, etc. Practicianul de terapie ocupațională lucrează cu pacienți cu dizabilități psihice sau psihologice care pot fi rezultatul unui accident, a unei răniri, boli somatice sau psihice, a unie dereglări emoționale, a unui conflict sau stări de stres, al unor întârzieri în dezvoltare sau al unor anomalii genetice. Beneficiarul practicianului de terapie ocupațională, poate fi un copil preșcolar cuprins într-un program de intervenție preventivă (exemplu copiii străzii) sau un copil cu probleme neuropsihice care frecventează o școală publică sau adolescenții dintr-un centru de tratament sau cu un adult retardat mintal sau cu sechele motorii care a fost antrenat pentru a face o activitate productivă. Un client poate fi un om paralizat în urma unei leziuni a măduvei spinării ca urmare a unui accident sau care a avut un atac cerebral care trebuie să se obișnuiască să trăiască în propria casă, să-și îngrijească familia, deși o parte a corpului său nu mai funcționează normal.
Un client poate fi un bolnav psihic care are nevoie să învețe lucruri simple cum ar fi mersul la cumpărături, păstrarea de caiete de cheltuieli, utilizarea transportului în comun, deci activități zilnice considerate banele, dar care conferă un grad de independență putând fi integrat chiar și într-un program de recalificare.
„Terapia ocupațională se adresează și oamenilor în vârstă unde poate fi aplicată în scop profilactic (de prevenire) încetinind procesul de îmbătrânire prin exercițiu fizic și intelectual, cât și ca terapie caz în care își propune să ajute vârsnicul să-și recapete maximum de independență psihilogică, fizică și socială.” (Ghid privind dezvoltarea serviciilor de îngrijire/asistență pentru persoanele cu handicap dependente, în vederea sprijinirii integrării pe piața muncii, pag.62)
Îmbunătățirea independenței personale, în limitele situației sale particulare de boală, este ceea ce leagă variatele circumstanțe ale activităților socio – terapeutice.
Parametrii tratamentului în terapia ocupațională sunt determinați de dizabilitățile persoanei, respectiv și practic doar imaginația terapeutului, cunoștințele și experianța sa stabilește limitele și orientările pornind de la activități special concepute cum ar fi ergoterapia până la activitățile ludice, de jocuri, sport, muzică, grădinărit, dans, computere, îngrijirea animalelor de casă, activități casnice și învățarea scrisului. Acestă introducere demostrează că persoanele care doresc terapia ocupațională trebuie să găsească soluții în raport cu pregătirea și imaginația lor, folosind activitatea cu scop pentru a ajuta clientul sau pacientul să achiziționeze noi abilități, să-ți îmbunătățească abilitățile deficitare, să compenseze dizabilitățile funcționale, promovându-se astfel sănătatea și creșterea calității vieții.
2.2 Bazele fiziologice ale terapiei ocupaționale
Înțelegerea bazei filosofice a unei profesii este importantă deoarece ea reprezintă un set de valori, adevăruri și principii care ghidează acțiunile celui care practică profesia respectivă și ajută la definirea naturii și existenței profesiei.
În studiul filosofiei în general și ale bazei filosofice a unei profesii în particular este necesar să se țină cont de următoarele componente:
componența metafizică care se referă la natura omului;
componența epistemologică care cercetează critic natura și componentele metodelor de validitate a cunoștinșelor umane; în aceste componente ne punem întrebări despre cum cunoaștem lucrurile și despre cum ne dăm seama de cele ce cunoaștem;
componența anxiologică care se referă la studiul valorilor, în cadrul căreia ne întrebăm ce este frumos sau dezirabil; în cadrul componenței anxiologice intră și etica care se referă la standardele sau regulile unui comporatament corect;
La baza filisofiei terapiei ocupaționale stă terapia care susține că omul este o ființă activă a cărui dezvoltare e influențată de activitățile practice în care se implică – activitatea determinată de o motivație care-i influențează capacitatea fizică și psihică a individului și mediului social.
Viața omului e un proces de adaptare continuă, adaptare ce susține supraviețuirea și actualizarea de sine.
Factorii biologici, psihologici și de mediu pot întrerupe în orice moment al ciclului vieții procesul de adaptare determinând dizabilități sau defecte ale capacității de integrare socială și profesională a individului.
Terapia ocupațională se bazează pe ideea că activitatea practică care include în componentele sale și relația cu mediul și relațiile interpersonale poate fi folosită pentru a preveni sau remedia aceste disfuncții facilitând adaptarea maximă.
Cea mai mare parte a sistemului de asistență medicală s-a dezvoltat într-o abordare simplificatoare a individului, ființa umană fiind privită ca un ansamblu de părți funcționale.
Pornind de la această idee s-au dezvoltat specialități cu o rază mică de acțiune concentrată asupra problemelor specifice.
Acestă abordare a fost benefică pentru producerea medicației necesară diverselor specialități și pentru dezvoltarea tehnologiei a aparaturii. În ultimul timp însă medicina s-a orientat spre omul privit holistic (în ansamblu) susținând că persoana umană reprezintă un întreg, o interacțiune de elemente fizice, psihologice, socioculturale și de mediu din care fiecare element sau subsitem participă la activitatea armonioasă a acesteia.
Din această perspectivă terapia ocupațională are la bază ideea că ocupația reprezintă elementul hotărâtor pentru existența ființei umane. Din perspectiva terapiei ocupaționale, ocupația se referă și la lucruri obișnuite, ordinare și familiare pe care oamenii le ralizează în fiecare zi.
Ocupația umană a fost clasificată de către teoreticienii terapiei ocupaționale în mai multe grupe care cuprind: grija față de sine, munca, joaca și timpul liber. Deci, persoana poate fi ocupată cu sarcini legate de propria persoană de locul de muncă, de grija față de familia sa, iar în alte momente implicarea ocupațională poate avea în vedere activități pe care individul le consideră plăcute sau relaxante.
Pentru a putea înțelege domeniul terapiei ocupaționale este necesar un alt model decât cel medical. Acest model susține ideea că doar prin activitate, printr-o interacțiune activă cu mediul înconjurător, omul devine ceea ce este.
Există două premise majore care stau la baza modelului de terapie ocupațională:
indivizii sunt sisteme deschise care influențează și sunt influențate de mediul în care trăiesc;
mintea și corpul sunt strâns legate și nu pot fi privite ca entități separate.
Pornind de la aceste două condiții, modelul ocupării umane asigură structura pentru a înțelege interacțiunea unei persoane cu mediul înconjurător prin activitatea sau comporatmentul ocupațional.
Dimensiuni :
execuția unei operații presupune intervenție senzorială, cognitivă, afectivă;
dimensiunile psihologice care includ nevoia intrinsecă a individului pentru desăvârșirea sa, pentru competența sa și pentru cunoașterea de sine;
dimensiunea socio-culturală și a actului;
dimensiunea spirituală legată de semnificația ocupației pentru individ;
dimensiunile temporale ale ocupației care se referă la timpul sau perioada de timp necesară recuperării.
Terapia ocupațională fiind o activitate cu scop, implicarea în astfel de acțiuni presupune coordonare între sistemele senzoriale, motorii, cognitive și psiho-sociale ale individului.
Comportamentul terapeutic cu scop este important pentru că presupune participarea voluntară, deci dezvoltă funcțiile volitive și motivaționale ale acestuia.
În terapia ocupațională activitatea practică este folosită pentru a dezvolta abilitățile de adaptare. Prin ea individul dobândește autoritatea mediului înconjurător, fapt ce contribuie la dezvoltarea sentimentului de competență. Prin competență crește capacitatea de a face față problemelor existențiale de a-și îndeplini rolul social prin contactul direct cu factorul uman și cu mediul.
Prin interacțiunea cu acești factori individul ajunge sa-și cunoască potențialul și limitele sale, cât și cele ale mediului în care trăiește. Practicienii de terapie ocupațională folosesc activitatea practică ca metodă de a ajuta clientul să învețe o nouă îndeletnicire de a-și regăsi o aptitudine pierdută, de a compensa o incapacitate și de a preveni o disfuncție.
2.3 Scopurile terapiei ocupaționale sunt de a învăța și cultiva independențe individuale, de a căuta căi pentru client ca să-și recâștige sau să-și regăsească capacitatea de a funcționa independent depinzând cât mai puțin de o asistență oferită de alții.
Terapia ocupațională caută să dezvolte calitatea vieții a oricarei persoane ale cărei abilități funcționale sunt limitate. Acest obiectiv fiind atins printr-o independență mai mare în oricare domeniu de comportament ocupaționale.
Terapia ocupațională ajută clientul să-și îmbunătățească coordonarea corpului pentru toate activitățile asigurându-i prin aceasta sentimentul de comfort fizic și dezvoltându-i sociabilitatea.
Terapia ocupațională se bazează pe maximizarea performanțelor ocupaționale.
Regulile de comportemanet corect ale practicianului de terapie ocupațională pornesc de la concepția umanistă că individul trebuie tratat ca persoană, ca om, nu ca obiect. Prin prisma acestor concepții umaniste, valorile și aptitudinile de bază ale terapiei ocupaționale se bazează pe următoarele concepte:
altruismul care în acest caz înseamnă grija neegoistă pentru binele celuilalt demostrată prin devotamentul practicianului de terapie ocupațională, față de profesie prin reponsabilitate și înțelegerea acestuia;
egalitatea care înseamnă tratarea tuturor clienților egali cu o atitudine dreaptă și imparțială respectând credințele, valorile și stilul de viață ale fiecărui individ în decursul interacțiunilor zilnice cu practicianul de terapie ocupațională;
libertatea se referă la dreptul pacientului de a alege din ceea ce i se oferă la terapia ocupațională de a da dovadă de independență și inițiativă. Libertatea se exprimă prin faptul că practicianul de terapie ocupațională își îndrumă clienții, asigurându-le sprijin și încurajare și dându-le posibilitatea să-și dezvolte potențialul restant;
îndrumarea și încurajarea trebuie să fie mai frecvente decât controlul și dirijarea de către practician;
dreptatea care reprezintă condiția ca practicianul de terapie ocupațională să se supună legilor care guvernează practica respectivă și dreptul persoanelor cu dizabilități;
demnitatea care trebuie respectată și care constă în accentuarea unicității fiecărui individ și se manifestă prin empatie (înțelegerea și rezonanța afectivă față de cel cu care discutăm) și respectul față de fiecare persoană indiferent de handicapul pe care îl are;
sinceritatea este valoare dovedită printr-un comporatament responsabil al practicianului, onest și corect care susține propria competență profesională;
prudența care este capacitatea de a da dovadă de raționament corect în indicarea unei terapii ocupaționale, grija față de clientul preluat și discreția.
Boala este un ansamblu de manifestări patologice la diverse nivele ale oraganismului determinate de diferite cauze, manifestări ce reprezintă o alternare a stării de sănătate, sănătate înțeleasă ca echilibru organic, psihic și social. Boala înseamnă alternarea stării de sănătate având drept cauză modificarea mediului intern prin infecții, modificări metabolice, deficite enzimatice sau de factori externi cum ar fi traumatismul, factori psihologici, stres, emoții puternice. Datorită bolii are loc o deviere de la funcționalitatea optimă normală, echilibrată a organismului cu implicații directe biologice cum ar fi febră, durere, dar și indirecte: sociale ce sunt resimțite ca diconfort personale sau ca afectând negativ viitorul statut de sănătate al pacientului. De aceea relația terapeut – pacient presupune înțelegerea acestuia ca individ uman în contextul său de relații, ceea ce face necesară intervenția pe lângă rezolvarea bolii în plan biologic și în reabilitarea psihosocială.
În bolile cronice elementul de perturbare a relației sociale și familiale uneori duce la subminarea personalității provocată prin declivare (scoatere) socială cum ar fi spitalizările de durată și prin modificarea ritmului de muncă prin concedii îndelungate de viață, prin modificarea realațiilor interfamiliare, prin dependența față de diverse medicamente sau proceduri medicale, prin modificarea traiectoriei existențiale (exemplu: cazul sechelelor după AVC sau răniri grave care duc la sentimentul de insecuritate prin deficiențele motorii sau sentimentul morții inevitabile în cazul cancerului sau izolarea și abandonul în cazul bolnavilor psihici sai ai bătrânilor singuri). De aceea alături de terapia biologică, chirurgicală, psihoterapie, practicianul de terapie ocupațională poate realiza în grupul de bolnavi o relație interumană marcată printr-o comunicare eficientă între terapeut și pacient și în cadrul grupărilor care să mobilizeze resursele individului și să le circumscrie în dorința de vindecare.
Bolile psihice care interesează întreaga ființă umană în complexitatea ei biologică, psihologică, anxiologică și socială intervenția practicianului de terapie ocupațională este foarte importantă. În bolile psihice condiția de libertate a individului este mult scăzută față de propria existență anterioară. Deci intervenția terapiei ocupaționale în aceste cazuri prin creșterea independenței și a abilităților de comunicare este majoră.
Defectul în sensul larg al termenului are înțelesul de sechelă, de urmă marcând orice deficit sezorial, motor sau intelectual apărut după o afecțiune cerebrală, psihică sau afectivă.
Deficitul care apare înnăscut sau dobândit poate fi definitiv sau tranzitoriu; se poate manifesta la nivelul întregii personalități sau la nivelul subsistemelor ei (senzorial, motor, cognitiv sau afectiv). În bolile psihice deficitul este o noțiune care se referă mai mult la funcțiile intelectuale și poate fi evaluat cantitativ prin test psihologice specifice ce pot releva nedezvoltarea psihică în oligofrenii, regresia intelecuală demenței, deficite cognitive, amnezice sau de atenție.
Dizabilitatea e incapacitatea pasageră sau durabilă limtată la o funcție instrumental motorie, senzorială, adaptivă sau asocierea mai multor funcții instrumentale care influențează negativ viața subiectului aflată în condiții normale de existență și pe care acestea le poate compensa sau substitui în mod satisfăcător.
O incapacitatea mai accentuată și care poate fi compensată de subiect constituie un handicap. Terapia ocupațională are drept scop corectarea urmărilor bolii ce a determinat dizabilitatea sau handicapul, dezvoltarea deprinderilor adaptive pentru ca o persoană cu un grad de incapacitate să-și poată pune în valoare întregul potențial restant în vederea recuperării pecientului, atât pe plan familial, cât și profesional prin integrarea într-o activitate utile la cel mai înalt nivel aceesibil lui.
Metodele de terapie ocupațională în vederea măsurilor de recuperare prin diversitatea lor pot fi aplicate încă de la debutul bolii, cardiologie, reumatologie, ortopedie, psihiatrie în scopul conservării funcțiilor existente.
În esență, recuperarea este procesul care face capabilă o persoană cu un oarecare grad de incapacitate să-și folosească mai bine potențialul restant într-un context social cât mai aproape de normal.
Principii – (așa cum au fost ele meționate în Regulamentul cadru de oraganizare și funcționare a centrelor de integrare prin terapie ocupațională) care stau la baza activității centrelor de integrare prin terapie ocupațională sunt :
principiul respectării drepturilor omului;
principiul respectării demnității;
principiul asigurării autonomiei;
principiul asigurării intimității;
principiul asigurării dreptului la muncă în funcție de restantul funcțional al fiecărui asistat;
principiul renumerării echitabile în funcție de munca depusă;
principiul abordării individualizate a persoanelor cu handicap;
principiul implicării active și depline a beneficiarilor;
principiul cooperării și parteneriatului;
principiul recunoașterii valorii fiecărei ființe umane și valorizării ei indiferent de handicap.
