Studiu Si Consideratii Generale Privind Violenta In Familie

INTRODUCERE

Între dragoste și familie există o strânsă interdependență fiind foarte greu de separat una de alta. Dragostea este piatra de temelie pentru buna desfașurare a vieții de familie, iar familia oferă cadrul de manifestare și împlinire a dragostei.

S-au dat multiple definiții familiei:

R. Vincent: „O familie constituie un grup înzestrat cu caracteristici proprii care traiește anumite obiceiuri, respectă anumite tradiții, chiar inconștient, care aplică anumite reguli de educație, într-un cııvânt care creează o atmosfera”.

E. Burgees și H. Locke: „Familia este o unitate de interacțiuni și intercomunicări personale, cuprinzând rolurile sociale de soț și soție, mama și tata, fiu și fíică, frate și soră“.

A. Berge: „Familia constituie un soi de personalitate colectivă a carei armonie generală influențează armonia fiecăreia dintre părți”.

O. Badina, F. Mahier: „Familia este un grup social, realizat prin căsătorie, cuprinzând oameni care trăiesc ímpreună, cu o gospodărie casnică comună, sunt legați prin anumite relații natural-biologice, psihologice, morale și juridice și care răspund unul pentru altul în fața societății“.

De la aceste definiții se pot contura următoarele caracteristici ale familiei: existența unui anumit număr de persoane; reunirea lor este urmarea actului căsătorie; între membrii familiei există un ansamblu de drepturi și obligații garantate juridic; relațiile interpersonale de ordin biologic, psihologic și moral dintre membrii, climatul sau atmosfera psihosocială; organizare structurală cu o anumită distribuție a rolurilor și sarcinilor familiale; îndeplinirea unor funcții în raport cu societatea.

Familia este considerată elementul natural și fundamental al societătii, principiu reieșit atat în cadrul actelor noastre legislative (Constituția, Codul penal, Codul familiei, Codul civil) cât și unele acte Internaționale privind drepturile omului cum ar fi:

• Declarația Universală a Drepturilor Omului adoptată de Adunarea Generală a O.N.U. la 10 decembrie 1948;

Pactul internațional privind drepturile economice, sociale și culturale adoptat la Adunarea Generală a O.N.U. la 16 februarie 1966;

Pactul internațional privind drepturile civile și politice adoptat de Adunarea Generată a O.N.U. la 16 decembrie 1961.

În țara noastră statutul familial este fundamentat de urmatoarele principii:

principiul ocrotirii căsătoriei și familiei;

– principiul ocrotirii intereselor mamei și copilului;

principiul căsătoriei liber consimțite între soți;

principiul egalitații în drepturi dintre bărbat și femeie;

– principiul exercitării drepturilor și al îndeplinirii îndatoririlor părintești în interesul copiilor;

-principiul acordării reciproce ale sprijinului material și moral;

-principiul monogamiei.

Actuala lucrare este o prezentare a violenței în familie, încercând să se definească cat mai corect acest fenomen dar și modalitațile de prevenire.

Structurată pe trei capitole, lucrarea urmarește urmatorul plan :

– Primul capitol este o descriere sau o tratare globală a ceea ce înseamnă violența în familie, prezentând forme ale violenței în cadrul familiei cât și factorii care contribuie la violențe în familie;

– În cel de-al doilea capitol vă prezint instituțiile cu rol de prevenire și combatere a violenței în familie, amintind instituțiile naționale cât și pe cele la nivel local;

– Ultimul capitol, capitolul trei, este un studiu de caz, în care se prezintă, se analizează și se interpretează toate datele acestui caz.

Dată fiind natura acestei lucrari, s-a acordat o mare atentie atât teoriei, nefiind însă omisă nici partea practică, care ocupă aproximativ jumatate din prezenta lucrare.

CAPITOLUL I

CONSIDERAȚII GENERALE PRIVIND VIOLENȚA ÎN FAMILIE

I.1. Definirea violenței

Violența face parte din chiar viața umană. Fie că este îndreptată împotriva propriei persoane, fie că este vorba de violență îndreptată împotriva altei persoane, sau de violență colectivă, acest fenomen duce la moartea unui milion de persoane pe an și a unui număr mult mai mare de răniți. Violența, în sens generic, semnifică utilizarea forței și a constrângerii de către individ, grup sau clasă socială, în scopul impunerii voinței asupra altora. Din punct de vedere juridic, violența înseamnă folosirea forței fizice sau a altor mijloace persuasive pentru a aduce prejudicii unor bunuri sau o vătămare integrității unei persoane. În acest sens, un act de violență are, de cele mai multe ori, un caracter premeditat, fiind elaborat cu intenție sau semnificând intenția de a produce o suferință sau un prejudiciu fizic altei persoane. În context psihologic, violența desemnează comportamentul agresiv manifestat, cel mai adesea, ca urmare a unor frustrări, care nu pot fi defulate pe căi dezirabile social.

Dincolo de multitudinea sensurilor care i se asociază, violența este un abuz de putere, fiind legată, aproape întotdeauna, de o poziție de putere și de impunerea acestei puteri asupra celorlalți. Această caracterizare definește, cel mai bine, situația bărbatului în raport cu cea a femeii, copilului sau vârstnicului. Totuși, în mod aparent paradoxal, adeseori, chiar lipsa de putere determină violența. Conștiința lipsei de putere, a impotenței, creează, în multe cazuri, o nevoie de afirmare atât de puternică, încât devine agresivitate destructivă, care, în ultimă instanță, conduce la violență. Aceasta poate explica, în mare măsură, frustrările care caracterizează numeroși bărbați agresori, dar și actele de violență comise de femeile agresoare.

Există o multitudine de definiții privind noțiunea de violență, dar definiția cea mai cuprinzătoare este definiția dată de Organizația Mondială a Sănătății, care înțelege prin violență: “amenințarea sau utilizarea intenționată a forței fizice sau a puterii împotriva propriei persoane, a altei persoane, împotriva unui grup, sau a comunității, și care antrenează un risc crescut de a produce un traumatism, un deces, o daună psihologică, o dezvoltare anormală sau o privațiune”. În aceasta definiție, O.M.S. definește violența în raport cu sănătatea și starea de bine din punct de vedere fizic, psihic și social.

Ca formă coercitivă de control social, violența a fost, în general, acceptată de societate, dar au fost sancționate formele de violență în dauna interesului național, a vieții unei persoane sau a proprietății. Violența domestică a fost considerată o problemă personală, care, conform dreptului la intimitate, putea fi tăinuită, cei din afara cuplului evitând să intervină, deoarece reacțiile soției maltratate, față de salvator, au fost, deseori, imprevizibile; probabil din același considerente, organele de ordine publică ezitau, adesea, să se implice.

Evaluările făcute de sociologi familiei contemporane sunt contradictorii între ele. Astfel, pe de o parte, i se recunoaște familiei o deosebită capacitate de comuniune și solidaritate socială, în măsura în care ea este un refugiu, un loc privilegiat al manifestării afectivității, iar pe de altă parte, se apreciază că familia se află într-o criză, constând în declinul funcțiilor ei tradiționale, insularizarea sa în cadrul societății, izolarea ei de rețeaua largă de rudenie, creșterea tendințelor ei de instabilitate. Unul dintre cele mai acute aspecte ale acestei crize, pe care sociologii care se ocupă de familie –au abordat mai puțin, este creșterea violenței între membrii familiei, fenomen care există în majoritatea societăților contemporane.

De multe decenii, violența intrafamilială a fost considerată o manifestare obișnuită în familiile dezorganizate sau în grupurile marginale, defavorizate social și economic. În legătură cu acest mod de violență au fost emise unele teorii sociologice, psihologice și feministe.

Teoria sociologică. Din perspectiva sociologică, însăși organizarea vieții de familie, care contribuie la intimitate, predispune spre o rată mare a violenței, în ciuda imaginii pe care o oferă, ca loc al dragostei și înțelegerii. Discrepanțele de vârstă și sex, activitățile și interesele diferite, distonanța rolului și inflexibilitatea sunt câtva variabile, care cresc tensiunea în familie.

Altă variabilă importantă o constituie violența în societatea în care trăiesc familiile contemporane. Se poate vorbi chiar de un cerc vicios, în care se evidențiază un pattern circular, în care violența generată de familie conduce la o societate violentă, și invers, o societate care acceptă violența în sferele publice ale vieții accentuează tendințele violente din cadrul familiei. În anumite segmente ale societății, manifestările violente pot fi considerate legitime, ca răspunsuri normale la anumite comportamente. Căutarea recompenselor imediate și evitarea pedepsei dirijează comportamentul uman și interacțiunile dintre oameni. În aceste condiții, se poate anticipa că violența, în cadrul familiei, va continua până când costurile violenței vor depăși recompensele și până când nu vor exista norme și legi care să îngrădească violența.

Altă variabilă este reprezentată de stresul vieții. Cercetătorii au arătat că bărbații stresați sunt mai predispuși să-și maltrateze soțiile, dacă familia nu este importantă pentru ei sau dacă sunt convinși că soțul trebuie să fie membrul dominant al cuplului. Statutul relațiilor, în cazul abuzului în familie, este asociat cu incompatibilitatea și inconsistența statutului. Inconsistența statutului a fost caracterizată prin nereușita profesională din partea bărbatului, reușita profesională constituind pentru el o măsură de protecție importantă împotriva izbucnirilor violente.

Teoriile psihologice. Majoritatea explicațiilor tradiționale care se referă la maltratarea soției au ca punct de plecare concepția lui Freud (1959), masochismul feminin. În această formulare, femeia masochistă este descrisă ca dorind să fie bătută, asemenea unui copil neajutorat, dependent și rău. Freud vede acest comportament autodistructiv ca rezultat al efectului de rezolvare a conflictului oedipian. Copilul de sex feminin concurează cu mama sa, dar se teme de pierderea iubirii ei. Pentru a renunța la tată, fata, în mod conștient, provoacă agresiunea acestuia. Comportamentul agresiv din partea tatălui determină părăsirea bărbatului, temperând dorințele timpurii pentru tată prin asocierea vinei. Paradigma implică ideea că femeile se subordonează, din credința inconștientă că trebuie să sufere.

Alți factori, ca superioritatea puterii masculine și lipsa controlului asupra proceselor reproductive, determină comportamentele de supunere din partea femeilor. Acceptarea tacită a abuzului este realizată de femeile care au o moștenire socială și biologică, cu un comportament care favorizează abuzul. Violența în familie constituie, uneori, o deviere a comportamentului autodistructiv dinspre sine spre altă persoană. De exemplu, bărbații care se simt frustrați sub un anumit aspect, își exteriorizează sentimentele negative asupra soției și a copiilor. Comportamentul violent din partea bărbatului este, de fapt, o formă de apărare împotriva dependenței față de parteneră.

Teoriile feministe. Din perspectivă feministă, maltratarea soției trebuie studiată în contextul societății, care se bazează pe o formă de organizare patriarhală, normele și legile patriarhale consolidând poziția de subordonare a femeilor și subliniind autoritatea bărbatului. Accentuarea, din partea societății, a acestei subordonări, permite, indirect, bărbatului superior să-și neglijeze soția, să o maltrateze sau să folosească alte practici similare.

O atitudine contradictorie rezultă din faptul că societatea, în esența ei, nu este patriarhală, ci matriarhală, deoarece femeile sunt cele care impun valorile morale și disciplina în familie, devenind dominante în viața copiilor. Din punct de vedere psihosocial, copilul de sex masculin, crescut într-un mediu matriarhal, interacționează cu mama sa într-o manieră dependentă, iar aceste nevoi de dependență, iar aceste nevoi de dependență sunt transferate de către bărbat în căsătorie. Ostilitatea lrea iubirii ei. Pentru a renunța la tată, fata, în mod conștient, provoacă agresiunea acestuia. Comportamentul agresiv din partea tatălui determină părăsirea bărbatului, temperând dorințele timpurii pentru tată prin asocierea vinei. Paradigma implică ideea că femeile se subordonează, din credința inconștientă că trebuie să sufere.

Alți factori, ca superioritatea puterii masculine și lipsa controlului asupra proceselor reproductive, determină comportamentele de supunere din partea femeilor. Acceptarea tacită a abuzului este realizată de femeile care au o moștenire socială și biologică, cu un comportament care favorizează abuzul. Violența în familie constituie, uneori, o deviere a comportamentului autodistructiv dinspre sine spre altă persoană. De exemplu, bărbații care se simt frustrați sub un anumit aspect, își exteriorizează sentimentele negative asupra soției și a copiilor. Comportamentul violent din partea bărbatului este, de fapt, o formă de apărare împotriva dependenței față de parteneră.

Teoriile feministe. Din perspectivă feministă, maltratarea soției trebuie studiată în contextul societății, care se bazează pe o formă de organizare patriarhală, normele și legile patriarhale consolidând poziția de subordonare a femeilor și subliniind autoritatea bărbatului. Accentuarea, din partea societății, a acestei subordonări, permite, indirect, bărbatului superior să-și neglijeze soția, să o maltrateze sau să folosească alte practici similare.

O atitudine contradictorie rezultă din faptul că societatea, în esența ei, nu este patriarhală, ci matriarhală, deoarece femeile sunt cele care impun valorile morale și disciplina în familie, devenind dominante în viața copiilor. Din punct de vedere psihosocial, copilul de sex masculin, crescut într-un mediu matriarhal, interacționează cu mama sa într-o manieră dependentă, iar aceste nevoi de dependență, iar aceste nevoi de dependență sunt transferate de către bărbat în căsătorie. Ostilitatea latentă, orientată către femei, inhibată în perioada copilăriei prin norme culturale, care nu permit copilului să-și lovească mama, poate fi exteriorizată în căsătorie.

Maria Roy oferă un punct de vedere istoric, contemporan și de viitor, asupra acestei probleme, considerând că maltratarea soției este ciclică și transmisă între generații, impunând, sub acest aspect, o abordare globală, acre să determine schimbări educaționale și legislative la nivelul societății. Autoarea subliniază faptul că, într-o societate violentă, oricine poate deveni agresor sau victimă, atunci când violența este tolerată, iar victimele sunt blamate. În acest context, toți învață că agresiunea poate fi folositoare. Pentru a se introduce o legislație adecvată și pentru a da noi interpretări contractului marital, în vederea stopării violenței în familie, Maria Roy a apelat la diferite foruri conducătoare, la religie și mass-media. Persecutarea femeilor este considerată o problemă importantă, ținând cont de dependența lor economică și socială față de partenerul de cuplu. O femeie maltratată, care încearcă să părăsească, împreună cu copii, arena violenței domestice, rămâne, de fapt, fără locuință. În cazul femeilor care reușesc să-și asigure o independență economică, persecuția partenerului se extinde, de multe ori, în afara căminului.