2.4 Etapele procesului de terapie ocupațională
Etapele procesului de terapie ocupațională sunt multiple. Se numește proces pentru că nu este un serviciu simplu și presupune o relație interactivă între cei doi participanți la acest proces deoarece e un fenomen marcat de schimbări graduale de evoluție a clientului ce pot duce al un anumit rezultat.
Procesul de terapie ocupațională este definit de 8 etape. Cunoașterea acestora este importantă deoarece ele definesc standardul minimal al serviciilor de terapie ocupațională pentru populație.
Etapa I constă în trimiterea și luarea în evidență a persoanei cu dizabilități.
Etapa a II – a (investigare, screening) presupune anamneza și investigații preliminarii. De la acest nivel direcțiile de îndrumare a persoanei cu dizabilități pot fi diferite.
Etapa a III – a constă în observarea și evaluarea diagnostică propiu – zisă.
Etapa a IV – a: planul de intervenție (abordare) și de dezvoltare a felurilor terapiei ocupaționale împreună cu persoana cu dizabilități.
Etapa a V – a: intervenția propiu – zisă care constă în implementarea metodelor și a modalităților necesare pentru obținerea scopului terapeutic.
Etapa a VI – a este etapa de reevaluare, observare, înregistrare a stării de sănătate și a rezultatelor obținute.
Etapa a VII – a este de management al serviciilor și includ serviciile administrative. Se adresează serviciilor indirecte: păstrarea echipamentului, etc.
Celelalte etape sunt cunoscute ca servicii directe deoarece aceste servicii sunt prestate direct în beneficiul clientului. Acestea pot cuprinde și activități de intervenție în familie, de educare a celorlalți membri ai echipei terapeutice cu privire la scopul tratamentului și a colaborării în cadrul echipei terapeutice.
Luarea în evidență (I etapă) se poate face în diverse moduri: persoana cu probleme se poate prezenta singură, poate fi trimisă de o instituție, de un medic sau la sugestia unui profesor ce cosntată că elevul/studentul are probleme de dizabilități sau poate veni cu trimitere de la psiholog ce va solicita să ajutăm pacientul pentru a-și organiza timpul.
Practicianul de terapie ocupațională este răspunzător pentru modul în care evaluează trimiterea și stabilește dacă această intervenție e necesară.
2.5 Domeniile de interes în terapia ocupațională
Prin domeniu de interes se înțelege acel domeniu în care se poate obține performanța ocupațională, ce înseamnă capacitatea sau abilitatea unei persoane de a desfășura activități în rolurile sociale (de exemplu: la locurile de muncă, în familie, societate).
Rolurile ocupaționale sunt acelea pe care individul le ocupă în societate: rol de student, angajat, părinte.
E responsabilitatea practicianului de terapie ocupațională de a înțelege care abilitate, care activitatea și care context sunt afectate și care duc la întreruperea performanțelor ocupaționale ale individului. Practicianul de terapie ocupațională cataloghează activitățile de zi cu zi ale individului/zilor în trei domenii de performanță, de care trebuie să ținem cont la examinarea fiecărui individ:
1. Activitățile uzuale: acititățile de zi cu zi (de întreținere). Acestea includ hrănire, îmbrăcare, igiena, în timp ce alte acțiuni sunt la baza existenței noastre în lumea socială: ținuta, comportament.
Practicianul de terapie ocupațională are ca preocupare centrală în domeniul activității uzuale să ajute clientul să se mențină la un nivel cât mai ridicat de independență.
Fiecare pas în atingerea independenței duce la creșterea demnității umane și la îmbunătățirea calității vieții.
2. Munca și activitățile productive: aceste activități sunt efectuate pentru propria dezvoltare a clientului, pentru menținerea și intervenția lui în familie și pentru integrare socială.
Această categorie include toate activitățile: de acasă, școală, loc de muncă. Munca presupune și un obiectiv educațional și dezvoltarea de aptitudini sau vocații.
3. Distracție și recreere: acest domeniu include activități ce recrează și aduce plăcere: jocuri sportive, muzică, activități sociale, artă, cultură, la care pacientul participă cu plăcere.
Folosind aceste trei domenii de activități practicianul de terapie ocupațională evaluează capacitățile pacientului de a se integra într-unul dintre acestea.
Practicianul de terapie ocupațională planifică acțiunile de îmbunătățire a activităților deficitare. Țelul final al acestei acțiuni e de a obține un echilibru între aceste trei domenii.
Conceptul de bază la care ne referim în privința performanțelor:
senzomotorie: implică capacitatea individului de a recepționa un semnal senzorial, de a-l prelucra, de a da un răspuns corespunzător. Componența senzomotorie e compusă din 3 elemente:
sezorial: ce presupune capacitatea de a recepționa diverși stimuli, de a-i prelucra, de a-i percepe;
neuro-musculo-scheletic: ce presupune reflexele, raza de mișcare a articulațiilor, tonusul muscular, controlul postural;
motor: include coordonarea grosieră și fină, bilateralitatea, coordonarea ochi – mână.
componenta cognitivă și cognitiv – integrativă: implică capacitatea de utilizare a funcțiilor mintale la nivel ridicat. Aceasta include factori legați de orientare, recunoaștere, atenție, alertă, capacitatea de a iniția o activitatea și de a o determina, memoria, capacitatea de a organiza informația pusă sub formă de gânduri și idei, capacitatea de a rezolva problemele de viață, învățarea, generalizarea.
componenta psiho-socială reprezintă managementul relațiilor interumane și de prelucrare a emoțiilor. Este legată de capacitatea de a te conduce în interacțiunile sociale, capacitatea de a face față stresului, de a-ți organiza timpul, capacitatea de a-ți modifica comportamentul ca răspuns la solicitările mediului înconjurător.
2.6 Evaluarea în terapia ocupațională
Evaluarea e de mare importanță în procesul de terapie ocupațională, în cadrul ei impunându-se culegerea de informații corecte și reale ce se utilizează pentru identificarea nevoilor și a problemelor pacientului și pentru a putea planifica tratamentele necesare.
Procedurile de evaluare folosite în cadrul acestui proces de strângere și estimare a informațiilor referitoare la pacient pot fi clasificate în 4 procedee de bază:
culegerea bazei inițiale de date;
interviul;
observația;
proceduri de evaluare standardizată.
Sfera de practică a terapiei ocupaționale ce poate fi psihologică, neurologică pentru vârstnici, pentru copii își va pune amprenta asupra criteriilor de evaluare. Prin urmare, practicianul de terapie ocupațională va hotărâ ce proceduri specifice să folosească pornind de la date referitoare la vârsta pacientului; nivelul de dezvoltare psihică și fizică, educație, statut social și economic, mediu de cultură, capacități și abilități funcționale.
Procesul evaluării începe cu examinarea pacientului pentru a aprecia în primul rând încadrarea în procedurile de terapie ocupațională, deci necesitatea continuării evaluării și a terapiei ocupaționale.
Procesul continuă cu folosirea instrumentelor de evaluare selectate în raport cu datele reieșite din examinare. Pe parcursul acestei proceduri, practicianul de terapie ocupațională va colecta datele referitoare la statutul funcțional al individului, de componentele sale de performanță, de conjunctura în care-și desfășoară activitatea.
Odată datele necesare culese ele sunt canalizate pentru a crea o imagine de ansamblu a pacientului și de a le putea folosi apoi pentru a dezvolta strategii și planuri de tratament.
Baza inițială de date se referă la vârsta, sexul, motivul și necesitatea trimiterii clientului pentru a putea fi cuprins în terapia ocupațională, diagnosticul medical și antecedentele legate de acest diagnostic, situația materială anterioară îmbolnăvirii, condiții de viață(dacă e independent, instituționalizat, dacă are nevoie de supraveghere permanentă) va cuprinde relații despre mediul social, educațional, vocațional. Această bază de date trebuie să furnizeze informații despre precauțiunile ce trebuie luate în timpul procesului de terapie ocupațională. Toate aceste date sunt înregistrate în fișa practicianului de terapie ocupațională.
Interviul e luat atât pacientului, cât și persoanelor apropiate acestuia, el fiind o cale planificată și organizată de culegere de informații.
Întrucât în centrul terapiei ocupaționale se află ocupația propriuzisă a pacientului, cât și activitățile în care acesta se implică în cursul unei zile cu ocazia interviului se vor culege informații referitoare la ocupația acestuia. Pe lângă culegerea de informații, interviul e folosit pentru dezvoltarea relațiilor de încredere și comunicare între practician și persoana cu dizabilități. În unele cazuri interviul se face pe chestionare ce pun accent pe interesele și activitățile pacientului. O altă tehnică folosită pentru a se adresa intereselor, activităților, hobby –urilor clientului e de a construi grafic configurația activităților lui. Ca formulă i se solicită pacientului să schițeze modul în care-și petrece fiecare zi în cadrul unei perioade determinate de timp. Fiecare activitate e clasificată după funcția căreia îi servește: exemplu munca, odihna, sarcini casnice, sociale, educaționale stabilindu-se un punctaj în funcție de tipul activității și de gradul de performanță cu care e executată.
Din grafic, practicianul de terapie ocupațională poate să determine cum își petrece persoana respectivă ziua, în ce tipuri de activități e integrată și dacă duce o viață echilibrată. E recomandabil ca interviul să se țină într-o atmosferă ce conferă intimitate.
Interviul trebuie să fie relaxat, confortabil atât pentru practician, cât și pentru pacient, să nu cuprindă o serie rigidă de întrebări și răspunsuri.
Arta interviului constă într-o împletire de formal și informal între cele două persoane.
Interviul are trei stadii:
contact inițial;
culegere de informații;
inchiderea lui;
Practicianul de terapie ocupațională, cel care intervievează va încerca din primele minute să creeze o atmosferă de apropiere față de subiect deoarece de cele mai multe ori pacientul e îngrijorat și nervos la prezentarea pentru interviu sau poate prin natura afecțiunii sale să se simtă incomod la perspectiva încadrării într-o terapie nouă și nefamiliară. E bine ca încă de la începutul interviului practicianul să familiarizeze pacientul cu particularitățile serviciului, cu progamul acestuia și cu modalitățile de desfășurare a activităților de terapie ocupațională.
Interviul creează prima impresie a clientului despre ceea ce va urma și determină starea lui de confort psihic, pregătindu-l să devină un partener al practicianului de terapie ocupațională.
Culegerea informațiilor
După discuția inițială despre serviciul și modalitățile de desfășurare a procesului terapeutic, practicianul de terapie ocupațională deplasează centrul de atenție asupra problemelor bolnavului ghidând în așa fel discuția încât să obțină informațiile dorite într-un flux conversațional, într-o manieră cât mai naturală.
Practicianul de terapie ocupațională trebuie să direcționeze astfel discuția încât să se adreseze problemelor clientului. Dacă practicianul de terapie ocupațională e receptiv la răspunsurile bolnavului va putea decide cât tip va putea să insiste asupra unui subiect.
Practicianul de terapie ocupațională va trebui să ia notițe, dar pentru a nu alarma pe cel chestionat, pacientul va trebui informat asupra acestui lucru. Cotactul vizual ca fi continuu cu interlocutorul. Interviul va putea fi structurat după un plan bine determinat sau interviul nestructurat în care pot fi incluse răspunsurile pe măsura primirii lor.
Practicianul va putea avea teme standard, dar pot apărea și teme specifice în raport cu problematica pacientului intervievat ce ne vor ajuta în stabilirea schemei terapeutice.
Încheierea interviului se face în raport cu timpul disponibil al practicianului de terapie ocupațională având grujă să nu se piardă într-o conversație inutilă și fără detaliile necesare.
Practicianul de terapie ocupațională trebuie să dea un semn atunci când interviul se apropie de sfârșit care în nici un caz nu poate fi un final brusc, spunând că timpul a expirat.
Observația reprezintă un mod de culegere de date despre persoana sau mediul în care se trăiește prin simpla prezență a practicianului și remarcarea detaliilor.
Observația poate fi structurată după o serie de pași introduși de practicianul de terapie ocupațională sau poate fi liberă, nestructurată intenționat.
Chiar de la prima întâlnire a practicianului cu pacientul, acesta poate culege o serie de date și informații despre client, cum ar fi: postura, îmbrăcămintea, capacitățile sociale și de dialog, capacitățile cognitive, tonul vocii sau abilitățile fizice.
Practicianul de teorie ocupațională trebuie să aibă abilitatea de a vedea, asculta, de a sorta din ansamblul datelor perceptive și conceptuale pe cele care sunt relevante pentru procesul teoriei ocupaționale.
Talentul de a observa nu e o aptitudine ce se dobândește, dar poate fi intensificată și poate deveni un talent printr-o muncă conștiincioasă și printr-un efort volitional.
Concentrându-ne asupra observației putem deveni conștienți de existența unor detalii pe care altfel nu le-am observa. Cea mai bună metodă de observație e creșterea capacității de concentrație a atenției.
Pentru dezvoltarea spiritului de observație e pregătira anticipată a gândului și a discriminării pentru a culege informațiile necesare.
Observația stucturată constă în a urmări clientul în timp ce execută o activitate determinată anterior pentru avedea dacă persoana respectivă poate sau nu să determine activitatea respectivă (de exemplu să se bărbierească).
O altă metodă folosită în cadrul observației structurate e cea a bateriilor de activitate. Se utilizează la pacienții cu dificultăți psiho – sociale. Prin recurgerea la bateria de activități se urmărește atât rezultatul final al activității depuse, cât și modalitatea în care persoana răspunde la ordinul dat, modul în care abordează activitatea, precum și felul în care se raportează la cel ce aplică bateria (exemplu: solicităm pacientului să deseneze un desen simplu, neimpus, fără a fi direcționat ce trebuie să facă sau cerem să execute un desen impus după un model vizual; cerem să completeze un CEC dând informații și susținândul pas cu pas).
Ce ne interesează:
Analizăm implicarea clientului în termenii și componența activității (implicare senzo-motorie, psihologică, psiho-socială, cognitivă și cognitiv – integrativă).
Evaluarea clientului în termenii expresiei generale în timpul desfășurării activității ce cuprind; aspect fizic, reacția la situația de test, răspunsul față de examinator, abordarea sarcinilor, calitatea producției, exprimarea verbală.
Prin aplicarea bateriei de teste putem culege informații referitoare la anumite calități specifice: atenția, independența, inteligența, capacitatea de a urma instrucțiunile verbale, scrise, cooperare, inițiativă, răspuns față de autoritate, capacitatea de a citi și a scrie, timiditatea sau agresivitatea, modul în care se îngrijește și implicarea activă/pasivă.
Exemple de ateliere de terapie ocupațională:
Imprimerie pe suporturi diverse (suport textil, PVC, carton, poliester, materiale plastice);
Legătorie birotică (tehnoredactări, multiplicări alb – negru și color, îndosariere cu inele, plastifiere, confecționare mape, agende, cărți vizită etc.);
Broderie și confecții textile;
Lumânări decorative, aranjamente și decorațiuni diverse;
Curățenie/întreținere spații/clădiri la domiciliu/birou;
Fitness & masaj clasic/de întreținere/de recuperare.