Din punct de vedere legal, violența în familie reprezintă orice acțiune fizică sau verbală săvârșită cu intenție de către un membru de familie împotriva altui membru al aceleiași familii, care provoacă o suferință fizică, psihică, sexuală sau un prejudiciu material. Constituie, de asemenea, violență în familie împiedicarea femeii de a-și exercita drepturile și libertățile fundamentale.

Violența care se exercită în cadrul familiei continuă să rămână o problemă socială, în marea majoritate a societăților contemporane, inclusiv în România, atât pentru că nu și-a găsit, încă, soluții adecvate, cât și pentru faptul că există un consens foarte scăzut în ceea ce privește opiniile publicului sau ale specialiștilor asupra definirii violenței familiale ca atare. Cu alte cuvinte, nu există un acord deplin cu privire la linia de demarcație precisă între utilizarea legitimă a forței în familie și actele ilegitime de violență care se manifestă în cadrul familiei. Astfel, pentru multe persoane, inclusiv părinți sau educatori, palma dată unui copil ca sancțiune nu este un act de violență, ci un mijloc de disciplinare firesc și chiar necesar. De asemenea, în unele sondaje de opinie întreprinse în alte țări, s-a apreciat de către populația investigată că lovirea soției sau chiar a soțului poate fi justificată în anumite condiții. În același context, diferite studii au arătat că, deseori, victimele violenței familiale, polițiștii și asistenții sociali consideră ca fiind acceptabile acele conduite manifestate în cadrul familiei care, dacă s-ar manifesta între persoane străine ar fi calificate ca acte de violență ilegitimă.

Opiniile divergente cu privire la legitimitatea sau ilegitimitatea folosirii violenței în familie constituie, de altfel, motivul principal pentru care autoritățile și, adeseori, victimele ezită să le înregistreze sau să le raporteze ca acte delictuale sau infracționale.

În esența ei, violența intrafamilială constituie orice formă de agresiune, abuz sau intimidare, dirijată împotriva unui membru al căminului familial, unei rude de sânge sau contra altor persoane din mediul familial. Oferind o definiție mai restrictivă și punând accentul pe agresiunile exercitate, cu precădere, asupra femeilor și copiilor, Institutul pentru Cercetarea și Prevenirea Criminalității din România definește violența intrafamilială ca fiind reprezentată de utilizarea constrângerii fizice sau emoționale asupra unui alt membru al familiei, în scopul impunerii puterii și a controlului asupra acestuia ori de ansamblul conflictelor din grupul familial, care au ca efect maltratarea partenerului sau a copilului.

Printre persoanele din familie cel mai frecvent agresate se numără minorii sau adolescenții, vârstnicii și, nu în ultimul rând, partenerele, dar și partenerii, de cuplu, victime contra cărora agresorul sau agresoarea folosește o gamă largă de mijloace mergând de le maltratare, la abuz psihic și până la victimizare sexuală, neglijare materială și afectivă, abandon, exploatare financiară etc. De menționat că noțiunea de cămin familial include orice formă de coabitare, implicit instituția concubinajului, partenerii concubini sau rudele lor putând fi angrenați în diferite acte de violență, care se includ în sfera largă a violenței intrafamiliale.

I.2. Forme ale violenței în familie

Studiile de specialitate identifică, în principal, următoarele forme ale violenței intrafamiliale: violența fizică, violența psihologică, violența socială, violența economică și violența sexuală. Cercetătorii francezi Reynaldo Perrone și Martine Nannini sintetizează la modul descriptiv manifestările de violență în cuplurile simetrice și complementare identificând ca forme de manifestare violența agresiune, violența pedeapsă și violența pedeapsă cu simetrie latentă.

Violența agresiune se manifestă între doi parteneri implicați într-o relație simetrică (egalitară), prin schimb de lovituri. Este bidirecțională, reciprocă și publică. Ambii parteneri revendică același statut de forță și de putere. Confruntarea este la nivel existențial, întrucât cel care domină în plan fizic poate fi dominat la nivel psihologic. În cazul agresiunii între adulți, partenerii acceptă confruntarea și lupta. Se lovesc, se insultă reciproc, fac scandal și dramatizează. O femeie brutalizată va recunoaște că a fost bătută de soț dar, în același timp, va pretinde că nu se teme de el.

În cazul violenței agresiune între adulți și copii, cele mai frecvente sunt izbucnirile de mânie urmate de lovirea copilului nesupus. Dacă acesta nu cedează și rămâne ferm pe poziția sa, el urcă în poziția de adult și se confruntă cu adultul de la egal la egal. Există și situația inversă, când adultul coboară în poziție egală cu cea a copilului. În ambele cazuri relația simetrică va continua după agresiune luând o pauză complementară, în care partenerii pot apela la terapeut sau la o instanță socială. Pronosticul este pozitiv, sechelele psihice limitate și se păstrează respectul de sine și identitatea, există preocuparea și voința de rezolvare a problemei.

Violența pedeapsă apare în relația complementară în care cei doi parteneri se află pe poziții inegale. Se manifestă sub forma de pedeapsă, sancțiune, maltratare, tortură, neglijență sau lipsă de grijă. Unul dintre parteneri revendică un statut superior celuilalt, pe care-l consideră inferior, subuman, nedemn, anormal sau chiar diabolic. Își arogă dreptul de a-i aplica pedeapsa, adesea cu cruzime, apreciind că celălalt o merită și trebuie să o suporte fără împotrivire ori proteste. Întrucât relația este inegală, violența este unidirecțională și intimă, violentul considerându-se superior celuilalt, fapt în general acceptat de cel care suportă violența. Diferența de putere între unul și celălalt poate fi atât de mare, încât cel aflat în poziția inferioară nu are alternativă și trebuie să se supună voinței sale.

În cazul violenței pedeapsă între adulți, cel care controlează relația impune celuilalt pedeapsa, sub formă de lovituri, maltratări repetate, privațiuni și umilințe. De exemplu, soțul își bate soția, o tratează ca pe o sclavă, o sustrage din contextul existențial privând-o de relații cu comunitatea și negându-i identitatea. Simpla constatare a unei “greșeli” justifică în ochii lui îndeajuns administrarea pedepsei violente. În cazul violenței pedeapsă de la adult la copil, acești copii au suferit maltratări repetate, au fost torturați, privați cu totul de dragoste și de îngrijire. Sunt numeroase exemple de copii martiri care au fost închiși în pivnițe, tratați ca niște animale, constrânși să suporte tratamente “de corecție”, definiți ca “anormali” sau “ciudați”, pedepsiți prin incredibile privațiuni și corvezi. Rău îmbrăcați, prost hrăniți și adăpostiți, ei prezintă și întârzieri în evoluția psihologică, biologică și socială, prezintă adesea maladii rău îngrijite sau complet ignorate, însoțite de multiple complicații infecțioase. Dacă ajung la spitalul de urgență, li se constată grave leziuni, vechi urme de fracturi, numeroase cicatrice și incontestabile dovezi ale malnutriției. Astfel de copii cresc cu sentimentul umilinței și al indignității, cred că-și merită pedepsele și soarta și nu privesc pe nimeni în față. Ei bat totdeauna în retragere și sunt adesea scoși “țapi ispășitori” de către colegii lor.

Negarea totală și refuzul recunoașterii identității altuia evidențiază la cel violent dorința de a-și modela partenerul împinsă până la a-l distruge pentru a-l reface “așa cum trebuie să fie”, adică strict corespunzător imaginii lui despre lume. Identitatea celui violentat este ștearsă, fiindcă dreptul lui de a fi el însuși este negat. Posibilitățile de salvare sunt reduse, fiindcă sechelele pot fi profunde, iar respectul de sine aproape complet distrus. La agresor există în acest caz o foarte slabă conștientizare a violenței și un confuz sentiment de vinovăție.

Violența pedeapsă cu simetrie latentă este o variantă de violență pedeapsă, cazul în care cel obligat să suporte pedeapsa opune rezistență. În ciuda raportului defavorabil de forțe, n-o acceptă, ba chiar manifestă voința fățișă de a se opune, fapt ce amplifică adesea pedeapsa, care urmărește acum și îndepărtarea pericolului simetriei. Comportamentul este haotic, incoerent, de derută și de îndârjire din partea celui care controlează totuși relația, fiindcă datele problemei s-ar putea schimba și cel din poziția inferioară caută și ar putea să treacă în poziția superioară, iar violența pedeapsă se transformă în violență agresiune.

Se constată o astfel de violență în familiile în care, de-a lungul anilor, unul dintre adulți exercită o autoritate despotică asupra tuturor celorlalți membri, care se acomodează mai mult sau mai puțin acestei realități, cu excepția unuia care, totuși, rezistă în pofida constrângerilor suplimentare menite a-l face să renunțe la opoziție. Observând că nimeni nu-l înțelege și nu-ș ajută, rezistentul va dobândi și va păstra o secretă ostilitate față de toți ceilalți. El trăiește sentimentul injustiției și al neputinței, precum și o anumită repulsie față de familie și caută alianțe cu indivizi din exterior (găști, bande, secte). Se poate ajunge la o ruptură totală a rezistentului de familie, ba chiar la o trecere progresivă, dar fermă a acestuia, la o violență simetrică generalizată față de toate persoanele care reprezintă autoritatea: părinți, educatori, profesori, polițiști, judecători etc. trecerea la acțiuni revendicative este frecventă și se manifestă prin delicte contra familiei, prin agresiuni sau prin sinucidere.

Diferențierea între cele trei tipuri de violență este foarte importantă, fiindcă avem de-a face cu modele relaționale diferite, care indică anumite comportamente ulterioare situațiilor de violență. Plasat într-o relație complementară repetitivă, un copil va avea un anumit stil de învățătură, în timp ce un alt copil, obișnuit cu relații simetrice, va avea un stil de învățătură complet diferit.

Violența fizică este forma de abuz cea mai frecvent întâlnită, prin care o persoană încearcă să producă suferință unei alte persoane. Înjunghierea, împinsul, vătămarea prin folosirea unor obiecte contondente, a pumnilor, a picioarelor etc. sunt trei motive principale pentru care femeile agresate fizic în familie nu pot pleca din locuința pe care o împart cu agresorul: lipsa banilor, lipsa unui adăpost alternativ și copii, ultimul dintre motive fiind argumentul cel mai des folosit de femeile căsătorite. Printre motivele invocate de femeile care vor să locuiască în continuare cu agresorii lor se găsește și iubirea pe care o nutrește victima pentru agresor, fapt ce explică acel mit al violenței intrafamiliale potrivit căruia “Lucrurile nu stau așa de rău, pentru că altfel ea l-ar părăsi”.

Violența psihologică se manifestă prin instalarea fricii, modalitate prin care abuzatorul se asigură că domină victima. Amenințarea cu violența poate fi orientată direct asupra victimei sau constă în amenințarea cu suicidul, poate fi orientată atât asupra proprietății, cât și a cuiva drag sau a animalului de casă. Abuzatorul poate prelua controlul prin izolare și dezinformare, poate fi o persoană subtilă sau gălăgioasă, își poate urmări scopul subtil sau fățiș. Abuzul subtil se poate manifesta prin nerăbdarea de a petrece cât mai mult timp cu persoana iubită. Tacticile de dezinformare constau în minciuni adresate victimei cu scopul de a-i deforma simțul realității. Comportamente violente psihologic includ cuvinte jignitoare, în public sau în spațiul privat, acuze de infidelitate, învinovățirea pentru tot ceea ce se întâmplă.

Violența socială reprezintă o formă de violență psihologică pasivă. Violența socială este constatată pe baza interdicțiilor de a se vedea sau a vorbi cu prietenii, cât și pe baza unei exagerate verificări pentru a se ști unde este și ce face partenerul. O formă des întâlnită de violență socială este reprezentată de acuzele de infidelitate fără motiv, care determină victimei un comportament de autoizolare, conduc la restrângerea relațiilor sociale, mai ales a celor cu persoane de gen opus.

Violența economică constituie o altă formă de violență psihologică pasivă. În cazul acestui tip de violență, agresorul aduce victima într-o poziție financiară dependentă. Abuzatorul decide modul în care vor fi cheltuiți banii, fapt ce poate implica diferite cunoștințe financiare sau se poate intersecta cu anumite paliere economice. Exemple ale menținerii controlului financiar sunt cele în care victimei nu i se permite să se angajeze, să muncească, să țină o evidență a fiecărui ban cheltuit. Violența economică este puternic corelată cu violența socială. De asemenea, violența economică este puternic corelată cu violența psihologică, mai ales cu abuzurile referitoare la distrugerea bunurilor personale. De aceea, violența economică este raportată doar împreună cu alte tipuri de violență.

Violența sexuală reprezintă acea formă de victimizare care constă în forțarea victimei la activitate sexuală nedorită. Cel mai frecvent sunt victimizate fetele și femeile. Violența sexuală se poate manifesta ca: viol (raport sexual cu o persoană, prin constrângerea acesteia sau profitând de imposibilitatea ei de a se apăra sau de a-și exprima voința); prostituție forțată (constrângerea unei persoane de a se prostitua prin șantaj, amenințare, violență fizică); hărțuire sexuală (propuneri sau solicitări sexuale adresate unei persoane în mod repetat și după ce aceasta a exprimat clar că nu le dorește și nu le agreează); forțare la practici sado-masochiste (constrângerea unei persoane la acte care provoacă umilință, suferință fizică și psihică pentru satisfacerea nevoilor sexuale ale agresorului); forțare la acte cu caracter sexual (obligarea de a privi persoane dezbrăcate, scene erotice, filme sau poze pornografice; constrângerea persoanei de a se arăta goală, de a fi atinsă în părțile intime ale corpului sau de a atinge părțile intime ale altcuiva).

În familie, formele de violență sunt exercitate, cu precădere, asupra femeilor, a copiilor, a bătrânilor, dar, uneori, și asupra bărbaților. Între ratele violenței pe care le înfăptuiesc soții și soțiile există puține diferențe, însă bărbații tind să atingă niveluri de violență mai înalte decât femeile, la care violența constituie, de fapt, o autoapărare. Apelurile telefonice la poliție, pentru tulburările domestice, pot constitui un suport redus pentru utilizarea conceptului de “sindrom al soțului bătut”. În marea majoritate a cazurilor, femeile au fost găsite bătute în incidentele casnice, majoritatea tulburărilor fiind determinate de bărbați.

Cel mai adesea, abuzatorul asigură resursele financiare și alte resurse pentru supraviețuirea victimei, astfel încât aceasta recunoaște dependența sa de abuzator.

Asemănător situației soției bătute, bătrânii bătuți preferă cunoscutul (mediul familial) necunoscutului (o instituție), chiar dacă aceasta reprezintă ieșirea din situație.

I.3. Factori care contribuie la violențe în familie

Interesul specialiștilor în decodarea violenței intrafamiliale nu s-a limitat la elaborarea și utilizarea unor instrumente de lucru care să măsoare reprezentările sociale ale acestei forme de agresivitate, ci s-a deplasat și către structurarea cauzelor determinante ale acesteia. În acest sens, s-a apreciat că se pot diferenția trei categorii de cauze ale violenței intrafamiliale:

cauze care țin de caracteristicile individuale, atât ale agresorului, cât și ale victimei. Astfel de cauze sunt: afectarea stării de sănătate a agresorului sau a victimei, consumul de alcool, antecedentele infracționale ale agresorului, instabilitatea ocupațională, graviditatea victimei, violența ostilă, gelozia;

cauze determinate de caracteristicile relației dintre victimă și agresor. Relația dintre un agresor și o victimă poate fi privită în funcție de multe puncte de vedere, acestea spunând ceva despre cuplul în care s-a instalat violența. Caracteristicile unei astfel de relații sunt date de: traiul în comun cu părinții, locuința comună după divorț, prezența violenței în copilăria victimei și/sau agresorului, izolarea socială, perioada scurtă de cunoaștere înainte de căsătorie, prezența unor relații adultere;

cauze sociale ale violenței intrafamiliale. În acest caz se au în vedere: inegalitatea de gen în familie și societate, toleranța socială față de violența domestică, neimplicarea celorlalți, sărăcia – lipsa de bani, tranziția, absența serviciilor de ajutor, ignoranța femeilor victime privind posibilitățile de autoprotejare.

Dată fiind multitudinea factorilor care pot fi incriminați în determinarea situațiilor de violență, o direcție importantă a cercetărilor se orientează spre cunoașterea interdependențelor dintre: caracteristicilor partenerilor care comit abuzuri, ale victimelor violenței, ale contextului social, familial și situațional, ale nivelului de trai, ale nivelului cultural și educațional al celor implicați, ale așteptărilor de rol, ale tradițiilor familiale, precum și ale discursurilor despre genuri. Toți acești factori pot să se prezinte în ipostaze care să constituie un risc potențial pentru declanșarea violenței sau pentru protejarea ei. Din punctul de vedere al prevenirii violenței trebuie să se cunoască atât factorii de risc, cât și modul lor de interacțiune.

Manifestările propriu-zise ale factorilor de risc de violență sunt cumulative, rezultatul interacțiunii mai multor factori accentuând pericolul pentru victimă. Cercetările au arătat că declanșarea violenței este mai probabilă dacă numărul factorilor de risc este mai mare. Riscul se poate transforma în act violent în prezența unor condiții declanșatoare ca alcoolul, drogurile, stresul crescut datorită sărăciei, șomajului, lipsei unor condiții decente de locuit, ale căror efecte se cumulează.

În familiile dezorganizate, alcoolismul excesiv al unuia sau al mai multor membri constituie sursa generatoare a unor tulburări permanente. În asemenea familii, consumul de alcool constituie un factor intensificator al crizelor curente de violență în familie. Într-o amplă lucrare consacrată consilierii în caz de criză, Ellen Janosik discută următoarele trei teorii explicative ale relației dintre alcool și violență, îndeosebi a violenței interpersonale:

prima teorie presupune că alcoolul influențează purtarea agresivă, violentă, prin efectul “energizant” al alcoolului la orice nivel;

a doua teorie subliniază că alcoolul nu provoacă direct agresiunea, dar reduce inhibițiile și ușurează exprimarea agresiunii, prin diminuarea fricii față de consecințele sociale și psihologice ale agresivității;

a treia explicație a relației dintre alcool și agresiune se bazează pe acceptarea psihologică, legată de efectele comportamentale ale consumului de alcool, cu tendința larg răspândită, de a atribui alcoolului comportarea antisocială și nu consumatorului de alcool.

Majoritatea actelor cu caracter violent nu au loc exclusiv datorită drogului sau alcoolului, dar este incontestabil că abuzul de astfel de substanțe scade nivelul autocontrolului, putând conduce la fenomene grave de violență. Killen evidențiază interdependența efectelor acțiunii unor factori multipli. Ea remarcă agravarea formelor de agresivitate în familiile în care unul sau ambii adulți consumă alcool sau droguri. Pericolele care rezultă din asocierea relelor tratamente și a consumului de alcool sau droguri privesc în primul rând lipsa autocontrolului persoanei violente, care poate duce la urmări grave pentru toți membrii familiei, indiferent de maturitatea lor. Deși la baza fenomenului violenței împotriva femeilor poate fi, așa cum consideră concepția feministă, inegalitatea de gen, această cauză este prea generală pentru a putea stabili forme concrete de intervenție la nivelul cazurilor individuale. De aceea, multe studii privind violența s-au axat pe cunoașterea factorilor de risc care acționează în anumite condiții sociale, precum și a șanselor de a prezice violența.

Cel mai bun factor predictiv al violenței nu este vreunul dintre factorii de risc cunoscuți sau vreo grupare de astfel de factori, ci numărul total al factorilor de risc surprinși la un caz. Aceasta crește siguranța predicției cazurilor de violență, ceea ce corespunde teoriei multicauzalității. Cunoașterea cumulativă a factorilor de risc este importantă nu numai pentru identificarea cazurilor, dar și pentru a planifica ajutorul de care au nevoie.

CAPITOLUL II

Instituții cu rol în prevenirea și combaterea violenței în familie

II.1. Legislația internă

Constituția României, revizuită în 2003 art. 44, pct. 3 și art. 22 și 23;

Legea nr. 197 din 13 noiembrie 2000 pentru modificarea și completarea unor dispoziții din Codul penal;

Ordonanța Guvemului nr. 137 din 31 august 2000 pentru prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare;

Legea nr. 61 din 27 septembrie 1991, modificată prin Legea nr. 132 din 28 octombrıe 1996 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice;

Codul penal și Codul de procedură penală;

Codul familiei;

Legea nr. 705 din 3 decembrie 2001 privind sistemul național de asistență socială în România (anexa 1);

Concepția Poliției Române privind Prevenirea și Combaterea Criminalității Comisă prin Violență, februarie 2000;

Legea nr. 217 din 22 mai 2003 pentru prevenirea și combaterea vıolenței în familie.

Scurt comentariu asupra Legii nr. 197/2000, pentru modificarea și completarea unor dispoziții din Codul penal și a Legii 217/22 mai 2003.

În România, în anul 2000 a fost promulgată Legea nr. 197 pentru modificarea și completarea unor dispoziții din Codul penal, lege care introduce în Codul penal violența intrafamilială ca infracțiune distinctă, stabilind și cuantumul pedepselor. În această lege, în art. 149-1 se definește noțiunea de „membru de familie" ca fiind „soțul sau ruda apropiată, dacă aceasta din urmă locuiește sau gospodărește împreună cu făptuitoru". Această definiție are o serie de limite: nu consideră concubinajul ca fiind o formă de familie și ca urmare nu-l pedepsește ca atare, nu ia în considerare situația în care soții sunt despărțiți, ci formând o familie chiar dacă nu mai locuiesc împreună și nu ia în considerare cazul în care rude apropiate, precum copiii etc. își păstrează calitatea de membru al familiei chiar dacă nu mai locuiesc împreună cu părinții, în prezent se încearcă corectarea acestor lacune prin redefinirea termenului în elaborarea unei Legi de prevenire și combatere a violenței intrafamiliale.

Pe lângă agravarea pedepselor în cazul infracțiunilor comise în familie, legea aduce un nou art. 118-1 „interdicția de a reveni în locuința familiei pe o perioadă determinată" care prevede posibilitatea interzicerii agresorului de a reveni în locuința familiei, la cererea părții vătămate, pe o durată de până la 2 ani, atunci când acesta a fost condamnat la pedeapsa închisorii de cel puțin un an pentru loviri sau orice alte acte de violență cauzatoare de suferințe fizice și psihice, săvarșite asupra membrilor familiei, dacă instanța constată că prezența acesteia în locuință constituie un pericol grav pentru ceilalți membrii ai familiei.

Această prevedere a legii, departe de a rezolva situația, transferă problema individuală societății. Izolarea victimă-agresor, chiar dacă temporar rezolvă situația conflictuală, aduce încă un om în stradă (în special bărbatul) care nu are posibilitatea (în condițiile socio-economice actuale) achiziționării unei locuințe și pe care îi obligă ia găsirea unor noi forme de agresiune pentru a supraviețui: sparge ușa locuinței și își omoară soția, tâlhărește sau ucide alti indivizi, în afara familiei.

De asemenea, potrivit art. 180 CP, art. 181 CP acțiunea penală în cazurile enumerate se poate pune în mișcare și din oficiu. Codul penal păstrează însă prevederea de încetare a actiunii penale la împăcarea părților aflate în conflict, ceea ce duce la reiterarea violențelor, de multe ori mai puternice decât în trecııt.

Ceea ce mai aduce nou Legea nr. 197/2000 este pedepsirea violului comis în familie (art. 197 CP), de altfel greu de probat în instanța datorită persistenței mentale a așa-zisei obligații de supunere a femeii față de bărbat.

Potrivit Legii nr. 217/22 mai 2003 violență în familie reprezintă „orice acțiune fizică sau verbaă savârșită cu intenție de către un membru de familie, împotriva altui membru al aceleiași familii, care provoacă o suferință fizică, psihică, sexuală sau un prejudiciu material.

Prevederile legii se aplică și asupra relațiilor de concubinaj, precum și asupra relațiilor dintre părinți și copii, dovedite pe baza anchetei sociale.

Potrivit Inspectoratului General al Poliției române, orice persoană care consideră că este victimă a violenței sau se simte amenințată, trebuie să știe că violența în familie este o infracțiune prevăzută și sancționată de Codul Penal.

În același timp, violul comis în familie este pedepsit.

Dacă violența fizică s-a produs, victima trebuie să meargă la Serviciul Medico-Legal în cel mult 24 de ore de la comiterea agresiunii, pentru constatarea acesteia și eliberarea unui certificat medico-legal.

În plus trebuie anunțată cea mai apropiată secție de poliție, în cel mult două luni de la producerea agresiunii.

Pentru ca Poliția să poată preveni repetarea violențelor, este bine să se facă o plângere care să fie înregistrată la secție.

Dacă numărul de zile de îngrijiri medicale este sub 60, chiar dacă Poliția începe urmărirea penală, victima se poate împăca în orice moment cu agresorul, iar împăcarea înlătură răspunderea penală a autorului. Specialiștii spun că după împăcare, violența va deveni și mai mare.

Pentru ca împăcarea să însemne și oprirea violențelor, din luna august 2003 a început instruirea unor specialiști în medierea conflictelor, ce își vor desfășura activitatea oriunde va fi nevoie.

Dacă pericolul de agresare persistă, Poliția poate îndruma victimele violenței în familie spre adăpostul cel mai apropiat. Acolo, victimele agresiunii și copiii acestora vor beneficia de cazare pe o perioadă determinată, masă, asistență psihologică, juridică, medicală și chiar asistare în instanță.

În cursul urmăririi penale sau al judecății, instanța de judecată, la cererea victimei sau din oficiu, poate dispune, în mod provizoriu, măsura de a interzice agresorului să revină în locuința familiei, dacă există probe sau indicii temeinice că respectivul membru al familiei a săvârșit un act de violență cauzator de suferință fizică sau psihică asupra unui alt membru.

Polițiștii au dreptul și obligația să intervină în orice caz de violență în familie sesizat, chiar dacă ușa locuinței din care se aud țipetele nu este deschisă.

Cei care sosesc la fața locului trebuie să întocmească un proces-verbal de constatare, să asculte părțile implicate în conflict, să ia declarații ale martorilor și să îndrume victima către Serviciul Medico-Legal și spre adăpostul cel mai apropiat. Ei nu vor pleca de la locul conflictului fără a se asigura că violența nu se va repeta.

II.2. Instituții naționale

Parlamentul României. Este evident că, prin activitatea comisiilor permanente de specialitate, Parlamentul României este acea instituție a statului care dă o formă definitivă actelor normative în general, și în speță celor care vizează prevenirea și combaterea violenței în familie. La Camera Deputaților, comisiile parlamentare al căror rol s-a evidențiat în elaborarea normelor privind violența domestică sunt: Comisia pentru Sănătate și familie, Comisia pentru drepturile omului, culte și problemele minorităților naționale și Comisia pentru egalitate de șanse între femei și bărbați. Și în structura Senatului României există comisii permanente care aduc un aport similar cu al celor de la Camera Deputaților: Comisia pentru drepturile omului, culte și minorități, Comisia pentru egalitate de șanse.

Guvernul. Așa cum rezultă din dispozițiile Legii nr. 217/2003, mai multe ministere din Guvernul României trebuie să conlucreze în vederea prevenirii și combaterii violenței în familie. Astfel, art. 5 din Legea nr. 217/2003 arată că “ministerele și celelalte organe centrale de specialitate ale administrației publice, prin structurile lor teritoriale, vor desemna personalul specializat să instrumenteze cu celeritate cazurile de violență în familie”.