Materiale utilizate:
„Ghid privind dezvoltarea serviciilor de îngrijire/asistență pentru persoanele cu handicap dependente, în vederea sprijinirii integrării pe piața muncii”
“Standarde și linii directoare integrate pentru îmbunătățirea îngrijirilor de sănătate mintală în România”
„Metodologia de lucru în atelierele ocupaționale ale Centrului de Integrare prin Terapie Ocupațională „Lucie Lecomte” ”
„Regulamentul de Organizare și Funcționare (ROF) a Centrului de Integrare prin Terapie Ocupațională „Lucie Lecomte” ”
„Regulamentul de Ordine Interioară (ROI) a Centrului de Integrare prin Terapie Ocupațională „Lucie Lecomte” ”
„Ghidul beneficiarului în Centrul de Integrare prin Terapie Ocupațională „Lucie Lecomte” ;
„Ghid metodologic pentru implementarea standardelor de calitate privind dezvoltarea de viață independentă în Centrul de Integrare prin Terapie Ocupațională „Lucie Lecomte”
„Regulamentul cadru de oraganizare și funcționare a centrelor de integrare prin terapie ocupațională”
CAPITOLUL 3
CERCETARE
Obiectivul cercetării: Viziunea asupra serviciilor și programelor sociale destinate persoanelor cu dizabilități privind pregătirea pentru o viață independentă și integrarea socio-profesională a acestora.
Ipoteza cercetării: Implementarea unor metode specifice terapiei ocupaționale facilitează dobândirea și generalizarea unor achiziții cuprinse în sfera comportamențelor: cognitiv, motric și de autoservire , la persoana cu paralizie cerebrală.
3.1 Denumirea Serviciului Social
CENTRUL DE INTEGRARE PRIN TERAPIE OCUPAȚIONALĂ PENTRU PERSOANE ADULTE CU HANDICAP „LUCIE LECOMTE” BOTOȘANI
Centrul de Integrare prin Terapie Ocupațională „Lucie Lecomte” pentru persoane adulte cu handicap, este o unitate de asistență socială în subordinea Direcției de Asistență Socială și Protecția Copilului Botoșani, situată în strada I.C.Brătianu, nr.59, a cărei activitate are ca obiectiv asigurarea condițiilor unei vieți individuale și sociale normale pentru persoanele cu dizabilități, asigurându-le acestora un climat familial pentru satisfacerea nevoilor personale, prin derularea unui program individual de recuperare, reabilitare și integrare a acestora în societate.
Centrul de Integrare prin Terapie Ocupațională pentru persoane adulte cu handicap „Lucie Lecomte”, este componentă funcțională a Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Botoșani, fără personalitate juridică și are drept misiune să asigure persoanelor adulte cu handicap găzduire temporară, asistență medicală și îngrijire, recuperare și reabilitare, reinserție socială și facilitarea integrării profesionale, pe o perioadă determinată/nederminată.
Centrul de Integrare prin Terapie Ocupațională pentru persoane adulte cu handicap „Lucie Lecomte” are drept scop menținerea, refacerea și dezvoltarea capacităților individuale ale persoanei adulte cu handicap, pentru depășirea situațiilor de dificultate, pentru prezervarea autonomiei și protecției persoanei, pentru prevenirea marginalizării și excluziunii sociale și promovarea incluziunii sociale.
Unitatea a fost înființată la data de 1 octombrie 2009 și este în subordinea Direcției de Asistență Socială și Protecția Copilului Botoșani.
Centrul se află în municipiul Botoșani, ceea ce face ca accesul la diferite servicii(medicale, de aprovizionare, sociale culturale) să permită o bună funcționare a centrului.
Centrul corespunde normelor legale privind paza și stingerea incendiilor, prevenirea accidentelor, protecția mediului.
Din punct de vedere metodologic este îndrumată de către Direcția Generală pentru Protecția Persoanelor cu Handicap. Beneficiarii serviciilor oferite sunt persoane adulte cu vârsta peste 18 ani, care prezintă un handicap atestat de Comisia de Expertiză a Persoanelor cu Handicap Botoșani, persoane care dovedesc că nu dețin resurse umane, financiare sau materiale sau alte bunuri care să le permită un trai decent în comunitate.
Capacitatea de primire a centrului este de 32 locuri, numărul beneficiarilor fiind de 30.
Activități desfășurate în centru:
– Terapie ocupațională – are la bază concepția după care activitatea voluntară sau ocupația cu componentele sale interpersonale și de mediu poate fi utilizată eficient pentru împiedicarea apariției sau ameliorarea disfuncțiilor organismului uman. Ergoterapia reprezintă domeniul de terapie care se adreseaza tuturor beneficiarilor pentru a susține mișcarea în vederea recuperării psiho-motorii, prin activități manuale: împletit, cusut, croșetat, pictură, grădinărit și alte activități gospodărești;
– Asistența socio-psihologică – aceste activitați se realizează de o echipă multidisciplinară formată din: asistent social, psiholog, pedagog, ergoterapeut; rolul acestor specialisti este sa stimuleze participarea persoanelor adulte cu handicap la viața socială, creșterea gradului de implicare al familiei în actul de îngrijire și asistență, să faciliteze și să încurajeze legăturile interumane, inclusiv cu familia persoanei aflate în dificultate;
Beneficiarii centrului au dreptul la o consiliere adaptată nevoilor, limbajul fiind clar, concis, adaptat la capacitatea de înțelegere a acestora.
– Asistența medicală – unitatea respectă și asigură necesarul de medicamente pentru specificul fiecărui diagnostic în parte, prescris de medicul de familie în urma evaluarilor medicale de specialitate.
– Activitati cultural-educative și de socializare: prin organizarea de spectacole in incinta centrului, excursii în diferite puncte turistice din nordul Moldovei, mese festive, vizionarea de spectacole in municipiul Botosani, etc.;
Prin activitățile desfășurate în centru și în afara centrului se urmărește totodată și promovarea imaginii pozitive a Centrului de Integrare prin Terapie Ocupațională “Lucie Lecomte” Botoșani în comunitate.
Misiune
Centrul de Integrare prin Terapie Ocupațională pentru persoane adulte cu handicap „Lucie Lecomte”, este componentă funcțională a Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Botoșani, fără personalitate juridică și are drept misiune să asigure persoanelor adulte cu handicap găzduire temporară, asistență medicală și îngrijire, recuperare și reabilitare, reinserție socială și ți facilitarea integrării profesionale, pe o perioadă determinată/nederminată.
Scop
Centrul de Integrare prin Terapie Ocupațională pentru persoane adulte cu handicap „Lucie Lecomte” are drept scop menținerea, refacerea și dezvoltarea capacităților individuale ale persoanei adulte cu handicap, pentru depășirea situațiilor de dificultate, pentru prezervarea autonomiei și protecției persoanei, pentru prevenirea marginalizării și excluziunii sociale și promovarea incluziunii sociale.
Obiective
Acordarea de servicii sociale de specialitate, respectiv:
– găzduire temporară;
– îngrijire personală;
– recuperare;
– integrare/reintegrare socială.
a) Obiective generale:
– dezvoltarea autonomiei personale;
– recuperarea handicapului în limita capacității reale ale beneficiarului;
– integrarea și reinserția socială a beneficiarilor din centru;
– diminuarea sentimentului de inutilitate socială;
– reducerea stigmatizării sociale;
– dezinstituționalizarea persoanelor cu un nivel mintal și social corespunzătoare pentru un trai independent;
– stimularea dezvoltării armonioase a personalității beneficiarului;
– creșterea gradului de implicarea a familiei în actul de recuperare;
– stabilirea unui dialog social activ cu familiile persoanelor cu dizabilități;
– responsabilizarea autorităților în legatură cu problemele specifice persoanei cu handicap.
b) Obiective specifice:
– Să asigure persoanelor adulte cu handicap îngrijire, maximum posibil de autonomie si siguranță;
– Să ofere condiții de îngrijire care să respecte identitatea, integritatea și demnitatea persoanei adulte cu handicap;
– Să permită menținerea sau ameliorarea capacităților fizice și intelectuale ale persoanelor adulte cu handicap;
– Să stimuleze participarea persoanelor adulte cu handicap la viața socială;
– Să faciliteze și să încurajeze legăturile interumane;
– Să asigure calitatea serviciului medical;
Admiterea în centru
Scop
Acordarea unei măsuri de protecție persoanelor încadrate într-un grad de handicap cărora nu li se poate asigura protecția și îngrijirea la domiciliu sau în cadrul altor servicii din comunitate.
Asistețnță socială se acordă la cererea persoanei adulte cu handicap interesate, a reprezentanților legali ai acesteia, a instanței judecătorești, a personalului de specialitate din cadrul consiliului local, a poliției, a unităților de cult recunoscute în Romania sau a organizațiilor neguvernamental care au ca obiect de activitate asistență socială a persoanelor adulte cu handicap.
Accesul unei persoane adulte cu handicap într-un cămin se face avându-se în vedere următoarele criterii de prioritate:
necesită îngrijire medicală permanentă deosebită, care nu poate fi asigurată la domiciliu;
nu se poate gospodări singură;
este lipsită de susținători legali sau aceștia nu pot să-și îndeplinească obligațiile datorită stării de sănătate sau situației economice și a sarcinilor de familie;
nu are locuință și nu realizează venituri proprii sau acestea sunt insuficiente pentru asigurarea unui trai decent în comunitate.
Admiterea în Centrul de Integrare prin Terapie Ocupațională „Lucie Lecomte” Botoșani se face pe baza unei cereri și a unui dosar al solicitantului/solicitantei. Aceste documente se depun și se înregistrează la sediul Directiei Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Botoșani. Decizia de institutionalizare aparține Comisiei de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap. O echipă multidisciplinară (asistent social, psiholog, medic) evaluează situația din punct de vedere psiho-socio-familial, în urma căreia se recomandă Comisiei măsura de protecție, respectiv admiterea în centrul rezidențial.
Dosarul de instituționalizare trebuie să cuprindă următoarele acte:
cerere de internare adresată directorului DGASPC, în care se evidențiază problemele de sănătate ale persoanei ce urmează a fi internată cât și motivele pentru care nu mai poate fi menținută momentan în familie;
ancheta socială emisă de primaria de domiciliu;
raportul de anchetă psiho-socio-familială a persoanei aflate în dificultate întocmit de către o echipă multidisciplinară formată din asistent social, psiholog, medic;
hotărârea de instituționalizare emisă de DGASPC Botoșani;
declarațiile aparținătorilor legali (dacă este cazul);
cupon pensie;
acte medicale care să ateste starea de sănătate;
certificate de încadrare în grad de handicap (unde este cazul) emis de Comisia de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap;
copie: B.I/C.I./C.I.P., certificate de naștere, certificat de căsătorie (dacă este cazul).
Comisia transmite hotărârea privind măsura de protecție stabilită solicitantului/solicitantei, acesta/aceasta urmând să se prezinte la centrul rezidențial cu dată menționată în hotărâre.
Costurile
Conform Ordinului Președintelui Autorității Naționale pentru Persoanele cu Handicap Nr. 467/13 octombrie 2009 s-a stabilit costul mediu lunar de întreținere în centrele rezidențiale pentru persoane cu handicap în valoare de 2.059 lei, nivelul contribuției lunare de întreținere datorate de adulții cu handicap asistați în centre sau de susținătorii acestora fiind în cuantum de 602 lei.
3.2 Legislație
Cadrul legal în baza căruia Centrul de Integrare prin Terapie Ocupationala "Lucie Lecomte" își desfășoară activitatea:
– Legea asistenței sociale nr. 292/2011
– Hotărârea nr.1434/2004 privind atribuțiile și Regulamentul-cadru de organizare și funcționare ale Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului;
– Legea nr.448/2006, republicată, privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap;
– Ordinul nr. 559/2008 privind aprobarea standardelor specifice de calitate pentru centrele rezidențiale, centrele de zi și locuințele protejate pentru persoane adulte cu handicap;
– Ordinul nr. 467/2009 privind stabilirea costului mediu lunar de întreținere în centrele rezidențiale pentru persoane cu handicap, precum și a nivelului contribuției lunare de întreținere datorate de adulții cu handicap asistați în centre sau de susținătorii acestora;
– Legea nr.275/2007 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.14/2007 pentru modificarea și completarea Legii nr.448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap;
– Hotărârea nr.268/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr.448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap;
– Ordonanța de urgență nr.14/2007 pentru modificarea și completarea Legii nr.448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap;
– Ordonanța de urgență nr. 86/2008 pentru modificarea Legii nr.448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap;
– Legea nr. 47/2006 privind sistemul național de asistență socială;
– Hotărârea nr. 743/2008 pentru modificarea anexei nr.1 la Hotărârea Guvernului nr. 197/2006 privind aprobarea programelor de interes național în domeniul protecției drepturilor persoanelor cu handicap, precum și în domeniul asistenței sociale a persoanelor vârstnice, persoanelor fără adăpost și a persoanelor vârstnice, persoanelor fără adăpost și persoanelor victime ale violenței în familie și a finanțării acestor programe;
– Ordonanța Guvernului nr. 68/2003 privind serviciile sociale, aprobată prin Legea nr. 515/2003, modificată prin Ordonanța Guvernului nr. 86/2004;
– Hotărârea de Guvern nr. 329/2003 privind Regulamentul cadru de organizare și funcționare a centrelor de îngrijire și asistență/recuperare și reabilitare;
– Hotărârea de Guvern nr. 1175/2005 privind aprobarea Strategiei naționale pentru protecția, integrarea și incluziunea socială a persoanelor cu handicap în perioada 2006-2013;
– Hotărârea de Guvern nr. 1024/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 68/2003 privind serviciile sociale, precum și a Metodologiei de acreditare a furnizorilor de servicii sociale;
– Hotărârea de Guvern nr. 1007/2005 privind modificarea Hotărârii Guvernului nr. 539/2005 pentru aprobarea Nomenclatorului instituțiilor de asistență socială și a structurii orientative de personal, a Regulamentului-cadru de organizare și funcționare a instituțiilor de asistență socială, precum și a Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 68/2003 privind serviciile sociale;
– Ordinul nr. 383/2005 pentru aprobarea standardelor generale de calitate privind serviciile sociale si a modalitatii de evaluare a indeplinirii acestora de catre furnizori.
3.3 Descrierea activităților desfășurate și a metodologiilor de lucru utilizate
Solicitanții serviciilor sunt admiși în Centrul de Integrare prin Terapie Ocupațională „Lucie Lecomte” (în limita locurilor disponibile) numai dacă serviciile oferite în această unitate rezidențială le pot satisface nevoile specifice handicapului. Centrul de Integrare prin Terapie Ocupațională „Lucie Lecomte” se adresează persoanelor cu handicap mediu și accentuat (gradul II și III de handicap), a căror Plan Individualizat de Recuperare propune ergoterapie și activități agro-zootehnice și gospodărești. Pot fi admise ca beneficiari persoanele cu dizabilități (fie din familie fie instituționalizate), în limita locurilor disponibile.
Actele necesare în vederea admiterii sunt:
cererea persoanei cu dizabilități;
copie după certificatul de naștere;
copie după actul de identitate;
certificatul de încadrare în grad de handicap și programul individualizat de reabilitare, readaptare și reintegrare socio-profesională în care să se precizeze recomandarea că poate fi integrat într-un program de formare profesională;
ancheta socială sau referat cu propunerea de intrare în Centrul de Integrare prin Terapie Ocupațională „Lucie Lecomte” (se va realiza de către autoritatea locală de pe raza căreia domiciliază beneficiarul – dacă provine din comunitate; se va efectua de către asistentul social al centrului pentru persoane adulte cu handicap sau de asistentul social al unității de protecție socială din care provine beneficiarul – dacă este transferat din altă unitate de protecție socială; în ambele cazuri ancheta socială va conține informații și date complete despre beneficiar și familia acestuia);
fișa psihologică;
fișa medicală (acte medicale vechi și recente care să ateste starea de sănătate a beneficiarului);
decizia de internare emisă de Comisia de internare/externare a persoanelor adulte aflate în dificultate din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Botoșani.