Ministerul Muncii, Familiei și Egalității de Șanse. În prezent, cel mai de seamă loc în prevenirea și combaterea fenomenului violenței în familie îl ocupă Ministerul Muncii, Familiei și Egalității de Șanse, care, la nivel național, a exercitat și continuă să exercite o serie de atribuții:

are în subordine Agenția Națională pentru Protecția Familiei, al cărei președinte este numit de către ministrul muncii, familiei și egalității de șanse;

are reprezentat în Consiliu Consultativ al Agenției Naționale pentru protecția Familiei;

Legea nr. 217/2003, art. 10 alin. 2, prevede că standardele de calitate a serviciilor sociale din domeniul protecției victimelor violenței în familie și normele metodologice corespunzătoare, elaborate de Agenția Națională pentru Protecția Familiei, se aprobă prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Muncii, Familiei și Egalității de Șanse;

potrivit art. 10 alin.3 din Legea nr. 217/2003, ministrul muncii, familiei și egalității de șanse prezintă anual Guvernului un raport privind aplicarea standardelor și a metodologiei prevăzute la alin. 2;

în colaborare cu celelalte ministere implicate și cu organizațiile neguvernamentale, Ministerul Muncii, Familiei și Egalității de Șanse participă la elaborarea de programe educative pentru părinți și copii, în vederea prevenirii violenței în familie;

Ministerul Muncii, Familiei și Egalității de Șanse împreună cu Ministerul Internelor și Reformei Administrative elaborează și difuzează materiale documentare privind cauzele și consecințele violenței în familie.

După cum se observă, prin multitudinea de sarcini care-i revin prin Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței în familie, Ministerul Muncii, Familiei și Egalității de Șanse este, de departe, instituția centrală cea mai responsabilizată în domeniul violenței intrafamiliale, cu atât mai mult cu cât anual trebuie să prezinte guvernului un raport privind aplicarea strategiei și programelor în domeniul prevenirii și combaterii violenței în familie.

Ministerul Sănătății Publice. Ca și celelalte două ministere anterioare, și Ministerul Sănătății Publice are un reprezentant în cadrul Consiliului Consultativ ce funcționează pe lângă președintele Agenției Naționale pentru Protecția Familiei. Rolul Ministerul Sănătății Publice este cu atât mai important, cu cât e necesar să-și dea acordul asupra convențiilor de colaborare încheiate de consiliile locale sau județene între adăposturile pentru victimele violenței familiale, pe de o parte, și spitale sau alte unități sanitare, pe de altă parte, privind îngrijirea medicală și psihiatrică. Convenția este o condiție fără de care nu se poate acorda avizul de funcționare a adăposturilor.

Nevoia de abordare interdisciplinară a problematicii violenței în familie este recunoscută și susținută de ministerele cu responsabilități în domeniu: Ministerul Muncii, Familiei și Egalității de Șanse, Ministerul Internelor și Reformei Administrative și Ministerul Sănătății. Cele trei ministere au emis:

Ordinul comun nr. 384/306/993 din 12 iulie 2004, prin care au aprobat procedura de conlucrare în prevenirea și monitorizarea cazurilor de violență în familie. În baza ordinului comun menționat, s-a stabilit procedura concretă de conlucrare, încheiată la nivel județean, respectiv al municipiului București între: inspectoratele de poliție, comandamentele de jandarmi, direcțiile de sănătate publică, compartimentele combaterea violenței în familie din cadrul DMMSSF, serviciile de probațiune, DGASPC-urile, inspectoratele școlare, serviciile medico-legale, unitățile pentru prevenirea și combaterea violenței în familie și altele;

Ordinul comun nr. 385/304/1018 din 12 iulie 2004 privind aprobarea instrucțiunilor de organizare și funcționare a unităților pentru prevenirea și combaterea violenței în familie.

Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului. Potrivit legii 217/2003, art. 18, Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului realizează, cu sprijinul celorlalte ministere implicate și în colaborare cu organizațiile neguvernamentale cu activitate în domeniu, programe educative pentru părinți și copii, în vederea prevenirii violenței în familie. De asemenea, Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului are un reprezentant în cadrul Consiliului Consultativ ce funcționează pe lângă președintele Agenției Naționale pentru Protecția Familiei.

Ministerul Justiției. Ministerul Justiției este o altă instituție centrală care este reprezentată în cadrul Consiliului Consultativ ce funcționează pe lângă președintele Agenției Naționale pentru protecția Familiei. În afara acestei contribuții, Ministerul Justiției, ca principal inițiator al legilor privind organizarea și funcționarea justiției a făcut serioase demersuri pentru ca dosarele ce implică viața familială cu diversitatea conflictelor ce se ivesc înăuntrul ei, să beneficieze de regim special. Așadar, prin Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară se vor înființa, ca instanțe specializate, tribunale pentru minori și familie. În momentul de față, singurul Tribunal pentru Minori și Familie din țară este cel de la Brașov, înființat în noiembrie 2004. Prima instanță pentru minori din România, care ar fi trebuit să fie exemplul tribunalelor pentru minori, s-a înființat, în cadrul unui proiect-pilot, la Iași, în 2001. În rest, mai există 18 secții specializate, în marea lor majoritate în cadrul Curților de Apel. Înființarea tribunalelor pentru minori reprezintă o necesitate și va fi o prioritate.

Agenția Națională pentru Protecția Familiei (A.N.F.P.). Agenția Națională pentru Protecția Familiei este o instituție publică cu personalitate juridică, ce funcționează în subordinea Ministerului Muncii, Familiei și Egalității de Șanse din februarie 2004, în baza Legii nr. 217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței în familie, modificată și completată prin O.G. nr. 95/2003, și în baza H.G. nr. 1624/2003 privind organizarea și funcționarea Agenției Naționale pentru Protecția Familiei. Conform legii, obiectul de activitate al Agenției îl reprezintă violența în familie, A.N.P.F. coordonând punerea în aplicare a măsurilor de prevenire și combatere a violenței în familie.

În conformitate cu legislația în domeniu, Agenția Națională pentru Protecția Familiei are drept scop prevenirea și combaterea fenomenului de violență, promovarea, respectarea și garantarea drepturilor persoanelor afectate de violența în familie, în vederea dezvoltării fiecărui membru al familiei într-un mediu lipsit de violență. Conform art. 8 alin. 2 din Legea nr. 217/2003, pentru prevenirea și combaterea violenței în familie, A.N.P.F. urmărește următoarele obiective:

promovarea valorilor familiale, a înțelegerii și întrajutorării în familie, prevenirea și combaterea violenței în relațiile dintre membri;

sprijinirea membrilor de familie aflați în dificultate ca urmare a actelor de violență în familie;

sprijinirea victimelor prin programe de recuperare a sănătății și de reinserție socială;

asistarea agresorilor prin tratamente de dezalcoolizare, dezintoxicare, psihologice și psihiatrice;

protejarea victimelor și, în special, a minorilor, prin măsuri de păstrare a confidențialități identității lor, precum și prin măsuri de protecție psihologică a acestora, în timpul instrumentării cazului;

inițierea și coordonarea parteneriatelor sociale, în scopul prevenirii și combaterii violenței în familie.

Totodată, A.N.P.F. coordonează punerea în aplicare a măsurilor de prevenire și combatere a violenței în familie prin informarea, consilierea și consultanța familială, medierea în cazurile de violență în familie, avizarea următoarelor unități de asistență socială: centre pentru adăpostirea victimelor violenței în familie, centre de recuperare pentru victimele violenței în familie, centrele de asistență destinate agresorilor. Conform art. 8, alin. 4 din Legea nr. 217/2003, în coordonarea metodologică a Agenției funcționează la nivelul fiecărui județ și al municipiului București, în cadrul Direcțiilor de Muncă și Protecție Socială, un compartiment cu atribuții în combaterea violenței în familie.

Conducerea A.N.P.F. este exercitată de un președinte numit de ministrul muncii, familiei și egalității de șanse, în condițiile legii. Rolul președintelui este acela de a conduce întreaga activitate a Agenției și o reprezintă în raporturile cu autoritățile administrației publice, cu persoane fizice și juridice. El reprezintă Agenția în relațiile cu organismele internaționale în domeniu. Pe lângă președintele Agenției funcționează un Consiliu Consultativ, conform art. 11 din Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței în familie. Consiliu Consultativ este format din 7 membri și are în componența sa câte un reprezentant al: Ministerului Muncii, Familiei și Egalității de Șanse, Ministerului Sănătății Publice, Ministerului Educației, Cercetării și Tineretului, Ministerului Internelor și Reformei Administrative, Ministerului Justiției, Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului, Autorității Naționale pentru Persoanele cu Handicap. Rolul Consiliului Consultativ este de a evalua anual activitatea Agenției și de a propune și analiza măsurile de îmbunătățire a activității Agenției.

II.3. Instituții la nivel local (serviciile de asistență socială)

Direcția de Muncă și Protecție Socială. La nivelul fiecărei D.M.P.S. județene, respectiv a municipiului București, funcționează compartimentul combaterea violenței în familie, înființat în anul 2004 în baza art. 8 din Legea 217/2003. Principalele atribuții ale compartimentului privind combaterea violenței în familie (conform art. 7 din H.G. 1624/2003):

realizează baza de date pentru gestionarea cazurilor de violență în familie;

inițiază și coordonează parteneriate sociale, în scopul prevenirii și combaterii violenței în familie;

asigură consilierea membrilor de familie aflați în dificultate;

sprijină victimele, inclusiv prin programe de recuperare a sănătății și de reinserție socială;

asistă agresorii prin înlesnirea accesului la tratamente psihologice, respectiv psihiatrice, de dezalcoolizare, de dezintoxicare, după caz;

monitorizează, prin raportări trimestriale către conducerea Agenției, activitatea specifică din centrele pentru adăpostirea victimelor violenței în familie, din centrele de recuperare pentru victimele violenței în familie și din centrele de asistență a agresorilor;

colaborează cu mijloacele locale de informare în masă pentru campanii de informare și educare a comunităților țintă și pentru elaborarea materialelor promoționale specifice;

promovează, în colaborare cu inspectoratul școlar județean și inspectoratul județean poliție, cunoștințe, atitudini și comportamente favorabile rezolvării conflictualității intrafamiliale prin mediere și negociere;

colaborează cu agentul de poliție de proximitate în cazul declanșării unei violențe în familie;

colaborează cu instituțiile partenere (Inspectoratul Județean de Poliție, Comandamentul de Jandarmi, Inspectoratul Școlar Județean, D.G.A.S.P.C., Autoritatea de Sănătate Publică, I.M.L.) pentru rezolvarea conflictelor intrafamiliale;

întocmește rapoarte de activitate trimestriale pe care le înaintează A.N.P.F;

colectează și centralizează datele statistice privind cazurile de violență în familie din județ de la instituțiile partenere pe care le raportează trimestrial A.N.P.F.;

coordonează toate acțiunile de prevenire și combatere a violenței în familie desfășurate la nivel local;

adaptează modelul general de rețea județeană de instituții cu atribuții în prevenirea și combaterea violenței la situația reală a județului respectiv și o pune la dispoziția instituțiilor partenere.

Inspectoratul județean de poliție. Diversificarea și accentuarea formelor de manifestare a agresivității în familie reprezintă zona de acțiune a Poliției Române. Această instituție stabilește direcții pentru a preveni, combate și descuraja infracționalitatea în domeniu. Prin structurile din teritoriu, Poliția Română:

monitorizează stările conflictuale familiale existente, identifică și ia în evidență cauzele față de care se va interveni prin supraveghere și atenționare, inclusiv prin sancționarea celor în cauză, când situația o impune;

identifică și ia în evidență minorii aflați în dificultate, mai ales pe cei care au fost victimizați de către părinți sau rude apropiate ori care fac parte din familii dezorganizate, cu unul sau ambii părinți cunoscuți cu antecedente penale, alcoolici, bolnavi psihic sau toxicomani, cunoscuți ca având un comportament violent;

ia în evidență persoanele cu antecedente penale, alcoolice, bolnave psihic sau toxicomane, care au comis sau despre care se dețin date că săvârșesc fapte de violență în familie, față de care se vor efectua activitățile specifice ce se impun;

intervine prin cercetarea operativă, temeinică și cu fermitate a cazurilor de violență în familie, la a căror instrumentare va coopera cu parchetele și cu instanțele judecătorești. Atunci când se impune, va întreprinde demersurile necesare pentru arestarea preventivă a autorilor sau internarea acestora într-o unitate spitalicească și va lua măsuri de protecție socială și de acordare a îngrijirilor medicale, în vederea vindecării vătămărilor corporale suferite de către victime.

La nivelul fiecărui Inspectorat de poliție există lucrători ale căror atribuții se serviciu se referă în principal la violența în familie. Prin reglementările privind prevenirea și combaterea violenței în familie s-a încercat să se dea lucrătorilor de poliție o serie de responsabilități extrainstituționale. La acestea se adaugă faptul înființării Poliției de proximitate, al cărei obiectiv principal este să asculte cu atenție problemele cetățenilor, pentru a reacționa prin măsuri preventive, astfel încât să se preîntâmpine săvârșirea unor fapte antisociale.

Inspectoratul școlar județean. Dincolo de activitățile specifice, legislația privind violența în familie face din Inspectoratul școlar al fiecărui județ un partenere important în protocoalele de colaborare ce se încheie între instituțiile implicate în prevenirea și combaterea acestui fenomen. Inspectoratele județene școlare, respectiv Inspectoratul Școlar al Municipiului București identifică și semnalează cazurile de abuz, neglijare, rele tratamente sau violență care afectează copiii de vârstă școlară. De asemenea, unitățile de învățământ constituie comunități țintă pentru desfășurarea de campanii de informare și educare asupra consecințelor nefaste ale violenței în familie.

Serviciul Public de Asistență Socială. Serviciile publice de asistență socială sunt organizate la nivelul municipiilor și orașelor de către consiliile municipale și orășenești, în exercitarea atribuțiilor ce le revin potrivit prevederilor Hotărârea de Guvern nr. 90 din 23 ianuarie 2003 pentru aprobarea Regulamentului-cadru de organizare și funcționare a serviciului public de asistență socială. Potrivit legii 217/2003, autoritățile publice locale trebuie să desemneze asistenți sociali specializați în domeniu din cadrul Serviciului Public de Asistență Socială pentru a instrumenta cazurile de violență în familie. Atribuțiile asistenților sociali sunt:

monitorizarea cazurilor de violență în familie din sectorul sau unitatea teritorială deservită; culegerea informațiilor asupra acestora; întocmirea unei evidențe separate; asigurarea accesului la informații la cererea organelor judiciare și a părților sau reprezentanților acestora;

informarea și sprijinirea lucrătorilor poliției care în cadrul activității lor specifice întâlnesc situații de violență în familie;

identificarea situațiilor de risc pentru părțile implicate în conflict și îndrumarea acestora spre servicii de specialitate;

colaborarea cu instituții locale de protecție a copilului și raportarea cazurilor, în conformitate cu legislația în vigoare;

îndrumarea părților aflate în conflict în vederea medierii;

solicitarea de informații cu privire la rezultatul medierii;

instrumentarea cazului împreună cu asistentul social specializat în problemele familiei.

Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului realizează la nivel județean, respectiv la nivelul local al sectoarelor municipiului București, măsurile de asistență socială în domeniul protecției copilului, familiei, persoanelor singure, persoanelor vârstnice, persoanelor cu handicap, precum și a oricăror persoane aflate în nevoie. Atribuții în domeniul protecției persoanei adulte: completează evaluarea situației socio-economice a victimei, a nevoilor și resurselor acesteia; asigură furnizarea de informații și servicii adecvate în vederea refacerii și dezvoltării capacităților individuale și ale celor familiale necesare pentru a depăși cu forțe proprii situațiile de dificultate; acordă victimei asistență și sprijin pentru exercitarea dreptului său la exprimarea liberă a opiniei; depune diligențe pentru clarificarea situației juridice a victimei; asigură măsurile necesare pentru protecția în regim de urgență a victimei, inclusiv prin organizarea și asigurarea funcționării în structura proprie a unor centre specializate; depune diligențele necesare pentru reabilitarea victimei conform planului individualizat privind măsurile de asistență socială.

Atribuții în domeniul protecției drepturilor copilului: întocmește raportul de evaluare inițială a copilului, victimă a violenței în familie, și familiei acestuia și propune stabilirea unei măsuri de protecție specială; monitorizează trimestrial activitățile de aplicare a hotărârilor de instituire a măsurilor de protecție specială a copilului; reevaluează, cel puțin o dată la 3 luni și ori de câte ori este cazul, împrejurările care au stat la baza stabilirii măsurilor de protecție specială și propune, după caz, menținerea, modificarea sau încetarea acestora. Potrivit Legii 272/2004 privind protecția si promovarea drepturilor copilului (art. 92), în vederea asigurării protecției speciale a copilului abuzat sau neglijat, DGASPC este obligată să verifice și să soluționeze toate sesizările privind cazurile de abuz si neglijare, inclusiv cele venite din partea asistenților familiali și să asigure prestarea serviciilor specializate pentru nevoile copiilor victime ale abuzului sau neglijării si ale familiilor acestora. În cadrul DGASPC (componenta pentru protecția copilului) există “Telefonul copilului” (TC) care dezvoltă activități de informare și promovare a serviciilor oferite în interesul superior al copiilor expuși la abuz, neglijare si exploatare (victime ale violenței în familie).

Unități de asistență socială pentru prevenirea și combaterea violenței în familie înființate în baza Legii nr. 217/2003. Conform Legii nr. 217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței în familie, și al H.G. nr. 539/2005 pentru aprobarea Nomenclatorului instituțiilor de asistență socială și a structurii orientative de personal, în domeniul prevenirii și combaterii violenței în familie funcționează cinci tipuri de unități, respectiv:

Centre pentru adăpostirea victimelor violenței în familie (adăposturi). Adăposturile sunt unități de asistență socială, cu sau fără personalitate juridică, care asigură protecție, găzduire, îngrijire și consiliere victimelor. Primirea în adăpost se face numai în caz de urgență, cu scopul de a izola victima de agresor. Adăposturile trebuie să asigure securitatea și siguranța victimelor, să aibă paza asigurată, în cazul adăposturilor publice aceasta fiind de competența Poliției Comunitare. De asemenea, fiecare adăpost are obligația de a încheia o convenție de colaborare cu un spital sau cu o altă unitate sanitară, în vederea asigurării îngrijirii medicale și psihiatrice. Locația adăposturilor este secretă, atât angajații centrului, cât și ceilalți specialiști care intră în contact cu victimele având obligația de păstrare a confidențialității cu privire la locația adăpostului și la datele de identificare ale victimelor și copiilor acestora. Confidențialitatea poate fi încălcată doar cu acordul beneficiarului. Servicii minime oferite în cadrul unui adăpost: găzduire (între 7 – 60 zile); asistență socială; consiliere psihologică; consiliere juridică; îngrijire medicală.

Centre de recuperare pentru victimele violenței în familie. Centrele de recuperare sunt unități de asistență socială, cu sau fără personalitate juridică, care asigură găzduirea, îngrijirea, precum și reabilitarea și reinserția socială a victimelor violenței în familie. Centrele de recuperare au obligația de a încheia convenții cu agențiile pentru ocuparea forței de muncă județene în vederea acordării suportului pentru integrarea în muncă, readaptarea și recalificarea profesională a persoanelor asistate. Servicii minime oferite în cadrul unui centru de recuperare: găzduire (maxim 90 zile, în situații excepționale maxim 180 zile); asistență socială; consiliere psihologică; consiliere juridică; reinserție socială și profesională; asistență și îngrijire.

Centre de asistență destinate agresorilor. Centrele de asistență a agresorilor sunt unități de asistență socială, cu sau fără personalitate juridică, care asigură în regim rezidențial sau semirezidențial reabilitarea și reinserția socială a agresorilor familiali, măsuri educative, precum și consiliere și mediere familială. Centrele pentru agresori colaborează cu serviciile de probațiune înființate pe lângă tribunalele județene. Servicii minime oferite în cadrul unui centru pentru agresori: consiliere psihologică; consiliere juridică; medierea conflictului; tratamente psihologice, psihiatrice, de dezalcoolizare și dezintoxicare (acordate în spitalele sau unitățile sanitare cu care s-a încheiat convenția de colaborare); informare și orientare.

Centre pentru prevenirea și combaterea violenței în familie. Servicii minime oferite: consiliere psihologică; informare și orientare; consiliere juridică.

Centre de informare și sensibilizare a populației. Servicii minime oferite: informare și educare; linie telefonică de urgență.

Organizațiile neguvernamentale sunt prin definiție organizații colaborative, transparente opiniei publice, dornice de prezentare și informare. Un ONG lucrează public, de multe ori cu bani publici (programe Phare, fonduri guvernamentale) și din acest motiv, ca un plus de seriozitate, trebuie să-și facă publice și pe Internet activitățile desfășurate. Asociația, fundația sau federația trebuie să facă dovada unei bune comunicări și colaborări cu cetățenii, beneficiarii serviciilor, alte organizații neguvernamentale și instituții publice. Colaborează cu alte ONG-uri, instituții publice în vederea dezvoltării de activități comune și/sau a finanțării acestor activități. De la bugetele locale se pot aloca subvenții asociațiilor și fundațiilor române cu personalitate juridică și care au încheiat convenții cu consiliile locale în cauză.

La nivelul societății românești, preocuparea față de problematica violenței în familie a aparținut exclusiv societății civile până în anul 2004, anul înființării Agenției Naționale pentru Protecția Familiei, ONG-urile având o experiență anterioară de 10 ani, acumulată prin furnizarea de servicii sociale specializate pentru victimele violenței în familie. Societatea civilă s-a numărat printre inițiatorii Legii nr. 217/2003, accentuând necesitatea apariției unui cadru legal care să protejeze victimele violenței în familie. A.N.P.F. a consultat societatea civilă încă de la înființare având anual întâlniri consultative cu reprezentanți ai ONG-urilor și ai instituțiilor și autorităților centrale și locale implicate în domeniul prevenirii și combaterii violenței în familie. Societatea civilă și-a adus aportul prin sprijin în conturarea obiectivelor și acțiunilor Strategiei Naționale, prin observații aduse în cadrul dezbaterilor publice organizate în vederea adoptării de acte normative din domeniu și prin formularea de observații la Ghidul de intervenție în cazurile de violență în familie, coordonat de Agenție.

Principalul partener al ANPF din partea societății civile este Coaliția Națională a ONG-urilor implicate în Programe privind Violența împotriva Femeii (Coaliția VIF), o structură formală, cu personalitate juridică. Agenția a încheiat un parteneriat distinct cu Fundația Sensiblu din București pentru derularea campaniei “V-Days – 16 Zile de Activism împotriva Violenței asupra Femeii”, campanie care se desfășoară în perioada 25 noiembrie – 10 decembrie a fiecărui an, fiind organizată în jurul zilei de 25 Noiembrie – Ziua internațională de luptă împotriva violenței asupra femeii. O altă organizație având o contribuție importantă în domeniu este Institutul Est European de Sănătate a Reproducerii din Târgu Mureș, care a dezvoltat și implementat în fază pilot Sistemul Informațional integrat de înregistrare și raportare a cazurilor de violență în familie, sistem pe care Agenția l-a agreat și intenționează să îl implementeze la nivel național.

Capitolul III

Studiu

III.1. Cadrul cercetării

Complexul de Servicii Comunitare

Direcția de Asistență Socială și Protecția Copilului Vaslui

Complexul de Servicii Comunitare Vaslui cuprinde:

Centrul Maternal

Centrul de Zi

Centrul de consiliere și spijin pentru părinți, pentru copiii acestora și pentru copiii din Centrul de Zi

Centrul de consiliere și spijin pentru mame predispuse să abandoneze copilul

Centrul Maternal

Centrul Maternal funcționează în conexiune cu alte servicii de protecție a copilului și de protecție socială din comunitate.

Grupul țintă

Pot beneficia de serviciile Centrului Maternal

gravide sau mame cu vârsta sub 18 ani;

mame și copii aflați pe stradă sau tinere foste copii ai străzii cu copii;

mame și copii victime ale violenței în familie sau numai copilul victimă a violenței în familie sau a abuzului, a neglijării sau exploatării;

cuplul mamă-copil inclus într-un program de reabilitare a legăturilor familiale, după ce copilul a beneficiat de o măsură de protecție.

Obiective:

prevenirea abandonului copilului;

menținerea mamelor aflate în situații de criză psiho-afectivă și economică;

formarea, menținerea și întărirea relațiilor familiale;

sprijinirea familiei pentru asumarea responsabilităților parentale;

oferirea unui cadru securizat pentru o perioadă limitată cuplului mamă-copil;

dezvoltarea capacităților mamei de a asigura îngrijirea, creșterea și educarea copilului conform nevoilor acestuia;

educarea și consolidarea deprinderilor de creștere și îngrijire a copilului;

orientarea socio-profesională primară.

Serviciile oferite de Centrul Maternal cuplului mamă-copil:

găzduire, hrană, asigurarea cheltuielilor pentru întreținerea și îngrijirea mamei și a copilului; fiecare cuplu mamă-copil este primit în Centrul Maternal într-un climat care asigură siguranță, respect;

educația și consilierea beneficiarilor;

asistență și suport oferit de personalul specializat în mod individual și personalizat în demersul de asumare a rolului matern, dezvoltarea abilităților de îngrijire și creștere a propriului copil corespunzător nevoilor afective, sociale, educaționale și medicale;

sprijinirea mamei în vederea dezvoltării autonomiei care favorizează (re)integrarea acesteia împreună cu copilul în familie și comunitate;

orientare și consiliere vocațională menite să-i sporească capacitatea de (re)inserție în viața socială și profesională.

III.2. Obiectivele cercetării

1. Identificarea factorilor determinanți și a formelor de violență domestică.

2. Identificarea formelor de sprijin și ajutor pentru victimă.

3. Aprecierea intensității efectelor negative ale violenței domestice asupra victimelor.

III.3. Ipotezele cercetării

Instabilitatea locului de muncă și dependența de alcool sunt factori agravanți ai violenței domestice.

Cu cât nivelul de educație și cultură a cuplului este mai scăzut, cu atât crește riscul apariției violenței domestice.

Influența negativă a familiei lărgite prin îndrumarea victimei să nu apeleze la ajutor specializat constituie un factor de risc major pentru siguranța acesteia.

III.4. Studii de caz

Studiul de caz I

I. Evaluarea inițială a victimei

1. Date personale

Numele și prenumele: R.C

Data și locul nașterii: 11.09.1978, Huși, județul Vaslui

Domiciliul în fapt: sat Tomsa, comuna Hoceni, județul Vaslui

Starea civilă: necăsătorită

Studii: 8 clase

Ocupația: casnică

Religia : ortodoxă

2. Starea de sănătate psiho-fizică

Starea de sănătate prezentă: bună

Istoric medical: nu este înscrisă la un medic de familie

3. Istoric Social

R.C este născută în municipiul Huși, județul Vaslui, la data de 11.09.1978. Ambii săi părinți sunt decedați și are cinci frați. În prezent locuiește în casa concubinului său în satul Tomsa, comuna Hoceni. R.N, concubinul acesteia, locuiește împreună cu părinții- R.V, 62 de ani, pensionar și R.S, 58 de ani, pensionară- și cu un frate al acestuia- R.I, 19 ani, fără ocupație. Din cauza faptului că R.N, concubinul victimei R.C, consumă foarte des alcool și în cantități considerabile, deseori apar conflicte și certuri care se finalizează prin violență intrafamilială.

II. Evaluarea agresorului

1. Date personale

Numele și prenumele : R.N

Data și locul nașterii : 22.08.1970, sat Rinceni, comuna Brezeni, județul Vaslui

Domiciliul în fapt: sat Tomsa, comuna Hoceni, județul Vaslui

Starea civilă : necăsăstorit

Studii –-

Ocupația : neîncadrat în muncă

Religia : ortodox

2. Starea de sănătate psiho-fizică

Starea de sănătate prezentă : bună

Istoric medical : nu are antecedente medicale, nu este înscris la un medic de familie

III. Evaluarea familială

COPII

Numele și prenumele: R.M-S

Data și locul nașterii: 9.06.2009, comuna Brezeni, județul Vaslui

Domiciliul : sat Tomsa, comuna Hoceni, județul Vaslui

IV. Situația materială

Venituri -permanente : alocația copilului

– ocazionale : prestații cu ziua

Locuința :

– locuiește împreună cu concubinul, cu părinții acestuia și cu un frate de al concubinului

– nr. camere: 2 camere

– utilități : nu au utilități

– tip de încălzire : sobă cu lemne

– stare de igienă : condiții medii de igienă

Planul individualizat de protecție

1. Date de identificare a mamei:

Nume și prenume: R.C

Data nașterii: 11.09.1978

Starea civilă: necăsătorită

Domiciliul în fapt: sat Tomsa, comuna Hoceni, județul Vaslui

2. Date de identificare a copilului

Numele și prenumele: R.M-S

Data și locul nașterii: 9.06.2009, comuna Brezeni, județul Vaslui

Domiciliul : sat Tomsa, comuna Hoceni, județul Vaslui

Motivul întocmirii planului: depășirea situației de criză a familiei și prevenirea abandonului copilului

Interviu cu R.C

1. Vârsta dumneavoastră.

Am 31 de ani.