Decizia de internare se ia de către Comisia de internare/externare pentru persoanele adulte aflate în dificulate și poate fi contestată la secretariatul Comisiei în termen de 15 zile de la primirea acestui act (data confirmării de primire prin poștă), iar contestațiile se soluționează de către Comisie în termen de 30 zile de la înregistrare.
La admitere, solicitantului serviciilor oferite de Centrul de Integrare prin Terapie Ocupațională „Lucie Lecomte” i se va pune la dispoziție Ghidul beneficiarului, iar toți cei interesați pot să viziteze centrul pentru a cunoaște condițiile de locuit, personalul, mediul de desfășurare a activităților etc.
Fiecărui beneficiar i se evaluează nevoile generale și speciale de asistență și îngrijire din punct de vedere social, psihologic și medical, în baza actelor existente la dosar. Evaluarea se realizeaza de către o echipă interdisciplinară formată din minimum 3 specialiști din domenii ca medicină, asistență socială și psihologie, coordonată de managerul de caz. Managerul de caz este desemnat de către conducerea centrului, pentru unul sau mai mulți beneficiari instituționalizați, care coordonează derularea planului individualizat de servicii.
Evaluarea efectuată la primirea în unitate include următoarele aspecte:
– autonomia personală și starea fizică;
– greutate și regim alimentar (inclusiv preferințe alimentare);
– văz, auz, comunicare (limbaj);
– locomoție;
– mobilitate generală;
– istoricul „recăderilor”;
– continența;
– medicația curentă;
– sănătate mentală și cogniție;
– preocupări, hobby-uri;
– nevoi de educație, culturale, religioase;
– siguranța personală, riscuri;
– relația cu familia și alte contacte sociale;
– dependența de droguri, alcool, tutun etc.
Centrul de Integrare prin Terapie Ocupațională „Lucie Lecomte” reevaluează situația beneficiarului atunci când apar modificări semnificative ale stării sale psiho-fizice, la 6 luni- atunci când rezidența beneficiarului depășește 6 luni – și la ieșirea beneficiarului din instituție.
3.4 Serviciile oferite de Centrul de Integrare prin Terapie Ocupațională „Lucie Lecomte”
Centrul de Integrare prin Terapie Ocupațională „Lucie Lecomte” oferă următoarele servicii:
Găzduire temporară,
Îngrijire personală,
Recuperare,
Integrare/reintegrare socială.
Principiile care stau la baza activității Centrului de Integrare prin Terapie Ocupațională „Lucie Lecomte” Botoșani sunt următoarele:
principiul respectării drepturilor omului;
principiul respectării demnității;
principiul asigurării autonomiei;
principiul asigurării intimității;
principiul abordării individualizate a persoanelor cu handicap sau vârstnice;
principiul implicării active și depline e beneficiarilor;
principiul cooperării și parteneriatului;
principiul recunoașterii valorii fiecărei ființe umane și valorizării ei, indiferent de handicap.
Centrul de Integrare prin Terapie Ocupațională „Lucie Lecomte” Botoșani, îndeplinește următoarele atribuții:
1. asigură cazarea, hrana, cazarmamentul și condițiile igienico-sanitare corespunzătoare persoanelor adulte cu handicap, precum și întreținerea și ffolosirea eficientă a bazei materiale și bunurilor din dotare;
2. asigură asistență medicală curentă de specialitate, recuperare, îngrijire și supraveghere permanentă a persoare cu handicap;
3. asigură echipamentul de muncă și protecție și organizează activități de cunoaștere și respectarea normelor de protecție și igienă a muncii;
4. acordă sprijin și asistență de specialitate în vederea prevenirii situațiilor care pun în pericol siguranța persoanelor cu handicap;
5. organizează activități cultural-educative și de socializare atât în interiorul centrului, cât și în afara acestuia;
6. asigură prin intermediul specialiștilor integrarea persoanelor cu handicap în grupuri mici și mixte, prin realizarea unor relații interumane cu valoare instructivă și educativă;
7. asigură consiliere și informare atât familiilor, cât și beneficiarilor, privind problematica socială (probleme amiliale, juridice, psihologice);
8. asigură respectarea standardelor și indicatorilor stabiliți de Direcția Generală pentru Protecția Persoanlor cu Handicap;
9. elaborează și utilizează materiale informative privind serviciile furnizate, inclusive în forme accesibile persoanelor cu handicap;
10. utilizează o procedură privind admiterea beneficiarilor, în funcție de tipul și misiunea unității;
11. utilizează o procedură privind evaluarea inițială/reevaluarea beneficiarilor;
12. efectuează o evaluare intială a fiecărui beneficiar, evaluarea ține cont de programul individual de reabilitare, readaptare și reintegrare socio-profesională, emis de Comisia de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap Botoșani;
13. efectuează reevaluarea beneficiarului atunci când apar modificări semnificative ale stării sale psiho-fizice, odată la 6 luni sau oride câte ori este necesar;
14. pentru fiecare beneficiar, elaborează și revizuiește Planul Individualizat de Servicii;
15. dezvoltă planul individualizat de servicii în Programe de intervenție specifică (Program Individualizat de Îngrijire, Program Individualizat de Recuperare, Program Individualizat de Integrare/Reintegrare Socială ) și într-un Plan Individualizat de Ieșire a beneficiarului din centru;
16. asigură beneficiarului serviciile necesare, în baza unui contract de servicii încheiat în condițiile legii;
17. aplică o procedură privind ieșirea beneficiarilor din centru;
18. asigură beneficiarilor condiții de locuit conform nevoilor de viață și asistență ale acestora;
19. asigură fiecărui beneficiar un spațiu personal într-un dormitory, în conformitate cu misiunea centrului și cu nevoile individuale ale beneficiarului;
20. asigură spații special amenajate pentru prepararea/servirea hranei care corespund cerințelor de igienă, siguranță, accesibilitate, funcționalitate și confort al beneficiarilor;
21. asigură spații igienico-sanitare suficiente, accesibile, funcționale, sigure, confortabile;
În oferirea gamei de servicii din cadrul centrului se ține cont de opinia beneficiarilor pe de o parte, de recomandările speciale ale comisiei de expertiză medicală pentru persoane adulte cu handicap și de activitățile prevăzute în lista standardelor minime de calitate pentru centrele de zi, stabilite în Ordinul nr. 559 din 7 noiembrie 2008.
În cadrul ansamblului de locuințe moderat protejate, amenajate în incinta Centrului de Integrare prin Terapie Ocupațională „Lucie Lecomte”, adulții cu dizabilități beneficiază de următoarele servicii:
spațiu rezidențial conform Standardelor de Calitate;
activități de recreere și socializare;
activități de sprijin pentru viață independentă;
Activitățile de sprijin pentru viață independentă constau în:
monitorizare – supravegherea condițiilor de viață ale beneficiarilor;
consiliere – informarea și îndrumarea beneficiarilor pentru a accesa și valorifica resursele și facilitățile comunității (sănătate, educație, muncă, activități recreative etc.);
dezvoltarea abilităților de trai independent;
sprijinire pentru angajare în muncă;
mediere – optimizarea relațiilor sociale ale beneficiarilor în Locuința Protejată și în comunitate;
intervenție în caz de urgență – sprijin pentru rezolvarea unor situații de criză ale locatarilor (accidente, conflicte, boală etc.).
Fiecare rezident al centrului va fi încurajat și sprijinit să participe la procedurile de recuperare, activități care intentionează să le dezvolte/îmbunătățească deprinderile de viață independentă și să-și asume responsabilități conform restantului funcțional și aptitudinilor.
Echipa pluridisciplinară implicată în proiect oferă beneficiarilor activități de reabilitare/recuperare a consecințelor legate de dizabilitate.
3.5 Activitățile desfășurate în cadrul Centrului de Integrare prin Terapie Ocupațională „Lucie Lecomte”
1) Asistență socială:
întocmirea actelor sociale prevăzute în metodologia centrului pentru fiecare beneficiar;
desfășurarea activităților incluse în planul individualizat de servicii (realizat de echipa compusă din asistent social și psiholog);
înregistrarea tuturor informațiilor în dosarele de caz conform procedurilor standard;
informarea socială a beneficiarilor cu privire la drepturile și obligațiile acestora;
acordarea de consiliere și suport beneficiarilor;
efectuarea demersurilor de obținere a actelor de identitate ale beneficiarilor;
însoțirea benficiarilor la diferite instituții atunci când este în interesul acestora;
explorarea împreuna cu beneficiarii a posibilelor căi de satisfacere a nevoilor acestora și luarea celor mai bune decizii pentru beneficiari;
reevaluarea periodică a situației socio-profesionale și a evoluției beneficiarilor;
medierea relației dintre beneficiar și familia lărgită a acestuia (referindu-ne exclusiv la relația beneficiarului cu părinții , frații/surorile beneficiarului);
consilierea vocațională a beneficiarului și sprijin pentru a urma un curs de calificare profesională (inițiere demersuri în vederea identificării unui loc de muncă);
evaluarea socială a familiei beneficiarului și identificarea posibilelor resurse de sprijin (umane, materiale);
2) Asistența psihologică:
Evaluarea psihologică a beneficiarilor din centrul rezidențial (inițială și periodică – la 6 luni) și urmărirea evoluției acestora;
Inițierea și coordonarea programele de terapie ocupațională și educațională;
Consilierea psihologică a beneficiarilor, precum și diverselor categorii de personal din centru cu privire la modalități de lucru cu aceștia;
Conceperea Planului Individualizat de Servicii (P.I.S.), Planul Individualizat de Îngrijire și Planul Individualizat de Recuperare (P.I.R.) pentru fiecare beneficiar, împreună cu echipa multidisciplinară;
Dezvoltarea unor programe de terapie logopedică și stimulare cognitivă a beneficiarilor;
Oferirea de consiliere de specialitate și sprijin familiei beneficiarilor în vederea asumării responsabilităților care le revin cu privire la aceștia;
Aducerea la cunoștința beneficiarilor sau reprezentanților legali orice informație pertinentă referitoare la P.I.S. și P.I.R.
3) Asistență medicală:
Examinarea tuturor rezidenților din Centrul de Integrare prin Terapie Ocupațională „Lucie Lecomte” pentru examenul de bilanț al stării de sănătate în vederea aprecierii nivelului de dezvoltare fizică și a depistării precoce a unor afecțiuni;
Spitalizarea rezidenților cu probleme de sănătate, în scop recuperator;
Organizarea și efectuarea controlului medical periodic, clinic general și de specialitate pentru beneficiari;
Consemnarea în fișa de observație a rezidenților a datelor rezultate din examenele medicale;
Trierea rezidenților, după examenul medical periodic în raport cu problemele care le ridică starea sănătății întocmindu-se evidența specială și luându-se măsuri de tratament;
Întocmirea planurilor individuale de recuperare pentru fiecare rezident în parte, supravegherea punerii în practică a acestuia și reevaluarea periodică;
Examinarea rezidenților din evidența specială care urmează să plece în tabere, excursii etc;
Examinarea rezidenților care vor fi supuși imunizărilor profilactice, pentru stabilirea anumitor contraindicații medicale;
Supravegherea, prevenirea și combaterea bolilor transmisibile, prin aplicarea măsurilor de profilaxie generală specifică (vaccinări) sau nespecifică;
Supravegherea recoltării probelor de laborator în vederea depistării afecțiunilor infecto-contagioase la subiecți;
Supravegherea tratamentelor imunoprofilactice ale rezidenților cărora li s-a indicat acest lucru;
Efectuarea zilnică a vizitei medicale a rezidenților;
Supravegherea, efectuarea programelor de recuperare pentru fiecare rezident în parte;
Organizarea periodică a triajului epidemiologic al rezidenților;
Controlarea condițiilor igienico-sanitare din centru.
4. Activități socio–profesionale și administrative:
tinerii beneficiari vor frecventa Centrul de Integrare prin Terapie Ocupațională „Lucie Lecomte” de luni până vineri de la ora 9 la ora 16;
ei vor beneficia de 2 pauze a câte 30 min dimineața, după amiaza și pauza pentru masa de prânz;
timpul de pregătire va fi de 6 ore pe zi, 30 ore pe săptămână;
cele 30 ore săptămânale se împart după cum urmează: 20 ore de activitate practică și 10 ore de activitate teoretică (tehnologie și cultură generală). În timpul pauzei de pranz toți cursanții vor participa la lucrări de curățenie și întreținere a Centrului;
vacanțele vor fi de 5 săptămâni vara, 2 săptămâni de Crăciun și o săptămână de Paște;
centrul va fi închis în zilele în care sunt sarbatori legale și sărbători naționale;
ținând cont de vacanțe, concedii, tinerii vor beneficia de o pregătire care totalizează de la 1950 ore (18 luni sau 60-65 săptămâni) la 2550 ore (dacă formarea durează 2 ani, 85 săptămâni).
5) Activități ocupaționale:
Atelierele ocupaționale din cadrul Centrului de Integrare prin Terapie Ocupațională „Lucie Lecomte” au ca scop următoarele aspecte:
dezvoltarea proceselor gândirii și îmbogățirea vocabularului;
dezvoltarea sentimentului de utilitate socială, de încredere în forțele proprii;
dezvoltarea abilităților de trai independent;
sprijinire pentru angajare în muncă;
mediere – optimizarea relațiilor sociale ale beneficiarilor în centru și în comunitate;
formarea deprinderilor de colaborare, cooperare între beneficiari;
cultivarea sentimentului de respect față de propria persoană și față de persoanele cu care vin în contact;
acumularea de noi cunoștințe în diverse domenii de activitate;
dezvoltarea atenției voluntare, a independenței, a autonomiei persoanele și capacității de concentrare;
dezvoltarea motrică și cognitiv senzorială.
În cadrul Centrului de Integrare prin Terapie Ocupațională „Lucie Lecomte” se asigură beneficiarilor sprijin pentru a deveni membri activi și responsabili ai comunității de apartenență.
Centrul de Integrare prin Terapie Ocupațională „Lucie Lecomte” asigură de asemenea sprijin beneficiarilor pentru a cunoaște și accesa resursele ocupaționale ale comunității: ocupații terapeutice, munca plătită, munca voluntară sau protejată. Personalul de sprijin este pregătit pentru a informa beneficiarii cu privire la serviciile de consiliere și orientare vocațională, evaluare și plasare a forței de muncă oferite de comunitate și asigură sprijin beneficiarilor pentru a folosi aceste servicii.
6) Activități de recreere și socializare:
În cadrul Centrului de Integrare prin Terapie Ocupațională „Lucie Lecomte” se asigură beneficiarilor condiții pentru desfășurarea unor activități de socializare și petrecere a timpului liber; aceste activități dețin o pondere adecvată în cadrul programului zilnic:
Activitățile de socializare desfășurate în cadrul Centrului de Integrare prin Terapie Ocupațională „Lucie Lecomte” vor urmări atât evitarea automarginalizării, cât și acțiuni în direcția evitării stigmatizării persoanei cu handicap din partea comunității locale.