2. Sunteți căsătorită?

Nu sunt căsătorită, dar trăiesc cu cineva.

3. Aveți copii?

Da, am un copil, R.M-S.

4. Aveți un loc de muncă stabil?

Nu am un loc de muncă stabil.

5. Dar soțul/concubinul dumneavoastră are un loc de muncă stabil?

Nici concubinul meu nu are.

6. Din ce este compus venitul familiei dumneavoastră lunar?

Alocația copilului, alocația complementară și din banii pe care îi câștigă concubinul la munca cu ziua.

7. Ce v-a determinat să apelați la serviciile acestui centru?

Am apelat la serviciile acestui centru din cauza concubinului care mă bătea.

8. Cine v-a îndrumat spre acest centru?

Mi-a spus o vecină că a văzut la televizor acest centru și când m-a bătut mai tare am fugit de acasă cu tot cu copil și am venit aici.

9. Care este problema cu care vă confruntați în momentul de față?

În primul rând nu am unde să mă duc, iar acasă nu mă pot întoarce, că iar o să mă bată.

10. Care credeți că sunt motivele care favorizează apariția abuzurilor?

Eu cred că din cauză că bea toată ziua și mai ales când nu are de lucru.

11. Cât de des se întâmpla să fiți abuzată?

De fiecare dată când vine beat acasă.

12. La ce tipuri de abuz ați fost supusă?

Mă bate, mă trage de păr, mă scoate afară din casă, câteodată.

13. Ați încercat vreodată să vă împotriviți?

Da, de câteva ori.

14. Ce s-a întâmplat în aceste situații?

M-a bătut și mai tare.

15. Cine credeți ca este vinovat de situația în care vă aflați acum?

Poate am și eu o parte din vină….

16. Cine v-a susținut în decizia de a apela la serviciile acestui centru?

Nu m-a susținut nimeni, pentru că nu am spus la nimeni că vin la centru.

17. V-ați gândit la o soluție până acum?

Singura soluție a fost să vin aici.

18. Cine vă poate ajuta în rezolvarea problemei?

Nu știu exact, nu am pe nimeni. Frații și surorile nu vorbesc cu mine.

19. În ce mod v-a ajutat intervenția și terapia asistentului social în rezolvarea problemei dumneavoastră?

M-a ajutat să iau legătura cu rudele și de a găsi un loc de muncă.

Studiul de caz II

I. Evaluarea inițială a victimei

1. Date personale despre beneficiar

Numele și prenumele: M.E

Data și locul nașterii: 06.02.1980, Iași

Domiciliu : sat Chitcani, comuna Costești, județul Vaslui

Starea civilă : necăsătorită

Studii: 8 clase

Ocupația: elevă

Religia : ortodoxă

2. Starea de sănătate psiho-fizică

Starea de sănătate prezentă : bună

Istoric medical : fără antecedente medicale; nu este înscrisă la un medic de familie

3. Istoric Social

M.E este în ultimul trimestru de sarcină. Aceasta a întreținut relații de tip uniune liberă cu numitul G.L de 38 de ani, agricultor, cu domiciliul stabil în sat Chitcani, comuna Costești, județul Vaslui. M.E susține că relația a început în anul 2008, iar în luna august a anului 2009 a părăsit domiciliul concubinului întrucât, pe fondul consumului de alcool, a apărut violența intrafamilială. De la această dată și până în luna septembrie a aceluiași an, a beneficiat de serviciile Fundației PRO VITA din satul Scrizei, comuna Posesti, municipiul Ploiești.

M.E provine dintr-o relație de tip uniune liberă a lui M.G- decedat și a L.A- 60 de ani, casnică, cu domiciliul în comuna Plugari, județul Iași. Beneficiara mai are 3 frați, dar nu ține legătura cu aceștia.

II. Evaluarea agresorului

1. Date personale

Numele și prenumele: G.L

Data și locul nașterii : 12.07.1969, Vaslui

Domiciliul în fapt: sat Chitcani, comuna Costești, județul Vaslui

Starea civilă: necăsătorit

Ocupația: nu este încadrat în muncă

Religia: ortodox

2. Starea de sănătate psiho-fizică

Starea de sănătate prezentă: bună

Istoric medical: fără antecedente medicale; nu este înscris la un medic de familie

III. Situația materială a familiei

M.E locuiește împreună cu concubinul în casa mamei acestuai, G.P-F

Venituri – Permanente: ajutorul social a lui G.L, pensia și pensia de urmaș a acesteia

– Ocazionale: din prestațiile cu ziua a beneficiarei și a concubinului acesteia

Locuința :

– proprietate personală a mamei concubinului, G.P-F

– nr. camere: 2 camere și o bucătărie

– utilități: dețin aparatură de uz casnic

– tip de încălzire: sobă cu lemne

– stare de igienă: corespunzătoare

Plan personalizat de intervenție

1. Date de identificare a mamei:

Nume și prenume: M.E

Data și locul nașterii: 06.02.1980, Iași

Starea civilă : necăsătorită

Domiciliu : sat Chitcani, comuna Costești, județul Vaslui

Motivul întocmirii planului: depășirea crizei familiei și prevenirea abandonului copilului

Interviul cu M.E

1. Vârsta dumneavoastră.

Am 30 de ani.

2. Sunteți căsătorită?

Nu sunt căsătorită, încă.

3. Aveți copii?

Nu am copii, dar sunt însărcinată.

4. Aveți un loc de muncă stabil?

Am lucrat, dar momentan nu mai am loc de muncă.

5. Dar soțul/concubinul dumneavoastră are un loc de muncă?

Nici el nu are un loc de muncă stabil.

6. Din ce este compus venitul familiei dumneavoastră lunar?

Din pensia mamei concubinului și din banii pe care îi mai câștigă acesta muncind cu ziua.

7. Ce v-a determinat să apelați la serviciile acestui centru?

Am venit aici pentru a sta departe de concubinul meu care mă bate.

8. Cine v-a îndrumat spre acest centru?

Am fost ajutată de Fundația PRO VITA și cei de acolo mi-au spus că pot să vin la acest centru.

9. Care este problema cu care vă confruntați în momentul de față?

Trebuie să nasc și acasă la concubinul meu nu mă pot întoarce pentru că mă va bate.

10. Când a apărut această problemă?

De când m-am mutat împreună cu el și cu familia lui au apărut problemele noastre.

11. Care credeți ca sunt motivele care determină apariția abuzurilor?

Nu știu exact, dar de când am rămas însărcinată certurile și bătăile sunt mai dese.

12. Cât de des se întâmplă?

Când vine beat și se ceartă cu familia lui și cu mine.

13. La ce tipuri de abuz ați fost supusă?

Mă bate, îmi spune că nu sunt bună de nimic, că nu am loc de muncă….

14. Ați încercat să vă împotriviți?

Nu am încercat niciodată pentru că mi-a fost frică.

15. Cine credeți că este vinovat pentru problema dumneavoastră?

Familia lui este vinovată, că nu mă place pe mine.

16. Cine v-a susținut în decizia de a apela la serviciile acestui centru?

Niște prietene mi-au spus că e bine să vin aici.

17. Cine a fost împotrivă?

Familia lui nu m-au lăsat că au zis că îi fac de rușine în sat.

18. V-ați gândit la o soluție până acum?

Da, m-am gândit să-mi caut un loc unde să stau după ce nasc și poate un loc de muncă.

19. Cine vă poate ajuta în rezolvarea problemei?

Aici la centru am sperat că mă poate ajuta cineva, că altcineva nu cred că mă poate ajuta.

20. În ce mod v-a ajutat intervenția și terapia asistentului social în rezolvarea problemei dumneavoastră?

A încercat să mă ajute să mă împac cu familia concubinului și cu acesta și să îmi găsesc un loc de muncă.

Studiul de caz III

I. Evaluarea inițială a beneficiarului

1. Date personale

Numele și prenumele: B.M

Data și locul nașterii: 09.07.1985, comuna Dumești, județul Vaslui

Domiciliul în fapt: comuna Dumești, județul Vaslui

Starea civilă: necăsătorită

Studii: 7 clase

Ocupația: casnică

Religia: ortoxă

2. Starea de sănătate psiho-fizică

Starea de sănătate prezentă: bună

Istoric medical: nu este luată în evidență cu boli cronice

3. Istoric Social

B.M provine dintr-o familie constituită legal: mama-B.L, 42 de ani și tatăl B.M, decedat. Mai are cinci frați cu care ține legătura.

B.M a întreținut o relație de tip uniune liberă cu numitul L.C, 24 de ani, agricultor, cu domiciliul stabil în comuna Dumești, județul Vaslui. Din această relație au rezultat cinci copii, dintre care patru sunt dați în plasament. În cadrul relației de concubinaj a apărut violența domestică, în urma căreia B.M a fost alungată din locuința concubinului.

II. Evaluarea agresorului

1. Date personale

Numele și prenumele: L.C

Data și locul nașterii: 08.05.1982

Domiciliul în fapt: comuna Dumești, județul Vaslui

Starea civilă: necăsătorit

Studii: 7 clase

Ocupația: zilier

Religia: ortodox

2. Starea de sănătate psiho-fizică

Starea de sănătate prezentă: bună

Istoric medical: nu este luat în evidență cu boli cronice

Profilul psihologic

Date privind ceilalți membri ai familiei

COPII

Numele și prenumele: B.D-E

Data și locul nașterii: 27.10.2006, oraș Negrești, județul Vaslui

III. Situația materială

– Venituri – Permanente: pensia și pensia de urmaș a bunicii concubinului, ajutorul social a lui L.C

– Ocazionale: munci ocazionale prestate de L.C

Locuința :

– proprietate personală a bunicii concubinului

– nr. camere: două camere și două bucătării

– utilități: nu dețin aparatură de uz casnic

– tip de încălzire: sobă cu lemne

– stare de igienă: necorespunzătoare

Planul individualizat de protecție

1. Date de identificare a mamei:

Numele și prenumele: B.M

Data și locul nașterii: 09.07.1985, comuna Dumești, județul Vaslui

Domiciliul în fapt: comuna Dumești, județul Vaslui

Starea civilă: necăsătorită

2. Date de identificare a copilului

Numele și prenumele: B.D-E

Data și locul nașterii: 27.10.2006, oraș Negrești, județul Vaslui

Domiciliul: comuna Dumești, județul Vaslui

Motivul întocmirii planului: depășirea crizei familiei și prevenirea abandonului copilului

Interviul cu B.M

1. Vârsta dumneavoastră.

Am 25 de ani.

2. Sunteți căsătorită?

Nu sunt căsătorită, dar am pe cineva.

3. Aveți copii?

Da, am 5 copii, dar 4 sunt dați în plasament și unul este cu mine

4. Aveți un loc de muncă stabil?

Nu.

5. Dar soțul dumneavoastră are un loc de muncă?

Nici el nu are un loc de muncă.

6. Din ce este compus venitul familiei dumneavoastră lunar?

Pensia bunicii concubinului și ajutorul social.

7. Ce v-a determinat să apelați la serviciile acestui centru?

Din cauza concubinului care mă bătea.

8. Cine v-a îndrumat spre acest centru?

Frații mei mi-ai spus că există un asemenea centru.

9. Care este problema cu care vă confruntați în momentul de față?

Am probleme cu concubinul și cu familia acestuia.

10. Când a apărut această problemă?

De când stau cu el mă bate.

11. Care credeți ca sunt motivele care determină apariția abuzurilor?

El bea cam mult, cred că de asta; și mai are și probleme cu familia.

12. Cât de des se întâmplă?

Când vine beat și când nu avem bani.

13. La ce tipuri de abuz ați fost supusă?

Mă bate, mă înjură, mă face proastă.

14. Ați încercat să vă împotriviți?

Da, o singură dată.

15. Ce s-a întâmplat în aceste situații?

M-a alungat de acasă.

16. Cine credeți că este vinovat pentru problema dumneavoastră?

El e vinovat…..dar cred că și eu sunt vinovată că nu îl înțeleg.

17. Cine v-a susținut în decizia de a apela la serviciile acestui centru?

Frații mei m-au ajutat să ajung aici.

18. Cine a fost împotrivă?

Concubinul meu și familia acestuia.

19. V-ați gândit la o soluție până acum?

Da, m-am gândit deja.

20. Care este această soluție/soluții?

Vreau să dau copilul în plasament, pentru că nu avem bani să îl creștem și poate sșa nu mă va mai bate.

21. Cine vă poate ajuta în rezolvarea problemei?

Cei de aici de la centru.

22. În ce mod v-a ajutat intervenția și terapia asistentului social în rezolvarea problemei dumneavoastră?

A încercat să mă împace cu concubinul și cu familia acestuia și a găsit o familie bună pentru copilul meu.

Studiul de caz IV

I. Evaluarea inițială a beneficiarului

1. Date personale

Numele și prenumele: A.G-D

Data și locul nașterii:17.04.1986, comuna Murgeni, județul Vaslui

Domiciliul în fapt: Comuna Fălciu, județul Vaslui

Starea civilă: necăsătorită

Studii: 7 clase

Ocupația: casnică

Religia: ortodoxă

2. Starea de sănătate psiho-fizică

Starea de sănătate prezentă: bună

Istoric medical: nu prezintă antecedente medicale

3. Istoric Social

A.G-D provine dintr-o familie constituită legal, fiind cea mai mică dintre cei trei copii ai familiei. Părinții acesteia au decedat, mama în 1992, iar tatăl în 2000. Sora sa mai mare, A.L, are 24 de ani, este căsătorită în București, are doi copii și nu au ținut legătura de la moartea tatălui lor. Fratele său, A.J, are 30 de ani și este plecat în Brașov și nici acesta nu ține legătura cu familia.

A.G-D a locuit în casa părintească până în anul 2002, când s-a mutat la concubinul său, P.M, în localitatea Berezeni. Deoarece acesta era violent, a plecat înapoi în casa părintească din satul Bozi, comuna Fălciu.

Între anii 2007 și 2009 a trăit în concubinaj cu numitul T.S, care este tatăl copilului. Pe data de 08.05.2009 a născut la maternitatea din Bârlad, iar după două săptămîni este externată și merge în casa concubinului său, T.S. Din cauza faptului că T.S era violent, A.G-D îl părăsește și vine la Centrul Maternal.

II. Evaluarea agresorului

1. Date personale

Numele și prenumele: T.S

Data și locul nașterii: nu se cunosc date concrete

Domiciliul în fapt: comuna Fălciu, județul Vaslui

Starea civilă: necăsătorit

Ocupația: nu este încadrat în muncă

Religia: ortodox

2. Date privind ceilalți membri ai familiei

COPII

Numele și prenumele: A.A-F

Data și locul nașterii: 08.09.2009

3. Situația materială

Venituri permanente: alocația de stat a copilului

Locuința :

– proprietate personală a părinților

– 2 camere și un hol

– nu are utilități

– tip de încălzire: sobă cu lemne

– stare de igienă: satisfăcătoare

Studiul de caz V

I. Evaluarea inițială a beneficiarului

1. Date personale

Numele și prenumele: L.D

Data și locul nașterii: 29.12.1969, comuna Căzănești, județul Ialomița

Domiciliul în fapt: sat Gîrbești, comuna Țibana, județul Iași

Starea civilă: căsătorită

Studii:

Ocupația: casnică

Religia: ortodoxă

2. Starea de sănătate psiho-fizică

Starea de sănătate prezentă: bună

Istoric medical: nu este luată în evidență cu boli cronice

3. Istoric Social

L.D a fost crescută de bunicii paterni din satul Buda, comuna Oșești, județul Vaslui. După decesul lor, s-a căsătorit cu numitul L.V, din satul Huc, comuna Todirești, județul Vaslui. Din această relație au rezultat trei copii:

– L.J-F, născut la data de 31.01.1990

– L.V, născut la data de 08.04.1991

– L.C, născut la data de 14.07.1993

Din cauza consumului de alcool, L.V este agresiv cu soția sa. L.D l-a părăsit, lăsându-i în grijă cei trei copii. Aceștia, momentan, sunt în plasament familial la bunicul patern, L.A.

Inițial, L.D a plecat la părinții săi din satul Buda, comuna Oșești, dar din 2003 locuiește împreună cu concubinul său, B.P, în comuna Țibana, județul Iași. Din această relație de tip uniune liberă au rezultat 2 copii:

– L.I-M, născut la data de 30.08.2004

– L.A, nascut la data de 11.09.2005

L.D susține că B.P, concubinul său, este și acesta agresiv și folosește în interes propriu veniturile familiei, de aceea l-a părăsit și a apelat la D.G.A.P.C., ulterior ajungând la Centrul Maternal.

II. Evaluarea agresorului

1. Date personale

Numele și prenumele: B.P

Data și locul nașterii: 20.10.1958, comuna Țibana, județul Iași

Domiciliul în fapt: sat Gîrbești, județul Iași

Starea civilă: necăsătorit

Ocupația: agricultor

Religia: ortodox

2. Starea de sănătate psiho-fizică

Starea de sănătate prezentă: bună

Istoric medical: fără istoric medical

III. Date privind ceilalți membri ai familiei

COPII

Numele și prenumele: L.I-M

Data și locul nașterii: 30.08.2004, comuna Țibana, județul Iași

Numele și prenumele: L.A

Data și locul nașterii:11.09.2005, comuna Țibana, județul Iași

IV. Situația materială

Venituri permanente : alocațiile copiilor, alocația pentru familia monoparentală și ajutorul social

Locuința :

– proprietate personală

– are 2 camere, din care una este locuibilă

– fără utilități, fără curent electric

– tip de încălzire: sobă cu lemne

– stare de igienă: necorespunzătoar

Studiul de caz VI

I. Evaluarea inițială a beneficiarului

1. Date personale

Numele și prenumele: N.D

Data și locul nașterii: 03.04.1983, Brăila

Domiciliul în fapt: Vaslui

Starea civilă: necăsătorită

Studii: 11 clase

Ocupația: casnică

Religia: ortodoxă

2. Starea de sănătate psiho-fizică

Starea de sănătate prezentă: bună

Istoric medical: nu are antecedente medicale

3. Istoric Social

N.D provine dintr-o familie dezorganizată și are o soră la Brăila. În anul 2003, după ce s-a întors din Italia de la muncă, l-a cunoscut pe numitul D.P-V din Vaslui, cu care a întreținut relații de tip uniune liberă. Din această relație a rezultat un copil, D.F-A, născut la data de 23.03.2006 în Vaslui. După nașterea copilului, au apărut dificultăți în familia concubinului, ceea ce l-a determinat pe acesta să devină agresiv. Astfel, N.D a apelat la serviciile Centrului Maternal.

II. Evaluarea agresorului

1. Date personale

Numele și prenumele: D.P-V

Data și locul nașterii: 13.10.1981

Domiciliul în fapt: Vaslui

Starea civilă: necăsătorit

Ocupația: nu este încadrat în muncă

Religia: ortodox

2. Starea de sănătate psiho-fizică

Starea de sănătate prezentă : bună

Istoric medical: nu are antecedente medicale

III. Date privind ceilalți membri ai familiei

COPII

Numele și prenumele: D.F-A

Data și locul nașterii: 23.03.2006

IV. Situația materială

Venituri permanente: alocația de stat și alocația complementară a copilului

Locuința :

– locuiește în casa părinților concubinului împreună cu aceștia

– locuința este compusă din 3 camere și un hol

– dețin utilități

– tip de încălzire: sobă cu lemne

– stare de igienă: corespunzătoare

III.5. Analiza și interpretarea datelor

În urma analizei datelor, s-a observat că cele mai vulnerabile la violență domestică sunt femeile din grupa de vârstă cuprinsă între 20 și 30 de ani, iar majoritatea agresorilor se încadrează în grupa de vârstă cuprinsă între 25 și 40 de ani.

Violența domestică nu se reduce numai la conflicte intervenite între soți sau concubini, ci se extinde și la familia lărgită: „De multe ori, concubinul și cu tatăl său beau împreună și ajung să se cearte și chiar să se bată.”

Mijloacele de violență cel mai frecvent folosite de agresori sunt: violența fizică („Mă bate, mă trage de păr…”), violența psihică („Mă face proastă…”; „Îmi spune că nu sunt bună de nimic.”), alungarea de la domiciliu.

Printre motivele cele mai dese care stau la baza violențelor, amintim: consumul de alcool („…când e beat, mă bate”), lipsa unui loc de muncă și a veniturilor insuficiente („el bea cam mult și mai ales când nu are de lucru”), conflictele familiale („Când se ceartă cu familia lui din cauza mea, mă bate”),

Cel mai des, victimele apelează la servicii specializate pentru a pune capăt violențelor („Am fugit de acasă să nu mă mai bată”), sau sunt date afară din casă de către concubin și nu au la cine să apeleze („M-a bătut și m-a dat afară din casă cu tot cu copil”).

În ceea ce privește rețelele de sprijin ale victimelor, acestea sunt formate din rude („Frații mei m-au ajutat să ajung la acest centru.”), vecini („Vevinele m-au ajutat, că le era milă de mine”), prieteni („Niște prietene mi-au spus că e bine să vin aici”).

În majoritatea cazurilor, victimele consideră că și ele sunt vinovate de agresiunile la care sunt supuse („Poate sunt și eu vinovată, că nu îl înțeleg…”), dar, în același timp, vina este atribuită și familiei concubinului („Familia lui este vinovată ca nu mă place și spun că nu sunt bună pentru el.”).

Gradul de informare este foarte scăzut la victimele violenței domestice, iar cel mai des află de servicii sau centre specializate de la vecini („Mi-a spus o vecină că este un centru ca acesta, că a văzut ea la televizor”), de la rude („Mi-au spus frații mei că dacă merg la un centru mă poate ajuta cineva.”), alte centre sau fundații („Am fost ajutată de fundația PRO VITA și cei de acolo mi-au spus să vin la acest centru.”)

Întrebate cum au fost ajutate de către asistentul social din centru, majoritatea au răspuns că a încercat să medieze relațiile cu familia („A încercat să mă împace cu familia concubinului și cu acesta.”), să le ajute să găsească un loc de muncă sau să reia legătura cu rudele lor apropiate („A luat legătura cu frații mei și le-a spus unde sunt și ce mi s-a întâmplat”).

III.6. Concluziile cercetării

I. Validarea ipotezelor

Ipoteza 1:

Această ipoteză se confirmă, deoarece principalele cauze ale conflictelor și violențelor sunt dependența de alcool și instabilitatea sau lipsa locului de muncă.

Ipoteza 2:

Această ipoteză se confirmă în cadrul acestei cercetări, deoarece majoritatea victimelor și a agresorilor au între 4 și 12 clase sau chiar nu au nici un fel de studii.

Ipoteza 3:

Se confirmă și această ipoteză, deoarece, în majoritatea cazurilor, familia lărgită nu a susținut victima în decizia de a apela la servicii specializate.

II. Concluzii generale

1. Fenomenul violenței domestice este atât de complex, încât încercarea de a-l încadra cauzal este dificil. Însă, printre principalele cauze ale violenței domestice sunt: consumul sau dependența de alcool, lipsa unui loc de muncă, sărăcia, apariția copiilor în familie etc.

2. Familia lărgită exercită asupra victimei două tipuri de influențe:

– una pozitivă, atunci când îndrumă sau susțin victima să apeleze la servicii specializate;

– una negativă, atunci când împiedică victima să iasă din relația abuzivă.

3. Violența domestică afecteză nu numai sănătatea fizică și mentală a femeii, ci și viața familială, profesională, socială a acesteia. În plus, efectele negative ale acestui fenomen restrâng posibilitățile de opțiune pe care le au femeile și întăresc inegalitățile dintre sexe.

4. Formele de manifestare ale violenței domestice sunt o combinație de atacuri de mai multe tipuri: fizice, sexuale, psihice, precum și violențe economice și izolare socială.

5. Violența domestică se regăsește în toate mediile sociale, cu toate că există prejudecata că acest fenomen există numai în familiile cu statut economic sau nivel educațional scăzut. Cu toate că nu există foarte multe cercetări cu privire la violența domestică în cadrul familiilor cu nivel economic și educațional înalt, se estimează că și în aceste familii fenomenul este destul de răspândit.

6. Cu privire la opinia publică despre violența domestică, s-au observat prejudecăți și etichetări în ceea ce privește victimele (și chiar familia implicată). Aceasta încă nu este pregătită să înțeleagă complexitatea, implicațiile economice și sociale, efectele acestui fenomen atât de răspândit în toată lumea.

III. Propuneri

Am considerat necesar ca această cercetare să se finalizeze cu propunerea unui proiect de intervenție, considerându-l necesar în cadrul domeniului „violența domestică”.

Reabilitarea victimelor violenței domestice

Locul de desfasurare: Oraș Negrești, județul Vaslui

Obiectivele proiectului sunt în număr de 5, după cum urmează:

Obiectivul 1: Reabilitarea victimelor violenței domestice prin crearea și dotarea unui centru de tip rezidențial

Activități:

– închirierea spațiului necesar pentru desfășurarea activităților aferente proiectului

– dotarea clădirii cu cele necesare

– semnarea contractelor de parteneriat

– recrutarea și pregătirea echipei de lucru

– identificarea și selecția grupului țintă

Obiectivul 2: Sprijinirea victimelor în depășirea situației conflictuale cu ajutorul întâlnirilor cu abuzatorul intr-un cadru securizat

Activități:

– evaluarea inițială a beneficiarilor

– organizarea de ședințe de consiliere individuală

– organizarea de ședințe de consiliere cu abuzatorul

– mediere realizată între victimă și abuzator

Obiectiv 3: Reducerea efectelor negative ale violenței domestice asupra copiilor victimelor

Activități:

– organizarea de ședințe de terapie sau consiliere mamă-copil

– organizarea de activități extrașcolare pentru copiii victimelor

– ședințe de mediere, consiliere sau asigurarea unui spațiu privat în care mamele copiilor vor putea discuta cu cadrele didactice de la școala frecventată de copiii acestora

– organizarea de terapii familiale

Obiectiv 4: Orientare psihosocială în vederea dezvoltării capacității de interrelaționare și reintegrare socio-profesională a femeilor victime ale violenței domestice

Activități:

– consiliere juridică acordată beneficiarilor de către asistentul social

– asigurarea accesului beneficiarilor la cursurile de calificare/recalificare

– organizarea de terapii de grup

Obiectiv 5: Sensibilizarea opiniei publice cu privire la problema violenței domestice

Activități:

– organizarea unor campanii de informare

Grupul țintă este format din 20 de femei, victime ale violenței domestice, cu vârste cuprinse între 25 și 40 de ani, având domiciliul pe raza orașului Negrești, județul Vaslui.

Beneficiarii indirecți sunt copiii victimelor, familia largită a acesteia, prietenii și vecinii, comunitatea, societatea, etc.

Criteriile de selecție a grupurilor țintă

Un prim criteriu de selecție ar fi dorința victimelor de a participa la resocializare prin serviciile oferite de personalul specializat al centrului, de a coopera și de a găsi cele mai bune soluții în vederea rezolvării problemelor.

Un al doilea criteriu, tot la fel de important, este cauza internării în spital a victimei. Prin anchetă socială, asistentul social va stabili motivele și cauzele internării, va investiga starea de sănatate, atât mentală cât și fizică, astfel încât va putea stabili tipul de victimă și intervențiile necesare.

Starea civilă, materială și financiară constituie un alt criteriu de selecție a grupului țintă. Tot prin anchetă socială, asistentul social va afla dacă victima este căsătorită, divorțată sau trăiește în concubinaj, astfel încât va identifica parteneriatele necesare. Foarte important este și dacă victima are copii, numărul acestora, starea de sănătate și tot ceea ce este necesar pentru completarea dosarului.

Motivele care au stat la baza alegerii grupurilor țintă

Un motiv important care a stat la baza alegerii grupului țintă este acela că, la momentul inițierii proiectului, pe raza județului Vaslui, nu existau rețele de suport pentru victimele violenței domestice.