Astfel, personalul specializat încurajează și îndrumă beneficiarii pentru a-și forma și manifesta abilități, talente, hobby-uri (lectura, vizionare programe TV, ieșiri/plimbări în aer liber în grupuri organizate de specialiștii centrului). De asemenea, se sprijină organizarea unor activități recreative comune ale beneficiarilor (serbarea unor evenimente, onomastici, sărbători religioase etc), cu respectarea Regulamentului de ordine interioară.
În cadrul Centrului de Integrare prin Terapie Ocupațională „Lucie Lecomte” se încurajează beneficiarii să-și exprime opiniile și preferințele în proiectarea și derularea activităților de timp liber ( întâlniri tip focus grup, convorbiri cu beneficiarii, întrevederi etc.).
7) Incluziune familială și comunitară:
În cadrul Centrului de Integrare prin Terapie Ocupațională „Lucie Lecomte” beneficiarii sunt încurajați și sprijiniți să mențină relații cu familia lărgită, își pot vizita membrii familiei în condiții de siguranță atunci când doresc și pot fi de asemenea vizitați de aceștia, cu respectarea Regulamentului de ordine interioară.
Centrul de Integrare prin Terapie Ocupațională „Lucie Lecomte” sprijină beneficiarii să întrețină relații de bună conviețuire în cadrul centrului și să aibă relații bune cu vecinii; personalul sprijină beneficiarii să întrețină relații de prietenie cu persoane din cadrul centrului și din afara acestuia (din comunitatea locală).
Personalul din cadrul centrului asigură informarea beneficiarilor asupra valorilor promovate de comunitate, asupra drepturilor și obligațiilor lor în calitate de cetățeni.
Centrul de Integrare prin Terapie Ocupațională „Lucie Lecomte” promovează activități de implicare a comunității în asistarea beneficiarilor.
Activitățile desfășurate de specialiștii din cadrul Centrului de Integrare prin Terapie Ocupațională „Lucie Lecomte” se realizează cu ajutorul următoarelor instrumente de lucru:
Fișa de înregistrare a cazului (fișa inițială);
Contractul pentru acordarea de servicii sociale, modificat în baza Ordinului nr.73/17.02.2005;
Plan individualizat de servicii;
Fișa de evaluare socială;
Ancheta socială;
Fișa psihologică;
Fișa medicală de observație;
Plan individualizat de îngrijire;
Plan individualizat de recuperare – social;
Plan de viitor;
Instrumentul ROM-CAT;
Plan individualizat de recuperare;
Plan de (re)integrare socială;
Plan individualizat de ieșire.
Metodologia propusă a fost testată cu succes și în alte proiecte sociale cu finanțare guvernamentală sau externă, implementate de DGASPC Iași.
Motivele alegerii acestei metodologii sunt următoarele:
Încurajează parteneriatul cu alte instituții similare, ONG-uri;
Contribuie la capacitatea de organizare și întrajutorare la nivelul comunității locale;
Asigură un raport optim între cost și rezultatele care vor fi obținute;
Garantează durabilitatea proiectului.
Categoria de persoane beneficiare (numărul de beneficiari și caracteristicile socio- economice ale acestora):
De serviciile Centrului de Integrare prin Terapie Ocupațională „Lucie Lecomte” beneficiază atât persoane cu dizabilități provenite din cadrul altor instituții de profil, cât și persoane cu dizabilități provenite din comunitatea locală.
Persoanele care solicită serviciile centrului sunt evaluate inițial pentru a se stabili dacă motivul solicitării lor corespunde obiectivelor Centrului de Integrare prin Terapie Ocupațională „Lucie Lecomte”.
Capacitatea centrului este în prezent de 32 locuri de ucenici în cadrul atelierelor specializate din cadrul centrului.
Personalul angajat în cadrul Centrului de Integrare prin Terapie Ocupațională „Lucie Lecomte” nu practică și nu tolerează nici o forma de discriminare (pe bază de vârstă, statut social, etnie, religie) față de persoanele cu dizabilități care solicită sprijinul centrului și doresc să beneficieze de serviciile acordate.
Datorită specificului serviciilor sociale furnizate și resurselor disponibile, nu pot beneficia următoarele categorii de persoane:
persoane care nu pot face dovada încadrării în grad de handicap;
persoane dependente de alcool/droguri;
persoane fără adăpost.
Modalitatea de selectare a beneficiarilor:
Solicitanții serviciilor sunt admiși în centrul de integrare prin terapie ocupațională (în limita locurilor disponibile) numai dacă serviciile oferite în această unitate rezidențială le pot satisface nevoile specifice dizabilității. Centrul de Integrare prin Terapie Ocupațională „Lucie Lecomte” se adresează persoanelor cu handicap mediu și accentuat (gradul II și III de handicap), a căror Plan Individualizat de Recuperare propune ergoterapie și activități agro-zootehnice și gospodărești. Pot fi admise ca beneficiari persoanele cu dizabilități (fie din familie fie instituționalizate), în limita locurilor disponibile.
Actele necesare în vederea admiterii sunt:
cererea persoanei cu dizabilități;
copie după certificatul de naștere;
copie după actul de identitate;
certificatul de încadrare în grad de handicap și programul individualizat de reabilitare, readaptare și reintegrare socio-profesională în care să se precizeze recomandarea că poate fi integrat într-un program de formare profesională;
ancheta socială sau referat cu propunerea de intrare în Centrul de Integrare prin Terapie Ocupațională „Lucie Lecomte” (se va realiza de către autoritatea locală de pe raza căreia domiciliază beneficiarul – dacă provine din comunitate; se va efectua de către asistentul social al centrului pentru persoane adulte cu handicap sau de asistentul social al unității de protecție socială din care provine beneficiarul – dacă este transferat din altă unitate de protecție socială; în ambele cazuri ancheta socială va conține informații și date complete despre beneficiar și familia acestuia);
fișa psihologică;
fișa medicală (acte medicale vechi și recente care să ateste starea de sănătate a beneficiarului.
decizia de internare emisă de Comisia de internare/externare a persoanelor adulte aflate în dificultate din cadrul D.G.A. S. P. C. Botoșani.
Decizia de internare se ia de către Comisia de internare/externare pentru persoanele adulte aflate în dificulate și poate fi contestată la secretariatul Comisiei în termen de 15 zile de la primirea acestui act (data confirmării de primire prin poștă), iar contestațiile se soluționează de către Comisie în termen de 30 zile de la înregistrare.
La admitere, solicitantului serviciilor oferite de Centrul de Integrare prin Terapie Ocupațională „Lucie Lecomte” i se va pune la dispoziție Ghidul beneficiarului, iar toți cei interesați pot să viziteze centrul pentru a cunoaște condițiile de locuit, personalul, mediul de desfășurare a activităților etc.
Modalități de implicare a beneficiarilor în activitățile desfășurate:
Implicarea beneficiarului în conceperea și materializarea strategiei de suport reprezintă un principiu de bază în desfășurarea activității Centrului de Integrare prin Terapie Ocupațională „Lucie Lecomte”.
Un prim aspect privind procesul educațional și reintegrarea psiho-socială a persoanei cu dizabilități îl reprezintă crearea unui confort psihic la nivelul colectivului în care să se acorde importanță componentei afectiv-motivaționale stimulându-se sensibilitatea și receptivitatea persoanei față de trăirile celorlalți, cât și dezvoltarea unor motivații complexe pentru activitate și pentru îndeplinirea scopurilor ce le presupune aceasta.
Un alt aspect, și poate cel mai important constă în reconsiderarea componenței sociale, dacă ne gândim la importanța relațiilor și a locului ocupat de către individ la nivelul grupului din care face parte. Colectivele relativ omogene întrețin un climat afectiv și contribuie la dezvoltarea constiinței de sine.
Este cunoscut faptul că persoanele cu dizabilități prezintă cerințe educaționale speciale în domeniul achizițiilor sociale și profesionale, dar prezintă de asemenea cerințe sau nevoi și sub alte aspecte, în special sub aspectul ocrotirii sociale și al asistenței profesionale sau în domeniul consilierii familiale și chiar gospodărești, cerințe care se mențin de multe ori și după încheierea ciclului educației organizate.
Beneficiarii Centrului de Integrare prin Terapie Ocupațională „Lucie Lecomte” vor fi încurajați și sprijiniți de către personalul specializat să participe la activitățile zilnice din cadrul atelierelor specializate, activități destinate să dezvolte și să le îmbunătățească acestora deprinderile de viață independentă și autonomia personală. Beneficiarii Centrului de Integrare prin Terapie Ocupațională „Lucie Lecomte” vor fi antrenați în activități gospodărești, horticole, care vor avea ca rezultat creșterea stimei de sine și a respectului pentru ceilalți, respectul valorii muncii, a prieteniei și a colaborării. Fiecare rezident al centrului va fi încurajat și sprijinit să participe la procedurile de recuperare, activități care intenționează să le dezvolte/îmbunătățească deprinderile de viață independentă și să-și asume responsabilități conform restantului funcțional și aptitudinilor. Fiecare rezident al centrului va fi încurajat și sprijinit să participe la procedurile de recuperare, activități care intenționează să le dezvolte/îmbunătățească deprinderile de viață independentă și să-și asume responsabilități conform restantului funcțional și aptitudinilor.
Echipa pluridisciplinară implicată în proiect oferă beneficiarilor activități de reabilitare/recuperare a consecințelor legate de dizabilitate.
Modalitățile de control periodic a calității serviciului:
Activitățile desfășurate în cadrul Centrului de Integrare prin Terapie Ocupațională „Lucie Lecomte” sunt evaluate, funcție de rezultate, după următoarele criterii:
Criteriul conformității – dacă ceea ce se desfășoară este conform activității dorite;
Criteriul pertinenței – dacă activitatea este adecvată obiectivului propus;
Criteriul eficacității – dacă activitatea produce rezultate așteptate;
Criteriul coerenței – dacă activitatea evaluată este strâns legată de celelalte activități;
Criteriul eficienței – dacă activitatea desfășurată produce rezultatele așteptate în cadrul celui mai bun raport calitate/cost posibil.
Urmând aceste criterii, se folosesc următoarele proceduri de evaluare internă:
Rapoarte lunare și semestriale de activitate;
Raportul final de activitate, completat la finalul proiectului;
Rapoarte de consiliere;
Raportul de evaluare a activității, întocmit de coordonatorul centrului;
Fișe de lucru individuale ale personalului (rapoarte de activitate periodice);
Întâlniri și dezbateri lunare pentru evaluarea activității (cu personalul centrului, beneficiarii, autorități), etc.
Modalitățile periodice de control al gradului de satisfacție al beneficiarului:
Beneficiarii își pot exprima aprecierile cu privire la condițiile de furnizare a serviciilor sociale și facilitățile oferite, în mod verbal și în scris, în cadrul:
unor convorbiri cu personalul centrului, ori de câte ori este necesar;
sesizărilor adresate coordonatorului centrului.
Resursele umane pentru realizarea serviciului social:
Personalul a fost selectat din structura de resurse umane ce activează în domeniul asistenței sociale din cadrul DGASPC Botoșani sau serviciile aflate în subordine și prin concurs.
S-a avut în vedere experiența profesională în domeniul asistenței și serviciilor sociale, rezultatele obținute în activitatea profesională, motivația de a lucra în cadrul unui asemenea centru, pe baza CV-urilor și a recomandărilor.
Menționăm faptul că personalul centrului va fi cuprins în programe de formare profesională continuă, vizând cunoașterea și aplicarea celor mai noi standarde de calitate în domeniului protecției și integrării socio-profesionale a persoanelor cu dizabilități.
3.6 Denumirea actuală a centrului și destinația:
Centrul de Integrare prin Terapie Ocupațională „Lucie Lecomte” este format din: 1 clădire principală renovată și finalizată în anul 2009.
Centrul de Integrare prin Terapie Ocupațională „Lucie Lecomte” este format din parter și etaj, la parter fiind atelierele de terapie ocupațională iar la etaj au fost înființate 16 locuințe moderat protejate în care în prezent găzduiesc 30 beneficiari.
Hrana:
Masa de prânz este preparată împreună cu ucenicii, în atelierul de bucătărie și servită în același spațiu de către toți ucenicii centrului.
Micul dejun și cina se prepară și se servește în cadrul Locuințelor protejate iar sâmbăta și duminica beneficiarii servesc în cadrul locuințelor protejate micul dejun, prânzul și cina.
Specificul activităților și a modalității de lucru cu beneficiarii în cadrul locuințelor protejate:
Ucenicii servesc de luni până vineri micul dejun și cina în cadrul Locuințelor protejate și prânzul în cadrul Centrului de Integrare prin Terapie Ocupațională „Lucie Lecomte" iar sâmbăta și duminica beneficiarii servesc în cadrul locuințelor protejate micul dejun, prânzul și cina.
În atelierul de bucătărie se prepară prânzul, iar în atelierul de brutărie se prepară pâinea și desertul iar micul dejun și cina se pregătește de către beneficiarii locuințelor protejate cu sprijinul supraveghetorilor în bucătăria locuințelor protejate.
Masa este preparată împreună cu beneficiarii, în bucătăria locuințelor protejate sub îndrumarea și supravegherea supraveghetorilor și servită în același spațiu de către toți beneficiarii centrului.
Meniurile vor fi variate de la o zi la alta și pe cât posibil se va ține cont de preferințele beneficiarilor.
Beneficiarii au timp suficient pentru a servi masa (nu sunt grăbiți în nici un fel); atunci când este necesar li se asigură asistență pentru hrănire din partea personalului, într-o manieră discretă, tolerantă, încurajându-se totodată, formarea abilităților de hrănire independentă.
Beneficiarii ajută la pregătirea hranei, la servire și la spălarea veselei, în vederea formării/dezvoltării abilităților de autoservire și autogospodărire.
Efectele benefice ale activității la nivelul comunității:
modalități de informare a comunității privind activitățile și rezultatele acestora:
Incluziunea familială și comunitară a beneficiarilor constituie un obiectiv permanent al Centrului de Integrare prin Terapie Ocupațională „Lucie Lecomte" Botoșani, intervenind prin specificul activităților desfășurate în sensibilizarea comunității la nevoile specifice ale persoanelor cu dizabilități.
În cadrul Centrului beneficiarii sunt încurajați și sprijiniți să mențină relații cu familia lărgită, își pot vizita membrii familiei în condiții de siguranță atunci când doresc și pot fi de asemenea vizitați de către aceștia, cu respectarea Regulamentului de ordine interioară.
Centrul de Integrare prin Terapie Ocupațională „Lucie Lecomte" sprijină beneficiarii să întrețină relații de bună conviețuire în cadrul centrului și să aibă relații bune cu vecinii; personalul sprijină beneficiarii să întrețină relații de prietenie cu persoane din cadrul centrului și din afara acestuia, respectiv din comunitatea locală.
De asemenea, Centrul de Integrare prin Terapie Ocupațională „Lucie Lecomte" promovează activități de implicare a comunității în asistarea beneficiarilor.
Astfel, sunt încurajate inițiativele persoanelor din comunitate care doresc să apeleze la serviciile beneficiarilor centrului, în vederea acordării de sprijin în efectuarea diferitor activități gospodărești de către aceștia, în schimbul unor remunerații financiare stabilite de comun acord cu beneficiarii respectivi. În acest sens, se crează o rețea comunitară de sprijin, precum și facilitarea adaptării beneficiarilor la mediul social exterior instituției.
O altă modalitate de sensibilizare a comunității la nevoile specifice ale persoanelor cu dizabilități și de implicare în reintegrarea socio-profesională a acestora practicată în cadrul Centrului de Integrare prin Terapie Ocupațională "Lucie Lecomte" o constituie acțiunile de tipul expoziție cu vânzare a produselor realizate în cadrul atelierelor ocupaționale specializate din cadrul centrului. Aceste acțiuni au loc în general cu ocazia sărbătorilor religioase (ex. Crăciun, Sărbătorile Pascale) precum și cu alte ocazii speciale, cum ar fi 1 Martie, 8 Martie, 1 Iunie etc, iar sumele de bani provenite din vânzarea respectivelor produse sunt utilizate în interesul beneficiarilor și în conformitate cu nevoile și dorințele acestora.
Personalul din cadrul Centrului de Integrare prin Terapie Ocupațională „Lucie Lecomte" asigură informarea permanentă a beneficiarilor asupra valorilor promovate de comunitate, asupra drepturilor și obligațiilor lor în calitate de cetățeni.
Informarea și sensibilizarea opiniei publice cu privire la protecția și reintegrarea socio-profesională a persoanelor cu handicap și serviciile sociale acordate are caracter permanent, un rol important avându-l și mass-media, care a fost implicată mereu în promovarea imaginii Centrului de Integrare prin Terapie Ocupațională „Lucie Lecomte" și mai ales a serviciilor sociale pentru persoanele cu dizabilități acordate.
Astfel, reprezentanții mass-mediei locale au fost informați de fiecare dată și au fost invitați să participe la evenimentele sociale importante și care au avut loc în cadrul centrului (inaugurări, diversificarea serviciilor acordate, realizări profesionale, celebrarea anumitor evenimente interne etc), conducerea centrului punând la dispoziția presei și televiziunii informațiile importante legate de activitățile desfășurate și realizările centrului, cu scopul promovării imaginii Centrului de Integrare prin Terapie Ocupațională „Lucie Lecomte" Botoșani și sensibilizarea opiniei publice cu privire la nevoile specifice ale persoanelor cu dizabilități și importanța implicării comunității în asistarea acestora.
În acest sens, au apărut pe parcursul timpului articole speciale în presă și reportaje despre activitățile realizate în cadrul Centrului de Integrare prin Terapie Ocupațională „Lucie Lecomte", despre principalele evenimente care au avut loc și care au contribuit la îmbunătățirea calității serviciilor acordate în cadrul centrului etc.
alte comentarii privind activitatea desfășurată:
Funcționarea acestui centru destinat susținerii tinerilor cu dizabilități în vederea integrării socio-profesionale prin oferirea unor servicii specializate (sprijin specializat în formarea profesională, dezvoltarea abilităților de trai independent, sprijin pentru angajare în câmpul muncii, consiliere specializată, activități de recreere și socializare, monitorizare etc) va contribui la dezvoltarea sistemului de asistență socială pentru persoanele cu dizabilități din județul Botoșani.
Recunoașterea oficială a Centrului de Integrare prin Terapie Ocupațională „Lucie Lecomte", va contribui puternic, în a conferi un statut socio-profesional tinerilor aflați în dificultate. Aceasta le va permite să fie recunoscuți într-o meserie.
Experiența acumulată de specialiștii DGASPC Botoșani în managementul de proiect, pentru acest tip de serviciu va fi valorificată în implementarea proiectelor ulterioare, iar parteneriatul/colaborarea cu ONG-uri cu activitate reprezentativă în domeniul oferirii de servicii pentru grupuri vulnerabile va asigura un management eficient, bazat și pe implicarea societății civile.
3.7 Metode și tehnici de cercetare și intervenție utilizate în studiul efectuat
Metodologia și elementele ei componente constituie mijloace sau instrumente intermediare, ajutătoare și nu un scop în sine! Orice asistent social trebuie să știe, în acest sens, că scopul sau obiectul intervenției nu se stabilește în funcție de metoda sau „tehnica de ajutor” ce urmează a fi aplicată, ci dimpotrivă, calea optimă de a rezolva problema clientului se alege în funcție de specificul demersului pe care trebuie să-l urmeze sper îndeplinirea scopului propus. Asistentul social bazându-se pe o solidă cunoaștere și folosindu-și abilitatea de a surprinde realitatea depășind empiricul, va trebui să folosească tehnicile și metodele de investigare și intervenție care au aderență la contextul social studiat și care ar furniza date cât mai obiective.
Cu alte cuvinte, selectarea și folosirea unor instrumente specifice în momentul și contextul adecvat oferă asistentului social informații viabile asupra realității, protejând în același timp, clientul – actor social, de efectele negative ale folosirii unei tehnici nepotrivite.
Pentru a nu împieta asupra caracterului profesionist al intervenției. Metodele folosite vor fi subordonate sistemului de valori și principiilor deontologice ale asistenței sociale.
Pentru reușita proiectelor de intervenție asistentul social trebuie să aplice „regula setului de tehnici” pentru că nici un procedeu și nici o tehnică, oricât de perfecționată ar fi, nu pot satisface toate exigențele și nu pot surprinde toate nuanțele și aspectele spațiului social vizat.
Pentru ca acțiunea de ajutor (de sesizare a disfuncțiilor și de reechilibrare a sistemului) să depășească amatorismul trebuie utilizată metodologia proprie asistenței sociale.
Aplicarea acestei metodologii, după cum scrie Henry Maltier presupune „stăpânirea perfectă a meseriei”
În cercetarea practică întreprinsă am utilizat următorul set de metode și tehnici care s-au completat reciproc oferindu-mi informații valoroase și variate:
Documentarea și analiza prealabilă
Observația
Istoricul social
Studiu de caz
Documentarea și analiza prealabilă
Documentarea constituie o sursă principală de date și informații sociologice. Constituirea bibliografiei este o etapă indispensabilă pentru orice cercetare, etapă care nu poate lipsi din drumul critic sau traiectoria unei investigații. În asistența socială documentarea este atât „o metodă distinctivă de evaluare a clientului, cât și un proces care se desfășoară pe toată perioada de instrumentare a cazului”. (World Vision România, Manual de bune practice în asistența socială, 2002, pg.14)
Pentru constituirea bibliografiei se folosesc două procedee:
– Procedeul empiric, potrivit căruia cercetătorul își stabilește singur, treptat, la întâmplare materialele bibliografice necesare;
– Procedeul systemic, potrivit căruia bibliografia este stabilită de centre specializate de documentare, la comanda echipei de cercetare.
În funcție de conținutul materialelor bibliografice putem stabili două tipuri de bibliografii:
– Generală, constituită din lucrări și documente teoretice, epismiologice și metodologice generale, care se referă la probleme și aspecte interesând mai multe domenii și teme de cercetare;
– Specifică, constituită din documente care se referă direct la tema studiată și la universal concret și teme de cercetare;
În instrumentarea unui caz există trei mari tipuri de documente, clasificate după trei criterii.
– După sursa de proveniență se disting surse directe (oferă informații direct de la client), surse indirecte (documente juridice și medicale, din sistemul familial.).
– După tipul documentelor pot fi publice sau private. După modalitatea de emitere a documentului se disting documente solicitate (de către asistentul social diferitelor instituții implicate în sistemul client) și nesolicitate (care fac parte din dosarul clientului: evaluări psihologice, acte școlare, anchete sociale).
Pentru realizarea unei cercetări este necesară cunoașterea lucrărilor publicate pe tema respectivă și a rezultatelor obținute de alte echipe de cercetări asemănătoare.
Documentarea istorică s-a utilizat pentru cercetarea tradiției de asistență socială a tinerilor cu handicap în țara noastră, în vederea valorificării practicii ei de valorificare.
Documentarea de specialitate. O primă etapă în realizarea acesteia reprezentând-o stabilirea bibliografiei.
Bibliografia s-a construit prin procedeul empiric, stabilindu-se o bibliografie generală cuprinzând lucrări și documente teoretice, epistemologice și metodologice generale care se referă la probleme și aspecte ce interesează mai multe domenii și teme de cercetare și o bibliografie specifică, alcătuită din lucrări care se referă direct la tema studiată.
Studiul documentelor de evidență: acte de identitate ale persoanelor cu dizabilități, dosarul social al persoanei cu dizabilități, certificatul de naștere al persoanei cu dizabilități, certificatul de încadrare în grad de handicap, decizia eliberată de serviciul personal adulți din cadrul DGASPC – apt pentru a urma activitățile din ateliere de terapie ocupațională, fișă medicală pentru aprecierea stării de sănătate a persoanei cu dizabilități (boli, tratamente).
Pentru cunoașterea situației actuale a părinților peroanelor cu dizabilități și pentru aprecierea posibilităților de redare în familie a persoanei cu dizabilități, s-au relizat anchete sociale.
Observația constituie sursa indispensabilă de date și totodată proba decisivă a valorii și concluziilor la care se ajunge. Observația a fost sistematică, directă și participativă, relizându-se asupra persoanelor cu dizabilități în atelierele de pregătire și asupra instituției.
Testele psihologice. În studiul prezent am aplicat “Inventarul de ostilitate” în scopul studierii atitudinii persoanelor cu dizabilități instituționalizate față de cei din jur, a capacității de socializare.
Deprinderi de comunicare: în lucrul direct cu persoana cu dizabilități instituționalizată s-au folosit:
Prezența afectivă, utilizată pentru stabilirea unei relații de siguranță cu persoana cu dizabilități și pentru menținerea acestei relații. Aceasta s-a realizat prin contact vizual cu persona cu dizabilități și prin apropiere gestuală și verbală.
Empatia utilizată pentru a descifra mesajele transmise (în termenii sentimentelor și comportamentelor), și pentru menținerea relației de siguranță inițial stabilite.
Cercetarea amănunțită, ce s-a tradus prin încurajarea persoanei cu dizabilități să exploreze mediul, atunci când nu făcea acest lucru în mod spontan.
Ascultarea activă.
Analiza prealabilă e tocmai operațiunea de trecere de la experiența comună, de la imaginea neclară despre realitatea supusă cercetării, la o experiență relativă specializată, la imagini mai clare, la noțiuni și concepte conturate, în măsură să ne sprijine în realizarea cercetării propuse.
Analiza prealabilă este o adevărată „muncă de creație” întrucăt din informații, detalii și date care apar isolate „simțului comun”, asistentul social schițează noțiuni, generalizează, construiește concepte, modele teoretice datorită elementelor commune și caracteristice existente „latent” în volumul respective de „reprezentări” inițiale (R.Boudon, P.Lazarsfeld, Le vocabulaire des sciences sociales; Concepts et indices, Paris, CNRS, 1965, în V.Miftode, Introducere în metodologia investigației sociologice, Ed. Junimea, 1982, p.18).
Observația
Este o „tehnică de investigație care are ca scop culegerea de informații cu valoare de fapte, necesare pentru a le completa pe cele rezultate în urma altor tehnici”. (World Vision România, op. cit., 2002, pg. 18)
Observația este o tehnică care se aplică permanent pe toată durata instrumentării cazului.
Observația se poate clasifica în observație spontană, fără intenție specifică și observație intenționată ne sistematizată, făcută cu scopul de a înțelege un fenomen sau o situație, fără un studio aprofundat. Când observația se realizează cu scopul de a culege date cu character știtințific, cu mijloace specifice și de către personae cu pregătire specială, ea se numește științifică.
Observația științifică se împarte la rândul ei în două mari tipuri: cantitativă – lucrează cu variabile, urmând testarea acestora în condiții de viață reală, ca fenomen provocat și calitativă. Observația participativă, de tip calitativ, înseamnă studierea din interior a unei comunități, prin participarea pe o perioadă mai lungă de timp la activitățile ei, fără a avea o schemă dinainte stabilită, aceea urmând a fi elaborată pe parcursul cercetării sau la sfârșitul acesteia. Scopul observației constă în identificarea naturii și structurii interacțiunilor care se stabilesc între alte personae semnificative.
Observația are anumite caracteristici relavante, care reprezintă și avantajele ei comparative cu alte metode:
– Comportamentul indivizilor este studiat în contextual natural, adică este surprinsă multitudinea de factori ce determină și condiționează acțiunile și interacțiunile umane, e posibil descrierea și explicarea vieții sociale ca process viu, unde factorii și variabilele obiectiv structurale și de ordin subiectiv simbolic se influențează recipric pe axa timpului inclusive după mecanisme de feed–back, de retroacțiuni și retrocorecții, ceea ce nu e depistabil prin celelalte metode ale investigației sociologice;
– Observația privește acțiunile și interacțiunile firești, comportamentul ibișnuit al subiecților, tipic pentru viața cotidiană întrucât observația este o metodă nonobstructivă (nu provoacă răspunsuri) și, în general, de lungă durată;
– Prin observație se investighează comportamentul efectiv al oamenilor, ceea ce fac ei cu adevărat șu nu ceea ce spun. Diferența între faptele și relatarea lor poate fi semnificativă (prin chestionar sau interviu);
În mod special observația participativă angajează și folosirea altor metode ca interviiul și analiza de documente.
Istoricul social
Istoricul social este un instrument de evaluare și intervenție în contextul cazurilor sociale care urmărește modul în care trecutul beneficiarului influențează problema acestuia și modalitatea de rezolvare. Acest instrument se aplică în foarte multe domenii de intervenție ale asistenței sociale, centrându-se pe individ, familie, grup social sau comunitate, văzuți ca beneficiari ai evaluării și intervenției de specialitate.
Istoricul social poate fi utilizat ca parte componentă a anchetei sociale, dar și ca instrument individual, structurat pe capitole, subcapitole și puncte. În primul caz, istoricul social reprezintă partea narativă a anchetei sociale, unde într-un paragraf de maximum o jumătate de pagină A4 se descriu evenimentele importante din viața clientului, precum și aspecte care au o relație organică cu problema existentă. Aceste evenimente importante fac referire la naștere, copilărie, educație, căsătorie, decese, istoric al instituționalizării, etc.
Folosit de cele mai multe ori ca instrument individual, istoricul social prezintă o structură complexă centrată pe strângerea unor informații cheie despre trecutul clientului și despre modul în care acesta a influențat apariția problemei. În același sens, istoricul social cuprinde informații prețioase despre resursele personale ale clientului și/sau ale rețelei de sprijin care pot participa activ în identificarea unor modalități de rezolvare a problemei.
Studiul de caz
Este prin excelență o metodă calitativă prin care se analizează numai o parte dintr-o entitate, cu scopul de a ajunge la o imagine cât mai completă despre acea entitate. Prin studiul de caz se cercetează un fragment de realitate din exterior, utilizând și metoda observației.
Studiile de caz se clasifică în trei mari categorii: intrisec, prin care se urmărește investigația cât mai minuțioasă a unui caz particular, fără scopul de a desprinde trăsături generale sau de a testa o idee sau o ipoteză; instrumental, este cercetat un caz particular cu scopul de a urmări o problemă general; colectiv, în care se cercetează intensive mai multe cazuri, ce pot fi trăsături comune. Studierea mai multor cazuri ajută la înțelegerea unui fenomen social.