Un alt motiv este acela că, pe raza orașului Negrești, există multe cazuri (aici înscriindu-se atât cazurile raportate, care sunt în număr mic față de numărul real, cât și cele despre care se știe numai „de la vecini”) de violența domestică, ceea ce face necesară o intervenție specializată. De multe ori, femeile preferă să treacă sub tăcere faptul că au fost victime ale violenței domestice, punând în balanță existența unor copii sau teama că aceste lucruri să nu fie cunoscute de prieteni și de alți membri ai familiei. La unele victime se manifestă o dependență economică și mentală față de soți, ajungând să creadă că nu s-ar putea descurca fără ajutorul acestora. Dependența nu este reală, pentru că femeile duc în spate povara unei gospodării, dar nu o văd sau nu vor să o vadă. Acest proiect dorește, cu ajutorul specialiștilor, să dezvolte victimelor violenței domestice comportamente independente, încrederea în sine și în capacitățile proprii de depășire a situațiilor de criză.

Colaborarea dintre instituții, care se realizează foarte greu, ar fi un alt motiv care a stat la baza alegerii grupului țintă. Informația nu se transmite, nu circulă de la o instituție sau organizație la alta, astfel irosindu-se posibilitatea de a interveni pe toate planurile care sunt afectate de violența domestică. Acest proiect își propune o colaborare, un partenariat cu diferite instituții pentru ca obictivul, care este reabilitarea și reintegrarea socială a victimelor violenței domestice, să se realizeze cu succes.

Importanța proiectului pentru grupul țintă

Un prim beneficiu acordat de proiect victimelor ar fi eliminarea traumelor, atât fizice cât și psihice, provocate de violența domestică. Cu ajutorul specialiștilor, victimele și-ar putea relua cursul vieții normale, atât în cazurile când acestea s-ar întoarce în familia de origine (care ar include și agresorul), rezolvându-și problemele, cât și în cazul în care victima își reface viața, divorțând de agresor.

O importanță deosebită a proiectului pentru victime ar fi reintegrarea socială. Pentru orice persoană este importantă apartenența la un grup, la o societate care să o stimuleze, să-i valorizeze munca, sacrificiile pe care le face, să o accepte așa cum este ea. Pentru o victimă a violenței familiale, cred că este esențială reintegrarea socială, deoarece i-ar crește stima de sine, încrederea în propriile forțe, ar stimula-o să preia controlul asupra propriei vieți.

Durata de derulare a proiectului va fi de 12 luni

Parteneri

Partener 1: Spitalul orașului Negrești- clădirea necesară desfășurării proiectului și trei mese pe zi pentru fiecare beneficiar.

Partener 2: ziarul local- anunțuri, realizarea pliantelor, mediatizarea partenerilor

Echipa propusă pentru punerea în practică a proiectului

Echipa este formată din: manager (coordonatorul de proiect), asistent social, psiholog, administrator, contabil (cu studii superioare), 5 voluntari, personal de seviciu (2), paznic(1).

Organigrama cu toate posturile necesare derulării proiectului

Metodele care vor fi folosite pentru evaluarea impactului asupra grupului țintă

Evaluarea impactului asupra grupului țintă se va realiza în mai multe etape:

a. Prima etapă este evaluarea inițială în care se vor folosi următoarele instrumente:

– ancheta socială realizată de către asistentul social

– fișa psihologică realizată de psiholog

– fișa medicală care va fi procurată de la spital

– o evaluare inițială totală prin intermediul consilierii individuale realizată de asistentul social împreună cu psihologul

b. A doua etapă este evaluarea pe parcursul a celor 12 luni în care se derulează proiectul, folosindu-se următoarele instrumente:

– consiliere individuală și de grup

– consiliere mamă-copil

– evaluare psihologică

– prin observație se va realiza o evaluare mai în amănunt și pe mai multe planuri (gradul de adaptabilitate la mediul centrului, socializarea cu restul victimelor, gradul de cooperare și implicare în toate activitățile, dorința de schimbare și de reintegrare socio-profesională, etc)

c. A treia etapă este evaluarea finală în care se folosesc următoarele instrumente:

– o ultimă evaluare totală care cuprinde consilierea individuală, de grup, mamă-copil, evaluare psihologică

– se va evalua procesul de reintegrare profesională în urma cursurilor de calificare/recalificare (însemnând dorința fiecărei victime de a-și găsi un loc de muncă stabil) și, de asemenea, se vor evalua deciziile luate de fiecare beneficiar cu privire la situația familială în urma consilierii juridice (însemnând întoarcerea acasă, lângă agresor, sau divorțul)

d. Ultima etapă o constitue evaluarea după încheierea proiectului, care constă în monitorizarea timp de trei luni a fiecăriu beneficiar.

Indicatorii cantitativi și caliatativi stabiliți pentru fiecare obiectiv în parte

CONCLUZII

Violența în familie reprezintă o problemă universală care afectează toate țările lumii, indiferent de gradul lor de dezvoltare, manifestându-se la nivelul tuturor segmentelor societății. Comunitatea internațională a recunoscut că violența în familie reprezintă un fenomen grav, care afectează drepturile fundamentale ale omului la viață, siguranță, libertate, demnitate, integritate fizică și psihică, adoptând o serie de documente internaționale care recomandă statelor să ia toate măsurile de ordin politic, administrativ și financiar ce se impun pentru a preveni și combate fenomenul violenței împotriva femeii. Platforma de acțiune – a 4 -a Conferință mondială ONU asupra femeii (Beijing, 1995) prevede un capitol distinct destinat măsurilor specifice pe care toate statele semnatare trebuie să le adopte în domeniul prevenirii și combaterii violenței împotriva femeii. Consiliul Europei a formulat o serie de recomandări pentru guvernele statelor membre “să informeze opinia publică asupra caracteristicilor specifice, gravității și dimensiunilor acestui fenomen și să sprijine măsurile care au ca scop combaterea acestui fenomen”. Totodată, se recomandă să încurajeze organizarea agențiilor, asociațiilor și fundațiilor care au ca scop ajutorarea și asistarea victimelor violenței în familie.

Violența domestică reprezintă o problemă socială cu consecințe grave atât pentru familia care trăiește în violență, cât și pentru comunitatea care nu intervine și nu rezonează prin compasiune la suferința celuilalt. Ca boală, ea se manifestă asemeni psihozelor, având momente de remisie și de acutizare. Faza de acutizare, însemnând o situație de criză, are și valențele cele mai mari pentru schimbare. Această schimbare poate apărea fie din interior, prin decizia fermă a femeii de a întreprinde ceva spre a se proteja, fie din exterior, printr-un sprijin social oferit de familia lărgită, colegi, vecini sau practicieni ai unor servicii de resort. Nici mentalitatea, nici pregătirea profesioniștilor nu vin încă să aducă soluții reale pentru situațiile familiilor și a femeilor victime ale violenței domestice.

Criza este trăită de femeia victimă cu tot amalgamul de sentimente specific pierderii: negarea gravității a ceea ce se întâmplă, depresia specifică pierderii siguranței, vinovăția și sentimentul de responsabilitate pentru cele întâmplate, anxietate cu privire la situația prezentă și evoluția viitoare a lucrurilor, furie și resentimente față de agresor, dar și față de alte persoane semnificative pentru victimă și de la care aceasta ar aștepta un sprijin (mama, părinți, frați, poliția etc.). Singura soluție este separarea reală. Femeia victimă trebuie ajutată să ia această hotărâre. Ea trebuie să simtă solidaritatea umană în momentul crizei și trebuie ajutată să vadă realitatea care o așteaptă atât pe direcția separării, cât și pe direcția păstrării relației. Adesea, dificultatea majoră pentru femeie o reprezintă lipsa unor mijloace de subzistență individuală. În această situație ea trebuie ajutată să-și găsească un loc de muncă. Integrarea socio-profesională este un pas important spre rezolvarea unei situații profund carențiale.

Pentru ca aceste lucruri să se petreacă sunt necesare schimbări mari la nivelul viziunii comunității asupra fenomenului de violență în familie. Comunitatea trebuie să înțeleagă costurile pe care le plătește în prezent pentru aceste cazuri și să conștientizeze riscul trecerii modelelor de relaționare în familie de la o generație la alta. Familiile bântuite de violența domestică nu pot oferi un cadru propice de creștere copiilor.

Un mod de educare a mentalității îl reprezintă crearea serviciilor de specialitate. Aceasta însă presupune specialiști formați. Este vorba despre polițiști, asistenți sociali, juriști, profesori, psihologi, psihiatri, medici de familie, asistenți medicali. Desigur, toate acestea au un preț. Dar puse în balanță cu pierderile suferite prin continuarea și poate chiar agravarea fenomenelor de violență în familie aceste prețuri par ca fiind neînsemnate. Serviciile și specialiștii trebuie să lucreze într-o rețea care să poată veni în ajutorul femeii victimă a bărbatului agresor în orice moment sau loc, cu maximă eficiență. Specialiștii ar trebui să constituie ochiul mereu treaz, veghind asupra bunăstării comunității.

O practică utilă pentru menținerea unei vigilențe comunitare legate de violența în familie o poate constitui, conform experienței din alte țări, crearea și funcționarea unor grupuri de reflexie, alcătuite din profesioniști implicați atât prin formația lor, cât și prin locurile de muncă, în rezolvarea situațiilor de violență în familie. Manifestări mai deosebite, măsuri mai urgente sau variate față de procedurile de rutină, nevoia schimbărilor unor prevederi și reglementări legale în vederea unei mai eficiente intervenții sunt teme ale întâlnirilor acestor grupuri. Schimbarea în sistem poate fi provocată doar prin pregătirea specialiștilor și campanii publice care să pledeze pentru stoparea fenomenului de violență în familie.

Cunoașterea fenomenului trebuie să stea la bază și să ghideze formarea profesioniștilor, crearea serviciilor și dezvoltarea legislației și a reglementărilor legale. Această cunoaștere trece obligatoriu prin alcătuirea unor statistici privind amploarea fenomenului. Statisticile constituie rezultatul activității unui sistem de colectare și înregistrare a datelor. Cercetări organizate pe echipe multidisciplinare și având scopul unor acțiuni în favoarea victimelor pot conduce la rezultate care să faciliteze atât crearea serviciilor necesare, cât și promovarea unei legislații eficiente.

Organizațiile neguvernamentale, prin rolul lor de senzori ai nevoilor comunității și, în același timp, prin abilitățile de a căuta fondurile necesare, trebuie să aibă un rol de primă linie în abordarea corectă a fenomenului de violență în familie. Ele pot crea servicii, forma specialiști, iniția cercetări, iniția acțiuni de promovare a unei legislații adecvate. Organizațiile neguvernamentale au datoria de a nu uita că lucrurile care nu se văd continuă să existe.

Procesul de conștientizare a publicului cu privire la amploarea și gravitatea fenomenului violenței în familie în România s-a dezvoltat de curând (la sfârșitul anilor 1990-începutul anilor 2000). La acea vreme, organizațiile care ofereau servicii și asistență victimelor au contribuit la conștientizarea publicului, au desfășurat campanii de informare a publicului și au promovat adoptarea unei norme legale noi (Legea nr. 217/2003 cu privire la prevenirea și combaterea violenței în familie). Având în vedere importanța care se acordă din ce în ce mai mult în România, ca țară membră a Uniunii Europene, securității cetățeanului atât sub aspect social, cât mai ales din perspectiva respectării drepturilor fundamentale ale omului, preocuparea pentru combaterea violenței în familie devine o problemă de politică națională. În acest context, legislația, strategiile în domeniu și acțiunile de intervenție, dar și de sensibilizare a populației pentru prevenirea și combaterea acestui fenomen grav sunt într-o continuă evoluție și perfectare.

Bibliografie

BERGE Andre, Profesiunea de părinte. De la căsătoria părinților la căsătoria copiilor, Ed. Didactică și Pedagogică, București, 1977;

BUTOI Tudorel (coord.), Un deceniu de tranziție. Situația copilului și a familiei în România, Ed. Extreme Group, București, 2000;

COCA C., Violența la sfârșit de mileniu, Ed. Univ. “Al.I. Cuza”, Iași, 2000;

CONSTANTINESCU Maria, Sociologia familiei. Probleme teoretice și aplicații practice, Ed. Universității din , 2004;

CURIC Ina, VĂETIȘI Lorena, Inegalitatea de gen. Violența invizibilă, Ed. Eikon, , 2005;

DRUȚĂ Florin, Psihosociologia familiei, Ed. Didactică și Pedagogică, București, 1998;

GIRARD Rene, Violența și sacrul, Ed. Nemira, București, 1995;

ILUȚ Petru, Sociologia familiei, Ed. Universității Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca, 1993;

MACAVEI Georgiana, Drepturile femeii la sfârșit de mileniu II, Ed. L.A.D.O., București, 1997;

MASTACAN Olivian, Violența în familie. Aspecte teoretice și practice, Ed. Valahia University Press, Târgoviște, 2005;

MÂNDRILĂ Carmen Gabriela, Dinamica familiei și elemente de asistență socială, Ed. Pim, , 2003;

MIRCEA Alexandru, Violența domestică, Ed. Ministerului de Interne, București, 1994;

MOROIANU-ZLĂTESCU Irina, Șanse egale, șanse reale, Ed. I.R.D.O., București, 1995;

MUNTEAN Ana, POPESCU Marciana, POPA Smaranda, Victimele violenței domestice – copiii și femeile, Ed. Eusrostampa, Timișoara, 2007;

NAUM Monica, JURCĂ Constantin, Violența în familie în perspectiva Uniunii Europene, Ed. Muntenia, , 2005;

RĂDULESCU Sorin M., Sociologia violenței intrafamiliale, Ed. Lumina Lex, București, 2001;

ROPOTICĂ Ina-Maria, Violența intrafamilială, Ed. Pro Universitaria, București, 2007;

ROTH-SARMOSKÖZI Maria, Copii și femei, victime ale violenței, Ed. Presa Universitară Clujeană, , 2005;

ȚON Elisabeta, ȚON Iosif, Violența de familie, Ed. Cartea Creștină, , 2006;

VOINEA Maria, Psihosociologia familiei, Ed. Universității București, 1996;

*** www.anpf.ro (pagina web oficială a Agenției Naționale pentru Protecția Familiei).