Studiul de caz cunoaște cinci etape:
– Selecția și delimitarea cazului. Problema alegerii se pune la studiile instrumentale sau colective care cer o selecție foarte atentă a avatajelor și dezavantajelor teoretice și practice ale abordării anumitor cazuri. Considerențele teoretice se referă la cât de reprezentativ poate fi cazul respectiv pentru tema studiată;
– Eșantionarea în interiorul cazului presupune alegerea unor anumite persoane, locuri, evenimente pe care trebuie să le cercetăm. Chiar și atunci când este vorba de un singur individ, intervine eșantionarea în actele lui de comportament;
– Focalizarea pe caz cu metode și din perspective diferite;
– Interpretarea cazului se face prin comparație cu alte cazuri asemănătoare concrete și prin interpretarea datelor obținute în etapele anterioare;
– Elaborarea textului final constă în rezumarea concluziilor rezultate din interpretarea datelor obținute.
CAPITOLUL 4
STUDIU DE CAZ
4.1 SCURTĂ CARACTERIZARE A BENEFICIARILOR
4.1.1 A M, în vârstă de 25 ani, este născut în comuna Stăuceni, județul Botoșani și provine dintr-o relație de concubinaj. Mama sa, care figurează ca fiind întreținătorul legal, domiciliază în prezent în comuna Ipatele, județul Iași și are o situație materială precară.
Tânărul a fost instituționalizat de la o vârstă mică în Centrul de Plasament „Elena Doamna”, Botoșani, ulterior fiind internat în cadrul C.I.A. Adășeni.
Numitul A M prezintă următorul diagnostic clinic: oligofrenie gr. II, QI=40 cu tulburări de comportament. Cu acest diagnostic tânărul a fost încadrat în gradul II de handicap – deficiență funcțională accentuată.
Familia de origine a relaționat cu acesta pe durata instituționalizării în Centrul de Plasament „Elena Doamna”, însă vizitele au încetat la puțin timp după internarea în cadrul CIA Adășeni. Tânărul dorește să reia legătura cu familia sa sau să fie vizitat de aceștia.
În prezent acesta beneficiază de locuința protejată în cadrul Centrului de Integrare prin terapie ocupațională „Lucie Lecomte” și frecventează atelierul de grădinărit din cadrul centrului.
Conform evaluării psiho-sociale a tânărului, rezultă următoarele particularități:
Preocupări/Hobby-uri:
Vizionare programe TV;
Interes pentru activitățile din cadrul atelierului de grădinărit.
Conduita în grup:
Socializează cu cei din jurul său;
Comunicativ, prietenos;
Integrare socio-profesională:
Relaționare și cooperare bună cu cei din jur;
Participă activ la activitățile din cadrul centrului dacă este ghidat și supravegheat de personalul de specialitate;
Manifestă o atitudine pozitivă față de muncă;
Posibilitate de integrare socio-profesională la finalizarea cursurilor.
4.1.2 A N, în vârstă de 35 de ani, este născută în Cristești, județul Botoșani și provine dintr-o familie legal constituită, în care sunt 11 frați. Părinții săi domiciliază în prezent în Podu-Iloaie, Iași, cu doi dintre frații săi, conditiile de trai fiind dificile.
Tânăra a fost instituționalizată de la vârsta de 8 ani, la două centre de plasament din Botoșani, respectiv Vrancea (cămin-atelier Odobești), iar în anul 1996 a fost internată în cadrul CIA Dorohoi.
Numita AN prezintă următorul diagnostic clinic: sechele, encefalopatie infantilă cronică, paraplegie, oligofrenie gr. I-II, Q.I. = 50-55 . Cu acest diagnostic susnumita a fost încadrată în gradul I de handicap.
Tânăra relaționează bine cu părinții săi, care însă nu o pot vizita la centru datorită vârstei înaintate și problemelor financiare.
Beneficiara are 11 frați, dar nu menține legătura cu aceștia deoarece nu toți locuiesc în județ și au propriile lor familii.
Beneficiara își vizitează părinții de 2-3 ori pe an la domiciliul acestora și este vizitată de către aceștia de două ori pe an.
Părinții tinerei ar dori ca fiica lor să locuiască cu ei, dar aceasta refuză datorită condițiilor materiale reduse și a imposibilității adaptării mediului la nevoile sale specifice, având în vedere faptul că se deplasează în permanență cu ajutorul unui cărucior cu rotile.
În prezent aceasta beneficiază de locuința protejată în cadrul Centrului de Integrare prin terapie ocupațională „Lucie Lecomte” și frecventează atelierul de croitorie din cadrul centrului. Tânăra mai obișnuiește să meargă în comunitatea apropiată și să ajute la diferite activități gospodărești, pe care starea sa fizica îi permite să le realizeze, în schimbul unor remunerații.
Conform evaluării psiho-sociale a tinerei AN, rezulta următoarele particularități:
Preocupări/ hobby-uri: ieșirile în oraș , muzica, vizionare programe TV, croșetat,
Nevoi de educație, culturale, religioase:
Interrelaționare bună cu cei din jurul său, bună colegialitate;
Plimbări în aer liber, ieșiri cu prietenii/colegii din centru;
Participă la slujbele bisericești, însă rar, datorită deplasării dificile.
Conduita în grup:
– sociabilă, comunicativă, veselă;
– atitudine pozitivă față de ceilalți.
Integrare socio-profesională:
Adaptare relativ dificilă la reguli, la un program impus, însă implicarea crește dacă lucrează în echipă; cooperează bine cu instructorii;
Motivație extrinsecă, caracterizată prin câștiguri imediate;
Necesită sprijin pentru creșterea autodeterminării și a implicării în activități socio-profesionale.
4.1.3 U M, în vârstă de 29 de ani, este născut în județul Galați, fiind abondonat la naștere și instituționalizat de la o vârstă fragedă, acesta fiind internat în mai multe instituții de ocrotire, printre care spitalul Răducăneni Iași și Spitalul Grajduri Iași; în anul 2002 a fost internat prin transfer în cadrul CIA Dorohoi.
Numitul UM prezintă următorul diagnostic clinic: surdomutitate, deficiență funcțională accentuată, cod handicap 3 senzorial-auditiv. Cu acest diagnostic tânărul a fost încadrat în gradul II de handicap.
Menționăm faptul că în prezent nu există nici o informație despre familia numitului U M.
În prezent aceasta beneficiază de locuința protejată în cadrul Centrului de Integrare prin terapie ocupațională „Lucie Lecomte” și frecventează atelierul de grădinărie din cadrul centrului. Deoarece este o persoană activă și pricepută, acesta este deseori solicitat de către membrii comunității locale apropiate la diferite activități gospodărești, în schimbul unor remunerații. Fiind preocupat de nevoile personale și de hobby-urile printre care se numără și computerul, tânărul a economisit banii câștigați și și-a achiziționat un calculator propriu. Este un tânăr responsabil, căruia îi place să muncească și care are uneori tendința de a-și impune propria voință în cadrul colectivității din care face parte, dacă ceilalți nu manifestă încredere în capacitățile sale.
Conform evaluării psiho-sociale a tânărului, rezultă următoarele particularități:
Preocupări/ hobby-uri: calculatorul, ieșirile în oraș, plimbările cu bicicleta, vizionare programe TV etc.
Nevoi de educație, culturale, religioase:
– ieșiri cu prietenii, lectura.
Integrare socio-profesională:
Adaptare normală la un program impus, preferința pentru activitățile individuale; cooperant, atenție pentru detalii, meticulozitate, spirit critic;
Colaborează cu instructorul, responsabilitate, implicare activă;
Atitudine pozitivă față de muncă;
Necesită sprijin pentru o mai bună socializare cu membrii grupului;
Sprijin pentru creșterea autodeterminării și a implicării în activități socio-profesionale.
4.1.4 B I, în vârstă de 26 de ani, este născut în comuna Copălău, județul Botoșani. Nu se cunosc date despre familia de origine a acestuia, beneficiarul fiind instituționalizat de mic și internat pe rând în mai multe instituții de ocrotire (Centrul de plasament „Dumbrava Minunată"; Complexul de servicii pentru copilul aflat în dificultate „Speranța"; Complexul de servicii tip rezidențial „Micul Prinț"), fiind internat după împlinirea vârstei de 18 ani în cadrul Centrului de îngrijire și asistență „Sf. Ioan" Bucecea.
Numitul BI prezintă următorul diagnostic clinic: Oligofrenie gr. I, QI= 55-60, deficiență funcțională medie. Cu acest diagnostic susnumitul a fost încadrat în gradul I de handicap.
În prezent acesta beneficiază de locuința protejată în cadrul Centrului de Integrare prin terapie ocupațională „Lucie Lecomte” și frecventează atelierul de grădinărie din cadrul centrului. Este o fire muncitoare în general, motiv pentru care obișnuiește să presteze activități gospodărești ocazionale în cadrul comunității. Îi place să simtă că este util și să i se solicite parerea în cadrul colectivului. Participă cu multă plăcere la activități ceremoniale unde îmbracă costumul național și întâmpină invitații. Este un bun coleg și își doreste să muncească pentru a se putea întreține.
În luna mai 2008 tânărul a fost sprijinit în integrarea socio-profesională, reușind să se angajeze ca muncitor necalificat la firma AMN Total Construct S.A. din Botoșani.
Conform evaluării psiho-sociale a tânărului, rezultă următoarele particularități:
Preocupări/ Hobby-uri:
Plimbări în aer liber;
Vizionare programe TV, muzica.
Nevoi de educație:
Îmbunătățirea relației cu ceilalți beneficiari și cu personalul de instruire;
Gestionarea momentelor de criză;
Respectarea regulilor interioare ale centrului.
Integrare socio-profesională:
Perfecționarea aptitudinilor profesionale și a abilităților de interrelaționare (dezvoltarea capacității de a se descurca singur și de a nu reacționa impulsiv în momentele de criză);
Deține aptitudini pentru o integrare socio/profesională.
4.1.5 C M, în vârstă de 27 ani, este născută în județul Botoșani. Aceasta nu își cunoaște familia de origine (cu exceptia unei mătușe), fiind instituționalizată de la vârsta de 3 ani (Centrul de plasament Ion Holban Iași). Susnumita a absolvit o școală profesională, având calificare în domeniul confecției.
În perioada 2006-2007, beneficiara a locuit în gazdă la diferite familii de pe raza municipiului Iași, fiind inclusă inițial într-un program social desfășurat de Organizația World Vision Iași.
Numita CM prezintă următorul diagnostic clinic: maladia ombredant, strabism convergent. Cu acest diagnostic susnumita a fost încadrată în gradul II de handicap.
Integrare profesională: în anul 2007 beneficiara și-a identificat un loc de muncă la o firmă de confecții din Iași, fiind remunerată. S-a integrat în colectiv și a relaționat bine cu toți colegii. A lucrat apx. 10 luni, fiind nevoită să plece în urma unei restructurări de personal.
În perioada 2008-2009 beneficiara a locuit la o familie domiciliată în Botoșani, unde s-a ocupat cu creșterea și supravegherea minorilor din familia respectivă. În anul 2009 s-a înscris în cadrul Centrului de Integrare prin terapie ocupațională „Lucie Lecomte”, pentru a urma cursurile atelierului de brutărie; ulterior a fost nevoită să plece de la domiciliul familiei respective datorită unor dificultăți financiare cu care se confruntau aceștia.
În prezent aceasta beneficiază de locuința protejată în cadrul Centrului de Integrare prin terapie ocupațională „Lucie Lecomte”și frecventează atelierul de bucătărie din cadrul centrului.
Este o fire sensibilă, respectuoasă, atentă la nevoile și dorințele celorlalți; își dorește foarte mult să își identifice un loc de muncă pentru a se putea întreține singură.
Conform evaluării psiho-sociale a tinerei, rezultă următoarele particularități:
Preocupări/ Hobby-uri:
În perioada școlarizării a făcut parte dintr-un club de teatru (participări spectacole);
Sport (atletism);
Vizionare programe TV, plimbări;
Interes pentru activitățile din cadrul atelierului de brutărie, croitorie.
Nevoi de educație, culturale, religioase:
Socializare cu cei din jurul său;
Lectura, plimbări în aer liber;
Frecventarea bisericii protestante.
Conduita de grup:
– sociabilitate, generozitate, atitudine pozitivă față de ceilalți;
Integrare socio-profesională:
Relaționare și cooperare bună cu cei din jur;
Participă activ la activitățile din cadrul centrului, simț de răspundere, dorința de a ajuta, interes pentru diversificarea activităților;
Atitudine pozitivă față de muncă.
4.1.6 B E, în vârstă de 40 de ani, este născută în județul Botoșani, comuna Durnești și provine dintr-o familie legal constituită, cu un nivel de trai scăzut. Beneficiara a avut instituționalizări anterioare, ultimul centru rezidențial fiind CIA Adășeni.
Numita BE prezintă următorul diagnostic clinic: sechele, encefalopatie infantilă, paraplegie. Cu acest diagnostic susnumita a fost încadrată în gradul III de handicap.
Susnumita menține legătura cu familia de origine. Relaționează bine cu tatăl său, BC, domiciliat în comuna Păușești, judetul Iași care însă nu o poate vizita la centru datorită vârstei și problemelor de sănătate. Mama beneficiarei, BM este decedată din anul 2002.
Tânăra mai are o soră cu care relaționează bine, dar se întâlnesc rar, deoarece aceasta locuiește în Iași și nu are posibilități materiale pentru a se deplasa des în orașul Botoșani.
În prezent aceasta beneficiază de locuința protejată în cadrul Centrului de Integrare prin terapie ocupațională „Lucie Lecomte” și frecventează atelierul de bucătărie din cadrul centrului. Este o fire prietenoasă, are relații pozitive cu colegii și dorește să se simtă utilă și valorizată.
Conform evaluării psiho-sociale a tinerei, rezultă următoarele particularități:
Preocupări/hobby-uri: pictura, decorațiunile, ieșirile în oraș , vizionare programe TV.
Nevoi de educație, culturale, religioase:
Interrelaționare cu cei din jurul său;
Plimbări în aer liber;
Participa la slujbele bisericești (rar, datorită posibilității reduse de deplasare)
Integrare socio-profesională:
Adaptare facilă la reguli, la un program impus, lucrează în echipă, cooperează cu instructorii;
Atitudine pozitivă față de muncă;
Dă dovadă de seriozitate, dorința de a se face utilă și participă activ la activitățile din cadrul centrului.
4.1.7 M I, în vârstă de 27 de ani, este nascut în orașul Bacău, și provine din relația oficializată a numiților MG și ME. Tânărul nu își cunoaște bine familia de origine, fiind instituționalizat de la o vărstă mică. De-a lungul timpului acesta a fost internat în mai multe instituții de ocrotire (la un centru de plasament din Bacău, Școala ajutătoare Negrești, Vaslui, Școala profesională specială Tg. Frumos, Iași). După vârsta de 18 ani, respectiv în anul 2006, tânărul a fost internat în cadrul Centrului rezidențial pentru persoane adulte cu handicap din localitatea Ionășeni.
Numitul M I prezintă următorul diagnostic clinic: oligofrenie gr. I, Q.I.=50, deficiență funcțională medie. Cu acest diagnostic susnumitul a fost încadrat în gradul III de handicap.
Nu se cunosc informații despre familia lărgită a beneficiarului.
În prezent acesta beneficiază de locuința protejată în cadrul Centrului de Integrare prin terapie ocupațională „Lucie Lecomte” și frecventează atelierul de croitorie din cadrul centrului. Este o persoană sârguincioasă, responsabilă, care se implică cu plăcere în activități gospodărești. Are nevoie de a comunica în permanență cu cei din jur. Își dorește foarte mult să se poată încadra în muncă după absolvirea cursurilor de specializare profesională.
Conform evaluării psiho-sociale a beneficiarului, rezultă următoarele particularități:
Preocupări/ Hobby-uri:
Ascultă muzică;
Se plimbă prin oraș și face cumpărături;
Nevoi de educație, culturale, religioase:
Interrelaționare cu cei din jurul său;
Plimbări în aer liber;
Participă frecvent la slujbele bisericești.
Conduita în grup:
Socializează cu cei din jurul său;
Comunicativ, prietenos;
Integrare socio-profesională:
Deține aptitudini pentru o integrare socio/profesională;
Este activ și serios în ceea ce privește desfășurarea activităților din cadrul centrului;
Atitudine pozitivă față de muncă și responsabilitate privind propriile sarcini.
4.1.8 C A-I, în vârstă de 24 de ani, este născut în municipiul Botoșani și provine dintr-o relație de concubinaj, în urma căreia au rezultat patru frați. Este instituționalizat de la o vârstă relativ mică în cadrul Centrului de Plasament „Elena Doamna”, Botoșani, ulterior urmând Școala profesională specială Tg. Frumos, Iași. Ulterior este internat în cadrul CIA Hîrlău.
Părinții beneficiarului, respectiv CM și DI sunt decedați, tatăl în 1984 iar mama în anul 1999, iar beneficiarul nu ține legătura cu frații săi, despre care nu are informații recente.
Frații săi nu îl vizitează și nu se interesează de situația prezentă a tânărului CA-I.
Susnumitul prezintă următorul diagnostic: deficiență funcțională accentuată, cod handicap 5 mental. Cu acest diagnostic susnumitul a fost încadrat în gradul II de handicap.
În prezent acesta beneficiază de locuința protejată în cadrul Centrului de Integrare prin terapie ocupațională „Lucie Lecomte” și frecventează atelierul de grădinărie din cadrul centrului.
Tânărul C A-I are formate abilități de autonomie personală, inteligență scăzută, limbaj insuficient dezvoltat, îi place să coase, să deseneze, are grijă de obiectele personale.
Conform evaluării psiho-sociale a beneficiarului, rezultă următoarele particularități:
Preocupări/ Hobby-uri:
Ascultă muzică și vizionează programe TV (filme);
Nevoi de educație, culturale, religioase:
Interrelaționare cu cei din jurul său;
Plimbări în aer liber;
Participă la slujbele bisericești.
Integrare socio-profesională:
Deține aptitudini pentru o integrare socio/profesională;
Atitudine pozitivă față de muncă;
Dă dovadă de seriozitate și participă activ la activitățile din cadrul centrului.
CONCLUZII
Persoanele cu dizabilități trebuie să beneficieze de șanse egale de angajare în muncă și pe piața forței de muncă. Legislația din domeniul ocupării forței de muncă trebuie să fie cuprinzătoare, astfel încât să evite discriminarea persoanelor cu deficiențe. Este necesară asigurarea condițiilor de încadrare în locuri de muncă obișinuite. Integrarea perosoanelor cu deficiențe fizice în locuri de muncă obișinuite este sprijinită de autorități prin măsuri specifice, cum ar fi: adaptarea locului de muncă, contracte exclusive pentru drepturile de protecție sau concesiuni, împrumuturi pentru începerea unor afaceri mici. Societățile trebuie să angajeze un anumit număr de persoane cu deficiențe, în funcție de numărul de angajați. Este vorba despre o schemă de cote stimulative. În situația în care astfel de persoane nu sunt angajate, societatea plătește o anumită sumă fondurilor speciale pentru persoanele cu handicap. Atunci când persoana nu se poate adapta pe piața liberă a muncii, se recomandă orientarea către un loc de muncă protejat. Aceste locuri de muncă se găsesc în ateliere de producție, în secții protejate din marile industrii, la domiciliul sau în cadrul unor ateliere mici individuale, programul de muncă este flexibil, se permite angajarea cu jumătate de normă, cu normă redusă sau în acord, astfel, persoanele cu deficiențe fizice își pot adapta programul de muncă în funcție de programul recuperator, dar și de capacitatea proprie de efort. Angajatorii refuză încadrarea persoanelor cu dizabilități pe motiv că profilul unității este incompatibil cu statutul acestor persoane, iar în multe cazuri persoana cu dizabilități trebuie să renunțe la locul de muncă din cauza lipsei adaptărilor necesare nevoilor specifice, a atitudinii negative a angajatorilor sau a colegilor de muncă. Foarte multe persoane cu dizabilități care locuiesc în mediul rural se văd în imposibilitatea deplasării la locul de muncă aflat în mediul urban. Angajarea lor ar fi un bine pentru angajator, comunitatea și pentru integrarea lor socio – profesională în activitățile comunității.
Elaborarea Strategiei Naționale privind protecția specială și integrarea socială a persoanelor cu handicap, a însemnat un pas decisiv în ceea ce privește definirea politicilor ce vizează egalitatea de șanse și îmbunătățirea condițiilor de viață pentru persoanele cu dizabilități, marcând începutul reformei în sistemul de protecție a persoanelor cu dizabilități.
Viziunea asupra serviciilor și programelor sociale destinate persoanelor cu dizabilități trebuie să fie în strânsă legătură cu viața socială a persoanelor fără dizabilități. În această viziune, integrarea persoanelor cu dizabilități este, într-adevăr, posibilă. Astfel, în societatea pe care ne-o dorim, integrarea, toleranța, deschiderea sunt construite asemenea culturii, ce trebuie să asimileze diferitele influențe. Atât timp cât cultura nu ne ajută, ca model, trebuie să asigurăm respectarea dreptului la individualitate și egalitate de șanse pentru persoanele cu dizabilități prin lege, conform instrumentelor internaționale. În acest context, trebuie să existe un mecanism social din care să facă parte persoanele cu dizabilități.
La fel cum o persoană care nu are ureche muzicală trăiește în societate fără să o considerăm ca având o deficiență sau că nu are voie să asculte muzică, și persoanelor cu dizabilități trebuie să li se ofere acces la viața socială, să fie valorizate și să se creeze facilitățile necesare pentru integrarea lor.
Astfel, trebuie să existe posibilitatea unui acces integrat pentru persoanele cu dizabilități, susținut de următoarele puncte de sprijin: educație, accesabilități, loc de muncă, planificare familială, consiliere familială, servicii de suport familial. Serviciile integrate de asisistență socială duc la costuri sociale reduse și la o calitate a vieții crescută, implicit la respectarea drepturilor.
În România există aproximativ 20 000 de persoane aflate în sistemul rezidențial de protecție specializat și peste 600 000 de persoane cu dizabilități în familii. Din punctul de vedere al condițiilor și al respectării standardelor de viață în instituții, situația este departe de a fi bună. De servicii de calitate se poate vorbi în puține cazuri.
Specializarea instituțiilor pe oferirea de servicii pentru persoanele cu diferite tipuri de handicap, crearea, aplicarea și respectarea unor standarde de calitate vor duce la creșterea calității serviciilor.
O altă posibilitate de a avea servicii de calitate ar fi externalizarea serviciilor și încheierea unor contracte cu furnizori de servicii pe baza standardelor de calitate. Din analiza sistemului instituțional reiese nevoia unui management nou și adecvat al resurselor umane, conjugat cu cel al utilizării judicioase a resurselor financiare.
Obstacolul cel mai greu de trecut se regăsește însă în rândul persoanelor cu dizabilități ce se află în familii, deoarece lipsa unor servicii de proximitate care să vină în sprijinul familiilor accentuează situația generată de apariția unor nevoi speciale în cadrul acestora. Nevoia creării unor servicii alternative la nivelul comunității și al familiei este o măsură ce va rezolva parțial și stoparea intrărilor în sistemul rezidențial.
Evaluarea restantului funcțional și oferirea unor locuri de muncă adecvate, o dată cu facilitățile fiscale pentru angajatori, constituie alte măsuri extrem de importante care vor genera afecte pozitive asupra persoanelor cu handicap, a familiei și, nu în ultimul rând, asupra societății. Clădirile instituțiilor publice, culturale, sportive sau de petrecere a timpului liber, locuințele construite din fonduri publice, mijloacele de transport în comun, telefoanele publice, precum și căile de acces vor fi amenajate astfel încât să permită accesul neîngrădit al persoanelor cu dizabilități.
Bibliografie
Cosmovici, Nicolae, 2006, Psihologia persoanelor cu nevoi/cerințe speciale, handicapatologie, support de curs – note și conspecte de curs, Universitatea Petre Andrei, Iași;
Curs CRIPS – Studiul „Elemente majore de evaluare a gradului de integrare/participare socială a persoanelor cu handicap”, 2005;
Ferreol, Gilles, apud Neculau, Adrian, Ferreol, Gilles, 1996 :215, în Dragomir, Valentina, 2003, Fenomenul marginalizării și situația persoanelor cu handicap, Revista de Asistență Socială nr. 6/2002, București, p. 109;
Manea, Livius, 2003, Dinamica protecției speciale a persoanelor cu handicap, Revista de Asistență Socială nr. 1/2003, București, p. 107;
Metodologie pentru o evaluare continuă a persoanelor cu dizabilități intelectuale – Proiect pilot « Eco-Training nr. RO/03/B/F/PP175022 finanțat cu ajutorul Comunității Europene, iulie 2006, p. 12-15
Sistem de pregătire vocațională pentru persoanele cu dizabilități intelectuale – Proiect pilot « Eco-Training nr. RO/03/B/F/PP175022 finanțat cu ajutorul Comisiei Europene, iulie 2006, p. 7
Ștefan Cojocaru, Proiectul de intervenție în asistența socială. De la propunerea de finanțare la proiectele individualizate de intervenție, ed Polirom, 2006;
Ștefan Cojocaru, Daniela Cojocaru, Managementul de caz în protecția copilului. Evaluarea serviciilor și practicilor din România, ed.Polirom, 2005;
R.Boudon, P.Lazarsfeld, Le vocabulaire des sciences sociales; Concepts et indices, Paris, CNRS, 1965, în V.Miftode – Introducere în metodologia investigației sociologice Ed. Junimea, 1982, p.18.;
Revista de asistenta social nr. 4/2004 ed. Polirom;
Revista de sistenta sociala nr. 5/2006 ed. Polirom;
Vasile Miftode, Sociologia populatiilor vulnerabile, ed.Universității Alexandru Ioan Cuza
World Vision România, op. cit., 2002, pg. 18
World Vision România, Manual de bune practice în asistența socială, 2002, pg.14
Zamfir, Cătălin, Vlăsceanu, Lazăr (coord.), 1993, Dicționar de Sociologie, Editura Turnu Babel, p.304;
„Ghid privind dezvoltarea serviciilor de îngrijire/asistență pentru persoanele cu handicap dependente, în vederea sprijinirii integrării pe piața muncii”;
„Standarde și linii directoare integrate pentru îmbunătățirea îngrijirilor de sănătate mintală în România”;
„Metodologia de lucru în atelierele ocupaționale ale Centrului Revis”;
„Regulamentul de Organizare și Funcționare (ROF) a Centrului Revis”;
„Regulamentul de Ordine Interioară (ROI) a Centruli Revis”;
„Ghidul beneficiarului în Centrul Revis”
„Ghid metodologic pentru implementarea standardelor de calitate privind dezvoltarea de viață independentă în Centrul Revis”
Legi și decrete
Legea nr. 116/2002 privind prevenirea și combaterea marginalizării sociale, publicată în Monitorul Oficial, partea I, nr. 193 din 21.03.2002;
Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap publicată în Monitorul Oficial, partea I, nr. 1006 din 18.12.2006;
Legea nr. 74/1999
Legea 76/2002
Ordonanța de Urgență nr. 102/1999
Ordinul nr. 748/460/2002
Ordonanța Guvernamintală nr. 137/2000
Ordinul 725/01.10.2002
Bibliografie
Cosmovici, Nicolae, 2006, Psihologia persoanelor cu nevoi/cerințe speciale, handicapatologie, support de curs – note și conspecte de curs, Universitatea Petre Andrei, Iași;
Curs CRIPS – Studiul „Elemente majore de evaluare a gradului de integrare/participare socială a persoanelor cu handicap”, 2005;
Ferreol, Gilles, apud Neculau, Adrian, Ferreol, Gilles, 1996 :215, în Dragomir, Valentina, 2003, Fenomenul marginalizării și situația persoanelor cu handicap, Revista de Asistență Socială nr. 6/2002, București, p. 109;
Manea, Livius, 2003, Dinamica protecției speciale a persoanelor cu handicap, Revista de Asistență Socială nr. 1/2003, București, p. 107;
Metodologie pentru o evaluare continuă a persoanelor cu dizabilități intelectuale – Proiect pilot « Eco-Training nr. RO/03/B/F/PP175022 finanțat cu ajutorul Comunității Europene, iulie 2006, p. 12-15
Sistem de pregătire vocațională pentru persoanele cu dizabilități intelectuale – Proiect pilot « Eco-Training nr. RO/03/B/F/PP175022 finanțat cu ajutorul Comisiei Europene, iulie 2006, p. 7
Ștefan Cojocaru, Proiectul de intervenție în asistența socială. De la propunerea de finanțare la proiectele individualizate de intervenție, ed Polirom, 2006;
Ștefan Cojocaru, Daniela Cojocaru, Managementul de caz în protecția copilului. Evaluarea serviciilor și practicilor din România, ed.Polirom, 2005;
R.Boudon, P.Lazarsfeld, Le vocabulaire des sciences sociales; Concepts et indices, Paris, CNRS, 1965, în V.Miftode – Introducere în metodologia investigației sociologice Ed. Junimea, 1982, p.18.;
Revista de asistenta social nr. 4/2004 ed. Polirom;
Revista de sistenta sociala nr. 5/2006 ed. Polirom;
Vasile Miftode, Sociologia populatiilor vulnerabile, ed.Universității Alexandru Ioan Cuza
World Vision România, op. cit., 2002, pg. 18
World Vision România, Manual de bune practice în asistența socială, 2002, pg.14
Zamfir, Cătălin, Vlăsceanu, Lazăr (coord.), 1993, Dicționar de Sociologie, Editura Turnu Babel, p.304;
„Ghid privind dezvoltarea serviciilor de îngrijire/asistență pentru persoanele cu handicap dependente, în vederea sprijinirii integrării pe piața muncii”;
„Standarde și linii directoare integrate pentru îmbunătățirea îngrijirilor de sănătate mintală în România”;
„Metodologia de lucru în atelierele ocupaționale ale Centrului Revis”;
„Regulamentul de Organizare și Funcționare (ROF) a Centrului Revis”;
„Regulamentul de Ordine Interioară (ROI) a Centruli Revis”;
„Ghidul beneficiarului în Centrul Revis”
„Ghid metodologic pentru implementarea standardelor de calitate privind dezvoltarea de viață independentă în Centrul Revis”
Legi și decrete
Legea nr. 116/2002 privind prevenirea și combaterea marginalizării sociale, publicată în Monitorul Oficial, partea I, nr. 193 din 21.03.2002;
Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap publicată în Monitorul Oficial, partea I, nr. 1006 din 18.12.2006;
Legea nr. 74/1999
Legea 76/2002
Ordonanța de Urgență nr. 102/1999
Ordinul nr. 748/460/2002
Ordonanța Guvernamintală nr. 137/2000
Ordinul 725/01.10.2002
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Terapia Ocupationala Pentru Persoane Adulte CU Dizabilitati (ID: 166443)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.